Formarea Si Dizolvarea Societatilor Comerciale

NOȚIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA SOCIETĂȚI

Societatea simplă și societatea reglementată de Legea 31/1990

Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod civil s-a înfăptuit unificarea dreptului comercial cu dreptul civil, Codul Comercial fiind abrogat. Așadar Noul Cod civil are la bază concepția monistă, reunind în cadrul său dipozițiile aparținând dreptului privat.

Atât societatea simplă cât și societatea constituită conform Legii 31/1990 au la bază un contract, contractul de societate. Fiind întemeiat pe dispozițiile Codului civil, contractul de societate are un caracter civil, ca urmare, dispozițiile referitoare la acesta reprezintă dreptul comun atât pentru societățile simple cât și pentru societățile constituite conform unor legi speciale cum sunt societățile constituite pe baza Legii 31/1990. Totuși anumite tipuri de societăți se constituie pe baza contractului de societate și statutului: societatea cu răspundere limitată, societatea pe acțiuni dar și cea în comandită pe acțiuni.

Elementele obligatorii care trebuie menționate în cuprinsul contractului sunt: părțile contractului; obiectul acestuia; aporturile aduse în societate de asociați; denumirea societății; sediul acesteia și forma juridică a societății.

Spre deosebire de societatea simplă, societatea reglementată de Legea 31/1990 are obligația să încheie contractul de societate în formă autentică.

Societatea simplă fiind constituită numai pe baza contractului de societate are o natură juridică contractualistă. Societatea constituită potrivit dispozițiilor Legii 31/1990 are atât o natură juridică contractualistă dar în același timp și o natură instituțională, aceasta fiind caracterizată de o organizare și un patrimoniu proprii dar și de un scop determinat. De aceea, pentru societățile unipersonale, care nu se bazează pe un acord de voință între două sau mai multe persoane cum este cazul celorlalte tipuri de societăți, natura instituțională este cea care explică existența societății.

Societățile simple nu au personalitate juridică. Pentru ca o societate să dobândească personalitate juridică, aceasta trebuie înmatriculată la registrul comerțului, dobândind personalitate juridică de la data înmatriculării. Societățile constituite în baza Legii 31/1990 au personalitate juridică, acestea fiind constituite în forma și în condițiile cerute de această lege.

Codul civil precizează în cuprinsul său că „legea poate reglementa diferite tipuri de societăți în considerarea formei, naturii sau obiectului de activitate”: societatea simplă, societatea în participație, în nume colectiv, cu răspundere limitată, pe acțiuni, în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni dar și cooperativele și orice alt tip de societate anume reglementat de lege. Dintre acestea societatea simplă și societatea în participație sunt societăți fără personalitate juridică. Legea 31 a societăților prevede că acestea se pot constitui sub următoarele forme: în nume colectiv, cu răspundere limitată, pe acțiuni, în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni.

Există diferențe și în ceea ce privește înființarea, funcționarea și încetarea existenței societății simple și a celei reglementate de Legea 31/1990. Spre deosebire de societatea simplă, societatea reglementată de Legea 31/1990 are obligația să încheie contractul de societate în formă autentică. De asemenea, acesteia îi revin și alte obligații profesionale ale comercianților, acestea fiind obligate să țină anumite registre de contabilitate, să exercite comerțul în limitele concurenței licite, să respecte regulile privind protecția consumatorului dar și să efectueze unele mențiuni în registrul comerțului etc.” iar procedura urmată în cazul încetării existenței societății reglementate de Legea 31/1990 este mai strictă decât procedura necesară încetării existenței unei societăți simple.

Comercianții-profesioniști

Conform dispozițiilor Codului civil pentru delimitarea raporturilor comerciale de cele civile se aplică conceptul de întreprindere și cel de profesionist (art. 3 C. civ.). Ca urmare, prin contractul de societate ia ființă o societate care se manifestă ca un profesionist, deoarece aceasta exploatează o întreprindere.

Doctrina de specialitate a menționat criteriul esențial utilizat la caracterizarea unei întreprinderi: scopul urmărit de societate. Așadar o întreprindere necomercială nu va urmări obținerea unui profit pe când societatea comercială are ca scop obținerea profitului.

Noțiunea de profesionist este prevăzută în Legea nr. 71/2011, aceasta incluzând categoriile de comerciant, întreprinzator, operator economic dar și alte persoane autorizate să desfășoare diferite activități economice sau profesionale.

De asemenea, potrivit art. 6 din Legea nr. 71/2011, ori de câte ori ne referim la comerciant ne referim la o persoană fizică sau juridică supusă înregistrării în Registrul Comerțului, aceasta exploatând o întreprindere economică (comercială).

Comercianții persoane fizice pot desfășura activități economice în una din următoarele forme: persoana fizică autorizată, întreprinzător titular al unei întreprinderi individuale sau membru al unei întreprinderi familiale.

Comercianții persoane juridice își pot desfășura activitatea în una din următoarele forme: societăți reglemementate de Legea 31/1990, companii sau societăți naționale, regii autonome, societăți cooperative, cooperative agricole sau de credit, societăți europene, societăți cooperative europene, grupuri de interes economic precum și grupuri europene de interes economic cu sediul în România precum și alte persoane juridice prevăzute de lege.

Desfășurarea unei activități comerciale se poate face numai cu respectarea obligațiilor profesionale ce le revin comercianților menționate anterior.

Reglementarea legală a societăților în România

Dispozițiile Codului Civil referitoare la contractul de societate și la societatea simplă sunt aplicabile cu titlu de drept comun și societăților reglementate de Legea 31/1990.

În doctrină se consideră că „ întrucât societățile nu sunt doar contracte între asociați, ci și persoane juridice, și reglementările relative la persoana juridică (art. 197-224 C. civ.) li se aplică societăților cu titlul de drept comun. Pe de altă parte, întrucât societățile comerciale sunt profesioniști în sensul art. 3 C.Civil, lor li se aplică direct (și nu doar cu titlu de drept comun) și dispozițiile Codului Civil relative la obligații”.

De asemenea, „Legea societăților comerciale este legea generală în raport cu alte acte normative speciale aplicabile anumitor categorii de societăți care se organizează și funcționează în diferite domenii, cum ar fi în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al cooperației, al sistemului bancar, al pieței de capital”.

Uniunea Europeană, a adoptat mai multe reglementări în privința societăților, sub forma Directivelor care au fost transpuse, de-a lungul timpului în legi care au modificat Legea societăților comerciale 31/1990.

Clasificarea societăților

În doctrina de specialitate, societățile sunt clasificate în funcție de mai multe criterii.

În funcție de titularul capitalului social, în baza Legii 15/1990 societățile au fost clasificate astfel: societăți cu capital integral de stat; societăți cu capital integral privat și societăți cu capital mixt (de stat și privat) .

După adoptarea Legii 31/1990, societățile „s-au constituit numai cu capital privat între particulari (persoane fizice sau/și persoane juridice)”. După formele de societăți reglementate de Legea 31/1990 acestea se pot clasifica astfel:

în funcție de natura lor, societățile pot fi societăți de persoane sau de capitaluri;

în funcție de răspunderea asociaților le putem clasifica în: societăți în care asociații răspund solidar și nelimitat așa cum este cea în nume colectiv și societăți în care asociații răspund limitat, în funcție de aportul lor la capitalul social, aport exprimat sub forma unei cifre sau a unui procent.

În funcție de structura capitalului social, societățile se clasifică în societăți cu capital împărțit în acțiuni (societăți pe acțiuni), societăți cu capital divizat în părți sociale (cele cu răspundere limitată) sau divizat în părți de interes (în nume colectiv sau în comandită simplă).

În funcție de caracterele acțiunilor/părților sociale/părților de interes societățile se clasifică în societăți care pot emite titluri de valoare (societăți în comandită pe acțiuni precum și societăți pe acțiuni) și societăți care nu pot emite astfel de titluri (cu răspundere limitată, în nume colectiv și în comandită simplă).

Alt criteriu de clasificare întâlnit în literatura de specialitate este criteriul izvorului general sau special de reglementare a acestora. Astfel, unele societăți sunt reglementate de Legea societăților 31/1990 în timp ce altele sunt reglementate de Legi speciale așa cum sunt Legea nr. 32/2000 care se referă la activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, O.U.G. nr. 99/2006 care privește instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aceasta reglementând societățile bancare, aprobată și modificată prin Legea nr. 227/20074; Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației; Legea nr. 297/2004 privind piața de capital; O.G. nr. 51/1997 care se referă la operațiunile de leasing și societățile de leasing.

Personalitatea juridică a societății și efectele produse

Art.1 din Legea societăților 31/1990 prevede că persoanele fizice și persoanele juridice au posibilitatea de a se asocia în scopul creerii societăților cu personalitate juridică pentru a putea

desfășura activități cu scop lucrativ. Aceste societăți cu sediul în România vor avea personalitate juridică.

Așadar, societățile, din momentul constituirii, după îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege, dobândesc personalitate juridică. Art.187 Cod civil enumeră elementele definitorii ale persoanei juridice:

Scopul care trebuie să fie licit și moral precum și în acord cu interesul general;

Organizarea de sine stătătoare, aceasta participând la raporturile juridice în nume propriu;

Patrimoniul propriu, alcătuit din drepturi și obligații patrimoniale proprii, distincte de cele ale persoanelor fizice care o alcătuiesc.

Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt în același timp generale, legale, cumulative, exclusive și diverse”.

Doctrina de specialitate a explicat fiecare din aceste caracteristici ale elementelor constitutive ale unei persoane juridice. Elementele constitutive sunt generale deoarece acestea sunt aplicabile tuturor categoriilor de persoane juridice. Acestea sunt, de asemenea, legale, întrucât sunt instituite prin lege. Caracterul exclusiv al acestora se referă la faptul că ele sunt nu numai necesare dar și suficiente. Comportând particularități de la o persoană juridică la alta, elementele constitutive sunt diverse.

După constituire, societatea are personalitate juridică adică aptitudinea de a avea drepturi și obligații.

Actul constitutiv al societății specifică elementele de identificare ale societății nou create: firma, sediul acesteia dar și naționalitatea. De asemenea, forma juridică a societății comerciale joacă un rol important în identificarea societății.

Societatea deține o voință de sine stătătoare care, deși „este generată de voturile asociaților, aceasta nu se reduce la simpla lor însumare, ci reprezintă o realitate de ordin diferit, care exprimă subiectivitatea distinctă, ca entitate colectivă instituționalizată”.

În ceea ce privește patrimoniul societății, acesta este distinct de patrimoniul asociaților săi. Aportul la constituirea societății „poate fi în numerar, în natură sau în industrie”.

Odată cu dobândirea personalității juridice a societății apar și consecințele acesteia: responsabilitatea societății față de obligațiile acesteia, dreptul acesteia de a participa la raporturi juridice precum și dreptul de a sta în justiție în nume propriu.

Formele societăților

Societățile se împart conform Legii societăților 31/1990 în societăți de persoane și societăți de capitaluri.

Societățile de persoane

La baza societăților de persoane stă contractul de societate, ca urmare, numărul minim de asociați este doi iar în cazul societății în comandită simplă minim un asociat comanditar și unul comanditat.

În societățile de persoane, importantă este „calitatea asociaților și nu capitalul aportat de aceștia în societate. La baza înființării unei societăți de persoane sta încrederea între asociați, fapt ce face ca relația care determină constituirea unei societăți de persoane să fie intuitu personae”.

Legea societăților 31/1990 stabilește modul de constituire, funcționare, administrare, control a fiecărui tip de societate de persoane.

Societatea în nume colectiv

Această formă de societate se constituie prin încheierea contractului de societate. Aceasta are un număr mic de asociați (minim 2) și este considerată de doctrină societate închisă. Caracterul închis al societății este dat de relația intuitu personae a asociaților – nu este posibilă cesionarea tuturor părților sociale de către un asociat cu o altă persoană decât dacă toți ceilalți asociați sunt de acord.

În ceea ce privește capitalul social, nu este prevăzut un capital social minim pentru societățile de persoane dar acesta trebuie sa existe în momentul constituirii pentru ca societatea să poată căpăta statutul de persoană juridică.

Aportul la capitalul social poate fi aport în numerar (obligatoriu pentru orice tip de societate), aport în natură, în prestații dar și aport în creanțe.

Capitalul social se împarte în părți sociale (părți de interese de valoare egală), acestea nefiind reprezentate de titluri negociabile și nu sunt în general transmisibile. Transmiterea sau cesiunea părților sociale în caz de deces al unui asociat poate sa aibă loc numai atunci când s-a prevăzut în mod expres în actul constitutiv al societății continuarea activității cu moștenitorii asociatului decedat.

Răspunderea asociaților pentru această formă de societate este solidară și nelimitată. Creditorii societății se vor îndrepta prima dată împotriva societății pentru obligațiile neachitate la termen și abia apoi se vor putea îndrepta asupra asociaților.

Conducerea societăților de persoane revine asociaților care hotărăsc, în general, cu unanimitate de vot.

Administrarea și reprezentarea societății în nume colectiv în relațiile acesteia cu terții se face de către unul sau mai mulți administratori ori de către o terțe persoane.

Asociații realizează controlul activității economico-financiare, aceștia având posibilitatea să desemneze unul sau mai mulți cenzori/auditori financiari.

Societatea în comandită simplă

Asociați comanditari și asociați comanditați sunt cele doua tipuri de asociați din cadrul societății în comandită simplă

Societatea este considerată legal constituită dacă numele a cel puțin unuia dintre asociații comanditați este cuprins în denumirea societății.

Asociații comanditari finanțează societatea și au puterea de comandă asupra acesteia dar nu participă în mod direct la coordonarea și administrarea patrimoniului acesteia. Cei care administrează efectiv societatea sunt asociații comanditați care lucrează sub comanda asociaților comanditari.

Răspunderea asociaților este diferită, asociații comanditari răspunzând în limita aportului lor la capitalul social în timp ce asociații comanditați răspund în mod solidar și nelimitat.

Actul constitutiv al societății în comandită simplă trebuie încheiat în formă autentică și acesta va cuprinde elementele obligatorii stipulate de art. 7 din Legea nr. 31/1990.

Deciziile privind alegerea administratorilor societății; revocarea acestora; aprobarea situației financiare a societății; rezolvarea diferitelor divergențe dintre admnistratori atunci când societatea are mai mulți administratori; răspunderea acestora în cadrul societății se iau prin votul asociaților reprezentând majoritatea absolută a capitalului social.

Art. 88 din Legea nr. 31/1990 se referă la administrarea societății în nume colectiv care este încredințată unuia sau mai multor asociați comanditați. Modul de lucru al administratorilor va fi prevăzut prin actul constitutiv astfel: atunci când administratorii lucrează împreună, deciziile se iau în unanimitate; atunci când există neînțelegeri între administratori în privința deciziilor, cei care vor decide sunt asociații care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

Societățile de capitaluri

Capitalul aportat de către asociații-acționari este factorul important la aceste tipuri de societăți și nu calitatea asociaților. Legea 31/1990 stabilește modul de constituire, funcționare, administrare, control a fiecărui tip de societate de capitaluri.

Societatea pe acțiuni

Societatea pe acțiuni are la bază actul constitutiv care este format din contractul de societate și statutul de funcționare. Societatea se constituie cu un număr de minim 2 acționari, aceștia putând fi persoane fizice sau persoane juridice, iar capitalul social trebuie sa fie cel puțin 90.000 lei. Acesta se poate constitui numai în bani și natură. Capitalul social minim reprezintă echivalentul sumei de 25.000 euro, de aceea, Guvernul poate modifica, cel mult o dată la 2 ani, această valoare. La constituire trebuie vărsat minim 30% din capitalul subscris.

Capitalul social este împărțit în acțiuni reprezentate prin titluri negociabile, transmisibile prin acte între vii dar și prin acte mortis causa, fără să fie necesar acordul celorlalți acționari.

Societățile pe acțiuni se pot constitui în două moduri: prin subscripție instantanee sau prin subscripție publică pe bază de prospect de emisii.Valoarea acțiunilor pe care fiecare acționar le deține reprezintă valoarea limită în ceea ce privește răspunderea acestora pentru datoriile societății.

Conducerea societății se realizează pe baza principiului majorității voturilor acționarilor, organul de conducere fiind Adunarea generala a acționarilor.Consiliul de administrație sau administratorul unic pentru sistemul unitar și Directoratul aflat sub controlul Comitetului de supraveghere în cazul sistemului dualist sunt organele care se ocupă de administrarea societății pe acțiuni.

În ceea ce privește controlul societății pe acțiuni, acesta se realizează în mod obligatoriu de către o comisie de cenzori sau auditori.

Societatea în comandită pe acțiuni

Acționarii societății în comandită pe acțiuni sunt împărțiți în două categorii: acționari comanditari și acționari comanditați. Acționarii comanditari au o răspundere limitată la aportul lor la capitalul social, în timp ce acționarii comanditați răspund nelimitat și solidar pentru delictele societății.

Capitalul social al societății în comandită pe acțiuni este împărțit în acțiuni, conferind astfel societății puncte comune cu societatea pe acțiuni.

Societatea cu răspundere limitată

Apărută pentru prima dată în anu 1892 când a fost introdusă în Codul comercial german (Gmbh) a fost apoi preluată și în alte state: Portugalia, Polonia, Austria, etc.

Acest tip de societate este o formă intermediară între societățile de persoane și societățile de capitaluri.

O societate cu răspundere limitată poate fi constituită de două sau mai multe persoane fizice ori juridice pe baza unui act constitutiv care cuprinde elemementele specifice ale contractului de societate dar și ale statutului de funcționare.

De asemenea, „la baza constituirii acestei societăți stă încrederea între asociați și de aceea părțile sociale nu sunt liber transmisibile, ci supuse agrementului celorlalți asociați”.

Numărul asociaților într-o societate cu răspundere limitată nu poate fi mai mare de 50, fiind singura formă de societate pentru care legiuitorul a reglementat numărul maxim de asociați.

Capitalul social minim necesar pentru constituirea societății este de 200 lei, aporturile putînd fi în bani sau în natură, dar niciodată în creanțe.

Capitalul social este împărțit în părți sociale considerate a fi titluri de valori negociabile care nu sunt liber transmisibile.

Răspunderea asociaților este limitată la valoarea aportului la capitalul social.

Conducerea societății se realizează de Adunarea generală a asociaților care, în general, adoptă hotărâri cu majoritatea absolută de voturi, uneori legea cerând o majoritate calificată.

Administratorii societății sunt numiți prin actul constitutiv sau sunt aleși de Adunarea generală a asociaților din rândul acestora sau ca persoane din afara societății.

În cazul în care numărul asociaților este mai mare de 15, controlul societății este asigurat de cenzori sau auditori financiari, în caz contrar controlul putând fi realizat direct de asociații care nu au calitatea de administrator.

Legea română permite constituirea unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic persoană fizică sau juridică. Totuși legea nu permite ca o persoana fizică sau juridic să fie asociat unic în mai mult de o societate cu răspundere limitată. Asociatul unic poate îndeplini funcția de administrator al societății exercitând totodată și atribuțiile Adunării generale a asociaților.

DIZOLVAREA SOCIETĂȚILOR

Noțiunea de dizolvare. Caracteristici.

Din momentul constituirii, după îndeplinirea tuturor formalităților cerute de lege, societatea dobândește personalitate juridică. Personalitatea juridică a societății încetează după parcurgerea a două etape: etapa dizolvării și etapa lichidării.

Adunarea generală a acționarilor/asociaților sau instanța pot lua hotărârea privind dizolvarea societății. Totuși dizolvarea se poate produce și în temeiul legii, în mod excepțional.

În prima etapă, cea a dizolvării societății, se realizează toate acele operațiuni care declanșează încetarea existenței societății și o pregătesc, personalitatea juridică a societății nefiind afectată, deși dizolvarea marchează sfârșitul activității normale a societății. Personalitatea juridică este menținută, aceasta fiind indispensabilă pentru operațiunile care urmează.

Cea de-a doua etapă, a lichidării societății, cuprinde operațiunile de lichidare a patrimoniului societății pentru plata tuturor creditorilor și apoi împărțirea soldului rămas între asociați. Personalitatea juridică este subordonată cerințelor lichidării.

Cauzele dizolvării societăților

Cauze generale de dizolvare

Cauzele dizolvării societății pot fi reglementate de lege sau pot fi stipulate în actul constitutiv.

Legea societăților prevede cauze generale de dizolvare, valabile pentru toate societățile dar și cauze speciale aplicabile unor categorii de societăți.

Cauze tradiționale de dizolvare

Următoarele cauze generale de dizolvare sunt prevăzute de Legea societăților:

trecerea timpului prevăzut pentru durata societății

Dacă s-a stabilit durata societății în actul constitutiv, la expirarea acestui termen societatea se dizolvă în temeiul legii.

realizarea obiectului de activitate stabilit al societății ori imposibilitatea realizării acestuia. În situația în care este imposibil să se realizeze obiectul de activitate, societatea își pierde rațiunea pentru care există, ca urmare, aceasta se dizolvă.

declararea nulității societății

Nulitatea societății poate fi declarată prin hotărâre judecătorească atunci când nu au fost respectate cerințele legii referitoare la constituirea acesteia. Dizolvarea societății are loc, în acest caz, la data rămănerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a nulității, aceasta urmând să intre în lichidare.

Conform doctrinei, cazurile de nulitate a societății privesc următoarele situații: lipsa actului constitutiv al societății sau neîncheierea acestuia în formă autentică atunci când legea prevede această formă; toți fondatorii erau incapabili la data constituirii societății; societatea are obiect de activitate considerat ilicit sau contrar ordinii publice; elemente esențiale precum denumirea sau obiectul de activitate al societății, aporturile asociaților, capitalul social subscris nu sunt prevăzute în actul constitutiv; în cazul lipsei încheierii judecătorului delegat de înmatriculare a societății sau a autorizării legale administrative de constituire a societății; încălcarea dispozițiilor legale cu privire la capitalul social minim subscris și vărsat sau atunci când numărului de asociați este mai mic decât cel prevăzut de lege.

hotărârea adunării generale

În cazul în care asociații doresc, societatea poate fi dizolvată în baza hotărârii adunării generale a acestora. Motivele dizolvării sunt la aprecierea asociaților societății, conform doctrinei de specialitate.

hotărârea tribunalului

La cererea oricărui asociat, tribunalul poate decide dizolvarea societății în situația în care funcționarea acesteia este împiedicată din cauza neînțelegerilor grave dintre asociați,.

falimentul societății

În acest caz, conform art. 232 alin. 3, tribunalul învestit cu procedura falimentului pronunță dizolvarea societății. Așadar, dizolvarea și lichidarea societății în caz de faliment se face de către judecătorul sindic.

Cauze de dizolvare-sancțiune aplicabile societăților

Legea 152/2015 a adus modificări Legii societăților 31/1990. Aceasta evidențiază cazurile de dizolvare care pot fi pronunțate de tribunal în următoarele situații:

organele statutare ale societății nu mai există sau acestea nu se mai pot întruni;

acționarii/asociații au dispărut sau domiciliul ori reședința acestora nu sunt cunoscute;

sediul social nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege, odată cu expirarea duratei actului prin care se certifică dreptul de folosință sau odată cu transferul dreptului de proprietate sau folosință asupra spațiului care are destinația de sediu social;

societatea și-a încetat activitatea sau nu a reluat-o după perioada de inactivitate temporară. Această perioadă de inactivitate se anunță organelor fiscale și Registrului Comerțului care o va înscrie ca mențiune. Perioada de inactivitate (suspendare) este de maxim 3 ani de la data înscrierii mențiunii la Registrul Comerțului;

capitalul social nu a fost completar de societate, în condițiile legii;

pentru nedepunerea situațiilor financiare anuale și, eventual, a situațiilor financiare anuale consolidate sau a raportările contabile care trebuiau făcute la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, dacă perioada de întârziere este mai mare de 60 de zile lucrătoare față de termenul prevăzut de lege;

pentru nedeclararea la unitățile teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice a faptului că societatea nu a desfășurat activitate de la constituire, dacă perioada de întârziere este mai mare de 60 de zile lucrătoare față de termenul prevăzut de lege.

Conform Legii 31/1990, tribunalul poate pronunța dizolvarea societății în cazurile enumerate mai sus. În acest caz dizolvarea se pronunță la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiului Național al Registrului Comerțului După rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare societatea intră în lichidare.

Cauzele speciale de dizolvare

Societățile pe acțiuni sau societățile cu răspundere limitată se pot dizolva, cu excepția cauzelor generale de dizolvare prevăzute mai sus, în situația în care consiliul de administrație respectiv directoratul (în cazul societăților pe acțiuni) sau administratorul (în cazul societăților cu răspundere limitată), constată că, în urma unor pierderi stabilite prin situațiile financiare anuale aprobate, activul net al societății s-a diminuat la mai puțin de jumătate din capitalul social. În acest caz, societățile au posibilitatea de a reconstitui activul net până ce acesta atinge cel puțin jumătate din valoarea capitalului social, de a proceda la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puțin egal cu cel al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve sau de a dizolva societatea.

Conform art. 228 alin. 2 b) societățile pe acțiuni se mai pot dizolva în situația în care societatea are mai puțin de 2 acționari pe o perioadă mai lungă de 9 luni. În acest caz orice persoană interesată poate solicita instanței dizolvarea societății.

Societățile în nume colectiv și societățile cu răspundere limitată se dizolvă în situația în care apare una din următoarele cauze: falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur. Totuși, dizolvarea nu operează atunci când în actul constitutiv există o clauză de continuare cu moștenitorii sau asociatul hotărăște continuarea activității sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.

Prevederile referitoare la societățile în nume colectiv și societățile cu răspundere limitată se aplică și societăților în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni, dacă acele cauze privesc pe singurul asociat comanditat sau comanditar.