Formarea Constiintei Istorice

Liceul Teoretic Periam

Studiu de caz:

„Perioada veche”

„Formarea constiintei istorice”

Dărău Oana

Clasa: a XI-a R

Dacă pe întreaga perioadă a epocii medievale conștiința supremă era cea religioasă, manifestată prin apartenența la un ansamblu de valori spirituale ce țineau de domeniul sacrului, începând cu Umanismul Renascentist se va naște un alt tip de conștiință, și anume, conștiința istorică. O astfel de conștiință, credem noi, reprezintă atât înțelegerea identității trecutului și a tradiției istorice, cât și a comunității de interese, de scopuri și idealuri.

Conștiința istorică se naște din încercarea de a construi identitatea unui popor, a unei națiuni, prin raportare la alte popoare, la alte națiuni. Câteva dimensiuni specifice acestei raportări sunt: situarea în timp și în spațiu, evenimentele istorice, limba, cultura și civilizația, mentalitățile.

Formarea constiintei istorice a poporului roman se realizeaza treptat, fiind reflectata in scrierile umnaistilor din secolele XV-XVII, care consemneaza in documentele ce ni s-au pastrat, redactate mai intai in limba slavona, apoi in latina, iar mai traziu in limba romana, modul in care romanii din diferitele provincii se inscriu in cursul istoriei: situarea lor in timp si spatiu (originile, limba, continuitatea), evenimentele istorice, personalitatile (institutia domniei), obiceiurile, cultura si civilizatia.

Letopisețul este o scriere veche cu caracter istoric, în care evenimentele sunt prezentate în ordine cronologică, conform desfășurării lor (cuvântul provine din limba slavă din ,,leto”=ani și ,,pisăț”=a scrie).Cronicarii sunt autorii de cronici sau de letopisețe.

Grigore Ureche

Primul dintre marii cronicari este Grigore Ureche(1590-1677), urmaș al unei vechi familii boierești, fiul lui Nestor Ureche, om cu cultură aleasă, care a jucat un rol important în viața politică a Moldovei, îndeplinind funcția de mare logofăt. Grigore Ureche s-a refugiat de cateva ori în Polonia împreună cu familia sa. Acolo a studiat latina, gramatica, retorica și poetica pe textele scriitorilor clasici.Întors în Moldova, a îndeplinit cateva funcții: logofăt, spătar, mare spătar în timpul domniei lui Vasile Lupu, devenind unul dintre sfetnicii domnitorului, apoi mare vornic al Țării de Jos.

Din patriotism, alimentat de o cultură profundă, și luând ca model scrieri istorice străine pe care le-a cunoscut în Polonia, Grigore Ureche începe să redacteze în limba română un Letopiseț amplu al Moldovei în care vroia să consemneze evenimentele mai importante din istoria țării.

Preocupat de faptul că letopisețul trebuie să consemneze istoria adevărată a Moldovei, Ureche s-a inspirat din toate documentele vremii( cronicile polone și latine, letopisețele moldovene în limba slavonă), din amintiririle tatălui său, Nestor Ureche, ale altor boieri bătrâni, care povesteau evenimente istorice pe care le auziseră de la străbuni, precum și din scrisorile primite de la străini și actele aflate la curtea domnească, după cum însuși mărturisea: ,, Grigore Ureche ce au fost vornic mare, […] au cercat ca să putem afla adevărul, ca să nu mă aflu scriitorii de cuvinte deșarte”.

Scrisoarea sa se numește ,,Letopisețul Țării Moldovei” de când s-au descălecat țara și cursul anilor și de viata domnilor care o consemnează evenimentele începând cu întemeierea Moldovei, de către Dragoș Vodă până la a doua domnie a lui Aron Vodă.

E de subliniat importanța pe care o acordă cronicarul istoriei în trezirea și dezvoltarea conștiinței naționale a poporului, cu toate că a promovat ideea izbăvirii Moldovei de turci numai în alianța cu Polonia.

Miron Costin

Miron Costin (30 martie 1633- 1691) a fost un cronicar român din Moldova, unul dintre primii scriitori și istoriografi din literatura română.Prin anvergura lucrărilor sale,Costin este personalitatea cea mai proeminentă din țările române,în tot veacul secolului al XVII-lea.

Miron Costin, fiul postelnicului și mai târziu hatmanului Iancu Costin, avea o cultură aleasă. Se născuse în 1633, însă copilăria și-a petrecut-o în Polonia,unde familia sa se refugiase, din cauza domnitorului Vasile Lupu. Studiile le-a făcut în Polonia, la Universitatea din Cracovia. Mai apoi ia parte la diferite bătălii, devine pârcălab de Hotin și vel-comis sub Dabija, paharnic sub Duca șivornic al Țării de Sus sub Iliaș, rămânând în această funcție până în timpul lui Antonie Ruset. El a scris în momentele de liniște ale deselor perioade zbuciumate și nu a ajuns la împlinirea întâiului său gând de a da un letopiseț complet al Moldovei.

M. Costin a lăsat posterității o bogată moștenire spirituală cărturărească. Principala sa operă este “Letopisețul Țării Moldovei de la Aaron-Vodă încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Țara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Țara de Jos, în oraș Iaș, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la nașterea mîntuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseță …dni”. Letopisețul este împărțit în 22 de capitole neintitulate, iar acestea în paragrafe, numite “zaciale”, și cuprinde o descriere desfășurată a istoriei țării între anii 1595-1661, încheindu-se cu relatarea morții lui Ștefăniță Vodă Lupu și înmormîntarea sa.

În ultimii ani de viață, Miron Costin a lucrat asupra unei alte opere de largă rezonanță și înaltă ținută științifică, intitulată “De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor”. Opera constă din 17 capitole, în care autorul vorbește despre Imperiul Roman, despre Dacia și cucerirea acesteia de către Traian, despre strămutarea populației românești din Maramureș în Moldova, despre cetățile moldovene, despre îmbrăcămintea, obiceiurile și datinile moldovenilor etc.

Miron Costin își încheie predoslovia la „Letopiseț” cu făgăduința unui „letopiseț întreg” și cu regretul de a nu-l fi realizat încă. Cel din 1675 este prezentat ca o parte dintr-un plan mult mai vast : „Fost-au gândul mieu iubite cetitorule,să fac letopisețul țării noastre Moldovei din descălecatul ei cel dintâi[…] și urdzisam și începătura letopisețului.” El este adevăratul întemeietor al tradiției istoriografice în cultura românească,fiind primul care înțelege să lucreze după un plan clar,cunoscând dinainte locul fiecărui detaliu informativ și făcând eforturi conștiente și metodice în privința documentării.

Ion Neculce

„La moldoveanul Ion Neculce ni se înfățișează,la prima vedere,un boier de țară,un fel de răzeș,fără cultură și fără orizont,dar având cu toate acestea un temperament foarte puternic și o inimă în legătură cu inima[…]poporului român așa cum se înfățisează el în Moldova;deci un moldovean de treabă și sfătos,un mare povestaș[…].”(N.Iorga, „Istoria literaturii românești)

Ion Neculce (1672-1745) este, cronologic vorbind, al treilea mare cronicar moldovean, dupa Grigore Ureche si Miron Costin, continuator al cronicilor acestora, prin care se reconstituie istoria Moldovei “de la al doilea descalecat”, de la intemeierea din 1359, pana la evenimente apropiate de contemporaneitatea autorilor.

Cronica lui Ion Neculce,Letopisețul Țării Moldovei de la Dabija-Vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat,este cea mai importantă dintre toate cronicile moldovenești pentru evoluția prozei literare prin artanarațiunii,dovedind talentul de povestitor înnăscut al autorului.Lucrarea,preponderent memorialistică, selecționează din multitudinea de evenimente trăite atitudini omenești care imprimă o direcție dramatic destinului uman.

Cronicarul este întemeietorul portretului anectodic, din care lipsește descrierea, detaliile de caracterizare morala și psihologică adunându-se din întâmplări pline de viață. Toate cele 42 de legende puse în fruntea Letopisețului,sub titlul de O samă de cuvinte, exprimă atracția cronicarului pentru legendar și anecdotic,în același timp. Acestea pot fi considerate un fel de exerciții narative care au introdus în literatura noastră genul povestirii de delectare. Astfel,Ion Neculce subliniază caracterul oral al acestor narațiuni șirolul propriu în a le transforma în povești scrise, privite ca elemente fabulatorii prin raportarea la realitatea din cronică.

Ne-am deprins sa folosim termenul de ‘cronicari’ pentru o serie intreaga de autori de scrieri istorice. Doar citind cateva nume din seriile demult constituite din ‘cronicari’ moldoveni si munteni, constatam ca apar convocati in acelasi spatiu Grigore Ureche, Miron Costin,  Ion Neculce(moldoveni) si dintre munteni, autorul ‘Letopisetului cantacuzinesc’, care este probabil Stoica Ludescu.

Webografie

http://www.slideshare.net/guest7a6dd/studiu-de-caz-ii-ic-presentation

http://www.istoria.md/articol/76/Miron_Costin

https://ro.scribd.com/doc/26892627/Formarea-Con%C8%99tiin%C8%9Bei-Istorice-studiu-de-caz-clasa-a-11-ea