Fondul de Vânătoare 38 Schineni

CAPITOLUL I

CAPITOLUL I

DESCRIEREA GENERALA A ZONEI STUDIATE

1.1 Situarea geografică

Fondul de Vânătoare 38 Schineni este situat în bazinul mijlociu al râului Bârlad, în partea sudică a Podișului Central Moldovenesc.

1.2 Încadrarea în organizarea administrativă

Fondul de vânătoare 38 Schineni, cu o suprafață de 7764 ha, este gestionat de către Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vaslui,prin Clubul Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Bârlad.

Din punct de vedere administrativ Fondul de Vânătoare 38 Schineni este situat pe raza comunelor: Epureni (Satele Bursuci și Bârlălești); Mălușteni (Satele Ghireasca, Lupești, Mânzătești, Țuțcani); Murgeni (Satele: Sărățeni, Schineni).

Suprafața Fondului de Vânătoare 38 Schineni cuprinde întreaga suprafață a U.P. III Ghireasca din cadrul O.S. Epureni, la care se adaugă și terenurile agricole din jur, situate pe raza comunelor Epureni, Mălușteni și Murgeni.

Suprafața Fondului de Vânătoare rezultată din însumarea suprafețelor productive cinegetic, pe moduri de folosință (de la coloana 2 la 5), a luciului de apă ( coloana 1) și neproductivă cinegetic (coloana 7) este prezentată în tabelul de mai jos:

Structura fondului de vânătoare Tabelul nr.l.

Din tabelul de mai sus se constată că cea mai mare suprafață a fondului de vânătoare se găsește repartizată în teren arabil, vii, livezi.

Repartiția suprafețelor în funcție de modul de folosință este redată în tabelele următoare:

► Structura suprafeței cinegetice productive:

Structura fondului pe categorii de proprietari Tabelul nr.2.

Ponderea cea mai mare a suprafețelor se găsește pe teritoriul comunelor Murgeni și Mălușteni.

► Suprafața neproductivă cinegetic: Tabelul nr.3

Suprafețele neproductiv cinegetic sunt constituite din așezări umane (sate, comune) și căile de comunicație dintre acestea.

1.3 Limite și vecinătăți

Limitele teritoriale ale Fondului de Vânătoare 38 Schineni sunt redate detaliat în tabelul de mai jos:

Vecinătățile fondului de vânătoare Tabelul nr.4.

Fondul de vânătoare se învecinează cu 4 fonduri de vânătoare de pe raza județului Vaslui și cu un fond de vânătoare pe raza județului Galați.

1.4 Căi de acces

Fondul de Vânătoare 38 Schineni este accesibil printr-o rețea de drumuri de 18 kilometri.

Accesul se face prin intermediul drumului național 24 A Bârlad – Iași , drum asfaltat în întregime, ca și prin drumurile județene Murgeni – Mălușteni, cât și cele comunale.

Cele 5 drumuri publice fac ca accesibilitatea fondului forestier să fie foarte bună, adică 100%.

1.5 Condiții staționale

1.5.1 Condiții geologice

Formațiunile geologice de pe raza Fondului de Vânătoare 38 Schineni s-au format în miocen și pliocen. Substratele sunt în majoritate depozite sarmațiene și meoțiene, iar insular pe pâraie apar depozite cuaternare pe care sunt suprapuse aluviuni recente.

Rocile de solificare sunt alternanțe de marne, argile, luturi și nisipuri. Lenticular apar și gresii, iar în lungul văilor aluviuni. Aceste roci sunt lipsite de duritate. Ele s-au dezagregat cu ușurință și au facilitat formarea unor soluri profunde. În același timp, fiind slab cimentate, favorizează apariția și evoluția (sub influența unor ploi torențiale) la fenomenele de eroziune, pe terenurile fără vegetație forestieră.

1.5.2 Elemente de geomorfologie

Din punct de vedere geografic Fondul de Vânătoare 38 Schineni se situează în Podișul Bârladului și anume în partea mijlocie a Podișului Central Moldovenesc, zona Colinelor Tutovei.

Din punct de vedere geomorfologic, Fondul de Vânătoare 38 Schineni se situează pe relief de dealuri și podișuri de platformă monoclinale cu culmi deluroase prelungi, orientate paralel.

Formele de relief cele mai frecvente sunt versanții, ușor și moderat înclinați și platourile, în cuprinsul cărora apar pe suprafețe variabile lunci ale apelor interioare, în special în lungul văii Elanului , mai exact în vestul acestui râu.

Altitudinea variază de la 150-400 m, cea mai frecventă fiind cea de 175-350 m.

Expoziția cea mai frecventă este cea parțial însorită situata pe pante cu înclinări cuprinse între 50-160 ( circa 65%) urmate de pante de 160-300.

Tectonic, teritoriul face parte din platforma Ruso- Moldovenească, în zona de afundare treptată a fenomenului precambrian – paleozoic. În lunci apar depozite aluviale, pe dealuri depozite deluviale, gravitaționale și proluviale.

1.5.3 Condiții edafice

Pentru o fundamentare temeinică a gospodăririi Fondului de Vânătoare 38 Schineni și pentru aplicarea măsurilor silvotehnice optime, s-au executat cartări staționale la scară mijlocie, ce au constat din aplicarea unei rețele de profile magistrale în fond forestier (în U.P.III. Ghireasca).

Procesul de formare a solurilor s-a dezvoltat diferit în funcție de corespondența și caracteristicile complexului de factori pedogenetici. Astfel, evoluția pedogenetică s-a produs sub influența factorilor climatici și pe fondul materialului parental.

Condițiile climatice (climat continental), caracterizate în principal prin călduri mari vara și geruri aspre iarna, formele de relief (dealuri mijlocii) și evoluția mai îndelungată a proceselor de solificare au dus la formarea tipurilor genetice de soluri caracteristice regiunii (brune eumezobazice, brune luvice, aluviale).

Depresiunile din cadrul suprafețelor plane care au produs stagnări de apă, au determinat formarea de soluri cu fenomene de podzolire și pseudogleizare. Evoluția spre pseudogleizare se observă în lunci, pe versanți cu înclinare slabă, pe substrate constituite din marne.

Solurile neevoluate, trunchiate sau desfundate au fost identificate în plantațiile de pe terenurile agricole preluate în fond forestier.

În cadrul Fondului de Vânătoare 38 Schineni, în cadrul U.P. III Ghireasca, s-au identificat 3 tipuri de sol care aparțin următoarelor clase de soluri: argiluvisoluri, cambisoluri, neevoluate, trunchiate sau desfundate, a căror detaliere este prezentată în tabelul următor:

Clase de soluri Tabelul nr.5.

Solurile preponderente sunt cambisolurile în proporție de 62%, soluri cu o fertilitate destul de ridicată în zona de studiu în care ne aflăm, urmate de argiluvisoluri reprezentând 37% din suprafață.

1.5.4 Condiții hidrologice

Fondul de Vânătoare 38 Schineni este situat în bazinul hidrologic al râului Elan. Rețeaua este reprezentată prin pâraie cu debite de apă variabile, funcție de cantitatea precipitațiilor căzute, principalele cursuri de apă fiind pâraiele Ghireasca,Horincea, Fălci, Bursuci, Căprăria și Bârlălești.

Regimul hidrologic este de tip H1C, accentuat continental, predominant de alimentare pluvială, care determină o creștere mare a debitelor apelor primăvara și viituri pluviale intense vara.

Majoritatea solurilor sunt umezite de apa din precipitații, cu excepția unor zone restrânse cu aport freatic.

1.5.5 Condiții climatice

Date generale

Datorită amplasării lui, în estul Carpaților Orientali, teritoriul fondului de vânătoare studiat se află în climatul continental de dealuri acoperite cu păduri având un caracter mai accentuat continental, cu mari variații de temperatură de la vară la iarnă, regiunea fiind acoperită iarna de masele reci de aer ale anticiclonului continental și vara de aer cald și uscat.

Climatologic, fondul de vânătoare se încadrează în regiunea D.f.b.x după Köppen, iar după Monografia geologică a R.P.R. în ținutul climatic Podișul Deluros al Moldovei, districtul sudic II B. Temperatura medie anuală este de 9,20C, a lunii celei mai reci –4,20C (ianuarie), a lunii celei mai calde +210C (iulie).

Perioada sezonului de vegetație este foarte mare, de circa 190 zile.

Precipitațiile au un caracter neuniform; media anuală fiind de 550 mm, din care 350 mm cad în sezonul de vegetație. Ploile torențiale sunt frecvente vara prin lunile mai-iulie, însoțite de puternice descărcări electrice. Perioadele medii de secetă rar depășesc 15 zile și se întâlnesc mai frecvent toamna prin septembrie. Gerurile sunt frecvente, dar cele mari sunt de scurtă durată și nu se produc în toți anii.

Vânturile cele mai frecvente sunt cele din N și NE, vântul de NV, crivățul și Föhnul de la V, care însă rar depășesc 20m/s.

Condițiile climatice generale sunt favorabile dezvoltării speciilor de vânat și vegetației forestiere din cadrul acestui fond de vânătoare.

Datele climatice au fost preluate din înregistrările de la stațiile meteo Vaslui . Au fost consultate de asemenea „Monografia geografică a R.P.R.” și „Atlasul climatologic” ediția 1960 a Institutului meteorologic central.

A) Regimul termic

Temperatura medie multianuală: 9,20C;

Amplitudinea medie multianuală: 25,20C;

Temperatura medie a lunii celei mai calde (iulie): +210C;

Temperatura maximă absolută (Murgeni 21.08.1952): 40,60C;

Temperatura minimă absolută (Negrești 20.02.1954): -32,00C;

Numărul zilelor cu temperaturi medii diurne 00C (perioada bioactivă): 260 zile;

Numărul zilelor cu t100C (sezon de vegetație): 180 zile;

Durata medie a intervalului de timp fără îngheț este de 180 zile, iar frecvența medie a intervalului de timp cu îngheț este aproximativ de 130 zile;

Înghețurile timpurii și târzii apar în a doua jumătate a lunii octombrie, respectiv prima jumătate a lunii aprilie.

În decursul anilor nu s-au constat geruri târzii și timpurii care să fi influențat negativ asupra vegetației forestiere. Având în vedere exigențele speciilor forestiere de bază existente pe cuprinsul acestui fond (gorunul, fagul) cât și a speciilor de vânat, condițiile climatice sunt favorabile dezvoltării acestora în bune condițiuni.

În tabelele ce urmează sunt redate detaliat datele prezentate mai sus:

Temperatura medie lunară și anuală: Tabelul nr.6.

Temperaturile medii lunare diferă de la o lună la alta cu 1 până la 5 grade celsius, diferența dintre media anuală lunile cu maxime este de 11 grade.

Temperaturi maxime și minime absolute lunare și anuale: Tabelul nr.7.

Temperatura minimă absolută se înregistrează în luna ianuarie (-30 grade), iar cea maximă absolută în luna august (+39 grade).

Temperatura medie pe anotimpuri: Tabelul nr.8.

Data medie a primului și ultimului îngheț: Tabelul nr.9.

B) Regimul pluviometric

Datele privind regimul pluviometric au fost luate după stația pluviometrică Vaslui:

Distribuția precipitațiilor de-a lungul anului: Tabelul nr.10.

Umezeala relativă medie lunară și anuală: Tabelul nr.11.

Ploi excepționale: Tabelul nr.12.

Precipitațiile au caracter neuniform, media anuală fiind în jurul valorii de 550 mm, din care 330 mm cad în sezonul de vegetație. Pe anotimpuri se constată următoarea distribuție a precipitațiilor:

Primăvara 137,5 mm, vara 187,0 mm, toamna 113,3 mm,

precipitațiile din timpul sezonului de vegetație fiind de 435,4 mm.

Numărul anual al zilelor cu ninsoare este 25 zile, iar numărul anual de zile cu strat de zăpadă este de 45 zile.

Distribuția precipitațiilor în timpul anului prezintă un maxim principal la sfârșitul primăverii și începutul verii (mai-iunie), un maxim secundar la sfârșitul verii și începutul toamnei (septembrie-octombrie), un minim principal iarna (februarie) și un minim secundar vara (iulie).

În lunile mai-august, care constituie perioada cea mai activă de vegetație cad aproximativ 250 mm de precipitații.

Ploile torențiale sunt frecvente vara prin lunile mai –iulie, însoțite de descărcări electrice puternice.

C) .Evapotranspirația

Evapotranspirația potențială anuală se situează în jurul cifrei de 660 mm.

În lunile de iarnă (decembrie-februarie) evapotranspirația este zero, cea maximă realizându-se în luna iulie (138 mm.). În perioada noiembrie-martie cantitatea de precipitații este superioară evapotranspirației potențiale, realizându-se excedente ce se acumulează în sol. În perioada aprilie-octombrie,

datorită creșterii radiației solare, evapotranspirația se accentuează și depășește cantitățile de precipitații, astfel că apare un deficit de apă în perioada iulie-septembrie.

1.5.6 Regimul eolian

Frecvența vânturilor Tabelul nr.13.

Cele mai multe vânturi se înregistrează iarna când bate Crivățul din nord, urmate de briza de vara din sud și sud-vest.

Viteza Vânturilor Tabelul nr.14.

Vânturile dominante bat din N, NE producând vara lungi perioade de secetă, iar ceața și norii stratiformi cu nivel inferior, în anotimpul rece completează caracteristicile climatice ale regiunii.

Numărul zilelor cu vânturi ce depășesc:

11 m/s = 19 zile

17 m/s = 4 zile.

Vânturile au o influență dăunătoare asupra vegetației, în special cele uscate și foarte calde din timpul verii, prin scăderea umidității din aer și mărirea evapotranspirației.

Cele din timpul iernii pot produce viscole, care pe timp îndelungat, în iernile grele blochează deplasarea vânatului și împiedică posibilitatea de hrănire a acestuia.

Frecvența calmului este elementul principal de caracterizare a circulației aerului.

1.5.7 Date fenologice

Având în vedere că jirul și ghinda constituie o sursă principală de hrană a vânatului din cadrul fondului de vânătoare, se redau în cele ce urmează câteva date fenologice privind înfrunzirea și fructificația acestor specii.

Din observațiile făcute pe teren, precum și din unele evidențe ale Ocolului Silvic Epureni rezultă pentru principalele specii care vegetează pe acest fond, următoarele date:

Înfrunzirea,înflorirea și coacerea fructelor. Tabelul nr.15.

În această regiune înfrunzirea la cvercinee are loc începând cu jumătatea lunii aprilie până la sfârșitul acestei luni, astfel înghețurile târzii nu pot provoca vătămări importante decât în cazurile în care se produc în luna mai (situație de excepție). În toamnă înghețurile timpurii pot accelera faza de colorare a frunzelor fără a vătăma lujerii care sunt deja lignificați.

1.5.8 Tipuri de stațiuni

În urma determinării și studierii tipurilor de soluri, a tipurilor naturale de pădure și a condițiilor climatice s-au identificat și studiat 6 tipuri de stațiuni. Numerotarea lor s-a făcut după “Sistematica unităților de bază ale tipologiei forestiere”.

Pentru determinarea elementelor care contribuie la cunoașterea condițiilor naturale de vegetație și a caracteristicilor arboretelor actuale necesare determinării potențialului productiv al stațiunilor și a capacității actuale de producție a arboretelor, în vederea reglementării procesului de producție forestieră și a controlului productivității, precum și a elaborării celor mai indicate măsuri de creare și conducere a arboretelor în scopul măririi productivității pădurilor, s-a efectuat cartarea la scară mijlocie a tuturor pădurilor gospodărite de către Ocolului Silvic Vaslui. Cu ocazia efectuării acestor lucrări s-a urmărit separarea spațiului geografic forestier în unități practic omogene.

Arboretele din cadrul fondului de vânătoare fac parte din categoria stațiunilor din etajul deluros de gorunete și făgete (FD3) și a tranzițiilor dintre acestea.

În cele ce urmează se vor prezenta tipurile de stațiuni identificate, cu indicativul de clasificare și diagnoza lor, precum și ponderea lor în suprafață și categoria de bonitate:

Clasificarea și diagnoza stațiunilor. Tabelul nr.16.

După cum se observă din tabelul de mai sus, cel mai răspândit tip de stațiune este:

5152- Deluros de gorunete Pm, brun slab-mediu podzolit, edafic mijlociu, mezo spre eutrofic, mezohidric, estival reavăn

FD3 Go Pm TIII-IV HIII Ue2

Este un tip de stațiune din etajul deluros de gorunete, goruneto-făgete și făgete.

Versanți predominanți mijlocii, mai rar superiori, cel mult slab ondulați, expoziții însorite și semiînsorite și înclinări moderate până la repezi. Depozite de suprafață provenite din materiale foarte diferite sub raport litologic (roci sedimentare + carbonatice, eruptive și metamorfice, intermediare și bazice).

Soluri brune slab-mediu podzolite, cu mull și mull-moder, mijlociu profunde și, mai rar profunde, luto-nisipoase și lutoase, structurate grăunțos în orizontul humifer, practic lipsite de schelet și slab scheletice cu volum edafic mijlociu. Climatul regional al etajului, cu plusul normal de căldură și minusul de umiditate al expozițiilor însorite. Troficitate mijlocie spre ridicată (soluri mezotrofice sau eutrofice), excepțional chiar eutrofice.

Aprovizionarea cu apă accesibilă la nivel mijlociu (HIII), regim de umiditate estival timpuriu U3-2, mijlociu U2 și estival târziu U2-1.

Pătura vie mai slab reprezentată prin specii de mull decât în tipul 5153 de un facies mai sărac în specii sensibile la coborârea umidității solului sub nivelul estival U2 și îmbogățit în graminee mezofite. Bonitate mijlocie pentru gorunete (gorun + fag, tei, paltin, carpen, frasin, cireș, jugastru), gorunete de șleauri, toate de productivitate mijlocie.

5243- Deluros de făgete Ps, brun edafic mare, cu Asperula-Asarum, și megatrofic, euhidric, estival reavăn- jilav-reavăn

FD3 Fa Ps TIV-V HIV Ue3-2

Tip de stațiune de făgete, cu versanți inferiori și mijlocii, cu înclinare slabă până la moderată și poale de versanți, expozițional umbriți sau semiumbriți sau beneficiind de umbra unui masiv deluros vecin, locuri așezate. Substraturi litologice din depozite de

suprafata groase sub raport pedogenetic provenite din roci predominant sedimentare, cu importante rezerve de minerale argiloase, sescvioxizi (de Fe), cuarț și carbonat de calciu sau din minerale bazice calcice și feromagneziene (loess, luturi, amestecuri de marne și gresii calcaroase).

Soluri brune eubazice cu mull, tipice sau slab podzolite + slab pseudogleizate, cel puțin cu orizont superior intens humifer, profunde, predominant luto-nisipoase și lutoase, nescheletice sau slab scheletice, bine structurate glomerular și grăunțos (în A) și subpoliedric (în B), cu drenaj intern bun. Volum edafic mare și foarte mare.

Caractere ecologice. Condiții climatice caracteristice versanților umbriți și semiumbriți din etajul complexelor de gorunete și făgete, față de condițiile medii cu important plus de umiditate, minus de temperatură și de lumină și plus de adăpost.

Condiții edafice în întregime foarte favorabile vegetației forestiere a etajului.

Troficitatea ridicată și foarte ridicată (soluri eutrofice și megatrofice). Aciditatea activă slabă până la moderată (pH = 6,4-5,8). Apa accesibilă permanent asigurată la nivel peste mijlociu (HIV), regimul de umiditate moderat variabil, în estival la nivel peste mijlociu (U3-2) și scăzând puțin sub U2 în perioade mai uscate din august-septembrie. Aerul-aerația bune și foarte bune. Consistența moderată, vernal și estival la nivelul moderat ferm, ridicându-se la cel mult ferm în estivalul târziu. Temperatura solului și lungimea perioadei bioactive asigurătoare pentru activitatea biologică intensă și productivitatea superioară.

Pătura vie eutrofă- mezofilă, de tipul Asperula-Asarum, cu specii de mull, variate, abundente, cu grad de acoperire variabil: Asarum europaeum,

Asperula odorata, Euphorbia amygdaloides, Geranium robertianum, Sanicula europaea, Allium ursinum, Dentaria bulbifera.

Faciesuri: faciesul normal, faciesul de poale de versanți, faciesul cu plus de umiditate în sol, faciesul cu soluri brune moderat pseudogleizate.

Aptitudini forestiere. Bonitate superioară pentru făgete de deal. Arborete de fag pure sau cu paltin ,carpen, tei, frasin, cireș, șleauri de deal, făgeto- cărpinete.

1.5.9 Influența condițiilor staționale și climatice asupra existenței faunei

Deși toți factorii se află într-o strânsă legătură și interfuncționalitate fiind greu de separat în ceea ce privește importanța lor în viața vânatului, totuși clima, ca fenomen complex care în interacțiune cu relieful dă naștere la componenta locală și momentană a ei numită vreme, este resimțită cel mai puternic de vânat.

Vremea este cea care cauzează cele mai mari pagube în rândul vânatului. Activitatea metabolică normală se desfășoară în general între 0 și 40ºC. Rezistența unui animal la temperaturi extreme este strâns legată de temperatura obișnuită a biotopului pe care îl ocupă acesta. În acest context, desigur, cele mai periculoase sunt iernile.

Spre exemplu, populațiile de căprior, în iernile grele ce urmează după ani fără fructificație de jir sau ghindă, suferă pierderi mari la tineret și elemente slabe. La fel se prezintă situația în ce privește variația greutății corporale cât și greutatea și calitatea coarnelor, temperaturile de peste iarnă și grosimea stratului de zăpadă influențând starea de sănătate a masculilor.

La mistreți în iernile excesiv de geroase și fără hrană, godacii, în special cei rămași fără mamă, pot muri de frig. Chiar dacă dormitul în comun favorizează încălzirea reciprocă și supraviețuirea în astfel de condiții, nu este totuși posibilă salvarea întregului efectiv. De asemenea, purceii, la temperaturi scăzute și din cauza precipitațiilor reci, pot suferi afecțiuni pulmonare grave și astfel se înregistrează pierderi greu de estimat.

Mortalitatea în ambele situații este favorizată de insuficiența hranei, stratul gros de zăpadă, curenții de aer și solul înghețat.

Căderile masive de zăpadă și frigurile excesive, sunt deosebit de periculoase și pentru populațiile de mistreț și căprior când datorită stratului gros de zăpadă, animalele sunt private de libertatea de mișcare și rămân fără hrană și adăpost total expuse prădătorilor și braconierilor.

Foarte periculoase sunt și asocierea unor fenomene meteorologice cum ar fi ploile urmate de îngheț, fenomen extrem de dăunător mai ales pentru păsări, precum și vânturile foarte puternice însoțite de ploi sau ninsori. Totodată ploile în cantități mari sunt dăunătoare în perioada de fătare a animalelor.

Astfel, după cum s-a arătat condițiile staționale în strânsă legătură cu cele climatice acționează ca un factor de mediu selectiv, sacrificând animalele mai puțin dotate și pe cele bolnave.

Concret in ultimii ani conditiile stationale,de mediu in zona fondului de vânatoare 38 Schineni nu au inregistrat ierni foarte grele, seceta excesiva,sau alte fenomene care se influenteze in mod direct si decisiv speciile de vânat existentre.

1.6 Condiții de vegetație

1.6.1 Vegetația forestieră

După cum s-a arătat la punctul 1.5.8 Fondului de Vânătoare 38 Schineni se încadrează în: Etajul deluros de gorunete, făgete și goruneto-făgete FD3.

Din cadrul acestor etaje de vegetație vor fi prezentate în cele ce urmează doar formațiile și tipurile de pădure prezente pe raza fondului (U.P. III Ghireasca), precum și răspândirea lor.

După natura provenienței arboretele din cadrul U.P. III Ghireasca se prezintă astfel:

Pe formații forestiere situația in cadrul ocolului se prezintă astfel:

Făgete pure de deal………………………11%

Făgete amestecate………………………..24%

Goruneto-făgete……………………………9%

Șleauri de deal cu gorun…..…………….…56%

Se înregistrează mai multe tipuri natural fundamentale de pădure. Evidența acestora este prezentată în tabelul următor:

Denumirea și tipurile de pădure. Tabelul nr.17.

Dintre toate acestea, cele mai răspândite sunt:

5314 Șleau de deal cu gorun și fag (m)………….………………26%

4311 Făgeto- cărpinet cu floră de mull…………………………17%

5312 Șleau de deal cu gorun și fag….…………………………..14%

5323 Gorunete șleau………………..……………… ……………11%

4211 Făget de deal cu floră de mull……………………………..11%

Având în vedere că numai primele două tipuri de pădure sunt prezente într-un procent mai ridicat (peste 15%), vom face o descriere detaliată numai pentru acestea:

5314 Șleau de deal cu gorun și fag (m)

Acest tip de pădure a fost identificat numai în Podișul Central Moldovenesc; este prezent la altitudini cuprinse între 300-400 m, mai des pe versanți umbriți, uneori și la baza versanților sudici, cu înclinări variate. Solurile sunt de obicei brune, mediu podzolite. Substratele sunt reprezentate prin facies marnos al nisipurilor sarmațiene.

Arboretele sunt bietajate. În etajul dominant se găsesc gorunul, fagul, teiul argintiu și carpenul; diseminat plopul tremurător și frasinul. În etajul dominat rămâne o parte din fag, carpen și tei; diseminați se găsesc salcia căprească, sorbul de câmp, cireșul.

Consistența generală este plină. Creșterea este destul de activă, productivitatea mijlocie. Forma arborilor destul de bună, elagajul potrivit.

Regenerarea are loc destul de activ la fag, carpen, tei, jugastru, uneori și la gorun; de obicei, însă, gorunul se regenerează mai slab și este copleșit de celelalte specii; se mai găsesc puieți de ulm, paltin de munte și de câmp.

Subarboretul este reprezentat prin: alun, păducel, salbă moale, salbă râioasă, sânger, corn ,dârmox, călin.

Dintre plantele agățătoare se găsesc curpenul de pădure și iedera.

Pătura vie este destul de bine dezvoltată, formată din: Brachypodium silvaticum, Melica uniflora, Milium effusum, Carex pilosa, Carex silvatica, Poligonatum latifolium, Poligonatum officinale, Asarum europaeum, Stelaria holostea, Dentaria bulbifera, Geum urbanum, Lathyrus niger, Lathyrus vernus,

Euphorbia amygdaloides, Mercurialis perenis, Viola silvestris, Sanicula europaea, Pulmonaria officinalis, Lamium galeobdolon, Asperula odorata, Mycelis muralis etc.

4.3.1.1 Făgeto- cărpinet cu floră de mull

Arboretele de acest tip au fost identificate la altitudini de aproximativ 200-650 m, în situații foarte diverse: versanți de orice expoziție și cu înclinări de la slabe până la repezi, platouri, coame largi, văi etc.

Solurile sunt brune de pădure, foarte profunde.

Arboretele sunt constituite din fag și carpen. În tinerețe, ambele specii se mențin la același nivel, dar ceva mai târziu se diferențiază evident în două etaje. În etajul dominant se situează fagul, eventual unele exemplare de specii diseminate, iar în etajul dominat carpenul și ceva fag, de asemenea cu unele specii diseminate. Speciile diseminate sunt multe, dar în număr redus de exemplare: gorun, plop tremurător, ulm de munte, paltin de munte și de câmp, jugastru, tei argintiu și pucios, sorb de câmp, păr pădureț, cireș, mai rar stejar pedunculat și cer.

Consistența naturală a arboretelor este 0,9-1,0. creșterea este activă, productivitate superioară. Forma arborilor de fag este foarte bună, cu trunchiuri drepte, cilindrice și bine elagate; a celor de carpen ceva mai puțin bună. Se poate obține material de lucru de fag.

Regenerarea naturală a fagului este foarte activă, dar a carpenului aproape la fel. Se instalează și semințișuri de alte specii: gorun, plop tremurător, ulm, paltin, jugastru, tei, cireș, frasin.

Cele două specii componente principale nu au tendințe să se înlocuiască, deci tipul este stabil.

Subarboretul este reprezentat prin exemplare rare de: alun, salcie căprească, păducel, măceș, salbă moale și râioasă, corn, sânger, crușin, soc comun, lemn câinesc, mai rar dârmox, călin, clocotiș, caprifoi, porumbar.

Plante agățătoare: iedera și curpenul de pădure.

Pătura vie este bine dezvoltată. Ea este constituită în mare parte din plante tipice de mull, la care se adaugă în număr mic unele specii acidofile: Dryopteris filix-mas, Pteridium aquilinum, Melica uniflora, Carex silvatica, Luzula albida, Allium ursinum, Stelaria holostea, Asarum europaeum, Rubus hirtus, Fragaria vesca, Euphorbia amygdaloides, Mercurialis perenis, Viola silvestris, Viola odorata, Vinca minor, Sanicula europaea, Pulmonaria officinalis, Salvia glutinosa, Asperula odorata, Mycelis muralis, Lysimachia numularia, etc.

Distribuția pe clase de vârstă este în general bine proporționată existând un procent relativ bun atât pentru arboretele tinere în care se adăpostește vânatul, cât și pentru cele din clasele III și IV în care se hrănește.

După cum se observă arboretele exploatabile și preexploatabile sunt bine reprezentate.

De asemenea, diversitatea speciilor care vegetează oglindește condițiile staționale favorabile în care se găsește U.P. III Ghireasca, modul de gospodărire din trecut și orientările actuale.

Suprafața ocupată de Fag și Gorun însumează doar 38% din suprafață, deși condițiile staționale sunt favorabile dezvoltării acestor specii. Acest fapt se datorează extinderii necontrolate a Ca, Te și a altor specii pe fondul unor tăieri de regenerare conduse necorespunzător.

Proveniența arboretelor este în majoritate din lăstari 88%, arboretele provenite din sămânță ocupând doar 9%. Procentul arboretelor artificiale (plantații) este foarte mic, doar 3%.

Clasa de producție actuală 2,7 reflectă potențialul stațional, din repartiția suprafețelor pe clase de producție rezultând că 98% din suprafețe sunt de clasa II și III-a de producție, deci productivitate mijlocie și superioară.

Totuși, prin procentul mare al arboretelor provenite din lăstari (vegetație mai puțin viguroasă decât cea provenită din sămânță) nu se valorifică la maximum potențialul stațiunilor.

Această stare de fapt este urmarea ciclurilor de producție scurte (de crâng), care s-au adoptat în trecut.

In fondul de vânatore 38 Schineni arboretele de fag si gorun asigura circa 20 % din hrana pentru mistreti,in functie de periodicitatea fructificatiei. Diferenta de 80 % este asigurata prin culturile specializate de napi si prin hrana complementara administrata.

1.6.2 Culturi agricole

Pădurile din cadrul Fondului de Vânătoare 38 Schineni se compun din 19 trupuri, despărțite între ele în marea majoritate de terenuri agricole.

Conform fișei fondului, în suprafața acestuia intră:

5512 ha de teren arabil, fânețe, vii, livezi;

756 ha de islazuri și pășuni.

ceea ce reprezintă 82% din suprafața fondului.

Aceste suprafețe aparțin diverșilor proprietari particulari din satele și comunele situate în raza Fondului de Vânătoare 38 Schineni.

Ogoarele cu culturi speciale destinate hranei vânatului, de pe suprafața Fondului de Vânătoare 38 Schineni, se prezintă conform datelor extrase din fișa fondului astfel:

2008

2.,0 ha lucernă;

4,4 ha napi;

1,0 ha porumb;

3,0 ha fâneață.

2009

3,0 ha lucernă;

4,4 ha napi;

1,0 ha porumb;

2,0 ha fâneață.

Varietatea culturilor agricole si in special cele din lunca râului

Bârlad oferă condiții de hrană foarte bune pentru căprior. Aceasta influențează in mod pozitiv calitatea trofeelor.

In acest sens s-a stabilit de-a lungul timpului ca in zona râului Elan au fost recoltate cele mai valoroase trofee de căprior.

Căprior trofeu realizat pe F.V. 38 Schineni.

1.6.3 Relația faună – vegetație

Aceste relații între faună și vegetație pot fi privite din ambele direcții. Este clar că vegetația este suportul consumatorilor primari, deci stând la baza piramidei trofice influențează întreaga faună.

În ceea ce privește felul vegetației și influența acesteia în viața vânatului apar două aspecte :

influența vegetației pășunilor și poienilor

influența vegetației pădurilor.

Este știut faptul că pădurea oferă habitatul optim și că însăși bonitatea unui fond de vânătoare depinde de suprafața împădurită.

În cazul căpriorului, biotopul preferat este constituit din trupuri mici de pădure (100-500 ha), de vârstă variată, printre care se găsesc culturi agricole sau fânețe. Atât din punctul de vedere al hranei, cât și al adăpostului, căpriorul preferă arboretele tinere sau cele de vârstă înaintată, cu subarboret de 1-2 m.

În cazul mistrețului, este de neconceput ca acesta să habiteze în lipsa pădurii. Cerințele sale se îndreaptă atât spre arboretele mature de fag și gorun producătoare de jir și ghindă pentru hrană cât și spre desișuri și arborete tinere pentru adăpost.

Al doilea aspect al acestor relații este dat de consecințele pe care le resimte vegetația de pe urma vânatului.

Sub acest aspect se apreciază că distribuția în mozaic a pădurilor, terenurilor productive și a pășunilor care se întrepătrund este favorabil ambelor părți.

Căpriorul produce pagube neînsemnate datorită slabei concentrări și capacității scăzute de roadere, însă mistrețul poate produce pagube mari în special în cazul creșterii densității efectivelor pe anumite arii.

Se știe că mistrețul produce pagube însemnate fânețelor și culturilor agricole prin râmare și distrugerea culturilor .

Cultură de gulii în ua.17V UP. III Ghireasca.

Pentru pădure mistrețul este mai mult folositor decât dăunător, deoarece contribuie la combaterea biologică a dăunătorilor animali, iar prin râmat creează condiții bune pentru regenerarea naturală a arboretelor. Experiența efectuată de Ing. Dr. Prof. Negruțiu A. în acest sens este edificatoare: în urma aruncării unor semințe de porumb într-un arboret, într-un an de fructificație, și a mobilizării solului de către mistreți, semințișul instalat a fost mult mai valoros decât în suprafețele învecinate.

În ceea ce privește căpriorul, acesta roade coaja numai în cazuri de necesitate, pe timp de iarnă. În plantații însă, pagubele pot fi mari, prin roaderea vârfului puietului, în urma căruia tulpina viitorului arbore se deformează, temporar, și se pierde parte din creșterea anuală.

În zona fondului de vânătoare luat în studiu nu s-au înregistrat pagube semnificative.

Pentru reducerea sau evitarea pagubelor produse de către vânat s-a ajuns să se recurgă la o hrănire complementară în anumite arii controlate, dar la care vom face referire în capitolele următoare.

1.7 Influențe ale industriei și zootehniei

Situarea geografică a fondului a făcut ca acesta să fie ferit de marile activități industriale. Singurele activități industriale din zonă se desfășoară în orașul Vaslui, dar acestea prin natura lor nu reprezintă o sursă de poluare (Fabrică de Tricotaje, Combinat de Vinificație).

La ora actuală sursele de poluare sunt minime și nu reprezintă o amenințare asupra stării de sănătate a biotopului.

Pădurile sunt încadrate în grupa II funcțională, cu repercusiuni negative asupra liniștii vânatului din zonă, datorită prezenței aproape în permanență în zonă a muncitorilor forestieri și a utilajelor aferente activității de exploatare a masei lemnoase.

Pe lângă acestea se mai adaugă activitatea zilnică a populației din localitățile învecinate. Se constată o circulație intensă a populației din zonă pe drumurile și potecile de pe cuprinsul Fondului de Vânătoare, circulație de altfel justificată dacă avem în vedere distribuția culturilor agricole.

Avându-se în vedere că o mare parte din fondul de vânătoare se află pe teritoriul a două comune și că una din ocupațiile locuitorilor o reprezintă creșterea animalelor, pășunatul intensiv și abuziv exercită cea mai mare presiune asupra biotopului.

„Conflictul de interese dintre vânat și animalele domestice duse la pășune în pădure apare mai cu seamă în locului de iernat a vânatului, dacă oile i-au mâncat hrana în timpul verii.”(Comșia, A. M.)

Aceasta arată că vitele care pășunează în pădure sunt concurenți direcți la hrană prin consumarea hranei populațiilor de căprior.

Totodată „pășunatul în zone de interes cinegetic nu se rezumă la concurența la hrană, distrugeri de cuiburi, etc., ci în majoritatea cazurilor animalele domestice sunt vectori ai multor boli, pierderile cauzate pot fi greu de recuperat.”(V. Nesterov).

Cu toate acestea pășunatul în pădure reprezintă o practică întâlnită, la aceasta adăugându-se prezența câinilor în număr mare și care se bucură de o libertate aproape deplină.

O altă problemă a vântului ce trăiește in culturile agricole este incendierea miriștilor după recoltarea culturilor agricole.

1.8 Atitudinea populației și distribuția așezărilor umane

Atitudinea populației față de animalele sălbatice a fost și este o problemă complexă, sensibilă și greu de soluționat care nu trebuie privită doar în plan local. Practic de-a lungul anilor această problemă nu a fost niciodată soluționată. Putem aminti câteva elemente faunistice care au dispărut din fauna țării noastre de-a lungul timpului, datorită plăcerii omului de a ucide. Dintre acestea putem aminti: zimbrul, castorul, dropia.

Și astăzi, relația om – natură poate fi privită ca o luptă inegală îndreptată într-un singur sens din păcate, omul încercând să modeleze natura după propriile interese de cele mai multe ori antagoniste cu cele ale naturii.

O altă problemă care se ridică zi de zi este aceea a prădătorilor, care nu sunt priviți cu ochi buni de populație având în vedere pagubele ce le produc în

special în rândul turmelor de animale. La noi în țară, deși păstorii sunt obișnuiți cu existența prădătorilor, ignoranța și necunoașterea vieții sălbatice este totuși simțită. O bună dovadă este că populația rurală nu vede ca fiind un lucru rău prezența câinilor în pădure, iar în cazurile când acești câini sunt împușcați, stăpânii acestora au reacționat violent.

Necunoașterea vieții sălbatice și ignoranța rezidă și din faptul că încă se mai întâlnesc cazuri de capturi de iezi și pui de iepure. Totodată s-au întâlnit cazuri când ciobanii au capturat cu câini și purcei de mistreț.

Deși în fișa fondului de vânătoare nu se prezintă cazuri de braconaj pe bazã de documente , din relatările pădurarilor din zonă putem menționa că ele există, acestea înregistrându-se în special la iepure, căprior, uneori chiar și la mistreț.

CAPITOLUL II

STUDIUL FAUNEI DE INTERES CINEGETIC

2.1. Considerații generale

Conform datelor prezentate de Amenajamentul U.P. III Ghireasca și a fișei Fondului de Vânătoare 38 Schineni, vânatul principal este: căpriorul, mistrețul și iepurele.

Vânatul secundar este reprezentat de: viezure, vulpe, jder de copac și dihor.

Se precizează că efectivele de vânat existent sunt apropiate de cele optime.

Pentru menținerea efectivelor este necesară asigurarea liniștii în teritoriu, reglementarea liberei circulații a populației din zonă, în pădure, precum și a pășunatului abuziv în fond forestier. Sunt necesare acțiuni de combatere și prevenire a braconajului, fenomen care deși nu este semnalat în fișa fondului, este din ce în ce mai des întâlnit în ultima vreme. Este necesară de asemenea, reglementarea situației câinilor și pisicilor hoinare și a câinilor ciobănești din zonă.

2.2 Principalele specii de vânat. Efectivele și dinamica lor pe ultimul deceniu.

Înregistrările făcute în fișa Fondului de Vânătoare 38 Schineni se referă doar la speciile de interes vânătoresc, care sunt grupate în două categorii: răpitoare și nerăpitoare.

Din grupa nerăpitoarelor cu păr amintim: mistrețul, căpriorul, iepurele; din grupa nerăpitoarelor cu pene amintim potârnichea, precum și guguștiuci, grauri, rațe, pentru care nu se cunoaște o cifră exactă a efectivelor, dar pentru care s-au aprobat cote de extras.

Vom prezenta în continuare situația efectivelor de vânat în anul 2009 așa cum rezultă ea din fișa fondului:

Structura Efectivelor. Tabelul nr.18.

O caracteristică importantă de analizat în cadrul Fondului de Vânătoare 38 Schineni este dinamica efectivelor în ultimii 5 ani, respectiv perioada 2005-2009.

Evoluția efectivelor de căprior pe FV 38 Schineni

În continuare se prezintă dinamica populației de căprior de-a lungul a câtorva ani și în funcție de raportul între sexe.

Vom face, în continuare, o comparație a efectivelor existente (reale) la principalele specii, cu efectivele optime calculate pentru Fondul de Vânătoare 38 Schineni

Analizând datele prezentate mai sus se impune o normalizare a efectivelor la CĂPRIOR în perioada imediat următoare. La IEPURE și MISTREȚ efectivele reale sunt mai mari decât cele optime, deci se impune micșorarea efectivelor atât de iepure cât și de mistreț în perioada imediat următoare.

Acest lucru va fi studiat în capitolele ce urmează.

2.3. Ecologia și biologia principalelor specii de vânat. Particularități în zona studiată.

Principalele specii de interes vânătoresc din cadrul Fondului de Vânătoare 38 Schineni căpriorul, mistrețul și iepurele.

Căpriorul (Capreolus capreolus)

Căprior de viitor.

Descriere

Denumirea de căprior se referă la ambele sexe, masculul mai purtând și denumirea de țap sau țap roșu, iar femela căprioară. Dimorfismul sexual nu este pronunțat în ceea ce privește dimensiunile însă masculul poartă coarne (de obicei cu câte trei raze pe fiecare prăjină).

Corpul zvelt atinge lungimea de 0,90 – 1,35 m iar înălțimea în greabăn atinge 0,65 – 0,75 m. Greutatea ajunge la 18-22 kg la masculii adulți în stare eviscerată și 12-16 kg la femele.

Ca și la alte specii de cervide, greutatea corporală variază nu numai în funcție de vârstă, sex și biotop, ci și de la un an la altul în funcție de abundența hranei, în special de existența sau lipsa ghindei, de asprimea iernii și de densitatea efectivului. Țapul slăbește iarna și în perioada alergatului (15 iulie – 15 august), după care se reface.

Culoarea părului variază ca și la cerb în funcție de vârstă. La ied este brună cu pete albe așezate în rânduri (fenomen de homocromie), iar din luna iulie când începe să crească părul de culoare brun-roșcată, petele albe dispar. În luna noiembrie are loc prima năpârlire și căpriorul capătă culoarea cenușiu închis. O a doua năpârlire are loc în mai-iunie când capătă haina de vară roșie-brună.

Caracteristic părului de iarnă este pata albă din jurul anusului (oglinda), care vara este mai ștearsă.

Căprior de Trofeu.

Coarnele existente numai la mascul sunt ca și la cerb căzătoare și cu creștere anuală. La iezi se formează începând cu luna septembrie a primului an de viață cilindrii frontali, pe care vor crește primele coarne până la începutul lunii decembrie, când vor fi și curățite de piele și păr. Primele coarne nu au rozetă și au maxim 2 centimetri. Acestea cad de regulă în februarie și sunt înlocuite cu sulițe de 8-15 cm ce sunt complet dezvoltate și curățite de piele în luna mai. Căderea lor are loc în luna noiembrie. Coarnele în timpul creșterii sunt moi, elastice și calde la pipăit.

Căpriorul posedă trei glande cu secreție externă, cu rol în comunicarea intraspecifică:

glanda frunții – între rozetele coarnelor;

glanda inghinală – numită și perniță, situată în zona genunchilor;

glanda metatarsiană – între degetele picioarelor din spate.

De asemenea se știe că la căprior lipsește fierea.

Dintre simțuri cel mai dezvoltat pare a fi mirosul, astfel în caz de vânt favorabil simte prezența omului de la 200-300 m. Mai puțin dezvoltat este văzul, căpriorul putând observa mai mult mișcarea.

Preferă trupurile de pădure mici (100-500 ha), de vârstă variabilă din regiunile de șes și deal cu sol permeabil și fertil și suprafețe agricole în preajmă. Atât din punct de vedere al hranei cât și al adăpostului preferă pădurile tinere sau cele de vârstă înaintată cu subarboret de 1-2 m.

Deși necesarul de apă zilnic (1,5-2 l) și-l procură din hrana verde, biotopul câștigă în calitate dacă este străbătut de ape curgătoare permanente.

În general este un animal fidel locului de trai.

Masculii duc o viață solitară de primăvara până toamna, când se grupează mai multe exemplare pentru a ierna.

Împerecherea se produce în iulie- august, când are loc așa-zisul “alergat”.

După împerechere, în evoluția embrionului intervine o perioadă de latență, până în luna decembrie, când începe dezvoltarea normală.

Hrănitoare de cervide în ua. 28 .

Hrana este exclusiv vegetală, căpriorul fiind în general pretențios în alegerea ei. Căpriorul nu paște la rând ci alege speciile, astfel că acolo unde paște căpriorul abia se cunoaște datorită deplasării sale continue în timpul păscutului.

Vara hrana este constituită din frunze de arbori și arbuști cum ar fi paltinul, frasinul, salcâmul, sorbul, iar dintre speciile erbacee preferă trifoiul, fasolea, puține graminee. Iarna se hrănește cu lujeri, muguri, frunze de rugi de mure, consumând însă și fructe și semințe.

In sezonul rece hrana complementară este asigurată de gestionarul fondului de vânătoare prin depozitarea hranei în hrănitori sau în depozite de hrană.

Hrănirea este puternic influențată de factori climatici, de cantitatea și accesibilitatea hranei și de sezon.

Sezonul de vânătoare pentru masculi este cuprins între 15 mai și 15 octombrie. Femelele și iezii pentru selecție se recoltează de la 1 septembrie până la 15 februarie.

Metodele de vânătoare sunt în general cele aplicate și la cerb și anume: pânda, metoda prin apropiat, ademenirea cu chemătoare .

Mistrețul (Sus scrofa)

Turmă de mistreți la locul de hrănire.

După V.Cotta și M.Bodea care îl citează pe KELM (1938), în europa se disting două subspecii de mistreț:

Sus Scrofa Scrofa prezentă în Europa Centrală;

Sus Scrofa Attila în Europa Răsăriteană. Această subspecie fiind prezentă la noi, vom face referire numai la ea. Denumirea generală adoptată la noi este de Mistreț, dar se mai întâlnesc și alte denumiri cum ar fi: gligan, răzleț, solitar, vier, scroafă, godac, grăsun sau purcel și acestea în funcție de sex, vârstă și regiune a țării.

După N. Șelaru longevitatea mistrețului este stabilită la 18-20 ani dar conform cercetărilor făcute la noi în țară doar 2-2,5% din efectiv depășește vârsta de 10 ani, exemplare cu vârstă de 15 ani fiind întâlnite numai excepțional.

Descriere

Conformația mistrețului este în mare măsură asemănătoare cu a porcului domestic. Față de acesta prezintă un aspect masiv, ușor aplatizat lateral, mai mult înalt decât gros, fiind conformat perfect pentru condițiile de mediu în care trăiește.

Dimorfismul sexual este mai puțin pronunțat și pe lângă caracterele sexuale primare mai apar colții transformați în defense, platoșa, talia, părul mai lung la masculi și linia mai oblică a spatelui.

Caracteristic mistrețului este gâtul scurt, relativ gros și adânc ce lasă impresia prinderii capului direct de trunchi, astfel încât capul are lungimea aproape egală cu 1/3 din trunchi. Lungimea corpului ajunge până la 2 m la masculi și 1,5 m la femele. Coada, cu un smoc mai păros la vârf are lungimea de circa 20 cm. Greabănul, mai înalt ca restul corpului, are înălțimea în jur de 1 m greutatea oscilează în funcție de hrană, vârstă și sex.

Corpul este acoperit cu o blană formată din peri lungi și aspri, despicați la vârf, de culoare brună închisă – neagră. Purceii la fătare și până în toamnă prezintă pe spate niște dungi cafenii deschis, ca rezultat al homocromiei.

Dentiția mistrețului este foarte puternică, în special caninii care sunt foarte dezvoltați, mai ales cei inferiori (colții armă) putând ajunge până la 28 cm, aceștia de altfel reprezintă și trofeul la mistreț.

Raportul normal între sexe este de 1 : 1, iar “pentru limitarea înmulțirii se recomandă ca el să crească în favoarea masculilor”. (A. Negruțiu, 1983)

Sărărie în cioată putredă u.a. 54.

Condițiile optime le găsește în păduri de foioase ce îi asigură ghinda și jirul, hrana lui de bază, precum și alte fructe de pădure: mere, pere, cireșe, alune. Preferă pădurile întinse, cu locuri de scăldat, existența scăldătorilor fiind factor limitativ pentru un teren populat cu mistreț.

Dintre factorii staționari care îi limitează înmulțirea putem aminti în special stratul gros de zăpadă și temperaturile scăzute din timpul iernii, care îi îngreuiază deplasarea și posibilitatea de hrănire (nu poate râma în solul înghețat).

Hrana mistrețului este foarte variată, el fiind un animal omnivor. După Oloff, citat de I. Micu (1989), hrana vegetală de bază o constituie ghinda și jirul. “Dintre plante consumă ferigi, în special Pteridium acquilinum, specii de Epilobium, ambele dăunătoare culturilor forestiere, apoi plante ca Heracleum sphondilium, Aegopodium podagraria, Plantago sp., specii de Holcus, Festuca, Dactylia, Elimus ș.a. [ …] Hrana animală constă în rozătoare și insecte, ca larve de Melolontha, omizi de Lymantria, Pandis, Dendrolimus, Bupalus, precum și furnici Camponotus.” (I. Micu, 1998).

Cultură de napi râmată de mistreți in u.a. 3

Iar N. Șelaru (1995) semnalează că “un consum păgubitor de rădăcini este acela al rădăcinilor de stejar, gorun și fag din regenerări naturale și plantații în vârstă de până la 3-4 ani. În iernile foarte grele din punct de vedere al hrănirii, acest consum selectiv poate deveni catastrofal pentru regenerări, schimbând total compoziția viitorului arboret. ”

Cantitatea și calitatea hranei influențează în mare proporție sporul natural. Astfel după al doilea an al vieții când este atinsă maturitatea sexuală, masculii se luptă între ei pentru femelă. Masculul este gata să fecundeze femela în orice lună din an dar perioada de rut este limitată la acestea doar în lunile octombrie-decembrie.

Râmătură de mistreț lângă depozitul de furaje în u.a. 61.

Mistreții își părăsesc adăpostul doar noaptea, chiar și în perioada de rut. Durata sarcinii este de 17 săptămâni și fată în martie-aprilie circa 4-10 purcei.

Numărul purceilor poate să fie mai mare sau mai mic, în funcție de asprimea iernii precedente și de abundența ghindei sau jirului din toamna împerecherii. Astfel, după Oloff, citat de V. Cotta (1969), în urma unei fructificații abundente la jir și ghindă sporul anual este de 150% și chiar mai mult.

După N. Șelaru (1995), pentru condițiile de la noi din țară sporul natural mediu este de 25%, și acesta cu variații între 10% și 57%. “Deși numărul purceilor este destul de mare, din cauza pierderilor din primele 9 luni, care pot ajunge la 55%, supraviețuiesc până la un an doar doi purcei la o femelă”. (A. Negruțiu, 1983).

Mistrețul este un animal nocturn, ce iese din adăpost seara și revine dimineața. Nu își păstrează cu regularitate trecătorile și poate parcurge la nevoie distanțe de ordinul a 40-50 km în căutarea hranei. Sunt atrași de pădurile cu ghindă și jir, unde se stabilesc părăsind locurile unde au stat până atunci, astfel se explică fluctuațiile de efectiv din fondurile de vânătoare.

Recoltarea se face între 1 august – 15 februarie . Metoda tipică pentru mistreț este vânătoarea “la goană” cu câini gonitori și gonaci. Mai sunt folosite ca metode de vânătoare și pânda la scăldătoare, la hrănitoare, la arbori cu fructe sau vânătoarea pe urmă.

Ca trofee amintim colții din ambele maxilare, părul lung din coamă și blana ce se poate prepara sub formă de covor.

Iepurele (Lepus europaeus)

Este specia de vânat cea mai răspândită în țara noastră, unde îl găsim de la șes până în golul de munte.

Masculul se numește iepuroi, femela iepuroaică, cel tânăr, incomplet dezvoltat vătui, masculii nu se deosebesc în teren de femele.

Lungimea totală a corpului este de 58-76 cm, din care coada are 9-10 cm. Urechile au 11-15 cm, greutatea variază de la 0,130 kg la fătare, până la 3,8-4,0 kg, greutate medie la iepurele adult (maxim 6,5 kg la iepurii de pădure).

Blana iepurelui prezintă o variație destul de mare sub raportul culorii. Astfel se pot vedea iepuri cenușii deschis, roșcați sau cenușii închis spre negru. Firele de păr sunt cenușii la bază, alb-gălbui la mijloc și negre spre vârf. Năpârlește primăvara; toamna și iarna părul se îndesește pe măsură ce temperatura scade. Vârsta se poate determina, la iepurii împușcați, după proeminența osoasă de pe arcada ochilor, mărimea corporală, organul sexual și după proeminențe de pe picioarele dinainte. După Cotta V. și Bodea M., cea mai practică este metoda Stroh, prin care se deosebește iepurele de 10 luni de cei mai bătrâni, după proeminența care se găsește pe picioarele din față, pe radius, cam la 1-1,3 cm de articulația degetelor.

Iepure în perioada de împerechere.

Longevitatea este de 8-10 (12) ani, predominând clasele de vârstă tinere, deoarece foarte puține exemplare ajung la vârste mai înaintate.

Raportul normal de sexe este 1:1.

Sunetele scoase se limitează la un mormăit al masculului care urmărește femela în timpul împerecherii și la vaietul caracteristic al iepurelui prins.

Iepurii sunt dotați cu auz și miros dezvoltat, văzul ajutându-l să observe numai mișcările.

Biotopul cel mai favorabil iepurelui îl constituie câmpiile întinse cultivate agricol cu diverse plante agricole. Fondul de vânătoare câștigă mult în calitate dacă terenul pe terenul agricol sunt trupuri de 300-400 ha, sau chiar mai mult, care să reprezinte 10-15% din totalul suprafeței terenului. Evită terenurile mocirloase și umede. Terenurile cele mai propice dezvoltării sale sunt situate la altitudini de până la 400 m.

Efectivul acestei specii este influențat de factorii meteorologici, dușmani, boli, braconaj, de condițiile de hrană și de agricultură.

Dintre factorii meteorologici, cel mai însemnat rol îl joacă precipitațiile, care în timpul lunilor mai-august produc victime, în special în rândul puilor, iar în timpul iernii, când se formează un strat gros de zăpadă, în rândul adulților (efectivului de reproducție). Specia este afectată și de instalarea unor boli parazitare și microbiene, dintre care coccidioza joacă rolul cel mai important. Dintre dușmanii naturali amintim: câinii și pisicile hoinare, ciorile cenușii, coțofenele, vulpea, dihorul, uliul porumbar, jderul, bufnița.

Hrana diferă în funcție de sezon, vara consumând buruieni și ierburi în special lucernă și trifoi, iar din toamnă până în primăvară consumă fructe, muguri, lăstari și roade coaja puieților și arborilor. Când terenul este dezgolit de stratul de zăpadă preferințele sale se îndreaptă spre culturile agricole de toamnă ce au răsărit (mai ales grâu).

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 7-8 luni. Obișnuit împerecherea durează din ianuarie până în august, înregistrând un maximum în aprilie-mai. Sarcina durează 42-43 zile, după care iepuroaica fată într-un cuib sumar amenajat 1-5 pui. Iepuroaica fată de 2-5 ori, cel mai frecvent de 4 ori pe sezon.

Iepurii sunt animale sociabile, trăind izolat și grupându-se doar pentru împerechere. În ceea ce privește fidelitatea față de locul de trai, se apreciază că cca 80% din efectiv nu se deplasează la o distanță mai mare de 3 km.

Recoltarea se face între 1 noiembrie- 31 ianuarie și se face prin mai multe metode: goana la pădure sau câmp, vânătoarea la sărite

Vulpea (Vulpes vulpes)

Vulpe cărând hrană.

Mamifer carnivor, de talie medie, se recunoaște după corpul alungit, coadă lungă și stufoasă și urechile mici și ascuțite, masculul se numește vulpoi, femela vulpe, iar puii căței sau pui de vulpe.

La exemplarele din teren nu se poate face deosebirea dintre sexe.

Lungimea corpului atinge 110-130 cm, din care coada 30-50 cm, înălțimea la greabăn este 35-40 cm, iar greutatea 7-8 (10) kg. Femelele, în raport cu masculii sunt ceva mai mici, iar puii la fătare au 80-150 g.

Culoarea blănii variază de la roșcat la cenușiu negricios, în funcție de biotop și de individ. La noi se cunosc vulpea roșie, vulpea cărbunărească și vulpea în cruce. Se remarcă faptul că pe spate culoarea este uniformă la toate vulpile, pe părțile laterale apar fire de păr cu vârful alb, vârful urechilor și al picioarelor este negru, iar la coadă, care are părul lung, vârful este de regulă alb. Vulpea năpârlește o singură dată pe an.

La circa 7-8 cm de la rădăcina cozii, vulpea prezintă o glandă, care secretă o substanță cu un miros specific ce ajută la întâlnirea sexelor în timpul „cățelitului”.

Longevitatea vulpii este de cca 10-12 ani; aprecierea vârstei poate fi încercată numai după mărimea și greutatea piesei vânate.

Glasul vulpii se aseamănă cu un lătrat. Chematul cățeilor de către vulpe, precum și chematul vulpii de către vulpoi este un mârâit. Uneori, rănită sau încolțită de câini scoate un țipăt strident. Auzul, mirosul și văzul sunt foarte bine dezvoltate.

Urmele sale se deosebesc de cele de pisică prin faptul că sunt alungite și au imprimate ghearele, iar de cele de câine tot prin faptul că sunt alungite și că urmele unghiilor din față sunt situate mai apropiat. Urma pârtie a vulpii este aproape o linie dreaptă.

În ceea ce privește răspândirea, se poate spune că vulpea nu-și alege locul de trai, ea având o mare plasticitate ecologică, putând fi întâlnită începând cu Delta Dunării și terminând cu limita altitudinală a pădurilor.

Își sapă vizuinile în terenurile așezate, de obicei pe versanți sudici sau sud-estici, cu soluri profunde, argilo-nisipoase. Vizuina are mai multe intrări (4-5), iar în interior galerii și spații mai largi, numite cotloane, unde își crește puii și are loc împerecherea.

Este fidelă locului de trai, nedeplasându-se la distanțe mari. După Diezel (1962), 44% din vulpile marcate au fost împușcate sub 5 km la locul de marcare și numai 24% peste distanțe de 20 km.

Maturitatea sexuală o atinge la vârsta de10 luni; împerecherea (cățelitul) are loc în decembrie-februarie și poate ține până la începutul lunii martie. Poartă sarcina 52-53 de zile și fată 4-5 pui, orbi 12-14 zile. Vulpea este un animal solitar, astfel încât din toamnă puii duc o viață individuală. Familia se constituie doar în timpul împerecherii și la creșterii puilor.

Hrana vulpii este variată, hrană animală, dar și de natură vegetală, hrana de bază fiind șoarecii. Provoacă oarecare pagube în terenurile cu vânat mic, consumând iepuri, fazani. De asemenea atacă iezii de căprioară, purceii de mistreț, cocoșii de munte, găini de casă.

Creșterea efectivelor este limitată de acțiunile omului, de lup, râs, unele păsări răpitoare și boli (râia).

Recoltarea se face tot timpul anului..

Împușcarea ei se poate face la goană, la pândă, cu chemătoarea imitând glasul șoarecelui sau al iepurelui rănit și la vizuină.

Trofeul îl constituie craniul. Blana prelucrată poate avea diverse întrebuințări.

FIȘA PENTRU CALCULUL BONITĂȚII LA CĂPRIOR

Calculul bonității la căprior. Tabelul nr. 19

FIȘA PENTRU CALCULUL BONITĂȚII LA MISTREȚ

Calculul bonității la mistreț. Tabelul nr. 20

FIȘA PENTRU CALCULUL BONITĂȚII LA IEPURE

Calculul bonității la iepure. Tabelul nr. 21

2.4. Compararea efectivelor reale cu cele optime

În continuare se prezintă comparativ efectivele optime din fișa de calcul a bonității, cele ajustate și efectivele reale pe anul 2009:

Raportul dintre efective optim- real. Tabelul nr. 22

În concluzie, s-ar putea deduce că în privința căpriorului și a mistrețului lucrurile se apropie de normal, iar în cazul iepurelui efectivele sunt peste optim.

La mistreț și la căprior efectivele reale sunt apropiate de optim, aceasta datorându-se faptului că în ultimii ani au existat condiții optime de hrană și de înmulțire a acestora. La iepure, efectivul real este mai mare decât cel optim, astfel încât se impune în perioada imediat următoare aducerea efectivului real la nivelul efectivului optim.

După cum am menționat anterior, deși în fișa Fondului de Vânătoare 38 Schineni nu sunt menționate cazuri de braconaj, putem spune că unele exemplare de căprior cad pradă câinilor hoinari sau a celor de la stâni, iar unii mistreți, mai ales în anii fără fructificație, cad pradă lațurilor instalate în jurul locurilor de hrănire. De asemenea și unii iepuri sunt prinși cu lațul, în perioada de iarnă, când aceștia se apropie foarte mult de locuințele oamenilor aflate în imediata apropiere a terenurilor agricole sau a pădurii.

Toate acestea duc la crearea unui deficit între efectivele optime și cele reale. Faptul că efectivele reale variază totuși în jurul celor optime se datorează sporurilor naturale ale acestor specii, care în această zonă sunt destul de mari.

2.5. Dinamica normalizării efectivelor

Normalizarea efectivelor este o problemă mai spinoasă decât pare ea la o primă vedere. Nu este de ajuns doar a se compara și a se face diferența între efectivele reale și cele optime, ci trebuie să se țină seama și de alte legități.

În cazul populațiilor de căprior dinamica efectivelor poate înregistra valori semnificative datorită unei mari capacități reproductive ale acestei specii.

O altă caracteristică a dinamicii populației o reprezintă mortalitatea și prădătorismul.

Mortalitatea este mare în special în rândul iezilor fătați devreme, mai ales datorită ploilor reci de primăvară. În timpul iernilor severe mortalitatea poate fi ridicată și în rândul adulților.

Un alt factor care își exercită rolul în dinamica efectivelor îl reprezintă prezența câinilor hoinari și a celor ciobănești în număr deloc de neglijat, precum și braconajul.

Căpriorul prezintă un surplus de 4 exemplare față de optim. Avându-se în vedere că sporul natural al căpriorului în această zonă este destul de ridicat. În cazul de față normalizarea efectivelor de căprior nu ridică o problemă majoră.

Pentru căprior se poate conta pe un spor natural de 15%.

În tabelul următor vom arăta modul de normalizare a efectivelor de căprior.

Normalizarea efectivelor de căprior. Tabelul nr. 23

După cum se observă din tabelul anterior normalizarea efectivului real de căprior se poate face încă din primul an, principala problemă ce se va urmări în continuare, fiind obținerea unui raport între sexe cât mai apropiat de 1:1.

La mistreț, având în vedere că efectivul real este mai mare decât efectivul optim, se prevede ca în sezonul de vânătoare al acestei specii, să se extragă 12 exemplare, astfel încât în teren să se mențină efectivul optim.

Aceeași situație se întâlnește și în cazul iepurelui. Cifra de recoltă, pentru sezonul în curs se va ridica la 164 de exemplare.

În viitor, pentru toate speciile, sporul natural ar putea să crească prin măsurile de îngrijire propuse, principalele fiind combaterea dăunătorilor (în special câini hoinari), asigurarea liniștii în zonele de reproducere, interzicerea pășunatului în pădure și administrarea de hrană complementară în perioadele critice.

Toate aceste măsuri pot duce la atingerea optimului populațional mai repede la speciile deficitare și asigurarea unor cote de recoltă substanțiale la populațiile ajunse la optim, ceea ce favorizează o selecție valoroasă în fiecare an, precum și sporirea calitativă a trofeelor.

CAPITOLUL III

MODUL ACTUAL DE GOSPODARIRE

3.1. Organizarea fondului, administrarea, paza și măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor

Fondul de Vânătoare 38 Schineni se află în administrarea Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv , gestionat de Clubul de Vânătoare și Pescuit Sportiv Bârlad

Ca suprafață, ocupă 7764 ha și cuprinde în componența sa întreaga suprafață a U.P. III Ghireasca

Obiectivele principale ale pădurilor cuprinse în acest fond sunt în principal de producție.

Măsurile privind paza fondului de vânătoare sunt lăsate în grija personalului de specialitate angajat cu contract de muncă (pădurar de vânătoare)

Prin măsurile luate de către personalul de specialitate și personalul silvic angajat al Ocolului silvic Epureni , ce administrează fondul forestier, ar trebui să fie oprit pășunatul ilegal în pădure, fiind cunoscut faptul că vânatul este sensibil la presiunea antropică și a câinilor ciobănești ce pot provoca pagube destul de mari în rândul vânatului.

O altă măsură ce se impune este și combaterea câinilor hoinari din zonă. Problema principală ce se ivește în privința câinilor derivă din dispunerea suprafețelor agricole în teritoriu, unde proprietarii au dependințe construite pe care în timpul verii le locuiesc permanent, fiind însoțiți de animale domestice și implicit

de câini, ce au o deplină libertate de mișcare în teritoriu. De multe ori o parte din câini sunt lăsați și peste iarnă în zonă, perioadă în care se hrănesc cu ceea ce vânează. Sunt semnalate cazuri în care mai mulți câini s-au organizat în haită și au produs pagube în rândul populației de căprior.

Principalele măsuri în această privință trebuie luate pentru nerepetarea acestor situații și pentru reglementarea liberei circulații a acestor câini în zona dependințelor stăpânilor pe timpul verii.

Dintre măsurile luate pentru combaterea și prevenirea bolilor, cele mai importante ar fi:

administrarea hranei complementare sub formă de concentrate bogate în săruri și vitamine precum și sare, pentru a întări rezistența organismului față de boli;

crearea unor scăldători, acolo unde acestea lipsesc, precum și protejarea celor existente;

menținerea densității de vânat în limite normale;

vaccinarea animalelor domestice care vin în contact cu locurile de hrană și adăpost ale vânatului;

îngroparea cadavrelor găsite în pădure și dezinfectarea locului unde au fost găsite;

dezinfectarea periodică a locurilor de hrănire pentru evitarea apariției epizootiilor.

Pentru aceasta este necesară prezența oportună a personalului de specialitate și a personalului silvic, depistarea cadavrelor și a altor surse de boli și luarea unor măsuri imediate, semnalarea și declararea bolilor în timp util și eventual punerea în carantină a anumitor zone.

3.2. Asigurarea hranei

Hrana, atât sub aspect calitativ cât și cantitativ are un rol deosebit de important pentru păstrarea vitalității și a sănătății corpului. Vânatul are nevoie de o

multime de substanțe, ca: apă, săruri minerale, vitamine, substanțe albuminoide, substanțe grase. În mod normal vânatul găsește toate acestea în hrana zilnică. În cazul lipsei acestora, ele trebuie asigurate prin hrănire complementară.

Dintre sărurile minerale cele mai importante sunt: sarea gemă, sarea de potasiu, de calciu și de fosfor. Calciu se găsește în trifoi, lucernă, ierburi grase și frunze; fosforul în diferite semințe iar fosfatul de calciu în frunze, lăstari, muguri, coajă de arbori. După A. Negruțiu (1983) foarte bogate în calciu sunt frunzele de plop tremurător, coaja de salcie căprească, coaja de plop tremurător, frunzele de zmeur, frunzele de soc; bogate în K2O sunt frunzele de plop tremurător, frunzele de salcie, frunzele de mur ș.a.; bogate în P2O5 sunt frunzele de carpen, frunzele de soc, frunzele de zmeur etc. Acestea arată că este necesar să se mențină în etajul subarboretului speciile arbustive mai sus menționate.

Albuminoidele se găsesc în ierburi grase și în speciile de trifoi și lucernă, hidrocarbonații în ghindă, jir, castane porcești, cartofi, sfeclă etc.

Valoarea nutritivă a diferitelor plante este deci în funcție de cantitatea și calitatea substanțelor nutritive găsite în ea, iar hrana asigurată vânatului pe timp de iarnă trebuie astfel aleasă încât să conțină toate substanțele necesare acestuia.

În sezonul de vegetație hrana nu este o problemă, deoarece există culturi agricole în apropiere, de unde vânatul și în special căpriorul să-și completeze hrana. În schimb pe timp de iarnă, deși în zonă există multe căpițe de fân precum și coceni de porumb, acestea nu asigură calitatea necesară hranei, fiind necesară hrănirea

complementară cu otavă și lucernă, cât mai ales cu hrană suculentă, pentru a evita pagubele produse în plantațiile tinere. Un adaos la hrană care nu trebuie să lipsească este sarea.

În fondul de vânătoare studiat hrănirea pe timp de iarnă se realizează prin acordarea de hrană complementară. Conform fișei fondului, în ultimele două sezoane cantitățile de hrană complementară administrate vânatului se prezintă astfel:

Repartizarea furajelor administrate. Tabelul nr. 24

Pentru a îmbunătăți condițiile de hrană ale vânatului chiar și în timp de vară s-ar impune:

înființarea mai multor ogoare pentru hrana vânatului, acestea să reprezinte 1 – 3% din suprafața împădurită fondului;

ocrotirea pe cât posibil a subarboretului producător de fructe;

crearea și menținerea unor zone de unde să nu se culeagă fructe de pădure;

ameliorarea vegetației din poieni pentru hrana vânatului, prin însămânțare cu ierburi, în care circa 1/3 să fie reprezentată de specii leguminoase.

Amenajamentul menționează că, în cuprinsul Fondului de Vânătoare 38 Schineni există 10,0 ha de poieni destinate hranei vânatului, această reprezentând însă sub 1% din suprafață.

Pentru hrănire pe timp de iarnă conform fișei fondului există 20 hrănitori pentru cervide, 29 sărării și 2 depozite de hrană.

3.3. Asigurarea condițiilor de liniște și adăpost

Această problemă are o mare importanță pentru vânat. Deoarece pădurile din cadrul Fondului de Vânătoare 38 Schineni sunt în proporție de 100% încadrate în grupa a II-a funcțională, de producție, vânatul nu prea găsește locuri liniștite în care să nu fie deranjat datorită lucrărilor de îngrijire și de exploatare.

O altă problemă apare, când începe colectarea fructelor de pădure și a florilor de tei, când circulația în pădure este destul de intensă.

Dacă exploatările forestiere afectează liniștea vânatului pe suprafețe bine determinate și relativ restrânse, desfășurându-se în special iarna când majoritatea speciilor nu au pui, în schimb pășunatul ilegal în pădure este un factor major de tulburare a liniștii vânatului în pădure.

Vânatul are nevoie de liniște în special în perioada de creștere a puilor. Prezența turmelor de animale și a câinilor hoinari în fondurile de vânătoare constituie un factor de stres.

Traficul rutier și turismul afectează liniștea fondului într-o mică măsură.

Asigurarea liniștii vânatului se poate îmbunătăți prin:

interzicerea pășunatului în pădure în special în perioada de fătare și combaterea câinilor hoinari ca măsuri de permanentă actualitate;

protejarea, unde este posibil, a subarboretului, eventual extinderea lui, desișurile constituind loc predilect de adăpost pentru numeroase specii.

3.4. Combaterea braconajului

Braconajul constituie o problemă delicată, fiind unanim acceptată ideea conform căreia braconajul afectează toate fondurile de vânătoare.

Este considerat braconaj orice act de încălcare a legilor de reglementare a vânătorii (Legea 407/2006), prin recoltarea clandestină a vânatului în perioade oprite sau nu, fără autorizație, cu orice fel de mijloace. De asemenea, se consideră braconier, persoana care, fără a avea dreptul de a vâna pe un anumit teritoriu prinde sau omoară vânatul indiferent de scopul urmărit.

Braconajul se practică mai ales de către unii vânători cât și de alte persoane, în grupuri sau izolat.

Pentru combaterea braconajului este nevoie să se cunoască mijloacele și metodele utilizate în practicarea lui: braconaj cu arma, cu lațul, cu curse, cu autovehicule, cu câini, precum și culegerea ouălor și prinderea puilor.

Pentru a stopa această practică este necesară o puternică organizare, căci lupta împotriva acestui fenomen nu poate fi în nici un caz o treabă ușoară. Drept urmare cu toate că au existat cazuri de braconaj, ele nu au fost finalizate cu măsuri legale și nici măcar nu au fost semnalate în fișa fondului. Ar fi necesar ca poliția și parchetul să sprijine eforturile celor implicați în lupta cu acest fenomen și cazurile de braconaj să fie sancționate cu măsuri severe, indiferent de poziția socială a persoanei ce a săvârșit fapta.

3.5.Măsuri de prevenire a poluării mediului, cu influențe asupra vânatului

În cazul fondului de vânătoare luat în studiu nu sunt semnalate surse de poluare care să afecteze vânatul.

Singura sursă de poluare o poate constitui activitatea de exploatare a pădurii.

3.6. Recoltarea și valorificarea

Recoltarea este acțiunea conștientă și voită de împușcare a vânatului, care are două scopuri distincte:

valorificarea trofeelor, în principal, și a cărnii, în secundar; de ceea sunt vizate exemplarele cele mai viguroase;

selecția artificială, prin care se urmărește extragerea exemplarelor bolnave, rănite sau rău conformate; sunt vizate exemplarele din segmentul inferior al populației.

Recoltarea se face pentru fiecare specie, în anumite perioade ale anului bine stabilite prin lege, în funcție de ritmul anual al unor activități cum ar fi fătarea, perioada de creștere a puilor sau posibilitatea valorificării superioare a vânatului.

Căpriorul se recoltează în perioada 15 mai- 15 octombrie.

Problema se prezintă similar în ceea ce privește exemplarele ce trebuie extrase.

Aici, datorită unei capacități mai mari de reproducere, procentul de recoltă poate fi ceva mai mare.

Vânarea se face la pândă în locurile frecventate sau la „dibuit”.

Dacă vânarea se face în timpul împerecherii (aproximativ 15 iulie- 15 august), masculul se poate chema cu ajutorul chemătorii. Femelele se împușcă în perioada 1 septembrie- 15 februarie, numai de către personalul calificat, selecția îndreptându-se împotriva femelelor bătrâne, bolnave sau rănite, cele sterpe sau care fată târziu. Tot obiectul selecției îl constituie iezii slabi, rău conformați, fătați târziu.

Selecția țapilor este bine să se facă în primele săptămâni ale epocii de vânătoare, adică în mai – iunie. Selecția trebuie să se orienteze în primul rând după mărimea corpului șu numai în al doilea rând după aceea a coarnelor. Se compară între ei țapii de aceeași vârstă și se scot cei mai mici.

În Fondul de Vânătoare 38 Schineni, efectivul real este apropiat de cel optim, însă numărul mare la femelelor face ca raportul între sexe să fie aproximativ 1:1,5 ca urmare, selecția se va îndrepta în următorii ani mai ales asupra femelelor.

Recoltarea se face cu arma ghintuită.

Mistrețul se recoltează între 1 august și 15 februarie . Metoda cea mai folosită este împușcarea la goană fie cu gonaci, fie cu câini gonitori.

Mistreți recoltați cu ocazia vânătorilor colective.

Când mistrețul produce pagube însemnate în culturile agricole se eliberează autorizații speciale pentru vânarea la pândă.

Partea cea mai nefavorabilă a recoltării mistrețului o reprezintă faptul că nu pot fi deosebiți întotdeauna masculii de femele, mai ales la vânătorile la goană, și când tirul se execută la distanță.

Se poate întâmpla ca întreaga recoltă să fie constituită din scroafe, ceea ce ar dăuna reproducției. Se recomandă totuși să se evite împușcarea scroafelor cu purcei, cât și a scroafelor conducătoare de cârduri.

Efectivele de mistreți din fondul avut în studiu au ajuns la optim, pentru limitarea înmulțirii recomandându-se ca raportul normal între sexe (1:1) să crească în favoarea masculilor.

Dintre speciile care se mai pot vâna pe teritoriul fondului menționăm:

iepurele – se vânează între 1 noiembrie și 31 ianuarie, la „picior” sau la goană, atât în câmp, cât și în pădure. Menționăm că efectivul de iepuri din cadrul fondului studiat este peste optim, ceea ce va duce în viitor la o recoltă destul de consistentă;

vulpea – se poate vâna tot timpul anului la goană, la pândă la cadavre, cu chemătoarea și la vizuină, de obicei se împușcă la goanele făcute la iepure și la mistreț;

viezurele – se poate vâna între 1 august și 31 martie , de obicei la pândă la vizuină;

dihorul – se poate vâna între 15 septembrie și 31 martie.

Valorificarea vânatului, presupune obținerea unui venit material prin valorificarea trofeelor, cărnii și blănii vânatului, de aceea după împușcare vânatul este

supus unor procese de preparare și conservare.

Din fondul de vânătoare luat în studiu se valorifică în special trofeele de caprior(coarnele) și colții de mistreț.

Carnea de vânat este foarte apreciată, în zonă ea este valorificatã, la vânătorii Clubului VPS Bârlad .

Pentru animalele a căror carne se valorificată se impune ca aceasta să fie verificată la laboratoare pentru depistarea diferiților viruși și paraziți și prevenirea îmbolnăvirilor.

CAPITOLUL IV

MASURI PRIVIND O MAI COMPLETA UTILIZARE A POTENTIALULUI CINEGETIC

4.1. Analiza ocupării biotopurilor, respectiv a nișelor trofice și posibilități de extindere a unor specii ca și introducerii altora

Factorii alimentarii joacă un rol primordial în existența vânatului, aceștia fiind sursa de hrană și energie necesare proceselor vitale. Speciile de vânat își procură hrana din habitatul în care trăiesc, care dispune de o anumită capacitate trofică ce poate fi raportată la toată masa consumatorilor, dar care în practică are valoare diferită pentru fiecare specie sau grup de specii care concură la aceeași sursă de hrană. De obicei habitatul fiecărei specii păstrează un anumit grad de individualitate, fiind împărțit doar într-un grad mai mic cu celelalte specii.

Fiecare specie este caracteristică într-o mai mică sau mai mare măsură unui anumit biotop, prin urmare în continuare vom prezenta câteva preferințe în ceea ce privește biotopul pentru principalele specii:

Mistrețul preferă zonele bogate în arborete tinere cu foioase (desișuri, prăjinișuri, părișuri) care îi oferă adăpost. Acestea trebuie să fie înconjurate de arborete mature producătoare de fructe. În desișuri stă peste zi și le părăsește seara în căutarea

de hrană, pentru a reveni dimineața. În perioada caldă necesită zone umede sau mlăștinoase, fiind atras de scăldători, care de altfel îi sunt indispensabile. Având nevoie de liniște, preferă pădurile de mare întindere.

In fondul de vânatoare 38 Schineni mistretul ocupa suprafetele de padure cu desis si subarboret, regenerarile tinere. Iarna se localizeaza si in padurea cu vârsta mare.mai ales in anii cu fructificatie la fag si gorun, in vagauni, denivelari,pâraie unde este ferit de vânt si ger.

In anii cu toamne foarte lungi, când nu este zapada iar culturile agricole, in special porumbul nu se recolteaza in totalitate, mistretul il gasim si in câmp in desisuri de: porumbar, maces etc. sau in ravene acoperite de regenerari tinere de salcâm. Astfel gaseste si hrana si adapost.

Căpriorul tinde să fie caracteristic ariilor împădurite, fiind găsit în aproape toate tipurile de teren împădurit, dar preferă terenurile cu un mozaic de vegetatie , locurile unde pădurea alternează cu pășunile sau culturile agricole. Biotopul tipic îl constituie pădurile de vârstă înaintată cu subarboret de 1-2 m sau pădurile tinere și compoziție amestecată, înconjurate de fânețe și suprafețe cultivate agricol.

In fondul de vânatoare 38 Schineni capriorul este prezent pe toata suprafata ocupata de padure, deasemeni in terenurile agricole limitrofe padurii.

In timpul sezonului de vegetatie este prezent in permanenta in culturile agricole.

Iepurele preferă terenurile cultivate agricol, dar nu cu monoculturi pe suprafețe întinse, ci parcele nu prea mari cultivate cu alte și alte plante, alternând între ele. Fondul de vânătoare câștigă mult în calitate dacă pe terenul agricol sunt trupuri de pădure de 300-400 ha, distanțate între ele. Cele mai favorabile păduri sunt cele de foioase, de vârste amestecate, cu subarboret, în care iepurele găsește atât adăpost cât și hrană în timpul iernii.

Pe fondul de vânatoare 38 Schineni iepurele se gaseste pe toata suprafata ocupata de teren agricol. In padure densitatea lui este mai mica.

In anii cu ierni grele si strat de zapada gros se retrage in jurul localitatilor in gradini si livezi unde gaseste hrana mai usor si se adaposteste de vânt.

Fondul de Vânătoare 38 Schineni reprezintă un habitat în mare parte optim pentru aceste specii, încadrându-se în clasa a III-a de bonitate pentru CĂPRIOR și IEPURE și în clasa a II-a de bonitate pentru MISTRET, însă prin unele măsuri ce se pot lua bonitatea fondului poate fi foarte ușor crescută, iar numărul exemplarelor poate fi mărit în cazul tuturor speciilor.

Nu este cazul introducerii unor specii noi, experimentul efectuat prin popularea cu fazan neducând la rezultatele scontate.

4.2. Studiul potențialului nutritiv al arboretelor în perioada iarnă- primăvară și vară toamnă

Pentru determinarea potențialului nutritiv la arboretelor în perioada de iarnă primăvară, în teren s-au amplasat 25 de piețe de probă, în principalele tipuri de pădure

pe 3 categorii de vârstă: 1-20 ani, 21-60 ani, peste 60 ani. Suprafețele au dimensiunile

de 1×1 m, de pe ele recoltându-se toată masa vegetală accesibilă până la 1,10 m înălțime și 10 cm în sol. Rezultatele obținute în urma acestor măsurători sunt redate tabelar în cele ce urmează. De precizat că din totalul masei vegetale recoltate se ia în considerare ca biomasa consumabilă de către vânat un procent de 20%, restul de 80% a fost considerat ca o bază de regenerare a vegetației precum și biomasă neconsumabilă de către vânat.

Potențialul nutritiv al arboretelor Tabelul nr. 25

4.3. Posibilități de mărire a capacității trofice și al adăpostului prin măsuri silviculturale

Pentru sporirea capacității trofice a arboretelor de pe cuprinsul Fondului de Vânătoare 38 Schineni se impune promovarea și menținerea în cultură alături de fag și cvercinee a unor specii de amestec și ajutătoare cu o mare capacitate trofică pentru vânat.

În acest sens se recomandă speciile următoare, care sunt deja existente: paltinul, teiul, frasinul, părul și mărul pădureț, cireșul, etc. Toate aceste specii trebuie menținute și promovate în continuare, astfel încât vânatul să dispună de o cât mai variată sursă de hrană.

De asemenea nu trebuie neglijate nici speciile arbustive cum ar fi păducelul, socul, măceșul, alunul, cornul, salba moale etc.

Astfel de arborete amestecate sunt foarte valoroase și deosebit de rezistente la acțiunea defavorizantă a factorilor de mediu și totodată speciile ce le compun îmbogățesc sortimentele de hrană ale faunei de interes cinegetic.

Teiul, frasinul, acerineele, alunul, salba, socul și nu numai asigură prin volumul mare de masă vegetală produsă o cantitate apreciabilă de hrană căpriorului.

Tot de la aceste specii, cât și de la gorun se pot recolta frunzare, care alături de hrana obținută de pe ogoarele special cultivate pentru hrana vânatului constituie o rezervă de hrană complementară pentru perioada de iarnă.

Prin corecta aplicare a măsurilor silviculturale amintite mai sus cât și printr-o gospodărire corectă a efectivelor de vânat, pe de o parte se diminuează pagubele produse de vânat culturilor agricole și forestiere, iar pe de altă parte se poate conta pe o creștere considerabilă a potențialului cinegetic.

4.4. Studiul răspândirii vânatului în perioada de iarnă-primăvară și propuneri privind amplasarea hrănitorilor

Din studiile efectuate și din observațiile făcute pe teren se constată că în cazul căpriorului, în perioada de iarnă- primăvară, sunt preferate arboretele din clasele de vârstă III – V, cu consistențe reduse și cu subarboret. În aceste arborete găsesc atât condiții de adăpost cât și de hrană. Astfel de arborete sunt uniform răspândite pe suprafața Fondului de Vânătoare 38 Schineni.

Densitatea de hrănitori precum și tipul acestora vor fi arătate la fiecare specie în parte în capitolele ce urmează, în continuare vom prezenta câteva reguli generale de amplasare a acestora în teren.

În general se consideră optim a se construi mai multe hrănitori de mărime mai mică astfel încât să nu conducă la formarea de concentrări ale vânatului în anumite puncte. Tot în acest mod se va proceda și la amenajarea sărăriilor.

Amplasarea se va face în zone bătute de soare, ferite de vânt, cu strat de zăpadă mai puțin gros. Amplasarea se face în locuri ușor accesibile pentru alimentarea acestora cu nutreț în toată perioada de acordare a hranei. Hrănitorile nu se fac în desiș, ci în margine de masiv, sau în pădure rară, încât vânatul să poată vedea în jur eventualii dușmani. De asemenea hrănitorile se fac în locuri liniștite, astfel încât vânatul să nu fie speriat și deranjat în timpul hrănirii.

Un alt element principal ce condiționează amplasarea hrănitorilor este prezența unei ape curgătoare în imediata apropiere a acesteia.

Dacă așa stau lucrurile în privința căpriorului, cu mistrețul situația se prezintă puțin diferit. Acesta, în perioada de iarnă-primăvară preferă arboretele din clasele I-II de vârstă, desișurile cele mai mari, unde se simte în siguranță. De asemenea se știe că pe cât de rezistent este mistrețul la intemperii, pe atât este de sensibil la foame.

Din această cauză în anii fără fructificație la jir și ghindă sau cu ger mare ce face să înghețe solul și mistrețul să nu mai poată râma, hrănirea complementară devine mai necesară decât cea a căpriorului și iepurelui.

Pentru acordarea de hrană mistreților nu sunt necesare construcții speciale, aceasta se împrăștie în desișurile și poienile frecventate de aceștia, astfel încât să poată ajunge la ea tot cârdul, cunoscut fiind faptul că mistreții se bat de la hrană.

Pentru acordarea de hrană complementară iepurelui, în zonă nu se practică hrănitori, hrana se administreaza în puncte de hrănire, unde iepurii sunt ademeniți de lucerna legată in smocuri. Alături de lucernă se administreaza și alte sorturi de hrană.

O regulă importantă ce trebuie respectată cu strictețe este aceea de a nu se împușca niciodată vânatul la sărării și hrănitori, nici chiar în scop de selecție, aici vânatul trebuie lăsat în liniște pentru a se apropia cu încredere, eventual se pot construi observatoare închise pentru observarea acestuia.

4.5. Calcul necesarului de hrană complementară

Hrana complementară se administrează exclusiv iarna, mai ales când stratul de zăpadă împiedică vânatul să se hrănească. Hrana complementară vine, așa cum o arată și numele, să completeze dieta zilnică foarte săracă a animalelor în perioada de iarnă.

Cantitatea de hrană complementară se calculează în funcție de calitatea acesteia pentru fiecare specie în parte.

Pentru căprior, în condițiile țării noastre numai cu fân nu poate fi rezolvată problema hranei, oricât de bun ar fi el, trebuie să i se adauge alimente cu un mare conținut de apă (napi, sfeclă) precum și ghindă porumb, care trebuie transportate la locul de hrănire, un alt fapt ce ridică probleme. Pentru căprior și frunzarele trebuie să fie de bună calitate, acesta fiind foarte pretențios în privința hranei.

Se apreciază un total de aproximativ 1,5 kg pentru un exemplar, zilnic. Aceasta se acordă pe o perioadă de 90 de zile în perioada decembrie- februarie.

La aceasta se mai adaugă și necesarul de sare care se ridică la 3kg pentru un exemplar, anual.

Deoarece efectivele de căprior pentru anul 2009 sunt foarte apropiate de optim, vom calcula necesarul de hrană pentru cifra optimă de 84 exemplare.

Pentru mistreț rația recomandată este 1,6 kg zilnic, compusă din sfeclă, cartofi, ghindă, grăunțe, napi. Se acordă în aceeași perioadă ca și la căprior.

Efectivul pentru care se acordă este cel real de 34 de exemplare.

Un calcul centralizator al necesarului de hrană va fi făcut în tabelul următor.

Pentru iepure rația zilnică este de circa 235 g, compusă din fân de lucernă, varză furajeră, sfeclă, porumb, etc.

Se va acorda hrană complementară pentru 960 de iepuri, pentru circa 60 zile,perioadã care se poate prelungi dacã stratul de zãpadã se menține gros.

Un calcul centralizator al necesarului de hrană va fi efectuat în tabelul următor.

Calculul furajelorTabelul nr. 26

De asemenea, când vegetația este săracă sub raport calitativ, mai ales la densități mari de efective, căpriorul manifestă o nevoie acută de sare. Într-o mai mică măsură se servesc de sărării mistreții. Aceasta se administrează în bulgări sau amestecată cu argilă.

S-a calculat următorul necesar de sare:

► căprior 3 kg /an/exemplar x 84 exemplare = 250 kg

Este indicat să se folosească sărării în cioată sau in despicătură. Se propun sărării înalte de la sol pentru a prevenirea contaminării cu diverși microbi.

4.6. Necesarul de hrană complementară, producerea, achiziționarea și conservarea.

Necesarul de hrană recomandată detaliat pe sortimente pentru fiecare specie pentru un exemplar într-o zi ar arăta în felul următor :

Căprior :

0,6 kg fân, lucernă, trifoi (furaje uscate);

0,1 kg frunzare;

0,3 kg napi, sfeclă și colete de sfeclă, varză furajeră

(hrană suculentă);

0,3 kg hrană concentrată (ghindă, porumb).

Mistreț :

1,2 kg hrană concentrată (porumb, ghindă, jir);

0,4 kg napi, sfeclă (hrană suculentă).

Iepure :

150 g fân de lucernă;

50 g varză furajeră, sfeclă napi.

35 g porumb știuleți, rupți ĩn 2-3 bucãți.

În totalitate necesarul de hrană ar fi :

fân, lucernă………………………………………..…… 8,9 t

frunzare………………………………………………… 1,7 t

napi, sfeclă și colete de sfeclă, varză furajeră…………. 9,3 t

hrană concentrată (ghindă ,jir, porumb)……………….. 10,8 t

Lucerna (Medicago sativa)

Pentru producerea fânului, avându-se în vedere că lucerna produce 6000 kg/ha, s-ar recomanda crearea mai multor ogoare, necesitând pentru aceasta 20 kg/ha sămânță de lucernă, a căror suprafață să însumeze 3,5 ha. Se recomandă ca amplasarea ogoarelor să se facă în locurile de iernare. Un avantaj al ogoarelor mai mici ar fi acela că ar putea fi împrejmuite. Totodată fânul recoltat poate fi depozitat pe loc, în căpițe, pe podine de lemn la 50 cm înălțime de la sol, asigurându-se un acoperiș din folie, animalele putându-se hrăni și direct din acestea.

Napii (Heliantus tuberosum) are o productivitate de 10000 kg/ha. Aceasta înseamnă că este necesară cultivarea a 1,0 ha, dupã instalare culturile se vor ara parțial toamna : o brazdã arãturã, 2 brazde nearat pentru care mistreții sã poatã râma mai ușor cultura mai ales când solul este ĩnghețat. Este necesar să se amplaseze unele ogoare în locurile de hrănire pentru mistreți, astfel obligând vânatul să-și caute singur hrana (să dezgroape singur tuberculii) determinându-l astfel să facă mișcare și să-și încălzească astfel corpul. În acest scop au fost instalate pe raza fondului 4,4 ha cu napi.

Sfeclã furajerã ( Beta vulgaris var.crassa ) are o productivitate de 20.000 kg/ha conține 1,2 – 2,4 % proteine. Se seamãnã pe soluri cu umiditate suficientã ĩn rânduri la 50 cm și o distanțã de 25-30 cm pe rând.

Este indicatã ĩn hrana iepurelui ĩn timpul iernii,neproducându-i diaree. Se

administreazã ĩmpreunã cu morcovul, obligatoriu la transportul iepurilor vii,capturați pentru a fi livrați la export.

Varza furajeră (Brassica oleracea var. acefala) are o productivitate de 50000 kg/ha, fiind necesară o suprafață cultivată de 0,06 ha, necesitând 0,3 kg sămânță. Este indicată pentru hrana iepurelui și căpriorului în timpul iernii, rezistând bine până la –12ºC ,fiind consumată și după ce a înghețat. Este recomandat ca ogorul să fie îngrădit, iar varza să fie tăiată și transportată la hrănitori, treptat, pe măsură ce este nevoie.

Porumbul- în parte va fi recoltat de pe ogorul de hrană existent în parcela 15 și care este destinată culturii porumbului, restul va fi achiziționat de la producători.

Recoltarea fânului și a frunzarelor, precum și executarea lucrărilor de îngrijire a culturilor se vor efectua de către pădurari cu forță de muncă locală.

Hrana concentrată va fi formatã din ghindã,jir și porumb care stã la baza furajelor concentrate administrate pentru hrana completarã a vânatului.

4.7 Măsuri de pază, combaterea bolilor și ocrotire a puilor

Măsurile privind paza fondului de vânătoare sunt îndeplinite cu profesionalism, personalul silvic îndeplinind în general cu succes toate obligațiile pe care le are în acest sens.

Prin măsurile luate de către personalul silvic ar trebui oprit pășunatul în pădurile aflate în imediata vecinătate a așezărilor omenești, fiind cunoscut faptul că vânatul este sensibil la presiunea antropică și a câinilor ciobănești ce pot provoca

pagube mari în efective. Totodată, ar trebui impus portul jujeului de către câinii ciobănești, destul de numeroși în zonă.

O altă măsură ce se impune este combaterea câinilor hoinari din zonă, aceștia pe lângă faptul că hăituiesc vânatul, transmit boli în rândul vânatului.

Dintre măsurile luate pentru combaterea și prevenirea bolilor, cele mai importante sunt:

administrarea hranei complementare sub formă de concentrate bogate în săruri și vitamine precum și sare, pentru a întări rezistența organismului față de boli;

crearea unor scăldători unde acestea lipsesc, precum și protejarea celor existente;

menținerea densității vânatului în limite normale;

vaccinarea animalelor domestice care vin în contact cu locurile de hrană și adăpost ale vânatului;

îngroparea cadavrelor găsite în pădure și dezinfectarea locului unde au fost găsite;

dezinfectarea periodică a locurilor de hrănire pentru evitarea apariției epizootiilor.

O componentă esențială a existenței vânatului este liniștea acestuia în special în perioadele de creștere a puilor. Prezența turmelor de animale și a câinilor hoinari constituie un factor de stres covârșitor. Conform fișei fondului în anul 2008 s-au împușcat 20 câini hoinari.

Traficul rutier și turismul afectează liniștea vânatului într-o mică măsură.

Pentru asigurarea liniștii vânatului și ocrotirea puilor se vor lua următoarele măsuri:

trasarea corectă a potecilor de vânătoare;

interzicerea întrebuințării câinilor gonitori în perioada de împerechere și

fătare;

interzicerea pășunatului în pădure și menținerea unui număr de 2 câini la o turmă echipați corespunzător cu jujeu;

combaterea câinilor hoinari de pe raza fondului;

protejarea, unde este posibil, a subarboretului, eventual extinderea lui, desișurile constituind loc predilect de adăpost pentru numeroase specii.

4.8. Măsuri de realizare a echilibrului între categoriile de consumatori

Cele mai importante relații interspecifice se creează pe fondul relațiilor trofice.

Raportul pradă-răpitor joacă un rol important în realizarea controlului stării biocenozelor.

La aprecierea gradului de prădător al unei specii, deci a măsurii în care este necesară reducerea numărului ei, trebuie avută în vedere și legea echilibrului biologic, după care nici o specie de animale nu trebuie să dispară și nici o specie nu trebuie să predomine în dauna alteia.

La declararea unei specii drept prădător, trebuie avute în vedere și foloasele pe care ea le aduce vânatului.

Vulpea, considerat principalul prădător, îndeplinește și un rol de selecție, deoarece va prinde mai ușor indivizii slabi (iepuri, pui de căprioară), bolnavi, accidentați decât indivizii sănătoși, viguroși.

Speciile care consumă cadavre cum ar fi corbul, uliul, vulpea, contribuie la lichidarea unor focare de infecție.

În mod curent, obiectul reducerii numerice al prădătorilor în constituie vulpea, câinii și pisicile hoinare, dihorul, cioara grivă și coțofana, alte specii doar accidental.

Trebuie menționat aici faptul că nu toate acțiunile de hăituire a vânatului de către prădători sunt încununate cu succes, apărarea prin fugă fiind proprie tuturor speciilor care, potențial, pot fi victimele prădării.

Apărarea colectivă este deosebit de eficientă, masculii stând de pază cât timp se hrănesc femelele și puii.

Iezii de căprior și purceii de mistreț au o colorație de protecție care le permite camuflarea perfectă în frunzișul pădurii, iar mirosul emanat de ei este destul de slab, ceea ce face dificilă descoperirea lor de către dușmani.

Conform ciclului periodic, prada e redusă prin acțiunea răpitoarelor, al căror număr crește până la un punct, după care scade din lipsă de hrană. Ajungând la un număr mic de răpitoare, deci la o reducere a prădării, prada își reface efectivele, care cresc continuu. Aceasta însă creează condiții pentru o nouă creștere a numărului de răpitoare.

4.9. Recoltarea faunei, cantități de carne, blănuri și trofee pe care se poate conta după aplicarea măsurilor

După aplicarea măsurilor amintite anterior, în anul 2009 chiar dacă numărul efectivelor reale este sub optim la CĂPRIOR, din considerente de selectie am propus extragerea uni număr de 16 exemplare, după cum urmează:

> 4 masculi;

6 femele.

Pe viitor,, deoarece se urmărește atingerea raportului normal dintre sexe (în prezent fiind de 1:1,6) de 1:1, recolta se va îndrepta mai ales asupra femelelor.

În ceea ce privește efectivele de mistreț și iepure, deoarece acestea sunt peste optim, am propus extragerea unui număr de exemplare din fiecare specie după cum urmează:

10 mistreți;

164 iepuri.

Din numărul total de 164 iepuri propuși pentru a fi extrași.

Astfel, concluzionând, pe lângă trofeele de căprior și mistreț valorificate cu vânătorii străini, mai putem conta aproximativ pe o cantitate de 150 kg carne de căprior, 650 kg carne de mistreț, care va fi valorificată pe piața internă la prețul de 6.00 lei/kg.,carnea de mistret ,caprior 600 lei/buc.

CAPITOLUL V

AMPLASAREA AMENAJARILOR, INSTALATIILOR,CONSTRUCTIILOR SI TERENURILOR DE HRANA

5.1.. Amenajări și instalații vânătorești necesare.

5.1.1.Amenajări vânătorești și amplasarea lor

Aceasta prezintă o mare importanță pentru o cât mai bună gospodărire a fondului de vânătoare.

Amenajările includ lucrări care aduc modificări condițiilor naturale din teren cu scopul menționat anterior.

Dintre amenajările existente menționăm:

Potecile de vânătoare – reprezintă amenajări vânătorești care au drept scop ușurarea deplasării și recoltarea vânatului. Conform datelor din fișa fondului, în teren există 2,0 km de poteci de vânătoare.

Scăldătorile – sunt necesare pentru mistreț, fiindu-le indispensabile, în lipsa lor părăsind zona. Sunt constituite din zone mlăștinoase sau mici concavități ale terenului unde se poate aduna apa. Scăldătorile existente în cadrul fondului sunt naturale, aprovizionarea cu apă fiind destul de bună.

5.1.2. Instalații vânătorești și amplasarea lor în teren

Instalațiile sunt construcții care servesc pentru hrănirea complementară, respectiv pentru recoltarea vânatului.

a) Hrănitorile reprezintă instalații acoperite sub care se pune hrana destinată vânatului, pentru a nu fi expusă ploilor sau zăpezii. Condiția este ca sub hrănitoare solul să rămână uscat. Totodată nu trebuie ca animalele să tragă fânul jos, acesta în contact cu excrementele putându-se infesta cu diverși microbi.

Hrănitoare cervide în u.a. 7

Pe raza Fondului de Vânătoare 38 Schineni sunt prevăzute 20 hrănitori pentru căprior, numărul acestora fiind menționat în fișa fondului. Aceste hrănitori sunt amplasate în locurile de iernare ale vânatului ținându-se cont de accesibilitatea la ele, atât a vânatului cât și a omului pentru a le alimenta. La amplasarea hrănitorilor trebuie să se țină cont și de o sursă de apă, precum și de faptul că acestea trebuie să fie cât mai departe de locurile cu regenerări naturale ale pădurii pentru evitarea pagubelor.

Conform recomandărilor în vigoare de a exista un punct de hrănire la 5 exemplare cãprior, pe fondul de vânătoare ar trebui să existe 20 de hrănitori. Numărul de hrănitori existent pe fond, 20 trebuie

b) Depozite de hrană – sunt instalații pentru depozitarea în zonă a unor cantități mai mari de hrană, necesare pentru tot sezonul de hrănire complementară a vânatului, depozite amplasate în apropierea punctelor de hrănire pentru a înlesni distribuirea hranei la acestea. În cadrul fondului există 2 depozite de hrană.

c) Sărăriile – sunt necesare atât iarna cât și vara. În fișa fondului sunt menționate 28 de sărării. Acestea conform recomandărilor în vigoare sunt suficiente. Pentru căprior se recomandă o sărărie la 5 exemplare ,deci ar trebui să avem în teritoriu un număr de 20 de sărării așezate în locurile frecventate de vânat, în special lângă hrănitori. Cunoscând necesitatea căpriorului în această privință, considerăm cã este bine sã dublãm numarul de sãrãrii fațã de instrucțiuni respectiv 2 sãrãrii la o hrãnitoare iar ca o primă urgență în amenajarea fondului de vânătoare aducerea sărăriilor la numărul optim.

Se vor construi următoarele două tipuri de sărării care nu presupun cheltuieli suplimentare pentru materiale ci vor fi făcute cu materialele găsite la fața locului.

Sărăria în troacă de lemn

Sărăria în cioată putrezită

d) Observatoarele – sunt instalații destinate observării și recoltării vânatului. De obicei sunt construcții ridicate pe piloni, la 4 – 8 m, și de cele mai multe ori acoperite. Amplasarea observatoarelor trebuie să se facă în locuri de unde va putea fi observată o suprafață cât mai mare și să poată fi folosite un timp îndelungat. La exterior este preferabil să fie vopsite în culori de camuflaj.

Observator în u.a. 25.

În cuprinsul fondului există 6 observatoare acoperit destinate pentru observarea căpriorului. Un număr mai mare de observatoare face posibilă o mai bună cunoaștere a efectivelor și deci a exemplarelor de selecție.

e) Hochstandurile – sunt instalații cu rol exclusiv de recoltare, fiind ridicate de la sol până la 2 m înălțime, neacoperite, utilizate în special pentru vânătoarea de mistreț. Se amplasează la trecătorile vânatului.

În cuprinsul fondului de vânătoare s-au construit în anii trecuți 25 de astfel de instalații.

5.1.3. Construcții vânătorești necesare

Bordeiul de pândã – este o ĩncãpere sãpatã ĩn pãmânt, dotatã cu un pat de lemn,o sobã ,o masã și o bancã. Va fi utilizat de 1-3 persoane care rãmân ĩn el 5-6 ore. Se folosește pentru recoltarea vânatului ,ĩn cazul nostru pentru recoltarea mistreților si a rapitoarelor la pândã cu vânãtori strãini si romani.

Amplasarea va avea ĩn vedere : curenți de aer ,modul cum cade lumina lumii și trecerea vulpilor sau eventual a altor carnivore ( lup). Accesul se va face pe o potecã bine camulfatã . Eliminarea fumului se va face printr-un horn a cãrui ieșire va fi la 15-25 m de bordei sau la o ĩnãlțime care sã permitã dispersarea mirosului de fum.

Se vor amenaja la 15-20 m de bordei 1-2 șorecãrii care constau dintr-un șanț de 2 x3 m și adânc de 0,6 m umplut cu pleavã.

Intrucât împușcarea mistreților la pândă permite efectuarea selecției și recoltarea vierilor cu trofee bune, vom construi 4 bordee de pândã. Pe lângã faptul cã la pândã se recolteazã vânatul dorit existã un al doilea mare avantaj, efortul depus pentru organizare la fel și cheltuielile aferente sunt mai mici , nefiind nevoie de gonaci.

CAPITOLUL VI.

STUDIU ECONOMIC

Proiectul de fațã se eșaloneazã pe o perioadã de 3 ani ĩncepând cu 2009.

6.1 Investițiile necesare pentru anul 2009

Pentru acest an s-a propus executarea hrãnitorilor și a sãrãriilor pentru căprior,precum și o parte a ogoarelor de hranã pentru vânat.

În ceea ce urmează sunt redate sumele orientative ce se vor investi pentru realizarea amenajărilor propuse, precum și a cheltuielilor aferente achiziției hranei complementare:

Instalații vânătorești

Sărării: 12 bucăți x 10 lei/buc = 120 lei

TOTAL INSTALAȚII = 120 lei

6.1.2.. Ogoare de hrană nou ĩnființate:

Lucernã : 1 ha x 1.320 lei = 1.320 lei

Porumb : 1 ha x 1.907 lei = 1.907 lei

TOTAL OGOARE DE HRANA = 3.227 lei

6.1. 3. Hrană complementară achiziționată:

Porumb: 7000 kg x 0, 7 lei/kg = 4.900 lei

TOTAL HRANĂ ACHIZIȚIONATĂ DE LA PRODUCĂTORI = 4.900 lei

6 .1 4. Sarea pentru vânat:

CĂPRIOR: 84 exemplare x 3 kg/exemplar/an x 0,3 lei/kg = 76 lei TOTAL SARE PENTRU VÂNAT = 76 lei

TOTAL INVESTIȚII PE ANUL ÎN CURS: 8323 LEI

6.2. Lucrări executate cu munca vânătorilor

Pe lângă activitățile care vizează gospodărirea, în îndatoririle vânătorilor și pădurarului de vânătoare intră și următoarele lucrări:

administrarea hranei pentru vânat în perioada de iarnă;

întreținerea potecilor de vânătoare;

întreținerea și repararea instalațiilor de vânătoare;

executarea, întreținerea și repararea hrănitorilor;

întreținerea scăldătorilor;

adunarea, uscarea și depozitarea frunzarelor;

lucrări pentru înființarea și îngrijirea culturilor;

asigurarea pazei pe fondul de vânătoare.

6.3. Venituri pentru anul 2009

Avându-se în vedere că efectivele speciilor principale de vânat din cadrul Fondului de Vânătoare 38 Schineni sunt situate în jurul valorilor optime și luându-se în calcul amortizarea cheltuielilor de întreținere a fondului s-au propus următoarele cote de recoltă:

10 mistreți;

10 căpriori (4 masculi +6 femele);

Menționăm faptul că mistreții și masculii de căprior vor fi recoltați de către vânători romani.

6.3.1.Venituri obținute din valorificarea trofeelor cu vânători:

CĂPRIOR:

– 2 buc cãpriori masculi cu trofeu de 351-400 gr. x 600 lei/buc = 1.200 lei.

– 2 buc cãpriori masculi cu trofeu de 401-450 gr x 800 lei/ buc = 1.600 lei

TOTAL VENITURI OBȚINUTE din vânătoarea la căprior = 2.800 lei

MISTREȚ:

-3 vieri cu trofee de 16,1-20 cm x 550 lei / buc = 1.650 lei

-2 vieri cu trofee peste 20 cm x 750 lei/buc = 1.500 lei

-2 scroafe x 400 lei/buc = 800 lei

-3 purcei x 100 lei/buc. = 300 lei

TOTAL VENITURI OBȚINUTE din vânătoarea la mistreț = 4250 lei

TOTAL VENITURI OBȚINUTE din valorificarea vânatului = 7050 lei

Menționăm că valorile sunt orientative, valorile pentru un trofeu variind în funcție de greutatea și punctajul acestora.

6.4 Eficiența economică

Structura cheltuielilor:

Hrană pentru vânat: 8.323 lei

Retribuția personalului: 13.824 lei

Construcția unor instalații: 120 lei

TOTAL 22.267 lei

Calculul rentabilității:

Venituri: 7.050 lei

Cheltuieli: 22.267 lei

Cotizație vânători 15.217 lei

Cheltuieli / vânător 800,00 lei

Se observă că cu o cotizație anuală la nivelul sumei de 800 lei se poate amenaja un fond de vânătoare ce are o grupă de vânători cu un număr de 20 de membri.

Investiții pentru anul 2010

6.5.1.Construcții vânãtorești.

Bordee pândã: 2 buc x 1467 lei/ buc. = 2.934 lei

6.5.2. Ogoare pentru hrana vânatului :

Porumb : 3 ha x 1.907 lei = 5.721 lei

Sare pentru vânat :

– cãprior : 84 exemplare x 3 kg/an / ex.x 0,3 lei = 76 lei

TOTAL INVESTITII PENTRU ANUL 2010 = 8.731 lei

6.6. Investiții pentru anul 2011:

6.6.1. Construcții vânãtorești

Bordee pândã : 2 buc. x 1.467 lei/ buc = 2.934 lei

6.6.2. Ogoare pentru hrana vânatului

Porumb : 3 ha x 1.907 lei = 5.721 lei

6.6.3. Sare pentru vânat :

-cãprior : 90 exemplare x 3 kg/an / ex. x 0,3 lei = 81 lei

TOTAL INVESTITII PENTRU ANUL 2011 8.736 lei

În condițiile în care pe fondul de vânătoare activează un număr de 20 de vânători cu o cotizație de 800 lei, conform legii 407/2006, cu modificările ulterioare în vigoare, în zona studiată, la un vânător trebuie asigurată o suprafață de 250 de hectare, pe fondul de vânătoare 38 Schineni la suprafața de 7614 hectare ar putea vâna în condițiile legii un număr de 30 de vânători, asigurându-se astfel un număr mai mare de cotizanți ,reducându-se nivelul cotizației. În condițiile în care pe fondul de vânătoare, încărcarea fondului de vânătoare cu vânători la 2/3 din capacitatea maximă care o poate suporta, se poate asigura o dezvoltare în condiții normale a efectivelor de vânat, asigurându-se liniștea și cadrul necesar pentru sporirea efectivelor de vânat prin marirea cifrei de recoltă și obținerea de trofee valoroase de pe fondul de vânătoare. Pentru momentul studiului nu se află înregistrate în evidențele clubului de vânătoare trofee medaliate și datorită faptului că fondul de vânătoare se află în gestiunea AJVPS Vaslui doar din anul 2001, ne urmărindu-se trofeele ca valoare, ci doar vânatul pentru carne, ca resursă de hrană.

CAPITOLUL VII.

NORME SPECIFICE DE SECURITATE A MUNCII

7 1. Păstrarea, portul și folosirea armelor de vânătoare

Arma de vânătoare și muniția se păstrează în locuri asigurate, astfel încât să nu poată fi luată de alte persoane, în afară de posesor. Arma se păstrează descărcată, curățată și introdusă în ladã metalicã prinsã ĩn dușumea.

Arma de vânătoare se folosește numai pe terenurile de vânătoare, pentru recoltarea vânatului, folosirea în alte scopuri fiind interzisă. Se transportă descărcată și introdusă în toc.

La vânătoare se vor folosi doar armele în perfectă stare de funcționare, fără defecțiuni sau improvizații precum și muniția corespunzătoare tipului și calibrului armei.

. Este interzis:

-acoperirea la gura țevilor cu mâna;

-folosirea armei ca baston pentru lovirea vânatului;

-lovirea armei de arbori, stânci sau alte obiecte dure;

-forțarea armei pentru închidere, după introducerea cartușului;

-îndreptarea armei spre alte persoane, chiar dacă aceasta este descărcată;

-așezarea armei pe pământ sau pe obiecte ce nu-i asigură susținerea;

-declanșarea focului asupra vânatului, înainte de identificarea acestuia și a distanței față de bătăiași;

-declanșarea focului când vânatul se află în apropierea obiectelor dure sau când pământul este înghețat, înainte de a se asigura că prin ricoșarea proiectilului nu pot surveni accidente;

-declanșarea focului sub un unghi de 45o față de linia vânătorilor.

7.2 La vânătorile individuale

La vânătorile individuale vânătorii vor respecta următoarele reguli în vederea evitării accidentelor:

-înainte de încărcarea armei se va verifica dacă mecanismul de declanșare a focului și cheia de asigurare funcționează normal și dacă țevile nu prezintă corpuri străine în interior;

-încărcarea armei se face la intrarea pe terenul de vânătoare și purtarea acesteia se face frântă;

-încărcarea armei cu țevi basculante se va face cu țevile îndreptate în jos, închiderea făcându-se prin ridicarea patului;

-carabinele se alimentează cu țeava îndreptată în sus, după care se îndreaptă spre pământ pentru manevrarea închizătorului;

-după identificarea vânatului, vânătorul se va asigura că pe linia de tragere nu există persoane, animale domestice, drumuri circulate și apoi poate actiona siguranța pentru eliberarea focului;

-tirul cu glonț sau proiectil unic la armele cu țevi lise este permis numai după ce vânătorul s-a asigurat că glontele după străpungere sau trecere pe lângă vânat nu prezintă accidente.

7 3. La vânătorile colective

La vânătorile colective organizatorul este obligat să verifice permisele de vânătoare și de port de armă ale vânătorilor și să facă instructajul pe linie de protecție a muncii

Pe lângă regulile prezentate la vânãtorile individuale se vor mai respecta următoarele:

-la amplasarea în ștand vânătorul trebuie să cunoască locul de amplasare al vecinilor;

-încărcarea și descărcarea armei se va face numai în ștand după ce s-a dat semnalul de începere a goanei;

-vânatul căzut se va ridica numai după terminarea goanei;

-se interzice părăsire ștandului în timpul vânătorii;

-vânatul rănit se va urmări numai cu acordul organizatorului și numai după terminarea goanei;

-nu se mai declanșează foc de armă când gonacii se află la o distanță mai mică de 200 m; la tirul cu alice și 500 m la tirul cu glonț.

-la vânătorile de urși și mistreți gonacii vor fi avertizați când vânatul rănit s-a întors spre ei.

Bătăiașii folosiți la vânătorile colective vor respecta următoarele reguli:

-în timpul goanei se vor deplasa în linie dreaptă și vor menține distanța fixată între ei, ei purtand obligatoriu veste reflectorizante.

-se vor numi șefi de echipă care să supravegheze gonacii;

-când se apropie de linia de tragere vor face mult zgomot pentru a putea fi reperați de vânători.

La vânătorile la pândă fiecare vânător trebuie să cunoască amplasarea celorlalți astfel încât declanșarea focului să nu se facă spre ei. Încetarea focului și părăsirea ștandului se va face doar la ora stabilită.

NORME DE ETICA VANATOREASCA

In tarile Europei Centrale mai cu seama in Austria si Germania – exista unele obiceiuri la care vanatorii cunoscatori nu renunta. Prin nerespectarea lor li se pare ca s-a rapit vanatorii unele din laturile ei frumoase. Ele se refera la ceea ce urmeaza dupa ce focul de arma a fost tras,iar vanatul a fost doborat. Tara noastra adeseori primeste vanatori din alte tari, in calitate de oaspeti. Este bine ca aceste obiceiuri sa fie cunoscute de vanatorii nostri, dar,mai cu seama, de personalul vanatoresc de teren pentru a le respecta atunci cand este cazul. Nu au nimic de pierdut, ci numai de castigat si vanatorii nostri, daca le vor respecta si vor impartasi incepatorilor aceste obiceiuri care innobileaza vânatoarea. Walter Frevert [ 1957 ] unul dintre cei mai buni

cunoscatori ai acestor obiceiuri, considera ca respectarea rânduielilor vânâtoresti deosebeste pe vânatorul care are cultura vânatoreasca, care intelege frumusetea vânatorii, care a indragit natura si creaturile ei, de acei vânatori care alearga numai dupa carne sau trofee.

Locul unde a stat vânatul in momentul in care s-a tras asupra lui se marcheaza prin infingerea in acel punct, in poziâtie verticala a unei ramuri de 35-40 cm. Aceasta ramura, dupa obicei, trebuie sa fie din urmatoarele specii : molid, brad, stejar, anin, nu sunt admise ramurile de fag sau de specii exotice. Motivele nu sunt cunoscute. De asemenea, exista obiceiul ca ramura sa se rupa nu sa se taie cu cutitul si nici sa nu se cojeasca. Respectarea obiceiului are importanta practica deoarece se fixeaza locul de unde va incepe urmarirea vânatului, daca acesta nu a cazut pe loc. Marcarea locului cu aceasta crenguta se face indiferent daca in acel punct se vad sau nu urmele vânatului. Daca in punctul unde a stat vânatul când a primit impuscatura se vad urmele lui, deci se stie in ce directie a fugit atunci pe lângâ crenguta infipta in pamânt se mai pune una cu vârful ascutit in pozitie culcata. Daca e vorba de un mascul, atunci se pune cu vârful ascutit in directia in care se duc urmele lui, iar daca este femela atunci se pune invers. Pentru a preciza daca este vorba de mascul sau femela se pune o crenguta mai mica in dosul celeilalte in pozitie perpendiculara aceasta inseamna ca vânatul a fugit in sens opus. Daca directia in care a fugit vânatul este necunoscuta, dar punctul unde a

stat in momentul când a primit foc ul este stabilit, atunci se pun pe lânga ramura verticala inca doua crengute transversale cu vârfurile opuse.

Crenguta de luare in posesie a vânatului cazut. Vânatul cu copite – numai acesta – dupa ce a fost gasit va fi culcat pe partea dreapta, apoi i se va pune pe latura corpului o ramura indreptata in felul urmator: daca este vorba de mascul atunci ramura se aseaza cu baza spre cap; daca este femela invers cu vârful crengutei spre cap. Crenguta pusa astfel este un semn ca vânatul a fost gasit si luat in primire de vânatorul respectiv. Obiceiul dateaza probabil de pe vremea când pe acelasi teren vânau, concomitent, mai multe persoane. Vânatul astfel marcat insemna atunci ca cel ce l-a doborât este un vânator care are dreptul sa vâneze in acel teren iar nu braconier, deoarece acestia nu procedeaza in acest mod. In afara de crenguta care se pune pe corpul vânatului mare, se mai introduce in gura vânatului o ramura cu frunze verzi, asezata perpendicular pe directia botului. In terminologia vânatoreasca aceasta ramura poarta numele de ultima imbucatura. Se procedeaza astfel numai cu masculii. Vânatorului care a doborât vânat cu copite sau cocos de munte, i se da o ramura unsa cu sânge din piesa doborâta. Insotitorul vânatorului ( padurar, paznic ) rupe o crenguta de 12-15 cm, din speciile de arbori aratate o atinge de rana vânatului si, astfel ,cu pete de sânge pe ea o ofera vânatorului, pusa perpendicular pe lama cutitului de vânatoare. Daca nu are cutit de vânatoare o ofera pusa pe palarie dar niciodata din mâna goala.

Cutitul sau palaria se tin de obicei in mâna stânga aceasta fiind regula. O data cu oferirea crengutei,insotitorul il felicita pe vânator. Acesta o ia, multumeste, apoi pune crenguta la palarie. Obiceiul dateaza de peste 1000 de ani si vrea sa fie un semn de recunoastere a vânatorului caruia i se datoreaza doborârea vânatului. Daca piesa respectiva nu a cazut pe loc ci a trebuit sa fie urmarita de câtre insotitorul la vânatoare, atunci vânatorul rupe o particica din crenguta si o ofera aceluia ce a

urmarit si gasit vânatul. Aceasta, ca un semn ca si el a contribuit la reusita.La vânatorile colective unde se vâneaza cu insotitori ca si la cele individuale, cum e cazul la mistreti crenguta este oferita vânatorului de câtre maistrul de vânatoare sau organizaoturul vânatorii. Toate ramurile mentionate trebuie sa fie rupte cu mâna nu taiate.

Asezarea vânatului impuscat :

Vânatoarea trebuie sa se desfasoare in ordine. La terminarea fiecarei goane vânatul impuscat adus de vânatori se aseaza, in linie, culcat pe partea dreapta. Daca sunt piese multe pe un rand se aseaza iepurii, pe altul fazanii etc. Tot a zecea piesa incepând de la stânga la dreapta se trage inainte cu o jumatate din lungimea ei pentru a inlesni numaratoarea. Dupa ce s-a luat in primire tot vânatul din goana respectiva si s-a confirmat cu declaratiile vânatorilor se preda la caruta care aduna vânatul. Seara,când s-a incheiat ziua de vânatoare, este obiceiul ca tot vânatul recoltat in aceea zi sa fie aranjat intr-un anumit fel care il vom descrie aici.

La vânatorile de vânat mic in rândul l se aseaza vulpile,incepând de la dreapta la stânga apoi in continuare alte rapitoare daca ar fi ( pisici salbatice etc.).Totdeauna vânatul rapitor se aseaza pe un rând aparte deci nu se amesteca cu cel nerapitor. Coada vulpilor se potriveste in unghi drept fata de corp. In rândul II se pun iepurii, in al III-lea fazanii separat cocosii si separat fazanitele ( daca, voit sau nu sau impuscat si femele ). In rândul IV potârnichile, sitarii, porumbeii si alt vânat cu pene daca este suficient de numeros pentru a forma un rând aparte. Altfel, se aseaza in continuarea rândului cu fazani. Si in acest caz, tot a zecea piesa incepând de la dreapta spre stânga

( vânatorul fiind cu fata spre vânat ) se trage inainte cu jumatate din lungimea ei,pentru a inlesni numaratoarea. Se confrunta cu carnetul in care s-a notat vânatul impuscat. Recolta astfel aranjata se numeste tabloul vânatului. Când totul este gata, vânatorii si gonacii se aliniaza organizatorul vânatorii comunica rezultatul zilei. In alte tari se obisnuieste ca la vânatorile mari un numar de 3-4 gornisti sa cânte

câte o melodie speciala pentru fiecare specie de vânat impuscata in aceiasi zi, ceremonia aceasta se desfasoara seara la lumina facliilor. Si la noi s-ar putea face aceasta ceremonie când se organizeaza vânatori cu participanti din alte tari, care tin la astfel de obiceiuri.

La vânatorile mixte din paduri unde se impusca atât vânat mare cât si mic daca numarul pieselor de vânat este redus, ex; 1 cerb, 2 caprioare, 2 mistreti atunci nu e mai aseaza pe rânduri separate pe specii, ci toate pe un rând respectând ordinea urmatoare ; cerb, lopatar, mistret, caprior in rândul II se pun rapitoarele singure in ordinea marimii. Vânatul rapitor nu se amesteca cu cel nerapitor, chiar daca ar fi o singura piesa, se va lasa intr-un rând separat, in rândul III se pun iepurii; in rândul IV fazanii si alt vânat cu pene nerapitor.

Oricare ar fi felul de vânat aranjat sub foram de tablou nu trebuie sa se paseasca peste rânduri. De aceea rândurile se fac distantate la aproximativ 0,5 – 1,0 m, incât sa se poata ublma printre ele. Obiceiul pare a avea la origine un scop practic,sarind peste rânduri s-ar putea calca pe vânat, turtindu-l. O alta regula de respectat la tabloul vânatului, este ca piesele sa nu se atinga intre ele. In acest fel se racesc mai usor. Tabloul vânatului este mai bine au aiba lungime mai mare decât latime din motive de estetica. Pentru a pune trofeul la adevarata lui valoare se obisnuieste a se propti capul vânatului cu coarne cu o bucata de lemn

ca sa stea in sus. Un vânator care tine la aceste obiceiuri va considera ca vânatoarea din acea zi i-a lipsit ceva din farmecul ei daca traditia nu a fost respectata integral.

De aceea toate aceste obiceiuri trebuie cunoscute mai cu seama de personalul vânatoresc si puse in aplicare când situatia o cere. Se considera necuviinta a sta calare pe vânatul impuscat, sau a face glume pe socoteala lui. Lupta dintre vânator si vânat a luat sfârsit iar invingatorul trebuie sa-si respecte adversarul invins.

Vânatul mare impuscat trebuie cântarit in scopul de aduna date cu privire la cunoasterea faunei noastre vânatoresti. Cervidele, capra neagra si mistretii se cântaresc fara viscere dar cu cap, trofeu si picioare intregi. Daca se cântareste cu capul taiat, acest lucru trebuie mentionat in datele statistice.

Semnale de vânatoare.In cursul practicarii vânatorii adeseori se simte nevoia sa se dea semnale la distante de câteva sute de metri. De exemplu la vânatorile colective de iepuri este necesar sa se dea semnalul de plecare al gonasilor. In lipsa de corn, se sufla in teava pustii ceea ce nu este nici practic, nici estetic .La partidele de vânatoare in cerc si in fâsii mari, semnalele sunt aproape indispensabile. De asemenea la chemarea câinelui de mistreti sau a limierului care a plecat sa prinda vânatul ranit, dar s-a indepartat prea mult. In orice caz, semnalele de goana sunt nu numai practice dar adauga vânatorii un element interesant.

Deviz – cheltuieli pentru realizarea unei culturi lucerna

suprafata = 1 ha

INTOCMIT

Deviz – cheltuieli pentru realizarea unei culturi porumb

suprafata = 1 ha

INTOCMIT

A N T E M A S U R A T O A R E A

lucrarilor pentru executarea bordeielor de pânda = 2 buc

INTOCMIT

NECESAR DE MATERIALE

pentru executarea bordelelor de pânda = 2 buc.

INTOCMIT

DEVIZ DE CHELTUIELI PE CATEGORII DE LUCRARI

Pentru executarea bordeielor de pânda = 2 buc.

INTOCMIT

CAPITOLUL VIII

8.1 Concluzii.

În amenajarea fondului de vânătoare 38 Schineni s-a avut în vedere specificul geografic, încercând scoaterea în evidență a potențialului zonei în ceea ce privește crearea condițiilor specifice dezvoltării fondului cinegetic, în condițiile administrării și desfășurării activității unei grupe de vânători, în scopul conservării și diversificării fondului genetic de care dispune zona în vederea evitării consangvinizării populațiilor existente, urmărindu-se menținerea efectivelor în limitele optime dar și pentru recoltarea de trofee valoroase din arealul specific vânatului mare, în special la mistreț și căprior, cât și realizarea unor partide de vânătoare frumoase, cu un număr mulțumitor de exemplare la iepure, având în vedere climaticul specific de dezvoltarea acestuia.

Pentru a realiza obiectivele propuse, constatăm din analiza datelor cu privire la condițiile staționale ,edafice, hidrologice, climatice cât și prin studierea tipurilor de stațiuni existente,existența unui potențial de dezvoltare a speciilor de interes cinegetic.

Dacă din punct de vedere stațional și geografic se întrunesc condiții de dezvoltare, nu același lucru îl putem spune cu privire la relația dintre vânat și factorul antropic. Pentru atenuarea împactului dintre om și vânat au fort realizate culturi specializate pentru a asigura hrana complementară și a evita pe cât posibil producerea de pagube în sectorul agricol,realizate de mistreți, în special. Pentru realizarea unor trofee de valoare s-a luat măsura asigurării hranei prin construirea de instalații vânătorești specifice conservării și distribuirii în teren.

Un rol important în păstrarea echilibrului natural în au și prădătorii, fie cu păr sau pene, precum vulpea care elimină din fondul de vânătoare exemplarele bolnave, cu malformații de ordin ereditar, fiind adevărați competitori ai vânătorilor. Tot la acest capitol se înscriu cu succes câinii hoinari sau sălbăticiți, câinii însoțitori ai turmelor și cirezilor care sunt un pericol foarte mare pentru vânat, putând diminua sporul natural la iepure în prima fază de dezvoltare a acestuia cu până la 80% din capacitatea acestuia de reproducere.

Ca măsuri ce trebuie luate pentru îndepărtarea acestor deficiențe se evidențiază intensificarea controalelor în zonele frecventate de turmele de animale și conștientizarea populației din zonă cu privire la impactul pe care-l au asupra efectivelor de vânat.

In amenajarea fondului de vânătoare 38 Schineni s-a avut în vedere crearea condițiilor decente pentru observarea și recoltarea vânatului prin amenajarea de observatoare pentru căprior dar și luarea în calcul pentru construirea și amenajarea unor bordeie de până la mistreț.

Economic, analizând activitatea de vânătoare putem concluziona că, cu eforturi financiare destul de scăzute, în comparație cu amenajarea altor fonduri de vânătoare, ale membrilor vânători se poate desfășura activitatea de vânătoare în condiții de etică vânătorească, în limita bunului simț, cât și pentru conservarea biodiversității fondului cinegetic, realizând tablouri de vânătoare destul de frumoase cu vânat diversificat din rândul nerăpitorilor cât și a răpitorilor.

BIBLIOGRAFIE

Cotta V., Bodea M. – Vânatul României, Ed. Agrosilvică, 1969;

Cotta V., Bodea M., Micu I.- Vânatul și vânătoarea în România, Ed. Ceres, 2001;

Comșia A.M. – Biologia și principiile culturii vânatului, Ed. Academiei R.P.R,

1961;

Milescu I.,Goaicea N.,– Cartea Silvicultorului,Cap XIII,Vânătoare,Salmonicultură,Ed Universității Suceava , p 738 – 793;

Marcu M.- Meteorologie și climatologie forestieră, Ed. Ceres 1981;

Negruțiu A., Șelaru N. și colaboratorii – Fauna cinegetică și salmonicolă, Ed. Transilvania Brașov, 2000;

Nesterov V. – Bolile transmise de la animalele domestice la vânat, Revista

V.P.R., nr. 4/1958;

Târziu D. – Pedologie și stațiuni forestiere, Ed. Ceres, 1997;

* * – Geografia României;

* * – Atlasul climatic al R.P.R.;

* * – Amenajamentul Ocolului Silvic Epureni;

* * – Amenajamentul U.P. III Ghireasca;

* * – Fișa Fondului de Vânătoare 38 Schineni.