Fiscalitatea Intreprinderii Si Performanta Financiara

=== 96efa59dc60055421577e1b09f28847f951ab554_609445_1 ===

Universitatea Valahia din Târgoviște

Facultatea de Științe Economice

Master: Management financiar bancar

Lucrare de disertație

cu titlul

Fiscalitatea întreprinderii și performanța financiară

Coordonator științific:

Mihaela Teodorescu

Absolvent:

Târgoviște

2018

Cuprins

Introducere 4

Capitolul I. Analiza regulilor de asezare și de percepere a prelevărilor

obligatorii datorate de societățile comerciale 5

1.1.Impozitul pe profit 5

1.2.Impozite și taxe locale 11

1.3.Contribuții sociale obligatorii datorate de angajator 13

1.4.Alte prelevării obligatorii în sarcina societăților comerciale 15

Capitolul II. Analiza costului fiscal și a presiunii fiscale la nivelul societăților

comerciale 19

2.1. Principalele caracteristici ale societăților analizate 19

2.2. Conceptul de presiune fiscală 24

2.3. Modalități de optimizare a costului fiscal în societățile comerciale 29

2.4. Analiza presiunii fiscale în statele membre UE 31

Capitolul III. Indicatori de apreciere ai performanței financiare și impactul

costului fiscal asupra acesteia 39

3.1. Analiza performanței financiare 39

3.2. Analiza ratelor de profitabilitate 43

3.3.Analiza influenței costului fiscal asupra performanței financiare a

întreprinderii 53

Concluzii 55

Bibliografie 56

Anexe 57

Introducere

Prezenta lucrare este structurată pe trei capitole și prezintă aspectele teoretice și practice cu privire la noțiunea de fiscalitate și impactul pe care aceasta îl are asupra performanțelor întreprinderii.

În cadrul primului capitol am prezentat noțiunile generale cu privire la impozitele plătite de către o societate așa cum sunt ele prevăzute de către legislația fiscală în vigoare, dar și aspecte practice privind impozitele pe care le plătesc societățile analizate în cadrul acestei lucrări și anume Transelectrica și Nuclearelectrica. Impozitul pe profit este unul dintre cele mai importante impozite directe colectate de care stat a cărui reglementare se regăsește în cadrul Titlului II din Legea 227/2017 privind Codul Fiscal publicată în M.Of. Nr.688/2015. Principalul scop urmărit de către stat atunci când decide utilizarea acestui tip de impozit ca instrument de politica fiscală este acela de a asigura un cadrul legal favorabil pentru investitori. Așadar, așa cum este de așteptat, în vederea încurajării investițiilor, tendința ar trebui să fie aceea de a reduce cotele de impozitare a profitului, reducere care ar genera un profit după impozitare mai mare care în multe dintre cazuri este reinvestit.

Pe lângă acesta, societățile plătesc impozite și taxe locale. Cadrul juridic legislativ care stă la baza acestei categorii de impozite este reprezentat de Titlul IX din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare. Societățile comerciale au o altă categorie de obligații fiscale prevăzute de legislația fiscală în vigoare. Este vorba despre contributiile sociale obligatorii care intra în sarcina acestora. Cadrul juridic legislativ care stă la baza acestor este reprezentat de Titlul V din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

În cadrul celui de-al doilea capitol am prezentat pe larg conceptul de presiune fiscală, dar și aspectele practice înregistrate la nivelul Transelectrica și Nuclearelectrica cu privire la evoluția costului fiscal suportat de acestea.

Ultimul capitol, prezintă aspecte teoretice și practice privind performanțele întreprinderii și cazul concret al performanțelor înregistrate la nivelul Transelectrica și Nuclearelectrica, precum și impactul costului fiscal asupra acestora.

Capitolul I. Analiza regulilor de așezare și de percepere a prelevărilor

obligatorii datorate de societățile comerciale

1.1.Impozitul pe profit

Termenul de fiscalitate este folosit pentru a desemna un “sistem de constituire a venitului statului prin redistribuirea venitului național cu aportul impozitelor și taxelor, reglementat prin norme juridice”. Fiscalitatea mai poate fi definită însă ca un sistem de percepere a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de către autoritățile publice în scopul realizării funcțiilor social-economice ale statului.

Sistemul fiscal poate fi definit ca fiind “totalitatea impozitelor și taxelor provenite de la persoanele fizice și juridice care alimentează bugetele publice”.

Așa cum am precizat și anterior, în vederea desfășurării unei bune activități fiscale este necesar ca statul să reglementeze aceste activități prin crearea unui cadrul juridic cât mai stabil care să nu sufere multe modificări, deoarece modificarea la intervale mici de timp, a legislației, este de natură să creeze numeroare probleme printre care cele mai importante sunt: cunoașterea inexactă sau greșită a legiilor de către contribuabili ceea ce face ca aceștia să nu își îndeplinească obligațiile prevăzute, dificultatea aplicării unitare a legilor din domeniul fiscal și totodată scăderea încrederii investitorii ca urmare a faptului că o modificare a legislației fiscale ar putea fi de natură să le afecte investiția și să îi dezavantajeze, comparativ cu alte state.

Odată ce este rezolvată problema privind stabilitatea cadrului legislativ, în vederea unei aplicări uniforme a legii este necesar ca statul să asigure existența autorităților specializate necesare a duce la îndeplinire activitatea fiscală. Aceste organe specializate asigură mecanismul fiscal, iar fără acestea nu se poate realiza un sistem fiscal eficient care să poate asigura o bună funcționare a statului.

Impozitul pe profit este unul dintre cele mai importante impozite directe colectate de care stat a cărui reglementare se regăsește în cadrul Titlului II din Legea 227/2017 privind Codul Fiscal publicată în M.Of. Nr.688/2015.

Principalul scop urmărit de către stat atunci când decide utilizarea acestui tip de impozit ca instrument de politica fiscală este acela de a asigura un cadrul legal favorabil pentru investitori. Așadar, așa cum este de așteptat, în vederea încurajării investițiilor, tendința ar trebui să fie aceea de a reduce cotele de impozitare a profitului, reducere care ar genera un profit după impozitare mai mare care în multe dintre cazuri este reinvestit.

Totodată, utilizarea impozitului pe profit ca instrument de politica fiscală nu se poate realiza numai prin intermediul cotelor ci și prin alte modalități, cum ar fi: scutirea anumitor părți de la impunere, putând menționa în acest caz, scutirea de impozit a profitului reinvestit prevăzut în cadrul art.22 din Legea 227/2015 etc.

Modul în care se realizează impozitarea profitului în țările membre ale Uniunii Europene este diferit de la un stat la altul, dar și în funcție de modul de organizare al societăților asupra cărora se percepe impozitul.

Așadar, așa cum am menționat anterior, cadrul juridic care stă la baza impozitului pe profit în momentul actual este reprezentat de Titlul II din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, însă acest tip de impozit, ca oricare altul a trecut de-a lungul timpului prin numeroase modificări legislative. Anterior intrării în vigoare a acestei legii, impozitul pe profit era reglementat de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial, nr.927 din 23 decembrie 2003, cu modificările și completările ulterioare.

În cadrul primului articol din Titlul II al legii care constituie cadrul de bază al impozitului pe profit sunt prevăzute de către legiuitor, persoanele obligate să plătească acest tip de impozit către bugetul de stat. Astfel că, conform acestui articol, supuse acestui impozit sunt toate persoanele juridice române, dar și persoanele juridice străine, cu condiția ca aceste din urmă fie să aibă locul conducerii efective în România, fie să desfășoare activități în țară prin intermediul unui sediu permanent, așa cum este acesta definit în cadrul articolului 8 din Noul Cod Fiscal. Referitor la persoanele care sunt obligate la plata acestui tip de impozit, trebuie menționat faptul că legislația s-a mentinut neschimbată de-a lungul timpului, astfel ca aceasta prevedere a fost prezentată identic și de legiuitorul din 2003, în legea privind codul fiscal, intrată în vigoare în acel an. De la această regulă generală, sunt prevăzute în cadrul celui de-al doilea alineat, persoanele juridice române exceptate de la plata impozitului, excepții ce nu au cunoscut modificări față de legislația intrată în vigoare în anul 2003.

În cadrul celui de-al doilea capitol al titlului care reglementează impozitul pe profit în legislația în vigoare în țara noastră sunt prezentate regulile privind modul de determinare al rezultatului fiscal asupra căruia se aplică cota de impozitare. Astfel că, în conformitate cu articolul 19, rezultatul fiscal este dat de diferența dintre veniturile impozabile și cheltuielile deductibile, rezultat din cadrul căruia se scad deducerile fiscale. Spre deosebire de legislația actuală, în cadrul legislației existente în vigoare până în anul 2015, legiuitorul nu a făcut nicio mențiune cu privire la deducerile fiscale, care sunt de natură a duce la diminuarea rezultatului impozabil. Cu alte cuvinte, la calculul rezultatului impozabil vor fi luate toate veniturile toate veniturile înregistrate de societate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cu excepția acelor venituri care sunt prevăzute expres de lege ca prezentând caracter neimpozabil. Aceste venituri sunt prevăzute în cadrul articolului 23 din Noul Cod Fiscal.

Referitor la veniturile considerate neimpozabile, așa cum sunt ele prevăzute de către legiuitorul fiscal, menționăm că în acesta categorie fac parte și dividendele privite din cadrul unui alt stat membru al Uniunii Europene, însă doar acelea care respecta anumite condiții prevăzute expres de către legislația în vigoare. Astfel că, nu sunt incluse în calculul veniturile impozabile, acele venituri obținute ca urmare a dividendelor primite de la societatea mama cu condiția ca acesta din urmă să dețină cel puțin 10% din totalul capitalului social al filialei căreia îi distribuie dividentele, pe o perioadă mai mare de un an și, de asemenea, mai exista o condiție care vizează strict societatea care primește dividendele și anume aceasta să fie constitutita sub una dintre formele prevăzute de legislație în cadrul articolului 24 alin.(1) lit.a)pct.(1).

Important de mentionat este și faptul că veniturile și cheltuielile care sunt înregistrate de către societate ca urmare a procedurii de evaluare ulterioară a instrumentelor financiare derivate, sunt incluse în cadrul elementelor de dteemrinare a rezultatului impozabil. Totodată, cele înregistrate în mod greșit sunt corectate ca urmare a ajustării profitului impozabil din perioada fiscală în care au luat naștere, în acest sens fiind completată și depusă o declarație prevăzută de legislația de procedura fiscală în vigoare.

La calculul profitului impozabil limitele cheltuielilor deductibile se aplică trimestrial sau potrivit normelor metodologice, după caz, astfel încât la finele anului acestea să se încadreze în prevederile legii. Pentru contribuabilii care au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, limitele cheltuielilor deductibile prevăzute de legislația în vigoare se aplică anual. Veniturile și cheltuielile rezultate din evaluarea titlurilor de participare, efectuată potrivit reglementărilor contabile aplicabile, sunt luate în calcul la determinarea profitului impozabil. În valoarea fiscală a titlurilor de participare se includ și evaluările efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile. La scoaterea din gestiune a titlurilor de participare se poate utiliza una dintre metodele folosite pentru scoaterea din evidență a stocurilor.

Important de reținut este faptul că au apărut numeroase modificări în ceea ce privește veniturile impozabile și cheltuielile deductibile în cadrul legislației de-a lungul timpului. Așadar reținem modificările în ce privește veniturile și cheltuielile reprezentând dobânzile, penalitățile si daunele-interese contractuale anulate. Dacă, în formă anterioară, normele de punere în aplicare a codului fiscal se refereau la dobânzi, penalități, daune-interese contractuale anulate prin acte adiționale la contractele economice încheiate, în prezent normele vorbesc despre astfel de venituri și cheltuieli anulate prin convenții încheiate între părțile contractante. Aceste venituri și cheltuieli sunt sunt venituri impozabile, respectiv cheltuieli deductibile în anul fiscal în care se înregistrează anularea acestora, în condițiile în care dobânzile/penalitățile/daunele-interese stabilite în cadrul contractelor economice inițiale au reprezentat cheltuieli deductibile, respectiv venituri impozabile, pe măsura înregistrării lor. A dispărut, de asemenea, precizarea finală din norme potrivit căreia, în acest caz, se ajustează profitul impozabil al perioadei fiscale în care au fost înregistrate inițial veniturile și cheltuielile respective.

Pentru determinarea profitului impozabil contribuabilii sunt obligați să întocmească registrul de evidență fiscală, într-un singur exemplar, compus din cel puțin 100 de file, ținut în formă scrisă sau electronică. Completarea se face în ordine cronologică, iar informațiile înregistrate trebuie să corespundă cu operațiunile fiscale și cu datele prezentate în declarațiile de impunere.

Registrul de evidență fiscală se completează în toate situațiile în care informațiile cuprinse în declarația fiscală sunt obținute în urma unor prelucrări ale datelor furnizate din înregistrările contabile. Modul de completare a registrului de evidență fiscală este la latitudinea fiecărui contribuabil, în funcție de specificul activității și de necesitățile proprii ale acestuia. Acestea se referă la: calculul dobânzilor și al diferențelor de curs valutar deductibile fiscal, amortizarea fiscală, reduceri și scutiri de impozit pe profit, evidența fiscală a vânzărilor cu plata în rate, valoarea fiscală în cazul efectuării operațiunilor de reorganizări, lichidări și alte transferuri de active și titluri de participare, precum și alte asemenea operațiuni.

În ceea ce privește cota de impunere care se aplică rezultatului impozabil determinat pe baza regulilor menționate anterior, în vederea determinării impozitului de plată, menționăm faptul că aceasta nu a suferit modificări de-a lungul timpului, păstrându-se cota unică de impozitare de 16%. Prin intermediul acestei cote, impozitul pe profit respecta principiile fundamentale în cadrul oricărui sistem fiscal eficient, principiile care de cele mai multe ori nu sunt respectate de către impozitele indirecte.

Vorbim în primul rând de echitatea fiscală, care este foarte importantă în vedere asigurării egalității membrilor societății, astfel conform acesteia valoarea impozitului datorat de către fiecare contribuabil trebuie să se stabilească în funcție de valoarea venitului pe care îl obține. În acest caz, putem menționa faptul că impozitele indirecte sunt de natură să nu respecte egalitatea contribuabililor, ele prezentând un caracter regresiv. Așadar, impozitul pe profit prin aplciarea cotei unice asupra rezultatului fiscal obținut este un impozit echitabil deoarece se determina ca având la baza veniturile obținute de contribuabili. De asemenea, un alt principiu important este universalitatea impunerii, în conformitate cu care legea trebuie să prevadă și totodată trebuie să asigure impunerea tuturor persoanelor are obțin aceleași venituri sau dețin același tip de bunuri impozabile. Totodată, acestea caracteristică se referă și la faptul că materiile impozabile trebuie incluse în sfera impozitării în întregime. Nu în ultimul rând, impozitul pe profit respecta unitatea impunerii deoarece presupune că așezarea și perceperea impozitelor și taxelor să se facă conform acelorași criterii pentru toți contribuabili.

Perceperea impozitului pe profit în conformitate cu legislația actuală se efectuează prin declararea și plata acestuia de către contribuabili până în data de 25 a lunii următoarei încheierii trimestrelor. Altfel spus, până în data de 25 aprilie, 25 iulie, 25 octombrie, fiecare contribuabil care intra în categoria celor obligații la plata impozitului pe profit trebuie să calculeze și să depună declarațiile fiecare la organele specializate prevăzute de lege. De asemenea, important de menționat este faptul că, contribuabilii au și posibilitatea de a efectua plati anticipate în ceea ce privește această categorie de impozit, plati care se efectuează toți trimestrial, de la această regulă fiind prevăzută și câteva excepții, cum ar fi imposibilitatea efectuării de plăți anticipate de către instituțiile de credit, dar și de către toți contribuabilii prevăzuți în cadrul articolului 41 alin.(5) din Noul Cod Fiscal

.

Evoluția legislativă în ceea ce privește impozitul pe profit, arată faptul că modalitatea de percepere a acestuia a rămas neschimbată, posibilitatea efectuării de plăți anticipate, fiind introdusa odată cu intrarea în vigoare a Codului Fiscal din anul 2013. Începând cu 1 ianuarie 2018, au apărut noi modificări legislative în ceea ce privește impozitele plătite de persoanele fizice și juridice din România, însă impozitul pe profit nu a suferit modificări cu excepția faptului că a fost abrogată prevederea potrivit căreia, contribuabilii au posibilitatea de a alege plata impozitului pe profit prin majorarea capitalului social.

1.2.Impozite și taxe locale

O altă categorie de impozite datorate de către societățile comerciale este reprezentată de impozitele locale. De asemenea, acestea sunt obligate și la plata unor categorii de taxe locale, pe care le vom analiza tot în cadrul acestei secțiuni. Cadrul juridic legislativ care stă la baza acestei categorii de impozite este reprezentat de Titlul IX din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

Unul dintre cele mai importante impozite locale plătite de către persoanele juridice, respectiv de către societățile comerciale este reprezentat de impozitul pe clădiri, care se datorează de către orice societate ce deține în proprietate o clădire, impozitul datorat fiind unul anual, iar bugetul către care se varsa plata acestui impozit este reprezentat de către bugetul local din cadrul comunei sau a orașului în care se află fizic clădirea respectivă. Taxa pe clădiri apare în cazul în care exista clădiri care se afla în proprietatea statului sau a altor unități administrative teritorial ,dar sunt date în cesiune sau folosință către alte persoane.

În ceea ce privește modalitatea de calcul a acestui tip de impozit, trebuie precizat faptul că atât legiuitorul din anul 2003 cât și cel din anul 2015, au făcut diferența între impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice și cel datorat de persoanele juridice. Ceea ce prezintă interes pentru analiza noastră este calcului impozitului datorat de societățile comerciale. Astfel că, în conformitate cu art. 460 din Noul Cod Fiscal, se face diferența între impozitul datorat pentru clădiri rezidențiale și cel datorat pentru clădiri nerezidențiale. Clădirea rezidențiale este definită ca fiind acea construcție ce este formată din cel puțin o cameră, care are ca principal scop acela de locuit, prezentând în acest sens toate condițiile necesare pentru o persoană sau pentru o familie, iar impozitul datorat pentru astfel de clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de minim 0,08% și maxim 0,2%, procent aplicat asupra valorile impozabile pe care o prezintă respectivă construcție.

De cealaltă parte, se afla clădirile nerezidențiale, în categoria cărora intra toate celelalte clădiri ce nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru clădiri rezidențiale. Referitor la impozitul local care se datorează de către societățile comerciale pentru deținerea în proprietate a acestor tipuri de clădiri, acesta este prevăzut în cadrul art. 460 alin.2 din Noul Cod Fiscal și este se stabilește prin aplicarea unui procent de cel puțin 0,2% si cel mult 1,3%, baza de calcul fiind aceeași ca în cazul clădirilor rezidențiale, respective valoarea impozabilă a respectivei clădiri.

De la aceste reguli generale sunt prevăzute și excepții. Astfel că poate exista cazul în care clădirile aflate în proprietatea persoanelor juridice sunt folosite doar pentru desfășurarea unor activități care aparțin deomeniului agricol, situație în care cota de impozitare prevăzută de către legiuitor este fixă, și este în valoare de 0,4%. În ceea ce privește baza de impozitare, aceasta nu se schimbă fiind vorba tot de către valoarea impozabilă a clădirii. Comparând cu legislația intrată în vigoare în anul 2003 și valabilă până în anul 2015, trebuie să menționăm că în cadrul legislației anterioare,una dintre cele mai importante diferențe este dată de faptul că legiuitorul anterior nu a considerat necesar să facă diferența între clădiri rezidențiale și clădiri nerezindentiale, impozitarea făcându-se utilizându-se aceleași cote. De asemenea, și intervalul procentelor de impozitare era unul diferit,cuprins între 0,25% și 1,5%. Modificări au apărut și în ceea ce priveste baza de impozitare deoarece, dacă în prezenta această este reprezentată de valoarea impozabilă a clădiri, așa cum este ea definită în cadrul art.460 alin.(5) din Noul Cod Fiscal, anterior legiuitorul a folosit termenul de valoare de inventar care era definită ca fiind acea valoare la care era trecută clădire în patrimoniului celui care deținea titlul de proprietate asupra sa.

Referitor la modul în care acest tip de impozit este perceput de către organele specializate ale statului, respectiv a modului în care aceasta este vărsat în cadrul bugetului prevăzut de către legislația în vigoare, menționăm că aceasta se declară și se plătește de către contribuabili. Plata impozitului pe clădirile deținute de către societățile comerciale se efectuează anual, prin intermediul a două plăți egale ce trebuie efectuate până la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie, legiuitorul prevăzând și o bonificație care se poate acorda acelor contribuabili ce decid plata acestui impozit anticipat.

O altă categorie de impozite și taxe locale datorate de către persoanele juridice este reprezentată de impozitul pe teren care se datorează de către orice societate comercială ce deține titlul de proprietate asupra unui teren situat în cadrul țării, cu excepția anumitor cazuri expres prevăzute de lege în care se prevăd scutiri cu privire la plata acestui tip de impozit. Modul in care se determina cuantumul acestui tip de impozit de trebuie virat către bugetul local al comunei sau al orașului în cadrul căreia se afla terenul respectiv, este prevăzut în cadrul articolului 465 din Noul Cod Fiscal, în conformitate cu care determinarea acestuia se face avându-se în vedere anumite criterii importante cum ar fi: suprafața pe care o prezintă respecitvul teren, rangul localității în care acesta se afla, precum și zona de folosință în care este încadrat. Plata impozitului pe teren datorat de către societățile comerciale urmează aceleași reguli ca cele prevăzute în cadrul impozitului pe clădiri.

Un alt impozit ce aduce o mare contribuție la bugetele locale este reprezentat de impozitul pe mașini deținute în proprietate de către persoanele juridice, modalitatea de calcul a acestuia fiind prevăzută în cadrul articolului 470 din Noul Cod fiscal, iar modul de percepere al acestuia de către stat are la baza aceleași reglementări ca cele prevăzute în cazul celorlaltor două mari categorii de impozite locale și anume impozitul pe clădiri și impozitul pe terenuri. Începând cu anul 2018, a apărut o modificare importantă cu privire la impozitele și taxele locale și anume ca  pentru autovehiculele de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul datorat la bugetul la bugetul local se majorează cu circa 7%.

1.3. Contribuțiile sociale obligatorii datorate de angajator

Pe lângă impozitele prevăzute și menționate în cadrul secțiunilor anterioare, societățile comerciale au o altă categorie de obligații fiscale prevăzute de legislația fiscală în vigoare. Este vorba despre conttributiile sociale obligatorii care intra în sarcina acestora. Cadrul juridic legislativ care stă la baza acestor este reprezentat de Titlul V din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii, de-a lungul timpului au apărut numeroase modificări legislative, cele mai recente fiind chiar cele intrate în vigoare începând cu 1 ianuarie 2018.

Anterior însă, odată cu intrarea în vigoare a Legii 227/2015, se datorau către bugetul, de către persoanele juridice care au calitatea de angajatori, următoarele categorii de contribuții:

contribuția de asigurări sociale care se vizează către bugetul de stat

contribuția de asigurări de sănătate către se plătește către Fondul Național Unic al Asigurărilor de sănătate;

contribuția de șomaj către Fondul de Șomaj;

contribuția de concedii și indemnizații

contribuția la fondul de garantare a creanțelor salariale

contribuția de asigurare pentru accidente de mmunca și boli profesionale.

În ceea ce privește cotele aplicabile în cazul acestor contribuții, trebuie să menționăm faptul că acestea au suferit numeroase modificări legislative. Începând cu anul 2018, odată cu intrarea în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aceste contribuții au fost modificate semnificativ, astfel că în sarcina persoanelor juridice ce au calitatea de angajatori, legiuitorul prevede cu titlu obligatoriu, doar contribuția asiguratorie de muncă reprezentată de un procent de 2,25%, în timp ce celelalte contribuții sunt trecute în sarcina angajaților. De asemenea, mai este prevăzută în sarcina angajatorului și obligatia de a suporta un procent de contribuție de asigurări sociale în cazul in care are încadrați angajați în condiții deosebite de muncă sau în condiții speciale, așa cum sunt acestea prevăzute de legislația în vigoare. Astfel că, atunci când exista încadrate persoane în condiții de muncă deosebite, angajatorul este obligat la plata contribuției de asigurări sociale în procent de 4%, în timp ce în existența angajaților încadrați în condiții speciale de muncă atrage obligativitatea platii unei contribuții de asigurări sociale în procent de 8% de către angajator.

Referitor la modul de calcul al contribuțiilor datorate atât de angajat cât și de angajator, precum și la reținerea și la plata acestora, legislația fiscală nu a suferit modificări, astfel ca acestea, la fel ca și în cazul legii intrată în vigoare în anul 2003 sunt toate în sarcina societății comerciale ce are calitatea de angajator.

1.4.Alte prelevării obligatorii în sarcina societăților comerciale

Pe lângă prelevările obligatorii prevăzute de către legislația în vigoare ce cad în sarcina persoane juridice, mai sunt prevăzute și altele printre care, cea mai importantă este reprezentată de impozitul pe construcții. În legislația actuală, impozitul pe construcții este prevăzut în cadrul Titlului X din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu acesta, orice persoană juridică română, cu excepția celor prevăzute în cadrul articolului 496 alin.(1) pct.a) din Codul Fiscal, este obligată la plata impozit pe construcții pe care le deține în proprietate. De asemenea, sunt obligate la plata impozitului pe construcții și persoanele juridice care deși sunt străine, dețin un sediu permanent pe teritoriul țării prin intermediul căruia își desfășoară activitatea. Referitor la cuantumul acestui tip de impozit el se stabilește prin aplicarea unui procent de 1% asupra valorii pe care o reprezintă construcția respectivă în cadrul patrimoniului societății comerciale, din cadrul căreia se scad cele prevăzute în art. 498 alin.(1) din Codul Fiscal.

Referitor la modul de percepere al acestui impozit de către stat, trebuie să menționăm faptul că el urmează reguli similare ca cele prevăzute în cadrul impozitelor și a taxelor locale, astfel că impozitul pe construcții se plătește prin intermediul a doua transe egale, însă termenele de plată sunt diferite de cele prevăzute la impozitele menționate anterior, în acest caz fiind 25 mai, respectiv 25 septembrie.

În continuare vom prezenta câteva aspecte generale cu privire la prelevările fiscale prezentate anterior, datorate de către două societăți reprezentative din domeniul producției și distribuției de energie electrică și anume Nucleaelectrica SA și Transelectrica SA, pe perioada 2013-2016.

Având la baza datele existente în cadrul situațiilor financiare, am reprezentat grafic atât evoluția impozitului pe profit înregistrată la nivelul societății Nucleaelectrica Sa cat și evoluția impozitului pe profit înregistrată la nivelul societății Transelectrica SA, rezultatele fiind prezentate în cadrul graficelor 1.1. și 1.2.

Grafic 1.1. Evolutia impozitului pe profit in cadrul Nucleaelectrica SA

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Comparând cele două grafice, observăm faptul că, în cadrul primei societății, impozitul pe profit datorat către bugetul de stat prezintă fluctuații mari în cadrul perioadei de analiza, în timp ce în cadrul Transelectrica SA, impozitul pe profit datorat înregistrează un trend ascendent, dar diferențele înregistrate de la an la an sunt mult mai scăzute comparativ cu cele înregistrate la nivelul Nucleaelectrica SA.

Grafic 1.2. Evolutia impozitului pe profit in cadrul Transelectrica SA

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Grafic 1.3. Evolutia contributiilor sociale in cadrul Nucleaelectrica SA

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

In cadrul graficelor 1.3. si 1.4. am prezentat evolutia inregistrata de catre contributiile sociale obligatorii datorate de cele doua societati in perioadA 2013-2016.

Grafic 1.4. Evolutia contributiilor sociale in cadrul Transelectrica SA

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Capitolul II. Analiza costului fiscal și a presiunii fiscale la nivelul societăților

comerciale

2.1. Principalele caracteristici ale societăților analizate

Transelectrica SA

Scurt istoric

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., societate pe acțiuni aflată în proprietatea statului, a fost înființată prin Ordonanța Guvernului nr. 627 / 2000, în urma separării structurii integrate vertical a fostei Companii Naționale de Electricitate în entități cu personalitate juridică independenta:

SC TERMOELECTRICA SA pentru producerea de energie electrică și termică;

SC HIDROELECTRICA SA pentru producerea de energie electrică;

SC ELECTRICĂ SA pentru distribuția energiei electrice la consumatori ;

CN TRANSELECTRICA SA pentru transportul energiei electrice, operator de sistem și dispecer.

Obiect de activitate și caracteristici

Transelectrica a luat naștere în baza OG. nr. 627/31 iulie 2000 ca o consecință a faptului că fostă Companie Națională de Electricitate s-a împărțit în patru mai companii care nu se aflau în raport de dependență. Acestea sunt: Transelectrica, Electrică, Hidroelectrica și Termoelectrica – pentru transportul și dispecerizarea, distribuția și producerea energiei electrice. Prin intermediul acestei separării, serviciile oferite cu privire la transport și sistem nu au mai avut legătura cu acelea privind producerea și furnizarea de energie. În ceea ce privește sistemul energetic, acesta dacă este privit din perspectiva tehnică prezintă un caracter unitar deoarece se afla în administrarea unei singure companii și aceea este Transelectrica, care începând cu anul 2006 a fost listata la Bursa de Valori din București. Modalitatea în care această companie își desfășoară activitatea respecta întocmai prevederile legislației în vigoare și anume Legea energiei, precum și a altor legii ce cuprind prevederi în acest domeniu cum ar fi, Codul Rețelei Electrice de transport, Codul Comercial etc. De asemenea, un alt aspect important de menționat cu privire la aceata companie este legat de faptul că ea este organizată în cadrul a opt sucursate de transport de tip teritorial. Obiectul de activitate al sucursalelor îl reprezintă gestionarea rețelei electrice de transport.

O altă caracteristică de baza a acestei societăți este reprezentată de faptul că ea urmărește consolidarea, dar în același timp și extinderea infrastructurii de transport, realizând acest lucru prin modernizările pe care le face cu privire la tehnologie, fiind astfel o companie ce investeste în elemente tehnice performante care să îi permită prestarea serviciilor în condițiile cât mai optime și mai eficiente, servicii care să vină în întâmpinarea cerințelor actuale ale clienților de pe piață pe care activează.

In ceea ce priveste angajatii Transelectrica trebuie specificat faptul ca aceasta este o companie ce nu angajaeaza persoana pentru perioade determinate de timp, astfel ca numarul acestora s-a mentinut aproximativ constant pe parcurcul ultimilor ani, ceea ce inseamna ca in lipsa unor modificari legislative, contributiile sociale datorate de societate pentru acestia ar fi trebui sa aiba valori similare.

Tabel 2.1. Numarul de salariati in cadrul Transelectrica

Sursa tabel: Prelucrari pe baza datelor din Raportul anual al Transelectrica

O alta caracteristica importanta in ceea ce priveste aceasta societate este reprezentata de faptul ca, asa cum era de asteptat, ca urmare a cifrei de afaceri inregistrata la nivelul acesteia si a numarului de salariati, societatea este platitoare de impozit pe profit.

In continuare, pentru a vedea modalitatea in care a evolutia activitatea desfasurata de ctare compania Transelectrica am prezentat evolutia principalilor indicatori inregistrati la nivelul acesteia in perioada 2013-2016. Rezultatele sunt prezentate in cadrul tabelului urmator.

Tabel 2.2. Evolutia principalilor indicatori ai activitatii societatii

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

In ceea ce priveste profitul brut si profitul net al societatii, observam ca in anul 2014 atat profitul brut, cat si profitul net creste, in timp ce in urmatorul an analiza, profitul brut inregistreaza o scadere destul de redusa, comparative cu profitul net, care urmeaza in continuare un trend ascendent. In ultimul an analizat, ambii indicatori prezinta o valoare mai redusa comparative cu cea inregistrata in anul precedent.

Grafic 2.1. Evolutia profitului brut si a profitului net

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

De asemenea, important de mentionat este faptul ca Transelectrica este o societate inregitrata in scop de TVA, avand codul: RO 13328043.

Nuclearelectrica SA

Scurt istoric

SN “Nuclearelectrica” S.A. este înregistrată din 27 iulie 1998 la Registrul Comerțului al Camerei de Comerț și Industrie. SNN SA este sub autoritatea Ministerului Energiei, statul deținând 82,48% din acțiuni, Fondul Proprietatea, 9,10% și alți acționari, 8,42%.

S.N. “Nuclearelectrica” S.A. are două sucursale, fără personalitate juridică:

Sucursala CNE Cernavoda, exploatează Unitățile 1 și 2 de la CNE Cernavoda precum și serviciile auxiliare

Sucursala FCN Pitești, fabrica calificată de combustibil nuclear.

De asemenea, SNN este acționarul majoritar al companiei de proiect EnergoNuclear, deținând 100% din acțiuni.

Obiect de activitate și caracteristici

Principalele domenii de activitate ale SNN S.A. se axează pe producerea de energie electrică, termică și de combustibil nuclear. De asemenea, SNN S.A. coordonează lucrările de investitii-dezvoltare, precum și activitățile de formare și perfecționare a resurselor umane din domeniu.

Principalele caracteristici ale societății sunt:

valoarea ridicată a factorului de utilizare a capacității instalate; la o putere instalată egala un grup nuclear produce o cantitate de energie dublă față de cele convenționale;

lipsa emisiilor de gaze cu efect de seră;

dependenta mică a costului energiei produse de variațiile prețului uraniului, datorită ponderii mici a acestuia comparativ cu alte tipuri de energii;

nivelul tehnic ridicat al personalului de exploatare, nivelul rezonabil al costurilor de generare;

energetică nucleară răspunde pe de-a întregul cerințelor de siguranță a furnizării, dezvoltare durabilă și competitivitate.

Ca producător de energie pe piața de energie electrică în România, SN Nuclearelectrica SĂ vinde pe piața angro energia produsă de cele două unități ale CNE Cernavodă. Vânzarea de energie pe piața reglementată se face în condițiile stabilite de ANRE, atât în privința prețurilor și a cantităților de energie, cât și în privința stabilirii cumpărătorilor și a volumelor de energie vândute fiecăruia, în fiecare interval orar din anul de livrare. Pe piața concurențială, vânzările se fac cu respectarea cerințelor din Legea nr.123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, pe bază de oferte publice și nediscriminatorii, atribuite prin licitații organizate de OPCOM – operatorul pieței de energie și gaze naturale din România.

In ceea ce priveste angajatii Nuclearelectrica SA, spre deosebire de Transelectrica in cadrul careia aproape toti angajatii au contract pe perioada nedeterminata, in cadrul Nuclearelectrica, exista si persoane cu activitate pe perioada determinata desi numarul acestora este destul de redus.

Tabel 2.3.Numarul de angajati din cadrul Nuclearelectrica SA

Sursa tabel: Prelucrari pe baza datelor din Raportul anual al Nuclearelectrica SA

In continuare, pentru a vedea modalitatea in care a evolutia activitatea desfasurata de ctare compania Nuclearelectrica am prezentat evolutia principalilor indicatori inregistrati la nivelul acesteia in perioada 2013-2016. Rezultatele sunt prezentate in cadrul tabelului urmator.

Tabel 2.4. Evolutia principalilor indicatori de activitate

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

In ceea ce priveste profitul brut si profitul net al companiei, spre deoasebire de Transelectrica in cadrul careia, acesti indicatori nu prezentau in toti anii de analiza acelasi trend, in cazul Nuclearelectrica trendul este similar in cazul ambelor tipuri de profit, lucru care s epoate observa foarte usor pe baza graficului urmator.

Grafic 2.2. Profitul brut si profitul net al Nuclearelectrica SA

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Si in cazul Nuclearelectrica trebuie sa specificam faptul ca aceasta este o societate inregistrata in scop de TVA.

2.2. Conceptul de presiune fiscală

Presiunea fiscală poate fi definită ca desemnând intensitatea cu care sunt colectate impozitele, taxele și contribuțiile datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice. În cadrul literaturii de specialitate acest concept este definit și ca fiind gradul de fiscalitate înregistrat.

Important de menționat este faptul că presiunea fiscală poate fi intrepretata din două perspective diferite:

din punctul de vedere al plătitorului de plătitorului de impozite, taxe și contribuții, aceasta desemnează procentul în care contribuabilul suporta sarcina fiscală ce îi este stabilită prin intermediul legislației în vigoare. Mărimea acestui indicator arata astfel cât la sută din venitul impozabil al persoanelor fizice și juridice este utilizat în vederea acoperirii nevoilor generale pe care le prezintă societatea. Atunci când indicatorul înregistrează o evoluție ascendenta, acest lucru înseamnă că venitul ce rămâne la dispoziția persoanei fizice sau juridice scade, iar veniturile colectate de stat cresc.

Din punctul de vedere al statatului, mărimea acestui indicator desemnează cât anume din venitul ce se obține la nivel național de toate persoanele fizice și juridice, ajuta la formează resurselor publice ale statului. Atunci când acest indicator prezintă o evoluție descendentă, acest lucru înseamnă că deficitul bugetar va crește, iar atunci când presiunea fiscala este în creștere, creștere și gradul de acoperire a cheltuielilor bugetare.

Acest fenomen de presiune fiscală prezintă efecte foarte importante atât la nvielul intreprinderilor și a persoanelor juridice, cât și în ceea ce privește statul. Este vorba în primul rând de efectele economice care apar la nivelul modificării cererii agregate la nivelul societății, precum și la nivelul individual. La nivelul agregat, creșterea presiunii fiscale conduce la reducerea cererii globale prin preluarea unei părți mai mari din venitul nominal la dispoziția statului. Scăderea cererii agregate pentru consumul privat este, într-o oarecare măsură, compensată prin creșterea consumului de bunuri publice. Dimpotrivă, scăderea presiunii fiscale are ca urmare creșterea părții venitului nominal lăsat la dispoziția agenților economici, ceea ce mărește cererea de bunuri private. Aceste efecte sunt luate în vedere la elaborarea politicii fiscale, și anume: pentru relansarea economică se va reduce presiunea fiscală, iar pentru stoparea fenomenelor inflaționiste se va spori presiunea fiscală. Trebuie de avut în vedere și faptul că manevrarea presiunii fiscale din perspectiva necesităților de finanțarea a deficitului bugetar are unele restricții descrise de curba Laffer și anume: există un grad optim al presiunii fiscale, la care veniturile bugetare sunt maxime. Creșterea presiunii fiscale peste acest prag are ca efect scăderea veniturilor bugetare, ca urmare a descurajării contribuabililor.

De cealaltă parte, se afla efectele economice, care au impact atât asupra structurii cererii agrgate, cât și un impact global. Astfel, în funcție de tipul de impozitare, veniturile mai mari sunt, de regulă, impozitate mai mult decât cele mai mici. Pe de altă parte, contribuabilii cu venituri mici primesc mai mult din resursele bugetare decât cei cu venituri mari, ceea ce are ca efect modificarea comportamentelor de consum, de acumulare și de investiții la nivelul societății. 1 Efectele sociale se manifestă prin scăderea capacității de cumpărare la nivelul venitului real. Totuși, acest efect este contradictoriu, întrucât cei cu venituri mici sunt compensați prin politica de protecție socială, asigurată prin intermediul bugetului de stat. Ca un efect al presiunii fiscale exagerate mai poate fi considerat fenomenul „rezistenței la impozite”, care se manifestă prin următoarele riscuri:

Abstinența fiscală, care constă în evitarea îndeplinirii anumitor operațiuni în scopul de a evita impozitele aferente acestora. Este vorba de o rezistență pasivă, prin care o persoană activă caută să limiteze sau să reducă activitatea sa pentru a nu atinge un anumit plafon de impozitare sau un consumator nu consumă produse care sunt impozitate cu mai multe impozite (importate, accizabile).

Riscul evaziunii și fraudei fiscale.

Riscul evaziunii fiscale este unul dintre cele mai mari riscuri care apare. În prezent nu există o definiție unanim acceptată pentru conceptul de evaziune fiscală. Latto sensu , evaziunea fiscală reprezintă totalitatea mijloacelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag total sau parțial materia impozabilă din cadrul obligațiilor fiscale stabilite de lege. În România, evaziunea fiscală este definită ca fiind ”sustragerea prin orice mijloace, în întregime său în parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat și a fondurilor speciale extrabugetare, de către persoanele juridice române său străine, denumiți în continuare contribuabili”, conform articolului 1 din Legea nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale .

Comportamentul evazionist este un comportament determinat de doi factori :factorul natural definit de instictul de free rider și factorul instituțional apărut ca implementare a politicii fiscale .

Există două tipuri de evaziune fiscală :evaziune fiscală licita și evaziune fiscală ilicită .În ceea ce privește evaziunea fiscală licita aceasta apare ca urmare a exploatării de către subiecții impozitului a unor “portițe” ale legii.

Combaterea evaziunii fiscale este o prioritate atât pentru statele UE cât și pentru celelalte țări de pe glob.La nivelul UE s-au luat măsuri pentru care să soluționeze în mod eficient fraudă și evaziunea fiscală prin intermediul colaborărilor dintre state deoarece soluționarea acestor probleme în mod individual de către fiecare țară nu ar fi eficientă.Cele mai importante măsuri sunt:

Crearea unui nou cadru de cooperare administrativă potrivit căruia statele să asigure o implementare și o aplicarea eficientă a instrumentelor legislative;

Eliminarea lacunelor privind impozitarea veniturilor din economii, acest lucru asigurând o impozitare mai eficientă a veniturilor din economii în economii transfrontaliere;

Proiect de acord de cooperare fiscală și antifrauda iar acest lucru va permite comisiei să negocieze acorduri care garantează că aceleași instrumente de luptă împotriva fraudei și aceleași înalte standarde de transparență și schimb de informații sunt puse la dispoziția tuturor statelor membre;

Mecanism de reacție rapidă împotriva fraudei în materie de TVA, aplicarea opțională a mecanismului de taxare inversă a TVA-ului precum și forumul UE privind TVA.

Pe lângă acestea au mai fost instituite și alte măsuri printre care: îmbunătățirea respectării normelor fiscale, consolidarea guvernantei fiscale, intensificarea schimbului de informații etc.

In continuare vom prezenta evolutia costului fiscal suportat de catre companiile Transelectrica SA si Nuclearelectrica SA.

Tabel 2.5. Obligatii cumulate in cazul Transelectrica SA

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Pe baza graficului 2.3. observam faptul ca obligatiile fiscale din cadrul Transelectrica, in cadurl carora am inlcus impozitul pe profit si contributiile sociale obligatorii, urmeaza un trend ascendent pe toata perioada analizata, cu exceptia anului 2015, insa acest lucru poate aparea si ca urmare a faptului ca societatea a inregistrrat un profit impozabil mai mare spre sfarsitul perioadei de analiza comparativ cu primul an, doarece contributiile sociale sunt relative constante, ca urmare a faptului ca numarul de angajatii este acelasi in toti anii analizati, iar in aceasta perioada, legislatia in acest domeniu nu a suferit modificari drastice.

Grafic 2.3. Evolutie obligatii fiscale in cazul Transelectrica SA

Sursa grafic: prelucrarii proprii

In continuare am efectuat aceeasi analiza in ceea ce priveste societatea Nuclearelectrica SA. Se observa si in cazul acesteia faptul ca obligatiile fiscal determinate cumulat, urmeaza trendul intregistrat la nivelul impozitului pe profit.

Tabel 2.6. Obligatii cumulate in cazul Nuclearelectrica SA

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Grafic 2.4. Evolutie obligatii fiscale in cazul Transelectrica SA

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

2.3. Modalități de optimizare a costului fiscal în societățile comerciale

Optimizarea costului fiscal suportat la nivelul unei societăți comerciale poate fi optimizat, în primul rând, prin intermediul unei bune cunoașteri a legislației fiscal aplicabile în momentul la care se referi și implicit prin respectarea întocmai a acesteia, astfel încât la nivelul fiecăreia dintre societăți să fie posibilă luarea celor mai bune deciziile din punct de vedere fiscal, decizii care să aibă impact direct asupra eficienței și implicit a rentabilității.

Optimizarea costului fiscal se realizează prin prcurgerea mai multor etape importante fiecare având un rol esențial în determinarea costului fiscal și a acelor mai bune decizii în vederea reducerii acestuia. Primul pas în cadrul optimizării fiscale este reprezentat de determinarea rezultatului fiscal pentru a se putea realiza de către persoanele specializate din cadrul acesteia a unei diagnosticării adecvate și corecte din punct de vedere fiscal. Diagnosticarea are în vedere acele activități care în urma analizei, au cel mai mare impact din punct de vedere fiscal, și care prezintă o sensibilitate ridicată la modificările legislative, urmând că ulterior, să se asigure o îmbunătățire a acestora pe baza recomndarilor specialisticilor în acets comeniu, din cadrul societății analizată.

Optimizarea costului fiscal poate conduce la sporirea competitivitatii organizatiei ca urmare a diminuării costurilor fiscale. Întreprinderile pot elabora în acest sens strategii fiscale, meninând controlul costurilor sale fiscale prin intermediul planificării fiscale.

Optimizarea costului fiscal este o responsabilitate a gestiunii fiscale si a devenit o necesitate ca urmare a creterii spectaculoase a impactului fiscalittii asupra întreprinderii. Gestiunea eficienta a întreprinderii include, în mod inevitabil, si existena unei gestiuni fiscale care să contribuie la competitivitatea si eficienta de ansamblu a organizatiei prin optimizarea costurilor generate de fiscalitate și prin controlarea riscului fiscal căruia aceasta este supus. Modalitățile concrete de optimizare a costului fiscal în cadrul întreprinderii constau în adoptarea unor decizii potrivite și punerea acestora în aplicare în vederea reducerii costului fiscal. În acest sens, întreprinderea recurge la stabilirea unor obiective care să urmărească diagnosticarea fiscală a organizației, monitorizarea activitatilor cu impact fiscal și, în cele din urmă optimizarea fiscală. Optimizarea costului fiscal în cadrul întreprinderii poate fi tactic sau strategic.

Optimizarea tactică presupune reformularea anumitor operațiuni curente pentru a schimba încadrarea lor fiscala sau scadențele inițiale, reducerea bazei impozabile etc, toate acestea fiind efectuate în condiiile permisive ale legislației fiscale. Optimizarea strategică poate avea la baza elaborarea unei strategii fiscale care să vizeze, de exemplu, zonele libere sau defavorizate, restructurarea anumitor activități etc. Optimizarea fiscală consta în diminuarea costului fiscal printr-o bună abordare a legislației fiscale. Un prim pas spre optimizarea costului fiscal îl reprezintă posibilitatea întreprinderii de a beneficia de anumite deduceri sau facilități fiscale în determinarea impozitelor datorate. În acest sens, întreprinderea trebuie să cunoască prevederile Codului fiscal, astfel încât să-și poată modela bazele de impozitare în favoarea sa.

Costul fiscal se reduce ca urmare a diminuării bazelor impozabile prin acordarea de către stat de deduceri fiscale sau alte facilități menite să impulsioneze dezvoltarea anumitor activități sau ramuri ale economiei. Influența deducerilor fiscale asupra costului fiscal poate fi redata pornind de la relația de determinare a impozitului pe profit.

Cost fiscal = Cheltuiala cu impozitul pe profit + Alte cheltuieli fiscale,

unde alte cheltuieli fiscale reprezintă suma tuturor cheltuielilor cu impozitele, taxele, contribuiile, fondurile speciale, exclusiv cheltuiala cu impozitul pe profit, suportate de către întreprindere.

2.4. Analiza presiunii fiscale în statele membre UE

Vom prezenta grafic presiunea fiscală totală suportată de către contribuabilii din România în perioada 1996-2016 și o vom compara cu presiunea fiscală existentă în state membre ale UE precum și cu media înregistrată la nivelul UE-28.

Grafic 2.5: Evoluția presiunii fiscale totale în România

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor Comisiei Europene

Presiunea fiscală generală înregistrează perioade de creștere care alternează cu perioade de scădere. Astfel, acest indicator înregistrează în 1997 o scădere de aproximativ 1,6 puncte procentuale, an în care se înregistrează și minimul istoric al perioadei analizate. Aceasta scădere redusă este urmată de o creștere semnificativă a fiscalității în perioada 1998-2000, ajungându-se la maximul istoric al perioadei de aproximativ 31.3%. După 2000 apare o nouă tendința descrescătoare a fiscalității din România, tendința care se menține până în anul 2005 când se înregistrează o nouă valoare destul de scăzută, de aproximativ 27,2%.

În 2005-2008 indicatorul începe să crească, însă destul de lent comparativ cu creșterea de după 1996, modificarea fiind cu doar 1.8 puncte procentuale față de anul 2005. Printr-un trend descendent a gradului de fiscalitate se caracterizează și perioada 2008-2011, minimul acesteia fiind înregistrat în 2011, de 26.4%. Începând cu anul 2012 presiunea fiscală înregistrează din nou valori destul de ridicate, peste 28%, urmate de o mică scădere în 2014 cu aproximativ 0.6 p.p.

Comparativ cu media înregistrată la nivelul UE-28, presiunea fiscală totală din România este mult mai scăzută pe toată perioada analiza. Acest lucru se datorează faptului că în România se înregistrează cea mai redusă presiuni fiscale din toate statele membre. Majoritatea țărilor nordice înregistrează presiuni fiscale în jurul valorii de 40% din PIB sau chiar mai ridicate. Cea mai mare valoare a presiuni fiscale totale este înregistrată în Danemarca în anul 2014 de 47,6%, cu aproximativ 20 puncte procentuale mai mare comparativ cu România. Deasemenea o presiune fiscală totală ridicată se înregistrează în 2013 și în Suedia (aproximativ 43%), Finlanda (aproximativ 44%) precum și în Belgia (aproximativ 45%).

Grafic 2.6:Presiunea fiscală în statele UE în anul 2016

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor Comisiei Europene

În țara noastră, contribuțiile sociale obligatorii reprezintă sarcini fiscale destul de ridicate pentru contribuabili, spre deosebire de alte state în cazul cărora sistemul fiscal nu prevede obligativitatea platii contribuțiilor sociale. În această situație se afla Danemarca, care nu colectează la bugetul de stat venituri din contribuții sociale decât într-un procent de 1,1% din PIB. Tot în categoria statelor care prezintă o sarcină fiscală redusă în ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii se afla și Irlanda, în cazul căreia veniturile fiscale din contribuții sunt în jur de 6% din PIB în anul 2014.

În continuare vom prezenta evoluția presiunii fiscale parțiale din România în perioada 1996-2016. Observam, pe baza graficului 2.3., faptul ca in Romania presiunea fiscala partiala este mult mai scazuta comparativ cu presiunea fiscala totala, deoarece, contributiile sociale obligatorii prezinta cote destul de ridicate in tara noastra ele aduc la bugetul de stat venituri destul de mari. Spre deosebire de unele tari din Europa, cum ar fi Danemarca unde contributiile sunt in jur de 1%, in Romania cuantumul cotelor platite atat de angajat cat si de angajator depaseste 40%.

Grafic 2.7.: Evoluția presiunii fiscale parțiale în România

Sursa grafic: Prelucrari proprii pe baza datelor Comisiei Europene

Curba Laffer

Tot în vederea realizării politicii fiscale din România, este important să observăm și care este relația dintre presiunea fiscală totală din țară pe de o parte, și veniturile fiscale în mărime reală, pe de altă parte, prezentand in acest sens Curba Lafeer.

Conform teoriei, relația care există între cotele de impozitare și veniturile reale încasate în urma impozitării este una directă până la un moment dat, în sensul că atunci când cotele de impozitare cresc, cresc și veniturile obținute pe baza impozitării, numai până într-un anumit punct care este numit și punct de optim, urmând ca după acesta, deși cotele cresc, veniturile încasate scad. Această relație este dată de Curba Laffer. Astfel, am redat în graficul 2.4.curba Laffer pe baza presiunii fiscale. Observăm, pe baza acestuia faptul că acesta nu urmează reprezentarea normală a curbei Laffer care prezintă o pantă ascendentă și una descendentă, în cazul există mai multe astfel de pante.

Grafic 2.8.: Curba Laffer în perioada 1996-2016

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor Comisiei Europene

Important de menționat ar fi faptul că optimul veniturilor fiscale se realizează în anul 2016 când gradul de impozitare înregistrează valoare de 28,2%, spre deosebire de anii 2000-2001 când gradul de fiscalitate depășește 30%, însă veniturile fiscale încasate au valori mai mici urmând o pantă descendentă, după perioada 1997-1998. De asemenea, putem spune faptul că, rata maximă admisă a presiunii fiscale este de 28,2%, iar ce depășește această valoare, duce la trecerea pe panta descendentă a curbei. Această relație care există între gradul de fiscalitate și veniturile reale are la baza comportamentul contribuabililor în momentul în care statul majorează cotele de impozitare. Astfel că, mulți dintre aceștia, atunci când consideră presiunea fiscală ca fiind prea mare, fie încearcă să facă evaziune fiscală, fie încearcă să reducă timpul de muncă, în favoarea celui liber.

In continuare am prezentat un aspect foarte important cu privire la presiunea fiscala si anume raportul dintre presiunea fiscala suportata de persoanele fizice si cea suportata de persoanele juridice in Romania, in 1996-2013.

Tabel 2.7:Raportul dintre presiunea fiscală suportată de persoanele fizice și cea suportată de persoanele juridice în România

Sursă tabel:Prelucrări proprii

În ceea ce privește impozitele directe plătite de persoanele fizice ponderea acestora în PIB este mai mare comparativ cu impozitele directe plătite de persoanele juridice chiar dacă în prezent cota de impozitare este de 16% în ambele cazuri .

În cazul contribuțiilor sociale obligatorii ,lucrurile stau diferit .Persoanele fizice plătesc contribuții sociale obligatorii mai mici comparativ cu persoanele juridice,dar cu toate acestea un avantaj major pe care îl au persoanele cu personalitate juridică este acela că sunt scutite de la plata impozitelor indirecte.

În România ,observăm că raportul dintre presiunea fiscală suportată de persoanele fizice și cea suportată de persoanele juridice poate fi împărțit în 2 perioade.În 1996-2002 acesta înregistrează valori între 1,43 și 1,91 ,urmând ca după anul 2002 raportul să înregistrează doar valori peste 2 ceea ce evidențiază faptul că persoanele fizice plătesc aproximativ de două ori mai multe impozite și contribuții comparative cu persoanele juridice .

Dupa cum bine stim, impozitul pe profit reprezinta una dintre cele mai mari obligatii fiscale pe care le suporta companiile, de aceea vom prezenta o analiza mai detaliata a eficienta acestuia, in perioada 2001-2016.

Grafic 2.9.: Evoluția cotelor de impozitare și a indicelui de eficiență în cazul impozitului pe profit

Sursă grafic: Prelucrări proprii pe baza datelor Comisiei Europene

În cadrul graficului 2.5. am ilustrat atât evoluția cotelor legale de impozitare a profitului companiilor și a cotelor efective suportate cât și gradul de eficiență în ceea ce privește colectarea impozitului pe profit. În ceea ce privește cota impusă prin legislației, aceasta prezintă în toată perioada analizată două valori. Astfel că, de la începutul perioadei până în anul 2005 inclusiv, cota este de 25%, iar începând cu anul 2006, aceasta scade cu 9 puncte procentuale ajungând astfel la 16%, cota aplicabilă și în prezent.

În ceea ce privește cota efectivă este important să vedem modul în care a evoluat aceasta odată cu scăderea semnificativă a cotei legale dar și abaterea pe care o prezintă în raport cu cea legala. Este ușor de observat faptul că rata efectivă înregistrează cea mai mare valoare de aproximativ 6,3% în timp ce cotă legală este cu aproximativ 22 puncte procentuale mai ridicată. Odată cu reducerea cotei la 16% și rata implicită de taxare înregistrează valori mai scăzute ajungându-se la minimul istoric de 3,4% în anul 2013. În ultimii doi ani de analiză se poate observa o creștere ușoară a acestei cotei, depășind valoarea de 4% în 2016 .

În ceea ce privește gradul de eficiență al colectării impozitului pe profit, ca urmare a cotei efective reduse se înregistrează un indice de eficiență destul de scăzut pe toată perioada analizată. Cu toate că până în anul 2011 valorile înregistrate de acest indice sunt cuprinse în intervalul 0,12-0,15, începând cu anul 2011, acesta înregistrează și valori sub 0,10.

Capitolul III. Indicatori de apreciere ai performanței financiare și impactul

costului fiscal asupra acesteia

3.1. Analiza performanței financiare

Analiza performanței financiare se realizează cu ajutorul contului de profit și pierdere. Acesta reflectă fluxurile de venituri și cheltuieli generate de operațiunile curente de gestiune și anume: operațiuni financiare, operațiuni de exploatare și uneori activități extraordinare( non-curente).

Marjele de acumulare (soldurile intermediare de gestiune)

Marjele de acumulare se calculează pe baza contului de profit și pierdere și oferă informații privind volumul și rentabilitatea activității întreprinderii. Aceste solduri se calculează în “cascadă”, fiecare sold bazându-se pe cel calculat anterior.

1.Marja asupra cheltuielilor variabile reprezintă diferența dintre cifra de afaceri (VE-veniturile din exploatare) și cheltuielile variabile și “cuantifică nivelul de performanță financiară înregistrat de firmă din activitatea comercială”.

MCV= CA (VE) – V

2.Excedentul brut al exploatării- EBITDA exprimă “ acumularea brută din activitatea de exploatare și capacitatea potențială de autofinanțare a investiților, de achitare a datoriilor către bugetul statului și de remunerare a investitorilor de capital.” Această marjă nu este influențată de politicile de amortizare, îndatorare și impozitare ale întreprinderii, putând fi utilizată pentru compararea profitabilității firmelor concurente.

EBITDA = MCV – F (exclusiv Amo si Proviz.)

3.Profitul din exploatare exprimă mărimea absolută a rentabilității activității de exploatare, prin deducerea tuturor cheltuielilor (plătibile și a celor calculate) din veniturile exploatării (încasabile și a celor calculate):

PE=EBITDA-Amo-Proviz.

4.Profitul înainte de dobânzi și impozit (EBIT) se utilizează pentru calculele financiare de rentabilitate și se calculează ca diferență între veniturile totale și cheltuieilile totale, cu excepția dobânzilor și a impozitului pe profit. Se considera că EBIT este egal cu profitul din exploatare (considerând toate celelalte elemente din afara profitului din exploatare nesemnificative).

EBIT= PE+ Venituri financiare

5.Profitul înainte de impozitare -EBT este rezultatul activității curente.

EBT=EBIT- Dobânzi

6.Profitul net (PN) este rezultatul activității după deducerea impozitului și a dobânzilor, iar acesta se redistribuie acționarilor sub formă de dividend și/sau se reinvestește în întreprindere.

PN= EBIT-Dobânzi- impozit pe profit

7.Capacitatea de autofinanțare (CAF) constituie diferența între fluxurile de intrare și fluxurile de ieșire generate de operațiunile curente de gestiune care lasă la dispoziția întreprinderii resurse proprii pentru finanțarea diverselor necesități.

Cazul Transelectrica

Tabel 3.1. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune Transelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Tabel 3.2. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune Transelectrica(continuare)

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Tabel 3.3. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune Transelectrica(continuare)

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Cazul Nuclearelectrica

Tabel 3.4. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune-Nuclearelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Tabel 3.5. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune-Nuclearelectrica (continuare)

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Tabel 3.6. Determinarea soldurilor intermediare de gestiune-Nuclearelectrica (continuare)

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

3.2. Analiza ratelor de profitabilitate

Totodata, analiza performantelor financiare presupune si analiza rentabilitatii, atat in marime absoluta, cat si ca rate de rentabilitate .

Noțiunea de rentabilitate este folosită frecvent în teoria și practica financiară, prezentându-se sub diverse forme, de unde rezultă varietatea modalităților de exprimare a acesteia. Astfel, rentabilitatea este definită în Dicționarul Limbii Române Contemporane ca fiind rezultatul financiar al unei activități economice, concretizat în obținerea unor venituri care depășesc cheltuielile. Prin urmare, putem spune că rentabilitatea este o restricție ce se manifestă sub aspecte diferite, dar corelate între ele, și anume: asigurarea remunerării factorilor de producție și a capitalului investit, dar și gestionarea resurselor în condiții de eficiență și eficacitate.

Atât pentru diagnosticul intern, cât și pentru utilizatorii externi ai informației privind întreprinderea, cunoașterea capacității de a produce profit absolut nu este suficient de reprezentativă. Drept urmare, se impune compararea masei profitului cu alte mărimi, în special cu mărimile care exprimă efortul depus pentru obținerea masei profitului, degajându-se astfel rate ale rentabilității care, din punct de vedere al analizei, au o mai mare capacitate informațională. Aceste rate scot în evidență rentabilitatea relativă a întreprinderii și exprimă capacitatea acesteia de a asigura remunerarea capitalurilor investite prin utilizarea resurselor de care dispune. Diferitele forme de exprimare ale ratelor de rentabilitate au valori informaționale variate și oglindesc multiple laturi ale activității economico-financiare a firmei. Multiplicarea exagerată a numărului de rate utilizate reflectă în final neseriozitatea analiștilor.

Evaluarea eficientă a unei întreprinderi nu presupune utilizarea unui număr cât mai mare de rate, ci alegerea, analiza și interpretarea acelor rate care răspund cel mai bine obiectivelor urmărite de analistul economico-financiar. Pentru a elimina unele erori ce ar putea apărea în utilizarea sistemului de rate, valorile raportate trebuie să fie comparabile între ele sub aspectul conținutului și al prezentării monetare. Cunoașterea ratelor de rentabilitate este necesară pentru utilizatorii informațiilor financiare deoarece aceste rate prezintă următoarele funcții:

Favorizează orientarea structurii producției pe produse, ramuri si subramuri, în sensul găsirii celor care oferă cel mai mare avantaj;

Fluxurile economice se redirecționează permanent, imprimând activităților economice o dezvoltare inegală;

Stimulează gestiunea prin utilizarea rațională a resurselor și favorizează segmentarea pieței și diferențierea strategiilor comerciale;

Contribuie la întărirea interesului întreprinzătorului pentru diferențierea produselor având în centrul acesteia modernizarea conceptului de calitate.

Ratele de rentabilitate prezentate în cadrul literaturii de specialitate sunt clasificate în funcție de mai multe criterii. Unul dintre cele mai importante criterii de clasificare a ratelor de rentabilitate este criteriul funcțional, în conformitate cu care întâlnim:

rate de rentabilitate economică;

rate de rentabilitate financiară;

rate ale veniturile;

rate ale resurselor consumate.

De asemenea, ratele de rentabilitate pot fi împărțite și în funcție de criteriul bazei de raportare în conformitate cu care, se disting două tipuri de rate: rate de rentabilitate propriu-zise, ce prezintă la numitor acele resurse consumate în vedera obținerii rezultatelor și rate de structură care au la numitor un flux global al activității.

Una dintre cele mai importante rate de rentabilitate, rata rentabilității economice pune în evidență performanțele utilizării activului total al unei întreprinderi, respectiv a capitalului investit pentru obținerea acestor performanțe. Nivelul rentabilității economice trebuie să permită remunerarea acționarilor și creditorilor, în concordanță cu riscul asumat investind în întreprindere sau acordându-i împrumuturi.

Rata de rentabilitatea economica poate fi exprimată atât ca rată de rentabiliate economică a acivelor cât și ca rată de rentabilitate economică a capitalurilor investite. Valorile ratei rentabilității economice a activelor pe perioada analizată evidențiază faptul că activul economic investit are capacitatea de a degaja un flux monetar pozitiv, care să asigure autofinanțarea creșterii economice a firmei și remunerarea proprietarilor. O prima modalitate de determinare a ratei de rentabilitate economică a activelor este :

Ra==;

unde: PB= profitul brut al companiei

At= activele totale

Ai= active imobilizate

Ac= active circulante

O alta formula utilizată în literatura de specialitate este:

=

ROA poate fi interpretat astfel: câți lei de profit generează un leu investit în active, arătând în acest fel eficacitatea cu care sunt utilizate activele unei firme. Gestionarea eficientă a activelor și implicit, obținerea unei valori ridicate a rentabilității economice, se realizează prin:

folosirea unor echipamente tehnologice performante;

gradul de utilizare al capacității de producție să fie cât mai ridicat.

O alta rată de rentabilitate economică este cea a capitalului investit care se determină pe baza următoarei formule:

Rki=

unde: Ki-reprezintă capitalul investit și se calculează pe baza formulei:

Ki= Capital propriu+Datorii financiare

Pe- reprezintă profitul din exploatare

Dimensiunea ratei rentabilității economice joacă un rol hotărâtor în stabilirea modalității de finanțare pe termen lung și scurt. Tot capitalul avansat în activitatea întreprinderii trebuie remunerat dar, spre deosebire de capitalul propriu care este remunerat în măsura obținerii de profit, capitalul împrumutat trebuie remunerat indiferent de rezultatele întreprinderii. O întreprindere ce beneficiază de capital împrumutat, va suporta cheltuieli financiare ridicate care îi vor diminua posibilitățile de autofinanțare. Pentru a asigura acoperirea nevoilor de finanțare, compania va fi nevoită să recurgă la obținerea de noi credite. În aceste condiții se impune criteriul rentabilității: dacă rata rentabilității economice este superioară ratei dobânzii, este posibil și de dorit să se apeleze la credite. Așadar, prin compararea ratei rentabilității economice cu costul capitalului împrumutat ia naștere efectul de îndatorare.

Rata rentabilității economice trebuie apreciată în funcție de rata inflației. O rată a rentabilității economice superioară ratei inflației va putea asigura conservarea “substanței economice” a întreprinderii și chiar reînoirea și creșterea activelor sale economice, într-o perioada cât mai scurtă. În realitate, rata rentabilității economice trebuie să remunereze capitalurile investite, cel putin la nivelul ratei medii a dobânzii, plus riscul economic și financiar pe care și l-au asumat cei care au plasat capitalul în compania respectivă.

Rata rentabilității economice trebuie sa fie superioară ratei inflației pentru a fi posibilă o remunerare a capitalurilor investite la un nivel minim al ratei de randament din economie și al unui nivel de risc economic și financiar asumat de cei care au pus capitaluri la dispoziția societății, permițând în același timp reînnoirea și creșterea activelor în cadrul societății comerciale.

O altă rată de rentabilitate este rata rentabilității financiare. Acest indicator reprezintă unul dintre indicatorii majori urmăriți de investitori și de management. Cu ajutorul acestei rate, investitorii pot aprecia în ce masură investiția lor este rentabilă sau nu. În analiza acestei rate de eficiență globală, desprindem ideea creării de valoare suplimentară pentru acționari.

Cu alte cuvinte, măsoară randamentul capitalurilor proprii, deci al plasamentului financiar pe care actionarii l-au făcut prin investiția lor de capital în cumpărarea acțiunilor întreprinderii. ROE exprimă capacitatea întreprinderii de distribuire de dividende către acționari și de creștere a rezervelor care, în fapt, reprezintă o creștere a averii acționarilor. Plecând de la considerentul că rata rentabilității financiare exprimă eficiența utilizării capitalului propriu sau permanent al firmei putem afirma ca aceasta prezintă o importanță deosebită pentru acționarii firmei, care apreciază în funcție de nivelul acesteia dacă investițiile lor sunt justificate și dacă totodată vor continua să sprijine dezvoltarea firmei prin aportul de noi capitaluri sau prin renunțarea pentru o perioadă limitată la o parte din dividendele cuvenite. Managerii, la rândul lor, vor fi interesați să păstreze un nivel corespunzător a acestei rate, pentru a-și putea păstra pozițiile și a realiza criteriile de performanță ale firmei.

Această rată se compară cu costul capitalului propriu (kc ). Când ROE> kc, cursul bursier crește și acțiunile întreprinderii devin atractive și va conduce la creșterea averii acționarilor (VAN(CPR)>0). Astfel, cu ajutorul acestei rate se poate analiza oportunitatea investirii în acțiunile unei companii. Rata rentabilității financiare are în vedere proveniența capitalurilor, fiind sensibilă la structura financiară a întreprinderii și în mare măsură influențată de gradul de îndatorare al întreprinderii.

Rentabilitatea unei întreprinderi nu poate fi analizată independent de aspectele legate de structura sa financiară. Pentru orice companie prezintă interes cunoașterea structurii financiare cu care își poate desfășura o activitate rentabilă, precum și cunoașterea nivelului de îndatorare la care poate apela, astfel încât acesta să nu se reflecte negativ asupra rentabilității sale financiare. Nerespectarea acestei restricții ar conduce la un dezechilibru financiar, în pofida unei rentabilități economice semnificative, care va fi absorbită de nivelul cheltuielilor financiare generate de un grad de îndatorare mult prea ridicat. Rata rentabilității financiare a capitalului propriu pune în evidență randamentul capitalurilor proprii, respectiv al plasamentului efectuat de acționarii unei societăți prin cumpărarea acțiunilor societății. Profitul, sursă importantă de finanțare a dezvoltării unei activități, reprezintă parte componentă a capitalurilor unei întreprinderi, remunerând, în primul rând, participarea acționarilor, prin intermediul dividendelor. O creștere a acestui indicator evidențiază o activitatea eficientă din punctul de vedere al fructificării capitalurilor proprii.

Rata rentabilității resurselor consumate se calculează prin raportarea unui indicator al rezultatelor la consumul de resurse implicat în obținerea lui, exprimând în acest fel eficiența efortului materializat în costuri. Literatura de specialitate ne prezintă rata rentabilității resurselor consumate sub următoarele modalități de calcul:

și , acestea reprezentând ratele rentabilității cheltuielilor de exploatare, unde: Ce – cheltuieli de exploatare; Aj – Ajustari privind provizioanele de exploatare; Cdda – cheltuieli cu despagubiri, donatii si active cedate.

, reprezentând rata rentabilității cheltuielilor aferente cifrei de afaceri, unde: PR- profitul aferent cifrei de afaceri; C-cheltuielile aferente cifrei de afaceri

Dimensiunea ratei rentabilității resurselor consumate este dată în principal de variația structurii vânzărilor, a costului unitar și a prețurilor de vânzare.

Asupra ratei rentabilității resurselor consumate se remarcă influența costului, în sensuri diferite, atât prin numărător cât și prin numitorul raportului: creșterea costului antrenează, de pe o parte scăderea numărătorului (a profitului), iar pe de altă parte, creșterea numitorului (a cheltuielilor aferente cifrei de afaceri). Din acest punct de vedere, impactul costului asupra ratei rentabilității resurselor consumate este mult mai puternic comparativ cu alte rate.

După cel de-al doilea model, dimensiunea ratei rentabilității resurselor consumate este direct proporțională cu rezultatul exploatării și invers proporțională cu cheltuielile de exploatare. Prin dinamica relativă a rezultatului exploatării superioară celei înregistrate de cheltuielile de exploatare, creșterea ratei rentabilității resurselor consumate este evidentă. În literatura de specialitate, se discută despre valoarea optimă a ratei rentabilității resurselor consumate ca fiind încadrată între 9% și 15%.

O ultimă rată pe care o voi prezenta este rata de rentabilitate a veniturilor. Această rată arată profitul total care se obține în cadrul companiei, la 100 lei de venituri. Rentabilitatea vânzarilor se poate exprima sub una din urmatoarele forme:

Rata rentabilitatii vânzarilor, calculată pe baza profitului de exploatare, privilegiază interesele furnizorilor de capital și pe cele ale autorității fiscale, deoarece profitul obținut din activitatea de exploatare este utilizat aproape exclusiv pentru remunerarea acestor categorii. De multe ori, aceasta rată este preferată și de manageri, pentru ilustrarea eficienței activității de comercializare a firmei, deoarece reflectă o marja netă care se formează dupa acoperirea tuturor cheltuielilor aferente exploatării, indiferent daca au caracter potențial sau nu. De asemenea, ea arată contribuția managerilor la obținerea performanțelor firmei.

In continuare vom prezenta ratele de rentabilitate in cadrul companiilor Transelectica si Nuclearelectrica in perioada 2013-2016.

Cazul Nuclearelectrica

Tabel 3.7. Determinarea ROA-Nuclearelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

În cazul Nuclearelectrica, observăm faptul că rata de rentabilitate economică, înregistrează pe toată perioada analizată valori foarte mici, apropiate de 0.

Tabel 3.8. Determinarea rentabilitatii resurselor consumate-Nuclearelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Tabel 3.9. Determinarea rentabilitatii vanzarilor-Nuclearelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

În cadrul graficului 3.1. am prezentat evoluția ratei de rnetabilitate a resurselor consumate și ratei de rentabilitate a vânzărilor în cazul Nuclearelectrica. Se poate observăm faptul că pe toată perioada analizată, ambele rate prezintă același trend, astfel că atunci când una dintre acestea crește, crește și cealaltă. Cele mai mari valori se înregistrează la începutul perioadei de analiza, de peste 20%, urmând ca după anul 2013, valorile înregistrate în cazul ambelor rate să se păstreze în jur de 10%.

Grafic 3.1. Evolutia rentabilitatii resurselor consumate si a vanzarilor

Sursa grafic: Prelucrarii proprii

Cazul Transelectrica

Tabel 3.10. Determinarea ROA-Transelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Ca și în cazul Nuclearelectrica, și în cazul Transelectrica, valorile ratei de rentabilitate economică sunt destul de reduse pe toată perioada analizată, apropiate de valoarea zero.

Tabel 3.11. Determinarea rentabilitatii resurselor consumate-Transelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

În ceea ce privește ratele de rentabilitate a vânzărilor și a resursleor consumate în cazul Transelectrica, ca și în cazul primei societăți analizată, trendul pe care îl prezintă cele două rațe este similar, cele mai mari valori înregistrându-se în primul an de analiza, de 18,52% în cee ace privește rata resurselor consumate și 15,92% rata rentabilității vânzărilor. Cele mai mici valori ale perioadei analizate apar în anul 2013.

Tabel 3.12. Determinarea rentabilitatii vanzarilor-Transelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

3.3.Analiza influenței costului fiscal asupra performanței financiare ale întreprinderii

Așa cum am precizat și în cadrul capitolului teoretic, costul fiscal are un impact foarte mare în ceea ce privește performanțele obținute la nivel unei întreprinderi.

Ca urmare a analizelor efectuate în cadrul Transelectrica și Nuclearelectrica, am ajuns la următoarele concluzii cu privire la costul fiscal. Ambele societăți sunt plătitoare de impozit pe profit ceea se înseamnă că aceasta va avea un impact direct asupra profitului net care va rămâne la dispoziția societăților, lucru care se va reflecta și în ceea ce privește ratele de rentabilitate care se determina având la baza profitul net. Întâlnim astfel rata rentabilității financiare, aceasta determinându-se că raport între capitalurile proprii totale ale societății și profitul net obținut în cadrul acestora.

Tabel 3.13.: Determinarea rentabilitatii financiare in cazul Transelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

În cadrul Transelectrica, comparativ cu Nucleareletrica, valorile intregistrate de rață de rață de rentabilitate financiară sunt mult mai ridicate, pe toată perioada analizată, ca urmare a faptului că societatea înregistrează un profit net mult mai ridicat.

Tabel 3.14: Determinarea rentabilitatii financiare in cazul Nuclearelectrica

Sursa tabel: Prelucrarii proprii

Totodată, trebuie menționat faptul că nu doar impozitul pe profit are impact asupra performanțelor întreprinderii și celelalte categorii de impozite și contribuții pe care acestea le plătesc la stat. Acest lucru s-a observat în momentul determinării soldurilor intermediare de gestiune, caz în care atât în cadrul Transelectrica, cât și în cadrul Nuclearelectrica cheltuielile cu contribuțiile sociale obligatorii și celelalte impozite au diminuat considerabile rezultatele nete obținute în cadrul acestora.

Concluzii

În concluzie, fiscalitatea prezintă un rol foarte important, privită atât din perspectiva statului cât și din perspectiva întreprinderilor. Unul dintre cele mai importante impozite cu impact direct asupra întreprinderilor și a performanțelor acestora este reprezentat de impozitul pe profit. Ambele societăți analizate în cadrul prezentei lucrări, sunt plătitoare de impozit pe profit, de aceea am analizat evoluția pe care a avut-o acesta în perioada 2013-2016. Comparând valorile celor două companii, am ajuns la concluzia că în cazul Nuclearelectrica, impozitul pe profit datorat către bugetul de stat prezintă fluctuații mari în cadrul perioadei de analiza, în timp ce în cadrul Transelectrica SA, impozitul pe profit datorat înregistrează un trend ascendent, dar diferențele înregistrate de la an la an sunt mult mai scăzute comparativ cu cele înregistrate la nivelul Nuclearelectrica SA.

Și contribuțiile sociale obligatorii plătite de cele două societăți reprezintă un procent foarte important din cadrul costului fiscal total suportat de acestea. În ceeA ce privește această categorie, am ajuns la concluzia că Nuclearelectrica plătește un cuantum total al contribuțiilor sociale olbigatorii mai mare la bugetul de stat comparative cu cel suportat de către Transelectrica cu toate că numărul mediul al persoanelor angajate este mai mic pe toată perioada analizată. Acest lucru poate apărea ca urmare a faptului că salariile din cadrul primei societăți menționate sunt mai ridicate.

În cadrul ultimului capitol am analizat performanțele înregistrate la nivelul fiecăreia dintre cele două societăți și impactul costului fiscal asupra acestora. În ceea ce privește rentabilitatea financiară, una dintre cele mai importante rate de rentabilitate înregistrate la nivelul unei companii, am ajuns la concluzia că, în ceea ce privește Nuclearelectrica, valorile înregistrate sunt mult mai reduse, comparativ cu cele din cazul Transelectrica, lucru datorat și ca urmare a faptului că societatea înregistrează un profit net mai scăzut față de Transelectrica, plătind la stat un impozit pe profit destul de ridicat.

Bibliografie

Crecană, C., Analiză economico-financiară, Editura Economică, București, 2006

Caruntu C., Rata rentabilitatii financiare. Impactul ROE asupra dezvoltarii intreprinderii, Analele Universitatii “C. Brancusi”, Nr 2/2009

Dan Drosu Șaguna, Drept financiar și fiscal, Editura All Beck, București, 2003

G.Marin, A.Puiu, Dicționar de relații economice internaționale, Editura Enciclopedică, București, 1993

Georgeta Vintilă ,Magdalena Călin, Nicoleta Vintilă, Fiscalitate, Editura Economică, București, 2002

Dragota, V., Obreja, L., ,Management financiar, Volumul 1, Editura Economica

I. Condor, Drept financiar și fiscal, Ed. Tribuna Economică, București, 1996

Iulian Viorel Brașoveanu, Analize ale politicii fiscale în România și în statele membre UE, Editura ASE, București, 2009

Laura Obreja Brasoveanu, Impactul politicii fiscale asupra creșterii economice, Editura ASE, București, 2007

Monica Gabriela Tanase, Modalitatii de optimizare a costului fiscal in intreprinderi, Editura Artifex, Bucuresti

Petre Brezeanu, Fiscalitate. Concepte. Metode. Practici, Editura Economică, București, 1999

Petrescu,S., Analiza financiara aprofundata, Editura Universitatea “Al I Cuza” Iasi, 2005

Robu V., Georgescu N., Analiza economico–financiara, Editura ASE, Bucuresti, 2001

Stancu, I., Finanțe, Ediția a 4-a, Editura Economica, 2007

Victor Dragota, Ana Maria Ciobanu, Dalina Dumitrescu, Evaluarea intreprinderilor, Editia a II-a, Editura Economica, Bucuresti, 2008

Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, publicata in Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificarile si completarile ulterioare

=== 96efa59dc60055421577e1b09f28847f951ab554_609445_2 ===

ANEXE

Anexa nr.1

DATE DIN SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR,

PUBLICATĂ DE SOCIETATEA COMERCIALĂ NUCLEARELECTRICA SA, PE ANII 2013-2017

– lei –

Sursa: Raportările contabile anuale întocmite de Nuclearelectrica SA

DATE DIN SITUAȚIA VENITURILOR ȘI CHELTUIELILOR,

PUBLICATĂ DE SOCIETATEA COMERCIALĂ TRANSELECTRICA SA, PE ANII 2013-2017

– lei –

Sursa: Raportările contabile anuale întocmite de Transelectrica SA