Finantarea Prin Emisiunea de Obligatiuni

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: CONTABILITATE

PROGRAMUL DE STUDIU: CONTABILITATE

ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ID

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

CONF.UNIV.DR. DIANA SABĂU – POPA

ABSOLVENT

BULE ȘTEFANA DENISA

ORADEA

(2016)

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: CONTABILITATE

PROGRAMUL DE STUDIU: CONTABILITATE

ȘI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ID

FINANȚAREA PRIN EMISIUNEA DE OBLIGAȚIUNI (LOCALE)

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

CONF.UNIV.DR. DIANA SABĂU – POPA

ABSOLVENT

BULE ȘTEFANA DENISA

ORADEA

(2016)

INTRODUCERE

Criza financiara a redus destul de mult variantele de finanțare pe care o întreprindere de nivel mediu le are la dispoziție, numărul companiilor care își pot permite luxul de a apela la mai multe tipuri de finanțare fiind tot mai redus. Emisiunea de obligațiuni, urmată de listarea acestora pe bursă este o metodă de finanțare foarte puțin utilizată de companiile românești, deși potențialul este ridicat și avantajele multiple. Finanțarea prin piața de capital reprezintă o alternativă care trebuie luată tot mai serios în considerație, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a întreprinderilor sunt la dispoziția băncilor și a reglementărilor acestora pentru obținerea de fonduri necesare activității. În cazul emisiunilor publice de obligatiuni, firma emitentă dictează condițiile în care se face această vânzare. Astfel, orice firmă își poate diversifica structura de finanțare și include piața de capital în planurile sale.

Primul capitol ”Modalități de finanțare a activității administrațiilor publice locale” este structurat, la rândul său, în 2 subcapitole ” Caracterisiticile instrumentelor financiare ” în care am prezentat sfera de cuprindere a instrumentelor financiare, care cuprinde atât instrumentele specifice pieței monetare, cât și intrumentele tranzacționabile pe piața de capital și ” Valori mobiliare emise de autoritățile publice ” în care am sintetizat principalele instrumente emise de către stat. În prezent atragerea surselor de finanțare a devenit o practică folosită destul de frecvent. Dacă la început metoda de finanțare s-a practicat mai ales în cazul organizațiilor neguvernamentale, în ultima perioadă finanțarea s-a extins și la nivelul administrațiilor publice.

Al doilea capitol ”Finanțarea administrațiilor publice locale prin emisiunea de obligațiuni” se împarte în 4 subcapitole:

II.1. Caracteristicile obligațiunilor – după cum spune și numele subcapitolului, am relatat principalele caracteristici ale obligațiunilor:

obligațiunea reprezintă un instrument al investiției de capital

exprimă un angajament a unui debitor față de creditorul, ce pune la dispoziția debitorului fondurile sale;

exprimă creanța deținătorului asupra totalului de active a emitentului.

II.2. Împrumutul obligatar – în acest subcapitol am prezentat modalitatea de împrumut prin obligațiuni, acesta reprezentând o modalitate fundamentală de îndatorare pe termen lung a agenților economici; obligațiile societăților care optează pentru contractarea pe piață a unui împrumut obligator; scopul urmărit de către investitori în vederea valorificării activelor financiare atrase prin emiterea de obligațiuni; plasamentul obligațiunilor realizat de către investitori, fiind apreciat pe baza unor indicatori; garantarea emisiunilor obligațiunilor pentru conferirea unei siguranțe investitorului.

II.3. Emisiunea titlurilor de stat – pe lângă obligațiunile emise de către autoritățile publice centrale, sunt emise și obligațiuni municipale, acestea fiind înscrisuri purtătoare de dobănzi care se emit de către autoritățile locale (comune, orașe, județe).

II.4. Evaluarea obligațiunilor – în acest subcapitol am redat modul de evaluare a unei obligațiuni care se apreciază sub 2 aspecte:

Ca valoare cunoscută în momente diferite de-a lungul duratei de viață a obligațiunii;

Ca valoare previzionată în procesul investirii.

Ultimul capitol cuprinde studiul de caz – Obligații municipale emise de Municipiul Zalău, unde am prezentat oferta publică primară privind obligațiunile municipale emise de Municipiul Zalău, riscurile aferente obligațiunilor, modalitatea de plată a ratei și a cuponului, am precizat data de referință, forma și natura juridică a obligațiunilor, cazurile de neexecutare a obligațiilor, costul admiterii la tranzacționare, comisionul de tranzacționare în piața POF, legea aplicabilă și jurisdicția, dreptul de proprietate și transferul obligațiunilor, am descris modalitatea de răscumpărare anticipată și prescripția obligațiunilor.

CAPITOLUL I. MODALITĂȚI DE FINANȚARE A ACTIVITĂȚII ADMINISTRAȚIILOR PUBLICE LOCALE

I.1. CARACTERSITICILE INSTRUMENTELOR FINANCIARE

Potrivit directivelor Uniunii Europene în vigoare, sfera de cuprindere a instrumentelor financiare este largă și cuprinde atât instrumentele specifice pieței monetare, cât și intrumentele tranzacționabile pe piața de capital.

Așadar, se includ în cadrul instrumentelor financiare următoarele:

– valori mobiliare;

– instrumente ale pieței monetare;

– titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv;

– contracte futures, inclusiv contracte care implică plata unor diferențe în numerar;

– swap-uri pe rata dobânzii, cursul de schimb și acțiuni;

– contracte forward pe rata dobânzii;

– instrumente financiare derivate pe mărfuri;

– orice alt instrument admis la tranzacționare pe o piață reglementată într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață.

Toate tipurile de instrumente financiare, cu excepția instrumentelor pieței monetare, titluri pe termen scurt care sunt tranzacționate în interiorul pieței monetare, se circumscriu pieței de capital și sunt tranzacționate sau emise în cadrul acesteia.

Instrumentele financiare, din punct de vedere economic a procesului de valorificare a activelor, reprezintă o formă de existență a activelor nebancare, în cadrul cărora se include activele de capital și cele monetare.

Activele de capital rezultă din plasamente pe termen lung, producând venituri viitoare, în deosebi din dobânzi și dividende, iar instrumentele corespunzătoare acestora sunt negociate pe piața de capital. Activele monetare rezultă din plasamente pe termen scurt, conferind caracter negociabil instrumentelor specific și prezentând un grad ridicat de lichiditate.

Indiferent dacă instrumentele financiare care sunt tranzacționate pe piața de capital, se cumpără și se vând pe o piață de negocieri sau pe o piață de licitație, acestea pot fi numite generic ”produse bursiere”, fără să se înțeleagă că tranzacționarea se efectuează strict pe o piață reglementată de genul bursei de valori.

Figura nr. I.1 – Instrumentele financiare tranzacționate pe piața de capital se pot grupa în valori mobiliare primare și instrumente financiare derivate

Sursa proprie : ( concepută pe baza informațiilor prezentate în cartea ” Piețe de capital și tranzacții bursiere ”, Obreja Carmen, Gabriela Anghelache, Editura ASE, 2000)

Valorile mobiliare reprezintă instrumente financiare ce includ:

acțiunile emise de societățile comerciale, precum și alte valori mobiliare similare acestora, care se negociază pe piața de capital;

obligațiunile precum și alte tipuri de creanță negociabile pe piața de capital;

oricare alte titluri ce sunt negociate într-un mod obișnuit, și care oferă dreptul de a cumpăra respectivele valori mobiliare prin schimb sau subscriere și care dau loc la o decontare în bani, excepție făcând instrumentele de plată.

Toate acestea sunt valori mobiliare primare fiind emise cu scopul mobilizării capitalurilor proprii sau cu scopul atragerii capitalului de împrumut. Valorile mobiliare primare asigură mobilizarea capitalurilor pe termen lung și valorificarea investiției prin încasarea viitoare a unei părți din veniturile nete bănești ale intentului.

Pe de-o parte, scopul emiterii valorilor mobiliare este mobilizarea capitalurilor dispersate și disponibile, iar pe de altă parte, scopul este transformarea economiilor în resurse financiare cu scopul realizării de investiții, în capital social al unei entități sau în capital de împrumut.

Elemente esențiale care caracterizează valorile mobiliare:

Valorile mobiliare reprezintă instrumentele negociabile. Prin negociabilitate se înțelege posibilitatea de a transmite valorile mobiliare spre alte persoane cu respectarea legislației în vigoare și prin mecanismul cerere-ofertă.

Valorile mobiliare se pot emite în formă materializată, evidențiate prin înscrieri în cont sau pe suport de hârtie. Locul acțiunilor materializate, în practică, este luat de acțiunile dematerializate ;

Valorile mobiliare conferă psesorilor lor drepturi nepatrimoniale și patrimoniale. Drepturile acestea decurg din caracteristicile emiterii de valori mobiliare (dreptul la vot, dreptul de coproprietate, dreptul de a obține o remunerare -dobânda sau dividend-, dreptul de preferință, dreptul de creanță etc.).

Figura nr. I.2. – Evoluția valorii tranzacționate la BVB

Sursă: http://www.qreferat.com/referate/economie/PIATA-DE-CAPITAL-SAU-PIATA-FIN634.php

Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni la Bursa de Valori București a cunoscut o însemnată creștere de la 194.59 milioane lei în anul 1997 până la 5209,96 milioane lei până în anul 2007, un maxim de valoarea de 9894,29 milioane lei înregistrându-se în 2006.

Instrumentele financiare derivate includ:

Contracte futures, inclusiv contracte asemănătoare cu decontare finală în fonduri;

Opțiuni care au ca suport: titluri de paricipare, valori mobiliare, contracte futures, inclusiv contracte asemănătoare cu decontare finanțată în fonduri, instrumente ale pieței monetare, cursuri de schimb, mărfuri și rata dobânzii;

Alte instrumente calificate prin reglementări ale CNVM.

Instrumentele de genul opțiunilor și contractelor futures reprezintă contracte la termen, elementele acestora fiind standardizate de operatorul pieței pe care ele se tranzacționează.

Figura nr. I.3. – Evoluția numărului de contracte futures tranzacționate în anul 2006 în comparație cu anul 2005

Sursă: http://www.qreferat.com/referate/economie/PIATA-DE-CAPITAL-SAU-PIATA-FIN634.php

Evoluția numărului de contracte tranzacționate în 2006 în comparație cu anul 2005 a crescut cu 608%, de la 696.109 contracte în anul 2005 la 4.232.059 contracte la sfârșitul anului 2006.

Opțiunile reprezintă contracte între un cumpărător și un vânzător care dau dreptul cumpărătorului, dar nu și obligația de a cumpăra sau de a vinde un activ la o dată viitoare, dreptul fiind obținut în schimbul plății a unei prime de către vânzător. Opțiunile pot fi:

De vânzare, când cumpărătorul primește dreptul de a vinde activul;

De cumpărare, când se oferă dreptul de a cumpăra activul.

Figura nr I.4. – Evoluția numărului de contracte cu opțiuni

Sursă: http://www.qreferat.com/referate/economie/PIATA-DE-CAPITAL-SAU-PIATA-FIN634.php

În cazul numărului de contracte tranzacționate cu opțiuni s-a înregistrat o creștere de aproximativ 300%, contracte care au crescut de la 11.641 în anul 2005, la 36.650 în 2006.

Instrumentele financiare sintetice sunt rezultate din combinarea caracteristicilor anumitor tipuri de instrumente financiare și crearea unui anumit instrument de plasament nou. Se includ, în această categorie, instrumentele financiare de tip coș, având la bază anumite valori mobiliare primare, combinate în așa fel încât să reiasă un produs standardizat. În acest sens, un exemplu reprezentativ îl reprezintă contractele la termen pe indici bursieri.

I.2. VALORI MOBILIARE EMISE DE AUTORITĂȚILE PUBLICE

Emisiunea de valori mobiliare este un mijloc de finanțare a cheltuielilor publice. Plasamentul în valori mobiliare emise de către stat se consideră a fi fără risc pentru că răscumpărarea de către emitent a acestora este sigură.

Anumite titluri emise de către stat sunt investițiile pe termen lung, care se tranzacționează pe piața capitalurilor, iar alte titluri, emise pe termen mai mic de un an sunt regăsite pe piața monetară.

Principalele instrumente emise de către stat cu venit fix sunt:

Bilete de trezorerie – au rolul de acoperire a împrumuturilor pe termen scurt. Ele au scadențe de până la un an, nu sunt purtătoare de dobânzi, acestea fiind vândute cu discount și se emit la intervale regulate de către trezoreria statului. Cumpărătorii biletelor de trezorerie sunt investitori instituționali ( instituții financiare și bănci ) ce participă la licitațiile organizate de către trezoreria statului. ” Licitația olandeză ” este un procedeu care se folosește, de regulă, la vanzarea acestor instrumente de trezorerie, și prin care vânzătorul reduce prețul de vânzare treptat până la încheierea tranzacției;

Bonuri de tezaur – sunt valori mobiliare care se emit pe perioade de la un an la zece ani. Împrumutul contractat prin emiterea bonurilor de tezaur acoperă cheltuielile bugetului de stat. Bonurile de tezaur se vând prin subscripție directă sau la licitație, și se pot achiziționa atât de persoane particulare, cât și de investitori instituționali;

Obligațiuni de stat – sunt emise de trezorerie, au scadențe de până la 30 de ani și sunt purtătoare de dobândă. Accesul la achiziționarea obligațiunilor de stat se permite tuturor categoriilor de investitori. În cazul obligațiunilor de stat, spre deosebire de bonurile de tezaur, care sunt emise pentru acoperirea deficitului bugetar, împrumutul are o destinație concretă, cunoscută și singulară;

Obligațiuni municipale ( comunale ) – se emit de către autoritățile administrației publice locale ( comune, orașe, județe ). Emisiunea de obligațiuni este realizată pentru dezvoltarea economică și urbană. Creditele care se obțin prin emisiunea de obligațiuni sunt un element a datoriei publice locale. După sursa de plată a datoriei, se disting:

obligațiuni municipale, sursa de rambursare constituind-o impozitele generale, fiind percepute de către unitatea administrativ-teritorială emitentă. Dacă impozitele locale nu sunt suficiente pentru acoperirea principalului și plata dobânzilor, se adoptă unele măsuri de majorare a impozitelor locale;

obligațiuni municipale rambursabile pe baza unor impozite speciale. Pentru a se finanța unele obiective de interes local se pot contracta împrumuturi a căror rambursare necesită introducerea unor impozite speciale, de exemplu impozitele pe vanzarea unor produse, impozitele pe activități de turism, impozite pe folosirea unor locuri publice etc.;

obligațiuni municipale, sursa de plată fiind profiturile realizate din prestarea unor servicii. Administrația publică locală prestează servicii comunității, cum ar fi: transport, salubritate, canalizare, energie electrică, aprovizionarea cu apă etc. Dezvoltarea acestor servicii se realizează prin intermediul împrumutului obligatar, a cărui plată a dobânzii și rambursare se vor efectua pe baza viitoarelor profituri care se obțin prin folosirea eficientă a sumelor împrumutate;

obligațiuni municipale, care sunt plătite din venituri speciale, cum ar fi cele din chirii. Administrația locală, în scopul dezvoltării, are posibilitatea de a finanța construirea unor spații locative sau a unor obiective comerciale, industriale, care ulterior vor fi date spre închiriere unor persoane particulare sau unor societăți. Chiriile percepute sunt sursa de plată a sumei de rambursat și a dobânzii.

Titlurile de stat, în România, sunt asimilate valorilor materiale, putând fi intermediate atât pe o piață secundară, cât și pe o piață primară.

Titlurile de stat reprezintă înscrisuri emise de către Ministerul Finanțelor Publice, ce exprimă o creanță financiară asupra emitentului, fiind garantată în mod necondiționat și expres de statul român. Acestea sunt evidențiate prin înscrieri în cont și sunt emise în formă dematerializată. Caracteristicile titlurilor de stat sunt evidențiate în prospectul de emisiune al seriei de titluri căreia îi aparține.

Prospectul de emisiune stabilește condițiile și termenii specifici unei serii de titluri.

Seriile includ titluri de stat care se emit în conformitate cu prevederile unui prospect și care au condiții și termeni identici, cu excepția:

datelor de plată a dobânzii;

datelor de răscumpărare a valorii nominale;

datei de răscumpărare în avans.

Valorile mobiliare emise de către stat pot fi:

Titluri de stat cu discount

nu sunt purtătoare de dobândă și se vând la un preț inițial mai mic decât valoarea nominală;

câștigul cumpărătorului este dat de diferența dintre valoarea nominală și prețul inițial, inclusiv discountul;

Titluri de stat purtătoare de dobândă

se vând la valoarea nominală ( sau cu discount și primă );

pentru acestea, emitentul plătește dobânzi periodic în conformitate cu condițiile care sunt incluse în prospectul de emisiune al respectivei serii.

Valorile mobiliare emise de către stat fac obiectul activității trezoreriei statului. Anumite titluri emise de către stat sunt titluri pe termen scurt, pe o perioadă mai mică de un an, fiind specifice pieței monetare, iar altele sunt investiții pe termen lung și se pot tranzacționa pe piața de capital. Biletele de tezaur sunt emise de către stat cu scopul de a acoperi împrumuturile pe termen scurt efectuate de către guvern. Biletele sunt emise de către trezoreria statului săptămânal și au termen de rambursare de până la un an.

Piața primară a titlurilor de stat este accesată de clienți, persoane juridice și persoane fizice. Concret, Ministerul Finanțelor Publice emite titluri de stat, ce sunt distribuite cu ajutorul Băncii Naționale a României, aceasta acționând în calitate de agent de înregistrarea, plată și transfer. Așadar BNR nu participă pe piața primară în calitate de cumpărător, banca distribuind titlurile către bănci și clienții acestora, cu ajutorul pieței interbancare, distribuirea realizându-se la prețuri multiple în sistem de licitație.

Titlurile de stat deja distribuite se pot tranzacționa pe piața secundară.

Finanțarea deficitului bugetului de stat aprobat prin lege se realizează din împrumuturi publice lansate către populație și în cursul execuției, sub forma certificatelor de trezorerie. Garantarea rambursării la scadență a sumelor subscrise și plata dobânzilor aferente ce se situează la un nivel acoperitor față de rata inflațieise face de către stat.

Activitatea privind emiterea certificatelor de trezorerie către populație, mecanismele de încasare, plata dobănzilor, rambursare etc. prin intermediul trezoreriei statului, de către Ministerul Finanțelor Publice, care:

stabilește forma de emisiune a certificatelor de trezorerie: dematerializată sau materializată;

elaborează prospectul de emisiune a certificatelor de trezorerie și proiectul ordinului Ministerului Finanțelor Publice de aprobare a prospectului;

concepe structura și forma certificatelor de trezorerie materializate, elementele de gestiune și de identificare și asigură tipărirea în timp util a acestora, inclusiv repartizarea la direcțiile de județene de trezorerie a statului;

asigură publicitatea lansării emiterii certificatelor de trezorerie către populație;

asigură și elaborează aplicarea mecanismelor de încasare, plata dobânzilor, rambursare și contabilitatea operațiunilor într-un cadru unitar pe întreg sistemul trezoreriei statului;

concepe politica de dobânzi acordată certificatelor de trezorerie pentru populație și propune alte măsuri pentru a stimula populația să subscrie la certificatele de trezorerie;

organizează sistemul informațional privind evidența emiterii certificatelor de trezorerie, încasarea, plata dobânzilor, rambursarea etc. și prezintă informări către conducerea ministerului;

integrează certificatele de trezorerie vândute în sistemul împrumuturilor care au ca scop finanțarea datoriei publice interne, respectiv a deficitului bugetului de stat, către populație;

asigură deschiderea de credite bugetare din bugetul de stat, cu scopul plății dobânzilor aferente certificatelor de trezorerie ajunse la scadență;

elaborează și transmite precizări unităților trezoreriilor locale cu privire la realizarea operațiunilor referitoare la emisiunile de certificate de trezorerie către populație.

Trezoreriile orășenești și municipale organizează încasarea sumelor rezultate din

vanzarea certificatelor de trezorerie către populație, la fel și de răscumpărarea acestora. Operațiile referitoare la răscumpărarea certificatelor de trezorerie, precum și la plata dobânzilor se realizează prin ghișeele de casierie ale fiecărei trezorerii.

Certificatele de trezorerie care nu se prezintă de către beneficiari în ziua stabilită pentru răscumpărare devin certificate de depozit la trezoreria statului.

Certificatele de depozit care se prezintă în maxim 30 de zile de la data scadenței pentru răscumpărare furnizează valoarea nominală plus dobânda aferentă perioadei de subscriere, posesorului, și la care se adaugă dobânda la vedere calculată pentru suma subscrisă intervalului dintre ziua stabilită pentru răscumpărare și ziua prezentării la ghișeul casieriei.

Răscumpărarea certificatelor de depozit pentru care se solicită răscumpărarea, având ca termen mai mult de 30 de zile de la data scadenței, se face astfel:

valorii nominale a certificatului de trezorerie se adaugă dobânda cuvenită perioadei de subscripție;

sumei stabilită astfel se calculează dobânda pentru depozit care este prevăzută în prospectul de emisiune.

CAPITOLUL II. FINANȚAREA ADMINISTRAȚIILOR PUBLICE LOCALE PRIN EMISIUNEA DE OBLIGAȚIUNI

II.1. CARACTERISTICILE OBLIGAȚIUNILOR

Obligațiunile sunt valori mobiliare care reprezintă o creanță a deținătorului asupra emitentului, care rezultă în urma unui împrumut, emitentul lansându-l pe piață și asumându-și obligația de plată a unei dobânzi și de răscumpărare a titlului emis la o dată viitoare.

Obligațiunea reprezintă o modalitate de plasament a capitalului ce permite să se obțină unele venituri viitoare, a căror mărime depinde de durata de viață a obligațiunii și de nivelul ratei dobânzii.

Caracteristicile principale ale obligațiunilor:

obligațiunea reprezintă un instrument al investiției de capital;

exprimă un angajament a unui debitor față de creditorul, ce pune la dispoziția debitorului fondurile sale;

exprimă creanța deținătorului asupra totalului de active a emitentului.

Emisiunea de obligațiuni se produce în funcție de condițiile pieței și în funcție de nevoile de creditare.

Tabelul II.1. Comparația acțiuni-obligațiuni, prin evidențierea mai multor trăsături distinctive:

Sursa proprie : ( concepută pe baza informațiilor prezentate în cartea” Bursa și piața extrabursieră ”, Gabriela Anghelache, Editura Economică, 2001)

1. Elemente tehnice

Ca titlu negociabil, obligațiunile, se caracterizează prin următoarele elemente tehnice:

Valoarea nominală: este raportul dintre suma ce reprezintă împrumutul și numărul obligațiunilor emise.

VN = I / N

unde: VN – valoarea nominală

I – mărimea împrumutului

N – numărul obligațiunilor

Valoarea nominală este o valoare convențională ce se stabilește la emisiunea obligațiunilor.

Valoarea la subscriere sau prețul de emisiune – este determinată de către emitent, de obicei, sub valoare nominală, pentru asigurarea atractivității investiției.

Pe = VN – pe

unde: Pe – prețul de emisiune

VN – valoarea nominală

pe – prima de emisiune

Termenul de rambursare – este intervalul de timp cuprins între momentul emisiunii și momentul răscumpărării obligațiunii. De-a lungul duratei de viață se identifică 3 momente importante:

data emisiunii – data în care obligațiunea se pune în vânzare de către emitent

data de plată – data în care emitentul se obligă să plătească dobânda

data maturității – data în care se stinge obligația debitorului, prin restituirea sumei împrumutate, creditorilor săi.

Rata nominală a dobânzii – este rata prin care se permite calcularea cuponului de dobândă, aplicându-se asupra valorii nominale.

Rata dobânzii la termen – este acea rată a dobânzii pentru un contract de împrumut executat în viitor, fixată în momentul actul t0.

Cuponul de dobândă – constă în fructificarea plasamentului în funcție de valoarea nominală a obligațiunii.

CD = ( VN x Rd ) / 100

unde: CD – cupon de dobândă

VN – valoarea nominală a dobânzii

Rd – rata nominală a dobânzii

În cazul în care plata cuponului se face într-un interval mai mic de un an, atunci cuponul de dobândă se determină cu ajutorul relației:

CD = ( VN x Rd x n ) / ( 100 x N )

unde: CD – cupon de dobândă

VN – valoarea nominală a obligațiunii

Rd – rata nominală a dobânzii

n – durata de zile pentru care se realizează plata dobânzii

N – numărul anual de zile

Dobânda netă – este acea dobandă ajustată cu coeficientul de impunere a venitului din dobânzi. Pentru investitor, dobânda netă reprezintă suma rămasă efectiv după plata impozitului asupra veniturilor din dobânzi.

Dobânda acumulată – este elementul tehnic care intervine doar dacă o tranzacție cu obligațiuni se efectuează la o dată distinctă de data plății dobânzii. Vânzătorul este îndreptățit să încaseze dobânda aferentă perioadei de timp cuprinsă între data ultimei plăți a dobânzii și data înregistrării tranzacției. Conform cu reglementările pieței de capital a României, înregistrarea operațiunilor cu obligațiuni are loc la 3 zile lucrătoare de la data derulării operațiunilor, ca în cazul acțiunilor. Deoarece la următoarea dată a plății, cuponul de dobândă o să fie încasat de către cumpărător, în calitate de creditor la acea dată, este necesar să se cedeze o parte din acest cupon vânzătorului îndreptățit, incluzându-se dobânda acumulată în prețul operațiunii..

Dobânda acumulată se calculează pe baza relației:

d.a. = ( m.d. x n ) / N

unde: d.a. – dobânda acumulată

m.d. – masa dobânzii

n – numărul de zile calculat din data ultimei plăți a dobânzii până la data înregistrării operației

N – numărul anual de zile

În cazul în care se folosește procedeul real, ”n” se determină luându-se în considerare numărul de zile calendaristice începând cu ziua următoare zilei de plată a dobânzii până la data înregistrării, ”N” reprezentând numărul de zile aferent anului calendaristic în curs ( 365 sau 366 de zile ).

În cazul procedeului convențional toate lunile anului se consideră că au un număr convențional de 30 de zile, calculul făcându-se începând inclusiv cu ziua de plată a ultimei dobânzi iar anul convențional este de 360 de zile.

Cursul obligațiunii reprezintă prețul de piață a acesteia.

C = ( P / VN ) x 100

unde: C – cursul obligațiunii

P – valoarea de tranzacționare pe piață a obligațiunii

VN – valoarea nominală a obligațiunii

Cursul poate fi mai mic, egal sau mai mare decât valoarea nominală și se exprimă în procente. O obligațiune care are un curs de 100% se denumește ”la paritate”.

Costul rambursării – dreptul la rambursare se garantează cu patrimoniul emitentului.

Rambursarea se realizează cel puțin la valoarea nominală. În cazul în care rambursarea se face la o sumă mai mare decât valoarea nominală, costul rambursării se determină în funcție de nivelul primei de rambursare.

Pr = VRr – Pe

unde: Pr – prima de rambursare

VRr – valoarea reală la rambursare

Pe – prețul de emisiune

Modalitățile de rambursare sunt următoarele:

Rambursarea prin anuități constante, când se restituie în fiecare an o sumă constantă care reprezintă rambursarea și dobânda aferentă;

Dintr-o dată la scadență, adică întreg împrumutul se rambursează în ultima zi a duratei de viață;

Restituirea în rate egale anuale

Ra = VN / T

unde: Ra – rata de rambursat

VN – valoarea nominală a obligațiunii

T – numărul de ani pentru care se contractează împrumutul

În acest caz, cuponul annual de dobândă se calculează la valoarea rămasă de rambursat.

CD = ( VN – ) x Rd

unde: CD – cuponul anual de dobândă

Ra – rata anuală de rambursat

Rd – rata dobănzii

Rambursarea sub forma cuponului unic, situație în care dobânzile sunt reglate și capitalizate odată cu rambursarea împrumutului la sfarșitul perioadei, nu se plătesc anual. Obligațiunile se vând cu discount, iar întreaga valoare nominală se achită la maturitate. Astfel, prețul plătit la rambursare reprezintă capitalizarea investiției de-a lungul vieții obligațiunii la o rată nominal ”x” a dobânzii.

Modul de rambursare influențează mărimea prețului de emisiune. Așadar, în calculul valorii reale de plasament întră fluxurile de emisiune.

Pe =

unde: Pe – prețul de emisiune

At – anuitatea în anul t

i – rata dobânzii la termen

n – durata de viață a împrumutului

Costul rambursării – se determină în funcție de nivelul primei de rambursare. Dreptul de rambursare se garantează cu patrimoniul emitentului. Rambursarea se realizează cel puțin la valoarea nominală. În cazul în care rambursarea se face la o sumă mai mare decât valoarea nominală, emitentului îi este atribuit un cost sub forma primei de rambursare.

Pr = VRr – VN

unde: Pr – prima de rambursare

VRr – valoarea reală la rambursare

VN – valoarea nominală a obligațiunii

VRr = ( VN x Cr ) / 100

unde: VRr – valoarea reală la rambursare

VN – valoarea nominală a obligațiunii

Cr – cursul la data rambursării

Cotarea și codificarea obligațiunilor – codul acordat obligațiunilor la emisiune include simbolul emitentului, anul maturității și rata nominală a dobânzii.

Cotația obligațiunilor reprezintă prețul de tranzacție al unui anumit fel de obligațiuni, exprimat în procente și într-un anumit moment al zilei.

Cotația reflectă 2 niveluri de preț:

Prețul ofertei: prețul maxim la care agentul care comercializează obligațiunea o dă spre vânzare.

Prețul cererii: prețul maxim la care agentul care comercializează acel fel de obligațiune se oferă să o cumpere.

2. Actorii pe piața obligațiunilor

Obligațiunea este un titlu financiar negociabil, ce asigură un drept de creanță pe termen lung deținătorului său asupra emitentului titlului. Titlurile financiare , de regulă, sunt plasate pe piața financiară financiară prin intermediul băncilor, și prin intermediul agenților de bursă.

SUBIECȚII OFERTEI

Pe piața obligațiunilor, oferta de capital financiar provine din veniturile economisite. Investitorii principali sunt:

Sectorul gospodării și populația care deține cel mai mult procent a obligațiunilor existente pe piață. Plasarea economiilor deținute de către populație sub forma obligațiunilor, se poate face direct sau prin intermediul instituțiilor financiare specializate;

Societățile și diferite asociații economice, care caută să își plaseze excedentul de trezorerie, dispunând fonduri pe termen lung;

Instituțiile financiare și băncile. Băncile care participă la garantarea unui anumit împrumut, uneori, sunt constrânse să își asume responsabilitatea finanțării titlurilor financiare ce nu au putut fi plasate. Unele instituții financiare create în anumite țări au ca obiect de activitate administrarea și constituirea unui portofoliu de obligațiuni;

Case de Depuneri și Consemnațiuni și Case de Economii: de regulă, acestea participă la fiecare emisiune de obligațiuni, prin investirea unei părți din economiile colectate;

Societățile de asigurări și reasigurări. Aceste societăți dispun de rezerve pentru garantarea solidității financiare a întreprinderii pentru riscurile viitoare și riscurile de provizioane tehnice pentru reglementarea sinistrelor ce ar putea interveni. Codul de asigurări reglementează procentul plasamentelor ce poate să se realizeze sub formă de obligațiuni;

Case de concedii plătite: acestea administrează importante sume caracterizate prin ciclitatea plăților în perioadele de timp estivale de efectuare a concediilor. Un procent din aceste sume poate fi plasat pe piața obligatară;

Case de pensii. Acestea au rol de participare la finanțarea plății pensiilor și sunt un intermediar între cei care cotizează și beneficiarii pensiilor. Decalajul în timp, periodicitatea vărsămintelor, și diferența între încasări și plăți determină existența unor rezerve permanente de trezorerie și a căror utilizare este reglementată prin lege. Rezervele acestea se pot plasa pe piața obligatară conform procedurilor legale;

Societăți de investiții specializate: adminsitrează și plasează micile economii, chiar și sub formă de plasamente pe piața obligatară;

Fonduri comune de plasament. Au ca scop dezvoltarea economisirii în cazul salariaților și stimularea participării acestora la dezvoltarea activității. Legislația statelor prevede posibilitatea de plasare a rezervelor de participare în cadrul fondurilor comune de plasament. Participarea acesta poate să îmbrace forma plasamentelor sub formă de obligațiuni.

SUBIECȚII CERERII

Se impune să ne îndreptăm atenția și asupra structurii cererii, pentru cunoașterea

subiecților economici emitenți ai obligațiunilor. Subiecții cererii sunt:

Statul și administrații publice locale: de regulă, aceștia fiind emitenți regulați de obligațiuni, pentru acoperirea anumitor nevoi specifice, sau pentru a își finanța deficitele bugetare conjuncturale;

Societăți din sectorul privat și public al economiei: necesitățile financiare ale acestora, pentru realizarea anumitor obiective de investiții, sunt mai mari decât resursele proprii. Cea mai mare pondere o au societățile publice, emisiunile sub formă de obligațiuni ale acestora fiind garantate în mod implicit de stat, care, de fapt, este principalul acționar sau acționarul unic al acestora. Societățile industriale și comerciale cu capital privat, pe piața obligatară, au o pondere redusă a cererii. Societățile mijlocii și mici care au profil identic, de regulă, se constituie în grupuri pentru a oferi încredere subiecților investitori și pentru a avea acces pe piață;

Organisme bancare. Ele, în ultimii ani, au început să devină importante emitente de obligațiuni, cu scopul de a stimula resursele financiare pe termen lung și pentru asigurarea unei încadrări avantajoase a tranzacțiilor de creditare.

INTERMEDIARII

Subiecții economici cu ajutorul cărora are loc plasarea de obligațiuni pe piața financiară

sunt agenții de bursă și băncile.

Organismele bancare pot să aibă o triplă calitate:

investitori

emitenți de obligațiuni

intermediari pentru clienții lor.

Cu ajutorul organismelor bancare, clienții acestora care sunt emitenții obligațiunilor, lansează cerere de capital financiar pe piață. Organismele bancare, pe piața financiară primară, se pot afla în situația de garanții ai unor plasamente.

Băncile, prin serviciile pe care le oferă ( urmărirea tragerii cupoanelor, urmărirea rambursării împrumuturilor, păstrarea titlurilor ) asigură o bună funcționare a pieței obligațiunilor.

Agenții de bursă sunt intermediarii tranzacțiilor cu obligațiuni cotate pe piața financiară secundară, aceștia urmărind scadențele titlurilor încredințate și doresc să asigure schimbarea obligațiunilor care le sunt prezentate în urma cererii deținătorilor acestora.

II.2. ÎMPRUMUTUL OBLIGATAR

Împrumutul obligator reprezintă o modalitate fundamentală de îndatorare pe termen lung a agenților economici. Acesta se diferențiază de împrumutul clasic prin caracteristicile următoare:

În cazul împrumutului clasic, creditorul este unul singur, în general, fiind vorba de un intermediar financiar specializat sau de o bancă.

Emisiunea de obligațiuni cuprinde un număr mare de creditori;

Obligațiunea este cotată pe piața secundară, fiind un titlu de creanță negociabil. Recuperarea investiției în obligațiuni, spre deosebire de împrumutul clasic, se poate realiza înainte de scadență, la prețul de piață care este diferit de prețul plătit în momentul plasării capitalului în obligațiuni.

Tabelul nr. II.2 – Volumul mediu al emisiunilor de stat

Sursă: www.bvb.ro

Societățile care optează pentru contractarea pe piață a unui împrumut obligatar, conform cu legislația din România, își asumă următoarele obligații:

Obligația de înregistrare a emisiunilor de obligațiuni la Registrul Comerțului și ținerea evidenței deținătorilor de obligațiuni și a datelor de scadență în Registrul Obligațiunilor care trebuie să arate totalitatea obligațiilor, atât a celor emise, cât și a celor rambursate, precum și prenumele și numele, denumirea, sediul sau domiciliul titularilor atunci când acestea sunt nominative;

Obligația ținerii evidenței obligațiunilor emise în formă dematerializată de către întreprinderile deschise și tranzacționate pe o piață organizată conform cu cerințele Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori și în conformitate cu cerințele de listare ale respectivei piețe ( RASDAQ, BVB ). În această situație, Registrul Obligațiunilor o să fie ținut de Registrul Bursei și de alte registre independente.

În primul caz, totuși, societățile închise pot să opteze ca ținerea registrului obligațiunilor să se facă la o societate de registru autorizat independent.

Conform cu legea privind societățile comerciale, o societate pe acțiuni poate să emită obligațiuni doar pentru o sumă care nu depășește 3 pătrimi din capitalul vărsat și existent.

Posesorii de obligațiuni, numiți și obligatari, creditează societatea emitentă pe o durată de timp determinată, fapt care le dă dreptul de a cere dobânda promisă și restituirea sumei împrumutate.

Obligatarii nu au calitatea de acționari, ci au calitatea de creditori ai întreprinderii poentru suma care reprezintă valoarea obligațiunilor subscrise și a dobânzii aferente. Așadar, aceștia, nu au drept de vot în ceea ce privește problemele societății dar, în schimb, au dreptul de a se întâlni în Adunări Generale pentru dezbaterea intereselor lor. Printre atribuțiile Adunării Generale a Obligatarilor se numără: stabilirea unui reprezentant al posesorilor de obligațiuni, care să îndeplinească acte de apărare și supraveghere a intereselor lor, constituirea fondului pentru cheltuieli referitoare la apărarea drepturilor posesorilor de obligațiuni, dreptul de pronunțare asupra emiterii de obligațiuni noi etc.

Scopul urmărit de către investitori se referă la valorificarea într-un mod cât mai avantajos a activelor financiare atrase prin emiterea de obligațiuni.

Plasamentul realizat de către investitori este apreciat pe baza unor indicatori, cum ar fi:

Produsul nominal sau rata nominală a dobânzii

In = ( D / VN ) x 100

unde: In – produsul nominal

D – dobânda încasată de către posesorii de obligațiuni

VN – valoarea nominală a obligațiunii

Produsul curent – este venitul anual exprimat ca procent față de prețul de emisiune.

Ic = ( D / Pe ) x 100; Ic > In dacă Pe < VN

unde: Ic – produsul curent

D – dobânda încasată de către posesorii de obligațiuni

Pe – prețul de emisiune

Produsul efectiv – este prețul de vânzare al unei obligațiuni în anul n. Acesta se calculează ca o valoare actualizată a obligațiunii.

Ie = + + …..+

unde: Ie – produsul efectiv

A1, A2,…,An – dobânda încasată anual plus rambursarea

i – rata dobânzii la termen

Emisiunea de obligațiuni trebuie să se facă în așa fel încât să atragă publicul investitor pentru că, obligațiunile, plătindu-se o rată fixă a dobânzii, concurează cu alte instrumente de credit pentru banii investitorului.

Societatea emitentă, la stabilirea ratei dobânzii aferentă obligațiunilor, ia în considerare nivelul ratei profitului estimate în momentul în care se stabilește obiectivul de investiții pentru finanțarea căruia se apelează la emisiunea de obligațiuni.

De-a lungul duratei de viață a obligațiunilor, atât drepturile, cât și obligațiile acestora pot să înceteze în orice moment când:

Societatea care emite obligațiunile le rambursează înainte de scadență. Conform articolului 126 din Legea 31/1990, obligațiunile cu aceeași valoare și din aceeași emisiune se pot rambursa, prin tragere la sorți, la o sumă mai mare decât valoarea lor nominal, stabilită de către societate și anunțată public cu minim 15 zile înainte de tragerea la sorți. Diferența plătită de către societate este o primă care are rolul de a compensa dobânzile pe toată perioada rămasă până la scadență;

Emitentul decide amortizarea. În situația în care obligațiunile se tranzacționează pe o piață organizată, societatea care le emite poate să le răscumpere de pe piață. Într-un astfel de caz, societatea decide constituirea ” unui fond de amortizare ”, adică depune bani periodic într-un fond cu scopul răscumpărării obligațiunilor;

Se decide conversiunea, situație în care obligațiunile se pot converti în acțiuni.

Cumpărătorul, prin investirea în obligațiuni, își asumă un anumit risc. În situația în care societatea dă greș în planurile de investire a banilor împrumutați, se are în vedere problema garanției pe care o au posesorii de obligațiuni că își vor primi înapoi banii.

Emisiunile de obligațiuni, pentru a conferi cât mai multă siguranță investitorului, de obicei, sunt garantate prin:

Instituirea unei ipoteci asupra bunurilor mobiliare ale societății. Așadar, în situația în care societatea nu își execută obligațiile față de obligatari, în calitate de creditori, aceștia își vor satisface creanțele din sume ce rezultă ca urmare a vânzării imobilelor ipotecate;

Instituirea unui drept de gaj asupra acțiunilor și a altor titluri de valoare care sunt deținute de către societatea emitentă la alte societăți.

Obligațiunile negarantate se emit doar de către societățile cele mai puternice, acestea fiind garantate de către renumele societății emitente.

În practica internațională, obligațiunile emise de către societăți comerciale ca instrument de atragere a resurselor împrumutate sunt numite frecvent obligațiuni corporatiste, fiind emise cu cupon zero, cu dobândă variabilă sau cu dobândă fixă. În acest fel de abligațiuni, investitorul se confruntă cu 2 tipuri de risc principal:

Riscul de nerambursare, la care se adaugă riscul de curs bursier, respectiv riscul generat de piață;

Riscul de rată a dobânzii.

Aceste instrumente, având un risc mai mare decât titlurile de stat, prin dobândă generează venituri mai mari decât obligațiunile publice. Ca mod suplimentar de acoperire a riscului, în mod adițional, se folosesc și alte instrumente de garantare ( ipotecă, drept temporar de dispoziție asupra unor bunuri, gaj etc ). Așadar, pe piețele dezvoltate se emite o mulțime de astfel de obligațiuni, cum ar fi:

Obligațiuni cu ipotecă prioritară, caz în care garanția se face cu face cu patrimoniul emitentului;

Obligațiuni garantate cu echipamente, care se emit în legătură cu contractarea unui împrumut pentru achiziționarea unor utilaje sau echipamente;

Obligațiuni cu gaj asupra valorilor mobiliare deținute de către emitent, când garanția se constituie pentru o anumită parte din valoarea împrumutului obligatar.

În România, emisiunea de obligațiuni ale societăților ca formă de stimulare a capitalurilor de împrumut, încă, este în fază incipientă. În actualele condiții, când rata inflației, pe piață, este ridicată, în mod necesar practicându-se rate înalte ale dobânzii, împrumutul obligatar generează costuri foarte mari pentru emitent.

Deși piața primară a obligațiilor private s-a constituit sporadic, piața secundară a acestor valori mobiliare, practic este inexistentă. Din acest punct de vedere, cei dezavantajați sunt posibilii investitori, cărora nu li se poate garanta recuperarea sumelor investite înainte de scadență, și nici obținerea unui posibil câștig în capital, rezultat din revânzarea obligațiunilor pe piață la un preț mai mare decât cel plătit la data achiziției.

II.3. EMISIUNEA TITLURILOR DE STAT

Titlurile de stat reprezintă instrumente de credit emise de către stat pentru procurarea unor resurse cu caracter rambursabil și temporar, pentru acoperirea deficitului bugetar. Statul, în mod normal, emite obligațiuni, deci se împrumută pe termen lung și mediu pentru realizarea unor obiective de investiții.

În scopul acoperirii nevoilor de trezorerie se emit titluri de stat pe termen scurt.

Guvernul oricărui stat poate să apară pe piața de capital în calitatea de emitent sau de investitor, când procură valori mobiliare ale altor emitenți.

În practica internațională, caracteristicile și denumirea titlurilor de stat diferă în funcție de perioada de timp pentru care se emit.

Așadar se deosebesc:

obligațiuni publice

emise pe termen lung ( 10-30 ani )

emise cu scopul finanțării unor obiective majore de interes public

bonuri de tezaur

emise pe termen de la 1 an la 10 ani

emise cu scopul acoperirii deficitului bugetar

bilete de trezorerie

emise pe termen scurt, pană la 1 an

emise cu scopul acoperirii golurilor de trezorerie.

Pe lângă obligațiunile emise de către autoritățile publice centrale, sunt emise și obligațiuni municipale, acestea fiind înscrisuri purtătoare de dobănzi care se emit de către autoritățile locale ( comune, orașe, județe ). Aceste autorități pot să împrumute fonduri de pe piață la dobânzi mici, în condiții în care în multe țări investițiile acestea beneficiază de tratament fiscal preferențial ( cu anumite excepții pentru bănci).

Obligațiunile principale ale autorităților locale sunt:

Obligațiuni municipale generale;

Obligațiuni cu venit.

Obligațiunile municipale generale se garantează de creditul municipalității. În situația de nerambursare a împrumutului, creditorul poate să apeleze la colectarea de taxe și impozite sau la alocarea de fonduri de către emitent pe cale legislativă.

Obligațiunile cu venit se răscumpără dintr-o sursă de venit specificată, în cazul în care proiectul de investiții care se realizează cu aceste fonduri generează profit. Sursele principale de rambursare sunt:

Venituri ale bugetului local, fiind considerate în ansamblul lor, lucru ce înseamnă că subscriitorul împrumutului poate să previzioneze o mărire în viitor a taxelor și impozitelor locale;

Depozitele special constituite, care oferă informații indirecte asupra scopului în care va fi utilizat împrumutul și asupra majorării fiscalității locale, pe baza impozitelor speciale;

Profiturile viitoare, care se obțin ca urmare a folosirii rpoductive a împrumutului obligatar;

Veniturile din chirii, ce sunt caracteristice împrumuturilor pentru construirea de birouri, spații comerciale, locuințe. Acestea urmează să se închirieze, chiriile folosindu-se pentru acoperirea împrumutului.

Instrumentele guvernamentale prezintă un ridicat rating de credit , dar o rentabilitate scăzută. De reținut este faptul că nu toate guvernele beneficiază de același rating de credit. Ca exemplu putem să dăm obligațiunile germane, britanice și americane care dispun de ratinguri de credit ridicate, dar obligațiunile emise de către guvernele din statele în curs de dezvoltare pot să nu fie la fel de ridicate, din cauză că nu toate guvernele prezintă aceeași abilitate de rambursare a datoriilor.

Tabelul nr. II.3. – Rating de credit pentru obligațiunile următoarelor țări

Sursa proprie : ( concepută pe baza informațiilor prezentate în cartea ” Introducere în studiul piețelor de obligațiuni ”, John Wiley & Sons, Seria Reuters pentru Educație Financiară, 2004 )

Autoritățile locale emit obligațiuni pe termen scurt cu scopul acoperirii deficitului temporar existent între venituri și cheltuieli locale. Înscrisurile care se includ în categoria aceasta sunt:

Note anticipative de obligațiuni, atunci când municipalitatea o să aibă finanțare pe baza obligațiunilor;

Note anticipative de venit, atunci când se are în vedere venituri viitoare pentru rambursare;

Note anticipative de taxe ( impozite ), fiind emise pentru a se finanța unele cheltuieli locale înainte de colectarea impozitelor.

Obligațiunile municipale, în general, sunt emise la scadențe în serie. O importantă caracteristică a obligațiunilor municipale este scutirea în mod parțial a impozitului pe dobânzile obținute de către creditor ( în cazul împrumuturilor contractate cu scopul cumpărării de obligațiuni sau în cazul deținerii unor obligațiuni peste o anumită limită, sunt prevederi care limitează scutirea de la plata impozitului).

Sunt preferate obligațiunile municipale, în general, pentru avantajele fiscale oferite (investitori instituționali, investitori individuali, societăți de asigurare, bănci comerciale, fonduri mutuale ). Societățile mari sunt importanți debitori ai bugetelor centrale și locale, aceea se așteaptă primirea unor importante facilități pentru titlurile subscrise; totuși, se apreciază ca cel mai mare număr de obligațiuni să se dețină de către investitorii individuali.

Autoritățile locale își plasează obligațiunile prin ofertă privată sau publică, cu ajutorul unui mic grup de investitori. Emisiunea, în cazul ofertei publice, este, în general, subscrisă de către bănci de investiții, fie prin licitație competitivă, fie prin negociere directă. Subscriitorul câștigător se face responsabil pentru plasarea ulterioară a obligațiunilor și își asumă riscul de a nu avea posibilitatea să le vândă la prețul așteptat. Din acest motiv, în cazul emisiunilor importante se formează sindicate de intermediere, astfel, se reduce riscul de revânzare și crește potențialul de acces al investitorilor.

În România, titlurile de stat emise de către Ministerul Finanțelor, pe piața internă sunt înscrisuri pe o perioadă de până la 1 an. Emisiunea acestora are loc săptămânal de către Trezoreria Publică, distribuția fiind încredințată Băncii Naționale în calitate de agent. Astfel, statul se împrumută pe piața interbancară. Plasamentul are la bază o anumită metodă de licitație, cu prețuri multiple, de proveniență americană și cu posibilitatea de a alege ofertele adresate la cele mai mici prețuri, astfel, minimizând costul împrumutului generat de către dobândă. Această metodă se bazează pe confruntarea cererii de resurse de către stat cu oferta de plasament care aparține investitorilor B.N.R., ca și agent de plasament are posibilitatea de a refuza ofertele cu rate de bobândă care se consideră prea mari.

Ca și exemplu, putem considera o lansare a unei emisiune cu o rată de dobândă acceptată de 65% anual pentru un volum de resurse de 1.000 miliarde lei. În următorul tabel se vor prezenta ofertele primite din partea băncilor:

Tabelul nr. II.4. – Ofertele băncilor introduse în sistem

Sursa proprie : ( concepută pe baza informațiilor prezentate în cartea ” Bursa și piața extrabursieră ”, Gabriela Anghelache, Editura Economica, 2001 )

Execuția ordinelor se face bazându-se pe comparația între nivelul ratelor dobânzii propuse de ofertanți și rata maximă acceptată de către debitor. În cazul în care randamentele licitate de către bănci sunt prea mari, B.N.R., cu acordul Ministerului Finanțelor, poate să micșoreze volumul emisiunii propus inițial.

Dacă într-o asemenea emisiune, în calitate de debitor, statul se angajează să plătească o dobândă conform cu emisiunea inițială, în situația titlurilor de stat cu discount, nu intervin fluxuri viitoare constând în dobânzi. Câștigul obținut de către subscriitor constă în diferența dintre valoarea nominală la care acestea sunt răscumpărate și prețul de emisiune.

Prețul unui titlu de stat cu discount este o mărime procentuală care permite posibilitatea determinării investiției inițiale, numită valoare netă.

P(%) = [( 1 – ) x 100 ]

unde: P(%) – prețul la emisiune în procente;

RD – rata discountului;

N – numărul de zile pentru care se emite titlu de stat

Rata discountului este influențată direct de mărimea căștigului al investitorului care se calculează în felul următor:

RD(%) =

unde: rd – rata anuală a dobânzii

Valoarea netă, ca și sumă investită în momentul achiziționării titlului de stat, se determină în funcție de valoarea nominală și prețul procentual:

Valoarea netă = VN x P(%)

unde: VN – valoarea nominală a titlului cu discount

P(%) – prețul la emisiune

Dacă negocierea titlurilor de stat pe termen scurt se derulează pe piața extrabursieră, obligațiunile publice, ca și valori mobiliare pe termen lung și mediu emise atât de autoritățile locale, cât și de autoritatea publică centrală, se vor negocia la Bursa de Valori București în sectorul obligațiunilor și a altor valori mobiliare emise de comune, orașe, județe, stat și de către autoritățile administrației publice locale și centrale și de către alte autorități.

De precizat, este că a fost pregătit cadrul legislativ privind obligațiunile municipale prin:

legea concesiunilor, legea patrimoniului, legea finanțelor publice. Problema ce trebuie rezolvată se referă la comunicare dintre autoritățile publice locale și cei care împrumută, pentru a se înțelege diferențele de interpretare a parametrilor financiari contabili, a datelor financiare, pentru că, la ora actuală, nu există un model de analizaă financiară, solicitat unei autorități locale. În ceea ce privesc Normele de audit financiar pentru autoritățile publice, acestea lipsesc cu desăvârșire.

II.4. EVALUAREA OBLIGAȚIUNILOR

Valoarea unei obligațiuni se apreciază sub 2 aspecte:

Ca valoare cunoscută în momente diferite de-a lungul duratei de viață a obligațiunii;

Ca valoare previzionată în procesul investirii.

Valoarea cunoscută a obligațiunii se determină cu ajutorul elementelor tehnice, ca și:

Valoarea nominală precizată în prospectul de emisiune;

Prețul de emisiune stabilit, de obicei, la un nivel egal sau mai mic decât valoarea nominal, calculat după relația:

Pe =

unde: Pe – prețul de emisiune

At – anuitatea în anul t

i – rata dobânzii la termen

n – durata de viață

Există situații când prețul de emisiune este influențat de modul de rambursare a împrumutului. Așadar, în cazul obligațiunilor cu cupon zero la care dobânzile nu sunt plătite anual, ci sunt reglate și capitalizate odată cu rambursarea sumei împrumutate la scadență, prețul de emisiune se calculează după relația:

Pe =

unde: AT – scadența finală

Prețul la rambursare, care poate să fie diferit sau egal cu valoarea nominală. În cazul în care rambursarea se face la cursul bursier al obligațiunilor, suma recuperată de către investitor va fi influențată direct de condițiile pieței;

Prețul curent al obligațiunii este reprezentat de cursul pieței, în orice moment al tranzacționării obligațiunii.

În procesul de investire se pune problema previzionării valorii unei obligațiuni cât mai aproape de realitate.

Obligațiunile se evaluează pe baza modelului clasic de evaluare a acțiunilor care ține cont de actualizarea cash-flow-urilor.

Va = x

unde: Va – valoarea actualizată a obligațiunii

Ct – venitul produs de obligațiune

i – rata medie de randament

Deci, valoarea obligațiunii este valoarea actuală a încasărilor succesive dorite de către deținătorul ei.

În cazul în care obligațiunea este deținută până în momentul maturității, rata de actualizare devine rata dobânzii din prospectul emisiunii. Deținătorii de capitaluri nu urmăresc tot timpul deținerea obligațiunii până la scadență, ci vor să o tranzacționeze înainte de maturitate.

Investitorii care urmăresc câștigul de capital, în primul rând au în vedere rata dobânzii și gestionarea riscului prin analiza următorilor indicatori: maturitate, durată și sensibilitate.

Maturitate unei obligațiuni este media duratelor diferite, la sfărșitul cărora se încasează cash-flow-urile. Maturitatea constă în perioada de timp în care se recuperează plasamentul cu ajutorul rambursării împrumutului. Termenul de maturitate este legat de momentul în care obligațiunea generează fluxuri de trezorerie. Deci, maturitatea este media lunară a scadențelor de rambursare.

Durata unei obligațiuni este măsura maturității unei obligațiuni. Durata este media scadențelor fiecărui flux, ponderat cu ceea ce reprezintă respectivul fluxîn valoarea obligațiunii.

D = x ( 1 x + 2 x + ….. + n x

sau

D =

Durata permite măsurarea sensibilității obligațiunii, adică riscul de rată a dobânzii.

Sensibilitatea unei obligațiuni față de modificările ratei dobânzii este egală cu durata influențată de inversul factorului de actualizare.

S = – x D

unde: S – sensibilitatea obligațiunii

r – rata de actualizare

D – durata

Deci, riscul de rată a dobânzii a unei obligațiuni cu dobândă fixă este proporțional cu durata sa. Cu atât este mai mare sensibilitatea cu cât durata este mai mare. Dacă se previzionează o mărire a ratei dobănzii, se vor alege pentru a fi cumpărate, titlurile cu cea mai mică durată, implicit și cea mai mică sensibilitate.

Analiștii financiari, în evaluarea obligațiunilor, urmăresc previzionarea prețului de piață la care posesorul va revinde obligațiunea înainte de scadență, cu scopul obținerii unui anumit randament al plasamentului său. Prețul de piață se calculează astfel:

Pp = +

unde: Pp – prețul de piață al obligațiunii

Ct – cuponul obligațiunii

Vn – valoarea nominală a obligațiunii

2n – numărul de ani rămași până la rambursare înmulțit cu 2

i – rata anuală medie de randament

Cu ajutorul acestei relații se poate determina prețul viitor de vânzare:

Pvz = +

unde: Pvz – prețul de revânzare al obligațiunii

2n-2hp – numărul de semester între sfârșitul perioadei de posesie a titlului și maturitate

n-2hp – lungimea perioadei optime de posesie a titlului, adică numărul de ani rămași până la maturitate la data de revânzare a obligațiunii

i – rata anuală de rentabilitate sperată

Algoritmul de evaluare prezință 3 etape:

Determinarea prețului obligațiunii prin modelul actualizării semestriale, presupunând că data tranzacției este sfărșitul lunii datei reale a tranzacției;

Includerea în model a dobânzii cuvenite între data tranzacției și data considerată ca debut al posesiei obligațiunii ( sfărșitul lunii );

Ajustarea valorii calculate pentru dobânda nouă.

Este folosită următoarea formulă de calcul:

Pp = {[ / 2 / ] + [Vn / ] + Ct / 2} / – ( Ct / 2 )( 1 – m / 6 )

unde: m – numărul de luni până la data următoare de plată a cuponului

n – numărul de ani pană la maturitate începând cu următoarea dată de plată a cuponului

Prin formula aceasta se poate calcula rata de rentabilitate a obligațiunii, cunoscându-se cursul titlului, sau acesta putând să se determine prin atribuirea unei anumite rate de randament.

În practică, pentru facilitarea procesului de evaluare a obligațiunii se utilizează tabele matriceale care furnizează informații despre valoarea cuponului, ratele de randament, scadențele.

În cele mai multe modele de evaluare rata de evaluare corespunde cu rata dobânzii de piață. Astfel, analiștii financiari și investitorii trebuie să țină cont de evoluția ratei dobânzii de piață în orice moment de-a lungul duratei de viață a obligațiunii.

CAPITOLUL III. STUDIU DE CAZ – OBLIGAȚII MUNICIPALE EMISE DE MUNICIPIUL ZALĂU

III.1. PREZENTAREA GENERALĂ A PRIMĂRIEI ZALĂU

Primăria municipiului Zalău funcționează într-o clădire cu o istorie ce merită să fie cunoscută. Din datele pe care specialiștii din cadrul instituției le-au oferit aflăm că:
Imobilul care adăpostește astăzi Consiliul Local și primăria Municipiului Zalău a fost finalizat în anul 1889 și adăpostea Prefectura, Tribunalul, Judecătoria și Procuratura județului Sălaj.

Construcția, proiectată în stil neobaroc, are un plan trapezoidal, cu o curte interioară având trei accese din exterior și regimul de înălțime – demisol, parter, etaj. 
Fundația, ca și clădirea, au fost executate din zidărie de cărămidă, cu planșee din lemn, sau boltișoare din cărămidă între grinzi metalice, șarpantă din lemn de esență tare și învelitoare din țiglă.

Curtea interioară prezintă la nivelul etajului, pe două laturi, un balcon executat din lemn, susținut de console din fontă. Din același material a fost executată și balustrada. Tâmplăria interioară și exterioară este executată din lemn masiv cu încrustații.
Fațada principala (frontonul) este ornamentată în stil neobaroc și are un acces de tip “portal”, străjuit de două felinare executate din fier forjat și de două console, în formă de volute. 

Acestea susțin balconul de la etaj, a cărui balustradă este executată de asemenea din fier forjat, în timp ce ușa pietonală și de tranzit este realizată din lemn masiv.
Mozaicurile pardoselilor din holuri aveau, la acea vreme, desene cu motive florale, divers colorate, în timp ce coridoarele de la parter încă mai păstrează bolțile, cu zone intersectate. 

Tavanul și pereții sălii de ședință de la etaj, sunt decorați cu profiluri, iar pe pereții longitudinali, între ferestrele înalte, au fost montate oglinzi flancate de aplice din fier forjat.

  Folosită în trecut drept sală de festivități și de dans, sala “Avram Iancu”, din cadrul primăriei, este luminată de un candelabru impunător, amplasat în centrul plafonului. 
Candelabrul cântărește 1450 Kg. și a fost executat din fier forjat. 
Încăperea are, de asemenea, un balcon de care este legată, printr-o scară elicoidală.
Imobilul în care funcționează primăria municipiului Zalău este tipic pentru epoca sa iar la construcția lui arhitecții au adoptat soluții simple și funcționale, decorațiuni medievale îmbinate cu elemente arhitecturale novatoare. Toate detaliile sunt perfect armonizate și fac ca această clădire să fie reprezentativă pentru municipiu și o mândrie pentru locuitorii ei. 

III.2. OFERTA PUBLICĂ PRIMARĂ PRIVIND OBLIGAȚIUNILE MUNICIPALE EMISE DE MUNICIPIUL ZALĂU

Emitent – Municipiul Zalău

Intermediar – Raiffeisen Capital & Investment S.A.

Valoarea nominală a emisiunii – 64.300.000 lei

Număr de obligațiuni emise – 643.000

Prețul unei obligațiuni – 100 lei

Maturitate – 20 de ani

Agent de plată – Raiffeisen Bank S.A.

Dobândă variabilă anuală – ROBOR 6M + 0,45%

Rambursarea împrumutului obligator – în 80 rate trimestriale

Perioada de derulare a ofertei – 19.08.2010 – 25.08.2010

Data ofertei – 01.09.2010

Tabelul nr. III.5 – Informații generale privind obligațiunile municipiului Zalău

Sursă : http://www.bvb.ro/info/Rapoarte/Lunare/SEPTEMBRIE2013.pdf

III.2.1. RISCURI AFERENTE OBLIGAȚIUNILOR

Executarea silită a obligațiilor de plată a Principalului și a dobânzilor

Plata Cuponului și rambursarea Principalului aferente obligațiunilor se vor garanta în conformitate cu Acordul de Garantare, cu o garanție, ce beneficiază la data de înscriere în Arhivă a avizului inițial de constituire a garanției, de rangul întâi, asupra veniturilor proprii ale Emitentului, prevăzute și aprobate în bugetele locale ale Emitentului pentru perioada 2010-2030.

Tabelul nr. III.6 – Veniturile proprii ale municipiului Zalău

Sursă: http://www.zalausj.ro/ro/informatii/Prospect%20de%20Oferta_Zalau.pdf

În situația în care Municipiul Zalău nu își execută la timp obligațiile de rambursare a Principalului și a Cuponului sau alte obligații asumate, posesorii de obligațiuni pot solicita executarea garanției constituite de Municipiul Zalău asupra veniturilor proprii.

În cazul în care o obligație, alta decât cea de plată, nu este lichidabilă sau lichidă, aceasta trebuie să se lichideze printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă înainte să se pună în executare garanția din Acordul de Garantare.

În legătură cu executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, ce se stabilesc prin titluri executorii, ordonatorii principali de credite bugetare sunt obligați să dispună toate măsurile care se impun, pentru a se asigura în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor ce s-au stabilit prin titluri executorii.

Având în vedere faptul că proprietatea asupra obligațiunilor se transferă printr-un mecanism specific al pieței reglementate, ce nu necesită neaparat să existe un înscris semnat de către vânzător și cumpărător, există unele rezerve referitoare la posibilitatea de probă a transferului garanției acordate de către Municipiul Zalău prin

Acordul de Garantare ulterior transferului dreptului de proprietate asupra obligațiunilor , având în vedere unele prevederi legale ce indică necesitatea de încheiere a unui înscris separate pentru posibilitatea de probă a unui astfel de transfer.

Riscul de credit al Municipiului Zalău nu este evaluat de o agenție de rating

În prezent nici o agenție de rating națională sau internațională nu analizează riscul de credit al Municipiului Zalău, investitorii potențiali neputând să se bazeze pe o evaluare independentă și profesională a capacității Emitentului de rambursare a Principalului și plată a Cuponului aferent obligațiunilor. Totodată, obligațiunile nu sunt evaluate de nici o agenție de rating națională sau internațională.

Lichiditatea și volabilitatea pieței de capital românești

Acest tip de risc este relevant pentru investitorii ce nu au intenția de păstrare a obligațiunilor până la maturitatea lor. Deși Emitentul este obligat să depună o cerere de listare a obligațiunilor pe piața reglementată la vedere și administrată de Bursa de Valori București, în situația în care cererea o să fie admisă, nu se garantează că se va dezvolta și/sau menține o piață atractivă și lichidă pentru obligațiuni.

Așadar, dacă nu există o piață atractivă și lichidă se generează un impact negativ asupra prețului ce poate să se obțină prin vânzarea obligațiunilor.

Variațiile de preț pot să fie influențate și de evoluția ratei dobânzii pe piața monetară românească.

III.2.2. OFERTA

Declarații și garanții din partea Emitentului

Municipiul Zalău garantează rambursarea Principalului și plata Cuponului aferente emiterii de obligațiuni la scadențele stipulate în conformitate cu dispozițiile Acordului de Garantare. Garanția acordată se constituie asupra creanțelor pe care Municipiul Zalău trebuie să le încaseze, și care sunt venituri proprii ale bugetului local.

Tabelul nr. III.7 – Creanțele bugetare ale municipiului Zalău

Sursă: http://www.zalausj.ro/ro/informatii/Prospect%20de%20Oferta_Zalau.pdf

Pentru facilitarea încheierii Acordului de Garantare, fiecare investitor o să acorde intermediarului un mandat, prin semnarea formularului de subscriere, care o să împuternicească intermediarul să semneze pe seama și în numele investitorului Acordul de Garantare.

Guvernul României nu își asumă nici o obligație referitoare la obligațiunile prezente și nici nu poate să fie obligat la rambursarea împrumutului obligator sau la plata comisioanelor și dobânzilor aferente . Totodată, nici o informație, mențiune sau prevedere menționată nu poate să se interpreteze în sensul că Guvernul garantează prin capacitatea sau credibilitatea sa de impozitare plata dobânzilor aferente obligațiunilor sau rambursarea împrumutului obligator.

III.2.3. TERMENI ȘI CONDIȚII

Forma și natura juridică a obligațiunilor

Obligațiunile emise sunt nominative, dematerializate și au o valoare nominal de 100 de lei. Obligațiunile sunt obligații directe, necondiționate și generale ale Emitentului.

Comisioanele bancare

Comisionele bancare ce se percep pentru plata sumei subscrise de către un subscriitor la subscrierea obligațiilor se vor suporta de către subscriitorul respectiv. În situația suprasubscrierii ofertei publice prezente, subscriitorii vor suporta toate comisioanele percepute pentru restituirea în numerar a sumelor ce reprezintă contravaloarea obligațiunilor subscrise și nealocate.

Dreptul de proprietate și transferul obligațiunilor

Dreptul de proprietate asupra obligațiunilor subscrise, plătite și alocate o să fie dobândit de către posesorii de obligațiuni la data decontării, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra obligațiunilor în Registrul Obligatarilor. Dreptul de proprietate asupra obligațiunilor o să fie atestat de extrasul de cont de obligațiuni care poate să fie eliberat de către Depozitarul Central la cererea posesorilor de obligațiuni.

Transferul dreptului de proprietate asupra obligațiunilor, în urma aderării obligațiunilor la tranzacționarea pe o piață reglementată și administrată de BVB, o să aibă loc la data decontării conform cu Codul BVB.

Data de referință

Data de referință este data care folosește pentru identificarea posesorilor de obligațiuni care au dreptul de a primi respectivul Cupon și rata corespunzătoare aferente obligațiunilor avute la data aceea, prin raportare la înregistrările din Registrul Obligatarilor. Data de Referință se va determina ca fiind a 3-a zi lucrătoare înainte de data cuponului.

Cuponul

Rata Cuponului utilizată pentru calculul Cuponului se calculează o dată la fiecare două perioade de Cupon succesive, deci rămâne neschimbată pentru următoarele două perioade de Cupon.

Cuponul, pentru fiecare perioadă de Cupon va fi calculată la data de Cupon respectivă, prin aplicarea ratei Cuponului la Principal nerambursat la data de Cupon respectivă.

Pentru următoarea perioadă de Cupon, rata Cuponului se calculează conform formulei ROBOR 6M + 0,45% pe an, iar după trecerea la EURO se calculează după formula: EURIBOR 6M + 0,5% pe an, și se va aplica la Principalul nerambursat la data Cuponului.

Cuponul o să se calculeze la fiecare dată a Cuponului, pentru perioada de Cupon următoare, prin înmulțirea soldului nerambursat al obligațiunilor cu rata Cuponului și cu numărul de zile aferent perioadei cuprinse între data data de Cupon curentă inclusiv până la data de Cupon următoare exclusiv, împărțită la 360 de zile.

Cuponul se rotunjește la 2 zecimale și se calculează pentru o obligațiune.

Emitentul este obligat să calculeze Cuponul aferent unei obligațiuni pentru fiecare perioadă de Cupon.

Cuponul se plătește trimestrial, la data Cuponului. Dreptul de încasare a Cupoanelor îl au posesorii de obligațiuni înregistrați în Registrul Obligatarilor .

Tabelul nr. III.8 – Calcului ratei de Cupon

Sursă: http://www.zalausj.ro/ro/informatii/Prospect%20de%20Oferta_Zalau.pdf

Rambursarea Principalului

Rambursarea Principalului se va face de către Emitent, începând cu prima perioadă de Cupon, în 80 de rate egale. Toate cele 80 de rate devin scadente la data Cuponului. Ratele de Principal pentru fiecare obligațiune o să fie în valoare de 1,25 de lei.

Dreptul de încasare a ratelor îl au posesorii de obligațiuni care sunt înregistrați în Registrul Obligatarilor.

Plata Ratei și a Cuponului

Agentul de plată o să efectueze pe seama și în numele Emitentului din contul Escrow, operațiuni de plăți aferente Principalului, respectiv Cuponului, către posesorii de obligațiuni, și doar în măsura în care contul Escrow este alimentat de către Emitent, prin transfer în contul în lei indicat de către posesorul de obligațiuni.

Costul admiterii la tranzacționare

Emitentul nu o să plătească către BVB comision de admitere la tranzacționare și comision de procesare, aceste servicii fiind scutite de plata unui comision.

Emitentul o să plătească un comision de menținere la tranzacționare de 0,05% din valoarea nominală totală, începând cu a 12-a lună de la data de admitere la tranzacționare la BVB.

Tabelul nr. III.9 – Prezenta Emisiune de Obligațiuni

Sursă: http://www.zalausj.ro/ro/informatii/Prospect%20de%20Oferta_Zalau.pdf

Comisionul de tranzacționare în piața POF

Emitentul o să plătească către BVB un comision de tranzacționare în piața POF de 0,007% din valoarea totală a vânzărilor și 0,007% din valoarea totală a cumpărărilor.

Reținerea la sursă a impozitului corespunzător Cuponului

Actuala legislație nu prevede în sarcina Agentului de plată sau a Emitentului obligația de calcul și reținere a impozitelor la sursă pentru veniturile din Cupon ale posesorilor de obligațiuni.

Cazuri de neexecutare a obligațiilor

Situațiile următoare reprezintă cazuri de neexecutare a obligațiilor de către Emitent:

Emitentul nu a realizat plata la scadență pentru orice Rată sau Cupon, în modalitatea și în moneda în care se prevede realizarea plății și o astfel de neexecutare continuă pe o perioadă de 10 zile lucrătoare de la data Cuponului; sau

Emitentul este considerat sau declarat în stare de criză financiară, iar Consiliul Local nu aprobă încetarea stării de criză financiară, conform cu Legea Finanțelor Publice Locale, timp de 45 de zile lucrătoare de la data la care Consiliul Local ia act de existența stării de criză financiară; sau

Emitentul este considerat sau declarat în stare de insolvență, conform cu Legea Finanțelor Publice Locale; sau

S-a declarat scadența anticipată a oricărei obligații a Emitentului, cu condiția ca suma totală a obligației respective să nu depășească sau să fie egală cu 10% din veniturile totale proprii anuale ale Emitentului; sau

A intervenit o dispoziție administrativă, un act normativ sau o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și revocabilă de natură a afecta semnificativ capacitatea juridică și/sau financiară a Emitentului de executare a obligațiilor sale de plată sau a oricăror alte obligații referitoare la obligațiuni; sau

Garanția acordată posesorilor de obligațiuni prin Acordul de Garantare nu constituie sau încetează să constituie o obligație validă, legală și cu caracter obligatoriu pentru Emitent, susceptibilă de executare conform cu prevederile Acordului de Garantare și cu legislația română în vigoare; sau

Emitentul nu a trimis Agentului de plată, Registrul Obligatarilor la data Cuponului, completat cu toate datele necesare pentru efectuarea plăți către toți posesorii de obligațiuni.

Răscumpărarea anticipată

Emitentul nu are posibilitatea de a răscumpăra anticipat obligațiunile.

Prescripție

Dreptul la acțiune referitor la plata fiecărui Cupon și Rate o să se prescrie în termenul prevăzut de lege, calculate începând cu data Cuponului în care Cuponul și Rata respectivă au devenit scadente.

Notificări

Notificări către posesorii de obligațiuni

Notificările către posesorii de obligațiuni se vor considera valabile dacă se vor publica pe pagina de internet a Emitentului. În situația plății unui Cupon sau a unei Rate, Emitentul o să publice communicate de presă în măcar un cotidian de difuzare națională, unde vor fi specificate detalii referitoare la operațiunea respectivă, inclusiv locurile, modalitățile și perioada de timp de plată și numele Agentului de plată.

Notificări către ofertant

Toate notificările către ofertant se vor considera valabile dacă se vor trimite ofertantului la adresa: Strada Iuliu Maniu, Nr. 3, Zalău, cod poștal 450015, județul Sălaj, România sau la altă adresă notificată de către ofertant posesorilor de obligațiuni.

Notificări către Agentul de plată

Toate notificările către Agentul de plată se vor considera valabile dacă se vor trimite Agentului de plată la adresa: Piața Charles de Gaulle, nr. 15, cod poștal 011857, sector 1, București, România, în atenția directorului Direcției Back Office – Trezorerie, sau la altă adresă notificată de către Agentul de plată posesorilor de obligațiuni.

Legea aplicabilă și jurisdicția

Legea aplicabilă

Drepturile și oferta conferită de obligațiuni sunt guvernate de legea română.

Jurisdicția

Orice litigiu referitor la obligațiuni o să fie soluționat de către instanțele române competente.

CONCLUZII

Potrivit directivelor Uniunii Europene în vigoare, sfera de cuprindere a instrumentelor financiare este largă și cuprinde atât instrumentele specifice pieței monetare, cât și intrumentele tranzacționabile pe piața de capital.

Așadar, se includ în cadrul instrumentelor financiare următoarele:

– valori mobiliare;

– instrumente ale pieței monetare;

– titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv;

– contracte futures, inclusiv contracte care implică plata unor diferențe în numerar;

– swap-uri pe rata dobânzii, cursul de schimb și acțiuni;

– contracte forward pe rata dobânzii;

– instrumente financiare derivate pe mărfuri;

– orice alt instrument admis la tranzacționare pe o piață reglementată într-un stat membru sau pentru care s-a făcut o cerere de admitere la tranzacționare pe o astfel de piață.

Emisiunea de valori mobiliare este un mijloc de finanțare a cheltuielilor publice.

Titlurile de stat, în România, sunt asimilate valorilor materiale, putând fi intermediate atât pe o piață secundară, cât și pe o piață primară.

Obligațiunile sunt valori mobiliare care reprezintă o creanță a deținătorului asupra emitentului, care rezultă în urma unui împrumut, emitentul lansându-l pe piață și asumându-și obligația de plată a unei dobânzi și de răscumpărare a titlului emis la o dată viitoare.

Titlurile financiare , de regulă, sunt plasate pe piața financiară financiară prin intermediul băncilor, și prin intermediul agenților de bursă.

Împrumutul obligatar reprezintă o modalitate fundamentală de îndatorare pe termen lung a agenților economici.

Posesorii de obligațiuni, numiți și obligatari, creditează societatea emitentă pe o durată de timp determinată, fapt care le dă dreptul de a cere dobânda promisă și restituirea sumei împrumutate.

Titlurile de stat reprezintă instrumente de credit emise de către stat pentru procurarea unor resurse cu caracter rambursabil și temporar, pentru acoperirea deficitului bugetar. Statul, în mod normal, emite obligațiuni, deci se împrumută pe termen lung și mediu pentru realizarea unor obiective de investiții.

Valoarea unei obligațiuni se apreciază sub 2 aspecte:

Ca valoare cunsocută în moment diferite de-a lungul duratei de viață a obligațiunii;

Ca valoare previzionată în procesul investirii.

Investitorii care urmăresc câștigul de capital, în primul rând au în vedere rata dobânzii și gestionarea riscului prin analiza următorilor indicatori: maturitate, durată și sensibilitate.

Deci, valoarea obligațiunii este valoarea actuală a încasărilor succesive dorite de către deținătorul ei.

Oferta publică primară privind obligațiunile municipale emise de municipiul Zalău:

Emitent – Municipiul Zalău.

Valoarea nominală a emisiunii – 64.300.000 lei

Număr de obligațiuni emise – 643.000

Prețul unei obligațiuni – 100 lei

Maturitate – 20 de ani

Data ofertei – 01.09.2010

În situația în care Municipiul Zalău nu își execută la timp obligațiile de rambursare a Principalului și a Cuponului sau alte obligații asumate, posesorii de obligațiuni pot solicita executarea garanției constituite de Municipiul Zalău asupra veniturilor proprii

În prezent nici o agenție de rating națională sau internațională nu analizează riscul de credit al Municipiului Zalău, investitorii potențiali neputând să se bazeze pe o evaluare independentă și profesională a capacității Emitentului de rambursare a Principalului și plată a Cuponului aferent obligațiunilor.

Municipiul Zalău garantează rambursarea Principalului și plata Cuponului aferente emiterii de obligațiuni la scadențele stipulate în conformitate cu dispozițiile Acordului de Garantare. Garanția acordată se constituie asupra creanțelor pe care Municipiul Zalău trebuie să le încaseze, și care sunt venituri proprii ale bugetului local.

Emitentul nu are posibilitatea de a răscumpăra anticipat obligațiunile.

Orice litigiu referitor la obligațiuni o să fie soluționat de către instanțele române competente.

BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI

Băileșteanu, Ghe., Firu, F., Lala-Popa,I., Manea, I.,- Instrumente financiare ale pieței bursiere, Editura Mirton, Timișoara, 2001;

Bran, Paul – Relații financiare și monetare internaționale, Editura Economică, București, 1995;

Buglea A., – Întreprinderea și piața financiară, Ed. Mirton, Timișoara 1999;

Carmen Corduneanu ” Piețe financiare și operațiuni bursiere ”, Editura Mirton Timișoara, 1996;

Cazan, E., Cuzman, I., Dima, B., Eros-Stark, L., Fărcaș, P. – „Gestiunea portofoliilor de titluri financiare”, Ed. Universității de Vest, Timișoara, 2004;

Durand, Michel – Bursa, Editura Humanitas, București, 1992;

Gabriela Anghelache ” Bursa și piața extrabursieră ”, Editura Economică, 2001;

Gabriela Anghelache ” Piața de capital – caracteristici, evoluții, tranzacții ”, Editura Economica, 2009;

John Wiley & Sons,” Introducere în studiul piețelor de obligațiuni ”, Seria Reuters pentru Educație Financiară, 2004;

Nițu A. ” Burse de mărfuri și valori ”, Editura Tribuna Economică, București, 2002;

Obreja Carmen, Gabriela Anghelache ” Piețe de capital și tranzacții bursiere ”, Editura ASE, București, 2000;

Popa, Ioan – Tranzacții internaționale, Ed. Economică, București, 1998;

Sharpe, F. William, Gordon, J. Alexander – Investments, Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersy, 1990;

Stancu, I. – „Finanțe. Piețe financiare și gestiunea portofoliului. Investiții reale și finanțarea lor.Analiza și gestiunea financiară a întreprinderii”, Ediția a treia, Editura Economică, 2002;

Todea, A. – „Managementul investițiilor pe piața de capital”, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2003;

ARTICOLE

Ghidul ESMA pentru aplicarea standardelor referitoare la informațiile financiare;

Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată în Monitorul Oficial nr. 1066 din 17.11.2004;

Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, fiind abrogat(ă) prin Ordonanța de urgență nr. 28/2002;

Legea nr. 123 din 19 septembrie 2014;

Lege nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural national mobil, republicata 2008;

Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, consolidată, Legea pietei de capital;

Legea nr. 500/2002 (publicată în Monitorul Oficial nr. 597 din 13.08.2002), modificat și completat prin: OUG. nr. 121/2010 (publicată în Monitorul Oficial nr. 890 din 30.12.2010);

ORDIN Nr. 1235 din 19 septembrie 2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003;

ORDONANTA DE URGENTA nr. 54 din 28 iunie 2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publica;

PAGINI WEB

https://www.academia.edu/10362004/Gestiunea-Portofoliilor-de-Titluri-Financiare;

http://www.ase.ro/upcpr/profesori/977/Curs%201%20Piete.pdf

http://www.zalausj.ro/ro/informatii/Prospect%20de%20Oferta_Zalau.pdf

http://www.qreferat.com/referate/economie/PIATA-DE-CAPITAL-SAU-PIATA-FIN634.php

www.bvb.ro