File din Istoria Satului Călugăreni

UNIVERSITATEA PETRU MAIOR

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI LITERE

ECCE II

File din istoria satului Călugăreni

Antal Noemi

Satul Călugăreni este situat în județul Mureș, comuna Eremitu. Prima atestare avem din 1567 despre acest sat.

Cercetarea de față se axează pe două teme mari:1. Mănăstirea franciscană din Călugăreni.

2. Castrul roman la Călugăreni.

În realizarea lucrării am vizitat Arhivele Naționale ale României,filiala județului Mureș și Biblioteca județului Mureș.

Documentele la Arhivele Naționale Române, despre Călugăreni încep din anul 1734. În Conscripția satului Călugăreni, aflăm că erau 29 de moșieri, 7 jeleri, 2 iobagi.

A doua atestare documentară o avem din anul 1766, este un Extras sumar despre prestățiile în natură ale plății Călugăreni, este un extras de limba latină, despre terenuri agricole.

În anul 1785, a apărut o Conscripție urbarială din Călugăreni, scrisă în limba maghiară și latină. Din care aflăm numele membilor Consiliului local , și despre situația satului în jurul anului 1785.

Membrii Consiliului local sunt: Josephus Bereczki-judex juratus

Laurentiu Janka- 46 ani

Jaannnes Fazakas- 38 ani

Georgius Erdelyi- 36

Casparus Kovats- 30

Emericuy Kovats- 60

Pauly Kovats- 55

Duda Ursully- 56

În documentul compus din 5 file, citim despre situația satului Călugăreni, document scris în limba maghiară și latină.

Documentul în întregime e compusă din întrebările puse de autorități. Despre urbarium, despre situația iobagilor, și despre situația economica a satului.

Iobagii și jelerii plătesc serviciile anual moșierilor. Sunt unele cazuri în care aceste servicii sunt efectuate în locul tributului, muncă efectuată cu mâna pe câmp, sau cu ajutorul carului cu boi.

Terenurile agricole din sat nu sunt bune nici pentru fânat, nici pentru grâu.

Produsele sunt vândute la Târgu- Mureș, până unde drumul este foarte lung și greu de parcurs din cauza munțiilor.

Viticultura nu aduce nici un beneficiu satului.

Nu se află nici o fabrică în jurul satului. Avem moară în sat.

Mănăstirea franciscană din Călugăreni

Călugăreni a fost pentru mult timp centrul vieții catolice de pe Valea Nirajului. Între anii 1666-1692 aici s-a construit Mănăstirea franciscană.

Mănăstirea din Călugăreni a fost construit de credincioșii catolici, apoi oferit franciscanilor.

Mănăstirea este situat sub poalele munțiilor Bekecs, pe dealurile satului.

Un monument unic e mica mănăstire franciscană din Călugăreni, ctitorită de

călugări din Bosnia și familia nobiliară din zonă Tholdalagi – complexul realizează o

inedită „sinteză” între elemente stilistice renascentiste și baroce și o tratare „vernaculară”

a structurilor și spațiilor. Într-o epocă, în care biserica romano-catolică era marginalizată

și exista un cler catolic foarte redus la număr – și precumpănea confesiunea reformată, a

domnitorilor Transilvaniei. În biserică se păstrează altarele originale (în stilul baroc

timpuriu) și câteva morminte în aceeași tratare cultă-vernaculară.

O bibliotecă renumită la acea vreme, cu profildogmatic, se afla în incinta mânăstirii franciscane . Printre lucrările bibliotecii se regăsesc Ioannes Damascenus, Opera philosophica et teologica (Blaj, 1763) și Samuil Micu-Klein, Acatist (Sibiu, 1891).

Castrul roman la Călugăreni

În locul numit "Ținutul Cetății" sau "Cetatea Veche" situat pe partea stângă a Nirajului, la capătul de sud-vest al satului se află cunoscutul castru roman, ce avea misiunea de a apăra granița de nord-est a Daciei romane.

Așezarea și castrul de la Călugăreni – "Ținutul Cetății". terenul cetății (Vártartomny) sau Cetatea Veche (Ovár) se află la SV de sat, la stânga drumului județean Călugăreni – Dămieni, Suprafață de 2,25 ha. Castrul orientat cu laturile lungi îndirecția est-vest, are o formă rectangulară cu colțurile rotunjite. Dimensiuni: 162 × 139. Ruinele pretoriului se află în centrul castrului, porta praetoria este pe latura răsăriteană, porta decumana pe latura scurtă , principalis dextra și sinistra spre sud și nord.  Castrul are două faze de construcție, din pământ și din piatră. Temelia zidului de incintă avea grosimea de 1,60-1,70 m, constituită din bolovani de râu legați cu lut galben. Agger-ul castrului din piatră avea înălțimea de 0,80 m, și lățimea de 6,50 m. Materiale arheologice bogate: fragmente de olane, țigle, cărămizi, monede.

Raport de cercetare arheologică, Epoca romană timpurie, Castrul roman, Călugăreni, Nicoleta Man

MJ Mureș a avut prevăzut în planul de cercetare pe anul 2004 efectuarea unor săpături arheologice sistematice în castrul roman de la Călugăreni, comuna Eremitu. Pentru identificarea cu certitudine a sitului arheologic în luna martie s-a realizat o periegheză urmată de ridicarea topografică și încadrarea în planul de situație al zonei. În perioada 6 septembrie- 7 octombrie 2004 au fost efectuate săpături arheologice sistematice, săpături, care au fost coordonate de dr. Nicoleta Man, iar colectivul de cercetare a fost format din muzeografii Coralia Crișan și Daniel Cioată, conform Autorizației de săpătură arheologică sistematică nr. 200/2004. Săpături arheologice au mai fost efectuate în anul 1960 de către un colectiv de la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj Napoca, ale căror rezultate le-am utilizat pentru stabilirea orientării castrului și identificarea liniilor de fortificație exterioară. Întreaga suprafață ocupată de castru (2,25 ha.) este în prezent ocupată cu culturi de toamnă, respectiv cartofi și porumb. În consecință, cercetările noastre s-au desfășurat într-o fâșie de teren, de unde au fost recoltați cartofii. Secțiunea S1 (31×2,5 m) a fost trasată pe latura de NV și a surprins o parte a viei principalis, rigola drumului și o construcție lungă de 30 m. compartimentată în cel puțin 6 încăperi. Stratigrafia verticală a surprins toate elementele caracteristice ale unui strat roman. Stratul de arătură atinge pe alocuri 30 m și este bogat în pigmenți de ceramică, chirpici, cărămidă, dislocate din stratul succesiv aparținând epocii romane. Profilul sud-vestic surprinde pe toată lungimea sa un strat de dărâmătură cu o grosime de 0,5 cm, variabilă, din care coboară până în stratul de lut steril, gropi, care au fost interpretate ca fundații de zid, dezafectate în epoca medievală. Stratul este caracterizat de numeroase materiale arheologice, printre care fragmente ceramice tipice, fragmente de cărămidă, țigle și olane, fragmente de obiecte de sticlă etc. Nivelul este de asemenea bogat în pietre de diferite dimensiuni, care au aparținut probabil zidurilor scoase din uz. Următorul strat, cu o grosime medie de cca. 0,2 m constă din pietricele mici legate cu un liant slab. Între m. 11 și 15 ai secțiunii la o adâncime de cca. -0,54 m, apare un strat de arsură cu o grosime de 0,04 m. Stratigrafia verticală se continuă cu nivelul de lut steril, în care pătrund negativele de zid. Urmele zidurilor, pe latura lungă a clădirii, denotă faptul că aceasta a fost compartimentată în cel puțin 6 încăperi. Profilele scurte (nord-vestic, sud-estic) scot în evidență destul de clar extremitatea drumului roman, cu rigola dinspre partea nord-estică. Amenajarea drumului cuprinde un strat superior de piatră de râu, probabil o refacere a drumului la un moment dat, urmat de stratul inițial de piatră de râu, prinsă cu un liant slab, de culoare gălbuie. Patul drumului a fost pregătit prin tasarea foarte puternică a pământului (cca. 0,2 m), de culoarea maronie închisă, care este imediat suprapus nivelului steril. Profilul sud-vestic surprinde pe toată lungimea între cca. 0,3 m și 0,8 m stratigrafia drumului. Situația stratigrafică reiterează imaginea profilurilor scurte. Se distinge între m. 7 și 22 o lentilă consistentă de dărâmătură, care se îngroașă între m. 18,4 și 20,4 (0,1 m); prezintă o aglomerare de resturi de materiale de construcție (țigle, olane, cărămizi), dar și fragmente ceramice. Pe o anumită suprafață se disting refaceri ale drumului, cu pietre de mari dimensiuni. Cele două straturi de pietriș sunt sesizabile și aici, urmate de același strat tasat de pământ maroniu închis și respectiv de nivelul steril reprezentat de lutul galben. Din această secțiune au fost recuperate multe și diverse materiale arheologice, cum ar fi: – ceramică romană, care poate fi clasificată în funcție de pastă și nivel de ardere în mai multe categorii: vase din pastă gri negricioasă, cu ingredienți diverși (mult nisip, mică), care oferă ceramicii un aspect rudimentar, vase din pastă gălbuie, poroasă, care se fărâmițează ușor și vase din pastă cărămizie, bine arse de o calitate superioară. Pe câteva fragmente gri negricioase au fost identificate decoruri ștampilate, formate din rozete și frunze. Cunoscând ceramica romană din zonă am constatat că aceste categorii ceramice au fost cu siguranță confecționate în atelierele, care deserveau zona, amplasate undeva în zona așezării din apropiere. Alături de ceramica locală au fost identificate câteva fragmente caracteristice centrului ceramic de la Cristești, și anume ceramică cărămizie cu angobă roșie, de o calitate superioară. Ca formă, fragmentele de vase aparțin tipurilor ceramice obișnuite: farfurii cu fundul inelar, castroane și boluri cu fundul inelar și buza dreaptă sau răsfrântă, marcată de caneluri, ulcioare cu o toartă sau fără torți și oale de diferite dimensiuni și tipuri. – materiale de construcție din ceramică. Din această categorie au fost recuperate din nivelul de dărâmătură multe cărămizi, țigle și olane care au aparținut clădirii din apropierea drumului. Printre acestea se numără și câteva cărămizi cu ștampila unității militare cantonate în castru Cohors I Alpinorum. Aceste ștampile aparțin aceluiași tip, cu aceleași caractere și ligaturi, încadrate de tabula ansata. Ele se diferențiază numai prin dimensiuni, ceea ce demonstrează că au fost ștanțate cu ștampile diferite. – obiectele din fier sunt puține și reprezentate prin cuie, piroane și diferite îmbinări folosite în construcții. – obiectele din bronz descoperite sunt tipic militare: aplici cu capul rotund și piese de harnașament. Între acestea se distinge o spatulă sondă din bronz, fragmentară, de mici dimensiuni. – fragmentele de sticlă descoperite aparțin unor vase de mici dimensiuni din sticlă transparentă. A fost recuperată și o mărgea din pastă vitroasă albastră cu irizări albe. – a fost descoperită o singură monedă din bronz, încă nedeterminată. În urma acestei campanii de săpătură arheologică se pot desprinde câteva concluzii: – castrul în totalitate, zidul de incintă, construcțiile interioare și drumurile au fost ridicate din pietre de râu (Niraj) legate cu un mortar pe bază de lut și nisip de proastă calitate. – cea mai mare parte a zidurilor au fost dezafectate în epoca medievală când începe construcția mănăstirii franciscane din localitate. – castrul a fost orientat cu porta praetoria spre E. – cea mai mare parte a castrului și a așezării se află sub teren agricol, deci poate fi cercetat în proporție de 90%. – săpăturile viitoare vor putea evidenția mai exact fazele de construcție și unele aspecte din viața politico militară romană din zona Nirajului.

Bibliografie

Arhivele Naționale Mureș, Scaunul Mureș, 156, 1734, Conscripția satului Călugăreni,pag.1

Arhivele Naționale Mureș, Scaunul Mureș, 520,1766, Extras sumar despre prestățiile în natură ale plății Călugăreni

Arhivele Naționale Mureș, Scaunul Mureș, I-14, 1785, Conscripția urbarială din Călugăreni, pag. 1-5

P. Benedek Fidel, Ferences kolostorok,Editura Pallas, 2005, pag.122-143

Lazăr, Drumul roman de la Călugăreni- drumul lui Traian, 1995,pag.124

Nicoleta Man, Raport de cercetare arheologică, Castru roman,Editor CIMEC, 2004