Figuri Mitice în Publicitate Vampirul

INTRODUCERE

Abordarea temei „Figuri mitice în publicitate: vampirul” are ca punct de plecare…… interesul nostru fata de tema… Dezvolti tu

Sau

Abordarea temei „Figuri mitice în publicitate: vampirul” se va realiza din perspectiva analizei publicitatii și a comunicării publicitare.

Se foloseste „noi” de modestie, persoana I plural, in loc de persoana I singular!!

Aprofundând analiza conceptului de comunicare publicitara și încercând să găsesc /sa identificam….metode inovative de promovare pentru anumite produse sau servicii, am descoperit că multe afișe sau campanii publicitare au avut la bază folosirea unei figuri mitice, și anume vampirul. Fiind o entitate mitologică sau folclorica, despre care istoricul literar britanic Brian Frost, credea că: este „la fel de veche ca și omul însuși”, termenul vampir a devenit popular abia spre începutul secolului al XVIII-lea.

Pentru că publicitatea ca atare nu mai este o noutate pentru aproape nicio persoană, ea făcând parte din viața noastră cotidiană și devenind aproape omniprezentă, am decis ca o lucrare de licență în care publicitatea se întrepătrunde cu mitologia ar reprezenta o abordare inedită a conceptului publicitar. Foarte bine!!!!

Primul capitol se va concentra asupra analizei conceptelor: publiciatate, reclama și comunicare publicitară, precum si asupra analizei relatiei dintre ele. Vom sintetiza definitiile publicitatii, si vom identifica tipologiile formelor de publicitate. Ne vom indrepta atentia asupra analizei rolurilor acesteia, iar mai apoi vom prezenta clasificarea strategiilor folosite in procesul de creație publicitară.

În al doilea capitol vom aduce în discuție imaginea si tema vampirului,urmarind perspectivele istorice si perspectivele actuale. Vom identifica perspectivele de analiza si interpretare a mitului vampirului si vom surprinde modalitatea de incadrare a aceastei figuri mitice în istorie, literatură, arta și publicitate.

Al treilea capitol, dedicat studiului de caz, va situa vampirul în postura în care acesta face parte dintr-un mesaj publicitar. Voi analiza continutul si semnificatia diferitelor afișe în care acesta a fost inclus ori diferite campanii publicitare care s-au legat de numele sau aspectul său. Vom aduce în discuție percepția generală asupra vampirului, cât și imaginea sa în publicitate, concentrandu-ne atentia asupra publicitatii europene. De asemenea, vom insista asupra mitului “Dracula”, care, mai mult sau mai puțin conștient, este un simbol pentru România, creându-i în lume o permanentă campanie publicitară și atrăgând an de an turiști din toate colțurile lumii.

CAPITOLUL I. PUBLICITATE SI COMUNICARE PUBLICITARĂ

1.1. Definiții și delimitări conceptuale

Înainte de a fi orice altceva, publicitatea este, la bază, o formă de comunicare. Astfel că ea transmite informații prin toate mijloacele și în toate scopurile, încercând să atragă cât mai mult atenția unui potențial consumator pentru a-l determina să “cumpere” ceea ce ea “vinde”. Ghilimele romanesti .. primele jos, al doilea set sus.

Dacă atunci când a luat ființă, publicitatea era folosită mai degrabă intuitiv, dorindu-și doar să informeze publicul, în momentul actual tendința este una cu totul diferită. Mihaela Nicola si Dan Petre sunt de parere ca „obiectivul este de a face din publicitate mai degrabă o “investiție” decât un “joc al întâmplării”, de a aborda consumatorul în lumina unor “tehnologii de comunicare” fundamentate științific, bazate pe un aparat conceptual solid și o abordare strategică.”

“Nu vă amăgiți, publicitatea funcționează”, ne indeamna Angela Goddard. Publicitatea are o largă influența asupra majorității indivizilor, această influentă să exercitându-se în moduri care adesea ne lasă surprinși. Dacă publicitatea nu ar funcționa, cu siguranță că cei care acum o folosesc, ar renunța la ea fără să contenească. "Mijlocul de comunicare cel mai spectaculos al epocii noastre" a ajuns, așadar, să fie publicitatea. Ghilimele romanesti, nu din simboluri!!!

În ciuda faptului că reclamele nu au o durată de viață foarte lungă, îmbrățișând caracterul efemer, efectele lor au o durată îndelungată. Ceea ce s-a transmis rămâne transmis, iar aceste urme ajuta mai târziu la formarea unui corpus de mesaje care conturează și mai bine cultura care le-a dat viața. Desigur, mesajele funcționează pentru a construi valori culturale, dar și pentru a le reflecta. Sa adaugi diacritice romanesti peste tot unde lipsesc

Dar totuși, ce este publicitatea? În limba engleză, exista doi termeni diferiți, care sunt traduși în limba romana prin același cuvânt: „publicitate”. Cuvântul advertising (publicitate) este definit ca fiind în același timp “știința, afacerea sau profesia creării și diseminării mesajelor (reclamelor), o instituție socială care afectează viața de zi cu zi a fiecărui individ, o forță care modelează cultura de masă, o componentă a activității de marketing sau o sursă de informare despre produse, servicii, evenimente, indivizi sau instituții (companii)”. Dacă dorim să avem o mai clară viziune asupra acestui cuvânt, ar trebui, mai degrabă, să definim procesul și nu conceptul: “Advertising-ul (publicitatea) este procesul plasării unor reclame identificabile, în media bine definite, contra unor costuri cunoscute ale spațiilor sau timpilor folosiți pentru aceasta”. Numarul notei apare inainte de punct

Săpând și mai mult după semnificația cuvântului, aflăm că advert, care îl limba engleză înseamnă „reclama”, este un cuvânt care provine din latinescu advertere, adică „a se îndrepta către ceva/cineva”. Putem trage cu ușurință de aici concluzia că reclamele sunt create exlusiv în scopul de a ne atrage atenția. Astfel că, definiția prin care „publicitatea este o formă de comunicare de tip persuasiv, având rolul de a modifica atitudinea receptorilor în sensul achiziției unui produs său serviciu anume, ale cărui calități anunțate sunt reale”, este una cât se poate de reală.

Publicity, cuvânt care în limba romană este tradus tot prin “publicitate” pune între el și adversiting semnul egal, lucru care nu este întru totul corect. Conceptul de publicity, în limba romana ar putea fi tradus printr-o expresie, decât printr-un singur cuvânt. Termenul în sine se referă la acțiunea prin care un individ sau organizație încearcă să se facă vizibil în exterior, în spațial public, însă, atenție, fără a plăti această “publicitate”. Publicity este tipul de “publicitate gratuită”, un termen care, chiar dacă are același mecanism ca advertinsing, nu poate însemna același lucru. Mai exact diferențe dintre cei doi termini, îl reprezintă faptul că advertising-ul “plătește” mass-media pentru a plasa reclame vizibile pentru un anumit produs ori serviciu, iar publicity “oferă” informații pentru mass-media sperând că acestea vor devein ulterior știri.

Michael J. Baker argumenteaza ca diferența dintre advertising și publicity devine „și mai clară în ceea ce privește costurile și gradul de control asupra procesului”. El atrage atentia ca „cei ce plasează reclame (publicitorii) plătesc pentru spațiu său timp media, iar proprietarii acestora au obligația de a nu modifica deloc mesajele și imaginile. În cel de-al doilea caz, atât costurile cât și controlul asupra mesajelor sunt reduse, proprietarii de media putând modifica mesajele fără a fi acuzați de aceasta”. Mai poti reformula ca sa nu fie pea mare citatul. Ti-am mai reformulat

O altă confuzie care apare frecvent în vocabularul nostru poate fi considerarea “reclamei” ca având același înțeles cu “publicitatea”. Totuși, cele două concept sunt destul de diferite. Reclama este produsul finit care rezultă în urma unui process, în timp ce publicitatea poate fi definită chiar ca știința care disemnieaza reclamele ori ca un process, sau, de ce nu, poate să desemneze domeniul de activitate.

Este adevărat că, atunci când vorbim despre comunicarea publicitară, atât publicity, cât și advertising comunica deopotrivă informații către exterior și pot fi, de asemenea, la fel de persuasive. Dacă răsfoim literatura de specialitate, putem extrage mai multe tipuri de comunicare:

"După scopul urmărit, putem distinge comunicări oficiale și comunicări neoficiale, după frecvența comunicării, comunicare permanentă, periodică și aperiodică (de câte ori este nevoie), iar după genul de activitate căreia îi este adresată, comunicare instructivă sau educaționala, comunicare profesională sau în procesul muncii și comunicare mediată sau prin intermediul altcuiva”.

Ca toate celelalte forme tehnici comunicaționale, publicitate este și ea folosită în două mari scopuri: de a informa și de a convinge. Delia Cristina Balaban intelege publicitatea nu doar ca pe o simpla „forma de comunicare”, ci si ca o forma de „interactiune simbolica….. Reformulezi, nu introduci direct citatul…… Ea mai adauga faptul ca, pentru a-si indeplini……

"Publicitatea este o formă de comunicare, de interacțiune (simbolică) prin intermediul unui mesaj, între cel care emite publicitatea și cel care o percepe (vizual și/ sau auditiv). Pentru a-și îndeplini scopurile, comunicarea publicitară trebuiesă se supună rigorilor unui proces comunicațional în general".

Dacă dorim să aprofundăm analiza asupra conceptului de comunicare publicitară, vom afla că aceasta trebuie să îndeplinească simultan mai multe condiții, in opinia lui…..:

Publicitatea trebuie să persuadeze – publicitatea stimulează anumite nevoi umane, comunica și seduce în același timp, făcându-l pe receptor să-și însușească nevoile prezentate și să “cumpere” ceea ce reclamă i-a “vândut”.

Publicitatea trebuie să fie originală – fiecare individ este unic și într-o continuă evoluție, iar publicitatea trebuie să țină pasul.

Publicitatea trebuie să fie în acord cu publicul – mai mult decât a fi originală, publicitatea trebuie să se adreseze exact acelui grup tinta căruia produsul ales se potrivește. Nu poți plasa în autobuzul școlar reclame pentru ustensile de bucătărie, deoarece, șansa de reușită ca publicul selectat să achiziționeze acele ustensile este una destul de scăzută.

Desigur că procesul comunicațional îl putem urmări și în cea mai clasică schemă a comunicării identificată de Shanon și Weaver: emițătorul transmite mesajul către receptor, mesaj care ajunge la cel din urmă prin intermediul unui canal. Desigur că, pentru a putea fi înțeles, mesajul trebuie să folosească un cod comun între receptor și emițător și să fie amplasat într-un anume context comunicațional.

Astfel, transpunând această schemă asupra comunicării publicitare putem observa că emițătorul este puțin mai complex. El reprezintă ansamblul dintre Agenția de publicitate și client. Clientul poate fi, în cazul de față, fie o organizație, persoana fizică sau companie care „angajează” Agenția de publicitate pentru a-i crea fie un mesaj informativ, fie unul persuasiv, care să aibă scopul de a atrage mai mulți „clienți” produsului său serviciului pe care acesta dorește să îl promoveze. Produsul finit, executat de Agenția de publicitate și plasat în spațiul public se traduce prin reclamă, această reclamă devenind mesaj pentru receptor, adică pentru publicul căruia i se adresează.

Mai exact, mesajul este produsul final care a ieșit de pe „banca de lucru” a Agenției de publicitate, la cererea clientului, denumit ulterior reclama.

Receptorul este, desigur, publicul său diferitele grupuri de public, potențiali clienți pentru care a fost creat mesajul.

Dacă dorim să vorbim despre canal în contextul comunicării publicitare vom descoperi că avem nu unul, ci numeroase astfel de mijloace de transmitere a informației. Vorbim aici despre TV, radio, presa scrisă, afiș ori cinema sau, de ce nu, un mediu neconvențional. Vom alege exact acel sau acele canale care ni se potrivesc pentru anumite produse sau servicii pe care le deținem și dorim să le facem cunoscute și de către alții.

Codul este, probabil, cea mai grea misiune pentru Agenția de publcitate. Ea trebuie să identifice și realizeze campania abia după ce a făcut în prealabil un studiu de piața cu privire la produsul său serviciul pe care clientul sau dorește să îl promoveze. O informare incorectă asupra publicului tinta poate plasa Agenția de publicitate în contextul în care nu va reuși să creeze o campanie potrivită pentru clientul care a angajat-o.

Nu în ultimul rând, contextul, adică mediul în care mesajul va fi transmis trebuie să fie unul potrivit. Concret, contextul reprezintă mediul social, economic, comunicațional și cultural în care reclama își face apariția.

1.2. Publicitatea ca proces de comunicare – funcții, tipuri, roluri

Chiar dacă se poate spune despre publicitate că există dinaintea perioadei industriale, acest domeniu s-a făcut remarcat abia după ce contactul direct dintre cumpărător și producător a dispărut. Tot publicitatea este cea care a făcut posibilă această distanțare dintre oferta serviciilor și produselor de cererea care există în mod real pe piață. Potrivit lui Dan Petre și Mihaelei Nicola, „Publicitatea reprezintă o intervenție conștientă, oportună și pertinentă, având obietive manifestate economic, precum și un caracter pragmatic, ceea ce o diferențiază în mod clar de propagandă.” Totuși, publicitatea nu este singurul element care este conceput pentru a promova, ci ea reprezintă doar un element calitativ de natură psihologică, având efecte pe termen îndelungat, care nu mereu sunt ușor de măsurat și identificat. Dacă ar fi să o încadrăm într-o categorie, așa cum Dan Petre li Mihaela Nicola propun, publicitatea ar face parte din mijloacele nepersonale de comunicare și ar reprezenta un ansablu de mijloace care urmăresc o indirectă przentare a unui mesaj, fie că este mesaj scris, oral sau vizual.

Elementele care definesc o reclamă pot fi identificate făcându-se o paralelă între știrea de presă și elementele ei definitorii. Astfel că, forma reclamei va avea mereu la bază trei elemente definitorii: evenimentul, infirmația și publicul, aceleași elemente pe care o știre de presă corect redactată trebuie să le conțină.

Mecanismul publicității poate fi și el identificat dacă este suprapus cu schema clasică de comunicare elaborată de Shanon și Weaver: emițătorul este cel care transmite un mesaj prin intermediul unui anumit canal, mesaj care trebuie să ajungă la un receptor pentru ca procesul de comunicare să fie complet.

Așadar, în cazul publicității, emițătorul poate fi identificat cu două entități și anume clientul, în calitatea lui de beneficiar și agenția de publicitate, aceste două entități putând îmbrăca denumirea de anunțător. Mesajul poate îmbrăca mai multe forme, iar el poate fi persuasiv, de informare ori menit să schimbe anumite atitudini ale unui public-țintă. De regulă, receptorul este exact acest public țintă care, în marea lui majoritate este publicul ales de agenția de publicitate ca fiind un potențial client pentru un serviciu sau produs.

După ce am stabilit câteva caracteristicii ale comunicării publicitare, vom încerca să identificăm care sunt funcțiile publicității.

Dacă ne referim la literatura de specialitate, vom afla că există șase funcții principale ale publicității, informație cu care Mihaela Nicola și Dan Petre sunt de acord:

1. Fucția educațională (de comunicare, informare și transmitere a informației)

Aceasta este principala funcție a publicității, putând fi considerată funcția fundamentală. Ea este cea care facilitează relația dintre anunțător și consumator, dar, în același timp face posibilă îndeplinirea obiectivului primar al publicității: de a face cunoscut un produs/serviciu. „Oamenii află, prin intermediul publicității, despre noi produse și servicii sau despre îmbunătățiri ale acestora”

2. Funcția economică

Conform anumitor teorii, publicitatea este menită să persuadeze cumpărătorul, astfel încât acesta să nu se mai gândască la preț atunci când cumpără, dar, în același timp, alți specialiști afirmă că publicitatea îl face sensibil pe cumpărător în ceea ce privește prețurile, iar astfel competitivitatea este stimulată. Trecând granița acestor teorii, putem distinge un lucru cert, anume că funcția economică a publicității este cât se poate de reală, punând în mișcare toată economia, dar și cel care este capabil să influențeze direct consumatorul.

Funcția socială

Deoarece publicitatea face parte dintre factorii care în ultima perioadă are o influență de amploare asupra instituțiilor sociale, cât și a indivizilor, putem afirma că aceasta are și o funcție socială.

Cu ajutorul publicității, indivizilor le este livrată atât informația de tip comercial, cât și „o cantitate imensă de “informație tăcută” privind regulile sociale general acceptate, atitudini, roluri.” În același timp, publicitatea are capacitatea de a crea modele comportamentale de ordin social. Poate mări gradul de intergare al indivizilor în societate prin faptul că poate genera valori și norme general sau particular acceptate în societate, putând considera că „publicitatea este deoarece ea nu influențează doar consumatorii mărcilor comunicate, ci întreaga populație. Pentru că publicitatea se bazează pe informarea, interesarea și convingerea oamenilor în toate circumstanele sociale și în orice moment.”

Funcția politică

Fără doar și poate că putem considera faptul că publicitatea are și o funcție politică, iar asta datorită faptului că, publicitatea are capacitatea de a educa, de a influența. În același timp ea poate propune și susține modele, dar are și puterea de a „sensibiliza consumatorii asupra puterii lor de a influența, prin simplul act de cumpărare, sau prin presiunile de tip juridic, echilibrul economic de pe piață.”

Echilibrul economic are mereu repercusiuni asupra echilibrului politic existent pe piață. Așadar, exemplificând printr-un exemplu politic, am putea aduce în discuție Revoluția din România din 1989. Atunci a fost momentul în care sistemul politic s-a schimbat de la comunism la capitalism, iar economia a devenit una de consum.

Funcția persuasivă

Această funcție are drept scop evident manipularea indivizilor pentru ca acesta să „cumpere” ceea ce îi este vândut. Astfel că, deducem că publicitatea se adaptează prin crearea continuă de mesaje publicitare pentru a păstra șanse reale de a persuada publicu-țintă ales. După cum afirmă și Dorin Popa în lucrarea sa „Comunicare și publicitate”, „mesajul publicitar își cunoaște a priori publicul și, în consecință, știe care sunt așteptările acestuia și mdul în care acestea pot fi satisfăcute.” Dar, faptul că orice tip de comunicare este dinamică prin definiție, odată cu mărirea discursurilor publcitare îndreptate către consumatori, aceștia se educă, iar funcția persuasiva devine mai rafinată, ajungând până în sfer altei funcții și anume funcția artistică, poetică. De ținut miste este faptul că publicitatea trebuie să sugereze și nu să impună.

Funcția poetică

Capacitatea publicității de a da convinge cumpărătorul că dacă alege un anumit produs ori serviciu, acesta va ieși în avantaj este considerată de literatura de specialitate ca fiind hotărâtoare. Tot în acest spectru întră și modul în care produsul este promovat, dar și modul în care acesta comunică și se prezintă. Astfel că, o reclamă realizată bine va atrage cumpărătorul și îl va sensibiliza, convingându-l să achiziționeze bunul/serviciul prezentat. Concluzionând, publicitatea este o formă de comunicare în care funcția poetică joacă un rol important, iar asta datorită faptului că publicitatea pune accent pe mesaj într-o măsură foarte mare.

Mergând dincolo de aceste șase funcții principale ale publicității, mai putem identifica o altă funcție a publicității și anumee funcția de marketing. Aceasta poate fi tradusă, conform lui Dorian Popa, prin faptul că publicitatea este cea care contribuie autoritar la vanzarea serviciilor și produselor promovate.

Tipuri de publicitate

Desigur că, nu există un singur criteriu prin intermediul căruia pot fi identificate diferitele tipuri de publicitate. Desigur că, având de a face cu un domeniu care suferă modificări constant, putem identifica doar o parte dintre aceste tipuri, dar pe care vom încerca să le prezentăm în cele ce urmează. Această încadrare este, desigur, una care, în realitate, nu exista în mod singular. Mai exact, nu multe relcame pot fi incadrare într-o singură categorie din cele ce urmează a fi prezentate. Într-o altă ordine de idei, aceste categorii tind să fie tot mai numeroase, iar multe dintre acestea sunt inventate direct proporțional cu dezvoltarea publicității. Așadar, în accepția lui Dan Petre și Mihaelei Nicola, autori ai lucrării „Introducere în publicitate”, putem distinge:

După grupul-țintă al campaniei publicitare:

a. publicitate pentru consumatorul final (de produs/serviciu sau de marcă)

b. publicitate pentru organizații (companii) sau categorii profesionale

a. Publicitatea pentru consumatorul final sau publicitatea de produs/serviciu sau de marcă face adresare directă consumatorului final, iar scopul acesteia este de a stimula consumul pentru produsele sau serviciile care sunt vizate de campania de comunicare. Cea mai răspândită formă de publicitate este considerate publicitatea pentru marcă. Aceasta are principalul obiectiv de a evidenția și a susține valorile de brand. Una dintre particularitățile acestui tip de publicitate este Acela că face apel la canalele de comunicare în masă care au drept public consumatorii obișnuiți. Cea mai răspândită formă de publicitate este publicitatea care se adresează consumatorului, iar aceasta este împărțită în mai multe ramuri:

– Publicitatea de informare: are obiectivul de a face cunoscute anumite informații gruăurilor-țintă pe care le vizează, fie că este vorba de apariția unui produs nou, prețuri reduse ori potențiale avantaje ale anumitor produse.

– Publicitatea de poziționare: urmărește ca produsul sau serviciul promovat să fie poziționat distinct în mintea consumatorului, pentru că astfel va fi mai ușor identificabil față de alte produse/servicii care fac parte din aceeași categorie. „Acest tip de publicitate este folosit în special în perioadele de creștere și maturitate din ciclul de viață al produsului”.

– Publicitatea comparativă este acel tip de publicitate care se folosește de procedeul comparării directe a anumitor produse/servicii (mărci) care concurează între ele, dorind să arate explicit sau generic produsul concurent, dar evidențiind calitățile celui comunicat. Nu în toate țările legislația dă acceptul pentru folosirea explicită a produsului sau serviciului concurrent. Acest lucru este posibil în SUA, însă, în Uniunea Europeană poate fi folosit doar un nume generic.

– Publicitatea de reamintire se folosește pentru a întări efectului anumitor campanii de comunicare anterioare, dar se urmărește, totodată, păstrarea interesului pentru produsul/serviciul (marca) respective. Un alt obiectiv mai este Acela al întreținerii și consolidării notorietății unor mărci foarte cunoscute pe piață.

– Publicitatea care folosește un model comportamental este tipul de publicitate ce îi oferă un personaj reprezentativ consumatorului din grupul-țintă, încercând să insufle ideea că acest personaj este un symbol care poate fi urmat. Adesea se apelează la lideri de opinie ori o personalitate, care, obligatoriu, face parte din domeniul public, iar faptul că utilizează produsul sau serviciul îl face să exceleze în domeniul pentru care este cunoscut.

– Publicitatea care folosește vedete(de tip star system).

Acest tip de publicitate se aseamănă foarte mult cu publicitatea care folosește un model comortamental. Diferența constă în faptul că aici nu mse mai ține seamă dacă utilizarea produsului sau mărcii se exălică prin succesul acelei personalități. Se pune baza pe notorietatea și simpatia de care e bucură vedeta în rândul publicului. Prin asociere, o parte din notorietatea vedetei revine produsului, iar în același timp consumatorul se poate identifica cu acesta.

Publicitatea de tip mărturie (testimonial): se folosește de o persoană legitimă în domeniul de activitate al produsului/serviciului. Acesta persoană este considerată martor sau instanță de informare.

Printre celelalte tipuri de publicitate care se încadrează în categoria publicității pentru produsul final mai putem enumera publicitatea care sprijină sau endorsment. Acest gen de publicitate se folosește de elemente de sprijin pentru marcă, cum ar fi o persoană foarte reprezentativă pentru publicul căruia alege să i se adreseze.

Alte subcategorii ale publicității pentru produsul final ar mai putea fi Publicitatea de tip demonstrație, care se bazează efectiv pe demonstrarea calităților produsului Mai putem aminti și de Publicitatea în care produsul este tratat ca o vedetă în sine, unde produsului i se creează o imagine „personală” puternică.

Publicitatea de conjunctură și publicitatea aparent negatică sunt alte doua ramuri ale publicității pentru produsul final. Cea dintâi se folosește de un anumit moment care are o anumită semnificație pentru grupul-țintă căruia i se adresează. Cel de-al doilea tip de publicitate se ajută de metoda reducerii la absurd. Inițal neagă calitățile produsului, apoi aduce justificări valide în ceea ce priește achiziționarea lui.

b. Publicitatea pentru companii și categorii profesionale (publicitate de afaceri) este acel tip de publicitate care se adresează consumatorilor din rândul insitituțiilor sau intermediarilor dintre compania producătoare, adică anunțător și consumatorul final. Pentru ea putem identifica mai multe subdomenii și anume: publicitate comercială, publicitate industrială, publicitate profesională și publicitate corporatistă corporatistă sau instituțională. Una dintre particularitățile ei este ca că folosește canalele clasice de comunicare în masă mai puțin, pentru că acestea se adresează într-o măsură mare consumatorilor finali. Publicitatea de afaceri se folosește de canalele specializate de comunicare, mai exact: media de specialitate, publicații profesionale sau chiar poșta directă.

O altă categorie de publicitate pe care Dan Petre și Mihaela Nicola ne-o prezintă este publicitatea care are la baza scopul campaniei sau obiectivele anunțătorului. Acest gen de publicitate are două ramuri:

Publicitatea comercială care se bazează pe obținerea de profit

Publicitatea noncomercială care nu are drept principal obiectiv obținerea de profit. În mare parte acest tip de publicitatea se realizează pentru organizații nonguvernamentale sau asociații profesionale, ori pentru instituții ale statului. Obiectivele acesteia sunt, în general, atragerea de noi voluntari, schimbări de atitudini ale anumitor publicuri sau chiar prevenirea anumitor atitudini, de regulă ostile, ale grupurilor.

O altă clasificare propusă în lucrarea „Introducere în publicitate” este după tipul bunurilor pentru care comunicarea se realizează. De asemenea și aici pot fi identificate două subcategorii:

a.Publicitatea pentru produse/servicii (mărci) concrete, numită și „publicitate de produs“.

b. Publicitatea pentru nonproduse (bunuri simbolice), numită și „publicitate de idei“.

După mecanismul psihologic la care face apel pentru convingerea consumatorilor putem identifica patru tipuri de publicitate:

Publicitatea rațională (publicitatea persuasivă sau economică) unde îl putem identifica pe homo economicus, acel individ care cumpără pur rațional. Tipul de publicitate folosit este, de regula cu scopul de informare, făcundu-se apel la argumentele concrete și funcționale care definesc produsul/serviciu.

Publicitatea behavioristă ( mecanicistă) funcționează în efect de stimul răspuns. Se folosește atunci când nu este neapărat necesară fideizarea consumatrului cu respectivul produs, ci se dorește o aciziție imediată.

Publicitatea integrativă. Se pune accent pe dimensiunea socială a persoanei, creând impresia că un anumit produs ori serviciu te poate integra în grupul celor care folosesc același produs/serviciu.

Publicitatea psihodinamică (sugestivă): Prin intermediul acestui tip de publicitate se urmărește a fi satisfăcut principiul plăcerii, „permițându-i consumatorului să obțină un anumit tip de satisfacție, fie îi facilitează evitarea unei situații psihice neplăcute prin evacuarea din aparatul psihic a unei tensiuni specifice”.

Cele patru tipuri de publicitate mai sus menționate au corespondenți patru tipuri de consumatori: consumatorul rațional, consumatorul condiționat, consumatorul conformist și consumatorul egocentric.

După criteriul geografic putem, de asemnea, identifica mai multe tipuri de publicitate:

a. Publicitate locală;

b. Publicitate regională;

c. Publicitate națională;

d. Publicitate internațională.

După tipul mesajului, potrivit lui Dan Petre și Mihaela Nicola, avem:

a.Publicitatea rațională (factuală): „pune accent pe funcția de informare, pe prezentarea caracteristicilor și beneficiilor funcționale, raționale ale produsului/serviciului (mărcii).”

b. „Publicitatea emoțională: pune accent pe caracteristicile și beneficiile emoționale, intangibile ale produsului, adresându-se laturii emoționale a individului.”

După efectul intenționat de campania de comunicare:

a.Publicitatea cu acțiune directă

b. Publicitatea cu acțiune întârziată

După canalul de comunicare folosit:

a. Publicitatea de tip ATL (above the line) este tipul de publicitate care se folosește de clasicele canale de comunicare: presa scrisă, televiziunea, radioul, cinematograful și afișajul stradal (outdoor). Se mai numește și publicitate în media.

b. Publicitatea de tip BTL (below the line) folosește alte suportori decât cele clasice ori face apel la aceste, însă într-un mod atipic și nu plătește pentru ele. Publicitatea de tip BTL acționează fie folosindu-se de evenimente, fie prin intermediul obiectelor publicitare.

După tonul comunicării putem identifica alte două tipuri de publicitate:

– Publicitatea agresivă – care deranjează;

– Publicitatea blândă – folosește tonul bland, dând posibilitatea de alegere.

În final, o ultimă categorie identificată de Mihaela Nicola și Dan Petre este că publicitatea poate fi catalogată în funcție de mesajul publicitar, iar aici gasim:

– Publicitate conotativă care se bazează pe sugestie și transmitere de emoții, neinsistând pe conținutul informației.

– Publicitate denotativă care dorește, în principal, să transmită informații.