Familia – Principal Mediu de Dezvoltare a Personalității Copilului

INTRODUCERE

Argumentarea actualității temei de cercetare

Trăim o perioadă de căutări, frământări, acomodări și schimbări în cadrul societății. Se încearcă poate o redefinire a civilizației. Această se caracterizează prin evoluția absolut spectaculoasă a tendințelor de remodelare a lumii: globalizare, integrare, cooperare. Apare necesitatea de a răspunde la o serie de întrebări care le provoacă aceste schimbări. Odată cu acestea se caută și soluții pentru o lume atât de variată.

Cercetările contemporane se axează pe subiectele ce țin de integrare, cooperare, afirmarea valorilor democratice și dezvoltarea capacităților la un cetățean activ. De multe ori statele sunt considerate prea mici pentru a răspunde noilor provocări care se ivesc la niveluri globale cum ar fi politica de apărare, inovația tehnologică sau politica monetară. În același timp copii sunt cei care ne reprezintă, care ne crează o imagine a lucrurilor pe care le semănăm în ei, și sub o formă metaforică viitorii cetățeni sunt lanul care necesită a fi sădit cu toate bunătățile. Descentralizarea și deschiderea europeană a statului relevă respectarea valorilor democratice. Ceia ce pot face tinerii în ultimii 5 ani arată barometrul de opinie publică și biroul național de statistică că copii sunt acel motor al unei societăți care pune în mișcare lucrurile din interiorul societății și care se pot reflecta în exterior.

Statului nostru, Republica Moldova, nu-i rămâne să aleagă dintre: implicarea activă și directă în aceste procese noi care sunt ireversibile sau să rămână imobilă și absentă de la toate transformările moderne, alegerea mai trebuie efectuată și dintre respectarea normelor democratice, asigurând autonomia colectivităților locale ori subordonarea și suprimarea oricărei inițiative locale.

Reformele care au loc în domeniul educației, prin hotărîrile de Guvern nu au decît scopul de îmboogățire și racordare la standartele de dezvoltare a societății, se sincronizează toată activitatea la capitolul educație deoarece anume punînd o bună bază la capitolul educație, ne putem aștepta la o creștere considerabilă a statului nostru.

Reformele și anume rolul părintelui care îl are direct în educarea tinerii generații vine să ne sugereze că anume dogma începe acasă în mediul familial ca mai apoi să se extindă. Problemele care se iscă în societatate au un rol destul de important în soluționarea lor pentru a avea o societate normală.

Motivarea alegerii temei de cercetare. Motivul alegerii acestei teme derivă din dorința de documentare în legatură cu acest subiect, deoarece este unul extrem de important, atât la nivelul Uniunii Europene cît și al tuturor statelor membre, implicit și al Republicii Moldova,

cât și la nivel mondial, deoarece "politica concurențială" este politica care tinde să garanteze libertatea deplină a pieței și să prevină pericolul apariției monopolurilor, oligopolurilor și altor acorduri, capabile să dicteze condiții celor care trebuie să facă parte din domeniul educațional.

Măsurile referitoare la concurență îi vizează direct pe toți cetățenii din spațiul Uniunii Europene cît și cel al statului nostru. Având în vedere acest lucru,subiectul pe care îl voi aborda reprezintă o temă extreme de importantă și, totodată, controversată și sensibilă pe agenda guvernelor tuturor statelor membre. Rațiunea principală a politicii în domeniul educației este determinată de faptul că piața nu poate să funcționeze în mod normal, fiind necesare intervenții din afară, care să îi poată asigura o evoluție corespunzătoare. Crearea unei piețe interne unice in cadrul UE a determinat necesitatea asigurarii condițiilor  propice unei concurențe "funcționale" la nivel comunitar, și anume accentual îl punem pe trepte: mediu familial, societate, școală, viața de zi cu zi. Politica concurențială este importantă pentru orișicare din noi, deoarece în așa mod noi putem să demonstrăm că anume noi suntem produsul cel mai bun care putem face față la anumit capitol, că anume noi putem să fim acele personae care știu a dirija lucrurile pentru o viață mai bună a societății, și nu în ultimul rind a celor care vin din urma noastră.

Unul din primele roluri ale dreptului omului este ca omul să trăiască într-un mediu natural favorabil. Realizarea acestui drept devine imposibilă fără soluționarea, alături de alte chestiuni de importanță majoră, a problemelor politice ale securității educaționale. Aceste probleme au la căpătat o actualitate deosebită în ultima perioadă.

A devenit actuală cerința de a conștientiza condițiile, în care se formează politica educațională a statului și necesitatea abordării complexe a soluționării problemelor cu caracter educațional. Se cere de asemenea să fie perfecționate formele și metodele colaborării statelor învecinate în cauza soluționării problemelor din domeniul educațional la nivel regional și național.

Materialul va contribui, într-o anumită măsură, la conștientizarea intereselor educaționale ale statului și a particularităților influenței factorilor politico-sociali asupra dinamicii relațiilor social-umane și a mediului familial. În lucrarea de față urmărim scopul de a iniția cercetarea necesității educației în mediul familial a copilului și mai corect spus a cetățeanului activ de viitor ca parte componentă a statului.

În acest context și statul nostru Republica Moldova urmează să-și definească și să elaboreze/dezvolte concepția politicii educaționale reișind din interesul național. Republica Moldova nu poate fi în permanență un consumator al securității. Nu putem cere să fim protejați de orice amenințare, nici să cerem ca securitatea teritoriului nostru să fie garantată de către partenerii noștri și, în același timp, să nu contribuim la aceasta, de aici rezultă că anume prin intermediul mediului familial noi putem pune o bună bază a unei societăți în dezvoltare și nu o societate a stagnării și aregresului din punct de vedere educațional și a activismului social.

Definrea problemei. Neclaritatea care apare în tema de cercetare nu este altceva decît problema din mediul familial, cum familia poate contribui la educarea și crearea unui cetățean activ pentru societatea statului nostru reieșind din condițiile reale: modernizare,globalizare și naționalizare a domeniului educațional.

Scopul și obiectivele cercetării. Scopul tezei este de a analiza și cerceta aspectele politicii educaționale a Republicii Moldova, starea actuală și perspectivele din domeniul educației reieșind din interesul național și social, determinarea securității naționale în învățămînt, aprecierea situației real existente în domeniul respectiv, propunerea unor mecanisme și procedee de soluționare a problemelor civice, determinarea unor politici reale de securitate a informației personale și accentuarea necesității implicării și dirijării activităților din domeniul educațional prin sfera tehnologizării, pregătirea propunerilor reale de soluționare a problemelor de natură educativă, îndeosebi a celor care sunt provocate de elementul mediului familial, instituțional, stradal.

Concomitent vom caracteriza conceptul securității educaționale subliniind specificul ce corespunde realității din Republica Moldova prin, definirea conceptelor în general reieșind din actele și realitățile internaționale. Prezentul studiu încearcă să analizeze în special noțiunea și fenomenul protecției cetățeanului, determinarea interesului național prin elucidarea realităților existente în politica internă și externă a țării și căile de perspectivă în realizarea interesului național în contextul politicii din domeniul învățămîntului.

De asemenea, acest studiu pe care îl voi cerceta mă va ajuta nemijlocit la perceperea mediului intern familial și cel extern din afara familiei, cum anume se formează un cetățean și care sunt pașii pe care îi urmărește : familia, școala, strada la formarea unei persoane/personalități de viitor. Aici vor fi incluse formulare, dialoguri, mese rotunde, adunări cu părinți unde vor fi prezenți și copii, și orice alt suport care vor ajuta la prezentarea și desfășurarea problematicii temei.

Inovația cercetării/valoarea teoretică și practică. La baza metodologică și teoretico-științifică au stat metodele de cercetare: analitică, inducția și deducția, analiza comparată, observația. Am încercat să folosesc principiul evolutiv al problemei reieșind din istoricul dinamicii, acestea avănd la bază factologia, izvoarele istorice, actele legislative, acordurile internaționale precum și actele curente ale departamentelor de resort.

Cel mai bun criteriu în vederea determinării rolului și locului problemei educaționale în relațiile internaționale este contribuția pe care statele o aduc la procesul de implimentare a programelor în domeniul de învățămînt și securității naționale și internaționale, deoarece din an în an, mortalitatea se mărește întrecînd natalitatea asta fiind un factor de risc pentru societatea Republicii Moldova, deoarece cei care pleacă în lumea celor drepți iau cu ei tot cei mai bun, activismul în cadrul societății, implicarea nemijlocită în soluționarea problemelor și nu în ultimul rînd educația care o au și care au transmis-o,dar a ajuns foarte puțin la educabilii lor. Se va întrebuința suportul teoretic și practic de cercetare prin intermediul chestionarelor, evaluărilor și dirijării procesului de educare în familie, prezența la seminarii cu tematică educativ-stimaltivă,etc. În urma la aceasta vom ajunge la un consens în ceia ce privește educarea tinerii generații, sau dacă ne referim la cetățean e faptul cum acest cetățean care se formează poate dispune de toate mecanismele necesare pentru desfășurarea și implicarea nemijlocită a capacităților proprii într-un domeniu sau mai multe domenii de activitate în afară de cel al școlarizării, și aici mă refer la compartimentul extrașcolar, cum acest segment al extrașcolarizării poate influența pozitiv sau negativ copilul, și mai la direct cetățeanul cu drepturi depline care va contribui nemijlocit la dezvoltarea statului.

Metode și tehnici de cercetare. Pentru realizarea prezentei lucrări s-a utilizat mai multe metode și anume: metodele logicii generale (inducția, deducția, analiza și sinteza), metoda istorică și comparativă, metoda bibliografică, metoda statistică și cea a observației. De asemenea, s-a folosit metoda instituțională, sistemică și normativă.

Prezentarea structurii și volumului lucrării. Lucrarea este compusă din două capitole a cîte 3 subcapitole fiecare, după care urmează concluzia propriuzisă care ne face o încheiere a tot ce am cercetat și analizat pe parcursul perioadei de cercetare și analiză, plus sunt prezente anexele care ne prezintă o imagine clară a ceia ce dorim noi să prezentăm și să realizăm în continuare.

CAPITOLUL I. Familia – principal mediu de dezvoltare a personalității copilului

1.1 Accepțiunile conceptului de familie

Criza de astăzi se cunoaște în multe țări industrializate, cu instabilitate, reducerea dimensiunii este frecventă privind lipsa unui părinte din casa familiei, și incapacitatea soților de a transmite îndrumarea copiilor în viață și valorile care leau moștenit, spun psihologii si psihiatrii, cu o creștere impresionantă în tulburări mentale la copii, și dificultate în creștere de tineri să se integreze în societate, și aceasta pentru lipsa de o personalitate echilibrată și în condiții de siguranță. Psihologii au spus de ani de zile, că lipsa părinților vis-à-vis de responsabilitățile lor de educatori lasă tinerii înșiși, fără îndrumare sau sprijin, fără busolă pentru viață, cu o libertate care știu ce să face într-o stare tristă de vid moral, care cu greu facilitează o decizie de responsabilitate.

Aceste lacune în dezvoltarea personalității la mulți tineri demonstrează un accent acum negativ, ținînd cont de tot ce familia poate aduce pozitiv copilului să-l ajute a ajunge la dimensiunea lui de adult. Științele umaniste, psihologia, sociologia, etica, filosofia explorează în mare măsură problema și are drept scop să ne ajute să înțelegem acțiunea educațională a familiei. Dar Biserica are de asemenea un cuvânt de spus cu privire la problemă, nu numai din cauza poziției pe care ea o ocupă în societate, dar și pentru că se simte angajată cu umanitatea și forțată să avertizează politicienii, educatorii, parlamentele și societățile împotriva deteriorării familiei și consecințele sale dezastruoase pentru societatea de mâine.

Intenția pe care o am este de a prezenta ceea ce spune Biserica, despre rolul familiei în formarea personalității copilului. Cu toate acestea, vom preceda prezentarea de către o imagine de ansamblu a diferitelor contribuții umaniste în acest domeniu. Această prezentare generală ne va ajuta sa evaluăm mai bine poziția specifică a Bisericii cu privire la acest subiect ce ține și de familie.

Criza actuală a familiei și presiunile de la locul vieții moderne a familiei într-o situație tot mai dificilă, slăbirea stabilitatății, reducerea dimensiunii sale, schimbarea configurației, își pune întrebări cu privire la modul în care se poate continua misiunea în viitor de celulă fundamentală a societății, puntea dintre societate și individ, și matricea integratoare a ființei umane în această societate.

Cifrele sunt impresionante: în Republica Moldova, 1 din 50 copii nu mai locuiesc cu părinții lor biologici. Numărul de părinții singuri sa dublat din 1994. Numărul de copii născuți în afara căsătoriei a crescut cu 200%, în comparație cu ultima generație. Numărul de căsătorii a scăzut cu 40% în ultima generație, în timp ce rata natalității a scăzut cu 25%. Aceste schimbări s-au produs într-un context de transformări economice care au adus mii de femei pe piața muncii și a creat o competiție pentru locurile de muncă pe care de multe ori duc părinții să lucreze la sute sau chiar mii de kilometri de casă și de familie.

Cei care doresc să aibă o familie acum, cu mai mulți copii, și intenționează să se uite după educația copiilor lor se confruntă cu multe obstacole și, uneori, se confruntă cu provocări aproape insurpontabile. Împreună, aceste evoluții afectează familia, dimensiunea, și poziția părinților. Există o monedă de valori, cu o devalorizare a conceptelor de datorie și responsabilitate socială, și în căutarea pentru mai multă libertate individuală și auto-satisfacție.

Un raport recent privind situația demografică a concluzionat că "familia, care, în trecut a funcționat ca o instituție și mijloac sociale, a devenit un pact între doi indivizi care caută satisfacția personală ". Când se atinge această satisfacție, unitatea familiei de multe ori se dezintegrează.

Scăderea timpului dat de către părinții copiilor lor. Acestea crează slăbirea familiei, această transformare a ceea ce caută părinții, și faptul că multe dintre mame lucrează acum în afara casei a condus la o lipsă tot mai mare în ceea ce a fost rolul tradițional al familiei: educație.

Fenomenul cel mai izbitor este reducerea timpului de părinți petrecut cu copiii lor: sa calculat că, în Republica Moldova, părinții de azi petrec 40% mai puțin timp cu copiii lor decât au făcut parinții generației anteriore.

O analiză realiztă de anul trecut realizată de către un francez cu privire la asociere cu ideia " să aibă grijă de familie", a arătat că mai mult de jumătate dintre părinții au petrecut mai puțin de cinci minute pe zi pentru copiii. "Acest rezultat nu mă surprinde deloc", a declarat directorul asociației, Rob Parsons, autorul cărții " The Sixty Minutes Father", adăugând: "Acestea nu sunt rele, aceștia sunt tați, bărbați prinși într-o imagine de ei înșiși care spune că nu poate lăsa decent biroul lui pînă la ora 6 ".

Absența tatălui nu este compensată de o prezență mai mare a mamei, dimpotrivă, deoarece un număr tot mai mare de femei adera la piața forței de muncă, conduse de nevoile materiale, căutarea de auto-îndeplinirea lor , sau ambele. În alte țări, ponderea femeilor în forța de muncă este în creștere rapidă cu, 20% în cinci ani în Spania, Belgia și Olanda. Este clar că femeile care sunt mame au mai puțin timp pentru a se dedica copiilor lor.

Absența unui părinte într-un număr tot mai mare de cazuri, problema nu este că părinții petrec prea mult timp la munca lor; pur și simplu, un părinte nu este acolo, sau care cuplul este separat sau un părinte care are, pentru a găsi de lucru, de departe, așa cum se vede în curs de dezvoltare. În Republica Moldova, de exemplu, aproximativ 35% din populația de sex feminin lucrează în străinătate, o mare parte din ele ca servitori în țările din Orientul Mijlociu sau din țările asiatice bogate, sau europene.

Acest lucru poate avea doar consecințe grave pentru societate: "Dacă aceste tendințe continuă", a declarat domnul Tarschys, un specialist în probleme de familie pentru a Consiliului Europei, "societatea ca un tot întreg, în ultimul timp, este astfel încât nu mai este de lucru eficient". Mai ales că, în timp ce părinții sunt trăgând responsabilitățile lor și sunt reticenți în timpul liber și de sacrificii pentru copiii lor, de alți factori vin să umple acest gol în viețile copiilor, care nu sunt întotdeauna cel mai bun răspuns la dorințele lor. Un raport al

Organizației Națiunilor Unite, publicat acum doi ani, sa declarat că media a reprezentat principalele influențe de sursă în viețile copiilor mici din regiunea Europei Centrale. Raportul adaugă că acest lucru este "rezultat de declinul familiei ca loc principal de socializare". Pentru mulți observatori, impactul mass-media asupra copiilor – și de multe ori copiii foarte mici – au o consecință a instabilității familiale, și este foarte îngrijorător.

Acest fapt demonstrează instabilitatea crescândă a familiei, mai puțin timp petrecut cu părinții lor și cu copii, frecventă este lipsa părinților, și completarea golului de mass-media sau de grupurile de tineri sau mai multe înstrăinări împotriva societății, nu este să genereze consecințe pozitive. Acestea sunt dificil de măsurat și de a intra în statistici, deoarece acestea sunt calități de deficite umane.

Imposibil pentru a măsura psihologic și emoțional copii instruiți în demisii părintești, aceste cifre ne sunt reduse la vizionarea statisticilor privind criminalitatea, crime și sinucideri de minori, pe de o parte, școala și dizabilitățile fizice ale celuilalt și între, cozile dintre tineri psihologi și psihiatri. Prin care sa descoperit că, din păcate, este mai semnificativ observabil: dezangajarea părinților în rolul lor educațional pentru a se este atinge același nivel în personalitatea copiilor, și, uneori este grav.

Moldovenii sunt acum convinși de legătura dintre deteriorarea condițiilor de familie în țara lor și statisticile criminale care arată ca într-o generație din Republica Moldova a înregistrat o creștere de trei ori mai mare a sinuciderilor în rândul adolescenților și omucideri de minori, multiplicare a două infracțiuni de minori, în general, și de o scădere impresionantă în rezultatele la examenele de admitere în licee,colegii,universități.

Ne întîlnim mai mult și mai mult astăzi la răspândirea în rândul adulților tineri, în special bărbați, în ceea ce unii au numit "sindromul Peter Pan" , ceea ce alții numesc "adolescența fără sfârșit ", și ceea ce ar putea fi definit ca o tendință psihologică de narcisist puternic, prevenind subiectul din detașarea de liniștea casei părintești și introducînd o relație emoțională stabilă cu ceilalți. În cazul în care bărbații și femeile se căsătoreasc,dar flagelul divorțului și în mod repetat, se dovedește a fi incapabili să-și asume responsabilitatea de părinte. Când examinăm situația familiei lor, ne dăm seama că acestea au fost, în general, lipsite de figura tatălui în copilărie, sau că a existat o separare a-mamei, fie tatăl a fost absent de la familia sa, de asemenea în cauză cu privire la activitatea sa, sau de agrement personal să dedice ceva timp pentru copilul său.

Privarea de figură a tatălui, care caracterizează majoritatea gospodăriilor monoparentale, are ecou de-a lungul dezvoltării personalității copilului. Băieții a căror tată a fost departe de casă ocupa cea mai joasă poziție pe o scară de moralitate a indicilor de dezvoltare diferite. O relație strânsă între tată și fiu nu sporește numai dezvoltarea morală a copilului, dar, de asemenea, dezvoltarea sa intelectuală. Băieții care au avut contact zilnic de cel puțin două ore, cu tatăl lor pot obține note mai bune la școală. În schimb, rezultatele testelor efectuate de către băieții care au avut puține contacte cu tatăl lor sunt sub nivelul lor și se constată că în clasă sunt săraci sau insuficienți capabili să răspundă la realitățile societății.

Armand Nicholi a studiat sute de studenți de sex masculin, care au abandonat școala de la Universitatea Harvard, din motive psihiatrice. Caracteristica dintre acești studenți a fost o izolare marcată, cu înstrăinarea de la părinții lor, în special în ceea ce privește părinții lor. Alte studii efectuate în cadrul Școlii Polivalente din orașul Ștefan Vodă au arătat că 50% dintre adolescenți care au avut tentative de sinucidere și aproape la fel de mulți dintre cei care au fost capabili și provin din familii în care tatăl era absent.

Un studiu realizat pe 250 de elevi în 3 instituții din orașul Ștefan Vodă a arătat că copiii au un risc monoparental mai mare în ceea ce privește sănatatea lor decat a celorlalți. De asemenea, ei ar putea comite suicid de două ori mai ușor.

Examinarea rezultatelor studiului asupra copiilor din familiile monoparentale arată că copiii care cresc în familii în care tatăl este absent au un risc mai mare de probleme de învățământ și se confruntă cu hiperactivitate, lipsa de atenție incorectă în clasă, performanțele academice slabe, absenteism, abandon școlar, participarea la grupuri de la egal la egal înstrăinat social. Acești copii au o experiență mai puternică de "sindromul adolescent" – consumul de alcool, fumatul precoce și frecvente experiențe sexuale, atitudine cinică de a lucra, sarcini minore, iar în cazurile cele mai grave, consumul de droguri, violență, vandalism, acte de crimă, sinucidere. Aceste simptome sunt mai pronunțate la baieți decât la fete.

Wallerstein și Kelly a studiat peste cincisprezece ani un grup de familii divorțate. La anunțarea temei în privința divorțului, 90% dintre copii au avut șoc, durere apăsătoare și teamă. Imediat după divorț două treimi dintre copiii, în special cei tineri, au simțit lipsa de tată cu o intensitate calificată. Cinci ani după divorț 37% din copii au fost moderat sau severi și în depresie, profund nefericiți și nemulțumiți de viața lor și starea lor de tristețe a fost mai puternică decât la un an și jumătate după divorț. Zece ani după divorț 41% din copii au fost în condiții nefavorabile cu care se confruntă viața în care au intrat ca adulți tineri anxioși sub performanță medie, un sentiment de furie împotriva mamei.

În cazul în care situația copiilor care trăiesc cu un părinte prin divorț nu poate fi estimată fericită. În timp ce 5,5% dintre copiii care trăiesc cu ambii părinți au dificultăți de învățare, acest procent este de 7,5% pentru copiii care trăiesc cu mama biologică separat de tată, și 9,1% la copii trăiesc cu mama și tatăl vitreg al lor, 8% dintre copiii care trăiesc cu ambii părinți au o problema emoțională sau comportamentală. Acest procent se ridică la 19,1% în randul copiilor care traiesc cu un părinte biologic și 23,6% pentru cei care trăiesc într-o familie "reconstruită", 14,6% dintre copiii care trăiesc cu ambii părinți au probleme emoționale, de dezvoltare sau de învățare, posibil să fie și cu handicap; acest procent se ridică la 24,8% în randul copiilor care traiesc cu doar mama biologică, iar 29,6% cei care trăiesc într-o familie "reconstituită".

Slăbiciunea personalităților, au tendința de a crea narcisism, lipsa de încredere, dificultăți în relațiile sociale, sub nivelul mediu intelectual, moral persistente la o etapă dură cu lipsa de dezvoltare a conștiinței și a judecății, dificultăți de a intra într-o relație maritală stabilă din cauza labilității emoționale și egoismul uman, indiferență cu privire la copii și educația lor, și, în cazuri mai severe, tind să ia o atitudine alienată a societății legată cu crima sau sinucidere, aceasta este imaginea tristă care lasă în urmă, astfel de absenteism parental, demisia părinților și rolul lor educativ și, chiar mai mult, defalcarea casei și familiei prin divorț, urmată de multe ori de o "recompunere " impuse copilului și de bună voie devastatoare.

Acest lucru ne conduce în mod natural să ne întrebăm de ce și modul în care familia implicată pentru a ajuta copilul sa se maturizeze emoțional, intelectual și moral, și să câștige prima sa individualitate crează personalitatea adultului echilibrat și responsabil atunci. 

Știintele umane ne-au învățat foarte mult în ultimii ani despre familie și rolul său în educație. Psihologii, filozofii și moraliștii se combină pentru a ne oferi o imagine coerentă a dezvoltării mentale a copilului în familia sa.

D.W. Winnicott, pediatru, psiholog și psihanalist, a autorizat domeniul până ce a cunoscut dezvoltarea psihologică a copilului. D.W. Winnicott a fost interesat de educația copilului din punct de vedere al unui medic, adică la ceea ce el a remarcat la copiii care au fost încredințați cu tulburari de dezvoltare psiho-emoțională. În acest sens, D.W. Winnicott a fost obligat să recunoască importanța că educația de familie a avut efect pentru dezvoltarea viitoare a copilului și trezirea facilităților sale intelectuale, în special creativitatea și capacitățile sale de socializare. Dar e mai mult: nu numai Winnicott a arătat importanța prezenței educaționale a părinților pentru copil și responsabilitatea părinților în această privință, dar el a explicat de ce nimic nu poate înlocui familia în educație. Cei care au salutat copilul înainte de naștere, iar din primul strigăt, cei care hrăniți zilnic și-au dat încrederea în viața de gesturile lor și afecțiune reînnoite, care pot introduce cel mai bine copilul în această lume în cazul în care totul este pentru el să învețe. Și părinții spontan, natural știu cum această introducere în lumea poate influența viitoul copilului – în toate acestea, deoarece nu transforma copilul lor într-o jucărie.

Ce ar trebui să învețe copiii de la părinții lor? Este mai presus de toate pentru parinți de a trimite copilul la "moștenire", acest complex de tradiții, cultură, familie morală este bogăția omenirii și intervine masiv în formarea identității personale.

În plus, părinții ar trebui să trezească interesul copilului pentru lume, ceea ce fac in mod natural, dacă acestea sunt ei înseși interesați de această lume. De ce sunt părinții, în acest sens mai eficace decât școala sau educatori speciali? din cauza relației lor unice, emoțional pentru copil. Din contra, dacă această relație nu există, în cazul în care părinții sunt absenți, ei se ceartă în mod constant, sau în cazul în care sunt separați, această educație, devenind mult mai puțin credibilă, va avea multe dificultăți de a fi.

Ccreativitatea copilului, echilibrul psiho-emoțional, capacitatea sa de a intra în relații cu alții sunt legate, în conformitate cu el, nu în lumea intelectuală a logicii și memoriei – implicat în educația școlară – ci la "spațiul de tranziție" a psihicului, situată între percepție și analiză rațională, zona de afectivitate și creativitate, spațiul de cultură, religie, idealurile și simțul moral. Este acest capital un "decalaj" pentru viitorul dezvoltării psiho-emoțională a copilului pe care educația familială are responsabilitatea de a o dezvolta. În această perspectivă, Winnicott a fost foarte interesat de dezvoltarea sensul moral al copilului, pentru că el a avut de a face cu cazuri dificile de copii și, prin urmare moral-sociale, agresive.

Educația morală a copilului a fost, probabil, cea mai grea și mai importantă parte a educației de familie, așa cum aceasta este faptul că este de până la părinți pentru a trezi sentimentul moral a copilului lor, maturitate conexă. Aceasta este exemplul vieții și atitudinile părinților pentru copil, care este adevărata sa școală de moralitate. Numai în măsura în care copilul își dă seama că discursul didactic moral dat de către părinți este adevărat în viața lor că această învățătură și este acceptată autentic și integrată.

În analiza asupra educației se critică pe cei care, sub pretextul "metoda socratică", nu pot să ofere nici un element direcțional, nici valori, nici idealurile pentru copilul lor: se compară cu profesori de muzică care, sub pretextul respectării creativității elevilor părăsesc descoperile și doresc să reconstruiască regulile de teorie a muzicii de la sine.

Se denunță cu fermitate ideea de "tabula rasa", de la care individul ar putea face alegeri succesive gratuit, merge mai departe în viață perfect gratuit, fără a fi nevoie de a suferi de ambalare a familiei și scoală. Și se subliniază datoria părinților și educatorilor pentru a oferi tinerilor în direcții de încărcare a lor, valorile, idealurile, lăsând curs gratuit pentru alegerile lor ulterioare.

Aceste perioade diferite de maturaitate identificate pentru ficare copil de lucrările psihologiei moderne, prin urmare, toți cei implicați în contextul familiei, și într-un context condițional de familie. Cu toate acestea, nu ar trebui să elaboreze cadrul familiei ca ceva static. Familia în sine este o organizație dinamică, care are propriul său ciclu de dezvoltare. Viața de familie poate fi proiectată, de asemenea, cu o creștere de șapte etape: curte, căsătorie, de expansiune (cred că de creșterea primului copil până la venirea ultimului), de consolidare, contracție (timp în cazul în care copiii părăsesc familia și au găsit-o pe propria lor), relația conjugală finală, și dispariția. La fiecare din aceste etape, familia are o sarcină de dezvoltare să-și îndeplinească, pentru binele lui și pentru că fiecare dintre al ei membru.

Familia nucleară este de fapt un subsistem al familiei cu trei generații. Dar, asemenea, mai bine vorbesc despre familia nucleară, o intersecție a două familii cu trei generații, căsătoria cu unirea a două familii, cu propriile lor experiențe și propriile stiluri de viață. Fiecare dintre soți aduce cu el nu numai modurile de gândire, credincioși, evaluarea lucruri și acționează, dar probleme nerezolvate specifice familiei sale.

Această familie multigenerațională este integratoare. Rolul familiei în socializarea copilului și stabilizarea personalității sale adultă viitoare este bine recunoscută de către psihologi, așa cum tocmai am văzut. Mai puțin recunoscut este împotriva rolului său de integrare. Se observa în această privință că familia joacă un rol în toate etapele de viață ale copiilor, și nu doar în momentul de maturitate: în plus față de rolul său în formarea persoanei, ea are de asemenea un rol în funcționarea sa. Ea continuă să lucreze pe membrii familiei după ce sunt postate la nucleul familiei originale. Familia este integrativă prin procese de familie care afectează mai multe generații.

Familia cu multe generații funcționează ca o agenție Pentru a ajunge mai aproape de o înțelegere mai exactă a rolului jucat de familie în dezvoltarea personalității copilului, trebuie să ne gândim în termeni de familie de trei generații. În această familie, soții devin părinți, fără a înceta să fie copii ei înșiși, deși raportul în sine se schimbă prin caracterul cu vârstăși părinții care devin bunici.

Trebuie să vă reprezint familia ca un sistem în care diferiți membri și subsistemele interacționează unele cu altele în maniera de organe din corpul uman. Ca persoană umană, fiecare familie evoluează ca un tot întreg, potrivit modului său specific.

Concentrația necesară a soților în cadrul subsistemului.Trei subsisteme trebuie să se distingă în cadrul sistemului de familie nucleară, cu propriile lor interacțiuni și propriile rapoarte: soțul în sistem, subsistem părinte-copil, și fratele în lege sau subsistem frate – soră. Toate acestea, sunt clare că locul primar este dat de la soțul în sistem. Calitatea relației maritale depinde, de fapt, evoluția tuturor celorlalte subsisteme. Este necesar ca, în familia umană, soții să formeze împreună o coaliție puternică și să mențină o distincție între generații, adică de a fi reciproc între soții, părinții și urmașii lor, pentru a asigura cea mai bună dezvoltare a copiilor.

Rolurile respective ale tatălui și mamei în sistemul de familie în acest sistem, care este familia cu mai multe generații, fiecare persoană trebuie să joace rolul propriu, și care este cel mai potrivit pentru buna funcționare a întregului său obiectiv. Rolul crucial al mamei în stabilirea primară de încredere și pe individualizarea sa a fost menționat mai sus. Trebuie să subliniem aici rolul de tată. Unul dintre meritele de gândire ale lui Freud este de a fi subliniat acest rol și pentru a fi încercată o explicație. Cu contribuțiile anterioare acest rol pare mai clar și mai complet decât a făcut Freud. În cazul în care mama a intrat în încrederea și individualizare, tatăl a adus în zare socializarea cu aspectele sale istorice-culturale și morale.

Prezența activă, cu sprijinul copiilor și astăzi sprijinul pare a fi esențial pentru dezvoltarea armonioasă a copilului și personalitatea sa, în timp ce ceea ce privește mai în special pe băieți. Studiile care au fost realizate mai sus a confirmat faptul că băieții au o identificare puternică cu cifra tatălui, de asemenea, o capacitate puternică de a judecata moral, și o mai mare aderență la valorile morale decat cele ale caror identificare tatăl este slab.

Aceste studii psihologice sau sociale arată astfel că familia joacă un rol în dezvoltarea personalității copilului de a face acest lucru să intre într-un sistem de relație și experiență umană în care el dobândește succesiv încredere în sine și părinții săi, în mod similar, autonomie și deschidere la alteritate.

Această perspectivă psiho-socială nu ne spune totul despre funcționarea familiei, și modul în care familia împreună, uniți, și locuiește în cazul în care reciprocitatea este locul ideal pentru formarea personalității umane. Punctul de vedere moral și punct de vedere filozofic vin fericit să finalizeze această prezentare.

Familia, este sursa vieții biologice și de asemenea, o sursă de viață culturală și morală a persoanei, deoarece soarta ființei umane care se întâmplă în cadrul acestui proces de familie, de personalizare, depinde în primul rând de mediul familial. Ca atare, familia și mai ales funcția dintre natura de mediere, în esență, (adică, având în vedere conceptul biologic, omul ca un potențial moral, găsirea în inima lui legea morală naturală ca imagine încorporată în filmul fotografic nu a fost încă dezvăluită) și cultură (variabilele în care omul își dă seama și istoric învață să citească legea morală naturală).

Dincolo de această fundație naturală a moralității umane foarte general, putem stabili valorile familiei universale. Familia este încă un model idealizat, în cazul în care o trăiește un întreg de constelație de valori – dragoste, reciprocitate, justiție, libertate, solidaritate, creștere reciprocă, înțelegere, acceptare de alții, a avea grijă de ceilalți, responsabilitatea comună. Aceste valori se referă la proprietăți care sunt necesare ființei umane, absolut, demn de om, bunătate și sursa bunătate pentru orice om.

Astfel se poate primi o formulare universală, sub motivul teoretic. Dar de la sine, ca primele principii de acțiune, ele au o valoare practică și returnarea în căutarea unor condiții care să le permită exercitarea acestora. Oricare ar fi variabilitatea istorică a "modelului de familie" realizată, o educație morală dată de familia păstrează valoarea sa esențială, deoarece este trăită ca parte a unuia de aplicare practică a tuturor momentelor când copilul face experiență de bine și rău moral și poate trece, ajutat de modelul dat de părinții săi prin intermediul principiului respectării de copilărie în exercitarea adevăratei libertăți prin opțiuni morale personale.

Familia este un loc al iubirii de durată. Pentru filosofi, familia nu poate fi redusă la unirea dintre sexe sau cea mai mică comunitate socială,cum ar fi temelia societății; aceasta este mai degraba o funcție mai mult de o utilitate; este locul unde locuiește dragostea, "locul de reciprocitate deplină"; nici o altă instituție nu poate pretinde să ocupe acest loc.

Un reprezentant al acestei tendințe este filosoful Jean Lacroix. Jean Lacroix a fost condus să caute adevărul despre educația în familie. Spune Jean Lacroix, primul lucru care face familia și definește rolul său este dorința de unire dintre soți; nici o uniune nu poate pretinde că este o familie în cazul în care nu duce la un angajament reciproc, total și absolut, la înălțimea dintre soți a iubirii-autodonate .

Rolul educativ al familiei nu este ceva în plus, secundar, el are această dorință de unire, care se reflectă în copil. Copilul nu este "scopul" sau "sfârșitul căsătoriei, ea este" o idee întrupată", a spus Jean Lacroix. Jean Lacroix nu se mulțumește să se minuneze la grandoarea" miraculoasă ", un bărbat și o femeie care, este normală, ele sunt viață roditoare, creative cu această "creație" a vieții în care participarea nu se termină cu sarcina și nașterea copilului.

Educația e ceea ce familia, instituția naturală, poate face, și prin care se face; nu este un antrenament, nu este o învățătură, ea este o "învățare". Ca atare, familia este adevăratul loc de educație, dacă vrem să vedem în educație formarea tendințelor de bază, de referință intelectuală și emoțională pentru natură și semenii noștri. 

A fost necesar să se demonstreze că științele umane astăzi, sunt de acord să recunoască importanța educației familiei în dezvoltarea ființei umane, cea mai mare împlinire, și astfel este subiectul educație. Biserica preia această analiză prin furnizarea unui orizont mai larg, deoarece ea vorbește de la adevărul antropologic al omului și, în special, de adevărul sexualității umane, după cum se reflectă în instituția bunurilor și scopul căsătoriei.

Familiile duc lipsă de unitate, datorite fiind infidelitățile părinților, refuzul lor de a-și asuma sau teama de rolul lor de educatori, în mod evident, un impact foarte negativ asupra tinerilor. Facem aceleași constatări în mișcări de tineret cu care suntem mai îndeaproape în contact. Este clar, de exemplu, că copiii care au probleme legate de droguri provin din familii ce sunt dezbinați sau cu puțini copii (un fiu) sau cvasi singur părinte (soții nu sunt prezenți la copiii săi, nu își exercită autoritate în casă). În aceste cazuri copii solicită ajutorul de la mișcarea Scouting, prin care prietenia se confruntă acolo, din impas lor este figura tatălui, care este, în general prezentă într-un mod foarte negativ (lipsa de afecțiune , relațiile de familie percepute ca artificiale, impuse de natura lucrurilor sau tată în mod clar infidel soției sale).

Rolul consilierii în familie nu este totuși, să se angajeze în studii sociologice, dar să ne amintim mesajul lui Hristos despre sexualitatea umană și familie: multe probleme actuale pe care le vedem în rândul tinerilor și în relațiile de copil sunt legate de ceea ce familiile prea des nu sunt ceea ce ar trebui să fie, adică le lipsește părtășia și dragostea.

Prin urmare, vom găsi printre mulți adolescenți și adulți tineri de azi dezechilibrați pe care Investigațiile Sociologice și analizele de psihologi au atras atenția în mod repetat: instabilitate emoțională, imaturitate, tendințe narcisiste, incapacitatea de să-și asume responsabilitatea în adolescență acordată în cazul în care tinerii adulți rămân pe cârlig de părinții săi, în imposibilitatea de a face autonomia și să stabilească o casă, folosesc droguri, sau chiar adevărat dependența de droguri, griji cu privire la identitatea și dezvoltarea de tendințe homosexuale pentru baieți În cele din urmă atracție la violență sau practica de violență. Toate aceste rele nu au venit din întâmplare. Ele sunt cel mai adesea legate de o criză de familie, demisia părinților cu privire la rolul lor de educatori, la instabilitatea cuplului, cu o rană de divorțuri care sună dureros la adolescenții care suferă.

"Unele deficiențe grave sau a anumitor dezechilibre care vin pentru a marca comportamentul parental (de exemplu, absența în viața de familie de una sau două persoane , dezinteresul lor în educarea copiilor lor, sau gravitatea lor excesivă) sunt factori care pot cauza traume emoționale la copii și emoționale puternice, care pot perturba grav adolescența lui de liceean și, uneori, pentru a marca viața ".

Sau descoperit paralel în aceste familii, care și-au păstrat sensul de comuniune, dăruirea de sine, valori, atunci când părinții se comportă ca educatori la libertate și responsabilitate, semne pozitive în randul tinerilor au șansa de a fi nu numai de a fi mai mare, dar educat la propriu. Acest lucru este cu referire la aceste exemple că sexualitatea poate spune:

Este necesar ca părinții să trăiască , dar nu găsesc timp cu copiii lor și să mențină un dialog cu ei copii, dar și responsabilitatea, sarcinile lor sunt cele mai importante, deși nu pare foarte profitabilă. Ele sunt mai importante decât munca, mai important decât cele de divertisment, mai important decât poziția socială. Cel mai important pentru părinți în acest efort de învățământ a copiilor lor este cum să le dea timp, să-i asculți, încercând cît mai des posibil. De aceea trebuie să fim conștienți de problemele actuale cu care se confruntă tinerii și familiile lor și pot aminti doar că aceste probleme nu sunt ireversibile, și că tot ceea ce poate ajuta familiile pentru a stabiliza și să reia rolul lor în educația va avea un impact pozitiv asupra tinerilor din țara noastră.

"Prin însăși natura a sa instituția căsătoriei și iubirii conjugale este obligată să procreeze și să educe." Textul prezintă părinților ca participant la lucrarea creatoare a lui Dumnezeu, printr-o concepere de copii nu mai este înțeleasă pur și simplu în aspectul său biologic, de procreare, dar, de asemenea, în aspectele sale educaționale. În prezentarea rolului de tată și rolul mamei în educație, ne-a facut într-un nou problemă: aceste roluri sau schimbat, există o oarecare incertitudine cu privire la ele, chiar unele ocupații, deoarece mama nu este neapărată la domiciliu.

"Prezența activă a tatălui contează foarte mult la formarea lor, dar noi trebuie să permitem ca și mama să fie prezentă, ai cărui copii, în special cei tineri, astfel încât trebuie să aibă grijă de casa lui, fără a neglija promovarea socială legitimă a femeilor" . "Părinții, pentru că au dat viața pentru copiii lor, au obligația foarte gravă să-i educe și, ca atare, trebuie să fie recunoscuți ca primii și principalii lor educatori. Rolul educativ al părinților este atât de important încât, în caz de eșec din partea lor, poate cu greu a fi completată ". "Rodnicia iubirii conjugale nu se limitează numai la procrearea de copii, chiar înțeleasă în sensul său specific uman: se extinde și este îmbogățit cu tot cu viața morală de fructe, spirituală și supranaturală care tatăl și mama sunt chemați să dea copiilor lor și, prin ei, la Biserică și pentru lume ". Îndemnul dedică două paralele la problema femeilor, demnității lor, recunoașterea rolului său social ca soție și mamă. Pentru a recunoaște că această creștere poate avea loc, textul sinodal cere ca "munca Femeilor de la domiciliu să fie recunoscute și respectate de către soți în valoarea sa de neînlocuit. "

Potrivit unei dintre cele mai importante aspecte ale educației de familie este educația în viața socială, asumarea responsabilității pentru viața de adult; educația în familie ar trebui să permită în primul rând tinerii să fie în măsură să se bazeze pe o familie și pe viitorul lor rol ca părinți. Nu trebuie, prin urmare limitată la un aspect informativ, trebuie să fie o înțelepciune umană de comunicare.

Un alt aspect important al acestei educații parentale este și o datorie a copiilor de formare a unei culturi complete, și, în primul rând, valorile realizate de această cultură. Acest lucru a fost pentru noi un rezultat foarte important imediat, care a apărut deja în discursurile de psihologi, filozofi și moraliști,dar: datoria principală în educarea părinților vis a vis pentru copii începe cu această datorie de iubire. Înainte de a vă chiar vorbi despre tehnicile sau școala pentru copilul lor viitorii părinți trebuie să iubească lecția de predare pentru a se hrăni cu această iubire, să asigure echilibrul cuplului, organizarea dialogului și schimbului de momente, să învețe să argumenteze în fața copilului nu a lua copilul martor în dezacord, și pentru a arata copilului că știu să ierte repede. Această iubire, în care să se scalde copilul, trebuie să fie învitate să participe pe deplin, prin primire și donare.

În această perspectivă, educația de familie reală este în primul rând o educație în dragoste: "Toți membrii familiei, fiecare în funcție de propriile sale de daruri, au harul și responsabilitatea de a construi, zi de zi, comuniunea de persoane, ceea ce face familia " mai deplină și mai bogată școală de umanitate. " Acest lucru se realizează prin grija și dragostea dată la copii mici, bolnavi, bătrâni, prin serviciul comun de zi cu zi, în cadrul diviziei de proprietate, bucuriile și suferințele". Aflați pentru a da și a primi, să învețe să se supună și respect, să învețe să-și exercite libertatea cu adevărat responsabil: aceasta este ceea ce copilul poate găsi în familia lui, care este însăși temelia educației; astfel de educație își găsește locul într-o familie în care trăiesc valori autentice creștine de partajare, respectul pentru ceilalți, iertare, și libertate.

O astfel de educație în dragoste nu este ușor. Este nevoie ca părinții să exercite autoritatea lor, fără a diminua, considerând-o ca un adevărat "mister". Mai degrabă decât în ​​altă parte un "mister" trebuie să vorbească de un "serviciu" pentru factorul uman și bunăstarea creștină a copiilor; Comuniunea familiei necesită o deschidere generoasă și promptă a fiecăruia și tuturor la înțelegere, toleranță, iertare, reconciliere precum familia.Printre aceste valori se citează în primul rând libertatea de bani, bunuri materiale: se subliniază deficiențele educației familie în cazul în care unul tinde să înlocuiască afecțiunea și timpul dat de gratuități în proprietate materială.

O altă valoare importantă pentru a trece: un simț al dreptății, și chiar mai mult,este sentimentul de serviciu gratuit: această educație nu se intampla doar astăzi într-o lume de individualism și egoism. Acest sentiment de serviciu, dăruirea de sine, valorile creștine în special, vor fi integrate de către copil în măsura în care se constată modelul în care traiesc cu părinții lui. În cazul în care familia educă copiii la comuniune și dăruire, face un serviciu de neînlocuit la societatea la care ea dă membri activi, responsabili, și productivi.

Este în perspectiva educației de a iubi vede premisa indispensabilă a educației sexuale care nu se limitează organic, dar care deschide mintea și inima copilui la frumusețea iubirii umane considerate în primul rând ca dar și comuniune, înainte să integreze treptat și aspecte adaptate vieții biologice. O astfel de educație sexuală ar trebui să fie făcut în famille. Acesta este un punct foarte important în situația actuală în care astfel de predare este la școală sub aspect pur biologic, dar nu moral. Parinții trebuie sa fie pe deplin conștienți la acest punct de vedere a drepturilor și obligațiilor lor, și să nu renunțe la educație sexuală a copiilor lor în îngrijire școală,dar trebuie să se asigure, desigur cu serviciul său într-o societate pluralistă, care îi cere să fie neutru vis-à-vis de valorile religioase, acesta trebuie să respecte educația sexuală dată de părinți, și chiar să încurajeze, respectarea "legii subsidiarității", care educatorii în general sînt dornici să se întâlnească în alte domenii ale cunoașterii. Virtutea că părinții trebuie să știe să înțeleagă și să iubească copiii prin acest segment de educație sexuală de familie:

În acest context, nu există absolut nici o problemă de a abandona educația în cantitate, virtute care dezvoltă maturitatea autentică a persoanei, ceea ce face capabil de a respecta și de a promova" semnificația nupțială "a corpului. Comuniunea și participarea cu experiență în fiecare zi la domiciliu, în momentele de bucurie sau de dificultate, pot reprezenta pedagogia ca cea mai concretă și eficientă pentru incluziunea activă, responsabilă și fructuoasă în cadrul mai larg cerc de societate. Doar familia este în măsură să furnizeze astfel de educație, cu condiția ca aceasta este ceea ce ar trebui să fie, adică o "comunitate intimă de viață și de iubire". Pentru această educație de a iubi, fundamentul vieții sociale, familia se găsește de regulă și sursa acesteia. Este iubirea dintre părinți care au trăit, și în cercul mai larg al copiilor, bunici, unchi, veri, care constituie cea mai mare parte a acestor alimente educaționale. Această misiune educațională a părinților este foarte specifică pentru sursa în sacramentul căsătoriei, creșterea misiunea demnității și vocației.

Familia, din moment ce a văzut comuniune, libertate și responsabilitate, se spune că este cea mai bogată și mai cuprinzătoare "școală de umanitate. Cu toate acestea, părinții pot îndeplini această sarcină ca educatori în umanitate dacă știu să exercite autoritatea părintească. În această perspectivă de educație la libertate și iubire, rolul tatălui, este esențial: acum tendința de astăzi se întâmplă în direcția opusă; tații sunt adesea în special absenți în familie, sau ei înșiși discreditează cu copii de infidelitatea lor maritală, ceea ce duce sau nu la separarea părinților. Rolul tatălui ca un educator este greșită în două situații: lipsa paternă sau autoritate exceiv parentală. Această sarcină de învățământ nu este, totuși, mai ușoară. Parinții sunt adesea uimiți înainte de sarcină, copleșiți de schimbările rapide care afectează copiii lor, și nu au întotdeauna mijloacele de a face față misiunii lor. Acesta este motivul pentru care Biserica insistă pe un alt aspect al vieții de familie, care lipsesc uneori extrem de azi: solidaritate între familii, crearea de circulație sprijin familial și de partajare.

Prin urmare, este necesar să se sublinieze necesitatea unei strânse și solide relații între familii care poate fi exprimate în diferite tipuri de organizații, cum ar fi asociațiile familiale pentru familii. Instituția familiei este întărită de această solidaritate

În conformitate cu principiul subsidiarității, familia de multe ori trebuie să îndeplinească sarcina de învățământ, ajutor de la stat și societate. Prin urmare, este oportun, nu numai că politicile familiale reale sunt instituite, dar și mai mult importanța familiei este recunoscută social, cu politicile sociale, luând în considerare familia ca un partener și nu ca societate pentru a ajuta la ocazii.

Este nevoie de familie ce trebuie luate de la proprietatea privată, unde a fost închis pentru a se califica ca protagonist în economie (economia este dependentă de calitatea lucrătorilor care familia oferă organizațiilor) și sociale (echilibrul și pacea socială este condiționată de tipul de educație pe care tânărul poate primi negativ ca fiind pozitive). Aceasta este ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea în enciclica Centesimus Annus (1991).

Uneori, atunci când familia decide să răspundă pe deplin la vocația sa, este lipsit de sprijinul necesar din partea statului, și nu are resurse suficiente. Este necesar urgent de a promova nu numai politici familiale, dar și politici sociale care au ca obiectiv principalul familia în sine, ajutând, prin alocarea de resurse adecvate și mijloace eficiente de sprijin, atât în educația copiilor cît și în îngrijirea persoanelor în vârstă.

Mesajul este unul clar: părinții, bărbat și femeie, soț și soție, au un rol-cheie de neînlocuit în educarea copiilor lor, în special în dezvoltarea personalității lor. Această sarcină, desigur, acești părinți sunt ajutați: de propriii părinți, cercul de familie mai mare, prieteni, organizații de tineret, și școală. Dar pentru cei ce se întoarce rolul principal de a ghida copilul în viață pentru ca o zi,el ar putea părăsi, încrezător, care va avea loc în societate, o familie, este responsabilă, se adaugă o solidă verigă în lanțul uman.

Tinerii de prea multe ori astăzi, nu primesc nici sprijin moral, nici de orientare în viață al părinților lor. Și este foarte dificil de a le găsi pe cont propriu semnificație pentru viața lor. Absența tatălui este bine cunoscută, dar o nouă problemă este creată astazi cu absența mamei, indiferent dacă acesta funcționează, dacă acesta este de lucru în mai multe activități caritabile, ecologice, feministe sau politice.

În același timp, tendințele de bază în societate și imperativele economice împingând munca femeilor, soții și mame, departe de casă. Ele cresc, de asemenea, în auto-afirmare și de angajament în societate. Biserica recunoaște că într-adevăr a existat o problemă, legată de aderarea femeilor la locul de muncă și afirmarea de paritate și demnitate. Această aderare și recunoașterea sunt doar, aceste realizări care sunt legitime și nu se pune problema de care doresc să "se întoarcă". Dar nu ignoră impactul negativ asupra unirii de cupluri și educația copiilor. Nu-l lăsați la sociologul care găsește daunele fără a căuta să aducă remediu.

Acesta este motivul pentru care societatea cere ca statul să-și asume responsabilitatea și să ajute familia și acest lucru nu prin politici sociale simplu pentru un anumit grup de persoane, dar prin intermediul politicilor familiale autentice. Îl va costa mult mai ieftin acum să vină în ajutorul familiilor tinere, decât să plătească factura de psihiatrie mâine în centre de reabilitare pentru minori. O mare parte din activitatea din casă este destinată pentru a echilibra bugetul familiei. Aceste mame, cea mai mare parte, doar de așteptare pentru a sta acasă și grijă de copii lor se căsătoresc. În acest sens contribuie mai mult decât orice altă la crearea capitalului uman al statului. Societatea nu necesită nici un privilegiu, dar corectitudinea atunci când apelurile sunt stabilite cât mai repede de politici familiale autentice în special pentru soți și mame să însoțească copiii lor, cel puțin în primul an viață. Oamenii solicită, de asemenea, la stat să ia măsuri pentru multe familii care contribuie mai mult decât altele pentru a oferi familiei un capital de încredere și costul uman eficient.

Cu toate acestea, nu ar trebui să fie excesivitate cristalizată în lupta pentru politici familiale reale și îmi amintesc că cheia este primul în dispoziția de inima părinților și disponibilitatea lor de a găzdui viață și îngrijirea de copiii lor. După toate bunicile noastre au fost mijloacele de a avea grijă de copiii lor în timp ce aveau alte activități casnice și de a aduce un venit în familie! Nu ar trebui să fie ușor sau convenabil, dar inima a fost acolo, și au făcut, fără probleme.

Alarma trebuie să sune astăzi. Lăsând tendința de descompunere a familiilor, este materialul de mâine să fie lăsat să facă un compromis, crima și violența este permisa să crească, este echilibrul societăților noastre, care pleacă la risc. Ce tipuri de tineri dorim pentru mâine? Narcisiști pe ei înșiși, timid și incapabil de orice angajament? Simț brut violent și moral iresponsabil și conștiința sub formă de proiect? "Fals " plin de probleme și incapabil de inițiativă și creativitate? De a pune aceste întrebări, este, de asemenea viitorul societății noastre care credem în capacitatea creștinilor de mâine pentru a transmite credința și dragostea de a trăi în afară de mentalitate redusă și altruism."Familiile ,să devină ceea ce sunt!": La sfârșitul celui de al doilea mileniu al erei creștine, putem doar spera și ne rugăm ca familia să reia pe deplin rolul său educativ pentru "ca să, dezvolte și comunice dragoste" într-o lume care tinde să uite sursele de viață.

1.2 Familia contemporană și educația copilului la etapa actuală

Pregătirea persoanelor și familiilor pentru rolurile și responsabilitățile de viață de familie nu este nimic nou. Deoarece cunoștințe despre dezvoltarea umană, relațiile interpersonale, și viața de familie nu este înnăscută, societățile au nevoie pentru a dezvolta metode prin care se pot transmite înțelepciunea și experiența de familie care trăiesc de la o generație la cele următoare. Unele societăți transmit aceste cunoștințe prin mijloace formale, cum ar fi pubertate sau de inițiere ritualuri. Pentru cea mai mare parte, cu toate acestea, indivizii învață despre familie care trăiesc în familie stabilirea de sine ca acestea să respecte și să participe la activități de familie și interacțiuni în propriile lor familii și alte.

Societățile se schimbă și devin tot mai complexe, acest model de învățare informală despre condițiile de viață în familii devine inadecvată. Dezvoltarea de noi cunoștințe, progresele tehnologice și schimbarea condițiilor sociale și economice a crea situații în care învățăturile generațiilor anterioare nu mai sunt adecvate sau suficiente. În aceste condiții, societățile trebuie să găsească sau să creeze noi modalități de a pregăti persoanele fizice pentru rolurile lor de familie și responsabilități. Una dintre aceste noi metode este educația pentru viața de familie.

O imagine de ansamblu a vieții de familie prin anumite modificări, cum ar fi urbanizarea, industrializarea, și rolurile în schimbare ale femeilor de obicei a dus la dificultăți de familie și societate, inclusiv cearta a crescut între părinte-copil, delincvența juvenilă, schimbări în roluri conjugale, și o rată crescută de divorț. Familiile au fost insuficient pregătite pentru a face față acestor schimbări, și fondatorii de educație pentru viața de familie crede că furnizarea de programe educaționale în domeniul educației pentru viața de familie ar ajuta la ameliorarea sau reducerea acestora și altor probleme sociale legate de familie și de a îmbunătății astfel o viață de familie și bunăstarea socială.

Scopul educației pentru viața de familie este de a consolida și îmbogăți bunăstarea individuală și de familie. (1) Obiectivele majore includ o perspectivă ce câștigă în sine și altele; (2)dobândirea de cunoștințe despre dezvoltarea umană și comportamentul în mediul familiei de-a lungul vieții; (3) înțelegerea modelelor și proceselor conjugale și familiale; (4) dobândirea de competențe interpersonale pentru roluri de familie prezente și viitoare; și (5), punctele forte de construcții dintre persoane și familii. Se presupune că în cazul în care aceste și alte obiective similare sunt îndeplinite prin intermediul educației pentru viața de familie, atunci familiile vor fi mai în măsură să se ocupe cu sau preveni problemele și va trebui să fie împuternicită să trăiască viața lor de familie în moduri care sunt atât personal cât satisfăcătoare și responsabile social. Programe de educație de viață de familie sunt preventiv, destinat a dota persoanele pentru rolurile lor de familie.

Cadrul pentru viața de familie, dezvoltat sub auspiciile Consiliului Național pentru Relații de familie, precizează nouă domenii de conținut largit ce se considerată esențială pentru educație în viața de familie: familiile în societate; dinamici interne de familii; creșterea și dezvoltarea umană; sexualitatea umană; relatii interpersonale; managementul resurselor de familie; educație și îndrumare pentru mamă; dreptul familiei și de politici publice; și etică. Cadrul listează cele mai importante cunoștințe, atitudini, și abilități relevante pentru fiecare zonă, cu accentul și complexitate diferită pentru oameni de diferite vârste (copii, adolescenți, adulți, și adulți în vârstă). Procesele cheie de comunicare, de luare a deciziilor, și de rezolvare a problemelor sunt încorporate în fiecare zonă. Alți termeni utilizați uneori pentru a descrie același conținut general includ educația sexuală, educația relațiilor umane, dezvoltare personală, educație și deprinderi de viață.

O ipoteza de bază a educației pentru viața de familie este faptul că este relevant pentru persoanele de toate vârstele și pentru toate familiile, indiferent de structura lor, etapă dea lungul vieții, sau circumstanțe speciale. Unele programe sunt legate de evoluțiile normative pentru persoane și familii, cum ar fi căsătoriți, devenind un părinte, sau moartea a unui părinte.

Viața de familie și educație în timpul copilăriei. Concepte de bază pentru viața de familie, atitudini, și abilități care trebuie învățate în copilărie includ dezvoltarea unui sentiment de sine, de învățare și diferențiere a binelui de rău, de învățare despre rolurile și responsabilitățile familiale, ceea ce face și păstrarea prietenii, respectând asemănări și diferențe în persoane și familii, și de învățare pentru a face alegeri. Deși acestea pot fi învățate în familie, pe care le primesc, de asemenea, atenție la programe viața de familie, deoarece unele familii pot fi , pot sau nu doresc să educe copiii lor despre aceste concepte sau eforturile lor pot fi cu succes sau nu se poate întâmpla la momentul potrivit.

În Statele Unite, cele mai multe programe de educație pentru viața de familie pentru copii sunt furnizate în instituțiile de învățământ. Programele sunt de obicei organizate individual, mai degrabă decât de dezvoltare de familie, care este, că copii de aceeași vârstă sau stadiul de dezvoltare sau le sunt predate aceleași lucruri, indiferent de situațiile lor particulare de familie.

Viața de familie și educație în timpul adolescenței. Familia oferă educație pentru viața adolescenților și abordează două tipuri importante de nevoi: (1) nevoile lor curente normative asociate cu schimbarea fizică, sexuală, cognitivă, socială, și evoluția emoțională, și (2) nevoile anticipate sau viitoare legate de familie pentru a le ajuta să se pregătească pentru rolurile de adulți și responsabilități în căsătorie și părinți. Conținut important pentru viața de familie include o înțelegere de sine și de alții; construirea stimei de sine; a face alegeri despre sexualitate; formarea, menținerea, și se încheie relații; asumarea responsabilității pentru acțiunile cuiva; înțelegerea rolurilor și responsabilităților familiale; și îmbunătățirea competențelor de comunicare. Programele diferă în accentul pus pe acest material, dar unele concentrându-se pe teme de dezvoltare personală și altele care dau o mai mare atenție căsătorie și familiei.

Ipoteza de bază în educația de familie anticipativ este că, dacă adolescenții sunt pregătiți pentru rolurile lor potențiale de familie viitoare, apoi experiențele lor de viața de adult în aceste roluri vor avea mai mult succes. În Statele Unite și Canada, cele mai multe programe de educație pentru viața de familie pentru adolescenți sunt găsite în școli, deși unele pot fi, de asemenea, oferite prin intermediul organizațiilor de tineret, agențiile comunitare și biserici. Programele variază considerabil în conținut și abordarea lor, în indiferent dacă sunt necesare sau elective, și în care departamentul de acestea pot fi oferite. Informații despre eficacitatea programului care este limitat, dar sugerează că programele pot fi de succes în a ajuta pe elevi să dobândească cunoștințe și abilități, dar au un impact redus asupra atitudinilor și valorilor. Multe programe sunt îngreunate de lipsa de timp alocate acestora, lipsa de resurse educaționale, și limitările în pregătirea cadrelor didactice pentru viața de familie. În Japonia, goluri pentru viața de familie la nivel secundar superior includ dezvoltarea umană și anume înțelegerea în viața de zi cu zi, înțelegerea sensului de familii, legături de familie și comunitate, învățarea de cunoștințe și abilități pentru viața de zi cu zi, și crearea de familie și viață a comunității în cooperare între bărbați și femei. În Jamaica, educația pentru familie în școlile secundare a fost de obicei oferită educabililor. Inițial, această educație a fost bazată pe opinii de învățământ al XIX-lea exportate din Regatul Unit la engleza-vorbitoare din Caraibe și, în funcție de clasa socială, au avut tendința de a sublinia fie pregătire pentru responsabilitățile casnice de soție / mamă sau pregătire pentru serviciul intern profesional.

Debutul biologic a pubertății subliniază necesitatea universală pentru educația sexuală pentru adolescenți, și educația sexuală / planificarea educației de familie primește o atenție considerabilă în întreaga lume, determinată de probleme globale despre sarcina la adolescenți și parinte și apariția HIV / SIDA ca o problemă socială.

Un studiu comparativ al educației pentru viața de familie, educație sexuală, și sexualitatea umană realizată de UNESCO a identificat necesitatea de a extinde educația tradițională a populației de a include subiecte cum ar fi sănătatea reproducerii, statutul și emancipării femeilor, relații între generații, și abilitățile de rezolvare a problemelor, în scopul pentru a îmbunătăți familia și protecția socială. În Statele Unite și Canada, cele mai multe școli oferă o formă de învățământ sexualitate pentru adolescenți, cu toate că multe ghiduri curriculare sunt dar și programele nu sunt complete, omițând subiecte cum ar fi de comunicare și de luare a deciziilor, valori personale și responsabilitate, și reducerea asumarea de riscuri în comportamente. În ciuda a mai multor diferențe în aceste programe, educatorii promovau pe larg, mai degrabă decât abordarea îngustă la educația sexuală, deși punerea în aplicare poate fi dificil din cauza rezistenței din partea părinților și la liderii politici și religioși.

Două caracteristici distinge educației pentru viața de familie pentru adulți din care pentru copii și adolescenți: în primul rând, este mult mai complexă și mai variată, ca adulții nu numai trebuie să-și satisfacă propriile nevoi pentru viața de familie, dar pot purta, de asemenea, o anumită responsabilitate pentru socializarea familie a următoarei generație; în al doilea rând, este mult mai probabil să fie legate de sarcinile vieții de familie și tranziții decât vârstă sau nivel de dezvoltare, care este, se căsătoresc sau de a deveni părinți este mai importantă decât vârsta la care ar putea să apară aceste tranziții .

Cea mai veche educație pentru viața de familie pentru adulți a fost educație parentală, cu condiția că pentru mamele care au îndeplinit în grupuri organizate special pentru a îmbunătăți înțelegerea de mamă și de parinți practici. Tații sunt din ce în ce mai implicați, dar educația cea mai bună de părinte este încă oferită de mame. Rezultate importante ale educației parentale includ comportamente pozitive pentru copii, percepții pozitive ale comportamentelor copiilor, și îmbunătățire dintre interacțiunile părinte-copil. Programe generice timpurii au fost adaptate pentru grupuri țintă specifice, inclusiv părinții care provin din medii diferite, nevoi diferite de parinți și copii de diferite vârste. În ciuda diversității de programe disponibile, cercetare indică faptul că nici un program de educație a unui părinte este mai eficientă decât celelalte.

Inițial, pregătirea pentru căsătorie au fost furnizată în primul rând pentru cupluri tinere adulte; Cu toate acestea, variațiile de aceste programe au fost dezvoltate pentru cupluri ce se căsătoresc pentru a doua oară, pentru cei cu căsătoria în anii de mai târziu, și pentru cei în relații angajate, altele decât căsătoria. Deoarece educația inainte de casatorie se bazează pe o viziune companionată de căsătorie, aceste programe nu pot fi relevante pentru toate grupurile culturale sau religioase. Site-uri de pe Internet pot ajuta la diseminarea informațiilor program pentru persoanele interesate din întreaga lume.

În timpul maturității de mai târziu, nevoile educaționale viața specială de familie merge legat de impactul schimbărilor de dezvoltare și de sănătate pe stima de sine și sexualitatea cuiva, pierderea altora semnificative, cum ar fi părinții sau parteneri, schimbări în roluri de lucru, precum și impactul schimbării structurii familiei pe roluri și relații (plus / pierdere de membri ai familiei).

Provocări în viața de familie sunt datorită unor educatori calificați care sunt esențiali pentru succesul învățământului pentru viața de familie, așa cum sunt aceste persoane care poartă responsabilitate majoră pentru formarea de experiență educațională și interacționează cu participanții. În ciuda importanței lor, cu toate acestea, puține linii directoare sunt disponibile pentru a ajuta la pregătire educatori de familie. În 1985, Consiliul Național pentru Relații de familie al SUA a stabilit un program de certificat pentru a ajuta la îmbunătățirea formarea și calificarea educatorilor pentru viața de familie;

Internetul și World Wide Web prezintă noi provocări pentru educația pentru viața de familie. Tehnologiile de informare fac posibilă pentru a furniza informații legate de familie douăzeci și patru de ore pe zi, în fiecare zi, și poate ajuta la facilitarea pregătirii de profesioniști prin cursuri și camere de chat on-line. Deși este probabil ca aceste tehnologii va spori, mai degrabă decât a înlocui abordările tradiționale de educație pentru viața de familie, probleme importante, care vor necesita o atenție și include fiabilitatea și validitatea informațiilor disponibile și eficiența acestei forme de educație familială. De asemenea, apariția unor astfel de lucruri ca relații computermediatice (cyber-relații).

Educația pentru viața de familie este un mijloc important pentru a ajuta la ameliorarea problemelor de familie, dar în multe situații aceste programe prin ele însele nu pot fi suficient, cu excepția cazului de dezvoltare și punerea lor în aplicare sunt susținute de politici sociale și educaționale și deciziile politice. Consiliile școlare și grupurile de interese din comunitate pot limita conținutul predat în școli, lipsa astfel pentru a satisface anumite nevoi importante ale acestui grup de vârstă.

La baza practică a educației pentru viața de familie este o credință de bază în importanța vieții de familie și un respect de bază pentru persoanele care recunosc capacitatea lor de a se ocupa de propriile lor vieți în moduri satisfăcătoare. Prin programe educaționale, de educație pentru viața de familie ce are o contribuție importantă pentru consolidarea familiilor să își îndeplinească rolul important ca unitate de bază a societății.

Tipic pentru societatea Republicii Moldova sste ceia ce ține de schimbările sociale și economice au influențat în mod semnificativ pe durata de viață a tinerei generații un efect negativ asupra stării sale spirituale și morale și de comportament. Abaterile în comportamentul copiilor și tinerilor indică adesea încălcări grave în familie.

Familia – una dintre cele mai mari valori create de omenire în istoria existenței sale. Nici o națiune , nici o comunitate culturală nu a fost fără familie. De dezvoltare pozitivă, de conservare, de întărire a societății interes al statului; într-o familie puternică, de încredere are nevoie fiecare persoană, indiferent de vârstă.

În știința modernă, nu există o singură definiție a familiei, deși s-au făcut încercări de a face marii gânditori ai secolelor în urmă (Platon, Aristotel, Kant, Hegel, și alții.). Cel mai frecvent se vorbește despre familia ca celula de bază a societății, care este implicată direct în reproducerea biologică și socială. În ultimii ani, tot mai des menționăm familii cu un număr mai mic ca grup psiho-social specific, subliniind astfel că se caracterizează printr-un sistem special de relații interpersonale, care sunt mai mult sau mai puțin controlate de legile și normele morale și tradițiile.

Deci, familia – este un mic grup psiho-social ale căror membri sunt legate prin căsătorie sau rudenie, viața comunității și responsabilitate morală reciprocă și nevoi sociale pentru care se datorează nevoia societății de reproducere fizică și spirituală a populației.

Probleme de origine și de dezvoltare a familiei și rolul său în societate și fiecare individ în izolare de secole a ocupat mai strălucite minți umane. Cu toate acestea, în conformitate cu T.S. Kulikova, aceste probleme nu sunt bine studiate: rămân multe probleme litigioase. Este unanim recunoscut ca o privire la familia ca produs al unei dezvoltări istorice lungi. De-a lungul istorie și a existenței sale sa schimbat, ca urmare a dezvoltării omenirii. Familia poate fi comparată cu rampa de lansare, care determină traseul vieții umane. Personalitatea părinților joacă un rol esențial în viața fiecăruia. Contactul permanent psihologic profund cu copilul – este o cerință universală pentru educație, care este la fel de potrivit pentru toți părinții, persoana de contact este necesară în educația fiecărui copil la orice varstă. Că este sentimentul și experiența de contact cu părinții care dau copiilor lor șansa de a simți și întelege dragostea părintească, afecțiune și îngrijire. Conflict între părinți și copii foarte rar apar, dar brusc și accidental. Natura însăși a avut grijă de afecțiune reciprocă a părinților și copiilor, oferindu-le un fel de avans, în sensul de dragoste și nevoia de celălalt. Conflictul – o coliziune greu, agresiune emoțională, relațiile durere.

În familii sănătoase, părinților și copiilor asociați relațiilor naturale de zi cu zi. Din punct de vedere pedagogic, aceasta înseamnă a filosofa, morale, emoționale, intelectuale, relațiile de afaceri ale părinților și copiilor, comunicare strânsă între ele, în care există unitate spirituală. Baza naturala a rudenie sale, sentimente de maternitate și de paternitate, care se manifestă în dragoste părintească și afecțiune îngrijirea copiilor la părinți. âCâte familii, atât de multe caracteristici ale educației. Dar, în ciuda tuturor , varietatea lor putem distinge modelul tipic al relației dintre adulți și copii în familii. Relațiile sunt determinate de gradul de intensitate și consecințe cu impact asupra educației copiilor.

Influența familiei și a componentelor sale în dezvoltarea și formarea personalității este un personaj complex, multi-funcțional. Potențialul formativ al familiei, potrivit oamenilor de știință, este determinată de capacitățile și condițiile din fiecare funcții specifice de familie de dezvoltare. Se bazează pe capacitate și depinde de mulți factori: starea socio-cultural al familiei; dezvoltarea de noi roluri sociale de părinți; condițiile și stilul de viață al familiei; componența familiei, stilul de relațiile de familie; atmosferă spirituală general; orientările valorice ale părinților; valoarea familiei. Potențialul formativ al familiei ca întreg este definită ca măsura posibilităților sale în formarea personalității se realizează prin toate aspectele legate de operațiunile sale, funcții.

Educația în familie este foarte eficientă, așa cum se desfășoară în mod continuu și cuprinde simultan toate aspectele legate de personalitate în curs de dezvoltare. Ea se bazează pe contacte durabile și relații afective dintre părinți și copii înșiși. Contact permanent psihologic profund cu copilul – este o cerință universală, care poate fi la fel de recomandat tuturor părinților. De contactat trebuie în educația fiecărui copil la orice vârstă. Iar rolul este nu numai sentimentele naturale de dragoste și încredere, dar, de asemenea copiilor trebuie de vorbit despre sentimente de siguranță, securitate, oportunități pentru împărtășirea experiențelor, de a primi sprijin din partea adulților.

Formarea persoanei – este procesul de dezvoltare a unei sfere speciale de experiență socială. La urma urmei, ca urmare a acestei evoluții este formarea de noi motive și nevoi, de conversie și subordonarea lor, ca familia să poată să formeze o persoană fizică și psihică, sănătosă cu un intelect dezvoltat, pregătirea pentru viața de lucru viitoare, socială și familială.

Relațiile interpersonale în familie, influența lor asupra formării personalității și comportamentului adolescenților este stabilitatea mediului familial. Pentru dominant sau echilibru emoțional și sănătate mintală a copilului.

În adolescență, relațiile cu părinții sunt trecerea la o nouă etapă. Specificul relației "adolescent de familie" datorînd în primul rând sarcina de forme și realizare a unui adolescent a identității sale, schimbări fundamentale în sferă motivațională. La adolescenți coexistă două tipuri de nevoi: nevoia de respect, autodeterminare și necesitatea de a sprijini și să se alăture familiei "noi." I.S. Kohn spune că nu există practic nici aspectele sociale sau psihologice ale comportamentului adolescenților sau tineri care nu ar depinde de circumstanțele familiilor lor din prezent sau trecut. Adolescența, în conformitate cu psihologi, O.N. Istratova și T.V. Eksakusto împărțit în mod tradițional în două faze: negative (proprii critici) – adolescenți tineri (11-13ani), și pozitive – adolescenți în vârsta (13-15 ani).

Desigur, adolescentul este încă departe de adevărata maturitate – din punct de vedere fizic, printre care este, psihologic, și social. Acesta este un obiectiv și nu poate fi transformat în viața adultă, dar tinde să o și pretindă a fi egal cu drepturile adulților. Noua poziție se manifestă în diferite domenii, cel mai adesea – în aparență, maniere. Împreună cu manifestările externe, obiective de maturitate are loc și un sentiment de maturitate, atitudinea unui adolescent sau el însuși ca adult, reprezentare, senzație într-un fel un adult. Acest aspect subiectiv al maturității este considerată o noua formațiune centrală de tineri adolescenți. Împreună cu un sentiment de maturitate, D.B. El'konin consideră tendința adolescentă la maturitate: dorința de a fi, și par a fi considerat un adult. Dorința de a privi în ochii altor adulți amplificat atunci când nu au nici un răspuns de la alții.

De adolescența târzie, copilul adult începe să joace rolul de facilitator și mentor. Acesta evaluează în special adolescent calități personale, cum ar fi justiția, onestitate și cererile rezonabile. Cea mai importantă caracteristică la adolescenți este o trecere treptată de la evaluări de copiere directe adulți la auto-evaluare, mai mult încrederea pe criterii interne. Reprezentanțe pe baza căror criterii formate în adolescenți stima de sine, dobândite în cursul unei anumite activități – cunoașterea de sine. Forma de bază de adolescent și autocunoaștere este comparat-tă la alte persoane: adulți, colegii.

Pe fondul unor noi oportunități pentru auto-realizare a individului în libertățile democratice moderne și adolescenții elevi de liceu evaluează mai îndeaproape gradul de identitate a părinților, părinților – în special. Astăzi, "criza de tată" acută în forme de familii monoparentale, tatăl ca detașare de familie. Acolo, pe motive subiective a obiectivului, dar copiii de la ei mai ușor. Profesorii au identificat un număr de cele mai comune cauze ale acestei tragedii. În primul rând – de predare și părinți de incompatibilitate. Copiii fac parte din cele mai dificile domenii de activitate umană. O mare majoritate a părinților încep aceste cauze importante, care nu au nici o idee că învățătura clară. Dar din moment ce ei înșiși au fost crescuți în familie, la grădiniță, la școală, ei au iluzia de cunoștințe.De obicei, acești părinți sunt "lipsă" copiii sunt relațiile dintre ei, pentru a corecta faptul că majoritatea imposibil,copiii merg la lumea de alte relații, alt mediu de comunicare.

Un alt motiv – metodele barbare de educație adus la copiii, încep să le fie frică, să urască, să-i disprețuiască părinții și prin orice mijloace a scăpa de ele. Apoi înlocuind comunicarea normală vine alienarea completă și ostilitatea. Adevărat, uneori, în această perioadă adolescentul se confruntă cu negativitate, și, uneori, lipsa de voință sau incapacitatea adulților (în special părinților) să înțeleagă și să accepte maturitate. Metode de părinte – este mijlocul prin care influențează pedagogia specifică a părinților cu privire la conștiința și comportamentul copiilor. Ei nu diferă de metodele generale de mai sus de educație, dar au specificul lor:

– Impactul asupra copilului individual, pe baza unor acțiuni concrete și adaptate la individ;

– Alegerea metodelor depinde de cultura pedagogică a părinților, înțelegere a scopului educației, roluri parentale, concepte de valori, stil de relații în familie, etc.

Prin urmare, metodele de educație familială poartă amprenta clară a părinților individual și sunt inseparabile de ele. Cât de mulți părinți – mai multe soiuri de tehnici. De exemplu, credința în rândul unor părinți – o sugestie ușoară, în timp ce alții – țipătul amenințare. Atunci când relația de familie cu copiii este îndeaproape, caldă și prietenoasă, principala metodă este – promovarea.

Când relația este înstrăinată, desigur, predomină strictă și pedeapsa. Metodele sunt foarte dependente de părinții lor și pot stabili prioritățile educaționale: unii vor să cultive ascultare, și, prin urmare metodele sunt menite să asigure că copilul îndeplinește perfect cerințele de adult. Alții se simt mult mai importanți pentru a preda gândirea independentă, inițiativă și, desigur, sunt metodele potrivite pentru acest lucru.Toți părinții folosesc metode comune de educație familială:

· Credința (explicație, sugestie, sfat);

· Exemple personale;

· Promovarea (lauda, ​​prezintă o perspectivă interesantă pentru copii);

· De pedeapsă (privarea de plăcere, respingerea de prietenie, pedepse corporale).

Mijloace diverse de rezolvare a problemelor educaționale în familie: folclorul, cuvântul, autoritatea părintească, de lucru, de învățare, natura, viața de familie, obiceiurile naționale, tradițiile, opinia publică, climatul spiritual și moral al familiei, presa, radio, televiziune, regimul zilei, literatura, muzee și expoziții, jocuri și jucării, demonstrații, exerciții, sport, vacanțe, simboluri, atribute, relicve, etc.Selecția și aplicarea metodelor de parinți se bazează pe o serie de condiții comune.

1. Cunoștințele părinților copiilor lor, calitățile lor pozitive și negative: au citit, ceea ce este interesant, care sunt executate ordinele, care se confruntă cu dificultăți, ceea ce relațiile lor cu colegii lor și profesorii, adulți, mici, pe care majoritatea oamenilor le apreciază, etc.

Simplu, aparent informații, dar 41% din părinți nu știu că copiii lor citesc cărți; 48% – ce filme se uită; 67% – Ce fel de muzică le place, mai mult de jumatate nu pot spune nimic despre entuziasmul copiilor lor. Doar 10% din elevi au răspuns că familiile lor, știu unde sunt, cu cine sunt, care sunt prietenii lor. Potrivit sondajului , 86% dintre tinerii infractori sau așezat în spatele gratiilor, și au declarat că părinții nu au de control privind întoarcerea acasă.

2. Individualitatea față de părinți, autoritatea lor, natura relațiilor în familie, dorința de a educa un exemplu afectează de asemenea alegerea metodelor. Acest grup de părinți alege, de obicei, tehnici vizuale, folosind de multe ori destul de acomodare.

3. În cazul în care părinții preferă asocieri în participație, acesta sunt de obicei, practicile predominante. Comunicare intensivă în timpul lucrului în comun, ma uit la televizor, drumeții – mersul pe jos dă rezultate bune: copiii sunt mai sinceri, îi ajută părinții să îi înțeleagă mai bine.

4. Mama pedagog exercită o influență decisivă asupra alegerii metodelor, mijloacelor și formele de învățământ. A fost mult timp observat că în familiile profesorilor, copii educați sunt mai bine educați întotdeauna. Prin urmare, de predare pedagogică, să stăpânească secretele de influență de învățământ – nu un lux, ci o necesitate practică.

V.A. Sukhomlinsky a scris: "cunoștințele părinților pentru predare" este deosebit de importantă într-un moment în care tatăl și mama sunt singuri profesorii copilului lor. La vârsta de 2 până la 6 ani de dezvoltare mentală, viața spirituală a copiilor depinde în mod crucial de cultură pedagogică elementară a mamei și tatălui, care este exprimată ca o înțelegere înțeleaptă a mișcărilor complexe ale sufletului și a umanului in curs de dezvoltare ".

Pentru a rezuma, în general, bine-cunoscut funcțiile educaționale ale familiei, ajunge la concluzia:

– Impactul familiei asupra copilului este mai puternic decât toate celelalte influențe educaționale. Cu vârsta, aceasta slăbește, dar nu complet pierdut;

– Familia oferă socializare a individului, este o expresie concentrată a eforturilor sale privind educația fizică, morală și de muncă. Din membrii familiei societății în: ceea ce o familie – o astfel de societate;

– Asigurarea continuității tradițiilor de familie;

– Cea mai importantă funcție socială a familiei este de a educa cetățeanul, patriot, om de familie al viitorului, să respecte legea membrul societății;

– Influențat puternic de familie de a alege o profesie;

Problema de familie este cauza problemelor în educație. În cazul în care familia atât de mult influența asupra ei cresc în persoană, atunci aveți posibilitatea să spuneți cu siguranță că starea familiei definește fața societății moderne, și există în educație.

Familia modernă trece prin vremuri grele, spune. În cele mai multe familii de astăzi principala forță și timpul petrecut pe suport financiar pentru creșterea copilului, dar nu pe formarea și dezvoltarea copiilor spirituale.

Educație patriotică a cetățenilor în legislația Republicii Moldova este înțeleasă ca activitatea sistematică și intenționată a autorităților și organizațiilor publice asupra formării cetățenilor de conștiință patriotică mare, un sentiment de loialitate față de Patrie, disponibilitatea de a efectua datoria civică și datoria constituțională de a proteja interesele patriei.

Educație patriotică se referă la formarea și dezvoltarea individului, care are ca cetățean – patriotul de patrie și de a efectua cu succes capabil sarcinile civice în timp de pace și de război.

Scopul principal al programelor publice este de a îmbunătăți sistemul de educație patriotică, asigură dezvoltarea Republicii Moldova ca un stat liber și democratic, formarea cetățenilor conștiința patriotică, loialitate față de Patrie, disponibilitatea de a-și îndeplini responsabilitățile lor constituționale.

În materie de educație patriotică a tinerilor este necesar să se acorde o atenție la următoarele trei blocuri principale: 

1. coordonează activitățile organizațiilor publice (asociații) în interesul educație patriotică

Programul de stat prevede un sistem de măsuri pentru a coordona activitățile organizațiilor publice (asociații) în interesul educație patriotică.

În același timp, sarcina principală este crearea unor mecanisme de astfel de coordonare, dezvoltarea de sprijin eficient de reglementare, dezvoltarea unor criterii științifice de evaluare a performanței organizațiilor (asociațiilor) în interesul educație patriotică, la nivel național și regional.

O analiză a programului de stat a arătat că astăzi domină conducerea de educație pentru cetățenie. Cele mai multe dintre lucrări se fac prin intermediul unor organizații publice influente.

Sondajele de opinie realizate în Statele Unite arată în mod constant că aproximativ trei sferturi din americani simt un sentiment de mândrie în țara lor. Aproximativ jumătate din familiile americane decoră casa cu drapelul național, 15-20% din conducătorii auto au steag american montate pe mașină. Nouă din zece americani simt un sentiment de mândrie atunci când aud melodia imnului țării (conform Washington Profile).

1.3 Aspecte metodologice privind analiza dinamicii familiei în societatea actuală

Atunci cînd vorbim despre o a«vârstă a cunoașterii», ne îndreptăm într-o nouă fază de dezvoltare europeană. Propunerile pentru agenda 2000 a vedea societate ridicându-se la provocarea: inovare, cercetare, educație și formare profesională trebuie să devină axe de bază ale politicii interne ale statului. Și aici vreau să subliniez faptul că scopul principal al educației este dezvoltarea potențialului uman, de întreaga persoană, care să permită tuturor cetățenilor să participe, pe cât posibil în viața culturală, economică, politică și socială. Acesta ar trebui să meargă fără a spune că învățarea pentru o cetățenie activă se află în centrul aspirațiilor noastre de civilizație în această privință.

Tratatul de la Amsterdam ne angajează la dezvoltarea cetățeniei Uniunii Europene, și a statelor semnatare, nu doar într-un sens juridic, ci, de asemenea, prin împlinirea idealului unei Europe aproape de cetățenii săi. Acest lucru înseamnă încercarea de a încuraja implicarea practică a oamenilor în procesul democratic la toate nivelurile, și cel mai în special la nivel european. Implicarea activă a cetățenilor este o parte a acestui concept mai larg de cetățenie, iar scopul este ca oamenii să ia proiectul spre modelarea viitorului în propriile mâini.

Acțiunea comunitară urmărește obiective bogate în încercarea de a crea o zonă de învățământ pe tot parcursul vieții europene deschisă întru unul și de toate; dacă toată lumea răspunde din toată inima, promisiunea statele în vederea cunoașterii va deveni o realitate. Un angajament mai profund se ascunde în spatele acestor cuvinte : afirmarea set coerent de valori democratice și practicile sociale care să respecte împreună atât asemănările și diferențele noastre. Într-o perioadă de schimbări fundamentale, avem nevoie de temelia solidă care aceste poate oferi valori, pentru că stau la baza recunoașterii noastre, a realității sociale, a unei lumi globalizată în care semnificația cetățeniei active se extinde dincolo de comunitățile locale și frontierele naționale.

Încurajarea competențelor și condamnările care pot spori calitatea relațiilor sociale se bazează pe alianța naturală a educației și formării profesionale, cu egalitate și dreptate socială. Cetățenia ca o dimensiune europeană este ancorată în crearea în comun a unei comunități voluntare a popoarelor, de diferite culturi și de tradiții diferite ; crearea unei societăți democratice, care a învățat să îmbrățișeze diversitatea sincer ca o oportunitate pozitivă, o societate de deschidere și solidaritate pentru fiecare dintre noi. Ne-am ridicat ancora pe un curs corect: în măsura în care învățarea pentru o cetățenie activă este în cauză, o acțiune comunitară în domeniile educației, formării și tineretului ne oferă un fond substanțial de experiență. Dorința mea este că ar trebui să se găsească un acord între cititorii săi mai bine, că ar trebui să găsească expresia spirit în viața de zi cu zi a tuturor celor implicați.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 prevede încurajarea unei cetățenii mai active și participative în viața Comunității, fondată în o abordare integrată a procesului de învățare pe tot parcursul vieții și se bazează pe complementaritatea cetățeniei și cetățeniei statului membru din cadrul Uniunii Europene. Aducerea Europei mai aproape de cetățenii săi este o prioritate pentru acțiunile politice viitoare. În acest scop, de acțiune în domeniul educației, formării tineretului oferă un vehicul privilegiat pentru promovarea participării active în diversitate a Europei de cultură, economie, politică și societăți.

Dintr-un punct de vedere cultural și politic de vedere, integrarea europeană și caracterul multi-etnic / multi-lingual al societăților noastre este de reformare a mediului uman. Acest lucru necesită atât pentru o revitalizare a culturii democratice și o reconsiderare a ceea ce înseamnă să fii cetățean european în secolul XXI.

Ca lecțiile învățate din 1996 Anul european, Lifelong Learning au subliniat, acest lucru este un efort pe tot parcursul vieții relevant pentru oameni de toate vârstele și circumstanțe. În același timp, de învățare pentru cetățenie are, de asemenea, o importanță specifică pentru tinerii europeni, a căror participare la modelarea și construirea viitorului este o resursă de neînlocuit. În ultimii douăzeci de ani, tinerii au fost printre cei mai grav afectați de procese de polarizare și de transformare economică și socială în toate părțile Europei. Rate ridicate ale șomajului în rândul tinerilor, împreună cu slăbirea de beneficii sociale și drepturile au fost printre consecințele cele mai palpabile. În paralel, pierderea încrederii tinerilor în societate, adulți și a instituțiilor sale sociale și politice stabilite a fost în mod repetat documentată.

Luând tac de la Tratatul de la Amsterdam, Comunicarea Comisiei către o Europă a cunoașterii plasează educația permanentă în centrul unei abordări integrate la educație, formare profesională și politica din domeniul tineretului în acțiune. Această abordare se bazează pe convingerea că "într-o lume în schimbare rapidă, societatea noastră trebuie să ofere toate oportunitățile sale cetățenilor pentru aderarea la cunoașterea", care le va permite să progreseze de-a lungul vieții lor. Ca răspuns la această provocare, trei orientări principale au prioritate: să permită cetățenilor europeni să dezvolte continuu fondul lor de cunoștințe și aptitudini prin învățare continuă; încurajarea unui proces de construcție și de îmbogățire a cetățeniei într-o societate deschisă și pluralistă; și consolidarea capacității de inserție profesională în competențe pentru o economie bazată pe cunoaștere. Tinerii cetățeni vizează rezultatele sondajului a Eurobarometrului,tinerii europeni arată o imagine mixtă a perspectivelor tinerilor în Uniunea Europeană și semnificația sa în viața lor. Există un deficit de informații, cunoștințe și competențe din partea multor tineri în ceea ce privește Uniunea însăși este în cauză, dar și în termeni mai generali ale cererilor de a trăi într-o Europă integrată. În special, resursele pentru îndeplinirea acestor cerințe sunt inegal răspândite în rîndurile de tineret din Comunitate.

Acum, tinerii se confruntă cu un viitor în care statul care îmbătrânește va face apel solidarității între generații intensificat, în timp ce puterea de voce a tinerilor, politic riscă să fie auzit în forurile democratice reprezentative stabilite. Reaprinderea sentimentului tinerilor de apartenență și implicarea în societățile în care trăiesc este o sarcină urgentă, pentru care o abordare modernizată la conceptul și practica cetățeniei poate oferi o bază solidă.

Cu referire la cetățenii adulți în ansamblu, informațiile disponibile până în prezent indică faptul că exercitarea drepturilor cetățeniei conferite resortisanților statelor membre în Tratatul de la Mastricht a fost până acum dezamăgitoare. În afară de necesitatea de a demonstra că cetățenia este o realitate de fond prin asigurarea dispozițiilor Tratatului ce sunt onorate în statele membre, a devenit clar că cetățenii nu sunt nici suficient de conștienți de drepturile lor și nici nu exercită aceste efectiv. Ca urmare, eforturile de a informa cetățenii ceia ce ține de drepturile lor au fost reînnoite și extinse.

Cetățenia este într-un stadiu incipient de dezvoltare din punct de vedere juridic și politic, și cetățenia activă cuprinde mult mai mult decât exercitarea drepturilor, la reprezentare consulară în străinătate, să voteze, să facă apeluri și petiții către arbitri. În plus, de învățare pentru cetățenie în sensul său mai larg necesită mai mult decât un acces la servicii de informare numai. Cu toate acestea, aceste constatari semnalează necesitatea de a aduce mai aproape de afacerile statului preocupările cetățenilor și să ia măsuri mai concertate pentru a facilita participarea mai răspândită și mai activ în modelarea vieții sociale.

Încurajarea cetățeniei active prin educație și formare pe bază de-a lungul vieții ca un obiectiv fundamental al acțiunii politicii viitoare este o îmbogățire inovatoare de acțiune comunitară în domeniul educației, formării tineretului. Acesta cuprinde un pas logic pentru dezvoltare, bazându-se pe realizările și experiența câștigată prin programele de acțiune anterioare și existente.

Dimensiunile cetățeniei într-o societate în schimbare se bazează pe tradiții și abordări pentru cetățenie variază în Republica Moldova, dar ideea de bază a cetățeniei democratice în societatea modernă este că participarea activă și angajamentul pentru comunitate ales este să sprijine crearea de cunoștințe, responsabilitate, identitate comună și cultură comună. Potențialul pentru practicarea cetățeniei active este structurat în primul rând printr-o rețea de drepturi civice, sociale și politice și drepturile, care, în epoca modernă, au devenit treptat mai cuprinzătoare în natură și au fost extinse la grupuri mai largi de oameni care trăiesc în jurisdicția unui anumit teritoriu.

Având dreptul de a participa la viața economică, politică și socială nu este echivalent cu a face acest lucru în practică, într-adevăr, nici fiind echipat pentru a face acest lucru în condiții de egalitate,nici tuturor persoanelor și grupurilor a vedea participarea activă în același fel de fel, și nici nu sunt de acord în mod automat cu fiecare alte pe ceea ce trebuie făcut, atunci când, și cum. Practica cetățeniei active este, prin urmare o chestiune de a fi abilitate să efectueze practica de cultură democratică, și sentimentul că unul are o miză în a se implica în comunitățile în care trăiește sa fie prin alegerea sau vigoare de circumstanță. Conceptul de cetățenie activă vorbește în cele din urmă în măsura în care indivizii și grupurile simt un sentiment de atașament față de societățile și comunitățile din care fac parte teoretic, și, prin urmare, este strâns legată de promovarea incluziunii sociale și a coeziunii, precum și la chestiuni de identitate și valori. Acestea sunt dimensiunile afective ale cetățeniei active. În același timp, oamenii au nevoie de o bază de informații și cunoștințe pe care le pot lua măsuri, și să facă acest lucru cu o anumită încredere; aceasta este dimensiunea cognitivă a cetățeniei active. În cele din urmă, practica cetățenia este despre a lua măsuri de vreun fel, și acest lucru este mai presus de toate, și anume o chestiune de a obține experiență în acest sens: dimensiunea pragmatică a cetățeniei active.

Până de curând, conceptul de cetățenie a fost mai frecvent înțeles în termeni destul de static și instituțional dominat: a fi cetățean era în primul rând o chestiune de legităților de drepturi și de exprimare politică în formațiuni politice democratice. Dimensiunile identității și incluziune părea să prezinte câteva probleme în realizarea cetățeniei, în care societățile europene au fost înțelese a fi, în esență, omogene din punct de vedere etnic, cultural și lingvistic – prezența minorităților.

În întreaga comunitate, proporția de locuitori care trăiesc în societate este obligat să crească în următoarele decenii, ca urmare a mobilității, precum și fluxurile din exterior, și afirmarea dreptului la diferență de minoritate, grupuri – indigene sau de altă natură, este acum o caracteristică bine stabilită de viața socială și politică europeană. Acest lucru înseamnă că a învăța să trăiască pozitiv cu o diferență și diversitatea devine o dimensiune de bază a practicii de cetățenie în statele europene. Aceasta înseamnă de asemenea, că noțiunea de cetățenie în sine este trecerea la o noțiune mai largă, în care drepturile legale și sociale și drepturile continua să furnizeze un element esențial, dar în care a negociat și înțelegerile bazate pe cultură ale cetățeniei care devin tot mai proeminente.

Conceptul de cetățenie este de a deveni mai fluid și dinamic, în conformitate cu natura societăților europene în sine. În acest context, practica cetățeniei devine mai mult ca o metodă de incluziune socială, în cursul căreia oamenii creează împreună experiența de a deveni arhitecții și actorii propriilor lor vieți. Oportunități de a învăța și practica autonomie, responsabilitate, cooperare și creativitate dar și a permite dezvoltarea unui sentiment de valoare personală și de expertiză în confruntarea de ambiguități în tolerare și opoziții.

Acest lucru implică faptul că o concepție mai cuprinzătoare a cetățeniei este mai potrivit pentru societatea europeană modernă, care poate încorpora elemente juridice, politice și sociale, precum și de lucru critic cu o fundație de valori și identități diferite și care se suprapun. Este această complexitate foarte fluidă care permite menținerea unei integrări sociale negociate, care poate cuprinde în mod adecvat pe toți cei care trăiesc într-o societate contemporană de astăzi și, prin urmare au o miză în formă și viitorul său. Aceasta este o agendă solicitant, deoarece necesită ca cetățenii europeni ce sunt capabili și dispuși să negocieze sensuri și acțiuni și să facă acest lucru cu un spirit reflexiv critic; și presupune că nici o valoare de comportament nu este prima facie exclusă din control în acest proces.

Practica cetățeniei active este astfel axată pe procesul de reflecție critică, și nu este prestructurată automat de o listă fixă ​​de norme și valori. Este evident că, în aceste condiții, de învățare pentru cetățenie nu este o dotare opțională, dar este o parte integrantă a conceptului și practicii de cetățenie moderne cu totul.

Legătura dintre cetățenie și educație este strânsă: în primul rând, introducerea de învățământ public de masă a fost cu siguranță un element cheie în apariția cetățeniei moderne, prin aceea că oferă o bază pentru participarea în cunoștință de cauză și de integrare. Având în vedere natura schimbărilor economice și sociale contemporane, există puțină îndoială că oamenii au nevoie să fie echipați pentru a gestiona viața, și ar putea în mediile culturale și politice, cum ar fi mozaic, în care se găsesc. Provocarea de astăzi este, prin urmare de a determina ceea ce oamenii trebuie să fie echipați cu și cum să le doteze, cât mai uniform posibil, cu informații, cunoștințe, abilități și calități de care au nevoie. Acest lucru, în esență, este justificarea pentru o abordare pedagogică a cetățeniei: ce trebuie să facem dacă vrem să încurajăm atât capacitatea și motivația de a dezvolta competențe și democratic transnațional semnificativ pentru toți cei care trăiesc în statulul nostru.

Aici, predarea cetățeniei nu este de ajuns, mai este și învățarea cetățeniei, care este esențială. Acest lucru trebuie să cuprindă nu numai dezvoltarea înțelegerii interculturale (nivelul afectiv), dar, de asemenea, achiziționarea de competențe operaționale (nivel cognitiv) – și ambele sunt cele mai bune dobândite prin practici și de experiență (nivelul pragmatic). Învățarea pentru cetățenie activă include accesul la aptitudinile și competențele care tinerii vor avea nevoie de participarea economică efectivă în condițiile modernizării tehnologice, globalizarea economică, și, foarte concret, piețele forței de muncă europene transnaționale. În același timp, competențele sociale și de comunicare, care sunt atât parte din noile cerințe și care decurg din schimbarea muncii și de studiu contextual, sunt ele însele de o importanță crucială pentru a trăi în culturale, etnic și lingvistice, lumi plurale. Aceste competențe nu sunt pur și simplu de dorit pentru unii, ele devin esențiale pentru toți.

Pentru a subscrie o abordare holistică a conceptului și practicii de cetățenie a nu retrograda importanța drepturilor juridice și politice, la orice nivel constituțional, ci mai degrabă pentru a îmbogăți posibilitățile de promovare a cetățeniei active, cu o dimensiune europeană. S-ar putea argumenta că abordarea Comunității față de cetățenia a devenit prea uscat și legalistă, și mult prea puțin palpabil în practică. Dar de acțiune comunitară a început de mult timp pentru a contribui la construirea cetățenia activă prin încurajarea și sprijinirea de comunicare, învățare și participare între indivizi, grupuri și rețele. Nicăieri nu este acest lucru mai mult de cazul pentru programele de acțiune comunitare în domeniul educației, formării tineretului.

Sub actuala generație de programe de acțiune, Socrates urmărește să ofere elevilor de toate vârstele și categoriile sociale cu perspective în dimensiunea europeană a subiectele pe care le studiază, pentru a crește oportunități de experiență personală ale altor țări europene, pentru a dezvolta un sentiment mai puternic de a împărtăși o identitate europeană, și pentru a promova capacitatea de a forma și a se adapta la schimbările din mediul economic și social. Acțiunile specifice pentru componenta Comenius vizează în mod explicit să stimuleze sentimentul de cetățenie, cu o dimensiune europeană, atât prin dezvoltarea și schimbul activităților curriculare în școli și prin accentul pe aspectele pozitive ale multi-culturalitate, în scopul de a sprijini situațiile de învățare ale copiilor a lucrătorilor migranți și a grupurilor minoritare.

Tineri pentru Europa III se adresează tinerilor în contexte de învățare non-formală, și își propun să contribuie la procesul de învățământ prin sprijinirea activităților de schimb de tineret, precum și dezvoltarea activităților pentru tineret, cu un accent deosebit pe facilitarea accesului participarea tinerilor defavorizați. Programul are ca scop explicit sa ofere tinerilor o experiență concretă a cetățeniei europene și, astfel, pentru ai încuraja să devină cetățeni mai activi. Acțiunea pilot – Serviciul European de Voluntariat introdus în 1996, este destinat să contribuie la integrarea tinerilor din cadrul societății în trei moduri: obținerea abilităților largi în cadrul la o experiență educațională, care promovează integrarea socială și profesională; participarea la activități utile în beneficiul comunităților locale (servicii umanitare, sociale, ecologice și culturale); și consolidarea obligațiunilor de solidaritate la nivel european între cetățeni și organizațiile care lucrează în aceste domenii.

Programul Leonardo da Vinci, la rândul său, are ca scop să se pregătească pentru secolul XXI prin îmbunătățirea calității sistemelor de formare profesională și capacitatea lor de inovare. Având o abordare pe tot parcursul vieții la formare ca un proces continuu care are ca scop să asigure atât dezvoltarea personală și integrare profesională, spiritul programului vede dezvoltarea resurselor umane ca un factor-cheie pentru viitorul economic și bunăstarea socială a statelor europene.

Un studiu comandat de DG XXII a examinat acum contribuția programelor de educație, de formare profesională și de Acțiune pentru Tineret prezente la dezvoltarea cetățeniei active, ca o dimensiune europeană în practică. Concluziile sale, care sunt rezumate în partea a doua a prezentului document de lucru, în linii mari, ajung la ideia ca programele de acțiuni actuale oferă posibilități considerabile pentru promovarea învățării pentru cetățenie activă, și că dimensiunea europeană este un atu important în acest sens. Educația în comunitate, programe de formare și tineret pot sprijini indivizii și grupurile să își exercite cetățenia activă prin oferirea de oportunități de a câștiga și practica abilitățile tehnice și sociale pentru viața profesională, personală și civică. Grupuri marginalizate merită o atenție deosebită în acest sens, dar în contextul unei abordări integratoare a învățării procese relevante pentru toți cetățenii, indiferent de vârstă sau de circumstanțe lor. Acest proces poate dura cel mai eficient la nivel local în primul rând, în cazul în care dimensiunea europeană acționează ca un catalizator pentru reflecție asupra sensurile de participare comunitară și "aproape de casă" fiind identitate. Încrederea în sine și culturii locale,dar și comunitatea cuiva este o condiție prealabilă pentru un răspuns încrezător și pozitiv pentru alții, care este un factor important în construirea bazei pentru dezvoltarea unui sentiment de implicare și includere în comunitățile regionale, naționale mai largi. Nu numai în formă, dar cel mai important, în esență, construirea cetățeniei europeane este interdependența și complementarea cu comunitățile locale / regionale de identitate și afilieri naționale la ideia de cetățenie. Acest lucru subliniază importanța unor măsuri eficiente în favoarea învățării pentru cetățenia activă în următoarea generație de programe de educație, formare și tineret comunitar.

Învățarea pentru cetățenie activă poate fi descrisă ca un proces de acompaniament critic în care indivizii oferă oportunități structurate – la nivel cognitiv, afectiv și pragmatic – pentru a obține și reînnoi competențele de participare auto-dirijată și de a experimenta negocierea scop social și sensul acesteia. Prin natura sa, acest proces de învățare este unul continuu, care este relevant pentru persoanele fizice de-a lungul vieții lor, și, de asemenea, una care poate și ar trebui să aibă loc într-o varietate de contexte.

Acest lucru înseamnă că învățarea pentru o cetățenie activă se bazează în mod semnificativ dincolo de conceptele și practicile de educație civică și politică / socială prevăzute în contexte formale de școlarizare pentru tineri. Acest element a curriculum-ului este furnizat în moduri diferite și la diferite etape, dar pune de obicei accentul pe predare și învățare cognitivă: tinerii dobândesc informații și cunoștințe cu privire la instituțiile și practicile democratice în propriile lor contexte naționale, regionale și locale, împreună cu abilități practice de gestionare a vieții în societățile complexe moderne. Acestea sunt elemente indispensabile ale învățare pentru cetățenie activă, dar nu pot singuri este suficientă, în care:

• mulți cetățeni adulți duc lipsa de informare relevantă, aptitudini și încredere, precum și acces la oportunități de participare și implicare în primul rând;

• contexte de predare și învățare non-formală, în special a celor legate de viața asociativă și societatea civilă, poate de multe ori mai ușor să includă afectiv și pragmatic cu învățarea cognitivă;

• semnificația în creștere de competențe de comunicare și interculturale, împreună cu capacitatea de a răspunde pozitiv la medii în schimbare rapidă extinde domeniul de aplicare și relevanța de învățare pentru cetățenie activă cu totul.

Activitățile pentru tineret, educația adulților din comunitate și sectorul de formare continuă au o experiență considerabilă și competență în aceste chestiuni; munca lor a primit un sprijin considerabil prin programe de acțiune DG XXII și prin 1996 Anul european al învățării pe tot parcursul. Învățarea continuă este un cadru pozitiv pentru reunirea punctelor forte complementare ale sectoarelor formale și non-formale de educație și formare și pentru extinderea domeniului de aplicare a învățării pentru cetățenie activă a tuturor grupurilor din comunitate.

Învățare democratică și participativă și anume plasarea tinerilor la învățarea în centrul metodelor și proceselor de educație și formare profesională nu este deloc o idee nouă, dar în practică, elaborarea stabilită de practici pedagogice în cele mai multe contexte formale ariilor didactice privilegiate, mai degrabă decât de învățare. Profesorii transmit în mod tradițional cunoștințele pe care le posedă la elevi, care, ulterior, trebuie să arate ceea ce au învățat. În această abordare, învățătură este în mare măsură proactivă, în timp ce învățarea este în mare măsură reactivă. Scopul procesului este în esență de a transmite conținut, și problema de bază este de a găsi cele mai eficiente metode de predare pentru a face acest lucru. Tinerii participă cu siguranță în acest proces, dar gradul de auto-direcție și de co-determinare ar putea aduce la un inevitabil circumscris.

Într-o societate a cunoașterii de înaltă tehnologie, acest tip de relație de predare-învățare oglindește astfel eficacitatea: tinerii trebuie să devină proactivi și mai autonom, pregătiți să reînnoiască cunoștințele lor continuu și pentru a răspunde în mod constructiv la schimbarea de probleme și contexte. Rolul profesorului devine una dintre acompaniamente, facilitare, consiliere, sprijin și îndrumare în serviciul eforturilor propriilor elevi de a accesa, utilizarea – și de a crea în cele din urmă – cunoștințe. Acest lucru înseamnă că elevii devin participanți activi în procesul de învățare lor propriu, pe care le învață pentru a negocia și de co-administra împreună cu profesor-ghiduri.

Semnificația acestui tip de abordare de învățare pentru o cetățenie activă este de la sine înțeles. În cazul în care conținutul de standuri în ceea ce este predat și învățat în contradicție cu modul în care se predă și sa învățat, în sensul procesului de învățare devine ambiguu. Prin urmare, pedagogii democratici și participativi sunt deosebit de importanți: ei constituie însăși esența a ceea ce urmează a fi învățat și practicat. Din acest motiv, de asemenea, experiența bogată a tinerilor și adulților de educație și formare non-formală este de o valoare deosebită. Mai puțin în mod constant sub rezerva cerințelor de evaluare și certificare susținut de caracterul voluntar al participării, aceste sectoare au găsit mai ușor să se dezvolte și să mențină relații simetrice între profesori și elevi. În mod similar, lucrători de tineret și practicienii din educație / formare care lucrează în aceste sectoare au fost în măsură să dezvolte un etos profesional în care abilitățile pedagogice au prioritate vis-à-vis de expertiza de specialitate într-un domeniu recunoscut de cunoștințe. În sprijinirea dezvoltării de învățare pentru cetățenie activă, valorificarea, schimbul și diseminarea de bune practici în aceste sectoare este de natură să aducă o contribuție semnificativă.

În societatea de astăzi, învățarea pentru o cetățenie activă este o educație de formare în problema cheie la toate nivelurile vieții comunității. În același timp, participarea și incluziunea poate fi cel mai ușor generat și cu experiență în contexte aproape de viața de zi cu zi ale oamenilor, mai ales la nivel local. Ce, atunci, este valoarea adăugată a dimensiunii europene? În primul rând, sprijinul explicit oferit de programe de educație, de formare profesională și de Acțiune pentru Tineret la promovarea învățării pentru cetățenie activă subliniază că participarea și incluziunea nu se termină la frontierele naționale ale cetățeniei active, cu o dimensiune europeană presupune nu doar a fi conștienți de exercitare și eficient drepturile și responsabilitățile de care se bucură cetățenii, dar, de asemenea, afirmarea principiilor și a obține competențele necesare pentru a trăi în societăți plurale, care sunt construite prin diferență cu multiple fațete. Acesta este contextul în care Cartea verde a Comisiei privind dimensiunii europene a educației a precizat că valoarea adăugată a acțiunii comunitare se află, printre altele, de a contribui la "o cetățenie europă bazată pe valori comune de interdependență, democrației, egalități de șanse și respect reciproc "pentru diferite identități culturale și etnice și educarea oamenilor" pentru democrație, pentru lupta împotriva inegalității, să fie tolerant și să respecte diversitatea. " Aceste principii sunt urmărite, într-un mod cu accent în mod corespunzător, în actuala generație de programe de acțiune, și de a găsi în mod similar un loc central în obiectivele programului pilot Serviciul European de Voluntariat, care "în implicarea tinerilor direct în activitati de servire a interesului comun în încurajarea sentimentului de cetățenie și de solidaritate în cadrul unei perspective europene "urmărește să promoveze integrarea lor socială și profesională. În al doilea rând, activități de educație, formare și tineret sprijinite de programele de acțiune comunitare sunt fondate în cooperare transnațională și de schimb. Stimulul oferit de confruntarea și angajamentul cu complexitate și diferență că astfel de activități implică în mod inerent înseamnă că acestea cuprind un canal privilegiat pentru învățarea interculturală. Luând "ocolul" de acte de transnaționalitate ca un dispozitiv pedagogic specific, al cărui scop este de a facilita reflecție critică pe sine, identitatea și viața de zi cu zi. Din acest punct de vedere, accesul la cetățenia activă la nivel european este construit pe dezvoltarea unei conștiințe care mai sunt considerate a identităților și contexte locale, regionale și naționale. Această conștientizare, la rândul său, poate duce la obținerea de cunoștințe de viață în alte părți ale comunității și lucrează împreună cu oameni care sunt, în unele moduri diferiți de la sine. În timp ce acest tip de perspectivă asupra învățării pentru o cetățenie activă a fost, probabil, cel mai ușor asociat cu programele școlare, universitare și de schimb de tineret, nu este mai puțin importantă în contextul formării inițiale profesională și formarea continuă și formarea adulților. Interculturalitatea și transnaționalitătatea au devenit deja un element obișnuit al vieții de lucru pe unii oameni, și în viitor, aceasta va deveni în cazuri mai multe, fie prin mobilitatea directă pe o piață la nivel european a muncii, prin mobilitatea virtuală în locurile de muncă din cele din societatea informațională, sau pur și simplu prin care trăiesc într-una din societățile din ce în ce multietnice din Europa. Prin urmare, venirea generației de acțiune comunitară în domeniul educației, formării tineretului ar trebui să contribuie la crearea premiselor pentru practica cetățeniei active prin activități care informează sprijinirea și abilitarea oamenilor de toate vârstele și de toate circumstanțele pentru a lua viața în propriile mâini ; de a contribui, în calitate de cel mai bun, se poate, în viața comunităților lor; și să respecte și valoare viații și contribuțiile celor din jurul lor. În cuvintele raportului realizat, misiunea este de a aduna oamenii din Europa să ia pe unul dintre cele mai mari provocări din toate timpurile în construirea împreună democratic o pașnică și integră societate. În cursul acestui proces, un sentiment de cetățenie va ieși din noile relații sociale între popoarele sale care stabilesc relații conștient între ele, într-o societate plurală și umanitară în care toate pot lua o parte responsabilă în dezbaterile și alegerile care urmează să fie făcute. Pentru a face progrese în îndeplinirea acestei provocări, educația și formarea trebuie să devină un aliat pozitiv în promovarea învățării pentru o cetățenie activă, a cărei conștient dimensiunea europeană își exprimă convingerea că toți cei care trăiesc pe continetul European merită să simtă că deține o participație pozitivă în societățile și comunitățile lor.

O rețea de cooperare în formarea continuă a profesorilor este și programul Socrates care urmărește promovarea cooperării europene și de a îmbunătăți calitatea educației prin parteneriate transnaționale. Obiectivele specifice ale programului includ dezvoltarea dimensiunea europeană și interculturală a educației la toate nivelurile, pentru a consolida spiritul cetățeniei europene. Comenius, capitolul ce vizează educația școlară a programului de acțiune, sprijină activitățile de formare continuă pentru personalul de învățământ.

În 1994, o autoritate locală de educație franceză a inițiat o rețea de cooperare care acoperă acum participanți din unsprezece țări. Scopul este de a promova dezvoltarea de educație ecologică într-un context european. Rețeaua oferă cursuri de formare la locul de muncă pentru profesori implicați, și, prin proiecte cross-curriculare pe teme convenite, profesori și elevi din diferite țări pot face schimb de idei și a rezultatelor muncii lor. În 1996/7, rețeaua a primit un grant pentru un proiect în corelarea educației de mediu, cu educația pentru cetățenie. Două clase de școală în Franța colaborat cu un olandez și o clasa de școală italiană pentru a lucra la temele de calitate a apei și transportul public. Ideea a fost că un proiect interdisciplinar de mediu ar crește atât un elev cît și un profesor de conștientizare probleme complexe de relevanță la nivel mondial, încurajând astfel recunoașterea preocupărilor și responsabilităților comune dincolo de frontierele naționale. Învățare activă și metode de lucru bazate pe proiecte ce completează aceste obiective de învățare, în care acestea reflectă valorile democratice și procesele care stau la bază și permit practicarea cetățeniei active în viața de clasă.

Studiul de caz, cum ar fi acesta furnizează dovezi pentru valoarea inițiativelor de rețea bazate pe instituționalitatea de integrare a proiectelor modeste la nivel local într-un cadru de comunicare și de sprijin profesional acestea pot oferi prin schimbul de expertiză, experiență și resurse. Elementul transnațional oferă valoare adăugată într-o serie de moduri. În acest exemplu particular, este de o importanță centrală pentru tema de învățământ. Acesta prevede, în primul rând, o dimensiune suplimentară de contexte de învățare, care sunt îmbogățite prin expunerea la alte limbi și culturi. De asemenea, comunicarea activă și experiențele de învățare comune care fac parte din design-curriculum-ului și punerea în aplicare a unor astfel de proiecte încurajează sentimentul de apartenență la o comunitate mai largă, și, prin urmare ajuta pentru a construi o bază reală pentru dezvoltarea unei dimensiuni identității.

Programul Leonardo da Vinci are ca scop să permită tinerilor, angajați și companiilor pentru a face față provocărilor generate de schimbările tehnologice și industriale rapide de astăzi prin inovare, cooperare și parteneriat în formarea profesională inițială și continuă. Unul dintre tipurile de măsuri pe care le finanțează sunt proiecte-pilot transnaționale care să conceapă, dezvolte și testeze materiale de instruire, metode și module.

Într-un proiect de trei ani, care a început în 1995, Crucea Roșie Portugheză, în cooperare cu organizații similare din Spania și Finlanda, au lansat un proiect pentru a dezvolta un pachet de instruire pentru pregătirea voluntarilor pentru a lucra ca animatori cu tineri defavorizați și cu handicap. Voluntarii aveau necesități de formare pentru a ajuta astfel de tineri să obțină competențele de care au nevoie pentru a planifica mai eficient viața și viitorul lor. Abordarea din spatele pachetului de formare se bazează pe modalități de a oferi persoanelor cu handicap, cu o mai mare independență și mai multe oportunități de participare socială și economică. Un accent deosebit este pus pe formarea deprinderilor pentru angajarea în procesul de învățare deschis și la distanță, studii auto-regizate, și pentru a lucra în mod independent de acasa. Prin urmare, acest proiect contribuie la învățarea pentru o cetățenie activă în două moduri – nu numai prin îmbunătățirea domeniului de aplicare pentru integrarea socială și economică pentru tineri cu handicap, ci, de asemenea, de dotarea pentru cei care sunt gata să se implice în munca de voluntariat cu abilități de a face acest lucru cu o mai mare asigurare și eficacitate.

Acest studiu de caz este un exemplu de proiecte cu efecte potențial puternice de multiplicare. Strategia sa este ancorată în procesul de învățare la distanță și auto-formare, și pachetul de formare va fi disponibil în întreaga Europă. Dar la fel, acest proiect special, are un potențial considerabil în încurajarea cetățeniei active pentru un grup al cărui posibilități de participare economică și socială sunt adesea trecute cu vederea. Incluziunea socială și centralitatea sa de a accesului populației la cetățenia activă este o preocupare important în proiectele bazate pe produse intervievati pentru acest studiu, toate din care efort, folosind diferite forme de canale de comunicare, pentru a ajunge și de a împuternici anumitor tipuri de indivizi și comunități. Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților se află în centrul de aceste tipuri de proiecte, pe baza faptului că acestea sunt sine qua non pentru autonomia personală și participarea activă.

Această abordare subliniază, de asemenea, contribuția pe care o acțiune comunitară în domeniul formării profesionale poate face la promovarea cetățeniei active, pentru că subliniază importanța continuării participării economice (în mod eficient, pentru cei mai mulți oameni, muncă plătită) pentru acces la și exercitarea drepturilor și responsabilități. Într-o economie a cunoașterii și o societate de învățare, achiziționarea și reînnoirea aptitudinilor sunt, mai mult decât oricând înainte, cheia pentru piața muncii și integrarea profesională. Incluziunea socială rămâne strâns legată de incluziunea economică, astfel încât cetățenia activă se realizează în practică pe un fundal de relațiile dintre dimensiunile sociale și economice ale vieții oamenilor.

Finanțat de Consiliul Raional, acest proiect a reunit 14 tineri de diferite origini etnice care trăiesc în raionul Ștefan Vodă pentru care sa lucrat împreună în 2014 privind pregătirea unui produs estetic și cultural – un muzical hip-hop – în beneficiul unei mai largi grupări de tineri, precum și furnizarea de, în sine, o experiență de învățare pentru cei implicați direct. Proiectul a fost coordonat de consiliul, pe baza de co-management cu tinerii înșiși. Implicarea lucrătorilor profesioniști tineri, care au reușit să contacteze și să atragă tineri dintr-o gamă largă de comunități etnice a fost o caracteristică importantă pentru succesul inițiativei.

Accentul a proiectului consta în promovarea cetățeniei active la nivel local de a contesta rasismul, atât prin aducerea de tineri din diverse medii într-o comunitate de a face propriile lor (grupul de performanță) și prin aducerea tema societății multiculturale în muzical lor . Cei implicați în proiect a dezvoltat ideea de a lua spectacol în turneu în alte părți ale Europei, după premiera, iar procesul de planificare pentru acest încurajat grupul să reflecteze asupra diversităților culturale s-ar întâlni cu în acest sens. Acesta este un exemplu simplu, dar eficient de modul în care o dimensiune europeană poate fi construită pe temelia de lucru la nivel local. În același timp, activitățile expresive ale muzicii și artelor a facilitat în special învățarea și exercitarea competențelor sociale și de comunicare, care sunt de o importanță primordială pentru practica cetățeniei active.

Activități participative de acest tip dețin contribuție la acest proces de învățare în cel puțin trei moduri: ca instrumente pentru transferul de informații și abilități relevante, ca o metodă experimentală de învățare în care participanții se angajează în crearea de practici incluzive, și, prin urmare, ca parte a unui proces de formare a identității la un nivel nou și mai larg de experiență. De fapt, astfel de activități pot deveni micro-foruri pentru practicarea cetățeniei active. Participanții prezentând unele dintre elementele cele mai importante constitutive: discuție deschisă pe teme de interes comun, de luare a deciziilor colective și democratice, activități comune bazate pe aceste decizii, respectarea reciprocă a drepturilor și responsabilităților convenite, și interdependența dintre indivizi și comunități de la toate nivelurile vieții sociale.

În acest sens, structurarea orientată pe proiecte a programelor de acțiune comunitară în domeniul educației, formării și tineretului face, probabil, o contribuție unică, în care invită pozitiv practica activităților incluzive și bazate pe grup. În acest sens, învățarea pentru o cetățenie activă poate fi un obiectiv explicit, care este urmărit în mod direct, dar poate la fel de bine să fie un obiectiv implicit care este urmărit mult mai mult indirect într-o varietate de contexte și scopuri. Potențialul de a contribui la învățarea pentru o cetățenie activă există în mare parte din ceea a fondului pentru programe de acțiune; provocarea pentru viitor este de a utiliza acest potențial la maximum.

CAPITOLUL II. Climatul familial și dezvoltarea psihică a copilului
2.1 Stima de sine – vector al personalității adolescentului

Dezvoltarea mentală a copilului este indisolubil legată cu formarea identității sale. Această întrebare este destul de complexă și cu multiple fațete, aceasta a fost studiată de mulți psihologi pentru o lungă perioadă de timp. Știința de psihologie a caracterizat ca un set de auto-conștientizare a proceselor mentale, nemijlocite care individul sunt conștiente de el însuși ca subiect al activității, și ideile sale despre sine adaugă în prezent până la o anumită "imagine".

Imaginea de "I" – nu este doar o idee sau un concept de personalitate de ea și de atitudine socială, atitudinea de personalitate și de tine. Prin urmare, în formă de "I", există trei componente:

1) Cognitivă (cognitive) – auto-cunoaștere, conștiință de sine;

2) Emoțional – evaluare – atitudine valoros pentru ei înșiși;

3) Comportamentul – mai ales regulamentul comportamental.

Gradul de calea cea dreaptă "I" se găsește în studiul unuia dintre cele mai importante aspecte ale acestuia – de auto-identitate, adică, evaluare de personalitate în sine, caracteristicile sale, calitățile și locul printre alte persoane. Acesta este aspectul cel mai important al conștiinței de sine.

Stima de sine este ca un companion indispensabil al nostru. Ea se manifestă nu numai în faptul că o persoană gândește sau spune despre el, dar în atitudinea sa față de realizările altora. Cu aprecierea se întâmplă un regulament al comportamentului individual.

Auto-evaluarea – o evaluare a personalității în sine și caracteristicile sale, abilitățile, calitățile și locul printre alte persoane. Stima de sine se referă la educația fundamentală ale persoanei. Se determină în mare măsură activitatea, atitudinea față de ei înșiși și pe alții. Auto-evaluarea este reprezentativă de conștientizare a omului de acțiunile sale, motivele și obiectivele lor, capacitatea de a vedea și de a evalua abilitățile lor potențiale. Auto-evaluarea are un număr de dimensiuni: poate fi adevărată sau falsă, la un nivel relativ ridicat sau scăzut, stabile sau instabile. Caracteristica distinge de o auto maturitate și este diferențiată de respectul de sine: persoana recunoaște în mod clar și scoate în evidență acele domenii ale vieții, acele domenii în care este puternic, poate obține rezultate excelente și depăși dificultăți majore, iar cele în care posibilitatea de a mediocre lui mai puțin.

În stadiile inițiale de dezvoltare, copilul apreciază în principal calitățile sale fizice și a capacităților ("Sunt mare", "Eu sunt tare"), și apoi începe să fie realizate și evaluate abilități practice, comportament, calități morale. Stima de sine începe să acționeze ca un regulator important al comportamentului uman, activitatea în predarea, de muncă, de comunicare, de auto-educație.

Conștiința de sine și încrederea în sine manifestată în formă de activități sub influența directă a factorilor sociali, în primul rând de comunicare a copilului cu alții. Formarea stimei de sine ca urmare a eforturilor active ale copilului cu auto-observare și de auto-control. Joc de comunicare în mod constant de cotitură cu atenția spre el, l-au pus într-o situație în care el trebuie să trateze într-un fel de a evalua capacitatea de a face ceva, sub rezerva anumitor cerințe și regulamente, fie anumite trăsături de personalitate.

Influența determinantă asupra formării de sine este susținută de doi factori: atitudinea celorlalți și o conștientizare de caracteristicile copilului ale activităților sale, progresul și rezultatele acesteia.

Se poate sublinia că stima de sine este esențială pentru formarea personalității. Aceasta determină în mare măsură adaptarea socială a personalității, este un regulator de comportament și activitate. Stima de sine nu este ceva dat, personalitate înnăscută. Foarte clară este formarea de sine și are loc în cursul normal al activității și interacțiunii interpersonale. Societatea afectează în mare măsură formarea identității de sine. Relația este cea mai recentă formă în relația omului cu lumea. Dar, în ciuda acestui fapt, structura relației dintre stima de sine individ are un loc special.

Caracteristicile adolescentului în fiecare perioadă de vârstă în formarea stimei de sine afectează în principal activitatea care în această epocă, este un lider. În anii de școlar timpuriu este lider a activităților de formare; este de la curs, și depinde în mare măsură formarea stimei de sine a copilului, acesta este direct legată de performanța sa academică și de succes în procesul de predare. Mai mult decât atât, cercetarea psihologică arată că la elevii mai tineri stima de sine este departe de independență, prevalează asupra evaluării ei asupra altora, mai ales evaluarea cadrelor didactice. În generat elevii buni, de regulă, cu stima de sine înaltă au adesea puncte slabe – reduse, cea mai mare parte subestimate. Elevii slabi încep treptat să dezvolte în sine îndoială, anxietate, timiditate, ei nu se simt bine printre colegi și nu pot a se abține de adulți. Un set diferit de trasături de personalitate încep să prindă contur, ca urmare a ridica stima de sine, au elevii puternici. Ele sunt caracterizate de încredere în sine, de multe ori transformându-se în obiceiul să fie primul exemplar.

Și subestimarea și supraestimarea forțelor și capabilităților lor – fenomenul nu este inofensiv pentru student. Obiceiul de o anumită poziție în clasă/colectiv – "slab", "mediu" sau "puternic" regulă în studiile lor afectează treptat toate aspectele vieții unui copil. Toate relațiile copiilor sunt asemenea și încep să prindă contur sub influența deja "legalizat" de rezultatele divării de clasă de activități de formare. Abia mai târziu, în timpul adolescenței, evaluare și auto-evaluare a elevilor va schimba baza. Copiii vor aprecia calitatea, un bun prieten, și curajul, și calificarea, precum și dedicarea pentru ceva, și adâncimea de interes.

În adolescență, stima de sine este ridicată la un nivel calitativ nou, îmbogățit cu conținut nou, capătă noi caracteristici. Cel mai important, în această vârstă, copilul devine conștient de sine ca o persoană are anumite calități mentale incluse într-un sistem definit de relații sociale. Adolescentul are cunoștințe în prezent de a deveni cu natura sa generalizat. Noțiuni de bază să te cunoști în comparație constant cu alții, el a început să selecteze în mod activ și să asimileze normele și standardele de relația; incluse în domeniul de aplicare al unei realizate toate activitățile și relațiile sale cu ceilalți. Conștiința de sine devine un fel de "miez" de personalitate, se concentrează în sine, ca accentul, principalele modificări în dezvoltarea personalității.

Mulți psihologi spun că stima de sine este destulă și de formare târzie la începutul acțiunii sale reale de multe ori datează doar un adolescent. Cercetatorii sunt unanimi în descrierile caracteristicilor stimei de sine a copiilor de această vârstă, observând instabilitatea sa situațională, vulnerabilitatea la șocuri externe fiind adolescenți mici, și o mare stabilitate, versatilitate care acoperă diverse domenii ale vieții în adolescență.

Se poate descrie dezvoltarea conștiinței de sine în rândul adolescenților, efectuarea printr-o serie de etape – de la ignoranță naiv despre ei înșiși la stima de sine mai specifice și, uneori, brusc fluctuante. În procesul de dezvoltare a conștiinței dintre adolescenți, centrul atenției tot mai transferă din exterior spre interiorul părții individuale, mai mult sau mai puțin aleatoriu caracteristici ce vizează caracterul în ansamblu. Asociate cu acest realizare uneori exagerând identitatea și trecerea la scara de stima de sine spiritual, ideologic. Ca urmare, o persoană se definește ca o persoană cu un nivel superior.

Mulți cercetători au remarcat o creștere treptată a respectului de sine în adolescență. R. Burns explică faptul că adolescenții se văd mai jos, în acei indicatori care sunt prezentate lor de către o importanță, și această reducere indică realismul lor mai mare, în timp ce copiii au tendința de a umfla estimarea propriilor calități.

Cea mai evidentă schimbare în conținutul stimei de sine a adolescenților se observă odată cu trecerea treptelor de vîrstă/ani. Acest lucru se datorează faptului că în această perioadă, destul de scurtă durată, există o tranziție bruscă de la o viziune fragmentată și insuficient de clară a ei înșiși ca relativ completă, auto-concept complet. Astfel, numărul de calități care recunoaște un adolescent/senior este de două ori mai mult decât elevii tineri. Elevii de liceu în evaluarea de sine sunt deja în măsură să acopere aproape toate aspectele,stima de sine devine mai generalizată. În plus, persistă îmbunătățirea și opiniile despre neajunsurile lor. Adolescenții se dezvăluie în categorii care le reflectă lor activitățile de formare, hobby-uri, interes. Acestea se concentrează pe stima de sine perfect, dar diferența dintre stima de sine reală și ideală pentru mulți dintre ei nu este traumatic. Conținutul de adolescent de sine prevalează trăsături morale de bază – bunătatea, cinstea, corectitudinea. Destul de un nivel ridicat de auto-critică de adolescenți le permite să recunoască o mulțime de calități negative, și conștient de necesitatea de a le elimina. Judecăți de valoare la adolescenți definesc propriul lor ideal, cu scopul de a găsi răspunsul la întrebarea, ce este în ochii altora, în măsura în care aceasta este diferită de la ei, și cât de aproape de ideal. Mai târziu, hotărârile de auto-evaluare ale tinerilor au determinat deja sinteza diferitelor tipuri de evaluări ale altora, rezultatele operațiunilor și sa concentrat pe găsirea de semnificație a ei pentru alții și pentru sine.

Rolul de sine în dezvoltarea personalității adolescentului ține de natura omului care se manifestă nu numai față de alții dar, de asemenea și față de sine. Fiecare dintre noi, în mod intenționat sau fără să o știe, de multe ori se compară cu cei din jur și generează în cele din urmă o opinie destul de puternică despre inteligența lui: aspect, sănătate, statutul în societate, și anume formând "un set de auto-evaluare", care depinde: ne umilit sau arogant, o persoană care cere mult sau automulțumire, timid sau închis.Este imposibil să înțelegem originile unor conflicte interpersonale fără a analiza oamenii.

Cei mai mulți tineri au tendința de a se evalua peste medie. Acest lucru sugerează că natura umană necesitatea stima de sine suficient de mare. Existența personală este – una dintre sursele de stabilitate psihologică, de bună dispoziție. Să presupunem că o persoană a comis greșeli, afăcut ceva greșit, dacă această persoană are un nivel ridicat al stimei de sine destul el se poate linisti: "E în regulă, pentru că, în general, eu nu sunt un prost, și ca pentru mine nu este tipic," adică, acesta a declanșat o apărare psihologică, iar persoana se calmează.

La persoanele care suferă de nevrozitate, stima de sine este de multe ori peste sau sub, și, uneori, chiar (mai amabil, mai timid, cel mai onest). Persoanele cu stima de sine dependentă au adesea dificultăți în comunicare. Astfel, o persoană care crede că este mult mai inteligentă decât altele și, în plus, subliniază în mod deliberat pot irita inevitabil altele. Și atuul personal: ego-ul necorespunzător, subliniind meritele sale, nerespectarea față de alții – prezintă o sursă inepuizabilă de extaz-ism. Aroganți de sine și promovează trasaturi, cum ar fi supraaprecierea excesivă. Resentimentul ca regulă – este sentimentul care apare ca răspuns la nedreptate la atitudinea sa față de alții. Dar ce înseamnă pentru o persoană "nedrept"? Și faptul că opinia cuiva de acesta din propria sa opinie despre sine. Prin urmare, este clar că stima de sine contribuie la dependența față de resentimente, intoleranță mai mică (deși există altul limitat cu înălțimea lui "I", chiar critică gravă, nu ia la inimă). O persoană cu stima de sine ridicată este conflictuală, potențial inadecvată. Discrepanța dintre așteptate și realitate recompensează regulamentar rezultate din resentimente și invidie, care în cele din urmă de regulă se adună și de un rechizitoriu bruschează la adresa cuiva. Natura adolescentului determină formarea unor trăsături de personalitate. De exemplu, niveluri adecvate promovează formarea la adolescent încrederea în sine, auto-critica, perseverență, sau excesiv de încredere în sine, critică.

Adolescenții cu stima de sine au un câmp larg de interes, activitatea lor are ca scop o varietate de activități și contacte interpersonale, care sunt moderate și adecvate, care vizează cunoașterea celorlalți în procesul de comunicare. Adolescenți cu o tendință puternică de a expune mare stima de sine destul de limitată în tipurile de activități și mai mare accent pe comunicare. Adolescenții agresivi sunt caracterizați de o extremă stimă de sine (sau mai pozitiv sau mai negativ) anxietate, creștere, teamă de contacte sociale mai largi, egocentrism, incapacitatea de a găsi o cale de ieșire din situații dificile.

De la vârsta de aproximativ 8 ani, copiii demonstrează în mod activ capacitatea de a evalua succesul lor în diferite domenii. Cele mai semnificative dintre acestea sunt cele cinci criterii: performanțele academice, aspectul, abilități fizice, comportamentul și acceptarea socială. Cu toate acestea, ca o performanță și comportament la școală a unui adolescent sunt importante pentru evaluarea părinților, iar celelalte trei – cu colegii. În timpul adolescenței, cealaltă persoană începe să ia în viața unui adolescent un loc foarte special. Legat de acest lucru este specificitatea percepției adolescenților și aspectul fizic al altora. Și prin percepția și înțelegerea de adolescent vine să se înțeleagă. Aceasta menține aceeași secvență ca în cunoașterea altor calități, de exemplu a alocat inițial caracteristici pur exterioare, fizice, și apoi calitatea asociat cu performanța de orice activitate, și, în final, calitățile personale sunt mai multe proprietăți ascunse ale lumii interioare.

Percepția de aspectul fizic al celuilalt în mintea unui adolescent, și apoi transferat la percepția unui adolescent el însuși. Deci, în această perioadă de vârstă, atunci când există schimbări importante în organism, în cazul în care la apariția unui adolescent și trăsăturilor fizice începeți să vă faceți griji cu privire la adolescent, apoi standardele de dezvoltare a copilului fizic corespunzătoare adoptate de către grupul de colegii lui, devine factorul determinant în recunoașterea socială, statut de grup.

Gradul de conștientizare a caracteristicilor ale aspectului lor afectează, de asemenea, formarea unui adolescent cu multe calități importante ale persoanei (de exemplu, de încredere, veselie, izolare, individualism). Pentru copii este foarte important modul în care corpul și aspectul lor corespund imaginii stereotipului de masculinitate sau feminitate. Acest standard de frumusețe și de tineret doar aspectul "acceptabil" este de multe ori exagerat, nerealist. Trecerea la maturitate oamenii au mai multe șanse decat oricând, care poate fi, victimele așa numitul sindrom Dismorphomania (frica sau iluzii handicap/fizic). La baieți, cea mai comună sursă de anxietate este lipsa, în opinia lor, creșterea, care este asociat cu masculinitatea totală. Pentru o magnitudine adolescent și măreție sunt aproape sinonime. Acesta oferă băieților o mulțime de probleme. Băieții și fetele reacționează dureros la apariția coșurilor, punctelor negre, etc.

O problemă importantă este obezitatea, excesul de greutate. Să nu mai vorbim de caracteristicile de bază, chiar înainte de pubertate, mulți adolescenți au formate acumularea de grasime, se completează până un fel de rezerve de energie a organismului. Suplimentar, chiar și temporar, dureros, și la fete și băieți. Unii tind să supraestimeze foarte mult grosimea ei, recurge la pierderea în greutate pentru fantastic și cel mai rău este dieta.

Cu privire la conținutul de îngrijorare unei fete pentru apariția tinerilor diferă doar în măsura în care nu se potrivește cu stereotipurile de masculinitate și feminitate: dacă băieții au visul de a crește, unele femei ar fi fericite să-l reducă; Dacă un tânăr confuz de lipsa de păr de pe corp, părul fetelor pe corp cauzează panică.

Deci, aspectul – un aspect important spectru al vieții. Elevi de liceu, care oferă timp de ore în fața unei oglinzi, sau care sunt gata să plătească o sumă disproporționată de atenție la haine, fă-o în cele mai multe cazuri, nu din auto-satisfacție și nici ca un sentiment de anxietate. Haine strălucitoare care atrag atenția asupra sa sunt un mijloc de a obține confirmarea că temerile au fost nefondate, că el (ea) pot atrage atenția. Cu vârsta, probleme de aspect, de obicei scad. Omul se obișnuiește cu aspectul său, și, prin urmare este nevoit pentru a stabiliza nivelul aferent carențelor. Pe prim plan alte caracteristici ale "I" – inteligență, voință și calități morale de care depinde succesul activităților și relațiile cu ceilalți.

Stima de sine este strâns legată de nivelul de revendicări individuale, nivelul dorit de ei este stima de sine. Nivelul creanțelor numesc nivelul de imagine de "I", care se manifestă în gradul de dificultate a un unui scop pe care oamenii și l-au stabilit. U.Dzheyms a propus o formulă, în conformitate cu care stima de sine este direct proporțional cu revendicările, de exemplu, Succesul că individul urmărește să atingă planificat: "Satisfacția noastră în viață se datorează faptului întregime, cu care cazul în sine, ne-am propus. Acesta este determinat de raportul dintre abilitățile reale ale potențialului nostru, se presupune că și-a exprimat o fracțiune, numărătorul de care este succesul nostru real, iar numitorul fiind cererea noastră".

Formula arată că dorința de a îmbunătăți personalitatea pot fi implementate în două moduri: persoana sau poate ridica pretenții de a experimenta succesul maxim, sau le reduce pentru a evita eșecul. Dacă va avea succes, nivelul și revendicările cresc obișnuit cu o persoană și pot prezinta pregătiri pentru a rezolva probleme mai complexe, atunci când defecțiunea este – redusă la egal. Nivelul carențelor în activitatea individuală concretă poate fi determinată cu precizie. Comportamentul celor care se străduiesc pentru a avea succes, iar cei care încearcă să evite eșecul, variază considerabil. Oamenii de succes, de obicei, au obiective pozitive, care sunt unic apreciate ca un succes. Ei se luptă pentru a reuși. Omul este implicat activ în activități de legătură pentru a alege mijloacele și metodele, astfel încât cel mai scurt drum pentru a atinge obiectivul.

Poziția opusă este luată de oameni care sunt motivați pentru a evita eșecul. Scopul activității lor nu este de a reuși, și pentru a evita eșecul. Toate acțiunile lor au ca scop principal tocmai asta. Pentru astfel de oameni, caracterizate prin auto-îndoială, necredință în posibilitatea de succes, teama de critici. Orice lucrare, și mai ales una care este plină cu posibilitatea de eșec, rezultă experiențele negative emoționale. Persoană deaceea nu experimentează cu placere activitățile lor, cântărite în jos de ea, evitând o. De obicei, ca rezultat se dovedește a fi un câștigător și un învins. Astfel de oameni sunt adesea numiți învinși.

O altă caracteristică psihologică importantă acționează pentru realizarea unui om de succes. Oricine se prezintă la cerințele sporite, încearcă din ce în ce să aibă succes decât cel a cărui cerințe sunt scăzute. O mulțime de mijloace pentru a atinge succesul și prezentarea capacităților umane necesare pentru a aborda condițiile,sa constatat ca persoanele care au o părere foarte bună despre prezența abilitățile lor, în caz de eșec, se confruntă cu mai puțin decât cei care cred că au o capacitate adecvată dezvoltată slab. Psihologii au ajuns la concluzia că nivelul de personalitate a creanțelor se stabilește undeva între scopuri și obiective foarte dificile și foarte ușor pentru a menține nivelul adecvat pe stima de sine. Nivel de formare determinată nu numai de anticiparea de succes sau de insucces, dar mai presus de toate de contabilizare și de evaluare a succeselor din trecut și eșecuri.

Nivelul creanțelor pot fi (obiective de alegere care se poate atinge de fapt că corespunde la abilitățile aptitudinile) adecvate sau insuficient supraestimate. Nivel redus de creanțe, este atunci când obiectivele pe care persoana le alege prea simplu, ușor (deși el ar putea să le ajungă întîmpină goluri semnificativ mai mari), este posibilă cu stima de sine scazută (o persoană nu crede în ei înșiși, apreciază abilitățile lor, capacitățile, și se simte "neîncrezut"), dar, de asemenea, este posibil, și la mare apreciere atunci când o persoană știe că este inteligent, capabil, dar alege ținta mai ușor, "nu întălnește greutăți", "are un prifil crescut", care prezintă un fel de "truc social." Un nivel supraevaluat privind revendicările când omul fixat observă goluri prea complexe, nerealiste, în mod obiectiv poate duce la defecțiuni frecvente la dezamăgiri, frustrare. În tinerețe, de multe ori a prezentat aprecieri înalte, creanțe nerealiste, ce supraestimează capacitatea lor ca urmare a nefondat încrederea în sine de multe ori altele denigratoare, provocând conflicte de nereușite și frustrare.

Astfel, pe baza analizei practice, putem trage următoarele concluzii:

Adolescența de data aceasta poate accentua realizările, rapid acumularea de cunoștințe, aptitudini, formarea morală și de deschidere a "personalității", câștigând o nouă poziție socială. Adolescentul nu e încă matur , și anume p persoană matură social este o persoană fiind pe o scenă specială de formare a caracteristicilor sale cele mai importante și calități. Etapă a frontierei între copilărie și maturitate. Persoana nu este suficient dezvoltată pentru a fi considerată un adult, și în același timp, astfel dezvoltate, care sunt capabili de a intra conștient într-o relație cu alții și să urmeze acțiunile lor și acțiunile cerințelor normelor și regulilor sociale.

Conștiința de sine este un proces mental complex, o formă specială de conștiință, caracterizată prin faptul că este îndreptată de la sine. Un aspect important al conștiinței de sine și un indicator al unui nivel suficient de ridicat al dezvoltării sale este formarea componentelor sale, cum ar fi stima de sine. Auto-evaluarea este reprezentativă de conștientizare a omului de acțiunile sale,acțiunile motivele și obiectivele lor, capacitatea de a vedea și de a evalua abilitățile lor potențiale. Auto-evaluarea are un număr de dimensiuni: poate fi adevărată sau falsă, un nivel relativ ridicat sau scăzut, stabile sau instabile. Caracteristica distingtă de o auto maturizare este auto-diferențiat. Funcționarea familiei ca mediu afectiv, social și cultural se bazează în mare parte pe comunicare. Numeroase studii și cercetari concrete se referă la rolul major al familiei în însușirea limbii, a diferitelor limbaje (de exemplu nonverbale) și în general a competențelor de comunicare cotidiană. Chiar analfabetismul și analfabetismul funcțional depind de educatia copiilor în familie. Cercetarea a investigat modul în care se realizează comunicarea și astfel apar anumite caracteristici ale stilurilor educative, mai ales din perspectiva interacțiunilor care funcționează în familie.

Sunt asemanari și deosebiri dintre copii și părinți privind încrederea și afecțiunea cu care investește copilul pe cineva, caruia i se confesează. Este evidentă și explicabilă încrederea acordată mamei de catre elevi (65%) și recunoașterea acesteia de către adulții din familie care participă la cercetare (70%). Este interesant că se aseamănă și proporționalitatea echilibrată între răspunsurile care desemnează pe tata sau pe unul dintre frați ca fiind persoană de încredere. Astfel elevii răspund că se confesează tatălui (14,3%) sau fraților (14,3%). În procente mai mici dar tot apropiate consideră și părinții ca elevii se confesează tatalui (6,2%) sau fraților (5,8%). Deși procentele referitoare la astfel de gen de comunicare cu tatăl și cu frații sunt mici, totuși se manifestă o recunoaștere relativ asemănătoare a copiilor și părinților. De aici decurge, pe de o parte, certitudinea că aceasta este ierarhia frecvenței unor astfel de raporturi de comunicare în interiorul familiei, pe de altă parte ca este recunoscută această ierarhie a încrederii și întelegerii în interiorul familiei. Tocmai de aceea se poate considera că opiniile copiilor și ale parinților sunt relativ asemănătoare în ceea ce privește ierarhia intensității comunicării din interiorul familiei. Se constată totodată o diferență destul de mare dintre comunicarea copilului cu mama și comunicarea cu tatăl, în privința relatarii problemelor personale și asteptarii suportului parental.

Apare însă o diferență si mai mare între raspunsurile elevilor și ale parinților în privința încrederii pe care elevii o atribuie prietenilor. Elevii le acordă încredere cu un procent semnificativ de 25% iar parinții consideră că pentru copii, prietenii acestora nu sunt persoane de încredere. Adulții ori nu cunosc relațiile copiilor cu prietenii, ori nu recunosc importanța acestora și răspund exprimându-și de fapt opinia ca nu ar trebui să se destăinuie copiii prietenilor, pentru că nu pot să primeasca un raspuns competent sau bineintenționat.

Crezi că părinții te pot întelege cu adevarat?

După mediul de rezidență, media frecvenței înțelegerii pe ansamblu este mai ridicată în familiile din mediul urban. După modul de organizare, în tipurile de familii cu parinți naturali, unde copiii sunt împreună cu parinții naturali, frecvența întelegerii dintre copii și părinți este mai ridicată decât în familiile reorganizate, în care unul dintre părinți este vitreg. În aceste familii frecvența comunicăriișsi a raporturilor bazate pe înțelegere este mai redusă și în raport cu familia monoparentală. Ținând seama de faptul ca familiile în care copiii sunt împreună cu părinții naturali, aflați la prima căsătorie sunt mult mai numeroase în raport cu familiile reorganizate și cu familiile monoparentale, putem să spunem că este mult mai generalizat stilul de relații și atitudini bazate pe înțelegere și încredere, pe suport parental.

Gradul de înțelegere sau poate numai de încredere în înțelegerea părinților este mai redus în familiile cu 2-3 copii față de familiile cu un singur copil, unde comunicarea și raporturile directe cu părintii sunt mai frecvente. Am constatat însă că relatțile de frăție aduc un surplus de comunicare și de suport familial care pot sa compenseze distribuirea atenției, a grijii și a întelegerii parentale față de mai mulți copii. Socializarea nu scade în intensitate dacă relațiile sunt normale între frați, între părinți și fiecare copil, dacă se rezolva conflictele, comunicarea poate să devină mai complexă și să crească receptivitatea familiei față de copil.

În familiile constituite doar din părinți și copii (tipul de familie nucleară) gradul de încredere a copiilor privind înțelegerea lor de către părinți este mai mare față de opinia elevilor provenind din familiile extinse în care sunt și bunicii. În aceste familii relațiile intergenerații sunt mai complexe și dificultatile de întelegere sunt mai mari.

Putem constata că pe ansamblu se manifestă încrederea copiilor care provin din diferite tipuri de familii, pentru că cei mai mulți indică o frecvență ridicată a înțelegerii de catre părinți.

Temele abordate în comunicarea dintre copii și părinți și frecvența discutarii acestora este investigată prin (Despre ce discuți cu părinți tăi) și în paralel, în chestionarul adresat parinților.

Despre ce discuți cu parinții tăi? Despre ce discutați cu copiii dumneavoastră?

Se poate observă că funcția de socializare a familiei, funcția de integrare culturală sunt importante, pentru că și elevii și părintii acestora indică frecvența mai ridicată în comunicare a temelor privind activitatea școlara, viitorul copiilor și comportamentul acestora în familie și în societate. Aceste teme sunt recunoscute ca fiind des discutate de către elevi în proporție de 60-70% iar de către părinți în proporție de 70-80%. Din prelucrarea datelor se constată că există procente mai ridicate de coincidență ale raspunsurilor elevi/parinții acestora tot pentru aceste teme de discutii.

Cu medii de frecvență mai mici sunt discutate teme privind prietenii copiilor, cărți și produse mass- media, teme din domenii mai mult mediatizate: politică, sport, muzică. Și în răspunsurile părinților apar aceste domenii, dar li se acorda frecvențe mai ridicate în discuțiile cu copiii. Diferențe mai mari dintre opiniile elevilor și părinților se înregistrează cu privire la discutarea problemelor financiare (media la elevi 97 si la parinti 129) și a problemelor moral-religioase (media la elevi de 86 și la părinți de 128). Initierea și receptarea discuțiilor pe aceste teme, care vizează capacitatea economică a familiei sau care susțin funcția culturală, au o eficiență redusă în procesele de comunicare dintre copii și părinți și datoriăa faptului că interesele legate de aceste domenii sunt diferite. Elevii sunt deja obișnuiți din copilarie să primească și să pretindă la ajutor material din partea părinților, iar conștientizarea resurselor și limitarea pretențiilor nu reprezintă preocuparea și interesul lor. Discutarea problemelor moral-religioase este suspectată ca fiind predica moralizatoare, față de care se poate instala capacitatea sau rezistența la receptare.

Cel mai rar se discută în familiile investigate despre sexualitate, despre dragoste și prietenie. Ceea ce rezultă este că părinții evită și elevii ezită să discute tocmai despre probleme care încep să devină la acestă vârstă probleme de viață și uneori chiar cauze ale devianței adolescenților. Se constată că elevii au reticențe privind gradul de întelegere din partea părinților pentru discutarea problemelor care țin de intimitatea fizică și de afectivitate. Chiar și într-o categorie de familii mai puțin semnificative și extinsă, cea care este afectată de probleme de sănătate, unde raspunsurile elevilor exprimă încrederea în întelegerea pe care le-o acordă parinții într-un procent ridicat, discutarea acestor teme delicate este foarte redusă.

2.2 Comunicarea – practică educativă în socializarea copiilor

Problema educației ocupă un loc important în psihologia socială chiar și în timpul celor 30 de ani ai acestui secol. Sunt cunoscute mai multe abordări. Primul este permisiune – constrângere. Principalii indicatori de aceasta dimensiune sunt constrângerea de comenzi, restricții care sunt impuse de părinți copiilor; responsabilități transmise acestora; rigoarea cu care sunt aplicate standardele; modurile în care viața copiilor este legat de autoritatea părintească. A doua parte se referă la angajamentele de părinți în viitorul copiilor lor; responsabilitatea pentru lor prezent – stil de viață; cît timp am dedicat acestora; activități comune; emoții și entuziasm cu care participă în viața copilului.

."Stilul autoritar sau (Democrat) control parental" – este o combinație de control parental, tehnica inductivă și susținerea necondiționată a dorinței copilului de a fi autonomă și independentă. Tandrețe, bunătate și înțelegere, atent, grijuliu, o mulțime de comunicare, de control și obligația de a deveni conștienți de comportamentul său. Cele autoritare (democratice) încurajează copilul prin mijloace verbale, dar el atrage, de asemenea limitele de comportament rezonabil necesar; Au stabilit standarde și mijloace de punere în conformitate; în același timp, stimulează copilul la independență; piața principală din educație ocupă ideea de infantilism, respectiv, de maturare și drepturile și obligațiile care decurg, în special cele legate de libertatea de a alege. O modalitate de acest stil se numește "comportament armonioas" – diferența este în controlul pe care intră în joc foarte rar. Stilul autoritar – "Dictatul", este o opresiune sistematică a inițiativei și a demnității personale a copiilor, prin ordin, amenințare, autoritarismul, este insistența asupra austeritate pedeapsă, mai puțină căldură, compasiune, înțelegere și, o comunicare mai rare cu copiii. Control ferm, violența, nu stimulează copiii să-și exprime propria opinie. Stilul autoritar caracterizează părinții, care sunt adepții ideii de control și modelează relația lor cu copilul în prisma principiilor și regulilor imuabile care se prestează la discuții prin puncte: respect pentru autoritate, putere, tradiție, forței de muncă, ordine, ascultarea și supunerea față de educatori.

Stilul pentru părinți permissive, curate și nu recunosc concepțiile tradiționale ale educației și urmărind dezvoltarea liberă a copiilor, care cresc alegerea din partea copilului; privind libertatea, impulsivitate a copilului, ei se pedepsesc puțin, au teamă că în acest fel se restricționează libertatea pentru copii. Ce este caracteristic pentru stilul de "dezangajare" este faptul că noi considerăm prea devreme că copilul este matur să fie independent. Pasivitatea de părinți crează două lumi. Rezultatul este, cel mai adesea, individualism și egoism; acest lucru se întâmplă foarte des, în caz de boală sau deces al părinților. O indulgență este lipsa de cerință, dezorganizare, stil de viață rău, părinții nu încurajează copiii, ei rareori fac observații, ei nu fac independența copilului în încredere. Când persistĂ protejarea, părinții oferă prin munca lor satisfacție la toate nevoile copilului, ei elimină toate grijile lui, efortul, presupunând dificultăți în sine. Rezultatul este de foarte multe ori lipsa de autonomie și inițiativă.

Sunt unele stiluri parentale examinate: (modele de comportament: modelul "Solicitarea (căldură, afecțiune)." În acest model părinții consideră copiii lor care dețin o mulțime de calități pozitive, ele fiind binevenite pentru comunicarea cu ei și le acceptă așa cum sunt.

Un alt model este "rigoarea (control)." Modelul Rudele severe prescrie multe interdicții pentru copiii lor, ei le ia sub control continuu, acestea stabilesc standarde obligatorii de comportament. Copiii sunt rareori pedepsiți, nu aspru. De obicei, copilul susține și nu oferă posibilitatea de a fi pedepsit. La grădiniță, părinții apăra jocuri zgomotoase, au nevoie de ascultare, astfel încât să nu fie mai departe de casă, ei apăra comportamentul său agresiv. În clase de școală primară au nevoie de un comportament sobru, realizări academice, etichetă, menținerea curățeniei. În clasele secundare, părinții doresc să știe cum este organizat timpul liber, care sunt prietenii lor, ceea ce vizează comportamentul lor sexual, printer care necesită rezultate bune la școală.

În modelul "indulgența" se face câteva observații copiilor lipsiți de reținere, nu apăra jocurile zgomotoase, parinților nu le pasă de curățenie și ascultare,fiind prezentă libertatea nelimitată în jocuri, manifestarea naturală la agresivitate. Părinții, la rândul lor au deasemenea, câteva tipuri: acceptarea, respingerea riguroasă, tolerant și părinții de așa-numitul "control democratic". Părinții prin acceptare iubesc copiii, sunt plini de satisfacții. Rezultatul educației pentru copii are o stare de spirit prietenos, ei cred despre alții vizînd anume că acestea sunt de cooperare, dar, de asemenea lipsit de autonomie, anxios, cu un puternic sentiment de vinovăție, cu atitudini homosexuale. Rezultatul educației riguroase în rândul părinților cu copiii: fiind ostili, aducând neliniștea la exteriorul casei, comiterea de acte antisociale.

Ca cea mai bună variantă de atitudine parentală este admis așa-numitul "control democratic". Strategia include respectarea a două principii: copilul dă contribuția sa la dezbaterea problemelor care îl privesc, și el singur ia decizia, care este aprobată de către părinți; Părinții urmează limitele deciziilor acceptate.

Aceste teorii care leagă stilul educațional și locul familiei în cadrul sistemului social – clasa socială parental, nivel de educație, ocupație care determină idealurile, valorile formative și educaționale.

Părinții din mediul asigurat se pot evalua în primul rând pe sine, competența de auto-management, independență, creativitate, ambiție în copiii lor, în timp ce părinții claselor de jos (de origine lucrătorilor și țăranilor ) subliniază mai presus de toate, pentru, curățenia, respectul, ascultarea, puterea de a evita problemele, dar nu pe autonomie.

Această diferențiere este completată de schimbările relative din metodele educaționale și tehnice. În acest sens, sunt cunoscute de cercetare cu privire la formele de disciplinare și pedepsirea copiilor. Tendința de a pedepsi fizic, atunci când se observă controlul copilului în rândul familiilo. Părinții clasele superioare sunt, de asemenea pentru planificare și să evalueze mai mult în avans, de tip, putere, durata și metodele de pedeapsă.

Există o legătură între sistemul de valori și ocupația părinților. Aceia dintre ei, care fac parte din clasele superioare, să încurajeze inițiativa, se concentreze pe acțiuni individuale și manipulare. Aceasta din urmă este mai variată. Ei se bucură de multă autonomie în educație. Spre deosebire de ei, reprezentanții claselor de jos, care, de obicei, o dată în copilărie, au fost educați într-un stil de rutină, mai monotonă, tradițional, se aplică și în educația copiilor lor. Se ajunge la concluzia că stilul de viață determină tipurile comportamentale ale părinților în familie. Aceasta afectează comunicarea și, prin urmare rolul tatălui, mamei și copilului, de asemenea.

Am cercetat limba în care activitatea de învățământ se desfășoară în familii din diferite clase. Am stabilit două tipuri – "mare" și "scăzut", cu poziția dominantă a "EU" și "noi", ca simbol al principiului individual sau colectiv. La categoria "burgheză" munca de clasă este în principal în parte și în clasa "de lucru" – este colectivă. Prin urmare, același statut normativ are o expresie verbală: "Un fiu bun nu ar trebui să facă asta! "Și" Nu va trebui să faci asta! "

O altă cercetare conduce la concluzia că structura familiei determină practica educațională a părinților. Definește două stiluri educaționale și lingvistice: "Tip de poziționare" și "orientare familie personală." Primul este că părintele este determinat de statutul și rolurile lor. Fiecare este definit și limitat de statutul și de vârsta lui, sex și rol. Totul este legitimat de către autoritatea și puterea de părinți. În al doilea tip, rapoartele sunt determinate de calitățile personale particulare ale fiecăruia. Urmează o discuție cu copiii, ce nu au autoritarism. Printre familiile de lucru, în care părinții sunt mai stricți și comunicare este mai liberă, iar părinții pot "captura" copiii la rame mai riguroase și înguste. În schimb, în ​​familiile din clasa de sus, rapoartele vizează dezvoltarea personalității copilului și comportamentul necesar de manageri sunt mult mai relaxat.

O imagine de ansamblu de cercetare pe familie a dus la concluzia că caracteristicile lor, structura și funcțiile sunt cele mai multe ori deduse, în funcție de mediul specific. Acesta este cel mai puternic vizibilă în macroteorie dar chiar la un nivel micro, accentele sunt plasate pe dezvoltarea istorică. Analiza va include în mod obligatoriu motivația pentru căsătorie, de divorț și recăsătorire; relații didactice tradiționale și non-tradiționale; Rapoarte părinți – copii. Fiecare familie trăiește și se dezvoltă într-un context cultural specific și să definească funcțiile și valorile sale specifice.

Educație în familie se extinde pe patru domenii fundamentale

Cunoașterea – dobândirea de cunoștințe și abilități necesare în viața socială.

Moral – internalizarea de credințe și valori necesare pentru acțiunile sociale.

Tehnici de integrare – achiziționarea de norme și ritualuri care reglementează relațiile interpersonale.

Markeri de identitate – achiziționarea de semne și simboluri ale identității sociale.

Practici și atitudini ale copilului de parinții sunt de asemenea, modelate de resurse economice și culturale ale părinților, nivelul lor socio-cultural; de ideile de desen și viitoarea integrare socială a copilului, ei sunt cei care determină nivelul de autonomie și auto-reglementare, care se acordă pentru copil și tehnicile de influență; motivare și control; statut social, rolurile de familie de părinți ca identitate socială a copilului; nivelul de coeziune în familie.

Funcționarea familiei este ca un mediu afectiv, social și cultural care se bazează în mare parte pe comunicare. O multitudine de studii și cercetari la acest subiect se referă la rolul primordial al familiei în însușirea limbii, a diferitelor limbaje (de exemplu nonverbale) si în general a competențelor de comunicare cotidiană. Chiar analfabetismul și analfabetismul funcțional depind de educația copiilor în familie. Cercetarea a investigat modul în care se realizeaza comunicarea si astfel apar anumite caracteristici ale stilurilor educative, mai ales din perspectiva interacțiunilor care functionează în familie.

În viața de familie se desfășoară o mare diversitate de activități prin care se satisfac nevoile specifice individului și familiei totodată:

nevoile fiziologice: de hrană, igienă, sănatate;

nevoi de siguranță: securitate, stabilitate, protecție, asigurarea unor structuri (locuire, îmbracaminte);

nevoi de dragoste și apartenență: acceptare, dăruire și primire a iubirii;

nevoi de stimă: respect față de sine, respect față de alții;

nevoi de actualizare de sine: împlinire personală, îmbogățirea propriului potențial.
Pentru îndeplinirea acestor nevoi, pe lânga utilizarea resurselor în comun, se realizează în comun o serie de activități, dintre care unele sunt absolut necesare, sunt activități primare, activități de bază în viață și în gospodaria unei familii. Alte activități îndeplinesc nevoi superioare de ordin cultural, spiritual. Prin desfasurarea acestora în comun se realizează integrarea culturală în comunitatea umană, spirituală, de bază, în familie, se capătă identitatea culturală și demnitatea culturală. Chiar și atunci când familia este captata de mass- media, când realizează un consum cultural pasiv și de calitate inferioară, când se abandonează în fața televizorului ore întregi, dacă alegerea canalelor și a emisiunilor TV se produce cu acordul familiei întregi, atunci viața familiei funcționează. Atunci când se vizionează emisiuni preferate de parinti si copii, când acestea au o calitate culturală și sunt așteptate, comentate împreună, dau satisfacții fiecaruia, atunci căminul familiei are o viață culturală chiar daca este redusă la consum mediatic. Participarea la evenimente culturale, vizionarea de spectacole, frecventarea unor biblioteci, vizitarea muzeelor și cu atât mai mult practicarea unor activități artistice sau susținerea de către familie a acestora, prin alocarea resurselor materiale necesare reprezintă modalități importante prin care părinții realizează inserția culturală de bază și o educație informală de calitate. Practicarea sporturilor, a jocurile distractive comune, organizarea excursiilor, vizitarea prietenilor și a rudelor sunt alte modalități active prin care copiii deprind regulile, își verifică și dezvoltă abilitatile cele mai diverse, inclusiv cele morale, civice.
Pregatirea copiilor pentru capatarea independenței și pentru integrarea socială presupune participarea la activitățile familiale și asumarea unor responsabilități prin care fiecare își îndeplinește statutul și rolul în familia sa.

Am investigat elevii și parintii pentru a afla care sunt activitățile la care participa mai frecvent împreună. Am oferit o lista cu diferite activități, unele care se desfășoara cotidian, altele care sunt periodice sau ocazionale. Prin aceasta putem constata indirect și timpul pe care îl petrec copii în mod activ, împreună cu părinții, cu familia lor și situațiile mai frecvente de cooperare în familie.

Prelucrarea datelor, calcularea mediei frecvențelor de participare ne dau înca o imagine semnificativă a vieții și educației în familie realizate și recunoscute de subiecții investigați.

Care sunt tipurile de activitati pe care le desfasori în familie împreuna cu parintii tai?

Cu procente și medii ale frecvențelor semnificative se pot distinge câteva tipuri de activități care dau și specificul vieții de familie nu numai la populația investigată, ci în general, la întreaga populație. Apar astfel moduri și modele comune de viață și de educație în famile care conduc la distingerea unor indicatori care pot caracteriza stilul de viață și stilul de educație în familie. Menționăm înca o dată că educația în familie este una din principalele manifestari ale educației informale care se realizează implicit, permanent, cu sau fără intenție constientizată, prin utilizarea cotidianaă a resurselor obișnuite, cu îndeplinirea funcțiilor normale ale vieții de familie.

Elevii, la aceasta vârstă, dar în genere copiii își petrec sărbatorile cu părinții, în familie. Și alte evenimente care țin de viața de familie, de evenimente, de ciclurile vieții, adună părinții cu copiii. Activitatea comună „Petrecem sărbatorile împreuna” întrunește procentele și mediile de frecvență cele mai ridicate, am putea spune maxime și în raspunsurile elevilor (87,6%, media 186) și ale părinților (90,5%, media 193). Se poate considera că această activitate s-a instituit ca o necesitate, obișnuința, patern cultural. Tocmai de aceea părintii ar trebui să conștientizeze și să instrumenteze caracterul educativ al acestor evenimente, să fie mai selectivi și exigenți cu mijloacele pe care le utilizează, față de producția și comerțul cu bunuri de larg consum (inclusiv cultural) din care își capătă resursele.

Cu procente ridicate și medii de frecvență mari, elevii (78,5%, media 180) și parinții (85,6%, media 187) declară că iau masa împreună . Si această activitate, care îndeplinește unele funcții interne ale familiei și satisface nevoi de baza, ține de stilul traditional de viață și de educație în familie. În prezent sunt alte obișnuințe care se manifestă și se formează în timpul acestei activități. În cea mai mare parte atenția este concentrată pe hrană și pe hranirea cu prioritate a generatiei tinere. Se creează de aceea, informal, o alta ierarhie, cel putin temporara în timpul acestei activitati care poate sa conduca la efecte privind atitudinea copiilor cu privire la alocarea, cu prioritate catre ei, a resurselor de consum ale familiei. Părinții sunt învestiți cu rolul informal de educatori și în timpul acestei activitați comune. De aceea, mulți părinți experimentează și instituie reguli, sancțiuni, formează deprinderi care pot avea șanse de asimilare și de aplicare de catre copii pe parcursul vieții.

Pe locul trei în ierarhia procentelor în raspunsuri este: „Ne uitam împreună la televizor”, la elevi (66,2% deseori, 26,7% rareori) și părinți (64,1% deseori, 26,5% rareori). Calcularea mediei frecvenței la aceste raspunsuri este simtitor și semnificativ apropiată de 161.

Este evident ca aceasta optiune reprezinta o caracteristica a petrecerii timpului liber în familie si ca efectele educative apar si datorita repetabilitatii si a duratei privitului la televizor, care de cel mai multe ori nu este „împreuna” ci „unul lânga altul”. Menționăm aceasta pentru că efectele educative sunt nu de puține ori negative, tocmai datorită faptului că tinerii privesc la televizor, alaturi de părinții lor, în repetate situații ceea ce nu este necesar, util, cu semnificație pozitivă. Părinții sunt astfel responsabili pentru nivelul și calitatea consumului de programe TV. Acesta a devenit indirect și un mijloc de educație informală în familie pentru ca de multe ori, cererea și acordarea libertății sau a sancțiunilor (pedepse, recompense) se raporteaza tocmai la privitul la TV.

Toate aceste trei activități la care, din opiniile subiecților investigați, participă în proporția cea mai mare și copiii și părinții au riscul de a deveni manifestări pasive, mai ales pentru copii, care ramân de cele mai multe ori consumatori, spectatori neîmplicați. Activitățile gospodarești, care presupun implicarea activă și contribuția reală la rezolvarea unor probleme ale familiei ating o frecvență apropiată rareori, deși la o alta întrebare, pe care o prezentam în continuare, există o frecvență mai mare a raspunsurile cu privire la activitățile gospodarești din familie îndeplinite de copii. Aceasta contradicție relevă și situația de lipsă de cooperare parinți-copii în treburile casnice dar și asumarea independentă a unor sarcini de catre preadolescenți. Cel mai rar sunt făcute împreuna activitățile de a merge împreună la teatru și la film, locul lor a fost preluat de catre privitul la televizor, cu multe efecte negative.

Traiectoria graficului mediilor de frecvență pentru toate activitățile menționate uneste valori semnificative și este similară pentru elevi și părinți. Valorile procentului de raspunsuri date de elevi și parinti sunt în general apropiate. La părinți, media este cu putin mai ridicată față de elevi, atunci când se aleg optiunile „Facem lecțiile împreună” și „ Jucăm împreuna cărți, fotbal, tenis, șah etc” și mai scăzută când declară „Mergem în vizite la prieteni” .

Participarea la anumite activitati în familie educă, socializează copiii în spiritul cooperarii, al unor responsabilități concrete, ale caror efecte sunt vizibile și pentru cei apropiați, realizează pe ansamblu unitatea familiei, echilibrul dintre pretenții si obligații.

Responsabilitățile pe care și le asuma în mod personal copiii, atribuțiile, contribuțiile proprii și retribuțiile care decurg din acestea sunt legate de activitățile prin care ei își aduc aportul mai direct și controlabil la viața de familie. Astfel se realizează și autoeducarea copiilor în familie. Au fost chestionați elevii și părinții cu privire la sarcinile pe care și le asuma și le îndeplinesc copiii în familie.

Raspunsurile copiilor au indicat mai multe moduri de participare la viața de familie decât au semnalat părinții. Variantele de raspuns pe care le-am oferit au fost considerate de către elevi ca fiind în conjunctie (și, și), iar de către părinți ca fiind în disjuncție exclusivă (ori, ori). Perceperea variantelor de actiune în modalitatea conjunctiva este un semn al logicii stilului permisiv. Stilul autoritar opereaza cu disjunctii exclusive între diferite variante, optiuni pentru a controla și a indica mai riguros. Există deci o predispoziție a elevilor în logica raspunsurile spre mai multe variante de activități, de sarcini pe care și le asumă.

Deschiderea spre activități și roluri diverse în familie este neluată în seamă de părinți. Părinții se gândesc și aleg numai prioritățile, pe care le proiectează ca sarcini destinate copiilor în familie. De aceea, aproape toți părinții au ales o singură variantă de raspuns. Accentul raspunsurilor a fost pus mai cu seama pe statutul pe care părinții îl acordă copiilor, în privința activităților școlare (59,2%). În familiile din mediul rural există un echilibru dintre această opțiune și aceea care privește participarea la treburile gospodărești.

Există mai multe diferențe între răspunsurile elevilor și ale parinților. Cei mai mulți elevi declară că „Și eu ajut la treburile gospodărești din familie” (72,7%). Părinții pun pe locul al doilea această sarcină pentru copiii lor și răspund astfel într-un procent de 34,2%. Diferența dintre raspunsuri este și mai mare pe aceasta temă dacă luăm în considerație ca la variantele 3 și 4 copiii au raspuns afirmativ în procente semnificative, de 26,3%, respectiv 21,3%, iar părinții în procente nesemnificative de 1%, respectiv 2,4%.

Părinții consideră că, în primul rând, „Copilul nu are alte sarcini decât cele legate de școală”, într-un procent de 59,2%. Copiii afirmă că „Eu nu am alte sarcini decât cele legate de școală” într-o proporție mai mică, de 40,5%.

Cele mai puține răspunsuri se referă la „Muncesc să aduc bani în casă”. În total sunt 47 de cazuri. Nu putem verifica dacă aceasta muncă se referă la activitati desfasurate în timpul vacantelor, dar putem verifica indirect autenticitatea raspunsului. Se constată că astfel de cazuri provin din familii dezavantajate social sau cu o situație specială, pentru că majoritatea acestor raspunsuri sunt ale unor elevi din familii din mediul rural, familii cu mai mulți copii, familii în care nu este angajat niciunul dintre părinți, familii în care părinții au nivel primar de studii, sau din familii cu probleme de sănătate, sau cu o dotare slabă cu bunuri și facilități culturale. Toate aceste neajunsuri și probleme ale unor astfel de familii se răsfrâng și asupra copiilor și de aceea elevii declară, considerăm că în mod sincer, că muncesc pentru a aduce bani în casă.

Dar nu recunosc faptul că muncesc copiii lor pentru a aduce bani în casă decât 4 părinți, 3 din rural și 1 din urban. Grija și munca pe care și-o asumă acești copii este dovada unui grad crescut de implicare și de responsabilitate față de familie. La polul opus am putea să spunem că se află cei care aleg varianta de raspuns: „Nu am griji, sarcini, fac ce-mi place ca să mă relaxez”. Astfel de raspunsuri dau elevii care provin din diferite categorii de familii, dar mai ales din familiile care nu au probleme materiale sau alte probleme, din familiile cu un singur copil; sau din cele în care părinții sunt cu studii de nivel primar. Putem sesiza aici condițiile tipice pentru stilul libertin, sau chiar pentru stilul de neimplicare a părinților în educația copiilor, care se întâmplă, după cum demonstrează studiile din alte țări, în familiile din păturile sociale inferioare după nivelul economic, inclusiv după nivelul cultural, nivelul de instrucție școlară, de integrare socială.

Copiii, și mai cu seamă tinerii, au nevoie de sarcini, responsabilități, reguli de comportament și de acțiune, pe care nu le pot asimila fără participarea activă la viața de familie. Cercetările concrete și abordările teoretice cu privire la educație și familie conchid că învățarea directă și cu efecte permanente, se realizează în principal în familie. Educația din și pentru viața de familie depinde de experiențele pe care copiii le au zilnic. Îndeplinirea unor sarcini în viața de familie implică respectarea mai multor feluri de reguli pe care copiii și le asumă și le respectă. Aceste reguli sunt implicite în desfășurarea activităților și conduc la asimilarea ordinii în relații, activități, în utilizarea mediului și în raportarea la sine, la activitatea proprie. Gradul de încredere față de sine și prestigiul în raport cu ceilalți cresc atunci când copiii își asuma și îndeplinesc mai multe sarcini. De aceea considerăm că elevii resimt această situație și de aceea, în mod firesc, dau mai multe variante de răspuns privitor la sarcinile lor în familie.

CONCLUZII

Stilul familial în genere și stilurile parentale de educație sunt determinate de modul în care sunt realizate funcțiile familiei și în primul rând funcția de socializare, de transmitere a experienței culturale, de protecție și dezvoltare a personalității, de reglare și control al comportamentului. Nerealizarea unor funcții ale familiei influențează practicile educative din interiorul familiei și cooperarea cu alți factori educativi din plan social.

Modul în care se realizează comunicarea, motivația, interacțiunile și efectele comunicării pun în evidență practici specifice familiei: destăinuirea problemelor personale, intime, sfătuirea, capacitatea de a capta și de a manifesta încrederea, înțelegerea reciprocă. În toate aceste situații investigate, relația copiilor cu mama este determinantă. Mama apare ca principal suport și factor de referință în comunicarea copiilor în familie. Încrederea că părinții pot acorda înțelegere copiilor se manifestă la un nivel mediu sau mai ridicat în mediul urban, în familiile cu un copil.

Temele cele mai abordate și unanim recunoscute, cu procente mari de frecvență în comunicarea dintre copii și părinți sunt activitatea școlară, viitorul copiilor și comportamentul acestora în familie și în societate. Cu o frecvență mai redusă se discută despre prietenii copiilor, despre emisiuni, reviste, cărți, despre teme generale prezente și în mass – media, cum sunt politica, sportul, muzica. Elevii și părinții lor afirmă că foarte rar se discută în familie despre sexualitate, dragoste și prietenie, probleme care îi interesează pe preadolescenți. Există și diferențe între opiniile copiilor și ale părinților în privința temelor abordate. Astfel, în legătură cu problemele financiare ale familiei și cu temele moral-religioase părinții afirmă cu o medie a frecvențelor de 129, respectiv 128, că discută cu copii, aceștia afirmă că aceste teme se discută în familie cu o medie a frecvențelor care este mai puțin decât rareori, cu o medie de 97, respectiv 86, ceea ce înseamnă mai puțin decât rareori.

Dezvoltarea personalității copiilor este protejată și susținută în diferite moduri de către familie. Nevoia de mai multă atenție sș înțelegere care sprijină afirmarea personalității în familie se orientează mai mult spre tata.

Pentru preadolescenți, modelul de părinte bun se referă la preocuparea părinților pentru educație (78,3%), pentru îndrumarea copiilor în viață (69,1%) și la acordarea de înțelegere, de afecțiune (73,8%). Acestea sunt și caracteristici ale stilului parental „autoritativ”, care acordă copiilor suport maxim dar îi și controlează conform unor exigențe ridicate. Preadolescenții afirmă deci implicit că acest stil educativ este dorit de ei, ca cel semnificând pentru ei „părintele bun”. Imaginea „parintelui bun” este necesară pentru propria proiecție a personalității adolescentului în viitor și, totodată pentru stimularea manifestărilor proprii de a fi „copil bun”.

Cooperarea dintre copii și părinți, o practică educativă importantă și eficientă, se poate constata din activitățile la care aceștia participă mai frecvent, împreună. Elevii și părinții acestora declară în procente mari, o frecvență mai ridicată pentru activitățile: „Petrecem sărbătorile împreună”, „Luam masa împreună”, „Ne uitam împreună la televizor”. Aceste activități nu cer o participare activă din partea copiilor. Deși stilul parental protector apare ca preponderent din raspunsurile la mai multe întrebari, totuși gradul de implicare activă și de cooperare este redus, sau nu reprezintă o preocupare a părinților pentru educarea copiilor.

Asumarea responsabilităților în familie reprezintă o altă modalitate importantă de socializare. Distribuirea sarcinilor pe care o fac părintii îndeosebi, îndeplinirea lor de catre copii, se obiectivează în activități pe care le recunosc și unii și ceilalți ca fiind sarcinile pe care le îndeplinesc copiii în familie. Părinții mai cu seamă (59,2%) dar și elevii (40,5%) consideră că principala sarcină a copiilor este legată de îndeplinirea obligațiilor pe care școala le impune. Copiii afirmă într-un procent de 72,7% că ei participă și la treburile gospodărești, în timp ce părinții numai într- un procent de 34,2% consideră că aceasta este o sarcină a copiilor. Cu procente de peste 20% elevii afirma că au grijă de frații mai mici, că îi ajută pe părinți și la alte activități (agricole, profesionale), în timp ce părinții recunosc aceste activități ca intrând în sarcina acestor preadolescenți în procente nesemnificative de 1% și respectiv 2,5%. Ceea ce se poate constata în aceasta mare diferență a raspunsurilor este faptul ca în general nu este o practică a stabilirii și recunoașterii sarcinilor pe care copiii le au de îndeplinit ca membri ai familiei.

Putem să recunoaștem din raspunsurile elevilor caracteristica preadolescenților de a fi interesați de activități concrete, care au efecte, rezultate ce pot sa fie recunoscute în grupul din care fac parte și prin care pot să se afirme.

Autoritatea parentală se poate constata prin raspunsurile care au fost date la itemul De cine asculți cel mai mult?. În procente semnificative și apropiate elevii (42,6%) și părinții (40,2%) au recunoscut autoritatea ambilor părinți. Tot în procente apropiate au fost raspunsurile care îl desemnează pe tată ca autoritate, la elevi (22,7%) și la părinți (22,2%). În ceea ce privește ascultarea față de mamă procentele sunt diferite: la elevi (27,%) iar la părinți (44,5%). Se constată o tendință semnificativă din partea preadolescenților de a a fi echilibrați și echidistanți în ceea ce privește autoritatea părinților, de care trebuie să se țină seama în parteneriatele cu părinții și în activitățile de educație a părinților.

Controlul parental se realizează prin atribuirea sancșiunilor pozitive (recompensele) și a sancțiunilor negative (pedepsele). Ambele modalități de sancționare condiționează comportamentul și trebuie să servească stimularii pozitive a cestuia. Există și modalități de control afectiv, care solicită motivația pozitivă pentru autocontrolul personal și reacția pozitivă pentru controlul parental, preferabil controlului extern, din partea societății.

BIBLIOGRAFIE

Acock, A.C., Demo, D.H. (1994). Family Diversity and Well-Being,

Sage Library of Social Research 195. Sage Publications, California.

Albu, G. (2002) În căutarea educației autentice, Iași Editura Polirom.

Alexoae, D., (2010). Stima de sine scăzută- semne și remedii, în Informația de Severin, disponibil pe Andersen, S. M., & Bem, S. L. (1981). Sex typing and Social Psychology.

André, C. (2009) Starile sufletesti. Invatarea seninatății, București: Editura Trei.

Atkinson, R., (2006). Povestea vieții: Interviul, București, Ed.Polirom.

Anghel, Atkinson, R., (2006). Povestea vieții: Interviul, București, Ed.Polirom.
Băban, A. (2001). Consiliere educatională, Cluj-Napoca: Editura Psinet..

Bandura, A. (2001). Social cognitive theory: An agentic perspective. Annual Review of Psychology.

Baron, R.; Byrne, D.; Johnson, B. (1998), Exploring Social Psychology. Boston: Pearson Education.

Batâr, D. (2003). Sociologie: Probleme teoretice și analize ale investigației de teren, Sibiu, Editura Psihomedia.

Batâr, D. (2004). Familia în dinamica societății, Sibiu, Editura Universității „ Lucian Blaga”.

Bandura, A. (2001). Social cognitive theory: An agentic perspective. Annual Review of Psychology.

Baron, R.; Byrne, D.; Johnson, B. (1998), Exploring Social Psychology. Boston: Pearson Education.

Ciupercă C. (2001). Familia între tradiție și schimbare, în Revista ,,Psihologia”, București, Anul XI, nr. 1, ianuarie- februarie.

Cojocaru ., (2004). Consilierea gravidei și a tinerelor mame, Iași: Ed. Lumen.

Constantin A. (2003). Terapia de doliu sau confruntarea cu moartea, în I.Mitrofan (coord.).

Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, București : Ed. Polirom

Constantin T.(2004). Memoria autobiografică; definirea sau redefinirea propriei vieți, Iași : Editura Institutului European.

Cornelius, H., Shoshana, F. (1996). Știința rezolvării conflictelor. Fiecare poate câștiga, București, Editura Știință și Tehnică.

Cosmovici, A. Iacob, L. (1998). Psihologia socială, Iași: Polirom.

Chelcea, S. (1993). Statusul în Zamfir C., Vlăsceanu L.(coord.), Dicționarul de sociologie, București: Editura Babel.

Chelcea, S. (2002). Un secol de cercetări psihosociologice 1897-1997. Iași: Polirom.

Chelcea, S. i IluŃ, P. (coord.) (2003). Enciclopedie de psihosociologie. București: Editura Economică.

Chelcea, S., (2007). Metodologia cercetării sociologice, ediția a 3-a revizuită, București, Ed. Economică.

Chelcea, S. (2010). Psihosociologie: teorii, cercetări, aplicații, (ed. a 3-a, rev.), Iași : Polirom.

Chera, C.(2009). Scala Rosenberg – scala de evaluare a stimei de sine, [online] Disponibil pe : (http://casandrachera.com/2009/12/04/scala-rosenberg-scala-de-evaluare-a-stimei-de-sine) .

Ilut P. (2001). Sinele și cunoașterea lui, Iași: Editura Polirom.

Ilut P., (2005). Sociopsihologia și antropologia familiei, Iași, Editura Polirom.

Ilut P. (2009), Psihologie sociala și sociopsihologie: teme recurente și noi viziuni, Iași: Polirom.

Ilut P. (2010). Forme ale capitalului social în familia lărgită din Romania, în Revista Română de Sociologie, nr. 5 – 6, București.

Johnson, D.J. (1996). Father Presence Matter: A Review oof the Literature, National Center on Fathers and Families, USA, Philadelphia, University of Pennsylvania, [online], Disponibil : http://www.ncoff.gse.upenn.edu.

Klein, M.M. (1997). Introducere în orientarea în carieră, București, Institutul pentru Științele Educației.

Linton, R., (1968). Fundamentul cultural al personalității, București, Editura Științifică.

Luhtanen, R., Crocker, J. (1992). A collective self-esteem scale: Self-evaluation of one’s social identity, Personality and Social Psychology Bulletin.

Lungu, D. (2009). Povestirile vieții. Teorie și documente., Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” .

Lyddon, W.J., Sherry, A. (2001). Developmental Personality Styles: An Attachment Theory Conceptualization of Personality Disorders, Journal of Counseling and Development,

Macarie A., Constantin T, Iliescu M, Fodorea A, Prepelină G. (2008). Stima de sine – intre normalitate și trăsătură accentuată, Psihologie și societate: noutăți în psihologia aplicată, Iași : Editura Performantica.

Marian F. (2003). Sociologie.Note de curs, Universitatea Bioterra, București.

Martinot, D. (2001). Connaissance de soi et estime de soi : ingredients pour la reussite scolaire, dans Revue des sciences de l’education, vol. XXVII.

Maria Vîrlan, Riscurile sociale ale familiilor moderne, p 67 – 72. Chișinău

Otilia Stomatin, Integrarea psihologică a copiilor din familii dezintegrate, editura UPS Ion Creangă.

Vrașmaș Ecaterina, Intervenția socio-educațională cu sprijin pentru părinți. București, Aramis 2008

Focșa Tatiana, Relațiile juridice dintre părinți și copii, UPS Ion Creangă, 2009

Losii Elena, Aspecte psihosociale ale familiei contemporane, UPS Ion Creangă, 2009 p 10 – 17

Gheorghe Paladi, Probleme sociale, demografice și psihologice, AȘM 2005, pag 21 – 30.

Olărescu Valentina, Funcția Educațională a familiei, UPS Ion Creangă,pag 186 – 193

Vîrlan Maria/Olesea Frunză, Copilul – victima crizei din familiile contemporane, UPS Ion Creangă, pag 40 – 46

Maistru Rodica,Ediția II, Interpretări filozofice-psihologice ale conflictelor din familia contemporană, UPS Ion Creangă,Chișinău 2003

Ioniță Nina, Ediția II, Educația morală în familai contemporană, UPS Ion Creangă,Chișinău 2003

Maria Vîrlan/Olesea Frunze, Riscurile sociale ale familiilor moderne UPS Ion Creangă,Chișinău 2012. Pag 62 – 72.