Familia Si Importanta Acesteia Pentru Dezvoltarea Optima a Copilului

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………….3

CAPITOLUL I. FAMILIA. DELIMITARI CONCEPTUALE SI TEORETICE………………………………………………………….

1.1. Familia – definire, istoric

1.2. Familia. Roluri, functii

1.3. Conceptul de familie. Tipuri de familii

CAPITOLUL II. FAMILIA – PRIMA SCOALA A EMOTIILOR

2.1. Familia – primii pasi spre cunoastere

2.2. Familia de ieri, familia de astazi

2.2.1. Familia contemporana si educatia copilului

2.2.2. Provocarile familiei contemporane

2.3. Stiluri educative parentale

2.4. Climatului familial și dezvoltarea psihică a copilului

CAPITOLUL III. ROLUL FAMILIEI ÎN SOCIALIZAREA COPILULUI

3.1. Definirea procesului de socializare

3.2. Etapele socializarii si formele ei

3.3. Socializarea copilului in sanul familiei

3.4 Comunicarea – pion principal in socializarea copilului

3.4. Socializarea copiilor prin joc

CAPITOLUL IV. MODALITĂȚI TEORETICE ȘI PRACTICE DE SPRIJINIRE A FAMILIEI ÎN CREȘTEREA ȘI EDUCAREA COPIIIOR

4.1. Educatia permanenta pilon al societatii

4.2. Eficienta educatiei parintilor in beneficiul copiilor

4.3. Educatie parentala in Romania

4.4. Parteneriatul familie – gradinita – condiție a integrării sociale a copilului

CAPITOLUL V. METODOLOGIA CERCETARII…………………………….

V. 1. Scopul si obiectivele cercetarii

V. 2. Ipotezele cercetarii

V. 3. Metodologia utilizata

V. 3.1. Esantionul

V. 3.2 Metode si mijloacele de cercetare

V. 3.3. Rezultatele cercetarii si interpretarea lor

CONCLUZII SI RECOMANDARI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

Introducere

Fa-ti timp pentru copilul tau pentru ca “cei mai severi judecatori sunt copiii nostri”

proverb din Rusia

Am ales aceasta tema pentru lucrarea de licenta deoarece am ajuns in minunata postura, aceea de a fi mama unui prescolar.

Mi-am dorit dintotdeauna sa devin mama. Imi amintesc cu drag clipele copilariei, jocurile mele cu ceilalti copii unde ma transpuneam cu placere in rolul de mama. Unul din jocurile preferate, fiind “ de-a mama”.

Atat eu, cat si sotul meu am crescut si ne-am dezvoltat intr-un mediu de viata bun. Acest lucru ne-a ajutat sa-l integram cu bine pe juniorul nostru in societate. Socializarea cu ceilalti copii se face intr-un mod firesc, usor. Din pacate, in iesirile noastre prin parcuri, magazine, si chiar in vizite, am descoperit, ca nu toti copiii au dezvoltate aptitudini sociale sau nu sunt folosite in mod corect.

Ca mama, mi-am dedicat timpul copilului meu. Am fost atenta sa ii ofer un mediu stabil si securizant, ingrijirea adecvata, atentia si afectivitatea unei bune dezvoltari.

Cu ajutorul observatiei si comportamentul propriului meu copil, vreau sa arat modul in care se raporteaza copilul la influentele primite din mediul familial si cat de mult il influenteaza in viata sociala.

Socializarea este un proces continuu, începe din primele zile de viata si continua de-a lungul întregii existente. În primii ani de viata copilul este ajutat sa stabileasca modalitati de comunicare cu adultii din preajma sa. Mama este cea care il va ajuta sa vorbeasca, trecand de la limbajul corporal la limbajul vorbit. Astfel, se poate spune ca socializarea se realizeaza in procesul de comunicare cu ceilalti.

Familia reprezinta, de fapt, primul mediu al copilului si in acest cadru se structureaza personalitatea. Mediul familial este important, deoarece reprezinta prima scoala a vietii, unde i se va transmite copilului primele reguli sociale si culturale, precum si valorile dominante din societate, isi dobandeste cele mai importante trasaturi caracteriale si morale; familia fiind un intermediar in relatiile cu societatea.

În socializarea realizata la nivelul familiei, imitatia are un rol important, mai ales în primii ani de viata când este dominanta, deoarece copilul se identifica, de fapt, cu un model pe care-l admira. Copilul este martorul modului in care membrii familiei se comporta intre ei. El invata, pe parcursul observarii comportamentului lor, o serie de valori precum, respectul, toleranta, aprecierea etc.

Desi familiile indeplinesc functii socializatoare comune, în realitate exista numeroase diferente în modul în care fiecare familie îsi socializeaza copiii. Aceste variatii sunt in functie de tipul de societate (traditionala sau moderna), categoriile socio-profesionale ale parintilor, de rezidenta etc. Asadar, familia este o microsocietate care joaca un rol important in socializarea copiilor. Cercetarile de sociologia familiei scot în evidenta faptul ca, odata cu schimbarile sociale, cum ar fi: integrarea femeii pe piata muncii si numeroasele divorturi cauzeaza dificultati in echilibrarea vietii de familie cu cea profesionala. Copiii de astazi ajung sa fie in contact mult mai rapid ca altadata cu alti agenti de socializare îndeosebi de catre cresa, gradinita, mai apoi, scoala. Aceste cazuri sunt tot mai prezente în societatile urbane moderne, familia pierzand din importanta sa socializatoare traditionala. Mai ales în situatiile în care ambii parinti îsi desfasoara activitatea în afara menajului, iar copilul interactioneaza cu parintii doar câteva ore pe zi.  

Această lucrare va lua în discuție rolul parintelui, în socializarea copilului prescolar. Vom demonstra în această lucrare rolul pe care îl are familia din acest punct de vedere, prin prezentarea a două studii de caz cu subiecți puși în situații educaționale familiale diferite.

CAPITOLUL I. FAMILIA. DELIMITARI CONCEPTUALE SI TEORETICE

1.1. Familia – definire, istoric

'' Familia este cea mai veche dintre toate societatile si singura naturala.'' Jean Jacques Rousseau

Derivand din latinescul famulus – „sclav domestic”, termenul familie s-a schimbat in decursul vremurilor, capatand conotatii diferite. Familia a fost si este mediu de generare si regenerare a resursei umane, dar si al formarii personalitatii viitorilor adulti (Caluschi, 2008).

Familia constituie un mediu educativ determinant prin atmosfera sa afectivă, dimensiunea culturală și gradul ei de înțegrare socială. Este unul dintre principalii factori ce concură la formarea și dezvoltarea personalității copilului. Familia reprezintă un univers redus la mici dimensiuni, dar un microunivers ce cuprinde o serie de interacțiuni, procese și transformări care caracterizează “lumea reală”.

In literatura romana, Stanoiu si Voinea (1983, p. 16) ofera familiei urmatoarea definitie: „grup social realizat prin casatorie, alcatuit din persoane care traiesc impreuna, au gospodarie casnica comuna, sunt legate prin anumite relatii natural – bilogice, psihologice, morale si juridice si care raspund una pentru alta in fata societatii”.

Chiar daca de-a lungul timpului relatiile in familie au suferit unele modificari, familia ramane cea mai importanta institutie, in care isi gasesc adapost si fericire parinti si copii, un refugiu din fata singuratatii si un spatiu al perpetuarii valorilor, al transmiterii lor din generatie in generatie.

1.2. Familia. Roluri, functii

In sens larg, familia este un grup social ai carui membri sunt legati prin raporturi de varsta, casatorie sau adoptie si care traiesc impreuna, coopereaza sub raport economic si au grija de copii (Murdock, 1994), iar in sens restrans, este un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia.

Familia reprezinta una din verigile sociale cele mai vechi si mai specifice in asigurarea continuitatii si afirmarii fiintei umane, familia a devenit obiect de studiu sistematic in epoca moderna. Astfel, au fost întreprinse numeroase cercetări privind rolul de soț și soție.

Toate aceste cercetări încearcă să explice modul de funcționare a familiei, care sunt etapele prin care trece un cuplu, care sunt rolurile soțului și ale soției, care sunt relațiile ce se stabilesc între membrii ei. Cercetătorii români Iolanda Mitrofan, Maria Voinea și Petru Iluț au efectuat o serie de studii privind viața de familiei. Ei arată că rolurile din cuplul conjugal format din soț și soție se extind în cadrul familiei continuând cu cele de tată și mamă, ceea ce presupune urmărirea îndeplinirii unor obiective precum: asumarea responsabilității de împărțire și distribuire a aceluiași buget de timp, material și afectiv în vederea creșterii copilului. Această sarcină a fost și rămâne o dominantă a familiei, chiar dacă metodele diferă de la o societate la alta. Problema rolurilor educaționale ale părinților în familie este o funcție esențială care se răsfrânge asupra copilului pe întreaga perioadă pe care acesta o petrece în cadrul grupului familial.

Familia, ca nucleu fundamental al societatii, indeplineste un sistem de functii intre care cele mai importante sunt:

a) Functia naturala, biologica. Prin aceasta functie, familia asigura perpetuarea (reproducerea) spetei fiintei umane, rezolvandu-se prin familie problema demografica.

b) Functia economica. In conditiile economiei de piata, si mai ales ale privatizarii, creste functia economica a familiei, care trebuie sa asigure baza materiala necesara satisfacerii trebuintelor de alimentatie, imbracaminte, incaltaminte a tuturor membrilor familiei; chiar in conditiile in care parintii sunt salariati, familia trebuie sa rezolve problemele economice, prin folosirea chibzuita a veniturilor pentru satisfacerea tuturor trebuintelor membrilor familiei. Statul isi mentine si el anumite elemente ale functiei economice, contribuind la asigurarea educatiei, a sanatatii si a protectiei sociale ale familiei etc.

c) Functia de socializare. Familia, reprezantand nucleul de baza al societatii in care actioneaza relatiile interumane, sociale si civice la nivel de microgrup social, in mod firesc contribuie la socializarea membrilor ei, a copiilor indeosebi, dezvoltand relatii de intelegere, de cooperare, respect si ajutor reciproc, de rezolvare in comun a o serie de trebuinte materiale, spirituale, sociale etc.

d) Functia educativa. Cresterea si educarea copiilor reprezinta indatoriri si responsabilitati deosebit de importante ale familiei, oricare ar fi dificultatile economice sau de alta natura. Mediul educogen familial are influente deosebit de puternice asupra formarii personalitatii copilului, a comportamentului lui, care isi mentin forta educativa uneori toata viata. De aceea poporul nostru acorda o importanta deosebita educatiei „celor 7 ani de-acasa”(Ioan Bontas, Tratat de Pedagogie, Editura All, Bucuresti, 2008, p. 305 – 306).

Aceste patru funcții s-ar însuma în funcția – familia în dezvoltarea copilului la modul general.

Astfel, rolul familiei în dezvoltarea copilului este foarte importantă din următoarele puncte de vedere:

-Din punct de vedere fizic reprezintă preocupare pentru dezvoltare fizică armonioasă: hrană, îmbrăcăminte adecvată, planificarea corectă și judicioasă a timpului pentru joacă, învățare, activități extrașcolare, odihnă), sănătate, deprinderi igienice personale și sociale corecte, folosirea corectă a factorilor naturali pentru bunăstarea organismului (soare, apă, aer), schimbări fiziologice în perioada pubertății, etc.

– Din punct de vedere intelectual reprezintă însușirea limbajului (volum, precizia vocabularului și corectitudinea exprimării; 90% din cunoștințele uzuale (plante, animale, fenomene naturale, activitatea omuluietc.); dezvoltarea unor procese intelectuale (spirit de observație, memorie și gândire) prin explicații corecte, exacte și pentru nivelul lor de înțelegere: la vârsta școlară mică, părinții sunt aceia care trebuie sa-i susțină în procesul de învățare, să le cultive “gustul pentru citit”, să ajute școala la stimularea curiozității copilului de a căuta răspunsuri în cărți sau în alte surse informaționale (punerea bazei unei biblioteci pentru vârsta lor). Rezultatele școlare obținute de copil sunt în concordanță cu implicarea părinților în procesul de invățare. Desigur, ajutorul dat copiilor în acest sens trebuie să fie limitat la sprijin și îndrumare. Mai târziu, este important ca implicarea părinților în controlul și interesul pentru comportamentul și atitudinea copilului față de școală și față de dezvoltarea sa personală să nu scadă (colaborare cu școala).

-Din punct de vedere moral, putem spune că în familie se formează cele mai importante deprinderi comportamentale (respect, politețe, cinste, onestitate, sinceritate, decență în atitudini și vorbire, cumpătare etc.). Modelul parental este foarte important (puterea exemplului). Noțiunile de bine/rău, drept/nedrept, frumos/urât în comportamente, învățate în familie îl ajută pe copil să se orienteze în evaluarea comportamentului său și al celor din jur. Tot familia este aceea care-l ajută pe copil să socializeze, să fie sociabil, să relaționeze corect cu cei din jur.

– Estetic. Familia are un rol important în educația estetică a copilului (frumusețea naturii, a vieții sociale – obiceiuri, tradiții). Abundența de informații la care copilul ar putea avea acces prin intermediul mass-media poate duce la cultivarea sau deformarea simțului estetic al său. De aceea, părinții trebuie să controleze atât timpul pe care copilul îl petrece în fața T.V., cât și emisiunile vizionate.

Este bine știut că nu toate familii reprezintă un bun mediu educativ. Vom specifica trăsăturile unei familii cu un bun mediu educativ:

– relații sănătoase între membrii ei (înțelegere, respect, armonie, întrajutorare, cinste, onestitate);

– colectiv sănătos din punctul de vedere al componenței sale;

– convergență în opiniile privitoare la copil;

– exemplul dezirabil al părinților (spirit imitativ al copilului);

– autoritate asupra copilului (exigență, dar și respect față de copil, dragoste);

– situație economică decentă.

Trăsăturile unei familii cu un mediu educativ impropriu:

– Familie descompusă – divorț sau deces. În cazul decesului unuia dintre părinți, cel supraviețuitor va trebui să aibă multă disponibilitate emoțională pentru a compensa pierderea suferită și de asemenea va trebui să dea foarte mare atenție copilului, dând totuși dovadă de echilibru în educația copilului. În cazul unui divorț – cercetări recente relevă faptul că un copil se simte mai bine, are condiții mai bune de dezvoltare în cazul în care, între părinți, existând neînțelegeri majore, violență verbală/fizică, divorțează, decât dacă ar trăi în atmosfera aceea nocivă cu certuri, înjurături, violență (N. Goodman, 1992).

– Familia reconstituită – prin recăsătorie (pot apărea resentimente între copil și părintele vitreg). Este nevoie de multă dragoste, înțelegere din partea adultului pentru a nu se creea dezechilibre emoționale.

– Violența în familie – este un fenomen ce ia o amploare tot mai mare, în toate clasele sociale. Este o vină în mod special a bărbaților din familie. Cercetările care confirmă și cele spuse mai sus, specifică faptul că cei ce au fost maltratați în copilărie, maltratează la rândul lor (perpetuarea unui ciclu de violență). Copiii maltratați sunt frustrați de dragoste, pierd bucuria de dragoste și înțelegere a semenilor, sănătatea psihică și emoțională, încrederea în sine.

– Certuri și neînțelegeri – produc efecte traumatizante.

– Divergențe dintre părinți cu privire la măsurile educative – măsuri negative asupra educației copilului.

– Comportament indezirabil al părinților (furt, minciună, necinste, violență verbală/fizică, consum de băuturi alcoolice, droguri) – copiii imită cu preponderență modelul părinților.

Este evidentă importanța familiei în dezvoltarea copilului. Am putea spune că este factorul cel mai important de care depinde evoluția copilului din toate punctele de vedere. Descoperirea, conștientizarea și luarea deciziilor potrivite în ceea ce privește eventualele dificultăți, probleme ale copiilor pot diminua considerabil neajunsurile ivite în evoluția prescolara – școlară și de integrare socială a celor mici. Până a se ajunge la descoperirea faptului că există la copil o problema de dezvoltare, familia este prima care realizează eventualele disfuncționalități în evoluția copilului (limbaj, văz, auz, atenție, socializare etc.).

1.3. Conceptul de familie. Tipuri de familii

Familia este unul dintre cele mai importante si răspândite tipuri de grupuri sociale. Orice persoana, dacă este întrebata, ar putea spune ce este o familie, pentru că fiecare om a avut de-a face în decursul vieții sale cu familii, fie că este vorba de familia în care s-a născut, de propria lui familie sau de familiile din comunitatea în care trăiește. Din perspectivă sociologică, familia este instituția fundamentală în toate societățile. Este un grup social relativ permanent de indivizi legați între ei prin origine, căsătorie sau adopțiune. Din perspectivă juridică, familia este un grup de persoane între care s-a instituit un set de drepturi și obligații, reglementat prin norme legale. Aceste norme se referă la modul de încheiere a căsătoriei, stabilirea paternității, drepturile și obligațiile soților, relațiile dintre părinți și copii, modul de transmitere a moștenirii etc. (Dicționarul de sociologie – Larousse, 1996).

Familia reprezinta mediul natural al copilului, locul in care viitorul adult isi va forma personalitatea. Andre Berge (1970, p. 281) nota ca ,, pamantul se poate cutremura, popoarele se pot razboi, catastrofele pot sa se abata asupra natiunilor: copilul abia daca le percepe atat timp cat universul sau personal continua sa-i ofere sentimentele de tandrete si securitate care-i sunt indispensabile. De regula, nesiguranta din exterior nu-l afecteaza decat prin intermediul celor apropiati”. Putem spuna ca, atat timp cat copilului i se asigura dragostea, acceptarea si siguranta familiei, el va parcurge usor drumul spre maturitate.

Familia constituie cel dintâi și cel mai important pedagog in socializarea copilului. Dar, în perioada actuală, din punct de vedere sociologic, familia contemporană cunoaște un proces de eroziune structurală, o degradare continuă a autorității, și implicit a calității mediului educativ.

Numerosi sociologi, istorici si antropologi au incercat sa descrie si sa explice variatiile si schimbarile familiei de-a lungul timpurilor. Astfel, ni se prezinta „familia burgheza” – tip de familie intalnit in in Europa secolelor XVI – XVII centrata pe mariajul dintre un barbat si o femeie cu roluri de gen bine definite.

Filosofii si psihiatrii ne prezinta familia patriarhala, constituita din sot, sotie, copii, care avea ca scop perpetuarea si impunerea autoritatii in societate si transmiterea proprietatii. In acest tip de familie se cultiva supunerea si ascultarea, iar reprimarea fizica si sociala erau considerate valori dezirabile.

Cu alte cuvinte, din punct de vedere istoric, distingem doua mari tipuri de familie: familia extinsa, patriarhala, de tip traditional si familia nucleara, conjugala, de tip modern (Mitrofan si Mitrofan, 1991).

Caracteristici ale tipurilor de familie:

Familia extinsa sau familia unita cuprinde pe langa nucleul familial si alte rude si generatii: parinti, frati, surori ai/ale sotului/sotiei, bunici, unchi, matusi etc. (Ilut, 1995)

In familiile extinse sistemul de reguli si norme se perpetueaza de la o generatie la alta, conservatorismul fiind principala caracteristica.

Sistemul de valori culturale, religioase, etice are un grad mare de inertie si transmisibilitate. Stilurile educationale si practicile de crestere a copiilor sunt mai rigide. Familia extinsa „actioneaza ca o modalitate institutionala ce se bazeaza pe solidaritate mutuala elementara, asumandu-si trecutul si garantand viitorul” (Mitrofan si Ciuperca, 2002, p. 45).

Familia extinsa se aseamana cu o mica comunitate: copii petrec mai mult timp in compania adultilor, fapt ce ar putea influenta in sens pozitiv dezvoltarea lor. Femeile stau insa acasa si fac menajul pentru intreaga familie, fiind responsabile si de educatia copiilor, de insusirea limbii materne sau a bunelor maniere. In multe culturi (Africa, Coreea, India, Estul Asiei) familia extinsa constituie baza comunitatii.

O categorie aparte

Familia nucleara este alcatuita de regula din tata, mama si copiii lor. Dupa opinia lui Merriam –Webster, sintagma „familie nucleara” dateaza dinainte de 1947. In acest tip de familie, adultii pot fi sau nu casatoriti, iar copii pot fi biologici sau adoptati. Antropologi de renume, ca Malinowski sau Murdock, au sustinut ideea ca familia nucleara este si universala, si esentiala, pentru ca de la ea pleaca apoi toate celelalte forme de organizare sociala, acestea existand ca grup distinct si puternic functional in fiecare societate cunoscuta (Uzoka, 1979).

Datorita dezvoltarii industriale la inceputul secolului XX, foarte multe familii ajung sa devina independente financiar fata de familia extinsa. Ea este preferata de majoritatea indivizilor, deoarece asigura unele functii de baza, cum ar fi: cooperare economica intre soti, relatii sexuale, reproducere si educarea copiilor.

Numita si „familie conjugala”, acest tip de grup este o structura domestica, bazata, de regula, pe egalitate si consens (Mitrofan si Mitrofan, 1991).

Comparatic cu familia extinsa, familia nucleara este mai expusa instabilitatii „divortul emotional fiind mai frecvent decat cel legal” (Mitrofan si Ciuperca, 2002, p.46).

In zilele noastre , o familie nucleara stabila isi poate ajuta membrii ei sa treaca peste situatiile stresante, devenind astfel o retea cu un important rol protectiv.

O categorie aparte de familie, a carei frecventa a crescut mult in ultimul timp, este cea monoparentala. Familia monoparentala este structura familiala asimetrica, formata dintr-un parinte si copilul (copiii) sau (sai), fie prin celuilalt parinte, fie prin divort, fie prin abandonarea familiei de catre un parinte, fie prin decizia de a nu se casatori a parintelui, fie prin adoptiunea realizata de catre o persoana singura, fie prin nasterea „intamplatoare” a unui copil dintr-o relatie libera, in afara casatoriei, in special, la „parintii adolescenti”. (Mitrofan si Ciuperca, 2002, p.50)

Au existat intodeauna pericole care au amenintat integritatea familiei, aceste lucruri erau mai rare in secolele anterioare, pe cand in secolul XXI cazurile sunt tot mai dese. Principalele probleme cu care se confrunta familia contemporana, si care duc la destramarea ei sunt:

– Adulterul. Multa vreme adulterul a fost singura cauza care facea posibil divortul.

In zilele noastre, adulterul, numit si infidelitate conjugala, nu mai reprezinta ceva tabu sau nu mai este vazut ca un delict atat de grav ca in secolele trecute. Viata moderna si avantul fulminant al tehnologiei au facut ca numarul infidelitatilor sa creasca alarmant.

– Noile tipuri de familii si deviatiile sexuale actuale. O cauza grava a destramarii familiei traditionale o constituie modelele noi de familie, care nu sunt altceva decat forme denaturate ale modului de convietuire fireasca dintre un barbat si o femeie. Acestea sunt:

-Concubinajul. Sociologia defineste concubinajul ca ”un mod de a trai impreuna al cuplurilor moderne, in afara contractului de casatorie”.

– Familiile reconstituite, care se formeaza in prin recasatorie, in urma unu divort, deces etc. Aceste tip de familie nu este neaparat daunator sociatatii, dar in urma casatoriilor anterioare copii rezultati nu poti fi educati adecvat si care nefiind frati de sange creaza stari de conflict.

– Deviantele sexuale. Prin devianta sexuala se intelege orice forma comportament sexual ilicit, sau forme total denaturate de relatie nefireasca dintre persoane de acelasi sex,

– Migratia. Din pacate acest fenomen creaza scenarii nefavorabile familiei, fiind la moda in Romania, mai ales in zonele rurale. De obicei, unul dintre parinti este plecat la munca in strainatate, iar celalalt ese lasat in tara sa se ocupe de cresterea si educarea copiilor. Cel mai grav este atunci cand ambii parinti sunt plecati, iar copiii sunt lasati in grija neamurilor, fapt ce atrage dupa sine consecinte foarte grave: copiii sunt privati de dragostea si prezenta parintilor, dar sunt stimulati financiar, lucru nu tocmai bun in cele mai multe cazuri. Copiilor li se deschid usi interzise (droguri, abandon scolar, prostitutie), dar cel mai grav este numarul sinuciderilor in cazul copiilor. Acest lucru duce la divortul parintilor.

– Influenta mass-media. Nu ne este strain faptul ca mass-media este a patra putere in stat, iar influenta sa este de cele mai multe ori negativa. Televiziunea, internetul, revistele, programele de TV inoculeaza mesaje total nesanatoase vietii de familie, distorsionand adevarata viata de familie.

Conform cercetatorilor Mitrofan si Ciuperca (2002), experienta de parinte singur nu este neaparat devastatoare: este o experienta ce duce la schimbari in raporturile dintre parinti si copii. Situatia sociala a parintelui ramas singur, indiferent de experienta care a generat-o, poate sa asigure sursele de dezvoltare in cadrul familiei. Natura umana, sustine Schaffer

(1998), este flexibila si poate sa se dezvolte satisfacator intr-o mare varietate de structuri familiale, calitatea relatiilor dintre indivizi, caldura, armonie, intelegerea reciproca fiind factori care primeaza.

Familia compusa, a devenit o adevarata regula. Numita si familie „mixta” (Mitrofan si Ciuperca , 2002), acest tip de familie rezulta din casatoria a doi parinti ramasi singuri cu copii proprii si/sau copii comuni.

Familiile compuse se impart in: familii cu tati vitregi si familii cu mame vitrege.

Familiile cu tati vitregi sunt mult mai frecvente decat familiile cu mame vitrege, deoarece in cele mai multe cazuri copilul/copii este/sunt incredintat/incredintati mamei.

Spre deosebire de familia nucleara, familia extinsa se confrunta cu o serie de probleme, cum ar fi:

– aceasta familie este rezultatul pierderii/mortii unui parinte, divortul, sfarsitul unei relatii de lunga durata, al schimbarii stilului de viata, care provoaca conflicte, suparare, regrete si care afecteaza noua familie;

– copiii provin din doua familii diferite, fapt ce poate genera instabilitate emotionala, frustrare, confuzie, probleme de disciplina, trairea unor stari conflictuale in privinta loialitatii;

– rolul si statutul parintelui vitreg sunt adesea neclare;

Inceperea unui nou mariaj este un eveniment dificil pentru copii, chiar traumatic; este deci necesara interventia unui ajutor de specialitate, terapii individuale sau de grup. Mama/tatal ar trebui sa isi pregateasca copiii prin discutii, si chiar intalniri cu noul parinte.

CAPITOLUL II. FAMILIA – PRIMA SCOALA A EMOTIILOR

2.1. Familia – primii pasi spre cunoastere

Joaca-te cu mine, mami! Eu asa descopar lumea!

Pentru majoritatea parintilor, a creste un copil reprezinta cel mai greu examen al vietii. Multi dintre noi ne lovim de bariere, obstacole in ceea ce priveste modul de a ne educa propriii copii. Cati dintre noi nu ne-am intrebat: are copilul ceva? Oare unde gresesc?

Ne lasam influentati de sfaturile celor din jur, fara sa ne dam seama ca raspunsurile ni le dau chiar ei, copiii. Noi, parintii, trebuie doar sa le intelegem nevoile si sa descoperim cum pot fi implinite. Trebuie doar sa fim dispusi sa invatam de la copil, sa observam acele indicii din comportamentul si din cuvintele lui. Apoi, punandu-ne la lucru priceperea, rabdarea si energia necesara, vom putea veni in intampinarea nevoilor fiecarui copil in parte.

Fiecare etapa de crestere si dezvoltare in viata copilului este unica, diferita. Conform cercetatorilor Emil Verza si Emil Florin Verza (Psihologia Varstelor, Bucuresti – 2002, p. 67) „pentru evolutia copilului, comunicarea constituie unul din aspectele fundamentale ale adaptarii. Ea este in acelasi timp un factor de echilibru al copilului cu mediul inconjurator si are o serie de componente formative. Comunicarea nu se reduce numai la realizarea ei prin vorbire (limbaj), caci in aceasta etapa au importanta si reactiile nonvervale (C.N.V) in care gestica, mimica, postura si paralimbajul sunt deosebit de active.” Ca mama, am descoperit cu placere modul in care puiul meu, inca de bebelus comunica cu mine. In prima luna imi zambea de fiecare data cand ma apropiam de el si il luam in brate. In timpul alaptatului, imi placea foarte mult sa ii cant, adesea se oprea din supt, se uita fix la mine si imi zambea. Citind despre dezvoltarea sugarului, am descoperit ca acest lucru era un raspuns la discursul meu afectiv. In jurul varstei de 4 luni, copilul era foarte acaparat de mimica fetei mele, ajutandu-l sa inteleaga unele aspecte ale comunicarii. Ii vorbeam, ii povesteam, iar el incerca sa ma imite raspunzand prin gangureli cu aceeasi tonalitate pe care eu o foloseam. Dupa varsta de 6 luni, Cristian, copilul meu, a inceput sa refuze propriul patut. De fiecare data cand era pus in patut, acesta riposta plangand si intanzand manutele spre noi pentru a fi luat in brate. Tot in aceasta etapa, am descoperit un alt mod de comunicare la bebelusi, lalatiunea (repetitia de silabe). Ca orice parinte, am asteptat nerabdatori sa auzim primul cuvant pronuntat. In jurul varstei de 8 luni, Cristian a pronuntat primul lui cuvant ”MAMA”. La 10 luni a facut primii pasi, ajutat de colega si prietena mea Larisa. Dupa varsta de 1an, Cristian a inceput sa pronunte diverse cuvinte. Am comunicat cu el foarte mult, i-am citit povesti, i-am spus poezioare, am ascultat impreuna cantecele pentru copii; am invatat multe lucruri atat din lumea inconjuratoare, cat si din imaginile prezentate in carticelele pentru copii. A fost incurajat sa descopere necunoscutul, fiecare lucru nou intalnit i-a fost explicat, si de cele mai multe ori am studiat cu ajutorul propriilor manute. Astfel, cu timpul, sugarul a devenit o fiinta activa, ce se straduieste sa se implice in viata familiei, a reusit sa se integreze intr-un colectiv de copii, mergand la gradinita.

„La copil, jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vietii”

(Edouard Claparède)

Viata copilului este plina de joc. Prescolaritatea, ca etapa a copilariei, este dominata de joc, aceasta fiind activitatea sa centrala. Jocul izvoraste din nevoia de a cunoaste si de a actiona. Prin joc, copilul invata reguli, se cultiva abilitati si deprinderi pshio-fizice, trasaturi complexe de caracter, trairi emotionale complexe.

Mama il va initia in lumea jocului, fiind persoana vesnic prezenta in viata copilului; aceasta se va ocupa cu crearea unui ambient perfect, trebuie sa ii creeze copilului ocazii noi pentru a experimenta, a explora si a patrunde cu mai mult curaj tainele lumii inconjuratoare.

2.2. Familia de ieri, familia de astazi

"Am avut o familie iubitoare si in aceasta privinta am fost norocos, pentru ca acest lucru m-a salvat de la unele tentatii.

(Aristotel)

Familia s-a format si dezvoltat o data cu societatea si se modifica odata cu aceasta. In cadrul familiei sunt indeplinite anumite functii sociale cum ar fi: reproducerea, cresterea si socializarea copiilor.

Maria Constantinescu defineste familia ”fiind formă de comunicare umană, familia este poate cea mai trainică dintre ele fiind caracteristică pentru toate treptele de dezvoltare istorică și având o mare stabilitate ca structură sociala”. (Sociologia Familiei, Editura Universitatii din Pitesti, 2004, p. 10).

Fiind prima forma de organizare a societatii, familia a reprezentat o adevarata „fortareata”, unde omul a putut sa isi dezvolte toate aptitudinile necesare convietuirii cu semenii sai. La baza unei dezvoltari armonioase a stat viata in colectivitate, unde omul prin prezenta si in relatia cu alte fiinte omenesti, a putut ajunge la o dezvoltare deplina a facultatilor sale intelectuale si psihice si a caracterisiticilor lui socio – emotionala.

Pentru fiecare individ, familia a avut și are un rol foarte important. “Prin naștere, omul se trezește inserat într-o comunitate naturală – familia – care transferă și perpetuează valori specifice umane.” (Bătrânu Emilia, Educatie in familie, Editura Politica, 1980, p. 183).

 Mediul în care copilul se dezvoltă de la naștere îl reprezintă familia. Meseria de părinte joacă un rol foarte important datorită faptului că părinții sunt primii educatori ai copilului, dar o școală care pregătește părinții pentru acest domeniu nu există. Tocmai de aceea este foarte important modul de transmitere a normelor, valorilor, mentalităților catre generatiile viitoare.

In trecut, transmiterea valorii era facuta prin prisma arborelui genealogic, familia era pionul principal in sustinerea si ghidarea copiilor. Astazi, invatam de la persoane mult mai tinere sau de aceeasi varsta, Nu mai cautam modele in familie, ci le gasim la televizor