Expertiza Contabila Judiciara In Procesele Penale
=== 614889e494e470a5ce5168f818ec3a298389e687_388720_1 ===
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
Principiile fundamentale ale procesului penal
Dreptul părților la un proces echitabil
Dreptul părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil
Principiul legalității procesului penal
Prezumția de nevinovăție
Principiul oficialității procesului penal
Principiul aflării adevărului
Ne bis in idem
Principiul rolului activ al organelor judiciare
Principiul egalității în fața legii și a autorităților judiciare
Principiul garantării dreptului la apărare
Principiul desfășurării procesului în limba oficială. Dreptul la asistență gratuită din partea unui interpret
Rolul judecătorului în procesul penal
1.2. Expertiza în desfășurarea procesului penal
1.2.1. Noțiune și cadrul legal. Numirea expertului
1.2.2. Incompatibilitatea expertului. Drepturi și obligații
1.2.3. Procedura de realizare a expertizei
1.2.4. Conținutul raportului de expertiză
CAPITOLUL II PARTICULARITĂȚILE EXPERTIZEI CONTABILE
2.1. Obiectivele expertizei contabile
2.2. Formele expertizei contabile
Expertiza contabilă judiciară
Expertiza contabilă extrajudiciară
Metodologia exercitării expertizei contabile judiciare
Dispunerea expertizelor contabile judiciare și numirea experților contabili
Contractarea și programarea expertizelor contabile
Delegarea și supravegherea lucrărilor
Documentarea lucrărilor privind expertizele contabile judiciare
Codul etic al expertului contabil
CAPITOLUL III STUDIU DE CAZ
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
ABREVIERI
alin. – alineatul
art. – articolul
B.J – Buletinul Jurisprudenței
C.pen. – Codul penal al României
C.pr. pen. – Codul de procedură penală
Î.C.C.J – Înalta Curte de Casație și Justiție
lit. – litera
M.Of. – Monitorul Oficial
NCPP – Noul Cod de procedură penală
nr. – numărul
op.cit. – operă citată
p. – pagina
ș.a. – și alții
vol. – volumul
CAPITOLUL I
CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE
Este binecunoscut faptul că, în cadrul oricărui stat de drept, sunt statuate reguli de condutiă, reguli ce compun ordinea de drept și în baza cărora se desfășoară întreaga activitate socială. La nivel de principiu, ordinea de drept se realizează prin conformare și prin constrângere. Ideea de contrângere presupune, din partea organelor statului competente, o îndemânare specială în măsură a pune în aplicare normele coercitive.
În numeroasele încălcări ale regulilor de conduită consacrate prin acte normative, un loc special îl ocupă încălcarea legii penale. Astfel, prin încălcarea legii penale, adică prin săvârșirea unei infracțiuni cu vinovăție dă naștere la un raport juridic concret de drept penal, în baza căruia statul poate trage la răspundere penală pe faptuitor, acesta fiind obligat să suporte consecințele ce decurg din fapta sa.
Astfel, nesocotirea și încălcarea dispozițiilor legii penale are ca efect declanșarea procesului penal, acesta reprezentând mijlocul legal de restabilire a ordinii de drept.
În cadrul doctrinei noastre procesual penale, conceptul de proces penal a cunoscut definiții asemănătoare, motiv pentru care voi defini procesul penal folosind definiția acceptată de doctrinari potrivit căreia procesul penal este „activitatea reglementată de lege, desfășurată de organele competente, cu participarea părților și a altor persoane, având ca scop constatarea la timp și în mod constant a faptelor ce constituie infrcațiuni, astfel încât orice persoană care a comis o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspuindere penală.”
Principiile fundamentale ale procesului penal
În cadrul literatutrii de specialitate s-a subliniat ideea potrivit căreia principiile fundamentale ale procesului penal reprezintă „regulile cu caracter general în temeiul cărora este reglementată întreaga desfășurare a procesului penal”.
Totodată, în vederea realizării scopului său, procesul penal este fundamentat pe pe principii care au ca scop „fixarea cadrului politico-juridic în conformitate cu care trebuie să aibă loc reacția societății față de cei care încalcă legea penală.”
Tot la nivel de doctrină s-a susținut că principiile procesului penal reprezintă „idei diriguitoare și fundamentale potrivit cărora este organizat sistemul procesual și se desfășoară întreaga activitate procesual penală”, în acestea fiind cuprinse normele fundamentale pe care este clădită întreaga construcție a procesului penal.
Conchizând puetm susține că principiile fundamentale ale procesului penal nu fac altceva decât să evidențieze trăsăturile esențiale ale acestuia.
Dreptul părților la un proces echitabil
Acest principiu își are consacrarea prin aplicarea în cadrul procedurii penale române a dispozițiilor art. 6 din Convențiaa Europeană a Drepturilor Omului, prin intermediul art. 11 pct. 2 și art. 20 din Constituția României
Totodată, ca urmare a modificării Constituției prin Legea de revizuire nr. 429/2003, acest principiu a căpătat o consacrare expresă, de ordin constituțional, în art. 21 pct. 3, referitor la accesul liber la justiție. Astfel, se arată că „părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.”
Nu în ultimul rând, potrivit art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară „toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, de către o instanță imparțială și independentă, constituită potrivit legii”.
Potrivit acestei reguli, orice persoană are dreptul la judecarea sa în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.
Dacă s-ar avea în vedere paragraful 1 al art. 6 din C.E.D.O, atunci nu s-ar putea vorbi de principiul dreptului la un proces echitabil, textul menționat referindu-se la „judecarea în mod echitabil” a celui acuzat, deci s-ar avea în vedere numai faza judecății, iar nu și cele vizând urmărirea penală și punerea în executare a hotărârilor judecătorești penale. Doar că paragraful 1 este urmat de cele cu nr. 2 și 3, care enunță, în mare, principiile ce susțin pe cel al dreptului la un proces echitabil.
Analizând cele două ultime paragrafe ale art. 6 din Convenție, se poate observa că este avut în vedere întregul proces penal, iar nu doar o fază a acestuia. Astfel, art. 6 par. 2 stipulează: “Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită”, iar par. 3 lit. a)-d) prevede că: „Orice acuzat are dreptul în special: a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa; b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale; c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a-l plăti, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției impun acest lucru; d) să asculte sau să ceară ascultarea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării”.
Așadar, acuzarea nu se face direct în fața instanței de judecată decât în unele cazuri de excepție când lipsește faza urmăririi penale. În cadrul literaturii de specialitate s-a subliniat că termenul de „acuzare” întâlnit în textul art. 6 din Convenție are un sens larg ce cuprinde învinuirea penală adusă unei persoane, cât și inculparea acesteia, care, de regulă, se fac în faza de urmărire penală.
Se impune a preciza că prin consacrarea dreptului la un proces echitabil, art. 6 din Convenție instituie și obligația corelativă pentru organele judiciare de a asigura condițiile unui atare proces. Regula dreptului la un proces echitabil se fundamentează și pe principiile fundamentale ale procedului penal ce urmează a fi analizate în cuprinsul secțiunii a 2-a analizate anterior celui de față.
Dreptul părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil
Cunoscut, în concepția unor autori ai doctrinei, și sub denumirea de rapiditate sau celeritate, rapiditatea reprezintă una dintre regulile de bază ale procesului penal.
Anterior anului 2003 se susținea că „operativitatea procesului penal poate fi înscrisă între principiile fundamentale ale acestuia, pentru a răspunde în acest fel scopului procesului penal, care, între altele, urmărește „constatarea la timp” și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, precum și educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor, a regulilor de conviețuire socială.”
Opiniile doctrinarilor au îmbrăcat și o consacrare expresă, astfel că în legea fundamentală, revizuită prin Legea nr. 429/2003 în art. 21 pct. 3, se arată că „părțile au dreptul la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil”. În susținerea acestui principiu este și art. 10 din Legea nr. 304/2004, „toate persoanele au dreptul (…) la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil”.
Lato sensu, operativitatea procesului penal presupune atât rezolvarea rapidă a cauzelor penale, cât și simplificarea activității procesual penale, când este cazul. De asemenea, soluționarea procesului într-un termen rezonabil presupune și desfășurarea unor activități de către organul judiciar care dispune de cele mai eficiente posibilități de administrare a probelor.
Principiul legalității procesului penal
Dreptul procesual penal nefiind altceva decât dreptul penal substanțial în acțiune principiile din dreptul penal au rezonanțe specifice în procedura penală.
Așadar, principiilor „nullum crimen sine lege” și „nulla poena sine lege”, care semnifică legalitatea incriminărilor și legalitatea pedepselor în dreptul penal, le corespunde în procedura penală principiul „nulla justitia sine lege”, adică nu există justiție în afara legii.
Principiul legalității procesului penal este o transpunere a principiului general al legalității consacrat în legea fundamentală unde se arată: „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Consacrat ca o regulă de bază a procesului penal, în art. 2 alin. 1 din legea fundamentală se arată că procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.
Totodată, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cuprinde o serie de dispoziții care impun necesitatea respectării legii în activitatea de înfăptuire a justiției.
Astfel, se arată că „justiția se înfăptuiește în numele legii, este unică, imparțială și egală pentru toți”; în art. 3 din legea nr. 304/2004 se menționează legalitatea competenței organelor judiciare și a procedurii judiciare. În art. 10 se precizează că instanțele de judecată sunt constituite potrivit legii; de asemenea, conform art. 16, „hotărârile judecătorești trebuie respectate și aduse la îndeplinire în condițiile legii:”
Principiul legalității procesului penal este dublat de numeroase garanții. Astfel, ori de câte ori legea nu a fost respectată cu ocazia dispunerii vreunui act procesual sau cu ocazia realizării vreunui act procedural, există posibilitatea anulării acestuia, iar când vătămarea procesuală este de neînlăturat, nulitatea capătă caracter absolut.
Alături de sancțiunile procedurale penale aplicabile actelor procesuale și procedurale care au luat ființă prin încălcarea legii, există și o de sancțiuni aplicabile persoanelor care au încălcat legea cu ocazia desfășurării activităților procesual penale.
Aceste sancțiuni pot fi administrative, civile sau penale. Astfel, în cazul săvârșirii unor abateri judiciare, poate fi aplicată o amendă judiciară. De asemenea, Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor instituie în Titlul IV, „Răspunderea judecătorilor și procurorilor”, Capitolul 2, „Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor” dispoziții legale care consacră această formă de răspundere juridică, fiind enumerate și abaterile disciplinare care pot determina angajarea acestei răspunderi.
În anumite condiții, subiecții oficiali care au încălcat legea în cursul desfășurării procesului penal pot fi trași la răspundere civilă. Dacă încălcarea legii în cadrul procesului penal îmbracă forme grave, intervine tragerea la răspundere penală a acelora care se fac vinovați, în acest sens, trebuie menționat faptul că în fostul Codul penal, Partea Specială, în Titlul VI, Capitolul II, se menționau infracțiunile care împiedică înfăptuirea justiției, iar unele dintre acestea pot fi săvârșite numai cu ocazia desfășurării procesului penal.
În cuprinsul Titlului IV din NCP se regăsesc consacrate infracțiunile contra înfăptuirii justiției. Astfel, în desfășurarea procesului penal pot fi săvârșite infracțiunea de cercetare abuzivă, represiunea nedreaptă.
În vederea consolidării principiului legalității în procesul penal, alături de sancțiunile procedurale, sancțiunile cu caracter administrativ, civil sau penal, ce își găsesc aplicarea în funcție de gravitatea încălcării legii, sunt reglementate numeroase posibilități de control
sistematic și eficient prin care pot fi descoperite și înlăturate actele procesuale și procedurale nelegale.
Prezumția de nevinovăție
Este important a preciza că prezumția de nevinovăție este în strânsă legătură cu conceptul de imparțialitate al instanței și asta pentru că, numai în fața unei instanțe imparțiale și independente probele pot fi administrate în mod corect. Încălcarea prezumției de nevinovăție poate proveni atât din partea unui judecător, cât și din partea unei alte autorități publice cum este cazul procurorilor, al poliștilor. În vederea garantării prezumției de nevinovăție și a imparțialității instanței, art. 6 parag. 2 cin Convenția Europeană a Drept.urilor Omului solicită expres ca „reprezentanții statului să se abțină de la a face declarații publice” în sensul că acuzatul este vinovat de săvârșirea unei anumite infracțiuni, înainte ca vinovăția sa să fie stabilită, în mod legal.
Principiul oficialității procesului penal
Comiterea unei fapte penale, respectiv a unei infracțiuni are ca efect nașterea raportului juridic de drept substanțial care, în conținutul său, cuprinde dreptul organelor competente de a trage la răspundere penală pe făptuitor și obligația acestuia de a suporta sancțiunea penală.
În vederea soluționării conflictului de drept născut ca urmare a săvârșirii infracțiunii, organele judiciare competente trebuie să aibă inițiativă în declanșarea procesului penal, pornind din oficiu mecanismul procesual.
Cu alte cuvinte, în vederea începerii urmăririi penale sau a desfășurării judecății „nu este nevoie de solicitarea sau stăruința unor persoane fizice sau juridice, deoarece infracțiunile săvârșite prezintă pericol pentru întreaga societate și aceasta, prin mijloacele sale specifice, trebuie să reacționeze”.
Principiul oficialității se regăsea consacrat expres în art. 2 alin. 2 vechea reglementare, pentru ca în acest moment să fie consacrat în curprisnul art. 7 NCPP. Deși considerat de unii autori consacrat într-o « formă imperfectă » principiul reglementează « oficialitatea, cauzele de disponibilitate, precum și posibilitatea aplicării principiului oportunității ».
Principiul oficialității sau obligativității procesului penal își găsește reglementarea în toate legislațiile moderne, de unde se poate trage concluzia că toate statele și-au organizat un sistem prin care să răspundă acelora care săvârșesc infracțiuni.
Principiul aflării adevărului
Raportat la toată complexitatea lor, art. 2 din vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 5 alin. 1 din NCPP statuează că „organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului”.
Practic doar ca efect al aflării adevărului, scopul procesului penal poate fi atins și, în doar în aceste condiții, soluțiile dispuse de organele judiciare vor avea ca efect înfăptuirea justiției penale.
La nivelul literaturii de specialitate s-a susținut că „aflarea adevărului în procesul penal presupune existența unei concordanțe între concluziile la care ajung organele judiciare și realitatea obiectivă privind fapta și autorul ei”.
Aflarea adevărului în procesul penal este limitată la faptele și împrejurările care fac obiectul probațiunii. Privit între aceste coordonate, între care este investigată realitatea, care nu se ridică la nivelul general al cunoașterii științifice despre natură și societate, adevărul stabilit într-o procedură judiciară nu trebuie apreciat prin prisma dialecticii adevărului absolut sau relativ.
Ne bis in idem
În cuprinsul art. 6 din NCPP este consacrat principiul potrivit căruia „nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penela definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.”
Așadar, art. 6 NCPP conține trei garanții distincte consacrând că nicio persoană nu va fi urmărită penal, judecată și pedepsită de două ori pentru aceeași infracțiune.
Principiul rolului activ al organelor judiciare
Fiind considerat unul din principiile care are un aport fundamental la aflarea adevărului în procesul penal, legiuitorul a consacrat expres rolul activ ca regulă de bază după care trebuie să se conducă organele judiciare penale în vederea aflării adevărului.
În cadrul doctrinei s-a susținut idea potrivit căruia acest principiu este “o consecință a principiului oficialității în procesul penal.”
Potrivit acestui principiu, organele care participă la desfășurarea procesului penal trebuie să manifeste un rol activ atât în inițierea procesului penal-realizând, în acest fel, și cerințele oficialității în procesul penal-cât și în realizarea activităților cerute de urmărirea penală, de judecată și de punerea în executare a hotărârilor judecătorești penale.
Principiul egalității în fața legii și a autorităților judiciare
Lato sensu, egalitatea în drepturi a cetățenilor implică dreptul cetățenilor români, fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, de a exercita, în condiții de deplină egalitate, toate drepturile prevăzute în Constituție și legi, de a participa în egală măsură la viața politică, economică, juridică, socială și culturală.
Legea fundamentală consacră în mod expres, în cuprinsul art. 16 pct 1 și 2 și, în mod implicit, în art. 21, principiul egalității în drepturi. Astfel, în cuprinsul art. 16 pct. 1 se arată că: „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, iar în art. 16 pct. 2 se arată că: „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Așa cum deja ma mai precizat în art. 21 din Constituție este menționat ca drept fundamental al persoanei accesul liber la justiție. Totodată, în art. 6 din Legea nr. 304/2004, se menționează următoarele: „(1) Toate persoanele sunt egale în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. (2) Justiția se realizează în mod egal pentru toți, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, opinie, apartenență politică, avere, origine ori condiție socială sau de orice alte criterii discriminatorii”.
Evidențierea acestui principiu rezultă din faptul că tuturor persoanelor le sunt aplicabile aceleași reguli procesuale, concluzie ce reiese din art. 16 pct. 1 din Constituție.
Principiul garantării dreptului la apărare
Consacrat încă din dreptul roman, în care era înscrisă regula potrivit căreia „nimeni nu putea fi judecat, nici măcar sclavul, fără a fi apărat”, dreptul de apărare este considerat ca o garanție, necesare pentru realizarea unui echilibru între interesele persoanei și cele ale societății.
Se impune a preciza că în Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în anul 1948, dreptul la apărare a fost inclus printre drepturile fundamentale ale omului
De asemenea, dreptul la apărare se regăsște consacrat în art. 48 alin. (2) din Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în cuprinsul căreia se consacră că „oricărei persoane acuzate îi este garantată respectarea dreptului la apărare”.
Recunoscând dreptul de apărare, ca un drept legitim, legea noastră fundamentală revizuită, înscrie, în art. 24, dreptul de apărare printre drepturile fundamentale ale cetățenilor.
Codul de procedură penală, fiind legea de bază care disciplinează desfășurarea procesului penal, înscrie, între regulile de bază ale acestei activități sociale, garantarea dreptului de apărare.
Noul Cod de procedură penlă prevede că „dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credință, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege” și admite, în principiu, „posibilitatea sancționării organelor judiciare a abuzului de drept”.
Este important a preciza că apărarea se poate exercita atât personal, cât și prin avocat și poate fi realizată prin posibilitatea de a avea acces la dosarul cauzei în vederea consultării acestuia, prin participarea la urmărirea penală și la judecată, prin propunerea de a administra probe în condițiile legi, de a ridica excepții și de a pune concluzii.
Principiul desfășurării procesului în limba oficială. Dreptul la asistență gratuită din partea unui interpret
Un alt principiu care stă la baza desfășurării procesului penal îl reprezintă principiul potrivit căruia, în desfășurarea procesului penal, se folosește limba română.
Folosirea limbii române în procedurile judiciare nu este alteceva decât expresia suveranității naționale. Noul Cod de procedură penală transpune în dreptul intern Directiva 2010/64/UE a Parlamentului Europoean și a Consiliului din 20 octombrie 20120 privind dreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale.
1.2.12 Rolul judecătorului în procesul penal
Plecând de la îndatorirea instanței de judecată, respectiv de a soluționa cauza cu care a fost învestită, principalul rol al judecătorului îl reprezintă judecarea prin pronunțarea unei hotărâri.
Hotărârea judecătorească reprezentând actul final al procesul de judecată, actul de dispoziție al instanței cu caracter jurisdicțional, trebuie să exprime în mod clar adevărul. Însă, descoperirea adevărului ar fi o misiune imposibilă dacă s-ar interzice judecătorului stăruința, prin mijloace legale, în scopul lămuririi acelor fapte pe care părțile au omis a le dovedi din diferite motive. Înainte de pronunțarea hotărârii judecătorești este important a fi stabilită poziția procesuală a judecătorului în cadrul dezbateruilor, respectiv care este rolul său în cadrul acestei etape.
În încercarea de a analiza rolul judecătorului în cadrul procesului penal se impune clarificarea a două tiputri de proceduri: procedura acuzatorială și procedura inchizitorială
Procedura acuzatorială se fundamentează pe ideea potrivit căreia judecătporul acordă părților aflate în proces oportunitatea de a avea un rol determinant în faza dezbaterilor.
Procedura inchizitorială are ca principală trăsătură faptul că judecătorul manifestă un rolul activ de a conduce dezbaterile.
Este important a înțelege că rolul activ al judecătorului în cadrul procesului penal este un principiu care stă la baza scopului procesului penal, respectiv aflarea adevărului prin pronunțarea unei hotărâri temeinice și legale.
Expertiza în desfășurarea procesului penal
Noțiune și cadru legal. Numirea expertului.
Soluționarea legală și temeinică a cauzelor penale poate impune uneori cunoștințe temeinice din anumite domenii extrajudiciare. Organele de urmărire penală sau judecătorul sunt obligați, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu, să facă o bună documentare asupra domeniului care are legătură cu cauza dedusă judecății, dar aceste informații nu fac altceva decât să îl familiarizeze cu domeniul respectiv.
Uneori, pentru soluționarea cauzelor, este nevoie mai mult decât de o simplă documentare. în plus, ceea ce cunosc organele judiciare nu constituie probă în procesul penal, astfel că este nevoie de o altă opinie avizată asupra unora dintre elementele care compun faptele, care contribuie la aflarea adevărului. Cunoștințele și experiența unor specialiști, concretizate în concluzii ale unui raport, constituie probă în procesul penal.
Expertiza are drept obiect, potrivit definiției date în art. 172 NCPP, „constatarea,
clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului". Faptele sau împrejurările ce urmează a fi analizate interesează situația de fapt, constituie elemente ce pot contribui la aflarea adevărului, dar nivelul de cunoștințe necesar pentru a le analiza depășește nivelul de pregătire al unui jurist.
Astfel, pot fi analizate fapte sau împrejurări folosind cunoștințe specializate din domenii diverse: tehnic, medicină, sociologie sau psihologie, economie. În domeniul tehnic, cunoștințele necesare pentru efectuarea unei expertize sunt dintre cele mai diverse: mecanică, inginerie, matematică, fizică, construcții, rezistența materialelor etc.
Iar în domeniul economiei, expertizele pot fi și contabile, despre efectuarea de înregistrări în contabilitatea unei firme, fiscale sau despre evaluarea unor obiecte supuse confiscării, executării silite sau reparării prejudiciului suferit prin infracțiune.
Persoana care efectuează expertiza trebuie să fie specializată și recunoscută cr făcând parte din corpul experților tehnici judiciari. Analiza trebuie să fie o activitate te specialitate, să nu poată fi efectuată de către organele judiciare pe baza cunoștințe: juridice și a cunoștințelor lor generale. Din acest punct de vedere, o expertiză avân: drept obiect analiza legislației sau interpretarea unui text legal este inadmisibilă, asemenea, apare ca fiind inutilă o expertiză care să constate fapte sau împrejurări care pot fi lămurite printr-o cercetare la fața locului făcută de către organele judiciare.
Expertul trebuie să se mărginească la faptele și împrejurările pe care este chema: si le analizeze, iar concluziile sale trebuie să răspundă cerințelor organelor judiciare, fail ca prin aceasta să se substituie rolului de stabilire a adevărului și a pronunța o soluție
Intervenția legislativă ulterioară adoptării Proiectului noului Cod de procedură penală și introducerea constatării ca procedeu probator au lăsat neschimbată definiția dsti expertizei, iar potrivit art. 172 NCPP, unul dintre obiective este „constatarea (…) uror fapte sau împrejurări". Prin reintroducerea constatării ca procedeu probator de sine stătător, obiectul expertizei a fost modificat, în sensul în care constatarea ca obiect al expertizei, se poate realiza doar asupra unor fapte și împrejurări care sunt dincolo de percepția obișnuită și necesită un nivel de pregătire specializat și procedee tehnice de relevare din specialitatea expertului. Deși expertiza este chemată să constate anumite fapte și împrejurări, nu există urgență și pericol ca acestea să se distrugă sau se se degradeze.
Astfel, se va putea dispune efectuarea unei expertize grafologice, și nu o constatare pentru a se analiza dacă un înscris este autentic sau a fost alterat prin falsificarea scrisului sau prin suprascriere. În acest caz, expertiza va „constata” și va stabili dacă înscrisul a fost modificat prin folosirea unor cunoștințe și procedee tehnice care depășesc obiect, unei constatări de la fața locului, în sensul constatării efectuate în temeiul dispozițiiio- art. 181ˡ NCPP.
Expertiza poate fi dispusă de către organele de urmărire penală prin ordonanță sau
de către instanța de judecată prin încheiere, ambele motivate, la cererea părților (formulată în scris) sau din oficiu, atunci când apreciază că este necesară pentru aflarea adevărului.
În dispoziția de efectuare a expertizei trebuie prevăzute faptele sau împrejurări-e pe care expertul trebuie să le constate, să le clarifice și să le evalueze, obiectivele la care trebuie să răspundă, termenul în care trebuie efectuată expertiza, precum și instituția cr experții desemnați [art. 172 alin. (6) NCPP],
Organul de urmărire penală sau instanța va desemna experții care să efectueze
expertiza dintre experții oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori dintre experții independenți autorizați din țară sau din străinătate ori, în domeniile strict specializate dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau în afara lor, fără ca aceasta din urmă să constituie însă o expertiză în sensul legii.
De asemenea, la efectuarea expertizei pot participa experți independent autorizați, numiți la solicitarea părților sau a subiecților procesuali principali. La rândul său, procurorul poate solicita ca un expert recomandat de el să participe la efectuarea expertizei, dar numai în cazul în care expertiza este dispusă de instanță.
De regulă, este desemnat un singur expert, cu excepția situațiilor în care, ca urmare a complexității expertizei, sunt necesare cunoștințe specializate din discipline distincte, situație în care se desemnează doi sau mai mulți experți.
Pentru a putea fi desemnată expert în cadrul procedurilor judiciare, persoana
respectivă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, să fie înscrisă pe lista experților din cadrul Biroului central pentru expertize judiciare din cadrul Ministerului Justiției.
Incompatibilitatea expertului. Drepturi și obligații. Înlocuirea acestuia.
Expertul este supus acelorași cazuri de incompatibilitate ca și membrii organelor judiciare, prevăzute de art. 64 NCPP, și poate refuza îndeplinirea expertizei, în temeiul dispozițiilor art. 175 alin. (1) din același cod, pentru aceleași motive pentru care martorul poate refuza să depună mărturie.
Drepturile și obligațiile expertului sunt precizate de art. 175 NCPP, la fel sancțiunile în caz de nerespectare a acestor obligații. Astfel, pentru activitatea sa, expertul are dreptul a un onorariu stabilit de către organele judiciare și la decontarea cheltuielilor efectuate centru efectuarea expertizei și poate beneficia de măsuri de protecție întocmai ca martorii amenințați, dar i se poate aplica și o amendă judiciară și poate fi tras la răspundere civilă, în cazul întârzierii sau refuzului nejustificat de efectuare a expertizei.
Înlocuirea expertului se poate dispune în următoarele situații, prevăzute de art. 176 NCPP:
refuză sau, în mod nejustificat, nu finalizează raportul de expertiză până la termenul fixat;
este admisă declarația sa de abținere sau cererea de recuzare;
se află în imposibilitate obiectivă de a efectua sau finaliza expertiza.
Înlocuirea se dispune prin ordonanță de către organul de urmărire penală sau prin încheiere de către instanță, după citarea expertului, și se comunică asociației sau corpului profesional de care aparține acesta. Dacă până la înlocuire expertul a desfășurat activități în vederea efectuării expertizei, el trebuie, sub sancțiunea aplicării unei amenzi judiciare, să pună de îndată la dispoziția organului judiciar observațiile cu privire la activitățile desfășurate până la momentul înlocuirii sale, precum și toate actele sau obiectele încredințate.
Procedura de realizare a expertizei
După desemnarea expertului, organul de urmărire penală sau instanța de judecată fixează un termen pentru când sunt chemate părțile, subiecții procesuali principali și expertul.
La termenul fixat li se aduc la cunoștință acestora, precum și procurorului obiectivele expertizei, întrebările la care expertul trebuie să răspundă, dreptul de a face observații, modificări sau completări legate de acestea termenul fixat pentru prezentarea raportului [care va putea fi prelungit, pentru motive întemeiate, fără însă ca prelungirea totală să fie mai mare de 6 luni.
Pentru efectuarea lucrării, expertul are dreptul să consum toate actele și lucrările dosarului, poate solicita părților sau organului judiciar explicar și lămuriri asupra unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertul nu are acces la acele acte care au caracter confidențial, care privesc viața privată a persoanelor: convorbirile lor telefonice, înregistrări audio sau video, transcrierea acestor înregistrări decât dacă au directă legătură cu faptele și împrejurările cu privire la care trebuie să se pronunțe.
Asigurarea corectitudinii și transparenței expertizei este garantată de îndeplinirea a trei condiții cerute de lege în activitatea de întocmire a raportului:
dreptul părților sau al subiecților procesuali principali de a desemna experți care si participe la efectuarea expertizei [art. 172 alin. (8) NCPP], în situația în care acești experți au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate.
Expertul parte are aceleași drepturi pe care le are și expertul desemnat de către instanță. S-a pus problema în activitatea curentă dacă expertul parte are dreptul să se prezinte la institutul unde are loc expertiza, să participe la activitatea expertului titu ac să folosească instrumentele și logistica instituției unde se efectuează expertiza. Credem că expertul parte are dreptul să urmărească activitatea expertului desemnat, să consemneze în raportul său eventualele inadvertențe pe care le-a constatat, dar nu poate utiliza resursele și logistica unei instituții unde nu este angajat, pentru a-și produce propriile concluzii asupra obiectului expertizei;
când instanța este cea care ordonă efectuarea expertizei, obiectivele, desemnnarea expertului, desemnarea experților consultanți, necesitatea acesteia sunt discutate în
ședință publică, în contradictoriu cu toate părțile și subiecții procesuali principali din cauză, discuțiile fiind consemnate de grefier și înregistrate, astfel că vor putea fi consultate s verificate de către instanța de control judiciar sau într-o eventuală acțiune în răspundere împotriva magistratului;
raportul trebuie să cuprindă, pe lângă mențiunile formale (organul care a dispus expertiza, data când s-a efectuat aceasta, numele și prenumele expertului, data și locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul ei și obiectivele materialul pe baza căruia a fost efectuată, dacă părțile sau subiecții procesuali principai au participat la efectuarea ei), și descrierea în amănunt a operațiunilor de efectuare a expertizei, obiecțiunile sau explicațiile părților, analiza acestor obiecții sau explicați ar în final concluziile expertizei.
Detalierea de către expert a operațiunilor care au stat la baza concluziilor constituie o garanție a corectitudinii expertizei, a modului transparent în care aceasta a fost îndeplinită.
Operațiunile de efectuare a expertizei vor putea fi analizate, studiate, verificate dacă îndeplinesc criteriile științifice pentru s se putea trage concluzia la care expertul a ajuns.
Pentru organul de urmărire penală și pentru instanța de judecată, descrierea operațiunilor, logica activităților constituie un element important în verificarea corectitudinii concluziilor, la fel și coroborarea cu celelalte probe existente în dosar sau cu situația de fapt reieșită din celelalte probe.
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată nu este obligată să adopte concluziile raportului de expertiză.
Deoarece expertiza a fost apreciată ca necesară de către organele judiciare, concluziile ei trebuie să fie clare, neechivoce. Pentru aceasta, se poate proceda la audierea expertului, procedura fiind similară audierii martorilor.
Când raportul este incomplet sau modalitățile de efectuare a expertizei prezintă deficiențe relevate de către experții consultanți ori de către părți după efectuarea expertizei, organul judiciar poate dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert.
În cazul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli asupra corectitudinii raportului și a concluziilor acestuia, poate proceda în două modalități: fie înlătură expertiza din materialul probator, stabilind situația de fapt pe celelalte probe existente la dosarul cauzei, fie, atunci când expertiza este indispensabilă aflării adevărului, ordonă o nouă expertiză. O nouă expertiză se dispune și atunci când nu poate fi desemnat același expert pentru efectuarea suplimentului.
Potrivit legii, efectuarea unei noi expertize se poate dispune de către organele judiciare atunci când „concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții, iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului”. Se consideră că, înainte de a dispune o nouă expertiză, organele judiciare au posibilitatea de a solicita expertului lămurirea aspectelor neclare.
Valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către Codul de procedură oenală. Ca toate probele din dreptul românesc, aceste probe vor fi analizate în context, prin coroborare cu celelalte probe existente la dosarul cauzei.
În practică se poate întâmpla ca o singură probă să răstoarne un întreg material prorobator:
Raportul de expertiză este elaborat de către expert sau de către experți, în situația în care a fost desemnată o echipă, pe baza studierii elementelor puse la dispoziție de către instanță. În situația în care echipa de experți nu a ajuns la un consens în privința concluziilor, opiniile separate vor fi consemnate în raportul de expertiză, acestea ajungând la cunoștința organelor judiciare. De asemenea, la raport se atașează rapoartele experților consultanți desemnați de părți și pe care instanța sau organele judiciare i-au aprobat.
1.2.4. Conținutul raportului de expertiză
Raportul trebuie să conțină, potrivit art. 178 alin. (4) NCPP:
partea introductivă, în care se arată organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei, data când s-a dispus efectuarea ei, numele și prenumele expertului, obiective a la care acesta urmează să răspundă, data la care a fost efectuată, materialul pe baia căruia expertiza a fost efectuată, dovada încunoștințării părților, dacă au participat ta aceasta și au dat explicații în cursul expertizei, data întocmirii raportului de expertiză;
partea expozitivă, prin care sunt descrise operațiile de efectuare a expertize metodele, programele și echipamentele utilizate;
concluziile, prin care se răspunde la obiectivele stabilite de organele judiciare, precum și orice alte precizări și constatări rezultate din efectuarea expertizei, în legătură obiectivele expertizei.
Aceste elemente cerute imperativ de lege sunt destinate a asigura, alături de alte garanții, transparența procesului de efectuare a expertizei, verificarea concluziilor ei și de alți experți, la nevoie.
Partea introductivă a raportului este importantă în procedura de cameră preliminări atunci când expertiza a fost dispusă de către organele de urmărire penală, deoarece această parte sunt explicitate procedurile prin care a fost numit expertul, prezența sau nu a experților parte sau dacă au fost citați, de asemenea, între obiectivele expertize consemnate aici și concluzii trebuie să existe o concordanță, experții neputând si răspundă la altceva decât li s-a cerut.
Toate elementele din partea introductivă sunt analizate în cadrul procedurii de cameră preliminară, pentru a se stabili legalitatea administrării probei. Raportul de expertiză întocmit fără respectarea cerințelor lega e poate fi exclus din ansamblul probator.
Partea expozitivă este cea mai amplă a unui raport de expertiză, aici fiind descrise metodele de efectuare a analizelor, descrierea proceselor folosite, descrierea echipamentelor utilizate – conformitatea lor metrologică. Această parte este importantă din perspectiva transparenței și a posibilității de verificare a expertizei, procesele chimice fizice sau de orice altă natură putând fi reluate și verificate și cu alte metode științifice
Concluziile sunt importante, deoarece răspund la întrebările organelor judiciare. Răspunsurile la întrebări sunt probe care vor putea fi coroborate cu alte probe din dosarul cauzei, conducând la stabilirea situației de fapt. Atunci când expertul constată că obiectivele stabilite au fost prea vagi sau neclare, va solicita organelor judiciare lămurirea acestora. Dacă expertul constată că cerințele sunt prea limitate și prin răspunsurile sa a nu va putea lămuri pe deplin, poate adăuga orice alte precizări sau lămuriri pe care a consideră necesare.
CAPITOLUL II
PARTICULARITĂȚILE EXPERTIZEI CONTABILE
2.1. Obiectivele expertizei contabile
Expertiza contabilă este o formă de cercetare științifică efectuată în vederea lămuririi modului în care sunt reflectate în documente, eviența tehnic-operativă și contabilă, anumite fapte, împrejurări, situații de natură economico-financiară.”
Ca activitate specializată, obiectivele expertizei contabile sunt următoarele:
cercetarea unor fapte sau situații economice, financiare, gestionare și patrimoniale;
sprijinirea agenților economici în relație cu problemele și obiectivele stabilite de organul județean sau de persoana juridică care o solicită;
cercetarea situațiilor și împrejurărilor de fapt bazându-se pe informațiile din evidența economică și a suporților ei materiali;
interpretarea datelor de evidență și formularea opiniilor cu privire la problemele investigate în comparație cu legile și actele normative care reglementează domeniul de activitate respectiv;
elaborarea concluziilor pe baza acelor constatări care sunt folosite ca mijloc de probă de organele judiciare care au dispus efectuarea expertizei ori ca mijloc de fundamentare a deciziilor de către întreprinderea care a solicitat efectuarea expertizei contabile.
Expertiza contabilă analizează cauzele abeterilor de la normele legale cu caracter financiar și economic, descifrează relațiile economice și financiare, dintre părțile aflate în litigiu, caracterizează starea de fapt a agentului economic respectiv în raport cu legea și actele normative care reglementează domeniul investigat, stabilește legăturile de cauzalitate și responsabilitate.” Din studierea cauzelor care generează pagube în dauna patrimoniului, expertiza contabilă desprinde imperfecțiunile propagate pe traseul procesului decizional, deficiențele care există în organizarea și conducerea sistemului de evidență, și erorile comise în executarea atribuțiilor de serviciu având consecințe negative asupra patrimoniului entităților care efectuează expertiza.
Formele expertizei contabile
Datele și documentele contabilității reflectă următoarele aspecte ale întreprinderii: situația financiară și patrimonială, activitățile economice desfășurate, raporturile cu mediul economic, administrativ și social în care acționează, rezultatele financiare pe genuri de activități și alte elemente de individualizare și de caracterizare a acestora.
Așadar, datele și documentele contabile folosesc în primul rând unităților patrimoniale pentru organizarea, conducerea operativă și gestiunea lor. Dar, în egală măsură, aceleași date și informații pot constitui suportul unor investigații mai cuprinzătoare, de natura verificărilor, expertizei contabile sau auditului financiar, pentru menirea fundamentării unor decizii importante de politică economică sau pentru mai buna și mai corecta informare a terților, fie pentru furnizarea mijloacelor de probă necesare în justiție sau în alte împrejurări similare.”
Astfel, din punctul de vedere al obiectului de activitate, expertiza contabilă poate fi de două feluri:
Expertiză contabilă judiciară
Expertiză contabilă extrajudiciară
Se impune a fi precizat că expertizele contabile sunt mijloace de probă utilizabile în rezolvarea unor cauze care necesită cunoștințe strictă de specialitate din partea experților contabili. Expertizele contabile dispuse din oficiu respectiv acceptate la cererea părților în fazele de instrumentare și de judecată ale unor cauze civile sau comerciale, legate sau nu de un proces penal, se numesc expertize contabile judiciare. Celelalte expertize contabile sunt extrajudiciare.”
Expertiza contabilă judiciară
Principala importanță a expertizelor contabile judiciare rezultă din faptul că sistemul contabil a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor poate fi condus și organizat numai de către specialiști în materie, respectiv, informațiile furnizate de contabilitate pot fi interpretate corespunzător numai de profesioniști ai domeniului. Deasemenea, folosirea datelor și documentelor contabile ca mijloace de probe în justiție nu se poate realiza în orice condiții. „Avem în vedere complexitatea și diversitatea mișcărilor de valori, particularitățile acestora în diferite sectoare și ramuri de activitate economică și socială, ca și existența mai multor posbilități tehnice de tratare și de reflectare a lor în documentele specifice și în conturi, în plus, documentele justificative, cele de evidență contabilă respectiv operativă nu pot fi administrate direct ca probe, și asta din cel puțin trei motive esențiale:
volumul lor foarte mare;
faptul că ar lipsi unitățile patrimoniale, fie și numai temporar, de documentele care le aparțin;
necesitatea de interpretare științifică/profesională a respectivelor documente.”
Expertiza contabilă judiciară este chemată să ajute la stabilirea adevărului de către organele judecătorești în cauze aferente pe rolul acesteia și se realizează de către experți contabili la solicitarea organelor judecătorești, organelor de cercetare penală precum și la solicitarea uneia dintre părțile aflate în litigiu. Numirea experților contabili în clauze judiciare se face numai de organele judecătorești. Părțile aflate în proces nu pot numi experți contabili, chiar dacă în final una dintre acestea este cel care plătește serviciile.
Expertiza contabilă extrajudiciară
Expertiza contabilă extrajudiciară poate fi solicitată de către oricine în scopul aflării adevărului referitor la starea de lucruri într-un anumit domeniu.
Expertizele contabile extrajudiciare au o sferă de acțiune mult mai largă decât expertizele contabile judiciare. Ele se referă la diferite aspecte economice, patrimoniale, financiare și fiscale, gestionare, informaționale. Efectuarea lor necesită cunoștințe economice mult mai ample și calcule specifice cum ar fi cele de normare și de randament, experimentări și testări speciale, studii de conjunctură. Din această cauză ele mai sunt cunoscute și sub numele de expertize economico-contabile.
Din punctul de vedere al scopului pe care îl urmăresc, expertizele contabile extrajudiciare pot fi grupate, în două categorii care au funcțiuni diferite, dar care se completează reciproc, astfel putem vorbi de:
Expertize contabile extrajudiciare care au ca obiect de analiză, verificarea și certificarea conturilor contabile și a situațiilor financiare anuale. Acestea se încadrează în noțiunea de audit financiar și de servicii conexe.
Expertize contabile extrajudiciare care au alte obiective. Ele pot îmbrăca mai multe forme, cum ar fi:
Expertize contabile de conciliere sau amiabile. (De exemplu: În cazul în care doi agenți economici, între care intervine un conflict de interese, decid de comun acord ca să-și regleze conturile fără a apela la justiție, care ar fi o variantă greoaie și costisitoare, pe lângă faptul că necesită mult timp.)
Expertize contabile particulare. „Expertizele contabile particulare pot fi dispuse fie de către unități patrimoniale persoane juridice, fie de persoane fizice, în general, este admis că asemenea expertize pot îmbrăca două forme distincte: expertize contabile particulare obligatorii și expertize contabile particulare facultative.”
Expertize contabile obligatorii sunt impuse prin forța unor norme juridice. De exemplu: „În societatea care se înființează de către un asociat unic, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate.”
Expertize contabile facultative sunt practicate în vederea fundamentării deciziilor de politică financiară ori economică ale diferitelor utilizatori. Ele pot fi solicitate de către actorii implicați în viața economică. De exemplu: conducerea unității recurge la expertiză contabilă facultativă pentru cunoașterea detaliilor necesare în vederea adoptării deciziilor de modernizare, dezvoltare, restructurare sau pentru cunoașterea situației patrimoniului și situației financiare.
Expertizele contabile fiscale. Acest gen de expertize sunt în prezent mai puțin utlizate la noi. De regulă, ele pot fi cerute atât de organele fiscale, cât și de contribuabili. Fiscul poate urmări prin aceste expertize o fundamentare mai favorabilă a impozitelor și taxelor colectate de la agenții economici, iar contribuabilii pot să ține cont fie de corecta dimensionare a sarcinii fiscale, fie de stabilirea unei politici sau strategii fiscale astfel obținând anumite facilități care nu încalcă prevederile legale.
Expertizele contabile administrative, sunt cele care pot fi ordonate de către organele administrației publice de stat sau de către organismele publice.
Expertize în materie de gestiuni, expertize care sunt cele mai însemnate din punct de vedere social. „Orice sistem juridic național trebuie să ofere o minimă protecție a proprietății sai, mai concret, a gestiunilor prin care se administrează diferitele părți ale avuției naționale.” Toate gestiunile publice sunt controlate în mod riguros de către organisme specializate în domeniu, cum este în țara noastră Curtea de Conturi a României și Camerele de Conturi județene.
Expertize în materie de prețuri, care sunt utilizate de către acele întreprinderi aflate sub controlul statului care se ocupă de producerea și comercializarea bunurilor și serviciilor la care întreprinderile respective pot practica prețuri de monopol, care ascund în realitate costurile salariale exagerate, risipa în consumurile materiale etc.
Deoarece organele administrației de stat nu pot să țină sub control un asemenea fenomen complex cu forțe proprii, soluția optimă este apelarea la serviciile unor profesioniști independenți.
Expertize în materie de evaluări, care sunt menite să sprijine organele administrației de stat în stabilirea modului în care se efectuează evaluările în operațiuni cum ar fi operațiunile de vânzare de active, de închiriere sau de concesionare a bunurilor din proprietatea publică, adjudecerea unor licitații, etc. Numai avizul unui expert în domeniu va putea garanta protecția intereselor statului fără a prejudicia nici interesele celorlalți.
Metodologia exercitării expertizei contabile judiciare
Expertizele contabile judiciare sunt reglementate atât de Codul de procedură penală, cât și Codul de procedură civilă și alte legi speciale.
Expertizele contabile sunt mijloace de probă utilizabile în rezolvarea unor cauze care necesită cunoștințe de strictă specialitate din partea unor persoane care au calitatea de expert contabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea părților în fazele de instrumentare și de judecată ale unor cauze civile și/sau comerciale, atașate sau nu unui proces penal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalte expertize contabile sunt extrajudiciare.”
Etapele realizării expertizei contabile judiciare sunt:
Dispunerea expertizelor contabile judiciare și numirea experților contabili;
Contractarea și programarea expertizelor contabile;
Delegarea și supravegherea lucrărilor;
Documentarea lucrărilor privind expertizele contabile judiciare;
Raportarea
Dispunerea expertizelor contabile judiciare și numirea experților contabili
Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse numai de către organele îndreptățite de lege în vederea administrării probei cu expertiza. Numirea expertului sau experților contabili, atât din oficiu, cât și recomandați de părțile în proces, se poate face numai de organul în drept să dispună administrarea probei cu expertiza contabilă.”
Experții contabili nominalizați trebuie să fie membrii al Corpului, înscriși în Tabloul Copului, și trebuie să indeplinească toate condițiile de exercitare a profesiei.
Numirea nu poate fi refuzată de către experții contabili doar dacă există motive temeinice.
Numirea se realizează prin Încheiere de ședință emisă de Instanța Judecătorească ori prin Ordonanță emisă de organul de cercetare penală.
Contractarea și programarea expertizelor contabile
Efectuarea expertizelor contabile se face pe bază de contract. Expertizele contabile contractate trebuie programate. Programul de lucru trebuie să cuprindă natura, calendarul și întinderea lucrărilor necesare pentru îndeplinirea misiunii privind expertizele contabile contractate.”
Unul dinte elementele fundamentale ale contractului este mărimrea onorariului. Onorariul poate fi modificat dacă în timpul desfășurării expertizei contabile intervin aspecte noi privind întinderea și volumul lucrărilor, aspecte care nu au fost stabilite la acceptarea conractului inițial.
Delegarea și supravegherea lucrărilor
Efectuarea lucrărilor privind expertizele contabile judiciare nu poate fi delegată de către experții contabili numiți din oficiu sau la recomandarea părților asistenților sau colaboratorilor lor.
Experții contabili numiți din oficiu ori la recomandarea părților nu pot delega efectuarea lucrărilor întrucât au fost numiți de către un organ având dreptul să dispună proba cu expertiza contabilă, cu un act procedural (Încheiere de ședință sau ordonanță), astfel trebuie să își îndeplinească personal și integral mandatul.
Documentarea lucrărilor privind expertizele contabile judiciare
Documentarea lucrărilor privind expertizele contabile judiciare are un caracter particular și este limitat strict la ceea ce este important pentru a răspunde la obiectivele fixate experților contabili de către organul abilitat prin Încheierea de ședință sau ordonanța organului de urmărire și cercetare penală.
Expertul contabil trebuie să studieze și să analizeze materialul documentar adecvat, Materialul documentar trebuie să fie bazat pe evidențieri contabile și documente justificative și nu pe prezumții sau declarații ale părților și martorilor.
În cazul în care expertul contabil ajunge la concluzii diferite față de organul de control, este abilitat să ia legătura cu acesta în vederea elucidării tuturor aspectelor.
Consultarea cu organul de control nu înseamnă că expertul contabil trebuie să ajungă la opinie comună cu organul de control, ci doar la motivarea punctelor de vedere diferite, care trebuie consemnată în raportul de expertiză contabilă.
Materialul documentar este compus din:
dosarul cauzei în care s-a dispus expertiza judiciară;
procesele-verbale întocmite de către organele de control;
registrele contabile și documentele justificative păstrate de părțile implicate în procesul justițiar, respectiv între documentele terțelor persoane care au legătură cu obiectivele expertizate.
Expertul contabil trebuie să aibă în vedere explicațiile părților, dar trebuie să le analizeze în raport cu actele justificative și contabile expertizate, menționând în raportul de expertiză contabilă concordanța sau neconcordanța dintre explicațiile părților și actele examinate.
Dosarul de lucru al expertului contabil se compune din:
Raportul de expertiză contabilă judiciară;
Ordonanța organului de urmărire și cercetare penală;
Eventuala corespondență, răspunsurile la întrebări suplimentare ori suplimentele de expertiză contabilă solicitate de organele abilitate;
Eventualele note personale ale expertului contabil formulate în timpul efectuării expertizei contabile.
Raportul scris al expertului contabil trebuie să cuprindă cel puțin trei capitole:
Capitolul I INTRODUCERE;
Capitolul II DESFĂȘURAREAEXPERTIZEI CONTABILE;
Capitolul III CONCLUZII.
Structura celor 3 capitole trebuie respectată. “Când au fost numiți mai mulți experți contabili în aceeași cauză trebuie întocmit un singur raport de expertiză contabilă.” Atunci când există deosebiri de păreri între experți, acestea trebuie inserate în cuprinsul raportului de expertiză contabilă respectiv într-o anexă a acestuia.
Capitolul I INTRODUCERE trebuie să cuprindă cel puțin următoarele paragrafe:
a) Elemente de identificare a experților contabili nominalizați pentru efectuarea expertizei contabile, cum ar fi: numele și prenumele experților, domiciliul acestora, poziția din Tabloul experților contabili și numărul carnetului de expert contabil;
b) Un paragraf de identificare a organului care a ordonat efectuarea expertizei contabile judiciare. În acest paragraf se menționează: actul care a stat la baza numirii experților (ordonanță a organelor de urmărire penală), cu precizarea datei acestuia, denumirea respectiv calitatea procesuală a părților, sediul sau domiciliul acestora, numărul și anul dosarului respectiv natura acestuia (civil sau penal);
c) Paragraful de identificare a circumsanțelor și împrejurărilor în care a luat naștere litigiul din cauza căruia s-a dispus realizarea expertizei contabile judiciare;
d) Paragraful de identificare a obiectivelor expertizei contabile judiciare, acestea se vor prelua în maniera în care sunt formulate în actul de numire a expertului.
e) Paragraful cu privință la identificarea datei/perioadei respectiv a locului în care s-a efectuat expertiza contabilă. În situația expertizelor contabile dispuse de organele în drept, data și locul începerii lucrărilor expertizei contabile trebuie documentat prin citarea părților.
f) Paragraful despre “identificarea materialului documentar având o legătură cauzală cu obiectivele expertizei contabile care a stat la baza întocmirii raportului de expertiză contabilă.”
g) Un paragraf privind identificarea datei respectiv a perioadei în care s-a elaborat raportul de expertiză contabilă, cu consemnarea expresă dacă s-au mai efectuat alte expertize contabile având aceleași obiective. În acest paragraf se menționează dacă s-a folosit lucrările altor experți contabili.
h) “Paragraful privind data inițială până la care raportul de expertiză contabilă judiciară trebuia depus la beneficiar respectiv indicarea eventualelor perioade de prelungire față de termenul inițial.”
“Capitolul II DESFĂȘURAREA EXPERTIZEI CONTABILE al raportului de expertiză contabilă trebuie să conțină câte un paragraf distinct pentru fiecare obiectiv al expertizei contabile care să cuprindă o descriere amănunțită a operațiilor efectuate de expertul contabil cu privire la structura materialului documentar, actele și faptele analizate, locul producerii evenimentelor și tranzacțiilor, sursele de informații utilizate, dacă părțile interesate în expertiza contabilă au făcut obiecții sau au dat explicații pe care expertul contabil le-a luat sau nu în considerare în formularea concluziilor sale. În fiecare astfel de paragraf trebuie prezentate ansamblul calculelor și interpretarea rezultatelor acestora.”
Fiecare paragraf din Capitolul II trebuie să se încheie cu concluzia expertului contabil, care trebuie să fie clară, concisă și fără echivoc, redactată într-o manieră ordonată și sistematizată, fără a face aprecieri privind calitatea înregistrărilor contabile, a documentelor justificative, respectiv a expertizelor și actelor de control anterioare, și nici privind încadrările legale. Aceasta, fiindcă expertul contabil analizează tranzacții și evenimente, nu aspectul judiciar a acestora. În unele cazuri deosebite, când expertul contabil se confruntă cu acte și documente care nu îndeplinesc condițiile legale, care exprimă, situații nereale ori care sunt suspecte, aceste nu trebuie luate în considerare în stabilirea rezultatelor concluziilor sale la obiectivele fixate expertizei contabile, însă trebuie menționate în raportul de expertiză contabilă.
“Dacă raportul de expertiză contabilă este întocmit de mai mulți experți care au opinii diferite, într-un paragraf al Capitolului II DESFĂȘURAREA EXPERTIZEI CONTABILE fiecare expert contabil trebuie să-și motiveze detaliat și documentat opinia pe care o susține. De regulă, în expertizele judiciare trebuie motivată separat opinia expertului recomandat de parte în raport cu opinia expertului numit din oficiu.”
Capitolul III CONCLUZII trebuie să conțină câte un paragraf distinct cu concluzia la fiecare obiectiv al expertizei contabile preluat în maniera în care a fost formulat în Capitolul II DESFĂȘURAREA EXPERTIZEI CONTABILE.
Dacă expertul contabil, în vederea promovării raționamentului său profesional, consideră necesar să-și formuleze părerea asupra obiectivului expertizei contabile, respectiv asupra faptului dacă întrebările care i-au fost stabilite sunt suficiente sau nu în clarificarea obiectivului expertizei și cu privire la alte aspecte în legătură cu care dorește să rețină atenția beneficiarului expertizei. Aceste mențiuni pot fi inserate:
în finalul Capitolului III, după răspunsul la obiectivul expertizei contabile; sau
într-un capitol distinct, Capitolul IV CONSIDERAȚII PERSONALE ALE EXPERTULUI CONTABIL.
În prezentarea considerațiilor sale personale, cu ocazia întocmirii raportului de expertiză contabilă, este important ca expertul contabil să se supune normelor de etică și deontologie ale profesiei contabile, în mod special celor privind confidențialitatea.
Raportul de expertiză contabilă care conține considerații personale ale expertului contabil se numește raport de expertiză contabilă cu observații.
În cazuri deosebite, când expertul contabil se află într-o situație în care este imposibil întocmirea raportului de expertiză din cauza lipsei documentelor justificatice respectiv evidențelor contabile care atestă evenimentele și tranzacțiile supuse expertizării. În asemenea de cazuri expertul contabil întocmește un Raport de imposibilitate a efectuării expertizei contabile, raport care va conține aceeași componente ca un raport de expertiză contabilă obișnuit, însă care în Capitolul II și Capitolul III va prezenta fundamentat și justificat cauzele care conduc la imposibilitatea efectuării expertizei contabile.
Raportul de expertiză contabilă trebuie să aibă și anexe care se întocmesc de către expertul contabil în vederea susținerii constatărilor din raport. “Anexele la raportul de expertiză contabilă trebuie întocmite atunci și numai atunci când există necesitatea de documentare a unei constatări din raportul de expertiză contabilă, ele având menirea să degreveze conținutul raportului de expertiză contabilă de prezentări prea detaliate, cifre multiple sau alte elemente de natură similară.” Registrele contabile originale sau multiplicate și documentele jusitificative nu reprezint anexe la raport, deoarece se consideră anexe raport acele documente care rezultă din munca expertului contabil.
Pentru evitarea disputelor privind originalitatea raportului de expertiză contabilă, acesta împreună cu anexele, se semnează și se parafează de către expertul contabil pe fiecare pagină separat. Toate exemplarele semnate și parafate de expertul contabil în original sunt considerate rapoarte de expertiză contabilă originale. Celelalte exemplare au calitatea de copii.
Raportul de expertiză contabilă nu trebuie semnat de către niciuna dintre persoanele interesate în efectuarea expertizei contabile.
De regulă, raportul de expertiză contabilă se întocmește în două exemplare originale: unul pentru organul care a dispus sau partea care a solicitat efectuarea expertizei contabile și unul pentru expertul contabil care a efectuat expertiza contabilă. Numărul de exemplare originale poate fi mai mare dacă beneficiarul raportului de expertiză solicită acest lucru.”
Raportul de expertiză contabilă judiciară trebuie deups la organele care au dispus-o cu minimum cinci zile înainte de data stabilită pentru judecată.
Codul etic al expertului contabil
O caracteristică fundamentală a profesiei contabile este asumarea responsabilității în ceea ce privește acționarea în interesul public. Așadar, responsabilitatea profesionistului contabil nu se limitează doar la satisfacerea nevoilor unui client respectiv ale unui angajator individual. Un profesionist contabil trebuie să respecte Codul etic al profesioniștilor contabili și să se conformeze acestuia. Acesta este elaborate de către CECCAR și are ca și scop să asigure o imagine corespunzătoare profesiilor de expert contabil și contabil autorizat, astfel încât pe baza ei să crească gradul de credibilitate a lucrărilor pe care aceștia le execută. Principiile după care un profesionist contabil trebuie să îl desfășoară activitatea se referă la aspectul strict profesional al acestuia și la aspectul moral, social privind viața profesionistului contabil.
Codul etic este în fapt o adaptare la condițiile concrete, specific din țara noastră a Codului de conduită etică elaborat de IFAC. Condițiile specific se referă la specificul economic, financiar, contabil și juridic din România.
Necesitatea de a asigura apărarea onoarei și independenței Corpului și de a conferi lucrărilor membrilor săi autoritate impune profesioniștilor contabili să aibă calități esențiale, cum sunt: știință, competență și conștiință; independență de spirit și dezinteres material; moralitate, probitate și demnitate.
Se impune ca membrile Corpului să facă efortul necesar în vederea dezvoltării acestor calități, respectiv:
(a) dezvoltarea continuă a culturii, nu numai cultura profesională, dar și cunoștințele de cultură generală;
(b) acordarea fiecărei tranzacții și situații examinate atenția și timpul necesar în vederea fundamentării opiniei personale înainte de a face propuneri;
(c) exprimarea opiniei fără nicio reținere față de dorința celui care îl consultă și exprimarea, dacă este nevoie, a rezervelor necesare asupra valorii ipotezelor și concluziilor formulate;
(d) evitarea situațiilor în care profesionistul contabil nu poate să iși exercite libertatea de gândire;
(e) considerarea faptului că independența sa trebuie să se manifeste în exercitarea profesiei și în protejarea ei, respectând dispozițiile legale și a regulile stabilite de Corp.
Principiile fundamentale ale profesionistului contabil
Codul de Conduită Etică a profesioniștilor contabili stabilește principiile fundamentale și furnizează un cadru general conceptual pe care experții contabili și contabilii autorizați trebuie să il aplice pentru:
a identifica amenințările la adresa conformității cu principiile fundamentale;
a considera importanța amenințărilor identificate;
a aplica măsuri de protecție, în cazurile în care este necesar, în vederea eliminării sau reducerii amenințărilor pană la un nivel acceptabil.
Principiile pe care trebuie să respecte un profesionist contabil sunt următoarele:
Integritatea – principiul care presupune ca profesionistul contabil să fie drept și onest în relațiile sale profesionale și de afaceri.
Obiectivitatea presupune ca profesionistul contabil “să nu permită ca prejudecățile, conflictul de interese sau influența nedorită a altor persoane să intervină în raționamentele profesionale sau de afaceri.”
Competența profesională și prudența înseamnă că profesionistul contabil trebuie să își mențină aptitudinile și cunoștințele profesionale la nivelul solicitat pentru a avea certitudinea că un client respectiv un angajator va primi servicii profesionale bazate pe ultimele progrese în legislație și practică.
Confidențialitate presupune obligativitatea profesionistul contabil de a păstra secretul informațiilor obținute cu excepția cazurilor când are obligația să le face publice aceste informații.
Conduita profesională (profesionalismul), profesionistul contabil trebuie să respecte principalele legi și reglementări astfel încât să evite orice acțiune care discreditează profesia.
Respectul față de normele tehnice și profesionale presupune că profesionistul contabil trebuie efectueze lucrările în conformitate cu standardele și normele tehnice și profesionale aplicabile, respective obligativitatea se a-și perfecționa în mod permanent pregătirea profesională.
Profesionistul contabil are datoria de a executa cu grijă instrucțiunile clientului sau ale patronului în limita în care sunt compatibile cu principiile de integritate, obiectivitate respectiv de independență în cazul liber-profesioniștilor contabili. De asemenea, ei trebuie să se conformeze legislației relevante respectiv normelor profesionale și tehnice emise de: CECCAR, CAFR, IFAC, IASB.
Situații de incompetență și rezolvarea acestora
Circumstanțele în care lucrează profesioniștii contabili generează riscuri de conformare la principiile fundamentale. Nu este posibil definirea tuturor situațiilor în care pot apărea aceste amenințări și specificarea acțiunilor corespunzătoare. De asemenea, natura misiunilor poate fi diferită astfel pot exista mai multe tipuri de amenințări care să necesite utilizarea unor anumite măsuri de protecție.
“Atunci cand un profesionist contabil identifică amenințările la adresa conformității cu principiile fundamentale și, pe baza unei evaluări a acestor amenințări, determină faptul că ele nu sunt la un nivel acceptabil, profesionistul contabil trebuie să determine dacă sunt disponibile măsurile de protecție adecvate și dacă pot fi aplicate pentru eliminarea amenințărilor sau pentru reducerea acestora pană la un nivel acceptabil.”
Un profesionist contabil trebuie să apreciează orice amenințări privind conformitatea cu principiile fundamentale atunci când cunoaște relațiile sau circumstanțele care ar putea periclita conformitatea cu principiile fundamentale.
La evaluarea importanței unei amenințări, trebuie luate în considerare atât factori calitativi, cât și cei cantitativi. La aplicarea cadrului general conceptual, profesionistul contabil poate intâlni anumite situații în care amenințările nu pot fi înlăturate sau reduse pană nivelul acceptabil, fie din cauza importanței amenințării, fie din cauza indisponibilității măsurilor de protecție corespunzătoare. În asemenea situații, profesionistul contabil va întrerupe sau va refuza serviciile profesionale specifice implicate sau va demisiona din misiune (în profesioniștilor contabili în practica publică) sau din organizația angajatoare (în cazul profesioniștilor contabili angajați).
O relație sau o circumstanță poate genera mai multe amenințări, iar o amenințare ar putea afecta conformitatea cu mai multe principii fundamentale. Amenințările se încadrează în una sau mai multe dintre următoarele categorii:
amenințarea de interes personal care presupune amenințarea ca un interes financiar sau un interes de altă natură să influențeze în mod nepotrivit judecata sau conduita profesionistului contabil;
amenințarea de autoexaminare (autorevizuire) care înseamnă amenințarea ca profesionistul contabil să nu reevalueze corespunzător rezultatele raționamentelor anterioare pe care se va baza la elaborarea unui judecăți ca parte a furnizării serviciului actual;
amenințarea de favorizare presupune amenințarea ca profesionistul contabil să promoveze poziția clientului sau a angajatorului pană în măsura în care obiectivitatea profesionistului contabil este compromisă;
amenințarea de familiaritate înseamnă amenințarea ca, din cauza relațiilor prea strânse sau prea lungi cu un client sau cu un angajator, profesionistul contabil să fie prea indulgent cu interesele acestora;
amenințarea de intimidare presupune amenințarea ca profesionistul contabil să fie impiedicat să procedeze obiectiv din cauza presiunilor reale sau presupuse.
CAPITOLUL III
PRACTICĂ JUDICIARĂ
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, înregistrat pe rolul instanței la 8.04.2005 a fost trimisă în judecată în stare de libertate inculpata B. M., acuzată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin.1 C.p.
În expozitivul rechizitoriului a fost reținută următoarea situație de fapt:
La data de 20.02.2003, SC “Farmacia X” SRL Craiova prin reprezentant legal a depus plângere cu privire la inculpata B. M. din jud. Dolj pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, faptă prev. de art. 215 ind. 1 C.p.
În motivarea plângerii s-a arătat faptul că la data de 30.12.2002 inculpatei B. M. în calitate de gestionar la punctul farmaceutic deschis de SC “Farmacia X” SRL Craiova în com. Y, jud. Dolj, i s-a efectuat un inventar privind situația financiară, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat o lipsă în gestiune de 27.254,7302 lei, lipsă în gestiune pe care inculpata nu a putut să o justifice. Tototadă din plângere rezultă că la mijlocul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar și s-a constatat că prejudiciul era în realitate de 32.000 lei.
S-a reținut că, în luna aprilie 2001 SC “Farmacia X” SRL Craiova a deschis un punct de lucru în jud. Dolj ocazie cu care inculpata B. M. a fost angajată în funcția de asistent de farmacie. Potrivit fișei postului, inculpata avea obligația să administreze gestiunea punctului farmaceutic, să comande medicamente, să recepționeze marfa, să le depeziteze corect, să mențină starea de curățenie etc.
Din materialul probator atașat la dosar rezultă că inculpata, în calitatea pe care o avea, trebuia să asigure desfășurarea în condiții optime a punctului farmaceutic din jud. Dolj, atât din punct de vedere al vânzării medicamentelor, cât și din punct de vedere al aprovizionării cu medicamente pe baza comenzilor sale.
Activitatea de urmărire penală stabilește că din punctul de vedere al activității de serviciu, inculpata B. M. se aproviziona cu marfă de la Depozitul O.L.T.D.E.P. și de la Farmacia X din centrul mun. Craiova unde, conform declarației inculpatei „mi se strângea marfa cu factura”.
Totodată din declarația inculpatei rezulta că aceasta nu verifica dacă ceea ce era dat de depozit pe baza solicitării ei corespundea cu ceea ce era trecut pe factură sau pe avize. De asemenea, tot din declarația inculpatei se constată că aprovizionarea cu marfă de către inculpată pentru punctul farmaceutic din com. Y se făcea și prin alte persoane cum este menționat faptul că un cumnat al acesteia care venea în Craiova cu probleme personale îi mai lua și ei marfă pentru punctul farmaceutic.
Cu privire la modalitatea în care inculpata B. M. ținea evidența referitoare la vânzarea produselor, stocul rămas și notele de recepție, din declarația inculpatei rezultă că „deși cunosc că ar fi trebuit să țin și evidența cu privire la vânzarea produselor, la stocul rămas și notele de recepție nu am făcut acest lucru, considerând că acesta trebuia făcut de către contabilitatea sediului central din Craiova deoarece așa mi s-a spus”. Mai mult, inculpata nu avea nici un fel de evidențe cu privire la rețetele compensate sau gratuite, precizând că sumele de bani rezultate în urma vânzării medicamentelor le evidenția în monetare zilnice, iar în zilele de 15 și 30 ale lunii le preda la sediul farmaciei pe baza unui registru de casă. Activitatea defectuoasă desfășurată de inculpata B.M. la punctul farmaceutic a fost generată și de modalitatea în care se dădeau medicamente Spitalului Brabova, întrucât inculpata livra medicamentele de baza unui registru în care se evidențiau medicamentele și valoarea lor dar nimeni nu semna acest registru.
La sfârșitul anului 2002 inculpatei B. M. i s-a efectuat un inventar la punctul farmaceutic din com. Y stabilindu-se o lipsă în gestiune de 27.254,7302 lei, iar în cursul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar, constatându-se că prejudiciul se ridica la valoarea de 32.000 lei. În aceste condiții s-a depus plângere pentru infracțiunea de delapidare prev. de art. 215 ind. 1 C.p.
Cercetările efectuate ulterior în cauză de către lucrătorii Poliției Municipiului Craiova – Biroul Cercetări Penale, au stabilit că fapta inculpatei s-a comis în situația prezentată anterior și întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de gestiune frauduloasă prev. de art. 214 alin.1 C.p.
În timpul urmăririi penale la dosarul cauzei a fost atașată nota de constatare cu privire la activitatea desfășurată de punctul farmaceutic din com. Y în perioada aprilie 2001-februarie 2003, precum și facturile fiscale și avizele de însoțire a mărfii în fotocopii.
Pe baza actelor contabile care au caracterizat activitatea economică a punctului farmaceutic din com. Y, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiective lipsa în gestiunea punctului farmaceutic din com. Y, modalitatea în care s-a produs prejudiciul, modalitatea de ținere a gestiunii și dacă aceasta s-a făcut conform normelor legale, precum și normele legal încălcate și persoana care a încălcat normele respective din punct de vedere contabil.
Conform raportului de expertiză contabilă nr. 289/5.10.2004 a Corpului Experților Contabili din România „punctul farmaceutic din com. Y, jud. Dolj aparținând SC “Farmacia X” SRL Craiova înființat în luna aprilie 2001 a desfășurat activitatea de la 1.05.2001 până la 10.02.2003 și a fost gestionat de asistenta de farmacie B. M. – cu contractul individual de muncă înregistrat sub nr.16643/4.06.2001 și prin fișa postului avea prevăzută și obligația să administreze gestiunea punctului farmaceutic plus o serie de 9 operațiuni, atribuții și sarcini de îndeplinit – toate fiind specifice activității de asistent de farmacie”. Totodată din concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat se stabilește un minus de inventar de 31.048,5056 lei care constituie prejudiciul adus de inculpată la SC “Farmacia X” SRL Craiova
De asemenea, cu ocazia expertizei sunt menționate și nerespectarea de către inculpată a normelor cu privire la formele de evidență contabilă precizând faptul că „datorită neconducerii registrului jurnal de gestiune și nici altă formă de evidență tehnico-operativă, gestionara B. M. nu a cunoscut situația valorii și starea integrității stocurilor de mărfuri, nu a făcut confruntări ale gestiunii de care răspundea cu evidența contabilă a SC “Farmacia X” SRL Craiova încălcând atât regulamentul privind aplicarea legii contabilității cât și HCM 2230/1969”. Se menționează că asistenta de farmacie B. M. nu a condus evidența gestiunii cu ajutorul registrului jurnal de gestiune și nici cu ajutorul nici altei forme de evidență tehnico-operativă, nu a verificat conținutul cutiilor de medicamente livrate de Depozitul OLDEP și de SC “Farmacia X” SRL Craiova sub aspectul cantității înscrise în facturi și în avizele de însoțire a mărfii făcându-se referire și la faptul că efectuarea de activități de transport a medicamentelor de către alte persoane erau anormale în raport cu sarcinile sale de serviciu.
Raportul de expertiză contabilă prezintă punctual modalitatea defectuoasă în care inculpata ținea evidența banilor încasați pe vânzarea medicamentelor precizând și faptul că datorită încălcării normelor legale gestionara B. M.nici nu a sesizat conducerea SC “Farmacia X” SRL Craiova dacă are diferențe în plus sau minus sau cazuri de sustragere din gestiune.
La raportul de expertiză contabilă este atașată situația intrărilor de medicamente la punctul farmaceutic din com. Y, jud. Dolj în perioada aprilie 2001-10.02.2003.
Pe parcursul cercetărilor lucrătorii Poliției Municipiului Craiova au atașat la dosar fișa postului inculpatei B. M. și au administrat probe testimoniale care confirmă aspecte cu privire la activitatea Farmaciei X Craiova.
Pentru dovedirea acestei situații de fapt, au fost propuse prin rechizitoriu următoarele mijloace de probă: plângerea și declarația reprezentantului legal al SC “Farmacia X” SRL Craiova procese verbale, raport de expertiză contabilă nr. 289/5.10.2004; fotocopii facturi fiscale și avize de însoțire a mărfii; declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.
În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecata din data de 06.09.2005, au fost audiați inculpatul și partea vătămată, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar. În declarația dată în fața instanței, inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă in judecată, precizand ca nu și-a insușit bunuri sau bani din gestiune si nu isi poate explica lipsa din gestiune descoperita de organele de control.
În conformitate cu dispozițiile art. 327 C.p.p. a fost audiata martora din rechizitoriu: D. F., declarațiile acesteia fiind consemnata și atașata la dosar.
Instanta a incuviintat inculpatului, in aparare, proba testimoniala trei martori: S.I., M.F., C.I.
Martorii incuviintati au fost audiati sub prestare de juramant religios, declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosar.
La dosar au fost depuse un referat de evaluare a inculpatei, intocmit de S.P.V.R.S.I. de pe langa Tribunalul Dolj, precum si fisa de cazier a acesteia.
A fost efectuata o adresa catre CAS Dolj pentru a comunica data la care a devenit obligatorie evidenta cantitativ valorica de catre unitatiel farmaceutice si modul in care s-a adus aceasta la cunostinta, raspunsul primit fiind atasat la dosar.
Partea civila a depus la dosar o nota de constatare incheiata la data de 30.11.2001 de catre CAS Dolj si un contract de prestari servicii.
Analizand intregul material probator administrat atat in faza de urmarire penala cat si in faza de cercetare judecatoreasca, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
In luna aprilie 2001 SC Farmacia X Craiova a deschis un punct farmaceutic de lucru in comuna X judetul Dolj, care si-a inceput activitatea la data de 01.05.2001.
In vederea desfasurarii activitatii acestui punct farmaceutic a fost angajata in functia de asistenta de farmacie, cu contractul individual de munca, inculpata. Aceasta si-a inceput activitatea la data de 01.05.2001 si avea, potrivit fisei postului, obligatia sa administreze gestiunea punctului farmaceutic, la care se adauga un numar de 9 operatiuni, atributii si sarcini specifice unui asistent de farmacie si gestionar.
Inculpata B.M. se aproviziona cu marfa de la depozitul OLTDEP si de la Farmacia X Craiova, pe baza de facturi si avize de insotire a marfii.
Potrivit declaratiilor inculpatei, aceasta nu a verificat niciodata daca continutul cutiilor in care primea medicamentele de la cele doua unitati amintite anterior corespundea cu datele inscrise in documente (facturi si avize de insotire), nu intocmea nici un act de receptie si nu inregistra valoarea marfurilor intrate, desi pe baza facturilor sau avizelor de insotire se stabilesc preturile medicamentelor la nivelul punczului farmaceutic.
Aprovizionarea cu marfa de catre inculpata pentru punctul de lucru se facea si prin alte persoane, cum ar fi cumnatul acesteia.
La sfarsitul anului 2002, inculpatei B.M. i s-a efectuat un inventar la punctul farmaceutic, stabilindu-se o lipsa in gestiune de 27.254,7302 lei, iar in cursul lunii februarie 2003 s-a efectuat un nou inventar, constatndu-se ca prejudiciul se ridica la valoarea de 32.000,00 lei.
Potrivit expertizei contabile dispuse in cauza, prin compararea stocului scriptic existent la data inventarierii cu valoarea totala a medicamentelor si produselor farmaceutice existente faptic la inventarierea din 11.02.2003 s-a stabilit un minus de inventar in suma de 31.048,5056 lei care constituie prejudiciul cauzat partii civile SC Farmacia X Craiova.
Punctul farmaceutic din comuna X jud. Dolj este definit ca ,,unitate comerciala de vanzare cu amanuntul,, cu gestiune valorica si conducerea evidentei stocurilor de marfuri si ambalaje cu ajutorul metodei global-valorice, conform prev. art. 2 din Legea nr. 22/1969, pct. 66 lit. a si art.72 lit.c din regulamnetul privind aplicarea legii contabilitatii, aprobat prin HG nr. 704/1993.
De asemenea, potrivit raspunsului primit de la CAS Dolj prin dispozitiile Ordinului Comun CNAS/Colegiul Medicilor din Romania nr. 269/79/2001 pentru aporbarea Normelor Metodologice de aplicare a Contractului Cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2001, a fost introdusa obligatia furnizorului de medicamente de a practica o evidenta de gestiune cantitativ-valorica, iar pe cale de consecinta, contractele incheiate, in anul 2001, intre CAS Dolj si farmacii, a cuprins o clauza contractuala in acest sens.
La punctul farmaceutic din com. X, jud. Dolj nu s-a condus Registrul jurnal de gestiune prevazut pentru unitatile care folosesc metoda global-valorica, incalcandu-se astfel prevederile mentionate anterior. Singura evidenta care s-a tinut a fost reprezentata de un registru de casa, in care inculpata a inregistrat monetarele intocmite zilnic privind incasarile de numerar din vanzarea marfurilor.
Potrivit raportului de expertiza, datorita neconducerii Registrului jurnal de gestiune si nici unei alte evidente tehnico-operative, inculpata nu a cunoscut situatia valorii si integritatii stocurilor de marfuri, nu a facut confruntari ale gestiunii de care raspundea cu evidenta condusa de contabilitatea partii civile, incalcandu-se astfel prevederile pct. 72 lit. c din Regulamentul de aplicare a legii contabilitatii si prev. art. 5,7,8 si 9 din HCM nr. 2230/1969 care reglementeaza aceste obligatii ale gestionarilor.
Iesirile din gestiune a medicamentelor si produselor farmaceutice s-au efectuat prin vanzarea in numerar (pentru care s-au intocmit monetare zilnice inscrise in registrul de casa al punctului farmaceutic) pe baza retetelor gratuite si retetelor compensate prezentate de cumparatori, precum si pe baza condicilor de eliberare catre Spitalul Brabova, jud. Dolj.
De doua ori pe luna, numerarul incasat cu filele din registrul de casa si cu monetarele zilnice inregistrate, toate retetele gratuite si cele compensate (fara nici o situatie sau borderou) si condica privind medicamentele eliberate Spitalului Brabova se depuneau la sediul partii civile, fara nici o confirmare scrisa de primire a documentelor si fara chitanta de incasare a numerarului.
Pentru prejudiciul de 31.048,5056 lei produs partii civile si pentru incalcarile actelor normative aratae anterior, raspunderea revine inculpatei care a indeplinit functia de gestionara a punctului farmaceutic din comuna X jud. Dolj.
Insa, pentru neorganizarea si neefectuarea nuci unei inventarieri a gestiunii punctului farmaceutic in perioada 01.05.2001 pana la 11.02.2003 s-au incalcat prev. art. 8 alin. 1 din legea contabilitatii, iar raspunderea revine conducerii SC Farmacia X Craiova.
Potrivit art. 214 alin. 1 din C.pen. constituie infractiunea de gestiune frauduloasa ,,pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinta, cu ocazia administrarii sau conservarii bunurilor acesteia, de catre cel care are ori trebuie sa aiba grija administrarii sau conservarii acelor bunuri,,.
Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de gestiune frauduloasa se savarseste numai cu intentie, cerinta ce rezulta, chiar si in situatia in care fapta se realizeaza prin inactiuni, din expresia ,,rea-credinta,, folosita in cuprinsul art. 214 C.pen.
Intentia presupune ca faptuitorul sa prevada ca pricinuieste, prin actiunile si inactiunile sale, pagube persoanei ale carei bunuri le administreaza, rezultat pe care fie il urmareste, fie accepta posibilitatea producerii lui.
Desi constata in atitudinea psihica a persoanei si se manifesta prin anumite procese psihice-intelective si volitive – vinovatia are existenta obiectiva si trebuie dovedita pentru a stabili existenta infractiunii. Proba vinovatiei este posibila deoarece atitudinea psihica a persoanei se exteriorizeaza prin comportamentul sau, prin modul si mijloacele de savarsire, prin conduita faptuitorului anterior, concomitent si posterior savarsirii faptei.
In mod cert, prejudiciul de 31.048,5056 lei suferit de partea civila a fost cauzat de catre inculpata B.M., care a incalcat mai multe norme legale ce reglementeaza desfasurarea activitatii de gestinar. Astfel:
– nu a controlat la primirea marfurilor daca acestea corespund datelor inscrise in facturile, procesele verbale si avizele de insotire a marfurilor emise de depozitul OLTDEP si Farmacia X Craiova;
– nu a intocmit actele de receptie si nu a inregistrat medicamentele si produsele farmaceutice in evidenta tehnico-operativa a locului de depozitare;
nu a condus evidenta cu ajutorul Registrului jurnal de gestiune si nu a efectuat nici un control asupra concordantei inregistrarilor din evidenta gestiunii (care nu s-a condus) cu cea din contabilitate.
Insa acest prejudiciu nu a fost produs de inculpata cu intentie (rea-credinta), ci din culpa, intrucat inculpata nu a prevazut rezultatele pagubitoare ale faptelor sale, desi putea si trebuia sa le prevada.
Potrivit regulamentului de ordine interioara la punctul de lucru din comuna X jud. Dolj trebuiau sa se deplaseze dupa un anumit program (cate o zi pe saptamana) trei farmacisti, si anume D.E, B.D, M.F.
In realitate insa, pe intreaga perioada cat inculpata si-a desfasurat activitatea, desi nu avea suficienta experienta, la punctul de lucru nu s-a deplasat nici un farmacist. Inculpata primea sfaturi prin telefon de la acesti farmacisti sau in momentul in care se deplasa la Craiova.
Pe de alta parte, reprezentantii SC Farmacia X Craiova aveau cunostinta de faptul ca la punctul farmaceutic nu se tinea nici o evidenta.
Din cauza neconducerii niciunui fel de evidenta gestionara si modului cum a predat documentele justificative la sediul partii civile, fara nici o confirmare scrisa de primirea documentele si numerarului, inculpata nu a cunoscut situatia gestiunii si nu a sesizat niciodata conducerea SC Farmacia X Craiova daca are diferente in plus sau in minus, sau cazuri de sustrageri din gestiune.
Toate aceste aspecte relevate anterior, tinand cont si de faptul ca prin nici un mijloc de proba administrat in cauza nu a fost probata in nici un fel reaua-credinta a inculpatei in gestionarea frauduloasa a punctului farmaceutic din comuna X, duc la concluzia ca fapta inculpatei, de a produce o paguba partii civile, cu ocazia administrarii bunurilor acesteia, nu intruneste elementele constitutive ale infractiunii de gestiune frauduloasa prev, de art. 214 alin. 1 C.pen. sub aspectul laturii subiective, forma de vinovatie a savarsirii faptei fiind culpa.
Pentru aceste motive, in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.pr.pen. instanta va dispune achitarea inculpatei B.M. pentru savarsirea infractiunii de gestiune frauduloasa prev. de art. 214 alin. 1 C.pen.”
CONCLUZII
De-a lungul timpului a fost subliniat faptul că, fiind o activitate judiciară și desfășurându-se în mod progresiv și coordonat procesul penal presupune un anumit scop.
Astfel, s-a subliniat că dacă ne raportăm la momentul incipient al activității scopul îl reprezintă funcțiunea acelei activități, iar dacă ne raportăm la momentul final al activității scopul este finalitatea acesteia.
În cuprinsul art. 1 al vechiului cod de procedură penală se consacra faptul că „procesul penal are ca scop constatarea în timp și în mod completă a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice pesooană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovîției sale și nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală”.
În cuprinsului NCPP în art. 1 alin. 2 se consacră faptul că „normele de procedură penală urmăresc asigurarea eficientă a atribuțiilor organelor judiciare cu garantarea drepturilor părților și ale celorlalți participanți în procesul penal astfel încât să fie respectzate prevederile Constituției, ale tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, ale celorlalte reglementări ale Uniunii Europene în materie penală, precum și ale pactelor și tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.”
Așadar se poate remarca faptul că NCPP nu mai consacră în mod expres scopul procesului penal, însă trebuie subliniat că procesul penal, prin respectarea principiilor care stau la baza desfășurării acestuia, trebuie să contribuie la apărarea ordinii de dpret, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legilor.
Este binecunoscut faptul că expertiza contabilă este o activitate depusă de un personal autorizat de lege pentru reconstituirea realității unei operații de natură economică și/ sau financiară, pe baza cercetării documentelor, datelor si informațiilor de contabilitate.
Acest personal specializat este reprezentat astazi în România de experții contabili, membrii activi ai Corpului Experților Contabili si Contabililor Autorizati din Romînia (C.E.C.C.A.R).
Una dintre activitațile de bază ale experților contabili, desfașurat pe parcursul a peste optzeci de ani de existență a profesiei contabile in Romînia, o constituie efectuarea expertizei contabile, dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice sau juridice in condițiile prevăzute de lege, ca : expertize amiabile (la cerere), expertize judiciare in cauze civile, penale sau ale dreptului muncii, expertize de gestiune, management, contabil –financiare si altele.
Potrivit normelor profesionale C.E.C.C.A.R referitoare la expertizele contabile, acestea sunt mijloace de probă utilizate în rezolvarea unor cauze care necesită cunoștințe de strictă specialitate din partea unor persoane care au calitatea de experți contabili.
Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea părților în fazele de instrumentare și judecată a unor cauze civile și/ sau comerciale, atașate sau nu unui proces penal, se numesc expertize contabile judiciare.
Expertiza, în general, este activitatea de cercetare efectuată de un specialist, care are calitatea de expert, cu scopul de a stabili adevărul într-o anumită situație, problemă sau litigiu.
De asemenea expertiza reprezintă un mijloc de probă, de constatare, confirmare, evaluare, lamurire sau dovedire, pe baza cercetarii științifice de specialitate, a adevărului obiectiv cu privire la o anumită faptă, imprejurare, problemă, situație, cauză sau litigiu.
Expertiza constituie un mijloc de investiție, prin care se ajunge fie la obținerea unei probe, fie la evaluarea exactă a unei probe existente. Reprezintă o cercetare care constă din diferite operațiuni specifice fiecărei specialitați. Expertiza în general mai constituie și un mijloc de dovadă reglementat de codul de procedură civilă, la care recurge instanta în cazul că, pentru stabilirea adevărului obiectiv, este nevoie de lămurirea unor împrejurări de fapt, pentru a căror rezolvare se cer cunoștințe de specialitate în domeniul științei, tehnicii, artei sau vreo unei meserii pe care judecătorul nu le posedă.
Este, de altfel, un mijloc de probă dispus sau cerut de organul juridic în materie civilă sau penală, efectuat de un specialist în materia litigiului, care prin cunoștințele și experiența ce o posedă trebuie să aducă lamurirea diferitelor aspecte ce sunt necesare a fi cunoscute, în vederea soluționării unor cauze.
Expertiza constituie lucrarea de luminare a justiției și patricularitaților cuprinzănd și părerea experților. Expertiza contabilă este misiunea dată unui expert contabil de a controla registrele, conturile și actele justificative ale unui agent economic, cu scopul de a furniza părților interesate datele necesare sau de a procura justiției informațiile interesate pentru a se pronunța, in cunoștință de cauză, asupra unui proces sau a unei contestații de care a fost sesizată. Expertiza este de asemenea o formă de cercetare științifică efectuată în vederea lămuririi modului în care sunt reflectate în documente, evidența tehnic–operativă și contabilă, anumite fapte, împrejurări, situații de natură economico –financiară.
Mai trebuie menționat faptul că raportul de expertiză nu are valoarea unui mijloc absolut de probă, dar nici nu trebuie omisă când constatările expertizei nu sunt combătute prin nicio altă probă, iar concluziile sale finale și temeiurile pe care au fost fondate fac convingerea că exprima un punct de vedere corect.
BIBLIOGRAFIE
Doctrină
Basarab, M. Drept procesual penal vol.I, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, Facultatea de Drept, 1973;
Damaschin, M. Drept procesual penal, Editura Wolters Kluwer, București 2010;
V. Dongoroz ș.a,, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală roman. Partea generală, vol I, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București 1975;
Mateuț, Ghe. Procedură penală. Partea generală, vol. II, Editura Chemarea, Iași 1994;
Neagu, I. Tratat de procesual penal, parte generală, ediția
a II-a,revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2010;
Neagu, I. Tratat de procesual penal, parte generală, ediția
a III-a,revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București 2013;
Theodoru, Gr. Tratat de drept procesual penal, Ediția a-2-a, Editura Hamangiu București 2008;
Udroiu, M. Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală, Editura C.H. Beck, București 2014;
Volonciu, N. Drept procesual penal, Editura Didactică și Pedagogică București 1972;
N. Volonciu, Tratat de procedură penală, vol. I, Editura Paidea, București 1993;
Legislație
*** Constituția României revizuită
Practică judiciară
*** Codul penal
*** Codul de procedură penală
*** Legea nr. 135/2010 privind Noul Cod de procedură penală;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Expertiza Contabila Judiciara In Procesele Penale (ID: 115329)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.