Exercitarea Tutelei

Lucrarea mea de licenta 2

tutela

Exercitarea tutelei

Tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce privește persoana, cât și bunurile acestuia.

exercitarea tutelei, potrivit art. 133 Noul Cod Civil, exercitarea tutelei se face numai în interesul minorului, atât cu privire la persoana, cât și la bunurile acestuia.

Tutorele are întotdeauna îndatorirea de a se îngriji de minor, fiind obligat să asigure îngrijirea pentru sănătatea și dezvoltarea lui fizică și mentală, educarea, învățătura și pregătirea profesională a copilului, potrivit cu aptitudinile lui.

în cazul soților tutori, aceștia răspund împreună pentru exercitarea atribuțiilor tutelei. Dispozițiile noului cod civil privind autoritatea părintească sunt aplicabile corespunzător.

în cazul în care unul dintre soții tutori introduce acțiune de divorț,

Instanța care judecă divorțul va sesiza din oficiu instanța de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.

a) Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului. Măsurile cu privire la persoana minorului se iau de tutore cu avizul consiliului de familie, cu excepția măsurilor cu caracter curent.

Domiciliul minorului este la tutore. Instanța de tutelă poate autoriza ca minorul să aibă și o reședință diferită. Tutorele poate încuviința ca minorul să aibă reședința determinată de educarea și pregătirea sa profesională, fiind obligat să încunoștințeze despre aceasta instanța de tutelă.

Pentru minorul sub 14 ani, schimbarea felului învățăturii și pregătirii profesionale se poate face numai cu încuviințarea instanței de tutelă.

Pentru minorul de peste 14 ani, schimbarea felului învățăturii hotărâtă de părinți la data instituirii tutelei nu se poate face de instanța de tutelă împotriva voinței minorului.

b) Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului. în maximum 10 zile de la numirea tutorelui, se vor verifica la fata locului toate bunurile minorului, întocmindu-se un inventar în prezența tutorelui, a membrilor consiliului de familie și a unui delegat al instanței de tutelă, care va fi supus aprobării instanței de tutelă.

În procesul-verbal de inventariere se vor consemna declarațiile membrilor consiliului de familie și a tutorelui dacă au creanțe sau datorii față de minor. Dacă aceștia nu fac declarații, deși au fost somați să le declare, se prezumă că au renunțat la ele. Ele nu vor mai putea fi pretinse decât dacă plata s-ar face voluntar de minor, dar numai cu autorizarea instanței de tutelă.

înaintea întocmirii inventarului, tutorele nu poate face în numele minorului decât acte de conservare și de administrare ce nu suferă întârziere.

în conformitatea cu art. 142 Noul Cod Civil, tutorele este obligat să administreze cu bună-credință bunurile minorului. Nu sunt supuse administrării bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit, decât dacă testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri vor fi administrate de curatorul numit de instanța de tutelă ori de persoana desemnată prin actul de dispoziție.

Tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice, dar numai până când acesta împlinește vârsta de 14 ani.

Tutorele nu poate să facă, în numele minorului, donații și nici să garanteze obligația altuia, cu excepția unor daruri obișnuite mărunte.

Fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă, tutorele nu poate:

– să facă acte de înstrăinare;

– să facă împărțeală;

– să facă ipotecare sau grevare cu sarcini reale a bunurilor minorului;

– să renunțe la drepturile patrimoniale ale minorului, nici să încheie valabil orice acte care depășesc dreptul de administrare.

Încălcarea acestor interdictii se sancționează cu nulitate relativă.

Acțiunea în anulare poate fi invocată de tutore, consiliul de familie sau oricare dintre membrii lui, precum și de către procuror din oficiu sau la sesizarea instantei de tutelă.

Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina fără autorizare bunurile supuse pieirii ori stricăciunii sau nefolositoare pentru minor

Cine poate fi numit tutore

cine poate fi numit tutore, poate fi tutore o persoană fizică sau soțul și soția, împreună, dacă nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 113 Noul Cod Civil, și anume:

a) minorul, persoana pusă sub interdicție judecătorească sau cel pus sub curatelă;

b) cel decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau declarat incapabil de a fi tutore;

c) cel căruia i s-a restrâns exercițiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin hotărâre judecătorească, precum și cel cu rele purtări reținute ca atare de către o instanță judecătorească;

d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta;

e) cel aflat în stare de insolvabilitate;

f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea îndeplini sarcina tutelei;

g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care exercită singur, în momentul morții, autoritatea părintească.

Dacă una dintre împrejurările enunțate mai sus survine sau este descoperită în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat [art. 113 alin. (2)].

Ca o inovație a noului Cod civil, prin art. 114 este prevăzută posibilitatea ca părintele să îl poată desemna pe tutore. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 114, părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care urmează a fi numită tutore al copiilor săi.

Nu poate face o asemenea desemnare părintele care în momentul morții era decăzut din drepturile părintești sau pus sub interdicție judecătorească.

Părintele care a făcut o desemnare de tutore o poate revoca oricând, chiar și printr-un înscris sub semnătură privată. înscrisul prin care se revocă persoana desemnată pentru a fi numită tutore se va înscrie într-un registru special prevăzut de lege.

Notarul public sau instanța de tutelă, după caz, are obligația de a verifica registrul precizat mai sus, pentru a verifica dacă persoana desemnată a fi tutore nu a fost revocată.

Este posibil să fie desemnați mai mulți tutori. într-un astfel de caz în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără vreo preferință, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare să îndeplinească sarcinile tutelei și care își exprimă o

astfel de dorință, instanta de tutelă va hotărî ținând seama de condițiile lor materiale, precum și de garanțiile morale necesare dezvoltării armonioase a minorul

Dacă o persoană a fost desemnată ca tutore de către părinte, ea nu poate fi înlăturată de către instanță fără acordul său, decât dacă s-ar afla în unul dintre cazurile de incompatibilitate sau dacă prin numirea sa interesele minorului ar fi periclitate.

Dacă cel desemnat tutore este temporar împiedicat să exercite tutela, instanța de tutelă, după încetarea împiedicării, îl poate numi tutore, la cererea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la deschiderea tutelei, interval în care instanța desemnează un tutore provizoriu.

Numirea tutorelui de către instanța de tutelă

numirea tutorelui de către instanța de tutelă, în lipsa unui tutore desemnat de părinte, instanța de tutelă numește un tutore dintre persoanele apropiate minorului: o rudă, un afin ori un prieten al familiei minorului, ținând seama de relațiile personale cu acesta, de aproprierea domiciliilor lor, precum și de garanțiile morale și materiale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.

Procedura de numire.

Instanța de tutelă numește tutorele în camera de consiliu, prin încheiere definitivă și numai cu acordul acestuia.

În cazul în care desemnarea tutorelui s-a făcut de către părinte prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza numirea decât pentru motivele special prevăzute de art. 120 alin. (2). întotdeauna, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani trebuie ascultat obligatoriu.

În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanța de tutelă a constituit consiliul de familie, numirea tutorelui se face cu consultarea acestuia.

Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui și se afișează la sediul instanței de tutelă și la primăria de la domiciliul minorului.

Drepturile și îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării încheierii de numire.

Cel numit tutore este dator să îndeplinească sarcinile tutelei. Va putea refuza tutela, potrivit art. 120 alin (2):

a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniți;

b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;

c) cel care crește și educă doi sau mai mulți copii;

d) cel care, din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.

Dacă vreuna dintre împrejurările prevăzute mai sus survine în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adresează instanței de tutelă, care va hotărî de urgență. Până la soluționarea cererii de înlocuire, tutorele este obligat să continue exercitarea atribuțiilor.

Felul și modul de executare a obligației de întreținere

Felul executării.

Potrivit art. 530 Noul Cod Civil, obligația de întreținere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională.

Dacă obligația de întreținere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanța de tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întretinere, stabilită în bani.

Executarea în natură, care uneori este singura indicată, ca în cazul copiilor de vârstă fragedă, poate avea loc prin întreținerea creditorului în casa și familia debitorului sau prin furnizarea periodică de către acesta a bunurilor necesare traiului creditorului. Executarea în bani, care în realitate este o executare prin echivalent și care este singura indicată în împrejurări ca cele de animozitate sau de depărtare dintre creditor și debitor, are loc prin plata periodică a unei pensii de întreținere. Potrivit art. 530 alin. (2), stabilirea felului întreținerii se face de către instanța de tutelă, ținând seama de împrejurări.

Instanța judecătorească va stabili deci fie bunurile pe care urmează ca debitorul să le furnizeze periodic creditorului, fie cuantumul lunar al pensiei de întreținere, fie și una și alta, după împrejurările concrete ale fiecărei cauze în parte.

Nimic nu se opune însă – ci, dimpotrivă, este chiar de dorit – ca felul întreținerii să fie stabilit prin învoiala dintre creditorul și debitorul obligației de întreținere. Este ceea ce, cât privește întreținerea datorată de către părinți copiilor minori, din cadrul ocrotirii părintești, noul cod civil prevede sub forma învoielilor posibile dintre părinți (art. 506) Dacă după stabilirea întreținerii se ivesc împrejurări care reclamă schimbarea felului întreținerii, aceasta se va putea face în temeiul dispoziției de principiu a art. 529 alin. (1) Noul Cod Civil

Modalități de executare.

Obligația de întreținere este prin natura ei cu executare succesivă, prin prestații periodice, mod de executare care asigură satisfacerea nevoilor permanente ale creditorului. Părțile pot însă conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanța de tutelă poate hotărî ca întreținerea să se execute prin plata anticipată a unei sume globale, care să acopere nevoile de întreținere ale celui îndreptățit pe o perioadă mai îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întreținerea, în măsura în care debitorul întreținerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligații.

Decăderea din dreptul la întreținere, sistarea plății întreținerii și stingerea obligației de întreținere

Decăderea creditorului din dreptul la întreținere.

Înainte de adoptarea noului Cod civil, prin Codul familiei nu era reglementată decăderea creditorului din dreptul la întreținere. Totuși, literatura și practica judiciară au avut în vedere acest aspect. Astfel, atunci când cel îndreptățit la întreținere s-a făcut vinovat de fapte grave față de cel obligat la întreținere, s-a considerat – și ni se pare că părerea era de o vădită valoare moral-juridică – că creditorul întreținerii ar trebui decăzut din dreptul la întreținere. Dar, întrucât nu exista un text expres în materie, se apela la ideea abuzului de drept, astfel că se aprecia că îndreptățitul la întreținere și-a exercitat în mod abuziv drepturile sale, contrar scopului pentru care drepturile civile ale persoanelor fizice sunt recunoscute și ocrotite de lege, principiu prevăzut de art. 1 -3 din Decretul nr. 31/1954, și, prin urmare, instanțele de judecată, înte-meindu-și soluțiile în materie și pe principiul echității, au decăzut din dreptul la întreținere pe creditorul lui.

Noul nostru cod civil reglementează expres decăderea atunci când prevede, prin art. 526, că „(1) Nu poate pretinde întreținere acela care s-a făcut vinovat față de cel obligat la întreținere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri. (2) Acela care se află în stare de nevoie din culpa sa poate cere numai întreținerea de strictă necesitate”.

Stingerea obligației de întretinere.

Obligația de întretinere se poate stinge ca posibilitate de naștere a raportului juridic de întreținere, iar după ce a luat naștere, ca raport juridic concret de întreținere. într-o exprimare generală, se poate spune că obligația de întreținere se stinge, deopotrivă, ca posibilitate și ca raport juridic concret, ori de câte ori vreuna dintre condițiile sale de existentă nu mai este îndeplinită. Cauzele de stingere a obligației de întreținere sunt modurile obișnuite de stingerea a obligațiilor, și anume executarea sau plata, dar unele dintre ele sunt implicite, precum: desființarea, desfacerea și încetarea căsătoriei, recăsătorirea fostului soț îndreptățit la întreținere, desființarea și desfacerea adopției, când cel îndreptățit la întreținere nu mai este în nevoie sau cel îndatorat la întretinere nu mai are posibilitatea de a o presta, când unul sau altul a încetat din viață și când a trecut timpul pentru care obligația de întreținere a fost prevăzută de lege.

Drepturile și îndatoririle părintești

drepturile și îndatotoririle părintești,  Conținutul autorității părintești. Îndatoririle părintești cu privire la persoana minorului. Îndatoririle specifice ale părinților. Îndatoririle și drepturile părinților referitoare la bunurile copilului minor. 

Ocrotirea copilului minor este încredințată părinților. Numai în cazul în care niciunul dintre părinți nu ar mai fi în măsură să asigure ocrotirea minorului, aceasta este încredințată altor persoane ori unor instituții de ocrotire, conform Legii nr. 272/2004. Ocrotirea minorului privește atât persoana, cât și bunurile copilului, principalul obiectiv fiind persoana copilului. Mijlocul juridic prin care se înfăptuiește ocrotirea copilului minor îl constituie „drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori”. Chiar dacă uneori legea utilizează formula „drepturi părintești”, în aceasta se cuprind deopotrivă atât drepturile, cât și îndatoririle părintești față de copiii lor minori. De altfel, drepturile părintești nu pot fi exercitate decât numai în interesul copiilor minori. Ele sunt, prin finalitatea lor, o sarcină legală ce incumbă părinților în vederea ocrotirii copilului minor.

Conținutul autorității părintești.

Cu privire la persoana minorului, părinții au următoarele drepturi și îndatoriri:

– dreptul de a-și crește personal copilul;

– dreptul și îndatorirea de a îngriji de sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copiilor lor minori;

– dreptul și îndatorirea de a-și educa copiii potrivit propriilor lor convingeri;

– dreptul și îndatorirea de a îngriji de învățătura și pregătirea profesională a copiilor potrivit însușirilor și nevoilor acestora;

– dreptul și îndatorirea părinților de a da copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia;

– dreptul și îndatorirea de a cere oricând instanței de tutelă înapoierea copilului de la orice persoană care îl ține fără drept;

– dreptul și îndatorirea de supraveghere a copilului minor;

– dreptul de a consimți la adopția copilului sau de a cere nulitatea adopției;

– dreptul de a cere modificarea măsurilor luate cu privire la drepturile și obligațiile personale și patrimoniale între părinții a căror căsătorie a fost desfăcută ori desființată și copiii lor minori;

– dreptul de a încuviința căsătoria copilului de 16 ani;

– dreptul și îndatorirea de a acorda întreținere copilului;

– dreptul și îndatorirea de a stabili locuința copilului;

– dreptul și îndatorirea de a aplica copilului anumite măsuri disciplinare, cu respectarea demnității lui;

– dreptul părinților de a alege prenumele copilului și, când este cazul, numele de familie, în condițiile legii.

Îndatoririle părintești cu privire la persoana minorului.

În legătură cu persoana copilului, noul cod civil stabilește în sarcina părinților câteva îndatoriri importante, și anume: îndatorirea de a crește copilul, de a da copilului orientarea și sfaturile necesare exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaște acestuia, de a supraveghea copilul minor, îndatorirea de a-l întreține.

a) îndatorirea de a crește copilul. Potrivit art. 487 Noul Cod Civil, părinții sunt datori să crească copilul în condiții care să asigure dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială în mod armonios.

îndatorirea de a crește copilul se concretizează în mai multe alte obligații, care toate converg spre același scop, între care menționăm:

– dreptul și îndatorirea de a îngriji de sănătatea și dezvoltarea fizică, psihică și intelectuală a copilului;

– dreptul și îndatorirea de a-și educa copilul;

– dreptul și îndatorirea de a îngriji de învățătura și pregătirea profesională a copilului.

Părintele, având îndatorirea de a se îngriji de sănătatea copilului, este obligat de a-l supune la toate vaccinările împotriva bolilor infec-țioase, de a prezenta copilul periodic medicului spre consultare și de a-l trata cu toată responsabilitatea în cazul îmbolnăvirii.

O importanță deosebită are respectarea de către părinte a obligației de a-și educa copilul în sensul dragostei față de muncă și față de învățătură, pentru a deveni util societății. Părinții trebuie să fie conștienți de responsabilitatea socială ce le revine ca factori principali de îndrumare și educare a minorului, de formare și modelare a personalității lui. Pentru situațiile în care părintele nu își îndeplinește corespunzător obligațiile sale, legea a instituit un mecanism de control al felului cum este crescut minorul. în acest context, art. 498 Noul Cod Civil dispune că instanța de tutelă poate încuviința copilului care a împlinit vârsta de 14 ani, la cererea acestuia, să își schimbe felul învățăturii sau al pregătirii profesionale ori locuința necesară desăvârșirii învățăturii ori pregătirii sale profesionale

Prin urmare, îndatorirea părintelui referitoare la creșterea copilului nu are caracter exclusiv, iar drepturile lui de a stabili învățătura sau pregătirea profesională a copilului nu sunt absolute. Deși trebuie să recunoaștem părintelui o autoritate asupra copilului, aceasta nu trebuie să fie nelimitată și nici să se exercite discreționar. Există, în condițiile prevăzute de lege, un control care o reduce, când este cazul, la limitele ei firești. Pe linia aceasta se înscrie și posibilitatea reglementată de lege a scoaterii minorului din mediul familial al părinților, atunci când acesta s-ar dovedi dăunător pentru sănătatea ori dezvoltarea fizică, morală sau intelectuală a lui, când se va institui plasamentul în regim de urgență, în conformitate cu Legea nr. 272/2004.

b) îndatorirea de supraveghere a copilului. Părinții sunt obligați să îndrume formarea și dezvoltarea personalității copilului.

Copilul minor este un adult în devenire; el este un individ în formare și dezvoltare. Trăsăturile de caracter, comportamentul lui în școală și în societate depind în mare măsură de modul în care părinții îl îndrumă și îl supraveghează, de promptitudinea și eficiența cu care aceștia îi corectează greșelile. Grija permanentă și controlul continuu pe care părinții trebuie să le aibă cu privire la comportamentul copilului sunt elementele definitorii ale conținutului îndatoririi de supraveghere ce cade în sarcina lor.

Părinții îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea unei religii, în condițiile legii, ținând seama de opinia, vârsta și de gradul de maturitate a acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau un anumit cult religios. Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să își aleagă liber confesiunea religioasă (art. 491 Noul Cod Civil).

Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părinților să își schimbe felul învățăturii sau al pregătirii profesionale ori locuința necesară desăvârșirii învățăturii ori pregătirii sale profesionale. Dacă părinții se opun, copilul poate sesiza instanța de tutelă, iar aceasta hotărăște, conform art. 498 alin. (2) Noul Cod Civil, pe baza raportului de anchetă psihosocială, cu ascultarea obligatorie a copilului.

Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către părinți a îndatoririi de supraveghere este prezumată de lege ca fiind un element determinat al comportamentului necorespunzător al minorului în anumite situații. Ca urmare, art. 1372 alin. (1) Noul Cod Civil îi declară responsabili pe aceștia pentru faptele păgubitoare săvârșite de minorii care locuiesc împreună cu dânșii. Așadar, responsabilitatea civilă a părinților pentru pagubele pricinuite terților prin faptele ilicite ale copiilor lor minori se fondează pe ideea de culpă în îndeplinirea obligației de supraveghere.

Părinții sau reprezentanții legali ai copilului pot, numai în baza unor motive temeinice, să împiedice corespondența și legăturile personale ale copilului în vârstă de până la 14 ani. Neînțelegerile se soluționează, potrivit art. 494 Noul Cod Civil, de către instanța de tutelă, cu ascultarea copilului.

c) îndatorirea de întreținere a copilului. întrucât creșterea copilului presupune, în mod firesc, o seamă de cheltuieli, legea instituie și îndatorirea părinților de a asigura întreținerea copilului și de a suporta cheltuielile legate de educarea, învățarea și pregătirea profesională a acestuia. Obligația de întreținere a părinților față de copiii lor minori este consacrată prin dispozițiile art. 499 Noul Cod Civil Cât privește obiectul obligației de întreținere, trebuie precizat că acesta are un caracter complex, legiuitorul înțelegând prin întreținere nu numai acoperirea cheltuielilor de hrană și îmbrăcăminte, ci a tuturor cheltuielilor pe care le reclamă îndeplinirea îndatoririlor de creștere și educare a copilului.

Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părinții au obligația de a-i asigura condițiile necesare pentru creșterea, educarea și pregătirea sa profesională. Potrivit art. 499 alin. (3) Noul Cod Civil, părinții sunt obligați să îl întrețină pe copilul devenit major, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.

Îndatoririle specifice ale părinților.

Părinții au îndatorirea de a crește copilul în condiții care să asigure în mod armonios dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală și socială.

în acest scop, părinții sunt obligați:

a) să coopereze cu copilul și să îi respecte viața intimă, privată și demnitatea;

b) să prezinte și să permită informarea și lămurirea copilului despre toate actele și faptele care l-ar putea afecta și să ia în considerare opinia acestuia;

c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea și realizarea drepturilor copilului;

d) să coopereze cu persoanele fizice și persoanele juridice cu atribuții în domeniul îngrijirii, educării și formării profesionale a copilului.

237. Drepturile și îndatoririle părintești cu privire la bunurile copilului minor. Considerații introductive. în sistemul noului Cod civil, la fel ca și în sistemul vechiului Cod al familiei, părintele este supus aceluiași regim juridic ca și tutorele în ceea ce privește administrarea bunurilor copilului său minor (art. 502 Noul Cod Civil). Asimilarea sub acest aspect a situației părintelui cu aceea a tutorelui își găsește explicația în principiul independenței patrimoniale în raporturile dintre părinte și minor; aceasta este consfințită prin art. 500 Noul Cod Civil, care prevede că părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului și nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moștenire și la întreținere.

Îndatoririle părinților referitoare la bunurile copilului minor.

Principala îndatorire a părinților în această materie este aceea de administrare a bunurilor. Această îndatorire este consacrată prin dispozițiile art. 501 alin. (1) Noul Cod Civil Termenul „administrare” este folosit de legiuitor cu o semnificație complexă, prin el desemnându-se nu numai actele de administrare propriu-zise, ci și actele de conservare, iar, în anumite limite, chiar și unele acte de dispoziție. Din interpretarea art. 501 rezultă că administrarea bunurilor comportă o distincție în funcție de vârsta minorului; ea îmbracă aspecte diferite în cazul minorului mai mic de 14 ani față de acelea pe care le prezintă în cazul minorului mai mare de 14 ani.

a) în cazul copilului mai mic de 14 ani, îndatorirea părintelui de administrare a bunurilor acestuia comportă câteva precizări:

– administrarea se înfăptuiește în mod curent și prin acte de conservare. în categoria actelor de conservare se includ orice acte necesare pentru dobândirea unui drept sau pentru evitarea stingerii lui și care nu comportă decât cheltuieli reduse comparativ cu valoarea dreptului ce se conservă;

– în principal, administrarea se înfăptuiește însă prin acte de administrare propriu-zise. în literatura de specialitate s-a apreciat că sunt acte de administrare propriu-zise acele acte care sunt destinate să permită folosirea unui bun sau întrebuințarea veniturilor produse de bunuri ori a sumelor la care are dreptul minorul.

în afara actelor de conservare și de administrare propriu-zise, părintele este îndreptățit și chiar obligat să facă și unele acte de dispoziție, adică acte ce cuprind un element de înstrăinare sau care, potrivit legii și față de consecințele lor posibile, sunt asimilate acestora;

– potrivit art. 144 Noul Cod Civil, părintele (la fel ca și tutorele) nu poate să facă, în numele minorului, unele acte de dispoziție fără autorizarea instanței de tutelă – și anume înstrăinarea ori gajarea bunurilor minorului, renunțarea la drepturile patrimoniale ale acestuia, să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, nici să încheie în mod valabil orice acte ce depășesc dreptul de administrare. Actele făcute cu încălcarea acestor dispoziții sunt anulabile, potrivit art. 146 alin. (4) Noul Cod Civil

Cu toate acestea, părintele poate înstrăina fără autorizarea instanței de tutelă bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, precum și pe cele devenite nefolositoare pentru minor [art. 144 alin. (4)].

b) în cazul minorului care a împlinit vârsta de 14 ani, îndatorirea părintelui referitoare la administrarea bunurilor acestuia prezintă unele aspecte deosebite. După împlinirea vârstei de 14 ani, minorul își exercită drepturile și își execută obligațiile singur, în condițiile legii, însă numai cu încuviințarea părinților și, după caz, a instanței de tutelă.

Vechiul Tribunal Suprem, prin Secția sa civilă, a decis într-o speță că, deși un asemenea minor are capacitate de exercițiu restrânsă, pe baza căreia își exercită singur drepturile și își îndeplinește obligațiile numai cu încuviințarea prealabilă a părinților sau tutorelui, el poate totuși să facă singur, fără această încuviințare, acte de conservare, precum și acte de administrare patrimonială, dar numai în măsura în care nu îi produc o leziune.

în afara îndatoririi de administrare, părintele mai are și alte îndatoriri referitoare la bunurile copilului minor, pe care le vom trata însă, prin asemănare cu îndatoririle tutorelui, în capitolul despre ocrotirea minorului prin tutelă.

Drepturile părinților referitoare la bunurile copilului minor sunt următoarele:

a) Dreptul de administrare a bunurilor minorului. în concepția legiuitorului nostru, administrarea bunurilor copilului minor constituie nu numai o îndatorire, ci și un drept al părinților acestuia (art. 501 Noul Cod Civil). Legătura dintre drept și îndatorire este aici atât de strânsă, încât nici dreptul și nici îndatorirea nu au trăsături sau aspecte ce le sunt proprii numai lor. De aceea, analiza îndatoririi de administrare -făcută anterior -, ca și concluziile prilejuite de această analiză sunt valabile și pentru dreptul de administrare. Ca urmare, nu vom mai reveni asupra lor.

b) Dreptul părinților de a-l reprezenta pe minor în actele juridice sau de a-i încuviința asemenea acte. într-un anumit sens, acest drept se referă nu numai la bunurile minorului, ci și la persoana acestuia, conținutul său fiind unic și indivizibil.

Drepturile părinților referitoare la bunurile copilului minor sunt următoarele:

a) Dreptul de administrare a bunurilor minorului. în concepția legiuitorului nostru, administrarea bunurilor copilului minor constituie nu numai o îndatorire, ci și un drept al părinților acestuia (art. 501 Noul Cod Civil). Legătura dintre drept și îndatorire este aici atât de strânsă, încât nici dreptul și nici îndatorirea nu au trăsături sau aspecte ce le sunt proprii numai lor. De aceea, analiza îndatoririi de administrare -făcută anterior -, ca și concluziile prilejuite de această analiză sunt valabile și pentru dreptul de administrare. Ca urmare, nu vom mai reveni asupra lor.

b) Dreptul părinților de a-l reprezenta pe minor în actele juridice sau de a-i încuviința asemenea acte. într-un anumit sens, acest drept se referă nu numai la bunurile minorului, ci și la persoana acestuia, conținutul său fiind unic și indivizibil.

întrucât, până la împlinirea vârstei de 14 ani, copilul nu are capacitate de exercițiu, el este reprezentat în acte juridice civile de către părinți. După împlinirea vârstei de 14 ani, copilul minor își exercită direct obligațiile, însă numai cu încuviințarea prealabilă a părinților [art. 501 alin. (2) Noul Cod Civil].

c) întrucât, atât în privința reprezentării copilului, cât și a încuviințării actelor sale de către părinți, sunt aplicabile dispozițiile legale referitoare la tutela minorului, este vădit că părintele – așa cum am mai arătat – nu poate, în numele minorului, să facă donații sau să garanteze obligațiile altuia, la fel cum nu poate, fără prealabila autorizare a instanței de tutelă, să înstrăineze sau să gajeze bunurile copilului ori să renunțe la drepturile acestuia. Totodată, atunci când între părinte și copil apare o contrarietate de interese, instanța de tutelă va numi un curator[art. 150 alin. (1) Noul Cod Civil referitor la tutelă].

în fine, așa cum este cunoscut atât în literatura de specialitate, cât și în practica judecătorească, copilul cu capacitate de exercițiu restrânsă participă personal la judecarea proceselor civile, fiind însă asistat de părinții săi. De aceea, el urmează să fie citat și să îi fie comunicate actele de procedură, iar părinții care asistă minorul în proces trebuie să semneze alături de acesta cererile adresate instantei.

Asistarea copilului în proces nu se poate realiza însă – așa cum s-a susținut în literatura juridică – printr-o încuviințare globală și prealabilă a tuturor actelor procesuale, ci prin încuviințări succesive, date pentru fiecare act procesual în parte.

Consiliul de familie

consiliul de familie, definiție – este, potrivit art. 124 Noul Cod Civil, un grup de persoane constituit de către instanța de tutelă din 3 persoane apropiate de familia minorului (rude sau afini), prieteni cu părinții, care manifestă interes pentru soarta minorului și care este format pentru a supraveghea modul în care tutorele își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile cu privire la persoana și bunurile minorului.

Doi soți nu pot fi membri ai aceluiași consiliu de familie. Instanța de tutelă numește și 2 supleanți în consiliu, în aceleași condiții. Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.

Componența consiliului de familie nu poate fi modificată în timpul tutelei decât în cazul morții unuia dintre ei, care trebuie înlocuit, sau dacă interesele minorului ar cere schimbarea.

Constituirea consiliului de familie se face din persoanele care îndeplinesc condițiile, de către instanța de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă a împlinit 14 ani, cu acordul acestor persoane, care sunt convocate la domiciliul minorului. Minorul care a împlinit 10 ani va fi întotdeauna ascultat.

Ședințele consiliului de familie se țin la domiciliul minorului sau la sediul instanței de tutelă, în prezența tuturor membrilor numiți sau reprezentați de persoane sau rude ori afini cu părinții minorului, dacă personal nu se pot prezenta, și se convoacă cu 10 zile înaintea datei stabilite pentru întrunire. Dacă toți membrii consiliului familial sunt de acord, întrunirea se poate face și înainte de 10 zile. Prezența tuturor membrilor și a minorului care a împlinit 14 ani acoperă neregularitatea convocării.

Atribuțiile consiliului de familie (art. 130 Noul Cod Civil):

dă avize consultative la stabilirea tutorelui sau instanței de tutelă;

b) ia decizii în cazurile prevăzute de lege.

Deciziile vor fi motivate și se iau în mod valabil cu votul majorității membrilor săi, consiliul fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă. Aceste decizii vor fi consemnate într-un registru special constituit, care se tine de unul dintre membrii consiliului de familie.

Minorul care a împlinit 10 ani va fi ascultat la luarea deciziilor.

Actele încheiate de tutore în lipsa avizului consultativ sunt anulabile și atrag numai răspunderea tutorelui.

Consiliul de familie poate fi înlocuit. Cel care poate cere instituirea unui nou consiliu este tutorele, dacă în plângerile formulate împotriva acestui consiliu instanța a hotărât de cel puțin două ori, în mod definitiv, împotriva deciziilor lui.

Dacă nu este posibilă înlocuirea cu un nou consiliu și între membrii lui și minor este contrarietate de interese, tutorele poate cere să exercite singur tutela.

Autorizarea actelor încheiate de minor de către instanța de tutelă

autorizarea actelor încheiate de minor de către instanța de tutelă, în conformitate cu art. 145 Noul Cod Civil, instanta de tutelă acordă tutorelui autorizarea pentru fiecare act de dispoziție în parte, numai dacă actul răspunde unei nevoi a minorului sau dacă prezintă un folos neîndoielnic pentru acesta.

în autorizare, instanța de tutelă va prevedea dacă vânzarea bunurilor minorului se face prin acord sau prin licitație ori în alt mod și totdeauna va indica tutorelui modul de întrebuințare a sumelor obtinute.

Autorizarea actelor minorului peste 14 ani.

Minorul peste 14 ani poate încheia acte juridice numai cu încuviințarea tutorelui sau, după caz, a curatorului. Dacă pentru tipul de act pe care minorul dorește să îl încheie tutorele ar avea nevoie de autorizarea instantei sau avizul consiliului de familie, atunci și minorul va avea nevoie de acest aviz și de autorizarea instantei de tutelă.

Nici minorul de peste 14 ani, ca și tutorele, nu poate face donații și nici garanta obligațiile altuia, sub sancțiunea nulității relative, decât daruri obișnuite.

Este interzisă, sub sancțiunea nulitătii relative, încheierea de acte juridice între minor, pe de o parte, și tutore, soțul tutorelui, o rudă în linie dreaptă ori frații sau surorile tutorelui, pe de altă parte. Totuși, aceste persoane pot cumpăra la licitație publică un bun al minorului, dacă au o garanție reală asupra bunului ori îl dețin în coproprietate cu minorul.

Întreținerea minorului.

Consiliul de familie stabilește suma anuală necesară pentru întreținerea minorului și administrarea bunurilor sale și poate modifica, potrivit împrejurărilor, această sumă.

Cheltuielile se suportă din veniturile bunurilor minorului, iar dacă ele nu sunt îndestulătoare, instanța de tutelă va dispune vânzarea bunurilor prin acordul părților sau prin licitație publică.

Obiectele cu valoare afectivă pentru familia minorului nu se vor vinde decât în cazuri excepționale.

Dacă minorul nu are bunuri și nici rude care să îi acorde întreținerea, el are dreptul la asistență socială în condițiile legii.

Constituirea de depozite bancare.

În cazul în care minorul ar avea bunuri și sume de bani care i-ar depăși nevoile de întreținere, art. 149 Noul cod civil prevede că aceste sume se depun pe numele minorului la o institutie de credit indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lor.

Tutorele poate dispune de aceste sume numai cu autorizarea prealabilă a instanței de tutelă. Tutorele nu va putea, nici cu autorizarea instanței de tutelă, să folosească acele sume pentru tranzacții în numele minorului pe piața de capital.

Sumele necesare întreținerii minorului se pot trece într-un cont special de către tutore pe numele minorului și se pot ridica fără autorizarea instantei de tutelă.

Încetarea tutelei

încetarea tutelei, tutela încetează în cazul morții minorului sau în cazul în care nu se mai menține situatia care a dus la instituirea ei.

Spre deosebire de încetarea tutelei ca măsură de ocrotire, tutela poate înceta, sub aspectul funcției tutorelui, prin moartea lui, prin înlocuirea, prin îndepărtarea de la sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.

După moartea tutorelui, până la numirea unui nou tutore, moștenitorii vor prelua sarcina tutelei. Dacă moștenitorii sunt minori, orice persoană dintre cele prevăzute de art. 111 Noul cod civil va înștiința de îndată instanța de tutelă, care va numi de urgență un curator special, ce poate fi executorul testamentar.

De asemenea, se va numi un curator special de instanța de tutelă în cazul îndepărtării de la tutelă a tutorelui care a săvârșit un abuz, o neglijență gravă sau fapte care îl fac nedemn de tutelă, precum și dacă nu își îndeplinește în mod corespunzător sarcina.

Până la preluarea funcției de către un nou tutore, se numește un curator special pentru intervalul de timp necesar.

Indiferent de motivele încetării tutelei, la sfârșitul ei tutorele sau moștenitorii acestuia, după caz, sunt datori ca, în termen de 30 de zile, să dea o dare de seamă generală. Aceeași îndatorire are tutorele și în caz de îndepărtare de la tutelă.

în cazul în care tutorele a murit și nu există moștenitori ori aceștia sunt în imposibilitate de a acționa, darea de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanța de tutelă, într-un termen stabilit de aceasta.

La sfârșitul tutelei se vor preda bunurile minorului care au fost în administrarea tutorelui fostului minor, moștenitorilor acestuia sau noului tutore, de către fostul tutore, moștenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, în lipsă, de curatorul special numit de instanța de tutelă.

Noi însă dorim să distingem între cazurile în care se instituie cu-ratela persoanei capabile și curatela minorului ori a unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu sau cu capacitate restrânsă.

Art. 182 Noul cod civil Procedura de instituire Curatela

Curatela

Art. 182

Procedura de instituire

(1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111.

(2) Curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat.

(3) Numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

Art. 178 Noul cod civil Cazuri de instituire Curatela

Art. 178

Cazuri de instituire

În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela:

a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;

b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;

c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;

d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informații despre ea și nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.

Curatela

Art. 179

Competența instanței de tutelă

Instanța de tutelă competentă este:

a) în cazul prevăzut la art. 178 lit. a), instanța de la domiciliul persoanei reprezentate;

b) în cazul prevăzut la art. 178 lit. b), fie instanța de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanța de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;

c) în cazurile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d), instanța de la ultimul domiciliu din țară al celui lipsă ori al celui dispărut.

Curatela

Art. 180

Persoana care poate fi numită curator

(1) Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină.

(2) Când cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator, aceasta va fi numită cu prioritate. Numirea poate fi înlăturată numai pentru motive temeinice, dispozițiile art. 114-120 aplicându-se în mod corespunzător.

Art. 181

Efectele curatelei

În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.

Curatela

Art. 183

Conținutul curatelei

(1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat, cu excepția cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanța de tutelă va hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.

(2) Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanța de tutelă poate stabili limitele mandatului și poate da instrucțiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.

Curatela

Art. 184

Înlocuirea curatorului

(1) Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.

(2) Pentru motive temeinice curatorul poate cere înlocuirea sa și înaintea împlinirii termenului de 3 ani.

Orice persoană care are capacitatea deplină de exercițiu poate desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică, persoana care urmează a fi numită curator al său, în cazul în care s-ar impune luarea unei asemenea măsuri de ocrotire.
Numirea curatorului se face de către instanța de tutelă

1. Ca și în cazul tutelei minorului sau al mandatului pentru incapacitate prevăzut de art. 166 NCC, și curatorul poate fi desemnat de persoana interesată, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică.
2. Desemnarea poate fi revocată oricând, chiar prin înscris sub semnătură privată, fiind însă necesară înscrierea revocării în Registrul special notarial ținut în format electronic, prevăzut la art. 1046 sau art. 2033 NCC.
3. în lipsa unui curator desemnat, instanța de tutelă numește cu prioritate, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al familiei persoanei în cauză, în stare să îndeplinească această sarcină, ținând seama, după caz, de relațiile personale, de apropierea domiciliilor, de condițiile materiale și de garanțiile morale pe care le prezintă cel chemat la curatelă.

Curatela. Obtinerea curatelei

Art. 178- Cazuri de instituire
În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela:
a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator;
b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare;
c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;
d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informații despre ea și nu a lăsat un mandatar sau un administrator general.

Art. 181-Efectele curatelei

În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă.

Art. 182-Procedura de instituire
(1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111.
(2) Curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat.
(3) Numirea curatorului se face de instanța de tutelă, cu acordul celui desemnat, printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului și se afișează la sediul instanței de tutelă, precum și la primăria de la domiciliul celui reprezentat.

Art. 183-Conținutul curatelei
(1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la mandat, cu excepția cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanța de tutelă va hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile și obligațiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
(2) Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanța de tutelă poate stabili limitele mandatului și poate da instrucțiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.

Prin urmare, daca doar se doreste reprezentarea intereselor bolnavului se numeste curator care actioneaza ca un mandatar.

Daca insa diagnosticul este unul definitiv (ceea ce cred ca este ) si daca persoana nu are discernamantul necesar a se ingriji de interesele si drepturile sale, atunci aceasta persoana va trebui pusa sub interdictie si numit un tutore care il va reprezenta pe acesta.

Procedura punerii sub interdictie presupune o actiune in instanta, efectuarea unei expertize la INML si audierea a 2 martori.

Cerere instituire curatela

Sediul materiei:

Art. 178-182 C. civ.

Art. 527-537 C. proc. civ.

Instanța …..

Domnule Președinte,

Subsemnatul(nume ….., prenume …..), cu domiciliul în ….., având codul numeric personal ….., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume ….., prenume …..), cu domiciliul în….., personal/prin mandatar/prin reprezentant legal/prin reprezentant judiciar (nume ….., prenume …..) reprezentat prin avocat (nume ….., prenume …..), cu sediul profesional în ….., având următoarele date de contact …..

sau

Subscrisa (denumirea …..), cu sediul în ….., având codul unic de înregistrare/codul de identitate fiscală/numărul de înmatriculare în registrul comerțului/numărul de înscriere în registrul persoanelor juridice/contul bancar ….., cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la numitul (nume ….., prenume …..), cu domiciliul în ….., prin reprezentant legal (nume ….., prenume …..)/prin consilier juridic/prin avocat (nume ….., prenume …..), cu sediul profesional în ….., având următoarele date de contact ….. solicităm

INSTITUIREA CURATELEI

pentru numitul(nume ….., prenume …..), cu domiciliul în….., având codul numeric personal …..,

În fapt, învederăm faptul că ….., astfel că se impune numirea unui curator.

În drept, ne întemeiem cererea pe dispozițiile art. 178 și urm. din C.civ.

În dovedire, depunem următoarele înscrisuri: ….. .

Depunem prezenta într-un singur exemplar.

Anexez împuternicirea avocațială/delegația de reprezentare.

Data, Semnătura,

Domnului Președinte al Judecătoriei

Curatela in Noul Cod Civil

Conform regulilor de drept comun prevăzute în Codul Civil, „curatela este o instituție legală pentru ocrotirea unei persoane care are capacitatea civilă, dar care, din cauza bătrâneții, a unei boli ori infirmități fizice sau a lipsei îndelungate de la domiciliu, nu-și poate administra singură bunurile și apăra interesele”. Natura juridică. Instituirea curatelei în cursul judecății este o procedură cu caracter urgent ce are rolul de a proteja interesele celor care, datorită vârstei, fie sunt lipsiți de căpacitate de exercițiu, fie au capacitate de exercițiu restrânsă sau există conflicte de interese între reprezentant și cel reprezentat. Această procedură, reglementată de art. 44 C. proc. civ., are caracter provizoriu, până la numirea reprezentantului legal. Natura juridică Instituirea curatelei în cursul judecății este o procedură cu caracter urgent ce are rolul de a proteja interesele celor care, datorită vârstei, fie sunt lipsiți de căpacitate de exercițiu, fie au capacitate de exercițiu restrânsă sau există conflicte de interese între reprezentant și cel reprezentat. Această procedură, reglementată de art. 44 C. proc. civ., are caracter provizoriu, până la numirea reprezentantului legal. Cine poate cere instituirea curatelei? Potrivit Noului Cod civil, curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi reprezentat, a soțului său, a rudelor sau a celor prevăzuți la art. 111. Curatela nu se poate institui decât cu consimțământul celui reprezentat, în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat. Care sunt conditiile pentru instituirea curatelei? Art. 178. – În afară de cazurile prevăzute de lege, instanța de tutelă poate institui curatela: a) dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator; b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, deși capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror rezolvare nu suferă amânare; c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu, nu a lăsat un mandatar sau un administrator general; d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informații despre ea și nu a lăsat un mandatar sau un administrator general. Unde se introduce cererea? Care este instanta competenta? Instanta de tutelă competentă este: a) în cazul prevăzut la art. 178 lit. a), instanța de la domiciliul persoanei reprezentate; b) în cazul prevăzut la art. 178 lit. b), fie instanța de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanța de la locul unde trebuie luate măsurile urgente; c) în cazurile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d), instanța de la ultimul domiciliu din țară al celui lipsă ori al celui dispărut. Cine poate fi curator? Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină capacitate de exercițiu și care este în măsură să îndeplinească această sarcină. Când cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator, aceasta va fi numită cu prioritate. Numirea poate fi înlăturată numai pentru motive temeinice, dispozițiile art. 114-120 aplicându-se în mod corespunzător. În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacității celui pe care curatorul îl reprezintă. Numirea curatorului se face cu acordul acestuia, iar acesta va putea solicita înlocuirea sa după trecerea a trei ani de la numire. Spre deosebire de vechea reglementare, noul Cod Civil permite înlocuirea curatorului și înaintea trecerii celor trei ani, dar numai pentru motive temeinice. Atunci când desemnarea curatorului s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat nu poate refuza numirea decât pentru următoarele motive: are vârsta de 60 de ani împliniți; este femeie însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani; este o persoană care crește și educă 2 sau mai mulți copii; din cauza bolii, a infirmității, a felului activităților desfășurate, a depărtării domiciliului său de locul unde se află bunurile administrate sau din alte motive întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină. 

CURATELA

Art. 178. Cazurile de instituire. In afara de cazurile prevazute de lege, instanta de tutela poate institui curatela:
a) daca, din cauza batranetii, a bolii sau a unei infirmitati fizice, o persoana, desi capabila, nu poate, personal, sa isi administreze bunurile sau sa isi apere interesele in conditii corespunzatoare si, din motive temeinice, nu isi poate numi un reprezentant sau un administrator;
b) daca, din cauza bolii sau din alte motive, o persoana, desi capabila, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, sa ia masurile necesare in cazuri a caror rezolvare nu sufera amanare;
c) daca o persoana, fiind obligata sa lipseasca vreme indelungata de la domiciliu, nu a lasat un mandatar sau unadministrator general;
d) daca o persoana a disparut fara a exista informatii despre ea si nu a lasat un mandatar sau un administrator general.
      Art. 179. Competenta instantei de tutela. Instanta de tutela competenta este: 
a) in cazul prevazut la art. 178 lit. a), instanta de la domiciliul persoanei reprezentate;
b) in cazul prevazut la art. 178 lit. b), fie instanta de la domiciliul persoanei reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate masurile urgente;
c) in cazurile prevazute la art. 178 lit. c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din tara al celui lipsa ori al celui disparut.
      Art. 180. Persoana care poate fi numita curator. (1) Poate fi numita curator orice persoana fizica avand deplina capacitate de exercitiu si care este in masura sa indeplineasca aceasta sarcina .
(2) Cand cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat, incheiate in forma autentica, o persoana care sa fie numita curator, aceasta va fi numita cu prioritate. Numirea poate fi inlaturata numai pentru motive temeinice, dispozitiile art. 114-120 aplicandu-se in mod corespunzator.
      Art. 181. Efectele curatelei. In cazurile prevazute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio atingere capacitatii celui pe care curatorul il reprezinta.
      Art. 182. Procedura de instituire. (1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmeaza a fi reprezentat, a sotului sau, a rudelor sau a celor prevazuti la art. 111.
(2) Curatela nu se poate institui decat cu consimtamantul celui reprezentat, in afara de cazurile in care consimtamantul nu poate fi dat.
(3) Numirea curatorului se face de instanta de tutela, cu acordul celui desemnat, printr-o incheiere care se comunica in scris curatorului si se afiseaza la sediul instantei de tutela, precum si la primaria de la domiciliul celui reprezentat.
      Art. 183. Continutul curatelei. (1) In cazurile in care se instituie curatela, se aplica regulile de la mandat, cu exceptia cazului in care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu, instanta de tutela va hotari ca se impune investirea curatorului cu drepturile si obligatiile unui administrator insarcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
(2) Daca sunt aplicabile regulile de la mandat, instanta de tutela poate stabili limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, in locul celui reprezentat, in toate cazurile in care acesta din urma nu este in masura sa o faca. 
      Art. 184. Inlocuirea curatorului. (1) Curatorul este in drept sa ceara inlocuirea sa dupa 3 ani de la numire.
(2) Pentru motive temeinice curatorul poate cere inlocuirea sa si inaintea implinirii termenului de 3 ani.
Art. 185. Incetarea curatelei. Daca au incetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta va fi ridicata deinstanta de tutela la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a celor prevazuti la art. 111.
      Art. 186. Dispozitii speciale. Dispozitiile prezentului capitol nu se aplica si curatorului special prevazut la art. 150, 159 si 167. In aceste din urma cazuri, drepturile si obligatiile stabilite de lege in sarcina tutorelui se aplica, in mod corespunzator, si curatorului special.