Evolutia Sistemului Monetar Internationaldoc

=== Evolutia Sistemului monetar international ===

INTRODUCERE

Crearea Sistemului Monetar Internațional este legată de evoluția comerțului, a mișcărilor de capital, a relațiilor dintre state, datorită nevoii impunerii unor măsuri care să fie respectate de toate statele participante pentru evitarea dezechilibrelor și prevenirea crizelor financiare.

Încă din secolul XIX, a existat preocuparea stabilirii de norme internaționale privind cooperarea dintre state, însă niciunul din acordurile monetare încheiate în această perioadă nu a dus la închegarea unui sistem monetar internațional. Însă tendințele hegemonice ale marilor puteri din perioada interbelică, situația economică dezastruoasă a țărilor de după cel de-al Doilea Război Mondial, au dus la ideea că dezvoltarea economică și schimburile între țări sunt posibile doar prin cooperarea mentară internațională.

Astfel, definim sistemul monetar internațional ca fiind un sistem ce are la bază principii, reguli care permit statelor membre cooperarea monetară internațională în vederea dezvoltării schimburilor economice internaționale.

Primul sistem monetar internațional, bazat pe etalonul aur-devize, a fost cel creat în 1944, în urma Conferinței Monetare și Financiare de la Bretton-Woods, iar prin acesta s-a stabilit convertibilitatea monedelor, constituirea rezervelor numai prin aur și dolari americani și înființarea Fondului Monetar Internațional și a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Trecerea la noul Sistem Monetar Internațional s-a produs odată cu încălcarea principiilor Sistemului Monetar Internațional de la Betton-Woods în 1976, prin demonetizarea aurului, introducerea regimului cursurilor de schimb flotante, a etalonului putere de cumpărare, precum și prin crearea Drepturilor Speciale de Tragere, care au înlocuit aurul.

Prezenta lucrare are ca scop analiza evoluției Sistemului Monetar Internațional, a principiilor ce au stat la baza acestuia, a evenimentelor economico- financiare care au influențat evoluția acestuia în cadrul economiei globale. Un alt aspect pe care l-am tratat în această lucrare, este modul de reașezare monetară din cadrul Sistemului Monetar Internațional, respectiv a relației dintre fosta monedă internațională a sistemului, dolarul american, și moneda europeană, euro, monedă care de la început s-a dovedit puternică, și care prin emiterea sa a dus la bipolarizarea monetară a lumii.

Capitolul I.Evoluția Sistemului Monetar Internațional

Întemeierea Sistemului Monetar Internațional a fost influențată de diferiți factori cum sunt evoluția procesului de dezvoltare economică, a comerțului, mișcărilor de capital și a investițiilor și a evoluției unor țări ale lumii. În contextul internațional, se impunea necesitatea unor reglemetări în măsură să coordoneze tranzacțiile și relațiile comerciale dintre state, precum și a unei ordini care să fie respectată de toți participanții, evitând astfel dezechilibrele și crizele financiare ce pot apărea.

Blănaru Constantin Adrian subliniază în cartea sa importanța Sistemului Minetar Internațional: „Într-o accepțiune generică Sistemul Monetar Internațional constituie un ansamblu de norme și tehnici, convenite și acceptate pe baza unor reglementări institușionalizate menite să coordoneze comportamentul monetar al țărilor în raporturile de plăți și stingere a angajamentelor reciproce, determinate de finanțare a schimburilor economice internaționale.”

„ Sistemul monetar internațional cuprinde norme și principii stabilite și aprobate de statele membre în vederea cooperării monetare internaționale, precum și mecanismele de finanțare a schimburilor economice internaționale”

Astfel, crearea unui Sistem Monetar Internațional nu trebuie privită ca o modalitate de a subordona sistemele monetare naționale, ci ca un organism care asigură cooperarea și aplicarea principiilor, sistem adaptat cerințelor care intervin în relațiile economcie, sociale și politice dintre statele membre ale sistemului.

I.1 Sistemul Monetar Internațional de la Bretton Woods. Etape premergătoare și realizări

Începând cu secolul XIX, autoritățile monetare au fost preocupate de stabilirea unor norme internaționale în domeniul relațiilor monetare.Astfel, au fost create uniunile monetare : Uniunea Monetară Latină( 1865) și Uniunea Monetară Germană( 1875), iar prin 1929-1933, blocurile monetare ale lirei sterline,al francului francez și al dolarului.Uniunea Monetară Latină s-a creat la 23 decembrie 1865, iar țările participante ale acestui acord aveau etalonul monetar bimetalist. În urma acestui acord, fiecare țară membră își bătea monedele cu aceeași greutate și prin acest proces să poată circula în toate țările Uniunii Monetare Latine, formarea acestui acord a dus la consolidarea poziției bimetalismului la nivel internațional.

Un alt pas important în direcția cooperării monetare a fost făcut prin Acordul Monetar Tripartit, semnat în 1936 de S.U.A, Anglia și Franța. Acesta prevedea evitarea deprecierilor competitive și sprijinirea reajustării francului francez, iar în noiembrie 1936 au aderat la acord Belgia, Olanda și Elveția.

Niciunul dintre aceste acorduri monetare internaționale nu a dus la formarea unui sistem monetar internațional închegat.

Perioada interbelică este caracterizată prin tendințe hegemonice ale marilor puteri, care se împart în trei mari blocuri monetare„ blocul lirei sterline (țările satelit ale imperiului britanic 1931-1939), blocul francului francez (țările foste colonii franceze, 1929-1945) și blocul dolarului american (America de Nord și de Sud, 1933-1945).”

Cel de-al doilea Război Mondial a dus la înrăutățirea situației economice a țărilor participante( producție scăzută,balanțe de plăți dezechilibrate, datorii de război, depresiunea economică ce a urmat crahului Wall Street-ului din 1929 etc), iar marile puteri economice au considerat că dezvoltarea economică a țărilor impunea cooperarea monetară internațională pentru evitarea dezordinii monetare internaționale.

“Sistemul monetar reprezintă totalitatea dispozițiilor legale și regulamentare privitoare la emisiunea și circulația monedei, în cadrul unei economii naționale sau supranaționale.”

În concepția lui Costin Kirițescu, Sistemul Monetar Internațional reprezintă „un cod de conduită pentru dirijarea comportamentului monetar în relațiile specifice unei lumi interdependente care urmărește reglementarea convenită, coerentă a raporturilor de plăți și de lichidare a angajamentelor existente între țări determinate de schimburile comerciale, de mișcările de capitaluri și de creșterea economică.”

Problematica creării unui sistem internațional monetar a fost pusă pentru prima oară la Conferința Monetară din 1944 de la Bretton Woods la care au participat 44 state din coaliția antifascistă, conferință în cadrul căreia marile puteri învingătoare au cooperat în vederea reconstrucției economiei, armonizării sistemului monetar internațional, înființarea unor organisme de supraveghere ale sistemului. În cadrul acestei conferințe au fost prezentate două proiecte:

unul, aparținând lui John Maynard Keynes( reprezentat al Regatului Unit), presupunea ideea creării unei Bănci Supranaționale, care să emită o monedă națională de cont numită „bancor”, neconvertibilă în aur;

unul, aparținând lui Harry Dexter White( reprezentant al S.U.A), care presupunea crearea unui „Fond de stabilizare a Națiunilor Unite”, crearea „Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare” pentru finanțarea refacerii țărilor distruse de război și utilizarea dolarului ca monedă internațională.

În final, acordul a adoptat în mare parte ideile lui Harry White datorită poziției mai tari a economiei naționale americane în economia mondială. Astfel, prin acordurile încheiate la Bretton-Woods s-a stabilit convertibilitatea monedelor naționale și constituirea rezervelor valutare numai prin aur și dolari SUA și înființarea instituțiile guvernamentale: Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (B. I.R.D).

Așadar, încheierea acordurilor de la Bretton-Woods a dus la orientarea statelor către rezolvarea problemelor monetar-financiare internaționale, a sporirii cooperării dintre state și înlocuirea bilateralismului cu un multilateralism la nivel mondial.

Crearea acestui nou sistem monetar internațional este baza pe etalonul aur-devize, „concentrat pe puterea de convertire a dolarului în aur, prin 5 trăsături fundamentale:

răspunderea internațională în solidar față de echilibrul monetar și insittuirea unei cooperări de juro;

promovarea unui sistem de schimb etalon aur-devize, contrat pe dolarul american;

menținerea parității fixe, ajustabile față de USD, într-o marjă de ± 1%;

stabilirea comună a unui cod de conduită în ceea ce privește mecanismele de ajustare a cursului de schimb;

instituirea unui for de creditare mutuală și de intervenție concertată în vederea asigurării stabilității sistemului monetar internațional.”

După cum profesorul Petre Diaconu spune în cartea sa „Monedă și credit”- „Crearea în 1944 a Sistemului Internațional Monetar a reprezentat marele succes al ideei de cooperare internațională în domeniul monetar, o reușită a concepției potrivit căreia o monedă națională poate îndeplini funcții internaționale și ca atare poate servi ca pilot al sistemlui.

Sistemul Monetar Internațional din 1944 a fost creat ca un ansamblu de norme și tehnici, convenite și acceptate pe baza unor reglementări instituționalizate, destinate să coordoneze comportamentul monetar al țărilor în relațiile de plăți și de stingere a făgăduințelor reciproce, generate de schimburile necomerciale, comerciale și de mișcările de capital pe plan internațional. Totalitatea acestor norme de conduită monetară internațională au fost incluse în statutul Fondul Monetar Internațional, organism creat în scopul supravegherii și sprijinirii aplicării de către țările membre a principiilor de funcționare ale noului sistem creat."

Principiile Sistemului Monetar Internațional creat se regăsesc în statutul Fondului Monetar Internațional, acestea fiind:

cooperarea monetară internațională, principiu considerat esența Sistemului Monetar Internațional și factorul principal al creării Fondului Monetar Internațional. Obiectivele acestui principiu au fost stabilitatea cursului de schimb, eliminarea restricțiilor valutare și multilateralizarea plăților;

universalitatea sistemului, care se referă la faptul că „ orice stat poate adera la Fondul Monetar Internațional, și prin acesta, la sistemul monetar internațional”,dacă acestea recunoșteau prevederile Fondului Monetar Internațional și respectau, implicit, principiile Sistemului Intermațional Monetar;

stabilitatea cursului de schimb, principiu fundamental de funcționare a sistemului, este considerată condiția de bază în realizarea cooperării monetare, a dezvoltării comerțului internațional .În acest scop, fiecare țară trebuia să stabilească pentru moneda sa, valoarea paritară exprimată în aur sau dolari. Față de această paritate, cursurile de piață ale monedelor naționale puteau oscila în jurul unei marje de ± 1%, devenind în 1971 o marjă de ± 2,5% .

convertabilitatea monetară caracterizată de desființarea resctricțiilor pentru plățile curente, viza 2 aspecte distincte: „convertibilitatea valutară reciprocă a monedelor țărilor membre, care presupunea obligația băncii centrale de a cumpăra moneda sa națională deținută de o banca centrală străină, la solicitarea acesteia și convertibilitatea în aur a dolarului, ca monedă etalon a sistemului la prețul oficial de 35 $ uncia de aur”.

echilibrarea balanțelor de plăți este un principiu de politică economică al fiecărei țări, ce presupune verificarea și controlarea riguroasă a balanței de plăți a țărilor membre pentru stabilirea unor planuri de stabilizare pentru țările care înregistrează deficit. Acest principiu se realizează prin stabilizare economică ce are la bază dezvoltarea producției, reducerea importurilor, stopând tendințele inflaționiste;

asigurarea rezervelor internaționale necesare echilibrării balanței de plăți, compuse din rezerve oficiale de aur și rezerve valutare și deținerile de DST( Drepturi Speciale de Tragere), după 1970. „Rezervele monetare internaționale servesc la:

acoperirea viitoarelor deficite ale balanței de plăți, atunci când aceste deficite nu se finanțează prin împrumuturi externe corespunzătoare;

stabilirea și menționarea solvabilității externe a țării respective, rezervele internaționale constituind o expresie a acestei solvabilități;

pentru țările care realizează un excedent de balanță, rezervele internaționale pot servi ca o investiție temporară a excedentului, în așteptarea unui plasament de durată.”

Respectând principiile noului Sistem Monetar Internațional, statele își puteau constitui rezerve în aur dar și în devize, cotația valutelor fiind calculată în funcție de dolarul american, care era moneda convertibilă în aur( 35 dolari americani pe uncia de aur).

În perioada anilor 1950, s-a pus accentul pe acorduri de cooperare, pe reconstrucția europeană, însă apariția regimului comunist la est a avut consecințe semnificative pe plan politic, social și economic. În perioada în care sistemul funcționa normal, comerțul internațional cunoaște o puternică dezvoltare în cadrul unei relative stabilități a economiei mondiale. Au fost stimulate schimburile economice internaționale, par rin creditele acrodate de F.M.I., țările membre au făcut față unor nevoi temporare al balanței de plăți. Aceste rezultate nu au fost însă suficiente pentru viabilitatea sistemului.

Sistemul Monetar Internațional, elaborat la Bretton-Woods, a funcționat fără probleme majore până în anii ‘60, „însă, restructurările din economia mondială și unele tendințe de reierarhizare a țărilor au pus treptat sub incertitudine funcționalitatea acestui sistem și au reclamat adaptarea sa la noile realități economice și cerințe actuale. Impedimente ale aplicării s-au ivit treptat în toate compartimentele sale:

universalitatea nu a fost posibilă, deoarece multe din state au rămas în afara acestui sistem;

fixitatea parităților și a cursurilor valutare care a reprezentat condiția principală a instaurării ordinei în relațiile de plăți internaționale nu a putut fi menținută datorită unor dezechilibre mari ale balanțelor de plăți.Adoptarea dolarului ca mijloc de plată și de rezervă internațională va duce la solduri pasive ale balanței de plăți a Statelor Unite ale Americii. Acestea au fost necesare pentru a furniza lichiditatea internațională. Chiar dacă la început a existat o lipsă acută de rezerve, deficitul plăților americane a fost suficient de mare și de persistent pentru a se ajunge la un exces inflaționist de rezerve și o distribuție internațională defectuoasă. Țările în curs de dezvoltare care nu erau producătoare de petrol aveau permanent deficit de lichiditate;

convertibilitatea reciprocă a monedelor nu a putut fi realizată decât parțial, în condițiile unor accentuări a restricțiilor valutare și de plăți. Pe deasupra excesul de dolari a produs nu doar riscul devalorizării monedei americane ci și pe cel al suspendării convertibilității în aur a unor sume tot mai mari de dolari. Între timp, s-au format două piețe ale aurului: piața liberă prin care prețul era stabilit pe baza cererii și ofertei și piața oficială, dintre băncile centrale. Măsurile stabilite la Bretton Woods pentru asigurarea stabilității cursului dolarului nu au avut efectele așteptate. Multe dintre țările cu excedente ale balanței de plăți au fost obligate să intervină prin punerea în circulație a banilor naționali pentru a cumpăra dolari în vederea menținerii cursului său. Însă aceste emisiuni suplimentare nu erau justificate de condițiile economice interne. Aceasta a cauzat accelerarea inflației prin sporirea masei monetare, care în unele țări a atins niveluri alarmante.”

Utilizarea unei singure monede ca mijloc de plată internațional și ca unică monedă monedă de rezervă a dus la proliferarea carențelor sistemului financiar al Statelor Unite ale Americii la nivelul sistemului monetar internațional. Aceasta a condus la supraîncarcarea cu dolari a circulației monetare internaționale și poziția dolarului începe să scadă continuu.

Pentru limitarea scurgerilor de capital și reducerea importurilor,în 1964, SUA introduce restricții valutare pentru exportul de capital, însă balanța continuă să se deprecieze. De asemenea, pool-ul aurului înființat în 1961 de către SUA, Anglia, Franța, Belgia, Olanda, Italia, Germania și Elveția a fost desființat în 1968 deoarece SUA nu a depus eforturi semnificative pentru reducerea dezechilibrului balanței comerciale. Prin acest acord, țările se angajau să cumpere sau să vândă aur contra dolari pentru a menține un curs al unciei de aur la 35 de dolari. Din 1968, se înființează prin hotărârea guvernatorilor băncilor centrale, piața dublă a aurului: cea oficială la 35, 2 dolari americani uncia și una libera, care se formează pe baza cererii și ofertei.

I.2 Sistemul Monetar Internațional actual

I.2.1 Destrămarea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton-Woods

Prin funcționarea Sistemului de la Bretton Woods s-a evidențiat caracterul asimetric, în favoarea SUA, a sistemului, manifestându-se incompatibilități între aprovizionarea economiei mondiale cu dolari și convertibilitatea acestora în aur. Chiar dacă acesta nu a avut la baza principii discriminatorii, a condus la consolidarea poziției americane. Un alt aspect al funcționării Sistemului Monetar Internațional care a accentuat consolidarea SUA a fost puterea acesteia în adoptarea deciziilor din cadrul FMI, unde datorită puterii sale economice dispunea de un procent superior de 15% (17, 8% în 1933) din 85% necesare pentru validarea voturilor.

După prăbușirea Sistemului Monetar Internațional de la Bretton Woods, s-au introdus noi reglementări care să se adapteze la condițiile existente pe plan internațional, reglementări care au ca scop continuarea cooperării monetare și corectarea sistemelor monetare defectuoase. Astfel, prin proiectele de reformă din perioada 1971-1973, s-a creat un nou Sistem Monetar Internațional, cel actual.

Nu acordurile de la Bretton Woods au făcut dolarul baza sistemului monetar internațional, ci puterea economică americană a creat dolarul drept moneda cea mai importantă. Încălcarea principiilor ce au stat la baza Sistemului Monetar Internațional de la Bretton Woods a dus la destrămarea acestuia, și anume:

încălcarea principiului convertibilității prin suspensarea convertibilității dolarului în aur în 1971, băncile nemaiputând vinde aur pe piața oficială deoarece prețul acestuia pe piața liberă era dublu.

încălcarea principiului echilibrului balanțelor de plăți datorită deficitului extern critic al SUA;

încălcarea principiului asigurării rezervelor monetare adecvate, țările confruntându-se cu exces de rezerve în dolari ce nu puteau fi schimbate în aur de SFR.

Așadar, s-au luat decizii importante în evoluția sistemului, și anume:

-devalorizarea dolarului față de aur precum și a reevaluării altor monede, prin Acordul de la Washington din 1971.Acest acord nu i-a mulțumit pe europeni, care instituie ăn 1972, mecanismul „șarpelui monetar”;

– în ciuda acestor măsuri, nu s-a putut realiza stabilizarea pieței schimburilor, criza petrolului din 1973 agraveaza dezechilibrul balanței de plăți.

„La 14 iulie 1974 are loc prezentarea unui plan pentru proiectul de reformă, el se baza pe amplificarea funcționării Fondului Monetar Internațional pe reglementări mai eficiente de ajustare a balanțelor de plăți ale țărilor membre, cu stabilirea necesității de a lăsa la latitudinea țărilor respective alegerea unei politici proprii în acest scop. O altă indicație, făcea referire la ridicarea Drepturilor Speciale de Tragere la rangul de instrument principal de rezervă, concomitent cu reducerea funcției aurului și a tuturor valutelor de rezervă în această funcție. De asemenea, sprijinirea unei dezvoltări economice precum și promovarea unui flux mărit de resurse reale pentru țările în curs de dezvoltare, constituie o altă propunere a comitetului celor 20.Aceasta preciza că „ schița proiectului de reformă aprecia o indicație asupra oriectării generale și mai puțin o cristalizare coerentă a unui nou sistem internațional”.

I.2.2 Sistemul Monetar Internațional după Bretton Woods

Odată cu Conferința de la Kingston( Jamaica) din 1976, se pun bazele unei noi cooperări a țărilor membre ale F.M.I. în domeniul monetar, concretizate în modificarea statutului F.M.I abia în 1978, când s-a renunțat la funcția de etalon a aurului pentru Sistemul Monetar Internațional. Acest acord a adoptat decizii fundamentale, aurul fiind demonetizat, adoptarea liberei alegeri a regimului de curs de schimb între regimuri fixe în raport cu o monedă de referință, flotare concentrată sau flotare pură.

Caracteristicile noului Sistemului Monetar Internațional fac referire la regimul cursurilor valutare flotante și a etalonului putere de cumpărare, la puterile și posibilitățile de intervenție ale Fondului Monetar Internațional în politica economică internă a statelor membre, sprijinirea dezvoltării economice și echilibrarea balanțelor de plăți ale țărilor în curs de dezvoltare și la rolul Drepturilor Speciale de Tragere ca activ internațional.

Funcționarea Sistemului Monetar Internațional nou creat avea la bază noi reguli de funcționare. Acum, fiecare țară trebuia să-și adapteze politica economică și financiară astfel încât creșterea economică să fie certă, să mențină o strânsă colaborare atât cu Fondul Monetar Internațional cât și cu celalalte țări, iar politicile lor valutare trebuiau să fie în conformitate cu reglementările impuse și să evite manipularea cursurilor de schimb pentru ajustarea balanței de plăți.

Sistemul monetar de la Bretton-Woods funcșionează și astăzi, dar într-o formă mult diferită, deoarece pe lângă monedele naționale care sunt în centrul sistemului, funcționează și alte monede internaționale ( DST, EUR).

Așadar, în cadrul noului sistem, etalonul putere de cumpărare înlocuiește etalonul aur-devize. Datorită discrepanței între caracterul internațional al economiilor și cel care utilizează ca etalon propriu doar monede naționale nu s-a putut considera etalon, puterea de compărare creată de o singură economie. Această discrepanță a fost soluționată prin intranaționalizarea unei puteri de cumpărare națională în cadrul cursului de schimb, stabilit prin analiza prețurilor țărilor care se compară pentru grupe de mărfuri și servici similare. Etalonul putere de cumpărare reprezintă „ un punct de vedere esențial atât în cadrul Fondului Monetar Internațional, cât și în cadrul economiei emitente de monedă de circulație pe piața externă.Etalonul își va îndeplini funcțiile monetare doar în condițiile existenței unor limite care să fie rezonabile, între care va trebui să se încadreze cursul de piață față de cursul oficial. Sistemul Monetar Internațional se bazează pe un etalon internațional dar și pe unul propriu care reprezintă de fapt un rezultat al activității economice a mai multor activități naționale și acesta este internaționalizat în contextul unor factor economici și monetari interni și externi economiilor în cauză.”

Putem afirma că Sistemul monetar internațional actual, ce are la bază flotarea dirijată a monedelor, are trei caracteristici fundamentale: caracterul multipolar datorită impunerii dolarului, euro și yenului la nivel internațional, creșterea rolului băncilor private în cadrul sistemului și stabilirea cursurilor de schimb în funcție de mișcările de capital.

Crearea noului Sistem Monetar Internațional s-a preconizat a se realiza pe parcursul mai multor etape datorită intereselor divergente, a părerilor contractorii privind cursurile de schimb fluctuante precum și elaborarea unor politici monetar-financiare în urma unor analize cost-beneficii. Unii economiști susțineau că aceste cursuri fluctuante duc la diminuarea investițiilor internaționale și a comerțului, precum și speculațiile valutare destabilizatoare.Alte opinii susțin renunțarea la cursuri fixe, considerând că intervenția autorităților este mai dezvoltată și bazându-se pe o independență monetară mai mare, unde fiecare țară să aibe libertatea de a-și asimila propria sa politică monetară. Un alt punct pozitiv îl reprezintă modul în care se desfășoară comerțul și investițiile internaționale, care nu sunt împiedicate de nesiguranța evoluției cursurilor de schimb.

Coordonarea cursului de piață s-a modificat, utilizându-se flotarea liberă a monedelor. Din 1973, cursul de piață a fost lăsat liber să oscileze în raport direct cu poziția economiei emitente a monedei în cauză în cadrul economiei mondiale. Aceste cursuri flotante sunt folosite mai ales de statele industrializate: Canada, Anglia, Japonia, SUA, țări ce dețin o pondere de 80% din comerțul intern. Sunt desființate restricțiile monetare în domeniul plăților și transferurilor de fonduri legate de tranzacțiile curente.

Flexibilitatea cursurilor de schimb reprezintă un mijloc de garantare a echilibrului exterior. De exemplu, un deficit al balanței comerciale atrage după sine o cerere de devize pentru finanțarea importurilor excedentare, cerere satisfăcută printr-o ofertă de monedă națională pe piața de schimb, având ca efect rapid reducerea cursului de schimb.

De asemenea, speculațiile nu sunt destabilizatoare, acestea putând ajunge și la situații de faliment. În cazul în care speculatorii anticipează deprecierea unei monede, atunci vor acționa ca atare, provocând scăderea valorii acelei monede, prin oferirea către vânzare a monedei de piață.Apoi, vor răscumpăra moneda depreciată la un preț mult inferior față de cel care a realizat vânzarea, obținând astfel un câștig. Dacă prin măsurile Băncii Centrale, deprecierea ar putea fi evitată, atunci speculatorii ar putea răscumpăra monede la prețul la care a fost cedată, riscul fiind deci zero.

Anii ‘80 s-au caracterizat prin una din cea mai mare criză a dolarului, care pierde 20% din valoare în fața yenului datorită tensiunilor de pe piața petrolului; țările membre OPEC căutau compensarea creșterii prețurilor prin deprecierea monedei de facturare a statelor producătoare, dolarul.Pentru stabilizarea dolarului, autoritățile monetare elaborează un plan utilizând pârghii deflaționiste, dublarea dobânzii, vizând și acoperirea riscului flotației valutare. Abia după 1985, crește cursul dolarului, generând o stabilizare laborioasă a sistemului monetar.

Creșterea deficitului bugetar american și a deficitului balanței comerciale cu Japonia și Europa, declașează în 1987 crahul bursier cu efect și asupra pieței londoneze, London Sotck Exchange.Acest fenomen reflectă slăbiciunile sistemului monetar internațional generate de riscurile financiare ale procesului de globalizare financiară.Acesta marchează trecerea de la un sistem monetar internațional la unul financiar.Aprecierile și deprecierile rapide ale dolarului într-un interval scurt de timp au demonstrat volabilitatea și imprevizibilitatea dolarului american.Prin urmare, se adoptă prin semnarea Acordului de la Basel, măsuri de evaluare a riscurilor financiare pentru gestionarea riscurilor de lichiditate, și pentru creșterea supravegherii prudențiale internaționale.

Un deficit al Sistemului Monetar Internațional actual este insuficiența controlului atât monetar cât și financiar la nivel mondial, această incapacitate de a preveni crizele monetare și bancare au ieșit la iveală cu derularea crizei asiatice. Aceasta a condus la îmbunătățirea modului de funcționare a organismelor financiare internaționale și a îmbunătățirii gestionării noilor crize.

Începând cu 1995, cadrul macroeconomic se ameliorează, dolarul se apreciază continuu, iar sistemul monetar devine progresiv un sistem multipolar, menținând totuși o asimetrie favorabilă dolarului, care rămâne prima monedă de facturare a comerțului mondial și principala monedă de rezervă. Dispariția blocului comunist, unificare Germaniei, supune țările europene, țările emergente din America Latină și Asia de Est unor noi provocări llegate de liberalizarea piețelor.

Intrarea în noul mileniu, marcat de începutul globalizării, amplificarea terorismului internațional, exacerbarea diferențelor dintre țările sărace și cele dezvoltate, reprezintă pentru sistemul monetar internațional o perioadă de adaptare la noua realitate globală. Prin „ Noul Consens de la Washington” din 1991 începe procesul de liberalizare a piețelor, de integrare a piețelor financiare, de intensificare a cooperării internaționale, iar procesul de globalizare devine agresiv.

Sistemul monetar de la Bretton Woods funcționează și acum, dar într-o formă foarte schimbată, iar monedele naționale dețin locul principal în cadrul Sistemului Monetar Internațional, sistem ce nu reprezintă o ruptură definitivă de cel anterior.

Pe plan monetar, procesul de globalizare financiară determină punerea în practică a cursurilor flotante.Puternica întrepătrundere a dimensiunilor financiare, monetare ale economiile, volumul mare al capitalurilor în circulație, globalizarea financiară stau la baza crizelor financiare recente.