Evolutia Programelor DE Educatie Fizică ÎN România

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

EVOLUȚIA PROGRAMELOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ÎN ROMÂNIA

NUMELE: BUTOERU

PRENUMELE :OVIDIU IULIAN

SPECIALIZAREA :EFS

GRUPA: 201

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: ZI

LOCALITATEA :CLUJ-NAPOCA

~ 2016 ~

Introducere :

O componența importantă a formării personalității prin care se urmărește dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a individului din punct de vedere biologic, în conformitate cu sintagmă lui Juvenal „Mens sana în corpore sano” este educația fizică. Rolul educației fizice a fost evidențiat și susținut din antichitate și până în zilele noastre, la fel și sportul că mijloc de consolidare a personalității umane.

În esența educația fizică este formată dintr-un ansamblu de acțiuni care contribuie la dezvoltarea personalității elevului prin potențarea calităților psihofizice ale acestuia și prin asigurarea unui echilibru între ele. Că atare optică potrivit căreia educația fizică ar fi doar un mijloc de destindere și o dexteritate după o activitate intelectuală mai intensă nu are un temei științific și nici nu este validată de practică.

Educația fizică devine o activitate ce are un conținut nu numai acțional ci și pedagogic și vizează transformări de natură fizică și psihică în concordanță cu idealul educațional și dezvoltarea integral-vocațională a personalității (I. Nicola, 1994). Ea contribuie deopotrivă la dezvoltarea funcțională a sistemului nervos asigurând astfel condiții prielnice desfășurării cu succes a activității intelectuale. Putem spune că devine complementară educației intelectuale și în mare parte educației estetice implicând multiple valențe de ordin estetic și moral: contribuie la formarea trăsăturilor pozitive de conduită și caracter, formează și perfecționează anumite calități și trăsături de personalitate dincolo de dimensiunea și componența cognitiv-intelectuală.

Ereditatea determină înălțimea, formă corpului uman, structură organelor, limitele dezvoltării senzoriomotorii, disponibilitățile motrice și abilitățile atletice etc.

Educația fizică devine o activitate ce are un conținut nu numai acțional ci și pedagogic și vizează transformări de natură fizică și psihică în concordanță cu idealul educațional și dezvoltarea integral-vocațională a personalității . (I. Nicola, 1994)

Evoluția concepției despre educație fizică în România (scurt istoric)

Concepția despre educație fizică s-a cristalizat în România de-a lungul mai multor etape. Primele reflecții teoretice apăr abia în secolul al XVIII-lea, odată cu dezvoltarea burgheziei și creșterea interesului pentru instituția școlară. încercările de organizare a procesului de învățământ au în vedere și introducerea educației fizice în școli. Există informații legate de acest aspect într-un hrisov al lui Alexandru Ipsilanti, domn al Munteniei, datat din 1776.

Organizarea practicării exercițiilor fizice în clase de elevi se găsește în proiectul de reorganizare a Școlii domnești de la Sf. Sava (1776): 'intre studiile obligatorii pentru toți școlării era și gimnastică, în timp de o oră, în fiecare zi dupe prânz ' (Urechia, V.A.). Această viză păstrarea stării de sănătate și impunerea disciplinei.

în prima jumătate a secolului al XlX-lea, existau prevederi în Regulamentul de funcționare a unor școli din Muntenia (citat de Gh.Netă, 1998), în care se stipula că 'în timpul pauzei se vor da scolarilor mijloace de

a face exerciții gimnastice, care le pot întări corpul și îi fac îndrăzneți; se vor păzi însă a nu se sui în copaci și de a nu alergă. ' La sfârșitul secolului al XlX-lea prin educația fizică se urmărea 'să se obișnuiască elevul cu o ascultare promptă și absoluta'; să-i recreeze mintea prin alternarea efortului fizic cu cel intelectual și să-i inspire sentimentul acțiunii colective; să corijeze ținută corpului și să obișnuiască cu întinderea articulațiilor lor, cu iuțeala și elasticitatea.'

Concepția despre educație fizică a fost exprimată în instrucțiuni, ordine, legi și regulamente privitoare la locul educației fizice în școală.

în școlile de stat, apariția oficială a educației fizice s-a realizat prin unul dintre documentele de început referitoare la introducerea gimnasticii, constituit de 'Legea instrucțiunii din 1864'. Scopul principal era 'să dezvolte, să cultive și să perfecționeze forțele și capacitățile fizice și morale sau intelectuale ale tinerimii, conform cu progresele naturii.'2

Inițial, punctul de plecare în practicarea educației fizice școlare românești a fost reprezentat de elementele sistemelor german și francez, incluse în primele programe de educație fizică (1897).

(Fig.1 O lectie de baschet din secolul XX in Romania ).

Divergențele existențe între adepții gimnasticii suedeze (care promovau exerciții adaptate corpului uman) și cei ai vechiului program (care urmăreau adaptarea corpului uman la diferitele tipuri de exerciții), divergente care se manifestau, de altfel, în întreagă Europa, au reprodus în țara noastră imaginea miniaturizată a bătăliei sistemelor. Consecință discuțiilor din perioadă 1909-1910 a fost pătrunderea în școală a sistemului suedez, cu întreg ansamblul sau metodologic.

Autor al unor lucrări deosebit de valoroase în domeniul educației fizice, Gheorghe Moceanu este considerat a fi 'parintele gimnasticii romanesti'. Concepția lui s-a cristalizat în urmă studierii amănunțite a concepțiilor antice despre practicarea exercițiilor fizice și a fost prezentată în lucrarea 'Istoria, anatomia și higienă gimnasticii despre cei mai însemnați autori' (1881).

Concepția pedagogilor români din perioadă 1848-1944 conține elemente valoroase, chiar dacă nu s-a constituit într-un sistem unitar.

Primele încercări de cristalizare a unei concepții unitare privind educația fizică în țara noastră se datorează înființării Institutului Național de Educație Fizică (1922). O serie de cadre didactice de excepție-Constantin Kirițescu, Petre Lazăr, Virgil Bădulescu, Virgil Roșeală, au contribuit la clarificarea statului disciplinei educație fizică, la fundamentarea ei științifică, precum și la ameliorarea organizării sale.

Principalele idei promovate în această perioadă au subliniat contribuția educației fizice la:

– menținerea și obținerea stării de sănătate fizică și psihică;

– pregătirea copiilor și tinerilor pentru viață;

– dezvoltarea armonioasă a corpului;

– formarea de deprinderi și priceperi motrice cu caracter

aplicativ.

(Fig.2 O lectie contemporana de educație fizică și sport ) .

Educația fizică contemporană:

O atribuție care întregește statutul profesorului constă în desfășurarea sistematică a selecției și a orientării elevilor cu aptitudini pentru diferite ramuri de sport. Principala sursă de talente pentru sportul românesc o constituie școala; valorificarea în cluburile sportive școlare sau în clasele cu program sportiv a elevilor talentați ține de profesionalismul profesorilor.

Educația fizică tradițională, asimilată pedagogiei tradiționale, pedagogiei performanței constă în strategiile de aplicare practică a cunoștințelor. Concepția umanistă subliniază dezvoltarea sinelui prin acțiune și ca mijloc de dezvoltare echilibrată și integrată a personalității umane.

În contextul social actual, statutul profesorului de educație fizică și sport se prezintă ca un ansamblu de atribuții date în primul rând de poziția de educator și, în al doilea rând, de profilul specializării, care este educația fizică și sportul, activități motrice diferențiate de alte activități cu caracter instructiv-formativ. Studiul științific al profesorului de educație fizică și sport trebuie să includă aspecte care privesc totalitatea comportamentelor pe care cel ce ocupă această funcție este îndreptățit să le aștepte de la elevi, de la colegi, de la directorul școlii adică de la persoanele în raport cu care se definește. În funcție de acestea, profesorul trăiește cu satisfacție acceptarea și aprecierea sa de către alții. Sentimentul de satisfacție personală este protector și îi permite să avanseze cu încredere în viață. Totalitatea statutelor pe care le ocupă profesorul de educație fizică și sport formează set-statutul acestuia.

(Fig.3 O sala de sport moderna si una din anii 90 ).

Concluzii:

Din punctual de veder al infrastructurii educația fizică și sportul în general au avut mult de câștigat datorită tehnologiei.Prin niște condiții moderne copiii sunt mult mai atrași să se îndrepte către orele de educație fizică atât în școli cât și în cluburile private .

Pe de altă parte datorită evoluției umane ,profesorii din ziua de astăzi sunt mult mai bine pregătiți și istruiti pentru ai înțelege pe elevi și a îi ajută să crească că indivizi .

Bibliografie :

http://biblioteca.regielive.ro/referate/pedagogie/educatia-fizica-316127.html

http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/Sisteme-nationale-de-educatie-11.php