Evolutia Activitatii Bancare In Romania
UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
ȘI GESTIUNEA AFACERILOR
CLUJ NAPOCA
Lucrare de licență
Coordonator științific
Prof.univ.dr. Zoicas Adrian
[anonimizat] PUȘCAȘ
2016
CUPRINS
EVOLUTIA ACTIVITĂȚII BANCARE ÎN ROMANIA (2007-2015)
ASPECTE GENERALE ALE SISTEMUL BANCAR
CREDITELE NEGUVERNAMENTALE NOI ACORDATE
VOLUMUL CREDITELE NEGUVERNAMENTALE NOI ACORDATE ÎN LEI ȘI ÎN EURO
RAPORTUL CREDITE ACORDATE/DEPOZITE ATRASE
EVOLUȚIA PROFITABILITĂȚII SISTEMULUI BANCAR
PRINCIPALII INDICATORI DE PROFITABILITATE: ROA, ROE
RATA DE SOLVABILITATE
RATELE DOBÂNZILOR LA CREDITELE NEGUVERNAMENTALE ACORDATE
TESTUL DE STRES
TEHNICI BANCARE
PRODUSELE ȘI SERVICIILE BANCARE
TRĂSĂTURI SPECIFICE SERVICIILOR ȘI PRODUSELOR BANCARE
CARACTERISTICILE CARE DIFERENȚIAZĂ SERVICIILE DE PRODUSE
GAMA DE SERVICII ȘI PRODUSE
MECANISMUL CREDITĂRII
TRĂSĂTURILE CREDITULUI
ETAPELE PROCESULUI DE CREDITARE ALE ÎNTREPRINDERII
GARANȚIILE CREDITULUI
GARANȚIILE REALE
GARANȚII PERSONALE
CREDITELE NEPERFORMANTE
STUDIU DE CAZ
CAPITOLUL I. EVOLUTIA ACTIVITĂȚII BANCARE ÎN ROMANIA (2007-2015)
În perioada 2007-2015, sistemul bancar din România a întâmpinat niște piedici în dezvoltarea sa. Conform articolului articolul “Sistemul Bancar Și Creșterea Economică În Fața Integrării Europene A României” de Lect. Dr. Mirela Cristea, sistemele financiare reprezintă un element fundamental a procesului de dezvoltare economică, existând o strânsă legatură între funcționarea sistemului financiar și dezvoltarea economică pe termen lung. Sistemul bancar pentru economia românescă prezintă o importanță destul de mare, fiind un factor important în dezvoltarea noastră viitoare.
Sistemul financiar românesc a simțit presiunilor exercitate de către criza financiară internațională. Aceste efecte indirecte s-au resimțit, în proporții diferite, la nivelul tuturor segmentelor sistemului financiar. S-a apelat la niște măsuri drastice pentru ieșirea din această stare și România încă este în proces de revenire, iar în anul 2015 se pot vedea deja rezultate ale acestor eforturi. Rapoartele anulale ale băncilor legat de profitabilitate, solvabilitate, nivelul de credite acordate, precum și alți factori, sunt dovada că aceste eforturi se materializează.
ASPECTE GENERALE ALE SISTEMUL BANCAR
Dezvoltarea instituțiilor bancare a avut parte de o evoluție concomitentă cu cea a dezvoltării producției și a comerțului. Revoluția industrială, declanșând perioada de industrializare accelerată, a avut un mare impact și asupra creării sistemului bancar modern.
Instituțiile autorizate să efectueze operațiuni bancare pe teritoriul unei țări reprezintă sistemul bancar. Aceste instituții sunt entități economice specializate pe comerțul cu bani, precum și pe furnizarea de produse și servicii bancare, scopul acestora fiind obținerea de profit. (Beju, 2004, pg.123)
Creșterea calității serviciilor, stimularea atragerii în sistemul bancar a economiilor agenților economici și ale populației, modernizarea sistemului de plăți prin dezvoltarea sistemului electronic, intensificarea operațiunilor pe piața de capital, dezvoltarea de instituții financiare specializate pentru activitățile de leasing, brokeraj, asigurări, investment banking, fonduri de investiții, fonduri de pensii, sunt procese definitorii ale evoluției bancare.
Sectorul bancar influențează în mare masură starea economiei naționale, prin urmare fiind importantă pentru aceasta. În ultimii ani, în toate țările, s-a acordat mai multă importanță problemelor legate de starea pe care o are sistemul financiar-bancar. Aceasta întrucât sectorul financiar și, în special cel bancar, sunt extrem de vulnerabile la crizele sistematice care au dus la crearea schemelor de asigurare ca metode de garantare a depunerilor. Astfel, este dezbătută tot mai mult ideea că există o serie de dovezi potrivit cărora băncile ar fi “cutii negre” din cauza slabei transparențe și a refuzului băncilor de a oferi informații. (Ari Hyytinen & Iikka Kuosa & Tuomas Takalo, 2003, articolul „Law or finance: Evidence from Finland” publicat în European Journal of Law and Economics).
Băncile dețin poziția dominantă în sistemul financiar românesc. Celelalte tipuri de instituții financiare, deși au cunoscut o creștere rapidă în ultimii ani, ocupă cote de piață relativ scăzute ceea ce face ca impactul lor asupra stabilității financiare să fie redus.
În ceea ce privește constituirea și funcțioanarea societăților bancare românești, aceasta trebuie să corespundă celor două acte normative semnificative: Legea 31/90 care privește înființarea și funcționarea societăților comerciale, conform căreia fiecare bancă este considerată societate comercială de drept comun, precum și Legea 33/90 (devenită Legea 58/1998) cu privire la activitatea bancară, prin care obligă băncile să se comporte pe piață potrivit unor criterii și restricții specifice domeniului bancar deoarece acestea sunt societăți comerciale. (Trenca, 2008, pg. 7)
Conform autorului Fîrțescu Bogdan Narcis, sectorul bancar este “partea componentă a unei economii ce furnizează servicii de natură financiară celorlalte părți ale economiei”. Termenul de sector bancar cuprinde astfel sistemul bancar (Banca Centrală, instituțiile de credit și alte instituții de credit specializate) și instituțiile financiare-nonbancare, piețe financiare și celelalte organisme ce reglementează și supraveghează domeniul financiar.( Fîrțescu,2010, pag. 26)
Sistemul bancar românesc actual este organizat în formă piramidală, în vârful acesteia situându-se cadrul instituțional, banca centrală, cu rol de autoritate de reglementare și monitorizare și instituțiile de credit, alături de instituțiile cheie pentru sistemul bancar.
Băncile comerciale sunt, potrivit reglementărilor în vigoare, acele persoanele juridice pentru care atragerea de fonduri de la personale juridice și fizice, sub formă de depozite sau instrumente negociabile, plătibile la vedere sau la termen, precum și acordarea de credite reprezintă obiectul principal de activitate. În România nu i se permite niciunei entități care desfășoară activități bancare să funcționeze fără autorizarea prealabilă a Băncii Naționale a României, care totodată are puterea de a retrage autorizația acordată ca măsură de sancționare, la solicitarea băncii sau din alte motive. (Imola, 2012)
Instituțiile bancare din România se încadrează în categoria băncilor comerciale de tip universal ce efectuează toată gama de operațiuni bancare, având locații pe întreg teritoriul țării și acționează în economia de piață ca și agenți economici autonomi, obiectul de activitate principal fiind furnizarea de servicii în condiții de profitabilitate. Gama de operațiuni care sunt efectuate de bănci fiind:
atragerea de depozite la vedere și la termen;
efectuarea de operații de încasare și plăți;
acordarea de credite pe termen scurt, mediu și lung;
efectuarea de operațiuni de schimb valutar;
transferarea fondurilor prin cecuri sau alte instrumente de plată;
realizarea tranzacțiilor cu titluri pentru contul propriu sau al clienților;
emiterea și primirea de garanții pentru angajamentele de plată proprii sau ale clienților;
realizarea operațiilor de scontare a efectelor de comerț;
efectuarea de operații cu metale prețioase;
acordarea de consultanță bancară. (Imola, 2012)
Industria bancară din România a avut o evoluție impresionantă în ultimele două decenii, contribuind la dezvoltarea țării. În cadrul conferințelor de profil realizate în 2015, bancherii continuă să vorbească despre o relansare economică în privința căreia susțin că întârzie să apară și totodată despre greșelile din trecut pe care le-au făcut în perioada crizei. Se observă că în ultimele două decenii sectorul bancar a făcut față crizei financiare globale și și-a stabilizat contribuția la Produsul Intern Brut (PIB) la peste 50%, trecând printr-o serie de transformări. Guvernatorul Băncii Naționale Române (BNR), Mugur Isărescu, a declarat că „nu doar băncile comerciale au fost nevoite să se transforme, ci și băncile centrale, prin măsurile neconvenționale pe care sunt nevoite să le ia”.
Cea mai mare pondere a băncilor din România sunt constituite pe baza unui capital privat. Cu toate că acest procent a avut mici fluctuații pe parcursul anilor 2007-2015, acesta s-a menținut la un nivel de peste 91,5 puncte procentuale, ca pondere în totalul acitvelor sistemului bancar.
Sectorul bancar românesc este format într-o măsură importantă din instituții de credit care provin din spațiul european. În 2007, un număr de 40 instituții cu capital străin (în marea majoritate capitalul străin provine din Uniunea Europeană) dețineau 87,7% din totalul activelor nete, procent care a avut o scădere în periada 2009-2011. În anul 2015 cele 34 de instituții de credit cu capital) cumulau peste 90% din activele sectorului bancar românesc, ceea ce plasează România pe locul secund în UE după ponderea acționariatului străin. În ceea ce privește cota băncilor cu capital românesc, aceasta a avut o evoluție considerabilă până în anul 2011 cînd a atins pragul de deținere de 17%, fiind urmată apoi de o evoluție negativă sesizabilă, cota fiind de 9,7 puncte procentuale în anul 2015.
În dorința de a avea parte de o cotă de piață mai bună, în anii 2007 și 2008 băncile și-au extins considerabil numarul de unități deținute prin înființarea a peste 1000 de noi unități, dar au apărut totodată și bănci noi pe piață, numărul de instituții de credit de pe piața din România ajungând la 43 în 2008.
Anul 2009 are parte de o singura modificare la nivel de structură, fiind vorba de noul statut al CitiBank România, care și-a modificat statutul de bancă din persoană juridică română cu capital străin, devenind sucursala din România a CitiBank Europe.
Un număr de 174 de instituții străinătate și-au exprimat intenția de a oferi în mod direct servicii financiare pe teritoriul României, inclusiv instituții bancare care se aflau în fața unui prim contact cu piața financiară românească.
Începând cu anul 2009, numărul instituțiilor de credit este în scădere, iar în 2012 prin fuziunea activității băncii C.R. Firenze cu Intesa SanPaolo Bank. Structura sectorului bancar românesc s-a menținut relativ neschimbată pe parcursul anilor 2013 și 2014. Numărul instituțiilor de credit a rămas același, 40 de instituții de credit, dintre care 31 sunt persoane juridice române și 9 sunt sucursale ale unor bănci străine, singura modificare fiind transformarea RBS Bank din filială în sucursală a unei bănci cu capital străin. Anul 2015 prezintă o scădere a numărului de insituții de credit, ajungând la 36 în luna decembrie, din care 7 fiind sucursale ale băncilor din străinătate.
Instituțiile de credit au continuat procesul de restructurare a activității prin reducerea numărului unităților bancare și a numărului de salariați în încercarea de optimizare a cheltuielilor operaționale. Dezvoltarea rețelelor teritoriale de unități bancare nu a avut o evoluție faborabilă datirată ritmul scăzut de creditare, precum și creșterea utilizării serviciile financiare înformat digital. În perioada iunie 2014 – iunie 2015 rețeaua de unități bancare s-a redus cu 105 unități (până la 5203 unități), iar numărul de salariați din sistemul bancar s-a diminuat cu 669 persoane (până la aproximativ 57300 angajați).
Procesul de restructurare a activității manifestat prin scăderea numărului de unități și salariați din sistem afectează negativ accesibilitatea populației la serviciile bancare. În România, o unitate teritorială deservește în medie 3760 de persoane, cu mult peste media europeană de 2450 persoane. De asemenea, dintre țările membre ale Uniunii Europene, România are cel mai mic număr de salariați în raport cu populația, un angajat din sectorul bancar deservind în medie 345 de persoane (media europeană fiind de 175 de persoane pe angajat bancar). Pe de altă parte, eficiența salariaților din bănci are spațiu de îmbunătățire. Un angajat bancar român gestionează active de circa 1,5 milioane euro, în timp ce media din UE este de peste 10 milioane euro. Creșterea valorii adăugate a serviciilor oferite de bănci (proces care este posibil și dacă gradul de pregătire profesională a angajaților bancari se va majora, iar gradul de bancarizare a economiei se va îmbunătăți) va ameliora din constrângerile de eficiență menționate.
CREDITELE NEGUVERNAMENTALE NOI ACORDATE
În direcția creditării sustenabile a economiei se manifestă tendința acordării de credite preponderent în moneda națională. Ponderea creditelor noi oferite în euro în total credite noi acordate companiilor și populației s-a diminuat începând cu anul 2009, după ce anul 2008 a reprezentat boom-ul economiei pe toate planurile. Băncile au avut nevoie de o perioadă de câțiva ani pentru a reuși să își crească înapoi numărul de credite noi acordate, însă cu toate aceastea, nici la sfârșitul anului 2015 nu au reușit să ajungă la nivelul valorilor înregistrate în anii de dinaintea declanșării crizei economice la nivel internațional.
VOLUMUL CREDITELE NEGUVERNAMENTALE NOI ACORDATE ÎN LEI ȘI ÎN EURO
Câștigurile băncilor s-au datorat, pe de o parte, creșterii volumelor de credite noi acordate populației și firmelor, atât în Lei, cât și în valută, în special în Euro.
În perioada 2007-2008, volumul creditelor noi acordate de bănci atât în lei, cât și în euro erau în creștere, cu toată că numărul creditelor în lei acordate gospodăriilor populației a avut o mică scădere de la 17,25 mld. Lei la 16,01 mld Lei în 2008 conform statisticilor BNR, însă această scădere nu a afectat creșterea volumului totat de credite noi acordate. Situația financiară a populației era în creștere, numărul de șomeri se afla la cote minime, iar ca urmare, populația, având siguranța locului de muncă, puteau accesa mai ușor creditele, crezând la momentul respectiv că vor avea capacitatea de a returna în timp util acest împrumut bancar. Integrarea în Uniunea Europeană în anul 2007 și validarea așteptărilor anterioare cu privire la evoluția veniturilor pot fi alte explicații ale cererii tot mai mare de credite.
De la sfârșitul anului 2008 criza economică a avut efecte negative și asupra creditării. Temperarea ritmului de creștere a creditului neguvernamental în ultima parte a anului 2008 s-a datorat scăderii ofertei de credite, cauzată de problemelor de lichiditate existente pe piețele internaționale, care au afectat și băncile cu activitate internațională ce dețin filiale în România. A fost afectat și excedentului de lichiditate care caracteriza în trecut sistemul bancar românesc, și odată cu acesta a crescut și aversiunea față de risc a băncilor.
În ceea ce privește cererea de credite, cei mai importanți factori care au dus la scăderea aceia au fost: creșterea costului creditelor, deprecierea monedei naționale, incertitudinile privind evoluția acesteia, precum și perspectivele negative legate de creșterea economică și șomaj.
Soldul total al creditelor din sistemul bancar a continuat să scadă și în anii următori, mai ales în anul 2009 când creditele în valută au fost restricționate de BNR.
Dispunând de suficiente lichidități, băncile au preferat să achiziționeze titluri de stat cu grad scăzut de risc, îmbunătățindu-și calitatea portofoliilor de active. Ca urmare a strângerii atât a ofertei, cât și a cererii, volumul creditului neguvernamental de la sfârșitul anului 2009 era semnificant mai mic decât cel consemnat în anul anterior, ajungând la 70,02 mld. Lei față de 107,45 mld. Lei în 2008. Acestă tendință negativă s-a menținut până în anul 2013, când se înregistrează 43,64 mld. Lei, credite noi acordate gospodăriilor și instituțiilor nefinanciare (atât în lei, cât și în euro).
Abia începând cu anul 2014 se pot observa îmbunătațiri în ceea ce privește creditarea, fiind acordate credite neguvernamentale noi de 50,16 mld. Lei (atât credite în Lei, cât și în euro), iar în 2015 se înregistrează o creștere pe toate segmentele pănă la o valoare totală de 66,22 mld. Lei.
RAPORTUL CREDITE ACORDATE/DEPOZITE ATRASE
Indicatorul credite/depozite a crescut consecvent până în perioada precedentă crizei economice, atingând un vârf istoric în octombrie 2008 de 128,7%.
În decembrie 2008, pe baza unor restricții în acordarea creditelor pentru toate tipurile de contractanți, nivelul indicatorului s-a redus, pentru scurtă durată, la 122,3%.
Băncile au limitat în 2009 accesul la credite din cauza ariei de impact a crizei pentru a avea siguranța că viitorii clienți își vor putea permite plata ratelor. Costurile au continuat să scadă, însă condițiile de eligibilitate au devenit tot mai greu de îndeplinit.
Creșterea economiei și eliminarea activelor neperformante a făcut ca la finalul lui 2014 raportul credite/depozite sa devină subunitar, ajungând la 91,33%, ceea ce înseamnă că băncile au în medie mai multe depozite decât credite. La finalul lui 2013, creditele erau încă superioare depozitelor, raportul fiind 104,59%. Începând cu anul 2015, indicatorul cunoaște o ușoară revenire pe fondul reducerii depozitelor atrase în lunile mai și iunie și datorită unei evoluții ușor pozitivă a activității de creditare.
EVOLUȚIA PROFITABILITĂȚII SISTEMULUI BANCAR ÎN ROMÂNIA
Profitabilitatea sectorului bancar a avut o evoluție sinuoasă. Pe parcursul perioadei 2007-2015 s-a înregistrat profit în 5 ani, iar în ceilalți 4 ani din cei 9 ani studiați, sistemul bancar a suferit evoluții negative. Anul 2015 aduce un câștig record de circa 4,87 mld. lei, comparabil cu cel din anul de boom 2008, când economia și creditarea erau de mare avergură. Totodată, profitul înregistrat în anul 2015 este un salt uriaș de la pierderea din anul precedent de 4,7 miliarde de lei (peste un miliard de euro).
Sistemul bancar românesc a avut de suferit începând cu anul 2009, după ce în anul 2008 a avut un rezultat net agregat de 4,4 mild. Lei. Acea creștere a profitului operațional s-a diminuat în semestrul I al anului 2009, datorată ritmului mai redus al veniturilor față de cel al cheltuielilor. Rezultatul financiar din 2008 a fost aproximativ de 5 ori mai mare decât cel din anul următor, această diferență fiind datorată costurilor ridicate de provizioane, pe baza amplificării impactului crizei globale asupra economiei.
La sfârșitul primului semestru al anului 2010 se înregistra o pierdere de 234 milioane lei, astfel profitabilitatea sistemului bancar românesc a intrat în teritoriu negativ începând cu luna mai 2010. Aceasta fiind prima dată după 1999 când sistemul bancar a încheiat anul cu pierdere (516,4 milioane lei).
Pierderea nu a fost generalizată, cota de piață a băncilor care au înregistrat pierderi fiind de 22%. 20 de instituții de credit, majoritatea din categoria băncilor mari și mijlocii, au raportat profit și în anul 2010. A urmat o perioadă dificilă pentru sistemul bancar, care după câțiva ani de în care se afla pe pierdere, a reușit în anul 2013 să înregistreze un ușor profit (0,05 miliarde lei).
Rezultatele financiare negative înregistrate în anii 2010, 2011 și 2012 au totalizat 3,6 mld. lei, însă în 2014 pierderile erau mai mari decât pierderile cumulate în cei 3 ani.
Conform unei declarații în Parlament, menționată pe mediafax.com, directorul Direcției de Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, aproxima la sfârșitul lunii septembrie 2014 că până la sfârșitul aceluiași an băncile vor înregistra pierderi de 2 miliarde de lei, însă s-a ajuns la o pierdere de 4,7 miliarde de lei, ceea ce depășește dublul sumei estimate de către acesta. Cauza acestei valori uriașe înregistrată pe minus în anul 2014 este rezultatul cerințelor BNR conform cărora băncile necesită să-și reevalueze garanțiile aferente creditelor, în special în ceea ce privește ipotecile imobiliare, în urma plângerii făcute de șeful supravegherii băncilor, Nicolae Cinteză, că “unele bănci și-au supraevaluat garanțiile, cu ajutorul auditorilor, pentru a constitui mai puține provizioane”.
Ca urmare a acestei decizii, BNR a obligat băncile să constituie provizioane de până la 90% din valoarea finanțărilor acordate firmelor aflate înprocedura de insolvență și să își curețe portofoliile de creditele neperformante.
O treime din rezultatul net din anul 2015, cel mai mare din istoria sistemului bancar local, se datorează câștigului excepțional înregistrat de Banca Transilvania din achiziția Volksbank România. Astfel, Banca Transilvania se clasează pe primul loc cu un câștig de 2,278 mild. Lei la nivel de grup, inclusiv banca austriacă, a căror acționari au adus în martie 482 mil. euro la capital. Profituri importante au înregistrat și grupul BCR, cu 603 mil. Lei, BRD 270 mil. Lei, Unicredit Bank a raportat un profit de 269,5 mil. Lei, iar Raiffeisen Bank a avut 225 milioane Lei (48 milioane euro) profit.
“Privind retrospectiv, dar și din perspectiva potențialului economic, se poate spune că 2015 a fost cel mai bun an economic de după Revoluția din decembrie 1989.” a declarat Dr. Andrei Rădulescu, analist senior Banca Transilvania pentru ziarul Piața fianciară.
PRINCIPALII INDICATORI DE PROFITABILITATE: ROA, ROE
Rata rentabilității financiare, prescurtat ROE (Return on Common Equity) reflectă eficiența utilizării capitalurilor acționarilor și se determină ca raport între profitul net obținut (RNE) de entitate și capitalul propriu (CPR).
Din graficul evoluție ratei rentabilității financiare se observă fluctuații ale indicatorului, raportate la evoluția rezultatului net al exercițiului din anul 2007 până în anul 2015. Astfel, valoare ROE scade brusc de la 17% în anul 2008 la 2,9% în anul următor, această scădere fiind provocată de impactul crizei globale. Începând cu anul 2010 indicele intră pe teritoriu negativ, continuând până la sfârșitul anului 2012, când se înregistreaza cota de -5,9%. Anul 2013 prezintă o ameliorare a situației, valoarea ratei rentabilității financiare prezentând un procent de 0,1, situație care părea să se îmbunătățească. -12,5%, procent înregistrat în anul 2014 este datorat noilor cerințe BNR care au afectat profitul net al băncilor, dar care a avut un efect pozitiv în anul imediat următor, ajungând la 6,4%.
Rata rentabilității economice (sau a activelor), prescurtat ROA (Return on Total Assets), este cea mai răspandit rată din cadrul ratelor rentabilității economice. Aceasta masoară gradul de rentabilitate al întregului capital investit în entitate și se determină ca și raport între rezultatul net al exercițiului (RNE) și totalul activelor entității (AB).
Trendul descendent al ratei rentabilității activelor arată că sistemul bancar întâmpină dificultăți. Începând cu anul 2007, de la o valoare de 8,82%, rata rentabilității economice se află într-o continuă descreștere. Abia în anul 2013 se constată o ușoară creștere de la -0,6% până la 0,01%, fiind prima rată pozitivă din ultimii 2 ani. Cu toate acestea, în anul 2014, ROA are parte din nou de valori negative, însă situația se remediază în anul 2015, valoarea ratei rentabilității activelor ajungând la o cotă de 0,7%. Conform graficului, majoritatea valorilor sunt încadrate în intervalul (-1%;1%), ceea ce semnifică că majoritatea băncilor întâmpină probleme în ceea ce privește rentabilitatea utilizării activelor.
În graficul următor se poate observa distribușia cotei de piață a instituțiilor de credit din România în funcție de rata rentabilității economice.
În anul 2008, când starea economiei era în floare, se observă o cotă de 28% a băncilor din România care aveau ROA >=3, însemnând că își utilizau eficient activele bancare. Numărul băncilor care dețineau ROA>=3 a avut o scădere bruscă începând cu anul 2009, continuând în același ritm până în anul 2013.
Numărul băncilor care aparțin intervalului ROA=[1%; 2%) a avut fluctuații pe parcursul anilor studiați, însă cu toate acestea, proporția nu a scăzut sub 20%. Fluctuații importante au avut loc în intervalul [0%; 1%), care a atins o cotă maximă de 53,6% în anul 2010 pe baza scăderii numărului de instituții de credit a căror rată a rentabilității economice era mai mare de 1%. În ceea ce privește valorile negative ROA înregistrate, numărul băncilor care se încadrau în această categorie a început să crească, ajungând ca mai mult de jumătate din instituțiile de credit să aibă ROA negativă în anul 2012, situația începând să se îmbunătățească abia din anii următori.
RATA DE SOLVABILITATE
Rata de solvabilitate, unul dintre cei mai importanți indicatori urmăriți de BNR, care arată cât de bine capitalizată este o instituție de credit are o evoluție progresivă. Pe parcursul anilor 2007-2013, indicatorul se menține în intervalul 13%-15%, iar din anul 2014 valoarea acestuia a început să crească considerabil, atingând cota cea mai mare de până acum în anul 2015.
Cu cât solvabilitatea băncilor este mai mare, cu atât acestea sunt mai puțin riscante, putând face față unor șocuri. Totodată, acest nivel ridicat de solvabilitate indică faptul că băncile nu își utilizează resursele de care dispun pentru acordarea de credite și realizarea de venituri, ceea ce nu este favorabil.
Sistemul bancar românesc este printre puținele sectoare bancare din Uniunea Europeană care nu a avut nevoie pe perioada crizei de sprjin din fonduri publice. După criza economică, BNR a impus așa numitele ”filtre prudențiale” pentru a menține un nivel mai ridicat al provizioanelor pentru creditele neperformante decât standardele impuse de IFRS. Potrivit IFRS, ajustările pentru depreciere se constituie numai ulterior producerii unui eveniment declanșator al unei pierderi, iar principiile reglementărilor prudențiale impun constituirea de provizioane pentru pierderi așteptate, anterior producerii unui eveniment declanșator. În anul 2014 s-a beneficiat de o reducere cu 20% a filtrelor prudențiale. Creșterea ratei de solvabilitate reflectă tendința băncilor de a menține un comportament foarte prudent în perioada de după criză, însă revenirea creditării rămâne principala provocare pentru sistemul bancar, conform spuselor lui Mihai Pătrulescu, Senior Economist în cadrul Departamentului Macro & Strategic Analysis al UniCredit Tiriac Bank. Acest procesul de eliminare totală a filtrelor prudențiale se preconizează că se va încheia în 2018, pierdându-se gradual, în fiecare an câte 20 de puncte procentualeIndicatorul de solvabilitate la nivelul sistemului bancar, care arată capitalurile proprii de care dispun băncile raportat la active ponderate în funcție de risc, a ajuns la un nivel record de 18,64% la finalul lunii iunie 2015, ceea ce arată că băncile dispun de spațiul necesar pentru accelerarea creditării, deoarece nivelul minim de solvabilitate solicitat de BNR este de 10%.
RATELE DOBÂNZILOR LA CREDITELE NEGUVERNAMENTALE ACORDATE
Rata dobânzii la creditele noi, atât celor în Lei, cât și cele în Euro, acordate gospodăriilor populației și societăților nefinanciare nu a avut o evoluție liniară pe parcursul anilor studiați.
În primul an al perioadei analizate, rata dobânzii creditelor acordate în Lei avea valoarea de 11,72%, în timp ce cea a creditelor în Euro prezenta cota de 7,57%. Anul 2008, unul din anii favorabili din punct de vedere economic, pe baza creșterii cererii de credite a mărit și rata dobânzilor la acestea, la valoarea de 19,24% pentru creditele în Lei și 7,71% la creditele în Euro.
Conform statisticilor BNR, nivelul dobânzilor la credite în Lei a fost într-o continuă scădere, pentru populație nivelul coborând cu aproximativ 14 puncte procentuale din anul 2008 până în 2015, cu toate că înregistrează o ușoară creștere din 2010 până în 2012 de 0,7%. Pentru creditele in valută, respectiv în EURO, nivelul dobânzilor a scăzut cu aproximativ 4,3 puncte procentuale din anul 2007 până la sfârșitul anului trecut.
Dobânzile la creditele noi acordate de băncile românești au coborat la cele mai joase niveluri în 2015, fiind puțin peste valoarea de 5% pentru creditele în RON și la creditele în Euro la o valoare de sub 3,5%.
TESTUL DE STRES
Testul de stres este un instrument folosit cu scopul de a afla cât de rezistentă este o bancă, dacă dispune de suficient capital pentru a rezista în cazul unor șocuri severe, cum ar fi scăderea bruscă a PIB-ului sau creșterea accentuată a șomajului.
Se crează două scenarii, unul de baza, cu o evoluție economică obișnuită în următorii ani, în funcție de care se stabilește un nivel minim de capital, și un scenariu pentru condiții de criză economică, în care nivelul PIB-ului scade, crește șomajului, se majoarează dobânzile.
Astfel, băncile trebuie să dețină rezerve, adică resurse proprii, capital necesar pentru a putea funcționa și in conditii de criză, în care au mai puține venituri sau chiar pierderi.
Scenariile sunt stabilite de EBA, iar pe baza lor băncile își calculează necesarul de capital suplimentar pentru a face față unor posibile șocuri, în România calculele fiind verificate de BNR. Cel mai important indicator al testelor de stres este rata capitalului, care arata de câte resurse proprii dispune o bancă în comparație cu activele sale (creditele).
Rata capitalizării în cazul de criză are pragul de 5,5% și se calculează ca și raportul dintre capital și expunerea totală (activele ponderate la risc).
Testele de stres derulate de Banca Centrală Europeană și Autoritatea Bancară Europeană (ABE) au cuprins și câteva bănci din România, ca părți componente ale băncilor-mamă din zona euro, dar numai pe anumite module. Standardele de raportare stabilite de ABE sunt cu implementare directă în toate statele membre UE încă de la începutul anului 2014.
BCR, a cărei acționar majoritar este Erste Bank, a trecut testul de stres, cu toate că se specula că Erste Bank ar fi printre băncile care nu vor trece examentul BCE. La fel au reușit să treacă acest test de stres și bănci precum Raiffeisen, Banca Românească, Intesa și altele precum se observă în graficul de mai sus. Cu toate că aeste bănci au are o rata a capitalului de peste 5,5%, acestea vor trebui sa adopte măsuri de majorare a capitalului în urmaăorii ani, pentru a avea siguranța că vor face față unorpotențiale șocuri în următorii ani.
Bancpost, deținută de Eurobank, a picat testul de stres, la limită sub pragul minim de capitalizare impus de 5,5% în condițiile planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană: 5,45% in cazul scenariului advers de recesiune economică. Millennium Bank România, preluată recent de OTP Bank, a picat testul cu o valoare de 2,99%, urmată de Volsksbank cu un procent de 2,06, care ulterior a fost preluată de Banca Transilvania. Vice-președintele Băncii Centrale Europene (ECB), Vitor Constancio, consideră că ”Testul fără precedent al celor mai mari bănci europene va spori încrederea publică în sectorul bancar. Rezultatele ar trebui să încurajeze creditarea în Europa, ceea ce va ajuta la creșterea economică”, declarație menționată în ziarul financiar.
CAPITOLUL 2. TEHNICA BANCARĂ
Banca reprezintă componenta esențială a mișcării monedei în economie, transferul, transformarea și alocarea acesteia, realizarea echilibrului dinamic dintre cererea și oferta de monedă, fiind direct determinate de către activitatea bancară. Rolul băncii, definitoriu pentru aceasta, este acela de a asigura finanțarea economiei prin intermediere, prin colectarea monedei pasive în depozite, procesarea depozitelor și activizarea monedei prin credite, rol realizat în contextul unei diversități de activități eterogene, multe dintre acestea de natură nonbancară. (Manolescu, 2007)
Sistemul financiar bancar are ca obiect relațiile financiar-bancare, normele, infrastructurile și tehnicile implicate, cu scopul de a mobiliza sub formă de depozite și de a distribui prin credite, fondurile financiare, precum și de a oferi facilități pentru agenții economici, financiari sau nefinanciari, inclusiv persoanelor fizice. Astfel, trăsăturile serviciilor și produselor bancare sunt menite a satisface nevoile contractantului, motiv pentru care există o gamă vastă de servicii și produse. Creditarea bancară fiind preferată de majoritatea companiilor și a populației, mecanismul creditării și etapele procesului de creditare ale întreprinderii sunt realizate în detaliu pentru a se asigura rambursarea creditelor acordate.
2.1. PRODUSELE ȘI SEVICIILE BANCARE
Art. 3 pct. 1) din lege stabileste că în structura activității bancare intră: a). atragerea de depozite sau alte fonduri rambursabile de la public și b. )acordarea de credite în cont propriu.
Din examinarea ansamblului dispozițiilor legii și raportarea lor la art. 3 pct. 1) care definește activitatea bancară se observă că operațiunile pe care băncile comerciale au dreptul să le execute, exceed cu mult limitele stabilite pentru activitatea bancară propriu-zisă, respectiv atragerea de resurse și plasamentul resurselor, băncile putând desfășura peste 25 activități autorizate. (Andronache, 2006)
Băncile sunt considerate cu scop lucrativ multi-producătoare, întrucât ele propun și livrează clienților lor o gamă diversificată de servicii și produse specifice. În optica marketingului, produsele bancare sunt definite aici în sens larg și privesc oferta pe care o bancă o face clienților săi fără a fi necesară o trimitere la natură și dimensiunea de capitaluri puse în joc.
Principale produse și servicii care sunt furnizate de bănci clienților lor sunt:
În categoria produselor bancare intră: credite pe termen scurt/mediu/lung, garanții bancare, produse derivate, carduri, certificate depozite, depozite la termen/vedere, custodie, credite sindicalizate.
Serviciile bancare cuprind: transferuri inter/intrabancare, plăți inter/intrabancare, schimb valutar, încasări și plăți în numerar, colectare numerar, păstrare valor în tezaur, compensări interbancare, plăți prin canale electronice, decontare tranzacții pe piața bursieră, transferuri internaționale valutare (Western Union, MoneyGram), private banking, cash management, consultanță bancară. ( Dedu et al., 2008)
TRĂSĂTURI SPECIFICE SERVICIILOR ȘI PRODUSELOR BANCARE
Este necesar a fi precizate câteva trăsături specifice serviciilor și produselor bancare livrate clientelei și anume:
Produsele și serviciile bancare sunt propuse și livrate în mod direct clienților. Relația “producător-consumator” care apare în acest caz, este directă, neintercalându-se niciun alt intermediar în circuitul de distribuție. Aceste circuite sunt administrate nemijlocit de către bănci și de aceea există o concordanță totală, din punctul de vedere al clientului, între imaginea “agenției” ce asigură distribuirea;
Produsele bancare sunt produse imateriale care se apropie mult mai mult de prestările de servicii. Ele nu sunt supuse uzurii materiale, iar “îmbătrânirea” lor este foarte lentă. Drept dovadă anumite produse sunt la fel de vechi ca și activitatea desfășurată, având o durată de viață precum însăși banca. Ele nu sunt protejate de brevete și fiecare nou serviciu creatde bancă poate fi imediat preluat și promovat de către alte bănci, fapt permis de lege;
Produsele și serviciile bancare deși au același conținut economic și răspund aceleași finalități, totuși pot face obiectul unor diferențieri de la o bancă la alta. În cazul unor întreprinderi industriale, spre exemplu, diferențierea unui produs cu o anumită utilitate, constă în a se deosebi de produselesimilare prin designul său, prin punerea în dublu aspect. Astfel, produsele bancare se pot deosebi, pe de o parte prin denumirea diferită dată de o bancă sau alta, iar pe de altă parte, prin punerea în evidență a unei calități intriseci (rentabilitate, ușurința folosirii);
Produsele bancare sunt condiționate de către cadrul juridic și cel normativ specific domeniului bancar, și nu în ultimă instanță, de anumite reglementări ale autorității de supraveghere. Reglementările legale, cele fiscale, precum și cele specific bancare, conferă produselor și serviciilor bancare livrate clienților caracteristici esențiale, definitorii, care le sporesc atractivitatea și conduc spre a se insista pe logică, ordine și disciplină. (Trenca, 2006, pg 66)
CARACTERISTICILE CARE DIFERENȚIAZĂ SERVICIILE DE PRODUSE
În principial, caracteristicile care diferențiază serviciile de produse sunt:
Intangibilitatea – valoarea lor poate fi evaluată numai după cumpărare, atunci când clientul folosește serviciul și ii sesizează beneficiile;
Inseparabilitatea – serviciile nu pot fi separate de organizația care le oferă;
Perisabilitatea – serviciile sunt produse și vândute în același timp, nu pot fi depozitate pentru viitor, fiind produse la cerere;
Variabilitatea – calitatea serviciilor depinde de cine le asigură, când, unde și de timpul necesar pentru asigurarea serviciului; (Căpraru, 2010)
GAMA DE SERVICII ȘI PRODUSE BANCARE
Din punct de vedere al gestiunii bancare, produsele (creditele) angajează capitalurile băncilor și fondurile atrase care se avansează sub formă de împrumuturi, în timp ce serviciile (plățile interbancare) transferă fondurile clientelei de la un partener la altul. Raporturile juridice care se crează între bancă și client plasează banca, în cazul produselor (creditelor), în pozitia de creditor și clientul de debitor, iar al depozitelor, clientul devine creditor (pentru depozitele pe care le deține la bancă) și banca debitor; în ce privește serviciile, banca este în poziția de creditor și clientul de debitor. Aceste raporturi în care clientul poate fi în unele cazuri creditor, iar în altele debitor sunt destul de complexe și sunt specifice numai sistemului bancar.
Băncile comerciale au capacitatea de a îndeplini trei funcții de bază. Prima funcție este reprezentată de atragerea resurselor disponibile ale clienților (persoane fizice și juridice) sub formă de depozite, denumit și atragere de fonduri. O alta funcție caracteristică a băncilor comerciale presupune oferirea posibilității clienților de a-și retrage sau de a transfera banii în alte conturi, iar acordarea de împrumuturi clienților care solicită credite, folosind depozitele atrase o constituie cea de-a treia funcție. ( Beju, 2004, pg.123)
Oferta de produse și servicii bancare fiind foarte diversificată, în funcție de tipul de instituție bancară, gradul de specializare sau universalizare a operațiunilor bancare, de nivelui de dezvoltare al sistemului bancar, de reglementările aflate în vigoare.
Generic, produsele și serviciile bancare se pot grupa după cum umează:
Produse și servicii bancare de economisire, care cuprind: conturi curente și de disponibilităti, depozite bancare la termen, conturi de economii, certificate de depozit, produse și servicii financiare de economisire (fonduri mutuale, produse de asigurări etc.);
Produse și servicii bancare de creditare:
a). credite persoane fizice – credite ipotecare, credite de consum sau de nevoi personale, credite auto, pentru studii, vacanțe etc.;
b). credite persoane juridice – credite pentru investiții, credite pentru finanțarea capitalului circulant compuse din creditarea creanțelor care cuprinde scontul, imprumutul pe gaj de acțiuni și efecte pubice operațiuni de report, iar credite de trezorerie care sunt reprezentate de avansul in cont curent, linia de credit, creditele cu destinație special etc.
Produse și servicii bancare de plăți: transferuri de sume utilizând numerar, transferuri de sume prin virament; prin cec, transferuri de sume folosind cambia, prin incasso documentar, prin acreditiv documentar, prin intermediul cardului bancar, prin intermediul serviciilor bancare la distanță, direct debit sau standing order.
Produse și servicii bancare de afaceri: leasing, factoring, forfetare, Emiterea de scrisori de garanție bancară, închiderea de casete de valori, schimb valutar și acoperiri de risc valutar prin swap, hedging sau alte metode, emisiune sau subscriere de acțiuni și obligațluni, cash management, servicii de custodie a titlurilor de valoare, servicii de administrare a titlurilor de valoare, consultanță financiară și fiscală etc. (Căpraru,2010)
2.2. MECANISMUL CREDITĂRII
Creditul bancar (împrumutarea de bani de către o persoană fizică sau juridică de la o bancă) poate fi o situație benefică pentru contractant sau una care în loc să reprezinte un ajutor, înrăutățește situația împrumutatului deoarece acesta poate ajunge în situația de a nu mai putea rambursa creditul. În cazurile fericite, creditul poate ajuta la construirea unei averi, dezvoltarea unui plan financiar, iar în cazuri nefericite, creditul poate duce la îndatorare excesivă, care poate consuma rapid resursele financiare, iar ulterior poate duce la faliment.
Astfel, creditul are anumite trăsături specifice, care pot fi mai mult sau mai puțin agreate de către potențialii contractanți. Creditul nu se acordă oricărei persoane fizice sau juridice, potențialul celui care dorește să beneficieze de acest împrumut bancar trebuie să corespundă unor anumite criterii bine stabilite. În etapele procesului de creditare banca studiază toate informațiile și documentele primite de la contractant, iar în urma acestui proces, se va hotără dacă seva acorda împrumutul respectiv.
2.2.1. TRĂSĂTURILE CREDITULUI
Creditul poate fi definit ca o relație financiară complexă cu implicații economice, monetare, contabile și juridice și reprezintă un motor al dezvoltării economice, deoarece potențează utilizarea capitalului existent, asigurând un volum ridicat de bunuri (produse și servicii).
În procesul de creditare intervine împrumutătorul (creditorul), respectiv împrumutatul, între care există un contract juridic, care reprezintă o promisiune de rambursare viitoare a unui capital și a dobănzilor aferente, având niște clauze clare;
Între momentul acordării unui credit și momentul rambursării lui există un interval de timp în care pot apărea condiții adverse, prin urmare un risc;
Procesul de creditare implică moneda, care are ca și cost dobânda, exprimată de regulă sub forma ratei procentuale anuale;
Rambursările se pot face sub o varietate mare de forme, însă de obicei sunt eșalonate în timp, iar profilul reprezentat de sumele de rambursat și momentele rambursării formează scadențarul;
Datorită riscului suportat de împrumutător în procesul de creditare se contituie o gamă largă de garanții. (Nicula, 2007, pg 12)
2.2.2. CEI 6 “C” AI CREDITĂRII
Banca realizează investigații asupra potențialului clientului care apelează la serviciul de creditare prin evaluarea celor 6 “C”.
1. Caracterul (caracteristicile personale ale împrumutatului), reprezintă punctul de început al analizei. Caracterul se referă la o combinație de calități care disting persoanele. Caracterul și reputația sunt corelate prin intermediul onestitatății, responsabilității, integrității și continuității.
2. Capacitatea (succesul afacerii) se reflectă în situațiile sale financiare și abilitatea sa de a-și respecta obligațiile financiare. În cazul afacerilor mici, depinde de experiența managerială a împrumutatului, de cunoștințele lui și de realizările sale în a conduce afaceri de succes. Capacitatea se referă și la capacitatea legală de a lua cu împrumut fonduri.
3. Capitalul (analiza situației financiare) este o parte a evaluării potențialului clientului. În acest scop, se utilizează situațiile financiare anuale auditate, deoarece acestea pot conține ajustări diferite față de datele din situațiile interimare prezentate. Analiza se concentreze pe profitabilitatea, lichiditatea firmei și pe abilitatea de a-și rarnbursa datoriile.
4. Colateralul (activele cesionate) se referă la activele cesionate ca și garanție într-o tranzacție care implică creditarea. Calitatea unei garanții este dată de calitatea garantului care a emis-o.
5. Condițiile (situația econornică) se referă la factorii care sunt externi firmei, dar care pot afecta abilitatea sa de a-și plăti datoriile.
6. Respectarea legilor și reglementărilor (engl. compliance) devin tot mai importante în procesul de acordare a creditelor.
Chiar dacă cel care dorește să se împrumute satisface condiliile din normele pentru obținerea unui împrumut, acesta poate fi refuzat din alte motive, cum ar fi politica de credit a băncii. (Trenca, pg. 158) (Nicula, 2007, pg 82)
2.2.3. ETAPELE PROCESULUI DE CREDITARE ALE ÎNTREPRINDERII
O componentă deosebit de importantă a societăților bancare o reprezintă creditarea în primul rând al întreprinderilor. Ponderea creditelor acrodate întreprinderilor în valoarea totală a creditelor înregistrate de o societate bancară este determinată de politica fiecărei societăți bancare, specifică segmentelor de piață pe care dorește să opereze. Creditarea constă într-un ansamblu de operațiuni întreprinse de către o instituție de credit, în calitate de împrumutător, care pe baza unui contract, pune la dispoziția unei întreprinderi numită împrumutat, o sumă de bani pe care aceasta o necesită, pe o perioadă de timp stabilită, cu o anumită destinație, contra unei dobânzi.
Etapa 1. Informarea – documentarea aupra solicitantului de credit
Prima etapă a procesului de creditare este constituită din discuția preliminară și consilierea clientelei, etapă în care atât banca cât și întreprinderea se informează reciproc asupra unei posibile operațiuni de creditare. Solicitantul creditului va oferi răspunsurile cerute de către banca referitoare la cine este solicitantul, care sunt obiectivele acestuia, ce garanții pot fi prezentate, cine sunt acționarii firmei etc.
Se creează astfel o imagine de ansamblu a solicitantului creditului, sunt identificate necesitățile și se discută asupra posibilelor soluții, se formulează oferte din partea băncii sau acestea pot fi solicitate și de către întreprindere.
Etapa 2. Documentarea creditului, documentele necesare analizei creditului
În analiza cererii solicitantului de credit este necesar ca aceasta să fie însoțită de o serie de documente prin care să se dovedească legalitatea operațiunii precum și necesitatea și oportunitatea contractării imprumutului, eficiența și profitabilitatea afacerii creditate. Conținutul documentației depinde de mai mulți factori, în special de natura și complexitatea afacerii creditate.
Astfel, documentația necesară agenților economici cuprinde:
certificatul de înmatriculare la Registrul Comerțului și codul fiscal;
statutul și contractul de societate cu modificările ulterioare aduse la zi ( în cazul în care acestea nu sunt actualizate la dosarul de deschidere a contului clientului);
bilanțul contabil pentru ultimul an de activitate cu anexele prevăzute de norme, înregistrat la Administrația financiară, inclusiv balanța de verificare aferentă;
balanța de verificare aferentă ultimelor două luni de activitate;
devize estimative, facturi, oferte, contracte/comenzi și alte documente care să justifice volumul și destinația creditului;
situația creditelor angajate la alte bănci (extrase de cont aferente);
studiu de fezabilitate (în cazul creditelor pentru investiții);
fluxul de numerar previzionat (cash-flow), conform modelului prevăzut de normele băncii;
contracte de aprovizionare și de desfacere;
situația garanțiilor propuse;
aprobarea Consiliului de Administrație (AGA);
rapoarte ale auditorilor financiari, rapoarte ale unor evalutatori independenți asupra aspectelor tehnice, juridice, de mediu, autorizații în cazul finanțării unor proiecte investiționale de anvergură.
acordul de consultare a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare, cornform modelului din normele interne ale băncii;
declarația privind relațiile de grup cu persoane fizice/juridice, conform modelului prevăzut de normele interne ale băncii și reglementările BNR.
Etapa 3. Analiza bonității solicitantului
Analiza documentației de credit este considerată una dintre cele mai importante etape ale operațiunii de creditare deoarece în cadrul acesteia se poate contura posibila decizie de acordare sau de respingere a creditului.
În cadrul acestei analize un rol important îl deține stabilirea bonității solicitantului. Băncile trebuie să se asigure de bonitatea clienților, care reprezintă capacitatea solicitantului de a-și susține datoria, respectiv de a rambursa creditul la data scadentă, de a achita dobânzile aferente împrumutului și de a face dovada existenței garanțiilor. Pe baza interpretării indicatorilor de bonitate se evidențează punctele forte și punctele tari înregistrate în evoluția firmei.
Pentru conturarea unei imagini cât mai complete despre situația cconomico-financiară a agenților economici și pentru diagnosticarea stării lor de bonitate, este necesară definirea și utilizarea unui set de indicatori. Acești indicatori exprimă nevoia de resurse pentru activitatea pe care o desfășoară, dar și capacitatea agentului economic de a-și onora obligațiile legate de creditul solicitat. Sistemului de indicatori folosiți pentru aprecierea bonității firmelor trebuie să i se acorde o importanță aparte, atât în analiza financiară, cât și în procesul de fundamentare propriu-zisă a deciziei de creditare. Fiecărei bancă, prin normele sale interne de lucru, își definesc și utilizează un astfel de set de indicatori care servesc politicilor promovate în domeniul creditării. Se consideră ca fiind cel mai potrivit sistemul de indicatori dacă conțin un număr de patru mari grupe de indicatori:
a) indicatori ai situației financiare a agenților economici;
b) indicatori ai gestiunii resurselor;
c) indicatori ai randamentului financiar și rentabilitătii;
d) indicatori ai valorii de piață a agenților economici.
Ca urmare a aplicării setului de indici, în funcție de punctajul obținuit și de intervalele valorice prestabilite prin norme, solicitantul creditului este încadrat în una din următoarele categorii de performanță:
Clienții care, prin punctajul calculat, se clasează în primele 2 categorii, respectiv "Standard" și "În observație" pot accesa mai ușor creditului, mai ales dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții cerute prin normele de creditare ale băncii comerciale în cauză. Deoarece dobânda practicată de bănci cuprinde în componența ei și o măsură a riscului de creditare este recomandabil să fie diferențiată în raport cu categoria de risc la care se încadrează creditul. Se pleacă de la o dobândă, considerată de bază, la care se adaugă o marjă de risc, exprimată in puncte procentuale, ce crește pe măsură ce creditul devine mai riscant. Sepune accentul pe dobânda diferențiată, mai ales în cazul creditelor riscante, deoarece joacă un rol inhibator, pentru a diminua apetitul de credit al întreprinzătorului mai puțin prudent, prin nivelul mai ridicat al prețului plătit pentru resursa împrumutată. Un astfel de instrument de lucru ar putea fi conceput astfel:
(Zahareitic,2000. p. 149)
Etapa 4. Negocierea creditelor
Negocierea creditului este operațiunea prin care reprezentanții împuterniciți ai celor două părți convin asupra unor elemente esențiale ale creditului analizat. Se negociază valoarea creditului, modul de punere la dispoziție, dobânda, costurile adiționale ale creditului, eșalonarea rambursării creditului, termenene de plată a dobânzii, perioada de grație, garanțiile, clauzele contractului de credit. Această fază de desfășoară de obicei pe mai multe etape, concluziile formalizându-se într-un document întocmit de echipa de analiză a băncii, care împreună cu propunerile formulate și întreaga documentație, se trimit spre aprobare.
Etapa 5. Aprobarea creditului
Aprobarea creditului este un proces de analiză și de decizie care la băncile comerciale românești se realizează pe principiul deciziei colective. Această decizie are la bază toate concluziile enumerate mai sus, competențele de aprobare fiind stabilite prin reglementări interne ale fiecărei instituții de credit. Astfel decizia e luată în cadrul Comitetului de Risc, în acord cu competențele stabilite prin norme și regulamentele pentru nivel de sucursală, nivel de direcție de specialitate din Centrala băncii, precum și la nivelul Comitetului de Direcție sau Comitetul Director al băncii, în funcție de caz. Solicitările de credite sunt analizate și aprobate în funcție de competențe. Aprobarea creditului cuprinde elementele esențiale ale acestuia precum: suma aprobată, eșalonarea punerii la dispoziție, termenul maxim de acordare, perioada de grație, nivelul dobânzii, modul de garantare și alte condiții. După aprobarea creditului, se presupune efectuarea unei comunicări scrise din partea băncii către solicitant, cu posibile anumite schimbări ale condițiilor inițale. După analiza lor, firma va face o comunicare de acceptare sau neacceptare a condițiilor impuse și în funcție de decizia luată operațiunea va continua în etapele următoare sau se oprește în acel moment.
Acceptarea condițiilor impuse de bancă presupune și încheierea contractului de credit, care este definit ca o convenție unilaterală prin care o bancă se obligă, în schimbul unei remunerații, să pună la dispoziția unei persoane fonduri bănești, pe un termen și în cuantumul determinat, sau să își asume, în interesul unei persoane, un angajament bănesc în aval sau prin scrisoare de garanție. Într-o altă accepțiune, contractul de credit este considerat un contract oneros, prin care fiecare parte urrnărește să obțină un folos: creditorul urmărește să obțină dobânda, iar debitorul să obțină folosința temporară a sumei de bani cerute, pentru o anumită nevoie. Prin contractul de credit se stabilesc drepturile și obligațiile părților contractante, respectiv pentru bancă și imprumutat. Semnarea acestuia de către împrumutat semnifică acceptarea necondiționată a tuturor clauzelor acestuia.
Etapa 6. Constituirea garanțiilor
Constituirea garanțiilor presupune încheierea contractelor de garanție și înregistrarea publicității acestora. Garanțiile reale sunt acele garanții depuse efectiv în mâinile creditorului sau ale unui terț, dar la dispoziția creditorului, constând în sume de bani sau bunuri, care în cazul în care debitorul nu-și onorează în termen obligațiile față de creditor, urmează a fi valorificare de creditor pentru a-și recupera sumele datorate de debitor. Astfel, creditul unui client trebuie să fie însoțit obligatoriu de garanțiile de drept comun, personale (fidejusiunea, asigurarea) sau/și reale (gajul, ipoteca).
Având în vedere diversitataea garanțiilor și importanța acestora în activitatea de creditare, societățile bancare studiază gradul de acoperire a creditelor cu garanții. Astfel: garanțiile aferente creditelor acordate clienților pot fi:
Ipotecă asupra bunurilor imobile deținute de împrumutat sau de terți – banca necesită informații cu privire la înregistrarea ipotecii în evidențele Oficiului de Carte Funciară, dacă există o evaluare a bunurilor independentă sau dacă există restricții legale privind grevarea de sarcini și bunuri;
Gaj asupra bunurilor bunurilor mobile (stocuri, echipamente) sau asupra disponibilităților bănești din depozitele bancare – se doresc informații relevante despre tipul de echipamente, modul de utilizare a lor, dacă acestea sunt perisabile etc.;
Gaj asupra acțiunilor sau părților sociale ale societății comerciale creditate – acest tip de gaj se practică în special ca măsură de siguranță în vederea unei valorificări mai simple a altor forme de garanții;
Cesiunea de creanțe – detalii legate de situația financiară a clientului cesionat , confirmarea sau neconformarea acestei cesiuni, dacă creanțele sunt certe, lichide și exigibile pe parcursul creditării, etc.;
Alte garanții – se acționează diferit în funcție de tipul garanției în cauză. (Socol, 2006)
Etapa 7. Angajarea creditului
Punerea la dispoziție și utilizarea creditului presupune ca după parcurgerea etapelor menționate anterior se poate trece la punerea la dispoziție de către bancă a creditului în cauză și începerea utilizării acestuia de către împrumutat. Este operațiunea prin care banca îndeplinește toate formalitățile care să facă operațională utilizarea creditului, precum: deschiderea contului de credit, acordarea limitei de creditare. Astfel împrumutatul poate începe utilizarea creditului aprobat cu respectarea clauzelor contractuale convenite. Pe toată perioada de creditare banca va urmării modul în care clientul utilizează creditul, dacă îl folosește în scopul solicitat și dacă se respectă condițiile contractuale. Beneficiarulcreditului are obligația de a rambursa ratele scadente conform datelor stabilite în graficul de rambursare, anexat la contract. (Troacă, 2009, pg.25) (Trenca, 2006, pg. 176)
GARANȚIA CREDITULUI
Un principiu fundamental de creditare, care are scopul de a oferi asigurări creditorului sub forma bunurilor de care dispune, că suma oferită prin creditare va fi recuperată în cazul în care beneficiarul creditului își va pierde capacitatea de plată o reprezintă garantarea creditului.
Garantarea creditului este un proces complex, de natură economjcă și juridică, care face parte din activitatea de creditare și care se desfășoară din faza de analiză a creditului până la recuperarea integrală a acestuia și a dobânzii aferente. Garanția este denurnită în literatura econornică "un acord prin care se preia răspunderea pentru datoriile, neîndeplinirea sau eșecul altuia" iar în cea juridică ca "mijlocul juridic care conferă creditorului garantat/băncii, fie prioritatea față de ceilalți creditori cu privire la urmărirea silită a unui bun deterrninat din averea debitorului sau întreaga avere a acestuia, fie posibilitatea ca, în caz de neexecutare din partea debitorului, să urmărească silit o altă persoană care s-a angajat să execute obligația debitorului, în calitate de garant, sau bunurile cu care acesta a garantat".
Indiferent de definiție, esența garanției este de a evita sau a reduce riscul de nerecuperare a creditelor în funcție de calitatea acesteia. Calitatea de garant o poate avea atât debitorul cu bunurile imobiliare și mobiliare pe care le deține, precum și drepturile pe care le are de primit din diverse activități, cât și alte persoane juridice sau fizice care iși asumă obligația de a garanta în favoarea debitorului.
În principiu, un contract de credit se garantează cu unul sau mai multe bunuri, iar dacă valoarea acestora depășesc suma creditului, bunurile pot fi folosite și pentru garanții în alt contract de credite, dar în primul contract garanțiile sunt considerate de gradul I, iar în al doilea contract, aceleași garanții sunt de gradul II, ceea ce înseamnă că în cazul executării garanției are prioritate primul contract și apoi cel de-al doilea. Potrivit legii bancare, contractele de garanții ca și contractele de credite constituie titluri executorii, pe baza cărora se poate trece la executarea silită fără a mai fi necesară o hotărâre judecătorească în acest sens.
Garanțiile sunt diferite în funcție de tipurile de credite practicate și de posibilitățile de acoperire a cerințelor băncilor. De-a lungul timpului garanțiile s-au diversificat și specalizat, clasificându-se în funcție de natura garanțiilor în garanții reale și garanții personale. Garanțiile reale sunt emise de către un debitor, persoană juridică sau fizică, cu calitatea de proprietar sau va avea această calitate în cazul bunurilor viitoare, în timp ce garanțiile personale se emit de o terță persoană, adică diferită de debitor.
Garanțiile reale
Garanțiile reale sunt reprezentate de bunuri mobile și imobile care se pot valorifica fără restricții juridice și întrunesc condițiile fizice specifice. Deci o garanție reală este întotdeuna un element de activ și acestea cuprind ipoteci imobile, gajuri, cesiuni de creanțe etc.
Ipoteca imobiliară
Ipoteca reprezintă o garanție constând într-un drept real al creditorului asupra unui bun imobil al debitorului, afectat de neplata unei obligații prevăzută în contractul de credit. Legea 190/1999 din Codul Civil privind creditul ipotecar reglementează juridic ipoteca, dar totodată prin condițiile contractul de ipotecă încheiat de bancă cu debitorul. Prin ipotecă, creditorul dobândește dreptul de a urmări imobilul indiferent in posesia cui se află acesta, precum și dreptul de a cere scoaterea imobilului la executare silită și de a a avea întâietate la plata ulterioară din suma obținută prin valorificarea imobilului. Dreptul real de ipotecă nu conferă creditorului posesia, folosința sau dispoziția asupra bunului ipotecat, dar conferă dreptul asupra veniturilor ce se pot realiza din folosința imobilului. Banca dobândește calitatea de creditor ipotecar prin încheierea contractului de ipotecă, care trebuie înscris în cartea funciară pentru a putea fi opus altor creditori.
Ipotecile imobiliare sunt de două feluri: ipoteci legale și ipoteci convenționale. ipoteca legală (sechestru penal) ia naștere prin hotărâre judecătorească asupra bunurilor sechestrate cu caracter asigurator pentru un prejudiciu produs printr-o infracțiune, iar ipoteca convențională se constituie prin convenția părților, prin respectarea condițiilor prevăzute de lege, de exemplu contractul de ipotecă încheiat de bancă cu împrumutatul. Garanția ipotecară se constituie, de regulă, de împrumutat, dar poate fi constituită și de un garant al împrumutatului dacă bunurile debitorului nu sunt suficiente pentru garantarea creditelor.
Gajul
Gajul este reglementat prin Legea 99/1999 prin care se aduc imbunătățiri considerabile la regimul garanțiilor. Conform legii, garanția imobiliară conferă creditorului dreptul de a-și satisface creanța, prin executarea nesilită sau silită asupra bunului, înaintea oricărui creditor negarantat și înaintea altor creditori ale căror garantii reale sau drepturi asupra bunului au un grad inferior. Garanția imobiliară conferă dreptul creditorului de a urmări bunul imobil în mâinile oricui s-ar afia, dreptul de inspecție al bunului, dreptul de a obține veniturile rezultate din folosința imobilului, precum și dreptul de preferință de a recupera creanța din prețul vânzării înaintea oricăror creditori.
Gajul prezintă câteva particularități esențiale în comparație cu ipoteca. Așadar, gajul se poate constitui cu sau fără deposedarea celui care deține în proprietate bunul afectat garanției, se constituie asupra bunurilor mobile corporale sau necorporale, precum și asupra bunurilor prezente sau viitoare. Se realizează prin contract de garanție, ca un accesoriu la contractul de credite, care se înregistrează la arhiva electronică. Contractul de garanție constituie titlul executoriu la fel ca și contractul de credit.
Bunurile imobile care pot deveni obiectul garanției sunt reprezentate de bunuri fungibile (care pot fi inlocuite cu altele de același fel, calitate și cantitate) sau nefungibile cum ar fi soldurile conturilor de depozite la termen și la vedere, certificatele de depozit, acțiuni, drepturi de proprietate intelectuală (invenții, mărci etc), polițe de asigurare etc. Debitorul are dreptul de administrare și de dispoziție asupra bunului, însă vânzarea, închirierea sau cesionarea nu pot avea loc fără acordul scris al băncii. Garanția reală imobilă poate înceta la cererea garantului, după achitarea datoriilor față de bancă sau prin notificarea scrisă a băncii în legătură cu stingerea datoriei.
Cesiunea de creantă
Cesiunea de creanță este o formă de garantare a obligației din credit și dobânda aferentă care conferă debitorului drepturi viitoare prin transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora. Persoana care cedează drepturile de creanță poartă numele de cedent, iar cel care le primește, cesionar. Censiunea de creanță trebuie să fie clară din punct de vedere juridic, lichidă, o sumă fixă la termen și exigibilă, adică să nu fie condiționată. Constituirea cesiunii se face prin contract de garanție și intră vigoare din momentul semnării acestuia. Cesiunea se notifică debitorului prin executorul judecătoresc, de către una din părți, cedent sau cesionar. Aceasta se înregistrează la arhiva electronică. Prin cesiunea de creanță, banca iși asumă riscul de neplată al noului debitor pe care nu-l cunoaște, iar ca urmare, contractul de garanție va fi precedat de o analiză de bonitate a acestuia.(Dedu et al., 2008, pg. 97)
Garanții personale
Garanția personală este, potrivit Codului comercial, un mijloc juridic de garantare a obligațiilor prin care o terță persoană, fizică sau juridică, care poartă numele de fidejusori, alte persoane decât debitorul principal, își iau angajamentul să execute obligația debitorului față de creditor, în cazul în care acesta nu o mai poate realiza.
Fidejusiunea
Fidejusiunii are la bază un contract de credit încheiat prin care fidejusorul se obligă să garanteze obligațiile împrumutatului cu întregul său patrimoniu. Acesta trebuie să fie o persoană fizică sau o persoană juridică constituită după normele legale, care să dețină un patrimoniu suficient, să fie solvabilă, pentru ca în cazul unei executări silite, bană să își poată recupera toate creanțele.
Cauțiunea
Cauțiunea se concretizează în general printr-o scrisoare de garanție bancară, care trebuie să dețină toate informațiile legate de denumirea și sediul băncii garante, denumirea și sediul persoanei garantate, denumirea și sediul beneficiarului cauțiunii și valoarea acesteia, termenul de plată, termenul de valabilitate etc. Părțile implicate în utilizarea unei scrisori de garanție bancară sunt: ordonatorul, beneficiarul garanției și banca garantă. Scrisorile de garanție pot avea destinații multiple, printre care: aprovizionarea cu materii prime și energie, prestări de servicii, plata taxelor vamamle, garantarea unui credit etc.
Garanția financiară (Polițe de asigurare)
Garanția financiară se referă la acoperirea riscului de credit prin diverse forme de asigurare a creditelor și dobânzilor, denumite polițe de asigurare, emise de societățile de asigurare agreate de bancă. Bunurile se asigură pe toată perioada de creditare, iar împrumutatul are obligația să reînnoiască anual polițele,așa cum este menționat prin contractul de credite. Bunurile se asigură la valoarea de piață (valoarea justă sau reală) care nu poate fi mai mică decât valoarea creditului rămas de rambursat plus dobânzile aferente. Despăgubirile prevăzute în polițele de asigurare se cesionează băncii astfel fiind asigurat creditului datorat. (Trenca, 2008, pg. 171)
2.4. CREDITELE NEPERFORMANTE
Creditele neperformante influențează negativ economia, odată ce afectează atât sectorul real al economiei, cât și sectorul bancar.
Activitatea de creditare generează și credite neperformante cu toate că procedurile de acordare a creditelor au fost realizate conform normelor. Corectitudinea băncilor în privința acordării creditelor influențează sistemul creditării și doar prin implementarea unor proceduri avansate de control și management al riscului, conform liniilor impuse de al doilea acord semnat la Basel, se pot diminua din aceste riscuri.
Creditele neperformante sunt concretizate în acele împrumuturi bancare acordate clienților a căror situație economico-financiară este deteriorată din diverse cauze și nu mai asigură condiții de rambursare integrală sau parțială a creditului ori de achitare a dobânzilor și comisioanelor aferente acestora. Aceste credite trebuie să se situeze la un nivel cât mai redus, deoarece au un impact destul de mare asupra profitabilității băncii. Acest lucru se poate realiza numai printr-o politica de creditare prudentă, în concordanță cu conjunctura economică și mediul financiar precum și printr-o clasificare corespunzătoare a riscului.
Un credit poate deveni neperformant în oricare din fazele procesului de creditare, inclusiv în faza de analiză, datorită unor cauze dependente sau independente de practica bancară. În această fază de analiză, el nu se manifestă practic, trebuie trecut în categoria neperformante doar atunci când el devine o certitudine, deci atunci când recuperarea lui devine o problemă pentru bancă sau când clienții creditați nu mai asigură rambursarea creditului sau achitarea dobânzilor, ori ambele. Existența creditelor neperformante, fiind o categorie aparte de credite care are efecte negativeasupra sistemului de creditare, a făcut necesară gestiunea separată a acestor tipuri de credite, încadrându-le într-un portofoliu al creditelor neperformante. Acestea prezintă o serie de efecte negative resimțite de bancă, client dar și la nivel macroeconomic. (Nețoiu, 2007)
Ghidul FMI (Financial Soundness Indicators: Compilation Guide) recomandă pentru o mai bună comparabilitate a datelor, ca împrumuturile și alte active să fie considerate ca fiind neperformante doar atunci când ratele de plată, inclusiv plata dobânzii, înregistrează restanțe de 90 de zile sau mai mult. În plus, creditele neperformante vor include și acele credite cu plăți restante mai mici de 90 de zile, dar care în legislația națională sunt recunoscute ca neperformante atunci când există indicii clari de nerambursare (de exemplu situația falimentului). Acest criteriu de 90 de zile reprezintă practica cea mai des întâlnită în diferite țări pentru determinarea împrumuturilor neperformante.
Conform Thomas Fitch “Creditul este considerat a fi neperformant iar debitorul în incapacitate de plată atunci când plata principalului și dobânzii este restantă mai mult de 90 de zile”, însă Moody’s oferă o altă caracterizare a creditelor neperformante astfel:
pentru creditele acordate populației (consumer) dacă înregistrează restanțe la principal și dobândă de cel puțin 60 de zile;
pentru creditele comerciale și leasing dacă înregistrează restanțe la principal și dobândă de cel puțin 90 zile;
orice credit pentru care există indicii clare de neperformanță.
Însă, într-o economie complexă, nerambursarea fondurilor împrumutate nu poate fi neapărat cauzată de o rea credință a debitorului, întrucât condițiile economice internaționale și naționale sunt de cele mai multe ori determinante în ceea ce privește capacitatea de rambursare a creditului contractat de un client. Eliminarea creditelor neperformante sau cel puțin aducerea lor la un nivel normal nu depinde doar de sistemul bancar ci implicit de mai mulți factori, precum: agenții economici, legislație adoptată și relația dintre agentul economic și stat. Existența unui nivel ridicat al creditelor neperformante și amplificarea dimensiunii lor într-un ritm destul de rapid, are numeroase consecințe asupra economiei naționale.
Astfel, este de preferat, o economie dominată de o disciplină financiară puternică, care să ajute la funcționarea în condiții normale a procesului de creditare. În economia contemporană, disciplina financiară este de cele mai multe ori impusă de constrângere și nu de moralitatea împrumutatului. În economiile dezvoltate, autoritățile în domeniu, oferă agenților economici, o legislație simplă, dar eficientă, constituind astfel fundamentul existenței manifestării disciplinei financiare. (Popa, 2010)
Orice credit poate fi însoțit de riscul apariției unor evenimente neprevăzute care pun în dificultate respectarea condițiilor contractului de credit. Creditelor neperformante sunt dificil de recuperat, motiv pentru care creditelor neperformante au un impact mai mare asupra lichidității, solvabilității și profitabilității băncii. Creditele neperformante sunt costisitoare pentru bancă, motiv pentru care volumul lor trebuie menținute la un nivel redus, însă trebuie să existe un echilibru între politicile prudențiale de creditare și asumarea unor riscuri care sunt direct proporționale cu profitabilitatea băncii. Creditele se clasifică, conform calității lor, în cinci categorii. În categoria creditelor neperformante pot fi incluse și creditele din categoriile "îndoielnic" și "pierdere".
Având în vedere posibilitatea ca un credit să devină neperformant este importantă depistarea cât mai devreme a semnelor de avertizare care arată că împrunmtul are probleme și recuperarea lui este necesară înainte ca datoria să se anuleze. În majoritatea cazurilor, un credit neperformant este determinat de mai mulți factori cumulativi. Depistarea cauzelor care provoacă credite neperfonnante și stabilirea unor măsuri adecvate de eliminare a acestora depinde în mare măsură, de organizarea și de experiența fiecărei bănci, și totodată de pregătirea și talentul personalului din activitatea de creditare.
Cauzele generatoare de credite neperformante pot fi gupate astfel: datorită împrumutători (cauzate de geșeli comise de banca în stadiul de analiza, din modul de acordare a creditelor, cauze care apar pe parcursul creditului oferit etc.), a împrumutaților (din cauza beneficiarilor creditelor ca urmare a unei gestiuni proaste a afacerilor, calitatea slabă a conducerii, deteriorarea procesului de producție, politici de marketing necorespunzătoare etc.) precum și de acțiunea factorilor din exterior (schimbări în economie, reglementări, concurență, tehnologii și factori pot să afecteze negativ activitatea clientului).
Creditele neperformante dăunează mediului de afaceri, ducând la blocaj financiar și implicit la creșterea costurilor. Soluția problemei la reducerea creditelor neperformante nu este stoparea activității de creditare ci respectarea normelor prudențiale și a reglementărilor băncii centrale în acordarea de credite. Pentru prevenirea apariției creditelor neperformante, este necesară atât desfășurarea unei activități prudente de aprobare a creditelor, cât și definirea unor măsuri realiste de urmărire a derulării creditelor și soluționării problemelor care pot apare.
Ca și principiul general, banca nu trebuie să acorde un credit până în când se estimează corect posibilitatea recuperării la scadență sau la momentul în care aceasta decide să își retragă creditul. Estimarea capacității de rambursare are de cele mai multe ori o importanță mai mare decât asigurarea creditului prin garanții materiale. Modalitățile de prevenire a creditelor neperformante sunt reprezentate de:
Estimarea corectă a necesarului de credite al împrumutatului și a termenelor de rambursare. Riscul de nerambursare a unui credit există atât în situația în care se solicită un credit prea mic, unde riscul apare datorită lipsei fondurilor necesare realizării producției pentru a obține profitul estimat și încasările necesare plății obligațiilor asumate, cât și atunci când un client împrumută o sumă prea mare iar riscul apare datorită creșterii gradului de îndatorare financiară peste necesar și majorării costului cu dobânzile. Termenele de rambursare sunt un factor important, astfel este necesară corelarea momentelor de plată cu cele de încasare, altfel împrmutatul poate intra în incapacitate de plată;
Corelarea destinației creditului cu sursa de rambursare. Tranzacția finanțată prin credit trebuie să genereze un volurn de încasări suficient de mare pentru a acoperi împrumutul și dobânda aferentă. Dacă tranzacția eșuează, va fi necesară găsirea unei surse alternative care va genera alte probleme;
Existența a două posibilități de recuperare a creanțelor fără legătură între ele și existente de la început. Este important ca cea de a doua sursă de rambursare să fie un activ care, pe lângă lichiditatea sa, să fie ușor accesibil, în sensul că valorificarea acestuia să nu afecteze negativ procesul de producție al împrumutului și să nu fie necesară o executare;
Încheierea unui contract de credit cu clauze asiguratorii. Pentru protejarea propriilor interese, banca poate introduce în contractul de credite clauze asiguratorii prin care să diminueze riscul și să oblige împrumutatul la menținerea capacității de plată.
O bună administrare a riscului de credit, implicit diminuarea ponderii creditelor neperformante, presupune ca personalul băncii implicat in activitatea de creditare să aibă o pregătire și experiență corespunzătoare complexității operațiunilor. De asemenea. B.N.R. a introdus un nou criteriu în evaluarea băncilor, sensibilitatea la riscurile de piață, prin care se urmărește influența unor indicatori economici asupra poziției băncilor. (Donath et al., 2006)
STUDIU DE CAZ – CREDITUL IPOTECAR PRIMA CASĂ
Obiectivele acestui studiu de caz sunt de a cerceta, a analiza și a compara cele mai bune oferte ale instituțiilor de credit de pe piața românească în ceea ce privește acordarea unui credit pentru investiții imobiliare, în vederea selecționării, la final, a celei mai oportune oferte în funcție de nevoile personale ale solicitantului.
Creditele garantate de stat în programul „Prima Casă“ nu mai pot fi obținute, în prezent, decât în lei. Acestea au rămas și singurele împrumuturi cu care românii își pot cumpăra o locuință aducând un avans de doar 5%. Avasul este, de altfel, principalul avantaj al unui astfel de credit, în condițiile în care ofertele de ipotecare standard în lei ale băncilor solicită un nivel de minimum 15%, în timp ce la varianta în euro este necesar un avans de cel puțin 25%.
Mai reduse decât la creditele ipotecare standard sunt și dobânzile, acestea diminuându-se considerabil în ultimul an.
3.1. CREDITUL PRIMA CASA – ASPECTE GENERALE
Prima Casa este un program conceput de guvernul Romaniei menit sa ajute persoanele care doresc sa isi cumpere o locuinta si care nu au facut pana in acel moment credite ipotecare. Programul Prima Casa a fost introdus in mai 2009 si garanteaza persoanelor eligibile 80% din valoarea imprumutului pentru cumpararea locuintei. Regulile referitoare la Programul "Prima Casa" sunt incluse in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 60/2009 si in normele pentru aplicarea acesteia, care au fost aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 717/2009.
"Prin locuinta in sensul programului «Prima Casa» se intelege orice imobil cu destinatia de locuinta, alcatuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, caile de acces, anexele gospodaresti, facilitatile, dependintele, dotarile si utilitatile, aferente acesteia, care satisface cerintele de locuit ale unei persoane sau familii", conform actului normativ.
Persoanele fizice care doresc sa beneficieze de programul "Prima Casa" trebuie sa indeplineasca o serie de conditii cumulative, precum:
a) la data solicitarii creditului garantat, declara pe propria raspundere fie ca nu detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia nicio locuinta, indiferent de modul si de momentul in care a fost dobandita, fie ca detine in proprietate exclusiva sau impreuna cu sotul ori sotia cel mult o locuinta, dobandita prin orice alt mod decat prin Program, in suprafata utila mai mica de 50 m2.
b) achizitioneaza sau construieste o singura locuinta, printr-un credit acordat si garantat in conditiile Programului;
c) are calitatea de imprumutat in raport cu finantatorul;
d) locuinta care se achizitioneaza se incadreaza in una din clasele A, B sau C de eficienta energetica;
e) dispun de un avans de minim 5% din pretul de achizitie, care acopera diferenta intre valoarea de achizitie a imobilului si valoarea creditului;
f) indeplinesc conditiile de eligibilitate ale bancii;
g) constituie un depozit colateral, egal cu 3 rate lunare de dobanda;
h) se obliga sa nu instraineze locuinta achizitionata/construita in primii 5 ani de la dobandirea acesteia.
Prin acest program pot fi achizitionate atat locuinte noi, cat si locuinte vechi, indiferent de pretul de achizitie sau de suprafata, permitand si construirea unei locuinte cu banii obtinuti din contractarea creditului. Mai mult, programul permite si asocierea mai multor persoane pentru a construi un imobil cu mai multe locuinte.
In vederea obtinerii unui credit prin programul "Prima Casa", persoanele eligibile trebuie sa se adreseze uneia din bancile participante in program . Dupa verificarea conditiilor de eligibilitate si intocmirea dosarului, banca trimite cererea spre analizare Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM). FNGCIMM verifica documentele si va emite o decizie pe care o va transmite bancii. Daca decizia fondului este favorabila atunci va transmite bancii si factura aferenta comisonului de garantare . Banca va achita acest comision si va transmite dovada catre fond, incheind si contractul de credit cu beneficiarul.Construirea de locuinte este valabila pentru cei care sunt proprietari ai terenului pe care va fi cladita casa. De asemenea, locuintele mai pot fi construite prin asociatii fara personalitate juridica in care cel putin unul dintre asociati este proprietarul terenului.
In acelasi timp, potrivit normelor, prin "Prima Casa" se pot cumpara/construi urmatoarele tipuri de imobile:
locuinte finalizate, care sunt facute pentru a fi vandute, inclusiv cele din programele derulate de Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL), care au fost construite si date in folosinta;
locuinte nefinalizate, care se afla in diverse faze de constructie si care sunt facute pentru a fi vandute dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele ANL;
locuinte noi, care sunt facute pentru a fi vandute dupa finalizare, inclusiv cele construite prin programele ANL;
locuinte viitoare, ce vor fi construite de catre beneficiari individuali, inclusiv cele care se construiesc prin programele ANL;
locuinte care vor fi construite prin asociatii fara personalitate juridica, in care cel putin unul dintre asociati este proprietarul terenului pe care se vor cladi locuintele.
Imprumuturile pot fi acordate doar de bancile partenere in program. Reprezentantii Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) precizeaza, intr-un anunt publicat pe propriul site, ca acestea sunt in numar de 17. Mai exact, pe lista sunt incluse BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Alpha Bank, Millennium Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Romaneasca, ING Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Unicredit Tiriac Bank, Credit Agricole Bank, OTP Bank, Bank Leumi si Marfin Bank.
Plafonul pentru programul Prima Casa in 2016 stabilit de catre Guvern este de 1,5 miliarde de lei conform purtatorului de cuvant al Executivului, Dan Suciu. Din aceasta suma, 200 de milioane de lei provin din rambursarile creditelor anterioare.
În anul 2015, programul guvernamental Prima Casă a fost modificat prin ordinul nr.1119/2015, emis de Ministerul Finanțelor Publice (publicat în Monitorul Oficial pe 28 septembrie), astfel încât cei care au deja o locuința achiziționată prin program o pot înlocui cu una cu suprafață utilă mai mare sau cu o valoare mai mare, cu condiția să vândă locuința inițială și creditul acordat în cadrul programului să fie lichidat, ambele operațiuni efectuate cel mai târziu până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a noii locuințe.
Valoarea medie a unui împrumut luat prin programul Prima Casa este de 38.000 de euro.
Garanțiile pentru creditele destinate achiziției sau construcției de locuințe în cadrul Programului Prima Casă se acordă numai în lei, de către finanțatorii care au optat pentru a prelua 50% din riscurile asumate de stat în cadrul etapelor anterioare.
3.2. DOCUMENTE NECESARE
Cerere de credit pe formatul standard al băncii
Actele de identitate ale solicitantului și ale soțului/soției
Declarația pe propria răspundere autentificată la notar tip Prima Casă
După caz, pentru alte credite în derulare, contractul + graficul de rambursare
Documente privind venitul din:
Salarii
adeverință de venit emisă de angajator
extras REVISAL (Registrul de Evidență a Salariațior) emis de angajator
fișa fiscală aferentă anului anterior încheiat
Chirii
contractul/contractele de închiriere înregistrat(e) la Administrația Financiară
declarația privind veniturile realizate pentru anul anterior și/sau decizia de impunere pentru anul anterior și cea pentru anul în curs
titlul de proprietate al imobilului închiriat
Documente aferente imobilului:
La momentul identificării imobilului, înainte de evaluare
titlul de proprietate (ex: contract de vânzare-cumpărare, certificat de moștenitor, contract de schimb, autorizație de construire + proces verbal de recepție, etc)
dosar cadastral
încheiere de intabulare în cartea funciară
actele de identitate ale vânzătorilor
Documente pentru trimiterea dosarului la FNGCIMM
ante-contract de vânzare-cumpărare
extras de carte funciară informativ
raport de evaluare
certificatul de eficiență energetică privind încadrarea în una din clasele A, B sau C
La data semnării contractului de vănzare-cumpărare
certificatul fiscal eliberat de către Direcția de Taxe și Impozite de la Primăria localității/sectorului de care aparține imobilul tranzacționat
adeverința de la asociația de locatari vizată de Primarie din care să rezulte plata la zi a obligațiilor la întreținere
extrasul de carte funciară (valabil 5 zile de la depunerea cererii) care dovedește că imobilul este liber de sarcini
Polița de asigurare imobil la una din societățile agreate de bancă
(Sursa: Ghidul clientului Prima Casa de pe site-ul creditconsilier.ro)
3.3. PROCESUL PENTRU OBȚINEREA CREDITULUI
3.4. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND SOLICITANTUL CREDITULUI
Solicitantul creditului se numește Popescu Alexandru, este de cetățenie română, are 30 de ani, este angajat al societății SC SOCIETATE DE IT SRL, pe o perioadă nedeterminată începând din data de 01.03.2010, având funcția de software developer. Salariul de încadrare este de 4100 RON. Acesta este căsătorit cu Popescu Andreea, de cetățenie română, care are vârsta de 27 de ani și este angajată la societatea SC CONTABILITATE SRL, cu funcție de contabil. Salariul pentru acest post este de 2400 RON. Venitul net al familiei este de 6500 RON.
Solicitantul dorește contractarea unui credit prima casă în vederea achiziționării unui apartament, iar pentru aceasta consultă ofertele a patru instituții de credit. Suma pe care dorește să o împrumute este de 50 000 euro, echivalentul în lei, pe o perioadă de 240 de luni (20 ani). Numărul membrilor de familie este de 3, iar solicitantul creditului însumează alte cheltuieli lunare în valoare de 700 de lei.
Surse bibliografice:
Lect. dr. Mirela Cristea, Lect. dr. Raluca Drăcea, articolul “Sistemul Bancar Și Creșterea Economică În Fața Integrării Europene A României”, 2006
Ari Hyytinen & Iikka Kuosa & Tuomas Takalo, articolul „Law or finance: Evidence from Finland”, 2003, publicat în European Journal of Law and Economics
Vasile Dobrescu, Kakucs Lajos, Nicolae Trifoiu, Ioan Crisan, Mihai D. Drecin, 1996, Istorie financiar-bancara, Studii asupra bancilor romanesti din Transilvania (1867-1918) vol 1, Editura Dacia, Cluj-Napoca
Ioan I. Trenca, 2008, Tehnică bancară, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
Drigă Imola, 2012, Produse și servicii bancare, Editura Sitech, Craiova
Daniela Beju, 2004, Mecanisme monetare și instituții bancare, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
Constantin Răzvan Caracota, 2011, Sistemul bancar din România: realizări și perspective, Editura Universitară, București
Fîrțescu Bogdan Narcis, 2010, Sistemul financiar al României, Editura Universitatea Al.I.Cuza, Iași,
Banca Centrală Europeană – Financial Stability Review (mai 2014).
Lect. dr. Mirela Cristea, Lect. dr. Raluca Drăcea, 2006, articolul “Sistemul Bancar Și Creșterea Economică În Fața Integrării Europene A României”
Gheoghe Manolescu, 2007, Bănci și credit, Editura Fundației România de mâine, București
Virgil Andronache, 2006, Banca si operațiunile comerciale, Spețe și soluții practice în rapoturile dintre bancă și client; Editura Universitară, București
Vasile Dedu, Adrian Enciu, Stănel Ghencea, Produse și servicii bancare – Corporate și retail bancar – principii și tehnici de analiză, creditare, monitorizare, trezorerie, plăți electronice, Ed. ASE București, 2008
Bogdan Căpraru, Activitatea bancară – sisteme, operațiuni și practici, Ediția a II-a, 2010, Ed. C. H. Beck, București
Ileana Nicula, Operațiunile instituțiilor de credit – Creditare bancară, Ed. Pro Universitaria, 2007
Elena Zahareitic, Contabilitatea societăților bancare, Edit. Teora, București, 2000
Adela Socol, Tehnică bancară, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2006
Victor Troacă, Creditare Conformitate Control, Ed.Tribuna economică, București, 2009
Lavinia Maria Netoiu, articolul „Creditele Neperformante – O Realitate”, publicată în Finanțe – Provocările viitorului, anul 2007
Rodica Popa, Credite neperformante – metodologii și comparații, 2010
Liliana Donath, Persida Cechin-Crista, Elemente de management a riscurilor bancare, Editura Mirton, Timișoara, 2006
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cat-de-profitabil-a-fost-sistemul-bancar-in-2015-si-cum-a-evoluat-in-criza-15082498
Sistemul bancar, pierdere de 3,6 miliarde de lei în primele 11 luni ale lui 2014
http://bancherul.ro/bilantul-sistemului-bancar-la-finalul-lui-2014-pierderi-de-4,4-miliarde-lei-dupa-iesirea-scheletelor-din-dulapuri,-rata-creditelor-neperformante-in-scadere-de-la-20-la-suta-la-14-la-suta,-activele-raman-stabile–13887
http://bancherul.ro/indicatorii-sistemului-bancar-la-finalul-primului-semestru-din-2015-cel-mai-mare-profit-de-la-izbucnirea-crizei,-dar-solvabilitatea-a-inceput-sa-scada–14677
http://www.arb.ro/sistemul-bancar-din-romania/sistemul-bancar-din-romania/)
(Raport BNR 2009
http://www.zf.ro/zf-24/solvabilitatea-bancilor-a-ajuns-la-17-in-iunie-dar-creditarea-inca-se-lasa-asteptata-13185927
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/bnr-toate-bancile-din-romania-indeplinesc-noile-cerinte-suplimentare-de-capital-stabilite-pentru-anul-2016-14957367
http://bancherul.ro/testele-de-stres-derulate-de-banca-centrala-europeana-si-autoritatea-bancara-europeana,-explicate-pe-intelesul-tuturor–13519
https://www.eba.europa.eu/-/eba-publishes-2014-eu-wide-stress-test-results
http://bancherul.ro/bce-a-publicat-rezultatele-testelor-de-stres-24-de-banci-le_au-picat,-acestea-avand-nevoie-de-capital-suplimentar-de-24-miliarde-euro.-erste-bank-a-trecut-lejer-testul-de-stres–13525
http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/cinci-banci-detin-13-sistemul-bancar-local-au-picat-testul-stres-bce-dezvaluit-intr-conferinta-presa-cele-25-banci-au-trecut-examenul-vina-acasa-25-miliarde-euro-13464641
http://www.europafm.ro/a-reinceput-programul-prima-casa-cum-se-poate-lua-un-credit-prin-programul-prima-casa-2016
http://www.wall-street.ro/tag/prima-casa.html
http://www.euroavocatura.ro/articole/1927/Reglementarile_Programului_%E2%80%9EPrima_casa%E2%80%9D_in_anul_2016
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_40123/Prima-Casa-2015-Ce-trebuie-sa-stii-daca-vrei-sa-ti-cumperi-sau-sa-ti-construiesti-o-locuinta-prin-acest-program.html
bnr.ro
financiarul.ro
zfinanciar.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evolutia Activitatii Bancare In Romania (ID: 115165)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.