Evaziunea Fiscala Si Controlul Financiar

CUPRINS

INTRODUCERE……………………………………………………… 1

CAP 1. FENOMENUL DE EVAZIUNE FISCALĂ……………….………. 4

Evaziunea fiscală- definiție și caracteristici……………………. 4

Formele de manifestare ale evaziunii fiscale…………………… 6

Evaziunea fiscală internațională………………………………. 10

Evaziunea fiscala prin companiile offshore………………….… 11

Evaziunea fiscală, economia subterană și fenomenul corupției..14

CAPITOLUL II

2.Prezentarea societatii S.C. ALPHA S.R.L.- baza studiului de caz

2.1.Descrierea generala a societatii

2.2.Date de identificare fiscala

2.3.Relatiile cu partenerii de afaceri

2.4.Organigrama

2.5.Evolutia principalilor indicatori economici si financiari din ultimii doi ani

CAPITOLUL III

3.Studiu de caz

3.1.Programarea activitatii de control financiar:

3.1.1 Elaborarea Procesului de control de catre ANAF

3.1.2 Transmiterea procesului de control unitatii vizate

3.2. Etapa pregatirii activitatii de control:

3.2.1 Stabilirea de catre ANAF a temelor controlului

3.2.2 Insusirea elementelor teoretice si a prevederilor legale ce fac obiectul controlului

3.2.3      Stabilirea obiectivelor ce urmeaza a fi controlate

3.3.Etapa efectuarii controlului

3.3.1 Stabilirea surselor necesare efectuarii controlului;

3.3.2 Selectarea si aplicarea tehnicilor necesare pentru realizarea controlului

3.4. Etapa intocmirii actelor de control

3.5. Etapa valorificarii constatarilor efectuate de catre ANAF

CONCLUZII……………………………………………………………. 47

BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….. 48

ANEXE………………………………………………………………….. 49

INTRODUCERE

Definița ca fiind o minimalizarea a obligațiilor fiscale în mod legal și prin mijloace de dezvaluire deplina fața de autoritațile fiscale, în scopul reducerii obligațiilor, geneza evaziunii fiscale este indisolubil legată  de stat și apariția lui, precum si de modalitațile de înterpretare a legilor fiscale în favoarea contribuabililor.

Statul trebuie sa se preocupe sistematic și eficient de preîntampinarea și limitarea fenomenului evaziunii fiscale. Statul prin puterile publice, poate și sa incite la evaziune fiscala, urmarind in principal doua scopuri: un scop "pozitiv" argumentat de dorința de a stimula formarea capitalului și un scop "negativ" reflectat în sprijinirea unor grupuri de interese, de multe ori de tip mafiot, cu tot cortegiul de consecințe.

Evaziunea fiscala, unul din fenomenele economico – sociale complexe de maxima importanța cu care statele de astazi se confrunta și ale carei consecințe nedorite cauta sa le limiteze cât mai mult, a fost condamnată din totdeauna.În economia de piața, organele fiscale se confrunta cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masa din cauza tentației de a fi sustrase de sub incidența legii veniturilor impozabile cat mai substanțiale.

Economia subterana sau "economia neagra" ( black economy ) ca forma de manifestare a evaziunii fiscale ( munca la negru, vanzarea ilegala de droguri, prostituție, jocuri de noroc, etc. ) e estimata a fi 8% din P.N.B în Marea Britanie, 13% în Suedia, 12% în Belgia, 11, 5% în Italia, 9% în Franta, Olanda, Canada și Germania, 8,5% în SUA și 5% în Japonia. Semnificația problemei e mai mare in țarile mai puțin dezvoltate unde guvernele pot întâmpina mari dificultați in supravegherea tranzacțiilor care au loc în economie. N. Kaldar estima frauda fiscala în țarile lumii a treia, între 4/5 si 9/10 din încasările fiscale prevazute.

Evaziunea  fiscală este caracterizată printr-o  imprecizie foarte mare, ei asociindu-se trei sensuri și o dublă apreciere în ceea ce privește  legalitatea. Această imprecizie provine de  la diversitatea cuvintelor folosite pentru a desemna mai mult sau mai puțin, același  fenomen: neîndeplinirea voită de către contribuabili a obligațiilor lor fiscale legale.

Primul sens ce i s-a  atribuit evaziunii fiscale, mai ales între  cele doua războaie mondiale, a fost cel  în care  frauda îmbracă o formă extensivă, adică noțiunea de evaziune fiscală este inclusă în cea de fraudă. Cel  mai cunoscut sens în care  este cunoscută evaziunea fiscală este ,, arta de  a  evita căderea în câmpul  de atracție a legii fiscale”. Potrivit acestei percepții, evaziunea fiscală este, oarecum, asimilată fraudei. Cel de-al treilea sens constituie un termen generic și desemnează totalitatea manifestărilor de ,, fuga”  din fața impozitelor. Aceasta este o definire în sens larg a evaziunii fiscale, care ajunge să înglobeze și frauda.
Dacă se  vorbește într-adevăr de fraudă, se vorbește în aceeaș măsură de frauda legală sau legitimă, de frauda ilegală, de abuzul dreptului de a fugi din fața impozitului; de libertatea alegerii căii celei mai puțin impozante sau subestimare fiscală, frauda la lege sau economie subterană.
Confuzia terminologică este, de altfel, cu atât mai importantă, cu cât cuvintele au sensuri diferite de la  autor la autor. Totuși, cel mai adesea frauda fiscală desemnează, stricto senso, o infracțiune la lege și se distinge de evaziunea fiscală care s-ar putea defini și ca o  utilizare abilă posibilităților oferite de lege.

Sunt unele cazuri când unii autori asimilează cele doua noțiuni.
 Evaziunea fiscală este o rezultantă logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte și rău asimilate, a metodelor și modalităților defectuoase de aplicare, precum și neprevderii și nerespectării legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot așa de  vinovată ca și cei  pe care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Evaziunea legala sau mai bine spus tolerata exprima actiunea contribuabililor de a ocoli legea, recurgand la o combinatie neprevazuta de legiuitor si deci tolerata prin scaparea din vedere. Ea nu poate fi posibila decat datorita unei inadvertente sau lacune a legii și e frecventa mai ales in epoci cand apar noi forme de întreprinderi sau noi categorii de impozite.

Contribuabilii gasesc anumite mijloace si exploatand insuficientele legislatiei eludeaza in mod "legal" sustragandu-se in total sau in parte platii impozitelor, tocmai datorita acestei insuficiente a legislatiei. Procedand astfel contribuabilii raman in limita stricta a drepturilor lor si statul nu se poate apara decat printr-o legislatie bine studiata, clara, precisa, stiintifica.

Singurul vinovat de producerea evaziunii prin astfel de mijloace este doar legiuitorul. Sustragerea de la plata obligațiilor au fost o  preocupare istorică  a celor care trebuiau să le plătească. Multitudinea obligațiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor ca și, sau mai ales, povara acestor obligații au făcut să stimuleze, în toate timpurile,  ingeniozitatea contribuabililor  în  a inventa procedee  diverse de eludare  a  obligațiilor fiscale.

Amenzile fiscale nu-l vor determina pe  contribuabil să declare exact veniturile pe care le are, ci îl vor determina să ia  o serie de precauții mai minuțioase, pentru a se sustrage de la obligațiile sale față de stat. Se conturează chiar o psihologie   a contribuabilului de a nu plăti niciodată decât ceea ce nu poate sa nu plătească.

Natura omeneasca are întodeauna tendința să pună interesul general în urma interesului particular; ea este înclinată să considere  impozitele și taxele mai mult ca un prejudiciu și nu ca o legitimă contribuție la cheltuielile publice și să nu tolereze pe cei care încearcă să-i micșoreze patrimoniu.

În condițiile economiei de piață, organele fiscale se confruntă cu un fenomen evazionist ce ia proporții de masă, din cauza tendinței de a fi sustrase de sub incidența legii venituri cât mai substanțiale.

Juriștii de la începutul secolului au fost ocupați de definirea evaziunii fiscale. Lucrările de specialitate  din acea perioadă sunt dovada acestor preocupări. Oraște Atanasiu consideră că evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de  “totalitatea proceselor licite și ilicite  cu ajutorul cărora  cei interesați sustrag în total sau în parte averea lor , obligațiilor stabilite prin  legile fiscale”.

O definiție unanim acceptată de toți nu  poate să existe, deoarece acest fenomen complex este tratat de unii autori într-un mod iar de alții  în alt mod. Această neconcordanță de păreri mai este dată  și de ambiguitatea procesului la care ne raportăm. Alt element care duce la o definire diferită de autori este element de fraudă fiscală.

Unii autori propun separarea ei de evaziunea fiscală în timp ce alții includ acest termen în definiția evaziunii. 

Părerea noastra este că ar trebui separate definirea evaziunii de definirea fraudei fiscale, însă apare o nouă dilemă, deoarece aceeași definiție care este dată fraudei fiscale poate  fi atribuită evaziunii ilegale.

Evaziunea fiscala e o notiune foarte dificil de precizat, in plus nu exista o definitie legala a fraudei fiscale. Daca se vorbeste de frauda se vorbeste in aceeasi masura de frauda legala sau legitima, de frauda ilegala , de evaziune internationala, evaziune legala, de evaziune ilegala, de paradisuri fiscale sau de refugii, de abuzul dreptului de a fugi din fata impozitului, de libertatea alegerii caii celei mai putin impozitate sau subestimarea fiscala, frauda la lege sau economia subterana.

La noi Iulian Vacarel sugereaza definirea evaziunii fiscale ca fiind "sustragerea de la impunere a unei parti din materia impozabila".

Evaziunea fiscală este unul dintre capitolele cele mai studiate  atât de teoreticieni, cât și de tehnicieni  în materia fiscală. Cu toate acestea, în pofida a tot ce scrie  despre cauzele, modalitățile, amploarea, controlul sau sancțiunile privitoare la evaziunea fiscală, cuvintele care desemnează  acest fenomen sunt imprecise, iar domeniul pe care-l exploatează este incert.

Cap.1: Fenomenul de evaziune fiscală

Evaziunea fiscala- definiție, caracteristici

Sistemele fiscale în totalitatea lor se presupune că ar trebui să fie echitabile, sau dacă e posibil cât mai puțin inechitabile. Evaziunea fiscală, indiferent de forma de manifestare constituie un obstacol important în realizarea dezideratului de egalitate în fața impozitului și aceasta în condițiile în care unii contribuabili se pot sustrage mai ușor de la plata obligațiilor fiscale în comparație cu alții. Presupunând concurență neloială pe plan economic sau nemulțumiri în rândurile contribuabililor evaziunea fiscală este un subiect foarte delicat și controversata în același timp.

Evaziunea fiscală este amplificată de cele mai multe ori de lipsa unei educații fiscale, la care se poate adăuga dimensiunea presiunii fiscale, deficiențele legislative și administrative ale gestionării impozitelor, de a se sustrage parțial sau total de la plata obligațiilor fiscale. Interesul individual primează în fața celui general al societății, chiar și în situațiile în care contribuabilul conștientizează existența impozitului.

Pentru a înțelege un fenomen trebuie să începem prin a-l defini: ce este așadar evaziunea fiscală?

Una dintre definițiile propuse de literatura românească de specialitate ar fi: „evaziunea fiscală se poate defini ca fiind totalitatea procedurilor licite sau ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în totalitate sau în parte materia lor impozabilă obligațiilor stabilite prin legile fiscale”.

Maurice Duverger afirmă simplu și concis – „există evaziune fiscală, în sensul propriu al termenului, când cel care ar trebui să plătească impozitul, nu îl plătește, fără ca obligația acestuia să fie transmisă asupra unui terț”. Este trecut cu vederea faptul că în mod indirect dimensiunea evaziunii fiscale determină, creșterea presiunii fiscale și limitarea dimensiunii facilităților fiscale pe care statul tinde a le acorda în scop economic și social. Aceste abordări surprind natura fenomenului evazionist care apare în societate ca urmare a existenței impozitului.

Evaziunea fiscală este veche și omniprezentă în societate pe cât de veche este și existența statului și a legilor fiscale. Plătitorii de impozite au încercat de-a lungul timpului să se sustragă de la obligațiile fiscale ce le reveneau, mai întâi prin forță și mai apoi prin , iar ulterior prin manevre active și ingenioase. Scopul evaziunii fiscale a fost dintotdeauna apărarea veniturilor sub diferite forme de manifestare în fața nevoilor crescânde ale statului.

Se poate susține faptul că evaziunea fiscală constituie un fenomen social cu implicații financiare, care constă în sustragerea contribuabililor de drept de la plata obligațiilor fiscale ce le revin, în mod parțial sau total utilizând lacunele legislative sau recurgând la stratagemele sau ingineriile financiare în scopul ascunderii materiei impozabile.Domeniul de manifestare a acestui fenomen este tot atât de întins pe cât este de larg și variat câmpul de aplicare a impozitelor, totuși este mult mai pregnant în domeniul impozitelor directe, influențând asupra randamentului acestora, comparativ cu impozitele indirecte.

Juriștii români de la începutul secolului au fost preocupați de definirea evaziunii fiscale, lucrările de specialitate scrise în această perioadă sunt dovada acestor preocupări. Oreste Atanasiu considera evaziunea fiscală ca fiind reprezentată de „totalitatea procedeelor licite și ilicite cu ajutorul cărora cei interesați sustrag în total sau în parte averea lor, obligațiunilor stabilite prin legile fiscale”. Spre deosebire de această definiție în doctrină este dată o definiție conform căreia prin evaziune fiscală se înțelege „ansamblul sustragerilor intenționate de la obligațiile fiscale, comise nu prin încălcarea directă a legii, ci prin eludarea ei, cu ajutorul unor acte simulate și aparent reale”.

Aceste acte juridice simulate slujesc ca acte intermediare, ca manopere frauduloase fiscale, făcute cu scopul de a se sustrage obligațiunilor fiscale, ocolind aparent legea, care este în aparență respectată; această definiție dată evaziunii fiscale nu acoperă în întregime faptele în care ea se concretizează, întrucât se referă cu precădere la evaziunea fiscală legală.

Dicționarul explicativ al limbii române definește evaziunea fiscală astfel – „sustragerea de la plata obligațiilor fiscale” sau altfel spus sustragerea de la impunere a materiei impozabile.

Niță Drobotă definește evaziunea fiscală în lucrarea „ABC-ul economiei de piață modernă”, drept – „sustragerea de la plata obligațiunilor fiscale prin transmiterea unor date eronate privind sursele și veniturile impozabile”. Putem aprecia și această definiție ca fiind incompletă deoarece evaziunea fiscală se poate concretiza în multe alte acțiuni ale contribuabililor.

Evaziunea fiscală este rezultanta logică a defectelor și inadvertențelor unei legislații imperfecte, a metodelor defectuoase de aplicare, precum și a unei neprevederi și nepriceperii legiuitorului a cărui fiscalitate excesivă este tot atât de responsabilă ca și cei care îi provoacă prin aceasta la evaziune.

Apare astfel evidentă legătura dintre aceste două fapte: o cotă excesivă a impozitului și evaziunea fiscală. După modul în care se procedează în activitatea de evitare a reglementărilor fiscale se face diferențierea între:

Evaziunea fiscală legală

Evaziunea fiscală frauduloasă

1.2 Formele de manifestare ale evaziunii fiscale

Din punct de vedere al procedeelor utilizate de plătitori se disting două forme de evaziune – evaziunea fiscală legală (licită sau legitimă) și frauda fiscală (ilicită sau ilegitimă). Se mai poate considera că frauda fiscală constituie o formă particulară de manifestare a evaziunii fiscale.

În țările anglo-saxone această deosebire se face de mult timp, în timp ce evaziunea fiscală (tax avoidance) este licită întrucât utilizează textele fiscale pentru a apăra mai bine interesele contribuabililor, frauda fiscală (tax evasion) este ilicită și este sancționată prin lege.

În materie fiscală este, totuși, dificil de trasat o frontieră între legal și ilegal; între aceste două extreme nu există o ruptură, ci o continuitate, care-l duc pe contribuabil din sfera licită la fraudă după cum reiese din anexa 1.

Din punct de vedere spațial se pot identifica evaziunea fiscală la nivel național – sub forma evaziunii fiscale legale și fraudei fiscale, și evaziunea fiscală internațională stimulată de proliferarea paradisurilor fiscale.

Evaziunea fiscală legală

Evaziunea fiscală legală reprezintă un fenomen social, care constă în sustragerea de către contribuabilii de drept a unei părți din materia impozabilă, prin utilizarea lacunelor legislative în favoarea lor. Frecvența acesteia este mai crescută în special în perioadele în care se modifică sau se introduc noi legi, precum și atunci când statul utilizează în mod deliberat impozitul, în scopul promovării unor politici economice stimulative în anumite domenii de activitate, sau față de anumite categorii de contribuabili. Lipsa voinței politice sau incapacitatea organului legislativ în direcția elaborării unei legislații clare și precise constituie factori favorizanți. Singura soluție viabilă aplicabilă ar fi modificarea legislației în scopul eliminării lacunelor legislative și a permisivității unei legi.

Acordarea unor facilități fiscale sub forma unor exonerări, scutiri parțiale, reduceri, deduceri, constituie un cadru favorabil pentru ocolirea sau prevalarea de la plata obligațiilor fiscale prin anumite procedee. Scutirea impozitului pe imobilele deținute a unor categorii sociale (veteranii de război) determină înregistrarea pe numele acestora a imobilelor deținute de alți membri ai familiei acestora, limitarea scutirilor acordate în acest caz la un singur imobil sau la locuința principală poate duce la limitarea evaziunii fiscale.

Acordarea unor scutiri delimitate temporal în cazul înființării de noi societăți, de la plata impozitului realizat constituie un alt exemplu. Pentru a se sustrage temporar de la plata obligațiilor fiscale, contribuabilul solicită și obține înființarea unor noi societăți cu același obiect de activitate, restul societăților sunt menținute într-o stare de cvasi-funcționare. Acest procedeu se repetă permanent fără a determina apariția unor noi forme de organizare și exploatare a unor factori de producție. Societățile de persoane au dreptul de a opta în unele țări, ca venitul realizat să fie impus regimului fiscal aplicat societăților de capital sau persoanele fizice, cum nivelul cotelor și facilitățile fiscale sunt mult mai avantajoase în cazul alegerii primului regim, apare o evaziune fiscală legală. Neimpunerea veniturilor aferente depozitelor bancare și a celor provenite din plasamente sub formă de titluri financiare obligatare constituie un alt exemplu.

Un alt caz este posibilitatea supraevaluării cheltuielilor generale ale societăților, prin realizarea unor cheltuieli fără justificare economică și excesive.

Supraevaluarea amortizării, prin constituirea pe baza metodelor legale a unui fond de amortizare într-un cuantum superior investițiilor necesare constituie o modalitate de diminuare legală a bazei impozabile. Un exemplu de evaziune legală apare în cazul impunerii beneficiilor agricole – daca veniturile determinate sunt inferioare venitului real, obligația fiscală suportată de venitul real, este inferioară în raport cu celelalte venituri calculate. Astfel în toate cazurile în care un venit este stabilit după norme sau criterii exterioare, care determină un venit impozabil inferior celui realizat, apare o evaziune legală. În asemenea situații administrația fiscală nu poate stopa cazurile de evaziune și nu poate solicita plata obligației fiscale sustrase.

Existența „paradisurilor fiscale” – reprezintă o posibilitate suplimentară de producere a evaziunii fiscale legale prin stabilirea domiciliului și respectiv a sediului social în cazul persoanelor fizice și societăților tip holding, bănci, companii de asigurări, trusturi.

Modificări ale cadrului legislativ sunt utilizate de guvernele țărilor ca expresie a limitării fenomenului evazionist.

Venitul total al membrilor familiei poate fi împărțit, în mod egal, între aceștia, indiferent de contribuția fiecăruia la realizarea lui, pe această cale obținându-se o diminuare a cuantumului impozitului pe venit care este datorat statului; scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă, publicitate, indiferent dacă au fost făcute sau nu ș.a.

Frauda fiscală

Frauda fiscală – o evaziune fiscală ilicită sau nelegitimă, care presupune eludarea în mod deliberat a legislației fiscale, fiind sancționată de lege prin măsuri pecuniare și privative de libertate. Definit ca un fenomen social cu implicații asupra finanțării obligațiilor publice, frauda fiscală constă în ascunderea ilegală în mod parțial sau total a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul de a reduce sau elimina obligațiile fiscale care le revin. Frauda fiscală constituie o problemă morală deoarece accentuează inegalitatea dintre contribuabilii frauduloși și cei care se achită onest de obligațiile fiscale care le revin.

Din punct de vedere social frauda influențează asupra presiunii fiscale, iar sub aspect economic influențează jocul normal al concurenței.

Este un fapt constatat că amploarea evaziunii fiscale este mai mare în țările latine comparativ cu țările anglo-saxone și nordice. Posibilitățile practice de a comite fraude, imaginația contribuabililor reprezintă mai degrabă stimulente pentru producerea evaziunii fiscale decât corectitudinea morală sau nivelul de viață.

Este mai dificilă comiterea unei fraude în cazul veniturilor salariale care sunt declarate la fisc de societate în cazul impozitului pe venitul net global, sau pentru care societatea calculează și virează impozitul ca în cazul impozitului prin stopaj la sursă, decât atunci când contribuabilii sunt implicați în diverse activități economice aducătoare de profit. La fel în cazul veniturilor obținute din plasamente în titluri financiare, datorită controlului fiscal efectuat în mod indirect (încrucișat), atât asupra organismelor bancare care intermediază recompensarea titlurilor financiare, gestionarea portofoliilor cât și asupra contribuabililor investitori în asemenea plasamente. În schimb frauda este frecventă în cazul impozitului pe societate, pe vânzările de bunuri mobile, a fondurilor de comerț, a succesiunilor și chiar a TVA.Deși evaziunea fiscală este reprezentată în practică de o diversitate a procedeelor, este posibilă o clasificare a fenomenelor de evaziune fiscală ilegală – fraudă tradițională, juridică, contabilă, prin evaluare.

Evaziunea fiscală frauduloasă se întâlnește pe o scară largă și se înfăptuiește cu încălcarea prevederilor legale, bazându-se, deci, pe fraudă și pe rea credință. Drept urmare, acest fenomen antisocial trebuie combătut puternic, fiindcă sustrage de la bugetul public un volum important de resurse financiare care ar putea fi folosit pentru acoperirea unor cheltuieli de ordin social sau economic.

Pentru a putea înțelege dar și cuantifica mai bine efectele evaziunii fiscale este prezentată în continuare o evoluție a evaziunii fiscale identificate în România, în perioada 1997-2007 (anexa 2).

Disciplina fiscală la nivel național dar și atitudinea organelor abilitate în descoperirea și sancționarea evaziunii fiscale frauduloase sunt relevate de următoarele date, date care privesc numărul verificărilor și rezultatele acestora pentru perioada menționată. Datele prezentate denotă faptul că deși, numărul verificărilor efectuate de organele de control și numărul contribuabililor depistați că au încălcat legislația fiscală, au scăzut, fiecare, în perioada menționată, cu circa 57%, frecvența cazurilor de evaziune fiscală s-a menținut, mai ales după anul 2000, aproximativ constantă, în jur de 40% din numărul verificărilor efectuate. Menținerea aproximativ constantă a frecvenței evaziunii fiscale, ca indicator care descrie disciplina fiscală, poate fi apreciată prin faptul că, în această perioadă, conformarea fiscală a contribuabilului român nu a suferit îmbunătățiri. Din contră, luând în considerare ușoara creștere a frecvenței evaziunii fiscale identificate, în perioada 1998 – 2007, se poate observa că numărul celor care se sustrag impunerii prin orice mijloace ilegale a crescut, astfel dacă în 1998 din 100 de evazioniști se depistau 31 de evazioniști, în 2002 numărul lor ajungea la 40, iar în anul 2006, 44 de evazioniști.

Organizarea controlului fiscal și îndreptarea acestuia către contribuabilii cu risc sporit din punct de vedere al evaziunii fiscale reprezintă un fapt important în depistarea evazioniștilor, pe de altă parte sporirea ușoară a frecvenței cazurilor de evaziune fiscală poate fi apreciată și ca o îmbunătățire a activității de identificare a cazurilor de evaziune fiscală. Cu o anumită marjă de eroare se poate ușor constata că ceva mai puțin de jumătate din contribuabilii români se sustrag, prin procedee ilicite, de la plata obligațiilor fiscale. Reducerea numărului de verificări efectuate și, în același timp a probabilității ca un contribuabil evazionist să fie descoperit, determină o reducere a costurilor actului de control fiscal, dar neavând în același timp un impact favorabil asupra gradului de conformare fiscală a contribuabilului român.

1.3 Evaziunea fiscală internațională

Origini și caracteristici

Evaziunea fiscală internațională încurajată de existența unor mici entități juridice cu statut special sau de tip statal, cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de paradisuri sau oaze fiscale, nu este un fenomen caracteristic doar lumii contemporane, fenomenul existând din toate timpurile. După cel de-al doilea război mondial însă se înregistrează o creștere a importanței paradisurilor fiscale. Unul dintre principalele motive ar fi fost după D.K. Eiteman și A.L. Stonehil creșterea numărului filialelor unei societăți-mamă. Aceste filiale la origine au servit extinderii societăților mamă în străinătate, pe picior de egalitate cu alte societăți din țări care permiteau anumite amânări fiscale și pentru a servi ca loc de refugiu pentru capitalurile destinate a fi repatriate sau reinvestite. La o dată ulterioară urmând ca filialele străine să fie utilizate ca mijloc de evaziune fiscală.

În conformitate cu acest scop, filialele au început să fie implantate în țări cu monedă stabilă, care nu exercitau un control al schimburilor, aveau un sistem bancar fiabil și un guvern care încuraja investițiile străine pe teritoriile lor, dar impuneau slab profiturile investitorilor străini sau beneficiile societăților rezidente, precum și dividendele vărsate de filiale societății-mamă.

Definițiile date paradisurilor fiscale diferă de la autor la altul, astfel în Raportul Gordon apare următoarea definire „paradisul fiscal este orice țară care este considerată ca atare și care se vrea astfel”. Roger Brunet – „se numește paradis fiscal un teritoriu în care persoane fizice sau societăți au impresia de a fi mai puțin impuse decât altundeva”. Putem trage concluzia că definițiile date paradisurilor fiscale nu sunt satisfăcătoare. A considera paradisul fiscal drept un mijloc de producere ca fraudelor fiscale apare în opinia unor analiști puțin exagerat, această afirmație are ca suport faptul că de regulă frauda fiscală este sancționată pecuniar și penal, în timp ce contribuabilii care utilizează avantajele oferite de aceste entități teritoriale nu sunt sancționați. Așadar este mai corect a susține că paradisul fiscal constituie un mijloc, un instrument prin care se realizează evaziunea fiscală internațională, de către contribuabilii care caută un tratament fiscal mai avantajos.

Clasificarea paradisurilor fiscale

Orice țară poate deveni un paradis fiscal (dacă aceasta are un anumit obiectiv economic) sau poate să înceteze de a mai fi considerată astfel. Obiectivul nu este împărțirea entităților teritoriale într-un mod permanent valabil, ci mai mult de a reliefa considerentele pentru care se atribuie unor entități un astfel de calificativ. Paradisurile fiscale se pot clasifica în – principale și secundare. În cadrul celor principale se pot identifica șase tipuri de țări, această împărțire are la bază principalele dispoziții legale căci în realitate multe țări aparțin mai multor categorii:

țări care nu aplică nici un fel de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital – „zero havens” pentru persoane fizice (Bahamas, Bahrein, Bermude, Insulele Cazman, Nauru, Saint-Vincent, Turks și Caicos, Vanuatu și Principatul Monaco).

țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (Costa Rica, teritoriul Hong Kong, Liberia, Malaiesia, Panama, Phlipine, Venesuela, Marea Britanie – pentru societățile nerezidente). În aceste țări contribuabilii beneficiază de o exonerare a beneficiilor, obținute prin operațiuni realizate în afara teritoriului.

țări în care cotele de impunere sunt un pic ridicate (Liechtenstein, Elveția, Insulele Virgine britanice, Antilele olandeze, Jersez, Guernesez, Man, Irlanda), cotele au un nivel scăzut, întrucât sunt astfel stabilite de state sau ca urmare a unor reduceri de cote, datorate acordurilor fiscale privind dubla impunere.

țări care oferă avantaje specifice societăților de tip holding sau societăților off-shore (Luxemburg, Singapore, Țările de jos)

țări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor – Irlanda pentru societățile create înainte de 1981.

țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți (Antigua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados).

1.4 Evaziunea fiscală prin companiile offshore

Expresia „offshore” a fost utilizată pentru prima dată, după unele aprecieri, în practica juridică prin care se judecă acordarea, în anumite condiții, a unor avantaje fiscale întreprinzătorilor. Tradusă în limba română, expresia offshore înseamnă în larg sau dincolo de țărm; prin urmare, companiile offshore sunt acele societăți comerciale care își au stabilit sediul social într-un alt loc decât cel sau cele în care își desfășoară preponderent activitatea profitabilă (activitate pe care o raportează valoric și o înregistrează în vederea impozitării acolo unde își are sediul compania). Practica offshore a fost adoptată drept comportament fiscal, pentru prima dată, în insulele de pe coasta de est a SUA (British Virgin Island”s și Bahamas), precum și în cele din canalul Mânecii (Guernsey, Jersey și Sark).

Scopul principal al investițiilor în societățile offshore îl constituie evitarea impozitării veniturilor realizate din investiții personale; este de remarcat că cele mai multe persoane care investesc în aceste societăți provin din țările dezvoltate unde există o legislație severă, iar evitarea acesteia este aproape imposibilă. Activitatea abundentă a paradisurilor fiscale își au originea, în cele mai multe cazuri, în încercarea autorităților locale de a-și asigura resursele financiare necesare, prin acordarea de facilități fiscale și atragerea unor firme și instituții financiare puternice. Crearea unui mediu financiar stimulativ a generat atragerea în aceste teritorii a unor mari bănci, filiale ale unor societăți de asigurare, fonduri mutuale, a firmelor de consultanță financiară și a unui mare număr de specialiști din domeniul afacerilor – manageri, brokeri, auditori ș.a. Explozia paradisurilor fiscale a determinat dezvoltarea, fără precedent, a construcțiilor de locuințe de lux, a mijloacelor de transport, a serviciilor și comerțului, ceea ce a generat crearea de noi locuri de muncă în aceste țări.

Mecanismele offshore constau în crearea unei societăți într-un stat care acordă facilități fiscale și realizarea de afaceri comerciale, financiare, prestări de servicii cu firme situate în afara statului respectiv; aceste societăți sunt scutite de la plata impozitului pe profit, a celui pe creșterea de capital, pe dividende, pe dobânzi ori pe alte venituri.

De exemplu, dacă o firmă din România exportă o marfă și obține un profit de 2.000.000 EURO, va trebui să plătească, în condițiile actuale, un impozit pe profit de 320.000 EURO, iar dacă suma rămasă se va repartiza integral ca dividend va trebui să mai plătească și un impozit pe dividende de 168.000 EURO (1680000*10%). Venitul net total rămas societății în România după impozitarea profitului și a dividendelor este de 1.512.000 EURO (2.000.000-320.000-168.000). Dacă societatea din România nu face exportul direct ci, printr-o firmă offshore proprie, la prețuri foarte mici, va putea înregistra aproape întregul profit de 2.000.000 EURO în contul acesteia și nu va plăti impozit pe profit și nici impozit pe dividende. În continuare, firma din România va avea grijă să nu repatrieze profitul obținut în societatea offshore, întrucât va fi impozitat, ci să-l readucă în țară sub alte forme ca: investiții, cheltuieli de reprezentare, sponsorizări, credite, salarii ș.a., ocolind prevederile legislației fiscale. Evoluțiile din ultimii ani au demonstrat că din ce în ce mai multe țări renunță la prevederile legislațiilor fiscale naționale, în schimbul atragerii cât mai multor investiții aducătoare de venituri și creatoare de locuri de muncă. Acordarea facilităților fiscale este asociată de statele paradisurilor fiscale cu garantarea unei maxime confidențialități față de afacerile investitorilor străini, concretizată în instituirea de măsuri severe de sancționare a oricăror scurgeri de informații care ar demobiliza investitorii și ar determina retragerea lor în țările de origine; statele care domiciliază paradisurile fiscale își asigură cele mai mari venituri bugetare din activitățile offshore, concomitent cu rezolvarea unor probleme sociale privind ocuparea forței de muncă. În acest context apar diferite scandaluri pe plan internațional, analiza evoluției paradisurilor fiscale evidențiază că, cu puțini ani în urmă, de avantajele oferite fiscale ale offshore-urilor se bucura o pătură restrânsă de oameni bogați din țările dezvoltate.

Evaziunea fiscală prin firme offshore în România

O primă considerație legată de firmele offshore ar fi cea legată de cota unică de 16%; mulți analiști financiari consideră că profitul unei firme poate crește cu până la 10 – 14%, dacă își înregistrează un offshore. Dacă se efectuează un import la un preț cu 30-40% mai mic, se trece factura prin firma offshore, după care se reface și se adaugă venitul de 30-40% și în final se facturează către firma-mamă din România. În acest fel, se va impozita profitul de 30-40% prin firma offshore, iar impozitul poate varia de la o taxă fixă până la 10%; astfel, în condițiile introducerii cotei unice de 16%, înregistrarea unei firme offshore poate aduce beneficii importante. Directorul unei firme de consultanță pentru înregistrarea unei firme offshore (Consulco Romania SRL), susține că în cazul unor investiții transfrontaliere, firmele pot utiliza avantajele convențiilor de evitare a dublei impozitări sau beneficiile ce decurg din directivele Uniunii Europene referitoare la impozite.

Unul dintre cele mai relevante exemple din România în derularea afacerilor prin intermediul firmelor offshore este cel al omului de afaceri Ion Țiriac; acesta și-a construit un sistem perfect prin care valuta obținută în România ajunge la firmele offshore în Cipru, statul român impozitând un procent nesemnificativ. Grupul Țiriac Auto este susținut de o întreagă rețea de firme înmatriculate la aceeași adresă – etajul 4, Julia House, strada Themistokli Dervi nr.3, Nicosia, Cipru.

„Auto Rom SRL”, firma prin care Ion Țiriac distribuie mărcile Mercedes-Beny, Chrysler și Jeep, este deținută în proporție de 100% de două offshore-uri din Cipru (începând din 2003 nu mai este jurisdicție offshore, ci onshore deoarece are impozitul pe profit de 10% în loc de 4,25%) Cel mai important este „Uphall Trading Limited”, ce deține 90% din acțiunile „Sc Auto Rom SRL”; la rândul ei, societatea „Uphall Trading Limited” este deținută de firma „Țiriac Holdings Limited”. „Țiriac Holdings” aparține de fapt firmei „ABACUS Limited”, care la rândul ei face parte din firmele deținute de omul de afaceri. Celelalte 10% din „Auto Rom SRL” apar sub numele firmei „Rosenlew Limited” ș.a.

Exemplul prezentat este cel al aplicării mecanismului „offshore în offshore” prin care profituri importante nu sunt impuse impozitării, făcând astfel loc unei evaziuni fiscale neconmensurabile. „SC Romcar SRL”, „Hyunday Auto Romania SRL”, „Țiriac Leasing SA” ș.a. sunt alte firme deținute de Ion Țiriac prin intermediul unor firme offshore; fără a fi suspectat de spălare de bani, autoritățile au raportat în anul 2004 faptul că numai în 2004 au fost „spălați” aproape 300 de milioane de euro. Potrivit Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, cele mai mari sume de bani sunt scoase din România prin intermediul firmelor offshore; printre destinațiile cele mai cunoscute figurează Cipru.

În România, cele mai multe companii offshore activează în domenii precum industria lemnului, agricultură, chimie, construcții, consultanță, metalurgie, comerț. Potrivit unor studii realizate, România este o destinație offshore atractivă pentru piața serviciilor. România are câteva avantaje, inclusiv o mână de lucru calificată la un preț competitiv și un cost redus al inițierii unei afaceri, dar infrastructura țării și climatul de afaceri au nevoie de îmbunătățiri.

1.5 Evaziunea fiscală, economia subterană și fenomenul corupției

Între evaziune și corupție există un raport de intercondiționare, corupția favorizând apariția sau, mai degrabă, expansiunea evaziunii fiscale, iar aceasta din urmă susține și alimentează fenomenul corupției. Cert este că posibilitatea de eschivare de la plata impozitelor și sancțiunilor aplicate, printr-o „înțelegere” cu inspectorii fiscali (români), ușor coruptibili, atât din cauza nivelului redus de salarizare a acestora, cât și prin lipsa unei integrități și demnități profesionale date și de o slabă educație fiscală, a ridicat esențial atractivitatea evaziunii fiscale și numărul celor care se complac în aceasta (potrivit unui studiu realizat de Banca Mondială, în anul 2007, aproximativ 27% din firmele române plăteau mită inspectorilor fiscali).

Evaziunea fiscală și corupția sunt stări ale economiei, ale comportamentului economic și social al indivizilor și oamenilor politici. La nivelul contribuabilului, persoană fizică, de cele mai multe ori acestea scapă dezaprobării publice sau sunt o parte neglijată, din considerente pragmatice: nu-l ating în mod direct și concret și este binecunoscut faptul că aceste fenomene nu pot fi eradicate, ci cel mult efectele acestora pot fi limitate.

Cercetătorul acestor fenomene trebuie să fie lucid și să desprindă adevăratele lor cauze și urmările benefice, să identifice pe adevărații beneficiari și pe perdanți, să arate raportul real de forțe dintre cei care sunt protagoniștii acestor fenomene și cei care, din diferite rațiuni, se opun fenomenelor, și, dacă este posibil să vină cu soluții. Fenomene de genul evaziunii fiscale și corupției își au originea în limitarea de către autoritatea de impunere (statul) a unor drepturi naturale ale omului (de a-și desfășura activitatea pe care o dorește, de a avea acces la resurse, fără bariere administrativ-birocratice, ci numai pe bază de negociere și concurență). Întinderea acestor fenomene depind și de starea de bunăstare a celor care sunt nevoiți sau se decid să recurgă la ele; cu cât această stare este mai precară, cu atât mai des și mai pronunțat vor recurge la ele.

Pentru mulți analiști, evaziunea fiscală este una din maladiile societăților moderne, alături de corupție și altele; pentru alții, puțini se pare, ea este o atitudine și manifestare brută a democrației. Ca orice fenomen complex, evaziunea fiscală nu se lasă ușor explicată și cu atât mai mult eradicată. În acest context apare o teorie a persistenței evaziunii fiscale conform căreia cercetătorul fenomenului trebuie să privească echidistant interesul individual și cel al statului în ceea ce privește evaziunea fiscală; cu cât înclinația contribuabilului spre evaziune fiscală este mai mare, cu atât va fi înregistrată o pierdere mai mare de venituri fiscale din partea statului. Pe termen scurt, evazioniștii au de câștigat, în timp ce statul (bugetul acestuia) are de pierdut. Pe termen lung au de pierdut ceilalți contribuabili care nu recurg la evaziune fiscală, prin ridicarea posibilă a fiscalității pentru completarea resurselor financiare publice diminuate de evaziune. Prin evaziune fiscală, puterea publică are de pierdut mai mult decât decât o nerealizare de resurse bugetare. Pierderea efectivă constă în nerealizarea programului politic de guvernare și în împiedicarea îndeplinirii unor aspirații firești pentru puterea politică și administrația publică: putere, credibilitate, avantaje materiale ș.a.

Pe termen lung, în urma evaziunii fiscale s-ar putea să aibă de câștigat economia în întregul ei, dacă eficiența cu care sunt utilizate resursele rezultate din evaziune este mai mare decât cea pe care ar fi obținut-o guvernul pentru aceste fonduri. Este util să esențializăm, în fața evaziunii fiscale sunt puse trei părți – două părți active (statul și evazionistul) și o parte pasivă (neevazionistul). Dacă cele două părți active au în mod evident ce pierde, respectiv ce câștiga, a treia parte, aparent, nu are nici ce pierde și nici ce câștiga din evaziunea fiscală a altora. Totuși, pe termen lung, cel care nu recurge la evaziune fiscală, așa cum am arătat, ar putea să suporte o creștere a sarcinii fiscale datorită golurilor produse în bugetul de stat de către evazioniști. El poate anticipa acest proces dar nu este sigur că va lua hotărârea, în acest context să recurgă și el la evaziune. Cei mai mulți neevazioniști nu o vor face nici în continuare, fie că nu merită riscul (riscul este prea mare comparativ cu beneficiile), fie au aversiune pentru acest gen de fenomene. În același timp dacă semnalele sunt puternice în legătura cu aria extinsă a evaziunii fiscale sau puterea publică s-a discreditat în fața (prin lipsa măsurilor ferme împotriva evazioniștilor sau prin implicarea puterii în aceste fenomene), există toate șansele ca numărul evazioniștilor să crească, fiind posibil ca fenomenul să scape de sub control.

Între evaziune fiscală și corupție, există unele diferențe, cum ar fi:

evaziunea fiscală urmărește „ascunderea” unei părți din câștigul individual față de stat, iar corupția urmărește crearea condițiilor ajungerii la câștig prin accesul la resurse, prin intermediul unor mijloace imorale

evaziunea fiscală poate fi numai un act unilateral, în timp ce coruzpția este un act bilateral sau multilateral

evaziunea fiscală poate fi considerată, din punctul de vedere a celui care recurge la ea, ca un act legitim (își protejează sau își apără câștigul realizat prin muncă), în timp ce corupția urmărește de, multe ori, accesul la resurse publice pentru creșterea câștigului personal prin coruperea celor care le gestionează

evaziunea fiscală poate fi un „act curat”, fără să implice compromiterea altora, pe când corupția, fiind cu precădere un act bilateral sau multilateral, presupune compromiterea altor persoane (cu precădere publice)

în timp ce corupția este întotdeauna însoțită de evaziune fiscală, evaziunea fiscală nu presupune recurgerea la corupție

deși ambele fenomene au, în mare, aceleași cauze generale (existența reglementării sau a unui exces de reglementare, adică existența puterii publice și a unui sector public), ele au urmări diferite asupra organismului social; dacă ar fi să ierarhizăm, mult mai nocive par efectele corupției decât cele ale evaziunii fiscale

evaziunea fiscală o putem întâlni în cadrul economiei de suprafață, dar mai ales în cel al economiei subterane, unde evaziunea este generalizată, pe când corupția are loc numai în economia de suprafață (aceasta nu exclude ca intenția și forțele care recurg la corupere să vină, în principal, din economia subterană).

„Economia subterană” este despărțită de „economia de suprafață” printr-un set de reglementări și interdicții; se poate observa că ceea ce la un moment dat constituie economie subterană poate să devină ulterior economie de suprafață. De exemplu, activitatea constând din fabricarea și comercializarea alcoolului în perioada de prohibiție a acestuia în SUA (între 1920-1933) a constituit un caz tipic de economie subterană care, după încetarea interdicției a devenit o activitate comună, de suprafață.

Plecând de la nevoia de încadrare în limitele impuse sau numai sugerate de reglementările din Uniunea Europeană, atitudinea posibilă față de economia subterană este una singură și anume aceea de reprimare puternică.

Rata prelevărilor obligatorii totale are o variație oarecum independentă de măsurile fiscale preconizate (anexa 3); ușoara creștere a încasărilor fiscale spre sfârșitul intervalului analizat poate fi un semn că reducerea economiei subterane începe să se materializeze într-adevăr în creșteri ale veniturilor bugetare încasate din surse fiscale. Deși ponderea economiei în PIB a scăzut, după cum se poate observa și din anexa 4, această scădere este una nesemnificativă de doar 3,1% (2007/2002); în același timp este vorba de prejudicierea bugetului statului cu milioane de lei, ceea ce înseamnă foarte mult, mai ales în contextul acordării de finanțe pentru bugetul asigurărilor sociale. În România, economia subterană constă în special în activități nedeclarate și mai puțin din activități ilegale. Sunt eludate din declarații, înregistrări (parțial sau total) tocmai acele activități și venituri care ar trebui să plătească taxe, impozite, cotizații sociale, dar care nu o fac – voit sau din neînțelegere, neglijență, necunoaștere.

Economia subterană se manifestă în contextul scoaterii în afara legii a unor activități economice – producerea și vânzarea drogurilor, prostituția, unele jocuri de noroc, de către stat sau al situării de către înșiși protagoniștii acestei economii la limita sau în afara legii, prin glisarea unui perimetru aflat la suprafață în altul situat la subteran (munca la negru, evaziunea fiscală, corupția). În primul caz, se poate vorbi de rolul deciziei politice în formarea unei economii subterane – mai mult sau mai puțin extinsă, în timp ce, în al doilea caz, se poate spune că decizia individuală creează economia subterană.

Ambiguitatea și diversitatea sensurilor date evaziunii fiscale a mers până în acel moment în care în literatura de specialitate s-a definit distinct evaziunea legală de evaziunea ilegală; în acest sens, se precizează că, dacă sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale s-ar realiza prin interpretarea legilor fiscale în favoarea contribuabilului, atunci ne aflăm în starea evaziunii legale și dacă evaziunea rezultă din încălcarea cu știință a legislației fiscale aceasta ar fi evaziune legală. Se poate da următorul exemplu pentru a evidenția această ambiguitate – instituită ca o practică de evaziune legală practica offshore poate fi legată în unele cazuri de societăți frauduloase pe acțiuni, societăți de investiții și bănci dubioase; simplitatea formalităților de încorporare și lipsa controlului autorităților face ca mai toate jurisdicțiile offshore să fie infiltrate de diferite specii de escroci.

Capitolul II

2.Prezentarea societatii comerciale „Mirela Impex” SRL – baza a studiului de caz

2.1. Descrierea generala a societati

S.C.Mirela Impex S.R.L este o societate cu capital privat, a fost infiintata in anul 1992 si are pana in prezent un numar de 7angajati, cu ajutorul carora desfasoara mai multe puncte de lucru. Aceasta societate are sediul principal in judetul Giurgiu, localitatea Giurgiu, str. Tineretului, bl 11/420, sc C, parter, loc unde se desfasoara si unul din puctele comerciale ale acesteia. Punctele comerciale desfasurate de firma:

atelier geramuri cu locul de desfasurare al activitatii in Giurgiu, sos Bucuresti, bl 8/2S, parter.

magazin alimentar, locul de desfasurare al activitatii se afla in Giurgiu, str Tineretului, bl 11/420, sc C, parter;

atelier mobila, avand punctul de lucru in sat Remus, comuna Fratesti, judetul Giurgiu.

Fiecare punct de lucru are un anumit numar de angajati, perfectionati in domeniul de activitate. Atelierul de mobila este doar pentru productie, materialul fiind preluat de la alte firme: Forest Trading 2000, Tradi. Pentru atelierul de geamuri, firma are contracte incheiate cu anumite societatii de la care achizitioneaza geamul, dupa care il prelucreaza dupa dorinta clientului: Germ Media, Omega Prodcom Tarnaveni. De la aceste doua ateliere, marfa prelucrata si aranjata, cum cere clientul, este transportata la domiciliu acestuia.

Magazinul alimentar este situat intr-o zona cu un vad comercial foarte ridicat, avand profitul cel mai mare dintre toate punctele comerciale. Marfa pentru acest magazin este adusa de firme cu care societatea are contracte (Fox, Campofrio, VelPitar) sau pur si simplu achizitionata de personalul special angajat, din supermarket-urile cash&carry (Metro, Selgros) de unde se poate obtine factura fiscala, pentru a putea evidentia, in cazul unui control, dar si in momentul unui inventar, marfurile intrate si cele iesite, dar si datorita faptului ca magazinele sunt similare depozitelor en-gross, astfel costurile fiind mici pentru angrosis, iar preturile scazute pentru clienti.

2.2. Date de identificare fiscala

Adresa: Strada Tineretului, cod 080274, Bloc 11/420, Scara C, Parter, Giurgiu

Numar fiscal: J40/7766/18.04.2007

C.U.I. : RO3233272

Capital social: 2000lei

Telefon: (+4) 0246/ 22 66 55

Fax: (+4) 0246/ 22 66 55

2.3. Relatiile cu partenerii de afaceri

Fiind o microintreprindere, societatea are un singur partener de afaceri, mai exact cumnatul directorului, Simon Florin. Desi se stie ca afacerile in care sunt implicate rudele apropiate sunt contraindicate, pentru mentinerea unor relatii de familie netensionate, uneori sunt inevitabile.

Aceasta relatie, ca parteneri de afaceri, a aparut datorita faptului ca domnnul Simon Florin nu a avut „puterea” crearii unei afaceri si a faptului ca domnul Olteanu Marin nu mai putea face fata intregi activitati. Acesta dintai, dorindu-si foarte mult sa faca parte dintr-o afacere, a cerut ajutor cumnatului sau, astfel ca in anul 2000, au devenit si parteneri de afaceri.

De obicei, cand e vorba de o afacere de familie, problemele apar pe masura ce se ridica noi generatii, iar interesele si valorile lor sunt diferite. De asemenea, „afacerea poate sa atraga si alti membri ai familiei doar pentru ca nu si-au gasit altceva de lucru, si atunci capata conotatii ce nu mai sunt potrivite pentru cei orientati spre business”(*).

In cazul de fata, momentan nu exista regrete de asociere intr-o afacere, pentru ca nu au aparut dificultati sau neintelegeri intre acesti.Intr-o relatie de afaceri, oricine ar fi implicata in ea, trebuie sa existe neaparat sinceritate, intelege si incredere. Cred ca acestea sunt si solutiile pentru care aceasta relatie intre cei doi nu s-a destramat si inca da „roade” benefice.

2.4. Organigrama societatii

2.5. Evolutia principalilor indicatori economici si financiari in ultimii doi ani (2008, 2009)

a)elemente de bilant

b) contul de profit si pierdere

CAPITOLUL III

3. Studiu de caz

3.1.Programarea activitatii de control financiar

In acest prim pas privind activitatea de control financiar contabil, se stabilesc obiectivele, subiectii si termenele de realizare, cat si transmiterea catre unitatile vizate a documentul in care este specificat faptul ca urmeaza a fi controlate.

Programarea activitatii de control exercitat de ANAf, presupune urmatoarele etape:

3.1.1 Elaborarea Programului de control de catre ANAF cuprinde toate activitatile de control, defalcate pe forme, termene si persoane. Acest proces poate fi modificat doar in cazul schimbarii obiectului de activitate al unitatilor verificate. Elaborarea acestui program anual (deoarece se poate exercita o singura data intr-un an calendaristic) de control financiar contabil se aproba de biroul executiv si cuprinde actiunile ce vor fi realizate de ANAF.

3.1.2 Transmiterea procesului de control unitatii vizate. In aceasta etapa, se transmite un document unitatii vizate (Aviz de Inspectie Fiscala- ANEXA 1) in care sunt prezentate atat persoanele ce urmeaza a se prezenta pentru exercitarea controlului financiar, cat si termenul de efectuare a controlului. In acest document sunt prezentate drepturile si obligatiile unitatii ce urmeaza a fi controlate, dar si obiectele vizate de ANAF.

3.2. Etapa pregatirii activitatii de control

In aceasta etapa se realizeaza pregatirea activitatii de control financiar-contabil, fiind considerata drept etapa premergatoare activitatii propriu-zise de verificare. Tot in aceasta etapa se stabilesc principalele elemente ale structurii organizatorice apartinand tipului de subiect ce urmeaza a fi controlat, daca actiunea vizeaza efectuarea la nivel regional sau national, daca actiunea vizeaza un singur agent economic.

Aceasta etapa are drep scop stabilirea principalelor obiective ale controlului, se decid formele de control ce urmeaza a fi utilizate cat si prncipalele surse de informatii necesare desfasurarii activitatii de verificare.

Etapa pregatii activitatii de control presupune urmatoarele subetape:

3.2.1 Stabilirea de catre ANAF a temelor controlului

Tema de control sunt stabilite in functie de necesitati si pot avea caracter permanent sau ocazional. Denumirea sau titlul temei de control face referire la elementele ce vor fi controlate. Privind activitatea societatii vizare, ANAF hotaraste controlarea documentelor in care sunt prezentate situatia veniturilor, cheltuielilor si a rezultatului, mai exact contul de profit si pierdere.

Documentele in care sunt evidentiate aceste situatii sunt: registrul jurnal, jurnal de vanzari, jurnal de cumparari, balanta de verificare, contul de profit si pierdere, registrul cartea mare. In Avizul de Inspectie Fiscala sunt prezentate documentele ce urmeaza a fi controlate.

3.2.2 Analiza generala a temelor controlului

Aceatsa etapa presupune efectuarea unor importante actiuni de care depinde realizarea reusita a activitatii de control, si anume:

• insusirea elementelor teoretice si a prevederilor legale care reglementeaza activitatea ce face obiectul activitatii de control, presupene realizarea elementelor teoretice referitoare la tema data, atat cele stabilite prin legi, cat si cele inscrise in studii, publicatii.

• cunoasterea generala a principalelor elemente de organizare a unitatii sau a tipului de unitate ce urmeaza a fi controlate. In aceasta etapa se urmareste modul de realizare a masurilor stabilite prin eventualele acte de control anterioare, constatarile controlorilor desemnati sa efectueze verificarea controlului, masurile stabilite pe baza propriilor dari de seama

Mai exact, in aceasta etapa se pune la dispozitia controlorului un material cat mai complet privind unitatea ce urmeaza a fi controlata cat si cadrul legal la care aceasta activitate urmeaza sa se desfasoare.

3.2.3      Stabilirea obiectivelor ce urmeaza a fi controlate

Obiectivele privind desfasurarea activitatii de control financiar se stabilesc pornind de la necesitatile de informare la diferite niveluri de conducere si de la sarcinile rezultate din prevederile legale care reglementeaza activitatea ce face obiectul controlului.Tot in aceasta etapa se inscriu informatii ce se adreseaza controlorului in legatura cu legislatia suplimantara de controlat, unele precizari privin termenele si modul de intocmire a actelor de control, precum si numarul si destinatia acestora.

Scopul desfasurarii activitatii de control este stabilit tot in aceasta etapa si este resprezentat de verificarea situatiei financiare privind veniturile, cheltuielile si rezultatul societatii.

3.3.Etapa efectuarii controlului

Etapa aceasta presupune realizarea mai multor faze in care se stabilesc sursele de informare necesare aplicarii procedeelor si tehnicilor specifice in functie de tema si obiectivele propuse. In aceasta etapa sunt prezentate urmatoarele faze:

3.3.1 Stabilirea surselor necesare efectuarii controlului

In aceasta faza sunt prezentate documentele si evidentele tehnico-operative privind desfasurarea activitatii de control financiar. La societatea prezenta s-au verificat urmatoarele documente:

◦ registrul jurnal (anexa 2);

◦ jurnal de vanzari (anexa 3);

◦ jurnal de cumparari (anexa 4);

◦ balanta de verificare (anexa 5);

◦ contul de profit si pierdere (anexa 6).

3.3.2 Selectarea si aplicarea tehnicilor necesare pentru realizarea controlului

Procesul de efectuare a controlului financiar-contabil de ANAF face obiectul controlului documentar-contabil, folosind ca tehnica controlul cronologic, care presupune verificarea documentelor in ordinea intocmirii, inregistrarii si indosarierii acestora.

3.4. Etapa intocmirii actelor de control

Principalele acte de control financiar contabil, care se intocmesc ca urmare a constatarii unor abateri de le prevederile legale sunt:

◦ procesele verbale de control;

◦ procesele verbale de constatare si sanctionare a contraventiilor

◦note de constatare ;

◦rapoartele de control.

In urma efectuarii controlului financiar contabil de Agentia Nationala de Administartie Fiscala, s-au intocmit procesul verbal de control (anexa 7) si procesul verbal de constatare si sanctionare a contraventiilor.

3.5. Etapa valorificarii constatarilor efectuate de catre ANAF

Valorificarea constatarilor se face prin dispunerea de catre controlor s unor masuri operative care sa aiba ca rezultat final refacerea operatiunilor in conformitate cu prevederile legale prin care au fost definite si inregistrarea acestora, in noua forma in evidentele tehnico-operative financiare si contabile in scopul intrarii in legalitate.

In urma acestor constatari, organele de control stabilesc daca abaterile fac parte din domeniul contraventional sau chiar penal, urmand solutionarea acestora fie prin amenzi fie printr-un avertisment.

CONCLUZII

În România, modul de organizare a activității de inspecție fiscală, precum și desele modificări ale structurii a aparatului specializat în acest domeniu au avut un impact negativ asupra îndeplinirii eficiente a menirii activității de inspecție fiscală. Mai mult, o bună perioadă de timp, aparatul fiscal nu a avut la îndemână instrumentul necesar pentru a sancționa corespunzător frauda fiscală. Ulterior, Legea pentru combaterea evaziunii fiscale, în vigoare până la mijlocul anului 2005, a conținut o serie de neclarități, nefiind făcută o delimitare clară a infracțiunilor și contravențiilor, astfel că unele fapte puteau fi interpretate și încadrate, în funcție de dorința sau pregătirea persoanei care efectua controlul. Dacă la acestea adăugăm și elementul „corupție”, existent în rândul inspectorilor fiscali, înțelegem de ce din punct de vedere legislativ și administrativ puterea publică nu a avut capacitatea de a acționa eficient în lupta împotriva acestei practici.

Eforturile statului de a reduce evaziunea fiscală care să conducă la diminuarea economiei subterane, trebuie să includă, în final, creșterea gradului de colectare a impozitelor și taxelor, concomitent cu reducerea impozitării, creșterea investițiilor străine și promovarea de măsuri legislative care să vizeze accelerarea dezvoltării economiei de piață. În legătură cu măsurile generale de politică ce urmează să fie adoptate imediat după integrare în spațiul comunitar, abordarea trebuie să aibă în vedere unele elemente care să permită o analiză complexă a fenomenului evaziunii fiscale.

IBLIOGRAFIE

1. Bișa Cristian, Utilizarea paradisurilor fiscale – intre evaziune fiscala legala si frauda fiscala, editura BMT, 2006.

2. Filip Gh., Voinea Gh., Mihăiescu S., Lungu N., Zugravu B., Finanțe, Editura Sedcom Libris, Iași, 2001.

3. Florescu, Dumitru, Coman, Paul, Bălașa, Gabriel, Fiscalitatea în România: doctrină, reglementare, jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2005.

4. Grirorie-Lăcrița N., Regimul accizelor, Editor Tribuna Economică, București, 2000.

5. Mănăilă, Adrian, Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală, Ed. All Beck, București, 2004.

6. Mihăiescu V. Sorin, Controlul financiar în firme, bănci, instituții, Editura Sedcom Libris, Iași, 2006.

7. Minea, Mircea, Ștefan, Costaș, Cosmin, Flavius, Fiscalitatea în Europa la începutul mileniului III, Ed. Rosetti, 2006.

8. Mrejeru, Theodor, Florescu, Dumitru, Safta, Marieta, Evaziune fiscală – practică judiciară, legislație aplicabilă, Ed. Tribuna Economică, București, 2000.

9. Popeanga Petre, Controlul financiar și fiscal, Editura CECAR, 2004.

10. Văcărel, Iulian, Finanțe publice, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2006.

11. Vintila Georgeta,Fiscalitate,metode și tehnici fiscale,Editura Economică(ediția a II a),2006.

12. O.G. nr.92/ 24 decembrie2003, privind aprobarea Codului de procedură fiscală, publicată în M.O. nr.941/29 decembrie 2003, republicată în M.Of. nr. 560/24 iunie 2004.

13. Legea nr. 87/ 18 octombrie1994, privind combaterea evaziunii fiscale, publicata în M.O. nr.545/29.07.2003.

14. Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.

15. Lege nr.345 din 1 iunie 2002 privind taxa pe valoarea adãugatã.

16. http://www.antievaziune.ro/

17. http://www.mfinante.ro/

18. http://www.taxeimpozite.ro/codul-fiscal/articol/id_617/avocatnet.html

ANEXE

Anexa 1. Formele evaziunii fiscale

Anexa 2.Tabel cu indicatorii statici înregistrați la ANAF

Sursa:Raportul de performanță al Agenției Naționale de Administrare Fiscale 2014-2015

Anexa 3.Reprezentarea grafică a situației personalului angajat in cadrul ANAF

Sursa: Raportul de performanță al Agenției Naționale de Administrare Fiscală 2014-2015

Anexa 4. Organizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală

Anexa 5.Situația indicatorilor în urma inspecțiilor fiscale în cursul anului 2015

Sursa: Raport privind activitatea DGFP Buzau în anul 2015

Anexa 6.Situația impozite, taxe și contribuții atrase suplimentar la bugetul general consolidat în anul 2015 mii lei

Sursa: Raport privind activitatea DGFP Buzau în anul 2015

Anexa 7.Situația colectării veniturilor bugetare în anul 2015 comparativ cu anul 2014

mii lei mii lei %

Sursa: Raportul privind activitatea DGFP Buzau 2014-2015

Iași 2005-2006 Tabel nr.3

Anexa 8.Situatia colectarii pricipalelor impozite si taxe la bugetul de stat

Sursa: Raportul privind activitatea DGFP 2014-2015

Anexa 9.Sume atrase suplimentar la bugetul general consolidate pe inspector

Anexa 10.Sumele atrase suplimentar din activitatea de control fiscal în anul 2015

mii lei

Sursa: Raportul de activitate al DGFP Buzau: 2 014-2015

Anexa 11.Structura evaziunii fiscale identificate pe categorii de venituri fiscale (%)

Sursa: Informări cu privire la fenomenul evazionist, DGFP Buzau, Departamentul de Control Financiar –Fiscal

Anexa 12.Reprezentare grafică a evaziunii fiscale identificate la nivelul DGFP Buzau

Anexa 13.Situația evaziunii fiscale la impozitul pe profit

Anexa 14.Situația evaziunii fiscale la T.V.A

mii lei

Anexa 15.Situația evaziunii fiscale la accize

mii lei