Evaluarea Impactului Asupra Mediului Datorat Activităților de Despădurire în Zona Valea de Brazi
UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI
FACULTATEA DE MINE
SPECIALIZAREA: EVALUAREA IMPACTULUI ANTROPIC ȘI RECONSTRUCȚIA ECOLOGICĂ A ZONELOR AFECTATE
PROIECT DE DIZERTAȚIE
Evaluarea impactului asupra mediului datorat activităților de despădurire în zona Valea de Brazi
COORDONATOR:
ASIST. DR. ING. EMILIA DUNCA
STUDENT:
Ing. MARINESCU ANCA
PETROȘANI
2006
Cuprins
Introducere
Dinamica de dezvoltare a industriei de prelucrare a lemnului în România cunoaște un permanent curs ascendent, producția de mobilă și furnire , de cherestea, de semifabricate superioare din lemn, respectiv de plăci din așchii și fibre de lemn, de placaj, panel și plăci celulare, înregistrând ritmuri înalte de dezvoltare. Aceasta se datorează cerințelor mereu sporite de produse semifinite și finite din lemn pe plan intern și mondial.
Baza tehnică și cerințele sporite de materii prime lemnoase brute trebuie să fie în așa fel armonizate încât, între refacerea naturală a lemnului și consumul său industrial să existe un acord deplin, în măsură să asigure continuitatea.
În prezent pădurile sunt amenințate în întreaga lume de o degradare scăpată de sub control. Ele joacă un rol important în conservarea solului și a apei, menținând o atmosferă sănătoasă și păstrând diversitatea biologică a speciilor de plante și animale.
Lucrarea de față își propune să analizeze modul în care despăduririle afectează mediul înconjurător. Este evident faptul că nu se poate renunța la lemn, ca materie primă, dar trebuie încurajată folosirea lui rațională ,iar țările trebuie să creeze și să extindă sisteme de zone de protecție pentru conservarea anumitor păduri. Astfel de păduri trebuie să mențină sistemele ecologice, diversitatea ecologică, peisajele și habitatul viețuitoarelor sălbatice. Pădurile trebuie să fie conservate și pentru valorile lor sociale și spirituale, incluzând pe acelea ale habitatelor tradiționale ale popoarelor indigene, ale celor ce locuiesc în pădure și ale comunităților locale.
Capitolul 1
Caracteristici generale ale zonei
Așezare fizico-geografică
1.1.1. Localizarea geografică
România este situată în sud-estul Europei, între 43037’ 07” și 48015’06” latitudine nordică și 20015’44” și 29041’24” longitudine estică, întinzându-se de la nord la sud pe o distanță de aproximativ 500 km, iar de la vest la est de 650 km.
Depresiunea Petroșani este situată în sud-vestul româniei, între 45017’-45022’ latitudine nordică și 20013’-20033’ longitudine estică și se prezintă sub forma unui triunghi ascuțit, orientat VSV-ENE, având lungimea de aproximativ 50 km și lățimea de 9 km care scade către vest la 1,5 km.
Partea vestică a bazinului, care face obiectul acestei lucrări, este delimitată de Jiul de Vest în zona localității Iscroni, cu întindere până în extremitatea vestică a depresiunii.
Din punct de vedere al accesibilității depresiunea Petroșani este situată într-o zonă prin care se poate face legătura între depresiunea Transilvaniei și sudul țării prin intermediul „defileului Jiului” care străbate transversal lanțul muntos al Carpaților Meridionali.
1.1.2. Situația folosințelor terenurilor
Suprafața totală a depresiunii Petroșani este de 103.246 ha, reprezentând 14,6% din suprafața județului Hunedoara. Terenurile din depresiunea Petroșani sunt arondate celor trei ocoale silvice: Ocolului Silvic Petrila, Ocolului Silvic Petroșani respectiv Ocolului Silvic Lupeni.
În partea vestică a bazinului sunt situate terenuri aparținând Ocolului Silvic Lupeni și parțial Ocolului Silvic Petroșani.
Localizarea și distribuția terenurilor după folosințe, aferente celor două ocoale silvice menționate anterior sunt redate în tabelul nr.1.1. și graficul alăturat:
Tabelul nr. 1.1. Distribuția terenurilor pe folosințe
Fig. 1.1. Diagrama distribuției terenurilor pe folosințe
1-teren cu pădure; 2-teren cu pășune; 3-teren arabil; 4-alte terenuri
În categoria „alte terenuri” se încadrează suprafețele construite, fânețe, incintele miniere, incintele din cadrul preparațiilor de cărbune, suprafețele ocupate cu depozitarea gunoiului menajer, terenuri degradate, etc.
Suprafața Ocolului Silvic Lupeni este de 23.831,9 ha, fiind înpărțit în 5 unități de producție cu următoarea distribuție:
Tabelul nr.1.2 Distribuția terenurilor în O. S. Lupeni
Față de suprafața de la amenajarea precedentă de 24.058,7 ha, suprafața determinată la actuala amenajare de 23.831,9 ha prezintă o diferență în minus de 226,8 ha.
Repartiția suprafeței pe categorii de folosință este următoarea:
Tabelul nr. 1.3. Repartiția suprafeței pe categorii de folosință
1.2. Situația geologică și geomorfologică
1.2.1. Geologia bazinului Petroșani
Din punct de vedere geologic, teritoriul Ocolului Silvic Lupeni este situat pe straturi de vârstă terțiară formate din trei orizonturi.
Primul orizont format din conglomerate de roci cristaline fine, roci calcaroase și nisipuri argiloase de culoare ruginie ce sunt acoperite de șisturi argiloase și gresii vărgate. Acest orizont are o grosime de 100-125 m și apare azi în partea de sud și est a ocolului.
Peste acest orizont urmează un orizont de circa 300 m, format din blocuri de gresie și straturi de argilă între care se intercalează straturi de cărbune.
Deasupra acestui orizont se află un altul de circa cca. 300 m format din gresii, conglomerate, nisipuri și argile. Aceste orizonturi sunt cutate datorită mișcărilor tectonice ulterioare.
Învelișul sedimentar este format din calcare, gresii și marne ce s-au format în perioada dintre Carbonifer și Cretacic.
Aceste formațiuni geologice au constituit un material parental ușor de roci vulcanice‚ care a favorizat formarea unor soluri profunde și foarte profunde, favorabile de condițiile optime a vegetației forestiere.
Prezența straturilor de argilă și marne în alternanță cu straturi de roci marne, au influențat configurația terenului (fragmentarea și diferențierea reliefului). Suprafața teritoriului studiat se caracterizează printr-o eroziune slabă datorită în principal defrișărilor și eroziunii fluvio-torențiale.
Stăvilirea proceselor de degradare și menținerea echilibrului dinamic se realizează prin reglementarea tăierilor de produse principale și secundare, prin aplicarea unor tratamente corespunzătoare, prin lucrări de ajutorare și îngrijire a regenerărilor naturale și a arboretelor, prin lucrări de împădurire și prin menținerea și îmbunătățirea stării fitosanitare a arboretelor.
1.2.2. Geomorfologie
Teritoriul Ocolului Silvic Lupeni este situat în partea de sud a județului Hunedoara, bazinul Jiului de Vest (depresiunea Petroșani), ocupând versantul nordic al Munților Vâlcanului, zona de contact cu Munții Godeanu și o parte din versantul sudic al Munților Retezat.
Complexul de relief este caracteristic munților mijlocii și înalți cu altitudini cuprinse între 440 m în partea din aval (în lunca Jiului de Vest în U. P. VI) și 1730 m în partea din amonte (U. P. IV și U. P. V).
Principalele vârfuri din acest teritoriu sunt: Cândeț (1548 m), Straja (1868 m), Arcanu (1762 m), Nedeuța (1574 m), Oslea (1946 m), Iorgovanu (2012 m), Custura (2220 m), Pleșa (1838 m), Bilugu Mare (1940 m) și Tulișa (1792 m). Altitudinea medie oscilează în jur de 1100 m.
Repartiția suprafețelor pe categorii altitudinale este următoarea:
– între 400-600 m – 7,3 ha (0,03 %);
– între 600-800 m – 645,6 ha (3%);
– între 800-1000 m – 3.243,8 ha (14%);
– între 1000-1200 m – 7.321,2 ha (30%);
– între 1200-1400 m – 9.181,7 ha (38%);
– între 1400-1600 m – 3.226,6 ha (14%);
– între 1600-1800 m – 205,7 ha (1%);
TOTAL OCOL – 23.831,9 ha (100%).
Unitatea geomorfologică cu cea mai mare pondere este versantul cu configurație în general ondulată și uneori frământată și înclinări variate, frecvent repezi și foarte repezi.
Din punct de vedere al înclinării, situația se prezintă în felul următor:
– terenuri cu pantă ușoară la moderată, mai mică de 16 grade – 1.112,8 ha (5%);
– terenuri cu pantă repede 16-30 grade – 10.715,5 ha (44%);
– terenuri cu pantă foarte repede 31-40 grade – 8.727,5 ha (37%);
– terenuri cu pantă abruptă mai mare de 40 grade – 3.276,1 ha (14%);
Total ocol – 23.831,9 ha (100%).
Expoziția generală este nordică pentru U. P. II, III și parte din U. P. IV și sudică pentru U. P. V, VI și parte din U. P. IV, determinată de curgerea Jiului de Vest de la vest la est, dar și cu numeroase expoziții secundare, generate de numeroșii săi afluenți care străbat teritoriul ocolului, mai frecvent parțial însorite.
Repartiția suprafețelor pe expoziții se prezintă astfel:
– însorite – 6.751,8 ha (28 %);
– parțial însorite – 10.247,3 ha (43 %);
– umbrite – 6.832,8 ha (29 %);
Total ocol – 23.831,9 ha (100 %).
Diferitele expoziții în strânsă interdependență cu alte elemente geomorfologice creează o serie de topoclimate specifice reflectate fidel în diferitele grupe de vegetație.
În concluzie, suprafața ocolului silvic are un aspect destul de frământat, configurația terenului fiind în general ondulată, repartiția expozițiilor corelată cu distribuția altitudinală, explică actuala structură în ceea ce privește compoziția arborilor.
1.3. Caracteristici bioclimatice
Datorită climatului cu regim pluviometric foarte activ, Valea Jiului prezintă un relief foarte variat. Mișcările tectonice au înălțat crestele munților până la altitudinea de 2500 m, iar eroziunea pluvială a fierăstruit aceste creste dând naștere la un relief cu văi adânci, iar în zonele depresionare de depunere la platouri întinse.
Orientarea generală a văii principale este de est-vest pe direcția de curgere a Jiului, celelalte văi fiind în general perpendiculare pe această direcție. Datorită fragmentării extraordinare și a rețelei hidrografice extrem de dese pe un teritoriu relativ restrâns, văile sunt în general puțin largi, uneori prezentându-se sub formă de chei.
1.3.1. Climatologie
Caracterizarea climatică a teritoriului studiat s-a realizat utilizând datele climatologice din „Atlasul climatic al României” ediția 1966, fiind completate cu observații și interpretări cu caracter local, preluate de la stațiile meteorologice Petroșani și Parâng.
Ocolul Silvic Lupeni care face obiectul acestui amenajament, este situat în provincia climatică de munte, D.f.c.k. (climat ploios ”D”, cu precipitații în tot cursul anului „f”, cu temperatura peste 100 C în luna cea mai caldă „c”), după clasificarea climatică a lui Koppen.
Climatul teritoriului studiat constituie rezultanta interacțiunilor complexe cu radiația solară, particularitățile reliefului și circulația atmosferică caracteristice acestei zone.
Relieful acționează asupra elementelor meteorologice prin dezvoltarea altitudinală prin orientarea și înclinarea versanților și prin configurația principalelor unități de relief, determinând etajarea climatică a teritoriului și o multitudine de topoclimate.
Clima regiunii este de tip temperat continentală umedă influențată de forma de relief depresionară a bazinului Văii Jiului. Regimul precipitațiilor este bogat, cu valori medii anuale de 700-1000 mm, iar temperatura medie anuală este de 80 C.
În depresiune, în timpul lunilor de vară, temperatura medie urcă până la 15-160 C, iar în lunile de iarnă temperaturile medii coboară până la –40 C. De asemenea, în anotimpul de iarnă, datorită stagnării aerului rece în spațiul depresionar se produc frecvente inversiuni termice.
Apariția stațiunilor forestiere de amestecuri este condiționată climatic. Climatul trebuie să satisfacă concomitent atât exigențele molidului, specie mai continentală cât și cele ale bradului și fagului, specii de climat continental mai blând, mai moderat. De aceea, pentru molid, clima devine factor limitativ la altitudini joase, iar pentru brad și fag la altitudini mari.
Fig.1.2. Diagrama climatică
1.3.2. Regimul termic
Prin datele prezentate în continuare sub formă tabelară, rezultă o caracterizare a climatului regiunii sub aspectul regimului termic al aerului și influențelor pe care acestea le are asupra creșterii și dezvoltării vegetației formate.
Tabelul nr. 1.4. Regimul termic al aerului
Fig. 1.3. Diagrama regimului termic al aerului
Cel mai timpuriu îngheț se poate manifesta în jurul datei de 23.11., iar cel mai târziu în jurul datei de 24.05. Perioada de ger puternic este în lunile ianuarie-februarie, iar cea mai caldă în lunile iulie-august.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între 3,4 și 6,80 C, fiind mai ridicată în partea inferioară altitudinal și mai coborâtă în zona altitudinal superioară. Lunile cele mai calde sunt iulie-august, înregistrând temperaturi cuprinse între 12,3 și 16,70 C, iar luna cea mai rece, ianuarie, cu temperaturi cuprinse între – 4,5 și – 5,80 C.
Aceste valori oscilează în funcție de relieful regiunii înregistrând valori coborâte pe măsura creșterii altitudinii.
În partea superioară a bazinului, temperaturile medii scad invers proporțional cu altitudinea în echivalent aproximativ de 10 C la 200 m.
Amplitudinea temperaturii medii anuale este cuprinsă între 18,20 C și 21,20 C. Pe anotimpuri, temperatura medie se prezintă astfel:
– primăvara + 4,60 C;
– vara + 13,80 C;
– toamna + 5,80C;
– iarna – 3,80 C.
Pe perioada sezonului de vegetație temperatura medie este 12,30 C.
Frecvența gerurilor și a înghețurilor târzii este mai mare decât a celor timpurii, putând apare chiar și în lunile mai, mai rar în iunie și respectiv în septembrie, așa cum se poate constata și din tabelul următor:
Tabelul nr. 1.5. Temperatura aerului, valori maxime și minime absolute
Lungimea sezonului de vegetație (perioada din an cu temperaturi medii de peste 00 C) este de 4-5 luni, astfel se poate spune că perioada de vegetație este normală, iar regimul termic este favorabil speciilor principale (FA, MO, BR) , zona respectivă intrând în arealul de răspândire al acestor specii.
Tabelul nr. 1.6. Numărul zilelor cu temperaturi pozitive și negative
1.3.3. Regimul eolian
Regimul eolian se caracterizează printr-o perioadă de calm (38 %) și una de vânturi (62 %). După scara Beaufort tăria vânturilor din acest bazin are următoarea repartiție:
– tăria 1 – 42 %
– tăria 2, 3, 4 – 17 %;
– tăria 5, 6, 7 – 3 %.
Vânturile predominante bat din direcția nord provocând scăderea temperaturii și viscole de zăpadă. Regimul eolian este normal, fără excese de intensitate sau durată, fără pericol pentru vegetația forestieră.
Se constată că atunci când se întețesc, în combinație cu zăpada și cu solul umezit de precipitații, ca urmare și a concentrării curenților de aer datorită orografiei terenului, pot să producă doborâturi izolate.
Vara se produc furtuni însoțite de cele mai multe ori de grindină, dar fiind de scurtă durată nu au produs pagube fondului forestier.
Distribuția vânturilor după principalele direcții este prezentată în figura nr. 1.4.
Fig. 1.4. Distribuția direcției vânturilor
Adăpostul și izolarea depresiunii se reflectă de asemenea și în modul de repartiție și în cantitatea anuală a precipitațiilor. Ea reprezintă o arie diferențiată în care cad 700 – 800 mm precipitații față de zona înconjurătoare cu cantități de apă ce se mențin între 1000 și 1500 mm.
Zilele cu nebulozitate ridicată ajung anual la peste 200. Pentru partea centrală a regiunii, unde activitatea industrială este mai intensă și atmosfera mai poluată, ploile au o frecvență mai mare datorită prezenței particulelor de praf și fum care funcționează ca nuclee de condensare; din aceeași cauză toamna cețurile și burnițele sunt deosebit de frecvente.
Multe zile în șir, chiar săptămâni, în fiecare dimineață, ceața deasă acoperă uriașa covată dintre munți. Chiar când vălul alb-lăptos se scurge prin defileu sau se ridică în pale subțiri, în locul lui rămâne o pâclă străvezie ce persistă aproape tot anul, ceva mai puțin în perioada de schimbare a regimului climatic de iarnă cu cel de vară (martie-aprilie), când agitația și turbulența este maximă.
1.3.4. Evapotranspirația potențială
Regimul anual al evapotranspirației este influențat direct de regimul temperaturii aerului și a suprafeței active, în raport cu care înregistrează un maxim în perioada caldă a anului în lunile iunie, iulie, august și un minim în perioada rece, în lunile decembrie, ianuarie, februarie, respectiv de regimul precipitațiilor, de rezerva de apă din sol. Cea mai mare cantitate de apă se evaporă în perioada de vegetație (aprilie – octombrie). Pe teritoriul acestui ocol silvic, valorile medii anuale de evapotranspirație potențială se situează între 460 și 530 mm.
Se menționează că în anii secetoși se poate ajunge la un deficit de umiditate în sol, mai ales pe expozițiile însorite și dezgolite de vegetație forestieră cu repercusiuni în primul rând asupra covorului erbaceu, asupra plantelor și puieților și mai rar asupra speciilor arborescente.
Analizând datele climatice prezentate putem concluziona că pădurile din cadrul O. S. Lupeni beneficiază de un regim climatic relativ blând, cu precipitații suficiente, ce influențează favorabil dezvoltarea pădurii.
Valorile evapotranspirației potențiale înregistrate la cele două stații sunt prezentate în tabelul următor:
Tabelul nr. 1.7. Valorile evapotranspirației potențiale
Evapotranspirația potențială depășește în partea estică (în aval) valorile lunare ale precipitațiilor în lunile iulie, august, septembrie, în timp ce în partea din amonte (zona vestică) această depășire se înregistrează numai în luna august. În aceste luni deficitul de umiditate poate fi compensat pe de o parte de condițiile staționale locale favorabile (soluri profunde, bine drenate, stațiuni parțial însorite sau umbrite, umiditatea atmosferică mai ridicată în văi și depresiuni etc.) iar pe e altă parte de particularitățile ecologice ale speciilor (rezistență la secetă, reducerea transpirației, dezvoltarea rădăcinilor în toate direcțiile explorând toate orizonturile de sol, etc).
1.4. Hidrologie
Sub raport hidrologic, O.S. Lupeni dispune de o rețea hidrologică destul de bine prezentată, văile având o densitate mare, cu debite permanente și relativ constante cu mari variații în funcție de anotimp.
Teritoriul studiat este amplasat în bazinul hidrografic al Jiului de Vest. Principalii afluenți sunt: Sohodol, Braia, Tusu, Toplița, Valea de Pești, Rostoveanu, Gârbovu, Boului, Scoarța, Buta, Mării, Urseasca, Valea de Brazi, Sterminosu și Mierleasa.
Debitele maxime pe anotimpuri se scurg obișnuit primăvara, iar cele minime iarna, reprezentând în medie 35÷40 % și respectiv 20÷25 % din cele anuale.
Datorită faptului că fondul forestier este situat în special pe versați, regimul hidrologic are influențe minime asupra dezvoltării vegetației forestiere.
Regimul pluviometric
Regimul pluviometric reprezintă o importantă caracteristică climatică, precipitațiile reprezentând unul din factorii ecologici de mare importanță pentru vegetația forestieră.
În tabelul următor sunt prezentate precipitațiile atmosferice, cantitățile medii lunare și anuale.
Tabelul nr. 1.8. Precipitații atmosferice, cantități lunare și anuale medii (mm/m2)
În partea estică (din aval) media anuală a precipitațiilor este de circa 700,0 mm, maxima înregistrându-se în luna iunie (106,4mm), iar cea minimă în luna ianuarie (37,1 mm), în timp ce în partea vestică (din amonte) media anuală a precipitațiilor este de circa 950,0 mm, maxima înregistrându-se în luna iunie (124,2 mm), iar cea minimă în luna februarie (49,9 mm).
Pe anotimpuri precipitațiile medii sunt următoarele:
– precipitații medii primăvara: 216,5 mm;
– precipitații medii vara: 281,5 mm;
– precipitații medii toamna: 184,2 mm;
– precipitații medii iarna: 140,4 mm.
Cantitatea de precipitații se produce cu variații generate de anotimp cât și de altitudine. Partea de vest a ocolului este mai bogată în precipitații – aici se înregistrează la altitudinile cele mai mari – decât partea de est, unde altitudinile scad treptat. Luna cea mai ploioasă este iunie, iar cea mai secetoasă din cursul anului este februarie.
Umiditatea aerului este maximă în luna decembrie și minimă în luna august. Umiditatea relativă în sezonul de vegetație este de 65%.
În general, iarna este anotimpul cel mai secetos, iar vara cel mai ploios, primăvara și toamna înscriindu-se în condiții medii și oarecum asemănătoare din punct de vedere al regimului precipitațiilor. În anii când seceta este excesivă se produc pagube la plantații prin uscarea puieților în special pe versanții însoriți cu sol scheletic.
1.5. Flora
Stațiunile forestiere montane de amestecuri apar în întregul lanț carpatic la altitudini medii, situate între 950÷1100 (1200 m), în Carpații Orientali, între 850÷1200 m în Carpații Meridionali și între 850÷1300 m (1400 m) în Carpații Orientali și Occidentali. Stațiunile forestiere montane de amestecuri, coboară până la 550÷600 m, iar în Munții Banatului până la 400÷500 m.
În Carpații Meridionali, stațiunile forestiere montane de amestecuri sunt mai slab reprezentate. Ele apar mai ales pe versanții nordici ai Munților Bucegi, Făgăraș, Lotru, Sebeș, Cindrel, Retezat și Țarcu-Godeanu. Pe versavții sudici ai Carpaților Meridionali, situați la vest de Olt, stațiunile forestiere montane de amestecuri apar izolat în mozaic cu stațiunile de făgete de altitudine.
Vegetația Munților Vâlcan este caracteristică Carpaților Meridionali, cu unele particularități conferite de relief, altitudine, clima, natura rocilor și a solului. Altitudinea mai mare din partea vestică (Oslea 1946 m) și estică (Straja 1868 m) și mai coborâtă în partea centrală, precum și expunerea și înclinarea versanților, duc la diferențierea covorului vegetal pe verticală, dar și în privința compoziției floristice. Pe versantul sudic, făgetele vegetează pure sau în amestec cu gorunul, mai rar cu bradul. Diseminat apare și molidul. În zona de limită, făgetele sunt mărginite uneori de un brâu îngust de molizi. Pe versantul nordic, în partea inferioară și mijlocie întâlnim fagul, în care subordonat, apare bradul și molidul, urmat de o fâșie îngustă de păduri mixte de fag cu molid și apoi molidișuri pure, cu extindere variabilă. În păduri se dezvoltă arbuști și plante erbacee viu colorate formate din ghiocei, ciuboțica-cucului, floarea de colț, leurda, măcrișul iepurelui, crucea voinicului. La limita superioară a pădurii se întinde domeniul pajiștilor. Brâul de jnepeni este prezent numai pe Oslea. Pajiștile sunt invadate de tufe de ienupăr, afin, merișor, coacăz și foarte rar smirdarul.
1.6. Fauna
Pe teritoriul O.S. Lupeni s-au constituit 3 fonduri de vânătoare care cuprind toată suprafața fondului forestier. Aceste fonduri de vânătoare sunt:
– F. V. 65 Câmpușel – 12400 ha (G.V.S.);
– F.V. 66 Sterminosu – 7850 ha (A.J.V.P.S.);
– F. V. 27 Uricani 8250 ha (A.J.V.P.S.).
Se constată că numai fondul forestier de vânătoare „65 Cânpușel” este în administrare și gospodărire proprie, restul fiind arendate A.J.V.P.S. Filiala Deva.
Terenurile destinate hranei vânatului în acest ocol însumează o suprafață de 38,3 ha.
Obiectivul gospodăririi fondurilor de vânătoare îl constituie menținerea efectivelor de vânat în limitele efectivelor optime și selecționarea acestora în vederea obținerii de recolte sporite și de calitate. În acest scop, ocolul silvic, pe baza observațiilor anuale, va lua următoarele măsuri:
– asigurarea liniștii vânatului prin limitarea accesului în pădure, imprimarea unei educații silvice muncitorilor și a turiștilor;
– întreținerea în condiții cât mai bune a izvoarelor și surselor de apă existente;
– curățirea și îngrijirea terenurilor rezervate pentru hrana vânatului, însămânțarea lor cu plante perene productive căutate de vânat;
– amplasarea unui număr mai mare de hrănitori și sărării în punctele des frecventate de vânat;
– combaterea susținută a răpitoarelor și a dăunătorilor;
– combaterea și eradicarea braconajului;
– îndesirea rețelei instalațiilor și potecilor de vânătoare;
– efectuarea selecției artificiale prin eliminarea exemplarelor bolnave și necorespunzătoare.
Pe baza acestor date se vor stabili măsuri corespunzătoare în ceea ce privește terenurile de hrană, hrănitoarele, combaterea și selecția precum și cantitățile posibil de recoltat.
1.7. Situația socio-economică
Zona Valea Jiului din Hunedoara este definită ca o regiune caracterizată prin declin industrial. Geografia ei, istoria, demografia, economia și problemele sociale sunt unice în România, dar viitorul nu trebuie să fie sumbru dacă acțiunile potrivite sunt realizate de către toți cei interesați:
definirea unei strategii pentru dezvoltare regională;
traducerea stategiei în programe și proiecte individuale realistice si fundamentate;
lobby pentru sprijin prin instituțiile de dezvoltare regională la nivel regional și național;
găsirea modului în care influențele lor să fie simțite și la nivel guvernamental.
Poziția geografică relativ favorabilă a Văii Jiului, între o axă secundară și una principală ce leagă vestul de București, combinată cu legea pentru zonele defavorizate, se reflectă deja în faptul că numeroase firme din Romănia, din diferite sectoare de activitate, și-au exprimat interesul de a investi aici. Una dintre primele activități în dezvoltarea regională trebuie să fie un efort susținut, serios pentru a aduce cu adevărat aceste companii în Valea Jiului. Este important ca resursele cele mai potrivite ce pot face ca aceste activităși de promovare a investițiilor să devină posibile, să fie disponibilizate imediat.
Schimbările socio-economice în sectorul industrial, declinul zonelor miniere și existența zonelor urbane în dificultate din Valea Jiului, au condus la reducerea semnificativă a locurilor de muncă, degradarea continuă a condițiilor de viață și a cadrului natural.
Ajutoarele de urgență acordate familiilor din județ au rezolvat doar probleme materiale de moment și nu au condus la crearea de locuri de munca și la dezvoltare durabilă.
Există o necesitate a consolidării economiei prin atragerea capitalului autohton și stimularea procesului investițional cu ajutorul resurselor bugetare de stat, precum și prin prevenirea apariției unor noi dezechilibre economico-sociale și atenuarea celor existente.
În cadrul Văii Jiului se preconizează atingerea următoarelor obiective:
– diversificarea activităților economice și diminuarea caracterului monoindustrial a unor arii din cadrul acesteia;
– creșterea volumului investițiilor private;
– crearea de bunuri și servicii de calitate superioară și cu valoare adăugată ridicată, competitive pe piețele externe;
– crearea de noi locuri de muncă și de noi profesii în concordanță cu evoluțiile de pe piețele autohtone și internaționale;
– sprijinirea societăților comerciale, cu capital privat, integral românesc.
Capitolul 2
Prezentarea exploatării propriu-zise a lemnului
2.1. Procesul de producție în exploatarea lemnului
2.1.1. Structura procesului de producție în tehnologia de exploatare a lemnului
Prin tehnologia de exploatare a lemnului se înțelege acea parte a științei exploatării pădurilor care cuprinde principiile, procesele, procedeele, metodele și organizarea tehnică, aplicate în scopul transformării materiei prime – arborii pădurii – în sortimente de lemn brut.
Procesul de producție în exploatarea lemnului face parte integrantă dintr-un proces mai larg de producție forestieră, care include în sfera sa și procesul de producție în cultura pădurilor.
În structura procesului de producție din exploatarea lemnului se disting trei grupe de procese tehnologice specifice și anume:
– procesul tehnologic de recoltare a lemnului;
– procesul tehnologic de colectare a lemnului,
– procesul tehnologic al lucrărilor în depozitele forestiere.
Procesul tehnologic de recoltare constituie acea parte a procesului de producție din exploatarea lemnului, în cadrul căruia materia primă (lemnul arborilor) este transformată în sortimente definitive, respectiv: trunchiuri (la foioase), catarge (la rășinoase) sau arbori doborâți cu coroană.
Procesul tehnologic de colectare constă în deplasarea cu diverse mijloace, a lemnului fasonat în sortimente definitive (trunchiuri, catarge sau arbori doborâți cu coroană) de la locul fasonării (doborârii) până în depozitele primare, intermediare sau la centrele de sortare și preindustrializare a lemnului.
Adunatul (scosul) lemnului este operația caracteristică numai exploatărilor forestiere situate în regiuni de munte și coline înalte. În acest caz, lemnul fasonat este deplasat de la locul de doborâre până la firul unei văi, drum forestier sau linie de funicular.
Apropiatul lemnului este operația prin care sortimentele sunt deplasate de la locul de scoatere (depozite primare) până la un depozit intermediar sau la un centru de sortare și preindustrializare a lemnului.
Procesul tehnologic al lucrărilor în depozite cuprinde operații diferențiate în funcție de metoda de recoltare. Astfel, când în parchet arborii au fost fasonați în sortimente definitive, în depozite se execută numai operații de tranzitare (transbordare, deplasare, depozitare, încărcare și expediere la centrele de prelucrare a lemnului). Când lemnul a fost fasonat în parchet în trunchiuri și catarge sau arbori doborâți cu coroană, în depozite se execută și operații suplimentare de sortare definitivă sau de prelucrare primară.
2.1.2. Metode de recoltare a lemnului
Prin metodă de recoltare a lemnului, se înțelege concepția tehnică de stabilire a succesiunii operațiilor tehnologice ce compun procesul de producție a acestei activități. În exploatarea lemnului se pot folosi trei metode de recoltare și anume:
– Metoda de recoltare a lemnului arborilor cu fasonare definitivă la cioată a fost utilizată în trecut, când gradul de mecanizare și rețeaua de drumuri forestiere erau reduse. Utilizarea acestei metode este însoțită de un volum mare de pierderi în procesul de recoltare, deoarece rămân în parchet numeroase resturi de exploatare (crăci, vârfuri, capete, rupturi etc.), iar sortarea ca principala operație de valorificare și economisire a lemnului arborilor se face mai puțin atent și fără o bază științifică deosebită, fapt pentru care procentul lemnului de lucru este redus (35-50%).
– Metoda de recoltare a lemnului arborilor în trunchiuri (la foioase) și catarge (la rășinoase) presupune efectuarea în parchet a operațiilor de doborâre, curățire de crăci, presortarea și secționarea la lungimi cât mai mari a lemnului rotund, precum și cojirea și fasonarea lemnului ( subțire) din coroană (la foioase), fasonarea și sortarea definitivă urmând a se face în depozite sau în centrele de sortare și preindustrializare a lemnului. Metoda se aplică în varianta „multipli de sortimente definitive”, adică în urma presortării din parchete, lungimea trunchiurilor și catargelor secționate va cuprinde mai multe sortimente definitive (fig. 2.1.) în funcție de capacitatea mijlocului de transport (funicular, auto etc.). Proporția sortimentelor valoroase rezultate în urma sortării definitive depășește 75 %, aceasta deoarece lemnul de foc înglobat în trunchiurile presortare, prin resortare capătă destinații superioare (PAL, PFL, celuloză, mangalizare).
– Metoda de recoltare a lemnului sub formă de arbori doborâți cu coroană constă în efectuarea în parchet numai a operației de doborâre a arborilor, celelalte operații de fasonare realizându-se în centrele de sortare și preindustrializare a lemnului. În acest, fel lemnul trunchiurilor, al coroanelor și coaja vor putea fi folosite în întregime, fapt care conferă acestei metode cele mai mari avantaje economice. Pentru aceste motive, actualmente această metodă capătă o extindere din ce în ce mai mare în țara noastră. Ea oferă și cele mai bune condiții pentru creșterea gradului de mecanizare a operațiilor de colectare a arborilor cu coroană (tractoare puternice, funiculare, elicoptere) și prelucrare primară în centrele de sortare și preindustrializare a lemnului dotate cu întreaga gamă de mijloace tehnice (ferăstraie mecanice de secționat, instalații mecanice de cojire, așchietoare mecanice pentru transformarea lemnului subțire din coroană în așchii pentru PAL, instalații mecanice de despicat, cuptoare metalice și bocșe pentru mangalizare). Prin aplicarea acestei metode, anual în țara noastră se vor valorifica suplimentar peste 1.000.000 m3 masă lemnoasă provenită din crăci și peste 700.000 m3 coajă. Extinderea acestei metode în toate situațiile posibile, ca și utilizarea în perspectivă a colectării aeriene a arborilor cu coroană va permite transferarea operațiilor de prelucrare primară a lemnului direct în depozitele combinatelor de prelucrare a lemnului.
Fig. 2.1. Schema procesului de lucru într-un parchet cu aplicarea metodei
de exploatare a lemnului sub formă de catarge
Recoltarea lemnului
Procesul tehnologic al recoltării lemnului cuprinde totalitatea operațiilor tehnologice prin intermediul cărora se pune în valoare masa lemnoasă dintr-un arboret ajuns la vârsta exploatabilității. În funcție de metoda de exploatare aplicată, în procesul tehnologic de recoltare, arborele, ca obiect principal de lucru, prin intermediul operațiilor de doborâre fasonare și sortare, este transformat, după caz, în sortimente definitive la cioată, în trunchiuri (la foioase), respectiv catarge (la rășinoase) sau arbori cu coroană.
În desfășurarea procesului tehnologic de recoltare este necesar să se utilizeze metode, mijloace și procedee de lucru, capabile să evite consumurile excesive de masă lemnoasă, cât și vătămările semințișului și a arborilor ce rămân în picioare.
Doborârea arborilor
Prin doborârea arborilor se înțelege operația prin care arborii în picioare sânt aduși prin tăiere în poziția culcat, în vederea efectuării lucrărilor de fasonare și sortare în diferite sortimente. Operația propriu-zisă de doborâre este precedată după caz de unele faze pregătitoare, care au ca scop crearea unor condiții optime pentru doborâre, atât din punct de vedere tehnic cât și silvicultural.
a) Faze pregătitoare doborârii arborilor
– Curățirea locului de lucru constă în crearea condițiilor corespunzătoare de lucru pentru muncitori, evitarea distrugerii semințișului printr-o doborâre greșită, precum și diminuarea pierderilor fizice și calitative de materiale lemnos. În acest sens, se înlătură semințișul și nuielișul din apropierea imediată a arborelui ce urmează a fi doborât, operație ce trebuie însă efectuată cu mare grijă, știindu-se că pentru regenerarea naturală este necesar să rămână cel puțin 2-3 exemplare pe mp din semințișul existent. Această lucrare se execută de către fasonatorii mecanici, în mod obișnuit, cu ajutorul toporului. Iarna se mai execută și curățirea și bătătorirea zăpezii, atunci când aceasta are o înălțime care poate să împiedice activitatea muncitorilor doborâtori.
– Înlăturarea lăbărțărilor exagerate și a ritidomului gros și crăpat din zona de tăiere a arborelui este o fază ce se execută în general în pădurile din regim de codru, care au cicluri de producție mari, deci și posibilitatea realizării unui ritidom gros. Această fază se execută cu toporul sau cu ferăstrăul mecanic. În cazul terenurilor înclinate, înlăturarea lăbărțărilor trebuie atent executată, iar uneori evitată, deoarece arborele slăbit la bază ar putea cădea într-o direcție neprevăzută.
– Alegerea direcției și sensului de doborâre a arboretului este o fază executată de muncitori cu experiență, deoarece ține cont de o serie de factori cum ar fi: poziția centrului de greutate al arborelui, configurația terenului, tratamentul aplicat, obstacolele din teren în culoarul de cădere (bolovani, cioate, trunchiuri, bușteni, lobde, șanțuri ș.a.), direcția de scos a sortimentelor, protejarea arborilor în picioare și a semințișului, securitatea muncitorilor etc. În cazul când regenerarea se face artificial, această problemă se simplifică, deoarece nu se ține seama de semințiș, ci numai de celelalte condiții enumerate mai sus. Executarea acestei faze în cadrul tratamentelor cu tăieri cu repetiție și regenerare naturală sub masiv ridică o serie de probleme (uneori chiar dificile). Ele fiind în general tratamente pretențioase, necesită o silvotehnică de calitate superioară, de aceea doborârea se execută cu multă exigență.
În cazul tratamentului cu tăieri progresive, doborârea arborilor trebuie astfel făcută, încât să protejeze ochiurile ce semințiș existente. În cazul tratamentelor cu tăieri grădinărite și succesive se extrag arbori din toate cele trei etaje de vegetație ale arboretului.
Pentru arborii din etajul superior, direcția de doborâre se alege în așa fel încât prin căderea acestora să nu se producă vătămături arborilor ce rămân în picioare și semințișului. În acest sens, probleme ridică și arborii din etajul mijlociu, care în general au coroane asimetrice, lucru care obligă la alegerea anumitor direcții de doborâre. Arborii din etajul inferior nu ridică probleme în alegerea poziției de doborâre, deoarece aceștia nu pot produce vătămări la arborii din celelalte etaje sau acestea sunt neglijabile.
Configurația terenului este un factor important de care se ține cont în alegerea direcției de doborâre, fiind necesară evitarea denivelărilor, ridicăturilor și scobiturilor din teren, precum și a altor obstacole în măsură să producă serioase declasări materialului lemnos.
Un factor important este și direcția de scos a materialului lemnos din parchete, aceasta fiind condiționată de existența drumurilor forestiere, potecilor etc. Existența unui drum de apropiat care traversează parchetul determină alegerea unor direcții de doborâre a arborilor care să ușureze colectarea.
În cazul arboretelor de amestec (rășinoase și foioase), pentru a se alege direcții corecte de doborâre a arborilor, tăierea și scoaterea acestora din parchet se face în ordinea următoare: arborii subțiri de rășinoase, arborii groși de rășinoase și apoi foioasele, urmărindu-se prin aceasta înlăturarea cât mai mult cu putință a degradărilor și declasărilor ce-ar putea surveni la sortimentele subțiri. Extragerea rășinoaselor cu trunchiuri groase înaintea foioaselor este facilitată, de altfel, și de faptul că acestea având coroane mai restrânse se pot doborî și pe culoare mai înguste, pe când foioasele având coroanele mai dezvoltate, în cădere prind vârfurile rășinoaselor și le rup.
Pe terenuri în pantă, arborii pot fi doborâți cu vârful spre deal, spre vale sau pe curba de nivel, mai avantajoasă sub aspectul vitezei de cădere și a șocului suferit de arbore, dovedindu-se a fi doborârea cu vârful spre deal sau pe curba de nivel. Asimetria coroanei, înclinarea arborelui, precum și poziția unor crăci groase din coronament, constituie elemente fundamentale în alegerea direcției de doborâre și de aceea se caută să se evite pe cât posibil alegerea unor direcții contrare tendinței naturale de cădere a arborelui.
b) Procedee de doborâre a arborilor
În practica exploatării lemnului se deosebesc în principal trei procedee de doborâre a arborilor:
– doborârea arborilor „cu lăsare de cioată”;
– doborârea arborilor „în scaun”;
– doborârea arborilor „în căldare și cu rădăcini”.
Procedeul doborârii arborilor ” cu lăsare de cioată” cuprinde două faze importante:
– executarea tapei;
– tăierea din partea opusă tapei (tăierea de doborâre).
Tapa este spațiul care se realizează în trunchiul arborelui la nivelul cioatei (prin extragerea unui calup sau a unei pene) cu scopul de a se realiza deplasarea centrului de greutate a arborelui în direcția de cădere stabilită. Forma și dimensiunile tapei sunt prezentate în figura 2.2. Pentru o valorificare integrală a masei lemnoase pusă în exploatare, tapa se execută cât mai aproape de nivelul terenului. Uneltele de lucru folosite în execuția tapei sunt toporul și ferăstrăul mecanic cu lanț.
Fig. 2.2. Forma și dimensiunile tapei:
a- tapă în formă de pană; b- tapă în formă paralelipipedică; c- tapă în trepte
La arborii situați pe terenuri înclinate și la cei cu tulpinile aplecate într-o anumită direcție, tapa se execută de regulă în partea înclinată a arborelui.
Tăierea din partea opusă tapei (de doborâre) are drept scop separarea completă a arborelui de cioată. De regulă, se execută drept, puțin înclinat, mai sus de planul bazei tapei cu cca 3-6 cm (fig. 2.3.). Această tăiere, se execută în mod obișnuit, până la o distanță de 3-5 cm față de fundul bazei tapei. Zona care rămâne netăiată poartă numele de „zonă de frânare”. Rolul acesteia este de a permite muncitorilor doborâtori să scoată ferăstrăul din trunchi și să se retragă pe potecile de siguranță. Ruperea acestei zone produce o micșorare a vitezei de cădere a arborelui atenuând șocul de cădere.
Fig. 2.3. Tăierea de doborâre
Executarea tăierii de doborâre mult mai sus sau mai jos față de fundul bazei tapei poate conduce la despicarea sau smulgerea de fibre din trunchiul arborelui care cade.
Tăierea de doborâre se execută frecvent în una sau mai multe reprize. Tăierea într-o repriză se utilizează la arborii de diametre mai mici decât lungimea utilă a lamei ferăstrăului, iar tăierea în mai multe reprize la doborârea arborilor de diametre mari (fig.2.4.).
Fig. 2.4. Tăierea de doborâre a arborilor executată în mai multe reprize
Ca unelte de lucru, pentru executarea tăierii de doborâre se utilizează toporul și ferăstraiele mecanice portabile, acționate de motoare cu combustie internă, cum ar fi: Drujba (U.R.S.S.), Retezat ( România), STIHL (R.F.G.), Hasquarna (Suedia) etc.
În cazul doborârii arborilor din pădurile tratate în regim de crâng, atât tapa cât și tăierea de doborâre se execută numai cu toporul (pentru asigurarea lăstăririi), iar în pădurile din regimul de codru, de regulă cu ferăstraie mecanice.
Procedeul de doborâre „în scaun” este aplicabil arborilor de salcie din zone inundabile. În acest caz, tăierea se execută la o înălțime egală cu nivelul maxim al apelor de inundație, iar înălțimea cioatei este mult mai mare decât a arborilor din pădurile de codru. Cioata înaltă poartă denumirea de „scaun”. După tăiere cioata se netezește cu toporul pentru a putea lăstări.
Trebuie menționat că procedeul și-a pierdut mult și continuă să-și piardă din aplicabilitate pe măsură ce se reduc suprafețele inundabile.
Procedeul doborârii „în căldare și cu rădăcini” se aplică în cazul arborilor de salcâm, exploatării arboretelor degradate sau celor slab productive, supuse substituirii cu alte specii, cât și atunci când se urmărește valorificarea buturugilor pentru furnire estetice (nuc, paltin), sau pentru extragerea de substanțe tanante (stejar).
Procedeul necesită următoarele lucrări: pregătirea locului de muncă, săparea jur-împrejurul arborelui a unui șanț pentru dezvelirea rădăcinilor, alegerea direcției de cădere, tăierea rădăcinilor din partea în care s-a ales căderea, tăierea rădăcinilor din partea opusă și dirijarea căderii (cu prăjini sau cabluri).
Fasonarea arborilor doborâți
Pentru ca din arborii doborâți să se poată obține sortimente de lemn brut necesare în procesele ulterioare de prelucrare a lemnului, aceștia sunt supuși unui grup de operații care poartă denumirea de „fasonarea arborilor” și care în principal cuprinde:
– curățirea arborilor doborâți de crăci și cioturi;
– cojirea (pentru anumite specii);
– sortarea, însemnarea și secționarea trunchiurilor, precum și a lemnului mărunt.
În funcție de metoda de recoltare a lemnului aceste operații se pot executa integral în parchet, parțial în parchet și parțial în depozitele forestiere sau integral pe platformele centrelor de sortare și preindustrializare.
a) Curățirea arborilor doborâți de crăci și cioturi
Prin curățire de crăci și cioturi se înțelege operația de tăiere de pe partea exterioară a arborelui doborât a crăcilor groase și subțiri și a cioturilor, cu scopul de a pregăti pe acesta pentru operațiile ulterioare de fasonare.
Operația de curățire a crăcilor, cioturilor și gâlmelor face posibilă descoperirea și punerea în evidență a unor defecte ascunse, asigurând o sortare și o valorificare judicioasă a lemnului. Totodată, prin această operație, obținându-se trunchiuri și catarge netede, se creează posibilitatea realizării unor sarcini compacte pentru mijloace de transport, sporind în acest fel indicii de utilizare ai acestora. De regulă, această operație se execută în parchet, la locul de doborâre. În cazul aplicării metodei de recoltare a arborilor doborâți cu coroană, operația se execută în centrele de sortare și preindustrializare a lemnului, fapt ce conferă multiple avantaje pe linia valorificării integrale și superioare a masei lemnoase, a creșterii productivității muncii (prin posibilități mari de mecanizare) cât și a reducerii pericolului de accidente în muncă.
b) Cojirea lemnului
Cojirea este operația de desprindere a cojii de pe lemn. Această operație este impusă de o serie de cerințe legate de: valorificarea cojii, de măsuri de igienă a pădurii, de protecția și conservarea lemnului, precum și de condițiile calitative impuse sortimentelor de lemn brut de către anumite domenii de utilizare.
După caz, operația se poate efectua în parchet (la locul de doborâre), în depozite forestiere sau în centrele de sortare și preindustrializare, precum și în depozitele de materie primă ale fabricilor de prelucrare.
Necesitatea cojirii lemnului. În exploatările forestiere, cojirea lemnului este impusă în primul rând ca măsură de igienă a pădurii în timpul verii, când există condițiile și pericolul înmulțirii și dezvoltării insectelor dăunătoare. Poate fi menținut cu coajă numai materialul recoltat, colectat și transportat în perioada octombrie-martie. Dacă acest material se depozitează pe o perioadă mai îndelungată este obligatorie cojirea.
Înmulțirea insectelor dăunătoare specifice arboretelor de rășinoase, cum ar fi: Ipidae – scorțari, Cerambicidae – croitori etc., are loc sub coaja arborilor, care le asigură hrană și loc de dezvoltare a larvelor. De asemenea, tot la rășinoase cojirea se efectuează și cu scopul de a se ușura acțiunea de colectare și uscare a materialului. Astfel, la mișcarea prin alunecare (corhănire) și prin târâre, catargele cojite întâmpină o rezistență specifică mai scăzută cu 20-40 % față de cele necojite, iar în ce privește uscarea trebuie menționat faptul că lemnul cojit pierde în lunile mai – august până la 25 % din greutate, față de numai 10 % la lemnul necojit. La rășinoase, prin cojire, volumul se reduce la aproximativ 10-12 %.
Protecția și conservarea lemnului constituie un alt criteriu important pentru care se practică cojirea. Lemnul necojit lăsat în parchete și depozite este supus degradării, ca urmare a atacului insectelor xilofage cum ar fi: Anibiidae –carii, Ipidae – scorțari, Bostrychidae etc. Pentru a se evita acest pericol, materialul lemnos trebuie cojit până cel târziu în luna martie, apoi scos și stivuit aerisit. După caz, se pot folosi și substanțe chimice insecticide, de tipul emulsiilor D.D.T., DETOX, AZOTOX, SILVEXOL etc., cu care se stropesc stivele.
Lemnul subțire de foioase (cu diametrul sub 20-25 cm), sensibil la răscoacere (fag, paltin, plop, mesteacăn, salcie, tei) se impune să fie cojit după doborâre în cel mult 20-30 zile în perioada de vară. Sortimentele de lemn gros de foioase destinate industrializării nu se cojesc. La aceste sortimente, păstrarea intactă a cojii este obligatorie pentru menținerea excesului de umiditate în lemn, ceea ce împiedică dezvoltarea ciupercilor și crăparea lemnului datorită pierderii rapide a apei. Colectarea acestor sortimente trebuie să se facă în maximum 30 zile de la doborâre, deoarece după o perioadă pot apare încinderea, răscoacerea și chiar putrezirea lemnului (la lemnul de fag putrezirea poate apare în 5-6 săptămâni de la doborâre).
În afară de lemnul de rășinoase și foioase, a cărui cojire are loc în cadrul măsurilor și cerințelor arătate anterior, în exploatări se cojesc în mod obligatoriu sortimentele de construcții speciale, pentru care standardele prevăd acest lucru, cum ar fi: stâlpii pentru linii electrice și telecomunicații, prăjinile, lemnul de mină, lemnul rotund și fasonat în steri de rășinoase și foioase tari și moi pentru celuloză și lemnul de tei pentru creioane etc.
Scopul operației de cojire, așa cum s-a amintit, poate fi și acela al valorificării cojii. Astfel, din coaja de stejar, molid, salcie, arin se extrag substanțe tanante și coloranți.
Cojirea lemnului se poate realiza manual sau mecanic, cu sau fără un tratament prealabil (biologic, chimic, electric), menit a înlesni desprinderea cojii de pe lemn.
Cojirea manuală, întâlnită actualmente mai rar, se execută cu toporul sau cu cojitoarele manuale și se practică de regulă în parchet la locul de doborâre. Toamna și iarna coaja se desprinde sub formă de fâșii și plăci, iar vara (în sezonul vegetativ) sub formă de suluri dau burlane.
Cojirea mecanică, actualmente larg răspândită, se execută cu o largă gamă de mașini care realizează desprinderea cojii de pe lemn, fie prin tăiere cu cuțite, fie prin frecare și presare, fie prin lovire – strivire, sau cu ajutorul unor jeturi de apă sub presiune.
După modalitatea și locul de folosire, mașinile de cojit se împart în:
– mașini de cojit portabile (până la 15 kg), folosite la locul de recoltare cât și în depozite ;
– mașini de cojit mobile (de la 250-1600 kg), folosite în depozite sau centre de sortare și preindustrializare a lemnului: pot fi ușor deplasate dintr-un loc în altul:
– mașini de cojit fixe (peste 3000 kg), amplasate cu precădere în centrele de sortare și preindustrializare a lemnului sau în depozite finale ale șantierelor de exploatare.
Cojitoarele mecanice portabile funcționează pe principiul desprinderii cojii, fie prin tăierea cu cuțite, fie prin frezare. În primul caz desprinderea cojii se face longitudinal (paralel cu axa bușteanului) în fâșii, mașinile utilizate realizând o productivitate de cca 1 m3/h, dar coaja fiind mărunțită nu poate fi valorificată integral.
Cojitoarele mecanice mobile (transportabile) sunt de volum și puteri mai mari, funcționând atât pe principiul desprinderii cojii prin frecare și presare, cât și pe principiul tăierii cojii cu cuțite. Un asemenea tip de cojitor poate realiza o productivitate de 10-20 m3/h.
Cojitoarele mecanice fixe (staționare) lucrează în general pe principiul „frecării și presării” sau al „tăierii cu cuțite”. Greutatea acestor cojitoare este cuprinsă între 3000 – 12500 kg, productivitatea lor fiind între 10-60 m3/h.
Sortarea lemnului arborilor doborâți
a) Sortarea, însemnarea și secționarea lemnului
Sortarea este operația de analiză tehnico-economică a trunchiului și crăcilor arborilor doborâți, sub aspect calitativ și dimensional, în scopul delimitării acestor sortimente de lemn brut, apte pentru cea mai rațională folosire în conformitate cu nevoile economice naționale. Latura tehnică a acestei analize urmărește împărțirea masei lemnoase din arbore pe dimensiuni și utilizări, iar cea economică urmărește ca această împărțire să se facă de așa natură încât să se obțină sortimente cu cea mai ridicată valoare de întrebuințare.
Sortarea lemnului arborilor doborâți se deosebesc de „sortarea silvică” ce se execută la arborii în picioare cu ocazia lucrărilor de amenajament sau la întocmirea actelor de punere în valoare. Sortarea arborilor în picioare este numai estimativă (primară), ea delimitând categoriile mari de lemn ce vor rezulta, respectiv lemnul de lucru, lemnul de foc, coaja și deșeurile.
Operația de sortare este considerată judicioasă atunci când efectele economice sunt maxime, fapt pentru care latura economică a sortării are un rol determinant. În acest sens, se urmărește ca întreaga masă lemnoasă rezultată din exploatări să fie valorificată integral și superior.
Criterii și sisteme de sortare. În principal, operația de sortare a lemnului se desfășoară pe baza criteriilor: dimensional, calitativ și al utilizării.
Criteriul dimensional urmărește ca sortimentele ce vor rezulte să aibă dimensiunile prevăzute în standarde. În funcție de natura sortimentului, aceste dimensiuni ar fi: diametrul minim la capătul subțire fără coajă, lungimea minimă, lungimea maximă, trepte de lungimi, abateri limită etc. Prin acest criteriu se urmărește obținerea de sortimente de lemn de lucru cu dimensiuni cât mai mari, deoarece acestea sunt și cele mai valoroase. Realizarea acestui criteriu este condiționată atât de rețeaua de drumuri, cât și de capacitatea mijloacelor de transport.
Criteriul calitativ stabilește calitatea lemnului în funcție de felul, mărimea, poziția și frecvența defectelor constatate la materialul lemnos care se sortează, precum și de influența defectelor asupra calității sortimentelor în utilizarea lor.
Criteriul utilizării, are în vedere destinația sortimentelor de lemn brut ce se obțin din masa lemnoasă a arborilor doborâți. Exemplu: bușteni de fag pentru derulaj, bușteni pentru cherestea etc. Acest criteriu este strâns legat de criteriul dimensional și cel calitativ.
Pe baza acestor trei criterii de sortare se stabilesc și sistemele de sortare, care pot fi: dimensional – calitativ, dimensional – utilizare și dimensional – calitativ – utilizare.
În exploatările forestiere din țara noastră se folosește frecvent sistemul de sortare dimensional – calitativ – utilizare, în scopul obținerii unei cantități cât mai mari de sortimente valoroase de lemn de lucru pentru industrie.
Principii de sortare. La baza activității de sortare stă principiul valorificării superioare, integrale și complexe a masei lemnoase puse în valoare.
Valorificarea superioară a lemnului presupune obținerea de sortimente de calitate ridicată, respectiv de valoare economică cât mai mare. Valorificarea integrală urmărește utilizarea în întregime a masei lemnoase în scopuri industriale. Valorificarea complexă a masei lemnoase presupune obținerea unei game cât mai variate de sortimente de lemn de lucru în cantități sporite, corelate cu cerințele de lemn pentru piața internă și externă.
Pe lângă principiul fundamental mai sus amintit, în sortarea lemnului se ține cont și de principiile cu privire la folosirea rațională, economisirea și gospodărirea judicioasă a lemnului.
Realizarea obiectivelor impuse de principiile menționate, presupune ca operația de sortare să fie executată de personal calificat (maiștri, tehnicieni, muncitori calificați), care să cunoască calitățile tehnologice ale lemnului, tehnica sortării, planul de producție a parchetului ș.a .
Procedee și tehnica sortării arborilor doborâți. Indiferent de locul unde se execută sortarea (la cioată, în depozite, în centre de sortare și preindustrializare), asupra oricărei părți din arbore (trunchi sau coroană) principiile sortării rămân aceleași, diferită fiind numai tehnica sortării, care cuprinde:
– Sortarea lemnului din trunchi sau fus. După tăierea crăcilor, gâlmelor și cojirea în cazul lemnului de rășinoase, sortatorul identifică și analizează toate defectele exterioare și interioare posibile. În acest scop, sortatorul se deplasează de-a lungul trunchiului de la bază spre vârf și invers urmărind defectele, mărimea, frecvența, poziția și gravitatea acestora, distanța între defectele dominante neadmise la sortimentele de lemn rotund etc. Dintre defectele exterioare care se identifică cu precădere se pot enumera: nodurile sănătoase sau vicioase, lăbărțarea, ovalitatea, fibra răsucită, putregaiul exterior, gelivura, coaja înfundată etc.
Prin cioplire cu toporul și observații asupra capătului secțiunii de bază pot fi puse în evidență o serie de defecte interioare, cum ar fi : putregaiul interior, rulura, inima roșie și stelată, albăstreala, încinderea etc.
După identificarea și analiza defectelor se trece la stabilirea sortimentelor de lemn rotund și despicat, pe clase de calitate, scop în care sortatorul execută însemnarea locurilor de secționare cu cretă forestieră sau prin crestare cu toporul în coajă.
La stabilirea locurilor de secționare se are grijă ca prin această operație să se diminueze pe cât posibil defectele tehnologice ale lemnului și să nu rămână porțiuni din trunchi apte pentru lemn de lucru care să fie declasat în lemn de foc.
Operația de însemnare a locurilor de secționare se execută de la bază spre vârf, deoarece partea inferioară conține cea mai mare cantitate de lemn cu cele mai alese însușiri tehnologice.
Lungimea sortimentelor se stabilește ținând seama și de mijloacele de colectare, tehnologia aplicată în parchet, relief, gradul de sănătate al trunchiului.
În parchetele în care se aplică metoda de exploatare în sortimente definitive la cioată, sortimentația se stabilește definitiv în parchet, astfel că sortatorul trebuie să stabilească ce sortimente se pot obține din fiecare arbore doborât.
Dacă trunchiul se secționează în bușteni ce cuprind mai multe sortimente, aceștia constituie trunchiuri cu structură complexă. Un astfel de exemplu este prezentat în figura 2.5. , în care trunchiul T1 (8,8 m) cuprinde un buștean de derulaj (5,8 m) și unul pentru cherestea (3,3 m), trunchiul T2 (0,80 m) este destinat pentru doage și lemne de foc, iar trunchiul T3 (7,90 m) cuprinde un buștean de derulaj (4,40 m) și unul pentru cherestea (3,50 m). Lemnul rezultat după secționarea înfurcirii se sortează în lemn pentru celuloză Lc și construcții Lcr.
În cazul trunchiurilor cu putregai interior la bază, sortatorul înseamnă porțiuni de câte 1m lungime, până când putregaiul se încadrează în condițiile calitative pentru sortimentul care urmează să se obțină.
Fig. 2.5. Sortarea unui trunchi de fag în trunchiuri cu
structură complexă (T1, T3)
Pentru trunchiurile cu curburi, având săgeți ce depășesc prescripțiile STAS, sortatorul procedează la reducerea numărului de curburi prin însemnarea și secționarea porțiunilor unde săgeata S are valoare maximă.
– Sortarea lemnului din coroană se aplică în special la arborii de foioase (fag și stejar) care conțin în coronament lemn calitativ și dimensional, utilizabil ca lemn de lucru pentru: traverse înguste, lemn de mină, plăci din așchii și fibre de lemn, celuloză, araci de vie etc.
În acest scop se examinează, după aceleași criterii și tehnică de lucru folosite de sortator la sortarea din trunchi și fus, fiecare creangă groasă, rezultată ca urmare a executării operației de curățire de crăci. Se înseamnă lemnul de lucru, iar ceea ce va rămâne va constitui lemnul de foc.
În cazul metodei de recoltare a arborilor întregi cu coroană, aceștia se aduc în centrele de sortare și preindustrializare unde se execută atât sortarea definitivă a trunchiului sau fusului, cât și a lemnului din coronament. Operația de sortare se execută în primul rând asupra trunchiului sau fusului, deoarece conține lemnul cel mai important, urmând apoi sortarea lemnului din coronament. În felul acesta, se realizează o sortare mult mai judicioasă și o valorificare superioară a lemnului.
– Sortarea lemnului degradat prin exploatare. Datorită unei doborâri defectuoase, arborii suferă degradări parțiale ca: rupturi neregulate, despicări longitudinale, etc. Astfel de material lemnos nu este destinat în întregime pentru lemn de foc, ci sortatorul are obligația să sorteze pe cât posibil lemn de lucru, în special lemn pentru utilizări industriale (pentru doage, pentru celuloză, pentru cozi de unelte, pentru șiță și șindrilă) și numai ceea ce rămâne este destinat pentru foc .
– Sortarea și resortarea lemnului de foc. Sortarea lemnului de foc se face numai sub aspect dimensional, operație care are loc în parchet sau în depozitul intermediar, sortimentul rezultând din toate operațiile procesului de producție în exploatarea lemnului. Pentru o valorificare superioară a lemnului se procedează și la operația de „resortare a lemnului de foc”. Prin secționarea și despicarea ulterioară a lemnului de foc pot rezulta anumite bucăți de lemn, sub formă de lobde, care să întrunească calitățile necesare unor sortimente de lemn de lucru, ca de exemplu: lemn pentru celuloză, doage, plăci din așchii și fibre, ș.a. , realizând în acest fel o sporire a volumului lemnului de lucru.
După ce s-au însemnat locurile de secționare se trece la efectuarea fazelor propriu-zise de secționare, prin care se realizează separarea trunchiului sau catargului în sortimente stabilite conform standardelor în vigoare. Secționarea trunchiului sau catargului se face de la bază spre vârf. Când acesta prezintă defecte tehnologice interioare cum sunt: putregai, noduri vicioase sau ascunse etc., secționarea se începe de la locul unde s-au descoperit aceste defecte.
Secționarea lemnului se face de regulă cu ferăstrăul mecanic și numai în cazuri rare se mai folosește joagărul sau ferăstrăul cadru, mânuit de o singură persoană, acesta din urmă în cazul exploatărilor de crâng și pentru materialul de mici dimensiuni rezultat în urma curățirilor sau a răriturilor efectuate în arboretele tinere. Trunchiurile și catargele mai groase de 10 cm se secționează individual; cele sub 10 cm se secționează în parchet, pe capre, în scopul realizării unei productivități sporite.
Tăietura de secționare se execută perpendicular pe axul trunchiului. Tăietura oblică conduce pe de-o parte la pierderi de material lemnos (prin îndepărtarea capetelor buștenilor în procesele de prelucrare), iar pe de altă parte la o reducere a productivității muncii (tăietura oblică executându-se mai greu).
După faza de secționare propriu-zisă urmează faza „rostogolirii buștenilor” rezultați prin secționare (pe distanțe de cca 1 m), atât cât este necesar pentru a face vizibile fețele tăiate și a se putea astfel nota dimensiunile și calitățile buștenilor rezultați.
Când există pericolul crăpării la capete a unor bușteni, se bat agrafe în formă de S pentru a se împiedica extinderea unor crăpături (în special la fag și stejar).
Buștenii ce urmează a fi colectați prin corhănire sau târâre, se teșesc la capătul gros.
b) Sortimente de lemn brut
Se definește sortiment, un obiect sau un lot dintr-o grupă de produse care sunt caracterizate de o anumită destinație, formă, dimensiune și calitate.
Sortimentul de lemn brut este format din lemnul rezultat sub diferite forme din orice parte a arborelui doborât, ce urmează a fi prelucrat în raport cu calitățile sale corespunzătoare domeniului de utilizare.
Sortimentele de lemn brut se clasifică în două clase mari și anume:
– clasa lemnului de lucru, care cuprinde lemnul brut provenit din orice parte a arborelui, destinat pentru prelucrarea industrială pe cale mecanică. Manuală, chimică, precum și pentru utilizarea în construcții;
– clasa lemnului de foc, ce cuprinde lemnul brut provenit din orice parte a arborelui, destinat pentru combustibil.
În cadrul acestor clase, lemnul poate fi încadrat în subclase după criterii de destinație, utilizare și calitate, așa cum se poate urmări în tabelul 2.1
Tabelul 2.1. Clase și subclase de sortimente de materii prime din lemn brut
b.1. Lemn rotund pentru industria mecanică
În conformitate cu prevederile standardelor și normelor în vigoare, în această categorie se include lemnul pentru următoarele domenii de utilizare:
– lemn rotund de rășinoase pentru rezonanță (R), caracterizat de inele anuale regulate, cu lățimi maxime de 4 mm și o proporție de lemn târziu sub 1/3 din lățimea inelelor;
– lemn rotund de rășinoase și foioase pentru furnire estetice (Fe);
– lemn rotund de rășinoase și foioase pentru furnire tehnice (Ft);
– lemn rotund de rășinoase și foioase pentru cherestea și alte produse obținute prin debitare (C);
– lemn rotund de foioase pentru traverse de cale ferată;
– lemn rotund de tei pentru creioane (Cr);
– lemn rotund de carpen, mesteacăn și jugastru pentru calapoade și șanuri ;
– lemn rotund de tei, plop, arin, salcie și mesteacăn pentru chibrituri (K);
– lemn rotund subțire sub STAS pentru cherestea colaterală.
b.2. Lemn rotund pentru industria chimică
În această categorie se include lemnul rotund destinat obținerii de celuloză, paste mecanice ș.a. și cuprinde:
– lemn rotund de molid, brad, plop pentru celuloză chimică;
– lemn rotund de molid, brad și plop pentru pastă mecanică;
– lemn rotund de rășinoase pentru celuloză papetară și semiceluloză.
b.3. Lemn rotund pentru construcții
În această categorie se include lemnul de rășinoase și foioase destinat pentru:
– lemn rotund de foioase pentru construcții, cu diametrul minim la capătul subțire de 4 cm și maximum 18 cm la capătul gros măsurat fără coajă și lungimea peste 1 m;
– lemn rotund cojit de rășinoase, folosit în construcții, sub denumirea de manele, când piesele au diametrul minim la capătul subțire de 7 cm, iar la capătul gros, maximum 14 cm, cu lungimea minimă de 2 m și sub denumirea de prăjini, când piesele au diametrul minim la capătul subțire de 3 cm, iar la capătul gros, maximum 8 cm, cu lungimea minimă de 1 m;
– lemn rotund de foioase ( stejar, gorun, fag, salcâm, ulm, jugastru, arin), pentru stâlpi și adaosuri, destinați susținerii liniilor aeriene de telecomunicații și rețelelor electrice de distribuție;
– lemn rotund de rășinoase și foioase pentru piloți;
– lemn de mină din rășinoase și foioase, destinat sprijinirii galeriilor miniere.
b.4. Lemn pentru sectorul agricol
În această categorie se includ următoarele sortimente:
– stâlpi de lemn pentru susținerea viței de vie;
– stâlpi pentru piramide portaltoi, fasonați din rășinoase și foioase, cu diametrul minim, fără coajă, de 8–12 cm și lungimea de 5,00–8,00 m;
– lemn rotund pentru spaliere de vie, fasonat din orice specie de rășinoase și foioase, cu diametrul cuprins între 7–13 cm și lungimea între 2,20 și 3,50 m;
– araci de vie, fasonați din lemn brut, cojit sau necojit, sub formă rotundă din orice specie sau despicat, numai din foioase tari, având diametrul (grosimea la capătul gros) de 3–8 cm și lungimea de 1,25–3,00 m;
– araci de legume, fasonați din orice specie de foioase sau rășinoase, cu secțiunea circulară sau de altă formă, având diametrul (grosimea) la capătul gros de 2 – 4 cm și lungimea de 1,0 – 1,75 m;
– tutori pentru pomi fructiferi, fasonați din lemn brut rotund de diverse foioase tari, cojit sau necojit, ascuțit la capătul gros, cu diametrul la capătul gros de 5–7 cm și lungimea de 2,25-2,72 m;
– lemn rotund pentru sectorul piscicol, cu diametrul la mijloc de 12–14 cm și lungimea de 8-14 ;
– lemn rotund pentru oiști de căruță, cu diametrul la capătul subțire de 8 cm, iar la cel gros de 10–12 cm și lungimea de 3 m;
– lemn rotund pentru inimi de căruță, cu diametrul la capătul gros de 8–12 cm și lungimea de 3,0–3,5 m;
– nuiele de răchită, utilizate pentru împletituri, recoltate din diverse specii de salcie, cu diametrul la 10 cm de la tăietură, variabil în funcție de clasa de calitate și categorie (cojit, necojit), între 2 și 20 mm.
b.5. Lemn brut stivuit în steri și în alte moduri pentru industria mecanică și chimică
Această categorie cuprinde în principal lobde, adică rotund și despicat cu lungimea de 1,0 m, stivuite de regulă în figuri spațiale cu dimensiunile de 1,0×1,0x1,0 m, denumite steri, cât și alte sortimente de lemn stivuite în steri sau în alte moduri, după cum urmează:
– lobde de stejar și fag pentru doage;
– lobde de foioase pentru dulăpași de lăzi;
– lemn pentru prelucrări în garnituri de butoaie pentru bitum;
– lobde de rășinoase și foioase pentru talaș;
– lobde pentru diferite utilizări industriale;
– lobde pentru plăci din așchii și fibre de lemn;
– crăci, fusuri subțiri și vârfuri, legate în snopi pentru plăci din așchii și fibre de lemn;
– rămășițe și capete de lemn, rezultate din procesele de exploatare și prelucrare a lemnului, pentru plăci din așchii și fibre de lemn;
– lobde de fag și diverse specii tari și moi de foioase pentru industria celulozei și hârtiei;
– crăci, fusuri subțiri și vârfuri din rășinoase, legate în snopi, pentru celuloză;
– lobde din fag și carpen pentru distilare uscată;
– lemn rotund și despicat de stejar pentru extracte tanante;
– lemn pentru mangal.
b.6. Lemn pentru foc
În această categorie intră diferite sortimente de lemn de rășinoase și foioase, astfel:
– lemn de foioase tari, fasonat și așezat în steri;
– lemn de foioase moi sau de rășinoase, fasonat și așezat în steri;
– capete de bușteni de la retezarea supralungimilor;
– crăci legate în snopi;
– crăci în grămezi;
– resturi de exploatare;
– buturugi greu despicabile.
Capitolul 3
Impactul asupra factorilor de mediu
3.1. Surse de poluare a mediului
În urma procesului de exploatare forestieră din zona Buta-Bilugu, apare fenomenul de poluare care se răsfrânge asupra factorilor de mediu: apă, aer, sol, floră, faună și asupra așezărilor umane.(Planșa nr. 3.1.)
3.1.1 Surse de poluare a apei
Poluarea apelor se realizează în perioadele ploioase cât și cele secteoase prin:
– antrenarea particulelor de sol de către ploaie și vânt de pe suprafețele despădurite ajungând în apele curgătoare învecinate;
– antrenarea bucăților de lemn rămase pe locurile defrișate, precum și frunzele, fructele, coaja de către ploaie și vânt în albia râurilor.
– crearea de unor baraje din materialul transportat în cursurile de apă în perioadele cu precipitații bogate poate cauza viituri și inundații de mari proporții în zona din amonte;
3.1.2. Surse de poluare a aerului
Sursele de poluare sunt suprafețele rămase fără vegetație de pe care particulele de sol sunt antrenate de către vânt.
Este cunoscut faptul că un hectar de pădure produce anual aproximativ 30 t oxigen, din care, acesta consumă cca. 13 t în procesul de respirație a arborilor săi. Vegetația arborescentă a pădurii pe suprafața de un hectar consumă în procesul de fotosinteză circa 16 t bioxid de carbon, având un rol relevant antipoluant. Astfel, pe suprafețele despădurite această cantitate de dioxid de carbon nu mai poate fi transformată în oxigen, poluarea aerului făcându-se simțită.
3.1.3. Surse de poluare a solului
Solul are următoarele surse de poluare:
– transportul arborilor doborâți cu taful care creează ravene artificiale;
– pădurea favorizează procesul de înmagazinare a apei pe terenurile în pantă, împiedicând formarea scurgerilor de suprafață și a viiturilor de apă în urma ploilor torențiale și a topirii zăpezii, contracarând astfel fenomenele de inundații și eroziune a solului;
– lipsa frunzelor arborilor și a stratului de litieră de pe suprafața solului determină apariția erodării solului;
– suprafețele erodate se manifestă prin alunecări, surpări, ogașe, ravene.
3.1.4. Surse de poluare a florei
Sursa de poluare a florei o reprezintă omul care prin acțiunea sa de eliminare a pădurii, contribuie la dispariția ecosistemelor din pădurile de conifere și fag.
În apele de munte flora acvatică poate dispărea din cauza prezenței CBO5 (consumul biochimic de oxigen) în cantități mari, care apare datorită substanțelor organice rezultate din putrefacția și descompunerea frunzelor, cojii și a crengilor sunt transportate în râurile din apropiere.
3.1.5. Surse de poluare a faunei
Factorul de poluare care afectează fauna este zgomotul, care provoacă migrarea faunei în alte habitate și pierderea biotopului.
În apele de munte fauna este afectată în cazul viiturilor, care determină și creșterea CBO5 (consumului biochimic de oxigen).
3.1.6. Surse de poluare a așezărilor umane
Factorii de poluare care afectează așezările umane sunt:
– zgomotul în timpul lucrărilor de defrișare și al transportului materialului lemnos
– viiturile care se creează în cazul ploilor torențiale care provoacă pagube chiar și la zeci de kilometrii depărtare.
3.2. Impactul asupra apei
Impactul se manifestă atât în perioada exploatării în zona Buta-Bilugu, cât și după, deoarece suprafețele defrișate sunt lipsite de vegetație.(Planșa nr. 3.2.) Precipitațiile antrenează solul de pe versanții cu înclinare mare până în pârâurile din apropiere, care la rândul lor, se deversează în Jiu. Astfel, în timpul apelor cu debite mari s-au efectuat analize, iar rezultatele sunt prezentate în tabelul 3.1.
Apele provin din precipitațiile care se scurg pe suprafețele versanților defrișați fiind impurificate cu suspensii argiloase, în concentrații de 30 – 100 g/l, având particularitate că în proporție de 50 – 80 % conțin fracție sub 10 mm care prezintă o mare stabilitate grvitațională.
Odată cu apele sunt antrenate de pe aceste suprafețe și material lemnos intrat în putrefacție și descompunere, care conduc la impurificarea receptorului, făcându-l impropriu altor folosințe.
In tabel nr. 3.1, este prezentată situația unei evaluări cantitative ale apelor în perioada în care cantitatea de precipitații este foarte mare (aprilie-iunie).
Tab. 3.1 .Caracteristicile apelor în perioada cu precipitații
Gradul de opacitate al apei Jiului de Vest este influențat de substanțele în suspensie sau în stare coloidală, antrenate de către factorii climatici de pe versanții defrișați. (fig. 3.1.)
Fig. 3.1. Impactul viiturilor asupra râului Jiu
în aval de zonele despădurite
Fig. 3.2. Variația debitelor râurilor Toplița și Jiu în anul 2005
În funcție de proveniența și natură, suspensiile din apele naturale, se caracterizează prin grade diferite de dispersie. Caracterizarea gradului de dispersie a particulelor în suspensie se face prin așa numita “mărime hidraulică”, aceasta reprezentând viteza limită de cădere în apă a particulelor respective.
Fig. 3.3. Variația suspensiilor în apele râului Jiu în perioadele de vară
În tabelul nr. 3.2 este prezentată clasificarea particulelor în suspensie după mărime hidraulică, dimensiunea particulelor și durata de depunere într-o coloană de 1 mm adâncime.
Suspensiile sau substanțele coloidale din apă, reprezintă totalitatea substanțelor dispersate în apă, având diametrul particulei 1÷10-3 μm, caracterizate prin proprietăți electirce de suprafață, prezintă un grad mare de stabilitate, care le face practic nesedimentabile în mod natural.
Aceste ape impurificate conțin în soluție fenoli și un pH-ul în afara limitelor admise.
Tab. 3.2. Mărimea hidraulică a particulelor în suspensie din apele naturale
Studiile și observațiile sistematice efectuate au dus la concluzia că datorită depunerilor pe traseu și purificării naturale în zonele inferioare ale râurilor care preiau aceste ape impurificate, calitatea apelor se încadrează în categoria I. În tabelul 3.3 este prezentată calitatea apelor impurificate din zona defrișată până în zona de recepție a acestora de către cursul principal de apă, în comparație cu concentrațiile maxime admise de standardele în vigoare.
Tab. 3.3 Calitatea apelor din zona Buta-Bilugu
3.2.1. Proprietățile chimice ale apelor naturale
pH, aciditate, alcalinitate. Valoarea pH-ului determină în mare măsură, atât procesele biologice și chimice, cât și o serie de tratamente ale apei, precum și caracterul coroziv al acesteia.
Astfel pentru desfășurarea normală a proceselor biochimice este necesar un domeniu restrâns de pH, cuprins între 6,5-8,5.
Bioxidul de carbon. Este o caracteristică foarte importantă a apei, în funcție de concentrația și natura acestuia în apă depinzând echilibrul carbonic al apei. Cea mai mare parte a bioxidului de carbon liber existent în apă este dizolvat fizic, numai cca. 0,7 % se află sub formă de acid carbonic (solubilitatea bioxidului de carbon la presiunea normală și la temperatura de 15°C este de aproximativ 2 g/dm).
Oxigenul și substanțele organice. În cazul apelor de suprafață, concentrația de oxigen depinde în afară de presiune și temperatură și de numeroasele procese fizice, chimice și bacteriologice care însoțesc ciclul vieții acvatice ( asimilație, respirație, degradări etc. ).
Astfel, în urma proceselor de degradare în care se consumă oxigen, poate apare un deficit de oxigen care reprezintă diferența dintre cantitatea de oxigen care saturează apa la temperatura și presiunea dată și conținutul real, deficit care poate provoca dispariția completă a vieții aerobe.
Cantitatea de substanțe organice într-o apă definesc gradul de impurificare a acesteia.
Fenolii, derivați hidroxilici ai hidrocarburilor aromatice, se clasifică în două mari grupe: fenoli monohidroxilici (monofenoli): fenolul, crezolii, xilenolul; și fenoli polihidroxilici (polifenoli): pirocatehina, rezorcina, hidrochinona, pirogalolul, floroglucina.
Pot proveni din deversări industriale (uzine cocsochimice), dar și din descompunerea parțială a unor substanțe naturale (substanțe humice, resturi vegetale).
Fenolii exercită o acțiune vătămătoare asupre bazinelor acvatice prin:
– consumarea oxigenului dizolvat în apă;
– imprimarea unui gust și miros caracteristic apei, mai ales când aceasta este tratată cu clor și când se formează clorfenoli;
– imprimarea unui gust și miros specific cărnii de pește chiar la concentrații foarte mici;
– alungarea sau uciderea faunei acvatice.
Limitele de toxicitate date de literatură sunt extrem de diferite pentru alte organisme acvatice între 20 și 200 mg/l fenol.
Din totalitatea cercetărilor efectuate asupra fenolilor, desprindem câteva date generale:
– gradul de toxicitate al fenolilor variază mult, primul loc ocupându-l hidrochinona și ultimul floroglicina;
– gradul de sensibilitate al organismelor față de fenoli, variază de la o specie la alta și de la un fenol la altul. În general, plantele sunt mai rezistente decât animalele, iar dintre acestea din urmă ciliatele sunt cele mai rezistente, iar cei mai sensibili sunt dafnia și peștii. Nu este posibilă o clasificare a animalelor în ceea ce privește rezistența lor la fenoli;
– creșterea temperaturii provoacă o creștere a toxicității fenolilor; există un maxim și un optim termic, care variază cu natura fenolului și cu specia; aceeași influență o are temperatura și față de amestecul de doi sau mai mulți fenoli;
Reziduul fix reprezintă totalitatea substanțelor dizolvate în apă, stabile după evaporare la 1050 C, marea majoritate a acestora fiind de natură anorganică. Valoarea reziduului fix în diferite ape naturale variază în funcție de caracteristicile rocilor cu care apele vin în contact.
3.3. Impactul asupra aerului
În zona în care s-au efectuat defrișări, terenul rămânând liber, este supus acțiunii vântului care poate antrena praful de pe aceste suprafețe. Totadată se creează un microclimat specific pajiștilor, care procoacă, în perioadele secetoase, poluare cu praf. (fig. 3.5)
Frecvența medie a vânturilor pe direcții (%) este redată mai jos:
– nord-vest 10 %
– nord-est 6 %
– sud-est 14 %
– sud-vest 16,5 %
– sud 7 %
– est 2 %
– vest 4 %
– nord 2,5 %
După scara Beaufort, tăria vânturilor din acest bazin are următoarea repartiție:
– tăria 1 – 42 %
– tăria 2,3,4 – 17 %
– tăria 5,6,7 – 3 %
Tabel. 3.4. Valorile măsurate pentru pulberile antrenate de pe versanții despăduriți – 2005
Fig. 3.4. Antrenarea particulelor de praf de pe suprafețe despădurite
3.4. Impactul asupra solului
Solul, acest sistem biodinamic, este sediul unor nesfârșite procese de viață și de transformare.
Ne putem orienta asupra unor caractere esențiale ale stării solului, prin observații și încercări făcute la suprafața acestuia (fără săpături).
Mai întâi, natura păturii vii ne spune dacă solul este bine acoperit de arboretul pe care-l poartă. Dacă flora este formată din plante rare sau asociații de umbră, solul este suficient acoperit.
Cercetarea de aproape a litierei și stratului de humus completează indicațiile pe care ni le-a dat privirea de ansamblu asupra suprafeței solului. Vom observa: grosimea păturii de frunze moarte alterate și în curs de descompunere, prezența și grosimea sau lipsa unui strat de humus, variația de la un loc la altul a acestor straturi. Apoi vom cerceta dacă stratul superficial al solului este bogat în humus, cu structură glomerulară bine realizată, afânat sau sărac în humus și cu așezarea îndesată.
Observațiile asupra stării stratului superficial al solului se pot face chiar numai din mers, pe teren. Dacă piciorul se afundă puțin ca pe un covor gros, solul este afânat, în bună stare fizică la suprafață; dând la o parte litiera observăm ușor culoarea și bogăția în humus a stratului de la suprafața solului, iar apăsând cu vârful piciorului, constatăm ușor dacă acest strat este afânat sau îndesat.
Sistemul de rădăcini al arborilor se dezvoltă în adâncime pe o mare grosime a solului, deseori până la roca mamă, pătrunzând chiar în crăpăturile acesteia.
De aceea, pentru caracterizarea solurilor forestiere este necesară cercetarea întregului profil al acestora, de la suprafață până la roca mamă, adică studiul în săpătură adâncă.
Pentru a studia structura unui sol este necesar să se facă o secțiune prin stratul de sol. În acest scop se sapă gropi de 150 cm adâncime și 80 cm lățime, în trepte, astfel încât să fie ușor accesibile pe toată adâncimea lor. Studiindu-se structura pe verticală (în adâncime) a unui sol se obține profilul acestuia. Stratul de sol nu este omogen, ci este format din mai multe straturi de diferite grosimi și culori .
Zona care face obiectul studiului nostru este caracterizată prin soluri brune eumezobazice (brune de pădure). Ele au o răspândire largă, din zona de dealuri până în zona montană mijlocie, ocupând 5,81% din suprafața țării.
Succesiunea de orizonturi pe profil este Ao-Bv-C.
Orizontul Ao (A ocric) este de 10 cm (în zona de câmpie este mai gros,cca 40 cm), de culoare brună gălbui închisă datorită acumulării humusului, cu structură grăunțoasă stabilă, afânat, permeabil și bine străbătut de rădăcini.
Orizontul Bv (B cambic) are grosimi cuprinse între 20-100 cm, are culoare brună cu nuanță gălbuie sau roșcată, cu structură pedogenetică poliedrică și textură mijlocie și este în general permeabil.
Orizontul C este alcătuit din depozite de suprafață (eluvii, deluvii, coluvii), provenite din alterarea unor roci bogate în minerale calcice și feromagneziene.
Solurile brune eumezobazice, prezintă textură nediferențiată pe profil, de la mijlocie grosieră până la fină, în funcție de materialul parental ce a stat la baza formării solului. Structura este grăunțoasă în orizontul Ao și poliedrică în Bv, fiind foarte stabilă. Datorită texturii diferențiate pe profil și structurii bune și celelalte proprietăți fizice și fizico-mecanice, hidrofizice și de aerație sunt favorabile. Conținutul de humus este mai mare de 2% și este de tip mull, cu raportul C/N<15. Reacția solului este slab moderat acidă (pH = 5,8÷6,5), iar gradul de saturație în baze > 55%. Asigurarea cu substanțe nutritive și activitatea microbiologică sunt relativ bune.
Solurile brune eumezobazice sunt bogate în substanțe nutritive, cu o capacitate mare în apă utilă, cu fertilitate ridicată pentru gorunete, goruneto-făgete, făgete montane și amestecuri de fag cu rășinoase.
La acest tip de sol, conținutul de humus și substanțe nutritive scade progresiv în lipsa litierei, deci se diminuează și fertilitatea lui.
.Defrișările afectează stratul de humus care se formează din divizarea țesuturilor organice și descompunerea substanțelor organice din stratul de litieră. În lipsa stratului de litieră, format din frunze, ramuri, fragmente de scoarță, solzi de conuri, semințe, etc., procesul de humificare este încetinit. Mai mult de atât, o parte din humusul existent este spălat, deci înlăturat, cu timpul de pe versanții despăduriți.
Profilul unui sol neafectat de poluare este redat în figura 3.5:
Fig. 3.5 Profil de sol caracteristic
zonei Buta-Bilugu
Este cunoscut faptul că 1 cm3 de humus se formează în 300 de ani, deci impactul produs asupra solului prin eliminarea stratului de humus este mare. (fig. 3.6-3.7)
Fig. 3.6. Impactul defrișărilor asupra solului
Fig. 3.7. Impactul transportului materialului lemnos asupra solului
Din zona Buta-Bilugu s-au prelevat probe de sol din următoarele zone:
Analiza granulometrică a unei probe de sol provenită de la Buta-Bilugu P1
Fig. 3.8 Curba granulometrică a unei probe de sol provenite de la Buta-Bilugu P1
Analiza granulometrică a unei probe de sol provenită de la Buta-Bilugu P2.
Fig. 3.9. Curba granulometrică a unei probe de sol provenite de la Buta-Bilugu P2
Analiza granulometrică a unei probe de sol provenită de la Buat-Bilugu P3
Fig. 3.10. Curba granulometrică a unei probe de sol provenite de la Buta-Bilugu P3
3.5. Impactul asupra florei și faunei
3.5.1. Flora
Întrucât nu există la ora actuală evaluări în ceea ce privește impactul poluării asupra speciilor de plante ierbacee ne vom referi la speciile de plante lemnoase de altfel speciile cu cea mai mare pondere în vegetația zonei vestice a Văii Jiului.
Menționăm faptul că efectele poluării nu pot fi izolate din contextul general de studiu având în vedere faptul că poluarea este doar prima cauză care inițiază debilitarea fiziologică a vegetației, slăbindu-i rezistența la atacul dăunătorilor.
Pentru a înțelege anvergura fenomenului studiat prezentăm în continuare în acest subcapitol suprafața ocupată de vegetația lemnoasă în partea de vest a Văii Jiului.
Pentru a înțelege modul de lucru în perspectiva de abordare, în cazul evaluărilor efectuate se vor face referiri în continuare la principalul instrument de investigare folosit și anume: Monitoringul forestier.
Regulamentul de funcționare și organizare a Monitoringului forestier din România răspunde Rezoluțiilor 1 și 6 ale Conferinței Ministeriale de la Strassbourgh – 1990, Agendei 21 de la Rio de Janeiro – 1992 și Conferinței Ministeriale de la Helsinki – 1993, fiind elaborat în baza Ordinului nr. 249 / 10.05.1994 al Ministerului Apelor Pădurilor și Protecției Mediului.
Obiectivele generale ale Monitoringului forestier sunt:
– urmărirea efectelor poluării aerului și a altor factori biotici și abiotici nocivi;
– asigurarea unui suport informațional unitar și operațional la scară națională și europeană privind variația spațială și temporară a condițiilor de mediu forestiere, care să permită luarea unor decizii corecte în plan tehnic și administrativ privind gospodărirea pădurilor pe termen scurt și lung.
Atingerea obiectivelor generale ale Monitoringului forestier se sprijină pe investigații efectuate la trei niveluri de investigare:
– Nivelul I – evaluarea și supravegherea vegetației și solurilor forestiere la nivelul fondului forestier național; are la bază două rețele sistematice de suprafețe de probe permanente: naționale (2 x 2 km și 2 x 4 km) și europeană (16 x 16 km).
– Nivelul II – efectuarea de studii și cercetării cu caracter intensiv pentru punerea în evidență a relației cauză-efect a pragurilor critice la poluanți într-o rețea nesistematică reprezentativă de suprafețe permanente de supraveghere intensivă (circa 50); se studiează starea de sănătate a vegetației și solurilor forestiere în corelație cu factori de impact: poluare, secetă etc.
– Nivelul III – cercetarea modului de funcționare a ecosistemelor forestiere în condiții normale și de impact într-o rețea nesistematică de suprafețe permanente.
In prezenta lucrare vom folosi ca instrument de lucru Nivelul I de investigare, prezentând în continuare metodologia de lucru.
Rețeaua sistematică de puncte permanente de sondaj este cea de 2 km x 4 km, revenind un punct de sondaj la o suprafață de 800 ha.
Alcătuirea sondajului: un sondaj va cuprinde două suprafețe de probe permanente (SSP) în formă de cerc de 30 m de o parte și de alta a centrului sondajului. Ele se dispun pe curba de nivel pe terenurile înclinate și de la est la vest pe terenurile plane. O suprafață de probă este formată din cel mult trei cercuri concentrice în plan orizontal.
– cercul mare cu raza de 12,62 m (S=500 m2) în care se inventariază arbori cu diametrul mai mare de 28 cm;
– cercul mijlociu cu raza de 7,98 m (S=200 m2) unde se inventariază arbori cu diametrul între 8,1 cm și 28 cm;
– cercul mic cu raza de 3 m (S=28 m2) în care se inventariază tineretul alcătuit din speciile lemnoase de arbori și arbuști cu diametrul sub 8 cm și pătura ierbacee (vezi tabelul nr.3.5.).
În cadrul sondajelor amplasate, se urmăresc pe lăngă elementele dendometrice ale arborilor inventariați, efectele unor factori biotici și abiotici asupra lor, efecte care se manifestă prin răriri vizibile ale paților aeriene, respectiv prin debilitarea fiziologică care are ca și conseccință directă decolarea frunzișului și pierderea aparatului foliar.
Considerând că decolarea frunzișului și pierderea aparatului foliar este o consecință directă a poluării, în lucrarea de față ne limităm la prezentarea acestor două aspecte.
Arborii din sondaje, aflați sub observație au fost categorisiți și grupați în funcție de procentul de frunziș decolorat sau pierdut din totalul aparatului foliar.
Rezultatele inventarierilor sunt prezentate centralizat pentru anul 2005 în tabelele următoare.
In aceste tabele se analizează în paralel datele obținute atât pentru decolare cât și pentru defoliere aferente anilor 2000-2005, făcându-se o extensie a datelor procentuale obținute asupra suprafeței păduroase din partea de vest a Văii Jiului. Trebuie menționat că suprafețele cu vegetație categorisite ca vătămate nu se găsesc concentrate în anumite zone ci reflectă în general starea vegetației în totalitatea ei pe toată suprafața Văii Jiului.
Înainte de a concluziona asupra fenomenului studiat, considerăm că este necesar de a face câteva referiri în ceea ce privește unele elemente climatice care contribuie direct în mare măsură la vehicularea unor cantități imense de substanțe poluate și anume regimul eolian și regimul precipitațiilor.
De asemenea calmul atmosferic determină stagnarea în depresiune a unor mase de aer poluat local de către Uzina Electrică Paroșeni, respectiv cantitățile de aer viciat provenite din arderea carburanților în motoarele cu combustie internă.
Precipitațiile de asemenea participă la o concentrare puternică a noxelor în soluție, regimul pluviometric fiind foarte activ, media anuală situându-se la 822,6 mm.
Tabel nr.3.5.Situația sintetică a speciilor lemnoase din partea vestică a Văii Jiului
Tabel nr. 3.6.Număr și procente de arbori cu decolorare
Tabel nr. 3.7.Numărul și procentul de arbori cu defoliere
Modificarea sau distrugerea vegetației naturale sunt cauzele primare de distrugere a habitatelor, reducrea diversității plantelor și animalelor până la dispariția unor specii. Orice proiect care modifică sau îndepărtează vegetația nativă este considerat impact. Astfel, în figura 3.11. este prezentat impactul exploatărilor forestiere asupra florei și faunei
Indirect
ANIMALELE
Figura 3.11 Impactul defrișărilor asupra florei și faunei
Acțiunea omului de tăiere a arborilor duce la apariția unor specii vegetale mai puțin valoroase (arbuști, mesteacăn), care din punct de vedere economic nu prezintă valoare.(fig.3.12)
Fig. 3.12. Tăierea mecanică a arborilor
Intoducerea în ecosistemele de foioase și conifere a unor specii (pe cale naturală), care nu pot să contribuie la consolidarea terenului (provoacă dezechilibre) și care elimină speciile de bază.
3.5.1.1. Ecosistemele apelor curgătoare
Ecosistemele acvatice cuprind două mari biotopuri: masa de apă (pelagialul) și substratul (bentalul).
Apele curgătoare sunt sisteme ecologice. Ele sunt reprezentate prin pâraie, râuri și fluvii. Prin izvoare sunt în contact cu apa subterană; prin gurile de vărsare fluviile sunt în contact cu marea sau oceanul planetar. Datorită pantelor și sub influența forței gravitaționale mișcarea apei are un singur sens, din puncte mai înalte ale reliefului spre regiuni mai joase.
Biotopul este variat, iar biocenoza legată de caracterul biotopului este nesaturată. În cadrul acestui tip de ecosistem fluxul de materie și energie suferă oscilații mari.
a. Noțiuni generale despre biotopul apelor curgătoare
Poziția geografică, altitudinea, clima, structura geologică, relieful, solul vegetația împrejurimilor fac ca biotopul apelor curgătoare să fie heterogen. Factorii fizico-geografici determină caracterul biotopului concretizat în morfologia și structura văii și albiei, în adâncimea, oscilațiile de nivel și viteza de curgere a apei, în temperatura, oxigenarea, turbiditatea și reacția mică a apei.
Acești factori conferă biotopului apelor curgătoare de la noi particularități cu regimuri complexe de diferențiere în cadrul căruia se deosebesc “sectorul pârâului, al râului sau, în cazul unei ape mari, cursul superior, mijlociu și inferior”. (E. A. Pora, L. Oroș, 1974).
În lungul albiei se formează meandre, ca urmare a acțiunii mecanice a apei. Materialul aluvionar rezultat din acțiunea mecanică a apei se depune; se formează un mal concav, care este cel spălat și unul convex, unde se depune materialul aluvionar.
Adânciturile și debitul apei curgătoare cresc de la izvor spre gura de vărsare. În regiunea de munte există puține porțiuni adânci cu apă lină și numeroase porțiuni mai puțin adânci (repezișuri). În regiunea de câmpie domină porțiunea cu apă lină.
Nivelul apelor curgătoare este dependent de regimul precipitațiilor. El variază între cele patru anotimpuri.
Viteza de curgere a apei este diferită în cadrul biotopului, ea descrește de la izvor la vărsare. În general, la mal, viteza apei curgătoare este mai mică decât în zona centrală. De asemenea viteza de curgere a apei este mai mare la suprafață și mai mică la fund. În același punct creșterea nivelului apei, deci a debitului, mărește viteza de curgere, iar scăderea o micșorează.
Temperatura apei curgătoare variază în lungul ei. Între zona de izvor și zona de vărsare diferența de temperatură poate trece de 20°C, în funcție de sezon. În zona de munte, temperatura apei se menține joasă în tot timpul anului. Aici diferența de temperatură a apei între vară și iarnă este mică. Aceasta crește în zona cursului mijlociu și se mărește în zona inferioară, unde diferența de temperatură de la vară la iarnă și de la iarnă la vară este cuprinsă între 0° și 25°C.
Local, temperatura apei manifestă diferențe între margine și centrul curentului de curgere. Vara, temperatura este mai mare la margine și mai mică în centrul apei curgătoare, iar iarna este invers.
O caracteristică foarte importantă a regimului termic al apei curgătoare este egalitatea aproape completă a temperaturilor pe toată grosimea apei, ca urmare a curenților de curgere.
Oxigenarea apelor curgătoare se face prin contactul apei "frământate" cu aerul și prin activitatea algelor microscopice din masa apei care, în urma procesului de fotosinteză, elimină în mediul ambiant oxigenul.
În apele curgătoare din zona de munte și deluroasă ponderea procesului de oxigenare aparține amestecului aerului cu apa, iar în zona de câmpie aparține activității fiziologice a algelor.
Turbiditatea sau tulbureala apelor curgătoare este consecința dispersiei unor particule anorganice și organice în masa apei. În zona de munte, mai ales în apropierea izvorului, apa este limpede. Aici tulbureala apare după precipitații, ca urmare a scurgerii de pe versanți a apei de șiroire. În zona de câmpie apa este mai puțin limpede din cauza suspensiilor fine ce sunt antrenate și menținute în masa apei de curenții de curgere. Gradul de limpezire are importanță în pătrunderea luminii în apă pentru stimularea proceselor vieții organismelor acvatice.
Reacția ionică sau pH-ul apelor curgătoare ,,variază în funcție de vegetație, de natura fundului, dar și de impuritățile naturale sau artificiale care se varsă în ele" (E. A. Pora, L. Oroș, 1974).
Albia variază ca structură, în funcție de relief și altitudine.
b. Noțiuni generale despre biocenoza apelor curgătoare
În apele curgătoare din zona montană plantele și animalele sunt baze fixate pe substrat. Viteza de curgere influențează forma și biologia în general a plantelor și animalelor. Toate organismele din această zonă sunt iubitoare de apă rece și nu suportă variațiile de temperatură; ele suportă viteza mare a curentului de curgere; peștii au tendința de a urca în contra curentului; trăiesc numai în ape bine oxigenate.
În zona colinară și cea de câmpie, organismele au cu totul alte adaptări decât cele din zona montană. Ele suportă variațiile mai mari de temperatură și concentrațiile mai scăzute de oxigen, mai ales în zona de câmpie.
În cadrul biocenozelor apelor curgătoare, ca de fapt și în cele stătătoare, producătorii primari sunt reprezentați prin populații de:
– macrofite emerse ce cresc la marginea apei;
– macrofite submerse ce trăiesc sub apă, prinse sau nu de substrat (mai ales în zona de șes) ;
– microfite ce plutesc în masa apei ale căror populații în totalitatea lor urmează fitoplanctonul sau planctonul vegetal;
– microfite ce trăiesc fixate pe corpul macrofitelor acvatice, și care, cu animalele epibionte, formează bioderma sau perifitonul;
– microfite de pe fundul apei care formează microfitobentosul.
Consumatorii de diferite categorii sunt reprezentați prin populații de:
– animale vizibile sau invizibile cu ochiul liber ce plutesc sau se mișcă în masa apei formând zooplanctonul;
– animale epibionte ce trăiesc fixate sau nefixate pe corpul plantelor submerse și care, alături de alge, intră în structura perifitonului.
– animale ce trăiesc pe fundul bazinului, pe mâl sau în mâl, pe nisip sau în nisip etc. formând zoobentosul;
-animale (pești, broaște etc.) care înoată activ formând nectonul. Fitoplanctonul și zooplanctonul formează la un loc planctonul. Microfitobentosul, macrofitobentosul și zoobentosul formează bentosul. În apele curgătoare microfitobentosul este slab dezvoltat.
3.5.1.2. Pâraiele și râurile de munte
Biotopul. Albia este formată din blocuri de piatră, din bolovani și pietriș. Pe alocuri sunt cascade. Volumul de apă este mic în pârâu și mai mare în râu. Temperatura apei este relativ scăzută, cu variații mici de la vară la iarnă. Panta de curgere este mare, iar viteza apei poate atinge și depăși 5-6 m/s. Apa este limpede, cristalină. Devine tulbure numai în timpul precipitațiilor ca urmare a drenării apei de șiroire de pe versanți. Este bine oxigenată (8-10 mgO/l) și săracă în săruri dizolvate.
Caractere biocenotice. Plantele și animalele ce trăiesc în pâraiele și râurile de munte au cerințe mari față de oxigen și temperatură. În zonele cu repezișuri, populațiile de plante, bine fixate de pietre, sunt reprezentate de mușchi (Fontinalis antipyretica, Phylonotis fontana, Hypnum cordifolium etc.), alge verzi filamentoase (Cladophora glomerata, Enteromorpha spiralis), alge albastre (Oscillatoria laevis, Spirulina major), de specii de diatomee (din genul Gomphonema, Ceratoneis ete.).(fig.3.13)
Fig. 3.13. Ecosistemul pârâul Toplița
Între pietre, pe sub pietre și în desișul plantelor mărunte de pe pietre se află numeroase populații de animale cu corpul turtit, fixate bine de suport cu gheare și ventuze. Aici sunt întâlnite planarii (Crenobia alpina), larve de plecoptere (Perla marginata), efemere (Caenis robusta, Ephemera vulgata ete.) trichoptere, hidracarieni (Aturus, Piona, Libertia care se ancorează de substrat cu gheare puternice) etc. Gasteropodul Ancylus fluviatilis se fixează foarte bine de substrat cu ajutorul piciorului.
Hrana animalelor nevertebrate este detritusul transportat de apă.
În zonele lentice, pe lângă mușchiul Fontinalis, pot fi întâlnite și plante superioare ca: bobornicul (Veronica), drețele (Callitriche) etc. Tot aici, în masa apei se găsesc populații de rotiferi, copepode, cladocere, formând zooplanctonul.
3.5.2. Fauna
Ecosistemele naturale prin toate componentele lor se prezintă ca un tot unitar perfect echilibrat. În cazul intervenției brutale a omului diferitele verigi componente pot suferi dereglări afectând întreg sistemul. Defrișările masive de vegetație arborescentă în general, efectele dezastruoase ale poluării asupra vegetației pot deregla lanțuri trofice stabilizate de-a lungul mileniilor. Dereglările produse fitocenozei prin defrișări și poluare au repercusiuni atât asupra consumatorilor fitofagi și prădători cât și asupra microflorei și faunei descompunătoare.(tabel 3.9)
Defrișările provoacă migrarea faunei în alte ecosisteme pe care le poate popula, dar totodată poate conduce la dispariția ei prin neadaptare sau prin eliminarea ei de către alte specii. (fig. 3.14)
Fig. 3.14 Ecosistemele faunei sălbatice
Întrucât până în prezent nu s-au impus cercetări pentru evaluarea obiectivă și cantitativă a impactului poluării asupra faunei, s-au executat evaluări din alte puncte de vedere dar care includ și reflectă în starea de fapt și efectul de poluare.
Evaluări asupra faunei naturale au fost executate de către ocoalele silvice încă de la înființare. Aceste evaluări au avut ca obiectiv fauna, care reprezintă interes vânătoresc. Starea acestor efective însă, considerăm că pot furniza date prețioase în ceea ce privește efectele schimbărilor de mediu inclusiv poluarea.
In tabelul nr. 3.8., sunt prezentate efectivele de vânat în mod comparativ și anume efectivele normale și cele existente.
Tabel nr.3.8. Efectivele de vânat existente în Valea Jiului
Rezultă clar din date prezentate în tabel că în general efectivele existente se situează sub cele normale fapt care ne permite să concluzionăm că mediul în care trăiesc speciile enumerate este oarecum dereglat atât datorită poluării, cât și altor cauze. Singura specie care se situează deasupra nivelului normal sunt mistreții, specie deosebit de rezistentă, prolifică și adaptabilă.
Tabelul 3.9. Resurse biologice valorificate la export în anul 2005, comparativ cu anul 2004
Producția salmonicolă a apelor din zona vestică a Văii Jiului este de asemenea profund afectată datorită poluării în urma exploatărilor forestiere, ploilor acide (schimbarea pH-ului apei), respectiv a otrăvii intenționate (braconaj). Populația salmonicolă se situează cu mult sub potențialul real, afirmație bazată pe experiența pescarilor amatori, neexistând evaluări cantitative obiective în acest sens.
Impactul asupra așezărilor umane
Așa cum s-a mai precizat despăduririle pot provoca, în cazul ploilor torențiale, baraje naturale, care cedând provoacă inundații chiar și la zeci de kilometrii de locul în care au fost executate lucrările forestiere. Inundațiile, pe lângă pagubele materiale pe care le provoacă, determină lipsa apei potabile, datorită descompunerii frunzelor, crengilor și a cojii care favorizează apariția substanțelor organice și a fenolilor care au o acțiune nocivă asupra organismelor animale cât și asupra omului.
Dacă până la defrișarea pădurilor fructele de pădure, ciupercile ș.a. constituiau pentru locuitorii zonei o sursă de hrană cât și pentru animalele pădurii după defrișarea ei aceasta a devenit o problemă de siguranță a oamenilor din zonă.
Asupra celorlalte arii naturale protejate se exercită de la an la an o creștere accelerată a presiunii antropice, materializată în special prin:
extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinatate sau chiar în interiorul ariilor naturale protejate, țintind spre dezvoltarea și realizarea ulterioară a unor construcții sau chiar stațiuni turistice;
supraexploatarea resurselor naturale, prin pășunat neadecvat și suprapășunat, defrișări ilegale, braconaj, turism necontrolat etc.;
administrarea defectuoasă a facilităților turistice deja existente în interiorul acestor arii naturale protejate, generând în special cantități impresionante de deșeuri;
nerespectarea regimului de protecție, ca urmare a lipsei demarcării în teren a limitelor și a zonelor tampon ale ariilor naturale protejate.
Capitolul 4
Evaluarea impactului asupra mediului
4.1 Metode de evaluare globală a impactului
Evaluarea impactului asupra mediului se poate face prin metode de tip cantitativ și calitativ.
O metodă cantitativă de evaluare a gradului de poluare a mediului în cazul defrișărilor, o reprezintă indicele de poluare globală. Metoda urmărește evaluarea poluării mediului ținând cont de factorii de mediu apă, sol, aer, sănătatea populației. Calitatea fiecărui factor de mediu se încadrează într-o scară de bonitate, exprimată prin note de la 1 la 10, 10 reprezentând starea naturală, neafectată de activitatea umană, iar nota 1 reprezintă o situație deosebit de gravă de deteriorare a factorului de mediu analizat (tabele scări de bonitate standard).
Factorii de mediu se pot caracteriza prin câțiva indicatori de calitate reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare și pentru care există stabilite limite admisibile. Pentru aprecierea calității factorilor de mediu apă, aer, sol, așezări umane sunt prezentate scările de bonitate.
Notele de bonitate obținute pentru fiecare factor de mediu în zona analizată servesc la realizarea grafică a unei diagrame, ca o metodă de simulare a efectului sinergic. Figura geometrică este un triunghi echilateral când se analizează trei factori de mediu, un pătrat pentru patru factori de mediu sau un pentagon regulat când sunt luați în studiu cinci factori de mediu.
Pentru reprezentarea grafică și stabilirea unui punctaj pe baza unei grile de apreciere a nivelului de afectare a calității mediului este necesar să se evalueze impactul produs de fiecare poluant în parte asupra factorilor de mediu (apă, aer, sol și așezări umane) și apoi indicii de poluare globală.
Metoda de evaluare a impactului este o metodă analitică de tip cantitativ pe baza indicelui de poluare globală (IP.G), rezultat dintr-un raport între starea ideală (naturală) și starea reală (de poluare).
Starea reală și cea ideală se reprezintă grafic, rezultând o diagramă înscrisă în cerc cu raze R = 10 unități de bonitate, a cărei formă depinde de numărul factorilor de mediu.
Starea ideală (Si) reprezentată grafic, este o formă geometrică regulată înscrisă într-un cerc a cărui raze corespund cu valoarea a 10 unități de bonitate și cu distanța egală dintre ele.
Starea reală (Sr) este o figură geometrică neregulată obținută prin unirea punctelor care reprezintă valoarea echivalentă a indicelui de calitate în scări de bonitate și care se înscrie în figura geometrică regulată a stării ideale.
Indicele de poluare globală (indicele de impact global) se calculează cu formula:
(4.1)
unde:
Sr – starea reală;
Si – starea ideală.
Atunci când:
IP.G. = 1 nu există poluare
IP.G >1- există modificări de calitate a mediului.
1<IP.G.<2 – mediu supus efectului activității umane în limite admisibile;
2<IP.G.<3 – mediu supus efectului activității umane, provocând stare de disconfort formelor de viață;
3<IP.G.<4 – mediu afectat de activitatea umană, producând tulburări formelor de viață;
4<IP.G.<6 – mediu grav afectat de activitatea umană, periculos formelor de viață;
6<IP.G. – mediu degradat, impropriu formelor de viață.
Pentru cuantificarea calitativă a activității desfășurate în perimetrul în care se execută despăduriri am efectuat o evaluare a impactului asupra factorilor de mediu.
a) Factorul de mediu ”apă”
Factorii de mediu se pot caracteriza prin câțiva indicatori de calitate reprezentativi pentru aprecierea gradului de poluare și pentru care există stabilite limite admisibile. De exemplu pentru aprecierea calității apelor de suprafață s-au avut în vedere trei indicatori de calitate (substanțe organice, amoniu, oxigen dizolvat) care sunt prezentați în tabelul nr. 4.1.
Tabelul nr. 4.1. Scara de bonitate pentru râuri
b) Factorul de mediu „aer”
Tabelul nr.4.2. Scară de bonitate pentru aer
1. Factorul de mediu – „apa”
Influența apei de pe versanții din zona Buta-Bilugu asupra calității emisarului (pârâul Toplița și Valea Păroasa și râul Jiu) s-a determinat prin calcularea indicelui de poluare al apei în perioadele cu ploi abundente, precum și al emisarilor în amonte și în aval de punctul de deversare al acesteia.
Indicele de poluare al apelor din pârâuri s-a calculat, în raport cu “ Avizul de gospodărire apelor nr. C 26/24.08.1992”, privind condițiile de deversare în emisar a apelor uzate industriale epurate mecanic sau chimic provenite din zonele defrișate, iar indicele de poluare al emisarului în amonte și în aval de punctul de deversare al apei din aceste pârâuri în râul Jiu s-a calculat în raport cu STAS 4706/88 – „Ape de suprafață, categorii și condiții tehnice de calitate”.
Indicele de poluare are nota „4,88” mediu grav afectat de activitatea umană, periculos formelor de viață. Notele de bonitate sunt calculate în tabelul nr. 4.3.
Conform rezultatelor obținute putem afirma că mediul este afectat de activitatea de defrișare din zona Buta-Bilugu, efectele sunt negative pentru apa tuturor pârâurilor Toplița și râul Jiu prin creștereaerea debitului a acestora în perioadele ploioase antrenând materiale în suspensie până în emisarul râul Jiu.
Tabel nr. 4.3 Notele de bonitate pentru apa pârâurilor din zona defrișată
Indicele de poluare are nota „4,88”, mediul este afectat peste limita admisă, nivel 3, efectele nocive sunt accentuate prin dispariția faunei și florei acvatice în perioadele cu ploi torențiale.
Conform rezultatelor obținute putem afirma că mediul este afectat de activitatea desfășurată în zona Buta-Bilugu peste limitele admise, nivel 3, efectele sunt negative pentru apa pârâului Toplița analizată.
2. Factorul de mediu – „aer”
Din determinările efectuate și prezentate la capitolul 3, pe suprafețele dezvelite de vegetația forestieră și ierbacee factorul de mediu – aer este afectat numai de pulberile în suspensie.
Indicele de poluare și nota de bonitate, pentru acest poluant, sunt prezentate în tabel nr. 4.4.
Tabel nr. 4.4. Indicele de poluare și nota de bonitate pentru factorul de mediu aer
Conform notelor de bonitate medii rezultă că factorul de mediu – „aer” din antrenarea materialului de pe suprafețele defrișate a fost și este în prezent afectat până la refacerea suprafețelor fără vegetație.
Efectul pulberilor sedimentabile asupra factorului de mediu aer este negativ, valoarea notei de bonitate „5,66” indicând acest fapt.
3. Factorul de mediu – „sol”
Din cele prezentate în capitolul 3 rezultă că factorul de mediu – „sol” este afectat de activitățile de defrișare prin apariția eroziunii de suprafață și adâncime, a unor suprafețe de alunecare pe versantul vestic care contribuie la deplasarea unor importante mase de material, pierderea stratului de humus.
Pe acest considerent s-a acordat pentru zona Buta-Bilugu, după gradul de afectare a mediului înconjurător (scoaterea din circuitul silvic a unor suprafețe de terenuri, ocupate de cu pădure de fag și molid) nota de bonitate „3”.
4. Factorul de mediu – „așezări umane”
Factorii de poluare care pot afecta așezările umane sunt: amplasarea și activitatea de defrișare, nivelul de zgomot, dispersia pulberilor sedimentabile.
Amplasarea și activitatea de defrișare
Ținând seama de efectele despăduririlor asupra factorului de mediu “așezări umane” se calculează indicele de calitate și se determină nota de bonitate. Indicele de calitate și nota de bonitate sunt prezentate în tabelul nr. 4.5.
Tabelul nr. 4.5 Nota de bonitate
Nota de bonitate medie arată că în ceea ce privește amplasarea și activitatea de despădurire factorul de mediu “așezări umane” este afectat în limitele admisibile.
Nivelul de zgomot
Evaluarea nivelului de zgomot pentru factorul de mediu “așezări umane” se face calculând indicele de poluare la limita zonei unde se fac despăduriri și la limita zonei de locuit, cu formula:
(4.2)
unde:
Lech – este nivelul echivalent de zgomot la limita zonei de locuit.
Valorile obținute pentru poluarea sonoră la limita zonei unde se efectuează activitatea de despădurire și pentru poluarea sonoră la limita zonei de locuit sunt redate în tabelul nr. 4.6.
Tabelul nr. 4.6 Valorile obținute pentru poluarea sonoră
Pe baza valorilor obținute și prezentate s-a acordat nota de bonitate conform normelor în vigoare, stabilindu-se efectul asupra organismului. Nota de bonitate medie obținută este:
Zona în care se execută lucrările de despădurire Nb = 4
Curățare arbori de crengi Nb = 4
Transport Nb = 5
Zona Buta-Bilugu Nb = 6
Conform notelor de bonitate a nivelului de zgomot, zonele sunt liniștite și fără efecte asupra organismului uman.
Pulberi sedimentabile
Luând în considerare dispersia pulberilor în suspensie, concentrația lor și distanțele până la zonele de locuit rezultă că efectul lor asupra factorul de mediu „așezări umane“ nu este semnificativ fapt rezultat și din tabelul nr. 4.7.
Tabel nr. 4.7 Notele de bonitate pentru pulberile sedimentabile
Conform notelor de bonitate acordate, evaluarea efectelor emisiilor de pulberi în suspensie asupra factorilor de mediu “așezările umane” se face ținând cont de scara de bonitate pentru așezările umane.
Efectele pulberilor în suspensie asupra factorului de mediu “așezări umane” sunt:
zona defrișată, aerul este afectat, efectul asupra locuitorilor nu se manifestă prin frecvență crescută a simptoamelor respiratorii și bolilor, dar vegetația este afectată moderat;
5. Flora și fauna
Ecosistemele terestre sau acvatice reprezintă nivelul de organizare biofizică în care organismele interacționează între ele și mediul lor. Aceste ecosisteme sunt definite de compușii fizici, chimici și biologici în interacțiune constantă cu atmosfera având o structură spațială.
Impactul activităților umane asupra ecosistemelor și peisajelor constituie o sfidare importantă descrisă în prezent și în viitor de cercetători pentru societate în ansamblul său. Astăzi asistăm la o eroziune a biodiversității, un dezechilibru crescut în circuitele biogeochimice și schimbarea rapidă a ocupării terenurilor care afectează funcționarea biosferei în ansamblu său.
Luând în calcul efectele distructive prin defrișare zonei Buta-Bilugu și izgonirea faunei sălbatice din zonă vom acorda nota de boniate “5” pentru factorul de mediu flora și faună.
Calitatea factorilor de mediu din cadrul perimetrului silvic Buta-Bilugu pe zone de activitate și notele de bonitate ai indicilor de calitate, obținute pentru aceștia sunt prezentați în tabelul nr. 4.8.
Tabel nr. 4.8 Notele de bonitate ai indicilor de calitate
Indicele de impact global (II.G.) este raportul dintre suprafața tetraedrului regulat, având 10 unități de bonitate, și suprafața pentagonului neregulat având valoarea notei de bonitate care corespunde fiecărui factor de mediu luat în considerare.
= 4,47 (4.3)
Indicele de impact global obținut pentru perimetrul Buta-Bilugu are valoarea 4,47, iar reprezentarea grafică este prezentată în figura nr. 4.1:
Pentru aceste valori ale indicilor de poluare globală, prin exploatarea lemnului în zona Buta-Bilugu este un mediu grav afectat de activitatea umană, periculos formelor de viață.
Fig. 4.1. Indicele de impact global pentru perimetrul Buta-Bilugu
4.2 Matricea de evaluare a impactului
Evaluarea globală a impactului de mediu produs de activitatea de exploatare a lemnului în zona Buta-Bilugu, s-a făcut utilizând o matrice de evaluare a impactului, adaptată la specificul activității de exploatare a lemnului.
Avantajul utilizării matricei constă în faptul că sunt puse față în față acțiunile principale și conexe ale activității de exploatare cu factorii și condițiile de mediu existente în perimetrul minier și zona înconjurătoare de impact, în momentul actual și viitor al activității.
În cadrul perimetrului Buta-Bilugu s-a considerat activitățile de exploatare, transport și depozitare ca fiind specifice și totodată cele mai importante în ansamblul exploatării, iar ca activități conexe cele de curățire arbori, transport, investigații dendrologice, ș.a.
Impactul fiecărei activități a fost apreciat pe baza criteriilor calitative prezentat în tabelul nr. 4.9:
Tabelul 4.9. Matricea privind impactul exploatărilor forestiere asupra mediului
Din analiza matricei se remarcă cu ușurință amploarea și efectele negative ale exploatării asupra tuturor factorilor de mediu inclusiv asupra locuitorilor zonei. Fiecare dintre acești factori suferă mai mult sau mai puțin de pe urma uneia sau mai multor activități desfășurate în perimetrul de exploatare a lemnului Buta-Bilugu.
Solul este afectat de pe urma defrișărilor și eroziunii acre se manifestă ca urmare a acesteai. Vegetația locală a dispărut aproape în totalitate ca urmare a defrișării fauna migrând în alte habitate (lipsa solului a dus la imposibilitatea instalării unor specii vegetale).
Geomorfologia și arhitectura peisajului au fost profund modificate; s-a exploatat o pădure în locul acesteai apărând o pajiște și zone profund afectate de eroziune de suprafață și în adâncime. Populația umană a avut de asemenea de suferit de pe urma exploatării pădurii prin apariția inundațiilor în perioadele cu ploi abundente și colmatarea terenurilor arabile cu aluviuni aduse de către ape cât și a poluării cu substanțe organice.
Prezența însă, în cadrul activității generale de exploatare a lemnului, a acțiunilor de protecție a mediului și refacere ecologică, are un rol de limitare a impactului negativ de mediu, în timp și spațiu, de control permanent al efectelor produse și în final, un rol reparator al stării mediului, deteriorat de activitățile de defrișare, odată cu îmbunătățirea condițiilor de viață și de locuire a populației locale.
4.3 Concluzii
– evaluarea globală a impactului s-a efectuat prin calculul indicelui de impact și a notelor de bonitate;
– calculul notelor de bonitate s-au făcut pe baza scărilor de bonitate și a concentrațiilor indicatorilor analizați în laborator;
– s-a calculat indicele de impact global pentru zona Buta-Bilugu și s-a reprezentat grafic situația analizată, din care a reieșit că acesta este supus activității umane provocând disconfort formelor de viață;
– cuantificarea calitativă a impactului asupra mediului înconjurător din perimetrul Buta-Bilugu s-a efectuat printr-o matrice de impact în care s-au analizat toți factorii de mediu.
Capitolul 5
Concluzii privind impactul asupra mediului înconjurător
În urma evaluării impactului produs de exploatarea, transportul precum și depozitarea materialelor lemnoase, asupra factorilor de mediu din perimetrul silvic Buta-Bilugu, putem afirma următoarele:
Factorul de mediu „apa” este o componentă a mediului afectat de poluare, din perimetrul Buta-Bilugu, reprezentată prin apele de suprafață. Pentru analiza calității acestor ape s-a plecat de la punctele de deversare în emisar a apelor contaminate ca urmare a activității de exploatare a lemnului desfășurate în acest perimetru. Potențialele pericole pe care le prezintă de apele din precipitații care cad pe suprafețele despădurite, pot cuprinde:
contaminarea surselor de apă potabilă de suprafață, în urma antrenării materialului humifer de pe versanți și eliminarea faunei acvatice;
impactul direct asupra sănătății populației din zonă, prin inundațiile care apar în perioadele cu precipitații abundente;
degradarea florei și faunei din apele de suprafață și favorizarea dezvoltării unor microorganisme parazite (viruși, bacterii, germeni patogeni etc.);
– ca urmare a analizelor efectuate pe intervalul de timp 2004-2005 se poate afirma că variația indicatorilor analizați este foarte mică, debitul este cel care variază semnificativ în funcție de suprafețele despădurite și cantitatea de material în suspensii transportat (debitul de solid);
– după indicatorii care caracterizează regimul de oxigenare, care au în vedere cantitatea de oxigen dizolvat sau deficitul de oxigen, se încadrează la categoria I, care include apele cu deficit ridicat de oxigen;
după indicatorii care caracterizează gradul de mineralizare, respectiv indicatorii de salinitate (reziduu fix, conductivitate electrică, prezența clorurilor, sulfaților și bicarbonaților) și indicatorii de duritate (prezența compușilor de Ca și Mg) se încadrează tot la categoria I, respectiv ape cu grad ridicat de mineralizare.
– în ceea ce privește calitatea biologică pârâului Toplița se încadrează în zona beta-mezosaprobă, având gradul de curățire de 68 %.
Factorul de mediu „aer” este afectat de poluare doar în perimetrele în care se desfășoară activitatea de despădurire.
– activitatea de exploatare a lemnului determină apariția unor suprafețe dezvelite de vegetație astfel încât materialul de pe suprafața versantului vestic fiind antrenat de vânt în perioadele secetoase și dispersat în atmosferă.
Factorul de mediu „sol” este afectat de activitatea de despădurire din perimetrul Buta-Bilugu.
– lucrările de tăiere, curățare și transport a materialului lemnos, au condus la apariția unor noi tipuri de soluri neevoluate numite protosoluri antropice;
– din determinările efectuate în laborator pe probe colectate din teren, putem afirma că solul nu este afectat de poluare cu metale grele.
– reducerea cantității de humus și a fertilității terenurilor din zona defrișată;
Factorul de mediu „așezări umane” este afectat de activitatea de exploatare a lemnului desfășurată în zona Buta-Bilugu, în limite admisibile.
Impactul asupra mediului se manifestă local dar și zonal prin activitatea care se desfășoară în cadrul zonei Buta-Bilugu analizată.
Evaluarea globală a impactului asupra mediului a condus la aprecierea calității mediului din perimetrul studiat.
Bibliografie
Brenndorfer, D., Zlare, Ghe.- Bazele producției și prelucrării mecanice a lemnului, Ed. Ceres, București, 1990
Ciocan, V., Traistă, E., Podaru, M.- Tratementul apelor reziduale, Ed. Universitas, Petroșani, 2000
Traistă, E., Madear, G.- Igiena mediului, Ed. Universitas, Petroșani, 2000
Târziu, D., ș.a. – Solurile României, Ed. Pentru Viață, Brașov, 2002
Târziu, D. – Pedologie și stațiuni forestiere, Ed. Ceres, București, 1997
*** – Cartea pădurarului, Ed. Grupul Mușatin, Suceava, 2003
*** – Amenajamentul Ocolului Silvic Lupeni, 2004
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Evaluarea Impactului Asupra Mediului Datorat Activităților de Despădurire în Zona Valea de Brazi (ID: 115019)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.