Etica Si Mass Media. Jurnalismul Contemporan
CUPRINS
Introducere ……………………………………………………………..p.6
Etica mass-media ……………………………………………………..p.8
Fundamente și perspective etice …………………………………p.10
III.1. Cutia lui Potter …………………………………………………p.11
III.2. O nouă etică profesională …………………………………..p.16
Jurnalismul în situații de criză …………………………..p.18
IV.1. Definiții criză ………………………………………p.18
IV.2. Dimensiunile și gestionarea situațiilor de criză ……p.19
IV.3. Aspecte etice în situații de criză ………………….p.22
IV.4. Profilul jurnalistului în situații de criză ……………p.23
IV.5. Emoția ……………………………………………………………p.24
Jurnalismul contemporan …………………………………………..p. 27
V.1. Profesioniștii mass-media …………………………………..p. 28
V.2. Practicile profesionale ………………………………………..p. 30
V.3. Funcțiile socio-culturale ale mass-media ………………p. 31
V.4. Criterii de selecție a știrilor …………………………………p. 34
V.5. Tipuri de evenimente …………………………………………p. 36
Legislația românească ……………………………………………….p. 39
VI.1 Consiliul Național al Audiovizualului ………………….p. 39
VI.2 Codul Deontologic Unic …………………………………….p.42
VI.3. Reguli încălcate de televiziuni în cazul Colectiv ……p. 43
VI.4. Cazul TVR ………………………………………………………p.45
Concluzii generale …………………………………………………….p. 48
Bibliografie ………………………………………………………………p. 50
VIII.1. Bibliografie generală ………………………………………p. 50
VIII.2. Bibliografie selectivă ………………………………………p. 52
VIII.3. Articole …………………………………………………………p.53
VIII.4. Webografie ……………………………………………………p.54
IX. Anexe
I. Introducere
“Oricine știe că reporterii sunt duri, cinici, reci, calculați și poate chiar un pic cruzi. Genul de oamnei care pot privi un cadavru păstrându-și zâmbetul pe buze.” Sunt cuvintele scrise de David Randall în cartea publicată în 1998, care își propune să îi creeze viitorului jurnalist o idee despre meseria pe care o va practica. Citatul nu este scris la începutul cărții, ci undeva la mijloc, astfel că cititorul se va „lovi” de el înainte de a apuca măcar să-și facă o idee clară despre ce va presupune meseria lui.
Tocmai pentru că astfel de păreri nu sunt deloc pozitive la adresa presei dar rămân cele care continuă să fie enunțate de opinia publică, chiar și după 26 de ani de libertate, m-au convins să încep o lucrare care își propune să demonteze această imagine insensibilă a jurnaliștilor. Prin exemple concludente din lucrările de specialitate și interviuri bazate pe trăirile și experiențele jurnaliștilor, demersul meu se va axa pe „Tragedia din Colectiv”, un eveniment imens care, pe lângă faptul că a distrus familii, iubiri și vieți abia la început de drum, a schimbat radical și viețile jurnaliștilor.
„Nu o să uităm niciodată Colectiv”, au spus atunci într-un singur glas reporterii, operatorii, ziariștii, fotografii, toți cei care au fost luați în miez de noapte din paturi și puși să-și facă meseria după infern. Și n-au fost deloc puțini cei care au trăit cea mai grea noapte din cariera lor. Au filmat, au luat interviuri, au trasmis în direct, însă, nimeni nu a fost dur, cinic, rece, și nimeni nu a zâmbit. Ba chiar, lacrimile curgeau în timpul live-urilor, lâmpile camerelor de filmat erau îndreptate spre arsurile adânci, astfel încât medicii să aibă lumină ca să poată curăța rănile, iar cuvintele din ziare erau scrise cu durere și pline de emoție.
A fost emoția pe care toți oamenii de presă au simțit-o încă de la primul telefon care anunța tragedia. O emoție ce avea să schimbe totul încă din noaptea de 30 octombrie 2015.
Lucrăm în presă, dar suntem tineri, avem familii mari și prieteni nenumărați, filmăm concerte, scriem despre artiști, fotografiem primele premii muzicale și edităm videoclipuri…toți am cunoscut pe cineva din Clubul Colectiv…toți ne-am pierdut în acel incendiu amici, colegi sau prieteni buni. Ne-am făcut totuși meseria cu profesionalism și demnitate, însă nici în lunile ce au urmat, nu s-a șters durerea.
După acea noapte, jurnaliștii au lucrat la foc continuu timp de o săptămână. Numărul tinerilor care au pierdut lupta pentru viață creștea neîncetat, iar știrile despre dezastru păreau că nu se mai termină….chiar și acum, la peste 7 luni de la Colectiv, fiecare live din fața fabricii Pionieru, fiecare material despre dramele familiilor rămase fără copii, părinți sau frați, îi transformă de fiecare dată pe jurnaliști în oameni obișnuiți, cu sentimente și aminitiri dureroase, care ies la iveală necontrolat.
În lipsa unor studii detaliate despre trăirile jurnaliștilor în situații de criză și modul în care aceștia percep tragediile la care devin părtași prin natura meseriei, lucrarea de față își propune să aducă la scenă deschisă poveștile angajaților din presă care au trăit „colectiv” dramele din acea noapte, poveștile din spatele camerelor de filmat și greutatea cu care jurnaliștii și-au făcut meseria în noaptea de 30 octombrie, dar și în lungile săptămâni ce au urmat.
Lucrarea este alcătuită dintr-o parte teoretică și un reportaj-studiu de caz. Partea teoretică este structurată în șapte capaitole ce abordează teme precum etica în mass-media, codurile deontologie sau gestionarea situațiilor de criză. Bibliografia fundamentală folosită s-a bazat pe lucrări de specialitate din domeniul mass-media, ce conțin caracteristici generale ale sistemului de presă, modalități de producere a materialelor jurnalistice, efecte ale comunicării de masă și studii de caz analizate din perspectiva codurilor deontologice.
Metoda de cercetare folosită este reportajul video, un material jurnalistic care își propune să prezinte interviuri cu reporteri, operatori, editori sau producători, oameni care au trecut prin experiența Colectiv și care au fost direct afectați și implicați în eveniment, dar și fragmente din interviurile supravuiețuitorilor, ale părinților sau ale asistentelor, meidicilor – salvatorii din acea noapte – pentru a evidenția amploarea și gravitatea evenimentului.
Imaginile folosite aparțin postului de televiziune Prima Tv, cu acordul editorului șef al departamentului de Știri și al intervievaților și pot fi difuzate doar pentru exacemnul de susținere a lucrării de disertație a Otiliei Cernat. Nu pot fi redifuzate sau folosite fără acordul deținătorului de imagini.
II. Etica mass-media
„Ori ce câte ori găsiți sute și mii de oameni sănătoși la minte care încearsă să iasă de undeva, în timp ce câțiva nebuni încearcă să intre, este sigur că aceștia din urmă sunt reporteri”, scria jurnalistul american Hubert Renfro Knickerbocker, un om de presă a cărui carieră a fost premiată cu premiul Pulizer. De ce fug jurnaliștii înăuntru? De ce unii fug mai repede și alții mai încet? De ce o parte dintre ei zâmbesc, frecându-și mâinile și rugându-se să găsească dezastrul înăuntru? De de ceilalți își pierd din elan odată ce au ajuns în fața ușilor ce gâzduiesc un eveniment teribil? Sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pun toți cei care trec în sens opus pe lângă acești jurnaliști, dar și o parte dintre oamenii de presă. Asta pentru că, cel puțin în România, cei 26 de ani de libertate de după Revoluție au însemnat și câștigarea unei libertăți a presei, apariția codurilor etice ale profesiei, dar și pierderea, în timp, a moralității subiectelor abordate de trusturile de presă. Asta pentru că, în mare parte, publicul televiziunilor și al ziarelor s-a schimbat radical, iar materialele care produc audiență înclină balanța spre cele „senzaționale” sau dramatice.
Astfel, etica mass media rămâne la nivel mondial o temă deloc ușor de „digerat” de profesioniști și greu de teoretizat de autori. În puținele lucrări de specialitate care tratează abordări etice și care analizează critic anumite subiecte tratate imoral de jurnaliști regăsim câteva definiții ale eticii.
Cuvântul “etică” provinde din greacă, “ethos” ce înseamnă caracter și indică preocuparea pentru oamenii virtuoși, pe care te poți baza. Un comportament etic ne face să ne întreabăm în primul rând ce trebui să facem în anumite circumstanțe sau cum ar trebui să acționăm ca profesioniști. Nu este limitată actiunilor unei singure persoane, ci se adresează inclusiv guvernelor, corporațiilor sau grupurilor.
Practic, normele etice devin greu de aplicat mai ales în cazul situațiilor de criză sau atunci când circumstanțele se schimbă.
În primul rând, etica nu se bazează doar pe coduri de conduită și reguli, ci și pe un set de principii generale care ar trebui să diferențieze binele de rău și astfel, în funcție de aceste principii, să definează actiuni și comportamente. Fiecare profesionat mass media are propriile lui seturi de valori ce le aplică în situații limită și trebuie să încerce, pe cât posibil să fie obiectiv și să spună adevărul.
Etica este o ramură a filisofiei, dar care nu tratează problemele de ordin teoretic, ci poate fi pună în aplicare doar prin practică.
În cartea „Doing Ethics in Journalism”, datoria principală a jurnaliștilor este aceea de a informa publicul corect despre evenimentele publice, pentru că acesta este dreptul lor.
Jay Black, care este și cofondatorul lucrării “Journal of Mass Media Ethics”, susține că un profesionat mass media nu trebuie să se lase influențat de factori externi precum politicieni sau companii de publicitate și să accepte cadouri sau călătorii în schimbul unor materiale favorabile. Totodată, jurnalistul trebuie să respecte un cod etic al publicației sau televiziunii din care face parte și să se ghideze după aceste seturi de valori. În consecință, etica nu este o lege, ci un principiu moral care ar trebui să ghideze jurnalistul din punct de vedere individual sau profesional.
III. Fundamente și perspective etice
Există două tipuri de etică: etică teoretică, în care o regăsim pe cea normativă, descriptivă și explicativă, și etica aplicată. Cea dintâi care le înglobează și pe celelalte, se concentrază pe înțelegerea naturii comportamentului etic. Etica aplicată, însă, este mult mai practică, ne conduce să acționăm într-un anumit mod în situații necunoscute. Totuși, distincția dintre cele două nu este absolută, ci depinde de empatia fiecăruia și de interesul acordat acestui timp de filosofie de viață. Pentru un comportament etic în adevăratul sens al cuvântului, persoanele vor include practica în teroriile etice.
Etica profesională este de asemenea o ramură a eticii aplicate și se referă la aplicarea și evaluarea normelor în diferite profesii. Poate fi definită ca un ansamblu de norme de comportament, impuse de locul de muncă și se referă la relațiile dintre angajați, angajatori și aceștia sau “contractul” asumat de instituția respectivă și societate.
Dacă vorbim despre tipurile de etică ce pot fi asociate cu domeniul mass media, acestea pot fi clasificate în funcție de orientările filosofice aplicate de-a lungul timpului în informare și comunicare. Doctrina autoritară se poate aplica în mass-media pe principiul că presa este un mijloc de informare a statului și trebuie să respecte o anumită doctrină ideologică și să susțină interesele partidelor de la putere. Un astfel de comportament al mass-media a fost aplicat în România în timpul perioadei comuniste, atunci când regimul dictatorial al lui Ceaușescu nu permitea libera exprimare, iar televiziunea publică era în totalitate controlată de stat. Era supusă deci, cenzurii, iar etica însemna respectarea dorințelor conducătorilor. Ceea ce ei considerau că este bine, trebuia considerat la fel și de populație. Orice mesaj al presei era atunci controlat integral, iar pedepsele pentru difuzarea unor materiale de propagandă erau aspre. Doctrina libertariană este exact opusul celei autoritare, și presupune o libertate absolută a comunicării, nemărginită de niciun mijloc de control sau cenzură. Orice încercare a autorităților de a reglementa libertatea presei înseamnă un act ilegal ce poate fi interpretat drept o încălcare a dreptului de exprimare a oamenilor.
Doctrina liberală presupune asumarea dreptului la liberă exprimare, însă acesta nu poate fi aplicat oricum, ci trebuie să respecte și anumite coduri profesionale. Totuși, nici în acest caz, statul nu are voie să intervină în exercitarea profesiunii. Cât despre doctrina responsabilității sociale, aceasta este cea mai folosită în presa din ziua de astăzi. Ea nu presupune un control din partea statului, ci un control etic impus de publicul căruia i se adresează mass media. În acest caz, informația este cea mai importantă, atât pentru presă cât și pentru cei cărora le este destinată.
Aceste modele de aplicare a doctrinelor etice nu sunt perfecte însă, tocmai pentru că studiile recente arată că încrederea oamenilor în mass-media a scăzut de la an la an, chiar dacă, alte instituții ale statului au pierdut și ele încrederea românilor. Se întîmplă asta pentru că jurnaliștii au ajuns să fie considerați o amenințare, atât de instituțiile statului cât, uneori, și de public. Tocmai de aceea, au apărut reglementări ale acestei meserii prin diferite coduri etice și deontologice pe care le voi dezvolta în paginile următoare.
Chiar dacă presa a pierdut din susținători, cei care au rămas fideli acestor organe de informare apreciază ca valori cheie ale unui jurnalist responsabilitatea față de societate, canalul media de care aparține acesta și modul de abordare a subiectelor.
III.1. Cutia lui Potter
În anii 1960, Ralph Potter a realizat un model pentru evaluarea și dezvoltarea deciziilor etice. Odată cu apariția armelor nucleare, Potter a încercat cu ajutorul acestei diagrame să găseacă răspunsul la întrebarea dacă crearea acestor arme este o acțiune etică sau nu. Astfel, profesorul Potter a început o investigație folosindu-se de modelul creat. Aceeași pași folosiți atunci de Potter pot fi aplicați astăzi de către jurnaliști pentru a scoate în evidență posibilele probleme etice ce pot apărea în anumite situații.
În anul 2001, odată cu apartiția lucrării “Etica mass-media, Studii de caz”, Christians, Facker, Rotzoll și McKee au oferit o explicație amănunțită în ceea ce privește cele patru dimensiuni ale Cutiei lui Potter, precum definiția, valorile, principiile și loialitățile, elaborând un ghid al acestora. Autorii subliniază faptul că cei patru pași trebuie aplicați într-o ordine bine definită, începând cu definirea problemei, identificarea valorilor, aplicarea principiilor etice, iar în final, analiza loialităților.
Primele două etape, cea a definiției și a valorilor, sunt etape descriptive, în timp ce în jumătatea dreaptă a diagramei se regăsesc pașii normativi. Scopul unui raționament etic este să ne ajute să luăm decizii responsabile, care să producă mai apoi acțiuni ce pot fi argumentate.
În prima etapă trebuie definită situația, trebuie colectate toate datele fără ca niciun detaliu să fie omis. Sinceritatea este cuvântul cheie în această etapă.
Mai apoi, în etapa de identificarea a valorilor și credințelor, trebuie comparate meritele diferitelor valori și justificate, oricât de contradictorii ar fi ele. Valorile sunt utile pentru a explica rațional un comportament sau pentru a-l justifica. Sunt standarde de selecție ce influențează luarea unei decizii, tocmai de aceea, analistul va judeca o acțiune în funcție de conduita celor din jur (onestitate, ambiție), dar și de raționamente (egalitatea, înțelepciunea).
Cea de-a treia etapă este identificarea principiilor etice. Apelul la principiile etice este o fază semnificativă în procesul rațional. Pe baza diagramei lui Potter, nicio concluzie nu poate fi justificată dacă decizia nu s-a bazat pe un principiu etic. În această etapă se pot folosi următoarele cinci principii: principiul căii de mijloc, imperativul categoric al lui Kant, pirncipiul utilității al lui Mill, vălul ignoranței la Rawls și viziunea iudeo-creștină. Fiecare principiu este reprezentat de citate ale unor filosofi.
Primul principiu, principiul lui Aristotel, este numit și principiul căii de mijloc. A apărut la începuturile filosofiei occidentale, în Grecia, ca normă etică. Acesta spune că ”Virtutea morală este situarea corespunzătoare între două extreme”, iar Aristotel a pus accentul pe moderație și cumpătare. De exemplu, un jurnalist ar trebui să se situeze undeva la mijloc între exces și privațiune. De exemplu,, trebuie indetificate extremele – să nu faci nimic versus să prezinți totul. Acest principiu evidențiază mai mult caracterul unei persoane decât comportamentul său. Asta pentru că, în viziunea lui Aristotel, comportamentul reflectă atitudinea noastră interioară, iar în jurnalism sunt apreciate valori precum echilibrul și chibzuința.
Principiul imperativ al lui Kant spune: ”Acționează conform acelei maxime care vrei să capete valoare de lege universală”. Odată cu acest principiu, Kant a oferit esență unei reguli de aur care spune că ceea ce este drept pentru unii este drept pentru toți. Practic, este normal să facem ce este drept din punct de vedere moral, chiar dacă situația este extremă. În plus, etica ar trebui să fie acceptată de toate persoanele, indiferent de educație, cultură sau experiență, și asta pentru că bunăstarea, corectitudinea sau respectul sunt valori pe care, în viziunea lui Kant, ar trebui să și le însușească toate ființele raționale. De asemenea, există și sancțiuni în cazul în care principiile etice nu sunt respectate și nu vorbește doar de mustrări de conștiință, ci și amendarea socială. „Imperativul său categoric încurajează obediența și activitatea loială”.
Cel de-al treilea principiu este al utilității lui Mill: ”Caută cea mai mare fericire pentru cei mai mulți”. Utilitarismul este o viziune etică răspândită în America de Nord și bine dezvoltată în filosofie. Ea presupune să definim ce este corect sau greșit în funcție de efectele deciziei, efectele care vor produce cele mai favorabile consecințe pentru prosperitatea oamenilor. Utilitarismul ne face să ne întrebăm cât bine și rău va aduce în viața noastră și a celor de lângă noi o anumită acțiune, iar în cazul în care efectul este negativ, să continuăm acel demers cu bună știință ar însemna că suntem lipsiți de etică.
Principiul lui Rawls spune că: ”Dreptatea se naște când se negociază fără diferențieri sociale”. Această teorie a apărut în cartea lui John Rawls, O teorie a dreptății. Din perspectiva lui, corectitudinea este ideea fundamentală pentru sintagma dreptății. Rawls afirmă că principiile dreptății sunt cele acceptate de persoane raționale, libere și egale, aflate într-o situație în care pot decide în mod echitabil. În aceste circumstanțe, participanții ar alege principiile dreptății ca echitate. Acest principiu etic este o alternativă la utilitarismul lui Mill. De exemplu, angajații care depun aceeași muncă și care aparțin aceluiași departament ar trebui plătiți la fel, o dată ce sunt eliminate diferențele arbitrare.
În jurnalism, un exemplu concludent oferit de Christians, se referă la limita pe care acest principiu o impune jurnaliștilor când îi împiedică să-și foloseacă poziția în societate pentru a agresa la nesfârșit o persoană implicată într-un eveniment cu valoare de știre. Inegalitatea se naște din diferența de putere a persoanelor implicate, din lipsa de respect față de imaginea publică a acesteia, față de viața ei intimă.
Ultimul principiu este cel bazat pe viziunea iudeo-creștină despre persoane ca scopuri, care spune: ”Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Acest tip de viziune domină în special cultura americană, iar etica teologică este cea mai influentă. Etica iubirii însă, nu este o noțiune exclusiv iudeo-creștină. Gânditorul Mo Tzu vorbea în secolul al IV-lea î.Hr. despre ”Care este voința Cerului? Să-i iubim pe toți oamenii la fel!” De altfel, conform acestui principiu, aduce argumentul că oamenii sunt conduși de moralitate sau virtuți precum iubirea de Dumnezeu și de semeni. În plus, ”Iubește-ți aproapele” este o valoare unică în tradiția creștină, iar iubirea reprezintă centrul universului. Din acest punct de vedere, acest principiu este diferit de alte perspective etice. ”Dragostea nu este numai un principiu clar, ferm și idniscutabil, ca în cazul imperativului categoric al lui Kant. Considerația pentru ceilalți nu se bazează doar pe un contract motivat de interesul propriu, ca în teoria lui John Rawls. Ea rămâne personală la origine și, deși riguros formulată ca îndatorire, nu este niciodată de natură pur legală”.
Tradiția creștină a introdus și termenul de solidaritate, calitate sinonimă cu altruismul, considerația și dragoste față de aproapele nostru. Asta înseamnă că o personaă trebuie acceptată așa cum este, iar iubirea nu va ține cont de diferențele de rasă, etnie, educație sau religie. În plus, iubirea nu înseamnă să îi folosești ep cei din jurul tău pentru a-ți atinge un scop.
Ultima etapă din ”Cutia lui Potter” este identificarea loialităților și oamenii față de care suntem îndatorați moral. Atunci când vine vorba despre etică, pot apărea oricând conflicte legate de drepturile unei persoane în raport cu cealaltă. În jurnalism, nu de puține ori, oamenii din mass media ajung să se întrebe față de cine trebuie să-și manifeste loialitatea: față de trustul de presă de care aparțin sau față de publicul pentru care scriu. Aceasta din urmă ar trebui să fie principala credință în jurnalism.
Pentru a lua o decizie cu responsabilitate, trebuie analizate ce părți implicate vor fi influențe de aceasta și pe care din ele ne simțim obligați să o susținem. Există cinci tipuri de loialități: datoria față de noi înșine presupune să ascultăm ceea ce ne dictează conștiința, însă există riscul ca, în unele situații, să acționăm conform propriului interes, punând această faptă pe seama conștiinței. Al doilea tip de loialitate este datoria față de public. El trebuie pus pe primul loc în cazul jurnaliștilor, asta pentru că datoria morală față de oamenii care citesc ziare sau care se uită la televizor îi va obliga pe jurnaliști să le ofere informațiile corecte. Datoria față de organizație este de asemenea extrem de importantă. Loialitatea față de patronul unui trust poate fi un bun moral, însă în cazul în care acesta nu poate impune norme care să fie și etice și care pot afecta negativ compania, jurnalistul are obligația de a demasca acțiunile dăunătoare.
Cât despre datoria față de colegii de breaslă, ea reprezintă poate una dingtre cele mai puternice obligații profesionale. Asta pentru că nu sunt mulți oameni care practică această meserie, cercul este restrâns, iar regula colegialității trebuie respectată. Și datoria față de societate a început să câștige teren și a fost evidențiată, în cazul mass-media, sub denumirea de ”responsabilitate socială”. În cazul unei știri care dezvăluie informații despre viața unei persoane, ”dreptul publicului” de a fi informat va deveni imediat credința jurnalistului care scrie materialului. Totuși, etica ne învață că nu trebuei încălcate principiile morale de dragul informării opiniei publice, ci trebuie găsite o cale de mijloc pentru a disemina informația, dar și pentru a proteja imaginea persoanei. În plus, informațiile care ajung la public trebuie să fie prezentate cât mai obiectiv și corect posibil și asta pentru că ”loialitatea față de colectivitate este cea care garantează calitatea morală”, adică această dăruire va spune câte ceva despre jurnalist.
III.2. O nouă etică profesională
În lucrarea lui David Randall, ”Jurnalistul Universal. Ghid practic pentru presa scrisă”, este propus un set de reguli generale pe care jurnaliștii ar trebui să le respecte, astfel încât să-și respecte datoria față de public.
În primul rând, jurnaliștii nu trebuie să datoreze loialitate nimănui. Exceptând cele cinci tipuri de loialități prezentate mai sus, propuse de diagrama lui Potter, jurnaliștii nu trebuie să accepte presiuni din partea unui partid politic, să accepte cadouri din partea unei companii și nici să scrie materiale dictate de angajații unei firme plătitoare de publicitate. În plus, orice articol trebuie să caute întotdeauna adevărul, iar prejudecățile și credințele jurnalistului nu trebuie să influențeze scrierea materialului.
De asemenea, un jurnalist nu trebuie să-și folosească poziția pentru a obține diferite avantaje. De exemplu, un reporter acreditat pe poliție nu are voie să sune un șef al instituției în cazul în care comite o ilegalitate sau să încerce să scape de o amendă prin intermediul acestuia.
În plus, jurnalistul are o responsabilitate importantă față de redacția din care face parte. Chiar dacă principiile deontologice într-o astfel de instituție nu sunt asumate transparent, jurnalistul trebuie să țină cont de regulile nescrise ale redacție, atunci când vine vorba de relația cu ceilalți angajați, dar și când vorbim despre realizarea materialelor jurnalistice.
Acestea sunt doar câteva dintre regulile expuse în lucrarea lui Randall, însă chiar și jurnaliștii sunt oameni și deci, sunt expuși greșelilor. Tocmai de aceea, este extrem de important ca aceștia să-și corecteze greșelile la timp. ”Jurnalismul este prima schiță a istoriei”, iar în cazul în care apar erori din cauza presiunii timpului, a șefilor sau a surselor, acestea trebuie rectificate, tocmai pentru ca cititorul/telespectatorul să fie informat corect. În plus, reputația jurnalistului nu va fi afectată negativ atunci când acesta își va recunoaște greșelile, ci acest gest îl va eticheta drept o persoană sinceră.
În finalul acestui capitol, aș mai adăuga câteva cuvinte despre datoria jurnaliștilor de a spune adevărul cu orice preț. Indiferent de persoana sau grupul față de care acesta este loial, adevărul trebuie să fie motivul pentru care omul de presă scrie sau relatează, iar orice încercare de periclitare a adevărului ar trebui sancționată de organele competente. Vorbim despre ele, în capitolul următor.
IV. Jurnalismul în situații de criză
Profesia unui jurnalist se află tot timpul într-o situație de criză. Acesta luptă neîncetat cu o criză de timp, de surse și resurse sau o cu o criză de inspirație. Chiar dacă în lucrările de specialitate astfel de probleme nu sunt percepute ca fiind situații de criză, jurnalistul le resimte în funcție de propriile obiective și de experiența sa. Ba mai mult decât atât, într-o situație de criză reală, cu implicații sociale grave, presiunea de pe umerii unui jurnalist va face, la un momet dat, diferența între cei ”făcuți” pentru această meserie și cei care mai au de lucrat sau nu au suficientă tărie.
Tocmai pentru că nu există foarte multe studii despre comportamentul jurnalistului într-o situație extremă, de criză, capitolul de față își propune să ofere modele de comportament etic ce pot fi aplicate în astfel de momente.
IV.1.Definiții criză
Cuvântul ”criză” este de origine greacă. ”Krisis” avea mai multe înțelesuri, în funcție de domeniul în care era folosit. La momentul actual, cuvântul ”criză” înseamnă, conform Dicționarului Explicativ al limbii române, o ”manifestare a unor dificultăți (economice, politice, sociale)”, ”o perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări care se manifestă în societate”, ”tensiune, moment de mare despresie sufletească, zbucium”.
Dicționarul de sociologie definește criza ca un moment caracterizat prin ”acumularea accentuată a dificultăților, izbucnirea conflictuală a tensiunilor, fapt care face dificilă funcționarea sa normală, declanșându-se puternice presiune spre schimbare”. Iar în psihologie, din cauza unei crize, ”are de suferity individul în sine, iar din suferința generală a indivizilor se naște drama colectivă a societății”.
Conform manualului ”Jurnalismul în situații de criză”, criza poate fi definită din mai multe perspective : cea a factorului declanșator și cauzal al crizei, a funcționării organizației și cea a sistemului de reprezentări despre organizația afectată de criză.
Pentru prima categorie, cea a factorului declanșator și cauzal al crizei, specialiști precum A. Center și P. Jackson, abordează o situație de criză ca o situație ce se produce neașteptat și care afectează puternic organizația, produsele acesteia, dar și clienții. Și S. Fink sau R. Ulmer susțin că o situație de criză afectează funcșionarea organizației, iar ei definesc eveniment drept unul nedorit, care scoate în evidență în primul rând, punctele slabe ale unei organizații. În ceea ce privește sistemul de reprezentari sociale, A. Mucchielli și P. Mayer consideră că o criză este o situație neașteptată, ”trăită psihologic într-un mod devastator de un număr semnificativ de actori, care pune în discuție potențialul și responsabilitatea sistemului și îi amenință capacitatea de a funcționa în mod normal”.
Totuși, autorii diferențiază clar o criză de un accident sau de o situație extremă, și asta pentru că, de exemplu, un accident poate afecta un sistem întreg, la fel ca o criză, însă doar pe o perioadă limitată de timp, iar o situație extremă afectează doar un grup restrând de oameni, fără să aibă repercusiuni la nivelul unui sistem gerenal. Cercetătorii menționează însă, că accidentele sau incidentele se pot transforma în crize, dacă acestea nu sunt tratate corect și nu sunt rezolvate la timp.
IV.2.Dimensiunile și gestionarea situațiilor de criză
La modul general, o criză are un început, un apogeu și un deznodământ, dar specialiștii în domeniu au extins aceste etape și le-au clasificat într-o serie de modele ale crizei. Modelul în cinci etaje aparține lui H. Chase, D. Jones și K Fearn-Barnes, și se axează pe acțiunile ce trebuie făcute pentru a rezolva situația de criză. În primul rând, trebuie indetificate problemele, apoi acestea trebuie analizate din punctul de vedere al efectelor pe care o criză le poate avea, iar apoi trebuie evaluate acțiunile desfășurate în momentele de criză, dacă acestea au fost protrivite și dacă au diminuat evenimentul sau dacă au provocat mai multe pagube. De exemplu, într-un conflict ce implică diferite opțiuni religioase sau diverse preferințe politice, sociale și economice, jurnalistul este obligat să-și păstreze o poziție neutră din punctul de vedere al emiterii informațiilor. Obiectivul fundamental în jurnalism rămâne adevărul și respectarea lui califică un bun profesionist.
Pentru jurnaliști este esențial să cunoască pașii pe care trebuie să îi facă într-o situație de criză astfel încât să își atingă obiectivele jurnalistice. Prima dată, jurnalitul acreditat pe un anumit domeniu trebuie să anunțe producerea unui eveniment, de exemplu, un accident, un incendiu sau violențe. Aceștia trebuie să anunțe șefii coordonatori care vor decide modul în care va fi tratată criza, ca mai apoi materialul să informeze publicul. În cea de-a doua etapă, jurnaliștii trebuie să transmită informațiile adunate pe teren, la locul faptei, să întreprindă activitățile care să îi ajute să culeagă cât mai multe detalii relevante despre eveniment și să producă un material corect. Această etapă este extrem de importantă pentru că, în cazul în care jurnalistul este “luat de val”, informațiile transmise de acesta către public ar putea să agraveze situația de criză, să alarmeze și mai tare opinia publică și să producă haos. Apogeul crizei este și etapa cea mai des intens mediatizată tocmai pentru că este și extrem de tensionată, atât pentru public, autorități, cât și pentru mass-media. Presiunea timpului și a difuzării cât mai rapide a materialului poate duce la erori grave ale jurnaliștilor, însă, în astfel de situații, editorii și redactorii trebuie să fie extrem de atenți la conținutul media livrat publicului. Misiunea presei este de a livra suficiente informații pentru public, astfel încât acesta să își poată forma singur o părere și să poată lua sau nu atitudine asupra situațiilor problematice apărute.
Observația directă a unei situații de criză ce s-a declanșat la un moment dat presupune prezența jurnalistului la locul și în timpul desfășurării evenimentului. Acesta va consemna detalii, acțiuni și fapte importante pentru prezentarea corectă a evenimentul și datele sunt extrem de importante în contextul în care acest eveniment ar putea modifica status-ul unei crize mai vechi.
Ultima etapă, cea de gestionare a unei situații de criză, este momentul în care jurnaliștii trebuie să analizeze și să evalueze modul în care aceasta a fost prezentată criza. Este totuși o etapă de interes pentru public, pentru că aceștia pot afla dacă autoritățile și-au făcut treaba așa cum trebuie, dacă au fost luate deciziile corecte și dacă au existat lacune în activitățile întreprinse de acestea și modalitatea în care ar fi trebuit făcute acțiunile.
Mobilizarea maselor este un alt obiectiv al jurnalistului în situațiile de criză. Asta pentru că mass media are puterea de a interconecta mai mulți indivizi care nu se cunosc, tocmai prin informația publică generată de instituțiile de presă. Jurnaliștii nu pot să fie implicați direct în soluționarea unei probleme, însă aceștia pot să transmită informații despre acest eveniment și să analizeze situația.
Chiar dacă sunt greu de gestionat și pun la încercare toate circuitele interne ale unei redacții, situațiile de criză reprezintă pentru mass-media un subiect “fierbinte”. Asta pentru că, presa trebuie să și facă datoria de informator și supraveghetor al mediului înconjurător, dar și să își vândă materialele, astfel încât să obțină cât mai multă audiență. Iar situațiile de criză sunt aducătoare de audiență.
Tragedia de la Colectiv a “obligat” televiziunile de știri, dar și cele generaliste, să emită în format de breaking news orice informație despre acel incendiu. Conform lucrărilor de specialitate, mass media formează percepția socială a unei crize inclusiv prin frecvența cu care difuzează anumite materiale. Cum toate posturile TV transmiteau în acea noapte, dar și în lunile ce au urmat zeci de materiale despre Colectiv, publicul a simțit amploarea acestui eveniment și l-a perceput ca atare. Grav este însă că, în unele situații, frecvența materialelor jurnalistice pe un anumit subiect poate stimula apariția unor crize. Situațiile de criză din societatea de astăzi nu mai pot fi ignorate Și nici minimalizate sau chiar negate. Atitudinea individuală față de aceste evenimente, comportamentul în plan social, asumarea sau neasumarea responsabilității fiecăruia în raport cu starea de lucruri pot fi influențate semnificativ de abordarea jurnalistică. De exemplu, accidentele, care nu sunt considerate de specialiști situații de criză, sunt prezentate de jurnaliști ca fiind astfel de evenimente, iar publicul le percepe ca atare.
Conform manualului ”Jurnalismul în situații de criză”, presa ar trebui să fie care care să minimalizeze pe cât posibil daunele produse de o astfel de situație. Jurnaliștii de la France Soir pornesc întotdeauna de la următorul principiu: “Ideile trebuiesc trecute prin fapte iar faptele prin oameni”. Or tocmai situatiile de criză se potrivesc cel mai bine acestui fel de a face jurnalism. Oamenii au nevoie și sunt îndreptățiți să afle cât mai multe despre situația apărută, despre cine ar fi putut declanșa criza, dacă ar fi putut fi oprită sau ameliorată, în ce fel le va afecta viețile și cine este responsabil sau cine poate gestiona întreaga desfășurare a lucrurilor.
IV.3.Aspecte etice în situații de criză
În articolul 10(2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului recunoaște dreptul jurnalistului de a face publice diverse informații: “Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele unei societății democratice, una din condițiile de bază ale progresului și dezvoltării fiecărui individ”. Și libertatea de exprimare nu poate fi cenzurată sau limitată doar la informatți pozitive, favorabile sau cel mult neutre. Într-o societate democratică își au locul și informațiile critice, ofensive, chiar șocante cu trimitere la indivizi, grupuri, sectoare de activitate sau structuri ale statului. Și declarația adoptată de Federația Ziariștilor din Comunitatea Europeană în anul 1971 subliniază că “Dreptul la informare, la libera exprimare și la critică este una din libertățile fundamentale ale oricărei ființe umame”.
Momentele de criză îi afectează diferit totuși pe membrii unei societăți implicate. O situație dramatică atrage după sine sentimente amestecate, revolte interioare, culpabilități și temeri nedefinite. Jurnaliștii, ca parte a societății, trebuie să excludă interesul personal, de serviciu sau de orice alt fel și să abordeze situația cât mai aproape de înțelesul cetățenilor, evitând informațiile incerte, deformate, supraîncarcate. Și oricât de complicată ar fi poziționarea din punct de vedere al eticii profesionale, între datorie și moralitate, jurnalismul în situații de criză va trebui să se axeze pe libertatea jurnalistului și responsabilitatea acestuia.
În procesul comunicării jurnalistice în general și al jurnalismului în situații de criză în special, responsabilitățile fundamentale ale jurnalistului sunt: cu caracter obligatoriu: respectarea reglementărilor legale, constituționale, și cele cu caracter meritoriu: respectarea principiilor etice (adevăr, onestitate, bun simț, maturitate civică). Rezultă că nu este suficient ca jurnalistul să înșire mecanic date și informații despre un anume eveniment, el va trebui să-și asume fără excepție întreaga responsabilitate pentru calitatea materialului pe care îl face public. Conform Principiilor Internaționale ale Eticii Profesionale a Jurnalistului “informația este percepută ca un bun public și nu ca un obiect de consum. Aceasta înseamnă că jurnalistul e responsabil de informația ce o transmite. El e responsabil nu doar față de cei care controlează mijloacele de informare în masă, ci, în primul rând, față de opinia publică, ținând cont de interesele sociale diferite. Responsabilitatea socială a jurnalistului cere, ca în toate situațiile, el să acționeze potrivit conștiinței sale morale”. Rolul său social este determinant, prin urmare vorbim și de o mare responsabilitate profesională conform principiilor internaționale ale eticii profesionale a jurnalistului.
Pe lângă adevărul informațiilor și prezentarea lor în sensul accederii la un echilibru social, morala profesională a jurnalistului presupune respectarea reglementărilor etice în ceea ce privește relatia lui cu sursele, subiecții materialelor și public.
Obligația etică de a se comporta diferențiat cu anumiți subiecți ai materialelor, în sensul discreției și a compasiunii față de victimele catastrofelor, ale violurilor sau ale accidentelor majore de exemplu, i-ar putea aduce pe jurnaliști într-o contradicție cu așteptările de senzațional ale publicului. Important este să fie stabilit un echilibru bazat pe bunul simț si orientat în sensul diminuării efectelor negative.
IV.4. Profilul jurnalistului în situații de criză
O situație de criză nu este deloc ușor de gestionat. Presupune o bună cunoaștere din partea jurnalistului a proceselor ce trebuie aplicate de autorități, implică o serie de cunoștințe legate de situațiile care ar putea conduce către o criză și presupune, bineînțeles, și un psihic stabil și puternic. Pe lângă toate acestea, jurnalistului trebuie să fie foarte atent și la tot ce se întâmplă în jurul său, la reacțiile victimelor implicate, la reațiile oficialilor., fără ca ancheta în curs să fie afectată de prezența acestuia la locul faptei. De fapt, în astfel de situații de criză se poate observa clar dacă jurnalistul și implicit, instiuția pentru care lucrează, își dorește să respecte codurile deontologice și normele etice destinate meseriei.
Jurnalistul trebuie să rămână calm și calculat, indiferent de piedicile care îi sunt puse în demersul său jurnalistic. De exemplu, în cazul unui accident, autoritățile pot decide să nu ofere nicio informație despre victime, modul de producere al accidentului sau persoanele vinovate. În acel moment, jurnalistul va fi nevoit să caute alte surse care îi pot oferii informații precum martorii sau chiar cei implicați în accident. Bineînțeles, cu acordul acestora și fără a le încălca drepturile.
Există și o serie de bariere cognitive care pot bune piedici în procesul de colectare a informațiilor și, drept urmare, în demersul publicării/difuzării materialului de presă. Printre acestea se numără amploarea crizei. Haosul generat de un astfel de eveniment poate provoca haos și în procesul de documentare al jurnalistului. O situație de criză începută de câteva minute îl poate pune pe jurnalist în situația de a repeta informațiile difuzate deja, și asta pentru că nicio sursă veridică nu a fost disponibilă să ofere detalii noi. În plus, o situație dramatică, emoționantă, influențează indirect și atitudinea jurnalistului de pe teren. Oamenii care și-au pierdut rude sau prieteni într-o tragedie sunt de obicei, prima sursă la care apelează jurnaliștii. Tocmai durerea lor este cea care oferă redacției materialele de succes de care aceasta are nevoie. “Să plângă coafezele” este o replică des întâlnită într-o redacție și se referă la nevoia constantă, și mai ales în cazul unor tragedii, de materiale lacrimogene. Conform audiențelor, acestea au efect asupra publicului și prezintă interes.
La Colectiv, au fost reporteri care în timpul transmisiunii în direct au plâns, au tremurat și au suspinat. Nu a fost nimic regizat, cel puțin asta susțin aceștia. Momentul dramatic i-a afectat teribil și pur și simplu simțeau nevoia să-și lase emoțiile să curgă. O parte dintre ei nu vorbeasu despre oameni care au murit acolo, ci vorbeau inclusiv despre prieteni de-ai lor care și-au pierdut viața în incendiu. Tocmai de aceea, chiar dacă este dificil de realizat, jurnaliștii trebie să-și păstreze echilibrul. De exemplu, atunci când un reporter vorbește despre pierderi, el trebuie să le vorbească telespectatorilor și despre speranță sau acțiuni care data viitoare vor putea preveni astfel de evenimente.
IV.5. Emoția
Conform lui Mihai Dinu, profesor universitar la Facultatea de Litere din București și o somitate printre studenții și colegii săi, emoția este “o stare afectivă temporară indusă de cauze identificabile în spațiu și timp”. Aceasta este definiția pe care și eu, ca studentă a dânsului, am primit-o la cursul său de Comunicare interpersonală. Tot amfiteatrul a suspinat trist când a auzit termenii greoi care aveau să definească emoția. Profesorul Dinu, zâmbind plăcut surspins de reacția anului II, a găsit o altă definiție a acestui cuvânt: i-a rugat pe studenți să scoată o foaie de hârtie și să definească ei ce înseamnă emoția, iar lucrarea spontană va conta la nota finală. Nedumerirea s-a transformat brusc în supărare, frustrare și neînțelegere. Cu greu ne-am mobilizat și am reușit într-o oră să scriem jumătate de pagină. La finalul testului surpriză, profesorul a adunat lucrările și le-a împărțit apoi, în altă ordine, studenților. Noi urmam să notăm lucrarea altui student. Când am terminat cu toții, profesorul Dinu a zâmbit iar. De data aceasta, a anunțat că nu știe ce am scris în lucrări sau cum ne-au notat colegii, dar acum este sigur că știm cu toții ce înseamnă o emoție.
Conform lucrării, emoțiile pot fi clasificate în emoții de bază sau primare, precum frica, suspriza, bucuria, dar sunt și emoții mixte, care apar din combinarea celor primare. Pe larg, emoțiile sunt evenimente sau stări care trezesc anumite trăiri psihologice și care generează un anumit tip de comportament.
În cazul jurnaliștilor cu experiență, emoția se manifestă fie deloc, fie constructiv. Transmisiunile în direct devin tot mai bune, reportajele sunt concise și de efect, iar știrile au valoare informațională. Totuși, emoția există, indiferent de experiență sau vârstă.
Emoția este cea care a transformat noaptea incendiului produs în clubul Colectiv, într-un eveniment greu de uitat pentru jurnaliști. Încă de la primul telefon primit în miez de noapte care anunța un incendiu în centrul Capitalei și până la comemorările la patru, cinci sau șase luni de la tragedie, jurnaliștii au trăit o serie de emoții greu de explicat, dar care au schimbat mentalități și practici ale acestei meserii. În acea noapte, mulți treziți din somn, reporterii și operatorii și ziariștii au luptat neîncetat cu dorința de a scoate un material de interes, cât și cu durerea și tristețea și frica pe care le-au trăit pe trotuarul din fața fabricii Pionierul. Fiind un concert rock, era imposbil ca acești oameni din presă să nu cunoască cel puțin o persoană care să fi fost fan. Trupurile arse, fumul gros și strigătele de ajutor i-au marcat pe toți cei care au fost la Colectiv în acea noapte. Mulți au plâns, alții au lăsat camera jos și le-au dat o mână de ajutor medicilor, ceilalți și.au sunat disperați prietenii, dar toți au simțit cum o noapte obișnuită s-a transformat într-una greu de suportat.
V. Jurnalismul contemporan
Meseria de jurnalist se schimbă de la an la an, o dată cu apariția unei noi generații de profesioniști mass-media. Totuși, regulile pe care aceștia trebuie să le respecte și care îi vor ghida in meserie rămân aproape aceleași, indiferent de instituție, produs media sau experință. Cei noi învață de la cei mai vechi cum se scriu știrile, cum se pun întrebări și care ar trebui să fie comportamentul unui profesionist pe teren, însă o dată ajuns acolo, proaspătul jurnalist va învăța că socoteala de acasă nu prea se potrivește cu cea din târg. Există o concurență acearbă între angajații instituțiilor de presă, iar un cadru bun, o fotografie șocantă sau un interviu rupt de la un oficial pe holurile instituției pot face oricând diferența dintre un jurnalist angajat și unul respins. Subiectele greoaie, anchetele lungi și reportajele emoționante au devenit aspirații la care unii dintre tinerii jurnaliști visează, însă nu pentru că nu s-au mai făcut până acum, ci pentru că presa a devenit una tabloidizată, care vânează mai noi vedete, scandaluri sau tragedii.
Nu mai este loc de știri “greu de digerat” pentru public, tocmai pentru că și publicul s-a schimbat. Conform lui Edward Bernays în Cristalizarea opiniei publice există o serie de caracteristici ale publicului: este o entitate influențabilă (în carte este dat exemplul educației prin formula „celor 7 ani de acasă”, fiind vorba de o serie de deprinderi cu care creștem de mici, suntem învățați de familie), supusă în permanență unor procese de schimbare a comportamentelor și obiceiurilor, este o parte care se modifică sub influența altei părți.
În cazul tragediei de la Colectiv însă, timpul a curs altfel. Chiar dacă a existat în permanență presiunea transmisiunilor în direct și obținerea celor mai noi informații, mulți jurnaliști s-au lovit de experiența celei mai lungi nopți din meseria lui. Atunci cînd o secundă poate face diferența între cine trăiește și cine moare, orele petrecute de echipele media în fața clubului au părut o eternitate.
Colectiv a schimbat jurnalismul în anul 2015. În octombrie 2015. Pe 30. La ora 22 și 32 de minute. Atunci când prima televiziune – Digi 24, transmitea în direct informația orei: un incendiu la un club din Capitală, zeci de persoane rănite. Nu și-a imaginat nimeni însă, că în alte câteva minute, atunci când echipele au reușit să ajungă în fața fabricii Pionieru, viața lor de jurnaliști va fi altfel.
V.1. Profesioniștii mass-media
Chiar și după 26 de ani de la revoluție, meseria jurnaliștilor din România, dar și a celor din întreaga lume, rămâne incertă și greu de definit. Confrom lui Mihai Coman, în lucrarea ”Introducere în sistemul mass-media”, ”jurnalistul ar trebui să fie căutător și distribuitor de informații, un pedagog care educă publicul, un lider de opinie care formează modul de gândire și credințele audienței, un animator care mobilizează și solidarizează colectivitățile, un om de divertisment care oferă clipe de relaxare pentru mii de oameni, un creator de cultură care selectează și promovează valorile”. La prima vedere, un jurnalist ar trebui să fie cât alți zece oameni la un loc, iar această responsabilitate și transformare cameleonică pune o presiune enormă pe umerii lui. Tocmai pentru că trebuie să fie toate aceste lucuri și să ia parte la o sumedenie de activități din diferite domenii, substanța muncii sale este foarte greu de definit. Există însă o serie de caracteristici care atribuie jurnalistului locul său în marea de profesii, caracteristici pe care le voi expune în paginile următoare.
Conform Statului Federației Internaționale a Jurnaliștilor, este considerat jurnalist ”orice persoană care, în mod regulat și pe bază de remunerație, depune o activitate care constă în a contribui prin cuvânt sau imagine, la una sau mai multe mass media”. De asemenea, în Franța, confrom unui articol din Codul Muncii, jurnalistul ”este o persoană a cărei principală ocupație, efectuată regulat și remunerat, constă în exercițiul profesiunii sale pentru un cotidian sau altă publicație ori agenție de presă și care obține majoritatea veniturilor sale din această activitate”. Din aceste definiții tragem concluzia că un jurnalist trebuie să facă o serie de activități neclare , dar și să fie recunoscut de ceilalți din breasă pentru a fi considerat un profesionist mass-media.
Într-un studiu destinat statutului de profesionist al jurnalistului, Beam subliniază drept caracteristici definitorii pentru o profesie: ”autonomia profesională”, prin care membrii profesiei au liberatea de a-și face meseria șa cum știu ei că este mai bine, dar de asemenea au și responsabilitatea ce derivă din această libertate. Profesia are și o ”cultură profesională”, prin care membri ei trebuie să se supună unor valori, norme și coduri etice. De asemenea, profesia tinde să ”idealizeze” utilitatea ei socială. De exemplu, un jurnalist se dedică publicului, însă omite să vorbească și despre avatajele materiale care i le oferă profesia.
În 1880, Dicționarul profesiilor definea câteva caracteristici ale unei profesii: ”Nu ești jurrnalist decât scriind la o publicațieș devii jurnalist și încetezi să fii de la zi la alta. Nu există ucenincie, nu există diplomă, nici certificate (…) Jurnalismul nu este o profesie în sensul obișnuit al cuvântului”. Astăzi însă, există diplome care să ateste calitatea de jurnalist, iar adeverințele eliberate de diferite instituții de presă reglementează inclusiv orele de practică. Însă, chiar și așa, identitatea profesională rămâne vagă, iar pentru că jurnaliștilor le sunt atribuite o multitudine de activtăți, precum literatura sau politica, profesionalizarea acestora nu va înceta niciodată să se încheie.
Rieffel atribuie jurnaliștilor o serie de profesii pe care acesta se vede nevoit să le întreprindă în diferite situații. Printre ele se numără imaginea tehnicianului, pentru că oamenii din presă lucrează în permanență cu o serie de tehnici și competențe, și imaginea artistului, pentru că această profesie se bazează pe intuiție, pe propria percepție.
Odată cu aceste definiții, în profesia de jurnalist apare o criză de identitate. După Remy Rieffel, această criză poate fi explicată prin patru factori, printre care decalajul între imaginea pe care și-o atribuie jurnalistul însuși și imaginea publicului despre jurnalist, cele două viziuni însă, nu coincid. Pentru o mai bună înțelegere a activităților pe care un jurnalist trebuie să și le asume, urmează o clasificare a câtorva atribuții ale oamenilor de presă dintr-o redacție.
Reporterul este cel care vine în fiecare dimineață cu propuneri de subiecte în funcție de domeniul de care aparține (politic, economic, social, sănătate, eveniment, justiție, externe sau teritoriu). După ce subiectele sunt discutate în ședinta la care participă editorul și producătorul, acesta stabilește persoanele cu care se va întâlni pentru a obține interviuri, sincroane. La întoarcerea reporterului în redacție, acesta trebuie să scrie știrea în funcție de informațiile obținute pe teren și respectând indicațiile primite de la editor.
Editorul este responsabil cu aprobarea sau refuzarea propunerilor făcute de reporteri, cu coordonarea acestora pe teren (indicații, trimiteri la diferite surse). El este cel care stabilește ordinea subiectelor din jurnal, durata și componența lor. Acesta trebuie să comunice reporterilor la întoarcerea lor de pe teren care va fi viziunea materialului, cum ”ar trebui să arate”. De asemenea, este cel care stabilește dacă anumite informații merită să fie incluse în știre sau nu.
Producătorul general este cel care se ocupă în special de imaginea știrii. El trebuie să se sfătuiască cu reporterul înainte ca acesta să plece pe teren și pe durata filmării care va fi modalitatea de filmare și ce tipuri de grafică va avea materialul.
Moderatorul jurnalului trebuie să citească materialele integral înainte de emisie, să le înțeleagă și să fie capabil să vorbească despre un subiect în cazul în care apare o problemă tehnică cu prompterul.
V.2. Practicile profesionale
Practicile profesionale se referă la modalitățile concrete de lucru, la metodele de selecție a știrilor și tiparele de producție. O posibilă clasificare este cea după modelul francez, iar rezultatele aparțin cercetărilor anglo-saxone.
În primul rând, aceștia vorbesc despre sfera subiectivă, adică ceea ce motivează o anumită persoană să devină jurnalist, apoi urmează sfera organizațională, adicp studiul rutinei pe care jurnalistul trebuie să o urmeze în fabricarea informației, iar cea din urmă este sfera exterioară, adică analiza relațiilor jurnaliștilor cu sursele și publicul lor.
Sfera subiectivă pornește de la principiul că ”modul în care jurnaliștii percep este un element imprortant al comportamentuluib lor profesional, ce se observă, cu diferite intensități, și în conținutul informațiilor produse și difuzate”. Un jurnalist își selectează materialele pe care va urma să le dezvolte în funcție de propriile raționamente și de concepțiile sale în ceea ce privește calitatea și interesul unei știri. Confrom lui David White, un studiu publicat în 1950 arată cât de puternică este subiectivitatea și că aceasta este de cele mai multe ori, un factor de decizie important. ”Selecția știrilo5 este în realitate subiectivă și se bazează numai pe judecăți de valoare legate de experiențele, atitudinile și așteptările celui care alege”, sublinia acesta.
Logica organizațională însă este cea care condiționează munca jurnaliștilor. Ea se referă la modul în care se stabilesc relațiile între jurnalist și locul de muncă, dar și mijloacele de transmitere a informațiie de care acel loc de muncă dispune și care crează rutina zilnică. Fiecare mijloc de comunicare în masă are propriile sale reguli și este diferit de concurența sa, iar jurnaliștii trebuie să se adapteze locului de muncă în care lucrează pentru a răspunde cerințelor publicului-țintă.
Cea din urmă categorie este sfera exterioară, adică relațiile jurnalistului cu sursele și cu publicul. Aceste relații trebuie concepute ca o negociere, în care fiecare parte oferă celeilalte anumite resurse și, la rândul lor, se influențează una pe cealalta. În ceea ce privește relația cu publicul, aici situația este neclară și asta pentru că, de cele mai multe ori, marile trusturi de presă nu-și cunosc suficient de bine audiența, iar în această situație, nici jurnaliștii nu știu cu exactitate cui se adresează. Ba mai mult decât atât, ”legătura jurnaliștilor cu publicul lor se realizează mai degrabă de la distanță”.
V.3. Funcțiile socio-culturale ale mass-media
Cea mai importantă misiune a mass-media și totodată cea mai greu de respectat este acțiunea de informare a publicului. Aceasta se traduce prin faptul că publicul este cel care trebuie să primească informația, instituțiile media având obligația de a-și respecta misiunea, indiferent de situație sau de piedicile întâlnite sau de efectele subiectelor. De asemenea, presa este cea care „influențează gândirea și comportamentul publicului”, acestă afirmație fiind efectul funcției primordiale de informare.
Leo Thayer, sociolog american, numește șapte funcții ale presei: funcția de socializare este cea care asigură subiectele pentru conversațiile dintre oameni; funcția de identitate presupune „ancorarea” indivizilor în mentalul colectiv, accentuând trăirile cotidiene; funcția de mitologizare este responsabilă cu crearea unor modele simbolice specifice fiecărei culturi; funcția de compensare presupune existența unor experiențe afective; funcția de informare este cea care presupune distribuirea unor date despre realitate; funcția de divertisment se preocupă de transmiterea unor metode și mesaje de ocupare a timpului liber, iar funcția de educație încearcă să ofere un model de conduită și comportament pentru indivizi.
Mihai Coman propune o altă clasificare a funcțiilor presei, alcătuind o listă cu doar cinci funcții. Prima funcție este cea de informare, care subliniază tendința indivizilor de a controla, de a gestiona și de a manipula mediul înconjurător. Acest comportament este întâlnit și în cazul grupurilor sociale. În terminologia americană, această funcție se mai numește „funcție de supraveghere”, expresie care determină și subliniază acțiunile de control ale presei.
Informațiile pot fi de trei feluri: generale, instrumentale și de prevenire. Informațiile generale nu au obligatoriu o utilitate imediată, ele pot fi folosite pentru materiale atemporale și răspund funcției de supraveghere a lumii înconjurătoare. „Bombardarea” în permanență a telespectatorului cu mesaje îl obligă pe acesta să le primească instantaneu, fără să aibă timp de reflecție, de verificare a informațiilor. Astfel, din cauza cantității uriașe de informații primite zilnic, individul devine indiferent, renunță la spiritul său critic și la urmărirea activă a informațiilor.
Informațiile instrumentale se referă la jurnalele meteo, la traficul din orașe, la evenimentele culturale, la competițiile sportive, la anunțurile primăriei. Acestea au rolul de a oferi telespectatorului informații care au o valoare imediată, concretă, palpabilă.
Informațiile de prevenire sunt acele mesaje care nu prezintă doar ceea ce s-a întâmplat, ci și ceea ce s-ar putea întâmpla, au rol de prevenție, de instruire a publicului în cazul unei situații neașteptate (dezastre naturale, accidente, proteste).
A doua funcție din listă este cea de interpretare. Aceasta se referă la faptul că o știre nu este doar un amalgam de informații, ci este un sistem cultural determinat, în care sunt însumate informațiile semnificative. Aici, cuvântul-cheie este „interpretarea” tuturor informațiilor de către jurnaliști și prezentarea datelor concrete, dar și prezența viziunii autorului. „Cea mai importantă formă de interpretare constă în chiar decizia de a face publică (sau de a ignora) o anumită informație”. Din acest punct de vedere, selecția informațiilor care vor apărea pe post în jurnalul de știri necesită o gândire strategică, obiectivă, iar procesul de interpretare trebuie, obligatoriu, să se facă în funcție de un set de norme morale, principii etice și o bună cunoaștere a nevoilor publicului. De aceea, această selecție a materialelor jurnalistice presupune o responsabilitate mare pentru oamenii de televiziune, având în vedere faptul că, în cazul în care acceptăm că publicul este influențat de opinia mass-media, alegerile subiectelor devin imaginea evenimentelor unei zile.
Importantă este și ordinea subiectelor într-un jurnal de știri. Este clar că primele știri sunt cele mai importante evenimente petrecute în ziua respectivă, urmând ca spre finalul jurnalului să fie prezentate subiecte mai puțin importante, de ordin extern sau știri pe scurt. Publicul, chiar dacă nu este interesat de subiectul cu care se deschide jurnalul de știri, îl va percepe ca important și demn de luat în seamă, doar pentru simplul fapt că „cineva” a decis că este subiectul zilei.
Funcția „de legătură”, așa cum o numește Mihai Coman, se referă la puterea presei de a crea o legătură socială între publicul expus la aceleasi mesaje. Ee le dă oportunitatea indivizilor să împărtășească aceleasi valori, să aibă aceleași idei și astfel, favorizaează socializarea lor.
Funcția de culturalizare se ocupă de promovarea prin mesaje a valorilor culturale ale societății, a normelor etice și morale, chiar dacă acestă funcție este îndeplinită prin expunerea unor comportamente negative, de încălcare a regulilor. Presa ideală este cea care oferă un exemplu demn de urmat telespectatorilor, un model de comportament moral, care pune accent pe valorile societății și care își dorește să ofere un set de roluri sociale pozitive.
În opinia lui Rom Powers, știrile oferă informații publicului, dar nu reușesc nici să îl educe nici să îl documenteze în profunzime: ”oamenii nu mai doresc informații complicate și tulburătoare(…)oamenii sunt bolnavi de știri neplăcute. Mai nou, populația nu se mai înnebunește după probleme, ci după oameni. Exprimarea neaosă «știri după care tragi apa» desemnează înțelept un gen anume; se rostește în șoaptă; pe aceasta se bazează sunetul bănuților intrați în cont. ”
Ultima funcție este cea de divertisment. Fie că vorbim de talk-show-uri, emisiuni televizate sau filme, aceste produse mass-media își propun să ofere oamenilor un mod plăcut de a-și petrece timpul liber. Totodată, este o modalitate importantă de finanțare pentru posturile TV, acestea bazându-se pe segmentul de publicitate care aduce bani.
V.4. Criterii de selecție a știrilor
Selecția informațiilor prezentate într-un jurnal de știri este munca unei echipe întregi și o responsabilitate ce revine, în primul rând, redactorilor șefi ai departamentului, fiind numiți ”gate-keepers” (păzitori de porți), sintagmă preluată de D.L. White de la psihologul Kurt Lewin. Acest concept se bazează pe ideea că jurnalistul este un personaj de legătură între instituție, cei care vor să comunice ceva și publicul larg. Scopul principal este satisfacerea nevoilor și așteptărilor publicului-țintă, iar o posibilă clasificare a acestor criterii de selecție este cea propusă de Claude-Jean Bertrand. În primul rând, noutatea informației este importantă, având în vedere că cel care obține primul o informație este în avantaj; proximitatea se referă la locul evenimentului, cu cât acesta este mai aproape de locul în care se află publicul, cu atât este mai relevant pentru el; pertinența se referă la conexiunile făcute de jurnaliști între o problemă nou apărută, un eveniment recent și o problemă aflată deja în atenția presei; persoanele implicate în eveniment sunt un criteriu important al alegerii subiectelor, cât și impactul social pe care îl poate avea un asemenea material (de exemplu: evenimentele din Piața Universității, noiembrie, 2015, după tragefia din clubul Colectiv); de asemenea, unicitatea evenimentului este importantă, iar dacă acesta stârnește emoții profunde, de tipul compasiuni sau a erotismului, este un subiect de abordat.
Acestor criterii li se pot adăuga și următoarele: există domenii de activitate care au mai mult succes în fața telespectatorului decât altele (politica, mondenul în defavoarea domeniului social, energetic, științific). Alte criterii țin de cerințele profesionale sau de obiectivele proprietarilor postului de televiziune (cheltuieli reduse, buget minin, resurse materiale limitate).
După Charron și Lemieux, oamenii de media urmăresc o serie de criterii în funcție de care aleg știrile, cum ar fi: costurile de producție presupuse de culegerea și procesarea informațiilor (deplasarea pe teren, interviurile, montajul, imaginea); constrângerile tehnice impuse de postul tv și de dotările tehnice ale postului; normele de conduită și regulile interne de lucru cât și atitudinea personală și credințele jurnaliștilor angajați. În selectarea materialelor abordate, oamenii de media trebuie să țină cont și de gusturile și preferințele consumatorilor; în același timp, ei trebuie să respecte și regulile impuse de proprietarul instituției. În ultimul rând, o știre poate fi abordată sau nu în funcție de acțiunile surselor care oferă accesul la informație (exemplu: purtători de cuvânt, martori, specialiști).
Procesul decizional este influențat de constrângerile organizaționale, de cultura profesională și de experiența profesională a editorilor. Majoritatatea deciziilor din
mass-media se referă la publicarea sau nepublicarea unui material, înainte de acest lucru fiind vorba de abordarea lui sau neabordarea lui. În acest proces de selecție a materialelor, jurnaliștii și redactorii ”negociază” ce știri va conține jurnalul de actualități, propunând și refuzând anumite subiecte, totul petrecându-se sub presiunea timpului.
V.5. Tipuri de evenimente
Din perspectiva unei selecții atât de riguroase a evenimentelor prezentate în jurnalul de știri, există o serie de tipologii, clasificări ale acestor evenimente, în funcție de importanța lor. J. Galtung și M. Ruge au definit criteriile după care evenimentele se pot grupa în trei categorii: din punct de vedere organizațional, jurnaliștii vor prefera acele evenimente care se desfășoară în apropierea redacției, care se petrec într-un interval orar optim prezentării subiectului în jurnal și vor selecta subiecte ușor de prezentat și de înțeles de către public.
Categoria evenimentelor stilistice, de gen, se referă la faptul că jurnaliștii preferă subiectele cu accente dramatice, ce au un impact mare asupra audienței, sau evenimentele în care sunt implicate personalități cunoscute de către public. Ei sunt adepții acestor tipuri de materiale pentru că sunt lipsite de ambiguitate și sunt pe placul audienței lor. Perspectiva socio-culturală se referă la alegerea unor evenimente relevante, vizibile, ce conțin fapte importante pe baza cărora jurnaliștii își pot construi materialul.
Din perspectiva relației de timp dintre momentul petrecerii evenimentului și momentul mediatizării lui se evidențiază trei categorii de evenimente: recente, imediate și curente. Evenimentele recente sunt cele care se petrec relativ aproape de momentul în care ele vor fi difuzate ca materiale. Evenimentele imediate sunt informații de mare interes, actuale, ce se petrec foarte aproape de momentul publicării lor și care pot întrerupe programele uzuale pentru a fi prezentate; vorbim aici de evenimentele de tipul ”breaking news”. Evenimentele curente se referă la informații relevante pentru public, care pot beneficia de un timp mai mare de ”actualitate”; de exemplu, subiectele unei conferințe de presă pot fi astfel de evenimente, pentru că ele se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp și nu își pierd din atenția publicului.
Sociologii H. Molotch și M. Lester au propus un tip de clasificare bazat pe caracterul planificat sau neplanificat al unui eveniment și pe poziția de promotor al evenimentului, având astfel patru categorii de evenimente. Prima categorie o reprezintă evenimentele de rutină ce presupun o acțiune planificată, planificatorii săi fiind promotorii săi ca știre (de exemplu, liderii de sindicate sau vedetele), scopul acestora fiind de a atrage atenția publicului asupra evenimentelor lor (festivaluri, congrese).
Scanadalurile sunt evenimente care sunt planificate, dar de altcineva față de protagoniștii lor. De cele mai multe ori, presa este responsabilă de pornirea unor ”speculații” și de declanșarea unui scandal mediatic.
Accidentele sunt neplanificate și sunt promovate tot de oamenii ce nu au fost implicați direct în eveniment, exemplul fiind tot presa. Acestea sunt evenimente aflate în desfășurare, care nu au o finalitate clar definită si ale căror premise nu sunt clare, de aceea, demersurile jurnalistice sunt greoaie, nu oferă un deznodământ al situației și presupun costuri ridicate și o mobilizare rapidă a resurselor umane. De asemenea, ele au impact si asupra jurnaliștilot, tocmai de aceea informațiile prezentate de aceștia la câteva minute de la tragedie pot fi influențate de modul în care acesta percepe accidentul, dar și de experienșa omului de presă. În cazul unui jurnalist care face această meserie de ani buni, el va scrie sau va vorbi detașat despre eveniment, va fi obiectiv și va încerca să afle toate detaliile accidentului, Însă dacă vorbim despre materialul unui jurnalist tânăr în profesie, este foarte posibil ca abordarea lui să fie mult mai subiectivă și să se lase influențat la rândul său de imaginile și mărturiile dramatice pe care le-a surprins pe teren.
”Întâmplarea fericită” este un eveniment neprevăzut și neplanificat, promovat de indivizii direct implicați, care își doresc un câștig de imagine și deci, de bani. Este destul de rar întâlnit în presă.
O altă clasificare a evenimentelor se bazează pe cauza acestora și pe capacitatea lor de comunicare. Din perspectiva cauzei, evenimentele sunt: originare, adică țin de natură, nu pot fi provocate intenționat de către cineva sau de către mass-media și nu pot fi controlate de aceasta; evenimentele mediatice având ca singur scop apariția lor în mass-media, fără de care nu ar fi existat (conferințele, ședințele politice); evenimentele înscenate – constituite tot pentru a atrage atenția presei, prin diferite mijloace ca grevele, mitingurile sau declarațiile șocante, dar care au o consecință – câștigă mediatizare și în același timp, prin această mediatizare se pierde mesajul pe care protagoniștii vor să îl transmită, lăsând la latitudinea jurnalistului perpectiva de abordare a subiectului.
Din perspectiva puterii de comunicare avem evenimentele-cheie ce sunt întâmplări spectaculoase care pot genera unul sau mai multe materiale de presă importante, evenimente similare, care seamănă cu evenimentele-cheie, dar care sunt descoperite după producerea lor și apar mai târziu în presă, după cercetări amănunțite și evenimentele tematice, înrudite cu evenimentele-cheie.
Pentru a face față evenimentelor planificate și neplanificate, este nevoie de o strategie bine pusă la punct, astfel încât echipele de jurnaliști să știe unde filmează, la ce oră, care este subiectul materialului și perspectiva abordată. Această planificare este o ierarhizare a subiectelor de zi. Astfel, există trei tipuri de abordări: știrile planificate sunt evenimentele cunoscute dinainte, care au fost acceptate de editori și care sunt deja încadrate în jurnalul de știri. Știrile neplanificate sunt fapte care s-au petrecut neașteptat, despre care trebuie relatat cât mai repede și care trebuie să conțină informații ”proaspete”. Știrile din afara planificării sunt evenimentele ”de umplutură” a spațiului de emisie, de ”rezervă” în cazul în care un anumit material nu poate intra pe post. De obicei acestea sunt evenimente atemporale, cu un grad redus de importanță sau dificultate.
VI. Legislația românească
În 1990, în România exista o singură societate care furniza atât programe radio cât și cele de telviziune. Acesta era, bineînțeles, controlat de stat iar programele erau supravegheate și supuse unei cenzuri stricte. După revoluție, în anul 1992, apare Legea audiovizualului, modificată apoi prin Legea 41 din 1994. Cea mai recentă modificare a Legii Audiovizualului a fost în 11 iulie 2002, iar forma actuală respectă definițiile de atunci, însă au mai fost aduse câteva reglementări noi, inclusiv în anul 2015. Conform site-ului cna.ro, majoritatea deciziilor ce reglementează activitate audiovizualului se bazează pe cei doi piloni care asigură cadrul legislativ ce guvernează în România domeniul audiovizual: Legea Audiovizualului nr.504/2002 adoptată de Parlamentul României și Codul de reglementare a conținutului audiovizual adoptat de CNA în 2006.
Legea Audiovizualului oferă cadrul general privind activitatea radiodifuzorilor și a Consiliului Național al Audiovizualului din România.
Codul de reglementare a conținutului audiovizual detaliază obligațiile posturilor de radio și de televiziune licențiate în România în ceea ce privește conținutul editorial, precum informarea corectă, protecția demnității umane, dreptul la replică, protecția minorilor și respectarea regimului publicității.
VI.1 Consiliul Național al Audiovizualului
Consiliul Național al Audiovizualului, prescurtat C.N.A, a fost creat în 1992, ca autoritate publică autonomă sub control parlamentar și garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale. Misiunea sa, definită în Legea nr. 48/1992, a fost concepută și determinată de apariția și dezvoltarea unei piețe libere a audiovizualului. Necesitatea unui nou cadru legislativ, concretizat prin adoptarea Legii audiovizualului nr. 504/2002, s-a făcut simțită după un deceniu de activitate a CNA, perioadă în care peisajul audiovizual românesc s-a schimbat continuu. Rolul acestuia este de distribuire a frecvențelor și de a controla respectarea normativelor de instituțiile media cât și de către cele private.
De asemenea, conform Legii audiovizualului, CNA asigură respectarea exprimării pluraliste de idei și de opinii în programele transmise de radiodifuzorii aflați sub jurisdicția României, pluralismul surselor de informare și libera concurență în domeniul audiovizual, protejarea culturii și a limbii române, a culturii și limbilor minorităților naționale, protecția minorilor, apărarea demnității umane, precum și un raport echilibrat între serviciile naționale de radiodifuziune și serviciile locale, regionale ori tematice. De asemenea, Consiliul este abilitat să emită, în aplicarea legii, norme cu privire la publicitatea audiovizuală și teleshopping, la programarea și difuzarea emisiunilor privind campaniile electorale, precum și la responsabilitățile culturale ale radiodifuzorilor.
Consiliul Național al Audiovizualului este o instituție publică autonomă, formată din 11 membri numiți și este finanțat de la buget și sub control parlamentar.
Responsabilitățile C.N.A sunt precizate cu detalii într-o serie de articole. Cea dintâi responsabilitate este cea de acordarea licenței (art. 12 al. 2). C.N.A însă are funcții de reglementare a unor situații, de exemplu, respectarea drepturilor minorului în programele audiovizuale: ”furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să respecte principiul interesuluisuperior al minorului.” De asemenea, tot pentru protecția minorilor, articolul 29 stabilește că ” înainte de difuzarea unor imagini șocante, a unor scene de violență sau cu impact emoțional negativ care pot impresiona în mod neplăcut telespectatorii, aceștia vor fi avertizați verbal "Atenție! Imagini care pot afecta emoțional telespectatorii.", mențiune ce va fi și afișată static și lizibil; radiodifuzorii nu pot prezenta scene de violență în mod repetat în cadrul aceleiași producții audiovizuale. De asemenea, ” imaginile care prezintă execuții, oameni uciși sau voluntari ai morții, indiferent de motivația acestora, se difuzează numai în cazuri temeinic justificate.”
În aceea ce privește demnitatea umană și dreptul la propria imagine, articolul 45 atrage atenția mass-media că ”orice persoană are dreptul la respectarea intimității în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire. În cazul situațiilor de suferință umană, al dezastrelor naturale, accidentelor sau al actelor de violență, furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a respecta imaginea și demnitatea persoanelor aflate în astfel de situații.”
În cazul unor dezastre naturale sau tragedii, relatările trebuie să fie prezentate cu discernământ și fără a provoca panică. Codul C.N.A notează că: ”radiodifuzorii nu trebuie să repete nejustificat imaginile șocante, au obligația de a prezenta și poziția exprimată de autoritățile publice abilitate. Este interzisă dezvăluirea de către radiodifuzori a identității victimelor până la comunicarea oficială a acesteia.” În plus, nu trebuie difuzat niciun indiciu care să ducă la indentificarea victimelor accidentului, doar dacă familia își dă acordul sau dacă există un interes public justificat. O adăugare la articolul 75 stipulează că ” În cazul accidentelor, în special al celor cu consecințe juridice, informația difuzată trebuie:să fie obiectivă, verificată și prezentată în mod imparțial și cu bună-credință, în raport cu toate persoanele implicate în accident; să respecte principiul prezumției de nevinovăție; să fie completă, urmărindu-se evoluția demersului juridic.”
În cazul în care aceste prevederi nu sunt respectate de instituțiile mass-media, C.N.A publică și o serie de sacțiuni. Una dintre cele mai drastice se referă ala delictele de informare, așa cum sunt ele clasificate ca limitări constituționale și ca subiecte de pedeapsă penală, de la articolul 39. Încălcarea a dispozițiilor articolului 2 din lege se pedepsește, cu închisoare de la 6 luni la 5 ani în cazul defăimării persoanei. De asemenea, se pedepsește cu închisoarea de la ani la 7 ani difuzarea unor programe în care se defăimează țara, se produc discriminări sau se îndeamnă la violență. Însă, chiar dacă legea presupune pedepse penale pentru aceste acțiuni, în realitate, litera legii nu se aplică, iar în cele mai multe cazuri, sunt aplicate doar somații publice de trebuie difuzate pe post și amenzi.
În vederea acordării sancțiunii se va ține cont de: ”gravitatea faptei și efectele acesteia; sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; ziua din săptămână și intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; durata emisiunii; audiența înregistrată.”
VI.2 Codul Deontologic Unic
Codul Deontologic Unic pentru mass-media a fost adoptat în reuniunea Convenției Organizațiilor Media, în perioada 23-24 octombrie 2009.
Codul deontologic unic pentru mass-media face precizări cu privire la integritatea jurnaliștilor, conflictele de interese apărute în presă, verificarea informațiilor, protecția vieții private, protecția minorilor și protecția surselor. Codul deontologic unic a fost implementat de către Grupul pentru bune practici jurnalistice. Obiectivul principal al Grupului pentru bune practici jurnalistice este implementarea și respectarea Codului deontologic unic, care va fi recunoscută prin acordarea unui Certificat de bune practici jurnalistice.
Primul capitol al codului își propune să definească termeni precum "jurnalist" și "mass-media". Astfel, "jurnalistul este persoana care se ocupă de colectarea, fotografierea, înregistrarea, redactarea, editarea sau publicarea de informații referitoare la evenimente locale, naționale, internaționale de interes public, cu scopul diseminării publice, cîștigîndu-și traiul în proporție semnificativă din această activitate. Jurnalistul își va exercita profesia în scopul servirii interesului public, conform propriei sale conștiințe și în acord cu principiile prevăzute de normele profesionale și prezentul Cod deontologic". Mass-media este definită drept "totalitatea mijloacelor de informare în masă, indiferent de platformă: online, audio-video sau tipărite, înființate și administrate în acest scop".
La capitolul "corectitudine", Codul deontologic adoptat stipulează că "jurnalistul care distorsionează intenționat informația, care face acuzații nefondate, plagiază, folosește fără drept fotografii sau înregistrări audio-video sau calomniază, săvârșește abateri profesionale de maximă gravitate". În plus, acesta trebuie să verifice cu seriozitate informațiile pe care mai apoi le va transmite publicului.
La capitolul destinat "vieții private", codul menționează că "jurnalistul este dator să respecte dreptul la viața privată și demnitatea persoanelor (inclusiv aspectele care țin de familie, domiciliu și corespondență)". Totodată, "amestecul în viața privată este permis numai atunci cînd interesul public prevalează în fața protecției imaginii persoanei. În acest sens, îi este permis jurnalistului să prezinte public fapte și informații care privesc viața privată a persoanelor publice, atunci cînd acestea se abat de la normele morale și legale", se mai arată în document.
"Identitatea victimelor accidentelor, calamităților, infracțiunilor, cu precădere cele ale agresiunilor sexuale, nu trebuie să fie dezvăluită, cu excepția situației în care există acordul acestora sau al familiei (cînd persoana nu este în măsură să-și dea acordul) sau cînd prevalează interesul public. De același regim de protecție a identității beneficiază și persoanele defavorizate (bolnavi, persoane cu dizabilități, refugiați, etc.)", mai menționează Codul.
La capitolul numit "Detalierea elementelor morbide", codul menționeză că "jurnalistul va evita descrierea detaliată de tehnici și metode infracționale, tehnici suicidale, vicii și nu va utiliza imagini violente și alte elemente morbide". Tot la acest capitol codul mai precizează că "infracțiunile, crimele, terorismul, precum și alte activități crude și inumane nu trebuie încurajate sau prezentate într-un mod pozitiv".
Ultimul capitol al Codului deontologic a fost dedicat "tehnicilor speciale de colectare a informațiilor", care sînt recomandate doar în cazurile în care informațiile nu pot fi obținute și pe alte căi. "Ca regulă generală, jurnalistul va obține informații în mod deschis și transparent. Folosirea tehnicilor speciale de investigație jurnalistică este justificată atunci cînd există un interes public și cînd informațiile nu pot fi obținute prin alte mijloace".
VI.3. Reguli încălcate de televiziuni în cazul Colectiv
Tragedia din Colectiv a testat capacitatea de reacție și de execuție a tuturor instituțiilor de presă din România. Televiziunile au fost nevoită să suplimenteze echipele de noapte, ziarele să printeze rapid știrile pentru a doua zi, iar radiourile să transmită informația încă din acea noapte. A fost o adevărată desfășurare de forțe și tocmai pentru că totul a fost contra-cronometru, greșelile nu au întârziat să apară.
Consiliul Naținal al Audiovizualului a șancționat mai multe televiziuni pentru modul în care au transmis informații despre tragedia din Colectiv, atât în noaptea de 30 octombrie, cât și în zilele următoare.
În urma unor reclamații primite, “raportul întocmit de direcțuia de monitorizare cu privire la modul în care posturile centrale de televiziune au reflectat tragedia petrecută la clubul Colectiv din București”, postul Digi 24 a fost sancționat cu o amendă de 10.000 de lei. Asta pentru că pe 2 noiembrie 2015, postul Digi 24 a difuzat un material în care era prezentată mărturia unui tânăr- martor al tragediei din Colectiv. Acesta acuza autoritățile, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță, că au avut reacții lente, că echipajele de pompieri și cele ale ambulanței nu au ajuns la timp și că mulți tineri ar fi putut fi salvați dacă aceștia ajungeau mai repede. Materialul însă, nu a conșinut și un punct de vedere din partea institușiilor organizate, ala cum prevede art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002. În plus, și posturile România Tv și Kanal D au fost somate public pentru că au încălcat prevederile art. 45 alin. (1) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora: „Orice persoană are dreptul la respectarea intimității în momente dificile, cum ar fi o pierdere ireparabilă sau o nenorocire”.
În săptămânile ce au urmat, televiziunile au făcut și mai multe greșeli care au intrat în atenția CNA. Pe 14 ianuarie 2016, la două luni de la tragedia din Colectiv, aceleași două posturi, Kanal D și România Tv, dar și Pro Tv, erau amendate pentru materialele difuzate. Kanal D a fost amendată cu 150 de mii de lei pentru trei ediții ale emisiunii “WOWBiz”, în care subiectele prezentate publicului au conținut informațiii greșite și au fost subiective, favorizând libera formare a opiniilor. Postul Pro Tv a fost amendat cu 50.000 de lei, pentru emisiunea “Vorbește lumea” din 04.11.2015, în care jurnalistul George Roncea a folosit injurii la adresa autorităților care s-au ocupat de tragedia din Colectiv. Tot atunci, postul de știri România Tv primea amendă pentru emisiunea “România la raport”, dar și alte emisiuni, în care au fost transmite imagini de la funeraliile unor victime decedate în incendiul de la Colectiv.
Ultima amendă primită de vreo televiziune pentru modul în care au fost difuzate materialele legate de tragedia din Colectiv a fost Realitatea Tv. Postul a fost sanționat cu 30.000 de lei pentru că în emisiunea “Breaking News” a fost discutată problema asistenței medicale primită de victimele incendiului, fără ca interlocutorii să aibă dovezi care să suțină acuzațiile aduse autorităților.
VI.4. Cazul TVR
În noaptea de 30 octombrie, șefa știrilor de la Televiziunea Română a decis să nu întrerupă programul obișnuit și să nu transmită, în regim de breaking news, imagini de la incendiul produs la clubul Colectiv. Deși echipe formate din reporteri și operatori erau acolo și transmiteau în permanență imagini și informații, echipa de la știri și de la emisie nu s-a mobilizat și nu le-a transmis pe post. Au post postate doar pe site-ul știrilor TVR și pe pagina de Facebook. Pe 2 noiembrie, atitutinea celor din conducerea TVR era déjà dur criticată de mai mulți juranliști din TVR, de public și chiar de un mebru al Consiliului Nașional al Audioviozualului. Valentin Jurcan scria atunci pe Facebook : "Vineri, de la ora 23.30, știrea dezastrului din clubul Colectiv băga televiziunile în regim «breaking news». TVR habar nu avea. Pe parcursul nopții, majoritatea televiziunilor și-au chemat reporterii și prezentatorii de acasă. TVR dormea. De dimineață, toate televiziunile prezentau pe larg ce se întâmpla, cu care și oameni la fața locului. TVR încă dormea. Totuși, au fost jurnaliști de la TVR care au mers la locul dezastrului din proprie inițiativă, unii dintre aceștia sunându-și șefii. Degeaba, TVR nu și-a modificat programul. Să vă fie rușine! Voi încă nu înțelegeți rolul special pe care îl aveți față de români! Probabil vă veți scuza public că nu ați avut oameni plătiți care să vină, cel puțin acesta este mesajul care răzbate. Asta nu este scuză.”
Raluca Brumariu, șefa știrilor a declarat atunci pentru Mediafax că nu există o procedură de breaking news la TVR: “Eu am demisionat pentru că telefonul meu era pe silent, nu am răspuns, nu am fost aici (la sediul TVR, n.r.). Dar decizia de a sparge emisia sau de a intra (în direct, n.r.) nu era numai a Știrilor. Noi avem și alți șefi care răspund de aceste lucruri, iar o procedură de Breaking News aprobată în Comitetul Director nu există".
A existat și o reacție oficială din partea TVR legată de privarea de informație a publicului televiziunii publice. Într-un comunuicat transmis publicității în data de 2 noiembrie 2015, scrie că “TVR prezintă scuze telespectatorilor pentru modul în care a tratat, insuficient și neprofesionist, tragedia din noaptea de vineri, de la momentul în care s-au petrecut faptele și până sâmbătă, la 7 dimineața, când a fost difuzat primul jurnal de știri. Explicațiile sau motivele de orice fel pălesc în fața obligației noastre față de public. Măsurile luate și modificările organizatorice, vă garantăm, ne vor apropia din ce în ce mai mult de televiziunea publică de care România are nevoie și pe care nu a avut-o de ani de zile”
În concluzie, cazul TVR este un exemplu perfect al oamenilor vechi în presă care nu mai au nicio dăruire față de meseria pe care o fac, atitudine care a fost puternic sancționată de cei mai tineri, de reporteri, de operatori și, în final, de public.
O astfel de gestionare total greșită a unui eveniment major dintr-o societate nu a însemnat doar nepăsarea șefilor, ci și o lipsă de respect și de conștiință față de public. Spun asta pentru că, în acea noapte, oamenii care se uitau disperați la televizor și cei care erau în oraș și își căutau copiii sau prietenii nu au putut să vadă pe TVR listele cu cei dispăruți, cu cei care au ajuns la Spitalul Floreasca sau la Spitalul de Arși, și nici să asculte anunțurile medicilor. Bineînțeles, acei telesepctatori sau rude ale victimelor putea alege un alt post tv, însă obligația televiziunii publice era cu totul alta.
VII. Concluzii generale
Meseria de jurnalist nu e deloc simplă. Presupune zeci de ore de stat în picioare, sute de kilometri parcurși într-o zi, sute de minute de interviuri, ilustrație sau ambianțe, luni întregi de documentare și nervi de fier. Din exterior, această profesie îndelung criticată și marginalitată, pare doar o muncă a oamenilor fără scrupule, o “hăituială” continuă a vedetelor, autorităților și scandalurilor, iar rezultatul este o tabloidizare acută a întregului sistem de valori ale presei.
Lucrarea de față și-a propus să demonstreze prin teorie și interviuri aplicate, dar și prin analiza unor cazuri concrete, că, de fapt, adevărata față a jurnalismului românesc se vede în situații limită. În situații de criză. S-a văzut la Colectiv. Pe 30 octombrie 2015. Aceea a fost ziua care a schimbat în mare parte mersul lucrurilor din această breaslă.
Omul intră în contact cu lumea prin cele cinci simțuri: văz, auz, miros, gust, pipăit. Dintre aceste simțuri, vederea este cea prin care obținem cele mai multe informații. Omul gândește în imagini, iar pentru fiecare cuvânt sau expresie, în minte i se proiectează o anumită imagine. Televiziunea are marele avantaj, pe lângă radio și presă scrisă, să aducă și imagini în față telespectatorului. Imaginile sunt extrem de importante pentru că jurnaliștii aleg ce cadre să prezinte telespectatorului, în funcție de modul de prezentare a subiectului, iar o înșiruire greșită a imaginilor, poate provoca o reacție greșită a telespectatorilor.
Această lucrare a fost scrisă cu gândul la zilele lungi de muncă depusă de jurnaliști în cazul tragediei de la clubul Colectiv. Treziți din somn, oamenii au mers direct la club, au filmat o noapte întreagă, au alergat între spitale, iar a doua zi au luat-o de la capăt, la Institutul de Medicină Legală, la club, la poliție, la centrul de donare de sânge. Munca a fost uriașă, iar presiunea unei tragedii atât de mari a făcut ca această meserie să se trasnforme atunci și pentru câteva săptămâni ce au urmat, într-o profesie făcută cu durere în suflet. Ne-a durut pe toți Colectiv, indiferent de anii de experieanță, de domeniul acreditat sau de educație.
Chiar și acum, la peste 6 luni de la tragedie, orice zi de 30 înseamnă cel puțin o transmisiune in direct de la acel club. Înseamnă filmări cu părinții rămași fără unicul ciopil, înseamnă fotografii din care Leo, Andreea sau Teo ne zâmbesc.
Cu fiecare material scris pentru Colectiv, cei mai mulți jurnaliști au arătat fața umană a acestei profesii. Au fost alături de prietenii acelor tineri mai mult decât s-a văzut la televizor, au renunțat să filmeze și au ținut luminile de la camere îndreptate spre doctorii care încercau să îi țină în viață pe tinerii arși. Și-au donat primele de Crăciun, mici și rare, către familiile victimelor, și, de fiecare dată, nu au uitat să aprindă o lumânare pentru colegii lor care s-au stins.
Da, Colectiv ne-a schimbat pe toți. Și ne-a unit. Si ne-a făcut și mai îndreptățiți să-i prezentăm lumii întregi pe cei care nu își fac treaba. Cu lacrimi în ochi, noi ne-am făcut-o cum am putut mai bine. Ei nu.
“Suntem mai singuri dar mai mulți” a fost titlul ediției de iarnă a Decăt o Revistă. În câteva pagini, jurnaliștii au refăcut drumul către cea mai mare tragedie din România după accidentul de la Balotești. Ne simțim mai singuri pentru că ne-am pierdut prieteni și colegi, iar România a pierdut arhitecți de succes, părinți devotați și medici talentați. Suntem mai mulți însă pentru că am demonstrat că putem schimba un guvern în doar câteva zile. Și noi, jurnaliștii, am fost o mică parte din această schimbare.
Această lucrare este dedicată și colegului meu, Bogdan Moleșag, operator. Rănit grav în incendiu și dependent acum de un salon de terapie internsivă în spitalul militar din Belgia.
VIII. Bibliografie
VIII.1. Bibliografie generală
BERNAYS, Eduard, Cristalizarea opiniei publice, trad. Florin Paraschiv, Editura Comunicare.ro, 2003.
BERTRAND, Claude-Jean, O introducere în presa scrisă ș vorbită, traducere coordonată de Mirela Lazăr, ediția a 2-a, revizuită, Iași, editura Polirom, 2001.
BLACK, J., Steele, B., Barney, Ralpf D., Doing Ethics in Journalism: A handbookeith Cases Studies, Editura Allyn and Bacon, 3 edition, 1998.
CHRISTIANS, Clifford, G., Fackler, Mark, Rotzoll, Kim, B., McKee, Kathy Brittain, Media Ethics, Cases and Moral Reasoning, traducere de Ruxandra Boicu, Editura Polirom, 2001.
COMAN, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Iași, Editura Polirom, 1999.
HARTLEY, John, Discursul știrilor, trad. De Monica Mitarca, Iași, editura Polirom, 1999.
MCQUAIL, Denis, Mass Communication Theory, London, Sage Publ., 1987.
MOLOCH, Harley, Lester, Marilyn, News as Puposive Behaviour, apud. Cohen, S., Young, J. (ed.), The Manufacture of News, Londra, Sage Publishing, 1981.
POWERS, Rom, The Newscarters: The News Business as Show Business, New York, St. Martin‘s, 1978.
RANDALL, David, Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, traducere de Alexandru Brăduț Ulmanu, editura Polirom, 1998, Iași.
RAWLS, John, O teorie a dreptății, traducere de Horia Târnoveanu, editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2012.
RIEFFEL, Remy, Sociologia mass-media, traducere de Ileana Busuioc, editura Polirom, Iași, 2008
RUNCAN, Mirela, A patra putere – legislație și etică pentru jurnaliști, editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
ROSCHO, Bernard, Newsmaking, Chicago, editura The University of Chicago Press, 1975.
STEPANOV, Georgeta, Guzun, Igor, Jurnalismul în situații de criză – manual, editura Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău, 2009.
WILCOX, Dennis L.; CAMERON, Glen. T.; AULT, Phillip H.; AGEE, Warren K.; Relații Publice – strategii și tactici, trad. De Ion Vaciu; Roxana Onea, București, editura Curtea Veche, 2009.
VIII.2. Bibliografie selectivă
BIBER, Douglas, A Tipology of English Texts, apud. Friederich Ungerer (editor), ”English Media Texts-Past and Present”, John Benjamins Publishing Company, 2000, pp.144-147.
BURTON, Graeme, More than meets the eyes, Londra, editura Arnold, 1990.
CHARON, Jean, Les medias, Les jurnalistes, les medias et leurs sources, Quebesq, Editura Gaetan Morir, 1991.
COMAN, Mihai, apud. Truxillo, J.P., Corso, P., Dictionnare de la communication, editura Armand Collin, Paris, 1991.
DINU, Mihai, Fundamentele Comunicării Interpersonale, editura All, , 2004, 2007, 2008, București.
DRĂGAN, Ioan, apud. Denis McQuail, Comunicarea-Paradigme și teorii, București, editura RAO, 2007, p. 403.
HUGHES, E., R., Chinese Philosophy in Classical Times, editura J.M Dent and Sons, Londra, 1942.
SCHLESINGER, Phillip, ”Le chainon manquant. Le professionnalisme et le public”, în Paul Beaud, Patrice Flicky, Dominique Pasquier și Louis Quere, Sociologie de la communication, Reseaux, Paris, 1997.
RIEFFEL, Remy, ”Professionnels”, in Dictionnaire critique de la communication, Paris, 1992.
THAYLER, Leo, ”On the Mass Media and Mass Communication”, în Gumpert, G (ed.), Inter-Media, Oxford, Oxford University Press, 1982.
WHITE, David, ”The gate-keeper le selectionneur: etude sur la selection des nouvelles”, în Francis Balle și Jean Gustave Padioleau, Sociologie de l^information, editura Larousse, Paris, 1973.
VIII.3. Articole
BLACK, J., Barneym Ralpf, D., Watson, John C., Journal of Mass Media Ethics: Exploring Questions of Media Morality, Editura Lawrence Erlbaum Associates, Volume 17, Number 1, 2002.
COMAN, Mihai, apud. Beam Randall, ”Journalism Professionalism as an Organisational-Lever Concept”, în Journalism Monograph, 1990, nr. 121.
COMAN, Mihai, apud. Bohere, G., Proffesion – Journalist, International Labour Office, Geneva, 1984, p. 8.
KEPPLINGER, Hans Martin; Habermaier, Johanna, ”The Impact of Key Events on the Presentation of Reality”, în European Journal of Communication, nr. 3, 1993, pp. 373-376.
NOELLE-NEWMANN, Elisabeth, The Contribution of Spiral of Silence Theory to an Understanding of Mass Media, in Rothman, Stanley (ed.), ”The Mass Media in Liberal Democratic Societies”, New York, Paragon House, 1992, p.79.
OUTKA, Gene, Agape: An Ethical Analysis, editura Yale University Press, 1972, pp.7-16.
WARD, Stephen, J.A., Center for the Journalism Ethics.
VIII.4. Webografie
http://www.cna.ro/-Legisla-ie-.html accesat la data de 8 mai 2016.
http://www.cna.ro/IMG/pdf/_CNA_Raport_de_activitate_2011.pdf accesat la data de 8 mai 2016.
http://www.mediasind.ro/drepturi-jurnalisti accesat la data de 8 mai 2016.
http://www.stiripesurse.ro/revolta-in-interiorul-tvr-dupa-tragedia-de-la-colectiv-mi-e-rusine_971904.html, accesat la 10.05.2016.
http://www.mediafax.ro/cultura-media/sefa-stirilor-tvr-si-a-dat-demisia-dupa-ce-televiziunea-publica-nu-a-reflectat-vineri-noaptea-tragedia-din-colectiv-postul-le-a-cerut-scuze-telespectatorilor-14870804, accesat la 10.05.2016.
Anexe
Anexa 1 – diagrama lui Potter
Anexa 2 – pașii de aplicare a diagramei lui Potter
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Etica Si Mass Media. Jurnalismul Contemporan (ID: 114942)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.