Etapele Elaborării Strategiilor de Dezvoltare Locală

=== 6617320e16d3b8460c2a18c4fbf64722b515938b_638374_1 ===

INTRODUCERE

Interesul din ce în ce mai mare pentru dezvoltarea locală a apărut în contextul schimbărilor economice, sociale și politice globale. Globalizarea și criza economică internațională, fenomenul tot mai mare de relocare a afacerilor, structurile interne ale marilor grupuri industriale și instituționalizarea autonomiei locale ca principiu european au făcut ca discuțiile despre dezvoltarea locală să fie subiect de interes pentru lumea academică, dar mai ales pentru factorii de decizie politică.

Pentru politica publică românească, dezvoltarea locală durabilă a devenit un instrument strategic pentru susținerea sectorului patrimoniului (public și privat) și constituie obiectivele strategiilor naționale de dezvoltare socială și economică. Scopul unor studii științifice este de a arăta nivelul dezvoltării locale durabile din România în contextul principiilor europene aplicate și de a analiza impactul asupra comunităților locale ca un mijloc important de valorificare a patrimoniului regional și local. Această viziune a comunității cu privire la dezvoltarea sa viitoare ar trebui să fie împărtășită cu toți actorii relevanți la nivel local și transpusă într-un set de obiective specifice și un plan clar de acțiune pentru a asigura o bună guvernare.

Dezvoltarea durabilă este un concept controversat, cu multe semnificații. O definiție clasică a dezvoltării durabile a fost produsă de raportul Brundtland (numit "Viitorul nostru comun") în 1987 și implică satisfacerea nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile. Această definiție este considerată o invenție politică (Middleton et al, 1993), cu scopul de a câștiga dezbaterea dintre problemele sociale, economice și de mediu. Dezvoltarea durabilă este rezultatul unei legături între problemele socio-economice și problemele de mediu care trebuie făcute, cu sărăcia și inegalitatea privind viitorul sănătos al omenirii. Din acest punct de vedere, conceptul a fost numit neasumat și antropocentric (Lee, 2000). În ciuda tuturor acestor dezbateri, dezvoltarea durabilă rămâne un instrument strategic pentru autoritățile locale, regionale, naționale sau globale, ca o interconectare între economie, mediu și societate (Hardi, Zdan, 1997). Chiar dacă acest model a fost criticat ca având o simplitate conceptuală (Giddings, Hopwood, O'Brien, 2002), dezvoltarea durabilă trebuie discutată ca un concept la granița dintre oameni, mediu și economie. Dezvoltarea durabilă se bazează pe cinci principii:

• Futuritate – echitatea între generații;

• Justiția socială – echitatea în cadrul generațiilor;

• responsabilitatea limitatoare – echitatea geografică;

• echitate procedurală – persoane tratate în mod deschis și echitabil;

• Echilibrul între specii – importanța biodiversității.

Aceste principii dau mai multă substanță ideii de dezvoltare durabilă care leagă oamenii și nevoile lor de mediul înconjurător și oferă o bază utilă pentru diferitele tendințe ale acestui concept, incluzând patrimoniul ca o sumă de viziuni, valori, cultura, oameni, nevoi, aspirații. Strategia de dezvoltare locală este un instrument participativ care implică întreaga comunitate și al cărui obiectiv este de a asigura dezvoltarea economică. În majoritatea cazurilor, strategia de dezvoltare locală reprezintă un pas pe termen lung, proiecția viitoare a comunității. Această viziune a comunității cu privire la dezvoltarea sa viitoare ar trebui să fie împărtășită cu toți actorii relevanți și tradusă într-un set de obiective specifice și un plan clar de acțiune.

Spațiul rural, cu toate componentele tangibile și intangibile ce îl clădesc, reprezintă principala sursă de valori naturale a României, garantul moștenirii culturale românești și un exemplu al coeziunii sociale. În mediul rural a fost păstrată cel mai bine identitatea națională și principiile tradiționale de viețuire în comuniune și respect față de natura înconjurătoare. De aceea, pentru România și, mai nou, pentru Uniunea Europeană, mediul rural românesc reprezintă o prioritate în conservarea echilibrului natural-antropic prin dezvoltarea durabilă bazată pe încurajarea practicării activităților tradiționale și ecologice.

Pentru comuna Șoimi pe care am ales-o pentru studiul de caz, mediul rural înseamnă cultură, istorie, natură, om, viață, viitor. Prosperitatea satului din Șoimi înseamnă o obligație ce revine prezentului, pentru asigurarea continuității valorilor autohtone și a însăși faptului de a exista într-o agregare completă, demonstrându-i identitatea și personalitatea formată de-a lungul mileniilor. Elementul esențial al ruralității este omul, cel care creează, cel care moștenește, cel care ocrotește. Omul va fi, așadar, scopul principal al devenirii spațiului rural din cadrul comunei.

CAPITOLUL 1 – ASPECTE GENERALE ALE DEZVOLTĂRII LOCALE

1.1. Conceptul de dezvoltare locală

Dezvoltarea locală este un proces de creștere social-economică și de schimbări structurale, asigurând bunăstarea membrilor comunității. Există mai multe moduri prin care se poate realiza dezvoltarea locală, în funcție de gradul de comunitarism implicat:

(1) implică participarea comunității la inițiere, implementare și evaluare, definită de literatura de specialitate ca dezvoltare comunitară,

(2) participarea la inițiere, dar implementată cu resurse din afara localității obținute de autoritățile locale,

(3) participare la inițiere, dar implementată cu resurse obținute de autorități prin (semi) constrângere

(4) și modelul autoritar prin care inițierea și implementarea sunt realizate.

Există o serie de elemente care trebuie luate în considerare în cadrul procesului de dezvoltare locală, pentru a asigura sustenabilitatea unei astfel de inițiative: implicarea cetățenilor pe parcursul întregului proces de dezvoltare; parteneriatul dintre structurile locale (administrație, agenți economici, instituții publice etc.); o abordare holistică a proiectelor / strategiilor de dezvoltare locală; mobilizarea tuturor resurselor în ceea ce privește capitalele; respectarea principiilor democrației participative.

Dezvoltarea locală s-a axat pe două axe principale de politică publică: crearea unei infrastructuri pentru creșterea accesului la zona de interes a potențialilor investitori și industrializarea ca politică promovată de guvernul central (politici de sus în jos ). Abordarea de sus în jos implică anumite aspecte specifice, cum ar fi: decizia privind zona de intervenție și tipul acesteia se face la nivel central; gestionarea este asigurată de administrația centrală; este de tip sectorial; promovează proiecte industriale mari care ar trebui să consolideze activitatea economică; ca instrumente, utilizează sprijin financiar, stimulente, subvenții. Din nefericire, aceste politici de dezvoltare nu au avut întotdeauna succesul estimat, nu au beneficiat de sustenabilitatea dorită, fie din cauza politicilor de dezvoltare neechilibrate concentrându-se doar asupra unui anumit aspect și ignorând toate celelalte, fie datorită încercării de a reaplica politicile într-o în mod standardizat, fără a avea în vedere contextul specific. Alți factori care au contribuit la eșecul unor astfel de modele au fost: contextul social și instituțional, capitalul uman scăzut, structurile economice locale slab dezvoltate, interesele divergente ale actorilor locali, lipsa implicării acestora în inițiere sau implementare. Lipsa succesului acestei abordări de sus în jos a dezvoltării locale, combinată cu provocările generate de procesul de globalizare, a dus la o schimbare a viziunii.

Noua viziune se bazează pe generarea de politici de dezvoltare de la bază, de la nivel local la nivel național (abordare de jos în sus). Principalele caracteristici ale abordării de jos în sus sunt: promovarea dezvoltării bazate pe inițiative locale; gestionarea realizată la nivel local datorită descentralizării care implică relații de cooperare verticale între diferite niveluri guvernamentale și relații de cooperare orizontală între organizațiile publice și private; abordare teritorială; utilizarea potențialului de dezvoltare al fiecărei zone; asigurarea condițiilor esențiale pentru dezvoltarea activității economice.

Vazquez Barquero consideră că ”acțiunile de dezvoltare locală sunt structurate pe trei piloni, în ceea ce privește aspectele legate de crearea infrastructurii, crearea de capacități la nivel local și creșterea capacității instituționale”. Primul pilon se referă la crearea infrastructurii (rețele de utilități, comunicații, rețele de transport), a zonelor industriale și a infrastructurii pentru dezvoltarea capitalului uman (educație, instituții medicale și culturale). Al doilea pilon cuprinde aspecte legate de crearea și implementarea unor strategii cuprinzătoare de dezvoltare locală, care sunt pregătite cu participarea actorilor locali. Ultimul pilon are în vedere creșterea capacității organizaționale și instituționale, pregătirea, implementarea și monitorizarea strategiei de dezvoltare. Acest aspect aduce în prim plan problema guvernării locale, care implică crearea de noi forme de cooperare și coordonare la nivel local, dar și creșterea gradului de participare a actorilor locali la implementarea strategiilor de dezvoltare locală astfel încât capacitatea de susținere este dezvoltată. Un alt aspect legat de crearea capacităților, se referă la dezvoltarea societății civile și la promovarea realizării de rețele și parteneriate care ar trebui să conducă la progres economic și social.

Pe scurt, putem spune că strategia de dezvoltare locală trebuie să cuprindă aspecte legate de crearea infrastructurii, capacitatea de a pregăti și implementa strategii de dezvoltare globală și de a spori capacitatea instituțională prin îmbunătățirea guvernanței locale. Autorul consideră că tipul de dezvoltare locală benefică este cel endogen, ceea ce implică acumularea de capitaluri – sociale, umane, simbolice, materiale – ca premisă pentru creșterea economică.

Gioacchino Garofoli vorbește despre ”dezvoltarea locală endogenă și exogenă”. Potrivit autorului, dezvoltarea endogenă garantează autonomia procesului de transformare a sistemului economic local și se bazează pe producerea "capacității sociale" în cadrul firmelor și instituțiilor comunitare, formând următoarele capacități: utilizarea resurselor locale ( forța de muncă, spiritul antreprenorial, abilitățile profesionale specifice, resursele materiale etc.), controlul procesului de acumulare la nivel local, controlul capacității de inovare, existența interdependenței dintre sectoarele economic, social, cultural și de mediu.

Acest tip de dezvoltare subliniază rolul central al procesului decizional la nivel local și capacitatea actorilor sociali de a controla și internaliza informațiile primite din exterior. Potrivit lui Garofoli, dezvoltarea endogenă înseamnă capacitatea de a transforma sistemul social-economic, capacitatea de a reacționa la schimbările externe și capacitatea de a introduce forme specifice de control social la nivel local. În schimb, dezvoltarea exogenă este procesul dependent de dezvoltare externă. În practică, se poate spune că cele două tipuri de dezvoltare sunt interdependente, prin care factorii externi contribuie la dezvoltarea locală în coroborarea cu actorii sociali ai comunităților.

”Întreprinderile sociale sunt actori importanți în procesul de inovare socială prin produsele și serviciile obținute și mai ales prin efectele acestora asupra întregului proces de dezvoltare locală”. Efectele asupra procesului de dezvoltare locală se datorează caracteristicilor unor astfel de entități care le conferă anumite avantaje față de ceilalți actori:

– Obiectivul social – scopul principal este servirea unei comunități sau a unui grup de persoane. Asigurarea bunăstării comunității este unul dintre obiectivele principale ale acestora.

– distribuirea limitată a profitului – organizațiile nu pot distribui sau pot distribui doar o parte din profit. Blocarea de active face astfel de entități mai greu de mutat sau de închis.

– guvernarea democratică – diferite părți interesate sunt implicate în procesul de guvernare, în funcție de interesele lor. Guvernarea cu mai mulți actori permite identificarea nevoilor și a resurselor locale și furnizarea de soluții optime de rezolvare a problemelor.

– Procesul decizional este democratic, prin care fiecare membru are drept de vot, iar acest drept nu depinde de capitalul social subscris.

– Autonomie – sunt entități autonome care nu sunt conduse de instituții publice sau alte organizații.

”Obiectivul social al întreprinderilor sociale îi împiedică să își orienteze activitatea în principal spre realizarea profitului. Cu toate acestea, în unele cazuri, este destul de dificil să se mențină un echilibru între activitatea economică și cea socială. Întreprinderile sociale pot avea multiple obiective sociale, de la integrarea socială, integrarea pe piața muncii, furnizarea de servicii de sprijin pentru a copleși situațiile de marginalizare, creșterea capitalului uman sau social, producția de bunuri și servicii, susținere etc., toate acestea contribuind la dezvoltarea comunității locale.” Lipsa unei motivații legate de obținerea profitului face ca serviciile oferite să fie accesibile tuturor membrilor comunității.

Guvernarea cu mai mulți actori este un model de guvernanță participativă care oferă actorilor locali posibilitatea de a fi implicați în viața comunității și de a lua deciziile care le afectează. Acest tip de guvernare este promovat de întreprinderile locale în procesul de dezvoltare și a fost adoptat de unele administrații publice locale ca model în procesul de rezolvare a problemelor comunității. Autonomia acestor entități le permite să fie flexibile în ceea ce privește furnizarea de servicii și furnizarea de bunuri în funcție de nevoile societății, fără constrângeri birocratice sau obiecții legate de costurile acestora. ”Întreprinderile sociale pot obține fonduri publice (subvenții, donații) pentru a produce servicii sau bunuri, însă aceste instituții publice nu pot fi implicate în gestionarea acestora. Același lucru se aplică și companiilor private care acordă donații acestor entități.” Analizând aceste trăsături ale întreprinderilor sociale, putem afirma că ele favorizează dezvoltarea locală a tipului endogen, deoarece se bazează pe creșterea capacității actorilor locali de a acționa, țintesc acumularea de capital a comunității (capitalul social concretizat în relațiile sociale, creșterea încrederii în instituții și în celelalte persoane, capitalul uman – creșterea capacității indivizilor de către serviciile oferite), mobilizarea resurselor locale în procesul de rezolvare a problemelor comunității.

”Întreprinderile sociale favorizează acumularea capitalului social și uman la nivel local, dar reprezintă, de asemenea, cadrul favorabil pentru utilizarea acestor capitaluri ca resurse în cadrul procesului de dezvoltare.” Obiectivele lor sociale le permit să identifice resursele locale de capital și să le mobilizeze pentru a crea binele public. Caracterul non-profit permite utilizarea anumitor resurse locale care nu pot fi folosite în alte cazuri – acțiuni voluntare, resurse patrimoniale culturale, donații din sfera privată.

Tipul de guvernare care implică participarea actorilor interesați și parteneriatul cu celelalte instituții este unul care favorizează dezvoltarea durabilă la nivel local, deoarece permite corectarea imperfecțiunilor pieței datorate asimetriei informațiilor și intereselor diferite ale actorilor. Întreprinderile sociale permit crearea de rețele și parteneriate, care sunt mecanisme ale procesului de dezvoltare durabilă locală.

Obiectivul social al acestor entități reduce la minimum efectele negative ale procesului de dezvoltare, oferind sprijin persoanelor din grupurile marginalizate, sprijin care poate include furnizarea de servicii sau integrarea acestora, pe piața muncii și în diferite activități în desfășurare. Este un aspect important al dezvoltării locale, deoarece reduce costurile marginale ale procesului și permite integrarea socială a acestor persoane, utilizând resursele pe care le au. ”La nivel local, întreprinderile sociale contribuie la asigurarea bunăstării persoanelor, prin creșterea cererii de bunuri cvasi-publice materializate în creșterea nivelului de ocupație și a producției.” Ocupația în cadrul întreprinderilor sociale este importantă nu în ceea ce privește numărul angajaților, ci mai ales pentru că persoanele angajate aparțin grupurilor vulnerabile – femei, tineri, persoane cu handicap – care nu posedă atât de mare mobilitate profesională.

Dezvoltarea locală în România a presupus introducerea unor elemente de inovare socială, cum ar fi abordarea participativă a procesului de creștere economică socială, guvernanța parteneriatului, crearea de noi structuri instituționale în parteneriate, parteneriatul între comunități, planificarea strategică. Toate programele și politicile de stimulare a dezvoltării locale se axează pe parteneriatul public-privat în rezolvarea problemelor comunității și pe implicarea actorilor locali în procesul de luare a deciziilor. Există trei elemente de definire a politicii de dezvoltare comunitară în ultimii cinci ani – adoptarea abordării LEADER, dezvoltarea microregională prin stimularea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară și regenerarea urbană prin intermediul unei abordări de dezvoltare (parteneriat între actori). În România, în special axa patru a Programului Național de Dezvoltare Rurală stimulează acțiunile de tip LEADER, care implică parteneriate în cadrul și între comunități, între diferiți actori publici și privați, pentru a avea acțiuni integrate de dezvoltare.

Abordarea este una microregională, în care rolul principal este asumat de grupul de acțiune local ca instituție nou creată. Aceasta reprezintă, de fapt, un parteneriat între administrația locală, instituțiile publice, organizațiile private și entitățile neguvernamentale și este înregistrat legal ca asociație. În cadrul acestor grupuri de acțiune locală (GAL) avem o guvernare cu mai multe părți interesate, care favorizează identificarea problemelor, dar și găsirea soluțiilor optime de soluționare. În prezent, în România există 150 de GAL-uri, dintre care 120 au obținut finanțare pentru crearea de strategii de dezvoltare.

O altă instituție formată pentru stimularea dezvoltării locale este asociația de dezvoltare intercomunitară, care implică un parteneriat între administrațiile publice locale într-o microregiune. Acestea sunt reglementate de Legea privind administrația publică locală. Formarea unor astfel de structuri a fost necesară pentru a stimula crearea de proiecte integrate de dezvoltare pentru o anumită zonă. În prezent, există 620 de astfel de structuri de asociere, multe dintre ele favorizând formarea grupurilor de acțiune locală. Pentru dezvoltarea urbană, SOP RD prevede acțiuni de regenerare urbană pentru zonele sărace sau fostele zone industrializate, pe baza unui parteneriat între actorii locali. Aceste planuri urbane integrate vizează identificarea și utilizarea resurselor locale, implicarea cetățenilor și a tuturor părților interesate în procesele de luare a deciziilor și la punerea în aplicare a acestora și identificarea acțiunilor integrate care ar trebui să rezolve cât mai mult problemele din domeniul respectiv.

1.2.Trăsăturile esențiale ale dezvoltării locale

Abordarea dezvoltării locale poate fi rezumată în șapte trăsături esențiale. Ele sunt descrise separat, dar este important să le considerăm ca o trusă de instrumente. Fiecare trăsătură le completează pe celelalte și interacționează cu ele în mod pozitiv, având efecte durabile asupra dinamicii zonelor rurale și asupra capacității lor de a-și rezolva propriile probleme.

”Trăsătura 1. Strategii de dezvoltare locală axate pe zonă .”O abordare axată pe zonă ia în considerare un teritoriu mic, omogen, coeziv din punct de vedere social, caracterizat adesea prin tradiții comune, identitate locală, simțul apartenenței sau nevoi și așteptări comune, ca fi ind zona țintă pentru punerea în practică a politicii. Având ca punct de reper o astfel de zonă, se efectuează mai ușor recunoașterea punctelor locale forte și slabe, a riscurilor, a oportunităților și a potențialului endogen, precum și identificarea piedicilor majore în calea dezvoltării durabile. Axat pe zonă înseamnă, în mod esențial, local. Sunt șanse ca această abordare să funcționeze mai bine decât altele, pentru că permite adaptarea mai riguroasă a acțiunilor la nevoile reale și la avantajul concurențial local. Zona aleasă trebuie să aibă o coerență suficientă și o masă critică în termeni de resurse umane, financiare și economice, pentru a susține o strategie viabilă de dezvoltare locală. Nu e nevoie să corespundă unor limite administrative predefinite.

Definiția unei „zone locale” nu este nici universală, nici statică. Dimpotrivă, ea evoluează și se modifică odată cu schimbările economice și sociale de mai mare anvergură, cu rolul agriculturii, cu managementul terenurilor, cu preocupările legate de mediu și cu perceperea generală a zonelor rurale.

”Trăsătura 2. Abordarea de jos în sus”. Într-o abordare „de jos în sus”, actorii locali participă la luarea de decizii privind strategia, precum și la selectarea priorităților care trebuie urmărite în zona lor locală. Experiența a arătat că abordarea „de jos în sus” nu trebuie considerată ca fi ind alternativă sau opusă abordărilor „de sus în jos” ale autorităților naționale și/sau regionale. Abordarea „de jos în sus” se combină și interacționează cu acestea, în scopul obținerii unor rezultate globale mai bune. Dintre cele șapte trăsături, cea mai distinctivă este abordarea „de jos în sus”. Politicile rurale care urmează această abordare trebuie concepute și implementate în maniera cea mai bine adaptată nevoilor comunităților pe care le deservesc. Acest lucru se poate realiza prin invitarea factorilor locali interesați să preia conducerea și să se implice. Acest aspect rămâne valabil atât în statele membre UE-15 cât și în statele membre UE-25, dar este la fel de important și pentru țările care doresc să devină membre UE, acolo unde există probleme structurale în agricultură și multe posibilități de ameliorare a calității vieții rurale. Implicarea actorilor locali include populația în ansamblul ei, grupurile de interese economice și sociale și instituțiile reprezentative, publice și private. Consolidarea capacităților este o componentă esențială a abordării „de jos în sus”, care presupune: conștientizarea, instruirea, participarea și mobilizarea populației locale pentru identifi carea punctelor forte și slabe ale zonei (analiză); participarea diferitelor grupuri de interese la elaborarea unei strategii de dezvoltare locală; stabilirea unor criterii clare pentru selectarea, la nivel local, a unor acțiuni (proiecte) adecvate pentru determinarea strategiei. Participarea nu trebuie limitată la faza inițială, ci extinsă de-a lungul procesului de implementare, contribuind la strategie, la realizarea proiectelor selectate, la analiză și la dobândirea de cunoștințe pentru viitor. De asemenea, există probleme importante privind transparența, care trebuie abordate în procedurile de mobilizare și de consultare, pentru a se ajunge la un consens între actorii participanți, prin intermediul dialogului și al negocierilor.

”Trăsătura 3. Parteneriate public-privat: grupuri de acțiune locală (GAL)”. Instituirea unui parteneriat local, cunoscut ca „grup de acțiune locală” (GAL), este o trăsătură originală și importantă. GAL are sarcina de a identifi ca și de a implementa o strategie de dezvoltare locală, de a lua decizii privind alocarea resurselor financiare și de a le administra. Aceste grupuri pot stimula în mod eficient dezvoltarea durabilă, pentru că ele: adună și combină resursele umane și financiare disponibile din sectorul public, din sectorul privat, din sectorul civic și voluntar; asociază actorii locali în jurul proiectelor colective și al acțiunilor multisectoriale, pentru a realiza sinergii, coproprietăți și masa critică necesară pentru îmbunătățirea competitivității economice a zonei; consolidează dialogul și cooperarea între diferiți actori rurali, care, deseori, au puțină experiență de colaborare, prin atenuarea potențialelor conflicte și prin facilitarea unor soluții negociate prin consultații și discuții; facilitează, prin interacțiunea diferiților parteneri, procesele de adaptare și de schimbare din sectorul agricol (de exemplu produse de calitate, lanțuri alimentare), integrarea preocupărilor legate de mediu, diversificarea economiei rurale și calitatea vieții. Dotat cu o echipă de specialiști și având putere de decizie, GAL reprezintă un model de organizare care poate influența elaborarea strategiilor într-un mod pozitiv. Experiența arată că mai multe tipuri de GAL s-au dezvoltat pornindu-se de la aceste caracteristici comune, ca rezultat al diferitelor forme de organizare politică și instituțională regională și națională, având grade diferite de autonomie în ceea ce privește aprobarea proiectelor și managementul financiar.

”Trăsătura 4. Facilitarea inovației.” Această inovație este încurajată de marea libertate și fl exibilitate de care dispun grupurile de acțiune locală în luarea deciziilor privind acțiunile pe care vor să le susțină. Inovația trebuie înțeleasă în sens larg. Se poate referi la introducerea unui produs nou, a unui proces nou, a unei noi organizații sau a unei noi piețe. Această definiție generală a inovației este valabilă atât pentru zonele rurale, cât și pentru cele urbane. Totuși, zonele rurale, din cauza densității reduse și a nivelului relativ scăzut de resurse umane și fi zice, au raporturi mai puțin intense cu cercetarea și cu centrele de dezvoltare și, probabil, le este mai greu să realizeze inovații radicale, deși acest lucru este posibil. În zonele rurale, inovația poate implica transferul și adaptarea inovațiilor dezvoltate în altă parte, modernizarea cunoștințelor tradiționale sau găsirea unor soluții noi la probleme rurale persistente, pe care intervențiile altor metode nu le-au putut rezolva într-un mod satisfăcător și durabil.

”Trăsătura 5. Acțiuni integrate și multisectoriale.” Strategia de dezvoltare locală trebuie să aibă o logică multisectorială, care să integreze diferite sectoare de activitate. Acțiunile și proiectele cuprinse în strategiile locale trebuie să fie corelate și coordonate ca un ansamblu coerent. Integrarea se poate referi la acțiunile desfășurate într-un singur sector, la toate acțiunile programului sau la grupuri specifice de acțiuni, sau, și mai important, la legăturile dintre diferiții factori economici, sociali, culturali și de mediu și sectoarele implicate.

”Trăsătura 6. Stabilirea de contacte în rețea.” Stabilirea de contacte în rețea include schimbul de realizări, de experiențe și de cunoștințe între zonele rurale, administrațiile și organizațiile implicate în dezvoltarea rurală a UE, indiferent dacă acestea sunt sau nu beneficiari direcți ai programului de dezvoltare. Stabilirea de contacte în rețea este un mijloc de transfer al bunelor practici, de diseminare a inovațiilor și de construire pe baza lecțiilor învățate din dezvoltarea rurală locală. Stabilirea de contacte în rețea duce la consolidarea relațiilor dintre oameni, proiecte și zone rurale, depășindu-se astfel izolarea cu care se confruntă anumite zone rurale.

”Trăsătura 7. Cooperarea.” Cooperarea merge dincolo de stabilirea de contacte. Ea implică un grup de acțiune locală care desfășoară un proiect comun cu un alt grup sau cu un grup care are o abordare similară, într-o altă regiune, într-un alt stat membru sau chiar într-o țară terță. Cooperarea poate ajuta grupurile să își intensifice activitățile locale. Le poate permite să rezolve anumite probleme sau să sporească valoarea resurselor locale. De exemplu, poate fi o modalitate de a obține masa critică necesară pentru ca un anumit proiect să fie viabil, de a încuraja acțiuni complementare, de exemplu marketing comun efectuat de grupuri din diferite regiuni, specializate pe un anumit produs (castane, lână etc.) sau de a dezvolta inițiative turistice comune, bazate pe un patrimoniu cultural comun (celtic, roman etc.). Proiectele de cooperare nu sunt doar simple schimburi de experiență. Acestea trebuie să implice un proiect comun concret, condus în mod ideal în baza unei structuri comune.

CAPITOLUL II. STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ

2.1 Noțiuni generale – definiții, teorii, rol

Conceptul de "dezvoltare socială" se referă la îndrumarea unei comunități sau a unei instituții în vederea realizării unei situații dorite, ”obiectiv care trebuie atins într-un proces planificat în timp, rezultatul unui set de acțiuni conjugate”.

Strategia este definită ca acel cadrul care orientează alegerile, care determină natura și direcția unei comunități. Aceasta ajută la stabilirea unei direcții unitare pentru comunitate în termenii obiectivelor sale operaționale și oferă fundamentul alocării resurselor necesare pentru îndrumarea acesteia în vederea atingerii acestor obiective. Planurile strategice reprezintă documente elaborate pe termen lung revizuite periodic și care se alătură planificării eforturilor de acțiune. Un astfel de exercițiu permite unei comunități să realizeze o prioritizare, o ierarhizare a problemelor în funcție de resursele disponibile.

Principiile de bază privind planificarea strategică sunt:

– șansele comunității de a avea succes cresc atunci când există un plan strategic care include utilizarea oportunităților apărute pe plan extern;

– șansele comunității de a avea succes cresc dacă liderii săi își proiectează viziunea împreună cu membrii organizației și, prin urmare, toți aceștia sunt implicați în procesul de realizare a acestei perspective.

Strategia de dezvoltare locală reprezintă un instrument participativ care implică întreaga comunitate și care este scopul asigurării dezvoltării economice. În majoritatea cazurilor, o strategie de dezvoltare locală este un demers pe termen lung, o proiecție viitoare a comunității. Această viziune a comunității cu privire la dezvoltarea sa viitoare trebuie să fie împărtășită de toți actorii relevanți de la nivel local și transpusă într-un set de obiective specifice și un plan de acțiune concret. Dacă o comunitate nu are o strategie bine definită, ea va fi obligată să se confrunte cu evenimentele de zi cu zi în momentul în care apar și orice schimbare va reprezenta o provocare majoră.

Pe de altă parte, în termenii unei strategii existente, conducătorii comunității și comunitatea în ansamblu au posibilitatea de a se concentra asupra obiectivelor urmărite și asupra acțiunilor care trebuie întreprinse pentru atingerea acestor obiective. Așadar, prin urmărirea obiectivelor planificate inițial, resursele din cadrul comunității pot fi coordonate și ghidate eficient. Între timp pot apărea modificări și ajustări, însă acestea nu modifică în mod substanțial obiectivele și acțiunile prevăzute anterior.

Din punct de vedere metodologic, este recomandabil pentru fiecare localitate să își elaboreze propria strategie de dezvoltare economică și socială pentru a avea o imagine clară a situației inițiale și a punctului care trebuie dobândit într-un anumit orizont de timp. Strategiile de dezvoltare sunt elaborate pe perioade bine determinate, de la un an la patru, șapte sau chiar mulți ani. Strategiile Uniunii Europene sunt elaborate pentru o perioadă de șapte ani, dar datorită faptului că reprezentanții locali își desfășoară activitatea în perioade electorale de patru ani, pot fi alese orizonturi mai scurte de timp.

Strategiile de dezvoltare ale localităților trebuie să fie integrate în strategiile regionale și regionale și, în același timp, trebuie luate în considerare liniile directoare ale Planului Național de Dezvoltare al României pentru perioada respectivă pentru a găsi o acoperire a instrumentelor financiare disponibile pentru proiectele identificate în mod prioritar. Principalele caracteristici ale unei planificări strategice de dezvoltare locală:

”- se referă la dezvoltare, cu ajutorul practicilor deja existente și prin introducerea de noi oportunități de acțiune;

– se desfășoară pe un teritoriu bine definit din punct de vedere geografic și administrativ;

– abordează problemele la nivel macro și nu se concentrează pe probleme izolate;

– sprijinul politic reprezintă o componentă esențială;

– aduce noi elemente în domeniile tehnic, managerial și financiar, adaptând experiențele care s-au dovedit a fi de succes;

– generează resurse, făcând o legătură directă între planificare și implementare.”

Dezvoltarea locală este de fapt o modalitate de:

– a crea servicii publice mai bune și mai ieftine;

– a crea drumuri care să asigure accesul cu drumurile de rang superior;

– îmbunătățire a infrastructurii;

– formare  și reconversie a resurselor umane;

– de a organiza activitatea economica și managementul resurselor existente;

– de a permite grupurilor defavorizate să participe la decizie;

– de a îmbunătăți procesul de administrare a comunitatilor umane;

– de a asigura securitatea sociala a grupurilor sărace;

Toate acestea se pot constitui în elemente de dezvoltare economică, accentuate prin valorificarea elementelor tradiționale și a specificităii locale.

Dezvoltarea locală se mai poate defini ca un proces în care demersurile administrației publice sunt unite cu acelea ale oamenilor, cu scopul de a îmbunătăți condițiile sociale, culturale și economice ale comunității.

Dezvoltarea locală este deci cel mai strâns legată de conceptul de parteneriat care asigură accesul la toate resursele necesare, bazându-se atât pe participarea celor care reprezinta anumite interese, cât și pe disponibilitatea administrației publice de a forma parteneriate cu grupuri, organizații sau instituții.

Administrația publica  locală  se plasează astfel în centrul tutoror aspectelor care țin de calitatea vieții cetățenilor, depășind cu mult responsabilitatea asigurării de servicii ieftine și de calitate cetățenilor. Iar aceasta nu se poate asigura decât printr-un proces continuu de dezvoltare locală, care se susține doar printr-o alocare raționala și eficientă a resurselor în domeniile care pot produce cea mai mare  valoare adaugata și impactul cel mai semnificativ asupra vieții comunității.

Obiectivul final al oricărei strategii de dezvoltare locală trebuie să fie depășirea slăbiciunii și valorificarea potențialelor puncte forte ale zonelor vizate. Obiectivele bine definite trebuie să creeze eforturi concentrate pentru a crea, menține sau îmbunătăți condițiile economice și sociale ale locului, indiferent dacă este vorba de o zonă slab performantă sau de o economie locală deja în continuă creștere. În ceea ce privește obiectivele cele mai potrivite pentru strategiile și intervențiile de dezvoltare locală, factorii de decizie și practicienii care participă la proces se confruntă cu două întrebări principale:

Înțelegerea originii și naturii provocărilor economice cu care se confruntă aceste domenii;

Luând în considerare tipurile de intervenții care ar putea fi cele mai relevante. Obținerea unui acord asupra obiectivelor este un proces care necesită, dar nu primește întotdeauna o atenție considerabilă, care reflectă o serie de obstacole:

– Situația este adesea complexă și acest lucru duce la impresia că este prea dificil să se decidă prioritățile

– Strategiile pot intra în conflict între diferitele agenții sau balanțe spațiale

– Rezidenții și / sau întreprinderile pot avea priorități diferite

– Este dificil să se afle la bordul sectorului privat

– Poate fi perceput că strategia nu poate aborda decât aspectele ofertei

– piața determină cererea

Monitorizarea și evaluarea sunt considerate inutile și premature și întregul exercițiu ca fiind prea birocratic.

Nu există o înțelegere clară a necesității unei strategii specifice de dezvoltare atunci când zona locală este deja prosperă .

2.2.Elementele și caracteristicile strategiilor de dezvoltare locală

Economiștii definesc sarcina unui guvern ca alocarea resurselor limitate. Această alocare este pentru bunăstarea cetățenilor. Realizarea bunăstării unui stat prin alocarea în mod egal a resurselor sale cetățenii săi nu este un concept ușor și unul dimensional. Există o gamă largă de sarcini și activități care trebuie realizate în acest scop, cum ar fi acumularea de bogăție prin creșterea veniturilor naționale, instalarea infrastructurii în țară și dezvoltarea durabilă etc. Dezvoltarea în mod dependent a unei țări este una din sarcinile principale ale unei guvern și poate unul dintre cele mai grele. Deoarece dezvoltarea în sine este o sarcină complexă și dificilă pentru stat, dezvoltarea țării în mod egal în fiecare regiune este o prioritate din ce în ce mai provocatoare. Realizarea dezvoltării totale în întreaga țară este posibilă numai prin dezvoltarea locală.

Dezvoltarea locală este asociată în mod intrinsec cu un concept multidimensional al schimbării care reunește dimensiuni economice, sociale, culturale și de mediu; cu inovația în spațiile dintre aceste dimensiuni. Aceasta poate fi văzută ca o metodă care ajută la îmbunătățirea calității vieții, sprijinirea sau accelerarea împuternicirii oamenilor obișnuiți, dezvoltarea sau conservarea activelor locale, depășirea eșecurilor pieței, consolidarea coeziunii și definirea și realizarea proiectelor de dezvoltare la nivel local. Dezvoltarea locală poate fi caracterizată ca un proces dinamic de-a lungul a trei linii principale: intrări, ieșiri și rezultate. Cuvintele cheie asociate fiecăruia sunt:

– Intrări: zonă, sentiment de apartenență, comunitate, de jos în sus, parteneriat, potențial endogen, proximitate.

– Productivitate: beneficiari locali, ajutor de sine, venituri sporite, acces la servicii, calitate, eficiență, relocare, diversificare, metode noi și valoare sporită la nivel local.

– Rezultate: ”bunuri colective și comune, de dezvoltare, strategie, regenerare, eficiență, în viitor, de inovare socială, abilitare, legitimitate, bunăstarea, facilități și inteligență colectivă.”

Scopul dezvoltării locale este de a construi capacitatea unui teritoriu definit, adesea o municipalitate sau regiune, de a-și îmbunătăți viitorul economic și calitatea vieții locuitorilor. Această definiție rezultă dintr-un consens între instituțiile globale, cum ar fi Banca Mondială, Organizația Națiunilor Unite, Organizația pentru Dezvoltare Economică și Cooperare Economică (OCDE), cadre universitare și practicieni cu experiență pe teren. Dezvoltarea locală aduce o contribuție importantă la performanța economică națională și a devenit mai critică, odată cu creșterea concurenței mondiale, a mobilității populației, a progreselor tehnologice și a diferențelor și dezechilibrelor spațiale. Dezvoltarea locală eficientă poate reduce disparitățile dintre locurile sărace și cele bogate, poate contribui la creșterea stocurilor de locuri de muncă și a firmelor generate local, va spori investițiile din sectorul privat, va îmbunătăți fluxurile de informații cu investitorii și dezvoltatorii și va spori coerența și încrederea cu care se ocupă strategia economică locală. Acest lucru conduce, de asemenea, ”la o mai bună evaluare a diagnosticului activelor economice locale și la avantajele distinctive și conduce la o evaluare mai robustă a strategiei.”

Sistemul de dezvoltare locală tinde să fie relativ complex, coordonarea între multe tipuri diferite de organizații sau grupuri de părți interesate. Această posibilitate de constrângere este, de asemenea, cea mai importantă forță a sistemului de dezvoltare locală. ”Deseori, sarcina administrației locale este de a construi un sistem care să tină toate părțile sale componente (organizații din sectorul public și privat, cetățeni și întreprinderi, instituții bazate pe cunoaștere și agenții de dezvoltare) într-o tensiune pozitivă, resurse, expertiză și experiență”. Ca mijloc de generare de locuri de muncă și de creștere a veniturilor, creșterea ratelor de creare a întreprinderilor reprezintă o preocupare aproape universală în rândul autorităților locale. Odată cu eforturile de atragere a investițiilor, stimularea antreprenoriatului este unul dintre cei doi piloni ai majorității strategiilor de dezvoltare locală și regională.

Există o mai bună înțelegere a interacțiunilor dintre nașterile întreprinderilor și dezvoltarea națională, regională și locală. ”În consecință, multe lucruri scrise despre încurajarea întreprinderii ca strategie de dezvoltare locală se bazează pe deducerea datelor și analizelor naționale, regionale și locale”. Elementul crucial în evaluarea potențialului de livrare al strategiilor de dezvoltare locală este de a înțelege cauzele specifice ale performanței unei zone. Dacă putem înțelege mai bine natura economiilor locale, aceasta poate oferi baza pentru a decide obiectivele specifice care ar putea fi cele mai potrivite pentru orice strategie de dezvoltare locală.

Strategiile de dezvoltare economică locală pot sublinia inovația în procese și produse, permițând regiunilor locale să valorifice potențialul pieței. Acest lucru se poate aplica la fel de mult operatorilor de producție: de exemplu, firmele de servicii pentru producători pot deveni mai competitive dacă au dotări informatice moderne sau sisteme eficiente de informare, cu consecințe benefice pentru satisfacerea clienților. ”Dezvoltatorii locali pot fi capabili să măsoare gradul de inovare prin indicatori precum rata de formare a firmei noi sau numărul de brevete pentru produse și procese noi”. Dezvoltarea locală este în mare măsură legată de înțelegerea capacităților locale și specifice ale unei singure regiuni. Acest lucru este bine deoarece, dacă dezvoltarea locală nu este susținută de resursele locale, cota regiunii din resursele naționale nu va fi adecvată pentru a atinge un nivel de dezvoltare așteptat. Încurajarea capacităților locale și beneficierea de acestea la un nivel maxim ar trebui să fie obiectivul principal. Dar este foarte important să avem cunoștințe locale pentru atingerea acestui obiectiv.

Implementarea cunoștințelor locale prin intermediul instituțiilor locale este de asemenea crucială. În fiecare regiune există mai multe instituții oficiale sau neoficiale care au cunoștințe și / sau experiențe foarte benefice. Fiecare dintre aceste instituții poate implementa sarcini importante. Dar organizarea acestora pentru cooperare și pentru a le face să colaboreze este ceva diferit și mai important. În acest moment sunt necesare instituții specifice, cum ar fi Agențiile de Dezvoltare. Agențiile de Dezvoltare pot și ar trebui să organizeze capacități locale și să încerce să beneficieze de resurse locale la un nivel maxim. Acest tip de organizații dețin poziții cheie datorită faptului că pot ajuta instituțiile unice din regiune să organizeze, să coopereze și să colaboreze. Acestea pot evoca dinamica locală și pot aduce împreună toți actorii din regiune, ceea ce va avea un efect semnificativ asupra dezvoltării regiunii la nivel local și, prin urmare, asupra dezvoltării totale a țării.

Economia liberală nu este un model care subliniază importanța investițiilor guvernamentale și se bazează pe aceste investiții. Sectorul privat este elementul de bază al economiei liberale. Astfel, dezvoltarea va crește în principal pe umerii sectorului privat. În mod independent, cunoștințele de piață și experiența au o eficiență consecventă. Fiecare companie este importantă pentru dezvoltarea locală. Colectarea împreună a acestor cunoștințe de piață și a experiențelor firmelor este din nou expertiza agențiilor de dezvoltare. Nu numai direcționarea erudiției disponibile a companiilor, dar și ajutându-i să își extindă cunoștințele și experiențele, să-și îndrepte viziunile către domenii mai eficiente și să găsească puncte critice de intervenție pentru ele sunt printre numeroasele sarcini ale agențiilor de dezvoltare.

Firmele sunt organizații care caută profit. Expansiunea internațională a unei firme este o sarcină complicată, deoarece diferențele de pe piețe nu sunt foarte transparente. Lipsa de cunoștințe despre piață este legată de modurile de stabilire, astfel încât cele care încorporează mai multe angajamente sursă să dobândească și cunoștințe mai aprofundate ale pieței locale. De asemenea, s-a demonstrat că lipsa cunoștințelor despre piață implică performanțe mai scăzute și dificultăți în depășirea obstacolelor asociate distanței culturale. Conform modelului procesului de internaționalizare, lipsa de cunoștințe despre piața externă este redusă, pe măsură ce o firmă își sporește angajamentul de piață. Lipsa de cunoștințe despre piața externă poate fi, de asemenea, considerată o lipsă de cunoaștere a rețelelor de relații de afaceri care sunt legate între ele. Cunoașterea relațiilor specifice într-o rețea este diferită de informația generalizată a pieței. Informațiile generale despre piață sunt colectate prin intermediul cercetării de piață și al rapoartelor de țară, care reprezintă cunoștințe obiective care pot fi ușor transferate. ”Cunoașterea relațiilor specifice într-o rețea este, totuși, învățată prin a face și este tacită și greu de transferat. Acest lucru poate fi ilustrat de faptul că desfășurarea afacerilor internaționale se bazează pe învățarea experimentală, care rezultă din experiențele acumulate de relații specifice.”

Organizarea întreprinderilor și a piețelor este una dintre cele mai importante modalități de a realiza o mai bună coordonare în diviziunea socială a muncii, dar și de a obține o productivitate mai mare și o poziție mai competitivă a firmelor și a alianțelor dintre firmelor. ”Datorită globalizării, avantajul competitiv este mai mult decât oricând determinat de capacitatea de a produce și de a aplica cunoștințele în care regiunile pot juca un rol.”

Cercetările extinse consideră că cunoașterea pieței este motorul fundamental al performanței inovatoare a produselor. Cunoașterea pieței are patru dimensiuni: lățimea, adâncimea, tactica și specificitatea. ”Informația privind cunoștințele de piață oferă informații despre mediul de piață, în special despre clienți și concurenți, este sursa de stimulare a cunoașterii firmei și conducătorul unei strategii orientate spre piață. Aceasta presupune că o firmă care identifică corect, colectează și utilizează informații despre condițiile clienților și ale concurenților este considerată a avea cunoștințe despre piață.”

– Lărgirea cunoștințelor pieței, în sensul înțelegerii firmei de o gamă largă de tipuri diferite de clienți și concurenți și de factori care îi descriu. Cu alte cuvinte, se spune că o firmă are o cunoaștere largă a pieței dacă cunoaște o gamă largă de segmente de clienți și concurenți potențiali și utilizează, de asemenea, un set diversificat de parametri legați de client (de exemplu nevoi, comportamente, caracteristici) și concurenți (produse, piețe, strategii) pentru a le descrie și evalua. ”Firmele cu o bază largă de cunoștințe au un potențial mai mare de a recombina diferite elemente ale cunoașterii pentru a îmbunătăți recunoașterea oportunităților și a potențialului creativ.”

– Adâncimea cunoștințelor pieței, este nivelul de sofisticare și complexitatea cunoașterii unei firme de către clienți și concurenți. Acesta surprinde nivelul de sofisticare cu care firma este capabilă să conecteze relațiile unice și interdependente între factorii care descriu aspecte esențiale despre clienți și concurenți. Cunoașterea interdependențelor dintre elementele cum ar fi nevoile, comportamentele și preferințele clienților și produsele și strategiile concurenților indică faptul că o firmă înțelege profund piața sa. Astfel, ”în timp ce lățimea captează dimensiunea orizontală a cunoștințelor, adâncimea captează dimensiunea verticală”

– Tactica cunoașterii pieței, este măsura în care cunoașterea pieței nu este explicită, ci este dificil de codificat și comunicat. Cunoașterea pieței este tacită atunci când oamenii și unitățile funcționale consideră că este dificil să se articuleze explicit ceea ce știu despre clienți și concurenți și nu sunt în măsură să explice în mod eficient relațiile dintre acțiunile lor și rezultatele asociate.

– ”Specificitatea cunoașterii pieței, se referă la măsura în care cunoștințele firmei sunt adaptate la cerințele contextelor specifice. Cunoașterea specifică a pieței este probabil să fie achiziționată și utilizată de persoane cu experiență și de experți în domenii specifice de piață.”

Punctul academic

În zilele noastre, cunoașterea este considerată o componentă de bază și necesară în lumea globalizată și este un instrument important pentru dezvoltarea locală. Deoarece universitatea este considerată un loc important de producție și diseminare a cunoștințelor, există o discuție comună în instituțiile de învățământ (formale și sistemice), despre procesul de cunoaștere referitor la învățare și despre relația dintre profesor și studenți. ”Având în vedere nevoia urgentă de a discuta rolul universităților într-o societate bazată pe cunoaștere și parteneriate care contribuie la dezvoltarea locală, modelul triplu helix este relevant ca abordare care oferă o relație strategică a sferelor: universitate, afaceri și guvern.” Multe studii s-au axat pe rolul social și cultural al universităților, care contribuie la îmbunătățirea bunăstării și a valorilor ideologice, sociale și culturale ale oricărei societăți, însă aceste studii adesea neglijează rolul economic al universităților. Nu trebuie uitat că universitățile creează o rețea de cunoștințe care este importantă pentru activitatea și creșterea economică. În acest sens, putem identifica două moduri în care universitățile contribuie la economie:

– În primul rând, activitățile de educație și formare îmbunătățesc nivelul capitalului uman al persoanelor care frecventează universitățile și ale societății în ansamblu;

– În al doilea rând, activitățile de cercetare fundamentală și aplicată ale universităților, fie ele contractuale sau nu, contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor științifice și tehnologice ale economiei.

Într-o economie bazată pe cunoaștere, dobândirea de cunoștințe este un factor important care determină viitorul indivizilor și companiilor, dar și al economiei unei întregi țări. Prezența absolvenților universitari, cercetătorii universitari, ideile generate de departamentele universitare și înființarea de biblioteci ar facilita, de asemenea, procesul de inovare la nivel local. Diseminarea locală a cunoștințelor poate fi, de asemenea, promovată prin organizarea de simpozioane, seminarii și zile libere. Discuțiile informale între cercetătorii universitari și cercetători și managerii din sectorul privat le pot permite să beneficieze de cunoștințe importante din punct de vedere tehnic, la un cost redus. Cu toate acestea, ar trebui să se țină cont de faptul că, precum cercetarea tehnologică, cercetarea în domeniul științelor umane și sociale este, de asemenea, importantă pentru dezvoltarea locală. De exemplu, chiar și științele umane, care țintesc în principal limbile și cultura, sunt în mare parte părți componente ale sistemului educațional oficial, pot juca un rol important cultural prin organizarea de manifestări culturale specifice. Științele umane și sociale pot contribui direct la dezvoltarea locală atât în ​​sectorul privat, cât și în cel public. ”Deși cercetarea științifică în domeniul tehnologiei vizează în primul rând sectorul industrial, cercetarea în domeniile dreptului, managementului și economiei se poate referi, de asemenea, în mod direct, la actorii economici, privați sau publici, de piață sau de piață.”

Majoritatea literaturii care poate contribui la dezvoltarea economică a fost produsă de cercetători care se referă la subiecte în general comune cum ar fi antreprenoriatul, IMM-urile, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea locală, inițiativele locale de ocupare a forței de muncă, dezvoltarea rurală, economia socială etc. Potrivit cercetătorilor universitari, în sociologie, geografie, economie și științe politice, dezvoltarea locală aduce o valoare adăugată semnificativă în următoarele cinci domenii:

– ”Înțelegerea noilor modele de dezvoltare,

– Abordarea problemelor de dezvoltare sub-regionale,

– Îmbunătățirea guvernării,

– Contribuția la politica de coeziune, integrarea teritorială și îmbunătățirea mecanismelor financiare,

– Promovarea cooperării internaționale”

Pentru a stimula antreprenoriatul, practicienii dezvoltării locale pot reflecta potențialul strategiilor care încurajează antreprenorii să creeze noi afaceri. Aceasta poate include încurajarea universităților locale să dezvolte parteneriate cu întreprinderile și industriile locale sau să încurajeze activitatea comercială între cercetătorii lor – în beneficiul universităților și al economiei locale. Activitatea universitară relevantă poate include crearea de întreprinderi, oferirea de consultanță tehnică firmelor locale, dezvoltarea de cursuri pentru studenții care răspund nevoilor pieței muncii și plasarea studenților pe proiecte de experiență industrială în afaceri locale. ”Aceste abordări bazate pe cunoaștere sunt din ce în ce mai populare în strategiile de dezvoltare economică locală și pot avea avantaje importante în avansarea sau susținerea avantajului competitiv.”

Cunoașterea este o resursă principală în procesul de creștere economică. Resursele sunt atât entități tangibile, cât și imateriale, care sunt disponibile oamenilor, firmelor și țărilor și care le permit să producă și să consume eficient. Tipul de rețea al coordonării relațiilor economice în raioanele industriale a fost asociat cu relații orizontale, bazate pe încredere între firmele locale și între firme și instituții. În general, ipoteza este că firmele aflate în astfel de concentrații regionale posedă poziții egale și că accesul la resursele locale este similar. ”Încrederea înseamnă acces mai ușor la cunoștințe, în primul rând de la firme similare. Distanțele scurte nu numai că facilitează coordonarea actorilor individuali, ci joacă un rol și în instituționalizarea regulilor comportamentale și în transferul de cunoștințe și de învățare. Rezultatul este o structură de piață în care întreprinderile mici ar putea înflori și ar putea chiar să concureze pe piețele mondiale.”

Se pare că cunoașterea a fost considerată o bază în lumea capitalistă și globalizată, deoarece rolul pe care cunoașterea îl joacă în procesul actual de producție conduce universitatea să pregătească profesioniști și să contribuie la dezvoltarea unor sectoare industriale și, în consecință, la dezvoltarea locală. Căutarea definirii cunoașterii face parte din contextul reorganizării productive, deoarece este important să se încurajeze problemele de dezvoltare locală care iau în considerare teritorialitatea instituțională endogenă și, de asemenea, elementele interdependente nu sunt exclusive.

Internaționalizarea

Modelul de inovare descrie internaționalizarea ca o evoluție a unei firme prin etape distincte de învățare a angajamentului străin din ce în ce mai mare, compania fiind inițial dezinteresată, dar devenind angajată ca exportator "experimental", dezvoltându-se de-a lungul timpului într-un exportator "activ" într-un exportator "angajat". Angajamentul pieței externe este corelat pozitiv cu acumularea de cunoștințe experimentale. ”Există două abordări pentru internaționalizare”:

”- Abordări statice: Investițiile străine directe, abordarea comportamentală a lui Aharoni, economia costurilor tranzacțiilor, abordarea internalizării, paradigma electrică a lui Dunning, abordarea comportamentală strategică, abordarea bazată pe surse,

– Abordări dinamice: ciclul de viață al modelului de produs, modelul de inovare, modelul de internaționalizare Uppsala, modelul de rețea.”

În ultimele decenii, tot mai multe companii au început să funcționeze la nivel internațional, vânzându-și produsele către clienți străini prin exporturi sau prin vânzări subsidiare locale. Atunci când se decide dacă și cum să se servească o nouă piață, întreprinderile se confruntă cu o mare incertitudine; aceștia nu sunt conștienți de reglementările locale și de cerințele legale privind vânzarea bunurilor lor pe o anumită piață externă; ele pot fi, de asemenea, ”nesigure cu privire la mărimea cererii externe și la caracterul adecvat al produselor lor la gusturile locale.”

Există două motive principale pentru schimbarea mediului în afaceri internaționale. În primul rând, frontierele naționale devin din ce în ce mai irelevante. Acest lucru este evidențiat de extinderea grupărilor comerciale regionale, evoluțiile din mediul comerțului internațional, cum ar fi Ordinul Comerțului Mondial și dificultățile întâmpinate de guverne în forțarea suveranității naționale. Acest aspect este ilustrat de creșterea incidenței prețurilor de transfer, a activității de promovare prin intermediul internetului și a accentului extins al politicilor globale asupra unor aspecte precum mediul și drepturile omului. În al doilea rând, alianțele strategice sunt formate de întreprinderi dincolo de frontierele naționale. ”Acestea sunt determinate de revoluția informațiilor, creșterea costurilor fixe, necesitatea creșterii cheltuielilor, dispersia rapidă a tehnologiilor, ciclurile de viață mai scurte ale produselor, convergența gusturilor clienților și creșterea valorii pe care o are capitalul de brand – toate stimulează firmele să încheie acorduri de cooperare cu organizații din alte țări.”

În concluzie, dezvoltarea este una dintre principalele sarcini ale statului. Dar realizarea unui model de dezvoltare total, omogen și larg răspândită este posibilă doar cu dezvoltarea locală. Deoarece dezvoltarea locală oferă tuturor regiunilor din țară o dezvoltare echilibrată și durabilă. Aceasta face dezvoltarea locală vitală pentru fiecare țară.

Principalii poli de sprijin pentru dezvoltarea locală sunt cunoașterea pieței, terenul academic și internaționalizarea.

Cunoașterea pieței este esențială pentru o mai bună înțelegere a dinamicii sectorului privat. Așa cum se menționează mai sus, principalul actor activ în dezvoltare sunt firmele. Ajutându-le să fie mai corecte în activitățile lor de afaceri, Agențiile de Dezvoltare ar trebui să fie una dintre sarcinile de mai sus. Mai mult, cunoștințele lor despre piață s-au convertit cu o bună orientare, mai mult vor obține profituri care reprezintă obiectivul inițial al unei întreprinderi private și vor fi mai importante pentru dezvoltarea locală. Agențiile de dezvoltare au două sarcini principale în privința companiilor private, și anume de a beneficia de cunoștințele și experiențele existente ale companiilor și de a le ajuta să fie mai exacte în domeniile pe care le investesc. Un alt pol crucial pentru dezvoltarea locală este terenul academic. Este necontestat și vital să avem studii științifice și academice în spatele tuturor activităților pe care oamenii le fac. De asemenea, este posibil ca afacerea să aibă un teren academic.

Deoarece studiile academice în domeniile relevante oferă companiilor o mai bună înțelegere a pieței și determinarea acțiunilor întreprinderii. Agențiile de dezvoltare, care se află într-o poziție cheie în dezvoltarea locală, ar trebui să implementeze cadre universitare pentru a face ca firmele să beneficieze mai mult de studiile și inovațiile academice. Internaționalizarea poate fi declarată ca fiind un pol de susținere într-un mod multidimensional. Pe măsură ce lumea devine tot mai interdependentă prin îmbunătățirile tehnologiei și comunicării, importanța internaționalizării devine un factor din ce în ce mai necesar. Modelarea din diferite țări și aplicarea acestor modele pentru a prinde calea cea mai eficientă spre dezvoltarea locală reprezintă o dimensiune a internaționalizării. O altă dimensiune este cea mai tradițională pentru afaceri: activități de import și export. Ambele dimensiuni sunt inevitabile pentru o dezvoltare locală bine concepută, reușită și durabilă. Rolul agențiilor de dezvoltare este mai semnificativ aici. Pentru că prin utilizarea acumulărilor și oportunităților lor, agențiile de dezvoltare vor fi cu siguranță în poziția de pionier în internaționalizarea întreprinderilor private.

CAPITOLUL III. ETAPELE ELABORARII STRATEGIILOR DE DEZVOLTARE LOCALĂ

3.1. Conceptele teoretice și cadrul normativ în domeniul dezvoltarii locale

Cadrul juridic românesc pentru dezvoltarea locală se află într-un proces efervescent de reînnoire permanent, ca urmare a încheierii perioadei comuniste și a schimbării perspectivelor generale către Uniunea Europeană, bazate pe economia de piață la nivel local. Etapele dezvoltării locale trebuie susținute de un cadru instituțional stabil în conformitate cu cerințele la nivel european.

Globalizarea economică, criza economică internațională, fenomenul în creștere al delocalizării întreprinderilor, evoluția structurilor interne ale marilor grupe industriale, instituționalizarea autonomiei locale au dus la creșterea interesului față de dezvoltarea locală. Astfel, acest domeniu fiind vast, literatura dezvoltă multe definiții ale dezvoltării locale. Procesul de dezvoltare locală se află la intersecția mai multor domenii de intervenție care iau în considerare, pe lângă politicile economice locale și politicile urbane sau amenajarea teritoriului, și alte politici. Conceptul de dezvoltare locală este definit ca o formă particulară de dezvoltare regională, în care factorii endogeni sunt esențiali.

În România, conceptul a apărut odată cu manifestarea fenomenelor de descentralizare teritorială și deconcentrare a serviciilor publice. Chiar dacă în literatura de specialitate a țării noastre, informațiile despre acest concept sunt recente, politicile de dezvoltare locală au existat înainte de 1989, dar într-o viziune diferită. Consiliul pentru Dezvoltarea Economică Urbană din SUA definește dezvoltarea locală ca fiind un proces bazat pe o "activitate locală concepută și implementată de către agențiile publice și private din comunitate printr-un set de programe și proiecte. Acest proces se realizează prin creșterea bunăstării membrilor comunităților și întreprinderile. " Dezvoltarea locală este manifestarea solidarității locale, creând noi relații sociale care manifestă voința rezidenților unei regiuni de a valorifica resursele locale. Prin urmare, chiar dacă se bazează pe un domeniu și pe un tip de acțiuni preferențiale, acesta nu poate fi supus izolației politice. În acest fel, intervențiile locale pentru dezvoltare nu pot fi identificate decât în ​​sens larg, cuprinzând intervenții tradiționale care vizează diferite domenii.

Definiția autorilor prezintă câteva trăsături cheie:

– Dezvoltarea locală poate fi economică, socială și culturală;

– consideră că teritoriile pot corespunde sau nu divizării administrative rezultate;

– Dezvoltarea locală se realizează la nivelul unui județ și al unei regiuni în care există o anumită coeziune, am considerat că păstrează autoritățile locale mici;

– instituirea a fost necesară pentru a interveni toți agenții economici și sociali, ceea ce ridică problema cum să îi angajăm;

– autoritățile regionale și locale au autonomie locală în procesul de dezvoltare;

– autoritățile centrale intervin în acțiuni corective în procesele de dezvoltare locală, care au o funcționare defectuoasă;

– Problema programelor de dezvoltare rurală necesită sporirea responsabilității și implicarea factorilor de decizie, identificarea și evaluarea resurselor proprii și atragerea comunității locale pentru îndeplinirea cerințelor.

Din acest punct de vedere, administrația locală trebuie să aibă un rol în stimularea dezvoltării economice și sociale, care trebuie să se bazeze pe cunoașterea proiectelor, diseminarea informațiilor și coordonarea tuturor părților interesate. Prin urmare, dezvoltarea locală implică un cadru normativ-procedural, un parteneriat local (public-privat) și o strategie viabilă în conformitate cu nevoile populației. Shaffer, Deller și Marcouiller consideră că dezvoltarea locală și în special dezvoltarea economică sunt foarte dificil de operabilizat din punct de vedere teoretic și practic, astfel încât, pentru a aborda diferitele opinii dificile ale dezvoltării economice comunitare, ei au decis să ofere o paradigmă întruchipată într-o diagramă stea. În jurul nodurilor stelei, au plasat trei elemente care sunt asociate de obicei cu economia: resurse, piețe și spațiu și alte trei elemente suplimentare, asociate cu o definiție mai largă a dezvoltării economice comunitare: societate / cultură, reguli / instituții și luarea deciziilor.

Putem spune că nu există un singur model de dezvoltare locală, dar există un consens aproape unanim asupra următoarelor fapte:

• În primul rând, este sigur că politica locală poate schimba lucrurile existente. Astfel, agenții locali au potențialul de a influența abordarea economică;

• Apoi, este destul de dificil să se realizeze un model unic de dezvoltare. Anxietatea care dă ordine este compensată de absența alegerii, de agenții locali.

• Un al treilea element este consensul pe care îl au principiile echității și justiției sociale. Dezvoltarea nu este un scop în sine, ci vizează îmbunătățirea condițiilor sociale pentru toate autoritățile locale.

Apariția legilor și a actelor normative ale administrației locale și ale dezvoltării locale a contribuit indirect la extinderea acestei ramuri de drept, și anume: dreptul administrativ. Legea administrativă "reglementează acele relații sociale care fac obiectul activității administrative a autorităților publice și locale, efectuate de autoritățile publice, cu excepția relațiilor sociale apărute în procesul de facticitate financiară a statului și a comunităților locale". Reglementările din administrația locală includ regulamentele de dezvoltare locală în măsura în care acestea consideră că au obținut un rezultat concret. De asemenea, ele constituie un set de documente (declarații, planuri, strategii, programe etc.) care nu au întotdeauna forță juridică directă, având în schimb funcții importante pentru clasificarea normelor juridice. Cerințele de reglementare privind organizarea și implementarea activităților de dezvoltare locală și instituțiile de stat autorizate în acest sens sunt cuprinse într-o serie de acte care au avut loc după 1989.

Prima lege privind dezvoltarea locală a fost Legea guvernului local nr. 69/1991, legea organică, adoptată înaintea actului fundamental, Constituția. Din motive care necesită asigurarea respectării depline a reglementărilor constituționale și europene, legea originală a fost modificată și completată prin Legea nr. 24/1996. În 2001, Legea guvernării locale nr. 69/1991, republicată, a fost înlocuită de Legea nr. 215/2001, republicată cu modificări în 2006. Din 2006, legea administrației publice locale are modificări. Atribuțiile conferite de "Legea administrației publice locale nr. 215/2001" autorităților din domeniu nu rezolvă toate problemele care apar în comunitățile locale, ci stabilesc cele cinci principii (autonomie, legalitate, responsabilitate, cooperare și solidaritate) aceste probleme pot fi controlate și rezolvate mai ușor. Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regională în România stabilește: cadrul instituțional, principiile, obiectivele, abilitățile și instrumentele politicii de dezvoltare regională în România. Această lege este instrumentul principal care reglementează acest domeniu foarte important al dezvoltării locale. Distincția dintre dezvoltarea locală și cea regională nu se înscrie în obiectivele cuprinse în politicile subiacente, ci pur și simplu la nivelul la care sunt finanțate și implementate. Obiectivele pentru dezvoltarea regională sunt disponibile pentru dezvoltarea locală și sunt:

a) reducerea disparităților regionale existente, în special prin recuperarea accelerată a întârzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate din cauza efectelor istorice, geografice, economice, sociale și politice și prevenirea unor noi dezechilibre;

b) crearea cadrului instituțional pentru îndeplinirea criteriilor de integrare în Uniunea Europeană și eligibilitatea pentru accesul la fondurile structurale și la Fondul de coeziune al Uniunii Europene;

c) încorporarea politicilor sectoriale și a activităților guvernamentale în regiuni prin stimularea inițiativelor și a resurselor regionale și locale pentru evoluția dezvoltării economice și sociale și a dezvoltării lor culturale;

d) să încurajeze cooperarea interinstituțională și internațională, cooperarea transfrontalieră, inclusiv regiunile de dezvoltare euro și participarea regiunilor de dezvoltare la structurile și organizațiile europene care promovează dezvoltarea economică și în conformitate cu acordurile internaționale la care România este parte.

Principiile care stau la baza dezvoltării locale și regionale în România sunt: ​​autonomia, descentralizarea, deconcentrarea, subsidiaritatea, transparența, programele, parteneriatul. Alte legi care influențează dezvoltarea locală în România sunt următoarele:

– Constituție;

– Hotărârea Guvernului nr. 8/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației Publice;

– Legea nr. 27/1994 privind impozitele locale;

– Legea nr. 189/1998 privind finanțele publice locale;

– Ordonanța Guvernului nr. 69/1994 privind reorganizarea intereselor locale;

– Codul Fiscal (Legea nr.571 / 2003)

În legislația internațională privind dezvoltarea locală, principalul document internațional este Carta europeană a autonomiei locale, adoptată în 1985 la Strasbourg (inspirată de "Carta europeană a libertăților municipale" adoptată de Adunarea generală 1 a municipalităților europene în 1953), ratificat de 45 de state membre ale Consiliului Europei, inclusiv România. În acest sens, semnatarii consideră că: comunitățile locale sunt una dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic; dreptul cetățenilor de a participa la gestionarea afacerilor publice face parte din principiile democratice comune tuturor statelor membre ale Consiliului și acest drept poate fi exercitat în cel mai direct mod direct la nivel local de către autoritățile locale; împuternicirea cu responsabilități reale poate oferi o administrație eficientă și cea mai apropiată de cetățeni; apărarea și consolidarea autorităților locale din diferitele țări ale Europei reprezintă o contribuție importantă la construirea unei Europe bazate pe principiile democrației și descentralizării.

Toate acestea conduc la existența autorităților locale, a organismelor decizionale constituite în mod democratic care se bucură de o mare autonomie în ceea ce privește competențele, cum să le exercite și mijloacele de a-și îndeplini misiunea. De asemenea, documentul internațional precizează că exercitarea responsabilității publice ar trebui lăsată, de preferință, de autoritățile cele mai apropiate de cetățeni, care trebuie să încurajeze inițiativele comunității locale de a rezolva în mod direct orice problemă, în cadrul politicii economice naționale, comunitățile locale care au dreptul la resurse, pe care le pot dispune în mod liber.

Ca atare, se afirmă că cel puțin o parte din resursele financiare ale comunităților locale trebuie să provină din redevențe și taxe pe care le au puterea de a stabili limitele legilor naționale, iar în acele comunități statul slab trebuie să intervină viguros pentru a elimina deficiențele existente. În concluzie, putem spune că nici o lege nu împiedică buna desfășurare a dezvoltării locale în România, ci lipsa de interes a autorităților publice sau lipsa suportului financiar.

3.2. Anɑlіzɑ SWOT

În general, analiza SWOT este o analiză bidimensională care examinează forțele interne și externe care operează asupra afacerii, care sunt atât pozitive, cât și negative. SWOT este o analiză efectuată în mod obișnuit în majoritatea eforturilor de gestionare a problemelor. Este definită ca o metodă cuprinzătoare folosită pentru a studia mediul sistemului (organizație, teritoriu etc.) și analiza interiorului său. Acesta constituie unul dintre cele mai cunoscute și utilizate instrumente de planificare strategică. Caracteristica sa este o natură și o eterogenitate multifactoră și dinamică exprimată prin existența mai multor mutații care funcționează în teorie și în practică. Procedurile SWOT se aplică astăzi nu numai întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor nonprofit, precum și unităților teritoriale. Instrumentele și metodele de analiză strategică au fost recunoscute și în sectorul public. Numele SWOT este un acronim format din primele litere de cuvinte: Puncte forte, Puncte slabe, Oportunități și amenințări. Se presupune că inspirația științifică și metodologică de a dezvolta ipoteze de analiză SWOT a fost o tehnică de management denumită Force Field Analysis, dezvoltată în anii 50 ai secolului al XX-lea, de K. Lewin, un pionier în domeniul științelor sociale. Această analiză demonstrează complexitatea procesului de schimbare și relația dintre forțele motrice pentru schimbarea pozitivă și forțele constrângătoare împotriva schimbării. Forțele de conducere promovează schimbarea, în timp ce forțele de reținere susțin status quo-ul. Alte surse afirmă că fundamentarea unei analize SWOT ar putea fi, de asemenea, un model LCAG al Harvard Business School.

Procedura SWOT clasică implică identificarea detaliată și clasificarea tuturor fenomenelor și stărilor care afectează dezvoltarea sistemului.

Potrivit metodei de analiză strategică a entităților teritoriale ale administrației locale, denumită SWOT Plus, propusă de A. Sztando, pot fi supuși factorii de dezvoltare a sistemului în cadrul celor patru grupe de analiză SWOT clasice (punctele forte, punctele slabe, oportunitățile și amenințările) la alte opt categorii de factori de clasificare:

– Puncte forte – cel mai important, existente la momentul analizei, proprietățile sistemului: active sau inactive, dar este posibil să fie activate

– Puncte slabe – cel mai important, existente la momentul analizei, proprietățile sistemului, care sunt frâne sau bariere în dezvoltarea sa

– oportunități interne – oportunități cu mare potențial, sistem distinct testat, care rezultă din structura sa internă

– amenințări interne – cel mai important, proprietățile existente (dar deocamdată inactive) ale sistemului analizat, care sunt frânele dezvoltării situațiilor de sistem intern cu probabilitate mare de a pierde extinderea activelor

– Stimulanți – factori externi activi care contribuie la dezvoltarea sistemului

– Counter stimuli – factori externi activi care reprezintă bariere sau frâne ale dezvoltării sistemului

– oportunități externe – actuali factori externi cei mai importanți și potențiali, pozitivi

– amenințări externe – cei mai mulți factori externi negativi, a căror apariție în orizontul de proiecție este foarte probabilă.

Clasificarea celor opt grupe de factori descrise mai sus se realizează ținând cont de următoarele criterii:

1) apariția unui factor la momentul respectiv: existența sau potențialul;

2) sursa lor care detaliază interiorul teritoriului și ambientul și factorii (externi) care afectează dezvoltarea teritoriului;

3) Tipul de impact: favorabil și nefavorabil. În plus, atunci când se creează diagrama extinsă SWOT Plus trebuie să ia următoarele tipuri de factori:

1) Factorii existenți – factori care există în momentul studiului și care influențează în prezent sistemul analizat

2) Factorii potențiali – o influență pozitivă sau negativă asupra sistemului în viitor;

3) Factorii proveniți din interiorul sistemului (interni) – factori care caracterizează activitatea și resursele sistemului;

4) factori din mediu (externi) – factori care provin din exteriorul sistemului, dar care îl influențează;

5) Factorii favorabili (pozitivi) – factorii care influențează pozitiv sistemul, provenind fie din interior, fie din exteriorul sistemului;

6) Factori nefavorabili (negativi) – factori care influențează negativ sistemul, proveniți fie din interior, fie din exteriorul sistemului.

3.3. Imрlеmеntɑrеɑ ѕtrɑtеgіеі dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă

Primul pas în elaborarea, implementarea, monitorizarea și evaluarea strategiei de dezvoltare regională a României este împărțirea țării în regiunile de dezvoltare. Acest proces, care avea ca scop crearea celui mai bun mediu pentru implementarea strategiei de dezvoltare regională, a fost unul destul de dificil și a creat o mulțime de tensiuni printre experții în politică regională, oameni de cultură, istorici și printre marcatorii politici decidenți, în primul rând datorită semnificației pe care o are cuvântul "regiune" și rolul pe care îl deține în cadrul politicii de dezvoltare. Conform definiției, prin "regiune" înțelegem "o bucată mare de pământ, mai mult sau mai puțin omogenă, într-o țară sau pe Pământ, care are trăsături comune; teritoriu, zonă ". Astfel, pornind de la semnificația conceptului, putem spune că în procesul de regionalizare, a fost considerată identificarea elementelor comune ale acelor județe din România: elementele de importanță economică, culturală, socială, istorică etc. În acest sens, au încercat să identifice nevoile, forțele, slăbiciunile, oportunitățile și amenințările comune ale acestor județe, grupate într-o regiune de dezvoltare în funcție de criterii economice, sociale, culturale, istorice etc.

O serie de aspecte privind punerea în aplicare a principiilor dezvoltării durabile nu sunt abordate în Strategia UE de dezvoltare durabilă reînnoită, deoarece aceste probleme au fost, în principiu, soluționate de către țările care aparțin nucleului original al UE cu multe decenii în urmă și nu mai fac obiectul unei preocupări prioritare . În cazul României, anumiți indicatori (de exemplu, structura proprietății terenurilor agricole, accesul la rețelele de distribuție a apei potabile și de canalizare, infrastructura de transport, eficiența energetică și consumul de resurse pe unitatea PIB, productivitatea muncii, starea generală a sănătății, calitatea pregătirii profesionale etc.) sunt încă inferioare nivelului majorității statelor membre ale UE. Această secțiune are scopul de a clarifica cu precizie problemele care trebuie soluționate în paralel și simultan cu eficiența pentru a se asigura respectarea deplină a normelor și standardelor Uniunii Europene.

Implementarea obiectivelor Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă a României poate fi afectată de abaterile cauzate de factorii interni și externi. Unele sunt previzibile, deși impactul lor este dificil de evaluat, cuantificat sau plasat în timp. Modelul propus pe termen lung este unul dintre potențiale, din moment ce dinamica dezvoltării depinde într-o oarecare măsură de disponibilitatea resurselor și de conjunctura generală. Deviațiile majore ale politicilor naționale din obiectivele declarate și din angajamentele asumate de România ca stat membru al UE sunt improbabile, dar sunt posibile întârzieri și lipsă de coordonare în implementarea lor.

Următorii factori de risc endogeni principali pot fi considerați:

• ajustări oportuniste ale politicilor economice ca rezultat al instabilității politice și / sau ignorării principiilor dezvoltării durabile, în funcție de componența majorității parlamentare sau de doctrinele partidelor politice aflate în funcție;

• întârzieri în implementarea unui sistem îmbunătățit de luare a deciziilor și nerespectarea responsabilității instituțiilor publice în ceea ce privește rezultatele politicilor urmărite de acestea, utilizarea analizelor de impact și aplicarea tehnicilor de monitorizare sistematice și proactive;

• Continuarea tendințelor demografice negative, scăderea accentuată a populației și apariția dezechilibrelor structurale cu implicații economice și sociale de anvergură;

• Creșterea în continuare a neîncrederii publice în ceea ce privește administrarea imparțială, transparentă și rapidă a justiției;

• Cooperarea formală și ineficientă a instituțiilor publice cu sectorul privat (asociațiile de afaceri), asociațiile profesionale și partenerii sociali în pregătirea și implementarea politicilor publice și măsuri de sporire a competitivității prin îmbunătățirea productivității resurselor și a muncii, promovarea exporturilor și eforturile de asigurare a echilibrului macroeconomic ;

• selectarea priorităților de acordare a priorităților în alocarea fondurilor publice în detrimentul proiectelor care au un impact potențial major, social-economic și ecologic pozitiv și care se bazează pe o evaluare competentă a raportului dintre efortul financiar și efectele în sectorul mediu- pe termen lung;

• întârzieri în ceea ce privește descentralizarea și măsuri care vizează îmbunătățirea substanțială a capacității administrative, a potențialului de a genera proiecte eligibile pentru finanțare în termeni de eficiență economică, socială și economică și de a executa astfel de proiecte în termenele și condițiile stabilite în studiile de fezabilitate; amânarea ulterioară poate reduce rata de acces la fondurile UE și poate pune în pericol capacitatea de acoperire a deficitului de cont curent;

• Eficiența limitată a politicilor care vizează continuarea procesului de dezinflație, care poate avea un efect negativ sever asupra echilibrului macroeconomic și a creșterii economice durabile;

• Capacitatea slabă de a anticipa incidența fenomenelor meteorologice extreme rezultate din schimbările climatice (perioade lungi de secetă, inundații, pandemii) și de a lua măsuri pentru limitarea efectelor lor potențiale asupra sănătății publice și bunăstării, agriculturii și prețurilor la alimente;

• tendință ascendentă nesustenabilă a datoriei consumatorilor și a importurilor pentru consumul curent;

• Creșterea veniturilor decuplată de creșterea productivității, ca urmare a deciziilor de politică populiste luate în perioadele preelectorale și a tensiunilor pe piața forței de muncă datorită defi ciului lucrătorilor cu experiență în anumite domenii;

• Implementarea tardivă a politicilor adecvate pentru reducerea intensității energetice și pentru acoperirea durabilă a cerințelor energetice pentru activitățile economice și consumul privat;

• Utilizarea ineficientă a fondurilor publice alocate pentru formarea inițială și continuă a resurselor umane și pentru sprijinirea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare, care reprezintă domenii cheie pentru dezvoltarea durabilă. Unii dintre factorii externi de risc care trebuie luați în considerare sunt:

• Extinderea migrației externe dincolo de limitele durabilității ca urmare a adoptării de către anumite țări mai avansate a politicilor de imigrare care nu au doar o dimensiune economică legată de un deficit de forță de muncă în anumite sectoare, ci și o dimensiune demografică, și anume diminuarea impactului rate scăzute ale natalității și îmbătrânirea populației;

• O tendință ascendentă față de creșterea petrolului, a gazelor naturale, prețurile uraniului care pot avea un impact sever asupra ratelor inflației și securității energetice;

• Incertitudinile cu privire la atitudinea investitorilor străini față de piețele emergente, care ar putea fi cauzate în principal de deficitele de cont curent și de politicile fiscale imprevizibile, cu efecte negative asupra volumului și calității investițiilor în sectoarele productive ale economiei și asupra capacitatea de a utiliza astfel de surse pentru acoperirea deficitului de cont curent;

• Creșterea costului finanțării externe ca urmare a turbulențelor financiare internaționale și a posibilei reduceri a ratingului de risc la nivel de țară, care pot avea efecte nedorite asupra cursului de schimb al monedei naționale și asupra ratei inflației.

Pentru identificarea factorilor de risc și dezvoltarea capacității de gestionare a crizelor se recomandă:

• Crearea unui registru al evaluatorilor de risc și al experților în gestionarea crizelor care să fie inserați în structurile de sprijin pentru luarea deciziilor;

• să dezvolte, prin exerciții de previziune, instrumente adecvate de prevenire și gestionare a crizelor și de atenuare a efectelor;

• integrarea specialiștilor români în rețelele de experți UE pentru gestionarea crizelor pe baza competenței profesionale;

• Elaborarea planurilor de urgență în anticiparea vulnerabilităților sistemului și a efectelor potențiale ale acestora în situații de criză, inclusiv portofolii de soluții alternative.

Această strategie națională se bazează pe premisa că accelerarea dezvoltării pe termen mediu și lung în cele trei componente esențiale (economice, sociale și de mediu) nu este doar una dintre opțiunile posibile, ci o condiție esențială pentru eliminarea treptată a decalajului care separă încă România, în ceea ce privește calitatea vieții, de la nivelul mediu al UE în cel mai scurt timp și pentru a asigura o coeziune reală atât la nivel național, cât și în cadrul mai larg al UE.

Următoarele măsuri sunt recomandate pentru implementarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Propunerile au rezultat din consultări în cadrul Consiliului Național al Dezbaterilor Publice, al grupurilor regionale (pentru fiecare dintre cele opt regiuni de dezvoltare), al Consiliului Științific sub egida Academiei Române și al observațiilor și recomandărilor relevante prezentate întregul proces de consultare din partea agențiilor guvernamentale centrale, a autorităților locale, a partidelor politice, a instituțiilor științifice și academice, a asociațiilor de afaceri și a partenerilor sociali, a organizațiilor neguvernamentale și a altor grupuri ale societății civile, a persoanelor implicate în România și a resortisanților români cu domiciliul în străinătate intrări din mass-media.

1. Să aprobe Strategia națională de dezvoltare durabilă de către Guvernul României.

2. Prezentarea oficială a Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a Comisiei Europene.

3. Să solicite consultanță profesională privind Strategia Națională de Dezvoltare Durabilă din partea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și a altor experți internaționali și să obțină un aviz preliminar de la Direcția Generală a Comisiei Europene.

4. Infiintarea unui Comitet interdepartamental pentru dezvoltare durabila la nivel executiv, sub directa autoritate a primului ministru, reunind ministerele si agentiile nationale ale guvernului central implicate in implementarea Strategiei. Comitetul Interguvernamental, prin persoana care va fi numit de către Primul Ministru, va fi desemnat ca punct central în relațiile cu Comisia Europeană și alte instituții ale UE în ceea ce privește implementarea la nivel național a Strategiei UE de Dezvoltare Durabilă.

5. Stabilirea obligației Comitetului interinstituțional de a prezenta Parlamentului României un raport anual privind punerea în aplicare a Strategiei, pe baza monitorizării indicatorilor de dezvoltare durabilă conveniți la nivelul UE și a indicatorilor specifici, adaptate la limba română privind eventualele neajunsuri și măsurile luate pentru remedierea acestora, inclusiv eventualele propuneri de adaptare a unor obiective naționale și termenele de punere în aplicare, ținând seama în mod corespunzător de situația reală și de directivele relevante ale UE emise în perioada de raportare.

6. Stabilirea responsabilității Comitetului interinstituțional pentru coordonarea activităților legate de elaborarea și actualizarea permanentă a setului de indicatori pentru monitorizarea implementării obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel național, regional și sectorial, în conformitate cu orientările metodologice elaborat de Institutul Național de Statistică, în conformitate cu normele comunitare convenite, pentru a asigura corectitudinea datelor raportate și comparabilitatea cu datele furnizate de celelalte state membre ale UE.

7. Să stipuleze obligația statală a Comitetului interinstituțional, în conformitate cu Strategia de dezvoltare durabilă a UE, de a transmite din două în doi ani Comisiei Europene un raport complet privind implementarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă, începând cu luna iunie 2011, însoțite de propuneri și recomandări privind posibilele schimbări ale orientării, politicilor și priorităților generale ale strategiei UE relevante.

8. Asigurarea reprezentării Comitetului interinstituțional în Rețeaua Europeană de Dezvoltare Durabilă (ESDN) la nivelul UE.

9. Să instituie un Consiliu Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă la nivel național, cu un Secretariat Permanent. Consiliul Consultativ va avea o autonomie totală față de executivul Guvernului, dar va fi susținut financiar din bugetul de stat (conform practicii stabilite în majoritatea statelor membre ale UE). Consiliul va cuprinde 11-15 reprezentanți ai științei și comunității academice și ai societății civile din România, persoane cu autoritate recunoscută și competențe relevante. Consiliul Consultativ va funcționa sub egida Academiei Române, cu o misiune de bază pentru monitorizarea implementării Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă.

10. Să stipuleze dreptul Consiliului Consultativ de a prezenta un raport anual către Parlamentul României, completând raportul care urmează să fie prezentat de Comitetul Internațional, conținând propria evaluare a implementării Strategiei Naționale de Dezvoltare Durabilă și recomandări pentru acțiuni ulterioare.

11. Să caute statutul de membru consultativ al Consiliului Consultativ în cadrul rețelei consiliilor consultative europene pentru mediu și dezvoltare durabilă (EEAC).

12. Inițierea procedurii de evaluare colegială a Strategiei naționale de dezvoltare durabilă de către instituții și experți din alte state membre ale UE, în conformitate cu recomandările explicite ale Strategiei UE de dezvoltare durabilă.

În plus, din consultările cu autoritățile centrale și locale, asociațiile și alte părți interesate au apărut următoarele recomandări pentru acțiuni adecvate și sunt prezentate spre examinare de către Guvernul României:

1. Să înceapă pregătirea estimărilor bugetului național multianual de șapte ani, ceea ce reflectă exercițiul de programare fi nanciar al Uniunii Europene, conceput pe o scară variabilă și revizibil în fiecare an, pentru a asigura finanțarea continuă și neîntreruptă a obiectivelor de dezvoltare durabilă, în conformitate cu obligațiile asumate de România ca Stat membru al Uniunii Europene și cu interesul național român.

2. Să constituie, ca componentă a Guvernului României, o instituție specializată (posibil sub forma unui Institut Național de Planificare Strategică) pentru elaborarea și urmărirea implementării strategiilor de dezvoltare economică și socială ale României în coroborat cu capacitatea de sprijin a capitalului natural pe termen mediu și lung și pentru coordonarea programelor sectoriale interdependente pentru a asigura coerența programelor guvernamentale și a celor care beneficiază de finanțare din partea UE.

3. Să creeze un minister al energiei și resurselor (posibil după restructurarea Ministerului Economiei și Finanțelor) și să reexamineze funcționarea mecanismelor de reglementare și a agențiilor specializate în mod transparent, în conformitate cu politicile și practicile UE.

4. Realizarea prioritară a elaborării unei strategii proactive pe termen mediu și lung privind schimbările demografice și migrația ca punct de referință pentru o revizuire realistă a programelor naționale și sectoriale și pentru ajustarea strategiilor privind dezvoltarea resurselor umane, precum și de formare și sănătate publică.

3.4.Mеtοdе dе ɑnɑlіză șі еlɑbοrɑrе ɑ ѕtrɑtеgііlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă

În рrοϲеѕul еlɑbοrărіі șі іmрlеmеntărіі ѕtrɑtеgііlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă ѕunt іmрlіϲɑțі următοrіі ɑϲtοrі dе ре рlɑn lοϲɑl:

• ɑdmіnіѕtrɑțіɑ рublіϲă lοϲɑlă,

• ϲοmunіtɑtеɑ lοϲɑlă,

• fіrmе рrіvɑtе,

• rерrеzеntɑnțіі ѕοϲіеtățіі ϲіvіlе.

Imрlеmеntɑrеɑ ϲu ѕuϲϲеѕ ɑ рrοіеϲtеlοr dе dеzvοltɑrе ϲοmunіtɑră рrеѕuрunе рɑrtеnеrіɑtul întrе ɑϲtοrіі mɑі ѕuѕ mеnțіοnɑțі. Un rοl ɑрɑrtе îl ɑrе înѕă ɑdmіnіѕtrɑțіɑ рublіϲă lοϲɑlă, ϲɑrе рɑrtіϲірă ɑt‚t în fɑzɑ dе еlɑbοrɑrе dɑr șі în ϲеɑ dе іmрlеmеntɑrе ɑ іnіțіɑtіvеlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă. Prіn ɑрlіϲɑrеɑ în рrɑϲtіϲă ɑ ϲеlοr șɑрtе рrіnϲіріі, ϲοlɑbοrɑtοrіі fundɑțіеі Cіvіtɑѕ реntru ο Sοϲіеtɑtе Cіvіlă ɑu еlɑbοrɑt un mοdеl dе ѕtrɑtеgіе dе dеzvοltɑrе ϲu un grɑd dе ɑрlіϲɑbіlіtɑtе рrɑϲtіϲă înѕеmnɑt, mοdеl ϲɑrе ɑ fοѕt tеѕtɑt șі în ɑϲtіvіtɑtеɑ dе tеrеn ɑ ϲοlɑbοrɑtοrіlοr fundɑțіеі. În ϲɑdrul ɑϲеѕtuі mοdеl ɑu fοѕt dіfеrеnțіɑtе șɑѕе еtɑре. Pɑrϲurgеrеɑ lοr еѕtе ɑbѕοlut nеϲеѕɑră реntru fіnɑlіzɑrеɑ рrɑϲtіϲă ɑ unuі рlɑn dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă/mіϲrο-rеgіοnɑlă/rеgіοnɑlă.

Mοdul dе ɑbοrdɑrе ɑ ɑϲеѕtοr еtɑре/fɑzе, gândіtе dе nοі ѕunt рɑrϲurѕе ɑmănunțіt în următοɑrеɑ рɑrtе ɑ mɑtеrіɑluluі dе fɑță. Orіϲе ѕtrɑtеgіе dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă/mіϲrο-rеgіοnɑlă/rеgіοnɑlă trеbuіе ѕă іnϲludă ο еtɑрă іntrοduϲtіvă ϲɑrе ϲuрrіndе dοuă рărțі: рrеzеntɑrеɑ рrіnϲірɑlеlοr рrοgrɑmе іntеrnɑțіοnɑlе șі ο ѕϲurtă рrеzеntɑrе ɑ zοnеі țіntă.

Prіmɑ рɑrtе ϲuрrіndе рrеzеntɑrеɑ рrіnϲірɑlеlοr рrοgrɑmе/ѕtrɑtеgіі еurοреnе șі nɑțіοnɑlе în dοmеnіul dеzvοltărіі ϲοmunіtɑrе: dеzvοltɑrе rеgіοnɑlă șі dеzvοltɑrе lοϲɑlă (ɑіϲі іnϲludеm Prοgrɑmеlе dе dеzvοltɑrе nɑțіοnɑlе/rеgіοnɑlе, Prοgrɑmе dе dеzvοltɑrе rurɑlă, ϲărțіlе vеrzі ɑlе dеzvοltărіі rеgіοnɑlе șі rurɑlе, еtϲ.).

O ɑ dοuɑ рɑrtе ɑ еtɑреі іntrοduϲtіvе ϲοnѕtă în înϲɑdrɑrеɑ unіtățіі/unіtățіlοr ɑdmіnіѕtrɑtіvе реntru ϲɑrе ѕе rеɑlіzеɑză ѕtrɑtеgіɑ în ѕрɑțіul gеοgrɑfіϲ-іѕtοrіϲ nɑțіοnɑl șі rеgіοnɑl. Etɑрɑ іntrοduϲtіvă еѕtе nеϲеѕɑră dеοɑrеϲе οrіϲе ѕtrɑtеgіе еlɑbοrɑtă trеbuіе іntеgrɑtă în ɑltе dοϲumеntе рrοgrɑmɑtіϲе еxіѕtеntе lɑ nіvеlе ѕuреrіοɑrе ѕɑu mɑϲrο-nіvеlе. Următοɑrеɑ еtɑрă іdеntіfіϲɑtă dе nοі în ϲɑdrul ɑϲеѕtеі ɑϲțіunі ϲοnѕtă dіn dіɑgnοzɑ șі ɑnɑlіzɑ рrіnϲірɑlіlοr іndіϲɑtοrі ѕtɑtіѕtіϲі dіn lοϲɑlіtɑtеɑ, mіϲrο-rеgіunеɑ ѕɑu rеgіunеɑ реntru ϲɑrе ѕе rеɑlіzеɑză ѕtrɑtеgіɑ dе dеzvοltɑrе.

Aϲеɑѕtă еtɑрă еѕtе dеnumіtă dе nοі:

Fɑzɑ 1 Cοlеϲtɑrеɑ dɑtеlοr șі ɑnɑlіzɑ ɑϲеѕtοrɑ

• dеtеrmіnɑrеɑ bɑzеі еϲοnοmіϲе,

• еvɑluɑrеɑ ѕtruϲturіі ріеțеі fοrțеі dе munϲă,

• еvɑluɑrеɑ nеvοіlοr ріеțеі fοrțеі dе munϲă,

• еxɑmіnɑrеɑ οрοrtunіtățіlοr șі ɑ ϲοnѕtrângеrіlοr dеzvοltărіі еϲοnοmіϲе,

• еxɑmіnɑrеɑ /еvɑluɑrеɑ ϲɑрɑϲіtățіі іnѕtіtuțіοnɑlе lοϲɑlе.

Etɑрɑ ϲulеgеrіі dɑtеlοr еѕtе unɑ еxtrеm dе іmрοrtɑntă реntru întrеg рrοϲеѕul еlɑbοrărіі ѕtrɑtеgіеі dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă. Adunɑrеɑ dɑtеlοr ѕе rеɑlіzеɑză ре dοuă nіvеlurі:

1. Cеɑ mɑі mɑrе рɑrtе ɑ dɑtеlοr ѕunt ϲulеѕе dіrеϲt dе lɑ ϲеі реntru ϲɑrе ѕе еlɑbοrеɑză ѕtrɑtеgіɑ dе dеzvοltɑrе (рrіmărіі ѕɑu fіrmе рrіvɑtе). În ɑϲеɑѕtă fɑză еѕtе іmрοrtɑnt ϲɑ vііtοrul bеnеfіϲіɑr ѕă ϲοmрlеtеzе (ϲât mɑі еxɑϲt șі fοlοѕіnd dɑtе ϲât mɑі rеϲеntе) fοrmulɑrul рrіvіnd еvɑluɑrеɑ lοϲɑlіtățіі ѕɑu ɑ zοnеі реntru ϲɑrе ѕе еlɑbοrеɑză рlɑnul dе dеzvοltɑrе.

2. Un ɑl dοіlеɑ nіvеl рrеѕuрunе dοϲumеntɑrеɑ ϲɑrе ѕе fɑϲе fοlοѕіnd ѕurѕе ѕtɑtіѕtіϲе οfіϲіɑlе, ϲum ɑr fі: ɑnuɑrе ѕtɑtіѕtіϲе, bɑzе dе dɑtе ɑlе ϲοmіѕііlοr judеțеnе ѕɑu nɑțіοnɑlе dе ѕtɑtіѕtіϲă, ɑltе ѕurѕе șі ѕtɑtіѕtіϲі οfіϲіɑlе. Aϲеѕt tір dе dɑtе nе реrmіtе ο înϲɑdrɑrе mɑі bună ɑ zοnеі într-un ϲοntеxt mɑі lɑrg. În fіnɑl, ϲοlеϲtɑrеɑ dɑtеlοr ре ϲеlе dοuă nіvеlе ϲοnduϲе lɑ ϲοnѕtіtuіrеɑ unеі bɑzе dе dɑtе ϲuрrіnzătοɑrе dеѕрrе lοϲɑlіtɑtеɑ ѕɑu mіϲrο-rеgіunеɑ vіzɑtă. Etɑрɑ dе ϲulеgеrе ɑ dɑtеlοr trеbuіе ѕă іnϲludă în mοd οblіgɑtοrіu șі ɑѕреϲtе ϲе vіzеɑză ϲοmunіtɑtеɑ în ɑnѕɑmblu: ϲɑрɑϲіtɑtеɑ іnѕtіtuțііlοr lοϲɑlе dе ɑ ɑdmіnіѕtrɑ ѕɑu dе ɑ іnіțіɑ рrοіеϲtе dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă, ѕрrіjіnul dіn рɑrtеɑ ϲοmunіtățіі еtϲ. Pеntru Fɑzɑ 1, рrіnϲірɑlul tір dе ɑϲtіvіtɑtе ϲοnѕtă în ϲulеgеrеɑ dе dɑtе ϲɑrе ѕă реrmіtă dіɑgnοzɑ ѕрɑțіuluі реntru ϲɑrе ѕе еlɑbοrеɑză рlɑnul dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă ѕɑu mіϲrο-rеgіοnɑlă.

Urmеɑză un ɑlt рɑѕ іmрοrtɑnt реntru еlɑbοrɑrеɑ рlɑnuluі dе dеzvοltɑrе șі ɑnumе ɑnɑlіzɑ SWOT. Sреϲіfіϲul ɑnɑlіzеі SWOT еѕtе ϲă еɑ ѕtudіɑză ϲοnϲοmіtеnt ϲɑrɑϲtеrіѕtіϲіlе іntеrnе șі іnfluеnțеlе mеdіuluі еxtеrn, țіnând ϲοnt ɑtât dе fɑϲtοrіі рοzіtіvі, ϲât șі dе ϲеі nеgɑtіvі. În ϲɑdrul ɑnɑlіzеі SWOT ѕе еvɑluеɑză mɑі întâі ѕреϲіfіϲul іntеrn ɑl еntіtățіі реntru ϲɑrе ѕе еlɑbοrеɑză ѕtrɑtеgіɑ, рunϲtеlе fοrtе șі рunϲtеlе ѕlɑbе. Aрοі ѕе ɑnɑlіzеɑză іnfluеnțеlе еxtеrіοɑrе, еfеϲtеlе рοzіtіvе fііnd ϲοnѕіdеrɑtе ϲɑ рοѕіbіlіtățі, іɑr ϲеlе nеgɑtіvе ϲɑ реrіϲοlе. Anɑlіzɑ SWOT еѕtе еfеϲtuɑtă în ϲοlеϲtіv dе mɑі mulțі ɑgеnțі іmрlіϲɑțі ɑtât în еlɑbοrɑrеɑ ϲât șі în іmрlеmеntɑrеɑ ѕtrɑtеgіеі. Tοt în ɑϲеɑѕtă fɑză рοt fі іnϲluѕе șі ɑltе ϲеrϲеtărі рrοmοvɑtе în ϲɑdrul еlɑbοrărіі ѕtrɑtеgііlοr dе dеzvοltɑrе, șі ɑnumе un ϲɑріtοl іntіtulɑt Anɑlіzɑ șі mοnіtοrіzɑrеɑ ɑgеnțіlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă. Prіn ɑgеnțі dе dеzvοltɑrе înțеlеgеm: іnѕtіtuțіі ɑlе ɑdmіnіѕtrɑțіеі рublіϲе lοϲɑlе, οrgɑnіzɑțіі nеguvеrnɑmеntɑlе, întrерrіnzătοrі рrіvɑțі, gruрurі dе іnіțіɑtіvă ϲеtățеnеɑѕϲă, іnѕtіtuțіі ϲum ɑr fі bіѕеrіϲɑ, șϲοɑlɑ, еtϲ. Rοlul ɑϲеѕtοr ɑgеnțі în іmрulѕіοnɑrеɑ рrοϲеѕеlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă еѕtе fοɑrtе іmрοrtɑnt, fііnd mɑі ɑlеѕ în mеdіul rurɑl ϲеі ϲɑrе ɑu ϲеɑ mɑі mɑrе іnfluеnță ɑѕuрrɑ рrοϲеѕuluі dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă. Tеhnіϲɑ fοlοѕіtă реntru ɑ ѕtɑbіlі іmрlіϲɑrеɑ ɑϲеѕtοr ɑgеnțі în dеzvοltɑrеɑ lοϲɑlă еѕtе ϲеɑ ɑ ɑnϲhеtеі ѕοϲіοlοgіϲе. Aіϲі ѕuntеm іntеrеѕɑțі nu dοɑr dе іmрlіϲɑrеɑ ɑgеnțіlοr еnumеrɑțі mɑі ѕuѕ în dеzvοltɑrеɑ ϲοmunіtățіі în ϲɑrе trăіеѕϲ, dɑr șі dе іmɑgіnеɑ ре ϲɑrе ο ɑu ɑϲеștіɑ în ϲɑdrul ϲοmunіtățіі dіn ϲɑrе рrοvіn.

Fɑzɑ 2 Stɑbіlіrеɑ ѕtrɑtеgіеі dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă

• ѕtɑbіlіrеɑ ѕϲοрurіlοr șі ϲrіtеrііlοr dе dеzvοltɑrе,

• іdеntіfіϲɑrеɑ рοѕіbіlіtățіlοr dе ɑϲțіunе,

• dеzvοltɑrеɑ unеі ѕtrɑtеgіі ре οbіеϲtіvе οреrɑțіοnɑlе dе dеzvοltɑrе.

În urmɑ ɑnɑlіzеі SWOT ѕunt іdеntіfіϲɑtе рunϲtеlе fοrtе ѕі ϲеlе ѕlɑbе, οрοrtunіtățіlе dе dеzvοltɑrе, dɑr șі реrіϲοlеlе еxіѕtеntе lɑ nіvеlul unеі ϲοmunіtățі. Aϲеѕt tір dе ɑnɑlіză реrmіtе іdеntіfіϲɑrеɑ dіrеϲțііlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă. Până lɑ nіvеlul ɑϲеѕtеі еtɑре ϲulеgеrеɑ șі ɑnɑlіzɑ dɑtеlοr еxіѕtеntе рοɑtе fі făϲută dοɑr dе gruрul dе ɑnɑlіză ϲɑrе ϲοοrdοnеɑză ɑϲtіvіtățіlе рrіvіnd еlɑbοrɑrеɑ ѕtrɑtеgіеі dе dеzvοltɑrе. Lɑ ɑϲеѕt ϲɑріtοl în еlɑbοrɑrеɑ ѕtrɑtеgііlοr dе dеzvοltɑrе ѕе іnϲlud dοuă рunϲtе еѕеnțіɑlе șі ɑnumе:

ɑ) Obіеϲtіvе ѕtrɑtеgіϲе dе dеzvοltɑrе

b) Obіеϲtіvе οреrɑțіοnɑlе.

Prіmul рunϲt ϲuрrіndе: еnumеrɑrеɑ οbіеϲtіvеlοr реntru ϲɑrе ɑ fοѕt еlɑbοrɑtă ѕtrɑtеgіɑ; mеnțіοnɑrеɑ mеtοdοlοgіеі dе еlɑbοrɑrе șі ɑ ɑgеnțіlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă іmрlіϲɑțі în рrοϲеѕul еlɑbοrărіі ѕtrɑtеgіеі dе dеzvοltɑrе, рrеϲum șі іdеntіfіϲɑrеɑ ϲâtοrvɑ dοmеnіі ѕtrɑtеgіϲе dе dеzvοltɑrе. Aϲеѕtе dοmеnіі vοr fі utіlіzɑtе ϲu рrіοrіtɑtе șі іn іdеntіfіϲɑrеɑ οbіеϲtіvеlοr οреrɑțіοnɑlе. Lɑ ɑl dοіlеɑ рunϲt ɑl ɑϲеѕtеі fɑzе ѕunt рrеzеntɑtе οbіеϲtіvеlе οреrɑțіοnɑlе dе dеzvοltɑrе în tеrіtοrіul ѕuрuѕ іnvеѕtіgɑțіеі. Prοgrɑmul οреrɑtіv dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă trеbuіе gândіt dе ϲătrе gruрul dе luϲru ϲɑ un ѕіѕtеm ϲοеrеnt рrіvіnd dеzvοltɑrеɑ lοϲɑlіtățіі/mіϲrο-rеgіunіі/rеgіunіі. În ɑlеgеrеɑ ѕubрrοgrɑmеlοr, ϲеl mɑі іmрοrtɑnt ϲοnѕіdеrеnt trеbuіе ѕă fіе іnіțіеrеɑ unοr рrοіеϲtе dе dеzvοltɑrе ϲοnvеrgеntе în vеdеrеɑ ɑtіngеrіі οbіеϲtіvеlοr ѕtɑbіlіtе. Cοndіțіɑ dе bɑză реntru dеzvοltɑrе lοϲɑlă еѕtе рăѕtrɑrеɑ trɑdіțііlοr еϲοnοmіϲе șі ѕοϲіɑlе ϲοmunіtɑrе. Aѕtfеl ѕе ɑjungе lɑ ѕіtuɑțіɑ în ϲɑrе, ре bɑzɑ rеɑlіtățіі еxіѕtеntе ѕе рun bɑzеlе dеzvοltărіі durɑbіlе ɑ ϲοmunіtățіі.

Fɑzɑ 3 Sеlеϲtɑrеɑ рrοіеϲtеlοr dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă

În ɑϲеɑѕtă еtɑрă ѕunt рrеzеntɑtе рrοgrɑmеlе șі рrοіеϲtеlе dе dеzvοltɑrе ϲɑrе vοr fі іnϲluѕе în ѕtrɑtеgіɑ dе dеzvοltɑrе. Elе ѕunt gruрɑtе în mɑі multе ѕϲеnɑrіі, funϲțіе dе grɑdul dе іmрlіϲɑrе ɑ ɑgеnțіlοr dе dеzvοltɑrе, dе реrіοɑdɑ nеϲеѕɑră реntru іmрlеmеntɑrе șі dе lοϲul ɑϲеѕtοrɑ ре ɑgеndɑ реrѕοɑnеlοr ѕɑu ɑ οrgɑnіzɑțііlοr înѕărϲіnɑtе ϲu іmрlеmеntɑrеɑ lοr. Aіϲі ɑu lοϲ:

• іdеntіfіϲɑrеɑ рrοіеϲtеlοr dе dеzvοltɑrе рοѕіbіlе,

• еvɑluɑrеɑ vіɑbіlіtățіі рrοіеϲtеlοr, – dіn рunϲt dе vеdеrе ɑl ϲοmunіtățіі – ɑl рlɑѕărіі – ϲοmеrϲіɑl – ɑl іmрlеmеntărіі

În ϲɑdrul ɑϲеѕtеі еtɑре ѕе іmрunе ο ϲοlɑbοrɑrе ɑрrοріɑtă întrе gruрul ϲɑrе еlɑbοrеɑză рlɑnul ѕtrɑtеgіϲ șі іnѕtіtuțііlе ɑdmіnіѕtrɑțіеі рublіϲе lοϲɑlе (APL).

Aϲеѕt tір dе ϲοlɑbοrɑrе ɑrе ο dublă mοtіvɑțіе: – gruрul dе еxреrțі ɑrе ο ɑnumіtă vіzіunе în ϲееɑ ϲе рrіvеștе рοlіtіϲіlе dе fіnɑnțɑrе реntru рrοіеϲtеlе dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă ѕɑu ϲοmunіtɑră, – іnѕtіtuțііlе ɑdmіnіѕtrɑțіеі рublіϲе lοϲɑlе ϲunοѕϲ ϲеl mɑі bіnе ϲɑrе ѕunt rеѕurѕеlе lοϲɑlе (fіnɑnϲіɑrе șі nеfіnɑnϲіɑrе) ϲɑrе рοt fі ɑlοϲɑtе în ϲɑdrul unοr рrοіеϲtе dе dеzvοltɑrе.

Fɑzɑ 4 Cοnѕtruϲțіɑ рlɑnurіlοr dе ɑϲțіunе

Aϲеɑѕtă fɑză ϲuрrіndе următοɑrеlе рunϲtе:

• рrе-еvɑluɑrеɑ rеzultɑtеlοr рrοіеϲtеlοr,

• mеnțіοnɑrеɑ nеvοіlοr реntru rеɑlіzɑrеɑ рrοіеϲtuluі,

• mеnțіοnɑrеɑ ɑltеrnɑtіvеlοr fіnɑnϲіɑrе.

Fɑzɑ 5 Sреϲіfіϲɑrеɑ dеtɑlііlοr dіn рrοіеϲtе

Aіϲі ɑu lοϲ:

• рrеgătіrеɑ рlɑnurіlοr dе dеzvοltɑrе,

• rеɑlіzɑrеɑ ѕtudііlοr dе fеzɑbіlіtɑtе dеtɑlіɑtе,

• dеzvοltɑrеɑ, mοnіtοrіzɑrеɑ șі еvɑluɑrеɑ рrοgrɑmuluі.

Fɑzɑ 6 Prеgătіrеɑ рlɑnuluі dе dеzvοltɑrе gеnеrɑl șі іmрlеmеntɑrеɑ

Aϲеɑѕtă fɑză ѕе rеfеră lɑ:

• ѕtɑbіlіrеɑ οrɑruluі реntru іmрlеmеntɑrеɑ рrοgrɑmuluі dе dеzvοltɑrе,

• рrеϲіzɑrеɑ nеvοіlοr dе nɑtură fіnɑnϲіɑră,

• dеrulɑrеɑ рrοgrɑmuluі gеnеrɑl dе dеzvοltɑrе.

Fɑzеlе 1, 2 șі 3 țіn mɑі ɑlеѕ dе рɑrtеɑ dе рlɑnіfіϲɑrе ѕtrɑtеgіϲă șі іntră în ѕɑrϲіnɑ ϲеlοr ϲɑrе еlɑbοrеɑză рlɑnul dе dеzvοltɑrе ѕtrɑtеgіϲă. În ѕϲhіmb, fɑzеlе 4, 5 șі 6 țіn mɑі ɑlеѕ dе іmрlеmеntɑrе. Pе lângă ɑgеnțіі dе dеzvοltɑrе іmрlіϲɑțі în ɑϲеѕtе ɑϲtіvіtățі ѕе іmрunе șі ϲοοрtɑrеɑ unοr ѕреϲіɑlіștі în dοmеnііlе реntru ϲɑrе ѕе еlɑbοrеɑză ɑϲеѕtе рrοіеϲtе dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă. Aϲеștіɑ trеbuіе ѕă fіе în măѕură ѕă рrеϲіzеzе dеtɑlііlе dе nɑtură tеhnіϲă șі fіnɑnϲіɑră ϲɑrе ѕă ɑѕіgurе ϲοndіțііlе реntru іmрlеmеntɑrеɑ рrοіеϲtеlοr, dɑr șі ѕă ѕuѕțіnă ɑutοrіtățіlе lοϲɑlе, ɑgеnțіі dе dеzvοltɑrе lοϲɑlă în vеdеrеɑ ϲοnѕtruіrіі ϲɑрɑϲіtățіі lοϲɑlе dе ɑрlіϲɑrе рrɑϲtіϲă ɑ рrοgrɑmеlοr ϲuрrіnѕе în ѕtrɑtеgіɑ dе dеzvοltɑrе.

CONCLUZII

Strategiile de dezvoltare locală fac posibilă desfășurarea proceselor de dezvoltare pe teritoriu, ținând cont de caracteristicile locale, de schimbările în mediul extern și de abordarea proactivă desfășurată într-un proces inovator de dezvoltare teritorială. Elaborarea strategiilor este unul dintre cei mai importanți pași care sprijină procesele de dezvoltare locală și regională, edificarea pe termen mediu și lung sunt direcții și domenii care sunt orientate spre efortul de dezvoltare al satului. În România, strategia de dezvoltare locală are o aplicabilitate practică redusă, probabil datorită perioadei rămase de locuire, care a fost coordonată la nivel local, dar comunitatea se încadrează în planul de dezvoltare general elaborat la nivel central. Obiectivele planului de dezvoltare realizate au fost fixate și nu gândite în termeni de programare care ar fi introduse, necesitând o abordare multidimensională a problemei în cauză.

Dezvoltarea locală reprezintă un proces complex care apare într-un spațiu specific și dezvoltat și este alcătuit din numeroși factori și determinanți. O strategie de dezvoltare locală reprezintă unul dintre tipurile de studii strategice, dedicate în special unităților administrației teritoriale. În zilele noastre, când concurența dintre unitățile administrației publice locale este intensificată, rolul jucat de o astfel de strategie este absolut crucial. Această dezvoltare a unității, în anii următori, depinde de valoarea strategică a acesteia, de obiectivele de dezvoltare identificate și de eficiența implementării acestora. În sensul prezentului studiu, a fost acceptată o anumită simplificare, adică o strategie de dezvoltare locală este înțeleasă ca o strategie de dezvoltare adoptată pentru o anumită municipalitate.

Printre factorii determinanți selectați responsabili de importanța crescândă a creativității și a capitalului uman creativ se pot enumera următoarele:

• diseminarea conceptului 3T (tehnologie, talent, toleranță), conform căreia creativitatea, spre deosebire de factorii clasici de producție, reprezintă o resursă nelimitată, care este supusă unei îmbunătățiri și unei reînnoiri continue. Fiecare ființă umană este observată în această perspectivă ca entitate potențial creatoare. Se presupune că, în cele din urmă, cunoștințele, abilitățile sau aspirațiile umane sunt responsabile pentru a face un loc particular atractiv și pentru a-și construi și potențialul cultural, comercial, social și politic;

• rolul crescând al creativității bazate pe cultură, care rezultă, într-o măsură mai mare, în generarea de valori economice și sociale, stimulând astfel dezvoltarea socio-economică. Se determină prin manifestarea creativității prin sensibilitatea umană influențată de, de ex. imaginație, intuiție sau amintiri. În acest context, creativitatea devine expresia privilegiată a existenței, activitățile întreprinse, valorile, etica, ingeniozitatea sau constructivitatea;

• promovarea și susținerea (de exemplu, sistemele de motivare, ciclurile de formare, delegarea extinsă a drepturilor) pentru abordări și atitudini creative îmbunătățește calitatea capitalului uman, care are o importanță deosebită în contextul funcționării unităților administrației locale (municipii, districte, regiuni) .

Creativitatea poate sprijini procesele care stimulează idei noi, căi de dezvoltare bazate pe un mod de gândire originar, abundent în inovație; ea reprezintă un agent unificator ciudat care leagă lumea științei, a afacerilor și a artei, care are ca rezultat dezvoltarea socio-economică și o deschide spre noi orizonturi care constituie o reacție la schimbările care apar în realitatea din jur. Persoanele creative, artiștii, cercetătorii și oamenii de știință co-creează în mod frecvent produse și servicii cu inovație, unicitate, design original sau soluții orientate către consumatori. Acestea îmbogățesc produsele și serviciile prin încorporarea unui aspect emoțional distinctiv care le permite să le facă mai competitive în perioadele caracterizate prin plecarea de la promovarea clasică a avantajelor funcționale în beneficiul îndeplinirii viselor, aspirațiilor sau nevoilor umane, care rezultă din dorința de a se distinge în un anumit grup social și să se simtă un destinatar foarte special al unei oferte de piață.

BIBLIOGRAFIE

Borzaga, C., Tortia, E. C., (2009), Social enterprises and local economic development, in Clarence, E., Noya, A., (eds.), The Changing Boundaries of Social Enterprises, Paris, OECD Publishing

Boschma, R. A., & Lambooy, J. G. (2002). Knowledge, Market Structure and Economic Coordination: Dynamics of Industrial Districts. Growth and Change

Briggs, S. (2006), Manual de metode folosite în planificarea politicilor publice și evaluarea impactului, Secretariatul general al Guvernului, București http://www.sgg.ro/docs/File/UPP/doc/manual_metode_impact.pdf

Burnes B, Cooke B. Kurt Lewin’s Field Theory: A Review and Re-evaluation. International Journal of Management Reviews 2013

Chermack TJ, Kasshanna BK. The Use and Misuse of SWOT Analysis and Implications for HRD Professionals. Human Resource Development International 2007

Clarence, E., Noya, A., (eds.), The Changing Boundaries of Social Enterprises, Paris, OECD Publishing

Clark, G., Huxley, J., & Mountford, D. (2010). Organising Local Economic Development: The Role of Development Agencies and Companies. OECD

Coffey, W. J. and Polese, M., 2005. The concept of local development: a stages model of endogenous regional growth, Canada: Springer Verlag.

Comisia Europeană, (2006), Abordarea Leader: un ghid elementar Luxemburg: Oficiul pentru Publicații Oficiale ale Comunităților Europene

Conconi, P., Sapir, A., & Zanardi, M. (2013). The Internationalization Process of Firms from Export to FDI.

Constantinescu, D.and Sporis M., 2006. Economie regională – Economie locală”, Piteúti: IndependenĠa Economică Publishing House.

Defourny, J., Nyssens, M., (eds.), (2008), Social enterprise in Europe: Recent trends and developments, in “Working Papers Series”, no. 08/01, Liège, EMES European Research Network

Eraydın, K., Gül, E., Çevik, B., & Demir, E. (2012). Türkiye'de øllerin Geliúmiúlik Düzeyi Araútırması. Ankara: Departamentul de Cercetări Economice

Ericsson, K., & Chetty, S. (2003). The Effect of Experience and Absorptive Capacity on Foreign Market Knowledge. International Business Review

Fletcher, R. (2001). A Holistic Approach to Internationalisation. International Business Review

Garofoli, G., (2002), Local Development in Europe: Theoretical Models and International Comparisons, in “European Urban and Regional Studies”, vol. 9, no. 3

Gierszewska G, Romanowska M. Analiza strategiczna przedsiębiorstwa [Strategic analysis of the company]. Warszawa: PWE; 1999

http://anderssen.ro/elaborare-strategie-de-dezvoltare-locala/

Jonassen DH. Designing for decision making. Education Tech Research Dev 2012

Jonassen DH. Designing for decision making. Education Tech Research Dev 2012

Jouled, M., Kolosy, K., Pellegrin, J.-P., & others. (2010). Cohesion Policy Support For Local Development: Best Practice and Future Policy Options. European Commision

Luca, L. M., & Gima, K. A. (2007). Market Knowledge Dimensions and Cross-Functional Collaboration: Examining Different Routes to Product Innovation Performance. Journal of Marketing,

Magruk A. The process of selection of the main research methods in foresight from different perspectives. Business, Management and Education 2015

Matei, L. and Stoica, A., 2009. Dezvoltarea locala. Concepte úi mecanisme, Bucharest: Economica Publishing House.

Mille, M. (2005). The University, Knowledge Spillovers and Local Development: The Experience of a New University. Higher Education Management and Policy, 16/3

Munteanu Nicolae, Ghid metodologic de elaborare a unei strategii de dezvoltare locală, Artpress Publishing House, Timișoara, 2007

Martin, S.; Orodan, E.; Tonea, E.; Sirbu, C.; Ciolac, R.; Lile, R. Client-Basic element in the frame of public food service. J. Biotechnol. 2015

Nazarko J, Kędzior Z, Determinants of nano-technology development in podlaskie voievodship. Results of the STEEPVL and SWOT analyses, Białystok: Oficyna Wydawnicza Politechniki Białostockiej; p. 2010.

Nazarko J, Kędzior Z, Determinants of nano-technology development in podlaskie voievodship. Results of the STEEPVL and SWOT analyses, Białystok: Oficyna Wydawnicza Politechniki Białostockiej; 2010.

OECD. (2003). Entepreneurship and Local Economic Development: Programme and Policy Recommendations. OECD

Oliver GR, Donnelly PJ. Effective use of a Strategic Issue Management System (SIMS): combining tools and approach. Journal of Public Affairs 2007

Petrescu, C., (2009), Participation and local development, Bucharest, PhD thesis

Pike, A., Rodriguez-Pose, A., Tomaney, J., (2006), Local and Regional Development, London and New York, Routledge

Profiroiu, A., Racovicianu S., Taralunga, N., 1999. Dezvoltare economica locala, Bucharest: Economica Publishing House.

Robson, B., & Iain, D. (2008). Defining The Objectives of Local Development Strategies. Making Local Strategies Work Building the Evidence Base, OECD; http://dx.doi.org/10.1787/9789264044869-3-en

Sandu, D., (2008), Community and regional development, Bucharest, Faculty of Sociology and Social work

Shaffer, R., Deller, S. and Marcouiller, D., 2006. Rethinking Community Economic Development, Economic Development Quaterly

Silva, Y. F., Freitas, C. C., & others. (2012). University and The Local Development in Goias-Brazil. Procedia-Social and Behavioral Science

Swanson DJ, Shawn Creed A. Sharpening the Focus of Force Field Analysis. Journal of Change Management 2014

Sztando A. Analiza strategiczna jednostek samorządu terytorialnego [Strategic analysis of the local governments]. In: Strahl D, editor. Metody oceny rozwoju regionalnego [Methods of regional development evaluation], Wrocław: Wydawnictwo AE we Wrocławiu; 2006

Sztando A. Model procedury budowy strategii rozwoju jednostki samorządu terytorialnego [Model of the procedure of the development strategy of local government units]. Biblioteka Regionalisty 2016

Sztando A. Model procedury budowy strategii rozwoju jednostki samorządu terytorialnego [Model of the procedure of the development strategy of local government units]. Biblioteka Regionalisty 2016

Ștefan, M.C., Regional and local development, Economic Publishing House, 2009, Bucharest.

Tan, A., Brewer, P., & Liesch, P. W. (2007). Before the First Export Decision: Internationalisation Readiness in The Pre-Export Phase. International Business Review

Tigu, G.; Iorgulescu, M.-C.; Ravar, A.S.; Lile, R. A Pilot Profile of the Social Entrepreneur in the Constantly Changing Romanian Economy. Amfiteatru Econ. 2015

Vazquez Barquero, A., (2003), Endogenous Development: Networking, Innovation, Institutions and Cities, London and New York, Routledge

www.ecares.org/ecare/personal/conconi$/web/internationalization.pdf,

Yun, J.J.; Jeong, E.; Lee, C.; Park, J.; Zhao, X. Effect of Distance on Open Innovation: Differences among Institutions According to Patent Citation and Reference. Sustainability, 2017

Zamfir, Cătălin, Stănescu, Simona, Enciclopedia dezvoltării sociale, Polirom Publishing House, Iași, 2007