Estimarea Valorii Turistice a Munților Trascău
Universitatea Babeș- Bolyai
Cluj- Napoca
Facultatea de Geografie
Estimarea valorii turistice a Munților Trascău
Coordonator: Conferențiar univ. dr Deszi Ștefan
Realizatori: Abriham Daniela Nicoleta
Adam Irina
Rus Razvan Dan
Tecsi Andreea
Anul 2, GT
Sem II 2014-2015
CUPRINS
Aspecte generale…………………………………………………………………………………………….4
1. FOND MORFOTURISTIC………………………………………………………………………………5
1.1. Relief de calcare, conglomerate, gresii………………………………………………………….5
1.2. Relief pe șisturi cristaline…………………………………………………………………………..14
1.3. Relief pe calcare……………………………………………………………………………………….14
1.4. Relieful antropic……………………………………………………………………………………….19
1.5. Areale depresionare…………………………………………………………………………………..20
2. FOND CLIMATOTURISTIC………………………………………………………………………….22
2.1. Caracteristici climatic și topoclimatice care influențează activitățile turistice…….22
2.2. Repartizarea bioclimatelor……………………………………………………………………………23
2.3. Particularitățile climatice (topoclimatele)……………………………………………………….23
3. FOND TURISTIC HIDROGEOGRAFIC…………………………………………………………26
3.1. Suprafețe lacustre………………………………………………………………………………………..26
3.2. Rețea hidrografică……………………………………………………………………………………….26
4. FONDUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC………………………………………………………….32
4.1. Fitocenoze/asociații vegetale majore………………………………………………………………..32
4.2. Fond cinegetic și piscicol………………………………………………………………………………..34
4.3. Specii/asociații vegetale cu valooare atractivă…………………………………………………..34
4.4. Situri, rezervații, areale naturale protejate…………………………………………………………35
5. FONDUL TURISTIC CULTURAL-ISTORIC…………………………………………………..38
5.1. Obiective istorice și de arhitectură cu valoare atractivă………………………………………38
5.2. Vestigii și obiective istorice și arhitecturale………………………………………………………40
6. FONDUL TURISTIC ETNOGRAFIC ȘI FOLCLORIC……………………………………43
6.1. Complexe de arhitectură rurală……………………………………………………………………….43
6.2. Tehnică tradițională………………………………………………………………………………………43
6.3. Ocupații tradiționale……………………………………………………………………………………..44
6.4. Activități cu funcție turistică și manifestări folclorice……………………………………….45
7. BAZA MATERIALĂ TURISTICĂ…………………………………………………………………49
7.1. Baza de cazare…………………………………………………………………………………………….49
7.2. Baza de agreement și spații verzi……………………………………………………………………53
7.3. Baza de alimentație publică…………………………………………………………………………..54
8. POTENȚIALUL DE COMUNICAȚIE……………………………………………………………58
8.1. Căi de comunicații……………………………………………………………………………………….58
9. TIPURI DE TURISM…………………………………………………………………………………….59
9.1. Turismul recreativ………………………………………………………………………………………..59
9.2. Turismul curativ…………………………………………………………………………………………..65
9.3. Turismul cultural………………………………………………………………………………………….65
9.4. Turismul mixt………………………………………………………………………………………………67
10. ESTIMAREA VALORII POTENȚIALULUI TURISTIC AL MASIVULUI
TRASCĂU……………………………………………………………………………………………………….68
11. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………78
Aspecte generale
Munții Trascăului sunt situați în sud-estul Munților Apuseni și se desfășoară pe direcția NNE-SSV, aproape paralel cu valea Mureșului în aval de confluența cu Arieșul. Se desfășoară pe o distanță de aproximativ 75 km, de la nord de Arieș, până în valea Ampoiului. De asemenea, reprezintă subunitatea nord-estică a Munților Metaliferi, care domină pe o lungime apreciabilă valea Mureșului. Are o poziție marginală pe latura vestică și sudică, intrând în contact cu alte zone montane, în timp ce înspre nord și est ei domină depresiunea colinară a Transilvaniei. Deși nu prea înalți, priviți dispre Culoarul Mureșului, Munții Trascăului înregistrează pe alocuri, 1000 m. diferență de nivel. Au o suprafață de cca. 620 km2 și reprezintă 5.8% din grupa muntoasă a Apusenilor.
Fig. 1 Panorama – Munții Trascău
1. FONDUL MORFOTURISTIC
Munții Trascăului relevă cea mai mare complexitate litologică posibilă, toate cele 3 categorii majore de roci cunoscute: metamorfice (cristaline), vulcanice și sedimentare, ocupând aici suprafețe importante. Din punct de vedere hipsometric, Trascăul reprezintă o zonă montană inclusă în categoria munților joși. După criteriul altimetric, în ierarhia celor 13 unități montane ale Munților Apuseni, Trascăul ocupă locul al-7-lea cu Vârful Dâmbău, care are o înălțime de 1369 m.
1.1. Relief de conglomerate, gresii, marne și argile
Relieful dezvoltat pe conglomerate are o alură aparte, în care masivitatea și fragmentarea sunt omniprezente. Apar forme greoaie, rotunjite, specifice rocilor dure cu cimentare accentuată, dar și areale cu relief ruiniform, unde agregarea rocii este mai precară.
Acest tip de relief se se regaseste in zona Turenilor pe toată latura estică a masivului.
Asocierea conglomeratelor cu alte categorii de formațiuni sedimentare sau vulcanice îmbracă forma unor profile ale versanților, în trepte, cu polițe și umeri grafați pe structurile mai rezistente la eroziune. Văile sculptează culoare înguste, de tip defileu. Acestea se întâlnesc la majoritatea rețelelor de drenaj ale bordurii estice a masivului, între Râmeț și Ampoi. Lapiezurile din zona Vânătara, cele din bazinele văilor Râmeț, Geogel, Cheia sau marmitele torențiale din văile Feneșului, Ampoiței, Ighiului, Țelnei, Gălzii etc. sunt sculptate în conglomerate prin înlăturarea cimentului carbonatic. Duritatea liantului explică diversitatea proceselor de alterare-dezagregare pe conglomerate, dar și cantitatea de deluvii și coluvii acumulate în trene de grohotișuri ce acoperă versanții.
Relieful dezvoltat pe gresii
Versanții au rupturi de pantă și polițe structurale evidențiate prin denudarea rocilor mai moi sau a gresiilor dispuse în strate subțiri ori mai slab consolidate. Văile se adâncesc rapid și sculptează albii înguste cu versanți drepți și declivitate mare. Areale cu un microrelief sculptat pe gresii apar pe Culmea Petrești , în depresiunea Ampoița, în bazinul Văii Oncășeștilor (Valea Morilor) etc.
Relieful modelat pe marne și argile
Este răspândit îndeosebi în partea estică a grupei montane, între văile Aiudului și Ampoiului, unde alunecările de teren, formațiunile teritoriale (ogașe, ravene, torenți), afectează versanții cu declivitate mai pronunțată și cu o valorificare antropică mai puțin adecvată (domenii pastorale în detrimentul celui forestier).
Prezența acestor roci în Munții Trascăului este legată în cea mai mai parte de formațiunile flișului cretacic și au aceeași arie de răspândire ca și conglomeratele și gresiile . Astfel apar în stratele inferioare de Feneș cât și cele superioare. Mult mai bine reprezentate sunt în stratele de la Meteș, în stratele de la Râmeț și Brădești; sunt prezente în depresiunea Iara.
1.1.1.Microforme reziduale
Relieful ofiolitic
Este mult mai relevant peisagistic și mai răspândit în comparație cu cel modelat pe roci cristaline, datorită substratului oferit de rocile vulcanice consolidate submers în jurasic-cretacic inferior când au căptușit practic riftul din extremitatea nord-estică a Trascău-Metaliferilor. Suprafețele cu structuri ofiolitice sunt dispuse fie sub forma unor fâșii alungite, strâns atașate de barele calcaroase (Valea Aiudului și Ampoiului), fie a unor lobi mai extinși (în nord est, Valea Hășdatelor și Aiudului). Alte exemple care aparțin acestui tip de relif se regăsește în estul masivului Colții Trascăului (Piatra Secuiului), la intrarea din aval în Cheile Râmețului.
Morfologia de amănunt dată de ofiolite se caracterizează prin prezența unui microrelief variat și complex, cu aspecte piramidale de stâlpi (Relief rezidual dezvoltat pe ofiolite în versantul stâng al văii Țelna), turnuri, etc. Sunt prezente acumulările de grohotiș eluvial și deluvio-coluvial.
Arcadele și podurile naturale se impun în peisaj prin exemple ca: Culmea Bedeleului în zona Peșterii Poarta Zmeilor și pe versantul vestic al masivului Colții Trascăului (poduri), pe versanții cheilor Turzii, Întregaldelor, Turcului, Râmeților (arcade).
Microrelieful piramidal de dezagregare include: turnuri și stâlpi care nuanțează peisajul cheilor Turenilor, Turzii, Întregaldelor, Glădiței sau Râmețului, dar și cel din Colții Trascăului. Zimții și arcele definesc morfologia de detaliu a crestei Pleașa Râmețului-Piatra Cetii și anumite areale ale versanților cheilor din Culmea Petridului, din bazinul Râmețului și Galdei.
Crestele
Alcătuiesc o grupă de forme de relief apărute în urma intersecției directe a celor doi versanți, proces finalizat prin individualizarea unei creste în unghi ascuțit. Profilul transversal are formă piramidală, iar declivitatea versanților atinge valori ridicate, uneri de până la 90o. În Munții Trascăului există două exemple tipice de creste și anume Pleașa Râmețului-Prisaca.Piatra Cetii și Colții Trascăului.
Creasta Pleașa Râmețului-Prisaca-Piatra Cetii are o lungime de peste 15 km și înălțimi ce depășesc frecvent 1200 m. La cele două extremități este segmentată perpendicular de văile Râmețului și Cetei care au sculptat astfel cheile Mănăstirii și Tecșeștilor, detașând, peisagistic masivele Pleașa Râmețului și Piatra Cetei. Aceasta este alcătuită din custurile zimțate, pilierii, turnurile, lapiezurile verticale, culoarele nivale, grohotișurile mobile ce populează întreaga suprafață a versanților. La baza crestei, fapt ilustrativ reprezentat în zona Cheilor Mănăstirii, se află trene extinse de grohotișuri semifixate, cu un grad de sortare avansat.
Abrupturile crestei facilitează practicarea alpinismului, în Cheile Mănăstirii existând 74 de trasee de escaladă, dintre care două de gradul cel mai mare din Munții Trascău, 10- (Pinot Noir și Capana) și altele, numeroase, mai accesibile.
Creasta Colții Trascăului are o lungime mai modestă, de aproape 5 km și flanchează spre est Depresiunea Trascăului. Versantul vestic se desfășoară sun forma unui abrupt impunător, de circa 450 m înălțime, în timp ce versantul opus, spre Depresiunea Podeni este prelung și cu o declivitate mult mai redusă. Prezintă o altitudine maximă de 1128 m, astfel i se asigură o funcție de belvedere și o culme îngustă favorabilă drumeției montane. Pe abrupturile din partea nordică și vestică sunt localizate un număr mare de trasee de escaladă.
1.1.2. Martori de eroziune
Masive izolatele izolate sunt răspândite mai ales în partea estică a regiunii muntoase, între Defileul Arieșului și cel al Ampoiului, cu o densitate mai ridicată între văile Râmețului și Feneșului, respectiv în Depresiunea Ampoi-Ampoița. În partea vestică a unității ele apar cu ttul întâmplător (masivul Nicaia) fiind mai degrabă apofize separate de denudare de corpul masiv al barei calcaroase a Bedeleului.
Fig.2 Vârful Trascău
Tabelul 1. Principalele masive izolate din Munții Trascăului
Potențialul lor turistic este alcătuit dintr-un cumul de însușiri atractive între care se evidențiază:
geneza aparte cu implicarea unor procese telurice dintre cele mai spectaculoase (vulcanism, șariaje, rifturi, falieri și dislocări);
răspândirea lor imprevizibilă pe interfluvii, versanți, în vatra depresiunilor și văilor le conferă atributul diversificării morfologice a peisajului;
bogăția mrfologiei de detaliu alcătuită din lapiezuri, creste, pilieri, culoare nivale, grohotișuri extinse, doline, nișe, peșteri și avene. Dolinele, peșteri și avenele apar masivele de mari dimensiuni precum Corabia, Dâmbău, Data, Rachiș.
cromatica distinctă a formațiunilor, generată de albul suprafețelor calcaroase, aflat, în puternic aontrast cu paleta de culori ale vegetației ce îmbracă dens terenurile limitrofe din primăvară până-n toamnă;
oportunități oferite drumeției de agrement și alpinismului, prin numărul mare de poteci și trasee de escaladă;
asocierea peisagistică frecventă, surprinzătoare și pitorească a masivelor de mici dimensiuni cu elemente ale peisajului cultural al regiunii
funcția de rezervații gelogice, arheologice sau peisagistice îndeplinite de unele dintre acestea (Pietrele Ampoiței, Piatra Craivii).
1.1.3. Suprafețele structurale
Apar mai frecvent la partea superioară a versanților carstificați unde paralelismul liniei acestora și orientarea stratelor este evidentă. Dimensiunile modeste ale acestor forme, ca dealtfel și ale cuestelor au la origine modul aparte de evoluție a văilor carstice care, indiferent de rientarea stratelor în masivele pe care le străbat, primesc un caracter simetric, ce explică frecvența mare a sectoarelor de chei. Exemple de astfel de suprafețe sunt cele de pe versantul stâng al cheilor Turzii, Râmețului, Gălzii, Întregaldelor sau Ampoiței. Mult mai ample ca extensiune sunt suprafețele structurale dezvolate în partea nordică a Platoului Ciumernei (Poiana Ascunsă) și în Colții Trascăului. Petice de suprafețe structurale pot fi identificate și în morfologia unor creste și masive izolate mai extinse precum Pleașa Râmețului-Piatra Cetii, Dâmbău, Dosul Blidarului, Piatra Grohotișului, Piatra Craivii.
Aceeași formă structurală se regăsește uneori în morfologia zonelor cu conglomerate și gresii flișoide cretacice din bazinul Ampoiului, Gălzii sau Râmețului.
Cuestele, ca revers al suprafețelor structurale sunt estompate de simetria văilor în evidențierea lor în peisaj. Mai expresive sunt cuestele de natură tectonică ale abrupturilor marginale (cel al Văii Găldiței), la care se adaugă o serie de forme asemănătoarea sculptate în conglomerate, gresii, și, pe alocuri, în ofiolite, de sistemul de văi al versantului estic al masivului.
Hogbackurile au rezultat prin deversarea stratelor până dincolo de verticala locului, ca urmare a tectonicii plicative intense și dispunerii extrem de nuanțate; orientate de Trascău și de Feneș, respectiv a Pânzei de Bedeleu. Pot fi identificate peisagistic la nivelul crestei Pleașa Râmețului- Piatra Cetii, dar și în fâșia versanților cheilor Turzii sau Întregaldelor cu platourile învecinate.
Văile condiționate structural (subsecvente, obsecvente, consecvente) pot fi identificate ca atare în special în arealele cheilor unde textura calcarelor apare la zi. Astfel, cele mai numeroase sectoare aparțin văilor subsecvente ca urmare a orientării perpendiculare a rețelei de drenaj în raport cu o bară calcaroasă cu strate ce înclină dominant de la nord-est spre sud-vest. În consecință, afluenții lor de stânga primesc, în general, atributele văilor consecvente, iar la cei de dreapta obsecvente. Văile Turului, Hășdatelor, Râmețului, Galdei, Găldiței, Ampoiului sau Feneșului, precum și a unor afleunți ai acestora au sectoare subsecvente importante.
Influența stratisfacției se manifestă și în cazul unor microforme cum ar fi lapiezurile și capetele de strat, mai răspândite la partea superioară a versanților principalelor chei din masiv sau a dolinelor asimetrice din Ciumerna ori Bedeleu.
1.1.4. Abrupturile
Munții Trascău se înscriu în fruntea topului unităților montane din Apuseni în ceea ce privește prezența și varietatea tipologică a acestor forme la originea cărora se află fenomene dintre cele mai variate, începând cu cele tectonice și terminând cu procesele de sculptare fluviatilă sau periglaciară.
În funcție de localizarea spațială se deosebesc trei grupe distincte de abrupturi și anume:
abrupturile periferice ale culmilor și crestelor calcaroase;
abrupturile din perimetrele cheilor și defileelor;
abruturile laterale ale masivelor izolate (klippe și olistolite);
Abrupturile din prima categorie definesc peisajul Culmii Ciumerna-Bedeleu și al Culmii Petreștilor, crestele Pleașa Râmețului-Prisaca-Piatra Cetii și Colții Trascăului. Înălțimea lor este apreciabilă, putând ajunge, precum în cazul Bedeleului, la 300-400 m. Abruptul vestic al Bedeleului este brăzdat de organismele de drenaj temporare al apelor concetrate în înșeuările dintre principalele vârfuri ale platoului ce debușează prin cascade și repezișuri pitorești. Relieful ruiniform de țancuri, pilieri, creste, blocuri instabile este larg răspândit. Baza acestor abrupturi este îngropată în grohotișuri rezultate din transportul lor pe versant prin rostogolire, târâre sau prăbușire.
Abrupturile din perimetrul cheilor și defileelor sunt mai numeroase și mai răspândire decât cele prezentate anterior, fiecare sector de îngustare morfologică având versanți în pantă ridicată, uneori de 90o. Se detașează prin înălțimea, lățimea și verticalitatea lor abrupturile din cheile Turzii, Râmețului, Turului, Vălișoarei. Întregaldelor, Cetei, Ampoiței, Feneșului, respectiv cele din defileele Arieșului, Hășdatelor. Au o origine fluviatilă, fiind sculptate în procesul de adâncire a căilor. Morfologia de detaliu este brăzdată de lapiezuri verticale, marmite, brâne și polițe structurale, turnuri, grohotișuri mobile.
Abrupturile periferice masivelor izolate de mai mari dimensiuni (Corabia, Dâmbău, Piatra Grohotișului, Dosul Blidarului, Măgura Geomalului, Piatra Craivii, Data, Rachiș), dar și cele miniaturale, ale olistolitelor de mici dimensiuni (Pietrele Ampoiței, Piatra Boului, Sfredelașu, Piatra Corbului, etc) au origine mixtă, structural-tectonică și erozivă. Înălțimea acestor abrupturi variază între câțiva metri în cazul olistolitelor în flișul depresiunii Ampoi-Ampoița și 250-300 m în Corabia sau Dâmbău.
Funcția atractivă a abrupturilor nu se limitează la trăsăturile peisagistice pitorești ci și la practicarea unei forme de turism,alpinismul. Faptul că în Munții Trascăului abrupturile sunt larg răspândite spațial, din Valea Feneșului până în cea a Turului, că relevă variate repere dimensionale și de declivitate se constituie în atuuri extrem de favorabile practicării tuturor formelor de alpinism, de la cea pentru începători, a turiștilor aflați în stadiul de inițiere și până la activitățile performante, sinonime escaladei extreme pe trasee dificile de gradul IX sau X.
1.1.5.Cheile
Munții Trascăului se remarcă în cadrul Apusenilor prin numărul mare de sectoare de chei, 22,, care constituie și principala resursă turistică a acestora. Aici orice râu care intersectează rocile calcaroase, fie ele constituite în platouri, masive izolate sau creste a reușit să-și sculpteze sectoare mai mari sau mai mici de chei. Lungimea lor depinde în primul rând de lățimea barei calcaroase sau a masivelor izolate, variind de la 100-150 m în cheile Cetei, Tecșeștilor sau Mănăstirii, până la aproximativ 2 km în Cheile Râmețului sau Turului.
Din punct de vedere genetic, în Munții Trascău se regăsesc majoritatea tipurilor de astfel de forme (Cocean 1988) :
cheile epigenetice: Cheile Turului, Turzii, Borzeștilor, Vălișoarei (Aiudului), Mănăstirii, Pravului, Geogelului, Găldiței, Cetei. Sunt cheile unde râurile s-au adâncit mai întâi în pătura sedimentară ce acoperea calcarelor si apoi, după ce au ajuns la fundamentul calcaros, în acesta
cheile de captare carstică subterană, sunt create de râurile care și-au creat trasee endocarstice prin peșteri de mari dimensiuni, al căror tavan s-a prăbușit, dând naștere astfel unor sectoare spectaculoase de chei. Se includ în această grupă Întregaldele Râmețului, pentru cele din urmă podul natural conservat încă în partea lor mediană este un vestigiu cert al peșterii de odinioară.
cheile antecedente, unde văile s-au adâncit stimultae de ridicarea tectonică a substratului (Cheile Feneșului, Ampoiței)
cheile de evoluție simplă care s-au format prin adâncirea văii în același tip de rocă: cheile Siloșului, Turcului, Bedeleului și Drăgoiului.
Specifice pentru Munții Trascăului sunt complexele de chei, generate de râul colector și afluenții săi. Pe râul principal pot apare succesiuni de sectoare de chei în funcție de dispunerea în fâșii a cuverturii calcaroase (cheile de la Piatra Bălții, ale Râmețului și Văii Mănăstirii, pe Râmeț) sau de apariția pe traseul acestuia a unor masive calcaroase izolate (Cheile Întregaldelor și Galdei, pe valea omonimă). Cheile care compun complexele au, de cele mai multe ori origini diferite. Astfel, pentru complexul de chei din bazinul Râmețului întâlnim sectoare epigenetice (ale Mănăstirii, Pravului și Geogelului) și de captare carstică (Cheile Râmețului), iar în bazinul Galdei chei epigenetice (ale Găldiței, Tecșeștilor și Cetei), de captare carstică subterană (Cheile Întregaldelor) și de evoluție simplă (Cheile Turcului).
Tabelul 2. Cheile din Munții Trascăului
Fig.3 Cheile Turzii
Cheile Turzii fac parte din grupa celor mai cunoscute elemente morfologice de acest gen din țară. Din punct de vedere turistic, potețialul lor de atractivitate este diversificat structural ceea ce crește mult indicele de adresabilitate, vizând o gamă largă de vizitatori. Ele se impun, în primul rând prin desfășurarea spațială, cei 1270 m lungime constituindu-se într-un traseu turistic suficient de amplu pentru a satisface cele mai exigente opțiuni recreative. În al doilea rând, zestrea lor actractivă poartă amprenta unei morfologii majore și minore varoată tipologic și fizionomic. Astfel, în plan major, cheile au forma unei pâlnii duble, cu deschiderile orientate spre amonte și avale, urmate de un lung sector de îngustrae morfologică unde peisajul este de o rară spectaculozitate. Se distinge expunerea pe verticală a celor doi versanți, cu apariția unor abrupturi de mari dimensiuni (Pereții cu trepte, Peretele Alghinelor, Vulturilor, Peretele Uriaș, Peretele Porumbarilor) ce alcătuiesc un număr apreciabil de trasee de escaladă.
Nu lipsesc crestele ascuțite (Creasta Frumoasă, Creasta Sură, Creasta Colțului Crăpat), arcadele, vestigii ale unor peșteri distruse prin retragerea versanților, turnurile piramidale (Turnul Galben, Turnul Ascuțit, Turnul Borș), suprafețele strucutrale, variate tipuri de lapiezuri etc.
O altă atracție a cheilor analizate constă în numărul mare de peșteri, 22 la număr, deschise la diferite cote altitudinale în cei doi versanți. Renumite sunt, prin modul lor de formare, peșterile Cetățeaua Mare și Cetățeaua Mică, considerate ca fragmente ale unei peșteri unice. Atractivitatea lor este amplificată de legendele locului referitoare la haiducul Balica.
1.1.6. Defileele
Deși numeric cele două forme majore de relief din Munții Trascăului au valori relativ apropiate, defileele dublând, în majoritatea absolută a cazurilor, sectoarele de chei, atractivitatea turistică a celor dintâi este inferioară față de cea a cheilor.
Tabelul 3. Defileele din Munții Trascăului
Defileul Arieșului se defășoară între Sălciua și Moldovenești, pe o lungime de circa 30 km. Între Sălciu și Poșaga el se suprapune limitei dintre Munții Trascăului și Masivul Muntele Mare, aval de Poșaga. Atributele sale turistice reies din prezența versantului drept a abruptului Bedeleu, din mici depresiuni unde sunt amplasate localității cu o zestre etnografică importantă (Vidolm, Lunca Arieșului, Buru), de un peisaj variat, etc.
Defileul cuprinde mai multe sectoare de îngustare, primul dintre ele, de cca. 6 km lungime, aval de Sălciua, unde valea este sculptată de șisturi cristaline. Valea este îngustă, meandrată, iar versanții abrupți și fragmentați de numeroasele ravene sculptate în rocă vie, cu obârșii sub faleza calcaroasă a Bedeleului.
Urmează un tronson modelat în formațiuni sedimentare pe seama cărora valea se lărgește, versanții se retrag domolindu-și unghiul de pantă etalând o fragmentare minoră excesivă, cu ravinări, torenți, alunecări. În continueare, aval de confluența cu Valea Ocolișului, apare alt sector de îngustare. Aceste sectoare de îngustare și lărgire ale văii alternează spre avale până în depresiunea de la Buru, loc al confluenței cu Valea Trascăului, unde peisajul este constituit din versanți modelați pe toate cele patru categrii de roci dominante în regiune: calcare, cristaline, ofiolite și conglomerate.
Între Buru și Moldovenești, pe o distanță de circa 7 km, parcurgem cel mai tipic sector de defileu, sculptat în ofiolite. Versanții abrupții și fragmentați au un aspect ruiniform, cu numeroase și variate forme de dezagregare (stâlpi, turnuri, creste, ascuțite), fiind acoperiți cu deluvii (grohotișuri) extinse.
Defileul Hășdatelor se dezvoltă în continuarea imediată a Cheilor Turzii, având o lungime notabilă, peste 7 km și o orientare nord-sud, paralelă cu Culmea Petreștilor. Atributele atractive pe care le cuprinde defileul cuprind:
meandrarea excesivă a văii,
versanți în pantă mare, cu înălțimi ale abrupturilor limitate
morfologia variată a versanților, cu microforme de alterare dezagregare numeroase
profil al talvegului cu frecvente rupturi de pantă, sinonime unor repezișuri și cascade de până la 5 m înălțime
accesibilitate bună pentru turismul de drumeție
puncte de belvedere asupra defileului din perimetrul interfluviului versantului stâng
1.2. Relieful pe șisturi cristaline
Rocile cristaline dețin o pondere redusă din suprafața masivului Trascău, în comparație cu rocile flișului, calcare sau ofiolite. Totuși ocupă un areal mai extins în zona Defileului Arieșului, în bazinul inferior al Iarei și în cel superior al Râmețului. Luând în considerare răspândirea areală modestă a șisturilor cristaline și altitudinile reduse ale masivului, acest tip de roci prezintă atractivitate turistică mai mult prin pitorescul unor sectoare de defileu. Defileul Arieșului, dintre Sălciua și Moldovenești este sculptat în mare parte în roci cristaline, iar profilul văii este simetric, cu versanți abrupți, convecși în zona cristalinului. La confluențe apr microdepresiuni cu vatra plată și versanți masivi și convecși , precum cele de la Lunca Arieșului, Ocoliș, Vidolm, Ocolișel, Buru. Sectoare înguste de defilee sculptate în cristalin, cu același tip de profil tranversal, pot fi întâlnite în cursul inferior al Ocolișelului și Iarei, pe Hășdate, amonte de Cheile Turzii, pe valea Râmeț, în zona localității Oncești și pe Valea Geogelului, la Chirilești.
1.3. Relieful dezvoltat pe calcare
Din suprafața de 620 km2 a grupei montane, calcarele și dolomitele ocupă o treime (220 km2); relieful modelat se impune în peisaj prin amploarea, diversitatea și bogăția formelor sale majore și minore.
În această unitate montană se pot identifica trei tipuri de carst:
carstul de platou din Culmea Petrești, Colții Trascăului, Bedeleu și Ciumerna
carstul de massive isolate Rachiș, Nicaia, Piatra Grohotișului, Dosul Blidarului, Piatra Craivii
carstul de creastă specific Pleașa Râmețului, Prisaca, Piatra Cetii
Ulterior, Cocean (1984, 2000) tratează tipurile morfologice de carst în manieră diferită și separă doua tipuri:
carstul de platou, fiind reprezentat de platoul Ciumernei, pe care s-au dezvoltat o serie de doline și uvale
carstul de tip creastă-klippă, unde integrează întreaga bară calcaroasă a Bedeleului, creasta Pleașa Râmețului-Piatra Cetii și masivele izolate din partea estică a culmii principale.
1.3.1. Lapiezurile
Lapiezurile în Munții Trascăului sunt prezente sub forma tuturor tipurilor de lapiezuri cunoscute, de disoluție, de eroziune și mixte. Pe supfrețele aproape plane ale platourilor Bedeleu, Ciumernei sau cel al Culmii Petrești, morfogeneza lapiezurilor găsește condiții prielnice de afirmare datorită contactului îndelungat apă-calcar. Forma acestora este impusă de modul lor de dispunere (caneluri, pe blocurile calcaroase cu fisuri paralele; în rețea, pe calcarele cu fisurație dendritiformă; tubulare, pe suprafețele cu fisuri intersectate), rezultând lapiezuri de disoluție.
Abrupturile barelor și crestelor calcaroase Bedeleu, Pleașa Râmețului-Piatra Cetii, Colții Trascăului, ale cheilor din întreaga grupă montană, precum și cele ale masivelor izolate Data, Rachiș, Piatra Craivii, Dosul Blidarului au declivități ridicate și mijlocesc un contact apa-calcar limitat temporal. Scurgerea se canalizează pe linia de cea mai mare pantă, surmonând eventualele discordanțe ale fisurației sau diferențierilor texturale ale calcarelor, formându-se lapiezurile de eroziune.
Pe versanții cu înclinări moderate ale vârfurilor Bedeleu, Secu, Cireșu sau Tarcău sunt frecvente lapiezurile mixte la formarea cărora dizolvarea și erziunea își aduc un aport greu de diferențiat.
Dezvoltarea mai amplă a lapiezurilor este pregnantă pe versanții nordici, fiind răspândite lapiezurile legate sau înhumate (versanții nordici ai masivului Corabia- Dâmbău, Bulz, Tarcău, Colții Trascăului).
Raportate la dimensiunile unor forme similare dezvoltate în alte grupe muntoase ale Apusenilor (Bihor, Pădurea Craiului) lapiezurile din Munții Trascău se înscriu cu valori mai atenuate, nedepășind 75-80 cm adâncime. Majoritatea formelor au adâncimi cuprinse între 10-30 cm și lungimi maxime de 1-3 m.
Asocierea spațială a diverselor tipuri de lapiezuri, conduce la evidențierea câmpurilor de lapiezuri, ce populează suprafețe vaste din Culmea Petridului, pe platourile somitale Ciumerna, Bedeleu, Piatra Secului (Colții Trascăului), dar și în masivele Corabia-Dâmbău, Piatra Grohotișului, Piatra Cetii, Rachiș. Câmpurile cu lapiezuri prin ineditul aparte conferit peisajului montan, reprezintă singura ipostază sub care lapiezurile prezintă interes în plan turistic.
1.3.2. Ponoarele
Slaba organizare a rețeleleor hidrografice pe rocile solubile din Trascău explică numărul redus de ponoare existente. Cel mai reprezentativ este ponorul Vânătara, iar atractivitatea lui rezultă din amploarea și complexitatea fenomenelor care i-au dat naștere, începând cu confluența celor trei văi epigee (Valea Seacă, Valea Ponorului și Valea Poienii), fapt nemaîntâlnit în carstul românesc. În perimetrul său se deschide arcada triunghiulară a Peșterii Dâlbinii iar Valea Ponorului se continuă spre amonte cu un sector de chei sălbatice. Cascada Văii Poienii, cu marmita din sectorul median, animă un peisaj a cărui spectaculozitatea atinge cote remarcabile.
1.3.3. Dolinele
Pentru relieful de disoluție din țara naostră, deci și cel din Munții Trascăului, modelat în condițiile unui climat temperat continental cu precipitații medii cantitativ, indicele de exocarstificare este dat de numărul, dimensiunile și varietatea morfogenetică a dolinelor. Dimensional, dolinele grupei montane se înscriu într+un ecart destul de amplu, pornind de la adâncimi de 1-2 m și câțiva metri diametru, la cele cu adâncimi de zeci de metri și 200-300 m diametru. Densitatea mare a dolinelor și varietatea lor genetică este prezentă mai ales în Platoul Ciumerna, parțial în Culmea Bedeleului și mai modest în alte areale precum Culmea Petrești, Colții Trascăului, Rachiș, Pleașa Râmețului, Piatra Cetii, Piatra Grohotișului sau Corabia-Dâmbău.
Din punct de vedere genetic, formele se înscriu în toate cele trei tipuri genetice cunoscute (Cocean, 2000) :
dolinele de dizolvare sau de disoluție, dezvoltate de suprafețele plane și pseudoplane ale platourilor și culmilor somitale. Au forme ovale sau ovoidale și aspect de pâlnie clar conturat. Exemple tipice întâlnim în Platoul Ciumerna, Tarcău, Secu, Bedeleu.
doline de prăbușire se remarcă prin versanți abrupți și evidentă asimetrie. Apar în Platoul Ciumerna, cu predilecție în zona văilor de doline unde procesele de subsăpare sunt mai active.
doline complexe, de origine mixtă, apar în relief ca pâlnii carstice de mari dimensiuni, de exemplu dolina ponor la Vânătara, cu o adâncime de aproape 100 m și o morfologie care atestă conjugarea disoluției cu procesele de prăbușire.
În ceea ce privește organizarea formelor prezentate în câmpuri de doline, în Munții Trascău există un singur exemplu, câmpul Ciumerna, din platoul cu același nume.
1.3.4. Uvalele
Un alt element carstic îl reprezintă uvalele, care sunt puțin răspândite în Trascău, fiind prezente doar pe platoul Bedeleului și în Ciumerna unde calcarele se dispun pe suprafețe mai largi, unitare. Cocean (2000) nuanțează mult geneza acestor forme, identificând trei tipuri morfogenetice: uvale tectonice, uvale fluviatile și uvale rezultate prin unirea dolinelor. Exemplele existente se încarează în categoria formelor prin unirea dolinelor învecinate.
1.3.5. Văile de doline
Datorită dezvoltării restrânse spațial și discontinue a calcarelor, în Munții Trascău văile de doline sunt specifice unităților de platou sau interfluviilor mai larg desfășurate. Le găsim mai bine reprezentate în Platoul Ciumerna unde pâraiele tributare Văii Ighiu își prelungesc culoarele de obârșie cu astfel de tronsoane lipsite de scurgere, ciuruite de doline. Văile de doline sunt dezvoltate incipient de Culmea Bedeleu, în zona masivelor Tarcău, Bedeleu, Cireșu.
1.3.6. Avenele
Aceste formațiuni apar în număr mic în Munții Trascău, în masivele Bedeleu, Corabia-Dâmbău sau Piatra Cetii. Din punct de vedere genetic se încadrează de regulă în grupa formelor de trancțiune tectonică sau distensie gravitațională în ax de anticlinal fiind lcalizate pe litoclazele de trancțiune din Corabia-Dâmbău (Avenul Dâmbău, 1800 m dezvoltare, cel mai reprezentativ din regiune; Avenul Gemenele, 513 m) sau din alte masive izolate. Potențialul de dezvoltare a avenelor este remarcabil, datorită grosimii mari, de peste 700 m, a stivei calcaroase ce alcătuiește culmea principală montană, Ciumerna-Bedeleu.
1.3.7. Poduri
Acestea se întâlnesc în cheia Întregaldelor și în cheile Turcului, cheia Râmețului, lângă peștera de la Poarta Zmeilor și în Colții Trascăului. Cele mai mari apar în ultimele două amintite și au luat naștere fie prin distrugerea unor grote sau peșter, fie prin prăbușirea parțială a unor porțiuni din vechile intrări ale peșterilor. Această situație este întâlnită în fața peșterii de la Poarta Zmeilor, care se află la peste 1100 m altitudine. Denumirea de ,,poartă” desemnează forma respectivă, de unde și numele peșterii. În cazul portalului din Cheile Râmețului, rolul principal l-a jucat eroziunea fluviatilă, care a distrus cea mai mare parte a unei lungi peșteri, deși modelarea de amănunt este dată cel puțin parțial, de procesele periglaciare. În Colții Trascăului, pe abruptul dinspre depresiunea Trascăului. În jurul altitudinii de 850 m, se află un pod natural, care este un ultim vestigiu dintr-un vechi curs subteran, care a aparținut unei vechi perioade de carstificare. Prăbușirea care a dus la distrugerea peșterii, însoțită de o serie de surpări, s-a datorat proceselr de desagregare. Situația este similară în cazul pdului natual din fața peșterii Poarta Zmeilor, precum și a celor din Cheia Întregaldelor și Cheile Turcului.
1.3.8. Peșterile
Datorită caracterului de tranzit al rețelelor hidrografice și fragmentării excesive al suprafețelor calcaroase, formele endocarstice nu sunt atât de numeroase în Munții Trascău în comparație cu restul Munților Apuseni (1.5 peșteri/km2 de suprafață calcaroasă, față de 3.5 peșteri/km2). Peșterile sunt de în general de dimensiuni mici (lungimea medie a acestora nedepășind 65 m) și puține au un real potențial atractiv. Acest lucru se justifică pe de o parte prin repartiția fragmentată a suprafețelor calcaroase, care apar sub forma culmilor înguste sau a masivelor izolate, fapt care nu a permis dezvoltarea unor acvifere carstice numeroase și de mare amploare și nici organizarea unor cursuri subterane generatoare de astfel de forme
Peșterile apar pe aproape tot teritoriul Munților Trascău, cu deosebire în versanții cheilor unde râul care a sculptat dorma majoră a contribuit la sculptarea lor. Din cele 327 cavități subterane naturale inventariate la nivelul anului 2010, doar 23 au peste 100 m lungime, putând constitui obiectul unei exploatări turistice. Celelalte cavități naturale au o funcție pur peisagistică, diversificând oferta sectoarelor de chei în abrupturile cărora se deschid.
Tabelul 4. Peșteri de peste 100 m dezvoltare din Munții Trascăului
Tipurile genetice de peșteri prezente în Munții Trascăului sunt următoarele:
peșterile de trancțiune gravitațională (unele peșteri din Cheile Râmețului)
peșterile de divagare laterală, frecvente în arealele cheilor Turzii, Turenilor, Râmețului
peșterile de baraj antitetic create de acvifere cu potențial mare de denudare (Huda lui Păpară).
Peștera Huda lui Păpară este singurul fenomen endocarstic de amploare din Trascău. Ea este rodul evoluției subterane a cursurilor epigee Valea Ponorului și Valea Poienii, reunite în sorbul ponorului Vânătara, a cărui adâncire continuă a generat cea mai înaltă treaptă antitetică din Munții Apuseni, de peste 250 m înălțime. Peisajul subteran al cavității este dintre cele mai interesante și mai captivante reunind trei dintre atributele fundamentale ale peșterilor și anume: mărimea și forma cavernamentului; prezența speleotemelor; râuri, lacuri și cascade subterane. În privința cavernamentului, Peștera Huda lui Păpară etalează săli și galerii de mari dimensiuni, de până la 60-80 m înălțime (Sala Minunilor, Sala Tăcerii, Sala Virgină). Pentru Sala Minunilor este de menționat colonia masivă de lilieci, una dintre cele mai importante din endocarstul Europei
datorează marele depozit de guano acumulat pe Fig. 4 Peștera Huda lui Păpară
planșeu, depozit menit unei valorificări economice adecvate.
Morfologia peșterii reunește toate cele trei procese implicate în geneza și evoluția golurilor subterane carstice: coroziunea, eroziunea și procesele tectono-gravitaționale. Depozitele calcitice, cele mai căutate cu privirile de turiști, sunt reprezentate aici printr-o grupă de forme rare și anume cea a anemolitelor, stalactite de mari dimensiuni orientate deviant. Ele împodobesc tavanul și pereții surplombați ai Sălii Minunilor. Alte formațiuni de depunere chimică sunt stalactitele obișnuite, stalagmitele, curgerile stalagmitice, draperiile, gururile prezente în Sala Virgină sau pe tavanul, respectiv planșeul, galeriilor mai importante. Ca forme tipice proceselor erozionale amintim repezișurile, cascadele (Cascada Evantai) și marmitele de mari dimensiuni.
Un alt fenomen speogenetic este cel oferit de peșterile Cetățeaua Mare și Cetățeaua Mică din Cheile Turzii, aflate față în față pe cei doi versanți ca urmare a evoluției unui acvifer dezvoltat longitudinal în bara calcaroasă și descărcat în planul versantului vestic al Culmii Petrești. Peștera Poarta Zmeilor datează din perioada de carstificare danian-oligocenă deschisă la partea superioară a Culmii Bedeleului la circa 1150 m altitudine.
1.4. Relieful antropic
Înmaganizează în morfologia sa influențele directe sau indirecte pe care omul le are asupra reliefului. Formele de relief antropogen au la origine interacțiunea îndelungată a omului cu natura locului, în scopul asigurării de bunuri și mijloace existenței sale. Relieful antropic rezultat în urma activităților de exploatare a resurselor minerale include carierele, haldele de steril, galeriile de mină, platformele de depozitare etc.
Carierele au impactul peisagistic cel mai pronunțat ca urmare a modificărilor pe care le produc în topografia locului prin prin falezele abruptee. În Munții Trascăului au existat numeroase puncte de extragere a calcarului, majoritatea amplasate în versanții cheilor sau defileelor (Tureni, Poiana Galdei, Buru, Surduc, Lunca Ampoiței) ceea ce a condus la distrugerea unor sectoare din aceștia sau la afectarea lor peisagistică. Un exemplu concret este cel al Carierei Tureni care a distrus o treime din versantul stâng al Cheilor Turului.
Galeriile de mină sunt localizate, de asemenea, pe rama Depresiunii Trascăului, în zona Pârâul Fierului, Colțanele, Buha, unde începând cu primele decenii ale secolului XVIII, se exploatează zăcământul de sideroză, materie primă prelucrată în cuptoarele de fier de la Rimetea.
Balestierele pentru exploatarea pietrișurilor și nisipurilor utilizate în construcții și întreținerea drumurilor afectează cel mai adesea albiile și lunciile râurilor (Râmeț, Galde). Gropile de excavație cantonează lacuri temporare sau produc modificări locale ale cursurilor prin modificarea liniei talvegului.
Iazurile și canalele menite a pune în funcțiune instalațiile de apă tradiționale (mori, pive, vâltori, darace) semnalate acum trei decenii de Popescu-Argeșel pe numeroase văi din Munții Trascăului, nu se mai regăsesc în peisaj decât ca relicve ale realităților de odinioară puține fiind încă folosite (Ighiu sau Găldița).
Formele de relief apărute în urma dezvoltării habitatelor și a implantării infrastructurilor de acces sunt variate. Acestea se regăsesc în vetrele așezărilor, dar și în afara lor (drumurile și potecile de exploatare agricolă și forestieră, tronsonul de autostradă ce fierăstruiește Culmea Petreștilor).
1.5. Arealele depresionare
Munții Trascău au în componența lor diferite unități depresionare, cu funcții multiple și trăsături variate. Majoritate ariilor depresionare din cadrul Munților Trascău se află la periferia unității de relief, fapt ce îi evidențiază și mai mult comparativ cu restul unităților învecinate. În funcție de localizarea lor, ariile depresionare sunt fie intramontane, fie sunt depresiuni de contact.
Depresiunile intramontane
Unitățile depresionare intramontane din cadrul Munților Trascău sunt în general de mici dimensiuni, singura care totuși se detașează fiind depresiunea Trascău; alături de acesta sunt și depresiunea Poiana Aiudului și depresiunea Vălișoara.
Depresiunea Trascău este localizată în jumătatea nordică a Munților Trascău, între localitățile Rimetea și Vălișoara, fiind una dintre cele mai bine individualizate depresiuni intramontane din țara noastră. Cuveta depresionară are formă elipsoidală, alungită pe direcția nord-sud pe o distanță de 11 km și o lățime de 4 km, caracterizată printr-un climat relativ blând.
Un aspect distinct al acestei unități este dat de prezența a patru sate, Rimetea, Colțești, Izvoarele și Vălișoara, în timp ce, la altitudini mai mari așezările permanente lipsesc cu desăvârșire, fapt aflat în totală discordanță cu alte părți din Munții Apuseni unde acestea urcă până la altitudini mai mari (peste 1000 m).
Punctele cele mai joase ale depresiunii au valoarea de 425 m în sud, la intrarea în Cheia Aiudului și 430 m în partea nordică, la intrarea râului Trascău în defileu.
Depresiunea Poiana Aiudului reprezintă localizată la confluența Aiudului cu afluenții săi Inzelul și Rachișul. Bazinetul depresionar Poiana Galdei, ca unitate morfologică este de foarte mici dimensiuni cu o lungime de aproxmativ 2 km, formată prin eroziune selectivă în axul unui sinclinal pe care Galda îl taie perpendicular.
Depresiunile de contact
În cadrul acestor unități morfologice sunt incluse atât ariile depresionare situate în partea vestică a Munților Trascău, cât și cât și cele din partea sudică. Doar câteva vin în contact direct cu Munții Trascău și anume: depresiunea Sălciua, depresiunea Poșaga, depresiunea Lunca și depresiunea Ocoliș în partea vestică și central vestică a unității montane; depresiunea Zlatna și depresiunea Ampoi- Ampoița în partea sudică, ca zone de contact cu alte unități montane; depresiunile Iara, Hășdate, Turzii, Pietroasa și Podeni situate la contactul Munților Trascău cu Podișul Transilvaniei.
Depresiunea Sălciua apare ca o depresiune intramontană cuprinsă între Munții Trascău la est și Munții Auriferi, respectiv Muntele Mare la vest. Sub aspect genetic este o depresiune tectonică și de eroziune, dezvoltată în axul unui sinclinal umplut cu depozite cretacice, conturată ca arie depresionară datorită mecanismelor de eroziune selectivă, sedimentele fiind prinse între rocile mai dure.
Depresiunea Poșaga este dezvoltată în bazinul inferior al râului Poșaga, până în zona de confluență cu Arieșul. Și în acest caz, eroziunea selectivă este aceea care a creat acest spațiu depresionar, iar pe lângă acesta contribuind alunecările de teren și torențialitatea.
Depresiunea Lunca este rezultatul absenței unor afluenți ai Arieșului, după confluența cu Ocolișul și confluența cu Poșaga, ceea ce a favorizat abaterea spre stânga a Arieșului, care sluptând în rocile flișoide mai moi, a dat naștere acestui mic bazinet depresionar.
Depresiunea Ocoliș se aseamănă cu depresiunea Poșaga, iar eroziunea selectivă este cea care a dus la formarea acestei depresiuni, fiind sculptată în depozitele flișului.
Depresiunea Zlatna datorită locației sale în raport cu unitățile învecinate, se prezintă ca o unitate morfologică de prim rang situată la contactul dintre trei subunități majore ale Munților Apuseni: Munții Trascău în nord, Munții Auriferi în vest și Munții Vințului în sud. Sub aspect genetic este de natură tectonică și de eroziune, făcând parte din șirul de depresiuni care au funcționat ca golfuri în timpul miocenului.
Depresiunea Ampoi- Ampoița este situată pe cursul mijlociu al Ampoiului și cel inferior; spre nord este delimitată de văile Ighiului și Țelnei care formează mici golfuri, spre est comunică cu vechiul culoar al Mureșului situat între Bilag și Piemontul Trascăului, iar prin valea largă a Ampoiului, cu depresiunea Alba-Iulia.
2. FONDUL CLIMATOTURISTIC
2.1. Caracteristici climatice și topoclimatice care influențează activitățile turistice
Clima masivului Trascău este continental moderată, cu o etajare, în funcție de altitudinea relifului; este determinată în afară de poziția geografică a masivului, de circulația dduce a atmosferei și de structura suprafeței active. În masiv, ca de altfel în toată grupa Munților Apuseni, predomină influența circulației vestice, care dduce mase de aer umed ce intră pe versanții estici într-o mișcare descendentă, suferind o ușoară ionizare. Peste aceste mase de aer se suprapun influențele sudice și sud-vestice ce aduc mase de aer tropical. Este prezentă și o circulație nordică și nord-estică care permite pătrunderea aerului rece de origine polară sau artică.
2.1.1. Nebulozitate
Nebulozitatea prezintă valori medii anuale scăzute la poalele estice ale masivului (5-5.5 zecimi) și mai ridicate pe înălțimi unde ajung la circa 6 zecimi. În același timp, sub influența circulație foehnale pe versantul estic al masivului durata prelungită de strălucire a soarelui (2100 ore de însorire) determină valori medii ale radiație solare de peste 120 kcal/cm2, pe când în partea vestică această valoare scade sub 110 kcal/cm2.
2.1.2. Temperatură
Temperatura medie a aerului scade o dată cu creșterea altitudinii de la 7.5o C în Piemontul Trascăului până la 5o C pe crestele înalte la altitudinea de 1200 m. În ianuarie, temperatura medie variază fiind cuprinse între -4o C și -6o C. Uneori, iarna, aerul rece și cețos se acumulează pe văi și în depresiuni, unde temperatura minimă absolută poate să scadă până la sub -30o C (exemplu -32.1o la Ighiu), pe când culmile înalte rămân însorite. În luna iulie temperaturile variază între 14o C pe înălțimi și 18o C la poalele masivului, însă maximele absolute se pot ridica până la 39o C, la Ighiu (9 iulie 1968).
2.1.3. Precipitații
Precipitațiile atmosferice sub formă de ploaie și zăpezi prezintă și ele un grad de discontinuitate, ca urmare a scăderii progresive a altitudinii spre periferia masivului. Astfel, ele coboară treptat de la circa 1000 mm, pe culmile înalte, la circa 700-800 mm la periferia muntelui. În vai și depresiuni valorile sunt și mai mult diminuate, chiar sub 600 mm, sub influența vântului foehnal (580 mm la Ponor, 561 mm la Buru). În depresiunea Trascăului, datorită prezenței masivelor din jur, precipitațiile se ridică la 800-900 mm. Maximul pluviometric are loc în lunile mai și iunie (circa 100 mm/lună), iar minimele pluviometrice apar în februarie și martie (circa 500 mm/lună).
Ceea ce interesează turismul montan este și numărul mediu al zilelor cu precipitații, acesta fiind de 140-150 zile. Iarna precipitațiile cad sub formă de zăpadă, înregistrându-se un număr de circa 50 de tile cu ninsoare. Zăpada se menține la sol de la 70 la 100 de zile având o grosime medi de circa 30-40 cm.
2.1.4. Vânt
Vântul prezintă direcții și viteze ce diferă în fucție de treptele de relief, de dispoziția culmilor și a văilor. În zonele înalte predomină vântul din vest ca rezultat al circulației generale a atmosferei. Pe văi se înregistrează scurgeri de aer rece mai ales în sezonul cald, disnpre munte spre periferie, iar pe versanții estici spre Culoarul Mureșului apare vântul foehnal. O caracteristică a regimului eolian și constituie și calmul atmosferic ce se instalează în zonele de depresiune unde acesta depășește valoare de 50%.
2.2. Repartizarea bioclimatelor
2.2.1. Pretabilitate pentru climatoterapie
Ca în majoritatea zonelor montane și în perimetrul Munților Trascău se pot desfășura aeroterapia sau cura climaterică, de fortificare a organismului prin desfășurarea de activități fizice în aer liber. Beneficiind de atributele unui mediu natural nepoluat, de aerul ozonificat al arealelor intens împădurite, de insolația puternică specifică zonelor montane cu nebulozitate mai scăzută cura rece devine un factor complementar al satisfacerii nevoilor turistice ale fiecărui vizitator. Este practicată în legătură cu dezvltarea bazelor de cazare recente, în localitățile Sălciua și Ighiu, dar și în Depresiunea Trascău.
2.2.2. Favorabilitate pentru drumeție și alte activități outdoor
Cele mai potrivite anotimpuri pentru practicarea sporturilor specifice din această unitate (drumeție, cicloturismul, zborul cu parapanta, escalada montană) sunt primăvara, vara, chiar și toamna. Temperaturile medii sunt dictate de durata medie a intervalului de lumină din zi ceea ce asigură o cantitate mai mare de radiație solară și de frecvența maselor de aer sudice pe de altă parte, care determină o încălzire mai accentuată a acestora.
2.3. Particularitățile climatice (topoclimatele)
Diversitatea formelor de relief de pe teritoriul Munților Trascău la care se adaugă și elemente care țin de activitatea antropică determină o repartiție neuniformă a radiației solare și a cantităților de precipitații, ceea ce înseamnă existența unor particularități climatice diferențiat dezvoltate. Topoclimatele Carpaților Occidentali sunt specifice masivelor de peste 600 m altitudine și arealelor depresionare bine închise, supuse influențelor de mase de aer vestice. Prin urmare, în acest masiv s-au diferențiat o serie de topoclimate specifice, caracterizate prin valori termice și precipitații diferite: topoclimatul platourilor înalte, topoclimatul abrupturilor însorite, topoclimatul versanților însoriți acoperiți cu vegetație forestieră, topoclimatul versanților umbriți acoperiți cu vegetație forestieră, topoclimatul pajiștilor secundare, topoclimatul văilor și defileelor, topoclimatul pajiștilor secundare, topoclimatul văilor și defileelor, topoclimatul arealelor depresionare și un topoclimat al mediilor subterane.
Topoclimatul platourilor înalte se desfășăară de la altitudini de peste 1000 m, cu precădere în zonele de platou ale masivelor calcaroase și sunt caracterizate printr-un regim termic diferit față de restul suprafețelor joase, cu grad mai ridicat de insolație ca urmare a inexistenței suprafețelor împădurite, dar și cu alternanțe de temperatură între zi și noapte și de la o lună la alta cu atât mai mult cu cât sunt expuse direct circulației maselor de aer cu diferite regimuri termice. Vegetația dominantă a platourilor este cea ierboasă, cu o mare diversitate de specii în condițiile unei cuverturi edafice reprezentată în general de rendzine.
Topoclimatul abrupturilor însorite se caracterizează printr-un regim termic mai ridicat ca urmare a faptului că primesc o cantitate de energie solară mai mare și deci și un grad de insolație mai ridicat. În cazul acestui topoclimat zonalitatea verticală este cea care determină gradientul termic înregistrându-se valori termice diferite față de superioară . Abrupturile cu expoziție vestică înregistrează valori termice diferite față de cele cu orientare sudică, sud-vestică sau sud-estică. Vegetația instalată în asemenea condiții este una xerică adaptată condițiilor cu deficit de umiditate și în condițiile unor soluri scheletice, slab reprezentate.
Topoclimatele versanților însoriți acoperiți cu vegetație forestieră ocupă cea mai mare suprafață spre bordura estică a unității, ca urmare a existenței unor pante mai domoale. Se caracterizează printr-un regim termic mai ridicat datorită faptului că sunt supuși ueni insolații mai ridicate ca urmare a orientării lor sudice, sud-estice sau sud-vestice. Vârsta arboretelor influențează regimul termic al acestor topoclimate, în sensul că, dezvoltarea coronamentului arborilor determină o scădere a cantității totale a radiației solare. Astfel, se înregistează o scădere a luminozității pe verticală, dinspre coronament spre sol, descreșterea fiind mai accentuată în treimea superioară și devenind însă mai lentă în spațiul trunchiurilor.
Topoclimatele versanților umbriți acoperiți cu vegetație forestieră se întâlnesc preponderent în partea nordică și vestică. O mare parte a suprafețelor ocupate de păduri sunt dezvoltate pe versanți cu orientare nordică, nord-estică și nord-vestică ceea ce face ca regimul termic să fie unul mai scăzut, iar valoriile umezelii mai ridicate, ca urmare a unei evapotranspirații mai bogate și a lipsei curenților de aer din interiorul pădurii. De asemenea, penetrabilitatea mică a plantelor lemnoase (de cel mult 10%), face ca radiația solară din interiorul pădurii să fie mult diminuată ceea ce influențează implicit și valori temperaturii în interiorul pădurii. În spațiul pădurii temperatura medie anuală este cu 1-2o C mai coborâtă comparativ cu zonele mai deschise, ceea ce favorizează apariția unui climat distinct.
Topoclimatul pajiștilor secundare. Pe parcursul istoriei sale, factorul antropic a defrișat suprafețe extinse de pădure pentru a face loc pășunilor și fânețelor. Rezultatul acestor defrișări se traduce prin existența poienilor dezvoltate pe suprafețe variabile ca și dimensiune, iar locul pădurilor inițiale este luat acum de pajiști secundare utilizate ca pășuni sau fânețe. Aceste topoclimate se caracterizează printr-o insolație puternică ca urmare a lipsei vegetației arborescente, cea mai mare parte a acestor suprafețe având expoziție sudică și sud-estică și cu amplitudini diurne redus. Suprafețele împădurite adiacente se constituie ca factor determinant al regimului termic al acestor topoclimate, putând avea un rol moderator al valorilor amplitudinilor termice. Regimul precipitaților și implicit și valorile umezelii relative sunt strâns legate de circulația maselor de aer.
Topoclimatul văilor și defileelor prezintă trăsături termice diferite față de arealele încnjurătoare ca urmare a faptului că, pe de o parte profilul general al văii este unul îngust și radiația solară cu greu poate ajunge până la suprafața solului, iar pe de altă parte, de-a lungul firului de apă vegetația dominantă este cea forestieră, coronamentul arborilor împiedicând astfel pătrunderea radiației solare. În aceeași măsură și regimul umezelii relative este mai ridicat datorită existenței unei rețele hidrografice cu caracter permanent, dar și ca urmare a unei evapotranspirații mai bogate.
Topoclimatul arealelor depresionare este caracterizat prin valori termice mai ridicate ca urmare a extinderii spațiale și deschiderii mai mari, comparativ cu restul unităților fapt ce a favorizat dezvoltarea culturilor cerealiere cu cerinșe termofile mai ridicate. În cadrul acestor areale valorile termice sunt mai ridicate, iar cantitatea de precipitații mai scăzută comparativ cu zonele mai înalte. Pentru depresiunile intramontane de pe teritoriul Munților Trascău și în special în cazul depresiunilor Trascău și Poiana Aiudului, arealele montane înconjurătoare joacă rol de adăpost favorizând apariția fenomenului de inversiune termică.
Topoclimatul subteran este caracteristic mediilor cavernicole reprezentate de cele 321 peșteri ale masivului, dar și de avenuri și în care valoriile medii ale temperaturilor și umidității sunt relativ constante pe parcursul anului. Diferențele termice sunt dictate de valorile termice de la suprafață deoarece în peșterile cu mai multe deschideri ventilația accentuată a aerului generează variabilitatea elementelor climatice. Datorită variației limitate a parametrilor climatici – temperatură și umiditate – și a prezenței aerosolilor și a lipsei poluanților atmosferici, mediile cavernicole posedă valențe curative de mare importanță pentru tratarea diferitelor afecțiuni ale aparatului respirator.
În concluzie, o caracteristică aparte a climei Munților Trascău o constituie existența topoclimatului cu efect de foen, prezent pe versanții estici ai Munților Apuseni, spre Culoarul Mureșului. Aici primăverile sunt timpurii, verile calde și senine, precipitațiile mai reduse, iar toamnele sunt lungi și însorite, condiții ce favorizează cunoașterea potențialului turistic natural al acestei zone montane.
3. FOND TURISTIC HIDROGEOGRAFIC
3.1. Suprafețe lacustre
3.1.1. Lac carstic
Lacul Ighiu este cel mai mare lac permanent dezvoltat pe calcare din țară, situat la o altitudine de 915 m în platoul carstic Ciumerna; are o suprafață totală de 5,26 ha, o lungime de 440 m, lățime maximă de 140 m și un volum măsurat de 0,225 mil. m3. Geneza lui este una carstică, deși inițial au existat cercetători care ,,l-au încadrat în categoria lacurilor de baraj natural (…) întrucât s-au bazat probabil pe aspectul alungit al acestuia, aspect caracteristic tuturor cuvetelor lacustre de această natură” (Gh. Pop, Gh. Măhara, 1965).
Lacul are o formă alungită corespunzătoare în general cu valea superioară a Ighiului, ca urmare a faptului că evoluția carstică locală s-a produs ulterior formării văii afectând astfel sectorul actual al lacului. Alimentarea lacului se realizează din precipitații directe, scurgeri de versant sau din subteran beneficiind, ca urmare a altitudinii la care se găsește, de un regim anual de precipitații de peste 1100 mm. Datorită aportului constant de apă, volumul se menține relativ același, iar apoi ploi abundente se deversează printr-un emisar.
3.2. Rețea hidrografică
Hidrografia Munților Trascău este una variată și cu un mare complex de afluenți aparținând bazinelor hidrografice ale Arieșului, Aiudului, Geoagiului, Ampoiului, toate tributare direct sau indirect râului Mureș, prin cursul său mijlociu. Marea maoritare a rețelei hidrografice desfășurate de teritoriul unității analizate este reprezentată de râuri reduse ca lungime, ceea ce le include în categoria râurilor scurte și foarte scurte. Singurele cu o lungime considerabilă sunt Arieșul și Ampoiul, afluneți ai Mureșului, unul spre nord și celălalt spre sud.
3.2.1.Apele subterane
La nivelul Munților Trascău apele subterane sunt cantonate fie în formațiuni poroase, fie carstice sau în roci fisurate. Cele din formațiunile poroase sunt întâlnite în pietrișurile și nisipurile aluvionare din lunci și terase, reprezentând și cele mai importante resurse subterane ale regiunii și sunt întâlnite în luncile principalilor afluenți ai Mureșului, mai ales în zonele de confluență ale acestora. Există ape subterane cantonate în pietrișuri, nisipuri și argișe, cum sunt cele din Piemontul Trascăului.
Apele subterane din roci fisurate sunt reprezentate de rețelele de acvifere discontinue cantonate preponderant în calcare, marnocalcare, gresii și conglomerate de vârstă cretacică din Munții Trascău și Metaliferi. Spre rama estică a unității, aceste acvifere apar cantonate în gresii calcaroase și în calcare tortoniene.
Pe de altă parte, zonele calcaroase constituie importante surse de ape subterane, existența lor fiind determinată de interacțiunile mai multor parametric fizici și chimici printer care mai importanți sunt gradul de fisurare ale calcarelor – cu rol în ciculația apei, dimensiunea golurilor din masa rocii, chimismul acesteia la care se adaugă o serie de factori externi precum precipitațiile, temperature, gradul de acoperire cu sol și vegetație, gradul de declivitate al pantelor, expoziția versanților, etc.
În funcție de desfășurarea calcarelor în Munții Trascău pot fi identificate câteva sisteme hidrocarstice: sistemul hidrocarstic al Bedeleului, sistemul hidrocarstic Brădești – Râmeț și sistemul hidrocarstic Ciumerna. Sistemul hidrocarstic al Bedeleului este format din izvoarele și cursurile subterane dezvoltate sub masivul Bedeleului, o mare parte dintre acestea vărsându-se fie direct în Arieș, înspre partea de vest a unității, fie în Rimetea sau în Aiud, înspre partea de est. Sistemul hidrocastic Brădești – Râmeț se dezvoltă în aria Cheilor Râmețului, dar și în sectoarele de cheie din împrejurimile acestora și este reprezentat de multitudinea de cursuri subterane, care în funcție de caracteristicile rocilor sunt direcționate spre râul Râmeț, ori spre cursurile de apă ale râurilor Brădești și Urmezeu.
Sistemul hidrocarstic Ciumerna cuprinde cea mai mare suprafață carstică din întreg teritoriul Munților Trascău și este reprezentat de o rețea hidrografică cu caracter radiar, formată din cursuri temporare. Acest platou se constituie ca un veritabil punct de divergență hidrografică, multe dintre râurile principale ale părții sudice a Munților Trascău avându-și izvoarele în această zonă: Ampoița, Ighiu, Bucerdea și Țelna – ca afluenți ai Ampoiului și Găldița, Craiva, Oiejdea sau Cricău – ca afluenți ai râului Galda.
3.2.2.Rețeaua de râuri
Bazinele hidrografice bine dezvoltate Aiud, Geoagiu, Galda, Ampoi cu o parte a afluenților lor au zona de origine dincolo de banda calcaroasă a Trascăului, în Munții Metaliferi și numai o parte din afluenții importanți din cursul inferior provin din Munții Trascău: Rachiș, Neau în bazinul hidrografic Aiud, Cetea, Cricău în bazinul hidrografic Galda, Ighiu și Țelna în bazinul hidrografic Ampoi. După Arieș, ceilalți aflueți direcți ai Mureșului au lungimile cele mai mari 59 km Ampoiul, 39 km Galda și 48 km Geoagiu). Afluenții Arieșului au lungimi sub 8 km pentru zona montană, în vreme ce parcursul lor în zona de podiș nu depășește 24 km (Valea Racilor).
În ceea ce privește direcția generală de curgere a râurilor, aceasta diferă în funcție de colectorul principal: direcție estică de curgere pentru râul Mureș, nordică pentru Ampoi și sudică pentru o parte din afluenții Ampoiului. În funcție de morfologia reliefului, rețeaua hidrografică a Munților Trascău prezintă diferențieri pe direcția de curgere, ca exemplu elocvent fiind bazinul hidrografic al Ampoiului, unde platoul carstic Ciumerna acționează ca un veritabil punct de dispersie a cursurilor de apă către toate punctele cardinal, de aici avându-și izvoarele râurile Ampoița, Ighiu, Țelna, Bucerdea, Craiva, Cricăul.
În ceea ce privește forma, bazinele hidrografice sunt în general alungite pe direcția de curgere a râurilor cu origine în Munții Metaliferi, înregistrează mai apoi o îngustare în sectorul cursului mijlociu ca urmare a parcursului prin banda calcaroasă pentru ca în sectorul de defileu să înregistreze lățimi de câțiva kilometri.
În funcție de constituția geologică sau de lungimea parcursului apei prin diferite tipuri de rocă, profilul transversal al văilor este mai îngust sau mai abrupt sau prezintă o declivitate moderată a malurilor. Astfel, se remarcă trei tipuri principale de sectoare:
sectorul amonte de calcare
sectorul transversal al barei calcaroase
sectorul aval de calcare
Sectorul amonte de calcare, cel al cursurilor superioare se caracterizează prin prezența unor albii largi, cu maluri joase și umeri de terasă bine dezvoltați. Acest sector corespunde în general cursurilor mijlocii ale râurilor, desfășurate îndeosebi în sectoarele de cheie, unde verticalitatea pereților este aproape maximă, malurile sunt abrupte, iar lățimea albiei reprezintă de fapt lățimea oglinzii de apă (Cheile Râmețului, Cheile Pravului, Cheile Găldiței). Evoluția carstului dictează forma profilului transversal, prezentând următoarele categorii de profiluri transversale:
profil rezultat din prăbușirea peșterilor – albia are formă arcuită spre interior – Cheile Râmețului, cu maluri foarte apropiate și o lățime de 4-5 m
profil rezultat din efectul de marmitaj fosil și ctive – Valea Cetea.
profil transversal cu aspect de tunel reprezentat prin cursuri superioare subterane ale unor râuri – râul care traversează peștera Huda lui Păpară.
Pe teritoriul Munților Trascău se delimitează trei sisteme hidrografice majore: sistemul hidrografic al părții de nord a unității, sistemul hidrografic al părții centrale și sistemul hidrografic sudic, fiecare dintre acestea având în componență o serie de râuri importante atât sub aspectul dimensiunii și suprafeței bazinului cât și în ceea ce privește scurgerea, precum și o serie de râuri de rang inferir tributare celor de rang superior.
Sistemul hidrografic din partea de nord a Munților Trascău este dominat de râul Arieș, cel mai important curs de apă din această parte a unității analizate. Arieșul este, în același timp, și cel mai mare afluent de dreapta al Mureșului, cu o lungime de 164 de km și o suprafață ocupată de 2910 km2; izvorăște din Munții Metaliferi de la o altitudine de 1195 m, pe parcusul său străbătând o mare varietate de formațiuni litologice, de la șisturi cristaline, până la granite și calcare în ultima parte a parcursuli său.
Suprafața bazinului de recepție este divizată în trei sectoare principale: sectorul superior până la Câmpeni, denumit și Arieșul Mare; cursul mediu desfășurat până la localitatea Cornești; cursul inferior cu scurgerea desfășurată mai întâi în zona de podiș și mai apoi în zona de culoar până la unirea cu Mureșul.
Valea Arieșului este un important sistem de comunicație, de-a lungul său dezvoltându-se rețeaua de transport rutier care leagă satele localizate în bazinele depresionare Sălciua și Poșaga precum și celelalte localități din această parte a Munților Trascău de centrele urbane Turda, Aiud și Cluj, dar și fosta cale ferată a Mocaniței (a cărei reabilitare ar putea contribui la intensificarea circulației turistice ceea ce s-ar traduce și printr-o creștere economică și implicit socială a populației din satele localizate de-a lungul văii Arieșului).
O serie de râuri importante, mai ales în ceea ce privește regimul scurgerii, cu izvoare din Munții Trascău se varsă în Arieș în cadrul acestui sector. Unul dintre aceștia este râul Valea Morilor care drenează dolina Vânătara și spală peștera Huda lui Păpară pe un parcurs de 2022 m. Un alt afluent important al Arieșului este râul Rimetea care drenează partea nordică a depresiunii Trascău și care se varsă în Arieș. Mai primește de partea stângă o serie de afluenți care își au izvoarele din Muntele Mare – Biharia: Valea Mare, Valea Caselor, Poșaga, Ocoliș, Iara. La ieșirea din zona de munte, Arieșul primește ca și afluent de stânga râul Hășdate, responsabil de sculptarea Cheilor Turzii, precum și o serie de afluenți care își au izvorul în Dealul Feleacului, importanță mai mare având doar Valea Racilor, care traversând banda de calcare a extremității nord-estice a Munților Trascău a dat naștere primului sector de cheie de pe teritoriul unității Cheile Turenilor.
Sistemul hidrografic al părții centrale este mult mai complex decât cel din partea nodică, în sensul că în această parte sunt concentrate cele mai multe râuri care fie se varsă direct în Mureș , fie indirect prin intermediul altora, de rang superior. Astfel, pricipalele râuri sunt reprezentate de Aiud, Gârbova, Geoagiu, Galda fiecare dintre acestea având o serie de afluenți principali și secundari, a căror parcurs transversal imprimă reliefului un aspect aparte.
Râul Aiud cu o lungime de 26 km și o suprafață bazinală de 176 km2 își are izvoarele în depesiunea Trascău, în zona masivului Colții Trascăului, având până la intrarea în Cheile Vălișoarei o serie de afluenți de mică importanță, dar bogați în debite. După traversarea acestui sector de chei primește ca afluent de stânga Rachișul și de dreapta Inzelul și Neaul. Parcursul Aidului înainte de ieșirea în sectorul de calcare este relativ îngust, cu o lărgire treptată pe măsura înanintării spre Mureș.
Râul Gârbova izvorăște din Pleașa Râmețului și după un parcurs printr-o succesiune de alte klippe se unește cu Mureșul în dreptul localității Gârbova.
Geoagiul este poate singurul râu al Munților Apuseni care comportă mai multe denumiri, în funcție de zona pe care o parcurge. Astfel, este cunoscut sub numele de Râmeț (în sectorul Cheilor Râmețului), sub denumirea de valea Mănăstirii (pe parcursul Cheilor Mănăstirii, Mănăstirea Râmeț), sub denumirea de Stremț (în zona localității omonime) sau Geoagiu (în dreptul localităților Geoagiu de Sus și Geoagiul de Jos). Are o suprafață de 229 km2 și o lungime de 48 de km fiind și unul dintre cei mai viguroși afluenți ai Mureșului. Își are izvoarele în Munții Metaliferi, sub vârful Poienița, iar după 20 km de la izvoare primește un afluent important al său – Pravul, cu alimentare din partea de vest a barei calcaroase prin numeroase izvoare carstice. După confluența cu valea Pravului traversează Cheile Bălții, în dreptul localității Cheia primind un alt afluent important, râul Cheia cu afluenții săi Grosești și Brădești, iar în aval de confluența cu Cheia, râul Geoagiu traversează Cheile Râmețului (pe o lungime de 2 km), apoi Cheile Mănăstirii, unde primește ca afluent Valea Uzului; se unește în dreptul localității Teiuș.
Râul Galda cu o lungime de 39 km și o suprafață bazinală de 259 km2 izvorăște de pe flancul estic al Munților Metaliferi, sub vârful Negrileasa Mogoșului, în dreptul localității Întregalde primind ca afluent de dreapta Găldița, iar de stânga valea Modolești. După confluența de la Modoloești, râul Galda travesează banda calcaroasă până în zona Galda de Sus. În dreptul localității Benic primește ca afluent Cetea (cu ivoarele în partea de est a Trascăului, la 1182 m, sub dealul Măgura).
Sistemul hidrografic al părții sudice este dominat de râul Ampoi, al doilea afluent ca mărime al Mureșului, după Arieș, caare drenează practic depresiunea Zlatna pe direcție vest-est și se varsă în Mureș în dreptul localității Alba-Iulia. Ampoiul izvorăște de sub vărful Petriceaua și se varsă în Mureș în dreptul localității Alba-Iulia. Ampoiul izvorăște de sub vârful Petriceaua (1144 m) și Dealu Mare (1044 m) din Munții Metaliferi. În ceea ce privește forma, bazinul hidrografic al Ampoiului este asimetric evoluat, spre partea stângă întâlnind un număr mai mare de afluenți și înregistâng așadar o scurgere mai bogată. Primul afluent de stânga al Ampoiului este Grohașul, urmat de Valea Morilor care deși nu are o lungime apreciabilă, înregistrează debite însemnate ca urmare a faptului că își adună apele dintr-un bogat complex calcaros.
Feneșul , coboară tot din Munții Metaliferi de sub vârful Negrileasa Mogoșului, în zona Pietrei Caprei și care, traversând epigenetic calcarele înregistrează pe parcursul său numeroase praguri, cascade și marmite.
Biborțul este cel mai mic dintre afluenți, dar cu debite bogate ca urmare a alimentării din carst. Meteșul, are în bazinul său hidrografic cea mai mare concentrare de klippe calcaroase.
Ampoița este în sine un subsistem hidrografic complex care își are izvoarele în maivul Corabia. Datorită existenței unui număr mare de izvoare carstice, râul Ampoița beneficiază de o scurgere abudentă pe tot parcursul anului, în aval de localitatea Lunca Meteșului sculptând cheile omonime într-un sector de calcare și ofiolite.
Ighiul este cel mai mare afluent al Ampoiului cu care se unește în dreptul localității Șard își are izvoarele în platoul carstic Ciumerna, este alimentat atât de lacul Ighiu cât și de izvoarele subterane din zona adiacentă lacului. În zona localității Șard primește ca afluenți Țelna și Bucerdea, ambele cu izvoarele în zona carstică Ciumerna.
3.2.3. Cascadele
Sunt elemente peisagistice de natură complexă, posesoare ale unei atractivități remarcabile datorită celor două componente importante: abruptul morfologic și cursul de apă care-l animă.
Munții Trascăului, prin caracterul rezidual al reliefului, diferențele mari de nivel între formele acestuia, extensiunea deosebită a abruturilor întrunesc, din punct de vedere morfologic, toate condițiile pentru prezența unui număr mare de cascade. Totuși situația este alta datorită organizarii precare, limitată a unor rețele de drenaj la partea superioară a culmilor și masivelor calcaroase. Drept cascade cu o funcționare permanentă care pot fi incluse pe hărțile turistice ale regiunii montane sunt Cascada Văii Poienii și Cascada Șipote.
Cascada Văii Poienii are o înălțime de peste 25 metri și este localizată la debușarea acesteia în ponorul Vânătara. Pitorescul ei este dat de verticalitatea abruptului calcaros și de marmita Cascada Șipote Fig. 5 Cascada Șipote
de mari dimensiuni sculptată în partea mediană a acesteia. Cascada ridică spectaculozitatea Ponorului Vânătara, dar și invers
Cascada Șipote este localizază amonte de bazinetul depresionar de la Lunca Arieșului, în versantul drept al râului. Ea drenează apele unei abundente exurgențe carstice apărută din masa depozitelor deluviale de la baza abruptului Bedeleului și ale unui sistem endocarstic de mare amploare dezvoltat în culmea calcaroasă Bedeleu-Cireșu. Cascada beneficiază de un excelent potențial de poziție, putând fi admirată din șoseaua Turda-Câmpeni-Lunca Vașcăului, fiind o șosea puternic circulată.
Pe lângă cele două cascade descrise anterior, forme de mici dimensiuni din aceeași categorie, cu înălțimi cuprinse între 1-5 m, întâlnim frecvent în perimetrul unor chei și defilee precum defileul Hășdatelor și al Rachișului, cheile Turului, Cetei, Geogelului, Pravului
4. FONDUL TURISTIC BIOGEOGRAFIC
Situați în partea estică a Munților Apuseni la interferența acestora cu Câmpia Transilvaniei, Munții Trascău beneficiază de un climat specific care a permis dezvoltarea unei componente biotice aproape unice, cu prezența a numeroase specii continentale și mai ales alpine, zona de interferență biogeografică în care această unitate se găsește favorizând existența a numeroase specii, multe dintre ele endemice, unele rare chiar și pentru flora României.
Pentru elementele de interes faunistice sau floristice, fundalul peisagistic este foarte important. Majoritatea turiștilor interesați de o anumită specie vor alege observarea ei în lcuri cât mai pitorești, chiar dacă aceste locuri nu se vor constitui într-un obiectiv turistic secundar. Pentru cine dorește să admire acvila de munte, Cheile Turzii se prezintă într-un cadru mai mult decât spectaculos care într-adevăr crește atractivitatea obiectivului inițial. Similar, pentru turiști care doresc să admire floarea de colț, Cheile Întregaldelor reprezintă fundalul peisagistic al acesteia.
4.1. Fitocenoze/ Asociații vegetale majore
Componenta biogeografică a Munților Trascău este reprezentată de învelișul vegetal în strânsă corelație cu repartiția spațială și diversitatea elementelor cadrului natural, prin trăsăturile sale imprimând unității o varietate peisagistică deosebită. Vegetația Munților Trascău prezintă și ea o mare varietae fitocenotică dictată de diferențele de altitudine, de expoziția versanților, de natura solului. La poalele munților, mai ales pe versanții sudici, în formă de petice apar păduri de gorun, stejar sau cer întrerupte de fânețe sau terenuri agricole. Deasupra acestora și mai ales pe versanții nordici, se întind făgetele pure sau în amestec cu carpen, frasin, ce urcă până pe culmi, în vreme ce în zonele defrișate vegetația onstalată este una secundară.
Pădurile sunt răspândite neuniform în cadrul unității. Acestea se păstrează compacte în jumătatea sudică a unității analizate și pe versanți, în timp c în restul zonelor au fost defrișate pentru a face loc pășunilor și fânețelor.
Ecosistemele forestiere aparțin domeniului nemoral în care se identifică etajul pădurilor de fag dezvoltate la altitudini cuprinse între 800 și 1200 m și etajul pădurilor de gorun dezvoltat între 700 și 800, cu mențiunea că există și situații în care acestea sunt întâlnite la altitudini mai coborâte în condițiile unui climat blând. Pădurile de fag se regăsesc în diferite asociații în întreaga unitate, cu segmentări de areale impuse de aspectele reliefului, caracteristile solului precum și nuanțările climatice ale regiunii.
Asociațiile în care specia dominantă este fagul, sunt încadrate unităților de vegetație reprezentate de pădurile carpatice de brad și fag, de pădurile sud și est carpatice de fag, de pădurile carpatice de fac, de pădurile dacice de fag cu carpen. Asociațiile în care specia dominantă este gorunul sunt încadrate unităților de vegetație reprezentate de pădurile transilvanice de gorun cu carpen, de pădurile est-carpatice pericarpatice de gorun, cu carpen și fag, de pădurile pericarpatice de stejar pedunculat și de pădurile transilvanice de gorun și stejar pedunculat cu arțar.
4.1.1. Repartizarea pădurilor
Pădurile sud și est-carpatice de fag formează vegetația zonală din etajul montan mijlociu și populează cu precădere culmile, platourile și versanții slab înclinați până la mediu. Speciile caracteristice sunt Symphytum cordatum și Dentaria glandulosa, în cmpoziția floristică mai fiind prezente și alte specii precum: Festuca drymeia, Pulmonaria rumbra, Aconitum moldavicum, Euphorbia carniolica, Silene heuffelii și Ranunculus carpaticus ceea ce întărește caracterul regional al acestor făgete.
Pădurile carpatice de fag sunt întâlnite pe culmil munceilor și pe versanții puternic înclinați, între 600-1000 m altitudine dispersate în masa celorlalte făgete. Speciile caracteristice întâlnite sunt Hieracium rotundatum și Festuca drymeia. Structura verticală a acestor făgete este bine individualizată pe 3 straturi: cel arborescent edificat de Fagus sylvatica, pe alocuri fiind prezent gorunul (Quercus petraea) și mesteacănul (Betula pendula); stratul erbaceu cu dezvoltare neuniformă este edificat de Luzula luzuloides, Vaccinium myrtillus, Veronica officinals; predominante în stratul muscinal sunt speciile Diacranum scoparium și Leucobrium glaucum.
Pădurile dacice de fag cu carpen au o răspândire zonală pe versanții văilor, din etajele colinare și montane inferioare, la altitudini cuprinse între 350 și 650 m. Specia care realizează peste 35% este Carpinus betulus, pe lângă care, mai sunt prezente speciile caracteristice pentru alianța Symphyto-Fagion și Lathyro-Carpinenion.
Pădurile transilvanice de gorun cu carpen sunt răspândite cu precădere în Transilvania pe dealurile umbrite și semiumbrite, din zonele piemontane și de podiș și într-o măsură mai mică în zonele piemontane din vestul Munților Apuseni. Speciile caracteristice pentru această asociație sunt Lathyrus hallersteinii, Festuca drymeia, conferind asociației un specific regional. Toate cele trei straturi sunt bine individualizate: stratul arborescent (Quercus petraea și Carpinus betulus) cu o acoperire de 80%; stratul arbustiv cu o acoperire medie de 15-20% (Crataegus monogyna și Ligustrum vulgare); stratul erbaceu, cu o acoperire medie de 25% (Genista tinctoria, Stellaria holostea, Menica uniflora).
Pădurile est carpatice de gorun cu carpen și fag sunt răspândite de dealurile piemontane și versanții însoriți din etajul montan inferior și cel mijlociu, între 450-700 m altitudine. Specia edificatoare este gorunul (Quercus petraea) alături de specii co-dominante sau subdominante.
Pădurile transilvanice de gorun și stejar pedunculat cu arțar tătăresc se întâlnesc pe versanții semi însoriți și umbriți ai dealurilor, între 200-300 m. Straturile arborescente sunt dominate de speciile Quercus robur și Quercus petraea, alături de Carpinus betulus, Acer campestre, Prunus avium.
Vegetația masivelor calcaroase este constituită în gneral din pajiști de stâncării, pajiști stepizate și pajiști mezofile, iar cea lemoasă din tufărișuri și păduri. Vegetația de stâncărie este formată din pajiști dominate de Sesleria rigida, Poa nemoralis, Fesuca glauca. În aceeași măsură, o mare parte a masivelor calcaroase din Munții Trascău prezintă numeroase specii venite din stepa Câmpiei Ardelene, specii care datoritădefrișării padurilr și a aridizării generale a regiunilor locuite de om, au urcat până în etajul fagului, uneori chiar și la altitudini mai mari (în Cheile Runcului – 900m, în Colții Trascăului – 1100 m).
4.2. Fond cinegetic și piscicol
Componenta faunistică a Munților Trascău este una extrem de bine individualizată și reprezentată ca urmare a particularităților impuse de relief, cu atât mai mult cu cât prin gradul de inaccesibilitate dezvoltării elementelor antropice s-a constituit ca factor de primă importanță în răspândirea și dezvoltarea componenetei faunistice de pe întreg teritoriul unității analizate. Arealele mai joase sunt populate de specii de vertebrate și nevertebrate, a căror raritate la nivelul Munților Trascău, Apuseni sau chiar a intregii Românii este consemnnată prin măsurile spceiale de conservare implementate, ca parte a rețelei de arii protejate Natura 2000 în România.
În arealele depresionare și în luncile râurilor predomină mamiferele comune, cele mai întâlnite fiind vulpea, iepurele, hârciogul, în vreme ce insectele sunt bine individualizate și reprezntate, iar cele mai de seamă și mai nobile dintre acestea – fluturii, sunt grupul poate și cel mai bine studiat. În același timp, pădurile sunt populate de mamifere precum căprioara, cerbul, mistrețul sau viezurele. La polul opus se află crestele montane, stâncile golașe, sectoarele de pante cu grad ridicat de accesibilitate care reprezintă habitatul unor specii deosebite, fie ele mamifere, păsări sau insecte. Dintre păsări se poate menționa prezența în perimetrul Cheilor Râmețului și Colții Trascăului a acvilei-de-munte, a mierlei-de-piatră, a fluturașului-de-stâncă. Insectele sunt și ele bine reprezentate, numai în jurul localității Rimetea aproximându-se existența a peste 15 mii de specii de insecte.
Lepidopterele Munților Trascău prezintă o mare diversitate de specii, unele cu răspândire destul de restrânsă, ceea ce face ca prezența lor în perimetrul unității analizate să fie considerată o raritate. De exemplu, Polymmatus icarion, Amathes phegea, Zygaena carniolica, A. Paphia, Iphidicles podalirius. În arealul Cheilor Turenilor și în singura locație de pe teritoriul județului Cluj a fost semnalată prezența speciei Zerinthia ployxena, iar în arealul Cheilor Râmețului a speciei Parnassius apollo.
Se remarcă existența unui număr considerabil de specii de reptile, care populează versanții însoriți și stâncile golașe de pe întreg teritoriul unității analizate; cele mai întâlnite specii de reptile sunt șopârla comună, gușterul, vipera cu corn, etc.
Varietatea faunistică a ecosistemelor acvatice este dată de prezența unui număr considerabil de specii de pești: păstrăvul, cleanul, mreana, dar și numeroase specii de batricieni.
Un interes deosebit îl reprezintă fauna cevernicolă cel mai bine reprezentată în peșterile din vestul și nordul unității, unde diferite specii de lilieci populează zona.
4.3. Specii/ asociații vegetale cu valoare atractivă
Învelișul vegetal al masivului Trascău prezintă o mare varietate dată de expoziția versanților, de natura rocii, dar, mai ales de altituidne care introduce o etajare verticală.
Pădurile de stejar îmbracă poalele masivului fiind alcătuite, în mod deosebit, din gorun (Quercus petraea), cer (Q. Cerris), stejar pufos (Q. Pubenscens), cireș sălbatic (Cerasus avium), carpen (Carpinus betuluș), arțar (Acer platanoides), ulm (Ulmus glagra), frasin (Fraxinus ornus), tei (Tilia cordata) etc. Aceste păduri apar sub formă de petice mai ales în Piemontul Trascăului, fiind întrerupte de pajiști și fânețe, sau terenuri agricole.
Deasupra acestor păduri se întind făgetele ce urcă până pe culmi și care pot fi pure sau în amestec cu carpen, frasin, paltin, arțar, tei, etc. La limita inferioară se amestecă cu gorun, iar la cea superioară foarte rar apar bradul și molidul.
Fânețele sunt răspândite peste tot, fiind bogate în graminee (păiușul roșu, țepoșica), rogozuri, trifoi etc, care formează asociații folosite de localnici la pășunatul vitelor.
Pe versanții însoriți apar și pașjiști cu aspect xerofil alcăuite din Festuca valesiaca, Chrysopogen gryllus, Carex humilis, Agropyron cristatum, Adonis vernalis, Stipa capillata, etc.
De-a lungul văilor se dezvoltă o vegetație de aninișuri, sălcete și cătinișuiri, care brăzdează masivul, înfrumusețind peisajul și oferind turistului locuri de odihnă și recreere.
Pe rocile calcaroase apar pajiști cu graminee și diferite specii calcifile, cum este renumita floare de colți (I. Conthopodium alpinum) prezintă în cheile Întregaldelor și Râmețului.
Dintre plantele care prezintă un interes științific puse sub regim de ocrotire în cadrul rezervațiilor natural sunt poienile cu narcise de la Piatra Cetii, floarea de colți ce se întâlnește la Întregalde, la numai 560 m altitudine; punctul în care ea vegetează la cea mai joasă altitudine din Europa. Pădurea de Larice de la Vidolm este o rezervație naturală fiind un relict din epoca glaciară.
Foarte variată este flora Cheilor Turzii, care cuprinde peste 990 de specii, adică mai mult de un sfert din plantele cunoscute în intreaga țară. Unele sunt foarte rare: usturoiul sălbatic (Allium obliquum), Ferula sadleriana, omagul (Acanitum fissurae), o specie de garofiță (Dianthus integripetalus), vulturica (Hieracium tordanum), delicatul stânjenel (Iris gurtleri), tămâioasa (Viola jobi), etc toate specii endemice.
4.4. Situri, rezervații, areale naturale protejate
Relația turism-natură are în vedere punerea în valoare a acelor elemente aparținând cadrului natural prin cunoasștere și măsuri de ocrotire adecvate, printr-o organizare judicioasă a exploatării lor, inclusiv aceea pe calea turismului de odihnă și recreere. Unele peisaje deosebite sau elemente ale sale pentru a putea fi ocrotite au fost declarate rezervații naturale sau monumente ale naturii.
Dintre toate unitățile Munților Apuseni, Munții Trascău prezintă poate cea mai mare concentrare de areale protejate raportate la suprafață, în întreaga unitate fiind identificate peste 30 de rezervații naturale de interes național sau județean, unele importante sub aspect geologic, altele de interes speologic sau peisagistic. Astfel, tot perimetrul Munților Trascău este împânzit de importante edificii speologice, peisagistice sau pur și simplu de areale unice sub aspectul componentei lor floristice.
Tabelul 5. Rezervațiile din masivul Trascău
Pietrele Ampoiței sunt olistolite de calcare situate aproape de vărsarea râului Ampoița în Ampoi, la o altitudine de 40 m față de talveg. Sunt trei blocuri izolate de calcar, cu pereții verticali de culoare albă. Cel mai mare are o înălțime de 25 m și un diametru de circa 20 m, cotrastând cu formele domoale ale zonei din jur. Calcarele cu orbitoline de la Piatra Corbului, situate pe dreapta Ampoiului, între Meteș și Tăuț, la circa 50 m altitudine față de șoseaua Alba-Iulia – Zlatna. Calcarele de la Valea Mică sunt situate în satul cu același nume, pe afluentul de dreapta al Ampoiului, la est de Zlatna. Sunt două turnuri verticale calcaroase de circa 15 m înălțime, care conferă peisajului un aspect sălbatic.
Lacul Ighiu este un lac de origine carstică situat în Munții Trascău, în zona de izvor a râului Ighiel. În jurul său se află o pădure de făgete pure, cu o suprafață de 358 ha, veche de 125 ani, populată cu cerbi carpatini și lopătari care, împreună cu Iezerul Ighiel este declarată rezervație naturală. Lacul este populat cu păstrăvi, lostriță și crap de China. Este ocrotit pentru ansamblul peisagistic și pentru elementele biologice pe care le conține.
Cheia Întregaldelor de pe Valea Gălzii, la nord-est, de satul Întregalde este o rezervație naturală în care vegetează floarea de colți la cea mai joasă altitudine absolută (500-800 m).
Pădurea de larice de la Vidolm este situată la 2 km sud de localitatea Vidolm între le Urdașu, Păștaia și culmea Colțul Roșu. Arborii ating dimensiuni de 10-0 m înățime, iar lemnul lor nu putrezeșze în apă și nu este atacat de carii. Întrucât acest conifer apare la nivelul etajului fagului este considerat relict glaciar, iar pădurea în suprafață de 70 ha a fost declarată rezervație forestieră.
Cheia Turzii este încrustată în Culmea Petreștilor, alcătuite din calcare jurasice de peste 600 m și ferăstruite de Hășdate pe o lungime de 2900 m. Această vale sălbatică cu pereții verticali, prin numeroasele peșteri, prin complexitatea florei și faunei a fost declarată rezervație naturală încă din anul 1938. Flora cheilor numără 997 de specii, dintre care unele endemice (Ferrula sadleriana, Acanitum fissure, Allium oliquim). Prezintă interes și fauna de păsări care numără 67 specii: bufnița, presura de stâncă, acvila și numeroase specii de fluturi.
5. FONDUL TURISTIC CULTURAL- ISTORIC
Sunt reprezentate în Munții Trascău de cetățile Colțești și Craivii. Acestea au un fundal peisagistic spectaculos marcat de Colții Trascăului și Cheile Vălișoarei, respectiv Piatra Craivii. Pe lângă aceste două cetăți, chiar daca nu beneficiază de împrejurimi foarte atractive au un potențial turistic ridicat Cetățile Deva și Ciceu
5.1. Obiective istorice și de arhitectură cu valoare atractivă
5.1.1. Biserici și catedrale din piatră și zid
În ceea ce privește bisericile, cele din Munții Trascău nu sunt foarte cunoscute sau intens vizitate. Biserica întărită din Cricău, un potențial obiectiv turistic de reală importanță datorită vechimii și păstrării foarte bune, este uitată, izolată de fluxul turistic, din mai multe motive printre care și faptul că din punct de vedere al faundalului peisagistic nu se remarcă cu nimic.
Alte biserici din localitățile Masivului Trascău:
-Biserica Evanghelistă Luterană din Ighiu este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Apuseni și a fost construită în secolul al XV – lea și ulerior modificată în anul 1795.
-Bucerdea Vinoasă are trei biserici: una ortodoxă, greco-catolică și baptistă.
-Ighiel are ca și lăcaș de cult important: Biserica din lemn ,,Cuvioasa Paraschiva’’ din anul 1750, pictată în anul 1783 cu fresce colorate.
-Comuna Șard: Biserica reformată cu zid de incintă din sec. XV-XVIII.
-Biserica ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din satul Livezile, construită în anul 1611
-Biserica ortodoxă cu hramul Adormirea Maicii Domnului din satul Lopadea Veche, comuna Livezile.
-Biserica Greco-Catolică din piatră, construită în anul 1876. Satul Ormeniș
-Biserica Sfintii Arhangheli din satul Mogoș
-Biserica Sf. Arhangheli” din Cicău(din sec. XV-XVIII) este situată în mijlocul satului pe terasa unui deal aflat în dreapta pârâului care străbate localitatea. Un element interesant îl constituie cele cinci ferestre din partea veche a bisericii cu ancadramente din piatră traforată cu forme lobată de factură gotică. Pictura murală datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea și a fost realizată de „mai marele între zugravi Ioan Boer din Teiuș”.
-În satul Poiana Aiudului prima biserică despre care există date concrete a fost construită în anul 1703, probabil pe locul uneia mai vechi, materialul folosit fiind piatră, având hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Fig. 6 Biserica din Rimetea
-Biserica Romano-Catolică din Colțești. Fosta mănăstire, biserica și claustrul franciscan sunt înscrise pelista monumentelor istorice din județul Alba elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Biserica Unitariană din Colțești.
-Biserica Reformată-Calvină din Colțești. Biserica a fost construită de nobilul Thoroczkay Ferenc în secolul al XVII-lea.. În interiorul bisericii se găsește stema grofului Thoroczkay Miklós.
-Biserica nouă cu hramul Sfânta Treime Valea Largă
-Biserica Reformată din Stremț aflată lângă lac (în stare avansată de degradare), sec. al XVI-lea
-Biserica Ortodoxă "Sf. Mihail și Gavril" din Stremț – reconstruită în 1903. Unul din clopotele bisericii poartă inscripța latină O Rex veni cum Pace și anul 1547, fapt care atestă proveniența sa catolică.
-Biserica unitariană din sec. XVII-XVIII din Moldovenești
-Biserica greco-catolică din Podeni
-Biserica unitariană Văleni
-Biserica unitariană Bădeni
-Biserica unitariană Plăiești
-Biserica reformat-calvină din Stejeriș
5.2.1. Biserici din lemn, mănăstiri
-Biserica de lemn Sfantul Ilie din satul Întregalde, construcție 1774, monument istoric.
-Biserica din lemn Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, construită în 1742 Dealu Geoagiului
-Schitul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Livezile.
-Biserica ortodoxă din lemn Bădeni 1765 și biserica ortodoxă din lemn Podeni 1784
-După 1300 în fața Hudei se ridică o bisericuță de lemn menită să-i protejeze pe săteni de duhurile rele din peșteră, care "provocau adesea viituri pe vale". În incinta mănăstirii se află veșmintele sfintei și două icoane foarte vechi. Aproape de mânăstire, jos pe vale, lângă Huda lui Papară se află un bogat izvor considerat tămăduitor.
-Biserica din lemn Sf. Împărați Constantin și Elena, din 1844 (cu picturi pe pereții interiori, executate în 1846).
-Biserica de lemn din Cojocani cu hramul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril, din secolul al XV-lea
5.2. Vestigii și obiective istorice și arhitecturale
5.2.1. Vestigii arheologice
Așezări din epoca bronzului în Bucerdea Vinoasă la Curaturi și în Ighiel la Piatra Poienii, situri arheologice din epoca bronzului în Țelna.
Siturile arheologice de la Ormeniș din puctul ,,Cânepiști” sunt înscrise pe lista monumentelor istorice din județul Alba, elaborată de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național din România în anul 2010. Pe lângă aceste vestigii arheologice, mai pot fi amintite: Situl arheologic din punctul "Dealul Cetății" și așezarea preistorică de la "Șanțul Păgânilor"
5.2.2. Vestigii daco-romane
În cadrul vestigiilor daco-romane se enumără: Necropola romană din Șard, Ruinele Cetății Diód sau Ruinele Cetății („Cetățuie”), astăzi varnița aparținând cooperației meșteșugărești, secția Tehnometal Stremț.
Castrul roman de la Ighiu se află în județul Alba, pe vârful dealului Măgulici, situat pe partea dreaptă a râului Ampoi, la aproximativ 1 km amonte de satul Șard. Fortificația avea rolul de a controlo accesul prin defileul Ampoiului spre zonele de minerit aurifere. Forma castrului este clasică, dreptunghiulară, iar construcția este de tip palisadă și val de pământ, având elemenete defensive specifice castrelor de marș și șanț exterior cu profil în frmă de pană. Acceszl se realiza peun drum șerpuit amenajat în coasta dealului.
Cetatea Trascăului numită și Cetatea Colțești este situată la vest de satul Colțești și la 5 km sud-vest de comuna Rimetea, județul Alba, a fsot construită în jurul anilor 1296 de subvoievodul Thoroczkay din Trascău, ca cetate locuibilă și de refugiu Azi se mai păstrează o bună parte in zidurile incintei și cele două turnuri laterale.
5.2.3. Vestigii culturale feudale Fig. 6 Cetatea Colțești
Vestigiile feudale care apar în masvul Trascau sunt: Castelul Esterházy din Șard din secolul XVI, Necropola medievală din grădina fostului castel Josika (azi primărie) sau Piatra Craivii
Piatra Craivii – Cetatea Apulon este amplasată în apropierea satului, documentele istorice și descoperirile arheologice efectuate după anii ’60 ai secolului al XX-lea confirmă faptul că vatra satului a fost localizată la poalele muntelui unse se găsește și continuitatea pe aceste meleaguri de la daci până în prezent.
5.2.4. Obiective din perioada modernă și contemporană
Conacul Thoroczkay – Rudnyánszky din Colțești (jud. Alba) este unul din puținele conace cunoscute ale Transilvaniei. Construit în jurul anului 1800 de către familia Thoroczkay de Torockószentgyörgy (Thoroczkay Sándor) se află în apropierea dealului unde de secole ruinele castelului ancestral al acestei familii păzesc 2 sate deosebite ale Transilvaniei: Colțești și Rimetea.
5.2.5. Muzee
Muzeele Trascăului nu se pot diferenția în cea mai mare parte deoarece toate toate prezintă colecții importante; Expoziția etnografică Șard, Muzeul etnografic din Întregalde, Muzeul etnografic Ighiu, Muzeul de etnografie din Colțești, Muzeul etnografic Sălciua de Sus.
Muzeul etnografic din Rimetea. Colecția de obiecte existente aici, numărând peste 11.000 de piese adunate în cinci încăperi, refectă ocupațiile principale ale locuitorilor din zonă-mineritul, metalurgia, și prelucrarea lemnului.
Fig. 8 Comuna Rimetea
5.2.6. Case memoriale
O importantă casă memorială este Brassai Sámuel situată în localitatea Colțești.
5.2.7 Monumente
Cele mai importante monumente al masivului privesc cele dedicate Primului și al Doilea Război Mondial. Construirea Monumentului Eroilor din Sălciua de Sus se leagă de numele învățătorului Enea Ludovic Todea. Pe o perioadă de 10 ani, între 1934-1944, acesta s-a ocupat de procurarea pietrei în vederea construirii monumentului din localitate. Suma care s-a adunat din colecte pentru înălțarea monumentului a fost de 2 milioane de lei, parte din bani fiind obținuți din programele artistice susținute de către tinerii din sat și cei din satele vecine. Numele complet al monumentului este: Monumentul Eroilor căzuți pe Valea Arieșului în septembrie 1944, iar dezvelirea a avut loc la data de 30 mai 1946.
Alte exemple concludente sunt: Crucea de sub Bulz –salciua de jos, Grădina statuară a lui Balázs Janó, care prezintă numeroase forme de piatră multicolore, pivnița cu boltă, cu o inscripție gravată în piatră 1897 vizita lui Franz Iosif. Ighiu, Bustul lui Bod Peter – Ighiu, bustul avocat Ioan Pop și academician Emil Pop din Bucerdea Vinoasă.
Monumente funerare: Elisabeta Florescu, Nicolae Florescu, Basiliu Andrea, Petru Circo și Silvestru Morusca în Ighiu, ansamblul monumentelor funerare ale familiei Ioan Pop la Bucerdea Vinoasă, Procopiu Costea și David Nicolae la Ighiel, Nicolae Pop Bota, Simeon Pop, Ioan Dumitrean la Șard și Gregoriu Rat, familiile Medrea și Berciu la Țelna
6. FONDUL TURISTIC ETNOGRAFIC ȘI FOLCLORIC
Resursele etnografice, mai ales arhitectura tradițională a așezărilor umane, au mult de câștigat în condițiile unui relief cât mai spectaculos sau mai armonios. Faptul că în general turismul rural este mai bine reprezentat în zona montană se datorează faptului că tendințele de urbanizare au fost mai reduse, activitățile au rămas în mare parte tradiționale, obiceiurile și mentalitățile păstrându-se astfel mai ușor, dar un rol în plus la crearea acestui cadru autentic îl are peisajul și muntele. Pentru localitățile unde turismul rural este mai dezvoltat, ca Rimetea sau Sub Piatră, înălțimile Colților Trascăului, versanții Vidolmului și Ardoscheii sau abrupturile Bedeleului și Muntelui Bulz completează acel peisaj arhaic.
6.1. Complexe de arhitecură rurală
După cum spuneam, zestrea etnografică s-a păstrat până în ziua de azi, destul de pregnant, în localitățile Rimetea sau Sălciua. Arhitectura în aceste localități este unică; Rimetea prezintă case albe cu ferestre verzi, neschimbat de peste 100 ani. Clădirile clasice burgheze au apărut începând cu anii 20 ai secolului al XIX-lea și s-au răspândit în anii de după incendiul din 1870. Planul lor preia planul anterior al caselor iobăgești cu pereți de bârne, fiind alcătuite din camera (casa din față), bucătărie (pridvor), cămară (casa din spate), uneori bucătăria schimbând locul cu cămara, iar casele primind frecvent și alte camere. Aspectul unic al acestor case din piatră este asigurat de elaborarea fațadei într-un mod caracteristic în proporții și ornament.
Ansamblul arhitectural din Sălciua de Jos, județul Alba, alcătuit din casă și cămară (găbănaș) a fost construit în 1815 și transferat în muzeu în anul 1936. Planul casei, cel mai răspândit până în secolul XX, cuprinde tinda și o cămară, prispa la fațadă, cu stâlpi uniți prin arcade elegante și balustradă din lemn, iar ferestrele au gratii cioplite în lemn. Casa este construită din bârne de brad cioplite pe patru fețe, pe temelie de piatră, cu acoperiș de trei ori mai înalt decât pereții, cu pante repezi, ca adaptare la clima cu precipitații abundente și pentru a asigura conservarea materialelor. Învelitoarea este realizată din paie de grâu recoltate manual, „călcate cu piciorul”, pe șarpantă de lemn. Perechile de „corni”sunt fixate pe grinzi și prinse în cuie de lemn.
În tindă se află o vatră înaltă de 0,50 m, construită din lespezi de piatră peste care este suspendat un coș piramidal construit din plăci de bazalt, sprijinite pe un eșafod din lemn. Camera de locuit impresionează prin bogăția țesăturilor din lână, icoanele pe sticlă, blidele din ceramică smălțuită, șervetele țesute din bumbac, agățate pe pereți pe după farfurii și icoane. Mobilierul încăperii cuprinde un pat fixat pe două laturi între bârnele pereților, lavițe, o masă înaltă și scaune cu spătar cioplit. Lăzile de zestre, furcile de tors bogat ornamentate și leagănul fixat în grindă, acoperite cu dăltuiri migăloase, sunt dovada unei creații în lemn de o deosebită valoare artistică.
Cămara servește ca depozit pentru alimente si haine. Este construită din lemn, pe temelie înaltă din piatră, cu pivniță, sub acoperiș din paie, cu structura și fațada aproape identice cu ale casei, scoțând în evidență unitatea ansamblului.
6.2. Tehnică tradițională
6.2.1. Morile de apă
Fiind străbătută de o rețea hidrografică deasă și permanent, zona Trascăului și a regiunilor limitrofe se caracterizează printr-o intensă folosire a apelor curgătoare. Acest lucru este condiționat de marele număr de așezări. Cele mai numeroase dintre instalațiile de apă sunt morile. Prezența lor este semnalată în toat bazinele hidrografice (Arieș, Aiud, Râmeț, Galda, Ampoi). Se disting în acest caz, câteva tipuri de mori: moară cu cupe, moară cu palete și moară cu ciutură.
Moara cu cupe este cea mai răspândită și are roata de dimensiuni diferite. De obicei pe râurile cu debit mai mare, roata are diametrul mai mic, iar înălțimea este mare, ca de altfel și capacitatea cupelor. Unele mori au două roți de apă, în scopul macinării concomitente a grâului, porumbului. Acest lucru, însă se întâlnește numai în cazul râurilor cu un debit capabil să pună în mișcare aceste roți. Apa este dirijată de la una la alta cu ajutorul unui dispozitiv din lemn, instalat la bifurcarea jilipului.
Moara cu palete este întâlnită mai rar și prezența ei este legată numai de râurile mari. Mori cu palete se întâlnesc numai la Sălciua de Sus, la Iara și Băișoara. Au mai existat astfel de mori la Sălciua de Jos și Cheia, dar au dispărut. Roata cu palete se învârteșe în sensul acelor de ceasornic, apa acționând-o în partea ei inferioară.
Moara cu ciutură a fost întâlnită la Valea Mănăstirii și Geoagiu de Sus. Și pentru acest tip de moară este nevie de un debit relativ mare ca la cea cu palete.În cazul morii cu ciutură de la Valea Mănăstirii există o instalație special care asigură amplificarea numărului de rotații, prin curele de transmisie.
O mare parte din mori sunt încadrate în coprul clădirii casei morarului, altele sunt instalate într-o clădire special construită, dar în aceeași incintă cu casa. Apar și cazuri când morile apar izolate, fie datorită terenului accidentat, fie altor cauze. Ca materiale de construcție se folosește în primul rând lemnul și piatra și în al doilea rând cărămida. Sunt foarte frecvente construcțiile combinate, din piatră și din lemn. Uneori camerele de locuit sunt la etaj, iar moara la parter (Ghioncani, Feneș). Clădiri cu destinație mixtă se găsesc la Sălciua de Sus, Băișoara, Iara, Feneș, Petreștii de Jos, Cheia Turzii. Cele mai impunătoare clădiri construite din lemn (scândură se întâlnesc la Iara, unde de astfel se afla unele dintre cele mai mari mori. Foarte numeroase sunt morile construite numai din lemn (grinzi), în partea centrală a masivului, la Cheia, Mogoș, Necrilești, Întregalde, Sub Piatră.
Numărul morilor de apă din zona Trascău, în ultima vreme, este într-o continuă scădere. Acest lucru cuprinde mai mult cause: dotarea localităților cu mori acționate mechanic sau electric, dezvoltarea rețelei comerciale de stat care asigură aprovizionarea cu produse de panificație a acestor localități, extinderea rețelei rutiere.
6.3. Ocupații tradiționale
Ocupațiile locuitorilor din Masivul Trascău nu s-a schimbat de-a lungul timpului. Agricultura cu cele două ramuri, cultura plantelor și creșterea animalelor, este o ocupație străveche pe teritoriul comunei. Acesteia i se adaugă până în zilele noastre și alte ocupații secundare: vânătoare, albinăritul, lucru la pădure, culesul din natură (fructe sălbatice). O altă ocupație veche este mineritul. Fierarii din Rimetea, datorită produselor lor (brădzare, cuțite de plug, rafuri, sape) erau apreciați până în regiuni mai îndepărtate și în profida muncii lor mai grele dispuneau de venituri care le asigurau o existență îndestulată. Această îndeletnicire creează în Rimetea o bază economică, datorită căreia nivelul de trai a devenit superior aceluia al populației de agricultori din Colțești, împovărați de birurile iobăgești obișnuite.
Portul popular al munților Trascău este predominant maghiar. Din copilărie și până la bătrânețe, femeile purtau cămăși brodate, împodobite cu fluturi și cu dantelă sau cămăși simple, fără podoabe. Fustele completează îmbrăcămintea după vârstă și ocazii. Femeile tinere aveau o deosebită preferință pentru fustele albe foarte încrețite, completate de ,,konosy”, adică partea superioară și cele două bretele paralele, care odinioară serveau la susținerea fustei. În fața fustei pun și diferite alte șorțuri. Sunt caracteristice șorțurile verzi de mătasă și postav, cu găitane și dantele roșii confecționate în localitate. Fetele mari și nevestele tinere mai poartă peste cămașă, un pieptar de mătase verde tivit cu burdușel alb sau un cojocel fără mâneci brodat cu roșu, iar la biserică o pelerină de culoare închisă, cu crețuri dese; femeile mai vârstnice poartă o scurtă cu gulerul ridicat, confecționată din postav albastru închis sau cojocel de flanelă cu tivituri albe de burdușel. În afară de năframa care completează portul femeilor de toate vârstele, fetele în preajma măritișului poartă pe creștet o ,,partă” de catifea neagră acoperită cu dantelă de aur, iar nevestele tinere au o scufiță brodată și văl alb.
Fetele în ,,partă”, de măritat, cât și nevestele tinere, își împodobesc îmbrăcămintea cu diverse găteli: panglici multicolore de mătase pe partă și sub văl, broșe, cusut în fire de aur și de argint, manșetă brodată ce se aplică la mânecă, volănașe împodobite cu dantelă neagră sau roșie. Mijlocul și-l încing cu un cordon de șnur cu un cordon de șnur, de care atârnă o basmare mare de mătase cu franjuri.Cizma roșie cu bot cârn și carimb creț este înălțimea caracteristică.
Îmbrăcămintea bărbaților e mult mai simplă dar nu mai puțin pitorească. Odiniara, tineri și bătrâni purtau câmâși cu mâneci largi, peste care încingeau un brâu împodobit; cioareci albi de pstav, peste care încălțau cizme negre cu carâmb moale și ciucure. Peste cămașă, vara se purta laibărul fără mâneci, cu broderii albastre, iarna cojocul cu mâneci și țundra împodobită din postav negru, sau sumanul de postav.
Bărbații purtau pălării de postav, iar în timpul iernii tinerii căciulă albă de miel cu fundul drept, bătrânii căciulă neagră cu urechi.
În comuna Sălciua, portul popular este asemănător cu al celorlalți mocani. Atât portul femeiesc, cât și cel bărbătesc, cusăturile și detaliile de pe cămașă apar în culorile roșu, negru sau albastru. Tricolorul nu lipsește din el din portul sălciuănesc.
6.4. Activități cu funcție turistică și manifestări folclorice
6.4.1. Manifestări sportive și concursuri
Printre cele mai importante evenimente se numără SpiritFest, care de foarte mulți ani are loc în Rimetea, unde iubitorii sporturilor în aer liber se întâlnesc pentru a împărtăși pasiunea pentru munte și natură. Din acest an, între 1 și 3 mai Asociația de Turism Activ Trascău organizeză acest festival. Acest eveniment este gazda numeroaselor competiții și activități sportive, precum și ateliere care promovează tradițiile locale și o viață sănătoasă.
Cupa Kogaion are loc în perioada 20-22 august și cuprinde probe de alpinism, orientare turistică, de ecologizare și se defășoară în zona Brădești – Cheia – Cheile Râmețului. Organizatorii Trofeului ,,Kogaion” sunt Asociația de Turism Montan Kogaion Orăștie, împreună cu Direcția pentru Sport a Județului Hunedoara și Asociația Județeană ,,Sportul pentru toți” Hunedoara.
Concursul de turism montan ,,Cupa Trascău”, organizat de Asociația de Turism și Ecologie Trascău Corp Zlatna are loc în perioada 27-20 Septembrie în zona Detunata Goală-Valea Sesii (Geamăna).
Alte concursuri implicate pe teritoriul masivului sunt: Sângeorzul de la Cetate – Concurs de Turism & Mountain Bike care se desfășoară în perioada 24-26 aprilie, în perioada 1-3 mai se desfășoară la Rimetea, Concursul Național de Drumeție Montană PerPedes.
Între 8-10 mai are loc Sărbătoarea Narciselor de la Negrileasa. Pentru iubitorii de adrenalină și bicicletă este un concurs perfect pentru aceștia. Anul acesta (2015) , traseul a urmărit 81 de km și o diferență de nivel de 1300 m, pentru aproximativ 10 ore. Locațiile principale au fost: Alba-Iulia-Micești-Șard-Cricău-Benic-Cetatea-Tecșești-Poiana cu Narcise-Dealu Geoagiului-Modolești-Poiana Galdei-Galda de Sus-Benic-Alba Iulia.
Concurs Tip Top Minitop cu participarea grădinițelor de pe raza comunei, organizat la căminul cultural Ighiu
6.4.2. Târguri și expoziții
În satul Ighiu se organizează târgul de mărfuri și animale – acces auto și CFR (în fiecare zi de vineri: piață și târg) și târgul de mărfuri și animale – acces auto și CFR (în ultima zi de vineri a fiecărei luni: târg de țară).
Târgul care se organizează lunar în Sălciua de Sus are o istorie de 104 ani, iar Expoziția Etnografică Stremț, se află într-o clădire veche care până în 1960 a funcționat ca școală a satului. Ea adăpostește o mulțime de obiecte tradiționale locului. Interiorul casei țărănești prezintă: masa cu scaunele, lavița, patul, lăzile de zestre, blidarul, lingurarul,vase din lemn și ceramică diversă, chindeie de pereți, icoane pe sticlă și lemn, cruci din lemn, costume populare.
Toată creația populară, materială și spirituală, realizată cu îndemânare și măiestrie, moștenită din străbuni, atestă bogăția vieții și frumusețea spirituală a locuitorilor din zonă care și astăzi știu să păstreze nealterate tradițiile.
6.4.3.Festivaluri
Ziua internațională a copilului – vizionări de filme, teatru în aer liber, jocuri interactive și concursuri tematice organizate la Muzeul din Bucerdea Vinoasă
6.4.4. Sărbători tradiționale
Prin februarie (data exacta varieaza in functie de Pasti) se tine Farsangul, la care asista, de la an la an, din ce in ce mai multi turisti atat din tara cat si din strainatate. Inmormantarea Farsangului la Rimetea inseamna sfarsitul balurilor din timpul Farsangului, a distractiei precum si a iernii si inceputul primaverii. Inmormantarea Fagasului semana mai mult cu un alai de nuntasi, care este condus de muzicanti, preot, cantor, mire, mireasa. Ei sunt urmati de "perechi" imbracati in port popular si diferite masti, urmeaza caruta trasa de magar, carand un sicriu in care simbolic se afla inchisa iarna. Dupa caruta vin doua fete batrane care nu s-au maritat in anul ce a trecut, tragand dupa ele o radacina de copac, simbolizand lipsa lor de fertilitate. Celelalte masti participante sunt hazlii, hidoase, ele infatisand draci, petitori, clovni, fete de rromi, jidani. Mascatii adopta comportamente pe care in alte imprejurari societatea le-ar amenda. Adaptarea obiceiului la nou se face prin satirizarea unor elemente actuale privind cu umor aspecte tragice ale vietii. Zarva, galagia pe care o fac, gesturile libere sau violente au rostul de a alunga tot ceea ce inseamna necuratenie si chiar anotimpul rece, similar mortii temporare a naturii, intunericului.
Măsuratul oilor – satul Țelna – revitalizarea unor obiceiuri legate de urcatul oilor la munte, prin manifestări artistice
Cununa Grâului – satul Bucerdea Vinoasă – manifestare dedicată Sărbătorii Secerișului, urmârind reconstituirea scenică a unor obiceiuri pierdute din comunitate.
În satul Poiana-Aiudului are loc o sarbatoare denumita "Impreunatul oilor", moment care se serbeaza odata cu scoaterea oilor la pasunatul de vara. Atunci se masoara cantitatea de lapte mulsa de la oile fiecarui proprietar pe baza careia se stabileste cantitatea de lapte ce urmeaza a fi data fiecarui proprietar de oi pe durata perioadei de lactatie. Alte exemple de sărbători: Zilele comunei Moldovenești și festivalul cepei – la sfârșitul lunii august, Ziua recoltei – luna octombrie,
În lunile iulie și august se organizează tabere de dans popular, tabere unitariene, Balul strugurilor – luna octombrie, a doua sâmbătă din luna februarie, balul rromilor
6.4.5.Obiceiuri, activități și meșteșuguri tradiționale
Dintre obiceiurile cele mai cunoscute nu numai în zona munților Trascău, ci și pe teritoriul întregii țări sunt sărbătorile de iarnă. Folcloriștii de seamă au cuprins în lucrările lor o serie de obiceiuri specifice acestei perioade. Astfel, Avram Cristea, în „Obiceiuri și datini din județul Alba”, amintește pentru început de colindatul copiilor, din Ajunul Crăciunului, care se făcea peste tot. Repertoriul acestora era variat în funcție de vârsta copiilor.
Sabin Cioica, în „Turism cultural în Țara Moților”, amintește despre colindatul copiilor de 4-12 ani, denumit „Haida-duru”. Copiilor le era răsplătită colinda cu fructe și colăcei, iar când ieșeau din curtea gazdei, rosteau cu putere formula specifică „Haida-duru”.
Valer Butură, în “Cultură spirituală românească” vorbește despre copiii și „junișenii” din Sălciua, care își decorau pălăriile cu așa numitele „colinzi”. Confecționarea acestora constituia o preocupare deosebită atât pentru copii, dar și pentru părinți. „Sculați, sculați, boieri mari Florile dalbe, flori de măr Sculați voi, români plugari, Că vă vin colindători… Și v-aduc pe Dumnezeu Să vă mântuie de rău.” Colindatul cetei de feciori începea în seara de ajun „după ce se întuneca bine” și continua până în ziua de Crăciun. Dacă în vechime nu era lăsată nicio casă necolindată, începând cu deceniul opt al secolului trecut, consemnează Avram Cristea, în Obiceiuri și datini din județul Alba, doar în cătunele comunelor Ceru Băcăinți și Blandiana se mai colindau încă toate gospodăriile. De la o casă la alta, feciorii cetei cântau din fluier și strigau ca la joc, iar intrați în curtea gospodarului, feciorii încetau strigăturile și începea în curtea acestuia o adevărată pledoarie a colindatului, pentru câștigarea bunăvoinței cetei. După ce gospodarul a confirmat primirea cetei pentru colindat, feciorii intrau în casă și se așezau roată în jurul mesei, iar gazda comanda câte colinde dorea la invitația vornicului. Gazdele mai avute, care cereau mai multe colinde se pregăteau și cu mâncare pentru feciorii cetei. Astfel, în mod obligatoriu, ceata începea să zică colinda mesei, în care se lăuda bucatele și se înalță masa gospodarului la dimensiuni fabuloase. După ce colindătorii erau omeniți cu băutură și mâncare, vornicul mulțumește gazdelor printr-o orație destul de lungă ce conținea lauda darurilor, iar după primirea acestora, ceata de feciori părăsește casa adresând scurte urări de sănătate.
Momentele principale ale obiceiului se pot ordona în felul următor: găsirea gazdei, alegerea căpeteniilor, strânsul vinului, colindatul și butea propriu-zisă. După ceata copiilor, junișeilor și a junilor, oamenii mai în vârstă , femei și bărbați, plecau în vecini la colindat și până la urmă se adunau cu toții într-o casă unde se bucurau împreună colindând. De mai multă vreme se practică în satele județului Alba colindul pentru Biserică de către cantori, grupuri de bărbați sau mixt, fiind așteptați cu bucurie de săteni.
O altă manifestare și obicei este nunta, fiindcunoscută cea din Sălciua. Nunta consituia unul dintre cele mai semnificative momente ale vieții comunităților tradiționale, fiind cea mai importantă sărbătoare a tinerilor, a familiei, a comunității. Oamenii locului au acordat o importanță substanțială marelui moment al vieții în care se celebra întemeierea unei noi familii, iar bucuria cuplului era trăită și împărtășită de întreaga colectivitate.
La moții de pe Valea Arieșului, părinții erau aceia care hotărau căsătoria. În vechime cazurile în care tinerii treceau peste cuvântul părinților erau rare. Dacă părinții mirelui erau de acord cu fata aleasă de feciorul lor, atunci mergeau la pețit la casa miresei. De obicei îi însoțeau și un grăitor, adică un om bun de gură. La pețit se stabilea zestrea pe care o primeau tinerii la căsătorie.
Nunta țărănească din Sălciua dezvăluia de fapt credințele și valorile după care își ordonau viața comunitățile rurale de pe Valea Arieșului.
Stupăritul era o tradiție străveche în zonă. Mai toate familiile aveau pe lângă casă o stupină, fie ea numai de 4-5 stupi. Pe părțile însorite ale caselor sau șurilor se puneau polițe special făcute, pe care erau înșirate coșnițele făcute din curpeni sau nuiele de salcie. Acești stupi asigurau familiei mierea pentru alimentație sau de leac. Mierea se mai folosea la prepararea băuturilor seducătoare, cum era țuica în care se macera izmă creață. Cu timpul, în epoca modernă, odată cu apariția în comerț a zahărului, cei mai mulți oameni au renunțat la stupărit sau și-au făcut stupini moderne. De altfel, îngrijirea stupilor era o treabă nu chiar ușoară, apoi, la începutul verii, omul trebuia să fie mereu cu ochii pe stupii gata să roiască. Era credința că un roi pus pe plecare putea fi oprit printr-un ritual. Când roiul dădea să plece și omul nu-l putea recupera prin mijloace obișnuite, în el se arunca cu pietriș sau omul cădea în genunchi și începea să înnoade firele de iarbă în vreme ce fluiera într-un anumit fel, imaginând o horă a întoarcerii. Importanța ce se acorda in diferite epoci dar mai ales în epoca medievală stupăritului rezultă și din zisa gazdei pe când vine cineva în vizită cu o treaba și se grabește:"Da, stai o țâră la noi să ne seie stupii" și nu "Să ne steie pețitorii".
7. BAZA MATERIALĂ TURISTICĂ
Munții Trascău au un potențial atractiv natural și antropic diversificat, dar neexploatat încă din punct de vedere turistic la cotele posibile. Unitățile de cazare sunt slab dezvoltate pentru anumite tipuri (hoteluri, moteluri, vile), dar acest lucru este compensat de apariția altor unități de cazare (pensiuni). Unitățile destinate agrementului și recreerii lipsesc ca unități de sisne stătătoare rolul acestora fiind preluat de pensiuni, care suplinesc atât aceste unități cât și cele de alimentație publică. Evoluția ascendentă a turismului se datorează cererii turistice în creștere datorită multitudinii de forme de turism, care se pot practica în perimetrul acstor munți.
7.1. Baza de cazare
În Munții Trascău s-au dezvoltat bazele de cazare care slujesc cel mai bine tipurilor de turism practicate și desigur cererii de profil. Hoteluri există doar în zona periferică, învecinată, iar motelurile nu se regăsesc deloc în regiune, singurele unități aparținând categoriei bazelor principale fiind cabanele.
Infrastructura de cazare a Munților Trascău este foarte puțin reprezentată de hoteluri, care pot fi întâlnite: Turda (Sunset, Arieșul, Sun Garden, Dracula, Vila Paradis), Hotelul Paradis din Tureni, Hotelul Floare de Colț din Teiuș, Mureșul din Aiud și unitățile din Alba Iulia (Hotel Parc, Hermes, Transilvania, Cetate sau Elisabeta.
Hotelul Sun Garden este situat de drumul european E60, la 15 minute de Cluj-Napoca. Acesta conține 29 de camere de 3 și 4 stele, precum și un corp de clădire de 17 camere. Hotelul Arieșul 3* este amplasat la 5 km de centul orașului Turda și dispunde de 130 locuri în 65 camere (single, double și apartamente).
Hotelul Paradis din Tureni este clasificat cu 3 stele confort și este poziționat în localitatea Tureni, la numai 20 minute de Cluj-Napoca. Această unitate de cazare conține camere de tip single, double și triple.
Hotelul Floare de Colț este situat în inima orașului, lângă Primăria Teiuș, la câteva minute de Catedrala, bănci, magazine sau gara orașului. Unitatea de cazare oferă camere duvle, cu 3 paturi, aparatmente și numeroase facilități și servicii.
Cabana turistică este o unitate de cazare și alimentație publică, caracteristică îndeosebi spațiului montan. Aceasta funcționează ca baza materială a turismului de recreere și agrement și se adresează mai ales turiștilor care practică una sau mai multe dintre următoarele forme de turism: drumeția montană, alpinism, speoturism, mountain biking, parapanta, etc. În aceste condiții se observă amplasarea acestora la intrarea în rezervații naturale sau în apropierea unor stațiuni sau obiective turistice, în general în zone ușor accesibile, de-a lungul căilor rutiere, a văilor sau a lacurilor, dar și pe versanți sau culmi. Un exemplu tipic este amplasarea Cabanei Cheile Turzii la intrarea din aval spre chei, la altitudinea de 450 m; cabana reprezintă locul de plecarea al alpiniștilor sau al vizitatorilor.
Cea mai longevivă cabană din Munții Trascău, amenajată în 1935. Are o capacitate de cazare de aproximativ 50 de locuri, repartizate în cele 14 camere din interiorul cabanei și în căsuțe (10 căsuțe). În spațiul adiacent cabanei este un teren destinat campării, cu grup sanitar. Cu toate acestea, oferta de cazare este mult sub cerere, construirea unei noi cabane sau dezvoltarea turismului rural în zonele din imediata vecinătate a rezervației fiind tot mai necesare. Un exemplu de capacitate superioară cererii ne este oferit de Cabana Buru, situată la intrarea în localitatea cu același nume, la drumul județean 75. Astăzi funcționează ca o unitate în regim hotelier cu 14 camere a câte două paturi. Un factor care a stimulat menținerea și dezvoltarea acestei unități l-a constituit așezarea deosebit de favorabilă pe una din rutele de vizitare a Munților Apuseni, fiind astfel solicitată în cadrul turismului de tranzit, majoritatea turiștilor care înnoptează provenind din orașe îndepărtate ale țării, Galați, Constanța sau București sau din străinătate (Ungaria, Germania, Polonia sau Spania), dar și în apropiere de Rimetea, localitate dezvoltată din punct de vedere turistic, care uneori vara nu face față numărului mare de vizitatori, cabana Buru preluând o parte din surplus. Această poziție i-a impus dezvoltarea serviciilor de alimentație, care este puțin solicitată în aceste perioade.
Astfel de servicii lipsesc la Cabana Râmeț. Continuitatea funcționării a fost asigurată de faptul că această unitate este în gestiunea Mănăstirii Râmeț, care a susținut întreținerea acesteia. Cu o capacitate de cazare destul de mare, 54 de locuri în cabană, 16 locuri în cele opt căsuțe, cu o poziție extrem de favorabilă, între Cheile Mănăstirii și ale Râmețului, în vecinătatea așezământului monahal și punct de plecare în mai multe trasee: Cabana Râmeț – Valea Uzei – Inzelului – Bedeleu, Cabana Râmeț – Valea Cetii – Valea Gălzii – Piatra Bulzului – Valea Cricău – Piatra Craivii, Cabana Râmeț – Cheia – Valea Cheii – Valea Brădeștilor – Brădești; ea are toate premisele, în condițiile actualei reamenajări, de a deveni cabana de referință din Trascău.
Lipsa investiților pentru reamenajare și adaptarea facilităților la cerințele turiștilor duce la evitarea unor astfel de locații și implicit, la sistarea activității lor, în cazul Cabanei Sloboda fiind ilustrativ din acest puct de vedere. La scoaterea din circuitul turistic a acestei unități a participat și situarea ei pe drumul nemodernizat și neîntreținut care duce din Aiud spre centrul localității Râmeț, neavând în imediata apropiere vreun obiectiv turistic de prim rang. O unitate parțial abandonată este Cabana Întregalde, deși este amplasată într-o zonă cu un uriaș potențial turistic, cu o capacitate de cazare de 13 locuri împărțite în cele 5 camere a 2-3 paturi cu toate facilitățile (energie electrică, apă curentă). Timp de aproape două decenii în zona Cheilor Întregaldelor, obiectiv de primă importanță nu doar pentru Munții Trascău, ci pentru Munții Apuseni nu a fost deservită de nici o unitate de cazare. Pe fondul creșterii interesului pentru dezvoltarea turismului în această zonă au fost demarate lucrări de reconstrucție și renovare a cabanei.
Pe lângă cabanele turistice prezentate anterior, în Munții Trascău funcționează două cabane de vânătoare și pescuit, aflate în gestiunea Ocolului Silvic Alba Iulia, cu dotări specifice turismului cinegetic și piscicol. Este vorba de Cabana Piatra Caprei, de la intrarea în Cheile Feneșului, lăsată deocamdată uitării și Iezer-Ighiel, situată pe malul lacului cu același nume, renovată în mai multe rânduri, cel mai recent în 2003, când a fost adusă la standarte competitive.
Pensiunile turistice au apărut la început ca inițiative timide în satul Rimetea, din centrul Depresiunii Trascăului, unde exista o anumită tradiție a găzduirii oaspeților proveniți mai ales din Ungaria.
În 2004, Petrea identifica pentru Munții Apuseni principalele zone de dezvoltare a turismului rural și a acestor pensiuni, dintre care suprapuse și unor localități din Munții Trascău sunt următoarele: zona Arieșului Mijlociu, care cuprinde localitățile Sălciua de Jos, Brăzdești și Lupșa, zona Colțești-Rimetea și zona Ampoița. Această zonare stă la baza actualelor zone turistice:
Depresiunea Trascău – Valea Aiudului: această micro-regiune turistică este suprapusă localităților înșirate de-a lungul drumului: Rimetea, Colțești, Izvoarele, Vălișoara și Poiana Aiudului. Această depresiune constituie o veritabilă micro-regiune turistică, prima de acest fel din Trascău, cu cel mai mare număr de unități de cazare. Extinderea fenomenului turistic în această zonă turistică este tributară atât potențialului natural uriaș cât și potențialului antropic reprezentat de cultura populară păstrată și etalată în localitatea Rimetea și Cetatea Colțești.
Ighiu – Ampoița cuprinde localitățile Ighiu, Ighiel și Ampoița. Localitatea Ighiu are astăzi cel mai mare număr de pensiuni și cea mai mare capacitate de cazare din această zonă. Primele pensiuni turistice și-au deschis porțile în anul 1997, însă li s-au alăturat altele în 2005-2006.
Arieșul Mijlociu se identifică cu un potențial turistic natural prin: Defileul Arieșului, Masivul Bedeleu, Ponorul de la Vânătara, Peștera Huda lui Păpară și Poarta Zmeilor. În aceste zone abia acum apar primele pensiuni și li se adaugă.
Culmea Petrești, unde din anul 2008 funcționează prima pensiune care deservește zona Cheilor Turzii-Cheilor Turenilor
Valea Râmețului care cuprinde satele Stremț, unde în același an, 2008, și-a deschis porțile prima pensiune autorizată din zonă, și Râmeț.
Tabelul 6. Numărul pensiunilor și locurilor de cazare din localitățile Munților Trascău
Însumând pensiunile trusitice din zonele arătate mai sus se ajunge la un total de 36 de pensiuni autorizate, cu un total de 656 de locuri de cazare. În realitate numărul unităților de cazare de acest gen este mult mai mare, multe dintre ele funcționănd fără autorizație. Dacă se ia în considerare și unitățile fără autorizație, se observă la nivelul Munților Trascău că funcționează mai mult de 52 pensiuni, iar numărul locurilor de cazare la nivelul întregului masiv este de cel puțin 800 de locuri. Capacitatea totală de cazare pe an în pensiuni este de 239.440.
Din punct de vedere al locurilor disponibile per pensiune la nivelul întregii zone studiate, se observă că bazele de acest tip au în general capacități mari de cazare, majoritatea având până în 20 de locuri, lor adăugându-se și pensiuni supra-dimensionate, Terra Mythica (60), Conacul Secuiesc (50), Casa Tineretului Brassai (45), Sub Piatra (40), Casa cu Dor (40).
Tabelul 7. Numărul de pensiuni autorizate pe grade de confort
Fig. 9 Distribuția locurilor de cazare pe număr de margarete
În Munții Trascău încă predomină pensiunile clasificate cu două margarete, fiind în număr de 22, urmate la mare distanță de cele de trei margarete (7 unități), de patru (3 unități), și de cele cu cinci margarete, respectiv cu o margaretă, câe 2 de fiecare parte.
În ceea ce privește locurile de cazare, majoritatea aparțin pensiunilor clasificate cu două margarete (296), urmate de cele cu trei margarete (153) și cu patru (98), cele mai puține fiind caracteristice unităților cu o margaretă (63) și cu cinci (46).
În lipsa unei promovări active și eficiente gradul de ocupare al pensiunilor este mult sub potențial. Problema apare la durata medie a sejurului, care este în general de 2 zile, mai ridicat în localitatea Rimetea, unde turiștii proveniți din Ungaria pretrec uneori mai mult timp. Durata relativ redusă se datorează pfatului că acestea se adresează unui turism de weekend, multre dintre pensiuni neavând resurse și servicii pentru a putea susține petrecerea unui sejur. Pensiunile turistice ar trebui să vizeze în promovarea lor, inclusiv la nivelul serviciilor, cât mai multe forme de turism, căutând o asociere a lor în funcție de opțiunile vizitatorilor.
O unitate nouă pentru Munții Trascăului este Refugiul Săruni. Refugiul montan construcție de mici dimensiuni situată la altitudini ridicate din zonele muntoase mai greu accesibile, care aigură condiții de înnoptare, de luat masa și de acordare a primului ajutor în caz de nevoie. La Refugiul Săruni se asigură pentru turiștii care se anunță pachete turistice contra cost, iar pentru cei surprinși pe munte de condiții nefavorabile enumerate mai sus, constrânși să înnopteze aici cazarea este gratuită. Refugiul este amplasat în Masivul Dâmbău, la altitudinea de 1250 înălțime. Se ajunge la el urmărind traseul marcat cu punct roșu ce se desprinde din traseul Zlatna-Lacul Iezer. În cele două camere și mansarda poate asigura înnoptarea a 20 turiști (30 în condiții de urgență). Dotările sunt modeste: încălzirea se face printr-o sobă cu plită, în camera de jos este o masă și scaune, grătar afară, iar vara se poate utiliza dușurile exterioare.
7. 2. Baza de agrement
Dotarea Munților Trascău la nivel de infrastructură de agrement este mai mult decât deficitară, atât în valori absolute, cât și prin comparație cu unitățile înconjurătoare. Lipsesc amenajările de tipul transporturilor pe cablu sau alte amenajări care nu se justifică lipsind tipurile de turism cărora le sunt specifice astfel de amenajări. Neexistând un domeniu schiabil comparativ măcar cu al celorlalte unități montane ale Apusenilor, amenajarea unor pârtii de schii nu a fst necesară.
Se observă lipsa unor unități care să asigure servicii complementare celor de cazare și alimentație publică, de tipul închirierii unor echipamente pentru escaladă, având în vedere anvergura acestui tip de turism, de închirire de ATV-URI sau apariția unor amplasamente adresate echitației etc. Din păcate, în România, în general, aceste puncte de deservire apar doar după formarea unui flux mare de turiști.
Astfel de servicii sunt asigurate în zona studiată doar de pensiuni. Unele dintre ele, mai ales cele cu peste 3 margarete, au în incintă piscină, terenuri pentru practicarea diferitelor sporturi în aer liber (tenis, volei, baschet), săli de agrement în interiorul pensiunii, cu masă de ping-pong sau de biliard. De asemenea unele dintre ele au săli de proiecție sau de conferințe.
Se observă lipsa infrastructurii de agrement pentru anumite forme de turism, ca cicloturismul, ai cărui practicanți vor folosi drumurile județene, comunale sau forestiere, fără nici o amenajare, oricât de rudimentară. Drumuri utilizate nu dar de turiștii practicanți ai cicloturismului, dar și de practicanții celorlalte forme de turism, de-a lungul cărora spațiile amenajate pentru picnic sunt fie vechi și degradate, fie lipsesc. Un exemplu edificator sunt măsuțele din Defileul Arieșului, zona cascadei Șipote, vandalizate sau nefolosite.
7.3. Baza de alimentație publică
Unitățile de alimentație publică de sine stătătoare lipsesc din Munții Trascău, pensiunile din zonă fiind nevoite să-și dezvolte și această funcție. Nu toate au făcut acest lucru, însă, multe dintre pensiunile de una sau două margarete nu oferă astfel de servicii deși au un spațiu alocat servirii mesei, această funcție este doar secundară.
La polul opus se situează pensiunile cu gradul cel mai mare de confort, a căror capacitate de servire a mesei depășește de peste 5 ori capacitatea camerelor. Un exemplu concludent este cel al pensiunii Casa cu Dor, cu 90 de lcouri în cele două spații pentru servirea mesei, comparativ cu cele 16 locuri de cazare. Un exemplu de pensiune frecventată mai mult pentru restaurantul său este Conacul Secuiesc. Cu 50 de locuri în camere, ea are un restaurant care poate deservi 70 de perosane fiind totodată locul ales de majoritatea turiștilor cazați în Rimetea pentru servirea mesei. Un alt exemplu îl reprezintă Hanul Sf. Gheorghe din Ighiu, care nu doar că are un restaurant foarte bine pus la punct, dar și-a extins aceste servicii până la catering pentru anumite evenimente din orașele din jur (Alba Iulia, Zlatna). Capacitatea restaurantului de 80 de locuri, depășește de aproape 3 ori capacitatea de cazare de 28 de locuri.
Un caz aparte îl reprezintă cramele din Bucerdea Vinoasă și Țelna, localități care se dezvoltă din punct de vedere turistic susținându-se pe producători locali de vinuri, pe diverse manifestări cum ar fi fesivalul Cetăților Dacice, dar și pe potențialul turistic al Pietrei Craivii.
8. POTENȚIALUL DE COMUNICAȚIE
Munții Trascău se remarcă din punct de vedere al transporturilor prin predominanța netă a căilor rutiere, cele ferate fiind reprezentate doar de linia Zlatna-Alba Iulia, din sudul masivului.
8.1.Căi de comunicații
8.1.1. Accesibilitate feroviară
Căile ferate sunt reprezentate prin linia ferată Alba Iulia – Zlatna, cu o lungime de 42 km, ce urmează îndeaproape firul Văii Ampoiului. Se discută propunerea unor stații (Ampoița, Poiana Ampoiului, Văleni, Meteș, sau Feneș) ca puncte de plecare în drumeții turistice spre cheile Ampoiței și Feneșului spre masive izolate din zonă (Pietrele Ampoiței, Corabia, Dâmbău etc).
A doua cale ferată de acces în regiune a fost cea de-a lungul Văii Arieșului, dintre Turda și Abrud.
8.1.2. Accesibilitate rutieră
Lungimea totală a rețelei rutiere la nivelul masivului, depășește 240 km, din care drumurilor naționale le revin cca 68 km (25,5 %), celor județene 64 km (27 %) iar drumurilor comunale 104 km (41 km). Autostrăzii Transilvania îi revin mai puțin de 8 km (3,2 km).
Cea mai importantă cale rutieră din această zonă este Autostrada Transilvania, care traversează Culmea Petrești între Deleni și Petrești de Jos, trecând apoi prin dreptul localităților Tureni, Copăceni și Săndulești pentru a ajunge ulterior la Municipiul Turda.
Cea mai relevantă arteră de circulație pentru întreaga regiune a Munților Trascău, cel puțin până la deschiderea autostrăzii pe sectoare mai lungi și crearea legăturilor cu celelalte drumuri naționale, rămâne drumul E81, din direcția Cluj-Napoca, care străbate localitățile Tureni, Copăceni, Turda, Alba Iulia, continuându-se apoi înspre sud. Din acesta se desprind o serie de drumuri naționale sau județene, cu caracter transversal.
De asemenea, Munții Trascău sunt mărginiți la nord și la sud de două axe rutiere foarte importante pentru Munții Apuseni în întregimea lor, și anume DN75, care trece prin localitățile Turda – Mihai Viteazu – Buru – Lungești – Vidolm – Lunca Largă – Poșaga – Sălciua și asigură legătura spre Câmpeni, și DN74 Alba Iulia – Șard – Meteș – Poiana Ampoiului – Presaca Ampoiului – Feneș – Podu lui Paul – Zlatna, pe direcția Abrud – Brad sau Abrud – Câmpeni.
Pentru turism aceste două drumuri naționale au un rol însemnat atât prin faptul că reprezintă principalele căi de penetrare a spațiului montan, prin faptul că stabilesc conexiunile cu spațiile turistice învecinate, atât prin ele însele, cât și prin bifurcațiile care se desprind spre Băișoara – Valea Ierii sau spre Scărița – Belioara, dar asigură și accesul la obiective importante din Trascău; Cascada Șipote. Din DN75 se ajunge în Satul Sub Piatră, cu Peștera Huda lui Papară, punct de plecare pe trasee spre Vânătara sau spre Bedeleu, în timp ce din DN74 se asigură accesul atât spre Ighiu, din dreptul localității Șard, cât și pe Valea Ampoiței.
Celelalte drumuri transversale importante nu doar din punct de vedere turistic, sunt: Galda de Jos – Cricău – Craiva – Bucerdea Vinoasă- Ighiu – Ighiel. Reabilitarea vechiului drum roman al vinului, Via Magna, a început în condițiile demarării unor proiecte turistice în localitățile Bucerdea Vinoasă și Țelna, dar și a apariției numeroaselor reședințe secundare și a pensiunilor din Ighiu.
Galda de Jos – Mesentea – Benic – Galda de Sus – Măgura – Poiana Galdei este o cale rutieră care se desprinde din E81 la aproximativ 3 km sud de orașul Teiuș și este asfaltată până în cătunul Modolești, de unde urmează drum neasfaltat prin centrul localității Întregalde, unde se ramifică în drumurile forestiere dinspre localitatea Necrilești și Sfârcea, respectiv Ivăniș-Mogoș.
Ruta DJ750C Teiuș – Streamț – Geoagiu de Sus – Valea Mănăstirii, reabilitat până la Mănăstirea Râmeț. Cei 2,5 km până la Cheile Râmețului rămân de drum neasfaltat. O altă dută este Aiud – Cabana Sloboda – Râmeț – Brădești. Cei 7 km până la Sloboda sunt într-o stare mai bună decât cei care urmează, până în localitatea Râmeț, unde gropile și pragurile fac tronsonul de neparcurs pentru automobile. Reamenajarea și asfaltarea acestui drum este necesară, atât prin ușurarea accesului spre satul Râmeț, unde avem o largă panoramă înspre Pleașa Râmețului și Cheile Râmețului, cât și pentru realizarea unui circuit înspre Cheile Mănăstirii.
Drumul care se poate constitui în momentul de față într-o cale turistică de circuit este drumul interjudețean 107M care străbate Depresiunea Trascăului. Acesta se desprinde din DN75 în localitatea Buru și continuă prin Rimetea – Colțești – Vălișoara – Poiana Aiudului – Livezile – Măgina- Aiud. Este un traseu foarte important prin multitudinea de obiective spre care facilitează accesul: Colții Trascăului, Cheile Aiudului, Cetatea Colțești, etc.
Starea drumurilor comunale care realizează legătura între cele interjudețene, între centrele de comună și satele componente, sau cu unele obiective turistice este precară. Ele sunt în general greu accesibile, chiar impracticabile pe alocuri datorită degradării, nerealizându-se nici măcar lucrări de întreținere.
Modernizarea drumurilor județene și comunale se realizează începând din 2007. În acest an au intrat în reabilitare, fiind finalizate drumurile spre Cheile Întregaldelor și Teiuș – Valea Mănăstirii. În anul 2008 a intrat în reabilitare drumul 107M, Aiud – Buru, respectiv cei 25 de km aparținând județului Alba, în cadrul proiectului Turismul, pe drumul cel bun. Acesta este o rută vitală pentru turiștii proveniți din Ungaria care doresc să se deplaseze dinspre Rimetea spre Cheile Aiudului sau mai departe, spre Aiud. Reabilitarea drumurilor a vizat și refacerea marcajelor rutiere, inclusiv a marcajelor turistice.
8.1.3. Drumuri și trasee turistice
În această categorie includem panourile de prezentare a diferitelor obiective atractive și bazelor de cazare, hărțile (schițele) diverselor areale sau zone turistice și săgețile indicatoare spre anumite obiective sau locații de cazare.
Fig. 10 Panou turistic – Masivul Bedeleu
Panourile turistice au mai multe destinații:
panourile de evidențiere a obiectivelor turistice sunt în marea lor majoritate noi, realizate după modelul internațional cele care vizează obiective naturale au fond verde și conțin poza geositului și o scurtă descriere în română, engleză și franceză, iar cele destinate unor obiective antropice sunt pe fond maro, afișând semnul convețional pentru tipul de obiectiv și informații despre istricul locației în aceleași trei limbi. Panourile sunt create după același șablon, astfel că informațiile sunt oferite tot în cele trei limbi de circulație internațională, chiar și acolo unde majoritatea covârșitoare a turiștilor provin din Ungaria, iar populația este predominant maghiară.
panourile de promovare a unor baze turistice conțin informații legate de poziționarea acestora în teritoriu, date de contact, imagini sugestive, etc. Numărul lor este insuficient iar amplasarea este aleatorie, fără respectarea unor elementare reguli de marketing promoțional, depinzând de strategia internă a fiecărei unități în parte.
panourile de atenționare sunt amplasate de obicei pe poteci sau în rezervații și conțin atât reguli de conduită montană sau ecologică cât și semnalări ale unor eventuale pericole. Cele noi sunt într-o stare mai bună în timp ce panourile vechi nu au fost înlocuite de cel puțin zece ani.
Hărțile mijlocesc orientarea turiștilor în teritoriu. Ele conțin, pe lângă obiectivele turistice promovate pentru vizitare, localitățile și căile de acces, bazele de cazare, etc. Amplasarea lor predilectă este de-a lungul drumurilor principale sau la răspântia căilor de acces, în centrul localităților mai importante. O astfel de hartă o regăsim frecvent de-a lungul Văii Ampoiului, ce conține teritoriul extremității sud-vestice a Munților Trascău cu informații oportune privind potențialul turistic al zonei. De asemenea, harta afișată în localitatea Rimetea prezintă în detaliu Depresiunea Trascăului și masivele limitrofe.
Săgețile indicatoare sunt montate de-a lungul circuitelor turistice, dar și în unele localități pentru dirijarea eficientă a vizitatorilor spre un anumit obiectiv. Au o construcție simplă cu modeste preocupări pentru întreținere.
9. TIPURI ȘI FORME DE TURISM
Potențialul turistic înmagazinat de Munții Trascău a determinat apariția și dezvoltarea tuturor celor patru tipuri de turism: recreativ, curativ, cultural și mixt. Totuși, regiunea prezintă cele mai variate și mai consistente resurse pentru turismul de recreere și agrement, care a devenit tipul de turism cel mai devoltat și mai reprezentativ. Dintre formele acestuia se detașează alpinismul/escalada și drumeția montană, celelalte forme, deși prezente, neimplicând un număr considerabil de turiști. Pentru sporturile de iarnă, Munții Trascău nu au, datorită altitudinilor reduse, un potențial care să poată fi exploatat mai mult decât parcurgerea cu schiuri de tură a unor trasee turistice sau practicarea sâniușului în lunile decembrie-februarie.
Turismul curativ se poate practica doar sub forma ‚‚curei montane reci” cu desfășurarea de exerciții fizice în aer liber, doar în anumite zone , dintre cele cu infrastructura turistică mai dezvoltată, precum Sălciua sau Ighiu. De asemenea, mulți dintre turiștii care sosesc la Rimetea au ca motivație și cura climaterică, în special turiștii străini.
Turismul cultural se sprijină pe diverse resurse localizate în aria montană: edificiile religioase, istorice și culturale; activitățiile periodice de sorginte culturală desfășurate în unele localități (Sălciua, Rimetea, Râmeț), dar și un mare număr de rezervații în care se pot practica ecoturismul sau geoturismul.
În cadrul turismului mixt se evidențiază turismul rural, care valorifică o variată gamă de resurse, de la arhitectura tradițională a satelor, ocupațiile, tradițiile, obiceiurile, folclorul și gastronomia specifice până la resursele morfologice existente în orizontul local. O a doua formă de turism mixt este reprezentată de turismul de tranzit în cadrul căruia vor fi exploatate atât obiective turistice punctuale, situate în imediata vecinătate a căilor principale de comunicație, cât și bazele de cazare din areal.
9.1 Turismul recreativ
Cele mai reprezentative forme ale turismului recreativ în Munții Trascău sunt escalada și drumeția montană, acestea antrenând cele mai consistente fluxuri turistice. Popularitatea zonei pentru escaladă se datorează potențialului atractiv de excepție al arealului, cu o desfășurare impresionantă de abrupturi calcaroase. Drumeția prezintă cea mai largă adresabilitate dintre cele prezentate la nivelul Munților Trascău. Acestora li se adaugă alte forme de turism adresate unui număr de turiști mai restrânși, și anume: canuoningul; care se mai practică în manieră organizată doar în patru localități din România, zborul cu parapanta; există două areale cunoscute la nivel național sau internațional, speoturismul, ciclismul, survolarea cu avionul, turismul cinegetic și pescuitul sportiv.
9.1.1. Alpinismul cu escalada
Relieful Munților Trascău, caracterizat de prezența masivelor izolate de tip klippe și olistolite și de numărul mare de chei și defilee, a impus această grupă montană pe harta escaladei clasice și sportive nu doar din Munții Apuseni, ci din România. Prezența numărului mare de abrupturi cu variate repere dimensionale și altimetrice a permis dezvoltarea și înrădăcinarea acestei activități în mai multe zone:
A. Zonele de escaladă localizate pe abrupturile marginale sunt instalate pe abrupturile care delimitează întreaga grupă montană (abruptul Bedeleului) sau care stabilesc contactul tranșant dintre unități diferite (abruturile Colților Trascăului, Pietrei Secului). Cel mai reprezentativ areal de escaladă instalat pe astfel de abrupturi este fără îndoială cel dezvoltat pe abrupturile din Colții Trascăului. Acestea este împărțit în șapte zone principale. Zona Peștrilor cuprinde 35 trasee, cu lungimi între 15-30 m, toate realizate în anul 2007. Zona Pietrei-Sud este locul unde a debutat escalada pe Colții Trascăului, cuprinzând, până în 2009, 41 de trasee, cărora s-au alăturat încă 30. Cea de-a treia zonă, Gura Văii Mari are doar patru trasee cu un grad mediu de dificultate, și altele patru mai dificile, printre care RICO 2006, cel mai lung traseu din Colții Trascăului, de cinci lungimi de coardă. Zona Grohotișul suspendat este una mai problematică, constituită fiind din 26 de trasee de dificultate mai mare. Urmează zona Pintenului (Open 2009) cu 26 de trasee și Izvoarele Văii Mari cu 17 trasee. Importantă este și Peștera Studenților (Poligonul Copiilor) care cuprinde zece trasee cu dificultate scăzută care se adresează în general copiilor și începătorilor.
B. Zone de escaladă pe abrupturile laterale ale masivelr izolate și olistolitelor
– Pietrele Ampoiței pe fiecare dintre blocurile constituente dezvoltându-se câte două sectoare cu trasee de escaladă, totalizând un număr impresionant de peste 90
– Calcarele de la Bulbuci pe care s-au conturat 20 trasee, printre care unele foarte dificile, de gradul 9-
– Colțul lui Blaj (olistolit mai puțin cunoscut, situat în partea inferioară a platoului carstic Dâmbău), care pe o suprafață relativ redusă, conține peste 25 de trasee
– Piatra Poienii cu 12 trasee
-Masivul Data care cuprinde șase trasee lungi, de trei-patru lungimi de coardă, lăsate însă uitării
– alte olistolite de pe Valea Ampoiului (Piatra Boiului, Piatra Peșterii)
C. Zone de escaladă din chei și defilee
Cea mai importantă dintre ariile de practicare a alpinismului pe versanții cheilor din acest masiv rămâne zona Cheilor Turzii, cunoscută de astfel la nivel național pentru potențial specific acestei forme de turism. În momentul de față, au fost identificate 18 zone de escaladă cu un total de 314 trasee.
În versantul stâng, primul sector, cel din apropierea Morii Vechi, are un număr relativ modest de trasee, doar zece, însă datorită expunerii sudice a versantului este căutat mai ales în sezonul rece, când alte zone sunt mai puțin accesibile sau cu expunere mai puțin favorabilă. Sectorul al doilea, Turnul Galben, grupează 46 de trasee, dintre care 24 echipate în ultimii doi ani, printre care Lassie, un traseu foarte dicifil (10-). Urmează două sectoare cu un număr relevant de trasee: Peretele Pripoanelor (24) și Peretele Caprelor (14) și sectorul care rămâne unul dintre cele mai dificile de abordat datorită înălțimii sale, Peretele Uriaș, care cuprinde 31 de trasee, dintre care șase fiind peste gradul 8: Zombi, Vigh Tibor, Madona Neagră, Vaja con Dios, Ave Maria sau Calvaria. Al șaselea sector, Peretle Porumbeilor prezintă o stare precară a unora din cele zece trasee. Urmează un sector modest cu doar cinci trasee, iar apoi două sectoare cu câte zece, Poligon și Turnul Despărțitor. Al unsprezecelea sector, Cetățeaua Mică sau Școala Turdeană, grupează 25 de trasee. Alte sectoare cu un număr mediu de trasee sunt Peretele Aerian (24), Scoruș (6) și Gabor Feri (8).
Tabelul 8. Cele mai dificile trasee de escaladă din Munții Trascău
Traseele menționate mai sus prezintă interes pentru alpiniștii deja inițiați deja în escalada alpină, care au o anumită experiență tehnică și o bună formă fizică. Pentru turiștii care doresc să înceapă acest sport există trasee în perimetrul Colților Trascăului, Zona Peșterii Studenților, cu zece trasee, majoritatea foarte ușoare. Pe lângă această zonă există trasee cu grad de dificultate mai redus: de gradul 3, Central (Pietrele Ampoiței), Creasta (Cheile Ampoiței); gradul 3+, Școala (Cheile Aiudului), Hornul Vulturilor (Cheile Turzii), o serie de trasee din Cheile Întregaldelor; gradul 4 sau 4+, Codruț, Spinul, Creasta Fetelor, Muchia Caprelor (Tureni), Manșa de iarnă, Școala Turdeană (Cheile Turzii), etc.
9.1.2. Drumeția montană
Este una dintre cele mai “libere” forme de turism, se poate practica pe distanțe scurte în tot masivul, sau mai lungi și mai dificile de-a lungul traseelor marcate; plimbări scurte, de-a lungul potecilor sau drumurilor secundare care nu prezintă pante accentuate sau obstacole greu de depășit sau trasee montane lungi, cu dificulate mare sau care necesită aptitudini și echipament adecvat.
Plimbările pe distanțe reduse se realizează din proximitatea bazelor de cazare sau a căilor de acces spre diferitele obiective turistice aflate în apropiere, fiind ușor accesibile. Dintre obiectivele care se pretează unei astfel de exploatări sunt: cheile din Cadrul Culmii Petrești, elemente atractive din jurul Depresiunii Trascău, Colții Trascăului, Cetatea Colțești, Masivul Data, obiectivele din bazinul Ampoiului: Pietrele Ampoiței, Peștera Liliecilor etc. Alte plimbări pe distanțe scurte se pot realiza și în împrejurimile obiectivelor aflate la șosea sau străbătute de aceasta: cazul unor defilee (Arieșului, Ampoiului etc) sau al unor chei, Mănăstirii, Aiudului, Ampoiței, Galdei, etc.
Multe alte obiective sunt situate la distanțe considerabile de orice fel de infrastructură turistică, accesul fiind posibil pe traseele marcate. Astăzi exstă în perimetrul Munților Trascău 23 de trasee marcate.
Tabelul 9. Traseele marcate din Munții Trascăului
9.1.3. Cicloturismul
Nu există trasee special amenajate și se face apel la infrastructura de comunicație existentă, drumuri județene sau forestiere, precum și sectoare din potecile specifice drumeției. S-a conturat astfel o serie de trasee de cicloturism, unele suprapuse parțial pe trasee turistice marcate: Colțești – Valea Siloșului – Ponorul Vânătara, Cabana Sloboda – Râmeț – Mănăstirea Râmeț, Zlatna – Cheile Feneșului sau Turda – Drumul Domnilor – Cheile Turzii, dar și pe drumuri județene ce însoțesc Valea Galdei sau Râmețului sau pe drumurile de acces spre diferite obiective turistice: Lacul Ighiu, Cheile Cetii etc.
9.1.4. Speoturismul
Munții Trascău nu excelează, în comparație cu alte grupe montane ale Apusenilor, precum Bihorul sau Pădurea Craiului, în ceea ce privește resursele morfologice care să susțină dezvoltarea speoturismului, întrucât, deși numărul de peșteri rămâne ridicat la nivel de masiv, majoritatea sunt de dimensiuni mici și fără o zestre atractivă remarcabilă.
Peșterile din regiune se instituie mai mult în obiective turistice secundare, care în anumite condiții pot spori factorul de atractivitate al unor elemente morfologice mai extinse, și doar în foarte puține cazuri pot declanșa un act turistic în sine. Există o serie de peșteri inaccesibile sau de foarte mici dimensiuni din versanții cheilor Turului, Întregalde sau Râmeț, până la obiective turistice secundare în cadrul unor areale: Cetățeaua Mare, Cetățeaua Mică sau Peștera Ungurească în Cheile Turzii.
În majoritatea peșterilor mai importante ale Munților Trascău se poate practica speoturismul sub o formă sau alta. În general, speoturismul de masă întâmpină obstacolul major al lipsei de amenajare. Un exemplu este al turiștilor care sosesc la Sub Piatra, în fața deschiderii Peșterii Huda lui Papară, intrarea în aceasta fiind limitată pe criterii de pregătire, experiență, formă fizică și echipament pentru a surmonta dificultățile impuse de inundarea galeriei principale. Totuși, se detașează câteva cu importanță speoturistică mai ridicată: Avenul Dâmbău, Avenul Gemenele, Avenul din Fața Pistrii, Avenul nr. 1 din V. Geogel și Peștera nr. 10 din V. Geogelului, huda lui Papară, Peștera cu Apă din Cheile Rîmeț, etc.
9.1.5. Canyoningul
În România există doar câteva areale de practicare a canyoningului, localizate în cinci unități montane: Munții Bihor, Mehedinți, Latoriței, Rodnei și Trascău. Din Munții Trascău, este exploatată prin această formă de turism Cheia Cetii, una dintre cele mai scurte din cadrul Munților Trascău, însumând doar 100 m. Ea se remarcă prin succesiunea de cascade și de marmite d mari dimensiuni, reprezentând astfel un areal ideal pentru canyoning.
9.1.6. Zborul cu parapanta
Prin forma aceasta de turism de agrement se identifică patru zone mai importante de practicare, concentrate în cadrul Culmii Petrești și în perimetrul Depresiunii Trascăului.
Cea mai reprezentativă locație pentru această formă de turism din Munții Trascău este satul Rimetea, mai exact arealul Colților Trascăului. Această zonă a reușit să fie cunoscută pe plan internațional, cu multiple puncte de decolare care se află la extremitatea nordică, cât și la baza stâncii. Avantajul acestei locații îl constituie zonele de aterizare foarte largi și existența alternativei pentru situații în care direcția vântului se schimbă, de a decola de la baza versanților culmii Ardosheia. În apropiere mai sunt alte două puncte de decolare, însă mai puțin populare: Dealul Bogza și Masivul Data.
Acestora li se adaugă Cheile Turzii, cu locul de decolare din versantul stâng. În vadrul acestui areal, între 15 februarie – 31 iulie este perioaa de restricției pentru parapantă datorită cuibăririi acvilei de munte. Numărul relativ redus de practicanți, în comparație cu alte forme de turism (drumeția, alpinismul, speoturismul), datorat nu doar riscului asociat cu această activitate. Cât și costurilor, este compensat de faptul că aceștia au în general un impact economic pozitiv. Făcând apel la infrastructura de cazare și alimentație publică.
9.1.7. Survolarea cu avionul
Reprezintă o formă de agrement introdusă recent în urma unor inițiative private. Beneficiind de dotări adecvate compania oferă turiștilor dornici de perceperea panoramică a peisajului și cu posibilități materiale superioare scurte peripluri aeriene asupra părții de nord și centrale a Trascăului, cu focalizare asupra Pietrei Secuiului, Depresiunii Trascăului, Defileul Arieșului, Cheilor Turzii, etc.
9.1.8. Turismul cinegetic și pescuitul sportiv
Se practică mai intens în pădurile extinse din apropierea Cabanei Sloboda, în zona Bedeleu-Tarcău, la Ighiu și în zona Dâmbăului, respectiv pe cursurile râurilor Stremț, Galda, Arieș, Feneș.
Agrementul cinegetic este facilitat de existența unor fonduri de vânătoare populate cu animale mari (cerbi, căprior, mistreț, lup) dar și a vulpilor sau iepurilor, în vreme ce pescarii se desfată cu capturarea cleanului sau mrenei. Turismul cinegetic se instituie actualmente ca o formă de agrement pentru care regiunea Munților Trascău relevă disponibilități largi în perspectivă, ca urmare a proceselor de depopulare accelerată a habitatelor montane, de împădurire spontană a unor vaste suprafețe de fânețe și pășuni nevalorificate pastoral în ultimii ani.
9.2. Turismul curativ
Ca în majoritatea zonelor montane și în perimetrul Munților Trascău se pot desfășura aeroterapia sau cura climaterică, de fortificare a organismului prin desfășurarea de activități fizice în aer liber. Beneficiind de atributele unui mediu natural nepoluat, de aerul ozonificat al arealelor intens împădurite, de insolația puternică specifică zonelor montane cu nebulozitate mai scăzută cura rece devine un factor complementar al satisfacerii nevoilor turistice ale fiecărui vizitator. Este practicată în legătură cu dezvltarea bazelor de cazare recente, în localitățile Sălciua și Ighiu, unde microclimatul de adăpost permite desfpșurarea unui astfel de turism, dar și în Depresiunea Trascău. Totuși, în lipsa apelor minerale sau termale, a unor peșteri cu topoclimat cu valențe terapeutice turismul curativ rămâne însă puțin reprezentativ pentru Munții Trascău și nci nu prezintă perspective largi de dezvoltare.
Interrelația cu turismul curativ, practicat în vecinătatea ramei montane, la băile și Salina Turda, este însă în curs de consolidare, turiștii focalizați pe o astfel de ofertă diversificându-și activitățile recreative cu vizitarea cheilor Turzii, Turului sau Borzeștilor, respectiv a defileelor Arieșului sau Hășdatelor.
9.3. Turismul cultural
Între formele turismului cultural, cele mai intens practicate în perimetrul Munților Trascău sunt turismul religios, turismul etno-cultural, ecoturismul și geoturismul.
9.3.1. Turismul religios.
Pelerinajele religioase sunt indirect legate de trăsăturile reliefului, prin localizarea mănăstirilor din regiune în locuri ocrotite, pitorești, precum cele din vecinătatea cheilor (Mănăstirea Râmeț), în depresiunile închise (Mănăstirea Rimetea) sau la baza abrupturilor greu accesibile (Mănăstirea Sub Piatră).
9.3.2. Turismul etno-cultural
Acest tip de turism este prilejuit de manifestările folclorice, obiceiurile și tradițiile desfășurate în numeroase localități din interiorul sau de la periferia regiunii montane. Multiculturalismul determinat de prezența, alături de români, a populației maghiare, diversifică mult atât resursele, cât și modalitățile de derulare a activităților culturale propriu-zise. Rimetea, Bucerdea, Vinoasă, Craiva, Sălciua sunt doar câteva dintre obiectivele țintă din acest punct de vedere.
9.3.3 Ecoturismul
Fiind o formă de turism care se bazează mai mult pe resursele de faună și floră se detașeașă două locații favorabile: Rezervația cu Narcise de la Negrileasa și Laricetul de la Vidolm. Însă acestora li se adaugă și o serie de alte rezervații complexe: Cheile Turzii, Chele Întregaldelor, Colții Trascăului, etc.
9.3.4 Geoturismul
Valoarea geoturistică a Trascăului constă în numeroase geomorfosituri de referință în ceea ce privește evoluția reliefului Munților Apuseni, al României, al reliefului general:
1. relieful de klippe și olistolite unic prin varietatea și complexitatea sa în România;
2. cheile epigenetice, antecedente, de captare carstică;
3. peșterile de divagare laterală; avenele de decompresie tectonica;
4. evoluția rețelelor hidrografice în carst;
5. geneza ponoarelor carstice;
6. morfologia pe structuri ofiolitice, conglomeratice și cristaline.
Organizarea acestor geomorfosituri în circuite tematice este reprezentată de ,,Drumul Calcarului”. Acesta este un circuit integrat, cu o lungime totală de 158 km, structurat pe mai multe sectoare: Drumul Geoagiului, al Gălzii, al Cetii, Drumul Pietrele Cetii, Narciselor, Râmețului și Cheilor. Traseul pune în valoare 15 rezervații natural.
Cu importanță nu numai pentru geoturism, ci pentru geoconservare apare idea de înfințare a unui geoparc, Geoparcul masivelor isolate. Inițiativa este susținută de faptul că Munții Trascău reprezintă singurul teritoriu al României unde s-au formulat opt teorii morfogenetice. Patrimoniul său include: masivele isolate dintre Galda și Ampoi precum și cheile și peșterile din bazinul Galdei, Ampoiței, Feneșului sau avenele din Corabia-Dâmbău.
9.4. Turismul mixt (polivalent)
Este al doilea tip de turism reprezentativ pentru Munții Trascău, forma predilectă pe care o îmbracă fiind cea a turismului rural. Acest lucru reiese din autenticitatea serviciilor prin obținerea diverselor diploma obținute de pensiunile din Rimetea sau Ighiu la consursuri de gătit tradițional sau la Târgul Național de Turism Rural care are loc în Țara Moților, la Albac.
Un alt aspect este generat de integrarea vizitării unor obiective cultural cum ar fi bisericile, cea mai impresionantă din zonă fiind Biserica Întărită din Cricău sau a diverselor situri cu importanță istorică: Cetatea Colțești, Cetatea Craivii, Casa Ortodoxă, etc. Cel mai important areal pentru acest turism cultural-rural este Rimetea-Colțești, unde obiectivului principal, geoarheositul Cetatea Colțești, i se alătură muzeul etnografic din Rimetea și arhitectura tradițioanlă. Arealul Depresiunii Trascăului, având ca centru de referință localitatea Rimetea, se detașează la nivelul regiunii monaten amploarea acestei forme de turism, prin numărul mare de cazare specific (pensiuni), prin intensitatea fluxurilor de vizitatori, și proveniența acestora.
În plus, mai ales în zona Cricău-Bucerdea Vinoasă, în care încă nu funcționează vreo pensiune autorizată, au loc o serie de evenimente anuale menite să încurajeze turismul: Cununa Grâului, din august, în Bucerdea Vinoasă și Festivalul Cetăților Dacice, desfășurat în luna iunie a fiecărui an în Cricău, festival deschis de o manifestare numită ,,Vinul Dacic” care are ca scop promovarea vinului de Țelna și susținerea dezvoltării turismului rural și viticol în localitățile Cricău, Țelna, Bucerdea Vinoasă și Ighiu.
Având în vedere potențialul natural și antropic, precum și numeroasele forme de turism care se practică și se pot dezvolta în continuare în zonă, Munții Trascău are șanse reale de reușită în turism, cu cpndiția ca nile amenajări să se conformeze unor reguli estetice de bază și să resăecte cu rigurozitate principiile dezvoltării durabile.
10. Estimarea valorii potențialului turistic al masivului Trascău
1. Fond morfoturistic
2. Fondul climatoturistic
I
3. Fond turistic hidrogeografic
I
4. Fondul turistic biogeografic
5. Fondul turistic cultural istoric
6. Fondul turistic etnografic și folcloric
7. Baza materială turistică
8. Potențialul de comunicație
Vt= ∑1+∑2+∑3+∑4+∑5+∑6+∑7+∑8=100
Vt Munții Trascău=6.24+2.45+5.58+4.47+4.9+4.1+8.8+2.3=38.84
11. BIBLIOGRAFIE
2000. Munții Trascăului (partea de mijloc): ghid turistic: 1:45000. Cluj-Napoca,Budapesta: Erfatur: DIMAP Bt
1990. Munții Trascălui (partea nordică) cu Cheile Turzii: ghid turistic: 1:35000. Cluj-Napoca, Budapesta: Erfatur: DIMAP
Cocean Gabriela (2011). Munții Trascău: studiu de geografie umană. Cluj-Napoca: Presa Universitară Clujeană
Cocean Gabriela (2011).Teză de doctorat- Relația relief și turism în Munții Trascăului. Cluj-Napoca:
Lazăr Gabriela Adina (2011). Munții Trascău: studiu geoecologic. Cluj-Napoca
Măhăra Gheorghe, I. Popescu-Argeșel (1993). Munții Trascău: ghid turistic. Oradea: Editura Imprimeriei de Vest.
Nagy Jeno (1958). Portul popular maghiar din Trascău. București: Editura de Stat pentru Literatură și Artă.
Pangeea 11 (2011) Sumar. Alba Iulia: Aeternitas
Popescu-Argeșel Ion (1974). Asupra morilor și a altor instalații de apă din zona Munților Trascău: considerații generale. Sibiu
Popescu-Argeșel Ion (1971). Munții Trascălui: studiu geomorfologic. Cluj-Napoca
Uniunea Europeană (2002). Arii protejate în Munții Trascău și Munții Gilău din județul Alba: proiect finanțat prin PHARE
http://cluj.24fun.ro/
http://www.crestinortodox.ro/
http://www.ghidulprimariilor.ro/
http://www.hotelariesul.ro/
http://www.huntercastle.ro/
http://www.perpedes.albamont.ro/Arii%20protejate%20Trascau.pdf
http://petrutapop.ro/calendar-popular/decembrie/obiceiuri-specifice-de-iarna-din-judetul-alba/
http://sungardenturda.ro/
http://www.spiritfest.ro/
http://tv-h.ro/
http://wikipedia.ro/
http://www.zlatnainfo.ro/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Estimarea Valorii Turistice a Munților Trascău (ID: 114911)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.