Epistemologie Sociala

Epistemologie socială

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Istorie și Geografie

Specializarea Științe politice

Anul III

Student: Alexandra-Iuliana Rusu

Capitolul III: Sistematizări explicative ale cunoașterii științifice. Aplicații

în științele socio-umane

Știința istoriei și științele politice au o relație specială cu celelalte științe socio-umane. Când vorbim de sistematizări explicative specifice științelor naturii suntem obligați să ne raportăm la știința istoriei și la științele politice.

În primul rând, istoria este „baza empirică a științelor sociale”, după cum afirma Karl R. Popper. Însă cu ajutorul istoriei se pot explica și anumite aspecte ale evoluției științelor naturii, în măsura în care aceasta este influențată de aspecte sociale, economice, politice. Istoricii au ca punct comun analiza fenomenelor legate de om în cadrul dimensiunilor numite spațiu și timp, prin raportare la ideile și situațiile prezente.

În al doilea rând, epistemologia are o dimensiune politică, are efecte politice în direcția intervențiilor în discursurile specifice spațiilor politice. Politica, definită ca „artă a guvernării”, nu poate fi explicată doar prin politică. Există o multitudine de factori de fiecare dată când este explicat un fapt politic.

III.1. Sistematizări deductive.

O primă încercare sistematică în vederea construirii unui model al explicației a fost realizată de John Stuart Mill. Cea mai detaliată încercare a modelului deductiv este prezentată în lucrarea lui Carl G. Hempel și Paul Oppenheim intitulată „Studies in the Logic of Explanation”.

Fundamentul modelului nomologic-deductiv îl constituie legătura dintre ontic (domeniul existenței, ontologic), prin intermediul legității, și logic, prin intermediul operațiilor deductive. Componenta nomologică exprimă faptul că nici un eveniment nu este explicat dacă explanans-ul nu conține cel puțin o lege științifică. Componenta deductivă exprimă faptul că un eveniment sau o regularitate se explică atunci când propoziția ce le descrie se deduce dintr-un set de premise ce conține cel puțin o lege științifică și alte propoziții ce pot fi utile pentru a contribui la corectitudinea logică a explicației.

Schema este: C1, C2…….Ck

L1, L2…….Lr

……………………

E

Enunțurile ce exprimă legi pot fi universale sau statistice, astfel obținându-se două submodele ale sistematizărilor explicative deductive: submodelul universal-deductiv și submodelul statistic-deductiv.

Submodelul universal-deductiv conține în explanans legi universale, exprimabile prin propoziții condiționale.

Schema este: (x) dacă F(x) atunci G(x)

(x)(y) dacă S(x,y) atunci R(x,y)

(x)(y) dacă Ax și Ay atunci R(x,y)

Exemplu de sistematizare universal-deductivă:

Întrebarea: De ce evenimentele din decembrie 1989 din România sunt caracterizate drept Revoluție?

Răspuns: C1: schimbarea de regim politic (x)

C2: schimbarea sistemului economic (y)

C3: participarea maselor (z)

C4: revoluția mentalităților (k)

L1: ori de câte ori avem x, y, z, k se poate vorbi de revoluție.

Deci, E: în România în decembrie 1989 a avut loc o Revoluție.

Aceste legi universale sunt rar acceptate în științele exacte și chiar în științele socio-umane.

Submodelul statistic-deductiv conține enunțuri-lege de formă statistică, enunțuri ce trebuie să îndeplinească funcția de legi explicative.

Schema este: pr (G, F) = r unde 0≤ r ≤1.

Exemplu de sitematizare explicativă statistic-deductivă:

Întrebare: va câștiga alegerile Partidul Republican după ce Partidul Democrat le-a câștigat de mai multe ori?

Răspuns: C1: sistemul partidist al S.U.A conține două partide politice majore: Democrat și Republican.

C2: în mai multe alegeri consecutive a câștigat Partidul Democrat

L1: probabilitatea statistică ca Partidul Democrat să câștige alegerile este ½.

L2: conform legii numerelor mari, fracvența relativă finală după un număr mare de participări la vot tinde spre un număr egal de4 alegeri câștigate de fiecare dintre cele două partide.

Deci, E: probabilitatea ca Partidul Republican să câștige alegerile după ce Partidul Democrat a câștigat de mai multe ori este ½.

III.2. Sistematizări inductive.

Karl Popper, John Stuart Mill, Charles S. Peirce sunt printre cei care s-au oprit asupra cercetării rolului inducției și al inferențelor probabiliste.

În ceea ce privește modul probabilist-inductiv, expanans-ul unei explicații probabilistice nu presupune în mod logic expanandum-ul; el oferă doar suport inductiv ăentru cel din urmă.

Schema este: E1……..Em

L1………Lr

………………

E

Inferențele inductive explicative pot fi: de la particular la particular și de la particular la general. Dintre inferențele de la particular la particular sunt transducția și inferența prin analogie.

Exemplu de transducție:

P1: revoluția bolșevică din 1917 a avut un caracter antițarist

P2: revoluția burghezo-democratică din 1905-1917 a urmărit modernizarea Rusiei

C: Probabil, revoluția bolșevică din 1917 a urmărit modernizarea Rusiei.

Exemplu de inferență prin analogie:

P1: România este în perioada tranziției post-comuniste și urmărește stabilizarea unui regim democratic și construcția economiei de piață

P2: Bulgaria este în perioada tranziției post-comuniste

C: Probabil, Bulgaria urmărește stabilizarea unui regim democratic și construcția economiei de piață.

Formularea unei legități prin sistematizări inductive se poate realiza după schema:

E

Deci, probabil L1……..Lr

Exemplu de legitate:

P1: Cehia, Polonia, Ungaria parcurg tranziția spre democrație

P2: Cehia, Polonia, Ungaria sunt foste țări comuniste

C: Probabil, toate fostele țări comuniste parcurg tranziția spre democrație.

Există trei forme pentru ca o explicație inductivă să fie completă:

E se asociază cu C1……..Ck pentru determinarea enunțurilor L1……Lr

Schema este: E

C1………Ck

Deci, L1………..Lr

E se asociază cu L1………….Lr pentru determinarea enunțurilor C1………Ck

Schema este: E

L1……..Lr

Deci, C1……..Ck

E necesită găsirea ambelor tipuri de enunțuri

Schema este: E

Deci, C1………Ck

L1………Lr

III.3. Explicația prin cauze

David Hume, Émile Durkheim, R. Keohane sunt printre cei care și-au orientat atenția

asupra explicației prin cauze. O clasificare a explicației se realizează din perspectiva cauzei, astfel: dacă cauza este directă atunci explicația este unicauzală

dacă cauza este indirectă atunci explicația este multicauzală.

Exemplu de explicație prin cauze:

Situația: urmărirea dinamicii participării electoratului la alegerile prezidențiale în S.U.A. pe parcursul a trei decenii(1960-1988). Au fost analizați factorii care au determinat slaba participare a cetățenilor la vot.

Lucrarea „Who Votes?” (1980) de R. Wolfinger și S. Rosenstone oferă un răspuns la această întrebare. Autorii au constatat că în: 1960 – 62,8% au votat

1972 – 55,5% au votat

1976 – 54,4% au votat

Zuckerman a continuat analiza și a constatat că în: 1980 – 52,56% au votat

1984 – 53,1% au votat

1988 – 50% au votat

Wolfinger și Rosenstone au concluzionat că „cu cât este mai bun nivelul X în societate, cu atât va crește rata participării la vot”. X – caracteristici ale membrilor societății. Au găsit o legătură directă între un nivel ridicat al educației și participarea la vot. Au constatat că o dată cu înaintarea în vârstă rata votanților crelte.

Ca o caracteristică a explicației cauzale în științele socio-umane poate fi menționată importanța definirii situațiilor. Ceea ce face o persoană sau un grup de persoane într-o anumită situație depinde de modul în care acestea definesc definesc situația.