Epidemia Hiv

Introducere

Actualitatea cercetării. Epidemia HIV rămîne să fie o problemă globală și națională.În anul 2011 peste 34 milioane de persoane trăiau cu virusul HIV; cu 17 % mai mult decît în anul 2001.

Conform datelor statistice , incidența HIV/SIDA în Republica Moldova continuă să se mențină la un nivel înalt, fiind înregistrată în toate teritoriile administrative. În noiembrie 2011 cumulativ erau înregistrate 7014 persoane cu HIV.

Pe parcursul 2015 , în mun. Bălți au fost înregistrate 54 cazuri noi de HIV, inclusiv un copil și 23 de cazuri de SIDA. Necatînd la o ameliorare a situației epidemiologice, prevalența prin HIV/SIDA la 100.000 populație din mun. Bălți a anilor 2005-2015 este de la 445,6 la 702,1.

Infecția HIV continuă să avanseze în rîndul persoanelor tinere, de vîrstă reproductivă. Tinerii infectați și afectați se confruntă cu probleme de ordin medical, social și psihologic, care se suprapun și se autoinfluențează. Tinerii cu virusul HIV se confruntă cu un șir de probleme psiho-emoționale cauzate în mare măsură de atitudinile stigmatizante a societății și a mediului de proviniență.

Este știut că omul care trăiește cu o boală anumită are multe temeri. Cele mai serioase din ele sunt teama de moarte și teama de agonie din cauza bolii și/sau a singurătății,teama de a fi abandonat (respins) de cei apropiați și de societate,teama pierderii capacităților fizice sau mintale, teama de a pierde confidențialitatea. Uneori cauza apariției fricii este întemeiată pe experiența altor persoane.Temerile pot fi diminuate, discutîndu-le în mod deschis. În caz de lipsa a astfel de discuții, tînărul infectat cu virusul HIV ajunge în stare de depresie, neliniște. Neliniștea intră în viața persoanei bolnave ca urmare a sentimentului de confuzie în legătură cu maladia. Neliniștea poate fi provocată de diverse cauze, de exemplu: sporirea riscului de contaminare cu alte maladii; scăderea capacității de activitate eficientă; pierderea sănătății și a independenței financiare. O altă problem psiho-socială este autoaprecierea.

Autoaprecierea începe să sufere imediat după diagnosticarea . Înstrăinarea vecinilor, a colegilor de serviciu, a cunoscuților și rudelor poate provoca sentimentul pierderii propriei valori sociale și a încrederii în sine, ceea ce, la rîndul său, conduce la diminuarea autoaprecierii. Situația o pot agrava maladiile asociate cu infecția HIV, care provoacă schimbarea aspectului exterior, precum și epuizarea fizică, pierderea forțelor fizice și a controlului asupra propriului corp.

Cercetarea stimei de sine la tinerii HIV infectați este deosebit de actuală și importantă în condițiile asigurării unui sprijin psihosocial în lucrul cu tinerii infectați și afectați de virusul HIV.

Dificultățile pe care o persoană cu statutul seropozitiv, le poate întâmpina în viața cotidiană reflectă, adesea, o lipsă de motivare sau de implicare față de anumite sarcini cerute.În genere persoanele , își formează o imagine despre ei înșiși fondată pe modul în care sunt tratați de către persoanele care joacă un rol important în viața lor: părinți, profesori, prieteni, etc. Această apreciere pozitivă sau negativă a imaginei de sine contribuie la starea general a persoanei. Tinerii cu un nivel scăzut al stimei de sine, au sentimentul că nu se cunosc prea bine, vorbesc despre ele mai degrabă într-o manieră neutră, nesigură,ambiguă, au o părere despre propria persoană care depinde de circumstanțe și interlocutori.

Problema cercetării:

Obiectul cercetării: Stima de sine la tinerii infectați cu virusul HIV.

Scopul cercetării: Identificarea stimei de sine a persoanelor cu HIV

Obiectivele cercetării:

Analiza surselor științifice ce vizează problema cercetată;

Cercetarea experimentală a stimei de sine la tinerii infectați cu virusul HIV;

Analiza și interpretarea calitativă și cantitativă a datelor obținute în urma cercetării;

Elaborarea unui program de intervenție psihosocială;

Emiterea concluziilor.

Ipoteza cercetării:Analiza literaturii teoretice la problema cercetată ne-a demonstrat faptul că tineii cu HIV au o imagine și stima de sine scăzută. Presupunem că intervenția sistematică a psihologului , concomitent cu participarea stitematică a tinerilor la un grup de suport ,poate ameliora suferințele sufletești, schimbîndu-i imaginea și stima de sine în bine.

Baza conceptuală a cercetării o constituie viziunile lui William James care a facut distincția între trei aspecte ale eului: eul fizic, eul spiritual și eul social. , viziunile expuse de Daryl Bem în teoria Percepției de sine, ideile expuse de M. Zlate în lucrarea sa Eul și personalitatea .

Conceptul stimei de sine a fost abordat de C. Rosenberg.

Metode‚ procedee și tehnici de cercetare:

Analiza surselor științifice

Metoda testelor

Observația

Baza experimentală a cercetării: a fost constituit din 10 tineri cu vîrsta cuprinsă între 22-28 ani cu infecția HIV din centrul de plasament Viața cu Speranță din .

Valoarea teoretică își găsește explicația în faptul că au fost analizate și sistematizate datele științifice vizînd conceptul de sine, imaginea de sine. Un rol deosebit revine analizei imaginei și stimei de sine a persoanelor cu virusul HIV.

Valoarea practică rezidă în faptul că a fost elaborat un program de intervenție psihologică pentru întărirea imaginii și stimei de sine , care poate a fi utilizat de psihologi în lucrul cu tinerii HIV pozitiv.

Termeni-cheie: imaginea de sine, infecția HIV, intervenție psihologică, stima de sine, tineri.

CAPITOLUL I

ASPECTE TEORETICO-ȘTIINȚIFICE PRIVIND STIMA DE SINE A TINERILOR CU HIV

Infecția HIV ca problemă a umanității

Este știut faptul că virusul HIV are un impact negativ atît la nivel global cît și național.El se înglobează în rîndul tinerilor,care au potențialul de a deveni părinți, astfel influențînd speranța de viață la nivel de țară și global. Tinerețea este vîrsta cînd poți să te dezvolți pe plan profesional, să te realizezi ca personalitate, să te exprimi ca membru a comunității, să devii o persoană mîndră de sine. Și toate aceste misiuni se spulberă odată cu contaminarea cu virusul HIV.

Există mitul că virusul HIV își are originea africană, în așa mod se poate de coraportat cifrele inpunătoare din Africa Sub- Sahariană , care este pe primul loc ca regiune infectată de virusul HIV , în anul 2010 s-au fixat 68 % de persoane diagnosticate cu epidemia , care aveau proveniența Africii Sub-Sahariană, fiind urmată de Insulele Caraibe deasemenia cu un potențial sporit de infectare cu virusul , pe cale sexuală.

Dacă e să cercetăm epidemia din aspecte gender, numărul proporțional a femeilor ce au virusul HIV, este un număr stabil , la nivel mondial de 50 %, chiar dacă în Africa Sub-Sahariană sunt înregistrate 59 % din numărul total fixat în regiune și 53 % de femei din Insulele Caraibe.

La un număr mare de femei însărcinate li s-a diagnosticat virusl HIV , care le-au și transmis copiilor această epedimie , în anul 2010 s-au identificat 390 000 de cazuri în rîndul copiilor, printre numărul de femei însărcinate , care au transmis virusul se numără și femeile, care au murit din cauza infectării cu HIV, cifrele fiind între 42000-60000 de femei însărcinate, este un număr îngroztor.

Statisticile alarmează autoritățile și organizațiile nonguvernamentale, la nivel național și global ,dacă pîn în recent se înregistrau cazuri noi cu HIV la persoanele cu droguri injectabile, acum se înregistrează cazuri noi, la persoanele care au practicat contacte sexuale ne protejate , avînd parteneri fie homo/heterosexuali.

Analiza amănunțită a rapoartelor statistice și a rezultatelor obținute în cadrul investigațiilor sociologice cu privire la starea epidemiologică în Republica Moldova, a evidențiat că totuși HIV/SIDA rămîne să fie problema numărul unu cu care se luptă în țară. În Republica Moldova, adesea considerată a avea o rată relativ scăzută a incidenței HIV, prevalența consumului de droguri injectabile în rândul adolescenților face populația adolescentină deosebit de vulnerabilă la transmiterea HIV. Studiul realizat de MS în 2008, în rândul P CDI cu vârste între 12-24 ani, a subliniat faptul că cei tineri își asumă mai multe riscuri decât cei mai în vârstă, pe lângă alte constatări, precum urmează:

30% dintre respondenții PCDI aveau vârsta sub 18 ani;

Majoritatea P CDI de sex feminin aveau parteneri care își injectează droguri;

PCDI mai tineri păreau să își asume mai multe riscuri cu partenerii sexuali;

79% dintre PCDI au procurat echipamente sterile de injectare din surse de încredere (de ex., farmacii).

Este cunoscut faptul că în orașele mari ,privalența este înaltă, dacă e să concretizăm cifrele exacte pe unități teritoriale avem următoarele: în mun. Bălți-752,87; mun. Chișinău-124,44 și în raioanele Glodeni-124,00, Basarabeasca-105,08, Sîngerei-92,65, Fălești-75,85, Căușeni-74,27, Dondușeni-68,96 , în restul republicii indicii de prevalență sunt de la 14 cazuri la 100 mii de populație pînă la 52,95. În estul republicii cea mai înaltă răspîndire a infecției HIV s-a înregistrat în orașul Tiraspol – 441,12 și raionul Rîbnița . Prin formă perinatală la 64 copii a fost diagnosticat virusul dintre care 51 de copii de pe teritoriu malului drept a Nistrului și 13 copii din teritoriile de est. Precum afirmă specialiștii situația-economică dificilă, șomajul, răspîndirea înaltă a narcomaniei, migrații sporite , desfrîuri de comportament sexual, numărul crescut de divorțuri, scăderea semnificațiilor valorilor familiale,denotă o statistică nefavorabilă al infecției HIV/SIDA în or. Bălți. Prevalența HIV în rîndul utilizatorilor de droguri injectabile, în or. Bălți constituie 41,8%, în rîndul lucrătoarelor sexului comercial este de 21,5 %, în rîndul bărbaților care practică sex cu alți bărbați este de 8,1 %. Astfel de date confirmă situația epidemică prin infecția HIV , definită ca epedimie de tip concentrată în rîndul populației cu risc sporit de infectare.

Pe parcursul anului 2015 , în mun. Bălți au fost înregistrate 54 cazuri noi de HIV, inclusiv un copil și 23 de cazuri de SIDA. Necatînd la o ameliorare a situației epidemiologice , m. Bălți rămîne să fie teritoriu cu cea mai mare prevalență a morbilității.Prevalența prin HIV/SIDA la 100.000 populație din mun. Bălți a anilor 2005-2015 este de la 445,6 la 702,1.

Stima de sine. Delimități conceptuale

Psihologul american William James consideră că imaginea de sine poate fi abordată din două perspective: din perspectiva continutului și ca proces. El susținea că atunci cînd ne orientăm atenția asupra analizei interiorului nostru, putem intra în contact cu personalitatea, cu corpul, cu eul nostru. Aceasta este imaginea de conținut a eului.

Dacă această entitate, eul nostru, este percepută de altul, acest altul ne influențează și ajunge să facă parte din noi înșine. Asistăm atunci la un proces de evaluare de sine, ne organizăm prezentarea de sine, ne preocupa binele altora.

Aceste doua fațete ale persoanei nu pot fi însă separate. Continutul eului se prezintă ca o sinteza a evenimentelor care ne-au marcat, ca o autobiografie. Fiecare nouă informație este asimilată și ne îmbogățește. Dar noi primim informațiile selectiv: reținem unele, respingem altele, înregistrăm, organizam. Acest proces ne orientează spre mediul social, constituie un prilej de a confrunta conținutul nostru cu alte conținuturi.
          Imaginea de sine este o construcție socială: ne formăm prin apartenența la un grup social, prin compararea cu alții sau suntem influențați de o situatie socială sau de unele personalități din mediul social.

Imaginea de sine conține cunoștințe despre trăsăturile noastre de personaliate, despre abilități și priceperi, despre valori, credințe, motivații, evenimente de viață, relații cu alții care exercită o influență semnificativă. Pentru a descrie imaginea de sine a individului, psihologii mai folosesc termenul de eu sau  conceptul de sine.
          Termenul de eu se referă la capacitatea ființei umane de a acționa și de a reflecta asupra propriilor acțiuni, de a fi cunoscător și cunoscut totodată, de a construi imaginea de sine. William James a facut distincția între trei aspecte ale eului: eul fizic, eul spiritual si eul social.

Eul fizic – se referă la particularități, cum ar fi: tipul somatic, relația dintre statură și greutate, culoarea părului și a ochilor, particularitati fizionomice, samd. Psihologul american William James foloseste si expresia de Eu material in care include Eul fizic si tot ceea ce este de ordin material si care este legat de respectiva persoana, cum ar fi: imbracamintea, casa, alte proprietati despre care se spune „este al meu”. De aceea fiecare este sensibil la aprecierile celorlalti cu privire la ce este al sau si daca il pierde sau ii este furat se simte puternic frustrat.

Eul spiritual – se refera la valori, dorinte, aspiratii, insusiri caracteriale si temperamentale, aptitudini si talente, atitudini si conceptii. El este rezultatul autoreflectiei, al receptarii aprecierii altora, al consemnarii reusitelor si nereusitelor in diferite activitati.

Eul social – cuprinde acele caliatți care se dezvolta in contextul relatiilor si a activitatilor cu altii, cum ar fi locul ocupat in grupul clasei sau in cel al prietenilor, reputatia si pretuirea celorlalti, asumarea si realizarea statutului si rolurilor. Eul social cuprinde si totalitatea parerilor si impresiilor pe care cineva si le face despre ceilalti.

Componentele eului

Conceptul de sine – totalitatea perceptiilor si cunostintelor pe care oamenii le au despre calitatile si caracteristicile lor. Acesta nu reprezinta in mod necesar o viziune obiectiva despre ceea ce suntem, ci e un rezultat al felului in care ne percepem.

Stima de sine – componenta evaluativa a eului, care se refera la autoevaluarile pozitive sau negative ale persoanei. Atunci cand individul are o buna impresie despre sine, se respecta, se accepta si se evalueaza pozitiv, spunem ca are o stima de sine inallta, pozitiva. Daca o persoana se depreciaza si se evalueaza negativ, spunem ca are o stima de sine slaba. Indivizii cu stima de sine pozitiva sunt mai adaptati, mai fericiti si au de obicei relatii bune cu ceilalti.

Auto-prezentarea – stategiile pe care le foloseste individul pentru a modela impresiile celorlalti despre el. Modul nostru de viata se bazeaza pe aceasta dorinta de a influenta incercarile celorlalti de a ne cunoaste. Acest lucru este posibil daca ne armonizam comportamentele cu ale celorlalti, daca intelegem situatiile si ne preocupam sa ne comportam "cum se cere". Facem eforturi sa ne auto-supraveghem comportamentul, sa ne adaptam la noi roluri sociale si la noi relatii.
Formarea eului

Socializarea – procesul prin care persoana invata modul de viata al societatii in care traieste si isi dezvolta capacitatile de a functiona ca individ si ca membru al unor grupuri. Incepe la nastere si continua de-a lungul intregii vieti, reprezentand un proces esential pentru eul individului, pentru imaginea lui de sine.

Compararea sociala – Festinger a sustinut ca ne formam opiniile si atitudinile fata de eul nostru prin compararea cu altii care ne sunt similari.

Perceptia de sine. Teoria Perceptiei de sine, propusă de Daryl Bem, presupune că noi putem face deducții asupra noastră mai ales atunci cînd nu suntem siguri asupra atitudinilor pe care le avem, examinandu-ne comportamentele in diferite circumstante.

           Identitatea psihosociala este rezultatul intersectiei socialului (reprezentat de grupuri, institutii, colectivitati) cu individualul, reunind reprezentarea de sine si de altii. Este o sinteza intre esenta individuala si caracteristicile unei culturi comune, intre aptitudinile personale si rolurile sociale ale individului.

            In definirea conceptului de identitate, spune psihologul Marissa Zavalloni, trebuie sa luam in considerare patru dimensiuni: 

constiinta unei identitati individuale, considerata ca un sentiment pozitiv, prezent in toate aspectele sinelui;

stabilirea caracterului personal, continuitatea si coerenta in comportament;

integrarea sinelui, sinteza dintre eu si context;

solidaritatea cu idealurile si identitatea grupului de apartenenta.

             Identitatea nu este numai personala sau  numai sociala. Ea regrupează subiectivitatea si obiectivitatea, individualul si socialul.

Stima de sine este conceptul, care fregvent îl percepem și îl sesizăm de zi cu zi indiferent de circumstanță. Pentru a face o analiză aprofundată e necesar de a concretiza ce presupune acest concept, conceptul- stimă, deci cuvîntul stimă e de origine latină ,care semnifică ,,a aprecia, a evalua”.

Stima de sine este “rezultatul estimării propriei valori. Ea se manifestă ca satisfacție sau insatisfacție pe care omul o asociază imaginii de sine, conștient sau nu”. E necesar de analizat toate 3 componente a stimei de sine, care sunt într-o legătură ineterdependentă, avînd benificii și influențe asupra personalității umane. Acestea fiind:imaginea de sine, iubirea de sine, concepția de sine și încrederea în sine .

Stima de sine este o orientare pozitivă sau negativă față de sine; o autoevaluare globală a meritelor și a valorii personale. Oamenii sunt motivați sa aibă o stimă de sine ridicată, și avînd-o este un fapt pozitiv care nicidecum nu inseamna egoism. Stima de sine este doar o componentă a conceptului de sine, iar Rosenberg o definește ca „totalitatea gândurilor și sentimentelor individuale, cu referire la sine însuși ca la un obiect.” Pe lângă stima de sine, auto-eficacitatea sau măiestria, și auto-identitățile sunt părți importante ale conceptului de sine. 

Iubirea de sine ca componentă de bază a stimei de sine , ea nu suportă condiții și că persoana se iubește în ciuda defectelor și limitelor, eșecurilor sau înfrîngerilor. C.Andre și F. Lelord consideră că iubirea de sine necondiționată, nu este dependentă de performanțele personale. Iubirea de sine este acel catalizator a respectului față de propria persoană indiferent de circumstanțe. Asigură stabilitatea emoțională, menținerea relațiilor de comunicare cu cei din jur.Atunci cînd această componentă este într-o stare latentă, la persoană apar primele îndoieli , ne siguranța că va fi apreciat de cei din jur și se crează o imagine de sine scăzută .

Concepția pozitivă despre sine presupune credibilitatea în propriile capacități de a evalua calitățile și defectele personale. Încrederea în sine, este influențată de acest concept, mai find condusă de subiectivitate. Originea acestui concept pornește de la așteptările și proiecțiile manifestate de către părinți asupra copilului. Beneficiile pe care acesta le exercită este ambiția și proiecțiile de viitor,capacitatea de a rezista la obstacole. De asemenea, concepția limitată despre sine poate conduce subiectul la dependență față de celălalt. Tot acestuia îi este greu să construiască și să ducă la sfârșit proiectele personale (C. André, F. Lelord).

Încrederea în sine –este conceptul care se referă la actele noastre. Încrederea în sine înseamnă a acționa fără teamă excesivă de eșec și de judecata anturajului,originile acesteia sunt învățarea regulilor de acțiune cum sunt îndrăzneala,perseverența , acceptarea eșecurilor. Beneficiile încrederii în sine sunt acțiunile cotidiene facile și rapide și rezistența la eșecuri. În cazul absenței acesteia, se pot observa la individizi inhibiții, ezitări, abandonuri și lipsa perseverenței .

Dupa Baron R.,conceptul de sine este o colecție organizată de credințe și simțăminte despre noi înșine. Însa el mai poate fi tratat ca o schemă a sinelui, însemnînd modul în care ne categorizăm conduitele exterioare dar și stările interne. Conceptul de sine ca schemă influentează procesarea, stocarea și utilizarea datelor informaționale ce se referă nemijlocit la persoana noastră. O schemă este un set structurat de informații abstracte sau generice (reprezentațional), la care facem apel când încercăm a reconstitui careva obiecte (în cazul memoriei).

Aceste informații pot ține de orice obiect sau categorie. În cazul psihologiei personalității, acestea țin de schemele despre sine, despre ceilalți, despre rolurile sociale, etc. Acesta schemă a sinelui se construiește de-a lungul timpului, fiind rezultatul interacțiunilor dintre individ și mediul fizic sau socio-cultural, funcționînd ca un ecran prin care informația care vine este codificată si selectata.

Schemele sunt stocate în memoria de lungă durată și sunt greu de modificat, asigurând astfel o sursă de constanță. Ele sunt active prin faptul că dirijează procesele de tipul rememorării, atenției și acțiunii.După părerea lui H. Markus oamenii își crează o schemă a sinelui, un model interior funcțional al sinelui. Schema modelează atât procesele interpersonale, cum ar fi evaluarea celorlalți și interacțiunile, cât și procesele intrapersonale ale autocunoașterii și motivației.

Conștiința de sine este sentimentul, simțul că suntem unitate distinctă de cei din jur, irepetabilă, ceea ce știm despre capacitățile și limitele noastre. L.Vîgotski spune: „Ne cunoaștem pentru că suntem conștienți de ceilalți și de noi înșine și această conștiință derivă din cea pe care ceilalți o au despre noi”. Conceptul de sine reprezintă ansamblul tuturor reprezentărilor individului despre sine însoțite de aprecierea acestora. Din aceasta rezultă că componentele conceptului de sine sunt:

imaginea de sine sau viziunea asupra propriei ființe (aspectul descriptiv);

atitudinea față de sine, de propriile calități(aspectul apreciativ).

Conceptul de sine asigură capacitatea de a ne observa propriul comportament, de a reacționa față de acesta și de a-l orienta. Sinele ne asigură unicitatea în lume, sentimentul că avem un loc în lumea aceasta, între ceilalți semeni, dar și sentimentul continuității în timp. Este fundamentul cognitiv și motivațional al identității noastre.

Conceptul de sine se manifestă prin:

convingeri (elemente cognitive);

atitudini afective față de convingerile respective (elemente afectiv – valorice);

reacții comportamentale.

Conceptul de sine include în sine alte concepte, care se intercalează: sinele, cognitivul, evaluativul și chiar emoționalul sunt strîns impletite . Deci delimităm trei componente de bază a conceptului de sine : imaginea de sine, percepția de sine și stima de sine. Conform definiției lui Crandall, “în timp stima de sine a fost pusă în relație aproape cu aproape oricare altă variabilă”.

Precum spunea Barron și Kenny, stima de sine este o variabilă care are o funcționalitate complexă de mediere și moderator, în cadrul funcționării psihicului uman. Studiile efectuate în psihologie au demonstrat că stima de sine este variabila , care își are aportul în așa momente precum: furie, ostilitate și comportamentul agresiv (Baumeister, Smart și Boden, 1996; Kernis, Grannemann și Barclay, 1989); aprecierea sau autoaprecierea satisfacției de viață/ calității vieții (Diener și Diener). Conceptual, autoaprecierea își are originea în teoria lui Freud asupra Eu-lui ideal.

Autoaprecierea nu apare ca un produs al căutărilor continue ale legilor naturii fundamentale și unificatoare, ca o paradigmă necesară și utilă analizării tuturor problemelor cu care se confruntă societatea umana.

Subestimarea valorică sau subaprecierea se explică printr-o metadependență, stare ce pare că stă la baza multor neplăceri, din cele mai diverse, de la banala bulimie la neliniștea performantă. Dintotdeauna oamenii au avut speranța, cît și credința că-și pot învinge aceste dependențe și este bine cît funcționează încrederea în sine. Cînd se erodează această speranță, vulnerabilitatea individului crește, imaginea de sine suferă o regresie, apar crizele de identitate.

Mulți dintre noi, într-o oricare măsură, avem simțul sinelui, adică estimarea valorică a propriului nostru Eu, într-un cuvînt, modul cum mă simt și mă cunosc, cum mă identific. G.W. Allport considera că din evoluția sinelui izvorăsc anumite modele, tipare matrice sau “patternuri”, condiții subiective care influențeaza atît funcționarea, cît și structurarea personalității. El identifică două modele fundmentale: sentimentul de inferioritate și conștiința.

Sentimentul de inferioritate apare ca o imagine inadecvată a sinelui, în urma rănirii respectului de sine. Conpensația și supraconpensația sunt modele de învingere a acestui sentiment. Conștiința cîntărește permanent imaginea noastră despre noi înșine și are în vedere ceea ce ar trebui făcut, strădania de a construi planuri și idealuri noi.

Subestimarea personalității apare în urma crizelor de identitate. Spre deosebire de G. Allport, E. Erikson crede că aceste crize nu apar doar în copilărie sau adolescență. Conflictele interne, care se referă la identitate (conștiința continuității sinelui), sunt permanente. Cu fiecare negare, cu criticile aduse persoanei noastre, cu insuccesele și nerealizările în plan afectiv-emoțional și profesional personalitatea suferă o anumită regresie. Rezolvarea crizelor de identitate nu este doar problema majoră a adolescenței. Pentru Erikson, fidelitatea este nucleul identității, înseamnă posibilitatea de a realiza potențialitățile, într-un context care să-i permită individului să fie el însuși și folositor celorlalți, loial cu el însuși și cu ceilalți.

Pentru o autoevaluare adecvată și dezvoltarea imaginii de sine, atît copii, adolescenții, cît și adulții au nevoie, pe lîngă afectivitate, de un sentiment fundamental de siguranță și securitate, ce se bazează pe sentimentul competenței profesionale și al recunoașterii de către ceilalți a propriei valori.

“Există o uriașă industrie de autoapreciere care, în parte, nu are nici un sens”, afirmă prof. Lilian Katz. Mai toți cei întrebați consideră că autoevaluarea trebuie să se nască din interior, dintr-un sentiment sincer de autorealizare și valuare.Lilian Katz este de părere însă că “autoevaluarea trebuie să urmeze, nu să preceadă realizarea reală. Este important de învățat sensul stimulării și potențării individualității, de apreciere și încurajare a valorii, de consolidare a respectului de sine.

Autoaprecierea și nivelul de aspirații.

Aspirația este o dorință care vizează un model a cărui realizare constituie un progres, o dezvoltare într-o anume direcție. Nu orice dorință constituie o aspirație. Nu se spune: „Aspir să mănânc o înghețată", ci „doresc să mănânc…". În schimb, un tânăr aspiră să devină medic, după cum un compozitor aspiră să scrie o simfonie. Termenul „nivel de aspirație" (introdus de germanul E. Hoppe în 1930) se referă la „așteptările, scopurile ori pretențiile unei persoane, privind realizarea sa viitoare într-o sarcină dată".

Eforturile făcute de fiecare sunt în funcție de nivelul aspirației. El atrage după sine și satisfacția sau insatisfacția trăite după un anume rezultat.

În legătură cu această temă, s-au efectuat multe cercetări experimentale, care au dus la o modificare a definiției. Așa E. Hurlock caracterizează nivelul de aspirație ca fiind „Standardul pe care o persoană se așteaptă și speră să-1 atingă într-o performanță dată". Sarcinile puse în fața subiecților de experiență variază foarte mult, succesele fac să crească nivelul așteptărilor, pe când insuccesele îl coboară. În puține cazuri, reacția e diferită de cea a majorității.

Există însă manifestări ale diferențelor individuale. Sunt unii care ridică mereu nivelul pretențiilor, e vorba de cei ambițioși sau dorind să pară astfel. Alții prevăd mereu performanțe scăzute, la aceștia domină frica de eșec. Deosebirile în ce privește nivelul de aspirație au multiple cauze. Un rol par să-1 aibă resursele energetice ale persoanei, mult influențate de hormonii cortico-suprarenali. Mediul familial și educația au o înrâurire certă. Aspirațiile sunt în funcție de condițiile materiale și culturale în care se dezvoltă copilul.

Apoi condițiile educative pot favoriza dorința realizării de sine, ambiția, obișnuirea cu efortul sistematic, factori care permit succesul școlar și ridicarea nivelului de aspirație. Importantă este și sprijinirea autocunoașterii. Cunoașterea propriilor posibilități e deosebit de importantă.

Cei care ajung să se supraestimeze se condamnă uneori la eșecuri pentru întreaga viață. Și subestimarea are dezavantaje, împiedicând progresele posibile. Justa autoapreciere îngăduie obținerea unui loc meritat în ierarhia socială și asigură posibilitatea unei vieți echilibrate.

Nivelul de aspirație se referă la o realizare mai îndepărtată, la un progres real, dorit cu intensitate. Iar dacă e vorba de obiective de amploare, ceea ce vrea să realizeze omul în întreaga sa existență, se folosește sintagma „nivelul eului" ; e vorba de un „eu ideal", o concepție despre posibilitățile sale globale în raport cu cerințele sociale, adică nivelul aspirațiilor în mai multe direcții: profesiune, viață social-politică, familie.

Nivelul unei aspirații și cu atât mai mult nivelul eului sunt o trăsătură destul de stabilă, după o anumită vârstă (adolescența), devenind o dimensiune caracteristică a persoanei și având o mare influență în direcționarea eforturilor, în progresul ei.

William James, afirmă că stima de sine este cîtul al unei împărțiri în care numărătorul sunt “succese obținute”, iar numitorul sunt “ aspirațiile sau pretențiile inițiale”.Altfel spus,conform acestei fracții, stima de sine reflectă rezultatul auto-evaluării performanței în domenii relevante pentru eul sau sinele unei persoane.

O altă definiții a stimei de sine afirmate de W. James este “o anume raportare afectivă globală la propriul eu independentă de rațiuni obiective cețin de satisfacții sau dezamăgiri personale”. Altfel spus după Salvin-Williams și Demo, stima de sine este raportarea afectivă constantă ce include în sine așa momente ca valorizarea, acceptarea și evaluarea eu-lui.

Analizînd definiția concludem că stima de sine nu constă în evaluarea a anumitor dimensiuni, ci implică raportarea generală a eu-lui fie de natură pozitivă, fie negativă sau echilibrată.

Psihologia socială pune în evidență două forme ale stimei de sine:

Stima de sine globală

Stima de sine specifică sau evaluari specifice ale eu-lui

Stima de sine global-legată de valorizarea, acceptarea și evaluarea general a eu-lui, constituind fundalul auto-raportării afective. Și la rîndul său, evaluările specific ale eu-lui sau stima de sine specific, care se referă la auto-aprecieri specifice pe diferite dimensiuni relevante de evaluare cum ar fi, auto-aprecierea atractivității fizice, a popularității, competenței matematice.

Studiile au demonstrat că importanța acestor două forme a stimei de sine diferă de la persoană la persoană. Și că aceste două forme se intercompletează bidirecțional.Pentru a ne da seama de importanța păstrării distincției dintre stima de sine globalăsi auto-evaluările specifice este suficient să ne gândim la acele persoane caredincolo de multiplele succese în mai multe domenii, totuși, nu sunt mulțumite de sine.Din păcate putem întâlni astfel de persoane destul de des.

Fenomenul stimei de sine scăzute

Se consideră că fenomenul stimei de sine scăzute se manifestă în două moduri prin inadaptabilitate socială și o altă dimensiune este echilibru și prudența.Se consideră că persoanele cu stima de sine scăzută întrunesc în sine un șir de pattern-uri cognitive, afective, motivaționale și comportamentale defectuoase ,care le și provoacă această inadaptabilitate socială.

Așa persoane se apreciază din aspect negativ în toate circumstanțele iscate , se las ușor manipulați de feedback-le negative, acceptă și prea critica negativă despre propria persoană,sunt influențați  de trăiri cu emoții și efecte negative, au o predispunere acceptuată spre anxietate și depresie, sunt incapabili de a prelua strategii efective în lupta cu situații dificile. Cercetările au demonstrat că adolescenții cu o stimă de sine scăzută sunt înclinați spre delincvență, narcomanie, practici sexuale neprotejate(Hawkins, Catalanoși Miller, 1992).

Însă această afirmație este discutabilă și provoacă dezbateri,care contrazic fen omenul stimei de sine scăzute, ca o urmare a inadaptării sociale. Există opinii care afirmă că persoanele cu o stima de sine scăzută nu sunt numai decît persoane inadaptate social cu comportamente auto-distructive, ei doar se mențin într-un echilibru , care-i stopează activismul și încrederea în sine.

1.3 Problemele psihologice a persoanelor cu HIV/SIDA

Infecția HIV/SIDA întrunește în sine nu doar aspectele medicale, ci un ansamblu întreg de indicatori: socio-economici, psiho-emoționali și cultural-educaționali, ce determină relațiile interpersonale iscate între membrii microgrupurilor,membrii unii comunități.

Virusul HIV întrunește în sine elemente ce-l încadrează în lista bolilor cu caracter cronic. Tenta de boală cronică a infecției aduce suferință , atît persoanei cu virusul diagnosticat, cît și membrilor familiei,dar și relațiiloe extrafamiliale care se iscă într-o comunitate.

“Atacatorul imun” distruge într-un ritm progresiv atît sistemul imunitar , cît și rezistența psihologică ce ar putea-o deține persoana sănătoasă din punct de vedere imunitar , dar și familia persoanei infectatea persoanei infectate.

 Persoanele infectate cu HIV, pe lîngă lupta cu boala , mai au de a opune rezistență la momentele cu o încărcătură psihoemoțională stresantă cu grad ridicat ,care declanșează și amplifică noi trăiri cu tentă negativă ca cosecință distrugînd persoana din aspect psihologic, nu numai fizic. Acele trăiri negative sunt:

Discriminarea;

Stigmatizarea ori frica de a fi stigmatizat;

Absența confidențialității;

Culpabilizarea și autoculpabilizarea;

Incertitudinea;

Izolarea fizică și psihică;

Excluderea ori/și marginalizarea comunitară sau familială;

Slaba integrare socială, școlară și profesională;

Diminuarea pînă la dispariție a relațiilor interpersonale;

Teama pentru ziua de mîine;

Proceduri medicale dureroase și tratament medicamentos continuu.

Ca un rezultat al acestor trăiri negative cu care se confruntă persoana infectată,

cum este stigmatul, izolarea, excluderea ,rămîne să fie niște povări cu o încărcătură

mult mai deficilă decît boala însăși.

Una din consecințele grave este că aceste persoane sunt nevoite să trăiască într-o

stare de conspirativitate nesănătoasă. Astfel societatea îi zestrează cu simțul respon-

sabilității de a fi, în cele mai multe dintre situații, singurii decidenți asupra prevenirii

infectării altor persoane.

În linii generale SIDA este considerată ca o boală a marginalizaților, chiar dacă

este cunoscut faptul că aceste persoane nou infectate s-au aflat în situații de viață , care

sunt acceptate în societate , nu numai decît contactul sexual sau consumatorii de droguri injectabile, fiecare dintre noi a fost supus riscului de a fi contaminat cu acest virus

și anume atunci cînd a vizitat cabinetul stomatologului neglijent și iresponsabil, cind și-a făcut manichiura/pedichiura cu instrumente ne sterile, cînd a fost supus unei intervenții chirurgicale,etc.

Este cert de afirmat că și implicațiile psihosociale, sunt la fel de semnificative ca și intervențile medicale. Astfel ne facem cunoscuți cu întreg complexul de efecte cum sunt: pierderea încrederii, stigmatizarea, izolarea, abandonarea de către familie, prieteni, vecini și colegi de școală/serviciu.

În faza respectivă e important ca specialiștii de domeniu să se implice.Implicațiile psihologice ale infecției cu HIV/bolii SIDA apar încă de la aflarea diagnosticului. Societate nu este bine informată despre HIV și SIDA , și la aceste persoane cu virusul HIV apar primele semne că există o oricare teamă : teama ca cei din jur să nu afle, teama față de reacția celolalți, teama de abandon, teama de viitor, teama de moarte.

Apar momente de furie, avînd manifestări agresive față de sine și față de familie, prieteni. Cu așa succes se întîlnesc adeseori tentative de suicid demonstrative , care nu trebuiesc neglijate ,dar să se eie în vedere pentru nu a crește în ceva mai periculos . Cercul de prieteni, familia , sunt singurii factori, care facilitează existența, prin dragoste , căldură, confort psihologic. În așa mod avînd posibilitatea de a fi deschiși în exprimarea emoțiilor și trăirilor în raport cu situația creată.

În afara implicațiilor medicale, care presupun îngrijire medicală de specialitate, deteriorarea sănătății, durere și disconfort, spitalizare îndelungată, medicație prelungită, proceduri medicale diverse, sunt afectate și domeniul social și cel psihologic. Persoanele infectate cu HIV au nevoie de o alimentație bogată în vitamine și proteine, de medicamente pentru bolile intercurente, deplasări frecvente la medic. Toate acestea însă presupun cheltuieli financiare mari și, în cazul familiilor cu situații precare, înseamnă sărăcie. Uneori, familia suportă foarte greu aflarea veștii că au un copil seropozitiv. De asemenea, există situații de criză, în care membrii familiei nu găsesc resursele necesare pentru a face față situației.

Refugiul pentru unele persoane este în acest caz, alcoolul, sau chiar drogurile. Putem spune că, în această situație, funcționează teoria bulgărelui de zăpadă, astfel încât, din problemele menționate mai sus derivă alte implicații: certuri în familie, șomaj, divorț, învinovățirea partenerului de viață pentru situația existentă. Toate acestea afectează atât persoana infectată, cât și familia. În urma aflării diagnosticului este posibilă o reducere a relațiilor interpersonale, fie din cauza comunității, care a aflat diagnosticul și are o reacție de respingere, fie din cauza persoanei infectate, care nu dorește contactul cu ceilalți. Persoana infectată are dreptul la confidențialitate, dar se poate ca aceasta să fie ruptă și acest fapt duce la diferite reacții: stigmatizare, marginalizare, excludere, izolare.

Toate acestea conduc la o deteriorare a imaginii de sine, la dorința de autoizolare, vulnerabilitate, stres. Să nu uităm că toate aspectele psihosociale mai sus amintite se suprapun peste aspectul medical, o deteriorare a stării de sănătate, cu toate implicațiile care decurg din acest fapt. La polul opus se situează sentimentul de culpabilitate, gândul că această boală vine ca o pedeapsă, în urma unor comportamente sau acțiuni ale copilului/tânărului. Acest sentiment duce la deteriorarea imaginii de sine, anxietate, apariția unor complexe de inferioritate. Este foarte importantă gestionarea momentului în care familia, apoi tânărul, află despre diagnosticul de infecție HIV. Tehnicile de decatastrofare pot reduce impactul cu boala. În prima fază vorbim despre o stare de șoc, în care nu se pot oferi foarte multe informații despre boală, în schimb este foarte important sprijinul acordat de către cei din jur. Familia poate fi și ea în stare de șoc, iar în acest caz, specialiștii sunt primii care trebuie să susțină și să încurajeze.

Următoarea fază după aflarea diagnosticului este negarea, care reprezintă modul în care individul se apără de gândurile și sentimentele care îl apasă, negând că i-ar aparține. În această fază trebuie identificate motivele pentru care se simte amenințat. Faza de revoltă este necesară, pentru acceptarea bolii ca realitate. Tinerii trebuie încurajați pentru a-și exprima frustrarea și ajutați să găsească soluții acceptabile. Negocierea se manifestă adesea prin tentative de manipulare față de exigențele tratamentului. Următoarea fază este cea de depresie cu speranță, care este o etapă a procesului de acceptare, dar poate fi propice pentru apariția ideilor autodistructive.

Ultima etapă în procesul de dezvălure a diagnosticului este acceptarea, în care tânărul realizează că boala nu poate fi stopată sau eliminată și că implică anumite constrângeri și riscuri, de care trebuie să fie conștient. Astfel, principalele drepturi ale persoanelor infectate HIV/SIDA stipulate de legile sunt:

Dreptul la educație și pregătire profesională – persoanele seropozitive au acces liber și egal la orice formă de educație și pregătire profesională, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap și nevoile educaționale ale acestora.

Dreptul la muncă – persoanele seropozitive pot fi încadrate în muncă conform pregătirii lor profesionale și capacității de muncă

Dreptul la orientare și formare profesională – persoanele seropozitive au acces gratuit la serviciile de evaluare și orientare profesională.

Dreptul la protecție socială – dreptul la tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește dreptul la învățătură, dreptul la muncă, dreptul la promovarea profesională și protecția socială.

Dreptul la îngrijiri medicale și tratament – persoanele seropozitive beneficiază de asistență medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Dreptul la confidențialitate – angajații rețelei sanitare, angajatorii persoanelor infectate și funcționarii publici au obligația de a păstra confidențialitatea datelor privind persoanele seropozitive

1.4 Particularitățile stimei de sine la adoliscenții/tinerii HIV pozitiv

Dezvoltarea armonioasă a personalității copilului/adolescentului apare atunci,când el beneficiază de dragoste și securitate, de experiențe noi, de apreciere și stimă, de responsabilitate și autonomie. Pentru a se dezvolta normal, copiii au nevoie de siguranță, idealuri ferme la care să aspire, linii directoare care să le conducă viața.

Componentele stării de bine sunt:

§ acceptarea de sine, realizată printr-o atitudine pozitivă față de propria persoana;

§ acceptarea calităților și defectelor personale;

§ percepția pozitivă a experiențelor trecute;

§ conștientizarea sensului vieții, direcționat de scopuri pe durata medie și lunga;

§ convingerea că merită să te implici.

Trebuie adaugat, desigur, că pentru a se accepta, copilului îi sunt necesare gândirea pozitivă și stima de sine crescută. Însă, existența ca atare ne arată ca lumea este încărcată de incertitudine iar, datorită bolii, totul se poate modifica în orice clipa. Este cunoscut faptul că, în dezvoltarea personalității și în procesul adaptării și integrării sociale, un element esențial este imaginea de sine. Aceasta începe să se formeze în primul an de viața, odată cu debutul primelor interese perceptive referitoare la părțile propriului corp.

Prin imaginea de sine înțelegem un "autoportret", atât fizic cât și psihosocial, concretizat în totalitatea părerilor fiecăruia despre sine, adică o apreciere complexă și intimă. Pe parcursul vieții imaginea de sine se schimbă, "se ajustează" și e normal să se petreacă astfel, atâta vreme cât omul însuși se schimbă. Ea corespunde într-o măsură mai mare sau mai mică cu realitatea. Modificările imaginii de sine sunt generate de evenimente pozitive sau negative ce intervin la orice vârsta în viața oricarei persoane.

În cazul persoanei seropozitive HIV, imaginea de sine capată o serie de trăsaturi accentuate de relațiile sale speciale cu lumea înconjuratoare, generate de starea și statutul sau de persoana infectată cu HIV. La aceasta contribuie esențial "imaginea comună", răspândită în societate, asupra categoriei de persoane infectate cu HIV și asupra celor apropiați acestora.

Exista câteva particularități ale imaginii de sine la copilul seropozitiv. Relațiile acestuia cu lumea în care traiește determină modificări ale imaginii de sine în funcție de două situații distincte:

1) copilul cunoaște diagnosticul bolii de care suferă;

2) copilul nu cunoaște natura infecției, dar unii dintre cei apropiați lui o știu.

În prima situație, modificarea imaginii de sine începe de la perceperea noului său statut social: infectat HIV, deci bolnav incurabil. Reacțiile psihocomportamentale, uneori impulsive și periculoase ale copilului seropozitiv se datorează modificării rapide și radicale a imaginii de sine, care este deseori distorsionată. În virtutea unei imagini de sine "catastrofale", apar tulburarile sufletesti, crizele de disperare, de "debusolare". Copilul devine mai inactiv, mai lipsit de inițiativă, mai retras, trist sau anxios.

În al doilea caz determinat de specialiști , imaginea de sine suferă schimbări datorită comportamentului celor din jur în raport cu copilul infectat, acesta este hiperprotejat.Este știut faptul că persoanele care luptă sau află de o boală reacționează la ea diferit , unii sunt optimiști și au o gîndire pozitivă , alții dimpotrivă percep situația într-o forma pesimistă, negativă .

Astfel se simte nevoile de implicației psihosociale a specialiștelor . Acestea trebuie să fie satisfăcute prin respectarea drepturilor pe care le au tinerii infectați cu HIV și trebuie să constituie o prioritate fundamentală a tuturor: familie, instituții de învățământ, servicii de asistență medicală și socială, societate, în ansamblul ei.

Tinerii care trăiesc cu diagnosticul de seropozitiv simt necesitatea să se satisfacă acele nevoi care, iar face viața în culori mai vii ne catînd la diagnostic:

Nevoia de a beneficia de protecție socială

Conceptul de Protecție socială prevede ca tinerilor seropozitivi HIV să se asigure un sprijin social și legislativ, care iar proteja și susține interesele. Legislațiile unor țări prevede ca persoanele seropozitive HIV să fie încadrate într-un grad de handicap conform diagnosticului anatomo-clinic.

Însă din frica de a nu fi discriminați și insultați, persoanele seropozitive HIV sau familiile acestora nu discută cu nimeni despre problema lor sau nu o recunosc. Aceasta e o greșeală de a nu se adresa la instituțiile specializate ,astfel lezănduse din drepturi legale

Nevoia de a cunoaște și de a fi educat

E demostrat că virusul HIV nu se transmite în circumstanțe cotidiene și complexitatea fizică și psihică a copiilor / tinerilor cu virusul HIV este normal .

Este firesc ca un copil sau adolescent infectat cu HIV să opteze de a fi școlarizat. Însăși procesul de școlarizare, are efecte benefice asupra stării de sănătate a oricărui copil/adolescent, răspunzând dorinței lui de a fi la fel ca ceilalți de vârsta lui, de a-și satisface curiozitatea.

În prezent, un număr mare de adolescenți infectați cu HIV sunt lipsiți de dreptul la învățătură. Cauzele de ce acești adolescenți nu fregventează instituțiile de învățămînt sunt diverse și anume :

atitudinea de excludere manifestată de școală, clasă sau comunitate;

autoexcluderea școlară (din cauza atitudinii discriminatorii a cadrelor didactice sau părinților celorlalți copii);

lipsa condițiilor necesare pentru continuarea studiilor;

imposibilitatea recuperării informației pierdute ca urmare a perioadelor îndelungate de spitalizare.

Pentru majoritatea , posibilitatea de a fi inclus în școală este redusă la minem ,fiind deja de o vîrstă adolescentină care nu se înscrie în gimnaziu.

Nevoia de a avea o alimentație corespunzătoare

Sistemul imun de a se menține în echilibru are nevoie ca organismul uman să conție aalimente sănătoase. Alimentația sănătoasă este direcția cea mai sigură , care asigură organismului elemenetele din substanțele hrănitoare .Astfel organismul se dezvoltă și este predispus să acționeze în toate condițiile optimal.

Anume alimentația diversificată în elemente nutritive, suficientă, consistentă ,echilibrată și combinată cu tratamentul medicamentos , confortul psihologic , contribuie la diminuarea incidenței de a se dezvolta stadiul de boală SIDA.

Nevoia de a avea o viața socială adecvată

E firesc ca și tinerii cu statul de seropozitivi să aibă nevoie de comunicare , relaționare cu cei din jur, să se simtă acceptați atît de familie cît și de întreaga societate.

Fregvent se întîlnește situația cînd acești tineri seropozitivi HIV sunt ignorați în grupuri formale/informale ,sunt marginalizați și ocoliți de către membrii comunității din care fac parte. Cauza fiind informarea mediocră a societății privind infecția cu HIV și boala SIDA, un astfel de comprotament pare a fi banal, dar cu urmări grave pentru tinerii afectați de virusul HIV.

Astfel de atitudini stigmatizatoare și discriminatorii a populației , îi provoacă pe acești tineri să se autoizoleze de societate, pentru nu a simți duritatea și complexitatea descriminării. Atunci cînd nu sunt înconjurați de prieteni , cînd lipsește susținerea din partea celor dragi ,se dezviltă sentimentul de inferioritate, fenomenul singurătății. Nu au acel sprijin și nu au cui destăinui tainele, problemelecu care se confruntă la vîrsta respectivă. Este specific vîrstei să dorești să ai relații de prietenie, să cunoști noi tineri cu care ai putea să menții discuții pe diverse teme comune , să dezvolți în așa mod abilitățile sociale necesare într-o coomunitate.

Este important ca tinerii cu un astfel statut de seropozitivi HIV, să lupte cu frica de a nu fi dicriminați, să-și recapete drepturile, să se implice în soluționarea problemilor, să schimbe percepția discriminatorie a celor din jur prin punctele sale forte , care ar strămuta gîndirea comunitară din loc.

Nevoia de a li se păstra confidențialitatea

Pentru a nu fi discriminați, luați în derîdere, de a nu fi marginalizați e necesar- obligatoriu de abordat cu exactitate principiu confidențialității . Din cauza modului în care este privită boala SIDA în societate, confidențialitatea este considerată o condiție necesară în abordarea cazurilor de infecție cu HIV/boală SIDA. Principiul confidențialității este obligatoriu pentru profesioniștii , care diagnostichează și care au intervenții psiho-sociale în situația tinerilor seropozitivi HIV. Se admite ruperea confidențialității doar atunci cînd sunt obținute dreturile legale oferite de către organile de drept sau de unele personoane informate în domeniu, care ar putea oferi sprijinul de care are nevoie persoana afectată de virusul HIV.

Un alt avantaj ar fi deschiderea adevărului în fața familiei, prietenilor apropiați , care ar oferi acel sprijin, chiar dacă la prima vedere pare ar fi dificil și tensionat cu un complex de reacții diverse din partea familiei. Și totodată e riscant de a dezvălui statutul de seropozitiv HIV din aspectul fricii de a nu fi stigmatizat și discriminat , astfel apar situațiile care îi provoacă să lupte și să adopte mai multe reacții emoțional-afective rezistente la situațiile create. Chiar dacă legislația insistă să se respecte principiu confidențialității, dar în dependență de circumstanțe tinerii s-au confruntat cu cazul cînd li s-a lizat dreptul.

Cap. II

Diagnosticul raportului dintre infecția HIV și stima de sine

Experimentul de constatare s-a realizat cu scopul de a cerceta influența infecții HIV asupra nivelului stimei de sine la tinerii infectați.

Experimentul de constatare s-a axat următoarele obiective:

Evaluarea nivelului stimei de sine;

Determinarea nivelului autoaprecierii la tinerii HIV pozitiv;

Identificarea efectului infecției asupra stimei de sine și a autoaprecierii de sine;

Elaborarea unui program corecțional-dezvoltativ de formare și corijare a stimei de sine;

Emiterea concluziilor.

Concomitent, s-a verificat ipoteza cercetării, conform cărora am presupus că:

Analiza literaturii teoretice la problema cercetată ne-a demonstrat faptul că tineii cu HIV au o imagine și stima de sine scăzută. Presupunem că intervenția sistematică a psihologului , concomitent cu participarea stitematică a tinerilor la un grup de suport ,poate ameliora suferințele sufletești, schimbîndu-i imaginea și stima de sine în bine.

În cadrul experimentului de constatare am aplicat următoarele metode de cercetare științifică:

Test Rosemberg

Test Dembo-Rubeștein (prelucrat de Prihojan)

Organizarea investigației: Cercetarea experimentală s-a realizat cu un grup de tineri cu vîrsta cuprinsă 20-28 ani din or. Bălți. Grupul experimental a constituit tinerii din Centrul Social “Viața cu Speranță” din or.Bălți , care sunt instuționalizați de mult timp în IPCS „Viața cu Speranț’’.

Testul Rosemberg (Rosemberg,1965) Această scală a fost elaborată initial pentru a măsura sentimentul global al valorii personale si autoacceptării. Scala cuprinde 10 itemi (Anexa nr.1) ,cu 4 posibilitați de răspuns între total dezacord (1 punct) si total acord (4 puncte). Itemii 2,5,6,8,9 se coteaza invers. Scorurile pot fi cuprinse între 10 si 40;

La cotarea rezultatelor se vor lua ca etalon valorile cuprinse între:

-stima de sine scazută :10-16 puncte

– stima de sine medie :17-33 puncte

– stima de sine înaltă : 34-40 puncte

Răspunsurile respondenților sunt înregistrate în tabela nr.1

Tabela nr.1 Nivelul stimei de sine la respondenți

În baza rezultatelor reflectate în tabela nr.1, putem conchide că respondenții din grupul experimental (100%) au o stimă de sine medie (normală). Stima de sine („normală”) este cea care definește o persoană absolut normală, persoană care se autoevaluează mai aproape de unul sau altul dintre cei doi poli: stima de sine scăzută; stima de sine ridicată.

Fig.1 Stima de sine

Tabela nr.2 Clasificarea scorurilor pe două dimensiuni : mici, mari

Scorurile mici indică persoanele modeste, reținute, ezitante și prudente, nu își asumă riscuri pentru a se ridica deasupra altora. Nu au mare încredere în propria opinie, tind să se justifice după un eșec și se simt respinse dacă sunt criticate în domeniile in care se consideră competente. Se identifică cu omul de rând și au o bună capacitate de adaptare la interlocutori.

Scorurile mari descriu persoane cu o părere pozitivă despre sine, cu expectanțe înalte de sine, persoane care își asumă riscuri, caută să-și depășească limitele. Eșecurile nu lasă urme emoționale, reacționează bine la critică și nu caută să se justifice după un eșec, ci perseverează. Nu se compară prea mult cu alții, sunt hotărîte în deciziile pe care le iau și sunt, în general mai sociabile.

Testul la autoapreciere Dembo-Rubenștein(prelucrat de Prihojan) se aplică cu scopul de a cerceta nivelul autoaprecierii și a aspirațiilor ca parte componentă a sinelui.Testul include 7 segmente a cîte 100 mm fiecare.Fiecare segment reprezinta unu din urmatorii indicii : frumusetea

sănătate,

inteligență, caracter

, autoritate la semeni, abilități manuale, , încredere în sine. Segmentul frumuseții reprezintă o monstră de antrenament . Respondenții sunt rugați să indice pe fiecare segment printr-o bifă locul unde se văd ei în prezent (nivelul autoaprecierii) și cum ar dori să fie ( nivelul aspirațiilor spre dezvoltare) .

1.Nivelul autoaprecierii se analizează conform cheii testului:

– autoapreciere joasă- mai puțin de 44 mm si mai jos;

– autoapreciere medie- 45- 59mm;

– înaltă-60-74mm;

– foarte înaltă-75-100mm.

Se consideră că autoaprecierile reala(adecvata) se conțin între indicii 45-74, de la 75 la 100 se manifestă supraaprecierea, care denotă anumite probleme de formare a personalității, incapacitate de evaluare de sine în raport cu alții, lipsa unui potențial de dezvoltare.

Mai puțin de 45mm- subapreciere, la subiecții din această categorie se manifestă puternic sentimental de neîncredere în sine / tendinta de apărare.

2.Nivelul aspirațiilor :

– optimal-60 și

– denotă o percepere adecvată a propriilor posibilități, perspective de dezvoltare a personalității-75 la .

– denotă o apreciere inadecvată a capacităților proprii -90-

– denotă un nivel jos al aspirațiilor -pînă la 60mm.

Tabela nr.3 Autoaprecierea și nivelul aspirațiilor