Emisiunea CU Tematică Folclorică LA Postul DE Radio Unda Liberă
MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA
Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării
Departamentul Radio și Televiziune
EMISIUNEA CU TEMATICĂ FOLCLORICĂ LA POSTUL DE RADIO UNDA LIBERĂ
Teză de an
Elaborat:
Irina Mihailici
Conducător științific:
Mariana Marcu,
Lector Universitar
CHIȘINĂU, 2015
CUPRINS:
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………………3
CAPITOLUL I: EMISIUNEA TEMATICĂ: ABORDĂRI TEORETICO-PRACTICE
I.1. Specificul emisiunii tematice……………………………………………………………………………………..6
I.2. Folclorul în viziunea cercetătorilor………………………………………………………………………….11
CAPITOLUL II: EMISIUNEA „CU DRAG DE FOLCLOR” LA POSTUL DE RADIO UNDA LIBERĂ – DE LA CONCEPT LA DIFUZARE………………………………………………….15
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI……………………………………………………………………………….30
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………………………………………..32
ANEXE………………………………………………………………………………………………………………………..33
INTRODUCERE
Radioul este un element intermediar de transmitere a informației și de educare a publicului astfel piața mediatică are nevoie de materiale jurnalistice din acest domeniu folcloric pentru a fi mai aproape de cei ce ascultă. Radioul este acel element constituitiv care a comprimat distanțele și a apropiat civilizațiile astfel, încât urmează scopul de a informa și de a forma o societate cultă. O menire deosebită a radiodifuziunii este de a promova tradițiile, obiceiurile dar și arta populară. Descoperirea culturii populare în mod direct sau indirect este o consecință a descoperirii poporului ca și categorie socială. Majoritatea posturilor de radio abordează o diversitate de subiecte însă mai puțin se ia în vizor folclorul , de aceia mi-am ales tema dată pentru a evidenția frumusețea și importanța cunoașterii vechilor tradiții. Actualitatea temei o putem deduce din faptul că folclorul are un rol important în formarea identității naționale, dar și oglindirea vieții. Deși posturile de radio din țară au drept obiectiv de a interesa publicul și de al ține cît mai aproape nu promovează tradiția și obiceiul strămoșesc. Ținînd cont de faptul că radioul este un element a sistemului mediatic care are funcția nu doar de informare și educare a pubicului ci și funcția de al distra astfel un asemenea compartiment este binevenit în programul compex al postului de radio. Materialele folclorice ar aduce cunoașterea evoluției în timp și în spațiu a acestei sfere de cultură. Tema dată este actuală fiindcă folclorul este trecutul, este viața, este ceea ce a început cândva și va mai continua dacă va fi susținut și promovat de toate instituțiile mediatice. Scopul lucrării este dererminat de realizarea emisiunilor tematice folclorice care promovează cultura neamului și îndeamnă tinerii să fie mai aproape de țara în care s-au născut și au crescut, astfel realizarea unor asemenea materiale ar cultiva dragostea pentru arta populară și ar completa cunoștințele tinerilor în materie de folclor. Scopul impune următoarele sarcini:
Determinarea specificului emisiunii tematice folclorice;
Analiza etapelor de realizare a unei emisiuni radiofonice ;
Rolul prezentatorului în realizarea emisiunii folclorice;
Prezentarea unor modele de emisiune folclorică la Radio Unda Liberă;
Elaborarea recomandărilor cu privire la îmbunătățirea calității materialelor jurnalistice cu tematică folclorică.
Pentru realizarea sarcinilor propuse am recurs la lecturarea cărților și realizarea unei emisiuni proprii prin care este promovată cultura, dar în primul plan se află rolul de educare a publicului radiofonic după care urmează informarea lor vizavi de un subiect și distrare. Acestă acțiune interprinsă presupune și încurajarea instituțiilor mass-media, care încearcă să promoveze folclorul, dar este necesar să elaboreze și alte modalități de prezentare a emisiunilor cu tematica respectivă,pentru a contribui la îmbunătățirea calității acestora și la eficientizarea produsului radiofonic prezentat. Realizarea unei astfel de emisiuni presupune valorificarea și dezvoltarea folclorului moldovenesc.
Suportul metodologic al studiului. În investigațiile efectuate, am apelat în special la metoda descrierii care a fost utilizată pentru a prezenta materialele difuzate în cadrul edițiilor emisiunii „Cu drag de folclor” în care am promovat tradițiile populare dar și tradițiile creștine. Un alt suport metodologic destul de important este metoda istorico-descriptivă utilizată pentru a descrie evoluția și specificul folclorului românesc, dar și precizarea etapelor de realizare a unei emisiuni tematice.
În cadrul cercetării am mai utilizat și alte metode precum :
metoda deductivă- demonstrează prezența spiritului analitic și gradul de înțelegere a studiului investigat;
metoda inducției-formularea unor idei, concuzii vizavi de tema cercetată;
metoda analizei cantitative- prin prisma timpului acordat fiecărei ediții,volumul, durata;
metoda analizei calitative-prin intermediul mesajului transmis radioascultătorilor, a profunzimii tematice, importanța temei dar și actualitatea ei;
metoda abordării sistemice – presupune abordarea subiectului ca un tot întreg;
Gradul de studiere a temei investigate.
În literatura de specialitate nu am identificat nici un suport teoretic care ar indica criterii exacte de realizare a unei emisiuni tematice folclorice. Fiecare jurnalist se conduce de recomandările destinate emisiunii de autor astfel sunt adoptate diferite modalități de prezentare a produsului jurnalistic. Felul de a concepe și de a prezenta emisiunea folclorică diferă de la unul la altul fiindcă jurnaliștii au posiblitatea de a interpreta și de a transmite informația prin diverse forme și modalități, însă ținând cont de codul deontologicși etapele de realizare a unei emisiuni.
Tema abordată este una dificilă fiindcă nu există strict cărți care ar indica cum trebuie să fie o emisiune folclorică, ce trebuie să cuprindă și cum trebuie să abordeze jurnalistul temele în dependență de gradul lor de importanță. Am identificat lucrări care fac parte doar din domeniul folclorului și lucrări care prezintă elaborarea unei emisiuni în general nu și particular.
Printre lucrările folclorice fac parte: ,,Folclor și folcloristică’’ de Artur Gorovei (1990), ,,La vatra horelor’’ de Vladimir Curbet (1973), ,,Drama populară moldovenească’’ de Gheorghe Spătaru (1976), ,,Folclorul ritualic și viața’’ de Nicolae Băieșu (1981), ,,Folclor și tradiții populare’’ de Petre Ștefănucă (1991), ,,Pe drumul dorului’’ de Andrei Tamazlâcaru (2001), „Folclor.Noțiuni generale de folclor și poetică populară” de Balazs Lajos(2003), ,,Muzică etnică. Tradiție și valoare’’ de Victor Ghilaș (2007).
Această multitudine de lucrări conțin numeroase trăsături și caracteristici care definesc folclorul în întregul complex. Cercetînd scrierile publicate pînă în prezent am constatat că acest domeniu nu prea este în vizorul mass-media, astfel cultura ramânînd undeva departe pe cînd senzațiile i-au prioritate. În texte se menționează faptul că presa radiofonică și nu numai trebuie să promoveze tradițiile populare însă nu este indicat nicăieri realizarea unei emisiuni cu această tematică. Astfel, mi-am propus ca tema dată să fie examinată amînunțit și într-un mod special astfel încît la sfirșitul lucrării să pot oferi recomandări celor care doresc să realizeze o asemenea emisiune.
Noutatea științifică a studiului. Lucrarea dată se axează pe o cercetare a principalelor teorii care stau la baza realizării unei emisiuni tematice, precum și a rolului folclorului ca factor social și cultural în societate. În același timp, noutatea studiului rezultă din apariția pe piața mediatică a unei emisiuni radiofonice ,,Cu drag de folclor’’, la postul de Radio Unda Liberă, care tinde să îmbine funcția informativă , educativă cu cea distractivă. Această emisiune a fost concepută de Elena Stegari însă pentru a da continuitate folcloristicii, am decis să continui rubrică și să promovez tradițiile naționale prin intermediul emisiunii.
Structura lucrării: Teza ,,Emisiune tematică folclorică la postul de radio Unda Liberă’’ este formată din: introducere, două capitole, bibliografia și anexele.
În introducerea lucrării este argumentată actualitatea temei de cercetare, este precizat scopul și sarcinile de îndeplinire a acestuia, actualitatea temei, sarcinile cercetării , suportul metodologic de studiu, gradul de studiere a temei cît și noutatea științifică a studiului.
Primul capitol ,,Emisiunea tematica: abordări teoretico-practice’’ se prezintă în dependență de scopurile propuse. Acesta conține date generale cu privire la existența studiilor legate de conceperea unei emisiuni tematice dar și termeni generali care se referă la noțiunea de foclor . Capitolul dat conține etapelor de realizare a unei emisiuni folclorice, specificul unei asemenea emisiuni radiofonice dar și ce consideră cercetătorii despre folclor.
Al doilea capitol, cu titlul „ Emisiunea ,,Cu drag de folclor’’ la postul de radio Unda Liberă – de la concept la difuzare”, reflectă aplicarea etapelor de creare a unei emisiuni cu tematică folclorică care se regăsesc în edițiile realizate. Tot în acest capitol este inclus procesul de realizare a emisiunilor, situațiile întervenite pe parcurs, modul de abordare a intervievaților precum și procesul de documentare și înregistrare a emisiunii. Studiul este încheiat cu un șir de concluzii referitor la tema studiată dar și recomandări practice.
Capitolul I. Emisiunea cu tematică folclorică : abordări teoretico-practice
I.1. Specificul emisiunii tematice
Emisiunea tematică reptrezintă produsul mediatic care își propune să identifice o temă, să o analizeze și să o prezintă publicului sub o anumită formă. Emisiunea nu este o știre, un interviu sau un reportaj, acesta are o cerință mai liberă, nefiind indicate criterii stricte pe care jurnalistul trebuie să le respecte. Majoritatea emisiunilor sunt realizate diferit, fiindcă fiecare profesionist are modul său de abordare a unei teme, felul său de tratare a surselor și de interpretare a informațiilor. Emisiunea tematică înglobează un domeniu specializat, în care fiecare temă are rolul ei în dependență de perioada în care este prezentată. O emisiune tematică folclorică cuprinde teme ce vizează tradițiile populare, oboceiurile primite încă de la strămoși dar și felul în care sunt păstrate și promovate acestea la momentul actual.
O emisiune tematică poate fi ocazională atunci cînd apar doar cîteva ediții și permamentă cînd este stabilită o zi și o ora în care este difuzată. Pentru realizarea unei emisiuni radiofonice este necesară parcurgerea unor etape care confirmă că din cadrul acesteia nu a lipsit nici un punct astfel încît jurnalistul a respectat toate criteriile.
Conform cercetătorului Dorel Cozma în realizarea unei emisiuni radiofonice sunt incluse mai multe etape cere ajută la îmbunătățirea calității emisiunii:
1. ”Genericul unei emisiuni este compus din cuvinte și sunete care sunt adaptate temei sau scopului emisiunii. Genericul este tot atât de important ca titlul din presa scrisă. Genericul cuprinde pe lângă cuvinte și muzică și scopul emisiunii.
2. Documentarea nu trebuie să lipsească din activitatea unui jurnalist, în conceperea oricărui material jurnalistic, pentru că oricât de bine pregătit ar fi, nu poate acoperi varietatea de domenii care pot fi abordate într-o emisiune.
3. Alcătuirea sumarului emisiunii. Sumarul emisiunii conține subiectele ce vor fi abordate pentru argumentarea temei. Realizatorul trebuie să aibă în vedere ordonarea temelor care dau o anumită fluență și numărul acestora pentru a nu se încărca emisiunea cu prea mult text vorbit.
4. Înregistrarea materialelor
5. Copertajul – reprezintă textul redactat de realizator care face legătura sau trecerea de la un subiect la altul.
6. Întocmirea desfășurătorului, care conține: subiectul materialului înregistrat, genul jurnalistic, copertajul și muzica folosită.
7. Difuzarea “ [2, p.70]
Tot aceste etape de realizare a unei emisiuni se regăsesc și la Vasile Traciuc care deasemenea îndeamnă jurnalaștii să realizeze o emisiune de calitate. Astfel etapele propuse de către el sunt:
„Genericul-trebuie să fie expresiv și incitativ pentru a atrage atenția ascultătorului;
Documentarea- este următoarea etapă în conceperea emisiunii radiofonice, nu trebuie să lipsească din activitatea unui jurnalist ;
Sumarul emisiunii –conține subiectele ce vor fi abordate pentru argumentarea temei. Se stabilește genul journalistic folosit pentru fiecare din subiecte;
Înregistrarea materialelor- reporterii , redactori specializați fac aceaste înregistrări în teren după o documentare corespunzătoarea pe subiectul propus;
Comperajul –reprezintă textul redactat de realizator care face legătura sau trecerile de la un subiect la altul;
Desfășurătorul emisiunii conține subiectul materialului înreistrat, genul jurnalistic, comperajul și muzica folosită.
Emisia ” [ 9, p.165]
Emisiunea înregistată are un beneficiu pentru jurnalist fiindcă are posibilitatea de a-și curăța materialul de bălbîituri și de a monta momentele nereușite.
O emisiune tematică trebuie să ofere informații nu doar sub o singură formă, jurnalistul trebuie să purceadă la o diversitate de abordări ale subiectelor. În cadrul emisiunii mai pot fi incluse interviuri care deasemenea reprezintă un gen jurnalistic avînd scopul de a informa ascultătorul direct de la sursă. Jurnalistul deține rolul dominant în comunicarea cu invitatul, astfel publicul devine martorul principal a discuției celor doi. Dialogul dintre reporter și intervievat refletă cel mai eficient mijloc de a obține și de a transmite infomația către public, mai ales în emisiunile radiofonice. Pentru ascultător nimic nu este mai important ca afirmațiile primite direct de la sursa, aceasta fiind considerată cea mai credibilă, deoarece jurnalistul nu poate schimba părerea intervievatului. Totodată interviul rămîne o formă de comunicare interpersonală. Funcția primordială a reporterului este de a da o forma comunicabilă informațiilor prin formularea coerentă și corectă a întrebărilor dar și obținerea unor răspunsuri pe măsură. Realizarea unui interviu radiofonic este cu mult mai complicat deoarece timpul destinat pentru o emisiune este unul restrîns.
Dorel Cozma în lucrarea „Tendințe ale evoluției interviului în presa contemporană” propune câteva criterii după care poate fi stabilită tipologia interviului: modul de realizare, relația dintre reporter și intervievat, conținutul comunicării. Primul criteriu este destinat modului de realizare în care poate fi abordat subiectul și interlocutorul ales de reporter. Deobicei junralistul singur decide cu cine să realizeze un interviu și prin ce metode.
„Interviul înregistrat
Interviul în direct
Interviul prin telefon
Interviul instantaneu
Interviul pregătit
Din punctul de vedere al conținutului, cunoaștem :
Interviul informativ
Interviul de opinie
Interviul de analiză
Interviul de comentariu
Interviul interpretativ
Interviul de promovare
Interviul afectiv
Interviul de personalitate
Interviul portret
Interviul dezbatere “[2, p. 102]
Interviul are un rol foarte important în cadrul unei emisiuni, deoarece prezența unei singure voci poate crea o monotonie. Astfel, apariția unei alte voci captează atenția publicului, și-l ține mai aproape. Informațiile obținute direct de la sursă conferă emisiunii mai multă credibilitate. „ Interviul jurnalistic este, în egală măsură tehnica de documentare a reporterului și produsul finit, cristalizat ca gen publicistic” [1, p.18]
În realizarea unui interviu trebuie să utilizăm mai multe tipuri de întrebări astfel Vasile Traciuc a identificat o tipologie a întrebărilor. Acestea trebuie să aibă o structură clară și explicită. Dacă intervievatul nu va înțelege întrebarea corect atunci răspunsul va fi unul superficial, nu vom obține o informație complete. Distingem întrebări închise care presupun un răspuns scurt „da” sau „nu”, și întrebări deschise, la care răspunsul intervievatului este unul mai amănunțit, sunt oferite mai multe detalii.
Tipologia întrebărilor:
„Întrebările de încălzire – sunt puse de obicei de reporter la începutul unui interviu. Întrebările de atac – sunt cele cu care se intră în direct în subiectul abordat și sunt folosite în special la interviurile pentru jurnalul de știri, unde timpul alocat este foarte scurt.
Întrebările de atac- sunt cele cu care se intră direct în subiectul abordat și sunt folosite în special la interviurile pentru jurnalul de știri, unde timpul alocat este foarte scurt.
Întrebările de sprijin – cu ajutorul cărora se cer anumite precizări, cum ar fi despre termenii de specialitate sau afirmații care trebuie să fie completate cu elemente suplimentare.
Întrebările de relansare – se pun atunci când interlocutorul divaghează de la subiect.
Întrebările de controversă și obiecție – apar de obicei atunci când unele afirmații ale intervievatului intră în contradicție cu faptele cunoscute de reporter.
Întrebarile agresive – există reporteri care cred că modul incisiv, dur, de a formulaîntrebările este cel mai indicat, însă rareori se dovedește valabilă această abordare” [9, p. 85- 87].
Reporterul își concepe înainte de realizarea interviului întrebările ce urmează să le pună invitatului , însă uneori două întrebări pregătite se regăsesc într-un răspuns al intervievatului. Jurnalistul trebuie să aibă o schema a evoluării discuției însă trebuie să asculte ce spune intervievatul ca din răspunsurile lui să poată formula o nouă întrebare, mai relevantă decăt cea stabilită inițial. Jurnalistul trebuie să țină neapărat cont de faptul că formularea incorectă a unor întrebări poate conduce spre eșuarea realizării interviului. Astfel am dedus întrebările care nu trebuie acordate în nici într-un caz :
Întrebările care demostrează lipsa documentării prealabile;
întrebările care sunt generale și nu oferă un răspuns concret, decît unul sec și vag;
întrebări care sugerează răspunsul , fiindcă jurnalistul îi îngrădește aria de meditare și de expunere a gîndurilor;
mai multe întrebări într-una creează confuzie interlocutorului astfel acesta răspunde doar la cea pe care a înțeles-o, sau la cea care îi este mai relevantă.
Condiții pe care trebuie să la îndeplinească prezentatorul emisiunii atunci când realizează un interviu sunt:
să țină cont de înfățișarea lui fiindcă vestimentația este un element important în stabilirea relației dintre jurnalist și intervievat. În dependență de locul și statutul persoanei pe care o vom avea în calitate de intervievat, astfel ne vom îmbrăca și noi. Adresarea către interlocutor deasemenea va fi una diferită;
jurnalistul trebuie să prezinte respect față de intervievat fiindcă astfel manifestă respect și față de publicul care îi este fidel. Indiferent de cine este invitatul, jurnalistul trebuie să-i creeze comfort și să-l respecte în primul rînd pentru faptul că ia acceptat propunerea și a venit în studiou. Chiar dacă e un simplu lucrător sau e un deputat jurnalistul rebuie să-l trateze cu politețe;
cîștigă acel jurnalist care știe să-și asculte intervievatul, fiidcă doar așa poți descoperi persoana și poți afla nu doar la general despre o problemă , ci să intri în esența acesteia;
indiferent de situație jurnalistul nu trebuie să ofere microfonul în mînă intervievatului fiindcă astfel pierde tăată puterea pe care o deținea, și nu mai poate controla discuția;
oamenii se sperie de tehnica pe care o are jurnalistul, de aceia trebuie să știe cum să manevreze cu ea , ca să nu-i creeze inhibiție.
jurnalistul nu trebuie să-și demonstreze capacitățile sale atunci cînd este alaturi de intervievat, ci dimpotrivă trebuie să aleagă un ton al vovii mai apropiat de cel normal cum ar fi o discuție dintre prieteni. În dependență de intervievat alegem și tonul care va domina pe parcursul discuției.
jurnalistul nu trebuie să-și exteriorizeze sentimentele, fiindcă acest entuziasm nu crează impresii bune nici interlocutorului, nici ascultătorilor.
Realizarea unui interviu depinde de corelarea anumitor factori. Jurnalistul cînd realizează un interviu pe o anumită temă sau o alege din multitudinea de subiecte trebuie să obțină ce este mai important. Însă pentu a da start actului de comunicare, începutul discuției trebuie să fie cu un schimb de amabilități, pentru a găsi și un ton potrivit discuției.
Etapele realizării unui interviu:
1. „Documentarea – este etapa în care reporterul trebuie să culeagă toate datele necesare realizării interviului.
2. Alegerea intervievatului- este următoarea etapă parcursă de reporter. Intervievatul trebuie ales cu mare grijă în funcție de tema interviului.
3. Pregătirea întrebărilor – structurarea și ordonarea acestora vor da coerență și consistență materialului rezultat.
4. Înregistrarea interviului – se face la o dată și un loc ales de comun acord cu intervievatul.
5. Prelucrarea materialului- presupune introducerea materialului înregistrat în computer pentru montaj. O mare atenție trebuie manifestată la eliminarea pauzelor , bâlbelor, care uneori sunt semnificative.
6. Difuzarea interviului se face de obicei în cadrul unei emisiuni radio” [5, p.140].
Pentru realizarea unei emisiuni tematice un rol esențial îl constituie și stilul radiofonic care este mai deosebit de cel al presei tipărite și televiziunei. Astfel jurnalistul trebuie să posede calități în plus pentru a putea reda esențialul tradițiilor, cuvîntul fiind putere în jurnalismul radiofonic. Oralitatea, dicția, timbrul vocii toate sunt specifice radioului, fiindcă înafară de cuvînt nu mai e nimic. Cuvintele trebuie pronunțate clar, articulat, fără a se înghiți terminația și sunetele finale.
I.2. Folclorul în viziunea cercetătorilor
S-a constatat faptul că „Termenul de folclor își are etimologia în limba engleză și a fost folosit pentru prima dată pe 22 august 1846 de către arheologul William J. Thoms. „Folk“ înseamnă popor, iar „lore“ înseamnă știință, deci folclorul este știința, creația poporului sau, după etnomuzicologul Gheorghe Oprea, „totalitatea creațiilor artistice integrate culturii populare“. Aici sunt subsumate muzica, literatura (proza, poezia), dansul și arta plastică. Creația populară spirituală din domeniul muzicii, al literaturii și al dansului constituie etnofonia (gr. ethnos – neam, popor; phoni – voce, sunet), iar creațiile populare materiale din domeniul portului, al cusăturilor și al sculpturii, constituie etnografia (gr. ethnos – neam, popor; graphi – scriere, grafică).” [ 11 ]. Când auzi lexemul folclor îți trece prin minte o multitudine de idei și asocieri care completează cultura populară. Nu este nimic mai important pentru un popor decît tradițiile și obiceiurile care îl reprezintă și îl diferențază de celelalte națiuni. „Folclorul și-a păstrat pînă astăzi caracterul său atotcuprinzător, înglobînd cunoștințe referitoare la om și natură, lumea macro și micro-cosmică, lumea reală perceptibilăși transcedentală.Virtuțile acestei culturi rezidă în naturalețea ei, izvorîtă din contactul nemijlocit al omului cu natura, în lipsa artificiilor, în oglindire, în forme estetice clare , accesibile tuturor, a problemelor umane generale ”[ 6, p. 10]. Dacă ar fi să traducem lexemul folclor din limba engleză am identifica că acesta înseamnă oameni înțelepciune dar și cunoștințe populare. Muzica, coreografia, plastica, dramatica, scenele artistice dar și materiale literare au fost concepute și transmise încă de bunei, străbunei pentru a cunoaștea înțelepciunea și specificul poporului în care ne-am născut. Primul debut al cercetărilor folcloristice ca domeniul al acestei științe relativ nouă era considerat ,,un fel de enciclopedie a tradițiunilor, a credințelor și a obiceiurilor claselor populare sau a națiunilor puțin înaintate în evoluție, cu repercusiunile reciproce ale literarurii orale și ale literarurii cultivate; este examenul survivențelor care, dupa cum a demonstrat studiul preistoriei comparat cu starea socială similară a unor triburi, se urca, adeseori, până la primele timpuri ale omenirii, și s-au conservat, mai mult sau mai puțin alterate, până la popoarele cele mai civilizate și uneori, în mod inconștient, chiar la spiritele cele mai cultivate’’[4, p. 42]. Folclorul face parte din cultura națională astfel deducem că acesta definește spiritul unui popor. Nu putem numi un joc, un cîntec, o poveste sau legendele populare drept un material a unei persoane fiindcă este vocea poporului, a întregii națiuni. Unii au contrubuit mai mult la crearea unei piese folclorice alții mai puțin însă aceste melodii îi reprezintă în totalitate pe toți. Toate materialele folclorice au o istorie aparte, exprimă o situație un moment de fericire sau de jale. Din gură în gură, de la om la om, din generație în generație s-a transmis faptul viu al folclorului. Mark Azadovski propune cîteva modalități de cercetare a folclorului, astfel sunt cunoscute trei tipuri fundamentale de cercetare :
I. „ Cercetarea nemijlocită care pornește de la faptul de folclor viu, și presupune cercetare de teren;
II.Cercetarea tipologică- presupune sistematizarea și clasificarea materialului cules din unele sisteme metodice.
III.Interpretarea teoretică a faptelor și informațiilor înregistrate. Ea este determinată de complexitatea obiectului , de volumul materialului cules ” [6, p.16.]
Aceste metode de cercetare a folclorului sunt utile pentru realizarea unei emisiuni tematice astfel încît criterii de realizare nu sunt precizați. Descoperirea culturii populare, în mod direct sau indirect, este o consecință a descoperirii poporului ca și categorie socială dar și spirituală. Este incontestabil faptul că observațiile etnografice s-au făcut deja în antichitate, că descoperirile geografice și colonizările au așezat culturile populare în centrul atenției. Spre mirare este faptul că etnologia se declară în mod ferm ca știință de abia acum un secol și jumătate,de altfel nu putem spune că cecetările, culegirile folclorice, nu au o vechime mult mai mare. Ca element de bază folcloristica s-a născut din conjurarea filozofiei, esteticii, filologiei și etnologiei, după un lung proces de pregătire în condițiile atmosferei spiritual a iluminismului, preromantismului și romantismului. În urma descoperirilor geografice, prin descrierile bogate în detalii etnografice ale exploratorilor și misionarilor, gândirea europeană intră în contact cu civilizația și cultura popoarelor primitive. Precum aserta Giuseppe Cocchiara în lucrarea „Istoria folclorului european”, descoperirile geografice din secolul al XVI-lea, descoperirea Americii i-au determinat pe oamenii de știință ca alături de instituțiile existente să studieze și etnografia popoarelor.
Folclorul este toată bogăția poporului, este sufletul neamului, rădăcina de unde a provenit,se definește prin tradiții și obiceiuri astfel fără folclor nu ar fi fost existat. De altfel folclorul este creația populară care îl reprezintă pe om, e cântecul omului care merge la secerat, la fân, la sapă, după lapte la stână, la joc și voie bună. Este tradiția populară care s-a transmis din generație în generație, sub formele cele mai diverse: cântec popular, poveste sau legendă, proverbe, dicton sau formuletă, credință sau superstiție.
Primele documente scrise care constată prezența folclorului sunt încă din anul – 1540. În sec. XVII, Ion Căianul, călugar franciscan de origine română, adună zece melodii românești în culegerea Codex Caionii. În lucrarea „Descrierea Moldovei” (1611), Dimitrie Cantemir scrie despre existența doinei, baladei, jocurilor populare, instrumentelor populare și descrie obiceiuri tradiționale legate de nuntă, înmormântare, colinde, drăgaica, paparuda și călușul.
Muzica populară este originală prin ritmul specific, versul la sfârșitul căruia apar uneori intejecții cu scopul de a lărgi ambitusul melodiei, ritmul de dans – ritm sincretic cu o mare valoare expresivă și melodia ce asigura specificitatea națională prin suflul larg cantabil apropiat de structura psihica a românului, plină de suplețe și elegență.
Primele documente de folclor românesc datează abia din secolul al XIX – lea. Din acest motiv dovezile existenței culturii populare pot fi găsite în surse indirecte cum ar fi: limba, cronicile, inscripțiile, operile literare, lucrările științifice românești dar și din alte limbi.
Pentru englezi la început, obiectul folclorului era o ,,știință a tradiției’’, care avea drept sarcină de a se ocupa cu adunarea și studierea materialului păstrat de popor din generație în generație, tradiții, obiceiuri, credințe, superstiții, cântece, povești, însă mai apoi au dezvoltat domeniul folclorului, introducând și cercetările asupra artei și industriei populare și chiar asupra limbii, ceea ce a fost acceptat și de folcloriștii germani. Desi interesul pentru cultura poporului exista dintotdeauna, oranduirea informațiilor într-un sistem de convenții, clasificarea lor și studierea în mod științific nu s-au produs mai devreme de a doua jumatate a secolului XIX.
,,S-a afirmat că de la început se repetă mereu că scopul folclorului este de a ne arăta felul propriu de a simți al unui popor, viața lui sufletească în toate manifestațiunile ei mai caracteristice, și așa cum se răsfrâng în diferitele lui producțiuni păstrate din timpurile cele mai vechi. Folclorul este chemat prin urmare să ne ducă la stabilirea de fapte psihologice, și de aceea orice culegător de basme, poezii populare, credințe, trebuie să vadă în materialul adunat contribuțiuni prețioase, sigure, pentru concluziuni de etnopsihologie’’ [3, p.44].
Indiferent că este un om de la sat sau unul de la oraș prin intermediul elementelor folclorice acesa trebuie să cunoască valorile neamului, tradițiile care au fost și care trebuie promovate. Folclorul resprezintă însăși întregul popor, întreaga națiune, nu este ceva specific doar unui om ci a unui grup, a unui neam. În același timp folcorul prezintă celorlalți modul de gindire atunci cînd este sub influența evenimentelor ce au loc în viață.
Folclorul reprezintă adevărata spritualitate a poporului, fiind cultivat în conștiința oamenilor, a popoarelor, astfel aceste tradiții nu dispar nu este ceva iluzoriu ci sunt obiceiuri din străbuni care au contribuit la formarea acestui neam. Aceste tradiții nu pot dispărea ca și cum nu au fost fiindcă ele reflectă viața, ocupații, dar și modul de trai a oamenilor. Însă atunci cînd ești în permanentă influență și control nu poți păstra ceea ce vrei decît ceea ce îți permite astfel în perioada sovietică multe dintre obiceiurile neamului au devenit doar presupuneri sau superstiții. Aceste frumoase tradiții pot fi uitate în totalmente atunci cînd e perioadă de război, sau cînd un stat a colonizat de alt stat și astfel noii cetățeni vin cu idei și propuneri de scimbare a culturii. Totodată sunt impuse tradițiile și obiceiurile celor care au colonizat statul. Astfel am călcat și noi pe tradițiile neamului atunci cînd era perioada totalitară și toate acestea erau considerate e fi durerea trecutului, rămășițele unei perioade grele și de nedescris. Însă datorită personalităților notorii: Andrei Tamazlâcaru, Tudor Colac, Nicolae Băieșu, Vladimir Curbet, Dumitru Blajinu, Grigore Botezatu etc. Folclorul a rămas viu și pînă azi, astfel dansul și muzica populară fiind centrul de bază a acestuia. Cei care au scris în acea perioadă nu s-au speriat de strictețea sistemului ci dimpotrivă au încercat să păstreze tradițiile, să le coleteze și să le transmită celorlalte generații, ce au sarcina de a cunoaște și de a susține acest domeniu.
Folclorul are în vizorul său oamenii, obieiurile lor, ritualurile, tradițiile populare dar și cele creștine. De-a lungul timpului, un rol important în promovarea culturii l-a avut mass-media, chiar dacă nici pînă la momentul dat nu se află la o etapă mai avansată oricum presa încearcă să promoveze, să monitorizeze evenimentele culturale și în special cele cu tematică folclorică care au o deosebită importanță dacă dorim să cunoaștem cu adevărat viața stămoșilor. .
O valoare distinctă în această direcție a avut-o apariția primului post de radio de pe teritoriul Republicii Moldovei ,,Radio Basarabia’’, fondat în 1939. Deși nu a existat decât trei sute de zile, ,,Radio Basarabia’’ a dat start unei revoluții folclorice care avea să continue odată cu eliberarea țării de sub dominația sovietică.
Astfel, după obținerea independenței Republicii Moldova începe o nouă etapă în evoluția radioului și a mass-media în general, fapt care a determinat și intensificarea promovării folcloristicii. În afară de muzica populară difuzată, au apărut și emisiunile cu conotații patriotice, în care au putut fi abordate și temele legate de tradiția și obiceiul strămoșesc.
„Ținând cont de realități, considerăm că una din sarcinile principale ale folcloriștilor și muzicienilor de la noi constă în renașterea și propagarea tradițiilor folclorice ale poporului nostru. Un loc important în această privință le revine posturilor de radio și televiziune, presei, acestea fiind mijloace eficiente de promovare a zestrei noastre strămoșești. Noi, consumatorii trebuie să vedem în această moștenire nu latura primitivă, cum se mai întâmplă, ci un omagiu adus generațiilor precedente’’[7, p.65].
Folclorul este prima manifestare de creație artistică a unui popor și el stă la baza creației artistice culte astfel mass-media și în special radioul are menirea nu doar de a informa publicul ci și de al educa, de ai reaminti despre plaiul stămoșesc. Particularitățile de bază ale folclorului sînt caracterul anonim, colectiv, tradițional, variativ, sincretic.
Capitolul II. Emisiunii ,,Cu drag de foclor” la postul de radio Unda Liberă– de la concept la difuzare
Emisiunea ,,Cu drag de folclor” a fost realizată pentru prima dată la postul de radio Unda Liberă în 2013 de studenta Elena Stegari. Este o emisiune care promovează folclorul ca artă traditionala, literatura, cunoștințe și practicile care este diseminate în mare parte prin comunicarea orală, astfel mi-a apărut dorința de a face cunoscute valorile naționele prin intermediul emisiunii.
Indiferența posturilor radiofonice de a promova folclorul înseamnă de a nega toate
legendele, muzica, istoria orală, proverbele, glumele, credințele populare, basmele, povștile, cozile înalte și vamale incluse în tradițiile de cultură, subcultură, sau grup. Suntem o țară cu o diversitate de tradiții care trebuie provomate, de altfel tinerii nu vor cunoaște adevărata istorie a folclorului moldovenesc. Folclorul este foarte divers și foarte bogat, atât din punct de vedere al conținutului cât și al formei astfel trebuie să cunoaștem adevărata valoare a acestuia. Tradiția presupune ca legătura dintre trecut și prezent să fie strînsă, intimă. Printre cele mai importante tipuri de norme sociale, un loc deosebit îl ocupă obiceiurile și moravurile care se formează sub influența tradițiilor populare stabilite ca urmare a repetării frecvente a unor acțiuni cotidiene. Tradiția înseamnă existența continuă a trecutului în prezent și nu faptul că prezentul este originat în trecut. Totodată, obiceiurile sunt cele mai vechi mijloace de păstrare și de transmitere a experienței sociale de la o generație la alta. Ele sunt niște legi nescrise ale existenței comunității umane care nu fundamentează și nu justifică scopul comportării umane. De aceea, obiceiurile sunt respectate de oameni fără a fi puse la îndoială, chiar și fără a fi deseori înțelese, transmițîndu-se ca ceva firesc și obligatoriu pentru membrii comunității în cauză. Această existență continuă poate avea două forme: materială și ideatică, obiectivă și subiectivă. De-a lungul istoriei, orice produs folcloric a fost supus transformărilor atât pe plan vertical – prin transmiterea lui de la o generație la alta, cât și pe plan orizontal – prin transmiterea lui de la o regiune la alta, ceea ce determină existența unei stratificări la nivel stilistic. Cu toate acestea rolul folclorului în societate a rămas neschimbat fiind punctul de bază a unei națiuni.
Pe lîngă celelalte emisiuni concepute la radio Unda Liberă „Cu drag de folclor ” mi-a fost cel mai aproape, fiindcă constituie adevărata spritualitate a poporului, însă toate acestea stau în spatele tuturor evenimentelor nesemnificative dar și negative cum ar fi accidentele, războaiele. În aceste timpuri se observă o indiferență din partea generației actuale față de vechile tradiții care au fost cîndva un mod de viață, iar acum considerându-se a nu fi în vogă. Cel care nu-și cunoaște valorile naționale nu poate să creeze ceva nou fiindcă temelia folclorului a fost concepută cu mulți ani în urmă. Această emisiune are drept obiectiv de a aduce materiale noi pe piața mediatică dar cu amintiri vechi care contituie spiritul națiunii.
Folclorul presupune un domeniu complex în care se încadrează cântecul popular, obiceiurile, dansul popular, precum și marile personalități care au luptat pentru unitatea noastră culturală, am decis că timpul destinat emisiunii radiofonice cu tematică folclorică să fie de 30 de minute. Astfel, fiecare ediție este diferită, însă include muzică populară în dependență de tema abordată, informații despre anumite tradiții și obiceiuri, dar nu și în ultimul rînd să includă interviuri .
Dacă în cadrul unui buletin de știri sau a unui jurnal radiofonuc sunt restricții și jurnalistul nu poate schimba timbrul vocii decît unul strict, atunci în realizarea emisiunii tematice prezentatorul trebuie să acorde o atenție foarte mare timbrului vocii și îndeosebi temperamentului. Presa radiofonică are o caracteristică definitorie oreritatea. Jurnalismul de radio se adresează publicului folosind cuvîntul rostit. Această media impune anumite condiții, pe care jurnalistul trebuie să le respecte, dar și niște calități pe care trebuie să le aibă, cum ar fi vocea, cu un anumit timbru, dicția sau stăpînirea de sine. Timbrul vocii trebuie să fie plăcut, să aibă tonalitate care să nu obosească urechea ascultătorului. Modulația vocii trebuie să fie adecvată semnificației textului citit, dar și în funcție de tipul de emisiune pe care o prezintă. Astfel în cadrul emisiunii „Cu drag de folclor” am încercat să îmi adaptez vocea și dicția conform tematicii, cu toate că a fost cam dificil fiindcă până atunci înregistram doar știri și radiojurnale care necesită o altă lecturare, un alt timbrul al vocii.
O voce radiofonică trebuie pusă în valoare prin ton, inflexiuni și firescul mod de adresare și exprimare. Dacă în presă jurnalistul are posibilitatea să atragă atenția asupra unei idei prin schimbarea caracterului literei sau subliniere, prin supratitlu, titlu ori subtitlu, în radio nu se poate face acest lucru decît prin voce, care nu trebuie să fie monotonă. Pe parcursul edițiilor am încercat să îmi modific vocea și să atrag ascultătorul prin cuvîntul rostit, fiindcă aceasta este arma jurnalistului în presa radiofonică. În televiziune jurnalistul este ajutat foarte mult de imagine și de multe ori un zîmbet sau un gest, atunci cînd trebuie, poate spune foarte mult. În radio nu contează nimic altceva decăt vocea, cea care îl ține pe ascultător în suspans, îl anunță, îl informează și îl distrează. Perima ediție a emisiunii a fost realizată cu dificultate fiindcă trecerea de la un gen jurnalistic la altul variază iar pentru a putea face meseria bine trebuie să exersezi, în primul rînd să îți stăpînești vocea, să lucrezi asupra dicției și să fii flexibil în gîndire. Atunci cînd în emisiune este inclus interviu, jurnalistul are menirea de a-și schimba tonalitatea, de a acorda diferite tipuri de întrebări sub diverse tonalități. Vocea omului are tonalități mai joase sau mai înalte. În radio sunt preferate vocile cu tonalități de frecvență medie, considerate ca find mai inteligibile. Cele cu tonalități foarte joase, în cazul în care sunt prea profunde, pot fi neinteligibile. Vocea din piept are tonalități madii, formînduse la nivelul sternului, fiind mai penetrantă și mai bine percepută de ascultător. Acest tip de voce se caracterizează prin timbrul său plăcut, impune un oarecare respect și-l comstrînge pe ascultător să asculte. Sunt cunoscute cazurile cînd timbrul vocii unui jurnalist de radio și stilul acestuia au reușit să calmeze populația în situații limită, precum dezastre naturale sau unele stări conflictuale.Vocea de gît se formează mai sus, la nivelul gîtului și are tonalități de frecvențe mai înalte decît cele medii, dar nu sunt supărătoare. Vocile cu frecvențe foarte înalte devin supărătoare pentru ascultători și în general sunt ocolite de către cei ce fac selecția pentru jurnaliștii de radio.
Totușui vocea în radio rămîne un element esențial și putem spune că uneori trebuie educată. Există o tehnică a rostirii la microfon de care un jurnalist de radio trebuie să țină seamă. Radioul fără voce și dicție ar fi pur și simplu un aparat de făcut zgomot. Oricît de anost ar fi un subiect, o voce cu prezență și cu timbru plăcut te pot captiva. Nu puține sunt exemplele în care ascultătorii de radio se îndrăgostesc de o “voce” fără să știe de fapt cum arată cel căruia sau căreia îi aparțin. De aceia jurnalistul trebuie să fie plăcut la voce, să-i înduioșească inimile publicului și să-i țină cu urechea cît mai aproape de postul de radio la care activează. Într-o lume a comunicării calitatea vorbirii devine deosebit de importantă. Calitatea vorbirii constă în claritatea sunetelor, corectitudinea pronunției și cursivitate. Pentru jurnaliști dicția impecabilă este un aspect deosebit de important în profesia practicată.
Dicția și pronunția clară reprezintă o condiție de bază în radio. De cele mai multe ori cel care vorbește are un text pe care-l citește, dar trebuie să o facă în mod abil, astfel încît ascultătorul să nu-și dea seama. Gura trebuie suficient deschisă pentru ca sunetul să nu se oprească în spatele dinților, ci să ajungă în microfon. Jurnalistul trebuie să folosească stilul cel mai potrivit, pentru că ascultătorul trebuie să simtă că în permanență lui i se comunică ceva. Publicul trebuie să înțeleagă că informația prezentată este foarte utilă pentru el și de aceea trebuie să-i comunice în așa mod ca și cum ar fi alături de ascultător, acesta nu trebuie să se simtă în singurătate ci dimpotrivă trebuie să prindă ritmul jurnalistului.
Stăpînirea de sine reprezintă o calitate fără de care nu se poate face jurnalism radio. Conștientizarea faptului că este ascultat de milioane de oameni în momentul transmisiei îi crează jurnalistului un stres destul de puternic, pulsul său atingînd valori destul de mari înainte de a intra în emisie. Chiar dacă emisiunea „Cu drag de folclor ” a fost înregistrată din timp emoțiile nu mă lăsat, ci mă urmăreau pe tot parcursul înregistrării. Atunci cănd pășești în cabina de înregistrare simți cum inima îți bare mai tare. În momentul în care repeți cu microfonul stins parcă e mai ușor, te simți mai sigur iar atunci cînd regizorul conectează microfonul și tot ceea ce ce spunem și ce facem se înregistrează, vocea începe să tremure iar inima să bată mai tare. Desigur că această stare se atenuează destul de repede, dar stresul și starea de emotivitate contribuie la o anumită uzură în timp. Spontaneitatea trebuie să fie o caracteristică a jurnalistului de radio. Capacitatea de reacție și spontaneitatea sunt necesare în special emisiunilor în direct. Jurnalistul trebuie să aibă în permanență pregătite materiale suplimentare pentru o pauză neprevăzută. Astfel, putem afirma că jurnalistul de radio este cel care întrunește pe lîngă alte calități specifice acestei profesii și altele pe care le-a avut sau le-a dobîndit prin exercițiu. El trebuie să fie un actor care trebuie să se adapteze rolului pe care îl interpretează, care se emoționează, suferind sau bucurîndu-se alături de cei care participă la discuție. Uzurala care este supus jurnalistul de radio, ca și cel de televiziune, este cu mult mai mare decît a celui din presa scrisă. Cu fiecare ediție timbrul vocii a devenit unul mai plăcut, mai jucăuș cu lexemele întrebuințate în text dar și prin intermediul exercițiilor perfecționarea dicției. Jurnalistul în timpul emisiunii trebuie să-și controleze napărat respirația pentru a putea face accentul logi și pentru a rosti clar cuvintele dar și terminațiile acestora. Fiindcă astfel informația va ajunge mai aproape de inima ascultătorului, iar atunci cînd jurnalistul e încrezut în ceea ce spune și publicul îl crede. O pronunțare corectă și fermă a cuvintelor te transformă într-o persoană convingătoare. Înainte de a înregistra emisiunea jurnalistul trebuie să-și perfecționeze dicția și timbrul vocii fiindcă tonul și atitudinea sunt puntea spre ascultător. Legătura dintre radio și dicție trebuie să fie una foarte strânsă, deoarece la radio nu te poți folosi decât de limbajul verbal și cel paraverbal, ceea ce înseamnă că fără tehnici de respirație diafragmatică, o pronunție corectă, o voce de calitate și o intonație perfectă nu prea ai cum să faci performanță și să transmiți știrile, radiojurnalele, emisiunile sau informațiile în mod corect. Jurnalistul atunci cînd înregistrează o emisiune tematică nu trebuie să se grăbească să ofere într-un mod rapid informațiile, ci trebuie să explice, să aibă un timbru al vocii calm pentru ca să atragă publicul dar nu să-l sperie. Atunci cînd informația este prezentată rapid doar o mică parte din ea se memorizează restul informației publicul nu reușește să o analizeze.Astfel atunci cînd am realizat prima ediție a emisiunii am avut un timbrul al vocii mai pronunțat, iar scenariul emisiunii era prezentat într-o formă rapidă. După realizarea a două ediții am sesezat faptul că ceea ce ofeream publicului era util însă ca să aibă și mai multe beneficii în celelalte ediții am avut o voce mai calmă, mai liniștită. În cadrul acestei emisiuni am reaziat patru ediții astfel în fiecare din aceasta am încercat să elaborez ceva nou, să mă prezint mai diferit decît data trecută, să am diverse forme de salut și de încheiere. Chiar dacă nu există un ghid de condurece unde să fie indicat cum să elaborezi o emisiune radiofonică, fiecare jurnalisti își face propriul ghid își găsește reguli, e stăpînul propriilor emisiuni. Astfel nu se conduc după criterii stabile care ar denatura emisiunea. În literatura de specialitate nu am găsit nicăieri unde poate fi punctate indici de realizarea a unei asemenea emisiuni. Am încercat singură să deduc din ceea ce am citit despre emisiunea tematică și în general despre folclor cum a apărut, care este rolul lui în societate dar și cum se promovează acesta în rîndul tinerilor. Pentru început am elaborat conceptul emisiunii unde am indicat pașii pe care iam realizat, după care mi-am ales o temă și m-am documentat, am căutat muzică și am încercat să promovez vechile tradiții a plaiului moldovenesc. Folcloristica nu poate fi limitată doar la continuarea tradiției. Folosind reziltatele folcloristicii naționale și pe cele străine, s-a desfășurat un proces de clarificare a principiilor și metodelor privind sensul nou al cercetărilor de folclor. Nimic nu este mai frumos și mai util decît promovarea tradițiilor care ne caracterizează, ce ne determină ca indivizi fiindcă aici ne-am năascut iar buneii și stăbuneii ne-au lăsat comoara neamului- tradițiile și obiceiurile. Folclorul nu rămîne indiferent la schimbările vieții sociale, culturale, ci capătă în noile condiții sociale în transformările structurale interne, naționale, respectiv externe, internaționale. Valorile create de om modifică existnța, implicănd în continuare necesitatea creării de valori noi. Am continuat această emisiune în care am încercat să atrac publicul și în special tinerii mai aproape de valorile naționale, de meleagurile natale, de dansul și muzica moldovenească. Astfel prin intermediul edițiilor am promovat tradițiile populare care ne diferențiază de celelalte națiuni, ne face unici, ne face mai puternici atunci cînd suntem la noi acasă, în costum național și cu muzică populară.
Emisiunea radiofonică „Cu drag de folclor’’ are următoarea structură:
genericul;
informații despre obiceiuri, sărbători tradiționale, elemente definitorii ale folcloristicii dar și tradițiile creștinești ( instrumente populare, dans și cântec popular etc);
muzica populară ( 5 melodii );
interviuri ;
Genericul emisiunii „Tradiții, obiceiuri, muzică și dans popular. Toate le afli doar la emisiunea Cu drag de folclor . Fii alături de noi în fiecare duminică, ca să cunoști adevăratele valori a neamului. ”
Temele abordate au fost diferite, dar toate din domeniul folcloristicii, avînd la bază tradițiile și obiceiurile populare care diferențiază neamul moldovenesc de alte națiuni.
Muzica populară este gazda tuturor edițiilor astfel aceasta nu a lipsit de la niciodată, ba chiar a susținut tema abordată fiindcă în dependență de temă am ales cîntecele potrivite.
Interviul este genul jurnalistic care aduce informațiile direct de la sursă, fiind cele mai veridice. O nouă voce în emisiune reduce faptul că aceasta poate deveni una monotonă.
Descrierea materialelor jurnalistice:
Etapa 1: Documentarea.
Indiferent că este presa scrisă, on-line, televiziune sau radio, etapa documentării ocupă locul de bază, fiindcă dacă începi a înregista o emisiune fară a te documenta suficient poți duce în eroare publicul care ulterior își pierde încrederea în jurnalist dar și în postul de radio. Sursele de documentare în cadrul unei emisiuni pot fi:
publice- printre acestea se numără centrele de informare și documentare, publicațiile oficiale (Monitorul oficial), serviciile de documentare ale ziarelor, bibliotecile, fototecile, băncile de date instituționale, internetul etc.
particulare- acestea sunt documente precum arhive personale, jurnale intime,dosarele și fișierele proprii ale ziaristului etc.
În cardrul edițiilor emisiunii „Cu drag de folclor ” am apelat mai mult la documentarea publică astfel pentru înregistrarea unui subiect am lecturat vechile cărți care oferă mai multă veridicitate decît internetul. Însă pentru ca informația să fie accesibilă publicului trebuie să o desprindem din documentele consultate, jurnalistul decodează limbajul instituțional al acestora, potrivit grilei sale de lectură. Atunci cînd am elaborat emisiunea am ținut cont de trecerea în revistă a subiectului propus pentru discuție, după care am selectat din amalgamul informațional doar secvențele utile și cele mai importante. Sintetizarea în etapa documentării prevede abordarea datelor esențiale ale temei alese. Un alt punct al documentării este valorificarea, adică punere-a în valoare a informațiilor găsite și în special a tradițiilor populare. Am alcătuit explicații generalizatoare care prezintă la început tema ce va fi abordată pe tot parcursul emisiunii, cele mai importante nuanțe a ediției. Documentarea este un punct foarte important în realizarea unei emisiuni, astfel pentru început am aflat care sunt cele mai de preț elemente ale folclorului (dansul popular, muzica populară, meșteșugăritul etc.). Dar am ținut cont și de evenimentele calendaristice cum ar fi tradițiile creștinești (Paștele, Sf. Gheorghe). Totodată am prezentat și vechiile tradiții moldovenești care se organizau la nunți.
În prima ediție a emisiunii tema abordată a fost ouăle roșii de paști, care este simbolista ouălor de Paști, ornamentica ouălor decorative dar și cînd trebuiau să fie adunate ouăle conform vechilor tradiții. Totodată s-a discutat despre faptul că folclorul conserva mai multe legende crestine care explica de ce se înroșesc ouale de Paști și de ce ele au devenit simbolul sarbatorii Invierii Domnului. Oul este el însuși generator de viață, un simbol al regenerării, al purificării, al veșniciei. „Oul a sintetizat misterul Creațiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea, deci și omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinței tuturor popoarelor din lume”, spunea folcloristul Artur Gorovei într-un studiu apărut în anul 1937. În același timp am vorbit despre faptul că înroșirea ouălor de Paști se face în Joia Mare, existând credința că ouăle fierte și roșite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Muzica este aleasă cu mare grijă astfel în această ediție am inclus melodii pascale. [anexa 1]
În a doua ediție a emisiunii a fost dedicată nunților, căci oamenii cînd merg la nuntă muzica și dansul popular este pe primul loc. Am accentuat cum se organizau nunțile în timpurile vechi , cum găseau nănașii și cum decurgea cununia. În cadrul emisiunii am prezentat faptul că din cele mai vechi timpuri s-au păstrat cu strictețe tradițiile și obiceiurile de nuntă. Epoca contemporană a suferit o multitudine de schimbări, odată cu avansarea noilor tehnologii și nivelului de dezvoltare materială și spirituală a societății. Schimbări majore au suferit și obiceiurile de nuntă, în zilele noastre puțini sunt cei care mai trag cu ochiul la tradiții, fiecare pereche dorește ca cel mai special eveniment din viața lor să fie cât mai inedit și spectaculos. În urma cercetării am observat că cel mai vesel, mai spectaculos ritual de familie este legat de căsătoria tinerilor, unde ei deja sînt actorii de bază și tot ei realizează rolurile principale, ca mire și mireasă. Căsătoriile se încheiau cînd nu era post, fiindcă în post nu se fac nunți „că este păcat”. Pentru această tematică am ales muzică de nuntă cum ar fi : „ia-ți mireasă ziua bună ”. [anexa 2]
În ediția a treia am vorbit despre sărbătoarea Sfîntul Gheorghe care are o dato fixă 6 mai și marchează adevăratul început al primăverii. În viziunea populară sărbătorile sf. Gheorghe și sf. Dumitru determinau anotimpul anului. La sf. Gheorghe începe anotimpul cald, iar la sf. Dumitru – cel rece. Potrivit legendei, acești doi sfinți „poartă cheile anotimpului la brîu, păstrîndu-le cu sfințenie”. Această sărbătoare este celebrată de creștinii ortodoxi, astfel am abordat tema din perspectva tradițiilor populare dar și din punct de vedere creștinesc. Cu ocazia acestei sărbători am realizat un interviu în cadrul căruia preotul Maxim Melinti a vorbit despre Sfîntul și marele mucenic Gheorghe dar și minunile pe care le-a înfăptuit acesta. Totodată părintele a vorbit despre respectarea tradițiilor creștinești, dar și ce trebuie să facă un enoriaș în această zi de sărbătoare. Sfăntul Gheorghe mai este considerat și ocrotitorul Republicii Moldova. Muzica din această ediție este dedicată celor are poartă numele de Gheorghe. [anexa 3]
În ediția a patra a emisiunii „Cu drag de folclor” am vorbit despre dansul moldovenesc care este considerat a fi cea mai veche artă populară. Fiecare mișcare vorbește despre talentul și caracteristicele spirituale ale poporului în diferite perioade istorice. Istoria dansului moldovenesc este originală și bogată în elemente multidimensionale. Totodată dansul este o creație expresivă și profundă a poporului, o reflectare artistică emoțională specifică vieții sale multiseculare. Dansul a avut o importanță deosebită în viața socială a omului fiind nelipsit din ritualurile religioase. În timp s-au produs mutații în cadrul dansurilor jocurilor populare în sensul că unele și-au păstrat funcția rituală (Calușul, Cununa, Drăgaica), iar altele s-au transformat în dansuri de gluma. Am reamintit ascultătorilor despre cele mai cunoscute dansuri în colectiv: Hora, Sîrba, Brîul, Învirtita, Trei lenme, etc. În cadrul acestei ediții am realizat și un interviu cu dansatoarea de dans popular Diana Galașan, am discutat despre pasiunea ei, despre foarmația care o conduce și cum promovează dansul moldovenesc în rîndul tinerilor. Totodată s-a menționat despre faptul că tradițiile s-au păstrat, însă oricum au intervenit unele modificări. Muzica inclusă în această ediție îndeamnă ascultătorii la joc. [anexa 4]
Etapa 2: Formula de salut și formula de încheiere
Fiecare ediție a emisiunii „Cu drag de folclor ” are un început și o încheiere pentru a fi mai aproape de radioascultători și a oferi o diversitate, am optat pentru formulări diferite. În depenență de specificul emisiunii am ales și formula de prezentarea „Hai cu toții , hai la joc,
Înainte și pe loc, Uite-așa ca la noi ,Stînga dreapta înapoi. Bună ziua și bine v-am găsit la emisiunea „Cu drag de folclor” alături de voi este aceiași Irina Mihailici.” sau „Bună ziua și bine v-am găsit dragi radioascultători la emisiunea cu drag de folclor. Eu sunt Irina Mihailici.” Publicul este atras încă de la primele cuvinte ale prezentatorului astfel dacă acesta poate să-l convingă și să-l atragă atunci ascultătorul nu va schimba postul pentru a găsi ceva mai bun. Totodată am decis că fiecare încheiere a emisiunii să fie diferită, pentru a avea o diversitate și al apropia cu fiecare ediție mai aproape de emisiune, de ceea ce ia fost dat , de tradițiile și obiceiurile moldovenești. „Felicitări tuturor celor care poartă numele de Ghiorghe fie ca acestă sărbătoare să vă întărească , noi ne reauzim săptămîna viitoare , să aveți parte doar de clipe frumoase. Râmineți alături de Laura Lavric cu melodia Gheorghe Gheorghe. Toate bune.” Atît începutul cît și încheierea au o deosebită importanță fiindcă aceasta este suprafața întregii emisiuni. După cum moderatorul îți formulează modul de ardesare astfel și publicul reacționează. Încă din primele secunde dacă vocea prezentatorului capătă încrederea publicului atunci acesta îl va putea ține alături de el pe tot întregul emisiunii. Dacă formula de început și de înceheiere nu trezește interes ascultătorului atunci acesta schimbă postul de radio. Prezentatorul trebuie să găsească diferite modalități de prezentare pentru a fi original și irepedabil de altfel prin aceste calități va fi cunoscut de către public.
Etapa 3: Selectarea repertoriului muzical
Emisiunea „Cu drag de folclor” pe lingă faptul că promovează tradițiile populare îndrumă ascultătorii să audieze și muzica populară , de aceia în timpul unei emisiuni care durează 30 de minunte, sunt incluse 5 piese muzicale. În dependență de tema emisiunii sunt alese și cîntecele popular ,astfel în prima ediție au fost incluse piese cu tematică pascală „Doina Ioneț –numai cei cu gînd curat, Surorile Osoianu- O Isuse-ți mulțumim”. În ediția a doua în care am abordat tradițiile populare de la nuntă am inclus mai multe melodii ce țin de acest subiect, spre exemplu „E sărbătoare și răsună muzica, Ia-ți mireasă ziua bună ”, iar în ediția a 3 unde s-a vorbit despre sărbătoarea Sfîntului Gheorghe am inclus mai multe melodii interpretate de folcloriștii autohtoni „Iubește Gheorghe iubește. ” Ediția a patra cu tema dansul popular s-a deosebit prin diversitatea melodiilor de îndemnare la joc, cît și prin tipurile de dansuri cum ar fi hora, sîrba , astfel am inclus piese corespunzătoare tematicii (Zinaida Julea -sîrba de demult, Ileana Ciuculete – Prindeti-va în hora etc. ). Din cele mai vechi timpuri muzica însoțea activitățile poporului și era strîns legată de obiceiuri, era prezentă la cele mai importante ceremonii, precum nunta și cumătria, petrecerea în armată. De asemenea, erau larg răspîndite și alte forme ale muzicii populare: bocetul, cîntecul de dragoste, romanța.
Melodiile nu sunt puse la nimereală ci sunt alese cu mare grijă în așa fel încît să corespundă tematicii. Alegerea melodiilor este un proces de creație astfel fiecare jurnalist își găsește melodiile care le consideră compabilibe cu tema.
Plasarea unor melodii ce nu sunt relevante este și cauza imposibilității de a descărca de pe internet piesa potrivită fiindcă de multe ori acestea sunt cu plată, sau este imposibil de descărcat din alte motive. Unele melodii sunt plasate pe internet doar pentru a le audia dar nu pentru a le putea descărca astfel multe din ele rămîn în spatele frumosului.
Pentru a aduce la cunoștință publicului folcloriștii autohtoni, am inclus pe parcursul emisiunii diferite melodii ale diferitor interpreți. În unele cazuri cînd nu am găsit melodii mai potrivite atunci am inclus din repertoriul aceluiași artist două melodii. Am ales interpreți care cîntă melodii din popor pentru că acestea sunt mai aproape de inima ascultătorului. ( Surorile Osoianu, Marin Ganciu, Laura Lavric, Ion Paladi, Zinaida Julea, Nicolae Gribincea, Maria Iliuț etc.)
Pe lingă interpreții basarabeni mai sunt incluse și melodiile ale interpreților de peste Prut (Mioara Velicu, Margareta Clipa, Sofia Vicoveanca, Angelica Flutur, Ileana Sărăroiu. ) Toate melodiile incluse în cadrul emisiunilor corespund cu subiectul ales astfel încît este o diversitate în alegerea melodiilor, dar și subiectele fiind unele actuale și cunoscute. La fiecare ediție aveam nevoie de citeva zile pentru a putea găsi melodia potrivită temei dar și secvenței în care va fi inclusă, fiecare sfîrșit de propoziție este în strinsă legătura cu următoarea propoziție care anunță piesa care va fi audiată. Repertoriul muzical este o componentă foarte importantă în cadrul emisiunii cu temetică folclorică, fiindcă anume muzica oferă atmostera de voie bună, amintește de tradiții și de obiceiurile populare. Muzica populară nu apartine unui interpret ci poporului de aceea îi este cel mai aproape de inimă și de suflet. Fără muzică emisiunea ar fi una monotănă și plictisitoare, iar datorită melodiilor, aceasta are farmecul de a ține urechea ascultătorului aproape de radio Unda Liberă.
Etapa 4: Selectarea muzicii de fundal.
Pentru a oferi originalitate emisiunii am schimbat melodia de fundal astfel la fiecare ediție este o nouă piesă instrumentală care se potrivește cu tema aleasă. În prima ediție a emisiunii am ales ca melodie de fundal „Formația din Brașov instrumental” iar pentru a doua emisiune am decis să plasez o muzică instrumentală de nuntă care să confere ediției un specific , să o evidențieze de cealaltă ediție. În ediția a treia am utilizat ca muzică de fundal concertul folcloric instrumental interpretat de formația cristal din Slobozia. Ca muzică de fundal a ediției a patra a fost Orchestra fraților Advahov care a oferit emisiunii armonie și compatibilitate. Muzica de fundal este un element important fiindcă atunci cînd melodia nu completează mesajul devine o diferență astfel mesajul trasmis de prezentator nu este înțeles corect sau nu atrage atenție informației ci melodiei. De aceea jurnalistul trebuie să fie foarte atent cînd alege muzica de fundal a ediției fiindcă trebuie să se combine și cu timbrul vocii și cu tematica abordată. Alegerea muzicii de fundal este o etapă dificilă fiindcă sunt foarte puține melodii populare instrumentale care pot fi utilizate ca piesă de fundal. O problemă cu care m-am confruntat pe parcursul realizării emisiunilor a fost imopibilitatea descărcării melodiilor ptrivite. Adesea ceea ce se combina cu subiectul discutat nu putea fi descărcat astfel eram nevoită să mai navighez ca să găsesc o altă melodie ce se va potrivi cu tema. Muzica de fundal are deasemenea un rol important în realizarea emisiunii fiindcă oferă o stare de calmitate și totodată o nostalgie. Atunci cînd am identificat muzica potrivită contextului am descărcat-o și am convertat-o pentru a avea o dimensiune mai mică, ulterior o înseram și o setam ca muzică de fundal însă ține-am cont de faptul că vocea mea trebuie să fie înțeleasă astfel melodia trebuia să fie la un volum mai mic. Dacă muzica era mai tare decît textul înregistrat atunci principalele idei puteau fi neînțelese sau chiar în unele momente neânțelese din motivul că melodia nu era una liniștită pe tot parcursul ediției. Niciodată nu se utilizează ca melodie de fundal una în care sunt și cuvinte fiindcă se suprapune vocea prezentatorului cu vocea interpretului și astfel nu se întelege nimic.
Etapa 5 : Alegerea invitaților și realizarea interviurilor.
Interviurile, realizate de regula între două persoane, față în față sau la telefon, au drept scop obținerea de informații, opinii sau reacții ca și clarificarea și transmiterea lor pentru o bună informare a publicului. Pentru că deseori apar momente tensionate, interviurile se realizează, de regula, față în față și nu la telefon, varianta în care există riscul ca intervievatul să întrerupă convorbirea, pentru reluarea careia va fi necesara o noua procedură de contact. Interviurile pe care le-am realizat pentru emisiunea „Cu drag de Folclor” au o durată de la 5 la 10 minunte, în dependență de intervievat și de tema abordată. Tema discuției este individuală cu fiecare intervievat fiindcă sunt mai multe subiecte care pot fi abordate din diferite perspective. În cadrul emisiunii tematice interviul înregistrat este cel mai relevant fiindcă oferă posibilitatea unei pregătiri minuțioase înaintea înregistrării, care ulterior poate fi prelucrat prin montaj, curățat de „bâlbe” și repetiții supărătoare. Interviurile realizate au fost înregistrate la reportofon , nu în studiou fiindcă intervievații nu au avut posibilitatea să vină în studioul undei libere. Interviurile au fost realizate cu scopul de a îmbogăți emisiunea și de ai oferi mai multă credibilitate, totodată pentru a promova tradițiile naționale. Înainte de a realiza ediția emisiunii m-am documentat foarte bine despre viața și activitatea intervievatului dar și despre tema pe care o voi aborda. Astfel am aflat cît mai multe lucruri despre viața, pasiunile, profesia interlocutorului. Am discutat cu apropiații acesteor invitați dar și am citit mai multe articole despre intervievații mei pentru ai cunoaște mai bine și pentru a ști cum să-l descos ca să obțin cît mai multe detalii vizavi de tema care mă interesează pe mine și pe ascultători. Cunoașterea temei este la fel de importantă. Asta ne va ajuta să punem întrebări pertinente și să putem reacționa atunci când intervievatul încearcă să ocolească răspunsul. În momentul actului de comunicare nu putem să ne bazăm pe flerul nostru de moment. Întrebările trebuie pregătite din timp, iar varianta indicată este cea în scris. Asta nu înseamnă că vom citi întrebările de pe foaie. Este de bun simț să încercăm să le reținem și să tragem cu ochiul pe carnețel doar pentru verificare. Planul de întrebări trebuie să fie flexibil. Este bine să avem întrebări de rezervă. Trebuie să avem în vedere și faptul că întrebările din plan sunt orientative și că trebuie să adaptăm întrebările după cursul firesc al discuției însă trebuie să avem mare grijă ca să nu deturnăm tema. Nu este neapărat nevoie să păstrăm ordinea de pe foaie. Atunci cînd am înregistrat interviurile pentru emisiunea „Cu drag de folclor ” nu m-am gândit la acest plan ca la ceva atât de important încât nu poate fi abandonat. Astfel atunci cînd înregistram interviul ascultat atent ceea ce spune intervievatul ca să pot oferi următoarea întrebare care va fi relevantă, fiindcă uneori două întrebări separate pe care ne le-am pregătit din timp pot fi unite și astfel vom obține doar un singur răspuns. După ce am ales tema și intervievații am recurs la fixarea unei întîlniri. În timpul conversației telefonice am comunicat intervievaților tema cu care vreau să o abordăm, locul unde ne v-om întîlni , data, ora, dar și durata interviului. Pentru a fi convingătoare cu interlocutorii aleși am explicat de ce anume aceștia au fost personajii edițiilor emisiunii „Cu drag de Folclor.” O regulă de aur în interviu este că jurnalistul trebuie să știe să asculte. E acolo ca să afle cât mai multe, deci să asculte ce spune intervievatul, nu să arate cât de multe știe el. Dacă reporterul vorbește prea mult, e normal ca persoana pe care o intervievează să se întrebe: „dacă știe așa de multe, de ce mă mai întreabă pe mine?”. Atunci cînd am înregistrat emisiunea am adoptat un comportament de gazdă față de interlocutorul invitat la dialog, am fost civilizată și amabilă, asumându-mi rolul secundar și lăsând prim-planul invitatului. Aflat în postura solicitantului de informații sau de opinii, jurnalistul nu-și poate permite să fie ostil, blazat sau indiferent și nici nu poate să afișeze aere de superioritate. Pe de altă parte, nici un complement nu poate să fie sau nu trebuie să fie, fiindcă ziaristul are în spate dreptul opiniei publice de a fi informată. Așa-numitele întrebări capcană sunt doar trucuri ieftine, care prind doar în fața unui interlocutor neavizat. Trebuie citată cu acuratețe convorbirea sau ideea pe care interlocutorul o susține. O declarație inexactă,care creează controverse, îl poate face pe interlocutor să-și piardă încrederea în onestitatea noastră de jurnaliști și să evite să ne mai răspundă invitațiilor viitoare la interviu. Jurnalistul trebuie să-i ofere interlocutorului posibilitatea de a transmite cu plăcere informația. Acesta nu trebuie să fie întrerupt la tot pasul. El trebuie lăsat să vorbească, ceea ce nu înseamnă însă că jurnalistul nu trebuie să controleze dialogul. În același timp, ziaristul trebuie să-și elibereze interlocutorul de grija formei discursului său, asumându-și în acest sens integral corectitudinea formală a redactării. Primul interviu a fost realizat cu preotul Maxim Melinti, tema principală de discuție a fost sărbătoarea Sfîntul Gheorghe. Intervievatul a vorbit despre semnificația acestei sărbători dar și importanța celebrării acesteia, în același timp a făcut o precizare vizavi de icoanele unde Sfîntul Gheorghe este urcat pe cal și înfibge cu sulița balaurul și unde mucenicul Gheorghe este așezat pe scaun și deasemenea înfibge cu sulița balaurul. Intervievatul a fost deschis pe parcursul actului de comunicare astfel am obținut foarte multe informații utile. În cadrul interviului am oferit și exmple din tradițiile populare care potrivit tradițiilor creștinești acestea sunt considerate păgîne.Interviul a fost unul de succes nu am intervenit latot pasul cu întrebări banale și monotone, astfel i-am oferit posibilitatea intervievatului să-ți expună punctul de vedere fara de a fi întrerupt. Însă în acelați timp libertatea oferită era una cunoscută fiindcă în cazul în care preotul încerca să vorbească despre mai multe sărbători atunci încercam prin intermediul întrebărilor de mărturie, de motivație să-l reîntorc la subiectul principal. În timpul înregistrării interviului am încercat să fiu cît mai atentă la discursul intervievatului astfel am ascultat tot ceea ce comunica preotul Maxim Melinti. Întrebările pe care mi le-am pregătit din timp au fost de folos însă atunci cînd am început a înregistra interviul întrebările s-au mai schimbat cu locul fiindcă în dependență de răspunsul obținut făceam legătură dintre ideia precedentă cu ideia ce urmează să fie, după care i-am adrest cîteva întrebări ce reieșeau din răspunsul obținut. Pentru începutul interviului m-am prezentat și am cerut să fie un loc mai liniștit pentru ca să se înlețeagă mesajul. Interviul l-am înregistrat în biserica „Acoperămîntul maicii Domnului ”, în lăcașul sfînt este îndreptată toată puterea lui Dumnezeu. În cadrul acestui interviu am adresat întrebări de încălzie, întrebări factuale, întrebări mărturie,interviu insistență și interviu de urmărire a evoluție folclorului moldovenesc. Acest interviu a fost realizat cu ușurință astfel încît interlocutorul a fost unul binevoitor și deschis în actul de comunicare.
Al doilea interviu l-am înregistrat cu o dansatoare de dans popular care are o experiență cu toate că nu a finalizat colegiul de coreografie. Diana Galașan pe lingă faptul că este o bună dansatoare are și o voce deosebită. În cadrul interviului am rugat-o să interpreteze ascultătorilor un cîntec popular. Pentru început am contactat sursa după care am convenit cu o întîlnire unde am stabilit locul, data,totodată am anunțat-o tema cere va fi abordată. Aceasta și-a deschis sufletul către tineri pentru a le spune cum a apărut pasiunea ei față de dansul popular dar și la ce fel de consursuri a participat împreună cu formația pe care o conduce. A fost un interviu realizat cu succes însă frica de reportofon s-a simțit prin modul ei de a răspunde și de a analiza tot ce gîndește înainte de a spune. Pentru început am acordat întrebări de încălzire pentru ai crea un comfort intervievatului, pentru a se simți liber și a avea încredere în prezentator. Datorită întrebărilor de sprijin se pot cere anumite precizări, cum ar fi despre termenii de specialitate sau afirmații care trebuie să fie completate cu elemente suplimentare , atunci cînd intervievații relatează despre obiceiuri spefice zonei din care vin. Se mai adresează întrebări de relansare atunci când interlocutorul deviază de la subiect și pentru al readuce în folcor îi acordăm aceiași întrebare dar formulată diferit. Interviul dat a fost realizat un pic mai dificil fiindcă reportofonul a creat o jenă intervievatului. În timpul ce interlocutorul discuta nu întrerupeam fiindcă în acel moment poae avea să aibă loc o dezvăluire sau avea să-i creez incomodități și să o fac să-și piardă gîndul. Interviul a a avut o înregistrare de 10 minunte dintre care am redus la cinci minunte fiindcă erau idei care se repetau și pauze în care intervievata se gîndeam cum să răspundă mai clar și mai profund.
Prin intermediul interviurilor publicul poate cunoaște informațiile direct de la sursă astfel creîndu-se o mai mare veridicitate a postului de radio „Unda Liberă.” În timpul realizării interviurilor am avut o atitudine cât mai deschisă și mai sinceră față de intervievați. Astfel cei interogați se simțeau în largul lor și îi încurajam ca să ofere cât mai multe informații. Interviul este rezultat dupa documentare, intervievarea propriu-zisă și redactare, însă nu este înca apt de a fi publicat. Ca toate celelalte specii jurnalistice de teren, el trebuie „cosmetizat”, îmbracat. Înainte de a însera interviul în cadrul emisiunii am facut o mică introducere despre materialul ce urmează și în special despre intervievatul ediției. Inregistrarea interviului pentru a fi difuzat pe postul de radio se face cu multa grija pentru continutul dar si pentru calitatea tehnica a inregistrarii. Orice zgomot de fond, a carui prezenta in inregistrare nu se justifica drept o ilustrare a contextului in care are loc discutia, este daunator calitatii interviului. Daca, totusi, exista un zgomot, prezenta lui trebuie explicata de reporter, care este obligat sa ofere date cu privire la locul unde are loc inregistrarea. Inregistrarea interviului pentru a fi difuzat pe postul de radio se face cu multa grija pentru continutul dar si pentru calitatea tehnica a inregistrarii. Orice zgomot de fond, a carui prezenta in inregistrare nu se justifica drept o ilustrare a contextului in care are loc discutia, este daunator calitatii interviului. Daca, totusi, exista un zgomot, prezenta lui trebuie explicata de reporter, care este obligat să ofere date cu privire la locul unde are loc înregistrarea. La sfarsit, reporterul are datoria să asculte interviul împreuna cu interlocutorul pentru a verifica continutul și calitatea inregistrarii, pentru a rectifica eventualele erori de date sau de exprimare, dar si pentru a hotari de comun acord eventualele scurtari si eliminari de text. Jurnalistul prin intermediul interviurilor poate promova mai ușor tradițiile populare fiindcă are un exemplu, o persoană care este pasionată de muzica și de dansul popular, de tradițiile strămășești atît cele creștinești cît și cele populare. Folclorul este o latură mai puțin abordată de către posturile de radio din Republica Moldova astfel emisiunea „Cu drag de folclor” aduce în vizorul ascultătorilor ediții de excepții cu interviuri utile. Un punct important este că jurnalistul nu se mira pe parcursul interviului, nu aproba si nu dezaproba, indiferent de raspunsurile pe care i le oferă invitatul sau. El nu ramane un ascultator pasiv al raspunsurilor, ci, urmarindu-le cu atentie, este gata oricand sa intervina cu o intrebare suplimentara sau cu sublinierea unei idei exprimate de interlocutor.
Etapa 6: Înregistrarea emisiunii în studiou.
Această etapă este foarte importantă în procesul de realizare a unei emisiuni, dacă nu este înregistrată emisiunea în studiou atunci calitatea acesteia este una mai scăzută. Am avut momente cînd înregistram aceiași ideie de două- trei ori fiindcă terminațiile unor cuvinte nu se auzeau. Au fost cazuri cînd credeam că înregistram dar s-a adeverit că doar era o probă iar tot ceea ce am repetat a fost doar încălzirea. Emisiunea înregistrată în studiou are un alt sunet, astfel toate zgomotele care ne înconjoară nu se aud din motiv că camera de înregistrare este izolată astfel sunetul care este acolo se menține. Înainte de a înregistra emisiunea mereu repet de cîteva ori scenariul, fiindcă atunci cînd mă așez în studiou deja știu textul și îmi este mai ușor să fiu mai aproape de ascultători. Atunci cînd jurnalistul nu lecturează scenariul înainte de a se înregistra păi poate comite mai multe greșeli fiindă textul este citit pentru prima dată. De aceea este bine cînd jurnalistul se pregătește din timp de înregistrarea emisiunii, face exerciții pentru încălzirea vocii și astfel își găsește și timbrul potrivit.
Etapa 7: Montarea și difuzarea emisiunii.
Emisiunea „Cu drag de folclor ” a fost concepută și continuată pentru a promova tradițiile populare în rîndul tinerilor. Materialele prezentate în cadrul emisiunii au fost au fost extrase dibn cărțile vechi care păstrează toate tradițiile și obiceiurile neamului moldovenesc. Internetul l-am consultat mai puțin fiindcă nu permanent informațiile oferite sunt adevărate. Ascultătorul așteaptă de fiecare dată să audă o tradiție veche nu cea nouă inventată sau împrumutată de la alt neam. La Radio Unda Liberă toate materialele sunt realizate de studenți, astfel diversitatea de emisiuni înregistrată la acest post demonstrează faptul că tinerii sunt noii promotori ai culturii. Produsul jurnalistic poate fi considerat unul original fiindcă foarte puține posturi de radio au asemenea emisiuni. Radioul este acel canal care are funcția de a informa și de a educa publicul . O societate nu poate exista fără un echipament spiritual, fără un sistem de credințe și tradiții care să le orienteze experiența. Tradițiile și credințele asigură supraviețuirea și funcționalitatea grupului uman, ceea ce este o condiție necesară de supraviețuire a individului. Pe parcursul a patru săptămîni am realizat patru emisiuni, fiecare ediție apare duminica, atunci cînd majoritatea populației este disponibilă de a asculta un produs nou și inedit. Atunci cînd montăm emisiunea o curățim de toate „bîlbele” pentru că surplusul lor zgirîe urechea și deranjează ascultătorul astfel prin montare toate lacunele care au loc în timpul înregistrării se pot decupa . Pînă la sfîrșitul montării emisiunii trebuie să avem un mterial deosebit , cu o vorbire fluentă și o dicție impeabilă pentru a putea impresiona ascultătorul, în cazul în care acesta se plictisește schimbă postul și ascultă altceva, iar jurnalistul trebui să-l intereseze pe ascultător să-i ofere informații utile. După cum recomandă și Joanescu Irene la etapa montării am utilizat metoda reducerii la primul interviu dar și metoda de curățare la toate edițiile. După ce am montat întreaga emisiune, am adăugat toate melodiile care fac parte din acea ediție și urmează etapa de difuzare a materialului. Atunci cînd emisiunea este în varianta finală o expediez pentru a putea fi publicată pe pagina on-line a radioului „Unda Liberă.” Emisiunea difuzată poate fi audiată de peste tot.
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Apariția radioului a oferit posibilitatea jurnaliștilor de a transmite cît mai repede informații, astfel funcția de bază a radoiului fiind informarea societății. O altă funcție pe care o are radioul este relaxarea dar și eduarea publiului astfel am decis să aleg tema dată pentru a promova tradițiile populare.
Mass-media are rolul de a cultiva în rîndul societății importanța respectării tradițiilor și de a face publicul interesat de obiceiurile străvechi. Tinerii pun accent mai mult pe tradițiile împrumutate încearcă să aducă acasă multitudinea de sărbători însă uită de cel mai important promovarea propriilor tradiții. Jurnalistul trebuie să încurajeze acest domeniul nu să-l privească ca ceva învechit și primitiv fiindcă nici un popor nu poate exista fără comunicare, fără schimb de valori. Credințele fiecărui neam vin din vechime, îl individualizează și îl caracterizează.
Emisiunea radiofonică trebuie să îndrume audiența spre fondul străbun de valori artistice. Dansurile populare, constituie un mijloc complex de educare a poporului în spiritul dragostei față de comorile populare, de valorile artistice ale poporului. Mass-media este principalul canal de transmitere și de promovare a obiceiurilor străvechi care au fost transmise de strămăși. Legătura dintre trecut și viitor este evidențiată la acei tineri care iubesc arta populară, cei care dansează și cîntă muzică populară. Aceste persoane trebuie încurajate fiindcă tinerii din ziua de azi mai mult sunt interesați de muzica pop, rock, dar nicidecum de folclor. Posturile de radio din Republica Moldova mai puțin aboardează această latură a neamului, astfel vechile tradiții rămîn în umbra subiectelor ce prezintă informații generale.
Emisiunea „Cu drag de folclor” de la postul de radio Unda Liberă vine să abordeze folclorul sub o altă formă, o altă manieră:
Optează pentru muzica autentică, și promovarea artiștilor naționali dar și de peste Prut;
Emisiunea are rolul de a relaxa și de a informa despre tradițiile populare
Emisiunea mai include un gen junalistic care este interviul, care aduce o diversitate de voci dar și credibilitate informațiilor prezentate.
Etapa de documentare este una importantă în procesul de realizare a emisiunii astfel sursa principală fiind cărțile vechi.
Pentru emisiunea „Cu drag de folclor” este acordat un timp mai mult fiindcă nu există fonetici muzicale.
Radioul este cel are anunță, cel care adue la cunoștința tuturor importanța promovării tradițiilor neamului. Totodată acesta are un rol deosebit în formarea și cultivarea interesului pentru patrimoniul cultural imaterial al țării, inclusiv al foclorului. Pe lingă promovarea culturii radioul are și abilitatea de a evidenția valorile naționale și datinile poporului, să înlăture stereotipurile care încearcă să demonstreze că sunt vechi și neimportante fiindcă trăim într-un alt secol și cu o altă găndire asupra lucrurilor. Indiferent de acest fapt vehile tradiții sunt cele care ne caracterizează și ne face unici . De aceea, este foarte important ca toate insituțiile mass-media să dispună de o emisiune cu o asemenea tematică, fiindcă doar așa jurnalistul contribuie la renașterea, păstrarea și propagarea tradițiilor folclorice ale poporului nostru în forma lor originală. Atunci cand respecti o tradiție simți puterea ei, contribui și tu la valorifcarea obiceiurilor strămoșești.
Recomadări: Mass-media în secolul al XXI-lea ar trebui să atragă mai multă atenție valorilor naționale, materiale și spirituale, renașterea, valorificarea, perpetuarea tradițiilor, utilizarea potențialului educativ al datinilor, obiceiurilor și literaturii populare, formarea conștiinței naționale, educarea civismului, a umanitarismului. O perioadă îndelungată în tratarea tradiției a prevalat abordarea pluralistă, prin care tradiția se identifica cu obiceiul, sărbătoarea, ritualul. Pentru ca tinerii să fie mai interesați de datinile străvechi trebuie să se aducă o noutate în prezentarea emisiunilor și să ofere viață informțiilor vechi. Prezentatorul trebuie să aibă un limbaj adecvat și să utilizeze lexeme care atrag publicul. Pentru ca tradițiile să fie respectate și celebrate de popor mass-media trebuie să aibă căt mai des în programul său emisiuni folclorice. La etapa actuală cântecul focloric este alterat sub diferite aspecte, pretexte astfel identficăm: moda, cerințe noi, o nouă mentalitate, nivel estetic. Este important ca jurnaliștii care activează în domeniul radiodifuziunii să perceapă diferența dintre muzica folclorică autentică și cea care se dea a fi componentă a folclorului. Unii interpreți pretind că sunt „creatori de folclor”, semnează în numele poporului și ies în fața publicului cu melodii care nu sunt definite prin autenticitate. Se recomandă astfel ca în procesul de selectare a pieselor care urmează să fie postate în cadrul unor emisiuni , să se atragă o mare atenție intrepreților noi care doar au titlul de folclorist dar defapt cîntă un gen de muzică combinat. Jurnalistul trebuie să cerceteze minuțios piesele pe care le include în emisiunea tematică, căci uneori pot fi contrariu cu mesjului principal. Jurnalistul trebuie să aleagă un timbru al vocii potrivit emisiunii să nu ofere informațiile interesante într-o formă vagă și seacă.
BIBLIOGRAFIE
Studii științifice:
1. Bîlbîie Răduț. Interviul plăcerea dialogului. București Tritonic 2013.
2.Cosma Dorel. Tendințe ale evoluției interviului în presa contemporană. Karuna Bistrița, 2008, 226 p.
3. Ghimpu-Munteanu Veta. Ansamblul Etnofolcloric ,,Tălăncuța’’ în cronici și imagini. Chișinău, 2012
4. Gorovei Artur. Folclor și folcloristică. Chișinău: Hyperion, 1990, 522 p.
5. Joanescu Irene. Radioul modern. București: Alle Educational, 1999, 269 p.
6. Lajos Balazs. Folclor. Noțiuni generale de folclor și poetica populară. Cluj-Napoca: Scientia, 2005, 174 p.
7. Tamazlâcaru Andrei. Cântece populare Pascale. Chișinău: Cartier, 1996
8. Tamazlâcaru Andrei. Caietul de folcor ,,Vin, bădiță, vin-deseară. Chișinău, 2006
9. Traciuc Vasile. Jurnalismul Radio. București: Tritonic 2003, 188 p.
Adrese electronice:
10. http://www.moldovenii.md/md/section/13
11. http://ziarullumina.ro/opinii/folclorul-stiinta-poporului-0
Anexe
Scenariile emisiunii Cu drag de folclor.
Anexa 1:
Bună ziua și bine v-am găsit stimați radioascultători la emisiunea cu drag de folclor. Sunt Irina Mihailici și dacă tot am ajuns în preajma sărbătorilor de paști astăzi vom vorbi despre ouăle roșii, vopsirea și încrustarea lor, tradiții și semnificații. Sarbatoarea Invierii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfintele Pasti semnificînd bucurie și lumină în inimile creștinilor. Și până a trece la subiectul anunțat haide-ți să ascultăm una dintre melodiile pascale ale lui Marin Ganciu –Tu omule.
Simbolistica ouălor de Pasti trebuie căutata înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri stravechi. Oul era dat în dar, fiind considerat simbol al echilibrului, creației, fecunditatii, simbol al vieții și al reînnoirii naturii, obiceiul vopsirii lui fiind întîlnit la chinezi cu doua mii de ani inainte de Hristos. Obiceiul vopsirii oualor s-a transmis creștinilor și este înca practicat mai ales la popoarele Europei si Asiei. În cele ce urmează vom audia un cântec pascal interpretat de Mihaela Tabura- Orice lună e frumoasă, audiție plăcută.
Ouale de Paste, potrivit traditiei, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra saptamana a Postului Mare, numita și „miercurea Paresimilor". Există obiceiul ca de la lasatul secului și pînă în aceasta zi, gospodinele să nu strîngă ouale. Era credința că ouale alese în aceasta zi nu se stricau pana la Paște. Acum se alegeau ouale pentru mâncarea de Paști și ouale ce urmau sa fie înroșite. Chiar daca ele erau strînse în aceasta zi, vopsitul lor avea loc în joia din saptamana de dinaintea Paștelui, însa, niciodata în Vinerea Mare. Ornamentica oualor decorative este extrem de variată, ea cuprinde simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe și religioase. Iata câteva simboluri și semnificatii pictate pe ouă : – linia dreapta verticala = ar însemna viata pe cînd linia dreapta orizontala = simbolizează moartea ; linia dubla dreapta = este echivalentul eternității ; linia cu dreptunghiuri =este gandirea si cunoașterea ; linia usor ondulata = simbolizează apa, purificarea ;pe cînd spirala pictată = înseamnă timpul și eternitatea ; Încă o decorație simbolică este și dubla spirala = prin care subînțelegem legatura dintre viață și moarte.
Despre mîntuirea lui Hristos vine să ne cînte Viorica Ciubotaru cu melodia- Eu pentru voi muri, după care revenim în studioul Undei Libere.
Folclorul conservă mai multe legende creștine care explică de ce se înrosesc ouale de Paști și de ce ele au devenit simbolul sarbătorii Învierii Domnului. Una dintre ele relatează că Maica Domnului, care venise să-și plîngă fiul rastignit, a așezat coșul cu ouă langă cruce și acestea s-au înrosit de la sîngele care picura din ranile lui Iisus. Domnul, vazînd ca ouale s-au înrosit, a spus celor de față: „De acum înainte să faceți și voi ouă roșii și împestritate întru aducere aminte de răstignirea mea, dupa cum am facut și eu astazi”.
Culoarea rosie cu care le vopsesc creștinii la Paști, reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sîngele lui Iisus care s-a scurs pe cruce pentru mîntuirea lumii. Ciocnitul ouălor semnifica sacrificiul divinitatii primordiale și se face dupa reguli precise: persoana mai în varsta (de obicei barbatul) ciocneste capul oului de capul oului ținut în mâna de partener, în timp ce rostește cunoscuta formula “Hristos a înviat”, la care se raspunde “Adevarat a înviat”.
Mai ascultăm o melodie frumoasă interpretată de Doina Ioneț- Numai cei cu gind curat…
Taranii noștri au obiceiul ca, în dimineața din duminica Paștelui, să-și spele fața cu apa nouă sau apa neîncepută în care pun un ou rosu, avand credinta ca astfel vor fi tot anul frumoși și sănatoși ca un ou roșu. Dupa consumarea ouălelor, cojile rosii sunt pastrate pentru a fi puse în brazde, la arat, crezandu-se astfel ca pământul va da rod bun. În traditia populară de la noi, oul roșu de Pasti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de îndepartare a raului, fiind purtator de sanatate, frumusete și spor. Iată că am ajuns la final de emisiune ,eu vă mulțumesc pentru atenție, Sarbatoarea Sfântă a Invierii Domnului să reverse asupra voastră sanatate, belsug și bucurii, iar Lumina din Noaptea Sfanta sa vă călăuzească sufletele spre noi trepte spirituale și să vă însoțească pasii pe drumul vietii.Cu drag de voi vă aștept și data viitoare iar acum vă las cu Surorile Osoianu- O Isuse-ți mulțumin.
Anexa 2:
Să trăiască mirii noi,
Viață lungă amîndoi
El frumos și ea frumoasă,
Două fire de mătasă.
Bună ziua și bine v-am găsit dragi radioascultători la emisiunea cu drag de folclor. Sunt Irina Mihailici. Și după cum v-ați dat seama deja, tema emisiunii de astăzi este nunta moldovenească. Hide-ți să ne reamintim cum erau organizate nunțile pe timpuri. Nunta, în esență, cu excepția formalităților legale, nu reprezintă altceva decât o îmbinare de tradiții, obiceiuri și reguli populare și bisericești.
Și pentru că o nuntă nu poate să înceapă fără muzică și voie bună vă propun să ascultăm piesa: E sărbătoare și răsună muzica de Zinaida Julea
În timp, tradițiile și obiceiurile au suferit modificări, iar multe cupluri aleg din multitudinea de obiceiuri doar pe acelea care le fac plăcere. Este bine totuși, să știți în care sunt rânduielile tradiționale, chiar dacă decideți să nu le respectați. Totul începe cu cererea în căsătorie, unde mirele ar trebui să meargă în pețit la viitorii săi socri, înainte de a-i cere mâna iubitei sale. Dacă are consimțământul acestora, alege cu multa atenție inelul de logodnă și apoi o cere în căsătorie pe aleasa inimii. Odată acceptată cererea în căsătorie, tinerii miri trebuie să decidă pe cine vor alege nași, adică părinți spirituali. Conform tradiției, nașul este personajul central al nunții, și nu tinerii miri.
Haideți să ascultăm o melodie dedicată nașilor interpretată de Nicolae Glib-Nașule măria ta.
Alegerea nașilor are o importanță covârșitoare, atât pentru desfășurarea nunții cât și pentru viitorul tinerilor miri. Conform tradiției, obligațiile materiale ale nașilor sunt suportarea cheltuielilor cu voalul miresei, a lumânărilor și a slujbei religioase. Obligațiile spirituale, însă, sunt mult mai mari. Aceștia au datoria de a-i călăuzi pe tinerii miri pe drumul lor împreună în viață. Tinerii miri, cum spune și preotul, trebuie sa-i respecte întru totul pe nași, exact așa cum își respectă proprii părinți. Pentru a nu se pierde din vedere această datorie a mirilor, din ce în ce mai mulți preoți le vorbesc mirilor la sfârșitul slujbei despre obligația lor de a-i vizita și a se sfătui cu nașii în momentele dificile pe care le vor avea în viață. După ce s-au hotărât pe cine își doresc ca nași, tinerii miri trebuie să le facă acestora o vizită. În unele regiuni se zice „poclon” (închinăciune), la care mergeți cu o pereche de colaci. Colacii pot fi primit sau refuzați de către nași, primirea acestora echivalând cu acceptarea propunerii de a-i cununa pe tinerii miri. După primirea ploconului, nașii trebuie să cinstească onoarea care li s-a făcut și să bea un urcior din cel mai bun vin (din polobocul cel din fundul beciului). După care se stabilește o zi când se cinstește Răspunsul. Se adună părinții fetei, ai mirelui și viitorii nași ai cuplului, de stabilesc detaliile și orânduiala nunții ce va avea loc. În ziua nunții alaiul de nuntă este pornit de către cavalerii de onoare ai mirelui (vorniceii). Aceștia, printre care și conocarul (sau colăcarul, în unele regiuni) iau cu ei lăutarii și se duc la mire acasă, ca să-l ia, apoi pornesc cu alaiul spre casa nașilor. În unele regiuni este obiceiul ca mirele să le aducă nașilor cadouri „de îmbrăcat”, conform tradiției (pe vremuri se făceau cadou cămăși, broboade). Nașul mare îi cinstește pe cei din alai cu „vin și bucate alese” apoi împreună cu nașa iau lumânările de nuntă, voalul miresei (pe care au datoria sa-l cumpere) și pornesc în fruntea alaiului spre casa miresei. Și ca să-i lăsăm răgaz miresei ca să reușească să se pregătească haide-ți să ascultăm o melodie interpretată de Ion Paladi – azi e nuntă-n sat la noi .
Odată ajuns alaiul la casa miresei nașa și domnișoarele de onoare (vornicele) îi prind voalul miresei. Între timp, conocarul rostește conocăria, un fel de laudațio a mirelui în fața socrilor, iar când să intre după mireasă, frații acesteia cer răscumpărare sau „Vulpe”, de la mire. Gătită fiind, mireasa iese din casa și se întîlnește cu mirele care îi dăruiește buchetul de mireasă. În semn de apreciere, mireasa le prinde buchețele numite și cocarde nașului, nașei și mirelui (exact în această ordine). Apoi domnișoarele de onoare continuă cu împărțitul cocardelor către vornicei și ceilalți nuntași tineri. Nuntașii prezenți în alai încing apoi hora miresei în curtea casei acesteia, în timp ce nașa are datoria să rupă turta miresei și să o împartă celor prezenți.
Și să nu uităm de eleganța mireei ascultăm piesa ca nevasta mea frumoasă de Nicolae Gribincea.
Tot alaiul, urmat de lăutari, pornește în cele din urmă către biserică. Mersul în alai, ca și intrarea în biserică trebuie să respecte următoarele reguli: în fața alaiului trebuie să fie o domnișoară de onoare și un cavaler de onoare care să ducă lumânările celor doi miri. În spatele lor se află nașul, nașa, mireasa, și mirele. Imediat în urma lor vin socrii mari, apoi cei mici. Însă nici în acea perioadă prezența părinților la cununie nu e obligatorie. Atât în coloană, cât și în biserică, mireasa stă întotdeauna la stânga mirelui sau a nașului, iar toate femeile din alai stau de asemenea în stânga bărbaților pe care îi însoțesc.
În timpul cununiei religioase, preoții slujesc întâi logodna celor doi miri, întrucât de cele mai multe ori mirii nu fac slujba de logodire înaintea celei de cununie. În timpul acestei slujbe, ei logodesc pe cei doi miri, și de regulă așează verighetele pe degetele inelare ale mâinii drepte. De abia după logodnă are loc slujba de cununare a celor doi miri, în timpul căreia preoții inversează verighetele între miri, și apoi le așează pe degetele inelare de la mâna stânga, unde vor rămâne pentru tot restul vieții. În timpul slujbei de cununie, preoții îi iau pe miri și nași la dansul lui Isaia în jurul mesei.
La sfârșitul slujbei mirii se sărută, sunt felicitați de către rude și nuntași, se împart bomboane. La ieșirea din biserică, nuntașii fac un pod de flori și aruncă cu grâu și orez. Dacă până în momentul ieșirii din biserică, mireasa trebuia păzită pentru a nu zări alte mirese (superstiția spune că ar aduce ghinion privirea altor mirese), odată cununată și intrată în rândul femeilor, aceasta poate vedea orice alta mireasă, cununată sau nu. Este rândul altor mirese necununate să-și ferească privirea! Apoi, tot alaiul se îndreaptă spre locația unde va avea loc petrecerea.
Unele localități din nordul țării păstrează intact tradițiile din cele mai vechi timpuri. Astfel, în aceste regiuni, nunta ține două zile. Prima parte a petrecerii are loc acasă la mireasă, iar spre seară, tot alaiul pornește spre casa mirelui. Cel mai interesant este faptul că pe drum mirele trebuia să aibă un bici și să-și lovească ușor soția. Dacă fata plângea, era un semn de noroc. Astfel, aceasta va fi ascultătoare și va urma întotdeauna cuvântului soțului. Totodată se obișnuieșnuia ca în fața casei mirelui să fie aprins un foc mare, iar invitații să danseze în jurul lui. Dragi radioascultători iată că am ajuns la final de emisiune, vă aștept cu drag și data viitoare. Acum însă rămîneți alături de interpreta de folclor romînesc Maria Ciobanu cu piesa –ia-ți mireasă ziua bună.
Anexa 3:
Bună ziua și bine v-am găsit dragii mei, sunt iarăși alături de voi Irina Mihailici.
În luna aprilie am avut parte de sărbătorile pascale ,iar în luna mai sărbătorim Sf. Gheorghe. În ediția de astăzi veți afla care sunt tradițiile, obiceiurile dar și ce trebuie să facă creștinii de sărbătoarea Sf. Gheorghe ne va spune preotul Maxim Melinti. Primăvara din acest an nu a uitat de soare , și de voie bună , iar pentru ca să ne încălzi și noi ascultăm melodia La portiță la Gheorghiță interpretată de Surorile Osoianu aduție plăcută.
În calendarul popular, sărbătoarea Sfîntului Gheorghe are o data fixă – 6 mai – și marchează adevăratul început al primăverii. În viziunea populară sărbătorile sf. Gheorghe și sf. Dumitru determinau anotimpul anului. La sf. Gheorghe începe anotimpul cald, iar la sf. Dumitru – cel rece. Potrivit legendei, acești doi sfinți „poartă cheile anotimpului la brîu, păstrîndu-le cu sfințenie”. Se zice că primăvara, pe cînd se aude primul orăcăit al broaștelor, Sf. Gheorghe întinde mîna spre Sf. Dumitru, ia cheile, cu una din ele închizînd iarna, iar cu alta deschizînd primăvara.
În popor, în perioada acestor două sărbători se obișnuește să se facă împrumuturi de bani, se închiriază loturi de pămînt dar și se tocmesc ciobanii. De aici și proverbul „sf. Gheorghe tocmește și sf. Dumitru plătește”. Și pentru că vam promis, haideți să cunoaștem împreună cine a fost Sf. Gheorghe și ce minuni a înfăptuit acesta. Vă invit să ascultați un interviu cu parohul Bisericii Acoperămîntul Maicii Domnului Maxim Melinti.
Întrebările pentru interviu :
1. Cine a fost Sf. Gheorghe?
2. Care sunt minunile înfăptuite de Sfîntul și marele mucenic Gheorghe?
3. În tradiția populară de Sf. Gheorghe stîlpii porților se împodobesc cu brazde de iarbă în care sunt înfipte crenguțe de salcie, este acesta un obicei păgînesc sau nu?
4. Sunt icoane în care Sf. Gheorghe este pe cal și se luptă cu balaurul ,însă sunt icoane în care nucenicul e așezat pe scaun ținînd sulița în mână înfinge balaurul , ce reprezintă aceasta?
5. Ce ar trebui să facă un enoriaș de Sf. Gheorghe?
Invervievatul de astăzi a fost părintele Maxim Meliti sper ca ați aflat informații noi care ulterior vor fi de folos. Mai luăm o pauză muzicală și de data asta vine iarăși să ne cînte Surorile Osoianu Iubește Gheorghiță,Iubește după care revenim în studioul Undei Libere.
În concepția populară, ajunul sf. Gheorghe se consideră un timp primejdios, deoarece cu venirea întunericului și pînă la primul cîntat al cucoșului, prin gospodării bîntuie duhuri rele care iau mana animalelor, îndeosebi a vacilor. De aceea în noaptea spre sf. Gheorghe animalele necesită pază atentă și grijulie.
Conform tradiției, în ajunul sf. Gheorghe se face așa numitul „foc viu”. În taină se aduc lemne și se aprind într-un mod special – frecînd două lemne unul de altul.
În jurul focului se strîng flăcăii care organizează diferite jocuri și sar peste foc. Cînd focul se stinge, fiecare ia cîțiva cărbuni și venind acasă afumă cu ele animalele.
În trecut, de ziua sf. Gheorghe se mai practică încă un obicei – căutarea comorilor. De fapt se spune că comorile sînt căutate: la Paște, sf. Gheorghe, Ispas, Duminica Mare, Ioan Botezătorul. Se credea că în aceste zile comoara „se aprinde” și luminează, indicînd locul unde se află. Erau cunoscute multe modalități de căutare a comorilor, dar în caz cînd se găsea și se lua comoara obligatoriu era să lași în acel loc cîteva monede sau alte obiecte, pentru ca căutătorul să nu fie omorît de către duhurile rele ce o păzeau. Și pentru că noi tot avem o comoară care se numește viața îi asultăm pe Ghiță Munteanu, Tinu Verezeanu și Puiu Codreanu cu piesa Pune preț pe viața ta.
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este considerat patronul mai multor țări, regiuni și orașe, fiind și ocrotitorul Moldovei .
Imaginea Sfântului Gheorghe este brodată pe stindardul liturgic al domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Stindardul a fost confecționat de călugări, timp de patru luni, între 1 ianuarie și 11 aprilie 1500, în cel de-al 43-lea an de domnie a voievodului, imaginea sfântului fiind realizată din foițe de argint aurit, pe un fundal din mătase roșie.
Pe una dintre fațetele steagului este inscripționată o rugăciune personală concepută, conform tradiției, chiar de către Ștefan cel Mare: „O, răbdătorule de patimi și purtătorule de biruință, Mare Gheorghe, întru necazuri și năpaste iute mijlocitorule și fierbinte ajutătorule, celor întristați bucurie nespusă, primește de la noi această rugăciune, a smeritului tău rob, a Domnului Ioan Ștefan voievod, prin mila lui Dumnezeu domn al Țării Moldovenești, păzește-l pe el nevătămat în veacul acesta și în cel ce va să fie, prin rugăciunile noastre ale închinătorilor tăi, ca să te slăvim în veci. Amin”.
Numele Sfântului Gheorghe îl poartă unul dintre cele trei brațe ale Dunării. Imaginea Sf. Gheorghe ucigând balaurul este prezentă și pe steagul Moldovei medievale trimis de Ștefan cel Mare la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos.
Felicitări tuturor celor care poartă numele de Gheorghe fie ca acestă sărbătoare să vă întărească, noi ne reauzim săptămîna viitoare, să aveți parte doar de clipe frumoase. Râmîneți alături de Laura Lavric cu melodia Gheorghe Gheorghe. Toate bune.
Anexa 4:
Hai cu toții , hai la joc,
Înainte și pe loc
Uite-așa ca la noi
Stînga dreapta înapoi.
Bună ziua și bine v-am găsit dragi ascultători la emisiunea cu drag de folclor. Alături de voi este aceiași Irina Mihailici care vă reamintește de tradițiile vechi ale poporului nostru. Credcă deja ați înțeles care va fi subiectul de azi , bineînțeles că dansul moldovenesc. Totodată azi o vom descoperi pe Diana Galașan o dansatoare de excepție, geme pămîntul sub picioarele ei atunci cind dansează. Ca să simțim și noi ritmul dansului moldovenesc vă propun să o audiem pe Ioana Căpraru- cu melodia hai la joc, haide-ți cu mine. Dansul moldovenesc reprezintă cea mai veche artă populară, considerata a fi un„poem al neamului”, căci, cînd dansează moldovenii − „inimile lor vorbesc”. Fiecare mișcare vorbește despre talentul și caracteristicele spirituale ale poporului în diferite perioade istorice.
El scoate în evidență atît caracterul, cît și temperamentul, forța și agerimea poporului. Pune în valoare înțelepciunea și umorul, dezvăluie sincer și direct aspirațiile și sentimentele oamenilor. Dansurile moldovenești alcătuiesc adevăratul tezaur al poporului nostru împreună cu muzica, costumul național, arta populară etc. Iar acum vă invit la o discuție de suflet cu dansatoarea de dans popular Diana Galașan .
Dansul a fost întotdeauna o parte integrantă a vieții social-culturale, cu fiece ocazie, cîntecul și dansul au avut un rol important. Asemenea ocazii sînt zilele de sărbătoare și ritualurile de familie, tîrgurile, manifestările legate de muncile agricole și credințele legate în fertilitatea pămîntului. Să știți dragi ascultători că am luat și eu cîteva lecții de dans care mi-au fost foarte utile atunci cînd eram invitată la o nuntă sau cumătrie nu mă întrecea nimeni. Mai audiem o melodie interpretată de Zinaida Julea –sîrba de demult după care revenim în studioul Undei libere. Istoria dansului moldovenesc este una bogată și originală. Din timpuri străvechi acestea erau însoțite de cîntece, de ritmul bătăilor din palme sau cel obținut cu ajutorul instrumentelor de percuție. Mai tîrziu – erau acompaniate de orchestre de fanfară sau taraf, care includeau viori, țambale, fluiere și alte instrumente populare, erau însoțite și de strigături satirice ori glume. Un atribut important îl constituie costumul național, care este irepetabil prin decorarea motivelor ornamentale și spiritul creativ. Dansul este o creație expresivă și profundă a poporului, o reflectare artistică emoțională specifică vieții sale multiseculare. Izvoarele dansului moldovenesc își au începutul în trecutul îndepărtat, la traci și geto-daci. Mai multe obiceiuri rituale din antichitate sînt legate de intrarea într-o stare specifică prin intermediul dansului. Din cele mai vechi timpuri viața cotidiană a poporului a fost însoțită de dansurile de colectivitate, în care s-a reflectat cu o putere deosebit de mare energia emoțională a moldovenilor – „Hora”, „Sîrba”, „Bătuta”, „Brîul”, „Învîrtita”, „Trei lemne”, etc. Și dacă iarăși ne-am amintit de sîrbă vă propun să-l ascultam pe Ion Plaladi –Sîrba asta-i cu noroc. În secolele al XIX–lea – XX–lea dansurile libere sînt înlocuite cu dansurile de pereche și cele de grup. În baza dansului folcloric sînt create variante scenice ale dansurilor populare, interpretate de către ansambluri de profesioniști. Cele mai bune dintre ele intră în fondul de aur al coregrafiei naționale. Pe parcursul istoriei sale îndelungate dansul în Moldova a suferit mereu transformări, reflectînd dezvoltarea culturală a Moldovei, însă, și-a păstrat elementele sale tradiționale, care stau astăzi la baza dansului contemporan moldovenesc. Dragi radioascultători iată că am ajuns la final de emisiune ,vă aștept cu drag și data viitoare ,acum vă îndemn să ne prindem într-o horă alături de Ileana Ciuculete .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Emisiunea CU Tematică Folclorică LA Postul DE Radio Unda Liberă (ID: 114832)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.