Emanciparea Femeilor Si Securitatea Umanadoc

=== Emanciparea femeilor si securitatea umana ===

Emanciparea femeilor și securitatea umană

Abstract

"La orice popor drepturile publice și private au fost rezultatul unei munci seculare și a unor sacrificii însemnate".
„Trebuie să susținem femeile și să înfruntăm victimizarea dacă vrem să răspundem cu succes la provocările de securitate ale secolului XXI. Aceasta nu este doar o misiune pentru NATO, ci o provocare la care Alianța, Uniunea Europeană și actorii societății civile trebuie să răspundă împreună.”

Dimitrie Cantemir prezintă omul ca fiind un individ care trăiește „în corp prin sufletul nepieritor, pecetluit după grația „divină” în urma luminii și după chipul primului model al Cuvântului. Existența corporală este condiționată prin „grație” și „lumină”, iar rezultanta este în conformitate cu modelul egalității. Atât noțiunea de egalitate cât și cea de discriminare, au o bogată semnificație ezoterică, aproprierile dintre ele fiind realizate cu simplitate.”

Evidența în problemele de gen reliefează politici sau acțiuni cu privire la relațiile de gen, egalitatea dintre sexe, stereotipuri de gen – sistem de convingeri, opinii consensuale privitoare la caracteristicile femeilor și bărbaților legate de trăsăturile masculinității și feminității -, dar și a prevederilor de gen.

Echitate semnifică obiectivitate, corectitudine, umanitate; principiu etic și juridic care stă la baza stabilirii relațiilor sociale în specificul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului reciproc care presupune furnizarea de echitate în repartizarea beneficiilor și sarcinilor între femei și bărbați. Totodată, noțiunea susține că femeile și bărbații au putere și nevoi diferite și că aceste diferențe trebuie să fie recunoscute și tratate într-o așa măsură care să refacă dezechilibrele între sexe, pe bază de egalitate și înlăturare a prerogativelor și deosebirilor.

Voltaire spunea ''Femeile preocupate fără încetare de educarea copiilor lor și claustrate în îngrijirile casnice, sunt excluse de la exercitarea acelor profesiuni care pervertesc natura umană.''

De-a lungul timpului, femeia a deținut diferite roluri și statusuri în societate și familie. “Chiar dacă astăzi femeile din societățile dezvoltate împărtășesc probleme comune cu bărbații, în anumite regiuni de pe glob, nu se bucură de niciun drept și sunt considerate obiecte la dispoziția bărbatului”.

În civilizațiile anterioare, condiția femeii varia; unele erau proprietatea privată a soțului sau a tatălui, altele au beneficiat de libertate deplină și drepturi legale, însă, bărbații erau văzuți superiori, cu mult mai multe drepturi.

Voltaire spunea "nu este de mirare că în toate țările bărbatul a ajuns stăpânul femeii, totul întemeindu-se cu forța."

Dezvoltarea preocupării capitaliste de producție, locul de muncă și de domiciliu, ca și diferitele entități, au determinat redefinirea diviziunii muncii între sexe. "Familia" s-a metamorfozat într-un spațiu de informare socială și de reproducere în afara cadrului profesional, fiind dedicată exclusiv soțiilor și copiilor acestora. Femeile nu munceau, dar erau responsabile de prelucrarea și schimbarea familiei într-un loc de alinare și mângâiere, bazat pe putere și bani, care să întregească lumea exterioară lucrativă, concurențială.

Egalitatea în drepturi a femeilor s-a dezvoltat la sfârșitul secolului al XIX-lea, moment care a impulsionat și creat posibilitatea ca unele femei să urmeze alte aspirații, urmare a dezvoltării societății și a sporirii bunăstării.

Succesul garantării dreptului fiecărei femei la proprii copii și la proprietăți a venit din perseverența și sfidarea unora dintre femei în a-și cere drepturile.

Rezoluția nr.1325 a Consiliului de Securitate al ONU, adoptată în anul 2000, reprezintă principalul document prin care s-a reafirmat importanța rolului femeii în prevenirea și soluționarea conflictelor și în procesul de construire a păcii. “Implicarea și rezultatele obținute de femei în rezolvarea problemelor lumii contemporane au scos în evidență nevoia de a mări rolul femeilor în procesul de luare a deciziei cu privire la prevenirea și soluționarea conflictelor, precum și în procesul de pace”.

Dezvoltarea umanității necesită a fi tratată ca un fenomen al multitudinii de opțiuni a oamenilor, extindere bazată pe stabilizarea capacităților de bază a acestora precum cititul, scrisul, acumularea de cunoștințe, sănătatea și buna hrănire, existența unui adăpost și posibilitatea mobilității, în scopul realizării unui viitor sigur.

Potrivit conceptului dezvoltării umane au fost determinate patru componente de bază: “egalitatea în privința accesului echitabil la oportunități; durabilitatea  în ceea ce privește responsabilitatea pentru generațiile viitoare; simțul deciziei – în sensul că oamenii trebuie să atingă un nivel de dezvoltare individuală care le-ar permite să exercite opțiuni bazate pe dorințe proprii, dintr-un cadru mai larg al oportunității existente”. 

Dezvoltarea umană înseamnă reorientarea scopurilor, în raport cu care se adoptă poziții sociale în lumea contemporană și nu poate fi realizată fără asigurarea securității umane.

Securitatea umană necesită o condiție în care oamenii să își poată exercita alegerile în siguranță și libertate, fără teamă că ceea ce au astăzi poate fi pierdut mâine, că beneficiile sunt protejate de înțelegerile sociale, economice, politice.

Metodic, implementarea noțiunii de „securitate umană” este un factor pozitiv, întrucât apare ca o dominantă în cuprinsul căreia sunt integrate caracteristici ce surprind aspectele obiective și subiective ale vieții sociale a omului.

Abordarea multidimensională a securității ține nu doar de arme și de folosirea acestora, ci și de protecția ființei umane: societate, economie, mediu, alimentație etc. În acest sens, “abordările teoretice au culminat cu o inițiativă la nivel global cu un puternic suport și o substanțială contribuție a savanților care au lansat conceptul de securitate umană, definitoriu pentru viața și demnitatea ființelor umane, idee ce va marca, cu siguranță, sensul evoluției societății globale în secolul XXI.” 

Începând cu Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948), securitatea umană a început să fie din ce în ce mai mult în atenția opiniei internaționale: „orice om are dreptul la viață, la libertate, și la securitate personală”( art.3) ; „orice persoană, în calitatea sa de membru al societății, are dreptul la securitatea socială; ea este îndreptată ca prin efortul național și colaborare internațională, ținându-se seama de organizarea și resursele fiecărei țări, să obțină realizarea drepturilor economice, sociale și culturale indispensabile pentru demnitatea sa și libera dezvoltare a personalității sale” (art. 22).

Problema securității umane este analizată din două ipostaze: lipsa unor pericole precum foametea, îmbolnăvirile, represaliile și, protejarea individului împotriva unor aspecte nedorite ale vieții cotidiene.

Luând în considerare componentele securității umane (freedom from want și freedom from fear) evidențiază modalitatea operațională de definire generală, respectiv limitată. Lărgirea cadrului de analiză, „aduce, ceea ce tradițional erau considerate aspecte care țineau de domeniul dezvoltării sau al considerațiilor umanitare, în discursul securității.” Din perspectivă redusă, guvernul canadian, caracterizează securitatea umană ca „libertatea față de amenințările generalizate la adresa drepturilor, siguranței și vieții indivizilor” ceea ce înseamnă că securitatea umană înseamnă concentrarea pe „protejarea indivizilor față de violență și definirea unei agende internaționale pe baza acestui obiectiv.”

Securitatea umană are în compunerea sa: securitatea economică, alimentară, ecologică, protejarea sănătății, securitatea personală, securitatea publică, securitatea politică.

Securitatea individului înseamnă mai mult decât lipsa riscurilor și amenințărilor la adresa deplinătății fizice sau psihice a persoanei, fiind o resursă necesară vieții cotidiene în realizarea și înfăptuirea aspirațiilor și idealurile.

Omul întâmpină diverse probleme, ceea ce îl face să fie pregătit să prevină ceea ce este inutil, ce-i dăunează. De aici, rezultă importanța atribuită familiei, școlii, altor instituții de învățământ specializate, pentru formarea unui adevărat om.

Securitatea umană presupune, combaterea tuturor amenințărilor la adresa oamenilor, ceea ce înseamnă asigurarea:

– unui venit minim;

– accesului la hrană de bază;

– protecției minime față de boli și de un stil de viață nesănătos și față de deteriorarea mediului și dezastrelor naturale;

– ocrotirii împotriva violențelor fizice;

– protecției împotriva degradării relațiilor și valorilor tradiționale;

– respectării drepturilor omului.

Securitatea umană trebuie abordată ca un concept multidimensional, în raport de siguranța ființei umane, care cuprinde:

securitatea persoanelor;

securitatea cetățenilor asigurată de stat;

valoarea actorilor non-statali;

răspunderea încălcării drepturilor omului și ale dreptului umanitar;

evitarea conflictelor și reconstrucția post-conflict.

Ceea ce lipsește securtății umane este înțelegerea diferențelor fundamentale și inegalităților de securitate dintre femei și bărbați. Deși amenințările la adresa securității umane a femeilor pe timp de război dar și în timp de pace reprezintă pericole grave, există femei și fete care au parte zilnic de amenințări la adresa securității lor, atât în sfera publică cât și privată. Pentru ca securitatea umană să cuprindă emanciparea și drepturile, este important să se ia în considerare trei etape: supraviețuirea, securitatea și autonomia.

“Drepturile femeii sunt drepturi ale omului, care se răsfrâng asupra femeilor pentru faptul că sunt ființe umane. Este cunoscut faptul că, drepturile omului formează baza constituționalismului, iar principalul scop al unei constituții rezidă tocmai în garantarea libertății și securității ființei umane sub toate aspectele sale”.

Nu putem vorbi despre securitatea umană fără egalitatea de gen. Femeile și securitatea constituie pre-condiție a securității umane.

Trăim în prezent într-o cultură a violenței iar cele mai multe victime ale violenței sunt adesea femeile, care însă au și cea mai mare miză în privința păcii, deoarece acestea sunt frecvent victime involuntare ale conflictelor.

Femeile doresc pacea și securitatea pentru a construi o cultură a păcii, atât pentru ele și copiii lor, cât și pentru omenire în general. Emanciparea pentru femei înseamnă strategie vitală, datorită rolului pozitiv pe care acestea îl pot juca în dezvoltarea viitoare și în construirea unui edificiu de pace. Ordinea de gen specifică prezentului este variată, iar stratificarea socială devine tot mai relevantă.

Cercetătorii apreciază că, “marea provocare vis-a-vis de realitățile actuale este întelegerea proceselor materiale și simbolice care re-poziționează femeile și bărbații de diferite etnii în ierarhiile sociale care se află într-un proces de re-constituire. Totuși, unele aspecte ale relațiilor de gen se află încă sub impactul modelelor tradiționale, cum sunt cele care situează femeia în sfera rolurilor domestice și/sau le „exploatează” mai accentuat în acest domeniu chiar și în condițiile în care ea aduce venit în casă.”

În acest sens, normele împărțirii muncii în familie și în viața publică sunt cele care continuă să propage inegalitatea între femei și bărbați.

Abordarea subiectului egalității de gen evidențiază rolul factorilor asupra modului în care se grupează relațiile de gen: rezerva educațională existentă în familie, necesitatea implicării pe piața muncii a ambilor parteneri și supravegherea colectivității asupra deprinderilor individuale.

Cercetătorii apreciază că, “în familiile în care nivelul de educație este mai ridicat și există o experiență de implicare pe piața muncii, statutul femeii este de obicei unul mai bun, aceasta având o implicare mai mare în luarea deciziilor în gospodărie și un status mai apropiat de cel al bărbatului.”

Totodată, “în familiile care trăiesc în comunități non-tradiționale, în care comunitatea nu mai exercită un control strict asupra vieții de familie și asupra diferitelor componente ale acesteia, precum căsătoria timpurie sau controlul asupra reproducerii, rolurile de gen tind să fie mai egalitare în comparație cu comunitățile tradiționale”.

Din punct de vedere istoric, termenul de egalitate poate fi considerat cea mai bună reflecție a gândirii politice occidentale, de la stoici la Creștinismul primelor secole și până la momentul actual, cu următoarea maximă: „Toți oamenii sunt (sau se nasc) egali”, care exprimă faptul că toți oamenii trebuie priviți și tratați în mod egal, potrivit diferitelor concepții ale societății și ale omului, fiind în esența lor, o utilizare liberă a rațiunii, dar și autonomia demnității.

Egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați este o normă fundamentală a drepturilor omului, implementată la nivel legislativ și de politici publice. Studiile în domeniu au semnalat faptul că abordarea viziunii de gen în politicile publice a determinat creșterea economiei și nivelului de trai al oamenilor.

Diminuarea diferențelor de gen din ultima perioadă de timp nu au condus la realizarea de facto a egalității de șanse dintre femei și bărbați. Egalitatea de gen și respectarea drepturilor femeilor sunt privite ca priorități pentru o dezvoltare corectă și durabilă.

Conceptele privind egalitatea și șansele egale, felul în care ele pot fi înțelese, au evoluat atât din punct de vedere istoric cât și cultural. Egalitatea, ca obiectiv educațional, este un proces avansat pe scară largă în secolul al XX-lea. Semnificația educației, până la dezvoltările actuale era privită ca un mijloc de instruire a unor grupări diverse pentru pozițiile pe care le vor ocupa în viață (ca lideri, birocrați, munictori și mame).

Wood (1987) consideră că în secolul al XX-lea au apărut patru interpretări ale conceptului de „șanse egale“:

șanse egale la viață.

competiție deschisă pentru situațiile în care oportunitățile sunt reduse.

cultivarea echilibrată a diferitelor abilități.

independența dintre performanțe și originile sociale.

“Securitatea umană poate fi definită ca una dintre condițiile fundamentale ale ființei umane, incluzând atât protecția durabilă și furnizarea de condițiile materiale de satisfacerea nevoilor încorporate de oameni, și protecția condițiilor existențiale variabile pentru menținerea o viață demnă. În cadrul acestei definiții se face atunci sens că accentul de bază a eforturilor umane, securitate ar trebui să fie pe cele mai vulnerabile.”

Securitatea umană nu trebuie abordată ca un concept defensiv, ci ca unul integrativ construit pe dezvoltare umană, ca „o abordare integrată a bunăstării umane, care evidențiază inter-relaționarea dintre sărăcie, drepturile omului, sănătate publică, educație și participare politică.”

Securitatea umană nu substituie ipostazele legate de securitatea statului, atât de necesară pentru gestionarea amenințărilor violente, ci se metamorfosează într-un complement al acesteia: „o astfel de strategie trebuie să se dezvolte în cadrul dual, al protecției și împuternicirii (empowerment), în care statul și societatea civilă au rol complementar.”

Prezentarea securității umane ca parte constitutivă a reconsiderării noționale a spațiului politic și social devine remarcabilă, în primul rând, pentru că oferă posibilitatea de a înainta întrebări și provocări referitoare la implicațiile globalizării. Apoi, securitatea umană poate sluji ca o noțiune integratoare a securității contemporane. Nu în ultimul rând, securitatea umană poate fi orientată către individ ca pion al preocupărilor de securitate.

Securitatea umană reprezintă nivelul esențial al reconstrucției sistemului internațional în caderul unei ordini internaționale echitabile. În acest sens, securitatea umană prin proporțiile etice și normative pe care le invocă, constituie rațiunea universului conceptual contemporan.

Având în mijlocul său aprecierea pentru drepturile omului, ambele se consolidează reciproc întrucât securitatea umană are obligația de a stabili care sunt drepturile amenințate în anumite situații, iar celor din urmă le revine responsabilitatea de a fixa traiectul pe care trebuie să îl urmeze securitatea umană.

Nucleul securității umane îl constituie preocupările de redefinire a structurii internaționale în acord cu drepturile omului, fapt subliniat și de Kofi Annan: „nu ne vom putea bucura de securitate fără dezvoltare, nu ne vom putea bucura de dezvoltare fără securitate, și nici de una dintre ele fără respect pentru drepturile omului.”

Importanța și impactul valorilor și principiilor inserate în Declarația Universală a Drepturilor Omului determină extinderea ordinii internaționale și către promovarea drepturilor omului, a mijloacelor de mărire a proserității și libertății personale.

Identitatea de gen, relațiile intra și inter-genuri se derulează pe traiectul unui proces continuu și activ de comunicare și de negociere socială.

Educația a apărut în același timp cu societatea umană, fiind marcată de nmeroase schimbări de-a lungul timpului. „Omul nu poate deveni om decât prin educație”, spune Kant, la modul imperativ. Educația se face cu ajutorul limbajului, rațiunii, sentimentelor, artei, moralei.

În societatea actuală, responsabilitățile, individului apar cu rapiditate și sunt mult mai profunde față de ceea ce s-a întâmplat în secolul încheiat.

Tematica contemporană, provocările și urmările acesteia în ceea ce privește educația, contribuie la operaționalizarea în plan teoretico-explicativ și practic-aplicativ a unor noțiuni precum: învățare și educație pe parcursul vieții, educație permanentă, educația adulților, educația părinților, autoînvățare, autoinstruire, autoeducație, autoinformare și autoformare educativă, autonomie educativă, educație globală.

Schimbările și noutățile are surprind colecivitățile umane necesită o lărgire a actului educativ, în vederea realizării direcțiilor de restructurare a realității educaționale și de răspuns la provocările lumii contemporane.

Educația exemplifică cel mai bine rolurile de gen dintr-o societate, precum și variatele strategii și demersuri sociale și politice de evoluție a acestora și de metamorfozare a oportunităților indivizilor, atât în ceea ce privește genul, clasa, etnia sau rasă.

“Educația se află în mod necesar în corelație cu resursele (materiale și simbolice) și, deci, cu puterea (economică, politică, socială) și constituie un teren pe care se desfășoară atât forțe conservatoare, cât și forțe de schimbare socială.”

Cu ajutorul educației, categoriile dominante își pot dicta viziuni și aranjamente de gen, dar, pot obține instrumente și realiza strategii de schimbare socială.

Participarea femeilor la educație a însemnat dictonul mișcărilor femeilor, înainte de constituirea acestora într-o formă organizată. Bărbații au fost cei care auavut acces la educație, iar femeile au fost excluse din procesul de învățare și instruire.

Primele activități cu privire la educația femeilor s-au manifestat asupra celor fără dotă sau care rămâneau necăsătorite, în scopul introducerii unui mod de educație care să le garanteze femeilor dezvoltarea ca ființe umane, să le instruiască pentru rolul ce urma să îl aibă în cadrul familiei și pentru posibilitatea prestării de activități în afara treburilor casnice. Deși a avut un progres lent, calea spre un astfel de model de învățământ a fost sigură.

“Pentru a-și îndeplini misiunea, femeia a primit o educație mai întâi de toate domestică, însă și aceasta depindea de starea financiară a familiei din care provenea. În familiile mai puțin înstărite, bunicile sau guvernantele erau responsabile de educația fetelor, care se concentra mai mult pe dobândirea unor abilități practice.”

Ceea ce crea neliniște în rândul femeilor era frica de a nu fi percepute greșit, de a nu fi suspectate de neglijență în privința rolului de mamă și soție sau chiar de pierdere a feminității. Acestea au fost și motivele pentru care toată strădania s-a concentrat atât asupra bărbaților cât și a femeilor. Impulsionarea a venit din partea unor femei înflăcărate care au procedat la constituirea unor comunități feminine, au început să publice articole și volume de cărți, au susținut discuții publice pentru a impulsiona femeile să lupte pentru drepturile lor.

Evoluția femeii a fost marcată pe de o parte de perspectiva linitării rolului femeii la sfera privată și pe de altă parte, educația și instrucția sunt considerate complementare. Prin învățământ se urmărea pregătirea femeii nu doar pentru viața de familie, ci și pentru rolul social al acesteia.

Eforturile au determinat în final societatea feminină să înțeleagă că au dreptul, chiar responsabilitatea de a se implica în viața publică, de a-și pune în valoare și folosi calitățile care nu erau exclusiv legate de familie și gospodărie.

Educația reprezintă o condiție pentru schimbarea mentalităților, combaterea stereotipurilor și discriminării, pentru edificarea unei culturi a egalității și toleranței. Accesul la educație este primordial pentru emanciparea și securitatea socială și economică a fetelor.

Mass-media are un rol important în educarea și creșterea gradului de conștientizare. Promovarea actelor de violență împotriva femeilor din întreaga lume, a dus la apariția unor manifestări de represie și indignare față de comiterea crimelor, violurilor, violenței în general manifestate asupra femeilor și s-a solicitat să se pună capăt impunității.

Securitatea umană, parte a teoriei critice a securității, identifică și reflectă insecuritățile cu care se confruntă indivizii și grupurile de indivizi, ceea ce face ca elementul comun care canalizează această preocupare să fie faptul că individul se constituie în ultimul obiect de referință în ceea ce privește securitatea. Prin urmare securitatea umană devine extrem de utilă, datorită capacității de identificare a amenințărilor existențiale la adresa indivizilor/a grupurilor de indivizi. Cu alte cuvinte, securitatea umană propune o corecție normativă a cadrului de analiză al securității, bazată pe analiza modului cum poate fi aplicată în realitate, fiind astfel un mijloc pentru „realizarea valorilor fundamentale ale societății internaționale.” 

Totodată, utilitatea normativă a securității umane reiese și din faptul că, unui astfel de demers îi revine sarcina de a prioritiza și ordona preferințele.

BIBLIOGRFIE

Oana BĂLUȚĂ; Alina DRAGOLE; Alice IANCU, Gen și interese politice. Teorii și practici, Editura Polirom, Iași, 2007

V. BOBIUC, Securitatea României o perspectivă europeană. StrategiiXXI. Viitorologie. Dimitrie, B. BUZAN, Popoarele, statele și teama. Chișinău, Cartier, 2000

CANTEMIR, Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul sufletului cu trupul, Academia de Științe a Moldovei, 2008

M. EMINESCU, Opera politică, I, 100

Paul, BATTERSBY, Joseph M. SIRACUSA, Globalization and Human Security (New York: Rowman & Littlefield Publishers, 2009

Harriet BRADLEY „Changing Social Division: Class, Gender and Race” în Social and Cultural Forms of Modernity. eds. Robert Bocock, Kenneth Thompson, Polity Press, 1993

Nancy, CHODOROW, „Gender, Relation and Difference in Psychoanalytic Perspective” în Polity Reader in Gender Studies (Polity Press: 1995: 41-50)

Francois, FOUINAT, „A Comprehensive Framework for Human Security”, Conflict, Security and Development , (2004)

Paul, JAMES, "Securitatea umană ca un stânga-Over al securității militare, sau ca parte integrantă a condiției umane", în Paul Bacon și Christopher Hobson. Securitatea umană și Japonia Triple Disaster(2014). 

P. H. LIOTTA, Taylor OWEN, „Why Human Security?”, Whitehead Journal of Diplomacy and International Relations VII, 1 (2006)

Eniko MAGYARI-VINCZE, Femei și bărbați în Clujul multietnic, Volumul I-III, Fundația Desire, Cluj, 2001.

Dinah SHELTON, „Normative Hierarchy in International Law”, American Journal of International Law, vol. 100

Plan de implementare la nivelul Ministerului Apărării Naționale a Rezoluției Consiliului de Securitate ONU 1325 (UNSCR 1325) „Femeile, pacea și securitatea” și rezoluțiilor conexe, precum și a documentelor complementare aprobate la nivelul diferitelor organizații internaționale la care România este membră, http://dmru.mapn.ro/doc/Plan-final.pdf, accesat la 27.05.2015.

Declarația Universală a Drepturilor Omului, www.un.org, accesat la 17.04.2015

DFAIT, Freedom from Fear: Canada’s Foreign Policy for Human Security, DFAIT, Ottawa, 2000, disponibil la http://www.humansecurity.gc.ca/pdf/freedom_from_fear-en.pdf

UN, In Larger Freedom, 6