Elemente Inovative în Turismul Durabil pe Judetul Neamt

Elemente inovative în turismul durabil pe județul Neamț

Coordonator: Conf. dr. Irina MANOLESCU

Masterand: Robu Laura Roxana

Management Turistic și Hotelier

Introducere

Capitolul 1. Turismul durabil – elemente teoretico-metodologice

"Dezvoltarea durabilă este acel proces de dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a periclita capacitatea generațiilor viitoare de a răspunde propriilor lor nevoi. […..] Pentru ca dezideratul dezvoltării durabile să poată fi atins, protecția mediului va constitui parte integrată a procesului de dezvoltare și nu poate fi abordată indepedent de acesta." (Sursă: Declarația asupra Mediului și Dezvoltării, Rio de Janeiro, 1992).

Dezvoltarea turismului durabil trebuie abordată încă din etapele de proiectare și construire a echipamentelor turistice pentru a se evita conflictele cu mediul, cu comunitatea locală, cu alte sectoare economice și continuată în etapa de derulare a activității de turism, în care se pot controla efectele asupra mediului prin organismele autorizate și stabili strategiile de rezolvare a deficiențelor, de echipare adecvată ecologică și dotărilor turistice. Este normal ca în cea de- a doua etapă să intervină costurile mult mai ridicate decât în cazul unei echipări inițiale, amenajări și proiectări, potrivite din punct de vedere peisagistic și ecologic.

Turismul a câștigat o importanță tot mai mare în perioada contemporană și a mărit preocupările pentru a-i putea da o definire a acestuia cât mai exactă și completă. Condiții pentru a trata științific activitatea turistică sunt: necesitatea de a cunoaște conținutul atât economic cât și social al acesteia și schimbările înregistrate continuu în evoluția turismului impunând readaptarea permanentă a conceptelor cu care se operează.

Turismul – caracterizat pe scurt – apare ca un fenomen economico-social specific civilizației moderne, puternic fixat în viața societății și, de asemenea, influențat de evoluția ei. Turismul se distanțează printr-un înalt dinamism, atât la nivel național, cât și internațional, adresându-se unor segmente sociale largi și răspunzând pe deplin nevoilor acestora. De asemenea, prin caracterul său de masă și prin conținutul complex, turismul antrenează un larg potențial material și uman, cu implicații importante asupra evoluției economiei și societății, asupra relațiilor interumane naționale și internaționale.

Turismul include o serie de măsuri puse în aplicare pentru desfășurarea și organizarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor agenții specializate, societăți sau organizații, fie pe cont propriu, pe o durată scurtă de timp, precum și prin industriile adiacente care concurează la satisfacerea nevoilor de consum turistic.

Turism durabil se practică prin dezvoltarea tuturor formelor de turism, managementul inovării și marketingul turistic care să respecte integritatea economică, naturală și socială a mediului, cu asigurarea exploatării resurselor naturale și culturale și pentru generațiile viitoare. Impactul turismului asupra mediului presupune analiza relației turist – rezervă turistică – produs turistic.

Turismul durabil – accepțiuni, provocări, controverse

În literatura de specialitate conceptul de dezvoltare durabilă are trei principii majore:

– durabilitate economică – valorificarea resurselor și totodată creșterea gradului de exploatare;

– durabilitate socială – atragerea locuitorilor în practicarea turismului, meserii tradiționale, creșterea locurilor de muncă;

– durabilitate ecologică – evitarea degradării mediului și reciclarea.

Figura 1 – Principiile dezvoltării durabile

Conform publicației Organizației Mondiale a Turismului – „Turismul în anul 2010” – „turismul durabil dezvoltă ideea satisfacerii nevoilor turiștilor actuali și a industriei turistice și în același timp, a protejării mediului și a oportunităților de viitor. Se are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice ale „actorilor” din turism, menținându-se integritatea culturală, ecologică, diversitatea biologică și toate sistemele ce susțin viața”.

Ideea adoptării conceptului de dezvoltare durabilă în turism a apărut la începutul anilor ’90, luând astfel naștere turismul durabil. Turismul durabil se disociază de turismul de masă, fiind o formă de turism alternativ, care are însă la bază următoarele principii:

Minimizarea impactului activității turistice asupra mediului natural, în vederea obținerii durabilității ecologice;

Minimizarea impactului negativ al activității turistice asupra comunității locale și a membrilor ei, în vederea obținerii durabilității sociale (evitarea apariției situațiilor ostile în relația cu comunitatea locală, prin dezvoltarea acelor forme de turism care nu perturbă și nu întrerup viața de zi cu zi a populației);

Minimizarea impactului negativ al activității turistice asupra culturii și obiceiurilor comunităților locale în vederea obținerii durabilității culturale.

Turismul durabil este definit ca un turism care este, din punct de vedere ecologic, acceptabil pe termen lung și viabil din punct de vedere financiar, respectând întru totul valorile sociale și culturale ale populațiilor locale. Acestea ameliorează relațiile dintre industria turistică, turiști, țările sau regiunile vizitate și mediul înconjurător.

Conceptul de turism durabil este rezultat în urma eforturilor depuse de diferiți cercetători și a apărut ca răspuns la cuantificarea tot mai exactă a efectelor negative pe care turismul le generează în comunitățile gazdă. Chiar dacă, pentru multe comunități, turismul reprezenta o singură cale, în unele cazuri, spre dezvoltare, acesta genera numeroase impacturi negative, mai ales asupra mediului și culturii locale.

Turismul durabil se bazează pe vechile principii ale gestionării și conservării, dar oferă o atitudine mai activă care include creșterea economică continuă într-o mod mai echitabil și mai ecologic. Turismul durabil este aplicabil doar atunci când acesta contribuie la:

– colaborarea și înțelegerea internațională;

– protejarea mediului înconjurător;

– păstrarea identității culturale;

– dezvoltarea economică a comunităților locale.

Problemele în turismul durabil încep încă de la definirea acestuia, existând numeroase poziții cu privire la sensul acestui concept. Există chiar o dispută dacă trebuie sau nu să dezbatem definirea turismului durabil. Modalitățile de implementare a turismul durabil au la rândul lor unele dificultății, ce au ca sursă principală neputința de a schimba cererea, dar și oferta turistică.

Turismul durabil are câteva scopuri, iar acestea sunt:

– de a proteja calitatea mediului prin menținerea diversității biologice și a sistemelor ecologice;

– de a îmbunătăți calitatea vieții pentru comunitățile gazdă;

– de a asigura integritatea culturală și coeziunea socială a comunității;

– de a prevedea echitate între generații;

– de a prevedea experiențe de o înaltă calitate pentru vizitatori.

Implicarea tuturor factorilor de a practica multitudinea formelor de turism este esențială în turismul durabil, de aceea comunitatea academică este nevoită:

să se implice și să colaboreze cu industria turistică;

să cerceteze probleme legate de guvernanță și reglementare;

să cerceteze piața și să caute noi soluții de promovare;

să cerceteze rolul pe care îl are mass-media în formarea opiniilor;

să folosească ideile dezvoltate de științele sociale pentru a explora modul de luare a deciziilor și tendințele sociale.

Deși există numeroase exemple de măsuri ecologice luate de hotelieri (folosirea de becuri ecologice, schimbarea prosoapelor doar la cererea clientului, folosirea de șampon și săpun care nu conțin substanțe chimice), implementarea completă și adecvată a principiilor turismului durabil este doar la început. Una dintre cele mai mari probleme ale industriei turistice este convingerea că modificările tehnologice și de management pot rezolva orice fel de problemă. Lane (2009, pp. 29) consideră că, deși schimbările și descoperirile tehnologice pot ajuta la rezolvarea unor probleme, pentru soluții de durată este nevoie de schimbarea stilului de viață, folosirea de noi tehnici de vânzare și dezvoltarea de noi produse durabile. Un nou sistem de valori este necesar la nivelul managementului industriei turistice.

Un alt factor care influențează turismul durabil este ca cererea să țină cont de modalitățile de implementare și de concluziile cercetătorilor, iar implementarea turismului durabil nu poate fi făcută fără ajutorul celor afectați de acesta.

La fel de importantă în dezvoltarea turismului într-o anumită zonă este comunitatea locală și implicarea acesteia, dar nu trebuie să uităm nici de importanța autorităților din turism și a statului, care trebuie să fie mai activ în implementarea turismului durabil.

Turismul durabil este o formă de turism care:

este durabil pe plan economic, adică bine planificat și bine administrat în scopul păstrării calității mediului ambiant, oferind turiștilor experiențe de primă calitate și ameliorării calității vieții în zonele receptoare;

protejează mediul înconjurător respectând capacitatea spațiilor naturale și a aerului protejat prin menținerea diversității biologice;

este diversificat, datorită posibilității de a se adapta caracteristicilor mediului destul de variate;

privilegiază participarea populației locale la diferite activități legate de consumul turiștilor și poate contribui cu fonduri la conservarea siturilor ecologice, clădirilor și vestigiilor turistice.

Pentru a putea aplica o strategie de amenajare turistică de tip durabil într-o anumită zonă trebuie să se țină cont de:

legarea infrastructurii turistice cu potențialul antropic și natural al mediului;

dimensionarea strictă a locului turistic, evitând degradarea peisajului și aglomerarea;

protejarea resurselor din mediu, fenomen influențat de factori precum: acțiuni de petrecere a timpului liber, activitatea urbană a omului, extracția de resurse naturale, etc.

Creșterea activităților turistice gestionată greșit creează probleme sociale și de mediu, și pot afecta comunitățile locale. Iar pe termen lung poate reduce beneficiile, să diminueze diversitatea biologică și să scadă numărul locurilor de muncă.

Turismul durabil întâmpină anumite provocări precum:

calitatea mediului înconjurător este direct proporțională cu cererea turistică;

turismul este activitatea care protejează mediul rural mai mult decât alte activități;

turismul poate influența creșterea populației în zonele turistice;

activitatea turistică poate evolua puternic privind conservarea mediului și moștenirea culturală;

turismul durabil practicat sub forma ecoturismului, a devenit un cult. Turismul poate avea atât impacte pozitive, cât și negative asupra mediului.

La nivel macroeconomic, conceptul de turism durabil nu a avut încă un impact major. A fost realizat un set de recomandări privind dezvoltarea turismului în zonele protejate. Conceptul de turism durabil a devenit mult mai popular la nivel microeconomic, prin oferirea alternativei turismului verde, a ecoturismului.

În publicația Organizației Mondiale A Turismului – „Turismul în anul 2010” se constata că secolul al XXI-lea se confrunta cu două mari probleme:

– responsabilitate și un respect deosebit pentru populațiile destinației gazdă și pentru cultura lor;

– responsabilitatea celor care călătoresc reflectând noi modalități de consum, o atenție în creștere acordată de către turiști educației.

Aspectele importante reflectate de turismul durabil sunt:

a. calitatea – turismul durabil preconizează o experiență unică și importantă pentru vizitatori/turiști, totodată protejând mediul și îmbunătățind și calitatea vieții comunității gazdă;

b. continuitatea – turismul durabil asigură continuitate resurselor naturale pe care se bazează și o continuitate a culturii comunității gazdă cu experiențe satisfăcătoare pentru vizitatori/turiști;

c. echilibru – turismul durabil asigură un echilibru între nevoile adepților mediului, industriei turistice și comunității locale.

Turismul, este diferit de oricare alt domeniu de activitate, deoarece el este dependent de mediul înconjurător, acesta fiind "materia sa primă", iar obiectul și domeniul de activitate a turismului este cadru natural. „Calitatea” turismului poate favoriza sau nega activitățile turistice, iar turismul se desfășoară în mediu și prin mediu.

Calitatea mediului este afectată, în general, de factori subiectivi, aceștia fiind cauzați de activitățile umane, și factori cu caracter obiectiv, provocați de fenomenele naturale nefavorabile.

Printre multiplele activități prin care omul poate contribui la distrugerea mediului se includ și activitățile turistice, desfășurate nerațional și necontrolat, în teritoriu. Spre deosebire însă de rezultatele nocive pentru mediu, pe care le generează unele îndeletniciri (ca, de exemplu, cele industriale), ale căror efecte pot fi, în cel mai fericit caz, limitate, turismul își poate aduce o contribuție proprie, semnificativă, nu numai la stoparea degradării cadrului natural, cauzată de activitățile desfășurate, dar și în direcția protejării și conservării mediului, prin adoptarea unor reglementări specifice și eficiente.

Formele turismului durabil

Protejarea mediului natural pe termen lung este scopul comun al conceptelor precum turism durabil, turism rural, agroturism, ecoturism care intră în conceptul de turism verde.

Turismul durabil nu are un anumit număr de forme, iar orice formă de turism ce conține elemente de durabilitate/sustenabilitate poate fi formă a turismului durabil. Printre formele turismului durabil se regăsesc: ecoturismul, turismul rural, agroturism, turism cultural. Acestea sunt doar o parte a formelor turismului durabil, deoarece cum am mai spus orice formă de turism care integrează dezvoltarea durabilă este formă a turismului durabil.

Ecoturismul este principala formă a turismului durabil. Ecoturismul este o călătorie/excursie în mediu natural, care păstrază mediul și susține bunăstarea populației locale.

Prin ecoturism mai înțelegem diversele activități din natură pe care acesta le cuprinde, și totodată cuprinde și componenta educațională, deoarece prin ecoturism învățăm să avem grijă de natură, să o respectăm și să ne bucurăm de ea.

Printre primele definiții ale ecoturismului din literatura de specialitate se află cea dată în cadrul Programului din Belize, din 1988 „ecoturismul este o forma de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient în vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil și care asigură beneficii populației locale.”

Ecoturismul este definit în diferite moduri, de la cele mai generale și mai confuze, la cele specifice și mai precise. În definițiile acestuia apar aproape permanent două elemente: bazarea pe natură și totodată pe valoare (adică acesta trebuie să fie durabil). Este acceptată ideea că bazele ecoturismului au existat în practică cu mult înainte de 1980, fără ca acesta să fie denumit într-un fel anume.

În perioada de început, turismul nu a urmărit dezvoltarea durabilă, reducerea impactului asupra mediului, dezvoltarea comunităților locale, acestea fiind precepte filozofice, ce țin de morală, care au fost adăugate începând din 1990.

Pe baza nenumăratelor definiții apărute mai ales după 1990, ecoturismul este considerat a fi călătoria în arii naturale, pentru a învăța despre comunitățile gazdă, generând oportunități economice pentru acestea în sprijinul conservării și protecției ecosistemelor. Ecoturismul promovează practicile care sunt sensibile la mediu și care favorizează dezvoltarea durabilă.

Conținutul noțiunii de ecoturism s-a schimbat treptat de la ceea ce era inițial, un concept proiectat de ecologiști pentru a preveni activ distrugerea mediului înconjurător, la un termen de marketing pentru promotorii turismului care vor să facă publicitate mediilor înconjurătoare curate (pajiștilor, pădurilor, plajelor, apelor bogate în pești, etc). În acest sens, evoluția recentă a ecoturismului de la un paradis al oamenilor de știință și al iubitorilor plantelor, animalelor, păsărilor și peștilor, arată că din cauza practicilor eronate și în lipsa aplicării unor coduri etice și a unor norme de conduită ecoturismul a devenit o întreprindere economică profitabilă căreia nu îi pasă de mediu.

Turismul ecologic, componentă a dezvoltării durabile este cunoscut și sub noțiunile de turism "verde", turism "moale" sau turism "blând" în sensul că această forma de turism cu o paletă largă de activități se desfășoară în spatii rurale (programe, circuite, sporturi, amenajări și echipări turistice etc.), are cele mai reduse implicații în degradarea și poluarea ecosistemelor naturale, rezervatii ale biosferei, rezervatii naturale.

O definiție mai apropiată de conceptul de dezvoltare durabilă, evidențiază că "ecoturismul este un turism practicat în spații naturale sălbatice sau puțin modificate de om și care trebuie să constituie și să asigure protecția naturii și dezvoltarea economică a comunităților locale".

În fig.2 de mai jos sunt reprezentate criteriile de bază ale ecoturismului, în urma mai multor definiții ale ecosistemului se reflectă o formă distinctă de turism. Aceste criterii sunt reprezentate printr-un mod sugestiv în patru cercuri suprapuse după cum se observă.

Figura 2 – Criterii de bază ale ecoturismului

În concluzie, putem spune că “ecoturismul este o formă de turism desfășurată în arii naturale, al cărui scop îl reprezintă cunoașterea și aprecierea naturii și culturii locale, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populația locală”.

O altă formă a turismului durabil este turismul rural. Acesta este, de fapt, un fenomen de dată recentă. De mult timp, chiar decenii pentru multe țări europene – se practică fie spontan fie organizat, ca activități turistice în mediul rural. Privit în ansamblu, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și distracții, toate desfășurându-se într-un mediu tipic rural.

Această formă de turism rural este „un concept care cuprinde activitatea turistică organizată și condusă de populația locală și care are la bază o strânsă legătură cu mediul ambiant, natural și uman” (Henri Grollean, „Turismul rural în cele 12 state membre ale UE”, 1987 cules din Glăvan, Vasile. "Agroturism Ecoturism." Editura Alma Mater, Sibiu (2002), p. 12).

Turismului rural are următoarele argumentele specifice:

„- întoarcerea la natură, nerefăcând nimic la aceasta, rezultat al trebuinței de conservare/păstrare, confort fizic și spiritual, sănătate ce demonstrează că, omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viață, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcțional;

– atragerea peisajului, nevoia de frumos, de cadrul natural al comunităților, armonie, puritate, , ce îndeamnă pe majoritatea turiștilor să se creadă că sunt norocoși pentru că au posibilitatea de a vizita locuri unice prin pitorescul și farmecul lor;

– cunoașterea și aderarea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale, precum comunitatea locală, familia de tip patriarhal, grupul de muncă, grupul folcloric;

– nevoia de fructe proaspete și sănătoase, nevoia de odihnă, de o „gura de aer” proaspătă din zonele cu mai puțină poluare, terapia ocupațională;

– înțelegerea, cunoașterea, elaborarea și inventarea contactului nemijlocit cu piese ale folclorului, tezaurului naționale, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare transformă vacanțele turiștilor în adevărate experiențe și asimilarea de cunoștințe numeroase și noi;

– curiozitatea, redată de informațiile asupra ritualurilor sătești, ospitalității populare, artizanatului, obiceiurilor gastronomice;

– activitățile de agrement practicate în zonele respective, precum vânătoarea, pescuitul sportiv, drumețiile, care capătă o nuanță de autenticitate, dar lăsând loc și imaginației, inițiativei și înclinațiilor individuale.

Agroturismul este o altă formă a turismului durabil. Acesta este un concept mai recent în UE, el face referire la diferitele forme de turism aflate în legătură directă cu activitățile agricole și/sau cu construcțiile care au avut alte destinații, decât agricole.

Agroturismul este o formă specifică a turismului rural fiind susținută de micii proprietari de la țară – de obicei ca o activitate secundară – activitate desfășurată în gospodăria proprie rămânând și principala ocupație și sursă de venit.

În contextul identificării și nominalizării conceptelor operante (categoria de turism, mișcarea de persoane, faptul turistic,fenomenul turistic, piața turistică și categoriile acesteia – cererea și oferta, comportamentul turistic, statutul turistic, formele de turism, atitudinea și motivația specifice, agrementul turistic, loisirul turistic), categoria de agroturism este o formă de turism care rezultă atât din acțiuni ale persoanelor ce vizează o deplasare într-un spațiu definit, cât și din consecințele activităților trecute și prezente ale societății, constituite într-un cadru adecvat desfășurării acțiunilor turistice (vezi figura 3).

Figura 3- Agroturism (Sursa: V. Gălvan,2002)

Turismul cultural este o altă formă a turismului durabil, în condițiile în care acesta conține dezvoltarea durabilă. Turismul cultural tratează cultura unei regiuni/zone, în special valorile artistice ale acesteia. Turismul cultural include turismul în regiunile urbane, în general orașe mari, cu o istorie bogată și obiective turistice culturale (muzee, cetăți și teatre). Uneori poate include și turismul în zonele rurale, aici este cazul caselor memoriale ale scriitorilor sau artiștilor celebri, festivalelor în aer liber, peisajelor la care s-a făcut trimitere în literatură. Cercetătorii sunt de părere că turiștii care practică turismul cultural cheltuiesc în medie mai mult decât turiștii "standard", deoarece turiștii au tendința de a vizita un loc din care să rămână cu amintiri plăcute și cu câteva cunoștințe în plus legate de cultură.

Turismul cultural mai poate fi definit pe de o parte din motivația accesului la obiectivele culturale, precum călătorii pentru festivaluri de artă sau alte situri culturale sau evenimente, dar și trasee pentru studiu. În sens larg, orice formă de turism poate fi definită drept turism cultural dacă reușește să satisfacă nevoia umană de bază pentru diversitate, având tendința să crească conștientizarea culturală a turistului descoperind noi cunoștințe, experiențe și întâlniri. Turismul cultural oferă oportunitatea dialogului intercultural prin posibilitatea descoperirii și aprecierii diversității culturale.

Turismul și cultura au fost mereu foarte apropiate în Europa, aceasta fiind tot timpul o destinație importantă pentru cei atrași de cultura sa bogată și de moștenirile istorice. Moștenirea culturală a Europei înfățișează una din cele mai importante și mai vechi moșteniri producătoare de turism.

O altă abordare, bazată pe organizarea produsului turistic cultural, amintește faptul că, pentru ca o călătorie să fie inclusă în sfera turismului cultural trebuie să respecte următoarele condiții:

să fie motivată de dorința de cunoaștere;

să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificație culturală (monument, muzee, cetăți, operă de artă, spectacol etc);

să presupună intervenția unui mediator (persoană, document, material audio-vizual) care să pună în valoare produsul cultural.

Turismul cultural se bazează pe o mare varietate de resurse (artiști, artizani, obiecte tangibile și intangibile, acțiuni și relații între arte care sunt practicate în folosul consumatorilor de turism cultural) care au conturat alte sub forme de turism precum cel cultural – religios, pelerinaj, pentru arheologie, urban, rural, muzeal, etnografic etc.

Tendințe în dezvoltarea turistică de tip durabil a zonelor

Obiectivul general al regiunilor este de a îmbunătăți continuu calitatea vieții, prin protecția mediului, asigurarea coeziunii economice și sociale, iar comunitățile să poată gestiona și valorifica resursele și potențialul de inovare în mod eficient.

În regiunea Nord- Est a României tendința în dezvoltarea durabilă a turismului este de a sprijini inovarea în turism, de a sprijini dezvoltarea zonelor rurale, de a proteja mediul, de a promova activitățile ecologice.

Capitolul 2. Definirea elementelor inovative în turism

2.1. Specificul inovării în turism

După cum am observat din articole și alte surse bibliografice, în literatura de specialitate sunt mai multe definiții ale inovării, însă cea mai reprezentativă este dată de Dicționarul Economic Oxford și anume „inovarea este aplicarea economică a unei idei noi; inovarea de produs implică un produs nou sau modificat”.

În trecut inovarea nu a avut o importanță deosebită în domeniul serviciilor. În comparație cu inovațiile radicale vitale pentru dezvoltarea sectoarelor de producție, inovațiile în servicii și turism au fost minore și limitate financiar, iar din acest motiv ele nu au fost luate în seamă de către autorități. Odată cu apariția de noi tehnologii de informație și comunicație situația s-a schimbat, acest lucru ajută la dezvoltarea turismului. Difuzarea noilor moduri de producție și rezultatele organizaționale neașteptate, însoțite de ajustările de marketing determinate de către acestea, au dus la numeroase cercetări în acest sens. Cu toate acestea, problemele pe care inovarea în turism le întâlnește nu sunt limitate la revoluția informatică, lăsând numeroase întrebări fără răspuns.

Inovarea se referă la procesul de aducere a unei noi idei în rezolvarea problemelor. Ideile de reorganizare, de reducere a costurilor, punerea în noi sisteme bugetare, îmbunătățirea comunicării sau a produselor de asamblare în echipe sunt de asemenea inovații. Inovarea este generarea, acceptarea și punerea în aplicare a noilor idei, procese, produse sau servicii. Acceptarea și punerea în aplicare sunt esențiale pentru această definiție; aceasta presupune capacitatea de a schimba și de a se adapta.

Joseph Schumpeter a fost unul dintre inițiatorii teoriei inovației. Acesta a definit inovația ca „noi căi de a face lucruri sau, mai bine, combinații unice ale factorilor de producție” și le plasează în centrul muncii depuse de un întreprinzător. Schumpeter spunea că persoana care introduce schimbări în viața economică este reprezentat al unei alte clase sau, mai corect spus, al unui alt grup, pentru că inovatorii nu se recrutează neapărat dintr-o clasă socială anume.

Pentru conceptul de inovare se găsesc multe moduri în care poate fi definit. Joseph Schumpeter, a primit numele de teoreticianul în probleme de inovare. El a avut deja o perspectivă mai amplă asupra conceptului de inovare, care pe lângă produse inovative cuprinde și noi piețe, noi forme de organizare, noi materii prime și noi procese de producție. Pentru Schumpeter, firul comun între toate aceste schimbări este faptul că acestea implică "realizarea de noi combinații", care sunt importante și calitativ introduse de lideri de afaceri dinamice sau antreprenori. Definiția generală a acestui concept care este acceptată astăzi, nu implică în mod necesar o schimbare majoră legată de un anumit individ. Astăzi, este necesar să se țină seama de natura incertă (și posibil riscantă) a procesului, precum și de necesitatea de inovare pentru a conduce la crearea de valori care, în analiză finală, este judecată de către consumatori.

Conform celor spuse de Peter Drucker, inovația ar trebui văzută și implementată ca o ocazie/oportunitate care se concretizează sub forma unui seviciu sau produs sau nou/diferit/ modificat în mare parte. Inovația poate fi un produs, un proces, o idee, o practică care transformă propunerea unei noi idei ca soluție într-o aplicație ce este percepută ca nou de către un individ.

În figura 4 sunt prezentate elementele care favorizează inovarea; acestea se rezumă la patru variabile, cele mai importante fiind avantajele strategice (oportunitățile pieței) și competențele angajaților (legate de noile tehnologii, de formarea profesională, control și relaționare). Procesele decizionale și capacitățile organizaționale alături de alte resurse ale întreprinderi au o influență mai puțin semnificativă asupra inovării.

Figura 4 – Principalele variabile care influențează inovarea

(Sursa: adaptat după Julien P.A., Innovation et PME, 2003)

Avem motive să credem că această industrie are nevoie de o mai bună înțelegere a factorilor care duc la performanța inovațiilor. Măsurarea succesului inovațiilor în ospitalitate se realizează prin evaluarea a noi servicii și produse care este în mod frecvent bazată pe măsurarea financiară a performanței, ca de exemplu măsuri legate de venit și profit, precum volumul vânzărilor sau cota de piață.

Până în prezent studiile efectuate au remarcat și alte beneficii indirecte ale inovațiilor, precum îmbunătățirea imaginii, abilitatea de a atrage clienți noi și o mai bună fidelizare a clienților. Un indicator fundamental pentru a evalua succesul unei firme/ întreprinderi este de a satisface consumatorul, iar consumatorii satisfăcuți sunt “bunuri” care asigură, în viitor, un flux de numerar regulat pentru afacere.

Un alt beneficiu ar fi dezvoltarea competitivității întreprinderilor sau a destinațiilor turistice. Definită ca fiind „gradul în care o națiune, în condiții de piață liberă și onestă, poate să producă bunuri și servicii care să treacă proba piețelor internaționale, reușind în același timp să mențină și să sporească venitul real al cetățenilor săi, competitivitatea este deci o provocare care se aplică nu numai în cazul națiunilor ci și al tuturor regiunilor și orașelor/stațiunilor din lume.

Serviciile turistice reprezintă ramificarea agrementului tradițional pentru a sporiri manifestările turistice atractive, prin crearea unor vacanțe turistice cu diferite posibilități de desfășurare a unei odihne active: sportive, culturale, artistice, stimularea unor pasiuni etc. De-a lungul timpului, serviciilor le-au fost întrebuințate diferite caracteristici, dar patru dintre ele prezintă o importanță deosebită, și anume: variabilitatea, inseparabilitatea, perisabilitatea și intangibilitatea.

În literatura de specialitate termenul folosit este inovarea strategică, pentru a exprima îmbinarea dintre inovare și strategie. Tot din literatura de specialitate putem enunța următoarea definiție: inovarea strategică reprezintă reutilizarea unor modele fundamentale de afaceri și remodelarea piețelor existente (prin încălcarea regulilor și schimbând natura competiției) pentru a obține valori îmbunătățite pentru consumator și dezvoltări masive pentru companii.

Așadar, inovația poate fi definită ca fiind „un proces de creare de noi valori orientat în primul rând față de clienți, ca principalii arbitrii de competitivitate a afacerilor, dar care poate implica, de asemenea, și alte părți interesate (stakeholderi) ca beneficiari majori, cum ar fi organizația în sine (angajați), acționarii (rentabilitatea), partenerii externi etc. "

Identificarea naturii inovării în turism presupune căutarea de caracteristici care sunt fie partajate sau diferite de cele ale inovațiilor în alte industrii, dar implică, de asemenea, comparații cu modelele mai generale găsite în producție.

2.2. Tipuri de inovații în turism

Adams și colab. (2006) identifică trei modalități principale de a clasifica inovare:

• Pe baza noutății. Acest lucru a fost capturat de faimosul Schumpeter (1934), care a distins între inovații radicale și incrementale. Exemplu: Un hotel nou are caracteristici noi semnificative de design sau nu-l reproduce în mare măsură o formulă existentă?

• Pe baza accentul unei inovații, adică, dacă se centrează pe un produs, proces, dimensiuni administrative sau tehnologice, printre altele. Exemplu: Un hotel nou are inovare în produsele pe care le oferă (de exemplu, tehnologia informației în cameră (IT) facilități), procesele sale (modul în care furnizează servicii) sau în alt mod?

• Pe baza atributelor unei inovații sau proprietățile sale descriptive, calitățile sau caracteristicile. Acest lucru este exemplificat prin Rogers (2003), cadrul de cinci atribute cheie: compatibilitate, observabilitate, avantaj relativ, capacitatea de proces și complexitate. Exemplu: Este noul hotel și produsele sale inovatoare și procese compatibile cu alte componente ale sistemului local de turism? Sunt ușor de observat în comparație cu concurenții lor și, în caz afirmativ, care sunt avantajele relative la hotel ca inițiator?

Tipurile de inovații sunt diferențiate în mod frecvent în funcție de gradul de schimbare necesar pentru implementarea inovației, de nivelul de intensitate tehnologică:

Inovațiile radicale adică ele produc soluții de-a dreptul noi pentru procese, sisteme, produse sau servicii, care se dezvoltă într-o nouă afacere, pot cauza schimbări majore într-o întreagă ramură industrială sau pot pune bazele unei noi industrii, însoțită de crearea unor noi piețe.

Inovațiile incrementale implică rafinarea, adaptarea, îmbunătățirea și simplificarea produselor existente și/sau a sistemelor de producție și de distribuție existente. Inovațiile incrementale au fost definite de Banbury, Mitchell (1995) ca” rafinări și extinderi ale proiectelor stabilite care conduc la beneficii substanțiale de preț sau funcționale la utilizatori”.

OECD și EUROSTAT (2005) a recunoscut patru forme principale de inovații din sectorul turismului, respectiv:

► Inovarea de produs include un bun sau serviciu care este complet nou sau semnificativ îmbunătățit, în ceea ce privește modul și ușurința de utilizare, caracteristicile proprii fundamentale, specificațiile software, tehnice sau alte componente imateriale încorporate. (de exemplu, introducerea unor specii rare de animale într-o gradină zoologică, excursii în safari);

► Inovarea de marketing implică noi metode de implementare a unor stategii de marketing, care presupune schimbări destul de mari în design-ul sau ambalajul produsului, modul de distribuție, în modalitatea de promovare și în politica de preț. Această inovare urmărește satisfacerea nevoilor și dorințelor clienților într-o măsură mai mare, o poziționare mai bună a produselor firmei pe piață, intrarea pe noi piețe sau creșterea cifrei de afaceri a firmei (de exemplu, introducerea unui sistem de rezervare on-line sau a unui site web).

► Inovarea de proces presupune crearea de noi tehnologii de producție sau semnificativ îmbunătățite, metode noi sau semnificativ îmbunătățite de furnizare a serviciilor sau de livrare a produselor. Rezultatul trebuie să fie semnificativ, în ceea ce privește nivelul producției, calitatea produselor (bunuri sau servicii) sau costurile de producție și de distribuție (de ex. aplicarea tehnologiei ecologice în hoteluri, precum panouri solare și turbine eoliene, care să conducă la o reducere a cantității de resurse utilizate în prestarea serviciilor de cazare).

► Inovarea organizațională presupune implementarea unei noi metode de organizare în cadrul firmei, în relațiile externe sau în practicile de afaceri ale firmei. Inovarea organizațională urmărește creșterea performanțelor firmei prin reducerea costurilor administrative, îmbunătățirea satisfacției angajaților (care va conduce la creșterea productivității muncii) și reducerea costurilor de aprovizionare (de exemplu implicarea fiecărui proprietar de unități de time-share în administrarea și gestionarea acesteia pe perioada contractată, aplicareaunui management coparticipativ cu anagajașții, stimularea angajaților cu idei inovatoarea).

2.3. Exemple practice în inovarea turistică

În anul 1950, campionul de polo, Gerard Blitz, prin înființarea unei asociații –Club Mediterranee, a dezvoltat un concept revoluționar: un nou tip de vacanță care să dezvolte gustul de viață în aer liber și practicarea sportului. Identitatea mărcii era precisă datorită succesului enorm al culturii populare și intențiilor clienților axate pe cele trei elemente de identitate a turismului de masă: mare, sex și soare. Acesta este specializat în experiențe unice, ieșite din comun și în vacanțe all inclusive, are angajați care vorbesc în 30 de limbi diferite și deține și unele din cele mai mari vase de croazieră din lume. Clubul reunește cinci stiluri de vacanță activă sub motto-ul: trăiește excepțional, gustă totul, descoperă, detașează-te și relaxează-te.

Walt Disney, părintele personajelor animate, a dezvoltat conceptul Disneyland în care copiii și adulții să aibă parte de cele mai plăcute și fericite momente împreună. Dintre cele 5 parcuri, 2 sunt în America de Nord, ambele în Statele Unite, în California și Florida, alte 2 în Asia, în Tokyo și Hong Kong, iar unul în Europa, la Paris. Deschiderea acestor parcuri în străinătate a fost zguduită de numeroase proteste ale societății care susținea valorile naționale în detrimentul celor americane, comerciale. Ulterior, s-a dovedit că Disneyland-urile sunt cele mai vizitate destinații turistice din lume.

O altă inovație a fost lansarea Club Mes Passworld, dedicată adolescenților și apoi lanțul Club Med Gym, pentru sport.

Unul dintre cele mai populareși specializate site-uri de turism online este Expedia.com, inițial lansat de Microsoft, apoi aparținând IAC/InterActiveCorp. Acesta a pus bazele planificării unei vacanțe complete online cu doar câteva click-uri de mouse, pentru a nu mai fi necesar ajutorul agențiilor și al agenților de turism. Iar faptul că era posibilitatea de a face rezervări online pentru aproape orice excursie/călătorie/vacanță, a revoluționat întregul domeniu turistic. Utilizatorii au descoperit că pot găsi informațiile de care au nevoie, rezervările și cazare care le place și le convine iar în același timp, au și posibilitatea de a economisi bani. Expedia poate prelua toate rezervările unui utilizator înregistrat, furnizând informații detaliate despre destinație și chiar afișarea de hărți și trasee pentru călătoriile lungi cu mașina.

Thomas Cook este cel mai cunoscut nume din lume în istoria călătoriilor datorită inspirației de a deschide prima agenție de turism din lume în 1841, menită să îi ajute pe britanici să vadă lumea. Acesta este pionierul turismului de masă, dezvoltând genul “special holidays” pe baza trenurilor charter precum și pachetele turistice de tip “all inclusive”, susținute prin ample campanii de promovare, proiecții de filme mute cu destinații exotice celebre, la acea vreme, precum Spania, Italia și Elvetia. Inventează fluturașii cu oferte turistice precum și cecul de călătorie, pus în practică efectiv de American Express (în prezent un mare tour-operator). La momentul actual, Thomas Cook Group operează în cinci divizii principale: Marea Britanie, Europa Centrală, companiile aeriene germane, Europa de Vest și Europa de Nord, are o flotă, în asociațiune, de 97 avioane, 2926 de magazine, 32722 de angajați, și peste 19,1 milioane de clienți anual, devenind a doua mare companie de turism din Europa, după TUI Travel.

Apariția unui hotel de zero stele, în anul 2009 în Teufen, Elveția [12], este un alt exemplu de inovare în domeniul turismului. Hotelul, a cărui denumire este Null Stern Hotel (Hotel Zero Stele) este construit într-un fost buncăr nuclear, sub pământ, neavând ferestre sau priveliști fascinante. La recepția hotelului există ecrane care surprind ce se întâmplă în afara hotelului, paturile sunt second-hand, iar clienții, primesc la cazare o pereche de dopuri de urechi pentru a mai atenua disconfortul generat de zgomotul puternic al sistemului de ventilație. Cu toate că în prezent hotelul este închis, întrucât proprietarii doresc relocarea acestuia mai aproape de mediul urban, inventarea acestui concept și dezvoltarea lui într-o idee de afacere reprezintă pentru industria turismului o inovație de produs radicală.

Formule 1 este un lanț creat de grupul ACCOR, în anul 1985 care a revoluționat piața hotelurilor budget, un concept complet nou la vremea respectivă bazat, în principal, pe inovațiile constructive și ale tehnicilor de management. Serviciile oferite se rezumă la confort simplu și funcțional, în condițiile practicării unor tarife foarte atractive. Motivele care justifică aceste tarife reduse sunt costurile reduse de construcție (amplasament departe de căile rutiere importante unde prețul terenului este scăzut, standardizarea lucrărilor de construcție, utilizându-se, pe scară largă prefabricatele), pe de o parte și cheltuielile mici de întreținere, pe de altă parte. În ceea ce privește metodele de organizare și conducere, specificul acestor hoteluri constă în faptul că fiecare unitate este organizată și condusă de un personal restrâns ca efectiv, de regulă membrii familiei care l-au concesionat. În prezent, lanțul cuprinde 373 de hoteluri în 12 țări din Europa, Africa de Sud, Australia, Brazilia și Japonia. Timp de 7-8 ani, Formule 1 s-a extins în ritmul de un hotel pe săptămână, hotelul tip fiind montat și amenajat în patru săptămâni. La vremea aceea, principalele argumente ale acestei expansiuni ultrarapide erau: saturarea pieței hotelurilor de 2-3 stele, reducerea cheltuielilor de deplasare afectate călătoriilor de afaceri în bugetul întreprinderilor, reținerea clientelei potențiale de a apela la serviciile hotelurilor-consecință a prețurilor apreciate ca exagerat de mari.

Un alt exemplu de inovare în turism este hotelul de gheață. În regiunea Jukkasjärvi, Suedia, un operator turistic a decis să atragă turiști și iarna, prin deschiderea unei expoziții într-un iglu special, numit Artic Hall, construit în 1990, cu un volum de numai 60 m3, atrăgând astfel mulți vizitatori curioși în zonă. Ideea de construire a hotelului ICEHOTEL a apărut ca rezultat al unui feedback de la clienți, care, din pură curiozitate, au dorit să petreacă o noapte în acel iglu. Experiența lor a transformat imaginea de rece dintr-un dezavantaj într-un avantaj în mintea operatorului respectiv. Hotelul are 74 camere și este deschis de la 10 decembrie până la mijlocul lunii aprilie. Construirea, de exemplu, a unei biserici, a unei scene special amenajate pentru susținerea unei piese de teatru, a sculpturilor de gheață, au generat o cerere uriașă reprezentată de clienții pentru botezuri și nunți, pentru teatru sau pentru curioși. De asemenea, colaborarea acestui tip de hotel cu diferite branduri a constituit punctul de pornire în introducerea barurilor de gheață cu tematică, în mai multe orașe mari din Europa, și de ce nu în toată lumea. (ex. colaborarea ICEHOTEL cu brand‑ulu Absolut Vodka).

Numirea zonei Rovaniemi, satul lui Moș Crăciun din Laponia, reprezintă o ideee inovativă care a avut un real succes în atragerea de turiști în zonă. Tot ce este legat de Moș Crăciun are în mod clar o puternică influență asupra cheltuielilor de consum ale populației, inclusiv asupra deciziilor de petrecere a concediilor. Pe lângă faptul că este un centru predominant comercial, unde găsești o varietate largă de produse legate de Crăciun (produse care de altfel pot fi achiziționate de peste tot din lume), turiștii au ocazia să dea mâna cu Moș Crăciun, să facă plimbări în aer liber, prin zăpadă, cu sănii trase de reni. Totodată, pentru a crește satisfacția, se eliberează turistului un “Certificat de trecere a Cercului Polar Artic”. Deși, în prezent, acest fenomen nu mai are caracter de noutate, satul lui Moș Crăciun reprezintă, încă, o adevărată atracție la nivel mondial, un magnet pentru turiști, în special, pentru cupluri îndrăgostite și familii cu copii, o adevărată piață pentru touroperatorii turistici.

Capitolul 3. Analiza elementelor inovative din turismul durabil la nivelul județului Neamț

3.1. Forme de turism și obiective turistice în județul Neamț

Elementele ce au favorizat dezvoltarea mai multor forme de turism în județul Neamț sunt legate de originalitatea elementelor etnografice și folclorice, prezența stațiunilor balneoclimaterice, peisajului geografic, cu multitidinea de locuri pitorești, patrimoniul monumentelor istorice și de artă. Formele de turism regăsite în județul Neamț sunt:

1. Turism montan

Obiectivul turistic central al județului unde se înregistreazǎ cel mai intens aflux turistic îl constituie zona Bicaz – Ceahlău, cu munții Hășmaș, Bistrița, Tarcău, Stânișoara, accesul către aceasta fiind ușurat de drumurile care unesc Transilvania cu Moldova prin Cheile Bicazului.

Munții Hășmaș, fiind alcǎtuiți din roci calcaroase, ei cuprind o bogată zonă carstică, evidențiată prin peșteri, chei și praguri.

Masivul Ceahlău este cel mai semeț munte al Moldovei, este un obiectiv turistic important al țării, un loc despre care circulă multe legende și poveștiri. Punctele cele mai înalte de pe munte sunt Vârful Toaca (1904 m) și Ocolașul Mare (1907 m); la altitudinea de 1021 m există o cascadă formată din pârâul Rupturi, numită Duruitoarea, ale cărei șuvoaie cad pe un perete de stâncă de la o înălțime de 25 m. De la aceasta cascadă și-a luat numele renumita stațiune Durău, aflatǎ la poalele masivului.

Rezervația naturală Cheile Bicazului – Hășmaș, este un monument al naturii, cu pereți stâncoși de 300-400 m înălțime, aceasta reprezintând un adapost pentru viața sălbatică și pentru peste 600 specii de plante pe o lungime de 10 km.

2. Ecoturism

Unul dintre avantajele majore ale județului Neamț, în comparație cu destinațiile turistice consacrate, este acela al păstrării mediului natural nealterat de prezența și activitățile omului, fapt concretizat prin numeroasele rezervații naturale: Parcul Național Ceahlău, Parcul Național Vânători Neamț, Cheile Bicazului-Hășmaș, Pădurea Goșman, Codrii de Aramă, Codrii de Argint. Toate aceste zone sunt bogate în resurse naturale, specii de floră și faună declarate endemice sau monumente ale naturii, un fond piscicol bogat în numeroase râuri și lacuri.

3.Turism rural și agroturism

Adevărat remediu împotriva vieții aglomerate a orașelor, a zgomotului și factorilor de stres, satul românesc, purtător de valori spirituale autentice, oferă numeroase oportunități de recreere și de cunoaștere a tradițiilor poporului român.

Filiala ANTREC Neamț – Asociația Naționala de Turism Ecologic, Rural si Cultural este un operator important în dezvoltarea acestui tip de turism, oferind programe turistice și manifestări, servicii de cazare și masă în pensiuni turistice și agroturistice clasificate la categoria 2, 3 și 4 margarete sau stele. Majoritatea pensiunilor se concentrează în Ceahlău – Durău, Filioara – Agapia, Vânători – Neamț, Viișoara, Vaduri, Fărcașa, Piatra Neamț, Almaș, Târgu Neamț, Tupilați, Bicazu Ardelean.

Turismul rural și agroturismul au mari posibilități de dezvoltare, deoarece zonele rurale ale regiunii dispun, pe lângǎ un cadru natural pitoresc, nepoluat și cu multiple variante de recreere, și de un valoros potențial cultural și istoric.

4. Turism cultural și ecumenic

Județul Neamț are o bogată moștenire istorică, evidențiată prin muzee (Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie și Folclor), case memoriale (Calistrat Hogaș, Ion Creangă), cetăți medievale (Cetatea Neamțului), catedrale, și mai ales mănăstiri, cunoscute pe plan internațional – Agapia, Văratec, Sihla, Sihăstria, Bistrița – adevarate pietre de hotar pentru orice traseu turistic din județ.

Unul dintre cele mai interesante și căutate obiective turistice din Neamț este Muzeul „Nicolae Popa„, din satul Târpești, care prezintă un bogat patrimoniu cultural: de la măști tradiționale de urători, colecții numismatice și de fiare de călcat, unelte agricole și cărți vechi.

Emblematic pentru reședința de județ, municipiul Piatra Neamț, este Complexul medieval din zona centrală, edificat în timpul domniei lui Ștefan cel Mare, alcătuit din Curtea domnească (construită în anul 1468), Biserica Sf. Ioan și Turnul-clopotniță (1497).

5. Turism balnear

Judetul Neamț are un potențial destul de ridicat pentru tratamente balneare, date fiind resursele subsolului – ape minerale, acest tip de turism fiind asociat cu cel montan sau de agrement. Astfel, în apropierea orașului Târgu Neamț, stațiunea balneo-climaterică Bălțătești este renumită pentru apele clorosodice, sulfatate, bicarbonate, magneziene, feruginoase indicate în tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice și bolilor asociate – endocrine, respiratorii, dermatologice. Apele minerale clorurate sodice și bromurate din stațiunea Oglinzi se aseamănă prin compoziția lor cu apele de la Ischl (Austria), Hall (Tirol), Stotterheim (Weimar). Atât apele minerale, cât și nămolul de aici, au fost apreciate de mulți turiști străini pentru calitățile lor curative.

Zona este propice practicării sporturilor în orice anotimp, precum și organizării de expediții, drumeții pe traseele cunoscute. Mănăstirile din zonă constituie o impresionantă atracție turistică pentru toți cei care ajung în România , oferind în același timp și posibilități de cazare într-un cadru natural unic.

Județul Neamț are o diversitate mare de obiective turistice, iar în continuare le voi enumera pe cele mai cunoscute și vizitate:

Case memoriale: Casa memorială a lui Ion Creangă (Humulești, județul Neamț), Casa memorială Veronica Micle ( Târgu Neamț), Casa memorială „Mihail Sadoveanu” (Vânători- Neamț), Casa memorială „Calistrat Hogaș” (Piatra Neamț).

Figura 5 – Casa memorială „Ion Creangă”

Figura 7 – Casa memorială „Mihail Sadoveanu”

Biserici și mănăstiri: Biserica Roznov, Mănăstirea Pângărați, Biserica de lemn din Bicazu Ardelean, Biserica Domnească (Piatra Neamț), Mănăstirea Durău, Mănăstirea Războieni, Mănăstirea Sihastria, Mănăstirea Sihla, Mănăstirea Agapia, Mănăstirea „Petru Vodă” (Poiana Teiului, Neamț), Mănăstirea Neamț, Mănăstirea Văratec, etc.

Figura 9 – Mănăstiri din județul Neamț

Muzee: Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni, Muzeul de artă „Iulia Hălăucescu” din Tarcău,

Muzeul de artă Piatra Neamț, Muzeul de istorie și arheologie din Piatra-Neamț, Muzeul Nicolae Popa din Târpești, Muzeul popular „Vasile Găman”- Vânători Neamț, etc.

Figura 11 – Muzee din județul Neamț

Parcul dendrologic Roznov, Parcul Municipal Roman, Parcul Național Ceahlău, Parcul Zoologic din Piatra Neamț, Rezervația de zimbri și faună carpatină Dragoș Vodă, Vârful Toaca – Masivul Ceahlău.

Lacul Cuejdel, Lacu Roșu, Lacul Izvorul Muntelui, Stațiunea Bălțătești, Stațiunea Oglinzi, Stațiunea Durău, Pârtia de schii de pe dealul Cozla – Piatra Neamț, Telegondola din Piatra Neamț.

Cetatea Neamțului, Cheile Bicazului, Cheile Șugăului – rezervația naturală, Curtea Domnească din Piatra Neamț.

Figura 12 – Parcuri și rezervații naturale

Figura 13 – Lacuri și stațiuni

Figura 14 – Cetatea Neamțului, Cheile Bicazului și Curtea Domnească (Piatra Neamț)

3.2. Strategii de dezvoltare durabilă în județul Neamț

Pentru a putea asigura o dezvoltare socio-economică durabilă și pentru a putea obține ușor finanțările cele mai adecvate obiectivelor locale, strategia județeană trebuie să se insereze în strategiile de nivel superior, plecând de la orientările Europa 2020 și prioritățile tematice ale fondurilor europene (FEDER, FSE, FEGA, etc.) pentru perioada 2014-2020.

Strategia de dezvoltare a județului Neamț trebuie astfel să asigure integrarea armonioasă a politicilor și programelor de dezvoltare, care vizează teritoriul județean, în politicile regionale, naționale și europene. De aceea, viziunea de dezvoltare a județului, misiunea Consiliului Județean ca principal actor coordonator al programelor de dezvoltare, cât și orizontul temporal al prezentei strategii (2014-2023) sunt formulate și structurate în jurul orientărilor și calendarului perioadei de programare 2014-2020 a bugetului UE. Cadrul național strategic este luat și el în considerare prin Strategia Națională pentru Dezvoltare Regională 2014-2020.

Strategia Europa 2020 își propune să asigure o creștere economică:

– inteligentă, prin investiții mai eficiente în educație, cercetare și inovare;

– durabilă, prin orientarea decisivă către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon;

– favorabilă incluziunii, prin punerea accentului pe crearea de locuri de muncă și pe reducerea

sărăciei.

Planul local de dezvoltare durabilă a județului Neamț reprezintă principalul document de planificare strategică a direcțiilor prioritare de dezvoltare ale județului Neamț. Acest document a reprezentat, până în momentul de față, unul din principalele mijloace de programare strategică puse la dispoziția autorităților din județ, dorind să ofere un plan concret de acțiune și de implementare care să vină în întâmpinarea nevoilor comunității locale.

În ceea ce privește structura documentului de planificare strategică sus menționat, acesta a:

– evaluat potențialul socio-economic al județului,

– analizat atât punctele tari și slabe ale județului, cât și oportunitățile și amenințările cu care acest teritoriu se confruntă,

– conturat obiectivele generale și specifice de dezvoltare

– elaborat planul local de acțiune

– identificat portofoliul de proiecte prioritare.

Planul local de dezvoltare durabilă a județului Neamț își propune obiectivele după cum urmează:

Îmbunătățirea stării de conservare a ariilor naturale protejate;

Elaborarea și implementarea strategiilor de management și de vizitare ale siturilor Natura 2000;

Creșterea suprafețelor acoperite cu vegetație și a pădurilor cu rol de protecție;

Dezvoltarea de incubatoare pentru agro-turism în județul Neamț;

Dezvoltarea competențelor antreprenoriale în domeniul turistic;

Dezvoltarea infrastructurii și echipamentelor turistice pentru crearea de produse competitive;

Dezvoltarea marketingului turistic al județului Neamț;

Dezvoltarea activității Asociației de turism Neamț – structură asociativă public/privată;

Organizarea unor evenimente cheie culturale, folclorice, sportive și artistice;

Reabilitarea patrimoniului natural și cultural de pe teritoriul județului Neamț și valorificarea lui turistică;

Studierea posibilității de realizare de trasee verzi (Greenways) în zonele de atractivitate turistică;

Dezvoltarea accesibilității durabile a atracțiilor turistice din județul Neamț;

Creșterea calității vieții în zonele urbane și rurale

Scopul strategii de dezvoltare este acela de a identifica o serie de linii strategice de dezvoltare pertinente, cu proiecte și surse de finanțare viabile conforme cu arhitectura politicii de coeziune și care să permită o sinergie optimă cu ariile de competență ale Consiliului Judean Neamț, pilonul instituțional al dezvoltării durabile a județului.

În prezent, județul Neamț beneficiază de un potențial cultural și turistic ridicat, fapt ce favorizează dezvoltarea și practicarea unei activități turistice variate și complexe. Cu toate acestea, analiza situației actuale relevă un nivel al dezvoltării turismului inferior potențialului existent în mare parte datorat unei lipse acute de produse turistice competitive. Acest lucru implică necesitatea unui efort semnificativ și concentrat pentru dezvoltare. Creșterea aportului turismului în județul Neamț se poate face pe o bază solidă, conturând un concept unitar de turism integrat și sustenabil, diferențiat prin calitate, respect față de natură și accesibilitate pentru turiști.

În viitor, actorii locali, publici și privați implicați în activitatea turistică a județului Neamț vor trebui să se concentreze pe valorificarea în condiții optime a potențialului turistic, prin diversificarea, modernizarea și adaptarea permanentă a produselor și a ofertelor turistice la nivelul așteptărilor turiștilor interni și internaționali. Este necesară, astfel, creșterea atractivității turismului montan și rural, precum și a turismului din zonele cu impact cultural-religios major, fapt ce va contribui la crearea de noi locuri de muncă la nivel local. În ceea ce privește produsele turistice, acestea trebuie să devină integrate și să îmbine diverse sectoare productive, astfel contribuind la valorizarea producțiilor locale, fie ele agricole sau de alta natură.

Tabelul 1 indică corelarea dintre Obiectivele Tematice ale FEDER, declinate și adaptate la situația României de către Programele Operaționale naționale, și obiectivele generale ale Strategiei de dezvoltare a județului Neamț 2014-2023. Tabelul indică, astfel, cum toate Obiectivele Tematice sunt țintite de către obiectivele generale, făcând astfel posibilă identificarea sinergiilor între acestea din urmă și Programele Operaționale finanțate din fonduri europene care țintesc Obiective Tematice FEDER.

Tabel 1 – Corelarea obiectivelor

Sursă: Strategia-de-dezvoltare-a-Județului-Neamț-2014-2020

3.3. Metodologia cercetării

Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării este de a analiza elementele inovative din turismul durabil la nivelul județului Neamț.

Pentru a putea atinge scopul dorit, am propus câteva obiective specifice care să ajute la aceasta, cum ar fi:

– Definirea corectă a termenilor turism durabil și inovare în turism;

– Identificarea elementelor inovative a obiectivelor turistice din județul Neamț;

– Determinarea impactului inovației asupra obiectivelor turistice din județul Neamț;

– Analizarea comparativă a inovației în turismul din județul Neamț cu cea din literatura de specialitate;

Metode și instrumente de cercetare.

Pentru lucrarea de disertație voi avea un studiu de tip exploratoriu, metoda de cercetare fiind una calitativă, iar instrumentul folosit va fi interviul structurat, cu o grilă de întrebări pregătită.. Tot la această cercetare voi folosi documentarea cu privire la obiectivele turistice și strategiile folosite și observarea directă (din deplasările mele la obiectivele turistice). Voi face o verificare a elementelor inovative adoptate în județul Neamț aflate din interviul aplicat cu elementele descrise în literatura de specialitate, cu prezentarea avantajelor și dificultățile întâmpinate în implementarea acestora.

Persoanele intervievate sunt persoane implicate în oferta turistică din zonă, și anume de la Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Târgu Neamț – Elena Amihăilesei și de la Centrul Național de Informare și Promovare a Turismului Piatra Neamț – Dan-Marius Sezonov.

Interviul conține 8 întrebări legate de obiectivele turistice din zona Neamț, de proiectele și îmbunătățirile realizate în privința modernizării și atragerii turiștilor, de ofertele turistice puse la dispoziția turiștilor și inovările în turism.

3.4. Analiza elementelor inovative din turismul durabil la nivelul județului Neamț

Concluzii și propuneri

Lane, B. (2009) „Thirty Years of Sustainable Tourism: Drivers, Progress, Problems—and the Future”, publicat în Sustainable tourism future (editori: Gossling, S., Hall, M., Weaver, D.), Editura Routledge, New York;

Stoian, M., Voinea, O. (2007), „Modele de dezvoltare durabilă a turismului rural în Țările Iberice”, publicat în Analele Universității ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu, Nr.01 din 2007, pp. 261-264, accesat aprilie 2016 la adresa: [ http://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/47_Stoian%20Mihaela.pdf ]

Glăvan, Vasile. "Agroturism Ecoturism." Editura Alma Mater, Sibiu (2002),