Educatia Si Provocarile Lumii Contemporane
UNIVERSITATEA „VALAHIA” DIN TÂRGOVIȘTE
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA: PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR
CUPRINS
ARGUMENT…………………………………………………………..
CAPITOLUL I. EDUCAȚIE ȘI CONTEMPORANEITATE
1.1. Educația – delimitări conceptuale …………………………………………………………
1.2. Formele educației și relațiile dintre ele ……………………………………………………
1.2..1 Educația formală ……………………………………………………….
1.2.2. Educația nonformală ……………………………………………………….
1.2.3. Educația informală ……………………………………………………….
1.3. Funcțiile educației ……………………………………………………….
1.4. Conținuturile generale ale educației ………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………….
CAPITOLUL II. TENDINȚE ÎN EDUCAȚIA CONTEMPORANĂ
2.1. Educația permanentă ……………………………………………………….
2.2. Autoeducația ……………………………………………………….
2.3. Proiectarea curriculară ……………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL III. EDUCAȚIA ȘI PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE
3.1. Problematica lumii contemporane (PLC) – considerații generale ……………………….
3.2. “Noile educații”- conținuturi particulare ale educației …………………………..
3.2.1. Educația ecologică sau educația relativă la mediu …………………………………
3.2.2. Educația pentru pace si cooperare ……………………………………………………..
3.2.3. Educația demografică sau educația în materie de populație ……………
3.2.4. Educația pentru schimbare și dezvoltare ………………….
3.2.5. Educația pentru comunicare și mass-media
3.2.6. Educația pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului ………………
3.2.7. Educația nutrițională ……………………………………………………….
3.2.8. Educația economică și casnică modernă ………………………………….
3.2.9. Educația pentru timpul liber ……………………………………………………….
3.2.10.Educația antreprenorială ……………………………………………………….
3.3. Modalități de implementare a noilor educații în învățământul primar ………………….
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL IV. MODALITĂȚI PRACTICE DE REALIZARE A NOILOR EDUCAȚII ÎN CICLUL PRIMAR
ROLUL EDUCAȚIEI FINANCIARE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ANTREPRENORIALE LA ȘCOLARII MICI (MICROCERCETARE PEDAGOGICĂ)
4.1. Proiectul microcercetării pedagogice ……………………………………………………….
4.1.1. Motivația cercetării ……………………………………………………….
4.1.2. Scopul și obiectivele cercetării ……………………………………………………….
4.1.3. Ipotezele cercetării ……………………………………………………….
4.1.4. Metodologia cercetării ……………………………………………………….
4.1.5. Eșantionul cercetării ……………………………………………………….
4.2. Desfășurarea microcercetării pedagogice, analiza și interpretarea datelor …………….
4.2.1. Etapele microcercetării pedagogice ……………………………………………………….
4.2.2. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor ……………………………….
4.3. Concluziile microcercetării ……………………………………………………….
CONCLUZII ……………………………………………………….
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ ……………………………………………………….
ANEXE
Anexa 1
Anexa 2
Anexa 3
Anexa 4
ARGUMENT
În decursul istoriei moderne, toate țările lumii au pus accentul pe dezvoltarea economic-financiară și a competențelor antreprenoriale. Lumea contemporană se reîntoarce la adevăratul scop al economicului, omul, asigurarea bunăstării și securității lui, atât la nivel individual, cât si social.
Apare astfel, în planul ideilor, o nouă paradigmă conceptuală, aceea a dezvoltării umane care o însoțește și o motivează pe cea economică. Evident, această nouă paradigmă nu s-a manifestat instantaneu, ci s-a conturat ca un proces lent, dificil și deliberat.
Prin urmare, în prezent, se impune un nou mod de dezvoltare sau alternativă la aceasta, care integrează dimensiunea umană dintr-o altă perspectivă – aceea a complexității și diversității. Abordarea nouă, impusă de contextul economic, social și politic al începutului de secol XXI, nu poate ignora educația, acest bun câstigat pentru individ și colectivitate și nu poate eluda viitorul și impactul acestuia sub aspect economic, financiar, tehnologic, social, politic, cultural asupra ființei umane.
Din perspectiva temporală, rolul pe care îl poate juca educația în general, educația economică și antreprenorială, în particular, în procesul dezvoltării umane este mult mai nuanțat, derivând dintr-un alt grad de implicare și valorificare a capacităților creatoare ale oamenilor, precum și din orientarea manifestă a acestora spre cererea de bunăstare pentru generațiile prezente și viitoare și spre o nouă calitate a vieții, în care să se reflecte cât mai bine și trebuințele, dar și aspirațiile acestora.
Trăim într-o lume profund dominată de schimbare, în care bazele teoretice ale studierii comportamentului social, economic, civic, financiar, în condiții de echilibru și stabilitate, au devenit relativ inconsistente. Se impune, astfel, o reconsiderare a premiselor teoretico-metodologice de abordare – în știintele educației și în știința economică – a comportamentului uman în condiții de dezechilibru, nonliniaritate si discontinuitate, cu accent pe introducerea optimizărilor multicriteriale în procesele decizionale.
“Dezvoltarea se va produce prin educație, sau nu va avea loc.” – George Văideanu
CAPITOLUL I. EDUCAȚIE ȘI CONTEMPORANEITATE
1.1. Educația – delimitări conceptuale
Educația este un fenomen social, o acțiune specific umană, care a însoțit istoria omenirii de la începuturile ei și va continua să existe de-a lungul existenței acesteia. Ea conservă și transmite experiența de cunoaștere teoretică și practică, valorile culturii și civilizației de la o generație la alta.
Termenul educație poate fi dedus, din punct de vedere etimologic, din termenii latinești educo – educare (a alimenta, a hrăni, a crește, a îngriji), ca și educo – educere (a duce, a conduce, a scoate din…, a înalța, a ridica ); ambele semnificații inițiale au sensuri apropiate de ceea ce înțelegem astăzi prin termenul educație: creșterea, modelarea, hrănirea spirituală, conducerea prin cultură spre cultură, scoaterea ființei umane din starea natural-biologică și ridicarea spre starea spirituală, pentru a dobândi autonomie și independență.
Verbele latinești sugerează că educația vizează cultivarea copilului, pentru a-l scoate dintr-o stare și a-l conduce către o altă stare, mai bună. Termenul s-a utilizat cu referire exclusivă la ființa umană, începând cu secolul al XVI-lea.
Definită ca acțiune socială și proces, educația constă într-un ansamblu de influențe exercitate în mod planificat, în cadrul instituțiilor de învățământ, pe baza unui sistem de obiective, principii, metode și forme de organizare, folosite în scopul formării omului ca personalitate, capabil să se integreze activ în dinamismul vieții sociale.
Apar multiple dificultăți, în ceea ce privește determinarea realității acoperite de termenul în discuție și a conținutului noțional, deoarece mulți pedagogi vor înțelege educația în mod diferențiat. Astfel, pedagogul J.Dewey vorbește despre educație ca despre o reorganizare, reconstrucție a experienței care se adaugă la experiența anterioară și “Educația este acea reconstrucție sau reorganizare a experienței care se adaugă la înțelesul experienței precedente și care mărește capacitatea de a dirija evoluția celei care urmează”. (Dewey, 1992, 70). R. Herbart este de părere că educația reprezintă “acțiunea de formare a individului pentru el însuși, dezvoltându-i-se o multitudine de interese”.( Herbart, 1976, 62), în timp ce, pentru I. Kant educația constituie “activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare și moralizare a omului“, având rolul “de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil”. (Kant, 1992, 17).
În direcția creării valorilor culturale și a sensibilizării individului față de acestea, omul poate fi influențat doar prin educație, activitatea conștientă care îl formează printr-o triplă acțiune: de îngrijire, de îndrumare și de cultivare. (Bârsănescu, 1935, 159-164).
Așa cum precizează Ioan Cerghit, definirea educației se poate realiza din unghiuri de vedere diferite. Astfel, în unele definiții sunt luate în considerare scopul educației sau natura procesului, în altele conținutul educației, laturile sau funcțiile actului educativ. (Cerghit, 1988, 13-16)
Ca interrelație umană, educația presupune un efort comun și conștient între cei doi actori – educatorul și educatul. Se poate afirma că educația este activitatea complexă, realizată în cooperare de educator și educabil, în vederea formării și autoformării asistate, cu scopul dezvoltării personalității și imprimării unei mentalități pozitive, contructiviste.
Totodată, educația este văzută ca ansamblu de influențe (acțiuni deliberate sau în afara unei voințe deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care, într-un fel sau altul, contribuie la formarea omului ca om. După V.Chiș, educația reprezintă un ansamblu de influențe care contribuie la formarea omului ca om, este acțiunea de modelare a naturii umane în direcția realizării unor finalități, în temeiul unor valori sociale acceptate. (Chiș, 2002, 79)
Sintetizând o serie de ipostaze ale educației, surprinse în multiplele tentative de definire, putem evidenția faptul că educația, ca fenomen, se realizează în perspectiva unui ideal de personalitate umană, acordat la repere culturale și istorice bine determinate. Ea nu este o etapă limitată numai pentru o anumită vârstă, ci se prelungește pe întregul parcurs al vieții unui individ.
Scopul esențial al educației este scoaterea ființei umane din starea primară, biologică și înălțarea ei spre starea spirituală, culturalizată.
1.2. Formele educației și relațiile dintre ele
Educația îmbracă diferite forme care interacționează și coexistă în realizarea funcției de maximă generalitate, raportat la funcția urmărită cu prioritate: formarea personalității. Pornind de la diversitatea situațiilor educative și de la gradul diferit de intenționalitate acțională, educația se poate clasifica în trei ipostaze sau forme generale ale educației: educația formală, educația nonformală și educația informală.
Astfel, se consideră că formele generale ale educației reprezintă modalitățile de realizare a activității de formare-dezvoltare a personalității, prin intermediul unor acțiuni și/sau influențe pedagogice desfășurate în cadrul sistemului de învățământ, în condițiile exercitării funcțiilor generale ale educației (funcția de formare-dezvoltare a personalității, funcția culturală, funcția economică, funcția axiologică a educației). Cu alte cuvinte, toate acțiunile și influențele educative, care apar în viața individului, în mod organizat și structurat (desfășurate într-un cadru instituționalizat, în conformitate cu anumite norme generale și pedagogice) sau în mod spontan (întâmplător, neoficial, difuz), sunt reunite sub denumirea de forme ale educației.
Interdependența formelor generale ale educației poate fi evidențiată prin intermediul mai multor modele, toate confirmând legăturile necesare între cele trei forme ale educației, consolidate în contextual finalităților pedagogice promovate de paradigma curriculumului în condițiile societății informaționale, bazate pe cunoaștere.
Diversitatea situațiilor educative a impus sistematizarea acestora și identificarea principalelor forme ale educației. Astfel, după modul de organizare al educației se disting: educația formală, educația nonformală, educația informală.
1.2.1. Educația formală
Educația formală constituie totalitatea influențelor intenționate și sistematice, realizate în cadrul unor instituții specializate, în vederea formării personalității umane.
Educația și instruirea sunt explicite pe baza unor obiective formulate clar și precis, iar procesul se caracterizează prin concentrarea informațiilor, intensitate și continuitate. Scopul acestui tip de educație îl reprezintă introducerea gradată a elevilor în marile paradigme ale cunoașterii și instrumentalizarea lor cu tehnici culturale, care îi vor conduce către o anumită autonomie educativă. Pregătirea, dirijarea procesului educațional este elaborată în mod conștient și progresiv, fiind asigurată de specialiști cu competență didactică.
Informațiile primite în acest cadru sunt selectate și structurate cu atenție, caracterizându-se atât prin densitate, cât și prin rigurozitate științifică a conținuturilor. Educația formală garantează asimilarea sistematizată a cunoștințelor și facilitează dezvoltarea unor capacități, aptitudini și atitudini necesare pentru integrarea individului în societate. este importantă prin faptul că asigură accesul la valorile științei și tehnicii, culturii, artei, literaturii, la experiența social-umană, având un rol decisiv în formarea personalității umane, conform dezideratelor individuale și sociale.
Așa cum observă Teodor Cozma, o caracteristică a educației formale o reprezintă acțiunea de evaluare, care este administrată în forme, moduri și etape anume stabilite, pentru a facilita reușita școlară, succesul formării elevilor. “Evaluarea revine cu deosebire fiecărui cadru didactic și instituției în ansamblu" (Cozma, 1988, 49). Evaluarea în cadrul educației formale asigură transparența acțiunii didactice, fiind înțeleasă, în acest caz, ca formă a controlului social.
Educația formală se realizează în instituții specializate, în mod sistematic, pe bază de planuri de învățământ, programe și manuale școlare, diferențiate în raport cu particularitățile de grup ale elevilor aparținând aceleiași categorii de vârstă, ele având un caracter obligatoriu, care vizează, în primul rând, însușirea unor sisteme de cunoștințe.
Educația formală este actul pedagogic complex, programat, organizat, conștient, intenționat, îndrumat, care asigură predarea (comunicarea) și învățarea (dobândirea) cunoștințelor teoretice și practice, într-un cadru activ și interactiv profesor-elev, în vederea dezvoltării personalității și pregătirii profesionale a elevilor. (Bontaș, 2007, 16)
Principalele avantaje ale educației formale sunt:
posibilitatea realizării unei evaluări individualizate de tip formativ;
dezvoltarea sistematică s depriderilor de muncă intelectuală a celui care se educă.
Cu toate că educația este generalizată și indispensabilă, sunt autori (Văideanu, 1988, 227-228) care nu uită să menționeze și unele carențe ale acesteia:
• centrarea pe performanțele înscrise în programe, care lasă puțin loc imprevizibilului și studierii aspectelor cotidiene, cu care se confruntă elevii;
• favorizarea, mai degrabă, a componentei instructive a educației;
• tendința de limitare a cunoștințelor, puține corelații interdisciplinare;
• se organizează, în general, pe grupuri numeroase în raport cu specificul activității, ceea ce nu permite o activare suficient de individualizată a elevilor;
• predispunerea către rutină și monotonie, dezinteres, plictiseală;
• conținutul învățării formale este supus evaluării de tip sumativ, cu tot ansamblul de consecințe negative.
Prin intermediul educației formale, în timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv în domeniile vaste ale existenței umane, lucru care permite asimilarea cunoștințelor ca un sistem, oferind simultan un cadru metodic al dezvoltării și exersării capacităților și aptitudinilor umane. Astfel, educația formală devine “un autentic instrument al integrării sociale”.(Cerghit, 1988, 28)
Trăsăturile caracteristice ale educației formale rezultă din caracterul său oficial. Educația formală este instituționalizată, realizându-se în mod conștient, sistematic și organizat în cadrul sistemului de învățământ, iar obiectivele și conținutul educației sunt prevăzute în documente școlare, care sunt elaborate pe cicluri, niveluri și ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de învățământ, programe și manuale școlare, cursuri universitare, ghiduri etc.
Prin educația formală se urmărește înzestrarea individului cu metode și tehnici de muncă intelectuală și dezvoltarea, pe cât posibil, a inteligenței sociale și emoționale. Dezvoltarea educației formale are loc în contextul depășirii interpretărilor clasice, conform cărora i se atribuie educației formale rolul prioritar.
Noile orientări postmoderniste postulează lărgirea sferei de aplicabilitate a conținuturilor și a dezideratelor educației formale, în sensul cuprinderii și a următoarelor finalități, realizabile printr-o strânsă corelare cu celelalte forme ale educației:
• stimularea și dezvoltarea capacităților cognitive complexe (gândirea divergentă, gândirea critică, gândirea laterală – capacitatea de a privi și a cerceta lucrurile în alt mod, de a relaxa controlul gândirii);
• formarea și dezvoltarea inteligențelor multiple, prin capacități specifice inteligenței lingvistice, inteligenței logico-matematice, inteligenței spațiale, inteligenței interpersonale, inteligenței intrapersonale, inteligenței naturaliste, inteligenței morale (Gardner, 2006);
• consilierea elevului în procesul de autocunoaștere și autodescoperire a propriilor capacități și limite, a înclinațiilor și a aptitudinilor speciale și dezvoltarea pe această bază, a capacității de autoevaluare a propriei personalități.
1.2.2. Educația nonformală
Educația nonformală se referă la ansamblul influențelor educative care se derulează în afara clasei (activități extrașcolare) sau prin intermediul unor activități opționale sau facultative. Termenul nonformal desemnează o realitate educațională mai puțin formalizată sau neformalizată, dar întotdeauna cu efecte formative. (Cozma, 1988, 50).
Educația nonformală are în vedere orice activitate educațională, sistematică, desfășurată, de obicei, în afara școlii tradiționale, al cărei conținut este adaptat cu nevoile individului și cu situațiile speciale, în scopul maximalizării cunoașterii și al minimalizării problemelor cu care se confruntă acesta în sistemul formal (stresul notării în catalog, efectuarea temelor etc.)
Această formă de educația reunește totalitatea acțiunilor educative, care se desfășoară într-un cadru instituționalizat situat în afara sistemului de învățământ. Este vorba de totalitatea acțiunilor și influențelor educative extrașcolare care se desfășoară în instituții special organizate. Aceste influențe se exercită, în mod concret, prin intermediul cercurilor, cluburilor, concursurilor, olimpiadelor școlare și sunt inițiate fie de școală, fie de organizațiile de copii și tineret sau de organizațiile de părinți, de organizații confesionale etc.
Educația de tip nonformal a existat dintotdeauna. Ceea ce este nou astăzi în privința acestei modalități de a educa, rezultă din organizarea ei planificată. Acțiunile desfășurate se caracterizează printr-o mare flexibilitate și vin în întâmpinarea intereselor variate, individuale ale elevilor.
Rolul activităților nonformale este de a completa și întregi educația formală, în funcție de anumite necesități sociale și aspirații individuale. Aici sunt incluse diverse forme organizate în vederea perfecționării personalului muncitor, forme special instituite pentru îmbogățirea nivelului general de cultură, pentru exersarea și valorificarea diferitelor înclinații și aptitudini individuale, pentru petrecerea organizată a timpului liber. Activitățile sunt coordonate și dimensionate tot de specialiști (profesori, cercetători, tehnicieni etc), dar care își asumă discret rolurile și misiunea de animatori sau modelatori. (Văideanu, 1988, 231).
Trăsăturile caracteristice ale educației nonformale sunt distinctive pentru această formă care asigură legătura dintre instruirea formală și cea informală. O caracteristică importantă se referă la faptul că educația nonformală se desfășoară într-un cadru instituționalizat, în afara sistemului școlar, cuprinzând activități extraclasă/extradidactice (concursuri școlare, olimpiade, competiții, cercuri pe discipline, interdisciplinare sau tematice, ansambluri artistice, sportive etc.) și activități de educație și instruire extrașcolare, denumite parașcolare și perișcolare.
Activitățile parașcolare se dezvoltă în mediul socio-profesional (activitățile de perfecționare și formare continuă, reciclare, educație recurentă). Activitățile perișcolare se desfășoară în mediul socio-cultural ca activități de autoeducație și de petrecere organizată a timpului liber, în cadrul cluburilor sportive, la teatru, în muzee sau în cluburile copiilor, în biblioteci publice, în excursii, acțiuni social-culturale sau în familie, ori prin intermediul mass-media, denumită adesea “școală paralelă”. (Cerghit, 1988, 28).
Educația nonformală dă prioritate funcțiilor autoformative și axiologice ale educației și se realizează atât în cadrul instituțiilor școlare, cât și în instituții educative, altele decât școala (teatrele, cluburile, palatul copiilor, casele de cultură, bibliotecile publice, muzeele, familia, centre de formare ale diferitelor instituții, asociațiile sportive, culturale etc.). Conținutul și obiectivele urmărite sunt prevăzute în documente elaborate special, diferențiate în funcție de finalitatea avută în vedere, cât și de particularitățile fizice și psihice ale celor cărora se adresează.
Trăsăturile principale ele educației nonformale sunt:
• caracter opțional sau facultativ, ambianță relaxată, calmă și plăcută;
• varietatea conținuturilor;
• flexibilitate în abordarea acestor conținuturi (diferențierea conținuturilor și tehnicilor de lucru);
• implicarea mai profundă a elevului în organizarea și desfășurarea actului educațional.
Între educația nonformală și educația formală este un raport de complementaritate (Cozma, 1988, 50), atât sub aspectul conținutului, cât și privind modalitățile și formele de realizare. Educația nonformală se adresează unei game mult mai vaste de potențiali beneficiari decât educația formală, incluzând și educația adulților.
Avantajele educației nonformale:
• formarea unor competențe complementare;
• spațiu instructiv-educativ mult mai flexibil decât cel strict școlar, cu mare libertate de acțiune;
• facilitarea contactului cu cunoștințele, plecând de la nevoile resimțite de educați;
• gradul crescut de libertate al participanților pe parcursul desfășurării;
• oferă numeroase posibilități de socializare;
• facilitează munca în echipă,
• accent pe latura practic-aplicativă, care oferă posibilitatea elevilor să aibă un traseu de formare individualizat;
• dezvoltarea spiritului competițional, de inițiativă și antreprenoriat.
Educația nonformală valorifică activitatea de educație/instruire organizată în afara sistemului de învățământ, dar și în interiorul acestuia (rolul cluburilor, taberelor), sub îndrumarea unor cadre didactice specializate în proiectarea unor acțiuni educaționale, care asigură realizarea corelației subiect/educator – obiect/educat la niveluri de flexibilitate complementare în raport cu resursele pedagogice formale. (Cristea, 2002, 119)
Sugestii și tipuri de activități extrașcolare:
• vizite la diferite obiective istorice, culturale, economice (case memoriale, muzee, bibliotecă, ateliere, fabrici etc.);
• spectacole de teatru, vizionări de filme;
• concursuri, cercuri și cluburi tematice;
• organizare de expoziții tematice și expoziții cu vânzare;
• excursii, drumeții și tabere, universități populare;
• întâlniri cu invitați din diferite domenii de activitate;
• proiecte comunitare, caritabile și de voluntariat;
• redactări de reviste școlare pe clase/școală;
• activități la nivel de presă scrisă, radio, televiziune; instruire asistată de calculator;
• ateliere de creație, flashmob, carnaval;
• organizare de serbări cu diferite prilejuri: sărbători de iarnă (Moș Nicolae, Crăciunul), sărbători pascale, Ziua Pământului, Ziua Europei, 1 Iunie, serbarea Abecedarului, sărbătoarea anotimpurilor, sfârșit de an școlar;
Prin astfel de activități, proiecte, evenimente, programe, interacțiuni, elevii deprind aptitudini de lucru în echipă, responsabilitate, comunicare, disciplină, organizare, management, leadership. Un joc de echipă iți poate dezvălui dacă ai abilități de lider, de comunicare, de a pune în practică și de a realiza ceea ce alții doar gândesc.
Conținutul și obiectivele urmărite în cadrul acestei forme a educației sunt prevăzute în documente special elaborate, ce prezintă o mare flexibilitate, diferențiindu-se în funcție de vârstă, sex, interesul participanților, aptitudinile și înclinațiile acestora, categorii socioprofesionale. Sunt cuprinse activități care corespund intereselor, aptitudinilor și dorințelor participanților. O altă trăsătură caracteristică este caracterul opțional al activităților extrașcolare, desfășurate într-o ambianță relaxată, calmă și plăcută, dispunând de mijloace menite să atragă publicul de diferite vârste. Este o formă facultativă de antrenament intelectual, care menține interesul participanților printr-o metodologie atractivă.
În cadrul educației nonformale, evaluarea activităților desfășurate este facultativă și neformalizată, fără note sau calificative oficiale, cu accente psihologice, prioritar stimulative. În condițiile extinderii cererilor de pregătire profesională prin diferite forme de instruire nonformală, există și situații în care acestea sunt finalizate prin certificate sau diplome de absolvire.
În lucrările de specialitate sunt semnalate și limite ale educației nonformale:
• programe mult prea flexibile, centrate doar pe obiective pe termen scurt;
• absența unor demersuri evaluative sistematice;
• prea mare libertate metodologică a educatorilor.
1.2.3. Educația informală
Educația informală include totalitatea influențelor educative neintenționate, eterogene, difuze, care se exercită în mod spontan și neîntrerupt asupra personalității umane, în virtutea prezenței sale într-un context situațional dat. Aceste influențe se situează în afara unui cadru instituționalizat și se extind asupra tuturor laturilor personalității umane. Influențele nu vizează, în mod deliberat, anumite finalități.
Această formă de educație este expresia nemijlocită a ambianței micro-sociale și a mediului de viață în care se află individul (membru al familiei, membru al unui grup de prieteni, membru al colectivului de muncă, al cartierului, al satului sau orașului în care locuiește etc). În această ipostază, el achiziționează informații, reacționează la diferite solicitări, adoptă atitudini, interiorizează modele de conduită morală, simte și vibrează la bucuriile și durerile celor din jurul său, își îmbogățește orizontul său spiritual.
Cele mai semnificative mesaje informale sunt cele emise de mass-media. Pentru educația informală, o valoare importantă o prezintă trăirile și încercările existențiale, care, selectate și cumulate, pot să încurajeze raporturi din ce în ce mai eficiente față de realitatea înconjurătoare.
Educația informală se referă la experiențele zilnice care nu sunt organizate, planificate, conducând spre o învățare informală. Ea constituie o activitate cu efecte formative, ce se obțin liber ca influențe educative. Influențele formative, care modelează persoana, sunt influențe educative numai în măsura în care acțiunile care le-au generat sunt desfășurate în acest sens. Schimbările de atitudine sau comportamentale, care apar ca urmare a vizionării unui anumit gen de filme artistice, nu sunt influențe educative, deoarece nu sunt destinate atingerii unui scop educativ, pe când modificările produse de un clip publicitar sau un documentar prezintă influențe educative, dacă își propun acest obiectiv.
Educația informală se referă la totalitatea informațiilor, ideilor, obișnuințelor, priceperilor și deprinderilor, convingerilor și atitudinilor, pe care elevii le dobândesc spontan, liber, în afara mediului educațional instituționalizat. Educația informală, procesul care se întinde pe toată durata vieții, este expresia de viață a elevului. Volumul și cantitatea informațiilor, dobândite în afara școlii, vor crește din ce în ce mai mult, făcând din educația informală un domeniu în expansiune.
Cu alte cuvinte, educația informală cuprinde achizițiile dobândite în mod întâmplător, în ocazii și situații din ce în ce mai numeroase și mai variate, așa cum le determină condițiile existenței umane ca atare.
Avantajele educației informale pot fi sesizate în plan didactic:
• oferă individului o libertate de acțiune mai mare;
• are caracter pluridisciplinar, informațiile provenind din domenii variate,;
• inițiativa învățării revine individului;
• educația este voluntară;
• oferă posibilitate de gestionare a formării propriei personalități.
Dezavantajele educației informale:
• are o funcție formativă redusă;
• informațiile sunt aleatorii, neselectate în funcție de valoarea lor euristică;
• puține informații devin cunoștințe;
• informațiile sunt achiziționate involuntar, de cele mai multe ori (discuții ocazionale, mass-media);
• lipsă și decalaje de comunicare între conținuturile educației formale și cele ale educației informale.
Fiecare formă de educație are “rațiunea ei de a fi și câmpul propriu de acțiune în ansamblul procesului de educație”. (Cerghit, 1988, 29). Toate își justifică rolul și importanța în formarea și dezvoltarea personalității, conturând deziderate educaționale și/sau sociale și răspunzând nevoilor de educație și civilizație.
Cele trei ipostaze ale educației se potențează reciproc. Se sprijină și se condiționează reciproc. Între aceste forme există interdependențe multiple, granițele dintre ele nefiind rigide.
Analiza comparativă a celor trei forme ale educației ne conduce la ideea că toate strategiile sunt necesare, având în vedere aspectele diferite privind cadrele de desfășurare, conținuturile, mijloacele, pozițiile diferite ale educaților, variabilitate care vine în întâmpinarea situațiilor tot mai complexe în care sunt puși oamenii în societatea contemporană. Se poate ușor observa, într-o perspectivă sistemică, că toate cele trei dimensiuni ale educației au câte ceva specific de îndeplinit.
Manifestarea interdependențelor formelor educației ar putea fi evidențiată, la nivelul procesului de învățământ, prin găsirea unor modalități de corelare optimă a acestora din perspectiva noilor deziderate ale educației permanente. Educației formale îi revine rolul cel mai important, prin intermediul căreia vor fi selectate mesajele primite prin celelalte canale.
Printre aceste modalități se află:
• valorificarea informațiilor și experiențelor obținute de elevi în context nonformal și informal;
• promovarea interdisciplinarității;
• folosirea intensă a orelor de educație civică;
• introducerea sau sporirea lecțiilor de sinteză (capitol/unitate de învățare, semestru, an) ;
• organizarea de cercuri cu profil pluri- sau interdisciplinar;
• sporirea lecțiilor pe teme de interes general, conduse de echipe de profesori;
• activități bazate pe instruirea asistată de calculator;
• consolidarea criteriilor de apreciere;
• dezbateri asupra evenimentelor majore culturale, economice, politice;
• promovarea excursiilor care are o mare forță formativă;
• introducerea noilor educații;
• promovarea educației permanente.
Relația dintre cele trei forme generale ale educației este una de complementaritate, existând tendințe de deschidere a uneia față de cealaltă – dinspre educația formală spre integrarea și valorificarea informațiilor și experiențelor de viață obținute prin intermediul educației nonformale și informale și invers, existând tendința de instituționalizare a influențelor informale.
1.3. Funcțiile educației
. Funcția principală a educației este de a pregăti omul pentru integrarea lui socială și profesională. De aceea, educația are în vedere formarea unor personalități solicitate de societate, de nevoile acesteia, capabile să se integreze cu rol activ și să contribuie la sporirea experienței sociale moștenită de la înaintași. Această funcție complexă și cuprinzătoare a educației are în vedere personalitatea umană pe câteva planuri, care vor fi prezentate și analizate în cele ce urmează.
Funcția culturală (cognitivă)
În decursul timpului, educația a îndeplinit funcția importantă de transmitere de la societate la individ a experienței social-istorice (cultura).
În evoluția ei, societatea a acumulat o impresionantă experiență (cunoștințe despre fenomene din natură, despre om, despre societate, moduri de lucru, cunoștințe necesare în realizarea unor activități, experiența de viață socială etc.), care se transmite de la o generație la alta.
Preluarea/transmiterea experienței social-istorice constituie, pentru individ și pentru societate, o necesitate vitală. Îmbogățită mereu, de fiecare generație, această experiență, prelucrată și generalizată, a dat naștere diferitelor ramuri ale științei și tehnicii. Prin ea se asigură valorificarea experienței acumulate de generații, legătura dintre predecesori și urmași, continuitatea vieții sociale, progresul societății. În ceea ce îl privește pe individ, acesta preia experiența social-istorică a umanității și se pregătește pentru integrarea în viața socială și pentru participarea la realizarea valorilor materiale și spirituale.
Explozia de informații, miracolul epocii contemporane, sporește valoarea funcției culturale a educației. Cultura omului determină o anumită viziune a acestuia asupra cadrului social în care trăiește, un anumit mod de gândire, o atitudine specială față de realitatea înconjurătoare.Toate aceste însușiri ale personalității umane se formează prin educație.
Informarea și formarea, cele două planuri în care se manifestă funcția culturală a educației, sunt interdependente, condiționându-se reciproc. Ele se corelează cu diferența care se face între cultura pasivă și cultura activă. Prima este reprezentată de patrimoniul cultural stocat în lucrări științifice, creații culturale, artistice, iar cultura activă este reprezentată de totalitatea de valori însușite conștient (cunoștințe, convingeri formate, norme de conviețuire, nivelul pregătirii profesionale), regăsite în comportamente și atitudini individuale sau colective.
Aceasta are o importanță decisivă pentru existența și devenirea individului și a societății. Rolul cadrelor didactice este de a-i antrena pe elevi în activități specifice privind transmiterea și păstrarea patrimoniului cultural, să-i orienteze către studiul științei și tehnicii, al creațiilor artistice.
Așadar, transmiterea organizată și sistematică a experienței social-istorice către generațiile noi – în vederea pregătirii acestora pentru viață – este ceea ce definește educația în accepțiunea ei cea mai generală. Experiența social-istorică este tezaurizată în cultură, în patrimoniul cultural al umanității.
Funcția culturală a educației vizează formarea-dezvoltarea personalității prin intermediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoașterii umane (tehnologie, știință, artă, economie, morală, filosofie, religie, politică etc.), în raport cu particularitățile școlare, de vârstă, psihologice. (Cristea, 2010, 153)
Funcția economică (de pregătire a omului pentru viața activă)
Funcția economică se raportează la formarea omului creator de valori necesare existenței. Pentru satisfacerea trebuințelor sale de viață, omul își manifestă atitudinea activă față de mediul de existență, acționând direct asupra acestuia, folosind cunoștințele asimilate.
În același timp, funcția de pregătire a omului pentru viața activă privește efectul stimulator și impactul pe care educația îl exercită asupra dezvoltării economice.
Formarea individului și dezvoltarea economico-socială sunt perspective care ajută la înțelegerea funcției economice a educației, ca fiind dependentă de concepția privind relația dintre educație și economie. Ideile privind această legătură orientează și dirijează hotărâtor răspunsurile ce explică unele aspecte esențiale prin care se manifestă funcția economică a educației:
• relațiile dintre educație și piața muncii;
• contribuția educației la dezvoltarea economică;
• relațiile dintre dinamica profesiilor și formarea omului în această perspectivă (competențe, profiluri și niveluri de formare);
• valoarea de investiție a educației.
Manifestând interes față de educație, economiștii i-au recunoscut rolul de condiție indispensabilă pentru dezvoltarea economico-socială.
Ca domeniu al practicii sociale, educația are rolul de a forma omul, factorul creator al istoriei, elementul hotărâtor al activității productive. Alături de ceilalți factori sociali, educația îi formează pe producătorii bunurilor materiale și spirituale, contribuie la pregătirea forței de muncă pentru toate sectoarele vieții și activității economico-sociale.
Factorul uman are un rol determinant în procesul dezvoltării economice și sociale, deoarece este singurul capabil să producă noi valori. De aceea, cheltuielile care se fac în domeniul educației constituie cheltuieli productive, investiții de lungă durată.
Cea mai importantă investiție care se poate face pentru dezvoltarea și modernizarea societății este investiția în om, în scopul ridicării nivelului său de pregătire. Calificarea forței de muncă, pregătirea profesională, constituie componenta economică a educației, lucru care trebuie să se reflecteze și în acordarea fondurilor necesare pentru educație, în planurile de dezvoltare economică și culturală ale fiecărei țări.
Funcția economică a educației asigură formarea-dezvoltarea personalității prin intermediul valorilor aplicative, tehnologice, care vizează capacitatea acesteia de realizare a unor activități utile în diferite contexte sociale, într-o perspectivă imediată și pe termen mediu și lung. Această funcție urmărește integrarea omului în societate, în cadrul unei activități cu rol socio-economic pentru el și pentru comunitate.
Funcția politică/civică a educației
Funcția politică a educației vizează formarea-dezvoltarea personalittății umane prin intermediul valorilor civice/politice, care reglementează raporturile acesteia cu sine și cu lumea, cu comunitatea, în condițiile pariculare specifice fiecărei vârste psihologice și școlare.
Practic, funcția politică a educației urmărește pregătirea individului pentru integrarea sa activă în viața socială ca “subiect al relațiilor sociale” (Nicola, 1992, 22).
Formarea-dezvoltarea personalittății umane se realizează în cadrul procesului complex de integrare socială a omului, proiectat, realizat și desfășurat prin intermediul dobândirii și al aplicării valorilor și nomelor de organizare și funcționare a comunităților umane. În acest context, este exclusă tendința de politizare a școlii, care face ca socializarea generației tinere să se rezume doar la actul de supunere în fața autorității.
Cultura socială înglobează totalitatea valorilor și reprezentărilor necesare personalității umane pentru obținerea integrării civice depline. Acest lucru se realizează doar în condițiile respectării regulilor, practicilor și normelor de relație în integralitatea lor. Aspectul în discuție asigură realizarea legăturilor de roluri și statusuri sociale în mod efectiv, rezolvarea conflictelor de grup, precum și reglarea raporturilor de interese apărute atât la nivel general, teritorial, local, cât și individual și particular.Totodată, prin angajarea luptei pedagogice, este combătută pasivitatea populației.
În contextul transmiterii valorilor civice, funcția politică a educației dinamizează legătura dintre societate și educație, atât la nivelul macrostructural al deciziei pentru definirea societății pedagogice vizate, cât și la nivelul microstructural al deciziei necesare definirii relațiilor de putere educațională dintre educato și educat.
Funcția politică a educației diminuează tentația folosirii educației ca simplu mijloc de supraviețuire în scopul conservării societății.
1.4. Conținuturile generale ale educației
Analiza conținutului educației la nivelul unui concept pedagogic fundamental evidențiază existența a cinci dimensiuni ale activității de formare-dezvoltare permanentă a personalității, în plan moral-intelectual-tehnologic-estetic-fizic. Ele reflectă conținutul relativ stabil al activității de educație, adaptabil la diferite contexte de evoluție a societății.
Definirea dimensiunilor educației concentrează, de asemenea, notele generale proprii unor concepte pedagogice fundamentale. Ele delimitează o zonă de maximă extindere strategică a conținutului pedagogic angajat la linia de continuitate existentă între finalitățile macrostructurale și cele microstructurale. în perspectivă epistemologică și axiologică:
Trăsăturile comune celor cinci dimensiuni ale educației conferă conținutului activității de formare-dezvoltare permanentă a personalității: caracter obiectiv, caracter dinamic și caracter integral.
Literatura de specialitate distinge următoarele laturi/dimensiuni ale educației: educația morală, educația intelectuală, educația tehnologică, educația estetică și educația psihofizică.
Educația morală are în vedere formarea profilului moral, a conștiinței și conduitei morale în concordanță cu cerințele și valorile morale ale societății. Structura acestui profil moral include un ansamblu de reprezentări și cunoștințe morale, obișnuințe morale, sentimente morale, trăsături de voință și caracter.
Valorile morale promovate de societate se integrează în stuctura internă a personalității și exercită, prin însăși funcționalitatea lor, o presiune normativă asupra membrilor societății. Este dimensiunea cea mai profundă și mai extinsă a activității de formare-dezvoltare a personalității, prin intermediul valorilor, care vizează optimizarea raporturilor omului cu societatea și cu sine.
Imperativele acestor valori urmează să devină, mobiluri subiective interne, care să declanșeze o conduită adecvată, prin acțiunea dirijată a educației, deoarece numai presiunea nu este suficientă pentru realizarea educației morale a individului. Interiorizarea lor este, în esență, expresia unei socializări.
Educația morală reprezintă dimensiunea internă a activității de formare-dezvoltare a personalității, care vizează tot ce este mai profund și mai subiectiv în ființa umană. Este dimensiunea care reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității, prin intermediul valorilor, care vizează optimizarea raporturilor omului cu societatea și cu sine.
Educația intelectuală urmărește asimilarea unui sistem de cunoștințe din domenii diverse ale cunoașterii, simultan cu dezvoltarea structurii psihologice a personalității umane și a formării unei viziuni cât mai complete asupra lumii.
După cum susține pedagogul francez R. Hubert, această latură facilitează adaptarea individului la cele trei planuri ale realității: fizic, social și spiritual. Este dimensiunea care reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității prin dobândirea valorilor științei.
Educația intelectuală conduce la constituirea acelui nucleu valoric al personalității, care își pune amprenta asupra întregii sale deveniri. Cu cât registrul său este mai diversificat, cu atât forța sa de mobilizare este mai puternică.
În zilele noastre, însemnătatea educației intelectuale sporește, datorită accentuării caracterului intelectual al diferitelor activități umane, a cererii de educație, a exploziei informaționale, precum și a nevoii de a pune un accent mai mare pe autoeducație.
Educația tehnologică urmărește pregătirea omului pentru integrarea sa în sistemul tehnico-economic și social-cultural. Finalitatea acestei laturi constă în formarea omului pentru o anumită meserie. Pedagogul R. Hubert consideră că disciplinele pur intelectuale nu au resurse suficiente pentru a oferi indivizilor sensul vieții concrete, după cum disciplinele pur tehnice nu oferă prilejul depășirii orizontului profesiunii. Soluția nu poate fi alta decât în complementaritatea dintre cultura intelectuală și cea profesională. Pentru toate meseriile, cultura intelectuală constituie substratul culturii profesionale „nu numai prin cunoștințele utile pe care le comportă, ci, mai ales, prin calitățile spiritului pe care le angrenează". (Nicola, 1996, 176).
Educația profesională trebuie să-i ofere omului cunoștințele necesare practicării unei meserii și să-i formeze, în același timp, capacitatea de a înțelege sensul și rezultatele muncii sale.
Asimilarea culturii profesionale nu trebuie să conducă spre o specializare excesivă, deoarece riscă să bareze calea individului pentru ascensiunea în cadrul aceleiași profesiuni.
Educația tehnologică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității, prin aplicarea valorilor științei în toate domeniile vieții sociale. Prin intermediul acestei laturi se asigură un echilibru între cunoștințele științifice și cele tehnologice, care presupun o finalitate cognitivă, practică și aplicativă.
Educația estetică urmărește cunoașterea valorilor estetice, formarea capacității de a aprecia frumosul din natură și societate, dezvoltarea aptitudinilor artistice. Prin conținutul lor, valorile estetice contribuie la lărgirea sferei de cunoaștere a realității, la educarea aspirației și a dorinței de a introduce elemente ale frumosului în viața cotidiană, în adoptarea unei atitudini civilizate și sensibile în relațiile cu ceilalți.
Educația estetică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității prin receptarea, aplicarea și crearea valorilor frumosului existent în natură, societate, artă. Este dimensiunea care urmărește formarea subiectului estetic în dubla sa ipostază de receptor al frumosului și de creator al acestuia, atât în lumea exterioară a individului, cât și în cea interioară.
O personalitate iubitoare de frumos autentic, cu convingeri estetice, trebuie să-și formeze și să-și cultive un crez ideatic, un ansamblu estetic complex, general și stabil, care să influențeze și să orienteze întreaga experiență estetică a individului.
Educația fizică (corporală) asigură dezvoltarea armonioasă a organismului, a unor calități fizice și psihice solicitate în viața și activitatea sa. Dezvoltarea armonioasă a corpului, întărirea sănătății, călirea organismului prin utilizarea factorilor naturali, dezvoltarea aptitudinilor fizice, formarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice, asigurarea rezistenței, dezvoltarea spirituală a personalității, cultivarea unor trăsături morale (curajul, independența, perseverența, stăpânirea de sine ) sunt tot atâtea obiective pe care le are în vedere educația fizică sau corporală.
Educația fizică contribuie la asigurarea unui echilibru funcțional între componentele fizice și cele psihice ale personalității umane. Ea acționează asupra dezvoltării integrale ale acesteia, stimulând și fortificând calitățile psiho-fizice sau ale personalității.
Această dimensiune a educației asigură elevilor o dezvoltare fizică armonioasă și o bună funcționare a principalelor funcții ale organismului (capacitatea respiratorie, funcțiile circulatorii, digestive și excretorii). Se are în vedere și formarea unor deprinderi de alimentație corectă, evitarea exceselor alimentare, formarea deprinderilor de igienă corporală și igienă a exercițiului fizic, precum și menținerea unui tonus emoțional pozitiv.
Toate aceste laturi constituie un sistem, în sensul că realizarea sarcinilor uneia dintre ele asigură câmp prielnic de acțiune pentru celelalte, după cum fiecare latură este influențată de acțiunea celorlalte laturi.
Interdependența dintre laturile educației este determinată, în primul rând, de caracterul unitar al procesului dezvoltării, de interacțiunea dintre fenomenele pe care le incumbă. Aceasta subliniază. încă o dată. varietatea interconexiunilor eterogene și omogene dintre educație și dezvoltare.
Integrarea si unitatea laturilor educatiei ne apare nu numai ca un rezultat al interdependenței dintre acestea, ci și ca un atribut al fiecărei laturi în parte. Realitatea psihică nu este constituită din unități independente, specificul și unitatea ei rezultând tocmai din interacțiunea lor.
Bibliografie
Bârsănescu, Ș., (1935), Curs de pedagogie generală, București: Lit. C. Ionescu.
Bontaș, I., (2007), Pedagogie, București: Ed. All Educational.
Cerghit, I.,Vlăsceanu. L., (1988), Curs de pedagogie, București: Ed. Universității.
Chiș, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Cluj: Ed. Presa Universitară Clujeană.
Ciot, G., (2002), O abordare sintetică a educației, Oradea: Ed. Universității.
Coombs, P.H.,(1968), La Crise mondiale de l`education, Paris: Presses Universitaires de France.
Cozma, C., (1997), Elemente de etică și deontologie, Iași: Ed. Universității Al. I. Cuza.
Cozma, T., (1988), Școala și educațiile paralele, Iași: Ed. Universitatea “Al. I. Cuza”.
Cristea, S.,(2015), Dicționar enciclopedic de pedagogie, București: Ed.Didactica Publishing House.
Cristea, S., (2010), Fundamentele pedagogiei, lași: Ed. Polirom.
Cristea, S., (2002), Dicționar de pedagogie, Chișinău: Ed. Litera Educațional.
Cucoș, C., (2006), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași: Ed. Polirom.
Dewey,J.,(1992),Fundamente pentru o știință a educației, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Gardner, M., (2006), Inteligențe multiple, București: Ed. Sigma.
Herbart, J.F., (1976), Prelegeri pedagogice, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Ionescu, M., (2007), Instrucție și educație, Arad: Ed. „Vasile Goldiș” University Press.
Jinga, I., Istrate, E., (1998), Manual de pedagogie, București: Ed. ALL.
Kant, I., (1992), Tratat de pedagogie. Religia în limitele rațiunii, lași: Ed. Agora.
Văideanu, G., (1988), Educația la frontiera dintre milenii, București: Ed. Politică.
R. Hubert, după I. Nicola, 1996 Nicola, 1992.
Marinescu, M., (2013), Noile Educații în societatea cunoașterii, București: Ed. Pro Universitaria.
Momanu, M., (2002), Introducere în Teoria educației, lași: Ed. Polirom.
Văideanu, G., (1988), Pedagogie, Iași: Ed.Universității “Al. I. Cuza”.
CAPITOLUL II. TENDINȚE ÎN EDUCAȚIA CONTEMPORANĂ
2.1. Educația permanentă
Motto: “Tota vita schola est” – Comenius
Crearea noului mod de viață specific unei societăți deschise, are la bază realizarea unor exigențe ale societății cunoașterii și a învățării, conturându-se o serie de solicitări-cheie ale educației:
• educația va avea un pronunțat scop social, școala este instituția investită de comunitate cu misiunea de a transmite un anumit sistem de valori sociale, ierarhizate în numele unei autonomii și responsabilități acționale specifice;
• noul sistem de învățământ trebuie să fie unul deschis, conceput pentru a asigura șanse egale de instruire tuturor membrilor societății;
• afirmarea educației permanente;
• educația nu mai poate fi lăsată numai pe seama instituțiilor de învățământ;
• educația va avea și răspunderea socială, produsul educației trebuie să fie o persoană instruită, performantă, eficientă și cultivată, indiferent de condiția sa socială.
Conceptul de educație permanentă e specific pedagogiei contemporane și acoperă un principiu teoretic și acțional, care încearcă să regleze o anumită realitate specifică secolului nostru. Pentru a se împlini pe sine, omul are nevoie de educație. Kant spunea: “Omul nu poate deveni om decât prin educație. El nu este decât ceea ce-l face ea”.
Comenius, un clasic al pedagogiei universale, consideră că „tot ce suntem, ce facem, ce gândim, vorbim, urzim, dobândim și posedăm nu este altceva decât o anumită scară pe care ne urcăm din ce în ce mai mult, spre a ajunge cât mai sus, fără însă să putem atinge vreodată suprema treaptă" (Comenius, 1970, p. 20).
Ritmul schimbării în societatea contemporană este tot mai accelerat, de aceea se impune să privim educația din perspectiva permanenței. Educația nu trebuie să se rezume doar la ceea ce oferă școala. Ea trebuie să continue și după absolvirea școlii, trebuie să continue toată viața.
Conceptul de educație permanentă s-a impus datorită necesității imediate a omului de a gâsi o ieșire din labirintul unei societăți zdruncinate de schimbare, dar și datorită dorinței multor oameni de a construi o societate centrată pe educație, în care întreaga lor existență să graviteze în jurul educației. R. H. Dave definește educația permanentă ca fiind un „proces de perfecționare a dezvoltării personale, sociale și profesionale pe durata întregii vieți a indivizilor, cât și a colectivității lor” (Dave, 1991, 47).
Educația permanentă este concepută ca un principiu organizatoric al întregii educații, care implică un sistem complet, coerent și integrat și oferă mijloace proprii de a răspunde aspirațiilor educative și culturale potrivite fiecărui individ. Impunerea acestui principiu se datorează unei serii de condiții. Promovarea educației permanente este o soluție pedagogică globală, necesară pentru a depăși o criză a civilizației globale. Social, ea este determinată de interacțiunea unor factori istorici, acumulați procesual în societatea modernă și postmodernă (Dave, 1991, 117-124):
• Explozia cunoștințelor științifice și tehnologice;
• Dezvoltarea societății în plan economic, politic și cultural;
• Democratizarea societății;
• Mass-madia, lumea muncii, timpul liber;
• Afirmarea unui nou umanism ca filozofie socială.
Educația permanentă este educația care corespunde omului modern, omului care trăiește într-o lume aflată într-un proces complex de transformare a societății. Este considerată un adevărat proiect educativ. Ea are caracter prospectiv: vizează un om nou, vehiculează un sistem de valori și implică, în ultimă instanță, un proiect de societate.
Teoreticienii educației permanente specifică, de fiecare dată, factorii care justifică înscrierea învățământului în perspectiva educației permanente: procesul de accelerare a schimbărilor, evoluția fără precedent a științelor și tehnologiei, explozia demografică, sporirea timpului liber, multiplicarea profesiunilor, criza modelelor relaționale și de viață, creșterea gradului de democratizare a vieții sociale.
Potrivit lui Sorin Cristea, educația permanentă constituie o direcție de evoluție a activității de formare-dezvoltare a personalității, afirmată, mai ales, în societatea postmodernă, în contextul cerințelor pedagogice și epistemologice impuse de paradigma curriculumului. (Cristea, 2010, 326)
Același autor consideră că educația permanentă vizează, în formarea-dezvoltarea personalității, integrarea structural-funcțională a tuturor conținuturilor și formelor generale ale educației, pe tot parcursul și în fiecare moment al existenței umane, atât pe coordonata verticală, cât și pe cea orizontală a sistemului și a procesului de învâțământ.
Coordonata verticală a educației permanente se referă la deschiderea temporală nelimitată, în plan longitudinal, pe toată durata vieții, a activității de formare-dezvoltare a personalității. Coordonata orizontală a educației permanente probează deschiderea spațială nelimitată, în plan transversal, în fiecarte noment al vieții, a activității de formare-dezvoltare a personalității.
Caracteristicile educației permanente sunt (Ionescu, 2007, 390):
• caracterul permanent, continuu – ca activitate socială, educația nu se termină la sfârșitul perioadei școlare, ci este un process permanent. Educația pemanentă acoperă întreaga existență a unei persoane.
• caracterul formativ – influențele formative integratoare și sistematice se exercită asupra ființei umane pe întreaga existență a persoanei.
• caracterul generalizat – activitate socială generalizată, de amploare și omniprezentă, educația permanentă a pătruns în toate sferele societății contemporane.
• caracterul dinamic, integrator și evolutiv – educația permanentă angajează un ansamblu de activități, care integrează toate formele și tipurile de educație cu care omul vine în contact, toate influențele, actele și experiențele educative pe care acesta le trăiește, precum și autoeducația, într-o funcționalitate integrată, coerentă și unitară, care contribuie la modelarea personalității umane.
• caracterul flexibil – oferta educațională a societății este extrem de flexibilă și diversificată, fiind modelată pentru favorizarea dezvoltării umane, în direcția nevoilor sale educaționale, a intereselor, dorințelor, aspirațiilor, talentelor personale, aptitudinilor, a propriului profil de inteligență.
Toate obiectivele educației școlare și extrașcolare, ale instruirii organizate sau spontane, trebuie astfel dimensionate și reorientate, încât să vizeze dobândirea autonomiei formative cu calități subsecvente, precum: vigoare emoțională, stabilitate intrapsihică, avânt lăuntric, opțiune responsabilă, autodepășire, angajare socială, dispoziție pentru reînnoirea cunoștințelor, interînvățarea, învățarea de a învăța, învățare autodirijată, sporirea educabilității (Dave, 1991, 407-410).
Principiul educației permanente trebuie pus în relație directă cu progresul individual și social. Pentru individ, educația permanentă este un efort de armonizare a stadiilor diferite de instruire, în așa fel încât individul să nu vină în conflict cu sine însuși.
Educația permanentă reprezintă o premisă importantă pentru îndeplinirea altor două direcții de evoluție a educației în societatea contemporană: autoducația și valorificarea deplină a educației. Astfel, unul dintre obiectivele specifice educației permanente îl reprezintă formarea și dezvoltarea capacității de autoinstruire, a cărei perfecționare continuă permite, în timp, realizarea saltului important de la educație spre autueducație.
2.2. Autoeducația
Motto: „Școala trebuie să te învețe să fii propriul tău dascăl: cel mai bun și cel mai aspru”.
(N. Iorga)
Autoeducația este o activitate intenționată, conștientă, pe care un individ o inițiază pentru formarea sau desăvârșirea propriei persoane. Concepte conexe celui de autoeducație sunt: autoînvățare, autoinstruire, autoinfornare, autodidaxie, autoformare, autodeterminare, autorealizare.
Steliana Toma definește autoeducația ca „activitate conștientă, constantă, sistematică, direcționată spre perfecționarea propriei personalități, scop ales pe baza unei decizii personale de autoorganizare și depunere a unui efort propriu”. (Toma,1983, 20-21).
Dacă educația se realizează prin alții, autoeducația se realizează prin „sine însuși”. În autoeducație, subiectul este și obiectul educației. Autoeducația presupune autocunoaștere, autoconducere și autostăpânire. Ca și în procesul de educație, sunt vizate toate aspectele dezvoltării personalității: moral, intelectual estetic, professional, fizic, afectiv.
Copiii trebuie să fie conștienți că educația nu se termină niciodată, iar școala îi îndrumă în acest sens. Elevul trebuie ajutat să se dezvolte, să-și dezvolte autonomia în învățare, dar si responsabilitatea pentru propria formare și devenire. Copiii trebuie să înțeleagă că lumea, societatea în care trăiește este caracterizată de rapiditatea schimbărilor, că educația școlară este doar o treaptă în evoluția sa, o treaptă a educației, că a progresa, a învăța pe tot parcursul vieții este o necesitate și o cerință impusă de societatea cunoașterii.
Școala trebuie să pregătească tinerii pentru autoeducație. Pentru ca școala să poată pregăti tinerii pentru educație permanentă și autoeducație, se impune si este necesar ca educația să treacă înaintea instrucției. Procesul de educație realizat în școală trebuie să stimuleze autoeducația, demers prin intermediul căruia individul ajunge la desăvârșirea propriei personalități. Dacă școala nu atinge acest scop, este foarte puțin probabil că se va mai putea realiza vreodată, având astfel de suferit atât individul, care nu va cunoaște autorealizarea, cât și societatea.
Accentul pus, în școala tradițională, pe însușirea de cunoștințe specifice din diferite domenii, trebuie să se deplaseze spre valorificarea mecanismelor învățării, pentru a forma deprinderi și tehnici de învățare eficientă, pentru a dezvolta la elev motivația învățării. Astfel, el va ști să utilizeze diferitele strategii de învățare: de a învăța sub directa îndrumare a profesorului, de a învăța în grupuri mici, punând în comun experiența personală, de a învăța singur (autoînvățare). Un rol important il au tehnicile de comunicare interpersonală, de învățare in grup, de participare la realizarea în comun a unor proiecte, deoarece activitățile viitoare profesionale vor solicita de la ei astfel de calități ale omului modern.
Îmbinarea studiului teoretic cu cel aplicativ constituie un alt aspect vizat. Elevul trebuie obișnuit să facă din învățătură, creativitate și reflecție instrumentele principale de dezvoltare personală. O mare atenție se acordă învățării independente, pentru că elevul trebuie să devină autonom, să fie propriul dascăl, să aibă încredere în capacitățile sale de a învăța singur
Totodată, elevul trebuie să știe: să observe, să asculte, să întrebe, să caute diferite surse de informare și să le folosească pentru rezolvarea sarcinilor și cerințelor școlare, să argumenteze, să se confrunte activ cu problemele ivite și să depășească dificultățile care apar în procesul învățării, să înțeleagă sensul și rolul dezvoltării sociale, economice, profesionale, culturale, integrându-se, în acest sens, prin învățare și cunoaștere.
Într-un moment când totul a devenit atât de complex, încât nu mai putem să știm, să anticipăm totul, când lumea se schimbă atât de repede, încât nu mai putem pregăti un copil, cu mult timp înainte, pentru anumite fapte determinate, “ceea ce trebuie făcut e mai puțin să instruim omul, cât să-l formăm” (Berger,1973, 61).
Evaluarea trebuie să devină formativă și să fie combinată cu autoevaluarea. Astfel, elevul va participa la propria apreciere. Trebuie avută în vedere o evaluare realizată cu scopul de a ajuta, a orienta, a face să progreseze. Educatorul își va ajuta elevii să-și evalueze cât mai precis resursele proprii și să-și formeze un stil de învățare potrivit cu personalitatea și disponibilitățile lor intelectuale.
Pregătirea elevilor pentru învățarea continuă presupune pregătirea pentru o activitate de autoînvățare extinsă la întreaga viață, deosebită în funcție de profesii, de interese și trebuințe spirituale, de aspirații, bazată pe autoevaluări și autoreglări realiste. Dacă școala reușește să pună bazele și temelia învățării continue, sădind în sufletul copilului dorința de a cunoaște, de a se perfecționa, de a se desăvârși prin învățare, se poate afirma că fundamentul autoeducației este asigurat. Alvin Toffler opina: „analfabetul de mâine nu va mai fi cel care nu știe să citească, ci va fi cel care nu a înțeles cum să învețe”.
2.3. Proiectarea curriculară
Perspectiva curriculară a determinat regândirea programelor școlare și elaborarea de manuale școlare alternative, pe baza unei proiectări curriculare, caracterizată prin următoarele elemente:
• focalizarea pe achizițiile finale ale învățării: realizează trecerea de la programele "analitice" (concepute ca simple inventare de conținuturi, cărora le era repartizat un anumit număr de ore, fără precizarea clară a finalităților educaționale), la programe școlare caracterizate prin centrarea demersurilor instructiv-educative pe competențe și prin corelarea sistemică judicioasă dintre obiective, conținuturi, activități de învățare și evaluare;
• accentuarea dimensiunii acționale în formarea și dezvoltarea personalității elevilor: stimulează demersurile didactice active și interactive, care să crească eficiența învățării școlare, prin stimularea participării elevilor la activitățile educaționale, a cooperării lor cu cadrul didactic și cu colegii și prin situarea lor în centrul actului instructiv-educativ;
• definirea clară a ofertei școlii în raport cu interesele și aptitudinile elevului, precum și cu așteptările societății: asigură coerență națională în ceea ce privește finalitățile educaționale ale sistemului de învățământ în ansamblul său, finalitățile etapelor de școlarizare, reperele generale, principiile și standardele de elaborare și aplicare a curriculum-ului.
Proiectarea curriculară reprezintă activitatea de orientare și pregătire a instruirii ca o condiție a eficienței întregului proces instructiv-educativ.
Proiectarea curriculară evidențiază saltul de la structura de organizare bazată pe conținuturi definite explicit (,,ce învățăm?") la o structură de organizare orientată valoric, prin intermediul unor obiective si metodologii (,,cum învățăm?"), cu efecte nu doar la nivelul programelor și manualelor, ci și la nivelul planurilor de învățământ și al intregului sistem.
R.W. Tyler (1950) a conceput un model al proiectării curriculare care este utilizat și astăzi, pe următoarea structură:
a). selecția și definirea obiectivelor învățării (instruirii);
b.) selecția si crearea experiențelor de învățare;
c). organizarea experiențelor de învățare la niveluri formative superioare prin metodologii adecvate obiectivelor deja stabilite și continuturilor selecționate;
d). organizarea activității de evaluare a rezultatelor instruirii, conform criteriilor definite la nivelul obiectivelor pedagogice.
Proiectarea curriculară se realizează la mai multe niveluri, putându-se astfel îndeplini o proiectare globală specifică planurilor-cadru, ciclurilor/seriilor de cursanți, ariilor de interes și o proiectare eșalonată la nivelul disciplinelor de studiu, pe an de studiu, semestru, săptămână, oră/curs.
În funcție de această structură, pentru o activitate eficientă, cadrul didactic trebuie să realizeze atât o proiectare calendaristică, cât și o proiectare a unităților de învățare.
În contextul noului curriculum, conceptul central al proiectării didactice este demersul didactic personalizat, iar instrumentul acestuia este unitatea de învățare.
Demersul didactic personalizat exprimă dreptul profesorului (ca și al autorului de manual) de a lua decizii asupra modalităților pe care le consideră optime în creșterea calității procesului de învățământ, respectiv răspunderea personală pentru a asigura elevilor un parcurs școlar individualizat, în funcție de condiții și cerințe concrete.
Noul Curriculum național accentuează faptul că documentele de proiectare didactică sunt documente administrative, care asociază într-un mod personalizat elementele programei – obiective de referință, conținuturi, activități de învățare – cu alocarea de resurse (metodologice, temporale și materiale) considerată optimă de către profesor pe parcursul unui an școlar.
În acest sens, programa școlară – element central în realizarea proiectării didactice – nu este privită ca tabla de materii a manualului sau ca un element de îngrădire pentru profesor. Ea reprezintă un document reglator, în sensul că stabilește obiective, adică țintele ce urmează a fi atinse prin intermediul activității didactice.
Proiectarea curriculară-carecteristici:
• Globală și eșalonată;
• A sistemelor și a proceselor;
• Definirea criteriului de optimalitate a instruirii-maximizarea performanțelor în învățare;
• Analiza componentelor și a interdependențelor, structural si procesual;
• Asumarea diversității și acceptarea diferenței;
• Stabilirea standardelor pe nivele: minim, mediu, maximal.
Abordarea curriculară presupune centrarea pe obiective formative, interdependența obiective – conținuturi (care trebuie să fie flexibile, orientative, nu prescriptive) – metodologie (diversificată, extinsă) – evaluare (inițială, formativă și sumativă, instrumentele de evaluare fiind centrate pe nivelul de structurare a unor competențe și capacități măsurabile în performanțe concrete).
Abordarea curriculară a educației stă la baza principalelor schimbări actuale de la nivelul sistemului și procesului de învățământ.
Acțiunea este concentrate asupra a două direcții dominante: tendința de deschidere a sistemului de învățământ către comunitate și integrarea contextului nonformal și informal la nivelul proiectării, organizării și implementării curriculumului. Aceste schimbări conduc la crearea mediilor educaționale extinse, ce presupun uniformizarea influențelor educaționale în direcția atingerii idealului educațional.
Acest lucru se realizează prin conștientizarea importanței mediului extern școlii în formarea și dezvoltarea personalității, dar și prin intervenția educativă la nivelul tuturor formelor de organizare socială a educației (formală-nonformală-informală).
Abordarea curriculară a educației reprezintă o direcție fundamentală de dezvoltare/evoluție a educației determinată de cerințele metodologice, epistemologice ale paradigmei curriculumului, care oferă o nouă modalitate de abordare a teoriei generale a educației.
Abordarea curriculară a educației poate sta la baza interpretării principalelor schimbări actuale de la nivelul sistemului și al procesului de învățământ. Ea promovează o viziune globală și deschisă asupra educației.
Educația nu mai poate fi concepută/realizată exclusiv în contextul social și pedagogic oferit de clasa de elevi în sens tradițional. Ea trebuie să integreze contextul nonformal (ca valorificare a resurselor sale de formare) și informal (ca determinări sociale, culturale, personale și tehnologice ale societății postmoderne), într-un tot unitar complex cu efecte formative maxime.
Aceste schimbări conduc la crearea mediilor educaționale extinse ce presupun convergența influențelor educaționale în direcția atingerii idealului educațional al societății.
Proiectarea unui CDȘ
Curriculumul la decizia școlii (CDȘ) devine, prin dreptul de a lua decizii conferit școlii, emblema puterii reale a acestuia, care îi dă posibilitatea definirii unor trasee particulare de învățare ale elevilor.
Democratizarea societății a permis libertatea de decizie la nivelul școlii, reprezentând o șansă de adecvare la un sistem deschis, cu opțiuni variate, diverse și multiple.
Segment de mare noutate, CDȘ rămâne o realitate a școlii de azi, care și-a câștigat mulți susținători, în special elevii, și care presupune starea de normalitate prin acceptarea diferenței.
În alegerea curriculumului la decizia școlii trebuie propuse cursuri opționale care să răspundă realmente nevoilor educaționale ale elevilor, să ia în calcul preferințele părinților și ale comunității pe care școala o deservește.
Soluții posibile pentru alegerea opționalului: chestionarea elevilor, consultarea părinților, consultarea comunității, discutarea cursurilor opționale în consiliile profesorale, consultarea reprezentanților grupurilor formale și informale (consiliul local, ONG, asociații).
Tipurile de opțional pot fi:
• Opționalul de aprofundare – este acel tip de CDȘ derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmărește aprofundarea obiectivelor, competențelor din curriculumul – nucleu prin noi unități de conținut.
• Opționalul de extindere – este acel tip de CDȘ derivat dintr-o disciplină studiată în trunchiul comun, care urmărește extinderea obiectivelor cadru/competențelor generale din curriculum – nucleu prin noi obiective/competențe specifice și noi conținuturi.
• Opționalul ca disciplină nouă – introduce noi obiective de studiu la un anumit profil, specializare, sau teme noi, care nu se regăsesc în programele naționale.
• Opționalul integrat – introduce ca obiective de studiu noi discipline structurate în jurul unei teme integratoare pentru o anumită arie curriculară sau pentru mai multe arii curriculare.
Dacă un opțional proiectat se bucură de succes, poate fi continuat printr-un nou proiect care poate fi propus în oferta următoare.
Ținând seama de aceste precizări, opționalul de Educație financiară-Banii pe înțelesul copiilor, implementat la clasa a IV-a, a fost întâmpinat cu interes, curiozitate și s-a bucurat de un real succes, fiind apreciat atât de elevi, cât și de părinți.
Bibliografie
Barna, A., (1995), Autoeducația. Probleme teoretice și metodologice, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Barna, A., (1989), În puterea noastră – autoeducația, București: Ed. Albatros.
Berger, G., (1973), Omul modern și educația sa, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Călin, M., (1996), Teoria educației: fundamentarea epistemică și metodologică a acțiunii educative, București: Ed. All.
Cristea, S.,(2015), Dicționar enciclopedic de pedagogie, București: Ed.Didactica Publishing House.
Cristea, S., (2010), Fundamentele pedagogiei, lași: Ed. Polirom.
Cristea, S., (2004), Studii de pedagogie generală, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Cristea, S., (2003), Fundamentele științelor educației. Teoria generală a educației, București: Ed. Grupul Editorial Litera.
Cristea, S., (2002), Dicționar de pedagogie, Chișinău: Ed. Litera Educațional.
Comenius, J.A., (1970), Didactica Magna, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Dave, R.H., (1991), Fundamentele educației permanente, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Lengrand, P., (1973), Introducere în educația permanentă, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Marinescu, M., (2013), Noile educații în societatea cunoașterii, București: Ed.Pro Universitaria.
Toma, S., (1983), Autoeducația. Sens și devenire, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Tyler, R.W.,(1950), Basic Principles of Curriculum and Instruction, Chicago: The University Press.
CAPITOLUL III. EDUCAȚIA ȘI PROVOCĂRILE LUMII CONTEMPORANE
3.1. Problematica lumii contemporane (PLC) – considerații generale
Rimul rapid al transformărilor a condus la constituirea unei problematici complexe a lumii contemporane, o lume caracterizată prin multiple schimbări în toate domeniile, determinate de progresele în domeniul științei și tehnicii, proliferarea informației, precum și de evoluția trebuințelor materiale și spirituale ale oamenilor. Abordată în strânsă legătură cu această problematică a lumii contemporane, educația are un rol hotărâtor, fiind o dimensiune constitutivă a finței umane. Tot ceea ce ține de umanitate: morala, limbajul, sentimentele, rațiunea, arta se realizează numai prin educație, care are un rol determinant, societatea de mâine fiind efectul societății de astăzi. “Omul nu poate deveni om decât prin educație”-spune Kant, la modul imperativ.
Așa cum precizează Mariana Marinescu, omenirea are nevoie de o conștiință comună, dar și de promovarea unui nou umanism, care să se bazeze nu numai pe valorile culturale și morale, dar și pe achizițiile revoluției științifice și tehnice, pe impactul lor asupra vieții. (Marinescu, 2013, 18)
În ultimele decenii, omul modern s-a confruntat cu noi tipuri de probleme, care s-su impus prin caracterul lor presant, complex, prin dimensinile lor globale. Printre aceste probleme se află: deteriorarea mediului și a atmosferei, explozia demografică, intensificarea schimbărilor din sfera profesiunilor, amplificarea schimbărilor economice și sociopolitice, proliferarea conflictelor dintre națiuni.
Într-o societate în care ritmul rapid al schimbărilor presează din toate direcțiile, educației îi revine locul central, iar oamenii trebuie să profite de fiecare oportunitate pentru a învăța, a se autoperfecționa, lucru posibil doar pe baza unei educații fundamentale solide.
La sfârșitul scolului al XX-lea, un document UNESCO propunea introducerea în școală, sub titlul de „Problemele mondiale în școală”, a unor teme diverse:
• drepturile omului și libertățile fundamentale;
• protejarea copilăriei și a adolesvenței;
• foametea, sărăcia și progresul economic;
• creșterea problemelor de sănătate;
• alimentația, subnutriția, malnutriția;
• dispariția speciilor de plante și animale;
• proliferarea conflictelor între națiuni etc.
Aceste realități l-au determinat pe Aurelio Peccei, fostul președinte al Clubului de la Roma, să introducă noul concept de „problematică a lumii contemporane”, pregătirea pentru viitor bazându-se pe înțelegerea profundă a acestui concept, a cauzelor ce au condus la această problematică, pentru a anticipa evoluțiile acesteia și a i se adapta în mod creator.
Problematica lumii contemporane (PLC) prezintă mai multe caracteristici:
• caracter universal – toate regiunile și toate țările sunt în mijlocul acestor problematici;
• caracter global – este prezentă în toate sectoarele vieții sociale;
• caracter prioritar, presant – se cer răspunsuri prompte din partea comunităților naționale și mondiale;
• evoluție rapidă și greu previzibilă – omul modern este pus adesea în fața unor situații inedite, nefiind mereu pregătit pentru abordarea acestora.
• complexitate, caracter pluridisciplinar și interdisciplinar – pentru rezolvarea unor probleme sunt necesare conexiunile cu alte probleme
3.2. “Noile educații” – conținuturi particulare ale educației
Școala contemporană are misiunea de a pune bazele autoînvățării permanente, în orice medii educogene și la orice vârstă. Astfel, dimensiunile clasice, fundamentale ale educației integrale – educația intelectuală, educația morală, educația tehnologică, educația estetică, educația psihofizică–reprezintă baza unei dezvoltări armonioase a ființei umane.
Noile educații adoptate în ultimele decenii sunt definite in programele UNESCO, ca răspunsuri ale sistemelor educaționale la provocările lumii contemporane de natură ecologică, demografică, sanitară, economică, politică. La nivel de politică globală, importanța socială și pedagogică a noilor educații este recunoscută începând cu anii 1980.
Conform programelor UNESCO, acestea sunt, în funcție de apariția lor: educația relativă la mediu, educația pentru bună înțelegere și pace, educația pentru participare și democrație, educația demografică, educația pentru o nouă ordine internațională, educația pentru schimbare și dezvoltare, educația pentru comunicare și mass-media, educația nutrițională, educația pentru timpul liber, educația interculturală, educația economică și casnică modernă, educația pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului. (Văideanu, Neculau, 1986, 1-15)
Conținuturile specifice, propuse din această perspectivă, sunt integrabile la toate nivelurile, dimensiunile și formele educației. Metodologia valorificării "noilor educații" are în vedere toate dimensiunile (intelectuală, morală, tehnologică, estetică, fizică) și formele (formală, nonformală, informală) educației. Procesul declanșat activează trecerea de la intervențiile specifice la abordările globale, interdisciplinare, care permit aprofundarea unor probleme de ordin social, ce necesită soluții concrete: mediul, democrația, pacea, justiția socială, alimentația, sănătatea, dezvoltarea, promovarea valorilor civice, protejarea copiilor și a tinerilor.
În funcție de particularitățile acestora, dar și de condițiile sociale specifice fiecărui sistem educațional, "noile educații" sunt adaptabile la nivelul fiecarei dimensiuni a educației. Modalitățile practice prin care aceste noi educații pot fi implementate în diferite programe naționale educaționale sunt: introducerea lor ca discipline diferite (această modalitate poate conduce însă la supraîncărcarea programelor școlare); conceperea unor module specifice tematicii noilor educații, care să aibă o abordare interdisciplinară, însă în cadrul disciplinelor tradiționale; introducerea și infuzarea, în cadrul disciplinelor clasice, a unor mesaje care țin de specificul acestor noi conținuturi (greu de realizat, însă cea mai frecventă și cea mai eficientă).
"Noile educații" sunt centrate, îndeosebi, asupra unor obiective si mesaje noi, care determină conținuturile educației în condițiile societății contemporane.
"Noile educații" se dezvoltă în raport de procesarea realizată la nivelul obiectivelor stabilite, care dau și denumirea fiecărei structuri de conținut în parte, și poate fi proiectat ca modul sau disciplină de studiu conceput strategic în plan disciplinar, dar, mai ales, în plan interdisciplinar și transdisciplinar.
Educația trebuie să răspundă permanent evoluției realității naționale și internaționale și exigențelor cerute de aceasta, atât prin structură, cât și prin obiective și conținut.
În contextual în care apar schimbări, șocuri existențiale, înnoiri, rupturi, se impune necesitatea unui alt tip de învățare, învățarea inovatoare, care, alături de ce învățarea de menținere, trebuie să conducă la rezolvarea problemelor lumii contemporane, la progresul omenirii. Aceasta are rolul de a pregăti oamenii și societățile în scopul acționării eficiente, operative în situații și problemele noi și presupune calitățile autonomiei și integrării. Învățarea inovatoare pune la încercare valorile, obiectivele și scopurile fundamentale ale oricărui sistem.
Trăim într-o epocă in care resursele umane (inteligența, adaptabilitatea, creativitatea,) sunt pe primul plan ca resurse cheie ale unei dezvoltări careî nglobează diferitele sale dimensiuni – pacea, mediul înconjurător, economia, justiția socială, democrația.
Dacă la începutul secolului XX, Educația nouă sau Școala activă anunțau dorința de inovare a învățământului școlar și erau centrate mai ales asupra înnoirii raportului metodologic educator- educat, noile educații constituie, într-un fel, o continure a curentului pedagogic afirmat în perioda aceea. Ele sunt purtătoare de noi obiective și mesaje actuale, reprezintă răspunsuri date unor sfidări și constituie un set de conținuturi particulare speciale, care au un cadru larg de referință.
Astfel, noile educații sunt afirmate ca răspunsuri pedagogice la problematica lumii contemporane de factură ecologică, demografică, politică, economică, sanitară. Evoluțiile pozitive si negative înregistrate în societatea modernă și postmodernă, au generat răspunsuri noi, care vizează degradarea mediului, explozia demografică, sănătatea, schimbarea socială, mass-media, democrația, relații internaționale, valorile civice, conflictele interetnice.
Pentru a face față provocărilor lumii contemporane, se conturează următoarele direcții de restructurare a realității educaționale (Stan, 2001):
• asigurarea unui echilibru optim intre dimensiunea informativă (cunoștințele și informațiile transmise în cadrul procesului educațional) și dimensiunea formativă (construcția și dezvoltarea unor valori, comportamente sau atitudini,);
• introducerea unor noi tipuri de educații;
• asigurarea unei repartiții judicioase și a unui echilibru între cele două tipuri de învățare: de menținere și inovatoare;
• impunerea progresivă a principiilor noii paradigme educaționale;
• extinderea actului educativ la nivelul întregii vieți a individului.
3.2.1. Educația ecologică sau educația relativă la mediu
Educația pentru mediu sau educația ecologică vizează ameliorarea calității mediului ambiant, consumarea și utilizarea rațională a resurselor naturale, formarea și cultivarea capacităților de rezolvare a problemelor apărute odată cu aplicarea tehnologiilor industriale și postindustriale la scară socială, care au înregistrat numeroase efecte negative la nivelul naturii și al existenței umane, formarea unei conduite ecologice.
Construirea conștiinței ecologice este posibilă prin implicarea la învățământului în promovarea problemelor de mediu. Natura, studiată cu dragoste, cu pasiune, poate deveni centrul de interes al tuturor disciplinelor școlare, precum și al multora dintre activitățile extracurriculare. Este important ca, încă din primele clase, elevii să cunoască problemele mediului înconjurător și să înțeleagă că fiecare își poate aduce contribuția la ocrotirea naturii.
Protejarea planetei Pământ, casa noastră, a tuturor, este o problemă care trebuie să-i intereseze nu doar pe ecologiști, ci pe toată lumea, adulți și copii. Noi, profesorii, trebuie să punem un mare accent pe educația ecologică a celor mici, pentru a ne putea bucura împreună, pe timp îndelungat, de albastrul senin al cerului, de limpezimea apelor, de frunzele verzi și de florile câmpului.
Formarea elevilor cu o conștiință și o conduită ecologică devine o cerință deosebit de importantă pentru orice demers educativ școlar și extrașcolar. Bazate pe cooperare și colaborare, diversitatea activităților practice desfășurate cu elevii asigură asimilarea multor reguli de comportament, care se constituie în elemente de bază în formarea unei educații europene a oamenilor de mâine.
Având convingerea că formarea unui comportament ecologic la elevii din învățământul primar constituie un aspect important al activității instructiv-educative și că acesta se realizează, atât în școală, cât și în afara ei, prin activitățile extracurriculare și printr-o strânsă colaborare cu familia și comunitatea locală, unitățile școlare cuprind între țintele lor pe termen mediu și lung, derularea unor proiecte și programe educative al căror obiectiv general să răspundă dezideratului precizat anterior. Un obiectiv foarte important pentru educația ecologică este acela de a obține, în amplul proces de formare a omului, în viața din afara școlii, continuarea și completarea, consolidarea și desăvârșirea operei educative într-un adevărat comportament european.
Cercetarea mediului în mijlocul naturii cu elevii permite îmbogățirea volumului de cunoștințe, lărgirea orizontului științific, sesizarea legăturilor reciproce între fenomene, modul cum se interferează și se influențează reciproc și permite, de asemenea, formarea unei gândiri sănătoase despre lume și viață. În acest sens, un loc hotărâtor îl au cadrele didactice organizatoare de activități, fie pe itinerar, fie în orizontul local și care trebuie să manifeste permanent preocuparea de formare a deprinderilor de păstrare și ocrotire a calității mediului înconjurător.
Scopul principal al educației pentru mediu este conștientizarea pericolului de distrugere a naturii, a mediului, precum și identificarea mijloacelor și metodelor prin care putem să apărăm mediul înconjurător, atât la nivel geografic, cât și biologic și uman.
Elaborarea unor strategii eficiente de protecție a mediului, precum și aplicarea lor la toate nivelele învățământului, constituie un alt aspect important în realizarea obiectivelor educației ecologice.
Un exemplu de bună practică privind educația pentru mediu este înrolarea copiilor în proiecte practice recunoscute la nivel național. Patrula de Reciclare este un program național de educație de mediu al Asociației Române pentru Reciclare–RoRec, derulat în unitățile de învățământ preuniversitar din București și din țară, cu sprijinul Inspectoratelor Școlare Județene, cu avizul Ministerului Educației Naționale și sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.
Prin programul Patrula de Reciclare, Asociația RoRec sprijină școala în misiunea de a forma o generație de tineri caracterizată de grija față de mediul înconjurător, simțul responsabilității, implicare în comunitate și încredere în propria putere de a aduce schimbări benefice în societate. Astfel, agenții Patrulei de Reciclare devin motorul schimbării de mentalitate referitoare la reciclare, cu efecte pozitive pe termen lung. Programul educațional de protecție a mediului „Patrula de Reciclare” are ca scop creșterea gradului de informare în domeniul protecției mediului și promovarea beneficiilor colectării selective a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în rândul publicului larg.
ECOlimpiada Elevilor este un alt program educațional amplu, care încurajează creativitatea elevilor și, totodată, oferă un conținut informațional bogat, ușor de asimilat, care să îi inspire pe cei mici să devină responsabili cu mediul înconjurător. Demers complet, desfășurat la nivel national, programul urmărește educarea elevilor și stimularea interesului lor față de procesul de colectare separată, selectivă, ca mijloc de prezervare a mediului.
În cadrul programelor educaționale de protecție a mediului în care sunt implicați elevii, se pot desfășura o serie de acțiuni specifice, atât în școală, cât și în afara ei:
• Prezentări ale obiectivelor proiectelor derulate cu discuții și dezbateri la clasă;
• Derularea unor activități în cadrul unor proiecte în parteneriat cu ONG-uri pentru mediu;
• Acțiuni de colectare a deșeurilor, de ecologizare, de plantare a copacilor, florilor;
• Activități pe baza conținutului broșurilor;
• Creații și expoziții de postere, fluturași, desene sau fotografii pe tema colectării / reciclării;
• Competiții de creații literare (sloganuri, poezii, ghicitori, eseuri);
•”Curățenia de Sărbători” – la sfârșit de an și în anotimpul primavera- activități specifice;
• Organizarea de activități în zilele de sărbătoare ecologică (”Ziua Pământului”, “Ziua Mondială a Apei”; “Ziua Internațională a Mediului”, “Luna Pădurii”) sau în cadrul săptămânii ”Școala Altfel”;
• Acțiuni stradale de informare a populației asupra pericolelor păstrării și debarasării necorespunzătoare de deșeuri DEEE, cu distribuire de pliante și promovare a punctului de colectare din școală;
• Distribuția de fluturași în cercul familial, al cunoscuților și vecinilor și încurajarea acestora să sune la TelVerde pentru debarasarea de DEEE mari, menționând numele patrulei care i-a convins;
• Observarea și folosirea containerelor pentru colectare selectivă;
• Activități ecologice și eco-recreative în aer liber;
• Jocuri cu tematică ecologică, rebusuri, chestionare din Ghidul Agentului Junior;
• Mobilizarea părinților care să implice colegii de la locul de muncă să colecteze DEEE pentru patrulă;
• Conferirea unui statut special agentului celui mai activ într-o anumită perioadă;
• Prezentări în Power Point pe tema colectării și reciclării DEEE;
• Realizarea de machete colorate, mascote, afișe și flyere pentru promovarea acțiunilor Patrulei în comunitate;
• Confecționarea unor costume, accesorii, jucării și obiecte utile din diverse materiale reciclabile;
• Realizarea de îndemnuri, mesaje ecologice pe tematică ecologică;
• Colaborare cu presa locală pentru popularizarea și mediatizarea activităților realizate.
Activitățile desfășurate cu elevii din ciclul primar pe problematica mediului, au avut în vedere realizarea următoareler obiective:
• conștientizarea importanței protejării mediului, a calității mediului pentru viață;
• conștientizarea consecințelor acțiunilor copiilor asupra mediului;
• dezvoltarea atitudinii de respect față de mediu;
• stabilirea relațiilor dintre om și mediu, a interdependenței dintre mediu și dezvoltarea societății;
• dezvoltarea comportamentelor responsabile;
• dezvoltarea abilităților de lucru în echipă;
• practicarea experienței voluntariatului;
• dezvoltarea creativității și a simțului practic, estetic;
• dezvoltarea spiritului de inițiativă și antreprenorial;
• dezvoltarea capacității de a negocia și de a convinge.
Implicându-I pe elevi în activități diverse de educație ecologică, se transmit și se asimilează informații necesare despre mediu și complexitatea lui, despre poluarea sub toate aspectele, se formează structuri mentale complexe de prelucrare corectă a informațiilor despre mediu, se dezvoltă spiritul de observație asupra efectelor negative ale activității omului asupra mediului. Astfel, sensibilizarea, elaborarea unor trăiri pozitive cu privire la mediu, valorizarea corectă a mediului și acceptarea lui ca valoare în relație cu ființa umană sunt obiective afective ale educației pentru mediu, care se realizează prin desfășurarea unor activități specifice, atât în cadrul formal, cât și nonformal.
În domeniul educației relative la mediu s-au elaborat studii interdisciplinare, s-au lansat programe internaționale, s-au organizat conferințe regionale și naționale, furnizând școlilor module și programe didactice, care pot fi folosite în mediul rural sau urban, în zone împădurite sau de deșert, în țări puternic dezvoltate sau în curs de dezvoltare.
Printre situațiile de învățare funcțională a cunoștințelor referitoare la problematica mediului, V. de Landsheere enumera (1992, p. 337): observațiile de teren; difuzarea informațiilor primite și analizate prin diverse mijloace: jurnalul școlar, corespondența interșcolară; studii de grup cu sau fără participarea unor experți; studii de caz/exerciții de simulare etc
Acțiunile iresponsabile și lipsa unei educații în sensul protejării planetei au dus, în timp, la o degradare care pare acum ireparabilă. Astfel, generațiile prezente și viitoare trebuie să conștientizeze această problemă și să dobândească un simț al responsabilității față de mediu. Acest lucru poate fi obținut doar prin educație și prin asigurarea unor practici ulterioare corecte din partea școlarilor mici, dar și a adulților.
Elevii trebuie să devină adulți responsabili de viitorul lor, să se implice pe termen lung în acțiuni de protejare a mediului și să utilizeze resursele în mod sustenabil.
.
3.2.2. Educația pentru pace si cooperare
Educația pentru pace si cooperare vizează cultivarea unor atitudini și aptitudini civice superioare, conștientizarea oamenilor pentru evitarea conflictelor, flexibilitate, receptivitate, respect pentru valori, respect față de sine și față de alții. Totodată, educația pentru pace își propune promovarea dialogului și a cooperării, formarea oamenilor pentru apărarea și salvgardarea păcii, a liniștii, precum și îmbunătățirea relațiilor dintre comunități.(Cucoș, 2006, 55)
Educația pentru pace si cooperare presupune respectarea diversității situațiilor și a stilurilor de viață, abordarea problemelor sociale prin dialog. Se impune participarea efectivă la rezolvarea pedagogică a conflictelor și contradicțiilor de ordin obiectiv sau subiectiv, apărute în contextul grupului/microgrupului, precum și în condițiile comunității sociale (profesionale, politice, economice, culturale, religioase), atât la nivel național, cât și zonal, local. (Cristea, 2010, 239)
Identificarea și stoparea agresivității, lipsei de toleranță, a predispoziției pentru fanatism trebuie să înceapă de timpuriu și, pentru îmbunătățirea calității etice a vieții diferitelor colectivități umane, este foarte importantă descoperirea și eliminarea egoismului, a comportamentelor nonparticipative.
În cadrul de promovare a conținuturilor pentru pace s-au conturat două strategii. Prima constă în introducerea unor module specifice care ocupă anumite durate, putându-se asocia cu istoria, literatura, psihologia, educația civică, educația plastică etc. O a doua strategie constă într-o dublă acțiune: de punere în valoare a conținuturilor existente și de difuzare sau introducere în rândul acestora a unor teme noi, concepte sau preocupări specifice educației pentru pace.
G. Văideanu concepe educația pentru pace ca o acțiune convergentă a tuturor factorilor educativi (școală, familie, instituții de cultură, mass-media) în sensul formării și consolidării unor atitudini educative față de problemele păcii. El identifică trei mari categorii de obiective ale educației pentru pace (Văideanu, 1991, 12- 13):
– însușirea unui sistem de concepte-valori: pace, democrație, drepturile omului, cooperare, participare, toleranță, respect, nondiscriminare etc.;
– formarea unor capacități: de a dialoga, de a te exprima liber, capacitatea de a iniția schimbări, capacitatea de a lua decizii eficiente și responsabile, conștientizarea pericolelor pe care le reprezintă violența, războiul, agresivitatea și opresiunea pentru viața persoanei, ca și pentru cea a comunităților, capacitatea de a învăța pe tot parcursul veții;
– formarea unor atitudini pozitive: responsabilitate față de propria persoană și față de comunitate, receptivitate față de celălalt, solidaritate și încredere în semeni, respect față de propria cultură și față de cultura altor comunități, toleranță în sensul acceptării diversității, modestie și recunoașterea meritelor celorlalți, generozitate, asumarea unor strategii de abordare a stărilor și situațiilor conflictuale.
Este necesară educarea copiilor, astfel încât să se debaraseze de impulsuri agresive și de comportamente ostile și să devină sensibili la valori precum ordine, echilibru, dreptate, precum și formarea lor în spiritul ideilor de înțelegere, toleranță, cooperare. Educația pentru pace își propune să transmită elevilor o cultură a păcii, fiind prezentă în școli tot mai mult.
În prezent, asistăm la o intensificare a conflictelor și a revoltelor la care se adaugă și dezastrele naturale. Educația pentru pace și cooperare reprezintă cea mai sigură modalitate de eliminare a violenței, a agresivității, a terorismului și a conflictelor dintre comunități. Ea constituie un factor capabil de a contribui la crearea unei societăți democratice. Pacea este o aspirație a popoarelor și o finalitate prioritară a educației de astăzi și de mâine. Problema păcii este un imperativ al lumii contemporane.
Educația pentru pace și cooperare își propune să formeze și să cultive aptitudini și atitudini civice de abordare a problemelor sociale, prin dialog și participare la rezolvarea conflictelor și contradicțiilor obiective și subiective, care apar în contextul comunității sociale (economice, politice, profesionale, culturale, religioase) locale, zonale, naționale sau chiar internaționale. (Cristea, 2010, 239)
Îm școală, este necesară educarea copiilor în ideea debarasării de impulsuri agresive și de conduite ostile. Formarea elevilor în spiritul înțelegerii, toleranței și cooperării, devenind adepții ideii de ordine, liniște, dreptate, echilibru este, de asemenea, o prioritate a educatorului.
Finalitățile educației pentru pace pot fi transformate la nivelul educației școlare, în direcțiile și strategiile formării și dezvoltării unui comportament de cooperare. Aceasta presupune, în primul rând, evitarea ierarhizărilor și a clasificărilor, a competiției și a întrecerii, care poate avea repercusiuni negative asupra relațiilor dintre elevi, aceștia învățând, astfel, să se ajute reciproc, să se sprijine. Cooperarea asigură o relație deschisă și cinstită între parteneri, stimulează concurența în grup, dezvoltă atitudini și comportamente bazate pe încredere și ajutor reciproc, dezvoltă dorința de informare și angajarea în schimburi de idei.
Modalitățile de realizare a educației pentru pace și cooperare la nivelul claselor primare sunt: memorizări, povestiri, activități de observare, lecturi după imagini, desene realizate de copii, filme educative, jocuri de rol, convorbiri și dezbateri tematice, rebusuri, exerciții de simulare, dezbaterea unor fapte. Aceste activități pot fi realizate atât pe grupe sau perechi, cât și individual. Alte sugestii de activități: discuții, mese rotunde, colocvii; campanii de solidaritate;; schimburi și înfrățiri între școli; corespondență școlară.
Educația pentru pace și cooperare presupune cultivarea unor atitudini superioare și formarea oamenilor în vederea promovării dialogului constructiv și a evitării conflictelor, cultivarea receptivității flexibilității, a respectului față de aspirații și valori, față de sine și față de altți, a priceperii de a identifica punctele comune și de a respecta diversitatea situațiilor și a stilurilor de viață. Aceste obiective constituie piatra de încercare și temelia în procesul de formare a fiecărei personalități. Este educația atitudinilor și mentalităților, a conduitei în societate, în școală, în familie.
3.2.3. Educația demografică sau educația în materie de populație
Educația demografică este acceptată în unele țări ca disciplină de studiu, în special în țările unde se înregistrează un procent ridicat al creșterii demografice (China, India), în scopul pregătirii populației pentru a face față exploziei demografice și pentru a evita efectele negative ale acesteia.
Așa cum precizează S. Cristea, educația demografică sau educația în materie de populație are în vedere cultivarea responsabilității civice a personalității, precum și a comunităților umane față de problemele specifice populației, exprimate la nivelul unor fenomene: creștere, scădere, migrație, densitate, structură profesională, precum și condițiile de dezvoltare naturale și sociale (economice, culturale, politice, religioase etc.), fiecare dintre acestea fiind situate în context local, zonal, territorial, regional, national, global. (Cristea, 2010, 239)
Educația demografică este afectată direct de manifestări ale problematicii globalizării, care au repercusiuni sociale. Problema principală, care le generează pe celelalte, este ritmul rapid de creștere demografică, așa cum arată statisticile. Urbanizarea va avea loc într-un ritm mai rapid, locuitorii fiind reprezentați de mediul urban, în cea mai mare parte.
Educația în materie de populație are în vedere captarea acelor cunoștințe, atitudini, predispoziții valorice, în persepctiva protejării omenirii ca specie. Trebuie să ținem cont că fiecare ființă este unică, irepetabilă, un veritabil miracol al existenței ca atare. Scopul educației demografice este informarea în problemele legate de dinamica populației, de politica demografică, de specificacitatea vieții de familie si de ocrotirea parentală.
Educația în materie de populație sau demografică urmărește cultivarea responsabilității civice a indivizilor în raport cu problemele specifice populației (creștere, scădere, migrație, urbanizare etc.).
Sugestii de activități:
• Informări, întâlniri de lucru, concursuri tematice, acțiuni interactive, jocuri de rol, instruiri pe teme privind demografia;
• Proiecte de voluntariat și comunitare;
• Panouri, pliante, broșuri, ghiduri pentru elevi;
• Proiecții filme, videoclipuri educaționale, prezentări ppt;
•Acțiuni de consiliere a copiilor cu părinți plecați în străinătate.
3.2.4. Educația pentru schimbare și dezvoltare
Educația pentru schimbare și dezvoltare are în vedere formarea capacității de adaptare rapidă, responsabilă și eficientă a omului la reformele, inovațiile, transformările care au loc în diferite sectoare ale vieții sociale. Rolul acestei educații este să-l învețe pe elev să se situeze și să se mențină în centrul dezvoltării ca agent, scop și beneficiar al acesteia.
Schimbarea este o stare care trebuie pregătită. Dezvoltarea se realizează prin educație, iar progresul se realizează pe “produsele” educației. A trăi înseamnă a te dezvolta, fără a-ți părăsi propria personalitate. Se impune atragerea atenției corelării educației pentru schimbare ca asimilare a ritmurilor rapide cu formarea încrederii în propriile resurse, precum și în continuitate. (Văideanu, 1996, 51)
Educația pentru schimbare și dezvoltare vizează formarea și dezvoltarea capacităților individului de adaptare rapidă, responsabilă și eficientă la schimbările economice, sociale, culturale și tehnologice prin crearea de atitudini de afirmare și adaptare. Trăim într-o lume care se schimbă în permanență, transformările sunt complexe, radicale și globale. Școala trebuie să îi instrumenteze pe elevi cu capacități de a face față acestor schimbări.
Educația trebuie centrată pe un viitor ce trebuie construit, pe reorientarea centrului de interes al acțiunilor noastre. Întreaga istorie a vieții este o istorie a adaptării. Educația pentru schimbare profilează un nou tip de personalitate, care să părăsească imobilitatea, suficiența, inactivitatea.
Educația pentru schimbare și dezvoltare își propune formarea și cultivarea capacităților de adaptare responsabilă și rapidă a personalității umane, la condițiile inovațiilor și ale reformelor sociale înregistrate în ultimele decenii ale sec. al XX-lea, în perspectiva sec. al XXI-lea.
Sugestii de activități:
•Organizarea de schimburi de informații între țările europene: eTwinning, Erasmus+;
•Introducerea activităților interdisciplinare și transdisciplinare, care abordează o temă generală din perspectiva mai multor arii curriculare, construind o imagine cât mai completă a temei respective;
•Trecerea de la activitatea preponderent frontală la cea de muncă în grup, care ajută la dezvoltarea relațiilor interpersonale, la formarea unor atitudini de comportament în grup;
•Modernizarea metodelor și strategiilor didactice de predare, folosirea cu precădere a metodelor interactive, care permit trecerea de la un învățământ cu caracter informativ la unul cu caracter formativ;
•Realizarea unor activități cu caracter antreprenorial și de voluntariat;
•Utilizarea calculatorului și a softurilor educaționale în activitățile didactice.
3.2.5. Educația pentru comunicare și mass-media
Educația pentru comunicare și mass-media vizează formarea și cultivarea capacității de valorificare culturală a informației furnizate de televiziune, radio, presă, in condiții de diversificare și de individualizare, care solicită o evaluare pedagogică eficientă și responsabilă la scara valorilor sociale.
Valorile culturale, sensurile spirituale ale vieții se realizează prin cultivarea receptivității . În societatea contemporană, omul este asaltat de informații, iar acest tip de educație iși propune să formeze o atitudine adecvată și selectivă față de informație. În ceea ce îi privește pe elevi, aceștia trebuie să adopte criterii, reguli morale și estetice în aprecierea valorilor culturale, care va conduce la formarea unor comportamente adecvate, specifice, privind receptarea valorilor culturii.
Pentru elevi, presa, televiziunea, radio constituie mijloace mai comode prin care preferă să fie informați, în detrimentul cunoașterii și al informării prin intermediul lecturii individuale, al cititului. Elevii trebuie introduși în activități prin care să afle despre influența și rolul televizorului în viața lor, despre discutarea programelor TV și a emisiunilor preferate, pe care le urmăresc în mod constant, precum și a celor vizionate în mod accidental, cu scopul de a afla sfera de interes a acestora în domeniul cunoașterii, al informațiilor furnizate de programele urmărite. Cu ajutorul părinților, școlarii mici trebuie direcționați către acele emisiuni care au un rol pozitiv în dezvoltarea lor.
În viața elevilor, computerul este foarte important, de aceea trebuie să discutăm despre rolul Internetului, pentru că marea parte a timpului liber aceștia îl petrec în fața calculatorului, fie pentru diverse jocuri de strategie, fie pentru accesarea Internetului, care oferă elevilor o informare rapidă din mai multe domenii de interes. Trebuie să avem grijă ca această activitate să nu devină, din sursă de informație rapidă, utilă și necesară în societatea actuală, o activitate dependentă cu consecințe grave asupra sănătății copiilor.
Știrile, muzica, filmul, emisiunile de diferite categorii, constituie o prezență zilnică pe diverse canale specializate de radio și televizor. Ele reprezintă una dintre componentele formării și educării elevilor în spiritul valorilor culturale și al respectării acestora. Așadar, elevii trebuie îndrumați în orientarea, audierea, selectarea emisiunilor, filmelor, melodiilor și a videoclipurilor, în scopul evitării celor care au mesaje negative, versuri cu expresii agresive, vulgare sau imagini nepotrivite, uneori șocante.
Educația pentru comunicare și mass-media presupune formarea personalității, în scopul gestionării corecte și adecvate a mesajelor mediatice, a decriptării operative a sensurilor diferitelor informații, a selectării și a adecvării surselor informaționale. Elevii trebuie să învețe să amendeze și să neutralizeze informațiile false furnizate prin diferite canale de informare. Relaționarea la sursele emitente, însușirea de noi coduri de lectură, racordarea simultană la emitenți alternativi, activarea competențelor proprii de a relaționa și comunica cu semenii constituie conduite, comportamente care se pot prelucra și forma prin diferite practici, exerciții și acțiuni educative.
Mass-media este o importantă instanță a educației, care, în ultimul secol, a cunoscut o dezvoltare impresionantă, covârșitoare, cu forme multiple în comunicare, manifestare, exprimare, presa devenind, pe această linie, o adevărată putere în societatea contemporană. Se constată, însă, o orientare tot mai vizibilă către tratarea și dicutarea în termeni de spectacol a subiectelor abordate și furnizate de mijloacele de comunicare în masă. Este imperios necesar să scoatem în evidență punctele tari ale presei și să îi educăm pe elevi în a lua ceea ce e mai bun din mass-media: libertatea de exprimare, oferirea un bagaj comun de imagini și idei, perpetuarea valorilor comune, spiritul critic, solidaritatea globală.
Dezvoltarea tehnologiilor a condus la crearea unui mediu încărcat de influențe și stimuli informaționali din ce în ce mai accesibili, dar dificil de gestionat și de adminustrat. Educației îi revine rolul de a forma o personalitate capabilă să decripteze corect mesajele mediatice și să selecționeze adecvat sursele informaționale, în acord cu un registru și cadru valoric autentic.
Imaginile și informațiile vehiculate de mass-media sunt capabile să modifice comportamentul, cunoștințele și valorile oamenilor, cel puțin tot atât de real cum o fac cadrele didactice în clasă, dar nu există, în mod necesar, un acord între conținutul lor și acela promovat de întregul sistem educativ.
Printr-o serie de acțiuni educaționale, practice și atractive, educația pentru comunicare și pentru mass-media își propune:
– să asigure accesul tinerilor la coduri noi de lectură a mesajelor;
-să dezvolte capacitatea de a neutraliza și amenda informațiile false și neverificate;
– să activeze competențele proprii de comunicare cu cei de vârsta lor, cu semenii, în general.
Activitățile în care elevii au ca imvitați reporteri din presă și televiziune sunt atractive și interesante și, în același timp, informative și educative. Micii jurnaliști prin Europa a fost activitatea în care elevii au învățat, de la reporteri din presa locală, ce înseamnă să fii jurnalist. Activitatea s-a dovedit a fi pe placul elevilor, care au fost foarte entuziasmați să își ia interviuri și să se fotografieze, așa cum ar face jurnaliștii adevărați. Copiii s-au transformat în adevărați reporteri, atât în cadrul schimbului de roluri pe care le-au jucat sub coordonarea jurnaliștilor, cât și atunci când le-au adresat întrebări invitaților despre ce presupune să fii jurnalist, indiferent în ce țară a Uniunii Europene te-ai afla, cât este de greu și multe alte lucruri legate de activitatea ziariștilor, a mass-media, în general.
La fel de educativă și interesantă a fost și activitatea Reporter European, desfășurată cu elevii la sediul unei televiziuni locale, sub coordonarea unui redactor-prezentator TV și a operatorilor. Aceștia au răspuns la toate întrebările micilor reporteri legate de profesia pe care o practică. Elevii au prezentat știrile, citind de pe prompter și au aflat despre procesul și etapele de selecție a informațiilor care devin știri locale sau naționale. Activitățile s-au desfășurat în Săptămâna Altfel "Să știi mai multe, să fii mai bun!", având un rol educativ important în cadrul educației pentru comunicare și mass-media.
Sugestii de activități:
Organizarea de întâlniri între elevi și jurnaliști;
Colaborarea cu jurnaliști (ziaristul –resursă la clasă);
Discuții și dezbateri tematice, colocvii, mese rotunde, studiu de caz;
Elaborarea unui model interdisciplinar (educație media – temă de studiu integrată altor discipline) ;
Activități de informare și formare a elevilor, cu scopul de a gestiona corect și adecvat mesajele mediatice, pentru a selecta și adecva sursele informaționale, pentru a decripta operativ sensurile diferitelor informații mediatice.
3.2.6. Educația pentru respectarea drepturilor fundamentale ale omului
Drepturile fundamentale ale omului și respectarea acestora constituie un element esențial al contextului intercultural actual. Drepturile omului nu alcătuiesc o lume închisă și nu reprezintă expresia unor valori absolute. Educația pentru drepturile omului înseamnă construirea unor idei-valori ca bază pentru respectarea lor.
Premisa educației pentru drepturile omului o reprezintă ideea că există anumite valori cu rol important pentru umanitate, în ansamblul ei (egalitate, nondiscriminare, respectul vieții, respectul opiniilor, libertate, respectul credințelor religioase etc), fără de care ar rămâne fără conținut ideea de demnitate umană.
Cele mai cunoscute drepturi de către copii sunt: dreptul la joacă, odihnă, recreere și vacanță, dreptul la educație, dreptul la informare, dreptul la viață, dreptul de a avea o identitate, dreptul la sănătate, dreptul de a fi protejat împotriva violenței, dreptul de a trăi în pace și siguranță.
Ca formator, pofesorul are o puternică influență în cristalizarea conduitei civice pentru respectarea drepturilor omului, mai ales la clasele primare, când este dominant comportamentul imitativ. Dacă profesorul este imparțial și nu face discriminări și deosebiri în relația cu elevii, iar în colectiv predomină un climat democratic, școlarul mic își formează mai ușor și mai rapid deprinderi de comportament în direcția respectării drepturilor omului.
Educația pentru drepturile omului așază în joc valori și atitudini, care pot fi formate și dezvoltate cel mai corect în perioada copilăriei. Receptivitatea și curiozitatea specifice școlarilor mici, constituie factori favorizanți în asumarea și asimilarea acestor valori și atitudini, în timp ce conformismul, care tinde să caracterizeze perioada adolescenței, poate avea un „efect de baraj" (Landsheere, 1992, 310). Teoriile dezvoltării morale aduc, de asemenea, argumente în favoarea necesității, în acest sens, a unei educații precoce (teoria lui Kohlberg).
Obiectivele educației pentru drepturile omului au în vedere: supunerea la norme și învățarea libertății critice, dreptul la diferență și universalitatea, transmiterea de cunoștințe și formarea de atitudini, relația specială dintre spațiul privat și spațiul public.
Componenta cognitivă cuprinde, în ciclul primar, ca principale obiective ale acestei noi educații:
• cunoașterea drepturilor fundamentale ale omului;
• cunoașterea reprezentărilor elevilor cu privire la drepturile omului și ale copilului;
• raportarea acestor reprezentări la principiile enunțate în diferite declarații și convenții;
• cunoașterea instituțiilor care au drept scop respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
• construcția progresivă a unui sistem conceptual, care să pună în relație conceptele fundamentale ale educației globale: egalitate, demnitate, libertate, discriminare, solidaritate, conflict;
• analiza cazurilor în care drepturile omului/copilului sunt încălcate;
• analiza dimensiunii istorice a drepturilor omului, a evoluției ideii de drept uman fundamental
și a dimensiunilor actuale ale problemei, în contextul problematicii lumii contemporane;
• dezvoltarea gândirii critice, astfel încât elevii să devină capabili să aprecieze gravitatea unor situații.
Sugestii de activități:
• Concursuri tematice, dezbateri, studiu de caz, mese rotunde, argumentarea pro și contra, clară și concisă a unei situații, alegerea soluției optime dintr-o serie de variante;
• Filme și documentare purtătoare de mesaje pacifiste;
• Campanii de solidaritate;
• Proiecte educaționale de promovare și susținere a drepturilor copilului.
3.2.7. Educația nutrițională
“Noile educații” trebuie să fie privite nu ca dimensiuni izolate, ci în multiplele lor relații de tip sistemic și din perspectiva efectului de viitor. Educație nutrițională este o altă coordonată esențială a vieții contemporane, fiind o educație de tip integrativ și cumulativ și care răspunde unor nevoi sociale și pedagogice (formarea unei conduite umane sănătoase, echilibrate, care să fie realizată în beneficiul sănătății, în plan individual și colectiv).
Educația nutrițională este o educație centrată pe competențe. Printre competențele generale vizate în cadrul activităților de educație pentru sănătate desfășurate cu elevii din ciclul primar se află: utilizarea limbajului specific educației pentru o alimentație sănătoasă și dezvoltarea unor comportamente de protejare a sănătății personale.
Sănătatea este bunul cel mai de preț. De la cea mai fragedă vârstă, preocuparea pentru o viață sănătoasă se cultivă și se educă. Introducerea în școală a unor concepte specifice proprii Educației pentru o alimentație sănătoasă, urmărește promovarea acelor cunoștințe relevante și corecte referitoare la o serie de aspecte ale sănătății, precum și formarea de atitudini și deprinderi indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.
Sănătatea este mult prea importantă pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar. În consecință, educația și elaborarea de politici trebuie să fie centrale pentru dezvoltarea sănătății la nivel individual, comunitar și național. O educație durabilă ȋn acest sens, trebuie să ȋnceapă de timpuriu.
Școala, prin profesorii săi, alături de sistemul sanitar, agenții, corporații din industria alimentară, cercetători, poate interveni cu succes ȋn susținerea și realizarea unui proces educațional care să asigure formarea și dezvoltarea la elevi a unor atitudini, competențe și cunoștințe transferabile, astfel ȋncât fiecare elev să poată lua decizii informate, ȋn interesul personal, dar și al altora, să acționeze ȋn baza acestor decizii acum și ȋn viitor.
Școala românească, prin Programul Național ,,Educație pentru sănătate”, vizează realizarea la elevi a unei educații pentru o viață sănătoasă, prin formarea unei conduite umane sănătoase, echilibrate, prin promovarea și dezvoltarea comportamentelor sociale dezirabile, ȋn raport cu sănătatea biologică, psihologică, socială, care să fie realizată ȋn beneficiul sănătății, ȋn plan individual și colectiv.
Societatea de consum ne pune la dispoziție o gamă variată de alimente, unele mai nocive decăt altele, care adesea atentează grav la sănătatea noastră. Obiceiurile alimentare defectuoase, precum și lipsa mișcării pot conduce în timp la obezitate si la alte boli grave. Școala, ca instituție cu rol educativ al elevului, are menirea de a forma deprinderi si a educa școlarul în vederea adoptării unui stil de viață sănătos.
În urma desfășurării lecțiilor de educație nutrițională, elevii din ciclul primar vor fi capabili:
• Să recunoască comportamentele sănătoase și comportamentele de risc;
• Să utilizeze corect noțiuni privind compoziția și calitatea produselor alimentare;
• Să identifice tipuri de boli de nutriție și impactul lor asupra sănătății;
• Să descrie impactul alimentației sănătoase, activității fizice și repausului asupra organismului uman.
În educația pentru sănătate, un rol important îl are școala. Se știe că asupra unei persoane deja formate, adulte, educația pentru o alimentație corectă și sănătoasă are un impact mai redus decât acțiunile similare realizate la vârste preșcolare și școlare.
Educația nutrițională este una din componentele esențiale ale școlii, în acest sens desfășurându-se numeroase lecții și activități extrașcolare pentru realizarea acestui scop în fiecare ciclu, dar, în același timp, este și unul din drepturile fundamentale ale ființei umane în formare. Copiii au dreptul de a crește sănătoși, de a fi complet și corect informați, de a fi pregătiți pentru viață sub toate aspectele, un rol hotărâtor, în acest sens, avându-l stilul de viață și alimentația sănătoasă și corectă, premisă pentru o stare de bine din punct de vedere fizic, psihic și social.
Există mai multe argumente în favoarea realizării educației pentru sănătate, a educației nutriționale în cadrul școlii:
• școala este un loc perfect pentru transmiterea cunoștințelor de educație pentru o alimentație sănătoasă și corectă a copiilor și are capacitatea de a se adresa unui procent semnificativ al populației;
• școala are o autoritate morală, oferind posibilitatea educației formale și non-formale, iar ceea ce se învață în școală are, la nivel psihic individual, o mare importanță;
• există receptivitate și interes din partea elevilor pentru această formă de educație (demonstrate de diferite programe și proiecte desfășurate la nivel național și local, de studii și cercetări competente și autorizate).
Este necesar ca educația pentru alimentație sănătoasă să înceapă la vârste cât mai mici, pentru că în această etapă se dobândesc obiceiuri și se formează comportamente care sunt relevante pentru etapa următoare de viață. Deficiențele nutriționale afectează abilitățile copiilor la școală, reușitele sau eșecurile lor în viața profesională și în societate.
Prin desfășurarea lecțiilor de educație pentru alimentație sănătoasă în ciclul primar, școlarii mici vor învăța despre alimente și substanțe nutritive, producerea și conservarea acestora, despre grupele de alimente, criteriile de selectare a acestora, tehnologii de preparare, de întocmire a unor meniuri diverse, în funcție de vârstă, activitatea desfășurată, starea de sănătate, ocazii, evenimente și situații deosebite, precum și servirea acestora într-un mod cât mai plăcut și mai eficient. Promovarea acestor cunoștințe este foarte eficientă dacă există o dorință pentru educarea unui stil de viață și alimentație în școală, instituție care are în vedere formarea acestor aptitudini și deprinderi corecte, de altfel indispensabile unui comportament responsabil și sănătos.
Trebuie avută în vedere noua orientare care îmbină perspectiva teoretică cu cea practică, dar și știința cu arta. Hrănirea este o necesitate biologică, însă poate fi un cadru adecvat de socializare și de culturalizare. Obiectivele diversificate ale educației nutriționale vizează formarea unei culturi culinare, cultivarea unor practici culinare sănătoase, protejarea specificității privind arta culinară, estetizarea existenței private prin propensarea gusturilor culinare veritabile, cultivarea respectului față de alte obiceiuri sau practici culinare, experimentarea unor noi conduite în această direcție. (Cucoș, 2006, 58)
În cadrul proiectului “Pledoarie pentru o alimentație sănătoasă”, elevii au desfășurat o serie de activități specifice educației nutriționale:
• Participarea la jocul ”Dacă ai fi un aliment, ce ți-ar plăcea să fii?”- scriu pe post-it și desenează un aliment preferat, motivând alegerea acestuia printr-o scurtă poveste.
• Explorarea (prin intermediul organelor de simț) a unor probe de alimente, observând caracteristicile lor: gust, miros, textură, compoziție, culoare.
• Vizionarea prezentării Power Point “Alimentele și sănătatea”, cu întrebări legate de grupele de alimente, experimentând cu ele.
• Dezbateri despre toate grupele de alimente și compoziția produselor alimentare, cu explicarea detaliată a conceptelor.
• Realizarea unor fișe cu Piramida Alimentelor, meniul sănătos al unei zile și rația alimentară echilibrată, coșul cu alimente sănătoase, rebusuri, macheta din fructe și legume proaspete.
• Scrierea unor mesaje pozitive despre alimente sănătoase, promovând stilul de viață sănătos.
În cadrul proiectului “Alimentația potrivită, izvorul sănătății mele!”, elevii au dobândit cunoștințe și informații referitoare la funcțiile nutriției, necesitatea și importanța unei alimentații corecte, dar și informații despre factorii nutritivi (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale) și despre valoarea nutritivă a alimentelor. De asemenea, și-au dezvoltat deprinderi de igienă alimentară, precum și de preparare sau păstrare în condiții sigure a alimentelor.
Finalizarea proiectelor și activităților organizate cu școlarii mici a constat în realizarea unor compuneri, sloganuri, poezii, eseuri, rebusuri, cântece, desene, afișe, măști, machete, produse care au ilustrat cât mai expresiv și elocvent importanța educației nutriționale în viața școlarilor.
Educația nutrițională, care, în unele țări, reprezintă o disciplină de studiu sau o activitate extrașcolară, vizează identificarea alimentelor și a substanțelor nutritive, producerea și utilizarea acestora, conservarea alimentelor, alimentația rațională, alimentația școlarului etc.
Pentru a obține rezultate favorabile la învățătură și pentru evitarea îmbolnăvirilor, se impune prezentarea și discutarea unor reguli obligatorii și necesare în alimentația școlarului mic. Este necesar ca fiecare copil să realizeze importanța unei alimentații sănătoase și grija pentru a mânca: ce, cât, cum, când trebuie să mănânce, pentru că se observă în rândul elevilor o adevărată nepăsare și neglijență în ceea ce privește masa zilnică (snacksuri, consum excesiv de cartofi prăjiti, băuturi răcoritoare carbogazoase etc). De asemenea, este indicat și necesar să se scoată în evidență importanța consumului zilnic de fructe și legume.
Educația nutrițională își propune să-l informeze pe tânăr, dar și să-l formeze în legătură cu valoarea nutriției, a alegerii, selectării și dozării raționale a hranei. De asemenea, prin intermediul educației nutriționale, elevii primesc informații despre pregătirea adecvată a hranei, despre identificarea alimentelor autentice și îngrijirea propriului organism, apelând la un regim alimentar rațional, echilibrat și adecvat.
Sugestii de activități:
• Informări, prezentări, discuții privind noțiuni elementare despre sănătatea alimentației (clasificarea alimentelor, conținutul unei alimentații echilibrate, calitatea alimentelor);
• Concursuri și dezbateri pe tema alimentației sănătoase;
• Activități gospodărești și cercuri de gastronomie;
• Întâlniri cu nutriționiștii;
• Programe în parteneriat cu instituții și organizații nonguvernamentale pe teme privind educația nutrițională;
• Popularizarea efectelor alimentației nesănătoase și promovarea unui stil de viață sănătos prin prezentarea unor pliante, broșuri, filme, videoclipuri educaționale.
3.2.8. Educația economică și casnică modernă
Practicată cu mare succes în țările dezvoltate, imperativele educației economice și casnice moderne vizează inițierea în problematica economiei casnice, formarea capacității de autogestiune, pregătirea tinerilor pentru o adecvare la lumea bunurilor, la practicile economice, la lumea muncii. Educația economică și casnică modernă reprezintă o pregătire indirectă pentru muncă.
Este știut faptul că realitățile economice ale societății se răsfrâng asupra omului și colectivității, având un rol semnificativ asupra formării individului, aspect pentru care educația economică și casnică modernă a fost inclusă în sfera noilor educații.
Aceste modificări valorice trebuie să-l găsească pregătit pe tânărul care caută să se integreze în societatea modernă. Potențarea spiritului gospodăresc, a gestionării convenabile a câștigului sau a bunurilor proprii, se dovedește a fi un imperativ formativ, urmărit încă din școală.
Important este nu numai să muncești și să castigi bine, dar și să știi să te folosești de rezultatul muncii și efortului depus. Un astfel de tip de educație poate fi constituit ca o pregătire pentru viața de familie, pentru administarea și gestionarea judicioasă a bunurilor personale, pentru utilizarea bugetului personal, a banului câștigat prin muncă.
În condițiile în care viața economică este foarte dinamică, instrumentalizarea tinerilor cu explicații suplimentare, adiacente, cu termeni de specialitate, cu practici și idei economice de bază, cu atitudini și abilități corespunzătoare, cu o gândire economică fundamentală, cu un ideal și un scop economic, constituie o ipostază importantă a pregătirii generale a tinerilor.
Inițierea în teoria practică economică favorizează dobândirea conștiinței și conduitei economice, ca bază a unei vieți echilibrate, cu o integrare bună în planul vieții sociale.
Educația economică și casnică modernă care, mai ales în țările dezvoltate, constituie o disciplină sau o activitate educativă importantă, dispunând de cabinet și laboratoare, include informații legate de mobilarea locuinței, viața de familie (aniversări, sărbători, stiluri etc), educația economică, utilizarea bugetului, creșterea calității producției de bunuri, care conduce la îmbunătățirea calității vieții. Ea este concepută ca o pregătire indirectă pentru muncă, pornindu-se de la ipoteza confirmată de viață că orice tânăr care prestează o muncă trebuie să fie capabil să-și organizeze propria viață.
Această educație, care apare celor neinformați și neavizați ca fiind banală, conduce la consolidarea familiei și la sporirea productivității muncii. Se are în vedere atitudinea față de bunuri, spiritul de cooperare și respect față de muncă, capacitatea de participare directă la realizarea proiectelor economice ale societății.
Pregătirea economică pentru viața individuală și inițierea în problematica economiei casnice, constituie un prim pas în direcția formării capacității de autogestiune. Efectul acesteia asupra perfecționării activității în planul producției sociale este de necontestat.
Sugestii de activități:
• Elaborarea unor proiecte, activități de stabilire și utilizare a bugetului personal;
• Întâlniri ale elevilor cu reprezentanți ai comunității locale, pentru sesizarea și rezolvarea problemelor unor copii aflați în dificultate și stabilirea de soluții financiar-economice;
• Implicarea elevilor în activități voluntare la nivelul comunității;
• Activități extrașcolare cu caracter antreprenorial.
3.2.9. Educația pentru timpul liber
Educația pentru timpul liber include componente culturale, artistice, turistice, sportive, sociale. Chiar dacă timpul liber are tendința să crească, copiii nu se pot bucura de acesta, dacă nu sunt educați în acest sens.
Creșterea timpului liber poate crea probleme și situații noi pe plan social, deoarece aceasta este o realitate ambiguă. Poate fi atât o sursă de bunăstare și de progres pentru individ și societate, cât și o cauză de degradare și regres social. Fără o pregătire potrivită și adecvată, timpul liber poate deveni o povară, o alunecare pe panta plictiselii și a inactivismului, dar și un motiv al decăderii.
Se impune folosirea eficientă a timpului liber pentru lărgirea orizonturilor de cunoaștere din domenii diverse și ameliorarea competențelor sociale, care se dovedește tot mai necesară și benefică. Educația permanentă poate garanta o utilizare eficientă a timpului liber. În acest sens, se pot imagina mai multe direcții de acțiune (Cucoș, 2006, 58):
• obișnuirea omului modern de a-și gestiona cât mai bine temporalitatea pentru a dispune și de timp liber;
• includerea în timpul liber a mai multor activități recreative (artistice, sportive, culturale) și productive, care să aducă bucurii, satisfacții și împliniri persoanelor în cauză, tonifiind existența și accentuând gustul de a trăi;
• corelarea activităților din timpul liber cu practici formale sau momformale, în perspectiva valorificării la scară socială ( prin diferite cluburi și tipuri de asociații);
• realizarea unor altenanțe și complementarități adecvate între activitățile din timpul liber (fizice, de plăcere, de întreținere, spirituale, necesare, obligatorii).
Utilizarea timpului liber este o problemă majoră pentru elevii de toate vârstele. Cunoașterea modului de recreere și relaxare a elevilor este deosebit de importantă. Astfel, îi putem descoperi pe școlarii care mai mult se joacă decât învață. De altfel, la polul opus se vor afla cei care învață tot timpul, neglijând odihna.
Lipsa de odihnă, de ocupații recreative, absența jocului împreună cu alți copii, sunt factori perturbatori în dezvoltarea armonioasă a copilului. Elevul trebuie să înțeleagă faptul că este necesar și obligatoriu să iși găsească timp, în fiecare zi, pentru a se relaxa.
Educația pentru timpul liber se adeverește a fi din ce în ce mai benefică și necesară, devenind o educație rentabilă sub raport cultural, economic, familial, social și sanitar, iar importanță ei crește pe masură ce sporește timpul liber.
Educația pentru timp liber este un subiect de interes major pentru școală, care dorește să crească un copil robust fizic și intelectual. Ea își exercită rolul educativ prin tot ceea ce comunică și formează în procesul instructiv-educativ, dar și prin forța de influențare pe care o transmite în activitatea de timp liber. În etapa școlară, legătura dintre cele două coordonate ale vieții o constituie activitățile extracurriculare și extrașcolare.
Trebuie să tratăm timpul liber ca pe o valoare care nu trebuie risipită oricum și care, înainte de orice, poate fi investită în dezvoltarea ființei umane printr-o educație adecvată.
Sugestii de activități:
• Discuții despre programul zilnic de activitate-odihnă-relaxare al elevului;
• Popularizarea activităților atractive și sănătoase de petrecere a timpului liber, îndrumarea spre activități sportive și lectură, în defavoarea calculatorului și a jocurilor video, a televizorului;
• Serbări și concursuri, spectacole de teatru și filme, selecționate în funcție de vârsta elevilor și după gradul de corelație cu zonele curriculare de interes;
• Participarea la simpozioane, conferințe și întâlniri cu mari personalități ale vieții artistice, culturale, sportive;
• Organizarea de excursii, vizite la muzee și obiective turistice, activități care stimulează curiozitatea științifică, gustul estetic și interesul pentru cultură și artă;
• Organizarea de tabere școlare, care constituie una dintre activitățile cele mai atractive și complexe, fiind așteptată cu nerăbdare și curiozitate nedisimulată, reprezentând o adevărată valoare în educarea pentru petrecerea timpului liber;
•Activități de educare a părinților în privința supravegherii și îndrumării copiilor în a petrece adecvat timpul liber
3.2.10. Educația antreprenorială
Educația antreprenorială este o dimensiune modernă a educației, prezentă în viața societății contemporane, care vizează formarea și cultivarea capacităților de adaptare rapidă și responsabilă a personalitații umane la condițiile economiei de piață și a mediului concurențial și de afaceri.
Prin prezentarea obiectivelor și a abordărilor unei educații prin care se dezvoltă competențele antreprenoriale, copiii vor fi pregătiți să devină niște lideri de viitor, capabili să își conducă propria afacere profitabilă.
Școala trebuie să-i îndrume pe copii către activități care să le dezvolte atitudinile, abilitățile și cunoștintele, în ceea ce privește spiritul de inițiativă și comportamentul antreprenorial de succes. În acest scop, se vor dezvolta:
• Atitudinile antreprenoriale – încrederea de sine, inițiativa, gândirea critică, curajul asumării riscurilor, creativitatea și o gândire orientată spre rezolvarea problemelor.
• Cunoșțințele antreprenoriale – informarea asupra diferitelor posibilități de carieră și a lumii muncii, trebuie să apară încă din perioada școlară mică. Cu cât îi oferim copilului mai multe informații din domeniul în care acesta are talent sau dorește să activeze, cu atât se poate orienta mai devreme spre construirea unei cariere pe placul lui și care să-i aducă satisfacții. De asemenea, înțelegerea muncii furnizează cunoștinte de bază pentru un bun antreprenor și conduce la întelegerea spiritului antreprenorial.
• Aptitudinile antreprenoriale – abilități de comunicare, capacitatea de plănuire și construirea unei imagini proprii bune sunt esențiale în viața copiilor. Informațiile și noțiunile fundamentale despre muncă, bani, economie, furnizează reprezentări despre domeniul financiar-bancar, achiziții si vânzări, economii și investiții.
Crearea si implementarea unui plan de afaceri are, la baza sa, capacitatea de explorare. De aceea, trebuie să le susținem copiilor curiozitatea, dorința și curajul de a explora, aceasta fiind modalitatea prin care ei învață ușor și sigur, cercetând lumea înconjurătoare.Totodată, informațiile și noțiunile fundamentale despre muncă, bani, economie, furnizează reprezentări despre domeniul financiar-bancar, achiziții si vânzări, economii și investiții.
Abordările educației antreprenoriale asigură dezvoltarea spiritului de inițiativă și antreprenorial. Astfel, elevii vor fi capabili: să rezolve problemele de zi cu zi, din viața reală, să îi conducă pe alții, să își dorească să facă și să aibă bani pentru nevoi și dorințe, să învețe cum să vândă, să fie economi, să aleagă cele mai bune soluții, gândindu-se la consecințele pe termen lung ale alegerilor sale, să învețe din greșeli, să fie perseverenți, să vorbească în public, să fie creativi. La baza construcției personalității unui antreprenor este creativitatea.
3.3. Modalități de implementare a „noilor educații" în învățământul primar
.
Noile educații generează, în practica educațională, noi obiective și conținuturi.
Văideanu menționează trei posibilități ca modalități practice de introducere a „noilor educații" în școală (Văideanu, 1988, 109):
a. prin introducerea de noi discipline axate pe un anumit tip de educație (conduce, însă, la supraîncărcarea programelor de învățământ);
b. prin crearea de module specifice în cadrul disciplinelor tradiționale (modulele cu caracter interdisciplinar de tipul: Conservarea și gestiunea resurselor naturale – la disciplina Biologie);
c. prin tehnica „approche infusionnelle" (prin infuziunea în disciplinele „clasice" a unor mesaje ce țin de noile conținuturi).
Pentru introducerea noilor educații în sistemele moderne de învățământ, s-au conturat, în principiu, patru modalități sau demersuri: demersul disciplinar, modular, infuzional și transdisciplinar.
Astfel, modalitățile principale de integrare a „noilor educații" în școală sunt (Văideanu, G., 1986; Landsheere, V. de, 1992):
• Demersul disciplinar presupune introducerea de discipline axate pe un anumit tip de educație. De exemplu, vorbind despre educația ecologică, aceasta apare ca disciplină în planurile de învățământ ale unui sistem școlar, cu obiective și conținuturi reflectate clar în programele școlare. Astfel de discipline: educația tehnologică, educația civică, educația sanitară și educația pentru sănătate, educația pentru drepturile omului, educația demografică etc. Obstacolele sau dificultățile unui asemenea demers se referă la supraîncărcarea planurilor de învățământ, precum și la costurile necesare în vederea pregătirii profesorilor care să predea astfel de discipline centrate pe un anumit tip de educație.
• Demersul modular/disciplinar implică realizarea de module specifice noilor educații introduse în cadrul disciplinelor tradiționale.Aceste module au caracter interdisciplinar, chiar dacă se integrează în cadrul unei discipline. Educația ecologică, de exemplu, este abordată ca modul la biologie.Ca difucultate apare posibilitatea reală de a corela diversele module.
• Demersul infuzional vizează transmiterea mesajelor ce țin de noile educații în sfera unor discipline diferite. Astfel, problemele educației ecologice, de exemplu, sunt abordate simultan la biologie, geografie, chimie, fizică. Principala dificultate consă în riscul de a fi tratate, abordate ca „anexe” la disciplinele clasice, tradiționale.
• Demersul transdisciplinar presupune abordarea acestor noi educații sub forma unor sinteze științifice, realizate, atât semestrial, cât și anual de echipe de profesori. Problemele ecologice, de exemplu, sunt abordate de o echipă de profesori care au specializări diferite (biologie, economie, filosofie, sociologie, chimie sau geografie) în cadrul unor dezbateri, lecții de sinteză, conferințe, seminarii, concursuri. Apar ca dificultăți: responsabilizarea și mobilizarea socială a profesorilor, abordarea globală a tematicii.
Preocuparea de a asimila și a introduce aceste noi educații în curriculum-ul școlar este în continuă creștere. În învățământul românesc, aceste conținuturi noi sunt abordate la orele de dirigenție, precum și la cele de consiliere și orientare, făcând progrese în această direcție. Educația civică și educația tehnologică întrunescrigorile și regulile demersului disciplinar și apar ca discipline distincte de studiu. O altă posibilitate de integrare a acestor noi educații în școala românească este oferită de Curriculumul la decizia școlii.
În învățământul primar Educație Financiară
Dacă unele din noile educații sunt bine conturate, altele fac obiectul unor discuții în vederea precizării și delimitării lor; abordarea noilor educații sau a noilor conținuturi rămânâmd o problemă de studiu deschisă.
Pentru introducerea noilor tipuri de conținuturi, s-au conturat două strategii. Prima vizează promovarea unor modele noi consacrate diferitelor educații, iar în unele cazuri chiar a unor noi discipline. Tot aici, includem și încercările de a grupa câteva discipline noi, într-o disciplină corespunzătoare: "educația cetățenească ", educația globală"; " educația internațională".
În țara noastră, ca, de altfel, în multe țări, se apelează din ce în ce mai mult la o a doua strategie, la ceea ce în programele UNESCO este denumită cu expresia approche infusionelle, adică o infuzie de noi elemente în cadrul conținuturilor tradiționale. Această modalitate are Amănuntele acestei modalități sunt indiscutabile, în sensul că nu se aduc modificări importante în structura planului de învătământ, nu se impune formarea acestora.
Bibliografie
Albulescu, I., Albulescu, M., (2004), Cetățenia democratică. O provocare pentru educație, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca.
Berger, G., (1973), Omul modern și educația sa, București:.Editura Didactică și Pedagogică.
Cerghit, I., (1972), Mass-media și educația tineretului școlar, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cristea, S., (2010), Fundamentele pedagogiei, lași: Ed. Polirom.
Cristea, S., (1998), Dicționar de termeni pedagogici, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cozma, T., Momanu, M., (2009), Noile educații și problematica lumii contemporane, în Cucoș, C. Coord,, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, lași: Ed. Polirom.
Cozma,T.,(2008), Educația și provocările lumii contemporane,în Psihopedagogie, lași: Ed. Polirom.
Cucoș, C., (2006), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași: Ed. Polirom.
Cucu, G., (2000), Educația și mass-media, București: Ed. Licorna.
De Landsheere, V., (1992), L'education et la formation, Paris: Presses Universitaires de France.
Herivan, M., (1976), Educația în timpul viitor, București: Ed. Albatros.
Hummel, C., (1977), L'education d'aujourd'hui face au monde de demain, UNESCO, Paris: Presses Universitaires de France.
Marcu, V., Marinescu, M., (2005), Educația omului de azi pentru lumea de mâine, Oradea: Editura Universității.
Marinescu, M., (2013), Noile educații în societatea cunoașterii, București: Ed.Pro Universitaria.
Stan, C., (2001), Teoria educației. Actualitate și perspective, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
Văideanu, G., (1996), UNESCO-50-EDUCAȚIE, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Văideanu, G., (1991), Colocviul European UNESCO: Educație, formare, profesiune, în “Revista de Pedagogie”, Nr. 7-8.
Văideanu, G., (1988), Educația la frontiera dintre milenii, București: Ed. Politică.
Văideanu, G., Neculau, A.,(1986), Noile educații, Iași: Ed.Universității “Al. I. Cuza”.
Toffler, A., (1983), Al treilea val, București: Ed. Politică.
Toffler, A., (1973), Șocul viitorului, București: Ed. Politică.
*** Ghid pentru cadre didactice-Programul Național “Educație pentru sănătate” în Școala Românească, M.E.C., C.N.C., Buc., 2003.
*** How to feel the world in 2050, Raport FAO,
CAPITOLUL IV. MODALITĂȚI PRACTICE DE REALIZARE A NOILOR EDUCAȚII ÎN CICLUL PRIMAR
ROLUL EDUCAȚIEI FINANCIARE ÎN DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR ANTREPRENORIALE LA ȘCOLARII MICI (MICROCERCETARE PEDAGOGICĂ)
Motto:,,Toate bogățiile iși au originea în minte. Bogăția este in idei, nu în bani! (Robert Collier)
4.1. Proiectul microcercetării pedagogice
4.1.1. Motivația cercetării
În societatea actuală are loc un proces dinamic care obligă toate categoriile sociale să țină pasul cu evoluția din diverse domenii ale cunoașterii și activității umane și, implicit, a educației. Nevoile și cerințele elevilor ,,actori” pe scena educațională pretind cadrelor didactice o schimbare radicală a modului de abordare a activității didactice. Deci, se impune regândirea educației formale și ne obligă să schimbăm relația cu elevii și între elevi, promovând sprijinul reciproc și dialogul constructiv, prin noi strategii folosite în activitatea didactică.
Necesitatea de a îmbunătăți calitatea și relevanța aptitudinilor și competențelor cu care tinerii europeni termină școala a fost recunoscută la nivel european și național. Școala are un rol important ca fundație pentru viitor și ca factor principal responsabil cu dezvoltarea competențelor cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții. La nivelul UE au fost definite opt competențe cheie, reprezentând o combinație de cunoștințe, abilități și atitudini, care sunt considerate necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, cetățenia activă, incluziunea socială și ocuparea forței de muncă.
O provocare importantă a societății cunoașterii se referă la necesitatea de a sprijini în permanență integrarea competențelor transversale, cum ar fi TIC, antreprenoriatul și educația civică în procesul de predare și învățare. De altfel, spiritul de inițiativă și antreprenoriat constituie una dintre cele opt competențe cheie pe care trebuie să se axeze învățarea pe tot parcursul vieții în societatea actuală.
Educația financiară și antreprenorială este esențială pentru fiecare dintre noi. Oamenii trebuie educați din punct de vedere financiar și economic, iar această educație se poate face numai printr-o comunicare eficientă, folosind un limbaj pe înțelesul tuturor. De aceea, este foarte important ca această educație să se înceapă de la o vârstă fragedă, chiar din timpul perioadei școlare, deoarece îi ajută pe copii să crească mai siguri pe ei din punct de vedere financiar. Studierea educației financiare, începând cu vârsta școlarității, are un rol important în dezvoltarea educației economice și casnice moderne a copiilor.
Banul poate avea o funcție educativă pentru copii. El este un simbol și are semnificații matematice. Banul simbolizează un mijloc de schimb, cu care obținem tot ce dorim, însă îl obținem doar în anumite condiții. Elevii au informații despre bani de la o vârstă fragedă, dar sunt empirice. Pentru copil, banul este o hârtie, pe care sunt scrise cifre, dar el nu înțelege semnificația lor. Expresia ,,Nu mai avem bani!" o aude des, însă trebuie să știe ce înseamnă bugetul familiei. El trebuie ajutat să înțeleagă mecanismul acestui schimb bani–jucării/dulciuri/ produse. Realizarea unei atitudini responsabile în raport cu banii se poate obține oferindu-le ocazia să-i gestioneze, să economisească, să aleagă pe ce să cheltuie banii economisiți, care sunt prioritățile, alegând să facă doar cumpărături inteligente, să înțeleagă ce urmări poate avea o alegere greșită în ceea ce privește modul de cheltuire/investire al banilor munciți.
Obiceiurile comportamentale se formează încă din prima copilărie. Copiii vor face în viața de adult ceea ce au văzut sau au învățat încă de mici, începând de acasă, continuând cu sistemul de educație preșcolar și școlar și completând cu exemplul comportamental al persoanelor adulte din preajma lor. Încurajând copiii să experimenteze economisirea, la început cu ajutorul unei pușculițe, le oferim șansa unei vieți organizate și cumpătate. Învățându-i să renunțe la unele plăceri imediate pentru a-și redirecționa resursele, astfel disponibilizate către o satisfacție viitoare (materializată prin jucăria sau cartea dorită), le oferim însuși instrumentul de bază al economisirii: capacitatea de a amâna consumul. Abia juniorii de astăzi vor chibzui poate mai bine mâine, având cunoștințe financiare și antreprenoriale!
Opționalul Educație financiară este o nouă formă distinctă de activitate educațională, prin care se urmărește formarea în rândul elevilor a unor competențe cu privire la gestionarea banilor și adoptarea unor decizii având consecințe financiare, precum și la conturarea unei imagini privind modul in care banii sunt cheltuiți, economisiți, împrumutați sau investiți în societatea de azi, dezvoltarea spiritului antreprenorial și dezvoltarea unor aptitudini în domeniul financiar. Participând la acest curs, micii școlari vor învăța să aprecieze valoarea banilor, să cunoască de unde provin aceștia și cum pot să își gestioneze banii, precum și activitățile pe care le pot desfășura, potrivit vârstei lor, pentru a câștiga bani.
Învățându-i pe copii cum să folosească, cum să economisească banii, respectiv familiarizându-i cu instituțiile bancare, prin intermediul jocurilor, creăm premise pentru dobândirea abilităților de management al banilor, necesare în societatea contemporană. Acești bănuți, în jurul cărora se învârt toate, trebuie să facă parte din viața copiilor noștri. Abordând cât mai multe subiecte cu aplicație practică, implicându-i în lucru pe grupe și în diverse activități de tip non-formal pe problematică financiară, le dezvoltăm spriritul de inițiativă și antreprenoriatul, îi pregătim pe copii pentru viață.
Așa cum educația, în general, este esențială pentru sănătatea și bogăția societății, tot așa este și educația financiară pentru dezvoltarea educației economice. În lumea modernă, indiferent de țara în care locuim, este esențial să avem abilitățile și cunoștintele necesare pentru a ne gestiona banii și să știm câteva lucruri importante despre modul în care funcționează economia. Dacă vom avea aceste cunoștințe, vom avea mai multe șanse să deținem un cont bancar și, apoi, să putem face economii sau chiar împrumuturi pentru a înființa o mică afacere.
Am considerat că este necesar să creez situații de predare–învățare centrate pe elev și să planific activități educative non-formale pe problematică financiară, astfel încât elevii să fie puși în situații similare celor din realitate, considerând că însușirea noilor cunoștințe va fi maxim potențată, conducând, în felul acesta, la realizarea scopului propus.
4.1.2. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării
Cercetarea urmărește să surprindă măsura în care un demers didactic centrat pe elev, bazat pe aplicarea metodelor de învățare prin cooperare și implicarea în activități nonformale axate pe problematica educației financiare, conduce la formarea unor competențe antreprenoriale.
Obiectivele cercetării
O1. Identificarea condițiilor psihopedagogice ale învățării prin cooperare și ale învățării în context nonformal la disciplina opțională Educație financiară, clasa a IV-a;
O2. Aprecierea eficienței metodelor de învățare prin cooperare și nonformale la disciplina opțională Educație financiară, clasa a IV-a;
4.1.3. Ipotezele cercetării
1. Dacă se aplică metode de învățare prin cooperare/colaborare și elevii vor fi implicați în activități nonformale, atunci aceștia vor obține rezultate superioare celor obținute în condițiile utilizării metodelor tradiționale la clasă la disciplina opțională Educație financiară.
2. Dacă se utilizează metode și tehnici interactive, dar și nonformale, atunci elevii vor colabora într-o atmosferă de lucru permisivă, vor fi antrenați în discuții libere, deschise, creative, conducând la achiziția de noi cunoștințe, abilități, atitudini și la dezvoltarea competențelor antreprenoriale.
Operaționalizarea conceptelor
Variabila independentă
Folosirea sistematică a metodelor interactive pentru stimularea învățării prin cooperare: brainstormingul, ciorchinele, cubul, Mozaicul, turul galeriei, cvintetul, cadranele, metoda pălăriilor gânditoare, diagrama “Venn Euler”, explozia stelară, predarea-învățarea reciprocă
Implicarea elevilor în proiecte și activități nonformale, de voluntariat și antreprenoriat, desfășurate în afara clasei/școlii: flashnob, Biblioteca vie, expoziții cu vânzare, teatru educațional, proiecte caritabile, campanii stradale, animația socio – educativă, jocul și activitatea ludică
Variabila dependentă
Deprinderi pentru stimularea învățării prin cooperare; Performanțe școlare și comportamentale; Deprinderi sociale, financiare, economice; Gradul de implicare a elevilor în timpul lecțiilor și al activităților; Deprinderi de utilizare a metodelor interactive ca instrumente pentru o predare-învățare-evaluare/autoevaluare eficiente
4.1.4. Metodologia cercetării
Demersul metodologic al microcercetării derulate se bazează pe utilizarea următoarelor metode și tehnici de cercetare:
• experimentul pedagogic
Experimentul a constat în măsurarea efectului produs ca urmare a introducerii unuia sau mai multor factori experimentali – spre exemplu, utilizarea metodelor de învățare prin cooperare și a celor de învățare în context nonformal. Astfel, am organizat activități educaționale practice, în concordanță cu cele menționate în ipoteză, iar rezultatele au fost înregistrate și prelucrate pentru a demonstra eficiența acestora.
Experimentul pe care l-am realizat a cuprins trei etape:
1. etapa inițială (pre-experiment/pre-test) – în această etapă am realizat o evaluare inițială, în vederea stabilirii nivelului de pregătire al elevilor.
2. etapa experimentală – în această etapă am intervenit în procesul educațional prin aplicarea metodelor de învățare prin cooperare și desfășurarea activităților în context nonformal.
3. etapa finală (post-experiment/post-test) – a constat în realizarea unei evaluări finale la disciplina Educație funanciară. Astfel, am observat un progres vizibil în învățare la elevi, prin realizarea unor activități de predare–învățare centrată pe elev, bazate pe aplicarea metodelor de învățare prin cooperare și a metodelor specifice educației în context nonformal, la disciplina opțională Educație Financiară.
• observația directă, care vizează acțiunea mecanismelor învățării, procesul dezvoltării motivației, gradul de asimilare a informațiilor cu ajutorul metodelor de învățare prin cooperare și al activităților voluntare desfășurate în context non-formal. Cu ajutorul observației am urmărit integrarea socio-afectivă a copilului în activitate, caracteristici temperamentale, dar și particularități ale proceselor psihice. Observația psihopedagogică s-a folosit în toate etapele cercetării, însoțind aproape toate celelalte metode utilizate. Observația a urmărit și surprins manifestările de ordin psihic și comportamental ale elevului în diferite contexte de învățare și în activitățile nonformale desfășurate pe problematica educației financiare. Relația cu situația și fenomenele observate în cadrul acestei metode de cercetare nu a fost spontană, accidentală sau pasivă. Ea a avut un caracter provocat intenționat, premeditat și planificat.
• metoda analizei produselor realizate de către elevi: fișe, caiete, desene, colaje, afișe, machete, portofolii. Produsele activității școlare, obiectivări ale muncii elevilor, oferă prilejul cunoașterii personalității copiilor, sunt necesare pentru desprinderea unor aprecieri și estimări asupra individualității copilului, a comportamentului său, a preocupărilor și înclinațiilor sale. În contextul acestei metode, am analizat diferite probe scrise, fișe de lucru, caietele elevilor, obiecte și lucrări confecționate în orele de educație tehnologică. Am propus spre rezolvare subiecte pentru compuneri și pentru orele de educație plastică (legate de diferite aspecte ale vieții și activității copiilor, în special de petrecere a timpului liber, de joacă și prieteni, de școală, de activitățile extrașcolare, de dorințe și nevoi, de pasiuni), pentru a surprinde relația elevilor cu diferite domenii ale activității lor, dar și aspecte semnificative ale personalității copilului.
• Convorbirea – liberă și dirijată – a dezvăluit motivația participării la activitățile de tip non-formal și la cele de grup, relațiile existente în colectivul de elevi, gradul de integrare în colectiv și de implicare în activități a unor copii mai timizi sau mai puțin sociabili. Discuția colectivă mi-a dat posibilitatea să dirijez și să cercetez traiectoria gândirii micului școlar.
• metoda testelor (vizând evaluarea inițială și finală a progresului înregistrat de elevi);
• metode de măsurare a rezultatelor cercetării, de prelucrare și interpretare statistică a datelor (numărarea, întocmirea tabelelor de rezultate, consemnarea după administrarea probelor, înregistrarea performanțelor și a reprezentărilor grafice etc.).
4.1.5. Eșantionul cercetării
Microcercetarea a fost realizată pe colectivul de elevi ai clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială “Tudor Vladimirescu” Târgoviște, județul Dâmbovița, pe perioada anului școlar 2015-2016. Cei 24 de copii de clasa a IV-a sunt omogeni ca vârstă, nivel de școlaritate, religie, naționalitate. Eșantionul de lucru este unul eterogen, numărând în total 24 de elevi și având următoarea componență (în funcție de mai multe criterii):
– după sex: 16 fete și 8 băieți;
– după mediul de proveniență: 21 dintre elevi provin din mediul urban, 3 din mediul rural;
– după mediul familial din care provin: 20 de elevi provin dintr-un mediu familial organizat și 4 din mediu familial dezorganizat.
Eșantionul este asemănător în ceea ce privește proveniența și apartenența părinților la o anumită categorie socio-profesională. Unii elevii provin din familii cu studii superioare, cadre didactice, ingineri, economiști, dar sunt și elevi ai căror părinți au studii medii, lucrători comerciali, șoferi, cadre medicale, asistenți sociali etc Elevii provin din familii biparentale, nu foarte numeroase.
Majoritatea elevilor s-au născut și au crescut în condiții specifice mediului urban, frecventând grădinița. Ei reprezintă un colectiv de elevi bine închegat, cu care se poate realiza o bună desfășurare a procesului instructiv-educativ. Elevii clasei au vârsta cuprinsă între 10 și 11 ani.
Tabelul nr. 4.1.
Situația efectivului de elevi
4.2. Desfășurarea microcercetării pedagogice, analiza și interpretarea datelor
4.2.1. Etapele microcercetării pedagogice
Microcercetarea realizată cu cei 24 de elevi de clasa a IV-a s-a realizat în 3 etape:
1. Etapa inițială / Etapa pre-experimentală, care a avut un caracter constatativ, a cuprins aplicarea unor teste la clasa a IV-a B la disciplina opțională Educație financiară, prin care s-a urmărit stabilirea punctului de pornire în desfășurarea demersului instructiv-educativ. Testul de evaluare inițială a fost alcătuit în funcție de programa școlară la clasa a IV-a și de obiectivele vizate în lecții, ținând cont de scopul urmărit în cercetare. Testele de evaluare inițială reflectă volumul și calitatea cunoștințelor elevilor, constituind un punct de pornire în demersul formativ.
2. Etapa propriu-zisă / Etapa experimentală, a intervenției ameliorative cu valoare formativă în stimularea proceselor psihice la elevi și în dezvoltarea competențelor antreprenoriale, a constat în aplicarea metodelor și tehnicilor de învățare prin cooperare la disciplina Educație financiară și organizarea și desfășurarea de activități de tip nonformal, care au avut ca obiective învățarea și aplicarea conceptelor financiare și dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor. Astfel, s-au organizat activități educaționale practice, voluntare, cu caracter caritabil și antreprenorial, în concordanță cu cele menționate în ipoteză, iar rezultatele s-au înregistrat și prelucrat pentru a demonstra eficiența acestora.
3. Etapa finală / Etapa post-experimentală, a evaluării, ce a avut un caracter comparativ, a constat în aplicarea unor teste de evaluare în scopul comparării rezultatelor obținute după organizarea activităților de învățare prin cooperare și în context non-formal cu rezultatele de la testele de evaluare inițială. Obiectivele urmărite la testele de evaluare finală au fost aceleași, dar probele propriu-zise au avut un grad sporit de dificultate. Eficiența procedeelor și tehnicilor aplicate a fost măsurată prin analiza logico-comparativă a rezultatelor de la o etapă la alta.
4.2.2. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor
Etapa pre-experimentală
În prima etapă, elevilor le-au fost aplicate fișe de evaluare inițială la disciplina opțională Educație financiară, având ca scop stabilirea nivelului de cunoștințe și capacități, care vor reprezenta premisele pentru asimilarea noilor conținuturi și formarea altor deprinderi și abilități.
Cunoașterea capacităților de învățare ale elevilor, a nivelului de pregătire de la care pornesc și gradului în care stăpânesc cunoștințele și abilitățile necesare asimilării conținutului etapei care urmează, reprezintă o condiție hotărâtoare pentru reușita activității didactice, acest tip de evaluare având un rol important pentru integrarea elevilor în activitatea care începe.
Evaluarea inițială s-a efectuat la începutul programului de instruire, respectiv la începutul anului școlar 2015-2016 (perioada 14 septembrie–02 octombrie 2015) și a stabilit nivelul de pregătire al elevilor, în acel moment, condițiile în care aceștia s-au putut integra în activitatea ce a urmat, îndeplinind astfel o funcție pedagogică prioritar predictivă.
Proba scrisă de evaluare a vizat verificarea gradului în care elevii stăpânesc cunoștințele de Educație financiară învățate în clasa a III-a, folosind preponderent metode tradiționale de predare-învățare, necesare activității didactice viitoare.
Obiectivele evaluate în cadrul testului predictiv au fost următoarele:
O1- să completeze un text lacunar, folosind termeni dați;
O2- să realizeze corespondența (față-verso) bancnotelor date;
O3- să identifice modalitățile prin care se economisesc banii;
O4- să argumenteze necesitatea înmulțirii banilor prin investiții;
O5- să ordoneze cuvinte pentru a obține proverbe despre bani;
O6- să rezolve o problemă cu conținut și cerințe specifice educației financiare financiare și antreprenoriale
ANEXA EVALUARE INIȚIALĂ- Proba scrisă
Rezultatele obținute de elevi au fost înregistrate în tabelul de mai jos:
Tabelul nr. 4.2.
Rezultatele obținute de elevi la evaluare inițială
La începutul anului școlar, elevii au înregistrat la testarea inițială următoarele rezultate: 10 elevi (42%) au obținut calificativul final „Foarte bine”, 9 elevi (37%) au obținut calificativul final „Bine”, 4 (17%) elevi au obținut calificativul final „Suficient”, 1 (4%) elev a obținut calificativul final „Insuficient’’.
– cele mai dificile sarcini pentru elevi au fost cele care le solicitau: să argumenteze necesitatea înmulțirii banilor prin investiții și să rezolve o problemă cu conținut și cerințe specifice educației financiare.
– cea mai ușoară sarcină pentru elevi a fost cea prin care li se solicita să realizeze corespondența (față-verso) bancnotelor date, majoritatea elevilor cunoscând bancnotele.
În situația de față era de așteptat ca elevii să obțină rezultate mai puțin bune, după o perioadă în care nu au lucrat sistematic sau nu au lucrat deloc.
Aceste informații obținute în urma testului inițial mi-au fost de un real folos, m-au ajutat să-mi proiectez activitatea următoare, ținând cont de particularitățile fiecărui elev în parte.
Etapa experimentală
Etapa experimentală s-a desfășurat pe parcursul a câteva luni (octombrie 2015- aprilie 2016).
În urma rezultatelor obținute la testul inițial, am stabilit necesitatea aplicării unor metode variate și a desfășurării unor activități non-formale, în vederea însușirii de către elevi a conceptelor din domeniul financiar, aplicarea acestora, în contexte variate, conducând la dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor. Acest lucru a fost realizat în cadrul proiectului de implementare la nivelul învățământului primar a disciplinei opționale Educație Financiară, derulat de B.N.R. în colaborare cu M.E.N.C.Ș.
ANEXA Opțional Educație Financiară
Educație Financiară- C.D.Ș a fost avizat de Inspectoratul Școlar Județean, desfășurăndu-se pe durata unui an și având alocată o oră pe săptămână. A avut programă și conținuturi proprii, specifice, planificări calendaristice și pe unități de învățare, în conformitate cu normele metodologice în vigoare. Toți copiii au primit manualul și caietul elevului pentru opționalul ales.. Elevii au fost notați în catalog cu calificative.
O primă fază a modelului instrucțional o constituie întocmirea de proiecte didactice rigoroase și realizarea de activități eficiente, în care sunt incluse metode interactive de învățare, pentru a determina însușirea conținuturilor esențiale de către elevi, la clasă. S-a urmărit permanent stimularea interesului pentru învățare a tuturor elevilor, în mod activ, prin efort propriu. În acest sens, s-a apelat la diverse tehnici de condiționare a comportamentului, la implicarea elevilor în propunerea/realizarea sarcinilor. Învățarea disciplinelor complexe este mai eficientă când se desfășoară sub forma unui proces intenționat de construire a sensului din informații și experiențe. Se încurajează, astfel, dezvoltarea gândirii creative și critice, iar celui care învață i se solicită să demonstreze capacitatea de autogestionare a procesului de învățare.
La elaborarea proiectelor didactice pentru disciplina Educație financiară, am ținut cont de următoarele criterii pentru alegerea strategiilor de învățare prin cooperare:
• am stabilit obiectivele activităților;
• cunoștințele și deprinderile necesare au fost transmise/selectate, respectând nevoile, interesele și abilitățile individuale ale elevilor.
Am experimentat câteva modalități de formare a grupurilor de elevi, fiindu-mi necesare în activitățile următoare. Organizarea învățării în grupuri/echipe de elevi trebuie făcută în mod corect. La început, sunt elevi care consideră că, dacă sunt grupați cu alții, pot adopta o atitudine pasivă pe parcursul activității, pentru că are cine să realizeze sarcina de lucru. A trebuit să-i determin pe elevi să conștientizeze că sarcina unui grup este una comună, iar pentru a fi realizată, fiecare elev are o sarcină individuală, pentru care își asumă responsabilitatea. Grupurile sunt utile pentru a genera, într-un interval de timp scurt, un număr mare de idei și pentru a facilita înțelegerea unor concepte abstracte, prin discuții referitoare la informația primită și la experiența personală.
Am utilizat diferite modalități de formare a grupurilor de elevi:
• Prin mumărare de la 1 la 4, elevii cu numărul 1 se așază la masa pe care se găsește cifra 1 și așa mai departe, fiecare elev se așază la masa cu cifra corespunzătoare.
• Pe o masă se amestecă ecusoane cu 4 categorii de desene. Fiecare copil își alege ecusonul preferat și se așază la masa la care se găsește ecusonul pe care l-a ales.
• Impusă (așezarea elevilor se face după cum indică învățătoarea).
Metode și tehnici de învățare prin cooperare utilizate la clasă în demersul propus
Motto:„Spune-mi și voi uita, arată-mi și voi ține minte, implică-mă și voi învăța.”
(proverb chinezesc)
Strategia de învățare prin cooperare pe care am introdus-o în proiectul didactic „Economisirea” s-a bazat pe metoda mozaicului. ANEXA – Proiect didactic
EXEMPLU:
1. Pregătirea materialului de studiu:
• Tema de studiu „Economisirea” am împărțit-o în 4 subteme.
• Am realizat o fișă-expert în care am trecut cele 4 subteme propuse, pe care am oferit-o fiecărui grup. Fiecare elev trebuie ,,să învețe” lecția în întregime, însă fiecare elev va deveni expert doar în una din părțile lecției, parte pe care o va preda celorlalți.
2. Organizarea colectivului:
Cei 24 de elevi i-am grupat astfel:
– grupuri de bază
-grupuri de bază
• Faza independentă: fiecare elev studiază subtema lui, citește textul corespunzător.
3.Constituirea grupurilor de experți:
– grupuri de experți
• Faza independentă: fiecare elev studiază subtema lui, citește textul corespunzător.
3.Constituirea grupurilor de experți:
– grupuri de experți
• Faza discuțiilor în grupul de experți: am împărțit tuturor elevilor exemplare din ,,textul” care urmează să fie studiat. Aceste fișe conțin părți ale lecției (definiție, explicații, situații, întrebări, exerciții). Fișele sunt, deci, diferite, deoarece, mai târziu, fiecare elev va trebui să-i ajute pe membri ceilalți ai grupului ,,casă” (inițial) să învețe acele lucruri care apar în fișa sa. Se acordă timp (10-15 minute) pentru consultarea ambelor fișe primite de fiecare elev, pentru înțelegerea noțiunilor noi.
Grupurile de experți vor avea mese separate. S-a stabilit un moderator al discuțiilor Pentru fiecare grup, s-a stabilit un moderator al discuțiilor și s-au reamintit regulile:
• grupul cade de acord în ceea ce privește sensul întrebării și/sau privind aspectele referitoare la ceea ce li se solicită să facă;
• toți elevii participă, nimeni nu domină;
• convin să reformuleze cu propriile cuvinte, atunci când nu este clar ceea ce li s-a spus, ca să fie siguri că au înțeles bine sarcina de rezolvat;
• toți elevii se ocupă de același lucru.
Pentru a discuta întrebările și a stabili răspunsurile, grupurile de experți vor avea la dispoziție 15 minute.
Am circulat printre grupuri pentru a-i ajuta pe elevi să se concentreze pe sarcina de lucru, dar și pentru a le oferi eventuale lămuriri/informații.
4. Reîntoarcerea în echipa inițială de învățare.
• Faza raportului de echipă: La îmcheierea timpului de studiu, experții se întorc la grupurile ,,casă”. Fiecare va prezenta aici, în aproximativ 5 minute, tot ceea ce a învățat în grupurile de experți. Rolul expertului nu este doar de ,,a raporta”, ci și de a face tot ce e necesar ca să fie sigur că toți elevii au înțeles partea sa din material (explică unele noțiuni, formulează întrebări și răspunsuri). La rândul lor, elevii din grup au ca sarcină să rețină, cunoștințele și informațiile transmise colegii lor, experți în alte sub-teme.
5. Evaluarea
Faza demonstrației: Grupele prezintă rezultatele întregii clase.
Se solicită elevilor să completeze fișe de evaluare formativă.
La sfârșitul lecției am realizat analiza activității de grup a elevilor. Elevii au răspuns la următoarele întrebări:
– Ce v-a plăcut la lecție?
– Ce nu v-a plăcut?
Din răspunsurile elevilor am putut observa că au fost încântați de întreaga lecție.
Utilizând metoda mozaicului, am urmărit dezvoltarea spiritului de cooperare în realizarea mai eficientă a sarcinilor grupului, precum și împărtășirea în liniște a informațiilor.
Pe parcursul unităților de învățare am utilizat următoarele metode de învățare prin cooperare: metoda mozaicului, metoda cubului, ciorchinele, brainstorming-ul, metoda pălăriilor gânditoare. explozia stelară, cvintetul, turul galeriei.
Activități de tip nonformal desfășurate cu elevii în demersul propus
Motto: „Nu toți educatorii pot să ajungă la calitatea de cercetător în sensul științific al termenului, dar o activitate de căutare a noi soluții pentru activitatea curentă realizează orice dascăl care se respectă”. (Rodica Mariana Niculescu)
Un elev care experimentează învățarea în context nonformal capătă o perspectivă pozitivă, activă și participativă, beneficiind de o deschidere și de o înțelegere mai amplă asupra mediului său. A fost promovată învățarea prin implicarea în proiecte și activități, acceptarea de responsabilități și împărtășirea propriilor idei. Exemplul personal și învățarea din experiențele celorlalți au fost valorificate implicit.
Activitățile nonformale axate pe problematica financiară, în scopul dezvoltării spiritului de inițiativă și antreprenoriat, s-au derulat în cadrul proiectului „Patrula Micilor Bancheri” cu toată clasa, atât în școală, cât și în afara ei. Majoritatea activităților propuse s-au desfășurat în colaborare cu diverse instituții, asociații, cu care am încheiat acorduri de parteneriat.
ANEXA PROIECT „Patrula Micilor Bancheri”
Micii bancheri – călători în timp – Trocul
Elevii și-au reamintit că trocul reprezintă cea mai simplă formă de comerț și au dorit să realizeze și ei schimbul direct al unui obiect cu un alt obiect, fără să folosească banii. Au adus la școală obiecte pe care nu le mai utilizează (jucării, cărți, instrumente de scris) și le-au expus în fața clasei. Pe rând, au trecut și au observat obiectele, colegii care le dețineau făcându-le reclamă. Au fost încântați de schimbul de obiecte realizat și s-au simțit ca niște călători în timp.
Euro-bancherii – Să ne jucăm cu…banii!
Prin această activitate ne-am propus să ne verificăm cunoștințele de educație financiară prin utilizarea jocurilor interactive despre bani la… calculator, în laboratorul de informatică. Puzzle cu bancnote, Monede și țări, Eurozone sunt doar câteva jocuri educative despre bani de pe site-ul programului Europa, casa noastră, care le-au stârnit curiozitatea. Punându-și în practică informațiile dobândite în orele de Educație financiară, aplicând diverse metode de învățare prin cooperare, elevii au reușit să ducă la bun sfârșit sarcinile jocurilor.
Bancherii sportivi– pledoarie pentru mișcare și economisire
Când alegem inteligent tipul de transport pe care îl folosim, putem economisi bani, putem să ne îmbunătățim sănătatea și să ajutăm mediul. Pentru a atrage atenția asupra acestui lucru, elevii au venit la școală cu bicicleta, unii însoțiți de părinți. Ca o pledoarie pentru economisire, au organizat un concurs și un flashmob, prin care au atras atenția tuturor celor prezenți asupra aspectelor pozitive pe care le are utilizarea mai des a bicicletei, pentru bugetul personal și cel al familiei. Totodată, dacă venim cu bicicleta la școală, vom reduce cheltuielile și, astfel, vom economisi bani pentru alte obiecte pe care ni le dorim (role, trotinetă, alt model de bicicletă). Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița.
ECO – Bancherii
Din dorința de a economisi bani, copiii au confecționat costume inedite din diverse materiale reciclabile, au reîmprospătat hăinuțe vechi sau le-au transformat în accesorii utile și interesante. Au fost încântați să fie designeri vestimentari, iar Parada ECO s-a dovedit un succes pe toate planurile. Unele obiecte au fost donate copiilor nevoiași din clasă, iar altele au fost expuse într-o expoziție cu vânzare. Din banii câștigați, copiii au cumpărat flori pe care le-au plantat în grădina școlii.
Bancherii artiști – teatru educațional caritabil
Pentru că se află pe bancnota de 100 lei, elevii s-au gândit să devină bancherii artiști și să-l sărbătorească pe I.L.Caragiale printr-un spectacol-activitate caritabilă, avându-i ca spectatori și pe copiii de la Școala Specială din Târgoviște, care s-au bucurat să-i vadă în ipostaza de mici actori. Astfel, în cadrul proiectului „Cu și despre Caragiale” desfășurat în luna ianuarie 2016, în colaborare cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, elevii au interpretat „Five o` clock” și “Examen anual”, în mod voluntar și în scop caritabil. Unele costume folosite au fost închiriate cu bani economisiți de elevii clasei, din diverse activități pentru vârsta lor.
Bancherii voluntari – spectacol caritabil și expoziție cu vânzare
Cu ocazia sosirii primăverii, elevii au participat la un spectacol de caritate și la o expoziție de mărțișoare cu vânzare, organizată la Muzeul de Istorie din Târgoviște. Copiii au confecționat mărțișoare, pe care le-au expus la muzeu. După spectacolul oferit beneficiarilor (sceneta “Baba Dochia”, cântece și dansuri), elevii au intrat în rolul de vânzător/cumpărător în cadrul expoziției organizate. Banii au fost donați copiilor de la Școala Specială, care au fost prezenți la activitate. Pentru activitatea lor, elevii clasei au vizitat, gratis, Muzeul de Istorie. Activitatea s-a desfășurat în colaborare cu Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște.
ZEN – bancherii nonformali
De Ziua Educației Nonformale, elevii au participat la o serie de activități specifice, devenind bancherii ZEN. S-au interesat de prețul cărților preferate și au citit în curtea școlii, au desenat bancheri veseli, am călătorit cu baloanele ZEN în diferite zone ale lumii, asociind banii cu țara. Pentru promovarea Zilei Educației Nonformale și a metodelor ZEN, elevii au organizat un flashmob în curtea școlii.
Bancherii turiști – Călătorie prin Europa
Copiii au colectat informații despre țări europene și au aflat cât vor plăti pentru o călătorie în țara preferată, pentru intrarea la un obiectiv turistic important și pe care vor să-l viziteze sau cu ce bani vor plăti suvenirul dorit. Au recunoscut și asociat banii cu zona sau țara corespunzătoare. De asemenea, au organizat un joc de identificare a situațiilor și locurilor în care se poate realiza un schimb valutar.
Bancherii – ambasadorii zâmbetului – campanie stradală
De Ziua Internațională a Fericirii, Micii Bancheri au devenit ambasadorii zâmbetului în Târgoviște și au împărțit "zâmbete la plic”, printre care au strecurat și…zâmbete financiare. Pentru că noi credem că oamenii nu zâmbesc suficient, am vrut să le arătăm cât de important este să zâmbești, chiar și atunci când ai probleme cu banii. Zâmbetul este absolut necesar pentru reușita în viață și depășirea dificultăților. Activitatea s-a desfășurat în parteneriat cu Asociația DeVision București.
Micii bancheri – vizită BCR
După discuții despre „Serviciile bancare electronice” și aplicarea metodelor interactive despre bancă, bancomat și card bancar, am organizat o vizită la BCR –Sucursală, unde elevii au putut observa bancomatul, ghișeele, au pus întrebări. Au văzut cum funcționează bancomatul, exemplificând practic și care sunt avantajele folosirii operațiunilor bancare. Au considerat că un întreprinzător de succes trebuie să aibă un card cu… mulți bani, pentru a-și susține afacerea.
Banii prin ochi de…bancher – expoziție/concurs de desene și afișe
Folosind lucrul în echipă și utilizând metode interactive, am organizat o expoziție cu desenele realizate în cadrul orelor de educație financiară. Pentru patrula micilor bancheri, elevii au desenat uniforme haioase, șepci și pălării, dar și insigne care reprezintă lira, euro și dolarul. Și-au propus să le confecționeze din diverse materiale și să le vândă, ca să-și achite excursia la București ce se va organiza cu toată clasa. Au fost premiate cele mai reușite și inovatoare lucrări.
Eco-Banca micului bancher – expoziție de pușculițe
În urma lecțiilor de educație financiară, elevii au realizat din materiale reciclabile diferite modele de pușculițe, pentru gestionarea economiilor micilor bancheri. Acestea au fost expuse în fața clasei. Cea mai interesantă a fost “Pușculița Timpului”, care a primit și o explicație din partea elevilor: “Timpul înseamnă bani!”, așa că nu trebuie să-l irosim. Și…ca să nu uite acest proverb, elevii și-au confecționat ceasuri în cadrul activității „Proverbe ilustrate”.
Biblioteca vie – drumul banilor
După ce elevii au aflat la ora de Educație financiară că banii se câștigă prin muncă, s-au deplasat la diferite locuri de muncă ale părinților/cunoștințelor. Astfel, oamenii întâniți acolo au devenit „cărți vii” pentru câteva ore. Din „paginile” acestor cărți, elevii au cules informații importante despre ce este un antreprenor, cum pot să câștige bani, ce este salariul, dar și despre card ca modalitate de plată.
Târgul de Paști
Elevii au vrut să-și verifice calitățile de buni oameni de afaceri. Au confecționat din materiale reciclabile obiecte specifice sărbătorilor pascale, le-au calculat prețuri estimative, apoi le-au valorificat prin vânzare la Târgul de Paști organizat în școală la inițiativa voluntarilor SNAC. După ce au calculat profitul obținut, au hotărât să-l doneze în scopuri caritabile (ajutarea, în prag de sărbători, a unor copii din școală, care provin din familii cu probleme financiare). Au constatat că “afacerea” lor a avut un profit corespunzător, obținând locul I la vânzări.
Parada Micilor Bancheri
Ne-am propus să organizăm o altfel de paradă, a micilor bancheri. Am realizat tricouri pentru diferite țări, am recunoscut și asociat banii cu țara respectivă și am defilat pe holuri și în curtea școlii, promovând comportamentul financiar sănătos, importanța banilor, inițiativa și spiritul antreprenorial, indiferent în ce țară trăiești. De asemenea, am realizat Macheta bancherilor din materiale refolosibile.
Etapa post-experimentală
Elevii au înregistrat la testarea finală următoarele rezultate: 12 elevi (50%) au obținut calificativul final „Foarte bine”, 10 elevi (42%) au obținut calificativul final „Bine”, 2 (8%) elevi au obținut calificativul final „Suficient”.
ANEXA EVALUARE FINALĂ – Proba scrisă
De asemenea, proiectul de Educație financiară “Patrula Micilor Bancheri”, realizat în etapa experimentală, care a vizat dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale copiilor de clasa a IV-a, a participat la Concursul Național Olimpiada Micilor Bancheri, fiind evaluat de comisia de jurizare cu punctaj maxim-nota 10. Astfel că, la etapa națională a olimpiadei s-au calificat și au participat trei eleve: 2 cu nota 10 și 1 cu nota 9.90. Concursul s-a desfășurat la Universitatea București – Facultatea de Istorie. Olimpiada Micilor Bancheri este un concurs de cultură generală și proiecte în domeniul educației financiare pentru învățământul primar și este organizat de Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație, de Revista Cutezătorii și de Universitatea din București, împreună cu Banca Națională a României, Banca Comercială Română, MasterCard, AlfaBank și compania Dedeman. Inițiativa vine ca urmare a implementării de către BNR, în colaborare cu MENCȘ, a proiectului de introducere la nivelul învățământului primar a cursului de „Educație financiară” și se adresează elevilor claselor a III-a și a IV-a.
Eleva C.T.A, din clasa a IV-a B, care are talent la desen și un dezvoltat spirit antreprenorial, și-a deschis un atelier de pictat tricouri, idee ce a preluat-o în urma desfășurării activităților practice, de grup, din cadrul proiectului de Educație financiară Patrula Micilor Bancheri. Cu banii câștigați din această afacere și-a propus să meargă, împreună cu doamna învățătoare și câțiva colegi, în tabăra organizată în luna august.
4.3. Concluziile microcercetării
Cunoașterea și acțiunea umană au dobândit noi dimensiuni, însă nu se acordă atenția cuvenită formării la elevii de vârstă școlară mică a unui comportament financiar și antreprenorial adecvat societății actuale. Copiii de astăzi trebuie să se familiarizeze cu noțiunile economice fundamentale și cu modul economic de gândire, cu aspecte ale vieții economice într-o lume în care există tot mai multe nevoi, iar resursele sunt limitate.
Educația Financiară contribuie la educarea gândirii creative, a imaginației și inteligenței. În cadrul activităților desfășurate s-au aplicat metode active pentru dezvoltarea gândirii critice. Prin aceste activități, s-a creat cadrul favorabil exprimării libere a tuturor copiilor, a fost stimulat spiritul de echipă, de inițiativă și antreprenoriat, implicarea efectivă în realizarea activităților, în căutarea și sortarea materialelor necesare.
Participând la cursul opțional Educație financiară, elevii au învățat să aprecieze valoarea banilor, au aflat de unde provin aceștia, cum își pot gestiona banii, dar și ce activități pot desfășura școlarii isteți, cu spirit antreprenorial și aptitudini financiare, pentru a câștiga bani.
Activitățile derulate în context nonformal cu elevii clasei a IV-a B, au contribuit la dezvoltarea abilităților acestora de a proiecta și desfășura în echipă activități de educație financiară și antreprenorială în școală și în comunitate, la valorificarea potențialului creator al elevilor participanți, la educarea elevilor în gestionarea responsabilă a banilor și adoptarea unor decizii care au consecințe financiare, la creșterea interesului copiilor pentru utilizarea unor mijloace și tehnici bancare.
Învățarea prin cooperare maximizează capacitățile intelectuale ale elevilor (de a gândi, de a înțelege, de a comunica eficient, de a lua decizia corectă, de stimulare a creativității). Accentul cade pe modalitatea prin care elevii învață. Utilizând metode didactice moderne, elevii au posibilitatea să-și exerseze operațiile gândirii, să-și cultive creativitatea, să-și îmbogățească vocabularul, să capete mai multă încredere în sine, să-și formeze deprinderea de a vorbi corect.
Desfășurate în grup, metodele moderne și nonformale îi activează pe elevii ciclului primar din punct de vedere cognitiv, acțional, afectiv; dezvoltă reflecția personală; capacitatea de comunicare și cooperare. Utilizarea metodelor specifice învățării prin cooperare în procesul instructiv-educativ și învățării în context nonformal, accelerează însușirea cunoștințelor, formarea priceperilor și deprinderilor, a capacităților și contribuie la dezvoltarea tuturor proceselor psihice.
Metodele și tehnicile moderne, interactive și nonformale folosite în cadrul demersului pedagogic, au o eficiență sporită, prin faptul că antrenează elevul în procesul de predare – învățare, transformându-l în participant activ al propriei sale formări, învățătorului revenindu-i sarcina de coordonator, îndrumător al activității.
Un factor important pentru învățarea antreprenoriatului este acela de a-i încuraja pe elevi să practice dezvoltarea ideilor inovatoare de afaceri și să le testeze profitabilitatea în practică. Are loc un proces de learning by doing, cu ajutorul activităților din cadrul Educației financiare pentru dezvoltarea competențelor antreprenoriale. Informațiile și teoriile se studiază în timp ce elevii fac ceva.
Elevii au lucrat mai eficient, au asimilat mai ușor noile cunoștințe, au cooperat mai mult și au fost mai comunicativi. Au fost implicați toți elevii, chiar și cei mai timizi.
Antrenați în activități de învățare prin cooperare și de învățare în context nonformal, axate pe problematica financiară, elevii și-au dezvoltat competențe antreprenoriale:
• abilități de gândire critică, inițiativă, creativitate, lucru în echipă, adaptare la situații noi și/sau extreme;
• abilități de construcție a unui proiect, sub aspect financiar, al resurselor umane și materiale, al profitabilității.
Dornici să descifreze tainele banilor și ale realizării unui proiect, sub aspect financiar, învățând Educație Financiară, copiii pot să devină mici consultanți bancari pentru părinții, bunicii și prietenii lor, care nu au avut posibilitatea să beneficieze de aceste instrumente de educație financiară și antreprenorială. Elevii au demonstrat că, pentru ei, banii înseamnă educație de înaltă calitate și, mai ales, educație financiară, că micii școlari pot fi micii bancheri și viitori economiști și antreprenori.
Informațiile pe care elevii și le-au însușit, datorită conținuturilor vizate de opționalul Educație Financiară sunt extrem de utile, în contextul actual în care trăim și au, drept consecință, schimbări pozitive la nivelul atitudinii, responsabilității și conduitei acestora, cu privire la bani și la educația economică. Ora aceasta de opțional, atractivă și instructivă, ușor de abordat, dar cu destulă substanță în conținut, îi învață pe copii lucruri cu o aplicativitate imediată, îi educă în spirit financiar și antreprenorial, îi înarmează cu informații economice necesare pentru viața de fiecare zi.
Scopul principal al realizării acestui experiment a fost de a verifica cele două ipoteze enunțate la începutul cercetării, anume că:
1. aplicarea metodelor de învățare prin cooperare/colaborare și implicarea elevilor în activități nonformale, conduce la obținerea de rezultate superioare celor obținute în condițiile utilizării metodelor tradiționale la clasă la disciplina opțională Educație financiară;
2. prin utilizarea metodelor și tehnicilor interactive, dar și nonformale, elevii colaborează într-o atmosferă de lucru permisivă, sunt antrenați în discuții libere, deschise, creative, care conduc la achiziția de noi cunoștințe, abilități, atitudini și la dezvoltarea competențelor antreprenoriale.
Comparând rezultatele obținute de eșantionul de subiecți ai cercetării la testele inițiale și finale, putem afirma că aceste ipoteze au fost validate.
CONCLUZII
Noile tipuri de conținuturi sau „noile educații” reprezintă cel mai pertinent și mai util răspuns dat de sistemele educative imperativelor generate de problematica lumii contemporane. Încercând să răspundă acestora, „noile educații” s-au constituit și s-au impus într-un timp relativ scurt, deoarece ele corespund unor trebuințe de ordin sociopedagogic bine conturate.
Cu siguranță, lista noilor educații va rămâne deschisă. Proliferarea lor privind includerea acestora în planurile de învățământ. creează dificultăți autorităților.
Obiectivele, finalitățile și conținuturile noilor educații inițiază un demers prin care educația, răspunzând exigențelor și provocărilor lumii contemporane, produce o schimbare a actului educativ, în favoarea educației bazată pe învățare inovatoare, adaptabilă.
“Noile educații” reflectă problematica lumii contemporane prin obiectivele propuse, care dau și denumirea fiecărei structuri de conținut stiințific, realizată ca disciplină de studiu, concepută în plan disciplinar, dar mai ales interdisciplinar, pluridisciplinar și chiar transdisciplinar.
Procesul declanșat stimulează trecerea de la demersurile specifice la abordările globale, interdisciplinare și permite aprofundarea unor probleme sociale care cer soluții concrete: democrația, pacea, mediul, alimentația, sănătatea etc. Aceste educații trebuie să fie gândite în condițiile optimismului pedagogic, putând facilita descoperirea răspunsurilor la problemele cu care se confruntă fiecare generație.
În ciuda situației paradoxale în care se găsește, în pofida obstacolelor cu care se confruntă, educația este invitată să pregătească într-o manieră activă, mai constructivă și dinamică, generația viitoare. În aceste condiții, noile educații vin să pregătească un comportament adecvat, adică rațional, care să atenueze în parte șocul viitorului.
Într-o accepțiune generală, educația este acțiunea, procesul prin care se realizează formarea și dezvoltarea personalității umane. Educația reprezintă o necesitate, atât pentru individ, cât și pentru societate. Ca urmare, este o activitate specific umană, realizată în contextul existenței sociale a omului și, în același timp, este un fenomen social specific, un atribut al societății, o condiție a perpetuării și progresului acesteia. Așadar, educația se raportează, simultan, la societate și la individ.
Ca acțiune socială specifică, educația devine indispensabilă pentru progresul și existența societății. Ea are rolul de a-i transforma pe cei asupra cărora educația își exercită influența sa în personalități creatoare, integrate activ într-un sistem social dat, contribuind la progresul acestuia
Între formele educației figurează și educația formală, care are un caracter organizat, sistematizat, instituționalizat. În ansamblul procesului permanent al educației, ea constituie o perioadă de formare intensivă care face din acțiunea educativă un obiectiv central. Se adresează vârstei de formare și asigură asimilarea sistematică a cunoștințelor, exersarea intensivă a comportamentelor sociale și dezvoltarea capacităților individuale.
Educația nonformală este centrată pe persoană, pe nevoile sale, activitățile fiind diverse și atractive. Ele facilitează toleranța, îmbogățesc fondul cultural și explorează capacități, stimulează dezvoltarea de abilități și talente. Are un cadru flexibil de timp și spațiu, dar cu obiective clar definite. Toate programele de educație nonformală invită la reflecție, la auto-analiză, procese prin care se dezvăluie calitățile personale, toate acestea prin socializare, interacțiune și împărtășirea cunoștințelor.
Numeroase cercetări arată că, pentru orice problemă care apare în dezvoltarea unui copil, cu cât intervenția este mai timpurie, cu atât șansa de remediere este mai mare. De asemenea, cu cât intervenția se produce mai târziu, cu atât mai mari sunt costurile asociate și prognosticul poate fi nefavorabil.
Specificul contextului actual, dat de progresele științifice și tehnologice, lumea economică concurențială la nivel de state, companii sau individ, nevoia de dezvoltare durabilă, globalizarea, integrarea în UE, multiculturalitatea, iar pe de altă parte provocările lumii contemporane, precum criza de resurse materiale, poluarea etc. impun o adaptare din partea ofertei școlii actuale.
Învățarea permanentă nu privește doar actualizarea permanentă a cunoștințelor de natură profesională, ci se adresează și unor aspecte generale de viață și conviețuire într-o lume globalizată. Învățarea inovatoare presupune formularea de probleme, spargerea clișeelor, predispune la ruperea structurilor închise. Valorile ei nu sunt constante, ci schimbătoare. Prin exemplul personal, profesorul trebuie să fie un model de educație permanentă pentru elevii săi, trebuie să trezească în conștiința educabilului nevoia de a învăța pe tot parcursul vieții.
Stăpânirea de sine, calmul, imaginația, spiritul de echipă, spiritul de inițiativă, simțul umorului, entuziasmul sunt însușiri esențiale pe care școala trebuie să le formeze la copil, însușiri cu care dobândește o anumită atitudine față de sine și față de învățare și care îl vor ajuta să se integreze într-o lume în care participarea și schimbarea sunt caracteristici esențiale.
În societatea cunoașterii, pentru a putea concepe și înțelege procesele instructiv-educative, educația trebuie privită și acceptată într-o viziune holistică. Această abordare trebuie să includă cele cinci dimensiuni ale educației (morală, intelectuală, tehnologăcă, estetică și fizică), cele trei forme ale educației (formală, nonformală și informală), la care se adaugă și noile educații.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
Albulescu, I., Albulescu, M., (2004), Cetățenia democratică. O provocare pentru educație, Cluj-Napoca: Editura Casa Cărții de Știință Cluj-Napoca.
Barna, A., (1995), Autoeducația. Probleme teoretice și metodologice, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Barna, A., (1989), În puterea noastră – autoeducația, București: Ed. Albatros.
Bârsănescu, Ș., (1935), Curs de pedagogie generală, București: Lit. C. Ionescu.
Berger, G., (1973), Omul modern și educația sa, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Bontaș, I., (2007), Pedagogie, București: Ed. All Educational.
Călin, M., (1996), Teoria educației: fundamentarea epistemică și metodologică a acțiunii educative, București: Ed. All.
Cerghit, I.,Vlăsceanu. L., (1988), Curs de pedagogie, București: Ed. Universității.
Cerghit, I., (1972), Mass-media și educația tineretului școlar, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Chiș, V., (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Cluj: Ed. Presa Universitară Clujeană.
Ciot, G., (2002), O abordare sintetică a educației, Oradea: Ed. Universității.
Coombs, P.H.,(1968), La Crise mondiale de l`education, Paris: Presses Universitaires de France.
Comenius, J.A., (1970), Didactica Magna, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cozma, C., (1997), Elemente de etică și deontologie, Iași: Ed. Universității Al. I. Cuza.
Cozma, T., Momanu, M., (2009), Noile educații și problematica lumii contemporane, în Cucoș, C. Coord,, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, lași: Ed. Polirom.
Cozma,T.,(2008), Educația și provocările lumii contemporane,în Psihopedagogie, lași: Ed. Polirom.
Cozma, T., (1988), Școala și educațiile paralele, Iași: Ed. Universitatea “Al. I. Cuza”.
Cristea, S.,(2015), Dicționar enciclopedic de pedagogie, București: Ed.Didactica Publishing House.
Cristea, S., (2010), Fundamentele pedagogiei, lași: Ed. Polirom.
Cristea, S., (2004), Studii de pedagogie generală, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Cristea, S., (2003), Fundamentele științelor educației. Teoria generală a educației, București: Ed. Grupul Editorial Litera.
Cristea, S., (1998), Dicționar de termeni pedagogici, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Cucoș, C., (2006), Pedagogie, Ed. Polirom, Iași: Ed. Polirom.
Cucu, G., (2000), Educația și mass-media, București: Ed. Licorna.
Dave, R.H., (1991), Fundamentele educației permanente, București: Editura Didactică și Pedagogică.
De Landsheere, V., (1992), L'education et la formation, Paris: Presses Universitaires de France.
Dewey,J.,(1992),Fundamente pentru o știință a educației, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Gardner, M., (2006), Inteligențe multiple, București: Ed. Sigma.
Georgescu-Goloșoiu, L., (2013), Educație Financiară – Banii pe înțelesul copiilor, Ploiești: Ed. Explorator
Herbart, J.F., (1976), Prelegeri pedagogice, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Herivan, M., (1976), Educația în timpul viitor, București: Ed. Albatros.
Hummel, C., (1977), L'education d'aujourd'hui face au monde de demain, UNESCO, Paris: Presses Universitaires de France.
Ionescu, M., (2007), Instrucție și educație, Arad: Ed. „Vasile Goldiș” University Press.
Jinga, I., Istrate, E., (1998), Manual de pedagogie, București: Ed. ALL.
Kant, I., (1992), Tratat de pedagogie. Religia în limitele rațiunii, lași: Ed. Agora.
Lengrand, P., (1973), Introducere în educația permanentă, București: Editura Didactică și Pedagogică.
Marcu, V., Marinescu, M., (2005), Educația omului de azi pentru lumea de mâine, Oradea: Editura Universității.
Marinescu, M., (2013), Noile Educații în societatea cunoașterii, București: Ed. Pro Universitaria.
Momanu, M., (2002), Introducere în Teoria educației, lași: Ed. Polirom.
Stan, C., (2001), Teoria educației. Actualitate și perspective, Cluj-Napoca: Editura Presa Universitară Clujeană.
Toma, S., (1983), Autoeducația. Sens și devenire, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Tyler, R.W.,(1950), Basic Principles of Curriculum and Instruction, Chicago: The University Press.
Văideanu, G., (1996), UNESCO-50-EDUCAȚIE, București: Ed.Editura Didactică și Pedagogică.
Văideanu, G., (1988), Educația la frontiera dintre milenii, București: Ed. Politică.
Văideanu, G., (1988), Pedagogie, Iași: Ed.Universității “Al. I. Cuza”.
Văideanu, G., Neculau, A.,(1986), Noile educații, Iași: Ed.Universității “Al. I. Cuza”.
Toffler, A., (1983), Al treilea val, București: Ed. Politică.
Toffler, A., (1973), Șocul viitorului, București: Ed. Politică.
*** Ghid pentru cadre didactice-Programul Național “Educație pentru sănătate” în Școala Românească, M.E.C., C.N.C., Buc., 2003.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Si Provocarile Lumii Contemporane (ID: 114584)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.