Educatia Parentala a Scolarului Mic
ARGUMENT
“Copilul nu datorează părintelui viata, ci creșterea.” – Nicolae Iorga
Cine e copilul meu? Cine suntem noi? Îmi cunosc copilul cu adevărat?
Cum pot contribui la realizarea potențialului copilului meu?
Cred că acestea sunt întrebările de bază la care ar trebui să ne gândim, chiar dacă ne-ar lua o viață să aflăm răspunsurile la aceste întrebări. E important să medităm la ele, astfel, ținându-le prezente în conștient, putem găsi răspunsuri valide și practice mai repede și de calitate. Eu consider că unul dintre cele mai importante lucruri pentru îndeplinirea acestui scop este necesitatea de a fi realisti și cinstiți cu noi, pentru a putea fi corecți și sinceri cu copiii noștrii. Astfel, avem posibilitatea de a corecta minusurile și a dezvoltă plusurile, folosind totul în realizarea împlinirii complexe de sine a copiilor noștri.
Copiii, prin existența lor în viată noastră, ne determină să îi cunoaștem. Astfel ne cunoaștem pe noi, dacă nu am făcut-o încă. Doar cu experientarea iubirii necondiționate, a intenției pozitive și a implicării, putem să îi ajutăm pentru că ei să aibă o viață împlinită și plină de satisfacții valoroase.
În lucrarea de față am proiectat o cercetare care analizează influență educației parentale asupra aspectelor inteligenței emoționale ale școlarului mic, și anume: Continuitate în educație, Competență, Confort emoțional, Controlul reacțiilor, Optimism, Comunicare, Controlul impulsurilor, Responsabilitate socială, Lipsa agresivității, Rezistență la stres, Empatie.
În acest proiect de cercetare preconizez că, după realizarea cercetării, va fi demonstrat faptul că educația parentală influențează în mod pozitiv toate componentele emotionale caracteristice școlarului enumerate mai sus.
În momentul în care părintele conștientizează importantă cunoașterii copilului din toate punctele de vedere, începe valorizarea potențialităților latente și a existenței acestuia pentru împlinire sau, cum spune tradiția chineză, începe drumul pe Cale.
“Dacă există ceva ce dorim să schimbăm la copilul nostru, ar trebui să ne uităm mai întâi la noi înșine dacă nu există ceva ce ar trebui schimbat la noi.”
C.G. Jung
ARGUMENT
"The Child is not due to the parent his life, but his growth." – Nicolae Iorga
Who is my baby? Who are we? I really know the truth about my baby?
How can I contribute to the achievement of the potential of my child?
I believe these are the basis questions on which we should think, even if it would take us a lifetime to find the answers to these questions. It is important to meditate on them, so, holding them present in the aware, we can find valid and practical answers more quickly and quality. I think that one of the most important things to achieve this purpose is the necessity to be realistic and honest with us, in order to be able to be fair and honest with our children. Thus, we have the opportunity to correct flaws and develop the loose, using everything in the realization of the complex fulfillment of our children.
The children, through their existence in our lives, determines us to learn about them. So we know ourselves, if we did not have it yet. Only through the experimentation of an unconditional love, of a positive intention and of involving, we can help them so they have a life full of valuable rewarding.
In this work I designed a research that analyzes the influence of parental education on matters of emotional intelligence of a schoolboy/schoolgirl, namely: continuity in education, competence, emotional comfort, control reactions, optimism, communication, control impulses, social responsibility, lack of aggressiveness, resistance to stress, empathy.
In this research project I expect that, after the research, will be shown that the parent education influence in a positive way all the emotional components of the characteristic of a schoolboy/schoolgirl mentioned above.
In the moment that the parent does realize the importance of knowing the child from all points of view, begin the valorization of the potentialities and of his existence for accomplishments or, as the Chinese tradition says, begins.
"If there is something that we want to change to our child, we should look first at ourselves if there is something that could be changed to us."
C.G. Jung
CUPRINS
ARGUMENT ro…………………………..………………
ARGUMENT en…………………………..………………
CAP. I. PARTEA TEORETICA…………….
I.1. Educația parentală
I.1.1. Familia – generalități………………………………………..…..
I.1.2. Tipuri de familii…………………………………………….……….
I.1.3. Funcțiile și responsabilitățile familiei………………….
I.1.4. Statutul, rolul părinților și distribuția autorității….
I.1.5. Stilurile parentale…………..
I.1.6. Abilități și responsabilități parentale…..
I.1.7. Carențe în climatul familial……..
I.2. Dezvoltarea bio-psiho-fizio-emoțională a școlarului mic…..
I.2.1. Creșterea și dezvoltarea bio-fiziologică a școlarului mic……….
I.2.2. Dezvoltarea psihică a școlarului mic……
I.2.3. Dezvoltarea intelectuală…..
I.2.4. Capacitatea de învățare……
I.2.5. Creativitatea la școlarul mic….
I.2.6. Limbajul oral și scris….
I.2.7. Micul școlar în mediul social…..
I.2.8. Dezvoltarea emoțională a școlarului mic……..
I.3. Influență parentingului în dezvoltarea emoțională a școlarului mic…..
CAP. II. PARTEA APLICATIVĂ………………….
CAP.III. CONCLUZII…………………..
BIBLIOGRAFIE………………………..
ANEXE………………………………
CAP. I PARTEA TEORETICA
I.1. Educatia parentala
I.1.1. Familia – generalitati
Etimologic, termenul de familie provine de la cuvantul “familia(ae)” din limba latina si înseamnă totalitatea membrilor dintr-o casă sau gintă.
Familia este cea mai veche si mai stabilă formă de comunitate umană, asigurând evoluția și continuarea vieții. Este un fenomen social care se dezvoltă și se modifică odată cu societatea. Are caracter istoric, fiecărei perioade istorice corespunzandu-I o anumită organizare a relațiilor de familie. In sensul cel mai restrans al cuvântului, familia se compune din ambii soți și copiii lor.
Familia este grupul primar fundamental al societății, avand un rol special în funcționarea și dinamica societății, dar și în viața personală a fiecărui membru al acesteia, în formarea personalității umane si poate fi considerată acel grup de persoane unite prin căsătorie și/sau descendență, unite între ele prin relații de natura biologica, economica, moral-afectiva, spirituala și juridical. Au anumite drepturi și obligații unii fata de ceilalti, legiferate sau nu si desfășoară o serie de activități.
În sens sociologic, familia reprezinta un grup de persoane legate prin căsătorie, filiație sau rudenie, care se caracterizează prin comunitatea de viață, prin sentimente și aspirații, printr-o realitate sociala. Accentul se pune pe ideea de comunitate și conviețuire atât căsătoria, cât și rudenia firească sau adoptivă, fiind privite ca situații de fapt.
Familia este o realitate biologică, în sensul că în cadrul ei se realizează procreația prin uniunea biologică dintre bărbat și femeie
Din punct de vedere juridic, familia e un grup de persoane, reglementat prin norme legale, între care s-au stabilit drepturi și obligații. Aceste norme reglementeaza modul de încheiere al căsătoriei, stabilirea paternității, drepturilor și obligațiilor soților, relațiile dintre părinți și copii, modul de transmitere a moștenirii. Familia e un grup formal, e reglementata prin legi și alte acte normative, este o realitate juridică bine definită si reglementată de lege. (“Dreptul familiei”)
Familia este principala formă de organizare a vieții în comun a oamenilor legați prin căsătorie sau rudenie.
Familia, ca si grup social, constituie unul dintre cele mai complexe microsisteme sociale, deoarece în ea se regasesc majoritatea elementelor sistemului social global. Familia este cadrul în care se transmit valori și norme sociale, care influenteaza decisiv formarea spirituală a oamenilor, modul lor de raportare la ei înșiși, la cei din jur si la societate în ansamblul său. (dupa “Dreptul familiei”)
I.1.2. Tipuri de familii
În funcție de numărul de generații există:
Familia nucleară, restrânsă sau conjugal este alcătuită din soț, soție și, dacă
este cazul, urmașii acestora. Familia nucleară completă inseamna ocuparea pozitiilor de tată, mamă si copil, deci existența a cel puțin trei diade nucleare: soț-soție, tată-copil, mamă-copil, iar pe langa acestea a unor relatii copil-copil. Familia nucleară incompletă reprezinta ocuparea unei sau a două poziții dintre cele de mai sus.
Familia extinsă (lărgită) este formată din mai multe familii nucleare
din generații successive. Pot fi patrilineare, atunci când familiile sunt legate pe linie bărbătească și matrilineare, când legătura este stabilită pe linie feminină.
După criteriul locuinței putem vorbi de:
Familia de rezidență, adica toate persoanele care locuiesc în aceeași casă,
desfășoară unele activități commune.
Familia de interacțiune este grupul între care există în primul rând relații de
rudenie, de ajutor reciproc, de schimb de produse, vizite reciproce si altele. De exemplu in situația în care unul sau mai mulți membri ai unei familii pleaca din familia de origine, formându-și sau nu familii proprii, se stabilesc în aceeași localitate sau în alta, dar păstrează legături puternice cu familia din care au plecat.
După poziția unei persoane în cadrul familiei putem distinge:
Familia de origine (de orientare, consanguina) este familia în care se naște și crește o persoana și care este formată din mamă, tată, frați și surori.
Familia proprie (de procreere, conjugala) e constituită prin căsătorie și
include soțul, soția și copiii acestora. Majoritatea oamenilor aparțin atât unei familii de origine, cât și uneia proprii.
1.1.3 Functiile si responsabilitatile familiei
Familia se caracterizează printr-o structură și un set de funcții specifice.
Termenul de funcție este integrat partial cu cel de statut și de rol social, unde statutul se referă la poziția unei persoane în sistemul social, iar rolul este modul în care are loc adaptarea la conduitele prescrise de statutul social.
In familie, fiecare membru are un statut marital, adică un ansamblu de reguli, drepturi și îndatoriri asociate poziției fiecăruia și un rol marital care reprezintă partea dinamică a comportamentului și care este orientat pentru asigurarea, consolidarea și prosperitatea relațiilor familiale.
Oricare ar fi natura sa, orice funcție resprezinta:
responsabilitățile ce revin familiei în contextul vieții sociale, în raport cu o anumită etapă;
actele, operațiile și acțiunile pe care soțul și soția și le asumă funcție de statutul și rolurile dobândite prin căsătorie și în timpul vietii impreuna;
capacitățile de implicare activă și clara în cadrul vieții de familie, in special în cadrul subidentităților maritală sau parentală;
abilitatea empatică, adica îndemânarea soților de a se situa concomitent și consecutive unul în locul celuilalt în raport cu statutul și rolurile dobândite de-a lungul existenței familiei (dupa Petroman P., 2003, p. 26-27).
De-a lungul timpului, au fost realizate foarte multe clasificări ale funcțiilor familiei. De exemplu, G.P. Murdock, luand in considerare afirmarea caracterului universal al familiei nucleare, aprecia că aceasta îndeplinește funcțiile: sexuală, de reproducere, economică, educativă și de socializare.
T. Parsons și R.F. Bales reduc funcțiile familiei la urmatoarele: de socializare primară pentru integrare și cea de asigurare a securității emoționale a personalității adulte.
Petroman, în cartea sa, ”Psihologia familiei”, pornind de la cuceririle psihologiei, în general, și ale psihologiei familiei, în special, propune clasificarea in functii interne si externe.
Funcțiile interne sunt cele care au în vedere crearea, menținerea și consolidarea
unității și funcționalității familiei. Acestea contribuie la crearea unui regim de viață intimă menit să asigure membrilor un climat securizat, protejat și afectiv.
Functia biologica are in vedere viața și perpetuarea acesteia. Funcția biologic este
o dimensiune esențială, deoarece asigura satisfacerea nevoilor vitale pentru indivizi, grup, societate: necesităților sexuale, asigurarii reproducerii, întăririi unității, coeziunii, solidarității familiale, crearea premiselor pentru îndeplinirea celorlalte funcții, pentru armonia și stabilitatea societății.
La nivelul cuplului, comportamentul reproductiv poate fi influențat de urmatoarele: de vârsta soției, de durata căsătoriei, de sănătatea cuplului, de utilizarea mijloacelor contraceptive, de dorința cuplului de a avea copii, de nivelul de instrucție al partenerilor, de angajarea profesională, de comunicarea între parteneri.
Fertilitatea este influențată nu doar de factori demografici și de dezvoltarea economico-socială, de procesele de mobilitate socială, ca urbanizarea, de modernizare.
Functia economica este capacitatea cuplului de realizare de venituri acceptabile pentru menținerea, consolidarea și prosperitatea cuplului.
Aspectele care decurg din implementarea sa cu răspundere, vizează laturile:
productivă – familia trebuie să acționeze ca o unitate de producție, să se bazeze până la un punct pe o economie autarhică, capabila să satisfacă nevoile proprii;
contabilă – mama, tata sau amândoi e necesar să aibă evidența veniturilor, modul în care acestea sunt vehiculate, păstrate acasă sau în conturi, depozite, case de asigurări si altele;
financiară – utilizarea banilor;
administrativa – totalizeaza sarcinile care privesc administrarea treburilor gospodărești;
de pregătire – a soților si mai ales a copiilor de la vârsta la care încep să
înțeleagă, mai ales ca ei execută cu plăcere tot felul de sarcini.
In mediul rural tradițional familia reprezenta o unitate de producție unde erau asigurate toate cele necesare traiului, aceasta facandu-se prin munca tuturor din interiorul grupului. Părinții erau interesați si implicati pentru ca proprii lor copii să moștenească numele, bunurile dobândite, ocupațiile, să asigure continuitatea neamului, transmiterea pământului, a dragostei pentru el si cunoștințele necesare deprinderilor de a-l munci.
Există un numar de cauze care au dus la reducerea rolului familiei moderne în instrucția copiilor, și anume:
părinții lucrează în afara familiei și petrec mai puțin timp cu copiii lor, care sunt duși, de multe ori, de la vârste fragede la crese și grădinițe.
munca părinților din domenii diferite, o mare diversificare a ocupațiilor, nu mai determină cu obligativitate transmiterea „meseriei familiale".
copiii e necesar să învețe mai multe lucruri decât în trecut și părinții lor nu le mai pot satisface nevoia de instrucție la toate aceste exigențe.
Functia de solidarizare – ajutorul reciproc, colaborarea mutuală, respect între parteneri, ajutor în caz de infirmitate, accidente, boală etc. Factorii care determină solidaritatea sunt:
Interni – dragostea și iubirea reciprocă, sentimentul datoriei unuia față de celălalt, aspirațiile comune, grija pentru familie și casă, dorinta de a veni în întâmpinarea așteptărilor, visurilor, dezvoltării armonioase a familiei;
Externi – opinia publică, premisele social-economice, greutatea formarii unei gospodării în afara familiei, preocuparea unor grupuri pentru familie, piedicile puse în fața soților de a desface căsătoria.
Functia educativă – educația permanenta si autoeducația. Subfuncțiile acesteia:
instrucțional-formativă – e predominate la începutul ontogenezei, când copiii primesc răspuns la întrebările pe care le adresesază și când se formează priceperile și deprinderile, obișnuințele, se stimulează aptitudinile;
psiho-morala (atitudinal-relațională) – formarea prin imitarea modelului parental a unor trăsături si atitudini morale decisive;
socio-integrativă – nivelul de adaptare și integrare raportat la sistemul cerințelor vieții sociale; depinde de achizițiile din cadrul grupului familial de apartenență; integrarea este rodul modelelor parentale și aceasta se realizează mai greu în cazul plasamentului social ca urmare a decesului părinților sau numai a unuia dintre ei sau ca urmare a incapacității părinților de a-și crește copiii și a-i educa;
cultural-formativă – formarea și cultivarea nevoii cultural-spirituale, a modului de percepere și pricepere, de receptare a esteticului din natură și societate;
de sprijin
religioasă
Functia emoțional-terapeutică – ambient de educatie favorabila conviețuirii, vindecării oricăror traume fizice sau psihice, vietii fireasti, normale;
Functia suportiva – sprijinirea tuturor membrilor familiei și a fiecăruia în parte pentru devenirea, formare și afirmarea complexa a personalității acestora, in special a copiilor
Funcții externe sunt responsabilități ale familiei, intrinseci existenței acesteia,
indispensabile creării, menținerii și consolidării. Cunoscute, pot fi promovate, stimulate, respectate, preîntâmpinate, evitate, dupa cum este nevoie.
Functia de reglare sexuală – familia este principala instituție prin care societățile organizează și reglementează satisfacerea dorințelor sexuale.
Functia de reproducere – orice societate se bazează pe familie, în primul rând ca
izvor de producere a copiilor. Sunt posibile si alte modalități teoretice, multe societăți acceptă copiii realizați în afara relațiilor de căsătorie. Nici o societate nu și-a stabilit un set de norme pentru întreținerea copiilor în afara instituției familiei;
Functia de socializare – toate societățile se sprijină pe familie pentru socializarea
copiilor și pentru transformarea lor în adulți care să funcționeze cu succes în societate. Familia este grupul primar al copilului și locul unde începe dezvoltarea personalității lui. Cu timpul, copilul e capabil să adere și la alte grupuri după ce au fost puse bazele personalității. Una dintre căile prin care familia socializează cu copilul este aceea ca prezinta modele pe care copilul si le va insusi. Băiatul învață să devină bărbat, soț și tată, trăind într-o familie, percepând și înțelegând modelul ori modelele care i se oferă.
Unele dificultăți de socializare apar când un asemenea model lipsește. O familie multiproblematică este cea în care sunt numeroase probleme și neînțelegeri: sărăcie, conflicte, lipsa tatălui, a serviciului, alcoolism, consum de droguri, adulter, boli fizice sau boli mentale. Aceste familii nu sunt capabile să îndeplinească cu succes nici una dintre funcțiile familiei si determina copiii să ia modelul inadecvanței și delincvenței.
Functia afectivă – o securizare de care omul are mai mare nevoie – afecțiunea.
Din punctual de vedere al psihiatrilor, singura cauză importantă a dificultăților emoționale, o constituie lipsa iubirii. Un volum mare de informatii evidențiază că delincventul este tipul de copil de care nimeni nu are grijă. Multe societăți se bazează în exclusivitate pe familie ca generatoare de afecțiune, dar nevoia de înțelegere, de prietenie trebuie sa fie realizată și de alte grupuri.
Functia de status – intrat în familie, toata lumea dobândește un set de statusuri,
dupa vârstă, sex, ordinea nașterii. În orice societate, statusul de clasă al familiei influențează foarte mult copilul prin posibilitățile și recompensele acordate de societate, modalități prin care ceilalți îl ajută sau dimpotrivă îl descurajează. Statusul de clasă este posibil a fi schimbat printr-o combinare a propriilor eforturi cu norocul. Copilul preia din cadrul familiei sale un set de interese, de valori, care îl ajută să dețină în continuare statusul de clasă al familiei, dar într-o oarecare măsură îi creează dificultăți în dobândirea unui status de clasă mai înalt.
Functia de protecție – familia asigură într-un anumit grad protecția fizică,
economică și psihologică a membrilor săi. Un atac asupra unei persoane este considerat un atac asupra întregii familii, iar greșeala, rușinea sunt suportate în mod egal de către toți membrii familiei.
Functia economică – familia e unitatea economica de bază, responsabilitatea
educativă avand un rol preponderant.
Conform prevederilor Codului Familiei, relațiile de familie reprezinta raporturile juridice care izvorăsc din căsătorie, rudenie, înfiere, precum și cele asimilate relațiilor de familie. Juriștii exprima functie de relații personale, relații patrimoniale și relații nepatrimoniale. (“Codul Familiei”)
Factorii care influențează funcțiile familiei sunt:
factori externi – caracterul totalitar sau democratic al societății cu adânci implicații asupra solidarității și socializării descendenților; nivelul dezvoltării economice a societății, legislația și politicile sociale, nivelul de educație.
factori interni – dimensiunile familiei, structura acesteia, diviziunea rolurilor și a
autorității (H. Catalano, “Curs educatie parentala IDD”)
I.1.4 Statutul, rolurile părinților si distributia autoritatii
Familia ocupă locul central în viața copilului: aici el își trăiește primii ani, află informațiile inițiale, își însușește valorile, începe să descopere lumea și pe sine, acumulează și simulează modele de comportament, care îi determină ulterior personalitatea.
Educația în familie constă dintr-un ansamblu de acțiuni sistematice orientate spre formarea și dezvoltarea calităților intelectuale, morale și fizice ale copilului, acțiuni care încep să fie realizate odată sau chiar înainte de conceperea lui.
Pentru orice persoană (copil, adolescent, tânăr, adult) familia este mediul natural cel mai favorabil pentru formarea, dezvoltarea și afirmarea lui, asigurând condiții de securitate și protecție, atât fizică cât și psihică, în orice perioadă a vieții. Aici se conturează concepția despre viață și conceptul de sine. “Cei șapte ani de acasă", ca și lipsa lor, marchează destinul fiecărui om. Dacă în familie nu doar s-a vorbit despre cele sacre, despre adevăr, bine, frumos, dragoste, respect, toleranță, ci copilul a și simțit cum e să fii iubit, a fost obișnuit să manifeste dragoste față de cei dragi, să-i respecte pe cei mai în vârstă, să spună adevărul, știind că va fi tratat cu îngăduință, să aprecieze binele și frumosul, să se îngrijească de cele sacre, acest copil va crește iubitor, politicos, tolerant, responsabil. Dacă copilul va participa la elaborarea bugetului familiei, împreună cu părinții va determina prioritățile, va distribui respectiv veniturile, le va completa, în măsura posibilităților sale, acesta va ști să-și gestioneze cu mai mult succes în viitor propriile afaceri.
Astfel, rolul familiei în formarea omului este unul primordial. În familie copilul va fi învățat și deprins:
• să iubească, să compătimească, să uite de orgoliu și să se dăruiască celor apropiați;
• să păstreze anumite tradiții;
• să înțeleagă corect și să respecte autoritatea părinților, care servesc drept model comportamental, respectînd anumite reguli, manifestînd autodisciplină, responsabilitate;
• să-și formeze un simț sănătos al proprietății private, punînd preț pe muncă în calitate de izvor al tuturor bunurilor.
“Rolurile parentale reprezintă un ansamblu de comportamente (supraveghere, educație, îngrijire, ocrotire etc) pe care părinții le manifestă față de copii; orice societate prescrie, într-un sistem de norme (culturale, instituționale, juridice) conținutul rolurilor parentale în funcție de sexul părinților (rol matern și rol patern) și emite un set de așteptări legitime; totuși, comportamentele reale ale actorilor nu coincid cu prescripțiile, iar rolurile sunt în permanență reconstituite. Comportamentele familiale contemporane, inclusiv cele parentale, par a fi produsul unei combinații – dependentă întotdeauna de situațiile particulare – într-o ordine relațională (interacțională) și una statuară (normativă).” (Elisabeta Stănciulescu, 2002)
O lungă perioadă de timp societățile au impus ca model universal familia structurată pe instrumental (masculin) / expresiv (feminin) astfel că bărbatul asigură existența materială a grupului familial, iar femeia are obligații, activități gospodărești, creșterea și educarea copiilor. Astfel rolul mamei a devenit o cheie în procesul de creștere și socializare a copilului, factorul principal ce stă la baza formării intelectuale și emoționale a acestuia, mama conturând o figură indispensabilă în modelarea destinului copilului său, dezvoltarea intelectuală și emoțională, reușita școlară și integrarea în mediul cultural fiind un produs al relației dintre mamă și fiu.
După 1960, statisticile societăților cu economie de consum resimt o creștere accelerată a participării femeilor în câmpul muncii, dezvoltarea economică reclamă angajarea acestora, astfel că mamele devin o frecvență tot mai mare în spațiul instrumental, pe care tradiția l-a considerat un loc al masculinității. Participarea masculină în îngrijirea și educația copiilor este mai mare în cazul în care statutul socio-ocupațional al femeii este mai înalt, însă în toate categoriile sociale mamele indică o implicare mult mai mare față de tați.
Khellerhals și Montandon (apud. E. Stănciulescu, 2002) în 1991 prezintă rolurile educative parentale sub trei aspecte:
1. Al reglării directe a comportamentului copilului, unde tații intervin de două ori mai puțin decât mamele, iar intervenția lor este normativă;
2. Al comunicării (schimb de informații confidente), unde copiii comunică mai mult cu mamele, iar carențele în comunicarea cu tatăl sunt compensate printr-o comunicare mai intensă cu mama;
3. Al cooperării, participarea la activități comune. Deși activitățile sunt frecvente dintre părinți și copii, tatăl este mai puțin prezent decât mama;
E. Millis Duvall (apud. Iolanda Mitrofan, 1989) în 1971 studiază un lot de 300 de mame evidențiind două modele de rol matern:
a) Modelul mamei tradiționale impune prin perseverență și rigiditate, emite o serie de așteptări legate de comportamentul copiilor în raport cu orientările ei formale în domeniul creșterii și educației acestora. Mama deține conducerea gospodăriei, asigură igiena fizică și psihică a copilului și îl introduce pe acesta intr-o serie de activități bine stabilite.
b) Modelul mamei moderne presupune preocuparea pentru încurajarea și susținerea afectivă a copilului în dezvoltarea sa, aceasta nu exclude rolul menajer, implică o schimbare a ierarhiei activităților, orientarea ei fiind axată pe dezvoltarea personalității din punct de vedere instructiv-educativ, decât pe impunerea unor forme de disciplină constrângătoare.
Ideea menționată are ascendent în lucrarea lui R. A. Elder (1949) care evidențiază două modele de rol parental:
a) Modelul tatălui tradițional, care asigură securitatea financiară a familiei, disciplinează și sfătuiește copiii prin puterea exemplului personal, are ultimul cuvânt în cadrul grupului familial, fiind considerat cel mai bun cunoscător și orientator al copilului.
b) Modelul tatălui modern, care disciplinează cu mai multă flexibilitate copiii, fără prea multe metode punitiv-restrictive, facilitând astfel atingerea propriilor țeluri. Dacă pentru un tată tradițional a fi părinte este mai mult o obligație pe care trebuie să o îndeplinească, pentru tatăl modern paternitatea este un privilegiu de care se bucură și pe care și-l asumă din proprie convingere.
Rose Vincent în “Cunoașterea copilului” (1972) vizează trei aspecte principale ale rolului parental:
– Afecțiunea, prezența sa alături de familie;
– Protecția, sprijinul material, deciziile tatălui în momente dificile;
– Inițierea în viața socială devenind un model pentru imitare și identificare, exercitarea controlului prin autoritatea sa;
Deosebirile dintre rolul feminin și masculin vizează modul, natura implicării și nu gradul mai mare sau mai mic, ambii având o viziune diferită a timpului și a spațiului, astfel în cazul taților timpul masculin este în mare parte familial, timpul profesional este un timp parental indirect (tatăl muncește pentru copii, pentru a le asigura un trai decent), iar timpul pe care îl alocă activităților domestice este tot pentru familie (Elisabeta Stănciulescu, 2002).
Distribuția rolurilor parentale se realizează în funcție de raporturile familiale, identitatea maternă și cea paternă nu sunt prestabilite, ci se clădesc în cuplul existent prin interacțiunea celor doi parteneri. Aceste roluri trebuie să prezinte funcționalitate și eficacitate, se armonizează în funcție de conjuncturi, de norma socială și în termenii spectrului mutual dintre parteneri.
Diviziunea rolurilor între membrii familiei și distribuția autorității în cadrul acesteia (îndeosebi între partenerii cuplului conjugal) sunt, fără îndoială, dependente într-o măsură decisivă de contextul social-istoric în care trăiește familia, de tipul de orânduire socială, de structura de clasă a societății, de normele și valorile dominante într-o epocă dată, de obiceiuri și tradiții.
Tendința dominantă a evoluției istorice a familiei poate fi considerată a fi, pe de o parte, trecerea de la concentrarea autorității, dacă nu exclusiv, în orice caz, predominant, în mâinile capului familiei la o distribuire tot mai egalitară a autorității între partenerii cuplului conjugal, la o „democratizare” crescândă a vieții de familie iar, pe de altă parte, trecerea de la o foarte strictă diviziune a rolurilor (majoritatea activităților gospodărești și a celor vizând creșterea și îngrijirea copiilor constituind aproape exclusiv obligații, îndatoriri ale soției) spre împărtășirea din ce în ce mai egală a atribuțiilor, a responsabilităților familiale de către cei doi soți. Este ușor de observat că între diviziunea rolurilor și structura autorității este o interdependență strânsă.
I.1.5. Stilurile parentale
De-a lungul timpului s-au facut foarte multe caracterizari posibile ale modelelor de educatie parentala. Una dintre cele mai complexe inventarieri este urmatoarea: Abuziv, Privativ, Punitiv, Umilitor, Rejectiv, Supraprotectiv, Supraimplicat, Tolerant, Afectuos, Orientand performanta, Stimulativ, Generator de culpabilitate, Favorizand pe ceilalti, Favorizand subiectul. (http://documents.tips/documents/inventar-embu.html)
Dezvoltarea personalității copilului începe în familie, fiind influențată, pozitiv sau negativ, de stilul educațional al părinților. Stilul educativ al familiei influențează dezvoltarea cognitivă a copilului. Deși nu se poate stabili cu precizie corelația certă între un nivel înalt al dezvoltării și un anume stil educativ, s-ar părea totuși că stilurile “liberale”, “democratice” aduc mai multe beneficii în plan cognitiv.
Un stil caracterizat printr-un grad înalt de acceptare, de afecțiune și înțelegere a copilului de către persoana care îl îngrijește, indiferent dacă persoana respectivă este mama, tatăl sau altcineva, favorizează dezvoltarea personalității și, implicit, disponibilitatea copilului de a face față exigențelor vieții cotidiene. Acești copii își fac prieteni și întrețin cu ușurință relații “orizontale”, cu egalii, și fac de asemenea față relațiilor pe “verticală”, relații care presupun respectarea unor norme exterioare și a unor ierarhii. Dimpotrivă, pentru copiii care trăiesc într-o familie rigidă, care impune norme irevocabile, control parental și supunerea copilului, acesta din urmă va manifesta puțină încredere în cei din jur și, implicit, va întâmpina dificultăți în a-și face prieteni, va fi încapabil să se adapteze unui mediu pe care îl percepe ca ostil.
Severitatea excesivă a părinților, rigiditățile, interdicțiile, comenzile ferme însoțite de amenințări, privațiunile de tot felul, își lasă puternic amprenta asupra procesului de formare a personalității copilului, determinând modificări serioase în una din cele mai importante dimensiuni ale personalității, și anume latura atitudinal – relațională.
Deși rolul principal al părinților este acela de a influența, învăța și supraveghea copiii, oamenii aleg maniere diferite pentru a face aceste lucruri. La o extremă ar fi cei care doresc să exercite un control absolut, punând o mare presiune pe umerii copiilor, iar la cealaltă aceia care se limitează la a îndeplini doar sarcinile elementare presupuse de statutul de părinte. Observând aceste diferențe, specialiștii au propus conceptul de stil parental pentru a se referi la variațiile normale în încercările de control și socializare a copiilor de către părinți. (H. Catalano, Curs educatie parentala IDD).
I.1.6. Abilități și responsabilități parentale
Funcția de părinte presupune a veni în întâmpinarea nevoilor copilului pentru o dezvoltare normala, precum și a-l dirija și susține în dezvoltarea lui.
Există câteva abilități de care părintele are nevoie pentru a putea fi un părinte bun (Killen, K. 1998 pag. 143-159) și pe care le vom detalia în cele ce urmează:
Abilitatea de a da prioritate satisfacerii nevoilor de bază ale copilului. Această
abilitate presupune, în primul rând, cunoașterea nevoilor de bază ale copilului, și apoi disponibilitatea părinților de a-și sacrifica propriul confort în favoarea satisfacerii nevoilor acestuia. Dacă părinții nu cunosc importanța de a comunica cu copilul, de a lăsa timp copilului spre a răspunde în felul lui, de a-l stimula, de a răspunde solicitărilor copilului, de a mângâia copilul când plânge, luându-l în brațe și vorbindu-i cu blândețe vor eșua în misiunea lor parentală.
Abilitatea de a oferi copilului experiențe noi, de a-l stimula cognitiv și afectiv.
Dezvoltarea mentală a copilului are nevoie de experiențe care să-l stimuleze în acțiunea sa de învățare. Celebrul psiholog, Jean Piaget, asemăna copilul cu un cercetător în fața universului, având marea șansă de a descoperi lumea în care există. Părintele trebuie să fie capabil să îngăduie copilului aceste experiențe care adesea pe el îl sperie, prin riscul pe care ele îl incubă și pe care copilul nu îl cunoaște încă. Datoria părintelui este de a-și stăpâni propria anxietate și de a asista cu răbdare copilul în experiențele și descoperirile lui. Atâta timp cât aceste activități nu sunt periculoase pentru copil, părintele trebuie să permită realizarea lor.
Abilitatea de a avea o relație empatică cu copilul. Această relație permite părintelui să-și cunoască copilul, dincolo de cuvinte. Este o abilitate pe care părintele trebuie să o utilizeze pentru a identifica nevoile nerostite ale copiilor. Empatia are la bază trei elemente: abilitatea de a diferenția, identifica și numi gândurile și sentimentele celeilalte persoane, abilitatea de a prelua rolul altuia din punct de vedere mental și abilitatea de a răspunde în funcție de sentimentele celeilalte persoane. O bună capacitate empatică îl va face pe părinte să se angajeze în jocul, bucuria, tristețea, descoperirile copilului. Este de fapt o comuniune cu copilul, care-l poate feri pe părinte de hiperprotecție.
Abilitatea de a avea așteptări realiste față de comportamentul copilului. De
modul în care părinții își percep copilul depinde atitudinea și comportamentul față de el. Așteptările față de copil sunt determinate de imaginea pe care părintele o are despre acesta. Adesea părinții nu observă calitățile reale ale copilului sau dificultățile care pot apărea datorită nivelului de dezvoltare la care se află copilul sau datorită unor condiții speciale în care se află acesta. Părintele care nu își percepe copilul în mod realist și își proiectează asupra lui resentimentele față de o altă persoană sau propriile așteptări neîmplinite, va avea față de copil așteptări prea mari, nerealiste sau negative.
Așteptările părinților susțin conduita lor față de copil. Ele pot stimula copilul, provocându-l la dezvoltarea acelor trăsături pe care părintele le așteaptă și pot fi deci confirmate de evoluția copilului. Exigențele prea mici conduc la nedezvoltarea capacității de rezolvare a problemelor sale și la iresponsabilitate.
Abilitatea de a pune limite copilului. Este probabil cea mai provocatoare funcție
parentală și reprezintă abilitatea prin care se construiește în mintea copilului autoritatea părintelui. Un copil care nu își poate construi respectul pentru autoritatea părintelui este un copil care nu trăiește sentimentul de a fi protejat de un părinte. Din punctul de vedere al socializării copilului, putem spune că regulile și limitele ajută copilul să se adapteze mediului și grupului din care face parte. Există însă o barieră fragilă între a spune „nu” și a restricționa cu agresivitate. Alegerea de către părinte a celei de-a doua variante poate conduce la un copil rebel, lipsit de respect pentru norme și reguli.
Abilitatea de a răsplăti/valoriza copilul. Copiii au nevoie de încurajări și
aprecieri. Una din cele mai importante funcții parentale, aceea de a răspunde pozitiv, valorizând copilul pentru lucrurile bune pe care le face. Copiii care sunt stimulați adecvat, fac progrese uimitoare într-o perioadă scurtă de timp.
Abilitatea de a-și înfrâna propriile dureri și porniri agresive fără a le proiecta
în relația cu copilul. Un anumit grad de toleranță la frustrare și conflict este strict necesar pentru rolul de părinte. Este absolut vital ca părintele să-și mențină calmul în relația cu copilul mai ales în momentele în care copilul îl testează, pentru a vedea cum reacționează.
Responsabilități parentale
Normele generale după care trebuie să se desfășoare procesul de creștere și de educare a copilului în familie impun responsabilități precise din partea părinților. Printre cele mai importante pot fi menționate următoarele:
asigurarea subzistenței și a educației;
educarea și dirijarea trebuințelor fiziologice;
dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului și stimularea exersării capacităților practice,
cognitive, tehnice și sociale, care au rolul de a facilita securitatea personală și comportamentul autonom;
orientarea spre lumea imediată a universului familial, spre comunicarea mai largă,
spre societate, în așa fel încât copilul să fie pregătit să se confrunte cu marea varietate de situații și poziții sociale care vor interveni în viața de adult;
transmisia principalelor scopuri sociale, valori culturale ce definesc modelul
cultural-normativ al societății, formarea motivației personale în raport cu scopurile parentale și sociale;
dezvoltarea capacității de a întreține raporturi interpersonale și de a răspunde în
mod adecvat sentimentelor altora;
controlul libertății de comportament, limitarea „transgresiunilor” de la normal,
corectarea erorilor, oferirea unor îndrumări și interpretări (Gabriela Irimescu, pag. 41).
I.1.7. Carențe în climatul familial
In climatele familiale carențiale exista riscul de a împiedica evoluția normală a copiilor. Pentru o buna interventie de prevenire și terapeutică, cunoașterea caracteristicilor diferitelor tipuri de climate familiale este utilă în vederea preventiei și/sau remedierii relațiilor conflictuale defavorabile echilibrului relatiilor dintre membrii familiei.
Pot exista mai multe tipuri de climate familiale conflictuale printer care:
naiv – simplu, posibil iresponsabil;
rigid – inflexibil, sever, închistat;
anxiogen – neliniștit, îngrijorat nemotivat;
libertin – liberal, în fara un control riguros;
conflictual – produs de dispute, divergente mai grave;
dezorganizat – fara o organizare.
Climatul familial naiv este generat de părinți care sunt prea imaturizați social si emotional pentru a-și putea asuma obligațiile traiului ca si cuplu și/sau responsabilitatea educării si cresterii copiilor. Aceste relații se destramă de obicei frecvent prin divorț, iar lipsa independentei financiare cauzata de dependența de părinți sau de refuzul de a munci conduce la neînțelegeri și tensiuni ale caror victim sunt copiii.
Într-un asemenea mediu, copiii sunt neingrijiti, abandonați, existența le poate fi amenințată și de multe ori rudele ori vecinii recurg la autoritatea tutelară pentru a-i salva, trebuind sa ii încredințeze spre creștere sau educare unor alte persoane sau unor instituții de ingrijire.
O familie de acest gen ignoră legile pe care ar fi trebuit sa se fondeze, încalcă normele bunului simț, de obicei din neintelegere, din necunoaștere. Acestea sunt familiile supranumite copii cu copii.
Climatul familial rigid este caracterizat de excesul de severitate manifestat la unul sau chiar la amândoi dintre parinti. Severitatea poate însemna ordine si disciplina. Poate duce la statornicia respectării normelor de familie și chiar poate asigura unitatea și echilibrul acesteia. Severitatea este posibil a fi constructivă, dacă este exprimată pe fondul unor intenții bune și credințe ale spiritului de discernământ, ale inteligenței sau pe fondul dragostei neconditionate. Severitatea poate constitui un cadru favorabil ce poate duce la maturizarea psiho-emotionala a copiilor pentru a-i pregati pentru responsabilitățile vieții. Partea negativa o poate constitui însă excesul de severitate daca este un produs al orgoliului, autoritatii excesive si/sau rigidității care poate conduce la un climat incarcat, tensionat, opoziționist sau suspicios.
Acest exces de severitate exercitat asupra cuiva poate face ca aceasta să devină prea sensibila, timidă, suspicioasă, anxioasă, fara încredere în sine sau in ceilalti sau, din contra, poate ajunge o persoană revoltată care ripostează prin pasivitate. Excesul de autoritate poate conduce la o prelungire a stării de dependență față de părințiși neincredere în exprimare, afirmarea sau exprimarea de sine a copiilor.
Într-o asemenea atmosferă de conflict si tensiune apar dispute posibile destul de violente astfel încât o discutie fireasca poate degenera într-un conflict între generații, un fenomen foarte frecvent la vârsta pubertății și a adolescenței. La aceste vârste copiii au nevoie de dragoste neconditionata, de înțelegere, de unele concesii, intelegere, sfatuire consecventă, echilibrată și inteligentă. Intr-un climat familial rigid aceste lucruri vor fi prejudiciate și vor duce la lipsă de încredere în sine, la o teamă de nereușită și de sancționare, la stări conflictuale demobilizatoare, care vor conduce într-un final la o imaturitate din toate punctele de vedere a copilului.
Pentru a preveni sau corecta aceste urmari, parintii vor trebui să-și controleze atitudinile de severitate exagerata, să inteleaga necesitatea cunoașterii copiilor lor tocmai pentru a-i putea ajuta cu multa înțelegere, calm și hotarare.
Disprețul, amenințarea sau ironia față de un eșec sunt atitudini cu efect negativ, care stimulează sau întrețin spiritul de reactive opozitionista și unele mofturi specific vârstei, care se pot stabiliza. Discutiile referitoare la opțiunile școlare și profesionale ar trebui să fie rezultatul aprecierii corecte a aptitudinilor, a aspirațiilor, a șanselor de reușită ale copiilor, nu doar o hotarare inflexibila. Dezvoltarea autonomiei, hotărârii și încrederii în sine îl va pune pe copil în posibilitatea de a decide.
Pentru instituirea unui climat favorabil, părinții e nevoie să dea dovadă de flexibilitate, care este o proprietate a conduitei care se exprima în ușurința de a sesiza informatiile, faptele și întâmplările din diferite unghiuri, de a genera soluții în rezolvarea problemelor, a unui eventual conflict, fără degenerarea acestia.
Climatul familial anxiogen este expresia unei atmosfere de tensiune și ingrijorare, de continua neliniște cauzată în general, de diferite temeri, de frica de îmbolnăvire, de nereușita școlară sau profesională, de relații nedorite cu alții etc. Acest climat crează și creste timiditatea, poate prelungi dependența copiilor, poate duce la lipsa de încredere în sine și în ceilalți și poate conduce la permanentizarea starilor de melancolie și de reverie.
Față de buna intenție de a obține performanțele dorite prin îndrumarea și controlul copiilor cu rezultate pozitive în organizarea regimului de viață și a stilului de învățare prin stimularea perseverenței în a atinge performanțele dorite, totuși nu trebuie uitat faptul că opțiunile de viață, convingerile se pot construi cu spirit de discernământ și capacitate de selecție pe care copiii le pot poseda independent de carențele mediului familial.
Neîncrederea în rezolvarea situațiilor problematice, credinta că se poate întâmpla doar ceva rău, opreste dezvoltarea din punct de vedere al maturizării psihosociale și, in caz ca anxietatea se instalează pathologic, aceasta poate degenera in psihoza, boală ce intră sub incidența tratamentului psihiatric. Limitarea la maximum a anxietății este imperios necesară și poate fi realizata prin conștientizarea stării, prin relaxare, prin dezvoltarea discernământului, a obiectivității, prin analiza realista a situațiilor din viață și prin autoeducație.
Climatul familial libertin crează o atmosferă uneori prea lejeră, neconvențională, concesivă, de laissez-faire. Membrii familiei sunt independenți, detașați, se acceptă unii pe ceilalti și adoptă atitudini tolerante de obicei. Partenerii se înțeleg în orice situație, își accepta obligațiile sau capriciile, dar se pot si neglija reciproc. Uneori, acest comportament, după bunul plac, poate duce la neglijare, la refuzul obligațiilor de conviețuire familiala. Posibila lipsa de supraveghere a copiilor, posibila lipsa de interes în ceea ce privește educația lor (uneori lăsată la îndemâna bunicilor sau a altor rude) la vârste mici la care copiii au nevoie de sfatuire, indrumare și hotarare, toate acestea pot aconduce la lipsa maturizării lor psiho-emotionale.
In timp, dupa ace copiii cresc, independența exagerata poate acționa in doua moduri: autonomia poate fi de fapt un sprijin pentru a se realiza în viață prin forțe lor proprii, cu spirit de discernământ si inteligenta sau această autonomie îi poate dezorienta și a-i face sugestibili, astfel încât pot deveni victimele nonconformismului social și a delincvenței, uneori și datorita rezultatelor școlare și profesionale care e foarte posibil sa fie sub nivelul capacităților și aspirațiilor lor.
Climatul familial conflictual este generat de numeroase neînțelegeri din familie determinate de diferite motive, ca: administrarea finantelor familiei, neglijarea relațiilor conjugale, inconsecvența în educația copiilor, alcoolism, droguri etc. Cerintele și divergentele, consecințele acestui climat, duc la verbalizare dura și la posibila violență. Conviețuirea în acest tip de familie poate deveni nu doar o formalitate, ci și o continua stare de stres pentru fiecare dintre membrii familiei.
Copiii sunt afectati si traumatizați de conflicte, se pot plasa de o parte sau de alta intre părinți, iar acest lucru ii forteaza să-i judece, dar si să sufere din cauza lor. Părinții din pacate nu se mai pot ocupa de nevoile de orice fel ale copiilor, datorită preocupării față de situațiile generatoare de tensiune intre ei.
Afectati de conflictele familiale, unii copii sunt copleșiți de tensiunea din familie, iar alții cauta sa evadeze prin preocupările și relațiile extrafamiliale.
Pot fi doua urmari pe calea vietii ulterioare a copiilor di acest mediu. Unii pot fi derutați, demobilizați în activitatea de învățare, iar alții, dimpotrivă, pot învata cu sarguinta, dorindu-si realizărea de sine prin profesiune. Unii își construiesc atitudini negativiste cu privire la conviețuirea prin căsătorie în viitor, iar alții, din contră, speră la o viață de familie proprie linistita, echilibrată și armonioasă.
Într-o asemenea ambianță au loc ciocniri violente între motive, tendințe, dorinte, atitudini total opuse, greu de armonizat, de obicei ireconciliabile. Exista momente de izbucnire care nu pot fi rezolvate decat daca unul din parteneri renunța la propria motivatie de conflict. Aceasta se poate realiza după o consiliere, pentru depășirea stărilor conflictuale în favoarea tendințelor cu valoare superioară. Există trei tipuri de posible conflicte: cognitive, motivaționale, afective.
I.2. Dezvoltarea bio-psiho-fizio-emoțională a școlarului mic
I.2.1. Creșterea și dezvoltarea bio-fiziologică a școlarului mic
La varsta de 7 ani au loc câteva procese importante în creșterea și dezvoltarea copilului. Astfel, dentiția provizorie începe să fie înlocuită cu cea permanentă. Acest fenomen crează disconfort, unele modificări temporare de vorbire, posibile greutati în alimentare. După varsta de 7 ani este mai intensă intarirea scheletului la nivelul bazinului la fetițe și procesele de calcificare la nivelul mâinii. Se întăresc și articulatiile. Crește de asemenea și volumul mușchilor. Se dezvoltă si musculatura fină a mâinii. Astfel, in aceasta perioada, pozițiile incorecte în bancă (spatele strâmb, apasarea toracelui) duc la deformări persistente. Gentile prea grele pot produce, de asemenea, deplasări ale coloanei, deoarece la varsta de 7 ani curbura cervicală și toracică sunt constante, iar curbura lombară este încă instabilă. De asemenea, o importanță deosebita o are călirea organismului, sportul, igiena.
Copilul școlar mic poate manifesta o oarecare atitudine recalcitrantă vis-a-vis de baie si este mai neglijent în ceea ce privește îmbrăcămintea. Aceste fenomene pot fi legate de schimbarile din noul regim de viață care dezvoltă o nouă impartire a investițiilor psihice.
I.2.2. Dezvoltarea psihică generală a școlarului mic
O prima schimbare care se poate evidenția este cea de orientare generală. Se produce o părăsire a intereselor din perioada preșcolară, precum desenul, modelajul. De aceea, produsele școlarului mic în aceste domenii devin mai puțin spontane, mai pline de ștersături. Gesell consideră că această vârstă, de 7 ani, ar fi un fel de „vârstă a gumei”, care pune în evidență dezvoltarea spiritului critic.
Acum se modifică preferințele copilului în diferite planuri. Încep să fie preferate biografiile, legendele, aritmetică. Crește interesul pentru film, cinematografie, televiziune. După vârstă de 9 ani încep să prezinte interes cărțile cu povestiri, cu acțiuni palpitante. Tot în această perioada, a micii școlarități, se constituie un adevărat „delir de colecționare”, deoarece copiii pot face colecții de reviste, de timbre, de plante, frunze, porumbei, iepuri, insect și altele. Este o expresie a personalității această colecționare și pune în evidență, după Gesell, nevoia internă de unitar și de clasificare. Aceste mici colecții permit deosebirea caracteristicilor obiectelor asemănătoare. În clasa a III-a, a IV-a, copiii pot deveni mici geografi, botanisti, zoologi, lucru care reprezintă un indiciu de evidență dezvoltare și decentrare în universul copilului pe plan mental și afectiv.
In această perioada se acordă o mai mare atenție jocurilor cu reguli în colectiv. Regulă devine un fel de certitudine care îl ajută pe copil în adaptare și pe care o consider că pe un reper. În unele situații, copilul poate impune acasă reguli noi, motivate de faptul că așa le-a spus doamna învățătoare la școală.
Aproximativ la vârsta de 8 ani are loc o creștere a expansiunii, o mai mare extroversiune, trăiri emoționale puternice, posibil euforice, de exaltare, care este un semn că adaptarea școlară a trecut de faza tensională. Copilul începe să folosească frecvent superlativul în descrierea de situații, întâmplări și obiecte. La vârsta de 7 ani începe să crească curiozitatea față de mediul extrașcolar și de cel stradal. Tot acum are loc și o ușoară creștere a rapidității reacțiilor, pare mereu grăbit. Face totul pe fugă, mănâncă, se spală în grabă, ia ghiozdanul nepregătit uneori, neglijență la îmbrăcăminte. Dispune la această vârstă de capacități mai stabilizate de citire și scriere. Crește volumul lecturilor, iar scrierea face progrese în viteză și lizibilitate.
Vârsta de 8 ani este foarte sensibilă și pentru educația socială. Este un moment de puternică identificare socială, patriotică și de formare a sentimentelor de apartenența la școală, la clasa școlară, de mândrie pentru acestea.
După 9 ani, copilul va deveni mai ordonat, mai perseverent în diferite activități. Simte nevoia de planificare a timpului. Desenele, lucrările, activitatea la ore, în special la matematică, se îmbunătățesc. Dacă învățătorii sunt destul de abili, ei pot crea interese puternice pentru aceste domenii.
Preocuparea pentru colectiv este explorată, se exprimă prietenia și se crează planuri, confidențe, inițiative. În această perioada a dezvoltării, copiii pot fi atrași în bande, uneori cu tendințe delincvente,tot datorită preocupării pentru explorarea colectivității.
I.2.3. Dezvoltarea intelectuală
Deoarece intelectul este antrenat continuu prin activitatea școlară, progresele în dezvoltarea intelectuală sunt evidente, consistente, în aceasta perioada, a micii scolaritati. Între varsta de 9 și 10 ani are loc o creștere a spiritului de evaluare proprie si a celor din jur a copilului si a spiritul critic.
Orice act de cogniție directă implică, înainte de toate, percepția. Capacitățile perceptive ale copilului, prin antrenare și exercitare, devin mai acute și mai eficiente. Calitatile vizuale si auditive ating performanțe importante la 9-10 ani, deoarece, pe de o parte, activitatea școlară, cititul, scrisul, desenatul si altele solicită perceperea fină și interpretarea rapidă, iar pe de altă parte, aceste capacități senzoriale sunt antrenate în activități și jocuri de performanță ca cele de tras cu arcul, cu praștia, la țintă etc.
În gândire încep să se manifeste independența (la 8 ani), suplețea (la 9-10 ani) și devine mai pregnant spiritul critic logic. Gândirea operează cu informatii, ca scheme, imagini, simboluri sau concept, dar de asemenea și cu operații și reguli de operații. Cu cat înainteaza în vârstă, școlarul mic își consolidează instrumentele de gândire specific care se bazeaza pe operații, cu obiecte concrete, cu concepte, cu reguli, cu algoritmi, procese care au nevoie de a fi controlate și îndrumate cu multa abilitate de către învățător.
Dezvoltarea cunoștințelor și a sistemului conceptual crează o anumită legatura pentru copil între realitate, posibilitate și imposibilitate în procesul cunoașterii.
I.2.4. Capacitatea de învățare
In decursul primilor patru ani de școală exista o evolutie a invatarii.
În clasa intai, copiii folosesc forme de învățare simple, ca repetițiile fidele de formulări sau de texte scurte. La varsta de 8 ani, copiii arata o creștere clara a performanțelor mnezice, repetiția devenind suportul de bază al învățării.
În perioada școlară mică există numeroase aspecte care dau consistență motivației din diferitele situații și forme de a învăța
La varsta de 9 ani devin active și interesele cognitive care cresc învățarea preferențială. O importanță deosebita în învățare o au eșecurile și succesele. Succesul repetat are importante rezonanțe psihologice Succesul crează satisfacție, încredere, dezvoltă expresia si dezvoltarea sinelui, crează optimism, siguranță, pozitivism. Succesul consolideaza poziția de elev bun la învățătură și poziția vocațională pregnantă. Această poziție câștigată atrage în mod automat o puternica reputație vocațională, care face ca micile greșeli ale copilului să fie de multe ori ignorate, iar succesele primesc o forță de acceptare mai mare decât a copiilor care au dat aceleași rezultate, dar care nu au reputația creată prin succese repetate.
O importanta discutie aici este in cazul succesul singular pe fondul unei activități mediocre de învățare. Spre vârsta de 9-10 ani există copii care devin extreme de buni la efectuarea temelor de aritmetica sau la gramatică, la o limba straina, care ajută alți copii cu success, dar nu au o poziție de succes oficiala în fața învățătorului, care și-a format deja o părere de apreciere moderată a acelui copil. Acești elevi pot deveni adeseori nonconformiști și pot da din pacate rezultate mult sub posibilitățile lor la clasă, la lucrările de control, din cauza influentei erodante a opiniei stabilizate a invatatorului.
Comunicarea rezultatelor crează un impuls important în învățare și devine factor de progres, crează un fel de energizare, ca o expresie a controlului efortului care dă rezultate și perspectivă autocompetiției.
Elevii creativi nu sunt prea bine cotați din cauza reacțiilor lor mai puțin conformiste, a spiritului de interogație mai accentuat, a asociațiilor libere și a problemelor mai neobișnuite pe care le pot pune. Multe dintre reacțiile lor nu sunt stimulate din păcate. În spatele creativității copilului se pot ascunde potențialități de natură cognitivă, aptitudinală și de personalitate deosebite, dar pentru că nu se încadrează în distanță oficială profesor-elev, sunt nepuse în valoare și chiar oprimate. Rolul învățătorului, mai ales în primele două clase este foarte important. Stilul de predare, atitudinea, capacitatea de cunoaștere a copilului, cultura învățătorului, au influențe formative extreme de puternice. În clasele mici, învățătoarea binevoitoare, caldă, emoțională, cu o personalitate puternică, entuziastă, cu inițiative și creativitate, este mai iubită și mai ascultată decât învățătoarea dominantă, severă, atentă doar la realizarea programei.
I.2.5. Creativitatea la școlarul mic
Din cauza rigorilor, a regulilor și de cerința de operare cu concepte în moduri specifice, școlarul din primele două clase scolare manifestă o creativitate mai redusa în diversele activitati, ca execuții de desene, modelaje, colaje. De asemenea, manifestă și un spirit critic destul de ridicat față de realizarile proprii, evaluandu-le mai sever in comparație cu realitatea. Fantezia începe totusi să se exprime in noi domenii. Se formează capacitatea de a compune, crește capacitatea de a povesti,de a crea povesti, de a folosi elemente de descriere literara. Activitatile de jocuri de rol, de teatru, jocurile de creație, ghicitorile, jocurile de istețime, construcțiile de probleme si alte activitati creative pot antrena extreme de mult gândirea divergentă, cu multe valențe creative.
O posibilitate importanta de dezvoltare a gândirii creative o poate constitui diferitele activități practice. Copiii sunt de obicei doritori și dispuși la mișcare, la diferite activități manuale. Ca un fel de reactive de eliberare fata de sedentarismul lecțiilor, copiii se joacă în pauze, strigă, aleargă, se angajează cu plăcere in jocuri de echipă, ca fotbal, „jocul de-a indienii” etc., care presupun multă mișcare, alergări, eforturi fizice. De asemenea, doresc sa faca activități manuale care antrenează capacități psihice complexe, fiind capabili să proiecteze, să construiască chiar, mici mecanisme, mașinuțe și ambarcațiuni, planoare, activități care pun în valoare resursele lor inventiv-creative.
I.2.6. Limbajul oral și scris
In legatura cu gradul de dezvoltare al limbajului copiilor la intrarea în școală exista diferente destul de importante, care privesc nivelul exprimării, latura fonetică a vorbirii orale, ca folosirea de diferite dialecte, jargouri, nivelul exprimării gramaticale și literare.
Competența lingvistică în această etapă este mai dezvoltată decât performanța verbală. Competenta lingvistica e întreținută de limbajul pasiv al copilului. Vocabularul total, active si pasiv, cuprinde aprox. 1500-2500 cuvinte la intrarea copilului în școală, față de circa 600 de cuvinte vocabular active. La sfârșitul scolaritati mici, vocabularul activ va ajunge la un numar de 1500-1600 cuvinte și un vocabular total de 4000-4500 de cuvinte. De asemenea, debitul verbal oral se modifică, crescând de la circa 80 de cuvinte pe minut la nivelul clasei întâi, la circa 105 cuvinte/minut in clasa a IV-a, iar debitul verbal scris crește de la circa 3 cuvinte/minut la nivelul clasei întâi la aproape 4 cuvinte/minut în medie in clasa a IV-a.
I.2.7. Micul școlar în mediul social
Ajungând în mediul școlar, noi relații se suprapun relațiilor familiale, și anume cele implicate de statutul de elev. Această ridică probleme de compatibilitate, continuare, de interacțiune, de rezonanțe, de reevaluare, de armonizare între cele două sisteme, familial și școlar.
Atitudinea caldă din relațiile cu părinții și dintre ei, de acceptanță și înțelegere, are efecte pozitive. Părinții pot exercită un control lejer sau activ intensiv. Acesta din urmă mărește dependență copiilor de părinți. În consecință, copiii din aceste familii sunt mai puțin prietenoși și creativi, mai puțin liberi, mai puțin independenți și autonomi, au dificultăți mai mari de a se maturiza. În familiile în care acceptanță și căldură este asociată cu neglijente, copiii pot fi mai dezordonați, mai necompetitivi, chiar neadaptați la unii profesori care nu suportă independența și autonomia.
În cazul în care relațiile lejere și afective au fost predominante în primii trei ani de viață, însă după începerea școlii părinții devin mai restrictivi, copiii vor deveni treptat conformiști, ușor agresivi, dominanți, competitivi și orientați spre conformitate cu învățătorul, spre a-i atrage simpatia.
Dacă în primii ani părinții sunt restrictivi, dar calzi și atenți față de autonomia copiilor, iar apoi, în perioada școlară mică rămân la fel de calzi și de atenți, ceea ce înseamnă de fapt un control activ, copiii devin ordonați și pretențioși în conduitele cu colegii lor. Ei au mai puține comportamente negative când învățătorul nu e prezent și au bune motivații în muncă școlară. Cele mai bune situații sunt cele ale familiilor cu atitudine clară, caldă, atente la autonomie, control echilibrat.
Părinții ostili, cu autoritate, rejectivi, crează un conformism ușor agresiv copiilor lor. Copiii pot trai sentimente profunde de autoinvinovatire, de revoltă de sine, cale periculoasa care poate duce deseori la reacții nevrotice, uneori la tendințe de autopedepsire, la încredere redusă în alții, la dificultăți în relațiile cu colegii, la teamă de adulți, timidități, nefericire, lipsa de speranta, anxietate, depresie.
Părinții ostili, neglijenți în controlul comportamentelor copiilor, cu accese arbitrare, inconsistente si dezordonate de disciplinare a copiilor, provoacă stări și comportamente dezordonate. Disciplina dezordonată în familie are efectele cele mai dăunătoare, deoarece delincvența juvenilă este intalnita de cele mai multe ori in această categorie de familii.
Atitudinea față de părinți, stilul evaluării acestora se contureaza de asemenea in aceasta perioada. În general, copiii sunt mai severi si mai critici față de mamă. Au față de aceasta o imagine ideală mai puțin clară, dar față de tată, opiniile și imaginea sunt mai clare.
În ceea ce privește parerea despre sine a copilului, odată cu intrarea la școală, suferă și ea modificări. După vârsta de 8 ani e conștientizata o diferență mai mare de evaluare între felul cum se percepe micul școlar și cum e văzut de catre părinți, de catre cadrele didactice și de catre ceilalți copii. Sesizează faptul că ii sunt apreciate mai mult caracteristicile care sunt implicate în obținerea rezultatelor școlare de către cadrele didactice și de catre părinți, iar ocaziile de a se exprima în alte direcții sunt relativ restrânse.
Datorita faptului că parerea despre sine și/sau a părinților nu este aceeasi cu estimația învățătorului și a celorlalți copii crează o multitudine de trăiri complexe ale vieții și competiției școlare. Copilul încearcă să se adapteze la estimația și cerințele părinților, pentru a evita lipsa afectivitatii, reproșurile, pedeapsele, sentimentele lor de deo eventual dezamagire în caz de eșec. Din aceasta cauza, copiii pot recurge la strategii de evitare, de evaziune și chiar la minciună. Dacă aceste mijloace se dovedesc de succes, încep să fie folosite cu mai multă frecvență și dezinvoltură.
Pot sa apara comportamente de evaziune în clasă. Copilul care nu vrea să i se treacă nota în carnet poate declara că l-a uitat acasă. La fel poate proceda cu caietele si cu altele. In viața școlară există frustrații, succese, realizări, conflicte, anxietate, esecuri, motiv pentru care toți copiii, împreună cu învățătorii lor și cu părinții au numeroase probleme specifice acestei vârste.
Anxietatea și mecanismele de apărare ale sinelui sunt cele mai importante. Astfel, anxietatea ascunsa, camuflată, poate conduce la nervozitate, tulburări de somn, ticuri, la fobia școlii, la inadaptare, atacuri de panică etc.
Moralitatea este legată de viața socială, deci adaptarea morală reprezinta și adaptarea socială. Studiile cele mai cunoscute despre dezvoltarea morala în copilărie și adolescență ii aparțin psihologului elvetian Jean Piaget. Acesta a diferențiat două tipuri de morală în dezvoltare, la copil: una în care sunt predominante raporturile de constrângere, autoritarismul, obligativitățile severe impuse din exterior, și una a cooperării, în care totalitatea regulilor de conviețuire se constituie datorită respectului reciproc și trăirii intense a sentimentului de egalitate, de echilibru și de internalizare a sentimentelor de datorie, nevoia de cooperare si altele.
I.2.8. Dezvoltarea emotionala a scolarului mic
Competențele emoționale ale școlarului mic presupun învățarea unor obișnuințe și conduite specifice în direcțiile: înțelegerea emoțiilor, capacitate de expresivitate emoțională, capacitate de a reacționa potrivit la manifestările emoționale ale celorlalți.
Exprimarea, expresivitatea și înțelegerea propriilor emoții și a emoțiilor celorlalți, de la emoțiile primare, care sunt bucuria, tristețea, frică, mania, la cele complexe, și anume mândria, rușinea, vină, sunt capacități specifice emoționalității. Copilul învață să le simtă, să le exprime și să le recunoască.
Copiii se compară frecvent unii cu ceilalți și încep să înțeleagă sentimentele și perspectivele celorlați. Față de vârstă preșcolară, când copiii își schimbă des stările emoționale dintr-un moment în altul, în perioada școlarității mici copiii încep să mențină pentru perioade mai lungi de timp sentimentele și gândurile. Ei încep să înțeleagă faptul că se pot exprimă mai multe emoții deodată, însă din motive diferite, de exemplu “Sunt bucuros pentru premiul câștigat, dar îmi pare rău că mama mea nu e aici”.
Pe măsură ce copiii observă reacțiile celorlați la propriile lor comportamente și se compară cu standardele externe, se întăresc sentimente că: mândria, rușinea, vină. Copiii înțeleg faptul că în funcție de diferite situații, oamenii nu își exprimă realele emoții, iar copiii care au controlul voluntar mai bine dezvoltat pot să exprime emoții mai potrivite unui anumit context social și să simtă emoții negative de o intensitate mai mică, de exemplu sunt mai puțin explozivi când se înfurie.
Temerile și îngrijorările copiilor sunt focusate acum mai mult spre felul cum sunt percepuți de către ceilalți, prin acceptarea de către ceilalți copii și prin temeri legate de performanță școlară.
Inteligența emoțională se referă la faptul că:
• copiii percep emoțiile celorlați și pot exprimă emoții
• copiii pot înțelege cauzele emoțiilor și consecințele acestora
• copiii folosesc emotionalitatea pentru a transmite gânduri, mesaje
• copiii pot să își folosească emoțiile într-un mod constructiv, gândindu-se la
mai multe reacții posibile, dar alegând pe cele care presupun emoții pozitive.
Inteligență emoțională este corelată cu păstrarea relațiilor de prietenie, cu evitarea conduitelor de risc în adolescență și cu succesul în viață profesională. Cu toate că unii copii au dezvoltate mai puțin aceste abilități sociale și emoționale, este imperios necesar de știut faptul că acestea se pot dezvoltă, iar copiii pot deveni mai compententi emoțional cu condiția să li se ofere un sprijin potrivit.
I.3. Influenta parentingului in dezvoltarea emotionala a scolarului
Parentingul este o relație între unul, ambii sau un grup de părinți și psihoterapeut, consilier, profesor sau alta persoana care detine aceasta competenta profesionala. Se desfășurată într-un cadru privat, bazat pe confidențialitate, corectitudine, egalitate, profesionalitate, respect și încredere, în care părinții se simt în siguranță pentru a se deschide și a-și împărtăși gândurile, temerile, preocupările si dificultățile pe care le întâlnesc în creșterea și educarea copilului/copiilor lor.
Scopul parentingului este de a sprijini acești părinți în înțelegerea mai bună a comportamentului copiilor lor și a scopului care se află la baza acestui comportament, prin această reușind să ajute copiii să se schimbe și, de asemenea, unul dintre cele mai importante lucruri, să le câștige încrederea și cooperarea.
Parentingul vizează:
aflarea si ințelegerea nevoilor copilului;
ințelegerea cauzelor comportamentului copilului, pentru a-l putea schimba;
abordarea unor amintiri timpurii care interferează cu prezentul intr-un mod negativ;
conștientizarea modului în care fiecare dintre cei doi părinți și-au structurat în copilărie convingerile despre relația parentală și cmodul in care aceste convingeri influenteaza relația parentală actuală;
cunoașterea, discutarea și exersarea principiilor de creștere a copiilor, din perspectiva psihologiei individuale a lui Alfred Adler;
armonizarea si optimizarea relației dintre părinte/părinți si copil/copii.
Părinții sunt capabili să crească copii responsabili, autodisciplinati și cooperanți. Această nu se poate face în nici un caz bazându-se pe frică copiilor. Părinții sunt capabili a învață modul în care pot să influențeze copiii pentru că aceștia să aibă comportamente corecte, și această făcându-se dintr-o considerație reală față de nevoile și bună intenție a părinților, mai degrabă decât din teamă de pedeapsa sau de pierdere a unor privilegii.
În momentul în care cineva devine părinte, se întâmplă ceva straniu și totodată nefericit. Acesta începe parcă să își asume un rol și începe să se schimbe. În momentul în care simte că a intrat în sacră lume a părinților, ei cred că e necesar “să poarte pelerină de părinte“. Aceștia încep să se poarte cu o anumită seriozitate, deoarece ei cred că așa ar trebui să se poarte un părinte. (“Manualul părinților eficace”, Alfie Kahn, )
Parentingul de calitate este definit de trei caracteristici strâns legate:
• conștientizarea faptului că experiență fiecăruia de a avea un copil este adesea diferită de a altor persoane;
• capacitatea de a înțelege felului diferențelor dintre oameni, de a-și imagina punctul de vedere al copilului și de a fi receptiv la nevoile sale;
• disponibilitatea de a încerca satisfacerea acestor nevoi, mai mult decât de a face doar ceea ce e bine pentru sine însuși.
Pentru unii dintre oameni poate fi mult mai dificil decât pentru alții să pună în practică aceste trei lucruri. Părinții care sunt afectați de îndoieli, de neîncredere, de frici cu privire la propria lor valoare pot să se consume atât de mult pentru a obține ceea ce le lipsește încât devine imposibil să își focuseze concentrarea asupra copiilor sau să îi vadă într-un mod realist.
Dar nu se rezumă totul la unele diferențe între părinți. Aceleași aspecte pot fi observate în diferențele dintre anumite situații cu care oricine se poate întâmplă să se confrunte. De exemplu, când un copil are un comportament negativ exagerat într-un supermarket, o izbucnire nervoasă poate pentru cumpărarea unui lucru, chiar și cel mai bun părinte e nevoie să facă un extra efort pentru a-și aminti că ceea ce contează sunt provocările cu care se confruntă copilul, nu nevoia părintelui de a apărea competenți în ochii străinilor.
Nu toți oamenii care sunt preocupați de propriile lor nevoi se potrivesc cu stereotipul unui părinte autoritar, care reprima orice semn de nesupunere venit din partea copilului. Unii părinți, care nu apreciază stilurile tradiționale de parenting, se mândresc că acordă copiilor lor o atenție deosebită și sunt convinși că, pe măsură ce fac mai multe pentru copiii lor, metodă lor de parenting este mai bună. Dar acest lucru nu este neapărat adevărat. Unii părinți, care sacrifică totul pentru copiii lor și ale căror vieți par să se învârtă doar în jurul copiilor lor sunt, de fapt, destul de narcisiști. În aceste situații copilul este folosit pentru a satisface propriile nevoi ale părinților. Se poate pune o presiune extrem de mare de catre parinti pe copii, in diferite situatii.
Copiii pot ajunge să simtă (să li se inoculeze ideea) că datoria lor este de a-și păstra părinții fericiți, de a-i liniști, de a-i face să se simtă capabili. Sunt situații în care copiii sunt încurajați subtil să-i ofere unui părinte ceea ce acesta nu obține de la partenerul lui (sau de la sine), chiar să-i ofere părintelui companie așa cum doar un adult poate să o facă. Copilul poate fi format, de obicei în mod inconștient de către părinte, să devină un prieten pentru acesta sau chiar un părinte pentru părinte. Dar, indiferent dacă copilul reușește sau nu să înțeleagă cum poate deveni ceea ce-și dorește părintele, rezultatul este din păcate că dezvoltarea copilului poate fi total deformată, pentru că nevoile adulților au devenit prioritare.
În loc de a merge pe ideea că, capacitatea de a fi un părinte bun este ceva ce se află în interiorul părintelui sau nu, putem să spunem că unii oameni au nevoie să depună mai mult efort pentru a atinge un nivel de capacitate pe care alți părinți îl obțin foarte ușor.
Îndeplinirea cu succes a funcțiilor familiei, a responsabilităților acesteia, conduce la o educație echilibrată, unde ambii “parteneri” evoluează, atât părintele, cât și copilul. Astfel:
• constituirea, consolidarea și afirmarea familiei că și colectiv închegat și unitcare să dispună de forță socio-educativă necesară;
• studierea și cunoașterea de către părinți a copiilor, a îndatoririlor ce le revin în familie și în afară ei;
• implicarea părinților în pregătirea psihopedagogică și a obiectivelor dimensiunilor educației: intelectuală, civico-morală, estetică, fizică, profesională etc.;
• antrenarea copiilor la viață și muncă familiei, evitându-se situațiile de a li se oferi totul de-a gata, de a le fi îndeplinite toate trebuințele numai de către educatorii naturali;
• sprijinirea copiior în activitatea de învățare;
• orientarea părinților în domeniul acordării sancțiunilor pozitive și negative în așa fel încât acestea să contribuie la optimizarea activității educative;
• să asigure condițiile și mijloacele de care au nevoie copiii, dar fără a exagera;
• părinții să își folosească autoritatea firească, rațională, umană în raport cu copiii, știind faptul că exagerările nu sunt folositoare, nici tolerate, nici exacerbate, totul să fie cu măsură;
• dragostea părinților trebuie să fie aceeași pentru toți copiii și pentru fiecare în parte;
• intervențiile părinților trebuie să aibă în vedere și relațiile copiilor;
• asigurarea colaborării permanente, continue și nemijlocite cu educatoarea, învățătorul, profesorii, dirigintele clasei, participarea la acțiunile organizate de școală (Bontaș I., 1995, pag. 168-169) poate duce la întreținerea unor relații pozitive în cadrul familiei.
PARTEA APLICATIVA
CAPITOLUL IV. PROIECT DE CERCETARE PRACTIC – APLICATIVĂ
“Experimentarea unui program educativ de parenting prin activități de consiliere în scopul dezvoltării inteligenței emoționale a școlarului mic.”
A. Descrierea demersurilor practic-aplicative întreprinse
IV.1. Premisele teoretice ale proiectului de cercetare. Semnificația studiului
Interesul pentru studiul influentei comportamentelor si atitudinilor parintilor asupra dezvoltarii emotionale a scolarului mic a aparut datorita constientizarii faptului ca orice copil nu este o copie a parintelui, ci are o personalitate proprie, care are dreptul sa fie independenta, complexa si completa. Acest lucru a devenit posibil odata cu dezvoltarea stiintelor – indeosebi a celor medicale si psihologice.
Realitatea ne arata ca vechile modele si paradigme nu mai functioneaza. Cu mult timp in urma, a creste un copil insemna, pur si simplu, a face totul pentru ca el sa devina supus statului si comunitatii. Mai tarziu s-a ajuns la a considera copilul o unealta a viitorului, care sa dezvolte abilitati pe care parintii nu reusisera sa le dezvolte la ei insisi.
Astazi, s-a evidentiat realitatea legăturii dintre echilibrul (sau dezechilibrul) părintelui si reactia pozitiva (sau negativa) a copilului vi-a-vis de ceea ce recepteaza de la parinte, aceasta fiind semnificatia studiului de față.
IV.2. Scopul și obiectivele proiectului de cercetare
Scopul general al proiecului de cercetare îl constituie dezvoltarea emoțională a școlarului mic prin activități de parenting.
Proiectul de cercetare are ca obiectiv principal identificarea relației dintre comportamentele si atitudinile parintilor si dezvoltarea emoțională a școlarului mic.
Obiective educaționale de natură formativă și informativă
O1 – determinarea nivelului de educatie parentală a părinților școlarilor implicați în proiectul de cercetare
O2 – Elaborarea, experimentarea și validarea unui program educativ de parenting prin activități de consiliere în scopul dezvoltării emoționale a școlarului mic.
O3 – Înregistrarea, monitorizarea și compararea rezultatelor obținute de părinții școlarilor clasei experimenontale
O4 – Sintetizarea rezultatelor proiectului de cercetare, elaborarea concluziilor.
IV.3. Ipoteza generală
Conceperea și implementarea unui program de parenting prin activități de consiliere influențează nivelul de dezvoltare emoțională a școlarului mic.
3.1. Ipoteza proiectului de cercetare
Nivelul de educație parentală influențează nivelul de dezvoltare emoțională a școlarului mic.
3.2. Variabilele proiectului de cercetare
Variabila independenta este constituita de nivelul de educatie parentala, iar dezvoltarea emotionala a scolarului mic reprezinta variabila dependenta.
IV.4. Metodele și instrumentele de cercetare utilizate
Componentele metodologiei cercetării sunt:
1) Sistemul metodelor de colectare a datelor proiectelului cercetării:
1.1. Metoda observației directe – a furnizat informații referitoare la identificarea factorilor care influențează dezvoltarea emoțională a elevilor, comportamentele și atitudinile părinților, la eficiența programului experimentat.
1.2. Experimentul pedagogic –
2) Sistemul metodelor de măsurare a datelor proiectului de cercetare:
Chestionar privind educația parentală, contribuție personală
3) Sistemul metodelor de prelucrare matematico-statistică și interpretare a datelor proiectului de cercetare.
Statistical Package for the Social Sciences (SPSS) versiunea 16.
IV.5. Locul, perioada și etapele proiectului de cercetare
Proiectul de cercetare s-a desfășurat la Școala generală „Stefan cel mare” din municipiul Bistrița, în semestrul II al anului școlar 2015-2016, pe parcursul a 8 săptămâni.
Principalele etape ale experimentului cu elementele caracteristice, sunt redate în formă tabelară, după cum urmează:
Tabel nr.1.IV. Etape ale experimentului
IV.6. Etapa constatativă a proiectului de cercetare
IV.6.2. Obiectivele etapei constatative
O1 – Determinarea nivelului de start al grupului experimental sub aspectul variabilelor investigate. (Stabilirea nivelului educației parentale existent în momentul inițierii experimentului).
IV.6.3. Eșantionul experimental
Eșantionul experimental este constituit dintr-un număr de 26 părinți reprezentativi pentru 26 de elevi din învățământul primar, care formează clasa a III a, de la Școala Gimnazială “Ștefan cel Mare”, din municipiul Bistrița, învățământ tradițional. Investigația se va desfășura în anul școlar 2015-2016, în semestrul II, în lunile mai-iunie.
Părinții au vârste cuprinse între 29 și 42 de ani și sunt toți din mediul urban.
Din punct de vedere al genului, lotul este constituit din 15 părinți de gen feminin, reprentând 57,69% și 11 părinți de gen masculin, reprezentând 42,31%.
Fig.nr.1.V. Distribuția lotului proiectului de cercetare pe criteriul gen
IV.6.3. Designul cercetării
1. Tehnica eșantionului/ grupului unic – se bazează pe utilizarea unui singur grup,
căruia i se aplică variabila sau variabilele independente, urmărindu-se și cuantificându-se efectul acestora in etape diferite. Tehnicii grupului unic ii corespunde un design experimental intrasubiecți, care presupune urmărirea grupului in toate etapele experimentului și analizarea evoluției sale.
Pentru derularea experimentului s-a utilizat eșantionul-clasă denumit și lot sau grupă. „Această modalitate de lucru care presupune operarea cu clase școlare, grupe de studenți etc., considerate eșantioane preexistente cercetării, constituite după criteriul vârstei și pe baza unor factori aleatori. Se consideră că investigațiile desfășurate in contextul natural, obișnuit al organizării învățământului pe clase de elevi (sau grupe de studenți) cu compoziție obișnuită și constituite pe baza unor factori aleatori, asigură reprezentativitatea grupurilor de lucru/ a eșantioanelor și deci oferă posibilitatea de generalizare a concluziilor investigațiilor realizate.” (Bocos,2003,p.48)
IV.6.4. Variabilele cercetării
Variabila dependentă: nivelul educației parentale
Variabila independentă: programul de parenting (consilierea)
IV.6.5. Sistemul metodelor și al instrumentelor de cercetare utilizate
Metoda observației directe s-a utilizat pe tot parcursul investigației experimentale, ea a furnizat informații referitoare la sursele de stres, la rezultatele înregistrate prin aplicarea programului de activități de consiliere.
În scopul realizării obiectivului propus și pentru a măsura nivelul educației parentale al subiecților s-a aplicat Chestionarul privind educația parentală.
Chestionarul privind educația parentală, contribuție personală, este compus din 10 itemi care măsoară aspecte ale inteligenței emoționale ca și: continuitate în educație, competență, confort emoțional, optimism, comunicare, controlul impulsurilor, responsabilitate socială, lipsa agresivității, rezistență la stres, empatie. Cotarea răspunsurilor pentru cei 10 de itemi se face direct, pe o scala Likert cu 5 puncte, însumând răspunsurile la fiecare item, alocându-se de la 1 la 5 puncte după cum urmează:
Deloc = 1, Foarte puțin = 2, Mediu = 3, Mult = 4, Foarte mult = 5.
Chestionarul se va administra în varianta creion-hârtie, individual.
Instrucțiuni de aplicare:
Chestionarul se aplică fără limită de timp. Părinților li se va spune: ,,Mai jos vă prezentăm o listă de întrebări care descriu diferite aspecte ale inteligenței emoționale. Citiți cu atenție fiecare întrebare, apoi încercuiți varianta/marcați varianta de răspuns care considerați că răspunde cel mai bine întrebării. Subiecții vor fi invitați să participe la proiectul de cercetare specificându-le că este anonim. Vor fi rugați să completeze Chestionarul privind educația parentală, cât pot de sincer. Îi vom informa, bineînteles și asupra scopului proiectului de cercetare.
Subiecții sunt încurajați să întrebe examinatorul dacă nu cunosc sensul vreunui item.
Chestionar privind educația parentală
Deloc = 1, Foarte puțin = 2, Mediu = 3, Mult = 4, Foarte mult = 5.
Sunteți multumit de performanța școlară a copilului dvs.? – Continuitate în educatie, Competentă
Credeti că, copilul dvs. merge cu placere la scoala? – Confort emoțional
In timpul jocurilor copilul se ințelege bine cu alți copii? – Controlul reacțiilor
Copilului ii place sa socializeze? – Optimism
Copilul discuta cu dvs. despre prieteni sau despre scoala? – Comunicare
Copilul dvs. isi indeplineste sarcinile sau celelalte activitati chiar daca nu are chef sa o faca? – Controlul impulsurilor
Copilul dvs. este dispus sa va ofere ajutor? – Responsabilitate sociala
Copilul dvs. evita sa rada de necazul altora (sa faca comentarii cinice cu privire la adulti si/sau copii, sa ii batjocoreasca pe altii)? – Lipsa agresivitatii
Cand este intr-o situatie care nu ii e pe plac, copilul dvs. ramane calm, echilibrat? – Rezistenta la stres
Când relationeaza, copilul dvs. e interesat de ceea ce simt ceilalti? – Empatie
Etalon chestionar: 10-19 nivel foarte scăzut, 20-29 nivel mediu, 30-39 ridicat, 40-50 foarte ridicat
Calculul mediilor scorurilor preconizate a fi obținute de lotul experimental în urma aplicării Chestionarului privind educația parentală.
Lotului experimental i se va face instructaj apoi se va trece la aplicarea Chestionarului privind educația parentală. Presupunem că toți cei 26 de subiecți vor furniza răspunsuri valide. După centralizarea datelor acestea se introduc într-o bază de date a programului SPSS versiunea 16. Se va efectua calculul mediei pe eșantionul experimental. Preconizăm că lotul va obține în Pretest o medie de 25,15 care raportată la etalonul scalei încadrează lotul într-un nivel mediu (nivel mediu 20-39, conform etalon Chestionar)
IV.7. Etapa formativă a proiectului de cercetare
Pentru desfășurarea optimă a experimentului se va avea în vedere colaborarea cu cadrele didactice din școală, consilierul școlar și în special cu învățătoarea de la clasa care constituie lotul experimental.
În perspectiva asigurării cadrului impus de necesitatea testării validității ipotezei formulate, pentru desfășurarea experimentului am proiectat un program de intervenție formativă constituit din activități de parenting, care se desfășoară pe parcursul a 8 săptămâni din semestrul II, anul școlar 2015-2016 și urmează să fie aplicat clasei implicate în experiment, în cadrul orelor de consiliere cu părinții susținute de învățătoare.
IV.7.1. Obiectivele etapei formative:
O1- conceperea și realizarea unor activități de parenting bazate pe informare cunoaștere, comunicare, realizate în vederea dezvoltării emoționale a școlarilor mici, elevii din cadrul lotului experimental.
Programul de parenting
Afectiunea, empatia – elemente cheie ale parentingului de succes
Obiectivele Programului
Imbunatatirea relatiilor dintre parinti si copii
Conștientizarea faptului ca părinții sunt cei maturi și responsabili în relația părinte-copil
Cunoasterea reala a personalității propriului copil
Remedierea divergentelor dintre parinti si copii prin atitudini bazate pe afectiune, empatie si comunicare din partea parintilor
Constientizarea importanței și implicatiilor colaborarii dintre scoala si familie pentru dezvoltarea echilibrata a scolarului mic
Instaurarea unui climat favorabil dezvoltarii emotionale a copilului in cadrul familiei
Descoperirea aptitudinilor și abilităților copilului în vederea dezvoltării acestora
Temele programului:
Stilurile parentale și expectanțele față de școlarul mic
Comportamentul copilului acasa versus în clasă
Stima de sine a copilului
Timpul liber de calitate petrecut cu copilul
Disciplinarea pozitiva versus disciplinarea negativă
Motivare intrinsecă versus motivare extrinsecă
Dezvoltarea flexibilității și a mecanismelor de adaptare la nou ale copilului pentru a a fi pregatit pentru diferite situatii in viitor
Empatizarea și afectiunea necondiționată
Evaluarea programului, concluzii, feedback.
Perioada: 8 săptămăni- 1 MODUL pe săptămână
Grup țintă: părinții elevilor clasei a III-a
Parteneri implicați: învățătoare, consilier școlar, părinți
Resurse materiale: videoproiector, prezentări PPT, fișe pentru activitățile independente și pe ateliere.
Beneficiari:
– indirecți: elevii clasei
– direcți: părinții, învățătorii/profesorii, comunitatea
Resurse umane: învățătorul, consilierul școlar, părinți
Materiale-mijloace: Coli A4, Flip, creioane, fișe de lucru
Metode și procedee didactice:
conversația euristica, observația, dezbaterea, problematizarea, autoreflecția, descoperirea, explicația, brainstormingul, comparația.
Indicatori de evaluare cantitativi:
Creșterea nivelului educației parentale față de momentul inițierii experimentului și implicit a inteligenței emoționale a școlarilor.
Indicatori de evaluare calitativi:
Dezvoltarea unei personalități armonioase a școlarilor manifestată prin încredere în propriile capacități
Diversificarea factorilor educativi implicați în dezvoltarea elevilor, prin accesul la programe de parenting în scopul dezvoltării emoționale a unui număr mai mare de elevi
Întărirea relațiilor dintre cadrele didactice, elevi și părinți
Creșterea atractivității activităților școlare desfășurate la nivel de clasă
Îmbunătățirea calității profesionale a cadrelor didactice
Modalități de evaluare:
Chestionarul privind educația parentală.
Rezultate așteptate:
Preconizăm creșterea nivelului educației parentale reflectată în comportamentele și atitudinile părintilor implicați în proiectul de cercetare și odată cu acesta nivelul de dezvoltare emoțională a școlarului mic.
Autoevaluarea proiectului:
Dificultati estimate in realizarea proiectului:
Posibil să intampin mici dificultati in partea de debut, din lipsa unor surse solide de informatii;
In procesul de aplicare a cercetarii estimez ca voi intampina dificultati datorita volumului mare de subiecti pe care mi l-am ales;
Pentru partea de resurse umane preconizez ca voi avea nevoie de ajutor cu administrarea si gestionarea materialelor, motiv pentru care am cerut ajutorul consilierului scolar al Scolii Gimnaziale Stefan cel Mare Bistrita;
Sper ca nu voi intampina greutati in convingerea subiectilor dispusi sa completeze Chestionarul datorita temei alese. Subiectul este unul de interes general si sper ca acest aspect sa ii indemne pe parinti sa accepte completarea Chestionarului;
Din punct de vedere financiar, costurile se ridica la aproximativ 150 lei, materiale si imprimare.
Tema 1. Stilurile parentale și expectanțele față de școlarul mic
Obiectiv: Constientizarea importantei stilului parental asupra formarii personalitatii copilului.
Resurse procedurale: expunerea, demonstrația, explicația.
Resurse materiale: flipchart, markere, laptop, video-proiector, ecran.
Desfasurarea activitatii: Vizionarea unui material PPT in care sunt expuse cele patru stiluri principale de educatie: democratic, permisiv, autoritar si neimplicat. Constientizarea implicatiilor, efectelor pozitive si negative ale abordarii actualului stil parental de catre parinti asupra copilului. Discutii despre cazuri concrete ale parintilor implicați in proiect.
Se vor parcurge informatiile despre cele patru stiluri parentale impreuna cu parintii. Stilul parental se referă la modalitatea, comportamentul, atitudinea pe care o manifesta parintele față de copil în scopul educării și disciplinării acestuia.
Parintele democratic – stabileste reguli comunicate intr-o maniera clara si cere ca acestea sa fie respectate; neorientat spre pedeapsa, ci mai curand spre solicitarea si acceptarea intrebarilor si opiniilor copilului.; este sensibil la nevoile copilului; sunt consecventi, asertivi, iar intentia este constienta, de a-i ajuta pe copii pe termen lung in a deveni adulti impliniti si echilibrati pe toate planurile: emotional, social, intelectual, profesional.
Parintele autoritar – regulile sunt expuse fara explicatii deseori, cer sa fie respectate cu strictete; lipsa de flexibilitate la nevoile copilului; nu isi arata afectiunea; astepatri mari si dorinta de perfectiune; doreste un copil competitiv, presandu-l sa studieze in permanenta; copiii obtin performante scolare bune, nu au in general comportamente problematice, dar dezvolta o stima de sine scazuta, nu deau abilitati sociale si sunt predispusi la depresie.
Parintele permisiv – blanzi, nonconformist, nu au asteptari mari de la copii; cunoaste nevoile copilului, dar e foarte indulgent, permisiv; inconstant in disciplina, evita confruntarile, cedeaza presiunilor copilului foarte usor; prefer statutul de prieten al copilului decat pe cel de parinte; copiii pot avea probleme de comportament, rezultate scolare scazute, dar stima de sine si abilitatile sociale pot fi destul de ridicate.
Parintele neimplicat – lipsa de afectiune, de comunicare, satisface nevoile fundamentale ale copilului, dar se poate chiar sa le respinga uneori; neimplicat, fara asteptari de la copil, poate fi neglijent cu copilul; atitudine pasiva; copilul, ca rezultat al adoptarii acestui stil de comportament, are rezultate extreme de slabe in toate domeniile.
Vom discuta despre cazurile concrete ale parintilor implicați si impreuna ajungem la concluzia ca stilul cu rezultatele cele mai bune pentru ambele parti implicate, pentru echilibru, evolutie, stare de bine, comunicare, relationare si autonomie personala si o stima de sine ridicata este stilul democratic.
Exista mai multe stiluri parentale, dar cele mai importante sunt cele descrise mai sus. Altele ar fi: abuziv, privativ, punitiv, umilitor, rejectiv, supraprotectiv, supraimplicat, tolerant, afectuos, orientand performanta, generator de culpabilitate, stimulativ, favorizand pe ceilalti, favorizand subiectul.
Trebuie sa precizam ca stilul parental il influenteaza pe copil pe termen lung, de-a lungul vietii, ca adolescent, iar mai apoi ca adult.
Tema 2. Comportamentul copilului acasă versus în clasă
Obiectiv: Constientizarea parintilor vis-à-vis de particularitatile fizice, cognitive, sociale si emotionale ale scolarului mic.
Resurse procedurale: demonstratia, brainstorming, expunere
Resurse material: markere, flipchart
Desfasurarea activității: Brainstorming care sa scoată în relief comportamentul copiilor parintilor aflati in program, printre care: ascultare, autonomie, initierea de activitati, optimism, comunicare, confort emotional, competenta, impulsivitate, responsabilitate, agresivitate, echilibru emotional, rezistenta la stres, empatie.
Oferirea de informatii complexe referitoare la caracteristicile fizice ale scolarului de 9-10 ani, si anume: corpul este mai puternic, creste coordonarea si timpul de reactie; caracteristicile cognitive, si anume: invatarea pe experienta directa, implicarea in proiecte, interes pentru cartile de actiune, intelegerea conceptelor expuse de catre ceilalti, fara a fi trecut neaparat prin acea situatie, competent de evaluare si autoevaluare; crestyerea autonomiei, flexibilitate in gandire, dezvoltare a perceptiei temporale si spatial; creste capacitatea de invatare; caracteristici sociale: accepta regulile si le respecta, cauta sa devina membrii unui grup, interes pentru competitivitate, creste responsabilitatea, ascultarea, dar si indepedenta; caracteristici emotionale: apar valorile morale, din cauza unei instabilitati emotionale crescute poate sa apara anxietatea, care poate duce la nervozotate, ticuri, tulburari de somn, creste automotivarea, se dezvolta pe plan artistic.
Tema 3. Stima de sine a școlarului mic
Obiective:
– Conștientizarea rolului încrederii în sine în dezvoltarea copilului;
– Identificarea aspectelor care contribuie la formarea stimei de sine;
– Dezvoltarea abilităților părinților de a contribui la îmbunătățirea stimei de sine a copiilor.
Resurse materiale: chestionare imprimate, materiale informative, videoproiector, ecran, laptop
Resurse procedurale: dezbaterea, discuțiile de grup, comentarea unei imagini, jocul de rol
Desfasurarea activitatii:
– Chestionar stima de sine
– Impartasirea informatiilor despre stima si despre imaginea de sine
– Pareri, sfaturi, discutii, recomandari
Chestionar stima de sine
CHESTIONAR ADRESAT PARINTILOR
Evaluati urmatoarele exemple de afirmatii in functie de cat de des il folositi in comunicarea cu copilul Dvs. (sau afirmatii asemanatoare acestora):
Indicati pentru fiecare afirmatie daca e specific copilului sau nu, incercuind DA sau NU
Impartasirea informatiilor teoretice despre stima si despre imaginea de sine
„Te misti prea incet”, „Nu esti in stare nici de asta, nu stiu cu cine semeni asa impiedicat”, „Intotdeauna incurci lucrurile”, „Lasa-ma acuma nu am timp, nu ma deranja”,”Iara trebuie sa te cert ca ai..(asteptarile dvs. fata de copil sunt prea mari, uneori nerezonabile varstei copilului)”, “ Iara ai stricat o jucarie”, ”Nu mai ești prietenul meu dacă nu-ți faci temele”, “Nu te mai iubesc dacă mai vorbești urât cu bunica”, “N-ai luat zece? Ai văzut ce silitoare este colega ta de bancă?” sunt doar câteva dintre multele clișee pe care toți le folosim. Nu rar, ci mereu. Astfel le distrugem copiilor stima de sine, trasformându-i în viitori adulți care nu vor fi conștienți de propria lor valoare.
Copiii cu stimă de sine ridicată își cunosc punctele forte, resursele, atuurile, dar își acceptă și limitele și vulnerabilitățile. Ei dezvoltă abilități superioare de a rezolva probleme, de a face față presiunilor celor din jur, de a rezolva conflite, de a construi relații cu ceilalți, au așteptări realiste de la cei din jur, sunt echilibrați și optimiști, zâmbesc și se bucură de situațiile pe care le trăiesc. La polul opus, copiii cu stimă de sine scăzută transformă orice situație dificilă de viață într-o sursă de anxietate și frustrare, nu reușesc să identifice soluțiile problemelor cu care se confruntă, par retrași, cu stări emoționale negative (depresie), au o atitudine pasivă față de tot ce îi înconjoară, iar verbul lor preferat este “nu pot”.
Stima de sine se naște la întâlnirea dintre sentimentul competenței personale cu convingerea că suntem iubiți și acceptați, în ciuda limitelor și erorilor pe care le facem. Sunt copii care, în ciuda unor performanțe deosebite (școlare, artistice etc.), nu se simt iubiți și acceptați de către părinții lor și manifestă nivele foare scăzute ale încrederii în sine. De asemenea, copiii crescuți cu iubire și afecțiune, dar care nu învață despre sine “că pot”, vor avea o imagine de sine negativă. Echilibrul între iubire necondiționată, competență și așteptări realiste facilitează dezvoltarea unei stime de sine stabile și sănătoase. Și da, așa este, primii ani de viață reprezintă vârsta ideală pentru cultivarea stimei de sine. Pentru că în primii ani copiii încearcă, greșesc, încearcă din nou, se împotmolesc, iar încearcă, au eșecuri și o iau de la capăt până reușesc – este cursul firesc al învățării – pe care, cu mesaje corecte de suport, centrate pe efort și străduință, nu pe rezultat, copiii îl vor menține până vor atinge vârsta maturității și dincolo de ea. Încurajarea, sprijinul și bucuria de a învăța lucruri noi sunt principalele atitudini cu care părinții sprijină dezvoltarea stimei de sine la copii.
Cum ne dăm seama dacă are sau nu copilul stimă de sine sănătoasă? La ce aspecte trebuie să fim atenți?
Copilului încrezător în sine se simte confortabil în aproape orice situație socială, se descurcă în activități de grup, dar lucrează bine și pe cont propriu. De obicei, el perseverează când dă de greu, este orientat către soluții și exprimă adecvat îngrijorările și temerile aferente. De exemplu, îl auzim spunând “e greu, nu am mai încercat așa ceva până acum, dar am încredere că mă voi descurca; încerc să găsesc o soluție”. Acestui copil nu îi este teamă să spună “nu știu” sau “nu înțeleg” și, de asemenea, încearcă cu ușurință activități noi și nu îl sperie necunoscutul. Atenție: copilul cu stimă de sine știe tot timpul că, orice ar face, este iubit și acceptat de către părinții săi, așadar nu îl mai șantajați emoțional. Nu îi mai spuneți “nu mai suntem prieteni dacă nu îți faci temele”, da?
La polul opus este copilul care nu se valorizează, este copilul mereu pus pe refuz: intră cu dificultate în situații noi, activități noi, relații noi. Uneori, poate spune despre sine că “este prost” atunci când greșește sau nu înțelege ceva. Este trist că acest copil renunță repede la activități dificile și afirmă că “oricum nu contează” dacă le finalizează sau nu, pentru că “nimănui nu-i pasă”. Este critic cu sine însuși și pare permanent dezamăgit, vede în orice obstacol o limită definitivă, un drum închis. Astfel, stima de sine negativă devine un factor de risc pentru apariția problemelor de sănătate mintală – anxietate, depresie – și a dificultăților reale în orice situație de viață.
Recomandări:
Stima de sine se referă la modul în care ne evaluăm pe noi înșine, la cât de „buni” ne considerăm a fi comparativ cu alții. Stima de sine este sentimentul de autoapreciere și încredere în forțele proprii.
Timp și atenție: copilul are nevoie să se bucure măcar câteva minute pe zi de timpul și atenția noastră nedivizată pentru a înțelege că este o persoană importantă și specială pentru părinții săi.
Acceptarea și validarea emoțiilor și sentimentelor copilului: chiar și atunci când nu suntem de acord cu ceea ce simt copiii este important să transmitem un mesaj de înțelegere și acceptare – “văd că ești trist”, “observ că ești furios”, “pare că ți-e frică”, “înțeleg că acum ești supărat și nu vrei să vorbim” sunt mesajele pozitive, iar cele negative sunt “nu ai de ce să plângi”, “este o prostie să îți fie frică”, “copiii nu au niciun motiv serios pentru a se înfuria” etc. Din aceste ultime mesaje copilul înțelege că ceea ce simte nu este suficient de important pentru a fi luat în serios.
Cereți părerea copilului atunci când se iau decizii care îl privesc, oferindu-i alternative pentru a facilita alegerile și deciziile personale. În felul acesta, copilul se va simți important și va fi încurajat să gândească singur, ceea ce ajută la creșterea încrederii în sine și la dezvoltarea autoeficacității personale.
Oferiți iubire și acceptare necondiționată. “Te iubesc” este o expresie care oferă confort și este absolut necesară în relația părinte – copil. Sunt cuvinte spuse cu ușurință în multe familii, exprimate cu dificultate și stângăcie în alte familii, mai ales în acelea în care adulții de azi (părinții) nu au auzit aceste cuvinte în copilărie.
Eliminați pe cât posibil comparația socială a copilului cu alți copii, colegi sau prieteni. Este de dorit să comparăm rezultatul prezent al copilului cu rezultatele obținute anterior, nu cu cele pe obținute de colegii săi. Astfel copilul învață să își automonitorizeze progresul și resursele și să nu se raporteze la cei din jur pentru a-și aprecia valoarea personală.
Apreciați efortul, nu rezultatul final. Întrebări precum “Ai luat 10?”, “Ai câștigat concursul?”, care sugerează că nota maximă și locul I sunt sigurele rezultate acceptate, ar trebui înlocuite cu întrebări precum: “Cum a fost concursul?”, “Cum te-ai descurcat la test?”, “Ești mulțumit de rezultat?”, “Este ceva ce ai fi putut face diferit?”, astfel încât copilul să învețe că este apreciat pentru efortul și nivelul său de implicare.
Sprijiniți copilul în a-și accepta propriile limite și rezultate, chiar și atunci când nu sunt excelente. Amintiți-vă că nu există copil perfect, niciun copil nu va fi performant în tot ceea ce întreprinde și toți copiii vor greși la un moment dat. De aceea este important să fim alături de ei în astfel de momente și să le explicăm cum din greșeli se poate învăța, cum unii dintre noi sunt mai buni în anumite activități și mai puțin eficienți în altele, dar că acest lucru nu știrbește cu nimic valoarea noastră personală, umană, și nu afectează felul în care ceilalți simt și cred despre noi. Astfel, copiii își vor accepta limitele și vulnerabilitățile, fără să se simtă rușinați, vinovați sau incompleți.
Tema 4. Timpul liber de calitate petrecut cu copilul
Obiective: conștientizarea importanței și identificarea unor activități de calitate
Resurse procedurale: Brainstorming, fise
Resurse materiale: Pliante, coli de hartie, markere
Desfășurarea activității
Părinții vor fi invitați să noteze pe fișe modalități de petrecere a timpului liber, avantajele și dezavantajele timpului liber petrecut împreună.
Avantaje: timpul liber înseamnă multă mișcare, aer, natură, jocuri și jucării, distracție, dobândire de abilități, descoperiere, experimentare, mulți prieteni și multe altele.
Dezavantaje: timpul liber poate însemna și pericole, accidente de tot felul și situații imprevizibile, căzături grave cu consecințe dureroase, mușcături de animale, de insecte, lovituri sau vorbe urâte din partea altor copii, rătăciri în natură, oameni răi de care copiii trebuie să învețe să se ferească.
revizuiește-ți SCOPURILE. Stabilirea activităților prioritare într-o zi sau săptămână pe care să le faceți împreună
realizează o LISTĂ cu lucrurile pe care trebuie să le faceți și una cu cele care le-ați dori să le faceți și timpul alocat lor
concentrarea pe momentul PREZENT, acordă mai puțină atenție telefonului
analizează CONSECINȚELE dacă amâni timpul petrecut împreună.
Tema 5. Disciplinare pozitiva versus disciplinare negativă
Obiective: – Constientizare parintilor pe termen lung asupra efectelor benefice ale disciplinarii pozitive si efectelor indezirabile ale disciplinarii negative
Resurse procedurale: Brainstorming, fise
Resurse materiale: Pliante, coli de hartie, markere
Desfasurarea activitatii:
1. Brainstorming – parinții vor fi rugati sa dea exemple de disciplinare negativă din experienta lor ca si parinti sau ca si copii:
Încălcarea propriilor reguli
Neadaptarea pedepselor la varsta copilului
Transformarea tatalui in personajul negativ
Datul de ordine intr-un mod agresiv
Număratul pâna la trei când e preesat copilul să facă un lucru
Folosirea prea mult a pedeapsei "coltului de rusine"
Observatii facute intr-un mod prea general
Lipsa de explicații acordate copilului când greșește, de ce greșește, ce greseste
Strictete in comportament
Cearta
Expresii ca: “Pentru ca ai spart farfuria nu mai iesi o saptamana din casa”, “Uite fratele tau ce cuminte este”, “Daca nu mananci tot, mama nu te mai iubeste”, “Esti un copil rau”
Cu ajutorul parintilor se va ajunge la concluzia ca aceste modalitati au doar efecte negative asupra tuturor persoanelor implicate, a relatiilor dintre acestea, pe termen scurt si lung, ca de exemplu:
Copiii se simt vesnic nemultumiti de felul lor de a fi.
Evita sa se implice in sarcini noi, nu au incredere in ei.
Sunt usor de influentat de catre ceilalti.
Nu isi asuma responsabilitati, au un comportament pasiv.
Sunt mai receptivi la factorii de risc (alcool/tutun/droguri).
Au un comportament opozant, provocator.
Au relatii conflictuale in grupul de prieteni.
Se pot izola de ceilalti, traind un sentiment acut de singuratate.
Informații teoretice relaționate cu disciplinarea pozitivă
Disciplinarea pozitivă a copilului constă în aplicarea unor principii esențiale și fapte (acțiuni), unele încurajatoare, iar altele corective. Ea se referă la modalitățile de stabilire a limitelor într-un mod ferm, dar plin de dragoste. Disciplinarea pozitivă recompensează comportamentul corect și pedepsește comportamentul greșit, încurajează respectul pentru copil, pentru individualitatea fiecărui copil, presupune înțelegerea nevoilor, a temperamentului și a obiceiurilor copilului, fără a încerca de a-l schimba excesiv.
Abordarea pozitivă înseamnă, deci:
– afirmații, reguli și îndemnuri pozitive, în favoarea celor negative,
– folosirea constantă a laudelor și recompenselor
– redirecționarea copiilor spre succes decât sublinierea greșelilor
Pliante pentru parinti cu continutul urmator:
Arata-i afectiune. Orice copil are nevoie de dragoste din partea parintilor. Arata-i copilului tau afectiune prin imbratisari, mangaieri, zambete, cuvinte de lauda si incurajari.
Respecta copilul. Doar in acest fel vei fi respectat la randul tau de copil. Lasa-l sa faca propriile alegeri atunci cand este cazul, il poti ajuta dandu-i alternative si prezentandu-i eventualele consecinte și beneficii.
Fii onest. Fii sincer cu el, doar asa va avea incredere in tine si isi va dezvolta increderea in el insusi si in ceilalti oameni.
Intelege-l. Copilul are nevoie sa se simta inteles, asculta-l si nu il intrerupe atunci cand vorbeste, acorda-i atentie.
Accepta-l asa cum este. Acceptarea copilului chiar si atunci cand acesta greseste este foarte importanta. Cum facem asta? Il ajutam sa inteleaga ca ceea ce respingem este comportamentul si nu el ca persoana.
Fii tu un exemplu. Copilul va face in primul rand ceea ce vede la tine prin mecanismul modelarii comportamentului..
Tema 6. Motivatie intrinseca versus motivatie extrinseca
Obiectiv: – informarea parintilor in legatura cu conceptual de motivatie sub toate aspectele ei
maximizarea motivarii elevilor prin identificarea stilului preferat de stimulare.
Resurse materiale: fise cu informatii teroetice, flipchart, coli de hartie, markere
Resurse produrale: invatare prin descoperire, analiza
Mod de desfasurare:
Teoria propriei determinari. Conform teoriei SDT (Self-Determination Theory) puteam descrie motivatia elevului pe un continuum de la demotivare sau absenta motivatiei, trecand prin diferite etape de motivare extrinseca, la motivarea intrinseca. Pe acest continuum, conceptul de internalizare descrie cum motivatia pentru un anumit comportament scolar poate fi descris de la lipsa motivatiei sau resentiment, prin acceptarea pasiva, pana la acceptarea activa si implicarea personala. O data cu cresterea gradului de internalizare creste si persistenta in sarcina, perceptia pozitiva despre sine si calitatea angajamentului individual. (Ryan R. M, Deci, E. L., 2000)
Pe acest continuum, la polul "negativ" de "DEMOTIVARE" vorbim de elevul care percepe sarcina sau comportamentul scolar ca fiind fara sens, nerelevant, fara nici o legatura cu activitate scolara sau cu nevoile lui de invatare. Mai mult, el crede ca nu are nici un fel abilitati sau competente in realizarea unei astfel de sarcini si, prin urmare, nu are nici o intentie de a actiona, de a realiza respectivul comportament, de a realiza sarcina scolară propusa.
Sugestii:
– argumentarea utilitatii activitatilor scolare si temelor
– solicitarea feedback-ului
– stimularea abilitatilor si competentelor existente
– asigurarea trecerii la actiune
Cel de al doilea pas – "REGLAREA EXTERNA" – este acela in care, sub amenintarea pedepsei sau sub atractia recompensei elevul se decide sa se supuna si sa realizeze sarcina scolara prescrisa (de exemplu "tema pentru acasa"). Acesta este primul nivel de motivare, fundamental extrinsec, in care comportamentul elevului este strict conditionat din exterior, ne avand nici un suport intern. Mai mult, cu acest tip de motivare elevul nu are nici o satisfactie al realizarea sarcinii (poate doar "usurarea" ca a scapat de "povara" realizarii ei), frecvent aparand si un sentiment negativ (respingere sau resentiment) fata de acel tip de sarcina sau acea disciplina, ca o consecinta insatisfactiei si al perceperii caracterului constrangator al sarcinii.
Sugestii:
oferirea posibilitatii alegerii si crearea sentimentului controlului
identificarea motivelor de satisfactie
negocierea si personalizarea recompenselor
recompensarea imediata si variata
cautarea surselor de insatisfactie
La cel de al treilea nivel de motivare extrinseca – INTEGRARE – elevul descopera ca realizarea unei sarcini sau realizarea unui comportament scolar il valorizeaza, ii asigura aprecierea din partea celorlalti (colegi, profesor). Prin urmare, elevul tinde sa integreze in acel comportament, sa il repete, pentru ca ii ofera aprecierea celorlalti si sentimentul de competenta personala, de incredere in fortele proprii. Motivatia ramane externa, activitatea in sine este realizata "pentru ca trebuie" dar accentul se muta de la feedback-ul extern direct si imediat (recompensa sau pedeapsa), la un feedback extern indirect si de lunga durata (aprecierea sociala).
Sugestii:
gratificarea progreselor
exprimarea increderii
implicarea personala
evitarea aprecierilor negative
evitarea exprimarii scepticismului
La cele de al patrulea nivel – IDENTIFICARE – comportamentul scolar in sine incepe sa devina important, realizarea sistematica a anumitor sarcini scolare devenind parte a vietii elevului, a felului in care el este percept si apreciat de membrii familiei, colegi, profesori ca "elev silitor". Desi continua sa il perceapa ca un efort, comportamentul este mult mai valorizat, elevul incepe sa isi propuna atingerea anumitor obiective, prescrise de profesor sau de catre parinti, dar, de aceasta data, acceptate de el (de exemplu media 9 la matematica).
Sugestii:
impulsionarea crearii unei identitati valorizate
facilitarea asumarii obiectivelor
stimularea autonomiei
gratificarea activitatilor extrascolare
La cel de al cincilea nivel – INTERIORIZARE – loc asumarea completa a noului comportament. Nu numai ca elevul accepta obiectivele propuse dar le si interiorizeaza, propune noi obiective, uneori mai ambitioase decat cele prescrise de ceilalti, noul comportament devenind parte componenta a propriei personalitati. Mai mult, efortul perceput pentru realizarea sarcinii scolare incepe sa fie minim, iar realizarea sarcinii nu mai intra in conflict cu alte trebuinte ale elevului (a juca un fotbal cu prietenii, a privi la televizor). Practic aceasta este etapa care face trecerea la formarea unei motivatii intrinseci.
La cel de al saselea nivel vorbim de o MOTIVATIE PROFUND INTRINSECA, elevul tratand cu interes orice subiect legat de o anumita sarcina scolara (care la inceput a fost extrinseca), muncind cu placere, fara sa munca depusa sa fie perceputa ca fiind un efort, gasind satisfactie in tot ceea ce face in legatura cu acea activitate. Este evident faptul ca ca acest gen de motivatie pentru activitatea scolara apare foarte rar, doar unii elevi si doar pentru unele domenii inguste dezvoltand o astfel de "pasiune" si mobilizand astfel de resurse interne.
Deci chiar daca facem apel la surse externe de motivare, putem folosi diferite strategii pot asigura o crestere a gradului de implicare a elevului. Aplicand consecvent astfel de strategii vizam atingere a doua obiective finale:
1) imbunatatirea randamentului scolar de moment al elevilor
2) facilitarea evolutiei sub aspect motivational al elevilor, prin trecerea treptata de la conditionarea externa, prin forma intermediare de motivare extrinseca spre motivatia intrinseca.
Exercitiu parinti 1:
Pe o coala de hartie A4, va rugam sa realizati un tabel cu patru coloane, cate o coloana pentru fiecare din categoriile: 1. demotivare, 2. reglare externa, 3. integrare si identificare, 4. Interiorizare si motivatie intrinseca.
Gandindu-va la copilul dumneavoastra va rugam sa decideti in care stadiu de motivare se afla.
Teorie motivare intrinseca (Placere, Provocare) si motivare extrinseca (Recunoastere, Recompensa)
Un cercetator important al motivatiei in invatare Teresa M. Amabile, argumenteaza ca sunt persoane care sunt intens motivate atat de factori intrinseci cat si de factori extrinseci, dupa cum sunt si persoane care reactioneaza slab, indiferent care este forma intrinseca sau extrinseca de motivare. Chestionarul de personalitate "Inventarul preferintei fata de munca" construit de acesta, pune in evidenta preferintele motivationale, factorii care motiveaza in munca fiinta umana, preferinte definite pe doua scale principale (intrinseca, extrinseca) si patru subscale, doua intrinseci ("Placere", "Provocare") si doua extrinseci ("Recunoastere", "Recompensa"):
Factorul "Placere" – ii defineste pe elevii puternic motivati de curiozitate, placerea de a lucra si a se exprima prin ceea ce fac; pot fi atat de absorbiti de ceea ce fac, incat uita de toate; prefera sa stabileasca singuri ceea ce au de facut; vor sa invete din ceea ce fac si sa le placa ceea ce fac;
Factorul "Provocare" – ii defineste pe elevii puternic motivati de probleme noi, dificile, complexe; prefera activitatile care le solicita capacitatile intelectuale sau abilitatile motorii; prefera sarcini slab structurate si sa decida ei strategia de lucru;
Factorul "Recunoastere" – ii defineste pe elevii puternic motivati de recunoasterea oferita de ceilalti fiind sensibili la aprecierile colegilor, profesorilor sau familiei; tind sa aprecieze succesele prin referire la ceilalti; prefera ca profesorul sau parintele sa-i stabileasca clar ce are de facut (obiectivele invatari) si modalitatile de lucru;
Factorul "Recompensa" – ii defineste pe cei puternic motivati de recompensa pe care o vor primi pentru munca lor; au mereu in minte obiective ca nota sau premii si sunt capabili de un efort sustinut pentru a le obtine; prefera sarcini scolare clare.
Exercitiu parinți 2
Pornind de la descrierea succinta a celor patru factori prezentati mai sus, pe o coala de hartie A4, va rugam sa realizati un tabel cu patru coloane, cate o colana pentru fiecare din acesti factori. Gandindu-va la copilul dumneavoastra va rugam sa estimati cărei categorii motivationale îi apartine. Argumentati alegerea dumneavoastra.
Tema 7. Dezvoltarea flexibilitatii si a mecanismelor de adaptare la nou ale copilului pentru a a fi pregatit pentru diferite situatii in viitor
Obiectiv: sustinerea parintilor pentru o atitudine de suport a copiilor in vederea adaptarii si dezvoltarii autonomiei acestora pentru un viitor incert.
Resurse materiale: coli, markere, flipchart, suport teoretic
Resurse procedurale: expunerea, brainstormingul
Mod de desfasurare:
Povestea “Omul – călător prin viață”
Viața ne dă mereu lecții. Este ca și o școală în care mereu învățăm ceva. Fie că ne place, fie că nu, suntem înscriși la această școală pe toată perioada vieții noastre și indiferent că vrem sau nu, ea ne va învăța o mulțime de lecții. Fiecare zi de școală îți oferă oportunitatea de a învăța o lecție nouă. S-ar putea să-ți placă sau s-ar putea să le consideri irelevante și stupide.
În viața nu sunt greșeli, sunt numai lecții. Creșterea, dezvoltarea, evoluția, este un proces de încercare și eroare, de experimentare. Eșecurile, ca și reușitele, sunt parte dintr-un proces. Fiecare își au rolul lor. Mereu experimentăm diverse lucruri, doar așa vedem dacă reușim sau nu.
O anumită lecție este repetată până când se învață. Ea ne este prezentată în diverse forme până când o înțelegem. În momentul în care ai învățat o lecție, treci la următoarea.
Acest proces de învățare nu se sfârșește. Nu există o etapă în viețile noastre în care să nu fie o lecție pe care trebuie să o învățăm. Dacă ești în viață, atunci ai lecții de învățat.
„Atunci” nu este mai bun decât „acum”. Altfel spus trecutul nu este mai bun decât prezentul. Dar pentru a avea un trecut pe care să nu-l regretăm, trebuie să scoatem ce-i mai bun din prezent. Învățând lecțiile din prezent facem ca trecutul să ne fie mai luminos.
Ceilalți sunt o oglindă a propriei noastre persoane. Nu poți iubi sau urî ceva la o persoană, decât dacă nu iubești sau urăști acel lucru la tine.
Povestea canii
Brainstorming.
Parintii reflecteaza la povestea expusa, o analizeaza si expun diferite pareri despre concluziile posibile extrase din poveste cu recomandarea ca, in momente opportune, sa citeasca aceste povestioare copiilor.
3. Aprofundarea si concluzionarea ideilor importante despre flexibilitate, necunoscut, vitor.
Flexibilitatea inseamnă adoptarea unor comportamente sanatoase, chiar daca acestea nu par atractive la prima vedere si stoparea celor nesanatoase, chiar daca ofera satisfactii pentru moment. Presupune si abandonarea unei actiunei care s-a dovedit inutila.
Inseamna totodata si mentinerea unei directii si a unui sens al existentei in ciuda diverselor provocari ale vietii.
Internalizarea de catre parinti, pentru ca ei insisi sa devina flexibili, si pentru a putea transmite copiilor lor aceasta calitate, a devizei “În viata intalnim obstacole, dar să trecem peste ele gandind rațional.”
Tema 8. Empatizarea și afecțiunea necondiționată
Obiective:
Admiterea faptului că și copiii își au propriile frământări
Acceptarea faptului că și ei au dreptul la opinie
Contientizarea impactului lipsei de afecțiune și a ignoranței asupra sănătății copilului
Resurse materiale: prezentare PPT, videoproiector, laptop, coli albe
Resurse procesurale: Prelegerea, Dialog, Joc didactic
Mod de desfasurare:
Prezentarea unui filmulet prin care se pun în imagini anumite situații dificile cu care se pot confrunta copiii, prezentate din perspectiva acestora:
Discriminare
Inadaptarea ( la mediul nou sau în grupul nou) Kids who get along well with others also are less likely to have substance-abuse problems and run-ins with the law.
Probleme financiare in familie
Agresiune
Neîncredere
http://www.theguardian.com/society/video/2011/jun/04/children-poverty-video
Activitatea “Te iert pentru ca m-ai certat” care va urma după prezentare va fi ca și o remediere a situației gri descrise anterior. Aceasta începe cu o povestioară legată de o fetiță care este certată de mama ei, dar după potolirea apelor fetița vine la mamica ei, se uită adânc în ochii acesteia și îi zice: – Te iert pentru că m-ai certat! Mămica în acel moment realizează faptul, că modul ei de a reacționa a fost total inadecvat și că fetița a dat dovadă de mai multă afecțiune și empatie decât ea. Acesta fiind momentul in care mămica decide să facă tot posibilul să nu mai repete greșeala.
IV.8. Etapa posttest
În această etapă se va trece la administrarea probei de evaluare finală, Chestionarului privind educația parentală, imediat după finalizarea experimentului, pentru a testa ipoteza. Preconizăm că toți cei 26 de subiecți ai lotului experimental au furnizat probe valide. Se va proceda la introducerea in baza de date deja existentă și a acestor rezultate. Se efectuează calculul mediei si preconizăm că se obține o medie de 38,38 care situează eșantionul experimental intr-un nivel ridicat al educației parentale (nivel ridicat al educației parentale 30-39 conform etalon);
Ulterior se va efectua analiza (cantitativă și calitativă) a rezultatelor prin comparația rezultatelor din Pretest și posttest ale grupului experimental.
Prezentarea și interpretarea rezultatelor obținute
Toate rezultatele obținute în urma aplicării vor fi prelucrate cu ajutorul programului SPSS (Statistical Package for the Social Sciences) varianta 16.0 Nu consider ca voi întâmpina dificultăți în recoltarea datelor, toți cei 26 de subiecți investigați ai lotului experimental oferind răspunsuri valide.
În vederea testării ipotezei voi utiliza testul t pentru eșantioane pereche care oferă semnificația statistică a diferenței dintre mediile a două variabile scor. Media scorurilor obținute de subiecții din lotul experimental în Pretest (M=25,15; AS=2,285) și media obținută de subiecții din lotul experimental după intervenție (M=38,38 , AS=2,133) diferă semnificativ ( t=9,954, df=25, p bidirecțional < 0,001).
Tabel nr. 1. rezultate diferențe intre medii
Rezultă că ipoteza experimentală Conceperea și implementarea unui program educativ de dezvoltare a resurselor personale prin activități specifice consilierii conduce la prevenirea instalării sau diminuarea stresului la elevii din învățământul primar poate fi confirmată. Rezultatele obținute de lotul experimental după intervenție s-au îmbunătățit profilul distresului emoțional al lotului încadrându-se intr-un nivel de stres scăzut față de nivelul de start când era caracterizat de stres mediu.
Respingând ipoteza nulă, (care afirma că modificările suferite de lotul experimental se datorează hazardului) acceptǎm valoarea de justețe a ipotezei formulate la începutul cercetǎrii și recomandǎm implementarea variabilei independente și în alte contexte educaționale, prin aplicarea de programe bazate pe dezvoltarea personală prin activității de consiliere.
CONCLUZII ȘI DIRECȚII DE ACȚIUNE
Proiectul de cercetare va avea ca obiectiv principal identificarea relației dintre comportamentele si atitudinile parintilor si dezvoltarea emoțională a școlarului mic.
Scopul general al Proiectul de cercetare a avut ca dezvoltarea emoțională a școlarului mic prin activități de parenting.
Ipoteza cercetării a urmărit verificarea eficienței unui program educativ de parenting, program ce avea rolul de a demonstra că este în măsură să prevină sau să minimalizeze efectele negative ale acțiunii factorilor stresori asupra elevului din învățământul primar.
În etapa constatativă s-a măsurat nivelul de stres al unui lot experimental constituit din 26 de subiecți, părinții a 26 de elevii clasei a IV a C, de la Școala generală „Ștefan cel mare” din Municipiul Bistrița. În urma aplicării Chestionarului, datele au fost prelucrate și rezultatul lor raportat la etalonul testului a relevat un nivel mediu de distres al clasei.
În etapa formativă s-a aplicat la clasă Programul educativ de dezvoltare a resurselor personale prin activități de consiliere în scopul prevenirii instalării sau diminuării stresului în cazul unor elevi din învățământul primar. Acesta s-a desfășurat pe durata a opt săptămâni câte o oră pe săptămână și este structurat în opt module. Activitățile propuse, ale căror proiecte sunt redate în anexe, se centrează pe câteva teme relevante pentru dezvoltarea personală și socială a elevilor și pentru integrarea lor adecvată în mediul școlar dar și în mediul extern, al comunității.
În etapa posttest, după încheierea intervenției educative s-a procedat din nou la aplicarea la lotul experimental a Scalei Profilul Distresului Emoțional. S-au înregistrat, centralizat și analizat rezultatele care apoi s-au comparat cu cele obținute de lotul experimental în etapa constatativă.
Diferența semnificativă obținută între mediile subiecților la momentul testării inițiale și mediile obținute de subiecți la momentul ulterior aplicării programului, a confirmat ipoteza formulată inițial și anume: „Conceperea și implementarea unui program educativ de dezvoltare a resurselor personale prin activități specifice consilierii conduce la prevenirea instalării sau diminuarea stresului la elevii din învățământul primar.”
Aceste rezultate au demonstrat că dacă se intervine eficient și la timp, la nivelul grupului și individual, stresul poate avea efecte mai puțin dăunătoare asupra dezvoltării psihice a copilului.
Activitățile de consiliere, prin temele de autocunoaștere și intercunoaștere introduse, duc la creșterea informațiilor pe care elevii le au unii despre ceilalți, aceasta contribuind la o mai bună acceptare, la creșterea stimei de sine, la îmbunătățirea performanțelor școlare, a dorinței de a participa împreună la diferitele activități organizate.
Deși această cercetare se focalizează pe importanța consilierii la nivelul învățământului primar putem afirma cu tărie că necesitatea consilierii este resimțită de-a lungul întregii traiectorii școlare, de la grădiniță și până la terminarea studiilor.
În concluzie se poate afirma că rezultatele obținute în posttest de loturile experimentale denotă eficiența intervenției formative asupra nivelului distresului emoțional al elevilor. Afirmația de mai sus este susținută de pragurile de semnificație mai mici decât 0,001 evidențiate prin calculele statistice efectuate și care demonstrează modificările pozitive survenite la nivelul lotului experimental.
Ca și direcție viitoare de acțiune considerăm importantă continuarea cercetării prin inițierea la o distanță de 6 luni de la încheierea experimentului formativ a unei etape de retest în vederea verificării stabilității în timp a eficienței programului de dezvoltare personală.
BIBLIOGRAFIE
Adler, Alfred., (1995), Psihologia școlarului greu educabil, Ed. Iri, București
Baran-Pescaru, A. (2004), Familia azi. O perspective sociopedagogica, Editura Aramis
Berge, A., (1966), Defectele părinților, Editura Didactică și Pedagogică, București
Conf. dr. Bocoș, M., (2003). Metodologia cercetării pedagogice, Suport de curs pentru anul II, specializările "Pedagogie" și "Pedagogia învățământului primar și preșcolar”
Botiș A., Tarau, A., (2004), Disciplinarea pozitivă sau cum să disciplinezi fără să rănești, Editura ASCR, București
Dr. Brașoveanu, Sorin, Dreptul familiei, suport de curs
Dr. Campbell, Ross. (2001). Educația prin iubire, Ed. Curtea veche, București
Prof. dr. Catalano, H., Suport curs Educație parentală IDD, an III, sem. I
Cojocaru, Șt., Cojocaru, D., (2011), Educația parentală în România, Studiu realizat în cadrul proiectului “Centrul pentru Copilărie și Paternitate” implementat de Holt România– Filiala Iași, cu sprijinul Reprezentanței UNICEF în România.
Dr. Gordon, Thomas. (2008). Manualul părinților eficace. București. Ed. Tritonic
Dr. Gordon, Thomas. (2014). Părintele eficient. București. Ed. Trei
Killen, K., (1998), Copilul maltratat, Eurobit, Timișoara
Mitrofan I., (1989), Cuplul conjugal armonie și dizarmonie, Editura științifică și Enciclopedică
Mitrofan I., Mitrofan N., (1991), Familia de la A la Z, Ed. Științifică, București
Muntean, Ana, (2009), Psihologia dezvoltarii umane, Ed. Polirom, Iasi
Murdock, G.P., (1949), Social Structure, MacMillan Publishing, New York.
Noul Cod Civil
Petroman, P., (2003), Psihologia familiei, Editura Eurobit, Timișoara.
Stănciulescu, Elisabeta, (2002), Sociologia educației vol 1 și 2, Ed. Polirom, Iași
Vasile, Diana L. (2007). Introducere în psihologia familiei și psihosexologie. Ed. Fundației România de Mâine
Vicent, Rose, (1972), Cunoașterea copilului, Ed. Didactică și Pedagogică, București
http://www.fcn.org.ro/publicatii/colectia-educatia-parintilor
http://centruldeparenting.ro/cum-sa-cresti-un-copil-rezistent-emotional-20-de-tehnici-simple-si-de-efect/
http://www.parentime.ro/resurse/parenting-pe-scurt/
http://img.totuldespremame.ro//2016/03/17-articole-de-Alfie-Kohn-care-iti-schimba-perspectiva-asupra-parentingului.pdf
http://www.slideshare.net/dpopescu1/alfie-kohn-parenting-neconditionat-partea-1
http://www.psiholog-copii.ro/stiluri-de-parenting/
http://www.parintibuni.ro/index.php/Parenting-de-la-A-la-Z/motivatia-intrinseca.html
http://documents.tips/documents/inventar-embu.html
http://www.scritub.com/gradinita/MICROCERCETARE-Imaginea-de-sin85646.php
ANEXE
Chestionar privind educația parentală – contributie proprie
Deloc = 1, Foarte puțin = 2, Mediu = 3, Mult = 4, Foarte mult = 5.
Sunteți multumit de performanța școlară a copilului dvs.? – Continuitate în educatie, Competentă
Credeti că, copilul dvs. merge cu placere la scoala? – Confort emoțional
In timpul jocurilor copilul se ințelege bine cu alți copii? – Controlul reacțiilor
Copilului ii place sa socializeze? – Optimism
Copilul discuta cu dvs. despre prieteni sau despre scoala? – Comunicare
Copilul dvs. isi indeplineste sarcinile sau celelalte activitati chiar daca nu are chef sa o faca? – Controlul impulsurilor
Copilul dvs. este dispus sa va ofere ajutor? – Responsabilitate sociala
Copilul dvs. evita sa rada de necazul altora (sa faca comentarii cinice cu privire la adulti si/sau copii, sa ii batjocoreasca pe altii)? – Lipsa agresivitatii
Cand este intr-o situatie care nu ii e pe plac, copilul dvs. ramane calm, echilibrat? – Rezistenta la stres
Când relationeaza, copilul dvs. e interesat de ceea ce simt ceilalti? – Empatie
Etalon chestionar: 10-19 nivel foarte scăzut, 20-29 nivel mediu, 30-39 ridicat, 40-50 foarte ridicat
Chestionar stima de sine
CHESTIONAR ADRESAT PARINTILOR
Evaluati urmatoarele exemple de afirmatii in functie de cat de des il folositi in comunicarea cu copilul Dvs. (sau afirmatii asemanatoare acestora):
Indicati pentru fiecare afirmatie daca e specific copilului sau nu, incercuind DA sau NU
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Educatia Parentala a Scolarului Mic (ID: 114569)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.