Educatia Copilului Prin Joc

INTRODUCERE

Educația copiilor este, astăzi, în criză; ea face parte din „problematica globală a omenirii”. În schimb există și resurse de generare a soluțiilor optime. Rolul instituțiilor educaționale, al școlii, crește în viitor în paralel cu extinderea modalităților noi, neinformale de educație.

Educația timpurie, în România, ca în întreaga lume, cuprinde educația copilului de la naștere până la intrarea acestuia la școală. Grădinița, ca educație formală a copilului asigură mediul care garantează siguranța și sănătatea copiilor și care, ținând cont de caracteristicile psihologice ale dezvoltării copilului, implică atât familia cât și comunitatea în procesul de învățare.

Planul de acțiune adoptat Adunarea Generală a Națiunilor Unite plasează un accent deosebit pe următoarele elemente, care sunt structura de rezistență în sistemul de educație timpurie în România: (Curriculum pentru invatamantul prescolar, 2008, pag.1)

Dezvoltarea fizică, psihică, spirituală, socială, afectivă, cognitivă și culturală a copiilor constituie o prioritate.

Educația este un drept al omului și un element esențial pentru reducerea sărăciei și muncii în rândul copiilor, dar și pentru promovarea democrației, păcii, toleranței și dezvoltării.

Extinderea și îmbunătățirea ocrotirii și educației în perioada copilăriei mici, în mod egal pentru băieți și fete, și mai ales pentru copiii cei mai vulnerabili și mai dezavantajați este un obiectiv primordial al educației

Îmbunătățirea calității educației, satisfacerea nevoilor de învățare ale tuturor copiilor, consolidarea ocrotirii și educației în perioada copilăriei mici.

Noul plan de învățământ are o structură pe două niveluri de vârstă și, în contextul educației centrate pe copil, încurajează eterogenitatea vârstelor. Acesta prezintă o delimitare pe tipuri de activități de învățare: (Ibidem, pag. 12)

Activități pe domenii experiențiale,

Jocuri și activități didactice alese

Activități de dezvoltare personală

Curriculumul prefigurează patru mari tendințe de schimbare:

Diversificarea strategiilor de predare-învățare-evaluare, cu accent deosebit pe:

a) Metodele activ-participative, care încurajează plasarea copilului în situația de a explora și de a deveni independent.

Situațiile de învățare, activitățile și interacțiunile adultului cu copilul trebuie să corespundă diferențelor individuale în ceea ce privește interesele, abilitățile și capacitățile copilului, experiența de viață și experiența de învățare a copilului, pentru a adapta corespunzător sarcinile de învățare.

b) Joc ca: formă fundamentală de activitate în copilăria timpurie și formă de învățare cu importanță decisivă pentru dezvoltarea și educația copilului.

Jocul este forma cea mai naturală de învățare și, în același timp, de exprimare a conținutului psihic al fiecăruia. Un bun observator al jocului copilului poate obține informații prețioase pe care le poate utiliza ulterior în activitățile de învățare structurate. p.13

c) Evaluare care ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuși și mai puțin raportarea la norme de grup (relative). Progresul copilului trebuie monitorizat cu atenție, înregistrat, comunicat și discutat cu părinții (cu o anumită periodicitate

2. Mediul educațional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului și să pună în evidență dimensiunea interculturală și pe cea a incluziunii sociale. Mediul trebuie astfel pregătit încât să permită copiilor o explorare activă și interacțiuni variate cu materialele, cu ceilalți copii și cu adulții.

3. Rolul familiei în aplicarea curriculumului este acela de partener. Părinții ar trebui să cunoască și participe în mod activ la educația copiilor lor desfășurată în grădiniță.

4. Dezvoltarea globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Se accentuează importanța domeniilor de dezvoltare a copilului, în contextul în care, în societatea de azi, pregătirea copilului pentru școală și pentru viață trebuie să aibă în vedere competențele academice, și în aceeași măsură, capacități, deprinderi, atitudini ce țin de dezvoltarea socio-emoțională dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situații problematice, gîndirea divergentă, stabilirea de relații cauzale, etc., asocieri, corelații etc.), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate, alimentație sănătoasă etc.). În perspectiva dezvoltării globale se vizează toate aspectele importante ale dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularitățile sale de vârstă și individuale. (Ibidem, p.13)

DEFINIREA CONCEPTULUI DE JOC

„Jocul este însasi viata” afirma Edouard Claparede, privind caracterul polivalent al jocului acesta fiind pentru copil si munca si arta, realitate si fantezie. (apud Clapede E., S. Marsieu, A., 2006, pag.1)

Jocul este o forma de activitate specifica pentru copil si hotarâtoare pentru dezvoltarea lui psihica, și sub influenta jocului se formeaza, se dezvolta si se restructureaza activitatea psihica a copilului.

Jocul are un caracter universal uman, fiind o manifestare în care este evidenta lupta contrariilor, efortul de depasire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltarii; jocul este o realitate permanenta, cu mare mobilitate pe scara vârstelor.

Termenul de „joc” are o varietate de semnificatii de unde rezulta si complexitatea rolului acestuia pentru formarea comportamentului uman.

Jocul poate defini o activitate cu caracter constructiv, distractiv, placut, sau dimpotriva, poate denumi un ansamblu de atitudini.(„a juca sah”, „joc didactic”, „a se juca de-a scoala”, „a se juca cu munca”, cu viata, joc de hazard, joc de carti, joc de scena)

Pe lânga varietatea de semnificatii, jocul, se aplica în variate domenii (în medicina: metoda psihodramei, în psihologie: sociodrama, în tehnica: metoda simularii, în arta dramatica: jocul este esential, desenul infantil e considerat joc al vârstei).

Jocul conditioneaza deciziile în viața personală a copilului.

Ceea ce jocul confera copilului la momentul potrivit, ramâne o achizitie pretioasa pentru toata viata. (Marsieu, A., 2006, pag.1)

Activitatea ludica da specificitate personalitatii, angajând copilul cu resursele sale, propulsându-l într-o noua etapa evolutiva, îi stimuleaza dezvoltarea precum si efortul sau de perfectionare. În acest fel favorizeaza aparitia si dezvoltarea altor activitati: învatarea si munca.

Implicându-se în joc, copiii actioneaza cu placere ne mai privind sarcina de învatare ca fiind impusa si greu de rezolvat.

În ontogeneză transformarile jocului vizează: schimbarea functiei jocului în raport cu etapele de vârsta. Functia de reflectare si functia distractiva sunt în grade diferite la copil si la adult, functia motrica se schimba cu înaintarea în vârsta, iar functia formativa scade odata cu depasirea copilariei; modificarea locului jocului în procesul adaptarii si al educatiei morale: în procesul de integrare a prescolarului în viata si programul de activitate din gradinita, în conditiile noilor relatii dintre copil si adult (educator), treptat, jocul de actiune, de simpla mânuire a obiectelor – la început simple, apoi mai complexe – se transforma în joc cu tema, cu subiect si roluri, generând relatii bine stabilite între partenerii de joc.

Jocul evolueaza o data cu constituirea primelor reprezentari ce permit copilului sa opereze pe plan mintal cu experienta pe care o dobândeste în fiecare zi. În acest sens J. Piaget acorda un rol deosebit factorului „imitatie” în evolutia jocului; alti psihologi considera de maxima importanta evolutia proceselor de cunoastere si mai ales trecerea de la planul concret la cel abstract al actiunii.

Esenta jocului: este concentrata în reflectarea si transformarea pe plan imaginar a realitatii concrete, proces prin care devine posibila si placută patrunderea copilului într-o realitate complexa pe care o cunoaste activ. În evolutia jocului un rol esential îl au factorii privind contactul copilului cu realitatea imediat apropiata lui ce îmbraca forma unor contradictii. (Ibidem, pag.2)

JOCUL ÎNTRE REALITATE ȘI FICȚIUNE

Jocurile imitative ofera copiilor posibilitatea de a imita actiuni specifice omului, animalelor, sau alte actiuni care l-au impresionat mai mult sau le-au facut placere deosebita.

Aceste jocuri pun în evidenta elementele psihologice ale jocului si anume: capacitatea copilului de a-si crea o lume proprie desprinsa de realitate, în care folosindu-se de transfigurarea realului în imaginar, opereaza cu simboluri accesibile si nu în ultimul rând capacitatea copilului de a actiona în spirit creativ, creativitate ce îl caracterizeaza pe prescolar.

Jocurile de convietuire sociala se raporteaza la cunoastere, motivatie si îndemânare. Cele mai frecvente jocuri de acest tip întâlnite în gradinita sunt: “De-a gradinita”, “De-a doctorul”, “De-a mama”, “De-a soferii”, “De-a coafezele”, si multe alte teme care reflecta domenii de activitate cunoscute de copii cu ocazia unor vizite, observari sau ca fiind meserii ale parintilor. În jocurile de convietuire sociala, copiii reflecta relatiile dintre adulti si copii, relatii la care au fost martori sau care fac parte din propria lor experienta. Continutul jocurilor de convietuire sociala se îmbogatesc prin vizite la institutii, cu ocazia carora sfera de cunostinte referitoare la activitatea oamenilor se largeste.

Rolul educatoarei în astfel de jocuri este acela de a-i directiona pe copii spre a patrunde în lumea valorilor morale, caci, educatoarea urmareste relatiile dintre copii, aplaneaza conflicte si subliniaza trasaturile de caracter specifice diferitelor meserii. Conformându-se dorintelor educatoarei, copilul îsi autoregleaza propriile dorinte.

JOCUL, ACTIVITATE FUNDAMENTALĂ A COPILULUI

Jocul se dezvolta continuu si implicit dezvolta personalitatea copilului prin crearea si rezolvarea progresiva a diverse contradictii cu rol de factori:

Contradictia dintre nivelul deprinderilor si dorinta copilului de a stapâni, de a utiliza obiectele conform destinatiei lor.

Dintre tendinta copilului catre o viata care sa reproduca viata adultilor si posibilitatile lui limitate.

Dintre aspiratiile si posibilitatile lui de a le împlini.

Dintre libertatea de actiune a copilului si necesitatea de a se conforma cu regulile jocului.

Dintre imitatie – creativitate (acomodarea eu-lui la realitate sau asimilarea realitatii la eu)

Între planul real si cel fictiv, jocul stimuleaza procesul imaginatiei, obligându-l pe copil sa apeleze la imaginatie, fara a fi un efect al acesteia.

Între elementul de învatare, de asimilare prin joc si jocul propriu-zis.

Între planul concret al jocului si cel mintal, considerând jocul ca si o forma de trecere de la actiuni exterioare la actiuni interioare.

Dintre caracterul concret al jocului didactic cu obiectele si caracterul abstract, determinat de actiunea mentala a însusirii regulilor de joc.

(Ibidem, pag.3)

Evolutia activitatii ludice la prescolari consta în diversificarea formelor de joc si modificarea structurii jocului, în sensul aparitiei unor noi elemente (subiectul, rolul, regulile), de la actiuni disparate / închegate la actiuni ce reflecta o semnificatie sociala, de la atitudinea de identificare a planurilor real – imaginar la aparitia constiintei situatiei de joc.

La vârsta prescolara jocul are o dubla semnificatie: este cadrul în care se manifesta întreaga viata spirituala a acestuia satisfacându-si dorintele si eliberându-se tensional, iar pe de alta parte este principalul instrument (mijloc, forma de organizare, metoda si procedeu) de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice ale copilului. ( …4)

Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de miscare si de actiune a copilului.

În joc, copiii nascocesc, modifica realitatea, ca urmare îsi vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Încercând sa retina regulile unui joc,copiii îsi amplifica posibilitatile memoriei; conformându-se actional regulilor jocului, respectându-le – ei se dezvolta sub raportul activitatii voluntare, îsi formeaza însusirile vointei; rabdare, perseverenta, stapânirea de sine.

Tot în joc sunt modelate însusirile si trasaturile de personalitate ale copilului: respectul fata de altii, responsabilitatea, cinstea, curajul, corectitudinea sau, poate, opusul lor.

Jocul stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin, cu pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie actiunilor cu finalitate realizata, având functia de o mare si complexa „ scoala a vietii ”. De aceea, prin efectele produse, jocul este considerat ca reprezentând tipul fundamental de activitate al copilului prescolar.

Functiile jocului

Prin activitatea ludica copiii îsi îmbogatesc experienta cognitiva, atitudinile, îsi educa vointa si pe aceasta baza formativa îsi contureaza profilul personalitatii.

Jocul ca activitate de “preînvatare” specifica prescolaritatii îsi realizeaza functiile: adaptiva, formativa, informativa, de socializare, de relevare a psihicului, doar prin organizare si îndrumarea lui de catre adult.

Cunoasterea de catre educator a reperelor de evolutie a jocului în aceasta perioada de crestere si acumulari fundamentale, le asigura acestora un plus de competenta în actiunea de organizare si conducere a jocului prescolarilor. Astfel, jocul devine un prilej de exceptie pentru activitatea de învatare.

Functia primordiala a jocului este cea de adaptare ce se realizeaza pe cele doua coordonate: asimilarea realului la eu si acomodarea. Adaptarea realizata în copilarie, prin joc, este un proces reactiv, dar si creativ, al carui echilibru se realizeaza prin inteligenta.

Jocul deschide în fata copilului nu numai universul activitatii ci si universul extrem de variat al relatiilor interumane oferind copiilor prilejul de a patrunde în intimitatea acestora. Prin joc prescolarul cunoaste realitatea înconjuratoare, îsi însuseste functia sociala a obiectelor, se familiarizeaza cu semnificatia socio-umana a adultilor, structurându-si astfel întreaga viata psihica.

Prin joc copilul aspira la conduita de adult, astfel jocul socializeaza si umanizeaza.

Functia informativ – formativa

Jocul deschide în fata copilului nu doar universul activitatii ci si universul extrem de variat al relatiilor interumane, oferind prilejul de a patrunde în intimitatea acestora si dezvoltând dorinta copilului de a se comporta ca adultii.

Jucându-se cu obiectele, copiii îsi dezvolta perceptiile de forma, marime, culoare, greutate, îsi formeaza capacitatea de observare. Atunci când un copil trebuie sa construiasca o casa, el îsi elaboreaza planul constructiei în plan mintal si apoi o construieste, acest lucru contribuind la dezvoltare reprezentarilor.

În joc copiii nascocesc, modifica realitatea si ca urmare îsi vor dezvolta capacitatea de inventivitate. Copiii conformându-se regulilor jocului li se dezvolta memoria ,precum si însusirile vointei: rabdare, perseverenta, stapânire de sine.

“Jocul stimuleaza cresterea capacitatii de a trai din plin, cu pasiune fiecare moment, organizând tensiunea proprie a actiunilor cu finalitate realizata, având functia de o mare si complexa scoala a vietii” (Schiopu ,U.,E.Verzea, 1997).

Pe fiecare treapta a dezvoltarii sale individuale, copilul este multilateral legat cu lumea, însa, de fiecare data, aceste legaturi multilaterale se realizeaza prin intermediul unei activitati determinate, care, fara a le exclude pe celelalte, se impune totusi ca o dominanta.

Tocmai activitatea dominanta constituie nucleul întregului sistem activ al copilului într-o faza sau alta de dezvoltare psihica. Pentru copilul prescolar aceasta activitate dominanta este jocul.

Gratie jocului, prescolarul îsi apropie în modul activ informatia sociala – fie aceasta culturala, morala sau cognitiva, o transpune în roluri si o interpreteaza. E ca si cum copilul refuza sa înteleaga si sa primeasca ceea ce vede si ce aude în jurul sau fara “a monta” si pune în scena evenimentele exterioare.

Jocul este, deci, o codificare sui-generis a experientei sociale care o face pe aceasta accesibila perceptiei copilului.

Buna desfasurare a jocului reclama cooperarea si coordonarea actiunilor individuale. Cooperând si coordonându-se, copiii se interinfluenteaza psihic si-si modeleaza comportamentele unii fata de altii.

Jocul devine astfel sursa de socializare si mecanism de integrare în grup.

Reunind aceste aspecte jocul se înscrie între doua coordonate: una verticalacare asigura conexiunea cu modelele sociale, alta orizontala care asigura conexiunile interindividuale.

Libertatea copilului în joc nu este una absoluta, lipsita de restrictie sau constrângere, ci aflata paradoxal în permanenta sub îndrumarea competenta a educatoarei.

Jocul, din perspectiva copilului, ni se înfatiseaza astfel ca o activitate “de placere” iar din cel al educatorului este o preocupare instructiv – educativa de mare raspundere si cu mari valente formative.

Educatoarele trebuie sa formeze si sa dezvolte la copii capacitatea de a aborda teme variate de activitate si de a îmbogati treptat continutul acestora înpas cu adâncirea cunoasterii si a perfectarii priceperilor si obisnuintelor în activitatea de joc. Jocurile copiilor evolueaza odata cu dezvoltarea lor psihica generala, pe masura ce acumuleaza o experienta mai bogata.

Jocurile au particularitatile lor specifice, conditionate de diferite etape ale copilariei.

La vârsta de 3 ani survine un moment foarte important, în dezvoltarea jocului – substituirea pe plan imaginar a functiilor specifice obiectelor, ceea ce confera prescolarului îmbogatirea experientei cognitive..

La aceasta vârsta în dezvoltarea jocurilor de creatie, un moment important îl constituie asemanarea de catre copii a rolului unei persoane si atribuirea acestuia unei papusi.

De cele mai multe ori, în jurul vârstei de 5 ani, copiii aleg nu atât subiectul, cât rolul jocului: ”eu voi fi mama”, “eu sunt doctorul”.

Acest moment marcheaza o noua faza de dezvoltare a jocului. Copilul începe sa-si asume rolul adultului, sa atribuie jucariilor sale roluri diferite, sa le denumeasca cu numele diferitelor persoane, sa stea de vorba cu ele si sa actioneze asupra lor în functie de situatiile de joc. Aparitia temei jocului este sesizata atât în jocurile de constructii, cât si în cele cu subiecte din viata cotidiana.

Tema jocului este determinata de jucarii si de natura materialelor de constructii cu care se joaca copilul. La început temele jocurilor sunt sarace în continut, fapt explicat de saracia experientei copiilor la această vârsta.

Continutul jocurilor îl constituie precumpanitor impresiile pe care ei le formeaza în familie si gradinita. În jocurile lor copiii mici repeta aceleasi actiuni, de exemplu: încarca cuburi, “lemne” în camioane, le descarca si apoi le încarca din nou, repetând aceleasi actiuni de nenumarate ori.

Totusi, spre deosebire de actiunile anteprescolarilor, la prescolarii mici apare mai evidenta logica reala a actiunilor adultului. Procesul de închegare si conturare a subiectului la aceasta vârsta are câteva momente caracteristice. La început, în jocurile de constructii,copilul nu-si fixeaza initial tema constructiei. El aranjeaza cuburile unele peste altele si abia dupa ce le-a asezat pe toate, el întrezareste imaginea unui obiect cunoscut. De la aceasta etapa a aparitiei ocazionale a temei, copilul trece la realizarea intentionata a imaginii constructive.

Lipsa planului de constructie la prescolarii mici este evidenta si prin raspunsul pe care-l da copilul la întrebarea: “Ce vei construi?” el raspunde: “Voi vedea”.

Intentia constructiva nu este constientizata, ea i se dezvaluie copilului în procesul de construire.

În legatura cu rolurile pe care copilul si le asuma în cadrul jocurilor cu subiecte din viata cotidiana, copilul trece cu usurinta de la un rol la altul. Jocul copilului este mai mult individual decât colectiv desi copiii se joaca în colectiv, ei îsi înteleg greu dorintele si intentiile reciproce, legaturile dintre copii fiind instabile.

Rolurile pe care si le asuma copiii de trei ani implica si numite reguli chiar simple fiind, copiii nu le înteleg si de aceea nici nu le respecta.

În jocurile copiilor de 4 ani, rolul acceptat mai predomina înca asupra regulii.Pentru copil este mai important sa execute rolul decât sa respecte regula, conduita copilului fiind subordonata mai mult rolului, numai în aceasta masura sunt respectate si regulile.

Comparativ cu jocurile copiilor din grupele mici si mijlocii cele ale copiilor din grupa mare se îmbogatesc sub aspectul continutului lor social, ca urmare a acumularii de cunostinte, a socializarii copiilor, îmbogatirea experientei perceptive acumulate prin largirea sferei de reprezentari, prin dezvoltarea imaginatiei si gândirii, a limbajului si prin stabilizarea crescânda a intereselor.

În aceasta perioada, jocurile copiilor nu se reduc numai la actiuni externe, copiii reflectând viata mai amplu.

De exemplu, în jocurile de creatie cu subiecte din viata cotidiana, copilul jucându-se, “de-a mecanicul de locomotiva”, executa miscari care imita actiunea mecanicului care conduce locomotiva, emite sunetele care imita suieratul trenului, dar el si traieste acest rol transpunându-se în acea situatie pentru el reala.

Aceste roluri nu mai au instabilitatea rolurilor întâlnite la prescolarii mici. Atitudinea lor la aceasta vârsta în alegere jucariilor devine mai selectiva.

Folosind o jucarie care substituie obiectul imaginat, copiii cauta ca jucaria prin marime, forma si alte însusiri, sa fie cât mai asemanatoare cu obiectul substituit.

Sub aspectul caracterului colectiv al jocului, prescolarii grupelor mari, înainte de a începe un joc colectiv stabilesc subiectul, îsi repartizeaza rolurile si cauta sa-si coordoneze actiunile în procesul desfasurarii jocului. Ei îsi coordoneaza actiunile pentru a realiza tema jocului si pentru a respecta regulile jocului care treptat devin obligatorii pentru toti participantii la joc.

Continutul jocurilor la grupa de 6 – 7 ani este mult mai bogat si mai complex decât la celelalte grupe premergatoare. La aceasta vârsta continutul jocurilor îl constituie nu numai impresiile vietii cotidiene ci si imaginile artistice din povestiri,cunostintele dobândite cu alte ocazii. Copiii urmaresc riguros succesiunea actiunilor desfasurate în joc, cautând logica actiunilor reale. Pe lânga actiunea desfasurata în joc pe copil îl intereseaza scopul ei si rezultatul final.

O caracteristica a gândirii prescolarilor de 3 – 5 ani este caracterul ei concret, iar atentia acestora este instabila si experienta cognitiva redusa. Astfel ca, acestor prescolari le sunt accesibile jocurile simple cu reguli elementare.

La aceasta vârsta mecanismele neurofiziologice sunt în curs de dezvoltare, iar sistemul verbal exercita un foarte slab control asupra reactiilor motrice. De aceea, nu în toate cazurile cuvântul constituie un stimulent suficient de puternic pentru a declansa sau frâna miscarile copilului.

Concomitent cu avansarea în vârsta a copiilor, cu dezvoltarea lor biopsihosociala, rolurile sunt preluate de copii, acestea amplificându-si sarcinile.

De la vârsta de 5 ani, mecanismele inhibitiei sunt mai stabile, stapânirea de sine este mai bine dezvoltata, la fel si capacitatea de orientare în situatiile de joc. Datorita influentelor educative se largeste sfera cunostintelor si a reprezentarilor despre realitatea înconjuratoare.Pentru a influenta dezvoltarea copiilor prin intermediul jocurilor didactice este necesar caeducatoarea sa cunoasca particularitatile specifice ale jocurilor la cele patru grupe prescolare, si în acelasi timp sa fie preocupata si de amplificarea gradata a sarcinilor didactice ale jocului, pentru a nu întârzia sau stagna dezvoltarea copiilor.

Copiii de 3 – 4 – 5 ani nu sunt capabili sa desfasoare în mod independent jocul didactic. La aceasta vârsta, copiii sunt atrasi de actiunea caatare a jocului, de situatia lui intuitiva nemijlocita.

Impresiile concrete actioneaza asupra prescolarilor mici mult mai puternic decât cuvântul educatoarei. Celor mici le este greu sa înteleaga sarcina jocului, sa stabileasca relatii reciproce de comunicare, sa respecte reguli. De aceea la grupa mica exista o singura regula în joc – modul de actiune.

Ajunsi la grupa mare, pe copii îi intereseaza rezultatul jocului, atragându-i nu numai aspectul distractiv al jocului ci si posibilitatile de a se manifesta în colectiv, de a-si arata iscusinta. Datorita faptului ca la aceasta vârsta încep sa se dezvolte mecanismele inhibitorii, copiii stau linistiti în timpul jocului, nu se deranjeaza între ei, raspund doar atunci când sunt întrebati iar respectarea regulilor este generalizata.

Copiii grupei pregatitoare manifesta interes si atractivitate spre jocuri care solicita eforturi intelectuale, sunt atrasi spre jucarii a caror mânuire prezinta un grad de dificultate mai ridicat (jucarii demontabile, piese si subansambluri specifice jocurilor Lego). În jocurile copiilor grupei pregatitoare, regulile sunt prezentate copiilor înainte de începerea jocului, acestia le memoreaza, si le aplica la momentul potrivit. Pentru acestia regula este ceva de neclintit.

J. Piaget defineste jocul drept a activitate prin care copilul se dezvolta în conformitate cu etapele formarii sale intelectuale, iar aceste etape sunt marcate prin trei tipuri succesive de “structuri mintale”:

scheme sensorio-motrice,

scheme simbolice,

forme notionale (socializate ale gândirii).

La baza clasificarii, psihologul fixeaza trei structuri genetice în functie de care evolueaza jocul, exercitiul, simbolul si regula.

Jocurile sunt clasificate dupa mai multe criterii: dupa forma, dupa continut, dupa sarcina didactica prioritara si dupa gradul de evolutie.

Din categoria jocurilor simbolice primare fac parte jocurile de manipulare si jocurile imitative. Jocurile de manipulare sunt primele jocuri cu care prescolarul vine în contact la sosirea lui în gradinita. În general, jocurile de manipulare poarta numele jucariilor sau ale altor obiecte cu care copilul se joaca (bile, castane, ghinda, betisoare, figuri geometrice, papusi) Prin aceste jocuri, prescolarul îsi activeaza analizatorii cu care el îsi analizeaza jucariile, îsi dezvolta motricitatea prin actiunile pe care le întreprinde cu jucariile (le aduna, le împarte, le suprapune, le alatura), construindu-si astfel jucarii.

Experienta senzoriala a copilului se îmbogateste prin joc si implicit cea cognitiva, deoarece acum el învata culorile jucariilor, formele acestora, învata segmentele corpului papusii, catelului, ursului, observa ca betisoarele nu sunt la fel de lungi, nu sunt la fel de groase.

Prin jocurile de convietuire sociala se realizeaza socializarea copilului, se constientizeaza respectarea normelor etice si morale, se realizeaza activizarea vocabularului cu cuvinte care denumesc actiuni, se exerseaza vorbirea dialogata, se perfectioneaza mimica si gestica.

Jocurile de constructii sunt acelea care prin varietatea materialelor (truse de constructii, materiale din natura) si a proprietatilor acestora, copilul are posibilitatea de a compara, de a descoperi calitati ale pieselor cu care lucreaza, de a descoperi prin exercitiu noi tehnici de îmbinare pentru a construi lucrari originale. Jocurile de constructii stimuleaza creativitatea, ingeniozitatea, dezvolta gândirea si spiritul de observatie. Sub aspectul motricitatii, jocurile de constructie dezvolta musculatura mâinilor pregatindu-i pe copii pentru activitatea de scris.

Jocurile de constructii contribuie la dezvoltarea îndemânarii, a gustului estetic, a dragostei pentru munca si a respectului pentru oameni si munca acestora. Devenind membru al unei colectivitati de joc în cadrul jocurilor de constructie, copilul trebuie sa-si puna de acord dorintele personale cu actiunea celorlalti membri ai colectivitatii, trebuie sa-si îngradeasca dorintele si impulsurile spontane, sa se autocontroleze, sa se supuna cerintelor jocului.

Dezvoltarea unor însusiri morale cum sunt:

solicitudinea, atasamentul, curajul, solidaritatea de grup, perseverenta, se pot realiza numai sub directa îndrumare a jocului de catre educatoare.

Din categoria jocurilor cu subiecte din basme si povesti fac parte jocurile – dramatizari si dramatizarile.

Continutul jocurilor – dramatizari apare în functie de impresiile pe care le produc continutul si personajele povestilor si basmelor cunoscute:

“De-a Ridichea uriasa”, “De-a Casuta din oala”, “De-a Scufita Rosie”, “De-a Cenusareasa”.

Desfasurarea jocurilor – dramatizari este posibila doar atunci când copiii cunosc bine continutul povestilor din care ei deduc însusirile personajelor, reproduc dialoguri. În multe din jocurile – dramatizari, copiii respecta firul narativ al povestii în derulareajocului.

Ca rod al imaginatiei creatoare, ei atribuie personajelor alte trasaturi morale, deviaza de la subiect sau gasesc un alt final povestirii, final pe care acestia îl prefera .

Jocurile – dramatizari contribuie la socializarea copiilor, la educarea lor morala, estetica prin receptarea frumosului din societate. Acest tip de activitate ludica îsi aduce aportul la dezvoltarea intelectuala a copilului prin dezvoltarea limbajului, a capacitatii de exprimare a ideilor , dezvoltarea imaginatiei creatoare si reproductive, dezvoltarea gândirii logice prin exercitii de delimitare a realului de fantastic si a personajelor negative de cele pozitive, luând în considerare faptele savârsite de acestea.În functie de natura obiectivelor educationale, jocurile cu reguli se împart în jocuri didactice si jocuri distractive. Având în vederedomeniul dezvoltarii, jocurile didactice cuprind jocurile de miscare (jocuri motrice) si jocurile psihice (jocuri pentru dezvoltarea intelectuala).

Dintre jocurile specifice prescolaritatii, si jocul de miscare contribuie la formarea personalitatii copilului prescolar. Programa activitatilor instructiv educative în gradinita de copii, rezerva un spatiu larg jocului da miscare, educatiei fizice în gradinita, atât în cadrul activitatilor comune, cât si în cadrul activitatilor libere, creative si activitatilor complementare. Acest fapt decurge din contributia jocului de miscare, la dezvoltarea si fortificarea organismului copiilor, la cultivarea calitatilor fizice, a trairilor afective pozitive, a calitatilor morale, a calitatilor de vointa si caracter, potrivit particularitatilor de vârsta.

Jocurile motrice simple se realizeaza cu sau fara jucarii si materiale, ele fiind reprezentate de alergari, catarari, mersul pe trotinete, triciclete, saritul corzii. Aceste jocuri motrice simple se desfasoara în cadrul activitatilor complementare si au uneori caracter competitiv contribuind la dezvoltarea vointei, perseverentei, stapânirii de sine, a curajului.

Din denumirea acestor jocuri deducem ca în primul rând jocurile motrice contribuie la dezvoltarea motricitatii generale, la calirea organismului si la dezvoltarea fizica armonioasa.Luând în considerare domeniul dezvoltarii psihice, alaturi de jocurile de miscare din categoria jocurilor didactice mai fac parte si jocurile senzoriale si jocurile intelectuale. Jocurile senzoriale au ca obiectiv perfectionarea activitatii analizatorilor: vizual, auditiv, olfactiv, gustativ, pentru educarea simtului echilibrului.

Aceste jocuri sunt mult apreciate de copii deoarece se desfasoara sub forma de surpriza, si-i solicita sa gaseasca forme ale obiectelor pipaite, gustul si denumirea unor alimente, mirosul alimentelor sau al altor produse (parfum,spirt sanitar, otet) fara a fi antrenat analizatorul vizual (de exemplu :determinarea meseriei pe baza mirosului îmbracamintei: bucatar – miros de mâncare; zugrav – miros de vopsea; medic – miros de medicamente si spirt sanitar; sofer – miros de benzina, motorina).

–––––––––-

Jocurile intelectuale sunt acele jocuri care contribuie în mod special la dezvoltarea intelectuala a prescolarilor. Aceste jocuri sunt practicate în cadrul activitatilor comune si sunt grupate în functie de domeniul în care se opereaza cu informatia: educatia limbajului, educatie pentru stiinta (cunoasterea mediului si activitati matematice), educatie estetica (activitati artistico-plastice, activitati practice si activitati muzicale).

Prin aceste jocuri se realizeaza nu numai transmiterea de cunostinte ci si evaluarea si consolidarea acestora, contribuind la formarea deprinderilor de munca intelectuala.

Gradinita ofera copilului prescolar cadrul ideal de a desfasura o activitate placuta, vesela, iar prin joc sa-si dezvolte acele potentialitati care îi vor permite sa ajunga scolar. Prin joc copilul învata mai usor, mai direct sa iubeasca, sa sa traiasca nu numai pentru el ci si pentru cei din jur. De aceea, jocul este cea mai fireasca activitate a copilului.

Noua reforma a învatamântului prescolar da educatoarei posibilitatea abordarii în mod creator a programei de învatamânt, iar introducerea jocului în însasi structura activitatilor constituie un mijloc de prevenire a oboselii si chiar de înlaturare a acesteia, cunoscuta fiind capacitatea redusa de efort a micilor prescolari.

Varietatea elementelor de joc precum si diversitatea tipurilor de jocuri confera activitatilor dinamism, farmec si atractivitate. Cu pricepere si tact, educatoarea va folosi jocul – centrul copilariei, ca si modalitate esentiala ce va conduce spre învatatura si munca.

–––––––

Functia de socializare a jocului.

Jocul – forma tipica de activitate la aceasta vârsta – constituie un factor important al socializarii; el fiind nu numai un „substitut” al muncii ci si o forma de exercitiu preparator, cu virtuti psiho-pedagogice importante în geneza vietii socio-morale si în dezvoltarea comportamentului psiho – afectiv, în disciplinarea modalitatilor de conduita în diverse forme de actiune socio-umana.

Prin joc, copilul prescolar descopera noi modalitati de expresie atitudinala care îi sporesc vigoarea sa actionala si dinamismul sau.

La vârsta prescolaritatii jocul ofera cadrul pentru efort si depasire a anumitor obstacole, iar „moralitatea ludica” contribuie la geneza comportamentului socio-moral si la asimilarea unor elemente de disciplina în ansamblul expresiilor comportamentale ale copilului.

Deosebit de important este faptul ca jocul ofera posibilitatea dezvaluirii naturii autentice a copilului, a fortelor sale, creând prin aceasta o premisa pentru elanul uman al afirmarii.

Cu alte cuvinte, o intima tendinta spre „afirmare” este pregnanta la prescolari si ea constituie acea dorinta care îl stimuleaza pe copil de a-si depasi limitele sale si de a se apropia de comportamentele socio-culturale ale adultului. Mai ales prin jocul simbolic, cu rol, aceasta tendinta dobândeste sensul de „elan spre starea adulta” trasatura considerata esentiala pentru vârsta copilariei, cu dinamismul si expresivitatea ei specifica.

Privind gradul de implicare sociala a copilului în activitatea de joc. M. Parten a postulat ca, din punct de vedere social exista o secventa clara a dezvoltarii, identificata în stilul de joc al copilului, în special în primii ani de viata:

Pâna la vârsta de 18 luni predomina jocul solitar cu obiecte;

Pâna la trei ani jocul copilului este de natura observativa – fara implicare efectiva în joc;

La trei ani apare jocul paralel – jocul cu ceilalti copii, uneori observarea si imitarea celorlalti copii, dar fara o interactiune reala;

În jurul vârstei de patru ani, jocul devine din ce în ce mai mult social si au interactiuni simple;

De la cinci–sase ani, este întâlnit jocul cooperativ –unde copilul este constient de apartenenta sa la grup, de respectarea unor reguli si roluri ale jocului, ceea ce determina cooperarea si relationarea cu ceilalti parteneri de joaca.

Când jocul prescolarului depaseste simpla mânuire de obiecte, el ajunge sa reflecte în continutul sau aspecte ale dinamicii vietii sociale, diversele raporturi care se stabilesc între om si obiectele folosite deacesta, precum si relatiile între oameni în procesul de creare sau de utilizare a obiectelor.

Concomitent, jocul presupune pe lânga relatiile impuse de continutul sau, relatii directe între copii, determinate de necesitatea organizarii acestuia. Astfel, înainte de începerea jocului, copiii îsi selectioneaza partenerii de joaca – moment de o importanta deosebita în procesul de socializare.

Cresterea experientei de viata la copii, prin integrarea lor treptata într-o colectivitate, contribuie în mod direct la organizarea unor jocuri cu roluri variate – la aparitia jocului de grup.

Aceasta transformare este conditionata si de nivelul însusirii de catre copii a unor deprinderi de convietuire sociala, ca rezultat al experientei lor de viata în familie si gradinita si a îndrumarii sistematice date de adulti.

Prescolarii de sase ani dovedesc ca poseda în joc usurinta de a

actiona în conformitate cu un ansamblu de actiuni individuale, îsi armonizeaza

destul de bine propria activitate cu aceea a grupului din care fac parte.

Dezvoltându-si relatiile cu ceilalti, uneori sub forma de cearta confuza, dar si sub forma unor jocuri de societate, acestea din urma impun copilului , sa respecte regula, preludiu al regulii vietii, sa se supuna capriciilor hazardului, si, în sfârsit, sa accepte sa piarda.

Cercetatorii arata ca jocul este forma dominanta a activitatii infantile, cea mai revelatoare a mentalitatii sale, dar si a dezvoltarii sale viitoare, a ascensiunii spre împlinirea ca adult. Se afirma chiar ca pâna la vârsta scolara este forma exclusiva a comportamentului sau. Jocul are întotdeauna o valoare functionala imediata sau tardiva. El pregateste numeroasele adaptari si fixeaza achizitiile pretioase ale copilului.

Trebuie mentionat faptul ca la vârsta prescolara, procesul de socializare a copiilor se intensifica datorita în mare parte structurii jocului, respectiv continutului sau. Majoritatea tipurilor de joc si în special cele de cooperare, de competitie sau de rol presupun relationare, adaptare a actiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc, asumare a responsabilitati propriului comportament si respectarea conventiilor comportamentale impuse de situatie.

Perspicacitatea sociala poate fi influentata si educată prin urmatoarele caracteristici:

jocul pretinde asumarea unor roluri, cunoasterea si respectarea anumitor reguli. Astfel, participantii la joc învata ca relatiile lor cu ceilalti presupun un consens general;

jocul este un mijloc de stabilire a unor noi relatii interpersonale si de modificare a celor vechi, de alegere a partenerilor sociali;

_jocul este un mijloc de verificare a relatiilor cu ceilalti si a atitudinii acestora fata de noi, manifestat în momentul alegerii echipelor prin împartirea rolurilor între membrii aceleasi echipe;

jocul arata ca succesul si eficienta actiunilor proprii depind si de actiunea celorlalti. Jocul solicita capacitatea de descifrare a comportamentului nonverbal, a intentiilor de joc;

jocul este un mijloc de postanaliza si de anticipare a relatiilor interpersonale, a unor comportamente posibile într-o situatie

viitoare, jocul este o cale de învatare a comportamentului de negociere.

Alegerea conditiilor de joc constituie a cale de învatare a modului de prezentare si satisfacere a cerintelor în relatiile cu ceilalti; jocul este un mijloc de experimentare naturala a unor presupuneri si strategii comportamentale de interactiune, în caz de succes sau esec.

Un alt aspect important al socializarii prin activitatea ludica este tendinta copilului de a-si afirma individualitatea, alaturi de nevoia de a se integra social. Obligat de contextul ludic sa se dedubleze si sa interpreteze roluri diverse, prescolarul mare ajunge sa-si formeze un sens al identitatii proprii si sa acumuleze elemente ale imaginii de sine, lucru facilitat tocmai de ocaziile, oferite de joc, de analiza a sinelui din perspective variate.

De altfel, nu trebuie uitat faptul ca una dintre functiile principale ale jocului o constituie functia de socializare, care este concretizata în exersarea prin joc si asimilarea în plan comportamental a exigentelor vietii sociale. Actionând asupra obiectelor si fiintelor din jur, prescolarul cunoaste treptat aceasta lume, îsi satisface nevoia de miscare si întelegere, dobândeste încredere în puterile proprii.

Functia de relevare a psihicului :

La vârsta prescolara se elaboreaza si se exerseaza conduitele, iar însusirile de personalitate se dezvolta progresiv, mai ales prin intermediul activitatii ludice. Jocul creeaza câmp larg de actiune si de afirmare pentru copil, deoarece prin el acesta îsi pune în valoare potentialul psihic si fizic, traieste satisfactia exprimarii conduitelor achizitionate, a intereselor si a vietii social-afective.

Foarte important pentru copil este prilejul oferit de joc de a se identifica cu modelele cele mai apropiate prin raportarea actiunilor, prin autocontrol, în reglarea conduitei morale. Astfel se dezvolta dimensiunea psihica a personalitatii, cu rezonante afective si motivationale complexe.

Jocul este de fapt cel mai eficient, cel mai puternic si mai productiv mijloc de a acumula informatiile de care copilul are nevoie, pentru a reusi în viata.

Chiar în formele primare, cu atât mai mult în formele sale evoluate, jocul înnobileaza întreaga viata psihica a copilului, îl umanizeaza si îl ajuta sa fie armonios dezvoltat din punct de vedere psiho-fizic. Ceea ce jocul îi poate oferi copilului la timpul potrivit ramâne ca achizitie pretioasa toata viata.

De altfel, în toate formele jocului are loc o intensa socializare tocmai datorita faptului ca ele reflecta dinamica vietii sociale, relatiile dintre oameni, precum si relatiile acestora cu obiectele si fenomenele lumii înconjuratoare. De asemenea se stabilesc, în acelasi timp, relatii între copii de cooperare ce au la baza criterii de simpatie si posibilitati de participare activa a acestora în activitatea ludica.

Spre sfârsitul perioadei prescolare se manifesta mai pregnant nivelul dezvoltarii psihofizice, autocunoasterea propriilor capacitati, sau eventualele disfunctii prezente în dezvoltarea personalitatii copiilor.

Jocul – devine astfel un generator excelent de formare a capacitatilor cognitive, emotional-afective, psihomotorii, de întelegere a relatiilor sociale si de modelare a personalitatii. ( Marsieu, A. pag. 62)

1.4.

3

.

Teoria si metodologia jocului didactic

Aurelia MARSIEU – Teoria si metodologia jocului didactic, Jocul ca forma specifica de conduita si activitate; revista Educatia-Plus nr. 4. 2006