Ecoturismul In Delta Dunarii

Ecoturismul în Delta Dunării

Radu Nicușor Ciprian

Cuprins

Capitolul I Conceptul de dezvoltare durabila

Dezvoltarea durabila de la necesitate la posibilitate

Turismul si dezvoltarea durabila ( carte poze)

Turism versus Ecoturism

Capitolul II Ecoturismul- principala formă de manifestare a turismului durabil

2.1 Conceptul de ecoturism

2.2 Principiile ecoturismului

2.3 Ecoturismul – model de valorificare durabilă a resurselor turistice

Capitolul III Studiu de caz

3.1 Destinatia turistica Delta Dunarii

3.2 Oferta de turism in Delta Dunarii

3.3 Sistemul de certificare în ecoturism: condiții și beneficii

Concluzii

Biblografie

Dezvoltarea durabilă de la necesitate la posibilitate

Efortul de conservare a capitalului natural nu are ca obiectiv restricționarea activității economico – sociale ci asigurarea funcționalității acesteia, ca o premisă indispensabilă organizării și derulării proceselor tehnico-productive. Consumul de resurse pentru aplicarea unui program de mediu ar fi lipsit de finalitate dacă nu s-ar regăsi în creșterea potențială și reală a bunăstării oamenilor. Populația umană nu își poate asigura însă o poziție privilegiată în cadrul esosistemelor, ignorând regulile de conviețuire cu celelalte populații, ci încercând să le înțeleagă și respecte spre folosul său; superioritatea ființei umane trebuie să derive din capacitatea asumării unei asemenea înțelegeri și nu din forța de care dispune sau pe care o poate mobiliza.

Contextul social este marcat de criză de identitate a omului. Nereușind să identifice și să înțeleagă natura căreia îi aparține, omul a început să-și creeze propriile repere, dezvoltând în spațiul eco-sferei activități care afectează randamentul capitalului natural.

În competiția cu mediul, prelevând tot mai multe resurse naturale, extinzând ecosistemele antropice, deversând poluanții, omul nu se bazează pe reguli „negociate” ci formulate unilateral și unidirecțional, uitând că „surplusul” de astăzi va fi „răzvrătitul” de mâine. Ca sistem dinamic, mediul nu va înceta să-și creeze propriul echilibru iar acesta ar putea să însemne anularea unei părți importante a avantajelor pe care și le-a creat omul în timp, ignorând necesitatea unor reguli „negociate”.

Din punct de vedere economic „profitul privat” reprezintă un neajuns deoarece obținerea produselor și furnizarea serviciilor au loc cu contribuția capitalului natural care, privit ca sistem, este un bun politic pur. Atâta vreme cât pagubele capitalului natural nu se regăsesc în costul produselor și serviciilor, se menține riscul utilizării neraționale a resurselor în activități doar aparent profitabile, astfel, încât, pe ansamblu, societatea înregistrează pierderi.

Contextul ecologic este acela al adâncirii eco-crizei. Procese precum efectul de seră, degradarea stratului de ozon, înrăutățirea oceanului planetar și poluarea industrială, scăderea calității resurselor de apă subterană și de suprafață, cu toate eforturile regionale și internaționale, continua să se accentueze.

Contextul geopolitic se impune tot mai mult în ecuația dezvoltării și aceasta pe fondul extinderii scării spațiale de manifestare a dezechilibrelor ecologice. În timp ce problemele precum conflictele armate, foametea, etc. pot fi limitate în timp și spațiu prin cooperare politico-militare, eco-criza și unele componente ale sale, nu poate fi regionalizată. De aceea, prelungirea stării de ineficiență ecologică a economiilor naționale va influența, mai devreme sau mai târziu, economia mondială ca urmare a scăderii randamentului capitalului natural al Planetei.

Turismul și dezvoltarea durabilă

Turismul are o structură complexă cu implicații în numeroase domenii și activități precum cele economice, sociale, culturale, sportive, de mediu etc, astfel încât, exceptând dimensiunea economică, semnificația sa reală, pe ansamblu, rămâne aproape imposibil de cuantificat și deci greu de apreciat prin termeni comparabili. Dezvoltarea și totodată, eficiența turismului în teritoriu sunt dependente de calitatea mediului și implicit a resurselor sale, degradările de orice natură produse acestora putând diminua sau chiar anula valențele turistice.

Valorificarea resurselor turistice și dezvoltarea turismului trebuie să fie organic corelate cu prevederile generale ale sistematizării complexe a teritoriului care să asigure o dezvoltare armonioasă a tuturor sectoarelor economice și o îmbinare a criteriilor de eficiență economică cu cele de ordin social. În acest context, asigurarea cadrului optim de desfășurare a activității turistice este condiționată de ocrotirea tuturor componentelor peisajului geografic, conservarea monumentelor istorice, de artă și arhitectură, păstrarea și revitalizarea unor vechi tradiții etnofolclorice.

În general, calitatea mediului este afectată de două grupe de factori esențiali, factori cu caracter obiectiv, rezultați prin manifestarea unor fenomene naturale nefavorabile și factori subiectivi, cauzați de activități umane. Din păcate, activitățile turistice se înscriu pe lista multiplelor activități umane care contribuie la degradarea mediului înconjurător. Acțiunile distructive ale unor activități turistice se manifestă, în principal, prin intervenții necugetate ale oamenilor asupra resurselor naturale și peisajului. Totodată, circulația turistică necontrolată poate provoca distrugerea iremediabilă a unora dintre elementele care au consacrat unele locuri ca atracții turistice. Degradarea locurilor și monumentelor istorice, prin acțiuni de vandalizare, suprasolicitarea infrastructurii, distrugerea spațiilor de cazare, alimentație publică sau de agrement, reprezintă numai câteva elemente cu efecte negative în valorificarea turistică a spațiului. De asemenea, în multe locuri se manifestă o subminare a valorilor culturale, care poate da naștere unor efecte dăunătoare: deprecierea valorilor colective, religioase și morale, cerșetoria, dar și diverse forme derivate ale delicventei.

Însă, prin adoptarea unor reglementări specifice și eficiente, turismul poate deveni un factor de stabilitate în ceea ce privește protejarea și conservarea mediului înconjurător. De altfel, relația turism – mediu ambiant are o importanță deosebită, ocrotirea și conservarea mediului ambiant reprezentând condiția primordială de desfășurare și dezvoltare a turismului. În absența unor reglementări specifice, însoțite de o monitorizare permanentă a zonelor expuse degradării prin utilizarea turistică necontrolată, pot fi puse în pericol obiectivele turistice atât în ceea ce privește integritatea, cât și conservarea lor.

Participarea turismului, în toate formele sale, aduce în prim plan probleme de impact, respectiv capacitatea de suport pentru turism care, reprezintă gradul de rezistenta al unei densități turistice față de tipul de turism în funcție de calitățile mediului fizic, social și cultural ca și de beneficiile dezvoltării infrastructurii și economiei. La baza capacității de suport a mediului stau o serie de obiective, între care: păstrarea diversității naturale și culturale; exploatarea durabilă a patrimoniului turistic; planificarea activităților turistice; consultarea specialiștilor în domeniu și utilizarea numai a personalului pregătit; implicarea comunităților la propria lor dezvoltare etc. Cu prilejul Conferinței Mondiale a Turismului din Indonezia a fost pusă în discuție capacitatea de suport a mediului, având la baza recomandările OMT potrivit cărora cerințele privind satisfacția turistului nu trebuie să aducă prejudicii intereselor sociale și economice ale populației din arealele turistice sau mediului, respectiv, resurselor naturale.

Indicatorii capacităților de suport pentru turism au fost încadrați de către unii specialiști în cinci categorii: capacitatea ecologică, capacitatea fizică, capacitatea social-receptiva, capacitatea economică, capacitatea psihologică.

În ultimi ani turismul se asociază tot mai frecvent cu conceptul de „dezvoltare durabilă”, utilizat deja în multe sectoare de activitate. Conceptul de dezvoltare durabilă în turism a fost consolidat în cadrul Conferinței Uniunii Internaționale de Conservare a Naturii (U.I.C.N.), în accepțiunea specialiștilor afiliați la acest for mondial, dezvoltarea durabilă reprezentând „un proces care se desfășoară fără a distruge sau epuiza resursele, asigurând dezvoltarea; resursele trebuie valorificate într-un ritm identic cu cel de reînnoire a lor, renunțându-se la exploatare atunci când resursa se regenerează foarte lent, pentru a o înlocui cu alta, cu mai mare putere de regenerare”. De asemenea, dezvoltarea turistică durabilă este definită ca acțiunea care reprezintă „dirijarea managementului tuturor resurselor în așa fel încât să satisfacă nevoile economice, sociale și estetice menținând în același timp integritatea culturală, procesele ecologice esențiale, diversitatea biologică și sistemele de susținere a vieții”.

În accepțiunea OMT, scopurile majore ale turismului durabil sunt următoarele: îmbunătățirea calității vieții comunităților gazdă; protejarea calității mediului prin menținerea diversității biologice și a sistemelor ecologice; asigurarea integrității culturale și a coeziunii sociale a comunității. Aceste scopuri pot fi atinse prin respectarea a trei principii de dezvoltare durabilă:

Durabilitatea ecologică care să asigure o dezvoltare suportabilă la nivelul proceselor ecologice esențiale și mai ales a diversității resurselor biologice;

Durabilitatea economică care presupune o optimă gestionare a resurselor astfel încât acestea să existe și în viitor;

Durabilitatea socială și culturală care garantează păstrarea identităților comunitare și o dezvoltare economică favorabilă membrilor societății, compatibilă cu valorile culturale și de civilizație existente.

Așadar, dezvoltarea durabilă vizează atingerea unui înalt nivel de calitate a vieții, respectiv o funcționare optimă a sistemelor economice, sociale și de mediu care alcătuiesc societatea și care asigura sănătatea, productivitatea și un mediu curat pentru toți rezidenții comunității, în prezent și în perspectivă.

Formele turismului durabil

Tot mai multe persoane dintre cele implicate, sub o formă sau alta, în activitățile de turism sunt conștiente de efectele provocate de dezvoltarea turistică, de impactul acestor activități asupra populației și ambiantului. În ultimii douăzeci de ani ai secolului XX, s-a urmărit ca dezvoltarea turismului să se realizeze echilibrat, în conformitate cu standardele care garantează păstrarea echilibrului ecologic și evită suprasolicitarea resurselor, poluarea și orice alte impacturi dăunătoare mediului. Noțiunea de impact presupune analiza relației turist – resursa turistică – produs turistic, care se desfășoară de la simpla vizitare a unui obiectiv turistic, până la asigurarea pachetului de servicii și activități turistice, cu rolul de a pune în valoare obiectivul turistic respectiv.

Impactul asupra unei zone turistice este dat de:

cadrul natural și diversitatea potențialului turistic;

existența unei infrastructuri generale, care asigura circulația, accesul și informarea;

prezența unor structuri turistice de cazare, alimentație publică, agrement.

Aceste elemente definitorii ale turismului determină numeroase tipuri de impact, care pot îmbrăca forme pozitive sau negative de manifestare.

Turismul include întotdeauna o călătorie, deoarece produsul turistic nu poate fi „consumat” la adresa beneficiarului.Atunci când se vorbește despre mobilitate durabilă, în general, se caută soluții pentru a reduce impactul negativ al mijloacelor de transport asupra mediului și soluții pentru problemele sociale cauzate de trafic. Problemele ecologice sunt, de exemplu, poluarea atmosferică cauzată de emisiile de CO2, acidifierea cauzată de emisiile motoarelor pe combustie, folosirea spațiului public pentru construirea de autostrăzi etc. Poluarea fonică, blocajele în trafic, accidentele, victimele și problemele de sănătate cauzate de emisiile poluante reprezintă doar câteva din problemele sociale întâlnite.

Se întelege faptul că transportul de vacanță nu poate fi făcut responsabil pentru toți acești factori, deși ei sunt parte integrantă a problemei generale a mobilității, pentru care atât administrația cât și sectorul privat trebuie să caute soluții.

Astfel, este normal ca transportatorul să fie motivat să promoveze turismul durabil/transportul durabil, pe măsură ce beneficiarul merge mai des în vacanță, mărind, în același timp, distanța față de destinațiile turistice vizitate.

La întrebarea „care este cel mai ecologic mijloc de transport?” nu este simplu de răspuns. Depinde de timp, loc și circumstanțe. Unor întrebări simple și relevante precum „care este varianta optimă de transport din punct de vedere ecologic, trenul sau avionul?”, „autobuzul sau trenul?”, dar „mașina în comparație cu avionul?” sau „transportul public este recomandat în schimbul celui individual?” nu li se poate răspunde într-un mod clar, răspunsul depinzând de echipamentul tehnic specific mijloacelor de transport, de numărul de persoane transportate, de distanța ce urmează a fi străbătută, de gradul de ocupare a mijlocului de transport etc. În practică, se observă o evoluție în sensul că, în cazul călătoriilor scurte, avionul poate fi înlocuit de mijloace publice de transport precum autobuzul sau trenul. Aceste eforturi trebuie întreprinse acordând o deosebită importanță transportului către destinație precum și mobilității interne la destinație. Totodată, transportatorul va trebui să-și sensibilizeze beneficiarii, adică pe cei care pleacă în vacanță, și să simplifice alegerea tipului de produs. Turistul convins de aceste principii, va conduce automat la un comportament de vacanță pozitiv, durabil, atât în țara de origine, cât și la destinație.

Rolul administrației este acela de a pune la dispoziție infrastructura de transport necesară, permițând o mobilitate durabilă, sau alte mijloace de transport alternative precum construcția de piste pentru biciclete, poteci, facilități de parcare și transport destinate turiștilor etc.

Acțiuni ce vizează organizarea unui transport durabil:

Aspecte tehnice ale mijloacelor de transport

Adaptarea mijloacelor de transport pentru ca acestea să cauzeze mai puțină poluare atmosferică, fonică și să ofere siguranță. Aceasta implică, de exemplu, utilizarea motoarelor moderne, combustibilului „curat”, utilizarea unor catalizatori în mașini/autobuze, folosirea de oglinzi pentru unghi mort în vederea limitării numărului de accidente etc.

Organizarea transportului

În cazul transportului public, adaptarea orarelor și frecvenței în vederea accesibilizării destinației, spațiilor de cazare, atracțiilor din zonă etc.

Optimizarea activităților pentru asigurarea unei capacități suficiente de confort și primire (de exemplu, evitarea sau limitarea perioadelor de așteptare în aeroporturi).

În cazul întârzierilor, evitarea situației în care avioanele, autobuzele, mașinile etc. să aștepte cu motorul pornit.

Colectarea selectivă a deșeurilor în timpul transportului.

Asigurarea accesibilității pentru persoanele cu handicap în clădirile companiei și în mijloacele de transport.

Călătoria ca produs

Sensibilizarea călătorului în cursul transportului pentru a se comporta într-o manieră sustenabilă la destinație (de exemplu, prin prezentarea unui film, explicarea motivelor pentru care participă la o activitate durabilă etc.).

Structurarea pachetului de călătorie astfel încât, odată destinația atinsă, să fie posibilă vizitarea acesteia cu mijloace de transport alternative (de exemplu, cu bicicleta sau pe jos) sau să se facă posibil transferul către transportul local.

Relația cu zona/destinația

Descurajarea transportului individual și stimularea transportului în comun în zonele sensibile.

Utilizarea parcărilor întotdeauna în zonele de destinație, evitarea parcărilor ilegale.

Relația și comunicarea cu personalul, clientul și furnizorii, administrația și terții

Instruirea personalului;

Varietatea personalului;

Implicarea personalului în politica firmei;

Comunicarea informală sau formală către client (prin viu grai, pe web, formal, informal);

Selectarea furnizorilor și stimularea lor către un antreprenoriat de tip durabil;

Posibila sponsorizare a unui proiect durabil.

Turism versus ecoturism

În România turismul este sectorul economic care dispune de un valoros potențial de dezvoltare, neexploatat îndeajuns și care poate deveni o sursă de interes atât pentru investitori cât și pentru turiștii străini, însă acest lucru este dificil din cauza concurenței acerbe ce vine din partea țărilor învecinate (Ungaria, Bulgaria, Croația) și de gravitatea problemelor ce țin de competitivitatea turismului românesc.

În ceea ce privește dezvoltarea turismului, România prezintă un mare avantaj constituit de prezența resurselor naturale și culturale diversificate și bine repartizate în teritoriu, care dau posibilitatea practicării tuturor formelor de turism.

Pentru a completa oferta turistică, slab diversificată în prezent, România dispune de numeroase resurse turistice de exploatat și valorificat, în vederea acoperirii întregului an calendaristic. Astfel, de remarcat sunt cele optsprezece parcuri naționale și naturale, zonele protejate, Rezervația Biosferei Delta Dunării, bogăția și diversitatea patrimoniului cultural (mănăstiri, case memoriale, cetăți, biserici, monumente), comunitățile umane care păstrează valorile civilizației culturale rurale în viața de zi cu zi, posibilitățile de practicare a turismului de aventură, oferite de râurile naționale, a speo-turismului, turismului ecvestru, turismului de croazieră pe fluviul Dunărea, turismului uval, favorizat de faptul că România este a cincea țară în ceea ce privește potențialul viticol, posibilitățile pentru practicarea cicloturismului, mountain-bike, dar și a competițiilor de off-road.

Toate acestea creează României potențial pentru dezvoltarea produselor turistice complete și sporirea numărului de turiști. Posibilitățile pentru atragerea turiștilor străini sunt tot mai variate: oferta stațiunilor turistice balneare, diferite forme ale turismului de afaceri, simpozioane și expoziții, acțiuni cu caracter diplomatic, viața cultural-științifică, deschiderea de afaceri cu întreprinderi multinaționale etc. O importantă problemă cu care se confrunta România este reprezentată de gradul diferit de valorificare a potențialului turistic, luând în considerare importanța care trebuie acordată respectării capacității de suport, dar și excluderii diferențelor economice regionale. Astfel, în timp ce zone precum Constanța, litoralul Mării Negre, Brașov și Valea Prahovei au un turism de masă peste limita superioară în sezonul de vârf, în celelalte zone turistice fluxul turiștilor este mai mic de jumătatea capacității de suport. Cauza principală a acestei situații este constituită de un ansamblu de condiții de exploatare neadecvate, respectiv accesibilitate dificilă, servicii turistice și utilități generale de calitate inferioară, programe insuficiente de agrement, rețele de structuri turistice de cazare, alimentație și agrement neacoperitoare, forța de muncă în structura ocupațională turistică neadecvată cererii pieței și insuficientă cantitativ.

În raport cu potențialul turistic, dar și comparativ cu statele vecine, ponderea turismului românesc în PIB este relativ mică, la fel și profitul obținut de antreprenorii în turism. Aceasta fiind cauzată în principal de absența produselor turistice complexe, existenței capacităților turistice nemodernizate și lipsei facilităților pentru realizarea de capacități turistice complexe și moderne. Acestora i se adaugă și inexistența structurilor de cazare în zonele turistice care oferă oportunități deosebite pentru practicarea turismului de nișă și a ecoturismului. În vecinătatea parcurilor naturale, naționale sau ale altor zone protejate care sunt legiferate lipsesc total sau sunt insuficiente capacitățile turistice. Resursele turistice naturale nu pot fi valorificate complex fără o dezvoltare cantitativă și calitativă optimă a structurilor turistice de cazare, de alimentație și de agrement.

Activitatea de promovare turistică din România este momentan redusă, cantitatea de materiale promoționale este insuficientă și nu acoperă cererea. Situația este cauzată de inexistența unei rețele naționale de centre județene și birouri locale de informare și promovare turistică, a unor brand-uri pe zone/regiuni turistice, de dificultățile în acoperirea activității de promovare internă și internațională cu fonduri de la buget.

Ultima tendință a turismului la nivel internațional este turismul ecologic acesta fiind deosebit de apreciat de cei care iubesc natura. Printre obiectivele ce trebuie incluse în imaginea României peste hotare se numără Delta Dunării și populațiile de urși, lupi și rași din pădurile țării noastre.

Capitolul II – Ecoturismul- principala formă de manifestare a turismului durabil

2.1 Conceptul de ecoturism

Ideea de ecoturism se poate asocia cu numeroase trasaturi, printre care:durabilitate, responsabilitate, protejare, conservare, atitudine prietenoasă față de mediu și nu în ultimul rând „verde”, un cuvânt des folosit pentru această nouă industrie. Din această cauză se creează numeroase confuzii între ecoturism și termeni ca: turism durabil, turism responsabil, turism alternativ, turism verde, geoturism.

Noțiunea de „turism responsabil” atrage atenția asupra numeroaselor activități turistice iresponsabile precum: exploatarea populației locale, nerespectarea resurselor naturale și culturale. Termenul de ecoturism este folosit adesea ca echivalent al turismului durabil și sugerează faptul că toți cei implicați într-o activitate turistică, turiști sau prestatori, trebuie să aibă o atitudine responsabilă fata de destinația turistică. O variantă asemănătoare este „ turismul conștient”, care îndeamnă o înțelegere mai profundă a naturii, oamenilor și locurilor.

Un alt termen întâlnit frecvent este cel de „turism alternativ”. Problema este că termenul se definește ca fiind turism tradițional, ceea ce nu este adevărat. Turiștii nu își descriu interesele ca fiind alternative, iar serviciile sau destinațiile pe care le aleg sunt aceleași care îi motivează de cele mai multe ori: natura, religia, educația, aventura, etc. Intenția și în acest caz nu este de a introduce o nouă formă de turism ci de a sugera un alt fel de comportament, o mentalitate alternativă celei predominante în turismul clasic.

Termenul „turism verde” este folosit de obicei ca o versiune neacademică a turismului durabil.

Societatea „National Geografic” a introdus termenul de „geoturism”, ca fiind: „forma de turism care sprijină sau îmbunătățește caracteristicile geofizice ale unui spațiu – mediul înconjurător, cultura, estetica, patrimoniul și bunăstarea locuitorilor.”

Definirea ecoturismului

Ecoturismul înseamnă a călători într-o manieră responsabilă către zone cu potențial natural, având în vedere interesele populației locale și mediul înconjurător.

Caracteristici ale ecoturismului:

este un tip de produs;

este parte a turismului de mediu;

are legături cu turismul cultural și rural;

reprezintă o nișă de piață în continuă creștere pentru oferta de turism;

poate fi organizat individual sau în grupuri mici de maxim 25 de persoane. Grupul care călătorește are, de obicei, o componentă educațională, utilizează frecvent ghizii locali, specializați;

se folosesc spații de cazare mai mici, locații cu capacitate limitată;

touroperatorii ofertanți sunt, în general, de dimensiuni mici și medii și aparțin mai degrabă segmentului de nișă pe piața turistică.

Pe măsură ce ecoturismul se dezvoltă și devine popular, apar diferite piedici care vor trebui depășite.Una dintre acestea este problema unei definiții specifice. Dificultatea este cauzată de faptul că ecoturismul nu poate fi descris doar prin activitatea desfășurată, precum alte forme de turism (turism de aventură, turism balnear, turism de afaceri, etc.). Ecoturismul include mereu activități variate în mijlocul naturii (drumeții, ascensiuni montane, observarea viețuitoarelor în habitatul lor natural, etc.), dar poate conține și activități culturale. Ecoturismul are și o importantă componentă educațională, este o ocazie de a învăța să respectăm natura și cultura locală, iar pentru unii o șansă de autoreflecție inspirată de frumusețea împrejurimilor. Un alt aspect ce caracterizează ecoturismul este obținerea beneficiilor pentru comunitatea locală. Acest aspect se referă la: angajarea personalului de pe plan local, aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor în luarea deciziilor și organizarea activităților turistice.

Una dintre primele definiții ale ecoturismului din literatura de specialitate este cea dată în anul 1988, în cadrul Programului din Belize inițiat de Rio Bravo Conservation &Management Area: „ecoturismul este o formă de turism cu impact scăzut asupra mediului, bazat pe aprecierea acestuia și unde se depune un efort conștient în vederea reinvestirii unei părți adecvate din venituri pentru conservarea resurselor pe care se bazează. Este o formă de turism durabil și care asigura beneficii populației locale.”

Societatea Internațională de Ecoturism (TIES) a elaborat în 1991 o definiție mai restrânsă: „călătoria responsabilă în arii naturale, care conservă mediul și susține bunăstarea populației locale.”

În 1996, Uniunea Mondială pentru Conservare formulează propria definiție astfel: ”Ecoturismul este călătoria responsabilă față de mediu în zone naturale relativ nealterate, cu scopul aprecierii naturii (și a oricăror atracții culturale trecute și prezente), care promovează conservarea, are un impact negativ scăzut și asigură o implicare socio-economică activa și aducătoare de beneficii pentru populația locală.”

În concluzie ecoturismul reprezintă o formă de turism desfășurată în zone naturale, al cărui scop este de a cunoaște și de a aprecia natura și cultura locală, care presupune măsuri de conservare și asigură o implicare activă, generatoare de beneficii pentru populația locală.

Profilul ecoturistului

În ultimul timp ecoturismul a câștigat foarte mulți adepți. Cei care iubesc natura în forma ei neatinsă caută aceste locuri tocmai pentru valoarea lor ecologică, estetică și peisagistică, fără nici un fel de intervenții.

În urma introducerii ecoturismului ca alternativă a turismului de masă, a fost posibilă realizarea unui profil al persoanei care participă la programele ecoturistice. Astfel, ecoturistul poate fi descris ca fiind o persoană:

cu studii peste medie, de obicei studii superioare;

iubitoare de natură, cu un simț al aventurii, interesată să cunoască lucruri noi despre cultura diferitelor zone sau despre mediul înconjurător și să ia parte la noi experiențe;

sensibilă la problemele de mediu, sau cel puțin deschisă spre implicare în protejarea naturii.

O mare parte dintre ecoturiști sunt susținători sau membri ai unor organizații bazate pe natură;

vârsta medie între 35-54 ani, variind în funcție de activitățile desfășurate și de alți factori cum ar fi costul călătoriei.

sexul – 50% femei și 50% bărbați, aceste procente pot varia în funcție de tipul activității desfășurate (în România se constată o proporție mai mare a bărbaților);

cu o situație materială peste medie, ținând cont de faptul că programele ecoturistice oferă o satisfacție mult mai mare decât cele ale turismului de masă, dar sunt de obicei mai scumpe;

cu o stare de sănătate bună, având capacitatea de a depune efort fizic. Odată cu creșterea mediei de vârstă a populației ce practică această formă de turism, scade cererea pentru activități solicitante și crește interesul pentru activități cum ar fi studiul naturii, observarea vieții sălbatice;

principalele motivații ale expedițiilor sunt: observarea peisajelor, observarea naturii sălbatice și realizarea de drumeții.

Conform studiilor efectuate cei interesați de o adevărată experiență în ecoturism cer, în general, mai mult decât media turiștilor clasici. Așadar ecoturismul este destinat, în special, turiștilor cu un nivel al veniturilor mediu sau ridicat, cu o cultură orientată spre cunoașterea naturii.

În condițiile economice actuale, marea majoritate a turiștilor, se preocupă de tariful serviciilor turistice. Turiștii au devenit foarte atenți la cheltuielile lor, prețurile serviciilor turistice reprezentând cea mai importantă variabilă în alegerile consumatorilor.

Actualmente, pentru a-și reface sănătatea și pentru a se încărca de energie, orice turist are nevoie de o calitate superioară a mediului în care a ales să-și petreacă timpul liber: aer curat, ape și locuri nepoluate etc. Locurile în care resursele naturale sunt protejate prin lege au devenit tot mai atractive pentru vizitatori.

Ecoturismul între teorie și practică

În ultima perioadă oamenii au devenit tot mai conștienți de varietatea, fragilitatea și valoarea inestimabilă a planetei noastre. Ca urmare a evoluției transporturilor și tehnologiei informației, tot mai multe zone îndepărtate au devenit accesibile, fapt ce a contribuit la o creștere vertiginoasă a turismului în zonele naturale.

În absența unui management corespunzător dezvoltarea turismului în zonele naturale sensibile poate reprezenta o amenințare pentru siguranța ecosistemelor și a comunităților locale. Zonele fragile din punct de vedere ecologic pot fi degradate intens din cauza afluxului mare de turiști. De asemenea, populația locală și cultura autohtonă pot fi influențate negativ de numărul mare de vizitatori străini cu un mod de viața diferit, la care se adaugă schimbările climatice, fluctuațiile economice și condițiile socio-politice care pot face din turism o afacere riscantă, în special în zonele puternic dependente de această activitate economică.

De asemene, aceeași ascensiune a turismului creează o multitudine de posibilități atât pentru conservare cât și pentru bunăstarea populației locale. În urma înregistrării interesului crescut pentru descoperirea naturii s-a creat treptat o nouă concepție a călătoriei numită ecoturism. Rădăcinile ecoturismului se trag din mișcarea de conservare a biosferei, el fiind o sursă importantă de venituri pentru zonele naturale care necesitau a fi protejate. Cercetările efectuate în Kenya în anii 70 au stabilit că beneficiile economice ale turismului în arii sălbatice au depășit cu mult vânătoarea (interzisă în 1977). La începutul anilor 80, pădurile tropicale și recifele de corali au devenit subiectul unor numeroase studii științifice și filme documentare. În urma acestui interes au luat nastere mici afaceri locale având ca activitate, îndeosebi, ghidarea cercetătorilor și reporterilor în zonele sălbatice. De-a lungul timpului, aceste afaceri s-au dezvoltat în țări ca Ecuador și Costa Rica și o adevărată industrie a început să se contureze pentru a satisface nevoile unor grupuri restrânse de vizitatori, în special naturaliști și iubitori ai vieții sălbatice.

La începutul anilor 80, antreprenorii din turismul axat pe atracții naturale au început să prospere în întreaga lume, odată cu creșterea interesului pentru mediu și pentru expedițiile în aer liber. Fenomenul a fost încurajat și de apariția unor echipamente de călătorie și campare tot mai performante. Unele organizații au avut inițiativa de a conserva mediul prin finanțarea unor comunități locale sau prin colectare de fonduri. Treptat, companiile au învățat că instruind și angajând localnici pentru a conduce afacerea le aducea beneficii, atât lor cât și comunităților locale. Pioneri ai ecoturismului pot fi considerați touroperatorii care vând produse turistice în Insulele Galapagos, Costa Rica, Kenya și Nepal.

Ecoturismul poate fi privit, în primă instnță ca o oportunitate de afaceri, apoi ca un concept cu principii, analizat de cercetători și organizații nonguvernamentale încă de la sfârșitul anilor 80 și nu în ultimul rând ca un segment de piață în plină dezvoltare, fiind o formă a turismului în arii naturale.

2.2 PRINCIPIILE ECOTURISMULUI

Aceste principii sunt acceptate și promovate de către Asociația de Ecoturism din România (AER) și au la bază două modele internaționale: Nature and Ecoturism Accreditation Program dezvoltat de către Asociația de Ecoturism din Australia și Nature’s Best, sistemul de acreditare promovat de către Asociația de Ecoturism din Suedia. Din perspectiva AER, aceste principii trebuie să fie aplicate atât de cei ce dezvolta produse ecoturistice, cât și de cei ce planifică dezvoltarea unei arii pe bază de ecoturism.

Focalizare pe zone naturale

Ecoturismul se desfășoară în natură și se axează pe utilizarea caracteristicilor geomorfologice, biologice, fizice și culturale ale acesteia. Astfel, accentul pe zona naturală este important în planificarea, dezvoltarea și managementul ecoturismului.

Interpretarea produsului ecoturistic

Ecoturismul oferă posibilitatea explorării naturii ceea ce ajută la o mai bună înțelegere, apreciere și ocrotire a acesteia.Turiștii care sunt atrași de produsele de ecoturism sunt persoane care doresc să interacționeze cu mediul natural. Cei ce se ocupă cu crearea și dezvoltarea activităților ecoturistice trebuie să ofere un grad potrivit de înțelegere a valorilor naturale și culturale ale destinațiilor, de obicei prin folosirea ghizilor competenți și oferirea informațiilor clare și concise atât înainte, cât și în timpul experienței. La nivelul destinației și al produselor ecoturistice, este esențial să se faciliteze accesul localnicilor la informații puse la dispoziție în cadrul programului ecoturistic din zonă.

Principiul durabilității din perspectiva protejării mediului natural

Activitățile de ecoturism trebuie să ofere cele mai eficiente practici de turism și planificare din punct de vedere al conservării naturii și dezvoltării durabile. Activitatea de turism trebuie să fie planificată și efectuată astfel încât impactul produs asupra naturii să fie cât mai redus. Produsul ecoturistic trebuie să se deruleze astfel încât să conserve și să pună în valoare mediul natural și cultural în care se realizează, prin recunoașterea și folosirea metodelor turismului durabil.

Participarea la conservarea naturii

Ecoturismul contribuie în mod pozitiv la conservarea ariilor naturale oferind modalități practice pentru un bun management și conservarea acestui mediu (ex: oferirea ajutorului financiar în acțiunile de reabilitare a zonelor naturale, strângerea deșeurilor aruncate de turiști).

Contribuție constructivă la dezvoltarea comunităților locale

Ecoturismul oferă contribuții durabile privind dezvoltarea comunităților locale. De cele mai multe ori comunitatea locală este integrată în produsul ecoturistic. Beneficiile locale obținute din ecoturism pot proveni din folosirea ghizilor locali, achiziționarea de bunuri și servicii locale și folosirea facilităților locale. Activitățile de ecoturism și planificare acestora trebuie să asigure o reducere a impactului negativ asupra comunității locale vizitate și asupra modului lor de viață, oferind totodată contribuții constructive, pe termen lung, acestor comunități locale. În concluzie, ecoturismul trebuie să scoată în evidență inclusiv componenta culturală a ariei vizitate și să participe la conservarea acesteia.

Gradul de satisfacere a turiștilor

Ecoturismul răspunde așteptărilor turiștilor. În dezvoltarea produselor ecoturistice trebuie avut în vedere nivelul ridicat de cunoștințe și așteptări al posibililor turiști din acest domeniu. Prin urmare, gradul de satisfacere cu privire la produsul ecoturistic este important, experiența oferită ridicându-se sau chiar depășind așteptările turiștilor.

Marketing corect

Principalul obiectiv al ecoturismului este realizarea unui marketing corect, ce duce la așteptări realiste. În cadrul ecoturismului, marketingul oferă turiștilor informații complete și corecte ce determină creșterea respectului pentru mediul natural și cultural al zonelor vizitate și a gradului de satisfacere a turiștilor.

2.3 Tendințe ale pieței ecoturismului

Turismul a devenit unul dintre sectoarele socio-economice majore, el a înregistrând o expansiune constantă de-a lungul timpului, cu o rată de creștere de circa 5-10% în ultima jumătate de secol.

Cu toate că turismul de masă rămâne formă predominantă, au apărut și alte tipuri de activități legate de cultură, mediu, educație, sănătate etc. Acestea evidențiază preferințele pentru calitatea mediului și o formă de recreere mult mai energică și participativă. Schiul, drumeția, ciclismul, canoeingul etc. au devenit activități mult mai plăcute decât oricând, satisfăcând nevoia de a fi aproape de natură, făcând mișcare, explorând și învățând.

Societatea Internațională de Ecoturism (TIES) a identificat principalele tendințe ale acestei forme de turism la nivel internațional:

începând din 1990, ecoturismul s-a dezvoltat cu 20-34% anual;

în 2004 ecoturismul s-a dezvoltat la nivel global de 3 ori mai mult decât industria globală a turismului;

piața internațională a turismului bazat pe natură se dezvoltă momentan cu 10-12% anual;

piața turismului clasic în cadrul stațiunilor turistice s-a maturizat, iar creșterea sa rămâne constantă. Spre deosebire de turismul clasic, turismul bazat pe experiențe – ecoturism, turism în natură, turism cultural – se află printre sectoarele care se pot dezvolta foarte rapid în următorii douăzeci de ani;

o mare parte a expansiunii turismului se desfășoară în interiorul și în apropierea ariilor naturale;

în următorii 6 ani turismul durabil ar putea să se dezvolte, ajungând la 25% din piața globală.

În același timp cu dezvoltarea ecoturismului preferințele turiștilor s-au modificat semnificativ, astfel:

mai mult de 2/3 din călătorii din SUA și Australia și 90% din turiștii britanici sunt de părere că o protejare activă a mediului și susținerea comunităților locale trebuie să fie incluse în responsabilitățile hotelurilor;

în Europa:

20-30% din călători sunt conștienți de nevoile și valorile turismului durabil;

10-20% dintre turiști sunt interesați de opțiuni „verzi”;

5-10% dintre turiști solicită vacanțe ecologice.

în Germania, 65% dintre călători speră să întâlnească calitate din punctul de vedere al mediului iar 42% dintre aceștia consideră că este foarte important să găsească cazare prietenoasă cu mediul;

aproape jumătate dintre turiștii englezi au afirmat că preferă să călătorească cu o agenție care are un cod ce garantează condiții bune de muncă, protejarea mediului și susținerea unor acțiuni de caritate în respectiva destinație turistică;

Majoritatea turiștilor englezi au fost de părere că vacanța lor nu ar trebui să dăuneze mediului; 39% au declarat că erau dispuși să plătească 5% în plus pentru garanții de tip etic;

53% dintre turiștii americani au fost de părere că experiența lor turistică este mai bogată când învață despre obiceiurile și cultura locală;

95% din turiștii elvețieni consideră că respectul pentru cultura locală este deosebit de important în momentul în care aleg o locație de vacanță.

Studiile de specialitate efectuate de OMT au scos în evidență principalele tendințe ce se înregistrează în domeniul turismului și care se vor amplifica până în anul 2020. Printre cele mai semnificative aspecte sunt:

creșterea numărului turiștilor care au în vedere problemele de mediu;

creșterea cererii pentru destinații noi;

sporirea numărului de vacanțe de durată scurtă;

creșterea numărului persoanelor de vârsta a III-a care sunt mai active și dornice de călătorii;

turiștii devin mai experimentați și pretențioși, vor ca așteptările să le fie întrecute.

De asemenea, OMT este de părere că ecoturismul împreună cu turismul cultural și cel de aventură vor avea o evoluție spectaculoasă în secolul 21.

Aceste tendințe indică nu numai o creștere a cererii pentru ecoturism, dar și o transformare a acestuia, dintr-o nișă de piață, într-un segment esențial. Dacă la început ecoturismul se adresa turiștilor experimentați, cu niveluri de venit și educație crescute, ținta sa se extinde acum, pentru a include o gamă largă de venituri, studii și experiențe de călătorie.

Acestor tendințe li se pot adăuga și altele cu acțiune generală sau specifice unor țări cu efecte asupra turismului în ansamblul său sau proprii ecoturismului. Se constatată o evoluție pozitivă a turismului în ariile protejate, înregistrându-se o creștere a interesului față de acest gen de călătorie.

Evoluțiile cantitative vor fi însoțite de o serie de modificări calitative, printre cele mai importante se pot enumera:

sporirea cererii pentru turismul în zonele protejate, motivată, în general, de creșterea rolului acestor areale în conservarea ecosistemelor naturale din majoritatea țărilor;

diversificarea ofertei, prin faptul că momentan zonele protejate oferă numeroase posibilități pentru petrecerea vacanțelor, adaptându-se nevoilor turiștilor din ce în ce mai variate;

îmbunătățirea serviciilor oferite în ariile protejate a devenit un scop pe care numeroși organizatori de turism din aceste zone doresc să-l atingă, datorită exigențelor din ce în ce mai mari ale turiștilor sosiți în aceste zone;

participarea activă este una dintre tendințele semnificative ale turismului în ariile protejate, motivată de faptul că turiștii simt nevoia de a se implica în procesul de conservare, conștientizare, promovare a acestor areale;

promovarea ecoturismului ca principală activitate turistică desfășurată în ariile protejate – managerii activităților ecoturistice și organizatorii de turism sunt de părere că organizarea ecoturismului este principala activitate turistică care se desfășoară, pe de o parte, cu un impact minim, asupra mediului, iar pe de altă parte prin rolul educativ al acestuia.

În anii următori, calitatea mediului, lipsa poluării, curățenia și atitudinea populației locale vor reprezenta un aspect mult mai important pentru turiștii potențiali decât diversitatea oportunităților pentru divertisment și cumpărături. Deși vor fi interesați de experiențe inedite, un număr mare de turiști potențiali vor vrea să își poată continua stilul sănătos de viață atunci când vor călători. Facilitățile pentru sport, alimentație și accesul la informație vor rămâne elementele motivaționale importante.

În lume, acest stil inofensiv de a călători a luat amploare având din ce în ce mai mulți adepți.

Există agenții de turism destinate turismului verde, care include protejarea mediului natural, folosirea resurselor naturale (panouri solare etc.) precum și traseele turistice care evită impactul puternic asupra comunităților umane tradiționale specifice unei anumite zone.

Capitolul III

Destinatia ecoturistica Delta Dunarii

3.1 Referinte generale despte regiunea Delta Dunării

Delta Dunarii este situata in SE Romaniei, in judetul Tulcea, in zona de varsare a Dunarii in Marea Neagra, ea este delimitata de malul marii si bratele Chilia, Sulina si Sf. Gheorghe. Aceasta se gaseste in partea de nord-est a tinutului dintre Dunare si Mare, ocupand aproape jumatate din suprafata judetului Tulcea.

Poziția geografică, la nivel planetar și continental, prezintă o importanță aparte, din aceasta decurgând o serie de caracteristici, proprii atât unității deltaice, cât și bazinului hidrografic al cărei rezultat este.

Figura 3.1 Harta Delta Dunării

Prima coordonată geografică a Deltei Dunării este situarea în emisfera nordică, la intersecția paralelei de 45° lat. N cu meridianul de 29° long. E, aproximativ între delta propriu-zisă și Complexul lacustru Razim – Sinoe, pe Dealurile Tulcei.

O caracteristică importantă este și aceea că Dunărea, pe cei 2860 km lungime și 817 000 km² de bazin hidrografic, are o desfășurare latitudinală, de la influențe ușor oceanice, în vest, la cele continentale, ambele făcând parte din climatul temperat. Această poziție a Dunării, cu drenarea prin afluenții săi, a două formațiuni muntoase, cele mai importante în Europa, Alpii și Carpații, are influențe uneori până la determinare, a regimului hidrologic în zona de vărsare, adică asupra deltei. Dacă la această caracteristică a bazinului Dunării se ia în considerare Marea Neagră în care se varsă, cu trăsăturile specifice morfobatimetrice (platformă continentală extinsă) și dinamica apei (maree, seișe, curenți, valuri), se vor descifra mai ușor procesele de consolidare și evoluție, în timp, a teritoriului deltaic.

În limitele Rezervației Biosferei Delta Dunării, pe lângă delta ca atare, se mai includ: Complexul lacustru Razim – Sinoe axat pe fostul golf marin, apele marine costiere, lunca inundabilă, neamenajată, dintre Isaccea și Tulcea, în amonte de vârful deltei și acvatoriul Dunării (albia minoră), partea românească până la Cotul Pisicii, în apropiere de Galați.

Limite și dimensiuni. În stabilirea limitelor și a dimensiunilor Deltei Dunării se pune o problemă care derivă din însăși geneza acestei unități geografice și din configurația morfologică a țărmului de nord – vest al Mării Negre. Din analiza atentă a acestui sector de țărm marin se remarcă faptul că între Constanța și Limanul Nistrului se individualizează două vechi golfuri și anume: golful Halmyris (Complexul lagunar Razim – Sinoe- 1145 km²) situat între Capul Midia, în sud, și Dealurile Tulcei, în nord; golful Limanul Dunării, delimitat, la sud, de Dealurile Tulcei și în nord de Câmpia Bugeacului, din care a fost detașat, prin eroziune, Câmpul Chiliei.

Suprafața Golfului Dunării excluzând Complexul lacustru Razim – Sinoe, din sud, este de 4455 km².

Flora, vegetația și fauna

Teritoriul Rezervației Biosferei Delta Dunării (RBDD) se caracterizează printr-o diversitate deosebit de mare de elemente areologice, atât din punctul de vedere al refugiilor postglaciare, cât și al repartiției geografice actuale a speciilor. Se poate aprecia că, la originea diversității ridicate a florei și faunei teritoriului RBDD, un rol important l-a avut poziția geografică sud – est – europeană, apropiată de refugiile postglaciare mediteraneene, precum și influențele refugiilor estice, mai pronunțate decât în teritoriile central – europene. De asemenea, o importantă influență a avut și specificul genezie Deltei Dunării. Se știe că aceasta și-a definitivat relieful cu o mare diversitate de tipuri de habitate acvatice, palustre și terestre relativ recent. Această mare varietate de habitate a primit o diversitate ridicată de tipuri ecologice de specii.

Sub aspect fitogeografic, teritoriul RBDD se încadrează în provincia danubiano – pontică, formând o unitate proprie, și anume districtul Delta Dunării.

Caracteristici ale biodiversității

Delta Dunării, în comparație cu alte delte ale Europei și chiar ale Terrei, a păstrat o biodiversitate mai ridicată, respectiv un număr ridicat de specii dintr-o mare diversitate de unități sistematice, începând de la plantele inferioare (unicelulare) și până la cele superioare (cormofite), de la animalele unicelulare (protozoare) și până la vertebratele cele mai evoluate (mamifere). Dar, mai mult decât atât Rezervația Biosferei Delta Dunării frapează încă prin densitatea ridicată de exemplare la multe specii, care în zilele noastre sunt rare sau lipsesc din alte regiuni ale continentului, cu toate că, în urma unor influențe antropice din ultimele decenii (poluarea apelor, transformarea unor suprafețe naturale în terenuri silvice, piscicole și agricole etc.), nu s-a produs o diminuare până la dispariție a acestor specii de plante și animale. Numărul speciilor ce trăiesc pe acest teritoriu este cu siguranță mai mare decât cel cunoscut în prezent, întrucât inventarele întreprinse în trecut și după înființarea RBDD nu au cuprins toate zonele, nici sub aspect sistematic și nici teritorial.

Până acum au fost inventariate 1839 de specii de floră și 3586 de specii de faună.

Diversitatea mare de ecosisteme acvatice, palustre, terestre, fluviale, fluvio – marine și costiere a creat posibilitatea populării regiunii cu o diversitate ridicată de ecotipuri ale speciilor migrate din refugiile postglaciare cuaternare, cu preponderență din cele mediteraneene și estice.

Multe specii de plante și animale sălbatice din habitatele naturale sunt valorificate de om, constituind o resursă naturală regenerabilă.

Astfel din categoria plantelor fac parte stuful și papura, specii ierboase de pajiști și pășuni, numeroase plante medicinale, specii lemnoase, ciuperci comestibile.

Dintre nevertebrate, doar racul, în prezent în declin, se pescuia industrial, iar dintre vertebrate, mai multe specii de pești constituie și azi principala sursă de hrană pentru populația locală și pentru valorificare în exterior.

Un număr relativ mare de specii de păsări sunt de interes cinegetic, printre care cele mai vânate sunt gâsca de vară, gârlița mare, rața mare, rața roșie, rața cu gât castaniu, rața cârâitoare, sarsela, lișița, fazanul. Dintre mamiferele de interes cinegetic se pot menționa mistrețul, căpriorul, iepurele, vulpea, câinele enot și bizamul (pentru blană). Vidra și nurca, specii care în trecutul apropiat se vânau intens pentru blana deosebit de valoroasă, sunt protejate, în prezent fiind în declin critic.

Dintre amfibieni, brotăcelul se întâlnește foarte des aici. Păsările sunt bine reprezentate, unele protejate (pelican comun și creț, lebădă cucuiată, egretă mare și mică, stârcul galben și lopătar, avozeta, piciorongul, rața cu perucă, gâsca cu gât roșu și multe altele). Cele mai multe sunt cuibăritoare în zonă. Indiferent de valoarea economică sau estetică, fiecare specie are un rol ecologic bine determinat în ecosistemele deltaice, prin poziția ce o deține în cadrul lanțurilor trofice.

Figura 3.2 Pelican comun

Potențialul turistic și valorificarea lui

Delta Dunării și, implicit, RBDD constituie una dintre cele mai importante regiuni turistice din România prin originalitatea peisajului complex care a atras, începând cu precădere în a doua jumătate a secolului XX numeroși turiști pentru cunoaștere și recreere. Originalitatea potențialului turistic constituie o marcă reprezentativă pentru produsul turistic al României promovat pe piața turistică internă și externă, nu totdeauna la nivelul acestuia.

Noul statut al Deltei Dunării, dupa anul 1990, de rezervație a biosferei, zona Ramsar și teritoriul inclus pe lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural a necesitat o reorientare și o reorganizare a activității turistice în contextul protecției și valorificării durabile a resurselor naturale regenerabile.

Delta Dunării inzestrată cu resurse turistice naturale și antropice variate poate satisface prin formele de turism practicate cerințele diverse din primăvară și până în toamnă. Între valențele potențialului turistic al Deltei Dunării menționăm: valoarea peisagistică, estetică și recreativă a deltei, valoarea determinată în formarea motivației turistice; calitățile unor factori naturali de cură, inclusiv ale bioclimatului; existența unor condiții care generează forme de turism specifice; rolul cognitiv al unor elemente specifice care au avut o contribuție hotărâtoare în declararea deltei ca rezervație a biosferei.

Resursele turistice naturale

Relieful se remarcă prin dunele de nisip de pe grindurile Letea și Caraorman asociate, de regulă, cu o vegetație și faună specifice acestor forme de relief, care le sporește complexitatea și valoarea estetică și științifică. Fașia litorală – plajele, cele de la Sulina, Sf. Gheorghe, Gura Portiței, constituie resurse turistice naturale, valorificate direct prin practicarea activității de turism balnear, suportul fizic în cura helio – marină.

Hidrografia – o importantă componentă a peisajului – deține un potențial deosebit prin numeroasele și variatele lacuri, gârle, canale, vecinătatea Mării Negre; acestea creează oportunități pentru practicarea unor forme de turism. Bogăția în pește a lacurilor, canalelor și brațelor Dunării reprezintă o atracție turistică pentru iubitorii de pescuit sportiv.

Apele sărate ale Mării Negre și ale unor lacuri (Nuntași, Tuzla) sunt factori naturali de cură prin aerosolii emiși ce pot fi inhalați în proximitatea lor, ceea ce generează forma de turism balnear.

Clima creează ambianță pentru activitatea de turism, dar constituie și un factor natural de cură, important în scopuri profilactice. Condițiile climatice, favorabile activităților turistice, sunt date de: durata mare de stralucire a soarelui, numărul mare de zile senine pe an, regimul termic ridicat, precipitațiile reduse cantitativ.

Vegetația și, îndeosebi, cea acvatică dă o mare valoare estetică, științifică și ecologică peisajului deltaic și este caracterizată de prezența unor specii de plante: emerse – limbarița, săgeata – apei, crinul de baltă; submerse – penița – apei, brădișul, cosorul, sârmulița, pașa, broscarița, moțul, ostrețul de baltă, aldrovanda; natante – unele cu rădăcinile fixate în mâlul de pe fundul cuvetei lacustre, precum nufarul alb, nufarul galben, plutică, iarba broaștelor, troscotul de baltă, cornaciul iar altele plutesc liber la suprafața apei, precum câteva specii de lintiță. Vegetația terestră de pe grindurile Caraorman și Letea (pădurile de stejar, plop, frasin, speciile de plante agățătoare dau un aspect exotic, subtropical pădurii de pe grindul Letea și Caraorman: liana grecească, hamei, curpen, viță sălbatică) reprezintă o resursă turistică naturală care generează motivații puternice pentru deplasări turistice în scopuri de recreere, ca și pentru turismul științific.

Figura 3.3 Nufăr

Această componentă – vegetația – sporește valoarea turistică estetică și peisagistică a deltei, iar uneori potențialul fitogeografic devine esențial pentru activități turistice.

Fauna deltei este alcătuită dintr-o mare varietate de specii acvatice și terestre, sedentare sau migratoare; se remarcă în mod deosebit aspectul avifaunistic (320 specii de păsări), deoarece Delta Dunării reprezintă habitatul unor specii periclitate și protejate. O serie de elemente faunistice sunt resurse turistice naturale pentru practicarea anumitor forme de turism; ihtiofauna generează turism de pescuit sportiv (speciile care se pescuiesc sunt: caras, plătică, babușcă, scrumbie de Dunăre în apele dulci, șprot în apele costiere marine). De asemenea, totae speciile de faună aparținând tuturor categoriilor taxonomice prezintă interes pentru turismul științific.

Reliful, clima, hidrografia, vegetația și fauna sunt componente fizico – geografice ale peisajului natural, determinate pentru practicarea anumitor forme de turism balnear, de agrement, de odihnă, sportiv sau generatoare de turism științific specializat.

Resurse turistice antropice

În Rezervația Biosferei Delta Dunării, cu deosebire în zona limitrofă/ continentală, se găsesc numeroase vestigii, monumente, muzee, care atestă etapele de locuire din anitchitate și până în prezent. De asemenea, populația din delta propriu – zisă este deținătoarea unor tradiții: case, costume, obiceiuri cu valoare deosebită.

Vestigiile arheologice și ruinele din cetăți reprezintă urmele de locuire și etapele de populare ale Deltei Dunării și ale spațiului de contact cu Podișul Dobrogei: vestigiile cetății Argamum de la Capul Doloșman (Jurilovca), ruinele cetății bizantine de pe insula Bisericuța din Lacul Razim, vestigiile cetății de la Beștepe, Mahmudia, ruinele așezării Dinogeția, urmele cetății genoveze datând din sec. XII – XIV de la Enisala, ale cetății Noviodunum.

Monumentele istorice de arhitectură și de artă generează funcția de interes cultural – istoric al localității pe teritoriul căreia sunt situate. Astfel de monumente sunt la Malcoci, Sulina, Tulcea – bisericile reprezentând cultul romano – catolic. În localitatea Malcoci turiștii pot vizita biserica romano – catolică construită în stil gotic, cu un turn de 33 m înălțime; la Sulina, biserica datează din perioda în care aici s-a înființat Comisia Europeană a Dunării, construcție impunătoare, cu picturi interioare valoroase, o clopotniță cu trei clopote de bronz. Un alt edificu de valoare arhitecturală este clădirea primăriei din Isaccea, specific dobrogeană; locașuri de cult musulman cu valoare de monumente de artă: geamia din centrul orașului Isaccea construită în secolul XVIII, geamia din Babadag construită în timpul sultanului Murad I.

Figura 3.4 Biserica germanădin Malcoci

Muzee și case memoriale aflate la dispoziția vizitatorilor sunt situate în localitățile limitrofe reezervației în Tulcea – Muzeul ”Delta Dunării” cu cele patru secții: stiințe ale naturii, etnografie, artă și arheologie; în Babadag – Expoziția de Artă Orientală care adăpostește o valoroasă colecție cuprinzând costume, țesături și broderii, ceramică. Muzeul Gospodăria Țărănească de la Enisala, amplasat în centrul satului, reprezintă prototipul gospodăriei țărănești dobrogene de la începutul secolului al XX – lea; aici se pot vedea obiecte care constituiau inventarul unei gospodării de agricultori. În deltă, la Sulina, se distinge ca punc muzeal, casa în care a locuit scriitorul Eugen Botez (pseudonimul Jean Bart), autorul romanului Europolis.

Elemente de etnografie și folclor. Se remarcă arhitectura gospodăriilor tradiționale ale lipovenilor: case cu acoperișul de stuf în două ape, prispa îngustă pe două laturi, timpanul ornamentat cu motive florale.

Creația artistică populară (port popular, folclor literar, muzical și coregrafic), manifestări populare tradiționale și alte forme de cultură populară au dispărut aproape în totalitate din cauze sociale complexe. Totuși, turiștii pot participa la evoluția unor formații de dansuri și grupuri vocale la Sulina, Sf. Gheorghe și Crișan.

Satele turistice. Satele din Rezervația Biosferei Deltei Dunării pot să se constituie ca un produs turistic inedit, care să satisfacă o gamă variată de motivații în activitatea de turism rural; astfel sunt: Crișan, Mila 23, Sf. Gheorghe. După tipurile de potențial turistic pe care îl dețin, satele din Delta Dunării se pot clasifica în:

Sate peisagistice profilate pe anumite funcții turistice: balneare, ca Sf. Gheorghe, pescărești.

Sate de interes cultural – istoric cu monumente, muzee, vestigii, amplasate îndeosebi la limita vestică cu Podișul Dobrogean: Nufăru, Enisala, Mahmudia, Malcoci, Histria.

Sate de interes etnofolcloric de creație artistică și artizanală: Jurilovca, unde un interes deosebit îl prezintă casele rusilor – lipoveni, construite după o anumită tradiție.

Figura 3.5 Casa tradițională din Delta Dunării

Forma de organizare a așezărilor din deltă, impusă de condițiile naturale, sistemul de construcție a locuințelor, ridicate de regula din pământ și acoperite cu stuf, ca și ornamentica lor, ne demonstrează că aici se afla o zonă etnografică deosebită.

Partizani este un sat cu aproape 200 de case, care păstrează aspectul etnografic al caselor deltei: construcții ridicate din pământ, acoperite cu stuf și cu frontoane laterale, ornamente cu figuri zoomorfe din scândură traforată.

Alături de satele turistice, orașul Sulina și împrejurimile lui dispun de un potențial turistic natural remarcabil, insuficient valorificat și de un potențial turistic antropic, dintre care se remarcă cele patru faruri: primul înălțat în anul 1802 de către armatele rusești; al doilea, farul foste CED construit în anul 1870; al treilea și al patrulea construite recent, în aval, pe malul drept al canalului Sulina.

3.2 Oferta de turism în Delta Dunării

Tabel 3.1

Structuri de cazare turistica din Delta Dunarii

Sursa: Institutul National de Statistica

Tabel 3.2

Capacitatea de cazare din Delta Dunarii

Sursa: Institutul National de Statistica

3.3 Sistemul de certificare în ecoturism

Asociația de Ecoturism din România

Asociația de Ecoturism din România (AER) este un parteneriat pentru conservarea naturii și turism în România între asociații de turism, organizații neguvernamentale de dezvoltare locală și conservarea naturii, proiecte de conservarea naturii și agentii de turism. Conceptul inovator promovat de AER este de a reuni sectoarele public și privat într-un parteneriat pentru conservarea naturii și dezvoltarea turismului durabil.

Misiunea AER este de a promova conceptul de ecoturism și dezvoltarea ecoturismului atât în scopul sprijinirii conservării naturii, a dezvoltării durabile a comunităților locale din zonele cu valori naturale, cât și pentru creșterea calității serviciilor legate de ecoturism și promovarea naturii ca element esențial al imaginii turistice a României.

Obiectivele AER:

Crearea și promovarea unei imagini bine definite a României ca Destinație Ecoturistică, la nivel internațional;

Dezvoltarea serviciilor și infrastructurii ecoturistice la nivelul Eco-Destinațiilor propuse în România;

Conservarea naturii și dezvoltarea durabilă în România.

AER a considerat absolut necesară dezvoltarea unui Sistem de Certificare în Ecoturism – un mecanism care aplică în mod practic principiile de bază ale ecoturismului – pentru a asigura conservarea naturii și dezvoltarea durabilă a comunităților locale prin turism. Acesta este un pas important având în vedere că Organizația Mondială a Turismului a recomandat guvernelor, începând încă din martie 2003, să sprijine inițiativele care promovează certificarea în turism durabil.

Sistemul de Certificare în Ecoturism al AER adaptează experiența internațională la contextul din România. A fost dezvoltat în concordanță cu Programul de Acreditare în Natură și Ecoturism promovat de Asociația Australiană de Ecoturism (NEAP este primul sistem de acreditare în ecoturism) și cu Nature's Best al Asociației Suedeze de Ecoturism (primul sistem de acreditare în ecoturism din emisfera nordică).

Sistemul de Certificare în Ecoturism se aplică pe trei categorii diferite:

programe de ecoturism oferite de tour-operatori sau ghizi (maxim 15 participanți);

pensiuni mici în zone rurale și naturale (maxim 25 de camere);

eco-destinații (una sau mai multe comunități în cadrul zonelor naturale).

AER a identificat o serie de beneficii care pot rezulta din implementarea Sistemului de Certificare, cum ar fi:

permite clienților să identifice mai bine acele produse care pot oferi experiențe uimitoare legate de natură și cultura rurală;

contribuie la creșterea nivelului de încredere în produsele de ecoturism din România pe piața internațională;

devine un instrument de marketing pentru tur-operatori și destinații;

garantează un nivel mai ridicat de calitate a serviciilor;

contribuie în mod activ la conservarea naturii și la dezvoltare durabilă la nivel local;

sprijină administrațiile locale din ariile protejate în dezvoltarea unui turism cu impact minim;

oferă o platformă pentru activități comune între sectorul antreprenorial și organizații de conservare a naturii.

AER este strcuturată pe 4 compartimente:

Promovare și marketing

Certificare în ecoturism

Strategii și dezvoltare de produse

Conștientizare

Promovare și Marketing

promovarea activităților ecoturistice, a programelor și facilităților de cazare oferite de membrii AER

excursii pentru presa internațională

participare la târguri internaționale de turism pentru promovarea României ca destinație ecoturistică

Certificarea în ecoturism

crearea unui mecanism de certificare a trei tipuri de produse turistice:

programe ecoturistice / excursii oferite de tour-operatori sau ghizi (eco-ture pentru maxim 15 participanți)

structuri de cazare la scară mică in zone rurale și naturale (de tip eco-lodge și pensiuni de maxim 25 de camere)

eco-destinații (una sau mai multe comunități in cadrul zonelor naturale)

Strategii și dezvoltare de produse

dezvoltarea unor strategii de turism în interiorul și in jurul parcurilor naționale/naturale și a ariilor protejate

dezvoltarea de produse turistice: poteci tematice, trasee turistice, interpretare și centre de vizitare

Conștientizare

campanii de presă la nivel național axate pe dezvoltarea ecoturismului în România

participare la târguri naționale de turism

Sistemul de Certificare în Ecoturism „ECO-ROMÂNIA”

Figura 3.6 – Eticheta de certificare eco Rmânia

Sistemul de certificare în ecoturism a fost creat ca un mecanism pentru recunoașterea conformării produselor ecoturistice dezvoltate de agenții și tur-operatori, comunități locale și structuri de cazare, la cerințele principiilor de conservare a naturii, de dezvoltare durabilă a comunităților locale și de punere în valoare a resurselor naturale și culturale.

Sistemul nu are caracter obligatoriu, el bazându-se pe participarea voluntară din partea beneficiarilor săi.

Sistemul de certificare operează cu un set de criterii elaborate de Asociația de Ecoturism din România ce trebuie îndeplinite de către produsele operatorilor turistici supuse procedurii de certificare.

Criteriile sunt împărțite în două categorii:

Criterii de bază. Ele reprezintă normele de bază care trebuie îndeplinite de produsul supus certificării pentru a obține cel puțin clasificarea temporară din punct de vedere ecoturistic.

Criterii complementare. Sunt normele care finalizează clasificarea unui produs ca fiind ecoturistic. În afara îndeplinirii criteriilor de bază, îndeplinirea a 50% dintre criteriile complementare certifică produsul ca fiind conform cu principiile de ecoturism.

Cui se adresează?

agențiilor de turism tur-operatoare care oferă activități turistice în cadrul unui tur. Turul reprezintă un produs oferit de un operator turistic, ce include un pachet de servicii în cadrul unui program prestabilit și care se desfășoară pe parcursul a cel puțin o zi. El se caracterizează prin tematici clar definite, comunicate anterior potențialilor clienți.

spațiilor de cazare. Pensiuni cu un număr limitat de camere (maxim 25).

Pentru a obține certificarea în ecoturism, produsul supus procesului de evaluare trebuie să îndeplinească toate criteriile de bază plus 50% dintre criteriile complementare aplicabile produsului.

Pentru certificarea temporară, produsul supus procesului de evaluare trebuie să îndeplinească toate criteriile de bază aplicabile, sub condiția rezolutorie a îndeplinirii a 50% din criteriile complementare aplicabile în decurs de un an de la acordarea logo-ului /certificatului de ecoturism.

Acordarea logo-ului de certificare pentru produsele care îndeplinesc condițiile minime de acordare se va face de către Departamentul de Certificare al AER, în termen de 10 zile de la emiterea deciziei de către Comitetul de Certificare. Remiterea se va face pe suport electronic. La momentul remiterii, operatorul va semna o declarație pe propria răspundere cu privire la respectarea regulamentului de utilizare al logo-ului.

Tabel 3.3

Principii de management durabil al companiei

Sursa:www.eco-romania.ro

Tabel 3.4

Principii focalizate pe produs

Sursa: www.eco-romania.ro