Dinamica Pietei Europene a Produselor Agricole Si Alimentare Ecologicedocx

=== Dinamica pietei europene a produselor agricole si alimentare ecologice ===

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ȘI A MEDIULUI

LUCRARE DE LICENȚĂ

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

PROF. UNIV. DR. MIRELA STOIAN

ABSOLVENT

RADULESCU BOGDAN CONSTANTIN

BUCUREȘTI

2015

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ECONOMIE AGROALIMENTARĂ ȘI A MEDIULUI

DINAMICA PIEȚEI EUROPENE A PRODUSELOR AGRICOLE ȘI ALIMENTARE ECOLOGICE

CONDUCĂTOR ȘTIINȚIFIC

PROF. UNIV. DR. MIRELA STOIAN

ABSOLVENT

RADULESCU BOGDAN CONSTANTIN

BUCUREȘTI

2015

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………….……………………….……4

Capitolul 1

Piața produselor agricole și alimentare ecologice – abordare teoretică…………….5

1.1 Oferta de produse agricole și alimentare ecologice……………………..…….……..……….…..5

1.2 Prețurile produselor agricole și alimentare ecologice……………………..………………………7

1.3 Consumul / cererea de produse agricole și alimentare ecologice…………..…….……………..10

Capitolul 2

Analiza pieței europene a produselor agricole și alimentare ecologice……………12

2.1 Oferta de produse agricole și alimentare ecologice pe piața europeană…………………………….12

2.2 Prețurile produselor agricole și alimentare ecologice pe piața europeană ……………………..16

2.3 Consumul / cererea de produse agricole și alimentare ecologice pe piața europeană………… 18

Capitolul 3

Perspectivele pieței europene a produselor agricole și alimentare ecologice……. 26

Concluzii………………..…………………………………………………………………..………..36

Bibliografie…………………………………………………………………….……..……………..38

Webgrafie …………………………………………………………………………………………………………………………39

Introducere

Producția ecologică reprezintă obținerea de produse agricole si agroalimentare fără a se utiliza produse chimice de sinteză, conform regulilor de producție ecologică stabilite, care respectă standardele impuse, regulile și legile naționale, sunt atestate de un organism de inspecție și certificare înființat în acest scop.

Evoluția pieței agroalimentare ecologice a fost una pozitivă de-a lungul ultimilor ani, fapt ce se concretizează și ca tendință viitoare de evoluție. Concurența dintre comercianți a crescut și noile tendințe în marketingul acestei categorii de produse au determinat o serie de schimbări majore la nivelul factorilor de influență asupra pieței, motiv pentru care prin intermediul acestei lucrări ne-am propus ca obiectiv principal: identificarea pașilor parcurși; relevarea principalelor oportunitați, dar și amenințări cu care țările europene se vor confrunta în viitor în cea ce privește dezvoltarea unui sector agroalimentar ecologic competitiv la nivelul pieței Uniunii Europene. La baza stabilirii unui astfel de obiectiv a stat ideea conform căreia se poate considera că pentru următorii ani sectoarele agricole și agroalimentare ecologice pot să constituie un real avantaj competitiv atât țărilor dezvoltate cât si celor în curs de dezvoltare în cadrul relațiilor comerciale, pieței produselor care se stabilesc la nivelul pieței Uniunii Europene.

Piața produselor alimentare a înregistrat de-a lungul anilor schimbări importante datorită globalizării și implicit datorită creșterii competenței dintre participanții activi la această piață. Toate aceste modificări, alături de cele demografice au impus schimbări care nu au fost întotdeauna în beneficiul calității produselor alimentare comercializate sau chiar al consumatorilor și nu în ultimul rând al protejării mediului înconjurător.

Relațiile comerciale care se stabilesc la nivel global în cadrul acestei piețe sunt generatoare de importante efecte pozitive asupra dezvoltării economice. Exportul produselor alimentare ecologice poate să confere o serie de oportunități piețelor naționale ce identifică atractivitatea acestui segment specific de nișă de piață, purtător al unor prețuri ridicate și înregistrând oportunități sporite raportat la cele similare ce ar putea fi generate de comerțul cu produse convenționale.

Capitolul I

Piața produselor agricole și alimentare ecologice – abordare teoretică

1.1. Oferta de produse agricole și alimentare ecologice

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus și capabil din punct de vedere al producției să o vândă într-o anumită perioadă de timp la diferite prețuri. Oferta, ca și cererea se referă la un preț anume, și poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei firme, a undei industrii și ca ofertă totală de piață. În funcție de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere de cantitatea oferită.

Între prețul unitar și cantitatea oferită există o legătură directă, cunoscută sub numele de legea ofertei, legătura fiind evidențiată prin intermediul curbei care are o pantă pozitivă, curba ofertei este crescătoare și asta datorită legii randamentelor descrescătoare.

Factorii care influențează oferta pot fi:

descoperirea de noi resurse naturale;

apariția de noi tehnologii;

modificări in prețurile unor outputuri alternative;

modificarea prețurilor unor inputuri;

modificarea condițiilor de climă.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelație cu conservarea și dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole și alimentare proaspete și autentice, prin procese create să respecte natura și sistemele acesteia.

În etapa de producție la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic, a fertilizanților și pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor și regulatorilor de creștere, hormonilor, antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor se restricționează folosirea aditivilor, a substanțelor complementare și a substanțelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice.

Graficul nr.1

Evoluția suprafeței cultivate ecologic (2010 – 2012)

Sursa: Eurostat

Agricultura ecologică are o contribuție majoră la dezvoltarea durabilă, la creșterea activităților economice cu o importanță valoare adăugată și la sporirea interesului pentru spațiul rural.

Obiectivele, principiile și normele aplicabile producției ecologice sunt cuprinse în legislația comunitară și națională din acest domeniu. Aceste norme, alături de definirea metodei de producție în sectorul de producție vegetală, animală și de acvacultură reglementează și următoarele aspecte legate de sistemul de agricultură ecologică precum:

procesarea;

etichetarea;

comerțul;

importul;

inspecția;

certificarea.

Logo-ul și normele de etichetare sunt o parte importantă a reglementărilor organice. Cu acest cadru de reglementare a Uniunii Europene prevede condițiile în care sectorul ecologic poate progresa în linie cu evoluția producției și a pieței, îmbunătațind astfel și consolidarea standardelor agriculturii ecologice din Uniunea Europeană și cerințele de import și de control.

Logo-ul produselor certificate ecologic

Utilizarea logo-ului și etichetarea corectă este obligatorie pentru toate alimentele ecologice preambalate produse în Uniunea Europeană. În anumite cazuri, este posibil să-l folosească be bază de voluntariat. Alaturi de noul logo ecologic al Uniunii Europene, consumatorii sunt informați cu privire la locul în care materia primă agricolă utilizată în acest produs a fost cultivată și un număr de cod al autorităților de control .

1.2. Prețurile produselor agricole și alimentare ecologice

Prețul reprezintă valoarea bănească a bunurilor sau serviciilor, comparate și corelate prin prisma cantității, calitații si a altor criterii. În economie se întâlnesc două categorii de prețuri: prețuri de aprovizionare (preț de achiziție, preț negociat, preț de import, prețul bursei) și preturi de vânzare (prețul de vânzare al producătorilor, al importatorilor, al firmelor de comerț cu ridicata si amănuntul).

Nivelul prețurilor este direct dependent foarte mult de raportul dintre cerere și ofertă, de gradul de utilitate, de calitatea și accesabilitatea sau raritatea produselor.

Funcțiile prețurilor sunt: funcția de corelarea a ofertei cu cererea; funcția de calcul a cheltuielilor; funcția de recuperare a costurilor si de restituire a veniturilor; funcția de stimulare a agenților economici.

Prețul unitar are un rol major în asigurarea echilibrului dintre cerere și ofertă. Principiul echilibrului folosit în microeconomie (pe lângă cel al optimizării) presupune ca volumul (valoarea) cererii să fie egală cu volumul (valoarea) ofertei pe piața fiecărui bun sau serviciu, realizându-se astfel prețul de echilibru, preț la care cumpărătorii obțin cantitatea dorită, iar producătorii oferă cantitatea pe care și-au propus s-o vândă.

Prețurile produselor agricole și alimentare se diferențiază în funcție de specificul produselor respective: produse perisabile, rare sau comune; solicitate sau mai puțin solicitate de către consumatori și produse pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare. Nivelul prețurilor este puternic influențat și de mărimea ofertei de produse.

Prețurile produselor agricole și agroalimentare exercită o puternică influență asupra dimensiunii cererii populației pentru produse nealimentare, determinând nivelurile veniturilor obținute de către producătorii agricoli. Pentru stabilirea unui anumit nivel al prețului trebuie să țină cont de: nivelul costurilor; raportul existent între cererea și oferta de produse agroalimentare; prețurile produselor nealimentare; prețurile produselor concurente; restricții legislative.

Preturile produselor agricole și agroalimentare ecologice sunt mai mari decât cele obținute prin metodele agriculturii tradiționale, deoarece:

recolta este mai mică cu 20-50%;

este necesară o forță de muncă numeroasă;

cele mai multe produse ecologice sunt comercializate doar în magazine de profil;

producția trebuie să respecte anumite standarde prestabilite pentru a primi certificarea.

În sectorul legumicol, de exemplu, majoritatea producătorilor "ecologici" consideră că, pentru a avea succes pe piață, legumele ecologice nu trebuie să aibă prețuri mai mari de 40%, în comparație cu legumele produse în agricultura convențională, consideră că prețurile practicate de ei sunt medii. Cu toate acestea, prețurile legumelor ecologice depășesc cu 40-50% prețurile legumelor neecologice, încă de la poarta fermei. La aceste prețuri se practică si adaosurile foarte mari ale magazinelor organice specializate, ceea ce ridică prețurile și mai mult. În final se ajunge la prețurile duble față de legumele convenționale, ceea ce le fac si mai greu acceptabile de către consumatori.

Pe această piață, cei mai importanți factori implicați în stabilirea prețurilor sunt concurența și cererea. Fermierii cu exploatații agricole situate la câteva zeci de kilometri de orașele mari au tendința de a stabili prețul mai mult în funcție de cerere și mai puțin în funcție de concurență și costuri, rezultând de aici prețuri mai mici. Spre deosebire de aceștia, fermierii situați mai aproape de centrele de consum au tendința de a-și stabilii prețurile în funcție de concurență, de unde rezultă prețuri uneori nejustificat de mari pentru această piață aflată într-un stadiu incipient de dezvoltare.

O posibilă explicatie a acestei situații o poate constitui faptul că în orașele mai mari veniturile sunt mai mai ridicate, în comparație cu rașele mai mici și cu o activitate industrială mai restrânsă. Este clar că pe măsură ce piața se dezvoltă, prețurile vor scădea, urmând să supraviețuiască pe piață producătorii ce reușesc să producă la costuri mici. În ceea ce privește magazinele organice specializate, se poate vorbi despre două categorii. Astfel, prima categorie este formată din magazine care practică adaosuri comerciale foarte mari, mergând până la 100% și care fac un deserviciu acestui sector, deoarece prin prețurile finale mari reușesc să decredibilizeze importanța acestor produse pentru societate. Pe de altă parte, există și o categorie relativ mică de magazine specializate care practică adaosuri comerciale mai mici, rezultând de aici prețuri acceptabile pentru consumatori.

Prețul reprezintă un factor cheie în dezvoltarea pieței, mai ales datorită crizei economico-financiare, deoarece veniturile disponibile ale consumatorilor au suferit diminuări serioase.

S-a constatat, de asemenea, ca fermierii, în marea lor majoritate, nu practică segmentarea pieței în funcție de veniturile consumatorilor, pentru a oferi și celor cu venituri mai mici posibilitatea de a achiziționa astfel de produse. Există câțiva fermieri care stabilesc prețurile și în funcție de veniturile consumatorilor, dar aceștia sunt în număr prea mic pentru a se putea vorbi de o tendință la nivel național.

1.3. Consumul / cererea de produse agricole și alimentare ecologice

Legea cererii este condiționată de cele două condiții care nu se schimbă, si conform cărora cantitatea dintr-un bun cerută de cumparator poate sa crească atunci când prețul scade sau tinde să scadă când prețul crește. În general, legea cererii se confirmă deoarece, atunci când prețul unui bun ori serviciu scade, iar prețurile celorlalte bunuri sau servicii ramân constante, cumpăratorii caută să înlocuiască în consum bunurile mai scumpe cu bunuri mai ieftine. Cumpăratorii se simt relaxați din punct de vedere economic atunci când prețul unui bun scade, iar prețurile celorlalte bunuri ramân constante. În consecința, cumpăratorii folosesc puterea de cumpărare suplimentară pentru a achiziționa cantități mai mari de bunuri și servicii, incluzând și bunul ori serviciul caruia prețul a scăzut.

Cantitatea cerută reprezintă partea dintr-un bun sau cantitatea pe care cumpărătorul este dispus să o cumpere de-a lungul unei perioade de timp.

Cererea de bunuri ecologice este în permanență ascensiune in prezent. Cererea condiționează comportamentul consumatorilor și al industriilor, îsi manifestă influența și asupra cadrului legislativ. În rândurile consumatorilor, se manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru produselor ecologice si alimente superioare din punct de vedere calitativ. În categoria produselor superioare, de calitate, pot fi cuprinse și produsele rezultate în urma practicării unui tip de agricultura denumit agricultură ecologică.

Folosirea intensivă în sectorul agricol a unor diverse cantități de substanțe chimice, atât pentru fertilizare cât si pentru tratarea culturilor, a facilitat apariția si manifestarea pe piață a unei cereri pentru produsele ecologice, din partea unui număr din ce în ce mai mare de consumatori. Acest tip de cerere se înscrie într-o mișcare mai amplă și mai de durată, în sensul conservării si protejării mediului inconjurător care se manifestă, evident și în agricultură.

În ciuda problemelor care se manifestă pe diverse piețe, vânzările internaționale ale produselor ecologice au continuat să crească. Piața a crescut cu 180 de procente din 2003. Țările cu cea mai mare piață a produselor ecologice în Europa sunt Germania si Franța. Cel mai mare consum mediu în 2012, a fost înregistrat în Elveția (189 de euro/persoană), urmată de Danemarca (159 de euro/persoană), și Luxemburg (143 de euro/persoană)

Promovarea vânzărilor reprezintă astăzi unul dintre vectorii marketingului și comerțului care are tot mai mult un caracter profesionist în realitatea economică actuală. Promovarea vânzărilor se referă la produse și servicii, la fabricanti și distribuitori, la mărci fizice si mărci virtuale, se adresează clientului ca mare public sau profesioniștilor din domeniu.

Promovarea vânzărilor răspunde unor obiective multiple, cum ar fi:

fidelizarea clientelei sau recrutarea de noi clienti;

creșterea traficului de cumpărători în punctele de vanzare;

creșterea panelului de cumpărători.

În acest context, vânzarea de produse durabile și ecologice reprezintă o provocare deopotrivă pentru producători și distribuitori.

Piața produselor agroalimentare ecologice manifestă o dinamică pozitivă, atât oferta, cât și cererea fiind în creștere, datorită unor percepții favorabile ale consumatorilor asupra calitații și siguranței acestor produse pentru consumatori, dar și pentru mediu.

Reforma din 1992 a politicii agricole comune a favorizat creșterea numărului exploatațiilor agricole ecologice în Uniunea Europeană, dar ritmul de dezvoltare a pieței depinde mult și de cunoașterea profilului consumatorilor acestor produse, astfel încât să existe posibilitatea de a implementa un mix de marketing eficient, în lipsa căruia numeroase inițiative ecologice s-au soldat cu eșecuri.

Educația influențează cu precădere consumul pe piețele aflate în stadii incipiente de dezvoltare, deoarece atunci informațiile sunt mai puțin disponibile, iar persoanele cu educație superioară reușesc să identifice sursele de informare.

În faza de dezvoltare a pieței, amprenta educației asupra consumului este mai mică, deoarece proporția tot mai mare a persoanelor cu studii superioare creează premize favorabile creșterii pieței, care se va dezvolta, atât prin sporirea numărului de consumatori, cât și prin alocarea unui buget tot mai mare pentru achiziția alimentelor ecologice.

Operatorii implicați pe această piață transmit mesaje diferite, care prezintă o multitudine de motivații pentru achiziționare, iar persoanele cu educație superioară au posibilitatea de a evalua mai ușor și mai eficient această multitudine de mesaje. De asemenea, ei pot să treacă cu mai multă ușurință bariera generată de neîncredere în etichetele ecologice, mai ales pe piețele puțin dezvoltate.

Anumiți consumatori au adoptat un stil de viață deosebit, fiind vegetarieni, ecologiști sau interesați de medicina alternativă. Anumiți consumatori, asociază consumul de alimente ecologice cu adoptarea unor stiluri de viață alternative, caracterizate de importanța mare alocată unor concepte referitoare la ecologie, siguranță și sănătate.

Capitolul 2

Analiza pieței europene a produselor agricole și alimentare ecologice

2.1 Oferta de produse agricole și alimentare ecologice pe piața europeană

Uniunea Europeană promovează o politică a diversității calitative a produselor agricole și alimentare, pentru a satisface cerințele în continuă schimbare ale consumatorilor. Aprecierea calității unui produs are un caracter puternic subiectiv. Dacă la aceasta se mai adaugă și diversitatea modelelor de consum prezente în statele membre, o politică armonioasă în domeniul calității și în ceea ce privește compoziția alimentelor este foarte greu de îndeplinit.

Uniunea Europeană operează cu principiul recunoașterii mutuale, adică un stat membru recunoaște calitatea produselor alimentare din alte state membre, chiar dacă modalitatea de preparare și compoziția sunt mult diferite de cele utilizate în statul respectiv. Multe produse agricole și alimentare sunt protejate prin reglementări speciale, cum este cazul vinului și băuturilor alcoolice tari. Trebuie respectate anumite reguli stricte privind zona de proveniență a vinului și modalitatea de obținere a acestuia, reguli asemănătoare există și pentru bere. Consumatorii beneficiază de asigurarea calității produselor agricole și prin alte reglementări indirecte. În legislația agricolă există reguli stricte cu privire la calitatea și practicile de cultură utilizate în obținerea legumelor și fructelor. Alte produse, cum ar fi carnea de vită și cerealele trebuie să respecte anumite specificații tehnice pentru a intra în sistemul de intervenții publice.

Aceasta justifică faptul că fermierii nu produc doar pentru a primi ajutorul financiar acordat din bugetul Uniunii, ci pentru a obține bunuri de calitate care pot fi vândute cu succes pe piață. Cercetarea științifică și calitatea produselor agroalimentare. Programul de cercetare și dezvoltare al Uniunii Europene finanțează proiecte științifice ce au ca temă de cercetare valoarea nutrițională și beneficiile aduse sănătății umane de către alimente. În ultimii zece ani, siguranța alimentelor, sănătatea și nutriția au reprezentat o parte importantă a programului de cercetare și dezvoltare.

Uniunea Europeană a impus un set de reguli pentru a asigura consumatorii că aceste alimente sunt sigure pentru sănătatea umană. Cu ajutorul sistemului de etichetare, consumatorii sunt informați asupra compoziției alimentelor obținute prin biotehnologii. Fermierii care obțin produse cu ajutorul biotehnologiei, prezintă documentații care să ateste că au respectat regulile emise de Uniunea Europeană și pe baza acestei documentații, se stabilește dacă există sau nu un risc de îmbolnăvire prin consumarea acestor produse. Dacă acest risc există, autoritățile Uniunii Europene blochează autorizația de producere a noului produs. Pentru a informa consumatorul despre conținutul alimentelor și despre prezența organismelor modificate genetic (genetically modified organisms – GMOs), Uniunea Europeană a emis un set de reglementări privind etichetarea. Produsele care sunt sau care conțin organisme modificate genetic trebuie să aibă specificat pe etichetă acest lucru. Această reglementare este obligatorie și pentru produsele care derivă din organisme modificate genetic în cazul în care caracteristicile alimentelor sau ingredientele acestora sunt diferite în comparație cu alimentele și ingredientele convenționale.

Dacă produsul nu este modificat genetic, acest lucru trebuie specificat, de asemenea, pe etichetă.

Reglementările UE au condus la formarea unui cadru concurențial ridicat la nivelul pieței interne a Uniunii Europene, firmele trebuind să facă față atât produselor din import, cât și celor de proveniență idigenă. În acest context, standardele de calitate devin imperios necesare, respectarea acestor norme ajungând să confere agenților economici participanți adevărate avantaje concurențiale.

Pentru a putea argumenta oportunitățile pe care le oferă piața produselor alimentare ecologice, obiectivul principal va fi analiza particularităților liberei circulații a produselor alimentare în cadrul Uniunii Europene și implicit a reglementărilor și standardelor de calitate generale cu privire la produsele alimentare și în special a celor ecologice.

Unul dintre domeniile cele mai reglementate din cadrul Pieței Interne este cel al liberei circulații a produselor, în care se include și cel al produselor alimentare, iar în cadrul acestuia din urmă, cel al produselor ecologice. Schimbările de atitudine ale populației față de produsele alimentare, împreună cu numeroasele beneficii aduse de agricultura ecologică, în special în legătură cu calitatea vieții și dezvoltarea zonelor rurale, conduc către o revalorizare a profesiilor din agricultură și a cerințelor legate de prelucrarea și comercializarea alimentelor. Pentru a consolida concurența între producătorii de produse ecologice și pentru a putea diferenția adevăratele produse ecologice de așa numitele “pseudo-eco-produse”, au fost formulate o serie de standarde, atât la nivel internațional, cât și la nivelul Uniunii Europene.

Analiza cadrului legislativ care guvernează libera circulație a produselor alimentare la nivelul Uniunii Europene va cuprinde contextul legislativ ce trebuie avut în vedere în cadrul relațiilor comerciale în perspectiva extinderii volumului exporturilor de produse ecologice în UE. Definirea noțiunii de calitate alături de definirea standardelor și a activității de standardizare în domeniu din Uniunea Europeană (alături de enunțarea avantajelor dar și a costurilor implicate de procesul de standardizare), va constitui unul dintre punctele centrale ale lucrării, deoarece conceptul de “calitate” a produselor alimentare trebuie definit în concordanță cu o serie de aspecte specifice acestei piețe, iar definirea lui în relație cu produsele ecologice alimentare presupune chiar o redefinire a acestei noțiuni, prin impunerea conceptului de “calitate ecologică“ a alimentelor.

Pornind de la literatura de specialitate și practica existentă care tratează problema standardelor alimentare și integrându-le în cadrul unei problematici mai largi, ce tratează acest subiect din perspectiva normelor de calitate și a protecției consumatorilor, putem observa că economia modernă trebuie să se bazeze pe creștere economică ce poate fi obținută prin respectarea unor standarde, norme de calitate și protecție a consumatorilor, înlocuind obiectivele axate strict pe cantitate, cu cele ce încurajează obținerea calității.

Standardul reprezintă așa cum am prezentat în cadrul acestui capitol, documentul de referință în certificarea produselor. În contextul competitivității pe plan european, al eliminării barierelor tehnice din calea schimburilor, certificarea joacă un rol din ce în ce mai important, permițând totodată creșterea încrederii consumatorilor în produsele comercializate și asigurarea unui nivel mai înalt de grantare a calității alimentelor.

În acest context, al analizei calității produselor alimentare, calitatea ecologică a fost cea care presupune respectarea unor cerințe referitoare la conservarea și protejarea pe termen lung a mediului înconjurător. Succesul produselor alimentare ecologice depinde în mod determinant de modul în care legislația din acest domeniu, armonizată cu cea a Uniunii Europene reușește să implementeze și să garanteze condițiile necesare privind controlul, asigurarea calității, a siguranței produselor și a protecției consumatorilor. Neconcordanța dintre standardele naționale din unele țări care practică agricultură convențională și cele ale Uniunii Europene ar duce la scăderea capacității concurențiale și a competitivității produselor atât în cadrul Pieței Unice, cât și la nivelul piețelor interne.

În concluzie, putem sintetiza toate cele de mai sus prin a contura ideea conform căreia la nivel mondial, în contextul globalizării economiei, și al lărgirii Uniunii Europene pentru a atinge dezideratul legat de realizarea unei culturi a calității, bazate pe o infrastructură comună, eliminarea barierelor tehnice în calea schimburilor, certificarea și atestarea calității produselor alimentare dețin un rol tot mai important în cadrul politicilor de protecție a consumatorilor.

Producția de produse ecologice este o industrie reglementată, supravegheată în anumite țări de instituțiile guvernului.

În prezent Uniunea Europeană, SUA, Japonia, Canada dar și multe alte țări, cer producătorilor ecologici să obțină o certificare specială bazată pe standarde definite de guvern, pentru ca aceștia să poată comercializa produsele folosind eticheta de alimente ecologice.

Există numeroase denumiride încadrăre a alimentelor pentru etichetarea produselor ecologice:

100% Ecologic – Asta înseamnă că toate ingredientele sunt produse ecologice;

Ecologic – Cel puțin 95% sau mai mult din ingrediente sunt obținute ecologic;

Făcut cu ingrediente ecologice – Compus din cel puțin 70% ingrediente ecologice;

Mai puțin de 70% ingrediente ecologice – Cel puțin trei dintre ingredientele produsului sunt ecologice.

Pentru ca un produs să fie certificat ca fiind ecologic, în statele integrate în Uniunea Europeană, acesta trebuie să fie crescut și produs într-un mod care aderă la standardele Uniunii Europene stabilite de Comisia Europeană.

Opinia consumatorilor fiind influențată și de către industria alimentelor ecologice, deoarece susține argumentează că mâncarea ecologică este mai sigură, mai nutritivă și în același timp are un gust mai bun decât alimentele produse în sistem convențional.  

2.2 Prețurile produselor agricole și alimentare ecologice pe piața europeană

Efectele psihologice, cum ar fi efectul “halo” , sunt factori decizionali de cumpărare a alimentelor ecologice. Un exemplu al acestui efect a fost demonstrat de Schuldt and Schwarz. Studiul arată că participanții testați au presupus că dulciurile ecologice au mai puține calorii și pot fi consumate mai des decât cele convenționale. Rezultatele au rămas neschimbate și atunci când etichetele celor două feluri de dulciuri, arătau un conținut similar de calorii. Efectul a fost mai pronunțat la participanții exercițiului care erau iubitori de produse ecologice. Percepția că produsele ecologice au un conținut caloric mai mic este una la nivel general.

Analiza producției și a veniturilor rezultate din comerțul cu produse alimentare și agroalimentare ecologice în Europa:

● Danemarca: În 2012, produsele ecologice au totalizat aproximativ 8% din consumul total din vânzări, fiind piața cu cea mai mare valoare din lume pe acest sector. Multe instituții guvernamentale au făcut un angajament public, să achiziționeze doar mâncare ecologică, în Copenhaga procentul ajungand la aproximatic 76%. Un alt angajament intentat de gurvern și-a propus un obiectiv, pană în 2020 cel puțin 65% din toată mâncarea consumată în instituțiile publice să fie produse în sistem ecologic.

● Austria: în 2011, 7,5% din produsele vândute în supermarket-uri erau ecologice. În 2008, erau disponibile peste 8000 de feluri diferite de produse ecologice .

● Romania: În România 75%–80% din producția ecologică, este destinată exportului, totalizând aproximativ 100 de milioane de euro. Numărul de produse ecologice disponibile în România s-a mărit considerabil în ultimii ani. În 2010 piața de produse ecologice era evaluată la aproximativ 50 milioane de euro.

● Marea Britanie: Vânzările de produse ecologice au crescut din 1994 de la 100 milioane de lire la peste 1.22 miliarde de lire în 2004 .În 2010 vânzările au scăzut cu 5.9% la doar 1.75 miliarde lire. 4.5% din terenul arabil este destinat agriculturii ecologice.

● Polonia: În 2005, aproximativ 7% din populație cumpăra mâncare care a fost produsă conform normelor ecologice din Uniunea Europeană. Valoarea de piață a produselor ecologice a fost estimată în 2006 la aproximativ 50 milioane de euro.

În continuare vom analiza diferența de prețuri dintre produsele alimentare și agroalimentare ecologice si produsele realizate prin metode convenționale pe piața românescă. Prețurile prezentate în tabelul nr. 1 au fost practicate în rețeaua de vânzare cu amănuntul.

Observăm diferențe mari de prețuri între cele două categorii de produse, prețul crescând chiar si de zece ori. Produsele ecologice înregistrează costuri mai mari de producție și implicit prețuri mai mari la raft. Diferențele de preț determină cumpăratorul să ia în calcul dacă își permite să facă alegerea optimă pentru a-și satisface nevoile.

Prețurile produselor ecologice/convenționale Tabelul nr. 1

Sursa: http://www.pukkafood.ro/

Graficul Nr.2

Consumatorul decide dacă va investii durabil în sănătate sa, cumpărând alimente ecologice sau dacă va continua să cumpere alimente convenționale, tot procesul de satisfacere a nevoilor sale depinzând de putere deciziei, informarea, nivelul de educație si implicit de puterea financiară a acestuia.

Analizând cea mai mare piață de desfacere a produselor agricole și agroalimentare, Germania fiind pe primul loc in Europa, observăm o piață dezvoltată dar in același timp în continuă expansiune. Pe piața nemțească diversitatea produselor ecologice este foarte mare, cumparatorul având de unde alege și totodată putând compara produsele între ele din aceiași gamă. Prețurile sunt mai ușor de suportat deoarece nivel de dezvoltare, nivelul veniturilor fiind ridicat în comparație cu nivelul țărilor în curs de dezvoltare, țările estice.

Vânzările de produse ecologice au atins in decursul anului trecut nivelul de 7 miliarde de euro, fiecare locuitor al țării cheltuind în medie 74 de euro.

2.3 Consumul / cererea de produse agricole și alimentare ecologice in Europa

Pentru determinarea calitații produselor agroalimentare ecologice se testează proprietățile senzoriale, chimice, fizice, microbiologice, termenul de valabilitate și valoarea nutritivă a acestora.

Se pot constata diferențe dar și asemănări între testarea calității produselor ecologice și a calității produselor convenționale așa cum sunt reliefate în Tabelul Nr. 2.

Pe lângă faptul că produsele ecologice sunt mai sănătoase pentru organism, acestea mai sunt căutate și pentru gustul lor. În urma analizei Tabelului Nr.2, consumatorul poate face diferența dintre produsele alimentare convenționale și produsele ecologice.

În ciuda intensificării eforturilor de educație nutrițională și informare a consumatorilor cu privire la siguranța alimentară, prin programe diverse, la nivel național și pe plan internațional, consumatorul acordă, în continuare, prioritate în alegerea produselor alimentare caracteristicilor senzoriale ale acestuia. De aceea, caracteristicile de calitate senzoriale superioare ale produselor agroalimentare ecologice, îmbunătățite față de produsele convenționale constituie un alt argument în favoarea consumării acestora.

Creșterea consumului de produse ecologice ține de dezvoltare, produsele ecologice sunt mai scumpe decât cele obișnuite iar aceasta presupune un nivel de venituri care să îi permită individului să depășească problema „mai ieftin” sau „mai sănătos” când analizează produsul la raft, produsele ecologice sunt obținute altfel decât cele convenționale și este nevoie de un interes sporit al individului față de aceste aspecte, creat prin educație și stil de viață sănătos.

Comparație între testarea caracteristicilor intrinseci ale produselor convenționale și ale produselor agroalimentare ecologice. Tabel nr.2

Sursa: Revista Calitate si management, Nr. 3 / 2006

Evoluția sectorului ecologic contrastează puternic cu cea a consumului general și a celui de produse agro-alimentare în special, unde în perioada 2006-2012 s-au înregistrat, pe fondul crizei, scăderi semnificative.

Cererea de produse ecologice din Germania depășește cu mult producția internă, balanța păstrându-se chiar și în condițiile dublării suprafețelor și capacităților de producție. În aceste condiții Germania oferă cele mai bune oportunități pentru exportatori, cel mai favorizat segment fiind cel al fructelor și legumelor care constituie aproximativ 30% din totalul vânzărilor din domeniul ecologic.

La nivel mondial Germania este a doua piață ecologică dar rămâne în continuare cea mai atractivă datorită ritmului de creștere.

Consumul de produse agroalimentare ecologice este influențat de:

– stilul de viață al unei persoane exprimat în activitățile, interesele, opiniile sale;

– stilul de viață este influențat de criteriile de segmentare precum factorii de natură economică, factori de natură socială, factori de natură culturală și factori de natură demografică.

Analizând consumul de produse agroalimentare, se constată faptul că o pondere importantă dețin alimentele cotidiene, netransformate (lapte, ouă, legume etc.), transformate și cele festive.

Comportamentul alimentar al consumatorilor înregistrează variații de la o țară la alta, sau în cadrul aceleiași țări de la o regiune la alta. Un consum alimentar echilibrat determină existența unui venit suficient a consumatorului, iar analiza filierelor agroalimentare nu poate fi realizată fără o cercetare atentă a consumului alimentar. 

Un alt domeniu important al analizei consumului în contextul sistemului agroalimentar, poate fi considerat acela al calității produselor alimentare.

În ciuda crizei financiare, piața europeană ecologică a continuat să crească în 2009, în special în Franța și Elveția. În timp ce unele țări afectate de criza financiară ducând la o stagnare (Germania si Republica Cehă) sau chiar scădere (Marea Britanie și Irlanda) a pieței ecologice, cele mai multe țări Europene au înregistrat o creștere de o unitate.

Cifra de afaceri a produselor ecologice (vânzările cu amănuntul, magazine specializate, vânzări directe fermier-consumator) era de aproximativ 18,4 miliarde de euro în 2009. Germania avea o cifră de afacero de 5,7 miliarde de euro, urmată de Franța cu 3 miliarde de euro, apoi Marea Britanie cu 2,1 miliarde si Italia cu 1,5 miliarde euro.

Valoarea totală a pieței ecologice europene în 2009 este de aproximativ de 18,4 miliarde de euro. Cele mai mari piețe se regăsesc în Germania, Franța, Marea Britanie și Italia. Danemarca, Austria și Elveția au cea mai mare cotă de piață și țările cu cel mai mare consum pe cap de locuitor sunt Elveția, Danemarca și Austria.

Graficul Nr.3

În 2009 vânzările au crescut mai lent față de anul precedent. Probabil din cauza crizei economice care a afectat piața ecologică intr-o anumită măsură, dar diferit de la țară la țară.

În 2010, piața ecologică a continuat să crească în Europa, în special în Belgia, Austria, Italia, Olanda și Suedia. În timp de unele țări ca Marea Britanie sau Irlanda sunt încă afectate de criza financiară conducând la stagnarea sau chiar declinul pieței ecologice, în multe țări ecuropene s-a înregistrat o creștere semnificativă. Valoarea totală a pieței ecologice europene în 2010 a fost de aproximativ 19,6 miliarde de euro și a avut o rată de creștere globală de 8 procente. Cele mai mari piețe au fost înregistrate în Germania, Franța, Marea Britanie și Italia. Precum în anii precedenți, Danemarca, Austria și Elveția au avut cea mai mare cotă de piață, iar țările cu cel mai mare consum pe cap de locuitor au fost Elveția, Danemarca și Luxemburg.

În 2010 vânzările au cescut mai acelerat în multe țări față de anul precedent. În mai multe țări, inclusiv în Austria, Belgia, Franța, Italia și Olanda, piața a crscut cu mai mult de 10 procente. În aceste țări, consumatorii au început să pună mai mult acces pe ceea ce consumă și pe nutriție.

Vânzările au crescut de asemenea, și în Danemarca, Germania, chiar dacă cu o rată de creștere mai mică. Cea mai mare ăiață europeană, Germania, a crescut cu 2 procente. Acestă creștere s-a datorat în mare parte strategiilor de marketing a magazinelor de produse ecologice, în timp de cererea din supermarketuri a stagnat.

În 2011, piața ecologică a continuat să crească în Europa. În timp ce în unele țări, cum ar fi Marea Britanie sau Irlanda care sunt încă afectate de criza financiară, care a condus la stagnarea sau chiar declinul pieței ecologice, alte țări au înregistrat o creștere semnificativă. Valoarea totală a pieței ecologice europene în 2011 a fost de 21,5 miliarde de euro. Olandezii și danezii au cheltuit mai multcu 10 procente pe produse ecologice în 2011, și Germania, cea mai mare piață, a înregistrat o rată de creștere de 9 procente.

Graficul Nr.4

Germania a înregistrat vânzări cu amănuntul în valoare de 6,59 miliarde de euro. Franța a ocupat al doilea loc cu 3,76 miliarde de euro, această piață având o creștere foarte dinamică în ultimii doi ani. Pe de altă parte, vânzările au continuat să scadă în Irlanda și în Marea Britanie trei ani la rând, 1,88 miliarde euro. Piața ecologică italiană a fost estimată la 1,72 miliarde euro.

Interesul consumatorului asupra produselor ecologice rămâne ridicat pe majoritatea piețelor. În ciuda climatului economic dificil din unele țări europene, în care piețele sunt încă slab dezvoltate, grija consumatorului asupra modului în care sunt produse alimentele este în creștere.

În 2012, piața ecologică a continuat să crească în Europa. Valoarea totală a pieței ecologice în 2012 a fost de 22,8 miliarde de euro(Uniunea Europeană20,9 miliarde de euro). Cele mai mari piețe ecologice sunt în Germania, Franța, Marea Britanie și Italia. Țările cu cel mai mare consum anual de produse ecologice pe cap de locuitor sunt Elveția, Danemarca și Luxemburg.

Conform proiectului Organic Data Network realizat din fonduri europene, piața ecologică europeană a crescut cu aproximativ cu 6 procente în 2012.

În cadrul pieței ecologice europene, unele produse sunt mai dominante în comparație cu altele. Fructele și legumele sunt produsele ecologice de referință în Europa. Se regăsesc mai ales în Italia, Irlanda, Norvegia, Suedia și Germania.

În multe țări, în particular în Europa de Nord, produsele animale, în special laptele și produsele lactate, au o cotă de piață mare. Carnea și produsele din carne au foarte mare succes, cu o cotă de piață de 10 procente în Belgia, Olanda și Franța.

Piața produselor agricole și agroalimentare ecologice în România

Consumatorii români sunt puțin informați cu privire la calitatea produselor ecologice, iar aceștia sunt rar dispuși să plătească un preț mai mare pentru aceste produse.

Sectorul ecologic românesc este orientat mai mult spre export, iar bunvențiile de conversie a culturilor au făcut ca agricultura ecologică să devine mult mai atractivă ducând la o creștere a suprafețelor certificate ecologic.

Dinamica operatorilor si a suprafetelor in agricultura ecologica Tabel Nr.3

Sursa: Eurostat

În 2012, din cele aproximativ 288,260 de hectare de teren agricol, jumătate reprezentau teren arabil, 35% pajiști permanente și 2% culturi permanente. Cele mai multe culturi sunt de cereale, urmate de culturile permanente din sectorul pomicol și viticol.

În România consumul anual de produse ecologice este de aproximativ de 10 milioane de euro, dar majoritatea producătorilor exportă materia primă deoarece în România nu există procesatori, iar produsele se întorc sub formă de produs finit cu un cost mult mai mare.

Capitolul 3

Perspectivele pieței europene a produselor agricole și alimentare ecologice

Sectorul ecologic din Uniunea Europeană a fost în curs de dezvoltare alert în ultimii ani . Conform datelor Eurostat, Uniunea Europeană a avut în 2011 o suprafață totală de 9,6 milioane de hectare cultivate ecologic, de la 5,7 milioane în 2002.

Deși acest lucru este o creștere mare , zona ecologică întreaga reprezintă doar 5,4 % din totalul suprafeței agricole utilizate în Europa . Zona organică este cultivată cu mai mult de 186 000 de ferme din Europa .

Cea mai mare parte a terenului cultivat ecologic ( 78 % ) și a fermelor ecologice ( 83 %) sunt situate în statele membre ale Uniunii Europene, care au aderat la Uniunea Europeană înainte de anul 2000, în care legislația națională și europeană , printre altele , a ajutat să stimuleze dezvoltarea acestui sector.

Țările europene care au aderat la Uniunea Europeană din 2004 și-au extins rapid sectorul ecologic, deasemenea au înregistrat o rată de creștere anuală de 13% în zona lor ecologică pentru 2002-2011 și o creștere de aproape zece ori a numărului de exploatații între 2003 și 2010 .

În noul context al comerțului internațional, ținând seama de experiența acumulată de statele Uniunii Europene, de perspectivele de evoluție a piețelor atât din interiorul, cât și din exteriorul Uniunii, activitatea de informare și promovare a produselor agricole propusă de organizațiile profesionale și interprofesionale reprezentative la nivel național, reprezintă o parte necesară a politicii agricole comune, la nivel global dar și al pieței interne a Uniunii Europene.

În acest mod se completează și se consolidează acțiunile desfășurate de statele membre, prin promovarea în special a imaginii acestor produse față de consumatori, în ceea ce privește calitatea, valoarea nutritivă și siguranța alimentelor, metodele de producție, aspecte nutriționale, sanitare, de etichetare și de protejare a mediului.

Contribuind la deschiderea unor noi piețe de desfacere în țări terțe, precum și la menținerea piețelor din interiorul Uniunii, acțiunile realizate în cadrul programelor de informare și promovare produc, de asemenea, un efect de multiplicare al efectelor benefice ale inițiativelor naționale sau private, mai ales pentru produsele pentru care există stocuri, determinând creșterea competitivității sectorului agricol.

Sprijinul financiar acordat programelor de informare și promovare întocmite, prezentate și derulate în conformitate cu prevederile cadrului legal comunitar și național completează și consolidează în mod util acțiunile desfășurate de statele membre prin promovarea în special a: – imaginii acestor produse față de consumatorii din Comunitatea Europeană și față de consumatorii din țările terțe; – calității, valorii nutritive și a securității alimentelor; – metodelor specifice de producție, contribuind la creșterea volumului informațiilor cu privire la produsele respective, precum și a fluxurilor comerciale ale acestora.

Previziuni pentru țările analizate la Capitolul II

Conform metodei mediilor mobile, rezultă previziunile pe urmatorii 4 ani.

Analiza țărilor în care se regăsesc cele mai mari piețe de produse agricole și agroalimentare ecologice din Europa.

Analiza pe baza Mediilor Mobile pe perioada 2015-2018(euro) Tabel Nr.4

Consum anual pe locuitor 2015-2018(euro) Grafic Nr.5

În urma analizei făcute pe baza graficului Nr.6, rezultă următoarele concluzii

– în cazul Olandei se constantă o creștere în 2015 urmată de o stagnare și o mică scadere în 2016-2017, de unde rezultă un interes din ce în ce mai mic din partea consumatorilor.

-Franta, în acest caz se inregistrează o creștere în 2016 și 2017 față de 2015 urmată de o mică scădere a consumului în 2018, de unde tragem concluzia ca forța de cumpărare pe piața ecologică din Franța va înregistra un declin in următorul an.

-Germania, în acest caz, la fel ca în cazul Franței se înregistrează initial în 2016 o creștere, o stagnare în 2017 și un regres în 2018, de unde rezultă ca interesul consumatorului față de produsele ecologice a scăzut.

-în cazul Suediei sa inregistrat inițial o creștere în 2016 față de 2015, urmată de o scădere în 2017 și 2018, de unde tragem concluzia ca puterea de cumpărare a consumatorului a scăzut.

-Liechtenstein înregistreaza o creștere puternică și constatntă de la an la an din 2015 pană în 2017 după care urmează în 2018 să se inregistreze un regres, de unde rezultă că și o piață care a avut creștere constantă poate suferii o scădere.

-Luxembourg, în acest caz se înregistrează o creștere în 2015 dar și un regres în 2016 față de anul precedent, consumul suferă o mică scădere.

-Austria având o piață destul de constantă, nu sufera mari oscilații, rezultând creșteri și scăderi constatnte.

-în cazul Elveției se înregistrează o creștere destul de mare în 2016 față de 2015, urmată de o mică scădere în urmatorii doi ani, de unde rezultă că unii consumatori nu sunt fideli produselor ecologice, fiin consumatori ocazionali.

-Danemarca înregistrează în 2015 un regres urmat de o continuitate, practic o stagnare la același prag al consumului între 2016 și 2017, și o scadere relativ mică în 2018 de unde rezultă că danezii sunt consumatori constanți ai produselor ecologice.

Analiza pe baza Mediilor Mobile pe perioada 2015-2018(mil.euro) Tabel Nr.5

Țările cu cea mai mare piață ecologica 2015-2018(mil. Euro) Grafic Nr.6

În urma analizei pe baza tabelului în care am folosit metoda Mediilor Mobile pe perioda 2015-2018, au rezultat urmatoarele concluzii:

Analizând cele mai inportante piețe ale produselor agroalimentare și alimentare ecologice din Europa, evidențiate în Graficul Nr.7.

Se remarcă cea mai mare și cea mai importantă țară cu cea mai mare piață ecologica ca fiind Germania, unde se inregistrează venituri din comercializarea produselor ecologice de peste 6 miliarde de euro anual. Pe locul secund urmează Franța cu venituri cuprinse între 3,5 și 4 miliarde de euro anual, fiind în același timp o piață în continuă expansiune și a doua cea mai mare din Europa.

Anglia ocupă locul 3 în clasament cu venituri de aproape 2 miliarde de euro anual din comerțul cu produse ecologice.

Italia și Elveția au aproximativ acealeași valori ale veniturilor. Italia având o suprafață mult mai mare decât Elveția, în același fiind un producător foarte important de produse ecologice, dar datorita faptului că partea de sud a Italiei nu este la fel de dezvoltată ca cea din nord,de unde rezultă un dezechilibru al consumului. Italia exportă foarte multe produse ecologice pentru celelalte piețe unde nu se pot produce la același nivel, un exemplu foarte bun este Elveția. Elveția fiind o țară cu o suprafață mică, dar cu venituri foarte mari pe cap de locuitor, agricultura nu este punctul forte al acestei țări, dar ca și consumatorii elvețienii sunt nevoiți sa importe pentru a satisface nevile populației, fiind o piață foarte dezvoltată.

Spania și Austria inregistrează valori similare, aproximativ 1 miliard de euro anual. Spania fiind mare producător de produse agroalimentare, și de produse ecologice, la capitolul consum nu stă foarte bine. Spania este de aproximativ de 5 ori mai mare decat Austria,nu numai ca suprafață ci ca număr de locuitori dar înregistrează la capitolul consum același nivel. În Austria piața ecologică este foarte dezvoltată datorita faptului ca veniturile salariale ale populației sunt mai mari decât în Spania, de unde rezultă ca Austria este o piață mai dezvoltată decât Spania.

Danemarca și Suedia înregistrează aproximativ aceleași valori sub 1 miliard de euro anual.

Suedia nu este un important producător de produse agroalimentare deoarece suprafața agricolă este foarte mica, 10% din suprafața țării, restul fiind ocupat de păduri. Piața ecologică din Suedia are nevoie de importuri de produse agroalimentare ecologice pentru a satura nevoile pieței, fiind foarte dezvoltată. Danemarca este un mare producator, cel maimare producător de carne de porc din Europa, dar la nivelul produdelor ecologice se situează foarte bine la nivelul consumului cât și la nivelul producției.

Pentru a înregistra o creștere economică asupra pieței de produse agroalimentare și ecologice trebuie evidențiate posibilele bariere care impiedică consumatorul să cumpere produse ecologice.

In prima fază trebuie analizată daca piața poate susține o posibila expansiune, o informare cât mai bună asupra consumatorului, o etichetare corespunzătoare a produselor ecologice, respectarea tuturor normelor europene în viguare.

Particularitățile liberei circulații a produselor alimentare în cadrul Uniunii Europene

Unul dintre domeniile cele mai reglementate din cadrul Pieței Interne este cel al liberei circulații a produselor, în care se include și cel al produselor alimentare, iar în cadrul acestuia din urmă, cel al produselor ecologice.

Schimbările de atitudine ale populației față de produsele alimentare, împreună cu numeroasele beneficii aduse de agricultura ecologică, în special în legătură cu calitatea vieții și dezvoltarea zonelor rurale, conduc către o revalorizare a profesiilor din agricultură și a cerințelor legate de prelucrarea și comercializarea alimentelor.

Noțiunile de calitate alături de definirea standardelor și a activității de standardizare în domeniu din Uniunea Europeană, enunțarea avantajelor dar și a costurilor implicate de procesul de standardizare, va constitui unul dintre punctele centrale ale pieței ecologice deoarece conceptul de “calitate” a produselor alimentare trebuie definit în concordanță cu o serie de aspecte specifice acestei piețe, iar definirea lui în relație cu produsele ecologice alimentare presupune chiar o redefinire a acestei noțiuni, prin impunerea conceptului de “calitate ecologică“ a alimentelor.

Având în vedere grija legiuitorilor în procesul de producție ecologica alimentară pentru consumator, producătorii trebuie să îndeplinească obligatțiile pe care legile le impun, să respecte securitatea și siguranța alimentară și nu în ultimul rând grja pentru mediul înconjurător.

Producătorii sunt supuși unor controale din partea agențiilor guvernamentale, din subordinea ministerului agriculturii în funcție de fiecare țara în parte. Producția ecologică trebuie să respecte standarde înalte privind sănătatea, mediul și bunăstarea animalelor, iar calitatea produselor respective sa fie superioară.

Piața produselor ecologice în România

În următorii 5 ani, piața produselor ecologice din România are un potențial mare de creștere din industria ecologică europeană. Produsele ecologice românești sunt garantate în primul rând de ofertă deoarece prezența produselor pe piață trezește interesul consumatorului.

Cea mai mare problemă a pieței românești de produse ecologice este lipsa procesatorilor. Materia primă din România este exportată, produsele sunt fabricate în afara țării și se întorc în țară mult mai scumpe, chiar și de patru ori mai scumpe. Pe mulți producători îi sperie faptul că perioada de conversie este mare, de până la doi ani, iar activitatea presupune inspecții ale organismelor de inspecție acreditate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Gama de produse ecologice pe piața românească este destul de răstrânsă iar majoritatea alimentelor este adusă din import.

Vânzările de produse ecologice din România ajung la aproximativ 10 milioande de euro, sub 1% din piața de profil și foarte puțin comparativ cu 5-7%, cât este media europeană.

În Româmia fața de restul țărilor din Uniunea Europeană, consumatorul ecologic autohton are un grad de cultură ridicat, ține la sănătatea sa, orientat spre îngrijirea corporală, conștient față de responsabilitatea pe care o avem față de mediul înconjurator. În general populația din mediul urban, cu studii superioare, cu vârsta cuprinsă între 25-45 de ani, având venituri mari.

Comparativ cu marile piețe agroalimentare si alimentare din Europa, România în momentul de față, fiind o țară în curs de dezvoltare, implicit cuprinde o piață ecologică în curs de dezvoltare. Pentru România cea mai buna parte a pieței ecologice o reprezintă exportul de marfuri către diferite terțe țări din cadrul Uniunii Europene și nu numai.

Consumul de produse ecologice în România este scăzut comparativ cu restul țărilor vestice din Europa unde putere monetară este mai ridicată, consumatorul putând achiziționa produse ecologice, și practic investind în sănătatea sa.

La dezvoltarea pieței europene agricole și alimentare ecologice se folosesc pe lângă politici de siguranță și protecție a consumatorului și politici de marketing, în cazul acesta ecomarketing.

Chiar dacă țările membre Uniunii Europene au multe practici comune, structura complexă a modurilor lor de consum și maniera în care evoluează nu sunt uniforme. Pe de altă parte însa, țările Europei Centrale si de Est sunt confruntate cu moduri proprii de consum, specifice tranziției către economia de piață. Indiferent de diferențele existente, multe țări examinează prioritățile și strategiile în vederea transpunerii în practică, la nivel național, a unor tipuri de consum durabil, luând măsuri concrete în acest sens.

Termenul de ecomarketing a fost lansat în Germania, în urmă cu aproximativ doua decenii și jumatate (1978). Ecomarketingul își propune să realizeze un echilibru între activitatea economico-sociala prezentă, pe de o parte, și interesele: individuale, colective, ale grupurilor și ale întregii societăți, pe termen mediu și lung, să armonizeze interesele consumatorilor cu cerințele protecției mediului, pe de alta parte.

Metodele, tehnicile și instrumentele specifice marke-tingului pot fi utilizate în scopul sensibilizării opiniei publice, al educării membrilor societății în spiritul respectului față de mediu, al sesizării factorilor de mediu în ceea ce privește propriile lor acțiuni.

Ecomarketingul vizează domeniile protecției mediului înconjurător, pe de o parte și domeniul produselor și serviciilor ecologice, pe de altă parte. Ecomarketingul se poate defini ca fiind o specializare a marketingului social, alcătuită dintr-un ansamblu de activități care au ca scop identificarea, influențarea și satisfacerea consumatorilor de bunuri și servicii ecologice.

Marketingul produselor și serviciilor ecologice trebuie să țină seama de clasificarea produselor și serviciilor în funcție de satisfacția imediată pe care acestea o ofera consumatorilor și de principiul apărării sănătății consumatorilor și a mediului pe termen lung. Ecomarketingul se adreseaza atât domeniului social (asociații, organizații, public), cât și celui economic (educarea factorilor de decizie). Indiferent de grupul țintă vizat, ecomarketingul promovează ideea că mediul este un bun public, bun ce trebuie protejat și respectat, indiferent de interesele predominante la un moment dat.

Firmele, prin aplicarea principiilor unui marketing ecologic, pot să beneficieze de o serie de avantaje, și anume: câștigarea unor noi segmente de consumatori, devansarea concurenței, realizarea unor venituri mai mari pe termen lung, îmbunătățirea imaginii, economii de cheltuieli datorită anticipării unor posibile efecte negative, accesul pe noi piețe. Totodată, este de așteptat ca firmele să se confrunte și cu o serie de elemente care se constituie în dezavantaje, ca urmare a aplicării principiilor ecomarketingului: o cerere scazută pentru produsele ecologice, lipsa unor tehnologii “curate”, costurile ridicate ale unor investiții ecologice, curente de opinie diferite în interiorul firmei, o legislație înca incompleta și nu îndeajuns de eficientă.

Ecomarketingul poate fi considerat ca acel domeniu al marketingului care este preocupat de produsele “curate” din punct de vedere legal, excluzându-le evident pe acelea care circula pe piața neagra, excluzând produsele de contrabandă (aceasta fiind, evident, o abordare parțială a conceptului).

Practicile de marketing ecologic trebuie susținute prin :

– evaluarea în ansamblu a performanțelor actuale ale firmelor în raport cu mediul înconjurator;

– implicarea reala în activitatea de urmărire, analiza, raportare a rezultatelor și determinare a îmbunătățirii performanțelor în această direcție;

– elaborarea unei politici de mediu viabile, cu obiective clare, și a unui program de acțiune;

– actualizarea permanentă a informațiilor cu privire la modificările legislative survenite în acest domeniu;

– învestiții în pregatirea și educarea personalului, în însușirea cunoștințelor și a tehnologiilor ecologice;

– acordarea de asistență consumatorilor și derularea unor programe de educare a acestora, în scopul întăririi responsabilității lor față de mediul înconjurător prin furnizarea de informații, servicii de recuperare a produselor etc,;

– programe de educare a furnizorilor;

– colaborarea la programele de protecție a mediului;

– aderarea, într-o masură mai mare, la valorile marketingului: vânzarea avantajelor, nu a produselor, și apărarea valorilor firmei, nu doar a produselor.

Marketingul ecologic se concretizează în crearea unor produse sigure, a unor ambalaje reciclabile și biodegradabile, un control mai riguros asupra poluării, desfășurarea unor activități cu un consum redus de energie.

Concluzii

Am prezentat în primul capitol ce reprezintă oferta de produse agroalimentare ecologice în abordarea conceptuală teoretică. Oferta de produse ecologice reprezintă din punctul de vedere al consumatorului cea ce poate cumpăra intr-un moment dat pentru a-și satisface nevoiile.

În funcție de dimensiunile pieței, oferta poate fi mai vasta sau mai restrânsă, cauză reprezentată implicit de activitatea consumatorului. Oferta pieței de produse agroalimentare ecologice se dezvoltă în paralel cu cererea.

Tot in primul capitol am făcut referire la prețuri, acestea fiind un factor predominant în luarea deciziilor de cumpărare a produselor și mai ales a celor ecologice, fiind mai scumpe.

Preturile produselor agroalimentare ecologice sunt mai mari deoarece costurile de producție sunt deasemenea mai mari, iar diferențele de prețuri dintre produsele obținute prin metode ecologice față de cele obținute prin metode convenționale pot fi chiar și de zece ori mai mari.

Cererea produselor ecologice a evoluat constant încă de la apariția acestui fenomen. Consumatorul decide dacă investește in sănătatea lui consumând produse ecologice care au, în funcție de clasificare, mai multe destinații.

În al doilea capitol am analizat piața produselor agricole și agroalimentare ecologice din Europa.

În Uniunea Europeană începe să se contureze mult mai bine un trend care a luat amploare la inceputul anilor 1990 în țările vestice, și mai târziu în cele estice. Această discrepanța se datorează faptului că țările vestice sunt mult mai dezvoltate decât cele estice. Diferența se mai datorează factorilor sociali, economici, și demografici.

Consumatorul european a devenit mult mai critic în privința consumului de produse agroalimentare și cu atât mai mult în privința produselor agroalimentare ecologice. Consumatorii se caracterizează în funcție de statutul social, economic și demografic dar nu în ultimul rând de educație alimentară.

Preturile produselor agroalimentare ecologice sunt mai mari deoarece costurile de producție sunt deasemenea mai mari, iar diferențele de prețuri dintre produsele obținute prin metode ecologice față de cele obținute prin metode convenționale pot fi chiar și de zece ori mai mari.

Oferta de produse agricole și agroalimentare ecologice este diversificată iar producătorii nu au ales să treacă de la agricultură convențională la agricultură ecologică pentru ajutorul bănesc de la Uniunea Europeană, ci au ales să producă un produs mai bun, mai calitativ .

Datorită reglementărilor Uniunii Europene, producătorii au fost nevoiți să informeze consumatorii prin etichetare, iar recunoaștere de produs ecologic se realizează după analiza etichetei unde trebuie să se regăsească sigla specifică care atestă produselor ecologice.

În ultimul capitol am analizat perspectivele de dezvoltare a pieței europene agricole și agroalimentare ecologice. Țările europene care au aderat la Uniunea Europeană până în 2004 și-au extins de numărul de exploatații agricole ecologice cu până la 13%, acestea primind subvenții mai mari după aderare din fondul european.

În capitolul 3 am efectuat analiza țărilor care au cele mai mari piețe de produse agricole și agroalimentare ecologice din Uniunea Europeană, aceasta fiind Germania cu cea mai mare piață din Europa, și cea de-a doua la nivel mondial.

Tot în ultima parte a lucrării am analizat particularitățile liberei circulații a produselor alimentare în cadrul Uniunii Europene, de unde am concluzionat că țările membre au avantajul de a exporta produsele către parteneri europeni mult mai ușor datorită legislației comune.

Comparativ cu alte state din Uniunea Europeană, în România cererea este mai mică decât oferta, piața produselor ecologice fiind estimată la aproximativ 50 de milioane de euro anual.

România a dezvoltat foarte bine producția de produse ecologiceîn ultimii 5 ani datorita faptului ca în 2007 a devenit membră a Uniunii Europene. Acest lucru a facilitat exportul de produse ecologice către țările cu potențial mai mare de cumpărare precum Germania, Danemarca și Anglia.

Bibliografie

APIA-Măsura de promovare a produselor agricole pe piața interna și în țările terțe, București, 2013

Atanasoaie, George Sebastian. Politici de marketing in domeniul produselor agroalimentare

ecologice. (teză de doctorat) Bucuresti: ASE, 2014

Boboc Dan, Managementul calitatii produselor agroalimentare , Editura ASE , Bucuresti , 2006

Blair Robert, Organic Production and Food Quality: A Down to Earth Analysis. Wiley-Blackwell, Oxford, UK, 2012

Carjila, Nicoleta. Testarea calitatii noilor produse agroalimentare ecologice în Calitate si management v. 5, nr. 3 (2006), pag. 38 – 40

Csorba, Luiela-Magdalena, Practicile de marketing ecologic, Revista Tribuna economică, nr.2/2010

Dan Flynn, Report: Organic Industry Achieved 25 Years of Fast Growth Through Fear and Deception, Food Safety News, April 2014

Dobrescu, Emilian M. Agricultura ecologica in unele tari europene în Tribuna economica, v. 15, nr. 9 /2004

Doltu C., Microeconomie și Macroeconomie, Editura ASE, București, 2004

Manole V., Stoian M., Ion A., Agromarketing Ediția aII-a, Editura ASE, București, 2005

Monica Ioana Burcă, Evoluția și perspectivele produselor alimentare ecologice pe piața Uniunii Europene. Teză de doctorat,ClujNapoca, 2013

Revista Calitate si management, Nr. 3 / 2006

Report – Facts and Figures on Organic Farming in the European Union (October  2013)

Stoian M., Ecomarketing, Editura ASE, București, 2003

Studiu FIBL – AMI 2013, Organic Data Network

Webgrafie

http://www.madr.ro/agricultura-ecologica.html – accesat în data 10.05.2015

http://ec.europa.eu/agriculture/organic/ Eurostat – accesat în data 12.05.2015

http://www.pukkafood.ro/ – accesat în data 07.05.2015

http://agrointel.ro/ – accesat în data 27.04.2015