Dimensiuni ALE Violenței Domestice

UNIVERSITATEA “ ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL-POLITICE

PROBAȚIUNE, MEDIERE ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ A VICTIMELOR INFRACȚIUNILOR

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Îndrumător, Absolvent,

Prof.dr.Cristina Gavriluță Mititelu Oana-Andreea

IAȘI 2016

UNIVERSITATEA “ ALEXANDRU IOAN CUZA ” IAȘI

PROBAȚIUNE, MEDIERE ȘI ASISTENȚA SOCIALĂ A VICTIMELOR INFRACȚIUNILOR

DIMENSIUNI ALE VIOLENȚEI DOMESTICE

STUDIU ASUPRA FEMEII VICTIMĂ

IAȘI 2016

Cuprins

Argument

Capitolul I. VIOLENȚA DOMESTICĂ. VICTIMĂ. VICTIMIZARE– delimitări conceptuale

Patriarhatul și subordonarea femeii în societatea românească

Formele principale de manifestare a comportamentului abuziv

Agresivitatea exercitată în relația de cuplu

Reacția societății față de victima violenței domestice

Capitolul II. INCIDENȚA ȘI PREVALENȚA VIOLENȚEI. PERSPECTIVE TEORETICE

Profiluri ale victimei și agresorului în familie

Efectele violenței asupra femeii

Cauze specifice ale violenței conjugale

Teorii psihologice asupra violenței domestice

Teoria neajutorării învățate

Teoria sindromului femeii

Sindromul Stockholm

Teorii sociologice asupra violenței domestice

Teoria învățării sociale

Teoria resurselor

Teoria schimbului

Capitolul III. MĂSURI LEGISLATIVE. PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI

Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați

Legea nr.272/2004 privind

Prevederile Codului penal cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie

Categoriile de infracțiuni prevăzute de Codul penal

Competențe specifice ale centrelor de primire în regim de urgență a femeilor abuzate/serviciile de reabilitare a victimelor

Instituțiile abilitate implicate în domeniul prevenirii și combaterii violenței

Capitolul IV. METODOLOGIA CERCETĂRII

4.1 Scopul și obiectivele cercetării

4.2 Ipotezele cercetării

4.3 Universul cercetării

4.4 Operaționalizarea variabilelor: dimensiuni și indicatori

4.5 Metodele de cercetare

4.6 Culegerea și prelucrarea datelor

4.7 Analiza și interpretarea datelor

4.8 Limitele cercetării

4.9 Concluzii

Bibliografie

Anexe

Argument

Violența domestică reprezintă un fenomen universal care a luat amploare în ultimii ani, constituind una dintre cele mai grave probleme sociale cu care se confruntă societățile contemporane. Având în structura sa toate formele de agresiune care se pot exercita în cadrul căminului conjugal, acestei forme i se adaugă în plus și presiunea venită din afara familiei și anume reacția societății față de victima violenței domestice. Societatea poate avea o părere fie acuzatoare cu privire la situația victimei, a modului în care se consideră ca a facilitat, precipitat actele agresionale fie una de compătimire sau dorință de ajutorare, cel incriminat fiind doar agresorul. Agresiunile suferite de parteneră și reacția societății contribuie la un climat social dominant de anxietate, teamă și suferință.

Violența si comportamentele violente sunt probleme majore ale societății cotidiene care afectează toate categoriile de vârstă, indiferent de statutul social, religie. Orice poate deveni o victim a violenței: un copil, o femeie, un bătrân, animalele, natura, etc.

Dincolo de multitudinea sensurilor care i se asociază, violența în sine reprezintă un abuz de putere și de impunere a acesteia asupra celor din jur. Oamenii sunt înclinați să folosească agresivitatea asupra celuilalt pentru a obține poziții de dominanță în fața celui considerat a fi o persoana slabă. Astfel, manifestările violenței și consecințele sale ulterioare pot fi înțelese doar în raport cu vulnerabilitatea victimei. Violența nu trebuie tolerată deoarece afectează nu doar victima directă ci și familia lărgită și comunitatea.

Fenomenul violenței este considerat a fi o problemă socială deoarece în relațiile umane poate modifica personalitatea și viața celor implicați. Prin participarea repetitivă la această atmosferă violentă, atât victima cât și martorul care asistă pot fi traumatizați în același mod, având același tip de manifestări posttraumatice, deși violența nu l-a vizat în mod direct. Martorul cel mai des întâlnit în cazul violențelor domestice este copilul care adesea este afectat pe termen lung.

Violența reprezintă un act distructiv care nu poate fi justificat în niciun mod indiferent de contextul în care s-a produs. Ea poate conduce la traume și suferințe fizice, psihice, emoționale și în cel mai grav caz la moartea victimei. A devenit o problemă socială majoră din cauza faptului că în ultimii ani, statisticile din diferite țări au arătat o intensificare a manifestărilor de violență în familie, deși aceste date nu pot cuprinde decât acele evenimente care ajung să fie raportate.

Capitolul I. VIOLENȚA DOMESTICĂ. VICTIMĂ. VICTIMIZARE

În sens general, violența semnifică utilizarea forței și a constrângerii de către o persoană, grup sau clasă socială, în scopul impunerii voinței asupra altora.

Conform definiției lui S.Rădulescu, violența domestică reprezintă “ orice formă de agresiune, abuz sau intimidare dirijată împotriva unui membru de familie, unor rude de sânge sau contra altor persoane din mediul familial.”( Rădulescu,2001,pag.18)

În domeniul juridic, Legea nr.217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice este definită ca „ orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie, împotriva altui membru, care provoacă suferință fizică, psihică, sexual sau un prejudiciu material.” Femeia reprezintă cea mai frecventă victimă întâlnită în cazul violenței conjugale, iar copiii devin adesea țintele indirecte, fiind cel mai adesea folosiți sub forma unui pretext de abuz psihic îndreptat tot către femeie. Numeroase cercetări realizate în diferite țări indică faptul că abuzul îndreptat asupra partenerei de cuplu reprezintă cea mai mare pondere a violenței domestice. Diverse cercetări subliniază faptul că violența in cuplu este întâlnită cu precădere în rândul familiilor din clasele defavorizate, care se confruntă cu diferite probleme materiale, șomaj, alcoolism,,unde există carențe educative. Pe de altă parte, studiile au arătat ca aceste abuzuri se întâlnesc și în cazurile familiilor cu un nivel de educație ridicat precum și cu un status economic, problemele conjugale apărând mai ales din cauza anumitor factori afectivi care pot interveni și anume: gelozia (care poate creea suspiciune și o schimbare a comportamentului față de partener), inflidelitatea (generează adesea frustrare, neputință,conflicte interioare), independența economică a femeii, stresul care este asociat cu evenimentele neplăcute sau cu orice altă schimbare majoră care poate intervene la un moment dat. Femeia, reprezintă victima cel mai des întâlnită în cadrul violenței intrafamiliale. Alături de copii și bătrâni, femeia face parte din categoriile cu un grad crescut de vulnerabilitate .Victimele de sex feminin, sunt stăpânite de sentimental fricii, care este rezultată în urma amenințărilor și a agresiunilor suferite.

Noțiunea de victimă își are originea în concepțiile religioase timpurii despre suferință, sacrificiu și moartea. În perioada antichității victima era un animal sau un om care urma să fie adus ca sacrificiu unei zeițe.

Din punct de vedere lingvistic, cuvântul “ victimă" reprezintă persoana care suferă traume fizice și psihice din partea unei anumite persoane sau a unei societăți. De asemenea, poate reprezenta și persoana care suferă în urma unor întâmplări nefericite cum ar fi: boala, accidentul, o catastrofă,etc. Victimologia definește victima ca fiind „ orice persoană umană care suferă direct sau indirect consecințele fizice, material sau morale ale unei acțiuni sau inacțiuni criminale.” (Tănăsescu,2003.pag.134)

Agresiunea și fenomenul de victimizare pot fi analizate și din punct de vedere psihologic, al trăirilor individuale care se regăsesc în comportamentul agresorului și al victimei, acestea fiind diametral opuse. Dintre formele cele mai grave de victimizare a femeii cele mai des întânite sunt violul și uciderea sa de către partener. Cauzele acestora pot fi multiple: conflicte intraconjugale, alcoolism, infidelitate, gelozie, neînșelegeri financiare,etc. Uneori ca urmare a agresiunii soțiile pot ajunge să comită infracțiuni, de regulă îndreptate asupra partenerilor de cuplu. Pentru aceste cazuri trebuie luate în considerare istoria relațiilor dintre parteneri precum și frecvența acestora. Victimizarea femeii se poate datora conduitei ostile a soțului, dar poate exista într-o oarecare măsură și contribuția partenerei, ea provocând actul agresiv direct sau indirect prin răspunsurile sau atitudinile sale către agresor. O caracteristică a victimizării femeii este atitudinea pasivă a victimei în fața abuzurilor, refuzul victimei de a stopa aceste agresiuni. Atitudinea pasivă a victimei are patru argumente: copiii trebuie să trăiască alături de ambii părinți, dificultățile financiare, opinia societății și lipsa sprijinului real din partea autorităților și a legii. (Mitrofan, 2006)

Este cunoscut faptul că familia este celula de bază a societății și de aceea în cazul unor situații de criză majoră în viața unei persoane este necesar să se intervină atît cu consiliere familială cât și cu psihoterapie conjugală. Violența umană poate fi moștenită prin condiția ereditară dar poate fi și învățată pe parcursul vieții, prin experiențele de viață trăite sau imitând un model agresiv încă din copilărie.

„ Nevoia unei explicații paradigmatice asupra fenomenului de violență domestica a apărut de îndată ce s-a constatat faptul că, din punct de vedere spațial și temporal, nu există limite ale manifestării și că violența domestică este un rău prezent în aproape oricare societate.” (Munteanu,2011)

Patriarhatul și subordonarea femeii în societatea românească

În contextul unei vieți moderne, când familia se îndepărtează tot mai mult de la modelul tradițional, asistăm și vedem tot mai des atât în mass media cât și printre apropiații noștri faptul că acest fenomen social generator de tensiuni în familie, este prezent și în societatea românească.

Ca să putem cunoaște evoluția violenței în familie trebuie să privim în trecut și anume în civilizatia romană, unde rolul femeiii era în strânsă legătură cu familia, rolul central fiind avut de către pater familias. Pentru a indica puterea lui pater familias asupra soției și a fetelor, romanii foloseau expresia “ manus ”. Fata trebuia să fie supusă tatălui, soțului, fraților mai mari precum și rudelor din partea tatălui. O consecință a supunerii era și faptul că femeia, nu se putea apăra în justiție și nici nu putea fi acceptată ca martor. Dreptul de viață și de moarte asupra soției a fost menținut mult timp, bărbatul având în continuare dreptul să-și bată nevasta cu “ oricâtă vrăjmășie”, drept urmare ei erau cei care administrau averea femeilor, ele neavând drept la educație. În secolul al XVII-lea, soțul era îndemnat să-și “ corecteze soția, având puterea și răspunderea pentru comportamentul greșit al soției. Ulterior, în secolul al XII-lea, când liderele feministe și-au întors atenția asupra violențelor săvârșite împotriva femeilor, au ieșit la iveală răspândirea și severitatea cu care femeile erau bătute. Într-o perioadă în care patriarhatul reprezenta puterea, femeia era văzută ca un punct slab ce necesita în permanență control sever și permanent, exercitat prin bătaie.( Hogaș, 2010)

Dincolo de multitudinea sensurilor pe care le are, violența este un abuz de forță și putere fiind manifestată prin impunerea sa asupra celorlalți. Această caracterizare definește cel mai bine, situația bărbatului în raport cu cea a femeii, copilului sau vârstnicului. În mod paradoxal, lipsa acesteia, creează de cele mai multe ori o nevoie de afirmare atât de puternică, încât toate aceste frustrări conduc la agresivitate. O clasificare specifică a violenței vizează atât scopurile cât și motivațiile agresorilor.

Violența expresivă , îi definește pe acei agresori care au tendința de a exploata situațiile conflictuale, neavând resursele necesare pentru a se controla. Acest tip de violență poate fi declanșat de lipsa capacității de comunicare sau de controlul exercitat asupra situației.

Violența instrumentală, îi caracterizează pe acei agresori cărora nu le lipsesc capacitățile intelectuale și sociale pentru a se controla și a căror acte de violență nu au un caracter impulsiv. Acest gen de violență este controlată și dirijată asupra unei victime alese , pentru a deține controlul total asupra victimei.( Hogaș, 2010,pag. 42)

Este cunoscut faptul că societățile patriarhale dominate de partea masculină, sunt mult mai predispuse la producerea unor evenimente violente, majoritatea femeilor fiind învățate încă din familia de origine să tolereze acest comportament abuziv al bărbatului. Însăși aceste caracteristici specifice patriarhatului pot constitui un cadru promotor al violenței asupra celuilalt. Numeroși cercetători au fost preocupați în ultimii ani să definească și să constate cauzele acestor manifestări violente asupra individului. Principalele forme ale violenței fiind abuzul emoțional, fizic și sexual. Violența domestică întrunește toate aceste forme de manifestare, “ victima fiind în timp redusă la starea de obiect, spațiul său vital fiind invadat de agresor.” (Asselineau, 2005)

De la o generație la alta, se transmit aceste roluri de dominator al bărbatului și de supunere al femeii. Sunt preluate din familie, imitându-se modelul masculin și feminin încă de la cele mai fragede vârste, chiar de la 3-4 ani. Referindu-ne la mentalitatea tradițională, unde „ bătaia este ruptă din rai” sau “ bate femeia că știe ea de ce”, putem observa că violența este acceptată și tolerată în grupurile sociale, conflictele violente petrecute în familie sau comunitate fiind o realitate curentă și cotidiană.

Din punct de vedere sociologic, putem define patriarhatul “ drept un sistem de autoritate în familie, în cadrul căruia loialitatea datorată șefului se bazează pe puterea lui de a dispune de bunuri, inclusiv de femeie și copii, și pe mentalitatea că aceste relații personale de dependență sunt la fel de naturale, de legitime ca însăși viața.” ( Neamțu, 2011)

Elemente specifice care diferențiază violența familiala de alte forme de agresiune:

Accesul permanent al agresorului la victimă;

Existența unui ciclu al violenței ;

Schimbări produse in personalitatea celor implicați, cu scăderea eficienței lor în indeplinirea funcțiilor sociale;

Relațiile emoționale între parteneri sunt manifestate sau latent;

Caracterul privat face ca victima sa aibă acces redus la surse de sprijin;

Tendința celorlanți de a nu interveni, toleranța socială față de fenomen;

Aspecte de tortură a victimei;

Lipsa de specialiști și servicii adecvate .( Mitrofan, )

Formele principale de manifestare a comportamentului abuziv

Conform Legii nr. 217 din 2003 art. 4, violența în familie se manifestă sub următoarele forme:

Violența verbală este exprimată prin adresarea unui limbaj jignitor, umilitor, a unor cuvinte denigratoare ;

Violența psihologică este caracterizată de impunerea voinței sau a controlului personal, de provocarea unor stări de tensiune și suferință la nivel psihic, prin amenințări, gesticulări, intimidări, constrângeri de orice fel;

Violența fizică, înseamnă vătămarea corporală ori a sănătății prin lovire, bruscare ori alte forme și intensitate, inclusive mascate ca fiind rezultatul unor accidente,prin otrăvire, intoxicare precum și alte acțiuni cu efect similar;

Violența sexuală, reprezentată de obligarea forțată la gesturi sau raporturi sexuale nedorite, impunerea unor acte degradante prin hărțuire, intimidare, manipulare sau brutalitate în vederea întreținerii unor acte sexual forțate, viol conjugal;

Violență economică, manifestată prin interzicerea activității profesionale, prin privarea de mijloace economice, inclusive lipsire de mijloace de natură primară,cum ar fi îmbrăcămintea, hrana,medicamentele, obiectele de primă necesitate, acțiunea de sustragere intenționată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi și dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor și resurselor comune, refuzul de a susține familia, impunerea de munci grele și nocive în detrimentul sănătății, inclusiv unui membru de familie minor, precum și alte acțiuni cu efect similar;

Violența socială, impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate și de prieteni, interzicerea frecventării instituției de învățământ, impunerea izolării prin detenție, inclusiv în locuința familială, privare intenționată de acces la informație, precum și alte acțiuni cu efect similar;

Violența spirituală, subestimarea sau diminuarea importanței satisfacerii necesităților moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspirațiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice sau religioase.

Majoritatea acestor forme prevăzute constituie infracțiuni și sunt sancționate conform legii.

Agresivitatea exercitată în relația de cuplu

Organizația Mondială contra torturii consideră violența domestică ca o formă de tortură a femeii-victimă.

Conceptul juridic internațional al torturii apare în articolul 1 al Convenției ONU privind protecția tuturor persoanelor împotriva torturii și a altor suferințe provocate, inumane sau degradante din 1984. Paragraful 1 al art.1 al Convenției ONU, cuprinde toate aspectele definitorii ale torturii care sunt regăsite în cazurile de violență domestică. Astfel, tortura este definită ca „ orice act prin care sunt produse intenționat unei persoane o durere sau o suferință acută, fizică sau mentală, cu scopul de a obține de la ea sau de la o terță persoană informații sau dovezi pentru a o pedepsi pentru un act pe care persoana sau o persoană terță l-a comis; de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei sau a unei terțe persoane, pentru un oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, de orice fel; (…) „

În situațiile de violență domestică se întâlnesc toate formele de abuz, de la primul abuz verbal, emotional până la durerea fizică. Toate aeeste forme de abuz sunt manifestate prin jigniri verbale, jigniri asupra aspectului fizic, lovituri cu palma sau pumnul, imbrânciri, intimidări, aruncatul cu diverse obiecte în victimă, mușcături, arsuri, izolare, violuri,etc. Victimele violenței domestice sunt manipulate, amenințate iar în majoritatea cazurilor ajung în timp să fie private de cele mai multe ori de familie, prieteni, de resurse sociale sau economice care le-ar putea oferi ajutor. Violența domestică se petrece de cele mai multe ori în zona privată, intimă, unde cei din exterior nu au acces și ignoră semnalele unor acte de violența. Conform CEDAW ( Convenția pentru eliminarea oricăror forme de violență împotriva femeii), “ tortura are rolul de a intimida nu doar victim, ci și grupul cu care se identifică ea”

Violența domestică se petrece adesea în spatele ușilor închise. Multe cazuri de violență nu ajung să fie raportate iar datele statistice nu pot estima o realitate certă a incidentelor care se întâmplă cu adevărat. Putem spune că există o spirală a violenței care se petrece în familie, conflictele avand o evoluție ascendentă. Primul ciclu din această spirală este reprezentat de acumularea tensiunilor, apariția lor fiind generată de unele probleme din viața familiei. Astfel, apar primele opinii în contradictoriu ale partenerilor, primele tonuri ridicate, cuvinte critice la adresa unuia sau altuia, primele amenințări ale femeii. Aceste conflicte la inceput minore i se par femeii victimă normale. Lipsa unei comunicări sau nerezolvarea situației poate duce la primele gesture agresive. De la gesturile violente îndreptate către femeie, de la amenințările și jignirile aduse modului său de a se îmbrăca, felul de a găti sau modul de administrare al casei și al bugetului se ajunge cu ușurință la agresiunea fizică. Deși femeia are o stare de frică și tensiune față de reacțiile bărbatului ajunge să-i justifice comportamentul agresiv prin grija și iubirea pe care le-o poartă, simțindu-se eventual cauzatoare pentru agresivitatea bărbatului. La primul conflict iscat unde deja gesturile de violență fizică și verbală sunt îndreptate direct către femeie, aceasta va simți teamă și disperare față de furia bărbatului și va înțelege pericolul în care se află. După consumarea incidentului violent bărbatul agresiv va simți regrete, va încerca să-și motiveze faptele cerându-și iertare prin gesturi tandre, va face promisiuni viitoare, reușind într- un final să obțină iertare. Mai devreme sau mai târziu al doilea ciclu al violenței va reîncepe cu o agresivitate mult mai accentuată față de victimă. Episoadele scurte de înțelegere dintre victimă și agresor vor fi din ce în ce mai puține, pericolul devenind tot mai sever.

De obicei, femeia victimă este lipsită de autoapărare, sporind astfel riscut dat de accesul permanent al agresorului. Pentru a evita atacul asupra sa, victima va încerca de cele mai multe ori să părăseasă locuința la rude sau prieteni. Din păcate, de cele mai multe ori victima se reîntoarce acasa de bună voie sperând într-o schimbare pozitiă al partenerului de viață. Din cauza faptului că foarte târziu se ajunge la o separare reală față de agresor, victima ajunge să fie afectată treptat de abuzurile fizice și psihice la care a fost supusă. Astfel, personalitatea, încrederea de sine, starea de stres și frica accentuată, sănătatea, relațiile distante cu persoanele odată apropiate îi vor afecta stilul de viață. În cele mai grave situații se poate ajunge la decesul sau sinuciderea victimei. Violența exercitată în cuplu va fi exprimată cu atât mai deschis dacă agresorul constată că nu este privit critic de mediul social în care trăiește, une violența este acceptată ca un fenomen natural. Agresorul nu se va simți expus aplicării niciunui risc de a fi pedepsit sau de a suporta vreo consecință pentru comportamentul său. Acesta știe că legile nu au puterea de a o proteja pe femeia agresată în intimitatea familiei. Unii agresori le transmit în mod cert partenerelor că dacă îi va părăsi, le vor găsi și abia atunci le vor face rău cu adevărat sau vor încerca să le omoare. Un risc important, luat în calcul de femeile abuzate, este cel care implică și copiii. Efectele negative includ agresarea copiilor de către partener sau modul în care aceștia sunt afectați, astfel o femeie agresată, când vrea să părăsească relația abuzivă, estimează anumiți factori de risc, printre care și a posibilității creșterii copiilor pe cont propriu. în afara riscurilor fizice, este necesar să fie menționate și riscurile psihologice, care au ca efect sublimarea autonomiei și încrederii în sine a partenerei. Unele studii au amplificat efectele emoționale, comparându-le cu cele ale victimelor dezastrelor, precizând că femeile au experimentat efecte postraumatice grave, incluzând șocul, dezorientarea, retragerea din diverse activități, consumul de alcool și tentative de suicid.( Văduva, 2003)

Conflictul intrafamilial (Enăchescu, 2003) se desfășoară sub forma unui scenariu patologic ce conduce la ”nevroză conjugală:” tensiune emoțională intrafamilială, suprapunerea rolurilor, competiție, conflict.

Această agresivitatea familială cunoaște diferite forme de manifestare la nivelul cuplului și poate determina următoarea gamă de tulburări:

a)  tulburări psihologice – dificultăți de comunicare, instabilitate emoțională (iritabilitate, explozii de mânie), insomnii, depresie, anxietate, etc.;

b)  tulburări somatice și psihosomatice – boală ulceroasă, hipertensiune arterială, afecțiuni ginecologice și de dinamică sexuală, anorexie sau bulimie, etc.;

c)  tulburări de comportament social – separarea sau despărțirea partenerilor, abandon familial, relații extraconjugale, conduită de refugiu sau izolare (alcoolism, toxicomanii), tentative de suicid, etc.

Agresiunea intramaritala a partenerilor care poate îmbrăca cele mai diverse forme, de la cele subtile, de mare finete psihologica, aproape nesesizate de anturaj, la cele grosiere, periculoase, dureroase.

Evenimentele trăite în cuplu, stările conflictuale, frustrările și carențele afectiv-emoționale interiorizate de individ, ca o formă specifică a naturii sale, conturează o personalitate cu manifestări agresive accentuate.. Astfel, agresivitatea ne apare nu ca o boală psihică, ci ca o tentativă de adaptare la realitate, dar una eșuată. Pierderea libertății și a liniștii interioare, sentimentele de izolare și inferioritate, lipsa siguranței și apăsarea eșecului, duc la incapacitate de angajare în noi situații.

Reacția societății față de victima violenței domestice

Familia constituie cel mai adesea cadrul prielnic de manifestare a actelor violente asupra partenerei. Familiile în care violența este des întâlnită ajung să fie marginalizate, sunt văzute de ceilalți indivizi ca purtând un stigmat. Comunitatea din care face parte agresorul evită să se asocieze de obicei cu acesta deoarece generează permanent conflicte, stările violente ale agresorului sunt des asociate cu prezența consumului de alcool, a sărăciei, a carențelor educative, a infracțiunilor. Comunitatea în general manifestă ignoranță față de aceste acte violente asupra femeii victimă considerând că nu este potrivit să intervină între parteneri. Familia lărgită, prietenii, vecinii, resping în general ideea de implicare sau de luarea unei atitudini față de agresiunea la care este supusă victima, reacția comunității fiind în general de respingere dacă li se aduce la cunoștință. În situația în care suferința fizică și psihică suferită conduce la decesul victimei, putem observa o reacție de revoltă a comunității față de agresor. Majoritatea persoanelor sunt centrate de obicei pe pedepsirea agresorului, considerând că doar așa pot fi evitate agresiunile și eventual pe sprijinirea victimei. Viziunea intervenției asupra prevenirii și educării, a intervențiilor terapeutice asupra victimei dar și anumite servicii oferite agresorului în scopul reintegrării sale în comunitate sau a reducerii gradului de agresivitate sunt aproape inexistente. Societatea poate avea o părere fie acuzatoare cu privire la situația victimei, a modului în care se consideră ca a facilitat, precipitat actele agresionale fie una de compătimire sau dorință de ajutorare, cel incriminat fiind doar agresorul. Agresiunile suferite de parteneră și reacția societății contribuie la un climat social dominant de anxietate, teamă și suferință.

O comunitate sănătoasă, cu valori morale și capacitate de autodezvoltare încearcă să se ajute reciproc și să integreze toți membrii familiilor. Un rol important în crearea unei comunități dinamice îl are și implicarea bisericii și al organelor competente în prevenirea și combaterea violențelor în familie. Izolarea familiilor violente duce la rupturi și pierderi la nivelul dezvoltarii comunitare.

Cel mai adesea victima caută ajutor în familia de origine, la o persoana apropiată unde se va simți în siguranță.

Capitolul II. INCIDENȚA ȘI PREVALENȚA VIOLENȚEI. PERSPECTIVE TEORETICE

Violența în familie poate să afecteze pe oricare dintre noi, indiferent de religie, culoare, statut social, o putem întâlni atât în familiile monoparentale cât și în cele cu ambii părinți.

De asemenea, oricine a fost victima unei forme de violențe la un moment dat pe parcursul vieții. Cercetătorii interesați de domeniul violenței explică acest comportament violent printr-o serie de evenimente care precedă actul agresiv. Literatura de specialitate oferă diverse explicații ale lipsei de autocontrol făcând referire la cauzalitatea socio-culturală a agresorului și victimei, la trăsăturile lor de personalitate, la profilul sau psihologic, la rolul familiei si contribuția avută în formarea ca viitor adult precum și la modelele familiale percepute ca atare încă din copilărie. Familia poate fi și un factor perturbator în construcția personalității și atitudinii individului față de societate prin desele conflictele și tensiuni la care este nevoit să asiste încă din copilărie individul. Studiile de specialitate relevă relația directă pe care o are climatul educativ familial și integrarea socială care presupune adaptarea și asumarea rolurilor, a responsabilităților ca adult. În opinia unor specialiști, efectul principal al relațiilor interpersonale conflictuale din cadrul familiei asupra personalității copiilor îl constituie „devalorizarea modelului parental” și pierderea posibilității de identificare cu acest model. Modelul parental poate fi respins activ de către copii astfel devenind un „model negativ” care treptat poate conduce la stimularea și dezvoltarea agresivității și comportamentului antisocial. Consecințele pe termen lung ale victimizării copiilor sunt evidente mai ales în plan psihic (tăceri încăpățânate, reacții impulsive, fenomene depresive, inhibiții, frică de a lua decizii, sentimentul de a fi respins de cei din jur, încercări suicidare etc.) fiind fenomene care ar putea să apară până în cel de-al patrulea deceniu de viață al victimei și care, numai după o analiză minuțioasă ar putea fi identificate drept consecințe ale unor victimizări suferite în timpul copilăriei sau adolescenței precoce (Iacobuță I. A., 2005, p. 304)

Distanțarea emoțională, lipsa unor abilități de comunicare, dorința de a domina sexul slab sunt carateristici ale conturării unui profil agresiv. Atunci când victima nu dorește să i se supună, agresorul se simte umilit și ajunge să recurgă la violență.

Toate aceste aspecte crează o persoană imatură emoțional incapabilă să mențină și să formeze relații stabile de-a lungul vieții. Putem vorbi despre o glisare a rolurilor victimă – agresor.

Profiluri ale victimei și agresorului în familie

Ne întrebăm adesea de ce femeile victime aleg să rămână într-o relație defectuoasă și nu pot lua o decizie de separare încă de la primele semne de agresiune asupra sa. Această incapacitate de separare față de partenerul agresiv poate fi explicată prin 2 motive și anume: victimele care sunt inconștiente de situația în care se regăsesc și cele conștiente, care în general sunt “ raționalizări”, explicații construite pentru a le putea explica celor din jur de ce aleg să rămână alături de partenerul violent. Victimizarea femeii în familie de către partenerul de viață generează o multitudine de sentimente puternice, contradictorii în viață femeii. Motivația inconștientă a femeii victime poate surveni încă din stadiul copilăriei unde a fost martoră și poate victimă alături de mamă, a unui tată agresiv.( Neamțu, 2011)

Numeroase femei caută să justifice comportamentul agresiv al partenerului și gasește diferite cauze pentru a rămâne în această relație defectuoasă. Ele invocă faptul că bărbatul agresor este un tată bun pentru copii, este violent doar atunci când consumă alcool, le-ar fi rușine să trăiască ca o femeie divorțată sau nu ar avea cum să se descurce fără venitul soțului, ele neavând nici o calificare. Femeile prinse într-o relație violentă ajung să sesizeze cu adevărat pericolul abia atunci când acesta se răsfrînge direct asupra copilului. Ea consideră că atât timp cât doar ea era vizată de furia agresorului, copilul este bine să aibă alături ambii părinți deși crește într-un mediu violent. Femeia victimă a violențelor domestice nu-și mai poate valoriza abilitățile de mamă: empatia, acceptarea copilului cu imaturitatea sa specifică, dragostea pe care trebuie să o ofere. Femeia victimă rămâne prinsă în acest ciclu al violenței iar impactul pe care îl are asupra stării și psihicului pe termen lung sunt devastatoare. Femeia își modelează identitatea de gen învățând de la mama sa, prin modelul oferit de ea, în copilărie.( Connollz,Reillz,2008) Daca mama a fost victima violenței, există probabilitatea ca și copilul devenit adult să caute un partener agresiv care va avea aceleași tipare comportamentale dorind să suplinească rolul parental lipsit în copilărie.

Partenera victimă care tolerează violența în cuplu prezintă următoarele caracteristici:

probleme emoționale sau mintale: anxietate mărită, sentiment de vinovăție, frica de abandon, izolare,neîncredere în sine, depresie, comparare cu viața fericită a celor din jur;

probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalți, fuga de acasă, sarcini la vârse fragede, mutilare, consum excesiv de alcool sau droguri, anturaje nefaste, lipsa unei educații timpurii; (Ionescu,2000)

Victima este lipsită de apărare, dominată de teamă și neputință de a reacționa în fața agresivității. Reacția la traumă, sindromul de stress posttraumatic reprezintă o reacție a întregului organism. O reacție caracteristică pe care o întâlnim în cazurile de violența conjugală este dezvoltarea atașamentului față de agresor. Deoarece aceste violențe se petrec în interiorul locuinței, sentimentul de umilință și de stres la care este supusă permanent o fac pe femeia victimă să devină tot mai retrasă și să-și interiorizeze sentimentele.

Partenerului agresiv îi sunt atribuite următoarele caracteristici: este impredictibil, imatur emoțional, prezintă schimbări dese de atitudine, gelozie, suspiciune, nevoia de dominație și control, este manipulator, impulsiv, prezintă o stimă de sine scăzută, incapacitate de a comunica, posesivitate, neîncredere față de persoanele din jurul partenerei.

În ceea ce îi privește pe agresorii violenți, enumerăm câteva trăsături definitorii pentru o personalitate agresivă:

istorie personală cu abuz în copilărie;

nemulțumiri la locul de muncă;

consumul de alcool sau substanțe;

neîncrederea în sine, stimă de sine scăzută;

imaturitate emoțională;

temperament violent mânat de impulsivitate;

dominator;

posesivitate și gelozie accentuată;

abilități scăzute în viața intimă;

consideră că puterea și controlul pot fi obținute doar prin folosirea violenței;

discriminator;

atitudine negativă față de rolul femeii în general;

consideră femeia ca fiind inferioară bărbatului ( adaptare după ” Violența domestică”, Darlene Thomas, MSSW, Domestic Violence Program,SUA,2000)

2.2 Efectele violenței asupra femeii victimă

După cum am putut observa, suferința victimelor violenței care se petrece în familie este generată de un agresor cunoscut, un apropiat al victimei care poate intra in contact permanent cu aceasta.

Maria Roth Szamoskosi consideră faptul că există anumite categorii de tulburări care afectează realitatea zilnică a victimei și anume:

tulburările de somn care sunt cauzate de visele și cosmaruri;

fobiile, femeia se teme să rămână singură, să se întâlnească cu agresorul;

reacția slabă la violențele din familie, acest tip de reacție apare în general la victimele care se interiorizează și nu discută cu nimeni despre problemele lor;

reacția complexă la violențele din familie, unde există victime care se pot discuta deschis despre problemele întâlnite în familia lor și încearcă să obțină o rezolvare;

gânduri de suicid;

comportament obsesiv-compulsiv, prin care victima se simte constrânsă să comită anumite acțiuni fără a se putea împotrivi ( Roth Szamoskosi, 2005)

Victima violenței în familie se simte vinovată, rușinată, este marcată de disconfort, furie, un stres și o teamă continuă că ar putea fi agresată în orice moment. Toate aceste trăiri emoționale (anxietate, neîncredere, impulsivitate, iritabilitate, emoții negative) determină modificarea permanentă a stării de dispoziție. Sindromul de stres posttraumatic se caracterizează în special prin: sentimentul de izolare și neputință; pierderea sentimentului de neputință și identitate; retrăirea evenimentului traumatizant ( flashbackuri, coșmaruri), disocieri care reamintesc permanent trauma; pierdea interesului și a concentrării față de responsabilitățile avute. În ceea ce privește formele de manifestare ale violenței domestice, violența fizică este indicatorul cel mai evident că în interiorul unei familii există violență. Indiferent de forma de manifestare, aceste acțiuni dau de înțeles că în acea familie există probleme. Violența emoțională reprezintă un tip aparte de violență, care lasă urme adânci asupra victimei pe termen lung. Violența psihologică are rolul de a discredita personalitatea victimei, prin jigniri, insulte etc. Violența sexuală în cadrul cuplului constituie una dintre cele mai agravante forme de violență.

Efectele violențelor domestice asupra femeii victimă

Cauze specifice ale violenței conjugale

Cauzele violenței familiale sunt multiple și sunt deteminate de mai mulți factori dintre care, considerăm a fi cei mai importanți următorii:

Rolul secundar al femeii in societatea românească ;

Criza de economie crează tensiuni în familie, care generează cazuri de violență,

Lipsa locuintelor în România constituie o cauză care favorizează violența ( femeile se simt obligate să suporte relațiile violente, din cauza faptului ca nu au unde să se adăpostească

Rata mare a șomajului determină disfuncții economice în cadrul familiei in perioada de tranzitie si constituie un factor favorizant al violenței domestice;

Imaturitatea emoțională a partenerilor la casatorie constituie un factor de risc al violenței domestice;

Stresul acut;

Sistemul legislativ deficitar și neîncrederea în sistem ( poliția se implică doar formal)

Imitarea comportamentelor care favorizează acțiuni violente

Credinte și convingeri ( zicale ca “ bătaia este ruptă din rai” )

S-a constatat faptul că violența este mult mai des întâlnită în familiile cu un statut educațional scăzut, dificultățile materiale, toleranța femeii față de manifestările violente ale bărbatului, responsabilitățile de zi cu zi, precum și lipsa de informare a femeii cu privire la posibilitățile pe care le are de a fi protejată și ajutată cresc șansa de a fi abuzată.

În majoritatea cazurilor, alcoolul are un rol important în producerea violenței asupra soției. Multe femei bătute sunt refractare la recunoașterea publică a abuzului săvârșit împotriva lor, iar cele supuse violului marital sunt și mai refractare. Bowker (1983), recapitulând studiile asupra violului marital, a subliniat câteva aspecte:

violul conjugal poate fi mai obișnuit decât toate celelalte tipuri de viol la un loc;

este obișnuit în rândul femeilor bătute;

factori care motivează acest tip de viol include: furia, nevoia de dominare, gelozia

soții care-și violează soțiile par a avea predispoziție pentru alcool, disfuncții grave în felul de orientare al familiei și dorința de a-și domina partenera.

Analiza violului conjugal menționează că legătura între sex și violența este mijlocul pe care soțul îl poate folosi pentru a intimida soția fară a se teme de o intervenție externă. Violența domestică poate fi rezultatul unui model comportamental preluat din familie iar în viziunea copilului prezent permanent la atmosfera violentă din familie, poate ajunge să o considere ca o modalitate de rezolvare a conflictelor. Traumatismele fizice și psihice afectează uneori chiar cu consecințe grave starea de sănătate a femeii. Abuzurile repetate la care sunt supuse femeile, în timpul violențelor domestice, sunt cauza îmbolnăvirilor și a scăderii imunității la boala. La acestea se adăugă lipsa de protecție contraceptivă, care determina un număr ridicat de avorturi. La un alt nivel, abuzurile repetate pot dezvolta în victimă răspunsuri violente, mecanisme de apărare extreme care transformă victimă în agresor și în unele cazuri aceste situații tragice ajung chiar să se soldeze cu crime. Chiar in situatiile aparent non-violente, tensiunile din familie, stresul, anxietatea sunt adesea diminuate prin proiectarea lor asupra unei persoane vulnerabile, incapabila de riposta directa, in acest fel, tensiunea relationala este redusa pana la un prag de toleranta acceptabil, prin "sacrificarea unui partener, care le preia, in scopul de mentinere a coeziunii grupului ( Popescu,2000 )

Potrivit studiului realizat în perioada 12-23 aprilie 2003, de către The Gallup Organization Romania, lipsa banilor este mentionată ca fiind principala sursă a problemelor de către aproape două treimi din acele familii care au recunoscut ca au avut probleme in relatiile lor. Alte surse ale problemelor intr-o relație sunt : infidelitatea (12,3%), consumul de alcool (11,3%), neglijarea familiei (4,7%), interventia parintilor in viata de cuplu (8,5%), si comportamentul copiilor (2,8%) .