Dialogul Om Natura

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ARTE

ARTE DECORATIVE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonatori ștințiifici:

Lect.univ.dr.TĂTULESCU MIHAELA

Asist. univ. dr. URDEA OLIMPIA

Absolventă:

PAȘCALĂU DIANA REBECA

ORADEA

-2016-

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ARTE

ARTE DECORATIVE

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT ZI

TITLU

Coordonatori ștințiifici:

Lect.univ.dr.TĂTULESCU MIHAELA

Asist. univ. dr. URDEA OLIMPIA

Absolventă:

PAȘCALĂU DIANA REBECA

ORADEA

-2016-

CUPRINS

MOTIVAȚIE……………………………………………………………………………………………………………….

CAPITOLUL I

Dialogul om-natură în arta-anotimpuri

I.1Muzica si anotimpurile

I.2Anotimpuri in pictura artiștilor

I.3Limbajul formelor si al culorilor

CAPITOLUL II

Criterii funcționale si ergonomice privind confecțiile textile

II.1Criterii de forma pentru exprimarea caracterului predominant al produsului- Armonia formei si iluziile optice

II.2Ritmul si aplicarea elementelor decorative

II.3Caracteristici ale materialelor textile –proprietăți

CAPITOLUL III

Despre colectia de moda

CONCLUZII…………………………………………………………………………………………….

Anexe……………………………………………………………………………………….

BIBLIOGRAFIE

Introducere
Motivul pentru care am ales această temă se naște din dorința de transpunere a notelor muzicale într-o armonie de culori. Totodată alegerea temei mele s-a bazat și pe ideea de a pune în evidentă frumusețea acestei etape unice din viața fiecărei femei, acesta fiind sarcina unde m-am regăsit și eu.

Simbolic vorbind primăvara este anotimpul în care tot ce ne înconjoară se trezește la viață. Această idee este bine exprimată prin muzică transpusă în culoare

Culorile primăvăratice în domeniul vestimentar exprimă nu numai o armonie a culorilor ci și o stare de pozitivitate rezultând faptul că culoare are un impact emoțional asupra fiecărui om.

Primăvara pentru mine este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri de aceea îl abordez în ținutele mele pentru a revigora vestimentația femeilor însărcinate, totodată, exprimând prin aceasta, sensibilitate, rafinament și frumusețe.

Capitolul I. Dialogul om-natură în arta-anotimpuri

I.1Muzica si anotimpurile Primavara in muzica lui Vivaldi

Debussy unul dintre muzicienii cei mai moderni extrapolează din natură elemente spirituale, tălmăcindu-le în forme pur muzicale.
Acesta este unul dintre motivele pentru care Debussy este comparat cu mari pictori impresioniști deoarece se consideră faptul că, asemenea acelor pictori, face din fenomene ale naturii, operele lui proprii prin mijloace și abilități specifice artistului. Acest exemplu denotă faptul că în arte există asemănări preluând unele de la altele anumite elemente artistice.

Desigur nu putem defini într-o singură explicație semnificația creației lui Debussy, deși există asemănări între arta impresionistă și operele lui Debussy, muzica acestui artist fiind o revărsare a sunetului izvorât dintr-un suflet zbuciumat de suferință.

Acțiunea culorii
|Când ochiul privește o paletă de culori de întâmplă un efect pur fizic, privirea fiind cucerită de frumusețea și calitățile culorii. Cel care privește simte o fericire, ființa lui interioară fiind cercetată, sufletul fiind plăcut atins. Ochiul este revigorat, asemenea unei gustări plăcute, sau a unei mângâieri tandre. Dar nu acesta este scopul permanent a culorii, asemenea experiențe pur fizice fiind de scurtă durată, scopul culorii este de a atinge sufletul, de al cerceta, astfel sufletul să nu rămână absent. Asemenea unei atingeri, a unui element al naturii, foc sau gheață, o scurtă atingere, are un rezultat scurt, superficial, care după depărtare, sau altfel spus, după întoarcerea privirii de la culoare, efectul se pierde. Dar dacă se insistă asupra experienței , atingerii, aceasta are un efect mai pătrunzător, declanșând un lanț de senzații fizice și psihice, astfel culoare poate declanșa în privitor un lanț întreg de cercetări interioare și sufletești Obiectele cu care ne obișnuim devin mediocre, nu stârnește nici o impresie, nici o surprindere, nu ies în evidență. Când întâlnim obiecte pentru prima dată, lasă o impresie privitorului, de ordin sufletesc.

Culorile alese pentru a fi folosite in domeniul vestimentar, pe haine, nu scot în evidență temperamentul persoanei, sau modul ei de gândire, totuși acestea au o influență asupra comportamentului și proceselor fiziologice. Roșu, galben, portocaliu, sunt culori calde, inspirând privitorului o senzație de confortabil, de căldură, dar poate să transmită și o senzație negativă de ostilitate și furie. Restul culorilor sunt reci, acestea transmit o senzație de calm, dar ca și senzație negativă, transmit o senzație de indiferență, de tristețe.
Pentru tineri culorile țipătoare sau pastelate sunt cele mai căutate. Când asociem culorile potrivit locurilor unde trăim, ne afectează sănătatea într-un mod pozitiv. Astfel putem asocia o culorile cu tipul de personalitate a unei persoane, scoțând în evidență calități și defecte, exemplu:
ROȘU- persoană pasională active, dar severă, agresivă
GALBEN- persoană onestă, energică, optimist, dar laș și agitat
VERDE- persoană sensibilă și calmă, dar lacomă și invidioasă
ALBASTRU- persoană liniștită, loială, dar și rece, egoistă

INDIGO- persoană optimistă, ordonată, dar și obsesivă, falsă

VIOLET- persoană puternică, luxoasă, dar și tristă și nostalgică
MARO- persoană matură, conștiincioasă dar și apatică și zgârcită

NEGRU- persoană autoritară, solemnă, dar și închiși

GRI-persoană sigură, stabilă, spontană, dar prost dispusă

ALB- persoană onestă, educată, dar și aspră și rigidă
ARGINTIU- persoană imparțială, clarificatoare dar și incorectă, șireată
AURIU- persoană luminată, bogată, ursuză și cinică

Caracteristicile personalității noastre se pot citi în culorile care ne atrag, de altfel putem folosi acele culori, frecvența lor în mod specific, pentru a rezona cu anumite emoții din interiorul nostru, fiind posibil sa rezolvăm anumite afecțiuni care ne agresează

Newton, după multe experimente asupra culorilor cu prismă, a declarat in cartea lui intitulată “Optică” faptul ca există șapte culori esențiale, ca și în domeniul musical, șapte note muzicale.
Pe baza unei teorii antice grecești, faptul că, există o legătură între cele șapte culori primare care se găsesc în pictură și in curcubeu, cele șapte note muzicale primare care sunt fundamental domeniului muzical, între corpurile cerești și între zilele săptămânii.
Fiecare culoare are o frecvență proprie, o lungime de undă, care diferă în funcție de intensitatea culorii, astfel, culoarea roșu are o frecvență mai înaltă ca ți alte culori, fiind o culoare care este repede observată, sau care irită ochiul. Pe baza aceste-I legături strânse dintre artă și pictură, o pictură în sine se poate traduce, în note muzicale, sau o opera muzicală se poate traduce în culoare. M.P Mussorgski a compus de exemplu “ Tablouri dintr-o expoziție” pictând pe note muzicale.

Persoanele cu un nivel spiritual înalt, au în același timp un simț artistic dezvoltat, și o sensibilitate aparte la culoare, sau muzica, asociind culoarea cu un anumit gust, un anumit aliment, un anumit sunet cu o imagine din copilărie. Unele culori transmit o senzație de dur, zgrunțuros, în timp ce altele pot avea un efect plăcut, catifelat. Desigur, sunetul culorii este complex de redat în note muzicale, având în vedere procesul de transpunere a nuanței și tonalității unei culori în muzică. În cromoterapie s-a dovedit faptul că lumina colorată are efecte speciale asupra organismului uman. Exploatarea aceste-i forțe a culorii s-a încercat în fel și chip, atât în cazul bolilor nervoase cât și în cazul organelor interne, roșul având un puternic impact asupra inimii, ca rol excitant iar lumina albastră provocând chiar un efect de paralizie. În culoare există o forță enormă, acest lucru fiind dovedit de realitatea în sine, deși puțin cercetată, ea poate influența întregul corp omenesc. De altfel culoarea este o cale spre suflet, prin ea se poate exercita asupra sufletului o influență mare. Clapa pianului este culoarea, care este transmisă la ochi, acesta fiind ciocanul, iar în cele din urmă sufletul este pianul cu multe corzi.

Sufletul omenesc este făcut să vibreze de către artist care este mâna prin care una sau alta din clape dă această senzație. Armoniile cromatice se pot baza doar pe principiul efectuării cu adevărat a sufletului omenesc. Acest lucru va fi denumit principiul necesității interioare.

I.2Anotimpuri in pictura artiștilor –

Primăvara este un anotimp din zona temperată care delimitează trecerea de la iarnă la vară. Începutul primăverii este marcat de echivalența dintre durata temporală a zilei și a nopții, timp al anului numit de astronomi echinox.

Primăvara este anotimpul speranței când natura se trezește din nou la viață. Din cele mai vechi timpuri ghiocelul simbolizează sosirea primăverii, acesta fiind un simbol al speranței.

Anotimpurile ca și motiv au fost foarte bine reprezentate de către Arcimboldo, în anul 1563, unde pe un fond întunecat se delimitează chipuri surzătoare sau întunecate ale ființelor care voiau să reprezinte fiecare sezon. Pentru iarnă și toamnă, trăsături masculine. Pentru primăvară și vară, pe cele feminine.

Primăvara Vara

Toamna Iarna

Estetician al paradoxului

După ce a terminat de pictat anotimpurile, Arcimboldo începe să picteze cele patru elemente ale naturii:

Pământul transpus în capete de animale.

Apa în pești și vietăți marine cu șireaguri de perle la găt

Aerul din păsări

Focul din obiecte metalice strălucitoare puternic lustruite

Portretul ,,Florei”

pictat în anul 1587 este un minunat tablou transpus într-un gen amuzant, un portret care este sustras ca idee din viziunea pictorului asupra anotimpului primăvara. Giussepe Arcimboldo, ,, Flora” 1591, face parte dintr-o colecție particulară. Arcimboldo a pictat una dintre cele mai faimoase picturi , Flora” care a fost pictată în același timp ca și ,,Vertumnes”. Acest trablou a fost uitat după moartea sa, dar mai tărziu a fost utilizat ca și copertă în anul 2009 pentru albumul ,,Bonefires” de trupa engleză, Clientela

Indiferent de modalitatea de exprimare, anotimpurile au fost o temă constantă de inspirație în artele plastice. Epoca străveche era respectată atunci când se opreau la peisaj. Cei vechi înfățișau plastic cele patru anotimpuri, numai că tratarea acestui stil într-o lume a barocului ducea la cele mai stranii compoziții, chiar șocante. Exemplu în acest sens sunt:

Giuseppe Arcimboldo, (1527-1593), ,,Capetele Compuse”

Joos de Momper, (1564-1635),,,Alegoria Primăverii”

Paris Joos de Momper ,,Alegoria Primăverii”. Anotimpurile de tranziție primăvara și toamna sunt bizare, exprimănd sentimente ciudate față de anotimpurile respective. Ocrul cenușiu domină în primăvară. Dramatismul nu lipsește toamna unde dintr-o stâncă se desprinde rânjetul sinistru a unui bărbat. Ar putea transmite bucuria recoltei dar îțo dă impresia unei amenințări a morții naturii și imediata apropiere a iernii.

. În următoarele fragmente am ales tablouri a unor pictori celebri dar și a unor autori mai puțini cunoscuți în care sunt transpuse imagini de primăvară care au stiluri diferite.

În cazul pictorilor impresioniști, primăvara va ocupa locul de frunte. Era un timp special de a analiza lumina, de studiu optic și proiecție imaginară. ,,Primăvara”

Sandro Boticelli ,,Primăvara” 1482, Galeria de Gliuffizzi, Florenz

În ,,cultura & valori, 2009” a fos t descrisă ca fiind ,,ceva dintre cele mai cunoscute picturi din arta occidentală”. Critici sunt de acord că pictura care reprezintă figuri mitologice într-o grădină și este asemănată cu creșterea luxuriantă de primăvară. Lucrarea este menționată ca fiind exprimarea idealului iubirii neoplatonice. Picturii i s-a dat pentru prima dată titlul ,,La Primăvera” de istoricul de artă Giorgio Vassari, care a văzut-o la Villa Castello, lângă Florenza.

Istoria picturii nu este cunoscută, dar, se pare că a fost comandată, de familia Medicii

Pictura conține șase figuri feminine și două de sex masculin, împreună cu un copil legat la ochi, într-o livadă de portocală. În partea dreaptă a tabloului, o figură feminină încoronată cu flori stă într-o rochie florală model de flori împrăștiate, puse în faldurile rochiei.

Cel mai apropiat personaj al ei, o femeie în alb diafan, este cuprinsă de un mascul cu aripi de mai sus. Avea obrajii umflați, intenția lui de expresie, și tenul său nefiresc îl separă de restul caracterelor. Copacii din jurul lui sufla în direcția intrării sale, așa cum o face fusta femeii de care el apucă. Draperia însoțitoarei ei suflă în cealaltă direcție.

Pe lângă această femeie este o altă femeie purtând o rochie cu draperii înflorate peste trupul ei. Florile de pe rochia ei și în mână constau din lalele, albe și roșii, însoțite de verdele frunzelor.

Grupate pe partea stângă, un grup de trei femele, de asemenea, în alb diafan, se alătură într-un dans, în timp ce un tânăr de culoare roșie-drapat cu o sabie și o cască în apropierea lor ridică o baghetă de lemn spre niște nori cenușii. Două dintre femeile poartă coliere proeminente. Heruvimul care zboară are o săgeată, îndreptată spre fetele de dans. Central și oarecum izolate de celelalte figuri reprezintă o femeie roșie-drapată în albastru. La fel ca și floarea-culegătorului, ea își întoarce privirea spre spectator. Copacii din spatele ei formează un arc rupt pentru a trage cu ochiul.

Peisajul.analizat (2002) indică faptul că există 500 de specii de plante identificate descrise în pictură, cu aproximativ 190 de flori diferite. . Primavera (1998) afirmă că din cele 190 de specii diferite de flori ilustrat, cel puțin 130 au fost denumite în mod specific.

Aspectul general al picturii este similară cu tapiserii flamande, care erau populare în perioada respectivă.

Louis Janmot (1814-1892) ,,Poemul Sufletului”

Janmot a fost văzută ca o figură de tranziție între Romantism și simbolism, munca ei a fost admirată de Puvis de Chavannes , Odilon Redon , și Maurice Denis .

Ca și Jean – Hippolyte Flandrin , un alt pictor din Lyon și student al Ingres , Janmot a lucrat in mai multe comisii pentru decoratiuni în biserici . În picturile ei finisajul imaculat al Ingres a fost combinat cu un misticism care are influențe din activitatea contemporanilor ei. ,,Floare a câmpurilor”- Louis Janmot

,,Floare a câmpurilor” este o pictura pe lemn din 1845 de artistul din Lyon Louis Janmot. Acesta a fost achiziționată în 1893 de Musée des Beaux-Arts de Lyon unde a fost păstrată.

Pictura arată o femeie tânără care stă în natura, înconjurată cu flori și fluturi. Ea are două buchete de flori în mâinile ei: unul pus în genunchi, compus din piciorul-cocoșului, margarete și albăstrele, iar cealălalt în poziție verticală este compus din maci. În fundal, peisajul arată o câmpie înverzite și munții din regiunea Bugey. Cerul este albastru, cu niște nori albă lângă munți, și indică faptul că, probabil, scena are loc în după-amiaza târziu. Fiecare floare, precum și fața femeii, sunt vopsite cu o precizie extremă, culorile folosite sunt dulci, iar unele melancolie. Aspectul tinerei femei pare să transmită o atitudine de seriozitate.

Tabloul a fost expus la Salonul de la Paris in 1845 si la Expozitia Universala (1855), de asemenea, la Paris, printre alte expoziții. A fost restaurată în 1974.

Larousse Enciclopedia descrie această lucrare ca fiind "echilibrată". Cu toate acestea, nu este clar dacă pictura este portretul unei femei cunoscute de Janmot, iar hainele pe care le poartă nu respectă timpul ei, dar amintesc de portretele din Renașterea italiană. Această lucru poate fi un tablou cu flori, acest gen de artă fiind foarte popular în Lyon, în secolul al 19-lea. Dar poate ca tânăra femeie reprezintă zeița Flora și este un gând despre efemeritatea timpului.

Clau de Monet pictează o serie lungă de peisaje de primăvar.a,. ,, Primăvara”,

acest tablou intitulat primăvara este inspirat de către soția lui, Camille Doncieux, aceasta fiindu-i model. Se spune că Camille posedat talent neobișnuit ca model și a fost, de asemenea, utilizat de Auguste Renoir și Édouard Manet.
În această compoziție , Camille este așezată sub bolta de liliac . Fața și forma ei sunt scoase in evidență dându-i un aer tineresc , spre deosebire de reprezentările ulterioare care o portretizează ca mai în vârstă și mult mai puțin atractivă . Razxe de lumina soareluiîți fac loc printre copaci , creând pete de lumina pe sol și pe rochia ei muselină . Tabloul reprezintă o scenă încântătoare a vieții de familie

I.3Limbajul formelor si al culorilor

De vreme ce omul are muzica în el însuși, tonul muzical are acces direct la sufletul omului unde găsește ecou ,,Oricine știe că, galbenul, portocaliul și roșul, exprimă și transmit ideea de bucurie de abundență”. – Delacroix.

Fraza de mai sus dovedește profunda înrudire a artelor între ele, în general și în mod special, muzica cu pictura. Goethe și-a construit opinia că pictura trebuie să-și obțină propria tonalitate de fond. Profeția lui Goethe reprezintă situația în care azi este pictura, adică un drum pe care pictura se va dezvolta prin propriile mijloace, până la arta în sens abstract și în cele din urmă la compoziția pur picturală. Acest lucru este realizat prin două mijloace:

Culoarea

Forma

Forma ca prezentare a unui obiect (imaginar sau nu) sau delimitarea abstractă a unui spațiu, suprafețe poate să existe prin ea însăși.

Culoarea nu poate fi dusă peste anumite limite. Roșu infinit nu poate să existe decât sub aspect spiritual sau conceptual. Simpla auzire a cuvântului roșu nu este în nici un fel de limitată, ci îl reprezinți în mod abstract, trezește o reprezentare interioară și un sunet pur interior. Trăiește în sonoritatea cuvântului, nu implică o expresivitate spre cald sau rece.

Acest sunet interior seamănă cu sunetul trompetei fără alte particularizări. Folosirea instrumentului de către un vânător, un soldat sau instrumentist virtuoz.

Dacă roșul este redat material (pictură) :

Va trebui să aibă tonalitatea aleasă dintr-un șir nesfârșit al roșurilor existente, deci să aibă o caracterizare subiectivă.

Va trebui delimitată culoarea roșu obligatoriu de alte culori pe suprafața imagini care nu pot evitate și care cauzează caracteristicile subiective se modifică: se pronunță consonanța obiectivă..

Raportul dintre culoare și formă va determina observarea efectelor exercitate de formă asupra culorii. Forma abstractă sau asemănătoare unei forme geometrice are propriul sunet interior: este esență spirituală cu caracteristici care fac parte din identitatea ei.

Triunghiul fie că este vorba de un triunghi ascuțit, isoscel sau echilateral, este de aceeași esență cu propriul parfum spiritual. Acest parfum se deosebește în raport cu alte forme, preia nuanțe secundare, rămâne însă în fond neschimbat după cum mireasma trandafirului nu se va confunda cu mireasma violetei. La fel este cu pătratul, cercul și o altă formă. Aici se evidențiază clar schimbul de efecte între formă și culoare. Un triunghi umplut cu galben, un cerc albastru, un pătrat cu verde, apoi din nou, un triunghi cu verde, un cerc cu galben și un pătrat cu albastru; o să avem în fața ochilor esențe diferite între ele și efecte tot atât de diferite, se va observa ușor că valoarea unor culori este subliniată prin unele forme și atenuată prin altele.

Culorile ascuțite sună în specificul lor mai puternic dacă se asociază cu o formă ascuțită. Exemplu: galbenul în triunghi. Culorile care tind spre tonuri adânci sunt accentuate de forme rotunde, exemplu: albastrul în cerc.

Nepotrivirea dintre formă și culoare nu trebuie judecată, ce exprimă o „lipsă de armonie” dimpotrivă ca o șansă nouă spre o nouă armonie. Pentru că numărul culorilor și formelor este infinit și combinațiile posibile sunt infinite. Materialul fiind inepuizabil, în concluzie forma nu este nici un caz decât delimitarea unei suprafețe de alta. Aceasta este definirea ei exterioară.

Tot ceea ce este exterior ascunde în sine și o realitate interioară, tot astfel orice formă are un conținut interior. |Când o formă nu impresionează sau nu spune nimic nu trebuie înțeleasă ad litteram.

Nu există nimic pe lume care ,,să nu spună nimic”.

Exemplul pianistului unde în loc de ,,culoare” se scrie ,,forma” artistul este mâna care pe o clapă sau alta (clapă formă) face să vibreze sufletul omenesc.

Este clar că armonia formelor se sprijină pe principiul sensibilizării sufletului omenesc, acest principiu este denumit principiul necesității interioare

Cele două fețe ale formei sunt cele două țeluri ale ei. Delimitarea exterioară este total corespunzătoare atunci când scoate la iveală cel mai expresiv conținut interior al formei.

Termenul expresiv trebuie înțeles exact: câteodată forma este expresivă chiar când este potolită, uneori forma dă maximum de expresivitate tocmai când nu merge până la limita ei fiind doar un semnal care indică spre direcția expresiei exteriorizată

2.Unitatea structurii și subordonarea părților componente

La o îmbrăcăminte contribuie respectarea unor reguli: de bază, ca și exemplu modul cum se vor combina culorile și contextul într-o creație armonioasă, se poate aplica și în creația îmbrăcămintei. Lucrul acesta se poate face prin folosirea acelorași linii, culori, contextului prin repetiție și utilizarea cadenței și a ritmului.

La îmbrăcăminte detaliile pot aduce o notă de rigiditate. Ca exemplu croiala gulerului, linia gâtului, coafura, bijuteriile, forma pălăriei vor fi alese după forma feței fiecărui individ.

Forma feței poate fi corectată cu ajutorul îmbrăcămintei:

La forma rotundă se vor crea ținute care să dea impresia de lungimea feței

La forma ovală se recomandă menținerea acestui lucru

La forma pătrată se vor efectua produse pentru alungirea feței și estomparea colțurilor

Pentru forma triunghiulară se va avea în vedere ascunderea colțurilor feței i completarea locurilor înguste.

Toate aceste retușuri vor fi efectuate și prin aspectul gâtului, prin modul cum se coafează părul, bijuteriile, pălăriile. S-a ajuns la concluzia că iluzia de oval este cea mai frumoasă și pentru asta linia gâtului are o importanță deosebită. Pentru a se ascunde colțurile se pot folosi linii de tranziție care compensează formele prea accentuate astfel se va alege un model de guler potrivit pentru oricare forma a feței.

3.Folosirea procedeelor compoziționale

a) Dispunerea elementelor corespunzător unor sisteme derivate de necesități

O îmbrăcăminte reușită necesită o ordonare a unor părți componente: buzunare, nasturi, mâneci.

b) Folosirea efectelor vizuale

La crearea hainelor trebuie folosită forma cea mai potrivită unui corp frumos și proporțional. Liniile diagonale avantajează silueta. Aceste linii pot avea diferite înclinări care va da impresia că cel ce o poartă să pară mai înalt, mai scund, mai plin, mai subțire, dând impresia unui aspect îngrijit armonios. Direcția pe care o primesc diagonalele într-un dreptunghi pot fi văzute în figura din anexă:

Dreptunghiul a pare mai înalt și subțire decât b, iar b mai înalt decât c. Acest lucru se poate aplica în croirea fustelor și va avea ca efect iluzia optică. O fustă evazată este mai grațioasă în orice poziție, atât în mișcare cât și statică. Fustele strâmte tind să se ridice deasupra genunchiului, iar cele prea lungi sunt ușor incomode. Pentru ascunderea unui fizic dezavantajos (invalidități, malformații, obezitate) silueta se va camufla pe cât posibil cu ajutorul efectelor vizuale, linia de croială contextură sau culoare. Pentru siluete mici se recomandă croială cu tăieturi verticale: decolteuri mici, gulere ridicate, haine cu dungi verticale, care dau impresia de alungire a siluete. Pentru silueta înaltă, linia de croială trebuie întreruptă, rochii cu talie bine marcată, costum pantalon, taiorul se potrivește pentru această siluetă.

c) Simetria și proporțiile echilibrate între părți

În creația de îmbrăcăminte simetria este foarte folosită raportat la structura corpului individului. Corpul omenesc este simetric de felul lui. Armonios și proporțional, sau această simetrie pot rezulta din folosirea echilibrată a elementelor componente. Simetria frontală împarte corpul în două părți egale. Acest lucru dă posibilitatea creării numai a unei jumătăți de tipar. Se va apela la utilizarea iluziilor optice pentru a echilibra forma corpului.

În figura 39 a b folosind acest principiu al iluziei optice vom da o siluetă echilibrată prin folosirea liniilor aparent inegale, în realitate ele având aceeași lungime. Aceste linii se pot folosi în diferite variante, direcție verticală, orizontală. Datorită coloritului obiectul de îmbrăcăminte va da impresia de lungime sau scurtime fig 42 d. Culorile deschise creează imaginea mărimii în dimensiuni acelui obiect, iar cele închise le micșorează.

Ritmul, cadența, succesiunea egală a elementelor și aplicarea sistemelor decorative

În creația vestimentară se va aplica și legile arte decorative. Ritmul așa cum se numește el se poate aplica în forma broderiei, imprimeuri sau prin combinarea culorilor nuanțelor. El poate fi uniform sau alternant. Acest motiv decorativ se va aplica la confecții în linie circulară sau spirală, uniformă sau suprapunea. Această linie se poate face asimetrică sau simetrică. Pentru obținerea unui aspect unitar elementul decorativ se aplică și pe accesoriile produsului de îmbrăcăminte

Capitolul II Criterii funcționale si ergonomice privind confecțiile textile(fotocopii din Noțiuni de creație)

II.1Criterii de forma pentru exprimarea caracterului predominant al produsului- Armonia formei si iluziile optice

În confecționarea de îmbrăcăminte creatorul trebuie să pună în valoare trăsăturile favorabile ale purtătorului. Atenția va fi îndreptată spre obținerea unei unități armonioase pentru a sublinia caracterul contrastul care-l pune în evidență.

O eșarfă strălucitoare, un ornament deosebit poate fi u accesoriu potrivit la un model simplu.

Purtarea unor podoabe( mărgele, cercei) pentru o rochie de bal poate fi de efect, dar pentru o rochie de zi, acest lucru nu este indicat.

Un individ realizează informația despre viața ce se întâmplă în jurul lui sau ei, prin senzație și percepție. Senzația este considerată ca fiind prima etapă a percepției; Cu toate acestea, percepția este considerată ca un proces complex care apare prin primirea, interpretarea, alegerea și reglarea informației senzoriale. Percepția este un concept care este subiectul unor domenii, cum ar fi psihologia, fiziologia, și arta. Principalele caracteristici ale percepției sunt a) '' Percepție variază de la persoană la persoană '';

b) "" În percepția, mișcarea este esențială '';

c) "" Prin percepție, oamenii colectează informații din mediile lor, în conformitate cu obiectivele și cerințele lor ''

Simțul vederii, care formează impresiile unei persoane despre mediul extern în care el sau ea trăiește, este o dimensiune importantă pentru o persoană să perceapă și să aibă o înțelegere a mediului, și, prin urmare, să se stabilească o relație cu mediul. Lumina este principala sursă de vizibilitate. Procesul de vizibilitate apare ca rezultat al unor evenimente fiziologice care apar simultan cu sursa de lumină. Ochiul uman are capacitatea de vedea, în condiții cu surse puternice sau slabe de lumină, și să se adapteze la situație . Procesul de percepție vizuală începe când individul începe să pună în aplicare procesul de vizibilitate prin alegerea imaginilor unei game largi de culori, forme și obiecte în jurul mediul său. Chiar dacă există diferențe în funcție de distanța percepută față de obiecte, iluminare, în perspectivă, nivelurile de culoare, formă, și luminozitate sau de întuneric de multe ori par să nu difere. Decizia finală cu privire la culoarea de tesatura nu este niciodată făcută sub lumină artificială; acesta este verificată dintr-un punct aflat la distanță, dacă imaginea a fost atârnată pe perete în mod corespunzător

În scopul de a examina percepția vizuală, sprijinul este oferit de Psihologie. În acest sens, Teoria Gestalt, care se concentrează asupra modului în care are loc percepția vizuală, ce factori sunt eficienți în acest proces, precum și modul în care acești factori influențează procesul intern, cât și extern, ar trebui abordați. Cu toate că fiecare nouă abordare în domeniul proiectării este abordată ca o nouă tendință sau stil, principiile pe care le utilizează sunt în esență aceleași. În acest moment, rezultatele obținute de teoreticieni Gestalt sunt principalii factori care determină principiile de proiectare. Rezultatele pe care teoreticienii Gestalt, care au investigat modul în care o persoană vede și transformă informația vizuală într-un întreg semnificativ, obținute în acest domeniu, sunt unul din factorii de bază care determină principiile de proiectare. Pe masura ce ochii, creierul, obiectul și mediul sunt considerate un întreg atunci când se discută percepția vizuală, iluzia perceptuală este un alt subiect important care urmează să fie abordat. Termenul "iluzie" este menționat ca fenomen în cazul în care un detaliu este interpretat în mod diferit, deoarece perturba sau deviaza percepția. Mulți oameni cred că obiectele pe care le percep vizual sunt aceleași lucruri pe care le văd cu ochii lor. Comparativ cu o linie orizontală cu aceeași lungime, o linie verticală, de fapt lasă o impresie ca este mai lungă decât linia orizontală. Cu toate acestea, creierul nu doar ține cont de stimulari care provin din ochi, dar, de asemenea, poate interpreta stimulii care de fapt nu există în lumea fizică, ca și cum ar exista , prin analizarea așteptărilor rezultate din experiențele anterioare . Din când în când, punctul mort al ochiului uman poate provoca analiza creierului asupra semnalelelor care vin din nervii optici într-un mod greșit. Prin urmare, în timp ce ochiul și creierul încearcă să vadă realitatea, ele pot provoca, de asemenea, iluzii. Acest lucru face ca obiectul să fie văzut să fie interpretat în mod inexact. Cele mai inexacte interpretări perceptuale sunt atât de abundente încât acestea sunt numite în psihologia ca '' Iluzia Perceptuală '' sau '' Iluzia optică. '' Iluzia Perceptuală sugerează că capacitatea de percepție tinde să facă greșeli, iar rezultatul percepției nu este perfect. De fapt, iluzia de percepție este una dintre situațiile în care interacțiunile dintre realitatea fizică și experiența psihologică sunt identificate în mod optim. Cu toate că detaliile cunoscute în ceea ce privește iluzia optică nu au fost complet clarificate științific, a existat un acord care ambele procese fiziologice și psihologice sunt eficiente în aceste iluzii. Factorii fizici care afectează iluzia sunt relațiile între mărimea și greutatea obiectului. Experiențele noastre au arătat că aceste două caracteristici coexistă. Iluzii optice au efecte asupra oamenilor, care sunt domeniul de studiu al diferitelor discipline. Aceste efecte au fost utilizate ca valoare artistică încă de la primele etape ale artelor vizuale.

Iluzia Oppel – Kundt

Iluzia Oppel – Kundt este una dintre cele mai vechi iluzii vizuale cunoscute . În această iluzie , segmentul B a fost seaprat în două linii verticale numite " A" și " C" în două spații egale . Apoi , spațiul dintre liniile A și B a fost divizat în linii verticale cu intervale egale între ele; spațiul dintre liniile B și C cu o lungime egală a fost lăsat gol. Aici , intervalul dintre A și B este perceput ca fiind mai mare decât intervalul dintre B și C

Iluzia Direcției ( Iluzia Zllner )

Această iluzie a fost descoperită de astrofizicianul german Johann Karl Friedrich Zllner în 1860. Liniile lungi arătate în figură sunt percepute ca în cazul în care acestea au de gând să se intersecteze, ceea ce sugerează că acest lucru este o iluzie perceptivă legată de unghiurile liniilor care interceptează liniile paralele . Această iluzie este în mare parte cauzată de unghiul de linii scurte ce se intersectează reciproc , culoare figura

Iluzia pătratului Helmholtz

In 1867 , psihologul german și fizician Hermann von Helmholtz a descoperit că un pătrat format din linii orizontale, a fost perceput ca fiind mai lung decât pătrat format din linii verticale.

Iluzia de Curbare / Hering

Această iluzie , descoperită de fiziologul german Ewald Hering în 1861 , include linii roșii verticale care formează două segmente paralele ( Fig. ) 1 d . Cu toate acestea , aceste linii par a fi îndoite spre exterior datorită percepției adâncimii inexacte și de perspectivă cauzate de liniile cu unghiuri de pe fundal . Prin urmare , iluzia este, de asemenea , numită și ca '' Iluzia de îndoire .

Iluzia de contrast simultan al culorilor

Această iluzie , de asemenea, cunoscută sub numele de Iluzia Gelb , este principala sursă a iluziei de constantă perceptivă . Constanta de culoarea și luminozitate este responsabilă pentru faptul că un obiect familiar va părea ca are aceeași culoare , indiferent de cantitatea de lumină sau de culoare a luminii care se reflectă . În figură , există o tranziție de culoare de la gri închis la gri deschis pe fundal . Chiar dacă linia orizontală centrală pare să arate o tranziție de culoare de la gri deschis la gri închis , are de fapt o singură culoare.

II.2Ritmul si aplicarea elementelor decorative

Un element decorativ poate transforma o rochie veche, într-una nouă adaugând o notă în plus care face rochia complet unică .În timp ce alegerea elementelor se bazează pe gustul personal , există unele puncte orientative de bază care pot ajuta pe cineva să aleagă un anumit tip de ornamente.

De exemplu , tapiterie din elastic nu are același efect asupra țesăturii rigide cum are pe tesaturi mai subțiri si mai moi . Majoritatea tipurilor de echipare necesită abilități de bază de croitorie , dar există , de asemenea, decorațiuni , care se pot atașa cu adezivi speciali .

II.3Caracteristici ale materialelor textile –proprietăți

În funcție de climă, caldă, temperată, sau rece, îmbrăcămintea a avut o dezvoltare diferită față de materialele și tehnicile de prelucrare disponibile precum și de relațiile sociale. Îmbrăcămintea a avut următoarele cerințe esențiale:

Rolul de a proteja corpul față de mediul exterior (căldură, frig, umezeală)

Rol de împodobire(estetic)

Rolul de a sublinia statutul social(rol simbolic)

Primele forme de îmbrăcăminte au luat formă prin folosirea cu precădere a materialelor care se găseau în natură(piei de animale, frunze, scoarța copacilor prelucrată) și erau fixate pe corp prin cele mai simple modalități

Forma triunghiulară, sau dreptunghiulară era înfășurată în jurul taliei și legată în mod corespunzător. Forma dreptunghiulară era despicată la mijloc, longitudinal, se îmbrăcau peste cap. Partea din față și spatele strânse cu un cordon, cusute lateral, făcând loc brațelor. Formele de îmbrăcăminte care se purtau s-au dezvoltat odată cu tehnica de cusut, împletit, țesut, totodată apar și formele decorative: cordoane, gulere îmbrăcăminte pentru cap.

S-au creat modele de rochie cu talie ridicată, rochii fixe pe talie de diferite lungimi până la gleznă, rochii mulate perfect pe corp, iar în față, cu decolteu adânc, guler înalt evazat în jurul gâtului. Fustele aveau o croială în formă de clopot în trepte prinsă în talie de un cordon lat. La tipul de îmbrăcăminte înfășurată pe corp modul de funcționalitate era corelată cu folosirea materialului, astfel s-a confecționat fusta de diferite lărgimi, sau lungimi și bluze de diferite forme.

Domeniul de creație s-a dezvoltat mult în privința îmbrăcămintei prin formă, culoare, decorație și material.

Forma venea din specificul materialului folosit, dispus în multe moduri de prindere. Decorarea a fost adaptată formei odată cu dezvoltarea elementelor decorative apar și bijuteriile. În regiunile răcoroase îmbrăcămintea avea forme mai funcționale.

Criterii ergonomice privind confecționarea textilelor

Confecționarea produselor textile au luat ființă prin formarea meșteșugarilor. Încep să se diversifice confecționarea largă a confecțiilor de îmbrăcăminte împreună cu dezvoltarea tehnicilor de confecționare, unele proceduri fiind de folos și în zilele noastre. Preocuparea pentru tehnica croirii a fost o preocupare importantă pentru creatorii de îmbrăcăminte a perioade-i respective pentru adaptarea la forma corpului și schimbarea unor detalii, pentru diversificarea aspectului îmbrăcăminte. Problema importantă a fost ca materialul textil să fie adaptat la formele corpului. Prin încercări s-au realizat piese separate care asamblându-se s-au adaptat formei corpului. Astfel s-au format tiparele care sunt baza diversificării confecțiilor de îmbrăcăminte. În unele muzee din Europa se găsesc expuse tipare pentru croit care erau considerate secrete profesionale. Pentru ușurarea muncii croitorului s-au făcut încercări de copiere a corpului obținând desfășurarea lui, s-au construit manechine din pânză. Multiplicarea tiparului apare în jurul anului 1900 pentru a obține mai multe mărimi. Tiparele se realizează în funcție de dimensiunile de bază. Moda în vestimentație cuprinde o serie de elemente: modelul, linia croielii, coloritul, dimensiunile, armonizarea culorilor și materialele folosite

Însușirile estetice ale obiectelor de îmbrăcăminte să le completeze pe cele funcționale, exemplu: forma fustei evazate sau strimte se va concepe încât să nu afecteze comoditatea în purtarea ei.

În proiectarea îmbrăcămintei trebuie avut în vedere pe lângă dimensiunile necesare va trebui asigurată și funcționalitatea. Mânecile pot avea diferite forme: dimensiunile acestora depinzând atât de dimensiunile și conformația corpului cât și de funcțiile pe care le îndeplinește corpul ( brațul) atât în repaus cât și în mișcare. În creația vestimentară la formarea tiparelor pentru piesele de bază se folosesc anumite linii și relații de calcul care fac ca obiectul de îmbrăcăminte să fie funcțional. Pentru unele părți ale corpului care execută mișcări de amplitudine mare, pentru funcționarea îmbrăcăminte, vor fi efectuate adaosuri. Formele de bază ale tiparului sunt construite pentru siluete normale. Pentru persoanele care prezintă mici abateri de la silueta normală: talie suplă, umeri asimetrici, spate cocoșat, creatorul trebuie să cunoască aceste mici particularități deoarece este necesar modificarea tiparului de bază în vederea obținerii unei îmbrăcăminte adecvate corpului respectiv și pentru corectarea aspectului estetic al persoanei purtătoare.

Este important ca materialele să fie durabile, rezistente, confortabile

Criterii funcționale privind materialele textile

Proprietățile fizico-mecanice, igienice, tehnologice, determină funcționalitatea țesuturilor

Fizico-mecanice sunt: masa, desimea, grosimea, sarcina de rupere, uzura, alungirea, rezistența la frecare.

-Masa țesăturii influențează confortul. Materialele sintetice au o masa mai mică decât cele naturale.

-Desimea are influență pozitivă în rezistența la uzură și negativ moliciunea. Țesătura deasă reduce pătrunderea aerului

-Grosimea determină calitățile termo-izolante ale îmbrăcămintei. Îmbrăcămintea călduroasă trebuie să fie groasă. Se adaptează greu la forma corpului, împiedică mișcarea normală a celui ce o poartă. Uzura și rezistența la frecare determină calitatea durabilității țesăturii. Depinde de calitatea și natura firelor cât și de legătura țesăturii. Exemplu: satin sau atlaz sunt mai rezistente decât țesăturile plușate sau flotări mari de fire.

Proprietățile igienico sanitare ce influențează funcționalitate țesăturilor sunt: higroscopicitatea, permeabilitatea la aer, izolarea termică, comportarea electrostatică, impuritatea și spălarea.

-Higroscopicitatea depinde de natura firelor cât și de condițiile tehnologice de fabricare a țesăturii. Bumbacul absoarbe și cedează umezeala și este folosit pentru confecționarea lenjeriei.

-Permeabilitatea la aer asigură circulația vaporilor și a căldurii corporale depinzând de desimea țesăturii și de cantitatea de apret.

-Izolarea termică a corpului este influențată de țesăturile groase, scămoșate și piuate. Cele de lână sunt mai călduroase decât țesăturile din bumbac sau fire chimice.

-Comportarea electrostatică a țesăturilor influențează confortul. Sinteticele se lipesc de corp. Bumbacul fiind o țesătură electrostatică redusă se folosește la lenjerie.

-Impuritatea și spălarea țesăturilor depinde de natura fibrelor și structura țesăturii. Praful pătrunde în țesături cu legături rare decât cele dese acoperite de apret. Lâna reține mai mult praf decât cele cu fir neted.

b) Funcționalitatea tricoturilor depinde de contracția elasticitatea, rezistență la rupere, permeabilitatea la aer, și conductibilitatea termică a lor. Tricoturile fabricate din fire de lână texturate, scămoșate asigură izolare termică ridicată și sunt mai călduroase. Tricoturile sunt lejere la purtarea datorită elasticității și a mulării bine pe corp. Elasticitatea este esențială pentru o serie de produse: pulovere, ciorapi, mănuși, articole sportive.

c)Materialele textile noi trebuie să aibă proprietăți termoizolante la nivelul țesăturilor și tricoturilor ca să permită o întreținere ușoară să fie rezistentă la tracțiune, permeabilitate la aer și vapori de apă, să aibă rigiditate redusă.

4. Criterii funcționale privind confecțiile textile

Materialele folosite pentru îmbrăcăminte trebuie să îndeplinească funcțiile cerute îmbrăcămintei. Cele mai importante funcții ale îmbrăcăminte-i sunt: eliminarea transpirației, capacitatea de reținere ca căldurii corpului, posibilitatea de aerisire. Pe lângă aceste funcționalități materialele pentru îmbrăcăminte trebuie să aibă următoarele: destinație(lenjerie de corp, îmbrăcăminte exterioară), sex și vârstă, regiune anotimp, tradiție și modă.

Îmbrăcămintea trebuie să aibă condiții igienic-sanitare și durabilitate pentru a satisface cerințele sus menționate.

Condițiile igienico-sanitare sunt: higroscopicitatea, capacitatea de izolare termică, rezistentă la murdărie, permeabilitate la aer, mulare pe corp, moliciune, masă, curățare cu ușurință. Condițiile sunt în funcție de anotimp de purtare. Ca exemplu îmbrăcămintea pentru copii va fi comodă moale și ușoară

Lenjeria de corp și aibă capacitate de absorbție bună a transpirației și permeabilitate. Îmbrăcămintea de lucru să fie rezistentă la uzură, la aer, ușoară și lejeră.

Bluzele de vânt vor fi impermeabile la aer, ușoare și comode.

Ca regulă generală îmbrăcămintea cu durată mare la purtare condițiile igienico-sanitare sunt mai importante față de esteticul îmbrăcămintei.

Funcțiile veșmântului

Două funcții principale l-au determinat pe om ca să-și acopere corpul: funcția de protecție și funcția estetică, în decursul timpului un rol important având și funcția socială.

Veșmântul este un observator clar al nivelului de civilizație și cultură. El mai arată și anumite stări de spirit ale indivizilor căpătând o semnificație psiho-socială.

Funcția de protecție

Această funcție are o explicație care va duce cu gândul la protecția față de intemperiile vremii, sau în cazul condițiilor de muncă speciale. Funcția de protecție depinde de climă, anotimpuri, condițiile de muncă, activități de recreație. (sport sau odihnă), o condiție importantă care acoperă această funcție fiind posibilitățile financiare. În funcție de posibilitățile financiare omul îmbracă de multe ori ce nu are trebui ceea ce are. Clima influențează stilul de îmbrăcăminte. Cei ce trăiesc în țările calde îmbracă haine din țesături subțiri cu croială lejeră spre deosebire de țările cu climă mai rece unde trebuie ca îmbrăcămintea să fie groasă având croiala fixă pe corp.

Același lucru este valabil și pentru condițiile de muncă care diferă de la o profesie la alta. Aceleași haine cu care merg la slujbă, Aceleași haine cu care unii merg la slujbă, pentru alții este imposibil să lle poarte din motive igienice sau protecție corporal, (posibilitățile de accidentare, iradieri, grad mare de nocivitate).

Anotimpurile sunt factorii care decid garderoba specifică acestora. Îmbrăcămintea ajută la reglarea temperaturii corpului știindu-se că temperatura nu este aceeași pe toată suprafața corpusului ca de exemplu: În interiorul corpului, normal avem 37°C, pe spate 32°C, pe picioare 29,5°C, iar talpa piciorului doar 10°C, astfel se va crea îmbrăcăminte care va avea rol termoizolant. Cea mai bună autoreglare a temperatureii este asigurată de fibrele naturale animale sau vegetale. Dacă la început fibrele sintetice promiteau părin durabilite în timp, s-au dovedit nepractice din punct de vedere igienic.

În concluzie de protecție implică mai multe calități și cerințe: Adecvată anotimpurilor climei, calității termoreglabile , ușor de spălat și curățat. Să fie orgonomic, să nu se șifoneze, rezistențe la uzură, să protejeze corpul de diferiți factori nocivi, să fie igienic.

Funcția estetică

În decursul timpului, omul nu s-a mulțumit doar cu funcția utilitară a obiectelor ci dorea ca aceastea să fie și frumoase. Astfel a apărut noțiunea de estetic. Platon, Aristotel, Pitagora, a făcut aluzie la ideea de frumos doar, referindu-se la artă, poezie, pictură și muzică. În literatură frumosul se cuprinde în sfere ale vieții spirtuale și amteriale.”nu este frumos să minți, nu este frumos să vorbești vulgar, nu este frumos pentru că nu este bine finisat, etc”. În sfârșit a afirma despre ceva că este frumos, sau urât presupune multă reflecție. Câteva citate celebre a unor personalități culturale ne fac să reflectăm adânc la ideea de frumos.

William SHhakespere, spune despre frumusdețe: ,, Valoarea frumuseții ostabilește judecata privirii, air nu o reclamă vulgară, trâmbițată de vocea unui negustor”.

Constatin Brâuncuși spune că, frumosul este ,,echilibrul absolut„

Confucius spune că ,, orice lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede”.

Alexander Baumgarten, este cel care a pus bazele esteticii(1714-1762) ,, estetica este șstiința cunoașterii sensibile, teoria artelor libere, gnosologia inferioară, arta gândirii despre frumos, arta analogă rațiunii, știința afectelor”. Estetica în sine a captivat astfel multe capete lșuminate, nu numai în artă, ci și în domeniul bunelor maniere ,, estetica studiază ca atare caracteristicle frumosului natural, ale esteticului locului de muncă , localităților și locuințelor relațiilor sociale și mai cu seamă trăsăturile generale ale artei, probleme comune tutror aramurilor ei” citat din Dicționar Filozofic 1969. Mulți se cumetă să emită judecăți de valoare estetică, dar puțini sunt însă cei autorizați să o facă.

La emiterea unor judecăți cu valoare estetică trebuie să îți formezi un nivel de cultură de bun gust, un gust care se cultivă. Dina Cocea afirmă că bunul gust înseamnă cultură, iar prostul gusdt înseamnă mediocritate, lipsă de instrucție și educație, gustul estetic fiind educabil. Ion Frunzetti afirmă că ”prostul gust înseamnă kitsch, înseamnă impostură estetică de orice fel”.

Estetica vestimentară apare ca disciplină în secolul al 18 lea cănd i se recunoaște statutul de știință

Încă din antichitate au existat preocupări ale omului de a se îmbrăca frumos, de a-și înfrumuseța chipul. Psihologii afirmă că gustul păentru aq se găti mai special a apărut la bărbat, uitîndu-se la regnul animal care dorea să se evidențieze cu orice preț în ochii femelelor. Ca exemplu, leul, păunul cocoșul. Câteodată îmbrăcămintea va trebui să mascheze anumite deficiențe ale corpului uman. Câteodată îmbrăcămintea va trebui să mascheze anumite deficiențe ale corpului uman astfel se cunoaște următoarea remarc,, abia la plajă se poate vedea uneori cât de neceasră este îmbrăcămintea”. În esență omul va fi mereu ocupat de aspectul său exte4rior îngrijindu-și fața gâtul, brațele, glezenele, mâinile. Estetica vestimentară va fi pusă în evidență și apreciată după anumite criterii și analize:

Armonia formelor

Armonia culorilor (cromatica)

Calitatea și plasarea accesoriilor

Aplicații de garnituri prospoale

Calitatea finisajului exterior și interior

Cănd aceste criterii nu sunt evidențiate la o ținută, ochiul esteticianului va observa imediat lipsa de valoare a produsului.

Armonia formelor

Este necesară în primul rând adaptarea formei veșmântului la forma corpului. Aceasta pentru a corecta anumite anomalii ale corpului. Crea formelor obligă o anumită cultură estetică pe care trebuie să o stăpânească foarte bine coritorii, ei fiind defapt creatori de modele. Forma este dată de linie iar linia este subordonată modei. Linia de efect poate avea o diversitate de forme, linii dreptem frânte, sinusoidale, serpentine. Desenul țesătorului, aspectul decorativ contribuie la corectarea siuluetei. Stofa cu dungi, avantajează o persoană scundă, iar carourile o dezavantajează. În secolul în care trăim îmbrăcămintea este ridicată la rang de artă. Știindu-se că este obiectul celor mai cititie publicații. Reviste de modă care încântă ochii oricăruyi cititor, arta vestimentațuiei situânduse acum în domeniul artelor frumoase,, alături de teatru, muzică și celelate arte. Autorii numindu-se artiști plastici ,,designeri”.

Armonia culorilor

Tot ce ne înconjoară ne oferă o adevărată paletă coloristică. Aceste culor influențează ființa umană printr-o nevoie de a-și exprima el însuși trăirile prin culoare. Senzația de bucurie la privirea unui câmp de flori colorat, obiectele viu colorate din jurul nostru, casele pe care le decorăm în interior și exterior exprimă adevăratele noastre trăiri sufletești. Draperele sstatelor lumii sunt reprezentate prin diferite culori, specifice fiecărui stat. De la Croix, vedea culoarea ca ,,muzica ochilor” și ,,culorile se combină ca notele”.

Culorile au istoria lor. Ele au fost descoperite din întâmplare în natură. Picturi preistorice au fost descoperite având ca scenă de vânătoare colorate în roșu, galben, negru. În 1500 Î.H, a fost descoperită purpura, prin macerarea melcilor purtați de valul mării. Pentru un gram de purpură era nevoie de macerarea a zece mii de melci. Veșmântul colorat în purpuriu costa la romani echivalentul a cinci mii de dolari. Era foarte scumpă de acea a devenit simbolul puterii fiind folosită doar de împărați, dregători, regi.

Coloranții erau extrași din plante, flori, scoarță de copac, frunze, coji de fructe, insecte, alge. Planta Rovina, a dat cel mai vechi colorant, și era folosit la vopsirea fibrelor textile. Există trei culori primare, roșu, verde, albastru și trei culori complementare, violet, verde, portocaliu. Verde se obține din albastru și galben, gri se obține din albastru și roșu, din alb și negru se obține o paletă întreagă de gri. Roșul are în jur de 57 tonuri diferite, portocaliu 12 tonuri, galben 24, verde 12, albastru 29, violet 16, în total au fost descoperite în jur de 150 tonuri diferite.

Asupra ochilor noștri culorile au un impact deosebit. Ele dau senzația de cald, rece, iluzii optice și ,,iritabilitate” și liniște. Senzația de cald este dată de roșu, galben, portocaliu, iar senzația de rece este dată de albastru, indigo și verde. Tocmai de aceea se va acorda o atenție deosebită la decorarea locuinței, a îmbrăcămintei, care are un efect neuropsihic asupra organismului. Roșu intens produce agitație, griul dă senzație de melancolie, negru este depresiv, dar negrul la ținută dă eleganță. Portocaliul înviorează, verdele dă senzație de prospețime, roz de feminitate, delicatețe, violet repulsie. În vestimentație se mai ține totuși cont de gust și de educarea armonizărilor culorilor. Nu este de bun gust niciodată stridența. La fel cum în celelalte arte: Arta vorbitului, muzicii, ceea ce șochează nu este agreat, bunul gust cere ponderație. Pentru persdoanele mai voluminoase în special femeilor li se vor recomanda culori închise. Pentru blonde culorile verde, bleumarin. Negru, le sunt avantajoase. Pentru brunete sunt avantajoase o paletă mai largă de culori și ochii au o influență în alegerea îmbrăcămintei. Cele cu ochi deschiși vor alege culori bleu, verde și gri. Garderoba se va alege în funcție de anotimp, asortate coloristic (grupate pe sezoane, pentru zi, seară). Câteva idei de asortare pentru femei în alegerea pieselor: bluză roșie, fustă gri, jachetă bleumarin, pantofi și poșetă bleumarin, și roșu, bluză bej, fustă maro, carouri jachetă maro, pantofi și poșetă maro sau bej. Verde se combină frumos cu glaben și maro, roșu se asortează bine cu bleumarin, gri sau alb. La ținutele negre, înafară de cele dolice se poate aplica, pe vestimentație o floare roșie , albă, eșarfă sau broderie. Pentru bărbați apare elemtnul cravată, care va da un plus de culoare, costumului însuși, dar respectând paleta colortistică a costumului, evitându-se, stridența. Cravata va avea culoarea ciorapilor.

Soarele primăverii ne îmbie la preferințe pentru culori deschise, înflorate, pastelate.

Semnificația socială a veșmântului

Îmbrăcămintea este o oglindă, a diferenșelor ce caracterizează diferite categorii sociale. Mai mulți autori au spus,, funcția principală a costumului ca semn social, este de a diferenția pe ce lcare-l poartă, ceea ce echivalează până la un punct cu aceea de a distanța mai mult sau mai puțin considerabil.” Îmbrăcămintea poate caracteriza o persoană reflectțnd trăsături și caracteristici persoanle. Veșmțntul poate impune respect, impresionează, creează stări de invidie sau admirație, stărnește sentimente de compasiune, dispreț. Prin îmbrăcăminte membrii unor instituții se vor distinge în mod doesebit, aceștia având obligația să poarte o îmbrăcăminte esteică care să le pună în valoare funcția socială.

Instituțiile sociale în diversitatea lor (instituții religioase, armată, poliție, școli, elevi, pază, profesori, medici, silvicultori) pentru a fi recunoscuți public trebuiau îmbrăcați deosebiți

Îm trecut erau emise legi privitoare la veșmintele care trebuiau purtate de diferite categorii de oameni. Aceștia punând în valoare ce se putea spune despre ei din punct de vedre social. Simpla refeire la veșmântul purtat de militari, clerici, judecători, academicieni, monarhi, are o semnificație deosebită. Veșmîntul militar trebuie să fie autoritar și ordonat. Cel delicat trebuie să sugereze forța divină și puterea în spiritual. Al judecătorilor trebuia să inspire teamă, sobrietate, autoritate. Cel imparial a fost creat ca să transmită dominație, protecție, impunere.

Veșmântul academicienilor transmitea ideea de solemni, capacitatea intelectuală înaltă. Călătorin prin lume în om își poate da seama de nivelul de civilizație a acelei țări după cum sunt îmbrăcați acei oameni. Îmbrăcămintea poate vorbi multe despre o persoană, despre nivelul de cultură, bunul gust, simțul măsurii, puterea economică, cunoștințe estetice, acesta observându-se mai ales în locurile publice, la spectacole, unde persoanele se îmbracă mai scump sau ieftin, mai curat sau murdar, mai vechi sau mai nou, cu o croială reușită sau împrumutată, ordonați sau neglijenți, decent sau indecent.

Marea forță a comunicării se face și prin intermediul îmbrăcămintei.

Deși criteriul ,,Haina îl face pe om”, poate înșela pe mulți, ea rămâne valabilă, rămânând un mod de a judeca oamenii. Aceștia vor rămâne o categorie de oameni care vor fi întotdeauna abosrbiți de știință, care nu vor ține seama de modul cum se îmbracă. Despre semnificația socială a hainei, Alecu Russo scrie în ,,Stridie moldoveană” ,,Straiul face pe om, felul hainei modelează trupul și mintea și întipărește din părinți în fii tradițiile și obiceiurile”. Anatole France spune despre un jurnal de modă caracteriza nivelul societății la aceea dată,, Și acele cârpe mi-ar spune mia multe despre omenirea viitoare, decît filozofii, romancierii, predicatorii și savanții la un loc”, Această remarcă poate spune despre cât înseamnă informația care o poartă veșmăntul despre un individ sau despre uin popor.

Capitolul III Despre colectia de moda,,aici scrii despre fiecare piesa , cand vor fi gata despre compozitie-linii de forta, centru de interes, volume ergonomice, fiind vorba de gravide, atmosfera romantica, (vezi Adina Nanu fotocopii)

Concluzie

Bibliografie

Anexe

Bibliografie

, Ion Ianegic, Antonio Vivaldi, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R., București, 1965

Adina Nanu-Arta, stil, costum

Istoria ilustrata a picturii

Istoria costumului-Constantin Oros

Spiritualul in Arta-Kandinsky

Notiuni de creatie

Daca mai gasesti linkuri pot fi puse la bibliografie