Diagnosticul Financiar Prin Valoarea Adăugată

UNIVERSITATEA DIN ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

PROGRAM DE STUDIU: FINANȚE ȘI BĂNCI

FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: IF

Diagnosticul financiar prin valoarea adăugată

Studiu de caz la AMPLO S.A

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

Lect. univ. dr. Laurențiu DROJ

ABSOLVENT

VAIDA GEORGIANA-CAMELIA

ORADEA

2016

INTRODUCERE

Lucrarea pe care am realizat-o este o lucrare foarte complexă și abordează un subiect foarte interesant, care s-a bucurat de o atenție deosebită în nenumărate studii. Astfel am dezbătut, unul din cele mai importante aspecte ale gestiunii financiare și anume diagnosticul financiar prin valoarea adăugată în cardul unei companii. Motivul pentru care am abordat această temă este faptul că analiza diagnosticului financiar reprezintă o parte importantă atât în interiorul unei companii cât și în exteriorul acesteia, iar cunoașterea sa este relevantă pentru un manager de companie. Din dorința de a cunoaște modul de realizare a diagnosticul financiar dar mai ales a efectelor sale asupra companiei, am aprofundat această tematică studiind diagnosticul financiar prin prisma valorii adăugate. Datorită faptului că diagnosticul financiar reprezintă totalitatea instrumentelor și metodelor ce pun în evidență atât situația financiară cât și performanțele unei companii într-o anumită perioadă de timp, am considerat necesară aprofundarea acestuia prin analiza valorii adăugate în cadrul companiei. Astfel, lucrarea este structurată pe trei capitole, capitole în care am reușit să tratez într-un echlibru cât se poate de reușit, conceptele, teoriile, dar și un studiu de caz privind analiza valorii adăugate la S.C. AMPLO S.A. În acest sens această lucrare abordează aspecte teoretice dar și practice în ceea ce privește diagnosticul financiar prin valoarea adăgată astfel: Primul capitol reprezintă un prim pas în abordarea conceptului ’’diagnostic financiar’’, pornind de la elementele fundamentale acestei discipline privite în plan teoretic și anume aspecte referitoare la diagnosticul financiar în cadrul companiilor, definirea acestuia, scopul și obiectivul lui în cadrul unei companii. Deasemenea scoate în evidență etapele de realizare a diagnosticului și principalele surse de informații dar nu în ultimul rând indicatorii și utilizatorii diagnosticului financiar. Al doilea capitol este o continuare a primului capitol dar aprofundează un anumit element prin care se efectuează diagnosticul financiar și anume valoarea adăugată. Acest capitol prezintă definirea valorii adăugate și a elementelor sale caracteristice, determinarea acesteia dar și repartiția ei pe participanți și nu în ultimul rând o analiză a consecințelor modificării valorii adăugate asupra activității economico-financiare. În al treilea capitol am realizat o prezentare a societății comerciale AMPLO S.A. Acest capitol cuprinde aplicarea teoriei în practică. Astfel, am analizat ratele de structură ale activului, ale pasivului, echilibrul financiar, soldurile intermediare de gestiune și indicatorii de structură ai valorii adăugate din cadrul S.C. AMPLO S.A. Pentru punerea în evidență cât mai eficientă ale aspectelor teoretice am realizat studiul de caz pe parcursul a trei ani consecutivi, reflectând astfel o viziune mult mai aprofundată. Ultimul capitol cuprinde concluziile capitolelor mai sus prezentate dar și principalele idei de reținut în ceea ce privește realizarea diagnosticului financiar prin valoarea adăugată. Obiectivul urmărit în acestă lucrare este de a evidenția gestiunea unei companii, punctele forte și punctele slabe, de a evidenția eventuala vulnerabilitate a unei companii, de a aprecia activitatea ei prin prisma performanțelor înregistrate, de a evidenția dificultățile legate de lichiditatea activelor, de rentabilitate, respectiv diminuarea ei. Diagnosticul financiar are ca principal scop aprecierea situației financiare a companiei. Finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul companiei cât și celor interesați aflați în exteriorul acesteia. Diagnosticul financiar identifică, de cele mai multe ori, factorii favorabili dar și cei nefavorabili ce vor afecta activitatea viitoare a companiei. Prin aplicarea unor metode și tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situației financiare trecute și actuale, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere. Pe lângă toate aceste aspecte, diagnosticul financiar se folosește și pentru a determina și aprecia valoarea unei companii. Obiectivul urmărit în acestă lucrare îl reprezintă punerea în evidență a efectelor diagnosticului financiar prin valoarea adăugată. Bilanțul, contul de profit și pierdere și anexa la bilanț se numără printre documentele principale necesare obținerii informațiilor privind efectuarea diagnosticului financiar. Realizând diagnosticul financiar prin valoarea adăugată în cadrul companiei AMPLO S.A. am putut indentifica factorii favorabili dar și cei nefavorabili care pot afecta activitatea companiei pe viitor.

Capitolul 1. Diagnosticul financiar în cadrul companiilor

1.1.Aspecte generale privind diagnosticul financiar

,,Termenul diagnostic, este preluat din grecescul diagnostikos care înseamnă apt de a cunoaște și care e împrumutat din practica medicinii, este un demers ce vizează recunoașterea unor afecțiuni în ceea ce privește manifestările acestora pentru a putea dezvălui cauzele și în același timp înfăptuirea unei terapii utile vindecării acestora.’’ Principalul obiectiv al diagnosticului financiar este aprecierea vulnerabilității unei companii. Aprecierea vulnerabilității unei companii se efectuează prin realizarea stării ei financiare. Între starea financiară și cea economică există o legătură și anume că activitatea economică se oglidește în ultimă instanță în indicatorii financiari ai companiei. Însă o tratare distinctă a stării financiare permite diagnosticului să identifice vulnerabilități care greu s-ar fi putut evidenția din perspectiva globală. ,,Diagnosticul financiar semnifică totalitatea instrumentelor și metodelor ce fac posibilă evaluarea situației financiare și a performațelor companiei.’’ Diagnosticul financiar poate fi definit în literatura de specialitate astfel: „studiu metodic a situației și evoluției unei companii în ceea ce privește structura financiară dar și a rentabilității, pornind de la bilanț, contul de rezultate dar și de la alte informații oferite de companie, mai ales din anexe și raportul anual”. Gestiunea financiară utilizează unele mijloace și instrumente specifice adaptate scopului urmărit și poate conduce la diagnosticul financiar. Acesta este o parte a diagnosticului economico-financiar împreună cu diagnosticul contabil, ce vizează funcțiunea financiar-contabilă a companiei înspre rentabilitatea și riscurile acesteia.

Se strabăt trei etape:

,,Analiza simptomelor prin mijloacele de investigare;

Identificarea unei afecțiuni, care corespunde diagnosticului propriu-zis;

Enunțarea unui prognostic și recomandarea terapiei adecvate.’’ ,,Diagnosticul financiar presupune unele hotărâri în ceea ce privește sănătatea financiară a companiei, privind punctele forte și punctele slabe ale gestiunii financiare. Prin aceste puncte se apreciază riscurile trecute, prezente dar și viitoare ce rezultă din situația financiară, deasemenea și soluțiile necesare în diminuarea riscurilor, respectiv îmbunătățirea rezultatelor’’.

,,Se pot distinge trei tipuri de diagnostic financiar și anume :

Diagnosticul financiar al acționarilor;

Diagnosticul financiar al conducătorilor companiei;

Diagnosticul financiar al creanțierilor.’’

Printre obiectivele reprezentative ale diagnosticului financiar întâlnim:

,,Pentru acționari și conducători de companie:

rentabilitatea financiară,

rentabilitatea economică,

rentabilitatea comercială,

riscul financiar,

flexibilitatea constituirii și utilizării resurselor,

posibilități de control.

Pentru creanțieri adică bănci și furnizori:

riscul de faliment,

starea de solvabilitate,

lichiditatea financiară,

datorii exigibile,

capacitatea de rambursare,

echilibrul între nevoi și resurse’’.

,,Diagnosticul financiar urmărește informații privind activitatea companiei într-o anumită perioadă de timp, dar sub aspectul gestiunii financiare și a modului de alocare a resurselor de finanțare la nevoile de finanțat.’’ Diagnosticul financiar al unei companii reprezintă bunăstarea financiară a companiei respective. Diagnosticul financiar permite, în esență, evaluarea situației financiare după următoarele dimensiuni:

structura financiară;

lichiditatea;

rentabilitatea activității.

Diagnosticarea structurii financiare cuprinde:

diagnosticarea echilibrului financiar;

interdependenta financiară;

gradul de îndatorare al companiei.

Diagnosticarea echilibrului financiar evidențiază măsura în care e posibilă armonizarea între resursele financiare aflate la dispoziția companiei și modul de utilizare. Diagnosticul interdependeței financiare permite scoaterea în evidență a părții fondurilor proprii în finanțarea companiei, evaluând în acest fel măsura în care compania finanțează mijloacele sale de acțiune cu mijloace proprii. Acest diagnostic pune în evidență starea de încetare a plăților, astfel caracterizând starea de sănătate financiară a companiei . Diagnosticarea gradului de îndatorare al companiei reprezintă calculul indicatorului de îndatorare a companiei.

Diagnosticarea lichidității companiei evidențiază măsura în care se pot acoperii datoriile pe termen scurt cu activele realizabile în cursul aceluiași exercițiu.

Diagnosticarea rentabilității financiare are următoarele componente:

marja comercială;

valoarea adăugată;

trezoreria.

Diagnosticarea marjei comerciale evidențiază valoarea degajată ca urmare a vânzărilor efectuate în raport cu totalul achiziționărilor folosite pentru realizarea acestora. Analiza valorii adăugate permite măsurarea creării de valoare de către companie, adăugată mărfurilor, bunurilor și serviciilor achiziționate. Diagnosticarea trezoreriei are ca obiect evidențierea măsurii în care compania degajează sume de bani înainte de distribuirea dividendelor pentru activitățile desfășurate. Acesta scoate în evidență gradul de eficacitate cu care compania utilizează capitalurile proprii, permițând acționarilor să compare investițiile efectuate inițial cu beneficiile obținute. ,,Efectuarea diagnosticului financiar, deși are un caracter static, permite o bună evaluare a stării de sănătate economică, asigură constatarea din timp a stării de slăbiciune și poate constitui punct de plecare pentru declanșarea unui ansamblu de măsuri pentru redresarea viitoare a companiei și dinamizarea activității.’’ ,,Elaborarea unui diagnostic financiar, independent de rezultatele înregistrate de companie sau de desfășurarea evenimentelor se impune cu regularitate. Acesta recunoaște atât factorii favorabili dar și cei nefavorabili ce pot dăuna activităților viitoare din cadrul companiei. Diagnosticul financiar are o mare importanță în promovarea unei politici judicioase privind creșterea activității și obținerea unor rezultate economice și financiare corespunzătoare. Diagnosticul se stabilește prin studiul bilanțului și al contului de rezultate.’’

Pentru a realiza un diagnostic financiar complet, acesta trebuie să cuprindă și informații din mediul extern al companiei cu privire la potențialul juridic și comercial, la potențialul uman și tehnic dar și la managementul acesteia. Toate aceste elemente influențează performanțele financiare ale companiei stabilind competitivitatea acesteia. Pentru realizarea unei studiu de calitate în ceea ce privește diagnosticul financiar, informațiile utile sunt preluate din bilanț, contul de profit și pierdere și anexe.

1.2.Scopul și rolul diagnosticului financiar

Realizarea unui diagnostic financiar are ca scop principal aprecierea situației financiare a unei companii. Ca urmare a realizării diagnosticului financiar se vor putea impune noi strategii de dezvoltare sau menținere în mediul specific economiei locale. Prin urmare, efectuarea diagnosticului financiar duce la oferirea unor informații financiare celor din mediul intern al companiei, dar și celor interesați, aflați în mediul extern al acesteia. ,,Obiectivele diagnosticului financiar sunt diferite, în funcție de subiectul care îl analizează, acordându-se prioritate unui aspect sau altul, care să caracterizeze situația financiară a companiei după scopurile și interesele urmărite.’’ Diagnosticul financiar poate fi privit din două laturi opuse și anume din interior și din exterior. Astfel, diagnosticul financiar este de două feluri: diagnostic financiar intern și diagnostic financiar extern. În cadrul diagnosticului financiar intern, utilizatorii pot fi conducătorii, acționarii dar și salariații. Un aspect avantajos în ceea ce privește diagnosticul financiar intern îl reprezintă faptul că se pot detecta unele situații de dezechilibru financiar și în același timp se pot adopta decizii în ceea ce privește gestionarea companiei. Pe de altă parte, diagnosticul financiar extern are ca utilizatori anumite organisme bancare și financiare, potențiali acționari, analiști financiari dar nu în ultimul rând statul în sine. În cadrul acestui diagnostic se urmărește capacitatea financiară a companiei de a obține profit, de a-și achita datoriile dar și exprimarea valorii companiei. Utilizatorii diagnosticului financiar extern analizează bilanțul contabil pe parcursul a 3-5 ani succesivi. ,,Documentele utilizate vor determina tipul diagnosticului. Astfel diagnosticul financiar, având ca punct de plecare documente publice și anume: bilanțul și contul de profit și pierdere, este un diagnostic extern, realizat de profesioniștii care nu au acces la contabilitatea de gestiune.’’ Obiectivul principal urmărit prin realizarea diagnosticului financiar îl reprezintă evaluarea performanțelor financiare la sfârșitul exercitiului financiar.

Sursele utilizate pentru realizarea diagnosticului financiar sunt:

situațiile financiare anuale;

alte materiale de documentare din evidența contabilă.

Elaborarea diagnosticului financiar în baza datelor financiare cuprinde câteva obiective generale și anume:

,,scoaterea în evidența a anumitor disfuncționalități, a performanțelor companiei dar nu în ultimul rând a elementelor nefavorabile în situația financiară;

recunoașterea cauzelor dificultăților prezente și viitoare ale companiei;

constituirea unor perspective de evoluție a companiei și în același timp propunerea unor noi acțiuni de întreprins care vor putea duce la ameliorarea sau redresarea situației.’’

Diagnosticul financiar scoate în evidență sănătatea financiară a companiei, și anume punctele forte și punctele slabe ale unei companii. Prin realizarea punctelor forte și punctelor slabe ale companiei se evidențiază riscurile trecute, prezente și viitoare dar și soluțiile pentru diminuarea riscurilor și îmbunătățirea rezultatelor companiei. Diagnosticul financiar este de două feluri și anume: diagnostic financiar interior și diagnostic financiar exterior. Diagnosticul financiar interior reprezintă opinia participanților la evoluția companiei dar și al acționarilor. Pentru a realiza acest diagnostic necesar managerului, trebuie să se afle răspunsul la patru întrebări în ceea ce privește:

,,Creșterea: ceea ce presupune modul de desfășurare a activității companiei în perioada examinată și ritmul creșterii acesteia în raport cu ritmul sectorului;

Rentabilitatea: ce vizează rezultatele obținute și realizarea unei rentabilități suficiente;

Echilibrul: ceea ce vizează răspunsul la întrebarea care este structura financiară a companiei și dacă aceasta este echilibrată, prin realizarea unei raport între masele de capitaluri pentru un suport financiar convenabil;

Riscurile: care sunt acestea, dacă compania reflectă anumite puncte de vulnerabilitate și dacă există un risc de faliment redus sau mărit.’’

Pentru urmărirea creșterii, se verifică dacă compania are resurse suficiente pentru investiții și deasemenea un necesar de fond de rulment necesar activității companiei. În același timp, se verifică dacă gradul de rentabilitate a companiei este adecvat în a face față creșterii. Aprecierea rezultatelor dar și a modului de formare și repartizare între acestea în cadrul partenerilor interni și externi ai companiei permite evaluarea performanțelor companiei, care se evidențiază în echilibrul financiar. Această etapă vizează modul de echilibrare ale structurilor financiare ale companiei. Vizează și modul de finanțare a companiei, astfel că se impune cunoașterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu și a datoriilor. Rentabilitatea economică dar și cea financiară de care se leagă riscurile este formată din compararea rezultatelor obținute cu capitalurile utilizate. În vederea menținerii echilibrului financiar este nevoie de studierea fluxurilor financiare de-a lungul mai multor exerciții financiare. În această situație trebuie scos în evidență care au fost investițiile necorporale, corporale, financiare dar și rambursarea împrumuturilor și care au fost noile resurse de care a dispus în acea perioadă: credite sau autofinanțare.

,,În cadrul gestiunii financiare, diagnosticul financiar are o importanță deosebită atât în etapa de pregătire a noilor proiecte, cât și în etapa de control și evaluare a proiectelor realizate sau în curs de realizare.’’ Pe de altă parte, diagnosticul financiar exterior este necesar utilizatorilor externi după obiectivele specifice și executanți astfel:

Sursa: Silvia Petrescu, ,,Analiză și diagnostic financiar-contabil’’, Ediția a III-revizuită și actualizată, Editura CECCAR, București, 2010, pg.16,17

Pentru a elabora un diagnostic financiar trebuie parcurse mai multe etape succesive complementare care permit detalierea conținutului fiecărui capitol și anume:

Analiza creșterii valorii companiei

Acestă etapă auditează funcțiunea de exploatare a companiei, independent de funcțiunea financiară. Analiza creșterii valorii companiei se efectuează în trei timpi și anume:

evoluția activității :

creștere mai mare a producției exercițiului în comparație cu cifra de afaceri rezultând un transfer de dificultăți asupra exercițiilor următoare și anume: stocuri costisitoare și generatoare de depreciere;

o producție imobilizată ascunde de ce mai multe ori o subactivitate iar supraevaluarea acesteia oferă o imagine greșită în ceea ce privește rezultatul.

mijloacele reprezentative: personalul și capitalul economic din punct de vedere al asigurării și utilizării depline și eficiente.

rezultatele obținute prin marjele de rentabilitate printre care: excedentul brut al exploatării, rezultatul curent al exploatării, brut și cel net al exercițiului.

Analiza rentabilității

Analiza rezultatelor nu este suficientă, prin urmare numai confruntând rezultatele cu mijloacele utilizate vom obține rentabilitatea în urma căreia se poate evalua eficiența și competitivitatea exploatării și a altor funcțiuni:

,,marja brută și netă de rentabilitate;

rata de rentabilitate economica, respectiv cea financiară.’’

Strategia financiară și echilibrul structurilor

Creșterea reprezintă o sursă de dezechilibre iar fluxurile de operațiuni se vor aduna în timpul diferitelor cicluri ce vizează viața companiei. Acumularea fluxurilor se efectuează mai mult sau mai puțin armonios, fapt care duce la aprecierea nivelului echilibrului financiar prin elucidarea următoarelor aspecte:

analiza capitalului angajat și efectul de levier;

determinarea independenței (autonomiei) financiare;

descoperirea capitalurilor investite;

determinarea trezoreriei disponibile și finanțarea investițiilor.

Aprecierea și evaluarea riscurilor

Natura creșterii companiei, nivelul rentabilității dar și dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri mai ridicate sau mai scăzute în cadrul companiei. Unele dintre ele anunță falimentul iar altele, fragilitatea companiei. Acest fapt presupune efectuarea următoarelor analize:

,,analiza riscului economic;

analiza riscului financiar;

analiza riscului de faliment.’’

Sinteza reprezentativă diagnosticului financiar

Ultimul capitol cuprinde concluziile formate pe baza analizei, cu menționarea punctelor forte și punctelor slabe. Pe baza acestora se vor putea adopta deciziile financiare pe termen scurt dar și pe termen lung.

,,O imagine fidelă a patrimoniului unei companii este asigurată de contabilitate. Aceasta oferă informațiile necesare analizei diagnostic prin documente de sinteză care se bazează pe un suport ce răspunde exigențelor reglementărilor românești armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E.-Situațiile financiar anuale; dar și cu Standardele Internaționale de Contabilitate (IAS 1) –Conturi anuale ce cuprind următoarele documente egale ca importanță:

Bilanțul;

Contul de profit și pierde;

Situația modificării capitalurilor proprii;

Situația fluxurilor de numerar (trezorerie);

Politici contabile și note explicative.’’

Diagnosticul financiar reprezintă un instrument al analizei financiare orientate spre utilizatori ce urmărește măsurarea rentabilității capitalurilor investite și a riscurilor. Acesta mai vizează condițiile de realizare a echilibrelor financiare, respectiv a gradului de autonomie. Pe baza diagnosticului financiar urmează a se lua decizii majore. Compania își întrerupe activitatea și își redefinește strategia pe termen scurt și lung .

Un diagnostic financiar bun poate permite o mai bună alocare a resurselor fiindcă pe baza acestuia i se poate acorda sau refuza companiei un credit. În privința investitorului, acesta poate folosi rezultatul diagnosticului financiar în luarea unor decizii de cumpărare ori de vânzare a acțiunilor.

1.3. Principalele surse de informații și etape ale diagnosticului financiar

,,Diagnosticul financiar este orientat spre viitor și completează diagnosticul contabil, prin previziuni de randament asupra companiei.’’

Pentru a realiza un diagnostic orientat spre viitor și care să ajute în stabilirea unor previziuni avem nevoie de datele și informațiile situațiilor financiare ale companiei. Însă nu ne putem limita doar la acestea, astfel că, va fi necesară obținerea unor informații speciale:

,,informații generale aparținând planului economic;

informații asupra sectorului de care aparține compania;

informații de ordin economic și juridic asupra companiei.’’

Informațiile generale pun în evidență situația generală a economiei într-un anumit moment. Informațiile sectoriale sunt informații specifice activității unei companii. Acestea se referă la natura produselor, procesele tehnologice utilizate, rotația stocurilor și mijloacele de finanțare. Informațiile economice și juridice asupra companiei sunt diferite. Acestea pot fi pe de-o parte informații obligatorii și publice, iar pe de altă parte informații reluate din analizele interne sau externe realizate asupra companiei. Aceste informații trebuie să prezinte o imagine fidelă a companiei ce poate fi expusă atât partenerilor interni cât și celor externi. Cu ajutorul acestor informații speciale dar și prin studiul anumitor documente în ceea ce privește compania va fi posibilă efectuarea unui diagnostic financiar corect. Astfel este necesar un studiu asupra următoarelor documente din cadrul companiei: ,,1. Un studiu asupra bilanțului, (static și dinamic, pe orizontală și pe verticală, astfel scoțând în evidență corelații cu privire la aprecierea situației financiare a companiei);

2. Un studiu amănunțit asupa contului de rezultat pentru a evalua performanțele degajate de companie;

3. O analiză asupa planului financiar pentru companiile aflate atât la debut cât și pentru cele în derulare’’.

Cu ajutorul acestor informații se vor parcurge etapele de realizare a unui diagnostic financiar sănătos. În vederea realizării diagnosticului financiar va fi nevoie de parcurgerea a trei etape importante, și anume:

Etapa preliminară

  Pentru a avea o privire de ansamblu a companiei se vor prezenta informații cu privire la sectorul de activitate, evoluția cifrei de afaceri, rentabilitate, riscurile, îndatorarea totală și datoriilor pe termen scurt .

Examinarea situației financiare semnifică:

Analiza contului de rezultat prin punerea în evidență a soldurilor semnificative privind activitatea economică și rentabilitatea (Cascada SIG). Cu ajutorul acestor solduri va fi posibilă examinarea structurii costurilor și evoluția lor, cu reflectarea în costurile consumului de resurse. ,,Prin analiza contului de rezultat va fi posibilă o analiză mai amănunțită a performanțelor și riscurilor companiei respective.’’

Analiza bilanțului financiar și functional care pune în evidență evoluția structurii financiare, situația echilibrelor financiare dar și modificare poziției financiare.

Studiul tabloului de finanțare sau al fluxurilor de numerar ce semnifică o evaluare a politicii de investiții, de finanțare dar și de distribuire a profitului net. Acesta permite o analiză dinamică a fluxurilor financiare și a fluxurilor de trezorerie.

Exprimarea diagnosticului financiar prin expunerea punctelor tari și punctelor slabe, așa cum au rezultat din analiza efectuată. În formularea diagnosticului financiar se va acorda o atenție deosebită aspectelor de natură financiară.

,,Rezultatele obținute se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care se vor baza pe informații economice, financiare, monetare diferite ce vor ajuta în efectuarea unor studii de evaluare sau vor putea constitui suportul unor decizii și previziuni financiare.’’ Pe lânga etapele enumerate, diagnosticul financiar cuprinde și numeroși indicatori ce ajută la realizarea etapelor acestuia. Indicatorii necesari în etapele de realizare a diagnosticului financiar sunt: indicatori ai potențialului tehnico-economic, indicatori ai potențialului financiar, indicatori ai rezultatelor economico-financiare și indicatori de eficiență a utilizării potențialului tehnico-economic și financiar.

1.4.Indicatorii și utilizatorii diagnosticului financiar

Diagnosticul financiar este reprezentat de o serie de indicatori care ajută la realizarea unor previziuni. Indicatorii diagnosticului financiar presupun un set de indicatori grupați pe anumite categorii și anume:

,,Indicatori ai potențialului tehnico-economic: capacitatea de producție, activele imobilizate, activele circulante și personalul companiei;

Indicatori ai potențialului financiar: structura capitalului, echilibrele financiare, autonomia financiară, lichiditatea și solvabilitatea.

Indicatori ai rezultatelor economico-financiare: cifra de afaceri, valoarea adăugată și rezultatele finale.

Indicatori de eficiență a utilizării potențialului tehnico-economic și financiar: ratele de eficiență a factorilor de producție, ratele de eficiență a cheltuielilor aferente veniturilor, ratele de rentabilitate-profitabilitate și ratele de rotație.’’

Prin analiza acestor indicatori de diagnostic financiar, va fi posibilă realizarea diagnosticului financiar al unei companii și determinarea rezultatelor acestuia. Setul de indicatori ai performanțelor oferă informații atât managerilor cât și terților cu privire la eficiența activității de producție și comercializare, la rentabilitatea obținută, la eficiența gestionării resurselor materiale și umane, la creșterea valorii companiei în perioada supusă analizei. Acest set de indicatori permite în același timp descoperirea punctelor tari și slabe ale activității desfășurate, pe baza cărora se adoptă măsurile pentru îmbunătățirea performanțelor în viitor.

Utilizatorii diagnosticului financiar sunt următorii:

Managerii companiei vor pune accent pe echilibrul financiar, rentabilitatea și riscul financiar. Acești indicatori îi vor fi necesari managerului în luarea deciziilor de investiții, de finanțare, deciziei de distribuire a dividendelor și în același timp în elaborarea previziunilor financiare.

Investitorii actuali ori potențiali sunt interesați de creșterea valorii companiei. Aceștia vizează valoarea companiei pentru că investesc capitaluri supuse diferitelor riscuri.

Creditorii pot fi atât băncile cât și companiile care sunt dispuse să ofere împrumuturi sau avansuri unor companii. Aceștia vor pune accent pe lichiditatea și trezoreria companiei, dar și pe solvabilitatea și rentabilitatea acesteia, aceștia fiind indicatorii de care depind atât rambursarea datoriilor cât și plata dobânzilor.

Partenerii de afaceri pun accent pe solvabilitatea companiei și continuitatea activității ei. Aceștia sunt interesați în obținerea de facilități ori de inițierea sau continuarea unor relații comerciale.

Personalul companiei v-a ține evidența echilibrului financiar pe termen lung și scurt. Acesta v-a pune accentul pe păstrarea locului de munca.

Administrația fiscală v-a ține evidența achitării impozitelor în conformitate cu legistlația în vigoare.

Analiștii economici-financiari sunt intermediari specializați. Aceștia vor ține evidența informațiilor economice și financiare ale companiei cu ajutorul cărora v-a fi posibilă evaluarea acțiunilor pe piața financiară. Analiștii țin evidența rentabilității, riscurilor și echilibrului financiar.

Prin urmare, diagnosticul financiar are în vedere descoperirea tuturor disfuncționalităților apărute în activitatea unei companii dar și a cauzelor acestora, pentru a elabora decizii care să permită redresarea situației dar în același timp și îmbunătățirea performanțelor.

Capitolul 2. Aspecte generale privind valoarea adăugată

2.1.Definirea valorii adăugate și elementele sale caracteristice

,,Conceptual, valoarea adăugată exprimă surplusul, suplimentul de valoare adus companiei în cadrul activităților sale, bunurilor și serviciilor de la terți. Valoarea adăugată este un indicator economic și de performanță care măsoară bogăția creată de o companie sau un sector de activitate în decursul unei perioade de timp. Suma totală a valorii adăugate a tuturor agenților economici, la nivelul unei țări, formează produsul intern brut’’. Analiza valorii adăugate se realizează în domenii diferite și se concretizează prin îmbunătățirea managementului companiei. În domeniul consultanței dar și al gestiunii, acest concept e utilizat pentru identificarea soluțiilor la problemele de ineficacitate ale companiilor. ,,Valoarea adăugată se află poziționată între cumpărări și vânzări ca un instrument de măsură a mijloacelor de acțiuni autonome ale companiei ce caracterizează, mai fidel decât cifra de afaceri, performanța companiei.’’ Pornind de la această idee, orice companie își v-a concentra eforturile și resursele asupra activității cu care concură la creșterea valorii companiei și își va micșora, până la eliminare, importanța altora care sunt considerate consumatoare de valoare. ,,Surplusul de valoare (bogația) creat de companie, ca un efect în urma utilizării eficiente a potențialului disponibil, depășind valoarea consumului factorilor de producție de la terți, semnifică valoarea adăugată.’’

,,Valorea adăugată reprezintă întâiul sold intermediar de gestiune.’’Astfel prin prezentarea tabloului soldurilor intermediare de gestiune se vor concretiza elementele care fac parte din valoarea adăugată.

TABLOUL SOLDURILOR INTERMEDIARE DE GESTIUNE

Sursa: Emili Chirilă, Suport de curs anul 2014, Universitatea Oradea, pg. 17

Valoarea adăugată reprezintă indicatorul sintetic ce măsoară valoarea nou creată de activitatea productivă a companiilor într-o anumită perioadă de timp. În același timp, valoarea adăugată măsoară mai bine efortul nemijlocit al fiecărei companii la crearea produsului intern brut, și în același timp, permite aprecierea mult mai corectă a eficienței economice, stimulând reducerea cheltuielilor materiale și în același timp folosirea eficientă a mijloacelor de producție dar și a forței de muncă. ,,Valoarea adăugată netă reprezintă un indicator valoric ce măsoară dimensiunea valorii nou-create într-un timp determinat.’’Aceasta reflectă diferența dintre valoarea adăugată brută și ajustările de valoare privind imobilizarile corporale și necorporale. Un indicator de bază care ajută în analiza pentru determinarea valorii adăugate este producția exercitiului. Acest indicator are în vedere faptul că activitatea companiei în cursul exercițiului este reprezentată prin producția exercițiului pentru care aceasta a consumat prestații externe sub forma unor diverse consumuri intermediare. Diferența rămasă după scăderea consumurilor din producția realizată în cursul unui exercițiu exprimă partea de producție ce își află originea în funcționarea companiei prin aportul factorilor de producție, aceasta reprezentând valoarea adăugată produsă. ,,Compania produce bunuri și servicii, dar în același timp consumă o parte a producției altor companii și doar rezultatul privit ca diferență dintre partea produsă și partea consumată în scopul acesta mărește valoarea propriei producții.’’ Prin urmare, valoarea adăugată are o importanță mult mai mare decât valoarea cifrei de afaceri. Valoarea cifrei de afaceri are o importanță mai scăzută deoarece aceasta nu poate reda singură o imagine fidelă a unei companii datorită faptului că pot exista companii care au aceeași cifră de afaceri, deosebite după obiectul de activitate și care înregistrează valoare adăugată diferențiată. În acest caz singura care le poate măsura este puterea economică reală.

2.2. Determinarea valorii adăugate și repartiția acesteia

Valoarea adăugată poate fi privită ca mijloc de gestiune dar, în același timp, și ca un instrument de analiză. Privită ca mijloc de gestiune, aceasta e utilizată în gestiunea previzională, în controlul de gestiune, dar și în fiscalitate, în determinarea taxei pe valoarea adăugată. În acest caz, rolul valorii adăugate constă în caracterizarea exploatării companiei. Pe de altă parte, ca instrument de analiză, aceasta ajută la aprecierea performanțelor unei companii și anume: puterea economică reală, gradul de contribuție al companiei la crearea produsului intern brut și contribuția factorilor de producție la crearea propriei bogății.

Valoarea adăugată poate fi determinată prin două metode, și anume:

,,Metoda sintetică (sau sustractivă);

Metoda aditivă (de repartiție).’’

Metoda sintetică (sau sustractivă), semnifică scăderea consumurilor intermediare de la terți din volumul total al activității de producție și comercializare a companiei.

În cazul în care compania realizează numai activitate de producție, valoarea adăugată se determină prin relația:

VA= (Qe – Ci)

În cazul în care compania realizează activitate de producție și de comerț, valoarea adăugată se calculează astfel:

VA= Mc + Qe -Ci;

unde:

Qe – producția exercițiului;

Ci – consumurile intermediare de la terți (cheltuielile materiale și cheltuielile privind prestațiile externe);

Mc–marja comercială, obținută ca diferență între veniturile din vânzarea mărfurilor și cheltuielile privind mărfurile.

Metoda de repartiție (aditivă) constă în însumarea elementelor care compun valoarea adăugată. Aceasta poate fi calculată atât pe baza rezultatului net cât și pe baza rezultatului de exploatare, astfel:

pe baza rezultatului net:

V.A.= Cheltuielile cu personalul+ Cheltuieli cu impozite și taxe+ Impozitul pe profit+ Cheltuieli financiare+ Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale+ Ajustări de valoare privind activele circulante+ Ajustări privind provizioanele+ Alte cheltuieli+ Cheltuieli extraordinare+ Rezultatul exercițiului (din care se deduc alte venituri din exploatare și veniturile financiare)

pe baza rezultatului de exploatare:

V.A.= Cheltuielile cu personalul+ Cheltuieli cu impozite și taxe+ Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale+ Ajustări de valoare privind activele circulante+ Ajustări privind provizioanele+ Alte cheltuieli+ Rezultatul din exploatare (din care se deduc alte venituri din exploatare)

Această metodă evidențiază rolul deosebit de important al consumurilor investiționale ce pun în evidență contribuția echipamentelor de producție împreună cu ceilalți factori de producție care ajută la crearea valorii adăugate brute.

În ceea ce privește analiza dinamicii și structurii valorii adăugate, evoluția în timp a valorii adăugate se analizează pe baza modificării absolute, a indicilor calculate pe total și pe elemente, precum și pe baza ratei variației valorii adăugate:

Abaterea absolută

Indicele valorii adăugate:

IV.A. =

Rata variației valorii adăugate:

RV =

Pentru a aprecia contribuția tuturor elementelor la formarea dar și la modificarea valorii adăugate, se face o comparație între indicii acestora și indicii valorii adăugate și deasemenea cu indicele producției exercițiului. Structura valorii adăugate se efectuează pe baza ratelor de structură sau de remunerare ale valorii adăugate, ce exprimă ponderea deținută de fiecare componentă în valoarea adăugată, potrivit metodei aditive de determinare a acesteia.

Repartiția valorii adăugate se realizează între cinci părți participante, astfel:

,,Personalul salariat este retribuit prin salarii;

Statul prin colectarea impozitelor și taxelor, inclusiv a impozitului pe profit de la companii;

Împrumutătorii prin perceperea dobânzilor pentru titlurile de credit pe care le-au încuviintat companiei;

Proprietarii companiei și conducătorii acesteia ce au dreptul la remunerare sperată (dividente, participări la profit)

Compania ce beneficiază de surse de autofinanțare.’’

Modul de repartizare a valorii adăugate reprezintă un punct important deoarece evidențiază partea ce revine fiecărui participant și astfel va fi posibilă aprecierea nivelului de retribuire a acestuia în comparație cu efortul pe care l-a depus

.

2.3. Analiza consecințelor modificării valorii adăugate asupra activității economico-financiare

    ,,Evoluția valorii adăugate influențează toți indicatorii de preformanțăîn același sens, în alcătuirea cărora se regăsește.’’

Modificarea valorii adăugate se reflectă spre indicatorii economico-financiari ai companiei:

Eficiența de utilizare a activelor de exploatare (prin intermediul valorii adăugate la 1000 lei active de exploatare):

Eficiența de utilizare a mijloacelor fixe (valoarea adăugată la 1000 mijloace fixe):

Eficiența de utilizare a capitalurilor:

– direct :

-indirect :

unde : pr =profitul mediu la un leu valoare adăugată

Eficiența de utilizare a potențialului uman, calculându-se prin valoarea adăugată medie pe salariat sau productivitatea medie anuală calculată pe baza valorii adăugate sau prin intermediul profitului mediu pe salariat astfel:

– direct :

– indirect :

În concluzie, orice creștere a valorii adăugate are o influență economică pozitivă asupra evoluției tuturor indicatorilor de eficiență.

Capitolul 3. Studiu de caz– analiza valorii adăugate la AMPLO S.A

3. 1. Prezentarea generală a S.C. AMPLO S.A.

În realizarea studiului de caz am ales societatea comercială AMPLO S.A. Aceasta a fost înființată în anul 1952 activând până în 1989 sub diferite denumiri în subordinea Ministerului Chimiei și Petrochimiei. Societatea activează având ca obiect principal de activitate fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control și navigație. Aceasta își are sediul în județul Prahova, localitatea Ploiești, strada B-dul Petrolului numărul 10. S.C AMPLO S.A. este înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub numărul J 29 13 1991 iar codul unic de înregistrare este 1359038. Forma de proprietate deținută de societate este: 34-Societăți comerciale pe acțiuni. În clasa CAEN, activitatea societății este încadrată în codul 2651 ’’Fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control și navigație’’. Din cauza faptului că societatea deține o valoarea a cifrei de afaceri și a activelor totale mare, dar și un număr mare de angajați, aceasta este încadrată în categoria societăților mari. În baza HG nr. 1224 din 23.11.1990, societatea a devenit S.C. AMPLO S.A., societate pe acțiuni cu capital integral de stat. Societatea a fost privatizată în 1995 devenind societate cu capital integral privat. Pentru a realiza un diagnostic financiar prin valoarea adăugată, am preluat date și informații din datele contabile ale acesteia și anume: contul de profit și pierdere, bilanțul contabil dar și din notele explicative. Pentru realizarea concluziilor în ceea ce privește efectuarea diagnosticului financiar prin valoarea adăugată, am analizat datele și informațile contabile pe parcursul a trei ani consecutivi.

3.2. Analiza ratelor de structură ale activului

Evoluția ratelor de structură a activului imobilizat

1)Rata activelor imobilizate (RAI) semnifică ponderea elementelor patrimoniale puse în permanență la dispoziția companiei. Acestă rată se estimează după specificul activității companiei.

S.C. AMPLO S.A având obiectul de activitate fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verficare, control și navigație este de înțeles faptul că rata activelor imobilizate va avea o pondere mai mare în total active în comparație cu rata activelor circulante.

Această rată măsoară gradul de investire a capitalului fix. Analizând rata activelor imobilizate nete în cadrul S.C AMPLO S.A., aceasta înregistrează valori de 50,93% în anul 2013, 67,27% în anul 2014, iar în ultimul an 59,86%.

1.a) Rata imobilizărilor necorporale (RIN) are o legătură specifică cu obiectul de activitate al companiei. În cadrul companiei analizate, această rată este reprezentată de 0,37% în anul 2013; 0,17% în anul 2014, respectiv 0% în anul 2015.

1.b) Rata imobilizărilor corporale (RIC) este în strânsă legătură cu obiectul de activitate reprezentând astfel 50,55% în 2013, având o tendință ușoară de scădere în 2014 și 2015 fiind 48,50 %, respectiv 44,71%. În analiza acestei rate, o semnificație absolută o reprezintă faptul că obiectul de activitate solicită dotări tehnice considerabile.

1.c) Rata imobilizărilor financiare (RIF) semnifică politica investițiilor financiare dar și legăturile financiare cu companiile în interiorul cărora deține participații la capitalul social. Acestă rată înregistrează următoarele valori: 0% în anul 2013, 18,59% în anul 2014 și 15,14% în ultimul an, ca urmare a faptului că a început să fie valorificată trezoreria disponibilă.

Evoluția ratelor de structură ale activelor circulante

2)Rata activelor circulante (RAC) reflectă ponderea deținuta de utilizările cu caracter ciclic în total activ, aceasta fiind complementară cu rata activelor imobilizate.

Această rata înregistrează următoarele valori: 49,07% în anul 2013, scăzând la 32,73% în anul 2014, înregistrând apoi o creștere favorabilă în următorul an.

2.a.) Rata stocurilor (RSt) se află atât sub influența naturii activității companiei cât și a duratei ciclului de exploatare. La companiile din sfera producției și din sfera distribuției de mărfuri înregistrează valori mai ridicate în comparație cu valorile mai scăzute înregistrate la companiile din sfera serviciilor.

S.C. AMPLO S.A. înregistreaza 6,43% în anul 2013, dublându-se în anul următor, ca în anul 2015 se înregistreze scăderi cosiderabile.

2.b.) Rata creanțelor comerciale (RCr) este o rată influențată atât de natura clienților cât și de termenele de plată acordate partenerilor de afaceri. În cazul în care companie se află în contact indirect cu o clientelă, iar decontarea se face fără numerar, această rată reflectă valori mai ridicate. Acestă rată semnifică politica financiară a unei companii. În situația analizată, această rată înregistrează valori de 6,76% în anul 2013, triplându-se în anul 2014, continuând cu o creștere de până la 25,02% în anul 2015.

2.c.) Rata disponibilităților (RDb) semnifică disponibilitățile bănești și plasamentele în totalul activului. Această rată are ca nivel minim acceptat 5% iar nivelul maxim fiind 25%. În cadrul S.C AMPLO S.A. rata disponibilităților depășește nivelul maxim admis în anul 2013, în anul 2014 ajungând sub nivelul minim admis, reprezentând o scădere drastică, urmând apoi ca în 2015 să fie reprezentată de 6,47%.

3.3 Analiza ratelor de structură ale pasivului

Evoluția ratelor de structură ale pasivului

1. Rata stabilității financiare (RSF) indică măsură în care compania are la dispoziție resurse financiare stabile sau permanente față de totalul resurselor. Pentru o companie industrială, valoarea minima o reprezintă 50% , o valoare normală oscilând în jurul a 66% cu o tendință de creștere. În caz general, valoarea normală a acestei rate este 66%. În cazul analizat, această rată depășește în toți cei trei ani valoarea normală și anume: 94,62% în anul 2013, 89,86% în anul 2014, respectiv 88,20% în ultimul an.

2. Rata autonomiei financiare globale (RAFG) măsoară ponderea patrimoniului companiei finanțat în seamna propriilor resurse. Analiștii au propus ca prag minim admisibil 33%, însă băncile utilizează un prag minim de 30%, cu toate că sursele proprii trebuie să contribuie la finanțare printr-un prag minim de 50%. Dacă în cadrul unei companii capitalul propriu reprezintă cel puțin 66% din totalitatea resurselor, aceasta deține o autonomie financiară ridicată, astfel reprezentând garații certe putând beneficia de credite bancare pe termen mediu dar și pe termen lung. Analizând S.C. AMPLO S.A., această rată depășește pragul de 66% în cei 3 ani succesivi.

3. Rata autonomiei financiare la termen (RAFT) indică măsură în care capitalurile proprii participă la formarea capitalului permanent. Când această rată este mai mare de 50% poate asigura autonomia financiară a capitalului propriu. În cazul analizat în toți anii această rată reprezintă 100%, aspect favorabil din punct de vedere economic asigurând autonomia financiară a capitalului propriu.

4. Rata de îndatorare globală (RIG) indică ponderea datoriilor totale în patrimoniul companiei. Valoarea maximă admisibilă este 50%, ajungând până la 66%. Dacă raportul se micșoarează, îndatorarea se reduce iar autonomia financiară va crește. În cadrul companiei analizate, valorile înregistrate sunt: 5,38% în anul 2013, 10,14% în anul 2014 și 11,80% în anul 2015. Această rată este în continuă creștere, ceea ce semnifică faptul că, cresc datoriile totale în fiecare an, aspect nefavorabil din punct de vedere economic. Însă un aspect favorabil îl reprezintă faptul că în perioada analizată această rată înregistrează valori mult sub nivelul maxim admis.

5. Rata de îndatorare la termen indică măsura în care datoriile pe termen mediu și lung împreuna cu provizioanele participă la formarea capitalurilor permanente. Această rată înregistrează valori normale sub 50%.

În perioada analizată rata de îndatorare la termen este 0 pentru că, compania nu are datorii pe termen mediu și lung dar nici provizioane.

3.4 Analiza echilibrului financiar

Acest subcapitol cuprinde analiza situației nete, a fondului de rulment propriu și împrumutat, a nevoii de fond de rulment și a trezoreriei nete. Toate aceste elemente formează echilibrul financiar al companiei.

Situația neta(SN)

SN=AT-DT

SN = Activ Total – Datorii Totale

Activ Total = Active Imobilizate + Active Circulante + Ch. în avans

Datorii totale = Datorii pe termen scurt +Datorii pe termen mediu si lung +Venituri in avans + Provizioane

AT2013=11.745.003+11.315.084+0+0 = 23.060.087

AT2014=16.554.493+ 8.053.190+0+ 0 = 24.607.683

AT2015=15.278.257+10.246.665+0 =25.524.922

DT=DTS++Provizioane+Venituri în avans

DTS= datorii pe termen scurt

= datorii pe termen lung

DT2013= 1.240.424+0+0+0=1.240.424

DT2014= 2.496.095+0+0+0=2.496.095

DT2015= 3.012.899+0+0+0=3.012.899

SN2013=AT2013-DT2013= 23.060.087-1.240.424 = 21.819.663

SN2014=AT2014-DT2014= 24.607.683-2.496.095 = 22.111.588

SN2015=AT2015-DT2015= 25.524.922 + 3.012.899 = 28.537.821

ΔSN= SN 2014 – SN 2013 =22.111.588 – 21.819.663 = 291.925

ΔSN= SN 2015 -SN 2014 =28.537.821 – 22.111.588 = 6.426.233

Situația netă indică activul neangajat în datorii. O situație netă pozitivă și în creștere indică creșterea valorii patrimoniului companiei adică averea netă a acționarilor. În cazul analizat, situația netă este pozitivă și în continuă creștere, ceea ce semnifică o creștere a averii nete a acționarilor, reflectând o bună gestiune a companiei.

Fondul de rulment (FR)

FR = Surse permanente – Nevoi (alocări) permanente

Surse permanente= Capital permanent= Capital propriu+ Datorii pe termen mediu și lung+Provizioane

Nevoi permanente = Active imobilizate nete

Surse permanente2013= Capital permanent 2013 = 21.819.663

Surse permanente 2014= Capital permanent 2014= 22.111.588

Surse permanente 2015= Capital permanent 2015=22.512.023

FR2013 = 21.819.663- 11.745.003= 10.074.660

FR2014 = 22.111.588- 16.554.493= 5.557.095

FR2015 = 22.512.023- 15.278.257= 7.233.766

∆FR= FR 2014- FR 2013= 5.557.095- 10.074.660= – 4.517.565

∆FR= FR 2015- FR 2014= 7.233.766- 5.557.095= 1.676.671

Fondul de rulment exprimă existența echilibrului financiar pe termen lung, astfel urmărindu-se dacă societatea dispune de o marjă de securitate care să o protejeze de viitoarele evenimente neprevăzute.

Fondul de rulment este pozitiv dar în scădere în perioada 2013-2014, aspect nefavorabil pentru companie, ceea ce semnifică faptul că s-a realizat un dezechilibru financiar al acesteia, adică a scăzut marja de securitate care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute. Se manifestă o tendință de creștere în anul 2015, aspect favorabil pentru companie reflectând echilibrul financiar al acesteia pe termen lung, adică dispune de o marjă de securitate, care să o protejeze de potențialele evenimente neprevăzute. Astfel se respectă principiul de gestiune financiară: la nevoi permanente se alocă surse permanente.

Fondul de rulment se împarte în:

Fond de rulment propriu (FRP)

FRP= Capital propriu- Active imobilizate nete

FRP 2013= 21.819.663- 11.745.003= 10.074.660

FRP 2014= 22.111.588- 16.554.493= 5.557.095

FRP 2015= 22.512.023- 15.278.257= 7.233.766

∆FRP= FRP 2014- FRP 2013= 5.557.095- 10.074.660= – 4.517.565

∆FRP= FRP 2015- FRP 2014= 7.233.766- 5.557.09 = 1.676.671

FRP reflectă echilibrul financiar care se asigură prin capitalul propriu, reflectând astfel gradul de autonomie financiară. În perioada 2013-2014, FRP este pozitiv dar în scădere, ceea ce reflectă faptul că, compania nu își poate acoperi achiziția de active imobilizate din surse proprii. În perioada următoare, FRP este în creștere de la 5.557.095 ajungând la7.233.766, aspect economic favorabil pentru companie având un grad de autonomie financiară ridicat.

Fond de rulment împrumutat (FRI)

FRI= FR-FRP

FRI2013= 10.074.660- 10.074.660 = 0

FRI2014= 5.557.095- 5.557.095 = 0

FRI2015= 7.233.766- 7.233.766 = 0

∆FRI= FRI 2014- FRI 2013= 0 – 0 = 0

∆FRI= FRI 2015- FRI 2014= 0-0 = 0

FRI exprimă gradul de îndatorare al companiei pe termen lung pentru finanțarea nevoilor pe termen scurt. În perioada analizată, FRI este 0 reflectând faptul că, compania nu are datorii.

Nevoia de fond de rulment (NFR)

NFR= Nevoi temporare – Surse temporare

Nevoi temporare= Stocuri + Creanțe + Investiții financiare pe termen scurt + Ch în avans

Surse temporare= Datorii de exploatare + Venituri în avans

Nevoi temporare 2013= 1.483.657+ 1.558.374+ 0+ 0= 3.042.031

Nevoi temporare 2014= 3.299.156+ 4.431.175+ 0+ 0= 7.730.331

Nevoi temporare 2015= 2.208.975+ 6.386.550+ 0+ 0= 8.595.525

Surse temporare 2013= 1.240.424+ 0= 1.240.424

Surse temporare 2014= 2.496.095+ 0= 2.496.095

Surse temporare 2015= 3.012.899+ 0= 3.012.899

NFR 2013= 3.042.031- 1.240.424= 1.801.607

NFR 2014= 7.730.331- 2.496.095= 5.234.236

NFR 2015= 8.595.525- 3.012.899= 5.582.626

ΔNFR= NFR 2014- NFR 2013= 5.234.236- 1.801.607= 3.432.629

ΔNFR= NFR 2015- NFR 2014= 5.582.626- 5.234.236= 348.390

Nevoia de fond de rulment reflectă realizarea echilibrului financiar pe termen scurt. Nevoia de fond de rulment este pozitivă în perioada 2013-2014 și în creștere, aspect economic nefavorabil pentru companie ceea ce reprezintă un dezechilibru financiar pe termen scurt. Se manifestă o tendință de creștere în anul 2015, aspect nefavorabil pentru companie reprezentând deasemenea un dezechilibru financiar pe termen scurt.

Trezoreria netă (TN)

TN=FR- NFR

TN 2013= 10.074.660- 1.801.607= 8.273.053

TN 2014= 5.557.095- 5.234.236= 322.859

TN 2015= 7.233.766- 5.582.626 = 1.651.140

ΔTN= TN 2014 – TN 2013=322.859- 8.273.053= -7.950.194

ΔTN= TN 2015 – TN 2014= 1.641.140- 322.859= 1.318.281

Trezoreria netă este cea care reflectă cel mai bine posibil faptul ca în cadrul companiei se desfășoară o activitate eficientă și echilibrată. Trezoreria netă este pozitivă în anul 2013, înregistrând o scădere dramatică în anul 2014 ceea ce semnifică faptul că se realizează dezechilibrul financiar al companiei, de aici rezultă existența unui deficit monetar la sfârșitul exercițiului și deasemenea o diminuare a capacității reale de finanțare a investițiilor. Se manifestă o creștere în anul următor, aspect favorabil pentru companie semnificând faptul că, compania realizează un echilibru financiar existând un surplus monetar la sfârșitul exercițiului.

3.5 Analiza soldurilor intermediare de gestiune

În acest subcapitol am analizat elementele componente ale soldurilor intermediare de gestiune. În cadrul acestora se include: marja comercială, producția exercițiului, valoarea adăugată prin metoda sintetică și de repartiție, excedentul brut de exploatare, rezultatul din exploatare, rezultatul curent dar și rezultatul net al exercițiului.

Marja comercială (MC)

MC= Venituri din vânzarea mărfurilor – Cheltuieli privind mărfurile

MC 2013= 133.763- 39.282= 94.481

MC 2014= 3.862.383- 3.803.676= 58.707

MC 2015= 8.203.463- 8.077.155= 126.308

∆MC= MC 2014- MC 2013= 58.707- 94.481= -35.774

∆MC= MC 2015- MC 2014= 126.308- 58.707= 67.601

Marja comercială măsoară surplusul câștigat de agentul economic din vânzarea mărfurilor, după intrarea acestuia în posesia lor, prin achiziționarea de la furnizor. În perioada analizată 2013-2014, marja comercială este în scădere, în ultimul an înregistrând o creștere, acesta fiind un aspect economic favorabil pentru companie astfel realizându-se un surplus câștigat de către agentul economic din vânzarea mărfurilor.

Producția exercițiului (Qex)

Qex = Qvânduta ± Qstocată+ Qimobilizată

Qex 2013= 14.378.796+ 163.500+ 16.703= 14.558.999

Qex 2014= 11.767.895+ 813.331+ 0= 12.581.226

Qex 2015= 11.760.118- 599.751+ 0= 11.160.367

∆ Qex= Qex 2014- Qex 2013=12.581.226- 14.558.999= -1.977.773

∆ Qex= Qex 2015- Qex 2014= 11.160.367- 12.581.226= -1.420.859

Producția exercițiului măsoară întreaga activitate desfășurată de către companie. Aceasta este determinată ca o producție globală a exercițiului financiar. Producția exercițiului este pozitivă și înregistrează o tendință de scădere în perioada 2013-2014, fiind un aspect nefavorabil pentru companie. În perioada imediat următoare se manifestă, deasemenea o tendință de scădere, aspect economic nefavorabil din punct de vedere economic reflectând o producție globală a exercițiului financiar mult mai mică.

Valoarea adăugată (VA) prin cele două metode:

Metoda sintetică (sustractivă)

Pentru că S.C.AMPLO S.A. are ca obiect de activitate atât producție cât și comercializare, valoarea adăugată se calculează astfel: VA= MC+ Qex- Consumurile externe de la terți Consumuri externe de la terți= Ch materiale+ Ch cu serviciile executate de terți

Consumuri ext de la terți 2013= ( 3.575.280+ 91.002+ 440.205)+ 845.771= 4.952.258

Consumuri ext de la terți 2014= (3.235.746+ 103.075+ 403.943 )+ 1.262.999= 5.005.763

Consumuri ext de la terți 2015= (2.674.480+ 146.520+ 395.073)+ 1.296.884= 4.512.957

VA 2013= 94.481+ 14.558.999- 4.952.258= 9.701.222

VA 2014= 58.707+ 12.581.226- 5.005.763= 7.634.170

VA 2015= 126.308+ 11.160.367- 4.512.957= 6.773.718

∆ VA= VA 2014- VA 2013= 7.634.170- 9.701.222= -2.067.052

∆ VA= VA 2015- VA 2014= 6.773.718- 7.634.170= – 860.452

Metoda de repartiție (aditivă):

pe baza rezultatului net:

V.A.= Cheltuielile cu personalul+ Cheltuieli cu impozite și taxe+ Impozitul pe profit+ Cheltuieli financiare+ Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale+ Ajustări de valoare privind activele circulante+ Ajustări privind provizioanele+ Alte cheltuieli+ Cheltuieli extraordinare+ Rezultatul exercițiului (din care se deduc alte venituri din exploatare și veniturile financiare)

V.A. 2013= 5.063.989+ 166.741+ 659.415+ 48.901+ 585.838+ 34.487+ 0+ 20.071+ 0+ 3.444.296-(847+ 321.669)= 9.701.222

V.A.2014= 5.429.113+ 147.678+ 315.409+ 110.841+ 561.510+ 30.840+ 0+ 61.079+ 0+ 1.253.287- (31.593+ 243.994)= 7.634.170

V.A.2015= 4.946.583+ 149.222+ 235.581+ 68.298+ 570.392+ 13.565+ 0+ 69.841+ 0+ 1.037.537- (5.797 + 311.504)= 6.773.718

pe baza rezultatului de exploatare:

V.A.= Cheltuielile cu personalul+ Cheltuieli cu impozite și taxe+ Ajustări de valoare privind imobilizările corporale și necorporale+ Ajustări de valoare privind activele circulante+ Ajustări privind provizioanele+ Alte cheltuieli+ Rezultatul din exploatare (din care se deduc alte venituri din exploatare)

V.A.2013= 5.063.989+ 166.741+ 585.838+ 34.487+ 0+ 20.071+ (3.830.943- 847)= 9.701.222

V.A.2014= 5.429.113+ 147.678+ 561.510+ 30.840+ 0+ 61.079+ (1.435.543- 31.593)= 7.634.170

V.A.2015=4.946.583+ 149.222+ 570.392+ 13.565+ 0+ 69.841+ (1.029.912- 5.797)= 6.773.718

V.A.Neta= Valoarea Adăugată Brută- Ajustări de valoare privind imobilizarile corporale și necorporale

V.A.N.2013= 9.701.222- 585.838= 9.115.384

V.A.N.2014= 7.634.170- 561.510= 7.072.660

V.A.N.2015= 6.773.718- 570.392= 6.203.326

Valoarea adăugată reflectă sursa de acumulări bănești din care se vor plăti datoriile către stat, bănci, diverși creditori, către salariați, acționari și din care se va repartiza o anumită sumă pentru autofinanțare. În perioada analizată 2013-2014, valoarea adăugată exprimă valori pozitive dar în scădere, acesta fiind un aspect nefavorabil din punct de vedere economic pentru companie. Se manifestă o tendință nefavorabilă din punct de vedere economic, de scădere în perioada următoare semnificând faptul că societatea realizează o scădere de valoare, rezultată în urma utilizării factorilor de producție peste valoarea bunurilor și serviciilor cumpărate de societate de la terți.

Excedentul brut de exploatare (EBE)

EBE= VA + Subvenții din exploatare –Ch cu personalul – Ch cu alte impozite și taxe

EBE 2013= 9.701.222+ 0- 5.063.989- 166.741= 4.470.492

EBE 2014= 7.634.170+ 0- 5.429.113- 147.678= 2.057.379

EBE 2015= 6.773.718+ 0- 4.946.583- 149.222= 1.677.913

∆EBE= EBE 2014- EBE 2013=2.057.379- 4.470.492= -2.413.113

∆EBE= EBE 2015- EBE 2014= 1.677.913- 2.057.379= -379.466

Excedentul brut de exploatare indică capacitateade rambursare a datoriilor spre bugetul statului și de remunerare a acționarilor și deasemenea capacitatea potențială de autofinanțare a investițiilor. Excedentul brut de exploatare reflectă valori pozitive dar în scădere în perioada 2013-2014, aspect nefavorabil pentru companie, aceasta având o mai mică capacitate potențială de autofinanțare a investițiilor și de rambursare a datoriilor către bugetul de stat. Compania indică o tendință nefavorabilă de scădere în următoarea perioadă, aspect nefavorabil din punct de vedere economic indicând o scădere a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor și deasemenea o scădere a capacității de rambursare a datoriilor către bugetul statului.

Rezultatul din exploatare (RE)

RE= EBE + Alte venituri din exploatare – Alte cheltuieli de exploatare (ct. 658) + Reluări asupra provizioanelor din expl. – Ch. cu amortizări și provizioane din expl.

RE 2013= 4.470.492+ 847- 20.071+ 0- 585.838= 3.865.430

RE 2014= 2.057.379+ 31.593- 61.079+ 0- 561.510= 1.466.383

RE 2015= 1.677.913+ 5.797- 69.841+ 0- 570.392= 1.043.477

∆RE= RE 2014- RE 2013= 1.466.383- 3.865.430= -2.399.047

∆RE= RE 2015- RE 2014= 1.043.477- 1.466.383= – 422.906

Rezultatul din exploatare indică rentabilitatea activității de exploatare în mărimi absolute. Acesta indică valori pozitive dar în scădere în prima perioada analizată, manifestându-se o tendință nefavorabilă de continuă scădere ceea ce rezultă o mărime absolută mai mică a rentabilității activității de exploatare.

Rezultatul curent (RC)

RC= RE+ Venituri financiare- Ch. financiare

RC 2013= 3.865.430+ 321.669- 48.901= 4.138.198

RC 2014= 1.466.383+ 243.994- 110.841= 1.599.536

RC 2015= 1.043.477+ 311.504- 68.298= 1.286.683

∆RC= RC 2014- RC 2013= 1.599.536 – 4.138.198= -2.538.662

∆RC= RC 2015- RC 2014= 1.286.683- 1.599.536= 312.853

Rezultatul curent este delimitat de rezultatul din exploatare și de rezultatul financiar. În cadrul S.C. AMPLO S.A. privind perioada 2013-2014, rezultatul curent măsoară valori pozitive, manifestându-se o tendință nefavorabilă de scădere datorită faptului că aceasta nu a înregistrat profit și din activitatea de exploatare și din cea financiară, ceea ce afectează negativ rezultatul curent. În următoarea perioadă, rezultatul curent manifestă deasemenea o scădere, aspect nefavorabil din punct de vedere economic.

Rezultatul net al exercițiului (RN)

RN= RC+ Venituri extraordinare- Ch. extraordinare- Impozitul pe profit

RN 2013= 4.138.198+ 0- 0- 659.415= 3.478.783

RN 2014= 1.599.536+ 0- 0- 315.409= 1.284.127

RN 2015= 1.286.683+ 0- 0- 235.581= 1.051.102

∆RN= RN 2014- RN 2013= 1.284.127- 3.478.783= -2.194.656

∆RN= RN 2015- RN 2014= 1.051.102- 1.284.127= – 233.025

Rezultatul net indică mărimea rentabilității financiare, după ce s-a dedus din profitul brut impozitul pe profit. În perioada analizată 2013-2014, rezultatul net înregistrează valori pozitive, cu o puternică scădere în 2014, aspect nefavorabil din punct de vedere economic, reflectând astfel o scădere a rezultatului curent . În perioada 2014-2015, rezultatul net al exercitiului suferă o scădere semnificativă datorită scăderii rezultatului curent, aspect nefavorabil din punct de vedere economic .

3.6. Analiza indicatorilor de structură ai valorii adăugate

Analiza structurală a valorii adăugate vizează repartizarea acesteia între participanții la activitatea companiei care au drepturi asupra veniturilor create. Structura valorii adăugate evidențiaza cotele de participare a aporturilor de capitaluri la realizarea valorii nou-create, punând accentul pe faptul că mărirea valorii adăugate cointeresează toți participanții la viața companiei. Participanții la creșterea valorii adăugate în acest caz sunt: munca, statul, creditorii, investitorii și compania.

Structura valorii adăugate pe baza participanților la crearea acesteia:

Structura valorii adăugate pe baza participanților la crearea acesteia în anul 2013:

Structura valorii adăugate pe baza participanților la crearea acesteia în anul 2014:

Structura valorii adăugate pe baza participanților la crearea acesteia în anul 2015:

Modificarea structurii valorii adăugate s-a concretizat în majorarea costurilor adăugate și reducerea ponderii cotelor-părți din rezultat. Factorul dominant al valorii adăugate l-a costituit remunerarea muncii, a cărei pondere a crescut de la 52,20% la 71,12% ajungând în cele din urmă la 73,03%, în defavoarea remunerării companiei, care a scăzut de la 32,39%, la 21,37% până la 20,28%. În același timp remunerarea capitalurilor a crescut de la 0,50% la 1,45%, urmând o scădere lină până la 1,01%. În ceea ce privește remunerarea statului, a scăzut de la 8,52% la 6,06%, continuând tot cu o scădere ajungând la 5,68% în ultimul an analizat. Scăderea aportului companie la realizarea valorii adăugate s-a concretizat în accentuarea ponderii ajustărilor de valoarea privind imobilizarile corporale și necorporale și diminuarea rezultatului pus în rezervă, ceea ce pun sub semnul întrebării capacitatea de autofinanațare și structura financiară a companiei. În concluzie, constat că rezultatele înregistrate în repartizarea valorii adăugate atestă ponderea în creștere a costurilor adăugate de la 60,82% la 82,26% , respectiv 84,86%, care se menține dominantă în raport cu cotele-părți din rezultate, a căror pondere a scăzut de la 39,18% la 17,74% , ajungând în cele din urmă 15,14%.

3.7. Concluzii asupra studiului de caz

În această lucrare am dorit sa arat importanța diagnosticului financiar în cadrul unei companii. În acest scop am realizat diagnosticul financiar prin valoarea adăugată. Compania pe care am ales-o pentru realizarea studiului de caz este AMPLO S.A. Din punct de vedere juridic aceasta este organizată în societate pe acțiuni având ca obiect principal de activitate, conform CAEN 2651 ’’Fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsură, verificare, control și navigație’’. Compania își are sediul în județul Prahova, localitatea Ploiești, strada B-dul Petrolului numărul 10. Deoarece compania deține o valoarea a cifrei de afaceri și a activelor totale mare, dar și un număr mare de angajați aceasta este încadrată în categoria societăților mari. În realizarea diagnosticului financiar am analizat situația financiară a S.C. AMPLO S.A. pe durata a trei ani consecutivi, respectiv 2013, 2014 și 2015. Pentru a realiza diagnosticul financiar prin valoarea adăugată am efectuat analiza ratelor de structură ale activului, ale pasivului, analiza echilibrului financiar, al soldurilor intermediare de gestiune dar și al indicatorilor de structură ai valorii adăugate. În ceea ce privește analiza ratelor de structură ale activului am avut în vedere analiza ratei activelor imobilizate și activelor circulante. Rata activelor imobilizate semnifică ponderea elementelor patrimoniale puse la dispoziția companiei în permanență. S.C. AMPLO S.A. având obiect principal de activitate fabricarea de instrumente și dispozitive pentru măsurare, verificare, control și navigație este de înțeles faptul că rata activelor imobilizate va avea o pondere mai mare în total activ în comparație cu rata activelor circulante. Aceasta atinge punctul maxim în anul 2014 deținând 67,27%. Rata activelor circulante măsoară ponderea deținuta de utilizările cu caracter ciclic în total activ. Această rată suferă modificări reprezentând 49,07% în anul 2013, scăzând la 32,73% în anul următor, înregistrând apoi o creștere în ultimul an. În ceea ce privește analiza ratelor de structură ale pasivului am analizat rata stabilității finaciare, rata autonomiei finaciare globale, rata autonomiei financiare la termen, rata de îndatorare globală și rata de îndatorare la termen. Rata stabilității financiare indică măsura în care compania dispune de resurse financiare stabile sau permanente față de totalul resurselor. Valoarea normală este de 66%, dar în perioada analizată această valoare e depășită reprezentând 94,62% în anul 2013, 89,86% în anul 2014 și 88,20% în ultimul an. Astfel se poate observa o scădere continuă a acestei valori, aspect negativ din punct de vedere economic. Rata autonomiei financiare globale măsoara ponderea patrimoniului companiei finantat în seama propriilor resurse. Aceasta înregistrează valori identice cu rata stabilității financiare. Rata autonomiei financiare la termen reflectă măsura în care capitalurile proprii participa la formarea capitalului permanent. Aceasta reprezintă 100% pe toată perioada analizată, depășind pragul de 50%, aspect economic favorabil din punct de vedere economic. Rata de îndatorare globală reflectă ponderea datoriilor totale în patrimoniul companiei. Această rată reprezintă 5,38% în anul 2013, urmând o crește până la 10,14% ca în anul 2015 să înregistreze 11,80%. Rata de îndatorare la termen reflectă măsura în care datoriile pe termen mediu și lung împreună cu provizioanele participă la formarea capitalului permanent. În cei trei ani analizați această rată reprezintă 0%, aspect favorabil din punct de vedere economic, reflectând faptul că S.C. AMPLO S.A. nu are datorii pe termen mediu și lung dar nici provizioane. Pentru a analiza echilibrul financiar al unei companii este necesară o analiza amânuțită a situației nete, a fondului de rulment, a nevoii de fond de rulment și a trezoreriei nete. Situația netă reflectă activul neangajat în datorii. În cazul analizat, aceasta e pozitivă și în creștere continuă reflectând o bună gestiune a companiei. Fondul de rulment reprezintă existența echilibrului financiar pe termen lung în cadrul unei companii. În cazul analizat, acesta suferă o scădere în perioada 2013-2014, aspect nefavorabil din punct de vedere economic. În următorul an urmează o creștere, reflectând echilibrul financiar pe termen lung. Nevoia de fond de rulment reflectă echilibrul financiar pe termen scurt. Cea mai favorabilă valoare o înregistreaza în anul 2013, urmând o creștere continuă în următorii ani, aspect nefavorabil din punct de vedere economic, reprezentând un dezechilibru financiar pe termen scurt. În ceea ce privește trezoreria netă, aceasta reflectă cel mai bine posibil faptul că în cadrul unei companii se desfășoară o activitate eficientă și echilibrată. Cea mai mare valoare o înregistreaza în anul 2013, urmând o scădere în următorul an. Aceasta înregistrează o ușoară creștere în ultimul an analizat. Pentru a analiza soldurile intermediare de gestiune este necesară analiza marjei comerciale, a producției exercitiului, a valorii adăugate, a exercițiului brut din exploatare, a rezultatului din exploatare, a rezultatului curent și nu în ulimul rând a rezultatului net al exercițiului. Marja comercială măsoară surplusul câștigat de agentul economic din vânzarea mărfurilor, după intrarea acestuia în posesia lor, prin achiziționare de la furnizor. În perioada 2013-2014, aceasta e în scădere, aspect nefavorabil din punct de vedere economic. În anul 2015, marja comercială îregistrează o creștere, astfel realizându-se un surplus câștigat de către agentul economic din vânzarea mărfurilor. Producția exercițiului măsoară întreaga activitate desfășurată de către companie. Cea mai mare valore e înregistrata în anul 2013, urmând o scădere în următorii doi ani, aspect nefavorabil din punct de vedere economic pentru companie, reflectând o producție globală a exercițiului financiar mult mai mică. Valoarea adăugată reflectă sursa de acumulări bănești din care se vor plăti datoriile către participanții la realizarea acesteia și din care se va repartiza o anumită sumă pentru autofinanțare. În perioada analizata, compania înregistrează valori pozitive dar în scădere, aspect nefavorabil din punct de vedere economic semnificând faptul că aceasta realizează o scădere de valoare, rezultată în urma utilizării factorilor de producție peste valoarea bunurilor și serviciilor cumpărate de companie de la terți. Exercițiul brut din exploatare reflectă capacitatea de rambursare a datoriilor spre bugetul statului și de remunerare a acționarilor. În perioada analizată, aceasta reflectă valori pozitive dar în continuă scădere. Acesta fiind un aspect nefavorabil din punct de vedere economic indicând o scădere a capacității potențiale de autofinanțare a investițiilor și o scădere a capacității de rambursare a datoriilor către bugetul statului. Rezultatul din exploatare reflectă rentabilitatea activității de exploatare. Aceasta e pozitivă dar în continuă scădere de la un an la altul, aspect nefavorabil din punct de vedere economic semnificând scăderea rentabilității activității de exploatare. Rezultatul curent măsoară valori pozitive, manifestându-se o tendință de scădere, aspect nefavorabil din punct de vedere economic, reprezentând faptul că aceasta nu a înregistrat profit din activitatea de exploatare și cea financiara. Rezultatul net al exercițiului reflectă mărimea rentabilității financiare, după deducerea din profitul brut a impozitului pe profit. Cea mai mare valoare a fost înregistrată în anul 2013, urmând o scădere în următorii doi ani, aspect nefavorabil din punct de vedere economic semnificând o scădere a rezultatului curent. Pentru a analiza indicatorii de structură ai valorii adăugate am evidențiat participanții la formarea acesteia. Acești indicatori reflectă repartizarea valorii adăugate între participanții la activitatea companiei care au drepturi asupra veniturilor create. Printre participanții la creșterea valorii adăugate amintim munca, statul, creditorii, investitorii și compania. Structura valorii adăugate s-a manifestat prin creșterea costurilor adăugate și reducerea ponderii cotelor-părți din rezultat. Remunerarea muncii reprezintă factorul dominant, a cărei pondere a crescut de la 52,20% la 71,12% ajungând în cele din urmă la 73,03%, în defavoarea remunerării companiei, care a scăzut de la 32,39%, la 21,37% până la 20,28%. În același timp remunerarea capitalurilor a crescut de la 0,50% la 1,45%, urmând o scădere până la 1,01%. În ceea ce privește remunerarea statului, a scăzut de la 8,52% la 6,06%, continuând tot cu o scădere ajungând la 5,68% în ultimul an analizat. Prin urmare, constat că rezultatele înregistrate în repartizarea valorii adăugate atestă ponderea în creștere a costurilor adăugate de la 60,82% la 82,26%, respectiv 84,86%, care se menține dominantă în raport cu cotele-părți din rezultate, a căror pondere a scăzut de la 39,18% la 17,74% , ajungând în cele din urmă 15,14%. În concluzie prin studiul de caz realizat am aprofundat indicatorii diagnosticului financiar prin valoarea adăugată și am demonstrat efectele acestuia în cadrul unei companii.

CONCLUZII

Lucrarea pe care am realizat-o este o lucrarea care abordează un subiect complex și anume: ,,Diagnosticul financiar prin valoarea adăugată’’. Am ales această tematică din dorința de a cunoaște cât mai multe detalii în ceea ce privește diagnosticul financiar prin valoarea adăugată în cadrul unei companii. Pentru aceasta am abordat subiecte teoretice dar și un studiu de caz privind realizarea diagnosticului financiar prin valoarea adăugată și efectele sale asupra mediului intern și extern. În partea teoretica am definit conceptul ,,diagnostic financiar’’, scopul lui, principalele surse de informații și etapele de realizarea ale acestuia. Am detaliat indicatorii care m-au ajutat în realizarea studiului de caz și utilizatorii acestuia. Pentru ca aspectele teoretice să fie complexe, am abordat și conceptul ,,valoare adăugată’’. Am definit acest concept, am aprofundat determinarea și repartiția acesteia și am făcut o analiză a consecințelor modificării valorii adăugate asupra activității economico-financiare. În partea practică am realizat studiul de caz al S.C.AMPLO S.A. În cadrul studiului de caz am aplicat partea teoretica, aprofundând-o într-un caz concret. Diagnosticul financiar este un element foarte important, reprezentând ansamblul instrumentelor și metodelor ce fac posibilă analiza situației financiare și a performanțelor unei companii. Scopul diagnosticului financiar este de a aprecia situația financiara a unei companii și de a oferi informații financiare atât mediului intern cât și mediului extern. Pentru ca realizarea diagnosticului finnaciar să fie posibilă e nevoie de informații concrete și precise. Aceste informații pot fi informații generale aparținând planului economic, informații asupra sectorului de care aparține compania și informații de ordin economic și juridic asupra companiei. Pentru ca partea teoretică să fie cât mai completă și complexă am abordat aspecte teoretice în ceea ce priveste valoarea adăugată. Valoarea adăugată reprezentând surplusul de valoare adus companiei în cadrul activității sale, aceasta se determină diferit în funcție de metoda de calcul aplicată. În acest caz există două metode de calcul: metoda sintetică și metoda de repartiție. Metoda sintetică se calculează în funcție de obiectul de activitate al companiei iar metoda de repatiție se calculează atât pe baza rezultatului net cât și pe baza rezultatului de exploatare. Studiul de caz realizat evidențiază importanța diagnosticului financiar prin valoarea adăugată. Prin calcularea echilibrului financiar, a soldurilor intermediare de gestiune, a indicatorilor de structură ai valorii adăugate și a ratelor de structură ale activului și ale pasivului am realizat diagnosticul financiar prin valoarea adăugată. În urma analizei acestor indicatori am observat că anul 2013 a fost cel mai bun an din punct de vedere economic, realizând cele mai favorabile rezultate. Pe de altă parte anul 2015 a fost un an critic pentru S.C.AMPLO S.A. înregistrându-se rezultate mai puțin favorabile din punct de vedere economic. În concluzie prin abordarea acestei tematici am încercat să ating obiectivul urmărit de diagnosticului financiar prin valoarea adăugată în cardul unei companii, acela de a aprecia situația finaciară a companiei și de a evalua performanțele financiare la sfârșitul exercițiului financiar.

BIBLIOGRAFIE

Adela Deaconu, ,,Diagnosticul și evaluarea întreprinderii’’, Ediția a II-a revizuită și actualizată, Editura Intelcredo, DEVA, 2000;

Anca Maria Hristea, ,,Analiza economică și financiară a activității întreprinderii’’ Volumul 2, Editura Economică, 2013;

Dalina Dumitrescu, Victor Dragota, Anamaria Ciobanu, ,, Evaluarea întreprinderilor’’, Ediția a III-a revizuită și adăugită, Editura Economică;

Dumitru Bucătaru, ,,Evaluarea întreprinderii’’, Editura TIPO MOLDOVA, Iași 2011;

Emili Chirilă, Suport de curs anul 2014,Universitatea Oradea;

Gheorghe Băileșteanu, ,,Diagnostic, risc și eficiență în afaceri’’, Ed. Mirton Timisoara, 1997;

Gheorghe Vâlceanu, Vasile Robu, Nicolae Georgescu, ‘’Analiză economico-financiară’’, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura Economică, București, 2005;

Ilie Răscolean, ,,Gestiunea financiară a întreprinderii’’, Editura FOCUS, Petroșani, 2002;

Laurențiu Popper-Traian Păzitor, ,,Analiza și evaluarea economică a întreprinderilor’’, Editura PERFECT & Editura PRINTECH, 2006;

Liviu Spataru, ,,Analiza economico-financiară, instrument al managementului întreprinderilor’’, Ediția a II-a, Editura Economică, București, 2010;

Mihaela Onofrei, ,,Finanțele întreprinderii’’, Ediția Economică, București, 2009;

Mihai Toma, Felicia Alexandru , ,,Finanțe și gestiune financiară de întreprindere’’, Ediția a doua revizuită și adăugită, Editura Economică, București, 2003;

Petre Brezeanu (coord), ,,Diagnostic financiar – instrumente de analiză financiară’’, Editura Economică, București, 2003;

Petru Ștefea, ,,Analiza rezultatelor întreprinderii’’, Editura MIRTON, Timișoara, 2002;

Silvia Petrescu, ,,Analiză și diagnostic financiar’’, Ediția a III-a revizuită și actualizată, Editura CECCAR, București, 2010;

Silvia Petrescu, ,,Diagnostic economic-financiar’’, Editura SEDCOM LIBRIS;

Silvia Petrescu, ,,Analiză și diagnostic financiar-contabil’’, Editura CECCAR, București, 2006;

Willi Păvăloaia, Marius Paraschivescu, C. Cojocaru, ,,Analiză financiară’’, Ed. NEURON, Focșani, 1994.