Diagnosticul Financiar AL Societății Comerciale Antibiotice S.a

Diverse

Diagnosticul Financiar AL Societății Comerciale Antibiotice S.a

Byadmin ianuarie 1, 2024

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. Buglea Alexandru

[anonimizat]

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII COMERCIALE ANTIBIOTICE S.A.

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. Buglea Alexandru

[anonimizat]

Timișoara

2016

Folosirea conținutului sau a unor părți din acesta fără acordul autorului se pedepsește conform legilor in vigoare.

REFERAT

– al coordonatorului lucrării de disertație-

DECLARAȚIE

Subsemnatul(a), ………………………………………………………………………………….., absolvent al programului de masterat ………………………………………………………………………………………………………..,

autor al lucrării de dizertație cu titlul

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………,

elaborată sub coordonarea Prof./Conf./Lector Dr.

……………………………………………………………………………………………………………………………………….,

pe proprie răspundere și cunoscând prevederile art. 143 (alin. 4,5) și 310 (alin. 1,2) ale Legii Educației Naționale nr.1/2011, art. 4 (alin. 5) din Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Sportului, art. 9 din Regulamentul de organizare a examenelor de finalizare a studiilor universitare de master din cadrul UVT și ale Procedurii Operaționale a UVT privind frauda și/sau plagiatul academic în rândul studenților, declar următoarele:

lucrarea de dizertație a fost elaborată de mine, ca rezultat al propriei cercetări și documentări, nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior, din țară sau străinătate;

toate sursele bibliografice utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare;

toate fragmentele de text reproduse exact (nu mai mult de 40 de cuvinte), chiar și în traducere din altă limbă, sunt redate între ghilimele și dețin referința precisă a sursei bibliografice;

reformularea, în cuvinte proprii, a textelor scrise de către alți autori indică sursa bibliografică din care s-a inspirat;

calculele sunt efectuate de către mine, iar comentarea rezultatelor obținute este originală;

reprezentările grafice și tabelele care nu îmi aparțin au indicată sursa bibliografică exactă.

Prin prezenta îmi asum în totalitate originalitatea lucrării elaborate.

Timișoara,

Data:____________________

Nume: ________________________

Prenume:__________________________

Semnătura

CUPRINS

Observații:

Se recomandă folosirea facilității de creare automată a cuprinsului (utilizarea Heading-urilor de pe pagina Styles, și a Table of Contents de pe pagina References) – în Microsoft Word 2007.

Cuprinsul va avea maxim 1 pagină.

Se vor utiliza minim 2 niveluri de împărțire a texului în secțiuni/subsecțiuni, dar nu mai mult de 3.

Lucrarea va începe pe prima pagină impară după finalizarea cuprinsului (pagina 9).

!!! Textul care apare încadrat cu culoarea gri nu apare în forma finală a lucrării.

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII COMERCIALE ANTIBIOTICE S.A.

Rezumat: Diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre utilizatori, care vizează măsurarea rentabilității capitalurilor investite și a riscurilor, aprecierea condițiilor de realizare a echilibrelor financiare și a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea își întrerupe activitatea, își redefinește strategia sau politica pe termen scurt. Această lucrare își propune să evidențieze modul în care informațiile relevate de situațiile financiare sunt prezentate și valorificate în demersul lor, pentru a caracteriza activitatea unei entități, poziția financiară și performanțele acesteia, atât pentru nevoile proprii, cât și pentru terți.

Cuvinte cheie: diagnostic financiar, analiza diagnostic, potențial financiar al firmei, performanță financiară, poziție financiară, bilanț, cont de profit și pierdere, diagnostigramă.

Cod JEL: M1 – Bussiness Administration

Introducere

Tema “Diagnosticul financiar al unei societăți comerciale” este o temă foarte interesantă și complexă, care s-a bucurat de o atenție deosebită în numeroase studii.

Faptul care m-a motivat să aleg această temă este ca, ea prezintă o parte importantă în cadrul unei întreprinderi, iar cunoașterea sa este relevantă pentru un manager de societate comercială.

Conceptul de diagnostic în plan economic, la nivelul întreprinderii presupune repetarea disfuncționalităților activității ei, cercetarea și analiza obiectivelor și responsabilităților, identificarea cauzelor și a măsurilor care să ducă la reglarea situației. Rațiunea efectuării unui diagnostic al performanțelor întreprinderii poate avea la bază nu numai situația în care aceasta are dificultăți, disfuncționalități, ci și atunci când starea este bună, dar se dorește îmbunătățirea ei.

Astfel zis, diagnosticul poate fi declanșat fie în cazul întreprinderilor în dificultate, când efectuarea diagnosticului reprezintă o obligație legală în cadrul procesului de reorganizare sau lichidare (judiciară), fie în cadrul întreprinderilor sănătoase, având caracterul unui instrument de control al realității performanțelor. Motivația diagnosticului, indiferent de poziția celui care-1 efectuează, o constituie cercetarea realității obiective, cunoașterea și interpretarea ei. În sens general, finalitatea diagnosticului financiar constă în oferirea de informații financiare atât celor din interiorul întreprinderii, cât și celor interesați din afara acesteia.

Atât analiza pe plan intern, cât și cea externă au ca obiectiv aprecierea performanțelor întreprinderii și a riscurilor la care aceasta este pusă și urmăresc: analiza rentabilității; analiza riscului și analiza valorii întreprinderii.

De obicei, diagnosticul este efectuat numai în caz de grave dificultăți sau când cineva cere o astfel de lucrare. Independent de rezultatele înregistrate de întreprindere sau de desfășurarea evenimentelor, elaborarea unui diagnostic financiar trebuie sa aibă loc periodic. Diagnosticul financiar identifică factorii favorabili și nefavorabili care vor afecta activitatea viitoare a întreprinderii.

Folosind metode și tehnici specifice, diagnosticul financiar permite aprecierea situației financiare trecută și actuală, pe baza informațiilor furnizate pentru luarea deciziilor de către conducere.

Informațiile necesare pentru efectuarea diagnosticului financiar sunt preluate din situațiile financiare simplificate care cuprind: bilanțul, contul de profit și pierdere, anexa la bilanț.

Diagnosticul financiar poate să fie redus la aprecierea riscului pe care un partener exterior este susceptibil să și-l asume ca urmare a relațiilor de afaceri pe care le are cu întreprinderea, este vorba de informațiile oferite de diagnosticul financiar pentru a aprecia riscul de insolvabilitate a unui agent economic de către un partener extern. Analiza dosarului de acordare a creditului de către bănci este un exemplu tipic. În asemenea caz, obiectivul major al analizei constă în punerea in evidenta a riscului incidentelor susceptibile de a perturba activitatea viitoare a intreprinderii, care mai departe poate afecta onorarea la termen a angajamentelor asumate.

Diagnosticul financiar se poate înscrie în perspectiva formulării unui diagnostic global orientat către aprecierea performanțelor, a valorii acesteia, a titlurilor pe care le emite. Aici se pot aborda mai multe aspecte:

ca o componenta a diagnosticului strategic, diagnosticul financiar iși propune să evidențieze punctele forte și punctele slabe, este momentul să se evidențieze eventuala vulnerabilitate a întreprinderii, se apreciază activitatea ei prin prisma performanțelor înregistrate, este momentul de a evidenția dificultățile legate de lichiditatea activelor, de rentabilitate, diminuarea ei;

diagnosticul financiar se folosește și pentru a determina și aprecia valoarea întreprinderii. Astfel, analiza financiara, participă la determinarea valorii de patrimoniu a întreprinderii. Prin retratarea elementelor contabile furnizate de bilant, diagnosticul permite determinarea altor valori patrimoniale, activul net actualizat, activul net corectat, valoarea substanțială. În același timp, cu ajutorul diagnosticului financiar se poate determina capacitatea beneficiară a întreprinderii și, astfel, se determină valoarea de randament a acesteia obținutî prin capitalizarea veniturilor viitoare. Astfel, analiza financiară își aduce un aport semnificativ în procesul de evaluare a întreprinderii;

diagnosticul financiar este folosit și în analiza bursieră. Pentru operatorii ce intervin pe piața de capitaluri, indicatorii furnizați de diagnosticul financiar constituie un element foarte important pentru a orienta opțiunile de investiții sau de dezinvestire prin cumpararea de titluri.

În prima parte a lucrării am prezentat aspecte teoretice relevante ale diagnosticului financiar din cadrul literaturii de specialitate și importanța acestuia pentru domeniul de studiu considerat. În partea a doua, am prezentat o societate comercială pe acțiuni și am realizat diagnosticul economic al acesteia, alternând detalierea conceptelor teoretice cu aplicațiile practice. În partea a treia, am realizat diagnosticul poziției și performanțelor financiare ale societății, respectând regulile de structură utilizate în capitolul al doilea.

CAPITOLUL 1. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE DIAGNOSTICULUI ÎNTREPRINDERII

1.1. Definirea, obiectivele și scopul diagnosticului întreprinderii

Etimologic, diagnosticul înseamnă capacitatea de discernamant, iar analiza diagnostic presupune reperarea simptomelor, disfunctionalităților, stabilirea cauzelor acestora, luarea măsurilor necesare redresării și creșterii performanțelor. Analiza reprezintă o metodă de cercetare care constă în descompunerea sau desfacerea unui întreg (obiect, fenomen sau proces) în elementele sale componente, procedând la identificarea factorilor, cauzelor și condițiilor care l-au generat, și, respectiv înfluențat. Efectuarea unui diagnostic al firmei poate fi motivat nu numai de situația în care aceasta are dificultăți sau disfuncționalități, ci și atunci când, așa cum spunea Jean Pierre Thibaut: „întreprinderea are o bună stare de sanatate” dar se dorește îmbunătățirea ei. În opinia aceluiași autor, analiza diagnostic urmează să găsească raspuns unor probleme de maniera urmatoare:

care sunt rezultatele firmei?

sunt acestea sau nu satisfacatoare?

cum au fost obținute?

care sunt performanțele și obiectivele dorite?

care este nivelul performanțelor așteptate?

ce trebuie facut pentru atingerea acestui nivel?

ce măsuri trebuie luate atât pe termen scurt cât și pe termen lung?

Prin urmare, analiza diagnostic nu se limitează la radiografia și aprecierea stării diferitelor fenomene, ci constituie parte organică a gestiunii previzionale, respectiv a managementului strategic. Dupa opinia cunoscutului specialist în domeniul managementului Peter Drucker, un conducator eficient consacră 50% din timpul său problemelor de diagnosticare a activității.

Premisele diagnosticului sunt următoarele:

– orice organizație este un organism economico – social viu care parcurge toate etapele existenței: nașterea, creșterea, maturitatea și moartea;

– în oricare din etapele parcurse, organizația se poate confrunta cu disfunctionalități cauzate de factori interni și/sau externi;

– pentru creșterea longevității și bunăstării organizației este necesară supravegherea stării de sănătate și prevenirea apariției unor anomalii funcționale.

Diagnosticul firmei se realizează de:

conducerea firmei, de cadre abilitate ale acesteia (din punct de vedere al pregătirii si competenței);

de specialiști externi (inclusiv de către societăți de consulting);

de echipe mixte formate din specialiști interni și externi etc.

Ca orice acțiune, diagnosticul firmei presupune:

1. stabilirea problemelor supuse diagnosticării;

2. asigurarea informațiilor pe care le necesită;

3. analiza și prezentarea rezultatelor într-un raport în care se reflectă obiective, stări, aprecieri, recomandări.

Funcțiile întreprinderii, care formează obiectul diagnosticului acesteia sunt:

Funcția administrării sau managementului – care conduce și organizează întreprinderea, gestionând personalul;

Funcția juridică – care asigură cadrul legal al exercitării funcțiilor întreprinderii;

Funcția comercială – care cumpară mijloace materiale necesare, le stochează și le vinde sub formă de produse și servicii;

Funcția tehnică de exploatare – care realizează produsele sau prestează serviciile care fac obiectul activității întreprinderii;

Funcția financiar-contabilă – care obține resursele financiare și contabilizează toate mișcările economico-financiare ale activității întreprinderii.

Stabilirea diagnosticului întreprinderii are drept scop:

Înțelegerea factorilor economici care influențează situația întreprinderii și situația sectorului de activitate specific acesteia;

Cunoașterea regulilor concurențiale din sectorul de activitate în care activează întreprinderea,

Determinarea oportunităților și riscurilor (acțiune factori externi) și a punctelor forte și slabe (acțiune factori interni) în prezent și în viitor;

Stabilirea ipotezelor pentru evaluarea propriu-zisă, în principal, care anticipează viitorul întreprinderii, îi dă valori acesteia prelucrând datele existente din care, prin analiză, se extrag tendințe pentru viitor, atuuri și slăbiciuni.

1.2. Diagnosticul financiar – instrument al analizei financiare

Diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilității capitalurilor investite și a riscurilor, aprecierea condițiilor de realizare a echilibrelor financiare și a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea își întrerupe activitatea, își redefinește strategia sau politica pe termen scurt.

Analiza financiară folosește instrumente și mijloace specifice adaptate scopului urmărit și conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului economico-financiar, alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea și riscurile întreprinderii.

În acest scop se parcurg trei etape:

Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare.

Identificarea unei afecțiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis.

Enunțarea unui pronostic și recomandarea unei terapeutici adecvate.

Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în același mod, având câteva obiective generale:

Evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiarăși a performanțelor întreprinderii;

Identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare ale întreprinderii;

Prezentarea perspectivelor de evoluție a întreprinderii și propunerea unor acțiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației.

Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai multe etape succesive complementare:

I. Analiza creșterii întreprinderii

În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcțiunea de exploatare a întreprinderii, independent de funcțiunea financiară, în trei timpi succesivi:

1. Evoluția activității: cifra de afaceri, producția exercițiului, valoarea adăugată, marja comercială și a elementelor componente, cu următoarele precizări:

a. O creștere mai mare a producției exercițiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă un transfer de dificultăți asupra exercițiilor următoare (stocuri costisitoare și generatoare de depreciere);

b. Producția imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o imagine eronată asupra rezultatului.

2. Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.

3. Rezultatele obținute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul curent, rezultatul brut și net al exercițiului.

Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcțiuni (financiară, comercială).

II. Analiza rentabilității

Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficiența și competitivitatea exploatării și a altor funcțiuni:

1. Marjele brute și nete de rentabilitate;

2. Ratele de rentabilitate economică și financiară.

III. Echilibrul structurilor și strategia financiară

Creșterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operațiuni se vor acumula în timpul diferitelor cicluri care caracterizează viața întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se efectuează mai mult sau mai puțin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului financiar:

1. Analiza capitalului angajat și efectul de levier;

2. Determinarea independenței financiare;

3. Acoperirea capitalurilor investite;

4. Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiții, finanțarea investițiilor.

IV. Aprecierea și evaluarea riscurilor

Natura creșterii întreprinderii, nivelul rentabilității, dezechilibrele acumulate produc un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunță falimentul iar altele, fragilitatea întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:

1. Analiza riscului economic;

2. Analiza riscului financiar;

3.Analiza riscului de faliment.

V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte și punctele slabe.

În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre utilizatori care vizează măsurarea rentabilității capitalurilor investite și a riscurilor, aprecierea condițiilor de realizare a echilibrelor financiare și a gradului de autonomie, pe baza lui urmând decizii majore: întreprinderea își întrerupe activitatea, își redefinește strategia sau politica pe termen scurt.

Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua decizii de cumpărare sau de vânzare a acțiunilor.

CAPITOLUL II. PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE

ANTIBIOTICE S.A.

2.1. INFORMAȚII GENERALE

2.1.1. Elemente de identificare

Compania Antibiotice S.A. este cel mai important producător român de medicamente generice.

Misiunea firmei este de a face medicamentele valoroase mai accesibile, ca mijloc de îngrijire a sănătății pentru pacienți, medici și farmaciști. Forța acesteaia este întotdeauna în slujba celor care au nevoie de sprijin.

Viziunea se bazează pe spiritul hipocratic ce îndrumă practica medicinii și farmaciei. Se pune accent pe cinste, umanitate și modernizare a activității și produselor existente.

“Credem că un medicament valoros nu este neapărat unul scump, ci unul pe care oamenii și-l pot permite și care ne aduce un câștig rezonabil .”

Valorile prețuite în cadrul companiei sunt eficiența, cunoașterea și spiritul de cooperare, care permit orientarea către nevoile mereu în schimbare, ale clienților și consumatorilor.

“În compania noastră punem omul potrivit la locul potrivit, la timpul potrivit. Ne recunoaștem reciproc rostul și valoarea, ceea ce ne leagă unii de alții și ne dă putință de a depasi limitele si obstacolele. Ca oameni, ne pasă de cei din jurul nostru, căutam să le fim aproape și ne gândim mereu cum să îmbunătățim lucrurile care sunt importante pentru ei.”

2.1.2. Profilul companiei

Domeniul de activitate:

Conform statutului propriu, obiectul de activitate al S.C. Amtibiotice S.A. Iași îl prezintă:

Producerea și comercializarea produselor farmaceutice din clasa antibioticelor de biosinteză și semisinteză, de uz uman și uz veterinar;

Producerea a unei mari varietăți de forme farmaceutice (unguente, supozitoare, tablete, capsule operculate, pulberi suspendabile);

Fabricarea unor principii active din plante medicinale și alte produse chimice, precum și materiale auxiliare necesare acestor activități;

Activitatea de import-export produse proprii, alimentare, industriale și produse farmaceutice;

Comercializarea en-gros și en-detail pentru produse proprii, alimentare, industriale și farmaceutice;

Prestări servicii, întreținere, reparații, construcții, transport mărfuri și persoane la intern;

Activitatea de alimentație publică;

Transport marfă la extern;

Transporturi rutiere de mărfuri;

Activitatea de intermediere bursieră.

Antibiotice astăzi:

Principalul producător de medicamente generice antiinfecțioase din România;

Portofoliu format din peste 148 produse din 12 arii terapeutice;

Un producător important de medicamente antiinflamatoare, dermatologice, pentru tract digestiv, de uz cardiovascular, oncologice și pentru sistemul nervos central;

8 ﬂuxuri de fabricație pe care se produc: pulberi sterile injectabile, capsule peniciline, capsule non-peniciline, capsule cefalosporine, comprimate, unguente, creme și geluri, supozitoare, substanțe active obținute prin biosinteză;

Venituri din vânzări de 320 milioane lei (2014);

Profit net în anul 2014 de 31 milioane lei;

Certiﬁcări și autorizări recunoscute la nivel internațional: autorizare din partea Organismului de reglementare a medicamentului din SUA (FDA) pentru Nistatină și produse injectabile, Certiﬁcatul de Conformitate cu Farmacopeea Europeană (COS) pentru Nistatină, Certiﬁcat de Bună Practică de Fabricație (GMP) pentru toate ﬂuxurile de fabricație, Sistem de Management Integrat;

Deține un modern Centru de Cercetare-Dezvoltare;

Prima companie din Europa precaliﬁcată OMS pentru gama de medicamente antituberculoase esențiale;

Angajator important a 1465 salariați.

Performanțe pe piața internă:

Lider în consum pe formele farmaceutice pulberi sterile injectabile (73% cotă de piață), supozitoare (45% cotă de piață) și unguente (30% cotă de piață);

Lider pe domeniul medicamentelor generice cu prescripție, destinate spitalelor;

Ocupă locul al 4-lea între cei 254 de producători de medicamente generice și OTC-uri (6,6% cotă de piață) din România;

Producătorul român al gamei complete de antituberculoase esențiale.

Prezența activă pe piața externă:

Producător de top în producția mondială de Nistatină;

24% din cifra de afaceri reprezintă exportul;

70 de produse din portofoliu la export;

120 de parteneri în 60 de țări din întreaga lume;

6 produse ﬁnite injectabile livrte în SUA ca urmare a obținerii aprobării FDA (Food and Drug Administration).

2.1.4. Orientarea strategică a companiei

Înnoirea și consolidarea portofoliului

Programul de cercetare pentru produsele noi derulat în prezent constituie unul dintre principalii factori de progres ai companiei. Efectuând cercetarea în sistem integrat (dezvoltare farmaceutică, testare clinică, implementare în producție), Centrul de Cercetare-Dezvoltare asigură ﬁrmei o dezvoltare durabilă, prin realizarea de medicamente generice eﬁciente și sigure în administrare, optimizarea și perfecționarea tehnologiilor de fabricație în acord cu progresul tehnic, reînnoirea permanentă a portofoliului cu medicamente de interes pentru sistemul sanitar românesc

Medicamentele care urmează a ﬁ dezvoltate preponderent prin programele proprii de cercetare vor completa portofoliul tradițional al companiei destinat antibioterapiei, cu generice de ultimă generație pentru tratamentul bolilor cu incidență în creștere: cardiovasculare, SNC, tract digestiv, dermatologie dar și cu produse destinate creșterii calității vieții.

Adaptarea portofoliului la noile cerințe ale pieței

Diversiﬁcarea gamei de medicamente fabricate de Antibiotice, prin introducerea în cercetare și producție a noi produse din clasele terapeutice aﬂate în dezvoltare, vor asigura companiei un portofoliu sustenabil și vandabil. În acest sens, au fost introduse în cercetare, în cadrul propriului Centru de Cercetare–Dezvoltare, 20 noi proiecte ce vizează realizarea de medicamente generice noi, cele mai multe ﬁind medicamente cardiovasculare și pentru sistemul nervos central, dar și produse OTC, suplimente alimentare și dermato-cosmetice. De altfel, s-a ﬁnalizat cercetarea și testarea pentru 17 noi produse (aﬂate în curs de autorizare), în forme farmaceutice agreate de piață cum ar ﬁ: comprimate cu eliberare imediată, comprimate cu eliberare modiﬁcată, ovule, creme etc.

Consolidarea poziției de lider în piață pe segmentul antiinfecțios

Antibiotice are în vedere, de asemenea, consolidarea pozițiilor de lider pe segmentul medicației antiinfecțioase de uz sistemic și a produselor sub formă de unguente și supozitoare.

Astfel, compania a înregistrat și lansat primul produs antiinfecțios (în două doze) din clasa carbapenemelor și a ﬁnalizat cercetarea pentru 3 noi produse topice.

Perspective în cercetare la Antibiotice

Programul de cercetare pe termen lung al companiei vizează și cuprinde proiecte care au ca obiect dezvoltarea de medicamente generice în forme farmaceutice moderne, precum comprimate cu eliberare prelungită, comprimate orodispersabile, capsule cu peleți, comprimate în doze ﬁxe de tip polipil etc. Ca urmare a dotării tehnice de ultimă generație a Centrului de Cercetare-Dezvoltare cât și a echipei interdisciplinare de specialiști, cu atestate în cercetare și doctorate în toate domeniile solicitate de cercetarea medicamentului (medicină, farmacie, chimie și biotehnologie), compania își va extinde și dezvolta activitățile de cercetare sub contract (formulare farmaceutică și testare clinică).

Modernizarea și eﬁcientizarea ﬂuxurilor de fabricație

Antibiotice va continua modernizarea și dezvoltarea ﬂuxurilor de fabricație ce vor constitui baza pentru viitoarele parteneriate externe. Obiectivele fiind:

investiții pentru creșterea productivității muncii, pentru reducerea pierderilor energetice, pentru creșterea siguranței în exploatare;

investiții într-un sistem automat de urmă- rire pe computer a biosintezei Nistatinei;

investiții în echipamente de ultimă generație pentru veriﬁcarea calității produselor;

Valoriﬁcarea portofoliului

Strategii pentru prezența activă pe piața internă

Compania Antibiotice continuă procesul de organizare și dezvoltare a activității de marketing pe piața internă în vederea dezvoltării și comercializării unui portofoliu variat de produse pe clase terapeutice moderne.

Strategia companiei Antibiotice constă în oreintarea atât a structurii de vânzare, cât și a politicii de promovare către medicamente valoroase terapeutic pentru a crește prezența medicamentelor marca Antibiotice în farmacii.

Portofoliul companiei a fost completat cu 7 produse noi din clasele terapeutice, pe care Antibiotice a ales să se dezvolte strategic în următorii ani. În ceea ce privește portofoliul viitor se va adresa în principal populației din România, o populației caracterizată prin: rată ridicată de îmbătrânire (statisticile menționează 5.500.000 de pensionari, adică aproximativ 29% din populație), afecțiuni multiple (cu incidență crescută, cele mai multe cronice – boli cardiovasculare, afecțiuni ale sistemului nervos, cancer, diabet) și nu în ultimul rând cu venituri medii și scăzute.

Creșterea în dinamică pe piețele internaționale

Unul din pilonii care stau la baza strategiei de dezvoltare pe termen mediu și lung a Antibiotice este cel privitor la internaționalizarea afacerii. Acțiunile întreprinse sunt orientate către atingerea obiectivelor subordonate acestui pilon: creșterea prezenței pe piețele externe, prin accesarea de noi piețe și înregistrarea de noi produse pe piețele existente, poziționarea ca lider mondial pe piața substanței active Nistatină și identiﬁcarea de parteneriate strategice pe principalele piețe de interes.

Analiza cantitativă a vânzărilor de Nistatină, în corelație cu datele disponibile privind piața mondială a acestui produs, plasează compania Antibiotice pe primul loc în topul mondial al producătorilor de Nistatină. Această performanță este atât o recunoaștere a calității substanțein active produse de Antibiotice, cât și o încununare a eforturilor susținute de promovare a companiei pe piața internațională.

Consolidarea încrederii în parteneriate valoroase

În contextul adâncirii competiției globale și accelerării ritmului de schimbare a industriei farmaceutice, parteneriatele valoroase au devenit prioritare în strategia companiei.

Antibiotice este în mod constant orientată spre dezvoltarea de relații de afaceri de lungă durată cu organizații care pot oferi produse de calitate certiﬁcată, servicii moderne și oportunități de dezvoltare pentru noi produse ce aduc plus valoare consumatorului ﬁnal.

Partenerilor interesați să dezvolte o relație cu organizația Antibiotice li se oferă expertiză și resurse necesare pentru:

– fabricația de produse farmaceutice sub contract, în 5 forme farmaceutice, pe ﬂuxuri certiﬁcate GMP;

– achiziții de materii prime și materiale, din surse autorizate, cu documentație conformă;

– achiziții de produse ﬁnite valoroase terapeutic, din clasele antiinfecțioase, SNC, cardiovascular, oncologie, care să completeze portofoliul strategic al companiei;

– dezvoltarea de noi produse farmaceutice, pe propriile ﬂuxuri de fabricație;

– reprezentarea companiei, pe piețe inter- naționale, pentru promovarea și distribuția de Nistatină și produse ﬁnite.

Investiție în cunoaștere și competență

Creșterea nivelului de instruire și dezvoltare a competențelor profesionale ale angajaților este unul din obiectivele strategice ale companiei, în acord cu cerințele pieței farmaceutice, extrem de competitive. Se continuă procesul de perfecționare a specialiștilor, prin participări la cursuri și seminarii, în strânsă corelație cu obiectivele strategice de dezvoltare pe termen mediu a companiei și modiﬁcările legislative comunitare.

acționarii participă direct și iau decizii.

Antibiotice beneficiază de o structură puternică a acționariatului, având ca acționar majoritar Ministerul Sănătății.

2.2. INFORMAȚII ECONOMICE

2.2.1. Aspecte privind potențialul uman

Resursele umane au un rol foarte important în asigurarea performanței oricărei societăți, diferitele variații ce pot avea loc din punctul de vedere al acestora determină o serie de consecințe economico-financiare.

Analiza gestiunii resurselor umane sau capitalului uman al întreprinderii, se constituie ca un segment de esență în analiza diagnostic a întreprinderii.

Calitatea oamenilor pe care îi are o organizație, ușurința cu care aceștia sunt capabili să rezolve problemele ivite însoțite de un grad înalt de dificultate într-un timp cât mai scurt, implicarea acestora în procesul de inovare al companiei precum și procedurile prin care se face atragerea și menținerea resurselor umane reprezintă o parte din factorii cheie pentru succesul unei afaceri.

Diagnosticul potențialului uman urmărește stabilirea caracteristicilor resurselor umane prin folosirea unui sistem de indicatori, care privesc atât dimensiunea, calificarea, structura și comportamentul personalului cât și eficiența utilizării personalului.

Analiza asigurării cu resurse umane din punct de vedere cantitativ, calitativ, pe structură, precum și utilizarea timpului de muncă, definesc dimensiunea potențialului economic al întreprinderii și concură, prin utilizarea eficientă, la creșterea capacității concurențiale și a viabilității acesteia.

În cadrul S.C. Antibiotice S.A. Iași, fiecare loc de muncă este asigurat cu personal competent și calificat, în număr suficient pentru a asigura obiectivele asigurării calității de grad farmaceutic. Personalul stabilit în organigramă are, pe lângă calificarea necesară, și o bună experiență practică, din cele mai diverse domenii, atât la cel cu studii superioare, cât și la cel cu studii medii. În cadrul departamentului de Resurse Umane s-a alcătuit organigrama societății, ca și organigramele fiecărui compartiment în parte, ce stabilesc sarcinile de serviciu, aprobate și în concordanță cu procedurile interne. Sarcinile stabilite în fișa postului fiecărui angajat sunt specifice, echilibrate cantitativ pentru a putea fi îndeplinite, astfel încât să nu prezinte nici un risc în ceea ce privește calitatea; atribuie persoanelor autoritate și competență.

Pentru obținerea performanțelor profesionale, preocupările companiei s-au concretizat în proiecte de dezvoltare a resurselor umane, cu programe de instruire pe fiecare direcție, în conformitate cu nevoile identificate pentru fiecare structură organizatorică și în strânsă corelație cu modificările legislative comunitare aplicabile și a legislației interne. O prioritate pentru creșterea perfomantelor și a eficienței angajaților a constituit-o pregătirea și specializarea personalului prin organizarea și monitorizarea unor sesiuni de instruire cu lectori interni și cu lectori externi pe domenii ca: sisteme de managementul calității, sănătății și securității muncii, protecția mediului; instruirea GMP, GLP; farmacovigilență și siguranța medicamentului; fiscalitate europeană și legislație financiar-contabilă; analiză de piață și marketing; limba engleză.

Stabilirea numărului și structurii de personal necesar realizării obiectivelor a fost realizată în colaborare cu managerii tuturor structurilor implicate. În acest sens, activitatea de resurse umane a fost orientată spre completarea structurilor cu personalul necesar prin:

– redistribuirea din structurile cu excedent de personal către cele cu posturi vacante, în funcție de posibilitățile de adaptare la cerințele specifice acestora;

– atragerea și angajarea de persoane cu studii superioare în domeniile principale de activitate: medical și promovare, marketing, calitate, producție, farmacovigilența, dezvoltare farmaceutică, studii bioechivalenta, export.

În vederea diagnosticării potențialului uman se iau în considerare următoarele criterii:

Asigurarea cu personal – urmărește concordanța dintre numărul de personal existent și cel necesar pentru realizarea sarcinilor.

Tabelul 1. Evoluția numărului mediu de salariați

Figura 1. Evoluția numărului mediu de salariați

Numărul de personal înregistreză un trend crescător până în 2012, ajungând la un număr de 1465, iar apoi urmează unul constant. Această creștere se bazează pe creșterea producției, pe crearea de noi produse și nu în ultimul rând pe baza cereri tot mai mari de produse realizate de către societate, fiind nevoie de o forță de muncă mai numeroasă, ceea ce determină o dezvoltarea companiei.

Calificarea personalului urmărește concordanța dintre nivelul de calificare al salariatului și cerințele postului. Calificarea personalului este dată de cunoștințele dobândite prin parcurgerea unor forme de instruire, cunoștințele acumulate în desfășurarea activității și aptitudinile individuale. Personalul aflat în diverse sectoare de lucru este angajat în funcție de cerințele postului, având calificarea necesară.

Figura 2. Structura personalului cu studii superioare, pe profesii

Din perspectiva asigurării calitative (calificarea personalului), starea firmei este satisfăcătoare, funcțiile ce necesită personal cu pregătire superioară fiind ocupate corespunzător, iar tendința este de a crește calificarea personalului. Ponderea personalului cu studii superioare în total personal este mai scăzută, majoritar fiind personalul cu studii medii, structura potrivită pentru tipul de activitate al societății.

Tabelul 2. Distribuția personalului după nivelul de pregătire

Siguranța locului de muncă – deoarece întreprinderea funcționează nirmal și are tendințe viitoare de creștere, personalul existent se bucură de o foarte mare siguranță a locului de muncă.

Condițiile de muncă – sunt foarte bune, mediul în care își desfășoară întreprinderea activitatea este unul plăcut, relațiile reciproce bazându-se pe respect. În societate, nu au existat conflicte sociale, toate diferendele apărute între conducere și salariați fiind rezolvate pe cale amiabilă. Aceasta a dus la crearea în cadrul societății a unui climat netensionat, fără probleme deosebite. Angajații companiei apreciază cel mai mult condițiile de dezvoltare profesională oferite de companie, ca și calitatea colaborării în companie, pachetul salarial și condițiile de muncă.

Comportament și disciplină – se măsoară prin aprecieri calitative și prin frecvența cazurilor de indisciplină: sancțiuni, desfacerea contractelor de muncă, etc. În cadrul întreprinderii Antibiotice nu au existat abateri disciplinare deosebite.

Eficiența utilizării forței de muncă – se apreciază cu ajutorul indicatorilor sintetici de eficiență și anume productivitatea și profitabilitatea muncii. Productivitatea muncii este un indicator sintetic care măsoară gradul de utilizare a potențialului uman, iar profitabilitatea muncii exprimă capacitatea forței de muncă de a produce profit.

Tabelul 3. Analiza productivității muncii, a profitabilității muncii

și a cheltuielilor pe angajat

În perioada de analiză, productivitatea muncii se situează pe un trend ascendent, ajungând la 218,470 în 2014. Numărul personalului rămâne constant pe această perioadă, iar cifra de afaceri crește, ceea ce înseamnă că același număr de salariați realizează o cifră de afaceri mai mare.

De asemenea, în anii de analiză se observă un nivel crescând al profitabilității muncii, doar în ultimul an se vede o scădere a profitabilității muncii, acest nivel al indicatorului se datorează diminuării rezultatului exploatării cu 15%.

Cheltuielile pe angajat se situează pe întreaga perioadă de analiză pe un trend ascendent, ajungând la 48.764 lei/angajat în 2014. Creșterea cheltuielilor pe angajat are ca principala cauză creșterea cheltuielilor cu salariile.

2.2.2. Aspecte privind potențialul comercial

Diagnosticul potențialului comercial are ca principal obiectiv determinarea pieței de desfacere și a locului ocupat de întreprindere pe piață. Diagnosticul comercial se efectuează asupra elementelor care se află pe piață și anume: produse oferite, clienți, furnizori, concurență, s.a. Criteriile urmărite se referă la:

Evoluția cifrei de afaceri – reflectă dacă firma este în declin sau în dezvoltare, iar pentru o comparație reală se utilizează cifra de afaceri în prețuri comparabile.

Tabelul 4. Evoluția cifrei de afaceri

Figura 3. Evoluția cifrei de afaceri în prețuri comparabile

Se observă că în toți anii din perioada de analiză, cifra de afaceri în prețuri comparabile înregistrează creșteri. În 2011 crește cu 16% față de anul 2010, după care în perioada 2012-2014 se situează la fel pe un trend ascendent, o creștere de 3-4%.

Produsele comercializate de întreprindere

Cu o tradiție de 60 de ani în industria românească, compania Antibiotice Iași își continuă misiunea de a produce meicamente valoroase mai accesibie ca mijloc e îngrijire a sănătății. Urmărind cu consecvență și tenacitate obiectivele sale, Antibiotice a ajuns cel mai important producător român de medicamente generice și un brand etalon în industria românească, recunoscut pe plan internațional.

În prezent, compania deține 130 de mărci înregistrate în sistemul național și 20 de mărci internaționale înregistrate în peste 45 de state ale lumii. Portofoliul de produse al companiei Antibiotice cuprinde:

148 de medicamente de uz uman din 12 arii terapeutice;

medicamente de uz veterinar;

substanțe active (Nistatina);

și biofertilizatori (Azotofertil® și Ecofertil®).

Medicamente marca Antibiotice sunt produce atât pe capacitățile proprii de fabricațe, cât și pe fluxuri ale companiilor partenere în 5 forme farmaceutice:

pulberi sterile injectabile;

capsule;

comprimate;

produce topice (unguente, geluri, creme);

supozitoare.

Dimensiunea pieței de desfacere Figura 4. Structura producției în 2014

Antibiotice este prezentă atât pe piața internă, cât și pe piața externă. Pe piața internă, portofoliul de produse extrem de variat se adresează atât segmentului Spitale, cât și celui de Retail, poziționându-se ca principalul producător român de medicamente antiinfecțioase. Antibiotice este unul dintre cei mai importanți exportatori români de medicamente, produsele sale fiind distribuite în peste 40 de țări ale lumii, compania deținând peste 45 de parteneriate externe.

Tabelul 5. Principalele piețe de desfacere pentru exportul de substanțe active

Relațiile cu clienții

Prin intermediul rețelei de distribuție, compania asigură, în nume propriu și direct comercializarea medicamentelor în spitale și o prezență continuă și activă a produselor sale atât la nivelul farmaciilor independente (comunitare) cât și la nivelul grupurilor farmaceutice (lanțuri și mini-lanturi). Principalii clienți ai Antibiotice sunt: entitățile sistemului sanitar românesc; Sanavita, Lohmann LTH – Germania; Tocelo Chemicals BV – Olanda; S&D Chemicals – Anglia; Impextraco NV – Belgia; Farmalena – Rusia; Hubei Kangle – China; Selectchemie – Elvetia; ACIC FINE Chemicals – Canada, Agro Earmachem – Malaezia.

Extinderea prezenței pe piețele externe și dezvoltarea de noi parteneriate reprezintă o direcție strategică de dezvoltare. Dezvoltarea exporturilor a fost posibilă atât prin creșterea exportului de Nistatină, substanță activă, cât și a formelor farmaceutice finite realizate pe fluxuri proprii,

Figura 5. Structura geografică a exporturilor în 2014

Relația întreprinderii cu furnizorii

Materiile prime procurate din țară și care dețin o pondere mare în normele de consum sunt asigurate de Compartimentul Aprovizionare și livrate de furnizori precum: S.C. AMILUM S.A. Tg. Secuiesc (dextroză, amidon); TEHNICOTEX (pânză metalurgică), S.C. STIROM S.A. București (flacoane); S.C. POLIROM S.A. Iași (pliante, etichete, banderole); S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borzești (leșie, acid clorhidric, clorură de calciu); S.C. UPSOM S.A. Ocna Mureș (carbonat de calciu); ALPROM Slatina (folie de aluminiu); Progresul Ploiești (tuburi de aluminiu); S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea (leșie, acid clorhidric, propilenglicol, apă oxigenată); VIROMET Victoria (metanol); SOFERT Bacău (acid sulfuric, amoniac).

Concurenții societății

Antibiotice are ca principiu de conduită corporativă concurența loială în relația cu firmele competitoare. Întreprinderea descurajează orice formă de concurență monopolistă sau neloială în afacerile proprii sau ale altor operatori economici și nu întreprinde acțiuni care ar putea să afecteze imaginea sau prestigiul competitorilor. Principalii concurenți autohtoni ai companiei de pe piața internă sunt: ZENTIVA – singurul producător intern de soluții infuzabile și substituenți plasmatici; TERAPIA-RANBAXY și BIOFARM, iar principalii producători străini prezenți în România sunt: SANOFI-AVENTIS; HOFFMAN LA ROCHE; GLAXOSMITHKLINE; NOVARTIS (6,5%); PFIZER (5,8%); MERCK & CO (5,1%); SERVIER (5%); ASTRAZENECA (4,7%); ABBOTT (3,3%).

CAPITOLUL III. DIAGNOSTICUL FINANCIAR PE BAZA

BILANȚULUI

3.1. DIAGNOSTICUL LICHIDITĂȚII ȘI SOLVABILITĂȚII

Lichiditatea și solvabilitatea sunt indicatori ai bonității financiare, reprezentând capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile la scadență. Cei doi indicatori diferă prin exigibilitatea datoriilor la care se referă: pe termen scurt, în cazul lichidității și pe termen lung, în cazul solvabilității.

3.1.1. Diagnosticul lichidității

Lichiditatea este o rată de sinteză care se calculează cu ajutorul părții de jos a bilanțului, prin raportarea posturilor de activ la posturi de pasiv. Există două accepțiuni privind definirea lichidității, conform cărora lichiditatea reprezintă, pe de-o parte capacitatea unor active de a fi transformate, la un moment dat, în bani, iar pe de altă parte, este definită ca fiind capacitatea pe care o are o întreprinderea de a-și acoperi, pe seama elementelor patrimoniale de mijloace circulante active, obligațiile pe termen scurt, ca elemente de pasiv. Aprecierea nivelului de lichiditate se face cu ajutorul a patru indicatori: rata lichidității generale, rata lichidității reduse, rata lichidității curente, rata lichidității imediate.

a) Rata lichidității generale

Lichiditatea generală (Lg) reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a-și achita datoriile pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilități. Formula de calcul este:

Tabelul 6. Analiza lichidității generale

Figura 6. Evoluția ratei lichidității generale

În perioada analizată se constată ca lichiditatea generală înregistrează valori diferite, aproape de limita maximă de 2 și peste acestă limită, ca urmare a creșterii activelor circulante într-o proporție mai mare decât datoriile pe termen scurt. Din 2010 până în 2012 rata înregistrează valori de 1,92; 1,85; 1,94, ceea ce arată că pe termen scurt, datorită activelor circulante mai mari decât obligațiile curente, compania are capacitatea de a-și achita datoriile exigibile. Pe când în anii 2013 și 2014, rata lichidității generale depășește nivelul maxim, ceea ce înseamnă că societatea își poate acoperi în totalitate datoriile pe termen scurt.

b) Rata lichidității reduse/relative

Lichiditatea redusă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt din acele active circulante care pot fi transformate relativ rapid în disponibilități. Astfel se elimină influența lichidității stocurilor. Relația de calcul este:

Tabelul 7. Analiza lichidității reduse

Figura 7. Evoluția ratei lichidității reduse

Prin eliminarea stocurilor din cadrul activelor circulante, lichiditatea redusă a întreprinderii înregistrează pe parcursul întregii perioade de analiză valori superioare maximului admis, reflectând o situație mai mult decât favorabilă, caracterizată printr-o foarte bună capacitate a societății de a-și acoperi datoriile curente pe seama activelor circulante concretizate în creanțe și trezorerie. Se observă că, la fel ca și lichiditatea generală, lichiditatea redusă umează un trend ascendent între anii 2011-2014.

c) Rata lichidității curente

Lichiditatea curentă apreciază măsura în care întreprinderea își poate onora datoriile exigibile pe termen scurt din investițiile financiare pe termen scurt și disponibilitățile bănești. Formula de calcul este:

Tabelul 8. Analiza lichidității curente

Figura 8. Evoluția lichidității curente

Rata lichidității curente se află sub niveul minim, în primii 3 ani rata se situează în jurul valori de 0,04, iar în ultimii 2 ani are loc o creștere, respectiv, 0,08 și 0,15. Acestă situație demonstrează o gestionare bolnăvicioasă a disponibilităților bănești și reprezintă o poziție nefavorabilă pentru întreprindere. În lipsa investițiilor financiare pe termen scurt, disponibilitățile bănești sunt insuficiente pentru ca societatea să-și onoreze obligațiile exigibile pe termen scurt.

Pentru favorizarea situației este nevoie, ca și în cazul ratei lichidității imediate, de renegocierea contractelor cu clienții, aceste contracte trebuind a fi mai stricte tocmai ca firma să încaseze înainte de a fi obligată a plăti la rândul său, să renegocieze contractele cu furnizori în sensul flexibilizări acestora. Interesul firmei trebuind a fi acela de a elimina orice activitate care conduce la cheltuieli inutile, producerea de produse de o calitate superioară putând astfel a cere mai mult pe ele, valorificarea cât mai eficientă a stocurilor, și încasarea cât mai raidă și eficientă a clienților.

d) Lichiditatea imediată caracterizează capacitatea întreprinderii de a rambursa prompt datoriile, ținând cont de disponibilități. Relația de calcul este:

Tabelul 9. Analiza lichidității imediate

Figura 9. Evoluția lichidității imediate

Deoarece nu există investiții financiare pe termen scurt, lichiditatea imediată este egală cu lichiditatea curentă, acest lucru subliniind caracterul critic al situației și reprezintă consecința creșterii datoriilor pe termen scurt, fiind mai mari decât disponibilitățile bănești.

3.1.2. Diagnosticul solvabilității

Solvabilitatea este o rată de sinteză care se calculează pe baza informațiilor atât din partea de sus a bilanțului, cât și a celor din partea de jos. Solvabilitatea poate fi definită în două moduri și anume: aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor sale în caz de lichidare sau capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen lung.

a) Solvabilitatea patrimonială – apreciază măsura în care capitalul propriu permite acoperirea obligațiilor către creditori și acționari și se calculează astfel:

Tabelul 10. Analiza solvabilității patrimoniale

Figura 10. Evoluția solvabilității patrimoniale

Rata solvabilității patrimoniale arată faptul că societatea este capabilă să-i remunereze pe acționari și creditori în cazul încetării activității, ceea ce presupune că este solvabilă pe termen lung. Trendul descrescător al ratelor de solvabilitate este cauzat de micșorarea capitalului propriu, față de datoriile pe termen lung care au trend de creștere.

b) Solvabilitatea patrimonială la termen (generală)- apreciază măsura în care datoriile totale ale întreprinderii pot fi acoperite pe seama activelor totale. Se calculează după formula:

Utilizarea acestui indicator este recomandată în situația în care firma se află în stare de faliment, urmând a fi supusă procedurii de lichidare, iar acoperirea tuturor datoriilor trebuie făcută prin valorificarea activelor totale. Întrucât valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile a acestora, solvabilitatea este cu atât mai bună, cu cât nivelul indicatorului este mai mare.

Tabelul 11. Analiza solvabilității patrimoniale la termen

Figura 11. Evoluția solvabilității patrimoniale la termen

Solvabilitatea patrimonială la termen înregistrează pe întreaga perioadă de analiză valori peste nivelul optim acceptat, ceea ce reflectă faptul că în situație de lichidare, întreprinderea este capabilă să-și achite integral datoriile din activele totale, diferența dintre ele fiind suficient de consistentă pentru a acoperi faptul că, la lichidare, activele vor fi valorificate la o valoarea mai mică decât cea reală.

c) Capacitatea de rambursare a datoriilor

Desfășurarea activității pe termen lung presupune apelarea la împrumuturi, ceea ce face ca solvabilitatea să fie privită ca posibilitate de rambursare a datoriilor din rezultatele obținute, când se mizează pe o activitate eficientă, care elimină varianta acoperirii obligațiilor prin lichidarea activelor. Capacitatea de rambursare se determină astfel:

unde: AF = CAF – Dividende, CAF = Pn + Champ – Vp, Pn = profit net; Champ = cheltuieli cu amortizări și provizioane; Vp = venituri din provizioane.

Tabelul 12. Capacitatea brută de rambursare a datoriilor

Figura 12. Evoluția capacității brute de rambursare a datoriilor

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, sursele potențiale de autofinanțare degajate de activitatea operațională a firmei, nu pot acoperi totalul datoriilor. Cauza o reprezintă diminuarea rezultatului brut al exploatării, în raport cu creșterea semnificativă a datoriilor totale. Dacă nivelul minim de 0,5 arată că datoriile pot fi achitate în 2 ani, iar nivelul optim este 1, în cazul de față, nivelul de 0,36 al capacității brute de finanțare din ultimul an ne arată că firma își va rambursa datoriile în aproximativ 3-4 ani.

3.2. DIAGNOSTICUL STRUCTURII BILANȚULUI

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale. Ratele de structură a bilanțului reflectă structura financiară (de finanțare) a întreprinderii și se calculează ca raport între un post sau o grupă de posturi din activ sau pasiv și totalul bilanțier, precum și ca raport între elementele de activ sau pasiv și nivelul total al grupelor din care fac parte. Ratele de structură se obțin în urma analizei pe verticală a bilanțului și pun în evidență câteva caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ș.a.

3.2.1. Ratele de structură ale activului

Ratele de structura ale activului reflectă preponderent aspecte privind patrimoniul întreprinderii, apartenența sectorială și natura activității desfășurate. Studiul ratelor de structură ale activului oferă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a elementelor de activ și capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului, ca urmare a unor împrejurări conjuncturale.

Tabelul 13. Structura activului

Figura 13. Evoluția structurii activului

Activele circulante sunt elementele patrimoniale care dețin cea mai mare pondere în totalul activului, urmând un trend ascendent pe parcursul perioadei de analiză, în timp ce activele imobilizate sunt diminuate cu aproximativ 4%. Această situație se datorează specificului activității întreprinderii (proces tehnologic de durată) și restructurării activității ca urmare a renunțării la fabricarea unor produse cu o cotă de piață redusă. Resursele degajate în urma acestei restructurări au fost direcționate spre activități considerate mai profitabile.

a) Rata activelor imobilizate – exprimă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului. Se apreciază în funcție de specificul activității și reflectă gradul de investire a capitalului în firmă, respectiv gradul de imobilizare a activului. Formula de calcul este următoarea:

Tabelul 14. Rata activelor imobilizate

Figura 14. Evoluția ratei activelor imobilizate

În perioada analizată, rata activelor imobilizate este relativ constantă. Scade de la 42,59 în 2010 la 38,66 în 2011, respectiv cu 4%, apoi fluctuează în jurul valorii de 38%. Totuși, ponderile înregistrate se situează sub nivelul minim acceptat. În ceea ce privește eficiența utilizării activelor imobilizate, prin corelare cu CA, se observă o eficiență bună a acestora, mai ales în 2011 și 2013, când IAi<ICA, se evidențiază accelerarea vitezei de rotație a Ai, care presupune obținerea aceluiași nivel al rezultatelor de natura CA pe baza unui consum mai mic de resurse, sau creșterea, evidențiată de Ai (imob. corporale-resurse tehnice, sticuri-resurse materiale, etc.) sau creșterea nivelului CA pe baza aceluiași consum de resurse.

a) Rata activelor circulante – reflectă ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în totalul patrimoniului; măsoară indirect gradul de lichiditate a patrimoniului. Nivelul ratei depinde de specificul activității, fiind complementara ratei activelor imobilizate (RAi + RAc = 100%). Formula de calcul este următoarea:

Tabelul 15. Rata activelor circulante

Figura 15. Evoluția ratei activelor circulante

Ponderea activelor circulante în activul total este semnificativă și pe întreaga perioadă de analiză, rata urmează un trend ascendent, atingând în anul 2014 o valoare de 61,65%, situându-se peste nivelul maxim acceptat. Corelând rata activelor circulante cu CA, observăm pe parcursul perioadei analizate, cu excepția anului 2012, 2014, o eficiență a utilizării activelor circulante, IAc<ICA.

3.2.2. Ratele de structură ale pasivului

Analiza structurii pasivului scoate în evidență faptul că societățile comerciale apelează la diferite surse de finanțare : surse proprii, surse împrumutate și surse atrase. Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea principalelor strategii și a politicii adoptate de societate în domeniul financiar, prin evidențierea unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia financiară, precum și gradul de îndatorare. Altfel spus, ratele de structură ale pasivului evidențiază modul de structurare a surselor de finanțare în funcție de proveniență și gradul de exigibilitate al acestora.

a) Rata stabilității financiare – reflectă ponderea resurselor permanente aflate la dispoziția întreprinderii în totalul surselor de finanțare. Preponderență capitalului permanent în resursele financiare conferă un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Aceste resurse permanente se formează prin însumarea capitalului propriu și a datoriilor pe termen mediu și lung. Relația de calcul este următoarea:

unde: Capital permanent = Capital propriu + DTML + Provizioane

Tabelul 16. Rata stabilității financiare

Figura 16. Evoluția ratei stabilității financiare

Rata stabilității financiare se situează în perioada analizată peste nivelul minim acceptat de 50%, reflectând preponderența capitalului permanent în resursele financiare, fapt ce conferă un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. În 2011 scade față de 2011 cu 3%, iar în următorii 4 ani, rata înregistrează un trend crescător, ceea ce înseamnă că sursele de finanțare permanente reprezintă peste jumătate din totalul pasivului. Creșterea ratei stabilității financiare este determinată în primul rând de creșterea capitalului propriu, ce generează o creștere a capitalului permanent ca urmare a înregstrării de profit. În al doilea rând, întreprinderea contractează credite pe termen mediu și lung, care ajută deasemenea la creșterea stabilității.

b) Rata autonomiei financiare – exprimă gradul de finanțare a elementelor de activ pe seama resurselor proprii. Autonomia financiară pune în evidență măsura în care sursele de finanțare aparțin proprietarului și trebuie să fie cât mai ridicată. Există două tipuri de autonomie financiară și anume : globală (sursele proprii se compară cu totalul surselor de finanțare); la termen (sursele proprii se compară cu sursele permanente).

Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul întreprinderii este finanțat pe seama resurselor proprii și este de dorit să aibă un nivel cât mai ridicat. Nu trebuie neglijată nici finanțarea pe baza resurselor furnizate de terți, mai ales când aceasta se realizează în condiții avantajoase. Această rată prezintă importanță deosebită pentru instituțiile financiare atunci când societatea solicită un împrumut. Relația de calcul este următoarea:

Tabelul 17. Rata autonomiei financiare globale

Figura 17. Evoluția ratei autonomiei financiare globale

Rata autonomiei financiare globale se situează peste nivelul minim acceptat de 33%, reflectând o situație favorabilă pentru întreprindere și urmează un trend ascendent în ultimii ani, fapt datorat creșterii capitalului propriu într-o proporție mai mare decât pasivul total. Întreprinderea este viabilă din punctul de vedere al contractării unui credit, ceea ce reflectă independența întreprinderii în raport cu sursele de finanțare și reducerea riscului la care se expune și rezultă o creștere a ratei autonomiei financiare și implicit diminuarea ratei îndatorării, ceea ce oferă o siguranță sporită acționarilor față de capitalul investit și instituțiilor de finanțare față de creditele acordate. Solicitarea unor noi împrumuturi pe termen lung în perioada urmatoare va face posibila obținerea lor, deoarece societatea prezinta garanții pentru a obține creditul.

Rata autonomiei financiare la termen reflectă ponderea surselor proprii în totalul surselor permanente de finanțare. Denumirea ratei este dată de sursele de finanțare cu caracter permanent, care se mențin într-o anumită structură doar o perioadă limitată de timp. Este considerată mai expresivă decât rata autonomiei financiare globale deoarece exprimă structura capitalurilor permanente ce asigură o finanțare îndelungată a întreprinderii. Nivelul ratei are o mare importanță pentru deciziile viitoare de politică financiară pe care managementul firmei intenționează să le ia. Se consideră că firma beneficiază de o structură financiară sănătoasă căreia îi este asociat un grad scăzut de risc, atunci când ponderea surselor proprii în sursele permanente este de cel puțin 50%. Relația de calcul este următoarea:

Tabelul 18. Rata autonomiei financiare la termen

Figura 18. Evoluția ratei autonomiei financiare la termen

Autonomia financiară la termen este foarte bună, rata înregistrând în perioada analizată valori superioare nivelului minim acceptat de 50%, de unde se poate constata că întreprinderea are o structură financiară sănătoasă căreia îi este asociat un grad scăzut de risc, deoarece majoritatea resurselor stabile sunt reprezentate de resursele proprii și pot acoperi în totalitate datoriile pe termen scurt. Firma dispune de mari posibilități de a se îndatora, cu condiția respectării principiului levierului financiar.

c) Ratele de îndatorare – evidențiază nivelul datoriilor pe care le are firma în raport cu totalul surselor de finanțare sau doar cu sursele proprii. Gradul de îndatorare se exprimă cu ajutorul ratelor, calculate în 2 variante: globală și la termen.

Rata îndatorării globale compară ansamblul datoriilor pe care le are firma față de creditorii săi, indiferent dacă sunt de natură financiară sau nu, cu totalul surselor de finanțare. Nivelul de îndatorare maxim acceptat la un grad de risc suportabil este de 66%. Cu cât rata îndatorării ia valori mai apropiate de 100%, cu atât riscul imposibilității de a onora aceste datorii este mai mare, respectiv cu cât rata ia valori mai mici de 66%, cu atât dependența firmei față de creditorii săi este mai scăzută. Această rată este complementara ratei autonomiei financiare și se determină astfel:

Tabelul 19. Rata îndatorării globale

Figura 19. Evoluția ratei îndatorării globale

Rata îndatorării globale înregistrează mărimi sub nivelul maxim de îndatorare acceptat maxim (66%), ceea ce denotă faptul că nu există un risc al imposibilității de a-și onora datoriile pe care le are societatea, fapt ce implică o independență a firmei față de creditorii săi.

Rata îndatorării la termen compară datoriile financiare pe termen mediu și lung cu sursele permanente de finanțare sau cu sursele proprii. Se determină cu ajutorul următoarelor relații de calcul:

Tabelul 20. Rata îndatorării la termen

Figura 20. Evoluția ratei îndatorării la termen

Ratele de îndatorare la termen, conform ambelor variante, arată că finanțarea activității depinde în foarte mică măsură sau chiar deloc, de sursele permanente împrumutate (datoriile pe termen scurt sunt prioritare în finanțarea activității). Ca urmare, îndatorarea la termen este favorabilă întreprinderii, aceasta având capacitatea de a atrage împrumuturi pe termen mediu și lung, însă fără a omite existența efectului de levier.

3.3. DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR

Prin echilibru financiar se înțelege armonizarea surselor cu nevoile de finanțat ale întreprinderii, respectiv egalitatea dintre resursele financiare și mijloacele economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializare pe termen lung și scurt. Îndeplinirea obiectivelor unei întreprinderi, indiferent de natura acestora, este condiționată de satisfacerea a două restricții majore : realizarea echilibrului financiar, ceea ce permite asigurarea permanentă a solvabilității și creșterea rentabilității, respectiv capacitatea întreprinderii de a obține un surplus monetar care să-i permită să facă față angajamentelor și să-și asigure dezvoltarea.

Analiza financiară evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar având ca obiective:

echilibrul pe termen lung, când se compară resursele permanente cu utilizările permanente, iar măsurarea echilibrului se realizează cu ajutorul indicatorului fondul de rulment ;

echilibrul pe termen scurt, când se compară resursele temporare cu utilizările temporare, iar măsurarea echilibrului se realizează prin intermediul necesarului de fond de rulment ;

echilibrul curent, când se compară disponibilitățile și plasamentele cu nivelul creditelor bancare temporare, iar măsurarea echilibrului se realizează cu ajutorul trezoreriei.

3.3.1. Diagnosticul fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse permanente care asigură finanțarea activelor circulante sau surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare.

Fondul de rulment net poate fi calculat prin două modalități:

1) pornind de la elementele cuprinse în partea superioară a bilanțului (în funcție de proveniență), că diferența între capitalul permanent și activele imobilizate nete, când se reflectă influența structurii financiare a întreprinderii asupra procesului de formare a surselor de finanțare aferente procesului de exploatare:

FR = CP – Ain

2) pornind de la elementele de la baza bilanțului (după destinație), că diferența între activele circulante și datoriile pe termen scurt, când indicatorul are semnificația unui excedent de lichidități potențiale, care poate atenua riscurile activității de exploatare:

FR = Ac – Dts

Fondul de rulment este compus din:

fond de rulment propriu (FRP) – reprezintă partea din capitalurile proprii care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante; apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante; această parte trebuie să dețină ponderea majoritară în fondul de rulment și să manifeste o permanentă tendință de creștere.

FRP = Capital propriu – Active imobilizate nete

sau

FRP = Fond de rulment – Datorii pe termen mediu și lung

fond de rulment împrumutat (FRÎ) – reprezintă partea din datoriile pe termen mediu și lung care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante; pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante.

FRÎ = Fond de rulment – Fond de rulment propriu

sau

FRÎ = Capital permanent – Capital propriu

Tabelul 21. Analiza fondului de rulment

Figura 21. Evoluția fondului de rulment

Fondul de rulment înregistrează în perioada de analiză valori pozitive, superioare nivelului optim (considerat 1/3 din CA), ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de un surplus consistent de resurse permanente peste valoarea imobilizărilor nete, care să poată fi utilizate pentru finanțarea nevoilor ciclice. Ca urmare, întreprinderea este în echilibru financiar.

3.3.2. Diagnosticul necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment (NFR) – reprezintă acea parte a activelor ciclice care nu este acoperită din resursele ciclice și care trebuie finanțată din resurse permanente, respectiv nevoia de finanțare a ciclului de exploatare din resurse permanente.

NFR = Active curente – Resurse curente

NFR = ( Ac – Ifts – Db ) – ( Dts Cts – Sc)

NFR = ( Stocuri + Creanțe ) – Datorii nefinanciare pe termen scurt

unde: Ac = active circulante; Ifts = investiții financiare pe termen scurt;

Db = disponibilități bănești ; Dts = datorii pe termen scurt;

Cts = credite pe termen scurt ; Sc = soldul creditor la bănci.

Tabelul 22. Analiza necesarului de fond de rulment

Figura 22. Evoluția necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment înregistrează în perioada analizată valori pozitive, semnificând un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat, fiind nevoie de resurse permanente care să preia acest decalaj. Situația poate fi considerată normală atâta timp cât este determinată de politica de investiții, creșterea volumului vânzărilor care solicită resurse ciclice mai mari și în creștere. Comparând nivelul obținut al NFR cu nivelul optim (15% din CA), considerat și nivelul maxim, se observă că acesta urmează un trend ascendent și este superior nivelului maxim, ceea ce înseamnă că nevoile de finanțat nu sunt suportabile, iar finanțarea acestora se poate face prin FR, care este de asemenea, pozitiv și în creștere.

3.3.3. Diagnosticul trezoreriei

Trezoreria netă reprezintă surplusul de lichidități rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite) de către excedentul de resurse permanente. Cu ajutorul acestui indicator se analizează echilibrul financiar curent, când se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment). Trezoreria netă se poate determina pe baza a trei relații:

ca diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment;

TN = FR – NFR

ca diferența între activul realizabil (investiții financiare pe termen scurt) și disponibil (disponibilități bănești), pe de o parte și datoriile financiare pe termen scurt (Dfts), pe de altă parte;

TN = ( Ifts + Db ) – Dfts

ca diferența între trezoreria de active și trezoreria de pasiv.

TN = TA – TP

Trezoreria de activ cuprinde: disponibilitățile din casă și din contul curent, depozitele la termen, active financiare de trezorerie (investiții financiare pe termen scurt, efecte comerciale de încasat, acreditive, avansuri de trezorerie, certificate de depozit, bilete de trezorerie), iar trezoreria de pasiv este formată din : credite bancare pe termen scurt, împrumuturi din emisiunea de obligațiuni cu scadența sub un an, partea din creditele bancare pe termen lung scadente sub un an și alte împrumuturi și datorii financiare.

Tabelul 23. Analiza trezoreriei nete

Figura 23. Evoluția trezoreriei nete

Pe perioada analizată, trezoreria netă este negativă, lucru evidențiat și de cash-flow-ul calculat în situațiile financiare anuale. Acest dezechilibru curent arată că necesarul de fond de rulment nu poate fi finanțat în întregime prin fondul de rulment, apelându-se la împrumuturi pe termen scurt.

3.3.4. Diagnosticul ratelor de finanțare

Ratele de finanțare reflectă modul în care sunt finanțate investițiile întreprinderii, investiții care pot fi : strategice, de exploatare și de echilibru. Principalele rate de finanțare utilizate în analiză sunt:

a) Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente (rata finanțării stabile) – arată gradul în care activele stabile sunt finanțate din pasive stabile și reflectă, în mărimi relative, echilibrul financiar pe termen lung. Această rată exprimă măsura în care activele imobilizate sunt finanțate din capitaluri permanente.

Tabelul 24. Analiza ratei finanțării stabile

Figura 24. Evoluția ratei finanțării stabile

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, rata finanțării stabile urmează un trend ascendent, înregistrând valori superioare nivelului maxim admis de 150%, ceea ce reflectă faptul că întreprinderea a dispus de resurse permanente suficiente pentru a acoperi nevoile stabile în totalitate și chiar o parte din nevoile ciclice. Această situație este reflectată și de fondul de rulment pozitiv.

b) Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii – arată proporția în care capitalul propriu participă la finanțarea activelor imobilizate.

Tabelul 25. Analiza ratei de finanțare a Ai din surse proprii

Figura 25. Evoluția ratei de finanțare a Ai din surse proprii

Pe întreaga perioadă de analiză, nivelul ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii este supraunitar, reflectând faptul că nevoile permanente au fost acoperite integral din capitalurile proprii, rămânând o parte și pentru nevoile ciclice. Rata înregistrează valori situate pe un trend ascendent, ca urmare a creșterii capitalurilor proprii într-o proporție mai mare decât activele imobilizate.

c) Rata finanțării ciclice – reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitaluri temporare acoperă utilizările grupate în active temporare.

Tabelul 26. Analiza ratei finanțării ciclice

Figura 26. Evoluția ratei finanțării ciclice

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, rata finanțării ciclice înregistrează, cu excepția ultimilor 2 ani , valori puțin pest nivelul minim admis, ceea ce reflectă că nevoile cu caracter temporar au fost acoperite în întregime din surse cu caracter temporar, cu un necesar de fond de rulment pozitiv. Se observă că în 2013 și 2014, ca urmare a sporirii mai rapide a activelor circulante spre deosebire de sporul pasivelor ciclice, nivelul ratei se reduce, în 2013 ajunge la 44,45 și în 2014 scade la 39,64.

d) Rata de finanțare a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment (rata finanțării globale) – arată măsura în care excedentul neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice rămase neacoperite ; măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama fondului de rulment. Exprimă în mărimi relative, starea trezoreriei nete, fiind astfel o expresie sintetică a echilibrului financiar al întreprinderii.

Tabelul 27. Analiza ratei finanțării globale

Figura 27. Evoluția ratei finanțării globale

Rata finanțării globale se situează pe întreaga perioadă de analiză sub nivelul minim admis, reflectând faptul că excedentul neutilizat de resurse permanente nu acoperă integral nevoile ciclice neacoperite. Nivelul indicatorului are totuși un trend descendent, arată că pe perioada analizată necesarul de fond de rulment este acoperit în proporție de 62,05% în 2010 și în ultimul an este acoperit de 83,29%.

3.4. DIAGNOSTICUL RATELOR DE GESTIUNE

Reflectarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează cu ajutorul vitezei de rotație, a cărei analiză permite aprecierea comportamentului fiecărei componente a necesarului de fond de rulment, deoarece rotațiile măsoară ritmul de reînnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor nefinanciare. Analiza gestiunii resurselor vizează completraea informațiilor privind lichiditatea întreprinderii și echilibrul financiar static cu informații referitoare la echilibrul financiar dinamic. Procesele de încasare a creanțelor și plată a datoriilor exprimă manifestarea dinamică a echilibrului financiar al întreprinderii, cel mai sigur echilibru fiind cel care se asigură pe seama încasărilor din vânzări proprii, adică din cifra de afaceri.

Măsurarea vitezei de rotație se face cu ajutorul a doi indicatori :

Numărul de rotații (Nr) – arată de câte ori se rotește elementul de activ sau de pasiv prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune; creșterea numărului de rotații semnifică creșterea eficienței utilizării elementului:

Durata în zile a unei rotații (Dz) – evidențiază durata în care elemental analizat parcurge întregul ciclu economic și se reîntoarce în formă bănească initial; reducerea acestui indicator indică o recuperare mai rapidă a elementului în formă bănească:

3.4.1. Gestiunea stocurilor

Rata de gestiune a stocurilor reflectă rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile activității până se reîntorc în formă bănească inițială. Cu cât viteza lor de rotație este mai mare, cu atât eficiența folosirii lor este mai mare, având drept efect eliberarea de resurse financiare.

Tabelul 28. Gestiunea stocurilor

Figura 28. Evoluția numărului de rotații ale stocurilor

Nivelul vitezei de rotație a stocurilor este unul scăzut în perioada de analiză, situându-se sub nivelul minim acceptat de 8 rotații, respectiv peste valoarea de 45 de zile. Acest nivel al indicatorului indică o ineficientă a utilizării stocurilor.

3.4.2. Gestiunea clienților

Rata de gestiune a clientilor arata in cate zile intreprinderea isi incaseaza contravaloarea livrarilor catre clienti si exprima valoarea creditului-client acordat de firma, adica durata medie, in zile, de incasare a contravalorii produselor si serviciilor de la beneficiari.

Rata de gestiune a creditului-client se analizeaza prin numarul de rotatii si durata in zile a unei rotatii a acestuia. Valoarea minima care asigura o stare acceptabila a gestiunii creantelor clienti este de 8 rotatii, valoare ce corespunde unei durate medii de incasare de 45 de zile, iar valoarea considerata optima este de maxim 30 zile.

Tabelul 29. Gestiunea creditului-client

Figura 29. Evoluția duratei in zile a creditului-client

Pe întreaga perioadă de analiză, durata în zile a creditului-client este foarte mare, depășind cu mult nivelul maxim admis, considerându-se că întreprinderea se confruntă cu dificultăți mari în încasarea facturilor emise, deci o gestionare ineficientă a creanțelor comerciale. Tendința indicatorului este una de creștere, fapt ce duce la scăderea lichidității activului.

3.4.3. Gestiunea furnizorilor

Rata de gestiune a furnizorilor arată în câte zile întreprinderea își achită obligațiile față de furnizori sau de câte ori într-o perioadă de gestiune se plătește contravaloarea aprovizionărilor. Mărimea acestui indicator este influențată de poziția firmei furnizoare pe piață comparativ cu concurenții ei, de relațiile stabilite cu furnizorul, de specificul activității care influențează durata ciclului economic, de conjunctura economică și de politica de credit comercial practicată pe piață. Rata de gestiune a furnizorilor exprimă creditul-furnizor de care beneficiază întreprinderea, adică durata medie în zile de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la furnizori.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii furnizorilor este de 8 rotații, valoare ce corespunde unei durate medii de plată a facturilor de 45 de zile, iar valoarea considerată optimă este de maxim 30 de zile. Rata de gestiune a furnizorilor se analizează prin numărul de rotații, respectiv durata în zile a unei rotații:

Tabelul 30. Gestiunea creditului-furnizor

Figura 30. Evoluția duratei creditului-furnizor

Durata în zile a creditului-furnizor are o evoluție fluctuantă pe întreaga perioadă de analiză, înregistrând valori situate atât sub, cât și peste nivelul maxim admis. Nivelul indicatorului arată că firma nu este un bun platnic și că folosește tot mai mult banii furnizorilor. Existența unui decalaj nefavorabil între creditul-client și creditul-furnizor impune renegocierea termenelor de plată în sensul accelerării încasărilor de la clienți și extinderii duratei de plată a furnizorilor.

3.5. DIAGNOSTICUL EFICIENȚEI SOCIETĂȚII

Eficiența economică este forma concretă cu cea mai largă sferă de acțiune pe care o îmbracă raționalitatea în domeniul activității economice. Ea reprezintă o cerință fundamentală care se impune oricărei activități economice și acțiunii oricărui agent economic. Funcția scop a oricărei societăți comerciale este de a maximiza averea acționarilor. Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru remunerarea imediată a acționarilor, prin dividende, sau pentru remunerarea la termen prin creșterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora. Rentabilitatea constituie una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare a întreprinderii. Măsurarea rentabilității întreprinderii este dată de un sistem de rate de eficiență, care evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderii, permițând compararea performanțelor acestora. Se impune a se face distincția între două noțiuni, și anume între rentabilitate și profitabilitate, ambele fiind rate ale randamentului financiar care raportează un rezultat de natura profitului la un flux de activitate (profitabilitatea) sau la un stoc (rentabilitatea), urmărind să caracterizeze cât mai bine performanțele agentului economic.

3.5.1. Diagnosticul ratelor de profitabilitate

Rata profitabilității comerciale exprimă rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri ; apreciază eficiența politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare și vânzare) și competitivitatea produselor întreprinderii, reflectând mai ales politica de prețuri practicată de aceasta.

Rata profitabilității comerciale este influențată de doi factori și anume: cifra de afaceri și rezultatul exploatării sau rezultatul exercițiului. Factorii care determină modificarea ratei profitabilității comerciale sunt: structura producției vândute; prețurile de vânzare ale produselor; costurile produselor. În practica economică se considera că o rată a profitabilității comerciale cuprinsă între 5% și 15% este acceptabilă, ea variind însă de la un domeniu de activitate la altul.

Tabelul 31. Analiza ratei profitabilității comerciale

Figura 31. Evoluția ratei profitabilității comerciale

Pe întreaga perioadă analizată, rata profitabilității comerciale se situează sub nivelul optim de 15%, reflectând o ineficiență a politicii comerciale.

Se recomandă aplicarea unor măsuri de optimizare a nivelului ratei profitabilității comerciale : îmbunătățirea structurii produselor, adică o pondere mai ridicată a produselor cu o rată a profitabilității ridicată; menținerea prețurilor dacă acest lucru este posibil; creșterea vânzărilor și optimizarea cheltuielilor.

3.5.2. Diagnosticul ratelor de rentabilitate

a)Rata rentabilității economice exprimă capacitatea capitalului avansat în întreprindere de a genera beneficii economice. Indicatorul măsoară performanța întreprinderii independent de modul de finanțare. În practica economică se consideră că rata de rentabilitate economică trebuie să conserve substanța economică a întreprinderii, iar pentru a asigura o remunerare minimă a capitalului investit se impune ca aceasta să fie mai mare decât rata inflației. Rata rentabilității economice măsoară aptitudinea capitalului investit de a asigura reînnoirea și creșterea activelor întreprinderii într-o perioadă cât mai scurtă. În termeni reali, rata rentabilității economice are două dimensiuni:

nivelul minim – este cel puțin nivelul dobânzii la capitalurile împrumutate ;

nivelul optim – trebuie să acopere riscul economic și pe cel financiar asumat de investitori.

sau

Tabelul 32. Analiza ratei rentabilității economice

Figura 32. Evoluția ratei rentabilității economice

Pe întreaga perioadă de analiză, nivelul ratei rentabilității economice este unul destul de scăzut, inferior nivelului optim. În dinamică se observă o creștere a ratei, ca urmare a creșterii rezultatului exploatării.

Ca măsuri de optimizare se recomandă:

creșterea ratei de rotație a activelor imobilizate în condițiile unei creșteri mai accentuate a cifrei de afaceri în raport cu activele imobilizate (ICA > IAi) ;

creșterea vitezei de rotație a activelor circulante, în special prin reducerea duratei creditului-client, astfel încât să fie asigurată o creștere mai accentuată a cifrei de afaceri în raport cu activele circulante (ICA > IAc) ;

optimizarea structurii activelor circulante în sensul stabilirii unui nivel optim al stocurilor care să asigure un nivel minim al rentabilității economice ;

creșterea ratei profitabilității comerciale prin modificarea rezultatului exploatării într- un ritm superior modificării cifrei de afaceri (IRE > ICA).

b)Rata rentabilității financiare măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii și exprimă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net din capitalul propriu angajat în activitatea sa. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor, constituind un mijloc de stimulare a participării la creșterea capitalului social, atât pentru acționarii existenți (o rată a rentabilității financiare ridicată înseamnă creșterea valorii acțiunilor și deci, creșterea valorii bursiere a firmei), cât și pentru noii acționari (o rată a rentabilității financiare ridicată înseamnă creșterea atractivității acțiunilor).

Rata de rentabilitate financiară depinde de politica de finanțare, de politica fiscală, fiind sensibilă și la nivelul gradului de îndatorare. În general, se consideră că nivelul ratei rentabilității financiare trebuie să fie superior nivelului ratei medii a dobânzii, iar nivelul considerat optim este de 25%.

Rata rentabilității financiare se poate determina în două modalități :

rata rentabilității financiare nete

rata rentabilității financiare brute

Tabelul 33. Analiza ratei rentabilității financiare

Figura 33. Evolutia ratei rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare se situează în perioada analizată mult sub nivelul optim de 25%, situația se apreciază a fi nesatisfăcătoare pe întreaga perioadă de analiză, fiind mult sub nivelul ratei medii a dobânzii, efectul e înatorare fiind negativ.

CAPITOLUL IV. DIAGNOSTICUL FINANCIAR PE BAZA CONTULUI DE REZULTATE

Diagnosticul performanțelor financiare ale întreprinderii permite formularea de aprecieri asupra formării rezultatelor activității și asupra corelației lor cu structura financiară, lichiditatea și solvabilitatea acesteia. Ca sursă principală de informații pentru analiza performanțelor financiare se folosește Contul de profit și pierdere care permite urmărirea activității desfășurate de o societate comercială pe tipuri de activități (exploatare, financiară, extraordinară). O apreciere cât mai corectă și mai relevantă a situației financiare a unei societăți comerciale impune necesitatea utilizării unor instrumente de măsurare a rezultatelor susceptibile să traducă realitatea economică și financiară desfășurate într-o manieră mai semnificativă decât cea oferită de indicatorii contabili obișnuiți. Acești indicatori ce vizează volumul și rentabilitatea activității societății comerciale sunt cunoscuți sub denumirea de șolduri intermediare de gestiune.

4.1. Marja comericală

Marja comercială vizează activitatea comercială a întreprinderilor, fiind considerată principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale. Ca relație de calcul, marja comercială se obține prin diferența dintre veniturile obținute din vânzările de mărfuri (evaluate la preț de vânzare, exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării) și costul mărfurilor vândute (exclusiv reducerile comerciale primite ulterior facturării).

Tabelul 34. Analiza marjei comerciale

Figura 34. Evoluția marjei comerciale

După cum se poate observa, marja comercială în cadrul intervalului din ultimii ani are o tendință crescătoare, aceasta fiind datorată nivelului veniturilor din vânzarea mărfurilor care cresc de la un an la altul, datorită extinderii rețelei de distribuție a societății. Astfel situația fiind una pozitivă pentru societate, încasând mai mult decât consumă.

4.2. Cifra de afaceri

Cifra de afaceri este un indicator de rezultate care exprimă volumul activității, oferind o imagine de ansamblu asupra finalității activității unei întreprinderi, imagine care reflectă capacitatea de producție și comercializare a acesteia. Cifra de afaceri reprezintă expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere pe o perioadă de gestiune. Ca relație de calcul, cifra de afaceri se obține prin însumarea veniturilor din vânzarea produselor proprii (Qv) și a veniturilor din comercializarea cu ridicată sau cu amănuntul a mărfurilor (Vvmf).

CA = Vvmf + Qv

Pentru ca activitatea întreprinderii să fie profitabilă, nivelul cifrei de afaceri trebuie să acopere cheltuielile aferente activității de exploatare și să permită realizarea de profit. De asemenea, cifra de afaceri trebuie să dețină o pondere de minim 85% din veniturile realizate din activitatea de exploatare și, respectiv, de cel puțin 75% din veniturile totale ale firmei, pentru a reflecta o situație normală de realizare activității.

Tabelul 35. Analiza structurii cifrei de afaceri

Figura 35. Evoluția cifrei de afaceri

În ceea ce privește ponderea cifrei de afaceri în veniturile din exploatare și în total venituri, aceasta înregistrează valori foarte bune, ceea ce reflectă o foarte bună corelare a activității firmei cu obiectul general de activitate. În toți cei 5 ani de analiză, ponderea cea mai mare în cifra de afaceri o deține producția vândută, ceea ce reflectă contribuția majoră la formarea cifrei de afaceri. Astfel, putem spune că, pe parcursul perioadei de analiză, acest indicator a avut o evoluție ascendentă cu tendința de creștere lentă.

Tabelul 36. Analiza dinamicii cifrei de afaceri în prețuri comparabile

Figura 36. Dinamica cifrei de afaceri în prețuri comparabile

Se poate observa că situația este una care se îmbunătățește în anii analizați, când activitatea de comercializare se dezvoltă, astfel creșterea în mărimi absolute fiind de 36.777.174 în al doilea an, iar în ultimul crește cu 10.205.760 față de anul precedent.

4.3. Producțoa exercițiului

Producția exercițiului reflectă volumul total al activității industriale desfășurate de o societate comercială în cursul unui exercițiu financiar, cuprinzând valoarea bunurilor fabricate și a serviciilor prestate pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoi proprii. Relația de calcul este următoarea:

Qex = Qv + Qs + Qi

unde Qv – producția vândută, Qs – producția stocată și Qi – producția imobilizată. Principalul neajuns al acestui indicator constă în faptul că elementele componente au baze diferite de evaluare, producția vândută fiind evaluată la prețul de vânzare al producătorului, iar producția stocată și cea de imobilizări la costul de producție, ceea ce face ca producția exercițiului să fie un indicator eterogen. Producția exercițiului este baza de pornire în construcția tabloului soldurilor intermediare de gestiune.

Tabelul 37. Analiza producției exercițiului

Figura 37. Evoluția producției exercițiului

Se poate observa că evoluția producției exercițiului este una crescătoarec, acestă tendință este datorată majorări activității de comercializare și măririi exporului.

Din punct de vedere structural, se poate observa că în realizarea producției exercițiului, cea mai mare pondere o are producția vândută, aceasta situându-se peste 95% pe parcursul celor 5 ani ai perioadei analizate, producția stocată având o valoare mică, în primii 3 ani acesta are o valoare sub 1%, ca mai apoi în 2013-2014, sa ajungă la 3,06 și 2,85%, iar producția imobilizată fiind nesemnificativă.

Tabelul 38. Analiza dinamicii producției exercițiului în prețuri comparabile

Figura 38. Dinamica producției exercițiului în prețuri comparabile

În toți anii de analiză se vede o creștere a producției exercițiului în prețuri comparabile, ca urmare a dezvoltării activității întreprinderii. Compania are în derulare investiții într-o nouă linie de producție, ceea ce face ca sa crească producția exercițiului și în anii următori.

4.4. Valoarea adăugată

Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materiilor prime, materialelor și serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți. Altfel spus valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare care excede consumurilor intermediare în procesul de exploatare sau bogăția creată de întreprindere într-o perioadă de timp. Analiza valorii adăugate permite o bună evaluare a performanțelor si a eficienței utilizării factorilor de producție si exprimă, mai bine decât orice alt indicator, eficacitatea combinării factorilor de producție muncă și capital.

Valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești care asigură remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii: personalul (prin salarii, indemnizații și alte cheltuieli); statul (prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate); creditorii (prin dobânzi, comisioane și alte cheltuieli financiare plătite); acționarii (prin dividendele plătite); întreprinderea (prin autofinanțare potențială).

Valoarea adăugată poate fi calculată prin două metode:

Metoda deductivă presupune calcularea valorii adăugate, pe baza soldurilor intermediare de gestiune, ca diferență între producția globală a exercițiului și consumul intermediar:

VA = Qex + Mc – Cint

unde: Qex = producția exercițiului, Mc = marja comercială, Cint = consumul intermediar.

Metoda aditivă constă în însumarea elementelor componente ale indicatorului. Dacă rezultatul exercițiului se repartizează pentru dividende și investiții, relațiile sunt:

VA = S + Am + Db + I + Pn

sau

VA = S + I + Db + Div + Af

unde: S = salarii, Db = dobânzi, Pn = profit net, Div = dividende, Af = autofinanțare, Am = amortizare anuală, I = impozite, taxe și vărsăminte assimilate.

Tabelul 39. Analiza valorii adăugate (metoda substractivă)

Figura 39. Evoluția valorii adăugate

Se poate observa creșterea valorii adăugate de la an la an, acesta se datorează în primul rând creșterii activității de producție, cât și a marjei comerciale, iar creșterea consumului intermediar nu influențează în sens negativ evoluția valorii adăugate, deoarece ritmul acestuia este devansat de ritmul de creștere al marjei comerciale și al producției exercițiului. Astfel, indicele de creștere al valorii adăugate este superior indicelui de creștere al producției exercițiului, fapt ce semnifică creșterea gradului de valorificarea a resurselor, respectiv mărirea capacității de a crea bogăție și reprezintă un semnal bun pentru întreprindere.

Tabelul 40. Analiza dinamicii valorii adăugate în prețuri comparabile

Figura 40. Dinamica valorii adăugate în prețuri comparabile

4.5. Excedentul brut din exploatare

Excedentul brut al exploatării (EBE) este primul indicator din categoria celor care exprimă profitabilitatea. El succede din valoarea adăugată după ce s-a realizat retribuirea muncii prin salarii și a statului prin impozite și taxe. Acest rezultat are trei destinații majore: regenerarea capitalului fix (amortizări) și prevenirea riscurilor viitoare (provizioane); retribuirea capitalului (propriu sau împrumutat); retribuirea statului prin impozite directe (impozitul pe profit). Indicatorul poate fi calculat prin doua metode:

1.metoda substractivă – are ca pornire valoarea adăugată și determină acel rezultat brut al exploatării care excede din valoarea adăugată dupa plata salariilor, a impozitelor, taxelor către stat și a altor cheltuieli de exploatare:

EBE = VA + Subvenții pentru exploatare – Cheltuieli totale cu personalul – Impozite, taxe și vărsăminte asimilate

2. metoda aditivă presupune:

EBE = Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate + ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale – Alte venituri din exploatare

Tabelul 41. Analiza excedentului brut de exploatare (metoda substractivă)

Figura 41. Evoluția excedentului brut de exploatare

În toți anii studiați, excepție făcând anul 2011, excedentul brut de exploatare urmează un trend crescător, înregistrând valori de la 88.457.082 în 2010 la 145.269.078, în valori relative însemnând 65%, o creștere semnificativă, datorată creșterii valorii adăugate prin marja comericală și scăderea consumurilor intermediare.

Tabelul 42. Analiza dinamicii excedentului brut de exploatare în prețuri comparabile

Figura 42. Dinamica excedentului brut de exploatare în prețuri comparabile

Dinamica excedentului brut de exploatare, în perioada analizată, a fost una oscilantă cu tendința de îmbunătățire și creștere, ceea ce reflectă o situație pozitivă deoarece determină creșterea potențialului de finanțare al exploatării.

4.6. Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatarii (RE) reușește să surprindă cel mai bine capacitatea activității de exploatare de a genera profit, deoarece rezultatul format nu a fost supus operațiunilor de distribuire către diverși participanți la activitatea întreprinderii. La formarea sa concură ansamblul cheltuielilor aferente exploatării, acestea fiind raportate la ansamblul veniturilor generate din aceeași activitate. Valoarea sa informațională este centrată pe reflectarea unui rezultat care să caracterizeze toate operațiunile și fluxurile aferente exploatării.

RE = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare

Tabelul 43. Analiza rezultatului exploatării

Figura 43. Evoluția rezultatului exploatării

În primii ani de analiză, rezultatul brut al exploatării înregistrează valori în creștere, iar în ultimul an rezultatul exploatării a înregistrat scădere de 2.771 față de anul precedent, fapt datorat creșterii cheltuielilor din exploatare față de venituri din exploatare. Astfel, reușește să surprindă cel mai bine capacitatea activității de exploatare de a genera profit, deoarece rezultatul format nu a fost supus operațiunilor de distribuire către diverși participanți la activitatea întreprinderii.

Tabelul 44. Dinamica rezultatului exploatării în prețuri comparabile

Figura 44. Dinamica rezultatului exploatării în prețuri comparabile

Pe parcursul perioadei de analiză, rezultatul exploatării în mărimi comparabile prezintă o dinamică oscilantă cu tendința de creștere lentă în ultimul an, reflectând o creștere a eficienței activității de exploatare.

4.7. Rezultatul brut al exercitiului

Rezultatul brut al exercițiului (RBex) sau rezultatul înainte de impozitare se obține prin însumarea rezultatului aferent celor trei activități principale derulate la nivel de întreprindere (de exploatare, financiară și extraordinară). Relațiile de calcul sunt:

Rbex = RE + Rf + Rextr

Rbex = Rc + Rextr

unde: RE = rezultatul exploatării, Rf = rezultatul financiar,

Rextr = rezultatul extraordinar, Rc = rezultatul curent.

Rezultatul brut al exercițiului nu este afectat de politica fiscală, ceea ce permite o mai bună comparabilitate a performanțelor unor întreprinderi aproximativ similare ca profil și dimensiune, care realizează un volum diferit de cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal. Rezultatul brut al exercițiului exprimă în mărimi absolute rentabilitatea brută sau pierderile aferente activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente unui exercițiu financiar. Se determină conform relației:

Rbex = VT – ChT

unde: VT = venituri totale, ChT = cheltuieli totale.

Tabelul 45. Analiza rezultatului brut al exercițiului

Figura 45. Evoluția rezultatului brut al exercițiului

De-a lungul perioadei de analiză, rezultatul brut al exercițiului a înregistrat o tendință de creștere. Rezultatul brut al exercițiului nu este afectat de politica fiscală, ceea ce permite o mai bună comparabilitate a performanțelor întreprinderii. Cum nivelul cheltuielilor totale este inferior nivelului veniturilor totale atunci rezultatul brut al exercițiului se concretizează în profit care va fi spus impozitării.

Tabelul 46. Structura rezultatului brut al exercițiului

Din punct de vedere structural, se poate observa că în realizarea rezultatului brut al exercițiului cea mai mare pondere o are rezultatul din exploatare, acesta situându-se peste 120% pe parcursul celor 5 ani de analiză. Rezultatul financiar înregistrează valori negative datorită faptului că veniturile financiare sunt devansate de cheltuielile financiare, din această diferență rezultând pierderi ale activității financiare, iar rezultatul extraordinar este nesemnificativ.

Tabelul 47. Analiza dinamicii rezultatului brut al exercițiului

Figura 46. Dinamica rezultatului brut al exercițiului

În tot intervalul analizat tendința este de creștere de la o perioadă la alta, rezultatul brut al exercițiului majorându-se cu 43% în anul 2011 față de 2010 și cu 25% în 2012 față de 2011. În 2014 crește cu 10% față de 2013.

4.8. Rezultatul net al exercițiului

Rezultatul net al exercițiului (RNex) exprimă în mărimi absolute rentabilitatea netă sau pierderile aferente activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale și a impozitului pe profit aferent unui exercițiu financiar. Profitul net este măsura absolută a rentabilității financiare a capitalului propriu. Altfel spus, acest indicator măsoară masa profitului ce ramâne la dispoziția proprietarilor întreprinderii și care urmează a fi distribuit.

RNex = RE + Rfin + Rextr – Impozitul pe profit RNex = RBex – Impozitul pe profit

unde: RE – rezultatul exploatării, Rfin – rezultatul financiar,

Rextr – rezultatul extraordinar, RBex – rezultatul brut al exercițiului.

Tabelul 48. Analiza rezultatului net al exercițiului

Figura 47. Evoluția rezultatului net al exercițiului

Pe întreaga perioadă analizată, întreprinderea a desfășurat o activitate profitabilă, înregistrând profit la sfârșitul fiecărui an financiar. Un rezultat net pozitiv al exercițiului se datorează unui nivel mai ridicat al veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale. Evoluția rezultatului net este una descrecatoare în ultimul an, valoarea indicatorului în 2014 scăzând cu 242.116.

Tabelul 49. Analiza dinamicii rezultatului net al exercițiului

Figura 48. Dinamica rezultatului net al exercițiului

Dinamica rezultatului net al exercițiului ar trebui să prezinte o tendință de creștere în prețuri comparabile de la o perioadă la alta pentru a asigura creșterea reală a câștigului net aferent întregii activități a întreprinderii. Acest lucru se respectă în anul 2008 când indicatorul prezintă o tendință de creștere.

CONCLUZII

Cifra de afaceri netă a anului 2014 a fost de 320 milioane lei, realizată în proporție de 80% din vânzările de pe piața internă, restul de 20% reprezentând vânzările de pe piețele externe. O preocupare permanentă a întregii echipe de conducere și a tuturor angajaților este reducerea în permanentă a costurilor prin optimizarea proceselor, astfel încât să se îmbunătățească structura cheltuielilor. Influența gestionării riguroase a tuturor cheltuielilor pe întreaga perioadă de analiză s-a concretizat în obținerea unui profit din exploatare, în creștere în 2014 495.525.596.

În ceea ce privește diagnosticul lichidității, rata lichidității generale se situează pe întreaga perioadă analizată în intervalul de siguranța financiară, reflectând capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în lichidități. Se constată, de asemenea, un excedent de lichiditate redusă și un deficit de lichiditate curentă, ce semnifică faptul că în lipsa investițiilor financiare pe termen scurt, disponibilitățile bănești existente sunt insuficiente pentru ca societatea să-și achite obligațiile exigibile pe termen scurt.

Diagnosticul solvabilității, și anume al solvabilității patrimoniale și al solvabilității patrimoniale la termen reflectă faptul că în situație de lichidare, întreprinderea este capabilă să-și achite integral datoriile din activele totale, diferența dintre ele fiind suficient de consistentă pentru a acoperi faptul că, la lichidare, activele vor fi valorificate la o valoarea mai mică decât cea reală. Analiza capacității brute de rambursare a datoriilor evidențiază că sursele potențiale de autofinanțare degajate de activitatea operațională a firmei, nu pot acoperi totalul datoriilor. Cauza o reprezintă diminuarea rezultatului brut al exploatării, în raport cu creșterea semnificativă a datoriilor totale. De asemenea, capacitatea netă de rambursare a datoriilor se situează sub nivelul minim acceptat, pe fondul unei sporiri mai rapide a datoriilor totale față de sursele proprii de finanțare.

Diagnosticul structurii activului reflectă faptul că activele circulante sunt elementele patrimoniale care dețin cea mai mare pondere în totalul activului, urmând un trend ascendent pe parcursul perioadei de analiză, în timp ce activele imobilizate sunt diminuate cu aproximativ 10%, situație datorată specificului activității întreprinderii (proces tehnologic de durată) și restructurării activității ca urmare a renunțării la fabricarea unor produse cu o cotă de piață redusă. Se observă o eficiență bună a utilizării activelor imobilizate, prin corelare cu CA, pe fondul unei creșteri a CA și a scăderii activelor și de asemenea, o ineficientă a utilizării activelor circulante ce semnifica faptul ca sporirea creanțelor, a creditului-client este mai mare decât creșterea volumului de activitate reflectat prin CA.

În ceea ce priveste diagnosticul structurii pasivului, rata stabilității financiare se situează în perioada analizată peste nivelul minim acceptat de 50%, reflectând preponderența capitalului permanent în resursele financiare, conferind astfel întreprinderii un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Autonomia financiară globală și la termen este foarte bună, de unde se constată că întreprinderea are o structură financiară sănătoasă căreia îi este asociat un grad scăzut de risc. Firma dispune de mari posibilități de a se îndatora, cu condiția respectării principiului levierului financiar. Rata de îndatorare la termen, arată că finanțarea activității depinde în foarte mică măsură sau chiar deloc, de activității).

Evoluția fondului de rulment pe întreaga perioadă de analiză, reflectă că întreprinderea dispune de un surplus consistent de resurse permanente peste valoarea imobilizărilor nete, care să poate fi utilizate pentru finanțarea nevoilor ciclice și determină realizarea echilibrului financiar pe termen lung. Necesarul de fond de rulment semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat, fiind nevoie de resurse permanente care să preia acest decalaj. Însă comparat cu nivelul optim, se observă că nevoile de finanțat nu sunt suportabile, iar finanțarea acestora se poate face prin FR, care este de asemenea, pozitiv și în creștere. Analiza trezoreriei nete reflectă un nivel negativ al indicatorului care arată ca NFR nu poate fi finanțat în întregime prin FR, apelându-se la împrumuturi pe termen scurt, întreprinderea aflându-se în dezechilibru curent.

Analiza ratei finanțării stabile reflectă că întreprinderea a dispus de resurse permanente suficiente pentru a acoperi în totalitate nevoile stabile și chiar o parte din nevoile ciclice, iar analiza ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii arată că nevoile permanente au fost acoperite integral din capitalurile proprii, rămânând o parte și pentru nevoile ciclice. Rata finanțării ciclice reflectă, de asemenea, că nevoile cu caracter temporar au fost acoperite în întregime din surse cu caracter temporar, cu un necesar de fond de rulment pozitiv, însă rată finanțării globale arată că excedentul neutilizat de resurse permanente nu acoperă integral nevoile ciclice neacoperite.

Diagnosticul ratelor de gestiune arată o ineficientă a utilizării stocurilor, o gestionare ineficientă a creanțelor comerciale, întreprinderea confruntându-se cu dificultăți mari în încasarea facturilor emise și de asemenea faptul că firma nu este un bun platnic, utilizând tot mai mult banii furnizorilor.

Diagnosticul eficienței societății reflectă o rată a profitabilității comerciale, a rentabilității economice și a rentabilității financiare situate sub nivelul optim. De aceea se recomandă aplicarea unor măsuri de optimizare: pentru îmbunătățirea nivelului ratei profitabilității comerciale se impune îmbunătățirea structurii produselor, menținerea prețurilor, creșterea vânzărilor și optimizarea cheltuielilor, iar pentru îmbunătățirea nivelului ratei rentabilității economice se impune creșterea vitezei de rotație a activelor imobilizate, creșterea vitezei de rotație a activelor circulante, în special prin reducerea duratei creditului-client.

Având în vedere că starea medie a poziției financiare a companiei Antibiotice SA este de 51%, putem spune că din punct de vedere financiar, întreprinderea este bună, existând premisele pentru o dezvoltare viitoare profitabilă.

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Diagnosticul Financiar AL Societății Comerciale Antibiotice S.a (ID: 114081)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Diagnosticul Financiar AL Societății Comerciale Antibiotice S.a

Copyright Notice

Cecetare Pentru Modalitati de Preveniri a Comportamentul Delicvent la Minori

Caracterul Evolutiv AL Convenției Europene A Drepturilor Omului

Imbunatatirea Continua a Sistemului de Management al Calitatii la Sc. Fabryo Corporation Srl

Evolutia Principiului Suveranitătii DIN 1945 Până ÎN Prezent

Etnoarheologia

Primavara Arabadocx

Copyright Notice

Similar Posts