Diagnosticul Financiar al Societatii Antibiotice Sa

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. Buglea Alexandru

[anonimizat]

Timișoara 2013

LUCRARE DE DISERTAȚIE

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII COMERCIALE ANTIBIOTICE S.A.

Coordonator științific

Prof. Univ. Dr. Buglea Alexandru

[anonimizat]

Timișoara 2013

Copyright © 2013 – Toate drepturile privind lucrarea de față aparțin autorului acesteia și sunt protejate prin Legea dreptului de autor L8/1996, cu modificările și completările ulterioare. Folosirea conținutului sau a unor părți din acesta fără acordul autorului se pedepsește conform legilor in vigoare.

REFERAT

DECLARAȚIE

Subsemnatul(a), DUNGĂ EMILIA-ELENA, absolvent(ă) al(a) programului de masterat ADMINISTRAREA FINANCIARĂ A AFACERILOR, autor al lucrării de dizertație cu titlul DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII COMERCIALE ANTIBIOTICE S.A.,

elaborată sub coordonarea Prof./Conf./Lector Dr. BUGLEA ALEXANDRU, pe proprie răspundere și cunoscând prevederile art. 143 (alin. 4,5) și 310 (alin. 1,2) ale Legii Educației Naționale nr.1/2011, art. 4 (alin. 5) din Ordinul Ministerului Educației, Cercetării și Sportului, art. 9 din Regulamentul de organizare a examenelor de finalizare a studiilor universitare de master din cadrul UVT și ale Procedurii Operaționale a UVT privind frauda și/sau plagiatul academic în rândul studenților, declar următoarele:

lucrarea de dizertație a fost elaborată de mine, ca rezultat al propriei cercetări și documentări, nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior, din țară sau străinătate;

toate sursele bibliografice utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare;

toate fragmentele de text reproduse exact (nu mai mult de 40 de cuvinte), chiar și în traducere din altă limbă, sunt redate între ghilimele și dețin referința precisă a sursei bibliografice;

reformularea, în cuvinte proprii, a textelor scrise de către alți autori indică sursa bibliografică din care s-a inspirat;

calculele sunt efectuate de către mine, iar comentarea rezultatelor obținute este originală;

reprezentările grafice și tabelele care nu îmi aparțin au indicată sursa bibliografică exactă.

Prin prezenta îmi asum în totalitate originalitatea lucrării elaborate.

Timișoara,

Data: Nume:

Prenume: Semnătura

CUPRINS

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 10

DIAGNOSTICUL FINANCIAR AL SOCIETĂȚII COMERCIALE ANTIBIOTICE S.A.

Rezumat: Caracterizarea stării interne a întreprinderii viitorului înseamnă relevarea performanțelor obținute și decelarea dificultăților existente îbtr-un domeniu sau altul al activităților sale. Operația de diagnosticare se poate face la nivelul unei probleme specifice și/sau pe ansamblul politicii economico-financiare, în situații de normalitate și și în situații de criză, cand se manifestă disfuncționalități majore. Informațiile despre performanța unei firme, în special profitabilitatea acesteia, sunt necesare pentru evaluarea modificărilor potențiale ale resurselor economice pe care firma le va putea controla în viitor. De asemenea, utilitatea lor rezidă și în anticiparea capacității firmei de a genera fluxuri de numerar cu ajutorul resurselor existente, cat și pentru formularea raționamentelor despre eficiența cu care managementul poate dispune utilizarea de noi resurse.

Cuvinte cheie: diagnostic financiar, analiza diagnostic, potențial financiar al firmei, performanță financiară, poziție financiară, bilanț, cont de profit și pierdere, diagnostigramă.

Cod JEL: M1 – Bussiness Administration

Introducere

Etimologic, cuvântul „diagnostic” provine din limba greacă și este tradus prin sintagma „apt pentru a discerne”, iar accepțiunea conferită termenului „diagnostic” în contextul utilizării sale în analiza economico-financiară este foarte apropiată de cea din medicină și se referă la identificarea simptomelor, disfuncționalităților, elaborarea unei terapii, în urma căreia se produce însănătoșirea sau readaptarea întreprinderii la condițiile de funcționare normală.

Termenul de diagnostic apare în domeniul microeconomic ca o metodă de cunoaștere al cărei obiect este cercetarea caracteristicilor esențiale și funcționale ale întreprinderii, cu scopul de a identifica punctele forte (generate de oportunitățile mediului economic) și punctele slabe (riscuri datorate mediului economic).

În literatura de specialitate pot fi întâlnite o varietate de abordări privind definirea noțiunii de diagnostic. Astfel, diagnosticul poate fi abordat, pe de o parte, că fază a muncii managerului în exercitarea sarcinilor de control și evaluare ce îi revin, situație în care acesta are un caracter individual, fiind operativ și referindu-se cel mai adesea la elemente ale activității curente. Pe de altă parte, diagnosticul poate fi utilizat pentru examinarea unei problematici complexe, ca o metodă de sine stătătoare.

Diagnosticul reprezintă un demers care permite înțelegerea situației actuale a întreprinderii, demers care diferă funcție de obiectivele urmărite, și totodată fundamentarea opțiunilor de evoluție viitoare. În accepție cvasiunanim acceptată, analiza diagnostic asigură investigarea firmei și a componentelor sale structurale și procesuale, cu ajutorul unui instrumentar specific în vederea identificării principalelor puncte forte și puncte slabe, reprezentând așadar, o primă etapă în cunoașterea stării de fapt a unei

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 11

întreprinderi și stabilirea măsurilor și recomandărilor necesare corectării deficiențelor și redresării sau ameliorării performanțelor întreprinderii.

În această lucrare, ne vom îndrepta atenția asupra diagnosticului poziției și performanțelor financiare, aplicând conceptele teoretice pe o societate românească care acționează în domeniul sănătății.

Diagnosticul financiar urmărește trei obiective majore:

Să asigure înțelegerea performanțelor realizate de firma evaluată în ultimii 5 ani, precum și evidențierea riscurilor activității întreprinderii. În acest sens, gândirea perspectivelor viitoare de performanță se susține pe analiza tendințelor care s-au manifestat de-a lungul perioadei diagnosticate.

Să permită ajustarea situațiilor financiare istorice pentru:

a dezvolta abordarea pe bază de active, implicit corecțiile asupra elementelor de activ și datorii;

a pregăti aplicarea abordării pe bază de venit, prin estimarea abilității întreprinderii de a genera fluxuri de venit pentru furnizorii de capital.

Să asigure compararea cu întreprinderi similare, pentru a stabili parametrii de risc, rentabilitate și de valoare, aspecte fundamentale în:

abordarea prin comparație în evaluarea firmei;

estimarea costului capitalului (ratei de actualizare).

În prima parte a lucrării am prezentat aspecte teoretice relevante ale diagnosticului financiar din cadrul literaturii de specialitate și importanța acestuia pentru domeniul de studiu considerat. În partea a doua, am prezentat o societate comercială pe acțiuni și am realizat diagnosticul economic al acesteia, alternând detalierea conceptelor teoretice cu aplicațiile practice. În partea a treia, am realizat diagnosticul poziției și performanțelor financiare ale societății, respectând regulile de structură utilizate în capitolul al doilea. Partea a patra a lucrării este reprezentată de diagnostigrama societății și rezerva de potențial a acesteia.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 12

CAPITOLUL I. BAZELE TEORETICO-METODOLOGICE ALE DIAGNOSTICULUI ÎNTREPRINDERII

Definirea și obiectivele diagnosticului întreprinderii

Termenul “diagnostic” este preluat din grecescul “diagnostikos” și înseamnă “apt de a cunoaște”. În economie, el are aceeași accepțiune ca și în medicină. În medicină, diagnosticul are semnificația unei analize a simptomelor și determinarea cauzelor interne și externe ale unei maladii. Ca metodă de management, diagnosticarea asigură investigarea întreprinderii și a componentelor sale procesuale și structurale, cu ajutorul unui instrument specific, în vederea depistării principalelor puncte forte și slabe și, pe această bază, formularea de recomandări de amplificare a potențialului de viabilitate al acesteia. Din această definiție rezultă că:

diagnosticarea vizează întreprinderea în ansamblul său sau componente procesuale/structurale ale acesteia;

investigarea se realizează cu ajutorul unor metode și tehnici specifice, care permit pătrunderea în intimitatea fenomenelor și proceselor economice și de altă natură;

diagnosticarea facilitează depistarea cauzală a principalelor puncte forte și slabe ale domeniului investigat;

diagnosticarea permite determinarea potențialului de viabilitate economică și managerială prin luarea în considerare a punctelor forte și slabe;

finalul diagnosticării îl reprezintă prezentarea celor mai importante recomandări, de natură strategică și tactică, orientate pe atenuarea sau eliminarea cauzelor generatoare de puncte slabe.

“Ca și diagnosticul medical, cel economic are ca și principal obiectiv aprecierea stării de sănătate a întreprinderii, identificarea cauzelor care au generat “maladia”, contextul în care aceasta s-a instalat și ce șanse de supraviețuire mai există. Ca și medicul, diagnosticianul economic se confruntă cu simptomele bolii pe care trebuie să le interpreteze și să le abordeze, separând întâmplătorul de permanent, esențialul de neesențial, în funcție de care diagnostichează starea de sănătate a întreprinderii”.

Un diagnostic greșit poate avea consecințe imprevizibile pentru o întreprindere, iar aceasta face că actul de diagnosticare să aibă o mare încărcătură morală de care expertul în diagnoză trebuie să fie conștient când optează pentru această profesie. Dacă în medicină calitatea actului medical în general și al diagnosticului în special, depinde de pregătirea și experiența medicului, în economie calitatea diagnozei depinde de arta expertului diagnostician de a pătrunde în tainele existenței și funcționalității întreprinderii, de a vedea ceea ce în mod normal un neinițiat nu poate să vadă.

Medicul are avantajul că diagnostichează o ființă vie, rațională, capabilă de dialog, însă expertul în economie trebuie să dialogheze cu pacientul său prin cifre și alte semnale, conversația fiind intuitiva și mai greu de realizat. Așa cum profesia de medic subînțelege confidențialitatea, la fel și cea de expert diagnostician presupune discreție și păstrarea secretului asupra informațiilor obținute și concluziilor deduse. Așa cum nu oricine poate deveni medic, la fel nu orice economist nu poate fi expert diagnostician. Așa cum medicul își asumă responsabilitatea diagnosticului, la fel și economistul trebuie să-și asume responsabilitatea concluziilor și soluțiilor date.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 13

“Analiza diagnostic are ca obiectiv principal diagnosticarea stării de sănătate a firmei, fără să-și propună aplicarea tratamentului și a programului de redresare. Aceasta nu înseamnă că rolul ei este unul pasiv, ci dimpotrivă, ea dă substanța direcțiilor strategice de viitor prin faptul că oferă informații relevante despre punctele slabe și forțe, despre riscurile posibile și șansele de viabilitate ale firmei”.

Obiectivele diagnosticului sunt, de fapt, răspunsurile la întrebările pe care expertul diagnostician și le pune în legătură cu întreprinderea pe care o investighează: cum se desfășoară activitatea?, de ce astfel și nu altfel?, cum s-a ajuns la această situație?, care sunt punctele tari?, dar cele slabe?, unde se va ajunge? etc.

Perspective de abordare a diagnosticului întreprinderii

Analiza diagnostic este un demers teoretic și practic dificil datorită complexității problematicii, cât și importanței finalității. Un diagnostic eronat orientează evaluatorul pe o pistă greșită și evident compromite întreg procesul de evaluare. Principalele perspective de abordare a diagnosticului întreprinderii sunt:

perspectiva integratoare – permite expertului să diagnosticheze prin prisma întregului și nu a părților componente. Atunci când unele activități din întreprindere sunt ineficiente, nici aceasta ca ansamblu nu poate fi eficientă. Diagnosticul parțial, pe nivele de organizare ale activității, trebuie să se agregheze în diagnosticul general. Din punct de vedere metodologic, folosirea coeficienților de importanță în analiza diagnostic reprezintă o necesitate obiectivă derivată din importanță diferită a activităților din cadrul unei firme.

perspectiva sistematică asigură o prezentare logică a activității unei întreprinderi, creând posibilitatea disecării și analizei detaliate a acestora. Sub aspect metodologic, diagnosticul trebuie să urmărească nivelele de organizare ale întreprinderii.

perspectiva potențială pleacă de la premisa că vitalitatea unei întreprinderi este dată de potențialitățile de care dispune, de alocarea și utilizarea acestora. Din această perspectivă, starea întreprinderii este dată de starea potențialelor ei: uman, tehnic, financiar, comercial.

perspectiva temporală pleacă de la premisa că aprecierea viabilității unei întreprinderi trebuie să se facă în funcție de evoluția în timp a potențialului și a rezultatelor obținute. Dinamica indicatorilor de stare și de eficiență oferă informații despre tendința afacerii permițând disgnosticianului o prognoză fundamentată a veniturilor și cheltuielilor viitoare.

perspectiva nivelului critic. Chiar dacă în cazul unei firme, marja de manevră este mai mare, disfuncționalitățile, peste anumite limite la nivelul unor subsisteme ale întreprinderii, pot genera falimentul. Diagnosticianul trebuie să identifice aceste nivele critice, să țină seama de ele la agregare, pentru a nu compensa ceea ce nu se poate compensa prin procedeul mediei.

perspectiva riscului. Finalitatea analizei diagnostic se concretizează în aprecierea stării de sănătate a firmei. Măsurarea riscului de faliment trebuie să reprezinte o parte distinctă a studiului de diagnoză.

perspectiva socială. Nimic nu poate fi eficient dacă intră în contradicție cu mediul social în care funcționează. Integrarea în mediu și eficiența ecologică și socială sunt criterii definitorii în diagnosticarea întreprinderii.

perspectiva strategică este cea care integrează viitorul în diagnostic. Tipul de strategie promovat de întreprindere pe lângă faptul că se reflectă în stările prezente dă semnale despre ceea ce se va putea întâmpla în perspectivă, cum va evolua aceasta și care sunt șansele de viabilitate ale ei în contextul economico-social viitor.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 14

Tipuri de diagnostic

Motivele elaborării unei analize dignostic sunt multiple: întreprinderea este în dificultate când se impune un diagnostic global, anumite structuri organizatorice sunt vulnerabile, când se reclamă un diagnostic parțial (diagnosticul structurii), testarea periodică a potențialului întreprinderii când se impune un diagnostic sintetic rapid, pregătirea deciziilor strategice de fuziune sau achiziții când diagnosticul stă la baza partajării proprietății și fundamentării opțiunii, sau pur și simplu o autodiagnosticare pentru evidențierea punctelor forte și punctelor slabe ale întreprinderii.

În consecință există mai multe tipuri de diagnostic, și anume:

Diagnosticul de sinteză/rapid

obiectul investigației îl reprezintă întreprinderea în ansamblul ei;

are avantajul că se efectuează rapid și dezavantaju; că se bazează numai pe principalii parametrii ai întreprinderii, în special pe indicatorii de rezultate;

este un diagnostic de control cu rol preventiv și în foarte multe cazuri o autodiagnosticare.

Diagnosticul global

obiectul acestui tip de diagnostic îl reprezintă întreprinderea în ansamblu;

necesită cheltuieli ridicate și o pregătire de specialitate;

se elaborează atunci când întreprinderea se vinde, se reorganizează prin achiziții/fuziuni sau când se confruntă cu greutăți majore.

Diagnosticul focalizat

este un diagnostic specializat pe obiective: diagnostic de criză (obligatoriu în cazul falimentului), scăderea cotei de piață, reducerea profitului, fuziune/achiziții.

Diagnosticul funcțiunilor întreprinderii

este un diagnostic specializat pe activități: comercial, financiar, resurse umane, operațional, juridic, ecologic, social, strategic;

necesitatea acestui tip de diagnostic derivă atunci când apar disfuncționalități într-o activitate sau când se dorește valorificarea unor oportunități;

este realizat cu cheltuieli relativ mici și în timp relativ scurt.

Diagnosticul de rezultate

urmărește determinarea stării de sănătate a întreprinderii, preponderent pe baza datelor istorice;

se folosește preponderent metoda comparației, având ca referențial perioada precedentă, bugetul de venituri și cheltuieli, nivelul mediu al industriei.

Diagnosticul de vitalitate

urmărește determinarea stării de vitalitate a întreprinderii prin raportare la dinamica mediului extern;

se folosește permanent metoda scenariilor cu scopul evaluării capacității întreprinderii de a face față unei situații viitoare deosebite: crize, fuziuni, achiziții;

referențialul este preponderent concurentul cel mai bine plasat, nivelul mediu al industriei, țintele strategice.

Diagnosticul de evaluare

este un diagnostic complex;

are ca obiectiv stabilirea valorii de piață a intrprinderii.

O analiză diagnostic trebuie să urmeze cel puțin următoarele direcții de abordare: diagnosticul mediului extern, diagnosticul economic, diagnosticul financiar, diagnosticul social și ecologic, diagnosticul strategic.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 15

Diagnosticul financiar și analiza financiară

Diagnosticul financiar este un instrument la îndemâna managerilor care permite formularea unor judecăți de valoare calitative sau cantitative privind starea, dinamica și perspectivele unui agent economic. “Diagnosticul financiar presupune unele judecăți asupra sănătății financiare a firmei, asupra punctelor forte și a punctelor slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia riscurile trecute, prezente și viitoare care decurg din situația financiară și soluțiile pentru diminuarea riscurilor, dar și îmbunătățirea rezultatelor”.

Diagnosticul financiar este elaborat pe baza analizei financiare și are ca obiective generale următoarele:

evidențierea disfuncționalităților sau elementelor nefavorabile în situația financiare și a performanțelor întreprinderii;

identificarea cauzelor dificultăților prezente sau viitoare ale întreprinderii;

prezentarea perspectivelor de evoluție a întreprinderii și propunerea unor acțiuni de întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situației.

Diagnosticul financiar poate fi privit dintr-o perspectivă defensivă, mai ales când se dorește identificarea și explicarea dificultăților efective sau potențiale și cărora trebuie să li se găsească soluții preventive sau curative, dar și dintr-o perspectivă ofensivă, mai ales când se dorește aprecierea marjelor de acțiune ale firmei în pregătirea deciziilor sale strategice sau tactice.

Diagnostic financiar poate îmbrăca forma următoarelor tipuri de diagnostic:

Diagnosticul de criză – problemele firmei impun o examinare globală a situației și a performanțelor acesteia. Apariția dificultăților temporare de plată indică avertizări privind aprovizionarea, continuarea producției firmei, dar și privind talentul acesteia de de a-și menține solvabilitatea.

Diagnosticul de control – intern sau extern este angajat într-o manieră preventivă, ceea ce denotă o bună și completă examinare a evoluției firmei, pentru fundamentarea programului de activitate sau pentru obținerea unui credit, etc.

Diagnosticul de evaluare – este perceput în evaluarea firmei, poate fi realizat și din exteriorul firmei, dar informațiile de care dispune evaluatorul sunt mai sintetice și nu- I permit utilizarea unor instrumente de analiză complexe.

Analiza financiară reprezintă un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe, în vederea formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unui agent economic, la nivelul și calitatea performanțelor sale, la gradul de risc într-un mediu concurențial extrem de dinamic. Astfel definită, analiza financiară integrează trei accepțiuni: analiza ca disciplină, analiza ca activitate de cercetare științifică, respectiv analiza ca activitate practică.

,,Conform definiției date de Dicționarul fiduciar apărut la Paris în anul 1991, analiza financiară este un studiu metodic și sistematic al situației și evoluției unei întreprinderi privind structura sa financiară și rentabilitatea, pornind de la bilanț, de la contul de rezultat și de la toate celelalte informații oferite de întreprindere sau care pot fi obținute referitor la întreprindere și viitorul său”.

Analiza financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să permită adoptarea unor decizii și stabilirea unor previziuni financiare, se bazează în primul rând pe date și informații provenite din situațiile financiare ale firmei, însă nu se poate limita doar la acestea. Prin urmare sunt necesare mai multe informații: informații generale pe plan economic, fiscal și monetar, informații cu privire la sectorul de care aparține întreprinderea, dar și informații de ordin economic și juridic asupra întreprinderii. Astfel:

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 16

informațiile generale se referă la conjunctura economică – starea generală a economiei la un moment dat, rezultatele firmei fiind influențate favorabil sau nefavorabil de starea economiei: expansiunea sau recesiunea economică pot determina creșterea sau reducerea activității;

informațiile sectoriale specifice activității întreprinderii privesc natura produselor fabricate, structura de producție, procesele tehnologice utilizate, în general informații cu influență asupra rentabilității, a rotației stocurilor, mijloacelor de finanțare;

informațiile economice și juridice sunt diverse, unele fiind obligatorii și publice, altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe executate periodic sau la cerere.

Analiza economico-financiară utilizează în demersurile sale un ansamblu de concepte, tehnici și instrumente care asigură tratarea informațiilor interne și externe în scopul formulării unor aprecieri pertinente referitoare la situația unei întreprinderi, la nivelul și calitatea performanțelor sale. Analiza informațiilor se face potrivit relațiilor cauză-efect, ca urmare a caracterului deosebit de complex al fenomenelor social-economice care se desfășoară la nivelul întreprinderilor.

Analiza financiară este utilizată a priori, numită și analiză previzională, în scopul elaborării, evaluării și controlului deciziilor de gestiune. Această pregătire sau asistare a deciziilor manageriale se face cu ajutorul unor indicatori simpli și apropiați utilizatorului, în vederea elaborării unor proiecte de investiții, de finanțare, dar și de gestionare a operațiilor curente ale firmei, cum ar fi: elaborarea unui plan de dezvoltare comercială și influența acestuia asupra echilibrului financiar a firmei, studiul capacității și nevoia de finanțare a firmei precum și analiza utilizărilor și a resurselor constituite de firmă pentru pregătirea unor proiecte de investiții.

Analiza financiară este utilizată a posteori, numită și analiză retrospectivă, este o posibilitate permanentă de descriere și măsurare, ce permite evaluarea continuă a stării, a abaterilor față de obiective și aplicarea deciziilor în funcție de rezultatele observate. Comparându-se valorile prevăzute cu cele obținute se pot evidenția abateri care, prin analiză pot să indice greșeli de gestionare, erori, slăbiciuni, influențe ale mediului extern.

Varietatea fenomenelor și proceselor economice, complexitatea acestora, diversitatea agenților economici interesați în diagnosticarea activității și rezultatelor firmei determină existența mai multor tipuri de analiză. Acestea pot fi structurate astfel:

după raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfășurării fenomenului analizat se disting:

analiza post-factum sau post-operatorie privește prezentul și trecutul activității, fiind un instrument de supraveghere și reglare a funcționării unei întreprinderi, de relevare a modului de realizare a obiectivele stabilite pe baza studierii relațiilor functional-cauzale. Se bazează pe variabile cunoscute, certe;

analiza previzională sau analiza prospectivă vizează perspectiva activității, se bazează pe variabile presupuse, incerte și presupune previzionarea evoluției fenomenelor economice, pe baza cercetării factorilor care le influențează și a relațiilor de cauzalitate, în perspectivă.

din punct de vedere al urmăririi însușirilor esențiale sau al determinărilor cantitative ale fenomenelor se disting:

analiza calitativă urmărește determinarea însușirilor esențiale ale fenomenului economic studiat și a factorilor care sunt de aceeași natură cu fenomenul și îl determină. Analiza calitativă determină gradul de precizie cu care se face

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 17

previzionarea evoluției fenomenelor și stă la baza elaborării de modele în care sunt prinse elementele esențiale ale fenomenului economic;

analiză cantitativă, presupune cercetarea fenomenelor economice prin determinări cantitative exprimate prin volum, valoare, număr, durată etc.;

după nivelul la care se se face investigarea, poate fi:

analiza microeconomică se desfășoară la scara întreprinderii sau a elementelor ei structurale; studiază comportamentul individual în obținerea rezultatelorreleva factorii care determină orientarea în investirea capitalului, în utilizarea resurselor, în crearea și fabricarea produselor etc.;

analiza mezoeconomică studiază fenomenele la nivelul sectorului, ramurii de activitate;

analiza macroeconomică studiază fenomenele la nivelul economiei naționale sau al economiei mondiale;

după modul de urmărire în timp a fenomenelor economice, se disting:

analiza statică studiază fenomenele economice la un moment dat, relevând relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat; noțiunea de static se referă la modul de efectuare al analizei, și nu la natura fenomenelor economice, care nu pot fi statice;

analiza dinamică studiază fenomenele economice în schimbare, relevând poziția acestora într-un șir de momente, pe baza cercetării factorilor care determină schimbările poziționale;

în funcție de orizontul de timp pe care se cercetează fenomenul:

analize pe termen scurt (frecvența în managementul intern, operativ);

analize pe termen lung (implică și decizii strategice).

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 18

CAPITOLUL II. PREZENTAREA SOCIETĂȚII COMERCIALE ANTIBIOTICE S.A.

INFORMAȚII GENERALE

Elemente de identificare

Compania Antibiotice S.A. este cel mai important producător român de medicamente generice. Misiunea Antibiotice este de a transforma tratamentele valoroase într-un mijloc mai accesibil de îmbunătățire a calității vieții oamenilor. Compania țintește performanța, investind continuu în tehnologie, în oameni și în parteneriate alese cu exigență. Astfel își asigură un viitor sigur în rândul producătorilor importanți de generice din industria farmaceutică europeană.

Denumire: ANTIBIOTICE S.A.

Sediul central: Str. Valea Lupului nr. 1, Iași 707410, jud. Iași, România

Data înființării: 15 februarie 1991 in baza Legii 15/1990 si HG nr.1200/12.11.1990

Număr de înregistrare la Registrul Comerțului: J22-285/15.02.1991

Cod de identificare fiscală: RO 1973096

Forma juridică de constituire: Societate pe acțiuni (S.A.)

Forma de proprietate: Societate comercială cu capital de stat si privat autohton

Activitatea preponderentă: Fabricarea produselor farmaceutice de bază

Capital social subscris si vărsat la 31.12.2011: 56.800.710 lei

Asociați, acționari:

Ministerul Sănătății – 53,0173%

– S.I.F. Oltenia – 10,0954%

Broadhurst Investments Limited – 4,1977%

S.I.F. Transilvania – 4,0356%

Eastern Eagle Fund LTD – 1,9189%

Fondul de Pensii Administrat Privat ING – 1,8903%

S.I.F. Banat-Crișana S.A. – 1,3148%

Hyposwiss Fund Danube Tiger – 1,2561%

Fondul de Pensii Administrat Privat Aripi – 0,6514%

– A – Invest – 0,6151%

Alti actionari – 21,0074%.

Domeniul de activitate și obiectul de activitate

Conform statutului propriu, obiectul de activitate al S.C. Antibiotice S.A. Iași îl reprezintă:

fabricarea următoarelor produse și grupe de produse:

produse obținute prin procese de biosinteză: Nistatina;

produse injectabile (pulberi și soluții) în flacoane;

produse orale: capsule, comprimate;

produse de uz extern: unguente, creme, geluri, supozitoare ;

producerea de energie termică ;

producerea de aer comprimat ;

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 19

transporturi interne și externe cu mijloace auto proprii;

prestări servicii.

Scurt istoric

1955: Construită la Iași între 1953 și 1955, Fabrica Chimică nr. 2 a fost prima fabrică din Sud-Estul Europei care a produs Penicilina (substanță activă). 11 decembrie 1955 rămâne peste ani ziua în care s-a obținut prima sarjă de Penicilină Româneasca.

1959: Începe producția de Streptomicină (substanță activă) și se obțin primele forme finite de medicamente (unguente, creme, supozitoare). Fabrica Chimică nr. 2 își schimbă denumirea în Fabrica de Antibiotice.

1960-1977: Sunt dezvoltate fluxurile tehnologice de fabricare a substanțelor active (Eritromicină, Oxitetraciclina, Tetraciclină, Grizeofulvina sau Lizină). Antibiotice devine în această perioadă singurul producător de produse sterile pentru uz parenteral (injectabile) din România. Obținerea în anul 1977 a autorizării acordate de organismul regulator american Food and Drug Administration pentru fluxul de Streptomicină deschide porțile pieței internaționale.

1977-1989: În anii '80 Antibiotice exportă deja 50% din producția realizată. Substanțele active fabricate la Iași deveneau astfel componenta de bază pentru o gamă largă de medicamente fabricate de producători atât din țara cât și de producători din întreaga lume. În aceeași perioadă au fost înregistrate 44 de brevete de invenții în domeniul farmaceutic și au fost aplicate în procesul de fabricație circa 600 de inovații tehnologice.

1990: Antibiotice devine societate comercială pe acțiuni și preia patrimoniul fostei Întreprinderi de Antibiotice Iași în conformitate cu HG nr. 1200 din 12 noiembrie 1990. Schimbările istorice din România și Europa de Est determină reorientarea producției fabricii către obținerea medicamentelor în formă finită, substanțele active fiind folosite în special pentru dezvoltarea de noi forme farmaceutice.

1993-1997: În această perioadă se fac investiții majore de peste opt milioane de euro în scopul retehnologizării și achiziției de echipamente moderne și competitive. Antibiotice urcă în topul primilor cinci producători mondiali de Penicilină și derivați de Penicilină.

1997: Preocupată de calitatea produselor sale, compania implementează un sistem performant de asigurare a calității ce implică controlul strict al proceselor de fabricație, în conformitate cu cerințele impuse de aderarea României la Uniunea Europeană. Acțiunile companiei sunt listate la categoria I a Bursei de Valori București, din 14 aprilie 1997.

1999: Antibiotice SA devine primul producător din România care obține certificarea Good Manufacturing Practice (GMP) pentru fluxul de pulberi pentru medicamente injectabile.

2002: Secția de producție a Nistatinei obține autorizarea FDA, ceea ce permite exportul substanței active în SUA. Nistatina devine cel mai important produs la export, iar Antibiotice SĂ se poziționează ca al doilea producător mondial de Nistatina.

2005: Odată cu aniversarea a 50 de ani de activitate, Antibiotice lansează o nouă identitate de brand corporatist. Începând cu luna decembrie a acestui an, compania are un nou logo („Antibiotice a+”) și un nou slogan („Știință și suflet”) care reflectă transformările masive produse la nivel organizațional, tehnologic și cultural în cadrul companiei Antibiotice.

2006: Sistemul de Management al Calității implementat la Antibiotice este certificat conform standardului ISO 9001:2000 pentru domeniul fabricației de produse farmaceutice de către Lloyd’s Register Quality Assurance. Compania Antibiotice și-a dezvoltat propriul Centru de Evaluare a Medicamentului, în urma unei investiții de peste un milion de Euro. Decizia de a învești în propriul Centru de Evaluare a Medicamentului

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 20

(CEM) a rezultat din necesitatea de a realiza în cadrul companiei studiile clinice de faza I și în special studiile de bioechivalenta.Valoarea sistemului de calitate implicat în fabricarea substanței active Nistatina produsă de Antibiotice a fost reconfirmată de autoritatea americană în domeniul medicamentului, Food and Drug Administration (FDA).

2007: Compania Antibiotice SA obține recunoașterea implementării Sistemului de Management Integrat (calitate, mediu, sănătate și securitate în muncă), fapt care arată încă o dată determinarea companiei de a se dezvolta durabil, având în plan central orientarea către satisfacția clienților.

2009: Primele forme finite de medicamente destinate exportului în SUA (4 doze de ampicilină injectabilă) obțin autorizarea FDA.

2010: În luna iunie are loc prima livrare de produse finite (medicamente injectabile) pe piața Statelor Unite ale Americii, iar în decembrie, compania Antibiotice sărbătorește 55 de ani de tradiție și experiență pe piața farmaceutică.

Strategia societății comerciale

Implementarea continuă a strategiilor de produs, preț, distribuție și promovare va permite companiei Antibiotice consolidarea poziției și imaginii deținute în prezent pe piață, precum și accesul cu medicamente generice pe noi arii terapeutice valoroase și de interes pentru sistemul sanitar din România.

Strategia de produs presupune diferențierea față de competitorii din piață prin strategii continui de upgradare a portofoliului de produse, fabricarea unor medicamente generice bioechivalente terapeutic cu produsele originale, menținerea standardelor înalte de calitate. Producător de medicamente generice, compania Antibiotice își va lărgi gama de produse prin cercetarea / crearea de noi produse, prin achiziția de licențe de la alți producători sau contracte de manufacturing.

Strategia de preț atât pentru portofoliul actual de medicamente cât și pentru cel viitor va urmări în permanență corelația dintre nivelul maximal impus prin lege, acoperirea costurilor de fabricație și asigurarea unei competitivități față de oferta concurenței. Pentru că legislația din domeniul medicamentului limitează posibilitățile companiilor farmaceutice de a folosi prețul ca un instrument strategic, diferențierile în stabilirea prețului pentru aceeași moleculă, între brandurile de pe piață se pot manifesta astfel:

la nivelul medicamentelor fără prescripție medicală prețurile se stabilesc liber de către producători, singura barieră fiind prețul psihologic acceptat de pacient;

pentru medicamentele cu prescripție medicală: un medicament generic poate fi poziționat într-o plajă de preț ce nu poate depăși 65% din prețul medicamentului inovator.

Strategia de distribuție. Portofoliul de produse extrem de variat deținut de compania Antibiotice fac necesară abordarea unei distribuții convenționale, prin intermediul unui număr de distribuitori având o arie de acoperire națională:

segmentul Spitale: 7-8 parteneri specializați pe piața de hospital, care reprezintă compania Antibiotice Iași la licitațiile sau selecțiile de oferte organizate de unitățile sanitare cu paturi.

segmentul Retail: este acoperit de un număr de 13 distribuitori, cu o rețea de distribuție națională, echipe specializate de vânzări și tele-sales. Obiectivul principal al activității acestor distribuitori este asigurarea, prin practici comerciale și concurențiale, a prezenței continue și active a produselor marca Antibiotice atât la nivelul farmaciilor independente cât și la nivelul grupurilor farmaceutice.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 21

Strategia de promovare. În paralel cu activitatea de comercializare-distributie este dezvoltată, în cadrul companiei Antibiotice, o structură de marketing și promovare. Pornind de la activitățile desfășurate în prezent, de promovare directă (door-to-door) către medicii prescriptori sau farmacii, compania urmărește integrarea în strategia sa de promovare a unui sistem de management electronic integrat (CRM) care permite:

controlul integrat asupra targetului, date de vânzare în timp real asupra activității reprezentanților de vânzări;

managementul integrat al clienților medici și farmaciști;

date de istoric privind activitatea reprezentanților de vânzări;

sincronizarea raportării activității declarative a tuturor reprezentanților medicali;

sistem electronic de management al campaniilor Call Center;

sistem de management al parcului auto;

raportare, extragere, sintetizare și trimitere automată a rapoartelor către superiori.

INFORMAȚII ECONOMICE

Aspecte privind potențialul uman

Analiza gestiunii resurselor umane sau capitalului uman al întreprinderii, se constituie ca un segment de esență în analiza diagnostic a întreprinderii. Diagnosticul potențialului uman urmărește stabilirea caracteristicilor resurselor umane prin folosirea unui sistem de indicatori care privesc pe de o parte dimensiunea, calificarea, structura și comportamentul personalului, iar pe de altă parte eficiența utilizării acestuia. Analiza asigurării cu resurse umane din punct de vedere cantitativ, calitativ, pe structură, precum și utilizarea timpului de muncă, definesc dimensiunea potențialului economic al întreprinderii și concură, prin utilizarea eficientă, la creșterea capacității concurențiale și a viabilității acesteia.

În cadrul S.C. Antibiotice S.A. Iași, fiecare loc de muncă este asigurat cu personal competent și calificat, în număr suficient pentru a asigura obiectivele asigurării calității de grad farmaceutic. Personalul stabilit în organigramă are, pe lângă calificarea necesară, și o bună experiență practică, din cele mai diverse domenii, atât la cel cu studii superioare, cât și la cel cu studii medii. În cadrul departamentului de Resurse Umane s-a alcătuit organigrama societății, ca și organigramele fiecărui compartiment în parte, ce stabilesc sarcinile de serviciu, aprobate și în concordanță cu procedurile interne. Sarcinile stabilite în fișa postului fiecărui angajat sunt specifice, echilibrate cantitativ pentru a putea fi îndeplinite, astfel încât să nu prezinte nici un risc în ceea ce privește calitatea; atribuie persoanelor autoritate și competență.

Pentru obținerea performanțelor profesionale, preocupările companiei s-au concretizat în proiecte de dezvoltare a resurselor umane, cu programe de instruire pe fiecare direcție, în conformitate cu nevoile identificate pentru fiecare structură organizatorică și în strânsă corelație cu modificările legislative comunitare aplicabile și a legislației interne. O prioritate pentru creșterea perfomantelor și a eficienței angajaților a constituit-o pregătirea și specializarea personalului prin organizarea și monitorizarea unor sesiuni de instruire cu lectori interni și cu lectori externi pe domenii ca: sisteme de managementul calității, sănătății și securității muncii, protecția mediului; instruirea GMP, GLP; farmacovigilență și siguranța medicamentului; fiscalitate europeană și legislație financiar-contabilă; analiză de piață și marketing; limba engleză.

În cursul perioadei de analiză, conducerea Antibiotice S.A. a fost asigurată de un Consiliu de Administrație format din șapte persoane, condus de Directorul General al societății

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 22

care a avut funcția de Președinte al acestui consiliu. De asemenea, conducerea societății a fost asigurată de Directorul General, Director Financiar Contabil, Director Tehnic și Producție, Director Dezvoltare Afaceri, Director Comercial și Logistică, Director Calitate, Director Inginerie și Investiții, Director Marketing și Vânzări Piața Internă, Director Resurse Umane.

Stabilirea numărului și structurii de personal necesar realizării obiectivelor a fost realizată în colaborare cu managerii tuturor structurilor implicate. În acest sens activitatea de resurse umane a fost orientată spre completarea structurilor cu personalul necesar prin:

redistribuirea din structurile cu excedent de personal către cele cu posturi vacante, în funcție de posibilitățile de adaptare la cerințele specifice acestora;

atragerea și angajarea de persoane cu studii superioare în domeniile principale de activitate: medical și promovare, marketing, calitate, producție, farmacovigilența, dezvoltare farmaceutică, studii bioechivalenta, export.

În vederea diagnosticării potențialului uman se iau în considerare următoarele criterii:

Asigurarea cu personal – urmărește concordanța dintre numărul de personal existent și cel necesar pentru realizarea sarcinilor.

Tabelul 1 Evoluția numărului mediu de salariați

Din perspectiva asigurării cantitative cu personal în funcție de volumul real de activitate, societatea Antibiotice S.A. are un nivel bun pe întreaga perioadă de analiză, care variază între 85% (2007) și 106% (2008). De asemenea, se observă că numărul mediu de salariați variază într-o mică măsură; deși în anul 2009 scade cu 6% față de 2008, înregistrând cea mai mică valoare (1430 salariați), asigurarea necesarului de personal pentru realizarea sarcinilor este în proporție de 98%.

Calificarea personalului urmărește concordanța dintre nivelul de calificare al salariatului și cerințele postului. Calificarea personalului este dată de cunoștințele dobândite prin parcurgerea unor forme de instruire, cunoștințele acumulate în desfășurarea activității și aptitudinile individuale. Personalul aflat în diverse sectoare de lucru este angajat în funcție de cerințele postului, având calificarea necesară. Structura personalului în funcție de nivelul de pregătire în anul 2011 este următoarea:

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 23

Tabelul 2 Structura personalului după nivelul de pregătire

Din perspectiva asigurării calitative (calificarea personalului), starea firmei este satisfăcătoare, funcțiile ce necesită personal cu pregătire superioară fiind ocupate corespunzător, iar tendința este de a crește calificarea personalului. Ponderea personalului cu studii superioare în total personal este mai scăzută, majoritar fiind personalul cu studii medii, structura potrivită pentru tipul de activitate al societății.

Structura personalului urmărește gradul general de adecvare a categoriilor de personal la obiectul de activitate și necesitățile activităților de producție și comercializare. Poate fi apreciată prin folosirea mai multor criterii de structurare și anume: categorii de vârstă și sex, vechimea în societate, etc.

Tabelul 3 Distribuția personalului pe categorii de vârsta și de sex (2011)

Teoretic o structură optimă este atunci când ponderea personalului cu vârsta între 30-55 ani este egală cu suma dintre ponderea personalului cu vârsta mai mică de 30 ani și ponderea personalului cu vârsta mai mare de 55 ani. În cazul întreprinderii Antibiotice, nu există o structură optimă, dar totuși se realizează îmbinarea maturității și experienței celor în vârstă cu dinamismul și spiritul de inițiativă al celor tineri. Astfel, personalul societății are o distribuție echilibrată în jurul vârstei mijlocii, ceea ce constituie un aspect pozitiv în

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 24

ceea ce privește potențialul personalului. Pe întreaga perioadă analizată, se constată un echilibru între ponderea personalului feminin (51%) și ponderea personalului masculin (49%), situație datorată caracterului industriei din care face parte societatea.

Tabelul 4 Distribuția personalului în funcție de vechimea în societate (2011)

Ponderea cea mai mare o are personalul cu o vechime în societate de peste 20 ani, ceea ce reflectă un grad de experiență acumulată. Se recomandă creșterea ponderii personalului cu o vechime în muncă între 11-15 ani, ceea ce presupune atât un grad de experiență, cât și avantajul unei flexibilități mai mari în adaptare.

Siguranța locului de muncă – deoarece întreprinderea funcționează normal și are tendințe viitoare de creștere, personalul existent se bucură de o foarte mare siguranță a locului de muncă.

Condițiile de muncă – sunt foarte bune, mediul în care își desfășoară întreprinderea activitatea este unul plăcut, relațiile reciproce bazându-se pe respect. În societate, nu au existat conflicte sociale, toate diferendele apărute între conducere și salariați fiind rezolvate pe cale amiabilă. Aceasta a dus la crearea în cadrul societății a unui climat netensionat, fără probleme deosebite. Angajații companiei apreciază cel mai mult condițiile de dezvoltare profesională oferite de companie, ca și calitatea colaborării în companie, pachetul salarial și condițiile de muncă.

Comportament și disciplină – se măsoară prin aprecieri calitative și prin frecvența cazurilor de indisciplină: sancțiuni, desfacerea contractelor de muncă, etc. În cadrul întreprinderii Antibiotice nu au existat abateri disciplinare deosebite.

Eficiența utilizării forței de muncă – se apreciază cu ajutorul indicatorilor sintetici de eficiență și anume productivitatea și profitabilitatea muncii. Productivitatea muncii este un indicator sintetic care măsoară gradul de utilizare a potențialului uman, iar profitabilitatea muncii exprimă capacitatea forței de muncă de a produce profit.

Tabelul 5 Analiza productivității muncii, a profitabilității muncii și a cheltuielilor

pe angajat

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 25

În anii 2007-2008, productivitatea valorică a muncii cu baza de calcul cifra de afaceri, scade cu aproximativ 3% până la 141698. În perioada 2009-2011, productivitatea muncii se situează pe un trend ascendent, ajungând la 194378 în 2011. Deși numărul personalului se reduce pe această perioadă, cifra de afaceri crește, ceea ce înseamnă că un număr mai redus de salariați realizează o cifră de afaceri mai mare.

De asemenea, în primii doi ani de analiză se observă un nivel scăzut al profitabilității muncii, care se reduce de la 26886 în 2007 la 16642 în 2008. Acest nivel al indicatorului se datorează diminuării atât a rezultatului exploatării cu 40%, dar și a numărului de personal cu 3%. În perioada 2009-2011, profitabilitatea muncii este în creștere, ajungând până la 22112 în 2011.

Cheltuielile pe angajat se situează pe întreaga perioadă de analiză pe un trend ascendent, ajungând la 47191 lei/angajat în 2011. Creșterea cheltuielilor pe angajat are că principala cauză creșterea cheltuielilor cu salariile. Cea mai importantă creștere se înregistrează în anul 2008 când cheltuielile cresc de la 35047 lei/angajat la 42063 lei/angajat, ceea ce înseamnă o creștere în mărimi relative cu 20%.

Aspecte privind potențialul comercial

Diagnosticul potențialului comercial are ca principal obiectiv determinarea pieței de desfacere și a locului ocupat de întreprindere pe piață. Diagnosticul comercial se efectuează asupra elementelor care se află pe piață și anume: produse oferite, clienți, furnizori, concurență, s.a. Criteriile urmărite se referă la:

Evoluția cifrei de afaceri – reflectă dacă firma este în declin sau în dezvoltare, iar pentru o comparație reală se utilizează cifra de afaceri în prețuri comparabile.

Tabelul 6 Evoluția cifrei de afaceri

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 26

Figura 1 Evoluția cifrei de afaceri în prețuri comparabile

Se observă că în primii doi ani ai perioadei de analiză, cifra de afaceri în prețuri comparabile înregistrează o scădere de 2%, de la 218908208 lei în 2007 la 200005512 lei în 2008, după care în perioada 2009-2011 se situează pe un trend ascendent, în 2011 înregistrând o creștere de 16% față de anul precedent.

Produsele comercializate de întreprindere

Prezentă în piața farmaceutică din România de peste 55 de ani, compania Antibiotice Iași deține cea mai complexă structură de fabricație cu un portofoliu de peste 150 de medicamente ce acoperă 5 forme farmaceutice și 11 clase terapeutice. În prezent, deține 130 de mărci înregistrate în sistemul național și 20 de mărci internaționale înregistrate în peste 45 de state ale lumii. Portofoliul de produse al companiei Antibiotice cuprinde: medicamente de uz uman, medicamente de uz veterinar, substanțe active (Nistatina) și biofertilizatori (Azotofertil® și Ecofertil®).

Dimensiunea pieței de desfacere – reprezintă parametrul care oferă informații atât despre mediul comercial al agentului economic, cât și despre posibilitatea de dezvoltare a profilului și posibilități de pătrundere pe piață.

Antibiotice este prezentă atât pe piața internă, cât și pe piața externă. Pe piața internă, portofoliul de produse extrem de variat se adresează atât segmentului Spitale, cât și celui de Retail, poziționându-se ca principalul producător român de medicamente antiinfecțioase. Antibiotice este unul dintre cei mai importanți exportatori români de medicamente, produsele sale fiind distribuite în peste 40 de țări ale lumii, compania deținând peste 45 de parteneriate externe. Principalele piețe de desfacere pentru exportul de substanțe active au fost cele din Europa (Germania, Elveția, Belgia, Franța, Marea Britanie), America de Nord (SUA), Asia (Vietnam, India, Siria, Irak, China, Iordania), dar și piețele emergente din Belarus și Brazilia, iar principalele destinații ale exportului de produse finite au fost piețele din Europa, cele din America de Nord (SUA), Rusia și C.S.I.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 27

(Moldova, Azerbaijan, Georgia, Armenia, Mongoloa), zona MENA – Africa de Nord și Orientul Mijlociu (Algeria, Tunisia, Arabia Saudită, Oman, Yemen) și Asia de Sud-Est (Vietnam, Hong Kong, Taiwan).

Poziția ocupată de întreprindere pe piață – se urmărește evaluarea globală a întreprinderii pe piața pe care își desfășoară activitatea, reflectând segmentul de piață pe care întreprinderea domină sau dimpotrivă deține o poziție nesemnificativă.

Compania a înregistrat în anul 2011 o creștere a cotei de piață de la 2,31% (2010) la 2,53% în piața totală farmaceutică. Deși piața internă cunoaște în permanență restricții puternice, Antibiotice a reușit să-și mențină locul 1 pe piața medicamentelor generice – segmentul hospital cu o cotă de piață de 24% și locul 4 în topul producătorilor de medicamente generice cu o cotă de piață de 7% la nivelul anului 2011. Îmbinarea strategiilor de promovare și a politicilor comerciale precum și fructificarea experienței în domeniu a condus la consolidarea poziției de lider pe piața medicamentelor generice antiinfecțioase (cota de piață valorică de 44,58% la nivelul anului 2011l). Pe fondul unei piețe în continuă evoluție și a unor politici agresive ale competitorilor, Antibiotice s-a menținut în 2011 pe poziția de lider pe întreaga gamă de pulberi injectabile (cota de piață fizică 71,98%), unguente (cota de piață fizică 32,07%) și supozitoare (cota de piață fizică 48,46%).

Peste 25% din cifra de afaceri este reprezentată de medicamente pentru care compania Antibiotice este unic producător în România. Deținerea Certificatului de Conformitate cu Farmacopeea Europeană pentru substanța activă Nistatină precum și autorizarea Food and Drug Administration (FDA) pentru același produs, au făcut ca Antibiotice să-și păstreze poziția a doua ocupată la nivel mondial pentru producția de Nistatină.

Relațiile cu clienții

Prin intermediul rețelei de distribuție, compania asigură, în nume propriu și direct comercializarea medicamentelor în spitale și o prezență continuă și activă a produselor sale atât la nivelul farmaciilor independente (comunitare) cât și la nivelul grupurilor farmaceutice (lanțuri și mini-lanturi). Principalii clienți ai Antibiotice sunt: entitățile sistemului sanitar românesc; Sanavita – Germania; Tocelo Chemicals BV – Olanda; S&D Chemicals – Anglia; Lohmann LTH – Germania; Impextraco NV – Belgia; Farmalena – Rusia; Hubei Kangle – China; Selectchemie – Elvetia; ACIC FINE Chemicals – Canada, Agro Earmachem – Malaezia.

Concurenții societății

Antibiotice are ca principiu de conduită corporativă concurența loială în relația cu firmele competitoare. Întreprinderea descurajează orice formă de concurență monopolistă sau neloială în afacerile proprii sau ale altor operatori economici și nu întreprinde acțiuni care ar putea să afecteze imaginea sau prestigiul competitorilor. Principalii concurenți autohtoni ai companiei de pe piața internă sunt: ZENTIVA – singurul producător intern de soluții infuzabile și substituenți plasmatici; TERAPIA-RANBAXY și BIOFARM, iar principalii producători străini prezenți în România sunt: SANOFI-AVENTIS (cotă de piață 8,7%); HOFFMAN LA ROCHE (8,4%); GLAXOSMITHKLINE (6,6%);

NOVARTIS (6,5%); PFIZER (5,8%); MERCK & CO (5,1%); SERVIER (5%);

ASTRAZENECA (4,7%); ABBOTT (3,3%).

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 28

Relația întreprinderii cu furnizorii – se urmărește evidențierea relațiilor care există între întreprindere și furnizori, fiind luate în calcul criteriile care au stat la baza alegerii furnizorilor, dependența de anumiți furnizori și implicațiile gradului de dependență.

Pentru desfășurarea normală a procesului de producție, societatea se aprovizionează cu materii prime și materiale din țară și din import. Materiile prime procurate din țară și care dețin o pondere mare în normele de consum sunt asigurate de Compartimentul Aprovizionare și livrate de furnizori precum: S.C. AMILUM S.A. Tg. Secuiesc (dextroză, amidon); TEHNICOTEX București (pânză metalurgică); S.C. STIROM S.A. București (flacoane); S.C. POLIROM S.A. Iași (pliante, etichete, banderole); S.C. CHIMCOMPLEX S.A. Borzești (leșie, acid clorhidric, clorură de calciu); S.C. UPSOM

Ocna Mureș (carbonat de calciu); ALPROM Slatina (folie de aluminiu); Progresul Ploiești (tuburi de aluminiu); S.C. OLTCHIM S.A. Rm. Vâlcea (leșie, acid clorhidric, propilenglicol, apă oxigenată); VIROMET Victoria (metanol); SOFERT Bacău (acid sulfuric, amoniac).

Utilitățile necesare procesului de producție sunt furnizate fără întreruperi, neexistând probleme în alimentarea cu combustibil, energie electrică sau apă. Spre deosebire de alte unități, Antibiotice S.A. deține o centrală termică proprie care produce agent termic la parametrii și cantitățile necesare procesului de producție. Printre furnizorii de utilități se numără D.G.N. Tg. Mureș (gaz metan); RENEL Iași (energie electrică); RAJAC Iași (apă).

Principalele orientări în relațiile comerciale cu furnizorii sunt:

menținerea în cea mai mare parte a prețurile negociate anterior;

obținerea unor termene mai mari de creditare de la furnizori;

o permanentă actualizare a bazei de date privind furnizorii și a ofertelor aferente, avându-se în vedere achiziția unor produse de certă calitate la prețuri mici și cu termene de plată mai mari.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 29

CAPITOLUL III. DIAGNOSTICUL FINANCIAR PE BAZA BILANȚULUI

DIAGNOSTICUL LICHIDITĂȚII SI SOLVABILITĂȚII

Lichiditatea și solvabilitatea sunt indicatori ai bonității financiare, reprezentând capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile la scadență. Cei doi indicatori diferă prin exigibilitatea datoriilor la care se referă: pe termen scurt, în cazul lichidității și pe termen lung, în cazul solvabilității.

Diagnosticul lichidității

Lichiditatea este o rată de sinteză care se calculează cu ajutorul părții de jos a bilanțului, prin raportarea posturilor de activ la posturi de pasiv. Există două accepțiuni privind definirea lichidității, conform cărora lichiditatea reprezintă, pe de-o parte capacitatea unor active de a fi transformate, la un moment dat, în bani, iar pe de altă parte, este definită ca fiind capacitatea pe care o are o întreprinderea de a-și acoperi, pe seama elementelor patrimoniale de mijloace circulante active, obligațiile pe termen scurt, ca elemente de pasiv. Aprecierea nivelului de lichiditate se face cu ajutorul a patru indicatori: rata lichidității generale, rata lichidității reduse, rata lichidității curente, rata lichidității imediate.

Rata lichidității generale

Lichiditatea generală (Lg) reprezintă capacitatea unei întreprinderi de a-și achita datoriile pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilități. Formula de calcul este:

Tabelul 7 Analiza lichidității generale

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 30

Figura 2 Evoluția ratei lichidității generale

Lichiditatea generală înregistrează pe întreaga perioadă de analiză valori situate între limitele optime acceptate, excepție făcând primul an când atinge o valoare ușor peste maxim – 2,04%. Din anul 2008 până în anul 2010, rata lichidității generale urmează un trend ascendent, ca urmare a creșterii activelor circulante într-o proporție mai mare decât datoriile pe termen scurt. În următorul an 2011, raportul indicilor de creștere este invers proporțional anilor precedent, iar rata lichidității generale înregistrează o ușoară scădere, până la valoarea de 1,85%. Această situație reflectă o bună capacitate a întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilități.

Rata lichidității reduse

Lichiditatea redusă exprimă capacitatea întreprinderii de a-și acoperi obligațiile pe termen scurt din acele active circulante care pot fi transformate relativ rapid în disponibilități. Astfel se elimină influența lichidității stocurilor. Relația de calcul este:

Tabelul 8 Analiza lichidității reduse

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 31

Figura 3 Evoluția ratei lichidității reduse

Lichiditatea redusă a întreprinderii înregistrează pe parcursul întregii perioade de analiză valori superioare maximului admis, reflectând o situație mai mult decât favorabilă, caracterizată printr-o foarte bună capacitate a societății de a-și acoperi datoriile curente pe seama activelor circulante concretizate în creanțe și trezorerie. Se observă că, la fel ca și lichiditatea generală, lichiditatea redusă are o valoare mai ridicată în primul an, după care urmează o scădere și un trend ascendent pe perioada 2008-2011.

Rata lichidității curente

Lichiditatea curentă apreciază măsura în care întreprinderea își poate onora datoriile exigibile pe termen scurt din investițiile financiare pe termen scurt și disponibilitățile bănești. Formula de calcul este :

Tabelul 9 Analiza lichidității curente

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 32

Figura 4 Evoluția ratei lichidității curente

Lichiditatea curentă înregistrează doar în primii doi ani ai perioadei analizate o valoare apropiată nivelului minim acceptat, în anii imediat următori, rata situându-se sub minim, aproape de 0, ceea ce reflectă o situație nefavorabilă pentru întreprindere. În lipsa investițiilor financiare pe termen scurt, disponibilitățile bănești sunt insuficiente pentru că societatea să-și onoreze obligațiile exigibile pe termen scurt. Reducerea bruscă a disponibilităților bănești în anul 2009 a fost influențată de creșterea termenelor de decontare a medicamentelor pe fondul intrării în vigoare a HG nr. 1088/2009 prin care de la data de 1 iulie 2009 a fost majorat termenul de decontare al facturilor pentru medicamentele gratuite și compensate de către Casele Județene de Asigurări de Sănătate de la 90 de zile la 180 zile.

Rata lichidității imediate

Lichiditatea imediată caracterizează capacitatea întreprinderii de a rambursa prompt datoriile, ținând cont de disponibilități. Relația de calcul este:

Tabelul 10 Analiza lichidității imediate

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 33

Figura 5 Evoluția ratei lichidității imediate

Deoarece nu există investiții financiare pe termen scurt, lichiditatea imediată este egală cu lichiditatea curentă, acest lucru subliniind caracterul critic al situației.

Diagnosticul solvabilității

Solvabilitatea este o rată de sinteză care se calculează pe baza informațiilor atât din partea de sus a bilanțului, cât și a celor din partea de jos. Solvabilitatea poate fi definită în două moduri și anume: aptitudinea întreprinderii de a face față angajamentelor sale în caz de lichidare sau capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen lung.

Solvabilitatea patrimonială – apreciază măsura în care capitalul propriu permite acoperirea obligațiilor către creditori și acționari și se calculează astfel:

Tabelul 11 Analiza solvabilității patrimoniale

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 34

Figura 6 Evoluția solvabilității patrimoniale

Solvabilitatea patrimonială ne arată faptul că societatea este capabilă să-i remunereze pe acționari și creditori în cazul încetării activității, ceea ce presupune că este solvabilă pe termen lung. Trendul crescător al ratelor de solvabilitate este cauzat de majorarea capitalului propriu, față de datoriile pe termen lung care s-au redus în cursul perioadei analizate, ajungând în ultimii doi ani la 0.

Solvabilitatea patrimonială la termen – apreciază măsura în care datoriile totale ale întreprinderii pot fi acoperite pe seama activelor totale. Se calculează după formula :

Utilizarea acestui indicator este recomandată în situația în care firma se află în stare de faliment, urmând a fi supusă procedurii de lichidare, iar acoperirea tuturor datoriilor trebuie făcută prin valorificarea activelor totale. Întrucât valoarea de lichidare a activelor este inferioară valorii contabile a acestora, solvabilitatea este cu atât mai bună, cu cât nivelul indicatorului este mai mare.

Tabelul 12 Analiza solvabilității patrimoniale la termen

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 35

Figura 7 Evoluția solvabilității patrimoniale la termen

Solvabilitatea patrimonială la termen înregistrează pe întreaga perioadă de analiză valori peste nivelul optim acceptat, ceea ce reflectă faptul că în situație de lichidare, întreprinderea este capabilă să-și achite integral datoriile din activele totale, diferența dintre ele fiind suficient de consistentă pentru a acoperi faptul că, la lichidare, activele vor fi valorificate la o valoarea mai mică decât cea reală.

Capacitatea de rambursare a datoriilor

Desfășurarea activității pe termen lung presupune apelarea la împrumuturi, ceea ce face ca solvabilitatea să fie privită ca posibilitate de rambursare a datoriilor din rezultatele obținute, când se mizează pe o activitate eficientă, care elimină varianta acoperirii obligațiilor prin lichidarea activelor. Capacitatea de rambursare se determină astfel:

unde : AF = CAF – Dividende, CAF = Pn + Champ – Vp, Pn = profit net; Champ = cheltuieli cu amortizări și provizioane; Vp = venituri din provizioane.

Tabelul 13 Capacitatea brută de rambursare a datoriilor

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 36

Figura 8 Evoluția capacității brute de rambursare a datoriilor

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, sursele potențiale de autofinanțare degajate de activitatea operațională a firmei, nu pot acoperi totalul datoriilor. Cauza o reprezintă diminuarea rezultatului brut al exploatării, în raport cu creșterea semnificativă a datoriilor totale. Dacă nivelul minim de 0,5 arată că datoriile pot fi achitate în 2 ani, iar nivelul optim este 1, în cazul de față, nivelul de 0,22 al capacității brute de finanțare din ultimul an ne arată că firma își va rambursa datoriile în aproximativ 4 ani, dacă nivelul rezultatelor este cel din 2011.

DIAGNOSTICUL STRUCTURII BILANȚULUI

Analiza structurii patrimoniale are ca obiectiv stabilirea și urmărirea evoluției ponderii diferitelor elemente patrimoniale. Ratele de structură a bilanțului reflectă structura financiară (de finanțare) a întreprinderii și se calculează ca raport între un post sau o grupă de posturi din activ sau pasiv și totalul bilanțier, precum și ca raport între elementele de activ sau pasiv și nivelul total al grupelor din care fac parte. Ratele de structură se obțin în urma analizei pe verticală a bilanțului și pun în evidență câteva caracteristici financiare ale întreprinderii, cum ar fi: capacitatea activelor de a se transforma în lichidități, autonomia și independența financiară a întreprinderii, calitatea echilibrului financiar pe termen scurt, ș.a.

Ratele de structură ale activului

Ratele de structura ale activului reflectă preponderent aspecte privind patrimoniul întreprinderii, apartenența sectorială și natura activității desfășurate. Studiul ratelor de structură ale activului oferă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate a elementelor de activ și capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului, ca urmare a unor împrejurări conjuncturale.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 37

Tabelul 14 Structura activului

Figura 10 Evoluția structurii activului

Activele circulante sunt elementele patrimoniale care dețin cea mai mare pondere în totalul activului, urmând un trend ascendent pe parcursul perioadei de analiză, în timp ce activele imobilizate sunt diminuate cu aproximativ 10 procente. Această situație se datorează specificului activității întreprinderii (proces tehnologic de durată) și restructurării activității ca urmare a renunțării la fabricarea unor produse cu o cotă de piață redusă. Resursele degajate în urma acestei restructurări au fost direcționate spre activități considerate mai profitabile.

Rata activelor imobilizate – exprimă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului. Se apreciază în funcție de specificul activității și reflectă gradul de investire a capitalului în firmă, respectiv gradul de imobilizare a activului. Formula de calcul este următoarea:

Tabelul 15 Rata activelor imobilizate

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 38

Figura 11 Evoluția ratei activelor imobilizate

În perioada analizată, rata activelor imobilizate urmează un trend descendent, în scădere de la aproximativ 48% în 2007 la aproximativ 39% în 2011, ponderile înregistrate situându-se sub nivelul minim acceptat. În ceea ce privește eficiența utilizării activelor imobilizate, prin corelare cu CA, se observă o eficiență bună a acestora în perioada 2009- 2011, pe fondul creșterii CA cu aprox. 2% față de 2008, spre deosebire de scăderea activelor cu aprox. 5% față de 2008. În anii următori, CA crește cu 11%, respectiv 16% depășind de această dată sporirea activelor imobilizate, dar în proporții mai mici de 9%, respectiv 4%.

Rata activelor circulante – reflectă ponderea pe care o dețin utilizările cu caracter ciclic în totalul patrimoniului; măsoară indirect gradul de lichiditate a patrimoniului. Nivelul ratei depinde de specificul activității, fiind complementara ratei activelor imobilizate (RAi + RAc = 100%). Formula de calcul este următoarea:

Tabelul 16 Rata activelor circulante

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 39

Figura 12 Evoluția ratei activelor circulante

Ponderea activelor circulante în activul total este semnificativă și pe întreaga perioadă de analiză, rata urmează un trend ascendent, atingând în anul 2011 o valoare de 61%, situându-se peste nivelul maxim acceptat. Corelând rata activelor circulante cu CA, observăm pe parcursul perioadei analizate, cu excepția anului 2010, o ineficientă a utilizării activelor circulante. Astfel, în timp ce indicele Ac sporește cu 12% în 2008 față de 2007, 7% în 2009 față de 2008, respectiv 22% în 2011 față de 2010, CA scade în 2008 cu 6% față de 2007 și apoi crește, dar într-o proporție mai mică decât activele circulante, cu 2% în 2009 față de 2008, respectiv cu 16% în 2011 față de 2010. Așadar, sporirea creanțelor, a creditului-client este mai mare decât creșterea volumului de activitate reflectat prin CA.

Ratele de structură ale pasivului

Analiza structurii pasivului scoate în evidență faptul că societățile comerciale apelează la diferite surse de finanțare : surse proprii, surse împrumutate și surse atrase. Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea principalelor strategii și a politicii adoptate de societate în domeniul financiar, prin evidențierea unor aspecte privind stabilitatea financiară, autonomia financiară, precum și gradul de îndatorare. Altfel spus, ratele de structură ale pasivului evidențiază modul de structurare a surselor de finanțare în funcție de proveniență și gradul de exigibilitate al acestora.

Rata stabilității financiare – reflectă ponderea resurselor permanente aflate la dispoziția întreprinderii în totalul surselor de finanțare. Preponderență capitalului permanent în resursele financiare conferă un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Aceste resurse permanente se formează prin însumarea capitalului

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 40

propriu și a datoriilor pe termen mediu și lung. Relația de calcul este următoarea:

Tabelul 17 Rata stabilității financiare

Figura 13 Evoluția ratei stabilității financiare

Rata stabilității financiare se situează în perioada analizată peste nivelul minim acceptat de 50%, reflectând preponderența capitalului permanent în resursele financiare, fapt ce conferă un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. În primii 3 ani ai perioadei, rata urmează un trend descendent, scăzând de la 74,16% în 2007 la 68,15% în 2009, după care în anul 2010 înregistrează o creștere până la valoarea de 70,10%, urmând ca în 2011 pe fondul unei creșteri a pasivului total într-o proporție mai mare decât capitalul permanent să se reducă până la valoarea de 66,86%.

Rata autonomiei financiare – exprimă gradul de finanțare a elementelor de activ pe seama resurselor proprii. Autonomia financiară pune în evidență măsura în care sursele de finanțare aparțin proprietarului și trebuie să fie cât mai ridicată. Există două tipuri de autonomie financiară și anume : globală (sursele proprii se compară cu

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 41

totalul surselor de finanțare); la termen (sursele proprii se compară cu sursele permanente).

Rata autonomiei financiare globale arată cât din patrimoniul întreprinderii este finanțat pe seama resurselor proprii și este de dorit să aibă un nivel cât mai ridicat. Nu trebuie neglijată nici finanțarea pe baza resurselor furnizate de terți, mai ales când aceasta se realizează în condiții avantajoase. Această rată prezintă importanță deosebită pentru instituțiile financiare atunci când societatea solicită un împrumut. Relația de calcul este următoarea:

Tabelul 18 Rata autonomiei financiare globale

Figura 14 Evoluția ratei autonomiei financiare globale

Rata autonomiei financiare globale deși se situează în perioada analizată peste nivelul minim acceptat de 33%, reflectând o situație favorabilă pentru întreprindere, urmează un trend descendent, diminuându-se de la 72,36% în 2007 la 63,59% în 2011, ca urmare a creșterii pasivului total într-o proporție mai mare decât capitalul propriu.

Rata autonomiei financiare la termen reflectă ponderea surselor proprii în totalul surselor permanente de finanțare. Denumirea ratei este dată de sursele de finanțare cu caracter permanent, care se mențin într-o anumită structură doar o perioadă limitată de timp. Este considerată mai expresivă decât rata autonomiei financiare globale deoarece exprimă

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 42

structura capitalurilor permanente ce asigură o finanțare îndelungată a întreprinderii. Nivelul ratei are o mare importanță pentru deciziile viitoare de politică financiară pe care managementul firmei intenționează să le ia. Se consideră că firma beneficiază de o structură financiară sănătoasă căreia îi este asociat un grad scăzut de risc, atunci când ponderea surselor proprii în sursele permanente este de cel puțin 50%. Relația de calcul este următoarea:

Tabelul 19 Rata autonomiei financiare la termen

Figura 15 Evoluția ratei autonomiei financiare la termen

Autonomia financiară la termen este foarte bună, rata înregistrând în perioada analizată valori superioare nivelului minim acceptat de 50%, de unde se poate constata că întreprinderea are o structură financiară sănătoasă căreia îi este asociat un grad scăzut de risc, deoarece majoritatea resurselor stabile sunt reprezentate de resursele proprii. În primii doi ani ai perioadei, nivelul ratei este în creștere, mergând chiar spre 100%, după care în următorul an 2009 se reduce până la 94,44%, pe fondul unei scăderi a capitalului propriu, însă în perioada imediat următoare, rata se situează din nou pe un trend ascendent, atingând valoarea de 95,11% în 2011. Firma dispune de mari posibilități de a se îndatora, cu condiția respectării principiului levierului financiar.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 43

Ratele de îndatorare – evidențiază nivelul datoriilor pe care le are firma în raport cu totalul surselor de finanțare sau doar cu sursele proprii. Gradul de îndatorare se exprimă cu ajutorul ratelor, calculate în 2 variante: globală și la termen.

Rata îndatorării globale compară ansamblul datoriilor pe care le are firma față de creditorii săi, indiferent dacă sunt de natură financiară sau nu, cu totalul surselor de finanțare. Nivelul de îndatorare maxim acceptat la un grad de risc suportabil este de 66%. Cu cât rata îndatorării ia valori mai apropiate de 100%, cu atât riscul imposibilității de a onora aceste datorii este mai mare, respectiv cu cât rata ia valori mai mici de 66%, cu atât dependența firmei față de creditorii săi este mai scăzută. Această rată este complementara ratei autonomiei financiare și se determină astfel:

Tabelul 20 Rata îndatorării globale

Figura 16 Evoluția ratei îndatorării globale

Rata îndatorării globale înregistrează în perioada de analiză valori inferioare nivelului maxim admis, situându-se pe un trend ascendent (de la 26,94% în 2007 la 33,14% în 2011), cu excepția anului 2010, când nivelul ratei se reduce cu aproximativ 2 procente față de 2009, pe fondul diminuării datoriilor totale ca urmare a rambursării integrale a împrumuturilor pe termen lung și totodată a diminuării datoriilor pe termen scurt.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 44

Rata îndatorării la termen compară datoriile financiare pe termen mediu și lung cu sursele permanente de finanțare sau cu sursele proprii. Se determină cu ajutorul următoarelor relații de calcul :

Tabelul 21 Rata îndatorării la termen

Figura 17 Evoluția ratei îndatorării la termen

Ratele de îndatorare la termen, conform ambelor variante, arată că finanțarea activității depinde în foarte mică măsură sau chiar deloc, de sursele permanente împrumutate (datoriile pe termen scurt sunt prioritare în finanțarea activității). Ca urmare, îndatorarea la termen este favorabilă întreprinderii, aceasta având capacitatea de a atrage împrumuturi pe termen mediu și lung, însă fără a omite existența efectului de levier.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 45

DIAGNOSTICUL ECHILIBRULUI FINANCIAR

Prin echilibru financiar se înțelege armonizarea surselor cu nevoile de finanțat ale întreprinderii, respectiv egalitatea dintre resursele financiare și mijloacele economice necesare desfășurării activității de exploatare și comercializare pe termen lung și scurt. Îndeplinirea obiectivelor unei întreprinderi, indiferent de natura acestora, este condiționată de satisfacerea a două restricții majore : realizarea echilibrului financiar, ceea ce permite asigurarea permanentă a solvabilității și creșterea rentabilității, respectiv capacitatea întreprinderii de a obține un surplus monetar care să-i permită să facă față angajamentelor și să-și asigure dezvoltarea.

Analiza financiară evidențiază modalitățile de realizare a echilibrului financiar având ca obiective :

echilibrul pe termen lung, când se compară resursele permanente cu utilizările permanente, iar măsurarea echilibrului se realizează cu ajutorul indicatorului fondul de rulment ;

echilibrul pe termen scurt, când se compară resursele temporare cu utilizările temporare, iar măsurarea echilibrului se realizează prin intermediul necesarului de fond de rulment ;

echilibrul curent, când se compară disponibilitățile și plasamentele cu nivelul creditelor bancare temporare, iar măsurarea echilibrului se realizează cu ajutorul trezoreriei.

Diagnosticul fondului de rulment

Fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse permanente care asigură finanțarea activelor circulante sau surplusul activelor circulante nete în raport cu datoriile temporare (partea activelor circulante nefinanțată de datoriile pe termen scurt).

Fondul de rulment net poate fi calculat prin două modalități :

pornind de la elementele cuprinse în partea superioară a bilanțului (în funcție de proveniență), că diferența între capitalul permanent și activele imobilizate nete, când se reflectă influența structurii financiare a întreprinderii asupra procesului de formare a surselor de finanțare aferente procesului de exploatare :

FR = CP – Ain

pornind de la elementele de la baza bilanțului (după destinație), că diferența între activele circulante și datoriile pe termen scurt, când indicatorul are semnificația unui excedent de lichidități potențiale, care poate atenua riscurile activității de exploatare :

FR = Ac – Dts

Fondul de rulment este compus din :

fond de rulment propriu (FRP) – reprezintă partea din capitalurile proprii care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării activelor circulante ; apreciază cuantumul participării capitalului propriu la finanțarea activelor circulante ; această parte trebuie să dețină ponderea majoritară în fondul de rulment și să manifeste o permanentă tendință de creștere.

FRP = Capital propriu – Active imobilizate nete

sau

FRP = Fond de rulment – Datorii pe termen mediu și lung

fond de rulment împrumutat (FRÎ) – reprezintă partea din datoriile pe termen mediu și lung care depășesc valoarea imobilizărilor nete și care sunt destinate finanțării

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 46

activelor circulante; pune în evidență participarea împrumuturilor pe termen mediu și lung la finanțarea activelor circulante.

FRÎ = Fond de rulment – Fond de rulment propriu

sau

FRÎ = Capital permanent – Capital propriu

Tabelul 22 Analiza fondului de rulment

Figura 18 Evoluția fondului de rulment

Fondul de rulment înregistrează în perioada de analiză valori pozitive, superioare nivelului optim (considerat 1/3 din CA), ceea ce înseamnă că întreprinderea dispune de un surplus consistent de resurse permanente peste valoarea imobilizărilor nete, care să poate

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 47

fi utilizate pentru finanțarea nevoilor ciclice. Ca urmare, întreprinderea este în echilibru financiar.

Diagnosticul necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment (NFR) – reprezintă acea parte a activelor ciclice care nu este acoperită din resursele ciclice și care trebuie finanțată din resurse permanente, respectiv nevoia de finanțare a ciclului de exploatare din resurse permanente. Acest indicator permite analiza echilibrului financiar pe termen scurt, iar necesitatea să se datorează decalajelor temporare între încasări și plăți și nevoii finanțării stocurilor. Relațiile de calcul a necesarului de fond de rulment sunt :

NFR = Active curente – Resurse curente NFR = ( Ac – Ifts – Db ) – ( Dts – Cts – Sc)

NFR = ( Stocuri + Creanțe ) – Datorii nefinanciare pe termen scurt

unde: Ac = active circulante ; Ifts = investiții financiare pe termen scurt ; Db = disponibilități bănești ; Dts = datorii pe termen scurt ;

Cts = credite pe termen scurt ; Sc = soldul creditor la bănci.

Tabelul 23 Analiza necesarului de fond de rulment

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 48

Figura 19 Evoluția necesarului de fond de rulment

Necesarul de fond de rulment înregistrează în perioada analizată valori pozitive, semnificând un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat, fiind nevoie de resurse permanente care să preia acest decalaj. Situația poate fi considerată normală atâta timp cât este determinată de politica de investiții, creșterea volumului vânzărilor care solicită resurse ciclice mai mari și în creștere. Comparând nivelul obținut al NFR cu nivelul optim (15% din CA), considerat și nivelul maxim, se observă că acesta urmează un trend ascendent și este superior nivelului maxim, ceea ce înseamnă că nevoile de finanțat nu sunt suportabile, iar finanțarea acestora se poate face prin FR, care este de asemenea, pozitiv și în creștere.

Diagnosticul trezoreriei

Trezoreria netă reprezintă surplusul de lichidități rămase după acoperirea excedentului de nevoi ciclice (rămase neacoperite) de către excedentul de resurse permanente. Cu ajutorul acestui indicator se analizează echilibrul financiar curent, când se compară o mărime relativ constantă (fondul de rulment) cu o mărime fluctuantă (necesarul de fond de rulment). Trezoreria netă se poate determina pe baza a trei relații :

ca diferența între fondul de rulment și necesarul de fond de rulment ;

TN = FR – NFR

ca diferența între activul realizabil (investiții financiare pe termen scurt) și disponibil (disponibilități bănești), pe de o parte și datoriile financiare pe termen scurt (Dfts), pe de altă parte ;

TN = ( Ifts + Db ) – Dfts

ca diferența între trezoreria de active și trezoreria de pasiv.

TN = TA – TP

Trezoreria de activ cuprinde : disponibilitățile din casă și din contul curent, depozitele la termen, active financiare de trezorerie (investiții financiare pe termen scurt, efecte comerciale de încasat, acreditive, avansuri de trezorerie, certificate de depozit, bilete de trezorerie), iar trezoreria de pasiv este formată din : credite bancare pe termen scurt, împrumuturi din emisiunea de obligațiuni cu scadența sub un an, partea din creditele bancare pe termen lung scadente sub un an și alte împrumuturi și datorii financiare.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 49

Tabelul 24 Analiza trezoreriei nete

Figura 20 Evoluția trezoreriei nete

Pe perioada analizată, trezoreria netă este negativă, lucru evidențiat și de cash-flow-ul calculat în situațiile financiare anuale. Acest dezechilibru curent arată că necesarul de fond de rulment nu poate fi finanțat în întregime prin fondul de rulment, apelându-se la împrumuturi pe termen scurt.

Diagnosticul ratelor de finanțare

Ratele de finanțare reflectă modul în care sunt finanțate investițiile întreprinderii, investiții care pot fi : strategice, de exploatare și de echilibru. Principalele rate de finanțare utilizate în analiză sunt :

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente (rata finanțării stabile) – arată gradul în care activele stabile sunt finanțate din pasive stabile și reflectă, în mărimi relative, echilibrul financiar pe termen lung. Această rată exprimă măsura în care activele imobilizate sunt finanțate din capitaluri permanente.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 50

Tabelul 25 Analiza ratei finanțării stabile

Figura 21 Evoluția ratei finanțării stabile

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, rata finanțării stabile urmează un trend ascendent, înregistrând valori superioare nivelului maxim admis de 150%, ceea ce reflectă faptul că întreprinderea a dispus de resurse permanente suficiente pentru a acoperi nevoile stabile în totalitate și chiar o parte din nevoile ciclice. Această situație este reflectată și de fondul de rulment pozitiv.

Rata de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii – arată proporția în care capitalul propriu participă la finanțarea activelor imobilizate.

Tabelul 26 Analiza ratei de finanțare a Ai din surse proprii

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 51

Figura 22 Evoluția ratei de finanțare a Ai din surse proprii

Pe întreaga perioadă de analiză, nivelul ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii este supraunitar, reflectând faptul că nevoile permanente au fost acoperite integral din capitalurile proprii, rămânând o parte și pentru nevoile ciclice. Rata înregistrează valori situate pe un trend ascendent, ca urmare a creșterii capitalurilor proprii într-o proporție mai mare decât activele imobilizate.

Rata finanțării ciclice – reflectă măsura în care resursele financiare grupate în capitaluri temporare acoperă utilizările grupate în active temporare.

Tabelul 27 Analiza ratei finanțării ciclice

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 52

Figura 23 Evoluția ratei finanțării ciclice

Se observă că pe întreaga perioadă de analiză, rata finanțării ciclice înregistrează, cu excepția anului 2007, valori puțin pest nivelul minim admis, ceea ce reflectă că nevoile cu caracter temporar au fost acoperite în întregime din surse cu caracter temporar, cu un necesar de fond de rulment pozitiv. Se observă că în 2008-2010, ca urmare a sporirii mai rapide a activelor circulante spre deosebire de sporul pasivelor ciclice, nivelul ratei se reduce ușor, de la 56% în 2008 la 52% în 2010, urmând ca în 2011 să crească până la valoarea de 54%.

Rata de finanțare a necesarului de fond de rulment din fondul de rulment (rata finanțării globale) – arată măsura în care excedentul neutilizat de resurse permanente acoperă nevoile ciclice rămase neacoperite ; măsoară proporția în care necesarul de fond de rulment este acoperit pe seama fondului de rulment. Exprimă în mărimi relative, starea trezoreriei nete, fiind astfel o expresie sintetică a echilibrului financiar al întreprinderii.

Tabelul 28 Analiza ratei finanțării globale

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 53

Figura 24 Evoluția ratei finanțării globale

Rata finanțării globale se situează pe întreaga perioadă de analiză sub nivelul minim admis, reflectând faptul că excedentul neutilizat de resurse permanente nu acoperă integral nevoile ciclice neacoperite. Nivelul indicatorului situat pe un trend descendent, arată că pe perioada analizată necesarul de fond de rulment este acoperit în proporție de 86,3% în 2007, 76,67% în 2008, 58,27% în 2009, și 62% în 2010 și 2011.

DIAGNOSTICUL RATELOR DE GESTIUNE

Reflectarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează cu ajutorul vitezei de rotație, a cărei analiză permite aprecierea comportamentului fiecărei componente a necesarului de fond de rulment, deoarece rotațiile măsoară ritmul de reînnoire a elementelor patrimoniale, respectiv lichiditatea stocurilor și a creanțelor și exigibilitatea datoriilor nefinanciare. Analiza gestiunii resurselor vizează completraea informațiilor privind lichiditatea întreprinderii și echilibrul financiar static cu informații referitoare la echilibrul financiar dinamic. Procesele de încasare a creanțelor și plată a datoriilor exprimă manifestarea dinamică a echilibrului financiar al întreprinderii, cel mai sigur echilibru fiind cel care se asigură pe seama încasărilor din vânzări proprii, adică din cifra de afaceri.

Măsurarea vitezei de rotație se face cu ajutorul a doi indicatori :

Numărul de rotații (Nr) – arată de câte ori se rotește elementul de activ sau de pasiv prin cifra de afaceri într-o perioadă de gestiune ; creșterea numărului de rotații semnifică creșterea eficienței utilizării elementului :

Durata în zile a unei rotații (Dz) – evidențiază durata în care elemental analizat parcurge întregul ciclu economic și se reîntoarce în formă bănească inițială ; reducerea acestui indicator indică o recuperare mai rapidă a elementului în formă bănească :

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 54

Gestiunea stocurilor

Rata de gestiune a stocurilor reflectă rapiditatea cu care stocurile trec prin toate stadiile activității până se reîntorc în formă bănească inițială. Cu cât viteza lor de rotație este mai mare, cu atât eficiența folosirii lor este mai mare, având drept efect eliberarea de resurse financiare.

Tabelul 29 Gestiunea stocurilor

Figura 25 Evoluția numărului de rotații ale stocurilor

Nivelul vitezei de rotație a stocurilor este unul scăzut în perioada de analiză, situându-se cu excepția anului 2007, sub nivelul minim acceptat de 8 rotații, respectiv peste valoarea de 45 de zile. Acest nivel al indicatorului indică o ineficientă a utilizării stocurilor.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 55

Gestiunea clienților

Rata de gestiune a clientilor arata in cate zile intreprinderea isi incaseaza contravaloarea livrarilor catre clienti si exprima valoarea creditului-client acordat de firma, adica durata medie, in zile, de incasare a contravalorii produselor si serviciilor de la beneficiari.

Rata de gestiune a creditului-client se analizeaza prin numarul de rotatii si durata in zile a unei rotatii a acestuia. Valoarea minima care asigura o stare acceptabila a gestiunii creantelor clienti este de 8 rotatii, valoare ce corespunde unei durate medii de incasare de 45 de zile, iar valoarea considerata optima este de maxim 30 zile.

Tabelul 30 Gestiunea creditului-client

Figura 26 Evoluția duratei in zile a creditului-client

Pe întreaga perioadă de analiză, durata în zile a creditului-client este foarte mare, depășind cu mult nivelul maxim admis, considerându-se că întreprinderea se confruntă cu dificultăți mari în încasarea facturilor emise, deci o gestionare ineficientă a creanțelor

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 56

comerciale. Tendința indicatorului este una de creștere, fapt ce duce la scăderea lichidității activului.

Gestiunea furnizorilor

Rata de gestiune a furnizorilor arată în câte zile întreprinderea își achită obligațiile față de furnizori sau de câte ori într-o perioadă de gestiune se plătește contravaloarea aprovizionărilor. Mărimea acestui indicator este influențată de poziția firmei furnizoare pe piață comparativ cu concurenții ei, de relațiile stabilite cu furnizorul, de specificul activității care influențează durata ciclului economic, de conjunctura economică și de politica de credit comercial practicată pe piață. Rata de gestiune a furnizorilor exprimă creditul-furnizor de care beneficiază întreprinderea, adică durata medie în zile de plată a contravalorii bunurilor achiziționate de la furnizori.

Valoarea minimă care asigură o stare acceptabilă a gestiunii furnizorilor este de 8 rotații, valoare ce corespunde unei durate medii de plată a facturilor de 45 de zile, iar valoarea considerată optimă este de maxim 30 de zile. Rata de gestiune a furnizorilor se analizează prin numărul de rotații, respectiv durata în zile a unei rotații:

Tabelul 31 Gestiunea creditului-furnizor

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 57

Figura 27 Evoluția duratei creditului-furnizor

Durata în zile a creditului-furnizor are o evoluție fluctuantă pe întreaga perioadă de analiză, înregistrând valori situate atât sub, cât și peste nivelul maxim admis. Nivelul indicatorului arată că firma nu este un bun platnic și că folosește tot mai mult banii furnizorilor. Existența unui decalaj nefavorabil între creditul-client și creditul-furnizor impune renegocierea termenelor de plată în sensul accelerării încasărilor de la clienți și extinderii duratei de plată a furnizorilor.

DIAGNOSTICUL EFICIENȚEI SOCIETĂȚII

Eficiența economică este forma concretă cu cea mai largă sferă de acțiune pe care o îmbracă raționalitatea în domeniul activității economice. Ea reprezintă o cerință fundamentală care se impune oricărei activități economice și acțiunii oricărui agent economic. Funcția scop a oricărei societăți comerciale este de a maximiza averea acționarilor. Realizarea acestui obiectiv este posibilă numai prin desfășurarea unei activități rentabile, profitul net obținut putând servi pentru remunerarea imediată a acționarilor, prin dividende, sau pentru remunerarea la termen prin creșterea valorii firmei ca urmare a alocării acestuia pentru autofinanțare.

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind capacitatea unei întreprinderi de a obține profit prin utilizarea factorilor de producție și a capitalurilor, indiferent de proveniența acestora. Rentabilitatea constituie una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare a întreprinderii. Măsurarea rentabilității întreprinderii este dată de un sistem de rate de eficiență, care evidențiază caracteristicile economice și financiare ale întreprinderii, permițând compararea performanțelor acestora. Se impune a se face distincția între două noțiuni, și anume între rentabilitate și profitabilitate, ambele fiind rate ale randamentului financiar care raportează un rezultat de natura profitului la un flux de activitate (profitabilitatea) sau la un stoc (rentabilitatea), urmărind să caracterizeze cât mai bine performanțele agentului economic.

Diagnosticul ratelor de profitabilitate

Rata profitabilității comerciale exprimă rezultatul brut din exploatare aferent cifrei de afaceri ; apreciază eficiența politicii comerciale (a procesului de aprovizionare, stocare și

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 58

vânzare) și competitivitatea produselor întreprinderii, reflectând mai ales politica de prețuri practicată de aceasta.

Rata profitabilității comerciale este influențată de doi factori și anume : cifra de afaceri și rezultatul exploatării sau rezultatul exercițiului. Factorii care determină modificarea ratei profitabilității comerciale sunt: structura producției vândute; prețurile de vânzare ale produselor; costurile produselor. În practica economică se considera că o rată a profitabilității comerciale cuprinsă între 5% și 15% este acceptabilă, ea variind însă de la un domeniu de activitate la altul.

Tabelul 32 Analiza ratei profitabilității comerciale

Figura 28 Evoluția ratei profitabilității comerciale

Pe întreaga perioadă analizată, rata profitabilității comerciale se situează sub nivelul optim de 15%, exceptând primul an, 2007, când înregistrează o valoare puțin peste optim (16,08%), reflectând o ineficiență a politicii comerciale. În anul 2008, ca urmare a diminuării masive a rezultatului brut al exercițiului cu 64%, dar și a scăderii cifrei de

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 59

afaceri cu 6%, indicatorul se reduce cu 10%, ajungând la 6,20%. În perioada imediat următoare, 2009-2011, urmează un trend ascendent, atingând valoarea de 9,37% în 2011. Se recomandă aplicarea unor măsuri de optimizare a nivelului ratei profitabilității comerciale : îmbunătățirea structurii produselor, adică o pondere mai ridicată a produselor cu o rată a profitabilității ridicată; menținerea prețurilor dacă acest lucru este posibil; creșterea vânzărilor și optimizarea cheltuielilor.

Diagnosticul ratelor de rentabilitate

Rata rentabilității economice exprimă capacitatea capitalului avansat în întreprindere de a genera beneficii economice. Indicatorul măsoară performanța întreprinderii independent de modul de finanțare. În practica economică se consideră că rata de rentabilitate economică trebuie să conserve substanța economică a întreprinderii, iar pentru a asigura o remunerare minimă a capitalului investit se impune ca aceasta să fie mai mare decât rata inflației. Rata rentabilității economice măsoară aptitudinea capitalului investit de a asigura reînnoirea și creșterea activelor întreprinderii într-o perioadă cât mai scurtă. În termeni reali, rata rentabilității economice are două dimensiuni:

nivelul minim – este cel puțin nivelul dobânzii la capitalurile împrumutate ;

nivelul optim – trebuie să acopere riscul economic și pe cel financiar asumat de investitori.

sau

Tabelul 33 Analiza ratei rentabilității economice

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 60

Figura 29 Evoluția ratei rentabilității economice

Pe întreaga perioadă de analiză, nivelul ratei rentabilității economice este unul destul de scăzut, inferior nivelului optim. În dinamică se observă o reducere în anul 2008 cu aproximativ 5%, ca urmare a diminuării importante a rezultatului exploatării cu 40%, o creștere mică în anii 2009 și 2010 și din nou o scădere în 2011.

Ca măsuri de optimizare se recomandă :

creșterea ratei de rotație a activelor imobilizate în condițiile unei creșteri mai accentuate a cifrei de afaceri în raport cu activele imobilizate (ICA > IAi) ;

creșterea vitezei de rotație a activelor circulante, în special prin reducerea duratei creditului-client, astfel încât să fie asigurată o creștere mai accentuată a cifrei de afaceri în raport cu activele circulante (ICA > IAc) ;

optimizarea structurii activelor circulante în sensul stabilirii unui nivel optim al stocurilor care să asigure un nivel minim al rentabilității economice ;

creșterea ratei profitabilității comerciale prin modificarea rezultatului exploatării într- un ritm superior modificării cifrei de afaceri (IRE > ICA).

Rata rentabilității financiare măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii și exprimă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net din capitalul propriu angajat în activitatea sa. Rentabilitatea financiară remunerează proprietarii întreprinderii prin acordarea de dividende și prin creșterea rezervelor, constituind un mijloc de stimulare a participării la creșterea capitalului social, atât pentru acționarii existenți (o rată a rentabilității financiare ridicată înseamnă creșterea valorii acțiunilor și deci, creșterea valorii bursiere a firmei), cât și pentru noii acționari (o rată a rentabilității financiare ridicată înseamnă creșterea atractivității acțiunilor).

Rata de rentabilitate financiară depinde de politica de finanțare, de politica fiscală, fiind sensibilă și la nivelul gradului de îndatorare. În general, se consideră că nivelul ratei rentabilității financiare trebuie să fie superior nivelului ratei medii a dobânzii, iar nivelul considerat optim este de 25%.

Rata rentabilității financiare se poate determina în două modalități :

rata rentabilității financiare nete

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 61

rata rentabilității financiare brute

Tabelul 34 Analiza ratei rentabilității financiare

Figura 30 Evolutia ratei rentabilității financiare

Rata rentabilității financiare se situează în perioada analizată mult sub nivelul optim de 25%, înregistrând în anii 2008-2010 valori foarte scăzute (4,29% în 2008, 5% în 2009 și 4,84% în 2010). În anul 2008, indicatorul se reduce brusc cu 67% față de 2007, ca urmare a diminuării profitului net tot cu 67%, pe fondul declanșării și propagării crizei financiare mondiale.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 62

CAPITOLUL IV. DIAGNOSTICUL FINANCIAR PE BAZA CONTULUI DE REZULTATE

Diagnosticul performanțelor financiare ale întreprinderii permite formularea de aprecieri asupra formării rezultatelor activității și asupra corelației lor cu structura financiară, lichiditatea și solvabilitatea acesteia. Ca sursă principală de informații pentru analiza performanțelor financiare se folosește Contul de profit și pierdere care permite urmărirea activității desfășurate de o societate comercială pe tipuri de activități (exploatare, financiară, extraordinară). O apreciere cât mai corectă și mai relevantă a situației financiare a unei societăți comerciale impune necesitatea utilizării unor instrumente de măsurare a rezultatelor susceptibile să traducă realitatea economică și financiară desfășurate într-o manieră mai semnificativă decât cea oferită de indicatorii contabili obișnuiți. Acești indicatori ce vizează volumul și rentabilitatea activității societății comerciale sunt cunoscuți sub denumirea de șolduri intermediare de gestiune.

Marja comercială

Marja comercială vizează activitatea comercială a întreprinderilor, fiind considerată principalul indicator de apreciere a performanțelor unei activități comerciale. Ca relație de calcul, marja comercială se obține prin diferența dintre veniturile obținute din vânzările de mărfuri (evaluate la preț de vânzare, exclusiv reducerile comerciale acordate ulterior facturării) și costul mărfurilor vândute (exclusiv reducerile comerciale primite ulterior facturării).

Tabelul 35 Analiza marjei comerciale

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 63

Figura 31 Evolutia marjei comerciale

În anul 2008 marja comercială înregistrează o creștere considerabilă de 20464382 lei în mărimi absolute, datorată atât creșterii veniturilor din vânzarea mărfurilor, cât și cheltuielilor privind mărfurile, însă veniturile cresc într-un ritm mai rapid decât cheltuielile. În anul 2009 indicatorul înregistrează o scădere de aproximativ 20% datorată diminuării veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 11,87% și majorării cheltuielilor privind mărfurile cu 3,6%. În intervalul 2010-2011 marja comercială se află pe un trend crescător, în ultimul an înregistrând o creștere de 83,33% față de anul precedent 2010.

Cifra de afaceri

Cifra de afaceri este un indicator de rezultate care exprimă volumul activității, oferind o imagine de ansamblu asupra finalității activității unei întreprinderi, imagine care reflectă capacitatea de producție și comercializare a acesteia. Cifra de afaceri reprezintă expresia valorică a tuturor afacerilor derulate de o întreprindere pe o perioadă de gestiune. Ca relație de calcul, cifra de afaceri se obține prin însumarea veniturilor din vânzarea produselor proprii (Qv) și a veniturilor din comercializarea cu ridicată sau cu amănuntul a mărfurilor (Vvmf).

CA = Vvmf + Qv

Pentru ca activitatea întreprinderii să fie profitabilă, nivelul cifrei de afaceri trebuie să acopere cheltuielile aferente activității de exploatare și să permită realizarea de profit. De asemenea, cifra de afaceri trebuie să dețină o pondere de minim 85% din veniturile realizate din activitatea de exploatare și, respectiv, de cel puțin 75% din veniturile totale ale firmei, pentru a reflecta o situație normală de realizare activității.

Tabelul 36 Analiza structurii cifrei de afaceri

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 64

Figura 32 Evoluția cifrei de afaceri

Se observă că în prima parte a perioadei de analiză (2007-2008), cifra de afaceri a înregistrat o scădere de 8,63% datorată diminuării producției vândute cu aproximativ 20%. În următorii ani ai perioadei, evoluția cifrei de afaceri a fost una ascendentă, aceasta crescând cu 4,05% în anul 2009 față de 2008, cu 10,34% în 2010 față de 2009 și cu

16,02% în 2011 față de 2010.

În ceea ce privește ponderea cifrei de afaceri în veniturile din exploatare și în total venituri, aceasta înregistrează valori foarte bune, menținându-se în ambele cazuri în intervalul 87-95%, ceea ce reflectă o foarte bună corelare a activității firmei cu obiectul

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 65

general de activitate. În toți cei 5 ani de analiză, ponderea cea mai mare în cifra de afaceri o deține producția vândută, ceea ce reflectă contribuția majoră la formarea cifrei de afaceri. De altfel, aceasta pondere a avut o evoluție descrescătoare ajungând ca în anul 2011 să fie de 80,90% din cifra de afaceri. Acest aspect reflectă o situație pozitivă și importanța ridicată a activității de bază a întreprinderii. Astfel, putem spune că, pe parcursul perioadei de analiză, acest indicator a avut o evoluție ascendentă cu tendința de creștere lentă.

Tabelul 37 Analiza dinamicii cifrei de afaceri în prețuri comparabile

Figura 33 Dinamica cifrei de afaceri în prețuri comparabile

Se observă că în anul 2008 față de 2007 cifra de afaceri înregistrează o scădere de 18902506 lei în mărimi absolute și de 8,63% în mărimi relative. Însă situația se îmbunătățește în anii următori, când activitatea de comercializare se dezvoltă, astfel creșterea în mărimi absolute fiind de 8094966 lei în 2009 față de 2008, 21518808 lei în 2010 față de 2009, 36777175 lei în 2011 față de 2010 și în mărimi relative de 4,05 % în

2009 față de 2008, 10,34% în 2010 față de 2009 și 16,02% în 2011 față de 2010.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 66

Producția exercițiului

Producția exercițiului reflectă volumul total al activității industriale desfășurate de o societate comercială în cursul unui exercițiu financiar, cuprinzând valoarea bunurilor fabricate și a serviciilor prestate pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru nevoi proprii. Relația de calcul este următoarea:

Qex = Qv + Qs + Qi

unde Qv – producția vândută, Qs – producția stocată și Qi – producția imobilizată. Principalul neajuns al acestui indicator constă în faptul că elementele componente au baze diferite de evaluare, producția vândută fiind evaluată la prețul de vânzare al producătorului, iar producția stocată și cea de imobilizări la costul de producție, ceea ce face ca producția exercițiului să fie un indicator eterogen. Producția exercițiului este baza de pornire în construcția tabloului soldurilor intermediare de gestiune.

Tabelul 38 Analiza producției exercițiului

Figura 34 Evolutia productiei exercitiului

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 67

Se poate observa că evoluția producției exercițiului este una descrescătoare în primii 3 ani de analiză, aceasta diminuându-se cu 43181082 în anul 2009 față de anul de referință 2007, ceea ce denotă o reducere cu 18,59% în mărimi relative. Această tendință de scădere este stopată în anul 2009, când are loc o majorare a indicatorului cu 20,29% față de anul anterior, creștere datorată creșterii producției vândute ca urmare a majorării semnificative a activității de comercializare.

Tabelul 39 Structura producției exercițiului

Din punct de vedere structural, se poate observa ca in realizarea productiei exercitiului cea mai mare pondere o are productia vanduta, aceasta situandu-se peste 95% pe parcursul celor 5 ani ai perioadei analizate, productia stocata avand o valoare mica cuprinsa intre 0,33% in 2011 si 4,4% in 2008, culminand cu un destocaj in anul 2009, iar productia imobilizata fiind nesemnificativa.

Tabelul 40 Analiza dinamicii producției exercițiului în prețuri comparabile

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 68

Figura 35 Dinamica producției exercițiului în prețuri comparabile

În primii 2 ani de analiză, producția exercițiului în prețuri comparabile a avut un trend descendent, ajungând la valoarea de 178739620 lei în 2008, ceea ce înseamnă o reducere cu 42897897 lei în mărimi absolute, respectiv 19,35% în mărimi relative. Situația se schimbă în perioada 2009-2011, când indicatorul a crescut cu 0,18% în 2009 față de 2008, 19,72% în 2010 față de 2009 și cu 16,28% în 2011 față de 2010, ca urmare a dezvoltării activității întreprinderii.

Valoarea adaugată

Valoarea adăugată exprimă creșterea de valoare rezultată din utilizarea factorilor de producție, îndeosebi a factorilor muncă și capital, peste valoarea materiilor prime, materialelor și serviciilor cumpărate de întreprindere de la terți. Altfel spus valoarea adăugată reprezintă plusul de valoare care excede consumurilor intermediare în procesul de exploatare sau bogăția creată de întreprindere într-o perioadă de timp. Analiza valorii adăugate permite o bună evaluare a performanțelor si a eficienței utilizării factorilor de producție si exprimă, mai bine decât orice alt indicator, eficacitatea combinării factorilor de producție muncă și capital.

Valoarea adăugată reprezintă sursa de acumulări bănești care asigură remunerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii: personalul (prin salarii, indemnizații și alte cheltuieli); statul (prin impozite, taxe și vărsăminte asimilate); creditorii (prin dobânzi, comisioane și alte cheltuieli financiare plătite); acționarii (prin dividendele plătite); întreprinderea (prin autofinanțare potențială).

Valoarea adăugată poate fi calculată prin două metode:

Metoda deductivă presupune calcularea valorii adăugate, pe baza soldurilor intermediare de gestiune, ca diferență între producția globală a exercițiului și consumul intermediar:

VA = Qex + Mc – Cint

unde: Qex = producția exercițiului, Mc = marja comercială, Cint = consumul intermediar.

Metoda aditivă constă în însumarea elementelor componente a indicatorului. Dacă rezultatul exercițiului se repartizează pentru dividende și investiții, relațiile sunt:

VA = S + Am + Db + I + Pn

sau

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 69

VA = S + I + Db + Div + Af

unde: S = salarii, Db = dobânzi, Pn = profit net, Div = dividende, Af = autofinanțare, Am = amortizare anuală, I = impozite, taxe și vărsăminte asimilate.

Tabelul 41 Analiza valorii adăugate (metoda substractivă)

Figura 36 Evoluția valorii adăugate

Valoarea adăugată înregistrează în anul 2008 față de anul 2007 o scădere de 2259114 lei, ceea ce înseamnă 2,06% în mărimi relative. În perioada următoare 2009-2011, indicatorul se situează pe un trend ascendent, înregistrând în anul 2009 o creștere lentă de 1,53%,

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 70

apoi o creștere bruscă de 33,61% în anul 2010 și din nou o creștere de 15,62% în 2011. Creșterea bruscă din anul 2010 se datorează în primul rând creșterii activității de producție, cât și a marjei comerciale, iar creșterea consumului intermediar nu influențează în sens negativ evoluția valorii adăugate, deoarece ritmul acestuia este devansat de ritmul de creștere al marjei comerciale și al producției exercițiului. În ultimul an, chiar dacă valoarea adăugată înregistrează o creștere, este una moderată, datorată ritmului de creștere superior al consumului intermediar față de cel al producției exercițiului (31,12%>15,95%). În ultimul an al prioadei analizate, indicele de creștere al valorii adăugate este inferior indicelui de creștere al producției exercițiului, fapt ce semnifică reducerea gradului de valorificarea a resurselor, respectiv diminuarea capacității de a crea bogăție și reprezintă un semnal de alarmă pentru întreprindere.

Tabelul 42 Analiza dinamicii valorii adăugate în prețuri comparabile

Figura 37 Dinamica valorii adăugate în prețuri comparabile

Se observă că în anul 2008 față de 2007, valoarea adăugată înregistrează o scădere în mărimi absolute de 2259114 lei și în mărimi relative de 2,06%. Însă, situația se îmbunătățește în perioada 2009-2011, mai ales în anul 2010 când indicatorul se majorează considerabil cu 36738392 lei în mărimi absolute și 33,61% în mărimi relative. În anul 2011 însă creșterea este una moderată de 22811979 lei în mărimi absolute și 15,62% în mărimi relative.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 71

Excedentul brut din exploatare

Excedentul brut al exploatării (EBE) este primul indicator din categoria celor care exprimă profitabilitatea. El succede din valoarea adăugată după ce s-a realizat retribuirea muncii prin salarii și a statului prin impozite și taxe. Acest rezultat are trei destinații majore: regenerarea capitalului fix (amortizări) și prevenirea riscurilor viitoare (provizioane); retribuirea capitalului (propriu sau împrumutat); retribuirea statului prin impozite directe (impozitul pe profit). Indicatorul poate fi calculat prin doua metode:

metoda substractivă – are ca pornire valoarea adăugată și determină acel rezultat brut al exploatării care excede din valoarea adăugată dupa plata salariilor, a impozitelor, taxelor către stat și a altor cheltuieli de exploatare:

EBE = VA + Subvenții pentru exploatare – Cheltuieli totale cu personalul – Impozite, taxe și vărsăminte asimilate

metoda aditivă presupune:

EBE = Rezultatul exploatării + Cheltuieli cu despăgubiri, donații și active cedate + ajustarea valorii imobilizărilor corporale și necorporale – Alte venituri din exploatare

Tabelul 43 Analiza excedentului brut de exploatare (metoda substractivă)

Figura 38 Evoluția excedentului brut de exploatare

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 72

În primii doi ani de analiză indicatorul a înregistrat un trend descrescător datorită faptului indicele cheltuielilor cu personalul a crescut față de indicele valorii adăugate care a scăzut, iar nivelul fiscalității s-a redus de asemenea în această perioadă cu 16,28%, fapt ce reflectă o diminuare a capacității de finanțare a exploatării. Se remarcă însă faptul că în anul 2009 indicatorul înregistrează o ușoară creștere până la o valoare cu 2,94% mai mare decât valoarea anului precedent, urmând ca în anul 2010, acesta să înregistreze o îmbunătățire cu 81,86% în raport cu anul anterior pe fondul unei creșteri a valorii adăugate, a cheltuielilor totale cu personalul, însă menținerea aproape la aceleași nivel al impozitelor, taxelor și vărsămintelor asimilate.

Tabelul 44 Analiza dinamicii excedentului brut de exploatare în prețuri comparabile

Figura 39 Dinamica excedentului brut de exploatare în prețuri comparabile

Dinamica excedentului brut de exploatare, în perioada analizată, a fost una oscilantă cu tendința de îmbunătățire, ceea ce reflectă o situație pozitivă deoarece determină creșterea potențialului de finanțare al exploatării.

Rezultatul exploatării

Rezultatul exploatarii (RE) reușește să surprindă cel mai bine capacitatea activității de exploatare de a genera profit, deoarece rezultatul format nu a fost supus operațiunilor de distribuire către diverși participanți la activitatea întreprinderii. La formarea sa concură

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 73

ansamblul cheltuielilor aferente exploatării, acestea fiind raportate la ansamblul veniturilor generate din aceeași activitate. Valoarea sa informațională este centrată pe reflectarea unui rezultat care să caracterizeze toate operațiunile și fluxurile aferente exploatării.

RE = Venituri din exploatare – Cheltuieli din exploatare

Tabelul 45 Analiza rezultatului exploatării

Figura 40 Evoluția rezultatului exploatării

Rezultatul exploatării a înregistrat în anul 2008 față de 2007 o scădere bruscă de aproximativ 40%, pe fondul scăderii veniturilor din exploatare cu 3,82% cu efect negativ asupra indicatorului, concomitent cu creșterea cheltuielilor din exploatare cu 3,99%. De asemenea, o altă cauză a diminuării indicatorului a fost scăderea eficienței activității prin scăderea cifrei de afaceri cu 9,32% în 2008 față de 2007, concomitent cu scăderea ratei profitabilității comerciale cu 9,88% în anul 2008 față de anul 2007 cu efect negativ asupra indicatorului.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 74

În intervalul 2008-2009, rezultatul exploatării a crescut cu 3,26% datorită diminuării atât a veniturilor din exploatare, cât și a cheltuielilor din exploatare, însă indicele cheltuielilor s-a redus într-un ritm mai rapid decât cel al veniturilor. În intervalul 2009-2011, indicatorul înregistrează în continuare un trend ascendent, având o valoare cu 16,77% mai mare în anul 2010 față de 2009 și 4,91% mai mare în anul 2011 față de 2010, ca urmare a: creșterii veniturilor din exploatare cu 13,62% în anul 2010 față de 2009, respectiv 14,46% în anul 2011 față de 2010, cu efect pozitiv asupra indicatorului, concomitent cu creșterea cheltuielilor din exploatare cu 13,19% în anul 2010 față de 2009, respectiv 15,8% în anul 2011 față de 2010; creșterii eficienței activității prin creșterea cifrei de afaceri cu 15,79% în anul 2010 față de 2009, respectiv 1,23% în anul 2011 față de 2010, cu efect pozitiv asupra indicatorului.

Tabelul 46 Dinamica rezultatului exploatării în prețuri comparabile

Figura 41 Dinamica rezultatului exploatării în prețuri comparabile

Pe parcursul perioadei de analiză, rezultatul exploatării în mărimi comparabile prezintă o dinamică oscilantă cu tendința de creștere lentă în ultimul an, reflectând o creștere a eficienței activității de exploatare.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 75

Rezultatul brut al exercitiului

Rezultatul brut al exercițiului (RBex) sau rezultatul înainte de impozitare se obține prin însumarea rezultatului aferent celor trei activități principale derulate la nivel de întreprindere (de exploatare, financiară și extraordinară). Relațiile de calcul sunt:

unde: RE = rezultatul exploatării, Rf = rezultatul financiar, Rextr = rezultatul extraordinar, Rc = rezultatul curent.

Rezultatul brut al exercițiului nu este afectat de politica fiscală, ceea ce permite o mai bună comparabilitate a performanțelor unor întreprinderi aproximativ similare ca profil și dimensiune, care realizează un volum diferit de cheltuieli nedeductibile din punct de vedere fiscal. Rezultatul brut al exercițiului exprimă în mărimi absolute rentabilitatea brută sau pierderile aferente activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale aferente unui exercițiu financiar. Se determină conform relației:

unde: VT = venituri totale, ChT = cheltuieli totale.

Tabelul 47 Analiza rezultatului brut al exercițiului

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 76

Figura 42 Evoluția rezultatului brut al exercițiului

De-a lungul perioadei de analiză, rezultatul brut al exercițiului a înregistrat o tendință oscilantă. Astfel, în perioada 2007-2008 indicatorul a scăzut cu 63,75%, cauzele fiind creșterea cheltuielilor totale cu 8,58% în 2008 față de 2007 și scăderea veniturilor totale cu 2,65% în 2008 față de 2007. În perioada 2008-2011, rezultatul brut al exercițiului a înregistrat un trend crescător, astfel că valoarea sa a crescut cu 17,04% în anul 2009 față de 2008, cu 18,05% în 2010 față de 2009 și cu 42,90% în 2011 față de 2010. Această evoluție favorabilă a indicatorului s-a datorat creșterii veniturilor totale cu 18,75% în anul 2010 față de 2009, respectiv cu 15,12% în 2011 față de 2010, creșterii cheltuielilor totale

cu 18,81% în 2010 față de 2009, respectiv cu 13,02% în 2011 față de 2010, modificării structurii veniturilor și cheltuielilor și, implicit, a rezultatului brut, îmbunătățirii eficienței activității.

Tabelul 48 Structura rezultatului brut al exercițiului

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 77

Din punct de vedere structural, se poate observa că în realizarea rezultatului brut al exercițiului cea mai mare pondere o are rezultatul din exploatare, acesta situându-se peste 110% pe parcursul celor 5 ani de analiză. Rezultatul financiar înregistrează valori negative datorită faptului că veniturile financiare sunt devansate de cheltuielile financiare, din această diferență rezultând pierderi ale activității financiare, iar rezultatul extraordinar este nesemnificativ.

Tabelul 49 Analiza dinamicii rezultatului brut al exercițiului

Figura 43 Dinamica rezultatului brut al exercițiului

Dinamica rezultatului brut al exercițiului prezintă o tendință oscilantă, caracterizată în prima parte a perioadei de analiză de o scădere bruscă, indicatorul înregistrând în anul

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 78

2008 o valoare cu 65% mai mică decât în 2007. În intervalul 2009-2010, tendința este de creștere moderată de la o perioadă la alta, rezultatul brut al exercițiului majorându-se cu 19,59% în anul 2009 față de 2008, respectiv cu 17,5% în anul 2010 față de 2009. În anul 2011, indicatorul înregistrează față de 2010 o creștere considerabilă cu 7540283 lei în mărimi absolute, respectiv cu 43,31%.

Rezultatul net al exercițiului

Rezultatul net al exercițiului (RNex) exprimă în mărimi absolute rentabilitatea netă sau pierderile aferente activității firmei, după deducerea cheltuielilor totale din veniturile totale și a impozitului pe profit aferent unui exercițiu financiar. Profitul net este măsura absolută a rentabilității financiare a capitalului propriu. Altfel spus, acest indicator măsoară masa profitului ce ramâne la dispoziția proprietarilor întreprinderii și care urmează a fi distribuit.

RNex = RE + Rfin + Rextr – Impozitul pe profit RNex = RBex – Impozitul pe profit

unde: RE – rezultatul exploatării, Rfin – rezultatul financiar,

Rextr – rezultatul extraordinar, RBex – rezultatul brut al exercițiului.

Tabelul 50 Analiza rezultatului net al exercițiului

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 79

Figura 44 Evoluția rezultatului net al exercițiului

Pe întreaga perioadă analizată, întreprinderea a desfășurat o activitate profitabilă, înregistrând profit la sfârșitul fiecărui an financiar. Un rezultat net pozitiv al exercițiului se datorează unui nivel mai ridicat al veniturilor totale comparativ cu cheltuielile totale. Evoluția rezultatului net este una descrecatoare, chiar bruscă în 2008, în următorii ani de analiză având însă o evoluție crescătoare, valoarea indicatorului în 2011 crescând cu 61,88% comparativ cu anul precedent.

Tabelul 51 Analiza dinamicii rezultatului net al exercițiului

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 80

Figura 45 Dinamica rezultatului net al exercițiului

Dinamica rezultatului net al exercițiului ar trebui să prezinte o tendință de creștere în prețuri comparabile de la o perioadă la alta pentru a asigura creșterea reală a câștigului net aferent întregii activități a întreprinderii. Acest lucru nu se respectă în anul 2008 când indicatorul prezintă o tendință de scădere bruscă, urmând ca în perioada imediat următoare (2009-2011) să înregistreze o tendință de creștere față de anii precedenți.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 81

CAPITOLUL V. DIAGNOSTIGRAMA POTENȚIALULUI FINANCIAR

Diagnostigrama potențialului financiar

În urma diagnosticului financiar pe baza bilanțului și a contului de rezultate, se pot trage liniile generale cu privire la situația societății, însă pentru a ilustra cu precizie starea medie a potențialului financiar, se utilizează ca și instrument de baza diagnostigrama, realizată pe baza modelului din cartea „Diagnostic, risc și eficiență în afaceri” a profesorului Băileșteanu.

Pentru a fundamenta și a alege obiectivele strategice, managerul trebuie să utilizeze metode corespunzătoare de analiză pentru evaluarea situației patrimoniale și financiare a întreprinderii, stabilirea punctelor forțe și slabe ale gestiunii și , totodată, să ia decizii de ameliorare a acesteia. Metodologia de diagnoză are ca instrument de bază diagnostigrama.

Realizarea diagnostigramei potențialului financiar presupune parcurgerea anumitor etape:

alegerea criteriilor de descriere a activităților;

stabilirea grilei de evaluare a criteriilor;

parametrizarea grilei de evaluare;

încadrarea criteriului de diagnoză utilizat într-o anumită stare.

Diagnostigrama ca instrument de bază în aplicarea metodologiei de diagnoză asigură:

tratarea unitară a diagnosticului la toate nivelele de organizare ale societății, proceselor ce au o exprimare cantitativă, cât și a celor care se apreciază prin calificative;

descrierea activităților și a potențialităților întreprinderii prin criterii și caracteristici;

diferențierea criteriilor în cadrul nivelelor de organizare și a nivelelor în cadrul întreprinderii;

luarea în considerare a indicatorilor atât ca valoare absolută, cât și că tendința;

agregarea diagnosticului parțial în diagnosticul general al societății.

Alegerea criteriilor de descriere a activităților presupune stabilirea unui număr de criterii care au rolul de a surprinde ceea ce este esențial în activitatea financiară a întreprinderii. În acest sens s-au utilizat 25 criterii de evaluare, avându-se în vedere atât valoarea absolută a acestora, cât și tendința lor. Cele 25 de criterii surprind activitatea financiară a firmei din punct de vedere structural, al echilibrului financiar, al bonității, al gestiunii financiare precum și al rentabilității acesteia.

Stabilirea grilei de evaluare a criteriilor – am optat pentru grila cu 5 stări, din figura de mai jos:

Figura 46 Grila de evaluare

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 82

Parametrizarea grilei de evaluare se face utilizând funcția de utilitate Neumann Von I Morgenstern.

U (Si) = aNi + b

unde: U (Si) – utilitatea stării; a,b – parametrii.

unde: Nmax – nota maximă de pe ecartul grilei de evaluare; Nmin – nota minimă de pe ecartul grilei de evaluare.

În urma parametrizării se obțin următoarele utilități pentru stările grilei:

Figura 47 Stările grilei de evaluare

Stabilirea criteriilor de descriere a activităților:

– Situația 1: exprimarea criteriului numai ca valoare absolută, fără a studia evoluția acestuia în timp. Dacă este posibilă exprimarea criteriului prin indicatori fizici, valorici sau de eficiență, mărimea efectivă a acestora comparate cu mărimi referențiale (optime, standard etc.) asigură încadrarea în starea corespunzătoare. Putem lua drept exemplu, faptul că o rată a profitului de 50% se identifică cu starea de apreciere foarte bună, în timp ce o rată a profitului negativă, cu starea de nesatisfăcător. Valorile intermediare vor acoperi toate celelalte stări. În condițiile în care o estimare cantitativă nu este posibilă și criteriile se definesc prin aprecieri calitative (obținute prin chestionare, interviuri etc.), analiză critică a informațiilor obținute va permite încadrarea în scara stărilor.

– Situația 2: criteriul este exprimat atât ca valoare absolută, cât și ca evoluție în timp. Acest caz se poate estima că fiind cel normal, având în vedere că se întâlnește cel mai des. Este necesar să se găsească o posibilitate de combinare a celor două stări, cum ar fi matricea de unificare prezentată în figură de mai jos.

Tabelul 52 Diagnostigrama potențialului financiar – criterii simple

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 83

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 84

Matricea utilităților

Pentru a exprima criteriile avute în vedere în elaborarea diagnostigramei ținând cont atât de valoare absolută, cât și de tendință acestuia, s-a folosit o grilă de evaluare cu 15 stări.

Figura 48 Ecartul grilei de evaluare

Modul de evidențiere a valorii absolute si a tendinței s-a realizat cu ajutorul matricei de unificare.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 85

Figura 49 Matricea unificării absolute și a tendinței

Odată stabilită grila de evaluare și matricea unificării valorii absolute și a tendinței s-a procedat la parametrizarea grilei de evaluare prin folosirea funcției de utilitate Neumann Von I Morgenstern.

U(1)=0; U(2)=0,04; U(3)=0,08; U(4)=0,13; U(5)=0,17; U(6)=0,21; U(7)=0,25;

U(8)=0,29; U(9)=0,33; U(10)=0,38; U(11)=0,42; U(12)=0,46; U(13)=0,50; U(14)=0,54;

U(15)=0,58; U(16)=0,63; U(17)=0,67; U(18)=0,71; U(19)=0,75; U(20)=0,79;

U(21)=0,83; U(22)=0,88; U(23)=0,92; U(24)=0,96; U(25)=1.

În urma stabilirii utilităților pentru fiecare din stările matricei de unificare a valorii absolute și a tendinței putem crea matricea utilităților ținând cont de utilitatea fiecăreia dintre stări.

Figura 50 Matricea utilităților

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 86

Criterii agregate

Tinand cont de valoarea absoluta a criteriilor si de tendinta acestora s-a stabilit utilitatea fiecarui criteriu in parte pe baza matricei utilitatilor. Intrucat importanta criteriilor in stabilirea diagnosticului financiar al intreprinderii nu este aceeasi fiecaruia dintre criteriile agregate i s-a atribuit un anumit coeficient de importanta.

Metodologia de stabilire a coeficientilor de importanta este urmatoarea:

se identifica toate criteriile si se inscriu intr-un tabel pe orizontala si pe verticala, iar apoi se compara unul cu altul de la stanga la dreapta;

daca se considera criteriul din stanga mai important decat cel din dreapta se trece semnul „+”, in caz contrar se trece „-”;

dupa ce se completeaza intreg tabelul se face suma plusurilor si a minusurilor, avandu-se in vedere ca la criteriul ce are mai multe plusuri, coeficientul sa fie mai mare decat la cel care are mai putine fara a se impune regula proportionalitatii.

Având în vedere importanța fiecărui criteriu și utilitatea acestuia putem evidenția diagrama utilității criteriilor.

Tabelul 53 Diagnostigrama – criterii agregate

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 87

Rezerva de potențial

Rezerva de potențial se calculează pe baza utilității fiecărui criteriu și exprimă potențialul nevalorificat al acestuia. Formula de calcul este:

unde: R (I) – rezerva de potențial a criteriului i; U (I) – utilitatea criteriului i.

R(1)=1; R(2)=0,96; R(3)=0,92; R(4)=0,88; R(5)=0,83; R(6)=0,79; R(7)=0,75; R(8)=0,71;

R(9)=0,67; R(10)=0,63; R(11)=0,58; R(12)=0,54; R(13)=0,50; R(14)=0,46; R(15)=0,42;

R(16)=0,38; R(17)=0,33; R(18)=0,29; R(19)=0,25; R(20)=0,21; R(21)=0,17; R(22)=0,13; R(23)=0,08; R(24)=0,04; R(25)=0.

Figura 51 Rezerva de potențial

Starea medie a potențialului financiar

Starea medie a potențialului financiar se calculează după formula:

unde: Smf – starea medie a poziției financiare; U(n) – utilitatea criteriului n;

K(n) – coeficientul de importanță al criteriului n.

În cazul societății ANTIBIOTICE SA, întrucât au fost luate în considerare 25 criterii, formula devine:

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 88

Pentru a trage o concluzie privind valoarea medie a potențialului financiar, acesta trebuie încadrat în unul dintre criteriile de mai jos:

dacă Smf < 25, întreprinderea se găsește într-o stare critică (faliment iminent);

dacă 45 > Smf > 25, întreprinderea are probleme, iar perspectivele sunt incerte fiind posibile atât redresarea, cât și falimentul;

dacă 75 > Smf > 45, starea întreprinderii este bună, existând premisele pentru o dezvoltare viitoare profitabilă;

dacă Smf > 75, întreprinderea este viabilă în medii concurențiale foarte puternice.

Având în vedere că starea medie a potențialului financiar al întreprinderii analizate este de 51%, putem spune că din punct de vedere financiar, întreprinderea este bună, existând premisele pentru o dezvoltare viitoare profitabilă.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 89

CONCLUZII

Cifra de afaceri netă a anului 2011 a fost de 281,5 milioane lei, realizată în proporție de 80% din vânzările de pe piața internă, restul de 20% reprezentând vânzările de pe piețele externe. Creșterea cifrei de afaceri în anii 2009-2011 ai perioadei analizate, dar mai ales creșterea cu 16% în anul 2011 comparativ cu anul 2010 reprezintă efortul susținut al întregii societăți pentru consolidarea afacerii.

O preocupare permanentă a întregii echipe de conducere și a tuturor angajaților este reducerea în permanentă a costurilor prin optimizarea proceselor, astfel încât să se îmbunătățească structura cheltuielilor. Influența gestionării riguroase a tuturor cheltuielilor pe întreaga perioadă de analiză s-a concretizat în obținerea unui profit din exploatare, în creștere în 2011 cu 5% față de anul precedent.

În ceea ce privește diagnosticul lichidității, rata lichidității generale se situează pe întreaga perioadă analizată în intervalul de siguranța financiară, reflectând capacitatea întreprinderii de a-și onora obligațiile pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în lichidități. Se constată, de asemenea, un excedent de lichiditate redusă și un deficit de lichiditate curentă, ce semnifică faptul că în lipsa investițiilor financiare pe termen scurt, disponibilitățile bănești existente sunt insuficiente pentru ca societatea să-și achite obligațiile exigibile pe termen scurt. Reducerea bruscă a disponibilităților bănești în anul 2009 a fost influențată de creșterea termenelor de decontare a medicamentelor pe fondul intrării în vigoare a HG nr. 1088/2009.

Diagnosticul solvabilității, și anume al solvabilității patrimoniale și al solvabilității patrimoniale la termen reflectă faptul că în situație de lichidare, întreprinderea este capabilă să-și achite integral datoriile din activele totale, diferența dintre ele fiind suficient de consistentă pentru a acoperi faptul că, la lichidare, activele vor fi valorificate la o valoarea mai mică decât cea reală. Analiza capacității brute de rambursare a datoriilor evidențiază că sursele potențiale de autofinanțare degajate de activitatea operațională a firmei, nu pot acoperi totalul datoriilor. Cauza o reprezintă diminuarea rezultatului brut al exploatării, în raport cu creșterea semnificativă a datoriilor totale. De asemenea, capacitatea netă de rambursare a datoriilor se situează sub nivelul minim acceptat, pe fondul unei sporiri mai rapide a datoriilor totale față de sursele proprii de finanțare.

Diagnosticul structurii activului reflectă faptul că activele circulante sunt elementele patrimoniale care dețin cea mai mare pondere în totalul activului, urmând un trend ascendent pe parcursul perioadei de analiză, în timp ce activele imobilizate sunt diminuate cu aproximativ 10%, situație datorată specificului activității întreprinderii (proces tehnologic de durată) și restructurării activității ca urmare a renunțării la fabricarea unor produse cu o cotă de piață redusă. Se observă o eficiență bună a utilizării activelor imobilizate, prin corelare cu CA, pe fondul unei creșteri a CA și a scăderii activelor și de asemenea, o ineficientă a utilizării activelor circulante ce semnifica faptul ca sporirea creanțelor, a creditului-client este mai mare decât creșterea volumului de activitate reflectat prin CA.

În ceea ce priveste diagnosticul structurii pasivului, rata stabilității financiare se situează în perioada analizată peste nivelul minim acceptat de 50%, reflectând preponderența capitalului permanent în resursele financiare, conferind astfel întreprinderii un grad ridicat de siguranță prin stabilitate în finanțare. Autonomia financiară globală și la termen este foarte bună, de unde se constată că întreprinderea are o structură financiară sănătoasă căreia îi este asociat un grad scăzut de risc. Firma dispune de mari posibilități de a se îndatora, cu condiția respectării principiului levierului financiar. Rata de îndatorare la termen, arată că finanțarea activității depinde în foarte mică măsură sau chiar deloc, de

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 90

sursele permanente împrumutate (datoriile pe termen scurt sunt prioritare în finanțarea activității).

Evoluția fondului de rulment pe întreaga perioadă de analiză, reflectă că întreprinderea dispune de un surplus consistent de resurse permanente peste valoarea imobilizărilor nete, care să poate fi utilizate pentru finanțarea nevoilor ciclice și determină realizarea echilibrului financiar pe termen lung. Necesarul de fond de rulment semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat, fiind nevoie de resurse permanente care să preia acest decalaj. Însă comparat cu nivelul optim, se observă că nevoile de finanțat nu sunt suportabile, iar finanțarea acestora se poate face prin FR, care este de asemenea, pozitiv și în creștere. Analiza trezoreriei nete reflectă un nivel negativ al indicatorului care arată ca NFR nu poate fi finanțat în întregime prin FR, apelându-se la împrumuturi pe termen scurt, întreprinderea aflându-se în dezechilibru curent.

Analiza ratei finanțării stabile reflectă că întreprinderea a dispus de resurse permanente suficiente pentru a acoperi în totalitate nevoile stabile și chiar o parte din nevoile ciclice, iar analiza ratei de finanțare a activelor imobilizate din surse proprii arată că nevoile permanente au fost acoperite integral din capitalurile proprii, rămânând o parte și pentru nevoile ciclice. Rata finanțării ciclice reflectă, de asemenea, că nevoile cu caracter temporar au fost acoperite în întregime din surse cu caracter temporar, cu un necesar de fond de rulment pozitiv, însă rată finanțării globale arată că excedentul neutilizat de resurse permanente nu acoperă integral nevoile ciclice neacoperite.

Diagnosticul ratelor de gestiune arată o ineficientă a utilizării stocurilor, o gestionare ineficientă a creanțelor comerciale, întreprinderea confruntându-se cu dificultăți mari în încasarea facturilor emise și de asemenea faptul că firma nu este un bun platnic, utilizând tot mai mult banii furnizorilor.

Diagnosticul eficienței societății reflectă o rată a profitabilității comerciale, a rentabilității economice și a rentabilității financiare situate sub nivelul optim. De aceea se recomandă aplicarea unor măsuri de optimizare: pentru îmbunătățirea nivelului ratei profitabilității comerciale se impune îmbunătățirea structurii produselor, menținerea prețurilor, creșterea vânzărilor și optimizarea cheltuielilor, iar pentru îmbunătățirea nivelului ratei rentabilității economice se impune creșterea vitezei de rotație a activelor imobilizate, creșterea vitezei de rotație a activelor circulante, în special prin reducerea duratei creditului-client.

Având în vedere că starea medie a poziției financiare a companiei Antibiotice SA este de 51%, putem spune că din punct de vedere financiar, întreprinderea este bună, existând premisele pentru o dezvoltare viitoare profitabilă.

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 91

BIBLIOGRAFIE

Băileșteanu, Ghe., Diagnostic, risc și eficiență în afaceri, Editura Mirton, Timișoara 1997

Băileșteanu, Ghe., Firu, L., Diagnosticul întreprinderii, Editura Mirton, Timișoara, 2006

Bîrsan, M., Analiza și diagnosticul firmei, Universitatea „Ștefan cel Mare”, Suceava, 2011

Buglea, A., Analiză financiară – concepte și studiu de caz, Editura Mirton, Timișoara, 2005

Buglea, A., Analiză economico-financiară, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2008

Buglea, A., Diagnosticul și evaluarea întreprinderii, Editura Mirton, Timișoara, 2010

Chebac, N., Valentin, A., Analiză și diagnostic financiar, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, 2010

Năstase, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Universitatea creștină „Dimitrie Cantemir”, București, 2010

Niculescu, M., Diagnostic global strategic, Editura Economică, București, 1997

Petrescu, S., Analiza si diagnostic financiar-contabil, Ghid teoretico-aplicativ, Ediția a II-a revizuită și adăugită, Editura CECCAR, București, 2008

Pirtea, M., Managementul trezoreriei întreprinderii, Editura Mirton, Timișoara, 2003

www.antibiotice.ro

www.bvb.ro

www.insse.ro

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 92

ANEXE

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 93

Anexa nr.1 Bilanțul S.C. Antibiotice S.A.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 94

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 95

Anexa nr.2 Contul de profit și pierdere al S.C. Antibiotice S.A.

Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor 96

Diagnosticul financiar al societății comerciale Antibiotice S.A. 97