Diagnostic, Profilaxie Si Combatere în Colibaciloza Viteilor
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific
Profesor Doctor Elena Velescu
Absolvent,
Paul-Iulian Gîrbea
2016
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ „ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAȘI
FACULTATEA DE MEDICINĂ VETERINARĂ
Diagnostic, profilaxie și combatere în
Colibaciloza vițeilor
Coordonator științific
Profesor Doctor Elena Velescu
Absolvent,
Paul-Iulian Gîrbea
2016
CUPRINS
INTRODUCERE………………………………………………………………………………………………11
Partea a I-a date bibilografice
CAPITOLUL 1 DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND DIAGNOSTICUL, PROFILAXIA
ȘI COMBATEREA ÎN COLIBACILOZĂ LA VIȚEI………………………………………..15
Definiție, istoric și importanță……………………………………………………………………….15
1.1.1 Definiție ……………………………………………………………………………….15
1.1.2 Istoric……………………………………………………………………………………15
1.1.3 Importanță……………………………………………………………………………..16
Clasificare și taxonomie………………………………………………………………………………..16
1.2.1 Clasificarea familie Enterobacteriaceae…………………………………….16
1.2.2 Încadrarea taxonomică ai bacteriei Escherichia coli……………………19
Caracteristicile și structura antigenică ai bacteriei Escherichia coli ………………19
1.3.1 Caracteristicile Escherichiei coli………………………………………………19
1.3.2 Rezistența la agenți chimici, fizici și biologici……………………………21
1.3.3 Structura antigenică ai bacteriei Escherichia coli………………………..21
1.3.4 Factorii implicați în producerea bolii…………………………………………23
1.3.5 Patotipurile Escherichiei coli……………………………………………………24
Caractere epidemiologice………………………………………………………………………………25
Patogeneză…………………………………………………………………………………………………..26
Colisepticemia sau septicemia colibacilară…………………………………………………….28
1.6.1 Etiologie………………………………………………………………………………..28
1.6.2 Tabloul clinic…………………………………………………………………………28
1.6.3 Modificări morfopatologice……………………………………………………..29
Enterotoxiemia colibacilară…………………………………………………………………………..30
1.7.1 Etiologie………………………………………………………………………………..30
1.7.2 Tabloul clinic…………………………………………………………………………31
1.7.3 Modificări morfopatologice……………………………………………………..31
Enterita colibacilară……………………………………………………………………………………..32
1.8.1 Etiologie………………………………………………………………………………..32
1.8.2 Tabloul clinic…………………………………………………………………………32
1.8.3 Modificări morfopatologice……………………………………………………..32
Diagnostic…………………………………………………………………………………………………….33
1.10 Diagnostic diferențial………………………………………………………………………………….36
1.11 Profilaxie……………………………………………………………………………………………………37
1.12 Tratament…………………………………………………………………………………………………38
CAPITOLUL 2 DESCRIEREA FERMEI ÎN CARE A AVUT LOC STAGIUL DE PRACTICĂ……………………………………………………………………………………………………..40
Partea a II-a contribuții proprii
CAPITOLUL 3 OBSERVAȚII PRIVIND DIAGNOSTICUL, PROFILAXIA ȘI COMBATEREA ÎN COLIBACILOZA VIȚEILOR…………………………………………44
3.1 Scopul lucrării…………………………………………………………………………………………….44
3.2 Materiale și metode……………………………………………………………………………………..45
3.3 Rezultate…………………………………………………………………………………………………….52
3.3.1 Rezultatele investigației epidemiologice……………………………………………..54
3.3.2 Rezultatele examenului anatomo-clinic………………………………………………57
3.3.3 Rezultatele tratamentului………………………………………………………………….63
3.3.4 Rezultatele măsurilor de profilaxie…………………………………………………….68
3.3.4.1 Măsurile generale luate în fermă …………………………………………………….68
3.3.4.1.1 Întreținerea vacilor pe durata repausului mamar…………………..68
3.3.4.1.2 Organizarea fătărilor la vaci ……………………………………………..71
3.3.4.1.3 Planul de creștere a tineretului taurin………………………………….75
3.3.4.2 Măsurile specifice luate în fermă…………………………………………………….80
CAPITOLUL 4 CONCLUZII………………………………………………………………………….81
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………..83
LISTA TABELELOR
Tabel 1.1 Clasificarea genurilor, speciilor și subspeciilor ai
Familiei Enterobacteriaceae………………………………………………………………………………….17
Tabel 1.2 Proprietățile enzimatice ai bacteriei Escherichia coli…………………………………20
Tabel 1.3 Patotipurile Escherichiei Coli…………………………………………………………………24
Tabel 1.4 Receptorii enterotoxinelor produse de Escherichia coli……………………………..27
Tabel 3.1 Fiecare agent enteropatogen reprezentat de o culoare pe bandelete…………….52
Tabel 3.2 Distribuirea vițeilor investigați în funcție de vârstă…………………………………..53
Tabel 3.3 Aprecierea clinică a gradului de deshidratare la
animale (Hagiu și col. 2003) ……………………………………………………………………………….61
Tabel 3.4 Numărul de viței aflați sub tratament………………………………………………………67
LISTA FIGURILOR
Fig. 1.1 Structura celulară ai bacteriei Escherichia coli……………………………………………20
Fig. 1.2 Trenul posterior murdărit cu diaree apoasă de culoare albă
la vițel cu vârsta de 5 zile…………………………………………………………………………………….33
Fig. 1.3 Vițel cu o deshidratare progresivă în urma diareei severe……………………………..33
Fig. 1.4 Vilozități intestinale normale la viței………………………………………………………….34
Fig.1.5 Vilozități intestinale atrofiate la viței…………………………………………………………..34
Fig.1.6 Colorarea în Gram a frotiului cu un segment din intestin
a unui vițel cu colibaciloză……………………………………………………………………………………35
Fig.1.7 Secțiune histologică a intestinului subțire colorație hematoxilină-eozină………….35
Fig.1.8 Examinarea unei secțiuni intestinale prin imunofluorescență
indirectă cu ser anti-K88……………………………………………………………………………………..36
Fig.2.1 Ferma S.C Panifcom S.R.L, Broșteni, comuna Vlădeni, Județul Iași……………….40
Fig.2.2 Ferma S.C Panifcom S.R.L, Broșteni, comuna Vlădeni, Județul Iași………………40
Fig.2.3 Sistem de întreținere liberă a vacilor de lapte, cu stand de odihnă
individual………………………………………………………………………………………………………….41
Fig.2.4 Tineretul crescut în cușete individuale……………………………………………………….42
Fig.2.5 Tineretul crescut în țarcuri colective………………………………………………………….42
Fig.3.1 Test rapid imunocromatografic…………………………………………………………………45
Fig. 3.2 Viței așezați în boxe individuale cu vârsta până în 60 de zile………………………46
Fig.3.3 Viței așezați în boxe individuale cu vârsta până în 60 de zile……………………….46
Fig.3.4 Vițel aflat în decubit prezentând slăbiciune, mucoase palide, patul de paie murdar de fecale apoase diareice………………………………………………………………………………………..47
Fig.3.5 Vițel cu trenul posterior murdar de fecale diareice și slăbire progresivă………..48
Fig.3.6 Patul de paie murdar cu fecale apoase de culoare alb-gălbui
în boxa unui vițel……………………………………………………………………………………………..48
Fig.3.7 Un alt vițel care prezenta diaree severă ducând la depilații
a trenului posterior…………………………………………………………………………………………..49
Fig.3.8 Introducerea reactivului în tub………………………………………………………………..49
Fig.3.9 Introducerea materiilor fecale în tubul cu reactiv……………………………………….50
Fig.3.10 Se amestecă conținutul tubului………………………………………………………………50
Fig.3.11 Contactul amestecului din tub cu bandeletele saturate cu anticorpi……………51
Fig.3.12 Bandeletele cu anticorpii specifici………………………………………………………….51
Fig.3.13 Rezultatul testului: o line-negativ și două linii-pozitiv……………………………..52
Fig.3.14 Adăposturi pentru viței în condiții precare de igienă………………………………..55
Fig.3.15 Boxa individuală a unui vițel în condiții precare de igienă……………………….56
Fig.3.16 Condiții nefavorabile de întreținere în boxa individuală a unui vițel………….57
Fig.3.17 Vițel cu diaree aflat în decubit………………………………………………………………58
Fig.3.18 Vițel cu diaree aflat în decubit exprimând o stare de suferință…………………58
Fig.3.19 Vițel cu diaree albă, abătut, prezintă inapetență,
stă retras și menține decubitul…………………………………………………………………………..59
Fig.3.20 Vițel cu trenul posterior murdărit cu fecale și cu debutul unei alopecii……..60
Fig.3.21 Vițel cu trenul posterior murdărit cu fecale apoase
de culoare alb-gălbui……………………………………………………………………………………….60
Fig.3.22 Vițel care elimină continuu materii fecale apoase și o alopecie veritabilă pe regiunile trenului posterior……………………………………………………………………………………………..61
Fig.3.23 Soluție Ringer-Lactat…………………………………………………………………………..64
Fig.3.24 Soluție Glucoză 5%…………………………………………………………………………….64
Fig.3.25 Soluție perfuzabilă Clorură de sodiu…………………………………………………….64
Fig.3.26 Multibio D…………………………………………………………………………………………65
Fig.3.27 Metacam…………………………………………………………………………………………….65
Fig.3.28 Buscopan compositum…………………………………………………………………………65
Fig.3.29 D-Bolus……………………………………………………………………………………………..66
Fig.3.30 Diaproof K…………………………………………………………………………………………66
Fig.3.31 Enroxil 5%…………………………………………………………………………………………66
Fig.3.32 Vitamina C………………………………………………………………………………………..67
Fig.3.33 Beforvel (Complex de vitamine B) ………………………………………………………67
Fig.3.34 Vacile în repaus mamar compartimentate în 3 țarcuri de populare……………69
Fig.3.35 Vacile aflate în repaus mamar compartimentate
în 3 țarcuri de populare……………………………………………………………………………………69
Fig.3.36 Compartimentul cu vacile care mai au 20 de zile până la fătare……………….70
Fig.3.37 Maternitatea……………………………………………………………………………………….70
Fig.3.38 Boxele de maternitate cu așternut abundent de paie,
ventilat și iluminat corespunzător……………………………………………………………………..71
Fig.3.39 Boxele de maternitate în condiții optime de microclimat…………………………71
Fig.3.40 Fătare eutocică la o vacă în boxa de maternitate…………………………………….72
Fig.3.41 Asistarea îngrijitorului în timpul fătării…………………………………………………72
Fig.3.42 Colostrul aflat într-un bidon după mulsul mecanic de la
vaca care a fătat………………………………………………………………………………………………73
Fig.3.43 Proba de colostru din bidon…………………………………………………………………73
Fig.3.44 Adăugarea colostrului până la acoperirea sticlei refractometrului…………….74
Fig.3.45 Citirea indicatorului în refractometru……………………………………………………74
Fig.3.46 Interpretarea calității a probei de colostru……………………………………………..74
Fig.3.47 Un exemplu de interpretare a calității colostrului…………………………………..74
Fig.3.48 Pungă pentru colostru…………………………………………………………………………75
Fig.3.49 Colostrul este pus în punga pentru colostru…………………………………………..75
Fig.3.50 Punga de colostru pusă la congelator……………………………………………………75
Fig.3.51 Boxa individuală a vițelului nou-născut……………………………………………….76
Fig.3.52 Administrarea colostrului la vițel cu ajutorul sondei esofagiene……………..76
Fig.3.53 Suplimentul nutrițional pentru vițeii nou-născuți………………………………….77
Fig.3.54 Administrarea de lapte integral la viței………………………………………………..77
Fig.3.55 Hrana vițeilor……………………………………………………………………………………77
Fig.3.56 Curățirea și dezinfectarea boxelor individuale la viței…………………………..78
Fig.3.57 Refractometrul folosit pentru determinarea proteinelor totale………………..78
Fig.3.58 Proba de sânge a vițelului nou-născut…………………………………………………78
Fig.3.59 Aplicarea picăturilor din proba de sânge pe sticla refractometrului…………79
Fig.3.60 Citirea rezultatului în refractometru…………………………………………………….79
Fig.3.61 Produsul medicinal veterinar pentru imunizarea activă
a vacilor gestante și junincilor………………………………………………………………………..80
INTRODUCERE
Cauzele diareeii și mecanismele producerii acesteia de diferiți agenți patogeni la animale, au devenit subiecte de interes global în ultimul deceniu. Diferite lucrări științifice au condus la identificarea a unui număr considerabil de agenți patogeni cauzatori de enterite, care la început nu erau recunoscute. Evoluția biotehnologiei a deschis posibilitatea de a stabili un diagnostic mai sensibil și mai rapid, o mai bună înțelegere a modului de patogeneză a enteritelor și de a aplica măsuri de control pentru fiecare agent patogen enteric.
Atât diareea perinatală (până la 24 de ore după naștere), cât și neonatală (până la vârsta de 4-5 săptămâni) duc la o gravă disfuncție digestivă, predominate de tulburări ale echilibrului electrolitic și acidobazic, urmate adesea de moarte prin insuficiență cardiocirculatorie acută și azotemie. În unele efective morbiditatea putând atinge chiar 100% la viței, cu mortalitate între 10-25%, mai sensibili fiind nou-născuții și vițeii până la înțărcare.
Diareea la animalele de fermă nou-născuți, în special vițeii sub 30 de zile, este una dintre cele mai frecvente afecțiuni complexe care se întâlnesc la animalele mari. Cauzele diareei vițeilor implică de obicei o interacțiune între bacteriile enteropatogene, viruși și protozoare, imunitatea colostrală a animalului și efectele mediului înconjurător.
Astfel, termenul de diaree acută a vițeilor nou-născuți este utilizată pentru a descrie afecțiunile care apar la vițeii cu vârsta de sub 30 de zile, caracterizată clinic prin diaree profuză apoasă, deshidratare progresivă, acidoză și moarte în câteva zile. Pe baza datelor clinice, de obicei, nu este posibilă diferențierea între cauzatorii comuni ai diareei la vițeii nou-născuți. Aceștia fiind escherichia coli, coronavirus, rotavirus, calicivirus, norovirus, Cryptosporidium spp., Giardia spp., și Salmonella spp.
În problema diareei la vițeii nou-născuți contribuie mai mulți factori de risc, inclusiv sănătatea și nutriția vacilor, gestionarea turmei înainte și după fătare precum și hrănirea vițeilor. Cu toate acestea, riscul cel mai mare întalnit este ținerea în același țarc vacile cu junincile și în care are loc fătările. Acest lucru are ca rezultate acumularea gunoiului cu creșterea ulterioară a numărului de agenți patogeni în mediu.
Unul dintre agenții entero-patogeni care a primit o atenție mondială este Escherichia coli. Este una dintre speciile bacteriene cele mai versatile. Alternează între habitatul său primar, intestin de vertebrate, în care trăiește ca un comensal, și habitatul secundar, apa și sedimentele. Ea produce colibaciloza, atât la om, cât și animale, și este o boală infecțioasă determinată de diferite serotipuri de Escherichia coli.
Ele sunt prezente la toate speciile de animale și determină manifestări morfoclinice foarte diferite în funcție de patotipul de Escherichia coli incriminat și de susceptibilitatea gazdei.
Enteritele la vițeii nou-născuți produc o morbiditate și mortalitate ridicate, conducând la o pierdere economică semnificantă în întreaga lume.
Tulpinile de Escherichia coli patogene la animale au fost clasificate în 6 patotipuri, așa cum au fost descrise în următorul capitol, dintre care cele mai grave sunt enterotoxigenă, enteropatogenă și enterohemoragică.
Diareea produsă de Escherichia coli este una dintre cele mai comune boli întâlnite la vițeii tineri, în ciuda programului de vaccinare și a măsurilor manageriale, necesitând tratament cu antibiotice și terapie cu fluide.
Identificarea posibilă a agentului cauzal în focarele de diaree este important deoarece permite măsuri specifice de prevenire, cum ar fi vaccinarea și identificarea posibililor factori de risc sau surse de infecție. Metodele convenționale de diagnostic pentru a detecta enteropatogenii la viței au nevoie de timp, experiență și echipament de laborator specializat. Cu toate acestea medicul veterinar aplică teste rapide, reproductibile, sensibile și simple de diagnosticare pentru decizii rapide cu privire la strategiile terapeutice și profilactice. De aceea, testele imuno-cromatografice rapide au fost dezvoltate pentru a detecta diferite enteropatogenii din fecale de vițel în câteva minute. Avantajele testelor rapide sunt că un număr mare de probe pot fi procesate rapid, cu un efort minim și strategiile de intervenție pot fi puse în aplicare imediat, nefiind un echipament de laborator sofisticat și greu accesibil.
La nivel individual, diagnosticul precis nu este întotdeauna indispensabil, se acționează de urgență prin rehidratare urmat de măsuri de igienă și tratament de susținere. La nivel de turmă, diagnosticul este important și are consecințe în cauză pentru aplicarea unui tratament sau vaccinare. Un tratament adaptat poate fi propus după diagnostic și mai presus de toate ajută la definirea unei profilaxii pe baza vaccinării vițeilor și modificarea gestiunii șeptelului în zonele de hrănire sau în controlul parazitismului.
Prin urmare, pentru a se adapta sfaturile și acțiunile terapeutice și profilactice, este important să se caute etiologia precisă a tulburărilor digestive observate.
Lucrarea este structurată pe două părți, cu 4 capitole și mai multe subcapitole.
Partea I cuprind un amplu studiu bibliografic privind încadrarea taxonomică, însușirile și caracteristicile Escherichiei coli, datele epidemiologice, mecanismele de patogenitate și acțiune ai bacteriei asupra tineretului bovin, punându-se accentul pe diagnostic, profilaxie și combatere. Un capitol aparte este rezervat pentru descrierea institutului organizatoric în care au avut loc studiile, analizând pe scurt activitățile fermei.
În partea a II-a a lucrării sunt prezentate protocoalele de lucru și rezultatele cercetărilor proprii asupra acțiunilor luate în metodele de depistare a agenților enteropatogeni, insistând pe colibaciloza vițeilor, formelor de prevenire și tratament, în vederea ameliorării sănătății, atât a tineretului bovin, cât și adult.
PARTEA A I-A DATE BIBLIOGRAFICE
CAPITOLUL 1
DATE BIBLIOGRAFICE PRIVIND DIAGNOSTICUL, PROFILAXIA ȘI COMBATEREA ÎN COLIBACILOZĂ LA VIȚEI
Definiție, istoric și importanță
Definiție
Colibaciloza este o boală produsă de serotipurile patogene ai bacteriei Escherichia coli, prezentând o importanță patogenă la tineretul bovin, capabilă de a cauza infecții intestinale si extraintestinale.
Colibaciloza vițeilor, denumită și „diareea albă” a vițeilor, este o boală care evoluează acut, caracterizându-se prin slăbiciune, letargie, cu apetit redus, materiile fecale devin apoase, de culoare alb-gălbui și uneori cu urme de sânge, deshidratare, debut rapid și mortalitate ridicată.
Istoric
Escherichia coli a fost descoperită, în anul 1885, de către Theobald Escherich, care a observat că în materiile fecale ale copiilor nou-născuți apar, după primele alăptări, bacterii, printre care una ce a fost inițial numită, în limba latină, Bacterium coli commune, adică bacteria obișnuită a colonului. Prin evoluția cercetărilor în domeniul veterinar, a ajuns să fie recunoscut treptat, prin implicațiile sale.
Ulterior, aceeași bacterie a fost pusă în evidență în flora intestinală și diferite organe a tuturor speciilor de mamifere și de păsări. În 1891, Jensen inspirat pe baza cunoștințelor adunate, în urma descoperirii de către Theobald Escherich, demonstrează prezența colibacililor care produc diareea albă la tineretul bovin, prin izolarea acestora din instin și alte organe.
Mai târziu în 1937, Lovell, este primul care reușește să facă diferența din punct de vedere serologic, între serotipurile de Escherichia coli prin testele de seroprecipitare.
Interesul de a cunoaște și de a descoperi mai multe detalii despre boală, cercetătorii s-au concentrat pe patogeneza colibacilozei la neonatali. Importanța factorilor adezivi în dezvoltarea enteritei colibacilare a fost stabilită de Smith și Linggood (1971).
Moseley (1982), Levine (1983) și Tzipori (1985) au continuat cercetările științifice concentrându-se pe caracterizarea generală, diagnostic și detectarea enterotoxinelor ai bacteriei Escherichia coli. (Lazarus Baba Tekdek, 1994)
Importanță
Colibaciloza apare mai frecvent în rândul animalelor crescute în sistem intensiv decât animalele crescute în sistem gospodăresc, și poate cauza o pierdere economică semnificativă în industria creșterii animalelor.
Mulți factori epidemiologici, cum ar fi vremea, sistemul de creștere, vârsta, sistemul imunitar al vițeilor și alți agenți patogeni, influențează apariția bolii, și trebuie luați în considerare atunci când se evaluează și se investighează focarele de boală. Boala este mai frecventă la animalele sub vârsta de 3 zile, dar poate apărea și după 12-18 ore de la fătare, iar ocazional, până la vârsta de 2 săptămâni.
Colibaciloza este o cauză bacteriană foarte frecventă și gravă în diareea neonatală a vițeilor, mortalitatea și morbiditatea fiind ridicate, mai ales la vițeii cu vârsta sub o săptămână.
Sunt mai multe tulpini patogene și nepatogene de Escherichia coli, fiind esențiale în enteritele noilor născuți sau în unele infecții la om. În ultimele două decenii, serotipul verotoxinogen O157:H7 reprezintă o importanță la nivel mondial, fiind o problemă de sănătate publică. Se dovedește a fi patogen și pentru om, transmiterea având loc prin alimente de origine animală. Acest serotip are capacitatea de a provoca colită hemoragică și sindromul uremic hemolitic la om, de a produce verotoxine și de a cauza leziuni asupra celulelor epiteliale de la nivelul mucoasei gastrice și intestinale.
Clasificare și taxonomie
1.2.1 Clasificarea Familiei Enterobacteriaceae
Enterobacteriaceae este o mare familie eterogenă, de bacili gram negativi, al cărui habitat natural este tractusul intestinal atât om, cât și animale, răspândindu-se larg în mediul ambiant: sol, apă, alimente, plante.
Această familie însumează mai multe genuri, dintre care: Escherichia, Salmonella, Klebsiella, Serratia, Enterobacter, Citrobacter prezintă un interes mult mai important. La unele genuri, germenii sunt imobili, Shigella, Yersinia, Klebsiella, la alte genuri germenii sunt mobili, Salmonella, Proteus, unele specii pot deține capsulă, Klebsiella.
În prezent, familia Enterobacteriaceae, a ajuns să cuprindă cel puțin 47 de genuri, 219 specii și 41 subspecii. (Tabel 1.1) (Chris Baylis și col., 2011)
Tabel 1.1 Clasificarea genurilor, speciilor și subspeciilor ai Familiei Enterobacteriaceae
1.2.2 Încadrarea taxonomică ai bacteriei Escherichia coli
Pe baza caracterelor fenotipice și ca urmare a rezultatelor studiilor științifice făcute de cercetători, în cadrul grupării Escherichia, se recunosc 6 specii:
Escherichia coli cu două biovarietăți: Escherichia coli normal
Escherichia coli inactiv
Escherichia fergusonii
Escherichia hermanii
Escherichia vulneris
Escherichia blattae
Caracteristicile și structura antigenică ai bacteriei Escherichia coli
1.3.1 Caracteristicile Escherichiei coli
Escherichia coli este o bacterie Gram negativă, are forma unui bastonaș de 2-6 µm, izolat sau în lanțuri, mobilitate redusă (datorită cililor peritrichi), asporulat, fără capsulă. Unele tulpini sunt imobile, altele conțin antigen de înveliș A, considerate ca având capsulă adevărată.
Fig. 1.1 Structura celulară ai bacteriei Escherichia coli
Escherichia coli produce indol, reacționează negativ la testul Voges-Proskauer și pozitiv la testul cu roșu de metil, nu produce hidrogen sulfurat, nu descompune ureea, nu lichefiază gelatina, fermentează glucoza și lactoza cu formare de gaze.
Aerobi și facultativ anaerobi, germenii se dezvoltă între limite largi de temperatură și pH, cu un optim de 37˚C și la pH 7,2-7,8. Capacitatea germenilor de a fermenta lactoza permite diferențierea Escherichiei coli de alte Enterobacteriaceae (Salmonella, Shigella, Proteus etc.) cu toate că unele specii fermentează tardiv acest zahăr sau deloc. (Tudor Perianu, 2011)
Tabel 1.2 Proprietățile enzimatice ai bacteriei Escherichia coli
Pe baza fermentării unor zaharuri și a altor teste biochimice s-au putut stabili mai multe biotipuri. Unele tulpini de Escherichia coli sunt capabile să elaboreze anumite substanțe cu acțiune antagonistă.
Se dezvoltă bine pe medii simple de cultură; pe geloză pot dezvolta colonii în formă de „S” convexe, umede, cu suprafața lucioasă, margini netede, ușor emusionabile în ser fiziologic; există forme intermediare între coloniile „S” și „R” după cum există și colonii mucoide (M). Sub acțiunea unor agenți biologici (antibiotice, bacteriofagi) pot apare colonii uleioase, mucoase sau colonii mici punctiforme. (P.J. Quinn, 2001)
1.3.2 Rezistența la agenți chimici, fizici și biologici
Germenii supraviețuiesc în mediul extern (sol, apă, etc.) luni de zile. Majoritatea tulpinilor sunt distruse prin expunerea la 60˚C în 30 de minute. Sunt sensibili la acțiunea antisepticelor uzuale: fenil, sublimat, cloramină. Clorul în concentrație de 0,5-1/1.000.000 este folosit pentru purificarea apei, datorită acțiunii sale bactericide asupra germenilor. Sunt sensibili față de acțiunea unor coloranți (verde briliant, verde de malachit), care introduși în medii de cultură inhibă în mare măsură dezvoltarea coloniilor de Escherichia coli.
Alte substanțe cu acțiune bacteriostatică (clorură de litiu, sărurile de seleniu, teliuritul de potasiu, tetrationatul etc.) sunt folosite în același scop. Sensibili de asemenea față de o serie largă de antibiotice: betalactamine (ampicilină), oligozaharide (streptomicina), antibiotice cu spectrul de tip streptomicinic (neomicina, kanamicina, gentamicina, polimixina B, colimicina), antibiotice cu spectru larg (tetraciclina, cloramfenicolul), sulfamide (nitrofurantoinul, furazolidonul), chimioterapice urinare (acid nalidixic, cotrimixazolul). Rezistența tulpinilor de Escherichia coli față de antibiotice și chimioterapice este în creștere. Germenii sunt sensibili la acțiunea bacteriofagilor, unele tulpini sunt lizogene. (Tudor Perianu, 2011)
1.3.3 Structura antigenică ai bacteriei Escherichia coli
În 1956, Herbert Kauffmann, structurează din punct de vedere antigenic celula bacteriană Escherichia coli. Identificarea serologică a culturilor de Escherichia coli se bazează pe antigenele somatice (O), de înveliș sau capsulare (K), antigene flagelare (H) și adezinele fimbriale (F). Antigenele prezintă în general caracteristicile comune ale antigenelor germenilor din familia Enterobacteriaceaelor.
Antigenul „O” reprezintă un antigen de suprafață, termostabil, existând în toate formele smooth (S-greutate moleculară mare) ai Escherichiei coli. Este de natură glucido-lipido-polipeptidică, rezistă timp de două ore și jumătate la temperatura de 100˚C păstrându-și proprietățile imunogene, aglutinante și de legare cu anticorpii. Rezistă la acțiunea alcoolului, formolului și acidului clorhidric.
Antigenul „O” reprezintă polizaharidul O specific al lipopolizaharidului (LPS) peretelui celular. Mutantele care și-au pierdut speficitatea „O” sunt forme „R”.
Antigenul „H” este un antigen termolabil de natură proteică, prezent în flagelii bacteriilor mobile (compuși dintr-o proteină numită flagelina). Rezistă la acțiunea formolului și este inhibat de alcool în activitatea sa aglutinantă și în capacitatea de adsorbție a aglutininelor. Sensibil la acțiunea acidului clorhidric. Conținutul în aminoacizi și frecvența cu care aceștia apar în flagelină, determină specificitatea fiecăreia dintre numeroasele fracții antigenice.
Antigenul „K” este reprezentat de fapt de trei factori antigenici deosebiți (antigenele „L”-termostabil , „A”-relativ termostabil, „B”-termolabil); în general o tulpină de Escherichia coli conține un singur antigen K. După natura lor chimică, antigenele „K” se împart în două categorii: antigenele „K” de natură polizaharidică și antigenele „K” de natură proteică (fimbriale). S-a demonstrat astfel că antigenele K83 sunt de natură proteică, asociate cu diareea de porcine și respectiv la vițel și miei; ambele produc aglutinarea hematiilor de cobai K88 și de cal K99 fără ca reacția să fie inhibată de D-manoza (monozaharidă). Ambele antigene se transmit prin plasmide și pot fi găsite împreună cu celelalte antigene K determinate cromozomial. S-a demonstrat că antigenele H88 și K99 sunt responsabile de aderențe „in vivo” și „in vitro” a bacteriilor de celulele epiteliale ale intestinului subțire, spre deosebire de antigenele K de natură polizaharidică care nu prezintă această proprietate.
În afară de antigenele K de suprafață descrise mai sus, s-au descris factorii de colonizare antigenică (colonization factor antigenic) – CFA I, CFA II și E 8775, CFA III, 987P (987 pili), specifice pentru serotipurile de Escherichia coli enterotoxigene izolate la om. Prin proprietățile lor de aderare la celulele epiteliale ale intestinului uman, factorii de colonizare reprezintă atribute de virulență ale Escherichiei coli. Dintre antigenele K de natură polizaharidică cel mai bine studiat a fost antigenul K1, compus din N-acid neuraminic; identic sau asemănător capsular cu Neisseria meningitidis tip B.
Adezinele fimbriale, „F”, sunt de natură proteică având rolul în aderarea strânsă a colibacililor la enterocitele jejunale și ileale fără riscul de a fi evacuate în intestinul gros, în timpul mișcărilor peristaltice. Acestea sunt notate cu F1, F2, F3, F4, F18, F41, F165. Antigenul F4 este sinonim cu K88, F5 sinonim cu K99, F6 sinonim cu 987P. Specifice colibacililor patogeni pentru om s-au dovedit a fi F1, F2 și F3.
Antigenele „R” reprezentate de antigenele mutante care pot apare spontan din formele „S” sau care pot fi obținute prin tratamentul cu substanțe mutagene, având un lipopolizaharid căruia îi lipsește polizaharidul O specific. (E.C. Rigobelo și col., 2006)
1.3.4 Factorii implicați în producerea bolii
Acești factori se împart în factori de virulență, de toxicitate sau fie acțiunea sinergică a ambelor categorii de factori.
Factorii de virulență reprezentați de antigenele K și adezinele fimbriale (F).
Antigenele K au proprietatea de a proteja germenii față de complement și fagocite și de a favoriza aderarea lor la enterocite.
Adezinele fimbriale sunt prezente pe mai multe tulpini de Escherichia coli și permit atașarea pe suprafețele mucoaselor în intestinul subțire și în tractul urinar inferior. Atașamentul ferm pe mucoasă este facilitat prin diminuarea efectelor expulsive ale peristaltismului.
Toate tulpinile de Escherichia coli secretă endotoxine, mai puțin enterotoxine, atât in vivo, cât și in vitro, verotoxine, hemolizinele alfa și beta și toxine cu efect necrozant.
Enterotoxinele sunt exotoxine care include o enterotoxină termolabilă și imunogenă („LT”) și două enterotoxine termostabile și imunogene („ST I” și „ST II”). Sunt elaborate de tulpinile de Escherichia coli care posedă K88 și K99 și alte antigene cu rol în colonizarea colibacililor.
Endotoxinele sunt de natură lipopolizaharidică, prezente și la alte bacterii Gram negative, cu rol în diseminarea septicemică și producerea șocului endotoxic. Antigenul somatic „O” protejează bacteria față de sistemul de apărare al organismului infectat, având efecte de endotoxină.
Verotoxinele sau toxinele Shiga-like sunt toxine asemănătoare cu toxina produsă de Shigella dysenteriae tip 1, cu proprietăți citolitice. Au fost identificate trei tipuri de verotoxine: verotoxina 1 (VT 1), verotoxina 2 (VT 2) și verotoxina 3 (VT 3). Serotipul O157:H7 s-a identificat a fi o sursă de producere ai verotoxinei 3. Verotoxinele au capacitatea de a inhiba sinteza proteică la celulele animalelor infectate.
Alți factori implicați în patogenitatea tulpinilor sunt reprezentați de hemolizinele alfa și beta, acționând asupra integrității membranelor celulare, cu rol în liza hematiilor de la diferite specii de animale. Sinteza hemolizinelor este codificată de un plasmid, notat „Hly”.
Sideroforii, cum ar fi aerobactina și enterobactina, sunt sintetizate de anumite tulpini patogene de Escherichia coli și reprezintă moleculele de legare din fier. Când nivelul de fier disponibil în țesuturi este scăzut, aceste molecule de legare pot contribui la supraviețuirea bacteriană.
Factorii necrozanți citotoxici, CNF1, CNF2 și mai recent CNF3 (Orden și colaboratorii, 2007), au fost puși în evidență în extractele de tulpini de Escherichia coli din cazurile de infecții extraintestinale, atât la animale, cât și om. Tulpinile necrotoxigene producătoare de CNF1 au fost asociate cu infecții intestinale și extraintestinale la om și animale, iar tulpinile producătoare de CNF2 au fost izolate de la viței cu diaree sau septicemie. CNF1 este codificată în cromozomi, pe când CNF2 este codificată de gene situate într-un plasmid transferabil notat „Vir” (CNF2 se mai poate întâlni și sub formă de „toxina Vir”). Același plasmid codifică și sinteza fimbriilor F17. Cu toate că aceste toxine s-au dovedit a induce modificări patologice la animalele de laborator și a celulelor de cultură, rolul exact al acestor factori în producerea bolii la animalele domestice este încă incertă. (Amir Hamed Abd-Elrahman, 2011)
1.3.5 Patotipurile Escherichiei coli
Luându-se în considerare factorul de patogenitate dominant, tulpinile de Escherichia coli au fost clasificate în 6 patotipuri:
Tabel 1.3 Patotipurile Escherichiei Coli
1.4 Caractere epidemiologice
Cel mai adesea, colibaciloza la viței, apare în primele 5-7 zile de viață, dar poate să apară și din prima zi sau după 10-14 zile și chiar mai târziu.
Sursele de infecție primare le constituie vițeii bolnavi, vițeii și animalele adulte sănătoase, purtători de tipuri patogene, prin fecalele lor, laptele vacilor cu mamite, alte specii de animale cu enterite colibacilare și chiar fecalele de la om. Sursele secundare sunt reprezentate prin mediile naturale, apa, solul, așternutul, ustensilele de grajd, mâinile mulgătorilor.
Originea infecției poate fi exogenă sau endogenă. Colibacilul este oaspete obișnuit al intestinului animalelor sănătoase. La bolnavi se găsește în intestin, în ganglionii mezenterici, în articulații, pleură, ombilic. În formele septicemice se află în sânge, în organele interne, în măduva osoasă, în creier. Fecalele sunt principalele materii virulente prin care germenii sunt eliminați în mediul exterior. (Decun M., 1986)
În efectivele indemne, boala este introdusă prin purtătorii sănătoși de tipuri patogene (viței, vaci, trecuți prin boală), apoi răspândirea se face de la bolnavi la receptivi prin contact direct sau indirect. Infecția clinică apare adeseori numai prin intervenția factorilor favorizanți: deficiența alimentației vacilor gestante, lipsa vitaminelor (A, E), excesul în alimentație a reziduurilor industriale, borhoturi, furaj însilozat. De asemenea, alăptarea neigienică: insuficiența colostrului, cantitativ sau calitativ (sărac în anticorpi anticoli), prelungirea lactației vacilor gestante, alăptarea neregulată ca număr și intervale între supturi, temperatura laptelui în alăptarea artificială, lipsa de igineă a vaselor de alăptare, substituienții de lapte necorespunzători.
Adăposturile reci, umede, prezența curenților de aer, favorizează apariția bolii (așa se explică în mare parte frecvența bolii în perioada februarie-aprilie).
O cauză importantă în apariția colibacilozei este hipo- sau agamaglobulinemia nou-născuților. Vițeii normali au 3-5,4% gamaglobuline la 24 ore după naștere, în timp ce vițeii cu colibaciloză au 0-1,6% (Cernea, 1964). Rezistența la infecție a nou-născuților depinde în mare măsură de existența în colostrul matern a anticorpilor anticoli. Anticorpii anticoli din colostrul matern își au originea în infecția inaparentă a vacilor gestante cu tulpini patogene sau în vaccinarea vacilor gestante. În cazul unor tulpini foarte patogene, boala poate apărea și difuza în efectiv fără intervenția factorilor favorizanți.
Calea de infecție obișnuită este cea digestivă, ocazional cea ombilicală sau respiratorie, prin praful virulent. Calea transplacentară este discutabilă și, în orice caz, foarte rară.
Colibaciloza evoulează ca o endemie de grajd, cu caracter trenant sau staționar, morbiditatea și mortalitatea variind în limite foarte largi, în funcție de intensitatea cu care acționează factorii favorizanți. (Tudor Perianu, 2011)
1.5 Patogeneză
Vițeii după fătare prezintă (ca orice alt organism) conținutul intestinal lipsit de floră microbiană. După câteva ore colibacilul, introdus la primul supt, se înmulțește, încât la 24 de ore un gram de fecale conține 106 germeni (Ubertin-Nardelii, 1959); numărul maxim de germeni ajunge în 2-3 zile. În funcție de rezistența organismului nou-născut și de patogenitatea serotipului coli, se produce sau nu boala. În prezența factorilor favorizanți, tipurile colipatogene se înmulțesc în partea terminală a intestinului subțire (ileo), apoi trec și în partea anterioară. Infecția poate rămâne limitată la intestin, producând o enterită sau germenii pot trece bariera intestinală, ajung în ganglionii mezenterici, apoi pe căile limfatice ajung în sânge și organe, producând septicemie. (Lazarus Baba Tekdek, 1994)
Septicemia colibacilară și enterotoxiemia colibacilară sunt două entități clinice diferite.
În forma septicemică evoluția bolii este rapidă, cu sfârșit letal în câteva ore, iar diareea nu este întotdeauna prezentă. Escherichia coli se izolează din organe și creier. Moartea este urmarea unui colaps circulator produs de efectul conjugat al septicemiei și endotoxiemiei.
În enterotoxiemia colibacilară diareea reprezintă manifestarea cea mai pregnantă, urmată de o deshidratare puternică. Escherichia coli se izolează de regulă din intestin, dar inconstant din organele interne. Moartea este mai curând consecința acidozei, deshidratării, pierderii de electroliți și uremiei. (Radu Moga Mânzat, 2001)
La vițeii bolnavi cu diaree intestinul nu este hiperperistaltic, din contră, s-a constatat adeseori hipo- sau atonie intestinală, iar intestinul conține o cantitate excesivă de lichide sangvinolente.
Realizarea septicemiei este influențată în mare măsură de lipsa anticorpilor anticoli din sânge. Dacă vițelul n-a supt colostru și deci n-a ingerat gamaglobulinele materne specifice sau dacă colostrul nu a fost ingerat în prima zi de viață, ci mai târziu, el va face septicemie. Absorbția gamaglobulinelor nedegradate (cu funcție de anticorp anticoli) este posibilă numai în primele 24-36 ore, datorită structurii particulare a mucoasei intestinale la această vârstă (Saragea M. 1994).
Patogenitatea Escherichiei coli se datorează producerii de toxine sau capacității de a se multiplica și de a invada tubul digestiv.
Pe baza mecanismului de acțiune la nivelul tubului digestiv toxinele Escherichiei coli sunt împărțite în enteroinvazive și enterotoxice. Enteroinvazivitatea este determinată de posibilitatea penetrării în epiteliul intestinal. Enterotoxicitatea se referă la producerea de toxine, fiind descrise mai sus (Saragea M. 1994).
Enterotoxina termolabilă (LT) este alcătuită din o subunitate A și 5 subunități B. Subunitățile B au rol de a lega toxina de receptorii enterocitelor, iar subunitatea A pătrunde în enterocit unde activează adenilat-ciclaza, crește nivelul de AMP-ciclic (adenozin-3,5-monofosfatul-ciclic), scade reabsorbția ionilor de sodiu și crește secreția de clor și bicarbonat. Consecința va fi pierderea apei de către enterocite și apariția în lumenul intestinal a unui lichid bogat în electroliți, rezultând astfel diareea apoasă. Enterotoxina termostabilă (ST), pătrunsă în celule, activează guanilat-ciclaza, care va altera funcția membranei enterocitelor, conducând la secreția de lichid în lumenul intestinal și apariția diareii. (Popovici I., 1968)
Tabel 1.4 Receptorii enterotoxinelor produse de Escherichia coli
Perioada de incubație este în general scurtă, de la câteva ore la 12-24 ore. Infecția naturală cu Escherichia coli poate fi urmată de manifestări clinice diferite, în raport cu mecanismele patogenice implicate. Astfel la viței, colibaciloza evoluează sub trei forme clinice: colisepticemia, enterotoxiemia colibacilară și enterita colibacilară. (Radu Moga Mânzat, 2001)
1.6 Colisepticemia sau septicemia colibacilară
1.6.1 Etiologie
Colisepticemia la vițeii nou-născuți poate fi considerată o boală a sistemului de creștere defectuos. Principalul factor de risc pentru această formă este imposibilitatea transportului pasiv de imunoglobuline. Transferul colostral cu imunoglobuline poate fi compromis prin perioadele uscate scurte, junincile primipare care au colostru de proastă calitate și mulți alți factori. În plus, lipsa igienei și prezența unor factori care pot dăuna zonei maternale duce la expunerea animalului la o multitudine de tulpini de Escherichia coli capabile să producă septicemie. Zonele de fătare fiind murdare, umede, supraaglomerate sau suprasolicitate sunt factori suplimentari care predispun la această boală. Salubritatea și igiena în ceea ce privește colectarea, stocarea și administrarea colostrului sunt, de asemenea, factori importanți în furnizarea transportului pasiv și prevenirea colibacilozei. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Vițeii cu mai puțin de 500 mg IgG/dl sunt predispuși la colisepticemie, iar cei care se prezintă cu 500 până la 100 mg IgG/dl sunt definiți ca fiind parțiali predispuși la colisepticemie. Doza normală de prevenire a bolii trebuie să asigure cel puțin 1000 mg IgG/dl, de preferat
1600 mg IgG/dl. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Odată ce se produce invazia și septicemia, semnele clinice se dezvoltă rapid și sunt evidente în cadrul a 24 de ore. Vițeii cu insuficiență parțială a transferului de imunoglobuline sau a celor expuși la tulpini mai puțin virulente pot dezvolta o evoluție cronică.
Vițeii septicemici elimină Escherichia coli prin urină, secreții nazale, orale și mai târziu prin fecale. Vițeii contaminați rămași în zona de maternitate vor amplica nivelul de contaminare a mediului extinzându-se și la alți viței noi-născuți. O amplificare similară poate să apară și în țarcul vițeilor mai mari. De aceea este necesară aplicarea unei biosecurități privind separarea spațială și temporară între viței, precum și o dezinfecție corespunzătoare și de rutină. (Thomas J. Divers și col., 2008)
1.6.2 Tabloul clinic
Colisepticemia este o formă supraacută cu semne clinice de depresie, slăbiciune, tahicardie și predominant deshidratare. Afectează vițeii cu vârsta mai mică de 7 zile și chiar în mai puțin de 24 de ore. De obicei febra este absentă, animalul prezentându-se normotermic sau hipotermic. Excepție de la această regulă sunt vițeii care au fost expuși direct la lumina soarelui în zilele calde devenind hipertermici și chiar producându-se colaps. În cele mai multe cazuri semnele de deshidratare sunt ușoare până la moderate. Reflexul suptului este mult redus sau chiar absent, vascularizația sclerei este semnificativ de evidentă și hemoragii peteșiale pot fi vizibile pe membranele mucoase, în special pe pavilioanele urechilor.
Membrele, regiunea bucală și urechile sunt reci la atingere, vițeii arată o slăbiciune progresivă și letargie, intrând într-o stare comatoasă, urmată de exitus. Diareea este adesea prezentă, cu fecale alb-gălbui.
Vițeii care supraviețuiesc pot prezenta diferite localizări ai infecției în anumite țesuturi. Localizarea oculară prezentând pioftalmie (acumulare de puroi pe fundul ochiului ca urmare a inflamației corneei și a retinei) sau uveită (inflamația stratului pigmentar al irisului) evidențiată prin opacifierea corneei. Hiperestezia și opistotonus sunt semne sugestive de meningită septică. Mai poate fi prezentă și o localizare articulară reprezentată prin șchiopătat, semne de slăbiciune, starea corpului defectuoasă, vițelul stă mai mult culcat datorită durerilor articulare sau osoase.
Semnele clinice ale septicemiei colibacilare poate fi dificil de diferențiat de celelalte forme colibacilare la viței deoarece deshidratarea, slăbiciunea și colapsul sunt comune. Cu toate acestea, colisepticemia la viței tinde să prezinte o deshidratare mai ușoară și diarrea care apare mai puțin apoasă, în stadiile terminale ale septicemiei.
Vițeii care suferă de colisepticemie au adesea volumul celular mediu crescut datorită deshidratării și șocului endotoxic. Numărul total de celule albe din sânge este frecvent scăzut sau în limite normale. În general, la examenul sângelui periferic, se observă modificări toxice: granulații azurofile (de culoare roșu-purpurii) în citoplasmă, hipesegmentare nucleară și prezența corpilor „Dohle” (incluzii citoplasmatice mici albastre/gri, izolate sau grupate, de obicei localizate la periferia celulei). S-au mai constatat la vițeii afectați hipoglicemie și acidoză metabolică. (Thomas J. Divers și col., 2008)
1.6.3 Modificări morfopatologice
Se pot găsi hemoragii subepicardice sau sub seroasa altor organe. Splina este ușor mărită și indurată. Se mai pot găsi distrofii hepatice, renale sau cardiace, mai rar artrite sau meningite. (Shannon D. Manning și col., 2010)
1.7 Enterotoxiemia colibacilară
1.7.1 Etiologie
Enterotoxiemia colibacilară este produsă de tulpinile de Escherichia coli enterotoxigene, manifestându-se prin formarea de enterotoxine care provoacă diaree secretorie la viței.
La viței, majoritatea problemelor diareeii neonatale este cauzată de către enterotoxina termostabilă „a” (Sta). Tulpinile patogene de Escherichia coli enterotoxigene trebuie să fie capabile să se atașeze la enterocitele gazdelor pentru a crea infecții. Odată ce este atașat, germenii eliberează enterotoxine care induc celulelor epiteliale intestinale acțiunea de a secreta un fluid bogat în ioni de clor. Apa, ionii de sodiu, potasiu și de bicarbonat însoțesc ionii de clor, creând un flux masiv de fluid bogat în electroliți în lumenul intestinal. Deși o parte din acest fluid se resoarbe în colon, fluxul de fluid secretat depășește capacitatea de absorbție a colonului, rezultatele fiind prin apariția diareei apoase. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Pentru că enterotoxinele sunt non imunogene, eforturile de control la viței a tulpinilor de Escherichia coli enterotoxigene s-au axat pe inducerea de anticorpi împotriva proteinelor fimbriale. Fimbriile de tip I, care permit tulpinilor patogene de Escherichia coli enterotoxigene să se atașeze la enterocitele gazdei, sunt proteine care au fost inițial clasificate cu antigenele capsulare (K), însă în prezent sunt clasificate ca antigene F.
La viței, F5 (K99) este tipul antigenic mai frecvent identificat și reprezintă o mare atenție în ceea ce privește diagnosticarea și vaccinarea. Cu toate acestea, tulpinile enterotoxigene posedă și alte adezine fimbriale care pot declanșa diareea la viței: F41, F6.
Colostrul posedă anticorpi pasivi împotriva unor tipuri de adezine fimbriale și va proteja vițelul nou-născut, dar nu-l va proteja împotriva altor tipuri. Pentru a fi eficient, colostrul trebuie dat vițeilor cât mai devreme, ca nu cumva tulpinile enterotoxigene să colonizeze intestinul înainte de a fi consumat colostrul. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Alți factori importanți în hrănirea colostrală la viței care duc la diree sunt: condiții necorespunzătoare care permit acumularea de tulpini enterotoxigene la vacile deshidratate, instalațiile și instrumentele neigienice folosite în zona maternală sau la vițeii nou-născuți și colostrul stocat în condiții defectuoase.
Vițeii afectați sunt de obicei cu vârsta cuprinsă între 1 până la 7 zile, fiind observate cele mai multe cazuri la vițeii de 4 și 5 zile. Vițeii sunt cei mai susceptibili în primele 48 de ore la tulpinile enterotoxigene care posedă adezinele fimbriale F5, ca apoi să se producă o rezistență față de acestea. Infecția concomitentă cu rotavirus poate extinde vârsta de sensibilitate, la aproximativ 10 zile. (Thomas J. Divers și col., 2008)
1.7.2 Tabloul clinic
În enterotoxiemia colibacilară semnele clinice variază de la diaree ușoară cu recuperare spontană la sindroamele acute caracterizate prin diaree și deshidratare progresivă terminându-se cu șoc și moarte în 4-12 ore. Din cauza multitudinii de tulpini enterotoxigene și variabilitatea lor în patogenitate duc la evoluții sporadice sau endemice. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Debutează prin hipertermie, abatere profundă, inapetență, gemete, tenesme, meteorism abdominal cu sensibilitate la palpație. Uneori apare un mucus albicios la orificiile nazale, ptialism abundent și scrâșniri din dinți.
Mucoasele sunt uscate, reci și lipicioase. În cele mai multe cazuri prezintă diaree continuă, cu fecale apoase de culoare gălbui, la început spumoase, urât mirositoare, apoi cenușii și uneori sanguinolente, care determină deshidratarea rapidă și brutală a animalelor. Trenul posterior, la nivelul cozii, perineului și pe membrele posterioare sunt acoperite și murdare de fecale apoase. Acumularea fluidului în lumenul intestinal creează distensie abdominală, prin ascultație se detectează sunete de lichid. În cursul bolii se observă și o ușoară colică, tranzitorie. Mucoasele devin palide-albăstrui, ochii enoftalmici, părul își pierde luciul, pielea este rece și lipsită de elasticitate cu transpirație lipicioasă. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Bradicardia și aritmia cardiacă apar datorită hipoglicemiei și hiperpotasiemiei. Datorită deshidratării și a hemoconcentrației consecutive, apare tahicardia și respirația superficială, tahipneică. Temperatura se menține în limite normale sau este ușor crescută până în momentul colapsului, când scade sub normal. Vițelul se epuizează rapid, rămâne în decubit permanent, ajunge în hipotermie, comă și moarte.
Mortalitatea în această formă se produce în 70-80% din cazuri.
1.7.3 Modificări morfopatologice
În infecțiile produse de tulpinile Escherichiei coli enterotoxigene produc o diaree severă care duc într-o clasică acidoză metabolică. Se constată aspectul deshidratat al cadavrului, cu tegumentul perineal murdărit de fecale diareice. Se pot găsi congestii și hemoragii intestinale, inflamația formațiunilor limfoide din peretele intestinal și a limfonodurilor mezenterice. Conținutul intestinal, inclusiv din colon, este fluid, iar în stomac se găsește lapte coagulat.
Sunt caracteristice hiperpotasiemia, hipoglicemia, hiponatremie și hipocloremie. (Shannon D. Manning și col., 2010)
1.8 Enterita colibacilară
1.8.1 Etiologie
Enterita colibacilară sau forma subacută a colibacilozei este produsă de tulpinile Escherichiei coli enteropatogene care sunt capabile de atașarea, acoperirea și distrugerea microvilozităților intestinale. Tulpinile enteropatogene pot produce citotoxine de diferite tipuri.
Aceste bacterii au fost izolate de la vițeii cu diaree și au fost puși în evidență prin acțiunea lor de atașare și distrugere a microvilozităților din cecum, colon și porțiunea distală a intestinului subțire.
Vițeii cu vârsta cuprinsă între 2 zile și 4 luni (mai des 1-2 săptămâni) pot fi afectați de această formă și se poate asocia și cu alți agenți patogeni enterici. (Thomas J. Divers și col., 2008)
1.8.2 Tabloul clinic
Se observă aceleași semne clinice ca și în enterotoxiemia colibacilară cu o evoluție lentă: diaree, deshidratare, depresie, slăbire progresivă. Febra tinde să fie, de asemenea comună, datorită deteriorării erozive sau ulceroase la nivelul mucoasei intestinale. Diareea este profuză și intermitentă la unii viței. Se pot observa tenesme în urma inflamației colonului. Pierderea de sânge prin defecare poate fi neglijată astfel cauzând o anemie severă sau șoc hipovolemic.
Vițeii afectați de tulpinile enteropatogene, enterohemoragice, verotoxinogene sau necrotoxinogene prezintă maldigestie, malabsorbție și pierderea de proteine rezultate în urma leziunilor erozive sau ulcerative a colonului. Prin urmare se observă scăderea nivelului a proteinelor totale serice și nivelul albuminelor. (Thomas J. Divers și col., 2008)
1.8.3 Modificări morfopatologice
Leziunile sunt asemănătoare celor din evoluția enterotoxiemiei colibacilare. Se observă focare necrotice pe organe, pneumonii, artrite, colecții pleurale, pericardice, omfaloflebite, prezența „rinichiului cu pete albe” (asemănător salmonelozei).
Examenul histologic este asemănător ca și în celelalte forme colibacilare: embolii și tromboze pline cu germeni prezente în toate organele și țesuturile, lipsite de reacție celulară. (Shannon D. Manning și col., 2010)
1.9 Diagnostic
Pentru diagnostic sunt necesare datele anchetei epidemiologice și anchetei nutriționale, examenul morfopatologic și investigații complexe (bacteriologic).
Semnele clinice pot apropia diagnosticul de cel definitiv, însă nu este cert. Și anume semnele clinice întâlnite și care ar putea sugera o infecție colibacilară sunt: depresie, slăbiciune, diaree severă și deshidratare progresivă terminându-se uneori cu șoc și moarte în câteva ore (Fig 1.2 și 1.3).
Pe lângă semnele clinice o importanță în stabilirea diagnosticului o au și datele anchetei epidemiologice: furajarea nerațională a femelelor gestante, nerespectarea repausului mamar ceea ce duce la producerea unui colostru de proastă calitate, condițiile de alăptare și întreținere a vițelului nou-născut, administrarea târzie a colostrului sau poluat a acestuia, cazarea în adăposturi neigienice, nerespectarea factorilor de microclimat optim și factorii stresori ca lotizările, exploatarea intesivă, tratamente antiinfecțioase prelungite, transport ș.a.
Diagnosticul definitiv depinde de izolarea și caracterizarea Escherichiei coli din intestine și fecale de la animalele afectate. Izolarea colibacilului se face, în stare pură, din măduva osoasă, cord, creier și limfonoduri mezenterice. Identificarea serotipului se realizează prin reacția de aglutinare în tuburi (metoda rapidă și lentă).
Ori de câte ori semnele clinice sugerează diagnosticul, nivelul seric de imunoglobuline ar trebui analizat. Deși nivelurile adecvate de imunoglobulina G nu exclud boala, vițeii cu IgG ≥ 1600mg/dl în ser, pe baza testului de imunodifuzie radială, este puțin probabil să sufere de colisepticemie. Sunt disponibile „teste rapide” pentru determinarea concentrației de IgG la viței.
Deshidratarea poate ridica în mod fals nivelul de proteine din sânge, însă poate fi un test util, stabilind un criteriu care sugerează că nivelul proteinelor totale serice ≥ 5,5 g/dl este întâlnit la vițeii bolnavi. (Otto M. Radonstits și col., 2006)
Examenul serologic oferă diagnosticul definitiv, dar de obicei furnizează informațiile prea târziu, neavând o valoare practică.
Diagnosticul se poate pune și prin moartea rapidă după fătare, care poate să survină numai după câteva ore.
Confirmarea certă a diagnosticului prin metode de laborator se face cu ușurință prin izolarea germenului pe medii uzuale de cultură, din măduvă osoasă și din organele interne (ficat, splină). (Otto M. Radonstits și col., 2006)
Probele luate în calcul pentru confirmarea diagnosticului sunt splina, plămânii, ficatul, tampoane de cultură din exudate, ombilicul, meningele, creier, segmente din ileon, colon, jejun și limfonodurile mezenterice. (Otto M. Radonstits și col., 2006)
Examinarea microscopică a segmentelor de intestin bine conservate poate dezvălui aderența bacteriană, atrofia vilozităților ileale și eroziunea enterocitelor (Fig.1.4 și 1.5). (David H. Francis, 1999)
Concentrația bacteriilor de Escherichia coli din intestine poate fi ușor estimată prin prepararea și examinarea frotiurilor colorate Gram cu un segment de pe suprafața mucoasei intestinale (Fig.1.6). (David H. Francis, 1999)
Pe lângă estimarea concentrației de bacterii în intestin, aceste metode pot determina și aderarea microorganismelor la celulele epiteliale intestinale. (David H. Francis, 1999)
Bacteriile care aderă pe suprafața mucoasei intestinale pot fi observate prin examinarea frotiurilor colorate cu hematoxilină-eozină (Fig.1.7). (David H. Francis, 1999)
Pentru evidențierea patogenității a unei tulpini de Escherichia coli se folosește testul ansei ligaturate pe iepure viu.
Pentru a diferenția tulpinile enterotoxigene de cele neenterotoxigene s-au descris câteva teste biologice sau imunologice care permit evidențierea producerii, cât și a diferențierii enterotoxinelor. Izolarea tulpinilor de Escherichia coli care posedă antigene F se face prin testul de imunofluorescență (Fig.1.8), testul de aglutinare pe lamă, testul ELISA, imunoblotting sau reacția de polimerizare în lanț (PCR). Pentru evidențierea tulpinilor producătoare de enterotoxină termostabilă (ST) se practică testul intragastric pe șoareci sugari.
Diagnosticul se poate pune și pe baza evidențierii verotoxinelor, prin cercetarea efectului citotoxic pe culturi celulare cu neutralizare specifică sau prin testul imunoblotting, evidențierea hemolizinei și evidențierea factorilor necrozanți citotoxici prin teste pe animale, prin efectul de multinucleare pe culturi celulare cu neutralizarea specifică, testul ELISA și sonde genetice.
1.10 Diagnostic diferențial
Diagnosticul etiologic definitiv ai colibacilozei septicemice este dependentă de izolarea în laborator a agentului cauzal, care este de obicei produsă de o singură specie sau bacterie. Formele septicemice produse de diferite bacterii la nou-nascuți nu se pot distinge din punct de vedere clinic.
Diagnosticul etiologic definitiv ai enteritei colibacilare la vițeii nou-născuți poate fi dificil de determinat și de multe ori neconcludent, datorită importanței altor bacterii în tractusul intestinal și în fecalele diareice.
Salmoneloza apare de regulă la o vârstă mai mare, 1-4 săptămâni, cu prezentarea frecventă a hipertrofiei și hiperplaziei splinei în forma acută.
Diplostreptococia pare în general la vârsta de 2-4 săptămâni, cu leziuni frecvente ale splinei: splenomegalie, consistență dură, de culoare închisă.
În infecția cu Proteus, boala apare după vârsta de 8 zile, iar diareea nu este niciodată sanguinolentă.
Infecția cu Clostridium perfringens de tip B și C, determină o diaree puternică și moarte foarte rapidă.
Coccidioza nu se întâlnește la vițeii sub vârsta de 2 săptămâni, iar fecalele diareice sunt uneori cu sânge. Prezența oochiștilor în fecale precizează boala.
Forma gastrointestinală a rinotraheitei infecțioase a vițeilor se exprimă, pe lângă tulburările digestive, și prin catar inflamator oculonazal și tulburări respiratorii acute.
Infecțiile cu rotavirusuri și coronavirusuri nu se deosebesc din punct de vedere clinic cu enterotoxicoza colibacilară, mai mult chiar, apar frecvente asocieri de virus și colibacili enteropatogeni, virusurile îndeplinind rolul de inițiatori în declanșarea enterotoxiemiei.
Dificultatea majoră este de a determina dacă este sau nu diareea de origine infecțioasă și trebuie diferențiată de diareea dietetică. În diareea dietetică, fecalele sunt voluminoase și de consistență păstoasă spre gelatinoasă, iar vițelul prezentându-se normal, mai alert sau pot fi inapetenți. (Băieș I., Bran L., 1971)
1.11 Profilaxie
Profilaxia presupune o importanță primordială atunci când este vorba de o morbiditate ridicată sau o mortalitate semnificativă sau atunci când apar ambele într-o fermă de bovine de lapte.
Se impun două tipuri de măsuri:
Măsurile generale care se bazează în principal pe suprimarea tuturor cauzelor capabile de a micșora rezistența organică, se iau în considerare condițiile de zooigienă și alimentație atât pentru mamă, cât și pentru făt. Se vor administra vacilor gestante rații complete din punct de vedere cantitativ și calitativ. În ultimele 2-3 luni de gestație se vor scoate din rație furajele însilozate și se recurge la vitaminizare cu vitamina A (2-3 milioane U.I repetată la 5-6 zile) și vitamina D (1250000 U.I). Se va resepecta perioada de repaus mamar, de 6 săptămâni – 2 luni. Vacile gestante vor fi mutate în boxe de fătare (maternitate) cu aproximativ 2 săptămâni înainte de parturiție, boxe care vor fi pregătite corespunzător și vor fi dezinfectate înainte și după fiecare fătare. Imediat după fătare se va dezinfecta bontul ombilical al vițeilor, cu tinctură de iod, se vor injecta intramuscular 50000 U.I de vitamina A și aceștia vor fi ținuți în boxe individuale, iar ulterior, după trecerea perioadei colostrale, vor fi introduși în boxe preventive, unde se vor respecta întocmai condițiile de igienă, astfel încât să se asigure un confort optim. (Thomas J. Divers și col., 2008)
Vițelul nou-născut trebuie să ingere primul colostru cât mai repede posibil, în maxim 4-6 ore după fătare și în cantitate de cel puțin 1,5 litri, administrat în 4-5 tainuri. În următoarele 2 zile se vor administra 4-5 tainuri a câte 0,75 litri per tain. La sfârșitul primei săptămâni vițelul va consuma aproximativ 6 litri colostru/zi.
Alte măsuri luate în calcul în vederea prevenirii bolii sunt reprezentate de cele specifice, și anume imunizarea cu vaccinuri sau seruri specifice.
Imunizarea animalelor de fermă împotriva colibacilozei, prin vaccinarea bovinelor gestante sau prin vaccinarea nou-născutului, a primit considerabil o atenție în cercetări în ultimii ani, rezultatele fiind promițătoare.
Placenta epitelio-corială nu permite trecerea anticorpilor la fetuși, ceea ce face ca vițelul nou-născut să fie lipsit de aceștia, transferul realizându-se prin intermediul colostrului. Dacă se întârzie administrarea colostrului, vițeii rămân hipo- sau agamagobulinemici, deoarece permeabilitatea peretelui intestinal pentru imunoglobuline este de durată scurtă (descrește la 50% după 12 ore și devine nulă la 36 de ore). În caz că vițelul provine de la o vacă sub 4 ani sau de la o vacă nou introdusă în efectiv, el trebuie să primească 50% din colostru de la o femelă ce se află mai demult în efectiv, de unde rezultă necesitatea recoltării și conservării excedentului de colostru de la asemenea animale.
În vederea îmbogățirii colostrului în anticorpi se practică vaccinarea vacilor gestante, cu anaculturi de Escherichia coli, în care să fie incluse serotipurile izolate din focare sau zonă. Vaccinarea se execută în două reprize, la interval de 3-4 săptămâni, cu aproximativ 2 luni înainte de parturiție. La noi în țară se utilizează vaccinarea mixtă anticolibacilară și antisalmonelică, administrat subcutanat în doze de 5 ml.
În diverse țări au fost elaborate și comercializate foarte numeroase vaccinuri pentru prevenirea colibacilozei vițeilor. Aproape fără excepție sunt vaccinuri inactivate, care conțin cel puțin antigenul F5 sau K99 și se administrează la juninci sau vaci gestante, nu mai târziu decât cu 3-4 săptămâni înainte de fătare. Aceste vaccinuri induc formarea de anticorpi în sângele vacilor, anticorpi care se concentrează în colostru și protejează vițeii față de colonizarea intestinului subțire cu colibacili în primele zile de viață, dar această protecție vizează numai infecția cu tulpinile enterotoxinogene, care sunt cele mai frecvente. Au fost create și vaccinuri mixte, în care la antigenul colibacilar F5 se asociază și alte antigene colibacilare, precum și antigene virale Rota și Corona. (Martin Pop și col. 1981)
1.12 Tratament
Se recurge la o terapie igienodietetică, antiinfecțioasă și simptomatică.
Vițeii care prezintă diaree, în primele 24 de ore vor primi în continuare colostru, dar acesta se va administra în cantitate de 200 de ml de 8-10 ori pe zi. Atunci când diareea survine după 24-26 de ore, în funcție de gravitatea acesteia, se va suprima colostrul sau se va administra în cantități mici în mai multe tainuri pe zi. În caz de suprimare, colostrul va fi înlocuit cu infuzii de flori de fân, ceai de mușețel, de mentă, zeamă de morcovi, decocturi de orez sau orz etc., în cantitate de 3-4 litri pe zi, administrate în mai multe tainuri. Pe măsură ce fecalele devin mai consistente se reintroduce treptate laptele.
Combaterea inflamației mucoasei digestive se realizează prin administrarea unor mucilagii de in, a decoctului de orez, săruri de bismut (2-5 g/zi, divizat în 2 reprize), cărbune mineral sau vegetal (40-60 g), săruri de calciu (2-5 g). Rehidratarea este foarte importantă și se realizează cu soluții de electroliți sau ser fiziologic, cu sau fără adaus de glucoză. În caz de deshidratare rapidă și gravă este necesar să se intervină urgent, soluțiile cu electroliți se vor administra pe cale intravenoasă (în perfuzie foarte lent), în cantitate de 100 de ml/kg greutate corporală în 4-6 ore, iar în următoarele 20 de ore 140 ml/kg. Dacă diareea se oprește în perioada de 4-6 ore de rehidratare, aceasta se va continua cu 70 de ml.kg. În cazul deshidratărilor ușoare sau moderate se vor folosi 50 de ml/kg în 5-6 ore, continuându-se cu 150 ml/kg în următoarele 20 de ore. Hidratarea organismului se efectuează 2-4 zile, chiar dacă se constată o ameliorare vizibilă.
Tratamentul antiinfecțios recurge la antibiotice și sulfamide, iar alegerea acestora se face în funcție de sensibilitatea germenului, determinată prin antibiogramă.
Cu rezultate bune se folosesc: cloramfenicolul, tetraciclina, ampicilina în doză de 0,02 – 0,05 g/kg/zi administrate în 2-3 reprize timp de 3-5 zile, spectinomicină 1 g/kg/zi greutate vie în 2 reprize, timp de 3 zile, administrate per os.
După caz, vițeilor bolnavi li se mai pot administra tonice generale și cardiace (cofeină), vitamine ( A, D3, E, C, K), glucoză precum și diferite medicamente preparate după formule magistrale sau produse comerciale.
Tot ca tratament antiinfecțios, în formele septicemice se poate încerca administrarea serului anticolibacilar, a sângelui de la vaci din unitate (recoltat pe citrat de sodiu și aseptizat cu antibiotice, 80-100 ml subcutan) sau a gamaglobulinelor preparate din sângele acestora. Eficacitatea acestora este ceva mai bună când se administrează preventiv decât curativ, dar în general rezultatele nu justifică cheltuielile, fiind necesare cantități mari de imunoglobuline. (Martin Pop și col. 1981)
CAPITOLUL 2
DESCRIEREA FERMEI ÎN CARE A AVUT LOC STAGIUL DE PRACTICĂ
Pentru a aborda această lucrare cu titlul Diagnostic, profilaxie și combatere în colibaciloza vițeilor, am efectuat stagiul de practică și studiul într-una din fermele de vaci de lapte situate în Nord-Estul țării. Mai concret, lucrarea își propune evaluarea condițiilor de sănătate și de întreținere a vițeilor din ferma reprezentativă pentru zona de Nord-Est a țării, și anume S.C. Panifcom S.R.L. Iași, Ferma Broșteni, comuna Vlădeni, Județul Iași. (Fig. 2.1 și Fig.2.2)
Din punct de vedere geografic, ferma de vaci de lapte S.C. Panifcom S.R.L., este amplasată la marginea satului Broșteni, situată pe șesul Jijiei în partea stângă, la 7,5 km distanță de comuna Vlădeni și la 47 km de Iași.
Relieful zonei se prezintă sub formă de interfluvii largi, cu platouri întinse și cu versanți cu diferite grade de înclinare. Terenurile de pe interfluvii sunt foarte fertile, fiind favorabile culturilor de cereale și plante tehnice. Pantele sunt cuprinse între 5˚-25˚ și sunt adesea afectate de procese de eroziune sau de alunecări. Altitudinea maximă atinsă este de 128 de metri.
Clima este temperat-continentală, cu ierni geroase și veri foarte calde. Temperatura medie a anului este cuprinsă între +9,6˚C și +16˚C, iar media precipitațiilor anuale nu depășește 475mm-640mm.
Terenurile agricole oferă condiții favorabile pentru culturile de cereale, plante tehnice, legume și viță de vie. Zona furnizează și poate furniza cereale, carne și legume, creșterea animalelor și piscicultură.
Ferma de vaci de lapte S.C Panifcom S.R.L Broșteni are un efectiv total de 1599 de bovine, de rasa Holstein, așezate după mai multe categorii:
vacile aflate în perioada de lactație: 530
vacile înțărcate: 70
total junici: 567
total juninci gestante: 175
total masculi: 20
total tineret: 412
Vacile sunt monitorizate în permanență datorită podometrelor, înregistrând activitatea, producția și conductivitatea laptelui, astfel având posibilitatea urmăririi și depistării eventualelor neregularități atât în comportamentul vacilor, cât și în nivelul de producție al acestora.
Constituirea loturilor de vaci se face în funcție de starea fiziologică și nivelul productiv, gradul de mecanizare al fermei, situația sanitară veterinară a animalelor, vârsta și sexul.
Activitatea în fermă se desfășoară pe bază de programe diferențiat în funcție de sezon. Această fermă practică un sistem de întreținere liberă a vacilor de lapte, cu stand de odihnă comun sau individual, pe așternut permanent din paie, practicându-se trei mulsori pe zi (Fig.2.3).
Tineretul este crescut până la 60 de zile în cușete individuale în afara adăpostului (Fig.2.4).
După această perioadă sunt mutați în țarcuri colective a 8-10-12 capete cu stabulație liberă (Fig.2.5).
PARTEA A II-A CONTRIBUȚII PROPRII
CAPITOLUL 3 OBSERVAȚII PRIVIND DIAGNOSTICUL, PROFILAXIA ȘI COMBATEREA ÎN COLIBACILOZA VIȚEILOR
3.1 Scopul lucrării
În luarea deciziei de a studia metodele de diagnostic, măsurile profilactice și de combatere a colibacilozei la viței, în cadrul fermei de vaci de lapte S.C Panifcom S.R.L, m-am ghidat după sistemul de creștere a animalelor, ansamblul de componente tehnice, organizatorice și economice și care sunt reflectate în tehnologii de reproducție, nutriție, creștere, exploatare și îngrășare.
Având în vedere că rasa Holstein începe să dețină cea mai mare pondere în structura de rasă a taurinelor din România, am considerat că este oportun de a întreprinde studii și cercetări asupra performanțelor productive, condițiile de hrănire și îngrijire corespunzătoare de la nou-născut și până la adult.
Cercetările au fost efectuate în scopul de a scoate în evidență protocoalele de lucru folosite într-o fermă pe sistem intensiv punând accentul pe tot ce înseamnă preventiv.
Cercetările s-au efectuat conform planului și tematicii propuse, în perioada 8 februarie 2016-27 mai 2016, realizând numeroase și aprofundate investigații, datele obținute fiind prelucrate statistic și în urma rezultatelor obținute s-au elaborat o serie de concluzii referitoare la măsurile profilactice și de aplicare în combaterea colibacilozei la viței.
Pentru o evaluare cât mai corectă a incidenței colibacilozei la viței s-au verificat și s-au consultat registrele de diagnostic și tratament existente în cadrul fermei, atât în perioada de practică, cât și dinaintea acesteia.
3.2 Materiale și metode
Identificarea posibilă a agentului cauzal în focarele de diaree este importantă deoarece permite aplicarea măsurilor specifice de prevenire, cum ar fi vaccinarea și identificarea posibililor factori de risc sau surse de infecție.
Metodele convenționale de diagnostic pentru a detecta enteropatogenii la viței au nevoie de timp, experiență și echipament de laborator specializat. Medicul veterinar care practică necesită teste rapide, reproductibile, sensibile și simple de diagnosticare pentru decii rapide cu privire la strategiile terapeutice și profilactice. De aceea, testele rapide imuno-cromatografice au fost dezvoltate pentru a detecta diferiți agenți enteropatogeni din fecale de vițel în câteva minute.
Am folosit testele rapide imuno-cromatografice pentru detectarea rapidă din fecale a celor 4 agenți patogeni, majori, care produc enterite la vițeii nou-născuți: Rotavirusul, Coronavirusul, Escherichia coli și Cryptosporidia. (Fig. 3.1)
Fig.3.1 Test rapid imunocromatografic folosit pentru detectarea Rotavirusului, Coronavirusului, Escherichiei coli și Criptosporidiozei
Principiul acestui kit, fiind conceput ca un test rapid de diagnostic folosit pe teren, se bazează pe „captarea” antigenelor agenților patogeni corespunzători din probele de fecale.
Cercetările au fost efectuate în perioada februarie-mai 2016, pe un efectiv de 30 de viței cu vârste cuprinse între 1 și 35 de zile. (Fig. 3.2 și Fig. 3.3)
Fig. 3.2 Viței așezați în boxe individuale cu vârsta până în 60 de zile
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.3 Viței așezați în boxe individuale cu vârsta până în 60 de zile
Ferma Panifcom Iași
Pentru cunoașterea aspectelor epidemiologice ale colibacilozei în asociere cu alți enteropatogeni (rotavirusuri, coronavirusuri, criptosporidioza) s-au întocmit pentru fiecare animal examinat fișe individuale care cuprind: număr matricol (la cele existente), rasă, vârstă și sex.
Toți vițeii selectați au prezentat semne de boală sistemică ca fecale apoase sub formă de pastă, lipsa poftei de mâncare, reflexul de sugere redus, deshidratare, trenul posterior murdar de fecale, slăbiciune, decubit permanent, mucoasele palide, ochii enoftalmici, tahicardie și respirație superficială. (Fig. 3.4, Fig.3.5, Fig.3.6, Fig. 3.7)
Fig.3.4 Vițel aflat în decubit prezentând slăbiciune, mucoase palide, patul de paie murdar de fecale apoase diareice
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.5 Vițel cu trenul posterior murdar de fecale diareice și slăbire progresivă
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.6 Patul de paie murdar cu fecale apoase de culoare alb-gălbui în boxa unui vițel
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.7 Un alt vițel care prezenta diaree severă ducând la depilații a trenului posterior
Ferma Panifcom Iași
Materiile fecale diareice au fost recoltate individual, direct din rect, depozitate în coprocultoare la o temperatură de 4˚C și prelucrate în decurs de 24 de ore.
Se introduc materiile fecale în tubul care conține reactiv, se amestecă până la dizolvarea probei și se așteaptă până la depunerea pe fundul tubului a sedimentelor (Fig.3.8, Fig.3.9, Fig.3.10, Fig.3.11).
Fig.3.8 Introducerea reactivului în tub
Fig.3.9 Introducerea materiilor fecale în tubul cu reactiv
Fig.3.10 Se amestecă conținutul tubului și se așteaptă până la sedimentarea acestuia
Fig.3.11 Contactul amestecului din tub cu bandeletele saturate cu anticorpi
Se introduc pe rând fiecare bandeletă în tubul cu supernatant, se lasă 10 minute, se interpretează și se citește rezultatul. De precizat, bandeletele sunt saturate cu 4 tipuri de anticorpi monoclonali specifici pentru cei patru agenți enteropatogeni (Fig.3.12).
Fig.3.12 Bandeletele cu anticorpii specifici pentru Coronavirus, Rotavirus, Escherichia coli F5 (K99) și Criptosporidium
Menționez că bandeletele pentru fiecare agent enteropatogen sunt colorate diferit (Tabel 3 3.1).
Tabel 3.1 Fiecare agent enteropatogen reprezentat de o culoare pe bandelete
Rezultatul testului se interpretează astfel (Fig.3.13) :
– la un rezultat pozitiv vor apărea 2 linii roșii pe bandeletă;
– la un rezultat negativ va apărea o singură linie roșie pe bandeletă.
Fig.3.13 Rezultatul testului: o line-negativ și două linii-pozitiv
Prima bandeletă este martor, a doua este pozitivă, a treia este pozitivă, a patra este slab pozitivă, a cincea este negativă, a șasea este invalidă (testul făcându-se greșit) și a șaptea bandeletă este pozitivă ( Fig. 3.13).
3.3 Rezultate
Vițeii investigați pentru analiză au fost împărțiți în patru grupe de vârstă: în vârstă de 0-4 zile, 5-14 zile, 15-21 zile și peste 21 de zile. Categoriile de vârstă au fost selectate pe baza mecanismelor fiziopatologice a unora dintre agenții patogeni.
Agenții enteropatogeni au fost izolați la 22, respectiv 73% din vițeii cu diaree investigați, iar 8 (27%) viței nu au fost infectați, prezentând simptome similare din cauza stresului sau dietei.
Tabel 3.2 Distribuirea vițeilor investigați în funcție de vârstă
Unii din viței au fost pozitivi, în urma testului imunocromatografic, la un singur agent patogen, iar alții fiind pozitivi la doi sau chiar trei agenți patogeni.
Cryptosporidium parvum a fost cel mai frecvent agent patogen identificat la toți vițeii investigați (64%), urmat apoi de Rotavirus 36 %, Escherichia coli 27% și Coronavirus 18% (Tabel xx).
În ceea ce privește grupele de vârstă, rezultatele obținute au arătat că Cryptosporidium spp. a fost cel mai frecvent identificat patogen din toate cele patru grupe de vârstă, cu excepția pentru prima grupă de vârstă (0-4 zile). Pentru această grupă de vârstă, Escherichia coli, a fost agentul enteropatogen cel mai prevalent.
Infecții cu Escherichia coli nu au fost semnalate în fecalele diareice ale vițeilor cu vârsta peste 21 de zile.
Infecții mixte au fost semnalate la aproape un sfert dintre vițeii infectați cu Cryptosporidium spp. Cele mai comune infecții asociate au fost între Cryptosporidium și Rotavirus.
Pe lângă cei patru enteropatogeni pentru care s-au făcut investigații, în etiologia diareii ar mai putea fi implicați în special calicivirusurile, Breda virusul, Salmonella spp. sau Torovirusurile.
Vârsta cea mai receptivă la infecția cu Escherichia coli s-a dovedit a fi cea cuprinsă între 0 și 4 zile. S-au observat diferențe între această categorie de vârstă și celelalte categorii luate în considerare. Au prezentat 3 probe din 4 pozitive pentru infecția cu Escherichia coli explicată prin faptul că vițeii nu au primit colostrul imediat după fătare. Pe măsura înaintării în vârstă, prevalența cu Escherichia coli scade ușor, fiind nulă la ultima categorie de vârstă. Această scădere a extensivității infecției se poate explica pe de o parte, pe seama corectărilor administării laptelui în condiții corespunzătoare, iar pe de altă parte, prin imunitatea dobândită prin colostru primit după fătare.
În urma rezultatelor obținute în anchetă pe viței, în cadrul fermei de vaci de lapte Panifcom, Iași, un lucru este cert și anume, Criptosporidium spp. constituie agentul etiologic major al diareei neonatale.
3.3.1 Rezultatele investigației epidemiologice
Rezultatele obținute în acest studiu indică neuniformitatea condițiilor de management a vițeilor studiați. Rapoartele sugerează că diareea întâlnită la viței este dependentă de factorii de risc ai mediului înconjurător și prin aplicarea incorectă a măsurilor strategice de supraveghere, măsuri generale și specifice.
Diferența apariției sezoniere ai diareei la viței în acest studiu nu a fost semnificativ, indicând uniformitatea diareeii, atât în sezonul rece, umed, cât și în sezonul cald.
Frecvența diareei colibacilare depinde de vârsta vițeilor, așa cum reiese din rezultatele obținute, putând sugera că tineretul bovin are sistemul imun mai slab dezvoltat față de tineretul cu vârsta mai mare.
Studiile arată că prezența agenților enteropatogeni nu sunt implicați tot timpul în diareea vițeilor, deoarece această afecțiune este cauzată de mai mulți factori dând o etiologie complexă și confuză.
Furajarea nerațională a femelelor gestante prin dezechilibre ale rației în vitamine și săruri minerale, furaje insalubre, mucegăite, însilozate necorespunzător, cu conținut mare de nitrați care împiedică asimilarea carotenilor și convertirea lor în vitamina A, favorizând declanșarea sindromului diareic la viței (Vințian și col. 1972).
Factorii igienici prin nerespectarea repausului mamar la vaci ceea ce duce la producerea unui colostru de proastă calitate, acesta fiind responsabil de imunitatea pasivă la viței.
Existența unor stări morbide cronice în efectiv reprezintă un potențial epidemiologic cu difuziune verticală, de la mamă la făt, și orizontală în mediul de viață.
Factorii care acționează în timpul parturiției prin fătări distocice, lipsa asistenței la naștere sau asistență empirică cu utilizarea de instrumentar nesterilizat, introducerea mâinii murdare în cavitatea bucală a vițelului la naștere, nerespectarea igienei bontului ombilical, netratarea la timp a omfalitelor sau a omfaloflebitelor.
Factorii care țin de individ sau nutiționali și de întreținere după naștere sunt cei mai des întâlniți și care au o contribuție importantă în diareea colibacilară la viței. Alăptarea igienică reprezintă cel mai important factor, așa cum reies din rezultatele studiilor, deoarece colostrul are rol energetic, laxativ și antiinfecțios și care dacă nu se administrează la timp util apare hipogamaglobulinemia, neproducându-se imunitatea pasivă la viței.
Ulterior laptele poluat, administrat neregulat sau în cantitate mare și la o temperatură scăzută, deficiențe ale tehnologiei de alăptare duc de asemenea la o predispoziție față de colibaciloză.
Un alt factor important pe care s-a pus accentul este cazarea în adăposturi construite după norme igienice, făcându-se dezinfecții periodice ( de 2 ori pe săptămână-Fig.3.14 și Fig.3.15).
Fig3.14 Adăposturi pentru viței în condiții precare de igienă
Panifcom Iași
Fig.3.15 Boxa individuală a unui vițel în condiții precare de igienă
În cadrul fermei s-au mai constatat unii factori stresanți pentru tineretul bovin și care de asemenea au fost implicați în apariția diareeii albe. Începând de la transport, lotizări, stresul de înțărcare, exploatarea intensivă, tratamente infecțioase prelungite și până la alte boli de adaptare a vițeilor. Se instalează o disfuncție metabolică având drept consecință producerea unui exces de hormoni glucocorticoizi inhibând sinteza gamaglobulinelor. Rezultatul este dat de rezistența scăzută a organismului și infectarea cu germeni condiționat patogeni.
Fig.3.16 Condiții nefavorabile de întreținere în boxa individuală a unui vițel
Ferma Panifcom Iași
Diareea instituită precoce, la câteva ore după fătare, este sugestivă pentru colisepticemie, afirmare dependentă de rezultatele studiilor.
Îmbolnăvirile care debutează mai tardiv trădează cel mai frecvent stările carențiale materne din ultimele trei luni de gestație și posibile infecții virale.
Caracterul aparent enzootic al bolii este urmarea faptului că un mare număr de nou-născuți sunt expuși unor condiții identice și mai puțin consecința prezenței unor germeni cu mare contagiozitate.
3.3.2 Rezultatele examenului anatomo-clinic
Prin efectuarea inspecției, palpației, percuției, ascultației, termometriei, la un număr de 30 de viței cu vârstele cuprinse între 1 și 35 de zile, au prezentat diferite tulburări generale în funcție de evoluție și de cauza afecțiunii.
După efectuarea examenelor clinice s-au evidențiat următoarele semne clinice: vițelul devine abătut, prezintă inapetență, stă retras, cu ochii înfundați în orbite și închiși, apoi menține decubitul. Stă ghemuit cu botul pe membrele anterioare exprimând o stare de suferință (Fig.3.17, Fig.3.18, Fig.3.19).
Fig.3.17 Vițel cu diaree aflat în decubit
Ferma Panifcom Iași
Ritmul respirator și cardiac cresc până la 45-50 respirații pe minut, respectiv 110-115 bătăi pe minut. Temperatura corporală s-a sesizat a fi modificată la unii din viței cu valori cuprinse între 39,7˚C și 41˚C, cu prezentarea stării generale modificată.
Expulzarea diareei de culoare galben deschis, cu mult mucus, coaguli de lapte, miros dezagreabil datorită fermentației putride și pH acid, perii trenului posterior sunt murdăriți și aglutinați, pielea este iritată, eliminarea continuă a materiilor fecale, fără tenesme și anusul întredeschis (Fig.3.20, Fig.3.21, Fig.3.22).
Fig.3.20 Vițel cu trenul posterior murdărit cu fecale și cu debutul unei alopecii
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.21 Vițel cu trenul posterior murdărit cu fecale apoase de culoare alb-gălbui
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.22 Vițel care elimină continuu materii fecale apoase și o alopecie veritabilă pe regiunile trenului posterior
Ferma Panifcom Iași
Diareea duce la accentuarea deshidratării cu semne clinice dependente de gradul acesteia: piele fără elasticitate, horipilație, părul fără luciu, ochii înfundați în orbite, abdomen supt și în câteva zile vițeii pierd mult din greutate (Fig.3.21 și fig.3.22).
Este foarte importantă evaluarea consecințelor sistemice ale diareei în funcție de care se stabilește protocolul terapeutic. Pentru o interpretare clinică mai ușoară a gradului de deshidratare la viței am aplicat un tabel util realizat de către Hagiu N. și col. în lucrarea cu titlul Reechilibrarea hidroelectrolitică și acidobazică în enteritele vițeilor în vârstă de 0-3 luni, 2003.
Tabel 3.3 Aprecierea clinică a gradului de deshidratare la animale (Hagiu și col. 2003)
* Deshidratare hipertonă – este o deshidratare moderată în care au loc pierderi mai mari de apă în raport cu electroliții.
** Deshidratare hipotonă – este o deshidratare gravă în care pierderea de electroliți este mult mai mare comparativ cu pierderea de apă.
*** Testul McCloore-Uldrich – viteza de resorbție a 0,5ml ser fiziologic injectat i.d. pe latura gâtului.
În urma aprecierii gradului de deshidratare la vițeii investigați s-a ajuns la concluzia că din cei 30 de viței suspecți de infecții enteropatogene, doar 7 viței au prezentat o evoluție mai gravă de deshidratare, 17 viței au fost într-o deshidratare medie și restul de 6 viței au avut o deshidratare ușoară cu o diaree trecătoare.
3.3.3 Rezultatele tratamentului
Tratamentul propice la un vițel bolnav este foarte important din mai multe motive. În primul rând, vițeii bolnavi au o creștere și dezvoltare mai lentă, deoarece energia lor este consumată de lupta împotriva bolii. Cu ajutorul tratamentului adecvat vițelul bolnav se va recupera rapid, va lua în greutate și nu va mai fi un purtător de bacterii sau viruși.
Deshidratarea, la fel ca și pierderea energiei, dezechilibrele electrolitice și acidozele metabolice pot fi corectate prin administrarea orală sau intravenoasă de soluții pentru echilibrul electrolitic.
Pentru o rehidratare corectă se calculează cantitatea de lichid ce trebuie înlocuită în 24 de ore, făcându-se după formula Q=GxD/100, unde Q=litri de lichid ce trebuie înlocuită în 24 de ore, G=greutatea animalului, D=procentul de deshidratare explicat în tabelul XX.
Rehidratarea orală este o soluție practică și necostisitoare pentru refacerea energiei, controlul deshidratării moderate și a acidozei ionice puternice la viței. Se recomandă puternic începerea terapiei cu rehidratare orală la primele semne de diaree. Această opțiune este cea mai potrivită în diareea neonatală la vițeii care pot sta în poziție patrupodală. Pulberile de electroliți care au fost pregătite în combaterea diareei la viței sunt echilibrate cu atenție pentru a asigura proporțiile corecte ale sărurilor în raport cu apa. Pe lângă rehidratare orală s-au administrat soluții de electroliți și parenteral.
Sunt mai multe produse cu denumiri diferite, dar în general, toate au aceeași compoziție de săruri, dextroză (pentru a îmbunătăți concentrația de zahăr din sânge) și bicarbonat pentru a restabili echilibrul acido-bazic.
Administrarea intravenoasă este tipic rezervată pentru vițeii prea slabi și care preferă decubitul permanent. Fluidele sunt administrate printr-un cateter în vena jugulară (Fig.3.23, Fig.3.24 și Fig.3.25).
Fig.3.25 Soluție perfuzabilă Clorură de sodiu
În cadrul fermei, în funcție de situația și evoluția stării fiecărui individ în parte, s-au folosit combinații de medicamente care au dus la rezultate satisfăcătoare.
La vițeii care au prezentat o ușoară diaree, deshidratare moderată și o stare generală puțin modificată s-au administrat Multibio D, Metacam sau Buscopan, D-Bolus și Diaproof K.
Multibio D este un antibacterian folosit în tratamentul diareei neonatale la viței administrat 1 ml pe 10 kg greutate corporală pe cale intramusculară timp de trei zile, având ca bază din punct de vedere compozițional ampicilină, colistin sulfat și dexametazonă (Fig.3.26).
Fig.3.26 Multibio D Fig.3.27 Metacam
Metacam folosit ca antiinflamator nesteroidian se administrează o singură dată intramuscular în doză de 2,5 ml pe 100 kg greutate corporală (Fig.3.27). Rezultatele au indicat faptul că pacienții care au fost tratați cu o singură injecție de Metacam (Meloxicam) la apariția semnelor sindromului diareic au avut un apetit constant, crescut și un nivel de performanță generală bună. Un înlocuitor pentru Metacam am folosit Buscopan având aceleași proprietăți farmacodinamice prin administrare intramusculară cu doza de 1 ml pe 10 kg greutate corporală pentru maxim 3 zile (Fig.3.28).
Fig.3.28 Buscopan compositum
D-bolus a fost folosit per oral la primele semne de diaree o dată la fiecare masă timp de 1-2 zile, cu rol în menținerea unui grad normal de pH. Folosirea acestui supliment ca rehidratare orală pe baza bicarbonatului de sodiu, dextroză și gelatină, a dat rezultate bune stimulând apetitul și consumul de apă și s-a observat o recuperare mult mai rapidă (Fig.3.29).
Fig.3.29 D-Bolus Fig.3.30 Diaproof K
Ca antidiareic s-a folosit Diaproof-K, fiind pulbere pentru soluție orală, prin administrarea de 100g (2 cupe) dizolvat în apă, lapte sau ceai călduț. Pe lângă rolul antidiareic, antiinflamator intestinal, ajută la absorbția de apă, electroliți și substanțe nutritive (Fig.3.30).
În cazurile cu evoluție mai gravă s-a folosit combinația de medicamente, care de asemenea a avut rezultate satisfăcătoare: Enroxil, Buscopan sau Metacam, D-bolus și Diaproof K.
Enroxil sau enrofloxacină are acțiune bactericidă, dependentă de concentrație, dând rezultate bune prin administrarea subcutanată de 1 ml pentru 20 de kg greutate corporală timp de 2-3 zile (Fig.3.31).
Fig.3.31 Enroxil 5%
O altă combinație folosită pentru un vițel de 50 de kg este 1,5 ml Metacam cu 5 ml Buscopan și 1 litru de soluție Ringer lactat administrate intravenos.
Pentru susținerea marilor funcții s-au administrat vitamine, cum ar fi vitamina C în doze mari și Beforvel (complex de vitamine B) (Fig.3.32 și Fig.3.33).
Fig.3.32 Vitamina C Fig.3.33 Beforvel (Complex de vitamine B)
În urma acestor tratamente vițeii s-au constatat vindecări atât în fazele incipiente, cât și în fazele mai avansate (Tabel 3.4).
Tabel 3.4 Numărul de viței aflați sub tratament
În tabelul anterior reiese că numărul total de viței aflați în fază incipientă de boală este 17, iar în urma aplicării combinației de medicamente MultibioD, Metacam, D-bolus, Diaproof K, soluții de rehidratare, resalinizare și vitamine au dus la vindecarea acestora.
Vițeilor cu formă gravă, în număr de 5, au fost supuși aplicării celei de-a doua combinație de medicamente Enroxil, Buscopan sau Metacam, D-bolus, Diaproof K și însoțite cu soluțiile de resalinizare și rehidratare, de asemenea au prezentat rezultate acceptabile ducând la vindecare.
Vițeilor la care nu le-au fost depistați agenți infecțioși, li s-au administrat un tratament de susținere, de rehidratare și în unele cazuri Buscopan sau Metacam, ameliorând rapid și fără complicații sănătatea lor.
3.3.4 Rezultatele măsurilor de profilaxie
Pentru reducerea riscurilor contaminării și prevenirii apariției infecțiilor enterice la tineretul bovin s-a încercat elaborarea și aplicarea unor măsuri strategice de supraveghere, unde sunt stipulate măsuri generale și specifice.
3.3.4.1 Măsurile generale luate în fermă
Măsurile generale aplicate în ferma Panifcom Iași au fost aplicate în scopul reducerii sau chiar suprimării apariției tulburărilor digestive de natură infecțioasă sau de orice altă natură la tineretul bovin.
3.3.4.1.1 Întreținerea vacilor pe durata repausului mamar
Se asigură un repaus mamar optim, stabilit în funcție de vârsta vacilor, nivelul productiv în lactația anterioară, starea de întreținere și sezonul calendaristic în care se găsesc vacile pe durata repausului mamar. Prin stabilirea acestora se observă o influență pozitivă asupra creșterii și dezvoltării normale a fătului.
Vacile înțărcate sunt întreținute în adăposturi compartimentate și amplasate în vecinătatea maternității astfel încât să fie aplicat principiul „totul plin-totul gol”. Adăpostul cu vacile înțărcate sunt împărțite în 4 compartimente astfel încât 3 sunt de populare (Fig.3.34, Fig.3.35), iar al patrulea, amplasat lângă maternitate, populat cu vacile care mai au 20 de zile până la fătare (Fig.3.36 și Fig.3.37).
Fig.3.34 Vacile în repaus mamar compartimentate în 3 țarcuri de populare
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.35 Vacile aflate în repaus mamar compartimentate în 3 țarcuri de populare
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.36 Compartimentul cu vacile care mai au 20 de zile până la fătare
Ferma Panifcom Iași
Fig.3.37 Maternitatea amplasată lângă țarcul cu vacile care mai au 20 de zile până la fătare
Ferma Panifcom Iași
Vacile înțărcate sunt întreținute, așa cum se observă și din figurile anterioare, în adăposturi prevăzute cu padocuri largi în sistemul liber de întreținere.
În adăposturile pentru vacile în repaus mamar sunt asigurate condiții optime de microclimat.
Vacile sunt furajate cu furaje de cea mai bună calitate, gustoase, ușor digerabile, nu prea vouminoase și cu acțiune ușor laxativă. Rația de hrană trebuie să conțină o cantitate importantă de proteine valorice, vitamine și săruri minerale fiind importantă pentru buna dezvoltare a fătului și o parturiție eutocică.
3.3.4.1.2 Organizarea fătărilor la vaci
În cadrul fermei sunt amenajate 2 boxe de fătare, amplasate lângă vacile aflate cu 20 de zile înainte de fătare (Fig.3.38 și 3.39). Vacile sunt introduse în aceste boxe cu suprafața de 5-6 m2/vacă cu 1-2 zile înainte de fătare.
În aceste boxe de maternitate se asigură condiții optime de microclimat și de igienă, aplicate corect de către un angajat personal calificat și conștiincios (Fig.3.40).
În timpul fătării vacile sunt asistate de către îngrijitori, aceștia fiind familiarizați cu toate semnele specifice.
La fătare îngrijitorul secționează ombilicul la 10-15 cm de abdomen, se dezinfectează prin imersie cu tinctură de iod, șterge mucozitățile și usucă vițelul cu ajutorul paielor (Fig.3.41).
Fig.3.40 Fătare eutocică la o vacă în boxa de maternitate
Panifcom Iași
Fig.3.41 Asistarea îngrijitorului în timpul fătării
Panifcom Iași
După fătare vacile sunt mulse mecanic, colostrul este supus testului de calitate cu ajutorul refractometrului. Prin acest test se estimează concentrația de anticorpi din colostru. Acest lucru este important deoarece o concentrație mare de anticorpi ajută la instalarea unei imunități ridicate la vițeii nou-născuți (Fig.3.42, Fig.3.43, Fig.3.44, Fig.3.45).
Din figura 3.46 se poate interpreta concentrația de anticorpi din colostru. Ceea ce urmărim este limita dintre culorile alb și albastru. În proba noastră concentrația de anticorpi din colostru depășește valoarea 30, reprezentând astfel un colostru de foarte bună calitate.
Interpretarea refractometrului se face astfel:
– valorile care depășesc indicele 22 atunci colostrul este de bună calitate și poate fi dat vițeilor.
– valorile sub 22 prezintă un colostru de slabă calitate și nu poate fi dat vițeilor.
Colostrul de bună calitate este turnat, după ce a fost verificată și notată cantitatea acestuia, într-o pungă de colostru și pusă la congelare (Fig.3.48, Fig.3.49 și Fig.3.50).
3.3.4.1.3 Planul de creștere a tineretului taurin
Vițelul nou-născut este mutat din boxa maternală într-un mediu curat, uscat, ferit de curent. Boxa individuală a vițelului prezintă un așternut din paie de bună calitate care nu au fost mărunțite (Fig.3.51).
Vițelul primește colostru la prima hrănire și pentru ultima oară într-un timp cât mai scurt, până în maxim 2 ore, în cantitate de 3-4 litri.
La fătarea noului vițel se ia imediat o pungă cu colostru, se pune în baia de apă fierbinte. După 15 minute și după încălzirea sacului cu colostru la 40˚C, fără a dăuna imunoglobulinelor proteice, se administrează cu ajutorul sondei esofagiene direct în cheagul vițelului (Fig.3.52).
La vițeii nou-născuți se adiminstrează oral o doză de 15 ml un supliment nutrițional sub formă de pastă pentru a stimula circulația și de a da un surplus de energie vițelului (Fig.3.53).
Vițeii după prima zi de viață li se administrează 3-4 litri de lapte integral încălzit în prealabil la 50˚C, de trei ori pe zi, într-un vas obișnuit, curat și dezinfectat după fiecare tain (Fig.3.54). În afară de lapte, vițelul primește apă curată, concentrate și nutrețuri grosiere (Fig.3.55).
Vițeii rămân în boxele individuale până la vârsta de 60 de zile (vârsta de înțărcare), iar apoi sunt mutați în boxele colective. Aceste boxe individuale sunt uscate, curate și lipsite de curent. Curățenia și dezinfectarea acestora făcându-se de 2 ori, chiar 3 ori pe săptămână (Fig.3.56).
O metodă profilactică foarte importantă aplicată în această fermă este reprezentată de testarea proteinelor totale dintr-o probă de sânge (Fig.3.58) a vițelului căruia i s-a administrat cu o zi anterioară colostru. Testul presupune folosirea refractometrului (Fig.3.57) pentru determinarea interpretării transferului pasiv de imunoglobuline la vițel.
Interpretarea rezultatului:
– Dacă limita între cele două culori se află peste indicele 5,5 g/dl, atunci transferul pasiv s-a produs cu succes.
– Dacă limita între cele două culori se află între valorile 5,0 g/dl și 5,4 g/dl, atunci transferul pasiv s-a produs moderat.
– Dacă numărul total de proteine se află sub valoarea 5 g/dl, atunci transferul pasiv nu s-a produs.
Din proba noastră de sânge recoltat de la vițelul nou-născut a prezentat, în urma citirii rezultatului, proteinele totale în valoare de 7 g/dl, transferul pasiv producându-se cu succes (Fig.3.60).
3.3.4.2 Măsurile specifice luate în fermă
Imunizarea vițeilor împotriva colibacilozei se face doar prin vaccinarea vacilor gestante cu șase-două săptămâni înainte de fătare pentru stimularea anticorpilor împotriva tulpinilor de Escherichia coli. Imunizarea vițeilor făcându-se prin transferarea anticorpilor în timpul administrării colostrului.
În cadrul fermei de vaci de lapte Panifcom Iași se folosește emulsia injectabilă pentru bovine cu denumirea Rotavec Corona (Fig.3.61). Este indicat pentru imunizarea activă a vacilor gestante și junincilor cu producere de anticorpi împotriva Escherichiei coli aglutinat F5 (K99) antigen, rotavirusului și coronavirusului. Instalarea imunității la viței începe o dată cu consumul de colostru.
Se administrează intramuscular o doză de 2 ml la vaci în timpul gestației, cu 12 până la 3 săptămâni înainte de fătare.
Protecția vițeilor depinde de prezența anticorpilor colostrali în tractusul intestinal în timpul primelor 2-3 săptămâni de viață până când vițeii își dezvoltă propria imunitate. De aceea este esențial asigurarea unei hrăniri adecvate cu colostru în această perioadă pentru o eficacitatea maximă a vaccinării. Toți vițeii trebuie să primească colostru în maxim 6 ore de la fătare.
CAPITOLUL 4 CONCLUZII
Diareea neonatală la viței rămâne cea mai importantă boală la vițeii sub 4 săptămâni, fiind responsabilă pentru pierderi economice uriașe.
Mai multe tipuri de agenți enteropatogeni pot acționa în mod succesiv sau împreună pentru a determina diareea neonatală în efectivele în care sunt prezenți factori de risc.
Cu toate că diareea neonatală la viței este destul de ușor de identificat, un diagnostic etiologic precis este dificil de realizat.
Pentru a putea efectua un diagnostic precis, practicianul trebuie mai întâi să efectueze un examen clinic temeinic a animalelor afectate, urmărind vârsta vițeilor, aspectul fecalelor și semne clinice asociate care duc la ipoteza unui diagnostic probabil.
În cadrul fermei de vaci de lapte Panifcom Iași, am folosit testele rapide imuno-cromatografice pentru detectarea rapidă din fecale a celor 4 agenți patogeni, majori, care produc enterite la vițeii nou-născuți: Rotavirusul, Coronavirusul, Escherichia coli și Cryptosporidia.
În urma investigațiilor efectuate cu testele rapide de diagnostic într-un efectiv de 30 de viței în cadrul fermei s-a observat frecvența prezenței a agentului patogen Cryptosporidium parvum.
Escherichia coli a fost agentul enteropatogen cel mai prevalent în grupa de vârstă 0-4 zile.
Infecțiile cu Escherichia coli nu au fost semnalate în fecalele diareice ale vițeilor cu vârsta peste 21 de zile.
În urma investigațiilor examenului anatomo-clinic la vițeii investigați, prin aprecierea gradului de deshidratare, s-au prezentat 7 viței cu o evoluție mai gravă de deshidratare, 17 viței cu o evoluție moderată, iar 6 viței au prezentat o diaree trecătoare.
Tratamentul propice este foarte important în vederea recuperării rapide.
În cadrul fermei Panifcom Iași s-au folosit combinații de medicamente care au dus la rezultate satisfăcătoare.
Vițeilor aflați în fază incipientă de boală li s-au atribuit combinația de medicamente MultibioD, Metacam, D-bolus, Diaproof K, soluții de rehidratare, resalinizare și vitamine cu rezultat final bun.
Vițeilor cu formă gravă au fost supuși combinției de medicamente Enroxil, Buscopan sau Metacam, D-bolus, Diaproof K și însoțite cu soluții de resalinizare și rehidratare, de asemenea cu rezultate acceptabile de vindecare.
În urma folosirii unei singure doze de Metacam la pacieții cu sindrom diareic au avut un apetit constant, crescut și un nivel de performanță generală bună.
Pentru reducerea riscurilor contaminării și prevenirii apariției infecțiilor enterice la tineretul bovin s-au aplicat în fermă măsuri strategice de supraveghere.
Măsurile generale aplicate au avut o influență pozitivă asupra creșterii și dezvoltării normale a fătului și care au avut drept rezultat suprimarea apariției tulburărilor digestive de natură infecțioasă sau de orice altă natură la tineretul bovin.
Prin investigațiile profilactice ale colostrului s-a aplicat determinarea concentrației de anticorpi cu ajutorul refractometrului.
Vițeii nou-născuți li se atribuie o boxă individuală curată, uscată și ferită de curenți.
În cadrul fermei s-a instituit un protocol prin care vițelul primește colostru la prima hrănire și pentru ultima oară într-un timp cât mai scurt de la fătare, până în maxim 2 ore, în cantitate de 3-4 litri.
O altă intervenție profilactică este administrarea orală a unui supliment nutrițional pentru a stimula circulația și de a da un surplus de energie vițelului.
O metodă profilactică aplicată în această fermă este reprezentată de testarea proteinelor totale dintr-o probă de sânge a vițelului căruia i s-a administrat cu o zi anterioară colostru.
Din proba noastră de sânge recoltat de la vițelul nou-născut a prezentat, în urma citirii rezultatului, proteinele totale în valoare de 7 g/dl, transferul pasiv producându-se cu succes.
În cadrul fermei de vaci de lapte Panifcom Iași se folosește emulsia injectabilă pentru bovine cu denumirea Rotavec Corona pentru imunizarea activă a vacilor gestante și junincilor cu producere de anticorpi împotriva Escherichiei coli aglutinat F5 (K99) antigen, rotavirusului și coronavirusului.
Instalarea imunității la viței începe o dată cu consumul de colostru.
Pierderile financiare pentru fermier se datorează pierderilor de greutate, performanțe scăzute, costuri ridicate pentru metodele de diagnostic și tratamente, cât și timpul pierdut în vederea tratării acestora.
Bibliografie
Acatincăi, S., 2004. Producțiile bovinelor, Ediția a II-a, Ed. Eurobit, Timișoara.
Amir Hamed Abd-Elrahman, 2011. Colibacillosis in Newly Born Buffalo Calves and Role of Lacteol Fort in Preventing Recurrence of Calf Diarrhea, Department of Animal Medicine, Faculty of Veterinary Medicine, Alexandria University, Egypt.
Balaci P., 1978. Farmacoterapie veterinară, Editura Ceres, București.
Barrington G.M., Gay J.M., Evermann J.F., 2002. Articolul cu titlul Biosecurity for neonatal gastrointestinal diseases din Veterinary clinics of North America: Food Animal Practice, 18, 7-34.
Băieș I., Bran L., 1971. Bolile infecțioase ale animalelor domestice, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Boghian V., 2007. Terapeutică medicală veterinară, Ed. „Ion Ionescu de la Brad” Iași.
Booth N.H., McDonald L.E., 1991. Veterinary Pharmacology and Therapeutics, Editura Ames, 6th Edition, Iowa, USA.
C.D.N. Singh, 2008. Advanced pathology and treatment of diseases of domestic animals, Editura International Book Distributing Co., 1st Edition, India.
Catherine T. Hernandez,2013. Dairy cows Reproduction, Nutritional Management and diseases, Nova Science Publishers, New York.
Cho Y.I., Sun D., Cooper V., Dewell G., Schwartz K., Yoon K.J., 2012.Titlul capitolului Evaluation of a commercial rapid test kit for detecting bovine enteric pathogens in feces din Journal of Veterinary Diagnostic Investigation, 559-562.
Chris Baylis, Mieke Uyttendaele, Han Joosten and Andy Davies, 2011. The Enterobacteriaceae and their significance to the food industry, Editura International Life Sciences Institute, Belgia.
Clive Phillips, 2002. Cattle behaviour and welfare, Second Edition, Blackwell Science Publishers, UK.
Crista N., 1985, Digestia, metabolismul și producțiile la rumegătoare, Editura Ceres, București.
Cziszter, L. T., 2003, 2004 – Tehnologia creșterii bovinelor, curs pentru I.D., secția Zootehnie, partea I, partea a II-a, Ed. Eurobit, Timișoara.
Decun M., 1986. Infecțiile colibacilare la animale, Editura Ceres, București.
Dinescu, S., Ștefănescu, Gh, 1997. Creșterea vacilor pentru lapte, Ed. Ceres, București.
E.C. Rigobelo, H.J. Gamez, J.M. Marin, C.Macedo, J.A. Ambrosin, F.A. Ávila, 2006. Virulence factors of Escherichia coli isolated from diarrheic calves, Faculdade de Odontologia de Ribeirão Preto, Brazil.
Fișteag, I., Jurubescu, V., Petre, A., 1988. Tratat de creștere a bovinelor, vol. I. Ed. Ceres, București.
Frank N.A., Kaneene J.B., 1993. Management risk factors associated with calf diarrhea in Michigan dairy herds din Journal of Dairy Science 76, 1313-1323.
Hagiu N., Beșchea-Chiriac S.I., Luminița Diana Hrițcu, Boghian V., Hagiu B.A., 2003. Reechilibrarea hidroelectrolitică și acidobazică în enteritele vițeilor în vârstă de 0-3 luni, Revista Română de Medicină veterinară, volumul 13.
Lazarus Baba Tekdek, 1994. Epidemiologic and bacteriologic studies of calf colibacillosis in hers of cattle in Zaria, Department of Veterinary Surgery and Medicine Ahmadu Bello University Zaria, Nigeria.
Martin Pop, Constantin Vasiu, Gheorghe Răpuntean, 1981. Ghid de diagnostic în bolile infecțioase ale animalelor, Editura Ceres, București.
Martin Pop, Constantin Vasiu, Gheorghe Răpuntean, 1988. Profilaxie și combatere în Boli infecțioase la animale, Editura Ceres, București.
Otto M. Radonstits, Clive C. Gay, Kenneth W. Hinchcliff, Peter D. Constable, 2006. Veterinary Medicine – A textbook of the diseases of cattle, horses, sheep, pigs and goats, Editura Saunders Elsevier, 10th Edition, Philadelphia, USA.
Otto M. Radostits, I. G. Mayhew, Doreen M. Houston, 2000. Veterinary clinical examination and diagnosis, Ed. Saunders Elsevier, 2nd Edition, Philadelphia, USA.
P.J. Quinn, B.K. Markey, M.E. Carter, W.J. Donnelly, F.C. Leonard, 2001. Veterinary microbiology and microbial disease, Editura Wiley-Blackwell, 1st Edition, Chichester, West Sussex, Anglia.
P.J. Quinn, M.E. Carter, B. Markey, G.R. Carter, 1994. Clinical Veterinary Microbiology, Editura MOSBY, Elsevier Limited, Philadelphia, USA.
P.J. Quinn,B.K. Markey, F.C. Leonard, E.S.FitzPatrick, S.Fanning, P.J. Hartigan, 2011. Veterinary Microbiology and microbial disease, Editura Wiley-Blackwell, 2nd Edition, Chichester, West Sussex, Anglia.
Pârvu Gh., 1992. Supravegherea nutrițională metabolică a animalelor, Editura Ceres, București.
Popovici I., Stamatin L., 1968. Bolile infecțioase ale animalelor domestice, Editura Didactică și Pedagogică, București.
Radu Moga Mânzat, 2001. Bolile infecțioase ale animalelor domestice:Bacterioze, Editura Brumar, Timișoara.
Răducănescu H., Bica-Popii Valeria, 1986. Bacteriologie veterinară, Editura Ceres, București.
Saragea M., Periețeanu D., 1994. Tratat de fiziopatologie, Volumul III, Editura Academiei, București.
Shannon D. Manning, David Heymann, 2010. Deadly diseases and epidemics Escherichia coli infections, Editura Chelsea House, 2nd Edition, New York, USA.
Smithcors J. F., Catcott E.J., 1974. Progress in cattle and sheep practice, Volumul II, American Veterinary Publications, Santa Barbara, California.
Thomas J. Divers, Simon F. Peek, 2008. Rebhun’s Diseases of dairy cattle, Editura Saunders Elsevier, 2nd Edition, St. Louis, Missouri, USA.
Tudor Perianu, 2011. Tratat de boli infecțioase ale Animalelor: Bacterioze, Editura Universitas XXI, Iași.
Y. Chilliard, F. Glasser, Y. Faulconnier, F. Bocquier, I.Veissier, M. Doreau., 2009. Ruminant physiology Digestion, metabolism and effects of nutrition on reproduction and welfare, Wageningen Academic Publishers, The Netherlands.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Diagnostic, Profilaxie Si Combatere în Colibaciloza Viteilor (ID: 114063)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.