Dezvoltarea Operatiunilor Valutare Moderne pe Piata Valutara din Republica Moldovadocx
=== Dezvoltarea operatiunilor valutare moderne pe piata valutara din Republica Moldova ===
MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN MOLDOVA
FACULTATEA FINANȚE
CATEDRA BĂNCI ȘI ACTIVITATE BANCARĂ
Țurcanu Andrei
Dezvoltarea operațiunilor valutare MODERNE pe piața valutară din Republica Moldova
TEZĂ LICENȚĂ
„Aprobat” „ Coordonat”
____________________ _______________________
șef catedră Coordonator științific
„Bănci și Activitate Bancară” __________________________
Oleg STRATULAT, prof .univ. dr. __________________________
„__”_____________2015 „__”____________2015
ȚURCANU Andrei FB 133 zi
(numele, prenumele, grupa studentului (ei))
Chișinău – 2016
LISTA ABREVIERILOR
CUPRINS
Introducere
CARACTERISTICA GENERALĂ A OPERAȚIUNILOR VALUTARE LA ETAPA ACTUALĂ
Esența operațiunilor valutare
Clasificarea operațiunilor valutare
Indicatorii de evaluare a operațiunilor valutare
ANALIZA ORGANIZĂRII ȘI DERULĂRII OPERAȚIUNILOR VALUTARE PE PIAȚA VALUTARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA
Reglementarea organizării operațiunilor valutare
Evoluția operațiunilor valutare pe piața valutară internă
Estimarea efectelor operațiunilor valutare
PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII OPERAȚIUNILOR
VALUTARE PE PIAȚA VALUTARĂ A REPUBLICII MOLDOVA
Practici internaționale privind organizarea operațiunilor valutare utile pentru
Republica Moldova
Politici de diversificare a operațiunilor valutare pe piața valutară autohtonă
Încheiere
Bibliografie
INTRODUCERE
Actualitatea temei de cercetare. Efectuarea schimburilor economice internaționale, în prezent, nu poate fi realizată fără implicarea operațiunilor specifice pieței valutare internaționale.
Apariția și dezvoltarea pieței valutare internaționale au determinat ca, în fluxul schimbului de mărfuri sau al acțiunilor de cooperare dintre două părți, să poată fi atrase ca a doua sursă, fonduri de pe diferite segmente ale pieței valutare internaționale. Chiar și în cazul instituțiilor specializate de vocație regională sau internațională, mobilizarea fondurilor pentru acordarea de împrumuturi țărilor membre se face referință la piața valutară internațională.
Așadar, multilateralitatea relațiilor de schimb dezvoltate de o țăra pe diferite spații geografice impune convertirea unor fonduri exprimate într-o valuta, în sume egale ca valoare, dar exprimate în alte valute. În acest proces, rolul cel mai important revine pieței valutare internaționale.
Piața valutară este expresia amplificării schimburilor economice între țări și a progresului comunicațiilor și funcționează în strânsă legătură cu piața monetară, a capitalurilor și a muncii. Ea implică schimbarea monedelor naționale reciproc, operațiune fiind numită schimb valutar.
Aflată într-o strânsă corelație cu o economie mondială în dinamică și permanent schimbătoare, piața valutară internațională ca și cu un pol de atracție, redistribuire și convertire a fondurilor deținute și folosite la nivel mondial.
Realizarea convertirii interne a leului arată, în mod obiectiv, existența unei piețe valutare interne, care să funcționeze și să ofere la toate persoanelor juridice și fizice accesul liber la operațiuni și tranzacții valutare pe baza cererii și ofertei. Piața valutară și mecanismul de formare a cursului de schimb au o importanță majoră pentru cei implicați în tranzacțiile comerciale internaționale sau în finanțarea acestora, modificarea cursului de schimb acționând direct asupra eficienței acestor tranzacții.
Operațiile pe piețele valutare semnifică cumpărarea și vânzarea de valute și devize, mai ales cele convertibile. Principalii operatori pe piețele valutare sunt băncile, bursele de valori și casele de schimb valutar. În prezent operațiunile pe piața valutară internă nu sunt diversificate aceasta fiind un factor negativ pentru întreg sistemul bancar
Scopul lucrării constă în analiza eficienței operațiunilor valutare ale băncii, și în baza rezultatelor obținute să identificăm punctele slabe și forte ale operațiunilor valutare realizate de către bănci și să găsim căi de soluționare a anumitor probleme ce pot provoca un dezechilibru al operațiunilor valutare pe teritoriul Republicii Moldova.
Pentru atingerea scopului cercetat au fost stabilite următoarele obiective:
structurarea teoretică a elementelor operațiunilor valutare;
determinarea sistemului de indicatori pentru evaluarea operațiunilor valutare;
analiza operațiunilor valutare pe piața valutară a Republicii Moldova;
prezentarea propunerilor privind dezvoltarea operațiunilor valutare modeme etc.
Realizarea acestor puncte este importantă atât din punct de vedere teoretic, fiindcă asigură o complexitate sporită a investigațiilor efectuate, cât și din punct de vedere aplicativ, deoarece duce la extinderea arealului de soluții pentru problemele care sunt în economia națională.
Obiectul investigat îl reprezintă sistemul bancar, în special autoritar monetar, și băncile licențiate care desfășoară operațiunile cu valută
Subiectul cercetării îl reprezintă operațiunile valutare și influența acestora asupra evoluției economiei Republicii Moldova.
Metodologia cercetării include următoarele metode:
– abstracția științifică, în scopul sintetizării și generalizării principalelor concepte, principii, teorii și legi economice care determină obiectul cercetării;
– inducția și deducția, care constituie componentele de bază ale procesului de cercetare economică științifică;
– metoda analizei, comparației, analogiei și sintezei care au permis analiza esenței obiectului lucrării și crearea unor concluzii care să prezinte interes pentru știința economică.
Baza informațională este constituită din lucrări de specialitate, date statistice oferite de Banca Națională a Moldovei,acte legislative și normative ale Băncii Naționale a Moldovei, publicațiile din presa periodică.
Structura lucrării pornind de la obiectivul de bază și sarcinile propuse spre realizare a tezei de licență este efectuată cu următoarea structură: introducere, trei capitole care reflectă conținutul de bază al cercetărilor efectuate, încheire, bibliografie și anexe.
În Introducere, este aratată actualitatea temei de cercetare, necesitatea și importanța ei. Este oferit scopul și determinate sarcinile cercetării, sunt prezentate domeniul și obiectul cercetării. Pe lângă acestea, este arătat suportul teoretico-științific, metodologic și informațional al lucrării.
Astfel, în primul capitol „Caracterisitca generală a operațiunilor valutare la etapa actuală” este efectuată cercetare operațiunilor valutare din punct de vedere teoretic, este efectuată o clasificare a operațiunilor valutare. La fel, sunt analizați principalii indicatori de evaluare a operațiunilor valutare asupra performanțelor băncii, este descris locul și importanța operațiunilor valutare în cadrul tranzacțiilor, arătând utilizarea resurselor atrase și evaluarea contribuției acestora la atingerea unui anumit nivel în economie. Aplicarea unor tehnici moderne de analiza a indicatorilor de evaluare a operațiunilor valutare, oferă determinarea unor date exacte în ceea ce privește evoluția operațiunilor pe piața valutară.
În capitolul doi „Analiza organizării și derulării operațiunilor valutare pe piața valutară din Republica Moldova” a fost accentuat cadrul reglementatoriu al operațiunilor valutare din Republica Moldova și evaluarea efectelor operațiunilor valutare asupra performanțelor băncilor din Republica Moldova, planificarea și organizarea eficientă a direcției valutare, eficientizarea sistemului informațional și comunicațional care fiind factorul de succes în managementul operațiunilor ,, valutare.
În cel de-al treilea capitolul „Perspectivele dezvoltării operațiunilor valutare pe piața valutară a Republicii Moldova“ se face referință la practici internaționale ce ține de efectuarea operațiunilor valutare în țările dezvoltate și compararea acesteia cu politica implementată în Republica Moldova. Această comparare are următoarele caracteristici pozitive: în primul rând se face o analiză a punctelor forte a politicii operațiunilor valutare utilizate de țările înalt dezvoltate și încercarea de a lua drept exemplu și pentru Republica Moldova; în al doilea rând se încearcă utilizarea unor politici de diversificare a operațiunilor valutare pe piața valutară autohtonă. În acest capitol se găsesc recomandări, soluții și propuneri în ceea ce privește perfecționarea operațiunilor valutare deja existente. Perfecționarea acestor politici va duce la diversificarea operațiunilor valutare moderne pe piața autohtonă.
Încheierea reprezintă formarea principalelor concluzii ale lucrării și sunt oferite propuneri de perfecționare a diversificării operațiunilor valutare moderne pe piața valutară a Republicii Moldova.
Bibliografia cuprinde x surse
Capitolul 1. CARACTERISTICA GENERALĂ A OPERAȚIUNILOR VALUTARE LA ETAPA ACTUALĂ
Esența operațiunilor valutare
Istoria pieței valutare internaționale începe din momentul apariției banilor. Crearea banilor a fost necesară pentru utilizarea unui echivalent universal al valorii diverselor mărfuri și servicii. Cele mai vechi informații despre relațiile monetare ne duc cu 4500 de ani în urmă, în Mesopotamia (Irakul actual). Descoperirile arheologice demonstrează că în acea perioadă plata mărfurilor era determinată de o anumită cantitate exactă de argint. Aceasta a dus la apariția monedelor de diferit aliaj și folosirea lor ca modalitate de plată. Primele informații despre utilizarea monedelor sunt menționate cu 3000 de ani în urmă, în Lidia (Turcia actuală). Inițial, monedele erau de diferite forme. în Rusia și Italia erau folosite plăcile de cupru, în China — armele de bronz și scoicile, în Thailanda — inele de argint, în Japonia — bețișoare de aur și argint. Ceea ce reprezenta pentru oameni atunci o valoare deosebită, totodată servea drept măsură a banilor și un mijloc general de plată.
Noul sistem de plată s-a răspândit rapid în lumea întreagă. Aliajul din care se confecționau monedele era propriu pentru fiecare stat, dar majoritatea conțineau următoarele metale: aur, argint, bronz sau cupru. Mult mai târziu au apărut banii de hârtie. Pentru prima dată ei au fost descoperiți în China. Acolo, în secolul X, conducătorii statului au introdus în circuit monede grele cu valoare redusă. Utilizarea lor era dificilă și le schimbau la comercianți pe recipise cu indicarea sumei exacte. Peste un secol, statul chinez a sustras aceste recipise și a ordonat tipărirea lor, pentru a fi utilizate în calitate de mijloc legal pe plată. Astfel a început epoca banilor de hârtie. La începutul existenței lor, toate bancnotele erau asigurate de un metal prețios, cel mai des acesta era aurul. Aurul se păstra în bănci care, la rândul lor, plăteau pentru el bani. Atunci fiecare putea primi ușor aur pentru banii tipăriți și, viceversa — să ceară bani pentru aurul său din bănci. Această practică a fost introdusă pentru a proteja mijloacele bănești de devalorizare. Treptat a devenit clar că nu este necesară asigurarea banilor cu aur la 100%, deoarece economia statului poate funcționa și fără aceasta.
Spre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, guvernele aliate s-au întâlnit în cadrul Conferinței ONU pe probleme monetare și financiare. Această conferință a avut loc la Bretton Woods, New Hampshire, SUA, între 1 și 22 iulie 1944. În cadrul conferinței au fost înființate două organisme, Fondul Monetar Internațional și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (Banca Mondială). Valoarea fiecărei monede a fost exprimată în cantități fixe de aur. Convertibilitatea dolarului american a fost fixată la cursul de 35$ pe uncia de aur. Acordul de la Bretton Woods a făcut din dolarul american, o monedă etalon la nivel internațional. Cursurile de schimb erau menținute în cadrul unei benzi înguste, în jurul parității oficiale declarate. În cadrul acestui sistem de la Bretton Woods, cursurile de schimb erau fixe, dar ajustabile, și s-au menținut relativ stabile până la mijlocul anilor ’60, atât în cadrul CEE, cât și pe plan internațional. De exemplu între 1949 și 1967, lira sterlină a fost fixată la paritatea de 1 = 2,80 $. Până la sfârșitul anilor ’60, mediul internațional a cunoscut schimbări semnificative. Sistemul Bretton Woods era supus unor presiuni crescânde ca urmare a politicii balanței de plăți a Statelor Unite. Statele membre ale CEE aveau opinii tot mai diferite cu privire la prioritățile de politică economică. Amplificarea divergențelor asupra prețurilor și costurilor între aceste state a condus la numeroase crize ale cursului de schimb și ale balanței de plăți, care, la rândul lor, amenințau să perturbe uniunea vamală și piața agricolă comună, care funcționaseră cu rezultate relativ bune până în acel moment. Piața s-a format în anii '70, când comerțul internațional a trecut de la sistemul de cursuri fixe la sistemul de cursuri flotante. Nouă state membre care formau CEE la data respectivă au creat în anul 1979 Sistemul Monetar European (SME). Principala caracteristică a acestuia era mecanismul cursului de schimb (MCS), care a introdus cursuri de schimb fixe, dar ajustabile, între monedele celor nouă state. La 1 ianuarie 1999, prin fixarea irevocabilă a cursurilor de schimb, transferarea către Banca Centrală Europeană a competenței în domeniul politicii monetare și introducerea euro ca monedă unică. La 1 ianuarie 2002 bancnotele și monedele euro au intrat în circulație în țările participante, iar la finele lunii februarie bancnotele și monedele naționale și-au pierdut puterea circulatorie.
Piața valutară reprezintă ansamblul relațiilor care iau naștere între bănci, ca și între bănci și clienții lor, privind cumpărarea și vânzarea de valute în vederea reglementării plăților și încasărilor care apar în procesul schimburilor economice cu străinătatea . Aceasta este alcătuită din rețeaua de bănci/burse de valori și alte instituții specializate pe plan internațional, care funcționează în diverse centre financiare din statele dezvoltate cu economie de piață. Practic, piața valutară constă într-o rețea imensă de legături electronice între dealerii din diferite bănci ale lumii.
După alți autori , piața valutară reprezintă mecanismul prin care o persoană fizică sau juridică transferă puterea de cumpărare dintr-o țară în alta, obține sau furnizează un credit pentru tranzacțiile specifice comerțului internațional și/sau minimizează expunerea la riscurile rezultate din modificarea cursurilor de schimb.
După eliminarea restricțiilor pe fluctuațiile valutare a apărut un nou tip de business, bazat pe obținerea profitului în condițiile unui sistem de liber schimb al cursului valutar. Este notabil faptul
că modificarea cursului valutar este dependentă cu un anumit set de condiții și se reglează doar prin cerere și ofertă.
Ca urmare a dezvoltării comerțului internațional și, implicit, a schimbului valutar, piața valutară a ocupat după anii ’70 centrul atenției, fiind obiectul unor dezbateri, comentarii și analize teoretice. Astfel, ancheta publicată în februarie 1990 releva: operațiunile la vedere dețineau 56 la sută din totalul tranzacțiilor desfășurate pe piața valutară; volumul anual al tranzacțiilor reprezenta în medie de trei ori volumul comerțului international.
În ceea ce privește repartizarea pe centre financiare, ancheta releva că pe primul loc se situa Londra, urmat de New York și Tokyo. În Europa continentală, pe primul loc se afla Zürich, apoi Paris. În toate centrele financiare ale lumii, operațiunile de schimb se desfășoară fără întrerupere, 24 de ore din 24 de ore. În vederea funcționării continue a pieței valutare, sunt utilizate marile rețele de transmitere a informației cum ar fi: SWIFT (Society for Worldwide International Interbank Telecommunication), REUTER, TELERATE, GLOBEX și BLOOMBERG.
Banca Internațională a Reglementelor împreună cu unele bănci centrale întocmesc o situație privind activitatea de tranzacționare valutelor la fiecare trei ani. Din situația întocmită în aprilie 1995, s-a constatat că valoarea încasărilor valutare nete de pe piețele valutare ale lumii pe zi de lucru s-a cifrat la 1,190 miliarde dolari americani, față de 820 miliarde dolari americani în 1992 și, respectiv, față de 590 miliarde dolari americani în anul 1989 .
În unele centre, piața este organizată sub forma burselor de schimb specializate (Milano, Frankfurt, Paris).
În prezent, piața valutară a acoperit, din punct de vedere geografic, tot globul cu cursurile și valutele tranzacționate oriunde pe mapamond, în fiecare oră a fiecărei zile lucrătoare. Cea mai mare parte a tranzacțiilor din lume începe dimineața la Sydney și Tokyo, se mută apoi la Hong Kong și Singapore, trece apoi în Bahrain, se mută pe piețele europene de la Frankfurt și Londra, sare Oceanul Atlantic la New York, se duce spre vest la Chicago și se termină la San Francisco și Los Angeles. Piața cea mai lichidă este la începutul după – amiezei europene, când sunt deschise piața Europei și cea a Coastei americane de vest. Această perioadă de timp este cea mai bună pentru efectuarea unor ordine de valori foarte mari.
În cadrul țărilor cu monedă convertibilă, la început, piața valutară națională deservea cu prioritate nevoile pe structuri de valute, determinate de relațiile economice și financiare internaționale ale rezidenților. Formarea unor centre financiare puternice a făcut ca băncile situate în acele zone să efectueze vânzări și cumpărări de valută și în numele unor persoane, instituții, guverne etc. Piața valutară internațională, deși structurată pe piețele valutare naționale, este clar delimitată de acestea. Principala deosebire constă în faptul că, în timp ce pe piața valutară națională băncile efectuează vânzări și cumpărări de valute contra monedă națională, în cazul pieței valutare internaționale, aceleași bănci derulează operațiuni ce au ca obiect o valută care este străină, atât pentru ele, cât și pentru solicitantul operațiunii respective. De exemplu, pe piața Londrei, băncile efectuează operațiuni la cererea rezidenților (pe piața valutară națională), vând și cumpără monede străine (dolarul american, francul elvețian, marca germană etc.) numai contra lire sterline. În același timp, la cererea rezidenților din alte țări (Olanda, Belgia, Franța), aceleași bănci efectuează operațiuni pe piața valutară internațională, vânzând și cumpărând monede străine contra monede străine pentru ambele părți sau numai pentru o parte contractantă (dolarul american contra francul elvețian, lira sterlină contra mărcii germane). O altă deosebire între cele două tipuri de piețe valutare constă în faptul că, pe piața valutară națională, cursul de schimb rămâne nemodificat pe parcursul unei zile de lucru bancare, în timp ce pe piața valutară internațională cursul de schimb la care se efectuează tranzacțiile este într-o permanentă mișcare.
După Paul Bran operațiunile valutare reprezintă niște operațiuni legate de trecerea dreptului de proprietate și a altor drepturi (fără a obține în schimb alte active) asupra valutei străine, valorilor mobiliare și instrumentelor de plată exprimate în valută străină, precum și operațiunile în cadrul cărora valuta străină și instrumentele de plată exprimate în valută străină se utilizează în calitate de mijloc de plată. Organizarea unei asemenea piețe presupune existența unui cadru instituțional, a unor reglementări specifice și a unei motivații adecvate fiecărui tip de operațiuni.
Mecanismele pieței valutare. Pentru derularea organizată a operațiunilor de vânzare/cumpărare de semene bănești, piața monetară internațională a realizat un cadru instituțional adecvat, cu precizarea clară a rolului fiecărui component.
În cadrul unei piețe valutare naționale, constituită ca centru al pieței valutare internaționale, apar trei elemente:
– participanții ;
– instituțiile specializate;
– instituțiile de supraveghere a pieței.
Participanții reprezintă ansamblul băncilor, firmelor, instituțiilor, persoanelor fizice etc. din țara respectivă, care ordonă direct sau prin intermediari efectuarea de către instituțiile specializate a operațiunilor de vânzare-cumpărare de valute în numele lor. Având în vedere că băncile reprezintă principalii participanți pe piața valutară, se poate spune că piața interbancară este piața băncilor și instituțiilor financiare autorizate prin legea bancară din diferite țări. În vederea efectuării operațiunilor de pe piața valutară, băncile trebuie să obțină autorizarea prealabilă de la autoritatea monetară din țara respectivă și să instaleze infrastructura adecvată.
Instituții specializate sunt, în general, băncile specializate în astfel de operațiuni. Pot fi incluse, de asemenea, bursele sau agenții de schimb valutar.
La nivelul acestor instituții se concentrează zilnic cererea și oferta de valute prin comenzile de schimb valutar adresate acestora. Structura de organizare și funcționare a pieței valutare, precum și numărul instituțiilor diferă de la țară la țară. Astfel, la Londra, piața valutară este constituită din circa 290 de bănci, care au dreptul să efectueze operațiuni de schimb valutar și 12 societăți de brokeri specializate în aceste operațiuni.
Operatorii specializați pentru piața valutară sunt persoane cu o pregătire profesională deosebită care lucrează la tablourile de schimb valutar. Acestea cuprind: unul sau două terminale care furnizează informații despre cursurile de schimb și ratele dobânzii; mai multe telefoane digitale; mai multe linii directe, un sistem de informare care redă imediat poziția băncii pentru fiecare deviză; un microordinator dotat cu programe de calcul.
Clientela privată nu poate interveni direct pe piața valutară, ci numai prin intermediul băncilor. Clientela privată include trei categorii de operatori: întreprinderile industriale și comerciale; instituțiile financiare care nu participă direct pe piață și persoanele fizice.
Curtierii dețin un rol important pentru serviciile de informare asupra pieței dar și un rol de intermediere. În calitate de intermediari, curtierii centralizează ordinele de vânzare sau cumpărare valută, provenite de la mai multe bănci.
Instituțiile de supraveghere sunt, în general, băncile centrale și ele îndeplinesc următoarele roluri:
– pe de o parte, urmăresc promovarea unei anumite politici valutare, în special în domeniul cursului valutar;
– pe de altă parte, asigură o joncțiune între tendințele pe plan internațional ale evoluției monedei naționale și politica valutar-națională;
– executarea ordinelor primite de la clientela proprie (bănci centrale străine, organisme internaționale etc.
După unii autori americani , piața valutară este organizată pe două nivele: piața interbancară sau piața angrosistă și piața clientului sau piața detailistă. Pe cele două segmente ale pieței valutare operează cinci categorii de participanți și anume:
– bănci și dealeri valutari nebancari (aceștia operează pe ambele segmente ale pieței);
– persoane fizice și juridice (importatori și exportatori, investitori străini, companii multinaționale și de turism);
– arbitrajiști (obțin profitul din tranzacționarea de pe piață; ei operează în numele lor, fără a urmări deservirea clienților sau asigurarea unei continuități a pieței);
– bănci centrale și trezorerii (urmăresc obținerea sau cheltuirea rezervelor valutare ale țărilor lor, precum și influențarea cursului de schimb la care moneda lor națională este tranzacționată);
– brokeri valutari (sunt agenți care intermediază tranzacțiile dintre dealeri, fără ca aceștia să devină participanții principali la tranzacții).
Segmentele pieței valutare. Dacă se ia în considerare mecanismul de derulare a tranzacțiilor, piața valutară prezintă trei segmente:
segmentul primar – al participanților care generează cererea și oferta de valută, piața valutară fiind un mecanism de legătură între ofertanți și socilitatori. Acest segment este format din: firme specializate în comerțul exterior (import-export); mari firme producătoare care au servicii specializate de import export; instituții financiare oficiale. Acest segment este cel care generează cererea și oferta de valute;
segmentul principal (denumit și interbancar) – asigură ansamblul operațiunilor până la finalizarea tranzacțiilor, prin concentrarea cererii și ofertei, determinarea cursului în funcție de termenul tranzacțiilor, avizarea clienților și efectuarea viramentelor în conturi. In aceste segment se concentreză toate cererile și ofertele de valute în vederea eferctuării operațiunilor de vânzare- cumpărare.
Acest segment cuprinde:
băncile comerciale;
instituțiile financiar-bancare internaționale;
brokerii, aceștia mijlocesc efectuarea operațiilor cu valute, facilitând întâlnirea cererii cu oferta.
segmentul terțiar – asigură coordonarea și supravegherea tranzacțiilor, rolul principal revenind băncilor centrale care acționează în următoarele direcții principale:
efectuarea unor operațiuni în numele unor clieți;
ca agent oficial de intervenție pe piața valutară are un rol activ pentru a proteja cursul monedei naționale împotriva unor deprecieri sau aprecieri nedorite;
împreună cu alte bănci centrale efectueză unele intervenții concertate pentru menținerea cursului unei anumite valute.
Motivația operațiunilor de pe piața valutară. Caracterul fluctuant al valutelor a impus operațiilor pe piața valutară și o motivație de asigurare contra riscului valutar în realizarea operațiunilor de vânzare-cumpărare.
Pentru a facilita dorința celor care doresc să procure semne bănești prin altă modalitate decât creditarea și finanțarea direct în valută, pe plan național sau în context internațional, se organizează și funcționează un segment important al pieței monetare, piața valutară.
Scopul principal al operațiunilor de pe piața valutară este dat de necesitatea procurării semnelor-vehicul în vederea asigurării mișcării internaționale de valoare.
Sursa: elaborat de autor în baza lucrării științifice BRAN, Paul; COSTICĂ, Ionela. Piața valutară. Procurarea semnelor bănești. [online]. [citat 18 martie 2016]. Disponibil: http://ro.scribd.com/doc/223047260/Piata- valutara-Procurarea-semnelor-banesti.
Figura 1.1 Scopul operațiunilor valutare
Scop economic – În acest mod, solicitatorul își asigură necesarul de mijloace de plată pentru o operațiune curentă sau viitoare pe o piață de multe ori insuficientă în privința cantității de semne bănești cu circulație internațională.
Caracterul fluctuant al valutelor a impus și o motivație de asigurare contra riscului valutar în realizarea operațiunilor de vânzare/cumpărare pe piața valutară.
Pe piața valutară se realizează operațiuni de vânzare /cumpărare și în scop speculativ, din dorința obținerii unui câștig ca urmare a modificării cursului valutar în timp sau spațiu, sau din cauza existenței unei diferențe între dobânzile la fondurile exprimate în diferite monede.
În unele cazuri, chiar intermediarii de pe piața valutară procedează la realizarea unor operațiuni tehnice, de echilibrare a pieței, procedând la vânzarea de monedă, atunci când există o cerere neacoperită, sau la cumpărarea de monedă, atunci când există o ofertă excedentară.
1.2. Clasificarea operațiunilor valutare
Operațiunile valutare au devenit, cum era de așteptat, obiectul unor numeroase dezbateri, comentarii și analize teoretice. Aceasta întrucât, putem vorbi astăzi de o expansiune fără precedent a pieței valutare. Activitatea pe piețele valutare constă în vânzarea și cumpărarea de valute și devize îndeosebi convertibile.
Pe piețele valutare se realizează o multitudine de operațiuni, care pot fi clasificate astfel în funcție de mai multe citerii:
în funcție de natura lor;
în funcție de scopul urmărit
în funcție de motivație.
Sursa: elaborat de autor în baza BOAJA, Minica. Relații fmanciar-monetare internaționale. București: Editura Univers., 2008.
Figura 1.2. Clasificarea operațiunilor valutare.
După Constantin Floricel operațiunile la vedere sunt reprezentate ca: „Operațiunile cu livrarea imediată a valutei; de obicei, aceste operațiuni sunt reglate în două zile lucrătoare de la data încheierii tranzacțiiei”. Astfel, operațiunile efectuate luni sunt tratate la ziua de miercuri, iar cele de vineri, la valoarea din ziua de marți, deoarece zilele de odihna sau sărbători nu contează. Aceste operațiuni se efectuează la cursul zilei, denumit curs la vedere (spot). Operațiunile la vedere permit ca într-un interval de timp scurt sa se „scape” de o valută slabă, procurându-se o valută forte.
Specific pentru aceste operațiuni este momentul efectuării tranzacției și mecanismul finalizării acesteia. Astfel, operațiunile la vedere(spot) sunt derulate pe baza cursului de schimb la vedere și finalizate la cel mult 48 de ore de la inițierea tranzacției.
Operațiunile la vedere (spot) sunt operațiuni care constau în vânzarea unei valute și cumpărarea unei alte valute în suma echivalentă la cursul la vedere. Momentul tranzacției coincide cu momentul formării cursului valutar al zilei. Cursurile la care se efetuează operațiunile cu valuta spot se numesc cursuri sau cotații spot și constituie baza de formare a cursurilor pentru pentru tranzacțiile la care ziua de decontare este diferită de cea a operațiunilor spot.
Operațiunile la vedere facilitează relațiile de export-import, deoarece fiecare agent economic de pe o piață valutară națională are interesul să cumpere sau să vândă o valută, în corelație cu o nevoie imediată, rezultată dintr-o afacere de import sau de export.
Operațiunile la termen (forward) sunt operațiunile în care livrarea valutei se face la o anumită dată în viitor. Aceste operațiuni pot fi simple (outright), cînd se efectuează o operațiune de vânzare-cumpărare la termen singulară sau complexe (swap), cînd vânzarea cumpărarea la termen este combinată cu vânzarea-cumpărarea la vedere. Operațiunile la termen sunt inițiate de solicitanți, fie în scopul acoperirii riscului valutar, fie în scop speculativ. Deci, contractele la termen sunt destul de importante pentru companiile multinaționale, ele reprezintă un procent mic din volumul total al comerțului. în conformitate cu același studiu elaborat de Banca Internațională a Reglementelor, contractele la termen simple reprezentau numai 8,5 la sută din totalul tranzacțiilor valutare.
Pe piața la termen, operatorii contractează angajamente de vânzare și cumpărare de monedă la un curs fixat în momentul tranzacției, livrarea și plata urmând a se efectua la o data ulterioară, fixată în momentul efectuării angajamentului. Termenele la care sunt efectuate tranzacțiile sunt diferite, mergând de la 3 la 7 zile, apoi 1,2,3,6,9,12,18 luni și 2,3,5 ani.
Operațiunile la termen se efectuează direct de la bancă la bancă sau prin intermediul curierilor și nu sunt niciodată cotate la bursă.
Operațiunile la termen sunt inițiate de diferiți solicitatori, fie în scopul acoperirii riscului valutar care ar putea apărea, fie în scop speculativ.
Tranzacții la termen pe piața valutară. Sunt inițiate la momentul To (moment inițial) când se încheie contractul și se stabilește cursul de derulare a tranzacției, urmând a fi finalizate la un moment ulterior Tn când va avea loc mișcarea efectivă a sumelor tranzacționate, la cursul valutar convenit în contract.
Operațiunile la termen sunt generate de interesele vânzătorilor și cumpărătorilor de valută care se asigură că la o dată viitoare:
vor avea disponibilități în valută care să le permită onorarea contractelor comerciale internaționale sau efectuarea unor plăți necomerciale;
vor putea transforma valuta încasată dintr-o operațiune comercială sau necomercială în monedă națională sau o altă valută, la un curs prestabilit.
În derularea acestor tranzacții, o importanță deosebită o prezintă cursul la termen prestabilit. În general, el este diferit de cursul la vedere. Diferența între cele două cursuri este dată de creșterea (report sau premium) sau scăderea (deport sau discount) cursului la termen față de cursul la vedere. În situația în care cursul la termen este egal cu cursul la vedere cele două cursuri sunt la paritate.
Indicatorii report/deport rezultă din:
modificările previzionate de intermediar în legătură cu evoluția cursului valutar între momentul To și Tn (dacă el va aștepta momentul Tn pentru a face rost de moneda solicitată);
diferențele de dobândă înregistrate la fondurile exprimate în monedele tranzacționate (atunci când intermediarul procură imediat moneda solicitată, folosindu-și disponibilitățile în altă monedă și utilizează moneda achiziționată pentru acordarea unui credit în perioada de așteptare To – Tn).
Diferența între cele două cursuri este dată de numărul de puncte (PIPS, puncte forward – FWDS).
Dacă BID FWDS < ASK FWDS (punctele sunt în ordine crescătoare) moneda de bază face la termen REPORT (iar moneda cotantă face deport);
Dacă BID FWDS > ASK FWDS (punctele sunt în ordine descrescătoare) moneda de bază face la termen DEPORT (iar moneda cotantă face report).
REPORT:
BID FWD = BID SPOT + BID FWDS (cifra mai mică) (1.1)
ASK FWD = ASK SPOT + ASK FWDS (cifra mai mare) (1.2)
DEPORT:
BID FWD = BID SPOT – BID FWDS (cifra mai mare) (1.3)
ASK FWD = ASK SPOT – ASK FWDS (cifra mai mică) (1.4)
Indicatorii report/deport se pot exprima :
cu semne algebrice (“-” pentru deport și “+” pentru report);
prin cursuri (deport dacă FWD<SPOT și report dacă FWD>SPOT);
în procente (prin rata de report/deport).
Cunoscând cursul la vedere și cursul la termen, se poate determina rata de report/deport pentru perioada respectivă. Această rată arată cu cât s-au apreciat/depreciat valutele implicate în cursul de schimb pe intervalul pentru care este determinat cursul la termen.
În practica internațională numărul de puncte la termen (FWDS) se calculează astfel:
(1.5)
(1.6)
Rp = rata dobânzii la depozite, %;
Ra = rata dobânzii la împrumuturi, %.
În cazul în care FWD > SPOT, vânzătorul la termen al valutei de bază va beneficia de report (va vinde valuta de bază la termen la un curs mai mare decât cursul la vedere), iar cumpărătorul la termen al valutei de bază va suporta reportul (va cumpăra valuta de bază la termen la un curs mai mare decât cursul la vedere).
În cazul în care FWD < SPOT, vânzătorul la termen al valutei de bază va suporta deportul (va vinde valuta de bază la termen la un curs mai mic decât cursul la vedere), iar cumpărătorul la termen al valutei de bază va beneficia de deport (va cumpăra la termen valuta de bază la un curs mai mic decât cursul la vedere).
Ecartul la termen între cursul la vânzare și cursul la cumpărare este mai mare decât același ecart între cursurile la vedere deoarece la termen ecartul include pe de o parte diferența între cursurile la vedere și pe de altă parte diferența între ratele de dobândă la monedele care sunt implicate în stabilirea cursului de schimb la termen.
În cazul în care în schimbul valutar la termen sunt implicate mai multe valute, cursul de schimb se determină prin metoda încrucișată (cross-rate) pe baza următoarelor relații:
în cazul monedelor care cotează direct
(1.7)
(1.8)
în cazul monedelor care cotează indirect
(1.9)
(1.10)
Particularitatea operațiunilor la termen constă în aceea că operațiunea este încheiată în prezent la cursuri la termen, iar virarea sumelor în conturi are loc la termenul pentru care s-a efectuat operațiunea.
Caracteristicile contractului forward:
– se incheie în afara bursei prin negociere directă între părți;
– nu este standardizat;
– are o valoare fixă, fixarea valorii contractului se face în prezent;
– nu are piață secundară;
– poate fi lichidat numai la scadență.
Operațiuni de acoperire a riscului valutar. în regim de liberă convertibilitate, tranzacțiile comerciale presupun anumite decalaje în timp la efectuarea plăților în valută ceea ce presupune un risc valutar privitor la deprecierea valutei prevăzute în contract. Pentru protecția împotriva acestui risc valutar, exportatorii și importatorii pot apela la două tipuri de operațiuni:
1) Operațiuni cu acoperire la termen, de tip hedging, care reprezintă tipul de operațiuni prin care un operator se angajează să plătească o sumă în valută la un anumit termen și împrumută simultan aceeași sumă în valută, cu aceeași scadență de rambursare. Finalitatea acestei operațiuni constă în protecția operatorului contra riscului de depreciere a valutei la termen. În acest mod, cumpărătorul de valută se pune la adăpost de riscul deprecierii valutei în intervalul de timp dintre momentul încheierii contractului și executarea acestuia, deoarece la scadența plății, care coincide cu termenul de încasare a împrumutului, eventuala pierdere înregistrată la cumpărarea valutei este compensată cu un câștig egal, obținut la împrumut..
2) Covering-ul, sau acoperirea comercială, este utilizat pentru acoperirea riscului pe
care îl implică o operațiune determinată și dispare odată cu executarea contractului.
Speculația valutară este acea tranzacție de vânzare-cumparare de valută prin care se urmărește, nemijlocit, realizarea unui câștig, ca diferența între cursul unei valute la două momente diferite pe aceeași piață (un curs cunoscut și un altul, preconizat).
Această categorie de operațiuni grupează acele tranzacții efectuate pe piețele valutare cu scopul
efectiv de a realiza un câștig din diferențele de curs valutar. În domeniul valutar este numit speculator acel agent care adoptă o poziție de schimb, sperând ca în viitor cursul monedei să evolueze în sensul așteptărilor sale.
Speculația valutară în funcție de obiectivul urmărit de speculator poate fi:
– speculație activă;
– speculație pasivă.
Speculația activă, la rândul ei, poate fi:
– Speculație activă la vedere, care reprezintă o formă de speculație ce poate exista chiar și în situația în care piața valutară la termen nu există. Bunăoară, în cazul în care o monedă se depreciază rapid, speculatorii doresc să renunțe la ea, vânzând-o la vedere. Dacă, dimpotrivă, se estimează o reapreciere a unei monede, speculatorii vor avea, în mod evident, un comportament invers. Simplificând, se poate spune că speculația la vedere constă în împrumutarea unei valute pentru o perioadă de timp dată, urmată de imediata revânzare a acesteia, contra unei monede forte.
– Speculația activă la termen consta în anticiparea evoluțiilor cursurilor valutare la vedere, în condiții teoretice, cursul la termen ar trebui să coincidă cu cel la vedere la scadență. însă în realitate cursul la vedere în viitor este o variabilă necunoscută, putând face obiectul unor previziuni cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate. în principiu, speculația la termen constă în vânzarea de valută la termen, fără acoperire, adică fără a cumpăra în paralel valuta necesara.
– Speculația pasivă include în structura sa operațiuni ce se desfășoară fie la vedere, fie la termen, având ca scop doar prevenirea pericolelor cauzate de riscul valutar, iar nu obținerea vreunui câștig din diferențele de curs valutar la două momente diferite. în realitate aceste operațiuni nu se încadrează în definiția operațiunilor speculative propriu-zise, ele fiind practic proceduri normale de acoperire a riscurilor.
Operațiuni de arbitraj valutar, operațiuni speculative. Arbitrajul valutar poate fi efectuat de unități bancare, burse de valori și case de schimb (în cazul persoanlor fizice). Este evident că ponderea cea mai însemnată o constituie băncile care în acest fel au un rol regulator în desfășurarea activității financiare. Operațiunile de arbitraj valutar se efectuează prin mijloace de comunicare rapide (telefon,telex, swift etc.), băncile fiind în legătură permanentă pe diferite piețe valutare. Din această cauză în arbitrajul valutar rapiditatea de decizie trebuie să fie foarte mare pentru a face față vitezei instalațiilor modeme de transmitere a informațiilor.
O încercare de clasificare a operațiunilor de arbitraj valutar s-ar putea obține, ținând seama de următoarele aspecte:
Din punct de vedere al oportunității există:
1) Arbitrajul valutar speculativ. Acesta constituie operațiunea de vânzare și cumpărare de valută sau de plasare a unei valute solicitate pe piața valutară, în scopul exclusiv de realizare a unui profit.
Acest profit poate rezulta din:
a) Diferențe de curs, ca:
– diferența dintre cursurile unei valute înregistrate concomitent pe două piețe diferit, la un moment dat;
– diferența dintre cursurile unei valute pe aceeași piață, la momente diferite;
– diferența de curs între două valute pe două piețe diferite, în același timp sau la date
diferite;
b) diferența de dobândă, ca:
– diferența de dobândă la un moment dat pentru aceeași valută pe piețe diferite;
– diferența de dobândă între valute diferite (în cazul unui plasament al unei valute care a făcut obiectul unei operațiuni anterioare de vânzare-cumpărare).
2) Arbitrajul valutar impus. În activitatea bancară apar momente în care gestiunea disponibilului valutar al unei bănci necesită luarea unor măsuri de echilibrare a pozițiilor valutare. De regulă, echilibrarea se realizează prin virarea unor fonduri de la băncile care prezintă un excedent în valuta respectivă. In cazul în care poziția valutară este deficitară, atunci se recurge la o operațiune impusă de necesitatea de echilibrare a pozițiilor valutare.
Din punct de vedere al termenului, se deosebesc:
Arbitrajul valutar la vedere, denumit și spot . Conține operațiunile de vânzare-cumpărare de valute, cu virare efectivă în conturi, în termen de 48 de ore de la data când a fost încheiată tranzacția.
Arbitrajul valutar la termen, denumit și forward. Cuprinde operațiuni de vânzare- cumpărare de valută, cu încheierea tranzacției la o dată ulterioară, fixată în momentul în care a avut loc negocierea operațiunii prin tratative (deal).
Din punct de vedere al zonei de acțiune, există:
Arbitraj valutar pe piața valutară internă. Este cazul tranzacțiilor încheiate între persoane juridice sau fizice (burse de valori și case de schimb), partenerii tranzacției fiind rezidenți și nerezidenți din țară. Arbitrajul valutar pe piața internă este mai redus ca volum, deoarece pe aceeași piață variațiile cursului valutar sunt mai mici decât cele dintre două piețe diferite.
Arbitraj valutar pe piața valutară externă. Acesta are cea mai mare frecvență și o mare diversitate: arbitraj speculativ, arbitraj impus, arbitraj de curs valutar sau de dobânzi pe una sau mai multe peițe, arbitraj la vedere sau arbitraj la termen.
Uneori se petrece arbitrajul triunghiular: pe piața X se cotează valuta A în moneda B; pe piața Y se cotează valuta B în moneda C, iar pe piața Z se cotează valuta C în moneda A, urmând un câștig în valuta A. Se vinde pe piața X valuta A contra B, se revinde valuta B pe piața Y și se vinde contra valuta C, iar aceasta se remite pe piața Z, unde se vinde contra valuta A. Evident pentru a realiza un câștig trebuie ca schimbul direct de valută A între piețele X și Z să nu fie convenabil, dar prin trecerea pe piața Y schimbul în valută C și apoi revinderea pe valuta A să fie avantajos.
Operațiunile speculative au ca scop obținerea de câștig din diferența de curs între momentul încheierii tranzacției și scadența acesteia, chiar în condițiile în care operatorul nu dispune de suma tranzacționată inițial. Principiul care stă la baza tranzacțiilor speculative este cumpără ieftin și vinde scump.
Sensul operațiunii (vânzare/cumpărare) este determinat de previziunile operatorului cu privire la fluctuația cursului la o scadență viitoare:
– speculații pe creștere – pentru o valută care se consideră că se va aprecia la termen, tranzacția speculativă constă în cumpărarea valutei pe baza cursului la termen prestabilit și vânzarea spot a valutei la scadența operațiunii;
– speculații pe scădere – pentru o valută la care se prevede deprecierea, tranzacția speculativă constă în vânzarea la termen a valutei respective la un curs la termen predeterminat, curs mai mare decât cursul spot ce se va înregistra la scadența tranzacției.
Într-o tranzacție speculativă operatorul își definește de la început poziția de cumpărător sau vânzător la termen. In cazul în care tranzacția speculativă se inițiază fără a exista un disponibil, finalizarea operațiunii presupune două soluții:
1) existența acceptului partenerului de amânare a plății cu 24 ore, timp în care operatorul inițial derulează o tranzacție de sens invers prin care își procură mijloacele de plată necesare;
2) apelarea la un credit pe termen foarte scurt (1 zi), în cazul în care partenerul nu acceptă amânarea plății.
Operațiunile la simple (outright) sunt inițiate de diferiți solicitatori, fie în scopul acoperirii riscului valutar care ar putea apărea, fie în scop speculativ. Particularitatea operațiunilor la termen constă în aceea că operațiunea este încheiată în prezent la cursuri la termen, iar virarea sumelor în conturi are loc în termenul pentru care s-a efectuat operațiunea. Operațiunile valutare la termen se efectuează direct de la bancă la bancă sau prin intermediar. Acestea nu sunt niciodată cotate la bursă. Cursurile la care se efectuează aceste operațiuni se numesc cursuri la termen.
Operațiunile complexe de genul operațiunilor de swap, reprezintă îmbinarea a două operațiuni valutare, simultani și opuse, una de vînzare și alta de cumpărare sau invers, la două scadențe diferite, una la vedere și alta la termen. Existența unei operațiuni la termen în cadrul Swap-ului presupune reglarea diferenței de dobîndă-dacă există-dintre cele două cursuri diferite la cele două scadențe.
Swap-ul este un contract prin care se poate schimba o valută de pe o piață sau de la un termen la altul. Fiind în posesia unor informații de pe mai multe piețe, clientul are la dispoziție prin acest procedeu o serie de soluții, putând alege pe cea mai convenabilă, adică cea care prezintă cel mai mic risc și cel mai avantajos schimb.
Operațiunile valutare swap pot fi de mai multe feluri:
combinarea unei cumpărări la vedere cu o vânzare de valută la termen;
legarea unei vânzări la vedere cu cumpărarea valutei la termen;
efecuarea a două operațiuni valutare la două termene diferite.
Aproape toti operatorii de pe piața valutară efectuează operațiuni swap, în diferite scopuri, cum ar fi, de exemplu:
a) Băncile Centrale, cu scopul susținerii monedei naționale, împrumuta valute contra unei sume echivalente în moneda națională; aceste valute sunt oferite ulterior pieței, în vederea redresării cursului monedei naționale.
b) Băncile comerciale apelează la operațiunile swap pentru a-și acoperi propriul necesar de o anumită valută din disponibilitățile din altă valuta, dar fără să-și reducă aceste disponibilități.
c) Speculatorii de orice fel apelează, la rîndul lor, la operațiuni swap, deoarece altfel, la scadența unor operațiuni speculative deschise, în situația în care ipoteza lor cu privire la evoluția cursurilor valutare nu se confirmă, ar înregistra o pierdere.
d) Firmele financiare și cele comerciale își acoperă nevoile de credite în valută prin intermediul unor operațiuni swap pe diferite termene.
O altă clasificare a operațiunilor valutare în funcție de scopul urmărit are următoarea formă:
tranzacții cu valute efectuate în scop comercial pentru a asigura necesarul de mijloace de plată pentru o operațiune curentă sau viitoare de import;
tranzacții derulate în scopul protecției impotriva riscului valutar în general, operațiuni de hedging, prin care se urmărește menținerea puterii de cumpărare a unei valute prin operațiuni;
tranzacții generate de nevoia de fructificare a conturilor de disponibil (tranzacții de arbitraj) – se urmărește valorificarea diferențelor de curs valutar pe piețe diferite sau la momente diferite;
tranzacții de tip speculativ -urmăresc obținerea de profit ca urmare a modificării cursului valutar în timp și spațiu sau ca urmare a existenței unei diferențe de dobândă la fondurile exprimate în monede diferite.
1.3. Indicatorii de evaluare a operațiunilor valutare
Condițiile pieței instabile au condus într-o oarecare măsură strategiile băncilor. Nu există o informație veridică referitor la analiza operațiunilor valutare. Astfel, indicatorii generali de analiza a operațiunilor valutare sunt:
– de nivel;
– de structură;
– de dinamică.
1) Nivelul operațiunilor valutare. Reprezintă ponderea operațiunilor valutare în total operațiuni. Acest indicator este important, deoarece permite analiza volumului operațiunilor valutare și arată volumul efectiv al unui indicator exprimat într-o unitate de măsură (în termeni nominali sau reali) în comparație cu alt indicator.
(1.11)
în care:
yi – ponderea operațiunilor valutare, %;
gi – operațiuni valutare de un anumit tip, lei.
Devierea ponderii:
Δyt/t-1 = yt – yt-1 (1.12)
în care:
yt – ponderea anului precedent, %;
yt-1 – ponderea anului curent, %;
Δyt/t-1 – devirea ponderii în puncte procentuale.
2) Indicatorii de structură. Indicatorii de structură arată ponderea fiecărei componente de operațiuni valutare în total operațiuni. Indicatorii privind structura operațiunilor valutare se calculează în baza clasificării operațiunilor valutare.
La caracterizarea operațiunilor valutare, este foarte important de a cunoaște tendințele și dinamica lor, pe ansamblu și pe categorii în diferite etape ale evoluției pieței valutare.
3) Dinamica operațiunilor valutare poate fi evaluată în baza următorilor indicatori:
– creșterea nominală;
– creșterea relativă.
Creșterea nominală reesă din compararea operațiunilor valutare. Dacă operațiunile valutare sunt exprimate în prețuri comparabile ele se numesc reale. Ambele modalități de calcul exprimă creșterea în mărimi absolute, dupa relația:
Δg t/t-1 = xt – xt-1 (1.13)
n care:
Δg t/t-1 – marimea relativă a dinamicii, %;
xt – anul de bază;
xt-1 – anul curent.
Creșterea relativă – (raportăm anul curent la anul precedent). Creșterea relativă a dinamicii se folosește pentru caracteristica evoluției fenomenului în timp.
Eficiența economică reprezintă relația care se stabilește între structura și cantitatea efortului pe de o parte ca generator de efecte și nivelul rezultatelor economice obținute în urma desfășurării procesului investițional. Efectele economice pot fi directe (rezultatele imediate ale procesului investițional) sau indirecte, (care apar la utilizatorul rezultatelor procesului investițional). În cazul caselor de schimb valutar trebuie să ținem cont de următoarele:
obiectul de bază este, eficiența funcționării adică raportul dintre efect și cheltuieli.
caselor de schimb valutare li se eliberează un avans care are acoperirea în lei și în valută.
casele de schimb valutar realizează pentru bancă funcția de mărire a eficienții capitalului investit sub formă de avans și limitele capitalului circulant necesar.
Însă e necesar ca efectele și cheltuielile de exprimat numai în lei sau în valută.
Indicatorii financiari a cantității depind de factorii economici externi- variația cererii și ofertei, inflația etc., metoda aceasta lucrează cu indicatorii care nu sunt expuși influenței factorilor economici externi. Există 2 persoane care influențează achitarea caselor de schimb valutar:
Outsider – clienții, influențează la formarea mediului economic, statul, concurenții;
Insider – banca care posedă licența pentru efectuarea operațiunilor valutare și care influențează la oferta resurselor financiare.
Acești doi subiecți poartă denumirea de “stakeholdes”. Diferiți “stakeholders” au relații cu casele de schimb valutar în scopul satisfacerii propriilor lor interese. Aceste interese sunt:
pentru client – cursuri rentabile de cumpărare și vânzare, comisioane minimale.
pentru bancă – maximizarea profitului la capitalul la capitalul investit;
pentru managerii financiari – micșorarea cheltuielilor, procentelor din partea clienților.
Principalul criteriu de care se ține cont în lucrarea măsurilor de gestiune în domeniul cercetat este mărirea eficienții. Mărirea eficienții caselor de schimb valutar are loc prin:
optimizarea avansurilor folosite;
optimizarea în cursul zilei a cursurilor de vânzare – cumpărare a valutei;
În analiza eficienței operațiunilor valutare trebuie de ținut cont de cheltuielile specifice pentru casa de schimb valutar. Evidența de gestiune divizează aceste cheltuieli în:
marginale;
constante.
Cheltuielile marginale sunt micșorarea volumului de producție sau volumului de servicii acordate. Cheltuieli constante – cheltuielile asupra cărora nu influențează volumul serviciilor bancare. Pentru casele de schimb valutar acestea sunt salariul personalului, plata de arendă, amortizarea utilajului.
În prezent pentru asigurarea cererii persoanelor fizice nu e destul de perfecționat unele direcții ale achitărilor financiare ale băncilor comerciale și este necesară o orientare la piața “serviciilor retail”. Eficacitatea pe acest segment al pieței depinde de împlinirea funcțiilor la primirea profitului.
La creșterea eficienții operațiunilor de schimb valutar contribuie metoda analizei curente. Fiecare bancă își adoptă metoda proprie de analiză. Cea mai răspândită sumă de analiză situațională este:
autoanaliza internă a băncii;
analiza situației concrete pe piața operațiunilor de schimb valutar;
analiza situației economice și tendințelor de dezvoltare a ei.
O măsură care contribuie la creșterea eficienței operațiunilor valutare este optimizarea avansurilor.
Optimizarea avansurilor. Activitatea de optimizare a avansurilor este legată de precăutare a instrumentelor de apreciere a activității caselor de schimb valutar în domeniul eficacității folosirii mijloacelor redistribuite. Optimizarea avansurilor include:
evaluarea eficienței de folosire a avansului;
analiza retrospectivă;
minimizarea cheltuielilor pentru deservirea avansului.
În desfășurarea operațiunilor valutare de către banca comercială deseori apare problema de optimizarea a avansurilor. Astfel, se alege așa o mărime a avansului care n-ar influența asupra dinamicii achitării caselor de schimb valutar, și la mărirea cheltuielilor băncilor apariția unor situații neprevăzute. Cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea mărimii optimale a avansului sunt marginale, fiindcă mărimea lor depinde de suma avansului eliberat casei de schimb valutar.
Eficiența folosirii avansului. În cazul când suma eliberată caselor de schimb valutar contribuie la creșterea riscului, atunci în fața băncii apare problema de eficiență a folosirii avansului. Eficiența folosirii avansului se elaborează ca o problemă de repartiție a resurselor pentru vânzare și cumpărare.
Eficiența a utilizării avansului se calculează conform formulei:
(1.14)
în care:
Y – ieșiri ale resursei.
X – avans al resursei.
Eficiența procurării resurselor se calculează conform formulei:
(1.15)
în care:
k1- eficiența procurării resursei
z1- intrări ale resursei
x2, x3, x4 – avans al resursei
Limitele de sus a eficienței utilizării avansului la procurarea și vânzarea resurselor sunt de 100%. Dacă coeficientul acesta e mai mare decât unitatea, atunci deducem că efectuarea operațiunilor de către casa de schimb valutar s-a utilizat atât avansul cit și o parte din venitul primit.
Cercetările necesare în perioada precedentă de determinare a mărimii avansului pe perioada următoarea are loc în felul următor:
limita avansului pe luna următoare va fi egală cu valoarea medie a avansurilor plus 10-20% din mărimea lui, care se consideră ca rezervă;
prin metode operaționale aducem eficiențe medie lunară a avansului la nivelul de 80%.
În cazul dacă acești coeficienți depășesc > 1, aceasta înseamnă că pentru cumpărarea valutei a fost nu numai avansul de valută dar și venit al casei.
Metoda de calcul anterior folosită ne apreciază eficacitatea avansului de factori ca:
în procesul de lucru pot fi cumpărate și alte tipuri de valută;
nu ne arată eficiența stabilirii cursurilor.
Această metodă de apreciere a eficacității poate fi aplicată numai cu condiția că avansul primit la începutul zilei operaționale în valută va fi vândută în lei vor fi folosiți numai pentru cumpărarea valutei.
În linii generale, aprecierea eficacității utilizării avansurilor poate fi percepută mai bine în dinamică, adică studiind la practică zi de zi pe baza datelor reale. Eficacitatea utilizării avansurilor în caz ideal, trebuie să tindă spre 80%, iar eficiența utilizării avansului la cumpărarea valutei să fie comparabilă cu eficiența utilizării avansului la vânzarea valutei, ceea ce ar însemna că diferența dintre ele ar trebui să fie de o unitate și nu de zece procente, în caz ideal 80%.
În cazul, când avansul la începutul zilei este eliberat cu un mare surplus, atunci suntem asigurați de cererile mari la valută ori lei, dar atunci vom fi nevoiți să atragem banii din alte operațiuni, care au prețul lor pe piață interbancară, utilizându-i permanent în operațiunile valutare.
Capitolul 2. ANALIZA ORGANIZĂRII ȘI DERULĂRII OPERAȚIUNILOR VALUTARE PE PIAȚA VALUTARĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA
2.1. Reglementarea organizării operațiunilor valutare
În Republica Moldova operațiunile valutare se reglementează potrivit legislaței în vigoare, instrucțiunilor și regulamentelor Băncii Naționale a Moldovei. Operațiunile valutare efectuate de către băncile din Republica Moldova sunt supuse unei reglementări juridice complexe, astfel menționam actele normative de bază din acest domeniu:
Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei: nr. 548-XII din 21.07.1995; Legea instituțiilor financiare: nr. 550-III din 21.07.1995; și Legea privind reglementarea valutară : nr.62-XVI din 21.03.2008 ;ca acte normative de bază ce stabilesc cadrul normativ general pentru efectuarea operațiunilor valutare;
Regulamentul privind condițiile și modul de efectuare a operațiunilor valutare. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova 2010, nr.41-43/177; Regulamentul privind autorizarea unor operațiuni valutare de către Banca Națională a Moldovei,aprobat prin hotărîrea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr.51 din 05.03.2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova.2009,nr.57-58/251. Ce conțin reglementarea detaliată a condițiilor și modului de efectuare a operațiunilor valutare precum și autorizarea efectuării operațiunilor valutare de către Banca Națională a Moldovei.
Legea privind regelemtarea valutară definește operațiunile valutare ca:
operațiunile legate de trecerea dreptului de proprietate și a altor drepturi (fără a obține în schimb alte active) asupra valutei străine, valorilor mobiliare și instrumentelor de plată exprimate în valută străină, precum și operațiunile în cadrul cărora valuta străină și instrumentele de plată exprimate în valută străină se utilizează în calitate de mijloc de plată;
operațiunile legate de trecerea dreptului de proprietate și a altor drepturi (fără a obține în schimb alte active) asupra monedei naționale, valorilor mobiliare și instrumentelor de plată exprimate în monedă națională, precum și operațiunile în cadrul cărora moneda națională și instrumentele de plată exprimate în monedă națională se utilizează în calitate de mijloc de plată;
importul și exportul în/din Republica Moldova al valorilor valutare;
transferurile unilaterale efectuate de rezidenți și nerezidenți în/din Republica Moldova;
transferurile unilaterale în valută străină efectuate de rezidenți și nerezidenți pe teritoriul Republicii Moldova, precum și transferurile unilaterale în monedă națională efectuate de nerezidenți pe teritoriul Republicii Moldova.
Astfel conform Legii privind reglementarea valutară, Banca Națională a Moldovei, are un rol foarte important în domeniul operațiunilor valutare. Operațiunile valutare sînt supuse autorizării din partea Băncii Naționale a Moldovei, astfel autorizarea operațiunii valutare, este permiterea de către Banca Națională a Moldovei a efectuării operațiunii valutare prin eliberarea autorizației corespunzatoare. De asemenea conform Legii cu privire la Banca Națională a Moldovei, Banca Națională a Moldovei realizează urmaătoarele reglementări ale operațiunilor valutare: Controlul valutar, Reglementarea valutară și Raportarea operațiunilor valutare.
Controlul valutar: Banca Națională, în calitate de organ al controlului valutar, efectuează, în limitele competenței sale,controlul asupra respectării legislației valutare.
Reglementarea valutară : de competența Băncii Naționale în domeniul reglementării valutare țin:
emiterea de acte normative referitor la reglementarea (inclusiv autorizarea și raportarea) operațiunilor valutare ale persoanelor fizice și juridice, inclusiv a instituțiilor financiare și organelor de stat;
eliberarea și retragerea licențelor, supravegherea și reglementarea activității unităților de schimb valutar, inclusiv a băncilor;
stabilirea limitelor pozițiilor valutare deschise pentru bănci;
stabilirea metodei de determinare a cursului oficial al leului moldovenesc față de valutele străine.
Raportarea operațiunilor valutare : băncile, unitățile de schimb valutar (altele decît băncile), alte persoane juridice și fizice sînt obligate să raporteze Băncii Naționale despre operațiunile valutare în corespundere cu prevederile legislației valutare.
Băncile Comerciale din Republica Moldova, pot desfășura, în limita licenței acordate, următoarele activități financiare:
a) acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără dobîndă;
b) acordarea de credite (de consum și ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres, finanțarea tranzacțiilor comerciale, eliberarea garanțiilor și cauțiunilor etc.);
c) împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în contul clienților (cu excepția subscrierii valorilor mobiliare), de:
– instrumente ale pieței financiare (cecuri, cambii și certificate de depozit etc.);
– futures și opțioane financiare privind titlurile de valoare și ratele dobînzii;
– instrumente privind rata dobînzii;
– titluri de valoare;
d) acordarea de servicii de decontări și încasări, prestarea serviciilor de plată și emiterea monedei electronice, în conformitate cu Legea nr. 114 din 18 mai 2012 cu privire la serviciile de plată și moneda electronică;
e) emiterea și administrarea instrumentelor de plată, altele decît cele cuprinse la lit. d);
f) cumpărarea și vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine);
g) leasing financiar;
h) acordarea de servicii aferente la credit;
i) acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar, cu excepția celor de la lit. a) și b);
j) operațiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vînzare a valutei străine;
k) acordarea de servicii fiduciare (investirea și gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea și administrarea valorilor mobiliare și altor valori etc.;
l) acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiții și acordarea de consultații privind investițiile;
m) subscrierea și plasarea titlurilor de valoare și acțiunilor, operațiunile cu acțiuni;
n) orice alte activități sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului financiar, permise de Banca Națională.
Organele controlului valutar sînt:
a) Banca Națională a Moldovei;
b) organele vamale;
c) organele fiscale;
d) Comisia Națională a Pieței Financiare;
e) Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției;
f) Curtea de Conturi.
În scopul exercitării atribuțiilor sale ce țin de domeniul reglementării valutare, inclusiv de controlul valutar, Banca Națională a Moldovei este în drept să solicite prezentarea rapoartelor privind operațiunile valutare ale rezidenților și nerezidenților.
În scopul diminuării riscurilor valutare Banca Națională a Moldovei stabilește pentru băncile licențiate ale Moldovei limitele raportului poziției valutare deschise, regulile de calculare și gestiune a poziției valutare deschise de către acestea, precum și modul de prezentare la BNM a rapoartelor privind poziția valutară deschisă.
În scopul diminuării riscului valutar al băncii, Banca Națională a Moldovei stabilește următoarele limite:
– raportul poziției valutare deschise lungi la fiecare valută străină nu trebuie să depășească +10%;
– raportul poziției valutare deschise scurte la fiecare valută străină nu trebuie să fie mai mic de – 10%;
– suma raporturilor pozițiilor valutare deschise lungi la toate valutele nu trebuie să depășească +20%;
– suma raporturilor pozițiilor valutare deschise scurte la toate valutele nu trebuie să fie mai mică de -20%.
La finele fiecărei zile lucrătoare banca este obligată să întocmească un document intern privind poziția valutară deschisă, în care să se indice în mod obligatoriu următoarele date:
– mărimea capitalului normativ total, determinat la situația de la finele ultimei zile lucrătoare a lunii;
– suma activelor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilantiere la tranzacțiile legate de procurarea acestei valute;
– suma obligațiunilor bilanțiere într-o anumită valută străină, precum și a obligațiunilor extrabilanțiere la tranzacțiile legate de vânzarea acestei valute etc.
Termenul prezentării raportului zilnic se stabilește ca fiind ora 12:00 a următoarei zile lucrătoare.
Regulamentul privind condițiile și modul de efectuare a operațiunilor valutare stabilește:
a) unele particularități aferente conturilor deschise la prestatorii SPR, utilizate în cadrul operațiunilor valutare;
b) regulile de primire /efectuare de către rezidenți și nerezidenți prin intermediul prestatorilor SPR a plăților și transferurilor fără numerar în cadrul operațiunilor valutare;
c) modul de efectuare a operațiunilor de schimb valutar în Republica Moldova;
d) regulile de primire /efectuare de către rezidenți și nerezidenți prin intermediul prestatorilor SPR a plăților /transferurilor în numerar și cu utilizarea cecurilor de călătorie în cadrul operațiunilor valutare etc.
Băncile licențiate pot acorda credite rezidenților în orice valută străină.
Acordarea de către băncile licențiate a creditelor în valută străină rezidenților în scopurile
prevăzute de acordurile de creditare, încheiate între Guvernul Republicii Moldova și nerezidenți, între băncile licențiate și organizațiile financiare internaționale, se efectuează din contul creditelor /liniilor de credit primite de către băncile licențiate.
Dacă acordurile de creditare încheiate între Guvernul Republicii Moldova și nerezidenți, între băncile licențiate și organizațiile financiare internaționale prevăd creditarea debitorilor rezidenți de către băncile licențiate pe principiul cofinanțării, banca licențiată poate acorda credite în valută străină rezidenților atât din sursele creditorului extern cât și din alte mijloace bănești în valută străină disponibile la banca licențiată.
2.2. Evoluția operațiunilor valutare pe piața valutară internă
În Republica Moldova, piața valutară se creează și se dezvoltă prin contribuția a Băncii Naționale, care împreună cu alte instituții publice asigură reglementările necesare și respectarea acestora. Piața valutară a Republicii Moldova este definită de dinamica cursului valutar și de rulaj. Cursul valutar este calculat ca rata de schimb medie ponderată la volumul tranzacțiilor care au avut loc pe piața valutară. Rulajul pieței valutare cuprinde toate tranzacțiilor de schimb valutar fără cele efectuate de către Banca Naționala a Moldovei, care au fost tranzacționate pe cele mai diferite categorii ale pieței. Printre segmentele pieței monitorizate în particular apare piața interbancară (tranzacțiile de schimb valutar efectuate între băncile comerciale autorizate) și piața intrabancară (tranzacțiile de schimb valutar efectuate între bănci și clienții acestora); piața operațiunilor la vedere (cu decontările ce se efectuează cel mult timp de doua zile bancare) și piața operațiunilor la termen (cu decontările ce se efectuează de obicei peste perioade fixe cum sunt: una, doua săptămâni, o lună sau mai mult). Unde cursul valutar reprezintă instrumentul de echilibrul dinamic al cererii si ofertei de valuta în cadrul pieței, rulajul arată activitatea generală a participanților pieței valutare.
Activitatea Băncii Naționale a Moldovei, se conduce în strictă conformitate cu obiectivele politicii valutare. Banca Națională folosește ca instrumente ale intervențiilor valutare atât operațiunile directe (cumpărări sau vânzări la vedere de valută contra lei moldovenești), care influențează masa monetară, la fel și operațiunile de ajustare (swap-uri valutare), care sunt instrumente reversibile și nu acționează masa monetară pe termen lung. Pe piața valutară a Republicii Moldova cota cea mai mare a valutelor tranzacționate este cea în dolari americani.
Analiza pieței valutare a Republicii Moldova în anul 2011-2015 denotă trendul ascendent pînă în anul 2014 dupa care în 2015 a avut loc o diminiuare considerabilă al tranzacțiilor efectuate pe piața valutară locală contra MDL.
Tabelul 2.1.
Evoluția rulajul total al operațiunilor pe piața valutară internă (cumpărări/vânzări de valută străină contra MDL), (echivalentul în milioane dolari SUA)
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor anule ale Băncii Naționale a Moldovei pentru anii 2011-
2015 [online]. [citat 21 aprilie 2016] Disponibil: https://www.bnm.md/files.
Analizînd rulajul total al operațiunilor pe piața valutară internă de cumpărare și vănzare de valută străină contra MDL în perioada 2011-2015 observăm că cel mai înalt nivel pe piața valutară internă a fost fixat în 2014 (32857.4 5 milioane dolari SUA) în comparație cu ceilalți ani (2011 – 12233.2 mln. dolari SUA, 2012 – 14336.8 mln. dolari SUA, 2013 – 22788.1 mln. dolari SUA, 2015 – 12813,8 mln. dolari SUA), aceasta fiind cu mult mai mare. Atingerea acestui nivel este datorat în mare parte băncilor rezidente (14946.0 mln. dolari SUA) și persoanelor juridice (9564.7 mln. dolari SUA).
Clasificînd rulajul operațiunilor pe piața valutară internă prin virament și piața valutară internă în numerar, indicile cel mai mare prin virament a fost în 2014 (28679.6 mln. dolari SUA), iar în numerar cel mai mare nivel fiind atins în 2013 (4581.1 mln. dolari SUA).
Rulajul total al valutelor tranzacționate contra lei moldovenești în 2015 a însumat echivalentul a 12 813.8 milioane dolari SUA, diminuându-se cu 61.0 la suta față de anul 2014 (Tabelul 2.1.). În structura rulajului total, cumparările de valută pe piața valutara locală contra MDL au constituit 6483.3 milioane dolari SUA, iar vânzarile – 6 330.5 milioane dolari SUA.
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor anule ale Băncii Naționale a Moldovei pentru anii 2011-
2015 [online]. [citat 21 aprilie 2016] Disponibil: https://www.bnm.md/files.
Figura 2.1. Evoluția structurii rulajului tranzacțiilor valutare prin virament și în numerar efectuate pe piața valutara internă
Analizînd Evoluția structurii rulajului tranzacțiilor valutare prin virament și în numerar efectuate pe piața valutara internă în perioada 2011-2015, se observă o creștere în evoluție a tranzacțiilor valutare prin virament pînă în 2014, în comparație cu tranzacțiile valutare efectuate în numerar care pînă în 2014 avea un ritm de descreștere.
În anul 2015, un declin în proporții mai mari al volumului tranzacțiilor s-a produs pe piața valutara prin virament – cu 67.0 la suta, generat, în mare măsură, de reducerea operațiunilor de tip swap valutar pe piața interbancară, dar și de scăderea cererii și ofertei de valută din partea persoanelor juridice, în condițiile contracției activității economice. Volumul sporit al rulajului prin virament s-a datorat inclusiv tranzacțiilor realizate de cele 3 bănci: Banca de Economii S.A., BC „BANCA SOCIALĂ” S.A. și B.C. „UNIBANK” S.A., ale caror licență au fost retrase pe data de 16 octombrie 2015.
În același timp, s-a diminuat și volumul tranzacțiilor pe piața valutară în numerar, însă în proporții mai reduse – cu 20.5 la suta. Pe fondul scăderii rulajului în virament, s-a consemnat o creștere în ponderea operațiunilor valutare în numerar în rulajul total al pieței valutare interne.
Pe piața valutara prin virament, comparativ cu anul 2014, băncile rezidente au tranzacționat valute contra MDL într-un volum mai redus cu 13 231.0 milioane dolari SUA (88.5 la sută), persoanele juridice – cu 3 515.0 milioane dolari SUA (36.7 la sută), iar Banca Națională a Moldovei – cu 2 046.0 milioane dolari SUA (75.7 la sută). Pe piața valutara în numerar, rulajul punctelor de schimb valutar ale băcilor licențiate a scăzut mai pronunțat, cu 24.2 la sută, comparativ cu cel al caselor de schimb valutar care s-a diminuat cu 9.6 la sută.
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor anule ale Băncii Naționale a Moldovei pentru anii 2011-
2015 [online]. [citat 21 aprilie 2016] Disponibil: https://www.bnm.md/files/ RA_2015_ro_1.pdf.
Figura 2.2 Structura rulajului total al tranzacțiilor valutare efectuate pe piața valutară internă în anii 2014-2015 (%)
În anul 2015, dolarul SUA a continuat să predomine în structura rulajului total al tranzacțiilor pe piața valutară, deși a pierdut în pondere 4.9 puncte procentuale, inclusiv 2.7 puncte procentuale – în favoarea euro și 1.2 puncte procentuale – în favoarea rublei rusești (Figura 2.2).
Tabelul 2.2.
Structura rulajului tranzacțiilor valutare de cumpărare/vânzare efectuate pe piața valutară internă (2014-2015)
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor anule ale Băncii Naționale a Moldovei pentru anii 2011-
2015 [online]. [citat 21 aprilie 2016] Disponibil: https://www.bnm.md/files/ RA_2015_ro_1.pdf.
Analizînd structura rulajului tranzacțiilor valutare de cumpărare/vânzare efectuate pe piața valutară internă în numerar (2014-2015), ponderea majoritară a revenit monedei euro, urmată de dolari SUA. Iar ponderea rublei rusești și a altor monede fiind nesemnificativă, cea ce demonstreză că cumpărările și vânzările de valută sunt în mare parte doar în dolari SUA si euro (Tabelul 2.2.).
Tabelul 2.3.
Evoluția direcțiilor principale de cumpărare a valutei străine de către băncile licențiate ale
Republicii Moldova pe piața valutară internă (echivalentul în milioane dolari SUA)
Sursa: elaborat de autor în baza Rapoartelor anule ale Băncii Naționale a Moldovei pentru anii 2011-
2015 [online]. [citat 21 aprilie 2016] Disponibil: https://www.bnm.md/files.
Analizînd perioada 2011-2015 observăm că anul în care a fost fixat cel mai mare indice este 2014 (16050.0 mln. dolari SUA). Aceasta fiind în mare parte datorată de băncile rezidente (7472.7 mil. dolari SUA). De subliniat faptul că în perioada anilor 2011-2014 avem creșterea din an în an a nivelului cumpărărilor după care în 2015 a scăzut semnificativ.
În 2015, cumpărările de valută efectuate de către băncile licențiate pe piața valutara internă s-au diminuat cu 10 050.0 milioane dolari SUA sau cu 62.5 la sută comparativ cu anul 2014 (Tabelul 2.3.). Această scădere s-a produs în condițiile reducerii cumpărărilor de valuta străină efectuate de la băncile rezidente – cu 6 615.2 milioane dolari SUA (cu 88.5 la sută) și de la BNM – cu 1 220.3 milioane dolari SUA (cu 71.7 la sută).
În același timp, au scăzut și cumpărările de valută străină de la persoanele juridice cu 1 353.9 milioane dolari SUA (cu 39.0 la suta), în timp ce cumpărările de la persoanele fizice s-au redus mai puțin, cu 757.6 milioane dolari SUA (cu 26.4 la sută).
În aceste condiții în anul 2015, băncile licențiate au procurat valută pe piața valutară locală, prioritar de la persoanele juridice (35.3 la sută), persoanele fizice (35.2 la sută), băncile rezidente (14.3 la sută) și BNM (8.0 la sută).
Tabelul 2.4.
Evoluția direcțiilor principale de vânzare a valutei străine de către băncile licențiate ale Republicii Moldova pe piața valutară internă (echivalentul în milioane dolari SUA)
Dacă să atragem atenția la evoluția vânzărilor de valută efectuate în perioada 2011-2015. Până în 2014 observăm creșterea nivelului din an în an, după care în 2015 a fost înregistrată o scădere majoră.
Comparativ cu anul 2014, vânzarile de valută efectuate de către bancile licențiate ale Republicii Moldova pe piața valutară internă în anul 2015 au scăzut cu 9 912.2 milioane dolari SUA sau cu 62.8 la sută (Tabelul 2.4.). Această diminuare a fost indusă, în special, de scăderea vânzărilor către băncile rezidente – cu 6 615.8 milioane dolari SUA (cu 88.5 la sută) și către BNM – cu 825.7 milioane dolari SUA (cu 82.6 la sută). De asemenea, s-au redus vânzările de valută străină către persoanele juridice – cu 2 161.2 milioane dolari SUA (cu 35.5 la sută) și către persoanele fizice – cu 256.1 milioane dolari SUA (cu 30.7 la sută). În anul 2015, băncile licențiate au vândut valută pe piața locală preponderent catre persoanele juridice (67.0 la sută), băncile rezidente (14.6 la suta), persoanele fizice (9.9 la sută) și BNM (3.0 la sută).
Sursa: elaborate de autor în baza Rapoartelor anule ale Băncii Naționale a Moldovei pentru anii 2011-2015 [online]. [citat 21 aprilie 2016] Disponibil: https://www.bnm.md/files.
2.3. Estimarea efectelor operațiunilor valutare
Investigarea gradului de dezvoltare a unui sistem economic, a capacității lui de supraviețuire, a direcției de dezvoltare finală, reprezintă definirea și calcularea exactă a eficienței economice. Astfel un rol deosebit revine conceptului de eficiență economică, aceasta făcînd legătura dintre resursele deținute pentru desfășurarea unei acțiuni și rezultatele obținute în urma acesteia.
Eficiența economică reprezintă legătura care se stabilește între structura și cantitatea efortului pe de o parte ca formator de efecte și nivelul rezultatelor economice obținute în urma desfășurării procesului investițional. Efectele economice pot fi directe (rezultatele imediate ale procesului investițional) sau indirecte.
Pentru a putea realiza analiza și evaluarea eficienței operațiunilor valutare ale băncilor din Republica Moldova, este necesar de ridicat darea de seamă a casei valutare, unde sunt reprezentate datele necesare efectuării analizei și calculării indicatorilor menționați în subcapitolul 1.3. Astfel analiza eficienței operațiunilor valutare ale băncilor din Republica Moldova va fi realizată cu ajutorul datelor prezentate de casa valutară a B.C. „Moldincombak” S.A din 16.04.2016:
Tabelul 2.5.
Operațiunil efectuate la unitatea de schimb valutar
Sursa: elaborat de autor în baza Raportului privind operațiunile efectuate la 16.04.2016 a unității de schimb valutar nr. 15 a B.C. „Moldincombak” S.A.
Vom calcula eficiența utilizării avansului la vânzarea valutei, ca avans la începutul zilei avem următoarele resurse:
A1 – 90000 lei moldovenești
A2 – 600 dolari SUA
A3 – 600 EURO
A4 – 0 ruble rusești
La categoria plăți avem:
B1 – 0 lei moldovenești
B2 – 200 dolari SUA
B3 – 340 EURO
B4 – 0 ruble rusești.
Eficiența utilizării avansului la vânzare vom calcula conform formulei (1.13), nivel maxim al acestui raport presupunem valoarea 100% sau 1:
Astfel obținem:
Eficiența avansului în lei moldovenești Bl /Al = 0/90000 = 0 %
Eficiența avansului în dolari SUA B2/A2 = 200/600 = 33,33 %
Eficiența avansului în EURO B3/A3 = 340/600 = 56,66 %
Eficiența avansului în ruble rusești B4/A4 = 0/0 = 0%
Deci, eficiența avansului va fi egal cu: (Bl/Al+B2/A2+B3/A3+B4/A4)/4
În cazul nostru: (0%+33,33%+56,66%+0%)/4= 22,50%
Eificiența utilizării avansului are o valoare de 22,50%, ceea ce demonstrează că în cazul dat avansul la vânzarea valutei a fost utilizat ineficient, și are o valoare mai mica de 80 % ceea ce ne arată o situație rea în realizarea operațiunilor valutare.
Eificiența utilizării avansului are o valoare de 22,50%, ceea ce demonstrează că în cazul dat avansul la vânzarea valutei a fost utilizat ineficient, și are o valoare mai mica de 80 % ceea ce ne arată o situație rea în realizarea operațiunilor valutare.
Metoda de calcul întrebuințată mai sus ne apreciază eficacitatea avansului de factori ca:
în procesul lucrului pot fi cumpărate și alte tipuri de valută;
nu demonstrează eficiența stabilirii cursurilor.
Această cale de calculare a eficacității poate fi aplicată numai în cazul cînd avansul primit la începutul zilei operaționale în valută va fi vândută în lei și vor fi folosiți doar pentru cumpărarea valutei.
La general, aprecierea eficacității întrebuințării avansurilor poate fi determinată mai bine în dinamică, cercetând la practica de zi cu zi în baza datelor reale.
Eficacitatea utilizării avansurilor în caz perfect, trebuie să tindă spre 80%, iar eficiența utilizării avansului la cumpărarea valutei să fie comparabilă cu eficiența utilizării avansului la vânzarea valutei, ce reprezintă diferența dintre ele, trebuie să fie de o unitate dar nu de zece procente, în caz perfect 80%.
Atunci, când avansul la începutul zilei de lucru este eliberat cu un mare surplus, atunci suntem asigurați împotriva cererilor mari la valută ori lei, însă astfel suntem nevoiți să atragem banii din alte operațiuni, care au prețul lor pe piață interbancară. O metodă mai simplă în procesul aprecierii veniturilor, este orientarea la piața creditelor interbancare.
Pentru a evalua eficiența operațiunilor valutare ale băncilor comerciale, trebuie să analizăm eficiența stabilirii cursurilor și anume cu ajutorul a trei cazuri ce apar la fixarea cursurilor de cumpărare-vânzare de către bancă a valutei.
Cazul nr. 1
Cursul de cumpărare mai mare decât cursul official și cursul de vânzare mai mare decât cursul oficial
Spre exemplu în baza unei anumite zile operaționale avem următoarele date:
Notăm: yl – încasări (intrările) de valută și y2 – plățile (ieșirile) de valută.
Profitul (lei) = yl * (Cursul oficial – Cursul de cumpărare) + y2 * (Curs de vânzare – Cursul oficial).
Dacă yl = y2 = y, atunci:
Profitul = y2 * Marjă, unde Marja = (Cursul de vânzare – Cursul de cumpărare).
Dacă yl > y2, apare majorarea poziției de lungă durată, si respectiv, pentru bancă este favorabil să vândă (yl – y2 = Δ).
Profitul = y2 * Marjă + Δ * (Curs oficial – Curs de cumpărare). La vânzarea la cursul oficial profitul va scădea până la y2 * Marja, banca le vinde la cursul oficial.
Pierderi în cazul vânzării la cursul oficial: Δ * (Curs oficial – Curs de cumpărare).
Dacă y2 > yl, avem mărirea poziției de scurtă durată, și respectiv, banca tinde să cumpere (y2 -yl) =Δ.
Să presupunem că:
Profitul = yl. Marja + Δ * (Cursul de vânzare – Cursul oficial). Astfel, la cumpărarea unei valute la cursul oficial, se înregistrează o pierdere (yl * Marja).
Astfel, după cum vedem, această situație este o situație cu risc minim și nu aduce pierderi mari.
Cazul nr. 2
Cursul de cumpărare mai mic decât cursul oficial și cursul de vânzare mai mic decât cursul oficial.
În cursul zilei operaționale avem următoarele date: yl – încasări, y2 – plăți.
Profit = yl * (Cursul oficial – Cursul de cumpărare) + y2 (Cursul de vânzare – Cursul oficial). Dacă încasările și plățile sunt egale: yl = y2 = y, atunci Profitul = y * Marjă.
Dacă yl este mai mare decât y2, avem marirea poziției lungi, și respectiv banca tinde să vândă.
Profit = y2 * Marja + Δ * (Cursul oficial – Cursul de cumpărare) = y2 * Marja + Δ * (Cursul oficial – Curs de vânzare) + Δ * (Cursul de vânzare – Curs de cumpărare) = yl * Marja + Δ * (Cursul oficial).
Dacă y2 > yl, avem mărirea poziției de scurtă durată, astfel banca tinde să cumpere y2 – yl = Δ.
Profitul la sfârșitul zilei operaționale:
Profit = yl x Marja + Δ * (Cursul de vânzare – Cursul oficial) = yl * Marja + Δ * (Cursul de vânzare – Curs de cumpărare) + Δ * (Cursul de cumpărare – Cursul oficial) = y2 * Marja + Δ * (Curs de cumpărare – Cursul oficial).
Deci în cazul acesta e posibil să se înregistreze pierderi, dar nu profit.
Cazul nr. 3
Cursul de cumpărare mai mare decât cursul oficial și cursul de vânzare mai mare decât cursul oficial.
La sfârșitul zilei operaționale avem: yl = y2
Dacă yl > y2, are loc mărirea poziției de lungă durată și banca tinde să vândă (yl – y2) = Δ
Profitul la sfârșitul zilei operaționale este:
Profit = y2 * Marja + Δ * (Cursul oficial – Cursul de cumpărare) = y2 * Marja + Δ * (Cursul oficial – Cursul de vânzare).
Componența Δ * (Cursul oficial – Cursul de vânzare) este negativă. În cazul dat condiția care garantează pierderi este:
yl * Marjă < Δ * (Cursul de vânzare – Cursul oficial).
Mărirea poziției de lungă durată contribuie la opoziția pierderilor.
Dacă y2 > yl, are loc mărirea poziției de scurtă durată, banca tinde să procure (y2 – yl) = Δ dolari SUA pentru lei.
Profitul la sfârșitul zilei operaționale este:
Profit = yl * Marja + Δ * (Cursul de vânzare – Cursul oficial) = y * Marja + Δ * (Cursul de cumpărare – Cursul oficial) + Δ * (Cursul de vânzare – Cursul de cumpărare) = y2 * Marja + Δ * (Cursul de cumpărare – Cursul oficial) .
Pentru a primi o imagine mai clară, vom evalua cu ajutorul datelor incluse în Tabelul 2.5.
Astfel în prima situație, cursul de vânzare mai mare decât cursul oficial, cursul de cumpărare mai mic decât cursul oficial, și conform datelor din Tabelul 2.5 avem, datele din cursul zilei operaționale: Încasări – 5000 dolari SUA, Plăți – 200 dolari SUA. Și cursurile respective: 19.45 cursul de cumpărare; 19.50 cursul oficial; 19.55 cursul de vânzare.
Profitul (lei) = 5000*(19.50 – 19.45) + 200*(19.55 – 19.50) = 260 lei.
După cum observăm, volumul încasărilor depășește volumul plăților, în bancă are loc mărirea poziției
de lungă durată, deci ea tinde să vândă 5000 – 200 = 4800 dolari SUA.
Profitul (lei) = 200*(19.55 – 19.45) + 4800*(19.50 – 19.45) = 250 lei, astfel banca vinde dolari SUA, la cursul oficial, și pierderea va constitui 4800*(19.50 – 19.45) = 240 lei.
În a doua situație, avem o situație diferă, și anume: cursul de cumpărare fiind mai mic decât cursul oficial, cursul de vînzare la fel mai mic decât cursul oficial. Așadar conform datelor din Tabelul 2.5, avem datele din cursul zilei operaționale: Încasări – 5000 dolari SUA, Plăți – 200 dolari SUA. Și cursurile respective: 19.45 cursul de cumpărare; 19.50 cursul de vînzare; 19.55 cursul oficial.
Profitul (lei) = 5000*(19.55 – 19.45) + 200*(19.50 – 19.55) = 490 lei
Încasările depășesc plățile, deci banca are poziție de lungă durată și tinde să vândă 5000 – 200 = 4800 dolari SUA. Profitul = 200*(19.50 – 19.45) + 4800*(19.55 – 19.45) = 490 lei
Și astfel spre deosebire de situația din primul caz, profitul s-a mărit , cînd s-a făcut încercarea de a gestiona poziția de lungă durată.
În a treia situație, cursurile valutare sunt redate în felul următor: cursul de cumpăraremai mare decât cursul oficial și cursul de vânzare mai mare decât cursul oficial. Astfel conform datelor din Tabelul 2.5, avem: Încasări = 5000 dolari SUA ; Plăți = 200 dolari SUA. Și cursurile respective: 19.45 cursul oficial; 19.50 cursul de cumpărare; 19.55 cursul de vânzare.
Sunt mai multe încasări decât plăți, deci are loc mărirea poziției de lungă durată și banca tinde să vândă 5000 – 200 = 4800 dolari SUA, astfel profitul la sfîrșitul zilei operaționale este:
Profit (lei) = 200 * (19.55 – 19.50) + 4800 * (19.45 – 19.50) = – 230 lei. Observăm că banca obține pierderi, și aceasta este din cauza măririi poziției de lungă durată.
Astfel cele 3 cazuri studiate mai sus, ne arată că banca comercială în realizarea operațiunilor valutare, este supusă unui risc, așadar ea trebuie să analizeze des fluctuațiile cursului oficial pentru a forma un curs cît mai favorabil de cumpărare și vânzare, pentru a putea obține profit.
Capitolul III. PERSPECTIVELE DEZVOLTĂRII OPERAȚIUNILOR
VALUTARE PE PIAȚA VALUTARĂ A REPUBLICII MOLDOVA
3.1. Practici internaționale privind organizarea operațiunilor valutare utile pentru Republica Moldova
3.2. Politici de diversificare a operațiunilor valutare pe piața valutară autohtonă
Regimul actual al cursului de schimb al leului moldovenesc este cel de flotare gestionată, care permite o adaptare flexibilă a economiei naționale la șocurile externe și interne.
Intervențiile pe piața valutară internă reprezintă un set de instrumente auxiliare ale politicii monetare. BNM utilizează intervențiile pe piața valutară internă doar în scopul susținerii efectelor implementării operațiunilor de piață deschisă, în măsura în care vor fi necesare pentru a atinge ținta inflației și fără a influența tendințele fundamentale ale cursului de schimb al leului moldovenesc.
Cu toate acestea, BNM își rezervă dreptul de a efectua intervenții valutare în scopul atenuării fluctuațiilor excesive ale cursului de schimb oficial, stopării operațiunilor speculative și suplinirea rezervelor valutare internaționale, fără a prejudicia atingerea țintei inflației.
În calitate de instrumente ale politicii valutare sunt utilizate intervențiile directe pe piața valutară internă, operațiunile reversibile valutare de tip swap, precum și tranzacțiile forward.
BNM stipulează implementarea de către sistemul bancar a instrumentelor de hedging care vor contribui la diminuarea riscului valutar.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dezvoltarea Operatiunilor Valutare Moderne pe Piata Valutara din Republica Moldovadocx (ID: 113977)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.