Dezvoltarea Calitatii Motrice Rezistenta Prin Mijloace Specifice Jocului DE Fotbal LA Nivelul Unei Echipe DE Juniori I ( 17 – 18 Ani )

Diverse

Dezvoltarea Calitatii Motrice Rezistenta Prin Mijloace Specifice Jocului DE Fotbal LA Nivelul Unei Echipe DE Juniori I ( 17 – 18 Ani )

Byadmin ianuarie 1, 2024

DEZVOLTAREA CALITĂȚII MOTRICE REZISTENȚĂ PRIN MIJLOACE SPECIFICE JOCULUI DE FOTBAL LA NIVELUL UNEI ECHIPE DE JUNIORI i ( 17 – 18 ANI )

PLANUL LUCRĂRII

CAP. 1 INTRODUCERE

1.1. Prezentarea temei

1.2. Motivele alegerii temei

1.3. Gradul de actualitate al temei

1.4. Scopul lucrării

CAP. 2 FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ

2.1. Particularitățile specifice vârstei de 17-18 ani

2.2. Capacitatea motrică rezistență-aspecte generale

2.3. Relația dintre capacitatea motrică rezistență și celelalte calități specifice jucătorilor de fotbal de 17-18 ani

2.4. Priorități metodice în dezvoltarea capacității motrice rezistență prin mijloace specifice jocului de fotbal la juniori I

2.5. Orientări și tendințe în jocul de fotbal actual din punct de vedere al problematicii abordate

CAP. 3 METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Ipotezele de cercetare

3.2. Perioada, locul și condițiile desfășurării cercetării

3.3. Eșantionul investigat

3.4. Metodele de cercetare folosite

3.5. Descrierea experimentului realizat

CAP. 4 PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII

4.1. Prezentarea datelor cercetării

4.2. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute

CAP. 5 CONCLUZII- PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

CAPITOLUL I

I. INTRODUCERE

1.1. Prezentarea temei

„ Dezvoltarea calităților motrice rezistență prin mijloace specifice jocului de fotbal la nivelul unei echipe de juniori I ( 17 – 18 ani )”.

Numele temei în sine reprezintă modul de dezvoltare al unei bune capacități fizice de natura aerobă,fapt ce denotă bazele pregătirii eficiente pe toate compartimentele și pe o perioadă lungă de timp. La această vârstă se lucrează la parametrii apropiați de cei ai seniorilor.

1.2. Motivele alegerii temei

Tema a fost aleasă deoarece calitatea motrică rezistență reprezintă din punctul meu de vedere „ scheletul “ de dezvoltare și perfecționare al jocului de fotbal.

Dezvoltarea calității motrice rezistență prin mijloace specifice jocului de fotbal implică o capacitate de efort aerobă la un nivel superior care este punctul de plecare în dezvoltarea celorlalte calități motrice și în consolidarea si perfecționarea elementelor si procedeelor tehnice specifice jocului de fotbal.

Se acorda o importanță sporită pe dezvoltarea acestei calități la vârsta de 17 – 18 ani, deoarece este vârsta la care jucătorul de fotbal trece cel mai important prag, și anume pasul de la juniori la seniori.

Deși titlul lucrării se referă la dezvoltarea calității motrice rezistență, consider că ea nu poate fi disociată de celelalte calități motrice în jocul de fotbal unde nu vom găsi niciodată o calitate motrică singulară.

Principalul motiv este că sunt fascinat de pregătirea fizică si de mijloacele moderne apărute in antrenament la echipele mari ale planetei.

Al doilea motiv este că în fotbal nu există performanțe superioare fără o dezvoltare a calităților motrice la cel mai înalt nivel cu putință.

Al treilea motiv este acela de a demonstra legătura dintre cele două laturi ale pregătirii fizice "generală și specifică" lucru ce se face evident în două sensuri:

a) în primul rând se lucrează pentru asigurarea bazei generale și numai după aceea cu mijloacele specifice se desăvârșește aspectul particular specific și care se îmbină armonios cu tehnica și tactica jocului;

b) în al doilea rând această legătură se extinde pe toată durata anului, în funcție de perioadele antrenamentului sportiv.

Un aspect important în dezvoltarea tuturor calităților motrice îl reprezintă motivația, ce are rol în reglarea comportamentului sportivului prin menținerea unor schimburi energetice și informaționale cu mediul.

Motivele activității sportive sunt:

afirmarea de sine;

interesul in competiții;

dorința de victorie;

căutarea compensației;

nevoia de mișcare;

agresivitatea, combativitatea etc.

Acestea sunt niște argumente ce m-au determinat să aleg tema lucrării, deoarece consider că prin dezvoltarea continuă a rezistenței prin mijloace specifice jocului de fotbal adaptate la cerințele jocului modern, se vor obține reale progrese ce duc spre performanță.

1.3. Gradul de actualitate al temei

Maniera modernă de antrenament și de joc tinde spre realizarea unei organizări perfecte, în care jucătorii își modelează activitatea, devenind adepții principiilor care le oferă libertatea de acțiune și decizie, dar sunt obligați să respecte ideile tactice, care-i determină să confere oricărei acțiuni individuale, o conotație colectivă.

Se poate susține afirmația că, în prezent, fotbalul mondial este supus unor modificări importante privitoare la pregătirea, activitatea și mentalitatea antrenorilor și specialiștilor, la atitudinea jucătorilor față de meseria pe care o practică și la unele aspecte organizatorice privind desfășurarea sistemului competițional tot mai complex și mai încărcat.

Problematica fotbalului actual, perfecționat pe toate compartimentele sale, este mult mai complexă, prin însăși modificările la care este supus jocul in sine, fiind diferențiat de cel practicat cu doar câteva decenii în urmă.

Evoluția mereu ascendentă a fotbalului contemporan este rezultatul aportului adus de către reprezentanții fiecărei "școli", în privința instruirii și a jocului. În funcție de temperamentul jucătorilor și de tradiția fiecărei "școli" în parte.

Procesul de antrenament modern este supus evoluției permanente și este fundamentat de către antrenori și jucători, deci de practicieni care, de multe ori, lasă în urmă aspectele teoretice și metodice elaborate de către specialiști.

Așa se explică faptul că, fotbalul modern este o operă colectivă rezultată ca urmare a acumulării unor soluții noi privind diversificarea instruirii și a componentelor jocului.

De la aceste legități fundamentale trebuie să pomenească specialiștii care au ca domeniu de activitate jocul de fotbal indiferent de eșalonul valoric sau de vârstă cu care lucrează..

O cerință de bază a fotbalului este aceea ca întregul efort de pregătire, să asigure fiecărui fotbalist o dezvoltare multilaterală, o complexă pregătire atletică, pe fondul căreia însușirea tehnicii și tacticii specifice fotbalului, să permită formarea unui fotbalist complet, cu un înalt spirit de dezvoltare biofiziologică a calităților fizice cu o tehnică și tactică însușită, capabil să facă față cu succes tuturor situațiilor ivite în joc, deci să aibă o evoluție extrem de dinamică.

Fotbalul actual recomandă ca pregătirea să fie desăvârșită în așa fel încât să poată răspunde cerințelor din ce în ce mai crescute ale fotbalului modern.

La nivel mondial în antrenament, gradul avansat de pregătire fizică demonstrează progresele obtinute din punct de vedere fizic ale sportivilor:

– jucătorul își valorifică prin joc acțiunile tehnico-tactice dobândite in antrenament;

– cu ajutorul pregătirii fizice se pune în mișcare mecanismul de funcționare al echipei;

– între menținerea formei sportive și nivelul pregătirii fizice există o strânsă legătură.

Tema lucrării fiind „Dezvoltarea calității motrice rezistență prin mijloace specifice jocului de fotbal la nivelul unei echipe de juniori I ( 17 – 18 ani )”, pot afirma că aceasta reprezintă factorul esențial în jocul de fotbal, dar nu singurul ci împreună cu celelalte calități motrice.

Asta înseamnă că între calitățile motrice există o anumită corelație adică lucrând pentru dezvoltarea unei calități, le solicităm și pe celelalte, fiecare dintre ele dezvoltându-se și manifestându-se în regimul altora.

Solicitările unui joc modern pretind jucătorilor indiferent de post, să poată acționa direct și eficace în toate zonele terenului, atât în fazele de atac cât și în cele de apărare – deci avem nevoie de jucători polivalenți.

1.4. Scopul lucrării

Scopul experimentului este acela de a demonstra că prin selectarea mijloacelor specifice jocului de fotbal, se pot atinge parametrii superiori în ceea ce privește capacitatea de efort.

În cazul în care experimentul se dovedește a fi eficient, consider că metodele folosite vor reprezenta un mijloc de orientare pentru antrenori până când și ele vor ajunge să fie depășite, corespunzător evoluției fotbalului în timp.

Sarcinile lucrării sunt următoarele:

– să formeze deprinderi motrice generale și specifice cât mai corecte;

– să vizeze creșterea și dezvoltarea potențialului motric specific jocului de fotbal;

– să folosească la maxim posibilitățile fizice ale sportivilor atât în antrenament cât și în joc;

– să creeze caractere puternice

– să dezvolte la sportivi mentalitatea de învingător, de autodepășire;

– să creeze lideri – modele demne de urmat (atât în sport cât și în afara lui).

Metodele folosite asigură dezvoltarea unei capacități optime de efort.

CAPITOLUL II

FUNDAMENTAREA TEORETICO-METODICĂ

2.1. Particularitățile specifice vîrstei de 17 – 18 ani

“Considerații generale :

La această grupă de vârstă, se lucrează în condiții de joc, cu adversari activi

Grupele vor fi constituite din 22 de jucători

30% din timp se alocă pregătirii fizice

30% se alocă deprinderilor de ordin tehnico – tactic

30% pentru deprinderi de ordin psihologic

5% pentru deprinderi teoretice

5% biologic ( refacere + recuperare )

Durata unui antrenament va fi de 90-120 de minute

Se pune accent pe corectitudinea executiilor

Obiective de instruire

În această perioadă se urmărește pregătirea jucătorilor spre parametrii de efort apropiați de cei ai seniorilor. Jucătorii trebuie să cunoască perfect așezarea în teren, organizarea jocului, precum si detaliile de strategie impuse echipei de catre antrenor.

Obiective de performanță

La finalul perioadei se urmărește formarea a cel puțin 5-6 jucători de nivel național, apți pentru nivelul diviziilor A si B, precum și lansarea a 2-3 jucători de nivel internațional, susceptibili de selecție in prima reprezentativă.”

„Particularități somatice

Dezvoltarea organismului se apropie de maturizare

Aparatul cardio-vascular își încheie dezvoltarea spre sfârșitul perioadei

Cresc volumul și greutatea miocardului

Rețeaua vasculară a mușchilor scheletici și a celorlalte organe periferice se marește”

Particularități funcționale

Frecvența cardiacă și tensiunea arterială au valori apropiate de ale adultului

Frecvența respiratorie scade și se apropie de valorile normale ( 18 resp./ min)

Oxigenarea țesuturilor se îmbunătățește datorită echilibrului dintre dimensiunile inimii și vaselor

Glandele cu secreție interna se maturizează și se definitivează dezvoltând caracterele sexuale

Particularitați psihice

Intelectual-atinge un bun nivel al cunoașterii realității

Se constituie conștiința de sine

Se manifestă afirmarea EU-lui

Continuă erotizarea conduitei

Se contureaza foarte clar idealul de viață

Particularități motrice

Prezintă premise favorabile pentru dezvoltarea tuturor calităților motrice și formării de deprinderi motrice

Mobilitatea pasivă și activă a coloanei vertebrale începe să stagneze, stabilizeze și să se reducă”.

La 17 – 18 ani se poate spune că s-a ajuns la vârsta maturizării biologice dar nu și a maturității fotbalistice, ci nu trebuie privită ca o etapă de criză sau de menajare.

Din contră, în cadrul acestei vârste, capacitatea fizică este în creștere, iar din punct de vedere motric, sportul ajunge la parametrii de muncă optimi.

Problemele ce pot apărea, în special sub aspectul îndemânării, se datorează insuficientei "fixări" a coordonării în perioadele anterioare.

Se pune accent pe consolidarea, corectarea si perfectionarea elementelor invatate in detrimentul insusirii unor actiuni motrice noi.

Se poate acționa intens și cu rezultate foarte bune asupra dezvoltării rezistentei si forței. Forța dă transfer negativ pentru rezistență, iar aceasta din urma dă transfer negativ pentru forță și mai puțin pentru viteză.

Un alt factor este acela că dozarea exercițiului este specifică fiecărei calități motrice, ci nu poate fi abordată la general decat separat pentru fiecare calitate motrică.

Perioada junioratului, din punct de vedere al dezvoltării, urmează perioadei critice a pubertății.

După 15 ani se revine la echilibrul biologic, prin stabilirea relativă a ritmului de creștere, datorat terminării, în mare, dezvoltării scheletului. Musculatura ajunge din urmă dezvoltarea scheletului, inima prezintă o adaptare mai bună la efort, atât pe baza frecvenței cardiace cât și a tensiunii arteriale, iar plămânii au o mai mare capacitate de absorbție a oxigenului. De asemenea, se constată o concentrare a proceselor corticale, gândirea devenind mai complexă datorită înțelegerii conștiente a fenomenelor, iar senzațiile și percepțiile au un caracter conștient.

Revenirea la o dezvoltare fizică armonioasă, capacitatea funcțională crescută și ca urmare a adaptibilității treptate la efort în cadrul pregătirii de bază, multilaterale, formează premisele pentru consolidarea și perfecționarea procesului de instruire.

Dacă la începutul perioadei de instruire a juniorului, ne apropiem de posibilitățile adultului, după un an sau doi de pregătire sistematică, acestea se suprapun.

Etapa junioratului se adresează educării calităților motrice, adaptării efortului și structurilor de joc la cerințele reclamate de competiție: efort susținut în regim de viteză.

La această varstă se poate începe individualizarea in antrenament pentru dezvoltarea fiecărei calitati motrice in parte cât si pentru consolidarea si perfectionarea actiunilor de ordin tehnico-tactic dobândite.

2.2. Capacitatea motrică rezistență-aspecte generale

„Rezistența este definită in literatura de specialitate ca fiind capacitatea psihofizică a organismului executantului de a face fată oboselii specifice activității depuse.”

Rezistența este strict determinată în dezvoltarea ei de o bună funcționare a sistemelor respirator si cardio- vascular, a sistemului nervos, a metabolismului și de o buna coordonare a aparatului locomotor.

Aceasta reprezintă o calitate a omului de a face fața oboselii fizice, provocate de o activitate musculară desfasurată într-un efort fizic de lungă durată,ea fiind limitată si afectată de catre aceasta. Specialiștii o mai denumesc si andurantă ( fr. Endurance = puterea de a suporta ).

„Frey (1977) folosește termenul de rezistentă sau andurantă psihică, care se referă la capacitatea individului de a menține cât mai mult posibil un efort pe care este tentat permanent să-l abandoneze.”

Având în vedere că rezistența pune în acțiune circulația, respirația, funcțiile vitale si anumite procese metabolice ale organismului, specialiștii trebuie să ia în considerare următorii factori ce o determină pe aceasta:

tipul de fibre musculare solicitate în activitate

Între repartiția procentuală de fibre roșii și consumul maxim de oxigen există o stransă corelație.

Fibrele musculare ( roșii si albe ) acționează diferit în funcție de intensitatea efortului și solicitare. Se cunoaște faptul că un efort izometric de maxim 25% din capacitatea maximă se realizează prin fibrele roșii nu prin contracția celor albe. Doar depășind procentul de 25- 30% intră în contracții și cele albe. Absorția maximă de oxigen într-un efort de rezistență se realizează de catre fibrele roșii în procent de 90% , de restul ocupându-se fibrele albe.

mecanismele hormonale și de reglare, activitatea enzimatică și sursele de energie

În mare măsură rezistența este influențată de rezervele de glicogen din ficat si din sânge. Rezervele energetice ce se află la nivelul celulei ( fosfați, glicogen si molecule de trigliceride ) pot fi transportate de sânge din ficat sau din stratul adipos subcutanat la celula musculară ce desfasoară activitatea.

O creștere a activității enzimelor atrage după sine și o creștere a rezervelor energetice. Astfel printr-un efort adaptat cerințelor, metabolismul fibrei musculare trebuie pus în funcțiune de către antrenamentul de rezistență. Adică efortul își pierde în timp eficacitatea prin adaptare devenind un factor biologic ineficient. Doar creșterea parametrului cantitativ al efortului, si anume volumul nu va avea un efect așteptat în dezvoltarea capacității de rezistență, fără creșterea gradată a parametrului calitativ al efortului și anume intensitatea.

În antrenamentul de rezistență intensitatea optimă de efort folosită nu trebuie sa depașească pragul în care se formează acid lactic prin glicoliza anaerobă, acest prag putând fi determinat cu exactitate în laboratoarele de specialitate oferindu-i antrenorului date concrete in dirijarea antrenamentului.

Cu cât sportivii au un nivel ridicat al pragului aerob- anaerob dețin o capacitate metabolică foarte bună.

„Pentru un antrenament de rezistență extensiv se consideră că zona frecvenței cardiace optime este de 140- 150 puls/min., când se ating valori ale consumului de oxigen situate între 70/75%, fără să apară acid lactic în sange. Frecvența cardiacă de 160 plus/min plus sau minus 3 puls/min. Reprezintă limita performanței pur aerobe, sau limita inferioară a zonei de intensitate pentru antrenamentul de rezistență. La sportivii de mare performanță valorile prezentate sunt mai crescute.”

Prin antrenament se realizează o hipertrofie a glandelor de secretie internă prin care hormonii din sânge devin mai eficienți la cei antrenați, decât la cei neantrenați.

Prin schimbarea periodică a intensitații de lucru și anume creșterea tempourilor de execuție, a mijloacelor și metodelor de antrenament, celula musculară se adaptează la un nivel superior.

capacitatea cardio- vasculară

Funcționarea perfectă a sistemului de transport al sângelui la țesuturi condiționează randamentul celulei musculare. Aparatul cardio- vascular împreuna cu mușchii „formează un sistem în care inima funcționează ca pompă, sângele, ca vehicul transportor al substanțelor nutritive și a oxigenului la nivelul mușchiului, dar și a cataboliților, pentru eliminarea acestora, la care se adaugă capacitatea de schimb la nivelul capilarelor.”

VO2 max.( absorbția maximă de oxigen ) nu poate fi singurul factor care influențează o bună capacitate de rezistență, lui i se adaugă buna funcționare a inimii ce determină min/volumul. Sunt mari diferențe în ce privește min/volumul, între subiecții antrenați și neantrenați, primii având o capacitate mai mare de sânge la nivelul muschilor, deci mai mult oxigen.

capilarizarea și reglarea periferică

Grupele musculare ce intră în activitate au o vascularizare mai bună decât celelalte grupe ce nu sunt angajate în efort.

compoziția sângelui

Globulele roșii ( eritrocitele ) au în compoziția lor hemoglobina, care fixează oxigenul, deci numărul crescut al acestora creează un avantaj în procesul de oxigenare al țesuturilor. Antrenamentul de rezistență favorizează creșterea globulelor roșii, implicit si a cantității de hemoglobină.

capacitatea pulmonară

Tehnica respiratorie, ritmul de respirație, care trebuie sa fie în corelație cu ritmul activității motrice, sunt elemente importante în dezvoltarea musculaturii toracice prin amplificarea volumului pulmonar, astfel favorizându-se pătrunderea unei cantitați mai mari de oxigen în sange.

Formele de manifestare ale rezistenței iau în calcul mai multe criterii:

„- sub aspectul masei musculare implicate , rezistența este locală si generală;

în raport cu disciplina sportiva în care rezistența este dominantă, se vorbește despre rezistență specifică si generală;

în funcție de caracteristicile metabolice ale proceselor furnizoare de energie, rezistența este anaerobă si aerobă;

în funcție de durata efortului se cunoaște rezistența sau anduranța de scurta durată ( RDS ), de durată medie ( RDM ) si de lungă durată ( RDL );

având în vedere tipul de efort în care rezistența se manifestă, Harre (1976) recunoaște:

anduranță – forță

anduranță – viteză

anduranță în regim de forță si viteză

Ozolin (1971) clasifică rezistența în funcție de prezența sau lipsa mișcării în menținerea unui efort:

rezistență dinamică

rezistență statică”

Există o corelație între diferite forme ale rezistenței cu sistemele energetice precum si intensitatea efortului:

rezistența de lungă durată e pentru sporturile ce durează mai mult de 8 min

rezistența de durată medie este pentru sporturile de 2-6 min

rezistența musculară este combinația dintre o forță crescută cu rezistență adecvată

rezistența de viteză este rezistența la oboseală în condiții de intensitate maximă

Rezistența musculară locală reprezintă rezistența unei grupe musculare. Depinde de forța specifică, de capacitatea anaerobă și de rezistența generală. Ea poate fi împarțită în:

rezistență musculară aerobă dinamică este rezistența la un efort slab/mediu a unei grupe musculare în condiții aerobe

rezistența musculară aerobă staticaă se referă la rezistența unui efort static de către o grupă musculară mica cu o forță ce nu depășește 15% din forța izometrică maximă

rezistența musculară anaerobă dinamică se manifestă atunci când efortul este depus de grupe mici musculare iar forța dezvoltată este mare (50-70% din forța maximă)

rezistența musculară anaerobă statică se manifesta fie prin menținerea cat mai mult posibil a unei contracții statice cu 15% din forța maximă, fie prin efectuarea de contracții repetate, cu pauze și cu forță de 50% din forța maximă.

Rezistența generală apare atunci când sunt supuse unui efort mai mult de 2/3 din grupele musculare, lucrul fiind de durată și de putere moderată. Astfel se împarte în:

rezistență de scurtă durată

rezistență de medie durată

rezistență de lungă durată

În „Biologia sportului” (1992), J.Weineck împarte rezistența aerobă in 3 grupe:

rezistență aerobă de scurtă durată

rezistență aerobă de durată medie

rezistență aerobă de lungă durată

Există o legatură între rezistență și pragul anaerob, acesta semnificând trecerea de la producerea de energie pe cale aerobă la furnizarea de energie prin mecanisme anaerobe lactacide. Acesta acționează prin intensificarea activității anaerobe.

Vo2 reprezintă indicatorul puterii maxime aerobe, dar mai important fiind procentajul maxim al acestuia utilizat in eforturi de lunga durata.

Începutul acumulării de acid lactic conduce direct la instalarea oboselii. Prin antrenament se produce întârzierea acestui proces de acumulare de acid lactic,respectiv a pragului anaerob. Responsabil de acest progres este creșterea procentului de Vo2 consumat din Vo2 max.

Chiar dacă determinante sunt componentele biologice, factorii psihogeni au un rol semnificativ în influențarea rezistenței. De exemplu, scăderea capacității de lucru a sistemului nervos central e considerată cauza majoră a oboselii, S.N.C. luptând pentru menținerea capacității de lucru. Menținerea unei intensități de lucru nu poate fi susținută decât prin voința individului, adică sportivul va ordona centrilor nervoși să continue activitatea și chiar s-o crească. Astfel încât acesta să poată tolera psihologic durerea, agonia și efortul antrenamentelor.

În medicina sportivă, antrenamentul de rezistență este cel care are cea mai mare influență în dezvoltarea capacității de performanță a organismului și în menținerea sănătății generale.

2.3. Relația dintre capacitatea motrică rezistență și celelalte calități specifice jucătorilor de fotbal de 17-18 ani

Rezistența se dezvoltă în stransă relație cu celelalte calităti motrice, mai precis cu forța și cu viteza, deci putem vorbi de rezistență în regim de forță și rezistență în regim de viteză.

Rezistența în regim de forță se definește ca „aptitudinea de a repeta impulsuri de forță de peste 30% din forța maximă în cadrul unei durate de timp determinate fără a diminua nivelul de forță.”

Antrenamentul în circuit creat de Morgan și Adamson dezvoltă forța și rezistența generală a organismului și constă în realizarea succesivă a unor exerciții ce ajută la dezvoltarea rezistenței în combinație cu forța. Baza acestui tip de antrenament este repetarea în serie legată, sau cu intervale, a exercițiilor alese și reunite într-un plan bine organizat. Acesta este o organizare a exersării, destinată dezvoltării diferitelor grupe musculare și este foarte importantă în dezvoltarea rezistenței în regim de forță.

Trebuie luate în considerare urmatoarele aspecte în vederea dezvoltării rezistenței în regim de forță:

intensitatea efortului este medie crescând treptat de la 50 la 70% din capacitatea maximă de efort

durata pauzelor este mica, revenirea între circuite fiind incompletă

volumul de lucru este mare ( numărul de repetari/timpul de lucru)

În cazul folosirii unor aparate sau obiecte, în care se acționează localizat, se dezvoltă forța combinată cu rezistența, influentându-se una pe cealaltă, în funcție de încărcătură, volum și frecvență.

În cadrul dezvoltării rezistenței in regim de forță exercițiile de forță se vor combina cu cele de rezistență:

intensitatea fiind medie, încărcăturile reprezintă aproximativ 60% din capacitatea maximă

viteza de lucru e mica spre medie

pauzele sunt de maxim 90 sec. între aparate și 2- 4 min. între circuite

pentru exercițiile de forță se micșorează numărul de repetări, dar se mărește treptat încărcătura

pentru exercițiile de rezistență se mărește numarul de repetări, dar se micșorează încărcătura

Exemple de exerciții folosite în antrenament pentru dezvoltarea rezistenței in regim de forță sunt reprezentate de lucrul pe aparate în sala de forță, sub formă de circuit ( se lucreaza pe minim 12 aparate, timpul de lucru este egal pe fiecare aparat în parte, pauza este egală cu timpul de lucru efectiv, iar întregul circuit se repetă de 3-4 ori menținându-se o frecvență cardiacă intre 140-160 bătai/min). Alt exemplu de rezistență în regim de forță este reprezentat de exercițiile izometrice,unde trebuie menținut corpul sau diferite segmente ale acestuia într-o poziție statică data, pe o perioadă de timp bine stabilită.

În antrenamentul juniorilor încărcătura se stabilește în raport cu greutatea corporală, începând de la 20% până la 70% urmărindu-se angrenarea în mișcare alternativă tuturor segmentelor corpului pentru o pregătire fizică multilaterală.

Rezistența in regim de viteză se caracterizează prin capacitatea organismului de mentinere la un nivel cât mai scăzut pierderea de viteza, la performanțe de rezistență pe termen scurt, de până în 2 min cu intensitate mare până la cea mai mare.

În dezvoltarea acesteia trebuie luați în vedere factorii ce limitează performanța în funcție de durata efortului:

economia de mișcare prin coordonare musculară

gradul de toleranță la acid lactic

procentul de implicare al glicolizei

participarea unor fibre musculare intermediare

Pentru dezvoltarea rezistenței în regim de viteză, acțiunile motrice sunt repetate cu o frecvență maximă pe o perioadă cât mai lungă:

viteza alternează între medie și mare în funcție de exerciții, intensitatea fiind variabilă

pe masură ce se acumulează oboseală, durata pauzelor crește progresiv ( se lucrează circa 30 sec. cu frecvență maximă )

progresul reprezintă cresterea numărului de repetări în unitate de timp

Cele mai bune exemple de dezvoltare a rezistenței în regim de viteză sunt reprezentate de alergările pe distanțe de 100 m, 200 m, 300 m, 400 m, 600 m, 800 m. Se poate lucra pe zile câte un tip de alergare cu un anumit număr de repetări, sau se pot efectua toate într-un antrenament în sistem piramidal.

În același timp o buna capacitate de rezistență este determinată și de o bună capacitate de coordonare, cît și de o bună mobilitate articulară și o bună suplețe musculară, calități care se dezvoltă foarte bine la această vârstă.

Rezistența este primordială în marea parte a antrenamentelor cu specific tehnic și tactic. Pentru dezvoltarea acesteia se poate lucra foarte mult cu mingea prin diverse exerciții cele mai frecvente fiind jocurile bilaterale cu temă, desfasurate pe teren redus pe o perioadă de timp determinată ( 3:3; 2:2; 1:1 ), sau jocul bilateral de 9:9 pe jumatate de teren fară portar pe o perioadă mai lungă de timp, tema principală fiind marcajul om la om.

Efortul va reprezenta la juniori 50-60% la exercițiile de viteză și 60-70% din capacitatea maximă pentru cea de forță, reprezentând un efort mediu spre submaximal.

Criteriul principal de aplicare a exercițiilor în vederea dezvoltării vitezei și forței în cadrul rezistenței îl reprezintă frecvența cardiacă ce ne arată reacția organismului la aceste tipuri de efort. Datorită acestui fapt, sportivii trebuie învățați sa-și ia singuri pulsul, antrenorul putând astfel individualiza pregătirea prin stabilirea unei durate optime de lucru ți de pauză.

2.4. Priorități metodice în dezvoltarea capacității motrice rezistență prin mijloace specifice jocului de fotbal la juniori I

În cadrul antrenamentului trebuie luate în considerare 3 aspecte:

intensitatea exercițiului este dată de asigurarea energetică a efortului, dar și de criteriul altor factori, precum durata efortului, a pauzelor,a odihnei, a numărului de repetări, distanțe, etc.

În cazul unei intesități reduse consumul de energie este redus, cererea de oxigen a organismului fiind și ea scăzută, fiind acoperită de o stare de echilibru. Dacă se va crește intensitatea execuției, necesitatea de oxigen a organismului va fi egală cu posibilitățile de acoperire a acestei cerinte. Aceste intensități se numesc critice. O alta situație este atunci când intensitatea este atât de mare încât efortul depus depășește capacitățile aerobe ale organismului și activitatea se desfășoară în condițiile datoriei de oxigen. Acest tip de intensitate se numește supracritică.

Intensitatea efortului se exprimă în procente ( în raport cu viteza maximă și timpul record al subiectului ), în m/sec. Sau timp/unitate de masură și în repetări pe unitate de timp.

durata efortului este dată de distanțele parcurse și viteza sau intensitatea efortului

Prin aceasta se stabilește în cadrul căror furnizori de energie se desfășoară activitatea. Dacă activitatea nu depășește 5 min. aceasta va avea la bază procesele anaerobe. Efortul mai mare de 5 min. duce la amplificarea proceselor aerobe și a proceselor metabolice ce se realizează pe baza consumului de oxigen. Pe masură ce scade durata efortului, rolul proceselor respiratorii scade și crește valoarea reacțiilor glicolitice si fosfatice.

Spre exemplu:

între 7- 10 sec., rezultă un efort de rezistență/viteză anaerobă alactacidă

între 20 sec.- 2 min., rezultă rezistență anaerobă lactacidă- glicolitică

peste 3- 5 min., rezultă rezistență aerobă

Pentru dezvoltarea rezistenței, durata efortului va fi sub 3 min, obligând organismul la o intensitate mai mare decât capacitățile sale aerobe, făcând apel la mecanismele glicolitice. În concluzie factorul cel mai important este creșterea intensității de efectuare a exercițiilor fizice.

durata pauzelor dintre repetări determină reacțiile și felul acestora la efortul depus.

Pauzele trebuie să asigure revenirea în limitele optime a funcțiilor organismului având în vedere că rezultatul antrenamentului depinde de intensitatea efortului, de numarul de repetari și de durata odihnei dintre acestea.

În cadrul activităților cu viteze critice și subcritice micșorarea intervalelor de odihnă face ca solicitarea să devină mai aerobă, respirația și circulația neputând reveni la valori de repaus, ci rămân la un nivel mai ridicat de unde începe urmatoarea activitate.

Pauzele dintre exerciții trebuie să fie suficient de mari pentru asigurarea refacerii rezervelor energetice.

caracterul odihnei este influențat de solicitarea exercițiului având repercursiuni asupra organismului.

Pauzele pasive ajută la restabilirea completă, iar cele active contribuie la menținerea funcțiilor între repetări sau asigură revenirea acestora precum circulația și respirația.

volumul efortului sau numarul de repetări dă efectul efortului asupra organismului.

În condiții aerobe, creșterea numărului de repetări pune în acțiune aparatele cardio- vascular- respirator.

În condiții anaerobe creșterea numărului de repetări determină epuizarea surselor energetice și în mod firesc atrage după sine scăderea intensității sau chiar intreruperea efortului.

Metodele specifice pentru dezvoltarea rezistenței în jocul de fotbal sunt:

Metoda eforturilor uniforme sau continue

Este folosită mai ales în pregătirea de baza, care are ca și scop dezvoltarea sistemelor de reglare vegetativă ce optimizează procesul de captare și transport al oxigenului. În vederea creării acesui proces este recomandată alergarea de durată practicată într-un regim de efort convenabil. Dacă acest tip de efort se desfăsoară cu o intensitate aproape critică se realizează creșterea capacităților aerobe. Prin alergarea de durată se solicită mai ales fibrele roșii sau lente și enzimele oxidative ale acestora reprimând activitatea celor rapide.

Această metodă este folosită de sportivii de performanță în scopul revenirii- oxigenării după antrenamentele mai dure, la începutul perioadei pregătitoare sau în scopul dezvoltării voinței. Zona de transfer aerob-anaerob, ce presupune o intensitate mare de efort, nu poate fi realizată decat printr-o capacitate de rezistență bună a sportivului.

Recomandarea specialiștilor este ca frecvența respiratorie să nu crească mai mult de doua ori de la repaus la efort.

Metoda eforturilor variabile

Presupune modificarea intensității sau tempoului de lucru în cadrul exercițiilor. Astfel utilizarea unor eforturi variate aduce după sine solicitarea complexă a organismului, ducând la adaptarea treptată a acestuia. Metoda principală este reprezentată de alergarea pe teren variat, cu modificări repetate ale intensității, datorită tipologiei terenului pe care se practică. Astfel se realizează un dezechilibru între nevoia de oxigen și posibilitățile organismului de a-l asigura ( alergare în pantă ).

Această nevoie de oxigen determină senzații de oboseală și nevoie de aer. Din acest motiv este recomandată alternarea porțiunilor de deplasare de la deal la vale, ușurând trecerea peste aceste momente. Acest tip de metodă se folosește mai puțin la sportivii de performanță deoarece dozarea se realizează greu, iar momentele de solicitare maximă sunt inconstante și puține. Însă este cel mai des utilizat la amatori sau începatori pentru educarea vointei.

Metoda antrenamentului fracționat sau cu intervale

Constă în realizarea repetărilor pe fondul unei refaceri incomplete a organismului dupa repetarea anterioară. Are în vedere modificarea duratei eforturilor, schimbarea intervalului de odihnă, a tempoului de lucru, a numărului de acțiuni și repetări ale subiectului în timpul pauzelor.

Antrenamentul cu intervale presupune o variantă intensivă și alta extensivă. Varianta intensivă presupune un volum mic și solicitare mare, iar cea extensivă presupune un volum mare si intensitate de repetare scăzută. În varianta intensivă antrenamentul solicită în principal fibrele musculare albe ( o datorie de oxigen cuprinsă între 90 si 30% din forța maximă de contracție izometrică ), în timp ce varianta extensivă solicită fibrele musculare roșii.

Varianta extensivă e utilizată în desfășurarea eforturilor de lungă durată în timp ce forma intensivă pentru cele în care predomină anaerobia. În cadrul acestora durata pauzelor este strict influențată de durata și intensitatea fiecărei repetări.

Respirația pulmonară are o mare importanță pentru rezistența organismului la efort. În general, formarea respirației corecte este o sarcină specială necesară în dezvoltarea stării de sănătate și rezistență.

În timpul efortului fizic moderat este corectă respirația rară, efectuată pe nas. În timpul unui efort fizic solicitant, când este nevoie de o ventilație pulmonară maximă, respirația frecventă, efectuată pe gura este cea corectă. Atenția trebuie concentrată asupra expirației și nu asupra inspirației.

Antrenamente specifice dezvoltării rezistenței în jocul de fotbal la juniori I

A. Pentru rezistența generală

a. cros – alergări în teren variat

b. alergări cu îngreunare – în zăpadă, pe teren arat sau cu nisip, etc.

c. alergări uniforme și repetate (200-400-600-800 m), alergări moderate, apoi mers normal 50 m pentru respirație-revenire, se execută 15-20 de repetări.

B. Pentru rezistența specifică

– alergări repetate și în ritm variat (30 m, alergare ușoară, apoi 30 m sprint cu și fără minge)

– alergări de viteză repetată și crescândă: prima parte pe 10 m, apoi 20 m până la 50 m, cu intercalări de alergări în regim moderat cu și fără minge

– alergări în lipsa de oxigen și viteză mare pe 30 m (10-20 repetări)

– conducerea mingiei în viteză mare pe 10-30 m, terminată cu tras la poartă (20 de repetări)

– individualizare – tras la poartă cu 10 mingii așezate pe 16 m, jucătorul pleacă la semnal de la 25 m, sprintează, șutează în prima minge, revine în poziția inițială în alergare accelerată cu spatele, din nou sprint înainte, șutează în cea de a doua minge, ș.a.m.d. până șutează în toate cele 10 mingii. La sfârșit se ia frecvența cardiacă și se contabilizează câte goluri a marcat

– individualizare – lovirea mingii cu capul din săritură – 4 serii X 20 de sărituri cu pauze

– menținerea în posesie – joc 9 la 9 pe teren redus – 4 serii X 6 min,pauză 3 min între serii

– jocuri pe spații reduse in inferioritate sau superioritate numerică

– jocuri cu temă – 1, 2, 3, atingeri și sprint după pasare, marcaj om la om

– joc de pregătire ce urmarește partea fizică 2 X 50 min sau 3 X 45 min

Antrenamentele sunt în funcție de diverse capacități de rezistență: scurtă, medie și lungă durată.

Având în vedere că in jocul de fotbal efortul depus este un efort mixt și anume aerob/anaerob în antrenament este necesară orientarea dezvoltării rezistenței în regim de viteză.

Exemple:

– antrenamentul cu alergări de durată – 45 și 60 min. În pădure, pentru îmbunătățirea capacității de efort aerob;

– antrenamentul cu alergări de lungă durată – crosuri de 1 – 2 ore ;

– alergări cu schimbarea ritmului de alergare (tip fartlek) respectiv cu intensități variabile date de dificultatea terenului;

– alergări de lungă durată cu intervale.

Aplicarea unei singure metode nu poate contribui la îmbunătățirea eficientă a capacității de rezistență ci îmbinarea fiecărei metode în parte.

Antrenamente pentru dezvoltarea rezistenței cu caracter general:

metoda eforturilor continue

Aceasta vizează cu precădere dezvoltarea rezistenței generale: în timpul jocului predomină alergările de intensitate medie, ceea ce corespunde unor solicitări de 15 – 20min., cu parcurgerea unor distanțe de aproximativ 2000 m în 10min. Și respectiv 4000 m în 20min., în medie un efort de 30 sec. pe 100 m.

Aceste alergări se folosesc în perioada pregătitoare pentru adaptarea organismului la efort pentru de-a doua parte a perioadei, distanțele respective se parcurg cu o viteză mai mare ( 20 sec. pe 100 m), fapt care permite parcurgerea a 2800 – 3000 m în 10 min. sau 3200 -3400 m în 12 min.

Testul Cooper poate fi folosit atât ca mijloc de antrenament cât și ca mijloc de testare atât înainte de perioada pregătitoare cât și la finalul acesteia.

metoda cu intervale (scurte, medii și lungi)

Această metodă este cel mai des folosită în antrenamentul fotbaliștilor. Caracteristic acestei metode este distanța exactă, timpului în care se parcurge, numărului de repetări și durata pauzei.

Metoda cu intervale scurte

În care durata este între 10 – 60 sec., pregătește organismul pentru eforturi maximale repetate (rezistență în regim de viteză); exemplu: 10 x 200 m cu pauză 60 sec. Între repetări, 10 x 100 m cu pauză 45 sec. între repetări.

Efortul optim este de 80% din viteza maximă, pulsul să depășească 180 de pulsații pe minut.

Durata pauzei se fixează în funcție de revenirea pulsului între 120 -140 de pulsații pe minut, care la un sportiv antrenat se face în 60 sec. Dacă timpul necesar revenirii este peste 90 sec., efortul a fost prea mare.

Intensitatea efortului și numărul de repetări se mențin constante un ciclu de lecții până ce intensitatea și numărul de repetări sunt scăzute, deci nu mai sunt utile. În acest caz este indicată creșterea numărului de repetări și menținerea duratei pauzei sau menținerea numărului de repetări și scurtarea duratei pauzei.

Se pot influența și ambii factori deodată, cu alte cuvinte se jonglează cu parametrii efortului volum și intensitate în scopul dezvoltării rezistenței.

Metoda cu intervale medii

Efortul este între 1 – 7 min., pregătește organismul pentru eforturi submaximale. Distanțele sunt variabile și ritmul de alergare este mediu.

Următoarea alergare va începe când frecvența cardiacă revine la 120 – 140 pulsații pe minut, nu se face revenirea completă.

De exemplu:

300m alergare – pauză 60 sec.;

400m alergare – pauză 90sec.;

600m alergare – pauză 150sec.

Circuitul poate fi repetat în sistem piramidal atât ascendent cât și descendent de 3-4 ori.

Metoda cu intervale lungi

Efortul este ca durată între 12 – 15 min.

Se stabilește un circuit care poate fi repetat de 2 ori, de exemplu:

3200m – 1600m – 800m, pauza este incompletă (120 – 140 pulsații pe minut) iar între serii pauza este de 6 min.

Metoda antrenamentului cu intervale se poate adapta la aspecte specifice jocului de fotbal prin variația distanțelor care pot fi alternate: scurte – lungi sau invers, important este ca reluarea următorului efort să se facă după ce revenirea pulsului atinge valori între 120 – 140 pulsații pe minut.

În pauzele de revenire se vor executa mișcări de gimnastică, respirație, relaxare, stretching, (pauză activă).

Traseele care se parcurg în alergare pot fi completate și cu execuții tehnice, cu schimbări de direcție și ritm, mișcări înșelătoare, deposedări (alunecări), sărituri (lovirea mingiei cu capul), alergări cu pași adăugați sau alergări cu spatele, conduceri de minge și tras la poartă.

Traseele vor fi bine precizate, cu stabilirea duratei de parcurgere a pauzelor și a numărului de repetări, după modelul prezentat în variantele descrise anterior.

3. metoda eforturilor de intensități variabile (tip fartlek)

Este o metodă care îmbină metoda eforturilor continue cu cea a eforturilor variabile. Se folosește pentru menținerea capacității de efort în finalul perioadei pregătitoare și începutul celei competiționale.

Metoda constă în diversificarea solicitărilor la efort. Exemple :

– alergare pe o durată de 12 min. Care însumează cca. 3200m, se desfășoară cu acțiuni diferite, alternând intensitatea efortului după fiecare 100m.

– alergări pe lungimea terenului, cu variații de ritm, schimbări de direcție, sărituri, etc., combinate cu exerciții de gimnastică articulară asociată cu respirații (se imită secvențe de joc în ritmurile cerute de acțiunile respective).

Se repetă de mai multe ori pentru a parcurge o distanță de 3000 -3200m.

metoda prin refacere

Această metodă are efecte asupra dezvoltării capacității de rezistență în regim de viteză. Presupune solicitări intense care nu permit un număr mare de repetări.

Repetarea efortului se face totdeauna după ce toți parametrii (respirație, circulație, metabolism) revin la starea normală – refacere totală. Efortul se face cu maximum de viteză.

Metoda se aseamănă cu cea a intervalelor de scurtă durată cu excepția pauzelor care aici durează până la revenirea pulsului la inițial, 90 pulsații pe minut.

Cele mai indicate pentru eforturi maximale sunt între 10 și 200m, sau ca timp, eforturi până la 7 sec, eforturi până la 45 sec. și eforturi până la 2 minute.

De exemplu, repetarea distanței de 200m în 30 sec. – pauză, până la revenirea pulsului la normal. Alergare cu viteză maximă, repetată de 5 – 6 ori cu pauză până la revenirea la normal a pulsului. Pentru a da posibilitatea manifestării vitezei maxime, nu se vor face exerciții decât sub formă de alergare.

antrenamentul la altitudine

Este o metodă specială de antrenament, provocând modificări fiziologice de adaptare a organismului (aclimatizare), care, la întoarcere la șes pot produce o creștere a capacității de rezistență. Sunt folosite cel mai des în perioada de iarnă în cantonamente.

antrenamentul în circuit

Metoda de antrenament în circuit este numai pentru dezvoltarea forței, celelalte adaptări au numai aspect organizatoric, efectele nefiind adesea cele scontate.

Aplicarea acestei metode comportă respectarea anumitor indicații:

jucătorii trec succesiv de la un aparat la altul, după un anumit număr de repetări, sau după trecerea unui anumit timp;

un circuit cuprinde de la 6 la 12 aparate (după vârsta și capacitatea de performanță);

timpul de lucru la aparat este de 20 – 40 secunde;

pauza între aparate este egală cu durata lucrului.

Antrenamentul în circuit contribuie la dezvoltarea rezistenței in regim de forța și determină creșterea tonusului muscular. Un exemplu de circuit cu 6 aparate:

1. flotări la paralele;

2. împins la presă;

3. abdomene din atârnat la bară;

4. împins la piept din poziție orizontală, cu bara liberă cu o greutate de 40% din forța maxima;

5. tracțiuni la bară cu priză largă;

6. genoflexiuni cu bara in spate.

Antrenamentul de tip circuit trebuie să se repete săptămânal. Încălzirea dinaintea antrenamentului este foarte intensă și scurtă. La început se fac 1 – 2 antrenamente de acomodare pentru învățarea exercițiilor pe aparate, după care se stabilește dificultatea și încărcătura pentru urmatoarele antrenamente.

Se urmărește calitatea execuției fiecărui exercițiu și nu numarul de repetări. Exercițiile se succed și alternează astfel: exercițiile pentru forță cu cele pentru viteză și mobilitate, exercițiile pentru trenul superior cu cele pentru trenul inferior, exercițiile statice cu cele dinamice.

Dezvoltarea sistematică a dificultăților exercițiilor este legată de calitățile psihice ale jucătorilor, de capacitatea lor de a se învinge pe sine.

Seriile sunt urmate de exerciții de decontractare musculară, respirație, gimnastică.

Pentru o mai bună supraveghere a jucătorilor, se pot efectua exercițiile cu tot lotul.

Exemple pentru metoda alternării exercițiilor pentru forță și rezistență cu exercițiile de tehnică.

Condiții de desfășurare:

– fiecare exercițiu se desfășoară în grup 4 – 5 minute în aer liber;

– se intercalează pauze de câte un minut între exerciții, când jucătorii se relaxează;

– timp total de desfășurare 10 x 5 = 50 minute;

– timp total de pauză 9 x 1 = 9 minute;

1. menținerea mingii în aer, lobarea ei înainte cu alergare: înainte după minge, preluare și conducere;

2. sărituri de pe loc;

3. pasarea mingii medicinale, în 2 sau în 3 de pe loc, în diferite feluri;

4. dribling cu deposedări 1/1, 2/2 sau 3/2 în formă de joc.

Antrenamente privind dezvoltarea rezistenței cu caracter specific:

metoda prin joc

Este o metodă foarte des folosită, deoarece include toate componentele. Se utilizează în perioada precompetițională și competițională.

Metoda constă în practicarea unui joc bilateral, cu echipe formate din 11 jucători, desfășurat în două reprize a 45 de minute, cu pauze de 10 minute, precedat de încălzire, așa cum s-ar desfășura un joc oficial. Practicarea jocului reprezintă maximum de specificitate, deoarece solicitările sunt complete sub aspect psiho-fizic și tehnico-tactic.

Jucătorii câștigă experiență competițională, putând să exerseze diferite sisteme de joc, care exersate în condiții izolate, nu asigură toți parametrii ceruți de competiție.

Această metodă reprezintă și o formă specifică de control a structurii antrenamentelor, conținutului, metodelor și mijloacelor folosite anterior, măsura în care ele au fost bine alese și dacă se aplică corespunzător.

Alegerea adversarului joacă un rol important deoarece el poate stimula într-o măsură mai mică sau mai mare participarea jucătorilor. Valoarea adversarului este în continuă creștere odata cu apropierea primului joc oficial.

Metoda competițională nu poate constitui o metodă cu frecvență mare de utilizare în cadrul unui ciclu de antrenament deoarece nu este suficient de stimulativă pentru solicitările maxime.

Jucătorii evită contactele cu adversarul, renunță cu ușurință la rezolvări tehnico-tactice pe care le cere situația de joc, fapt pentru care eficiența acestei metode scade.

individualizarea;

3. circuite cu caracter tehnico – tactic;

4. jocuri cu temă (intensități variabile pe diferite perioade de timp).

Alte tipuri de antrenament pentru dezvoltarea rezistenței

Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek

Alergările cu accelerări la diferite semnale vizuale sau auditive, solicită temporar produceri de energie aerobă, anaerobă sau mixtă și favorizează capacitatea de a suporta eforturi de diferite intensități, fenomen fiziologic specific jocului de fotbal. Această metodă este foarte bună și indicată în pregătirea fotbaliștilor de orice varstă și orice nivel.

Alergări în pantă

Alergările pe pante înclinate 15-20 grade sunt cele eficace.

În practica antrenamentului se folosesc două distanțe. Pe distanța de 50- 100 m, după metoda intervalelor, se dezvoltă capacitatea anaerobă, iar pe distanța de 400 m se dezvoltă capacitatea aerobă.

Alergări cu pas sărit

Această formă de antrenament este asemănătoare cu alergările în pantă, are ca efect dezvoltarea rezistenței și elasticității, a forței de învingere-cedare, învingere a propriei greutăți, influențând pozitiv componenta viteză.

Antrenamentul pliometric

Acest antrenament este cunoscut și sub numele de antrenament de sărituri.

Această metodă realizează o combinare a efectelor antrenamentului pozitiv, dinamic, cu cele ale antrenamentului negativ, dinamic. Metoda se folosește pentru sportivii de performanță care au un nivel corespunzător de dezvoltare a forței aparatului locomotor.

Exercițiile se efectueaza în urma unei încălziri corespunzătoare a segmentelor implicate pentru evitarea oricărui risc de accidentare.

Exercițiul constă în săritura în înălțime de pe un obiect, aterizare și desprindere imediată, cu săritură maximă pe verticală.

Înălțimea obiectului este fixată în așa fel încât, după aterizare jucătorul să realizeze maximum de săritură în înălțime.

Pe măsură ce se dezvoltă forța jucătorilor în picioare, crește înălțimea obiectului de pe care se sare.

Se execută în jur de 8 sărituri succesive. Numărul de serii se stabilește în funcție de scăderea nivelului săriturii maxime.

Când jucătorul nu mai atinge nivelul maxim se oprește exercițiul.

2.5. Orientări și tendințe în jocul de fotbal actual din punct de vedere al problematicii abordate

În sportul de înaltă performanță al zilelor noastre, se pune problema raportului dintre calitate și eficiență. În viziunea lui Cojocaru Viorel există la baza antrenamentului calitativ și eficient următorii factori :

„ 1. Planificarea științifică a procesului de antrenament

2. Evidența strictă a cantității și calității antrenamentului

3. Evidența rezultatelor sportive din înregistrări și interpretarea lor

4. Creșterea volumului, intensității și complexității efortului

5. Cuantificarea efortului în diferite perioade și etape de pregătire; optimizarea și obiectivizarea antrenamentului sportiv

6. Metode și mijloace cu eficiență maximă

7. Pregătirea multilaterală și specifică pe posturi

8. Creșterea importanței antrenamentului individual

9. Perfecționarea capacității motrice generale și specifice

10. Raportul optim între numărul de antrenamente, numărul de jocuri de antrenament și verificare și numărul jocurilor oficiale

11. Modificarea și adaptarea planurilor de pregătire în funcție de reacția subiecților la stimulii de ordin fizic, tehnico- tactic și psihic la care sunt supuși sportivii în procesul de pregătire

12. Stabilirea calendarului intern și internațional precum și realizarea numărului de demersuri planificate

13. Accelerarea procesului de refacere prin utilizarea științifică a mijloacelor și metodelor moderne, printre care : fizioterapia, masajul, alimentația, antrenamentul de compensare, susținătoarele de efort ș.a

14. Conștientizarea procesului de antrenament

15. Creșterea rolului cunoștințelor teoretice

16. Regenerarea celulară etc”

În consecință antrenorii în ziua de azi trebuie să-și perfecționeze încontinuu procesul de antrenament conform standardelor moderne ale fotbalului de performanță.

Pregătirea fizică modernă a jucătorului de fotbal constă în solicitarea principalelor grupe musculare, dezvoltarea rezistenței de luptă cu adversarul, dezvoltarea capacităților individuale în ceea ce privește calitățile motrice și rezistența la efort aerob, perfecționarea lovirii mingii cu capul și piciorul.

Nivelul atins și practicat de unii jucători individual și de unele echipe per total, a fost posibil datorită cunoașterii exacte a fenomenelor specifice jocului și pregătirii lor pentru înalta performanță.

Mentalitatea tradițională care este bazată pe improvizație și rutină duce la limitarea jucătorilor de fotbal ceea ce este de neacceptat la nivelul fotbalului actual. În ziua de azi orice demers instrucțional nu este efectuat la întâmplare fără o proiectare didactică și științifică în prealabil.

Numai analiza și prelucrarea datelor individuale ne pot dezvălui realitatea, valoarea și capacitatea jucătorului, pe baza cărora să ne putem crea metodica și mijloacele cele mai eficiente pentru atingerea marilor performanțe sportive.

Modelul conceput în antrenament trebuie să urmărească în primul rând realizarea unui model perfecționat, impunându-se cuantificarea mijloacelor de pregătire și evidența efortului:

a) un număr de mijloace de maximă eficiență și practică;

b) distanțele și structura (din joc) după care se desfășoară exercițiul;

c) intensitatea și cantitatea repetării acestuia;

d) structurarea metodelor folosite într-un ciclu de antrenament.

În ceea ce privește menținerea și îmbunătățirea rezistenței, prin metodele teoretice și practice ale fotbalului modern, contribuim în același timp și la compensarea efectelor negative, generate de efortul specific cu mingea. Se evidențiază astfel importanța gradării efortului, oferind organismului sportivului la adaptare cu ușurință.

În fotbalul modern, calitatea motrică rezistență se dezvolta începând cu creșterea volumului de munca, în scopul obținerii unor acumulări cantitative ce duc la creșterea intensității efortului.

La sportivii juniori este indicat să se înceapă cu creșterea volumului de lucru și apoi a intensității, deoarece se va obține o constantă a aptitudinilor fizice ce vor permite pe viitor o pregătire progresivă la intensități din ce în ce mai mari ale efortului.

Antrenamentul sportiv contemporan evidențiază rezultatele sportive superioare obținute numai de sportivii bine adaptați la eforturile intense, care acestea din urmă trebuie să fie corelate cu pregătirea treptată și cu relația efort-odihnă.

Trebuie să avem în vedere că, în economia antrenamentului, se stabilește ce probă de control trebuie să se încadreze într-o serie de cerințe :

structura probei să aibă legatură cu natura efortului specific;

să fixeze calitățile motrice predominante în joc, care asigură declanșarea actului motric specific;

încadrarea în etape și perioade, care să evidențieze nivelul formei sportive;

planificarea și îndeplinirea normelor fizice și tehnico-tactice să se facă în toate etapele de pregătire a anului competițional.

Există mai multe tipuri de exerciții :

exerciții individuale și exerciții în echipă

după funcția îndeplinită: de bază, introductive, operatorii;

după obiectivul didactic : mentale, de comunicare, de rezolvare, de creativitate, de autocontrol, de rezistență la factori perturbatori etc.

Ca și o concluzie finală a orientărilor și tendințelor în jocul de fotbal actual trebuie reținut faptul că dezvoltarea unei capacități motrice precum rezistența duce la parcurgerea unor distanțe superioare și la rezolvarea eficientă a acțiunilor de ordin tehnico- tactic din timpul jocului, în detrimentul oboselii apărute prematur.

CAPITOLUL III

METODOLOGIA CERCETĂRII

3.1. Ipotezele de cercetare

Selecționarea foarte riguroasă a mijloacelor specifice jocului de fotbal determină îmbunătățirea considerabilă a nivelului de manifestare a calității motrice rezistență vizată la nivelul unei echipe de juniori I.

Consider că nivelul de pregătire și de dobândire a unei bune capacități fizice aerobe va crește considerabil de la nivelul inițial la nivelul final datorită metodelor care vor fi folosite în antrenament. Mai exact pe masură ce se va înainta în pregătire, volumul de lucru va scădea, iar intensitatea va crește, ceea ce va duce la acumulări cantitative și calitative eficiente specifice jocului de fotbal.

3.2. Perioada, locul și condițiile desfășurării cercetarii

Experimentul a fost făcut pe lotul echipei de juniori I ( 17- 18 ani ) al echipei CSM Oltenița avându-l ca antrenor pe Virgil Bogatu, în perioada 21 septembrie 2014- 22 mai 2015.

Locul desfășurării a fost reprezenat de Municipiul Oltenița, județul Călărași.

Condițiile de desfășurare pe întreaga durată a anului competițional au fost de un nivel bun, având în dotare Stadionul Municipal Oltenița atât cu terenul oficial de joc, cât și cu pista de atletism de dimensiuni olimpice din jurul terenului. Pe lângă baza sportivă locală a fost efectuat și un cantonament montan în perioada de iarnă în stațiunea montana Ciuta din județul Buzău unde s-a avut în dotare un teren cu suprafața sintetică de dimensiuni normale, sală de forță dotată cu diferite aparate și bazin de înot cu o lungime de 30 m + condiții de refacere și anume bazin cu apă fierbinte, saună și sală de masaj.

Pot spune că implicarea mea în antrenamente a fost totală în ceea ce privește antrenamentele de pregătire fizică.

3.3. Eșantionul investigat

Lotul echipei este format din 18 jucători, dintre care 16 jucători de câmp + 2 portari.

Numărul de zile pe săptămână de antrenament este de 4 + ziua jocului oficial. O ședință de antrenament ține aproximativ 2 ore.

Lotul de juniori I al echipei CSM Oltenița este următorul :

3.4. Metodele de cercetare folosite

Pentru efectuarea cercetării am folosit următoarele metode :

1. Teste privind nivelul de pregătire fizică aerobă :

testul Cooper

alergare pe distanță de 2000 m

alergare pe distanță de 1600 m

alergare pe distanță de 800 m

alergare pe distanță de 600 m

alergare pe distanță de 400 m

alergare pe distanță de 200 m

testul Gacon

test de rezistență care include lovirea mingii

2. Observație pedagogică, atât în momentul testării cât și în perioada de cantonament efectuată.

3. Experimentul s-a desfășurat în două etape care au constat în testare inițială și testare finală, iar între cele două etape s-a efectuat un cantonament montan.

3.5. Descrierea experimentului realizat

Testul nr. 1

testul Cooper – constă în alergare de rezistență de 3200 de m efectuată în maxim 12 min., sau depașirea celor 3200 de m până în momentul în care se ating cele 12 min.

Testul nr. 2

alergare de 2000 de m efectuată în maxim 7 min. și 30 de sec.

Testul nr. 3

alergare de 1600 de m efectuată în maxim 6 min.

Testul nr. 4

alergare de 800 de m efectuată în maxim 3 min.

Testul nr. 5

alergare de 600 de m efectuată în maxim 2 min. și 20 de sec.

Testul nr. 6

alergare de 400 de m efectuată în maxim 1 min. și 30 de sec.

Testul nr. 7

alergare de 200 de m efectuată în maxim 35 de sec.

Testul nr. 8

testul Gacon – constă în alergare pe distanțe care cresc de la o tură la alta, și anume : se începe cu o alergare pe o distanță de 125 de m, după care la fiecare tură distanța se mărește cu 7 m și 25 de cm, timpul de alergare al fiecărei distanțe fiind același și anume 45 de sec., pauza dintre alergări este de doar 7 sec. Testul se oprește în momentul în care o tură de alergare se efectuează în mai mult de 45 de sec. Ca testul să fie trecut necesită efectuarea a minim 19 ture de alergare.

Testul nr. 9

este un test de rezistență care include lovirea în forță a mingii. Se așează 10 mingi la marginea careului de 16 m. Se pleacă din dreptul primei mingi în alergare cu spatele pe o distanță de 20 de m., urmată de o alergare de viteză în zona de unde s-a plecat și de lovirea mingii în forță pe cadrul porții, se repeta procedura până la lovirea ultimei mingi. Ca testul să fie trecut ultima minge trebuie să fie lovită în maxim 2 min. și 30 de sec.

La o distanță de aproximativ o lună jumătate de la ultima testare inițială s-a efectuat un cantonament de pregătire montană în perioada 10 ianuarie 2015- 19 ianuarie 2015 în care s-a pus accent strict pe dezvoltarea capacității de efort, cu o pondere ridicată asupra capacității motrice rezistență ( vezi în Anexe imaginile 3, 4 și 5 ).

Antrenamentele efectuate pentru dezvoltarea capacității motrice rezistență au fost în numar de 10 și au fost urmatoarele:

Antrenamentul 1

încălzire ( 12 min școala alergării + 10 min stretching )

alergare de 8 km pe teren montan care a inclus porțiuni de urcare + porțiuni de coborâre

F.C. medie de 140 b/min

Antrenamentul 2

încălzire 20 min

2 x alergare 3200 m cu pauză activă între repetări de 6 min

F.C. medie de 150 b/min

Antrenamentul 3

încălzire 20 min

4 x alergare 1600 m cu pauză de 4 min între repetări

F.C. medie 150 b/min

Antrenamentul 4

încălzire 20 min

8 x alergare 1000 m cu pauză de 3 min între repetări

F.C. 160 b/min

Antrenamentul 5

încălzire 20 min

10 x alergare 800 m cu pauză de 2 min între repetări

F.C. medie 170 b/min

Antrenamentul 6

încălzire 20 min

10 x alergare 600 m cu pauză de 2 min între repetări

F.C. medie 170 b/min

Antrenamentul 7

încălzire 20 min

12 x alergare 400 m cu pauză de 1 min și 30 sec între repetări

F.C. medie 180 b/min

Antrenamentul 8

încălzire 20 min

15 x alergare 200 m cu pauză de 1 min între repetări

F.C. medie peste 180 b/min

Antrenamentul 9

încălzire 20 min

circuit de forță în regim de rezistență la sala de forță. S-a lucrat pe 12 aparate, timp efectiv de lucru 30 de sec pe fiecare aparat, pauza 30 de sec între aparate, cu o încărcătură de 40% din potențialul maxim. Circuitul s-a repetat de 4 ori cu o pauză de 3 min între repetări

F.C. medie 170 b/min

10 lungimi de bazin, fiecare lungime având 30 de m ( 300 m înot )

F.C. medie 150 b/min

Antrenamentul 10

încălzire 20 min

circuit pentru dezvoltarea rezistenței : se lucrează pe 4 aparate câte 6 min pe fiecare aparat cu o pauză de 3 min între aparate, se repetă circuitul de 3 ori cu o pauză de 6 min între circuite

aparatul nr. 1 : trecere cu pași adăugați printre 10 jaloane situate la 1 m distanță unul față de celalalt, urmată de alergare de viteză pe o distanță de 10 m, după care alergare ușoară la capătul șirului pentru repetarea exercițiului

aparatul nr. 2 : înaintare prin săritură peste 10 gărdulețe situate la 1 m distanță unul de celalalt și la 50 cm de sol, urmată de alergare lansată pe o distanță de 25 de m, după care alergare ușoara până la capătul șirului pentru repetare

aparatul nr. 3 : trecere cu skip peste o scăriță situată pe sol, urmată de 4 pași săriți lateral stânga- dreapta, urmați de alergare de viteză pe o distanță de 10 m, după care alergare ușoară la capătul șirului pentru repetare

aparatul nr. 4 : sărituri laterale stânga- dreapta peste un gărduleț aflat la 50 cm de sol, urmate de alergare de viteză 10 m, retragere cu spatele 5 m, alergare de viteză 10 m + alergare lansată 10 m, după care alergare ușoară la capătul șirului pentru repetarea exercițiului

F.C. medie 180 b/min după lucrul pe fiecare aparat

Ca observație a ceea ce s-a lucrat în cantonament, putem spune că s-a început cu volum mare de lucru în detrimentul intensității, iar pe măsură ce am înaintat în pregătire volumul a scăzut, intensitatea crescând considerabil.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA, PRELUCRAREA ȘI INTERPRETAREA DATELOR CERCETĂRII

4.1. Prezentarea datelor cercetării

Se prezintă rezultatele exacte ale testărilor inițiale și finale ale subiecților :

Testare nr. 1

Testul Cooper ( 3200 m ) – alergare în maxim 12 min.

Tabelul nr. 1- rezultatele inițiale și finale pt. Testul Cooper

Testare nr. 2

2000 m- alergare în maxim 7’30”

Tabelul nr. 2- rezultatele inițiale și finale pt. alergare 2000 m

Testul nr. 3

1600 m- alergare în maxim 6’

Tabelul nr. 3- rezultatele inițiale și finale pt. alergare 1600 m

Testul nr. 4

800 m- alergare în maxim 3’

Tabelul nr. 4- rezultatele inițiale și finale pt. alergare 800 m

Testul nr. 5

600 m – alergare în maxim 2’20”

Tabelul nr. 5- rezultatele inițiale și finale pt. alergare 600 m

Testul nr. 6

400 m – alergare în maxim 1’30”

Tabelul nr. 6- rezultatele inițiale și finale pt. alergare 400 m

Testul nr. 7

200 m – alergare în maxim 35”

Tabelul nr. 7- rezultatele inițiale și finale pt. alergare 200 m

Testul nr. 8

Testul Gacon – alergare de minim 19 ture

Tabelul nr. 8- rezultatele inițiale și finale pt. Testul Gacon

Testul nr. 9

Test de rezistență cu mingea – în maxim 2’30”

Tabelul nr. 9- rezultatele inițiale și finale pt. test de rezistență cu mingea

4.2. Prelucrarea și interpretarea rezultatelor obținute

Se vor prezenta graficele testărilor inițiale și finale în comparație cu parametrii standard ai testărilor :

Graficul nr. 1 – testul Cooper

Media aritmetică a testării inițiale este de 12,49

Media aritmetică a testării finale este de 11,60

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,89

Graficul nr. 2 – alergare 2000 m

Media aritmetică a testării inițiale este de 7,58

Media aritmetică a testării finale este de 6,77

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,81

Graficul nr. 3 – alergare 1600 m

Media aritmetică a testării inițiale este de 6,39

Media aritmetică a testării finale este de 5,66

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,73

Graficul nr. 4 – alergare 800 m

Media aritmetică a testării inițiale este de 3,18

Media aritmetică a testării finale este de 2,77

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,41

Graficul nr. 5 – alergare 600 m

Media aritmetică a testării inițiale este de 2,33

Media aritmetică a testării finale este de 2,16

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,17

Graficul nr. 6 – alergare 400 m

Media aritmetică a testării inițiale este de 1,38

Media aritmetică a testării finale este de 1,22

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,16

Graficul nr. 7 – alergare 200 m

Media aritmetică a testării inițiale este de 0,38

Media aritmetică a testării finale este de 0,31

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,7

Graficul nr. 8 – testul Gacon

Media aritmetică a testării inițiale este de 17,16

Media aritmetică a testării finale este de 20,05

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 2,89

Testul nr. 9 – test de rezistență cu mingea

Media aritmetică a testării inițiale este de 2,45

Media aritmetică a testării finale este de 2,25

Progresia de la testarea inițială la testarea finală este de 0,20

Graficele ne prezintă evoluția subiecților de la testarea inițială la testarea finală. Între cele două testări sunt diferențe considerabile, testarea finală fiind net superioară testării inițiale, atât ca și timpi obținuți ( în cazul graficelor cu nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 si 9 ), cât și ca număr de ture de alergare în cazul graficului nr. 8.

CAPITOLUL V

CONCLUZII – PROPUNERI

Concluzii :

În urma experimetului efectuat s-au confirmat ipotezele lucrării și anume subiecții au avut o evoluție ascendentă în urma testărilor finale, față de testările inițiale care ne-au arătat o lipsă clară de pregătire fizică.

Obținerea rezultatelor pozitive la testările finale s-a datorat atât colaborării foarte bune între antrenor și lotul de jucători, cât și între fiecare jucător în parte.

Consider că principalul factor care a dus spre această evoluție l-a reprezentat cantonamentul montan de pregătire centralizată, unde jucătorii au avut ocazia să se cunoască mult mai bine între ei, să ducă o viață sportivă adecvată, să se concentreze strict pe lecțiile de antrenament și pe ședințele de refacere avute în timpul stagiului ( masaj de relaxare, bazin cu apă caldă și saună ).

Noi în antrenamentul acestor fotbaliști pe toata durata experimentului am urmărit formarea unei rezistențe specifice pentru 90 – 120 de minute, prin lucrul de vitezș și forță în condiții de îndemânare, cu sau fără minge.

În antrenamente s-a ținut cont de :

condițiile în care s-a desfășurat efortul

cerințele jocului, adaptate la valoarea jucătorilor

Pentru dezvoltarea calității motrice rezistență am dus eforturile dincolo de limita primei senzații de oboseală, însă niciodata până la epuizare.

Privind cu atenție rezultatele obținute în urma testărilor, putem afirma că ele sunt foarte concludente, evoluția este evidentă, ceea ce demonstrează că s-a lucrat bine, evidențiindu-se la jocurile oficiale și amicale prin ritmul alert impus în joc dar și la distanțele net superioare parcurse pe toată durata jocului, în funcție de cerințele momentului de joc.

La finalul turului de campionat cand echipa nu dobândea o bună capacitate de efort s-a clasat pe locul al 6-lea în clasament cu un total de 27 de puncte ( 8 victorii, 3 egaluri și 4 înfrângeri ), iar la finalul campionatului în urma cantonamentului efectuat și al obținerii de rezultate pozitive la testările finale echipa a terminat pe locul 3 în clasament cu un total de 62 de puncte, dintre care 35 de puncte obținute în returul campionatului ( 11 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri ).

În urma întregului experiment care a durat pe parcursul anului competițional 2014/2015, 4 din componenții echipei de juniori I, vor face parte în viitorul sezon din lotul de seniori al clubului care v-a evolua in Liga a 3-a a campionatului național ( vezi în Anexe imaginea 2 ).

Propuneri :

Propun continuarea experimentului în mod anual, ori cu aceleași metode, ori cu metode noi de testare. O altă sugestie în creșterea performanțelor fizice ale juniorilor este alocarea unui numar mare de ore privind individualizarea, deoarece parametrii fizici diferă de la un jucător la altul, astfel încât trebuie lucrat cu volume și intensități diferite.

Indicațiile pe care le sugerez în adoptarea metodelor de dezvoltare a rezistenței în jocul de fotbal la juniori I sunt următoarele :

— metoda aleasă să fie în concordanță cu etapa de antrenament și nivelul de pregătire al jucătorilor;

— antrenorii să selecteze un complex de exerciții fizice, pe care să le aplice o anumită perioadă de timp, suficientă pentru apariția efectelor de rezistență;

— în antrenamentele săptămânale exercițiile să se facă ținând cont de consecințele lor asupra formei sportive și asupra stării fizice și psihice generale a sportivului;

—folosirea deprinderilor tehnico-tactice în scopul realizării cât mai rapid și eficient a sarcinilor impuse de joc;

—menținerea unor condiții organizatorice ale antrenamentului care să permită desfășurarea continuă a exersării, măsurarea distanțelor, a duratelor efortului și ale pauzelor.

Grupul necesită educarea unei gândiri pozitive și motivaționale atât în urma succeselor obținute, cât și în urma insucceselor. Disciplina este un factor important în cadrul acestei vârste, factor ce influențează pozitiv evoluția sportivilor pe toate cele patru componente ale pregătirii, și anume, pregătire fizică, pregătire tehnică, pregătire tactică și pregătire psihologică.

Totodata recomand o restrângere a metodelor de pregătire fizică, deoarece prefer punerea accentului pe metodele care dau randament.

Consider că toate acestea cumulate cu o viață sportivă adecvată duc la obținerea de performanțe sportive.

BIBLIOGRAFIE

1. APOLZAN D. –”Fotbal 2010”, F.R.F., 1998.

2. CIOLCA, Sorin- Mirel – ”Fotbal – Curs de specializare. Vol I”. București, Editura Universității naționale de Apărare, 2004

3. CIOLCA, Sorin- Mirel – ”Modelul de joc și modelarea pregătirii juniorilor pentru fotbalul de performață”. București, Editura Cartea Universitară, 2004

4. CIOLCA, Sorin – Mirel – ”Capacitatea de performanță în fotbal”. București, Editura Cartea Universitară, 2005

5. CIOLCA, Sorin – Mirel – ”Fotbal – Curs de aprofundare. Pregătire antrenori”. București, Editura Fundației România de Mâine, 2006

6. COJOCARU, Viorel – ”Curs de fotbal – specializare”. București, A.N.E.F.S., 1994

7. COJOCARU, Viorel – ”Fotbal – Noțiuni generale”. București, Editura Axis Mundi, 2001

8.COJOCARU, Viorel. –“Strategia pregătirii juniorilor pentru fotbalul de înaltă performanță”, Ed. Axis Mundi, București,2000.

9. COJOCARU, Viorel – ”Fotbal de la 6 la 18 ani. Metodica pregătirii”. București, Editura Axis Mundi, 2002

10. DRAGNEA A. –“Antrenamentul sportiv”, Ed. Didactică și Pedagogică R. A. , București, 1996.

11. DRAGNEA A., MATE-TEODORESCU S. –„Teoria sportului”, București, Edit. Fest, 2002.

12. EPURAN M., HOLDEVICI I., TONITA Fl. –„Psihologia sportului de performanță”, București, Edit. FEST, 2001.

13. EPURAN M. –„Metodologia cercetării activităților corporale”, București, Edit. FEST, 2005.

14. IONESCU I. – “Football”, Ed. Helicon, , 1995.

15. MOTROC I. –„Fotbal de la teorie la practică”, Editura Rodos, București, 1994.

16. MOTROC I. – ”Sportul la copii și juniori – fotbal”. București, CNEFS, 1989

17. MOTROC I. – ”Problemele teoriei și metodicii antrenamentului în fotbal”. București, CNEFS, 1989

18. MOTROC I. și COJOCARU V. – ”Fotbal. Curs de bază”. București, ANEFS, 1991

19. MOTROC I. și MOTROC F. – ”Fotbalul la copii și juniori”. București, Editura Didactică și Pedagogică, 1996

20. RADULESCU M., COJOCARU V., DRAGAN A. –„Ghidul antrenorului de fotbal la copii și juniori”, Ed. Axis-Mundi, București, 2003.

21. TUDOR, Virgil – Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale capacității motrice. București, Editura RAI, 1999

ANEXE

Imaginea 1 – Stadionul Municipal Oltenita ( bucuria marcarii unui gol )

Imaginea 2 – Stadionul Municipal Oltenita ( cei 4 juniori care au facut pasul la echipa de seniori a clubului )

Imaginea 3 – Baza de pregatire Ciuta, judetul Buzau ( sala de forta )

Imaginea 4 – Baza de pregatire Ciuta, judetul Buzau ( terenul de antrenament )

Imaginea 5 – Baza de pregatire Ciuta, judetul Buzau ( bazinul de inot )