Determinari Geopolitice Si Geostrategice ale Sistemului

Determinări geopolitice și geostrategice ale sistemului

internațional de securitate în formare

International security is national security in the global arena. It is a way of organizing international relations, characterized by the fact that states must be protected against the danger of aggression from any act of using force or threat of use of force.

Keywords: international security, global security problems, geopolitical, geostrategic, security risks, international security organizations.

Securitatea internațională reprezintă măsurile adoptate de statele și organizațiile internaționale pentru a-și asigura siguranța reciprocă. Aceste măsuri includ acțiunile militare și acordurile diplomatice, cum ar fi tratatele și convențiile. Securitatea internațională are tendința să-și facă tot mai mult cunoscut caracterul nedivizibil, iar statele sunt tot mai conștiente de răspunderile ce le revin.

Conceptul de securitate și elementele sale componente au suportat, de-a lungul timpului, transformări esențiale, generate de punctele de vedere ale statelor față de procedeele folosite pentru punerea în practică a ideilor referitoare la realizarea acesteia.

Mediul internațional de securitate este într-o continuă schimbare, ca urmare a complexității interacțiunii și interdependenței fenomenelor și proceselor sociale, economice, politice, militare, demografice și ecologice din lume, ceea ce face ca statele să fie interesate de apărarea și securitatea proprie. Actualul mediu de securitate este influențat de transformările generatoare de noi riscuri și amenințări, iar aceste provocări necesită o redefinire a conceptului de securitate, trebuie create noi modalități de abordare a riscurilor asimetrice și neconvenționale.

Lumea și relațiile internaționale au devenit mai complexe decât în deceniile trecute și securitatea a început să fie din nou o chestiune foarte controversată, poate chiar mai mult ca înainte. Devine tot mai evident faptul că interesele și obiectivele de securitate ale statelor pot fi realizate doar prin cooperare internațională, iar securitatea internațională și securitatea națională sunt invariabil legate și că nici un stat, nu  poate aborda problemele globale de securitate de unul singur. Securitatea internațională este prin natura sa reciprocă: fiecare stat trebuie să beneficieze de garanția tuturor.

Evoluția situației internaționale din ultimii ani a cunoscut transformări esențiale având rezultate profunde la nivel mondial și european. Sfârșitul tensiunilor dintre grupurile de state care aveau ideologii și sisteme politice diferite, participante la confruntarea dintre cele două alianțe NATO și Pactul de la Varșovia, nu a dus și la sporirea securității comunităților, dimpotrivă acest lucru a permis apariția și manifestarea unor conflicte, care existau dar nu se manifestau, datorită faptului că aspirațiile unor popoare, ce fuseseră mult timp împiedicate să se facă cunoscute, au găsit modalități de exteriorizare radicale în lume și în unele părți ale Europei.

Schimbările actuale determină modificarea trăsăturilor distinctive ale: vieții internaționale, condițiilor materiale și morale ale existenței umane, relațiilor dintre state, datorită aducerii în prim plan a unor probleme noi ce trebuie analizate și studiate pentru a se identifica soluțiile corespunzătoare pentru securitatea omenirii.

În ultimii ani geopolitica furnizează o imagine de ansamblu a sistemului internațional de securitate, în această epocă caracterizată prin dezechilibre, fragmentări, evenimente aparent singulare, apare necesitatea de a avea o imagine cât de cât unitară a rolului și locului sistemului actual de securitate internațională.

Studiul geopoliticii oferă o înțelegere a lumii actuale, pe fondul derulării unor evenimente diverse în principalele zone de conflict ale planetei. Această știință analizează influența amplasării geografice a unui stat asupra politicii externe sau interne și influența factorului spațial asupra politicii internaționale în totalitate. Ea încearcă să dea un răspuns la întrebarea de ce statele intră în raporturi de rivalitate într-un spațiu geografic și de ce își manifestă dezinteresele pentru altele.

Noțiunea de geopolitică a fost întrebuințată prima dată de politologul suedez Rudolf Kjellen în anul 1899, dar elementele de bază ale noii științe au fost remarcate de geograful german Friedrich Ratzel cu doi ani înainte, în lucrarea Geografia politică.

Geopolitica este o metodă de analiză a politicii externe care încearcă să explice și să prezică comportamentul politic internațional al diferiților actori de pe scena politică, referitor la variabilele geografice, locația fizică, dimensiunea acestora, clima, relieful, demografia, resursele naturale, precum și progresele tehnologice realizate sau în curs de dezvoltare.

Studiul acesteia include studiul ansamblului relațiilor dintre interesele actorilor politici internaționali, spațiu și elementul geografic. Geopolitica reprezintă ansamblul acțiunilor mondiale întreprinse de țări, grupuri etnice, corporații sau alte entități ce au putere de decizie și influență la nivel internațional și care influențează viața internațională. Termenul transcede națiunile ca entități teritoriale, referindu-se ca la entități de decizie și influență, deoarece la ora actuală actorii de pe scena mondială includ și alte categorii de entități neluate în calcul până acum, cum ar fi: corporațiile; societățile secrete,discrete; grupurile paramilitare, teroriste, mafiote; grupurile de spionaj cu paravan religios; etc.

Geostrategia este un subdomeniu al geopoliticii, un tip de politică externă ghidat în principal de factori geografici. Geostrategia promovează politica externă bazată pe factori geografici, descriind modul în care politica externă este influențată de factorii geografici, încearcă să prezică viitoarele decizii de politică externă ale unei țări pe baza unor factori geografici, care pot să constrângă sau să influențeze planificare politică și militară, ea încearcă să răspundă la întrebarea prin ce mijloace un actor internațional își poate realiza interesul în acel spațiu.

Geopolitica și geostrategia analizează în mod științific, problemele umanității din domeniile socialului, economicului, politicului, culturalului, a celui militar și geografic, încercând să ofere soluții în rezolvarea stărilor de fapt deosebit de dificile cu care se confruntă întreaga populație a globului. Cele două științe abordează raporturile și interacțiunile dintre state, folosind un limbaj care asigură cunoașterea proceselor geopolitice și geostrategice ale zilelor actuale.

Secolul al XXI-lea aduce o gamă variată de provocări, mai mult sau mai puțin vizibile,
provocări pe care lumea modernă nu le regăsește numai într-un domeniu anume, pentru că toate sunt în interacțiune. Societatea actuală se găsește în situația în care riscurile la adresa securității internaționale, atât cele consacrate cât și cele noi apărute, necesită stabilirea altor metode de contracarare.

Termenul de ,,securitate” capătă, în contextul actual al evoluției societății, o importanță din ce în ce mai accentuată, deoarece globalizarea va fi caracteristica evoluției relațiilor internaționale, iar influența acesteia asupra securității internaționale va fi stabilită de consecințele pozitive și negative, care vor fi determinate de reacția generală a țărilor la acestea.

Globalizarea reprezintă principalul fenomen care influențează mediul de securitate contemporan, atât în ceea ce privește geneza noilor riscuri și amenințări, cât și al apariției diferitelor oportunități. În aceste condiții, nici o comunitate nu se poate separa, rămâne echidistantă, nu este ocrotită și nu trebuie să existe în afara proceselor globale.

Principalele instrumente pentru realizarea securității sunt cooperarea și integrarea economică, asistența în procesul de construcție a statului de drept, dialogul politic, parteneriatele în diverse domenii și consultarea politică.

În ceea ce privește tipologia noilor riscuri, conceptul de securitate implică din ce în ce mai mult o lume fără granițe, în care securitatea internă și cea externă nu mai sunt separate și trebuie conștientizată ponderea redusă a statelor luate în mod individual atunci când sunt abordate aspectele securității și cele ale rolului crescând al organizațiilor internaționale.

Pentru realizarea securității și stimularea dezvoltării, este necesar ca statul să fie garantul libertăților și drepturilor individuale, totodată el trebuie să asigure securitatea internă și externă a cetățenilor prin instituții democratice.

De la apariția primelor organizații internaționale, modificările caracteristicilor mediului de securitate au determinat și transformarea acestora, perioada sfârșitului de secol XX și începutului de secol XXI a influențat și a modificat caracterul predominant al organizațiilor internaționale de securitate din punct de vedere al adaptării obiectivelor la cerințele mediului de securitate actual. Organizațiile internaționale au realizat acest lucru și și-au modificat actele normative adoptate, ele și-au menținut rolul de instrumente indispensabile în cadrul sistemului internațional, cu precădere în domeniile militar, economic, social și în sfera drepturilor omului, iar evoluția lor poate fi socotită ca pozitivă sub cele mai multe aspecte.

Cel mai evident aspect al contribuției organizațiilor internaționale în realizarea cooperării în raporturile internaționale, îl reprezintă stabilirea, prin contactele dintre reprezentanții națiunilor, intereselor comune pentru toți membrii din cadrul organizațiilor, lucru realizat prin multitudinea de dezbateri, de negocieri, care au condus la soluțiile convenabile sau acceptabile tuturor participanților.

Organizațiile internaționale de securitate servesc și ca instrumente ale cooperării dintre state, dar și ca instrumente de creștere a conștiinței privind realitățile lumii actuale, acestea oferă modelele de acțiune necesare pentru desfășurarea procesului de integrare ale tuturor statelor, acestea trebuie să încurajeze: reformele politice, economice și sociale; rezolvarea disputelor prin negocieri și prin respectarea principiilor dreptului internațional; cooperarea transfrontalieră și implementarea standardelor internaționale în crearea instituțiilor statului de drept și să respecte drepturile comunităților etnice.

Apariția și diversificarea organizațiilor internaționale, a fost determinată de următorii factori importanți. Primul se referă la nevoia prevenirii războiului și reglementării nomelor purtării acestuia, și datorită descoperirii, unor noi arme de distrugere în masă, care prezentau pericolul „mondializării” conflictelor militare. Un al doilea factor determinant a avut în vedere interdependențele care apar în procesele de dezvoltare a națiunilor. Acestea impun cooperarea între țări în forme care să permită o asociere liberă, ținând cont de interesele comune și pe cât posibil, de interesele particulare ale membrilor. Revoluția industrială și dezvoltările în domeniul științei au redus distanțele dintre comunități amplificând legăturile internaționale, ce se realizau prin intermediul organizațiilor internaționale, care, la rândul lor puteau favoriza cooperarea între state în multiple domenii. Domeniile în care, după al doilea război mondial, au apărut multe interdependențe între state s-au referit la schimburile de produse, conexiunile financiare și schimbul de tehnologie.

Un al treilea factor, care a influențat hotărâtor evoluția organizațiilor internaționale, se datorează acțiunii conjugate a noilor probleme ale societății, ale căror dimensiuni nu pot fi tratate decât global. Unele dintre acestea cu rol predominant sunt: verificarea permanentă a deteriorării mediului, creșterea numărului de locuitori, sărăcia, lupta contra terorismului, utilizarea spațiului cosmic. Cu toate că eforturile statelor de a face față acestor provocări nu s-au concretizat în găsirea celor mai adecvate soluții, aceste eforturi nu pot fi neluate în seamă. Organizațiile internaționale canalizează raporturile de interdependență dintre țări și asigură mijloacele adecvate pentru sporirea colaborării dintre acestea.

Principalele fenomene cu efect asupra securității internaționale sunt: procesul de globalizare, care schimbă dinamica de securitate; schimbările climatice, cele ce vor pune resursele precum apa, alimentele și pământul sub o presiune fără precedent; competiția globală pentru resurse naturale și energetice care va redefini relația dintre securitate și economie; dependența crescândă de tehnologia informațiilor care va face societățile mai vulnerabile față de războaiele electronice/ informatice/cibernetice.

Principalele fenomene generatoare de preocupări sau pericole, care influențează tot mai mult stabilitatea și securitatea actuală a statelor, sunt: dependența crescută de resurse vitale; terorismul internațional, sub toate modurile sale de manifestare acesta capătă amploare mai ales în țările unde există instabilitate politică și unde se constată apariția unor lideri/grupări ce au un comportament din ce în ce mai radical sau nedemocratic; eficiența redusă a sistemului de asigurare a sănătății populației; proliferarea armelor de distrugere în masă; conflictele regionale; persistența stării de sărăcie cronică și accentuarea diferențelor sociale; tendințele negative neschimbate în plan demografic; existența unor structuri statale slabe (weak state) sau eșuate (failed states) sau a riscului transformării unor state tinere în asemenea forme statale; conflicte înghețate, ce pot fi încălzite oricând o putere regională, globală de dorește acest lucru; organizarea inadecvată și starea precară a resurselor destinate pentru managementul situațiilor de criză; fenomenul migrației ilegale (care în contextul diminuării distanțelor, datorită globalizării, aspiră să confere unor fluxuri regionale o evoluție cvasiglobală); dificultățile de adaptare a sistemului de învățământ la cerințele actuale ale societății; activitățile unor rețele transnaționale de crimă organizată (care depășesc spațiile geografice restrânse sau continentele); macroexpansiunea economică necontrolată; proporția redusă și rolul insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieții economico-sociale; propagarea fundamentalismului islamic și a intereselor comunităților islamice, prin grupuri etnice compacte stabilite în anumite zone; rolul insuficient al societății civile în dezbaterea problemelor referitoare la securitate; infrastructura slab dezvoltată și insuficient protejată.

Principalele amenințări ce au relevanță pentru orice tip de stat, pot fi caracterizate astfel:

– amenințări militare convenționale care sunt relativ reduse, dar neglijarea lor ar putea genera vulnerabilități majore la adresa securității statelor și a capacității de acțiune pentru îndeplinirea obligațiilor internaționale asumate, se înscriu în această categorie: amenințări ce privesc securitatea și apărarea teritoriului și a frontierelor; amenințări pierderilor teritoriale directe, prin consolidarea independenței de facto și recunoașterea independenței de jure a unor regiunii separatiste de către o putere globală/regională urmată apoi de un număr relativ de state sau prin unificarea regiunilor separatiste cu un terț stat; amenințări intrării în structurile de securitate ale statului a unor persoane loiale altui stat;

– amenințări politice, se înscriu în această categorie: cele legate de posibilitatea de răsturnare a regimului politic prin metode violente; riscul de a altera regimul politic al statului;

– amenințări de natură economică, care se manifestă datorită crizelor economice globale, regionale ori instabilității de pe piețele economice unde statul participă sau piețele economice de interes ale statului și care pot avea un impact negativ substanțial asupra economiei statului respectiv, se înscriu în această categorie riscuri cauzate de: privatizarea de către grupări criminale sau mafiote de factură monopolistă; monopolizarea economiei de către un grup restrâns de proprietari; dependența excesivă de un furnizor unic de resurse energetice; colaborarea unor grupuri criminale cu politicieni corupți;

– amenințări de origine socială, se înscriu în această categorie: cele la adresa sănătății națiunii, consumul de droguri, alcoolismul, răspândirea unor viruși, boli contagioase; depopularea, prin efectul demografiei negative, datorită migrației externe a forței de muncă și ratei scăzute a natalității; monopolizarea spațiului public, informațional și media; apariția unor tensiuni interetnice, datorită nerespectării drepturilor omului, a drepturilor minorităților, care pot conduce la apariția unor mișcări extremiste și xenofobe; amenințările de natură autonomist-separatistă din cauza nerespectării educației în limba minorităților naționale; punerea sub semnul întrebării a identității, limbii și istoriei națiunii majoritare, din dorința creării artificiale a unei identități diferite; scindarea societății, a elitelor pe teme fundamentale;

– fenomenele de natură geofizică ori meteo-climatică, provenind de la mediu sau care reflectă degradarea acestuia, inclusiv datorită unor activități umane iresponsabile, din ele fac parte: catastrofele naturale sau fenomenele geo-climatice grave (încălzirea globală, inundații, cutremure, alte modificări radicale ale condițiilor de viață sau care afectează resursele de hrană și apă); tendința de epuizare a unor resurse vitale: hrană, apă; dezastrele industriale, ecologice ale căror consecințe sunt pierderile mari de vieți omenești, poluarea mediului pe teritoriul național și/sau în regiunile adiacente, tulburarea vieții economico-sociale; posibilitatea crescută a producerii unor epidemii care se extind pe un teritoriu foarte mare.

Pentru a stopa evoluția acestor fenomene negative apare necesitatea corelării, a optimizării cooperării între diferitele instituții internaționale de securitate. Contracararea amenințărilor la adresa securității internaționale presupune demonstrarea solidarității politice și a voinței ferme de a acționa în comun împotriva tuturor amenințărilor, identificarea cauzelor care pot genera asemenea stări de fapt, precum și a factorilor care favorizează dezvoltarea acestora, în toate formele de manifestare și, mai ales, asigurarea consensualității, unității și complementarității măsurilor adoptate de comunitatea internaționala în combaterea acestor fenomene.

Procesul de edificare a unui viitor sistem internațional de securitate este deosebit de complex și trebuie construit cu minuțiozitate. Dacă abordarea care va prevala va fi una realistă și pragmatică se impune, o distincție clară între prioritățile pe termen scurt și preocupările ale căror șanse de realizare în viitorul apropiat sunt minime

Principiile care trebuie să stea la baza acestei construcții, deopotrivă complexă și ambițioasă, sunt:

– noul sistem de securitate va trebui să reprezinte aspirațiile și interese comune ale tuturor statelor participante;

– toate statele membre trebuie să li se garanteze păstrarea și posibilitatea afirmării identității naționale, certitudinea că aceasta nu se va dizolva într-o entitate supra-statală, deoarece identitatea națională este principalul factor de mobilizare a energiilor popoarelor în realizarea unor obiective internaționale;

– cetățenii tuturor statelor constitutive trebuie să aibă sentimentul apartenenței la o entitate în ale cărei valori comune se recunosc ei înșiși.

Noul sistemul internațional de securitate trebuie să fie în măsură:

– să dezvolte o strategie capabilă să favorizeze o intervenție timpurie, rapidă și energică în zonele unde este necesară prezența acestuia;

– să acționeze înainte ca starea din anumite zone să se deterioreze, în momentul în care sunt detectate semnele degradării situației și înainte de apariția urgențelor umanitare, deoarece angajamentul preventiv poate conduce la evitarea apariției unor probleme mai serioase;

– să utilizeze eficient mijloacele comune avute la dispoziție pentru a reduce eventualele costuri suplimentare ale acțiunilor întreprinse și, pentru a crește, capacitatea de reacție în anumite situații excepționale;

– să pregătească persoanele civile pentru a face față situațiilor de criză și de post criză;

– să respecte valorile comune ale statelor membre;

– să consolideze cooperarea cu toate țările care împărtășesc valorile comune și sunt pregătite să acționeze în susținerea acestora.

Organizațiile internaționale constituie modele de colaborare în diferite domenii, pentru care statele au conceput un cadru juridico-organizatoric, instituțional prin adoptarea unor acte sau dispoziții cu caracter oficial prin care s-a reglementat scopul, structura, modul de funcționare a acestora, cadru ce a fost elaborat de comun acord fiind necesar realizării obiectivelor pentru care au fost constituite.

Sistemul de securitate se bazează pe un număr de instituții care au fost create în timpul Războiului Rece iar acum sunt confruntate cu dificultatea de a se adapta la noua situație.

Necesitatea colaborării dintre state în diferite domenii precum cel politic, economic, cultural, social, tehnic sau al relațiilor internaționale a dus la crearea unui număr tot mai mare de organizații internaționale și interstatale, s-au dezvoltat noi mecanisme de asigurare a securității globale, bazate pe prevenirea conflictelor, creșterea rolului modalităților diplomatice și a capacităților civile de management al crizelor.

În pofida faptului că, aceste structuri de securitate au atribuții în domeniul asigurării securității și stabilității totuși, ele nu sunt capabile să rezolve crizele și conflictele nou apărute. Ele se limitează la prevenirea confruntărilor și dezacordurilor dintre statele care se află în stare conflictuală. Cel mult, acestea pot să stopeze extinderea crizelor sau să ofere o justificare pentru decizia asupra intervenției sau ne-intervenției în fața opiniei publice.

Principalele instituții, organizații internaționale de securitate trec printr-o perioadă caracterizată de nevoia de reorganizare, dar importanța activității lor pentru stabilitatea și securitatea lumii nu a scăzut. Devine foarte important ca acestea să se adapteze la caracteristicile mediului actual de securitate, acest lucru presupunând crearea unor principii noi, unor metode diverse de luptă împotriva pericolelor la adresa securității naționale, zonale, regionale și globale, ceea ce conduce la concluzia că în perioada următoare, statutul și rolul instituțiilor și organizațiilor internaționale va trebui să se consolideze.

Noile concepții privind securitatea internațională trebuie să fie principiul de bază pentru asigurarea securității reciproce, acestea presupun ca națiunile să-și reevalueze prerogativele securității naționale, să determine unilateral nevoile și acțiunile necesare a fi efectuate în favoarea planificării securității și să-și adapteze percepțiile amenințării și nevoia de securitate la coordonatele securității reciproce. Realizarea unei securități internaționale de așa anvergură este posibilă doar în trepte, ea vizează menținerea unor niveluri reciproc acceptate, sub auspiciile acordurilor internaționale, a forțelor militare și clădirea, în timp, a încrederii reciproce cu privire la intențiile militare. Nici o națiune nu trebuie să se simtă amenințată de acțiunile de autoapărare ale celorlalte.

Tranziția către alte modalități de realizare a securității va însemna că sistemele militare vor pune accentul pe interoperabilitatea internațională iar dezvoltarea interdependenței securității va reduce posibilitatea națiunilor de a acționa unilateral în propriul lor interes. În centrul oricărei strategii de cooperare în domeniul securității trebuie să se recunoască faptul că interdependența economică, științifică și industrială este vitală pentru stabilitatea globală și securitatea statelor.

Organizațiile internaționale dau voie țărilor sa studieze împreună chestiunile care prezintă aspecte neclare în procese decizionale colective, cu riscul că unele dintre aceste aspecte discutate vor divide în loc să unifice modul de abordare pentru anumite probleme. Cooperarea internaționala, ce se desfășoară pe mai multe planuri, alcătuiește elementul de sprijin pentru un sistem mondial solid. În domeniul securității este resimțită o nevoie acută de o astfel de cooperare, datorită naturii complexe a riscurilor și amenințărilor cu care societatea se confruntă și nevoii de utilizare a unor resurse, care greu pot fi puse la dispoziție de către un singur guvern. Problematica organizațiilor internaționale de securitate trebuie să constituie unul dintre punctele principale ale analizelor ce se desfășoară de către comunitatea internațională.

Organismele internaționale au un rol aparte în procesul de evaluare continuă a situației de securitate la nivel regional și global, prin analiza și reconsiderarea permanentă a priorităților de securitate regională și globală și adaptarea conceptelor de securitate în raport cu noile evoluții din toate

domeniile de referință.

Lumea globalizată este vulnerabilizată pentru că vectorii prosperității poartă germenii propriei transformări în vectori ai insecurității. Solitudinea și ermetismul în gestionarea acestora nu sunt atitudini viabile, ținând cont de resursele și expertiza necesară în acest sens, soluția gestionării crizelor ce produc metastaze globale vine din coalizarea statelor în cadrul alianțelor, parteneriatelor și instituțiilor internaționale, în vederea promovării de metode adecvate și aplicate în mod coordonat.

Planurile de prevenire și contracarare a riscurilor la adresa securității internaționale actuale trebuie să cuprindă măsuri care trec dincolo de granițele naționale, statele au concluzionat faptul că securitatea fiecăruia depinde de securitatea tuturor, în cadrul acestei lumi interdependente, ce trebuie să protejeze valorile, principiile și interesele esențiale comune.

În timp ce riscurile, amenințările se globalizează și vectorii propagatori ai acestora se configurează, uniformizându-și procedeele de acțiune ilegală, este tot mai vizibilă necesitatea unor moduri standardizate de cercetare, avertizare, identificare și acțiune comună pentru împiedicarea modului de acțiune, manifestare al acestor riscuri și amenințări.

Creșterea nivelului de securitate al statelor garantează dezvoltarea lor economică, dirijând resursele acestora pentru producerea de diverse bunuri în detrimentul înzestrării continue a forțelor care asigură securitatea, activitate ce va conduce la îmbunătățirea calității vieții și prosperității tuturor membrilor statului, acest obiectiv nu poate fi atins decât dacă statele colaborează la nivel regional, dar mai ales la nivel global.

Bibliografie:

CARPINSCHI, Anton, MĂRGĂRIT, Diana, Organizații internaționale, București, Editura Polirom, 2011.

CLAVAL, Paul, Geopolitică și geostrategie: Gândirea politică, spațiul și teritoriul în secolul al XX – lea, București, Editura Corint, 2001.

DOBRESCU, Paul, BÂRGĂOANU, Alina., Geopolitica, București, Facultatea de Comunicare și Relații Publice ,, David Ogilvy”, SNSPA, 2001.

DOBRESCU, Paul, Geopolitica, București, Facultatea de Comunicare și Relații Publice ,, David Ogilvy”, SNSPA, 2003.

DUMITRU, Daniel, Securitatea regională. Organizații și instituții internaționale implicate în asigurarea securității regionale, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2007.

FRUNZETI, Teodor, Geostrategie, Editura CTEA, București, 2009.

HLIHOR, Constantin, Geopolitică și geostrategie în analiza relațiilor internaționale contemporane, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2006

SAVA, N. Ionel, Studii de securitate, București, Centrul Român de Studii Regionale, 2005.

VĂTĂMAN, Dan, Organizații europene și euroatlantice, București, Editura Lumina Lex, 2008.

www.nato.int.

www.europa.eu.int.

www.infoeuropa.ro.