Destinatia Si Finantarea Cheltuielilor Destinate Serviciilor Publice Generale

DESTINAȚIA ȘI FINANȚAREA CHELTUIELILOR DESTINATE SERVICIILOR PUBLICE GENERALE.

Cuprins

INTRODUCERE

Capitolul I.CHELTUIELILE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE

Destinația și conținutul cheltuielilor pentru serviciile publice generale

Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice privind serviciile generale

Finanțarea și eficiența cheltuielilor pentru serviciile publice generale

Capitolul II.EVOLUȚIA ȘI STRUCTURA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE

2.1.Cheltuielile pentru serviciile de stat cu destinație generală și cheltuielile pentru activitatea externă

2.2.Cheltuielile pentru apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională

2.3.Cheltuielile pentru Justiție și cheltuielile pentru Jurisdicția Constituțională

Concluzie și recomandării

Bibliografie

Introducere.

,, Finanțele sunt arta
de a plimba banii din mînă
în mînă pînă cînd dispar.’’.

Robert W. Sarnoff

Importanța și actualitatea temei

Noi ne-am propus ca această lucrare științifică să prezinte principalele destinații ale cheltuielilor destinate serviciilor publice generale. Prin cheltuielile publice statul acordă necesitățile publice de bunuri și servicii considerate prioritare în fiecare perioadă. Componența funcției de repartiție a finantelor publice, cheltuielile publice, reprezintă etapa urmatoare constituind: fondurile publice și se referă la distribuirea acestor resurse bănești către diferite obiective sociale sau economice. Tendinta generală a cheltuielilor publice este aceea de crestere de la un an la altul. Analizate în dinamică, cheltuielile publice ale țărilor cu economie de piață, manifestă o tendință de crestere acelerată atît ca expresie relativă, cît și în mărime absolută.

Satisfacerea nevoilor cu caracter social reprezintă o componență importantă a politicii sociale a statelor și presupune folosirea pe scara largă a resurselor financiare în scopul îmbunatățirii condițiilor de viață ale populației. Cheltuielile pentru serviciile publice generale constituie un segment deosebit al finanțelor publice. Ele sunt principalele surse de finanțare ale administrației de stat, ordinii interne și apărării. Domeniile vizate sunt indispensabile în viața fiecărei țări și, evident că, buna lor funcționare depinde în primul rând de asigurarea financiară. Aceasta, cu bună dreptate, se referă și la apărare.

Scopul și Obiectivele cercetării

Lucrarea destinată abordării cheltuielilor pentru serviciile publice generale reproduce după structură studiul premergător. Un element distinctiv al lucrări este abordarea categoriilor de cheltuieli publice respective prin prisma eficienței lor. Lucrarea este însoțită de scheme, grafice si formule.

În vederea scopului propus avem următoarele obiective:

relatarea și descrierea cheltuielilor pentru serviciile publice generale

destinația, nivelul, structura și dinamica lor

finanțarea și eficiența cheltuielilor

clasificarea și caracterizarea in parte a cheltuielilor pentru serviciile publice generale

Obiectul investigat și subiectul cercetat

Obiectul investigat și subiectul cercetat constă în studierea amănunțită a cheltuielilor pentru serviciile publice generale.Aceste cheltuieli sunt de o importanță majoră în . De investigat structura abuzului de drept și de cercetat cele două elemente,subiectiv și obiectiv.

Metodologia cercetării

Cercetarea științifică reprezintă în sine o investigație a cheltuielilor efectuate in bugetul țării și fiind aprobate de lege. O investigație în ceea ce privește noțiunea de cheltuieli pentru serviciile publice generale în viziunea mai multor cercetătorii, calificarea lor ca o parte importantă a cheltuielilor facute din buget.

Baza informațională

Baza informațională cuprinde un asamblu de concepte de norme, monografii, acte normative atît legislative cît și normative, lucrări didactice . Exemple : ,, Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare’’ scrisă de Oleg STRATULAT, Chisinău 2002. La fel în cercetarea științifică am folosit și susrse de internet.

Descrierea volumului tezei

Teza anuală este alcătuită din 2 capitole. În primul capitol se cercetează conținutul cheltuielilor pentru serviciile publice generale care sunt definite sub aspect social-economic.

În capitolul II se analizează evoluția și structura cheltuielilor pentru serviciile publice generale. Fiecare în parte sunt caracterizate amănunțit și însoșite de grafice cu dateluate din Bugetul de stat.

Bibliografia cuprinde numeroase informații atît din cărțile scrise de către Oleg Stratulat cît și informații luate de pe Ministerul Finanțelor cît și alte surse.

Capitolul I.CHELTUIELILE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE.
1.1 Destinația și conținutul cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

Cheltuilile pentru serviciile publice generale constituie un segment deosebit al finanțelor publice. Ele sunt principalele surse de finanțare ale administrației de stat,ordinii interne și apărării. Domeniile vizate au o importanța marcantă în viața fiecărei țări și evident că buna lor funcționare depinde în primul rînd de asigurarea financiară.
Conceptul serviciului public a aparut odată cu dreptul administrati, evoluînd de la o etapă la alta.Una din primele definiții a apărut în Tratatul de drept administrativ, editat sub redacția profesorului Maurice Haurion în anul 1892, lucrare în care a fost expusă doctrina juridică franceză.

Serviciile publice, în entitatea modernă, reprezintă activități sociale realizate de instituțiile publice orientate spre satisfacția intereselor colectivităților într-o formulare mai cunoscută ,,serviciul public’’ desemnează relația dintre,,guvernanti’’și cei ,,guvernați’’, în care primii au obligația de a presta servicii celor din urmă.
În asa mod serviciul public constă în obligația de natură juridică a celor care se află la guvernare de a asigura desfășurarea constantă a unor activități de o anumită natură și semnifică un tip de organizare, o structura de administrare, un ansamblu de structuri instituționale și mijloace materiale alocate în vederea împlinirii unui interes sau realizării unor obiective specifice de utilitate public.

Serviciile publice sunt organizate de autoritățile publice centrale și locale.Serviciile publice se divizează în servicii de importanță națională, organizate și desfașurate la nivel național pe întreg teritoriu al țării și servicii cu caracter local, de importanță comunală, orasănească, municipală. Serviciile publice generale includ serviciile acordate de autoritățiile publice pentru populație în vederea organizarii și dirijării vieții social-politice și economice a țarii. Autoritatea publică centrală își exercită funcția sa de dirijare, organizare și formare a condițiilor pentru funcționarea normală a societății prin diferite instituții și acțiuni.

Cadrul intituțional al acestor activități îl reprezintă organele puterii și administrației de stat și organele de ordine publice și securitate. În cadrul organelor puterii și administrației de stat intră: organele puterii legislative, președenția țării, organele puterii executive centrale și locale. Organele de ordine publică sunt reprezentate de poliție, carabinieri, jandarmi, securitatea. Organele de justiție includ procuratura, judecătoriile. În cadrul instituțional al serviciilor publice generale intră de asemenea și organele administrației publice de nivel regional și local.

Conținutul serviciilor publice generale este redat prin atribuțiile și funcțiile pe care le exercită instituțiile respective ale aparatului de stat, stabilite prin Constituție și legi speciale. Ele se referă la aspecte pivind conducerea generală a vieții social politice și economice la nivel central (Parlament, Președinte, Guvern, Curtea Constiționala, Curtea Supremă de Justiție, ministere, departamente de stat și alte organe subordonate Guvernului), regional și local, și anume:

– adoptarea și urmărirea respectării Constituției;

-adoptarea legilor;

-adoptarea hotărărilor și ordonațelor guvernamentale;

-executarea deciziilor;

-conducerea economiei;

-conducerea armatei;

-coordonarea relațiilor externe;

-instituirea impozitelor si colectarea lor;

-asigurarea respectării legilor , depistarea contravențiilor și infractorilor;

-soluționarea litigiilor;

-menținerea ordinii publice și multe altele.

În stat de drept, organele puterii, administrației și ordinii publice acționează în conformitate cu legislația țării și în concordanță cu interesele societății, pentru dezvoltarea economică, pentru respectarea drepturilor omului, protecția economică și socială a populației.

În promovarea politicii bugetare o atenție deosebită se acordă cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

Sub aspect social-economic, cheltuielile publice pentru serviciile publice generale reprezintă relațiile realizate între autoritățile publice și instituțiile, care le reprezintă cu ocazia repartizării și utilizării resurselor finaciare publice pentru prestarea serviciilor în domeniul administrației de stat, justiției, ordinii interne, securității statului.

Cheltuielile pentru serviciile publice generale sunt orientate la finanțarea organelor, care prestează aceste servicii, si acțiunilor, care se încadreaza în domeniul dat.
Ele includ cheltuielile pentru intreținerea:

a) organelor administrative publice central – Parlamentului, Președenției, Guvernului, Ministerelor, departamentelor de stat și alte organe subordonate guvernului;

b) organelor de administrație publică regionale și locale – Consililor raionale, municipal, orașănesti si de comună, primăriilor;

c) organelor judecătorești – Curții Supreme de Justiție, Curții de apel, tribunalelor, judecatoriilor ;

d) organelor de justiție- procuraturilor ;

e) forțelor de minținere a ordinii publice- poliției și a carabinerilor ;

f) organelor securității naționale.

Figura.1.1.1 Destinația cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.23

Către acțiunile finanțate din contul cheltuielilor pentru servicile publice generale se referă alegerile generale ( Parlamentarii) și locale, referendumurile naționale și locale și altele ( în unele țări-alegerile prezidențiale, alegerile judecătorilor, etc).
Componența cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale diferă de la o țara la alta. Spre exemplu, în țarile în care s-au păstrat monarhiile cheltuielile publice pentru intreținerea curților regale sunt incluse în cletuielile pentru serviciile publice generale. Privite din punct de vedere al esenței economice, ele reprezintă consumul public de produs intern brut, un consumul definitiv de resurse financiare. Urmărind evoluția cheltuielilor pentru serviciile publice generale de la o perioadă la alta, de asemenea se observă o crestere a mărimii. Factorii care conduc la creșterea volumului cheltuielilor publice pentru administrația de stat, ordinea publică și securitatea națională sunt diverși.

Creșterea demografică care conduce la sporirea volumului de lucru al organelor administrative de stat, creșterea gradului de urbanizare cu același efect, sporirea complexității aparatului administrative, cresterea costului serviului administrativ datorită perfecționarii și modernizării modalitătilor de desfășurarea activităților administrației de stat, și nu in ultimul rind, datorită creșterii salariilor fucționarilor publici.

Pornind de la faptul, ca rolul aparatului de stat prin toate atribuțiile enunțate mai sus și prin complexitatea problemelor de ordin economic, social și politic este deosebit de important. Cheltuililor pentru serviciile publice generale le revine funcția economică cu o semnificativă conotație socială de asigurare cu resurse finaciare a activităților de administrare a societății, supravegherea ordinii publice, garantarea securitații naționale, înfăptuirea justiției.

1.2. Nivelul, structura și dinamica cheltuielilor publice privind serviciile generale.
Caracteristica cheltuielilor pentru servicile publice generale, estimarea evoluției lor, aprecierea politicii în aces domeniu este posibilă în baza indicatorilor de nivel, structură și dinamica. Sistemul acestor indicatori este comun pentru toate categoriile de cheltuieli publice. Vom analiza cîteva particularități de calculare a indicatorilor respectiv referitor la cheltuielile pentru serviciile publice generale.
Indicatorii care arata nivelul cheltuielilor pentru serviciile publice generale sunt:
a)volumul anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale;
b) ponderea cheltuielilor publice pentru serviciile publice în P.I.B;

c)ponderea chentuielilor publice pentru serviciile publice generale în cheltuielile publice pentru serviciile publice generale medii pe un locuitor;

Volumul anual al cheltuielilor pentru serviciile publice generale (GGPS) reprezintă marimea lor valorică în unități monetare. Acest indicator poate fi nominal și real. Volumul anual nominal al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale (GGPS) se determină reieșînd din prețurile curente ale perioadei respective. Datele din bugetele proiectate și aprobate sunt exprimate in mărimi nominale.

Volumul anual real al cheltuielilor publice pentru GGPS se stabileste reieșînd din prețurile constante, recalculate și raportate la anul de referință.

Ponderea cheltuielilor pentru serviciile publice generale în P.I.B.(WGGPSGDP) se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale la produsul intern brut din anul respectiv și se exprimă in procente:

[1.1]

unde: GGPS – volumul anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale;

GDP- volumul anual al P.I.B.

Acest indicator este utilizat pentru estimarea obiectivă a nivelului cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale și compararea lui în diferite țării și diferite perioade.

Ponderea cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale în cheltuielile publice (WGGPSG) se determină prin raportarea cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale la totalul cheltuielilor publice conform relației:

[1.2]

unde: G –cheltuielile publice.

Cheltuielile publice pentru serviciile publice generale medii pe un locuitor (GGPS ml) se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale la numărul de locuitori:

[1.3]

unde: Nl – numărul locuitorilor.

Volumul cheltuielilor privind serviciile publice generale depinde de structura aparatului de stat, de numărul persoanelor, de gradul de înregistrare tehnică a instituțiilor publice, de structura și efectivul subdiviziunilor organelor de ordine publică și securitate etc. Aceste cheltuieli în mare măsură sunt influențate de situația economică, politică, socială concretă din țară.

Cheltuielile privind serviciile publice generale dețin ponderi relativ reduse în totalul cheltuielilor publice și în P.I.B. în toate țările lumii. Astfel de cheltuieli reprezintă sub 10 % din totalul cheltuielilor publice. O importanță deosebită pentru caracteristica cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale o are analiza structurii lor.

Structura cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale reprezintă greutatea specifică (ponderea) fiecărei categorii de cheltuieli în totalul lor. Acest indice se calculează conform relatiei :

[1.4]
unde : SGGPSi – ponderea categoriei de cheltuieli ( i ) în totalul cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale;
GGPSi – cheltuielilor pentru serviciile publice generale de categoria ( i );
i – categoriia cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

Structura cheltuielilor pentru serviciile publice generale pe diferite categorii se stabilește în cadrul fiecărei clasificări întocmite conform criteriului respectiv.
Clasificarea funcțională divizează cheltuielile pentru serviciile publice generale în cheltuieli pentru finanțarea :

-administrației publice centrale de stat;

-adminstrației publice locale;

-securității;
-justiției;
-apărarea națională;

-menținerea ordinii publice;

În cazul clasificării economice, cheltuielilor pentru serviciile publice generale cuprind cheltuielile curente, prin care se asigură funcționarea acestor instituții și cheltuieli de capital, de creare și dezvoltare din contul cărora se face înzestrarea tehnică, automatizarea, informatizarea instituțiilor de resort. Aproximativ 90% din cheltuielile pentru serviciile publice generale sunt cheltuielile curente și servesc întreținerii și funcționării organelor și instituții respective salarii și alte drepturi asimilate lor, cheltuieli de gospodărie, reparații ș.a, iar 10% reprezintă cheltuieli de capital, materializate în investiții pentru construcții, echipamente, mașini, tehnică, specială etc. Clasificarea orgazițională împarte cheltuielile pentru serviciile publice generale pe ministere și unități administrativ-teritoriale.

Evoluția cheltuielilor publice pentru servicii publice generale în timp se estimează indicatorii de dinamică. La indicatorii de dinamică se referă creșterea nominală și reală a cheltuielilor publice pentru serviciile publice generale exprimată în mărimi absolute și relative .

Creșterea absolută nominală a cheltuielilor pentru serviciile publice generale ( ) se determină prin compararea mărimii lor din diferite perioade prin relația:

[1.5]

unde: – cheltuielile publice pentru serviciile publice generale
nominale respectiv în perioada t și 0.

Creșterea absolută reală a cheltuielilor pentru serviciile publice generale () se stabilește prin compararea mărimii lor din diferite perioade exprimată în prețuri constante conform următoarei relații:

[1.6]

unde: – cheltuielile publice pentru serviciile publice generale
reale respectiv în perioada t și 0.

Creșterea relativă nominală a cheltuielilor pentru serviciile publice generale ( ) se stabilește prin raportarea mărimii nominale a lor din diferite perioade și se exprimă în procente:

[1.7]

unde: – cheltuielile publice pentru serviciile publice generale
nominale respectiv în perioada t și 0.

Creșterea relativă reală a cheltuielilor pentru seviciile publice generale () se obține prin raportarea mărimii lor reale din diferite perioade și se exprimă în procente:

[1.8]

Estimarea complexă a evoluției cheltuielilor pentru serviciile publice generale se efectuează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cheltuielilor publice pentru

serviciile publice generale.

Elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publicegenerale potrivit P.I.B. (eGGPSGDP ) se calculează conform relației:

[1.9]

sau :

[1.10]

Elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publice generale potrivit cheltuielilor publice ( eGGPSG ) se determină conform relației:

[1.11]

sau:

[1.12]

Elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publice generale redă reacția acestora la creșterea cheltuielilor publice sau a P.I.B. Dacă elasticitatea cheltuielilor pentru serviciile publice generale este mai mare decît unu ( ), ritmul lor de creștere a cheltuielilor publice sau P.I.B.

1.3. Finanțarea și eficiența cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

Finanțarea cheltuielilor pentru serviciile publice generale se efectueaza din contul bugetului administrației centrale, regionale sau locale. Caracteristic proporției repartizării acestor cheltuieli pe diferite verigi ale bugetului public este ponderea lor în bugetul de stat, ceea ce reflectă rolul important al organelor centrale în conducerea țării. Descentralizarea împuternicirilor și responsabilităților conduce la creșterea rolului organelor locale ale administrației publice locale și respectiv – la sporirea cheltuielilor vizate din bugetele locale.

Figura 1.3.2. Sursele de finanțare a cheltuielilor pentru serviciile publice generale

Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.27

Finanțarea instituțiilor din domeniul serviciilor publice generale se produce conform planului de finanțare anual, cu divizarea pe luni, elaborat în baza normelor și normativelor.

În Republica Moldova cheltuielile pentru serviciile publice generale sunt reflectate în bugetul de stat în cîteva poziții:

a) cheltuieli pentru asigurarea ordinii publice, securității și apărării statului.
b) cheltuieli pentru întreținerea organelor puterii și administrației de stat.
c) cheltuieli pentru justiția țării.

Finanțarea instituțiilor din domeniul serviciilor publice generale se produce conform planului de finanțare anual, cu divizare pe semestre și luni.Planul de finanțare se elaborează în baza parametrilor instituțiilor respective numărului personalului, normelor și normativelor de consum al resurselor materiale, financiare etc.Mijloacele financiare destinate serviciilor publice generale trebuie să conducă la eficientizarea activității organelor administrației publice, diminuării criminalității, funcționării normale a economiei etc.

Politica în domeniul cheltuielilor pentru serviciile publice generale este apreciată pozitiv în cazul în care acestea nu cresc brusc, iar la sporirea lor este însoțită de evoluții adecvate în organizarea și funcționarea societății civile, economiei, sferei sociale, organelor de drept.

Efectele cheltuielilor pentru serviciile publice generale sunt de natură economică ( evoluția indicilor macroeconomici – creșterea economică, șomaj, inflație, investiții etc.) și socială (situația politică din țară, relațiile internaționale, nivelul criminalitășii etc. ) .

Figura 1.3.3. Efectele cheltuielilor pentru serviciile publice generale.

Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.28.

Eficientizarea cheltuielilor pentru serviciile publice generale urmărește diminuarea acestor cheltuieli concomitent cu sporirea efectelor lor. Față de aceste aspecte se cuvine subliniată necesitatea raționalizării, simplificării și evitării paralelismelor în ceea ce privesc organele sau funcțiile în organele administrative de stat, optimizării aparatului de conducere – acțiuni, rezultatul cărora este eliberarea resurselor materiale și fincanciare pentru alte domenii de activitate, obținerea unei mai bune organizări a muncii de gestiune, facerea conducerii mai operativă, concretă, eficientă și în final – eficientizarea cheltuielilor respective.

Un fenomen separat al domeniului de activitate vizat este corupția. Ea există în toate țările lumii, dar mai ales în țările subdezvoltate economic, fără tradiții în organizarea conducerii societății, cu instabilitate politică. De rînd cu acțiuni de natură juridică, educațională etc. Trebuie să fie în mod obligatoriu și cele de natură financiară. Prin cheltuielile pentru serviciile publice generale se poate mări remunerarea muncii funcționarilor publici. Creșterea salariilor angajaților în acest domeniu poate fi o metodă rezultativă de a feri de diferite tentații spre corupție.
În Republica Moldova organizarea administrației de stat s-a dovedit a fi un domeniu problematic. În primii ani după obținerea independenței a fost instituit un nou organ al puterii executive – Președenția, au fost reorganizate Parlamentul și Guvernul.Ulterior au avut loc reforma juridică, reforma forțelor de menținere a ordinii publice, notariatului etc. Acesta pozitiv a influențat cheltuielile pentru serviciile publice generale.

Însă reforma administrașiei publice locale și mai cu seamă reforma teritorial- administrativă s-a realizat numai după opt ani de independență.De rînd cu faptul, că structura teritorial-administrativă cuprinde în afară de județe încă și unități teritorial- administrative formate numai din ambiții politice, este evident faptul păstrării nejustificate a nivelului înalt al cheltuielilor pentru întreținerea organelor administrației regionale și locale.Aceste probleme necesită să fie soluționate.

Capitolul II.EVOLUȚIA CHELTUIELILOR PUBLICE PENTRU SERVICIILE PUBLICE GENERALE .

Cheltuielile publice pentru serviciile publice generale includ:

2.1.Cheltuielile pentru serviciile de stat cu destinație generală și cheltuielile pentru activitatea externă.

2.2.Cheltuielile pentru apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.

2.3.Cheltuielile pentru Justiție și cheltuielile pentru Jurisdicția Constituțională.

2.1.Serviciile de stat cu destinație generală și activitatea externă.

Aceste cheltuieli conduc, uneori, la asigurarea unor contraprestații și servicii directe cetățenilor alteori, unor servicii sau avantaje indirecte, iar în alte cazuri

satisfac nevoi de ordin general, care au caracter indivizibil (exemplu, asigurarea liniștii publice).

Autoritățile publice generale cuprind:

a.) Organele puterii și administrației publice:

1. instituția prezidențială;

2. organele puterii legislative centrale și locale adică Parlamentul, consilii și autorități locale;

3. organele puterii judecătorești;

4. organele executive centrale și locale (guvern, ministere, prefecturi, primării, alte instituții).

b.) Organele de ordine publice:

1. poliția;

2. securitatea națională;

3. serviciile speciale de pază și protecție.

Atribuțiile aparatului de stat sunt prevăzute în Constituție și legi speciale. Cheltuielile publice destinate acestei categorii manifestă ca și celelalte cheltuieli publice o tendință de creștere de la o perioadă la alta.

Ele se referă la aspecte privind conducerea generală a vieți social-politice și economice la nivel central și anume:

a) adoptarea și urmărirea respectării Constituției;

b) adoptarea legilor;

c) înfăptuirea sarcinilor guvernului și ale structurilor de conducere a economiei;
d) conducerea armatei;

e) acreditarea ambasadorilor și coordonarea relațiilor externe politice, financiare,

comerciale, culturale;

f) formularea și îndeplinirea obiectivelor politicii statului;

g) instituirea impozitelor și taxelor;

h) asigurarea respectării legilor și depistarea contraventiilor și infracțiunilor soluționarea litigiilor;

j) organizarea activitaților de gospodărie comunală, menținerea ordinii publice etc.

În statul de drept, organele puterii administrației și ordinii publice acționeaza în conformitate cu legile țării și în concordanță cu interesele generale ale societații pentru dezvoltarea economică, respectarea drepturilor omului, evoluția economică și protecția sociala a populației.

Activitățile desfășurate privesc conducerea și administrația generală a întregii vieți economice si sociale, începand cu adoptarea Constitutiei, a legilor si a altor acte normative, asigurarea aplicării acestora, înfăptuirea conducerii economiei, întreținerea relațiilor diplomatice, organizarea și desfășurarea activităților de gospodărie comunală (canalizare, salubritate, iluminat public, protecția mediului etc.) și încheind cu asigurarea ordinii și securității publice.

Factorii care influențează nivelul acestor cheltuieli publice sunt:

1.1 mărimea și structura aparatului de stat și a organelor de ordine publică;

1.2 nivelul salarizării funcționarilor publici;

1.3 dezvoltarea economică, socială și urbană;

1.4 înzestrarea cu echipamente, aparatură informatică, mijloace de transport și alte

mijloace tehnice specifice.

Aceste cheltuieli dețin ponderi reduse în totalul cheltuielilor publice sau în P.I.B., atît în țările dezvoltate, cît și în țările în curs de dezvoltare.

În Moldova asemenea cheltuieli sunt înscrise în bugetul administrației centrale de stat, și în bugetele locale, în două poziții distincte: cheltuieli cu ordinea publică și siguranță națională și cheltuieli pentru administrația statului, de limitate, la rîndul lor, pe categorii ale instituțiilor (presedinție, putere legislativă, organe judecătorești și procuratură, organe ale puterii executive ș.a.).

Ca structură, cheltuielile privind serviciile publice generale cuprind cheltuieli curente, prin care se asigură funcționarea acestor instituții, reprezentînd majoritatea absolută din totalul lor, adică aproximativ 95% și cheltuieli de capital, de creare și dezvoltare a înzestrării tehnice, a automatizării și informatizării acestora. La rîndul lor, cheltuielile curente cuprind salariile și alte drepturi de personal, cheltuieli materiale, chirii, cheltuieli administrativ-gospodărești, de protocol și altele.

Întreținerea aparatului administrației de stat necesită cheltuieli din ce în ce mai mari, atît ca urmare a creșterii numerice a acestuia, cît și a înzestrării lui cu mijloace moderne.

Pe de alta parte, creșterea absoluta a populației și afluența acesteia către zonele urbane unde, de regulă, pulsează viața economică, ridică probleme din ce în ce mai mari cu caracter edilitar gospodăresc, social-economic și administrativ. Dezvoltarea economiei și extinderea așezărilor pe orizontală și pe verticală, concomitent cu creșterea gradului de urbanizare, cu accelerarea deplasării în spațiu a oamenilor, a marfurilor și informațiilor, a determinat adaptarea formelor de administrație la specificul condițiilor social-economice și tehnice contemporane.

Complexitatea vietii economice și sociale, apariția și accentuarea fenomenelor de criză, a perturbațiilor în echilibrul social, în comportamentul civic al unor grupuri ale populației, toate acestea conduc la sporirea numărului persoanelor ocupate în aparatul administrativ de stat, în organele de poliție, jandarmerie și la creșterea costului administrației publice, determinînd, implicit, sporirea cheltuielilor publice aferente aparatului administrativ și de ordine internă.

În funcție de importanța și gradul de subordonare a instituțiilor publice, cheltuielile privind serviciile publice se includ în bugetul administrației centrale sau în bugetele unităților administrativ-teritoriale după caz. În statele federale, cheltuielile respective se repartizează pe cele trei verigi ale sistemului bugetar: bugetul federal, bugetele statelor membre ale federației, ale regiunilor sau provinciilor și bugetele administrației locale.

Cheltuielile pentru administrație diferă de la un stat la altul și sunt în funcție de felul organizării administrative. De regulă într-o organizare administrativă centralizată cheltuielile de administrație sunt mai mari decât în cazul unei descentralizări administrative.

Unele state cu economie de piața (SUA, Franta, Canada, Japonia) în ultimii ani au luat unele măsuri pentru raționalizarea aparatului de stat și implicit pentru reducerea cheltuielilor de administrație.

Pentru fundamentarea cheltuielilor publice pentru servicii publice generale, ordine publică și siguranță națională, în țara noastra se pornește de la indicatori specifici (număr de personal) și indicatori de calcul și fundamentare (cheltuiala medie anuală pe o persoană).

Țările dezvoltate alocă pentru finanțarea cheltuielilor privind serviciile publice generale între 1% și 6% din produsul intern brut, adică între 4% și 10% din cheltuielile publice totale. În țările în curs de dezvoltare, ponderea acestor cheltuieli este între 2% și 5% din produsul intern brut și, respectiv 7% pană la 22% din totalul cheltuielilor publice și chiar mai mult întrucît sistemul serviciilor publice generale este în formare, iar problemele cu care se confruntă populația sunt numeroase.

În cadrul cheltuielilor pentru servicii publice generale sunt predominante cheltuielile de functionare (85%) reprezentând salarii, bunuri și servicii, cheltuieli administrative, cheltuielile de capital reprezintă 15% și cuprind construcții și înzestrări cu echipamente și mijloace de transport.

Principala sursă de finanțare a acestor cheltuieli o reprezintă bugetul de stat

guvernamental sau local, în funcție de subordonarea instituției. Alte surse: venituri

proprii, donații, ajutoare financiare externe, credite externe.

Această categorie de cheltuieli este înscrisă în bugetul de stat în 2poziții distincte:

1. Cheltuieli cu autoritățile publice care cuprinde cheltuieli pentru președenție,

autorități legislative, autorități judecătorești și autorități executive.

2. Cheltuieli cu ordinea publică și siguranța națională care cuprinde cheltuieli cu

poliția, jandarmeria, grănicerii, protecția și paza contra incendiilor, penitenciare,

pașapoarte și arhivele statului.

În aceste cheltuieli, din punct de vedere al structurii economice, 84%

reprezintă cheltuieli curente în cazul autorităților publice și 90% cheltuieli curente în cazul ordinii publice.

Nivelul acestor cheltuieli este influențat de următorii factori:

1. numărul de salariați;

2. nivelul salariilor;

3. indexări și majorări;

4. mărimea cheltuielilor materiale.

Cheltuielile de capital reprezintă dotări cu echipamente și construcții.

Sursa de finanțare a cheltuielilor cu autoritățile publice o reprezintă bugetul de

stat sau bugetele locale.

Unele ministere sau instituții publice centrale realizează și venituri din activități specifice sub formă de taxe judiciare de timbru, amenzi, taxe consulare. De asemenea pentru acoperirea acestor cheltuieli o altă sursă o reprezintă creditele externe. Finanțarea cheltuielilor cu ordinea publică este tot bugetară dar începînd cu 1991ea este completată cu venituri proprii obținute din activități specifice ( pază, alte prestări de servicii) sau prin reținerea unor procente din amenzile și penalizările încasate.
Principala sursă de finanțare a acestor cheltuieli o reprezintă bugetul de stat central sau bugetele locale, în funcție de subordonarea instituțiilor respective. Mai există și alte surse de finanțare, cum ar fi: venituri proprii realizate din anumite activități specifice, donații, ajutoare financiare externe, credite externe, mai ales în cazul combaterii în comun a unor activități criminale transfrontaliere.

Eficiența cheltuielilor pentru servicii publice generale se poate exprima cu ajutorul unor indicatori specifici, cum ar fi:

– "densitatea administrației", care exprimă numărul persoanelor ocupate în aparatul de stat, la 1000 de locuitori;

– "costul administrației publice", care arată marimea cheltuielilor publice aferente finanțării aparatului de stat, ce revin la 1000 sau 1.000.000 u.m. PIB.

Cheltuielile pentru serviciile publice generale satisfac necesități publice, de ordin general, care înteresează întreaga societate, avînd un caracter indivizibil și dînd substanță suveranității unui stat. În acest scop, toate statele alocă importante resurse financiare din bugetul public.

Activitatea economică externă în Republica Moldova se consideră activitatea persoanelor ei juridice și fizice din alte state, precum și activitatea  acestora în Republica Moldova, în toate formele de relații economice internaționale.

Scopurile activității economice externe este menită să contribuie la dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova, la integrarea ei  în economia mondială. În Republica  Moldova se desfășoară următoarele tipuri de activitate economică externă:

a) exportul și importul de mărfuri (de lucrări și servicii) în conformitate cu nomenclatorul și în modul stabilit de Guvernul Republicii Moldova;

 b) schimbul de mărfuri  (operațiuni barter) și alte tipuri de activitate, bazată pe

principiile comerțului de întîmpinare; – cooperarea în producție și cooperare de altă natură cu subiecte ale activității economice de peste hotare;

c) activitatea de antreprenor desfășurată în comun cu subiecte ale activității economice de peste hotare;

d) activitatea investitorilor străini;

e) concesiunile acordate persoanelor juridice și fizice străine;

f) operațiunile internaționale  financiare, bancare, de credit, de decontare, de asigurare și operațiunile cu hîrtii de valoare în cazul și în modul prevăzut de legislația

Republicii Moldova;

g) operațiunile de arendă, inclusiv de leasing;

h) operațiunile de misiție;

j) alte tipuri de activitate economică externă ce nu contravin legislației R.Moldova.

Reglementarea de stat a activității economice externe se efectuează în scopul asigurării apărării intereselor statului și a creării condițiilor pentru includerea economiei Republicii Moldova în sistemul diviziunii internaționale a muncii și apropierii ei de structurile de piață ale țărilor dezvoltate.

Mecanismul reglementării de stat a activității economice externe cuprinde:

 – înregistrarea subiectelor activității economice externe;

– eliberarea licențelor și fixarea cotelor pentru operațiunile economice externe;

– regimul vamal;

 – reglementarea operativă a activității economice externe;

– relațiile valutar-financiare și de credit-decontare;

– stabilirea direcțiilor prioritare în activitatea economică externă.

Înregistrarea subiectelor activității economice externe se efectuează,  în baza unui aviz prealabil, de către organul  împuternicit de Guvernul Republicii Moldova. Modul de înregistrare îl stabilește Guvernul Republicii Moldova.

Eliberarea licențelor și fixarea cotelor pentru exportul și importul de mărfuri (de lucrări și servicii) se efectuează de către organele de stat ale Republicii Moldova în caz de:

– înrăutățirea balanței de plăți

– dereglarea considerabilă a echilibrului pe piață internă de consum mai  ales privind producția agricolă, producția industriei alimentare și mărfurile industriale de primă necesitate;

– necesitate a asigurării  în producție a unor anumite proporții între materia primă de import și cea locală;

– necessitatea adoptării operative a unor măsuri de răspuns la acțiunile discriminatorii ale altor state;

– semnarea de către Republica Moldova a acordurilor comerciale internaționale respective sau aderarea la ele a acesteia.

Mărfurile și  alte bunuri exportate sau importate se declară în  mod obligatoriu, prezentîndu-se organelor controlului vamal al  Republicii Moldova o declarație vamală despre încărcături.

Tipurile, mărimea și modul de încasare a taxelor vamale, a impozitelor și a altor taxe le stabilește Parlamentul Republicii Moldova.

În scopul dezvoltării echilibrate a activității economice externe se pot aplica, în anumite cazuri, măsuri operative: limitarea exportului și importului de mărfuri (de lucrări și servicii), suspendarea operațiunilor economice externe.

Limitarea exportului și importului se instituie pe anumite perioade de timp la unele mărfuri(lucrări sau servicii) pentru unele țări și grupuri de țări în cazul în care lucrul acesta îl  impune starea relațiilor de piață, alte condiții economice și politice.
Guvernul Republicii Moldova suspendă sau sistează  activitatea economică externă a subiectelor ei în caz de:

– încălcare a legislației  Republicii Moldova sau a tratatelor și acordurilor

internaționale, la care este parte;

– neexecutare a condițiilor de licență și a cotelor fixate;

– recurgere la demping sau la concurență neloială;

– exportare și importare repetată de mărfuri necalitative;

– prezentarea  internațională de date eronate în documentele de activitate economică externă.

Toate subiectele activității economice externe plătesc impozite  în conformitate cu legislația Republicii Moldova.

Subiectele activității economice  externe  participă la formarea fondurilor valutare republicane și locale.

Modul de formare a fondurilor valutare ale subiectelor activității economiei externe, de efectuare a operațiunilor valutar-financiare și de credit-decontare, precum și de folosire a mijloacelor fondului valutar republican se stabilește de Guvernul Republicii Moldova.

Creditele de stat ale subiectelor activității economice externe și garanțiile de stat ale creditelor comerciale le acordă Banca Națională a Moldovei din mijloacele fondului valutar republican și din alte surse.

Persoanele juridice și fizice ale altor state pot face investiții în Republica Moldova pentru crearea de întreprinderi, sub orice formă ce nu contravine legislației ei, pe calea:

a) participării prin cotă la întreprinderi și organizații împreună cu persoanele juridice și fizice ale Republicii Moldova (întreprinderi mixte), inclusiv prin procurarea de acțiuni;
b) creării de  întreprinderi cu capital străin de 100% (întreprinderi străine).

Baza juridică  și economică a activității investitorilor străini  în Republica Moldova o stabilește legislația ei.
Concesiunea, obținerea pe o anumită perioadă de timp de către o persoană

juridică sau fizică a altui stat a autorizației pentru desfășurarea unui anumit tip de activitate economică, se admite în toate ramurile economiei naționale și în toate tipurile de activități dacă aceasta nu contravine legislației Republicii Moldova.

Ponderea cheltuielilor pentru serviciile de stat cu destinație generală si activitatea externă în PIB și bugetul public național, %.

Figura 2.1.4.Evoluția cheltuielilor publice pentru serviciile de stat cu destinație generală si activitatea externă.

Sursa: Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.

Conform datelor din grafic observăm o creșterea din 2011 pînă în 2013 în P.I.B. cu 0,3 % cît și în B.P.N. cu 0,9 %. Cele mai însemnate alocații suplimentare specifice acestor ramuri sînt următoarele: dezvoltarea infrastructurii vamale, inclusiv investițiile – cu 106,9 mil.lei, desfășurarea alegerilor parlamentare și creării sistemului informațional „Alegeri” – cu 45,4 mil.lei; în anul 2009. Cheltuielile din componenta activității externe au însumat 3667,3 mil. lei, cu 664,5 mil. lei mai puțin față de prevederile anuale. Cheltuielile respective s-au majorat cu 1048,7 mil. față de anul 2013. Executarea bugetului de stat în anul 2014 s-a soldat cu un deficit ceea ce constituie 2,1 % din PIB.

Sursele de finanțare a deficitului bugetului de stat s-au constituit din:

– surse interne în sumă de 689,8 mil. lei, inclusiv mijloacele din vînzarea și privatizarea patrimoniului public 191,4 mil. lei;

– surse externe în sumă de 1426,9 mil. lei;

– majorarea soldului de mijloace bănești în conturile bugetului de stat cu (-486,1) mil. lei.

2.2.Apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.
Apărarea națională constituie o importantă problemă politică și face obiectul politicii promovate de fiecare stat, de blocuri și alianțe militare. De aceea, cheltuielile de apărare se suporta în exclusivitate din surse financiare publice, prevăzute în bugetele statelor sau ale blocurilor și alianțelor militare interguvernamentale.

Îndeplinirea funcției statului de apărare a țării, de asigurarea securității naționale, inclusiv prin participarea la organisme internationale cu caracter militar, implica alocarea an de an a unor importante resurse financiare publice.

Cheltuielile militare au un caracter neproductiv, reprezentînd un consum final de produs intern brut, cuprinzînd întreținerea și funcționarea armatelor, desfășurarea activității de cercetare științifică în domeniul militar, efectuarea de experiente în scop militar, întreținerea conflictelor militare sau lichidarea urmărilor acestora, precum și pe cele pentru construirea și modernizarea unor unități militare, dotarea cu armament și tehnică de luptă, aparatură necesară cercetarilor spațiale etc.

Din punct de vedere al conținutului economic, cheltuielile publice pentru aparare cuprind:

a) cheltuielile curente (pentru procurări de materiale și servicii, drepturi de personal,

transferuri);

b) cheltuielile de capital sunt destinate dezvoltării si modernizării tehnicii militare,

extinderii cercetării în domeniul militar și îndeosebi, a celui nuclear.

Din punct de vedere al structurii lor, cheltuielile cu caracter militar sunt de 2

tipuri :

a) directe.

b) indirecte.

Cheltuielile directe cuprind cheltuielile legate cu întreținerea forțelor armate în țară sau în cadrul bazelor militare din alte țări și ele se concretizează în procurarea de bunuri și servicii reclamate de această întreținere, precum și dotarea cu echipament, armament, tehnică de luptă. Aceste cheltuieli figurează în bugetul Ministerului Apărării. În afara acestora, există și alte cheltuieli militare, finanțate din fonduri speciale separate de bugetul de stat sau există cheltuieli „civile” cu finalitate militară, cuprinse în bugetele altor ministere. De asemenea, în diferite țări există structuri diverse referitoare la aceste cheltuieli, spre exemplu includerea pensiei militarilor etc. Pe lângă bugetele acestor ministere mai pot exista și bugete speciale cu caracter militar, precum și cheltuieli militare directe, camuflate în bugetele unor departamente cu caracter civil.

La stabilirea volumului cheltuielilor militare directe, trebuie să se țină seama de toate aceste elemente.

Figura 2.2.5. Factorii ce influențează nivelul și volumul cheltuielilor pentru Apărare.

Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.29.

Cheltuielile militare indirecte sunt considerate cele legate de lichidarea urmărilor războaielor sau pentru pregătirea unor viitoare acțuni armate: plăți în contul datoriei publice contractate pentru înzestrarea armatei sau pentru ducerea războaielor; despăgubiri de război datorate de țările învinse țărilor care au câștigat războiul; cheltuieli de refacere a propriei economii distruse; plăți de pensii cuvenite orfanilor, invalizilor sau văduvelor de război; cercetări științifice cu finalitate militară. Cunoașterea tuturor acestor categorii de cheltuieli și indentificarea lor în amsamblul cheltuielilor publice ale statelor face posibilă măsurarea mai aproape de adevăr a întregului efort financiar de natură militară.

Ponderea cheltuielilor directe și indirecte se schimba continuu de la o etapa la alta. În timpul razboiului, creste ponderea cheltuielilor militare directe, iar în perioada urmatoare creste ponderea cheltuielilor indirecte.

Avînd ca sursa de finanțare produsul intern brut, cheltuielile militare, prin creșterea lor, afectează consumul final și formarea brută de capital.Alocarea unor resurse insemnate scopurilor militare limitează investițiile productive, conducînd la scăderea ritmului creșterii economice.

Între consecintele militare se află și dezechilibrul financiar, monetar și valutar.

Dezechilibrul financiar îmbracă forma deficitului bugetar, concretizat prin depășirea veniturilor publice ordinare de către cheltuielile publice, între care, un loc important îl ocupă cheltuielile militare. Pentru acoperirea acestui deficit, se procedează adesea, la emisiune monetară peste nevoile reale ale economiei, ceea ce provoacă dezechilibru monetar, inflație etc.

Deficitul bugetar poate fi acoperit și pe seama împrumuturilor statului pe piața internă, ceea ce antrenează în perioadele următoare cheltuieli cu plata dobînzilor la aceste imprumuturi și cu amortizarea (rambursarea) datoriei publice. Aceasta conduce la cresterea gradului de fiscalitate in perioada urmatoare, ceea ce are, ca și inflația, de altfel, consecințe nefavorabile asupra puterii de cumparare a populației și, implicit, asupra nivelului de trai al acesteia.

Pentru țările în curs de dezvoltare, importul de armament și echipament militar presupune de multe ori împrumuturi externe, pentru plata acestora, ceea ce determină dezechilibre valutare și contribuie la cronicizarea datoriei externe a acestora.

Cea mai mare parte a resurselor sunt destinate întreținerii și dotării forțelor armate și acțiunilor de menținere a pacii, acțiunilor de integrare euro-atlantică și pentru constituirea forței de reacție rapidă, participării la ,,parteneriatul pentru pace’’

sau plăților compensatorii către personalul disponibilizat.

Caracterul neproductiv al cheltuielilor de apărare face ca ele să nu reprezinte, de regulă, o prioritate a politicii bugetare și să se urmărească o dimensionare corect a lor, în funcție de obiectivele politice stabilite pentru acest domeniu.Volumul acestor cheltuieli și mai ales creșterea lor are efecte nefavorabile asupra dezvoltării economice și sociale a statelor luate individual, cît și la nivel mondial. Aceste cheltuieli consumă importante resurse materiale, umane și financiare; este cazul, de exemplu, al materiiilor prime, al combustibililor și a altor materiale care se folosesc pentru a asigura întreținerea forțelor armate, instruirea și echiparea efectivelor, producția militară. Există și un important consum de resurse umane, deoarece o mare parte din forța de muncă este implicată, direct sau indirect, în servicii legate de apărarea națională, de industria care lucrează pentru armată.

O caracteristica a cheltuielilor militare o reprezintă faptul ca ele sunt finanțate în toate țările din bugetele centrale (ale statelor), la care se pot adauga resurse financiare provenite de la anumite alianțe militare si credite externe .

Volumul acestor cheltuieli si mai ales creșterea lor au efecte nefavorabile asupra dezvoltării economice si sociale ale statelor lumii luate în mod individual, dar și la nivel mondial. Aceste cheltuieli consumă importante resurse materiale, umane și financiare. În scopuri militare sunt scoase din circuitul economic semnificative cantități de materii prime, combustibili, energie, materiale etc., care se folosesc pentru a asigura întreținerea forțelor armate, înstruirea si echiparea efectivelor.

Există și un important consum de resurse umane, deoarece o mare parte din forța de muncă înalt calificată este implicată direct sau indirect în servicii legate de apărarea națională, de industria care lucrează pentru armată. În cercetarea stiințifică din domeniul militar sunt antrenați mulți cercetători stiințifici, alte cadre deosebit de bine pregătite profesional, iar cheltuielile de cercetare-dezvoltare cu caracter militar reprezintă 20-25% din cheltuielile mondiale pentru toate destinațiile.

În cazul în care pentru activitățile cu caracter militar sau pentru industria militară sunt necesare importuri sau se fac împrumuturi în exterior, statele sunt obligate la un important efort valutar care influentează negativ rezervele valutare sau duce la creșterea datoriei externe.

Aceste considerente conduc la concluzia ca nivelul cheltuielilor militare și creșterea lor au influențe nefavorabile asupra activităților civile și ca ele deturnează resurse importante către scopuri neproductive. Caracterul neproductiv al cheltuielilor militare impune o dimensionare corectă a lor în funcție de obiectivele politicii stabilite pentru acest domeniu, în condițiile asigurării securității fiecărei țări.Unele țări pot avea câștiguri de pe urma creșterii producției militare, și anume din exportul de armament.

Privite din punct de vedere al conținutului economic, cheltuielile militare prezintă o structură aparte, în sensul că ponderea cheltuielilor militare curente este mai apropiată de ponderea cheltuielilor militare de capital.

Dacă volumul cheltuielilor curente destinate întreținerii forțelor armate (cheltuieli materiale, de personal, transferuri) depinde în principal de efectivele armatei, cheltuielile de capital, destinate tehnicii militare, dezvoltării și modernizării acesteia, presupune alocarea unor însemnate resurse financiare. Aceasta orientare este mai pragmantă în cazul marilor puteri nucleare care au acordat (și acordă) prioritate cheltuielilor de capital în raport cu cheltuielile curente. Spre exemplu, în Franța în perioada 1962-1980 cheltuielile militare de capital au fost cuprinse între 31% si 50% si chiar 53% din totalul cheltuielilor militare. Din aceste cheltuieli de capital, partea destinată înarmării nucleare a avut o evoluție asemanatoare: în perioada 1960-1980 ponderea cheltuielilor pentru arsenalele nucleare a crescut de la 9,3% la 31,2%, iar în 1993 ea a reprezentat 76,6% din totalul cheltuielilor militare.

Analiza cheltuielilor militare la nivel mondial arată ca de la sfîrsitul deceniului al IX-lea se constată o relativa reducere a volumului acestora, ca efect al încetării "razboiului rece" și al tratatelor privind dezarmarea și încetarea experientelor nucleare. Astfel, în 1987 cheltuielile militare mondiale erau evaluate la peste 1.000 mld. dolari SUA, în 1992 ele totalizau 815 mld., iar în 1997, aproximativ 700 mld. Reduceri semnificative au fost efectuate în special de țările dezvoltate ale caror cheltuieli militare au scăzut de la 850 mld. dolari SUA în 1987 la 669 mld. în 1993, reprezentând o scădere de 3% pe an.

Prin prisma ponderii cheltuielilor militare în totalul cheltuielilor publice și în P.I.B, se constată, că și la alte categorii de cheltuieli publice, o diferențiere a acestora în raport cu gradul de dezvoltare. În cazul tărilor dezvoltate, reprezintă între 2% si 8% din totalul cheltuielilor publice și între 1% și 3% din P.I.B. pentru același grup de țări. În cazul țărilor în curs de dezvoltare, diferențele sunt foarte mari, și în același timp ponderile respective depășesc, în unele cazuri, nivelul din țările dezvoltate. (Egipt, India). Ponderea în P.I.B. a cheltuielilor militare ale acestor țări este însa foarte redusă (cu unele excepții).

În perioada contemporană armatele naționale se organizează si funcționează pe baza unui nou principiu. Acesta urmarește constituirea de armate "mai puțin numeroase, dar mai profesioniste".

În Republica Moldova, asigurarea financiară a forțelor armate se efectuează exlusiv de la bugetul de stat.

Forțele Armate ale Republicii Moldova sunt destinate apărării statului în caz de agresiune militară, asigurării inviolabilității frontierelor și a spațiului aerian. Ele se compun din trupe regulate și din rezerva de militari instruiți. Baza trupelor regulate o constituie trupele de uscat, unitățile de apărare antiaeriană și aviația militară. Armata Republicii Moldova are un efectiv de 10 mii de soldați și ofițeri. În cadrul ei există numai brigăzi de infanterie, artilerie și rachete antiariene. Forțele militare nu includ trupele blindate ( nu este în dotare nici un tank), aeriene, de rachete etc.

Republica Moldova, conform doctrinei militare, s-a declarat țară neutră. Ea nu participă la nici un bloc militar. Cu toate că este stat-membru al C.S.I., ea nu participă la structurile militare ale acesteia, mărjinindu-se numai la activități consultative.

Finanțarea Forțelor Armate ale Republicii Moldova se efectuează în conformitate cu actele legislative și normative din contul alocărilor de la bugetul de stat. Aceste mijloace se reprtizează pentru întreținerea și instruirea efectivului, pentru achiziționarea de armament și de tehnică militară, pentru lucrările de cercetare științifică, de experimentare și proiectare și de construcții capitale, asigurarea cu pensii, asigurarea de stat individuală obligatorie a militarilor și cetățenilor care trec pregătirea militară.

Figura2.2.6. Destinația mijloacelor financiare.

Sursa: Stratulat O., Cheltuielile pentru serviciile publice generale și apărare, ediție științifică și didactică, Chișinău 2002, pag.29.

Cu toate acestea cheltuielile pentru apărare nu asigură nici necesarul în îmbrăcaminte și hrană, cu atît mai mult – de echipament militar modern, amuniții, armament etc. Este evidentă necesitatea utilizării cît mai eficiente a resurselor financiare alocate în scopuri militare.

În soluționarea problemelor de finanțare a armatei Republicii Moldova există mai multe probleme, dar principala constă în determinarea rolului și locului ei în societate.

Analiza și tendințele principale din sector.

Ministerul Apărării are misiunea să elaboreze politica de apărare, să conducă și să coordoneze construcția și dezvoltarea Armatei Naționale, să determine riscurile și amenințările cu caracter militar și necesitățile privind pregătirea sistemului național de apărare pentru asigurarea securității militare a statului.

La momentul actual, Ministerul Apărării este în proces de implementare a unui șir de proiecte și activități în domeniul politicii de apărare demarate în anii precedenți, cele mai semnificative fiind derivate din prevederile Planului Individual de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova – NATO (IPAP), Programului de activitate a Guvernului „Integrare Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” 2009-2013, Programul Individual al Parteneriatului (IPP), planurile bilaterale de cooperare cu țările partenere și alte organizații internaționale și regionale, acordurile internaționale, precum și din alte documente ale legislației naționale din domeniul apărării și angajamentele asumate în plan internațional.Armata Națională, cît și întregul sistem de apărare, au nevoie de reformare, dar acestea trebuie modernizate

în baza unor programe și strategii bine determinate, și nu în baza unor abordări sporadice.

Sectorul de securitate și apărare trebuie sa fie reformat în scopul sporirii eficienței lui în combaterea amenințărilor la adresa securității naționale. Acest efort are și scopul de a spori nivelul de transparență a sectorului de securitate și apărare. O

evaluare a întregului sector de securitate va fi efectuată în vederea identificării celei mai adecvate formule de promovare a reformei, precum și a acțiunilor ce urmează a fi întreprinse. În baza rezultatelor acestui exercițiu va fi elaborat un Plan de acțiuni care va ghida reforma. O atenție deosebită va fi acordată instituțiilor-cheie ale sectorului de securitate, în special Consiliului Suprem de Securitate, în scopul sporirii rolului acestuia în calitate de autoritate națională de coordonare în sectorul de securitate și apărare. În paralel, vor fi continuate eforturile legate de Strategia Securității Naționale, Strategia Militară Națională și Analiza Strategică a Apărării.Alocațiile financiare pentru sector din bugetul de stat.

Figura 2.2.7. Evoluția bugetului public apărarea națională, menținerea ordinii publice și securitatea națională.

Sursa: Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.

În perioada anilor 2011-2014 alocațiile bugetare estimate pentru sectorul apărării naționale se vor menține la nivel de circa 0,3 % din PIB și 0,8 din bugetul public național menținîndu-și același nivel in toata perioada.Republica Moldova urmărește scopul instituirii unui sistem eficient de planificare și bugetare a apărării, care să cuprindă Armata Națională și alte structuri relevante. Acest sistem urmează să asigure mecanismul de identificare a priorităților și resurselor necesare pentru dezvoltarea capacităților de apărare, în limitele bugetului alocat.

Structura sectorului ”Armata Națională” include în sine aparatul Ministerului Apărării și Statul Major al Armatei Naționale. Ministerul Apărării administrează domeniul public central de specialitate prin intermediul Aparatului Central al ministerului, iar conducerea politico-militară a Armatei Naționale – prin intermediul Marelui Stat Major. Ministerul, în calitatea sa de organ guvernamental, întreprinde toate măsurile de asigurare politică, legislativă (juridică), tehnico-materială și financiară, de pregătire și protecție socială a cadrelor, îndreptate spre executarea sarcinilor militare puse în seama Armatei Naționale de către Președintele Republicii Moldova -Comandant Suprem al Forțelor Armate.

În subordinea Ministerului Apărării sunt:

1. Departamentul dotări.

2. Direcția inspecția generală.

3. Direcția analiză și informație.

4. Academia Militară a Forțelor Armate “Alexandru cel Bun”.

5. Orchestra prezidențială a Republicii Moldova.

6. Clubul sportiv central al Armatei Naționale.

7. Casa centrală a Armatei Naționale.

8. Muzeul Armatei Naționale a Republicii Moldova.

9. Centrul mass-media militară.

10. Spitalul clinic militar central.

11. Centrul consultativ-diagnostic.

12. Centrul de medicină preventivă.

13. Comisia centrală de expertiză medico-militară a Forțelor Armate ale Republicii Moldova.

Marele Stat Major al Armatei Naționale este organul central al Armatei Naționale care are misiunea de a asigura șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale comanda militară a armatei. În scopul asigurării apărării naționale și executării altor misiuni, determinate de destinația Armatei Naționale, Marele Stat Major efectuează planificarea strategică a întrebuințării trupelor Armatei Naționale în acțiuni de luptă și alte operații, asigură comanda militară a forțelor antrenate în aceste acțiuni, planifică și organizează pregătirea organelor de conducere a comandamentelor Armatei Naționale (1. Forțe Aeriene; 2. Forțe Terestre; 3. Logistică) și a unităților militare ale armatei în vederea executării misiunilor ce le revin.

Prioritățile pe termen mediu. Reieșind din prevederile Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova „Integrarea Europeană: Libertate, Democrație, Bunăstare” 2011-2014 acțiunile prioritare în domeniul securității naționale și apărării, sunt:

– Efectuarea analizei strategice a sectorului;

– Adoptarea Strategiei Militare Naționale;

– Formarea capacităților necesare și implementarea întregului arsenal de instrumente ce țin de exercitarea controlului civil și democratic asupra sectorului apărării naționale, inclusiv prin extinderea posibilităților de coparticipare a mass-media și societății civile;

– Accelerarea implementării Planului Individual de Acțiuni ale Parteneriatului Republica Moldova –NATO (IPAP) în condiții de transparență și informare obiectivă;

– Profesionalizarea graduală a Armatei Naționale, astfel încît aceasta să facă față noilor amenințări

care se manifestă pe plan global și regional și pot afecta securitatea națională;

– Dezvoltarea în cadrul Armatei Naționale a capacităților de colectare și analiză a informației în scopul apărării naționale.

2.3.Justiția și Jurisdicția Constituțională.

Termenul de justiție desemnează "puterea de a decide asupra conflictelor ivite între diferite subiecte de drept persoane fizice sau juridice prin aplicarea legii", însuși termenul la care ne referim provine din limba latină: jurisdicția, cuvînt compus din jus(drept) și ducere(a spune, a pronunța) deci a pronunța dreptul.

Această accepție a conceptului de justiție de totalitatea puterilor date unui magistrat pentru rezolvarea conflictelor s-a păstrat și în dreptul modern.În dreptul roman justiția era considerată ca o componentă a funcției administrative, ambele avînd rolul de a aplica legile. De abia în celebra lucrare "Spiritul legilor", Montesquieu formulează principiul potrivit căruia în orice stat există trei puteri: legislativă, executivă și judecătorească.

  Constituția Republicii Moldova consacră, în mod expres, principiul separației puterilor în stat(art. 6), realizat neîndoielnic prin modul de reglementare a atribuțiilor diferitelor autorități publice.

  Statul are dreptul de a aplica sancțiuni, intervenții ce nu pot avea loc decît prin desfășurarea unor activități de către organe anume împuternicite în acest scop. După caracterul și gradul de pericol social încălcările de drept pot fi contravenții administrative, infracțiuni și încălcări de drept civil.

Instanța de judecată învestită de autoritatea publică sau de o persoană fizică sau persoană juridică, este competentă să aplice legea față de cel care a violat-o sau n-a recunoscut-o, să anuleze actul invalid, să condamne sau să repare prejudiciul cauzat, să-1 condamne pe cel vinovat etc. În art.9 din Codul cu privire la contravențiile administrative se conține noțiunea de contravenție administrativă, fiind recunoscută fapta (acțiunea sau inacțiunea) ilicită ce atentează la personalitate, la drepturile și la interesele legitimeale persoanelor fizice și juridice, la proprietate, la orînduirea de stat și la ordinea publică, precum și alte fapte ilicite pentru care legislația prevede răspunderea administrativă.

Cazurile cu privire la contravențiile administrative sunt examinate de comisiile administrative de pe lîngă organele administrației publice locale, organele afacerilor interne, organele departamentelor, inspectoratelor de stat și alte organe (factori de decizie) împuternicite în acest sens.

Spre deosebire de contravenția administrativă, infracțiune (art. 7 C.P.) se consideră fapta (acțiune sau inacțiune) social periculoasă, prevăzută de legea penală, ce atentează la viața și sănătatea persoanei, drepturile și libertățile cetățenilor, proprietatea, orînduirea de stat, sistemul economic și politic al Republicii Moldova, cît și alte fapte social periculoase prevăzute de Codul penal. Recunoașterea persoanei vinovate de comiterea infracțiunii, stabilirea modalității și mărimii pedepsei penale constituie prerogativă exclusivă a instanței de judecată.

  Avîndu-se în vedere menirea, rolul și atribuțiile instanței de judecată în raport cu alte organe statale, putem deduce un șir de particularități prin care justiția se deosebește de celelalte genuri de activitate statală.

Și anume:

1. Justiția se înfăptuiește numai de instanțele judecătorești Justiția constituie monopol de stat.Apreciem că sunt abilitate cu această funcție judecătoriile raionale,Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție.

 2. Justiția se înfăptuiește prin metode prevăzute de lege. Potrivit art. 4 din Legea privindorganizarea judecătorească, justiția se înfăptuiește prin:

a) examinarea și soluționarea în ședințe judiciare a cauzelor civile în scopul apărării și realizării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și ale asociaților acestora, ale întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor.

b) examinarea în ședințe de judecată a cauzelor penale, rezolvarea chestiunii cu privire la vinovăția inculpaților, aplicarea măsurilor de pedeapsă față de persoanele vinovate sau activitatea nevinovaților.

3. Justiția se înfăptuiește în numele legii și în strictă conformitate cu legea (art. l, al. 2, și art. 5din Legea privind organizarea judecătorească).

De accentuat că, prin actele sale și prin hotărîrile emise (acestea pot fi: încheieri, hotărîri, decizii, sentințe) , instanțele de judecată nu elaborează norme de drept, ci doar aplică legea față de anumite întreprinderi, trăgînd concluziile despre prezența sau lipsa drepturilor și obligațiilor subiective ale persoanelor interesate în cauze civile, fie caracterul ilicit al faptelor inculpaților și eventuala pedeapsă în cauze penale. Hotărîrile adoptate se vor considera ilegale ori de cîte ori instanța aplică o lege necorespunzătoare sau legea corespunzătoare o interpretează greșit, contrar sensului ei adevărat.

 4. Justiția se înfăptuiește într-o formă strict procedurală. Statul nu-i poate pedepsi însă pe vinovați direct, prin aplicarea dispozițiilor de drept material, deoarece acesta nu reprezintă un drept de aplicație directă, ci va cere pedepsirea făptuitorilor pe calea justiției, într-un proces judiciar. Legiuitorul, mai mult decît în orice alt sector al activității publice, prin reglementările pe care leface procesului penal și celui civil (respectiv prin Codul de procedură penală și Codul de procedură civilă), precizează pînă în cele mai mici amănunte cum se procedează în rezolvarea cauzelor judiciare. Orice abatere de la legea procentuală poate implica adoptarea unei hotărîri ilegale și inevitabil conduce la casarea ei de instanță superioară.

 5. Numai instanța de judecată poate declara persoana vinovată de comiterea infracțiunii și este în drept de a aplica pedeapsa penală. Caracterul de constrîngere al activității jurisdicționale se manifestă și în cauze civile. Un aspect aparte îl reprezintă refuzul privind aplicarea constrângerii de stat, manifestat prin achitarea sau reabilitarea inculpatului, sau prin respingerea acțiunii civile. La încheiere am putea menționa că justiția, ca formă a activității statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile și interesele legitime ale cetățenilor și a-i educa în spiritul respectării legilor.

Principiile justiției, noțiunea, importanța și clasificarea lor.

Cuvîntul "principiu" provine din limba latină și se traduce "început", "element fundamental", în orice domeniu de activitate. În literatura de specialitate s-a arătat că principiile organizării și funcționării justiției pot fi definite ca reguli cu caracter general pe baza cărora sunt structurare și își exercită atribuțiile prevăzute de lege sistemul de instituții care compun puterea judecătorească, raporturile dintre aceste instituții, precum și relațiile pe care le stabilesc cu celelalte autorități ale statului, cu organizațiile private și cu cetățenii.

Principiile justiției conferă organelor judecătorești o, fizionomie proprie și le guvernează activitatea, sunt consacrate expres prin dispoziții ale constituției sau rezultă din alte acte normative. Principiile de drept constituie idei conducătoare de conținutul tuturor normelor juridice, cuprind cerințe obiective ale societății, cerințe cu manifestări specifice fiecărei ramuri de drept.

Spre deosebire de alte norme, cele cu valoare de principiu conțin dispoziții de ordin obligatoriu nu numai pentru cetățeni, factori de decizie și organul chemat să asigure respectarea dreptului, ci și pentru legiuitor, care, elaborînd noi legi, fie modificându-le sau completîndu-le, trebuie să țină cont de cerințele democratice și tradițiile dint-un domeniu sau altul, în special din domeniul organizării și funcționării justiției.

Din punctul de vedere al sistematizării s-au propus grupări ale principiilor în categorii, în funcție de diferite criterii. Astfel, s-a propus o împărțire a principiilor dupăcriteriul normelor juridice care le prescriu.În prima grupă sunt incluse principiile prevăzute în Constituție, iar în grupa a doua principiile înscrise în Legea privind organizarea judecătorească sau alte acte normative.

  O asemenea împărțire a principiilor a fost criticată pe motiv că duce la o ierarhizare a principiilor în funcție de un criteriu formal. Suntem de acord că principiile justiției nu sunt mai importante pentru că le prevede constituția și mai puțin importante pentru că sunt prevăzute în alte legi. În funcție de domeniul aplicării lor în sistemul de drept se deosebesc principii generale, ramurale, interramurale și principii specifice unor instituții ale ramurii de drept.

De asemenea, se face o grupare a principiilor în: organizaționale și funcționale.

 Principiile organizaționale prevăd modul de înființare a instanțelor de judecată, iar cele funcționale- procedura de înfăptuire a justiției. Curtea nu-și poate exercita atribuțiile sale decît în baza unor principii clare, stabilite și formulate prin literă de lege.

Acestea sunt:

1) respectarea legalității și transparenței;

2) securitatea juridică;

3) independența absolută a puterii judecătorești de puterea legislativă și de cea executivă;

4) exercitarea dreptului său de a adopta hotărîri legale, întemeiate și echitabile;

5) executarea justiției exclusiv în numele legii și în conformitate cu ea;

6) repartizarea aleatorie a cauzelor care urmează a fi judecate;

7) respectarea egalității tuturor persoanelor (părților) în fața legii;

8) ierarhia normelor;

9) dezbaterea și judecarea cauzelor în conformitate cu principiul contradictorialității;

10) interdicția imixtiunii în executarea justiției;

11) prezumția nevinovăției;

12) pregătirea și prezentarea bugetului propriu.

Principiul legalității .

 Fiind un principiu fundamental al activității tuturor organelor de stat chemate să asigure respectarea legii și a prevederilor cerințelor democratice, fiind stipulată în Constituția Republicii Moldova, care în art. 114 prevede: "Justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele judecătorești", precum și în art. 5 al Legii privind organizarea judecătorească.

 Definind principiul legalității, putem spune că desfășurarea întregii activități procesuale, toate actele participanților la proces, deliberarea și hotărîrea pronunțată trebuie să aibă loc, să se realizeze numai în conformitate cu prevederile legii.

Principiul legalității vizează, de asemenea, respectarea de către instanțele judecătorești, pe tot parcursul judecării cauzei, a legilor penale, civile, procesual-penale, procesual-civile, a altor dispoziții legale, cauza urmînd a fi soluționată potrivit tuturor dispozițiilor legale în vigoare.Deasemenea, garantează respectarea integrală a drepturilor procesuale acordate de lege participanților și prevede doar utilizarea mijloacelor și modelelor admise de lege.

O altă cerință a legalității o reprezintă organizarea controlului judiciar și a supravegherii judiciare pentru asigurarea respectării Constituția este Legea supremă și nici o lege sau un alt act juridic care contravine prevederilor Constituției nu are putere juridică, în baza art.7 al ConstituțieiRepublicii Moldova, la înfăptuirea justiției instanțele judecătorești urmează să aprecieze conținutul legii sau al altui act juridic ce reglementează raporturile juridice litigioase și în cazurile necesare aplică Constituția, ca act juridic normativ, cu acțiune directă.

La înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești, potrivit art.4 al Constituției, trebuie să țină cont de obligativitatea de a aplica dispozițiile constituționale privitoare la drepturile și libertățile omului în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului, cu pactele și tratatele la care Republica Moldova este parte, precum și de prioritatea reglementărilor internaționale față de legile interne, dacă există neconcordanțe între legile interne, pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte.

În concluzie putem menționa că în corelație cu celelalte principii fundamentale ale justiției, principiul legalității impune prima condiție de existență celorlalte principii (legea), găsindu-și,totodată, în acestea primele sale garanții.

Înfăptuirea justiției numai de instanțele de judecată.

 În societățile moderne justiția este o funcție fundamentală a statului, iar administrarea ei reprezintă unul din atributele esențiale ale puterii suverane. Rezolvarea neînțelegerilor dintre particulari nu poate fi privită într-o societate civilizată ca o afacere a persoanelor în cauză, înfăptuirea justiției excede interesele private, ea constituind și o îndatorire a organelor judiciare. De aceea legislațiile moderne atribuie funcția jurisdicțională unor organe statale specializate. Potrivit art. 115, al. l, din Constituție, "Justiția se înfăptuiește prin Curtea Supremă de Justiție, prin Curtea de Apel și judecătorii ".

Privitor la judecarea cauzelor penale, principiul examinat este detaliat în art. 7 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care prevede: "Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrșirea unei infracțiuni, precum și supus unei pedepse penale, decît în faza sentinței definitive pronunțate în condițiile legii de instanța de judecată" .

  Dispoziția constituțională potrivit căreia justiția constituie monopol de stat printre cele menționate include obligativitatea respectării sentințelor și a altor hotărîri definitive ale instanțelor  judecătorești. Modificarea sau casarea lor poate fi efectuată doar de instanțele judecătorești ierarhic superioare cu respectarea strictă a regulilor și organizațiilor procesuale, prin care se asigură drepturile și interesele legitime ale persoanei, în particular, și ale societății și statului, în general.

Principiul egalității în fața legii și autorității judecătorești. Noile condiții ale statului de drept presupun o egalitate reală și deplină a tuturor în fața legii, în Constituția Republicii Moldova (art. 16, al. 2) este stipulat că fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială, toți cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice. Statul garantează egalitatea în drepturi a cetățenilor în toate domeniile, neadmițând nici o îngrădire a drepturilor acestora în funcție de criteriile sus menționate. Principiul egalității cetățenilor în procesul de realizare a justiției semanifestă prin următoarele aspecte:

a) desfășurarea justiției se realizează de aceleași organe în raport cu toate persoanele. Existența unei competențe personale în legătură cu anumiți făptuitori (de ex. militari, judecători, deputați etc.) nu infirmă acest principiu, întrucât atragerea unei competențe în funcție de calitatea infractorului nu se face în mod discriminatoriu în raport cu criteriile menționate;

 b) justiția se desfășoară pentru toate persoanele după aceleași reguli și norme procesuale, iar făptuitorii poartă răspundere potrivit acelorași legi;

 c) participanții au drepturi egale în fața autorității judecătorești: nu există drepturi procesuale mai numeroase pentru anumite persoane și drepturi mai restrînse pentru alte persoane. Relativ pînă nu demult excepțiile de la principiul egalității erau o raritate, în concordanță cu experiența țărilor avansate, legislația Republicii Moldova conține un regim distinct în vederea atragerii la răspundere penală și aplicării anumitor măsuri de constrîngere procesual-penală (percheziția, reținerea, ascultarea convorbirilor, aducerea silită ș.a.) a șefului statului, deputaților, judecătorilor, procurorilor.

Analiza și tendințele principale al sectorului. Rolul sectorului justiției se rezumă la asigurarea performanței și infrastructurii instituțiilor justiției în edificarea statului de drept.

Analiza situației actuale a sectorului denotă, că acesta se confruntă cu următoarele probleme-cheie:

-Insuficiență numerică și pregătire insuficientă a profesioniștilor din domeniu.

-Condiții de activitate și infrastructură depășite de timp.

-Corupție.

-Încredere în justiție în scădere.

Structura instituțională curentă a sectorului Ministerul Justiției este organul central al administrației publice de specialitate, care asigură realizarea politiciide stat în sfera justiției și în activitatea sa se subordonează Guvernului Republicii Moldova.

Instituții subordinate:

1.Centrul de armonizare a legislației.

2.Direcția de justiție a Unității teritoriale autonome cu statut special Găgăuzia (Gagauz-Yeri).

3.Instituții cu funcții de control și supraveghere.

4.Departamentul de administrare judecătorească.

5.Instituții prestatoare de servicii.

6.Serviciul Stare Civilă.

7.Centrul de Informații Juridice.

8.Centrul Național de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiției.

9.Î. S. „Camera Înregistrării de Stat” (întreprindere monitorizată de către Ministerul Justiției).

10.Consiliul de Mediere, pe lângă Ministerul Justiției.

In total – 4326 unități

Consiliul Superior al Magistraturii, principala autoritate de administrare judecătorească, este un organ independent cu competențe în numirea, promovarea, transferarea, sancționarea și eliberarea din funcție a judecătorilor, examinarea și prezentarea proiectelor de bugete instanțelor judecătorești și raportarea asupra modului de organizare și funcționare a sistemului judecătoresc.

Instituții subordonate.

Pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii funcționează:

1.Colegiul de calificare și atestarea a judecătorilor.

2.Colegiul disciplinar.

3.Inspecția Judiciară. (In total – 23 unități).

Instanțele Judecătorești și Curtea Supremă de Justiție.

Sistemul judecătoresc actual cuprinde:

-Curtea Supremă de Justiție.

-Curți de apel – 5

-Judecătorii – 46

In total – 221 unități în Curtea Supremă de Justiție și 1873 unități de personal în judecătorii.

Procuratura este instituția autonomă în cadrul autorității judecătorești, care reprezintă interesele generale alesocietății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, conduce și exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanțele judecătorești.

Instituții subordinate:

-Procuraturile teritoriale și procuraturile specializate.

În total – 1136 unități.

Curtea Constituțională este unica autoritate publică politico-jurisdicțională, care examinează în exclusivitate probleme de drept și contribuie la perfecționarea actelor cu caracter normativ adoptate de Parlament, Președintele Republicii Moldova și Guvern.

În total – 55 unități.

Departamentul Instituțiilor Penitenciare este o instituție a Ministerului Justiției. Avînd în vedere particularitățile de finanțare a domeniului penitenciar, acesta nu este inclus în prezentul document.

Institutul Național al Justiției, este o instituție publică, care realizează instruirea candidaților la funcțiile de judecător și procuror, perfecționarea profesională a judecătorilor și procurorilor în funcție, precum și a altor persoane care contribuie la înfăptuirea justiției. În total – 49 unități.

Consiliul Național pentru asistența juridică garantată de stat este o persoană juridică de drept public, care, împreună cu oficiile sale teritoriale, este mandatat prin lege să implementeze și să acorde asistența juridică garantată de stat.

Instituții subordinate:

-Oficii teritoriale -5

În total – 19 unități.

Principalele schimbări instituționale recente sînt cele generate de trecerea la sistemului de executare privat, cu lichidarea Departamentul de executare silită din subordinea Ministerului Justiției.

Strategia sectorială de cheltuieli pe anii 2011-2014 în cadrul sectorului justiției este structurată în 10 subprograme, după cum urmează:

01. Elaborare a politicii și management în domeniul justiției;

02. Administrare judecătorească;

03. Înfăptuire a judecății;

04. Implementare a politicii penale a statului;

06. Apărarea drepturilor și a intereselor legale ale persoanelor;

07. Formare profesională în domeniul justiției;

08. Expertiză legală;

09. Sistem integrat de informare juridică;

10. Stare civilă;

11. Jurisdicție constituțională.

Rolul sectorului justiției se rezumă la asigurarea performanței și infrastructurii instituțiilor justiției în edificarea statului de drept.

Analiza situației actuale a sectorului denotă, că acesta se confruntă cu următoarele probleme-cheie:

Insuficiență numerică și pregătire insuficientă a profesioniștilor din domeniu.

Condiții de activitate și infrastructură depășite de timp.

Corupție.

Încredere în justiție în scădere.

Alocațiile financiare din bugetul de stat în anul 2011 pentru sectorul justiției reprezintă suma de 387294,2 mii lei ceia ce reprezintă 1,9% din cheltuielile bugetului de stat sau 1,2% din bugetul public național. În perioada anilor 2012-2014 pentru sectorul justiției se preconizează următoarele alocații financiare cu ponderea respectivă în bugetul de stat și bugetul public național.

Ponderea sectorului ”Justiția” în bugetul de stat sistemul public național (BPN).

Figura 2.3.8. Evoluția bugetului public Justiția și Jurisdicția Constituțională

Sursa: Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.

Conform datelor estimative din tabelă putem spune, că începînd cu anul 2013 alocațiile pentru sectorul justiței sînt în creștere și se vor majora de la 531042,9 mii lei pînă la 790671,4 mii lei (în anul 2014).

Asigurarea unei sistem judiciar eficient și eficace, apt să genereze un act de justiție corect, transparent, desfășurat în termen rezonabil și la un cost accesibil cetățenilor și statului reprezintă preocuparea Ministerului Justiției în perioada următoare.Reformei vor fi supuse toate instituțiile sectorului justiției.În acest sens, pînă în septembrie 2011, urmează a fi elaborată Strategia de reformare a sectorului justiției. Pentru implementarea Strategiei va fi elaborat planul acțiunilor de finanțare a sectorului conform cerințelor Uniunii Europene.

Prioritățile de politică pe termen mediu pentru sectorul justiției sînt:

-Instituirea unui sistem judecătoresc eficient, profesionist și independent, conform practicilor europene;

-Asigurarea respectării Drepturilor și libertăților cetățenilor pe sectorul justiției;

-Asigurarea accesului la serviciile publice de calitate;

-Sporirea calității actului de justiție;

-Implementarea politicii penale a statului;

-Formarea continuă a angajaților din sector.

Obiectivele sectorului:

-Reformarea sistemului judecătoresc și a procuraturii în vederea asigurării unei justiții independente, imparțiale, funcționale și transparente.

-Asigurarea unui sistem stabil și eficient de finanțare a justiției.

-Sporirea accesului la justiție.

-Asigurarea unui cadru legislativ coerent și previzibil, corelat cu exigențele europene în domeniu.