Design Ul Peisagistic al Gradinilor Private. Studiu de Caz Proiectarea Unei Gradini Private Oteni, Harghita

CUPRINS

REZUMAT

Propunerea de amenajare a acestor grădini private este realizată din cauza cererii pro-prietarului cu scopul de a îmbunătăți mediul ei înconjurător prin identificarea corectă a diferitelor zone și proiectare lor de către peisagist.

Procesul de proiectare a fost realizat prin considerarea anumitor principii și reguli în domeniul peisagistic.

Proiectarea a fost implementată cu ajutorul programelor Corel (2D), Realtime Landcaping, Sketchup (3D) și Artlantis (3D) cu aplicarea diferitelor forme, elemente create de proiectant, modele gata făcute și texturi oferite de programe. Proiectul conține șase capitole distincte, prin care sunt explicate principiile urmărite, explicarea necesitățile diferitelor zone, analiza situației existente, modul de dispunere a elementelor folosite și motivul de alegere a acestor elemente care în felul lor servește îmbunătățirea și confortul diferitelor zone. Toate acestea sunt prevăzute de un sondaj de opinie executat cu proprietarul și familiei sale pentru evitarea apărării problemelor nedorite în ceea ce privește stabilirea zonelor și amplasarea diferitelor elemente.

Proiectul este în curs de realizare și aplicare în momentul de față în situl studiat.

CUVINTE CHEIE: grădină privată, principii de design, zone, funcțiuni, chestionar, sit rural, amenajare.

SUMMARY

The proposal of these private gardens arrangement is produced because of the request of the owner in order to improve the area by the correct identifying of the zones and the protrusion of them be the landscape architect.

The pocess of the projectation was realized with the consideration of some programs, for example Corel (2D), Realtime Landscaping, Sketchup (3D) and Artlantis (3D), with the application of different forms, elements created by the planner, models already existing and the text given by the programs. The project has six distinctive chapters, through which are explained the followed principles, the explanation of needs of different zones, the analyze of the existing situation, the disposal manner of the elements used and the motive for choosing these elements, which in they own way serve to the improving and the comfort of the area.

All these are seen in a survey done with the owner and his family, in order to aviod the rise of undesireble problems, in the way of realization and application in this moment on studied field.

KEYWORDS: private garden, principles of design, zone, function, survey, village field, design.

INTRODUCERE

Proiectele peisagistice diferă în funcție de cum vor fi utilizate ulterior spațiile respective. După talentul și modul de viață grădinile se pot imagina de mai multe feluri. Deși principiile sunt la fel, proprietarii sunt diferite personalități cu diferite nevoi și concepții. Rolul unui peisagist este îndeplinirea dorințelor și sugestia sau oferirea unui concept adecvat. Fiind vorba de orice grădină sau spațiu verde, este foarte important proiectarea unui concept bine dezvoltat și o realizare cât mai solicitantă pentru a crea un mediu plăcut și estetic.

Oricare ar fi scala unui proiect, arhitectul trebuie să studieze mai întâi cu toată atenția lotul alocat. Singur sau împreună cu reprezentanții primăriei sau cu arhitectul care se ocupă de partea de construcție, arhitectul peisagist evaluează dacă locul propus este potrivit proiectului. Trebuie să ia în considerare aspectul general, climatul, calitatea solului și nu în ultimul rând costurile. După ce a analizat toate aceste informații, arhitectul începe efectiv designul. Este realizat un plan general, care poate fi o grădină obișnuită, bazat pe o aranjare simetrică a elementelor sau dimpotrivă una informală, pentru a profita la maxim de caracteristicile naturale ale lotului. Planul poate fi cel al unei grădini japoneze în care porțiunile de nisip și pietrele, aranjate aparent dezordonat, completează florile, sau o variantă simplificată a unei porțiuni cât mai naturale de arbuști și plante mărunte. 

Proiectul are la bază criterii stricte de scală și proporționalitate. O grădină de mici dimen-siuni, încadrată de un gard sau zid înalt, trebuie să fie vizibilă proprietarului, fiind aflată la mica distanță de locuința acestuia. Dar un parc de mari dimensiuni, eventual situat în centrul unui oraș, lasă loc pentru grupuri de arbori sau spații imense, libere si deschise. Un proiect bun ia în considerare si formațiunile naturale, precum dealurile sau lacurile, putând să le păstreze sau să le modifice, în funcție de viziune și de buget. Totul este ca varianta finală a proiectului să respecte scara și proporțiile. O grădină de mici dimensiuni, exemplu, încadrată de un gard sau un zid înalt trebuie să se găsească în apropierea casei, ca o prelungire a acesteia, pentru a fi ușor apreciată. Un parc de mari dimensiuni, situat in centrul unui oraș, va oferi vizitatorilor spații largi, deschise și pâlcuri dense de copaci. Proiectul trebuie să folosească la maxim și formațiunile naturale – dealuri, văi, râuri, lacuri – pe care le păstrează, le amenajează sau le modifică radical. În plan pot fi incluse și subdiviziuni ale spațiului, fie că este vorba de parcele de teren distincte, amenajate pentru ca respectă o simetrie generală sau un lot împărțit în porțiuni mari, unde separarea nu este distinctă. 

Arhitectul peisagist trebuie să ia în considerare și contrastele între zone cauzate de climat. La fel, contrastul dintre culori, dimensiuni ale elementelor sau tipurile de plante și accesorii este un element esențial. Speciile care vor fi plantate pot fi alese în funcție de anotimp, pentru ca diferitele porțiuni ale grădinii să înflorească în momente diferite ale anului, așa ca arhitectul va trebui să aibă cunoștințe măcar de baza din domeniul floriculturii, sau să apeleze la un specialist în domeniu.

Capitolul 1

CARACTERISTICI GENERALE PRIVIND DESIGN-UL CARTIERELOR REZIDENȚIALE ȘI A LOCUINȚELOR PRIVATE

Etapele proiectării peisagistice:

Într-o primă etapă se stabilesc liniile generale, formele grădinii, punctele de interes. Se decide dacă se optează pentru un stil formal, stil peisager sau stil mixt, dacă se preferă modele circulare, dreptunghiulare sau în diagonală, dacă se alege un gen măreț, vesel, romantic sau liniștit. Împreună cu arhitectul peisagist se urmărește unitatea grădinii și elementele comune pe care trebuie să le aibă aceasta cu clădirea principală

Arhitectul peisagist face măsurători, cercetează și înscrie o serie de date necesare proiectării precum: forma terenului, limitele și rectificările necesare, denivelările, factorii climatici, profilul de sol, condițiile hidrologice, vegetația lemnoasă și ierboasă existentă, etc.

Se discută câteva variante privind alegerea și dispunerea plantelor lemnoase, amenajărilor floricole și a suprafețelor gazonate. Arhitectul peisagist propune și prezintă clientului materialul dendrologic ce urmează a fi folosit. Expune clientului caracteristicile fiecărei specii propuse, precum longevitatea plantei, rezistența la anumiți factori nocivi, ritmul de creștere, înălțimea maximă, forma si desimea coroanei, coloritul scoarței, frunzelor, florilor, fructelor, perioada înfloririi și fructificării, aromele, plasticitatea și posibilitatea efectuării de grupări ornamentale.

Se întocmește lista materialelor și speciilor dendrologice necesare, se face o propunere financiară estimativă și se discută bugetul. În funcție de toate aceste coordonate se realizează proiectul de amenajare peisagistică. Schița de amenajare se realizează cu ajutorul aplicațiilor software 2D (în plan) și 3D (în spațiu), oferind o imagine de ansamblu și vizibilitate proiectului. După aprobarea de către client a design-ului, stabilirea costului proiectului și semnarea contractului, se trece la realizarea efectivă a lucrării.

ZONE REZIDENȚIALE: SCURT ISTORIC, DEZVOLTARE

Scurt istoric privind evoluția în timp a grădinilor. Evoluția artei grădinilor – o dezvoltare care ia în calcul 2 tipuri de compunere geometrică (a dominat până în secolul XVIII) și liberă. Factorii care au influențat arta grădinilor: economic, politic, social, cultural și spiritual, mediul geografic, tehnic și științific. Despre primele începuturi avem foarte puține date din scrierile istorice, mai mult din desene: grădini utilitare, sacre și private. Acum se face trecerea de la grădina privată la terenurile agricole.

Grădinile în antichitate. Erau marile parcuri, amenajarea căilor de procesiune (ex. grădinile persane). Este prima dată când este folosită și apa. 

Egipt: grădină utilitară (livezi), sacra, particulară pentru palatele faraonilor. Toate tipurile de grădini erau făcute la comandă.

Caracteristici: amenajări libere, în unele situații, trasee geometrice în altele, cu o adaptare convențională în funcție de ansamblu respectiv. Arhitectura joacă un rol secundar și apare și grădina de câmpie unde primează tehnica inginerească (canale de irigație) Mesopotamia, Asiria, Persia, Babilon: Tipuri speciale de grădini: suspendate (grădinile semiramidei – sec 9 ien) (Fig. 1.2.), “paradis” – grădinile lui Cirus (parcul cirus de la Sardeea) (Fig.1.1.), parcuri de vânătoare. Carac-teristici: traseu geometric și liber, dispunerea vegetației în general neregulat, caracter exuberant, abundență de plante exotice (cedri, smochini, rodii, palmieri), lucrări hidraulice, irigații, ambianță feerica (arome, ambianță sonoră, păsări mecanice).

Fig. 1.1. Grădinile lui Cyrus-Egipt

(Sursa: http://www.kavehfarrokh.com/iranica/achaemenid-era/pasargardae-the-persian-gardens/)

Grecia: Tipuri: grădini sacre pentru temple, grădini particulare tip patio în coloniile grecești, grădini de agrement (gimnazii, teatre), grădini de educație și cultura pentru întâlniri publice. Caracteristici: spirit umanist intelectualist, respect față de natură, punerea în valoare a reliefului, a siluetelor arborilor, creșterea contrastelor de culoare, folosirea elementului plastic arhitectural, sculpturi, etc.

Roma: Tipuri: parcuri imperiale, pincio, grădini particulare, caprii, grădini publice (pompei), grădini de agrement la terme și grădini sacre. Există multe scrieri de ale lui Vitruviu privind grădinile romane și factori care își fac simțită influența sunt grecești, orientali și spirit dominator roman (de ordonare). Caracteristici: sentimentul peisajului (grupare pe siluete de arbori), prelu-crarea elementelor vegetale => caracter decorativ artificial. Există trasee geometrice și libere, folosirea elementului plastic arhitectural din abundența (coloane, statui), folosirea apei în diverse forme, multitudine de esențe. Lucrări inginerești de mare valoare și spirit de elegant și grandoare.

Fig. 1.2. Grădinile suspendate ale Semiramidei

(Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Gr%C4%83dinile_suspendate_ale_Semiramidei )

Caracteristici generale pentru antichitate: Dimensiuni reduse cu excepția grădinilor romane, subordonate arhitecturii, traseu geometric amorf (Fig. 1.3.), aspecte de voluptate și extaz, irigații, destinate clasei stăpânitoare (în afară de cele publice).

Fig. 1.3. Traseu geometric într-o grădină din antichitate

(Sursa:http://archidrawing.hypotheses.org/249)

 Evul mediu: Tipuri: grădini utilitare, în exteriorul orașelor fortificate, grădinile particulare (preiau), incintele mănăstirești care aparțin bisericilor. Caracteristici: grădini de dimensiuni mici, caracter închis, secret, acces foarte limitat, fasonarea vegetației, geometrie amorfă, înclinație pentru plante orientale. Lipsa arborilor în grădinile de agrement (Fig. 1.4.).

Fig. 1.4. Elveția-1999, Proiectant: BoisRicheux (grădină în stil medieval)

(Sursa: http://kertlap.hu/kerttortenet-1/)

Grădinile din Spania: grădinile cu curți interioare, în interiorul palatului leilor sau grădina Generaleze. Caracteristici Spania: dimensiuni mici, subordonate arhitecturii, secrete intime, axe de compoziție, simetrie. Ca element decorativ individual, siluete de arbori. Folosirea efectelor estetice prin oglindire. Caracter decorativ prin prezența mozaicului, ceramicei, mozaicului colorat. Execuție minuțioasă. Fig. 1.5.

Fig. 1.5. Curți interioare-Spania

(Sursa: http://kertlap.hu/spanyol-kertek/)

Renaștere: Grădini italiene sec XVI-XVII. Caracteristici: compunere geometrico-arhitec-turală, ax de compoziție, boschete, fasonarea plantațiilor, perfectă adaptare la teren, scări, terase, gradene. Grădini cu caracter privat, izolat, meditativ, de repaos. Elemente decorative: statui fântâni, balustrade. Folosirea abundentă a apei în diverse forme, lipsa elementului floral. (ex. Vila D’este, Aldobradini). Villa d’Este este o vilă în Tivoli, lângă Roma, Italia și este un exemplu foarte bun de arhitectura renascentistă cu o grădina în stilul renașterii italiene, fiind introdusă în patrimoniul UNESCO. Fig. 1.6., Fig. 1.7., Fig. 1.8.

Grădini franceze: Este apogeul manierei geometrice de compoziție (Parcul Veirsailles) (Fig. 1.9.). Caracteristici: folosirea unor terenuri plate de dimensiuni mari. Axe principale și secundare de compoziție. Oglinzi de apă succesive, simetrie, perspective conduse, vegetație pre-lucrată în vederea conturării unor spații: saloane de conversație, teatre de verdeață, alei late lungi, convergente în mici piețe, statui, fântâni, dispuse în centru. Apar trei zone distincte: zona parterelor, zona boschetelor și pădurea bătrână.

Grădini engleze din secolul 18 (clasicism): Stilul liber peisager: Brown – Hampton Court. Influențe:dezvoltarea industriei textile și a creșterii oilor => apare pășunea. Existența unui fond vegetal și a unei clime favorabile. Dezvoltarea curentului romantic. Maniera de compunere liber peisagistică. Influențe ale stilului oriental (parcul de început de tip anglo-chinez) și renașterea franceză pentru vase fântâni și statui. Caracteristici: adaptare la teren și accentuarea calităților lui. Traseu sinuos al aleilor. Perspective succesive indirecte, elemente de surpriză, prelungirea perspectivelor dincolo de limitele parcului, efecte de lumină, contrast, oglindiri, contraste de culoare, respect față de elementul vegetal. Fig. 1.10. Fig. 1.11.

Sec XIX: Moda peisajelor libere și a grădinilor publice, parcul de distracții. Este o epocă capitalistă => condiții insalubre, igienă precare. Apar astfel zone verzi, funcționale în exteriorul orașului. Apare necesitatea amplasarea zonelor verzi pentru izolarea zonelor industriale. Conturarea unor noi funcțiuni ale spațiilor verzi pentru sport și jocuri de copii. Fig. 1.12. și Fig. 1.13.

Sec XX: Apare preocuparea arhitecților pentru grădinile individuale. Un stil intelectualizat cu preocupări preponderente spre compoziție. Caracter rafinat și prețios. Ideea integrării cons-trucției în peisaj.

Castelul este cel mai mare din regiunea Highlands, având 189 de camere fiind totodată și cea mai veche clădire încă locuită. Încă din anii 1300 a fost reședința Ducilor Earls și Sutherland. Numele castelul lui, Dun Robin, înseamnă Colina (sau în limba celților Fortul) lui Robin, cel de-al șaselea conducător al dinastiei Earl of Sutherland, și care a murit în 1427. Fig. 1.14. și 1.15.

1.3. IMPORTANȚA AMENAJĂRII SPAȚIILOR VERZI

În ultimele două secole, modul de intervenție al omului în mediul natural relevă o involuție a înțelegerii și a respectului față de natură. Omul e tot mai preocupat să construiască, și de multe ori omite un aspect demn de luat în seamă când își aranjează teritoriul: spațiile verzi. Scopul acestora este de-a armoniza peisajele artificiale cu cele naturale, prin interpunerea vegetației, în vederea realizării ambianței favorabile desfășurării multiplelor activități sociale cât și a sănătății populației.

Tocmai din cauza acestei îndepărtări de natură, mai nou administrația pune un accent pe spațiile verzi, dat fiind că au adoptat Legea nr. 24 privind reglementarea spațiilor verzi din zonele urbane. Astfel potrivit acestei legi spațiul verde semnifică: „zona verde în cadrul orașelor și municipiilor, definită ca o rețea mozaicată sau un sistem de ecosisteme seminatural, al cărei specific este determinat de vegetație (lemnoasă, arborescentă, arbustivă, floricolă și erbacee)”. După destinație spațiile verzi se împart în:

Spații verzi cu acces nelimitat: parcurile, plantațiile de-a lungul căilor de circulație, păduri de recreare, etc.;

Spații verzi cu acces limitat, aparținând unităților industriale, culturale și de învățământ în incinta cărora sunt amenajate;

Spații verzi cu destinație special: plantații antiincendiare, cele de protecție a apelor, a căilor de circulație, stațiuni experimentale, pepiniere, etc.

Importanța spațiilor verzi este multiplă, și se poate concretiza în trei funcții:

1. Funcția sanitară – influențează pozitiv starea general a organismului, ajută la reducerea valorilor de temperatură în zilele călduroase de vară, micșorează viteza de deplasare a aerului (protecție împotriva vântului), producerea oxigenului și consumarea bioxidului de carbon, îmbunătățirea evidentă a compoziției aerului, ceea ce duce la menținerea vieții în stare optimă.

2. Funcția recreativă – influențează pozitiv starea de sănătate fizică și psihică a oamenilor, creează cadrul adecvat practicării sportului, turismului și a altor îndeletniciri recreative.

3. Funcția decorative – spațiile verzi imprimă acestuia o deosebită valoare decorativă, apreciată prin satisfacția ce o realizează omul față de vegetație, dă impresia unui lucru bine organizat și aerisit.

În cadrul zonei de locuit aceste spații verzi sunt de două tipuri: de folosință generală (în care sunt cuprinse și amenajările necesare odihnei, recreării și sportului) și de folosință limitată (terenurile din interiorul complexului de locuit, neafectat altor destinații).

În momentul de față în alcătuirea unei zone de locuit se pune mai mare accent pe cons-truirea propriu-zisă a locuințelor decât pe existența spațiului verde. Chiar dacă acum este la “modă” să se construiască, noi nu trebuie să pierdem din vedere faptul că distrugerea spațiilor verzi ne poate afecta viața pe viitor și în mod sigur nu vom mai putea vorbi despre dezvoltare durabilă.

1.4. ZONIFICAREA REȘEDINȚELOR PRIVATE

Precum și o camera din casă are pereți, plafoane și pardoseli are și un peisaj din spațiu. Cum fiecare camera este proiectat pentru o funcție specifică-bucătărie pentru prepararea mâncă-rurilor, living-ul pentru relaxare, dormitorul pentru dormit – astfel încât sunt zonele în aer liber. Spațiile în aer liber trebuie să acomodeze funcțiile lor: mâncare, relaxare și discuție, jocuri sau grădinărit. Fig. 1.16.

“Plafoanele” exterioare poate fi compuse din materiale asemănătoare clădirilor construite, boschete, țesături sau alte material. Fig. 1.17.

Fig. 1.16. Zonificarea reședințelor private

Sursa: http://imgarcade.com/1/outdoor-play-area-plans/

Fig. 1.17. „Plafoane” exterioare

Sursa: https://geolocation.ws/v/P/9046938/rastosnica/en

Camerele de grădini sunt create pentru activităților și funcțiilor care va avea loc în spațiul respectiv. Totdeauna trebuie să asigurăm că zonele sunt amplasate corespunzător.

O cheie pentru crearea de spații personale este de a păstra toate lucrurile dimensionate pentru numărul de persoane care vor utiliza în mod obișnuit.

Spații exterioare

Spațiile în aer liber pot avea o perspectivă infinită, limitată numai de orizontul îndepărtat și de cel mai îndepărtat punct de pe cer. Sau ele pot fi tot atât de finite ca și spațiul dintre coronamentele a două păduri sau dintre crăpăturile de pe fața unei roci calcaroase purtând urmele intemperiilor. În formarea spațiilor exterioare, proiectantul nu este limitat, ca în construcțiile arhitecturale sau inginerești, de materiale, forme, de întreaga gamă de materiale de construcție și fabricate, ci și de materialele naturii, de la cele brute până la cele mai rafinate.

Un spațiu exterior poate fi definit foarte liber printr-un spațiu de nisip ca pardoseală, prin cerul albastru și frunzișul tremurător al plopului deasupra capului, și pereții demarcați numai de ienuperi scunzi răspândiți, ici colo, de-a curmezișul dunelor. Sau un spațiu exterior poate fi sever controlat printr-un mozaic de pardoseală de tip terazzo, ziduri, ziduri de marmură lustruită, panouri sculpturale, sticlă ondulată fixată în rame de metal brumat, decorații murale din ceramică cu desen bogat sau prin baldachine din materiale colorate strălucitor, făcute din diferite materiale. Toate spațiile exterioare, controlate sau libere, sunt formate din trei elemente spațiale: planul solului, planul de deasupra capului și despărțiturile verticale ale spațiului.

1.4.1. Localizarea elementelor și definirea spațiilor exterioare

Identificarea și localizarea spațiilor cu destinații/funcții diferite. Din momentul în care a fost determinate (identificate) nevoile specific ale beneficiarilor, se procedează la stabilirea pa plan a locației diverselor spații cu destinații specifice. Amplasarea lor trebuie să fie corelată cu organizarea spațiilor din interiorul clădirii, și de asemenea cu zonele adiacente proprietății respective. În mare, putem defini aceste zone ca: spațiul public (dacă există), grădina de “bun-venit”, zona de intrare (pietonală, auto), spațiul de recreare, spațiu de joacă, zonă pentru activități casnice (dacă există preocupare-relaționată la garaj, magazine, atelier etc.), zonă utilitară (livadă, grădină de legume etc.), spații cu funcție strict decorative etc. (Fig. 1.18.)

Aceste arii/zone/spații, pot fi definite pe planul situației existente, sau pe o coală de calc suprapusă deasupra acestuia. Atunci când se marchează zonele respective, se va avea în vedere proporționalitatea lor cu planul și cu ansamblul amenajării, ținându-se cont de limitele proprietății și de ariile învecinate, precum și de corelarea fiecărei zone cu fiecare de categorie de activitate în parte (Fig.1.19., Fig. 1.20.)

Definirea traseelor de circulație și stabilirea legăturilor dintre compartimente

Cel mai probabil folosită totdeauna este cea existentă, dar acestea pot fi schimbate dacă este o soluție mai funcțională și practică. Are un rol important la sosirea oaspeților și primirea lor în zona respectivă. Toate acestea sunt considerații personale ca adăugare de experiență la calitatea vieții și oaspeții.

Acesta este mai degrabă un studiu de accesuri și trasee între diversele zone având funcțiuni diferite. Trebuie luat în considerare traficul existent și sensurile de circulație din zona de locuit. Fiecare unitate de spațiu din această zonă trebuie să fie o parte a întregului ansamblu și să se încadreze în fluxul sau modelul general proiectat pentru trafic. De acest aspect se va ține cont mai ales atunci când se proiectează o zonă pentru distracție sau sport. Spațiile cu acces limitat, cum sunt cele pentru diverse servicii sau activități casnice, nu vor face parte din acest ansamblu general. Circulația se referă la mișcarea privirii, pe de o parte, sau la deplasarea fizică a persoanelor în cadrul unor modele de trafic proiectate în spațiul respectiv. De exemplu, o zonă de relaxare, liniștită, amplasată în colțul îndepărtat al proprietății va fi izolată vizual față de terasa (patio) din spate. (Fig. 1.21.)

Fig. 1.21. Stabilirea legăturilor dintre compartimente

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Aranjarea potrivită a plantațiilor de arbori și arbuști, precum și a straturilor de flori, va conduce privirea și accesul vizitatorului spre un anumit punct focal din amenajarea respectivă. Odată ajuns în acest loc, privitorul poate alege un alt traseu de deplasare, spre un nou punct focal (atracție vizuală), și tot așa mai departe, până când este identificat spațiul de odihnă. Această metodă va conduce în mod treptat, sistematic, persoanele printr-un spațiu proiectat, de-a lungul unui traseu prestabilit. Aceste trasee vor fi analizate pe rând, cu alternative, până când se stabi-lește traseul definitiv.

Parcurile de distracții sau perimetrele expoziționale în aer liber sunt exemple bune în acest sens, de conducere planificată a traficului dintr-o zonă spre alta, de-a lungul unui traseu prestabilit.

Trotuarele. Aleile trebuie amplasate unde sunt necesare, de exemplu pentru conectarea domiciliului cu strada. Înainte de a amplasa orice tipuri de pavare permanentă este important verificarea localizării elementelor care va fi amplasate pe teritoriu. Există diferite tipuri de materiale de pavare pentru circulația pietonală și auto, cu diferite prețuri de materiale și de executare a lucrărilor, astfel este util verificarea lor și alegerea soluțiilor cele mai corespunzătoare. Un alt lucru important este regândirea alegerii unui tip de pavaj. Dacă alegem cea care nu este permeabilă este esențial proiectarea și executarea unui drenaj bine construit în caz contrar pot să apar probleme de cantitate de apă. Aleea principală poate să fie conectată cu intrarea unde oaspeții pot să parcheze sau ca și o altă soluție va fi parcarea pe stradă. Sau se pot oferi o zonă publică, în afara zonei private astfel evitând intrarea tuturor persoanelor în sfera privată. Forma trotuarului trebuie să reflecteze principalele tipuri de forme utilizate în design-ul întreg. Trotuarele trebuie să fie suficient de largă pentru o utilizare confortabilă.

1.4.2. Grădina de “bun-venit” (grădina din fața casei)

Această zonă a grădinii este cea expusă privirii trecătorilor, dacă împrejmuirea frontului din față este transparentă, respective este partea grădinii care ne întâmpină atunci când intrăm în spațiul respectiv. Tendința actuală este ca acest spațiu să cuprindă intrările (auto și pietonală), parcare, o zonă de trecere (alee) și accesul spre intrarea principală. Situația este semnificativ dife-rită în cazurile de proprietăți de mari dimensiuni, unde imobilul este situat central sau în a doua treime a parcelei. Spațiul verde din această zonă va fi tratat ca unul decorative, ce să imprime o notă caracteristică sitului de viață al proprietarilor și să fie în concordanță cu arhitectura clădirii. (Fig. 1.22.) Plantația nu este desigur tot ceea ce reprezintă peisajul din acest spațiu, dar ea poate să joace un rol vital în cadrul funcționalității designului. Adesea plantația este supra-aglomerată, sau reprezintă o simplă înșiruire, fără coerență.

Fig. 1.22. Grădina de “bun-venit”

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Principalele obiective pe care le are de îndeplinit spațiul verde din jurul casei sunt:

focalizarea (accentuarea, scoaterea în evidență) intrării principale;

complementarea amenajării cu stilului arhitectural al clădirii;

alterarea/ruperea/întreruperea liniilor lungi, paralele cu solul, ale fundației și tranzitarea acestora spre peisajul din vecinătate.

Trebuie evitat folosirea de elemente concurente, care estompează intrarea principal sau clădirea în general. Plantele se alege cu grijă, în scopul de a se reuși, printr-o întreținere facilă, să fie menținute la scară potrivită în raport cu imobilul.

O regulă general valabilă în acest sens ar putea fi asta: Dimensiunea vegetației din această zonă să depășească 2/3 din înălțimea zidului de la colțurile imobilului. În general, înălțimea plan-telor nu ar trebui să depășească lini imaginară ce se întinde de la pragul intrării spre acel punct imaginar situat la 2/3 din zidul de la colț. (Fig. 1.23.)

Fig. 1.23. Dimensiunea vegetației

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Echilibrul din peisaj nu este întotdeauna necesar. Dezechilibrul poate fi utilizat în com-pletarea unor caracteristici arhitecturale ale unor clădiri, în sensul de a crea efecte interesante, dorite sau necesare. Desigur, în situațiile când echilibrul este cerut sau sugerat, acesta va fi rea-lizat (clădiri simetrice).

În ultimele decenii, echilibrul simetric a fost folosit până la epuizare în designul peisajelor rezidențiale. Acest mod de abordare apare adesea formal și monoton (Fig. 1.24.).

Fig. 1.24. Echilibrul simetric și asimetric

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Echilibrul asimetric este adesea mult mai de dorit în aceste situații, iar starea de echilibru este generată astfel evitându-se monotonia. În acest exemplu, dimensiunea este echilibrată de masă (densitatea plantației) și de textură. Desigur, stilul arhitectural al imobilului va dicta, în final, utilizarea simetriei sau a asimetriei în amenajarea peisajeră.

Pe de altă parte, accesurile de auto, parcările și aleile pietonale trebuie să fie, dincolo de orice factor estetic, funcționale. Amplasarea (poziționarea) lor va fi gândită în așa fel încât să asigura accesul facil de la punctele de intrare pe proprietate spre intrarea principală a casei. Prea adesea aleea de acces de la stradă spre intrarea principală a casei se realizează fără a se ține cont de un acces de la aleea auto spre același punct. Adesea, existența unei alei ce rupe (aparent) în două spațiul din fața casei nu este necesară și poate distrage atenția de la scopul principal: intra-rea principală.

Suprafața aleilor auto și pietonale va fi aleasă în funcție de cerințele de trafic. Aleile cu trafic ușor sau ocazional pot fi acoperite cu materiale ieftine (mulci sau sorturi de pietriș), însă aleile intens traficate vor avea stratul de uzură din materiale mai durabile (piatră, beton, pavaj, asfalt etc.), însă: suprafețele nu vor fi lucioase (pentru evitarea alunecării).

Dimensiunile aleilor se vor calibra de asemenea în funcție de rolul acestora. Pentru a permite trecerea a două persoane alăturate, se vor prevedea minimum 1,2 m lățime pentru o alee. Aleile pentru o persoană vor avea cca. 0,60-0,70 m. Aleile auto (pentru o mașină) vor avea minimum 2,5 m lățime, iar în cazul celor pentru două mașini, este necesară o lățime de minimum 4,5-5 m. Razele de curbură pentru aleile auto nu vor avea dimensiuni mai mici de 5,5 m (raza mai mică) respectiv 10 m (raza mare), pentru o lățime a aleii de cca. 4,5 m. (Fig.1.25.)

Fig. 1.25. Dimensiunile aleilor pietonale și auto

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Pentru aleile pietonale, treptele vor fi proiectate având în vedere ca prim criteriu confortul uman. În general, treptele mai înalte vor avea și o suprafață de călcare mai mare. Dimensiunile treptelor sunt în general cuprinse între h=15-20 cm, cu o suprafață de călcare de cca. 25-50 cm (Fig.1.26.)

Fig. 1.26. Dimensiunile treptelor

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Vizibilitatea spre traficul stradal din intrarea auto nu trebuie blocată de vegetație. Plantele de mari dimensiuni plasate de-a lungul aleii auto de la intrare pot genera situații neplăcute. Pe de altă parte, vegetația plantată pe curbura exterioară a unei alei auto (sau șosele) ajută șoferul să deducă vizual, să intuiască “curgerea” traficului. Desigur, ne vom asigura că plantele folosite se integrează în designul general. Plantarea unui ecran de vegetație pe interiorul curburii unei alei auto (sau șosele) este periculoasă, deoarece blochează vizibilitatea de perspectivă, sau, în cazul intersecțiilor, îngreunează asigurarea.

1.4.3. Curtea din spate

Elementele de care vom ține cont la conceperea compartimentului principal grădinii – de obicei spațiul situat „după” imobil – depind în mare măsură de dorințele și nevoile locatarilor, prin intermediul unui chestionar sau interviu despre care vom discuta ulterior. Organizarea în această zonă va avea în vedere utilizarea cât mai eficientă a spațiului, pentru a evita irosirea acestuia (spații nefolosite), și împlinirea activităților stabilite de către beneficiari pentru aceste spații. Se va ține cont, în organizare, de designul (arhitectura) imobilului, forma terenului, pantă, precum și de orientarea (expoziția) acestuia.

Spațiile intime, private, fac parte, de regulă, din acest compartiment al grădinii. Un astfel de spațiu intim poate fi utilizat pentru citit sau meditație (relaxare), ca o extindere a dormitorului sau studioului, sau poate fi o zonă pentru un grup de persoane, pentru socializare, ca o extensie a sufrageriei (sau a locului de luat masa). O astfel de zonă poate fi situată în proximitatea casei, sau dimpotrivă, într-o latură mai îndepărtată a grădinii, după cum doresc beneficiarii.

Spațiile de joacă pentru copii sunt cerute în cadrul multor amenajări. Desigur, aceste zone ar trebui să fie integrate armonios în peisaj. Este posibil ca – în funcție de vârsta copiilor cărora li se adresează, a dimensiunilor proprietății sau a activităților adiacente din apropiere – acest loc că necesite crearea unei incluziuni, a unei incinte încadrate de vegetație. Permanența și caracterul acestui spațiu de joacă depinde de vârsta copiilor și de planurile de viitor ale beneficiarilor. Dacă vârsta copiilor este cuprinsă între 8 și 10 ani, și nu se mai așteaptă alți copii, acest spațiu va avea un caracter temporar, iar peisagistul va putea face beneficiarilor propuneri pentru utilizarea în viitor a acestuia prin convertirea, transformarea sa într-o nouă funcțiune.

Locul de joacă necesită de cele mai multe ori spații deschise, pentru alergare. Desigur, aceste perimetre libere pot fi utilizate și de către adulți. De altfel, proiectarea multi-funcțională a unor zone ca acestea va duce la utilizarea într-un grad mai ridicat și într-un mod mai eficient a terenului respectiv.

Cel mai adesea, în spațiul principal al grădinii se va solicita să existe un grad de intimitate cât mai ridicat față de proprietățile vecine. Utilizarea de împrejmuiri, garduri, ziduri sau ecrane vegetale (plantații, garduri vii) poate avea adesea roluri multiple: blocarea vizibilității, accen-tuarea unor perspective sau priveliști, respectiv blocarea sau devierea curenților de aer (vânt) nedoriți – vezi și anexele.

Elementele constructive (construcțiile) din această zonă a grădinii pot include: un patio, suprafețe de podea exterioară (deck), terase, amenajări acvatice, mobilier de grădină, piese ornamentale (statui, obeliscuri etc.). O suprafață utilizată ca patio, ca extindere a spațiului locuit interior, se recomandă să aibă cel puțin 4 x 5 m. Alegerea materialelor pentru suprafața patio-ului este determinată de panta terenului, gradul de utilizare a acestuia, stilul arhitectural al clădirii principale, și desigur, de fondurile disponibile. Podelele exterioare din lemn (deck-uri) sunt potrivite pentru suprafețele în pantă, fiind răcoroase datorită curenților de aer care le ventilează. Cărămizile sau pavelele așezate în nisip sunt mai puțin costisitoare decât aceleași materiale com-binate cu ciment (mortar) și, dacă sunt montate corespunzător, asigură atât drenajul necesar fiind și durabile.

Ca alternative pentru suprafețele de patio mai pot fi: lespezile de piatră (regulate sau pavaj roman), piatra cubică sau betonul sclivisit și acoperit cu gresie de exterior.

Ca și amenajări acvatice, putem să ne referim la piscine, spa-uri, jacuzzi, iazuri decorative, fântâni arteziene sau mici jocuri de apă cu rol ornamental. Apa în mișcare generează un efect de siguranță și relaxare, atât prin imagine cât și prin sunet, și adesea se pierde din vedere acest aspect. Desigur, este vorba și despre dimensiunea amenajării respective, sau despre intensitatea sunetului produs. La urma urmelor, costul acestor elemente acvatice poate fi factorul limitativ în alegerea lor pentru folosire în grădină.

Peisagistul va avea în vedere fluxul de trafic și circulațiile din acest spațiu principal al grădinii. Fiecare element component al amenajării din acest spațiu trebuie să facă parte din ansamblul conceput, contribuind la modelul (scenariul) de circulație general (din întreaga gră-dină). Acest aspect este cu precădere important în zonele unde se proiectează spații pentru dis-tracție, agrement. Aici, zonele cu acces limitat (cum ar fi spațiile pentru servicii) nu vor face parte din traseul general de circulație, ci vor fi adiacente acestuia. De exemplu, un loc de odihnă, retras într-un colț al grădinii va fi ascuns privirilor celor din zona de patio. Aranjamentul potrivit al straturilor cu flori și a plantației de arbori și arbuști va dirija privirea observatorului spre punctul focal din peisaj intenționat de către peisagist.

1.4.4. Spațiu de întâmpinare și de intrare în casă

Spațiul de intrare asigură tranziția dintre mediul de afară și cel dinăuntru. O cantitate destul de mare de detalii trebuie avute în vedere în această zonă, atât referitor la proiectarea, cât și întreținerea facilă a acesteia. Acest aspect este important, deoarece un potențial vizitator poate privi această zonă atât prin traversarea ei, cât și staționar. De aceea, pentru că timpul cât această parte a grădinii este privată (expusă) poate fi mult mai mare față de alte zone, generarea unei imagini favorabile, a unei impresii plăcute este de dorit să fie realizată aici, în spațiul de întâm-pinare a celor ce intră în imobil.

Plantarea vegetației din spațiul de față are rolul de a concentra atenția pe intrarea prin-cipală. Aceasta însemnează că nu trebuie să existe nici un dubiu pentru privitor despre locul unde este intrarea (principală) în casă. Dacă frontul imobilului este pe două laturi, se va lua în conside-rare focalizarea intrării din principalele direcții de acces (Fig. 1.27.). Utilizarea tranziției în forma, culoarea și textura plantelor sau liniile straturilor plantate, pot să ajute, desigur, la direcționarea atenției.

Fig. 1.27. Dispunerea vegetației în spațiul de întâmpinare

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Concentrarea spre intrarea principală nu este același lucru cu accentuarea intrării sau a zonei de acces. Utilizarea de vegetație joasă (Muscari, Dianthus, Aubrieta, Phlox etc.) ca anca-drament de-a lungul aleii de intrare situate pe o peluză deschisă, va atrage doar atenția sau va accentua aleea respectivă. Acest mod de plantare nu va indica intrarea în casă, ci de fapt va distrage atenția privitorului de la aceasta și o va direcționa spre aleea în sine.

Este de dorit să se asigure de asemenea un sentiment de intimitate sau confort, prin limi-tarea vizibilității, atunci când o persoană stă în spațiul situat chiar în proximitatea intrării. Pe de altă parte, rațiuni de securitate și de concentrare a vizibilității spre zona de intrare pot reclama extinderea vizibilității în această zonă.

1.4.5. Spațiu de divertisment și living în aer liber

Ca cineva să se bucure de livingul în aer liber și în zilele însorite și caniculare, dar și în cele mai mohorâte și chiar ploioase, trebuie amenajat într-un spațiu acoperit. Acesta poate fi pe terasa, într-un foișor, într-o bucătărie de vară, sub o pergolă ferită de intemperii sau la umbra unui pavilion, pe care se pot cumpăra din orice magazin specializat în comercializarea produselor pentru casa și grădina. Scopul este obținerea unui loc de relaxare plăcut și confortabil.

Fiind vorba de amenajarea unui living în aer liber, este esențial o piesă de mobilier care nu poate lipsi din configurarea livingului. Canapeaua poate fi un model special conceput pentru exterior, dar se pot folosi și un exemplar obișnuit, de interior dacă spațiul pe care se amenajează este protejat de ploaie. Pentru un plus de confort se pot umple canapeaua cu pernuțe decorative, care se ajută petrecerea cât mai plăcut momentele de relaxare și care se contribuie la înfrumu-sețarea decorului.

Pe lângă canapea, se pot amplasa și fotolii sau câteva scaune, astfel încât să se obține cât mai multe locuri de relaxare. Ar putea să fie de folos o măsuță de cafea pe care se pot servi cafele și alte băuturi răcoritoare alături de prieteni și familie. Pe lângă mobilierul care constituie baza unui living de vară, se pot contura decorul cu ajutorul altor elemente cu rol ornamental: perdele vaporoase, un covor ușor de curățat, câteva ghivece sau jardiniere cu flori, câteva corpuri de iluminat și chiar una sau două etajere, pe care se pot așeza revistele preferate, câteva fotografii înramate sau alte mici decorațiuni.

1.4.6. Spații pentru prepararea mâncării în aer liber

O amenajare elaborată, care are în componență o chiuvetă și un frigider, poate chiar și o mașină de spălat vase sau alte aparate electrocasnice trebuie adăpostite împotriva condițiilor de mediu nefavorabile. În aceste cazuri bucătăria trebuie amplasată într-o zonă acoperită.

O zonă de gătit situate lângă casă oferă avantajul accesului rapid la bucătăria interioară, una aflată la depărtare protejează interiorul locuinței de praf, fum și căldură. La alegerea locației trebuie avut în vedere și faptul că bucătăriile în aer liber necesită racordarea la utilități (electrici-tate, gaz, apă), astfel că este mai puțin scump și mai ușor să avem o astfel de bucătărie cât mai aproape de casă. În general, când se amenajează orice spațiu exterior pentru gătit, se asigură că toate instrumentele – inclusiv platouri de servit, spatule, cuțite, clești etc. – sunt la îndemâna bu-cătarului, prin instalarea de rafturi, dulapuri și dispozitive de agățare a obiectelor casnice. Drumul de la bucătărie la suprafața de gătit (grătar) trebuie să fie în permanentă liber. Dotarea cu un stin-gător este o măsura de precauție binevenită, de asemenea. Blatul de lucru trebuie să fie rezistent la diferite condiții de mediu. Ploaia, zăpada, lumina soarelui pot decolora, pata sau produce pu-tregai pe suprafața de lucru, astfel ca alegerea acesteia trebuie făcută cu mare grijă. Plăcile din beton sau materialele naturale, cum ar fi piatra sau ardezia reprezintă bune opțiuni – piatra poroasă de ex., previne formarea petelor de grăsime. Se evită folosirea blaturilor laminate, cu excepția cazurilor în care bucătăria este amplasată în zone foarte bine protejate, cum ar fi o terasă închisă, deoarece expunerea la intemperii poate cauza deteriorarea acestora. Trebuie foarte bine gândit folosirea lemnului de tec sau alt tip de lemn rezistent la putrezire, pentru blatul de lucru, pentru că lemnul poate deveni purtătorul unor bacterii. Cu toate acestea, lemnul rezistent la putrezire, cum este: mahonul, cedrul, santalul sau tecul reprezintă alegerea potrivită pentru confecționarea dulapurilor. Celelalte tipuri de lemn trebuie etanșate, vopsite etc. Plăcile de OSB, care sunt făcute din fibre de lemn aglomerat, sunt, de asemenea, suficient de impermeabile pentru a servi drept materiale de confecționare a dulapurilor bucătăriilor exterioare.

1.4.7. Spații de luat masa în aer liber

Un spațiu destinat de luat masă în aer liber reclamă alte serie de calități. Ca spațiu el trebuie să aibă o formă simplă, să fie intim ca dimensiuni și rafinat în ce privește textura și detaliul. Trebuie să fie astfel alcătuit ca să odihnească. Trebuie să creeze o atmosferă senină și plăcută, care să pregătească luarea mesei și conversația. Punctul de interes maxim ar putea foarte bine să se îndrepte spre suprafața mesei și spre fețele mesenilor, aflate deasupra ei. Ar trebuie fără îndoială să fie un spațiu nepretențios, luminos și aerisit, un spațiu al subtilităților studiate. Dacă joaca copilului ar fi trecută într-un spațiu ca acela pentru luarea mesei, copilul s-ar liniști de îndată. Dacă pe de altă parte, masa și mesenii ar fi transportați în spațiul destinat jocului, s-ar putea ca, în cele din urmă, să ne așteptăm la o criză nervoasă sau la o indigestie cronică.

1.4.8. Locul de joacă

Dacă ar fi să înșirăm cerințele unui spațiu ideal pentru o serie de folosințe diferite, s-ar putea fă fim uimiți de varietatea caracteristicilor spațiale sugerate. Locul de joacă pentru un copil, de exemplu, ar putea fi proiectat ca un spațiu de o complexitate amuzantă și învălmășită-un volum dinamic format pentru a sugera și a se împotrivi mișcării și acțiunii. Împroșcări vii de culoare, forme și texturi izbitoare ar fi o calitate, deoarece simțul tactil al copiilor și reacția lor la nuanțele vii și la formele interesante sunt extrem de dezvoltate. Spațiul pentru joacă poate să fie de forme variate, recurgându-se la curbe, zig-zaguri și unghiuri care să se desfășoare, de la înghesuit la liber, printr-o serie de tuneluri, obstacole, labirinturi și locuri peste care să se cațere, pe sub care să se târască, prin care să se strecoare-un spațiu de contraste puternice; de la soare la umbră, de la neted-la aspru, de la sclipitor-la șters, de la deschis-la închis, de la înalt-la scund. Un loc de joacă potrivit pentru un copil care el însuți este o jucărie; un loc al curiozității, minu-năției și veseliei.

1.5. TRĂSĂTURI PEISAGISTICE CARACTERISTICE ANUMITOR SITURI

1.5.1. Situl rural

Teren există din belșug. Planul este mai deschis, liber și cuprinzător. Deși situl în cauză poate fi limitat de hotarele proprietății, cel vizual poate include zone vaste. În tinderea planului nostru este mărită, întrucât liniile gardurilor, livezilor, pajiștilor și chiar vârful de munte situat la distanță de multe mile pot deveni factori și elemente ale compoziției. Cadrul trebuie să fie proiec-tat până la linia orizontului.

Libertatea, cu vederea deschisă a câmpurilor, pădurilor și cerului este o calitate esențială a peisajului. Putem orienta în mod logic planul nostru spre exterior pentru a îmbrățișa toate trăsăturile optime ale sitului și pentru a stăpâni priveliștile cele mai frumoase.

Alegerea unui sit rural ar indica dorința de a ne „contopi” cu natura. Trebuie făcut din aprecierea naturii un țel și o temă a proiectării. Pe cât posibil, vom tulbura mediul natural numai spre a-l îmbunătăți.

Trăsăturile majore ale peisajului sunt stabile. Se construiește pentru peisaj, se scoate în evidență cele mai bune elemente ale peisajului, se camuflă și se deplasează accentual de pe elementele mai puțin dorite și se imaginează forme construite în relații optime cu formele peisa-jului. Suprafețele de folosință ale sitului care se armonizează plăcut cu trăsăturile topografice, pot foarte bine să dicteze aranjamentul arhitectural. Construcția este ideal concepută ca o serie de elemente arhitecturale care corelează cel mai bine omul și funcțiunile sale cu peisajul.

Peisajul este dominant (în caracter și stare de spirit). Este presupus că situl a fost ales datorită acestui caracter al peisajului. Când caracterul existent al peisajului este foarte atrăgător, schema sit-construcție trebuie să fie concepută astfel, încât să-l mențină, capteze și accentueze. Dacă este necesară transformarea caracterului peisajului, se pot modifica sau chiar schimba în întregime pentru a putea obține avantajele maxime posibile de pe urma trăsăturilor peisagere existente.

Formele pământului și ale terenului sunt elemente vizuale importante. O construcție con-cepută într-o corelație studiată cu formele terenului câștigă în forță arhitecturală și în armonie față de sit.

Peisajul plăcut este una din tranzițiile atrăgătoare. La proiectarea unor tranziții între construcție și sit, zonele intermediare, care pun în relație construcția cu terenul, sunt de o deose-bită importanță.

Construcțiile devin elemente impuse peisajului. Trebuie să domine sau construcția, sau situl. Fie că situl este considerat ca un fundal pentru o construcție dominant, fie construcția este subordonată peisajului și proiectată pentru a-l complete și a se îmbina cu formele și contururile natural.

Peisajul rural este un peisaj al subtilităților-al umbrelor frunzișului, al nuanțelor cerului și al umbrelor norilor. Proiectarea trebuie să recunoască aceste calități și să le trateze cu înțelegere, altminteri le va distruge.

Pe un sit rural, ești mai expus elementelor și vremii-ploii, furtunilor, soarelui, vântului, zăpezii, gerului, frigului iernii și caniculei verii. Schema raportului construcție-sit și formele construcției trebuie să respecte studiul temeinic al climei și microclimei și al adaptării la ele.

Situl rural implică un teritoriu mai vast și posibilități de manevrare sporită. Căile de acces pentru automobile și pietoni, importante elemente proiectului, pot fi controlate, adesea, chiar în limitele proprietății.

Materialele locale ale unui sit rural-lespezi de piatră, pietre de câmp, ardezie, arțari, mesteceni, cedri-contribuie mult la caracterul peisajului. Folosirea inteligentă a unor asemenea material natural în clădiri, garduri, poduri și ziduri ne ajută să stabilim raporturi între construcție și sit.

Calitatea esențială a peisajului este naturalețea și nefinisarea. Materialele natural pot să reflecte foarte bine această naturalețe și să evite o finisare deosebită.

1.5.2. Situl orizontal

Un sit orizontal oferă restricții minime de compoziție a proiectului. Dintre toate tipurile de situri, cel orizontal se pretează cel mai bine la compoziții de forme celulare, cristaline sau geometrice. Un sit orizontal prezintă in interes peisagistic relative minor. Interesul compoziției depinde de relațiile de la obiect la obiect, spațiu la spațiu și obiect-spațiu.

Un sit plat este mai ales o suprafață foarte întinsă. Toate elementele așezate pe această suprafață au mare importanță vizuală, ca și relațiile lor reciproce, întrucât fiecare posedă o calitate sculpturală. Fiecare plan vertical stabilit trebuie să fie considerat nu numai în raport cu forma proprie, ci și ca un fundal pe care alte obiecte pot fi văzute sau pe care pot fi proiectate umbre.

Un sit plat nu are nici un punct focal. Elementul vizual cel mai important plasat pe acest sit va domina peisajul.

Liniile de acces nu sunt dictate de topografie. Posibilitatea de acces din orice parte face ca orice element în relief să fie important. Liniile de circulație exterioară și interioară sunt elemente critice ale compoziției întrucât controlează desfășurarea vizuală a planului.

Bolta cerului este un element peisagistic dominant, de o necontenită schimbare și frumu-sețe. Putem foarte bine să evidențiem cerul prin folosirea unor bazine, terenuri deschise și curți interioare care să-l reflecteze.

Soarele este un puternic factor al compoziției. Putem să-l folosim ca o lumină ce învăluie sau inundă și să proiectăm în termini de umbra și lumină. Putem să explorăm nenumăratele calități ale luminii și să le folosim pe cele mai eficiente în raport cu formele, culorile, texturile și materialele noastre. Putem să accentuăm umbra aruncată-continuă ca acces a unui zid, mișcătoare ca cea a apei, sculpturală ca cea a obiectelor, compusă din pete ca cea aruncată de frunziș, sau ca un fundal întunecat pentru a servi de contrast obiectelor luminoase expuse pe fondul lui.

Un sit orizontal posedă o calitate peisagistică oarecum neutră. Caracterul sitului este creat de elemente introduse. Forma îndrăzneață, culoarea puternică și materialele exotice pot fi folosite fără o violare evidentă a locului.

Situl furnizează a pavăză sau o protecție minima față de stihii. Barierele meteorologice, perdele de protecție, convertoarele și modificatoarele sunt importante. Sunt preferabile zonele sau spațiile cu climă controlată.

Situl oferă prea puțină izolare. Crearea izolării este în funcție de orientarea planului, căci izolarea poate fi îndreptată în interior, spre spații de folos personal, sau în exterior, spre infinit din zonele interioare către periferia compoziției.

Lipsește a treia dimensiune. A treia dimensiune pe suprafața terenului poate fi realizată prin crearea de platforme arhitecturale sau săpături de pământ. Ușoare ridicături, coborâri și trepte capătă o importanță extremă pe un sit orizontal.

Situl plat nu oferă nici o piedică pentru compoziția în lățime. O schema extensive cu treceri sau cu elemente de legătură constituie o expresie logică a proiectului.

Un sit plat este monoton. Întrucât interesul pentru construcție este mai important decât pentru peisajul natural, construcția trebuie să fie pusă în valoare și dramatizată în toate felurile posibile.

Orizontul este o linie persistentă. Efectele puternice pot fi obținute prin folosirea unor forme joase desfășurate pe orizontală (forme complementare) sau prin linii vertical incisive (forme contrastante).

Peisajul plat sub cerul liber este adesea apăsător și lipsit de scară umană. Scara este deci ușor de stăpânit, de la intim la monumental. Scara umană, dacă este necesar să existe, trebuie create conștient.

Capitolul 2

PRINCIPII DE AMENAJARE A ZONELOR REZIDENȚIALE

2.1. PRINCIPII GENERALE DE DESIGN

Culoarea, linia, forma, textura și scara sunt unelte folosite în mod combinat pentru a sprijini principiile de design enunțate în continuare, și care se referă la: unitate, echilibru (balanță), tranziție, proporție, ritm, focalizare, repetiție și simplitate. Toate aceste principii converg împreună, interacționează, pentru a realiza designul dorit.

Unitatea este atinsă prin utilizarea judicioasă, atentă, a componentelor unui design, pentru a exprima o idee de bază, cu ajutorul unui stil consistent (dominant). Unitatea este subliniată, este scoasă în evidență de consistența (echivalența) caracterului diferitelor entități ale peisajului. Folosirea unitară a diferitelor elemente care exprimă o anumită temă creează armonie. Caracterul unitar poate fi atins prin plantații în masiv (grupuri) și prin repetiție.

Unitatea, sau caracterul unitar al peisajului, însemnează că toate părțile componente ale compoziției sau peisajului se acordă, se îmbină, se potrivesc între ele. Atunci când fiecare unitate de spațiu aparține și se contopește în peisajul ca întreg, prin tranziții line, gradate, un puternic sentiment de naturalețe este resimțit în amenajarea respectivă. Fiecare element component ales pentru completarea imaginii unui peisaj trebuie subordonat temei principale și trebuie, mai mult decât orice, să servească unui anumit scop, să aibă o funcționalitate, un rol în designul respectiv.

Echilibrul în designul peisager se referă la raportul sau echivalența atracției vizuale, față de o axă existentă sau imaginară (Fig. 2.1.)

Fig. 2.1. Echilibru

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Echilibrul (sau balanța) simetric(ă) este obținut atunci când o latură a designului reprezintă imaginea în oglindă a celeilalte laturi. Există o linie de demarcație-axă – evidentă între cele două părți. Linii, forme, culori și texturi echivalente (egale) sunt folosite de fiecare parte a unui design simetric.

Echilibrul asimetric utilizează forme, culori și texturi diferite pentru a obține același efect proporționat, echilibrat al atracției vizuale. Compozițiile diferite situate de o parte și de alta a axei centrale conferă un factor de atracție în mod egal, echivalent. De exemplu unui masiv vegetal i se poate opune un element intens colorat, sau unei dimensiuni liniare, o formă înaltă.

Axa centrală trebuie să fie pre-determinată (identificată) și apoi dezvoltată cu ajutorul elementelor artistice și a celorlalte principii peisagere discutate aici.

Tranziția reprezintă o schimbare gradată, lină, de la un anumit element sau structură spre ceea ce există în proximitatea sa. În domeniul cromatic, tranziția poate fi ilustrată de secvențele radiale de pe roza culorilor (schemele monocrome). Tranziția se poate obține de asemenea prin aranjarea obiectelor cu texturi, forme și dimensiuni diferite într-o ordine secvențială logică. De exemplu, putem discuta despre tranziția texturilor de la aspră-medie spre fină, de la forme rotunde, prin forme ovale (eliptice), spre cele liniare, sau forme de coroane de la cilindrice-globuloase spre prostrate. Din combinația diferitelor elemente cu dimensiuni, forme, texturi și culori diferite, se obține un număr practic nelimitat de posibilități de realizare a unei tranziții optime (Fig. 2.2.).

Fig. 2.2. Tranziția texturilor

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Tranziția se referă la perspectiva tri-dimensională a compoziției, și nu doar la suprafețe plane sau verticale.

Este posibil să folosim tranziția pentru a extinde dimensiunile vizuale ale unui obiect sau peisaj dincolo de limitele existente. De exemplu, liniile radiale folosite în designul unei amenajări private pot fi utilizate pentru a concentra, sau dimpotrivă, a deschide perspectiva pe scena din fundal. Utilizarea tranziției elementelor vegetale plantate de-a lungul acestor linii poate face ca aparent scena din fundal să facă parte din peisajul local. (Fig.2.3.)

Fig. 2.3. Tranziția elementelor vegetale

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Prin tranziția de la plante scunde spre înalte și schimbări de texturi de la aspre spre fine de-a lungul acestor linii focale va sublinia frumusețea scenei din fundal. Dimpotrivă, tranziția de la plante înalte spre plante scunde și de la texturi fine spre aspre, va “înrăma” scena din fundal și o va face să apară mai aproape, exact ca și efectul paspartuului în cazul unui tablou înrămat. (Fig. 2.4.)

Fig. 2.4. Tranziția elementelor vegetale

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

În general vorbind, tranziția ajută la mișcarea gradual a privirii observatorului din peisaj spre exterior, sau invers-din exterior spre centrul compozițional al amenajării.

Proporția se referă la dimensiunea părților component ale compoziției în relație unele cu altele și desigur, relaționate și la amenajarea în sine ca un întreg unitar. Prezența unui stejar înalt, maiestuos, poate fi un avantaj pentru o clădire de birouri din proximitate, dar va avea probabil un efect de “apăsare” față de o clădire cu un singur nivel (Fig. 2.5.)

Fig. 2.5. Proporția părților componente

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

O piscină de 10 m2 se va “pierde” într-o peluză de mari dimensiuni, dar se va potrivi foarte bine într-o grădină de 200-300 m2. și desigur, o colosală fântână arteziană va domina sau va supraîncărca o mica grădină private, dar se va încadra minunat într-o piață largă, generoasă.

Proporția într-o amenajare peisageră se relaționează cel mai adesea la oameni și la activi-tățile lor. Alegerea și construirea unor relații proporționale armonioase între elementele component ale designului vor fi relativ ușor de atins pentru peisagistul care ia în considerare acest principiu ca o rutină în procesul său sistematic de gândire.

Ritmul este realizat atunci când elementele component ale amenajării sugerează un sentiment de mișcare care conduce ochiul privitorului prin spațiul proiectat, sau chiar dincolo de acesta. Instrumente peisagere precum scheme de culori, linii și forme pot fi repetate pentru a obține un ritm într-un design peisager. Oricum, utilizarea ritmului reduce din confuzie, și îi confer designului cel mai adesea un grad ridicat de coerență. (Fig. 2.6.)

Fig. 2.6. Ritmul elementelor componente

Sursa: http://www.houzz.com/photos/988515/Garden-Design-traditional-landscape-chicago

Focalizarea se referă la conducerea (sau concentrarea) privirii spre un element anumit din peisaj, prin plasarea acelui element le limita (aproximativă) de contopire dintre liniile radiale. Liniile radiale drepte (Fig. 2.7) creează o focalizare puternică, dacă le comparăm cu cele curbe.

Fig. 2.7. Focalizarea

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

Privirea observatorului este condusă rapid de-a lungul liniilor drepte spre punctul focal. În general liniile “de fugă” fără forță (mai slabe) sau ondulate sunt de dorit a se utiliza în peisajele rezidențiale. Tranziția dintre plante sau alte obiecte de-a lungul acestor linii poate întări sau slăbi focalizarea. Liniile curbe sunt mai puternice în sensul sublinierii punctului focal atunci când converg ambele spre aceeași direcție decât atunci când sunt divergente. Vorbim de o focalizare indirectă atunci când liniile sunt curbate în aceeași direcție(paralel). Focalizarea poate fi ajustată cu ajutorul plantațiilor de-a lungul liniilor “de fugă” pentru a crea o focalizare simetrică sau asimetrică.

Focalizarea asimetrică este indirectă, pe când focalizarea direct, conferind o concentrare a privirii mai puternică spre centrul focal.

De vreme ce focalizarea poate fi utilizată pentru a direcționa atenția față de un punct anume, traficul într-o zonă este de obicei condus spre acel punct. Astfel, focalizarea poate fi utilizată pentru direcționarea traficului pietonal dintr-o grădină publică. Ghidarea, conducerea privirii spre elemente cu valoare comercială, estetică sau culturală poate atrage ochiul celor neavizați fără nici un efort suplimentar.

Repetiția se referă la utilizarea în mod repetat (și oarecum constant) a unor elemente din peisaj, cum ar fi plante cu formă, dimensiune, textură și culoare identice. Prea multă repetiție creează monotonie, dar atunci când este utilizată cu pricepere, repetiția conduce la obținerea ritmului, a focalizării sau a sublinierii liniei. Caracterul unitar poate fi atins cel mai bine cu aju-torul repetiției. Repetiția fără un caracter prea variat în cadrul designului de ansamblu, conduce la un aspect încărcat sau dezordonat al amenajării. (Fig. 2.8.)

Fig. 2.8. Repetiția

Sursa: http://www.finegardening.com/repetition-key-happiness

Simplitatea este în strânsă corelație cu repetiția și este realizată atunci când eliminăm toate detaliile inutile, redundante sau nepotrivite dintr-o amenajare peisageră. O prea mare varie-tate sau prea multe detalii vor genera confuzie în percepția asupra peisajului proiectat (Fig. 2.9.). Simplitatea este reducerea designului la forma sa cea mai simplă, cea mai funcțională, la esența formei-situație în care se evită costurile inutile de înființare sau de întreținere ulterioară.

Fig. 2.9. Simplitatea

Sursa: Suport de curs – Proiectarea spațiilor verzi

2.2. PRINCIPII SPECIFICE ZONELOR REZIDENȚIALE

2.2.1. LIMITA DE PROPRIETATE, DIMENSIUNI

Legislație Art. 612 – Distanța minimă în construcții

Orice construcții, lucrări sau plantații se pot face de către proprietarul fondului numai cu respectarea unei distanțe minime de 60 de cm față de linia de hotar, dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere drepturilor proprieta-rului vecin. Orice derogare de la distanța minimă se poate face prin acordul părților exprimat printr-un înscris autentic.

Forma și dimensiunile unei parcele corespunzătoare amplasării unor construcții. Formele rău conformate sau accidentate (alungite excesiv și înguste) pot face terenul parțial sau total neconstruibil. Principalii factori care influențează dimensiunile parcelei:

– Funcțiunea principală a zonei în care sunt amplasate.

– Folosința terenului parcelelor

– Tipul de locuire

– Regimul de amplasare al construcțiilor pe teren, caracteristic zonei.

– Accesul pe parcelă și poziția față de drumuri

– Posibilități de evacuare a apelor uzate

– Condițiile cadrului natural – panta terenului

– Terenuri construibile cu pantă de până la 10%

– Terenuri cu folosință limitată cu panta de până la 20%

– Terenuri situate în zona de munte cu panta de până la 30 %

Dacă panta terenului este cuprinsă între 1% și 2% există condiții favorabile pentru a așeza construcția în orice direcție indiferent de lungimea ei.

Dacă terenul are o pantă între 2-5% construcția se poate așeza cu lungimea ei pe linia de cea mai mare pantă fără a prezenta dificultăți.

Dacă panta terenului este cuprinsă între 5-8% se renunță la așezarea construcțiilor paralelă cu panta terenului și se preferă soluția economică și de integrare în relief cu construcția așezată cu lungimea ei perpendicular pe linia de cea mai mare pantă.

– Funcțiunea principală a zonei în care sunt amplasate.

– Folosința terenului parcelelor

– Tipul de locuire

– Regimul de amplasare al construcțiilor pe teren, caracteristic zonei.

– Accesul pe parcelă și poziția față de drumuri

– Dimensiunile parcelei: Suprafața minimă a parcelei S = 150 mp – când există rețele de alimentare cu apă și canalizare în zonă S = 750 mp – când lipsesc rețele de alimentare cu apă și canalizare în zonă și sunt necesare amenajări locale

2.1.2. INTRĂRI, ACCES AUTO, ALEI

Linia de acces a traficului este un factor de primă importanță pentru amplasarea unei construcții pe orice sit. Această linie dictează și influențează poziția optimă a elementelor construite și determină probabil poziția și relațiile zonelor de folosință ale sitului.

Presupunând că un drum de acces trebuie să se desfășoare între o construcție propusă și o autostradă sau stradă existentă, să considerăm cerințele de proiectare ideale, toate celelalte elemente fiind echivalente.

O alee de acces trebuie să se apropie de partea dreaptă. În Europa, un automobil se depla-sează pe culoarul drept al traficului, cu roțile spre rigolă. Avem aici un instinct de “coborâți doamnă” care ne spune, pe măsură ce ne apropiem de o destinație, să căutăm un traseu care va duce partea dreaptă a mașinii noastre la rigolă, marchiză sau ușa de intrare, unde “doamna” coboară sau urcă din nou. Această abordare la rigola din dreapta este valabilă mai ales pentru străzile cu două sensuri, care fac abordarea la rigola din stânga periculoasă, ilegală sau neconveniabilă, și de obicei toate trei la un loc.

Abordarea pe stânga poate fi deseori mai logică, și uneori singura cale posibilă. Dacă trebuie proiectată o asemenea abordare am putea să încercăm să aranjăm o adâncime suficientă care să permit aleii să facă o buclă prin fața intrării și să se întoarcă pe partea dreaptă-toate în cadrul limitelor proprietății. Dacă totuși aleea trebuie, prin forța lucrurilor, să intre prin stânga, ne vom da toată osteneala să facem ca acest lucru să pară posibil prin evidențierea punctului de descărcare, prin asigurarea unui platforme de acostare pe partea dreaptă sau proiectând punctul de descărcare pe partea stângă într-o curte de intrare.

La intrarea unei clădiri este întotdeauna preferabil traficul într-un singur sens. Aleea trebuie proiectată pentru a face cât mai atractivă prima impresia asupra construcțiilor sau asupra proprietății. O clădire este de obicei mai interesantă dacă este văzută de pe o alee care face o curbă largă, spre a-i arăta forma și dimensiunile înainte ca atenția să fie centrată asupra detaliului. Printr-o expunere a calităților ei plastice, urmărite de pe o alee care îi trece prin față sau în jurul ei, se dezvăluie mai mult din natura unei clădiri sau a oricărei alte construcții.

Aleea trebuie trasată astfel, încât să dezvăluie calitățile sculpturale nu numai ale construcției ci și ale sitului. Trebuie proiectat pentru a crea un spațiu atrăgător și o modulare tematică, de la aleea de acces la intrarea în clădire, la locul de parcare și înapoi.

Trebuie să ne străduim în toate felurile să menținem aleea în același caracter cu construcția sau proiectul. Ele trebuie să dea impresia că au fost proiectate împreună, ca o succesiune continuă de expresii vizuale și de folosințe. Traseul aleii de oferă, poate cel mai bun prilej de a dirija des-fășurarea vizuală, perceperea sitului sau “descoperirea” oricărei trăsături din cadrul său. El trebuie să concentreze atenția asupra elementelor plăcute. Trebuie proiectat traseul pentru a înlătura sau masca trăsăturile nefericite ale sitului sau trăsăturile mai puțin plăcute ale construcției.

Întrucât o alee și rigolele sau șanțurile ei formează adesea un drenaj natural pentru supra-fețele mari ale unei proprietăți, acolo unde este posibil, pantele trebuie rezolvate astfel încât să permită scurgerea apei de suprafață fără să se strângă în bălți sau să provoace eroziuni inoportune.

O zonă de parcare normală, așezată cât mai convenabil, trebuie să aparțină construcției, dar să fie retrasă față de ea. O alee trebuie proiectată ca studiu al deplasării, tranziției și legăturii. Ea trebuie proiectată ca o trăire a sosirii și plecării. O alee trebuie să fie evidentă și același timp reținută. Asta înseamnă că ea trebuie să fie citită ușor, dar trebuie totodată să tulbure cât mai puțin peisajul natural.

2.1.3. GARAJE

Dacă este bine organizat și întreținut, garajul poate deservi unor nenumărate scopuri. Înainte de a începe operațiunea „organizarea” este recomandat să împărțim garajul în mai multe „zone”, fiecare cu „sarcinile” sale. Cele mai comune „zone” sunt dedicate: produselor de grădinărit, produselor de curățenie, accesoriilor de munte/mare, vacanța în general,„micului atelier” și o zonă dedicată celor mici, cu jucăriile lor.

Mașina/mașinile (depinde de numărul lor și de dimensiunea garajului) va/vor ocupa cea mai mare parte din garaj, de aceea organizarea se va desfășura de-a lungul celor patru pereți.

Ca oricare altă „acțiune” de depozitare, se maximizează spațiul „mergând” pe verticală. Trebuie ales rafturi/polițe deschise, pentru acces rapid, sau recipiente transparente (din plastic sau sticlă) care permite identificarea produsului dorit mult mai ușor. În aceeași ordine de idei, se pot adăuga etichete fiecărui recipient.

Pentru depozitarea lucrurilor mai mari se pot amplasa un dulap, de preferat din metal, și acesta cu multe sertare și spatii de diferite mărimi.

Chiar dacă este vorba de un garaj, nu trebuie să renunțăm la design. Nu este vorba despre investire în materiale sofisticate, ci în câteva culori vii, de exemplu, care schimbă decorul. Sau, în zona de lucru, se pot întinde un covor colorat care delimitează spațiul. 

Capitolul 3

ANALIZA SITUAȚIEI EXISTENTE A AMPLASAMENTULUI

3.1. ÎNCADRARE ÎN ZONĂ

Oțeni este un sat din comuna Feliceni, județul Harghita, Transilvania. Este plasat pe partea stângă a râului Târnava Mare și de 8 km de la orașul Odorheiu Secuiesc. Ca și o coordonată geografică: 46°15'27.0"N 25°15'08.0"E.

Primele înscrieri despre sat au apărut în anii 1566 cu nume de Ozdfalva. În anul 1944 avea o populație de 285.În anul 1992 locuiau 797 de oameni.

Apropierea orașului, amplasarea satului și mediul înconjurător are o atracție foarte mare pentru locuitorii orașului care vor să odihnească lângă heleșteu în marginea municipiului (Fig. 3.1.).

Majoritatea locuitorilor sunt de etnie maghiară (98%), minorități sunt cele de romi (2%). Religia majoritară a locuitorilor este reformată. (Fig. 3.2., Fig. 3.3.)

Imaginea satului (Fig. 3.4., Fig. 3.5.) reflectă stilul de viață a locuitorilor, oamenilor care respectă și imită tradiția poporului prin așezarea caselor, folosirea motivelor și prin porțiile cioplite secuiești.

3.2. PREZENTAREA SITUAȚIEI EXISTENTE

Situl se află pe partea vestică a municipiului. Dimensiunea ei este de 2970 m². Are două accese: cea de sudică fiind accesul pietonal (în perioade mai puțin ploioase, este posibilă trecerea prin pârâul Hodoș cu automobile) printr-un pod iar cea de nordică este pentru cei care doresc să apropie situl cu automobile (proprietarul sau oaspeții ei).

Situl are o expoziție sud-estică, astfel este foarte bine iluminată. Grădina din jurul casei este un spațiu foarte bine protejat de vânturi puternice și înghețuri grele din timpul iernii. Astfel permițând plantarea speciilor cu pretenții puțin mai ridicate.

Intrând prin poarta sudică a sitului, la partea stânga este o fântână care se folosește pentru irigarea gazonului și a plantelor care urmează să fie plantate.

Imediat după fântână se află casa care încă nu este finalizată (ceea ce privește mansarda). Pe partea dreaptă a sitului, lângă șura, apar un coteț de câine (3×3 m) iar pe partea stânga o căsuță veche care în momentul de față este folosită pentru depozitarea lemnului și care urmează să fie demolată.

Șura, care apar lângă, împarte situl în două și este folosită pentru depozitarea uneltelor folosite la grădinărit etc.

Dacă dorim să ajungem la curtea din spate a teritoriului, trebuie să trecem prin ea neapărat și invers.

Grădina din spatele casei este o zonă foarte liniștită cu diferiți pomi fructiferi și o mică grădină de legume care va fi amplasată în alt loc. Speciile existente de pomi fructi-feri sunt: Malus domestica, soiurile Batul, Budai Domokos, Kisasszonyalma, Jonathan, Austin Sweet, "Ponyik", "Teli arany pármin"(Winter Goldparmane), Prunus cerasus, Prunus domestica, Pyrus communis. În curtea din fața casei există o specie ornamentală arbustivă mai exact un exemplar de Syringa vulgaris (liliac alb).

Este o zonă adecvată pentru relaxare și grătar. Având în vedere că drumul trece prin zona asta, este folosită și pentru parcarea mașinilor. (Fig. 3.10.)

3.3. ACCESIBILITATEA AMPLASAMENTULUI PRIN MIJLOACE DE TRANSPORT COMUNE

Abordarea amplasamentului se pot realiza ușor prin autobuz care pornește din Odorheiu Secuiesc sau prin calea ferată cu trenul, cu ruta de Sighișoara-Odorhei. Trenul oprește la comuna Tăureni care este de 1,6 km de la satul Oțeni. (Fig. 3.11.)

Accesul rutier în sat se face foarte pe drumul județean 13A. (Fig. 3.12.)

Capitolul 4

ETAPELE DE COMPLETARE/AJUTĂTOARE A PROCESULUI DE PROIECTARE PEISAGISTICĂ ȘI AMENAJARE A GRĂDINILOR PRIVATE

4.1. ANALIZA SITULUI

Este dificil să vizualizăm diversele aspecte ale designului fără așezarea tuturor elementelor existente pe un plan de situație. Este util efectuarea unui desen sau schițe de idei cu mai multe soluții pentru amenajarea respectivă, și este recomandat efectuarea lor pe o hârtie, calc, sau mai nou, în format electronic. Câteva repere obligatorii ale situației existente sunt:

• identificarea exactă a dimensiunilor proprietății (lungime, lățime), raportarea lor la scara planului;

• plasarea cu exactitate a imobilului pe plan, și identificarea ferestrelor și ușilor;

• identificarea și marcarea accesurilor principale (auto și pietonale);

• identificarea și marcarea aleilor auto și pietonale existente;

• identificarea și marcarea vegetației existente, cu notarea exemplarelor propuse spre eliminare și a celor care se păstrează;

• notarea elementelor semnificative din vecinătatea parcelei studiate.

Situația ideală este reprezentată de existența în posesia beneficiarului a unui plan de situație corect întocmit, pe baza unei ridicări topografice acurate, ceea ce duce la economisirea de timp și resurse. De regulă, aceste planuri se găsesc în posesia arhitectului sau constructorului, dar ele sunt prezente de regulă și în dosarul ”de casă”, aflat în posesia proprietarului. Uneori, putem procura astfel de planuri de situație de pe diverse hărți electronice (GIS, Cartea Funciară sau primăriile de localitate), dar acestea vor avea un grad de precizie discutabil, și vor trebui să fie corelate în mod obligatoriu cu măsurători efectuate pe teren. Desigur, scara la care se procură aceste planuri poate să difere față de scara la care lucrează peisagistul (1:300…1:100), dar convertirea lor se pot realiza ușor de către peisagist.

O explorare la fața locului a terenului respectiv este esențială. În lipsa acesteia, se vor solicita imagini sugestive, de ansamblu, sau panoramice, fotografiate atât ”cu spatele la casă” cât și din cele patru colțuri ale terenului spre casă.

O analiză amănunțită a sitului va cuprinde date utile despre: vegetația existentă, factorii naturali de climă și sol, vederi și panorame plăcute sau nefavorabile, nivelul de zgomot, plasarea elementelor de utilitate (construcții, alei, rețele existente sau proiectate), elementele de arhitectură sau detalii constructive ale casei/clădirii care sunt relevante pentru dezvoltarea proiectului de amenajare peisageră.

Vegetația existentă este examinată cu atenție, din mai multe puncte de vedere. Se notează poziția și starea de sănătate a arborilor și arbuștilor. Se vor lua în considerare și arborii din vecinătatea parcelei, a căror umbră poate să afecteze situl luat în studiu. Aceste informații sunt esențiale pentru peisagiști, mai ales pentru că este responsabilitatea lor să integreze clădirea în mediul natural sau în cel proiectat, sau să creeze o amenajare care este atât funcțională, cât și estetică, completând astfel structurile existente. Tufișurile, vegetația spontană existentă, ierburile, vor fi luate în considerare deoarece ne transmit informații utile despre gradul de fertilitate al solului, despre nivelul pH-ului, structura solului (specii de plante indicatoare).

Trebuie implicat și în eventuala protejarea vegetației existente (utile) pe perioada desfă-șurării șantierului de construcție a clădirii (dacă este cazul). Organizarea șantierului, locurile de depozitare a materialelor, traseele de acces principale, vor fi stabilite în așa fel încât să se protejeze elementele vegetale a căror păstrare s-a decis a fi oportună.

Factorii naturali și datele climatice cu referire la amplasament includ: orientarea clădirii, expoziția terenului, analiza solului, datele de temperatură (medii anuale și lunare, temperaturi extreme), nivelul precipitațiilor, grosimea și durata stratului de zăpadă, umiditatea aerului, diagrama vânturilor dominante, durata de strălucire și intensitatea soarelui și date referitoare la micro-climatul particular sitului. Orientarea imobilului afectează expunerea diferitelor laturi ale casei la lumina solară (Fig. 4.1.). Aceste informații sunt esențiale pentru peisagist, în scopul asigurării de umbră în diferite momente ale zilei, în locurile unde este necesar, sau pentru a poziționa în mod adecvat diferitele spații cu destinații specifice.

De exemplu, o expoziție sudică va fi preferată pe tot parcursul anului (cu furnizarea umbrei atunci când este necesar), pe când o pantă cu expoziție vestică poate fi fierbinte vara și mai rece iarna, iar o expunere nordică va fi răcoroasă și umedă pe tot parcursul anului.

Conformația terenului se referă la pantă și la diferențele de nivel ale microreliefului local. Cunoașterea acestor parametri ne ajută pe de o parte la luarea deciziilor în ceea ce privește drenajul adecvat (unde este necesar) – ca mod de dispunere a drenurilor, iar pe de altă parte microrelieful ne poate ajuta în dezvoltarea unor soluții peisagere funcționale și estetice. Adesea, atunci când conformația terenului este una uniformă, plană sau cu o ușoară pantă, se creează în mod artificial terase sau micro‐terase, movile sau denivelări, pentru a genera tensiune sau contrast în peisaj.

Caracteristicile solului vor fi determinante pentru alegerea vegetației și amplasarea acesteia în cadrul amenajării finale. Capacitatea de reținere a apei, pH-ul și nivelul de fertilitate al solului sunt parametrii esențiali de care se va ține cont în conceperea soluțiilor peisagere, în special referitoare la amplasarea vegetației. În acest caz, solul este de tip cernoziom iar în straturile de mai jos este luto-nisipos.

Regimul pluviometric – important mai ales relaționat la modul de udare (irigare) al grădinii. Datele despre regimul precipitațiilor anuale ne ajută să luăm decizia de a stoca apa pluvială în rezervoare aparente sau îngropate, sau de a propune irigarea grădinii cu un sistem de irigație artizanal (robinet exterior, furtun și aspersoare) sau automatizat.

Regimul eolian – este important relativ la direcția, viteza și intensitatea vânturilor din zonă. Atunci când direcția vântului predominant diferă de la vară la iarnă, plantarea vegetației în jurul clădirii poate fi repartizată în așa fel încât să blocheze vânturile reci din timpul iernii pe o terasă de relaxare, dar să permită adierilor răcoroase din timpul verii să pătrundă pe aceeași terasă (Fig. 24). Pe măsură ce dezvoltăm analiza sitului, vom fi atenți să observăm potențiale paravane împotriva vântului, atât din vegetație cât și din diferite structuri constructive – atât în situl studiat, cât și pe proprietățile învecinate.

Direcția vântului în acest caz este de vest-estică, având în vedere că situl se află în Bazinul Carpatic unde situația este aceași și nu apar alte vânturi locale.

Toți factorii enumerați până acum influențează decisiv micro-climatul local. Aceasta însemnează că factorii de climă dintr-un sit izolat, particular, pot să difere considerabil față de condițiile generale de climă din zona respectivă. Peisagistul va ține cont de aceste variații locale, pentru a ajusta în mod foarte precis planul de amenajare, respectiv alegerea și amplasarea vegetației.

Perspective, deschideri, vederi – se va ține cont de acelea care trebuie menținute sau accentuate. Pe de altă parte, se va lua în considerare mascarea vecinătăților neplăcute. De obicei, se va ține cont de diferite obiective (clădiri, construcții, activități) situate la distanțe de 8-10 m față de limita de proprietate a sitului studiat. Se vor lua în calcul mai multe puncte principale de observație de pe situl studiat, din interiorul și din exteriorul clădirii, precum și – în măsura în care este posibil – se va analiza și aspectul sitului studiat din principalele vecinătăți (Fig. 25) De-a lungul acestor investigații, imagini sugestive luate cu un aparat de fotografiat pot fi foarte folositoare ulterior, pe parcursul procesului de proiectare.

Se va ține cont și de potențialele surse de zgomot sau factori de stres vizual din vecinătatea locației respective, cum ar fi șosele aglomerate, instituții generatoare de zgomot (întreprinderi, stații de service, spălătorii auto etc.), și se va consemna sursa de poluare (vizuală, sonoră, olfactivă), direcția acesteia și distanța aproximativă. Intervalele orare zilnice când intervin aceste elemente de stres sunt importante de asemenea, de aceea este recomandabil să vizitarea situl de mai multe ori, în diferite perioade ale zilei. Se va reține de asemenea că un factor de stres nocturn poate fi, de exemplu, iluminatul stradal de o intensitate puternică, sau o sursă de iluminat din vecinătate.

Rețelele edilitare existente pe sit pot fi aeriene sau subterane. Se va marca poziția acestora pe planul situației existente. Este recomandabil să prevedeți pe planul de situație schema sumară a utilităților (tabloul electric, pământarea, sursele exterioare de apă, căminul de gaz, elemente ce țin de instalația de aer condiționat, rețele de cablu TV sau telefonie, antene, fose septice etc.). De regulă, aceste date se obțin de la fiecare furnizor de servicii, pe baza unei cereri însoțite de un plan de situație.

Stilul arhitectonic al clădirii este de o importanță definitorie pentru amenajarea ce urmează să o încadreze. Detaliile specifice ale construcției vor fi sesizate pe măsura analizei sitului. Elemente precum: finisaje, texturi, culori, înălțimea ferestrelor, ușilor, balcoane, învelitoarea (acoperișul), streșini, materiale constructive folosite ș.a.m.d. vor fi tot atâtea posibile puncte de plecare pentru soluții de rezolvare a peisajului exterior. Prezintă construcția un trotuar de gardă? Urmează să fie prevăzut unul? Se dorește amplasarea vegetației până în proximitatea clădirii, sau se cere o „platformă” liberă de vegetație pe o anumită distanță, pentru a scoate în evidență imobilul? Se va ține seama de asemenea de traficul din zonă, și de posibilele soluții de acces (auto și pietonal) pentru situl studiat.

4.2. EVALUAREA NEVOILOR PROPRIETARILOR

Peisajul proiectat trebuie să reprezinte o extensie, o dezvoltare în exterior a spațiului locuit din interiorul clădirii. Așa cum s-a mai menționat, cerințele pe care trebuie să le avem în vedere în proiectare se referă la funcționalitatea acestui spațiu și la punerea la dispoziția beneficiarilor de ”încăperi” exterioare pentru diverse activități. Înainte de a concepe un astfel de cadru general de amenajare, este esențial ca peisagistul să cunoască cerințele concrete ale beneficiarilor în acest sens.

Pentru a atinge acest scop, a fost utilizat formularul de chestionar prezentat – care conține însă în mod structurat o serie de întrebări referitoare la principalele elemente discutate anterior. Întrebările formulate în chestionar trebuie să fie clare, concise, dar suficient de explicative, și structurate în așa fel încât, sub o formă organizată, să se poată obține răspunsuri relevante pentru conceperea soluțiilor peisagere ce vor fi propuse ulterior.

Acest chestionar ajută la organizarea ideilor atunci când se proiectează o nouă amenajare, sau se re-amenajează una existentă. El ajută să nu se uită elemente de care ar putea să scape, și oferă o imagine de ansamblu despre peisajul pe care va fi proiectat sau amenajat.

Prin consultarea cu proprietarul sitului, numit Mihályi Árpád și prin completarea acestui chestionar am primit o imagine clară despre închipuirea ei pe baza căruia am realizat propunerea de amenajare.

Chestionar pentru amenajări peisagere

Acest chestionar vă poate ajuta să vă organizați ideile atunci când proiectați o nouă amenajare sau re-amenajați una existentă. El vă ajută să nu uitați elemente care ar putea să vă scape și vă va oferi o imagine de ansamblu despre peisajul pe care îl aveți de proiectat sau amenajat.

Informații despre sit

Mai întâi, strângeți informații despre situl existent, referindu-vă la elemente care vă pot influența.

Culoarea imobilului: CREM

Stilul arhitectural: CLASIC

Perspective plăcute (dorite, vecinătăți):__________

Perspective neplăcute (nedorite, vecinătăți) EXISTĂ, VIZAVI DE CASĂ

Rețele existente (aeriene, subterane): _________________________________

Elemente particulare ale sitului:

Solul: 􀂈 Argilos 􀂈Lutos► Luto-nisipos 􀂈 Brun-roșcat 􀂈 Scheletic 􀂈 pH =_______

Direcția vântului: Vara ____VESTICĂ___ Iarna ____ VESTICĂ _____

Garduri vii necesare: 􀂈 Da ►Nu Unde __________________

Împrejmuiri necesare: ►Da 􀂈 Nu Unde: LATURA ESTICĂ ȘI VESTICĂ

Zgomote de ecranat: 􀂈 Da ► Nu Unde _____________________________

Diferențe de nivel: ►Minime 􀂈 Moderate 􀂈 Pante accentuate ______%

Zone cu exces de umiditate: 􀂈 Da ► Nu Unde _____________________________

Drenaje necesare: 􀂈 Da ► Nu Unde _____________________________

Sursa de apă: 􀂈 pârâu ► fântână proprie 􀂈 puț forat ► rețea potabilă

Bazin pentru apă de ploaie: ► Da 􀂈 Nu Unde _____________________________

Expoziția terenului: SUDICĂ

Teren însorit dorit: ► Da 􀂈 Nu Unde: LÂNGĂ CASĂ SAU ÎN SPATE

Teren umbrit dorit: ► Da 􀂈 Nu Unde: LÂNGĂ CASĂ SAU ÎN SPATE

Vegetația existentă: POMI FRUCTIFERI (MĂR; PĂR, VIȘIN, PRUN) ȘI UN LILIAC;

Construcții (anexe) existente: CASĂ DE LOCUIT, ȘURĂ, COTEȚ PENTRU CÂINE

Alei și platforme construite existente: O PORȚIUNE DE PLATFORMĂ PAVATĂ ÎN FAȚA CASEI

Parcare necesară: ► Da 􀂈 Nu Unde: ÎN CURTEA DIN SPATE; LÂNGĂ ȘURĂ

Nivel de întreținere a spațiului verde preferat: 􀂈 Ridicat ►Mediu 􀂈 Scăzut

Elemente de design

Cine va folosi spațiul verde: ►Adulți ► Copii 􀂈 Persoane în vârstă

Animale de companie: CÂINE

Stil preferat: 􀂈 Formal, geometric 􀂈 Natural, peisager ► Mixt

Forme preferate în amenajare: 􀂈 Rectangulare 􀂈 45o 􀂈 Sinuoase 􀂈 Linii drepte ► Combinații

Tipul grădinii din fața casei: 􀂈 direct spre stradă 􀂈 alee sinuoasă ► curte privată

Structuri exterioare necesare: 􀂈 patio acoperit 􀂈 vase cu flori 􀂈 loc de joacă pt. copii

► uscător de rufe 􀂈 padoc pentru câine ► magazie de unelte ► grill

► deck ► gard ► piscină 􀂈 jacuzzi 􀂈 iaz deco 􀂈 obiecte de artă

􀂈 stâncărie 􀂈 pietriș 􀂈 denivelări 􀂈 bancă 􀂈 boxă compost 􀂈 pubelă

􀂈 seră sau solar altele __________________________________________________ 􀂈

Pentru câte persoane este terasa exterioară? 􀂈 2-4 ► 4-8 􀂈 8-12 􀂈 12+

Alei necesare în grădină: ► Da 􀂈 Nu Din ce material __________

Iluminat exterior: ►Utilitar ► Ambiental

Spațiu de depozitare necesar: ► Da 􀂈 Nu Unde ____________________________

Parcare pentru musafiri: 􀂈 Da ► Nu Unde ____________________________

Cum se va uda spațiul verde: ► Robinet + furtun 􀂈 furtun + aspersoare 􀂈 sistem de irigație.

Alte comentarii: __________________________________________________

Capitolul 5

SITUAȚIA PROPUSĂ

5.1. ZONIFICARE (BUBBLE DIAGRAM)

Zonificarea determină funcțiunea dominantă existentă și viitoare. Zona funcțională poate rezulta din mai multe părți cu aceeași funcțiune dominantă (zona de locuit, zona activităților indus-triale, zona spațiilor verzi etc.). Zonificarea funcțională este acțiunea împărțirii teritoriului în zone funcționale.

Și în cadrul acestui proiect apar diferite zone marcate pentru îndeplinirea unor funcțiuni necesare pentru o grădină privată bine conformată. Aceste zone sunt (Fig. 5.1.):

accesul pietonal

zona de primire

zona cu plante decorative

specii floricole

plante aromatice

zonă relaxare

garaj

bucătărie exterioară

zonă de divertisment

zonă cu plante legumicole

zonă de relaxare cu bazin

loc de joacă

livada

accesul de auto

5.2. PROPUNERE DE AMENAJARE A GRĂDINII, MEMORIU JUSTIFICATIV

Proiectul este realizat pentru amenajarea unei grădini private din județul Harghita. Este proiectată cu scopul de a îmbunătăți mediul respectiv, să fie mai atractivă și plăcută proprieta-rilor. Familia cărui este realizat proiectul pentru amenajarea grădinii este alcătuită de un bărbat de 31 ani (inginer constructor), soția ei este de 29 ani (contabil financiar) și un copil de 15 luni.

Accesul dinspre partea sudică este realizat pentru automobile și pietoni deși va fi folosit doar pentru acces pietonal pentru motivul că pârâul care împarte situl de drumul principal nu este totdeauna traversabil din cauza precipitațiilor semnificative. (Fig. 5.2.)

Dacă traversăm prin pod, cu o curbură ușoară la dreapta ajungem la intrare a sitului (Fig. 5.3., Fig. 5.4.) cu alte cuvinte la curtea din fața casei. După intrare, imediat la stânga este un pat cu diferite soiuri de trandafiri, soția proprietarului fiind iubitor de trandafiri este amplasat foarte aproape de intrare unde iese în evidență și conferă o atmosferă romantică grădinii. Patul de trandafiri se sfârșește la bordura fântânii care oferă o sursă de apă pentru irigarea plantelor din grădina din față dând un efect rustic pentru zona de “bun-venit”.

În spatele fântânii este un pat cu specii floricole de diferite culori vesele:

Cosmos bipinnatus lângă gard, care este o plantă floricolă, anuală, decorativă prin florile mari, care apar abundent începând cu luna iunie. Sunt de culoare roză, roșie, albă sau mov. Dau un aer extrem de vesel straturilor de flori și ghivecelor mari. Înălțimea ei este de 40-120 cm. Perioada de înflorire este în iunie-septembrie.

Portulaca grandiflora este lângă, și de obicei este întâlnită în grădini sub forma unui covor multicolor în zonele însorite, sau pe marginea aleilor, unde creează borduri în culori vii. Este mică (10-20 centimetri), puțin pretențioasă în privința solului. Îi plac solurile nisipoase, uscate, cu foarte puțin humus și o cantitate mare de nisip.

Pe partea dreaptă este o tufă de Paeonia suffructicosa, care este un arbust de maxim 2 metri înălțime, cu flori solitare foarte mari de culoare roz, la stânga ei cu Convallaria majalis care este o plantă cu temperament de umbră, cu cerințe ridicate față de umiditate, cresc pe soluri cu o bună fertilitate și datorită aspectului ornamental se cultivă frecvent în grădini, și cu un Thuja columnaris așezată în colțul amenajării și a casei pentru evidențierea și accentuarea arhitecturii construcției.

Partea nordică a amenajării este învecinată cu un strat de pietriș alb, care ajută la drenarea apei de precipitație și împarte în mod estetic vegetația și elementele construite.

La dreapta este o terasă, construită la o înălțime de 2 metri de la suprafața solului, pe care se pot ieși din bucătăria casei. Este o terasă cu funcție de relaxare, socializare sau uneori de luat masă pentru 4-8 persoane. Imediat lângă terasă este propusă o specie arbustivă foarte decorativă în tot timpul anului, mai ales primăvara, când impresionează prin florile sale imense, albe și delicat parfumate. Această specie fiind Magnolia grandiflora cu o înălțime de 7-9 m, cu Frunze ovate, colorate în verde închis, lucioase. Are o creștere lentă și se expune la soare sau la umbra parțială, la adăpost de vânturi puternice. Este o specie rezistentă la frig și la temperaturi scăzute. (Fig. 5.5.)

Pe partea dreaptă a grădinii de “bun-venit” se începe o zonă cu specii decorative, un pat care este separat de gazon cu ajutorul unui cant. Marginea acestui pat este sinuos ce sugerează o atmosferă plăcută, liberă și jucăușă care conferă curiozitate vizitatorului. (Fig. 5.6.)

Pentru acoperirea solului este propus un strat ornamental din scoarță de culoare bordo, care dă o impresie ordonată, clară și decorativă tot timpul anului. Speciile propuse sunt următoarele:

Pinus cembra Stricta – conifer cu înălțimea de 2,5 m, coroana este columnară sau piramidală.

Thuja orientalis Aurea Nana – specie sempervirescentă care la maturitate ajunge la înăl-țimea de 1,5 m. Diametrul la maturitate este 1 metru.

Juniperus squamata Blue Star – conifer târâtor de talie mică, foarte decorativă având o culoare albăstrui-cenușiu. La maturitate poate atinge înălțimea de 0,5 m.

Cotoneaster horizontalis – arbust târâtor de 40-60 cm înălțime cu frunze mici, lucioase, verzi-închis care toamna capătă o culoare roșu-portocaliu.

Acer palmatum – este un arbust pitic foarte decorativ cu frunzele de culoare roșu-bordo. La maturitate dezvoltă o coroană bogată. Frunzele reprezintă principala atracție a arțarului japonez, acestea sunt căzătoare, palmate, cu lungimea între 4-10 cm. Culoarea frunzelor este roșie pe față și verzui pe spate iar toamna toate nuanțele se transformă în ruginiu intens. Este un arbore de talie mica ajunge la înălțime de 2-3 m. Ritmul de creștere este lent.

Morus alba Pendula – este un arbore foios fructifer cu tulpină dreaptă, cu diametrul la baza de peste 1 m, care poate creste pana la 15 m înălțime. Morus formează o coroană deasă, globuloasă, cu frunze de diferite forme. Speciile de dud sunt termofile, tolerează seceta și gerurile din perioadele reci ale anului. Apreciază solurile ușoare, afânate și umede. Varietățile mai decorative se utilizează plantate individual.

Euonymus fortunei Emerald Gold – arbust târâtor, veșnic verde creste doar la înălțimea de 0,3-0,5 m,dar cel pe tulpina poate sa crească 150-175 cm. Acest soi are frunze verzi cu margini largi, galben strălucitor, care sunt de culoare roz nuanță în timpul iernii. Trăiește în orice tip de expoziție, la soare sau în semiumbră. Această plantă tolerează o gamă largă de condiții de sol și de umiditate, cu excepția zonelor mlăștinoase, de umbră completă iar la pH-ul solului este tolerant. Se recomandă udare moderată.

Hosta Halcycon – Înălțimea acestei plante poate atinge 40-50 cm. Necesită o expoziție cu semiumbră dar tolerează și terenuri cu expoziții însorite.

Berberis thunbergii Atropurpurea – Berberisul este un arbust decorativ prin frunză, culoarea roșie, uneori galbenă, sau frunza roșie cu margine galbenă fiind argumentul pentru care acest arbust este atât de îndrăgit. Varietatea Atropurpurea este o tufă înaltă, cu frunze relativ mari, rotunde, spini mari, ideală pentru garduri vii sau pentru elemente izolate.

Syringa vulgaris – Liliacul comun este un arbust ornamental de mici dimensiuni, cu frunze căzătoare. Exemplarele adulte pot ajunge la 2-3 metri înălțime. Se plantează în grădină în locuri bine însorite, dar pot suporta și semiumbra. Nu se teme de frigul de iarnă, dar nici de căldura excesivă a verii. Udarea: în general liliacul se mulțumește cu apa de la ploaie, dar se recomandă udarea în lunile cele mai calde ale anului. Este o specie păstrată petru că se într-o perioadă tânără și decorează foarte bine prin florile sale albe și parfumate.

Patul cu aceste specii ornamentale se sfârșește la cotețul de câine.

Depășind scările care ne direcționază spre intrare în casă se află o zonă de relaxare destinată pentru odihnire, conversație și pentru consumul de cafea. Șezutul și spatele ei este din beton și imită forma unui melc. Este îmbogățit cu perne de diferite culori asigurând confor-mitatea și veselia zonei. Partea interioară este pavată cu același material decât și aleea și este o masă mică în mijlocul ei pentru suport de pahare etc. Ca locul să fie la semiumbră, este propusă două arbore în vecinătatea ei:

Rhus typhina – Este un arbust de 10-12 m înălțime cu tulpină scundă, acoperită cu o scoarță subțire. Formează o coroană decorativă impresionantă. Frunzele sunt mari au o formă penată asemănătoare cu cea a frunzelor de ferigă în nuanțe de verde închis. În toamna, frunzele primesc nuanțe de galben-cărămiziu intens. Fructele sunt extrem de decorative și rezistă până târziu în iarnă, acestea au un aspect conic în nuanțe de roșu intens.

Cercis siliquastrum – Arborele Iudei este un arbore exotic, 10 m, cu scoarța negricioasă, fin crăpată. Frunze 7-12 cm, reniforme, întregi, glabre. Flori roz-violacei, înflorește în aprilie-mai, înainte de înfrunzire. Fructele păstăi, rămân mult timp pe arbore. Solicită stațiuni adăpostite (sensibilă la ger), suportă seceta și reclamă sezon lung de vegetație. Crește bine pe soluri fertile, afânate și are un temperament de lumină.

Fiind o zonă de relaxare în aer liber și nu este acoperită, în timpul perioadei ploioase pernele așezate pe el trebuie adunate și puse într-un loc acoperit. Locul potrivit ar putea să fie casa sau mai aproape este centrala termică. (Fig. 5.7., Fig. 5.8., Fig. 5.9.)

La stânga locului de șezut este propusă o zonă cu plante aromatice și cele de condimente. Are margini sinuoase separată de un cant de gazon. Speciile sunt propuse pe zona acesta ca să fie aproape de bucătăria interioară și ușor de apropiat de cea exterioară. Specii recomandate pentru zona asta sunt:

Lavandula angustifolia – Este o plantă aromatică și medicinală, cu tulpini ramificate în tufă, înaltă de 30-50 cm, frunze mici, înguste și flori albastre parfumate. Originară fiind din regiunile calcaroase și muntoase mediteraneene, la noi în țară crește cultivată și înflorește toată vara. Am ales pentru decorarea grădinei și parfum.

Petroselium cryspum Ovy- este o plantă erbacee legumicolă, cultivată pentru frunzele sale au o culoare verde inchis si sunt foarte crete.

Anethum graveolens- Este un condiment foarte răspândit. Se cultivă pentru frunze care se utilizează atât în formă proaspătă cât și sub formă uscată.

Melissa officinalis- Frunzele sunt foarte aromate, lunguiețe, ascuțite la capăt, aranjate câte trei; ele au o lungime de 7-10 cm, marginile sunt netede. Culoarea frunzelor de lămâiță este verde pal, cu striații puternice. Florile sunt mici, de culoare purpuriu deschis și înfloresc în august.

Origanum vulgare – În multe țări oregano este cunoscut mai ales ca plantă aromată și folosită ca și ingredient culinar. Calitățile plantei trec însă dincolo de aroma plăcută făcând din oregano un remediu naturist foarte valoros, în mod special prin calitățile sale antioxidante. Cele mai utile si utilizate parți ale plantei de oregano sunt frunzele fiind folosite pentru condimentarea mâncărurilor.

Mentha citrata – este o specie ornamental și în aceeași timp folositoare. Uscată, menta este un condiment foarte apreciat, iar în stare proaspătă ea este pusă în salatele de fructe – utilizată mai ales vara, datorită aromei sale răcoritoare.

Levisticum officinale este o plantă perenă comestibilă, folosită drept condiment în supe și în alte feluri de mâncare. Planta poate crește până la înălțimi de 1 metru și are flori galbene.

Ocimum basilicum Sweet Italian – Atinge între 20-60 cm înălțime, cu frunze de culoare verde intens, lată. Mai este numit și busuioc dulce. Dimensiunea frunzelor este de circa 4-5 cm.

Coriandrum sativum – planta condimentar-aromatica, anuala, folosita mai ales pentru frunze. Frunzele sunt decorative și planta poate ajunge la o înălțime de 45 cm. Perioada de semănare este martie-iunie.

Aleea se sfârșește la intrarea în șură, care va fi un spațiu folosit pentru depozitarea unel-telor de grădină, jocurilor de copii și alte lucruri nefolosite în momentul de față. Lângă lucrurile menționate, șura va fi folosită și pentru depozitarea lemnului, care are o mare importanță în acest caz, casa fiind încălzită cu un șemineu (cu lemn) și cu o central termică (cu gaz) în timpul iernii. Șura are un scop de conectare între grădina din fața casei și grădina din spate. Are o ușă de rulare din lemn. Ieșirea la grădina din spate se pot desfășura prin două ieșiri, la partea dreaptă se pot ieși în garaj iar la partea stânga la fața bucătăriei exterioare.

Garajul este propus pentru două mașini,biciclete și poate conține o zonă de lucru pentru îmbunătățirea uneltelor ponosite sau rupte. Este montat cu ușă de tip rulou pentru o accesibilitate mai ușoară proprietarului. Parcarea oaspeților se pot desfășura în fața garajului și în drum, fiind loc suficient pentru 2-3 mașini.

Pe latura stângă a garajului este propus o bucătărie exterioară, pentru prepararea mâncă-rurilor în timpul verii, cu chiuvetă și cu masa pentru pregătirea mâncărurilor. Pentru servirea mesei este propusă o masă cu scaune pentru 10 persoane. La ieșirea nordică a bucătăriei este o grădină de legume cu paturi înălțate la 50 cm pentru plantarea speciilor cu tulpini mai joase, astfel fiind mai ușor de cultivate speciile folosite. Specii recomandate pentru o grădină de astfel de dimensiuni sunt: Capsicum annuum Numex Twilight, Allium cepa, Raphanus sativus, Apium graveolens, Petroselium, Capsicum annuum etc. (Fig. 5.10.) La o astfel de grădină trebuie avut în vedere umiditatea solului prin simplu fapt că se usucă mai repede decât grădinile tradiționale. Altfel, întreținerea o astfel de grădină de legume este mult mai confortabilă și ușoară pentru cei care cultivă plante comestibile.

La dreapta grădinii legumicole sau aproape în mijlocul grădinii din spate apar două triun-ghiuri destinate pentru specii floricole decorative în timpul verii. Patul de stânga este plantată cu specii perene:

Iberis sempervirens – Iberis-ul are frunzele veșnic verde cu smocuri parfumate de flori roșii, albe sau roz. Florile înfloresc de vară până toamnă, planta este acoperită cu mase de flori mici, parfumate albe din primăvara anului. Toamna formează semințe. Înălțimea maximă este de 30-40 cm, cu creștere lentă sau moderată. Preferă plantare la plin soare, sau locuri moderat însorite. Prefera un pământ cu drenaj foarte bun.

Dianthus chinensis – Are tulpină ramificată cu înălțimea până la 45 cm. Frunzele sunt liniare, sesile de culoare verde-albăstrui. Florile ajung la 8 cm în diametru au culori diferite, sunt simple sau involte și nu au miros. Înfloresc de la sfârșitul lunii mai până toamna târziu.

Patul pe partea dreapta conține specii anuale:

Salvia splendens – Are flori anuale cu înflorire continuă din luna mai până la căderea brumei. Înălțimea plantei este de 15 cm. Este o plantă puțin pretențioasă, suportă terenurile însorite se pretează în zona de câmpie.  Nu suportă excesul de apă care determină îngălbenirea și căderea frunzelor. Este o floare de gradină deosebită cu înflorire abundentă și de lungă durată.

Petunia hybrida –  Flori anuale cu înflorire din luna aprilie până toamna, flori de diverse culori flori de dimensiuni mari, foarte frumoase, rezistentă  la soare cu o înălțime de 10-15 cm. Se cultivă foarte mult prin orașe ca plantă decorativă. Cu florile de dimensiuni, forme și culori foarte variate.

Pa latura nordică a acestei amenajări este o specie deosebit de frumoasă cu nume de:

Rudbeckia hirta – Plantă perenă cu frunziș semipersistent ce poate atinge o înălțime de 80 cm și un diametru de 50 cm. Crește sub forma unei mici tufe viguroase, bine ramificată. Frunzele sunt ovale, de culoare verde închis, pubescente. Florile au forma unor margarete, de culoare galben-bronz. Înflorește din luna iulie până toamna târziu. Nu este o specie pretențioasă. Se plantează în soluri fertile și bine drenate, în zone însorite sau parțial însorite. Se udă moderat.

La dreapta amenajării este amplasat un leagăn pentru 3-4 persoane. Zona asta este destinată pentru divertisment în aer liber, adică pentru sporturile exterioare de exemplu: badminton, fotbal sau alte jocuri de bile (Fig. 5.11.) Este important că pe toate suprafețele gazonate este aplicată un amestec de iarbă care este rezistentă la călcare.

În ceea ce privește vegetația, apar pe partea dreaptă a sitului, lângă gard și este alcătuită din specii decorative în tot timpul anului prin port sau habitus.

Hybiscus syriacus – Este un arbust de 2-3 m înălțime. Ramurile sunt erecte cu aspect de tufă. Iubește zonele însorite, dar tolerează și semiumbra, este rezistent la ger și arșiță. Se folosește pentru formarea gardurilor vii, izolat sau în grupuri.

Acer negundo – Este o specie exotică cu înălțime de 10-12 m. Are temperament de lumină cu o creștere foarte activă în tinerețe. Rezistă la ger și înghețuri, suportă bine seceta și comportă bine în soluri nisipoase.

Chamaecyparis pisifera Boulevard – Conifer ce formează o tufă cu coroană densă, mare, conică de până la 8m și un diametru de 2,5-4m , cu frunziș moale, verde-albăstrui cu nuanțe de gri, ce deseori iarna capătă nuanțe de purpuriu. Preferă spațiile însorite, cu soluri bine drenate, dar umede. Suportă orice tip de sol cu un pH neutru sau acid. Nu necesită tăieri.

Chamaecyparis lawsoniana Ellwoodii – ajunge la 8 m înălțime, are o formă conică, compactă cu lăstari erecți și frunziș dens verde glauc.

Chenomeles japonica – Este un arbust de 2-3 m, cu ramuri spinoase. Înflorește în luna martie-aprilie, cu flori solitare de culoare roz și chiar alb sau oranj dau acestor plante un aspect decorativ, foarte apreciat primăvara devreme. Este rezistentă la secetă și ger, pretențioasă față de lumină.

Picea pungens Argentea – Molidul argintiu înțepător este un arbore impunător, elegant, piramidal, de talie mare (30-40 m), având acele (frunzele), persistente, ascuțite, foarte rigide, glauce. Este o specie exotică, prezintă o rezistență deosebită la ger și îngheț, tolerând cu mult mai bine și poluanții din aer (gaze) și prezintă sensibilitate la uscăciunea din sol.

Betula pendula – Arbore de dimensiuni mari, cu tulpină dreaptă conducătoare, acoperită de o scoarță albă, cu coroană deschisă. Are o creștere rapidă, crescând anual 45 cm în înălțime și 25 cm în lărgime. Este o specie heliofilă, rustică, care însă rezistă greu la soluri compacte, acide cu ape în exces, la o umbrire puternică sau la o uscăciune accentuată. Este rezistentă la ger, fum și gaze, este foarte prețuită pentru portul său elegant și frumusețea trunchiului. Se întrebuințează individual sau în grupuri.

Lângă zona de divertisment și living este amplasată piscina, înconjurată cu DECK destinat pentru plajă și odihnire (Fig. 5.12.). DECK-ul are o lățime de 15 cm, grosimea ei este de 2,8 cm și este amplasată pe un suport care împiedică contactul direct cu solul. Piscina este împărțită în două zone diferite, partea nordică este destinată copiilor având o adâncime de 1,2 m iar restul este pentru adulți, având o adâncime de 1,6 m cu intrare prin scări metalice de pe partea vestică a piscinei. Intrarea pentru copii se desfășoară prin trepte late începând de la marginea piscinei.

Locul de joacă se află spre nord de piscină. Este o zonă cu dimensiuni 8×7,5m. Este o zonă unde cei mici se pot distra în voie dar în același timp trebuie să se află în deplină siguranță. Tocmai de aceea fundul este asigurat printr-un material de bază cauciuc pentru reducerea de impact cu suprafață în cazul unui scădere. Locul de joacă este echipată cu 4 leagăne, cu o cutie cu nisip (pentru cei mici) și un leagăn rotativ. (Fig. 5.13.)

Ultima zonă propusă este livada, cu zece soiuri de pomi fructiferi. Zona asta sugerează o atmosferă rustică pentru vizitatorul grădinii. O parte este păstrată și completată iar sunt câteva specii care au fost eliminate din cauza îmbătrânirii ramurilor de schelet sau din cauza că au fost amplasate greșit având în vedere propunerea de amenajare adică amplasarea elementelor pentru o amenajare coerentă. Livada are un rol important într-o grădină familială fiind o sursă de hrană naturală, ecologică pentru toți membrii familiei și nu în ultimul rând reduce și costurile în timpul recoltării, asigurând un fund de calitate superioară pentru dulciuri, compoturi și alte producții din fructele proaspete. (Fig. 14.)

Malus domestica – Mărul este un pom fructifer peren care aparține speciei Malus domestica, familia Roscaceae. Este unul dintre cei mai cultivați pomi fructiferi și unul dintre cei mai cunos-cuți pomi fructiferi din genul Malus. În lume există peste 7500 de soiuri diferite de mere. Soiurile de mere cultivate variază în funcție de gradul de rodire al soiului respectiv dar și de mărimea la care ajung pomii când ating vârsta maturității. În propunere apar 4 soiuri: Malus domestica: Batul, Kisasszonyalma, Jonathan și Ponyik.

Prunus persica – Are o coroană bogată, de vigoare mijlocie. Frunzele sunt 8-15 cm, lanceo-late, de culoare roșiatică. Florile sunt de culoare roz și înflorește primăvara. Preferă zonele însorite.

Prunus avium – Cireșul este un arbore ce atinge înălțimea de 15-20 m. Pomul are o coroană circulară, sferică, crengile sunt în general scurte și groase. Coaja cireșului este friabilă de culoare cenușiu roșcată. Frunzele sunt de formă oval alungită, zimțate pe margini și ascuțite la capăt. Florile, de culoare albă, sunt grupate frecvent câte două sau câte patru, o floare având un diametru între 2,5-3,5 cm. Fructele pot fi de culori diferite, cu nuanțe de la roșu spre galben până la negru, ele fiind de formă sferică sau elipsoidală; în mijlocul fructului cărnos se află un sâmbure rotund, cu mărimea de 7-9 mm.

Prunus cerasus – Este un arbore fructifer din familia rozaceelor (Rosaceae), de talie mai mică decât cireșul, care poate ajunge până la o înălțime 6 m. Are frunze lucioase, dințate pe margine, cu flori albe, și este cultivat pentru fructele sale, denumite vișine, care sunt globuloase, de culoare roșie-purpurie, cu nuanțe spre negru, acre-dulci.

Prunus domestica – Este un arbore fructifer din familia rozaceelor. Fructele sale cărnoase, de culoare albastru închis sau gălbui, își găsesc multiple întrebuințări în industria alimentară, pentru conserve sau gemuri, fiind consumate și în stare proaspătă. Dar cea mai cunoscută utilizare este pentru fabricarea rachiului, uneori fiind și depozitat în butoaie fabricate din lemnul acestuia. Crește în zone de înaltă fertilitate, preferabil deluroase.

Pyrus communis – Este un arbore cu frunze căzătoare din familia Rosaceae, care crește până la 10-20 m înălțime și al cărui fruct este para. Trăiește în medie 65 ani, în cazuri excepționale poate ajunge la 400. Are rădăcină lemnoasă și profundă, trunchiul drept, culoare gri cu coaja crăpată, frunze ovale până la 10 cm lungime, cu contur verde închis. Florile sale sunt albe sau roz cu petale de 1,5 cm, iar fructul este comestibil. Crește în regiuni cu climat temperat și umed, rezistă bine la frig dar verile calde și secetoase împiedică fructele să crească. Clima cea mai bună se caracterizează prin ierni cu frig dar cu puține înghețuri primăvara și veri cu temperaturi moderate.

Juglans regia – Nucul este un arbore viguros, care poate ajunge la 30 de metri înălțime. Are trunchiul gros și scoarța netedă, argintiu-cenușie. Are crengi puternice, coroana foarte largă și bogată. Frunzele sunt mari, compuse din 5-9 foliole eliptice, cu margini întregi, glabre. Florile bărbătești sunt grupate în gamenți masculi solitari sau câte doi, cilindrici, multiflori. Florile femele sunt grupate câte 2 până la patru, uneori solitare, sesile, purpurii. Înflorește în luna mai. Fructul este drupă sferică, având o singură sămânță, cu două cotiledoane mari, zbârcite, bogate în untdelemn și numită nucă.

5.3. STABILIREA CĂILOR DE ACCES. ALEI. TROTUARE.

Stabilirea traseelor de circulație se realizează în baza unor analize și studii asupra facto-rilor care influențează etapizarea și nominalizarea traseelor după importanța lor economică. Pentru proiectarea și realizarea drumurilor se are în vedere și configurația reliefului, care cons-tituie ansamblul formelor de suprafață și se reprezintă cu ajutorul curbelor de nivel.

Aleea din grădina din fața casei, realizat inițial este schimbat din cauza că forma geometrică care a reprezentat, a împrumutat o rigiditate dar nu numai prin forma sa, și prin dalele de pavaj din beton, de culoare cenușie. Prin urmare în proiectul realizat forma asta este înlocuită cu o formă sinuoasă care merge mult mai bine cu paturi pentru specii ornamentele care se găsesc în partea din fața casei. Forma elementelor este creată astfel încât să aibă o coerență între ele, ori sunt forme geometrice ori libere.

Pavajele reprezintă structuri rutiere speciale, alcătuite dintr-un strat de elemente de pavaj așezate pe un strat de egalizare din nisip și fundație din material granular. Pavajele reprezintă și o metodă de acoperire a aleilor din spații de recreare dar și o modalitate de rezolvare a trecerii din spațiul construit în cel natural, spre spații verzi. Pentru traseele de circulație exclusiv pietonale se utilizează plăci cu diferite forme și culori, realizate din material diferite care le conferă aspect estetic deosebit.

Aleea în grădină din față este alcătuită din dalele de pavaj modulare cu textura travertin Acestea pot fi folosite atât la interior cât și la exterior pentru amenajarea clădirilor, la placarea fațadelor, pereților interiori și exteriori. De asemenea, dalele de pavaj sunt ideale pentru pardoseli, la pavarea curților sau a aleilor din grădini sau parcuri, terase, zone pietonale, de agrement, sau în jurul piscinei. (Fig. 5.15.)

În ceea ce privește aleile și drumul din grădina din spate, în mare parte este proiectată pentru automobile. De fapt 80% din el alcătuiește drumul prin care intrăm în situl respectiv. Este conectată cu garajul creându-se astfel un loc suficient pentru parcarea în garaj, întoarcerea auto-mobilelor în fața ei și în aceeași timp oferă posibilitatea de parcare pentru oaspeți. Lățimea dru-mului nu este modificată, astfel fiind 2,2 m ceea ce permite deplasarea unui singur automobile în același timp. Pavajul folosit în acest caz, este unu mai rustic cu cost mai scăzut (fiind vorba de o suprafață imensă). (Fig.5.16., Fig.5.17.)

Legarea zonelor mai “ascunse” sau “îndepărtate” este rezolvată prin amplasarea pietrelor mai mari așezate între gazon. (Fig.5.18.)

Importanța lucrărilor de întreținere a drumurilor și aleilor

Întreținerea drumurilor reprezintă totalitatea activităților care au ca scop prevenirea deteriorării suprafețelor de circulație și remedierea acestor deteriorări în scopul refacerii proprietăților inițiale ale îmbrăcăminții rutiere

Exigențele cu privire la circulație și condițiile în care se desfășoară sunt exprimate printr-o serie de criterii de performanță specifice dintre care:

asigurarea unei circulații fluente, sigure și confortabile;

trasee scurte și comode;

prezervarea calității drumurilor în urma efectuării unor lucrări asupra drumului sau a elementelor anexe.

BIBLIOGRAFIE

1.Agachi Ioana, 2011-2012, Estetica mediului ambiant, Suport de curs, USAMV Cluj-Napoca.

2. Ann-Marie Powell, 1997, Városi kertek – Tervezés és kivitelezés.

3. Braun-Barnhart Ursula, 2009, Kiskertek.

4. Dan Valentin Sebastian, 2013-2014, Proiectarea spațiilor verzi, Suport de curs USAMV Cluj-Napoca.

5. David Moore și Owen Johnson, 2011, Európa fái.

6. David Stevens, 1982, Creative garden designs.

7. Dumitraș Adelina, A. Teleuță, Nina Ciorchină, E. Alexandrov, I. Roșca, 2012, Amenajarea spațiilor verzi, Tipografia Academiei de Științe a Moldovei, Chișinău.

8. Dumitraș Adelina, V. Singureanu, 2013, Modelare 3D, Note de curs, USAMV Cluj-Napoca.

9. Dumitraș Adelina, D. Zaharia, V. Singureanu, Sabo Georgeta, 2008, Principii generale de proiectare și amenajare a spațiilor verzi, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

10. György Vofkori, 1998, Székelyudvarhely – Várostörténet képekben.

11. Herta Simon, 2010, Straturi de flori anuale.

12. John Brookes, 1995, A kerttervezés iskolája.

13. Lutica Andreea, 2008, Plante în vase pentru toate anotimpurile.

14. Megyeri Szabolcs, 2014, Grădina de mirodenii.

15. Nagy Csanád, 2012, Kertépítés mindenkinek.

16. Oprea Ștefan și Grăvilă Ropan, 2010, Pomicultură generală.

17. Peter Himmelhuber, 2013, Livada – Proiectare și îngrijire.

18. Radu Mateescu, 2002, Arbori și arbuști ornamentali.

19. Sarah Cuttle și Gilly Love, 2004, Vízvarázs a kertben.

20. Simonds John Ormsbee, 1967, Arhitectura peisajului, Editura tehnică, București.

21. Tănăsescu Ioana, 2016, Drumuri și terasamente, Cluj-Napoca.

22. Thomas Hagen, 2010, Viráglexikon – Színek és fajták társítása a kertben.

23. Václav Hájek, 1999, Kerti medencék, tavak, tűzrakóhelyek.

24. Wolfgang Grosser, 2002, Gyógynövények, fűszernövények.

25. Wota T. Wehmeyer și Hermann Hackstein, 2009, Grădini romantice.

26. Zaharia Dumitru, Adelina Dumitraș, 2002, Arboricultură ornamentală, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

27. Zaharia Adrian, 2013, Arboricultură ornamentală, Suport de curs și seminar, USAMV Cluj-Napoca.

Site-uri

http://www.pepinieramizil.ro

Acasa

http://www.gardenstore.ro

http://www.gradinamosului.ro

http://www.plantedevis.ro

http://www.gardenexpert.ro

http://www.despregradini.ro/tags/flori-de-gradina

http://www.fermadinpoiana.ro/busuioc

https://ro.wikipedia.org/wiki/Busuioc

Acasă

http://gradina.acasa.ro/fructe-115/mar-13995.html

Home

http://decostyle.mayra.ro/flori/gazon-si-gard-viu/garoafa/110/

http://www.parcuri.ro

http://barnaesfiai.hu/noveny/batul-alma

http://www.dmkert.hu/enciklopedia/rezisztens_gyumolcsok

http://barnaesfiai.hu/noveny/teli-arany-parmen

http://www.citygarden.ro/pomi-fructiferi/prunus-avium

https://ro.wikipedia.org/wiki/Prun

https://ro.wikipedia.org/wiki/Nuc

http://www.cserepkalyhas.com/kemence-kerti-tuzhely-tegla-kalyha-epites

http://www.kemax.hu/referencia

http://www.infocasasigradina.ro

http://www.casadex.ro/2015/06/livingul-in-aer-liber-locul-tau-de-relaxare-pe-timp-de-vara

http://www.casamea.ro/casa/exterior/garaje

http://paverom-construct.ro/produse/pavaje/antic.html

http://stefani-piscine.ro/borduri-si-pavaje/

http://starstone.ro/producatori/pavaj-cluj.html

http://www.pavajecluj.ro/

http://www.montajpavele-pavaje.ro/

http://pavaj-premium.ro/star-stone-dale-pavele-alei-gradina.html

http://www.bitindustries.ro/amenajari-exterioare-klinker.php

http://www.lustre-rabalux.ro/lampa-de-gradina-cu-acumulator-solar-pet-8509

http://www.oceansrg.com/services/pool-equipment/pool-lights

http://www.pahlen.com/our-products/illumination-lights

http://www.finegardening.com/repetition-key-happiness

http://legeaz.net/noul-cod-civil/art-612-distanta-minima-in-constructii-limite-legale-limitele-juridice-ale-dreptului-de-proprietate-privata

http://legeaz.net/dictionar-juridic/limitele-legale-ale-exercitiului-dreptului-de-proprietate-privata

https://danmihalake.files.wordpress.com/2009/02/ghid-privind-aplicarea-reglementarilor-de-amplasare-a-constructiilor-fata-de-aliniament.pdf

Legea 350/2001 – amenajarea teritoriului si urbanism – modificari

http://www.casesigradini.ro