Dependenta de Droguri Reportaj

=== fbc815f5cfbef721a07c565747b763645d6e7351_627991_1 ===

Capitolul II

Realizarea materialelor proprii. Dificultăți și probleme.

Reporterul este martor profesionist sau un anchetator, care asistă la evenimente prevăzute sau neprevăzute, se străduiește să restabilească succesiunea faptelor unui eveniment. Un bun reporter nu-și va permite niciodată să ofere spectatorilor săi o simplă analiză a evenimentului, el va evidenția semnificația faptelor pentru societate (Philippe Gaillard).

Drogurile provoacă dependență și sunt cauza unor boli grave!

Tot mai des auzim astfel de afirmații, însă parcă nu au ecoul pe care ar trebuie să îl aibe. Găsirea soluțiilor pentru dependenții de droguri este esențială și necesară urgent.

În cazul în care utilizarea drogurilor implică un grup de tineri, atunci cea mai bună modalitate de abordare a problemei pare să fie oferirea posibilității desfășurării unor alte activități distractive care să fie mai interesante și mai plăcute. Excursiile în afara orașului și sportul pot să reprezinte modalități foarte bune de a face ca utilizarea drogurilor să devină mai puțin atractivă și în acest fel să se reducă posibilitatea ca ea să se mai repete.

Părinții nu ar trebuie să lase aceste inițiative doar în sarcina școlii, ci ar trebui să se implice direct, poate chiar prin demararea unor proiecte cu ajutorul școlii sau al unor organizații de tintert. În mai rarele cazuri în care tinerii au ajuns chiar dependenți de droguri, s-ar putea să fie nevoie de mai multe eforturi, care trebuie să fie foarte bine dirijate. Nu este recomandabil ca aceste măsuri să fie concentrate asupra consumului de droguri în sine, ci mai degrabă asupra celorlalte probleme și dificultăți cu care tânăra generație se confruntă.

Cei mai mulți dintre părinți sunt conștienți de faptul că fiii sau fiicele lor pot să fie amendați sau închiși pentru faptul de a fi în posesia sau de a distribui droguri ilegale. Dar mulți dintre ei nu înțeleg faptul că este posibil ca o persoană să fie vinovată în fața legii chiar dacă ea nu se atinge de droguri. Deci, dacă un părinte cunoaște faptul că fiul sau fiica sa utilizează droguri ilegale împreună cu un prieten, dar nu întreprinde nimic pentru a îl opri, atunci părintele respectiv încalcă legea.

Dacă tinerii vor fi ajutați să își rezolve și depășească aceste probleme, atunci este foarte probabil ca ei să înceteze sau măcar să reducă consumul de droguri. În același timp, este bine să fie oferite și sfaturi referitoare la modul în care pot să fie reduse efectele negative asupra sănătății. În România, orice persoană care nu a împlinit încă vârsta de 14 ani nu poate fi condamnată penal pentru consum de droguri. Peste această vârstă, totul depinde de drogurile pe care tânărul le utilizează sau pe care le distribuie.

Firește, părinții nu sunt obligați la denunț în cazul în care ei cunosc sau suspectează faptul că odraslele lor lor utilizează droguri ilegale. Ar trebui să aibă totuși o atitudine responsabilă față de societate și să împiedice răspândirea acestui flagel, solicitând ajutor oamenilor legii, atunci când au cunoștință despre existența unei rețele de traficanți. În cazul în care nu doresc să colaboreze în niciun fel cu Poliția, pot cere ajutorul medicilor, psihologilor sau organizațiilor de luptă împotriva consumului de droguri.

Familia este mediul de viață primordial al copilului și reprezintă instanța inițială a socializării. În sânul familiei se recreează și se deprind experiența umană și spațiul de viață, omul fiind ființa pământeană cu cea mai complexă și îndelungată copilărie dintre toate viețuitoarele planetei. Copiii străzii constituie una dintre consecințele stilului parental impropriu, de natură să împingă un copil către infracționalitate și consum de droguri, în special inhalanți. Extrapolând, se poate concluziona că un mediul familial neadecvat, coroborat cu moștenirea genetică și cu structura personalității sunt de natură să îl determine pe individ să alunece pe panta dependenței de narcotice și, deci, a toxicomaniei. De asemenea, depresia, durerea, timiditatea, conflictele și habotnicia pot fi elemente constituente ale nefericitului scenariu care aduce laolaltă toxicomanul, drogul și contextul psiho-social. Antecedentele de toxicomanie și alcoolism în familie, imaturitatea psiho-afectivă, metodele educaționale precare și ocazionale, comportamentul antisocial, hiperactivitatea și eșecurile școlare reprezintă și ele elemente importante care favorizează consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor.

Prin titlul ales, am vrut să arăt gravitatea celor întâmplate, dar totodată să nu spun tot ce, pentru a atrage publicul să urmărească mai departe reportajul.

Domeniul social poate cuprinde o mulțime de subiecte, tot ce se întâmplă în societate poate constitui un subiect de reportaj.

Drogurile sunt pentru unii un subiect tabu, pentru alții constituie ceva ce cred că nu vor întâlni la rudele sau prietenii lor și nu vor avea astfel de probleme.

Am început documentarea pentru reportaj cu aflarea efectelor consumului de droguri, si pentru asta am intervievat un medic, specialist în medicină generală.

. Efectele consumului de etnobotanice au fost împărțite de către medicii specialiști în trei, chiar patru criterii, iar acestea sunt după cum urmează:

Efecte imediate: euforie, creșterea energiei, amețeală, insomnie, tremurat, pierderea apetitului, neliniște, comportament obsesiv-compulsiv, bâlbâială, panică, agresivitate;

Efecte cronice: dependență, pierdere în greutate, căderea dinților, psihoză amfetaminică, îndeosebi privarea de somn;

Efecte de supradozaj: atac cerebral, furnicături, paranoia, deziluzie, halucinații, căderea sistemului muscular, blocaj renal;

Efecte psihice produse: râs involuntar, relaxare, deficit de atenție, tulburări ale raționării logice, iluzii senzoriale, distorsiuni spațio-temporale, halucinații, viziuni autoscopice (impresia ieșirii din corp), senzația de moarte iminentă, senzația de omnisciență, clarviziuni, senzația de depersonalizare, panică, tristețe, paranoia.

Mai departe m-am îndreptat către specialiștii care luptă să-i ajute pe dependenți să-și depășească problemele și să revină la o viață normală.

Centrul către care mi-am îndreptat atenția este Centrul de Evaluare și Tratament a Toxicodependeților pentru Tineri „Sf. Stelian”, București. Realitatea socială poate fi observată analizând comportamentele oamenilor din jur din cadrul unor evenimente în plină desfășurare, iar după documentarea acestui subiect, voi consulta și diverse studii de specialitate realizate de către „Agenția Națională Anti-Drog” precum “Repere științifice ale consumului de droguri în societatea românească”, „Prevalența consumului de droguri în România” și „Raportul Național privind situația drogurilor în România”.

În realizarea unui reportaj bun, jurnaliștii de asemenea se pot confrunta cu probleme etice și legale, de aceea fiecare trebuie să fie la curent cu drepturile și obligațiile impuse în mass-media, iar editorii de reportaje trebuie să cunoască mult mai multe despre lege decât știu redactorii cărora le dă de lucru,din fericire, eu nu am avut parte de astfel de confruntări.

Pe de altă parte, în noile realități sociale au apărut o mulțime de oportunități pentru jurnaliștii care semnalează sau cercetează o problemă ce ține fie de drepturile cetățenești, fie de interesele consumatorului, fie de o situație concretă cu conotație socială, oportunități generate, ironia soartei, de o realitate vitregă personajului subiectului mediatic.

Rămâne doar ca în continuare presa noastră să nu le ignore, preocupată fiind, ca și până acum, de reglări de conturi politice, ca în media de partid și cele aflate sub controlul puterii, sau subiecte și abordări care nu au șansa să ajungă vreodată la țintă.

Majoritatea reporterilor tineri care vor să abordeze reportajul social, la începutul carierei lor se ciocnesc de un paradox, deoarece li se pare că domeniul social având un spectru larg de teme, este unul ușor de abordat, iar de cealaltă parte, anume în această sferă ușoară a jurnalisticii, unui începător îi este greu să găsească un subiect original despre care nu s-a mai scris, iar pentru a fi un jurnalist bun, originalitatea este cheia succesului.

Jurnaliștii începători trebuie să știe cum să lucreze cu furnizorii de informații, care dețin fapte și declarații importante, și săi predispună să fie deschiși față de ei, iar acest lucru se dobândește odată cu experiența acumulată, demonstrând răbdare și dragoste față de ceea ce fac.

Eu am înțeles că pentru a face rost de o informație autentică, nu trebuie să apelăm la persoanele care se află mai sus în ierarhia profesională, pentru că adesea acestea pot fi preocupate de organizarea procesului de lucru în structura sa, și poate ști puține despre munca propriu-zisă, ci la lucrătorii care care se ocupă nemijlocit de miezul chestiunii.

Deseori, în procesul de colectare a informațiilor, jurnaliștii întâmpină diverse obstacole, ce nu întotdeauna pot fi soluționate ușor și repede. Riscul de a se confrunta cu asemenea obstacole crește în cazul în care jurnalistul investighează un subiect ce presupune o contradicție sau chiar un conflict.

Însă obstacolele respective nu pot și nu trebuie să devină un „tabu” în procesul de mediatizare a realității sociale.

Dacă tema este suficient de importantă, jurnalistul trebuie să se persevereze și să treacă peste toate obstacolele posibile. El trebuie să reflecte lucrurile în profunzime, ceea ce înseamnă că trebuie să depună mult efort pentru a se documenta și să examineze informația cu suficietă atenție pentru a pune reușit lucrurile în context.

Este inadmisibil să fie trecute cu vederea subiectele interesante și utile doar din motivul că acestea sunt complicate.

Am învățat că orice obstacol, dacă nu poate fi ocolit, cu siguranță poate fi soluționat, iar fiecare jurnalist trebuie să fie insistent, și să contacteze toate sursele potențiale, să fie imparțial și să tindă spre dreptate.

În principiu, pentru a colecta informații întru realizarea unui eventual reportaj social, este necesar ca jurnalistul să aibă tărie de caracter, un pic de noroc, să știe unde să caute și ce să caute, să fie ambițios și să știe cum și când să riște.

Jurnalismul social pare a fi ușor de abordat, dar în realitate, cred că îi este mult mai ușor unui reporter din domeniul politic sau economic, pentru că orice ne înconjoară și se întâmplă în societate poate constitui un subiect de reportaj social, și atunci reporterul social are foarte mult de lucru, și domeniul social fiind despre societate și despre oamenii care fac parte din ea, trebuie să servească cerințelor populației și desigur să adeverească așteptările oamenilor.

Reportajul social este genul care necesită cele mai multe eforturi pentru a fi realizat: și timp pentru investigații, și prezența jurnalistului la locul și în momentul desfășurării evenimentului pentru a depista faptul ziaristic și a culege detalii, și un limbaj deosebit. Dar, pentru a transpune cititorul în ambianța respectivă, autorul de reportaje sociale trebuie să fie mereu cu urechile ciulite și cu ochii în patru pentru a auzi sau a observa cu ușurință detaliile care scot în evidență trăsătura esențială a faptului ziaristic sau a personajului. De aici, importanța majoră a detaliului la descrierea evenimentului sau fenomenului într-un reportaj social.

Reportajul este un mod de comunicare ce descrie operativ, dinamic și veridic spectacolul unui eveniment. El este cel mai nobil, rafinat, eteric gen al presei care nu admite distonări ale ritmului de expunere și nu tolerează false profunzimi. Dimpotrivă, suscită calmul, seninul, coerența împletită cu propriile sentimente, indiferent de tema abordată.

Reportajul chibzuit, calculat, echilibrat poate reduce din tensiune și invers, poate face cititorul să deschidă o fereastră a sufletului prin care să pătrundă o rază de lumină și speranță, de aceea, reportajul a și fost calificat drept genul optimal de reflectare a problemelor sociale.

Am ales să abordez tema reportajului social pentru că acesta are rolul de a informa, de a aduce lumină asupra evenimentelor ce au loc în lume, de a spune lucrurilor pe nume, si de a aduce adevăr asupra subiectelor ce prezentau semne de întrebare, și astfel de reportaje sunt foarte importante pentru a clarifica si aduce răspuns la întrebările oamenilor, sau pentru a-i atenționa de anumite lucruri când este cazul.

Reportajul social, gen informativ, și-a cucerit faima uneia dintre cele mai mobile și mai atractive specii ale jurnalismului contemporan. Astăzi, reportajul social este prezent aproape în orice publicație social-politică, indiferent de aria de răspândire a acesteia, grație potențialului reportajului de a reda profund și multiaspectual evenimentele în dinamica dezvoltării lor, și datorită necesității crescânde de socializare și de umanizare a realității, de personalizare a faptelor, de încetățenire a unei prese reflexive, conștiente de importanța obligațiilor sale sociale.

Documentarea și redactarea

Spre deosebire de știri unde informațiile esențiale sunt plasate la început, în intro, iar restul informației este prezentată în ordine descrescătoare a importanței, reportajele permit o lejeritate a stilului, pot fi scrise într-o varietate de stiluri.

Câteva reguli precizate de Melvin Mencher sunt:

A se arăta oamenii în acțiune;

A lăsa oamenii să vorbească;

Jurnalistul să scrie mai puțin: acțiunea și dialogul să reprezinte în linii mari articolul;

Să se păstreze dinamismul articolului.

Astfel, jurnaliștii respectă aceste reguli, dar au și libertatea de a a-și exprima propriile păreri, de a experimenta și de a-și face auzit propriile experiențe în legătură cu subiectul tratat.

„Reportajele au tendința să conțină mai multe analize, comentarii, nuanțe, informații suplimentare și o mai mare diversitate de surse decât știrile și explorează în profunzime mai multe subiecte.”

Odată ales unghiul de abordare, ca element ce structurează informația, jurnalistul poate trece la redactarea propriu-zisă a reportajului. De reținut, reportajul se încadrează în familia textelor narative care exploatează tehnica spectacolului. Altfel spus, reportajul îmbină tehnicile narative cu cele ale genului dramatic – decor, personaje, dialog, punere în scenă.

Odată ajuns la fața locului misiunea jurnalistului este nu numai de a spune ce s-a întâmplat?, cine este implicat?, unde? când? și din ce cauză?, dar și să prezinte elemente de portret, elemente descriptive privind natura și locurile înconjurătoare, zgomote, sunete, intensitatea acestora, etc. Aceste informații și modul lor laborios de culegere denotă interesul jurnalistului atât pentru elementele factuale – cine?, ce?, unde?, când?, cum?, din ce cauză? și de elementele de atmosferă. De aceea, documentarea pentru un reportaj bun poate să dureze câteva zile sau chiar săptămâni.

Cu alte cuvinte, alegerea unghiului de abordare este o operație subiectivă și obiectivă, în același timp. Subiectivitatea vizează personalitatea și experiența jurnalistului, iar obiectivitatea este dată de tipul de publicație, periodicitatea acesteia, rubrica unde va apărea reportajul, indicațiile primite în prealabil de la redactorul-șef sau de la secretarul general de redacție, spațiul tipografic alocat, etc.

Începutul

Odată încheiată documentarea și stabilirea subiectului, cinci întrebări esențiale trebuie să vizeze modul de redactare al reportajului:

Care este cel mai uluitor fapt descoperit?;

Care este cea mai bună și mai puțin cunoscută anecdotă?;

Care este cea mai neașteptată declarație?;

Care este cel mai surprinzător eveniment?;

Care este aspectul care conține în cea mai mare parte răspunsul la întrebarea: „știați te că…”?.

Răspunsurile la aceste întrebări pot sugera o manieră adecvată de abordarae a materialului brut și poate fi realizată o redactare a reportajului în diferite feluri.

Structura reportajului

Reportajele au un început, un cuprins și un final. De asemenea, au o idee, un mesaj de transmis, o temă, și așa cum am arătat în subcapitolul anterior, un unghi de abordare al problematicii. Unghiul de abordare se poate referi la o persoană, la o întreagă comunitate, la un loc sau un eveniment. b#%l!^+a? b#%l!^+a?

Intro

Intro-ul este partea introductivă a unui reportaj, cu scopul de a ne atrage, a ne intriga, a ne înspăimânta etc. El va fi concis, evocator și concret. Deși intro-ul reportajului poate fi realizat în variante mult mai diferite decât la știri, are același scop de a ne stârni interesul pentru subiectul prezentat. Intro-ul poate să conțină elemente dintre cele mai diverse, de la comentarii, gânduri, o călătorie până la un detaliu mărunt care ilustrează mai degrabă amănuntul decât imaginea de ansamblu.

Reportajul este mai lung decât știrea, dar uneori subiectul abordat se poate preta la fragmentarea pe articole pe aceeași temă cu povești diferite.

Reportajul este specia jurnalistică în care se utilizează frecvent ceea ce în manualele de jurnalism americane poartă numele de „lead amânat”, ceea ce înseamnă că autorul nu plasează în șapou ideea textului și nu comunică explicit care este mesajul pe care vrea să-l transmită. În această manieră, se sporește interesul cititorului pentru lectura articolului.

Alte tipuri de stuctură sunt:

Listele punctuale care rezumă chestiuni esențiale;

Liste sau grafice care ilustrează părți din material;

Cronologii asupra evenimentelor întâmplate;

Casete cu citate care să rezume într-un mod agreabil și ușor ceea ce spune fiecare sursă;

Chenare sau casete laterale care să conțină sfatul specialiștilor referitor la modalitatea de obținere a informațiilor suplimentare.

Substanța unui articol

Conținutul și structura unui articol se pliază pe subiectul abordat, publicul-țintă, pe intențiile autorului și stilul publicației. Cu toate acestea, articolul trebuie să conțină: fapte, declarații, descrieri, anecdote, opinii și analiză. Elementele articolului nu trebuie catalogate ca fiind distincte pentru că, există situații când se suprapun .

Principiul fundamental care dirijează montajul tuturor acestor elemente selectate de jurnalist este principiul economiei. Un număr prea mare de personaje, de replici, detalii sau potrete duc la diluarea conținutului reportajului.

De asemenea, înainte de realizarea propriu-zisă a articolului se schițează planul acestuia în strânsă legătură cu ideea textului și cu unghiul de abordare. Dacă se va enunța sau se va sugera ideea textului în șapou sau în prima frază a reportajului și va fi abandonată ulterior în construcția reportajului, rezultatul va fi un text confuz, lipsit de coerență. Planul nu trebuie să fie însă rigid, astfel încât să se anuleze spontaneitatea jurnalistului, acesta permite doar câteva repere care conduc la ierarhizarea informațiilor în cadrul unui scenariu. De asemenea, pe lângă respectarea unui plan, jurnalistul nu trebuie să cadă în anumite capcane, cum ar fi: formulări prețioase sau prea tehnice, locuri comune, fraze lungi, succesiuni de sigle sau cifre, informații incomplete despre persoane sau situații.

Faptele sunt informațiile nelipsite din reportaje, ele făcând diferența dintre scriitura jurnalistului și realitatea încojurătoare. Nu trebuie prezentate denaturat, iar atunci când abundă (de exemplu, în cazul unor cifre referitoare la prețuri, procente etc) se fac liste separate în cadrul articolului.

Declarațiile nu trebuie să prezinte întotdeauna faptele, ci este necesar să surprindă vocea celui ce se vrea a fi portretizat pentru a scoate în evidență anumite trăsături de caracter, personalitatea acestuia.

Descrierile au rolul de a introduce cititorul în mijlocul evenimentului petrecut, tocmai de aceea nu trebuie să lipsească din structura unui reportaj de calitate. Anecdotele sunt povești în cadrul altor povești cu scopul de a amuza, a distra, a informa sau a șoca. De asemenea, ele ilustrează cel mai bine condiția umană, facilitând empatizarea cu personajele articolului și mențin treaz interesul cititorului.

Opiniile sunt mult mai multe în cadrul reportajelor decât al știrilor, și tocmai de aceea un reportaj bun se bazează pe o analiză a acestora nu numai pe o succesiune de opinii. Aceste analize provin de la specialiști în domeniu de cercetare sau de la oamenii direct implicați într-un domeniu sau cu o anumită expertiză. Scopul analizei este să facă din jurnalism mai mult decât o simplă relatare de evenimente.

Sfârșitul materialului poartă numele de „Concluzie” și expune rezultatele finale. Contrar știrilor care se termină cu o informație, dintre cele mai puțin importante, reportajele au un final echilibrat. Acest final poate lua forma unui rezumat, a unei răsturnări de perspectivă, a unui citat sau a unei reveniri la ideea din intro. Formulările sentențioase și moralizatoare trebuie evitate, deoarece ele nu sunt coerente cu tipologia textului pe care îl reprezintă reportajul, rolul jurnalistului fiind acela de a-i arăta cititorului cum este lumea, și lăsându-i lui misiunea de a trage singur concluziile.

Lucrarea în cauză reprezintă un studiu teoretico-practic de definire și prezentare a reportajului social, și are în obiectiv aprofundarea cunoștințelor în domeniul tehnologiilor de realizare a reportajului social și este destinată celor pasionați de jurnalism.

Inițial mi s-a părut această temă extrem de ușoară, dar pe parcurs am înțeles că domeniul social este unul foarte vast, care poate fi abordat din diferite unghiuri, fiecare având importanța sa și necesitatea de a fi analizat și expus.

Faptul că am avut ocazia să văd cum se lucrează într-o redacție din domeniul social m-a ajutat foarte mult la scrierea acestui proiect de licență, pentru că m-a făcut să văd lucrurile din interior, să ințeleg care este defapt munca unui reporter de la social, și de câtă răbdare, voință și dragoste față de jurnalism are nevoie un jurnalist începător pentru a face față cerințelor televiziunii.În cadrul perioadei de stagiere am avut posibilitatea să pun în practică tot ce am învățat trei ani la facultate, dar și să aflu multe lucruri noi pe care le înțelegi doar aflându-te pe teren realizând reportaje, vorbind cu sursele și scriind textul materialului.

Consider că pentru orice începător, indiferent de domeniul din care vrea să facă parte, stagiul de practică oferă mult mai multe cunoștințe, decât pot oferi ani de teorie, pentru că nu contează ce și câte ai învățat , dacă în practică lucrurile stau altfel, și nici nu se compară cu ceea ce este în cărți. De fapt și partea teoretică contează, dar aceasta poate fi considerată mai mult ca o bază inițială pentru oricare viitor specialist, iar stagiul practic este o pistă de lansare a viitorilor specialiști.

Unul dintre scopurile acestei lucrări a fost să arăt cât de importante sunt fenomenele sociale, și rolul imens al reportajului social în mass-media, deoarece reportajul îmbină obiectivitatea informării cu impresiile, opiniile, trăirile reporterului, care deține un rol decizător pentru obiectivitatea materialului. Ceea ce deosebește reortajul de alte genuri publicistice este calitatea informației aflate la baza redactării sale, pentru că nu orice orice informație aptă de a fi publicată în presă poate să constituie și tema unui reportaj.

Cu alte cuvinte, nu constituie nucleul unui reportaj decât faptele ce se petrec sub ochii ziaristului, astfel spus, doar dacă evenimentele fac posibilă colectarea informațiilor, concomitent cu producerea lor, și dacă prezența jurnalistului la locul și în momentul desfășurării evenimentelor este permisă de context, doar atunci se poate vorbi de realizarea unui reportaj. De aceea am și evidențiat inițial că tema reportajului pe cât pare de ușoară, pe atât este și de complexă, și are multe unghiuri de abordare.

Autorul de reportaje este un jurnalist venit la fața locului, care are scopul să vadă, să audă, să simtă, să înregistreze diverse fapte care vor constitui baza eventualei relatări despre un eveniment, fenomen.

Frumusețea reportajului constă în faptul că aici jurnalistul este o autoritate pentru cititor. El este ochii și urechile publicului, care vrea, ca prin lecturarea reportajului, să devină martor la evenimentul mediatizat. Publicul mizează pe jurnalist că acesta îi va povesti totul și nu va scăpa nimic, de aceea jurnalistul niciodată nu trebuie să facă presupuneri.

Un alt scop al acestei lucrări a fost să arăt care sunt etapele de realizare a reportajului, cât de mult contează să ne bazăm materialul pe informații veridice, și care sunt problemele sociale cu care se confruntă cel mai des Republica Moldova.

Această lucrare se adresează tinerilor jurnaliști care consideră că, dincolo de senzaționalism, presa trebuie să se concentreze asupra unor subiecte legate direct din viața de zi cu zi a individului și a comunității.

Unul dintre obiectivele acestei lucrări este de a familiariza viitorii jurnaliști cu tehnicile, tacticile și etapele de producere a unui reportaj social – de la colectarea informațiilor până la forma finală a textului și de a analiza locul reporterului în conceperea și realizarea acestuia. Elaborarea unui concept clar despre reportajul social face posibilă semnalarea maladiilor ce afectează astăzi această specie jurnalistică.

Scopul propus merită eforturile depuse, mai ales, că e vorba despre un gen prin intermediul căruia pot fi injectate în societatea maladivă a etapei de tranziție noi doze de optimism, atât de necesare individului social.