Delincventa Juvenila

DELINCVENTA JUVENILA

C U P R I N S

Delincventa juvenila – sisteme alternative de executare a pedepselor

Introducere

1. Delimitari conceptuale, trasaturi si dimensiuni ale fenomenului de delincventa

Juvenila

1.1. Definitii si sensuri ale conceptului de delincventa 12

1.2. Raportul dintre normal si patologic în definirea delincventei 27

1.3. Delincventa juvenila: factorii sociali-determinanti în preluarea si

extinderea conduitei delincvente printre tineri

1.3.1. Dezvoltarea psiho-sociala a minorului – socializarea 32

1.3.2. Inchisoarea – sursa de criminalitate pentru minori

2. Tratamentul socio-juridic si prevenirea delincventei juvenile 82

2.1. Legislatia interna în cazul copilului care raspunde penal 82

2.2. Tratamentul sanctionator aplicabil minorilor 90

2.2.1. Pedepsele alternative 98

2.2.1.1. Probatiunea 99

2.2.1.2. Munca în folosul comunitatii 103

2.2.1.3. Justitia restaurativa 111

3. Modalitati si forme de tratament pentru resocializarea minorilor delincventi 68

3.1. Particularitati si probleme ale procesului de resocializare al delincventilor 69

3.2. Politici de control social si eficienta acestora în diminuarea delincventei juvenile

3.3. Prevenirea delincventei juvenile 157

3.3.1. Rolul scolii si al familiei în prevenirea delincventei juvenile 161

3.3.2. Rolul asistentei sociale în combaterea fenomenului infractionalitatii

CAPITOLUL I

Trasaturile si dimensiunile fenomenului de delincventa juvenila

1.1. Definitii ale conceptului de delincventa

Pentru a explica problematica delincventei juvenile este necesar ,mai intai,sa explicam fenomenul deviantei, deoarece este segment determinant in cadrul delincventei.In acest sens,pentru a descrie cadrul teoretic al delicventei juvenile , vom porni de la paradigmele deviantei în societate,precum cele care fac referire la imoraliate,problema sociala,patologie,conflict,anomie,imoralitate,criminaliate.notiuni fundamentale care se întrepatrund cu conceptele devianta si delincventa, si anume: problema sociala, anomie, patologie, criminalitate, conflict, imoralitate etc

Devianta se refera la toate deviatiile de la un comportament acceptat si dezirabil, iar in acset cadru sunt incluse si încalcarile legii penale, care duc la probleme sociale sau stari de inadaptareUn comportament deviant este orice gest sau manifestare care încalca normele unei societati sau ale grupului social la care apartine persoana care a avut o astfel de conduita. Se poate considera faptul ca, devianta este un comportament nonconformist deoarece indivizii care încalca normele si regulile societatii,se opun defapt comportamentului majoritar.Aceasta conduita este antisociala,deoarece pe langa incalcarea legilor,persoana cu un asemenea comportament, incalca automat si regulile care au fost stabilite in cadrul grupurilor sociale, precum obiceiuri sau traditii.Se constata ca sfera comportamentelor deviante cuprinde urmatoarele acte sau conduite neconformiste:

“a) actele sau conduitele considerate ca excentrice cum sunt:

• tinuta neobisnuita, ca purtatul pantalonilor blue jeans rupti;

• purtatul unor bijuterii atipice, ca inele si butoni prinsi pe corp;

• limbaj cu expresii si cuvinte de jargon;

• gesturi neconformiste (cum sunt cele care mimeaza actul sexual)in timpul unor spectacole musicale);

b) acte imorale indecente sau obscenitati cum sunt petrecerile zgomotoase în

timpul zilei, dar si (mai des) al noptii;

c) acte antisociale, criminale;

d) acte asociale – cum sunt cele comise de bolnavii mintal.”

Conceptul de devianta reprezinta comportamentul nonconformist al indivizilor care au suportat un proces de socializare, dar din diferite motive nesocotesc normele de comportare sociala.

Prin urmare devianta semnifica nonconformismul deliberat sau nedeliberat al oamenilor fata de normele si valorile unei organizari sociale formale, dar si a unui grupparticular (informal).

Devianta sociala are un caracter universal,iar indivizii pot sa se abata de la un tip colectiv,mai mult sau mai putin,insa aceste abateri nu pot fii considerate intotdeauna ca fiind prezicatoare a unor caractere criminale.De asemenea,comportamentul deviant este un fenomen cat se poate de normal in cadrul evolutiei unei societati,individul cu un caracter deviant fiind asemanat cu un agent reglator in cadrul societatii,si nu un element parazit.

Devianta este „o proprietate formala a situatiilor si sistemelor sociale, […] un pattern al încalcarii normei, […] un construct de tipul stigmatului, o eticheta atribuita în anumite momente unor categorii comportamentale care devin depreciate, discreditate si adesea excluse”. Astfel ca,am putea spune despre deviant ca are si o serie de functii benefice,una dintre acestea putand fii considerat faptul ca poate sa produca schimbarea in cadrul unei societati. Se poate face o distinctive clara intre devianta primara, adica „diferentiereamarginala, temporara si putin semnificativa” si devianta secundara – „de substanta,centrala si cuprinzatoare”.Delicventa este considerate ca fiind devianta negativa,acest lucru avand consecinte legislative in functie de gravitatea situatiei. Devianta sociala duce automat la adoptarea unor serii de sanctiuni,pentru a pedepsi comportamntele care incalca normele si valorile unei societati.

In functie de fiecare societate in parte,exista consecinte si perceptii diferite asupra sanctiunilor care trebuie sa fie implementate,avand in vedere cele doua conotatii atasate deviantei sociale. Astfel ca,devianta pozitiva se refera la actiuni favorabile cu scopul schimbarii sau al elucidarii unei situatii,cum ar fii revoltele,iar prin devianta negative insa,se urmareste sa fie incalcate normele sociale si totodata cadrul legislative.

Kinch face diferenta dintre trei tipuri al fenomenului de devianta:

“1. comportamentul deviant – violarea normei de catre persoane care sunt în esenta non-deviante;

2. rolul deviant – atât persoana cât si actul sunt deviante;

3. subcultura devianta – considerat cel mai grav caz de devianta, când exista asteptari din partea membrilor societatii ca individul ca parte a unei structure sociale particulare sa se comporte ca membru al subculturii în modalitati ce violeaza normele societatii.”

În cadrul formelor deviantei sociala ,este inclus si conceptul de delicnventa sau criminalitate,prin care se abuzeaza de valorile si de relatiile,care se afla sub protectia unor norme juridice cu un caracter penal.Tot in cadrul acestor valori,se distinge si conceptul de anormalitate,acesta caracterizand natura psihologica a unei persoane.Conceptul de anormalitate se diferentiaza de delicventa,prin faptul ca,individul este caracterizat ca fiind incapabil de a se adapta la cerintele vietii sociale,iar asta ducand automat la nerespectare valorilor societatii.Aceasta incapacitate este atasata persoanelor labile din punct de vedere psihic,insa aceata situatie este acceptata de catre societate,fiind considerate o realitate medicala.

Devianta reprezinta un comportament impotriva conformitatii si al conventionalului ,astfel ca , deviant este considerat nu doar cel care încalca legea comitand infractiuni sau diferite delicate, ci si persoanele care se abat de la regulile de convietuire si de stabilire a unei ordini in cadrul unei societati, a unui grup, a unei organizatii, a unei institutii, chair si aducerea de injurii unei culture sau a unei subculturi. Astfel ca ,un comportament deviant primeste diferite conotatii in functie de fiecare societate,din care fac parte o larga gama de comportamente .In acest sens putem aminti de limbaj,de gesturi sau chiar de imbracaminte care pot fii considerate excentrice sau iesite din comun, si chiar imorale cand ne gandim la obscenitate sau indecenta.Aceste fapte de cele mai multe ori nu sunt sanctionate de lege chiar daca se considera ca ar avea un caracter antisocial,acest lucru justificandu-se prin diversitatea normelor si a regulilor sociale, astfel ca se considera faptul ca:

a) orice individ, într-o anumita perioada a vietii sale, transgreseaza norma de conduita, devenind ca urmare „deviant”;

b) nu orice act sau comportament care se abate de la reguli trebuie apreciat ca fiind deviant (inovatorii, de exemplu, pot utiliza mijloace non-conventionale, deseori ilicite sau ilegitime, dar mult mai eficace decât cele obisnuite sau institutionalizate);

c) devianta reprezinta o notiune relativa, echivoca, în masura în care ceea ce este considerat deviant într-o anumita perioada istorica, în alta societate sau în alta perioada istorica este calificat drept normal.

Dupa cum am precizat si in randurile de mai sus,un comportament in sine al unei persoane nu este considerat in mod inerent ca fiind deviant,conduita comportamentala este vazuta astfel,prin normele si valorile societatii din care face parte,si care isi impun propriile standard privind comportamentele dezirabile.

În acest sens, devianta nu este echivalenta cu absenta normelor (anomia sau dezorganizarea sociala), ci cu adaptarea unor norme incompatibile cu standardele de moralitate, normalitate sau rationalitate ale societatii în ansamblul ei, cu modelul ei cultural-normativ dominant (sociotipul sau personalitatea de baza), dar compatibile cu cele valorizate pozitiv de un anumit grup social (subcultura), definit prin caractere culturale distincte.

Una dintre formele deviantei,pe care lucrarea se bazeaza este delicventa juvenila.Aceata manifestare de comportament in randul tinerilor are implicatii negative atat pentru societate , cat si pentru tineri , ulterior in viitorul lor.Termenul de delicventa este deseori asociat cu conceptele de devianta si de criminalitate,care fac referire la ansamblul delictelor,precum violari ale cadrului legistlativ care sunt pedepsite prin diferite sanctiuni, crime cauzate de cele mai grave infractiuni si incalcarea legii penale,si totodata la criminaitatea propriu zisa cat si a contraventiilor prin cersetorie,furturi,prostitutie.

Conceptul de criminalitate este interpretat ca ansamblul manifestarilor antisociale

care încalca prevederile înscrise în norme de drept, atragând dupa sine influenta fortei

coercitive a statului.

Scoala clasica de criminologie a acordat o mare importanta crimei si sanctiunilor,

dar nu s-a centrat pe om ca parte a crimei (a situatiei). Pe parcurs s-a manifestat o

preocupare fundamentata stiintific, bazata îndeosebi pe observatie, pentru identificarea

genezei delicventei. În aceasta directie, prezinta importanta interpretarile biologice ale

delicventei. Interpretarile biologice sau antropologic-biologice genereaza orizonturi

informationale care reunesc teorii centrate pe factori ereditari în geneza infractiunii.

Scoala pozitivista vad comportamentul ca fiind determinat de forte pe care omul le poate

controla si întelege. Legea normeaza relatiile sociale dintre oameni. Comportamentul

criminal si deviant este determinat de o cauza biologic-patologica sau de un defect.

Diferitele studii pentru stabilirea genezei delincventei au încercat în continuare sa

raspunda la întrebarea: „Care este cauza delincventei?” Studiile au început cu cercetarile

în domeniul personalitatilor de tip patologic. Atât în trecut, cât si în contemporaneitate au

aparut teorii care sustin ca actele criminale sunt comise îndeosebi de indivizi deficienti

psihic, adica cu tulburari de comportament si de personalitate. Teoria lui S. Freud este cea

mai importanta contributie în domeniu, el fiind acela care raspândeste modelul prihiatric

al deviantei. Freud postuleaza existenta a trei instante în structura personalitatii: sinele,

eul si supraeul.

Sinele sau id-ul este locul unde se nasc pulsiunile instinctuale si este rezervorul de

energie al psihicului. El reprezinta un complex de instince si tendinte refulate (reprimate,

alungate) care au un caracter impersonal si nu sunt traite în mod constient. Sinele sau idul,

apreciaza Freud, constituie polul pulsional al personalitatii, depozitar al tendintelor

instinctive predominant sexuale si agresive care pune organismul în tensiune.

Eul sau ego-ul este sistemul constient de conducere si control al

comportamentului. Eul reprezinta constiinta de sine, nucleul personalitatii în alcatuirea

caruia intra cunostintele si imaginea despre sine si atitudinea constienta si inconstienta

despre cele mai importante interese si valori.

Supraeul sau superego-ul este instanta psihica cu rol prohibitiv. Este delimitarea

eului de lumea externa. Reprezinta constiinta morala si exprima existenta individului în

mediul social. Se considera a fi o achizitie recenta a individului, achizitie care este

dezvoltata sub influenta normelor sociale si nivelului socio-cultural al comunitatii în care

individul este pozitionat.

Raportându-ne la aceasta conceptie, devianta este apreciata ca rezultatul unui

supraeu slab, motiv pentru care deviantul nu-si poate controla pulsiunile inconstiente.

Rezulta ca, atât reprezentantii scolii freudiene, cât si neofreudienii considera criminalitatea ca fiind fundamentata pe conflicte interne, pe sentimente de insecuritate, de

inadecvare si inferioritate. Psihanaliza lui Freud ofera o explicatie doar pentru

comportamentul psihotic, nevrotic si sociopat, si înlatura explicatia actelor criminale

produse de deviantii asa-zis normali.

Pentru definirea delincventei din aceasta perspectiva unele analize se centreaza pe

conceptul de imaturitate sociala care genereaza comportamentul delincvent. Insuficienta

maturizare sociala se releva în dificultatile de integrare, în starea de conflict cu cerintele

unui anumit sistem valoric normativ.

De pe aceste pozitii de abordare a delincventei se releva:

a) insuficienta proceselor de asimilare a cerintelor si normelor sociale. În aceasta

situatie spunem ca omul se afla într-un deficit de socializare;

b) insuficienta proceselor de acomodare la mediul social. Aceasta insuficienta de

adaptare este evidentiata de comportamentul delincvent. Caracteristica acestor

oameni este neechivalenta sau disonanta între maturizarea sociala si

dezvoltarea personalitatii. Se înregistreaza decalaje de dezvoltare pe

urmatoarele planuri: între nivelul maturizarii intelectuale, pe de-o parte, si

nivelul dezvoltarii afectivo-motivationale si caracterial-actionale, pe de alta

parte.

Delincventa, alaturi de formele sale de manifestare, este un fenomen al carui

întelegere necesita luarea în considerare a trei elemente: individul care încalca legea,

actul care constituie aceast delict si circumstantele care conduc la comiterea lui.

Trasaturile specifice ale delicventei constau, în principal, în:

a) violarea legilor si prescriptiilor juridice care interzic comiterea anumitor

actiuni;

b) manifestarea unui comportament contrar regulilor morale si de convietuire

sociala;

c) desfasurarea unei actiuni antisociale care pericliteaza siguranta institutiilor sau

a grupurilor sociale cauzând un sentiment de teama si insecuritate indivizilor.

Chiar daca, aparent, delictul apare ca un fenomen juridic, reglementat prin

normele dreptului penal, el este un fenomen social care se produce în societate, având

consecinte negative si distructive pentru securitatea indivizilor si grupurilor.

Delicventa include acele violari si încalcari ale normelor penale si de convetuire

sociala care protejeaza ordinea publica, drepturile si libertatile individuale, viata,

sanatatea si integritatea persoanei în societate.

Un act delincvent este evaluat dupa anumite criterii normative si sociale, cum ar

fi:

a) reactia sociala fata de actul delincvent;

b) valoarea sociala lezata prin actul delincvent (care de fapt si genereaza

dimensiunea reactiei);

c) valoarea obiectului delictului;

d) marimea prejudiciului adus;

e) modalitati de comitere (modus operandi);

f) mobilurile actului delicvent;

g) persoana faptuitorului si calitatea sa;

h) participantii la comiterea actului delicvent;

i) gradul de vinovatie al faptuitorului;

j) gradul de rudenie între faptuitor si victima.

1.2. Raportul dintre normal si patologic în definirea delincventei

Comportamnetul indivizilor este stabilit in functie de normele sociale si juridice, prin care ne este sugerat ceea ce este drept sau nedrept, legal sau ilegal, moral sau imoral,licit sau ilicit.In functie de fiecare societate in parte acest lucru nu este delimitat intr-un mod foarte clar,deoarece fiecare grup social are un anumit nivel de dezirabilitate,de toleranta si de permisivitate,iar in acest context o persoana poate sa depaseasca normele institutionale prin diferite comportamente conformist,legaliste pana la nonconformist,inovatoare, evazioniste pana la deviante.

Pentru o buna desfasurare a vietii sociale,este absolut necesar ca oamenii sa respecte o serie de reguli comportamentale,tocmai pentru ca acest lucru face parte din procesul de socializare proriu zis ,insa , cu toate acestea sunt si persoane care incalca normele si valorile impuse de societate.Se poate observa faptul ca orice societate se confrunta cu maifestari de comportamente deviante,care pot lua si forma criminalitatii.Din punctul de vedere al formelor particulare ale deviantei,delicventa are frecventa cea mai mare,deoarece incalca toate normele morale si juridice, afectand astfel relatiile si valorile sociale.

Chiar daca din punct de vedere juridic,delicventa este vazuta ca un comportament al unui individ prin care incalca legea,acesta mai degraba are efecte negative din punct de vedere social,deoarece afecteaza in cea mai mare masura ordinea si siguranta securitatii sociale.Prin urmare, prin criminalitate nu intelegem doar un fenomen juridic , ci si un fenomen social , care determina consecinte antisociale, astfel ca pentru a analiza acest fenomen, avem nevoie o analiza complementara precum la nivel sociologic, criminologic, psihologic, pentru a explica contextul individual si sociocultural care l-a determinat pe individ sa savarseasca delicte.

Din punct de vedere juridic, comportamentul delicvent este definit ca :

a) o fapta, o actiune (inactiune) cu un caracter ilicit, imoral, ilegitim,illegal, prin care sunt violate si prejudiciate diverse valori si relatii sociale;

b) aceasta fapta este comisa de o persoana care, actioneaza deliberat, constient si responsabil , care are raspundere penala;

c) fapta este incriminata si sanctionata de catre legea penala.

1.3. Delincventa juvenila: factorii sociali-determinanti în preluarea si extinderea conduitei delincvente printre tineri

Inca din copilatia timpurie, si adolescent , deviant comportamentala este extreme de prezenta, iar extinderea acestei forme de manifestari a luat o forma alarmanta, iar in cazul tinerilor devianta se manifesta prin indiscipline, nerespectarea normelor sociale, inadaptare, incalcarea normelor si valorilor unui grup.

In perioada adolescentei, personalitatea se caracterizeaza avand la baza o “schema genetica”, la care se mai adauga si o serie de factori sociali. Pe langa aspectele caracteristice acestei perioade, procesele de socializare si de educatie joaca un rol foarte important,deoarce, spre exemplu atunci cand nivel educatiei este unul precar, exista sanse extreme de mari ca adolescentii sa dezvolte comportamente cu tendinte conflictuale,deviante, sa se marginalizeze , insa in cazul in care nivelul educatiei este unul adecvat, atunci si maturizarea are loc intr-un mod echilibrat , iar astfel personalitatea individului se v-a contura intr-un mod armonios, iar cand au loc asa numitele “crize adolescentine” conduita adolescentului v-a fi redresata intr-un mod responsabil si echilibrat.

Este cunoscut faptul ca , personalitatea individului este in mare parte produsul tuturor interactiunilor sociale, atat din cadrul familiei cat si a scolii si a grupului de prieteni.Personalitatea incepe sa se formeze inca din primii ani de viata, dar incepe sa se contureze cu adevarat in timpul perioadei scolare. Pe masura ce copilul creste, comportamentele si motivatiile sale specifice incep sa se defineasca din ce in ce mai tare, marcand puternic felul in care se comporta si cum actioneza in societate.

Dupa cum am mentionat si anterior, personalitatea este rezultatul interactiunilor sociale, astfel ca ,adolescenta este practic acel stadiu al vietii in care adolescentul pune in practica tot ceea ce el a invatat din mediu. Felul in care adolescentul se percepe,stima de sine, stilul de viata, aspiratiile si convigeriile pe care le are , reprezinta promotorul tuturor actiunilor sale.

Educatia , cand este deficitara, este unul dintre factorii determinanti in dezvoltarea comportamentelor delicvente , astfel ca accentul pentru o dezvoltare benefica trebuie pus pe formarea unei constiinte morale a tinerilor.Conduita devianta de la o dezvoltare armonioasa a unui adolescent, pe langa problemele varstei, reprezinta un semnal de alarma la nivelul societatii, prin care se semnaleaza defapt carentele si deficitul pe care societatea le are.

Cele mai multe anomalii de ordin psihic sau afectiv provin de cele mai multe ori dintr-o dizarmonie in cadrul familiei,prin absenta responsabilitatiilor si a functiilor parintiilor, familia fiind o prima caramida in construirea si dezvoltarea personalitatii adolescentului si in sanatatea sa psihica. Familia este cel mai important actor al socializarii, mai ales in primii 5 ani de viata, fiind deasemenea primul nucleu social de contact, si de aceea este foarte importanta capacitatea de educatie a parintiilor si atmosfera psihologica si anturajul asupra dezvolarii personalitatii copilului.Un nivel scazut de afectiune din partea parintiilor si manifestarea unor comportamente violente in cadrul familiei influenteaza in mod direct dezvoltarea unui comportament delicvent al copiilor.Pe langa acestea, un comportament antisocial sau un control parental ineficient duc la aceeasi problema.

Familia

Contextul in care se dezvolta cel mai mult comportamentul delicvent este cu siguranta mediul familial, iar acest lucru se datoreaza faptului ca izbucnirea unui astfel de comportment negative isi are nucleul din frustrarile si nemultumirile survenite in interiorul familiei.Comportamentul delicvent al acestor tineri se poate depista timpuriu prin analizarea trasaturilor de personalitate accentuate ale acestora. Pe langa faptul ca vom putea observa cu usurinta abaterile din sfera emotionala precum iriscibilitate, brutalitate sau agresivitate, trebuie sa fim atenti si la alte trasaturi care prevestesc actiuni delicvente precum: indisciplina, lipsa de autocontrol si de stapanire de sine, dau dovada de lipsa de respect pentru toti cei din jur, atat fata de parinti cat si fata de ceilalti adulti din jurul lor dar, si mai mult de atat si fata de colegii lor de clasa sau prieteni; se mai observa si incapacitatea de a se concentra asupra unei sarcini, absenteismul exacerbate si totodata insusirea unor vicii precum fumatul, bautura, substante interzise, drogri, toate acestea pot aparea inca de la varste extreme de fragede.

Cele mai multe raspunsuri in explicarea delicventei juvenile a tinerilor le gasim in contextual familial, familia reprezentand actorul principal care influenteaza dezvoltarea tanarului, atat fizic cat si psihic.Atmosfera familiala si stilul parental pot fii considerate ca un prim proces educativ, in special prin faptul ca parintii sunt o expresie directa a modelelor comportamentale, ei transmitandu-le copiilor colabare,coeziune familiala sau dezbinare afecticva si disensiuni.Orice fel de manifestare si de interactiuni,fie negative sau pozitive, influentiaza si copilul.Atmosfera tensionata din familiile disruptive duc la neadaptare sociala prin faptul ca autoritatea , controlul, afectiunea parintilor lipsesc cu desavarsire, afectand intr-un mod exacerbat procesele psihomotorii si psihoafective care au legatura cu procesul de maturizare si de dezvoltare comportamentala a copiilor.

Cand parintii sunt foarte agresivi si foarte autoritari, copilului nu ii ramane decat sa se supuna cerintelor si pretentiilor parintilor.La acest gen de tratament, copii nu pot sa raspunda in mod direct asupra parintelui care il agreseaza, astfel ca el dezvolta atitudini si actiuni agresive asupra colegiilor,a prietenilor, a altor adulti cu care interactioneaza si de multe ori , chiar si asupra lor.

Episoadele de izbucniri agresive ale copiilor apar in urma acumularii unui numar exagerat de stari de frustrare la care a fost supus prin regimul autoritar si agresiv impus de parinti.La polul opus, se afla familile exagerat de protectoare si totodata foarte permissive, care le ofera copiilor mult prea multa libertate, le ofera toate conditiile, le accepta toate mofturile si le permit orice fel de conduit, fara sa isi dea seama de faptul ca acest gen de tratament,defapt ii conduce spre dezvoltarea unor conduite antisociale,explicate prin o rezistenta mica pentru frustrare.

O alta cauza a tulburarilor de comportament manifestate de copii pot si anumite psihoze si tulburari de personalitate ale parintilor, acest gen de parinti folosind ca metode de disciplinare maltratarea si agresarea. Parintii agresivi au acest comportament din cauza faptului ca , s-au confuntat cu acest lucru in copilarie, fiind la randul lor maltratati, lipsiti de afectiune, neingrijiti sau abandonati, lucru care ne arata inca o data cat de importanta este componeta educationala si sociala prin sentimentele si actinile parentale.

Scoala

Chiar daca nu poate sa repare carentele unei educatii deficitare din cadrul familiei, scoala este ,pe langa familie, cel mai important factor care are o influenta majora in dezvoltarea si formarea personalitatii unui copil. In cadrul scolii le sunt facute cunoscute normele societatii din care fac parte, iar astfel ei pot face distinctia mai usor dintre moral si imoral. Problema pe care educatia din scolile din zilele de astazi, este faptul ca procesul educational nu este concentrat pe backroundul familial al copiilor, iar astfel nu sunt suplinite carentele pe care adolescentii le-au intampinat in mediul familial, programa scolara bazandu-se mai mult pe particularitati in functie de varsta copiilor si modul de instruire, si nu de deficitul educativ provocat de familie.

Mai mult de atat, la scoala este locul in care copii sunt invatati sa se comporte inafara unui mediu familiar,in grupuri impersonale, inafara familiei.In aceasta perioada, copii devin constienti de calitatiile si performantele lor , isi dezvolta constiinta de sine, scoala fiind un actor important in dezvoltarea personalitatii, ei fiind capabili sa isi impuna autoritatea prin rezultatele scolare.

In viata de scolar, invatatorul ocupa un rol foarte important ,deoarece prin aceasta relatie se creaza o bunastare emotionala a copilului prin faptul ca , pentru prima data copilul urmareste sa primeasca atentie , sa fie apreciat sis a fie laudat de catre un alt adult decat de catre cineva din familie, un adult care are o valoare deosebita ca si reprezentant al societatii. De cele mai multe ori, daca aceste asteptari bazale ale copilului nu sunt indeplinite, pot sa cauzeze deficiente in procesul de dezvolatere a personalitatii, si totodata sa creasca si sa intareasa neincrederea in fortele proprii sau in cei din jur, si totodata frustrarea si agresivitatea .

Influenta grupului in dezvoltarea personalitatii

Importanta grupului in formarea personalitatii este dat de faptul ca ,un copil incepe sa isi insuseasca competentele sociale,precum valorile prieteniei,loialitatea, si totodata invata sa fie independent de adulti.In cadrul grupului social puterea este impartita in mod egal, spre deosebire de familie si scoala, unde puterea era de natura autoritara. Astfel ca , fiecare copil in parte, in functie de grupul in care se regaseste,isi asuma valori proprii, poate de cele mai multe ori diferite de marea societate, prin care se exprima si isi impune personalitatea intr-un mod indirect prin haine pe care le poarta,prin muzica pe care o asculta, prin infatisarea pe care o adopta.

Decizia tinerilor de a se alatura unui grup distinct vina din dorinta de a se delimita de autoritatea familiei si a scolii, avand astfel ocazia de a se afirma si totodata de a se ragasi pe sine.Acest lucru poate avea efecte pozitive prin faptul ca astfel ei reusesc sa isi cultive valorile asupra responsabilitatii,a onestitatii, a dreptatii , a increderii. Cu toate acestea, alegerea unui grup poate fi o decizie extrem de nepotrivita, in special pentru faptul ca adolescentii sunt tot mai atrasi de grupurile dubioase, cu antecedente penale, sau chiar recidivisti , tocmai din dorinta de autoafirmare si de a se face remarcati, sis a dovesdeaca autoritatii ca puterea lor nu conteaza.

Cercetatorii Parker si Asher (1987),in urma unui studiu, au aratat ca respingerea din grupurile de similaritate în copilarie, reprezinata un bun predictor al comportamentului delincvent în adolescenta, de asemenea si agresivitatea din copilarie este cauzata tot de respingerea din astfel de grupuri.

Tendinta adolescentiilor de a se afilia grupurilor sau de a forma anumite grupuri precede dorinta unui cadru in care se pot exprima liber, und ear avea parte de siguranta si securitate, mai mult de atat in cadrul grupului ales,adolescentii regasesc aceleasi valori si aceleasi aspiratii.Din pacate,aceste tendinte se aplica si asupra grupurilor care au orientari antisociale.

Doar in interiorul unui grup si idea ca apartin cu adevarat acestui ii ofera unui individ sentimentul de valoare.

Grupurile care se formeaza pe fundamente antisociale, nu au neaparat o viata sociala, deoarece acestea sunt formate de delicventi tineri, scolari care se revolta asupra sistemelor scolare si sunt controlate asemenea unor dictaturi pentru ca presupun ascultare si supunere oarba fata de conducatorul gastii.Apartenenta la un asemenea grup , pe plan social ii creaza un statut de rebeliune in timp ce in interiorul gastii I se ofera un oarecare respect.Tocmai din aceasta cauza, acest mediu creat nu este decat unul artificial, iar in acest context societatea nu face decat s ail condamne la izolare. Aceste grupuri se formeaza prin indivizi care au impartasit acelas mediu defavorizat, astfel ei incercand sa fie solidar unul fata de celalalt si sa isi exprime nemultumirile pe care le-au strans, prin acte de violenta si agresivitate. Tendintele lor distructive si agresive asupra societatii se afla in contranst cu supunerea unui cod moral al grupului si solidaritatea fata de membrii grupului, care de cele mai multe ori sunt impartiti ierarhic. Chiar daca adolescentii care comit delicte sunt vazuti ca niste persoane izolate, faptele lor nu fac decat sa fie ca un strigat de ajutor pentru nevoia lor a se intrega in societate. Cand delicventa juvenila are loc in grup , aceasta se manifesta prin acte de huliganism, violente, violuri sau furturi . La inceput scopul grupurilor nu este neaparat sa comita delictcte, tocmai de aceea in general aceste grupuri nu sunt organizate, insa faptul ca actiunilor lor au rerezentat un success in viziunea lor, le intareste dorinta de a se manifesta in acest fel cat mai mult.

Sunt multe conditii care favorizeaza si declanseaza un astfel de comportament, de aceea e foarte importanta implementarea unei strategii bine definite care sa aiba in vedere un program de educatie sanatos, inca din primii ani scolari.Printre aceste conditii se numara prejudecatiile sociale, rasiale, religioase, atitudinile sociale negative in cadrul familiei, instabilitatea sociala sau familiala, deferente culturale proemintente intre familie si societate , haosul, dezastre naturale , razboaiele.

Alaturarea acestu tip de grupuri poate fi cauzata de multe elemente, iar acest lucru se intampla inca din preadolescenta, in urma rezultatelor slabe la scoala, faptul ca mama sau tatal acopera si musamalizeaza primele delicte, sau se comporta indiferent. Datorita faptului ca familia este neadaptata la ierarhia sociala, sau exista tulburari in relatia familiala, adolescentul gaseste grupul respective ca un refugiu, un cauta caldura sufleteasca , loialitate si incurajearea pe care acasa nu le gaseste.

Cu toate acestea insa, grupul deviant nu este un factor determinant pentru ca un copil sa dezvolte o personalitate devianta, grupul influentand doar intr-o oarecare masura, mai mica sau mai mare.

Dupa cum am mai mentionat, devianta este un process care nu are loc doar individual , ci si in grup , iar cumulul tuturor interactiunilor a abaterilor individuale duc la o deviant colectiva, prin care se urmareste un scop bine stabilit. In cadrul acestui proces, indivizii isi accepta reciproc felul de a fi si modul in care gandesc, chiar daca exista discrepante intre ei, scopul lor fiind de a-si satisfice anumite placer, de a crea noi devianti, sustinandu-se reciproc. In cadrul acestui grup sunt stimulate ca sa isi formeze acea personalitate deviant, prin dezvoltarea unor anumite trasaturi, iar metodelor acestora de perfectionare se afla intr-o continua perfectionare.

II. Factori ai devianței comportamentale

Factorii de personalitate sunt premisele prin care diferentele dintre indivizi si modul in care ei reactioneaza, au fost explicate, astfel ca, de exemplu, o stima de sine extreme de mare da nastere comportamentelor agresive,mai specific, narcisistii se infurie si devin mult mai agresivi in momentul in care le este amenintata imaginea de sine.In functie de convingerile si credintele fiecaruia, agresivitatea si violenta este unica metoda care da rezultate in solutionarea conflictelor.

Devianta comportamentala este cu usurinta explicata si prin prisma factorilor genetici si situationali, prezenta lor amplificand prosibilitatea sparitiei problemelor comportamentale.Cea mai importanta cauza a agresivitatii umane este prezenta provocarii la agresivitate prin insulte, agresiune verbala sau agresiune fizica. Frustarea este un alt factor, situtional, care este vazut ca un obstacol in atingerea unui anumit scop, iar de multe ori o alta persoana este vazuta ca responsabil pentru esecul unui tel, astfel ca manifestarea agresiunii nu v-a intarsia sa apara. Din cadrul mediului si temperaturile scazute sau foarte ridicate, zgomotul ,mirosurile pot sa duca la cresterea agresivitatii, insa drogurile, alcool, cofeina duc cu siguranta la cresterea nivelului de agresivitate.

Comportamentul deviant in cazul tinerilor nu este un fenomen al crizei adolescentine, ci putem spune cu certitudine faptul ca este un fenomen extreme de complex, al carui radacini le gasim in structurile de personalitate. Dezvolatarea precara a functiilor autoreglatoare, dezvoltarea cognitiva, interactiunea dintre copii si parinti, constituie dezvoltarea si consolidarea acestor trasaturi psihosociale.

Concluzionând cele amintite anterior, putem afirma faptul că personalitatea infractorului reprezintă defapt o sumă de componente de ordin personal ,biologic, psihic și social, care, daca sunt integrate într-un system social de valori si norme neadecvate, duc la dezvoltarea unui comportament antisocial, delicvent.

Criminologii J. Pinatel, Di Tullio, Kliniberg, De Greeff și multi alții au cercetat și au formulat, pe baza acestor trăsături, teoria personalității criminale, menționând că trăsăturile psihologice caracteristice criminalilor sunt: agresivitatea, egocentrismul, indiferența afectivă, lipsa de inhibiție și altele.

Pe langa factorii biologici si cei sociali, factorii de ordin psihic si moral cantaresc extrem de mult in etimologia crimei. Cercetatorul americam H. Mannheim sustine faptul ca , acesti factori au o pondere specifica si sunt inseparabili in orice crima, astfel ca in unule crime determinant sunt factorii fizici si fiziologi iar in altele cei psihici si sociali.Mai mult de atat , factorii psihici au o importanta mai mare decât ceilalți, deoarece atât factorii fizici, cât și sociali pot fi exprimati, doar dacă factorii sociali și cei fizici sunt interiorizați și sunt însușiți de factorii psihici.

Pentru a stabili cauzele si determinantii comportamentului delicvent, consider faptul ca, studierea factorilor psihici devine absolut necesara, deoarece prin acesti factori ne creem nevoi , dorinte si diferite planuri mentale, pe care ulterior le punem in aplicare.Astfel ca, datele din cadrul cercetarilor psihologice privind factori psihologi, ar putea fi extreme de util pentru criminologie,prin faptul ca un comportament criminal isi are originea intr-un procent mult mai mare in personalitatea delicventul, decat in situatia sociala sau biologica.Prin urmare este necesar sa cunoastem faptul ca factorii psihologici sunt de trei categorii,dupa cum urmeaza:

-factori motivaționali,explicati prin trebuințe, tendințe, emoții, dorințe etc., aceștia reprezentand factorii propulsivi, care determina propriu zis acțiunea, inclusiv în cazul crimelor;

– factori cognitivi, de cunoaștere ,care pot fi perceptivi, reprezentativi, imaginativi sau intelectivi, fiind factori prin care se cunoaște situația și mijloacele de comitere;

– si factori conativi sau de mișcare,prin care se pun în aplicare toate dorințele și idele privind comiterea crimei.

Fiecare personalitate este unica , insa anumite trasaturi ale personalitatii ne pot asemana sau deosebice in actele noastre.O personaliate extrem de impresionanta a secolului XX, psihiatrul si neurologul Sigmund Freud (1856-1939), a fost cel care si-a axat intreaga sa munca in incercarea de a explica dedesuprurile personalitatii, si cauzele aparitiei comportamentelor anormale.

Psihicul uman si ananomaliile lui, au facut subiectul unor cercetari cu mult timp inainte, inca de prin anii 400 -500 i.Hr., cand Pythagoras (580- 510 î. Hr.) a dezvoltat o serie de teorii prin care se explica faptul ca bolile mentale si delirul reprezinta disfunctii ale creierului,sic a isteria, melancholia si nebunia sunt afectiuni de ordin psihic. In anii urmatori,respectiv prin anii 600 i.Hr., in Grecia Antica se considera faptul ca , daca o persoana savarseste o crima, insemna ca era sub influenta demonilor si a spiritelor rele .

Sigmund Freud i-a toate aceste concept si le dezvolta, ajungand sa delimiteze 3 dimensiuni ale psihicului uman, si anume subconstientul, constientul si in constientul care ulterior devin ID,EGO si SUPEREGO.

ID-ul sau sinele,este inconstient si reprezinta ceea ce Freud numeste “principiul placerii”, adica toti stimuli si impulsurile care stau la baza comportamentelor noaste, exclusiv libidoul, deoarece Freud explica comportamentul strict prin pornirile sexuale ale individului care au fost dezvoltate si impregnate in memorie, inca din primii ani din viata noastra.

In primele stadia ale copilăriei, instinctul sexual are mai multe faze, în funcție de diferite zone erogene.Prin parcurgerea acestor faze iau naștere anumite “fixații ale libidoului”, pe care le considera “predispoziții pentru ulterioare breșe ale năzuințelor refulare” și care au tendinta de a genera nevroze si perversiuni. Tot în această perioadă timpurie, ca o consecinta a primei fixații a libidoului catre un „obiect sexual” exterior, apare și se dezvoltă “complexul lui Oedip”, caracteristic băieților, și “complexul Electrei” ,caracteristic fetelor;astfel ca are loc o manifestare sexuală a individului, în perioada copilăriei, față de părintele de sex opus, și dorința corelativă de suprimare a părintelui de același sex. Diferentierea dintre personalitatiile nornale si cele nevrotice sta in modul prin care se va rezolva “conflictul”. În opinia lui Freud “complexul lui Oedip” nu e altceva decât nucleul nevrozelor.

EGO-UL sau eul reprezinta “ principiul realitatii”,care este constient si care mediteaza si manipuleaza mereu balanta dintre ID si Superego.In acest caz, discrepanta apare incazul in care apare sentimentul de vinovatie:persoana experimenteza toate impulsurile si toate instinctele care vin din ID, si datorita prohibitiilor superegoului, se simte vinovat de aparitia lor. Satisfacerea sau înăbușirea dorintelor nesatisfăcute, predominante cele cu caracter sexual,vor fi abatute prin alte tipuri de activități,aprobate de superego, acest lucru fiind unica cale normală și sănătoasă în care Eul face fata conflictelor Sinelui și prohibițiile Supereului. Prin contrast, în cazul unei represiuni, instinctele reprimate în subconștient sunt negate ca si existent de catre individ.

Prin contrast, SUPEREGO-UL este forta constienta si autocritica, care se exprima prin nomele morale si coduri etice a societatii din care facem parte, iar toate acestea sunt operate inconstient.

2. Tratamentul socio-juridic și prevenirea delincventei juvenile 82

Schimbăriile prin care trece întreaga societate la nivel actual trebuie să fie luate în considerare și de teoriile și metodele utilizate de sistemele de justiție de astăzi, adaptându-le la o continua schimbare. Fiecare actor în parte care este implicat în procesul de reintegrare socială a persoanelor cu antecedente penale este direct influențat și de conjuncturile externe și astfel că nu este exercitat de o singură instituție, prin urmare se găsesc mai multe structuri care pot colabora în găsirea unor soluții eficiente asupra problema infracționalității

Din punct de vedere penal, procedura pentru infractorii minori este reglementată prin dispoziții speciale care sunt cuprinse în Codul de procedura penală. Acestea dispun de urmărirea și judecarea cauzelor având ca obiectiv infracțiunile comise de către minori, dar și punerea în executare a hotărârilor, a completări și derogărilor, care se pot aplica însa doar în cazul minorilor delincvenți, și nu în cele care vizează victime minore.

Regimul sancționator asupra minorului înscris în Codul penal, este unul special, mixt, care include măsuri educative precum mustrări, libertate supravegheată, internarea într-un centru de reeducare sau internarea într-un institut medical-educativ și pedepsele cum ar fii amenda sau închisoarea. Aceste sancțiuni sunt reduse la jumătate în comparative cu cele prevăzute pentru un infractor major.

Minorii delicvenți erau de cele mai multe ori închiși în condiții inadecvate, și nu beneficiau de un regim de supraveghere specific, iar arestul preventiv avea loc la secțiile de poliție. Pe parcursul anilor se poate constata o schimbare însă, astfel că dacă în 1992 numărul minorilor încarcerați era de aproximativ 5800, în 2002 acesta a scăzut la aproximativ 1800, iar în 2004 în jur de 900, din aceștia 81% erau arestați pentru infracțiunile de furt.

Din cauza faptului că nu exista o legislație specială, a unui personal și a unor servicii specifice, în regimul de executare a sancțiunilor nu se ținea cont de specificul categoriei de persoane căreia i se adresa respectiv minori.

Pe partea civilă în 28 iunie 2004 se adopta Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care s-a implementat o puternică politica de schimbare. Prin această lege erau introdu-se garanții minorilor și familiilor acestora, în caz de plasament.

Din punctul de vedere al instituțiilor cadrul Ministerului Justiției la Direcția de Probațiune chiar dacă oferea servicii locale în țară din 2003, nu dispunea de un serviciu specializat pentru minorii delicvenți. Existau doar 3 centre de reeducare și 2 penitenciare pentru minori, deoarece în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor nu existau la nivel central, servicii specializate, și nici judecători și procurori specializați.

Schimbarea mentalității specialiștilor din diferitele domenii a fost principalul pas în evoluția majoră care a urmat. În primul rând, s-a schimbat modul în care sunt priviți minorii delincvenți. Nu au mai fost văzuți doar ca niște persoane care tulbură liniștea și care trebuie pedepsite, ci au început să fie luați în serios și văzuți ca și copii care trebuie educați și protejați.

Odată cu Legea 272/2004, domeniul protecției minorilor nu mai aparținea doar administrației județene ci această sarcină le-a fost instituita magistraților. Această nouă abordare a unei realități crude a devenit o abordare empatică care avea la bază în principal latura educativă, care a ajutat la crearea unor legături, între diferitele administrații și servicii care se ocupau de minori; iar pe de altă parte s-a creat o legătură în cadrul Ministerului Justiției, între diferitele sale direcții și între judecători și procurori, Administrația Națională a Penitenciarelor, Direcția de Probațiune; dar și între Ministerul Justiției, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Ministerul Educației și Cercetării.

Activitățile interinstituționale au devenit din ce în ce mai practicate la toate nivelurile pe baza convențiilor și protocoalelor iar în mediului judiciar începe să se impună logica pluridisciplinarității, iar acest lucru ajuta la analizarea problematicii minorilor sub toate aspectele sale.

Justiția pentru minori este o parte foarte importantă din procesul de dezvoltare națională a fiecărei țări, fiind necesară protejarea tineretului și menținerea păcii și a ordinii în societate. Serviciile puse la dispoziție de justiție pentru minori este controlată și coordonată sistematic cu scopul de a îmbunătății și a perfecționa competenta personalului dar mai ales a metodelor sale, dar în special a felului de a se apropia de minori și a atitudinilor față de aceștia. Este necesar ca sistemul de justiției pentru minori să asigure bunăstarea minorilor și să facă în așa fel încât reacția față de delincvența juvenilă să fie întotdeauna potrivită circumstanțelor delincventelor și delictelor.

Obiectivele cele mai importante a Justiției pentru minori sunt asigurarea bunăstării minorului și „principiul de proporționalitate”, principiu prin care are loc moderarea sancțiunilor în raport cu gravitatea delictului. În cazul delicvenților juvenili, trebuie ținut cont neapărat nu numai de aceasta gravitate însă și de circumstanțele personale.

Necesitatea găsirii celor mai eficiente măsuri de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în cazul minorilor a ridicat problema stabilirii unei vârste la care minorul poate răspunde penal, mai precis o vârsta corespunzătoare cercetărilor de psihologie pedagogică din punctual de vedere al semnificației sociale pentru înțelegerea termenului de conduită periculoase dar și pentru a elabora esența scopului sancțiunilor aplicate pentru o astfel de conduită. Astfel că, legiuitorul roman a stabilit ca răspunderea penală a minorilor să înceapă de la 14 ani cu condiția să se dovedească că minorul a avut discernământ la săvârșirea pedepsei, iar după vârsta de 16 ani pedeapsa penala nu v-a suporta nici o condiționare.

Într-un spectru mai larg putem spune faptul că discernământul se referă la totalitatea particularităților psihice ale individului care îl fac capabil să înțeleagă libertatea și necesitatea acțiunilor sale în raport direct cu legile obiective ale societății din care face parte și totodată să conștientizeze consecințele faptelor sale atunci când el acționează contrar acestei unități.

Sancționarea minorilor care comit infracțiuni trebuie imperativ să corespundă cu particularitățile psiho-fizice ale acestora, și neapărat scopul să fie educarea și reeducarea lor. Măsurile educative au fost introduce în mod treptat în cadrul legislației noastre, astfel ca pentru minorii delicvenți s-a format un sistem sancționator mixt format din pedepse și măsuri educative, acestea constând în sancțiuni de drept penal special implementate pentru minori, cu scopul de a asigura educarea și reeducarea lor prin instruire școlară și profesională și prin cultivarea în conștiința acestora a respectului față de valorile sociale.

2.1. Legislația internă în cazul copilului care răspunde penal

1. Răspunderea penală a minorilor conform legislației autohtone

Calitatea de subiect al unei infracțiuni consta în capacitatea de a înțelege și de a-și asuma obligațiile prevăzute de normele dreptului penal, dar și capacitatea de a își stăpâni în mod conștient actele de conduită.

Pentru că o persoană să poată fii considerată subiectul unei infracțiuni trebuie să fii atins până în momentul săvârșirii infracțiunii vârsta de 16 ani, acest lucru fiind dat de particularitățile dezvoltării biopsihice care îi dau posibilitatea de a conștientiza acțiunile sale și de a le stăpâni.

Din alin.1, art. 21 din Codul Penal reiese faptul că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi considerat ca subiect al infracțiunii. Această înseamnă că, până la atingerea vârstei de 14 ani, din punct de vedere penal, responsabilitatea persoanei fizice este inexistentă și în niciun caz nu se poate dovedi existența ei.

Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a subiectului este de 16 ani. Minorii între vârsta de 14 și 16 ani poartă răspundere penală numai săvârșirea infracțiunilor indicate expres în alin. 2, art.21.36.

În cadrul urmăririi penale și judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a minorului (ziua, luna, anul nașterii). Astfel, conform Hotărârii Plenului CSI cu privire la practică judiciară, în cauzele penale privind minorii se consideră că persoana a atins vârsta respectivă nu în ziua nașterii, ci începând cu ziua următoare a acesteia. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua nașterii inculpatului urmează a fi considerată ultima zi a acelui an, care este stabilită de experți, iar în cazul constatării vârstei printr-un număr minimal și un număr maximal de ani, instanța de judecată urmează să reiasă din vârsta minimală a acestei persoane presupusă de expertiză.

Persoana în vârstă de până la 18 ani poate fi liberată de răspundere penală în temeiul prevederilor art. 54 CP38:” persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârșit pentru prima oară o infracțiune ușoară sau mai puțin gravă poate fi liberată de răspundere penală dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale”.

Suspendarea de răspundere penală a minorilor este posibilă doar în cazul respectării următoarelor condiții cumulative:

• Infracțiunea să fie săvârșită pentru prima dată;

• Infracțiunea să fie ușoară sau mai puțin gravă;

• Instanța de judecată să constate că procesul de corectare a minorului este posibil fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale.

Infracțiunea este considerată ca fiind comisă ca fiind prima, atunci când persoana care nu a împlinit 18 ani a comis într-adevăr pentru prima dată o infracțiune sau atunci când infracțiunea nu este comisă pentru prima dată, dar cu condiția ca pentru infracțiunea săvârșită anterior au trecut termenele pentru tragerea la răspundere penală sau au fost șterse antecedentele penale.

O infracțiune este considerată ușoară sau mai puțin gravă atunci când legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani inclusiv.

Dacă în momentul pronunțării sentinței definitive se va constata faptul că scopul pedepsei ar putea fi atins fără aplicarea pedepsei penale, inculpatul minor este eliberat de pedeapsă și este internat într-o instituție de învățământ și de reeducare precum și cu aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ prevăzute de art. 104 Cod Penal.41

Prin urmare, avertismentul are calitatea de măsură de constrângere cu un caracter educative și constă în explicarea minorului asupra pericolului pe care îl reprezintă fapta comisă și totodată preîntâmpinarea săvârși a unor noi infracțiuni. Codul Penal nu face referire specifică la conținutul unei asemenea măsuri educative, în care este integrată explicația dată minorului în legătură cu pericolul pe care infracțiunea comisă de el îl are, despre daunele provocate de infracțiune, dar totodată și faptul că în cazul săvârșirii unor altor infracțiuni, măsurile luate vor fi mult mai severe, inclusiv pedepse de ordin penal. Această măsură educativă este aplicată minorilor de 14-15 ani în cazul în care săvârșesc infracțiuni ușoare sau mai puțin grave

Factorul negativ al acestei măsuri este faptul că ea va avea efect doar dacă există o explicație nu doar a consecințelor juridice, făcută de către un judecător, dar și din punctual de vedere al semnificației sociale prin actele săvârșite, iar acest lucru trebuie să fie realizat de către un psiholog.

O altă măsură de constrângere cu caracter educativ poate fii încredințarea minorului sub supravegherea părinților, a tutorelui sau organelor de stat specializat. Această măsură constă în transmiterea obligației și împuternicirea părințiilor, tutorilor, curatori, rude apropiate sau a organelor de tutelă, de a exercita controlul asupra comportamentului minorului și de a întreprinde activități educative cu scopul de a-l îndepărta pe minor din mediul criminal și încurajându-l la formarea unei conduite sociale. Această măsură v-a fii luată în considerare doar dacă în mediul familial sau în cel care în se află are o influența pozitivă asupra minorului.

În cazul în care se aplicară aceasta măsura, instanța de judecată v-a trebui să dețină toate dovezile precum că persoanele în grijă căruia este minorul încredințat, se bucură de autoritate, sunt o influență pozitivă asupra minorului și au abilitățile necesare pentru a exercita un control corespunzător asupra lui.

O altă măsură în cazul delicventei juvenile este obligarea minorului de a urma tratament medical privind reabilitarea psihologică. Această măsura are un caracter mixt și complex educativ-curativ, implementându-se asupra celor care au deficiențe fizice sau psihice, sau suferă de inadaptabilitate socială, traumă psihică, care pot fii fie rezultatul comiterii infracțiunii fie cauzate de mediul lor de viață, iar acest lucru împiedică formarea normală a personalității lor. Această măsură nu privează minorul de libertate și se aplică atunci când tratamentul medical se poate efectua și în condițiile în care minorul se afla în libertate.

Internarea minorului într-o instituție specială de învățământ și de reeducare sau într-o instituție curativă și de reeducare este spre deosebire de cea menționată anterior, o măsură educativă care privește minorul de libertate prin plasarea minorului în instituții speciale pe o perioadă nedeterminată, care însă nu poate dura mai mult decât până la care individual împlinește vârsta de 18 ani. În cazuri excepționale, este prelungit termenul internare a persoanei în aceste instituții după vârsta de 18 ani însă numai până la absolvirea unei școli de cultură generală sau de meserii.

Instituțiile de învățământ special și de reeducare sunt școlile de tip internat sau casele de copii, unde are loc o supraveghere deosebită, care nu poate fi realizată și în regim de libertate prin intermediul altor măsuri, precum prin încredințarea minorilor părinților sau a altor persoane autorizare. Aceste instituții sunt destinate minorilor care au nevoie de condiții speciale de educare cât și de supraveghere. Aceste instituții pun la dispoziția minorului programe de instruire sau pregătire profesională care corespund aptitudinilor sale.

Internarea într-o instituție curativă și de reeducare, este o măsură cu obligarea urmării unui tratament medical de reabilitare psihologică, având o natură complexă educativ-curativă, destinată minorilor care suferă de o dezvoltarea mentală mai lentă, și de deficiențe de adaptare, de ordin psihologic, sau alte maladii psihice sau fizice care nu pot fi înlăturate, iar în acest caz tratamentul poate fi efectuat doar prin internarea în aceste instituții. Această măsură este dată doar atunci când minori dată au nevoie concomitent de îngrijire medicală și de un regim special de instruire și educație. Minorii trebuie examinați periodic, iar măsura internării va fii anulată în cazul în care dispar cauzele care au dus la aplicarea sau dacă trebuie aplicate alte măsuri educative.

Prevenirea delincventei juvenile

Delincvența a devenit un fenomen firesc în cadrul unei societăți fiind un element intrinsec în progresului societății făcând referire la regulile care o guvernează. Odată cu evoluția societății automat apare și evoluția delincvenței creându-se astfel un cerc vicios foarte greu de combătut. Pentru a prevenii delincvența, măsurile care trebuie luate asupra cauzelor infracțiunilor trebuie să fie necoercitive astfel probabilitatea sau gravitatea faptelor să poată să fie redusă.Pentru a combate acest femomen, în ultimii ani cele mai utilizate metode au fost prevenirea socială și prevenirea situțional. Prin prevenirea socială se face apel la educație, la diferite instituții și la specialiști, prin care se urmareste împiedicarea evoluției indivizilor spre inadaptare sau actiunilor antisociale. Prevenirea situațională, are loc prin intermediul polițiștilor și a experților din diferite domenii care urmăresc protejarea persoanelor și bunurilor prin stabilirea de măsuri eficace, instruiesc cetățenii, instalează dispozitive.

În cadrul unei societăți,condiția de bază a calității vieții este sentimentul de securitate personală , însă acest lucru, în zilele de astăzi, este cel mai mult alterat de criminalitate . Un rol important în percepția pericolelor de către cetățeni de cele mai multe ori îl joacă presa, care urmărește să scoată senzaționalul din actele de criminalitete produse la nivelul societății, iar acest lucru maximizează efectul de insecuritate pe care oamenii îl au. Statul este cel care asigură prevenirea situaționala prin intermediul normelor de securitate, a legilor împotriva alcoolului și a armelor,aceste activități fiind coordinate prin reglementari urbane în care sunt incluse si dispoziții pentru amenajarea spațiului și a iluminatului public sau alte măsuri asemănătoare.

Pe termen lung însă , doar prevenirea socială este eficace deoarece măsurile sunt luate asupra tinerilor care nu s-au adaptat în societatea din care fac parte, fie că e vorba de familie, scoală, grup de prieteni sau de cartier sau localitate. Pentru ca acțiunile preventive să fie eficace sunt îndreptate atât spre factorii care pot anticipa o dezvoltare inadecvată a individului și a familiei sale cât și spre comunitatea din care aceștia fac parte. Prevenirea socială constă în mod deosebit în derularea de programe care să amelioreze precoce și să elimine carențele parentale,prin crearea unor condiții mai bune pentru o evoluție intelectuală și morală mai bună, și prin îmbogățirea mediului educativ în care trăiesc minorii delincvenți.

În aceste perioade , în Romania este imperative ca principalul obiectiv să fie asigurarea ordinii sociale, iar un prim pas spre îndeplinirea obiectivului e prevenirea criminalității minorilor, accentual fiind pus pe consolidarea mecanismelor de respectare și de aplicare a legilor,dar totodată și prin solidarizarea publicului în legătură cu acțiunile preventive, supravegherea și evaluarea riscurilor existente.

Pe seama Principiilor Națiunilor Unite în legatură cu prevenirea delincvenței juvenile, cunoscute și sub denumirea de Principiile de la Riyadh din decembrie anul 1998, este subliniat faptul că, prevenirea delincvenței juvenile este primordială în prevenirea criminalității din întreaga societate. Prin ajustarea sistemului legislative și prin adoptarea unor activități sociale educative și îndrumând societatea spre o orientare umanistă și nu egoistă, tinerii au posibilitatea de a dezvolta o atitudine necriminogena.Pentru a avea success în acțiunile de prevenire a delicvenței juvenile, întreaga societate trebuie să colaboreze prin asigurarea uneui mediu armonios în care se pot dezvolta respectându-se atât pe ei însuși cât și pe ceilalți. Pe baza acestor lucruri , tinerii care au un anumit risc social vor avea parte de o atenție și de o grijă deosebită în cadrul sistemelor de învățământ, prin faptul că este necesar să se utilizeze materiale educaționale speciale și să dezvolte la nivel național programe de prevenție specializate.

Având în vedere faptul că comportamentul infracțional al persoanelor sub 18 ani este o problemă foarte gravă din sociatatea zilelor noastre și fiind într-o degradantă evoluție, prevenția și prointervenția comportamentului devian, a cauzelor , a condițiilor sau chiar a circumstanțelor în care se produce , trebuie să cuprindă măsuri profilactice atât asupra individului cât și a comunității.

Prin urmare se pot distinge patru grupe de măsuri principale, în funcție de caracter, de etapa și de situațiile pe care le vizează:

– Măsurile socio-psihologice se referă la inserție socio-familială pozitivă, relații interpersonale pozitive, măsuri de securitate psiho-socială de natura protectoare, și se opun cauzelor acțiunii de ordin comunitar sau social al comportamentului deviant. Aceste măsuri urmăresc remedierea precoce a condițiilor nefavorabile da unui microclimat social. Au caracter de asistență socială și o importanță majoră o au în suplinirea familiei când există o absență fizică a acesteia sau cândnu se ridică la un anumit standard al nivelului educativ. Aceste măsuri vizează în special prevenirea dizarmoniilor de personalitate de etiologie cu precădere sociogenă, mai exact, prevenirea unui comportament sociopatic. Ele se aplică pentru a depista timpuriu microclimatele familiale sau de grup necorespunzătoare, iar acest lucru se face tocmai pentru a prevenii dezvolatarea dizarmonică a personalității unui minor.

– Măsurile socio-profesionale sunt măsurile care trebuie să prevină riscurile de eșec adaptativ, mai exact atunci cand aleg necorespunzător o profesie, necorespunzătoare cu inclinațiile, aptitudinile, preferințele și capacitățile copilului. Aceste măsuri pot fii aplicate încă din primii ani de școlarizare prin compararea datelor rezultate din observația psiho-pedagogica cu cele furnizate de anchetă socială , iar aici vorbim de divergentele apărute între aspirațiile copilului și ale părinților în legătură cu instruirea și formarea profesională.

– Măsurile psihoprofilactice se referă la depistarea precoce a tulburărilor psihice, și vin să se opună cauzelor de ordin individual, organogene sau neuropsihogene, cu conținutul patologic, care predispun spre o conduită deviantă. Astfel că este necesară depistarea cât mai timpurie a tulburărilor de comportament, luându-se măsuri de asistență preventivă înainte ca aceste tulburări să dezvolte un caracter sistematizat. Măsurile de educație sanitară trebuie neapărat să anunțe familia asupra semnificației în special dacă apar manifestări precoce cu un caracter de instabilitate, agresivitate, inadaptabilitate sau impulsivitate.În acest caz, nu v-a fii vorba ddoar de o acțiune formală ci pe lângă precizarea diagnosticului neuro-psihiatric, o echipă specializată v-a realiza controlul periodic pentru reevaluări diagnostice și prognostice. Cunoscutul autor Gibbens deosebește trei etape ale măsurilor psihoprofilactice: A) prevenirea primară, care se referă direct la cauzele generatoare, împiedicând apariția tulburărilor;

B) prevenirea secundară, vizează descoperirea timpurie a tulburărilor și totodată remedierea lor înainte ca acestea să se structureze într-un aspect delictual;

C) prevenirea terțiara, care constă în măsurile ce trebuie luate atunci când tulburările de comportament au deviat spre un conținut antisocial sau delictual , urmărind totodată și prevenirea recidivelor.

2.4.1. Rolul școlii și al familiei în prevenirea delincventei juvenile.

După cum bine știm, delincvența juvenilă este un fenomen cu precădere întâlnit în toate societățile și este generată și condiționată de o mulțime de factori și cause atât generale cât și particulare, sau obiective și subiective, sociale și individuale. Cel mai important rol în prevenirea, dar și în determinare delictelor și a anomaliilor de conduită în rândul copiilor, îl are familia și școala. Acest lucru devine și mai important cu cât populația școlară din România, chiar dacă se află într-un ușor declin, reprezintă totuși un număr semnificativ din întregul populației.

Datorită faptului că primele experiențe sociale ale unui copil au loc în mediul său familiar unde acumulează primele acte de conduită morală ,familia trebuie să fie conștientă de faptul că dacă acest mediu este unu neprielnic, în psihicul copilului se pot produce conflicte emotive care o să influențeze degradant conduita lui socială. Brutalitatea părinților, indulgenta lor sau chiar indiferența lor, conduita anormală a vreunuia dintre membrii familiei, relațiile familiare înăsprite, toate influențează într-o măsură considerabilă conduita minorului. În copilăriei, individul este foarte ușor de manipulate sau îndreptat într-o anumită direcție, indiferent dacă este o directive negativă său una pozitivă. În acest context, putem spune faptul că , școala este instituția care însumează factorii pozitivi de socializare, însă totodată și pe cei negativi, cu alte cuvinte, pe de o parte școala joacă un rol important în formarea unei personalități juste, deschise, tolerante, care respecta toate normele morale și de drept, insă, pe de altă parte, este locul unde se dezvoltă cel mai ușor factorii care generează apariția unui comportament deviant.

Școala poate să favorizeze producerea anomaliilor de conduită nu doar prin multitudinea de personalități diferite ale unei multitudini de copii care poate o să lege prietenii defavorabile, ci mai mult prin atitudinea anumitor învățătorilor sau a unor profesori față de copii. Copiii, în special în perioada pubertății, pot fi atrași foarte ușor spre învățătură și spre o conduită socială normal atunci când dacă se știe manipula voința proprie, când le sunt luate în seamă dorințele lor de a se afirma și de a fi luați în considerare, însă totodată cu o atitudine gresită copii pot fii foarte ușor îndepărtați de la carte și de la un comportament social corect și sănătoas, iar acest lucru se întmplă în special atunci când sunt continuu ironizați sau neluați în considerare, neapreciați pentru ceea ce sunt. Pentru copiii care au o fire mai sensibilă , atunci când atitudinea profesorului este una de batjocură, poate fi foarte dăunătoare pentru copil, asta pentru că , unul dintre cele mai importante principii din educație, este acela că, copilul trebuie să fie luat în serios, să fie considerat ca un egal, și să nu fie umilit, ironizat sau luat în râs, pentru că au aceste lucruri au efecte foarte negative asupra copilului, iar el le v-a ca fiind apăsătoare, și se v-a simți în inferioritate spirituală sau corporală.

Școoala este locul în care trebuie să i se formeze unui copil abilitățile multi-laterale, și este necesar ca școala să devină un actor important în viața psihosocială a copilului.Este foarte ușor de controlat pulsul vieții de stradă și pe cel din familie, atunci când când se implică și asistenții sociali și psihologii, specialist care sunt neglijați de autoritățile sistemului nostru de învățământ. David Hopkins , un renumit psiholog american , a dorit să creeze o nouă reformă a sistemului școlar, care să se bazeze pe acțiuni comunitare de prevenire a comportamentelor deviante, referindu-se în special pe relația dintre elevi, profesori și comunitate analizate din perspectiva unui dimensiuni circulare, psihosociale și dimensiunea modelării comportamentelor. Prin urmare, pentru a scade riscul formării personalității delicvente, David Hopkins propune următoarele lucruri :

1) Este necesară activărea liberismului bazat pe autoritatea personală a pedagogilor.

Pedagogii trebuie să să reprezinte și să promoveze modele pozitive de conduit, deoarece fiecare elev trebuie să găsească ceva impresionant la pedagogi, să-i considere îndrumători, atât pe baza cunoștințelor profesionale, cât și pe baza personalității acestora.

2) Trebuie să se dezvolte activități didactice și extra curriculare motivate pentru ocupațiile normale.

3) Promovarea comunicării continue și deschise dintre pedagogi și elevi, nu terbuie să existe subiecte interzise pentru a le discuta cu profesorii.

4) Părinții trebuie să se implice continuu și activ în proiecte educaționale extra curriculare ale școlii.

Pentru ca aceste propuneri să fie eficiente este necesar să fie introduce în instituțiile scolare posturile de psiholog și de asistent social, pentru a putea lucra împreună cu elevii care manifestă un comportament deviant. Asistentul social va avea rolul de a stabili conexiunea dintre manifestările dezvoltării personalității copilului și familia acestuia, folosind metode și tehnici pentru a valorifica atât potențialul familiei cât și al comunității și al mediului neformal din care copilului face parte, cu scopul de a preveni apariția formării unei personalități delincvente. Pe lângă atenția oferită programelor școlare și cele care implică viața de familie, asistentul social își mai îndreaptă atenția și spre rolul grupurilor de referință în formarea personalități deviante și al comunității din care face parte, fiind principala sursa de factori generatori de comportament delincvent, fiind astfel și locul unde se caută răspunsuri la altfel de probleme.

Este imperios necesar ca întreaga societate să conștientizeze faptul că singura metodă de a reduce riscul factorilor generatori de comportament delincvent, este o abordare profesionistă asupra acestei probleme.

Evolutia delicventei juvenile în România în perioda 2007-2013

În general sociologii și criminaliștii folosesc metodologie complementară diferită atunci când studiază amplitudinea și diminesiunile crimelor și ale delicvenței, acestea bazându-se mai mult pe analiza datelor oficiale și chestionarele victimelor pe care le dețin la momentul respectiv, cunoscute doar la nivel national. Statisticile pe care autoritățiile le dețin în legatură cu crimele și prevenția acestora, sunt instrumente foarte utile pentru analizarea evoluției crimelor dintr-o țară specifică, un anumit oraș sau o anumită zonă, iar de cele mai multe ori acest lucru ajută și la adoptarea unei potici de ordin penal . Cu toate acestea , datele înregistrate de către autorități po suferi o serie de deficient și carențe, deoarece , în primul rând, aceste date nu reflect cu certitudine dimensiunea reală a crimelor și a delictelor , pentru că nu toate sunt identificate și declarate la poliție. Studiile internaționale scot în evidentă faptul că victimele au o probabilitate mai mare să raporteze la poliție acele acte care le cauzează daune fizice sau pierderi materiale mari, în schimb delictele comise de prieteni sau de familie nu sunt raportate în cele mai multe cazuri. De asemenea, studiile empirice au demonstrate faptul că există o probabilitate diferită cca acuzații să fie prinși și arestați de poliție, deoarece, potrivit rezultatelor cercetărilor decizia de a aresta sau nu o persoană este influențată de o serie de factori printr care se enumeră: gravitatea faptei, prezența martorilor, existența dovezilor sau comportamentul acuzatului. Din aceste motive există probalitatea mai mica sau mai mare ca o persoană sa fie arestată comparativ cu o altă persoană. Din cauza limitarea studiilor concentrat numai pe statisticile oficiale,

au fost sugerate modalități alternative de măsurare a criminalității și delincvenței.

Cel mai important mod vizeaza chestionarea populației în legatură cu experiența pe care o au ca o victimă a unei crimă, de exemplu prin sondaje sociologice. Însă și în acest caz pot apărea diverse distorsiuni și erori din cauza modul în care instrumentele au fost proiectate, felul în care au fost administrate chestionarele, trăsăturile interviului sau răspunsurile inexacte pe care cei chestionați le-au oferit. Din aceste motive, statisticile oficiale și anchetele poliției sunt utilizate într-un mod complementar în cele mai multe cazuri, iar rezultatele fost îmbinate pentru a minimiza efectele erorilor produse în ambele metode de cercetare.

Este de menționat faptul că, de exemplu, în timp ce Poliția folosește în cazul minorilor și tinerilor infractorilor, categoriile de vârstă între 15 ani și 15-17 de ani, Parchetul a folosit, în perioada de timp 2000-2006, următoarele două grupe de vârstă: minorii și persoanle de 18-20 ani. Începând cu anul 2007, informațiile cu privire la minori și tinerii delicvenți, au fost fuzionate de către Procuratură într-o singură categorie de vârstă,și anume 14-20 ani, iar această analiză se refereă la perioada 2007- 2013. Conform Procuraturii, în anul 2010 au fost trimise la procuratură 56.949 persoane, cu aproximativ 14,5% mai mult decât în anul anterior, iar din acestea, 8.369 – adica aproximativ 15% erau minori sau tineri cu vârsta cuprinsă între 14-20 de ani.

Evoluția numărului de minori delicvenți în perioada 2008-2013 comparativ cu anul 2007

În perioada 2008-2010, numărul de tineri inculpați trimis la proces a rămas cu aproximativ 5% mai mică decât cea înregistrată în anul 2007. În schimb, numărul total de inculpați a scăzut doar în 2008; în următorii doi ani numărul lor a crescut, mai moderat în 2010 cu 4% și mai pronunțat în 2013 cu 19%.

Grafic. Nr. 1. Evoluția numărului de minori și tineri inculpați, comparativ cu că de toți inculpații, în perioada 2008-2013 față de anul 2007 (Sursa: Statistica judiciare Biroul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

În ceea ce privește numărul de delicvenți trimiși instanțelor pentru infracțiuni împotriva persoanelor, se remarcă faptul că numărul de minori a scăzut moderat însă constant față de cel înregistrat în anul 2007, cu 3% în 2008, cu 6% în 2009 și cu 9% în 2010, iar numărul total al inculpaților de toate vârstele, a scăzut în 2008 , în 2009 numărul era relative stabil, iar în 2010 a avut loc o creștere de 7%. Se obesrvă o evoluție similară și în cazul inculpaților care au comis infracțiuni împotriva proprietățiilor. Numărul tinerilor trimiși în judecată a rămas aproximativ la fel, în toți cei trei ani de analiză, iar numărul total al inculpaților a crescut în 2010 față de anii anteriori atunci când a fost înregistrat un declin.

Evoluția de la an la an a numărului de inculpați tineri cu vârsta cuprinsă între 14-20 de ani, după scăderea cu 5% din 2008, iar fluctuațiile din următorii doi ani sunt aproape neglijabile, iar acest lucru arată că numărul tinerilor urmăriți penal a rămas aproape la fel în 2009 și în 2010. Prin comparație, numărul total al inculpaților, deși a scăzut în 2008 față de 2007, în următorii ani a crescut cu peste 10% .

Grafic. Nr. 2. evoluția, comparativ cu anul precedent, numărul de minori și tineri inculpați, comparativ cu cea a tuturor pârâtului (Sursa: Statistica judiciară Biroul de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție)

Analiza ratei schimbare la sută din numărul total de inculpați 14-20 ani urmărite penal pentru infracțiunile contra persoanei dezvăluie unele scăderi, cu toate acestea modest, variind între -2.3 și undeva -3.7. În schimb, numărul total de inculpați trimiși în judecată a scăzut doar în 2008, iar apoi a înregistrat creșteri anuale (cu 5% în 2009 și cu 6,5% în 2010). O dinamică relativ similare se observă și în cazul inculpaților urmărite penal pentru infracțiuni contra proprietății. În ceea ce privește 14-20 ani inculpați, diferența constă într-o ușoară creștere (cu doar un procent) a înregistrat în anul 2010. Numărul total de inculpați a crescut cu 16% în 2010 față de anul precedent.

2.3. Evoluția delicvenței juvenile și a altor categorii de vârstă, în perioada 2007-2013

Analiza evoluției delicvenței în cadrul minorilor și a tinerilor arată faptul că nu există fluctuații semnificative în perioada 2007-2013. Cu toate acestea, există o ușoară scădere 18.5-18.6% în 2007 și 2008 la 14,7% în 2013. Criminalitatea adulților cu vârsta cuprinsă între 21-54 de ani a crescut de la 77% la 81%. Proporția persoanelor peste 55 de ani a rămas aceeași pe întreaga perioadă de analiză.

Proporția tinerilor acuzați de delicvență juvenilă împotriva persoanelor a scăzut foarte puțin în perioada 2007-2013, de la 16 procente la 13 procente. O scădere asemănătoare se poate observa în cazul tinerilor cu vrsta cuprinsă între 12 și 20 de ani cu acuzații împotriva atacului asupra proprietății, astfel că s-a constatat că în anul 2007 era o proporție de 32 %, iar în anul 2010 un procent de 27%.

Grafic. Nu. 3. Evoluția delicventei juvenile și a altor categorii de vâstă , în numărul total de persoane urmărite penal, în perioada 2007-2013 (Sursa: Biroul de Statistică Judiciară, Biroul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție)

Această scurtă analiză a datelor în ceea ce privește delicvența juvenilă, arată faptul că , în ultimii ani, procentul a rămas într-o oarecare măsură relativ constant, comaprati cu munărul total al inculpaților care a crescut cu aproximativ 10 procente în fiecare an. Aceleași procente sunt observate și în cazul tinerilor delicvenți acuzați pentru atac la persoană ți atac asupra proprietății. Datele provenite de la Înalta Curte De Casație și Justiție, nu fac referire și la variabilele precum vârsta debutului în activitățile criminale, tipurile de infracțiuni care au comise, numărul mediu de infracțiuni sau frecvența și intensitatea cu care infracțiunile au fost comise .

Cercetările care s-au făcut asupra delicvenței juvenile reprezintă un patern de comportament pentru tinerii care sunt predispuși spre a dezvolta un astfel de comportament, prin urmare , s-a observat că o proporție semnificativă dintre recidiviști au început actele criminale încă din adoleșcența timpurie, în special cei care au participat la delicte înainte de vârsta de 14 ani.

Modalități de intervenție privind ameliorarea situației minorului infractor

Pentru a putea explica cu exactitate ce produce un comportament delicvent tinerilor, prima dată este necesar să înțelegem care sunt motivele, să identificăm cauza care a determinat apariția comportamentului delicvent. Ce este cu adevărat un proces extrem de dificil, este reintegrarea infractorilor, deoarece de cele mai multe ori aceste încercări eșuează în primul rând din cauza ostilității infractorului. Această ostilitate resimțită de infractor este generată de frustările acumulate în timpul petrecut în închisoare, iar apoi infractorii au tendința să o exprime față de societate, în special din cauza faptului că, la ieșirea din închisoare sunt respinși de membrii societății. Excluderea socială și tratamentul disprețuitor are un impact extrem de negativ asupra recidiviștilor deoarece îngreunează obținerea de slujbe sau de obținere a mijloacelor de existență, determinându-i să recurgă la săvârșirea de noi fapte penale pentru a obține ceea ce le este necesar pentru a supraviețui.

Nu mai puțin importantă, în opinia noastră, este și ruperea legăturilor cu familia din care face parte și în mod implicit lipsa unui loc de muncă în care infractorul să se poată încadra după ieșirea din penitenciar.162

Astfel, de cele mai dese ori infractorul este negat de către familia din care face parte, considerându-se că prevenția sa va genera noi probleme.

Devianții stigmatizați – adică etichetați și excluși – vor fi constrânși să elaboreze soluții ce le vor permite să supraviețuiască respingerii.163

Cercetătorul american E. M. Lemert a propus termenul de “deviant secundar”, pentru a-l desemna pe acela care trebuie să se adapteze unor reacții stigmatizante. Dacă și-a pierdut locul de muncă și toate ușile îi sunt închise, el ar putea fi împins spre furt pentru a-și satisface nevoile. Dacă disprețul și ostilitatea care marchează raporturile sale cu conformiștii i se vor părea prea greu de suportat, el va prefera să comunice cu devianți ca și el.164

În mod evident aceste cauze generale se regăsesc și în ceea ce privește situația minorului infractor, întrucât, explicând criteriile vârstei, acesta reprezintă doar un alt autor de infracțiuni.

Dacă, însă, în ceea ce privește infractorii majori, în general, resocializarea nu cunoaște șanse mari de succes, suntem de părerea că în ceea ce privește segmentul minorilor există multe premise ca acțiunea de reintegrare să fie încununată de succes.

Astfel, considerăm oportună elaborarea unei politici concrete în acest domeniu, care să aibă următoarele obiective:

• modificarea percepției societății cu privire la delincvența juvenilă în sensul dezvoltării unei atitudini mai înțelegătoare față de delincvenți;

• reeducarea tinerilor în spiritul valorilor tradițional acceptate de societate și determinarea lor pentru conformarea la regulile sociale;

• dezvoltarea de servicii publice în scopul creării de facilități pentru tineri în general și acordării unui tratament nedescriminator pentru toți copiii;

• dezvoltarea unei rețele puternice de școli postgimnaziale, în care să fie atrași toți tinerii al căror nivel de pregătire școlară și aptitudini nu sunt de natură a constitui un avantaj pentru continuarea instruirii în instituțiile de învățământ liceal;

• conceperea de programe și activități de natură să contracareze influențele negative pe care le exercită anturajul asupra tinerilor prin reducerea la maximum a intervalelor de timp de care aceștia dispun în mod liber.165

Realizarea dezideratului cuprins în primul obiectiv poate porni de la aplicarea unor măsuri de natură legislativă în sensul creării unui sistem de tratament al minorului infractor diferit de cel actual.166 Astfel, tema principală a acestui deziderat ar trebui să fie menținerea minorului în cadrul societății, și nu izolarea lui într-un loc de reeducare. Aceasta înseamnă renunțarea la pedepsele privative de libertate pentru infracțiunile cu un grad de periculozitate mai scăzut în cazul minorilor aflați la prima infracțiune și în acest context optăm pentru probațiunea și munca în folosul comunității, la care ne vom referi în paragrafele ulterioare.

Codul Penal prevede două tipuri de sancțiuni aplicabile minorilor în caz de săvârșire a faptelor penale – pedepse și măsuri de constrângere cu caracter educativ.

Particularitatea sistemului de pedepse a minorilor constă nu numai în diminuarea numărului categoriilor de pedepse, dar și în reducerea termenelor pedepselor respective în comparație cu aceleași tipuri de pedepse aplicabile adulților.

FINAL

În procesul de prevenire și combatere a devianței comportamentale la copii și adolescenți nu este suficientă doar asigurarea mediului social-educativ-familial corespunzător, ci este necesară și găsirea unor metode de asistență psihologică care să vină în sprijinul eliminării oricăror lacune existente în acest sistem. Într-o cercetare recentă am prezentat detaliat un exemplu de program de prevenție și combatere a tulburărilor de conduită ale copiilor și adolescenților implementat în instituția de învățământ (Glăveanu, 2009a). Strategia de intervenție a vizat trei paliere: consilierea copiilor, a părinților și a cadrelor didactice, utilizând atât tehnici de restructurare cognitivă și comportamentală, cât și de sorginte expresivă, beneficiind și de colaborări cu Centrul Municipiului București de Asistență Psihopedagogică (C.M.B.A.P.) și cu reprezentanți ai Poliției Române. Acest program reprezintă o inițiativă în constituirea unor strategii de prevenire și combatere a devianței comportamentale, deși hipercomplexitatea fenomenului subliniază necesitatea abordării interdisciplinare, cu implicarea diverselor instanțe ale societății.

1. Anderson, C.A.; Bushman, B.J. (2002) – Psychology: The Effects of Media Violence on Society, Department of Psychology, Iowa State University, Ames, USA.

2. Bushman, F.D.; Engelman, A.; Palmer, I.; Wingfield, P.; Craigie, R. (1993) – Domains of the Integrate Protein of Human Immunodeficiency Virus Type 1 Responsible for Polynucleotidyl Transfer and Zinc Binding, Proc. Natl. Acad. Sci. USA 90: 3428-3432. PMID 8386373.

5. Biederman, J.; Milberger, S.; Faraon, S.V.; Kielz, K.; Guite, J.; Mick, E.; Ablan, S.; Warburton, R.; Reed, E. (1995) – Family Environment Risk Factors for Attention Deficit Hyperactivity Disorder, Arch. Gen. Psychiatry, 52: 464-470; Bunescu, G., Alecu, G.

6. Badea, D. (1997) – Educația părinților – strategii și programe, Editura Didactică și Pedagogică, București.

7. Ciofu, C. (2004) – Interacțiunea părinți-copii, Editura Amaltea, București.

Dâmboeanu C. (2014) – A SHORT ANALYSIS OF THE EVOLUTION OF JUVENILE

DELINQUENCY IN ROMANIA, The Institute of Sociology of Romanian Academy

8. Dobrescu, I. (2005) – Copilul neascultător, agitat și neatent, Editura Infomedica, București.

9. Fischbein, E. (1970) – Climatul educativ în familie, Editura Didactică și Pedagogică, București.

11. Glăveanu, M.S. (2009a) – Coordonate psihopedagogice în consilierea copiilor și tinerilor cu tulburări de conduită, în: Neuroștiințe și psihologie clinică, p. 169-199, Avram, E. Tătăreanu, Ligia (coord.), Editura Didactică și Pedagogică R.A, București.

15. Popescu-Brună, S. (2003) – Dezvoltări disarmonice de personalitate în copilărie și adolescență, Editura Paralela 45, Pitești.