Dansul In Lumea Antica,intre Sacru Si Abordarea de Tehnici(la Alegere Grecia Antica SAU Roma Antica

=== 034c20257651d0df73c762f27dbe841d8dcdd526_63823_1 ===

DANSUL ÎN GRECIA ANTICĂ, ÎNTRE SACRU ȘI ABORDAREA

DE TEHNICI

CUPRINS

Introducere

Prezentarea temei și a modalității de a o rezolva

Similitudini între dansurile grecești din timpuri diferite

Concluzii

Bibliografie

Student:

1-Introducere

Am ales ca temă Dansul în Grecia Antică, între sacru și abordarea de tehnici, din mai multe considerente. Unul dintre ele ar fi cel legat de cultura Greciei, recunoscut fiind faptul că leagănul civilizației europene este considerată a fi Grecia. Un alt motiv este determinat de existent unei comunități grecești în țarea noastră, care își face cunoscute tradițiile în domeniul dansului, în toate împrejurările. Dintre formele de manifestare artistică, dansul este considerat ca fiind liantul dintre muzică, mișcare și trăirea umană. Cunoscătorii acestei arte susțin că dansul este o formă de comunicare umană prin care se transmite un mesaj bine conturat. Din cele mai vechi timpuri dansul a cunoscut formele de rafinament uman care se manifestă prin nevoia omului de mișcare: „Dansul este prezent peste tot în civilizația greacă, încă de la naștere, în ritualurile religioase, ceremoniile civice, sărbătorile, educarea copiilor, antrenamentul militar, viața de toate zilele.” ( Sandu,Viviana, https://docs.com/ Viviana_Sandu /9709/suport-curs-istoria-dansului-1-dansul-in-grecia, accesat la data de 28. 01. 2017)

Tema acestei lucrări, Dansul în Grecia Antică, între sacru și abordarea de tehnici, constituie o provocare pentru a cerceta cât mai multe documente care reflectă cultura și arta greacă din Antichitate. De la instituirea democrației la manifestările literare și filosofice, până la teatrul organizat în cinstea zeului Dionis sau aprecierile filosofului Platon, dansul a avut un rol important în viața grecilor. Astfel, Platon a ridicat dansul la rang de educație și civilizație, susținând că: „… un bărbat care nu știe să danseze este needucat și fără maniere.” (Dansul grecesc de-a lungul timpului, http://www.elpis.ro/ dansuri-grecesti.php, accesat la data de 25. 01. 2017)

Pentru Grecia Antică, ca leagăn de cultură și civilizație, atuurile dansului erau recunoscute de la filosofi până la luptători recunoscuți. Dacă Epaminonda se mândrea în biografia sa cu calitatea de bun dansator, Aristotel asocia mișcările dansului cu bătăile inimii: „Nevoia de a dansa este în ultimă instanță o nevoie de ritm caracteristică omului normal și sănătos.” (Chamoux, Fr., Civilizația greacă în epocile arhaică și clasică, Editura Meridiane, Bucuresti, 1985, pag. 127)

2. Prezentarea temei și a modalității de a o rezolva

Tema aleasă, Dansul în Grecia Antică, între sacru și abordarea de tehnici, ne oferă ocazia de a urmări evoluția dansului ca mod de manifestare, dar si perpetuarea și reluarea elementelor și a temelor principale din dansurile grecești. Este important să identificăm măsura în care dansul, ca element cultural definitoriu pentru un popor și o civilizație, și-a menținut influența în timp.

Pentru a urmări această evoluție, am abordat lucrarea axându-mă pe materialele existente în urma cercetărilor efectuate de-a lungul timpului. În acest sens, am studiat materialele apărute pe această temă, dar am căutat și date despre cultura în Grecia Antică. Ca modalități de rezolvare a temei aș putea identifica:

documentarea,

culegerea informațiilor relevante pentru tema aleasă,

compararea elementelor definitorii pentru dansul grecesc vechi și cel actual,

prelucrarea datelor și formularea ideilor și a concluziilor,

elaborarea prezentei lucrări.

Interesant de amintit este faptul că în Grecia Antică dansul era considerat un mod de educație al tinerilor, fiind considerat parte integrantă a spiritului. În acest sens, elocventă este constatarea: „În educația tânărului dansul ocupă un loc important, fiind o educație completă în sine. Grecii nu fac diferență între corp și spirit: pentru ei corpul este un mijloc de a dobândi echilibru mental, cunoaștere și înțelepciune.” (Sandu,Viviana, https://docs.com/ Viviana_Sandu /9709/suport-curs-istoria-dansului-1-dansul-in-grecia, accesat la data de 25. 01. 2017) Din documentele studiate am constatat faptul că dansul pentru greci reprezintă o punte peste timp, prin păstrarea multora dintre elementele specific în perioada Antică. Conform comunității elene din Constanța: „Astazi, Grecia este probabil una din foarte puținele țări din Europa și chiar din lume unde dasurile tradiționale sunt încă păstrate vii, interacționând cu viața de zi cu zi. În alte țări,s-au păstrat numai elementele folclorice cărora li s-au adăugat elemente de balet și au fost transformate astfel pentru spectacole de teatru. În alte țări, în particular în țările vestice, dasul folcloric a fost păstrat doar ca piesă de muzeu.” (http://www.elpis.ro/dansuri-grecesti.php, accesat la data de 24. 01. 2017)

Dacă primele dansuri apar ca urmare a unor ritualuri religioase sau axate pe preocupările specifice epocii (vanătoare, activități legate de exploatarea naturii), treptat paleta se extinde. De asemenea, mișcările sunt asociate temelor și se constată o evoluție progresivă, odată cu dezvoltarea societății omenești. Este știut faptul că în Grecia Antică zeilor li se acorda atenție permanentă și în forme variate. Astfel, cercetătorii au descoperit că dansul făcea parte și el dintre manifestările închinate zeilor, fiind practicat în fața templelor, fiind considerat ofrandă, dar și ca mijloc de comunicare. Unul dintre primele dansuri care a fost practicat în Grecia Antică este considerat dansul dionysiac, fiind asociat ditriambului. Astfel, s-a ajuns la concluzia că la originea formei circulare dată de greci primelor teatre grecești se află ditriambul primitiv, care se manifesta ca un chore interpretat la unison. Totodată, cercetările în domeniu dovedesc faptul că dansul în Grecia Antică se află și la baza teatrului: „Dansul a fost prima formă de teatru și prima imagine artistică prelucrată de om, prin dans și mimică realizându-se metamorfozarea actorului-dansator în erou.” (Sandu,Viviana, https://docs.com/ Viviana_Sandu /9709/suport-curs-istoria-dansului-1-dansul-in-grecia, accesat la data de 25. 01. 2017) Documentele istorice relevă faptul că dansurile ca formă de manifestare teatrală, se diferențiau după genul pe care îl reprezentau. Astfel, se disting următoarele forme: dansuri tragice, dansuri comice și dansuri satirice: „… corurile tragice executau Hypochema, dar mai ales Eemmelia, dans executat cu un pas lent și solemn. Cordax era dansul comediei vechi; era lasciv și abia mai târziu a fost dansat și în alte locuri decât pe scenă. Dansul dramei satirice era Skinnis.” (https://istoriiregasite. WordPress. com/2011/12/07/dansul-in-grecia-antica/, accesat la data de 31.01.2017)

O alta departajare a dansurilor ca formă de reprezentare teatrală este cea în care se analizează modul de exprimare. Dansurile în care mișcarea se folosește ca mijloc de exprimare sunt considerate ca fiind reprezentative pentru această categorie, iar dansurile realizate cu ajutorul gesturilor sunt incluse în altă tipologie: „Încă din sec.III î.Ch., teatrul latin, dezvoltat vertiginos sub influența celui helenistic, acordă prioritate spectaculosului asupra substanței dramatice. Montările mari, fastuoase, se bazează pe muzică, dans, pantomimă, în detrimental textului, proporțiile fiind răsturnate în favoarea caracterului de divertisment. Protagoniștii sunt mai numeroși, scenotehnica mai avansată, corul se separă de dansatori.” ( https://docs.com/Viviana_Sandu/9439/suport-curs-istoria-dansului-2-dansul-in-roma, accesat la data de 30.01. 2017)

Din analizarea imaginilor și a inscripțiilor descoperite, se constată că mișcările executate sunt asemănătoare cu exercițiile care se practică în gimnastică, iar gesturile erau reluate din viața cotidiană, redând stările emoționale de: furie, bucurie, mulțumire, sau liniște: „Această artă, considerată de către greci ca fiind una dintre cele mai elevate și de origine divină, a dobândit cea mai mare importanță în manifestările vieții grecesti. Diferit de dansul modern, dansul în Grecia Antică nu constituia căutarea unei perfecțiuni plastice sau o simplă distracție. El reprezenta un adevărat limbaj, era o expresie totală a unor emoții și sentimente adânci.” (Irina Manea http://www.historia.ro /exclusiv_web/ general/ articol/dansul-n-grecia-antic, accesat la data de 28.01.2017)

Similitudini între dansurile grecești din timpuri diferite

Elementele culturale grecești specifice Greciei Antice nu au dispărut, ci s-au transmis din generație în generație. În cazul dansurilor, elementele caracteristice pentru Epoca Antică greacă s-au păstrat prin dansurile tradiționale, care sunt practicate și acum în cadrul tuturor evenimentelor importante. Dansurile panelenice se întâlnesc la nivelul tuturor comunităților grecești, depășind astfel granițele inițiale. Spre exemplu, dansurile Kalamatianos si Tsamikos se înscriu în această categorie. O dovadă a faptului că dansurile grecești s-au păstrat acolo unde populația greacă s-a răspândit o regăsim în tradițiile artistice ale comunității grecești din țara noastră: „Legăturile de amor dintre Grecia și România sunt vechi – scria C. A. Rosetti – dovadă că atunci când Ellada sângera sub sabia străinului, știința, limba și sufletul Elladei au găsit refugiu în spațiul românesc”. (Brezeanu S., Iordan Constantin, Matei H. C., Zbuchea G., Relații româno-elene, Editura Meronia, București, 2003, pag. 227)

În cercetările intreprinse s-au determinat o serie de similitudini între dansurile grecești din timpuri diferite. Dintre cercetătorii care au studiat îndeaproape evoluția dansurilor grecești de-a lungul timpului, se remarcă Dora Stratou, ale cărei origini grecești au favorizat-o în demersul laborios. Pentru a stabili caracteristicile comune ale dansurilor actuale cu cele vechi, au fost studiate toate aspectele care se regăsesc într-un dans:

poziția corpului,

numărul de participanți,

formația în care se desfășoară,

mimica,

obiectele purtate în timpul dansului,

ritmul specific,

muzica folosită.

Un prim exemplu de dans în care se regăsesc elemente definitorii din vechile dansuri grecești este considerat dansul Tsakonikos, care se dansează și acum în Peninsula Peloponez. Astfel, dansul Tsakonikos este considerat ca fiind continuarea dansului Gheranos, cunoscut în antichitate ca dansul labirintului. Motivul real care s-ar afla la baza mișcărilor acestui dans este considerat a fi povestea lui Tezeu, care l-a ucis pe minotaur în labirintul din Knossos. În ambele dansuri, adică în cel actual și în cel vechi, se execută mișcări circulare, într-un spațiu redus lateral, care imită astfel drumul prin labirint și locul foarte strâmt în care s-a dat lupta cu Minotaurul. În Insula Creta, la începutul secolului nostru, se practica un dans cu numele dansul lui Tezeu, fapt care demonstrează că mitul a fost păstrat și prin dansul care l-a generat în Grecia Antică: „În Creta dansul lui Tezeu era cunoscut la începutul secolului nostru. Astăzi el se numește Siganos (Încet) și este un dans de nuntă, mirele este cel care conduce pentru a reuși să străbată labirintul vieții. Dansuri cu mișcări asemanătoare se întâlnesc și în Paros, care poartă numele vechi de Ageranos, nume similar cu Gheranos din perioada Antică.” (Scalcău, Paula, Istoria minorităților naționale din România, Editura Didactică și Pedagogică RA, București, 2003, pag.227) Un alt dans care își are originile în dansurile Greciei Antice este Kalamatian. Analizând mișcările, ritmul și obiectele pe care dansatorii la folosesc în timpul dansului, cercetatorii consideră că dansul Kalamatiano are la origine vechiul dans numit Syrto, nume care este similar cu specificul dansului târât. Denumirea vechiului dans a fost descoperită pe una dintre inscripțiile de la Delphi, vechimea fiind din secolul I Î. Hr. Numele actual al dansului este dat de unul dintre obiectele folosite în timpul dansului, respectiv batista. De asemenea, s-a reluat și tema inițială, care este reprezentată de manifestarea afecțiunii băieților pentru alesele lor. Cântecul pe care se execută mișcările exprimă sensibilitatea îndrăgostitului care oferă iubitei o batistă din mătase Kalamata. Tot un dans cu origini în Antichitate este și Ballos. Analizând mișcările, dansul Ballos are la origine tot dansul Syrto, dar diferența constă în faptul că se dansează mai mult în perechi și mai puțin în cerc. Specific acestui dans este posibilitatea dansatorilor de a improviza. Se presupune că în vechea variantă improvizarea aparținea doar primei perechi, celelalte fiind în situația de a imita mișcările sugerate de inițiatori. Originar din Insula Corfu, dansul Kerkiraikos este unul în care predomină numărul de femei, băieți fiind unul sau doi. Mișcarea se execută atât în cerc, cât și în perechi. Pașii de bază aparțin fetelor, pe când posibilitatea de a improviza le revine băieților. Între acest dans (Kerkiraikos) și Kalamatiano există similitudini în ceea ce privește tema pe care se axează mișcările, respectiv manifestarea sentimentelor de dragoste pe care baieții le manifestă față de fetele care îi înconjoară. O altă similitudine între vechile dansuri grecești și elementele transmise până în prezent este existența dansatorilor profesionoști. Cunoscuții filosofi din Antichitatea greacă au asistat la banchetele unde animația era asigurată de dansatorii și dansatoarele prezente. Se constată că statutul tinerilor amatori de a dansa în diferite ocazii era cu totul diferit de al celorlalte categorii: „La banchete se prezentau dansatori și dansatoare și adesea se întâmpla ca mesenii să li se alăture, fapt care nu era disprețuit nici de un poet ca Anacreon și nici de un filosof ca Socrate. Adolescenții dansau în diferite ocazii, de pildă Sofocle, care, la Salamina, în fața grecilor biruitori, a dansat despuiat, cu corpul uns și cu o cunună pe cap, în sunetele lirei.” (https://istoriiregasite.wordpress. com/2011/12/07/dansul-in-grecia-antica/, accesat la data de 29.01. 2017) Tot ca element de continuitate pot fi considerate dansurile populare, care aveau specific diferit, în funcție de zonă sau de ocaziile în care se practicau: „Existau și numeroase dansuri populare, care variau după regiuni și după ocaziile în care erau executate.” (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/12/07/dansul-in-grecia-antica/, accesat la data de 29.01.2017) O alta similitudine pe care o putem consemna este cea a dansatorilor de profesie, pe care o consemnează documentele vremii. Deși făceau parte din categoria cetățenilor liberi, la început această categorie se bucura de puțin prestigiu în rândul concetățenilor. Statutul social începe să se îmbunătățească în epoca romană, când dansatorii greci își dobândesc locul binemeritat ca artiști: „Dansurile războinice și religioase erau executate de bărbați și de femei care nu făceau din dans o profesie. Dar pe lângă aceștia erau și dansatori sacrați, care alcătuiau un fel de confrerie, așa cum au fost betarmonii homerici sau coribanții. În sfârsit, existau mulți dansatori de profesie, dintre care unii erau socotiti artiști bahici, în timp ce alții se produceau la banchete sau în locurile publice. Deși cetățeni liberi ca situatie socială, aceștia din urmă erau puțin stimați, în timp ce în epoca romană unii dansatori greci au dobândit o mare notorietate.” (Irina Manea http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ dansul-n-grecia-antic, accesat la data de 30.01.2017) Nu ar fi de neglijat nici elementele de decor și îmbrăcăminte pe care le regăsim la dansatorii greci, mai ales în cazul dansurilor populare. Dacă pentru alte popoare europene tradiția populară poate fi regăsită doar în cadrul muzeelor, pentru greci acest fapt este unul prezent în toate evenimentele importante din comunitate.

Concluzii

Prin lucrarea Dansul în Grecia Antică, între sacru și abordarea de tehnici am realizat o prezentare a elementelor definitorii pentru dans ca manifestare artistică, dar și ca mod de existență spirituală și fizică: „Pentru Socrate, dansul contribuie la formarea cetățeanului. Exercițiul conferă corpului proporții corecte, asigură starea de sănătate și buna dispoziție. În educația tânărului dansul ocupă un loc important, fiind o educație completă în sine. Grecii nu fac diferență între corp și spirit: pentru ei corpul este un mijloc de a dobândi echilibru mental, cunoaștere și înțelepciune.” (https://docs.com/Viviana_Sandu/9439/suport-curs-istoria-dansului-2-dansul-in-roma, accesat la data de 30.01. 2017) Dacă vechii greci credeau că în crearea armoniei sufletului este necesară implicarea mișcărilor și a ritmului corpului ca inspirație a muzelor, această cerintă s-a păstrat ca o modalitate de transmitere a sentimentelor și trăirilor. Dansul pentru greci, în Antichitate sau în epoca actuală, reprezintă bucuria de a se manifesta, de a fi împreună. Altfel spus, dansul pentru greci înseamnă bucuria de a trăi: „Oameni cu poftă de viață, tineri sau vârstnici, grecii prețuiesc și cunosc vechile cântece și dansuri specifice locurilor de origine, pe care le interpretează, acompaniați la buzuki, la diferite ocazii festive ori la petreceri cu mâncăruri tradiționale, însoțite uneori de spartul farfuriilor.” (Scalcău, Paula, Grecii din România, Editura Omonia, București, 2003, pag. 189)

Bibliografie

Apostolos E.Vakalopoulos,Istoria Greciei Moderne, Editura Euroatlantica, 2003

Brezeanu S., Iordan Constantin., Matei H. C., Zbuchea G., Relaþii româno-elene, Editura Meronia, București, 2003

Nedelcu, Mioara, Minoritățile, Timpul afirmării, Editura Tipo Moldova, Iași, 2003 

Scalcău, Paula, Istoria minorităților naționale din România, Editura Didactică și Pedagogică RA, București, 2003

Scalcău, Paula, Grecii din România, Editura Omonia, București, 2003

Irina Manea http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/dansul-n-grecia-antic, accesat la data de 30.01.2017

Sandu,Viviana, https://docs.com/ Viviana_Sandu /9709/suport-curs-istoria-dansului-1-dansul-in-grecia, accesat la data de 25. 01. 2017

https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/12/07/dansul-in-grecia-antica/, accesat la data de 29.01.2017