Curviadocx

=== Curvia ===

Introducere

Trăim într-o societate care crede că desfrânarea este „bacșiș” până la căsătorie. Mulți astăzi coabitează cu o altă personă ani de zile și au copii în tot acest procesul înainte de a decide să se căsătorească. În trecut acest lucru era similar cu „Punera carului înaintea boilor.” Se poate consiera că generațiile tinere ale prezentului au uitat adevăratul sens al curviei.

Curvia este definită ca „actul sexual ilicit, în general”. Această definiție include, prostituția, curvia, și orice fel de contact sexual ilegal. Curvie este un cuvânt mai larg decât adulterul, însă aceste aspcte le vom detalia pe parcursul lucrării de față. Un fapt concret al zilelor noastre este redefinira termenilor, astfel încât păctul să fie minimalizat, însă neajunsul acestei tendințe este dat de faptul că nu există și o minimalizare a consecințelor păcatului.

Pasiunea tinerilor nu este o scuză pentru adulter, de altfel și Biblia spune, „Fugi de poftele tinereții.” (2 Tim. 2:22). Tendința Bisericii este aceea de a disciplina pe cei aflați în Biserică, însă în afara ei stau o serie de ispite. Societatea actuală consideră homosexualitatea, căsătoriile între persoane de același sex ca o dovadă a unei „mentalități avansate”, însă nu avem în vedere repercursiunile acestor manifestări, fie ca vorbim de: prostituție, homosexualitate, purtatrea unor articole de îmbrăcăminte indecente, concubinaj, avorturi etc.

În concepția părinților Bisericii, păcatul curviei este un păcat care se tămăduiește, de altfel cunoaștem foarte bine viața Mariei Magdalena și cât de importantă a fost căința sa în iertarea păcatelor ei, însă pentru aceasta este necesară cunoașterea gravității acestui păcat în plan spiritual, dar și prin prisma consecințelor sociale, dar și de sănătate asupra celor care au săvârșit păcatul.

Lucrarea de față este un demers necesar, prin intermediu căruia ne-am propus să delimităm următoarele aspecte: definirea termenului de curvie, formele curviei, diferența dintre poftă și afect, modalități de tămăduire ale desfrânării, manifestări ale desfrânării în prezent.

Deși demersul de față nu este unul complet, deoarece curvia se manifestă mult mai diversificat, iar literatura religioasă tratează foarte mult tema de față, considerăm că este un prim pas pentru conturarea unei imaginii în raport cu păcatul desfrânării. Menționăm însă, că lucrarea nu se vrea a fi una exhaustivă, ci lasă locul altor cercetotori de a interveni cu alte observații, argumente etc.

O atenție deosebită este necesară, deoarece desfrârarea capătă noi forme și valențe noi în societatea românească și nu numai, ca urmare a schimbărilor de mentalitatea aduse de tehnologia avansată. Mai mult, accesul la o cultură europeană și occidentală, dar și la un sistem de valori globale contribuie la o accentuare a păcatului desfrânării, dar și la o pierdere a respectului pentru virtutea fecioriei.

2. Semnificația cuvântului desfranare

Termernul a fost folosit atât în limba ebraică „zanah”, cât și în limba greacă „porneia”. Desfrânarea desemnează actul sexual voluntar între un bărbat și o femeie care nu sunt căsătoriți unul cu altul, cu alte cuvinte este un tip comun de curvie. Adulterul este un tip de curvie.

Cuvântul grecesc pentru adulter (porneia) ar putea include orice act sexual comis după încheierea contractului de logodna, cu o altă persoană decât soțul/ soția. În utilizarea biblică, „adulter” poate însemna orice consens sexual în afara căsătoriei monogame. Aceasta include, astfel, nu numai sexul premarital, dar, de asemenea adulterul, actele homosexuale, incestul, recăsătorirea după divorț, actele sexuale cu animale. Toate acestea fiind interzise în mod explicit în legea dată prin Moise. Hristos a extins interdicția de a include adulterul chiar și poftei sexuale.

În orice formă, curvia este sever condamnată de legea mozaică în mijlocul poporului lui Dumnezeu, israeliții.

Curvia este menționată, de asemenea de mai multe ori în Noul Testament.

Cuvântul „curvie” este folosit uneori într-un sens simbolic în Biblie, de exemplu, ceea ce înseamnă o părăsire a lui Dumnezeu sau o adorare a idolilor (idolatrie).

3. Patima desfrânării

Astăzi sunt mulți cei care apăra dreptul de a uniunii sexuale înainte de căsătorie, cel puțin în acele cazuri în care exsită intenția fermă de căsătorie, iar afecțiunea este percepută ca având finalitate prin intermediul actului sexual. Deși actul sexual are drept scop creșterea în iubire, această creștere în iubire trebuie să se facă numai cu binecuvântarea Sfintei Taine a Căsătoriei. În afara acestei taine, actul sexual este desfrânare. Acest punct de vedere este contrar doctrinei creștine, care prevede că orice act sexual trebuie să fie în cadrul căsătoriei. Cu toate acestea intenția fermă de a practica astfel de relații sexuale premature poate duce la relații mai puțin sincere și mai puțin fidele, iar relațiile dintre bărbat și femeie nu pot fi protejate tocmai din cauza acestor capricii considerate a fi normale.

În urma Tainei Căsătriei are loc o uniune stabilă pe care Iisus a voit-o, și a restaurat cerința inițială, începând cu diferența sexuală. „Oare n-ați citit că Creatorul de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască și a zis: Acesta este motivul pentru omul trebuie să părăsească pe tatăl și pe mama, și să ia pe soția sa, și cei doi devin un singur trup Ei nu mai sunt doi, prin urmare, dar un singur trup. Deci, ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.”. Sf. Pavel va fi chiar mai explicit atunci când arată că, în cazul în care oamenii necăsătoriți sau văduvele nu pot trăi caști nu au altă alternativă decât unirea stabilită de căsătorie: „…Este mai bine să se căsătorească decât să fie aprinsă cu pasiune.”.

Prin căsătorie, de fapt, iubirea de oameni căsătoriți este este „transformată” în acea iubire pe care Hristos o are irevocabil pentru Biserică, în timp ce uniunea sexuală dizolvă / pângărește templul Duhului Sfânt care creștinul a devenit, fără binecuvântarea Tainei căsătoriei. Prin urmare, uniunea sexuala este numai legitimă dacă a fost stabilită o comunitate definitivă a vieții între bărbat și femeie, în Biserică.

Însă și în situația săvârșirii Tainei Căsătoriei, împreunarea poate să fie socotită drept defrânare. Dacă nu sunt respectate perioadele de post și de rugăciune, dacă împreunarea devine o patimă a celor doi, care îi împiedică să se apropie de Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Biserica a înțeles întotdeauna și a învățat, și ea găsește un acord profund în viziunea slujitorilor lui Dumnezeu, încă din cele mai vechi timuri. Dovadă stă și Tradiția bisericească, mai exact scrierile despre Sântul Ioan Gură de Aur.

În înțelepciunea Sa, Dumnezeu condamnă actul sexual desăfrânării în afara căsătoriei. Un motiv principal ar putea fi faptul că un copil nedorit / un copil neplanificat / un copil nelegitim nu va avea garanția îngrijirii și confortul părinților căsătoriți, un mediu bun acasă, cultivarea și îngrijirea de către părinți, o bună educație, cultivarea credinței etc. Acestea fiind etape ale vieții, care apar în mod natural într-o relație de căsătorie.

În al doilea rând, putem răspunde cu obiecția că toate contraceptivele vor elimina concepția, însă răspunsul naiv ignoră faptul că defectele tuturor contraceptivelor se văd în timp; niciun contraceptiv nu este 100% sigur. O concepție nedorită apelează apoi la avorturi mult prea dese. Dumnezeu știe ce face atunci când cere ceva creaturilor Sale.

4. Formele desfrânari

4.1. Desfrânarea cu fapta

Cuvântul „curvie” provine din termenul grecesc porneia, termenul fiind înrudit cu alte cinci cuvinte care apar împreună de cincizecișicinci de ori în Noul Testament. Ca substantive, termenul este găsit de douăzeci și cinci de ori, predominant în epistolele lui Pavel. Cuvântul generic se referă la o varietate de acte sexuale fizice dintre persoanele care nu sunt căsătorite în mod legitim. Unul dintre biectivele acestui material este acela de a stabili dacă termenul de „curvie” este sinonim perfect cu cel de „adulter” ( din gr. moicheia), deoarece acști termini sunt utilizați efectiv pentru a desemna acte fizice care constituie rațiunea exclusivă pentru divorț și o posibilă recăsătorire.

În versiunea greacă a Vechiului Testament, o formă de „porneia” este folosită de Tamar, cu care Iuda s-a angajat în relații sexuale, iar cunoscuții au presupus că ea este „curvă”. În Babilonul antic se credea ca actul sexual asigură fertilitatea culturilor. Herodot, istoricul grec spune că în trecut existau cerințe anuale care prevedeau ca femeile să-și sacrifice trupurile lor în „curvie” în templul zeițeia Mylitta.

Pe de altă parte, mai ales în Vechiul Testament, cu toate acestea, termenii „curvie” și „adulter” sunt folosiți simbolic pentru a desemna acțiunile oamenilor lui Israel care au încălcat lor „legământul căsătoriei” sau s-au închinat la idoli.

Uniunea sexuală cu o persoană căsătorită este atât curvie, cât și adulter. În toate situațiile adulterul este, de asemenea curvie; nu în toate situațiile curvia este adulter. Diferența tehnică între curvie și adulter este explicată contextual, mai exact, curvia este orice contact sexual produs în afara căsătoriei (illegal), dacă o astfel de legătură este valabilă atât între bărbat și o femeie, cât și în cazul căsătoriilor dintre personae de același sex, actul sexual este curvie oricum. Același lucru este valabil și pentru pedofilie sau prostituție (relații sexuale în schimbul unor avantaje). Forma de plural, „curviile” în I Corinteni (7: 2), indică diferitele locuri prin care acest păcat oribil ar putea fi comis.

4.2.Desfrânarea cu privirea

Este relevant sa menționăm faptul că traducerile din Biblie ale termenului „porneia” sunt deseori înșeătoare, acest termen fiind tradus prin „curvie”. Există diferite forme de imoralitate sexuală (de exemplu, expunerea corpului în haine seducatoare), care nu se încadrează în definiția de curvie, deși în mod clar sunt acte păcătoase.

Literatura religioasă recentă, afirmă că „pofta” se încadrează în categoria curvie / adulter. Dacă, prin urmare, o persoană căsătorită care vede imagini / filme care conțin activități sexuale explicite; se presupune că cel care le-a privit a poftit, prin urmare, a comis adulter, chiar dacă nu a existat nici un contact fizic cu un alt persoană. Prin urmare, cel care a poftit a păcătuit, în conformitate cu Matei (5:27-28). Textul prevede următoarele: „Ați auzit că sa zis: Să nu preacurvești, dar Eu vă spun, că oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui.”.

O scurtă analiză a pasajului este necesară. Hristos a citat din cele Zece Porunci: „Să nu preacurvești!”. În mod clar acest lucru se referă la un act sexual fizic prin care un încalcă o relație de căsătorie. Dar Mântuitorul extinde aspectu moral prin abordarea dispoziției mentale care se pretează la actul fizic evident.

El vorbește despre cel care doar se uita la soția altcuiva cu o dorință susținută către actul sexual. Aceasta nu este o privire trecătoare, ci este o privire care dă curs iamaginației/ gândurilor necurate. Persoana face mental ceea ce el (sau ea), aproape sigur ar face fizic, în cazul în care i s-ar oferi posibilitatea.

4.3. Desfrânarea cu gândul

Creștinii trebuie să-și recunoască acele gânduri și acțiuni care îi îndeamnă la săvârșirea păcatului și ar trebui să-și îndrepte aceste gânduri prin intermediul postului, rugăciunii și smereniei.

Păcatul cu inima este și mai grav, deoarece după ce a fost săvârșit păcatul cu gândul, se poate ajunge la o prelungire a gândului și la o sădire a dorinței de a păcătui în inimă, chiar dacă este sau nu o consecință a unui act sexual fizic.

Adulterul, în schimb are „consecințe sociale mult mai grave” (de exemplu, moartea în cadrul sistemului Mozaic – Levitic 20:10), deși ambele dorința și actul sunt păcătoase. Pofta este „de aceeași natură”, ca actul în sine dar nu este actul în sine. Pe de altă parte, gândirea desfrânată nu este judecată de nicio sentință pământească, deoarece nu poate fi dovedită.

O notă suplimentară este demnă de atenție. Unii cercetători susțin că este posibil ca din punct de vedere gramatical expresia „ca s-o poftească” ar putea avea sensul de „o să poftească”. Aceasta ar plasa o mare responsabilitate asupra celui care provoacă poftă, precum și asupra persoanei care se complace într-o astfel de stare.

Având în vedere factorii de mai sus, ne punem întrebarea dacă „pofta” descrisă de Matei (05:28) este echivalentul în consecință actului fizic de adulter, fiind astfel un motiv de divorț și recăsătorire. Aici putem evidenția următoarele puncte.

– În alte versete Biblice, Hristos a făcut o comparație între furie și crimă Matei (5: 21-22), la fel cum a făcut cu pofta și adulterul. Principiile implicate în cele două situații sunt „identice”. În cazul în care raționamentul reflectat în teoria schițată mai sus este valabil, atunci ucigașul trebuie să fie pedepsit la fel cum este pedepsit și cel care este furios. În altă parte în Noul Testament, de asemenea, este menționat că ura față de un semen este echivalentă cu „crima”, dar nimeni nu susține că ura are aceeași ramificație juridică.

– În cazul în care termenul de „adulter” este utilizat în mod literar în Matei (05:28) remediul care se impune ulterior este (de exemplu, jumulirea ochilor și amputarea mâinilor cuiva), însă nu pot fi luate și aceste pedpse în sens literar. În mod evident, Hristos se folosește de imagini și de situații pentru a se face înțeles, însă furia și pofta nu se ridică la nivelul acțiunii fizice, dar sunt, în principiu, păcate grave. Desigur, există o legătură între ceea ce se întâmplă în inimă și ceea ce se manifestă în acțiunile fizice. Pofta este păcat, deoarece este cea care dă naștere păcatului, adică este un păcat care are consecințe mai mici.

O altă formă a desfrânării este comportamentul lasciv care este în orice context rău, deoarece este asociat cu pofta, fiind văzut ca un tip de perversiune, care cel mai probabil se încadrează în categoria desfrânare. Dar acest tip de perversiune, cel mai probabil se încadrează în categoria de desfrânare, în sens global, care poate cuprinde mai multe forme sexuale. Utilizarea pornografiei cu siguranță poate constitui „adulter” în inimă.

Cu toate acestea, acest lucru nu este ceea ce a avut Iisus în vedere ca bază pentru divorț în Matei (19: 9). În acest context, a avut, fără îndoială, Hristos în vedere actul fizic de act sexual, deoarece a vorbit despre bărbatul și femeia care devin „un singur trup” prin căsătorie. Mai mult, prin Taina Căsătoriei, trupurile celor doi sunt lacașe ale harului Duhului Sfânt – în sens simbolic – după cum este și Biserica, iar patima precurviei duce la o murdărirea spirituală a trupului și la o pierdere a harului.

5.Pofta între afect și patimă

Omul nu este fără de simțire, altfel nu s-ar mai bucura de cele pe care i le-a oferit Dumnezeu, ci are sădită în el pofta, prin urmare bărbatul poate să o poftească pe femeia sa, deoarece este stăpân pe trupul acesteia, după cum spune și Biblia, însă spune și Apostolul Pavel „Toate îmi sunt cu îngăduite, însă nu toate îmi sunt de folos.”, iar aici mai adaugă faptul că îi sunt toate îngăduite, dar nu oate trebuie să pună stăpânire pe firea omenească. Cu alte cuvinte tot ceea ce ne îndepărtează de Dumnezeu este catalogat drept păcat.

La început Dumnezeu i-a făcut pe Adam și Eva dintr-un singur trup, iar femeia este parte din trupul bărbatului ei, însă afectul este dat nu spre „plângere și scâjnirea dinților”. Mai mult, afectul nu are sensul de a dispune doar de trupul celuilalt, de a perverti darul lui Dumnezeu, ci de a crește în iubire cu celălalt.

Potrivit învățăturii dogmatice, afectul este cel care este responsabil de simțirea omenească. Și Iisus Hristos, cel Întrupat a avut aceste simțăminte, asta nu înseamnă că le-a folosit în sens rău.

Afectul îl face pe om sensibil la plăcerile lumii, însă ținut în frâu, acesta este mântuitor și nu pierzător. Lipsa afectului la om l-ar face pe acesta incapabil să se bucure deplin de lucrurile lumii acestuia, însă afectul nu devine patimă dacă omul nu abuzează de toate aceste bunătăți oferite de Dumnezeu.

6.Tămăduirea patimii desfrânării

În învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, o victimă a senzualității este un om care nu a deprins obiceiul rugăciunii, al postului și al smereniei. Însă o apropiere de Biserică, o împărtășire cu Sfintele Taine și „exersarea” celor de mai sus face strârnirea patimilor și poftelor mai ușoare.

Creștinul este neputincios în fața patimilor, însă Hristos este cel care îi dă puterea de a nesocoti gândurile necurate și de a ține în frâu patimile. Mai mult teama de „focul veșnic” este cea care îi face pe creștini să nu-și necurățească trupul, care ar trebui să fie lăcaș al harului Duhului Sfânt.

Mulți dintre cei care sunt stăpâniți de patima precurviei trebuie să lupte cu pofta până mor, însă o atitudine de umilință este cea care îi ajută să treacă peste ispita care le stăpânește trupul. „Nu știți că cei răi nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu? Nu vă înșelați: nici curvarii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici prostituatele, nici sodomiții, nici hoții, nici cei lacomi, nici bețivii, nici clevetitori nici hrăpăreții nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Și asta este ceea ce erați unii din voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, în Numele Domnului Iisus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru”.

Din literature religoasă cunoaștem mulți sfinți sau oameni plăcuți lui Dumneze care au luptat cu patima desfrânării. Dintre aceștia îi amintim pe:

Sfântul Moise Etiopianul;

Sfânta Maria Egipteanca;

Sfânta Pelagia;

Sfântul Antonie;

Ferictul Augustin.

Însă toți aceștia, dar nu numai aceștia au luptat cu această patimă numai cu ajutorul lui Hristos, printr-o serie de măsuri care sunt folositoare pentru toate celălalte patimi ale omului, și anume:

Postul;

Rugăciunea;

Smerenia;

Spovedania;

Împărtășania;

Credința în Dumnezeu.

Pe lângă aceastea, pentru tămăduirea de patima desfrânării trebuie să fie luată în serios prevenirea acestei patimi prin:

Evitarea imaginilor care au un conșinut pornografic;

Evitarea filmelor care conțin scene ce au un conținut deocheat;

Purtarea unei îmbrăcăminți adecvate;

Evitarea anumitor medii, în care există o predilecție pentru senzualitate etc.

O altă recomandare a învățăturilor religioase este aceea de a recurge la casătorie pentru a nu se trăi în desfrâu.

7. Patima desfranarii astazi

Tot mai mult, astăzi, ca urmare a culturii și a economiei globale, este prezent un fenomen menit să stârească patima precurviei în rândul adolescenților. Sexualizarea adolescenților prin intermediul articolelor de îmbrăcăminte și a altor articole, este o modalitate prin care se încearcă încurajarea consumului.

Drept urmare, numărul reclamelor cu tentă sezuală, a programelor cu scene deocheate contribuie la o dezorientarea adolescenților. Nu este surprinzător faptul că unul din fiecare patru tineri nu sunt siguri daca este bine sau rău să aibă relații sexuale înainte de căsătorie, având în vedere cât de mult materiale sunt pline de mesaje sexuale din viața lor de zi cu zi, începand din anii pre-adolescenței.

O atitudine orientată spre educarea adolescenților, astfel încât aceștia să poate deveni adulți responsabili în relațiile cu cei din jur este necesară, mai ales datorita numărului mare de mesaje cu tentă sexuală disponibile online, la tv sau în diverse spații publice. Dacă un tânăr, este influențat de atitudinea prietenilor, acesta dezvoltă o stimă de sine scăzută.

Un risc tot mai mare este în cazul tinerelor, deoarece acestea sunt social excluse sau sunt văzute de bărbați doar ca un mijloc de satisfacera a propriilor nevoi. Nu este recomandată nici educarea tinerilor astfel încât să dezvolte o reticență față de actul sexual în sine, așa cum se întâmplă în multe cazuri, cu precădere în familiile habotnice, sau în familiile în care s-a păstrat tradiționalismul.

Adulții de mai târziu au nevoie să vadă sexul ca pe un mijloc de apropiere și de creștere în iubire față de persoana cu care s-au căsătorit. Totodată, aceștia trebuie să aibă exercițiul înfrânării patimilor. Inexistent acest exercițiu, așa cum se întâmplă preponderant în mediul urban, adultul nu se poate bucura cu adevărat de apropierea față de celălalt, deoarce i s-a oferit mai mult decât era cazul, iar acel mister al cunoașterii de după căsătorie nu mai există.

Lipsa romantismului și a respectului față de parteneri este si ea evidentă, deoarece realitatea socială îi îndeamnă pe tineri să locuiască cu „iubiții”/ „iubitele” dinaintea săvârșirii tainei căsotoriei. În egală măsură, datorită tendințelor descrise mai sus a apărut și sintagma „căsătorie de probă”, manifestată printr-o lipsa de asumare a întemeierii unei familii.

Una dintre problemele cu care se confrontă tinerii din ziua de astăzi este presiunea din partea cunoscuților și a mediului, presiune care îi face să le fie rușine să își păstreze fecioria. Cu alte cuvinte, unul din motivele pentru care fecioria nu este păstrată este acela că ceilalți au renunțat la feciorie. Fecioria este o rușine, iar educația religioasă ar trebui să îi determine pe tineri să conștientizeze importnța castității.

Tinerii ar trebui să privească cu mândire către feciorie, deoarece aceasta este o virtute. Pe de altă parte, sexul la vârstă fragedă nu garantează conștientizarea consecințelor unui act sexual. Acest act trebuie să se facă la maturitatea spirituală, cât și la maturitatea intelectuală. Legătura creată prin sex cu o alta persoană este foarte reală și nu dispare pur și simplu o dată ce relația se termină.

Lipsa de asumare a unei relații de tip familial și relaiile sexual înainte de căsătorie, fac mai dese rupturile dintre cupluri, iar aceste rupturi produc mult rău, dacă nu ambilor parteneri, cel puțin unul are de suferit.

De remarcat că acest tip de cupluri sunt cele care nu mai sunt dispuse să ofere dragoste de teama de a nu fi părăsiți și implicit de a nu a avea de suferit de pe urma unui eventual eșec. În egală măsură rupturile dureroase îi determină pe cei care au de suferit să fie mult mai reticenți în viitoarele relații. Cu alte, cuvinte între parteneri se ridică ziduri înalte construite cu neîncrederea care îi face să fie reci unul cu celălalt și să fie „singuri în doi”.

Înțelegem prin intermediul acestor rânduri că bucuria nu mai este trăită la intensitate maximă la începutul unei căsătorii. Mai mult decât atât, căsnicia e plină de momente dificile, iar lipsa de apropiere din partea partenerilor face ca momentele respective sa fie și mai dificile.

O realitate a zilelor noastre este și lipsa adulților din viața adolescenților, lipsă care îi face să se maturizeze mult mai rapid. Lipsa ocrotirii parentale și a unui model demn de urmat contribuie la o dezorientare și mai mare a pre-adolescenților și a adolescenților. Lipsa afecțiunii părintești este „suplinită” de actul sexual sau printr-o apropiere a adolescenșilor de personae de sex opus, fapt ce crește posibilitatea ca actul sexual să se înfăptuiască.

O altă consecință negativă a plecării părințior la străinătate, corelată cu numărul mare de tipuri de precurvie este dată de lipsa de supraveghere a tinerilor și adolescenților, care oricum au un acces mult mai mare la materiale ce au un conșinut porografic, ca urmare a progresului tehnologic. La aceasta se adaugă și lipsa consilierii parentale în raport cu activitatea sexuală, respectiv cu momentul în care tinerii ar trebui să-și înceapă viața sexuală.

Un alt mod prin care se manifestă desfrânarea astăzi este îmbrăcămintea inadecvată, care expune părți ale corpului și care le face pe femei indecente sau provocatoare în fața bărbaților, stârnind „pofte” în gândul și în inima bărbaților. Sub pretextul „așa este la modă”, sunt purtate articole de îmbrăcăminte chiar dacă acestea sunt inadecvate.

8. Concluzii

Trăim într-o societate care a glorificat cu promiscuitate curvia. Nu trebuie să cădem pradă acest mare păcat. Nu numai ca poate duce curvia la toate tipurile de boli cu transmitere sexuala, dar aceasta va duce la pierderea sufletului. Vestea bună este că desfrânare poate fi iertată. Cu toate acestea, păcătoșii nu poate fi iertați dacă nu țin cont de Sfintele Taine, nu se spovedesc, împărtășesc, nu sunt smeriți și stăruie în păcat. Curvia este o patimă și este strâns legată de patima mândriei, iar omul este neputincios în fața păcatului, dacă nu stă aproape de Hristos și de Biserică.

Precurvia nu este un fenomen al prezentului, aceasta fiind întâlnită chiar și în trecut, iar după cum am arătat în cuprinsul acestei lucrări, multe astfel de exemple ne sunt relevate și de literatura religioasă, dar și de Biblie. Ceea ce diferă, însă este dat de:

Numărul mare de cazuri de preacurvie;

De raportarea la desfrâu și modul în care omul zilelor noastre vede desfrâul;

De presiunea care se face de societatea secularizată pentru legalizarea căsătoriilor dintre persoane de același sex;

De numărul mare de mesaje cu tentă sexuală;

De „libertatea” prost înțeleasă, atât de tineri, cât și de adolescenți;

De lipsa de asumare în cuplu pentru formarea unei familii;

De numărul mare de avorturi, ca urmare a actului sexual petrecut în afara căsătoriei etc.

Prin urmare, Biserica, prin intermediul slujitorilor ei, nu numai că trebuie să recurgă la mijloacele tradiționale de tămăduire ale desfrâului, dar trebuie să se reformeze, astfel încât să stopeze fenomenul desfrâului și consecințele acestuia în rândul creștinilor și nu numai.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită cu binecuvântarea PF Daniel, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Oortodoxe Române, București, 2008;

2. Barclay, William, Analiză semantică a unor termeni din Noul Testament, Societatea Misionară Română, Wheaton, Illinois, USA, 1992;

3. Larchet, Jean-Claude, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, București, 2006;

4. Părintele Paulin de la Putna, Iubire, spovedanie, libertate, Editura Egumenița, Galați, 2008;

5. Petcu, Drd. Liviu, Lumina Sfintelor Scripturi, Antologie tematică din opera Sfâtului Ioan Gură de Aur, Editura Antesis, București, 2008;

6. Sfântului Ioan Gură de Aur, vol. I-II, Editura Anestis, 2008;

7. Sfântul Antonie cel Mare, Învățături despre viața morală a oamenilor și despre buna purtare, în Filocalia, vol. I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008;

8.Sfântul Ioan Casian, Așezăm. VI, 1, în Colecția „Teologie și Spiritualitate”Sfântul Ioan Casian, Viața și învățătura lui, Trinitas, Iași, 2002;

9. Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2005;

10. Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri III, Omilii la Matei, în PSB, vol.23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994;

11. Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalia, vol.II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2008;

12. Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, 2009.