Curriculum Ul Școlar de Educație Fizică Pentru Învățământul Gimnazial

CUPRINS

Introducere………………………………………………………………………………

Importanța și actualitatea temei………………………………………………………………………

Motivația alegerii temei………………………………………………………………………

Capitolul I:

CADRUL GENERAL DE FUNDAMENTARE TEORETICĂ A PROBLEMEI……….………………..

1.1. Curriculum-ul școlar de educație fizică pentru învățământul gimnazial …………………………

1.2. Activitățile extracurriculare în ciclul gimnazial…………………………………….

1.3 Particularitățile biologice, morfo-funcționale, psihice și motrice ale vârstei pubertății……………………………………………………………………………………………………..

1.4. Particularitățile activității de turism școlar……………………………………

1.5. Valențele educative ale turismului……………………………………………….

1.6. Rolul pedagogic al activităților turistice…………………………………………………..

1.7. Conceptul de personalitate la pubertate…………………………………………………………………

Capitolul II:

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII…………………………….

2.1.Ipotezele cercetării…………………………………………………………………………………

2.2. Scopul și obiectivele cercetării………………………………………………..…………..

2.3. Metode de cercetare………………………………………………………………..……

2.3.1. Studiul bibliografic……………………………………………..………………… .

2.3.2. Metoda observației……………………………..…………………………………..

2.3.3.Ancheta pe bază de chestionar………………………………………………………..

2.3.4. Testarea prin chestionare sociologică…………………………………………………..

2.3.5. Experimentul pedagogic…………………………………………………………………….

2.3.6. Metoda statistico – matematică…………………………………….……………….

2.3.7. Metoda grafică și tabelară… ………………………………………….

2.4. Organizarea experimentului, locul, eșantionul și etapele cercetării…………….

Capitolul III:

CULEGEREA ȘI CENTRALIZAREA DATELOR

EXPERIMENTALE………………………………………………………………………………

3.1. Rezultatele anchetei prin chestionar adresată elevilor de ciclu gimnazial……

3.2. Sistematizarea mijloacelor selecționate din cadrul activitatilor turistice școlare, propuse în scopul formării personalității elevilor de ciclu gimnazial….. ……………….

CONCLUZII ȘI PROPUNERI…….……………………………………………….…….

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………….….……

ANEXE…………………………………………………………………………………………………….

Introducere

Scopul acestei lucrării este de a releva importanța și rolul activităților extrașcolare în

cadrul procesului didactic care nu se încheie la sfârșitul zilei de cursuri sau la sfârșitul anului

școlar. Una dintre formele de practicare al activităților extrașcolare este și turismul iar

profesorul de educație fizică și sport este unul dintre principalii organizatori al acestor forme de

activități. Prin relațiile, sarcinile și responsabilitățile pe care elevul le are de îndeplinit în cadrul

grupului social se urmărește socializarea și integrarea lui iar scoaterea lui din cadrul familiar îl

pune in fața propriilor dificultăți de comunicare și îl determină să găsească mijloace de

socializare. Însă școala românească se confruntă în prezent cu diferite dificultăți și se constată

un procentaj scăzut al profesorilor și instituțiilor școlare care recurg la aceste forme de realizare

a obiectivelor educaționale.

TURISMUL ȘI ACTIVITĂȚILE EXTRAȘCOLARE – FORMĂ

DE REALIZARE A OBIECTIVELOR EDUCAȚIEI FIZICE ȘI

SPORTULUI ȘCOLAR

Alin SURDU1, Simona IONESCU2

1.1. Curriculum-ul școlar de educație fizică pentru învățământul gimnazial

În sens larg, curriculum-ul cuprinde ansamblul proceselor educative și experiențelor de învățare prin care trece elevul pe durata parcursului său școlar. In sens restrâns, curriculum-ul sau curriculum formal/oficial cuprinde ansamblul documentelor școlare de tip reglator în cadrul cărora se consemnează datele esențiale privind procesele educative și experiențele de învățare pe care școala le oferă elevului.

Obiectivele generale ale educației fizice si sportului precizate în Capitolul I din Metodologia organizării și desfășurării activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar sunt:

Art. 1. – În învățământul preuniversitar, educația fizica și sportul figurează atât ca activități curriculare, cât și ca activități extra curriculare.

Art. 2. – Ca activități curriculare, pe lângă trunchiul comun, activitățile de educație fizica și sport pot fi incluse în curriculum la decizia școlii, ca discipline opționale.

Art. 3. – Obiectivele generale ale educației fizice și sportului sunt următoarele:

a) menținerea stării optime de sănătate;

b) favorizarea proceselor de creștere și de dezvoltare fizică armonioasă;

c) dezvoltarea capacității de mișcare, prin formarea deprinderilor motrice și prin optimizarea calităților motrice;

d) dezvoltarea echilibrata a laturilor personalității: cognitiva, afectiva și volitivă;

e) formarea obișnuinței de practicare sistematica a exercițiilor fizice;

f) formarea capacității de integrare și acționare în grup;

g) însușirea cunoștințelor de baza proprii domeniului educației fizice și sportului.

Actuala programă școlară a fost elaborată din perspectiva trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective – elaborat și implementat în sistemul românesc de învățământ la mijlocul anilor 90 – la modelul centrat pe competențe. Adoptarea noului model de proiectare curriculară este determinată, pe de o parte, de nevoia de a realiza actualizarea formatului și unitate concepției programelor școlare la nivelul ciclurilor de învățământ primar, gimnazial și liceal. Pe de altă parte, acest demers asigură acordarea la dezvoltările curriculare actuale, centrate pe rezultate explicite și evaluabile ale învățării.

În acest sens, Recomandarea Parlamentului european și a Consiliului uniunii Europene privind competențele – cheie din perspectiva învățării pe parcursul întregii vieți (2006/962/EC) conturează, pentru absolvenții învățământului obligatoriu, un ”profil de formare european”, structurat pe opt domenii de

competență cheie: Comunicare în limba maternă, Comunicare în limbi străine, Competențe în matematică și competențe de bază în științe și tehnologie, Competență digitală, Competențe sociale și civice, Spirit de inițiativă și antreprenoriat, A învăța să înveți, Sensibilizare și exprimare culturală. Competențele sunt definite ca ansambluri de cunoștințe, deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la finele școlarității obligatorii, de care are nevoie fiecare individ pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru

cetățenia activă, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii. Structurarea acestor competențe –cheie se realizează la intersecția mai multor paradigme educaționale și vizează atât unele domenii ”academice”, precum și aspecte inter- și transdisciplinare, metacognitive, realizabile prin efortul mai multor arii curriculare.

Pornind de la ideea că un demers de proiectare curriculare trebuie să acorde conceptului de competență semnificația unui ”organizator” în relație cu care sunt stabilite finalitățile învățării, sunt selectate conținuturile specifice și sunt organizate strategiile de predare-învățare-evaluare. Actuala programă școlară a urmărit valorizarea cadrului european al competențelor cheie la următoarele niveluri:

formularea competențelor generale și selectarea seturilor de valori și atitudini; organizarea elementelor de conținut și corelarea acestora cu competențele specifice; elaborarea sugestiilor metodologice.

Programa școlară pentru disciplina educație fizică vizează cu prioritate valorizarea competențelor cheie care se adresează direct domeniului specific de cunoaștere academică (Comunicare în limba maternă, Competență digitală, Competențe sociale și civice, Spirit de inițiativă și antreprenoriat, A învăța să înveți, Sensibilizare și exprimare culturală), precum și asigurare a transferabilității tuturor celorlalte competențe cheie, prin deschiderea către abordări inter- și transdisciplinare în interiorul ariei curriculare educație fizică și sport și cu celelalte discipline de studiu.

Disciplina Educație fizică, la clasele V-VIII este prevăzută, conform planului de învățământ, în aria curriculară Educație fizică și sport și are menirea să-și aducă contribuția specifică la realizarea dezvoltării complexe a personalității autonome și creative a elevilor – finalitate prevăzută în Legea învățământului.

Programele școlare au următoarea structură:

– nota de prezentare

– competențele generale

– valori și atitudini

– competențe specifice și conținuturi, pentru fiecare clasă

– sugestii metodologice

– normativ de dotare minimală/ unitate de învățământ

În afara orelor prevăzute pe săptămână, pentru educație fizică, în trunchiul comun, există posibilitatea alocării a încă unei ore destinate extinderii/aprofundării conținuturilor din prezenta programă sau predării unei discipline sportive opționale.

În spiritul aspectelor mai sus menționate și pentru a putea asigura un proces didactic modern, bazat pe o ofertă educațională optimă, cât și pe instruirea diferențiată a elevilor, pe baza unor trasee particulare de învățare, individuale sau de grup, este necesar, corespunzător realității practice, ca în clasele V-VIII să se asigure dobândirea de către elevi a cunoștințelor necesare acționării asupra dezvoltării fizice și a calităților motrice, cât și inițierea/ consolidarea în practicarea unor discipline/ probe sportive, astfel:

în clasa a V-a:

– trei probe atletice, de preferat din grupe diferite

– elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică, prevăzute în programă

– săritura la aparatul de gimnastică

– un joc sportiv.

în clasa a VI-a:

– trei probe atletice, cele predate în clasa a V-a

– elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică, prevăzute în programă

– săritura la aparatul de gimnastică, prevăzută în programa școlară

– două jocuri sportive, dintre care unul este cel predat în clasa a V-a.

în clasa a VII-a:

– două-trei probe atletice, dintre cele predate în clasa a VI-a

– elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică, prevăzute în programă

– săriturile la aparatele de gimnastică, prevăzute în programa școlară

– un joc sportiv (cel în care elevii au fost inițiați în clasa a VI-a)

în clasa a VIII-a:

– una-două probe atletice, la alegere dintre cele predate în anii anteriori

– elemente acrobatice statice și dinamice din gimnastica acrobatică

– una dintre săriturile la aparatele de gimnastică, la alegere

– un joc sportiv, opțional, dintre cele predate în anii anteriori.

Disciplinele sportive alternative sunt predate, cu aprobarea directorului unității de învățământ, pe perioade precizate, numai în situații speciale determinate de factorii de mediu și de baza tehnico-materială, cu condiția existenței materialelor didactice necesare pentru toți elevii clasei și abilitarea profesională a cadrului didactic în disciplina sportivă respectivă. Conținuturile și criteriile de evaluare aferente fiecărei discipline sportive alternative se elaborează de către profesorul clasei și se avizează de către inspectorul școlar de specialitate.

Programa de educație fizică, document reglator al procesului de învățământ, stabilește și permite fiecărui cadru didactic formarea la elevi a competențelor specifice, utilizând, ca mijloace, categoriile de conținuturi pe care le consideră eficiente, corespunzător particularităților clasei și condițiilor concrete de activitate.

Ea are un caracter concentric, în sensul reluării conținuturilor pentru consolidarea deprinderilor și pentru a favoriza fenomenul de transfer în învățarea noilor deprinderi și dezvoltarea capacităților fizice și psihice. Ca urmare, conținuturile predate într-un an de studiu vor fi reluate în anul de studiu ulterior, ca elemente de bază în predarea noilor conținuturi.

Conținuturile marcate cu asterisc (*) se predau în cadrul orelor de extindere. În abordarea diferențiată a instruirii, în cadrul orelor din trunchiul comun, profesorul poate utiliza aceste conținuturi în cazul elevilor cu nivel de pregătire superior.

Conținuturile marcate cu dublu asterisc (**) se constituie într-o alternativă oferită elevilor nevăzători cu cecitate totală sau foarte slab văzători.

Forma actuală a programei școlare pentru disciplina educație fizică reprezintă o etapă tranzitorie către un demers viitor de proiectare unitară și coerentă pe parcursul întregului învățământ preuniversitar, care va avea la bază definirea profilului de afirmare al absolventului și elaborarea unui nou cadru de referință unitar al currciculum-ului școlar românesc.

VALORI ȘI ATITUDINI

· Interes pentru îmbogățirea vocabularului cu terminologia de specialitate

· Disponibilitate pentru colaborare în relațiile cu profesorul și colegii

· Preocupare pentru dezvoltarea capacității motrice proprii

· Respect față de regulile impuse de organizarea și desfășurarea activităților de educație fizică și sport

· Opțiune pentru o viață sănătoasă și echilibrată, prin adoptarea unui regim de activitate care să îmbine armonios efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul ocupat cu timpul liber

· Disponibilitate pentru practicarea independentă a exercițiilor fizice

· Spirit competitiv și fair-play

· Interes constant pentru fenomenul sportiv

· Simț estetic, deschidere pentru frumos

În vederea valorizării competențelor cheie și a asigurării transferabilității la nivelul activității educaționale, se recomandă ca strategiile didactice utilizate în predarea disciplinei educație fizică să pună accent pe: construcția progresivă a cunoașterii; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; coerență și abordări inter- și transdisciplinare.

1.2. Activitățile extracurriculare în ciclul gimnazial

            „A instrui pe tineri cum se cuvine, nu constă în a le vârî în cap mulțime de cuvinte, fraze, expresiuni și opiniuni din diferiți autori, ci a le deschide calea cum să priceapă lucrurile.”

John Amos Comenius

Educația extracurrriculară își are rolul și locul bine stabilit în formarea personalității elevilor.

În fiecare școală se urmează un curriculum unitar; prin curriculum unitar se înțelege rutina cursurilor care are ca finalitate o examinare publică (teste naționale, bacalaureat). Prin urmare, elevii învață mult pentru a avea rezultate bune și a promova. Dar este suficient în ceea ce privește formarea personalității tinerilor, a celor care vor participa activ la cerințele societății actuale?

Pe lângă studiu, tinerii trebuie să mai fie și conștienți de lumea exterioară și de ce se întâmplă în jurul lor. Cu alte cuvinte, dezvoltarea individului trebuie să să facă pe cele două planuri: intelectual și fizic.

Examenele și studiile sunt doar o parte care trebuie completată de alte componente pentru a forma o personalitate integrabilă în această societate competitivă. Astfel, complexitatea finalităților educaționale impune îmbinarea activităților curriculare cu cele extracurriculare, iar parteneriatul educațional, ca set de intervenție complementară, apare ca o necesitate.

Activitățile „de după ore” sunt foarte utile pentru majoritatea elevilor, cu atât mai mult cu cât sunt unii dintre ei care nu au cea mai bună viață de familie. În cazul unui astfel de tânăr, activitățile extracurriculare sunt binevenite deoarece îi pot schimba optica asupra vieții și îl pot orienta spre un drum mai bun. Dacă acasă îi lipsește „mentorul”, persoana care să îl ghideze, tânărul va căuta unul afară, așa că este indicat să fie un adult responsabil, un profesor, un îndrumător.

Un alt aspect pozitiv al activităților extracurriculare este faptul că îl fac pe individ mai responsabil, iar această responsabilitate îl pregătește pentru viitor. De asemenea, implicarea în activități extracurriculare ajută individul să întâlnească oameni noi, cu experiențe diferite, îl ajută să-și facă prieteni, să socializeze, acest aspect fiind foarte important în cazul tinerilor care întâmpină dificultăți de comunicare cu semenii lor.

Astfel de activități sunt de o reală importanță cu atât mai mult cu cât trăim într-o lume dominată de mass media, referindu-ne aici la televizor, calculator și internet, care nu fac altceva decât să contribuie la transformarea copiilor noștri în niște persoane incapabile de a se controla comportamental, emoțional.

Activitățile extracurriculare sunt variate, astfel încât tinerii pot fi implicați, în funcție de interesele fiecăruia. Nu este necesar ca elevii să exceleze în aceste activități, atâta timp cât la sfârșit asimilează niște experiențe noi care îi vor ghida mai departe.

Participarea la dezbateri sau discuții de grup

Atât elevii cât și părinții acestora pot fi invitați să participe la activități care implică lectura, dezbaterea și discuțiile de grup care îi vor ajuta să achiziționeze deprinderi în comunicare.

Participarea la dansuri sau la canto

Tinerii care au ca preocupări dansul sau muzica pot să participe la diferite competiții de acest gen. Acest lucru, nu numai că le oferă o alternativă la viitoarea carieră, dar îi ajută să capete încredere în ei înșiși.

Participarea la concursuri de cultură generală

Sunt elevi care studiază mult, dar sunt o serie de lucruri care pot să nu le fie clare. Cu ajutorul acestor concursuri, ei pot acumula informații pe care nu le aveau înainte.

Participarea la jocuri și sportul

Studiul este important, dar la fel este și „jocul”. Sportul este necesar în dezvoltarea corpului și a minții, mai mult, el învață individul ce înseamnă spiritul de echipă, corectitudinea și toleranța.

Participarea la diverse campanii de conștientizare

Elevii trebuie să participe de asemenea la diferite activități care militează pentru sănătate, protejarea mediului etc., astfel încât ei să devină activi în problemele societații actuale.

Participarea la evenimente comunitare

Elevii  trebuie de asemenea să fie pregătiți pentru situații limită. Astfel, ei ar trebui să știe cum să ofere primul ajutor și cum să-l primească, în diferite cazuri (cutremur, incendiu, accident etc), întregul proces și tehnicile folosite.

Vizitele la muzee, expoziții, monumente și locuri istorice, case memoriale – organizate selectiv – constituie un mijloc de a intui și prețui valorile culturale, folclorice și istorice ale poporului nostru. Ele oferă elevilor prilejul de a observa obiectele și fenomenele în starea lor naturală, procesul de producție în desfășurarea sa, operele de artă originale, momentele legate de trecutul istoric local, național, de viața și activitatea unor personalități de seamă ale științei și culturii universale și naționale, relațiile dintre oameni și rezultatele concrete ale muncii lor, stimulează activitatea de învățare, întregesc și desăvârșesc ceea ce elevii acumulează în cadrul lecțiilor.

Excursiile și taberele școlare contribuie la îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre frumusețile țării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii pot cunoaște realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au trăit și au creat opere de artă. Fiind axate în principal pe viața în aer liber, în cadrul acțiunilor turistice, elevii își pot forma sentimentul de respect și dragoste față de natură, față de om și realizările sale. Contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, îmbunătățirea memoriei vizuale și auditive, formează gândirea operatorie a copilului, cu calitățile ei de echilibrare, organizare și obiectivare.

Taberele naționale sunt minivacanțe (7 zile, 6 pensiuni complete) care se desfășoară în centrele de agrement din subordinea ANST/MTS și în care elevii beneficiază de programe de educație nonformală, pe o anumită temă, în vederea dezvoltării unor abilități și competențe complementare celor oferite în cadrul sistemului de învățământ.

Beneficiarii locurilor în taberele naționale, în perioada vacanțelor și în limita locurilor repartizate, sunt copiii și tinerii care îndeplinesc condițiile din metodologia de selecție stabilită la nivelul fiecărei direcții teritoriale. Astfel de condiții se referă la aptitudini dovedite până la momentul organizării taberei, în domeniul vizat de activitatea respectivă, elaborarea unui eseu pe tema pe care urmează să se desfășoare tabăra, clasarea pe locurile I-III la faza națională a olimpiadelor școlare, etc. Evaluarea candidaților care doresc să participe la taberele naționale se face de către o comisie constituită la direcția teritorială.

 Taberele tematice se organizează și se desfășoară în mod similar taberelor naționale. Deosebirea constă în faptul că, la aceste tabere costul privind serviciile educaționale nonformale și materialele necesare acțiunilor desfășurate pentru persoanele beneficiare la tabere tematice este suportat de ANST/MTS, iar serviciile de cazare și masă se suportă de către părinții sau susținătorii legali ai copiilor și tinerilor.

 Taberele de odihnă sunt minivacanțe (7 zile, 6 pensiuni complete) care se desfășoară în centrele de agrement din subordinea ANST/MTS/DJST, care au ca scop recreerea, socializarea și relaționarea, prin îmbinarea activităților artistice cu cele practice și cu aventura.

Pentru desfășurarea taberelor sunt absolut necesare următoarele condiții:

– recomandarea directorului școlii pentru cadrul didactic însoțitor,

– aprobarea Inspectoratului Școlar Județean pentru desfășurarea taberei. Vor fi aprobate doar taberele care își vor desfășura activitatea în centrele de agrement administrate de minister și în locațiile avizate de către acesta, în funcție de opțiunea solicitanților.

În perioada vacantelor școlare și de timp liber se pot organiza pentru elevi tabere de odihnă și tabere specializate pe discipline de învățământ sau în diferite domenii ale științei, tehnicii, artei și culturii, tabere de pregătire sportivă, cluburi de vacantă, excursii, expediții școlare, drumeții, precum și manifestări cultural-artistice, tehnico-științifice, sportiv-turistice și de educație civică. În perioada cursurilor școlare se pot organiza activități de odihnă și recreere la sfârșit de săptămână, manifestări științifice, culturale, sportive, tehnico-aplicative și de educație civică, precum și stagii de formare și perfecționare a cadrelor.

Educația prin activitățile extra curriculare urmărește identificarea și cultivarea corespondenței optime dintre aptitudini, talente, cultivarea unui stil de viață civilizat, precum și stimularea comportamentului creativ în diferite domenii. Începând de la cea mai fragedă vârstă, copiii acumulează o serie de cunoștințe punându-i in contact direct cu obiectele și fenomenele din natură.

Secolul XXI a marcat un punct de turnură în evoluția conceptelor de educație formală și non-formală, aflate din ce în ce mai frecvent în centrul discursului educațional internațional.

Scopul activităților extrașcolare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea elevilor în activități cât mai variate și bogate în conținut, cultivarea interesului pentru activități socio-culturalo-sportive, facilitarea integrării în mediul școlar, oferirea de suport pentru reușita școlară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale și corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale. Activitățile extrașcolare se desfășoară într-un cadru informal, ce permite elevilor cu dificultăți de afirmare în mediul școlar să reducă nivelul anxietății și să-și utilizeze potențialul intelectual sau fizic.

Importanța și rolul activităților extracurriculare în general, este unul din punctele forte pe care reforma educației din România, realizata prin Legea Educației Naționale din 2011, le promovează și le oferă un statut obligatoriu în programul școlar.

În plan european, inițiativa promovării activității educative școlare și extrașcolare aparține Consiliului Europei prin Comitetul de Miniștri care și-a concretizat demersurile în recomandările adresate în acest domeniu statelor membre. Cel mai relevant document îl constituie Recomandarea din 30 aprilie 2003, care menționează direcțiile de acțiune referitoare la recunoașterea statutului echivalent al activității educative școlare și extrașcolare cu cel al educației formale din perspectiva contribuției egale la dezvoltarea personalității copilului și a integrării lui sociale.

În consecință, activitatea educativă școlară și în special cea extrașcolară reprezintă spațiul aplicativ care permite transferul și aplicabilitatea cunoștințelor, abilităților, competențelor dobândite în sistemul de învățământ.

Importanța crescută pentru activitățile extracurriculare reiese foarte clar si din noutățile pe care Lege a Educației Naționale din ianuarie 2011 le propune prin programul „Școala Altfel” desfășurat pentru prima dată în anul școlar 2011-2012, semestrul II, în săptămâna 2-6 aprilie.

Din anul 2012, ultima săptămână dinaintea vacanței de Paște va fi dedicată activităților educative extracurriculare și extrașcolare, in cadrul programului numit „Școala Altfel". În această săptămână nu se organizează cursuri conform orarului obișnuit al unității de învățământ, iar programul "Școala altfel" se va desfășura în conformitate cu un orar special.

Scopul acestui program este implicarea tuturor elevilor și a cadrelor didactice (care nu participă la faza națională a olimpiadelor și concursurilor școlare) în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale.

Pentru elaborarea programului de activități, în timpul primului semestru se vor solicita propuneri elevilor, la orele de dirigenție, și cadrelor didactice, în cadrul ședințelor comisiilor metodice. După colectarea propunerilor se vor desfășura dezbateri în colectivele de elevi, în consiliul elevilor, în consiliul profesoral și în comitetul reprezentativ al părinților, în vederea adoptării programului agreat de majoritatea elevilor și a cadrelor didactice.

Modalitatea de selecție a activităților propuse se decide la nivelul unităților de învățământ și presupune implicarea, în egală măsură, a elevilor, a cadrelor didactice, a părinților, astfel încât proiectele și activitățile selectate să corespundă obiectivelor educaționale specifice comunității școlare, fiind un rezultat al opțiunilor acesteia.

Tipurile de activități care se organizează în săptămâna menționată, durata acestora, modalitățile de organizare și responsabilitățile se stabilesc în consiliul profesoral și se aprobă de consiliul de administrație al unității de învățământ.

Consilierul educativ din unitatea de învățământ centralizează propunerile agreate, în vederea includerii acestora în calendarul activităților educative ale unității de învățământ, ca domeniu distinct: programul "Școala Altfel".

Proiectele se pot organiza și în consorțiile școlare, în parteneriat cu alte unități de învățământ, cu organizații neguvernamentale, cu palatele și cluburile copiilor, cluburile sportive școlare, cu direcțiile de tineret și sport, taberele școlare, cu instituții culturale și științifice (institute de cercetări, facultăți etc.), cu poliția, jandarmeria, inspectoratele pentru situații de urgență, direcțiile de sănătate publică, agențiile pentru protecția mediului etc.

Atât elevii, cât și cadrele didactice vor alege activitățile la care doresc să participe din lista celor propuse. De asemenea, se va avea în vedere posibilitatea implicării părinților care doresc acest lucru, precum și a altor parteneri.

Aceste activități se vor organiza sub diferite forme, ca de exemplu: ateliere de teatru, dans, muzică, arte plastice, educație media și cinematografică; competiții organizate la nivelul școlii, al grupurilor de școli, al localității sau al județului; mese rotunde, dezbateri; activități de voluntariat sau de interes comunitar; campanii antitutun/antialcool/antipoluare/de prevenire a delincvenței juvenile/de prevenire a traficului de persoane etc.; proiecte comunitare, de responsabilitate socială; schimburi de experiență; vizite de studii; tabere/școli de creație sau de cercetare; parteneriate educaționale și tematice la nivel de unități de învățământ, pe plan intern si internațional, pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru lucrul în echipă și în proiecte. (Dana)

Articolul 6, Litera c) din Metodologia organizării și desfășurării activităților de educație fizică și sport în învățământul preuniversitar prevede că formele de organizare extra curriculară a activităților de educație fizică și sport în învățământul gimnazial sunt următoarele:

(i) ansamblu sportiv;

(ii) lecția de pregătire a formațiilor sportive reprezentative ale unității de învățământ;

(iii) activități turistice sau de orientare turistică, minimum una pe semestru;

(iv) concursuri, competiții ori campionate proprii unității de învățământ sau organizate în cadrul Olimpiadei naționale a sportului școlar, prin asociația sportivă școlară;

(v) cantonamente, semi cantonamente sau tabere de pregătire sportiva pentru elevii din învățământul sportiv integrat, în vederea participării la concursurile sau la competițiile prevăzute în calendarul competițional oficial;

(vi) serbări sportive organizate la finalul fiecărui an școlar, precum și cu alte ocazii.

Atât activitățile curriculare cât și cele extracurriculare nu trebuie doar să educe pe tineri  în spiritul societății actuale, ei trebuie să fie învățați și să se adapteze. Astfel, ei vor fi pregătiți pentru o lume care nu va mai fi „a noastră”, ci va fi „a lor”.

În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educațională valoroasă și eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenție, adoptând el, în primul rând, o atitudine creatoare, atât în modul de realizare al activității, cât și în relațiile cu elevii, asigurând astfel o atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a elevilor.

1.3 Particularitățile biologice, morfo-funcționale, psihice și motrice ale vârstei pubertății

1.4. Particularitățile activității de turism școlar

Turismul a fost definit în variante din cele mai multe feluri:

• “arta de a călători pentru propria plăcere” (activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de reședință, pentru distracție, odihnă, îmbogățirea experienței și culturii, datorită cunoașterii unor noi aspecte umane și a unor peisaje necunoscute)

• ”fenomen al timpurilor noastre bazat pe creșterea necesității de refacere a sănătății și de schimbare a mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumusețile naturii.”

Prin turism se înțelege, în primul rând, ansamblul de activități prin care omul își petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau tară, pentru a vizita oameni si locuri, monumente și muzee, pentru a-și îmbogăți cunoștințele generale, pentru a se distra și a face sport, pentru tratament sau odihnă. Societatea contemporană, datorită revoluției tehnologice, presupune o creștere apreciabilă a timpului liber.

Schimbările majore din economia mondială, concretizate în creșteri semnificative ale producției în fiecare țară, dar și în reducerea barierelor politice și comerciale dintre țări, au condus, după 1970, la o evoluție explozivă a numărului călătoriilor și a țărilor participante la circulația turistică, intensificând comunicarea în acest domeniu și sporind nevoia de informații având caracter turistic.

Începând cu a doua jumătate a secolului XX, turismul a devenit una dintre cele mai complexe ramuri economice din lume, în derularea sa fiind implicată întreaga societate. În același timp, turismul reflectă întreaga societate și poate fi considerat un adevărat barometru al acesteia. Turismul valorifică superior potențialul natural și antropic al unei țări, îmbogățindu-le continuu, satisfăcând multiple motivații umane.

Legislația multor state din lume recunoaște dreptul la folosirea timpului liber în scop turistic, în mod similar cu dreptul la muncă.

Relația dintre tipurile de turism și spațiul geografic este cât se poate de flexibilă: pe același teritoriu se pot practica mai multe tipuri de turism, selectivitatea aparținând resurselor atractive existente în perimetrul dat.

Apreciind că orice structurare în domeniul turistic trebuie să se sprijine pe elementele declanșatoare ale fenomenului respectiv, pe nevoia umană de recreare, refacere și culturalizare, actul poate îmbrăca una dintre următoarele expresii tipologice:

     1. turism de recreare și de agrement;

     2. turism de îngrijire a sănătății (curativ);

     3. turism cultural;

     4. turism polivalent (de recreare și refacere a sănătății; de recreare si de informare).

În Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, s-a stabilit că unul din drepturile copilului este „dreptul la odihnă și la vacanță, dreptul de a practica activități recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viața culturală și artistică”.

România ca membră ONU, s-a angajat să ia toate măsurile legislative, administrative și de orice altă natură, necesare pentru punerea în aplicare a dreptului recunoscut în convenția menționată și să încurajeze punerea la dispoziția copiilor a mijloacelor adecvate de petrecere a timpului liber și de desfășurare a activităților recreative, artistice și culturale.

Se constată tot mai mult, în timpul liber al elevilor, folosirea pe scară largă, ca sursă de informare, a televiziunii si calculatorului pentru elaborarea de componente de învățare individuală și transmitere de informații virtuale ale unor locuri și peisaje din natură. Aceste posibilități oferite de tehnologia informatică nu pot constitui un înlocuitor pentru experiențele de viață personale autentice și nici nu pot înlocui efortul fiecărui elev și participarea la propria formare.

Noțiunea activităților turistice extrașcolare exprimă acțiunea de a vizita diferite locuri și obiective atractive, pentru plăcerea proprie, această călătorie implicând atât deplasarea cât și șederea temporară în localitățile și stațiunile alese ca destinație pentru petrecerea timpului liber. Turismul apare ca fenomen social specific civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății și ca atare, influențat de evoluția ei.

Activitățile turistice extrașcolare sunt formate din ansamblul persoanelor care își manifestă dorința de a se deplasa periodic și în afara reședinței proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activități remunerate la locul de destinație.

Prin activitățile extrașcolare, jocul reproduce relații umane interpersonale, neavând drept scop o activitate productivă, un interes material, se execută într-un spațiu și într-un timp special circumscrise, fiind însoțit de un sentiment de tensiune, dar și de veselie și de conștiință de a fi altfel decât în viața obișnuită.

Situația actuală a turismului școlar

Interesul pentru taberele școlare a scăzut dramatic în ultimii 18 ani, astfel că, dacă în 1990, gradul de ocupare a taberelor școlare era de 73,2%, acesta ajunsese la doar 19,2% în 2007, după cum arată date ale Institutului Național de Statistică (INS).

După Revoluție, de la an la an, tot mai puțini elevi au ales să-si petreacă o

parte din vacanță în tabere organizate de autoritățile statului. Potrivit datelor INS, în 1990, taberele din România erau ocupate în proporție de peste 73%, în 2000 gradul de ocupare scăzuse deja la 20%, iar în 2005 acesta a fost de doar 14,8%.

Motivul acestui dezinteres pentru tabere, raportat cel puțin la intervalul 1990-

2005, ar fi faptul că, din cauza bugetului redus care era alocat fostei Agenții Naționale a Taberelor și Turismului Școlar, taberele păstrau și după Revoluție atmosfera comunistă și condițiile sărăcăcioase de dinainte de 1989.

Dincolo de gradul de confort, în tabere s-au înregistrat și incidente care au

diminuat încrederea în această variantă de petrecere a vacanței. Spre exemplu, în 2007, la Năvodari, peste 100 de copii și profesori au ajuns la spital cu toxiinfecții alimentare, după ce au mâncat la cantina taberei. Din cauza situațiilor de acest fel, ANT susține că autorizează numai tabere care au toate avizele sanitare si de siguranța. Până în 2005, de administrarea taberelor s-a ocupat Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar.

Una dintre cele mai drastice măsuri luate de ANT pentru a începe sa dezvolte sectorul taberelor școlare a fost închiderea definitivă a 121 de tabere dintre cele 178 existente, rămânând sa fie folosite mai puțin de 60 de tabere. Conform DPRDT, anual sunt renovate si date spre folosință încă doua-trei tabere dintre cele închise în 2005. În acest ritm, în aproximativ 50 de ani, toate locațiile vor putea fi folosite din nou. Pentru a rezolva această problemă, conducerea ANT afirmă în 2006, că intenționează ca taberele școlare sa treacă în administrare la consiliile locale, însa, până în prezent, nu a fost luată nici o decizie în acest sens.

Bilanțul activității DPRDT și implicit, al investițiilor în tabere, arată schimbări nesemnificative în privința gradului de ocupare a taberelor școlare, în ultimii trei ani. Astfel, potrivit datelor INS, gradul de ocupare a crescut, din 2005 până în 2007, cu doar patru procente.

Din totalul de 207 tabere școlare aflate în proprietatea publică a statului la nivelul anului 1990, în anul 2013 mai existau un număr de 147 tabere școlare, iar din totalul centrelor de agrement funcționale erau 66 (45%), distribuite în teritoriu conform celor prezentate în figura 2.

Potrivit datelor deținute de MTS, în anul 2013 capacitatea maximă de cazare, pe serie de vară, în centrele de agrement acreditate a fost de 5.508 locuri, față de 53.900 locuri în anul 1990. În aceste centre, în anul 2013 au fost cazați 30.316 participanți. .

Fig. 1 Distribuția taberelor școlare pe unități administrativ teritoriale, în anul 1990

(Raport de audit al performanței cu privire la evoluția și situația patrimoniului taberelor școlare, București, 2014, http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Sinteza%20Tabere.pdf)

Fig.2 Distribuția în teritoriu a centrelor de agrement, la nivelul anului 2013 (Raport de audit al performanței cu privire la evoluția și situația patrimoniului taberelor școlare, București, 2014, http://www.curteadeconturi.ro/Publicatii/Sinteza%20Tabere.pdf)

Semnificația valorilor educative ale turismului în formarea elevilor

Turismul este definit ca o activitate de călătorie, de deplasare pe o anumită

distanță și în anumite locuri, pe o durată limitată , în afara timpului de muncă, în scop recreativ sau de agrement, desfășurată prin mijlocirea unor organe și prin inițiativa personală a celor ce o exercită. Viața în aer liber, dorința de a cunoaște lucruri noi în mediul înconjurător, înclinația spre poezie și mister, acestea sunt câteva aspecte a ceea ce înseamnă turismul. Față de celelalte mijloace și forme de organizare a educației fizice, turismul prezintă unele particularități, în sensul că se desfășoară în mediu natural – pe drum, pe câmp, prin păduri, pe râuri, prin munți și nu necesită crearea unor condiții speciale (săli de educație fizică, teren, bazine etc.).

Practicarea diferitelor forme ale turismului creează posibilitatea îmbinării odihnei active cu practicarea exercițiilor fizice în aer liber și cunoașterea unor puncte turistice atractive contribuind la rezolvarea sarcinilor instructiv-educative specifice vârstei școlare. Activitățile turistice sunt activități în cadrul cărora, prin intermediul diferitelor forme de turism ca mijloace principale și caracteristice, omul acționează asupra sa, obiectul acțiunii fiind propriul său corp. Scopul principal pentru care sunt practicate aceste activități este optimizarea procesului de dezvoltare atât a fizicului cât și implicit a psihicului uman.

Practicarea diferitelor forme de turism cu regularitate, reprezintă activități care contribuie la îmbunătățirea caracteristicilor biologice, la formarea caracterului și profilului moral, cultivă respectul față de valorile societății, dă posibilitatea elevilor să-și completeze cunoștințele teoretice căpătate la orele de curs și să vadă pe viu frumusețile de necontestat ale naturii.

Se deosebesc mai multe tipuri de turism:

turism social și de masă,

turism intern sau național,

turism internațional,

turism pentru tineret care constituie și obiectul cercetării noastre și anume, turismul școlar conceput ca metodă de învățământ, ca un mijloc foarte eficient de instruire, educație și recreere.

Turismul face și obiectul unor ample cercetări științifice multidisciplinare în care sunt implicați specialiști din multe domenii de activitate.

Turismul, ca fenomen în continuă mișcare comportă trei faze cu caracter ciclic și de durate diferite:

deplasare de la reședință spre zona turistică preferată;

consumarea timpului liber disponibil la destinația turistică;

revenire la activitățile cotidiene care marchează închiderea circuitului.

În funcție de o serie de criterii de abordare a acestui aspect, se pot surprinde și analiza categorii diferite de turism, cu individualizare în timpuri și forme. Unul dintre criteriile cele mai importante de abordare este cel legat de motivația deplasării. În funcție de acest criteriu se desprind:

turism balneoclimateric condiționat de prezența unor factori naturali de cură (climatici sau hidrologici ) a unor amenajări caracteristice, prin intermediul cărora se valorifică acești factori;

turism de recreere, care este un tip reprezentativ, determinat de polarizarea către componente ale cadrului natural;

turismul cultural este reprezentativ, generat de obiective sau complexe de obiective de origine antropică și se remarcă prin mobilitate, dinamism și un mare grad de dispersie;

turismul complex îmbină toate cele trei categorii amintite și este stimulat de existența unei oferte turistice de mare valoare și diversitate.

• Turismul climateric montan pentru odihnă și agrement este o altă formă de turism de stațiune (sejur), practicat în cadrul stațiunilor climaterice montane dispersate în arealul Carpaților cu o mai mare concentrare în arealul Prahova-Bucegi și Brașov.

• Turismul montan este o componentă importantă, care leagă, prin profilul activității, cele două categorii de stațiuni, incluzându-se în tendința de diversificare a activităților în stațiune și de conferirea acestora a polifuncționalității, dar și de includere a muntelui, prin caracteristicile sale morfopeisagistice (altitudine, componente morfologice, energie, pantă, expunere a versanților), în circuitul turistic.

• Turismul rural, îndeosebi, este accesibil tinerilor prin costurile sale reduse și cultivă multiple și specifice valori tradiționale de care tinerii sunt tot mai atașați. Poate fi practicat cu echipamente și mijloace materiale minime care în turismul organizat, de grup este și mai avantajos inclusiv sub aspectele socio-formative de grup interactiv, organizat.

• Agroturismul este o formă de turism cu multă varietate și oferă elevilor posibilitatea de a-și petrece timpul liber și vacanțele într-un mod diversificat în gospodăriile familiale, precum și posibilitatea de a consuma alimente proaspete, obținute în condiții naturale și cu valoare biologică ridicată, să iubească natura, cultura și arta țărănească.

• Turismul de sejur se localizează cu precădere la băile curative din stațiuni. Calitățile apei și activitatea ce se desfășoară în lunile mai-octombrie asigură motivația acestei forme de turism.

• Turismul de circulație în oraș pentru vizite și drumeții l a atracțiile naturale și

antropice.

• Turismul individual și în grup, se practică pentru vizitarea obiectivelor social-culturale.

Activitățile turistice determină modificări pozitive ale personalității tinerilor și adaptabilitate sporită la condițiile socio-profesionale, didactice în continuă schimbare.

Una dintre tendințele dezvoltării turismului este întoarcerea către natură.

• Turismul școlar trebuie conceput ca o activitate instructive-educativă și sportivă în afară de clasă.

1.5. Valențele educative ale turismului

Turismul este un instrument de cunoaștere, de instruire și educație. Adresându-se moștenirii cultural-istorice a fiecărui popor, turismul contribuie la dinamica valorilor și culturii acestuia. Turismul contribuie la transpunerea informațiilor pe înțelesul tuturor, trezind și stimulând admirația și interesul față de știință și de perspectivele pe care aceasta le deschide omenirii. Valorificarea potențialului turistic generează în societatea actuală o trecere de la concepte la practică. Turismul este perceput ca o disciplină tot mai aplicată. Parte a economiei unui stat, turismul are și funcție educativă: implicarea unor instituții organizatoare de turism în procesul educațional au permis dezvoltarea caracterului educativ al turismului. Scoțându-l pe elev din sala de clasă și punându-l în contact cu lumea reală acesta nu se va mai întreba la ce îi sunt de folos geografia, biologia, istoria sau educația fizică.

Organizarea excursiilor școlare reprezintă un mod prin care toți elevii clasei pot beneficia de un tip aparte de cunoștințe care sunt mult mai ușor de reținut și reproduse ulterior cu un grad mare de fidelitate. Cunoștințele dobândesc relevanță didactică dacă se acordă credibilitatea validității unor astfel de acțiuni cu rol instructiv-educativ. Sunt însă multe cadre didactice care consideră că activitățile didactice desfășurate în sala de clasă au eficiență mai mare, iar ieșirea în natură impune anumite responsabilități, dar și riscuri. Când se iau măsuri de precauție și când se utilizează metode didactice diferite, finalitățile acestora sunt percepute ca modalități de distracție și recompensare a elevului pentru efortul depus și pentru rezultatele obținute și nu ca pe o îmbogățire culturală.

Turismul didactic reprezintă o modalitate de asumare pragmatică a unui conținut educațional deoarece pe parcursul desfășurării lor, se pot acumula sau aprofunda cunoștințe din mai multe domenii de activitate, construindu-se și cadrul potrivit pentru schimbul de idei, păreri, impresii între participanți.

Turismului școlar îi este proprie și specifică latura sa formativă, prin necesitatea de a-i deprinde pe elevi cu practicarea lui, având un rol distinctiv și caracteristici proprii. Scopul instructiv se realizează prin lărgirea orizontului de cunoaștere a unor fenomene naturale sau social-economice din orizontul local sau din afara lui, prin activități de observare, de cercetare și aplicație.

Rolul educativ al activităților turistice școlare este concretizat prin conturarea în profunzime a spiritului de investigare, de formare morală, de folosire reconfortantă a timpului liber, de cunoaștere a altor realități decât cele obișnuite. Activitățile turistice sunt forme de activități practice, un mijloc de predare a unor lecții în afara clasei, de recapitulare și de verificare, de pregătire a unor lecții noi, cultivând în același timp deprinderile de a înțelege mai bine, fenomenele din natură în toată complexitatea lor, într-o strânsă intercondiționare.

Autori precum, A.F. Stăncioiu (1999) susțin că turismul valorifică într-o manieră absolut proprie peisajul natural și uman, cultivă cele mai înalte sentimente față de natură, de oameni, de valorile create de ei, de protecție a mediului. Turismul contribuie la organizarea reconfortantă a timpului liber al oamenilor, este un mijloc de educație și de cunoaștere, de destindere și de menținere a sănătății.

Activitățile turistice școlare constituie o metodă complexă de învățământ, nu numai pentru că în cadrul ei se folosesc aproape toate celelalte metode de învățământ, dar și pentru că prin intermediul acestor activități se realizează: educația intelectuală, morală, ecologică, estetică și fizică.

1.6. Rolul pedagogic al activităților turistice

Școala fiind ancorată în realitățile sociale, ocupă un loc primordial ca factor principal de educație și cultură, perspectivele momentului impun realizarea unui

învățământ receptiv la tot ce este nou în cunoașterea umană. Școala este oarecum

”obligată“ să creeze condiții adecvate pentru a da posibilitate fiecărui elev “să-și

realizeze propria lui dezvoltare optimă“. Această viziune optimistă asupra accesibilității presupune încredere și respect față de individualitatea elevului. Întreaga activitate din școală este orientată spre formarea personalității elevului în conformitate cu cerințele sociale ale vremii, scopul principal fiind formarea unui volum de cunoștințe sistematizate, de abilități și deprinderi, formarea căilor generalizate de activitate mintală și integrarea socială. În același timp, instituțiile de învățământ le formează tinerilor anumite interese, valori, cultură de muncă și comportament.

Învățământul îl face pe om nu doar mai știutor, mai deștept, dar și mai bun. Dacă conținutul și formele activităților formativ-educative nu ar lua în considerare realitatea psihologică a copilului, ar pune în primejdie realizarea scopului propus, afirmarea fiecărui copil ca individualitate. Fiecare copil are un potențial educativ înnăscut care trebuie doar descoperit și activizat. Aceasta este misiunea școlii, a educatorilor. Școala are o responsabilitate în formarea personalității elevilor și trebuie să intervină, în condițiile în care se constată la ora actuală o reducere semnificativă a contribuției familiei în formarea personalității elevilor.

Activitățile turistice reprezintă o probă experimentală de verificare a rezultatelor influențelor formative exercitate de școală și familie în planul formării trăsăturilor de personalitate. Acestea creează posibilitatea confruntării acțiunii educative cu faptele, de a constata soliditatea normelor, regulilor și principii lor de conduită și conviețuire socială în situații noi, unde nu nota și stipulațiile regulamentului școlar își exercită sancțiunea favorabilă sau defavorabilă. Eforturile intelectuale depuse în orele de cursuri provoacă fără îndoială, un mare consum de energie fizică, nervoasă, psihică din partea elevilor. Este nevoie de redresarea organismului care are loc în moduri diferite.

Analizând programele educative extrașcolare existente la ora actuală rezultă o slabă reprezentare a activităților turistice școlare ceea ce diminuează posibilitatea desfășurării unei game variate de forme de turism. Studiul literaturii de specialitate ne demonstrează ca la ora actuală există slabe preocupări privind educația pentru timpul liber prin activități turistice cu valoare euristică și ludică care să contribuie la formarea personalității elevilor prin activitățile turistice. Aceasta presupune o viziune mai largă în domeniul educațional și profunde reconsiderări și reglări atât în sfera conceptuală (teoretică), cât și în cea acțională (practică) a educației contemporane. Aceasta permite o înțelegere și definire a scopurilor și obiectivelor formării personalității prin activități turistice, reconsiderarea și organizarea activităților turistice școlare, introducerea unor noi modalități și forme diversificate de turism.

Pentru a înțelege mai bine valoarea formării personalității elevilor prin intermediul activităților turistice putem reliefa faptul că acestea reprezintă o diversificare a câmpului educațional. Activitățile turistice școlare învață elevii să interpreteze și să analizeze procesele și fenomenele din mediul ambiant prin introducerea experienței, a practicii și aspectelor concrete în procesul de învățământ. Aceste activități turistice presupun dezvoltarea sensibilității pentru frumosul din natură, au marele avantaj de a concretiza elemente educaționale irealizabile în sala de sport sau de curs. Materializarea acestei viziuni educaționale necesită de asemenea strategii specifice prin care elevii să învețe comunicarea cu fiecare membru al grupului, să-și asume și să accepte compromisurile relațiilor în grup.

„Familia este prima instituție socială care se ocupă de formarea personalității copiilor și tinerilor, iar de calitatea acestei formații depinde deseori întreaga evoluție interioară a tânărului”. Funcția formativă a familiei constă în transmiterea primelor deprinderi de viață și a primelor cunoștințe, sentimente sociale și virtuți. Alături de școală familia, exercită cea mai mare influență asupra copilului. Scopul acțiunilor educative ale familiei și școlii este unitar fiind o acțiune comună.

Activitățile turistice sunt considerate de numeroși profesori care le-au verificat eficacitatea, adevărate ,,lecții vii” desfășurate în mijlocul naturii și a creațiilor umane. Aceste „lecții vii” au mai mare forță de asimilare, fiind mai lesne și mai temeinic percepute de elevi, trezindu-le curiozitatea, pasiunea științifică, deprinderea cercetării proprii, de descoperire a unor elemente noi. De aici și constatarea că procesul instructiv-educativ nu poate fi împlinit numai teoretic, prin lecțiile de clasă , ci și prin activități turistice în ambianța concretă a naturii. Acesta este, după autorii multor studii privind activitățile turistice ca metodă de învățământ, sensul integrării turismului în școală.

Specialiștii afirmă că turismul poate deveni o „disciplină universală”, potrivită aproape pentru majoritatea obiectivelor pedagogice din învățământ, oferind posibilitatea elevilor de a percepe natura într-o viziune a întregului. Natura este o „vastă grădină în care omul caută să găsească un adevăr în însuși făptura multiplă a peisajului, în toată complexitatea ei”.

Cu toate acestea, chiar dacă indivizii implicați nu produc ceva real, se produc aproape întotdeauna schimbări în ceea ce privește construcția personalității acestora și formarea unor noi aptitudini și abilități. Activitățile turistice se pot dovedi utile în vederea pregătirii pentru alte activități, având o reală funcție de modelare. Este o formă specială de producție ce are drept rezultat construcția unei personalități libere, armonioase.

La nivelul întregii societăți, această „cheltuire” a bogăției energetice are loc sub forma activităților extrașcolare, activităților culturale, activităților mondene, etc. În această categorie intră drumețiile, excursiile, taberele (care pot fi și tematice) etc.

Se cunoaște rolul naturii asupra psihicului uman, efectul benefic al aerului, soarelui și apei asupra organismului și nu putem decât să ne bucurăm de avântul pe care-l ia această activitate.

Expediția școlară cu caracter turistic

Se organizează pe o durată de 10-14 zile, mai ales în vacanța de vară, pentru elevii din învățământul gimnazial, în conformitate cu regulamentul elaborat.

Dacă la excursie participă de obicei efectivul unei clase, la expediție participă 10-12 elevi ce au preocupări și înclinații comune pentru un domeniu, care va determina de fapt și tema expediției.

În cadrul expediției obiectivele didactice și cele pedagogice se interferează spre același scop: formarea și dezvoltarea elevului prin participarea lui directă, activă și nemijlocită la acțiuni care să-l solicite ți să-i dezvolte multilateral principalele caracteristici ale vieții sale psihice: atenția, memoria, curajul, gândirea creatoare, voința, îndemânarea, rapiditatea, spiritul de prietenie etc.

În expediția școlară elevul are rol principal, căci el caută, cercetează, organizează, descoperă, structurează, găsește soluții, acționează-conducătorul având rolul de a dirija, de a evita ca elevul să ajungă în impasuri grele, de a se ocupa cu organizarea expediției, de a interveni numai în unele momente mai dificile care ar comporta riscuri pentru viața ori sănătatea elevilor. Elevii pot soluționa singuri cele mai dificile sarcini dacă sunt îndrumați și încurajați cum trebuie ți dacă li se acordă suficientă înțelegere.

Expediția elevilor este o mare ocazie de a aplica în practica vieții, de fiecare zi, cunoștințele învățate la școală și de a dezvolta unele trăsături ale vieții copilului care cu greu s-ar putea face numai în activitatea didactică.

În cadrul expedițiile turistice școlare se realizează 2 activități distincte: una de informare și alta de cercetare.

Activitatea de informare se realizează pe traseul ce se parcurge de la baza de pornire până la obiectivul ales – cel mult 2 zile – aceasta organizându-se de conducătorul expediției în dialog cu elevii, pe baza pregătirii prealabile a acestora, și are drept scop confruntarea cu terenul a cunoștințelor dobândite în școală la diferite discipline și îmbogățirea acestora.

Activitatea de cercetare se realizează de către elevi îndrumați de conducătorul expediției, ea având caracter de documentare științifică. În lucrarea de față subscriem și pentru a treia latură a expediției „latura practică”, de marcare și remarcare a unor trasee turistice Pregătirea elevilor se face cu 2-4 săptămâni înainte de plecare, pregătire la care participă și părinții acestora. La ședință se indică materialul bibliografic și ce hărți vor studia elevii. Tot atunci se împart, ținându-se cont de aptitudinile lor, pe funții și anume: căpitan, secund, cronicar, geograf, geolog, gospodar, biolog, speolog, și responsabili cu marcarea traseului turistic. Se recomandă echipamentul necesar, după o listă care se întocmește în prealabil, felul cum trebuie aranjat în rucsac materialele și cum se poartă acesta în spate. Din rucsac nu vor lipsi printre altele: un pulover, haina de ploaie, încălțăminte ușoară și rezistentă, cuțit, bidon, un caiet și creion pentru însemnări etc..

1.7. Conceptul de personalitate la pubertate

Conceptul de personalitate este cel mai complex concept al psihologiei.

Complexitatea lui este dată de caracterul său sintetic, de perspectivele din care este

elaborat sau de structura și dimensiunile acestuia.

Din perspectiva conceperii personalității decurg și instrumentele prin care ea

poate fi diagnosticată, constituindu-se demersurile studierii dinamicii și evoluției

sale.

Între aceste demersuri, cele mai cunoscute și aplicate recent sunt cele ale lui

Eysenck și Sheldon, primul continuându-l pe C.G. Jung și confirmând concepția

acestuia, cel de-al doilea având ca punct de plecare o tipologie bioconstituțională și

temperamentală proprie.

„Atât pe plan cronologic, cât și logic, relația școlară se înscrie imediat după

cea filială în determinismul general al formării personalității. Este unanim

recunoscut faptul că structurile esențiale ale sistemului personalității sunt rezultatul

asimilării de către îndivid a tezaurului cultural, filosofic, religios, științific… Școala

devine treptat, alături de familie, factorul central al modelării psihocomportamentale,

al modelării personalității” (Golu, 1993, p. 150).

BIBLIOGRAFIE

GOLU, M., (1993) DINAMICA PERSONALITATII , edit. Geneze, Bucuresti