Cultura Politica a Tinerilor din Romania Si Republica Moldova In Contextul Tranzitiei Spre Democratiedocx
=== Cultura politica a tinerilor din Romania si Republica Moldova in contextul tranzitiei spre democratie ===
Cuprins
Introducere ………………………………………………………………………………………………………………….. 1
Capitolul I: Cultura politică ca fenomen social: repere teoretico-metodologice ……………………. 3
Abordări conceptuale și structurale ale termenului de cultură politică ……………………….. 3
Tipuri și forme de manifestare ale culturii politice ………………………………………………….. 8
Rolul culturii politice a tinerilor în societatea contemporană …………………………………….12
Capitolul II: Particularitățile culturii politice ale tinerilor din România și Republica Moldova ……………………………………………………………………………………………………………………… 15
2.1 Trăsăturile specifice ale culturii politice ale tinerilor în contextul tranziției spre democrație ……………………………………………………………………………………………………………….16
2.2 Socializarea politică – proces de formare și dezvoltare a culturii politice a tinerilor …….21
2.3 Participarea politică – factor de dezvoltare a culturii politice a tinerilor ……………………..23
2.3.1 Participarea tinerilor din Republica Moldova la viața politică ………………………….27
2.3.2 Participarea tinerilor din România la viața politică …………………………………………28
Capitolul III: Studiu de caz. Cultura politică a tinerilor din România și Republica în contextul tranziției spre democrație ………………………………………………………………………………………………..31
Introducere
În perioada tranziției, viața politică a societății îngloba o succesiune de acțiuni greu de descifrat, provocate de caracterul specific și felul de a se desfășura al constituientelor esențiale ale sistemelor politice, dar și de multilateralitatea obiectivelor privind modificările acestor sisteme. Practica social-politică din România și Republica Moldova ne dovedește în mod convingător că existența unor procese politice se datorează sprijinului societății. Cultura politică este, fără îndoială, unul dintre factorii primordiali care se află în strânsă legătură cu activitățile instituțiilor politice. Membrii societății influențează direcția evoluției sistemului politic. Unul dintre scopurile propuse la începutul elaborării acestei lucrări era să evidențiem caracterul pozitiv sau negativ al influenței tinerilor în cultura politică, tocmai din motivul că aceștia contribuie în mod direct la reușita transformărilor democratice din țară, ori aici ne-am dorit să răspundem la întrebarea Sunt tinerii din România și Republica Moldova pregătiți în luarea unor decizii favorabile evoluției țării în care trăiesc sau nu?
Această lucrare urmărește evaluarea culturii politice nu după conținutul ideologiei, ci după randamentul practicii politice, după forța dreptății, binelui, bunăstării și adevărului pe care sistemul politic le propune societății. Componentele culturii politice influențează direct sau indirect multitudinea motoarelor care participă la formarea practicii politice globale. Unui element distributiv al culturii politice având o însușire individuală perfectă îi va lipsi dezirabilitatea în cazul în care acțiunea politică ce-l include nu va da roade bune pentru a satisface societatea. În lucrarea dată am urmărit care sunt elementele culturii politice caracteristice României și Republicii Moldova. Au aceste două țări elemente pasive sau active, funcționale sau defecte, propulsorii sau frenatoare?
Renașterea națională reprezintă o etapă binevenită în procesul dezvoltării relațiilor politice în societatea românească. Orientarea acesteia spre democrație formează elementul politic indispensabil care a impulsionat demonopolizarea economiei și a altor sfere ale vieții sociale, favorizând desființarea regimului totalitar. Lucrarea de față evidențiază influența valorilor democratice în luarea deciziilor și participarea politică a tinerilor. Pentru o societate care pretinde a fi democrată, cultura politică reprezintă elementul vital, condiția indispensabilă schimbării calitative. Chiar dacă au existat polemici pe marginea existenței unei culturi politice deficitare, am insistat aici asupra conștientizării faptului că aceasta poate fi văzută ca locomotiva ce va duce aceste două societăți într-o direcție favorabilă de dezvoltare.
Deoarece cultura politică a tinerilor ia forma condiției necesare pentru consolidarea democrației, ne propunem reliefarea scopului de a argumenta importanța acesteia în edificarea unui stat democratic puternic. Obiectivele pe care le urmărim în această lucrare sunt: enumerarea abordărilor conceptuale și structurale ale termenului de cultură politică, recunoașterea formelor și tipurilor culturii politice, demonstrarea rolului acesteia în societatea românească, argumentarea necesității socializării politice.
Lucrarea este organizată în trei capitole, dintre care, primul, Cultura politică ca fenomen social. Repere teoretico-metodologice abordează o serie de probleme teoretice legate de conceptul de cultură politică ca fenomen social. Tot aici prezentăm tipurile și formele de manifestare ale culturii politice dar și rolul tinerilor în dezvoltarea acesteia. Antropologii au enunțat peste două sute cincizeci de definiții pentru conceptul de cultură. În acest capitol încercăm să tipologizăm câteva noțiuni pentru cultura politică.
Capitolul doi, Particularitățile culturii politice ale tinerilor din România și Republica Moldova este structurat în trei subcapitole, în vederea identificării caracteristicilor culturii politice. Evoluția modificărilor petrecute în societate s-a ciocnit cu o serie de contradicții care nu fac altceva decât să genereze multiple probleme, ori în acest capitol analizăm cauzele care stau la baza momentelor de nesiguranță și neînțelegerilor ce stagnează dezvoltarea societății. Tot aici subliniem importanța câtorva remedii de depășire a acestora. Ajungem la concluzia că, doar reorganizând sistemul politic ne vom bucura de o societate democrată și de o cultură politică participativă din partea tinerilor.
Ca să identificăm existența spiritului participativ și stimularea inițiativelor tinerilor din România și Republica Moldova în viața politică, am realizat o cercetare descriptivă, Cultura politică a tinerilor din România și Republica Moldova în contextul tranziției spre democrație. Chestionarul care stă la baza acestei cercetări ne ajută la investigarea interesului tinerilor pentru implicarea în viața politică. Ajungem la concluzia că mulți dintre tinerii de astăzi chiar dacă reprezintă pilonul pe care se va sprijini societatea de mâine, nu sunt încă pregătiți să facă față realităților politice actuale. Oare doar tinerii se fac vinovați de acest lucru, sau o parte de vină poate fi lăsată pe umerii celor care ne guvernează?
În condițiile în care în România și Republica Moldova asistăm la un absenteism din ce în ce mai evident din partea tinerilor, formarea culturii politice nu trebuie trecută cu vederea. Accepția și valoarea semnificativă rezultă din analiza unei probleme stringente pentru societatea românească. Cercetarea teoretică a culturii politice contribuie la evoluția științei politice, iar cea practică își aduce aportul la dezvoltarea democrației. Lucrarea poate fi folosită în scopul ameliorării politicii de tineret, îndreptată spre formarea și dezvoltarea culturii civice și politice a spiritului activ cetățenesc.
Capitolul I
Cultura politică ca fenomen social: repere teoretico- metodologice
Abordări conceptuale și structurale ale termenului de cultură politică
Triada conceptelor care a produs interes cu precădere în secolul al XX-lea este dată de termemii cultură, politică și identitate. Datorită psihologiei și a antropologiei întâlnim și în știința politică termenul de cultură care a fost introdus relativ recent în știința politică, fiind întrebuințat pentru prima dată în 1956, de către analistul nord american G. Almond, în lucrarea Comparative Political System. Pentru el dar și pentru Domenico Fichella, cultura politică „reprezintă ansamblul de atitudini și orientări ale membrilor unui sistem politic.” Preocupările pentru studiul culturii politice au existat de-a lungul istoriei, înainte chiar ca termenul să fie utilizat. Susținându-și ideea precum că evoluția societății este determinată și de dezvoltarea culturii, iluminiștii precum Diderot, Helvetius evidențiau mediu social ca factor hotărâtor al dezvoltării sociale, cuprinzând în sine atât statul, instituțiile politice și sociale, cât și morala. În acest sens, cei care reliefau ideea tradiției unei societăți, unde spiritul instituțiilor politice nu reprezintă manifestări accidentale, ocazionale, ci mai degrabă produsul istoriei, sunt Charles Montesquieu și Alexis de Toqueville. Justa percepere a poziției pe care cultura o exercită în stuctura sistemului politic impune în mod indinspensabil conturarea acesteia față de celelalte forme de cultură, reliefarea trăsăturilor sale specifice, accentuarea tipurilor de cultură politică, a rolului și funcțiilor sale.
Chiar dacă termenul este de dată recentă, atenția pentru studiul culturii politice poate fi observată de-a lungul istoriei ideilor politice. Herodot în opera sa Istorii se referă la deosebirile dintre diferite popoare în ceea ce privește modul lor de abordare. Pentru că ne-a dovedit de-atâtea ori înclinația sa pentru o guvernare democratică, Herodot precizează că atenienii, atâta timp cât au fost supușii unui tiran nu se arătau superiori vecinilor.
Alături de celelalte aspecte ale politicului, Platon și discipolul său Aristotel, analizează și probleme legate de opinii și conduite politice. Unii filosofi ai epocii luminilor concepeau o teorie a culturii politice, pornind de la ideea că opiniile orientate în domeniul activităților statale conduc lumea, iar dezvoltarea societății este determinată de înflorirea culturii. O încercare de a explica motivul pentru care unele țări au acționat într-un anumit mod, au avut-o Charles Montesquieu și Alexis de Toqueville.
Conceptul de cultură politică a stârnit o serie de controverse. Gabriel Almond, Sidney Verba și Lucian Pye, cei care l-au creat și utilizat inițial au adus reproșuri studiilor psihoculturale dar și antropologiei culturale, susținând ideea neputinței „de a recunoaște că sfera politicului constituie o subcultură distinctă, cu propriile reguli de comportament și cu procesele ei distincte de socializare.” Maurice Duverger nu tolerează conceptul de cultură politică, susținând că există aspecte politice ale culturii. El spune că se produce o confuzie atunci când acestea sunt calificate drept cultură politică. Acesta ne demonstrează că este vorba de cultură sau subcultură politică, economică, estetică. Doar dacă domeniile respective ar stăpâni valori proprii, diferite de ale altora, acești termeni ar fi valabili, „Dar valorile care se manifestă în sectoarele fundamentale ale politicii, ale economiei nu sunt altceva decât valori de bază ale societății globale aplicate la un domeniu particular.” Până la urmă el demonstrează că, chiar dacă nu-i convine termenul de cultură politică, acesta indică o realitate reprezentată „fie de aspectele culturale ale politicii, fie de aspectele politice ale culturii, aspecte care, indiferent cum le-am numi, formează un ansamblu coordonat și coerent.” Situația dată îndreptățește, într-un anumit fel, utilizarea termenului de cultură politică.
Progresele antropologiei culturale și ale psihologiei sociale au dus la dezvoltarea unei literaturi politologice despre cultura politică. Pentru Yves Schemeil conceptul de cultură înseamnă o invenție teoretică a antropologilor. M. Duverger împărtășește aceiași idee, demonstrând că conceptul nu a fost utilizat nici de Karl Marx, nici de Max Weber nici de Auguste Comte, nici de Emile Durkheim, ci de antropologii nord-americani și englezi pentru a indica „modurile de gândire și acțiune, credințele, sistemele de valori, simboluri, tehnici al căror ansamblu caracterizează orice societate.” Cel care a utilizat primul termenul de cultură în cercetările sale E.B.Tylor o definește ca „un ansamblu complex ce cuprinde cunoștințele, artele, morala, legile, credințele și toate celelalte aptitudini și obiceiuri pe care le dobândește omul în calitate de membru al unei societăți”
Din literatura de specialitate desprindem ideea existenței a peste două sute cincizeci de definiții pentru noțiunea de cultură. Există importante tentative de tipologizare și pentru definirea conceptului de cultură politică. Canadiana Glenda Patrick a cercetat peste treizeci de definiții cu privire la conținutul culturii politice, ordonându-le în funcție de notele distinctive în patru categorii: psihologice, obiective, euristice și comprehensive. Nu putem ezita să afirmăm că noțiunea de cultură politică implică componente cognitive, emoționale și axiologice care se află în relații de intercondiționare greu de distins. Pentru Gabriel Almond aceasta reprezintă „rețeaua orientărilor, atitudinilor, valorilor și convingerilor prin care individul se raportează la sistemul politic.” Sidney Verba vede în cultura politică a unei societăți „sistemul credințelor empirice, simbolurilor expresive și valorilor care definesc situația în care are loc acțiunea politică, precum și sistemul de convingeri cu privire la matricea interacțiunii politice și a instituțiilor politice.” Pentru analistul Ch. Foster cultura politică reprezintă „o sumă a valorilor percepute în comun și simțite în comun și a credinței corespunzătoare lor, ce penetrează activitățile politice dintr-o societate dată.” Al. Ball este de părerea că o cultură politică „se compune din atitudini, credințe, emoții și valori ale societății legate de sistemul politic și de probleme politice.”
Alexe Andriș susține că „având ca finalitate perfecționarea continuă a sistemului de organizare și conducere prin prisma unor valori politice fundamentale, cultura politică are de îndeplinit un rol imens în formarea gândirii politice, a convingerilor, a atitudinilor și comportamentelor democratice.” Nu există o altă formă de cultură care să-și asume acest rol. În același timp, capacitățile, eficacitatea și reacțiile emoționale constituite prin socializări și aculturație, ansamblul cunoștințelor prin care o cultură politică trece din generație în generație, ne informează despre direcțiile, orientările atribuite evenimentelor politice de către observatorii sau participanții la ele.
Cu siguranță circulă și ideea invadării științelor sociale în ceea ce privește abordările culturaliste și psihologiste sub presiunea școlii americane de antropologie. Studiind procesele de integrare socială și culturală, antropologia americană a lansat termenii de „personalitate de bază și cultură de bază” prin intermediul cărora a interpretat unitatea variațiilor diverselor configurații culturale, inclusiv ale comportamentelor politice.
În analizele sale, politologul francez Yves Schemeil utilizează pluralul culturi politici, afirmând că nu există o cultură unică în care să se reunească toate caracteristicile politice ale unei societăți. Este clar că expresia determină pluralismul culturii pe care singularul nu-l implică. După părerea lui Schemeil, factorul comun al acestor culturi este atitudinea față de regimul politic. El vede în aceasta totalitatea sistemelor de credință și semnificații politice adecvate pentru o colectivitate. Termenul va primi semnificații diverse în funcție de soliditatea cunoștințelor politologice ale celor ce-l manevrează. Lucian Pye avea dreptate când afirma că „există primejdia ca termenul de cultură politică să fie folosit ca o verigă de legătură ce lipsește în orice loc ce nu poate fi explicat în analiza politică.” În lucrarea sa, Cultura politică, Raisa Radu sublinia faptul că marea majoritate a celor ce-l folosesc îi dau sensul de „cunoștințe politice”.
Pe Walter Bagehot l-a preocupat problema concordanței dintre instituțiile politice și caracterul național, dintre cultură și stuctura prsonalității, dintre funcțional și instituțional, pe de o parte, și, pe de altă parte, comportamentul politic. În eseurile sale, el vorbește despre analiza psihologiei naționale asupra personalității istorice și politice, subliniind faptul că caracterul de lider își are originea în iscusința conducătorului de a realiza o relație de comunicare cu electoratul. Și alți gânditori, într-o măsură mai mare sau mai mică, s-au raportat la unul dintre aspectele problematicii culturii politice. Orice sistem politic deține o reglementare a acestei sfere. Ea completează semnificația de acțiuni politice, disciplinează instituțiile politice, oferă importanță socială și răsunet faptelor și acțiunilor individuale. Anume ”cultura politică garantează conținutul procesul politic.”
Conceptul reliefează tradițiile societății, spiritul său social-politic, emoțiile, rațiunea membrilor săi, precum și stilul de comportament al conducătorilor săi. Vorbim despre ele nu ca despre evenimente întâmplătoare ale istoriei, ci ca despre concentrare a părților într-un întrg. Astfel, cultura politică se înrădăcinează atât în activitatea publico-socială cât și în acțiuni individuale.
De-a lungul timpului a existat tentativa de confundare a sensului larg al conceptului de cultură politică cu cel restrâns. În studiul său, Politologia în fața sec. XXI, I. Mitran spunea despre acest concept că este „unul din elementele inițiale ale întregii culturi a societății și un complex de elemente și manifestări a unei sau altei țări, legate de institutele social-politice și a proceselor politice ce oferă o importantă influență la formarea, funcționarea și desfășurarea instituțiilor politice de stat.” Când vorbim de cultura unei societăți, ne referim la sistemul său politic. Aceasta mai poate fi privită și în sensul său restrâns. Th. Hobbes susținea ideea cunoașterii conducerii de către oameni, în caz contrar, aceasta putea declanșa un adevărat război asupra tuturor. Odată respectată această regulă, avea să se consolideze cunoștințele în domeniul politic, care aparțin culturii politice în ansamblu. Adresarea la problema culturii a fost una din apariția supragândirii fundamentale pentru civilizația europeană a timpurilor noi, iar „închipuirea despre natura rațională a omului a deschis posibilitatea de a interpreta comportamentul său politic.”
Primul impuls spre nașterea conceptului de cultură politică este reprezentat de discuțiile cu privire la cauzele morții republicii Weimar din Germania și victoria național-socialiștilor. În limitele formării pe acele vremuri în știința socială a vestului, a explicării neașteptatului, pas al istoriei, victoria lui Hitler era imposibilă. Al doilea impuls a fost situația ce a apărut în anii 50, ce se extindea, în Asia și Africa, punând în fața cercetătorilor întrebarea, de ce în aceste țări nu se practică modele occidentale de politică?
Problematica culturii politice ca componentă a culturii în general este una dintre temele cele mai discutate în știința politică contemporană. Culturii i-au fost consacrate o serie întregă de lucrări speciale, astfel putem vorbi chiar despre discipline de studiu, care și-au făcut din cultură un obiect aparte de investigație. Astăzi tema este abordată din unghiuri diferite, cum ar fi de exemplu examinarea fenomenului cultural în istorie (culturii comunităților primitive, moderne și contemporane), sau studierea specificului diferitor culturi naționale (cultura franceză, germană, niponă etc.)
Termenul este de multe ori confundat cu noțiunea de ideologie. După cum am menționat deja, cultura politică înfățișează ansamblul cunoștințelor, valorilor, credințelor și convingerilor politice care fundamentează și legitimează un sistem politic, ”ideologia politică constituie nivelul mai elaborat al culturii politice, respectiv acel set coerent de idei care ghidează acțiunea politică.” În conformitate cu teoria elaborată de K. Marx la mijlocul sec. al XIX-lea ideologia ar constitui o reprezentare deformată a realității sociale. Orice ideologie ar fi deci o interpretare partizană a situației sociale. Prin urmare ideologia politică definește un ansamblu relativ structurat de idei, având caracter de grup. Este mai coerentă decât cultura politică, dar și mai puțin realistă.
Teoria marxistă a științei sovietice accentuează unitatea dintre cultură și politică, exprimarea intereselor grupurilor sociale în politică. Atunci fenomenul era văzut ca unul subiectiv-obiectiv, un mod de activitate și relații în sfera politică. În accepția lui N. M. Keizerov, cultura este o modalitate aparte de reflectare și un mijloc de realizare practică a intereselor fundamentale de clasă în corelația acestora cu interesele sociale. Accentuând caracterul de clasă al culturii politice, Keizerov afirmă că prin ea se înțelege unitatea dintre cunoștințele politice, normele și metodele de activitate.
În aceeași perioadă conceptul era definit ca realizare a cunoștințelor politice, a orientărilor valorice și a modelelor de comportament ale subliectului social. Experiența politică a societății, a claselor sale, a grupurilor sociale, a colectivelor de muncă, a indivizilor, pironită în obiceiuri și legi, dar și nivelul ilustrărilor lor despre puterea și relațiile politice, capacitatea de a evalua corect fenomenele vieții sociale și de a avea o poziție politică activă în cadrul ei, exprimată în acțiuni sociale concrete este strâns legată de cultura politică. Chiar dacă la prima vedere ni s-ar părea o definiție destul de bine formulată, aceasta conține o inexactitate. Aptitudinea de a aprecia corect fenomenele vieții sociale și de a avea o poziție activă în cadrul acesteia este prezentată în această definiție ca o calitate inevitabilă. Sunt mai multe tipuri de cultură politică iar persoanele care se bucură de ea nu au neapărat o poziție politică activă în cadrul sistemului social, ci acest lucru depinde de tipul de cultură pe care îl posedă. Astfel, ea este, mai degrabă, o definiție a culturii politice din punct de vedere al omului sovietic, care trebuia să fie capabil să aprecieze corect viața socială și să ducă o activitate politică dinamică.
Este o perioadă când mulți autori accentuează ideea raportării fenomenului la anumite clase. Însușirea ideologiei politice, aprofundarea cunoștințelor în domeniul teoriei marxist-leniniste și a politicii în general, dar și transformarea acestora în profunde convingeri interioare, iscusința de a-ți susține propriile viziuni și de a-ți înmagazina în propriul bagaj necesare deprinderi de activitate politică, sunt doar câteva dintre componentele de bază a acestui fenomen.
Odată cu schimbările care au avut loc și datorită proceselor tranzitorii, viziunile asupra culturii politice au fost supuse unor schimbări. Astfel, pe lângă elementele sale de ordin comportamental, ea mai conține și elemente de ordin psihologic. Dat fiind faptul că nu vorbim doar de un ansamblu de calități umane, ci și de un soi de relație dintre oameni care își are sursa în aceste calități și în relațiile interpersonale, cultura politică poate fi văzută ca un mod de interacțiune în ceea ce privește orânduirea și realizărea puterii.
În literatura de specialitate au existat de-a lungul timpului interpretări ale culturii politice. G.Almond și S. Verba pun accentul pe orientările politice ale ei, iar L. Dittmer o tratează ca pe un sistem de simboluri. Unii specialiști reliefează aspectul comportamental în cadrul procesului politic, iar alții o identifică cu ideologia politică.
Ștefan Stănciugelu, citând din lucrările lui J.R Giddens, Contemporary Political Culture și Politics in a Post Modern Age, va reuși să ne ofere o clasificare complexă a definițiilor culturii politice:
definiții psihologice, care evidențiază orientarea individuală spre obiective politice;
definiții sociologice, care fac ca orientările individuale și comportamentele sociale pe care acestea le provoacă să acționeze ca un întreg;
definiții zise obiective, în care cultura politică ne este prezentată în termenii normelor și valorilor sociale;
definiții euristice, care propun un tip ideal cu rolul de aprobare a explicarii unor fenomene parțiale;
definiții lingvistice, o alocuțiune cu înțelesuri pentru un grup determinat;
definiții care se referă la cultura națională, ideologii politice.
Având ca repere definițiile menționate de Stănciugelu, putem concluziona că cultura politică este o componentă psihologică, subiectivă a sistemului politic. Ea înfățișează posibilitatea de raportare a cetățenilor la sistemul politic. Fenomenul, pe lângă aceste idei și teorii care au o valoare explicativă, îmbrățișează și convingeri despre modul de organizare a statului, direcțiile de contribuire la putere a diferitelor clase de indivizi, despre atribuțiile partidelor în conducerea societății. Desigur că valorile politice își au locul în centrul acestei culturi. Ele au rolul de a exprima dezirabilul.
Cu toate acestea, este posibil ca sistemul să nu funcționeze în sens democratic, iar cauza poate fi paritatea unei dintre formele sistemului politic și cultura politică. Este teza fundamentală a cărții lui Almond și Verba. Democrația de factură modernă-parlamentară, pluralistă, liberală, cum mai este numită, nu se poate construi pe orice sol cultural.
1.2 Tipuri și forme de manifestare ale culturii politice
Cultura politică presupune dimensiuni cognitive, afective și evaluative. Dimensiunea cognitivă face referire la totalitatea informațiilor despre sistemul politic și faptele politice. Dimensiunea afectivă înglobează sentimentele de atașament, angajare sau refuz față de evenimentele și instituțiile politice. Dimensiunea evaluativă se raportează la judecățile de valoare, fenomenele politice și opiniile exprimate asupra sistemului politic. Toate aceste dimensiuni se afla într-o relație de interdependență. Ca o evaluare a sistemului politic să aibă loc sunt mai mult decât importante și necesare cunoștințele asupra lui care vor modela și se vor lăsa, la rândul lor, modelate de sentimentele pe care le are față de acestea. Atitudinea evaluativă influențează dimensiunile afective și cognitive. Dimensiunea cognitivă este remarcabilă prin furnizarea materiei prime a sentimentelor politice și judecăților de valoare. Iscusința de a aprecia sistemul politic necesită o cunoaștere mai mult sau mai puțin vie a acestora. Cu toate acestea afectele și evaluarile pot fi redate într-un context în care cunoașterea sistemului politic difuză. „Cunoașterea sistemului politic și expresia opiniilor asupra acestuia nu merg întotdeauna împreună. Necunoașterea politică nu-i împiedică pe cetățenii ignorați să aibă poziții asupra problemelor de politică generală. Amestecul de ignoranță și voință poate chiar caracteriza anumite culturi. E vorba de o tendință de a voi să se exprime, în același timp cu o sărăcie a informației.”
Combinația acestor trei dimensiuni dă naștere celor trei tipuri de culturi politice devenită clasică cu ajutorul politologilor americani Gabriel Almond și Sidney Verba. În acest sens, autorii evidențiază:
cultura politică parohială
Ceea ce o evidențiază de celelalte culturi este absența unui interes în societate în domeniul sistemului politic. Orientările principale ale ei sunt reprezentate de valorile locale, cele ale clanului, ale tribului, ori aici, nu mai rămâne loc pentru valorile naționale comune. Toate acestea duc la utilizarea frecventă a violenței în vederea obținerii consensului. Viziunile politice ale oamenilor nu cunosc o dezvoltare continuă, ele se limitează la existența unor stereotipuri religioase și spirituale. Este tipul de cultură caracteristic tinerilor state și mai mult decât atât, republicilor din Asia Centrală și statelor africane. Pentru că se întâmplă ca culturile politice locale ale etniei, regiunii să se juxtapună, „cunoștințele, sentimentele, evaluările sunt orientate spre anumite entități locale.” G. Almond și S. Verba susțin că „chiar și forme de guvernământ pe scară mare și mai diferențiate pot avea culturi predominant parohiale.” Cu toate acestea posibilitatea apariției parohialismului relativ pur este mai mare în sisteme tradiționale mai simple, unde specializarea politică este minimă. Parohialismul este mai degrabă afectiv și normativ decât cognitiv în sistemele politice mai diferențiate.
cultura politică dependentă
Al doilea tip major de cultură politică este cultura dependentă. Aici asistăm la o frecvență înaltă a orientărilor către sistemul politic diferențiat „și către aspectele output ale sistemului, însă orientările către obiectele specifice de input și către sine, ca un participant activ se aproprie de zero.” În acest tip de cultură se încadrează indivizii ai căror cunoștințe despre sistemul politic persistă, dar care nu se implică în viața politică a statului, așteptând de la putere unele facilități: ajutoare sociale, medicină gratuită, indemnizații. Statul paternalist se potrivește perfect acestui tip de cultură. Sunt cazuri când acesta se armonizează cu structurile autoritare și centralizate la nivel național, dar totuși preferă o atitudine pasivă față de conducerea politică. Toate acestea din cauza matricii caracteriale a culturii și valorile de bază, autoritate și loialitate, înlocuite cu o concordanță de automat și determinându-i pe cetățeni să împuternicească problemele libertății și inițiativei unui lider, în schimbul protecției. Orientarea dependentă în sisteme politice care au dezvoltat instituții democratice va fi mai degrabă afectivă și normativă decât cognitivă.
cultura politică participativă
Putem defini acest tip major de cultură ca unul ai căror indivizi stăpânesc cunoștințe ample despre sistemul politic dar și participă activ la viața politică. Membrii acestei societăți tind să fie orientați către sistem ca întreg și către ambele structuri și procese, politic și administrativ, adică către aspectele input și output ale sistemului politic. Membrii acestei forme de guvernământ pot fi orientați favorabil sau nefavorabil către diferite clase de obiecte politice. Basarabeanu B. Țârdea, afirma că „cetățeanul tinde să fie subiect activ al sistemului politic, influențând puterea și utilizând diverse mijloace: mitingul, greva, lobysmul.”Almond și Verba susțineau ideea inexistenței unei culturi politice pure, majoritatea având un caracter mixt. Există țări unde cultura participativă coexistă cu cea dependentă. Japonia și Marea Brianie fac parte din acest tip de cultură, iar existența monarhiei ca efect, duce la împletirea culturilor patriarhale, participative, de subordonare.
În opinia acestor doi autori, cultura politică civică, care nu este altceva decât o cultură mixtă, este specifică pentru SUA și Europa Occidentală. Ea se caracterizează prin: interesul pentru politică, pasiunea de a discuta despre politică cu apropiații, deținerea unor cunoștințe ample despre sistemul politic, influențarea deciziilor, atitudinea pozitivă față de sistem și caracterul loial al opoziției.
Aceste tipuri majore de culturi politice duc la formarea unei legături care coincid cu un sistem politic în cauză. Vorbim despre cultura politică dependentă când ne referim la sistemul centralizat. Cultura politică parohială se încadrează în structura politică tradițională, iar cea participativă îi revine sistemului politic democratic. De aici ne dăm seama că există un amestec dinte tipurile de regimuri politice și cele ale culturilor care se combină perfect între ele. Problema însă nu este aici, ci în mixtura produsă în ceea ce privește cultura unei societăți. În acest sens, „Cetățeanul este un amestec particular de orientări participative, dominate și parohiale, iar cultura civică este un amestec particular de cetățeni dominați și parohiali.”
Aceste trei tipuri de cultură politică reprezintă forme pure, însă putem deosebi alte trei tipuri de culturi politice sistematic mixate:
Cultura parohial-dependentă, un tip de cultură politică unde o parte însemnată a populației refuză pretențiile exclusiviste ale autorității difuze tribale, feudale sau sătești, dezvoltând fidelitatea în raport cu un sistem politic mai complex. Schimbarea de la cultura politică parohială la cea dependentă ar avea forța să se consolideze într-o serie de puncte aflate pe continuum și să provoace apariția diferitor amestecuri politice, culturale și psihologice. Este un tip de amestec care are o mare importanță pentru performanța sistemului politic.
Cultura dependent-participativă. Trecerea de la o cultură parohială la una dependentă afectează modul în care are loc trecerea de la o cultură dependentă la una participativă. G. Almond și S. Verba subliniau faptul că „dacă supravețuiesc în trecerea de la o cultură dependentă la una participativă, autonomiile parohiale și locale pot contribui la dezvoltarea unei infrastructuri democratice.” O parte considerabilă a populației care aparține acestei culturi a căpătat orientări specializate de input și un ansamblu de orientări către sine activiste, în timp ce majoritatea restului populației nu încetează să fie orientată spre structura guvernamentală autoritară, având un set relativ pasiv de autoorientări. Dacă persistă de-a lungul unei perioade lungi de timp, cultura dependent-participativă schimbă caracterul subculturii dependente.
Cultura parohial-participativă. Problema ascensiunii culturale a multor națiuni în curs de dezvoltare este caracteristică acestui tip de cultură. Regulile structurale care au fost incluse sunt deobicei participative, prin urmare ele presupun o cultură participativă. Se pune problema dezvoltării simultane a orientărilor de input și output. Amenințate de fragmentare parohială, majoritatea acestor sisteme politice se apleacă când spre autoritarism când spre democrație. Cei doi cercetători sunt de părerea că „problema trecerii de la o cultură parohială la una participativă pare a fi una lipsită de speranță; însă dacă ne amintim că majoritatea autonomiilor și loialităților parohiale supravețuiesc, putem spune cel puțin că, măcar în unele dintre națiunile în curs de apariție, dezvoltarea culturii participative nu a fost împiedicate.”
Culturile politice au și ele o funcție aparte și anume, cea de a afirma că indiferent de faza dezvoltării, cultura politică a societății evoluează și se conformează cu unele curente politice dominate, doctrine, școli de gândire și orientări ideologice care stăpânește câmpul intelectual și mental al epocii. Chiar dacă este o doctrină revoluționară și o mișcare de idei, pașoptismul reprezintă una din formele culturii politice. Această mișcare revoluționară și-a făcut apariția la mijlocul secolului trecut, având un larg ecou în societatea românească. Rolul ei a fost preluat de mișcarea unionistă, ca în perioada interbelică să fim martorii unei diversificări a curentelor ideologice și politice, a teoriilor despre societate și a doctrinelor.
Ideologia este văzută de unii autori drept o formă a culturii politice. Aceasta este o temă foarte controversată în literatura de specialitate, iar cea mai răspândită opinie pe marginea acestui subiect rămânea aceea că până la urmă ne facem martorii conflictelor ideologice și doctrinare. Toate acestea pentru că oamenii au ajuns să fie conștienți de reactivitatea ideologiilor. Dat fiind faptul că ideologia înfățișează și forme populare care îi permit să influențeze conștiința comună cu ajutorul miturilor, a utopiilor și a versiunilor degradate și populare accesibile tuturor, nu trebuie să rezumăm ideologia doar la formele doctrinare, teoretice, sistematizate. Poate tocmai din acest motiv, L. Zapârțan, în Repere în știința politicului va sublina ideea că „o ideologie se difuzează în forme simplificate, accesibile publicului larg, prin mass-media, conversații sociale și formule stereotipe.”
Cultura politică națională este o altă forma a culturii politice, văzută ca un ansamblu de direcții, comportamente și atitudini, diferite de la o țară la alta. Pentru că societatea nu este un ansamblu omogen, clasele și păturile sociale diferite vor avea drept scop elaborarea sau acceptarea de la liderii reprezentativi a finalităților și normelor, prezentându-și propriile versiuni și accepții despre procesele politice și propriile deveniri. Cultura politică națională are drept scop împiedicarea manipulării politice de către putere, dar și de către partidele și politicienii care caută să-și creeze popularitate prin promisiuni mincinoase și discursuri bombastice, ori tocmai aceasta o diferențiază pe întreg diapazonul pozițiilor politice posibile. Cultura spirituală reprezentată prin totalitatea creațiilor din domeniul științei, a artei și a literaturii și cultura materială, cea a bunurilor și a tehnicii, sunt altde două forme ale culturii politice. Fiecare dintre formele și tipurile de cultură politică reprezintă o verigă care, ocupându-și locul în lanț, nu fac altceva decât să provoace apariția unor condiții adecvate, iar mai presus de toate, crearea unui mediu democratic unde cea care tronează este separarea puterilor în stat. În caz contrar apar și elemente ale regimului totalitar. În ultimă instanță pentru o cultură politică veritabilă cu formele și tipurile ei, avem nevoie de implicarea societății civile.
Concluzionând, este necesar să afirmăm că funcționarea culturii politice ca fenomen are loc numai în condițiile unui regim democratic, acolo unde se tine cont de relația dintre structura, funcțiile și dimensiunile acesteia. Buna funcționare a societății depinde de stabilirea adecvată a tipurilor și formelor culturii politice. Dar nu este de neglijat faptul că aceasta îi este specifică și unei societăți totalitare, care are și ea formele și tipurile ei de cultură politică.
Într-o societate democratică, cultura politică ne este reprezentată drept un accelerator al activităților politice, iar acolo unde persistă dictatura, cultura politică nu face decât să stagneze aceste activități, ea apare ca o reacție la politică. Stabilitatea, eficacitatea și activitatea normală a unei societăți se află în strânsă legătură cu existența unei culturi politice active.
Dat fiind faptul că studenții reprezintă, într-o oarecare măsură, imaginea întregii societăți, asumâmându-și toate problemele și aspirațiile sale spre evoluție, cercetarea problemelor actuale ale lor duc la crearea unor premise de examinare minuțioasă și calitativă a tendințelor social-politice. Ei sunt partea integrantă, grupul specific al societății contemporane cărora li se atribuie o succesiune de calități dar care pot activa doar într-o societate democrată.
1.3 Rolul culturii politice a tinerilor în societatea contemporană
În omul unidimensional, Herbert Marcuse stabilește o legătură directă între caracteristicile sociale fundamentale ale societății de consum și unidimensionalitatea omului caracterizat printr-un comportament adaptiv. El consideră că „forța eliberatoare a tehnologiei se preschimbă în cătușe care împiedică eliberarea omului, transformându-l pe acesta în instrument.” Diferită de această poziție, aceea a altor teoreticieni americani, cum ar fi David Riesman, care consideră că „adaptatul este acela care reflectă societatea sau clasa sa cu minimum de deformări.” Tipul adaptat se deosebește mult de cel anomic și mai puțin de cel autonom, deoarece acesta din urmă, chiar dacă reușește să-și păstreze liberul arbitru, se conformează normelor societății din care face parte. Cu toate că autorul preferă tipul autonom, în cele din urmă acest model se manifestă ca o formă specifică de adaptare. Talcott Parsons, deși polimizează cu Riesman, se află în mare măsură pe aceiași poziții. El concepe socializare ca procesul prin care „personalitatea este generată”, susținând importanța pozitivă a integrării. Analizând particularitățile dinamice ale formării personalității tinerilor, Parsons consideră microgrupul tinerilor nu ca o formă de manifestare a neintegrării și diferențierii față de societate și nici ca o cale de afirmare a personalității și independeței tânărului, ci ca un produs specific vârstei, al necesității acceptării sociale. Astfel, integrarea socială a tinerilor se dovedește a fi „parte organică a edificării sociale, un proces legic, necesar, pozitiv.”
Pentru că suntem într-o continuă evoluție, căutând cu înverșunare să doborâm cele mai înalte culmi, am ajuns să trăim într-o societate modificată, una care se diferențiază substanțial de celelalte care au precedat-o. Fiecare ar observa acum că ea ni se înfățișează mai mult sub forma unei socio-structuri, unde categoriile, clasele și grupurile sociale nu numai se opun între ele, ci și pot porni un adevărat război al contrazicerilor. În asemenea condiții, când conflictul de valori ia amploare, ia naștere divizarea în elită și masă, iar societatea contemporană are mare necesitate de stabilitate politică. Mai potrivit ca acum nu poate fi altceva decât apariția culturii politice, nicidecum bipolară, la fel cum nici puterea de stat nu va fi dihotomă, care vine să reliefeze principalele elemente ale democrației: pluripartidism, separarea puterilor, economie de piață etc. În prezent suntem martorii unei democrații pragmatice care se află la o etapă cu totul specială. Este vorba de acea fază în care drepturile se lovesc de libertățile fundamentale ale omului. Funcțiile culturii politice: informațională, axiologică și normativă, reprezintă colacul de salvare a acesteia în conturarea rolului său în societatea contemporană.
Funcția informațională
Funcția informațională reprezintă mijlocul de transmitere spre membrii sicietății a informațiilor despre sistemul politic, despre acțiunile ei și desigur despre normele și valorile sale politice. Prin intermediul acesteia descoperim un nou fond de cunoștințe politice, dar și modul de organizare politică a societății, a relațiilor dintre putere și cetățeni, dintre stat și societate, a reperelor cu ajutorul cărora puterea apreciază politica statului. Este o modalitate de cunoaștere și informare prin care se asigură un comportament adecvat adtât din partea tinerilor, cât și din partea puterii. Într-un sistem politic democratic, funcția informațională a culturii se realizează în ambele sensuri, de la guvernați la guvernanți, și invers. În acest sens, C. Vâlsan, în studiul său de Politologie, sublinia ideea că „guvernanții informează asupra deciizilor luate, dau sugestii sau orientează anumite acțiuni.”
Funcția axiologică
Funcția axiologică presupune modul în care se apreciază valoarea fenomenului politic, și mijloacele reale, determinate de organizarea sistemului de valori, dar și raportarea acestuia la realitatea practică. Datorită acestei funcții are loc realizarea anumitor convingeri ale tinerilor față de valorile politice. La rândul lor, aceste judecăți generează atitudini politice, care nu sunt altceva decât mijloace de raportare a cetățenilor la fenomenele politice.
Funcția normativă
Modul în care sistemul de valori se transformă în reguli și norme destinate oferirii stabilității societății și asigurării funcționalității sistemului social ține de funcția normativă. Temelia acesteia este reprezentată de elaborarea unor norme și reguli de comportament. Orice cultură politică își are ținta spre consens, chiar dacă acest lucru se întâmplă destul de rar. Situația dată se creează din cauza unor membri ai societății care refuză o parte din normele și regulile politice propuse de putere. Ca să existe stabilitate socială este nevoie ca membrii societății să accepte un număr cât mai mare de norme și reguli. Societatea care se bucură de o cultură politică chibzuită, temeinică, și normele politice vor fi respectate de către toți cetățenii, ori societatea contemporană are nevoie de acest lucru, iar sensul și funcția libertății în forma sa actuală „nu pot fi înțelese cu adevărat fără o cunoaștere prealabilă a obiectivelor, a transformărilor economice, politice și culturile.” În cazul acesta, mai mult decât necesară este cunoașterea tuturor valorilor și normelor democrației.
Realizarea modificărilor democratice din fiecare societate presupune întemeierea unei culturi politice democratice. Tineretul și, mai ales, studenții, viitoarea intelectualitate a societății, reprezintă una din forțele apte să susțină activ aceste modificări. Sistemul de învățământ superior din cadrul tuturor societăților actuale este îndreptat spre pregătirea specialiștilor de înaltă calitate. Societățile democratice moderne promovează școlile superioare și cerințele de educare a cetățenilor activi, purtători ai culturii politice. Această cerință i se potrivește mai mult decât oricui, țărilor în care abia acum se pun bazele unei societăți democratice. Construirea treptată a unei societăți democratice are nevoie de o intelectualitate activă, cu cunoștințe profunde în domeniul politic, una care nu se lasă indolentă și rece față de viața politică. Sistemului de învățământ superior îi revine un rol important în constituirea unei culturi politice democratice. Anume aici se instruiește viitoarea elită a societății, de decizile căreia va depinde viitorul societății. La fel de necesară ca și implimentarea idealurilor economiei de piață, a bunăstării populației, este și educarea studenților în spiritul valorilor democratice, implimentarea idealurilor respectării principiilor umanismului și democrației, dar și drepturilor omului. Toate acestea accentuează importanța culturii politice în societatea contemporană. Ca ea să fie recunoscută și acceptată, politologia, care cuprinde pe lângă toate elementele sale și cercetarea fenomenului culturii politice, are ca scop adaptarea la structura activității de învățământ și gradul de evoluție a studenților.
Importanța culturii politice iese în evidență atunci când vorbim despre patriotism. Nimic nu apare în viața obișnuită mai neplăcut decât irascibilul patriotism al americanilor, țară cu cea mai veritabilă democrație. Tinerii din lumea întreagă caută să plagieze modelele de democrație ale culturii americane. Întrebarea care ar putea apărea după atâtea laude aduse acestei țări este una singură: oare este America atât de democrată? Tocmai din acest motiv ar trebui ca patriotismul să fie educat în fiecare țară prin evidențierea celor mai bune imagini, iar pentru aceasta avem nevoie de o cultură politică cu un grad înalt de dezvoltare.
O altă importanță a culturii politice în societatea contemporană este reprezentată de orientările valorice. Prin aceasta subînțelegem valorile politice, sociale, prezentate ca scopuri ale activității vitale. Ele au funcția de a regla comportamentul fiecărei personalități, servind drept principii fundamentale în luarea deciziilor politice însemnate. Pornind de la transformările produse după anii ‘90, transformări esențiale și în conștiința individuală și de masă a tineretului, cercetarea, analiza și înțelegerea orientărilor valorice politice capătă o importanță deosebită. Noua generație exprimă subiectul transformărilor social-politice ce se dezvoltă în fiecare stat. Tinerii sunt categoria socială sensibilă la schimbările și crizele sociale, politice și economice, devenind purtătorii valorilor care sunt capabile să producă mutații în orientarea spre o societate civilă. Există foarte multe organizații pentru tineri, organizații care reflectă unele poziții ale acestora, ceea ce duce la constituirea așa numitei politici de tineret. Rolul primordial al organizațiilor nonguvernamentale este să soluționeze problemele tinerilor, acele probleme care țin de condițiile de trai mizerabile, insuficiența locurilor de muncă, chiar dacă uneori se recurge la metode contradictorii. Scopul pe care și-l propun este mereu același: să le garanteze tinerilor o viață și un trai decent și liniștit, dar plin de conținut și interesant. Gruparea tinerilor în ONG-uri le oferă o mai bună organizare pentru a-și apăra preocupările sociale și politice.Multe dintre acestea își au o orientare specializată, spre educație politică, medicină sau psihologie. Activitățile și acțiunile sub limită în domeniul politicii fac ca instituțiile politice să fie împuternicite șă susțină tinerii și sa-i ajute la ameliorarea problemelor.
Putem concluziona că alăturarea celor doi termeni, adică cultură și politică înseamnă combinarea a două noțiuni contradictorii. Cultura ne trimite cu gândul la nonproblematic iar politica la conflict. Atunci când se referă la valorile politice opuse și la credință, Lucian Pye demonstrează că în cadrul culturii politice ele se combină în moduri diferite. O combinație contradictorie poate apărea din conflictul de interese și identitate, membrii unei comunități având în același timp și sensul ierarhiei sociale și pe cel al egalității politice. Indivizii și grupurile sociale pot fi divizate chiar din cauza valorilor colective. În acest sens, L. Pye este de părerea că e absolut important să se facă o distincție între o cultură politică generală, noncontradictorii și subculturile politice, contradictorii care apar atunci când este vorba de obiective strategice: „economie liberală sau economie planificată, societate tolerantă sau puritană, proiecte democratice de ameliorare a condiției umane sau proiecte totalitare”
Capitolul II
Particularitățile culturii politice ale tinerilor din România și Republica Moldova
Cultura politică este una dintre piesele cele mai importante ale conștiinței sociale, care are drept scop deservirea sistemului politic și asigurarea calității funcționării lui. Pe lângă aceasta, ea impulsionează comportamentul politic al majorității persoanelor care aparțin unui stat. Mai mult decât atât, cultura politică ajută la modernizarea și îmbunătățirea calității sistemului politic. Este fenomenul social care determină procesul de formare și realizare a capacității intelectuale ale oamenilor, dezvăluind gradul lor de dezvoltare ca subiect al modificărilor sociale.
Tinerii sunt purtătorii esențiali ai culturii politice, fiecare avându-și nivelul său de experiență socială, conștiință, particularități individuale proprii. Cultura politică a tinerilor nu poate lua naștere fără a ține cont de condițiile sociale existente. Aparținând unei democrații, aceștia dețin și manifestă o cultură rațional-activă. Societatea se așteaptă ca aceștia să nu fie pasivi și, în abordarea politică, să fie ghidați nu de emoții ci de rațiune. Ceea ce nu poate fi contestat este faptul că, din moment ce tinerii nu duc o viață politică activă și nu întreprind acțiuni la standardele culturii rațional-dinamice, democrația va suferi un eșec.
Valorile culturii politice stabilesc o ordine de dependență cu legile patrimoniului fenomenelor culturale, astfel încât valorile se supun liniilor caracteristice din cadrul unui model cultural. Agenții și subiecții socializării nu pot devansa gravitațiile modelului, tocmai din motivul că, din punct de vedere al comportamentelor, cultura politică nu este altceva decât metasocializare politică. Acest fenomen social asamblează cele mai statornice și distinse particularități care au rolul de a individualiza comportamentul populației și al tinerilor, în special, dar și cel al conștiinței și stereotipurilor politice.
2.1 Trăsăturile specifice ale culturii politice ale tinerilor în contextul tranziției spre democrație
Aproximativ toate studiile despre luarea unei atitudini favorabile în ceea ce privește politica au luat naștere odată cu fundamentele conceptuale ale lui Easton. Acesta deosebește formele susținerii de obiectele susținerii. Chiar dacă, au existat unele contestări empirice și teoretice, diferențele formelor susținerii sunt încă valide și folosite. Dacă vorbim despre obiectele susținerii, cercetările care au existat ne demonstrează existența unor elemente îndreptate în aceiași direcție, elemente abordate între opiniile cetățenilor din Europa de Vest dar și din cea de Est nu după mult timp după schimbarea regimului. Analizele anterioare au contribuit la explicarea mai multor nivele de susținere a regimurilor democratice. Cauza cea mai importantă în acest sens a fost înțelegerea negativă a regimului precedent. Din fericire, aceasta a fost în scurt timp modificată în evaluări pozitive a unui regim total diferit de cel comunist și anume democrația. Pentru consolidarea acestei idei s-au făcut unele studii care au demonstrat că, rezultatele pozitive și așteptările optimiste față de regimul democratic sunt cele care avantajează susținerea lor de către cetățeni și mai ales de către tineri.
Lista de valori culturale propuse de Robert Dahl, ca fiind prielnice pentru dezvoltarea unei poliarhii a favorizat apariția unui profil democratic printre rândurile tinerilor. Dacă un cetățean i-a o atitudine favorabilă față de regimul democratic, atunci ne dăm bine seama că toate legile și instituțiile promovate de un sistem de guvernare democratic vor fi respectate, iar formele de guvernare autoritară vor fi respinse și aceștia nu se vor manifesta intolerant față de celelalte categorii de persoane. Printre rândurile tinerilor, toleranța este văzută ca una din elementele cele mai importante ale politicii democratice. Aspectele legate de toleranță, nu au în vedere doar posibilitatea participării unor grupuri la viața politică, dar și a unor elemente de natură socială. În susținerea acestei idei, valorile democratice au ca obiectiv egalitatea între membrii societății.
O temă uzuală a gândirii politologice, filozofice, istorice și sociologice este cea a tranziției, dat fiind faptul că modificările și transformările sociale produse la trecerea dintre sec. XX și XXI din multe țări ale lumii și cu precădere a celor ce s-au eliberat de sistemul totalitarist au dus la edificarea unei societăți democratice. Dumitru Sandu definește tranziția drept „o schimbare, o mulțime de situații intermediare situate între două stări de relativ echilibru, identificate prin experiență, cunoaștere s-au proiect.” Sunt deja două decenii de când Republica Moldova și-a luat avântul spre o tranziție postcomunistă, lăsând în urma sa evaluarea schimbărilor și transformărilor sociale. Cu toate acestea se resimte nevoia neapărat necesară a unei investigații a proiectărilor și efectelor tranziției din Republica Moldova care vor ajuta la conturarea trăsăturilor și a totalității relațiilor politice, sociale și economice la momentul actual. Suntem îndreptățiți să afirmăm că noul set din această perioadă încă nu s-a format și nici destinația nu poate fi aflată. Ceea ce știm cu siguranță e că astăzi starea veche de lucru a fost abandonată dar nu s-a ajuns încă la stabilitate și prosperitate socială. Urmărind perioada de tranziție parcursă în ultimii peste 20 ani putem afirma că aceasta înfățișează o multitudine de tranziții interdependente și aici ne referim la tranziția de la o structură socială de clasă la una alcătuită din mai multe nivele ierarhice, tranziția politică, de la sistemul comunist la democrație, tranziția de la un mod de viață și o gândire a populației fundamentată pe valorile sistemului totalitarist la unul fundamentat pe valorile societății democratice și nu în ultimul rând de la o economie centralizată la cea de piață.
Termenii cei mai des utilizați în ultimii ani sunt: reformă, transformare, schimbare, tranziție, termeni de care avem o mare nevoie. Clasa politică moldovenească nu a izbutit să identifice obiectivele acestea, care luau mereu o altă întorsătură de la o guvernare la alta. Odată cu prăbușirea regimului comunist, populația spera că de acum înainte va trăi o viață mai prosperă unde nu va mai fi loc pentru corupție, abuzuri și nedreptăți. Tocmai din această cauză, ei s-au trezit într-o situație de șoc, neacceptând ideea unui trai nefericit într-o țară liberă. Aceasta ne demonstrează că orizontul de așteptare era imens, Republica Moldova fiind poluată de tot felul de utopii. Încercarea de a construi o societate democrată în ultimii peste 20 ani a suferit transformări, cunoscând succese și eșecuri, fluxuri și refluxuri, unde principiul continuității în evoluție unde a fost încălcat cu regularitate ducând la un proces de simulare a democrației. Ne referim la perioada celor aproape 9 ani de restaurare comunistă de tip sovietic a lui Vladimir Voronin. Însă, nici în perioada de după, nu s-a respectat acest principiu. În acest sens, ideea lui Victor Saca este semnificativă, el susținând că „instabilitatea social-politică și economică a societății de tip moldovenesc este rodul unui deficit de concepție integrală a tranziției, deficit de model optim(adaptat adecvat la condițiile concrete ale țării) de funcționare și dezvoltare a structurilor democratice, fapt ce vorbește despre o ruptură evidentă, nu numai între teorie și practică, ci și între aceasta din urmă ca proces evolutiv, și contextul general al continuității transformației sociale.”
Cu părere de rău, această tranziție a însemnat în Republica Moldova constituirea unei oligarhii economice, care n-a făcut decât să pervertească puterea politică a poporului și să transforme politicul într-un bun. Noua societate construită este una unde politicul se limitează la economică, sfera bunurilor publice la sfera propriilor interese, libertatea la consum și nedreptate. Astfel valorile și principiile democrației i-au forma unor măști sub care se ascund interesele meschine a unor grupuri sau partide partide. După „era Vororin”, Republica Moldova părea să înflorească. Odată cu venirea la putere în septembrie 2009 a Alianței pentru Integrare Europeană(AIE 1), societatea se aștepta la cotituri radicale, așteptări influențate de priza economică, politică, socială și morală din țară. Prima alianță creată de către partidele de dreapta nu a durat decât un an de zile. Pe motiv că nu s-a putut alege președintele Parlamentului timp de un an, legislativul a fost dizolvat, iar în data de 28 noiembrie 2010 în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare anticipate, în urma cărora s-a ales un noua componență a Parlamentului. Așadar, la 30 decembrie 2010, după multe negocieri, s-a creat AIE 2, care a durat 3,5 ani, perioadă în care, Republica Moldova a încercat să iasă din criza politică, dar puțini își dădeau seama că culmile aceasteia abia urmează. Un alt important eveniment care a avut loc pe scena politică moldovenească s-a dedus la destrămarea AIE 2, în martie 2013, care a venit împreună cu demiterea Guvernului.
Scenariile politice care s-au produs în această perioadă au atins cote maxime. Toate speculațiile care au apărut pe seama liderilor și partidelor politice nu au făcut decât să îngrijoreze societatea și să o facă să creadă că criza politică din Moldova pare a nu avea sfârșit. Criza politică continuă chiar și după alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, unde în noul legislativ a intrat un nou partid partid politic, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, care surprinzător a câștigat cele mai multe mandate, 25 din cele 101. Următorul pas care trebuia realizat de către partidele din noul Parlament a fost cel de alegerea Guvernului. Pe motiv că nu s-a putut crea din nou o alianță proeuropeană pentru a continua procesul de integrare a Republicii Moldova, actualii parlamentari erau nevoiți să găsească o soluție pentru a alege un nou Guvern. Cea mai mare surpriză petrecută pe scena politică în anul 2015, a fost cea de negocieri a două partide de dreapta (PLDM și PD) cu partidul Comuniștilor. Prin acești pași societatea credea că se întoarce „era Voronin” și că parcursul european pentru această țară dispare. În luna februarie a anului curent, Parlamentul a votat guvernul Gaburici, susținut de către deputații liberal-democrați cu excepția fostului prim-ministru Iurie Leancă, de democrați și de cei comuniști. Acest personaj Gaburici a fost probabil cel mai mediatizat prim-ministru din toate timpurile. Nesusținut de societate, acesta a încercat să își creeze o poziție de verticală și să nu fie marioneta oligarhilor, așa cum au declarat mulți dintre analiștii politici de la Chișinău. Sătul de jocurile politice și de situația critică din țară, Chiril Gaburici și-a anunțat demisia după doar 100 zile după ce a fost investit. Așadar Președintele Republicii Moldova urmează să numească un alt membru al Guvernului la funcția de premier interimar, până la formarea noului Executiv.
Ceea ce se întâmplă în momentul actual în Republica Moldova este probabil cea mai nefericită și șubredă perioadă după obținerea independeței. Sistemul financiar-bancar este distrus după ce prin scheme frauduloase au fost scoși din țară prin firme offshore circa 1 miliard de euro, guvernul minoritar a demisionat, susținerea din parte instituțiilor europene a dispărut, iar Legislativul este nevoit să investească un nou Guvern. Ceea ce se va întâmpla probabil în perioada următoare nu este deloc îmbucurător. Ori se va vota din nou un guvern minoritar, care inevitabil va aduce și alegeri anticipate, ori se va încerca crearea unei noi coaliții proeuropeane care să distrugă această criză politică continuă. Întreaga societate este sceptică în ceea ce privește viitorul țării și încearcă prin voință civică să le deschidă ochii clasei politice oligarhice care a creat din Republica Moldova un stat capturat din punct de vedere politic, social și economic.
Putem concluziona că, practicile tranziției sociale și politice din această țară nu încetează să se răsfrângă asupra societății un comportament asemănător cu cel al vechiului regim totalitar. Într-o astfel de situație, este indispensabil să concepem tranziția ca o ruptura care va începe cu o intermitență, numai ca să cunoască o cu totul altfel de dezvoltare.
În perioada tranziției spre democrație, în România dar și în Republica Moldova nici o noțiune de știință politică n-a cunoscut o mai frecventă utilizare printre rândurile politologilor ca cea de cultură politică. Fenomenul culturii politice ca parte componentă a culturii în general, își face apariția într-o anumită etapă istorică, fiind un produs inevitabil al dezvoltării sociale. În Republica Moldova, acest fenomen are o însemnătate primordială pentru societatea în tranziție care se vrea a fi democratică. Referindu-i la parametrii unei astfel de societăți, cultura politică poate fi analizată doar în relația cu „ progresul social și standardul de civilizație a acestei societăți cu nivelul ei de viață și spiritualitate”.
Numai dacă raportăm cultura politică de tip tranzitoriu la virtuțile ei cognitive, comportamentale, instituționale și axiologice, aceasta poate fi înțeleasă în sensul său propriu. Totalitatea de valori spirituale și încercarea de a crea și de a folosi aceste valori, scot în evidență cultura politică de tranziție. Cu ajutorul acestora putem distinge, pe lângă spiritualitatea politică, și elementele de psihologie politică. Este un fenomen social care se află în strânsă legătură cu purtătorii săi. Există astăzi câteva argumente care au rolul de a susține presupunerea existenței unui spațiu al tranziției culturii politice care poate fi identificat prin înțelegerea acesteia, a instabilității obiectivelor dar și a declinului ei. Acestea se pot realiza cu ajutorul sondajelor de opinie publică și exercitarea dreptului de vot. Atât pentru tranziția românească, cât și pentru cea din Republica Moldova, îi este specifică omul ciudat, absurd, iar orientările, ciudate și ele, sunt semne distinctive absolut necesare. Ele nu trebuie trecute cu vederea ci gândite și utilizate astfel încât să ajute la rezolvarea problemelor sociale.
Comunismul impus în România și Republica Moldova a stimulat propria organizare socială și a impulsionat o modernizare rapidă care a schimbat procesul organic de modernizare cu un efect de distrugere a clasei mijlocii anihilând orice stratificare socială. În consecință, orice principiu dintr-o societate civilă a suferit schimbări iar în prezent apartenența la o organizație civică sau socială, și ma refer aici la organizațiile nonguvernamentale, este scăzută, societatea civilă fiind greu de reconstruit.
Chiar după atâția ani după schimbarea regimului, a fi democrat semnifică a fi anticomunist, iar democrații se consideră a fi de centru-dreapta numai ca să se poată deosebi de non-democrați și comuniști, care sunt de centru-stânga. Din punct de vedere politic, distingerea de dreapta și stânga, nu este mai mult decât o amplasare față de clivajul comunist-anticomunist. Ceea ce crește probabilitatea ca tinerii să fie democrați ar fi respingerea dihotomiei stânga-dreapta. Dacă e să vorbim despre cultura politică în aspect tranzitoriu a tinerilor din Republica Moldova, atunci e absolut necesar de specificat că, odată cu căderea regimului totalitarist, partidele de stânga au continuat să existe. Tocmai din această cauză tinerii s-au trezit într-o perioadă de tranziție bruscă. Introducerea iluziei că „totul este al tuturor și în consecință nimic nu este al nimănui” n-a făcut altceva decât să ducă la apariția iresponsabilității față de muncă. Tinerii devin tot mai indeciși din acest punct de vedere, iar aceasta determină și o participare mai slabă a acestora în viața politică. Atât tinerii din România cât și cei din Republica Moldova își amintesc foarte vag tradițiile pre-comuniste și nu se pot referi la această perioadă în nici un fel. Altfel gândesc vârstnicii, fiind mai degrabă comuniști, și toate acestea pentru că păstrează „nostalgia timpurilor de aur ale perioadei comuniste”. Aceștia manifestă un dezacord puternic față de susținerea părerii că democrația este cea mai reușită formă de guvernare.
Persoanele care sunt cei mai supuși socializării post-comuniste, tind mai degrabă să fie democrați decât comuniști, iar vârsta fragedă și consumul media determină într-o oarecare măsură susținerea democrației. Chiar și așa, în eșantionul cel românesc și cel moldovenesc , consumul media ridicat nu reprezintă un semn clar al atitudinilor democratice. Alina Mungiu-Pippidi afirmă că „după cum susține teoria clasică a comunicării politice, cei care sunt mai interesați de politică și sunt mai bine informați tind să fie mai curând democrați”.
Sentimentul responsabilității față de politică este destul de important, dat fiind faptul că totalitatea acestor valori pune în lumină realitatea politică existentă. Cu părere de rău, atât în România, cât și în Republica Moldova, cunoștințele în domeniul politicii sunt mai mult decât nemulțumitoare. Aceasta se explică și prin nivelul scăzut de trai, cu precădere în localitățile rurale. Sunt elementele care lezează și tinerii, dat fiind faptul că ei rămân dezinformați de către mass-media cu privire la viața politică. Toate acestea pot fi observate, mai ales, în perioada campaniior electorale. Chiar dacă tinerii duc o viață politică activă, dispunând de un nivel satisfăcător de cunoștințe în domeniul politicii și astfel făcând o evaluare corectă a proceselor politice, ei totuși nu sunt susținuți în acest sens. Tinerii care se implică activ în viața politică și știu să facă o selecție între bine și rău, sunt cei care nu-și doresc să se întoarcă la regimul precedent, astfel fiind considerați cea mai optimistă grupă socială. Dintre studenții care se implică cel mai mult sunt cei care vor participa pentru prima dată la vot. Tinerii din România dar și cei din Republica Moldova optează pentru candidații și formațiunile democratice. Din păcate, sunt conjuncturi care le provoacă adevărate obstacole tinerilor în procesul de votare și mă refer aici la prevederile anticonstituționale ale Codului Electoral care restrâng posibilitățile în ceea ce privește dreptul la vot, indicând că cetățeanul are drept de vot „numai dacă este inclus în listele secției de votare în baza vizei de reședință”.
În formarea culturii române, un rol important îi revine ideologiei. Problemele legate de ea sunt indispensabile de cele care au în vedere puterea, autoritatea și relațiile de putere. Cu ajutorul ideologiei putem acorda o mai mare importanță relațiilor care se fixează între cetățeni, dar și să lămurească relațiile politice în condițiile concrete. Din păcate, ideologia comunistă și-a atins scopul, reușind să convertească foarte mulți tineri din Republica Moldova și mai puțini din România. Tocmai din acest motiv abordarea culturii politice pentru o societate este mai mult decât necesară în procesul de transformare, devenind factorul determinant al procesului de democratizare. În Republica Moldova, chiar dacă au fost adaptate unele modele constituționale democratice și în ciuda pluralismului politic, încă nu putem discuta despre o adevărată democrație. În afara unei culturi politice democratice, nici nu poate fi vorba de democrație, deci, cultura politică este criteriul hotărâtor care conturează caracterul democratic al unui regim politic. În consolidarea acestei idei, trebuie menționat faptul că atât România, cât și Republica Moldova sunt societăți polietnice.
Un aspect la fel de important pentru perioada de tranziție este reprezentat de emigrarea masivă a tinerilor. Toate acestea numai din cauza dezamăgirii de condițiile de trai care au existat aici, dorindu-și să nu mai trăiască în sărăcie. Pentru că forța de muncă a migrat, a avut de suferit și democratizarea țărilor, iar perioada șederii lor într-o țară străină, le va schimba diametral poziția socială, dar și părerile și valorile. Tinerii devin mai activi și independenți, nefiindu-le frică să-și asume anumite riscuri. În același timp, „ei devin înstrăinați în țările de baștină, neparticipând la procesele politice locale, neavând interes să voteze și să ia decizii”. Treceerea la noile forme de organizare socială a influențat schimbarea calitativă și cantitativă. Unele dintre particularitățile perioadei de tranziție care au avut un comportament criminal al tinerilor, le subliniem pe cele cu caracter instabil și tensionat. În aceste țări instituțiile statului sunt prea slabe pentru a face să dureze forțele tranziției. Așteptările tinerilor în ceea ce privește rolul statului nu erau încă realizate, iar în condițiile crizei economice s-au diminuat esențial resursele statului deosebit de necesare asigurării nevoilor sociale. În Republica Moldova și România se observă un număr tot mai mare a celor care au nevoie de ajutor social. Măsurile de creare a noilor locuri de muncă prin încurajarea firmelor, în sensul angajării șomerilor prin subvenții acordate din fondul de șomaj, tranzacționarea locurilor de muncă, politicile de creștere a mobilității pe piața muncii care constau în încurajarea migrației, sunt doar câteva dintre măsurile de politică activă în statele Europei de Est și Centrale în combaterea șomajului.
Nici în domeniul învățământului situația nu este una prea bună, tocmai din cauza că mulți dintre profesori sunt nevoiți să plece peste hotare. În Republica Moldova, în ultimii zece ani au plecat peste patru sute de colaboratori științifici care alcătuiau o resursă importantă pentru țară. În consecință, ponderea tinerilor până la 30 ani dintre cadrele științifice de la Academia de Științe din Moldova constituie doar 3 la sută. În acest sens, a fost necesară efectuarea mai multor măsuri îndreptate spre stimularea procesului de pregătire nu numai a specialiștilor de înaltă calificare profesională, ci și a unor cetățeni care au un simț al responsabilității civice bine dezvoltat și care vor fi gata să ia parte la soluționarea pozitivă a unor probleme din societate. Toate acestea vor contribui la realizarea unor schimbări pozitive de ordin economic și social. Pe de altă parte, în procesul tranziției tinerii ar trebui sunt nevoiți să învețe să devină patrioți, mai ales că în condițiile democrației bunăstarea individuală ar atinge perfecțiunea doar dacă se vor însuși adevărurile simple și obiective. Participarea activă individuală la procesul de conducere, cooperarea societății și personalității, schimbarile sociale și politice dar și dialectica relațiilor prospere dintre individualism și colectivism sunt doar câteva din cele mai importante adevăruri în acest sens. Dacă sistemul de educație civică s-ar baza pe aceste principii ale funcționării efective ale societății, și ar pătrunde organic în procesul de predare a materialului teoretic, societatea s-ar îndrepta cu pași siguri spre democrație.
În vederea aceasta, cultură politică poate funcționa doar dacă poporul este liber să decidă care este forma de guvernământ pentru ei. Cultura politică din România și Republica Moldova se caracterizează astăzi prin trecerea de la cultura politică dependentă la cea participativă. Astăzi, caracteristic culturii politice românești și moldovenești le este neîncrederea față de instituțiile statului, tocmai din motivul indiferenței populației față de putere generate de neefectuarea supravegherii celor aleși care duce la nesoluționarea problemelor absolut necesare societății. O altă problemă este lipsa interesului față de activitatea politică, dar și pasivitatea care compromite transformarea, modernizarea politică și stabilitatea societății.
În prezent, tinerii sunt mult mai receptivi față de valorile europene și occidentale. Educarea tinerilor în spiritul acestor valori duce la promovarea calității democrației în societate. Având ca reper diferențele și asemănările în educarea valorilor democratice din țările de Est și Centrale este absolut necesar să afirmăm că neîncălcarea drepturilor omului, eliminarea discriminării și diferențelor etnici și religioase sunt „ premise pozitive pentru consolidarea unui stat de drept și formarea unei culturi politice”.
Cultura politică românească și moldoveneascsă încă nu au atins nivelul marilor culturi organizate, solide și disciplinate, „capabile de întreprinderi de mari dimensiuni, sistematizate și de continuitate”. România și Republica Moldova dispun de o generație tânără, instruirea și educarea căreia vor garanta bunăstăre întregii populații, numai dacă vor fi promovate valorile democratice care vor duce la dezvoltarea nivelului de cultură al acestor tineri.
Socializarea politică- proces de formare și de dezvoltare a identității politice a tinerilor
Partea care intra în mod necesar în componența culturii politice este socializarea politică, proces de interiorizare în psihologia unei persoane a normelor și ideilor politice existente într-o societate. Însușirea valorilor politice, și aici ne referim la legitimitatea unei ordini sociale, la sentimentul apartenenței la o națiune și la modurile de organizare democratică, se află în strânsă legătură cu socializarea politică. Procesul de socializare politică implică credințele, ideile, valorile și orientările care vor fi însușite de către individ. Este de necontestat importanța socializării politice, dat fiind faptul că, fără ea, o cultură politică ar dispare după numai o generație. În viziunea lui W. Phillips Shively, socializarea politică poate fi realizată mai ușor în perioada copilăriei și descrește odată cu înaintarea în vârstă. Familia este cea care pune baza unei atitudini pozitive așa ca încrederea în semeni sau cea față de autoritate.
Datorită socializării politice, personalitatea, societatea și cultura, trei dimensiuni constitutive ale existenței se află în relație, operând o sinteză dublă fără de care grupurile în care se înscrie această existență nu pot funcționa. Socializarea mai permite și combinarea la nivelul fiecărui membru al grupului, adaptarea acestuia la identitatea colectivă dar și structurarea personalității individuale. G. Țurcan afirmă că „procesul de socializare politică evoluează de la însușirea de cunoștințe spontane prin observații personale la formarea de cunoștințe sistematizate”.
Atât pentru România cât și pentru Republica Moldova socializarea politică este o modalitate de formare a culturii politice a tinerilor. Obiectivul major al acesteia constă în realizarea transmiterii unui set de valori politice de la o generație la alta. Tinerii de astăzi nu sunt marcați de valorile societății totalitare ceea ce duce la asimilarea mult mai ușoară a culturii politice democratice. În felul acesta, ei reprezintă puterea socio-politică primordială și chiar pilonul modificărilor democratice din societate. Radicalismul și receptivitatea față de ideologiile irealizabile le sunt caracteristice tinerilor, ceea ce poate duce la apariția unei probleme. În contextul unei perioade destul de complicate în Republica Moldova și mai puțin în România au loc schimbări în sistemul politic, criza făcându-se resimțită în toate sferele vieții sociale.
În ceea ce privește perioada în care se realizează, se vorbește despre o socializare primară și una secundară. Cea primară are loc în prima etapă de viață și ia naștere în momentul în care copilul devine capabil să învețe informații din sfera politicului. Este o formă de socializare care se dobândește în familie. Socializarea secundară este obținută în general în școală într-un grup de prieteni și are ca premiză noile suprapuneri de elemente axiologice peste cele vechi sau chiar înlocuirea celor vechi de altele noi. Socializarea secundară presupune două faze: renunțarea la valorile anterioare, adică desocializarea și însușirea unor valori noi adică resocializarea. Odată cu socializarea secundară apare și socializare anticipativă care se poate produce datorită propagandei.
Din punctul de vedere al modului în care se realizează socializarea politică, distingem: socializare formală și informală, socializare latentă și manifestă, socializare conștientă și inconștientă și socializare cognitivă, afectivă și creatoare. Există și o socializare spontană sau impusă. Normele și valorile unui sistem politic se fac simțite cu o intensitate mai vizibilă sau mai puțin vizibilă în cadrul socializării impuse urmând orientări sau modalități variabile. De la originile ei, societatea le-a prezentat oamenilor spre acceptarea obligatorie a unui set de norme și reguli. Viața socială activă impune și câteva măsuri pe plan politic iar individul, ia o decizie în vederea implicării sale și reacționării la acțiunile personalităților politice. În acest sens, Virgil Măgureanu subliniază faptul că socializarea politică este un proces complex, „individul social este pregătit să-și asume rolurile pe care comunitatea i le propune, pentru exercitarea unui status corespunzător în comunitate”.
Primele instanțe ale socializării politice care au un rol semnificativ în formarea atitudinilor și orientărilor politice sunt reprezentate de familie și școală. Cu timpul, acestora li se vor adauga grupul de prieteni, mass-media, biserica și respectiv partidele politice. Părinții sunt cei care ne transmit valori indespensabile care mai apoi se vor răsfrânge asupra felului în care ne referim la sfera politică și la modul cum se vor răsfrânge asupra altor aspecte ale vieții noastre. Speranțele individului față de politică pot fi prevăzute cu ajutorul politicii familiei, cu alte cuvinte cu ajutorul felului în care este utilizată puterea în familie în procesul de luare a deciziilor. Un stat autoritar depinde foarte mult de familie, dat fiind faptul că, familia autoritară îl pregătește pe individ pentru un stat autoritar, iar cea democratică-pentru un stat democratic.
Treptele și formele școlare au un interes aparte în socializarea elevilor. Ea reprezintă un agent de socializare verificat de stat, cu ajutorul căreia liderii politici încearcă să îi modeleze pe cetățeni. Un rol deosebit în educarea concepției despre lume și viața tinerilor îi revin grupurilor de prieteni. Cu toate acestea ele se schimbă considerabil în ceea ce privește influența asupra orientărilor politice. Pentru calitatea democrației, un rol important îi revine presei dintr-o societate. Cu toate acestea, aceasta acționează cu precădere în campaniile electorale. Este evident că, mass-media oferă o garanție pentru informarea în vederea satisfacerii necesităților societății. Presa liberă influențează relațiile politice din țară, astfel jucând un rol important în formarea culturii politice a tinerilor. Mulți dintre ei își exprimă dragostea pentru mass-media prin implicarea lor la editarea unor ziare ale universității sau publicarea unor articole în revistele destinate tinerilor.
În ceea ce privește religia, nu există o relație directă între aceasta și tendința spre democrație, ceea ce nu înseamnă că nu ar exista o varietate de alte modalități, în care biserica și atitudinea religioasă va influența psihologia politică a tinerilor sau cultura politică a societății. În lucrarea sa, Politica după comunism, Alina Mungiu-Pippidi sublinia faptul că „revizuind dovezile pe tema influenții religiei, Inglehart ajunge la concluzia că religia acționează prin intermediul unor norme și deprinderi culturale”. Altfel spus, o confesiune care poate fi recunoscută cu aceea a unui stat sau a unei societăți pe o perioadă îndelungată, duce la crearea unor instituții informale care sunt durabile chiar după ce lumea încetează să mai meargă la biserică sau proporția între confesiuni se modifică.
Studenții de azi reprezintă grupul de intelectuali cel mai participativ la viața politică. Capacitatea lor intelectuală și menirea acestora în societatea de mâine, este să modifice problema socializărilor politice într-o problemă de ordin statal. Specificul dezvoltării sociale și particularitățile sistemului politic au influențe asupra procesului de socializare.
Participare politică – factor de dezvoltarea a culturii politice a tinerilor;.
Tinerii reprezintă componenta constitutivă, un grup specific al societății contemporane, cărora le sunt specifice o mulțime de însușiri. Ne referim aici la perioada vizată, definită la constituirea unor calități sociale unice, caracteristice pentru intelectualități ca o categorie socială. O altă însușire este reprezentată de pregătirea pentru activitatea socială și profesională care are un caracter bilateral și binar. Acumularea de cunoștințe în viața socială și profesională este sfera principală de activitate, iar interacțiunea grupelor cu statut etnic și social diferit dar și condițiile specifice de viață și muncă reprezintă alte calități la fel de importante specifice tinerilor. Însușirile menționate implică un anumit nivel de cultură politică care poate lua naștere prin participarea politică a tinerilor iar odată cu aceasta se formează viitoarea elită politică de care va depinde viitorul țării.
Semnificațiile care țin de ordinul politicului în viața tinerilor își au origine nu numai în spațiul cultural al societății, dar și în caracterul complex în care sunt plasați indivizii. Totalitatea elementelor valorice și comportamentale ale procesului de participare scot în evidență traiectoriile politice ale societăților moderne. Este o concluzie sintetică a unor cercetări comparative efectuate în diferite societăți, care, după părerea Ancuței Plăeșu „legitimează interesul deosebit manifestat și în România în ultimul deceniu față de cercetarea participării politice și a suportului cultural al acestuia”. Apartenența organizațională este cea care indică cel mai bine prezentarea gradului de participare politică. Cele care constituie nucleul societății civice sunt organizațiile neguvernamentale care ajută individul să se poziționeze într-o relație eficace cu sistemul politic, reușind să stimuleze predispozițiile individuale foarte importante pentru cultura politică democratică.
Interesant este faptul că Republica Moldova și România înscrie ponderile cu un nivel ridicat al organizațiilor de tineri din zona europeană. Aceasta se poate explica prin apartenența la organizațiile de elevi și studenți. Tot Ancuța Plăeșu susține că „ponderea ridicată a tinerilor români, membri ai partidelor politice ( 21 procente, cea mai ridicată pondere din Uniunea Europeană) trebuie înțeleasă ținându-se cont de faptul că discutăm despre 21 procente din cei 7 procente tineri români membri ai organizațiilor neguvernamentale”.
Atenția sporită pentru politică și problemele de actualitate atinge cele mai ridicate cote printre rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 25-30 ani și a celor care locuiesc în mediul urban. Chiar dacă preocuparea pentru problemele comunității este punctul de plecare al participării, acesta nu este totuși suficient, mai ales că tinerii nu se implică activ în organizațiile din care fac parte. A fi pregătiți pentru participare înseamnă a-și îndrepta atenția spre pregătirea în interiorul sistemului politic. Participarea civică redusă a tinerilor stă la baza unei implicări scăzute în politică. Singura dimensiune a participării tinerilor din România și Republica Moldova ar fi posibilă datorită apartenței la organizațiile politice. Altfel spus, premiza și componenta participării politice este reprezentată de implicarea în problemele publice și celei ale vieții politice. Din păcate tinerii din aceste două țări au un nivel scăzut al interesului față de politică.
Este de neglijat faptul că aproape toți indivizii își îndreaptă direcția spre spectrul social-politic mai mult ca supuși decât ca cetățeni. Diferența fundamentală între un supus și un cetățean constă în faptul că cetățeanul este mult mai implicat în procesul de participare politică. Din această cauză comportamentele participative se deosebesc foarte mult de cultura politică a unei societăți.
Menționând în capitolul I tipologia culturii propuse de către G.Almond și S.Verba, putem discuta despre legătura dintre participare politică și cultură politică. Altfel spus, în cultura de tip parohial, cetățenii sunt sceptici în ceea ce privește sistemul politic, iar printre preocupările lor esențiale se află problemele politice de importanță locală. În cultura dependentă sau de supunere, se manifestă o oarecare atenție față de ipostazele legate de rezultatele activității sistemului politic, în sensul oportunităților sau inoportunităților pe care acestea le pot avea pentru indivizii societății, însă, în mare parte, se mențin atitudinile de inactivitate, controlate de componenta afectivă și nu de cea evaluativă sau cognitivă. În unele cazuri, cetățenii, și aici se includ și tinerii, conștienți de rolul lor în desfășurarea evenimentelor politice, utilizează diverse mijloace pentru a influența deciziile care se iau la nivel guvernamental si anume, prin vot, proteste, manifestări pașnice. Astfel, cultura civică devine o cultură politică participativă. Cu toate acestea, în cultura civică, tendințele spre o politică participativă nu pot lua locul participărilor politice dependente și parohiale, din contra, se armonizează cu acestea.
Sunt tineri pentru care participarea politică nu este prea importantă, luând în calcul riscurile implicării în acțiuni politice și nu posibilitățile și avantajele acesteia. În consolidarea acestei idei, G. Pasquino introduce teoria de „pasager clandestin”, care, chiar dacă nu iau parte la acțiunile inițiate de alții în vederea obținerii unor bunuri colective, câștigă totuși de pe urma acestor rezultate. În acest sens, Hirschman afirmă că „ din moment ce rezultatul și obiectivul acțiunii colective sunt de obicei un bun public la dispoziția tuturor, singurul mod în care un individ poate să-și sporească avantajul pe care el însuși îl obține din acțiunea colectivă pe care o susține. În loc să stea la pândă și să încerce să se comporte ca un pasager clandestin , individul cu adevărat eficient va căuta să fie cât mai activ cu putință, în funcție de limitele pe care i le impun celelalte activități ale sale și obiectivele esențiale”.
Noile modele specifice ale participării politice în stimularea activităților mediatoare de acțiune, cum sunt acelea ale asociațiilor voluntare, au condus la apariția în democrațiile occidentale a unor constrângeri, în vederea unor forme noi de creare și realizare a politicilor publice. Sunt reforme constituționale care și-au luat avântul în urma răspunsurilor la provocările modificărilor valorice a unor societăți, ceea ce ar explica evoluția mai lentă a societății civile în țările care au beneficiat de trecerea de la comunism la democrație. Din categoria acestor țări fac parte atât România cât și Republica Moldova.
Participarea tinerilor este poate cea mai importantă resursă, forța indispensabilă pentru preocupările administrației publice în evoluția socială și economică, care își lasă amprenta asupra calității și, prin suportul acordat, justifică procesul de luare a deciziilor în proiectarea, crearea și aplicarea programelor de dezvoltare. Tinerii sunt mult mai receptivi în acest sens, susținând deciziile și programele la înfăptuirea cărora au participat. Într-o democrație cu tradiție, participarea tinerilor la procesul de îmbrățișare a deciziilor se produce gradat, parcurgând unele faze, care coincid cu nivelurile de participare.
Prima fază a participării este cea a informării. Ea are ca premisă eforturile întreprinse de cetățeni dar și a administrației locale. Aceasta din urmă are ca obligație emiterea informațiilor. Cea de-a doua fază presupune dialogul dintre autorități și indivizi, ca, în cele din urmă să identifice necesitățile acestora. Participarea politică este constituentul primordial al noțiunii de guvernare productivă, asigurând accesul tinerilor la procesul de adoptare a unor decizii. Pilonul sistemului democratic este acela al capacității tinerilor de a participa la dezbaterile publice. Activitățile oficialilor în ceea ce privește sporirea gradului de participare a tinerilor care pot merge până la directiva unor standarde minime de consultare a societății, sunt reflectate în Carta Albă a Guvernării Europene. Astfel, este scoasă în evidență transparența procedurii, dar și un nivel mai ridicat al informării tinerilor.
În procesul de participare a tinerilor este mai mult decât important ca ei să fie tratați ca niște clienți ai unei afaceri. Dana Murgescu și Cătălin Dumitrică sunt de părerea că „dacă cetățenii plătesc pentru serviciile administrației, taxe și impozite, ei ar trebui să fie capabili să cumpere acele servicii de care au nevoie și pe care le doresc. Dacă administrația este plătită din aceste taxe și impozite, ar trebui să se străduiască să furnizeze servicii de cea mai bună calitate în cel mai eficient mod.”
Nivelul diferit de implicare a tinerilor atunci când este vorba de alegeri, produce o primă concluzie cu privire la nivelul de participare politică, care poate crea un prim semn asupra modului în care tinerii se vor implica pe viitor în rezolvarea problemelor la nivel local sau de stat. Astfel, prin practica votului, prin proteste, manifestații sau petiții, tinerii își exprimă decizia lor de a participa la procesul de luare a deciziilor publice.
Participarea tinerilor din Republica Moldova la viața politică;
Educarea civică și politică a fragedei generații supune o investiție pe un termen îndelungat pentru orice societate. Conform Strategiei naționale pentru tineret „Numai un tânăr activ, responsabil, informat și instruit poate deveni un partener activ pentru autoritățile publice. Merită să fie evidențiate receptivitatea tinerilor și responsabilitatea civică față de problemele cu care se confruntă comunitățile locale din Republica Moldova. Astfel, tinerii se implică activ în soluționarea problemelor ecologice, sociale și culturale alături de persoanele adulte.” În urma schimbărilor politice din Republica Moldova, rolul participării tinerilor a crescut considerabil în ultima perioadă și aceasta impune o schimbare a comportamentului civic și politic. În această ordine de idei , conform unui studiu sociologic realizat în perioada decembrie 2010- ianuarie 2011 pe tema Participarea tinerilor în Republica Moldova, se arată că 53,3 procente dintre tinerii respondenți consideră implicarea lor în viața politică una foarte importantă. Este o cifră promițătoare pentru Republica Moldova, dat fiind faptul că mai mult de jumătate dintre tinerii intervievați conștientizează rolul lor în luarea deciziilor. Din păcate, sunt persoane, aproximativ 4 procente, care nu se implică în viața politică a țării, ceea ce ne demonstrează că ei nu sunt pregătiți să facă față noilor cerințe ale societății democratice.
Figură 1 ( Datele au fost preluate din Studiul sociologic: Participarea tinerilor în Republica Moldova, realizat în perioada decembrie 2010- ianuarie 2011)
Studiul mai arată că, cele mai întâlnite procedee de participare a tinerilor la viața politică sunt: participarea la vot, aderarea la organizații de tineret, participarea la manifestații politice, la luarea deciziilor la nivel de comunitate etc. Implicarea tinerilor la viața politică la nivel de comunitate nu se referă doar la participarea la vot, dar și la implicarea activă a tinerilor la elaborarea politicii de tineret. Participarea directă a tinerilor la decizia politică este metoda cea mai potrivită prin care se pot implica și manifesta tinerii în viața comunității.
Participarea tinerilor din România la viața politică
În România, conform Institutului Național de Statistică, în anul 2014 se aflau cca 4,5 milioane de tineri cuprinși între 18-35 ani. În calitate de stat membru al UE, România se supune realităților politico-economice europene, drept urmare tinerii români se duelează cu necesități similare celor din alte state europene. Astfel, România și-a luat angajamentul de a implementa și dezvolta politici la nivel de țară prin „Legea nr. 305/2006 din 27-07-2006, „Legea Tinerilor” publicat în Monitorul Oficial nr.648 din 27-07-2006”. În același timp, o latură destul de importantă a implementării politicilor, este reprezentată de competența și capacitatea de a reacționa la necesitățile reale ale tinerilor și de a se potrivi cu specificul local în care acestea se constituie. În acest sens, o modalitate viabilă pentru realizarea acestuia, se regăsește în consultările printre rândurile tinerilor. Ele au rolul de a constitui un exercițiu de democrație participativă, asigurând implicarea directă la procesul decizional. La fel de importantă este oferirea unui cadru potrivit pentru dezvoltarea dialogului între autoritățile publice și indivizi. Tinerii din România sunt o generație confuză care își doresc participare dar nu se implică în luarea deciziilor. Doar o treime din tineri se informează despre viața politică, domeniul politic fiind de două ori mai puțin important pentru ei decât pentru persoanele vârstnice.
Studiul realizat de către Compania de Cercetare Sociologică și Branding (CCSB) despre structura participării la vot la cele 5 tipuri de alegeri (europarlamentare 2007, parlamentare uninominale 2008, europarlamentare 2009, prezidențiale 2009) arată că există nivele diferite de participare. Ele concid în mod evident unor nivele diferite de interes. Cunoaștem faptul că, în general, nu doar tinerii dar întreaga societatea românească nu este interesată de alegerile europarlamentare. După intrarea României în Uniunea Europeană au avut loc 3 scrutine de alegeri europarlamentare: 2007,2009 și 2014. În graficul de mai jos sunt incluse doar alegerile din 2007 și 2009 care ne demonstrează că rata de participare la ambele scrutine a fost destul de slabă. Urmărind implicarea tinerilor la vot la cele cinci tipuri de alegeri, observăm un nivel foarte scăzut față de alte categorii de vârste care s-au prezentat la vot.
Figura 2
În concluzie, vom remarca faptul că, deși tinerii ar trebui să reprezinte modelul ilustrat atunci când este vorba de participare, nu numai la vot, dar inclusiv și la deciziile care influențează societate, o bună parte din ei devin indiferenți atunci când viitorul țării depinde de ei. Neimplicarea tinerilor la viața politică este cauzată pe de o parte de neîncrederea în instituțiile statului, iar pe de altă parte de dezamăgirile față de politic. Distanța dintre tineri și instituțiile statului și procesul democratic are drept cauză lipsa tradiției de a participa la construirea unei societăți democratice și eficace.
Evidențiind particularitățile culturii politice în România și Republica Moldova, concluzionăm că o cultură politică fără socializare politică, fără participare politică și fără o democrație consolidată nu ar exista, iar direcția pe care aceste două state trebuie să o mențină este cea de demonopolizare a instituțiilor de stat și de creare a condițiilor necesare tuturor cetățenilor. Tinerilor ar trebui să li se ofere șansă de a trăi într-o țară democratică, unde spiritul de cetățean este apreciat. Cu siguranță, participarea tinerilor care țin la valorile democrației și ale libertății ca cetățeni, este decisivă pentru soarta atât a Republicii Moldova cât și a României. Cu toții cunoaștem faptul că procesul de democratizare a întimpinat și continuă să întimpine obstacole în țările din Europa de Est. Astfel, au loc schimbări la diferite nivele: politic, instituțional, economic, social, iar odată cu aceste transformări, rolul implicării tinerilor capătă amploare, impunându-se o schimbare de mentalitate și în același timp o modificare a comportamentului politic. Viitorul prosper al României și al Republicii Moldova este nerealizabil fără participarea activă a tinerilor în procesul decizional. Tinerii trebuie să însușească modalitățile și posibilitățile necesare de a participa activ la crearea propriului lor viitor, pentru că anume ei sunt inițiatorii progresului și schimbărilor spre bine. Procesul de schimbare a aptitudinilor și valorilor politice a tinerilor cetățeni reprezintă rădăcinile unor provocări la care democrațiile acestor două state trebuie să facă față.
Capitolul III
Studiu de caz. Cultura politică a tinerilor din România
și Republica Moldova în contextul tranziției spre democrație
România și Republica Moldova sunt două state de drept democratic, unde libertățile și drepturile omului, demnitatea lui, pluralismul politic, dreptatea și dezvoltarea liberă a indivizilor reprezintă cele mai înalte valori. Ca să ne convingem că aceste două țări se îndreaptă spre direcția potrivită, ne-am propus să realizăm un chestionar alcătuit din 23 de întrebări. Am fost interesați mai mult de participarea tinerilor la viață politică, tocmai din motivul că aceștia reprezintă pilonul pe care se va sprijini societatea de mai apoi. De aici ne vom da seama care este nivelul culturii politice al tinerilor și cât de implicați sunt ei în vederea construirii unei societăți democratice, una în care să triumfeze valorile amintite mai sus.
Chestionarele au fost aplicate unui eșantion de 130 de persoane, studenți ai Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și ai Universității de Stat din Moldova, cu vârsta cuprinsă între 19 și 32 de ani. Ne-am propus să realizăm două chestionare, unul adresat studențior sibieni și altul celor basarabeni, ca să analizăm care este deosebirea dintre raspunsurile lor, și mai exact, să facem o comparație între nivelul culturii politice pe care-l posedă tinerii din aceste două țări. Chestionarele au fost realizate pe perioada 25-30 mai 2015.
Prima întrebare din chestionar se referă la forma de guvernământ a României și a Republicii Moldova. Diversitatea răspunsurilor date de tineri ne demonstrează gradul de implicare a acestora în viața politică a țării. Dintre cei chestionați, 30,8 procente nu cunosc care este forma de guvernământ a României, ceea ce înseamnă că din 65 de persoane, 20 rămân cu ideea că forma de guvernământ a țării este alta decât cea semiprezidențială. În vederea soluționării acestei probleme, ar trebui ca aceștia să fie instruiți și educați spre direcția participativă.
Figura 3
Comparând răspunsurile studenților sibieni cu cei basarabeni, putem afirma că cei din urmă, au răspuns corect într-un număr puțin mai mare ( 87,7 procente). Totuși, 8 persoane, din lipsa de interes, nu știu că forma de guvernământ a Republicii Moldova este cea parlamentară.
Figura 4
O varietate de răspunsuri au fost date la întrebarea Cum evaluați activitatea Parlamentului actual din România? 27, 7 procente dintre studenții români sunt de părere că activitatea Parlamentului este slabă. Un număr foarte mic face diferența dintre activitatea satisfăcătoare, slabă și foarte slabă a parlamentului. 14 dintre cele 65 de persoane sunt de părerea că Parlamentul funcționează pe placul cetățenilor. Deloc îmbucurător este faptul că 7,7 procente nu sunt interesați de activitatea Parlamentului.
Figură 5
Din parte studenților basarabeni, am obținut doar două dintre cele cinci obțiuni în ceea ce privește activitatea Parlamentului actual al Republicii Moldova. 87,7 procente, adică 57 de persoane consideră că activitatea Parlamentului este una slabă, iar 8 tineri optează pentru varianta satisfăcătoareAceasta se poate explica prin imaginea negativă generată de scandalurile politice și implicările frauduloase în sfera economică.
Figura 6
La etapa actuală, Republica Moldova se confruntă cu o instabilitate politică. Guvernul a demisionat, iar Președintele, așa cum prevede Constituția Republicii Moldova, trebuie să desemneze un nou candidat la șefia Executivului, însă, doar după ce fracțiunile parlamentare ajung la un consens. Probabil, tinerii și întreaga societate sunt indignați din cauza jocurilor politice și își doresc o schimbare, își doresc ca Parlamentul și toate instituțiile statului să funcționeze așa cum ar trebui să funcționeze într-un stat democratic. Ori asta nu se realizează pentru că nu există voință politică? Nu există, pentru că interesele proprii stau de multă vreme în prim plan, iar societatea de astăzi pur și simplu nu înterprinde nimic.
La întrebarea Cum evaluați activitatea Președintelelui actual din România?, 27 tinerii se declară mulțumiți și consideră activitatea acestuia bună. O activitate foarte bună din partea Președintelui este susținută de către 11 tineri -16,9 procente, iar 20 studenți, adică 30,8 procente consideră că activitatea acestuia este satisfăcătoare. Putem remarca faptul că în luna noiembrie al anului trecut în România au avut loc alegeri prezidențiale unde câștigător în turul II a fost ales Klaus Iohannis, care datorită generației facebook și convergenței media, a câștigat foarte multă popularitate. Acesta ar fi un factor care ar demonstra de ce studenții români au încredere și sunt mulțumiti de activitatea acestei instituții. Mulți dintre tineri au fost fustrați de perioada când Traian Băsescu a deținut două mandate de președinte, de aceea această nouă imagine politică a adus mulțumiri și încredere nu doar printre rândurile tinerilor dar și în întreaga societate. Potrivit unei analize realizată de către Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES), 58 procente dintre persoanele cu vârstă până la 34 ani, s-au prezentat la vot în turul doi, față de 51 procente care s-au prezentat în turul întâi. Preferatul tinerilor în turul doi a fost Klaus Iohannis, astfel 38 procente dintre tineri cuprinși cu vârste între 18-34 ani l-au votat ca președinte, pondere mai mult decât dublă față de contra candidatul său, Victor Ponta. Conform acestei analize, putem concluziona că, anume tinerii au avut un rol evident în cadrul alegerilor prezidențiale din turul doi.
Figura 7
Analizând răspunsurile venite din partea studenților de la Universitatea de Stat din Moldova la aceași întrebare, observăm o neîncredere și o apatie față de instituția Președintelui. Așadar, activitatea acestuia este evaluată de către studenți ca fiind una foarte slabă, 48 din cei 65 de chestionați au răspuns astfel. 3,1 procente dintre studenți sunt de părere că activitatea instituției este una satisfăcătoare, iar 14 persoane susțin că prestația acestuia este una slabă. Doar o singură persoană din cei 65 este de părere că activitatea Președintelui este una bună. Rată scăzută de încredere față de activitatea instituției Președintelui este cauzată de alegerea acestuia de către Parlament, astfel cetățenilor nu li se oferă posibilitatea de a-și manifesta votul pentru. Din această cauză, președinte al Republicii Moldova a devenit o persoană mai puțin cunoscută și neagreată de către o mare parte din cetățenii acestui stat.
Figura 8
În ceea ce privește problema informării despre politică analizată cu ajutorul răspunsurilor tinerilor la întrebarea legată de cât de des urmăresc evenimentele politice, putem adopta o poziție destul de optimistă privind viitoarea implicare politică a celor chestionați. În Republica Moldova, mai mult de jumătate din tineri, 34 de persoane, au declarat că urmăresc des știrile, iar 11 dintre ei- chiar foarte des. Aproape aceeași situație este și în România, 18,2 procente au răspuns că urmăresc foarte des și 43,9 procente- des. Cu siguranță ar trebui să nu evităm măsura în care această implicare este voluntară sau dimpotrivă. Există riscuri ca tinerii să fie nevoiți să urmărească programul de știri influențați de alegerea părinților, deși, ei ar prefera un alt program de știri. Aceasta ar însemna că ei au o motivație extrinsecă, și nu una intrisecă.
Figura 9
În această ordine de idei, putem adăuga că ponderea celor care declară că evenimentele politice nu reprezintă un mare interes pentru ei este destul de mare. 31,8 procente dintre tinerii din România și 29,2 procente dintre basarabeni urmăresc știrile politice rar. Există și indivizi care nu urmăresc deloc aceste evenimente politice, ceea ce ar putea fi explicat prin faptul că varietatea de știri, și aici nu ne referim doar la cele politice, prezintă un interes mult mai ridicat. Probabil din această categorie fac parte tinerii care nu văd nicio scăpare, care consideră că, chiar dacă vor fi la curent cu situația politică din țara lor, lucrurile oricum nu se vor schimba spre bine. Putem concluziona că acești tineri au o percepție negativă asupra propriei eficacități politice.
În ceea ce privește expunerea la mass media, literatura de specialitate admite ideea că orice canal de informare am accesa, acesta va răspunde unei anumite necesități de informare. Când suntem interesați de teme politice sau de politică publică, recurgem la ajutorul ziarelor și revistelor, la presa scrisă în general, iar dacă vrem să-i cunoaștem mai bine pe politicieni, să le cunoaștem comportamentul, vom alege televizorul ca sursă de informare. Datorită acestei delimitări, ne vom da bine seama de tipul de informație pe care îl caută tinerii sibieni și cei basarabeni. Urmărind figura 10, observăm că indvizii din cele două țări au aceeași sursă de informare. De aici deducem că există o tendință de a folosi ziarele, chiar dacă numărul acestor tineri este foarte mic, o singură persoană din cei 65 din Republica Moldova și 3 din România, și altă tendință, de a utiliza televizorul și internetul.
Figura 10
La prima vedere ni s-ar părea că utilizarea internetului și a televiziunii, care prevalează cu mult față de ziare și radio, are un efect negativ. Cu toate acestea, contextul tehnologic poate reprezenta o premisă pozitivă, stimulând deprindere de căutare a informației. De-a lungul timpului au existat o serie de cercetări care au demostrat că tinerii care apelează la informațiile de pe internet, își pun mult mai multe semne de întrebare, devin mai neîncrezători în ceea ce privește sistemul politic. Nu putem să ne pronunțăm pe marginea acestui subiect doar negativ. Faptul că tinerii petrec foarte mult timp în fața televizoarelor sau accesând internetul, ne face să credem că ei totuși știu să facă diferența dintre o știre bună și una mai puțin bună, astfel dezvoltându-și o cultură politică care va contribui la prosperitatea țării.
Datorită unei analize minuțioase privind modul în care deciziile politice îi influențează pe tineri, deschidem o nouă poartă spre un viitor al României și Republicii Moldova, poartă care se află la o distanță mai mică sau mai mare față de democrație. În urma studierii figurii 11, putem afirma cu certitudine că tinerii de astăzi vor fi cetățenii de mâine. Mulți dintre cei chestionați au răspuns că deciziile politice îi influențează foarte mult, 13,8 procente basarabeni și 18,2 procente sibieni, însă destul de mult este răspunsul care prevalează, răspuns dat de 34 de studenți de la Universitatea de Stat din Republica Moldova și 31 de studenți ai Universității „Lucian Blaga”. Aceasta ne demonstrează că tinerii sunt îngăduitori, democrați și deschiși față de sistemul politic actual. Este un răspuns îmbucurător, tocmai din motivul că peste câțiva ani vom avea parte de cetățeni adevărați.
Figura 11
În direcția cealaltă, ne confruntăm cu o situație mai mult dezolantă decât una care să provoace bucurie, pentru că 29,2 procente dintre tinerii de peste Prut și 24,2 procente din România, afirmă că deciziile politice în influențează puțin. Mai mult decât atât, 6 sibieni nu știu să răspundă la această întrebare. Concluzionăm că tinerii sunt neîncrezători, neîngăduitori, ori aceasta va stagna procesul de modernizare a acestor două țări, care vor continua să rămână într-o situație critică în ceea ce privește funcționalitatea democrației.
La întrebarea Care sunt factorii care vă influențează alegerea unui candidat?, tinerii din România și Republica Moldova au optat în marea majoritate pentru răspunsul precum că se descurcă singuri în luarea deciziei. Dezirabilitatea, dorința de a se afirma, precum și nivelul ridicat de cultură politică a influențat basarabenii în număr de 52 și sibienii deopotrivă, 45, să-și demonstreze predilecția pentru acest răspuns. Cu toate acestea, mass media este și ea o sursă principală care exercită puterea asupra luarea deciziilor a tinerilor.
Figura 12
În raport cu mass media și cu nevoia de a lua singuri o decizie, familia are un rol oarecum secundar în exercitatrea influenței alegerii unui candidat. În literatura de specialitate s-a amintit mereu de funcția importantă a familiei în luarea deciziilor. Chiar dacă doar 4,6 procente dintre studenții basarabeni și 7,6 procente dintre cei români văd în aceasta factorul decisiv în educarea unei culturi politice favorabile, ea tot va rămâne un factor mai mult decât necesar în crearea interesului pentru politică. Obișnuința de a discuta în familie despre politică se află în strânsă legătură cu însemnătatea pe care tinerii i-o acordă informării în acest domeniu. Rezultatele ne arată că foarte puțini sunt influențați de cadrul universitar în alegerea unui candidat. Probabil este din cauza că acest chestionar a fost aplicat unor tineri care studiază la diferite facultăți, unde nu se prea discută sau nu se discută deloc despre viața politică a țării. Printre rândurile studenților basarabeni, nici măcar unul nu se lasă influențat de părerea prietenilor săi și doar un singur sibian a ales acest răspuns, ceea ce denotă faptul că tinerii preferă să discute pe marginea altor subiecte decât cel politic.
În orice societate modernă, chiar dacă e modernă târzie, politica reprezintă subsistemul conducător de evoluție. Cu toate că învățământul, tehnologia, economia, cultura, joacă un rol important, politica este cea care își lasă amprentă asupra tuturor acestor ramuri. După toate câte s-au întâmplat până la etapa actuală, doar schimbarea politică va face ca România și Republica Moldova să se îndrepte spre o direcție mai bună. Întrebați fiind ce cred despre orientarea celor două țări, tinereii și-au manifestat un puternic dezacord în ceea ce privește încrederea unei perspective mai bune. Pentru Republica Moldova, situația este cu adevărat tragică. Din cauza instabilității politice, a unei prăbușiri economice, instituționale și a motivației, mai mult de jumătate dintre studenții de peste Prut au răspuns că țara loc nu se îndreaptă spre o direcție bună. Doar 30,8 procente mai speră că într-o zi se va produce marea schimbare, 20 de persoane cred într-o Moldovă europeană. Ceilalți sunt sceptici din acest punct de vedere. Situația profund nemulțumitoare trebuie pusă pe seama cuiva. Numai prin participare, prin conștientizarea rolului tinerilor în viața politică, dar și prin existența unui guvern stabil, deschis reformelor, ne putem opune unui regim dăunător, ori, în acest sens, cei 15,4 procente care nu știu să răspundă la această întrebare, sunt confuzi, și din această cauză țara nu va scăpa niciodată din capcanele unei situații insuportabile.
Figura 13
Puțin mai diferit stau lucrurile pentru România. Conform datelor din această figură, 53 procente dintre chestionații șin Sibiu consideră că țara se îndreaptă spre o direcție bună. Ei sunt încrezători în ziua de mâine, fiind implicați activ în viața politică. Tinerii din această țară dau dovadă de foarte multă receptivitate în procesul decizional, susținând implicarea României in proiectele europene, ceea ce crează o imagine pozitivă a societății. Cu toate acestea, 30,3% nu împărtășesc aceeași părere, considerând probabil că intrarea României în UE s-a produs mult prea devreme, neavând o pregătire necesară.
Ca să lămurim lucrurile în ceea ce privește semnificația sintagmei de bun cetățean, ne-am decis să le adresăm tinerilor întrebarea Ce sentimente vă încearcă atunci când vă prezentați la urnele de votare? Marea majoritate a tinerilor, 54 din România și 45 din Republica Moldova, susțin că votul ține de datoria lor. Pe de o parte, acesta reprezintă un aspect pozitiv, dat fiind faptul că tinerii conștientizează că fără participarea lor, țara n-ar merge în direcția potrivită care să le răspundă așteptărilor. Pe de altă parte, votul nu trebuie văzut ca o obligație pentru că astfel alegerile n-ar mai putea fi libere. Caracterul de a fi obligatoriu corespunde mai degrabă unei societăți comuniste, iar el atrage după sine rezultate cantitative și nu calitative. 18,2 procente dintre tinerii români și 9,2 procente din cei moldoveni au un sentiment de plăcere în momentul prezentării la vot. Astfel, acesta n-ar reprezenta doar un model de justificare a ajungerii unui politician la putere, ci speranța că votul tău poate fi decisiv.
Figura 14
Cu părere de rău, din cauza situației politice din aceste două țări, 4 tineri din Republica Moldova și 6 din România se simt neprivilegiați în timpul procesului de votare. Mai gravă este situația pentru cele 3 procente și respectiv 1,5 procente din chestionați care consideră votul o pierdere de timp. Nu ne bucură deloc nici cele 3 procente din persoane care nu merg deloc la vot. Toate aceste situații ne face să ne gândim că pasivitatea tinerilor ne duce spre nicăieri. Ei ne demonstrează includerea redusă în rândul însușirilor primordiale ale unui bun cetățean.
România a avut un trecut istoric plin de evenimente memorabile, despre care societatea românească își va aminti multă vreme. Atât tinerii cât și cei în vârstă, au asistat timp de peste 20 ani la procesul de democratizare al țării. Mulți dintre ei, susțin faptul că României nu i-au ajuns nici 20 de ani de la trecerea comunismul ca să devină o țară democratică la fel ca celei din Europa Centrală. Alții sunt de părere că România chiar a avut succes pe parcursul de dezvoltare a democrației. La întrebarea Care credeți că a fost cea mai bună perioadă din evoluția României, tineri din Sibiu au avut păreri diferite. Dintre cei care au fost chestionați se regăsesc și tineri născuți înainte de ’89. Probabil cei care susțin că perioadă de înainte de 1989 a fost cea mai bună, sunt tinerii care au crescut în acești ani. Cei mai mulți cred că România din 2008 până în prezent a avut parcursul cel mai optimist, 11 (16,7 procente) persoane sunt de părere că perioada când România a aderat la NATO și a întrat în Uniunea Europeană a fost cea mai bună. Totuși există și tineri sceptici în privința evoluției României, 22,7 procente, dar probabil sunt optimiști pentru viitorul țării lor.
Figura 15
În aceiași ordine de idei, tinerii de la Universitatea de Stat din Moldova dau dovadă de scepticism. Nemulțumirile față de cei care îi guvernează și care i-au guvernat până acum, sunt evidente. Din cei 65 de tineri, 26 sunt de părere că nici o perioadă din cele menționate nu a fost bună pentru Republica Moldova. Pe de altă parte, perioada 2009- prezent a fost aleasă de 9 tineri, care susțin parcursul european început de guvernarea pro-europeană de la Chișinău. Autoritățile de la Chișinău au făcut un pas important spre integrarea europeană prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Acest fapt a inspirat încredere în rândul cetățenilor față de guvernare, care încearcă să treacă peste crizele politice actuale. Pe termen lung, guvernul de la Chișinău trebuie să își treacă pe agendă consolidarea relațiilor cu UE ca interes național al țării. Doar astfel, tinerii basarabeni alături de întreaga societate își vor putea vedea un viitor prosper în țara natală.
Figura 16
Atunci când ne referim la o campanie electorală, trebuie să menționăm că atât actorii politici cât și cetățenii au un rol important în desfășurarea acesteia. De cele mai multe ori, în România Republica Moldova, în campaniile electorale sunt utilizate mesaje negative între candidați, în ideea de a-i face mai slabi pe contracandidați. Asta se datorează faptului că există politicieni cu interese personale care își doresc să ajungă la putere numai din dorința de a face reforme. În realitate însă, se întîmpla exact invers. De aceea mulți dintre tineri au răspunsuri împărțite la întrebarea Câtă importanță acordați campaniilor electorale naționale?
Figura 17
O mare importanță în campaniile electorale o acordă 17 din cei 65 tineri chestionați din Sibiu și 12 persoane (18,2 procente) consideră că trebuie să fim foarte implicați, pentru că, doar astfel vom fi la curent cu ceea ce de fapt se întîmplă într-o campanie electorală. Pe de altă parte, studenții din Republica Moldova susțin că acordarea atenției unei campanii electorale nu este importantă și chiar 10 persoane (15,4 procente) din totalul respondenților nu acordă deloc atenție acesteia. Tinerii care nu se implică în viața politică dau dovadă de neresponsabilitate, iar urmărirea unei campanii electorale este exact ceea ce se dorește, pentru a putea mai târziu să participe și la procesul decizional. Concluzionăm că este nevoie să-i motivăm pe tineri să acorde atenție și să se implice activ împreună cu întreaga societate la toate etapele unei campanii electorale.
Comparațiile din figura 18 sugerează că nivelul de încredere în instituții este unul dezamăgitor, atât din partea studenților de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu cât și din partea celor de la Universitatea de Stat din Moldova. Tinerii sibieni par să aibă mai multă încredere în majoritatea instituțiilor decât cei basarabeni, iar diferențele apar în cazul încrederii în următoarele instituții: biserică, preșidenție și justiție. De exemplu, în cazul instituției preșidenției, 14,9 procente dintre sibieni au încredere, în timp ce basarabenii sunt foarte sceptici în activitatea acesteia și au ales altă instituție. Imaginea președintelui din Republica Moldova nu este agreată de către majoritatea cetățenilor, acestuia lipsindu-i multe din calitățile care ar trebui să le aibă un șef de stat. La fel de interesant este decalajul în cazul încrederei în justiție: dacă 17,9 procente din tinerii români declară că au încredere în justiție, doar 3,1 procente dintre basarabeni au o părere similară. Această diferență este explicată prin existența unei justiții independente în România care poate fi aplicată tuturor celor care au încălcat legea și au prejudiciat statul. Republica Moldova se confruntă deja de 25 de ani cu sistemul juridic care este unul infect și incompetent. Din păcate, nici guvernarea actuală nici cea care a fost până acum, nu și-a propus să lupte pentru o justiție independentă pentru că majoritatea din ei sunt conștienți că pot fi trași la răspundere pentru fapte penale. Această dorință persistă doar din partea societății civile, care își doresc să scape de toți oligarhii corupți care guvernează țara.
Figura 18
Majoritatea studenților din cadrul Universității de Stat din Moldova și cei de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu sunt sceptici în privința încrederii în instituții fie ele politice sau non-politice. Evoluția acestor instituții din România și Republica Moldova, ar trebui să urmeze traseul instituțiilor europene dacă își doresc o creștere a nivelului de simpatie din partea ambelor societăți. O altă cauză care reflectă diferența între aceste instituții, tineri și procesul de democratizare implică lipsa de solidaritate sau de participare a acestora la construirea unei țări democratice.
Modificările politice și sociale care au avut loc în România și Republica Moldova în ultimii ani i-au cauzat mari dificultăți tinerei generații. Cu toate că aceste probleme există, ele nu reprezintă un impediment în calea tinerilor ca să-și maifeste dorința lor de participare. În prezentul chestionar ne-am propus să-i întrebăm pe tineri dacă se simt în putere să schimbe ceva în societatea lor. Chiar dacă unii dintre ei și-au pierdut încrederea într-un viitor mai bun, marea majoritate a studenților din cele două țări ( 56,7 procente și 44,6 procente) au încrederea că situația care urmează să existe depinde de nivelul lor de implicare. Spiritul lor civic, asumarea propriului viitor și controlarea în general a clasei politice va aduce mari schimbări în aceste două țări. Datorită unei societăți civile puternice, tinerii corecți și nepervertiți vor obține o șansă în politică, ceea ce ne va face să trăim într-o țară în care nu ne este frică să credem.
Figura 19
Cu părere de rău, sunt studenți români, 8 la număr și basarabeni- 15, care nu cred în propriile puteri. Este probabil din cauza instabilității politice și a scandalurilor în care sunt implicați politicienii, ceea ce îi fac pe tineri să privească cu neîncedere viitorul societății. De aici și teama de a fi înșelați căre le provoacă nesiguranța. Mai trist este faptul că un număr destul de mare au răspuns că nu știu să se pronunțe pe marginea acestui subiect. Ne dăm bine seama că ei se află în ceață și nu înțeleg care ar fi scăparea. Din acest punct de vedere, aceștia ar trebui susținuți. Ei au nevoie de un imbold pentru că numai așa vom ajunge la un rezultat final pozitiv.
Din dorința de a evidenția relația dintre tânăra generație și implicarea lor în viața politică și în procesul de luare a deciziilor, ne-am propus să realizăm această cercetare descriptivă. Este un prim pas în această direcție, deoarece, analizând răspunsurile celor chestionați am identificat nivelul de participare și edificare a culturii politice. Suntem de părerea că o cercetare a preocupării studenților privind luarea deciziilor în societate și aici ne referim la asumarea responsabilității politice și civice, antrenarea la nivel formal sau informal, este o forță de studiere și recunoaștere a necesităților care vor sta la baza consolidării societății dinamice.
O bună parte dintre tinerii din România și Republica Moldova fac parte din politice și sociale care nu ne demonstrează altceva decât o motivație sporită a implicării lor. Apartenența la o organizație implică un nivel înalt al atitudinilor exagerate a formalităților. Indiferent de tipul acesteia, ea nu poate însemna domeniul cel mai important al afirmării personalității. Tocmai din acest punct de vedere, membrii unei organizații nu creează iluzia dezvoltării relațiilor interpersonale sprijinite pe atenția cunoașterii celorlalți. Cu toate acestea, valorile personale ale tinerilor care se implică în orice tip de organizație sunt condiționate de iscusința și priceperea de a comunica și deci de a-și susține opiniile. Prin apartenența la o organizație tinerii au speranța că vor căpăta experiența necesară în domeniul politicului. În Republica Moldova și în România tot mai puțini tineri își doresc să facă parte din partide politice fiind influențați de comportamentul celor care stau la cârma partidelor. Mai mult decât atât, partidele politice din cele două țări nu reprezintă caracteristici stimulative, colectivitățile nu fac din politică o pasiune, facând promisiuni dar nerealizându-le.
Studiul acestei cercetări arată că există trei tipuri sociale ale tinerilor. Rezervatul este acela care își limitează din propria dorință relațiile sociale motivând că la baza acestei acțiuni stă propria timiditate sau absența sincerității celorlalți. Este o imagine care nu stimulează tenacitatea în activismul civic și politic. Rezervatul nu i-a niciodată în calcul dimensiunea politică și se orientează spre acțiuni non-politice. Un alt tip al studentului desprins din rezultatele obținute în urma chestionării este pesimistul. Lui nu îi este frică de viitorul său. El își manifestă neîncrederea în toate instituțiile și chiar dacă ajunge să devină membru al vreunei organizații, participă doar la un nivel formal, nelărgindu-și rețeaua socială și politică. De partea cealaltă se află optimistul care își face planuri pentru viitor afirmând că are încredere în instituțiile din țările respective. El are încredere în valorile etici și morale cu importanță politică și socială susținând ideea rolului primordial al tinerilor și cel de motor al modificărilor din societate. Optimisul își caută evoluția personală prin participare în toate domeniile posibile.
Ideile tinerilor în ceea ce privește dezvoltarea României și Republicii Moldova menține tendința unei situații predominant negativă al viitorului acestor țări. Dacă e să ne referim la crearea unei culturi politice participative în contextul tranziției spre democrație, această cercetare a demonstrat existența unor piloni de sprijin: spiritul civic al cetățenilor, internetul ca sursă de informare, istoria națională. Ca tendință, cei chestionați își manifestă o atenție moderată față de politică, fiindu-le suficient să cunoască ce se întâmplă în societate. Am observat că tinerii sunt informați mai mult de acțiunile politicienilor decât de activitățile organizațiilor și instituțiilor statului, fiind preocupați de imaginile create de strategii, lupte pentru putere, scandaluri, grupuri de interese.
Implicarea tinerilor în viața politică a fost și este apreciată ca fiind mai mult decât esențială pentru dezvoltarea democratică a societății. Cu toate acestea o mare parte din cei chestionați nu-și manifestă un interes viu în viața politică. Decizia de a participa rar la viața politică este opțiunea multor tineri din România și Republica Moldova. Este probabil din cauza neîncrederii în clasa politică, a lipsei de informare, a dezgustului față de politică, a inexistenței transparenței structurilor politice și a absenței unor păreri ferme legate de societate și politică. Tinerii conștientizează nevoia de implicare și poziționarea în spațiul public în legătură cu anumite probleme, dar nu sunt înclinați spre participare la dezbateri și controverse publice. Chiar dacă nu sunt destul de informați în acest domeniu și nici educați în spirit participativ ei subliniază necesitatea și importanța societății civile. Reticența lor vine din nesiguranță și tabuizarea interesului personal a scandalurilor și manevrele din țările din care fac parte. O altă cauză, cea a generației cataloghează tinerii drept persoane neimplicate în viața politică, ei acordând o atenție sporită altor priorități decât cea de participare politică.
În încheiere este nevoie să subliniem necesitatea sprijinirii activităților și politcilor implementate de tinerii din România și Republica Moldova. Autoritățile ar trebui să colaboreze cu ei și să îi motiveze să participe la activități politice și sociale, ceea ce va permite o evoluție mai rapidă și un viitor asigurat. În acest sens este nevoie ca tinerii să se familiarizeze și să însușească mijloacele necesare participării în vederea creării propriului lor viitor. În tranziția spre democrație, tinerii nu mai reprezintă sursa haosului social, devenind resursa umană cea mai importantă a societății.
Concluzie
Modificările democratice din România și Republica Moldova presupun existența unei culturi politice democratice. Forța capabilă să susțină activ aceste modificări este reprezentată de tineri și mai ales de studenți, dat fiind faptul că consolidarea unei societăți democratice are nevoie de o intelectualitate care nu este indiferentă față de politică. Factorul cheie în dezvoltarea economico-socială a unei țări presupune investiția spirituală și socială în capitalul uman, dar mai ales educarea în spirit participativ, care va contribui remarcabil la afirmarea culturii civice și politice și la cultivarea toleranței între membrii societății. Tocmai din acest motiv studierea fenomenului culturii politice a tinerilor din aceste două țări reprezintă o problemă de maximă actualitate. Ca un viitor specialist să se integreze într-o societate democrată este nevoie ca acesta să aibă capacitatea să se orienteze în mediul social-politic, să respecte normele de convețuire iar legile să fie active în toate sferile vieții sociale.
Prin intermediul acestei lucrări am încercat să răspundem la obiectivele pe care ni le-am propus, concluzionând că dezvoltarea societății democratice depinde de cultura politică care va asigura un trai decent pentru toate categoriile de populație. Deoarece știința politică presupune studierea teoriei politice, metodologia de identificare a fenomenului politic, procesele și instituțiile acesteia, evidențierea rolului participării politice este mai mult decât necesară. Ajungem la concluzia că într-o perioadă dominată de contradicții, de instabilitatea valorică și o politică fragmentară formarea culturii politice a tinerilor va duce la găsirea unui consens care va avea ca pilon coexistența simultană și dialogul dintre diversele subculturi politice. Tendința tinerilor spre unitate va contribui în mod evident la formarea unei astfel de culturi doar dacă se va crea o atitudine pozitivă cu privire la valorile democrației. Numai prin reducerea nivelului de conflictualitate vom ajunge să atingem aceste valori care va spori rata de participare la viața politică a tinerilor și va face să dispară tendința de migrație.
În tranziția de la comunism la democrație, perioadă când idealurile și valorile sovietice s-au înrădăcinat adânc în conștiința cetățenilor, mai mult decât necesară ar fi existența diferitor programe și introducerea unor cursuri obligatorii care să familiarizeze tinerii cu esența și importanța majoră a culturii politice,chiar dacă procesul de formare acesteia este destul de complicat. În urma unor analize bine consolidate am ajuns la concluzia că tinerii din Republica Moldova mai mult decât cei din România se confruntă cu existența unor stereotipuri tradiționale vechi în conștiința socială și mai ales în cea politică.
Dovada necesității conștientizării laturei conceptuale și existenței culturii politice la nivel științific dar și social-politic este demonstrată de figurarea ideii solidarității sociale și reintregii tuturor valorilor existente în societate. Dacă aspirațiile și tendințele populației nu sunt cunoscute nu putem obține succes în procesul transformărilor politice mai ales că elementul primordial de care depinde caracterul procesului de tranziție este reprezentat de factorul socio-cultural. În această lucrare ne-am propus să evidențiem rolul ambivalent al culturii politice, ajungând la concluzia că pe de o parte, ea favorizează sporirea nivelului de libertate umană iar pe de altă parte o poate restrânge. Prin elaborarea unor opțiuni fundamentate cu chibzuință dar și prin alegerea unor variante acceptabile, cultura politică sprijină participarea la viața politică, eliberând cetățeanul de greutatea și forțarea de a reinventa mecanismele participării la viața politică și de a nu recunoaște valoare unor acte politice. Ajungem la concluzia că numai prin socializarea politică și învățare socială vom genera noi explorări și vom avea controlul asupra activității organelor de decizii. Cu toate acestea, după cum am menționat deja, evoluția culturii poate restrânge libertatea tinerilor tocmai din motivul că ei nu se simt liber să acționeze după propriul plac. Actele normative, legile nu stimulează tinerii ci mai degrabă îi împiedică să se adapteze la unele activități cu caracter socio-politic, impunându-le anumite standarde.
Această cercetare reprezintă un fel de diagnosticare a tinerilor din cele două comunități cu privire la palierul de democrație atins, care ne ajută să ne dăm seama că cultura politică este puțin studiată. Ajungem la concluzia că tinerii încă nu realizează că construirea unei democrații autentice care va da naștere unui sistem politic funcțional, se poate face numai prin cultură politică. Chiar dacă România și Republica Moldova sunt țări cu o entitate politică tânără, procesul de tranziție caracteristic acestor două țări constă în tergiversarea introducerii și punerii în practică a deciziilor politice. Suntem îndreptățiți să afirmăm că această tărăgănare este cauzată de lipsa voinței politice care își păstrează același sens, nereușind să se orienteze către o strategie bine elaborată. Răspunsurile pe care ni le-au oferit studenții români și basarabeni ne fac să credem organele reprezentative acestor țări nu sunt încă pregătite psihologic și profesional pentru o decizie reformatoare. Singura scăpare ar fi accederea a tinerilor și a clasei politice noi în cadrul organelor de conducere. Aceasta ne va ajuta să dispunem de un spirit patriotic, lipsa căruia încă se resimte în societatea românească. Conchidem prin a reliefa condiția vitală a culturii politice pentru schimbarea nu cantitativă ci calitativă a derulării celor două țări.
Philippe Braud afirma că „cultura politică este constituită dintr-un ansamblu de cunoștințe și credințe ce permit indivizilor să de-a sens existenței cotidiene, a propriilor lor raporturi cu puterea care îi guvernează și cu grupurile care le servesc drept referințe identitare.” Ideea sociologului vine să contureze importanța a valorilor culturii politice în procesul de democratizare a societăților. Tinerii sunt colacul de salvare care va ajuta la depășirea tuturor crizelor din societatea românească.
Bibliografie generală
Studii critice:
Andriș, Alexe, Politologie sau știința politică, Editura Corint, București, 1997.
Braud, Philippe, Sociologie politique, LGDJ, Paris, ed. 4-a, 1998.
Duminica, Ion, Sporirea nivelului de cultură politică – condiție majoră a funcționării eficiente a regimului politic din Republica Moldova, CE USM, Chișinău, 2004.
Enciu, Nicolae, Politologie, Editura Civitas, Chișinău, 2005.
Fischella, Domenico, Știință politică. Probleme, concepte, teorii, Editura Polirom, Iași, 2007.
Fruntașu, Platon, Rusnac, Gheorghe, Republica Moldova pe calea democratizării (aspecte ale procesului de construire a unui sistem politic), USM, Chișinău, 1999.
Fulga, Gheorghe, Schimbarea socială și cultură politică, Editura Economică, București, 2000.
Iliescu, Adrian Paul, Introducere în Politologie, Editura Bic All, București, 2002.
Marin, Iosif, Aspecte ale tranziției democratice Est-Europene, CE USM, Chișinău, 2004.
Marino, Adrian, Al 3-lea discurs. Cultură, politică, ideologie în România, Editura Polirom, 2001.
Mărgineanu, Virgil, Studiu de sociologie politică, Editura Albatros, București, 1997.
Mitran, Ion, Politologie în fața secolului XXI, Fundația României de Mâine, București, 1997.
Moldoscopie, Galina, Probleme de analiză politică. Partea (XXII), CE USM, Chișinău, 2003.
Moșneaga, Valeriu, Rusnac, Gheorghe, Țurcan, Vitalie, Migrațiunea forței de muncă în Republica Moldova: cauze, tendințe, efecte, CE USM, Chișinău, 2004.
Munjiu-Pippidi, Alina, Politoca după comunism, Editura Humanitas, București, 2002.
Pasquino, Gianfranco, Curs de știință politică, traducere de Aurora Martin, Institutul European, 2002.
Radu, Raisa, Cultura politică, Editura Tempus, București, 1994.
Saca, Victor, Cultura politică în condițiile transformării actuale: cazul Republica Moldova, CE USM, Chișinău, 2004.
Spinci, Tudor, Introducere în politologie, CE USM, Chișinău, 2003
Țîrdea, Bogdan, Noroc, Larisa, Politologie, Editura Pontos, Chișinău, 2006.
Țurcan, Galina, Socializarea politică a studenților. Probleme și tendințe, Chișinău, 2004.
Vâlsan, Călin, Politologie, Editura Economică, București, 1997.
Zapârțan, Liviu Petru, Repere în știința politicului, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1992.
Zavtur, Alexandru, Prelegeri la cursul universitar, CE USM, Chișinău, 1991.
Articole:
Murgescu, Diana, Dumitrică, Cătălin, Sfera Politicii, nr. 136, 2009
Plăeșu, Ancuța, Revista cu sociologie, nr. 1, 2007
Legi organice:
Legea Nr.25 din 03.02.2009 privind Strategia națională pentru tineret pe anii 2009-2013, publicată în Monitorul Oficial Nr.68 din 07.04.2009.
Surse Web:
http://www.ires.com.ro/uploads/articole/ires_profilul-votantilor-la-alegerile-prezidentiale-2014_tur-2.pdf, accesat la data de 14.05.2015.
http://www.politicipublice.ro/uploads/legea-350-legea-tinerilor.pdf , accesat la data de 06.05.2015.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cultura Politica a Tinerilor din Romania Si Republica Moldova In Contextul Tranzitiei Spre Democratiedocx (ID: 113339)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.