Cultura Cartofului

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I IMPORTANȚA CULTURII CARTOFULUI

1.1. Importanța cartofului în alimentația umană

1.2. Cartoful în furajarea animalelor

1.3. Industrializarea cartofului

1.4. Utilizarea cartofului în medicină și cosmetică

1.5. Alte utilizări ale cartofului

Capitolul II. CULTURA CARTOFULUI ÎN ȚARA NOASTRĂ

Capitolul III. DESCRIEREA CADRULUI NATURAL

3.1. Aspecte generale

3.2. Considerații asupra unor caracteristici meteorologice în județul Suceava în anul 2013

Capitolul IV. METODA ȘI MATERIALUL DE CERCETARE

4.1. Metoda de cercetare

4.2. Materialul de cercetare

Capitolul V.REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII

5.1. Formarea stolonilor și inițierea tuberizării

5.2. Dinamica dezvoltării tuberculilor

5.3. Evoluția și structura fitomasei

Capitolul VI. CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

LISTA TABELELOR

Tabelul 2.1. Contribuția agriculturii la P.I.B (2007-2011) …………………………………..

Tabelul 2.2. Evoluția suprafețelor și producțiilor la cartof în România

Tabelul 2.3. Consumul și prețul mediu al cartofului înte anii 2007-2010

Tabelul 3.1. Cantitățile de precipitații înregistrate în județul Suceava (anul 2013)

Tabelul 3.2. Valori medii ale temperaturii aerului la Suceava, în anul 2013

Tabelul 5.1.Evoluția numărului de stoloni/plantă raportat la decade de vegetație (anul 2013)

Tabelul 5.2. Evoluția numărului de tuberculi/tufă raportat la decade de vegetație (anul 2013)

Tabelul 5.3. Procentul de legare a stolonilor cu formare de tuberculi (anul 2013 )

Tabelul 5.4. Dinamica masei de tuberculi la cuib (g)

Tabelul 5.6. Producția totală obținută (g/tufă) în anul 2013

Tabelul 5.7. Valorile de acumulare la nivelul decadelor (%)

Tabelul 5.8. Dinamica fitomasei soiului Ostara

Tabelul 5.9. Dinamica fitomasei soiului Magic

Tabelul 5.10. Dinamica fitomasei soiului Astral

Tabelul 5.11. Dinamica fitomasei soiului Rapsodia

Tabelul 5.12. Dinamica fitomasei soiului Sante

Tabelul 5.13.Dinamica fitomasei soiului Desiree

LISTA FIGURILOR

Figura 2.1. Împărțirea suprafeței arabile a României (%)

Figura 3.1. Podisul central Moldovenesc

Figura 3.2. Sumele medii anuale ale temperaturilor ≥0oC 1961–2009

Figura 4.1. Amplasarea experienței

Figura 4.2.Soiul Ostara

Figura 4.3. Soiul Magic

Figura 4.4. Soiul Astral

Figura 4.5. Soiul Rapsodia

Figura 4.6.Soiul Sante

Figura 4.7 Soiul Sante

Figura 5.1. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Ostara

Figura 5.2. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Magic

Figura 5.3. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Astral

Figura 5.4. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Rapsodia

Figura 5.5. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Sante

Figura 5.6. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Desiree

Figura 5.7. Dinamica masei tuberculilor la soiul Ostata

Figura 5.8. Dinamica masei tuberculilor la soiul Magic

Figura 5.9. Dinamica masei tuberculilor la soiul Astral

Figura 5.10. Dinamica masei tuberculilor la soiul Rapsodia

Figura 5.11. Dinamica masei tuberculilor la soiul Sante

Figura 5.12. Dinamica masei tuberculilor la soiul Desiree

Figura 5.13. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Ostara

Figura 5.14. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Magic

Figura 5.15. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Astral

Figura 5.16. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Rapsodia

Figura 5.17. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Sante

Figura 5.18. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Desiree

INTRODUCERE

Cunoscut sub diverse denumiri, poreclit sub după diverse forme cum ar fi de exemplu ,,a doua pâine a lumii” cartoful a asigurat și va asigura hrana omenirii în momentele cele mai grele ale existenței acesteia fiindu-i omului prieten necondiționat precum constată și A.A. Parmentier ,,Cartoful are numai prieteni”.

Cu siguranță că aceasta este menirea sa cu care a fost înzestrat de Creator, să stârpească foamea când alte plante nu erau și nu sunt capabile să o facă. Pentru poporul incaș acesstă plantă are o semnificație aparte, existența și dăinuirea acestuia fiind stâns legate de cartof. Planta a ajuns atât de importantă încât acesta o includea până și în rugăciuni ori i se închinau.

Probabil că francezul A.A. Parmentier nu a gustat nimic mai ales în viața sa decât mâncărurile pe bază de cartof din vremea prizoneratului în vreme ce a fost atât de fermecat încât timp de 40 de ani a dus o campanie neobosită de promovare a acestei plante.

Viața poporului irlandez depindea în mare măsură de reușita recoltei acestei plante în timp ce în celelalte țari a fost introdus în vreme de lipsuri. Tăcut, modest ascuns timid în pământ tuberculul de cartoful este una dintre cele mai valoroase avuții ale lumii. Oare ce ar zice acum dacă ar afla conchistadorii spanioli că o singură recoltă mondială de cartof valorează de zeci sau sute de ori mai mult decât toate bogățiile vechilor incași

În această lucrare s-a dorit scoaterea în evidență a adevăratei valori a plantei de cartof și de asemenea precizarea, pe cât posibil, a proceselor ce au loc în sol pe durata unui ciclu de vegetație a acestei plante. Miracolul tuberizării este unul dintre cele mai interesante și importante fenomene biologice din Regnul vegetal atât pentru planta însăși cât și pentru cei care ,,benefiziază” de aceste procese.

Importanța acestei plante nu constă numai în folosirea acesteia în alimentația umană ci de asemenea poate fi utilizată cu mult succes și în industrie, prin obținerea unui număr mare de produse, furajarea animalelor, diverse tratamente medicale și cosmetice precum și în diverse scopuri ce au un caracter inovator sau uneori amuzant. Lucrările agricole ce sunt efectuate pentru acestă culturi sunt realizate cu o gamă de mașini ce nu poate fi utilizată și pentru alte culturi, motiv pentru care s-a creat o industrie producătoare de utilaje special în acest scop.

Tehnologia avansată din agricultură înlătură cât mai mult necesitatea forței de muncă umană. Totuși nu toate fermele agricole dispun de aceasta, motiv pentru care populația din zona respectivă prin participarea la diferite lucrări din ciclul tehnologic al cartofului are o sursă suplimentară de venit.

Deși foarte rar luat în calcul ca și specie dendrologică planta de cartof a constituit sursă de inspirație pentru pictori faimoși printre care îl precizăm pe olandezul Vincent van Gogh.

lla începutul introducerii sale în Europa a fost primit cu reticență, însă cartoful s-a dovedit a fi o importantă plantă de cultură cu o reală valoare nutritivă și economică. Astăzi mai că nu există mese care să nu includă cartof acesta fiind accesibil și claselor sociale care realizează venituri scăzute.

În lucrarea de față sunt prezentate date comparative între șase soiuri, din trei clase de precocitate, urmărindu-se în mod special variația elementelor de producție la intervale decadale în timpul vegetației plantei de cartof. Astfel s-au făcut determinări privind formarea stolonilor, inițierea tuberizării și numărul de tubeculi duși la maturitate precum și evoluția decadală a masei tuberculilor.

PARTEA I- CONSIDERAȚII GENERALE

Capitolul I. IMPORTANȚA CUTURII CARTOFULUI

1.1. Importanța cartofului în alimentația umană

În contextul actual când populația lumii se află în continuă creștere devine tot mai accentuată criza alimentară la nivel mondial. Conform statisticilor la data de 16 septembrie 2014 populația lumii însuma un număr de aproximativ 7.257 milioane de locuitori la acest număr adăugându-se zilnic 215 mii guri de hrănit.

Flagelul foamei indică faptul că în Europa Occidentală s-a murit de foame ultima oară la sfărșiul anilor 1840, cea mai afectată fiind Irlanda unde se estimează că ar fi decedat în jur de un milion de oameni iar un altul a fost obligat să emigreze în America. În Europa de Est după al doilea război mondial s-au semnalat decese din cauza foamei în vreme ce în Asia tot din același considerent s-au semnalat decese la nivelul anilor 1958-1961 când au murit între 30 și 40 milioane oameni, victime colaterale ale ,,Marelui Salt Înainte”. Date alarmante atestă faptul că în Africa se moare în fiecare zi de foame iar în toate statele sărace ale lumii zilnic mor aproximativ 25 mii de oameni.

Datele sumbre enumerate mai sus scot în evidență necesarul de măsuri ce trebuie urgent implementate. Chiar în cazul actual în care unele state dezvoltate ale lumii ajută pe cele sărace cu hrană totuși nu este suficient deoarece acestea din urmă nu realizează nici o minimă evoluție. Astfel rolul ingineriei genetice, investițiilor în agricultură (sisteme de irigat, îngrășăminte, pesticide, utilaje performante etc.) și nu în ultimul rând formarea de personal competent devine tot mai necesară la nivel mondial. De asemenea acordarea unei atenții sporite anumitor culturi vegetale poate fi o soluție eficientă.

Originar din America de Sud și cunoscut sub denumirea științifică de Solanum tuberosum L. cartoful poate fi considerat o astfel de soluție fiind deja una dintre cele mai importante culturi agricole ale lumii ocupând locul al patrulea în lume după grâu, porumb și orez.

Marea majoritate a cercetătorilor consideră că locul de baștină al cartofului cultivat este situat în bazinele din regiunea Munților Anzi bazându-se în principal pe faptul că în bazinul mijlociu și in tot lanțul Munților Anzi din Mezoamerica cresc spontan și astăzi unele specii sălbatice, înrudite mult cu cartoful cultivat. În Peru chiar și în prezent se mai cultivă încă specii sălbatice de cartof. (T. CATELLY, 1988)

În anul 2011 SÎRBU CULIȚĂ și ADRIAN OPREA citându-l pe Săvulescu din Ghișa 1960 menționează că S.tuberosum este o specie cultivată din vechime în America de Sud (Peru, Bolivia,Chile), unde este nativă fiind introdusă în Europa prin secolul al-XVI-lea de către spanioli.

Valoarea alimentară a cartofului este cunoscută din timpul poporului incaș și a fost descoperită lumii ulterior după călătoriile începute de CRISTOFOR COLUMB (1492) în dorința sa de a descoperi lumea când printr-o ,,eroare norocoasă” acesta călătorind spre Indii ajunge pe continentul American și implicit a civilizației incașe.

În perioada precolumbiană cartoful era principala sursă de hrană vegetală a poporului incaș ce locuia pe platourile înalte a Muntilor Anzi în vecinătatea lacului Titicaca (pe teritoriul actual al Boliviei și Peru). Aici se consumau tuberculii de cartof sub formă fiartă în apă, copți in jar sau se uscau la soare pentru depozitare.

Tehnica uscării, păstrată fără nici-o modificare până în zilele noastre, a fost transmisă de cavalerul spaniol CIEZA DE LEON (1554) și de călugărul iezuit BERNABE COBO (1653) citat de D.BODEA-2007.

Sub denumirea de ,,chuno” cartoful uscat se obținea în zona podișurilor înalte din regiune în condiții naturale de climă pe baza amplitudinii mari de temperatură dintre zi și noapte. Prin îngheț noaptea se pierde tot sucul celular cu substanțe hidrosolubile din tuberculi în timp ce în timpul zilei la temperaturi ridicate aceștea se usucă. După o perioadă de câteva zile tuberculii se usucă după care se pot măcina și pune la păstrare.

De altfel pentru incași se poate afirma fără a greși că planta de cartof poate fi asociată cu insăși existența acestui popor unii autori precizând că aceasta a fost motivul pentru care incașii au reușit să reziste asalturilor conchistadorilor spanioli.

La vechii incași munca la câmp începea în luna august, inaugurarea începerii sezonului agricol fiind efectuată de ,,Suveran” cu un topor mic de aur ,,pe câmpul regal”.

Cum în America precolumbiană nu se cunoștea încă plugul incașii prelucrau solul cu niște săpăligi lungi având coada cam de înălțimea unui om numite ,,taclla” lucrare ce poate asemănată cu desfundatul cu cazmaua din zilele noastre. Cu ajutorul unui topor mic femeile situate în fața bărbaților distrugeau bulgării de sol formându-se astfel șiruri și brazde alternative. Ca și fertilizant se utiliza uneori în cuibul de cartof un pește, ba chiar în unele cazuri bărbaasociată cu insăși existența acestui popor unii autori precizând că aceasta a fost motivul pentru care incașii au reușit să reziste asalturilor conchistadorilor spanioli.

La vechii incași munca la câmp începea în luna august, inaugurarea începerii sezonului agricol fiind efectuată de ,,Suveran” cu un topor mic de aur ,,pe câmpul regal”.

Cum în America precolumbiană nu se cunoștea încă plugul incașii prelucrau solul cu niște săpăligi lungi având coada cam de înălțimea unui om numite ,,taclla” lucrare ce poate asemănată cu desfundatul cu cazmaua din zilele noastre. Cu ajutorul unui topor mic femeile situate în fața bărbaților distrugeau bulgării de sol formându-se astfel șiruri și brazde alternative. Ca și fertilizant se utiliza uneori în cuibul de cartof un pește, ba chiar în unele cazuri bărbații se luptau cu armele până se răneau sau ucideau, sângele fiind cules de femei și pus pe terenul unde urma să se cultive cartofi.

Certătorul ROZE E.,1998 relatează faptul că la vechii incași exista o sărbătoare la sfârșitul recoltării cartofului când mamele erau obligate să-și prezinte copiii născuți de la recoltarea anterioară. Acestora li se picta o linie de la o ureche la alta cu sângele unei lame sălbatice sacrificate după care mamele consumau carnea animalelor pentru sporirea fecundității.

De asemenea tuberculii deformați erau îmbrăcați și folosiți ca și idoli cărora incașii li se închinau aducându-le ofrande pentru reușita culturii în anii următori. Iată deci cum pe lângă faptul că ,,papa” (denumirea utilizată de incași pentru cartof) le asigura sursa de hrană acesta devenea ulterior și sprijin spititual pentru popor. Pentru a întări și mai mult importanța cartofului pentru incași vom preciza că aceștea îl utilizau ca și sursă de inspirație în formarea diverselor tipuri de vase ce întruchipau sub diverse forme tuberculul de cartof dar și faptul că în tradiția poporului celor decedați li se puneau tuberculi în mormânt pentru a avea hrană pe lumea cealaltă.

Din America de Sud introducerea pe continentul european a cartofului s-a relizat treptat, loc unde acesta își va găsi o gazdă bună astfel că în Europa la momentul actual se cultivă aproximativ 60% din suprafața mondială.

Deși la început a fost introdus ca și o curiozitate a botanicii regăsindu-se doar prin grădinile botaniștilor în contextul diferitelor crize alimentare survenite pe bătrânul continent cartoful va deveni aliment de bază pentru înlăturarea foamei.

Se pare că tuberculii de cartof au ajuns prima dată pe coasta spaniolă în timpul regelui CAROL al V-lea, fiind aduși de negustorii căutători de aur (J.G.HAWKES, J.FRANSISCO-ORTEGA-1992) citat de BODEA D., 2007.

Totuși cele mai vechi relatări privind existența cartofului în Spania sunt precizate de HAMILTON (1934) potrivit căruia în scriptele de contabilitate ale spitalului Sangre din Sevilla în anul 1573 ar fi fost utilizați tuberculii de cartof în hrana pacieților sau drept medicament.

Ca și plantă de colecție în grădinile botanice CHARLES DES L’ECLUSE a introdus cartoful în Germania, Austria și Elveția.

Deși nu el este cel care a introdus cultura cartofului în Franța ANTOIN AUGUSTIN PARMENTIER este unul dintre cei mai înfocați susținători ai acestei culturi. Prizoner al războiului prusac (1756-1763) PARMENTIER a sesizat valoarea nutritivă a cartofului ce era utilizat în alimentația prizonierilor motiv pentru care s-a documentat în privința tehnologiei de cultivare a acestuia. În urma eliberării francezul a dus o campanie neobosită de promovare a acestei culturi. Pentru că poulația era reticentă față de această cultură PARMENTIER a recurs la un șiretlic, acesta constând în faptul că în grădinile sale cultiva cartofi care în timpul zilei erau păziți de o armată de paznici care prezenta oamenilor cartoful în timp ce noaptea aceștea se retrăgeau. Stârnind interesul populația a luat din producția de tuberculi descoperit astfel adevărata calitate a tuberculilor acestei plante reușindu-se astfel o răspândire a culturii cartofului pe întreg teritoriul francez.

Drept recunoșință după moarte pe mormântul francezului au înflorit încă multă vreme aceste minunate flori de cartof existând la un moment dat și dorința lingviștilor de a boteza această plantă ,,parmentier” lucru ce avea însă să eșueze.

Pentrul poporul irlandez cartoful a avut un impact profund. Introdus în Irlanda la sfârșitul secolului al XVI-lea, după anul 1580 când se pare că ar fi fost introdus și în Anglia, cartoful a salvat poporul irlandez de la foame și mizerie după cum relatează și T. CATELLY în 1988 citându-l pe LAVERGNE (1793) ,,înainte ca această cultură să se fi incetățenit în Irlanda, locuitorii erau săraci și prezentau, prin toată infățișarea lor, spectrul însăși al mizeriei. Erau slabi, palizi și supuși multor boli”. După ce această cultură s-a extins numărul populației irlandeze a crescut fiind formată din tineri frumoși și robuști. Dependența de această cultură agricolă avea însă să-i coste scump pe locuitorii Irlandei când în urma unui atac masiv de mană la nivelul anilor 1840 această cultură a fost decimată iar poporul s-a confruntat cu o teribilă criză alimenteră. Astfel statisticile raportează mortalități în număr de aproximativ un milion iar un altul a emigrat în America.

În Rusia țaristă cultura cartofului s-a extins greu din considerente religioase. Considerând planta de cartof ,,o rușine a botanicii” adepții vechii credințe s-au separat de biserica ortodoxă deoarece tuberculii aduceau aminte de mărul care l-a indus pe Adam în ispită decăzând în fața lui Dumnezeu. Situația avea însă să se schimbe când PETRU I face o vizită în Olanda unde va lua contact cu această plantă apreciindu-i calitățile culinare. Întors acasă acesta i-a trimis contelui ȘEREMETIEV un sac de cartofi penru a-l înmulți. La scurt timp cartoful avea să fie protagonistul celor mai alese ospețe din înalta societate rusă.

Având un gust plăcut cu o digestibilitate și o valoare nutritivă ridicată diversele preparate ce au ca și protagonist cartoful reușesc să satistifacă în mare masură gusturile cele mai exigente ale populației fiind consumat sub formă de supe, fiert, copt sau prăjit, salate, piureuri, participând uneori ca înobilant al pâinii și de neînlocuit ca aliment dietetic.

După GRAUVELLE, 1993 citat de GH. V. ROMAN și colab.,2011 tuberculii de cartof conțin în medie 77,5% apă, restul de 22,5% fiind format din substanță ucată din care: 19,4% glucide; 2.0% proteine; 0,1 lipide și 1,0% săruri minerale.

Dintre glucide predomină amidonul, acesta constituind aproximativ 95-99% din total, restul de 1-5% fiind format de mono și dizaharide cu variații cantitative în funcție de soiul cultivat, tehnologia aplicată și mărimea tuberculului.

Proporția de zaharuri simple din tubercul crește în cazul încolțirii cartofului când molecula de amidon este scindată la forme mai simple dar și în cazul păstrării acestuia la temperaturi apropiate de 0˚C.

Proteinele deși în procent scăzut prezintă importanță deoarece conțin aminoacizi esențiali (lizină, triptofan etc ) ce se află într-un raport echilibrat. Având în vedere producția ce se obține la hectar cultura de cartof poate egala totalul de proteină obținut de pe aceeași suprafață de la cultura grâului sau a secarei.

Celuloza brută și alți constituenți precum hemiceluloză, lignină, suberină, substanțe pectice se găsesc în procent mediu de aproximatv 0,6% din total glucide, fapt ce îi conferă cartofului o mare digestibilitate dar și o anumită rezistență la dezagregarea țesuturilor prin fierbere.

Pe lângă aceste constituienți nutritivi tuberculii de cartof sunt recunoscuți și prin aportul de vitamine pe care îl conțin motiv pentru care unii autori îl consideră ,, dătător de viață”, cuvântul ,,vitamină” fiind combinația ligvistică din latinescul ,,vitae”(viață) și englezescul ,,amine” (amină). Astfel tuberculii conțin unele vitamine liposolubile (A, E) dar și unele hidrosolubile (B1, B2, B6, B12, C, H, PP și acid folic) fiind principala sursă în acestea pe sezonul de iarnă.

De asemenea tuberculii pot costitui și o sursă de elemente minerale dintre care se pot aminti: P, K, S, Mg, Ca și Cl.

Energia furnizată de 100g substanță proaspătă este de 80 kcal din care: 73 % este furnizată de glucide, 6 % de substanțele proteice și 1 % de lipide, cartoful fiind considerat un aliment cu o capacitate calorică moderată acest lucru pus pe seama procentului scăzut de lipide.

Calitatea tuberculilor utilizați în gastronomie depinde de unii factori din care putem enumera: forma, grosimea cojii, adâncimea la care se află ochii, calitatea pulpei (se evită tuberculii atacați de mană; putregaiul inelat, umed sau uscat), gustul, granulația, textura și făinozitatea.

Din punct de vedere al calității pentru obținerea produselor culinare lucrările de specialitate clasifică cartoful în patru clase astfel:

Clasa A- pentru salată (tuberculi cu consistență tare ce nu se sfărâmă la fierbere);

Clasa B- pentru diverse preparate culinare (tuberculi ce nu se sfărâmă prin fierbere sau foarte puțin, consistenți, puțin făinoși având granulație fină de amidon);

Clasa C- făinos (tuberculi făinoși, de consistență redusă care crapă în timpul fierberii);

Clasa D- foarte făinos (tuberculi ce se sfărâmă complet în timpul fierberii, cu granulație grosieră fiind utilizați în industria obținerii amidonului).

De asemenea pentru consum mai are importanță și conținutul tuberculilor în solanină, un glicoalcaloid al cartofului.

Din punct vedere fizico-chimic, solanina este o substanță albicioasă, cu gust amar, puțin solubilă în apă. Solanina nu este distrusă nici prin fierbere în apă, nici la cuptor sau prin acțiunea microundelor și nici prin prăjire (AGLAIA MOGÂRZAN și colab., 2004).

Conținutul în solanină la soiurile ameliorate variază între 4,5 mg % în regiunile umede și 13,5 mg % în regiunile uscate cu sol nisipos. Un procent de solanină mai mare de 20mg % este dăunător sănătății (A.S POTLOG și V.VELICAN, 1972).

Având în vedere efectul toxic al solaninei trebuie asigurată o depozitare corespunzătore a cartofilor pentru evitarea acumulării acestui glicoalcaloid în pezența luminii. Nu se recomandă atât în alimentația umană cât și animală utilizarea apei unde tuberculii au fost fierți fiind obligatoriu necesar aruncarea acesteia.

Prin gustul său plăcut, prin ușurința cu care se gătește, prin prețul accesibil tuturor dar și datorită valorii sale nutritive cartoful poate fi un aliment de nelipsit de pe masa populației Globului mai ales în condițiile actuale în care majoritatea oamenilor suferă din lipsa locurilor de muncă având o forță finaciară scăzută.

T. CATELLY în cartea intitulată ,,Cartoful, banalitate sau miracol?” a reușit să adune 366 de rețete culinare în care se află negreșit cartoful propunând pentru fiecare zi a anului consumul sub diferite forme a tuberculilor acestei plante miraculoase și nu banale.

1.2. Cartoful în furajarea animalelor

Deficitul de hrană dar mai ales cel de proteină existent la nivel mondial face necesară acordarea unei atenții sporite creșterii animalelor pe lângă producția vegetală.

Ca și plantă furajeră cartoful face parte din categoria nutrețurilor suculente datorită conținutului ridicat în apă, fiind preferat în alimentație în special de suine și de bovine.

De menționat este faptul că nu există propriu-zis soiuri pentru furajarea animalelor, în practică fiind utilizați tuberculii răniți sau secționați în timpul recoltării, fracțiile mici improprii plantatului, reziduurile rămase de la industrializarea cartofului dar și vrejii în stare proaspătă sau însilozați.

Cartoful este o plantă productivă, depășind orzul sau ovăzul ca producție exprimată în U.N. În același timp posedă o valoare nutritivă destul de ridicată: 100 kg tuberculi echivalează cu circa 27 U.N. Din18-20 kg de cartofi se obține 1 kg carne porc sau 16 litri lapte de vacă (PAUL BUCEA și AL. IGNAT, 1974).

Pe lângă tuberculi în furajare mai sunt utilizați și vrejii în stare proaspătă, mai ales vrejii soiurilor târzii care la momentul recoltării tuberculilor sunt încă verzi.

Producția de masă verde ajunge la 20-30 t/ha, în funcție de soi (GH. BÎLTEANU, 1993). În stare murată sub formă de siloz vrejii fiind foarte greu insilozabili sau uneori imponsibil de însilozat (au raportul glucide fermentescibile:proteine egal sau sub valoarea de 0,25) se utilizează mai rar caz în care sunt asociați la insilozare cu pante bogate în glucide fermentescibile (porumb, graminee perene etc).

Unul dintre factorii limitativi utilizării în furajare este conținutul tuberculilor în solanină, care în concentrații ridicate poate provoca deranjamente ale tubului digestiv sau intoxicații grave asupra organismului animalelor. Cele mai grave intoxicații se pot produce la rumegătoarele mari fiind mai puțin frecvente la cai și porci.

Utilizat în stare crudă sau fiartă, cu o digestibilitate ridicată, cartoful poate fi utilizat în hrana animalelor din fermele zootehnice sau gospodăriile țărănești fiind o sursă importantă de energie, vitamine și proteine. Prezintă importanță din acest punct de vedere prin prisma faptului că în furajare se utilizează acele fracții ce nu se pot utiliza în alimentația umană sau ca material de plantat obținându-se astfel o valorificare superioară a acestei plante, crescându-i astfel valoarea economică.

1.3. Industrializarea cartofului

În condițiile unei vieți active, crizei de timp dar și datorită unor necesități și preferințe cât mai diversificate a populației s-a înregistrat un procent din ce în ce mai ridicat al utilizării cartofului în industrializare. Astfel ,,în S.U.A. 50-55 % din producția anuală a cartofului de consum este transformată în preparate industriale, în Suedia 20-25 %, în Marea Britanie 30 %, în Germania 9-10 % iar în Franța 4-6 % D. BODEA, 2007.

Ca și materie primă pentru industria prelucrătoare tuberculii de cartof prezintă interes în special pentru industria amidonului, etanolului sau a altor produse derivate precum ar fi glucoză, dextrină, dextroxă, cleiuri, cauciuc sintetic etc.

În industria amidonului și alcoolului, dintr-o tonă de tuberculi se obțin 140 kg amidon sau 100 kg dextrină, respectiv 95 l alcool; de asemenea, se pot obține 15-17 kg cauciuc sintetic LEON S. MUNTEAN și colab.,1995.

Având un procent ridicat din substanța uscată în amidon tuberculii de cartof participă în procent de 20 % alături de grâu (23 %) și porumb (57 %) la fabricarea acestui produs la nivelul continentului european.

Amidonul se folosește ca și adaos la făina de grâu în panificație, în industria textilă, papetărie (afișe, benzi adezive, etichete), fabricarea cartoanelor utilizate în special pentru diverse ambalaje, construcții (placaje, pardoseli), substrat de nutriție pentru sinteza unor produși farmaceutici (antibiotice, vaccinuri, vitamine etc). În industria alimentară amidonul poate intra în compoziția unor produse ca biscuiții, ciocolata, prăjituri, lichioruri etc.

Prin reacția cu apa amidonul formează dextrina, produs ce la rândul său poate fi utilizat în obținerea de lianți, cleiuri, apretului și diverși adezivi.

Datorită noii tendințe de protecție a mediului înconjurător în ultimul timp în carburanți se utilizează în proporții diferite și unele produse ,,bio” pentru a se reduce procentul de noxe degajat de arderea combustibilului. Alături de uleiul de rapiță, utilizat în mod frecvent, utilizarea de etanol provenit din cartof pentru obținerea bioetanolului este o soluție de luat în calcul. Pe lângă utilizarea ca și combustilbil etanolul mai poate fi utilizat în medicină (dezinfectant, sterilizant etc).

De asemenea din cartof se pot obține preparate industriale alimentare de o foarte bună calitate și cu o cerință ridicată pe piață sub diferite forme: prăjite în lipide (pommes frites și chips-urile); deshidratate (praf de cartof, fulgi de cartof, praf pentru crochete); produse sterilizate.

Pentru a fi pretabil pentru industrializare tuberculii de cartof trebuie să aparțină soiurilor special create de amelioratori în acest scop (ex. pentru obținerea amidonului se utilizează cartofi din clasa D care au un conținut ridicat în amidon cu un diametru mare al grăuncioarelor de amidon); este de dorit a se evita păstrarea la temperaturi apropiate de 0 ˚C deoarece zaharurile simple formate la această temperatură caramelizează la o ulterioară preparare; existența tuberculilor încolțiți trebuie să lipsească iar o manipulare în vederea recoltării, transportului și sortării tuberculilor la temperaturi de peste 10 ˚C, când aceștea sunt turgescenți, evită leziunile mecanice ce ar putea forma așa numita ,,pată neagră (black spot)”.

Utilizarea cartofului în medicină și cosmetică

Existența cartofului pentru prima dată în Europa a fost semnalizată în Spania la un spital unde era utilizat în alimentația bolnavilor dar se pare și ca medicament. În anul 1565 conchistadorii spanioli trimit regelui FILIP al II-lea o ladă de cartofi pentru a fi trimisă de acesta papei pentru a se însănătoși fiind bolnav de gută. Se pare că papa ar fi făcut aluzie la faptul că titulatura pe care o poartă este foarte asemănătoare cu denumirea cartofului în limba incașilor ,,papas”. Cert este faptul că tuberculii de cartof și-au îndeplinit scopul pentru care au fost trimiși în vreme ce papa a expediat o parte din aceștea cardinalului olandez din acea vreme FILIP DE SILVRY care era și el bolnav.

Sucul de cartofi cruzi este utilizat în tratarea bolilor sistemului digestiv precum ulcerele gastrice și duodenale, gastrite etc. T. CATELLY în 1988 precizează faptul că în Germania la un spital din Műnchen în anul 1952 medicii au obținut rezultate foarte bune în tratamentul ulcerului de stomac și duodenal prin administrarea bolnavilor de suc din cartofi cruzi, rezultate ce nu au putut fi obținute cu nici un alt medicament la acea vreme.

De asemenea sucul de cartof crud mai poate fi utilizat în calmarea sistemului nervos, fiind indicat în cazuri de surescitare nervoasă, insomnii, migrene.

Este un excelent detoxifiant al organismului datorită coținutului în potasiu ajutând la eliminarea acidului uric dar are și efect cicatrizant. În bolile hepatice datorită faptului că este recomandat consumul de alimente bogate în glucide cartoful poate fi utilizat în alimentația bolnavilor fiert sau copt însă sub nici o formă de cartofi prăjiți sau alte preparate gătite în ulei.

Pentru persoanele ce suferă de obezitate consumul de cartof este limitat dar și alimentele cu conținut ridicat în lipide și glucide.

Medicina veche populară precizează multe leacuri cu potențial vindecător care în cele mai dese cazuri și-au dovedit eficiența. Astfel în cazul arsurilor mici de piele se pot utiliza cartofi cruzi rași legați cu un tifon ce se pus peste arsură. Pentru tratarea reumatismului se pot utliza cartofii fierți și terciuiți care se pun pe zonele cu probleme. Cartofii tăiați felii care se pun la nivelul capului sub o broboadă pot alina durerile de cap.

Pentru că întotdeauna a existat o tendință către produsele de cosmetică iată că sub diferite forme miraculosul tubercul poate fi utilizat și în acest scop. O coajă de cartof fiartă, frecată cu puțin lapte proaspăt și un gălbenuș de ou poate forma o excelentă mască pentru ten. Compoziția prezentată se menține pe față timp de 20 minunte după care se înlătură ajutând foarte mult persoanele cu tenuri uscate sau ofilite.

Din cartof se mai poate forma o pastă pentru îngrijirea mâinilor din 10g amidon de cartof, 10 ml apă și 130 ml glicerină. Amidonul se desface în apă după care se amestecă cu glicerina și se încălzește într-o capsulă de porțelan pe o baie de apă amestecându-se continuu până se obține o masă gelatinoasă care se aplică pe mâini.

În cele prezentate anterior am precizat doar câteva aspecte de reper ale utilizării cartofului în medicină sau cosmetică ale existând cu certitudine multe altele la nivelul întregii lumi.

1.5. Alte utilizări ale cartofului

Pentru iubitorii cartofului care doresc ,,să exploateze” la maximum această plantă vom prezenta în continuare și alte utilizări cu notă informativă sau aspecte ce pot stârni curiozități.

Bucățele de cartof de mărimea unor alune puse într-un vas de sticlă, garafe cu puțină apă pot ajuta la spălarea acestora obținându-se vase curate ,,ca noi”. Tot în acest scop mai poate fi folosit la curățirea gemurilor și a oglinzilor.

De asemenea fiertura cojilor de cartof poate fi utilizată la înlăturarea depunerilor de calcar de pe vasele de gătit precum și la înlăturarea petelor datorate alimentelor de pe tacâmurile din alpaca, necromate.

Pentru înviorarea culorilor unui covor acesta se aspiră, apoi se rad doi cartofi, îi acoperim cu apă caldă și-i lăsăm să infuzeze două ore. După aceasta cartofii se strecoară frecând ulterior covorul cu pasta obținută.

Cartoful crud tăiat rondele poate constitui o formă de curățire a picturilor în ulei degradate printr-o frecare ușoară cu acestea a tablourilor. După ce s-au murdărit rondelele se înlocuiesc iar pictura în cele din urmă se șterg cu un tifon umezit.

În plastica europeană planta de cartof și aspecte privitoare la cultivarea acesteia au constituit sursă de inspirație pentru diferiți pictori. Cea mai veche pictură europeană în acuarelă a unei plante de cartof a fost realizată în anul 1588 la comanda lui FILIP DE SILVRY și redă planta cu flori albastre, antere galbene și tuberculii roșii.

În anul 1876 TRUBNER realizează o lucrare intitulată ,,Cîmp de cartof la Wessling”, lucrare ce reprezintă o pictură a unui un câmp de cartofi infloriți. În lucrările sale pictorul MAX LIBERMANN are ca și sursă de inspirație tema cartofului, în anul 1884 realizând o lucrare intitulată ,,Înainte de masă” iar în anul 1895 una denumită ,,Țărani recoltând cartof”. De remarcat este și faptul că această plantă s-a aflat și în interesul marelui pictor VINCENT VAN GOGH, acesta realizând lucrările: ,,Țăranca recoltând cartofi”, ,, Femeie recoltând cartofi” și ,,Mîncătorii de cartof ”.

Capitolul II. CULTURA CARTOFULUI ÎN ȚARA NOASTRĂ

La fel ca și în celelalte state europene cultura cartofului a fost introdusă treptat pe teritoriul Țărilor Române. În Transilvania marele cărturar GHEORGHE ȘINCAI (1754-1816) în lucrarea sa intitulată ,,Povățuire pentru economia de câmp’’ îndeamnă locuitorii transilvăneni să extindă cultura cartofului pe suprafețe cât mai mari. Datele existente atestă și faptul că tot în acea perioadă episcopul Travsilvaniei, VASILE MOGA, îndemna preoții parohi să convingă credincioșii despre valoarea și necesitatea extinderii acestei culturi.

Rezultatul acestor acțiuni de stimulare a cultivării cartofului au fost consemnate la recesământul din anul 1814 când s-au înregistrat producții de 1876 cîble în satul liber Măeruș, 967 cîble în satul Vulcan și 436 cîble în satul domeniului Bran (C. TEODORESCU- 1978 , citat de D. BODEA, 2007).

De remarcat este faptul că în ținutul transilvănean o contribuție însemnată a introducerii cartofului au avut-o coloniștii germani (sașii și șvabii) prin relațiile lor cu rudele din centrul continentului european. Acest lucru poate fi confirmat prin simplul fapt că numeroase denumiri ale acestei plante derivă din cuvinte utilizate pe teritoriului Germaniei. Asfel avem: cartof -Kartoffel, picioici- Ptächen (Patächen), crumpene- Grünbeeren etc. De asemenea tot prin intermediul stăinilor ce au vizitat țara noastră sau încetățenit diverse denumiri de origini diferite.

Binecunoscuta denumire de ,,barabulă” provine din echivalentul austriac Grundbirne, ,,ungurii l-au stricat zicându-i cartof komper, iar slavonii krumpir și krumpli. Boemii îl numesc Brambory, de la care unii români i-au zis bramderburgi (Drutu,1903), iar ungurii în majoritate îl numesc burgonya de la regiunea Burgogne din estul Franței de unde se pare că a fost adus în anul 1760 pentru prima dată în Ungaria (Vlahuță și colab, 1959). Lipovenii din Piatra Neamț îi zic bulighene “(Drutu, 1903) GHEORGHE VALENTIN ROMAN și colab.-2010.

În Moldova prezența culturii cartofului a fost semnalată pentru prima dată în anul 1812 în perioada domniei lui SCARLAT CALIMACHI (1812-1819) cînd un profesor francez a cultivat cartof cu rezultate bune în nordul Moldovei. Acest fapt este atestat și de marele agronom al românilor ION IONESCU DE LA BRAD care în anul 1861 în ediția a III-a a ,,Calendarului pentru bunul cultivator” scria: …foametea din 1813 atrasu băgarea de seamă a românilor asupra cartoflilor, ca asupra unor plante bune de a scăpa de lipsă pe locuitori. Ear la 1816 s-au trimis în Bucovina (pe atunci sub ocupație austriacă), din porunca domnitorului Calimahu o mulțime de care de beilic care au adusu catoflile ce s-au împărțit sămânța pe la oameni”

Acest lucru mai este confirmat și de istoricul NICOLAE IORGA în lucrarea sa din 1902 intitulată ,,Documentele familiei Calimachi” în care se precizează faptul că în acea vreme se trimiteau pe la sate oameni învățați care să instruiască fermierii în privința culturii cartofului.

Acest citat subliniază incă o dată importanța care a avut-o cartoful de-a lungul timpului pentru poporul român dar și pentru celelalte popoare ale lumii în extirparea foametei și a mizeriei.

În Țara Românească introducerea în cultură a cartofului a avut loc în timpul domniei lui ION VODĂ CARAGEA (1812-1818) cronicile menționând existența la vânzare pe piața Bucureștiului a acestei plante în acea perioadă.

Compoziția chimică a tuberculilor caracterizată printr-un conținut bogat în substanțe ușor accesibile organismului uman, justifică utilizarea a jumătate din producția mondială în dieta zilnică și în industria prelucrătoare. Consumul mediu anual de 100 kg/locuitor cu variații funcție de țară, confirmă poziția strategică a culturii cartofului în alimentație mondială și explică și atenția sporită acordată acestei culturi M. BERINDEI, 1985.

În condițiile actuale în care industria României este în declin una dintre ramurile ce mai poate salva economia țării este reprezentată de agricultură. Dacă la nivel european contribuția agriculturii la P.I.B.-ul țării în medie de 1,7 % în țara noasrtă este mult mai însemnată având în medie în intervalul de ani 2007-2011 valoarea medie de 6,26 %. Aceste date sunt susținute de următorul tabel:

Tabelul 2.1.

Contribuția agriculturii la P.I.B (2007-2011)

Sursa: Anuar statistic al României 2011

*Comnicat de presă nr.51, INS 5 martie 2012

Evoluția suprafețelor cultivate cu cartof de-a lungul timpului pe teritoriul României a fost foarte fluctuantă. Cu o extindere mai lentă, când la începutul secolului al XIX-lea erau cultivate doar 10.000-12.000 hectare cu cartof, cartoful a cucerit interesul românilor astfel că în anul 1936 erau înregistrate 85.000 hectare de cartof. După al doilea război mondial cartoful a cunoscut o extindere majoră astfel că în anul 1948 erau cultivate 172.000 hectare in vreme ce în anul 1957 erau înregistrate 265,000 hectare.

Cea mai mare suprafață cultivată cu cartof avea însă să se înregistreze în anul 1989 când la nivelul României s-au cultivat 351.500 hectare după care s-a înregistrat o scădere în anul 1992 la 218.000 ha urmată de o ușoară creștere la 276.700 ha în anul 2001.

Datele oferite de MADR atestă faptul că între anii 2000-2010 suprafețele ocupate de cartof au rămas reletiv constante situându-se undeva la media de 271.480 hectare.

În anul 2005 s-a produs un eveniment istoric pentru cultura cartofului pentru țările în curs de dezvoltare. În acest an țări în curs de dezvoltare a căror cap de afiș sunt China și India alături de celelalte au produs 180 milioane tone de tuberculi de cartof dint-un total de 341 milioane depășind țările dezvoltate ale Europei precum și America.

În anul 2007 România se situa pe locul al II-lea la producția de cartof înaintea unor țări mari cultivatoare de cartof din Europa.

În anul 2012 suprafețele cultivate ce cartof s-au diminuat cu un procent de 15 % de la nivelul mediu de 274.480 existent în intervalul de ani 2000-2010. Acest lucru se datorește în principal nevalorificării producției din anul anterior când s-au produs 4,155 milioane tone.

Proporția ce îi revine cartofului din totalul producției vegetale este redată sugestiv în diagrama următoare:

Sursa: Anuar statistic 2011

Fig 2.1. Împărțirea suprafeței arabile a României (%)

În cadrul continentului european țara noastră ocupă un loc de cinste fiind situată mereu în primele trei țări ale Europei privind suprafețele dar și producțiile de cartof. În continuare vom prezenta evoluția producției totale, suprafețelor dar și a producțiilor medii la hectar:

Tabelul 2.2.

Evoluția suprafețelor și producțiilor la cartof în România

Sursa: Anuar statistic al României 2011

*MADR, AGR 2B-exclusiv prod de sămânță

Pe cap de locuitor evoluția producției la cartof se prezintă astfel: 172,4 kg/loc. în anul 2007; 169,7 kg/loc. în anul 2008; 186,5 kg/loc. în 2009 iar în anul 2010 s-a înregistrat o producție medie de 153,2 kg/loc.

În următorul tabel vom prezenta pe baza datelor oferite de Anuarul statistic al României consumul mediu de cartof pe locuitor dar și prețul mediu plătit de acesta pentru achiziționarea cantității necesare consumului:

Tabelul 2.3.

Consumul și prețul mediu al cartofului înte anii 2007-2010

,,Consumul de cartof pe cap de locuitor a crescut de la 48 kg în anul 1950, la peste 80 kg în anul 1985’’ (MATEI BERINDEI,1985).

În anul 2005 D.BODEA în lucrarea sa intitulată ,,Cartoful în Bucovina” referindu-se la consumul de cartof menționa următorul aspest ,,consumul anual pe locuitor este cuprins în general între 30-150 kg, în Europa fiind în medie 80 kg de cartof pe an , iar în România se consumă în medie 100 kg/locuitor/an”. Comparând datele din tabelul de mai sus cu cele precizate în citat se observă faptul că de-a lungul anilor nivelul consumului mediu al locuitorilor României este relativ constant. De remarcat mai este și faptul că cartoful ocupă un loc foarte important în alimentația cetățenilor români depășind media europeană.

În concluzie în țara noastră cartoful și-a câștigat un loc important în viața românilor oferindu-le o sursă de hrană ieftină și de o caliate ridicată.

Capitolul III. CADRUL NATURAL

3.1.Aspecte generale

Cercetările efectuate au avut loc în cadrul Stațiunii de Cecetare și Dezvoltare Agricolă-Suceava. În cele ce urmează vom prezenta câteva date referitoare la poziționarea stațiunii, factorii naturali: hidrografie și hidrogeologie, climă, sol precum și câteva aspecte legate de vegetație.

Poziționarea stațiunii. Localitatea Suceava este așezată pe versantul drept al râului Suceava care are o înclinație ușoară și expoziție generală estică. Terenul stațiunii ocupă treimea superioară a acestui versant. Neuniformitatea reliefului este determinată de existența a trei pâraie mai importante care fragmentează terenul în câteva cumpene fub formă de cupolă, cu o expoziție nordică și înclinații diferite. Văile sunt înguste, iar versanții acestora cu diferite expoziții și înclinații, sunt afectați de fenomene de eroziune și alunecare.

Hidrografia și hidrogeologia. Podișul Sucevei este subunitatea cea mai bogată în ape de suprafață și freatice din întreg Podișul Moldovenesc (fig.3.1). Cu toate că terenul stațiunii se plasează la limita de separație între două unități geomorfologice deosebite -depresiunea deluroasă a Litenilor și Valea Sucevei– aceasta prezintă din punct de vedere hidrologic caracterele depresiunii deluroase. Pâraiele care străbat terenul stațiunii se formează chiar în cadrul perimetrului ei. Ele au un debit scăzut și foarte variabil, fiind alimentate de izvoarele de la baza pantelor și de apele de precipitații ce se scurg pe versanți (fig 3.1)..

Pânzele freatice sunt foarte frecvente și datorită faptului că nu sunt la mare adâncime, joacă un rol important atât în geneza și evoluția solurilor cât și în alimentarea cu apă a așezărilor omenești.

Clima. Sub aspect climatic Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă-Suceava este cantonată în zona subumedă (570 mm) și răcoroasă (7,5ºC) a țării, cu evidente influențe, în sezon estival, ale climatului stepic. Ca urmare a acestei influențe frecvența anilor secetoși se apropie de 20% iar a celor normali (pluviometric) nu depășește 31%. Apariția primelor înghețuri este posibilă începând cu 1 octombrie, iar pericolul ultimilor înghețuri se poate prelungi până la 15 aprilie (în medie 115-135 zile). Pericolul brumelor timpurii amenință culturile agricole la sfârșitul lunii septembrie, iar brumele târzii pot fi prezente și la începutul lunii mai.

Fig 3.1. Podisul central Moldovenesc

Radiația solară globală variază între 112-116 kcal/cm2/an, durata de strălucire a soarelui fiind în medie de 1900 ore, din care 1360 ore revin sezonului cald. Nebulozitatea medie anuală este 5,8 cu valoarea maximă de 6,9 în decembrie. Temperatura medie anuală oscilează în jur de 8°C, media lunară în ianuarie -4,5°C, în aprilie de 8,5°C, în iulie de 18.5°C, în octombrie 8,3°C (fig. 3.2.).

Temperaturile medii diurne depășesc 0 °C în prima decadă a lunii martie si coboară sub aceste valori în prima decadă a lunii decembrie. Între aceste limite temperaturile au valori pozitive, din care în 160-170 zile depășesc 10°C.

Temperaturile maxime absolute ajung până la 38°C, iar cele minime absolute coboară sub -31°C, realizându-se astfel amplitudini de 69- 70°C. În 60-80 de zile temperatura maximă depășețte 26°C, din care 10-15 zile sunt tropicale.

Fig 3.2. Sumele medii anuale ale temperaturilor ≥0oC 1961–2009

(Tănase I., Stația meteorologică Suceava)

Vâturile predominante sunt cele dinspre nord-vest și nord-est care iarna pot depăși viteza de 40 km/h. Influența maselor de aer dinspre sud sau vest are frecventă redusă.

Precipitațiile medii anuale oscilează intre 550-650 mm, din care între 55-58% se produc în intervalul mai–august (fig.3.3).

Dintre fenomenele atmosferice deosebite care se produc în Podișul Sucevei menționăm: grindina, roua, ceața si bruma. Grindina însoțește ploile torențiale, este specifică anotimpului cald și se produce în Podișul Sucevei cu o frecventă de 1,5 zile pe an. Roua se formează în nopțile senine și liniștite din anotimpul cald și se înregistrează în medie, anual intre 50-100 zile cu rouă.

Ceața are o densitate maximă noaptea și mult mai redusă ziua. În timpul anului are o frecvență mai mare în sezonul rece și mult mai redusă în sezonul cald. Numărul zilelor cu ceață este mai mare de 40 într-un an.

Bruma este un fenomen specific sezonului de toamnă și primavară. Înregistrează o frecvență lunară maximă în noiembrie (3-5 zile în partea înaltă a podișului și 7–8 zile pe văile principale). În medie, numărul zilelor cu brumă într-un an oscilează între 10-30 zile.

Vegetația. Vegetația ierboasă spontană care se întâlnește în această zonă este reprezentată de: Poa pratensis, Bromus inermis, Lolium perene, Festuca vallesiaca, Agropyron intermedium, A. repens, Briza media, Brachipodium pinatum, iar dintre leguminoase cele mai obișnuite sunt: Medicago falcata, Trifolium pratense, T. repens, T. hibridum, Lotus corniculatus, etc. Alte specii întâlnite ar mai putea fi: Euphorbia ciparisias, Plantago media, P. lanceolata, Cichorium intibus, Centaurea scabiosa, Carum carvi, Mentha sp., Prunella vulgaris etc.

Ca și buruieni în culturi cele mai intâlnite sunt: Agropyron repens, Cirsium arvense, Amaranthus retloflexus, Sonchus arvense, Convolvulus arvense, Equisetum arvense, Chenopodium album, Sinapsis arvensis, Galinsoga parviflora, Scleranthus annus etc. iar dintre gramineele anuale putem aminti Setaria glauca.

Plantele care se cultivă în zona deservită de Stațiunea Agricola Suceava sunt: cartoful, grâul de toamnă, grâul de primăvară, porumbul, secara, ovăzul, orzul, orzoaica, inul, cânepa, mazărea, fasolea, trifoiul, borceagul, hrișca, soia, iar mai nou de 3-4 ani rapița si floarea-soarelui.

Solul. Solul pe care au fost amplasate experiențele se încadrează în clasa solurilor molice, tipul de sol fiind cernoziom cambic, evoluat dintr-un sol de pajiște. Acest tip de sol ocupă cea mai mare suprafață din terenul stațiunii (44 %).

Morfologic, acest sol se înscrie pe tipul Ap – Am – A/B – Bv – C, cu un drenaj intern satisfăcător, iar cel inferior bun. Apa freatică apare la adâncimi mai mari de 5 m. Cu toate acestea, pe anumite porțiuni, apare o vegetație care indică un grad de umiditate mai ridicat, cum ar fi: Tussilago farfara L.), Equisetum arvense L.etc.

Fizic, acest tip de sol se prezintă cu o textură ce variază de la luto–nisipoasă mijlocie la luto–argiloasă medie (atât la suprafață cât și la nivelul orizontului A/B).

3.2. Considerații asupra unor caracteristici meteorologice la Suceava în anul 2013

Regimul precipitațiilor, ilustrat prin cantitățile lunare și anuale (tab.3.1), poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere. Ca și în majoritatea localităților din țară, repartizarea anuală este extrem de neuniformă, ca urmare a amprentei climatului continental din zona temperată. Anul 2013 a fost un an moderat ploios realizându-se 629 mm precipitații.

De asemenea anul 2013 se caracterizează prin înregistrarea unor importante deficite de precipitații în perioada aprilie– septembrie, fiind consemnate în lunile aprilie și august (36,9 și respectiv 37,2 mm).

Tabelul 3.1.

Cantitățile de precipitații înregistrate în județul Suceava (anul 2013)

*abateri comparativ cu valorile multianuale (1950 – 2005)

Sursa: Stația Meteorologică Suceava

Luând în considerare frecvența abaterilor lunare mai mari de 10% (din media lunară), datele înscrise în tabelul 3.1. sugerează că umezirea abundentă și excesivă a fost evidentă în a doua jumătate a anului 2013.

Dintre lunile anului, cea care a fost cea mai omogenă, a fost luna mai, care în anul 2013 s-a încadrat în limite “normale’’.

Datele înscise în tabelul 3.2. îndreptățesc afirmația întâlnită destul de des întâlnită în ultima vreme, conform căreia, clima a înregistrat o tendintă de încălzire, cu 1,5o–2,1oC, anual, comparativ cu media multianuală de 7,7oC. În anul luat în studiu s-a înregistrat o medie multianuală de 9,3˚C depășind cu 1,6ºC valoarea de 7,7˚C.

Tabelul 3.2.

Valori medii ale temperaturii aerului în județul Suceava (anul 2013)

*abateri comparativ cu valorile multianuale (1950 – 2005)

Sursa: Stația Meteorologică Suceava

Referitor la favorabilitatea condițiilor meteorologice se face mențiunea că condiții de vegetație în anul 2013 au fost favorabile comparativ cu ultimii ani.

Deși în anul 2013 condițiile meteorologice au fost favorabile intensificării atacului de mană, eficacitatea tratamentelor cu fungicide nu a fost să semnificativ diminuată. Drept urmare nivelul producției de tuberculi s-a încadrat în suita anilor foarte favorabili culturii cartofului în județul Suceava.

PARTEA a II-a- CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL IV

METODELE DE CERCETARE ȘI MATERIALUL BIOLOGIC UTILIZAT

4.1. Metodele de cercetare

Asolamentul și rotația culturilor

Precum reiese din descrierea cadrului natural lucrarea de față a fost realizată în cadrul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Agricolă- Suceava. Experiența realizată a fost amplasată într-un asolament de 3 ani, culturile din asolament fiind reprezentate de: 1. borceag de toamnă; 2. grâu de toamnă; 3. cartof.

În cadrul acestui asolament grâul de toamnă a beneficiat de efectul favorabil al activității bacteriilor fixatoare de azot existente pe rădăcinile leguminoasei din compoziția borceagului, mazărichea. Cartoful, planta noastră luată în studiu, a beneficiat de o rezervă bună de apă în sol în momentul plantării întrucât arătura s-a efectuat la sfârșitul lunii iulie când umezeala terenului a permis această lucrare.

Metoda de așezare

Amplasarea experienței în câmp s-a realizat după metoda de așezare în blocuri randomizate în 2 repetiții (Fig 4.1). Experiența a cuprins un număr de 6 soiuri zonate, din care 3 obținute în cadrul stațiunii și 3 străine, având ca și martor soiul olandez Desiree.

V1-Ostara

V2-Magic

V3-Astral

V4-Rapsodia

V5-Sante

V6-Desiree
drum de acces

Fig 4.1. Amplasarea experienței

Dimensiunile experienței

Suprafața totală pe care a fost realizată realizată experiența a fost de 235,2 m². Scăzând suprafața ocupată cu drumuri s-a realizat o suprafață reală a experienței de 201,6 m² ( 16,8 m lungime și 12 m lățime);

Lungimea experienței este de 16,8 m;

Lățimea experienței, cu drumuri, este de 14 m;

Suprafața unei parcele este de 16,8 m² (6 m lungime și 2,8 m lățime).

Fiecare parcelă a avut câte 4 rânduri a câte 20 tuberculi pe rând ceea ce îi conferă experienței o desime de aproximativ 4,7 plante/m².

Pentru stabilirea datelor rezultate au fost determinate, decadal, următoarele elemente de producție: numărul de stoloni la tufă, numărul de tuberculi la tufă și evoluția masei tuberculilor (g) de la plantare până la recoltare.

Tehnologia de cultură utilizată

Lucrarea de bază a solului, arătura, a fost realizată la sfârșitul lunii iulie după recoltarea plantei premermătoare, grâul de toamnă, când s-au îregistrat precipitații ce au realizat o umiditate optimă a solului propice efectuării acestei lucrări. Până în toamnă terenul s-a întreținut curat de buruienile răsărite printr-o stopire cu erbicidul total Roundup (glifosat).

La sfârșitul lunii martie s-a pregătit terenul în vederea plantării tuberculilor printr-o trecere cu grapa cu discuri în agregat cu grapele cu colți ficși. La pregătirea patului germinativ a avut loc fertilizarea de bază a solului cu o cantiate de aproximativ 14,1 kg îngrășământ complex de tipul 15:15:15 la suprafața experimentală, ceea ce corespunde unei cantități de 700 kg îngrășământ/ha.

De asemenea s-a realizat delimitarea parcelelor prin pichetarea terenului cu plăcuțe inscripționate pentru fiecare soi în parte. Plantatul cartofilor s-a realizat pe soiuri, manual după care s-a realizat o acoperirea tuberculilor prin bilonare cu ajutorul cultivatorului echipat cu săgeată dublă și cu rariță.

Ca lucrări de îngrijire s-au realizat următoarele:

Combaterea buruienilor;

Tratamente fitosanitare;

Lucrări de rebilonare.

Combaterea buruienilor s-a realizat atât pe cale chimică cât și pe cale mecanică cu ajutorul prașlelor manuale. Chimic s-a aplicat un tratament cu erbicidul Sencor (1,0-2,0 l/ha) la 10 zile după plantarea cartofului când buruienile monocotiledonate erau în curs de răsărire. După o perioadă de 3 săptămâni s-a realizat o prașlă manuală urmată la 3 zile de o refacere a biloanelor.

Tratamentele fitosanitare s-au realizat la acoperire. Pentru mană (Phytophtora infestans) s-au relizat tratamente cu următoarele produse: Dithane 75 WP (2,0-2,5 l/ha), Dithane M 45 (2,0-2,5 kg/ha), Ridomil Gold Plus 42,5 WP 3 kg/ha. Pentru combaterea alternariozei sin. pătarea brună a frunzelor de cartof (Alternaria solani) s-a utilizat produsul comercial Ridomil Gold MZ 68 WP (2,5 kg/ha).

Împotriva dăunătorilor s-au efectuat tratamente la avertizare contra gândacului din Colorado (Leptinotarsa decemlineata) și contra afidelor cu produse precum: Actara 25 WP (80g/ha), Calypso 480 SC (0,1l/ha) și Mospilan 20 SG/SP (0,08-0,1 l/ha).

4.2. Materialul biologic utilizat

În vederea realizării studiului s-au luat în calcul șase soiuri de cartof caracterizate prin perioade diferite de vegetație. Pe baza acestui factor soiurile pot fi clasificate astfel:

Soiuri timpurii -Ostara;

-Magic;

Soiuri semitimpurii -Astral;

-Rapsodia;

Soiuri semitârzii -Sante;

-Desiree. Ostara

Genealogie. Soi de cartof ce provine din Olanda rezultat prin hibridarea sexuată între soiul Arix și soiul Sientje (Arix x Sientje)

Caractere morfologice. Tufa de înălțime mijlocie, viguroasă, cu port semierect, compactă la bază și răsfirată la vârf, bine îmbrăcată în frunze. Tuberculii sunt mari, în număr puțin având forma ovală. Coaja este groasă, puțin reticulată, de culoare galbenă iar pulpa galben deschis. Inflorescența este o cimă simplă, cu înflorire slabă și de scurtă durată.

Însușiri fiziologice. Având o durată a perioadei de vegetație în medie de 75 – 85 zile soiul Ostara se încadrează în grupa soiurilor timpurii. Are o bună dinamică de formare și creștere a tuberculilor. Se mai caracterizează printr-o rezistență medie la râia comună și sensibil la mană pe frunze dar mai puțin sensibil pe tuberculi. Este rezistent la virusul A

(PVA) și virusul Y (PVY) și mijlociu rezistent la

Fig 4.2.Soiul Ostara (SCDA-Suceava)

Capacitatea de producție. Posedă capacitate de producție ridicată atât la recoltările timpurii cât și la maturitate deplină. În medie la sfârșitul lunii iunie se pot obține recolte de 23-26 t/ha.

Magic

Genealogie. Soi de cartof creat la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă- Suceava și omologat în anul 2001, obținut prin hibridare sexuată între soiul Sante și soiul Concorde (Sante x Concorde).

Caractere morfologice.Tufa este de taie mijlocie spre înaltă, cu un număr de 5-6 tulpini viguroase, muchiate cu ușoare pigmentații antocianice, bine îmbrăcate în frunze, cu portul semierect. Frunza mijlocie este semicompactă de culoare verde-dechis. Inflorescența este reprezentată de o cimă simplă, iar corola poartă culoarea albă. Tuberculii sunt de formă lung-ovală, regulată și de culoare galbenă sau albă.

Fig.4.3. Soiul Magic (SCDA- Suceava)

Însușiri fiziologice. Soiul Magic are o perioadă de vegetație circa 85- 87 zile, fiind situat în clasa soiurilor timpurii. Soiul se mai caracterizează printr-o rezistență foarte ridicată la virusul Y (PVY) și ridicată la virusul răsucirii frunzelor (PLRV) precum și mijlociu sensibil la mană pe tuberculi și frunze.

Însușiri de calitate. Soiul posedă calități culinare bune încadrându-se în în clasa B cu un conținut mediu de amidon de 15,3 % și este indicat consumului de vară și toamnă iarnă. Capacitatea de producție. Potențialul de producție realizat în diferite zone ecologice a fost cuprins în intervalul 35-40 t/ha. Soiul este recomandat a fi utilizat în alimentație în sezonul de vară-toamnă.

Astral

Genealogie. Soiul de cartof Astral a fost creat la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă-Suceava și omologat în anul 2001 fiind obținut prin hibridare sexuată între soiul Elvira și soiul Concorde (Elvira x Concorde).

Caractere morfologice. Tufa este de talie mijlocie spre înaltă cu un număr de 6–7 tulpini viguroase, muchiate de culoare verde-închis, bine îmbrăcate în frunze, cu portul semierect. Frunza-mijlocie este semicompactă, de culoare verde intens. Inflorescența reprezintă o cimă simplă cu pedunculul bine dezvoltat, având înflorire mijlocie și corola de culoare albă. Tuberculii au formă lung – ovală, regulată, cu ochii superficiali, coaja fină de culoare galbenă.

Însușiri fiziologice. Soi semitimpuriu cu o perioadă de vegetație cuprinsă între 88 – 95 zile. Prezintă rezistență foarte ridicată la virusul Y (PVY) și rezistență ridicată la virusul răsucirii frunzelor (PLRV), încadrându-se în clasa a II- III –a de degenerare virotică. Este mijlociu de rezistent la mană pe frunze și tuberculi. Rezistent la nematodul auriu al cartofului (G. rostochiensis Woll, patotipul RO1.

Fig. 4.4. Soiul Astral (SCDA-Suceava)

Însușiri de calitate. Are calități culinare bune făcând parte din clasa B cu un conținut în amidon de 14,1%.

Capacitatea de producție. Capacitatea de producție maximă este de 75,3 t/ha însă frecvent se obțin recolte situate în intervalul 33,4-35,7 t/ha. Este recomandat pentru consumul de vară și toamnă-iarnă.

Rapsodia

Genealogie. Soiul de cartof Rapsodia a fost creat la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă Suceava și omologat în anul 2002 fiind obținut prin hibridare sexuată între soiul Roeaslau și soiul Concorde (Roeaslau x Concorde).

Caractere morfologice. Tufa bine dezvoltată cu portul semierect, cu un număr de 6 – 7 vreji, mijlociu de înalți, muchiați de culoare verde cu ușoare pigmentații antocianice și slab pubescenți în zona bazală. Frunza de culoare verde cu foliola terminală mijlocie, cu vârful scurt ascuțit. Silueta frunzei întregi este semicompactă spre compactă. Inflorescența cimă simplă, corola de culoare albă, înflorire mijlocie, nu Fig 4.5. Soiul Rapsodia (SCDA-Suceava). formează bace prin autofecundare

Însuțiri fiziologice. Soi semitimpuriu cu perioada de vegetație cuprinsă între 90 – 95 zile. Prezintă rezistență foarte ridicată la virusul Y (PVY) și rezistență ridicată la virusul răsucirii frunzelor (PLRV), încadrându-se în clasa a II-a de degenerare virotică. Este mijlociu de rezistent la mana pe frunze și tuberculi. Rezistent la nematodul auriu al cartofului (Globodera rostochiensis Woll, patotipul RO1), rezistență controlată monogenic.

Însușiri de calitate. Are calități culinare bune fiind încadrat în clasa B cu un conținut în amidon de 14%.

Capacitatea de producție. Producțiile medii realizate în diferite zone de cultură au fost cuprinse între 38-42 t/ha. Capacitatea maximă de producție se situează la nivelul de 63 t/ha în condiții optime de vegetație.

Sante

Genealogie. Soiul de cartof Sante a fost creat de firma Agrico din Olanda în anul 1983 având ca genealogie SVP 66-13-636 x SVP AM 66-42.

Caractere morfologice. Tufa are portul semierect fiind mijlociu de înaltă și viguroasă. Tulpina este ramificată, cu partea superioară slab pigmentată în brun. Frunzele au mărime mijlocie, puternic segmentate, cu foliole ovoidale de culoare verde–închis–cenușiu. Tuberculul are forma ovală, coaja galbenă și netedă, cu ochii superficiali, iar pulpa este de culoare galben deschis.

Însușiri fiziologice. Soi semitârziu cu durata perioadei de vegetație de 110 zile. Se caracterizează printr-o rezistență mijlocie la mană pe frunze și tuberculi. Este rezistent la nematodul auriu al cartofului (Globodera rostochiensis Woll, patotipul RO1-4 și RO2). Este mijlociu de rezistent la mana pe frunze și rezistent la mana pe tuberculi. Prezintă rezistență mijlocie la virusul răsucirii frunzelor și este

Fig 4.6.Soiul Sante (SCDA-Suceava)

(PLRV) și este imun la virusurile A (PVA), X (PVX) și Y (PVY).

Însușiri de calitate. Are calități culinare bune cu ușoare tendințe de sfărâmare la fierbere. Coninutul în amidon de 16,2 % îl încadrează în clasa B/C de folosință ca soi de masă.

Capacitatea de producție. Producția medie realizată pe mai mulți ani, de 38 – 42 t/ha, îl încadrează în grupa soiurilor cu potențial productive ridicat (D. BODEA – 2001, 2004; D. BODEA, I. GONTARIU – 2005).

Desiree

Genealogie. Soiul de cartof Desiree provine din Olanda fiind obținut prin hibridare încrucișată între soiul Urgenta și soiul Depesche (Urgenta x Depesche).

Caractere morfologice. Tufa este de înălțime mijlocie spre înaltă, viguroasă, compactă la bază, răsfirată la vârf, bine îmbrăcată în frunze și cu port erect – semierect. Tulpinile sunt destul de numeroase, crenate, muchiate și puternic pigmentate în brun – roșcat. Înflorirea este bogată și de durată mijlocie. Florile sunt mari și de culoare roz–violaceu deschis și formează multe bace prin autofecundare. Tuberculii sunt mari de formă oval-alungită. Coaja este fină de culoare roșie. Pulpa este galben–deschis având ochii sprâncenați și superficiali.

Însușiri fiziologice. Cu o perioadă de vegetație în medie de 110 – 120 zile soiul Desiree se încadrează în grupa soiurilor semitârzii. Este sensibil la râia comună, mijlociu de rezistent la virusul A (PVA), rezistent la virusul Y (PVY) și foarte sensibil la virusul răsucirii frunzelor (PLRV). Se încadrează în clasa a III-a de degenerale virotică.

Însușiri de calitate. Are calități culinare bune, cu o ușoară înclinare spre sfărâmare la fierbere. Conținutul în amidon este de 16 – 17 %, se încadrează în clasa B de folosință ca soi de masă.

Capacitatea de producție. Posedă capacitate mare de producție, aceasta fiind constantă de la an la an. Realizează în medie pe mai mulți ani, producții cuprinse între 30–42 t/ha (D. BODEA – 2001, 2004; D. BODEA, I. GONTARIU – 2005).

Fid. 4.7 Soiul Sante (SCDA- Suceava)

Capitolul V

REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚII

De-a lungul ciclului biologic planta de cartof trece prin mai multe faze de vegetație succesive. Dintre aceste faze cartoful în linii mari trece prin următoarele faze:

Faza de plantat-răsărit;

Faza de răsărire-îmbobocire;

Faza de îmbobocire-înflorit;

Faza de înflorit- maturitate.

Din rezultatele obținute în cercetările efectuate s-a constatat formarea stolonilor imediat după răsărire. Până la formarea primilor tuberculi în primele 20 de zile de vegetație s-a determinat (la 10 și 20 zile) dinamica numărului de stoloni la tufă pentru fiecare soi analizat.De la 30 de zile până la maturitate tot decadal s-a determinat în paralel și numărul de tuberculi la plantă precum și dinamica masei tuberculilor.

5.1. Formarea stolonilor și inițierea tuberizării

De la plantare până la răsărire în interiorul bilonului de cartof au loc prosesele de creștere a primordiilor stolonilor. La fiecare tulpină se pot forma 1-7 stoloni, având greutatea uscată de 3-13g în dependență cu regimul termic din sol D.BODEA- 2007.

Stolonii sînt lăstari (ramificații) ai vrejului din porțiunea lui aflată în sol, îngroșați, suculenți, de culoare albă prin îngroșarea vîrfului stolonilor rezultă tuberculii BÎLTEANU GH.,1969.

După răsărire odată cu creșterea tulpinilor și respectiv a masei foliare în sol are loc și procesul de alungire a stolonilor. Creșterea stolonilor în sol este întreruptă datorită dezvoltării organelor situate deasupra solului cum ar fi tulpinile și frunzele cu care se află în concurență pentru hrană.

Referitor la procesele ce au loc în timpul vegetației plantei de cartof GH. BÎLTEANU în anul 1993 menționa: ,, formarea stolonilor și inițierea tuberizării se înregistrează în faza de răsărit-îmbobocit

De asemenea în lucrările de specialitate se mai găsesc informații conform cărora temperatura optimă de formare a stolonilor este situată la nivelul de 7-10˚C. Temperaturile scăzute ajută deci procesul de formare a stolonilor acest aspect fiind considerat un argument al noii tendințe de manifestare a interesului cultivatorilor de catof asupra soiurilor timpurii.

Pe lângă factorii climatici numărul de stoloni la o plantă mai poate influențat de soi dar și de faza de vegetație, când spre finalul acesteia se ajunge la un număr constant de stoloni.

Din datele obținute (centralizate în tabelul 5.1) s-a constatat că soiul Ostara la începutul perioadei de vegetație ( la 10 zile) formează în medie numai 4 stoloni urmînd să atingă apogeul de 22 stoloni după 30 zile de vegetație. Spre finalul vegetației numărul de stoloni se păstrează constant, la 70 și 80 zile fiind egal cu 8.

Făcând parte din aceiași grupă de precocitate soiul Magic depășește soiul Ostara pornind cu un număr de 6 stoloni ( la 10 zile), atinge pragul maxim de 25 stoloni (la 30 zile) își încheie perioada de vegetație cu un număr de 12 stoloni (la 70 zile) și 9 stoloni (la 80 zile).

Tabelul 5.1.

Evoluția numărului de stoloni/plantă raportat la decade de vegetație (anul 2013)

Soiurile semitimpurii Astral și Rapsodia inițial formează la 10 zile de vegetție un număr mai mare de stoloni decât cele timpurii 7 și respectiv 9, ating numărul maxim de 30 stoloni (la 30 zile la soiul Astral) și respectiv 32 stoloni (la 40 zile la soiul Rapsodia) și iși păstrează un număr constant de stoloni după 80 zile de 11 și respectiv 13.

Soiurile semitimpurii, Sante și Desiree, au o medie a stolonilor la 10 zile superioară celorlalte două grupe de 9,5 stoloni/plantă, atingând numărul maxim la 40 zile de vegetație.

Din momentul încheierii procesului de formare a stolonilor planta de cartof trece într-o altă fază numită inițierea tuberizării. Acest proces se explică prin faptul că la nivelul aparatului foliar în procesul de fotosinteză se acumulează o cantitate mare de substanță organică (în special glucide solubile și amidon), substanță ce va fi transportată și depozitată la nivelul stolonilor, prin îngroșarea acestora formându-se tuberculul.

În condiții de zile scurte, umiditate corespunzătoare în sol și temperaturi medii, relativ scăzute (14-15 ˚C), se formează un număr mare de tuberculi inițiali GH. ROMAN și colab-2011. Totuși din totalul tuberculilor formați unii rămân la forma inițială nedezvoltându-se decât în condiții prielnice de vegetație. În lipsa acestor condiții tuberculii respectivi dispar realizându-se astfel o normare a producției plantei.

Pentru a putea fi capabil să producă un surplus de substanță organică ce urmează a fi depozitată, aparatul foliar în linii mari trbuie să îndeplinească unele condiții. Astfel ,,momentul declanșării tuberizării are loc la circa 60 de zile după plantare când masa foliară a ajuns la minim 300-400 cm²” S. IANOȘI-1994 citat de BODEA D.,2007. După unii autori această perioadă corespunde cu un index foliar al plantei de 1,5-2.

Lucru foarte important pentru producția de cartof, dar mai ales pentru materialul de plantat la cartof este constatarea formării tuturor tuberculilor într-un interval relativ scurt (aproximativ 3-4 săptămâni) lucru ce determină aceeași vârstă a tuberculilor.

Din datele experimentărilor de la Suceava a rezultat că inițiera tuberizării a avut loc la circa 25-30 de zile după răsărire când plantele aveau suprafețe foliare totale cuprinse între 30,8-56,0 dm², diferențiate în funcție de soi și un index foliar de 1,5-2,7 m²/m² D. BODEA, 2007.

În cercetările efectuate după inițierea tuberizării numărul de tuberculi la plantă în funcție de soi au avut valori medii care au fost centralizate în următorul tabel:

Tabelul 5.2.

Evoluția numărului de tuberculi/tufă raportat la decade de vegetație (anul 2013)

De-a lungul perioadei de vegetație la determinări decadale s-a observat faptul că soiurile timpurii au un număr redus de tuberculi. După 30 zile de vegetație media de tuberculi la cuib a acestora (soiul Ostara și soiul Magic) a fost mică comparativ cu celelalte soiuri, aceasta fiind de doar 5,5 tuberculi la plantă. La 80 zile de vegetație media s-a îmbunătățit fiind egală cu 8,5 tuberculi/ plantă.

Soiurile semitimpurii (Astral și Rapsodia) după 10 zile de vegetație aveau deja o medie de tuberculi pe plantă de 8,5 comparativ cu cele timpurii care dețineau acest număr la sfârșitul perioadei de vegetație. După 80 de zile aceste două soiuri au deținut o medie de 12 tuberculi la plantă.

Referitor la soiurile semitârzii luate în studiu (Sante și Desiree) putem preciza că la 10 zile de vegetație aveau o medie de tuberculi la plantă egală cu cea de la soiurile semitimpurii de 8,5. În final s-a constatat faptul că la 80 de zile de vegetație media tuberculilor la plantă a acestor soiuri depășea cu puțin media soiurilor semitimpurii, acesta fiind de 12,5.

Raportarea numărului de tuberculi total la plantă la numărul maxim de stoloni permite obținerea procentului de legare a stolonilor. Acest procent arată caracterele soiurilor luate în studiu raportate la producțiile realizate. În tratarea acestui aspect nu trebuie luat în calcul numai genotipul, ca având rol în limitarea numărului de tuberculi formați din totalul stolonilor, un factor foarte important fiind condițiie climatice.

Vorbind de factorii climatici cu influență asupra tuberizării ne referim în special la tempetaturile din timpul inițierii tuberizării dar și a lipsei precipitațiilor. De asemenea mai pot fi invocate unele dezechilibre nutriționale și hormonale.

Din datele obținute în cadrul cercetărilor reiese faptul că soiurile timpurii, Ostara și Magic au cel mai scăzut procent de legare a stolonilor 36,4 % și respectiv 36 %.

Soiurile de cartof semitimpurii, Astral și Rapsodia, au realizat valori intermediare ale procentului de legare a stolonilor acestea fiind egale cu 36,6 % și respectiv 40,6 %.

Soiurile semitardive, Sante și Desiree, au realizat un procent de legare a stolonilor superior celorlalte clase de precocitate de 43,3 % și respectiv 43,8 %.

Cele șase soiuri au realizat în medie un număr de 28,8 stoloni cu un procent de legare a acestora de 39.5 %.

Deși soiul Rapsodia are un procent mai mic de legare a stolonilor spre finalul perioadei de vegetație va obține producții la tufă superioare ceea ce duce la constatarea unor tuberculi mai mari a acestui soi.

Tabelul 5.3.

Procentul de legare a stolonilor cu formare de tuberculi

(anul 2013 )

Fig. 5.1. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Ostara

Fig. 5.2. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Magic

Fig,5.3. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Astral

Fig. 5.4. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Rapsodia

Fig 5.5. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Sante

Fig. 5.6. Evoluția numărului de stoloni și tuberculi la soiul Desiree

5.2. Dinamica dezvoltării tuberculilor

După formarea stolonilor, inițierea tuberizării are loc fenomenul de creștere a masei tuberculilor. Creștera tuberculilor este datorată potențialului organelor asimilatoare de a forma un surplus de substanță organică la nivelul acestora după care aceasta va fi transferată la nivelul tuberculilor.

Ca și fenomen caracteristic creșterii și îngroșării tuberculilor în prima etapă are loc o diviziune mitotică prolifică (de sute de ori). Acest proces se păstrează până când greutatea tuberculilor atinge valoarea de 30-35g. De la această greutate în continuare creșterea are loc prin procesul de extensie celulară cu ajutorul hormonilor endogeni, extensie datorată aportului de substanță organică transportat de la organele asimilatoare la tuberculi prin vasele liberiene.

Referitor la identificarea acestei faze menționăm câteva noțiuni enunțate de GH. BÎLTEANU în 1993 referindu-se la fazele de vegetație ale soiurilor de cartof ce înflorsc în condițiile țării noastre. Astfel ,, … de la îmbobocit începe intensivizarea procesului de tuberizare și se inregistrează reducerea ritmului de creștere a vrejilor; procesul de tuberizare propriu-zisă, cu creșterea accentuată a tuberculilor se înscrie pe toată durata înfloritului și după înflorit timp în care vrejii își încetează creșterea…”.

În anul 2007 tot referitor la acest aspect D. BODEA preciza: ,,în zonele temperate, creșterea tuberculilor începe în faza îmbobocirii, cu 10-15 zile înainte de înflorire. Din această fază asimilatele produse în procesul de fotosinteză sunt folosite în mai mică măsură pentru creșterea vegetativă și se depozitează în tubercul sub formă de substanță de rezervă”.

Fenomenul creșterii tuberculilor prin acumulare de asimilate din frunză este datorat și unor particularități specifice acestei plante. Cartoful este o plantă amiliferă întrucât produșii principali fenomenului de fotosinteză (glucide solubile) sunt transformate imediat în amidon prin polimerizare. Acestă reacție are loc la început la nivelul frunzelor, amiloplaste și cloroplaste, urmând definitivarea în tuberculi.

Tabelul 5.4.

Dinamica masei de tuberculi la cuib (g)

După 30 zile de vegetație

După 40 zile de vegetație (g)

După 50 zile de vegetație

După 60 zile de vegetație

După 70 zile de vegetație

După 80 zile de vegetație

După 90 zile de vegetație

După 100 zile de vegetație

Din datele rezultate în urma cercetărilor experimentale înscrise în tabele de mai sus se pot constata câteva concluzii:

la 30 zile de vegetație tuberculii erau deja formați având în medie 91,5g la soiurile timpurii, 76,5g la soiurile semitimpurii și 57g la soiurile semitârzii;

deși după 30 zile de vegetație tuberculii soiurilor Sante și Desiree au un dezavantaj în creștere, după 50 zile de vegetație se constată o forță de expansiune a tuberculilor ridicată de 5 ori și respectiv 4,7 ori în comparație cu soiurile timpurii a căror creștere a fost în medie de 3,7 ori.

După 70 zile adaosurile la producție se fac pe baza însușirilor morfologice ale soiurilor fiind stâns legate de grupa de precocitate: la soiurile timpurii 10 zile de acumulare, soiurile semitimpurii 20 zile iar cele semitârzii de 30 zile;

De asemenea la soiurile timpurii după 70 zile de vegetație se ajunge aproape de producția finală realizând în medie 558 g din media totală de 620,5 g, diferența fiind acumulată în ultima decadă de vegetație;

Deși fac parte din aceași grupă de precocitate soiul Magic depășește cu mult soiul Ostara la producția de tuberculi (19 %);

Soiurile semitimpurii realizează în medie 750,5g producție la cuib depășind cu 39,5g soiurile semitârzii, acestea din urmă având o producție medie la cuib de 711g;

Cele mai mari producții s-au realizat la soiurile Rapsodia și Sante de 781g și respectiv 756g;

Cele mai mici producții s-au relizat a soiul Ostara, acesta realizând doar 562g la cuib

Martorul (soiul Desiree) a fost depășit cu o producție la cuib de 114 g de soiul Rapsodia, cu 89 g de soiul Sante, cu 53g de soiul Astral și cu 12g de soiul Magic fiind superior doar soiului Ostara cu 105 g.

Datele finale obținute după parcurgerea perioadei de vegetație sunt centralizate în tabelul

pentru a se face o raportare decadală exprimată în procente a nivelului de acumulare la momentul respectiv.

Datele finale obținute după parcurgerea perioadei de vegetație sunt centralizate în tabelulul 5.6. pentru a se face o raportare decadală exprimată în procente a nivelului de acumulare la momentul respectiv.

Tabelul 5.6.

Producția totală obținută (g/tufă) în anul 2013

Tabelul 5.7.

Valorile de acumulare la nivelul decadelor (%)

Exprimarea în procente a evoluției producției pe decade este foarte sugestivă fiind posibilă mențiunea câtorva aspecte

evoluția decadală a producției între soiurile din aceeași grupă de precocitate este foarte apropiată între acestea existând diferențe mici;

la soiurile timpurii (Ostara și Magic) în proporție de 80 % producția s-a realizat până la 60 zile de vegetație fapt ce impune creearea de condiții optime în această perioadă pentru obținerea de producții superioare;

cel mai mare procent de creștere la soiul Ostara s-a realizat în intervalul 50-60 zile (26 %) iar la soiul Magic tot în acest interval (25 %), ceea ce denotă că în acest interval s-a format în medie 25,5 % din producția totală la soiurile timpurii;

la soiurile semitârzii ( Astral și Rapsodia) în proporție medie de 76,5 % producția s-a realizat la 70 zile de vegetație;

cel mai mare procent de creștere la soiul Astral s-a realizat în intervalele 50-70 zile (câte 18 % pe fiecare decadă) iar la soiul Rapsodia creșterea cea mai mare s-a înregistrat în intevalul 40-50 de zile (18 %);

la soiurile semitârzii (Sante și Desiree) în proporție medie de 85 % producția s-a realizat la 80 zile de vegetație;

cel mai mare procent de creștere la soiul Sante s-a realizat în intervalul 60-70 zile (19 %) iar la soiul Desiree în intervalul 40-50 zile (21%);

în ultimile 20 zile de vegetație în medie soiurile acumulează substanță organică în tuberculi astfel 20 % la soiurile timpurii, 14,5 % sourile semitimpurii și 15 % soiurile semitârzii.

Fig 5.7. Dinamica masei tuberculilor la soiul Ostata

Fig.5.8. Dinamica masei tuberculilor la soiul Magic

Fig 5.9. Dinamica masei tuberculilor la soiul Astral

Fig 5.10. Dinamica masei tuberculilor la soiul Rapsodia

Fig 5.11. Dinamica masei tuberculilor la soiul Sante

Fig 5.12. Dinamica masei tuberculilor la soiul Desiree

5.3. Evoluția și structura fitomasei

Însumând valoarea masei tuberulilor, tulpinilor și a frunzelor s-a obținut fitomasa totală a fiecărui soi în parte la intervale decadale de vegetație. Din totalul datelor rezultate se pot afirma următoarele aspecte:

soiul Ostara a realizat cele mai reduse valori ale masei tuberculilor, tulpinilor și frunzelor

soiul Magic este superior soiului Ostara la toate componentele de producție (tuberculi, tulpini și frunze)

la 50 zile de vegetație soiurile timpurii au înregistrat cea mai mare creștere a organelor asimilatoare (frunze, tulpini) după care s-au determinat scăderi ale acestor valori datorită competiei cu tuberculii

între soiurile timpurii (Astral și Rapsodia) nu s-au determinat diferențe semnificative în creșterea elementelor de producție

la ambele soiuri creșterea cea mai mare a valorilor privind masa tulpinilor s-a înregistrat la 50 zile de vegetație iar cele mai mari valori privind masa frunzelor s-a înregistrat la 60 zile de vegetație

după 50 zile de vegetație soiul Rapsodia iese în evidență față de soiul Astral

la soiurile semitârzii creșterea maximă a masei tulpinilor și frunzelor se realizează după 60 zile de vegetați, aceste valori situându-se apropiate încă 2-3 decade

după 60 zile de vegetație soiul Sante de detașează față de soiul Desiree privind toate elementele de producție

deși soiul Sante în perioada 60-100 zile de vegetație înregistrează valori superioare față de soiul Rapsodia privind masa tulpinilor și tuberculilor la finalul vegetației a realizat o producție de tuberculi inferioară acestuia.

Tabelul 5.8.

Dinamica fitomasei soiului Ostara

Tabelul 5.9.

Dinamica fitomasei soiului Magic

Tabelul 5.10.

Dinamica fitomasei soiului Astral

Tabelul 5.11.

Dinamica fitomasei soiului Rapsodia

Tabelul 5.12.

Dinamica fitomasei soiului Sante

Tabelul 5.13.

Dinamica fitomasei soiului Desiree

Fig 5.13. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Ostara

Fig 5.14. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Magic

Fig 5.15. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Astral

Fig 5.16. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Rapsodia

Fig. 5.17. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Sante

Fig 5.18. Evoluția procentuală a fitomasei la soiul Desiree

Capitolul VI. CONCLUZII

În codițiile actuale când majoritatea omenirii suferă din cauza crizei alimentare cartoful prin calitățile sale culinare, prin producțiile ridicate la unitatea de suprafață și prin plasticitatea ecologică mare pe care o deține este o sursă de hrană capabilă să amelioreze această problemă fundamentală a societății umane.

Datorită calităților multiple în zilele noastre cartoful nu este numai o sursă de hrană umană, acesta fiind indicat a se folosi și în industrie, furajarea animalelor, medicină și cosmetică, precum și în alte variate scopuri.

În țara noastră planta de cartof a cunoscut o valoare și o apreciere specială prin prisma faptului că a fost introdus și cultivat în timpuri de lipsuri alimentere suplinind producțiile scăzute realizate de alte plante în acea perioadă.

Schimbarea climei din ultima perioadă în județul Suceava reprezintă o sursă de amenințare a cultivatorilor de cartof prin favorizarea degenerării climatice, atacului de afide, ce poate duce la degenerare virotică, precum și prin diminuarea producțiilor de tuberculi la unitatea de suprafață.

Anul 2013 în județul Suceava s-a încadrat în suita anilor favorabili culturii cartofului obținându-se la această cultură producții caracteristice ,,anilor normali’’.

După o perioadă de 10 zile de vegetație la planta de cartof are loc formarea

stolonilor.

Soiurile timpurii, în primele 30 zile de vegetație, manifestă un spor de creștere a masei tuberculilor superior soiurilor semitimipurii și semitârzii.

Deși aparent au un avans privind acumularea de substanță organică la finalul perioadei de vegetație soiurile timpurii realizează producții la tufă mai scăzute decât soiurile semitimpurii și semitardive.

Soiul Magic este superior soiului Ostara privind producția de tuberculi.

Soiurile semitârzii realizează în primele decade de vegetație sporuri de creștere a masei tuberculilor mai mici decât soiurile timpurii și semitimpurii fiind caractrizate printr-o acumulare mai mare la mijlocul perioadei de vegetație.

Conform rezultatelor obținute în condițiile stațiunii se poate afirma că soiurile semitimpurii pot depăși soiurile semitârzii la producția de tuberculi la tufă deși acestea din urmă au avut în plus aproximativ 10 zile de acumulare a substanțelor ornanice.

Martorul, soiul Desiree, a fost superior soiului Ostara fiind însă depășit la nivelul producției de soiurile Rapsodia, Sante, Astral și Magic.

Cea mai mare producție de tuberculi la tufă a fost realizată de soiul semitimpuriu Rapsodia.

Procesele de formare a stolonilor, inițiere a tuberculilor și dinamica masei tuberculilor la cultura de cartof sunt influențate atât de soi cât și de condițiile climatice dintre care un rol foarte important îl au factorii de vegetație apa și temperatura.

Soiurile românești de cartof pot concura celor străine motiv pentru care recomand orientarea atenției cultivatorilor de cartof asupra acestora.

BIBLIOGRAFIE

BERINDEI M., 1985, Ghidul fermierului, cultura cartofului, Editura Ceres, București

BÎLTEANU GH.,1969, Fitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, București

BÎLTEANU GH., 1993, Fitotehnie, vol. II, Editura Ceres, București

BODEA D. și colab., 2002, Tehnologia culturii cartofului în condițiile din Nordul Moldovei, Suceava

BODEA D., 2005, Cartoful în Bucovina, Editura Lidana, Suceava

BODEA D., 2007, Cercetări privind evoluția unor procese fiziologice din cursul vegetației cartofului, cu acțiune determinată asupra precocității și productivității și aplicații practice în ameliorare,

BODEA D., 2011, Magic și Astral noi soiuri timpurii de cartof, Anale I.C.P.C – Brașov, vol. XXVIII

BUCEA PAUL și IGNAT AL.,1994, Culturi furajere, Editura Didactică și Pedagogică, București

CATELLY T., 1988, Cartoful banalitate sau miracol ?, Editura Cleidoscop, București

LEONTE C., Ameliorarea plantelor, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași

MUNTEAN S. LEON, 1995, Fitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,București

MOGÂRZAN AGLAIA și colab., 2004, Fitotehnie, vol. II, Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’, Iași

ROMAN GHEORGHE VALERIU și colab., 2011- Fitotehnie, vol.II, Editura Universitară, București

SÎRBU CULIȚĂ și OPREA ADRIAN,2011, Plante adventive în flora României, Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’, Iași

STAȚIA METEOROLOGICĂ SUCEAVA, 2010-2013, Registru lunar de observații meteorologice;

Potlog A.S. și Velican V.,1972, Tratat de ameliorare a plantelor,vol II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București

BIBLIOGRAFIE

BERINDEI M., 1985, Ghidul fermierului, cultura cartofului, Editura Ceres, București

BÎLTEANU GH.,1969, Fitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, București

BÎLTEANU GH., 1993, Fitotehnie, vol. II, Editura Ceres, București

BODEA D. și colab., 2002, Tehnologia culturii cartofului în condițiile din Nordul Moldovei, Suceava

BODEA D., 2005, Cartoful în Bucovina, Editura Lidana, Suceava

BODEA D., 2007, Cercetări privind evoluția unor procese fiziologice din cursul vegetației cartofului, cu acțiune determinată asupra precocității și productivității și aplicații practice în ameliorare,

BODEA D., 2011, Magic și Astral noi soiuri timpurii de cartof, Anale I.C.P.C – Brașov, vol. XXVIII

BUCEA PAUL și IGNAT AL.,1994, Culturi furajere, Editura Didactică și Pedagogică, București

CATELLY T., 1988, Cartoful banalitate sau miracol ?, Editura Cleidoscop, București

LEONTE C., Ameliorarea plantelor, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iași

MUNTEAN S. LEON, 1995, Fitotehnie, Editura Didactică și Pedagogică, R.A.,București

MOGÂRZAN AGLAIA și colab., 2004, Fitotehnie, vol. II, Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’, Iași

ROMAN GHEORGHE VALERIU și colab., 2011- Fitotehnie, vol.II, Editura Universitară, București

SÎRBU CULIȚĂ și OPREA ADRIAN,2011, Plante adventive în flora României, Editura ,,Ion Ionescu de la Brad’’, Iași

STAȚIA METEOROLOGICĂ SUCEAVA, 2010-2013, Registru lunar de observații meteorologice;

Potlog A.S. și Velican V.,1972, Tratat de ameliorare a plantelor,vol II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București