Cula Cernătescu

CULA CERNĂTESCU

– studiu –

Dacă pornești din Craiova spre nord-vest, după ce ieși din comuna Breasta, urmează un drum printre dealuri care pare să ducă nicăieri. După vreo 25 de kilometri apare și localitatea Cernătești, și după ce mai străbați alți câțiva km, undeva pe partea dreaptă, se află una dintre puținele cule care au rămas în picioare în județul Dolj. Este, de altfel, singura cula care se află într-o stare mai bună și care se poate vizita. Și asta pentru că, ultima moștenitoare a familiei Cernătescu, Jeana Ghica Cernătescu-Suculescu, a donat-o comunității împreună cu o sumă mare de bani care să fie folosiți pentru renovarea clădirii.

Ultimele reparații au fost făcute în 1997, când s-au sărbătorit 400 de ani de atestare documentară a comunei, și în 1999, an în care s-a stins din viață și ultima descendentă a familiei Cernătescu. Ea a fost adusă din Belgia și înmorântată alături de strămoșii ei, lângă Biserica Sf. Nicolae din Cernătești, pe care tot ei au înălțat-o în anii 1820-1827.

Scurt istoric

De când datează cula nu se știe cu exactitate. Pornind de la faptul că satul figurează în documente din secolul al XVI-lea, tradiții orale bazate pe genealogii și etimologii, împing și construcția culei în timpul domniei lui Mihai Viteazul, din a cărui oaste a făcut parte „generalul de sabie”, Cernat, devenit ulterior spătar.

Mai verosimilă e datarea culei în secolul al XVIII-lea, fiind construită de familia boierilor Cernătești. De fapt, istoria locului consemnează faptul că încă din secolul XIV, din porunca domnitorului Mircea cel Bătrân, aici a fost ridicată o construcție militară de către viteazul Dimitrie Cernat. Din 5 octombrie 1597, din vremea lui Mihai Viteazul, datează prima atestare documentară a localității, prin care „Cernăteștiul din Dolj este închinat prin poruncă domnească Sfintei Mânăstiri de la Stănești”.

În imediata apropiere a culei, se află școala Petrache Cernătescu, cel care a fost inițiatorul învățăturii de carte și întemeietorul școlii din Cernătești în anul 1837.

Fiecare sat ce compune comuna Cernătești are povestea lui, fie că este vorba despre Cornița, Rasnic, Țiu sau Cernătești. De exemplu, satul Cernătești se numea Bucur, în secolul al XIV-lea, apoi în secolele XV-XVI, s-a numit Trestenic.

Din documente reiese că la prima reformă administrativă a Țării Românești, aceasta era prima și singura așezare pe drumul dintre Drobeta Turnu Severin și Craiova. Pe atunci, locuitorii trăiau pe familii în bordeie, în locuri izolate. Cea mai numeroasă așezare era în punctul Trestenic, o vâlcea situată la miază-zi de satul de azi.

Se cunoaște că în secolul al XIII-lea, negustorii din târgușorul Cerneț (pe atunci capitala județului Mehedinți) adunau produse de la băștinașii din zonă, ducându-le apoi în Imperiul Austro-Ungar. Acești negustori ambulanți, pentru a-și ușura munca de colectare a produselor, își făceau câte o locuință stabilă unde să se prezinte vânzătorii. Primele așezări s-au format la sud de pârâul Obedeanca, de la poalele dealului, pe platoul Trestenic, până în vârful celuilalt deal, practic în jurul culei de astăzi. Negustorii erau cunoscuți cu numele de botez și cu numele localității de unde veneau. Un astfel de negustor, stabilit înainte de 1500, în fosta așezare Trestenic, devenit și crescător de animale, e cunoscut Dimitrie Cernat. Staulul lui de vite era pe Dealul Cernat, al cărui nume îl poatră și astăzi.

Oamenii acestor locuri aveau bordeie sau case din bârne de stejar, acoperite cu coceni, trestie și paie. În mijlocul satului era biserica și cimitirul. În 1593, turcii au dat foc la sat și la biserică.

Din cauza deselor atacuri ale turcilor, a apărut necesitatea construirii unor case fortificate. În regiunile de dealuri ale Olteniei există un astfel de tip de construcții caracteristice zonei și oarecum unice în România, denumite cule. Termenul de culă provine din limba turcă de la cuvântul kule, care înseamnă turn.

Este evidentă deci semnificația militară inițială a acestor edificii. Culele sunt construcții specifice secolelor XVIII și XIX, apărute ca o necesitate firească pentru a oferi protecție. În esență, ele erau destinate a fi locuințe ale boierilor, construite în vederea apărării avutului și vieții membrilor familiilor acestora împotriva invaziilor întreprinse de grupurile de jefuitori otomani, veniți din sudul Dunării, dar și împotriva haiducilor sau a altor cete de atacatori, în acele vremuri tulburi. Aceste case special construite pentru a fi greu de cucerit, ridicate în zone strategice, jucau practic rolul unor fortificații militare care sporeau influența boierilor și le ofereau un avantaj militar în desele conflicte locale. Pe lângă funcția sa de locuință, cula era o construcție care îl apăra pe proprietar nu numai de primejdia din afară, ci și de răzmerițele posibile ale propriilor supuși de pe moșie. Din această cauză, în jurul celor mai multe cule terenul era defrișat, pentru a nu permite apropierea atacatorilor fără să fie observați.

Totuși, cula Cernătescu nu era stingheră, ci făcea parte din ansamblu de construcții al curții Cernăteștilor, clădiri ce apar în fotografiile făcute înaintea Primului război mondial.

Prezentare generală

De regulă, culele aveau o formă de turn cu 2-3 etaje, fiind prevăzute cu metereze de unde se putea trage cu armele în orice parte a curții. Deși cule s-au construit în aceeași epocă și în Serbia, și în Albania, cele din România au o caracteristică arhitectonică aparte, care le imprimă și o calitate estetică deosebită: pridvorul sau cerdacul. Iscusiții meșteri populari care le-au construit au știut să le împodobească cu acest element arhitectonic unic, care, plasat la ultimul etaj, dă farmec și echilibrează întreaga fațadă. Cula de la Cernătești are cerdacul integral de lemn, situat în consolă, la partea de sus a fațadei. Balustrada cerdacului se împarte în deschideri egale, despărțite prin stâlpi de lemn. Acoperișul, cu pantă accentuată, este de lemn, cu învelitoare de șindrilă.

Accesul în culă se făcea printr-o ușă masivă, care, în caz de asalt, se putea bloca din interior cu mai multe grinzi. Pe fațada principală sunt două intrări, o ușă cu două canaturi masive de stejar spre scara ce urcă la primul nivel și alta la fel de masivă și iscusit zăvorâtă a beciului cu metereze înguste. În clădire sunt anumite locuri din care poți vedea în exterior, fără ca din afară să te vadă cineva.

Structura de rezistență este închegată din zidărie de cărămidă și din grinzi de stejar. Grosimea zidurilor scade dinspre parter (85 cm) spre șarpantă (50-60 cm). Pe fiecare nivel se află câte două încăperi. La parter sunt beciul și sala de intrare cu scara. În beci s-au păstrat patru firide adânci și doză metereze evazate.

Declarată monument istoric de interes național, în anul 2000, Cula Cernătescu este, în același timp, și de interes cultural deoarece, în anul 1972, aici s-a înființat un muzeu. Câțiva profesori și învățători, oameni cu suflet, cu dragoste pentru satul lor, au adunat diverse obiecte și unelte vechi din zonă pentru a face un muzeu. Profesorul Nicolae Pîrvănescu a realizat mai întâi un punct muzeistic la școala din sat, apoi a mutat totul în culă.

La parter, practic în beciul culei, sunt expuse unelte și obiecte vechi privind principalele ocupații ale locuitorilor din satele din zonă, legate în special de agricultură. Sunt unelte tradiționale vechi de zeci sau chiar sute de ani, care au aparținut celor din sat. Un loc aparte îl ocupă plugul, poate cel mai prețios obiect dintr-o gospodărie, precum și multe alte lucruri legate de stupărit.

Tot aici mai descoperim un ochi în zid, ca o fereastră. E camera secretă în care își ascundea averea boierul în cazul vreunui atac.

Urcând pe scările de lemn și trecând pe sub bolțile arcuite, ajungi la etajul 1, unde descoperi ale piese de muzeu: monede vechi, primul clopot al școlii, o gamă diversă de obiecte legate de viața spirituală, culturală și socială a clasei burgheze din secolul trecut, și de cea a familiei Cernătescu, în special. Sunt expuse tablouri, efecte militare, documente, cărți vechi. Arme folosite în conflictele vremii, efecte militare, uniforme purtate chiar de către membrii familiei Cernătescu, o colecție de monezi și bancnote, obiecte de scris, toate aceste ne poartă într-o lume dispărută astăzi, dar care rămâne un reper moral și istoric important pentru această zonă.

Ultima descendentă a familiei Cernătescu a realizat un album de familie cu fotografii ale ultimelor generații de „Cernătești”. Din pozele vremii și din articolele de ziar ne privesc cei mai importanți membrii ai acestei familii care a dat României oameni politici, miniștrii, procurori, ofițeri, bancheri, oameni de afaceri, artiști de renume mondial, cu toții persoane de o excepțională valoare umană și cu un grad ireproșabil de probitate morală.

Ultima descendentă a familiei Cernătescu Întemeietorul școlii din Cernătești

Cele mai vechi fotografii din albumul Jeanei Cernătescu

Interesante sunt cele 2 plăci care reprezintă mărturiile legate de înființarea școlii de la Cernătești, împreună cu Cooperativa Școlară din timpul Regatului, din anul 1935. Putem răsfoi câteva cărți vechi, scrise în limba slavonă, cu tematică în general religioasă, editate la jumătatea secolului 19. Tot aici există câteva documente istorice care dovedesc menționarea acestei zone, unul emis de Mihai Viteazul în 1597 și altul de către domnitorul Grigore Bibescu. Se poate studia și arborele genealogic al familiei Cernătescu, începând cu Mihai Balica Cernătescu, spătar „pe la 1700”.

Tot la primul nivel se găsesc și fosile de animale care au trăit în zonă cu 1-5 milioane de ani în urmă și, mai ales obiecte și documente care atestă prezența neîntreruptă a oamenilor pe aceste meleaguri.

La etajul al doilea s-a reconstruit cu multă migală un interior de casă țărănească cu obiecte originale donate de oameni ai satului.

Prima cameră este odaia de dormit, unde există un pat, perne, scoarțe și covoare cu motive oltenești specifice, haine croite în gospodărie, diverse alte țesături și obiecte brodate, dar și un război de țesut. Din dormitor nu aveau cum să lipsească icoanele, pictate în stil tradițional – naiv, ca o dovadă a importanței credinței și a obiceiurilor creștine în viața cotidiană din epoca respectivă.

Război de țesut Mașină de tras borangic

Cea de-a doua cameră este cea destinată pregătirii hranei și servirii mesei. Vatra cu ogeac, unde se făcea focul și se cocea pâinea, diverse vase de pământ, masa rotundă în jurul căreia sunt așezate câteva scăunele, sunt reperele cotidiene ale existenței locuitorilor zonei. Obiecte de lemn, cum sunt lingurile de diferite mărimi și forme, farfurii și blide de ceramică și de lut, ulcioare, fiare de călcat, toate acestea se regăseau într-o gospodărie din secolul trecut, fiind doar câteva dintre obiectele păstrate cu sfințenie în acestă sală din muzeu.

O priveliște deosebită ni se deschide odată cu ieșirea în pridvorul casei. De aici se putea observa întreaga panoramă a zonei, iar ceea ce ni se pare nouă astăzi ca fiind un prilej de a admira împrejurimile și natura, era în trecut o chestiune de mare importanță strategică, acesta fiind locul unde ședea boierul și supraveghea cu strășnicie orice mișcare suspectă din zonă.

Muzeul a trecut recent în administrarea Muzeului Olteniei din Craiova, iar din 2016, cula va fi reabilitată cu fonduri europene, în cadrul unui proiect mai amplu ce vizează și Cula Grecescu din Brabova.

Localizare

Adresa: comuna Cernătești, sat Cernătești, jud. Dolj

Modalități de acces

Dinspre Craiova – Se merge pe DJ606, iar la ieșirea din comuna Breasta se continuă pe DJ606B pe drumul către Argetoaia, iar la prima bifurcație se merge către stânga până în Cernătești (35 km)

Dinspre Dr. Turnu Severin sunt trei posibile rute, dar cea mai scurtă are 105 km. Din E70/DN6, după Stehaia, la ieșirea din Jugastru se face dreapta și se intră pe DJ606C, se trece prin Argetoaia și se continuă până în comuna Grecești, de unde se virează la stânga pe DJ606B și se ajunge la Cernătești.

Posibilități de cazare și masă în zonă

Din păcate, în apropierea culei nu există posibilități de cazare și masă. Se recomandă locuri din Craiova.