Creșterea Procentajului Aruncărilor LA Coș A Elevilor DIN Echipa Reprezentativă Școlară DE Baschet

GALAȚI, 2016

CUPRINS

CAPITOLUL I – INTRODUCERE 4

1.1 Efectele practicării jocului de baschet în dezvoltarea elevilor la învățământul liceal 4

1.2 Motivația alegerii temei 15

1.3 Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării 16

CAPITOLUL 2 – REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ 17

2.1 Particularitățile specifice vârstei elevilor de 15-18 ani 17

2.2. Repere teoretice privind noțiunea de evaluare în activitatea didactică (scop, obiective, funcții, criterii) 23

2.3. Importanța autoevaluării în activitatea didactică 30

2.4. Evaluarea componentelor tehnico-tactice din jocul de baschet 34

2.5 Forme și tipuri de evaluare în jocul de baschet la învățământul liceal 36

2.6 Metode și instrumente de evaluare a jocului de baschet pentru elevii din echipa reprezentativă de baschet la învățământul liceal 36

2.7 Ansamblul sportiv si orele pentru pregatirea echipei reprezentative 41

CAPITOLUL 3 – DEMERSUL OPERAȚIONAL AL CERCETĂRII 44

3.1 Organizarea și desfășurarea cercetării 44

3.2 Desfășurarea studiului 45

3.2 Stabilirea metodelor și a modului de utilizare în cadrul cercetării 46

3.3 Etapele anchetei chestionar 49

3.4 Sistemul de probe aplicat în cercetare 50

3.5 Sistemul de indicatori statistico-matematici folosiți în cercetare pentru prelucrarea datelor 52

CAPITOLUL 4 – REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR 54

4.1 Prelucrarea și interpretarea datelor culese din centralizarea anchetei chestionar 54

4.2 Prelucrarea și interpretarea datelor obținute din fișele de autoevaluare a elevilor de la echipa reprezentativă de baschet – învățământul liceal 64

CONCLUZII 67

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE 67

BIBLIOGRAFIE 69

ANEXE 70

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

1.1 Efectele practicării jocului de baschet în dezvoltarea elevilor la învățământul liceal

Dacă ar trebui să definim baschetul, putem zice că el reprezintă „un mod specific de manifestare și totodată de practicare cu caracter ludic și sportiv a activității corporale și a exercițiului fizic, la care participanții constituiți în două echipe a câte cinci jucători, aflați temporar într-un raport de adversitate neostilă, tipică jocurilor sportive, denumită rivalitate sportivă, luptă pe un teren special amenajat cu coșuri de baschet, pentru obținerea victoriei, fiecare încercând să realizeze mai multe aruncări reușite în coșul adversarilor, efectuate cu ajutorul mingii de baschet manevrate în condiții prevăzute în regulamentul jocului”.

Pentru a înțelege mai bine importanța și efectele practicării jocului de baschet pentru elevii de liceu este bine să analizăm acest sport din mai multe puncte de vedere: joc sportiv colectiv, mijloc al educației fizice și sportive, disciplină de învățământ, joc sportiv adaptat.

Baschet – joc sportiv colectiv

Baschetul este un joc sportiv colectiv (de echipă), făcând parte din categoria jocurilor sportive inventate. Calitatea sa de joc sportiv îl încadrează ca subdomeniu specializat al culturii și educației sportive, al civilizației sportive. Încadrarea baschetului în domeniul culturii sportive – și implicit al culturii – este determinată de faptul că baschetul, ca și celelalte sporturi, este în primul rând, o creație a omului, o cucerire culturală, iar practicarea lui constituie un act de cultură. Conceptual, baschetul nu trebuie considerat unilateral, respectiv numai din punctul de vedere al efectelor lui asupra componentei biologice a personalității umane, ci integrativ, prin prisma tuturor componentelor acesteia.

Din punctul de vedere al activității fizice, care nu percepe diferențe între sport și joc sportiv, baschetul poate fi considerat și ca sport. Dacă analizăm situația din acest punct de vedere, baschetul se încadrează în sfera generală a noțiunii de sport, definit ca „o activitate specifică de întrecere în care se valorifică intensiv formele de practicare a exercițiilor fizice în vederea obținerii de către individ sau colectiv a perfecționării posibilităților morfo-funcționale și psihice, concretizate într-un record, o depășire proprie sau a partenerului”.

Baschet – mijloc al educației fizice și sportive

Considerarea baschetului ca mijloc al educației fizice, alături de celelalte sporturi și jocuri sportive, atrage după sine recunoașterea funcției formative a acestuia. Această funcție constituie o componentă deosebit de importantă a conceptului despre baschet, calitate oficializată în programele de educație fizică școlară. Această dimensiune a condus la realizarea unei trăsături comune educației fizice și educației sportive, aceasta din urmă reprezentând în esență utilizarea sporturilor și jocurilor sportive nu numai pentru realizarea obiectivelor sportului de performanță și de masă, ci și pentru realizarea obiectivelor și funcțiilor educației fizice. Aceasta a determinat încadrarea educației fizice printre activitățile care contribuie la cultura și educația sportivă a tinerilor.

Din considerentele de mai sus, baschetul este considerat ca mijloc nu numai al educației sportive sau al educației fizice, ci ca unul dintre mijloacele tipice ale educației sportive și fizice moderne, deoarece el contribuie la integrarea socială a copiilor și tinerilor și la pregătirea multilaterală a acestora prin activitatea ludică specifică practicării lui.

Considerat sub acest aspect educațional, baschetul contribuie la realizarea funcțiilor educației fizice și sportive dintre care enumerăm câteva: funcția sanogenetică sau sanotrofică (întărirea sănătății), dezvoltarea calităților motrice (a capacității motrice), educarea calităților psihice, a spiritului de autoorganizare și autoconducere.

Calitatea de sport complementar este o consecință a valorii lui educative multilaterale, respectiv a influențelor practicării baschetului asupra calităților motrice și psihice, inclusiv prin aspectele morale și de voință.

Dintre toate jocurile sportive, baschetul este frecvent utilizat ca sport complementar, nu numai în metodologia antrenamentului celorlalte sporturi, dar și în aceea a celorlalte jocuri sportive.

Alături de atletism, este sportul complementar care se recomandă a fi practicat în toate perioadele antrenamentului, deci și în cea competițională. Această recomandare se bazează, între altele, pe faptul că influențele lui asupra motricității, psihicului și funcțiunilor organismului sportivilor pot fi potențate – integrativ sau izolat pe calități motrice – în funcție de obiectivele metodice ale etapei de antrenament, respective. În afara influențelor pozitive arătate, baschetul prezintă și avantajul de a putea fi practicat și sub forma uni joc simplificat ca număr de jucători și, eventual, ca suprafață a terenului de joc (de exemplu 3 contra 3 pe tot terenul sau numai la un panou), ceea ce permite antrenorului să potențeze influențele jocului în raport de obiectivul metodic propus. Poate fi practicat nu numai ca mijloc de pregătire fizică generală, dar și ca exercițiu de încălzire generală și ca mijloc de odihnă activă și recreere.

Baschet – disciplină de învățământ

Această ipostază a baschetului se referă la unitățile de învățământ care formează și califică specialiștii de diferite niveluri – în baschet, respectiv facultățile de educație fizică, școlile de antrenori etc. Este vorba deci, de unitățile de învățământ care pregătesc: profesorii de educație fizică-antrenori, antrenorii de baschet, cercetătorii în domeniu și profesorii de educație fizică. Absolvenții acestor unități de învățământ trebuie să cunoască toate ipostazele aferente conceptului despre baschet. Ei trebuie formați teoretic și practic, cu cunoștințe, priceperi și deprinderi, în principal metodologice, necesare formării și perfecționării jucătorilor și echipelor care activează în toate eșaloanele baschetului de performanță și de masă. Acestor viitori specialiști li se predă teoretic și practic disciplina științifică sportivă aplicativă baschet. Problema fundamentală și cea mai dificilă pentru cei ce predau baschetul ca disciplină de învățământ este cea caracteristică întregului învățământ superior: corelarea logicii pedagogice (didactica, metodologia predării) cu logica științei baschetului (a disciplinei științifice – sportive) în cadrul celui mai avansat concept de învățământ, respectiv în integrarea învățământului cu cercetarea și practica (practica profesională de profil).

Baschet – joc sportiv adaptat

Parte integrantă a activităților motrice formative, educația fizică și sportul adaptat au impus un cadru instituționalizat, un ansamblu de competențe clar precizate, strategii originale trans-disciplinare care au ca finalitate crearea unui sistem de valori cu semnificație pentru individ și pentru societate, capabil să pună într-o nouă lumină persoana deficientă.

Activitățile de educație fizică și sport adaptat pun în valoare calitățile, deprinderile, atitudinile, valorile și comportamentele care abilitează subiecții deficienți să participe în calitate de membri ai societății în care trăiesc.

Educația fizică specială sau adaptată este o ramură a educației fizice ce urmărește recuperarea și integrarea socială prin promovarea programelor adaptate diferitelor tipuri de deficiențe.

Obiectivele cu caracter general ale educației fizice și sportului adaptat nu se deosebesc fundamental de cele fixate pentru copiii normal dezvoltați, diferența fiind de nuanță. Acestea vizează aspecte privind: starea de sănătate (rezistență la îmbolnăviri, deprinderi de călire a organismului, respectarea condițiilor igienice), aspecte corporale (procesele de creștere și dezvoltare, atitudinea corectă a corpului, activitatea funcțională și capacitatea de adaptare la efort), aspecte de motricitate (însușirea și perfecționarea deprinderilor, priceperilor motrice, dezvoltarea calităților motrice), aspecte psihice și psiho-motrice (stimularea proceselor cognitive, afective, motivaționale, volitive, dezvoltarea ambidextriei), aspecte sociale (formarea elementelor de socio-motricitate, transferul deprinderilor sociale din domeniul sportului în viața socială).

Sportul adaptat constituie o ramură a sportului care utilizează structuri motrice, reguli specifice, condiții materiale și organizatorice modificate și adecvate cerințelor proprii diferitelor tipuri de deficiențe (nevoi speciale).

Baschetul ca mijloc al educației fizice care are influențe multiple asupra dezvoltării celor care-l practică se regăsește printre sporturile adaptate copiilor cu deficiențe mintale. În mod regulat organizația Special Olympics împreună cu Federația Internațională de Baschet organizează competiții de baschet cu regulament adaptat pentru copiii cu probleme specifice.

Prin urmare, principalele avantaje ale practicării baschetului de către elevi sunt următoarele:

Creșterea stării generale de sănătate

Practicarea în condiții corecte a baschetului contribuie la dezvoltarea fizică corectă a elevilor practicanți. De asemenea, baschetul contribuie la dezvoltarea unor deprinderi fizice cu influențe sănătoase asupra stării de sănătate, precum nutriția corectă, deprinderi igienice recomandate, autocontrol.

În ciuda acestor avantaje, practicarea incorectă a acestui sport poate conduce la apariția unor efecte negative precum: accidentări grave datorate unor exerciții prea dificile sau necorespunzătoare vârstei și nivelului de dezvoltare fizică a elevului, apelarea la substanțe aflate pe lista interzisă din dorința de a obține performanță, precum și renunțări la acest sport din cauza antrenamentelor prea stresante sau care nu duc la progresul dorit.

Dezvoltarea valorilor personale și sociale

O altă categorie de efecte pozitive al practicării baschetului de către elevi se referă la domeniul personal și social (Fig. 1.1). Această categorie cuprinde avantaje:

perseverența – elevii învață să își stabilească un țel pe termen mediu sau lung (calificarea în semifinale la o competiție, îmbunătățirea procentajului de aruncări la coș) și să facă tot ce e posibil ca să îl îndeplinească;

responsabilitatea față de colegii de echipă – fiecare membru trebuie să își facă treaba pe teren în timpul jocului, altfel afectează negativ atât jocul pe ansamblu, cât și rezultatul final;

respectarea regulilor – elevii trebuie să cunoască și să respecte regulile jocului de baschet sau regulile de desfășurare a antrenamentelor;

asumarea obligațiilor – jucătorii devin conștienți că performanța presupune renunțarea în plan personal a unor plăceri personale (nopți pierdute, dietă necorespunzătoare etc.)

lucrul în echipă – elevii exersează activități prin care greșeala unuia este reparată de intervenția colegului de echipă, sau faptul că colaborarea conduce la marcarea de coșuri, în timp ce jocul individual de obicei este ușor contracarat;

respectul față de ceilalți – elevii învață să respecte persoane diferite de cercul lor social (antrenor, arbitri, adversari;

competitivitatea – dorința de afirmare în fața colegilor sau a antrenorilor îi împinge să își dezvolte o mentalitate prin care încearcă să devină din ce în ce mai buni.

Figura nr. 1.1 – Efecte în domeniul personal și social

Dezvoltarea resurselor psihologice

Jocul de baschet are de asemenea multiple avantaje în plan psihologic, avantaje din care putem dezvolta pe cele mai importante:

a) Dezvoltarea capacității cognitive se referă în general la rezolvarea de probleme, luarea deciziilor precum și planificarea unor activități.

În mod specific, dezvoltarea cognitivă prin intermediul acestui joc sportiv se referă la dezvoltarea capacității de a luat decizii rapide (driblează, pasează, aruncă la coș) în condițiile în care există stimuli diverși (apărător, expirare timp atac, poziția coechipierilor pe teren) și astfel elevul își dezvoltă abilitatea de a sta concentrat pe o perioadă mai mare de timp.

b) Dezvoltarea controlului

controlul este fundamentul încrederii în sine, care este un aspect decisiv al tariei noastre psihologice; veste important sa dezvolti copiilor aceasta stare de control, în loc sa le permiti lor sa se simta fara ajutor (neajutorati);

lipsa de încredere care este normala la copii și adolescenti trebuie combatuta – ei au nevoie de experiente în care sa controleze lucrurile și sa câstige încrederea în sine, pentru a putea deveni puternici psihologic (daca antrenorul propune un exercitiu adecvat nivelului jucatorilor, și acestia stiu ce au de facut, atunci ei vor simti ca au controlul exercitiului; daca exercitiul are o dificultate foarte mare, peste posibilitatile lor, atunci ei se vor simti neajutorati; neajutorarea rezulta din faptul ca ei nu pot face asa mult cât se asteapta de la ei, sau deoarece nu li s-a spus clar ce trebuie sa faca).

Masuri pentru cresterea "controlului"

perfectionarea tehnicii individuale pentru a face fata cerintelor jocului de baschet;

stabilirea unor obiective tangibile potrivite cu nivelul jucatorilor;

sa li se explice jucatorilor ce trebuie sa faca, care sunt cerintele lor, și sa le ceara sa realizeze numai sarcinile desemnate;

sa joace cu adversari de nivelul lor pentru a se confrunta cu situatii pe care le pot controla;

introducerea unor exercitii accesibile nivelului jucatorilor, pe care jucatorii sa le poata controla;

antrenorul sa evidentieze actiunile jucatorilor mai degraba, decât rezultatele obtinute (dupa o victorie, antrenorul are ocazia sa evidentieze actiunile reusite ale jucatorilor care ar trebui repetate;jucatorii vor întelege ca au avut resursele sa controleze pretentiile (dorintele) jocului astfel ca sa obtina rezultatul dorit);

continuu sa sublinieze eforturile facute de jucatori pentru a obtine rezultatele dorite; daca actiunile au cerut un efort remarcabil trebuie mentionate (repliere, contraatac, aparare), iar daca ele privesc acuratete (precizie aruncari, pase, dribling) trebuie evidentiat efortul depus în antrenament pentru perfectionarea acestora;

antrenorul trebuie sa aprecieze decizia jucatorului, bazându-se pe circumstantele existente în momentul deciziei și nu în functie de rezultat;

Exemplu: antrenorul i-a spus unui jucator sa arunce când este liber în apropierea cosului; daca jucatorul arunca, antrenorul trebuie sa evalueze aceasta decizie pozitiv, chiar daca jucatorul a ratat; astfel, jucatorul va simti ca are controlul în aceasta situatie și va sti ce sa faca într-o ocazie viitoare.

Jucatorii trebuie sa înteleaga ca ei pot învata sa controleze lucrurile daca lucreaza pentru aceasta; asta îi va face mai siguri și mai competenti în orice activitate din viata lor.

Încrederea în sine (self – confidence)

este strâns înrudita cu perceperea controlului;

este încrederea jucatorilor în propriile resurse pentru a realiza un tel (obiectiv) anumit – încrederea nu este declarativa, de circumstanta;

a fi încrezator este un proces interior care implica sa ai un sens real al amândoura, dificultatea realizarii obiectivului și evaluarea realista a resurselor proprii, necesare atingerii lui;

de asemenea, un jucator cu încredere în sine fata de unul fara, stie ce sanse are și ce actiuni sa realizeze pentru a face aceste posibilitati sa devina realitate, stie cum sa neutralizeze dificultatile;

încrederea se dezvolta daca jucatorul simte ca el poate controla situatiile dificile din antrenamente și joc;

pentru jucator încrederea în sine este cheia progresului sau;

Increderea în sine nu este aceeasi pentru toate sectoarele vietii (un sportiv poate avea încredere în timp ce joaca baschet, dar este neajutorat în studierea matematicii; totusi întarind încrederea în sine într-un aspect important al vietii unei persoane (ex. Baschet).

Aceasta încredere se poate extinde și asupra altor sectoare prin dezvoltarea unei cai obiective de functionare (exercitare) care include urmatoarele elemente:

analiza obiectiva (realista) a ambelor, a situatiei careia trebuie sa-i facem fata și a resurselor proprii necesare realizarii acesteia;

propunerea unor obiective realiste și a unor planuri realiste pentru a atinge aceste obiective; aceasta va conduce catre o perspectiva (asteptare) adecvata a performantei;

încredere și control al propriului comportament, deasupra tuturor acelor lucruri care nu depind de propriile noastre actiuni;

o evaluare constructiva și obiectiva ale propriilor experiente, dar controlând ambele: succesul și esecul pentru a întari încrederea în sine.

Se poate face o distinctie între încrederea în sine specifica (care actioneaza în anumite situatii) și încrederea în sine generala, care releva nivelul de încredere în resursele proprii în orice situatie, cunoscuta sau necunoscuta:

Succesul controlat și esecul controlat (Controlul succesului și al esecului)

Succesului controlat apare când rezultatele sunt obtinute, obiectivele sunt realizate și jucatorii asociaza aceste rezultate cu controlul asupra resurselor proprii.

Esecul controlat apare când rezultatele nu sunt cele dorite, obiectivele nu sunt realizate, dar jucatorii înca simt ca ei controleaza procesul, încercând sa realizeze obiectivul. Ei vor învata din experientele nereusite și ei vor aplica aceste cunostinte în viitor.

Contribuie la dezvoltarea tolerantei, la frustrare și a capacitatii de reactie și perseverenta când ne confruntam cu situatii adverse. În acest caz, succesul ulterior ne va ajuta sa învatam sa credem în ei, când ei nu obtin rezultatele dorite și trebuie sa continuam sa le cerem rezultate în viitor.

Alternarea succesului controlat și esecului controlat este normala în procesul perfectionarii jucatorilor, trebuie sa traiasca ambele experiente, dar în cazul esecului controlat rezultatele lor trebuie sa fie cât mai apropiate de obiectivele dorite.

Preocuparile pentru obtinerea succesului controlat și esecului controlat sunt:

organizeaza jocuri în antrenamente și jocuri oficiale cu echipe apropiate ca nivel și valoare;

fixeaza obiective realiste, bazate pe performantele jucatorilor (actiunile lor) și nu pe rezultatul jocului;

elaboreaza planuri adecvate pentru realizarea obiectivelor, focalizând eforturile personale ale jucatorilor pentru realizarea obiectivelor;

foloseste criterii corecte și pe interesul jucatorilor pentru a decide daca un obiectiv este atins sau nu;

analizeaza performantele într-un mod obiectiv, bazându-se pe criterii stabilite;

nu judeca performantele jucatorilor în relatie cu cu rezultate care pot fi datorate altor factori;

antrenorii nu trebuie sa traga concluzii generalizate bazate pe experiente izolate (echipa joaca prost pentru ca ultimul joc a fost pierdut).

Evita judecata realizarilor jucatorilor când sunt intense (la sfârsitul meciului, când pierzi în final.

Dupa cum puteti vedea, modul în care realizarile jucatorilor sunt evaluate constituie un element crucial în dezvoltarea și întarirea încrederii în sine.

Parerea despre sine. Stima de sine (Self – concept and self esteem)

"Parerea despre sine" se refera la parerea pe care o persoana o are despre sine.

"Stima de sine" prezinta masura în care acelei persoane îi place "parerea despre sine"

În ambele cazuri este vorba de o apreciere globala și nu este raportata special la o anumita activitate.

La copii și adolescenti aceste valori fluctueaza usor în functie de succesele și esecurile imediate în activitatile pe care ei le considera cele mai importante pentru ei în acel moment (scoala, baschetul etc.).

Deci, experientele baschetbalistice pot afecta "PAREREA DESPRE SINE" și "STIMA DE SINE" a jucatorilor tineri.

Pentru o mai buna întelegere și relevanta, am diferentiat jucatorii pe trei grupe în functie de nivelul "parerea despre sine" și "stima de sine"

În acest grup sunt acei jucatori cu parerea despre sine și stima de sine adecvate, care nu depind de succesele lor în sport:

în acest caz, situatia trebuie mentinuta, întarind încrederea în sine a jucatorilor și prevenind asocierea între succesele lor în sport și valoarea lor ca oameni.

Jucatorii care identifica parerea despre sine și stima de sine cu succesele sau esecurile din sport:

în viata acestora sportul joaca un rol major;

ei devin vulnerabili, baschetul devine stresant, periclitând performantele, sanatatea și dezvoltarea acestora (mai ales dupa 13 ani).

Exemplu : Karl are 15 ani și este într-o echipa de cadeti. Singura lui grija este succesul ca jucator. Orice nerealizare din sport echivaleaza pentru el cu un esec. Orice comentariu negativ al antrenorului îl afecteaza enorm. El sufera mult, fiecare joc devine pentru el un test primejdios pentru a-și dovedi lui valoarea. Karl care nu joaca bine cum ar putea, și lucrurile merg spre rau. Mai târziu el a avut doua accidentari serioase și acum este deceptionat și se considera terminat.

În acest caz antrenorii trebuie sa aprecieze corect situatia și sa încerce sa diferentieze succesele din sport fata de cele din evolutia personala a jucatorului prin doua cai:

– Pe de o parte, evidentiind acele aspecte din viata jucatorului (fara legatura cu baschetul) care merita mentionate (talent la desen, bun la limbi straine).

– Pe de alta parte, încurajând perceptia jucatorului asupra experientelor din sport pentru a întari încrederea lui în sine, ferindu-l de perceperea necontrolata a esecului, care poate provoca crize serioase ale "PARERII DESPRE SINE" și "STIMEI DE SINE".

Grup format din acei jucatori cu o slaba reprezentare a impresiei de sine și a autostimei care pot folosi experientele din baschet pentru a îmblânzi situatia. În acest caz baschetul poate contribui la îmbunatatirea încrederii în sine a acestor jucatori și de asemenea, "PAREREA DESPRE SINE" și "STIMA DE SINE" ; acestea din urma nu trebuie asociate numai cu succesul ca jucatori de baschet, ci și cu realizarile lor (controlul lor asupra situatiilor) din alte domenii de activitate.

Autocontrolul

Pentru un jucator este foarte important sa dezvolte autocontrolul: sa-și poata controla iesirile (impulsivitatea) și în general toate actiunile care pregatesc și realizeaza performanta.

Baschetul furnizeaza multe situatii în care jucatorii trebuie sa învete sa se autocontroleze:

decizia dezavantajata a unui arbitru;

greselile copilaresti ale unui coechipier;

lovirea intentionata de catre un adversar;

o greseala tehnica;

când jucatorul este schimbat și merge pe banca;

Exemple:

– O jucătoare foarte buna în pregatire și joc are acelasi pretentii și de la coechipiere. Când acestea gresesc, ea le vorbește agresiv. Antrenorul i-a explicat ca are un comportamentul gresit, inhibând coechipierele, ea a înteles sa faca un efort sa se autocontroleze. Când o coechipiera greseste, îi zâmbeste, o încurajeaza sau o ignora.

– Marius din echipa reprezentativă a protestat la o decizie a arbitrului, iar antrenorul l-a schimbat și nu l-a introdus nici la urmatorul meci, explicându-i ca aceasta pierdere a autocontrolului este motivul. Marius a înteles și este capabil sa se autocontroleze.

Acesti antrenori au profitat de ocaziile ivite pentru a-și educa jucatorii, dar alti antrenori pierd, rateaza ocaziile oferite de joc.

Antrenorii de copii trebuie sa fie mereu în alerta, profitând de aceste ocazii la modelarea jucatorilor din punct de vedere educational, ajutându-i sa-și îmbunatateasca capacitatea de a se controla.

Exercitiu practic: gândeste-te pentru zece minute la echipa ta și fa o lista cu acele ocazii pe care tu le poti folosi pentru a ajuta jucatorii sa se autocontroleze.

EXPERIENTE POZITIVE

Baschetul poate fi un ansamblu de experiente foarte valoroase. Experientele pozitive sunt importante pentru fiecare. Daca experientele pozitive depasesc pe cele negative atunci este bine și jucatorii obtin mai multe beneficii de la practicarea baschetului.

Experienta pozitiva trebuie sa se produca în fiecare zi prin urmatoarele aspecte:

placere, distractie;

executii tehnice reusite (stapânirea îndemânarii skills mastery);

recunoasterea sociala de la antrenor la coechipieri;

rasplata interioara (simtaminte pozitive, satisfactie personala, mândrie);

sa simti ajutorul social al antrenorului și coechipierilor.

DEZVOLTAREA ATLETICA

Unul din telurile echipelor de baschet este și dezvoltarea atletica, pentru ca unii dintre jucatori sa ajunga în elita. Totusi acest test trebuie subordonat scopului general al dezvoltarii, descris în acest capitol:

baschetul contribuie la o societate mai buna, cu barbati și femei mai bine pregătiți sa înfrunte viața cu eficienta, sănătate și cu multa toleranta și spirit cooperant;

baschetul la copii și juniori încearcă sa educe viitorii antrenori, arbitrii, conducători, parinti, jurnalisti, spectatori, etc.;

daca urmam un plan de munca care stimulează dezvoltarea jucătorilor (fizică, tehnica și psihologica), vor fi mai mulți jucători care ar putea deveni jucători de elita, și mai putini din cei ce renunța;

jucătorii de elita nu sunt niște supraviețuitori, ci jucători mai bine pregătiți în toate aspectele umane și atletice.

În general este important sa nu grăbim lucrurile, sa lăsam jucătorii tineri sa-și urmeze propria cale, canalizând formarea lor sportiva progresiva.

1.2 Motivația alegerii temei

După părerea mea, baschetul este cel mai frumos joc sportiv de echipă. Cu siguranță nu este cel denumit „rege”, însă măcar un prinț tot este. Regulile pe care este bazat sunt atât de complet realizate încât reușesc să ofere spectatorilor un spectacol ce presupune atleți desăvârșiți, un număr respectabil de faze și acțiuni încununate de succes (sunt rare situațiile în care nu se înscrie coș într-o perioadă mai mare de câteva minute), o înfruntare nu numai la nivel fizic cât și cel mental atât din partea jucătorilor care nu trebuie să greșească sub presiune, dar mai ales din partea antrenorilor care au libertatea de a introduce sau scoate jucători de pe teren pentru a contracara anumiți adversari din echipa adversă, cât și mai ales un suspans total pentru meciurile echilibrate, suspans izvorât din faptul că avantajul poate trece foarte rapid de partea celuilalt adversar.

Pentru mine personal, baschetul a fost acela care m-a adus aproape de mediul sportiv din liceul în care activez, deși eu sunt profesor de discipline economice. Astfel, m-am implicat în pregătirea echipei reprezentative de baschet a liceului ca antrenor secund încă din anul 2010, alături de dna profesor Spătărescu Camelia lângă care am învățat partea de antrenorat al acestui sport. În anul 2014 dna profesor a ieșit la pensie, iar profesorul de sport ce i-a luat locul a ales să pregătească echipa reprezentativă de fotbal băieți și volei fete și prin urmare a fost eu cel care a continuat să pregătească reprezentativa de baschet băieți a liceului. În același an am decis să urmez cursurile de conversie de educație fizică și sport, astfel încât pregătirea mea să fie și una formală.

Astfel, pentru alegerea temei de licență, mi s-a părut un pas normal acela de a alege o temă din domeniul baschetului, iar o temă care să îmi permită să studiez un factor psihologic prin care echipa reprezentativă de baschet poate deveni mai eficientă în pregătirea proprie a fost una pe care am acceptat-o cu mare plăcere.

1.3 Ipoteza, scopul și sarcinile cercetării

Ipoteza de lucru:

Pornind de la premisa că evaluarea componentelor jocului reprezintă o constatare a calității și cantității volumului informațional (teoretic și practic) realizat într-o anumită etapă de instruire, autoevaluarea elevilor din cadrul echipei reprezentative școlare de baschet la învățământul liceal determină motivarea acestora pentru creșterea procentajului aruncărilor la coș.

Scopul evaluării îl reprezintă importanța autoevaluării în creșterea procentajului aruncărilor la coș a elevilor din echipa reprezentativă școlară de baschet a învățământului liceal.

Sarcinile cercetării corespund următoarelor etape :

Etapa I:

studierea și valorificarea documentelor de specialitate și a experienței practico-metodice a specialiștilor;

chestionarea elevilor pentru tema propusă cercetării.

Etapa a-II-a:

testarea inițială a elevilor

Această etapă a fost realizată după definitivarea lotului reprezentativei de baschet a liceului, respectiv la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2015.

elaborarea fișelor de autoevaluare utilizate pentru testarea elevilor din echipa reprezentativă de baschet – învățământul liceal;

desfășurarea studiului;

testarea finală a elevilor

Această etapă s-a realizat după participarea echipei reprezentative a Colegiului Economic „Virgil Madgearu” la etapa locală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, secțiunea baschet băieți.

Etapa a-III-a:

prelucrarea și valorificarea datelor obținute în urma testărilor;

pentru evidențierea concluziilor și recomandărilor practico-metodice.

CAPITOLUL 2 – REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE SPECIALITATE ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

2.1 Particularitățile specifice vârstei elevilor de 15-18 ani

Daca etapa pubertară este dominata de maturizarea biologica a organelor sexuale, etapa postpubertară, adolescenta desăvârșește și încheie perioada de creștere nu numai sub aspectul ei biologic dar și din punct de vedere social.

Ca durata, etapa postpubertară variază în funcție de intervalul dintre sfârșitul pubertății și atingerea vârstei adulte. Datorita faptului ca și aceasta etapa, vârsta fiziologica diferă de cea cronologica, avansul vârstei fiziologice se va menține și în etapa postpubertară.

Fetele reprezintă un avans de 2-3 ani fata de băieți, câștigat în cea mai mare parte în etapa pubertară; și în perioada postpubertară se va menține ritmul mai crescut de maturizare completa, a fetelor, astfel încât ele ating mai devreme vârsta considerata la sfârșitul procesului de creștere și diferențiere.

SFERA SOMATICĂ

În etapa postpubertară procesul de dezvoltare biologica a organismului continua sub aspectele sale esențiale – creșterea și diferențierea.

Între aceste doua laturi ale procesului unic de dezvoltare, creșterea și diferențierea, exista relații dialectice de interdependenta reciproca, ele evoluând, în general, paralel. Aceasta relație complexa nu este absoluta, procesul de diferențiere a unor funcții somatice, vegetative și psihice fiind însoțit de cele mai multe ori de stagnare a procesului de creștere.

Odată încheiata perioada furtunoasa a dezvoltării somatice și vegetative din etapa pubertară, în ultima parte a vârstei de creștere, în cea postpubertară, ritmul devine din ce în ce mai lent, iar la sfârșitul ei organismul atinge stadiul de maturizare somato-vegetativa.

Durata perioadei de creștere și dezvoltare postpubertară este destul de lunga, ajungând până la 6-8 ani, uneori chiar mai mult, mai ales daca ne orientam după criteriul încheierii complete a creșterii în înălțime.

SISTEMUL OSOS

Oasele își continua creșterea în lungime și în aceasta perioada, dar cu un ritm lent, în special spre sfârșitul ei. În schimb, procesul de îngroșare, mai ales pe seama compactei, este foarte intens în perioada postpubertară.

Procesul de osificare al coloanei vertebrale începe din regiunea toracica și progresează spre cele doua extremități, mai rapid în sens cranial.

Mobilitatea pasiva și activa a segmentelor coloanei vertebrale atinge valorile maxime la începutul perioadei postpubertare după care se stabilizează sau se reduce. Mobilitatea pasiva o depășește pe cea activă în aceasta etapa a vieții în medie cu 8º.

Dezvoltarea cutiei toracice în întregime este în strânsa corelație cu dezvoltarea plămânilor, a ficatului și cu adoptarea pozițiilor de stând și șezând.

Definitivarea osificării scheletului se produce diferit la nivelul segmentelor corpului, dar aproape în toate ea continua de-a lungul perioadei postpubertare. În cele mai multe cazuri, oasele și-au dobândit forma și dimensiunile lor definitive la sfârșitul perioadei școlare, postpubertare, urmând ca sudarea centrilor de osificare primari cu cei secundari sa aibă loc mai târziu, între 20-25 de ani.

Talia creste în special datorita dezvoltării mai accentuate a trunchiului. Între 16-18 ani creste în medie doar 1-2 cm pe an, fata de etapa pubertară, când se înregistrează 4-6 cm pe an.

Deci, creșterea taliei, suprafeței și a greutății corporale în etapa postpubertară sunt asemănătoare cu celelalte modificări somato-vegetative, creșterea fiind caracterizata în general prin încetinirea treptata a ritmului de creștere și dezvoltare. La sfârșitul perioadei postpubertare modificarea acestor indici este abia sesizabila de la un an la altul, cu excepția greutății corporale, care poate cunoaște variații relativ importante și după aceasta vârsta, corelate mai degrabă cu regimul de viață și cel alimentar, decât cu creșterea și dezvoltarea somato-funcționala a organismului.

SISTEMUL MUSCULAR

La elevii de vârsta postpubertară, musculatura scheletica este în plina dezvoltare, mai ales sub aspectul îngroșării fibrelor care capătă treptat caracteristicile morfologice, funcționale și biochimice ale adulților. Hipertrofia tot mai pronunțată a mușchilor contribuie la rotunjirea formelor diferitelor segmente corporale, mai ales la fete, la care acest proces este însoțit și de o depunere de țesut gras subcutanat. La sfârșitul perioadei postpubertare, musculatura scheletica apare bine dezvoltata din punct de vedere morfologic, însa din punct de vedere funcțional privind forța musculara, rămân mult în urma adulților.

SISTEMUL NERVOS ȘI ANALIZATORII

Dintre putinele modificări morfologice de la nivelul sistemului nervos central, notam creșterea numărului de celule ganglionare din substanța alba a emisferelor cerebrale.

Din punct de vedere funcțional, SN al elevilor este caracterizat de un echilibru dinamic mai stabil între excitația și inhibiția corticala, ceea ce favorizează formarea și păstrarea timp mai îndelungat a legăturilor temporare.

Analizatorii la elevii de vârsta postpubertară, se prezintă la un nivel de maturizare apropiat de cel al adultului pe plan morfologic, însa inferior din punct de vedere funcțional.

În concluzie, SNC și analizatorii în perioada postpubertară se prezintă atât morfologic cât și funcțional, la un nivel apropiat de cel al adulților. Echilibrul între excitația și inhibiția corticala este mult îmbunătățit, ceea ce favorizează formarea și păstrarea timp îndelungat a legăturilor temporare necesare formarii deprinderilor de mișcare.

Mobilitatea funcționala crescuta a proceselor nervoase fundamentale favorizează dezvoltarea vitezei și a îndemânării, în timp ce plasticitatea corticala ridicata asigura o mare capacitate de imprimare e noilor engrame. Totuși, atât SNC, cât mai ales analizatorii, sunt mai puțin rezistenți la excitații prelungite și prea intense, oboseala centrala și periferica instalându-se mai ușor la elevii de vârsta postpubertară, în comparație cu adulții.

SFERA VEGETATIVĂ

La nivelul organelor ce aparțin sferei vegetative, în etapa postpubertară, constatam o tendința spre un echilibru dinamic. Modificările sunt evidente, pe plan fiziologic și biochimic deoarece pe plan morfologic, ele s-au încheiat în mare măsura, în perioada pubertară.

Cele mai favorabile și spectaculoase modificări se constata, însa, în dezvoltarea capacitații funcționale a marilor aparate și sisteme vegetative, direct interesate în efort, care reușesc către sfârșitul perioadei postpubertare sa asigure un suport biologic solid în vederea utilizării eforturilor intense, nu numai în privința dezvoltării vitezei și îndemânării, ci și a rezistentei și forței musculare. Astfel, componenta vegetativa a organismului reușește pentru prima data în ontogeneza sa se ridice la un nivel sensibil egal fata de dezvoltarea sferei somatice, marcând prin aceasta creșterea capacitații de efort a organismului.

APARATUL CARDIOVASCULAR

Dezvoltarea morfologica și funcționala a aparatului cardiovascular se accelerează în unele privințe, ca, spre sfârșitul perioadei sa se încheie în linii mari.

La fete, acest proces se termina mai repede în comparație cu băieții. Dezvoltarea morfologica a inimii și vaselor periferice se reflecta în creșterea capacitații funcționale a întregului aparat cardiovascular.

Inima creste în volum, mai ales la fete, la care acest proces este chiar intensificat către sfârșitul acestei etape, realizându-se o apropiere de cel specific băieților (volumul inimii unei fete – 150 cmc, fata de 200 cmc al băieților).

Paralel cu volumul musculaturii inimii creste și greutatea miocardului, mai ales a celui stâng, care la 17 ani are de 3 ori grosimea celui drept.

Din punct de vedere funcțional, aparatul cardiovascular are o capacitate sporita în privința îndeplinirii principalelor sarcini – transportul gazelor și al substanțelor nutritive.

Creșterea capacitații funcționale se datorează în principal măririi volumului sistolic, care are valori de 75ml la băieți și 55 ml la fete la 18 ani.

Debitul cardiac se apropie foarte mult de valorile adulților (5l/min). La vârsta de 18 ani valorile sunt de 3,7 l/min la fete și 4,7 l/min, la băieți.

Frecventa cardiaca și tensiunea arteriala la elevii de vârsta postpubertară prezintă valori apropiate de cele ale adulților.

În clasa a X-a, valorile sunt:

FC repaus – 70 bătăi/min.

TA – 96/54

În clasa a XII – a, valorile sunt:

FC repaus – 64 bătăi/min.

TA – 102/58

Se observa pe plan funcțional o sporire continua a capacitații funcționale a miocardului, o îmbunătățire a economiei funcționale a întregului aparat cardiovascular, principalii indici hemodinamici apropiindu-se mult de cei ai adulților tineri. Către sfârșitul perioadei băieții prezintă valori funcționale circulatorii mai bune decât fetele; de asemenea, elevii care participa în afara lecțiilor de educație fizică și la ore de activitatea sportive au o economicitate cardiovasculara superioara.

APARATUL RESPIRATOR

Deși în etapa pubertară dezvoltarea morfologica și funcționala a aparatului respirator a fost impetuoasa, la începutul perioadei postpubertare el este încă departe de a fi atins nivelul de adult.

Astfel, în perioada postpubertară are loc dezvoltarea predominant funcționala a aparatului respirator, la sfârșitul ei, factorii dimensionali și capacitățile funcționale respiratorii devenind aproape egali.

La sfârșitul perioadei vom constata un nivel relativ înalt al oxigenării țesuturilor în efort, apropiat de cel caracteristic adulților.

Dezvoltarea morfologica a aparatului respirator continua, ducând la amplificarea factorilor dimensionali și, în final, la mărirea suprafeței de contact dintre sângele capilar și aerul alveolar. Ritmul de dezvoltare anatomica la începutul perioadei postpubertare este mai intens, devenind tot mai lent, odată cu apropierea de stadiul definitiv morfologiei respiratorii.

Indicii fiziologici ai respirației extreme reflecta îmbunătățirea ventilației pulmonare. Frecventa respiratorie are valori de 20-22 la fete și 18-20 la băieți.

Creste amplitudinea muscarii respiratorii, oglindita în mărirea treptata a volumului respirator curent până la 400-450 ml fata de 350 ml la 15 ani.

Capacitatea vitala (CV) creste paralel cu înălțimea și sporirea greutății corporale. De asemenea, ea depinde de fortificarea mușchilor inspiratori în timpul perioadei postpubertare.

Aceste îmbunătățiri sunt oglindite prin creșterea apreciabila a capacitații maxime de efort aerob, ceea ce face ca elevii de vârsta postpubertară sa facă fata cerințelor impuse de eforturile bazate pe rezistenta. Totuși, indicii calitativi de mare finețe ai respirației interne – consumul maxim de O2 /min/kg corp precum și O2 – plus maxim nu au atins încă valori foarte înalte și numai printr-un antrenament sistematic bazat pe efort de rezistenta se va putea obține, în câțiva ani, capacitatea maxima de efort aerob. Etapa postpubertară rămâne perioada cea mai favorabila dezvoltării capacitații de efort maxim aerob, componentele funcției respiratorii (respirație externa), transportul gazelor și respirația tisulara fiind foarte aproape de valoarea adulților.

PARTICULARITĂȚI MOTRICE

Din punct de vedere motric, " vârsta școlara mare " este propice unei creșteri logice a capacitații de a se executa sarcini motrice cu indici crescuți ai calităților motrice. Băieții au disponibilități mai mari.

În privința vitezei, se limitează suportul fiziologic (labilitatea funcționala a scoarței cerebrale) al dezvoltării " vitezei de baza " (a vitezei " pure "), obținându-se, totuși, o ușoara creștere a indicilor acesteia. Se pune accent pe viteza de repetiție, de execuție și de deplasare. Este favorizata, în ultima parte a perioadei, și dezvoltarea vitezei în regim de rezistenta, prin alergări pe 200-400 m.

Se constata o îmbunătățire simțitoare a capacităților de coordonare, în consecința, creșterea nivelului de îndemânare. Până la 17 ani nu sunt diferențe în privința îndemânării între băieți și fete, după aceasta vârsta fetele devenind mai îndemânatice. Apare posibilitatea limitării mai precise a efortului pe anumite segmente și grupe musculare, pe baza inhibiției de diferențiere, mult îmbunătățită la aceasta vârsta.

Mobilitatea articulara scade, mai pregnant la băieți.

Eforturile de rezistenta sunt foarte bine raportate acum, indicii ei fiind mai buni la băieți decât la fete.

Forța, pe baza hipertrofiei musculare (mai accentuata la băieți), poate fi dezvoltata sub toate formele sale de manifestare.

Acum sunt prezente toate condițiile pentru formarea, consolidarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice, indiferent de gradul lor de complexitate și dificultate (nivel ridicat al tuturor calităților motrice, stadiu avansat de dezvoltare a aparatului locomotor, suport metabolic solid, echilibru al proceselor nervoase – cu indici crescuți ai inhibiției de diferențiere). În general, la fondul de deprinderi și priceperi motrice specific perioadei anterioare se adaugă indici calitativi de execuție și noi procedee tehnice sau acțiuni tactice specifice ramurilor și probelor sportive abordate în învățământul liceal și profesional, care corespund acestei perioade de vârsta.

Sub aspectul motricitatii s-a constatat un nivel mult mai scăzut al fetelor fata de băieți și un progres mai lent, uneori nesemnificativ, al performantelor motrice și chiar o descreștere a lor în unele situații (de exemplu alergarea de viteza).

PARTICULARITĂȚI PSIHOLOGICE

Perioada postpubertară cuprinde tinerețea și maturitatea. Termenul de "tinerețe" este adesea utilizat pentru a desemna o categorie larga de oameni, de la vârsta pubertății, până la 25 de ani.

Daca adolescenta realizează în limitele sale definitorii profilul personalității umane, fiind perioada încheierii studiilor de baza și începutul calificării profesionale, în etapa tinereții se realizează integrarea profesionala și sociala a individului.

Tineretul a fost întotdeauna generația receptiva la nou, preocupata de propria situație și devenire.

La vârsta tinereții se realizează unitatea dintre idealuri, năzuințe și aspirații și activitatea concreta, productiva, pusa în slujba lor, ca și concordanta dintre aptitudini și interesele sociale majore. Tinerețea este o vârsta a catarii echilibrării personalității cu cerințele vieții sociale, cu marile responsabilitatea ale viitorului. Ea rămâne o perioada de trecere de la adolescenta la maturitate, nefiind scutita de unele frământări și contradicții. Acestea provin din trataturile psihologice proprii vârstei – elan spre nou, aspirații înalte, spirit revoluționar dar și o nedeplină integrare profesionala și sociala, care poate crea multe stări de insatisfacție și chiar conflicte.

Integrarea sociala deplina a tineretului se realizează odată cu întemeierea familiei, procrearea și educarea copiilor. Căsătoria marchează maturizarea sexuală și echilibrarea erotismului specific vârstei. Latura sentimentala a vieții tânărului nu este calma și chiar în căsătorie în relațiile între soți pot interveni momente mai încordate. Apariția copiilor provoacă profunde restructurări în viața familiei tinere, în mentalitatea și modalitățile de petrecere a timpului liber care urmează sa fie structurat potrivit nevoilor de instruire, educare și îngrijire a acestora.

2.2. Repere teoretice privind noțiunea de evaluare în activitatea didactică (scop, obiective, funcții, criterii)

Evaluarea reprezintă o componenta stabila a procesului de invatamant, avand preponderent un rol reglator atat pentru activitatea de instruire a elevilor, cat și pentru imbunatatirea strategiilor didactice.

Fazele evaluarii:

– verificarea – este procesul prin care subiectul executa o proba. Uneori proba este insotita și de norme (baremuri) care exprima scala valorica de efectuare a probei.

– aprecierea – consta în estimarea valorii, nivelul perfomantelor, capacitatile la un moment dat. Se utilizeaza atat aprecierea verbala, care este curenta cu rol de feed-back pentru orice exersare a elevilor, dar și utilizarea unor simboluri numite note, calificative. Daca probele sunt masurabile, aprecierea este obiectiva și presupune efort mic. Daca probele nu sunt masurabile, aprecierea poate sa capete influiente subiective și depinde de competenta profesionala, experienta didactica și nivelul de cunoastere al modelului E.F.S.

– notarea – masoara și valideaza rezultatul pregatirii elevului.Se materializeaza prin note și calificative.

Functii ale notei:

– didactica – aceasta functie arata cat de receptionat esre subiectul și cum a fost transmisa informatia.

– educativa – sa determine la subiecti o atitudine activa, pozitiva fata de educatia fizică. Aceasta trebuie motivata prin valoarea notei.

– sociala – sa surprinda evolutia ulterioara optima a elevului, prin aplicarea celor insusite în activitatea sociala.

Tipuri de evaluare:

– dupa momentul aplicari: – initiala

– curenta

– periodica

– finala

– dupa modul de efectuare: – orala

– scrisa

– practica

– dupa scop – formativa

– pentru plasament

– sumativa

Criterii de evaluare:

– decurg din obiectivele E.F.S.și trebuie privite în sistem.

-performanta motrica, rezultatul probelor de control masurabile.

-progresul realizat de subiect.

-cantitatea și calitatea elementelor insusite în raport cu prevederile programei de specialitate.

-capacitatea elevului de a aplica în practica elementele insusite.

-capacitatea elevului de restructurare, autoevaluare a elementelor insusite.

-nivelul cunostintelor teoretice insusite de elev.

-atitudinea elevului fata de E.F.S.(frecventa la lectii, participarea la actiunile competitionale sportive, modul de indeplinire a unor sarcini organizatorice).

-nivelul de dezvoltare fizică a elevului.

Funcțiile evaluării

1. Funcția de constatare dacă o activitate s-a desfășurat în condiții optime, sau în ce fel de condiții.

2. Funcția de informare a societății, asupra stadiului și evoluției pregătirii diferitelor eșaloane de subiecți.

3. Funcția de diagnosticare a cauzelor care au condus – eventual – la o eficiență necorespunzătoare a acțiunilor.

4. Funcția de prognosticare asupra evoluției viitoare a elevilor și de sugestii privind optimizarea procesului instructiv-educativ.

5. Funcția de decizie asupra poziției sau intrării unui subiect într-o ierarhie, formă sau într-un nivel al pregătirii sale.

6. Funcția pedagogică, în perspectiva subiectului și conducătorului procesului instructiv-educativ, pentru a ști ce au făcut și ce au realizat.

Formele evaluării:

1. Evaluarea predicativă (inițială)

– se realizează pentru elevii și clasele începutului de ciclu (clasa I) sau la clasele unde învățătorul predă pentru prima oară și nu beneficiază de rezultatele testărilor din anul precedent, care să-i permită cunoașterea posibilităților colectivului de elevi. Această formă de evaluare se poate realiza, pentru o parte din probe la începutul anului școlar (alergarea de viteză, alergarea de rezistență), iar pentru probele care vor intra în sistemul de notare, înaintea primului grupaj tematic de lecții planificat. Rezultatele testelor vor fi valorificate în elaborarea sistemului de planificare (număr și durata unităților de învățare, a mijloacelor de acționare și a nivelului de exigențe), care poate modifica scara de notare a elevilor stabilită inițial de învățător.

2. Evaluarea continuă (curentă)

Se face prin verificări sistematice pe parcursul programului de instruire, pe secvențe mai mici (în fiecare lecție sau la finalul unui grupaj tematic de lecții), având drept scop cunoașterea gradului de însușire de către elevi a materiei predate sau aprecierea modului în care s-a realizat un grupaj de lecții, când și după caz, se finalizează cu notare. Utilitatea evaluării curente și valorificarea ei se regăsesc în analiza pe care o face învățătorul, privind modul de organizare, a metodelor și sistemelor de activități din etapele următoare. Note curente nu se pot acorda elevilor pentru frecvență, indisciplină sau lipsă de echipament.

3. Evaluarea sumativă (finală)

Acest tip de evaluare se utilizează la probele de control care necesită o perioadă mai lungă de pregătire și cu un grad ridicat de dificultate, cum sunt alergarea de rezistență, jocul sportiv. Se finalizează de regulă cu notarea elevilor.

Metode de evaluare.

1. Metode de verificare.

Trecerea probelor de motricitate prevăzute de „Sistemul Național Scolar de Evaluare la disciplina E.F.S.”, aplicat și în funcție de opțiunile profesorului și elevilor, privind probele prevăzute.

Trecerea unor probe de motricitate, stabilite de fiecare învățător pentru orele din C.D.S., conform principiului autonomiei.

Trecerea unor probe de cunoștințe teoretice de specialitate (la clasele cu profil de educație fizică).

Măsurarea unor indici de dezvoltare fizică.

Executarea unor deprinderi și priceperi motrice, în condiții analoage (asemănătoare) probei sau activității respective.

Executarea unor deprinderi și priceperi motrice în condiții concrete de concurs.

Îndeplinirea de elevi a unor sarcini speciale organizatorice sau metodico-didactice, conducerea unor verigi din lecție, arbitraj, conducerea gimnasticii zilnice, conducerea recreației organizate pentru elevii claselor I-IV, aducerea unor materiale din vestiare.

Observarea curentă a elevilor și înregistrarea datelor observației (reacție la efort, atitudini, comportamente în ansamblu și în situații deosebite).

2. Metode de apreciere și notare (acordare de calificative).

Metoda aprecierii verbale, atunci când aprecierea este însoțită permanent de acordarea unor calificative.

Aprecierea și notarea pe baza unor norme (baremuri) prestabilite la nivel național sau local. Se mai numește metoda absolută și se aplică la unele probe pentru calitățile motrice.

Aprecierea și notarea prin comparație (metoda relativă). Comparația se face la nivel de clasă; profesorul așează în ordine rezultatele și face scalarea acestora pe intervale corespunzătoare calificativelor. Este eficiență dacă există doar un rând de clase.

Progresul individual se calculează indicele de progres calculat în funcție de valoarea performanțională inițială și finală.

Nivelul de execuție tehnică sau tactică a deprinderilor și priceperilor motrice în condiții de exersare parțială sau globală. Depinde de competența profesională a învățătorului.

Aprecierea și notarea în funcție de modul în care elevii îndeplinesc unele sarcini organizatorice sau metodico-didactice.

Sistmul National Scolar de Evaluare

Incepand cu 1999-2000 se introduce „Sistemul National Scolar de Evaluare la Educatie Fizică și Sport” pentru invatamantul primar, gimnazial, liceal și profesional, ca una din parghiile importante ale reformei educatie fizice și școlare, s-a conceput tinandu-se seama de experientele anterioare ale domeniului, valorificand elementele pozitive ale vechiului sistem și inlaturandu-le pe cele ca fiind considerate negative.

Asa cum se arata prin denumirea sa, sistemul este national, aceasta sintagma avand acoperire prin:

sistemul de probe, care se adreseaza tuturor elevilor din acelasi ciclu de invatamant:

cerintele de evaluare a notei minime (5) sunt aceleasi, indiferent de conditiile în care isi desfasoara activitatea:

se aplica la continuturile unei singure programe școlare, valabile pentru intreaga tara:

în toate scolile se asigura posibilitatea de obtiune a elevilor.

Fata de vechile prevederi ale Sistemului Unitar de Verificare și Apreciere, s-au introdus elemente noi, care dau posibilitatea elevilor sa realizeze în practica noile prevederi ale reformei: democratizarea invatamantului, descentralizarea, autonomia locala, contributii la formarea unei personalitati active, motivate și creative, capabile de actiune și decizie.

Toate aceste cerinte (obligatoriu de realizat) au condus la ideea ca vechile prevederi legate de o evaluare unitara nu-și mai gasesc locul, intrucat ele reprezinta opusul trasaturilor sus mentionate, apartinatoare conceptului de reforma.

Sistemul cuprinde:

metodologia de aplicare a sistemului;

capacitatile și competentele supuse evaluarii;

instrumentele de evaluare (probele de control);

criteriul minimal de promovabbilitate;

descrierea probelor.

Metodologia de aplicare a sistemului de evaluare

Sistemul National vizeaza evaluarea principalelor capacitati și competente necesar a fi realizate în aria curriculara educatie fizică și sport (trunchiul comun).

Pentru fiecare capacitate sistemul prevede 2-3 variante de instrumente de evaluare (probe), din care elevul poate opta, pentru una dintre ele.

În functie de schema orara a fiecarei clase (1-2 ore în trunchiul comun),elevul va sustine:

în invatamantul primar, 2 evaluari la calitatile aluari la motrice, 2 evaluari la deprinderile motrice și 2 evaluari la deprinderi sportive elementare.

în invatamantul gimnazial, 1-2 evaluari la forta, 1-2 evaluari la atletism și cate o evaluare la gimnastica și la joc sportiv.

Evaluarea calitatilor motrice vizeaza acumularile cantitative și calitative realizate pana la data sustinerii probelor, ca urmare a tuturor sistemelor de actionare (specifice și nespecifice) folosite pe parcursul lectiilor. În aplicarea sistemului de evaluare exista doua categorii de optiuni: optiuni ale profesorului și optiuni ale elevului.

Profesorul poate opta, în functie de conditiile de lucru pentru:

alergarea de viteza și de rezistenta sau navete;

1-2 din probele de atletism;

o saritura din gimnastica;

1-2 jocuri sportive;

ramuri de sport alternative celor obligatorii.

Elevul poate opta, în functie de oferta, interes și disponibilitati, pentru:

o proba au un cuplu de probe pentru forta;

practicarea a 1-2 probe de atletism și variantele de evaluare sau o ramura de sport alternativa în locul acesteie;

o saritura din gimnastica.

Sistemul national prevede bareme minimale echivalente calificativului suficient și notei 5. Pentru acordarea calificativelor sau notelor superioare și inferioare notei și calificativului „suficient”, comisiile metodice ale invatatorilor, catedrele de educatie fizică sau fiecare cadru didactic vor elabora scale de notare proprii.

La gimnastica acrobatica și joc sportiv sistemul national cuprinde 3 variante de probe cu dificultati la car aprecierea va fi facuta din nota maxima 8, 9 sau 10.

În afara calificativelor și notelor acordate conform SNSE, cadrele didactice vor realiza și evaluari curente, de regula, din alte continuturi predate pe parcursul anului școlar.

Fisa individuala este folosita pentru inregistrarea rezultatelor obtinute de elevi la probele de evaluare, cat și pentru aprecierea cu note a acestora. Pe langa datele personale ale elevului și probele prevazute de SNSE, fisa individuala va cuprinde și probele de evaluare, stabilite de profesor, în vederea notarii curente.

Modalitati de aplicare a sistemului de evaluare

Calitatea motrica forta se evalueaza de 2 ori pe an, prin cupluri de cate doua probe, vizand segmente diferite, conform optiunilor elevilor. Pentru fiecare cuplu de probe se inscrie în catalog cate o nota, provenita din media notelor obtinute la cele doua probe care au alcatuit cuplul.

La clasele care au în schema orara o ora pe saptamana se evalueaza un singur cuplu de probe.

Calitatea motrica viteza se evalueaza prin proba atletica – alergare de viteza pe 50 m – iar atunci cand nu exista spatiul necesar se utilizeaza proba „ naveta 5 x 10 m”.

Din celelalte probe de atletism elevul va fi evaluat, conform optiunii, la una din acestea.

La gimnastica, conform optiunii elevilor, acestia vor fi apreciati cu o singura nota pentru una din urmatoarele variante:

gimnastica acrobatica;

săritura la un aparat;

acrobatica și săritura, cumulativ.

La gimnastica acrobatica notarea se face astfel:

– elevii care opteaza pentru executarea elementelor izolate vor

fi apreciati din nota maxima 9;

elevii care opteaza pentru jocul bilateral vor fi apreciati din

nota maxima 10;

Pe parcursul anului școlar, la clasele în care schema orara

cuprinde doua ore saptamanal se acorda obligatoriu 6 note, dupa cum urmeaza:

2 note pentru calitatea motrica forta;

1 nota pentru alergarea de viteza sau „naveta”;

1 nota pentru alta proba de atletism la optiunea elevului;

1 nota la gimnastica acrobtica, saritura la un aparat sau o medie intre cele doua;

1 nota la jocul sportiv.

2.3. Importanța autoevaluării în activitatea didactică

Autoevaluarea este o formă de organizare și apreciere reprezentând expresia unei motivații lăuntrice față de învățare. Ea are efect formativ și se raportează la diferite capacități ale elevului în funcție de progresul realizat și de dificultățile pe care le are a depăși.

Elevul are nevoie să se autocunoască, fapt cu multiple implicații în plan motivațional. El să aibă un program propriu de învățare, să-și autoaprecieze și valoreze și să-și pună în valoare propriile atitidini. Sarcina cadrului didactic este de a pregăti elevii pentru autoevaluare, de a-i face să înțeleagă criteriile după care își apreciază propria activitate. Informațiile obținute în urma autoevaluării pot fi folosite pentru a le compara cu cele ale colegilor, pentru a le prezenta periodic părinților și pentru a-și completa portofoliul său .

Modalități de autoevaluare la elevi

O modalitate de evaluare cu largi valențe formative o constituie autoevaluarea elevilor. Autoevaluarea poate să pornească de la autoaprecierea verbală și autonotarea supravegheată eventual de învățător. Pentru perfecționarea practicilor de evaluare, urmează o centrare pe obiective mult mai bine determinate. Trecerea de la evaluarea produsului la evaluarea procesului modifică înseși funcțiile evaluării. Evaluarea procesului devine un moment central și permite un demers circular sau în formă de spirală, prin care se asigură ameliorarea din interior a întregului sistem. În timp ce evaluarea tradițională, menită a garanta obiectivitatea, este pusă în situația de exterioritate în raport cu ceea ce urmează a fi evaluat, demersul sistemic se bazează pe autoevaluare, ea însăși asociată unei deschideri. La limită se poate ajunge la o evaluare fără judecare, fondată numai pe constatări. Altfel spus, obiectivul evaluării nu constă în a raporta o acțiune educativă la un ansamblu de valori, mai mult sau mai puțin absolute, în vederea unei condamnări sau aprobări, ci de a ajunge la o deschidere suficient de sistematică pentru a putea percepe legăturile între diferite elemente și, în caz de necesitate, de a acționa asupra unora dintre ele pentru a le modifica pe altele.

Componentele autoevaluării

Elevul își va dezvolta abilitățile de autoevaluare în cazul în care profesorul va demonstra o atitudine binevoitoare față de el, încredere în forțele lui, dorința de a-l ajuta să învețe pe toate căile posibile;

Este important ca elevul să poată să-și dea o caracteristică succintă, să-și poată autoregla activitatea de instruire. Baza activității de autoevaluare include: dezvoltarea unei atitudini critice față de sine, activizarea proceselor de gândire, organizarea eficientă a activității mintale și practice;

Educarea nivelului realist de cerințe a elevilor, a abilităților de autoevaluare necesită un nivel înalt al acestui proces, formarea căruia cere eforturi și timp.

Efectele implicării elevilor în autoevaluare

Învățătorul obține confirmarea aprecierilor sale în opinia elevilor, referitoare la rezultatele constatate;

Elevul exercită rolul de subiect al acțiunii pedagogice, de participant la propria sa formare;

Permit elevilor să aprecieze rezultatele obținute și să înțeleagă eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor stabilite;

Cultivă motivația interioară față de învățătură și atitudinea pozitivă, responsabilă, față de propria activitate.

Accente privind autoevaluarea:

În învățământul formativ este necesară substituția notei în sensul tradițional al ei cu mecanismul de autoevaluare;

Conținutul autoevaluării elevului este determinat de caracterul și formele de evaluare ale activității învățătorului;

Nivelul format de autoevaluare a elevilor este diferit. Învățătorul trebuie să observe etapele de trecere a elevilor de la orientarea pentru notă spre autoevaluare și insistent să-i dirijeze în această direcție;

Merită atenție deosebită funcția de proiectare a autoevaluării, care permite elevului sinestătător să determine conținutul etapei ulterioare;

Formarea deprinderilor de autoevaluare cere o muncă insistentă din partea învățătorului în educarea elevilor în scopul determinării nivelului realist al cerințelor.

Funcțiile autoevaluării

de constatare (ce știu bine din conținuturile învățate și ce știu mai puțin bine?)

de mobilizare (eu am reușit să fac mult, dar la tema respectivă mai am rezerve…)

de proiectare (ca să nu am probleme în continuare, trebuie să repet următoarele…)

Căi de formare și de educare a spiritului de evaluare obiectivă:

Autocorectarea sau corectarea reciprocă. Este un prim exercițiu pe calea dobândirii autonomiei în evaluare. Elevul este solicitat să-și depisteze operativ unele erori, scăderi, în momentul realizării unor sarcini de învățare. În același timp, pot exista cazuri de corectare a lucrărilor colegilor. Depistarea lacunelor proprii sau pe cele ale colegilor, chiar dacă nu sunt apreciate prin note, constituite un prim pas pe drumul conștientizării în mod independent a rezultatelor obținute în procesul de învățare.

Autonotarea controlată. În cadrul unei verificări, elevul este solicitat să-și acorde o notă, care este negociată, apoi, cu învățătorul sau împreună cu colegii. Învățătorul are datoria să argumenteze și să evidențieze corectitudinea sau incorectitudinea aprecierilor propuse.

Notarea reciprocă. Elevii sunt puși în situația de a se nota reciproc, fie la lucrări scrise, fie la răspunsurile orale. Aceste exerciții nu trebuie neapărat să se concretizeze în notare efectivă.

Metoda de apreciere obiectivă a personalității. Constă în antrenarea întregului colectiv al clasei, în vederea evidențierii rezultatelor obținute de elevi prin utilizarea a cât mai multe informații și aprecieri – eventual, prin confruntare – în vederea formării unor reprezentări complete despre posibilitățile fiecărui elev în parte și ale tuturor la un loc.

Întrebări pe care elevii ar trebui să și le pună:

Există un alt mod (metodă) de a rezolva această sarcină?

Am rezolvat sarcina suficient de bine?

Ce ar trebui să fac în pasul următor?

Ce produs, care mă reprezintă, ar trebui să-l valorific?

Condiții necesare pentru formarea deprinderilor autoevaluative la elevi:

Prezentarea obiectivelor pe care elevii trebuie să le atingă;

Încurajarea elevilor în a-și pune întrebările de mai sus și de a da răspunsul în scris;

Încurajarea evaluării în cadrul grupului;

Completarea, la sfârșitul unei sarcini importante, a unor propoziții de genul:

Am învățat…

Am fost surprins de faptul că…

Am descoperit că…

Am folosit metoda…deoarece…

În realizarea acestei sarcini am întâmpinat următoarele dificultăți…

Grilele de autoevaluare permit elevilor să-și determine, în condiții de autonomie, eficiența activităților realizate. Valențele formative ale activităților de autoevaluare pot fi sintetizate astfel:

– ajută elevul să se implice în procesul evaluării și în felul acesta să conștientizeze criteriile specifice de evaluare, ceea ce îl face să înțeleagă și să aprecieze eforturile necesare pentru atingerea obiectivelor, să înțeleagă semnificația calificativelor acordate de învățător;

– încurajează elevul să-și dezvolte procesele metacognitive, de autoreglare a proceselor de construire a propriilor cunoștințe;

– contribuie la formarea reflexivității asupra propriei activități, la conștientizarea conduitei și a gradului de adaptare a acesteia la cerințele învățării și activității școlare;

– devine disponibilitate în raport cu învățarea, fiind privită ca un proces de autoreglare care accelerează învățarea;

– dezvoltă o atitudine critică față de sine, ajutând elevul să-și dea seama singur de limitele sale, de poziția pe care se situează în raport cu colegii săi;

– dezvoltă capacitatea de identificare a propriilor progrese și de ameliorare a performanțelor proprii.

Prin noile metode de evaluare se urmărește diversificarea controlului activității școlare având ca finalitate formarea unor competențe și capacități operaționale în mai multe domenii.

Evaluarea trebuie să stimuleze elevii pentru a-și ameliora rezultatele, să evidențieze progresul și nu incapacitatea lor de a realiza anumite cerințe școlare.

Finalitatea evaluării trebuie să ofere „o oglindă” a nivelului de pregătire a elevului de-a lungul unei perioade de școlaritate.

2.4. Evaluarea componentelor tehnico-tactice din jocul de baschet

Obiectivele evaluării în jocul de baschet la învățământul liceal sunt următoarele:

prevenirea procesului de stagnare în etapele de inițiere. învățare, consolidare a elementelor și procedeelor tehnice, acțiunilor, combinațiilor, sistemelor tactice din atac, apărare;

constatarea în timp util a stagnării execuțiilor și stabilirea măsurilor pentru diminuarea și corectarea acestora conform cauzelor depistate;

determinarea progresului motric sau teoretic a fiecărui elev.

In activitatea școlară, evaluarea îndeplinește o serie de funcții cu aplicabilitate și pentru jocul de baschet dintre care menționăm următoarele:

Funcția diagnostică se referă la următoarele:

cunoașterea nivelului de pregătire a elevilor în diferite perioade de
instruire;

depistarea componentelor tehnico-tactice și teoretice, nereușite (lacune, greșeli) pentru a putea fi corectate sau diminuate;

stabilirea componentelor tehnico-tactice și teoretice, corecte din punct de vedere al execuției care pot fî valorificate în jocul bilateral.

Funcția prognostică (de predicție) evidențiază performanțele viitoare ale elevilor dar și alegerea metodelor, mijloacelor, materialelor adecvate.

Funcția de selecție contribuie la clasificarea și ierarhizarea elevilor în funcție de însușirea conținutului jocului de baschet prevăzut în programele învățământului liceal.

Operațiile principale ale evaluării în jocul de baschet sunt (Figura 4.3):

măsurarea rezultatelor (probe practice, orale, portofolii, etc.);

interpretarea și aprecierea rezultatelor (raportarea lor la un sistem de valori, criterii unitare – bareme de corectare, notare, norme de control, descriptori de performanță);

formularea concluziilor și adoptarea deciziilor (concluzii desprinse din interpretarea și aprecierea rezultatelor).

Efectuarea evaluării, este o operație complexă care implică multiple posibilități de măsurare și apreciere a rezultatelor obținute de către elevi. în aplicarea sistemului de evaluare există două categorii de opțiuni:

opțiunile profesorului (în funcție de baza materială, tradiția liceului, specializarea acestuia etc.);

opțiunile elevului care poate alege una din cele 2 -3 variante de probe, stabilite de către profesor.

Prezentarea unor metode privind evaluarea jocului de baschet în liceu ofer informații utile asupra nivelului de performanță atins de elevi. în raport cu obiectivele de instruire propuse pentru ciclul de învățământ respectiv.

Principalele criterii de evaluare ale elevilor sunt:

progresul individual;

performanța motrică;

nivelul însușirii conținuturilor programei de specialitate (teme baschet);

capacitatea de generalizare a elevului;

capacitatea de practicare sistematică a jocului de baschet în activitatea independentă;

atitudinea față de disciplina educație fizică și sport și jocul de baschet.

2.5 Forme și tipuri de evaluare în jocul de baschet la învățământul liceal

Un aspect important în evaluarea din jocul de baschet îl constituie răspunsul la întrebarea „Când se realizează această evaluare?" Astfel, aceast este necesar să se realizeze la începutul activității, pe parcursul și la finalul procesului de instruire. Prin urmare, putem enumera principalele forme și tipuri de evaluare:

a. Evaluare inițială (predictivă) – este cea care se realizează la începutul unui program de instuire. Această formă de evaluare are un caracter predominant informativ, și cuprinde informații utile profesorului pentru a ști cum să abordeze lecțiile potrivit nivelului de pregătire al elevilor.

b. Evaluare continuă (formativă) este realizată pe tot parcursul procesului instructiv-educativ. De menționat este faptul că evaluarea formativă are cea mai mare utilitate pentru profesor întrucât presupune atâ cunoașterea permanentă (sau după etape relativ scurte) a nivelului atins de elevi, cât și reglarea procesului de predare-învățare-consolidare astfel încât să se obțină efecte de calitate ale execuțiilor.

c. Evaluare finală (sumativă) se realizează la încheierea unei etape mai lungi de instruire (ciclu tematic al unităților de învățare, sau evaluare semestrială) și este influențată de efectele produse de celelalte două forme ale evaluării.

2.6 Metode și instrumente de evaluare a jocului de baschet pentru elevii din echipa reprezentativă de baschet la învățământul liceal

Metodele de evaluare folosite în lecțiile cu teme specifice jocului de baschet, sunt diverse. Precizăm că în ultima perioadă se realizează o distincție între: metodele tradiționale (consacrate în timp și utilizate foarte des) și metodele complementare (care s-au impus în practica școlară din ultimii ani).

A. Metode tradiționale:

1. Metode de evaluare practică

Utilizare:

evaluarea capacității elevilor, de aplicare a cunoștințelor teoretice (exemplu: reguli de joc, semnalele arbitrilor);

rezolvarea unor situații practice (exemplu: structuri tehnico-tactice, jocul bilateral);

nivelul de asimilare a unor priceperi și deprinderi (exemplu: elementele și procedeele specifice jocului de baschet).

Metode de evaluare orală

Utilizare:

se realizează pe parcursul instruirii, vizează execuția și comportamentul elevilor, având rol de stimulare și corectare a acestora.

Avantaje :

este centrată pe dialogul profesor-elev, astfel profesorul apreciază nu doar pe „ce știe” elevul, observă cum gândește el, cum se exprimă, cum gestionează situațiile dificile din momentul execuției sau de pe parcursul instruirii;

rolul evaluatorului este de a oferi ajutor de specialitate, deoarece

corectarea execuțiilor greșite, necesită confirmarea elevilor că au înțeles

cauzele acestora.

Dezavantaje:

relația evaluare-timp alocat este mare, în condițiile numărului mic de ore distribuit disciplinei educație fizică și sport la învățământul liceal;

dificultatea de a selecționa pentru toți elevii examinați, întrebări cu același grad de dificultate (pentru obiectivitate, se recomandă pe durata examinării, o fișă de evaluare orală).

3. Metode de evaluare scrise

Utilizare:

evaluarea cunoștințelor teoretice ale elevilor (cunoștințe de specialitate:

noțiuni elementare de regulament, istoricul jocului, etc).

Avantaje:

posibilitatea de a examina un număr mai mare de elevi în aceeași unitate

de timp;

notarea este obiectivă;

permite concentrarea elevilor asupra răspunsului, au posibilitatea să argumenteze răpunsul întrebărilor;

avantajează în special, elevii emotivi.

Dezavantaje:

elevii nu mai pot primi ajutorul profesorului, care de obicei le oferea sugestii de moment;

elevii nu găsesc răspunsul potrivit și confundă subiectele;

nu oferă aceleași posibilități de investigare a pregătirii elevilor

(cunoștințe, deprinderi, abilități, capacități, competențe, etc.,) ca

evaluarea orală.

B. Metode complementare:

1. Observarea sistematică a activității și comportamentului elevului

Utilizare:

permite profesorului să realizeze o evaluare generală a elevului pe parcursul instruirii;

Avantaje:

se realizează relativ ușor;

evaluare obiectivă, a structurilor tehnico-tactice;

evaluare obiectivă a elementelor și procedeelor tehnice izolate.

2. Portofoliul

Utilizare:

este o metodă și un instrument de evaluare complex, flexibil, prin care profesorul urmărește progresul realizat de elev în practicarea jocului cie baschet (în plan cognitiv, atitudinal, comportamental) pe parcursul unui semestru sau an școlar (exemplu: capacitatea de valorifîcare și aplicare a cunoștințelor tehnico-tactice în jocul bilateral 5 : 5 pe tot terenul cu respectarea regulamentului).

Avantaje:

– Include rezultate obținute prin celelalte metode și tehnici de evaluare:

rezultate la probele de control;

rezultatele obținute la participarea în competițiile liceale;

fișe de observare;

casete video, cu prestația practică a elevului în cadrul activității

competiționale etc.

3. Autoevaluarea

Este o metodă care se poate realiza sub dîverse forme. Dintre acestea le . pe cele mai frecvente cum ar fi:

autoaprecierea probelor;

autonotarea controlată.

Activitatea de învățare- evaluare se poate realiza și independent de predare. ELevul învață (se autoinstruieste) și își autoevaluează rezultatele în afara lecției. De regulă. procesul de învațare începe și se efectuează în clasă, se completează în activitatea extrașcolară prin studiu individual, se autoevaluează și apoi pregătirea elevului va continua pe parcursul lecțiilor (în clasă).

Utilizare:

elevul conștientizează progresele și achizițiile (exemplu: procentajul

reușitelor pentru aruncări, dribling, pase, apărare, etc);

raportează performanțele la exigențele și sarcinile jocului (să execute

procedee tehnice din unghiuri, distanțe diferite și să marcheze, să

efectueze procedee tehnice în prezența adversarului semiactiv, activ,

etc);

elevul își formează un stil propriu de execuție, își dozează efortul, etc.

Instrumentele de evaluare folosite în lecția de educație fizică, se realizează în principal prin chestionare scrise, chestionare orală, probe și norme de control. Precizăm că instrumentele de evaluare utilizate în cadrul lecției de educație fizică, au un caracter opțional și sunt structurate pe clase, în funcție de vârstă, sex, nivel de pregătire (număr de ore).

1. Metodele tradiționale utilizează următoarele instrumente de evaluare:

a. Probele scrise -> Chestionarele scrise, se aplică în special la clasele IX-X și solicită elevilor informații referitoare la ramurile de sport practicate anterior sau în prezent, opțiunile pentru noul an școlar, starea de sănătate, etc. De asemena profesorul poate recurge la chestionarul scris dacă dorește o informare operativă cu privire la însușirea unor cunoștințe esențiale dintr-un sistem de lecții, sau capitol predat.

b. Probele orale – > Chestionarea orală verifică nivelul elevilor referitor la învățarea regulamentului de joc, semnalele de arbitraj dar și noțiuni informative despre competițiile organizate de licee etc.

Pe baza răspunsurilor primite de la elevi, profesorul apreciază volumul cunoștințelor achiziționate dar recepționează și informații care au rol de îmbunătățire (simplificarea sau aprofundarea) permanentă a unor capitole din predată la clasă.

c. Probele practice -> Probe de control – sunt instrumente de evaluare a nivelului execuției unor procedee tehnice, acțiuni, combinații tactice, cunoștinte, capacități moștenite sau achiziționate pe parcursul pregătirii practice. Acestea sunt însoțite de normele de control.

Norma de control este întotdeauna conexată cu proba de control, reprezintă un barem standardizat (note, puncte, timpi, distanțe, repetări, etc.) care evidențiază obiectiv progresul execuției elevului.

Evaluarea elevilor la învățământul liceal se poate realiza pe lângă probele contro și prin participarea acestora la întreceri și concursuri organizate pe grupe, cu scop de verificare a nivelului de pregătire.

Probele de control și criteritte de evaluare sunt stabilite de profesor. Notarea elevilor care practică baschetul în cadrul lecțiilor de educație fîzică la învățământul liceal se realizează astfel:

pentru efectuarea unor procedee tehnice izolate, elevii vor fi apreciați din nota maximă 8 (clasa a IX-a);

pentru efectuarea unor structuri tehnico-tactice, elevii vor fi apreciați din nota maximă 9 (clasele a X -a, a XI -a, a Xll-a);

pentru jocul bilateral elevii, vor fi apreciați din nota maximă 10.

Excepție face învățământul profesional unde elevii care optează pentru executarea unor procedee tehnice izolate, vor fi apreciați din nota maximă 9, iar pentru joc bilateral de la nota 10.

Pentru realizarea unei evaluări corespunzătoare, profesorul este necesar să desfășoare următoarele activități:

să stabilească probele de control pentru unul sau ambele semestre, din conținutul jocului de baschet;

să stabilească criterii de apreciere și notare obiective pentru probele propuse;

să prezinte elevilor fiecărei clase sistemul de evaluare elaborat.

2. Metodele complementare utiJizează uraiătoarele instrumente de evaluare:

a. Observarea sistematică a activității și comportamentului prin instrumente auxiliare fișă de evaluare individuală;

Date semnificative care pot influența notarea:

starea de sănătate;

atitudinea față de procesul instructiv-educativ;

aptitudinile native.

Prin utilizarea fișei individuale cadrul didactic poate să constate la elevi prezența sau absența unor comportamente, fară ca pe moment să formuleze judecăți de valori asupra celor înregistrate.

Exemplu: în cadrul unei lecții cu temă din baschet, execuția structurii tehnico-tactice: pasarea mingii cu două mâini de la piept – alergare – schimbare de direcție – prindere – aruncare la coș din săritură.

2.7 Ansamblul sportiv si orele pentru pregatirea echipei reprezentative

Aceasta forma de activitate extracurriculara se regaseste in planurile de invatamint atât la nivelul invatamintului gimnazial, cit si la cel liceal, exprimata sub mai multe formulari.

La invatamintul liceal, orele de ansamblu sportiv sunt reglementate prin Ordinul 3638/2001 cu privire la aplicarea planului-cadru de invatamint, Art.6(2) ”in invatamintul general se pot organiza activitati de ansamblu coral si de ansamblu sportiv in afara orarului zilnic sau in zilele de simbata. Aceste activitati pot fii incluse in norma profesorului, cu câte o ora pe saptamina, pentru fiecare grupa.”

Ora de ansamblu sportiv nu intra in schema orara a clasei / claselor, fiind o activitate destinata practicarii sportului la care pot participa elevii din mai multe clase, acceptati pe baza unor criterii stabilite pentru fiecare disciplina sportiva la nivelul catedrei. Potrivit prevederilor legale numarul de grupe si deci de ore acordat fiecarui membru al catedrei este nelimitat, avind ca element de orientare optiuniile majore ale eleviilor, traditia scolii si intentiile catedrei de a participa la anumite ramuri de sport in campionatele interșcolare.

Continutul orelor de ansamblu sportiv este unul particular, similar cu cel de antrenament sportiv pentru nivelul incepatori. Frecventa elevilor se tine in caietul profesorului, iar o copie cuprinzind compozitia nominala a eleviilor care participa la ora de ansamblu sportiv se inainteaza la secretariatul scolii, ca document doveditor, pentru normarea profesorului cu asemenea ore.

Continutul procesului de instruire este axat pe realizarea ”modelului de concurs” abordind intr-un mod flexibil si particularizat realizarea la dimensiuni restrinse a principalilor factori ai antrenamentului sportiv, la nivel de incepator. Prin participarea la ora de ansamblu sportiv, pentru o parte din elevi se creeaza posibilitatea practica de a participa la mai multe tipuri de activitati pentru practicarea exercitiilor fizice si sportului (de exemplu: doua ore T.C+o ora extindere sau aprofundare+o ora de ansamblu sportiv, deci la patru ore saptaminal, la care se mai pot adauga si competitiile interclase).

Pentru faptul ca la ora de ansamblu sportiv participa elevi din mai multe clase se recomanda ca aceasta sa se inscrie in orarul scolii si in condica, imediat dupa incheierea orarului zilnic al eleviilor. Pentru ca profesorii sa beneficieze de aceasta forma de practicare a sportului este necesar sa existe preocupari constante pentru extinderea si intretinerea bazei sportive, desfasurarea unor activitati didactice de o buna calitate care sa initieze si sa atraga elevii, participarea cu bune rezultate la competitiile interșcolare si nu in ultimul rind manifestarea personalitatii cadrelor didactic.

În ceea ce privește formațțile sportive școlare, legislația prevede posibilitatea ca formatiile sportive școlare sa fie pregatite prin ore special prevazute in anexe ale planurilor de invatamint, motiv pentru care profesorul ar trebui sa urmeze urmatorii pasi pentru valorificarea acestui tip de ore:

–          dezbaterea in catedra si stabilirea strategiei de participare la sistemele competitionale interșcolare, repartizind pentru fiecare profesor 1-2 discipline sportive pentru care are disponibilitati profesionale si pe care le va pregatii si prezenta in competitii. Pentru aceasta activitate se vor aloca 2 ore saptaminal pentru o formatie

–          inaintarea unei solicitari scrise catre Consiliul de administratie, cuprinzind propunerile argumentate ale catedrei

–          popularizarea initiativei catedrei in rindul elevilor si organizarea la inceputul fiecarui an școlar a unui campionat interclase (sistem eliminatoriu) ca o forma suplimentara de selectie

–          programarea stabila pe baza sportiva a scolii a doua pozitii de antrenament saptaminal dupa orele de curs si cuprinderea lor in orarul scolii si condica profesorilor

–          stabilirea de catre fiecare profesor (de exemplu la jocuri sportive) a modelului de joc si de intruire si elaborarea unei planificari adecvate

–          asigurarea cu materiale sportive care sa permita realizarea unei instruiri intensive

–          realizarea unui proces de antrenament similar cu cel pentru grupele de avansati din cluburile sportive școlare

–          tinerea evidentei prezentei elevilor la antrenament in caietul personal al profesorului.

CAPITOLUL 3 – DEMERSUL OPERAȚIONAL AL CERCETĂRII

3.1 Organizarea și desfășurarea cercetării

Munca de construire a unei echipe de baschet la nivelul scolii rămâne și trebuie sa fie una dintre problemele de baza ale activității profesorilor de educație fizică din fiecare scoală, problema care, ca importanta, va trebui situata la același nivel cu acțiunea didactica desfășurata la lectiile normale de educație fizică.

În activitățile profesorului de educație fizică intra și misiunea de informare despre elevii dotati specific, de depistare a celor mai indicati pentru jocul de handbal, elemente ce pot constitui acolo unde este cazul și obiectul unei dirijari spre unitati sportive școlare de performanta.

De asemenea, profesorul trebuie sa testeze elevii depistati în scoala, sa-i supuna la un ansamblu de probe, alcatuite pe diferite criterii, pentru a-i selectiona în echipa scolii pe cei mai indicati.

În urma acestor actiuni, profesorul de educatie fizică trebuie sa alcatuiasca echipa și sa o pregateasca în vederea participarii la competitiile sportive prevazute în calendarul sportiv competitional școlar.

Scopul lucrarii a fost acela de a cunoaste cât mai profund aspectele ce țin de pregatirea unei echipe reprezentative de handbal, la nivelul învatamântului liceal.

Sarcinile de lucru au fost urmatoarele:

1. declansarea unei ample campanii de informare și documentare pentru întocmirea unei bibliografii care sa contina profund stiintific tema aleasa.

2. emiterea ipotezelor de lucru;

3. stabilirea unitatii școlare și a esantionului;

4. pregatirea materialelor de lucru:

– cronometru, ruleta;

– tabele centralizatoare;

5. stabilirea probelor de control;

6. testarea initiala a copiilor;

7. parcurgerea programului de pregătire;

8. recoltarea finală a rezultatelor;

9. analiza și interpretarea rezultatelor:

– reprezentarea lor grafică;

10. formularea concluziilor și a recomandărilor;

11. tehnoredactarea lucrării;

12. susținerea lucrării.

3.2 Desfășurarea studiului

Studiul a avut loc la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galati, care este una din cele mai mari unitati școlare liceale, având un numar de 40 de clase și un număr de peste 1200 de elevi. Echipa reprezentativă școlară de baschet băieți a fost formată din 15 elevi, având următoarea structură: 3 elevi de clasa a IX-a, 3 elevi de clasa a X-a, 4 elevi de clasa a XI-a, 5 elevi de clasa a XII-a.

Referitor la condițiile în care s-a desfășurat studiul, respectiv baza sportivă și tehnica materială a școlii, aceasta a fost compusă din:

–         în interior

–         sala de sport cu dimensiunile de 10x19m, cu următoarele dotări:

vestiare cu instalații sanitare;

magazie materiale;

birou (vestiar) profesori;

2 scări fixe;

2 cadre metalice pentru tracțiuni;

4 panouri de baschet regulamentare;

8 saltele;

6 bănci fixe;

2 lăzi pentru sărituri;

2 capre;

– ca materiale sportive, au mai fost utilizate :

– 10 mingi baschet;

– 2 jaloane.

Echipa reprezentativă de baschet a liceului a fost împărțită în două grupe echilibrate din punct de vedere al proporției elevilor pe niveluri de învățământ, grupa experimentală având 8 elevi, grupa martor doar 7.

3.2 Stabilirea metodelor și a modului de utilizare în cadrul cercetării

A. Metoda studiului bibliografic

Nici o cercetare, nici cea mai concreta nu se poate dispensa de documentarea corespunzatoare. O buna informare și documentare se realizeaza prin fondul de carti și reviste aparute în tara și strainatate.

În acest sens au fost studiate o serie de carti manuale, tratate, îndrumare, periodice, comunicari, culegeri de lucrari stiintifice care au tratat sau trateaza tema abordata în cercetare.

B. Metoda observației

Cea mai veche metodă proprie stiintei evaluării este observarea, metodă care presupune o activitate conștientă și organizata. Observatia este definita ca proces al cunoasterii stiintifice constând în contemplarea metodica și intentionala vizând un anume scop.

Aspectele observatiei sunt urmatoarele :

felul cum subiectul abordeaza situatia;

cum stabileste contactul uman cu ceilalti;

cum reactioneaza la sarcinile propuse;

felul cum îsi organizeaza actiunile;

felul cum se exprima prin cuvânt, mimica.

Conditiile observatiei :

caracterul fundamental teoretic și metodologic;

scopuri precis formulate;

sarcini precis delimitate.

Înregistrarea observatiei :

prin organe de simt, auz;

prin intermediul sau cu ajutorul aparentelor instrumentelor adecvate.

C. Metoda testelor

Prin definitie testul este o metoda psihologica de investigatie constând din una sau mai multe probe identice pentru toate persoanele examinate. Valoarea testelor ca metoda de investigatie încearca sa fie un instrument de masurare nu numai de apreciere subiectiva a unui oarecare parametru accesibil.

Testele sunt utile cu conditia sa respecte anumite reguli induse de operatiunea de masurare sunt necesare urmatoarele obligatii fundamentale:

sa compare o realitate cu alta de aceeasi natura care a fost luata ca etalon ;

sa dispuna de o unitate fixa de masura divizibila în mod uniform;

sa exprime rezultatele în termeni cantitativi.

Cât priveste fenomenul investigat acesta nu trebuie sa reprezinte o particularitate individuala ci un model obtinut pe mai multi indivizi.

Masurarea fara a avea un etalon nu prezinta nici un fel de interes, fiind lipsita de orice semnificatie. Se poate afirma cu certitudine ca etalonul sau modelul este cu adevarat una dintre cheile succesului în activitatea de testare dar nu singura.

Locul testelor în sport

Existenta unor corelatii între unele variabile morfologice sau functionale nu permite decât o estimare relativ exacta a capacitatii de efort a organismului. Eroarea care se comite este ca specialistul acorda credit mai mare unui singur test. Acesta nu poate evidentia decât un singur fenomen și nici acela în totalitatea sa.

Cercetarea multidisciplinara a demonstrat ca organismul uman pentru a fi mai bine cunoscut trebuia supus unor baterii de teste. Folosirea testelor în domeniul educatiei fizice și sportului nu poate fi discutata fara o prealabila clasificare a acestora pentru a putea astfel orienta specialistul asupra tuturor profiluri pe care testarea le poate aborda.

Referitor la numarul subiectilor se cunosc:

teste individuale;

teste de grup ;

teste colective.

În functie de continutul testului întâlnim:

teste pentru cunostinte;

teste psihologice;

teste de personalitate;

teste biomotrice.

O alta clasificare stabileste:

teste de aptitudini;

teste de dezvoltare.

Cercetarea în sport are obligatia de a-și extinde bateria de teste atât catre personalitatea sportivului cât și catre domeniul sau de întelegere adica asupra inteligentei. Trebuie precizat ca biometria nu poate fi conceputa în afara psihometriei sau sociometriei. Ar fi poate util ca toate investigatiile care nu au ca rezultat o masuratoare sa se numeasca examene sau probe iar cuvântul test sa fie pastrat numai pentru investigatiile care exprima cifric rezultatele.

Este metoda cea mai palpabila care dovedeste fara putinta de tagada evolutia spre valori superioare a unui copil și este un ajutor nepretuit în munca antrenorilor în formarea și selectia celor mai talentati copii.

D. Metoda statistico – matematică

Furnizeaza o imagine mai concreta riguroasa despre fenomenele studiate. Procedeul de prelucrare matematica reprezinta un vehicul cu continut exact al inductiei sau duce la descoperirea unor legi generale.

Observatia statistica, comparatia și prelucrarea statistica au fost folosite în prelucrarea și interpretarea rezultatelor reusite în cercetare.

E. Metoda grafică

Aceasta metodă reprezintă o metoda vizuala de evaluare a procesului de pregătire. Afisând reprezentarea grafica pe diferite planșe se pot vedea scăderile sau creșterile în pregătire, pe baza probelor de control și a evaluărilor lor.

Fiecare proba testata pe parcursul unui stadiu de pregatire reprezentat grafic da o imagine mai completa stadiului valoric atins de sportiv, a progresului sau regresului făcut.

În sportul de performanta aceasta metoda este foarte importanta ea aratând sportivul într-o anumita perioada de pregatire, saltul valoric, stagnarea sau regresul performantelor sale. Pe baza metodei grafice pot fi prognozate unele rezultate aceasta metoda fiind strâns legata de metoda testelor înregistrate, statistico – matematic. Metoda grafica reprezinta imaginea tehnicilor de cercetare afisat ca un tablou finisat.

3.3 Etapele anchetei chestionar

După cum am precizat, studiul de față a fost efectuat în cadrul Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați, liceu unde sunt profesor de specialitate (discipline economice) și unde am fost răspunzător de pregătirea reprezentativei școlare de baschet din anul 2014, an în care dna. Spătărescu Camelia, profesorul titular de educație fizică care se ocupa de această activitate, s-a pensionat. Este necesar să menționez că am colaborat cu dna. profesor la pregătirea reprezentativei încă din anul 2010, iar după ieșirea la pensie, profesorul de sport care i-a luat locul s-a concentrat pe echipele reprezentative de fotbal băieți și volei fete.

Ca metodă de cercetare am folosit metoda anchetei chestionar, această metodă presupunând intervenția activă a cercetătorului, întrucât el stabilește mijloacele și ia măsuri organizatorice specifice dinainte stabilite în vederea organizării corecte a ipotezelor de lucru.

În vederea organizării anchetei am studiat literatura de specialitate referitoare la echipa reprezentativă a liceului, am stabilit ipotezele de lucru ce trebuie verificate în urma experimentului, precum si testele ce trebuie efectuate pe parcursul desfășurării acestuia.

Tot în aceasta etapă am realizat un set de probe simple care să îmi furnizeze indicatorii potriviți pentru urmărirea evoluției elevilor și testarea premisei inițiale. A urmat apoi stabilirea orarului cel mai potrivit pentru întâlnirile echipei reprezentative de baschet, sarcină dificil de realizat în timpul săptămânii întrucât orarul obișnuit de școală se întinde pe intervalul 7 am – 8 pm. Astfel, cea mai potrivită soluție a fost stabilirea intervalului orar de 13-15, în zilele de sâmbătă, săptămânal. S-a luat în considerare și faptul că spatiul de desfășurare a antrenamentelor la baschet în această perioadă, respectiv sala de sport, nu se suprapunea cu cele de la volei băieți sau volei fete.

În data de 21 noiembrie 2015 a avut loc testarea inițială a membrilor echipei reprezentative. Testarea a presupus aplicarea și înregistrarea rezultatelor celor trei probe de aruncări (libere, din dribling și din săritură) pentru cei 15 elevi, rezultate care au fost centralizate conforma fișei din Anexa nr. 1.

În perioada următoare s-au desfășurat antrenamentele în mod normal, în fiecare sâmbătă, iar elevilor din eșantionul experimental li s-a dat câte o fișă de autovaluare la sfârșitul fiecărui antrenament, conformă cu Anexa nr. 2.

Înainte de finalizarea primului semestru, pe data de 30 ianuarie 2016, a fost aplicată o testare intermediară tuturor membrilor echipei reprezentative, iar rezultatele au fost consemnate în fișa conformă cu Anexa nr. 1. Antrenamentele au continuat pe parcursul semestrului 2, elevii din eșantionul experiment completând în continuare fișa de autoevaluare din Anexa nr. 1.

Finalizarea experimentului a avut loc în data de 26 aprilie 2016 sub forma evaluării finale pentru întreaga echipă reprezentativă. Această dată a fost considerată a fi cea mai potrivită întrucât s-a situat atât după finalizarea participării la Olimpiada Națională a Sportului Școlar, cât și înainte de o perioadă de zile libere (Școala Altfel și vacanța de primăvară), perioadă de repaus care ar fi putut influența în mod negativ rezultatele din evaluarea finală.

Ultima etapă a reprezentat-o analiza datelor obținute în urma comparării rezultatelor obținute de elevii din eșantionul experiment față de elevii din eșantionul martor și concluzionarea dacă ipoteza lucrării de față a fost demonstrată.

3.4 Sistemul de probe aplicat în cercetare

Pentru realizarea experimentului a fost folosit un set de probe din categoria aruncărilor, astfel:

Aruncări libere

Jucătorul cu minge la nivelul liniei de aruncări libere, execută două aruncări la coș de pe loc, aleargă până la centrul terenului de joc și înapoi la nivelul liniei de aruncări libere unde execută seria următoare. Se repetă până se execută 20 aruncări libere. Se execută de două ori și se înregistrează rezultatul cel mai bun.

Aruncări la coș din săritură de la semidistanță

Jucătorul care este înregistrat aruncă din cinci poziții (câte 4 aruncări din fiecare poziție, conform figurii nr. 3.1), primind pase de la doi coechipieri care urmăresc, recuperează mingiile și le pasează executantului. Se urmărește executarea aruncărilor la coș din săritură din punctele stabilite, se execută de două ori și se înregistrează cel mai bun rezultat.

Figura nr. 3.1 – poziții de aruncări din săritură

Aruncări la coș din dribling

Pe teren sunt amplasate 2 jaloane, precum în figura nr. 3.2 Jucătorul pornește în dribling de sub coș cu mâna dreaptă, ocolește primul jalon, situat la nivelul liniei de aruncări libere și aruncă la coș din dribling cu mâna dreaptă. Recuperează mingea și continuă driblingul cu mâna stângă, ocolește al doilea jalon și aruncă la coș cu mâna stângă. Continuă același traseu executând zece aruncări cu mâna dreaptă și zece aruncări cu mâna stângă în viteză mare. Se execută de două ori și se înregistrează numărul cel mai mare de coșuri înscrise din 20 de aruncări.

Figura nr. 3.2 – Amplasarea jaloanelor pentru aruncările din dribling

3.5 Sistemul de indicatori statistico-matematici folosiți în cercetare pentru prelucrarea datelor

In lucrarea de fata in analiza si interpretarea datelor culese prin cele doua testări inițiale si finale ala elevilor s-au folosit următorii indicatori statistici:

– Media aritmetică- este indicatoml statistic cel mai des utilizat in interpretarea datelor recoltate si care se ia in considerare in toate calculele interioare-media aritmetica, calculata după formula care reprezinta suma valorilor individuale impartita la numărul de cazuri. Statistica ne ajuta sa analizam cauzele si sa eliminam factorii disturbatori.

Tot ce ne pune la dispozitie sunt o serie de parametri referitori la datele obținute. Aceștia ne pot indica:tendinta fenomenelor de a se grupa in jurul unor cifre, deci măsura in care colectivul cercetat este omogen sau nu din punct de vedere al cercetarii. Legătura care exista intre doi sau mai multi factori si directia pozitiva ori negativa ce se influențează reciproc.

– Amplitudinea W (gradul de imprastiere) corespunde intervalului de timp dintre valoarea maxima si cea minima a unei serii de valori. Cu cat intervalul este mai mic omogenitatea colectivului respectiv este mai mare si invers. Dintre doua colective care are amplitudinea mai mica este omogen, datele fiind grupate astfel:

W=Xmaximal -Xminimal

Xmax=valoarea cea mai mare

Xmin= valoarea cea mai mica

– Abaterea standard sau eroarea standard S, este indicatorul dispersiei care se foloseste cel mai des in practica cercetarii stiintifice.

Se calculeaza dupa formula:

Xi= valoarea individuala

X = media aritmetica

Xi-X= diferența dintre valoarea individuala si media aritmetica

N= numărul de cazuri

Ea ne arata dispersia de la media unui sir de valori indicand gradul de omogenitate sau de dispersie si daca eșalonul a fost bine ales din punct de vedere al parametrului respectiv. Abaterea standard are totdeauna înainte semnul ±. Aceasta reprezinta standardul cu care se poate abate de la media aritmetica fiecare din valorile individuale. Cu cat abaterea tip va fi mai mica va arata cu atat mai mult ca medie aritmetica , ce caracterizeaza mai bine esantionul.

Ordinea operatiilor:

1. Se calculeaza diferentele dintre fiecare valoare individuala si media aritmetica.

2. Se ridica la patrat fiecare diferenta calculata.

3. Se calculeaza suma diferentelor ridicate la patrat.

4. Se imparte la numărul de participanți.

5. Se extrage radacina patrata.

– Rata de crestere (progresul), calculat in urma diferentei dintre media aritmetica a testarii finale si media aritmetica a testarii initiale: p=X2-X1.

– Coeficientul de variabilitate CV, reprezinta raportul dintre abaterea tip si media aritmetica si se exprima in procente .

Valoarea coeficientului de variabilitate este invers proportionala cu omogenitatea:

0-10%-omogenitate mare ;

10-20%-omogenitate medie;

peste 20%-lipsa de omogenitate.

CAPITOLUL 4 – REZULTATELE CERCETĂRII ȘI INTERPRETAREA LOR

Întreaga activitate de pregătire pe care profesorul o desfășoară cu elevii său în cadrul orelor de activități sportive trebuie să fie orientată către formarea unei echipe cu care să ia parte la competiția școlară prevăzută în calendarul sportiv, elaborat de Inspectoratul școlar de sector, orășenesc sau municipal.

Desigur că participarea la orele de activități sportive se bazează, în primul rând, pe inițiativa și activitatea sportivă a elevilor, sub directa conducere a profesorului de educație fizică care organizează întreg procesul de pregătire. Această activitate urmărește în primul rând concretizarea ideii educării sportive a tuturor elevilor în concordanță cu aptitudinile lor, cu baza materială, cu tradiția sportivă a școlii, în vederea cuprinderii acestora în practicarea sistematică a unor ramuri sportive, respectiv jocul de baschet.

Prin studiul efectuat am încercat să fac o evaluare a modului în care implicarea elevilor membri ai reprezentativei școlare în propria evaluare a participării la antrenamente, folosind indicatori simplu de înțeles și calificative subiective poate avea rezultate pozitive asupra performanței lor.

Experimentul s-a desfășurat pe perioada unui interval de 10 săptămâni asupra echipei reprezentative de baschet băieți asupra cărei s-au aplicat cele trei probe de evaluare a eficienței elevilor.

Acest capitol se refera la rezultatele cercetării, la felul cum au fost înregistrate și interpretate datele. Studiul experimentului s-a desfășurat în anul școlar 2015-2016, iar rezultatele la probele descrie anterior au fost sintetizate în tabele și grafice

.

4.1 Prelucrarea și interpretarea datelor culese din centralizarea anchetei chestionar

Rezultatele înregistrate și centralizarea lor in urma testărilor si calculelor indicatorilor statistici au condus la interpretarea datelor cercetării efectuate. Pentru realizarea interpretării am ordonat datele în funcție cele probe, am calculat indicatorii statistici prezentați în capitolul 3 și am observat dacă premisele cercetării s-au adeverit.

Cele trei probe la care au fost evaluați elevii reprezentativei școlare de baschet s-au concentrat pe aruncări la coș, și anume:

– proba nr. 1 – aruncări de pe loc;

– proba nr. 2 – aruncări din dribling;

– proba nr. 3 – aruncări din săritură.

Pentru fiecare indicator (proba de control) am calculat media aritmetică initiala și finală care permite observarea progresului sau, dupa caz, a regresului (nu a fost cazul), apoi amplitudinea, abaterea standard și coeficientul de variabilitate , indicatori care au fost prezentați la sfârșitul fiecărei probe în parte.

Prezentarea rezultatelor progresului mediu realizat, le-am prezentat în tabelele centralizatoare , astfel:

– In tabelul 4.7 este prezentat progresul mediu realizat la probe numărul 1;

– In tabelul 4.8 este prezentat progresul mediu realizat la proba numărul 2;

– In tabelul 4.9 este prezent progresul mediu realizat la ultima probă, respectiv aruncările din săritură;

– In tabe1ul 4.10 este prezentat comparativ evoluția progresului mediu la cele 2 grupe de studiu.

Pentru rezultatele testărilor inițiale și finale la grupa experimentală și la grupa martor am calculat pentru fiecare probă:

– media aritmetica X;

– amplitudinea W;

– abaterea standard S;

– coeficientul de variabilitate C.V;

– rata de creștere a progresului P.

Materializarea acestora este ilustrata prin medii aritmetice, ca si raporturi comparative, înregistrând progresul sau regresul înregistrat. Datele obținute ale fiecărei grupe sunt înscrise sub fiecare tabel corespunzător.

A. Rezultatele obținute la proba nr 1 – aruncări de pe loc

Pentru prima probă s-au acordat două încercări cu pauză de 10 minute între seria de 20 de aruncări și s-a înregistrat cea mai bună încercare. Proba s-a executat cu în sala de sport, iar elevii au avut obligatoriu pantofi sport de sală. Rezultatele s-au înregistrat ca număr de coșuri realizate.

Rezultatele înregistrate pentru această probă, atât pentru grupa martor cât și pentru grupa experiment, precum și indicatorii statistici pentru ambele grupe sunt prezentate mai jos.

Tabel nr. 4.1 – rezultatele înregistrate la proba de aruncare la coș de pe loc pentru grupa martor

Indicatori statistici:

Tabel nr. 4.2 – rezultatele înregistrate la proba de aruncare la coș de pe loc pentru grupa experimentală

Indicatori statistici:

În urma analizei testărilor inițiale și finale pentru prima probă se observă creșteri ale principalilor indicator pentru ambele grupe. Astfel, număr mediu de aruncări a crescut de la 6 la 8 pentru grupa martor, respectiv de la aproape 6 la aproape 10 la grupa experimentală. Acest lucru ne indică că a existat o evoluție în reușita aruncărilor la coș, reușită mai mare în cazul grupei experimentale decât a celei martor.

Se observă de asemenea creșterea gradului de dispersie de la 5 la 7, respectiv de la 6 la 9 ceea ce arată că au crescut diferențele dintre cei mai buni elevi și cei mai slabi, în ce privește coșurile reușite. Acest rezultat este întărit atât de coeficientul de variabilitate care are valori de peste 20% pentru ambele grupe, cât și de abaterea standard care crește peste 2 în ambele cazuri.

În concluzie, în ceea ce privește aruncările de pe loc, gradul de omogenitate al echipei a scăzut odată cu desfășurarea antrenamentelor, principalele motive fiind cel mai probabil calitățile fizice moștenite ale fiecărui elev, nivelurile diferite de dezvoltare a lor întrucât ei vin din clase și niveluri de învățământ diferite, precum și eventualele antrenamente făcute în timpul liber.

B. Rezultatele obținute la proba nr 2 – aruncări din dribling

Rezultatele înregistrate pentru această probă, atât pentru grupa martor cât și pentru grupa experiment, precum și indicatorii statistici pentru ambele grupe sunt prezentate mai jos.

Tabel nr. 4.3 – cu rezultatele înregistrate la proba de aruncare la coș din dribling pentru grupa martor

Indicatori statistici:

Tabel nr. 4.4 – rezultatele înregistrate la proba de aruncare la coș din dribling pentru grupa experimentală

Indicatori statistici:

În urma analizei testărilor inițiale și finale pentru această a doua probă se observă creșteri semnificative ale principalilor indicator pentru ambele grupe. Astfel, număr mediu de aruncări a crescut de la 5 la aproape 9 pentru grupa martor, respectiv de la 4 la aproape12 la grupa experimentală. Acest lucru ne indică că a existat o evoluție semnificativă în reușita aruncărilor la coș din dribling, reușită mult mai mare în cazul grupei experimentale decât a celei martor.

Se observă de asemenea că în timp ce creșterea gradului de dispersie la grupa martor a fost de la 5 la 10, în cazul grupei experimentale această variază de la 5 la doar 6. Acest lucru ne indică că gradul de omogenitate în ceea ce privește grupa experimentală este mai mare la final, lucru evidențiat și de coeficientul de variabilitate care are valori de sub 20%.

În concluzie, în ceea ce privește aruncările din dribling, se observă o îmbunătățire semnificativă a reușitelor pentru ambele grupe, însă la grupa experiment se observă și o omogenizare a grupului.

C. Rezultatele obținute la proba nr 3 – aruncări din săritură

Rezultatele înregistrate pentru această probă, atât pentru grupa martor cât și pentru grupa experiment, precum și indicatorii statistici pentru ambele grupe sunt prezentate mai jos.

.

Tabel nr. 4.5 – rezultatele înregistrate la proba de aruncare la coș din săritură pentru grupa martor

Indicatori statistici:

Tabel nr. 4.6 – rezultatele înregistrate la proba de aruncare la coș din săritură pentru grupa experimentală

Indicatori statistici:

În urma analizei testărilor inițiale și finale pentru această ultimă probă se observă aceeași tendință de creștere a principalilor indicator pentru ambele grupe, însă mai ușoară. Astfel, număr mediu de aruncări a rămas constantă la 4 pentru grupa martor, însă a crescut ușor de la 5 la 8 la grupa experimentală. Ceilalți indicatori arată un grad mic de omogenitate în cazul aruncărilor la coș din săritură.

D. Studiu comparativ a progresului aruncărilor la coș

Pentru analiza comparativă a progresului celor două grupe am calculat progresul mediu pentru cele trei probe pentru cele 2 grupe și apoi am centralizat datele în tabelul 4.10, pe care le-am prezentat într-un final sub formă grafică.

Tabel nr. 4.7– Calcul progres mediu pentru proba aruncări de pe loc

Tabel nr. 4.8 – Calcul progres mediu pentru proba aruncări din dribling

Tabel nr. 4.9 – Calcul progres mediu pentru proba aruncări din săritură

Tabel nr. 4.10 – Analiza comparativă a progresului mediu

Din datele prezentate în tabelul 4.10 și în formă grafică se observă că a existat progres pentru ambele grupe, lucru normal având în vedere că între testarea inițială și finală au existat un număr de 10 antrenamente. De remarcat este faptul că grupul experiment dovedește un progres mediu mai accentuat, fapt care dovedește ipoteza prezentei anchete, respectiv faptului că elevilor din acest grup li s-a cerut completarea chestionarelor de autoevaluare după fiecare antrenament.

4.2 Prelucrarea și interpretarea datelor obținute din fișele de autoevaluare a elevilor de la echipa reprezentativă de baschet – învățământul liceal

În ceea ce privește fișele de autoevaluare a elevilor din grupul experiment din cadrul echipei reprezentative de baschet a liceului, datele din acestea au fost înregistrate în tabelele de mai jos.

Tabel nr. 4.11 – datele din autoevaluare pentru proba 1 – aruncări de pe loc

Tabel nr. 4.12 – datele din autoevaluare pentru proba 2 – aruncări din dribling

Tabel nr. 4.13 – datele din autoevaluare pentru proba 2 – aruncări din săritură

Din prezentarea grafică a acestor date se observă o creștere a calificativului pe care elevii din grupul experiment îl dau propriilor evoluții, creștere care în general începe odată cu al treilea antrenament și se disipă începând cu al șaselea antrenament. Principalul motiv pentru care se realizează acest lucru consider că îl reprezintă apropierea evaluării intermediare realizată după antrenamentul numărul cinci, evaluare care conduce la o concentrare a atenției elevilor asupra antrenamentelor astfel încât evaluarea să se desfășoare cu succes.

CONCLUZII

1. La nivelul liceal al învățământului preuniversitar există posibilitatea suplimentării numărului orelor de educație fizică pe săptămână, cu încă două destinate instruirii și pregătirii formațiilor sportive școlare.

2. Este recomandat ca, acolo unde există pasiune din partea profesorului de sport și posibilități din partea unității școlare, se poate desfășura un demers didactic orientat spre pregătirea unei echipe de baschet, dar cu condiția ca să țină cont de anumite indicații metodologice, de un program specific, de particularitățile de vârsta, sex și nivelul motric ale copiilor.

3. Pregătirea echipei reprezentative de baschet a unității școlare nu este o activitate simplă și implică multă implicare, mai ales dacă desfășurarea antrenamentelor se realizează în timpul weekendului. De aceea este important ca profesorul să găsească modalități de eficientizare a acestei activități, astfel încât impactul să fie maxim.

4. Folosirea unui factor psihologic, precum autoevaluarea elevilor după fiecare antrenament prin utilizarea unei fișe simple poate constitui un factor motivațional puternic pentru aceștia și poate conduce la rezultate pozitive în activitatea de pregătire a acestora.

.

RECOMANDĂRI PRACTICO-METODICE

1. Activitatea trebuie coordonata de profesorul de educatie fizică, în mod nemijlocit de la începutul perioadei de pregatire și pâna la sfârsitul ei, dar activitatea nu se opreste niciodata, ea este continua și uniforma.

2. Întocmirea programului de pregatire a echipei reprezentative școlare de baschet trebuie sa tina cont de urmatorii factori:

– structura anului școlar, de perioadele de învatamânt și de vacante;

– de structura campionatului de baschet inclus în "Olimpiada Nationala a Sportului școlar";

– de perioadele mai "încarcate" ale elevelor, pentru pregatirea unor sarcini strict școlare: lucrari practice, teze, extemporale, etc.

– de problemele fiziologice specifice sexului lor;

3. Planificarea mijloacelor de pregătire trebuie sa țină cont de nivelul la care se lucrează și este recomandat sa se utilizeze sisteme de acționare conform posibilităților lor fizice, accesibile nivelului lor de pregătire și în concordanta cu un anumit model recunoscut de metodica jocului de baschet. Folosirea factorilor motivaționali psihologic poate conduce la creșterea nivelului de pregătire a elevilor

4. Pentru ridicarea calitativa a nivelului de pregătire se pot organiza competiții ce au rol în a "roda" echipa. Competițiile pot fi între școli cu caracter de antrenament și verificare, dar și competiții organizate la nivelul claselor mici (a IX-a – a X-a), de obicei în apropierea vacanțelor sau în Săptămâna „Școala Altfel”.

BIBLIOGRAFIE

L. Teodorescu, T. Predescu, L. Vasilescu, „Baschet”, Editura Sport-Turism, București, 1979

Radu, I. T. Evaluarea în procesul didactic, București, Editura Didactică și Pedagogică, 2000.

Stoica, Adrian, Metodologia elaborării testelor de progres școlar, Colegiul Universitar Credis, 1999-2000.

Stoica, A, Metode și instrumente de evaluare, București, 2000.

Cucoș, C-tin. Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Iași, Editura Polirom, 1998.

Bota, C, – Fiziologia educatiei fizice si sportului, ANEFS, Bucuresti 1993.

Ciocoiu, C. L, Baschet – repere didactice pentru predarea jocului în liceu, Galați, Editura Europlus, 2013

Mocanu, G. D., Metodica Educației Fizice și Sportului, note de curs, FEFS Galați, 2014

Sistemul Național Școlar de Evaluare la disciplina Educație Fizică și Sport. Ministerul Educației Naționale – Serviciul Național de Evaluare și Examinare, Editura “Școala Românească”, 1999;

Stănescu, Monica, Didactica educației fizice. ANEFS, București, 2009;

Jose Maria Buceta, Rolul baschetului în educarea si dezvoltarea tineretului, 2012

ANEXE

Anexa nr. 1: Fișa de înregistrare a rezultatelor la testare

Tip testare (inițială, intermediară, finală): _____________________

Data testare:

Anexa nr. 2: Fișa de autoevaluare a elevului

Numele și prenumele

Clasa

Data

Lectia de antrenament nr……..

La finalul lecției de antrenament starea mea este :_________________

Anexa nr. 3 Rezultate centralizate la testarea inițială

Anexa nr. 4 Rezultate centralizate la testarea intermediară

Anexa nr. 5 Rezultate centralizate la testarea finală