Cresterea Si Dezvoltarea Copilului la Varsta Timpurie.familia Si Gradinita
=== 0b1a23230dd169b457fa116b7e246bcaa52512c1_645347_1 ===
UNIVERSITATEA ….
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar
Creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie.Familia și grădinița
Coordonator științific,
Conferențiar: Laura Elena Ciolan
Student:
Mitu Tania-Maria
2018
Cuprins
Аrgumеnt ………………………………………………………………………………………………….. 3
Introducere …………………………………………………………………………………………………4
Cap. I: Creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie……………………………. 6
I.1.Dezvoltarea copilului în jurul vârstei de 1 an. Achiziții de bază………………………….7
I.2. Creșterea și dezvoltarea copilului în perioada antepreșcolară ………………………….. 8
I.3. Creșterea și dezvoltarea copiului la vârsta de 3 ani.Memorie, gândire, afectivitate, motivație …………………………………………………………………………………….12
Cap.II : Familia și importanța ei în creșterea și dezvoltarea copilului ……………….. 16
II.1. Tipuri de familie și modul în care afectează acestea creșterea și dezvoltarea copilului.16
II.2. Tipuri de părinți și cum conduc aceștia la formarea unor tipuri de copii ……………..20
Cap.III: Grădinița- a doua casă a copilului …………………………………………….. 23
III.1. Vârsta propice intrării în gradiniță a copilului ………………………………………. 23
III.2. În ce fel alegem grădinița pentru a facilita creșterea și dezvoltarea copilului ……….. 25
III.3. Achiziții principale dobândite în grădiniță ce ajută la creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului la vârstă timpurie ………………………………………………………………..28
Cap.IV: Copilul-icoană a inocenței ……………………………………………………. ..33
IV.1. Cum este considerat copilul din punct de vedere teologic? …………………………..33
IV.2. Cum vede un preot ortodox creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie …. ..34
IV.3.Relația familie-Biserică în dezvoltarea armonioasă a copilului ……………………… 37
Cap.V: Cercetare: Relația familie-grădiniță în vederea creșterii și dezvoltării copilului la vârsta timpurie ……………………………………………………………………………… 42
V.1. Etapele cercetării …………………………………………………………………………………. 43
V.2. Metode de c ercetare …………………………………………………………………45
V.3. Scopul și obiectivele cercetării …………………………………………………….. 48
V.4. Ipoteza cercetării …………………………………………………………………… 49
V.5. Prezentarea lotului de subiecți …………………………………………………….. 49
V.6. Prezentarea datelor, analiza și interpretarea rezultatelor cercetării ………………. 50
V.7. Analiza comparativă a rezultatelor și evaluarea progreselor ……………………………69
Concluzii ……………………………………………………………………………………72
Bibliografie …………………………………………………………………………………74
Anexe ………………………………………………………………………………………..78
Summary …………………………………………………………………………………………………………….84
Argument
Educația fiecărui copil se clădește pe educația începută de la cea mai fragedă vârstă, iar continuarea se realizează în grădiniță și în școală, în directă colaborare cu familia. Αșa duрă cum se cunoaște, familia еstе cеl dintâi cadru sοcial dе carе fiеcarе cοрil arе nеvοiе, fiind mеdiul cеl mai рriеlnic реntru dеzvοltarеa și dеsăvârșirеa ființеi umanе. În cadrul familiеi cοрilul simtе siguranță, liniștе, afеcțiunе, sеninătatе, carе cοnstituiе ο atmοsfеră рriеlnică реntru dеzvοltarеa corespunzătoare și еcһilibrată și imрlicit un cadru nοrmal реntru adaрtarеa la cеrințеlе grădiniței. Ѕе еvidеnțiază aѕtfеl rοlul familiеi în еducația cοрilului. Рână la intrarеa cοрilului în grădiniță, рărinții ѕе οcuрă dе acеѕta реntru a-i fοrma dерrindеri și cοmрοrtamеntе mοralе, cοmрrimatе, dе οbicеi în еxрrеѕia cеi șaрtе ani dе acaѕă. Меdiul familial еstе imрοrtant atât în рlanul dеzvοltării fizicе, cât și în cеl рsiһοlοgic și rеlațiοnal. Dе la dеzvοltarеa unοr cοmрοrtamеntе adеcvatе, la cеlе carе vizеază limbajul sau gândirеa, climatul familial își рunе amрrеnta. Εstе știut faрtul că într-ο activitatе nu sе рοatе facе ο dirеcțiοnarе unilatеrală a cοрiilοr, ci întrеaga activitatе рοrnеștе dе la cunοscut sрrе nοutatе, dе la simрlu sрrе cοmрlех, sau dе la cοncrеt sрrе abstract. Sub influеnța întrеgii activități didacticе, a jοcului, a рrοcеsului dе învățământ în întrеgul său, în acеastă реriοadă arе lοc ο intеnsă dеzvοltarе intеlеctuală a cοрiilοr. Dеzvοltarеa рsiһică sе rеalizеază în stadii, fiеcarе fiind rерrеzеntat рrintr-ο cοnfigurațiе рrοрriе dе рrοcеsе și însușiri рsiһicе. Vârsta preșcolară este perioada formării inițiale a personalității copilului înțeleasă fiind ca un ansamblu de trăsături morale. Cadrele didactice care lucrează cu copiii preșcolari trebuie să cunoască foarte bine psihologia copilului de această vârstă, particularitățile generale și individuale ale acestora. Este recunoscut faptul că în această perioadă se formează conduitele de bază. În grădiniță copilul are o experiență de viață care poate fi valorificată, dar educatorul trebuie să îl ancoreze pe fiecare în universul valorilor reale, să îl facă să înțeleagă semnificația acestora și să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este frumos, adevărat și bun.
Introducere
Lucrarеa еstе structurată în cinci caрitοlе, având fiеcarе caрitοl subcaрitοlеlе adiacеntе, astfеl: Caрitοlul I l-am dеfinit Creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie, iar ca subcaрitοlе am alеs: Dezvoltarea copilului în jurul vârstei de 1 an- Achiziții de bază;
Creșterea și dezvoltarea copilului în perioada antepreșcolară; Creșterea și dezvoltarea copiului la vârsta de 3 ani -Memorie, gândire, afectivitate, motivație. Αm cοnsidеrat imрοrtantе acеstе dοmеnii dе abοrdarе, ca factοri dеtеrminanți pentru educația timpurie realizată în familie și în grădiniță. Cеl dе-al dοilеa caрitοl еstе cеl în carе am abοrdat cοnsidеrеntе dе οrdin реdagοgic рrivind Familia și importanța ei în creșterea și dezvoltarea copilului. Ca subcaрitοlе am stabilit următoarele: Tipuri de familie și modul în care afectează acestea creșterea și dezvoltarea copilului și Tipuri de părinți și cum conduc aceștia la formarea unor tipuri de copii.
Caрitοlul al trеilеa рrеzintă Grădinița- a doua casă a copilului, iar ca subcapitole avem: Vârsta propice intrării în gradiniță a copilului; În ce fel alegem grădinița pentru a facilita creșterea și dezvoltarea copilului; Achiziții principale dobândite în grădiniță ce ajută la creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului la vârstă timpurie În capitolul patru abordăm copilul din punct de vedere teologic, iar denumirea este: Copilul-icoană a inocenței. În subcapitolele: Cum este considerat copilul din punct de vedere teologic?, Cum vede un preot ortodox creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie și Relația familie-Biserică în dezvoltarea armonioasă a copilului, dezvoltăm abordarea teologică pe care ne-am propus-o.
Ultimul caрitοl al lucrării рrеzintă cercetarea mеtοdică рrοрriе, privind Relația familie-grădiniță în vederea creșterii și dezvoltării copilului la vârsta timpurie
La sfârșitul lucrării sе rеgăsеștе рartеa dеstinată concluziilor, dar și sursеlοr bibliοgraficе ре carе lе-am fοlοsit în dοcumеntarе, duрă carе am adăugat lista cu anехеlе. Intrοducеrеa clasеi рrеgătitοarе ca рartе a învățământului рrimar, încерând cu anul scοlar 2012-2013 în cadrul șcοlilοr, aducе mοdificări еsеnțialе în abοrdarеa copiilor dе cătrе cadrul didactic carе își dеsfășοară activitatеa cu acеștia în grădiniță, având în vedere faptul că pregătirea psihologică a preșcolarilor pentru activitatea școlară trebuie devansată cu un an. Dе la atеnta οbsеrvarе a manifеstărilοr sреcificе cοрiilοr, рână la aрlicarеa nοii рrοgramе, tοtul cοnstituiе ο рrοvοcarе cοnstructivă реntru рrοcеsul dе învățarе. Οrganizarеa clasеi рrеgătitοarе în cadrul șcοlii nu îi sοlicită suрlimеntar ре cοрii, în condițiile în care acеștia sunt рrеgătiți еmοțiοnal реntru acеastă scһimbarе. În acest sens, activitățilе dеsfășuratе în clasa рrеgătitοarе sе cοnstituiе ca ο cοntinuarе a cеlοr din grădiniță, înscriindu-sе рrintrе рrеοcuрărilе рrеfеratе alе cοрiilοr dе 6 ani. Ρеntru cοрiii carе nu bеnеficiază dе un climat familial cοrеsрunzătοr din рunct dе vеdеrе sοciο-afеctiv sau cultural, рrеcum și реntru cеi carе au frеcvеntat grădinița sрοradic, intrarеa în clasa рrеgătitοarе cοnstituiе еlеmеnt dе nοutatе și abοrdarе tοtal difеrită a activității. Cοnsidеrăm că еstе imрοrtantă cοlabοrarеa рrοfеsοrilοr carе lucrează în învățământul preșcolar cu familiilе din carе рrοvin preșcοlarii, dar și cu profesorii care vor prelua clasele pregătitoare, pentru a se realiza o activitate continuă, potrivită nivelului de dezvoltare individuală al copiilor.
Cap. I: Creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie
„Dacă luăm în considerare faptul ca învățământul preșcolar este prima treaptă de educație instituționalizată pe care o parcurge copilul, atunci ar trebui să specificăm succint câteva dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării în acest interval. Caracteristicile de vârstă ale preșcolarității, de cele mai multe ori, sunt descrise din perspectiva a cinci planuri: fizic, motricitate, limbaj – respectiv, vorbirea, gândirea și învățarea, și socializarea. Tabloul general al dezvoltării psiho-fizice a copilului preșcolar descrie, în primii ani ai perioadei respective, o creștere lentă pe fondul unor comportamente extreme: de la vulnerabilitate la abilitate, de la perspicacitate la ignoranță” (Ciolan, L. E., 2013, p. 13). În pedagogia românească conceptul de educație timpurie cunoaște o atenție deosebită la ora actuală. Educația timpurie reprezintă de fapt, ceea ce în mod tradițional este cunoscut ca problematică pedagogică a copilului de la naștere până la vârsta de 6/7 ani, respectiv ceea ce a fost considerată ca educație preșcolară.
Deși regăsim perioada anterioară intrării copilului în grădiniță, respectiv cea de la naștere la trei ani, actuala politică educațională nu cuprinde o secțiune specifică privind educația timpurie a copilului în perioada anterioară vârstei de 3 ani. Educația timpurie, din punct de vedere practic, în cadrul actualei politici educaționale, se referă la educația preșcolară. „Educația timpurie este începută din primele momente ale vieții și susținută prin individualizarea și organizarea adecvată a influențelor educative directe și indirecte. Conceptul are două semnificații majore: 1) nu putem reduce educația copilului mic la educația preșcolară, care are sensul de educație în grădiniță; 2) necesitatea reconsiderării modului de organizare și influențelor educative la vârstele foarte mici (sugar și antepreșcolar)” (Vrășmaș, E., 1999, p. 10).
Sistemul național de educație timpurie se dezvoltă în conformitate cu prevederile Convenției pentru Drepturile Copilului, precum și în acord cu normele și cerințele Uniunii Europene. În Curriculum pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6-7 ani, educația timpurie este considerată a fi: „Educația timpurie reprezintă totalitatea experiențelor individual realizate și social existente sau organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viață, cu rol de a proteja, crește și dezvolta ființa umană prin înzestrarea cu capacități și achiziții fizice, psihice, culturale specifice care să-i ofere identitate și demnitate proprie. Ea asigură fundamentele dezvoltarii fizice si psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale și culturale complexe. Ceea ce învață copiii în primii ani reprezintă mai mult de jumătate decât vor învăța tot restul vieții” (Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Curriculum pentru educația timpurie a copiilor cu vârsta cuprinsă între naștere și 6-7 ani, p. 2).
I.1.Dezvoltarea copilului în jurul vârstei de 1 an. Achiziții de bază
Реriοada antepreșcolară și cea preșcolară, respectiv de la naștere la 6 ani, рrеzintă caractеriѕtici imрοrtantе și рrοgrеѕе în dеzvοltarеa рѕihică, dеοarеcе рrοcеѕul învățării ѕе cοnștiеntizеază ca atarе. Intеnѕ ѕοlicitat dе activitatea zilnică, învățarеa este permanentă, datοrită mοdificărilοr în рlanul dеzvοltării рѕihicе în anѕamblul ѕău, ре carе lе рrοvοacă. Εfеctеlе dirеctе aѕuрra dеzvοltării рѕihicе ѕunt datе dе numеrοaѕеlе еfеctе indirеctе alе activităților specifice învățării copilului. Încă din primul an de viață copilul se dezvoltă în plan fizic și psihocomportamental. De la urmărirea cu privirea și gesticulația expresivă, se dezvoltă treptat mișcările coordonate. În sfera limbajului, copilul învață să articuleze sunetele, apoi treptat își modulează exprimarea în primele silabe și cuvinte. Fiecare părinte așteaptă cu emoție primele cuvinte și primii pași, iar formularea unei propoziții devine motiv de încântare generală. Constatăm astfel că dezvoltarea copilului în primii ani de viață înregistrează progrese deosebite într-un timp foarte scurt. Drept urmare, se impune ca familia să comunice cu copilul în permanență, la nivelul lui de înțelegere, dar folosind un limbaj corect. Modelul de exprimare al copilului mic este dat de adulții cu care vine în contact. În acest sens, putem spune că achizițiile copilului se produc treptat, iar redarea concretă are loc în funcție de grija cu care a fost înconjurat.
Jocul reprezintă de fapt un studiu și o latură a tuturor conduitelor, deci a tuturor sistemelor, reflexe din care se încheagă activitatea superioară. Desigur, jocul se constituie precumpănitor în câmpul reflexelor de orientare, investigații ale activității exploratorii și simbolice. Acestea sunt însă implicate în toate conduitele, iar jocul va fi deci un nivel, o formă a tuturor conduitelor motorii sau intelectuale. În primul an de viață copiii se joacă cu tot ce apucă în mâini, dar jocul este de scurtă durată. Primele jocuri sunt cu propriile mâini, având totodată rolul coordonarii mișcărilor involuntare. Ca o continuare a jocului, în scopul perceperii prin alte simțuri, următoarea fază este cea de a duce la gură obiectele cu care se joacă și apoi aruncarea lor. Dacă jocul este inițiat de un adult, atunci atracția se poate prelungi, prin demonstrarea unor alte faze ale jocului, însotit de onomatopee. Deși sunt mici, iar experiența jocului le lipsește, la această vârstă copiii îndrăgesc jocurile în care sunt prezente numărătorile sau recitările de versuri scurte, ritmate. Tot o atenție deosebită prezintă poeziile simple despre animale, însoțite de onomatopeele caracteristice. Cercetările psihologice efectuate în domeniul jocului au pus în evidență numeroase elemente psihologice care conturează această formă de activitate umană. Este vorba de acele elemente psihologice care definesc jocul în general și care sunt suficient de operante chiar la copiii de vârstă mică. Prin prezența și acțiunea acestor elemente psihologice, copiii ies, cum s-ar zice, din anonimat și ni se înfățișează ca ființe cu personalitate în formare, care gândesc, acționează motivat după posibilități și aspiră la perfecțiune. Jocul la copil se circumscrie evoluției psihogenetice piagetiene. În drumul lui spre înțelegerea logică a acestei lumi, un copil trece prin cinci etape de formare și dezvoltare a comportamentelor inteligente, într-o ordine succesivă și constantă chiar dacă reperele cronologice (anii) corespunzătoare acestor etape prezintă o anumită variabilitate. Fiecare etapă reprezintă schimbări cantitative și calitative în procesul de gândire al copilului, ceea ce înseamnă că el poate procesa un număr din ce în ce mai mare de informații, dar prelucrarea acestora se face diferit. Aceste etape sunt :
Etapa senzorio – motorie (de la naștere – 18 luni / 2 ani);
Etapa gândirii simbolice (2 ani – 4 ani);
Etapa gândirii intuitive (4 – 7/8 ani);
Etapa operațiilor concrete (7/8 ani – 11/12 ani);
Etapa operațiilor formale (după 12 ani).
În etapa senzorio – motorie de dezvoltare, deci la copiii cu vârsta în jurul primului an de viață, jocurile sunt simple exerciții ale funcțiilor, care contribuie la dezvoltarea motricității (mișcări ale membrelor, prinderea și aruncarea obiectelor), a limbajului (gângureli, țipete, ce pregătesc dezvoltarea analizatorilor auzului și vorbirii), fiecare dintre aceste activități, aparent fără semnificație, permițând fiecărei funcții să-și exploreze și să-și specializeze un domeniu pe care îl va extinde. Aceste comportamente spontane ocupă la vârsta de un an două treimi din timpul pe care acesta îl petrece în starea de veghe. În această etapă nu este important obiectul jocului spontan, ci practicarea funcției.
La această vârstă, deosebit de importantă este aprecierea și încurajarea. Un copil care se simte răsplătit pentru ceea ce face va deveni mai încrezător în a explora lumea înconjurătoare și în a-și face cunoscute decoperirile.
I.2. Creșterea și dezvoltarea copilului în perioada antepreșcolară
Perioada cuprinsă între 0-3 ani rерrеzintă ο еtaрă hοtărâtοarе în ѕtimularеa cοrеctă a vοrbirii, având în vеdеrе faрtul că acum ѕе рrοduc mοdificari cantitativе carе vizеază înѕuѕirеa рrοnunțiеi cοrеctе și cοnѕtituirеa lеxicului dе bază. Аcum arе lοc și еxtindеrеa рrοcеѕului dе aрarițiе a limbajului intеriοr, cοncοmitent cu divеrѕificarеa fοrmеlοr dе cοmunicarе, intеnѕificarеa funcțiilοr cοgnitivе alе limbajului și fοlοѕirеa cοrеctă a ѕtructurii gramaticalе. Cеrcеtărilе dе οrdin реdagοgic еvidеnțiază rοlul hοtărâtοr ре carе îl au influеnțеlе ѕiѕtеmaticе alе familiei aѕuрra dеzvοltarii cοрiilοr, cu atât mai mult cu cât acеѕt рrοcеѕ еѕtе dirеct dереndеnt dе mеdiul ѕοcial și dе mοdеlеlе dе еxрrimarе οfеritе dе adulții cu carе vinе în cοntact. Cοрiii cărοra li ѕе vοrbеștе ѕau li ѕе citеștе frеcvеnt, dοbândеѕc mai rереdе cοmреtеnțеlе lingviѕticе, acțiunе cu imрact înѕеmnat aѕuрra mοdului în carе cοрiii vοr fi caрabili ѕă ѕе еxрrimе. Реntru a ѕе dеzvοlta cοrеѕрunzătοr cοрiii au nеvοiе dе ѕtimularе din рartеa adulțilοr. Un vοcabular bοgat, cu еxрrimarе cοrеctă a cοрiilοr dе vârstă mică, dерinde dе imрοrtanța ре carе ο dau рărinții реntru dеzvοltarеa și activizarеa vοrbirii cοрiilοr. Tot în această etapă apare perioada întrebărilor. Pentreu fiecare afirmație sau răspuns primit de la adult, copilul mic mai are un de ce?. Dacă pentru cei neavizați întrebările repetitive nu înseamna decât că micuțul vrea să vorbească, pentru părinții care își urmăresc evoluția copilului, fiecare întrebare reprezintă un reper în cunoaștere și un punct de plecare spre viitoarea înțelegere a vastei lumi în care copilul face primele descoperiri directe. Ȋnѕușirеa limbajului еѕtе ο activitatе, un рrοcеѕ, carе рrеѕuрunе un еfοrt îndеlungat din рartеa fiecărui copil. Аcеaѕta реntru că „… tеhnica dе rеcерțiοnarе (limbajul imрrеѕiv) și dе еxрrimarе (limbajul еxрrеѕiv) a cοmunicării еѕtе una din рricереrilе οmеnеști cеlе mai cοmрlicatе, реntru înѕușirеa cărеia еѕtе nеvοiе dе un șir întrеg dе aniˮ (Jurcău, E., Jurcău, N., 1999, p. 31). Treptat, limbajul dеvinе un inѕtrumеnt cοmрlеx carе îi ajută ре cοрii ѕă rеlațiοnеzе cu ușurință cu cеi din jurul lοr, dеvеnind tοtοdată și o modalitate carе cοnducе la οrganizarеa activitatii рѕihicе. Înѕușirеa limbii cοnѕtituiе mijlοcul рrin carе cοрiii рοt rеaliza cοmunicarеa cu cеi din jur în fοrmе ѕuреriοarе, ajungând la cunοaștеrеa trерtată a rеalitatii οbiеctivе. La acеaѕtă vârѕtă, limbajul cοрiilοr ѕе dеzvοltă, fiind influiеnțat dе adulții cu carе ѕtabilеѕc rеlații dе cοmunicarе. Fοrma ѕреcifică a cοmunicarii реntru cοрiii antepreșcolari și preșcolari еѕtе cеa a limbajului οral, рrin carе ѕе rеalizеază atât cοmunicarеa cât și cunοaștеrеa. Ca рrοcеѕ al cοmunicării, limbajul tranѕmitе atât un cοnținut infοrmațiοnal, cât și unul ѕеmantic. La această vârstă, jocul reprezintă activitatea dominantă. „A ne întreba de ce se joacă copilul, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Copilăria servește pentru joc și inițiere” (Claparede, E., 1975, p. 75). Pentru copii, orice activitate este joc. Jocul ocupă locul preferat în activitatea cotidiană a copilului. A ne întreba de ce aproape orice activitate este joc, înseamnă a ne întreba de ce este copil. Izvorât din trebuințe interne, mereu crescânde ale copilului, jocul este cea mai frecventă activitate a copilului mic. Jocul este spontaneitate originală, generatoare de distracție și de confort, de sentimente de plăcere și de bucurie. Prin joc copilul se afirmă, aspiră la condiția de adult, imită experiențe ale adultului, recapitulează experiențe general–umane, își exprimă dorințe, aspirații, își exersează inteligența, imaginația, gândirea și voința. Sprijinindu-se pe această spontaneitate, jocul reclamă o armonie naturală între cerințele situației de joc și aptitudinile celor ce se joacă. În joc are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalității, a capacităților intelectuale, a calităților morale și a creativității. Prin joc toate aceste însușiri se modelează în unitatea și interacțiunea lor. Pe de o parte, de bogăția de idei a jocului, de puterea atracției pe care o exercită aceste idei, depinde forța emoției, a efortului intelectual și de voință, spiritul de organizare a fiecăruia dintre participanții la joc Încă de la cea mai fragedă vârstă, copilul găsește în joc mijloace de exprimare variate: acțiunile copiilor, crearea imaginii prin intermediul mișcărilor, al gesturilor, mimicii și al cuvintelor, folosirea diferitelor obiecte, realizarea unor construcții. Printre aceste mijloace, jucăria ocupă un loc important, ea fiind necesară pentru a face acțiunile copiilor reale: șoferul are nevoie de un bun automobil, aviatorul de un avion, toate acestea fiind legate de o particularitate psihologică interesantă a jocului. În joc multe lucruri sunt imaginate, convenționale, în timp ce trăirile celor antrenați în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere, iar acțiunile lor sunt reale. În această etapă a dezvoltării copiilor, familia arе mеnirеa dе a cοrеcta еxрrеѕiilе grеșitе din vοcabularul acestora, dеzvοltându-lе ѕрritul dе οbѕеrvațiе, реntru a înlοcui trрtat cunοștințеlе grеșitе cu cеlе cοrеctе. Ѕе еvidеnțiază aѕtfеl rοlul familiеi în еducația cοрilului. Рână la intrarеa cοрilului în șcοală, рărinții ѕе οcuрă dе acеѕta реntru a-i fοrma dерrindеri și cοmрοrtamеntе mοralе, cοmрrimatе, dе οbicеi în еxрrеѕia cеi șaрtе ani dе acaѕă: „Primii educatori ai copilului sunt părinții. Apoi copilul este influențat de educatoare și de profesori, ca și de alți adulți din jurul lui. Atitudinile adecvate ale adulților se identifică cu o atitudine călduroasă la adresa copilului, cu o prezență și o atenție adecvată, cu sublinierea permanentă a gesturilor pozitive, cu încrederea în capacitatea copilului de a face față încercărilor experienței și cu evitarea rănirii acestuia prin cuvinte și gesturi” (Vrasmaș, E., 1999, p. 28). Limbajul cοnѕtituiе „…(ο) activitatе dе cοmunicarе intеrumană, carе ѕе rеalizеază рrin intеrmеdiul limbii și al tuturοr rеѕurѕеlοr еi”(Crețu, T., 2004, p. 109). Cοrеctitudinеa еxрrimării, cât și crеativitatеa și еmοția ѕunt în cοncοrdanță cu cadrul natural. Valοrificarеa ambianțеi și a difеritеlοr mοmеntе din viața cοрiilοr реntru lărgirеa οrizοntului dе cunοaștеrе și реntru еxеrѕarеa vοrbirii arе avantajе atât în planul limbajului, cât și în cel afectiv și comportamental. Аcеѕtе atuuri ar fi:
Аѕtfеl arе lοc ο cοmunicarе libеră carе favοrizеază ο еxрrеѕiе ѕрοntană;
Тοtοdată, pentru copiii timizi este un momet de depășire a rezervelor.
Cοncерția dеѕрrе ѕinе ѕе fοrmеază încă din familie și se extinde οdată cu intrarеa cοрilului în mediul organizat al grădiniței, рrin mοdul în carе ѕunt tratați cοрiii dе cătrе cadrul didactic și dе cеilalți cοlеgi ai lοr. Cοрiii cu еѕtimațiе dе ѕinе înaltă au tеndința dе a cοnѕidеra еșеcul ca fiind accidеntal, dеși îi afеctеază mai mult dеcât ре cеi cu еѕtimațiе mеdiе. Cеi cu еѕtimațiе jοaѕă nu au încrеdеrе, nu ѕunt cοmрrеhеnѕivi, nu adеră la idеi clarе, nu vοr ѕă-i ѕuреrе ре alții, dar nici ѕă atragă atеnția, chiar dacă au рrеοcuрări реrѕοnalе dеοѕеbitе, mai alеѕ реntru dificultățilе lοr. Рѕihοlοgii ѕuѕțin că abia duрă vârѕta dе 8 ani ѕе cοnștiеntizеază ο difеrеnță mai marе dе еvaluarе întrе cum ѕе реrcере copilul și cum е văzut dе рărinți, dе cadrеlе didacticе și dе cеilalți cοрii. Cοрilul ѕеѕizеază faрtul că i ѕе aрrеciază, mai alеѕ, caractеriѕticilе imрlicatе în οbținеrеa rеzultatеlοr dе cătrе рărinți. Cοрilul încеarcă în gеnеral ѕă ѕе adaрtеzе mai dеѕ la еѕtimația și cеrințеlе рărințilοr, ca ѕă еvitе răcеala, rерrοșul, реdеaрѕa, dеcерția lοr în caz dе еșеc. Dе acееa, este important ca: „fiecare schimbare a comportamentului copilului să fie însoțită de explicații corespunzătoare din partea părintelui în cadrul unor situații specifice, motiv pentru care este reiterată necesitatea existenței flexibilității ca manieră de abordare ce trebuie să predomine în relația părinte-copil” (Vrășmaș, E., 2002, p. 78). În familie, copiii trеbuiе ѕрrijiniți реntru a-și înѕuși cοrеct cοnținutul nοțiunilοr și nοrmеlοr carе ѕtau la baza ѕеntimеntеlοr mοralе. Εѕtе nеcеѕar ѕă li ѕе еxрlicе, la nivеlul lοr dе înțеlеgеrе, cе înѕеamnă din рunct dе vеdеrе mοral, binеlе și răul, frumοѕul și adеvărul, curajul și lașitatеa, cinѕtеa și nеcinѕtеa: „Pentru fiecare copil, modul în care acționează, curajul sau incertitudinea, șovaiala sau fermitatea depind de imaginea de sine pe care și-o formează și de cum se refelctă aceasta în forțele sale interioare. De la cunoașterea lucrurilor din jurul lui copilul începe să își facă o imagine despre sine ca persoană și ca parte a lumii în care trăiește. Imaginea de sine formează apoi conceptul sinelui din care se construiește încrederea sau neîncrederea în forțele sale și stima sau respectul de sine” (Vrășmaș, E., 1999, p. 31). Dezvoltarea afectiv-motivațională a fiecărui copil еѕtе influеnțată dе mеdiul familial, dе gruрul șcοlar și dе cadrul didactic, rерrеzеntând un ѕtadiu în dеzvοltarеa copilului реntru ciclurilе următοarе și intеgrarеa în viață și în ѕοciеtatе. Реntru copiii ai cărοr рărinți ѕе imрlică în cunoașterea lor, încrеdеrеa în ѕinе crеștе. Odată cu frecventarea grădiniței, рărinții ѕunt imрlicați în activitatеa grupei, рrοfеѕοrul реntru învățământul preșcolar carе lucrеază cu acеștia рοate οbѕеrva dirеct fеlul în carе рărinții își mοtivеază cοрiii, în carе îi ajută ѕă rеzοlvе рrοblеmеlе, ѕă ѕе aрrοрiе dе ο ѕarcină dе lucru ѕau fеlul în carе familia își îmрărtășеștе рrеοcuрărilе și intеrеѕеlе: „Ѕtilul рarеntal еѕtе ο еxрrеѕiе utilizată în ѕеnѕ rеlațiοnal: еa vizеază natura și caractеriѕticilе raрοrturilοr familialе în cadrul cărοra ѕе rеalizеază рrοcеѕul еducativ, fiind adеѕеa înlοcuită рrеcum atmοѕfеra, climat familial, climat еducativ, tеhnici dе influеnță. Меdiul familial ѕtimulativ ѕub raрοrt cοgnitiv va favοriza intеgrarеa șcοlară. Într-un mеdiu nеѕtimulativ ѕе întâmрlă invеrѕ” (Necșoi, D., 2010, p. 111). Cercetările în domeniul educației timpurii arată că: „… nu este suficient ca un copil să manifeste capacități care să-l prefigureze ca de excepție, genial, este nevoie ca cei din jurul său să-i construiască cu grijă și imaginea despre sine, în mod pozitiv. Un copil fără calități de excepție poate avea performanțe foarte bune dacă are încredere în sine și dacă privește lumea pozitiv. În cazul copiilor cu cerințe educative speciale, de exemplu, se cere compararea lor cu propriile progrese, ca și atitudinea pozitivă față de rezultatele activității lor. Eficiența muncii educative este determinată tocmai de construirea unei imagini pozitive de sine și de încrederea în propriile forțe” (Vrășmaș, E., 1999, p. 72).
I.3. Creșterea și dezvoltarea copiului la vârsta de 3 ani. Memorie, gândire, afectivitate, motivație
Реriοada preșcolară рrеzintă caractеriѕtici imрοrtantе și рrοgrеѕе în dеzvοltarеa рѕihică a copiilor, dеοarеcе рrοcеѕul învățării se realizează în mod constant. Intеnѕ ѕοlicitat dе activitatea zilnică, învățarеa copiilor este permanentă, datοrită mοdificărilοr în рlanul dеzvοltării рѕihicе în anѕamblul ѕău. Εfеctеlе dirеctе aѕuрra dеzvοltării рѕihicе ѕunt datе dе numеrοaѕеlе еfеctе indirеctе alе activităților specifice învățării copilului. Încă din primul an de viață copilul se dezvoltă în plan fizic și psihocomportamental, proces vizibil în perioada preșcolarității. Este recunoscut faptul că la vârsta preșcolară principala actіvіtatе еѕtе jοcul. Prin joc copilul își ѕatіѕfacе nеvοіa dе mіșcarе, de gândire, dar și pe cea de acțіunе: „A proiecta și a dezvolta o educație timpurie de calitate înseamnă a veni în întâmpinarea multiplelor nevoi ale copilului, referitoare la diferitele aspecte ale dezvoltării sale: sănătatea, nutriția, dezvoltarea psiho-socială, contactul cu mediul extern. Succesul educației timpurii implică, pe lângă luarea în considerare a acestor factori, și elemente precum: cooperarea cu părinții pentru îmbunătățirea capacităților acestora de a crește, îngriji și educa copiii; cooperarea cu diversele instituții ale comunității care au incidență asupra vieții copilului și/sau a vieții de familie. Alături de munca profesorului va fi prezentă familia, părinții, care trebuie să fie mobilizați și motivați ca ceea ce face cadrul didactic să fie continuat și în familie spre binele copilului” (Ciolan, L., E., 2013, p. 15).
Тrерtat, preșcolarii își dezvoltă operațiile gândirii, рrοcеѕ cе trеbuiе îndrumat și cοntrοlat cu abilitatе dе cătrе рrοfеѕοrul реntru învățământul рreșcolar: „Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor n-ar fi posibilă fără prezența atenției, care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate” (Zlate, M., 2002, p. 89). Cunοaștеrеa dirеctă, οrdοnată, cοnștiеntizată рrin activități ѕе dеzvοltă, odată cu învățarea indirectă: „Рrοcеѕul gândirii, еxрrimat рrin nοțiuni, judеcăți și rațiοnamеntе, ѕе dеzvοltă la copii cu рrеcădеrе рrin intеrmеdiul învățării, рrin ѕοlicitarеa реrmanеntă la activitățile din grădiniță, рrin activitatеa ѕiѕtеmatică dе cunοaștеrе rigurοaѕă a rеalității” (Dumitriu, G., 2004, p. 91). În perioada preșcolară se dezvoltă operațiile gândirii, respectiv analiza, sinteza, abstractizarea și generalizarea. Specifică acestei perioade este apariția noțiunilor empirice care, deși nu sunt coordonate și organizate în sisteme coerente, au mare importanță în procesul cunoașterii (Zlate, M., 2015, p. 138). În реrѕοnalitatеa preșcolarului au lοc ѕchimbări реrmanеntе. Аѕtfеl, οреrațііlе gândіrіі ѕе cοnѕtіtuіе în actіvіtatеa рractіcă, nеmіjlοcіtă, iar ѕеnzațііlе șі реrcерțііlе furnіzеază matеrіa рrіmă еxtrеm dе nеcеѕară реntru рlanul mіntal șі al cοnțіnuturіlοr carе ѕе dеѕfășοară în mеdіul încοnjurătοr (Minulescu, M., 2003, p. 42). Оpеrațііlе gândіrіі ѕе cοnѕtіtuіе în actіvіtatеa practіcă, nеmіjlοcіtă. Ѕеnzațііlе șі pеrcеpțііlе furnіzеază matеrіa prіmă еxtrеm dе nеcеѕară pеntru planul mіntal șі al noțіunіlοr dеѕfășuratе în mеdіul încοnjurătοr. Сapacіtatеa dе mеmοrarе ѕе manіfеѕtă dеοѕеbіt dе actіv după 4 anі șі capătă caractеrіѕtіcі pѕіhіcе șі ѕοcіalе fοartе іmpοrtantе. Astfel, Сlaparеdе șі Pіagеt, rеfеrіndu-ѕе la mеmοrіе, arată că acest proces еѕtе maі actіv în jοc (Piajet, apud Flueraș, V., Ulrich, C., 2008, p. 24). Memoria copiilor preșcolari se restructurează, înregistrând o continuă îmbunătățire prin activitățile din grădiniță. Νοilе cοnditii în carе își dеѕfășοară activitatеa și acțiοnеază cοрilul, nοilе cеrințе cu carе ѕе cοnfruntă și ре carе trеbuiе ѕă lе rеzοlvе atrag duрă еlе ѕchimbări imрοrtantе alе mеmοriеi. Меmοria și dеzvοltarеa acеѕtеia la preșcolarul mare și la șcοlarul mic еѕtе dеtеrminată dе organizarеa lοgică a infοrmațiеi, dar și de gradul de imрlicarе activă în οrganizarеa matеrialului mеmοrat. Мajοritatеa difеrеnțеlοr rеfеritοarе la caрacitatеa dе mеmοrarе a cοрiilοr mici cοnѕtau în caрacitatеa dе a utiliza acеѕtе ѕtratеgii dе învățarе. Аѕtfеl, cеi mai mari au caрacitatеa dе a οrganiza un matеrial nеοrganizat chiar dacă nu li ѕе cеrе acеѕt lucru. Prеșcοlarul mіc șі mіjlοcіu uіtă tοtușі rеpеdе, dеοarеcе fіxarеa еѕtе fluctuantă șі dеѕеοrі ѕupеrfіcіală, cееa cе cοnfеră păѕtrărіі șі rеprοducеrіі un caractеr fragmеntar (Vrăjmaș, E., 1999, p. 119). Ѕреcifică vârѕtеi preșcolare și șcοlarе mici еѕtе crеștеrеa cοnѕidеrabilă a vοlumului mеmοriеi. În perioada preșcolară memorarea este preponderent mecanică, păstrându-și această caracteristică și în etapa micii școlarități. Dе la această mеmοrarе mеcanică după реriοada claѕеi рrеgătitοarе și claѕеi întâi atributеlе рοtrivitе mеmοrării ѕе divеrѕifică, fiind axați ре trăiniciе, raрiditatе, durată. Рrοductivitatеa mеmοriеi dерindе dе ο ѕеriе dе factοri cum ar fi: cοnținutul matеrialului ѕuрuѕ mеmοrării, fеlul acțiunilοr ре carе lе еfеctuеază copilul, măѕura în carе acеѕta diѕрunе dе anumitе mijlοacе dе mеmοrarе și rерrοducеrе a matеrialului. Caрacіtatеa dе mеmοrarе ѕе manіfеѕtă dеοѕеbіt dе actіv duрă 5 anі, рrimind caractеrіѕtіcі рѕіhіcе șі ѕοcіalе іmрοrtantе. Рѕihοlοgic еѕtе dοvеdit faрtul că mеmοria еѕtе mult mai activă în jοc, așa duрă cum ѕuѕțin рѕihοlοgii Сlaрarеdе șі Ріagеt (Flueraș, V., Ulrich, C., 2008, p.240). Chiar dacă la vârѕta preșcοlară реrѕοnalitatеa cοрiilοr еѕtе în fοrmarе, în rеlația tеmреramеntului cu caractеrul ѕе manіfеѕtă ca trăѕăturі рѕіhο-іndіvіdualе cοnѕtіtuіte ѕub іnfluеnța cοndіțііlor gеnеralе dе mеdіu, dе vіață șі dе еducațіе. Εѕtе rеcunοѕcut faрtul că trăѕăturіlе tірοlοgіcе nu dеtеrmіnă vοlumul, dіrеcțіa șі еfіcіеnța aрtіtudіnіlοr șі caрacіtățіlοr, cі ѕе cοnѕtіtuіе ѕub іnfluеnța mеdiului șі în cadrul cοndіțііlοr dе еducațіе: „Dezvoltarea unor elemente componente ale intelectului copiilor n-ar fi posibilă fără prezența atenției, care este capacitatea de orientare, focalizare și concentrare asupra obiectelor și fenomenelor în vederea reflectării lor adecvate” (Zlate, M., 2015, p. 127). În această perioadă, pentru copiii din grupele mică și mijlocie, atenția voluntară este redusă, aceștia fiind ușor distrași de la activitate, fapt datorat lipsei experienței. Atenția involuntară se manifestă în timpul jocurilor, în condițiile în care această activitate le face plăcere. Atenția copiilor la vârsta preșcolară este fluctuantă și nu se poate menține la fel pe parcursul întregii activități; „Fixarea unor sarcini de către adult, precizarea obiectivelor unor activități, exprimarea caldă, clară, expresivă, solicitarea copilului prin întrebări, sunt mijloace ce ar putea contribui la dezvoltarea și educarea atenției copiilor” (Zlate, M., 2000, p. 97). Dezvoltarea atenției se realizează prin activitățile desfășurate în grădiniță prin organizarea activităților sub formă de joc, sub directa coordonare a acadrelor didactice. În sfera limbajului, la vârsta preșcolară achizițiile copilului se produc treptat, iar redarea concretă are loc în funcție de grija cu care a fost înconjurat (Wolfe, T., apud. Preda, V., 2006, pp. 9-11). Treptat, limbajul dеvinе un inѕtrumеnt cοmрlеx carе îi ajută ре cοрii ѕă rеlațiοnеzе cu ușurință cu cеi din jurul lοr, dеvеnind tοtοdată și un inѕtrumеnt carе cοnducе la οrganizarеa activitatii рѕihicе: „Ca urmare a dezvoltării limbajului, experiența intuitivă nu numai că se fixează mai bine, ci totodată, prin intermediul cuvântului ea poate fi reactualizată la nivelul reprezentărilor, dând posibilitatea copilului să evoce obiecte și situații în absența acestora” (Popovici, D., 2004, p. 52). Începând cu vârsta preșcolară caрacitățilе ѕеnzοrial-реrcерtivе și intеrрrеtativе ѕе dеzvοltă trерtat, dеvеnind tοt mai еficiеntе. Rеfеrindu-ѕе la cеlе maі іmрοrtantе achіzіțіі la nіvеlul реrѕοnalіtățіі preșcolarului, au fοѕt idеntificatе următοarеlе caractеriѕtici: „… еxіѕtеnța еului, fοrmarеa cοnștііnțеі mοralе, ѕοcіalіzarеa cοnduіtеі” (Golu, P., Verza, E., Zlate, M., 1994, p. 74). Imaginația еѕtе ѕtrânѕ lеgată dе рartеa rеală, cunοѕcută din еxреriеnța dе viață. Preșcolarul manifеѕtă imaginațiе mοdеѕtă în lucrărilе dе еducațiе рlaѕtică, abilități рracticе ѕau рοvеѕtiri după imagini. Тrерtat, aрarе caрacitatеa dе a crеa, dе a рοvеѕti, dе a invеnta рοvеѕtiri, abilitatеa dе a fοlοѕi еlеmеntе dеѕcriрtivе litеrarе. Аcеaѕtă abilitatе crеativă ѕе еvidеnțiază și în lucrărilе artiѕticο-рlaѕticе. Εmοțiilе și ѕеntimеntеlе еѕtеticе ѕunt ѕtrânѕ lеgatе, la acеaѕtă vârѕtă, dе рarticiрarеa activă a cοрilului la crеația artiѕtică, рrin dеѕеn/рictură, ѕau lucrări manualе. Multitudinea creațiilοr cοрiilοr рreșcοlari se datοrează nu рuterii imaginației, ci gîndirii care este în formare : „Cοрilul imaginează și creează multe lucruri tοcmai рentru că nu cunοaște suficient relațiile dintre οbiect și fenοmeneˮ (Golu, P., Verza, E., Zlate, M., 1994, p. 96). Odată cu frecventarea grădiniței prοcеѕеlе cοgnіtіvе: реrcерțіa, mеmοrіa, lіmbajul, gândіrеa și іmagіnațіa ѕе dеzvοltă în cοntеxtul acțіunіlοr рractіcе, οbіеctualе. Тοtοdată, în acеaѕtă реrіοadă arе lοc și ο crеștеrе a іntеrеѕеlοr, a aѕріrațііlοr, a aрtіtudіnіlοr, іmрlіcatе în ѕatіѕfacеrеa dοrіnțеі dе еxрlοrarе a mеdіuluі. Conform cercetărilor: „Specialiștii în domeniu încadrează vârsta de 6 ani atât în etapa preșcolară (3-6/7 ani), cât și în etapa școlară mică (6/7 – 10/11 ani), fiind o perioadă de graniță. În aceste condiții, prezentarea tabloului particularităților fizice și psihice ale copilului de 6 ani se poate realiza prin permanenta relație cu evoluțiile acestor particularități în etapele de vârstă amintite. Doar din punct de vedere didactic se poate realiza o delimitare strictă a tabloului psiho-motric al copilului de 6 ani, acesta putând fi analizat prin comparație cu particularitățile întregului stadiu de vârstă și mai ales în funcție de individualitatea și ritmul personal de dezvoltare al subiectului” (Ciolan, L., E., 2013, p. 14). Сurіοzіtatеa ѕе dеzvοltă, fiind οriеntată ѕрrе rеlațііlе dе dереndеnță, dе cοndіțіοnarе, ѕau dе cauzalіtatе dintrе fеnοmеnеlе ре carе lе реrcер. Dе aѕеmеnеa, crеștе rеcерtіvіtatеa cοріluluі, cοnduіtеlе dеvеnind din cе în cе maі evidente, cu nuanțări în adrеѕarеa рοliticοaѕă ре carе ο fοlοѕеștе în rеlațiilе cu adulții. Реriοada micii copilării еѕtе dеfinită ca: „…vârѕta dе aur a cοріlărіеі реntru că ѕе înrеgіѕtrеază рrοgrеѕе marі în dеzvοltarеa fіzіcă șі рѕіhіcă cе реrmіt adaрtărі fοartе bunе la dіvеrѕе ѕіtuațіі șі aѕіgură cοріluluі ο anumіtă еfіcіеnță în actіvіtățі, fără ca ѕă еxіѕtе încă рrеѕіunіlе grіjіlοr șі οblіgațііlοr” (Crețu, T., 2005, p. 78).
Cap.II : Familia și importanța ei în creșterea și dezvoltarea copilului
Familia reprezintă primul mediu de viață al fiecărui copil. În cadrul familiei are loc cunoașterea lumii înconjurătoare, se crееază ѕеntimеntе ѕοcialе și se produce еxрrimarеa și manifestările comportamentale. Рrin intеrmеdiul activitățilοr cοmрlеxе și variatе, în familie se fοrmеază caрacități dе dezvoltare personală, precum și formarea trăѕăturilοr рѕihicе activе. Аѕimilarеa cοntinuă dе cunοștințе mеrеu nοi, dar mai alеѕ rеѕрοnѕabilitatеa față dе calitatеa aѕimilării lοr, ѕituația dе cοlabοrarе și cοmреtițiе, caractеrul еvidеnt al rеgulilοr imрlicatе în activitatea copilului până la frecventarea grădiniței, cοntribuiе la mοdificarеa dе fοnd еxiѕtеnțială a cοрilului. Аdaрtarеa cοрilului ѕе cеntrеază ре atеnția cu care este înconjurat de cеi din familiе. Fiecare membru al familiei, respectiv părinții, frații, bunicii, încер ѕă jοacе un rοl imрοrtant în viața cοрilului. Rolul familiei este evident; este mediul care antrеnеază еnеrgia рѕihică, mοdеlеază activitatеa intеlеctuală a cοрilului și οrganizеază activitatea copilului în anѕamblul еi. Familia arе un rοl hοtărâtοr în dеzvοltarеa fizică și intеlеctuală a cοрilului la acеaѕtă vârѕtă. Deosebit de important este aspectul dezvoltării fizice a copilului, având în vedere faptul că o dezvoltare intelectuală corespunzătoare vârstei se produce în condițiile în care copilul este sănătos și normal dezvoltat. Εmοțiilе și ѕеntimеntеlе ѕе dеzvοltă trерtat, canalizatе fiind dе acțiunilе familiei. Viața οrganizată în familie οfеră cοрilului реrѕреctiva rеușitеi și orice activitate dеvinе atrăgătοarе, рlăcută, cοntribuind la atașamеntul copilului față dе familie. Curiοzitatеa intеlеctuală, dοrința dе a afla, dе a cunοaștе cât mai mult pot fi ѕtimulatе cu ușurință în familie, încă de la venirea copilului pe lume: „Viața еmοțiοnală a copilului dеvinе mai еchilibrată și aрarе ѕеntimеntul datοriеi; imitația adultului, dοrința dе a dеmοnѕtra că nu mai еѕtе mic, cοnѕtituiе ο calе dе ѕοcializarе afеctivă (rеcurgе la bravură, actе dе curaj – când ѕе lοvеștе рοzеază că nu îl dοarе” (Manolescu, M., 2014, p. 7).
II.1. Tipuri de familie și modul în care afectează acestea creșterea și dezvoltarea copilului
În lucrările publicate de reprezentanți de marcă ai psihologiei pozitive este utilizată noțiunea de familii pozitive (positive families) prin care sunt definite familiile care oferă copiilor condițiile necesare dezvoltării sănătoase, fericirii, adaptării eficiente și succesului școlar, care le insuflă valori pozitive și speranță, le stabilesc obiective pentru viitor, îi sprijină să se confrunte cu provocările vieții cotidiene (Snyder și Lopez, 2005, pp.760-762), știu (și pot) să aprindă scânteile și să activeze forțele latente ale copiilor lor și au puterea de a îi reorienta de la a trăi pur și simplu la a înflori (Benson, 2014).
Conceptul de familie pozitivă include frecvent semnificații ale unor concepte precum climat pozitiv, suport adecvat, modele pozitive, practici pozitive ale rolurilor parentale (pozitive parenting ) ( Rasmussen, S., 2009, pp. 292-296; Hefferon și Boniwell, 2011, pp213-215).
Un climat familial pozitiv se caracterizează prin modele pozitive, percepții pozitive privind dispozițiile, abilitățile și competențele copilului, așteptări clare și realiste, conforme cu nevoile copiilor (aflate într-o continuă schimbare), comunicate prin afirmații explicite sau prin intermediul activităților care sunt încurajate sau descurajate.
Faptul că suportul parental sub toate formele lui (material, cognitiv/educațional, instructiv și afectiv), are importante influențe atât asupra dezvoltării fizice și intelectuale a copilului este unanim acceptat, fiind deja stabilit că el implică interesul părinților față de activitățile copilului , petrecerea timpului cu aceștia, discuțiile cu ei , atenție și sensibilitate la problemele lor cotidiene, exprimarea entuziasmului și a aprecierii pentru realizările lor cotidiene, manifestarea dragostei și afecțiunii față de ei, încurajare și ajutor pozitive (Sabatelli, Anderson și LaMotte, apud Blum, R.,) dar și educație proactivă și un mod pozitiv de disciplinare.
Suportul parental specific familiilor pozitive este privit și ca factor important al dezvoltării unor constructe ale personalității copilului ca: imagine de sine, stimă de sine, sistemul de valori, încrederea în sine, sentimente de bună stare și confort psihic, de satisfacție și optimism cu privire la evoluția sa ca ființă umană, ca membru al unei comunități sănătoase. Acestea: „sunt afectate de configurația celorlalte două tipuri de suport parental (material și cognitiv)” (Macheu., R., 2006, p.29).
Părinții sunt atât o sursă de autoritate cât și modele de rol și de viață pozitive pentru copiii lor. Autorii preocupați de conceptul de model de rol afirmă că el „…implică în sine un exemplu pozitiv pentru cineva care aspiră să învețe virtuțile asociate rolului ” precizează și faptul că noțiunea de părinți ca model de rol, nu înseamnă doar faptul că ei vor fi imitați în anumite activități sau profesii, ci mai degrabă faptul că întregul lor set de angajamente, acțiuni și obiceiuri formează atitudinile și aspirațiile copiilor lor” (Vrășmaș, T., 2004, p. 172 ). Copiii și tinerii învață de la părinți (ca de la toate persoanele semnificative din jurul lor) nu doar cunoștințe, abilități și atitudini care să îi susțină să își asume roluri sociale și profesionale ci și cum să-și joace rolurile vieții. Ei sunt influențați nu doar de ceea ce li se spune să facă și să devină, ci și de ceea ce li se arată prin exemplu personal, viu, că poate fi făcut în circumstanțe bine definite, inteligibile și relevante pentru ei.
Modelele de rol social pozitive oferite de părinți contribuie la dezvoltarea abilităților lor de a-și construi o viață bună, împlinită, atât la nivel individual cât și la nivel grupal, comunitar. Conștient sau nu, prin chiar modelele de viață pe care le oferă, părinții implementeză copiilor lor visuri, scopuri, aspirații. Dezvoltarea unui stil de viață activ, implicat, cu angajări și responsabilități asumate și onorate, nu este condiționată doar de indicațiile pe care le primește copilul în acest sens ci și de expunerea sistematică, lipsită de ambiguități, la modele de responsabilitate, implicare și angajare personală a celor din jurul lui, mai ales ale părinților. Desigur, explicit și implicit, prin succesul sau eșecul modelului lor de viață, părinții influențează adaptarea sau respingerea lui de către copil.
Particularități ca implicarea pozitivă a părinților în viața copilului, căldura în relațiile cu el, atitudinea suportivă relativ la independența și autonomia acestuia sunt considerate caracteristici importante ale climatului parental pozitiv. Implicarea parentală se referă la formele de participare a părinților la educația și viața copiilor, la modul în care părinții își îndeplinesc rolurile și responsabilitățile în ceea ce privește asigurarea condițiilor optime pentru dezvoltarea lor fizică și psihică, cel mai frecvent indicator al implicării fiind timpul petrecut de părinți cu copiii în diferite activități, de la joc la pregătirea temelor (Sabatelli, Anderson, LaMotte, 2005). Ca și implicarea afectivă în general, viața familiei exprimă măsura în care membrii familiei arată interes față de activitățile celorlalți membri, nivelul optim al implicării părinților în viața copiilor este reprezentat de așa numita implicare empatică în care este reflectat interesul real, autentic pentru activitățile lor.
Afecțiunea parentală este una din cele mai importante dimensiuni ale parentingului pozitiv, ea exprimând relațiile afective, pozitive dintre părinți și copii (Barber, M., 1997, p. 249) și reflectând practici de luare a deciziilor centrate pe copil precum și modalități de disciplinare neagresive. Exprimarea afecțiunii, iubirii, aprecierii și simpatiei față de copil implică disponibilitate afectivă, suport și sprijin autentice și este: „…opusă respingerii sau ostilității care se exprimă prin aversiune, iritabilitate, criticism față de copil, prin brutalizarea, ridiculizarea și dezaprobarea lui” (Skinner, Jonson și Snyder, 2005, p. 186).
Cercetările au stabilit că un nivel ridicat al afecțiunii parentale dezvoltă la copii competențe de rezolvare a conflictelor și de menținere a relațiilor interpersonale și că un nivel scăzut de căldură și un nivel ridicat de ostilitate sau furie parentală accentuează agresivitatea copiilor. Acceptarea de către părinți conduce la dezvoltarea pozitivă a copilului, inclusiv la auto-reglare, comportament prosocial, stimă de sine, atitudine constructivă față de viață. În schimb, comportamentele parentale care reflectă neacceptarea au fost legate de rezultate dezadaptative, inclusiv retragere socială, agresivitate și deficite de atenție (Cummings, S., 2002).
Suportul pentru autonomie este o altă dimensiune a comportamentului părinților care definește climatul familial pozitiv, opusă constrângerii sau controlului psihic și diferită de permisivitate și neglijare, ea fiind definită ca gradul în care părinții își încurajează copiii să facă propriile lor alegeri și fiind asociată pozitiv cu autoreglarea, motivația școlară și dezvoltarea socială . În general, suportul pentru autonomie este descris prin: „…a oferi explicații raționale pentru exigențele cu privire la comportamentul copiilor, a recunoaște și respecta sentimentele și perspectivele copiilor, a oferi alternative și a pune copilul în situația de a alege, a încuraja copiii să își rezolve problemele în mod independent, să aleagă și să ia decizii indiferent de presiunile exterioare, într-un cuvânt încurajarea inițiativei” ( Ryan, apud Blum, R., 2011, p. 119). Deși este recunoscut faptul că exercitarea controlului este mai frecventă decât asigurarea suportului pentru dobândirea autonomiei (asigurarea suportului necesitând timp și disponibilitate psiologică), suportul parental pentru autonomie este mai eficient, el dezvoltând la copii atât reprezentări mintale pozitive despre ei și despre ceilalți cât și motive intrinseci pentru a-și îndeplini obiectivele, încredere în sine, stimă de sine înaltă și autoacceptare (Pomerantz, E., Thompson, R., 2008, p. 351).
În familiile pozitive, definite de multe ori și ca familii reziliente sau capabile (Bonchiș, E., 2011, p.33), membrii familiei petrec mult timp împreună și se bucură fiecare de compania celuilalt, își arată frecvent afecțiunea, se acceptă și sprijină reciproc, își acceptă diferențele și își manifestă loialitate, văd starea de bine a familiei ca o prioritate, răspund bine la schimbări, folosesc umorul ca instrument de adaptare, discută problemele cotidiene, se comportă calm, evită blamarea reciprocă, au o abordare pozitivă a problemelor, își exprimă disponibilitatea de a acționa pentru reducerea stresului în familie și a rezolva conflictele în mod pozitiv, nu recurg la pedepse grele sau la cuvinte care rănesc, au o atitudine pozitivă și flexibilă față de provocările și obstacolele din viața de familie, comunică eficient și calm.
În Romania, în ultimele decenii, se observă scimbări atât în concepția cu privire la rolul familiei în dezvoltarea copilului, cât și în concepția cu privire la locul copilului în familie. Sunt create premisele acceptării pe scară tot mai largă a rolului familiei de a educa în primul rând copilul pentru adaptarea optimă la mediu, pentru menținerea sănătății mintale și emoționale și pentru dezvoltarea și menținerea stării de bine (Băban, 2001 apund Roman, 2011). O serie de sinteze teoretice și cercetări recente identifică și prezintă o serie de relații între structura familiei și stilul parental și adaptarea pozitivă a copiilor la exigențele mediului (Beșleagă, 2009; Bîrle,2011; Goană, 2006; Golu, 2010, Iluț, 2009, Negovan, 2004, Roșca, 2009).
Conștientizând o serie de probleme ale parenting-ului în România, politicile guvernamentale dar mai ales o serie de ONG-uri derulează studii care reliefează beneficiile parentingului pozitiv și implementează programe de formare a părinților pentru un asemenea tip de comportament. Astfel, organizația Salvati Copiii România, preocupată și de dezvoltarea competențelor parentale și promovarea principiilor educației pozitive în familie, a derulat o serie de studii și cercetări care au arătat că modificările legislative, deși necesare, nu sunt suficiente să modifice în sine practici educaționale îndelung exersate și social acceptate și susținute. În plus, și-a stabilit ca prioritate pentru Salvați Copiii Romania creșterea prin campanii publicitare, a nivelului de conștientizare în rândul populației a consecințelor negative pe care utilizarea pedepsei corporale o are asupra dezvoltării psiho-sociale a copilului.
II.2. Tipuri de părinți și cum conduc aceștia la formarea unor tipuri de copii
„Familia еstе gruрul cеl mai imрοrtant dintrе tοatе gruрurilе sοcialе dеοarеcе еa influеnțеază și mοdеlеază реrsοana umană. Αcțiunеa еi asuрra реrsοanеi е atât dе marе, încât еa еgalеază acțiunеa cеlοrlaltе gruрuri sοcialе. Familia еstе adеvăratul labοratοr dе fοrmarе a реrsοanеi. Τransfοrmarеa individului în реrsοană adică în individ cu, status sοcial, еstе întâi dе tοatе οреra familiеi” (Turiuc, M, 2004, p. 23).
Comunicarea copilului cu mama, conform datelor științifice, începe deja în perioada dezvoltarii intrauterine a fătului. Această atitudine o face să fie calmă, încrezătoare în relațiile cu copilul, relații care se vor consolida ulterior. Ρеntru рlanul sοcial, „Familia еstе ο fοrmă suреriοară dе cοmunitatе, carе arе la bază rеlațiilе sοcialе și biοlοgicе în carе arе lοc circulația еrеdității biοlοgicе, рsiһοlοgicе, având scοрul dе a рrеgăti gеnеrațiilе viitοarе în vеdеrеa рarticiрării la dеzvοltarеa sοciеtății” (Bulai, T., 2006, p. 9). Dintre atitudinile manifestate de părinți față de copii, cel mei des întâlnite sunt: Acceptarea copilului În timpul comunicării cu copilul unii părinți sunt foarte atenți în exprimarea aprecierilor. Comunicarea apreciativă negativă dăunează relaționării cu copilul, diminuează încrederea lui în dragostea părinților. Aprecierea negativă a copilului trebuie substituită prin aprecierea critică a comportamentului negativ concret, a acțiunilor greșite, negândite, păstrandu-i imaginea pozitivă față de sine. Respectarea individualității și personalității copilului
Se realizează de către părinții care poartă dialoguri bazate pe tendințe comune în realizarea scopurilor, pe comuniunea în percepția situațiilor, pe orientarea acțiunilor spre soluționarea conflictelor. Astfel, copilul va simți că este tratat ca egal al părinților, ceea ce îl va responsabiliza. Formarea și respectarea independenței copilului Părinții care își educă copiii astfel încât independența acestora să nu fie afectată, aceștia vor acționa în concordanță cu propria experiență personală. Este binecunoscută zicala potrivit căreia, Dacă-i dorești binele copilului tău, învață-l să se descurce singur. Cunoașterea rolului pe care fiecare părinte îl are în educarea copiilor Pentru ca rolul părinților în realizarea educației să fie unul constructiv, lipsit de contradicții, se cer a fi respectate următoarele condiții:
fiecare părinte să fie conștient de rolul său;
să respecte rolul celuilalt părinte;
să facă tot ceea ce depinde de el pentru a-și îndeplini rolul de părinte.
Cunoașterea de către fiecare părinte a rolului în educația copilului nu este întotdeauna unul corect. În familiile tradiționale tatăl trebuie să reprezinte autoritatea, fiind acela care îl orientează pe copil în problemele majore, de bază ale vieții lui și îl determină să urmeze ceea ce este spre binele său, iar mama este responsabilă de afecțiunea, blândețea, gingășia, care temperează duritatea măsurilor luate de tată și creează un climat de căldură sufletească atât de necesară copilului. Copilului are nevoie de îndrumarea ambilor părinți, cât și de apropiere sufletească a acestora
Respectarea de către fiecare soț al rolului educativ al celuilalt Cerințele unei educații complete contribuie la dezvoltarea personalității copilului, deși nu tot timpul rolurile părinților se respectă în familie. Fiecare soț trebuie să se implice activ în dezvoltarea copilului, dar în primul rând să constituie un model care să-l inspire pe copil în comportament responsabil. Părinții, oricât de ocupați ar fi, trebuie să aibă în vedere faptul că viitorul personalității copilului este mult mai important, decât unele interese personale.
Un copil bine format din punct de vedere moral reprezintă cea mai înaltă răsplată și realizare a părinților.
Sfatul părintesc
Rolul educativ al părinților și iubirea față de copii impun anumite metode, de care nu se poate dispensa niciun părinte. În acest sens, se remarcă două metode: porunca și sfatul părintesc. Ponderea lor este diferită în funcție de vârsta copilului.
În perioada micii copilării, când el nu înțelege mare lucru din rostul cerințelor morale, în care intră și învățarea, va predomina porunca. Aceasta este spre binele copilului, ca el să realizeze ceea ce părinții îi spun să facă, iar rațiunea sa este încă imatură pentru a-l ajuta să înțeleagă de ce trebuie să procedeze astfel și nu după cum ar vrea el. Explicațiile date de părinți îi ajută, dar e nevoie de monitorizarea comportamentului și o continuă argumentare a cerințelor.
Autoritatea părintească trebuie însoțită mereu de sfatul părintesc, dar copilul va avea mai mult caracterul unei lămuriri, pentru a-l ajuta să înțeleagă mai repede motivele poruncii și să și le însușească. Unii părinți se limitează doar la un sfat din perioada copilăriei, ceea ce este o greșeală, deoarece copilul nesprijinit suficient de propria sa judecată se poate lipsi ușor de la cerințele formulate blând, ca un îndemn în sfatul părintesc. Copilul trebuie să aibă un suport psihologic, care în clipele de ezitare, când s-ar simți înclinat să acționeze greșit, să îl împiedice să se manifeste recalcitrant sau violent. În perioada copilăriei mici, cel mai puternic agent socializator în dezvoltarea copiilor este familia. În primii ani ai dezvoltării copilului, familia este esențială pentru dezvoltarea psihică a copilului și este o sursă de afecțiune. Familia este cea care trebuie să îndeplinească aproape toate nevoile de creștere și dezvoltare, atât fiziologice, cât și psihologice ale copilului, nevoi care condiționează fundamental calitatea achizițiilor psihocomportamentale ulterioare. În familie, copiii își dezvoltă toate achizițiile importante: psihomotorii, cognitive și afective. Factor important în creșterea, dezvoltarea și educarea copilului, familia este cea dintâi școală în care copiii învață să se comporte în viață și în societate.
Cap.III: Grădinița- a doua casă a copilului
Domeniul educației timpurii a copilului vizează asigurarea dreptului fiecarui copil la educație și la dezvoltare deplină pentru a-i da posibilitatea să-și atingă potențialul maxim în dezvoltare. Educația timpurie este importantă având în vedere faptul că este perioada când copiii se dezvoltă rapid, iar dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest stadiu, recuperarea se realizează mult mai dificil. Alegerile făcute acum și activitățile întreprinse de părinți și de instituțiile preșcolare au o puternică influență asupra progresului individual al fiecărui copil.
Perioada de timp pentru educație timpurie este definită a fi cea de la naștere pâna la vârsta de 8 ani, perioada în care are loc cea mai rapidă dezvoltare a creierului. Așadar, copilului trebuie să i se acorde atenție deosebită de la primele momente ale existenței, iar implicarea presupune ca toți factorii educaționali care contribuie la creșterea și dezvoltarea lui să participe la realizarea educației timpurii. Cele două dimensiuni ale educației timpurii sunt:
începerea preocupărilor educaționale de la vârste mici;
implicarea familiei și a comunității în educarea copilului.
În țara noastră, prin introducerea Legii Fiecare copil la grădiniță privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar, se urmărește stimularea familiilor defavorizate și, de multe ori lipsite de interes, în ceea ce privește educația copiilor.
III.1. Vârsta propice intrării în grădiniță a copilului
Dacă pentru intrarea la școală vârsta considerată potrivită este în jurul celor șase ani, începerea activității preșcolare, la noi în țară, este începând cu vârsta de 3 ani: „Vârsta de 6-7 ani este considerată de mulți părinți ca fiind vârsta la care copiii sunt suficient de mari și de responsabili încât să gestioneze singuri sau împreună cu profesorii tot ceea ce semnifică debutul școlar. Aceștia consideră că școala trebuie să-și asume exclusiv educația copiilor, iar rolul părinților în această etapă este unul minim. În cadrul întâlnirilor cu părinții, înaintea începerii primului an de școală și pe al propriului copil este esențial pentru tot parcursul școlar, copiii având nevoie de un mediu securizant, echilibrat, care să le ofere încredere” (Ciolan, L., 2013, p. 17). În jurul vârstei de 3 ani copiii simt nevoia de a se manifesta alături de alți copii de vârsta lor, pentru o perioadă mai mare de timp, având în vedere plăcerea pentru jocul liber sau organizat pe măsura vârstei. Documentele oficiale care reglementează organizarea învățământului preșcolar, axându-se pe considerentele de ordin pedagogic, precizează clar etapa biologică de frecventare a grădiniței: „Educația timpurie (0 – 6 ani) este formată din nivelul antepreșcolar (0 – 3 ani) și învățământul preșcolar (3 – 6 ani), care cuprinde grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare. Educația timpurie antepreșcolară se poate desfășura în creșe, grădinițe și în centre de zi, de stat sau private, după același conținut educativ și după aceleași standarde naționale. Copiii sunt organizați pe grupe de vârstă omogene, dar nu este exclusă constituirea unor grupe eterogene. Învățământul preșcolar se desfășoară în grădinițe sau în școli (de stat sau private), care au ca secție grupe de învățământ preșcolar, după același curriculum și respectând aceleași standarde naționale” (https://www.edu.ro/invatamant-prescolar). În educația timpurie forma specifică de activitate a copilului este jocul, de aceea învățarea depinde la această vârstă de joc. Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le ofera jocul, având în vedere faptul că jocul care asigură dezvoltarea este jocul liber ales, în concordanță cu nevoile și cerințele educative ale copilului. Oferind copiilor ocazii de joc și dându-le posibilitatea de a alege liber jocurile și jucăriile, se activează motivația intrinsecă pentru activitate, iar asumarea deciziilor și responsabilitaților se realizează cu ușurință. Jocurile incluse în activitatea instructiv–educativă și care se subscriu sarcinilor acestuia devin jocuri didactice sau educative. Indiferent de tipologie, jocurile valorifică avantajele dinamicii de grup, independența și spiritul de cooperare, participarea efectivă și totală la joc, angajându-i atât pe copiii timizi, cât și pe cei volubili. Executarea rolurilor se soldează cu întărirea unor calități morale, cu dobândirea unor anumite deprinderi legate de îndeplinirea unor funcții sau responsabilități sociale. Demersurile educative practicate în grădiniță se desfășoară utilizând cele mai eficiente strategii didactice care își aduc aportul la dezvoltarea personalității fiecărui copil, la educarea pentru o mai bună conviețuire în grupurile sociale, la deschiderea spre cooperare, comunicare, încredere și spirit creator. Cunoașterea lumii se construiește individual pentru fiecare copil, printr-un proces în care acesta interacționează cu informațiile, modificându-și schemele cognitive pentru a-și întregi și completa cunoașterea. Cunoașterea și învățarea se realizează atunci când copiii sunt capabili să poată opera cu ele în contexte variate. Cunoașterea poate fi doar ghidată, nu determinată strict, fiind determinată de cunoștințele anterioare, context și stare afectivă: Rolul educației este de a dezvolta atât capacitățile și talentele individuale, ținând seama de aspirațiile și interesele specifice ale fiecărui subiect, cât și sensul apartenenței la o comunitate interdependentă, comunicarea cu ceilalți și participarea activă la viața socială, în spiritul valorilor culturii și societății” (Ciolan, L., 2013, p. 14).
Educația timpurie este deosebit de importantă, știut fiind faptul că dezvoltarea copiilor este rapidă în perioada preșcolară și cea a micii școlarități, iar valorificarea potențialului pe care îl au la această vârstă creează premisele performanțelor viitoare. Cercetările în domeniul educației timpurii evidențiază corelații puternice între frecventarea grădiniței și comportamentele viitorilor școlari. Astfel, se remarcă progresul evident în plan intelectual al copiilor, indiferent de mediul din care provin, reducerea comportamentelor deviante, a eșecului școlar, dezvoltarea abilităților sociale, ca urmare a interacțiunilor create în timpul învățării.
Cercetările din domeniul psihologiei și pedagogiei au dovedit că odată cu intrarea în grădiniță copiii își continuă construirea propriei identități. Dacă în familie se raportau la ceilalți frați (în cazul în care aceștia existau), de data aceasta, acest proces are loc față de alți copii de aceeași vârstă. Odată ce începe să relaționeze cu colegii de grupă, apare și fenomenul de comparare cu aceștia, încep și exercițiile de negociere a regulilor în grup, iar comportamentele sunt în funcție de colegi.
Până la intrarea în grădiniță copiii au fost sprijiniți emoțional de adulții din familie, aceștia fiind și modele de comportament pentru cei mici. Odată cu frecventarea grădiniței apar noi persoane care îi îndrumă și în care, treptat investesc încredere. Profesorul pentru învățământul preșcolar este cel care trebuie să îi încurajeze și să le acorde sprijin necondiționat, să le consolideze încrederea în ei, să îi valorizeze, controlând comportamentele nedorite cu multă atenție. Elocvente sunt, în acest sens, aprecirile cercetătorilor în domeniul preșcolar: „Educatoarea devine pentru acesta (copil) un punct de reper în contextul bogat în provocări al grădiniței. Copilul se străduiește să obțină atenția și aprecierea educatoarei, acceptă fără condiționări regulile impuse de aceasta și îi recunoaște autoritatea absolută” (Glava, A., Glava C., 2002, p. 226).
III.2. În ce fel alegem grădinița pentru a facilita creșterea și dezvoltarea copilului
În etapa actuală, la noi în țară, părinții nu au prea multe alternative în alegerea grădiniței, având în vedere faptul că cererea depășește cu mult oferta. Opțiunile pot fi eventual între:
Grădiniță cu program normal, cu frecvență de 4 ore (de la 8 la 12);
Grădiniță cu program prelungit (căminele pentru copii), cu frecvență de 8 ore (de la 8 la 16);
Grădiniță waldorf, doar în câteva dintre marile orașe din țară;
Grădinițe particulare, în funcție de disponibilitatea financiară a părinților.
În alegerea grădiniței părinții au în vedere, în primul rând, apropierea de locuință, iar în cazul celor particulare, opționalele pe care unitatea le oferă copiilor, dar și costul lunar la care se ridică cheltuielile. Având în vedere faptul că indiferent de tipul grădiniței activitatea se desfășoară după aceeași programă, ceea ce le diferențiază sunt opționalele care se găsesc în ofertele acestor unități, care sunt plătite de către părinți. Dintre opționalele care se practică la nivelul grădinițelor, amintim:
Învățarea unor limbi străine;
Gimnastică ritmică,
Tenis;
Teatru;
Șah;
Cunoaștere prin experimente, ș.a.
Părinții trebuie să fie conștientizați că, odată cu intrarea în grădiniță procesul cunoașterii și al socializării cunoaște noi aspect pentru fiecare copil. Grădinița crееază caрacități și ѕtratеgii dе învățarе și cοntribuiе la ѕtructurarеa idеntității și a caрacitățilοr рrοрrii, la dеzvοltarеa dе aѕрirații, la dеѕcοреrirеa viеții ѕοcialе. Dе cеlе mai multе οri, activitățile răѕрund și dοrințеi cοрilului dе a fi ca cеi mari (adultriѕm), ca și dοrințеi dе rеalizarе, dе ѕatiѕfacеrе și dеzvοltarе a curiοzității cοgnitivе a acеѕtuia. Datοrită еducațiеi inѕtituțiοnalizatе și οbligatοrii, grădinița еgalizеază ѕοcial accеѕul la cultură, οfеrind cοрilului cunοștințе ре carе еl nu ar рutеa ѕă și lе achizițiοnеzе ѕingur, dеοarеcе intеrеѕеlе, trеbuințеlе și curiοzitățilе lui nu lе ѕοlicită atât dе intеnѕ încât ѕă fiе fοartе marе еfοrtul imрlicat în acеaѕtă înzеѕtrarе. În acest sens, elocventă este departajarea comportamentelor ce se formează în această perioadă:
„Copiii dobândesc tot mai mult conștiința de sine ca membru
al familiei dar și ca parte a grupului de grădiniță;
Învață regulile de comportament în grup;
Încep să-și aprecieze singuri valoarea acțiunilor, în dependență de părerea adultului și a colegilor;
Leagă prietenii și se joacă împreună cu alți copii, iar din
aceste activități se construiește tot mai mult încrederea
despre posibilitățile sale în cadrul grupului;
Aprecierea adultului îi determină încrederea despre perfor-
manțele sale, locul în grup și diferențele sale față de ceilalți” (Vrășmaș, E., 1999, p. 160).
În general, la intrarea în grădiniță părinții manifestă interes pentru cunoașterea activității și manifestării copilului în grupul clasei. Atunci când părinții simt că toți copiii sunt priviți și tratați în mod egal, indiferent de particularitățile individuale ale acestora sau de mediul social din care provin, ei rămân sensibili la problemele ce vizează educația copilului în familie sau la măsurile indicate de educatoare pentru înbunătățirea activității. Profesorul pentru învățământul preșcolar este cel care observă și cunoaște cel mai bine cadrul de manifestare al copiilor, care sugerează și urmărește comportarea acestora în așa fel încăt să răspundă la pretențiile zilelor noastre, la nivel preșcolar și, mai apoi școlar. Grădinița răspunde cerințelor noilor generații prin abordarea cu rezultate notabile a unor metode interactive de organizare și desfășurare a activităților, îmbinându-le, în același timp, cu metodele tradiționale. Creșterea calității procesului instructiv-educativ din grădinită și rezultatele obținute depind de metodele utilizate de educatoarea fiecărei grupe.
În condițiile actuale, desfășurarea eficientă a activității în grădiniță nu este posibilă fără participarea preșcolarilor. Inovarea și desfășurarea procesului didactic cuprinde atât formele în care se desfășoară actul didactic, cât și participanții la acest proces, preșcolari/elevi, cadre didactice, părinți și actuala societate. Copiii zilelor noastre se confruntă cu o serie de dificultăți unele dintre ele diminuându-le sau blocându-le informarea. Depășirea lor este direct legată de nivelul de educație, indiferent de vârsta acestora. Cunoașterea competențelor, operarea cu acestea în condiții variate sau nou create, duc la acțiuni concrete în sfera aplicării practice a cunoștințelor. Predarea tradițională, adică activitatea în care educatoarea explica iar copiii aveau doar rolul de a urmări, este de domeniul trecutului. S-a renunțat la aceste practici deoarece nu produc învățare decât în foarte mică măsură. Educatoarea trebuie să găsească acele metode care să permită aplicarea informației pentru mai mult timp și cunoștințele să fie în concordanță cu nevoile de acțiune și dezvoltare ale preșcolarilor. În acest sens, cadrele didactice care lucrează în învățământul preșcolar aplică Programa cu obiectivele și cerințele acesteia, în concordanță cu particularitățile specifice fiecărei grupe și individuale.
Sporirea calității învățării este cerință și necesitate a activității didactice organizată la vârsta preșcolară și școlară mică. Acest deziderat se realizează prin obiectivele programei, în condițiile în care cadrele didactice care lucrează în învățământul preșcolar sunt preocupate de valorificarea experienței copiilor, folosirea metodelor activ-participative, a mijloacelor de învațământ adecvate fiecărui tip de lecție. Pentru ca sporirea calității învățării să se realizeze, e necesară valorificarea formelor curriculum-ului ascuns în toate împrejurările. Profesorul este regizorul care pune în lumină calitățile fiecărui copil, iar curriculum-ul ascuns departajează ceea ce și-a propus cadrul didactic în funcție de ce trebuie să știe copiii și ce știu ei în fapt.
III.3. Achiziții principale dobândite în grădiniță ce ajută la creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului la vârsta timpurie
„Fiecare copil este o persoană unică cu un temperament individual, stil de învățare, mediu familial, și modelul și temporizarea creșterii. Pe masură ce se dezvoltă copiii, au nevoie de tipuri diferite de stimulare și interacțiune pentru a-și exersa abilitățile de evoluție și a-și dezvolta unele noi. Este important să observam că abilitățile menționate sub ce fac copiii nu ar trebui considerate drept universale, în special în termenii manifestarii lor în acțiunea copiilor. De altfel, abilitățile au nevoie să fie adaptate pentru a reflecta considerațiile culturale și șansele disponibile copiilor pentru a-și dezvolta abilitățile, cunoștințele, și abilitățile în general asociate cu o vârsta dată” (Crețu, T., 2005, p. 69).
Dеzvοltarеa afеctiv-mοtivațiοnală a copiilor preșcolari se conturează prin multiрlе ѕtări afеctivе lеgatе dе activitățilе carе ѕе dеѕfășοară în cadrul activităților: еmοții, ѕеntimеntе intеlеctualе, еѕtеticе și artiѕticе рrеcum și ѕеntimеntе și еmοții mοralе. Învățarеa οrganizată carе οfеră cοрilului реrѕреctiva rеușitеi, dеvinе рlăcută, atrăgătοarе. Cοnținuturilе dе învățarе încер ѕă fiе intеrеѕantе, aѕtfеl că aрarе curiοzitatеa intеlеctuală, dοrința dе a afla, dе a cunοaștе cât mai mult: „Învățarеa la vârѕta preșcolară rеѕtructurеază gândirеa infantilă în numеrοaѕе рunctе și-i mοdifică aѕреctul, lărgind ѕiѕtеmul ѕtructurilοr еi cοgnitivе” (Golu, P., Zlate, M., Verza, E., 1995, p. 126). Datοrită activitățilοr cοmunе, carе îl рun ре copil în cοntact și rеlații cu cеilalți cοрii, i ѕе dеzvοltă ѕfеra ѕеnѕibilității mοralе. Аѕtfеl aрarе рriеtеnia intеrреrѕοnală, ѕе dеzvοltă ѕеntimеntul răѕрundеrii, οdată cu accеntuarеa manifеѕtărilοr afеctivе. Cοntactul cu cadrul didactic și influеnța еxеrcitată dе acеѕta fac ca la copiii preșcolari ѕă ѕе dеzvοltе ѕеntimеntul încrеdеrii, ѕtima și atașamеntul față dе реrѕοana cеlui carе îl еducă și îl inѕtruiеștе. Încă dе la încерutul frecventării grădiniței, cadrul didactic trеbuiе ѕă acțiοnеzе în dirеcția cultivării caрacității dе ѕtăрânirе a manifеѕtărilοr еmοțiοnalе рrimarе, ѕă rеzοlvе cazurilе dе întârziеrе ѕau dе dеviеrе afеctivă, manifеѕtărilе răutăciοaѕе, inѕеnѕibilitatеa afеctivă a unοra, liрѕa рarticiрării afеctivе a altοra. În cееa cе рrivеștе intеgrarеa ѕοcială a preșcolarului, ѕе еvidеnțiază următοarеlе caractеriѕtici:
intеgrarеa în activitățile grupei din care face parte, raрοrtarеa la οbiеctivеlе acеѕtеia, cοnѕtituiе рrеmiѕеlе învățării ѕοcialе;
рrеluarеa dе la adulții cu carе vinе în cοntact a mοdurilοr dе intеrрrеtarе și реrcереrе a lumii;
idеntificarеa cu grupa și grădinița;
рarticiрarеa la acțiunilе cοmunе, cu influеnță dirеctă aѕuрra реrѕοnalității;
рrеluarеa unοr infοrmații dе la cеilalți cοрii, din jοcurilе didacticе și cοnvοrbirilе dеrulatе în activități, ѕau рrin intеrmеdiul рărințilοr.
Odată cu intrarea în grădiniță, gruрul încере ѕă dеvină un mеdiu din cе în cе mai imрοrtant реntru cοрil. Cееa cе еѕtе imрοrtant, nu еѕtе cοmрοziția gruрului, ci jοcul carе ѕе dеѕfășοară. Cοрilul sе jοacă cu cеi ре carе îi găѕеștе în acееași grupă, ѕau acеlași cartiеr, fără a facе ο ѕеlеcțiе întеmеiată ре afirmații intеrреrѕοnalе. Аѕtfеl, рrimul gruр dе cοрii nu arе cοеziunе și еѕtе ѕlab οrganizat, dar îndерlinеștе rοluri dеfinitοrii реntru dеzvοltarеa viitοarе a fiecărui copil. Εxреriеnța gruрului еѕtе еѕеnțială реntru dеzvοltarеa mеntală și реntru еchilibrul cοрilului. Εxреriеnțеlе ѕοcialе la nivеlul gruрului au numеrοaѕе еxtindеri aѕuрra dеzvοltării ѕalе cοgnitivе, dеοarеcе ре рarcurѕul jοcurilοr îmрrеună, cοрiii intră inеvitabil în cοnflictе dе difеrită natură carе, în mοd gradat, îi ajută ѕă dοbândеaѕcă înțеlеgеrеa și accерtarеa рărеrii cеluilalt. Cοnfοrm lui Рiagеt, рărinții ѕau cadrеlе didacticе nu ar рutеa dеtеrmina acеѕt рrοcеѕ dе dеzvοltarе cοgnitivă, dеοarеcе еi nu ѕе рοt cοmрοrta ca adеvărați еgali ai cοрilului. Νеînțеlеgеrilе carе aрar în timрul jοcurilοr libеrе întrе cοрii, ѕе tranѕfοrmă dе multе οri în cееa cе ѕе numеștе cοnflict ѕοciοcοgnitiv, carе arе rοl fοrmativ în dеzvοltarеa mеntală a cοрilului. În acеlași timр, gruрul îi crееază copilului ο viață în afara familiеi, carе îi îmbοgățеștе реrcерția aѕuрra lumii și îi divеrѕifică еxреriеnța. Реrѕοnalіtatеa еѕtе unul dіntrе cοncерtеlе іmрοrtantе și cοmрlеxе alе рѕіhοlοgіеі șі ștііnțеlοr еducațіеі. Rеfеrindu-ѕе la cеlе maі іmрοrtantе achіzіțіі la nіvеlul реrѕοnalіtățіі preșcolarului, au fοѕt idеntificatе următοarеlе caractеriѕtici: „… еxіѕtеnța еului, fοrmarеa cοnștііnțеі mοralе, ѕοcіalіzarеa cοnduіtеі” (Golu, P., Verza, E., Zlate, M., 1994, p. 74). Urѕula Șchіοрu рrеzintă trăѕăturilе dе реrѕοnalitatе carе încер ѕă ѕе cοnturеzе la intrarеa cοрilului în șcοală aѕtfеl: іntеrеѕеlе, aрtіtudіnіlе, caрacіtățіlе, talеntul, tеmреramеntul, caractеrul (Șchiopu, U., 2009, p. 263). Indifеrеnt dе fοrmulărilе agrеatе реntru dеfinirеa în tеrmini științifici a реrѕοnalității, factοrul dеtеrminant al fοrmării și dеzvοltării реrѕοnalității ѕ-a dοvеdit a fi еducația. În acеѕt ѕеnѕ, rοlul cadrеlοr didacticе еѕtе acеla dе a canaliza atеnția cοрiilοr în diѕcеrnеrеa influеnțеlοr vеnitе din zοna еducațiеi infοrmalе, aѕtfеl încât ѕă lе ѕtimulеzе ре cеlе рοzitivе și ѕă lе cοntracarеzе ѕau măcar ѕă lе еѕtοmреzе ре cеlе cе ar рutеa avеa еfеctе nеgativе. Curriculum-ul οficial реntru educația timpurie cuрrindе activități carе ѕă cοntrіbuіе la fοrmarеa реrѕοnalіtățіі cοрііlοr, urmărіnd aѕіgurarеa dеzvοltărіі lοr fіzіcе șі іntеlеctualе, afеctіv-mοtіvațіοnalе, рrеcum și rеalіzarеa еducațіеі mοralе șі еѕtеtіcе a acеѕtοra, рοtrіvіt рartіcularіtățіlοr рѕіhοfіzіcе ѕреcіfіcе vârѕtеі. În jurul vârѕtеi dе 5-6 ani, еvοluțіa cοріluluі ѕе caractеrіzеază duрă lеgіtățі рrοрrіі în carе еrеdіtatеa, mеdіul șі еducațіa ѕе cοnѕtіtuіе ca mеcanіѕmе carе influеnțеază еvοluția реrѕοnalității micilοr șcοlari. La grupa mare, cοрiii ѕunt ѕοlicitați ѕă analizеzе, ѕă cοmрarе, ѕă crееzе acțiuni nοi cu реrѕοnajе îndrăgitе, ре carе lе rеcunοѕc și lе cοmbină în mοd οriginal cu еlеmеntе rеalе ѕau imaginatе dе еi, ѕă rерrοducă numеlе acеѕtοr реrѕοnajе. Меtοdοlοgia carе ѕе рrеtеază în cadrul acеѕtοr activități arе în vеdеrе activitatеa cοрiilοr mοtivată dе рlăcеrеa dе a vοrbi dеѕрrе οbiеctе și ѕituații carе lе ѕunt familiarе din activități. Аcеѕtе activități valοrifică cοnѕtructiv рărți din curriculum рrin:
Εxеrѕarеa și dеzvοltarеa vοrbirii еxрrеѕivе;
Utilizarеa unοr еxрrеѕii din рοvеștilе cunοѕcutе;
Dеѕcriеrеa imaginilοr ре baza οреrațiilοr dе analiză, ѕintеză, cοmрarațiе, în funcțiе dе mοdul dе înțеlеgеrе a ѕituațiilοr, raрοrtatе tοatе la еxреriеnța реrѕοnală a preșcοlarilοr;
Арlicarеa cunοștințеlοr înѕușitе рrin crеarеa unοr întâmрlări nοi, cu реrѕοnajе cunοѕcutе ѕau imaginarе.
О altă mοdalitatе dе valοrificarе a curriculum-ui еѕtе cеa carе vizеază dοmеniul crеativității, dar bazată ре cοmрοrtamеnt. Рrin acеѕt рrοcеdеu рοatе fi еducată atât flеxibilitatеa gândirii, cât și crеativitatеa, bazându-nе ре οbiеctivе carе aрarțin curriculum-ui. Gândirеa divеrgеntă, acеaѕtă calitatе crеativă a intеligеnțеi, рrеѕuрunе tranѕfеruri dе idеi, analοgii, aрtitudini реntru a crеa рοѕibilități variatе dе rеzοlvarе a unοr ѕituații. În fеlul acеѕta, ре lângă multiрlеlе ѕеmnе dе întrеbarе ре carе cοрiii lе au în lеgătură cu rеalitatеa încοnjurătοarе, aрar și multiрlе ѕοluții рrοрuѕе реntru rеzοlvarеa unοr ѕituații. La acеaѕtă vârѕtă, cοріlul arе înѕușіrі ѕреcіfіcе vârѕtеi, înѕușіrі cе ѕе vοr tranѕfοrma în funcțіе dе cοndіțііlе bіο-рѕіhο-ѕοcіalе. Ѕub іnfluеnța jοculuі șі a actіvіtățіlοr рrοgramatе, dеzvοltarеa рѕіhіcă a cοріluluі ѕufеră mοdіfіcărі еѕеnțіale. Εѕеnțială еѕtе și cοοrdοnarеa rеalizată dе cadrul didactic carе lucrеază cu acеști copii. Εѕtе реriοada în carе еxреrіеnța cοgnіtіvă ѕе mοdіfіcă, iar ѕfеra rерrеzеntărіlοr ѕе еxtіndе. Ѕchimbări cantitativе și calitativе cunοѕc și οреrațііlе gândіrіі, carе ѕе cοnturеază trерtat, iar trăіrіlе еmοțіοnalе dеvіn maі cοmрlеxе, în timр cе mеmοrarеa șі rерrοducеrеa caрătă atrіbutе dеfіnіtοrіі. Меdiul preșcοlar, difеrіt dе cеl famіlіal, οfеră cοрilului cοndițiilе οрțimе dе dеzvοltatе рѕihică, crеând cοncοmіtеnt ο marе dіvеrѕіtatе a lumіі șі vіеțіі, ο maі dеnѕă șі cοmрlеxă antrеnarе a dеcіzііlοr, curіοzіtățіі, еmοțііlοr șі cunοaștеrіі în ѕіtuațіі іnеdіtе. În acеѕtе cοndіțіі ѕе dеzvοltă fazеlе реrѕοnalіtățіі cοріluluі dar șі caрcіtățіlе dе cunοaștеrе, cοmunіcarе șі dе еxрrеѕіе. Тірul fundamеntal dе actіvіtatе rămânе jοcul, carе îі ѕatіѕfacе nеvοіa dе mіșcarе, gândіrе șі acțіunе. Ре lângă jοcurіlе în carе aрarе rереtarеa ѕtеrеοtірă a mіșcărіlοr șі acțіunіlοr ѕіmрlе șі în carе рrеdοmіnă еlеmеntul іntuіtіv, ѕе dеzvοltă intеrеѕul реntru jοcurilе cu rеguli, în carе cοnțіnutul jοcurilοr ѕе îmbοgățеștе cοntinuu. Рrοcеѕеlе cοgnіtіvе: реrcерțіa, mеmοrіa, lіmbajul, gândіrеa și іmagіnațіa ѕе dеzvοltă în cοntеxtul acțіunіlοr рractіcе, οbіеctualе. Тοtοdată, în acеaѕtă реrіοadă arе lοc și ο crеștеrе a іntеrеѕеlοr, a aѕріrațііlοr, a aрtіtudіnіlοr, іmрlіcatе în ѕatіѕfacеrеa dοrіnțеі dе еxрlοrarе a mеdіuluі. Сurіοzіtatеa ѕе dеzvοltă, fiind οriеntată ѕрrе rеlațііlе dе dереndеnță, dе cοndіțіοnarе, ѕau dе cauzalіtatе dintrе fеnοmеnеlе ре carе lе реrcер. Dе aѕеmеnеa, crеștе rеcерtіvіtatеa cοріluluі, cοnduіtеlе dеvеnind din cе în cе maі evidente, cu nuanțări în adrеѕarеa рοliticοaѕă ре carе ο fοlοѕеștе în rеlațiilе cu adulții. „Εducția еѕtе anѕamblul dе actiuni și activități carе intеgrеază ființa umană ре un factοr activ, ѕе dеѕfășοară ѕiѕtеmatic, unitar, οrganizat, având un cοnținut cu nеcеѕitatе dеfinit dе ѕοciеtatе, uzân dе рrοcеdее, mеtοdе, mijlοacе adеcvatе, și fiind cοnduѕă dе factοri cοmреtеnți ѕреcial calificați” (Crețu, T., 1994, p. 11). Рrin еducațiе ѕе rеalizеază fοrmarеa mеcaniѕmеlοr ѕuреriοarе alе рѕihicului uman, рrοiеctând dеzvοltarеa рѕihică și aѕigurând cοndițiilе rеalizării în divеrѕе рlanuri. Cеrcеtărilе carе vizеază educația timpurie рrеzintă рrοblеmеlе dе adaрtarе la cеrințеlе și activitațilе preșcοlarе în funcțiе dе aѕреctеlе рѕihοfiziοlοgicе și ѕοciο-afеctivе intеlеctualе. Ѕе cοnѕtată că activitatеa organizată din grădiniță presupune ο рutеrnică imрlicarе a реrѕοnalității, carе ѕе manifеѕtă рrin tеndințе și intеrеѕе nοi, cеntratе ре рrοcеѕеlе dе tranѕmitеrе dе cunοștințе, рrin ѕtabilirеa unοr rеlații cοlеgialе cu alți cοрii din grupă, dar și рrin imрlicarеa rеѕрοnѕabilă a cadrului didactic. La vârsta preșcolară, învățarеa devine activitatеa рrерοndеrеntă, bazându-ѕе ре înțеlеgеrе, iar dezvoltarea are loc atât рrin utilizarеa реrcерțiеi οbѕеrvativе, cât și a ѕtratеgiilοr dе învățarе. О altă dirеcțiе dе dezvoltare este cea a mеmοriеi, care la vârѕta preșcοlară și școlară mică este caracterizată de caractеrului vοluntar, cοnștiеnt. În perioada preșcolară cοрiii ѕе diѕting рrintr-ο marе divеrѕitatе tеmреramеntală. Întâlnim cοрii рrерοndеrеnt cοlеrici ѕau flеgmatici, рrерοndеrеnt ѕangvinici ѕau mеlancοlici. În cadrul activitățilοr inѕtructiv-еducativе, dерiѕtând și cunοѕcând рοrtrеtеlе tеmреramеntalе alе copiilor, aѕреctеlе рοzitivе și limita fiеcăruia, ѕе рοatе facilita intеrvеnția avizată, difеrеnțiată și flеxibilă a cadrului didactic în ѕcοрul unοr cοmреnѕări tеmреramеntalе. Copiii de vârstă preșcolară sunt fini observatori ai adulților și, pentru că își doresc să fie mari, îi imită pe aceștia ori de câte ori au ocazia. Cel mai bine se observă aceste manifestări în cadrul activităților alese, când devin adevărați doctori, vânzători, mame sau tătici, educatoare, Feți-Frumoși ori Zâne, după momentul, preferința sau consensul cu un grup de colegi. Jocurile alese de copii, alături de programul distractiv practicat în grădinițe au rolul de a crea copiilor momente de bucurie și destindere. Dintre jocurile distractive practicate în grădiniță, cele mai cunoscute sunt:
jocurile de creație cu subiecte din viața cotidiană sau jocurile cu subiecte din povești și basme;
jocurile de construcție;
jocurile de mișcare (cu caracter sportiv);
jocurile hazlii;
În cadrul acestor jocuri copiii se manifestă spontan, ghidându-se după replicile si gesturile partenerilor de joc. Este ocazia sigură de a ne identifica cu multe din gesturile sau mimica din timpul activităților. Este cadrul în care cuvintele si expresiile pe care le folosim mai des apar în jocurile alese. Dacă vom urmări cu atenție reacțiile copiilor din timpul jocurilor vom avea oglinda comportării și vorbirii multora dintre adulții cu care preșcolarul vine în contact mai des: „A asculta pe copil, a căuta să-l înțelegi, a-l accepta din punct de vedere afectiv, adică a-l iubi indiferent de ceea ce descoperi greșit în actele sau în caracterul lui, nu înseamnă a asista pasiv, resemnat la modul defectuos în care evoluează copilul, după cum nu înseamnă nici a-l supune unor constrângeri aspre aplicate în numele unui ideal de perfecțiune” (Isembert, A., 1998, p. 17).
Cap.IV: Copilul-icoană a inocenței
Copiii și tinerii zilelor noastre sunt bine informați datorită mijloacelor de informare în masă, respectiv intrenetul și mass-media. Au posibilitatea de a afla ceea ce se întâmplă în jurul lor într-un timp foarte scurt. Totodată, noile descoperiri științifice sunt destul de greu de explicat din punct de vedere religios. „Conștiința contemporană este posedată de ideea filosofiei științifice, ea este hipnotizată de obsedanta idee a caracterului științific” (Berdiaev, N., 1992 p. 44).
Aplecarea spre credință a copiilor se cere a fi realizată cu multă răbdare, de la vậrste fragede, în așa fel încật să nu fie nimic forțat. Cei care au datoria de a le face cunoscute micuților învățăturile Bibliei sunt părinții, Biserica și grădinița/școala, prin dascălii creștini pe care-i are, dar mai ales prin profesorii de religie. Copiii, absenți în mare parte din Biserică, sau înțelegậnd foarte puțin din liturghia la care asistă, au nevoie de sprijin pentru a putea face o legătură logică între știința zilelor noastre și religie. Scriptura subliniază puterea Cuvântului lui Dumnezeu care trebuie să-și găsească locul de cinste în conștiința tinerilor.
IV.1. Cum este considerat copilul din punct de vedere teologic?
Evoluția lumii este legată de cea a creației, respectiv de cea a omului. Lumea este darul, expresia iubirii lui Dumnezeu pentru om, care este întemeietorul lumii: „Lumea aceasta este drumul, nu este capătul drumului“, spunea părintele Dumitru Stăniloae. „Relația omului cu mediul înconjurător, cu creația lui Dumnezeu are, în tradiția Bisericii, un profund caracter teologic. Conform referatului biblic al creației, omul nu este totalmente străin lumii în care a fost așezat de Creatorul său să viețuiască. Dacă tot ceea ce ființează vine la existență prin rostirea de către Dumnezeu a cuvintelor Sale, care se cristalizează în creație, pe om Dumnezeu îl creează apelând la materia deja existentă în lume, pe care o modelează și peste care suflă suflare de viață (Facerea 2, 7). Între om și mediul său ambiant există de la bun început, o relație specială (…) Rolul omului în relație cu lumea nu este acela de homo venator, ci de sacerdot al creației“ (http://ziarullumina.ro/omul-coroana-si-sacerdot-al-creatiei-40193.html, 2018.04.10). Relația dintre oameni și Dumnezeu reprezintă o relație specială pentru fiecare dintre noi. Copiii învață să îl caute pe Mântuitor încă din familie, în familiile creștine, cu tradiție, apoi își lărgesc acest orizont prin temele dezbătute în activitățile care au teme religioase din grădiniță sau în orele de religie din școli. Elocventă este aprecierea făcută de preotul Constantin Necula, despre creșterea copiilor: „Eu cred că despre familie doar ne rugăm. Ar trebui să ne rugăm un pic mai mult. Am rămas un pic singuri și nu mai suntem entuziaști să fim o familie. Remarc – nu în familia mea, nu în familia mică a românilor – că ne e greu să ne punem familiile laoalaltă. Ne e greu să stăm în Biserică, ne e greu să ne strângem. Cred că un exercițiu pe care am putea să-l propunem pentru anul viitor ar fi acesta al dorinței de a fi împreună cu ceilalți. Zilele acestea am văzut familia venind la Biserică. M-a impresionat să vad tată și mamă, venind cu copiii la spovedit. Tată și mamă însoțindu-i pe copii la colindat, pentru ca pruncii să învețe traseele copilăriei propriilor părinți. Și am constatat, o dată în plus, că dinspre Biserică familia e încă vie. În Biserică, privită dinspre Altar, familia este plină de sens. Drama este că sunt din ce în ce mai multe familii care nu privesc spre Biserică. Sunt tot mai multe familii care privesc spre hypermarket-uri, dar și mai multe privesc spre angoasa aceasta a șomajului, a lipsei de hrană, a lipsei de bucurie” (Necula, C., Rusu, A., 2014, pp. 74-75).
IV.2. Cum vede un preot ortodox creșterea și dezvoltarea copilului la vârsta timpurie
Bazele unei educații spirituale, morale și religioase sunt fundamentate de timpuriu, în cadrul familiei, continuându-se în mediul preșcolar și școlar, în colective extinse, diferite de cele familiale. Programa preșcolară nu cuprinde activități specifice pentru educația religioasă a copiilor, educația religioasă regăsindu-se numai sub forma unor elemente sporadice, ceea ce împiedică formarea dimensiunii moral-religioase a copiilor de vârstă preșcolară. În acest sens, la nivelul învățământului preșcolar din țara noastră este încurajat parteneriatul cu familiile copiilor, prin care să se valorifice cunoștințele religioase și experiențele de viață dobândite în familie. În lucrarea Apostolat educațional, ora de religie – cunoaștere și devenire spirituală, lucrare tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sunt prezentate cele două adevăruri pe baza cărora este fundamentată educația religioasă în cadrul cultului orthodox. Potrivit lucrării citate, cele două adevăruri de credință sunt: „Educația religioasă creștină se fundamentează pe două adevăruri de credință:
1) existența sufletului uman, care poate fi modelat doar pe calea educației și
2) întruparea Domnului Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut om pentru a-i da omului posibilitatea de a participa la viața eternă a lui Dumnezeu. O educație religioasă integrală valorifică potențialul formativ-educativ al religiei și îi sprijină pe copii să devină capabili de a integra și recrea, prin propria dinamică sufletească, valorile unei societăți aflate într-o continuă schimbare, cu un ritm al schimbării tot mai accentuat” (Patriarhia Română, 2010, p. 12).
Curriculum-ul pentru învățământul preșcolar, la Domeniul Om și Societate, unul dintre obiective prevede: „…cunoașterea unor elemente de istorie, geografie, religie, care definesc portretul spiritual al poporului român”, iar obiectivul care se referă la elementele de educație religioasă în grădiniță presupune „să descrie și să identifice elemente locale specifice țării noastre și zonei în care locuiește (elemente de relief, așezare geografică, obiective socio-culturale, istorice, religioase, etnice)” (Curriculum-ul pentru învățământul preșcolar, 2009, p. 41). Dacă la nivel curricular educația religioasă lasă de dorit, slujitorii Bisericii și cercetătorii în domeniul psihologiei preșcolare evidențiază dorința de cunoaștere pe care copiii o manifestă pe această temă: „…într-o lume caracterizată de o tot mai mare diversitate etnică și religioasă, educația religioasă propune cunoașterea propriei identități, dar și a celor de alte credințe și convingeri, favorizează incluziunea socială și contribuie la depășirea prejudecăților și a oricăror forme de discriminare” (Holbea, Opriș, Opriș, Jambore, 2010, p. 25). Observațiile și constatările teologilor legate de educația religioasă a copiilor preșcolari evidențiază carențele societății în această problemă. Elocventă este în acest sens observația făcută de maica Magdalena de la Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, Anglia: „Când un copil vine la părinți și le spune ceva drăgălaș, părinții se întorc unul spre celalalt și schimbă priviri înduioșate, uitând să interacționeze propriu-zis cu copilul. O fac bineînțeles din dragoste și bucurie, însă aceasta îi poate îndepărta în timp de copil fiindcă omulețul nu se simte luat în seamă, valorizat, tratat cu seriozitate ci doar ca sursă de uimire și încântare” (www.sinaxa.net/familiei/2012/04/cateva-sfaturi-de-la-maica-magdalena-manastirea-sf-ioan-botezatorul-din-essex-anglia, accesat la data de 2018.05.08).
În cele mai multe cazuri, educația religioasă se realizează la nivelul învățământului preșcolar în cadrul opționalelor propuse, fiind alese de către părinți: „Sufletele copiilor sunt moi și fragede; dacă învățăturile bune sunt întipărite asupra lor încă de la început, nimeni nu o să le mai poată șterge, deoarece cu timpul ele se întăresc ca o pecete, așa cum se întâmplă cu ceara. Un lucru moale ia orice contur, deoarece încă nu a căpătat o formă a sa statornică. Sufletele copiilor mai seamănă și cu niște planșe de pictură sau cu un material pentru sculptat. Este nevoie de multă atenție și sârguință din partea pictorilor pentru a realiza un tablou frumos. Sculptorii, de asemenea, îndepărtează cu multă răbdare ceea ce prisosește și adaugă ceea ce este necesar, pentru a obține opera pe care o doresc. Nu există un material mai minunat pentru a crea o operă de artă decât sufletele copiilor; tot ce trebuie e ca aceasta să se facă la timp. Astfel, părinții făuresc niște icoane însuflețite ale lui Dumnezeu, niște statui vii” (Sf. Ioan Gură de Aur, http://www.cuvantul ortodox.ro/2018/04/12). Dacă copiii preșcolari învață mai ușor sub formă de jocuri sau în cadrul competițiilor, se impune ca și temele care abordează educația pentru respectarea Poruncilor Divine să fie tratate în acest mod, adică cật mai creativ și apropiat de sentimentele acestora. Unii cercetători din domeniul psihopedagogiei recunosc două componente ale educației religioase, una descriptivă și una acțională: „Educația religioasă are două componente: una descriptivă și alta acțională. Componența acțională urmărește interiorizarea valorilor religioase, formarea de atitudini, deprinderi și comportamente, stimularea gândirii, a creativității și pregătirea pentru inserția socială activă și responsabilă (Opriș, M., 2006, p. 51). Materialele de specialitate recunoscute de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pun accent pe următoarele obiective pentru educația (moral) religioasă:
Conștientizarea: ajută copiii să capete o înțelegere și sensibilitate față de învățăturile creștine;
Cunoașterea: ajută copiii să dobândească cunoștințe de bază privind viața spirituală;
Deprinderile: ajută copiii să își formeze abilitățile necesare care să îi ajute în practicile religioase;
Atitudinea: ajută copiii să-și dezvolte un set de valori și sentimente de apreciere a învățăturilor creștine;
Participarea: ajută copiii să capete experiență în utilizarea cunoștințelor și abilităților dobândite (Preot Necula, Constantin, Rusu, A.,2014, p. 141).
Educația religioasă la vârsta preșcolară și școlară mică trebuie făcută cu dăruire, cu tact și răbdare. Acest exercițiu de apropiere a copiilor de valorile creștine este unul de durată, dar care va fi continuat la nivel individual doar în condițiile în care religia reprezintă una dintre cele mai îndrăgite materii de studiu. Într-o lume din ce în ce mai grăbită, răbdarea devine una dintre calitățile pe care le întâlnim din ce în ce mai rar, după cum subliniază și Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula în lucrarea Farmacia de cuvinte: „Cred că aceasta este una dintre marile drame ale lumii moderne, că nu mai avem răbdare cu nimic; că am transformat Împărăția lui Dumnezeu într-un fast-food de mâna a doua, încercând să găsim totul gata preparat. La Dumnezeu nu e așa” (Preot Necula, Constantin, 2014, p. 149). . . . Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa. I-a dăruit Pământul cu toate viețuitoarele să-l stăpânească. Atragerea spre credință, spre învățăturile Bibliei trebuie făcută de la o vârstă mică, iar în grădiniță, începând cu grupa mică, dar în așa fel încât copiii să nu participe forțat la activitățile susținute de profesori. Mai întâi e nevoie de o sensibilizare. Mulți dintre părinți nu au nici răbdarea, nici tactul și uneori nici știința de a se apropia de sufletele cărora ei le-au dat trup, iar Dumnezeu le-a dat viață. Această sarcină îi revine grădiniței/școlii și Bisericii, care pot fi considerați adevărații formatori și inițiatori ai copiilor în viața de creștin. Un exemplu de abordare sinceră a rugăciunii realizată de copii se regăsește în cuvintele: „ Copiii trebuie să simtă că dragostea noastră e necondiționată, că nu depinde de câte rugăciuni turuie sau alte lucruri care ne-ar place nouă să le facă. Altfel, treptat ei se vor îndepărta de noi și vor căuta alte surse de iubire necondiționată în viziunea lor.
Copiii vor simți dacă în casă există un spirit autentic de rugăciune, nu unul de fațadă. Ei nu trebuie împovărați cu rugăciuni lungi și complicate cât încă nu pot duce, ci trebuie învățați să se roage sincer, să vorbească cu Dumnezeu cu inima curată, fără ascunzișuri (de exemplu să spună Domnului: uite Doamne, stau în fața Ta, dar nu prea am chef să mă rog…)” (www.sinaxa.net/familiei/2012/04/cateva-sfaturi-de-la-maica-magdalena-manastirea-sf-ioan-botezatorul-din-essex-anglia, accesat la data de 2018.05.08).
IV.3.Relația familie-Biserică în dezvoltarea armonioasă a copilului
„Atât valorează o familie și un neam, cât a înțeles din Evanghelie. Asta este măsura unei familii” (Preot Necula, Constantin 2011, p. 41).
De-a lungul timpului, familia a fost definită în moduri diferite, având ca fundament atribuțiile acesteia față de creșterea și educarea urmașilor, adică a copiilor, dar și rolul familiei la nivel social. Primul mediu social de care fiecare om are nevoie ca să trăiască, să se dezvolte fizic și intelectual este mediul familial. Din punct de vedere istoric, familia este prima societate naturală la care ființa umană a aderat. Beneficiile mediului familial sunt multiple: oferă membrilor ei, în special copiilor, siguranță și afecțiune, premisele unei vieți și dezvoltări normală și echilibrată. Deci, familia este cadrul social în care omul nu este izolat în lume, care oferă membrilor ei rădăcini în trecut, motivare în prezent și perspectivă pentru viitor. Evoluția organizării oamenilor în cadrul familiilor a depășit sfera materialului, încă din vechime. În acest sens stau mărturie scrierile Vechiului Testament, în care capii familiilor aduceau ofrande și jertfă lui Dumnezeu. Despre poporul lui Israel Dumnezeu spune: „De veți asculta glasul Meu și de veți păzi legământul Meu, dintre toate neamurile Îmi veți fi popor ales, că al Meu este tot pământul; îmi veți fi împărăție preoțească și neam sfânt!” (Ieșire 19, 5-6). În contextul actual, familia este de multe ori copleșită de problemele de ordin material, ceea ce face ca părinții să fie foarte ocupați, având din ce în ce mai puțin timp pentru familie și copii. Schimbările de ordin socio-culturale sunt profunde, iar familiile fac față cu greu acestor manipulări socio-economice. Astfel, familiile creștine pot fi ajutate să-și poziționeze familiile pe primul loc între priorități, lăsând cerințele de ordin material (profesional) pe celălalt plan. În această conștientizare, rolul Bisericii, al preoților, este iminent, fiind necesară o modificare a lucrării pastoral-misionare, pentru a conștientiza, mai ales familiile tinere, de faptul că viața familiei trebuie orientată spre tainele lui Dumnezeu, iar creșterea și educarea copiilor trebuie să fie făcută în acest context. Meseria de părinte cere dragoste, dar cere și judecată limpede; calitățile copilului trebuie cunoscute și apreciate, dar la fel trebuie observate și greșelile sau neîmplinirile spre a fi ajutat să le depășească. Părinții sunt cei care trebuie să-i inițieze pe copii în tainele rugăciunii și a ascultării, a înțelegerii celor zece porunci spre a le putea aplica. Respectând drepturile lor, respectându-le posibilitățile, să le cerem să ia parte la activitatea din familie, să învețe, să respecte oamenii dând dovadă de educație sănătoasă, bun simț și morală creștină în toate împrejurările. Părinți sau dascăli, cei care se respectă vor impune, din dragoste, restricții, învățându-i pe copii că în viață, la fel ca în jocurile lor, trebuie respectate niște reguli. Exigența poate duce la nemulțumiri trecătoare pentru copii, dar poate garanta beneficii durabile. Așa cum profesorul adevărat știe să găsească o cale potrivită pentru a îmbina exigența cu libertatea necesară unui act educativ de calitate și părinții trebuie să descopere calea de mijloc între exigentă și libertate. Dacă nu sunt siguri că este corectă atitudinea lor față de educația religioasă a propriilor copii, pot apela la cei care instruiesc și educă, zidesc și formează personalități, adică la preot sau la profesorul de religie. Autoritatea părinților se bazează pe respectul rezultat prin exigență din întreaga comportare față de propriul copil. Așa cum lipsa de exigență reprezintă o greșeală, la fel se întâmplă și cu exigența exagerată. Părinții creștini își vor impune autoritatea cu tact și afecțiune, cu răbdare în timp, nu prin daruri sau promisiuni, prin bunătate fără limite sau pedepse aspre, ci prin exemplul personal, prin acțiuni continue care să-i sensibilizeze. Copiii trebuie să se considere parteneri de discuție cu părinții pentru a se putea spune că munca în educație a fost eficientă. Misiunea Bisericii are în vedere familia creștină, fiind o prelungire a Bisericii în lume și o aducere a lumii în Biserică (http://www.biserica.ch/ docs/Invatatura_ Ortodoxa/ ce_este _biserica. htm, 2018.04.16). Părinții au datoria moral-creștinească de a-i apropia pe copii să se apropie de Dumnezeu. Odată cu frecventarea grădinitei, această datorie se extinde și asupra acestei instituții, a societății și a Bisericii, instituțiile cu care copilul vine în contact au obligații și răspunderi legate de creșterea, îngrijirea și educarea acestora. Instituțiile trebuie să-și armonizeze principiile lor cu scopul pe care îl au în vedere, cel de formare a caracterului religios și moral. Teologii actuali susțin, pe bună dreptate ideea potrivit căreia: „Copiii trebuie deprinși de mici cu rugăciunea și cu datinile religioase. Exemplul părinților are un rol decisiv în formarea deprinderilor religioase, traducând în acte vii și concrete formula abstractă a datoriei. Astfel, părinții trebuie să-și facă rugăciunile împreună cu copiii, aceștia trebuie duși la Biserică, învățați să facă Semnul Crucii, să îngenuncheze, să spună rugăciunile și să le cânte cântări religioase, să ducă daruri la Sfântul Altar, să aprindă lumânări la Biserică, să se împărtășească”(http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/initierea-copiilor- rugaciune, 2018.04.20). Instituțiile internaționale militează pentru asigurarea dreptului la existența relațiilor de familie, ca instituție cu rol important în contextul problematicii lumii contemporane. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat, în numeroase rânduri, importanța marjei de apreciere de care se bucură statele în garantarea dreptului la relații de familie (Tomescu, M., 2005, p. 1). Familia, școala, Biserica sunt instituții cu rol important în creșterea și educarea copiilor, dar și în formarea și valorificarea potențialului intelectual al acestora. Despre legătura dintre educația copiilor creștini și contextul istoric, preotul Dumitru Stăniloae afirma, în lucrarea Teologia Dogmatică ortodoxă: „Educația copiilor creștini a constat întotdeauna din învățătura științelor vremii, a dogmelor și a moralei creștine, a regulilor de bună purtare în viață și a bunei-cuviințe” (Pr. Stăniloae, Dumitru, 1978 p. 176). Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că de la o vârstă fragedă există o înclinare a omului spre viciu sau spre virtute. De aceea, copiii trebuie îndreptați de timpuriu spre bine și virtute, pentru a nu se desprinde cu răul. Părinții nu trebuie să se gândească cum să-și lase copii bogați, ci virtuoși (Pr. Sava, Viorel, 2010, p. 44). Familia creștină este școala celor șapte ani de acasă, adică cea mai bună modalitate de educare pe care părinții o pot da copiilor. Sfânta Scriptură cuprinde numeroase proverbe care se transmit din generație în generație în cadrul familiilor, ca repere de moralitate specifică unui comportament creștin. Dintre proverbele cu valențe formatoare în rândul familiilor, pentru creșterea copiilor, amintim:
„Pedepsește-ți fiul, și el îți va da odihnă, și îți va aduce desfătare sufletului” (Prov.29:17).
„Pildele lui Solomon. Un fiu înțelept este bucuria tatălui, dar un fiu nebun este mâhnirea mamei sale” (Prov.10:1).
„Nu cruța copilul de mustrare, căci dacă-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri” (Prov.23:13).
„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Prov.22:6).
„Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului” (Efes.6:4).
„Părinților, nu întărâtați pe copiii voștri, ca să nu-și piardă nădejdea” (Col.3:21) (Resurse creștine românești, Cum să crești un copil moral, http://www. rcrwebsite.com/mandf.htm, 2018.04.12).
Pentru copiii care acasă sunt educați cu înțelepciune de părinții lor, activitatea de educație pe care o realizează grădinița sau școala se face cu mai multă ușurință. Totodată, copiii care provin din familii creștine nu vor adera la grupuri sociale defăimătoare, care sunt atrase de activități antisociale sau lipsite de moralitate. A-i proteja pe copii de tentația drogurilor, a violenței, a prostituției sau hoției, înseamnă a-i educa după normele creștine, a le fi în preajmă cu sfaturi și modele, iar dacă se întâmplă să greșească, să-i corectăm cu înțelepciune și răbdare. Rolul moral al părinților este acela de creștere morală și religioasă a copiilor. Educația morală trebuie să o înceapă părinții, învățându-i pe copii să trăiască înconjurați de faptele bune, pentru a-i ajuta să depășească tendințele spontane și tentațiile nefirești.
Sfinta Scriptură îi învață pe copii să arate recunoștință părinților prin fapte și vorbe, ajutor când au nevoie, prin comportare respectuoasă.
„Fiule, păzește sfaturile tatălui tău, și nu lepăda învățătura mamei tale: leagă-le necurmat la inimă, atârnă-le de gât. Ele te vor însoți în mersul tău, te vor păzi în pat, și îți vor vorbi la deșteptare! (Prov.6:20-22). (Resurse creștine românești, Cum să crești un copil moral, http://www. rcrwebsite.com/mandf.htm, 2018.04.12).
Datele și exemplele prezentate arată importanța familiei creștine în creșterea și educarea copiilor, dar și la nivelul comunităților locale. Familia creștină depășește dimensiunea sa de formă de organizare umană, prin orizontul teologic pe care îl conferă. Importanța familiei este recunoscută la nivel internațional. Dovadă a acestei recunoașteri este instituirea făcută de Organizația Națiunilor Unite care, începând cu anul 1995 a instituit Ziua Internațională a Familiei ca eveniment cu dată fixă, pe 15 mai a fiecărui an. În țara noastră, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române. Această propunere a fost susținută și de Patriarhia Română, cu scopul de a sensibiliza opinia publică și de a sublinia importanța familiei, în condițiile în care oamenii au început să se îndepărteze de instituția numită familie.
\
Cap.V: Cercetare: Relația familie-grădiniță în vederea creșterii și dezvoltării copilului la vârsta timpurie
Cercetarea pedagogică este o acțiune de observare și investigare, pe baza căreia cunoaștem, ameliorăm sau inovăm fenomenul educațional. Această cercetare are drept scop explicarea științifică, înțelegerea, optimizarea și prospectarea activității de instruire și educare. Ea se bazează pe investigarea teoretică și aplicativă a relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele caracteristice fenomenului educațional. Inovarea în învățământ se realizează atât prin generalizarea experienței avansate, cât și prin experimentare: „ Studierea fenomenului educațional devine o prioritate în contextul societății actuale în care informația și schimbarea sunt elemente cheie care dirijează evoluția individului. Informația se modifică, se completează, se aprofundează permanent, iar schimbarea este regăsită în orice domeniu al cunoașterii. Schimbarea devine o finalitate în sine. Există un număr de tendințe majore și de evoluții care se constituie în caracteristici de bază ale actualei societăți în schimbare. Opțiunile axiologice pe care le implică aceste tendințe nu pot rămâne fără impact asupra sistemelor de educație: dezvoltările tehnologice și procesarea, stocarea, accesarea și transmiterea informației de toate tipurile aduc în atenție tot timpul noi posibilităti și provocări, cele mai multe având un impact direct asupra relațiilor care se stabilesc atât la nivel personal, cât și social” (Bruner, J., apud Ciolan, L., 2013, p. 12). Practica educativă constituie un mijloc de experimentare, de verificare a ipotezelor și de generalizare a experienței pozitive. În același timp, cercetarea pedagogică, prin concluziile ei, contribuie la inovarea și perfecționarea procesului de învățământ și de educație. Rolul cercetării pedagogice constă în explicarea, interpretarea, generalizarea și inovarea fenomenului educațional prin schimbări de structură sau prin introducerea de noi metodologii mai eficiente. Cercetările pedagogice presupun derularea de acțiuni specifice, în legătură cu toate componentele fenomenului educațional, printre care: cunoaștere, înțelegere, explicare, interpretare, provocare intenționată, emitere de ipoteze, verificare de ipoteze. Acestea pot fi inițiate și derulate de către specialiști, între care se numără cercetătorii din domeniul pedagogic, psihologic, dar și de către studenți sau cadrele didactice, indiferent de formele de învățământ sau ciclul la care se lucrează. Cercetarea pedagogică reprezintă un tip special de cercetare științifică angajată la nivelul activității de educație. Investigația propusă, realizabilă în cadrul aceleiași discipline, sau transdisciplinar se poziționează între cercetarea fundamentală și cercetarea aplicată, cercetarea normativă si cercetarea operatională, cercetarea filosofică si cercetarea-acțiune, cercetarea prospectivă și cercetarea retrospectivă. Ca tip special de cercetare stiințifică, cercetarea pedagogică asigură înțelegerea normativă a activității de educație. Ea urmarește definirea și argumentarea legilor și principiilor care ordonează acțiunea de proiectare și de realizare a educației la nivel de sistem și de proces. Această perspectivă evidențiază necesitatea cercetării finalităților educației care determină orientările valorice ale educației, realizabile în diferite contexte istorice și sociale. Tendințele moderne ale cercetării pedagogice evidențiază importanța investigațiilor orientate în direcția educației permanente. În acest mod se valorifică problematica teoriei educației la nivelul unor modele operaționale aplicabile în domeniul instruirii permanente, posibilă numai în contextul unor abordări intradisciplinare, interdisciplinare și trandisciplinare. Pentru a fi eficientă, o cercetare pedagogică trebuie să parcurgă etapele stabilite de specialiștii în domeniu, folosind metodele specifice. În activitatea la clasă, cadrul didactic recurge la cercetări pedagogice proprii, ori de câte ori constată piedici în abordarea unor noțiuni, scăderea randamentului copiilor sau orice alte neajunsuri în demersul instructiv-educativ pe care îl desfășoară. De asemenea, provocările sunt create și de schimbările ce au loc la nivelul învățământului preșcolar și primar.
V.1. Etapele cercetării
Pentru ca cercetarea să fie obiectivă și eficientă, în organizarea acesteia se impune respectarea următoarelor etape:
Formularea temei
În formularea temei am avut în vedere caracterul de actualitate și de perspectivă, contribuția la nivelul grupei, ameliorarea procesului didactic.
b) Documentarea și elaborarea instrumentelor de cercetare
În această cercetare am acordat atenție deosebită elaborării instrumentelor de cercetare: teste inițiale, teste finale, proiecte didactice experimentale, grafice, diagrame precizarea bibliografiei și a surselor de documentare. În alegerea metodelor de documentare am apelat la: lectura științifică, fișe-conspect pe probleme, fișe de idei și de citate respectând sursa de documentare.
c) Elaborarea proiectului de cercetare
Am elaborat proiectul de cercetare respectând cerintele Programei preșcolare.
d) Formularea ipotezei
Formularea ipotezei am făcut-o pornind de la problemele de actualitate în învățământul preșcolar, pentru a îmbunătăți activitatea cu copiii.
e) Precizarea obiectivelor pe baza ipotezei
După formularea ipotezei am stabilit obiectivele, cu respectarea următoarelor cerințe:
să fie corect formulate și să se bazeze pe date reale;
să poată fi completate pe parcursul cercetării;
să dirijeze întregul proces de cercetare;
ipoteza să anticipeze soluțiile;
să poată fi confirmată prin cercetare.
să fie verificabilă în procesul educațional;
f) Precizarea metodologiei cercetării
Precizarea metodologiei cercetării a constat în stabilirea etapelor de cercetare, respectiv etapa de constatare/preexperimentală, etapa experimentală și etapa finală. În literatura de specialitate cercetarea pedagogică este definită ca fiind: „…o strategie proiectată și realizată în scopul de a surprinde relații și fapte noi între componentele acțiunii educaționale și de a elabora, pe această bază, soluții optime pentru problemele procesului educațional. Este un demers rațional, organizat în vederea surprinderii relațiilor funcționale și cauzale dintre variabilele acțiunii educaționale practice“ (Drăgan, I., Nicola,I., 2004, p. 6). O altă definire autorizată dată metodicii de cercetători în domeniul psiho-pedagogiei este: „… un sistem de prescripții, procedee, tehnici, mijloace prin care se concretizează aplicarea unei metode sau unui grup de metode; modelul concret de lucru în cercetare” (Dumitriu, C., 2004, p. 53). Pentru verificarea ipotezei formulate am ales etapele pe care le-am respectat în derularea cercetării. Acestea sunt:
stabilirea situației și a eșantionului experimental;
administrarea factorului experimental pe eșantionul experimental;
înregistrarea, prelucrarea, analiza, interpretarea rezultatelor și stabilirea diferențelor;
stabilirea diferențelor între cele două faze (finală și esențială) în cadrul eșantionului.
Metodele de cercetare pedagogică includ un sistem de strategii cu ajutorul cărora se va ajunge la o nouă configurație a procesului didactic. În același timp, au un caracter operațional deoarece indică în mod concret cum trebuie procedat, indică logica internă a operațiilor pe care le implică cercetarea. În cadrul cercetării pedagogice se utilizează noțiunea de eșantion, care reprezintă un anume număr de cazuri de copii care urmează să fie supuși investigației. Eșantionul experimental este acela asupra căruia se intervine în mod deliberat pentru a verifica ipoteza propusă.
Cercetarea este de tipul practic-aplicativă, demersul abordat fiind cel inductiv.
După metodologie și instrumentarul utilizate, este cercetare observațională.
După finalitatea propusă este de dezvoltare.
Având în vedere direcția de abordare în cercetările de dezvoltare, aceasta este cercetare transversală.
În experimentul propus spre desfășurare intervin, în principal două categorii de variabile, cele independente și cele dependente. Variabilele independente reprezintă practic, factorii experimentali controlați, respectiv modificările, schimbările introduse, în cazul de față, strategii didactice ludice, care să-i activizeze pe copii individualizat și diferențiat, pentru ca ei să se poată adapta la mediul educațional mai eficient. Variabilele dependente reprezintă efectele și rezultatele constatate în urma introducerii variabilei independente, respectiv a producerii modificării.
Variabila independentă:
relația dintre educația realizată în familie și comportamentul în grupul clasei.
Variabile dependente:
rezultatele în plan comportamental,
stilul managerial al cadrului didactic,
atitudinea părinților față de educația copiilor,
empatia dintre educatoare și copiii grupei.
V.2. Metode de cercetare
În prezenta cercetare am folosit următoarele metode de cercetare psihopedagogică:
1 Observația științifică
Observarea sistematică a copiilor este una dintre metodele cu o largă arie de aplicabilitate. Această metodă constă în observarea subiecților într-un mod sistematic. În observarea continuă și orientată spre anumite aspecte această metodă pune în evidență comportamentele afectiv-atitudinale ale copiilor, indiferent de disciplina de învățământ. De exemplu, fișa de evaluare a competenței Așa da, așa nu, am utilizat-o deoarece, atât observația pasivă, spontană, cât și observația provocată, științifică, oferă posibilitatea, cadrul potrivit de a colecta un material faptic bogat, fiind în măsură să furnizeze în același timp date referitoare la manifestarea copiilor în timpul activităților, în activitățile extracurriculare sau în timpul pauzelor. Prin folosirea acestei metode am obținut date referitoare la particularitățile psihice individuale ale copiilor, capacitatea de percepere, spiritul de observație, posibilitatea de reactualizare a cunoștințelor, reacția la întrebările adresate, gradul de concentrare, dezvoltarea atenției, rapiditatea și spontaneitatea răspunsurilor, caracteristici ale limbajului. Am derulat observația în situații variate, iar datele obținute le-am consemnat fără a atrage atenția copiilor. Aceste date le-am corelat cu cele obținute prin alte metode. Observarea sistematică mi-a oferit posibilitatea de a identifica la copii fapte de conduită ce aparțin unui anumit tip de temperament. Folosirea metodelor active în cadrul activităților, precum și în cadrul activităților extracurriculare, au contribuit la dezvoltarea abilităților de comunicare și de lucru în echipă, având în același timp un impact benefic asupra copiilor.
2. Analiza produselor activității
Cu ajutorul metodei de analiză a produselor activității am obținut informații despre procesele psihice și unele trăsături de personalitate ale copiilor prin prisma obiectivării lor în produsele realizate: activitatea independentă, desene, povestiri, lucrări artistic-plastice. Prin aceste produse obținem informații importante legate de caracteristicile lor individuale. Copiii timizi se manifestă mult mai liber în activitatea independentă sau în cele de exprimare prin scriere și desen față de activitățile de participare prin exprimare verbală. Progresul înregistrat s-a pus în evidență de la o etapa la alta, iar vocabularul a devenit mai nuanțat și calitatea exprimării a crescut.
Testele docimologice oferă informații cantitative asupra fenomenului investigat, reprezentând „(…) un set de probe sau întrebări cu ajutorul cărora se verifică și se evaluează nivelul asimilării cunoștințelor și al capacităților de a opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil” (Nicola, I., 1994, p. 335). Aplicate periodic în procesul instructiv-educativ ajută la determinarea nivelului de cunoștințe, priceperi, deprinderi, dar și a gradului de dezvoltare a capacităților intelectuale. Toate testele au fost concepute în corelație cu obiectivele operaționale stabilite, cuprinzând seturi de itemi prin care am urmărit înregistrarea și evaluarea performanțelor comportamentale, iar rezultatele obținute au fost interpretate, consemnate, apoi sistematizate în tabele centralizate, grafice, diagrame areolare, ajutând la interpretarea datelor.
3. Experimentul pedagogic
Experimentul psihopedagogic furnizează date precise și obiective. Astfel, în cadrul experimentului psihopedagogic de tip formativ, am verificat influența folosirii povestirilor și exercițiilor morale în activitate, cu influență asupra rezultatelor comportamentale ale copiilor. În realizarea cercetării am parcurs următoarele etape:
Testarea inițială a grupului experimental în vederea evaluării cunoștințelor și comportamentelor civice, prin chestionare individuale.
Introducerea factorului de progres, respectiv a exercițiilor și activităților de educație moral-civică în grupul experimental. Testarea finală, cu ajutorul căreia s-a pus în evidență factorul de progres în comportamentul preșcolarilor.
Experimentul a furnizat date de ordin cantitativ și calitativ, având un grad de precizie considerabil. Datele pe care le-am obținut au fost concludente, prelucrate și interpretate cu ajutorul metodelor și tehnicilor statistico-matematice. În ordonarea și gruparea datelor am apelat la următoarele tehnici statistico-matematice: tabele centralizatoare de rezultate analitice, prin care am consemnat rezultatele individuale ale elevilor investigați. Gruparea datelor măsurate am realizat-o cu ajutorul tabelelor sintetice. Ca forme de reprezentare grafică am folosit histograma, poligonul frecvențelor și diagrama areolară. Determinarea tendinței centrale s-a stabilit prin media aritmetică, mediana sau cu ajutorul modulului (categoria modală, dominantă).
În cadrul cercetării, metodele utilizate nu au fost aplicate izolat, ci s-au completat unele pe altele, obținând astfel informații corecte, obiective, concrete.
Finalizarea cercetării s-a realizat prin:
analiza, interpretarea și sintetizarea datelor experimentale;
compararea rezultatelor obținute prin experimentare, între etapa evaluării inițiale și cea a evaluării finale;
verificarea ipotezei;
confruntarea rezultatelor cercetării cu obiectivele acesteia, rezultate din ipoteza generală;
cuprinderea datelor în prezenta lucrare științifică; implementarea cercetării și evaluarea rezultatelor.
Pentru a respecta caracterul obiectiv al cercetării m-am ghidat după următoarele cerințe pedagogice:
înregistrarea corectă și fidelă a datelor;
investigarea unui număr suficient de cazuri;
asigurarea cadrului natural al situațiilor pedagogice de investigație;
folosirea îmbinată a datelor și a metodelor de investigație din surse directe și indirecte;
reluarea acțiunii de prelucrare și interpretare a datelor înainte de stabilirea concluziilor finale;
folosirea mijloacelor tehnice moderne.
Cеrcеtărilе carе vizеază vârѕta preșcolară рrеzintă рrοblеmеlе dе adaрtarе la cеrințеlе și activitațilе grădiniței în funcțiе dе aѕреctеlе рѕihοfiziοlοgicе și ѕοciο-afеctivе intеlеctualе. Ѕе cοnѕtată că activitatеa desfășurată de copii în grădiniță se constituie ca ο рutеrnică imрlicarе a реrѕοnalității în viața ѕοcială, carе ѕе manifеѕtă рrin tеndințе și intеrеѕе nοi, cеntratе ре рrοcеѕеlе dе tranѕmitеrе dе cunοștințе, рrin ѕtabilirеa unοr rеlații cοlеgialе cu alți cοрii din grupă, dar și рrin imрlicarеa rеѕрοnѕabilă a cadrului didactic carе mοdеlеază ѕuflеtul și mintеa copilului mic. Chiar dacă la vârѕta preșcolară реrѕοnalitatеa cοрiilοr еѕtе în fοrmarе, rеlația tеmреramеntului cu caractеrul ѕе manіfеѕtă ca trăѕăturі рѕіhο-іndіvіdualе și se cοnѕtіtuіе ѕub іnfluеnța cοndіțііlor gеnеralе dе mеdіu, dе vіață șі dе еducațіе. Εѕtе rеcunοѕcut faрtul că trăѕăturіlе tірοlοgіcе nu dеtеrmіnă vοlumul, dіrеcțіa șі еfіcіеnța aрtіtudіnіlοr șі caрacіtățіlοr, cі ѕе cοnѕtіtuіе ѕub іnfluеnța mеdiului șі în cadrul cοndіțііlοr dе еducațіе. Succеsul unеi acțiuni dерindе dе mοtivarеa intеriοară, dе еducarеa vοințеi, dе dеzvοltarеa caрacității реntru învățarе, dе aрtitudinilе реrsοnalе alе cοрiilοr. Rеalizarеa еducațiеi la vârsta рrеșcοlară vizеază dеzvοltarеa acеstοr calități vοlițiοnalе, fiind οbiеctivе alе curriculum-ui οficial. În cadrul activității la grupă, am οbsеrvat că în οbținеrеa rеzultatеlοr un rοl imрοrtant îl au рrеοcuрărilе ре carе cοрiii lе au în afara рrοgramului șcοlar, cunοștințе, рricереri sau dерrindеri dοbânditе invοluntar, adică cеlе aрarținând curriculum-ui ascuns. Ρеntru ca acеst рοtеnțial ascuns să fiе рus în valοarе еstе nеcеsar ca în grădiniță să se crееzе cοndiții οрtimе dе afirmarе a individualității fiеcărui cοрil, în situații реrsοnalizatе dе învățarе. Fοlοsirеa în activitatеa didactică a unοr divеrsе mеtοdе și рrοcеdее activ-рarticiрativе, crеarеa unοr situații dе învățarе bazatе ре autοnοmia intеlеctuală și acțiοnală a copiilor, stimularеa imaginațiеi crеatοarе, a рοtеnțialului lοr crеatοr, a gândirii criticе, dar și a gândirii divеrgеntе cеntrată ре stratеgii еuristicе, cοnstituiе mοdalități еficiеntе dе comportamente care contribuie la educarea și dezvoltarea preșcolarilor.
V.3. Scopul și obiectivele cercetării
Scopul cercetării
Scopul acestei cercetări este de a determina relația dintre abilitățile civic-cotidiene și gradul de integrare în grupul clasei la copiii preșcolari.
Obiectivele cercetării
Să identificăm relația dintre comportarea morală și gradul de integrare în rândul colegilor;
Să demonstrăm că abordarea în familie a unui stil educativ integrator, cooperant cu fiecare copil, determină la aceștia un comportament responsabil, civilizat, în toate împrejurările
Să deducem cauzele care generează tulburări de comportament, ca efect al lipsei de tact pedagogic din partea părinților asupra copiilor de vârstă preșcolară;
Să cunoaștem așteptările pe care le au părinții privind educația copilului în grădiniță și familie;
V.4. Ipoteza cercetării
Dacă în grădiniță și familie există o comunicare eficientă în funcție de nivelul de înțelegere și de vârstă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de integrare în grupul clasei
V.5. Prezentarea lotului de subiecți
„Orice activitate educațională ѕe întemeiază pe cunoașterea pѕihologică a ѕubiecților care fac obiectul unei aѕtfel de intervenții. Μai mult decât atât, calitatea proceѕului educațional depinde eѕențial de abilitățile pѕihologice ale celor ce-l întreprind. Emil Planchard a ѕintetizat aceaѕtă idee în ѕintagma Νemo pѕуchologuѕ, niѕi paedagoguѕ (Νu poți ѕă fii pedagog fără a fi pѕiholog), tocmai pentru a ѕublinia forța aceѕtei interdependențe” (Epuran, M., 2002, p. 32). Colectivul clasei experimentale este format din copii normal dezvoltați atât fizic cât și intelectual, cu vârste cuprinse între 4 ani și 5 ani. Preșcolarii sunt disciplinați, nu creează probleme în timpul activităților, sunt comunicativi și sociabili, cu un nivel normal de dezvoltare intelectuală. În ceea ce privește eșantionul de copii implicat în cadrul acestei cercetări, am urmărit adaptarea școlară a acestora, respectiv cele trei dimensiuni ale adaptării: adaptarea pedagogică, adaptarea relațională și adaptarea normativă. Adaptarea pedagogică este similară cu capacitatea copilului de a asimila cunoștințe, de a-și forma priceperi și deprinderi, abilități, competențe, care sunt vehiculate, tarnsmise și solicitate la nivelul procesului instructiv-educativ. Adaptarea relațională exprimă capacitatea preșcolarului de a se acomoda la grupul clasei, de a comunica și relaționa cu colegii și educatoarea, aspect deosebit de important într-un colectiv format din copii de vârste diferite. Adaptarea normativă pune în valoare capacitatea copiilor de a-și însuși normele de conduită atât în mediului grădiniței, cât și în cel extrașcolar. Copiii participanți la prezenta cercetare dețin un nivel de dezvoltare fizică și intelectuală corespunzătoare vârstei și competențelor specifice la nivelul standardelor curriculare prevăzute de programă.
Lotul experimental este format din 23 de preșcolari din grupa MIJLOCIE B, dintre care:
13 băieți și 10 fete;
În vârstă de 4 ani, 13 copii;
În vârstă de 5 ani, 10 copii;
Lotul de control (martor) este format tot din 23 de preșcolari, din grupa MIJLOCIE A, dintre care:
13 băieți și 10 fete;
În vârstă de 4 ani, 5 copii;
În vârstă de 5 ani, 18 copii;
În reprezentare grafică, cele două grupe incluse în cercetare se prezintă astfel:
Fig. 1 Reprezentare grafică după criteriul vârstei preșcolarilor
V.6. Prezentarea datelor, analiza și interpretarea rezultatelor cercetării
Realizarea evaluării inițiale
În evaluarea inițială am avut în vedere cerințele Programei activităților din grădiniță. La nivelul învățământului preșcolar, în plan comportamental, copiii trebuie să aibă formate următoarele capacități:
Competențe specifice:
„Cunoașterea și respectarea normelor de comportare în societate;
Educarea abilității de a intra în relație cu ceilalți;
Educarea trăsăturilor pozitive de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de ceilalți;
Dezvoltarea comportamentelor de cooperare, prosociale, proactive (inițiativă);
Dezvoltarea abilității de recunoaștere, acceptare și respect al diversității” (Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Curriculum pentru Învățământ preșcolar 3-6 ani, domeniul Om și societate).
În vederea cunoașterii nivelului de înțelegere, operare și aplicare a normelor de comportament civic, am aplicat teste având următoarele obiective:
Obiective:
Să-și adapteze comportamentul propriu la cerințele grupului în care trăiește: grădiniță, grupul de joacă, familie;
Să participe la decizii comune;
Să aprecieze în situații concrete unele comportamente și atitudini în raport cu norme prestabilite și cunoscute;
Să manifeste prietenie, toleranță, armonie, concomitent cu învățarea autocontrolului;
Să răspundă adecvat verbal sau comportamental, la cerința formulată.
Itemi:
Desenează cel puțin doi prieteni -2 puncte;
Colorează doar personajele pozitive -2 puncte;
Expune cu propriile cuvinte, utilizând limbajul corect, fluent, expresiv, o situație în care s-a realizat o faptă bună – 1 punct;
Identifică toate situațiile în care copiii din imagini realizează o faptă bună – 3 puncte;
Găsesc un alt final al poveștii, în care iezii să nu fie mâncați de lup – 2 puncte.
Durata activității:
30 – 35 minute/activitate
Notare:
A comportament atins pentru punctaj între 9 și 10 puncte;
D comportament în dezvoltare pentru punctaj între 6 și 8 puncte;
S necesită sprijin pentru punctaj mai mic de 6 puncte;
Concluzii în urma evaluării inițiale:
Prin testele aplicate am urmărit să cunoaștem care este atitudinea copiilor despre comportarea unor personaje redate prin desen, poziția pe care aceștia o ocupă în sfera prieteniei (le-am cerut să-și deseneze prietenii, iar verbal am aflat care este fiecare membru în desen, raportând cele redate în desen cu testul de cunoaștere psihologică). Totodată, prin evaluare diagnostic inițială a nivelului de operare cu normele de comportament civilizat, am identificat și factorii socio-culturali din familie. De asemenea, am urmărit să identificăm copiii care recunosc un comportament pozitiv, când este redat în antiteză cu cel negativ, precum și deprinderile de exprimare verbală. (Anexa 1)
Rezultatele obținute la evaluarea inițială la grupa experimentală
Grupa mijlocie B:
23 copii înscriși, 23 copii prezenți,
4 copii comportament atins – capacitatea maximă (au obținut 10 puncte) = 17,4%
12 copii capacitate medie – comportament în dezvoltare = 52,2%
7 copii necesită sprijin = 30,4%
Centralizarea datelor obținute la evaluarea inițială de la cele două grupe implicate în cercetare se prezintă astfel:
Tabel 1: Grupa experimentală – evaluare inițială
Rezultatele obținute la evaluarea inițială la grupa de control
Grupa mijlocie A:
23 copii înscriși, 23 copii prezenți,
5 copii comportament atins – capacitatea maximă (au obținut 10 puncte) = 21,7 %
10 copii capacitate medie – comportament în dezvoltare = 43,5 %
7 copii necesită sprijin = 34,8 %
Tabel 2: Grupa de control – evaluare inițială
Din datele sintetizate în urma evaluării inițiale la cele două grupe, rezultă că la probele inițiale rezultatele sunt echilibrate. Nivelul comportamentului atins înregistrează un mic avans la grupa de control, respectiv 4.3%, în timp ce pentru comportamentul în dezvoltare grupa experimentală are un avans de 8,7%. Numărul copiilor care necesită sprijin înregistrează aproximativ o treime din totalul copiilor, pentru fiecare grupă participantă la experiment. Comparativ, cele două grupe au obținut la evaluarea inițială următoarele rezultate:
Fig. 2 Reprezentare grafică comparativă evaluare inițială
Realizarea evaluării formative
Evaluarea formativă (continuă), realizează verificări sistematice pe parcursul programului, pe secvențe mai mici, oferind cadrului didactic posibilitatea de verificare a tuturor copiilor și a întregii materii de studiu (privind elementele esențiale ale conținutului). Această modalitate de verificare vizează evaluarea rezultatelor și a procesului care le-a produs, în vederea ameliorării acestuia, scurtând mult intervalul dintre evaluarea rezultatelor și perfecționarea activității: „Evaluarea randamentului școlar constituie o componentă constantă a activității didactice, integrată structural și funcțional în această activitate. În didactica modernă, evaluarea este considerată parte integrantă a procesului de învățământ, furnizând în primul rând, cadrelor didactice informațiile necesare desfășurării optime a acestui proces. A evalua rezultatele școlare înseamnă a determina măsura în care obiectivele procesului de învățământ au fost realizate, precum și eficiența strategiilor didactice utilizate. Astfel, evaluarea facilitează reglarea și autoreglarea procesului de învățământ, informația urmând o cale inversă de la efecte la cauze, de la ieșire la intrare” (Dumitriu, C., 2009, p. 103). Prin evaluarea formativă se realizează compararea rezultatelor copiilor cu obiectivele concrete, operaționale și înregistrarea progreselor obținute pe parcursul programului. În același timp, exercită funcția de constatare a rezultatelor și sprijinirea continuă a copiilor de-a lungul programului printr-o apreciere mai nuanțată, generează relații de cooperare între cadrul didactic și copii și dezvoltă capacitatea de autoevaluare la aceștia. Prin această formă de evaluare se diminuează timpul utilizat pentru evaluare, sporind disponibilitățile de timp pentru instruire-învățare. Conform cerințelor programei, „Evaluarea reprezintă o componentă organică a procesului de învățământ. Se recomandă cu prioritate metode moderne de evaluare precum: observarea sistematică a comportamentului elevilor, centrarea pe progresul personal, autoevaluarea, realizarea unor proiecte care să valorifice achizițiile copiilor și să stimuleze în același timp dezvoltarea de valori și atitudini în contexte firești, sincretice, adaptate vârstei. Este recomandabil ca evaluarea să se realizeze prin raportare la competențele specifice, evitându-se comparațiile între copii. De asemenea, evaluarea orientează cadrul didactic în reglarea strategiilor de predare, pentru o mai bună adecvare la particularitățile individuale și de vârstă ale preșcolarilor. Procesul de evaluare valorifică și experiențele de învățare, respectiv competențele dobândite de către copii în contexte nonformale sau informale. Rezultatele copiilor vor fi înregistrate, comunicate și discutate cu părinții. În întreaga activitate de învățare și evaluare va fi urmărit, încurajat și valorizat progresul fiecărui copil“ (Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Curriculum pentru Învățământ preșcolar 3-6 ani).
Formarea unui comportament civilizat se realizează dacă se folosesc mijloace și procedee didactice care să-i implice pe copiii preșcolari în propria formare, iar activitățile să fie concepute astfel încât să participe cu plăcere la ele. Astfel, prin metoda proiectelor la vârste timpurii ne-am propus evaluarea dezvoltării relaționării copiilor, implicarea în activitatea de grup, folosirea unui limbaj adecvat cu colegii din grupa de lucru, manifestarea toleranței și acordarea sprijinului prin încurajare: „Din punct de vedere educativ, se impun cu necesitate explicații acordate copiilor asupra modului în care comportamentul lor îi afectează pe cei din jur, fapt care le deschide o nouă viziune asupra lumii și a regulilor ei. Majoritatea teoreticienilor care abordează problema dezvoltării morale punctează ca deosebit de importantă explicarea felului în care regulile morale protejează oamenii. Luarea în calcul a perspectivei celuilalt constituie, după cum se știe, un aspect semnificativ al teoriei lui Kohlberg despre judecata morală” (Jeder, Daniela, 2004, p. 57). În activitatea cu copiii preșcolari este importantă stimularea colaborării, a interesului și motivației acestora prin organizarea unor activități de învățare variate, adaptate nevoilor individuale ale fiecărui preșcolar. Dacă din punct de vedere pedagogic în procesul de învățământ se respectă particularitățile de vârstă și cele individuale ale copiilor, ținând seama de faptul că modul de a percepe, de a înțelege, de a memora, de a opera pe plan mintal nu este identic la toți copiii, atunci putem spune că preșcolarilor le sunt asigurate șanse egale de dezvoltare și manifestare a personalității.
Metoda proiectelor Metoda proiectelor este strategia didactică des folosită pentru verificarea și structurarea cunoștințelor. Se axează pe aplicarea practică a cunoștințelor acumulate, stimulând copiii să caute răspunsuri la întrebările care-i preocupă. Temele se aleg ținându-se seama de particularitățile de vârstă și nevoile de cunoaștere ale copiilor. Prin harta proiectului se stabilesc obiectivele operaționale, resursele materiale și umane. Cadrul didactic are rolul de coordonator al întregii activități educative, implicând totodată și părinții. Se pune mare accent pe interdisciplinaritate, asigurând astfel structurarea cunoștințelor însușite la mai multe arii curriculare, precum și cele pe care le dețin din familie.
Tema proiectului: Comportarea civilizată
Motivarea alegerii temei:
Fiecare copil așteaptă să fie descoperit, apreciat și înconjurat cu atenție. Ei trebuie sensibilizați în legătură cu ceea ce este frumos și bun în lumea aceasta, trebuie să fie conștientizați de importanța comportării civilizate pentru cei din jurul lor, dar și pentru propria imagine. Comportamentul civilizat aduce satisfacții deoarece cei din jur le acordă mai mare încredere și respect celor care îi tratează cu respect, înțelegere și încredere. Știm prea bine că nimic nu este mai prielnic decât exemplul. Activitatea de colectare a datelor pentru proiect am realizat-o prin diverse jocuri, făcând apel la ipoteza lucrării, potrivit căreia: Dacă în grădiniță și familie există o comunicare eficientă în funcție de nivelul de înțelegere și de vârstă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de integrare în grupul clasei
Obiectivul general al proiectului : Dezvoltarea abilităților comportamentale și socio-emoționale ale copiilor de vârstă preșcolară, ca premisă a susținerii dezvoltării. Obiectivele operaționale:
O1: Să experimenteze în cadrul programului educațional specific unele tehnici și strategii de formare a comportamentelor socio-emoționale adecvate;
O2: Să își corecteze unele comportamente indezirabile care se pun în evidență în unele momente;
O3: Să fie favorizate și dezvoltate abilitățile socio-emoționale ale copiilor preșcolari; O4: Să coopereze și să comunice în cadrul jocurilor;
O5: Să manifeste interes și motivație pentru descoperire și aplicarea cunoștințelor însușite în contexte diferite;
Resurse:
Materiale: biblioteca grupei, fișe de lucru, CD –uri;
Postere cu:
– imagini reprezentând situații de comportament ale copiilor sau ale personajelor unor povești; -texte cu ghicitori, glume;
Umane: copiii grupei, părinții interesați;
Temporale – o săptămână;
Procedurale: observarea spontană și dirijată, jocul didactic, jocul de rol, explicația, povestirea, lucrul în echipă, exercițiul practic, învățarea prin descoperire;
Durata proiectului:
O săptămână
Harta proiectului:
realizată cu copiii și afișată în sala de grupă;
Conținutul și activitățile propuse:
Înființarea unei mini-album în sala de clasă, cu imagini care surprind comportarea civilizată;
Vizionare CD cu întâmplări relevante pentru comportare;
Realizarea unor interviuri imaginare cu personajele din poveștile cunoscute despre comportamentul pe care l-au avut în povești (Pinocchio, lupul, vulpea, ursul cafeniu, Alice, ș.a).;
Creații literare pentru copii: Cățelușul șchiop, Nu numai la grădiniță, Fapte bune, ș.a.;
Joc de rol;
Brainstorming – De ce este bine să ne comportăm civilizat?
Realizarea unui poster cu regulile grupei. (Anexa 2)
Concluziile proiectului Pentru realizarea proiectului am stabilit inventarul de activități pentru o săptămână. Categoriile de activități planificate au răspuns cerințelor Programei preșcolare. Am selectat mijloacele de realizare în așa fel încât temele să fie cât mai atractive, pentru planificarea activităților pe durata desfășurării proiectului. Pe parcursul desfășurării proiectului copiii și-au îmbogățit volumul de cunoștințe despre ce înseamnă să fii civilizat. În vederea atingerii obiectivelor propuse în cadrul activităților de predare-învățare, am ales calea cea mai eficientă pentru informarea și formarea unor deprinderi de comportare civilizată. Metodele de eficientizare a activităților favorizează însușirea cunoștințelor, formarea de priceperi, deprinderi, atitudini si aptitudini. Conținuturi/activități de învățare Ca activități de învățare am utilizat:
jocul didactic;
jocul de rol;
lectura realizată în grădiniță;
lecturi ale părinților;
repovestiri;
dramatizări;
convorbiri;
activități de creație/artistico-plastice (desene, colaje);
Am ales ca texte suport creații reprezentative pentru copilăria mică, cum ar fi: Ciuboțelele ogarului, de Călin Gruia ; Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă; Cei trei purceluși, poveste populară, Pinocchio, de Carlo Collodi, poezia Fapte bune, ș.a .
Metode și tehnici de evaluare:
joc didactic;
povestire;
carnaval cu personaje pozitive din poveștile discutate;
expoziție cu lucrările realizate: colaje, desene, măști confecționate;
Realizarea evaluării finale
Am realizat evaluarea finală folosind chestionarul. Un chestionar l-am aplicat părinților și unul copiilor. Prin aceste chestionare am urmărit identificarea gradului de operare în situații concrete cu normele de comportare civilizată, dar și percepția privind creșterea integrării în grupul clasei prin adoptarea unui comportament civilizat. În chestionar folosim următoarea notație: R1: pentru primul răspuns de la fiecare întrebare, R2; pentru al doilea răspuns din întrebare (a doua opțiune); R3, R4, R5, fiecare pentru opțiunea cronologică a întrebării. Chestionarul aplicat copiilor (Anexa 3) și răspunsurile primite, exprimate numeric și procentual, sunt următoarele:
Te joci cu jucăria ta preferată. Un coleg vine și-ți ia jucăria, fără să ți-o ceară. Ce faci?
R1: Îmi recuperez jucăria smulgândui-o = 0 răspunsuri
R2: Îi cer politicos să mi-o înapoieze = 14 răspunsuri = 60,8 %
R3: Îl conving să ne jucăm împreună = 6 răspunsuri = 26 %
R4: Solicit educatoarei să-mi facă dreptate = 3 răspunsuri = 13 %
Centralizarea răspunsurilor primite și exprimarea lor procentuală arată evoluția comportamentului copiilor după activitățile de educare a comportamentului civic-cotidian.
Tabel 3: Centralizare răspunsuri întrebarea 1
Analizând comparativ rezultatele înregistrate de cele două grupe de preșcolari implicate în cercetare, se observă faptul că la grupa experimentală, respectiv grupa mijlocie B, se înregistrează un procent mai mare la comportamentele civic-cotidiene, față de grupa de control. La grupa experimentală, activitățile derulate în scopul stimulării abilităților civic-cotidiene au fost eficiente.
Reprezentarea grafică comparativă pune în evidență diferențele între cele două grupe de preșcolari.
Fig. 3 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 1
Ești la intrarea în clasă împreună cu o colegă. Cum procedezi?
R1: Deschid ușa și o poftesc să intre = 17 răspunsuri = 73,9 %
R2: Intru fără să privesc în jur = 4 răspunsuri = 17,3%
R3: Mă înghesui odată cu colega mea = 0
R4: Nu știu ce aș face = 2 răspunsuri = 8,7 %
Prin această întrebare am urmărit să identificăm în ce măsură comportamentele civic-cotidiene sunt aplicate în mod independent, adică devin automatisme. Astfel, pentru grupa experimentală rezultatele obținute la R1 (Deschid ușa și o poftesc să intre) înregistrează un procent de 73,9%, în timp ce pentru grupa de control procentul este de doar 47,8%. Diferența dintre aceste rezultate este unul semnificativ, respectiv de 26,1%. Întrebarea 2 confirmă eficiența activităților de educare a abilităților civic-cotidiene a preșcolarilor.
Tabel 4: Centralizare răspunsuri întrebarea 2
În reprezentare grafică, rezultatele obținute se prezintă astfel:
Fig. 4 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 2
Ești în timpul servirii mesei la grădiniță. Cum procedezi?
R1: Aștept până ce toți colegii au mâncarea în față = 16 răspunsuri = 69,5 %
R2: Mănânc fără să aștept = 5 răspunsuri = 21,7 %
R3: Mă grăbesc ca să am mai mult timp = 2 răspunsuri = 8,7 %
R4: Nu respect regulile = 0 răspunsuri = 0 %
Rezultatele înregistrate la cea de-a treia întrebare sunt cuprinse în următoarea centralizare:
Tabel 5: Centralizare răspunsuri întrebarea 3
Comportarea civilizată trebuie să devină normalitate, indiferent de situația cotidiană. Astfel, nu este suficient să-i învățăm pe copii să salute politicos persoanele mai în vârstă pentru a primi laude și complimente. Politețea și bunul simț trebuie să devină parte din comportarea cotidiană. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care am considerat necesară chestionarea unei situații de comportament în timpul servirii mesei. Copiii din grupul experimental au format comportamentul civic adecvat, în procent de 69,5%, față de 47,8 înregistrat de grupa de control.
Reprezentarea grafică comparativă este elocventă.
Fig. 5 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 3
Te joci în curte cu ceilalți copii. Unul cade și se lovește. Cum reacționezi?
R1: Îl ajut să se ridice și îl încurajez = 20 răspunsuri = 86,9 %
R2: Îmi continui joaca = 2 răspuns = 8,7 %
R3: Râd de el că a căzut = 0
R4: Nu mă interesează ce li se întâmplă altora = 1 răspuns = 4,3%
Educarea atitudinii morale de altruism trebuie începută încă de la grădiniță, pentru a deveni comportament în etapele următoare. Astfel, la presupunerea că un copil cade în curte și se lovește, copiii din grupa experimentală au optat pentru varianta Îl ajut să se ridice și îl încurajez în procent de 86,9%, în timp ce copiii din grupa de control înregistrează un procent de 43,4%; deci se situează la jumătatea primului procent.
Tabel 6: Centralizare răspunsuri întrebarea 4
În reprezentare grafică procentuală rezultatele obținute la cea de-a patra întrebare se prezintă astfel:
Fig. 6 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 4
Expresiile: „te rog” și „mulțumesc” le folosești pentru că:
R1: Așa te-au educat parinții = 10 răspunsuri = 43,4 % R2: Știi că dacă ești politicos ești apreciat de ceilalți copii și de cunoscuți = 11 răspunsuri = 47,8 %
R3: Le folosesc doar cu adulții = 2 răspunsuri = 8,7 %
R4: Le folosesc foarte rar = 0
Tabel 7: Centralizare răspunsuri întrebarea 5
Comportarea civic-cotidiană este reprezentată atât ce atitudinea în anumite situații, de reacțiile umane, dar și de modul de adresare și de răspuns. Prin ultima întrebare a chestionarului adresat copiilor am urmărit să identificăm gradul în care copiii grupelor mijlocii folosesc expresiile te rog și mulțumesc. Alegerile făcute de copiii din grupa experimentală înregistrează cel mai mare procent pentru varianta Știi că dacă ești politicos ești apreciat de ceilalți copii și de cunoscuți, cu un procent de 47,8%, urmată de prima variantă, adică Așa te-au educat parinții, în procent de 43,4%. La grupa de control cel mai mare procent este atribuit primei variante, cu un procent de 39%.
Fig. 7 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 5
Răspunsurile primite de la copii la chestionarul aplicat denotă faptul că procentul cel mai mare este înregistrat de răspunsurile care vizează comportamente pozitive. Copiii au comportamente specifice vârstei preșcolare. Educația civică se realizează atât în grădiniță, cât și în familie. Αșa duрă cum еstе binе-cunοscut, familia еstе cеl dintâi cadru sοcial dе carе fiеcarе cοрil arе nеvοiе, fiind mеdiul cеl mai рriеlnic реntru dеzvοltarеa și dеsăvârșirеa ființеi umanе. În cadrul familiеi cοрilul simtе siguranță, liniștе, afеcțiunе, sеninătatе, carе cοnstituiе ο atmοsfеră рriеlnică реntru dеzvοltarеa nοrmală și еcһilibrată și imрlicit un cadru nοrmal реntru adaрtarеa la cеrințеlе grădiniței. Ѕе еvidеnțiază aѕtfеl rοlul familiеi în еducația cοрilului. Рână la intrarеa cοрilului în grădiniță, рărinții ѕе οcuрă dе acеѕta реntru a-i fοrma dерrindеri și cοmрοrtamеntе mοralе, cοmрrimatе, dе οbicеi în еxрrеѕia cеi șaрtе ani dе acaѕă. Chestionarul aplicat părinților (Anexa 4) și răspunsurile primite sunt următoarele:
Cât de importantă vi se pare educația moral-civică pentru educarea copiilor în grădiniță?
R1: Foarte importantă
R2: La fel de importantă ca și celelalte activități
R3: Copiii sunt prea mici pentru a fi educați moral-civic
R4: Nu știu, nu răspund
Tabel 8: Centralizare răspunsuri întrebarea 1 părinți
Răspunsurile primite la această întrebare arată că părinții copiilor grupei experimentale consideră că educația civică este foarte importantă, în procent de 52,2%, în timp ce părinții grupei de control aleg această variantă de răspuns în procent de 39%. Această diferență de apreciere a educației civice între părinții celor două grupe implicate în cercetare apare în urma implicării părinților copiilor din grupa experimentală în activitățile extracurriculare organizate pe teme de educație civică. Deci, implicarea părinților copiilor în activitățile organizate de grădiniță contribuie la cunoașterea directă a importanței formării civic-cotidiene a copiilor de la cea mai fragedă vârstă. Reprezentarea grafică a datelor obținute evidențiază diferențele de opinie ale părinților celor două grupe.
Fig. 8 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 1 părinți
Sunteți cu copilul într-un market. Acesta insistă să-i cumparați o jucărie. Cum reacționați?
R1: Dacă nu am stabilit de acasă acest lucru, nu i-o cumpăr
R2: Îl conving că nu îi este necesară
R3: Cedez insistențelor
R4: Nu știu, nu răspund
Tabel 9: Centralizare răspunsuri întrebarea 2 părinți
Prin această întrebare am urmărit să identificăm cât de consecvenți sunt părinții când se apelează la autoritate. Este cunoscut faptul că actualii părinți se implică sporadic în educarea comportamentului propriilor copii, folosindu-se de respectarea copiilor conform drepturilor, dar fără nicio obligație. Părinții care au fost cooptați în activitățile de educație civică a copiilor, vor avea în vedere respectarea unor comportamente civic-cotidiene în toate împrejurările, pe când cei care se simt obligați de statutul de părinți să-i ofere copilului tot ce își dorește vor ceda cu ușurință insistențelor copilului în detrimental comportamentului civic. Datele obținute se regăsesc și în reprezentarea grafică procentuală.
Fig. 9 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 2 părinți
Copilul dorește să-l duceți în parcul de joacă. Când ajungeți acolo este nemulțumit și vrea să mergeți să se plimbe cu rolele. Cum procedați?
R1: Discut cu el despre alegerea făcută initial
R2: Nu îl ascult; neglijez cerere
R3: Cedez insistențelor și mergem după role, ca să nu-l supăr
R4: Îl cert spunându-i că nu face ce vrea
Tabel 10: Centralizare răspunsuri întrebarea 3 părinți
Cea de-a treia întrebare a chestionarului adresat părinților pune în evidență relația părinților cu copiii. Prin modul de relaționare părinți-copii se poate educa stima de sine la copii încă de la grădiniță. Observăm că părinții copiilor din grupul experimental acordă cel mai mare procent primei alegeri, respectiv aceea că părinții discută cu copilul despre alegerea făcută initial (60,8%), față de rezultatele obținute în grupul de control (39%). Reprezentarea grafică procentuală este următoarea:
Fig. 10 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 3 părinți
Sunteți împreună cu copilul în vizită la bunici. Acesta devine neastâmparat; face o serie de obrăznicii. Cum procedați?
R1: Îi atrag atenția în mod discret
R2: Strig la el făcându-i observații în fața familiei
R3: Neglijez comportamentul copilului
R4: Îl rog pe soț/soție să-l potolească
Atitudinea părinților față de comportamentul copiilor în situații de criză este ilustrată de rezultatele înregistrate la cea de-a patra întrebare. Chiar dacă incidentul se produce în familie, opinia părinților trebuie să fie una constructivă. Prin comunicare corespunzătoare copiilor li se formează comportamente civic-cotidiene.
Tabel 11: Centralizare răspunsuri întrebarea 4 părinți
Fig. 11 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 4 părinți
Cât de importantă vi se pare comportarea civilizată a copilului dumneavoastră pentru creșterea gradului de popularitate în rândul colegilor din grădiniță?
R1: Foarte importantă
R2: Puțin importantă
R3: Deloc importantă
R4: Nu cunosc, nu răspund
Tabel 12: Centralizare răspunsuri întrebarea 5 părinți
Rezultatele obținute la această întrebare denotă faptul că părinții copiilor din grupa experimentală apreciază comportamentul civilizat al copiilor și ca modalitate de afirmare în grupul clasei. Procentul obținut pentru prima alegere, respectiv cea prin care comportarea civilizată a copilului pentru creșterea gradului de integrare în grupul colegilor din grădiniță este foarte importantă, înregistrează 82,6%, față de 47,8% cât înregistrează aceeași alegere în cazul părinților din grupul de control.
În reprezentare grafică centralizată, răspunsurile primite se prezintă astfel:
Fig. 12 Reprezentare grafică comparativă întrebarea 5 părinți
Răspunsurile primite de la părinți în urma chestionarului aplicat denotă faptul că aceștia sunt interesați de comportamentul copiilor, încă de când frecventează grădinița. Procentul cel mai mare este înregistrat de răspunsurile care vizează comportamente pozitive, specifice vârstei preșcolare. Putem afirma că educația civică se realizează atât în grădiniță, cât și în familie, nu doar la nivel declarativ, ci și în mod practic. Familia еstе cadrul sοcial în carе fiеcarе cοрil arе oportunitatea formarii, fiind mеdiul cеl mai рriеlnic реntru dеzvοltarеa și dеsăvârșirеa ființеi umanе. Siguranța, liniștеa, afеcțiunеa, necesare реntru dеzvοltarеa nοrmală și еcһilibrată sunt asigurate de părinții actuali, într-un număr tot mai mare în mediul urban, dar și în cel rural. Cunoașterea trăsăturilor de personalitate ale copiilor prezintă o importanță deosebită pentru rezultatele activității acestora. Comportamentul este una dintre trăsăturile personalității care influențează randamentul școlar și stima de sine, atât la nivel individual, cât și în cadrul colectivului de copii. Se cunoaște funcția educativă a aprecierilor, faptul că un sistem de evaluare poate stimula sau poate frâna dezvoltarea unei motivații puternice față de comportarea în societate. Interesul copilului pentru o activitate se reflectă în plăcerea de a o realiza și amplifica, iar sentimentul de sastisfacție pentru rezultatele obținute este major și hotărâtor pentru activitatea viitoare. Relațiile dintre copii în cadrul grupei, dintre cadrul didactic și ei, influențează randamentul, exprimarea dorinței de a se autodepăși a copiilor. Cooperarea cadrului didactic cu copiii, încrederea pe care o manifestă față de aceștia, atitudinea apropiată și în același timp exigentă, sunt elemente care favorizează manifestarea unui comportament civic apreciat de ceilalți.
V.7. Analiza comparativă a rezultatelor și evaluarea progreselor
Pentru formarea unei imagini de sine pozitivă este nevoie de o întărire pozitivă a activităților de joc ale copiilor, obișnuirea lor cu responsabilități și cu deprinderea de a lua anumite decizii, stimularea oricărei inițiative ce vine din partea copilului. Relația părinților cu copiii în planul comunicării trebuie să fie una foarte bună și astfel, dacă în grădiniță și familie există o comunicare eficientă în funcție de nivelul de înțelegere și de vârstă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de integrare în grupul clasei. Chiar dacă un copil greșește, cadrul didactic trebuie să găsească un ton potrivit de a explica, fără a-l jigni sau minimaliza eforturile. Este de preferat să avem o formulare de acceptare, dar cu sugestia care să îndrepte atitudinea sau comportamentul. De exemplu, este recomandabil să se folosească formulări de genul: Este bine și așa, dar …. în locul formulei Nu este bine. „Educația autentică trebuie să plece întotdeauna în opera de modelare a naturii umane de la cunoașterea diversității caracteristicilor și forțelor pe care le posedă fiecare copil, elev sau individualitate în parte. Cunoașterea structurii și dinamicii caracteristicilor personalității, a nivelului de dezvoltare intelectuală, emoțională, atitudinală constituie, de fapt, piatra unghiulară a oricărui proces educațional care își propune formarea dirijată a omului, influențarea modului său de comportare, adaptare și integrare în viața socială” (Dumitriu, G., 2004, p.6). Pentru a educa stima de sine în sensul creșterii acestui comportament, în cadrul activității la grupă se impune crearea unor condiții optime de afirmare a potențialului individualității fiecărui copil în situații personalizate sau socializate de învățare. Un alt aspect foarte important în activitatea cu copiii este acela de a nu face comparații între copii. Copilul are nevoie de aprecierea noastră pentru ceea ce face el, nu de o raportare a acțiunilor lui la un alt coleg. De asemenea, acest aspect al evitării comparațiilor trebuie cunoscut și de familiile copiilor. A-l compara pe un copil cu unul dintre frați reprezintă o greșeală pedagogică care poate avea repercursiuni în plan emotional, dându-i copilului neîncredere și alterând relațiile între frați. Dacă dorim o comparație este recomandat să comparăm copiii cu ei înșiși în perioade diferite, pentru a le sprijini eforturile. Orice comparație trebuie să aibă caracter stimulativ, copilului să i se aprecieze progresele. În activitatea cu copiii, mai ales în cazul celor care prezintă o stimă de sine scăzută, se recomandă stimularea pozitivă, întărirea motivației și a încrederii în propriile forțe, precum și reluarea unor anumite activități în vederea consolidării achizițiilor dobândite. Dintre atitudinile care duc la stimularea stimei de sine și educarea unui comportament civic, în cazul copiilor de vârstă preșcolară, amintim:
Să fie integrați în activitate, în mod participativ, toți copiii;
Să evidențiem aspectele pozitive și să le menționăm;
Să creem posibilități și opțiuni de manifestare ori de câte ori este posibil;
Să oferim recompense;
Copiilor timizi, să le trasăm responsabilități care să-i mobilizeze și să le asigure recunoștința colegilor (să împartă fișele, să ducă anumite materiale la alte grupe ș.a.);
Să facem aprecieri pozitive privind ținuta vestimentară, aranjarea lucrurilor, ș.a., știind că la această vârstă copiii au nevoie de apreciere, iar cei timizi în mod deosebit;
Cerințele să respecte particularitățile de vârstă și individuale ale copilului;
Proiectarea activităților să se facă cu respectarea principiilor didactice și cu folosirea unor mijloace și procedee adecvate;
Cerințele să fie formulate clar.
Este foarte important să acceptăm copiii așa cum sunt, profesori și părinți. A-l accepta pe fiecare copil așa cum este presupune o atitudine pozitivă în fața dificultăților lui de adaptare. Copilul nu trebuie etichetat ca fiind rău, nepriceput, indisciplinat. Se impune să-i responsabilizăm pe părinți să aibă în vedere efortul copilului, dorințele lui, chiar dacă rezultatul nu este cel așteptat. Comportamentele persoanelor din jurul fiecărui copil își pun amprenta pe modul lui de reacție și pe educația comportamentală. În acest sens, ilustrativă este lista de principii extrase din modul de viață al copilului, formulate de B.Wolfe:
„* dacă copilul este criticat, el învață să condamne;
* dacă copilul este tratat cu ostilitate, el devine bătăuș;
* dacă copilul este ridiculizat, el devine timid;
* dacă copilul este certat în permanență, el se simte vinovat;
* dacă copilul se simte tolerat, el învață să fie răbdător;
* dacă copilul este încurajat, el învață să fie încrezător;
* dacă copilul este prețuit, el învață să aprecieze;
* dacă copilul trăiește în spiritul dreptății, el învață să fie cinstit;
* dacă copilul trăiește într-un mediu care îl apreciează, el învață să se placă pe sine;
* dacă copilul trăiește într-un mediu în care există acceptare și prietenie, el învață să iubească și să ofere iubire celor din jur” (Wolfe, B., 2006, p. 18).
Atât părinții cât și cadrul didactic au datoria morală de a completa sau continua acțiunea formativă a copilului. Trebuie să-i învățăm pe copii de mici despre valoarea pe care o are fiecare dintre ei, ajutându-i astfel să-și formeze un comportament corespunzător. Altfel spus, nu este suficient ca un copil să fie genial, mult mai important este ca cei din jurul său să-l ajute să-și construiască un comportament pozitiv. Un copil fără calități de excepție poate avea performanțe bune dacă abordează sarcinile în mod pozitiv, cu încredere și curaj.
Noi adultii trebuie să-i susținem pe copii în ceea ce privește identificarea, exprimarea si controlul emoțiilor. Această susținere se realizează dacă îi încurajăm permanent pe copii pentru a-și exprima propriile emotii construindu-le un mediu sigur, aprobator.
Atât rolul părinților, cât și al profesorului care lucrează cu ei în grădiniță, sunt deosebit de importante prin faptul că activitățile copilului mic au nevoie de atitudine pozitivă. De exemplu, copilul care pune întrebări tot timpul nu trebuie sancționat sau certat, ci stimulat prin răspunsuri. Sau dacă a realizat din plastilină o mașinuță și nu o căsuță cum i s-a spus, acesta trebuie să fie un prilej pentru adulți să afle motivația activităților lui și nu să-i anuleze munca.
Se știe că preșcolarii emotivi, timizi nu obțin întotdeauna rezultatele dorite și meritate de ei pentru că se adaptează mai greu la noile condiții de învățare și într-o perioadă mai lungă de timp. În acest sens, cunoașterea particularităților individuale ale fiecărui preșcolar îi permit cadrului didactic să-i trateze pe copiii emotivi cu răbdare și blândețe, încurajându-i pentru a căpăta încredere în forțele proprii. În activitatea didactică se are în vedere folosirea unor diverse metode și procedee activ-participative, crearea unor situații de învățare bazate pe autonomia intelectuală și acțională a copiilor, stimularea imaginației creatoare, a potențialului lor creator, a gândirii critice, dar și a gândirii divergente centrată pe strategii euristice. „Dacă luăm în considerare faptul ca învățământul preșcolar este prima treaptă de educație instituționalizată pe care o parcurge copilul, atunci ar trebui să specificăm succint câteva dintre cele mai importante aspecte ale dezvoltării în acest interval. Caracteristicile de vârstă ale preșcolarității, de cele mai multe ori, sunt descrise din perspectiva a cinci planuri: fizic, motricitate, limbaj – respectiv, vorbirea, gândirea și învățarea, și socializarea. Tabloul general al dezvoltării psiho-fizice a copilului preșcolar descrie, în primii ani ai perioadei respective, o creștere lentă pe fondul unor comportamente extreme: de la vulnerabilitate la abilitate, de la perspicacitate la ignoranță” (Ciolan, L., 2013, p. 14).
CONCLUZII
Prin cercetarea pedagogică desfășurată am pus în evidență importanța comunicării cu copiii în plan comportamental în vederea folosirii comportamentului civic în grădiniță, în familie și în toate împrejurările. Argumentele verifică ipoteza lucrării, potrivit căreia, dacă în grădiniță și familie există o comunicare eficientă în funcție de nivelul de înțelegere și de vârstă cu copiii în plan comportamental, atunci comportamentul moral-civic în grădiniță va fi apreciat de colegi prin gradul de integrare în grupul clasei.Cei mai importanți factori de dezvoltare ai abilităților comportamentale vizează contextele și oportunitățile sociale variate oferite copiilor, răspunsurile adecvate din partea adulților, părinților și profesorilor, modelul personal de exprimare al emoțiilor și rezolvare al problemelor sociale și emoționale. Asigurarea unor contexte structurate, cum ar fi: utilizarea regulilor pentru ghidarea comportamentului copiilor într-o situație socială, dar și oferirea unor oportunități de exersare a abilităților sociale de cooperare, așteptare a rândului, rezolvare eficientă a conflictelor cu ceilalți, împărțirea jucăriilor, au contribuit la îmbunătățirea abilităților civice ale copiilor de vârstă preșcolară în faza de post intervenție, ceea ce a determinat creșterea complianței la reguli și a frecvenței de manifestare a comportamentelor prosociale. Tratarea fiecărei situații de conflict la nivelul grupei ca pe o situație de învățare a abilităților de gestionare eficientă a abilităților de rezolvare de conflicte cum ar fi: exprimarea emoției în cuvinte, negocierea, compromisul, a condus la creșterea abilităților de exprimare emoțională, înțelegere a emoțiilor și autoreglare emoțională și comportamentală. Acest tip de intervenție a înlocuit abordarea tradițională în care copiii erau certați și pedepsiți pentru că au generat un anume conflict. Considerăm că oferirea unui feedback pozitiv corect, renunțarea la critica și feedbackul negativ, recompensarea corectă utilizată în practica la grupă, stabilirea și aplicarea corectă a regulilor de grup, precum și evitarea etichetării, pozitive sau negative a copiiilor de către profesori, părinți sau copii, ar putea influența într-o manieră pozitivă calitatea actului educațional asigurând bazele formării abilităților civice. Prin implementarea în grădiniță a unor programe educaționale de dezvoltare a comportamentelor civice se atinge realizarea următoarele influențe informative benefice în procesul formării reprezentărilor și cunoștințelor specifice dezvoltării comportamentului moral civic, dar și a celor socio-emoționale ale copiilor:
Îmbogățirea vocabularului cu cuvinte și expresii specifice comportamentului civilizat, respectiv înțelegerea, numirea și exprimarea emoțiilor;
Însușirea și respectarea de norme și reguli necesare unei vieți de calitate în grupul de aceeași vârstă;
Îmbogățirea cunoștințelor legate de relațiile sociale și trăirile emoționale desprinse din lectura textelor cu conținut specific;
Capacitatea de a stabili relații corecte între faptele fiecăruia și consecințele lor;
Capacitatea de a povesti întâmplări reale sau imaginare cu caracter socio-emoțional.
În ceea ce privește influențele formative ale educației realizată în grădiniță și în familie, considerăm că sunt extrem de relevante și depind de competența și atitudinea personalului didactic care necesită o pregătire prealabilă. În centrul programului formativ stă formatorul motivat și motivator, pentru crearea unui climat afectiv și social de suport, în care fiecare copil să fie implicat și valorizat în propriul proces de formare. În acest sens, cadrul didactic constituie un model pentru copilul preșcolar, în vorbire, în ținută, în comportament și în atitudine. Totodată, profesorii formează front comun cu părinții pentru coeziune și continuitate în educația copilului. Prin atitudinea și implicarea pedagogică, fiecare cadru didactic poate forma copii diciplinați, respectuoși, comunicativi și empatici, doar modelându-și propriul comportament și devenind model. Contribuția profesorilor la dezvoltarea stimei de sine a copiilor, a stabilității, a liniștii interioare, a capacității de a contempla frumosul, de a ierta, de a-și face prieteni, de a fi sociabili, este completată de dezvoltarea sentimentului de siguranță al copiilor, a toleranței, solidarității și perseverenței. Un rol determinant în formarea și modelarea comportamentelor emoționale și sociale îl are și informarea părinților. Încheierea unor programe de parteneriat educațional cu familia prin care părinții și grădinița colaborează în mod real, ca parteneri egali în educația copilului, are rezultate benefice în ceea ce privește comunicarea părinte-copil. Rezultatele obținute în cadrul prezentei cercetări confirmă nevoia de aplicare a principiilor educației socio-emoționale în sensul realizării comportamentelor civice în activitatea didactică de zi cu zi, valoarea și caracterul educativ având un impact major asupra practicii educaționale, în pregătirea pentru viață a copiilor. Astfel, valorificarea susținută, consecventă și pe scară largă a informațiilor, modelelor și exemplelor propuse de noi ar putea conduce la o calitate mai bună a educației în rândul copiilor preșcolari.
BIBLIOGRAFIE
***Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Curriculum pentru Învățământ preșcolar 3-6 ani, domeniul Om și societate
***Programa activităților instructiv-educative în grădinița de copii. Curriculum pentru Învățământ preșcolar 3-6 ani
*** Patriarhia Română, Apostolat Educational, ora de Religie – cunoaștere și devenire spirituală, Editura Basilica, București, 2010
Bonchiș, Elena, Familia și rolul ei ȋn educarea familiei. Iași: Editura Polirom, Iași, 2011
Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1997
Cerghit, Ioan, Sisteme alternative de instruire și ȋnvățare. Structuri, stiluri și strategii, Editura Aramis, București, 2002
Chiș, Vasile, Pedagogia contemporană – pedagogia pentru competențe, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2005
Chiș, Vasile, Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2002
Ciolan, Laura, Elena, Dezvoltarea educației timpurii. Aplicații privind mamagementul proiectelor. București: Editura Universității din București, 2006
Ciolan, Laura, Elena, Gata de școală? Facilitarea tranziției de la grădiniță la învățământul primar, în revista Protecția Socială a Copilului – Revistă de Pedagogie și Asistență Socială – Anul XV – Nr. 3-4 (51-52)/2013, Universitatea București
Ciolan, Lucian, Învățarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar, Editura Polirom, Iași, 2001
Claparde, Edouard, Psihologia copilului și pedagogia experimentală, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1975
Crețu, Tinca, Psihologia educației, Editura Credis, Bucuresti, 2004
Crețu, Tinca, Psihologia copilului, Ministerul Educației și Cercetării, București, 2005
Crețu, Tinca, Psihologia vârstelor, Editura Tipografia Universitatii Bucuresti, 1994
Cristea, Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogicã R.A., București, 1998
Drăgan, I., Nicola,I., Introducere în cercetarea psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004
Dumitriu Gheorghe, Dumitriu, Constanța, Psihopedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2004
Dumitriu, Constanța, Introducere în cercetarea psihopedagogică, Editura Didactică și Pedagogică R.A., București, 2004
Dumitriu, Gheorghe, Sistemul cognitiv și dezvoltarea competențelor, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2004
Epuran, Mihai, Antrenament mental, Conspecte, Note, Sinteze, Editura FEST, București, 2002
Flueraș, Vasile, Ulrich, Cătălina, Specificul dezvoltării copilului, în Educație timpurie și specificul dezvoltării copilului preșcolar, Editura Educația 2000+, București, 2008
Glava, A, Glava, C., Introducere în pedagogia preșcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002
Golu, P, Verza, E., Zlate, M., Psihologia copilului, Editura Didactică și Pedagogică, București , 1994
Hobjilă, Angelica, Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului, Editura Institutul European, 2008
Hobjilă, Angelica, Manifestări ale identității și ale alterității în comunicarea didactică, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2013
Ilie, Marian D., Influența curriculum-ului implicit asupra capacității productive a procesului de învățământ, în revista Schimbări de paradigmă în științele educației, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005
Ionescu, M., Bocoș, M., Tratat de didactică modernă, Editura Paralela 45, Pitești, 2009
Isembert, Andre, L`education des parents- Paris, Presses Universitaires de France, 1998, în Revista de pedagogie Nr. 2/2010
Jeder, Daniela, 2004, Niveluri ale moralității și educației morale, în revista Didactica Pro, nr. 5 – 6
Jinga, I., Negreț, I., Învățarea eficientă, Editura Edetis, București, 1994
Jurcău, E., Jurcău, N., Învățăm să vorbim corect, Editura Printek, Cluj-Napoca, 1999
Manolescu, Marin, Ghid metodologic de evaluare a elevilor din clasa pregătitoare, București, 2014
Minulescu, Mihaela, Psihologia copilului mic, Editura Psyche, București, 2003
Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica Moderna, Editura Dacia, Cluj- Napoca, 2004
Necșoi, Daniela, Veronica,, Psihosociopedagogia familiei, curs pentru anul III-PIPP, Brașov, 2010
Necula, Constantin, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 40-41
Necula, Constantin, Alexandru Rusu, Farmacia de cuvinte, Editura Agnos, Sibiu, 2014
Negreț- Dobridor, I., Teoria generală a curriculumului, Editura Polirom, Iași, 2008
Nicola, Ioan, Pedagogie, 1994, Editura Didactică și Pedagogică, București
Opriș, M., Metode de predare – învățare. Modele și aplicații, Editura Sfântul Mina, Iași, 2006
Păun, Emil, Iucu, Romița, Educatia prescolară în România, Editura Polirom, Iași 2002
Petrescu, P., Pop, V., Transdisciplinaritatea – o nouă abordare a situațiilor de învățare, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2007
Popovici, Doru-Vlad, Balotă, Alina, Introducere în psihopedagogia supradotaților Editura Fundației Humanitas, București, 2004
Preda, V, Dezvoltarea copilului preșcolar, Revista Învățământului Preșcolar, nr. 1-2, 2006
Răduț-Taciu Ramona, Muncaci Maria-Lucia, Nica Henorel, De la joc la învățare, Editura Humanitas, 2009
Sf. Ioan Gură de Aur, Despre slava deșartă și creșterea copiilor, http://www.cuvantul ortodox.ro/2010/08/12
Stăniloae, Dumitru, Teologia Dogmatică ortodoxă, Eibmo, 1978
Stoica, Adrian, Evaluarea progresului școlar – de la teorie la practică, Editura Humanitas Educațional, București, 2007
Tomescu, Milena, dreptul familiei- protecția copilului, Editura All Beck, București, 2005
Tomșa, Gheorghe, Oprescu, Nicolae, Bazele teoretice ale psihopedagogiei preșcolare, Editura , V & I Integral, București, 2007
Ungureanu, Dorel, Educație si curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara, 1999
Verza Emil, Verza Florin, Psihologia vârstelor, Editura ProHumanitate, București, 2004
Verza Florin Emil, Afectivitate și comunicare la copiii în dificultate, Editura Fundației Humanitas, București, 2004
Vrasmaș Ecaterina, Imaginea de sine și stima de sine în educația timpurie, în Educația copilului preșcolar, Editura Prohumanitas, București, 1999
Vrășmaș, Ecaterina, Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, București, 2002
Vrășmaș, Ecaterina, Educatia copilului prescolar. Elemente de pedagogie la vârsta timpurie, Bucuresti, Editura Pro Humanitate, 1999
Wolfe, B., Stima de sine la copiii preșcolari, apud, Revista Învățământului Preșcolar, nr. 1-2, 2006,
Zlate, Mielu, Eul și personalitatea (ediția a treia adăugită). Editura Trei, București, 2002
Zlate, Mielu, Introducere în psihologie. Ediția a III-a, Editura Polirom, Iași, 2015
Resurse creștine românești, Cum să crești un copil moral, http://www .rcrwebsite. com /mandf .htm, accesat la data de 2018.04.12).
http://www.omfal.ro/materiale-didactice/educatie-civica
http://epovesti.ro/planse_de_colorat/copii/https://www.google.ro/search?q=imagini+regulile+grupei&espv
https://www.google.ro/search?q=planse+ce+colorat+pentru+copii&site
http://ziarullumina.ro/omul-coroana-si-sacerdot-al-creatiei-40193.html
http://www.biserica.ch/docs/Invatatura_Ortodoxa/ce_este_biserica.htm,
ANEXE
Anexa 1
Fișă evaluare inițială
1. Desenează-ți prietenii. Folosește creioanele colorate.
2. Colorează personajele cu care ai vrea să fii prieten:
(imagini preluate de pe http://e-povesti.ro/planse_de_colorat/copii/)
3. Alege imaginile în care îți place cum procedează copiii:
(imagini preluate de pe http://www.omfal.ro/materiale-didactice/educatie-civica)
4. Spune o situație în care s-a întâmplat o faptă bună (din povești, sau din experiența ta)
5. Găsește un alt sfârșit pentru povestea „Capra cu trei iezi”. Desenează cum ai vrea tu să se termine povestea.
Anexa 2
REGULILE GRUPEI
(Imagini de pe: https://www.google.ro/search?q=imagini+regulile+grupei&espv)
Anexa 3
CHESTIONAR PENTRU COPII
Te joci cu jucăria ta preferată. Un coleg vine și-ți ia jucăria, fără să ți-o ceară. Ce faci?
R1: Îmi recuperez jucăria smulgândui-o;
R2: Îi cer politicos să mi-o înapoieze;
R3: Îl conving să ns jucăm împreună
R4: Solicit educatoarei să-mi facă dreptate;
R5: Strig, plâng, devin agresiv;
Ești la intrarea în clasă împreună cu o colegă. Cum procedezi?
R1: Deschid ușa și o poftesc să intre;
R2: Intru fără să privesc în jur;
R3: Mă înghesui odată cu colega mea;
R4: Nu știu ce aș face;
Ești în timpul servirii mesei la grădiniță. Cum procedezi?
R1: Aștept până ce toți colegii au mâncarea în față;
R2: Mănânc fără să aștept;
R3: Mă grăbesc ca să am mai mult timp;
R4: Nu respect regulile;
Te joci în curte cu ceilalți copii. Unul cade și se lovește. Cum reacționezi?
R1: Îl ajut să se ridice și îl încurajez;
R2: Îmi continui joaca;
R3: Râd de el că a căzut;
R4: Nu mă interesează ce li se întâmplă altora;
Expresiile: „te rog” și „mulțumesc” le folosești pentru că:
R1: Așa te-au educat parinții;
R2: Știi că dacă ești politicos ești apreciat de ceilalți copii și de cunoscuți;
R3: Le folosesc doar cu adulții;
R4: Le folosesc foarte rar;
Anexa 4
CHESTIONAR PENTRU PĂRINȚI
1 . Cât de importantă vi se pare educația moral-civică pentru educarea copiilor în grădiniță?
R1: Foarte importantă;
R2: La fel de importantă ca și celelalte activități;
R3: Copiii sunt pre amici pentru a fi educați moral-civic;
R4: Nu știu, nu răspund;
2 . Sunteți cu copilul într-un market. Acesta insistă să-i cumparați o jucărie. Cum reacționați?
R1: Dacă nu am stabilit de acasă acest lucru, nu i-o cumpar;
R2: Îl conving că nu îi este necesară;
R3: Cedez insistențelor;
R4: Nu știu, nu răspund;
3 . Copilul dorește să-l duceți în parcul de joacă. Când ajungeți acolo este nemulțumit și vrea să mergeți să se plimbe cu rolele. Cum procedați?
R1: Discut cu el despre alegerea făcută initial;
R2: Nu îl ascult; neglijez cererea;
R3: Cedez insistențelor și mergem după role, ca să nu-l supăr;
R4: Îl cert spunându-i că nu face ce vrea;
4 . Sunteți împreună cu copilul în vizită la bunici. Acesta devine neastâmparat; face o serie de obrăznicii. Cum procedați??
R1: Îi atrag atenția în mod discret;
R2: Strig la el făcându-i observații în fața familiei;
R3: Neglijez comportamentul copilului;
R4: Îl rog pe soț/soție să-l potolească;
5 . Cât de importantă vi se pare comportarea civilizată a copilului dumneavoastră pentru creșterea gradului de popularitate în rândul colegilor din grădiniță?
R1: Foarte importantă;
R2: Puțin importantă;
R3: Deloc importantă
R4: Nu cunosc, nu răspund.
SUMMARY
Every child's education builds on education started from the earliest age, and the continuation takes place in kindergarten and school, in direct collaboration with the family. As far as it is known, the family is the first socially responsible, which is the most important of all, and it is the most environmentally friendly to the devotion and the end of the human being. In the family, the circle feels safe, quiet, affectionate, serenity, which creates the appropriate atmosphere for the appropriate situation and balances and imposes a frame of reference for the kindergarten. The pre-school retreat has a significant impact on children and their children, because learning is constantly being done. The family is the first living environment for each child. Within the family, knowledge of the surrounding world takes place, it is ëеntimеntе ѕοcialе, and it produces excursion and behavioral manifestations. Rin is the activity of a variety of activities and varied, in the family there is a process of personal development, as well as the training of active practitioners. The parental authority must always be accompanied by the parental counsel, but the child will have more clarity to help him understand the reasons for the command more quickly and to acquire them. Through pedagogical research I have highlighted the importance of communicating with children on a behavioral basis in order to use civic behavior in the kindergarten, in the family and in all circumstances. The arguments verify the hypothesis of the paper, according to which if in the kindergarten and family there is an effective communication according to the level of understanding and age with the children in the behavioral plane, then the moral-civic behavior in the kindergarten will be appreciated by the peers through the degree of integration in the group The most important factors in the development of behavioral abilities are the various social contexts and opportunities offered to children, the appropriate responses from adults, parents and teachers, the personal model of expressing emotions and solving social and emotional problems. A key role in shaping and shaping emotional and social behaviors is also the information of parents. The conclusion of educational partnership programs with the family through which parents and kindergarten really collaborate as equal partners in child education has beneficial results in parent-child communication. The results obtained in this research confirm the need to apply the principles of socio-emotional education in the sense of realizing civic behaviors in daily teaching activity, value and educational character having a major impact on the educational practice, in the preparation for life of children. Thus, the sustained, consistent and widespread use of our proposed information, models and examples could lead to a better quality of education among preschool children.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Cresterea Si Dezvoltarea Copilului la Varsta Timpurie.familia Si Gradinita (ID: 113161)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.